„TRANSILVANIA" anul a' 59-lea

cea mai veche revistă românească din Ardeal. — Apare lunar. Costul abonamentului anual:

Pentru membrii „Asociaţiunii" Lei 200 Pentru nemembri .' 400

In străinătate se socoteşte şi porto.

C U P R I N S U L : Pagina

Sebaslian Voicu: Problema culturalizării masselor . . . . 1 Zaharia Bârsan: Du-te soare... (poesie) 7 Zaharia Bârsan: Unde merg?... (poezie) 8 Ilie Marin: + Valeriu Branisce 9 /. Agârbiceanu: Vizita (schiţă) 12 D. Ciurezu: Joc în soare (poezie) 24 Teodor V. Păcăfian: Pronunciamentul din Blaj . . . . 26 Al. Ciura: 15 Noemvrie 1916 (amintiri) 38 Ion Turcu: Vasile Pârvan .42 H. P.-Petrescu: Crăciunul sinistraţilor, 1927 (prolog) . . 50 A. P. Bănuf: Poporale 57 T. Podariu: Poporale 59 Marius lliescu: Te duci... (poezie) . . 60

Mişcarea culturală. In Iară. Idei, oameni, fapte: Ion Bianu, Sextil Puşcariu, Pro­

paganda culturală, Al IV-lea congres al Uniunilor inte­lectuale, f Mihail Csaki (Coriolan Petran) 61

Cărfi. N. lorga: Răsboiul pentru independenta României . 72 D. Ciurezu: Răsărit (I. P.) 73 Th. Capidan: Scrierile lui D. Bolintineanu despre Macedonia 75 Th. Capidan: Românismul balcanic (Recenzii de Al. P.

Arbore) 76 Reviste: Reviste .provinciale", Revistele din Ardeal . . . 76 Bibliografie 80

Redacfia şi Admin.: „Asociajiunea", Sibiiu, Strada Şaguna 6.

Preţul 20 Lei.

Depozit general pentru Vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina. Librăria Pavel Suru, Bucureşti, Calea Victoriei 85, unde se află de vânzare toate publicatiunile „Asociaţiunii".

Taxele de membri: Membru fondator al Casei Naţionale, odată pentru

totdeauna Lei 5000-— Membru fondator al „Asociaţiunii" 1000'— Membru pe viată al „Asociajiunii" 500"— Membru activ, anual „ 50'— Membru ajutător, anual „ 10'—

Anul 5 9 P ff ff f Numărul 1 Sibiiu, Ianuarie 1928

Preţul 2 0 Lei.

Anul 59. Ianuarie 1928. Nr. 1.

Organul societăţii culturale „Astra".

Problema culturalizării masselor. Realizarea idealului naţional prin înfăptuirea statului

nostru în graniţele etniee ale românismului, a pus, eum e şi firesc, noul probleme uieţii româneşti, a deschis noul drumuri către ţinte şi idealuri noui, întru aprofundarea, com­pletarea, îmbogăţirea, clarificarea şi desăuârşirea uieţii na­ţionale. Vieaţa nu cunoaşte repaos întreg, cel mult popasuri de hodină pentru o nouă acumulare de' forţe, — hodinâ aparentă, — în realitate şi în clipele de popas acţiunea nu •> încetează. Popoarele nu pot aştepta uenlrea clipei când pot adormi pe laurii biruinţii, ei sunt silite să pornească la drum îndată ee-au ajuns pe-o culme, pentru a se apropia de alta, — dacă nu se împacă eu gândul că istoria lor a luat sfârşit. Continua nizuinţă spre o tot mai mare desă-uârştre a uieţii e o lege firească pentru geniul omenesc, pentru elementele ee-l alcătuesc, câtă ureme sunt sănătoase.

Dela unire şi până azi câte focuri nouă nu s'au aprins pe culmii Câte programe economice, politice, culturale,nu s'au elaborat, nu s'au afişat! Câţi nu îşi macină cele mai bune forţe pentru deschiderea de drumuri nouă! Cât sbu-eium, câtă frământare pentru a lumina ţintele cele mai apro­piate, care trebuese mai în grabă atinse de naţia întreagă, pentru a putea pune, dela început, temelie puternică şi să­nătoasă noului Stat naţional!

Pentru omul obişnuit să gândească, obişnuit cu ob-seruareov cu analiza ca şi cu sinteza, marele sbuclum din anii de după unire, e un semn de adâncă uitalitate a nea­mului nostru. Suntem un popor, care a simţit, din clipa unirii, că realizarea idealului de unitate politică, nu poate fi pentru el hodina în care să se împotmolească, ci întâiul prilej în istoria sa, când, cu forţele naţionale din întreg

euprira&ul ţă*ti, trebote aă ae pană la muncă. Şt eu cftt aceste forţe «uni maţ eonştit de puterea tor,, mai îndârjite, eu cât îşt; revendică fiecare partea ca mat multă, putere, cu atât ixyr răsări din «buciumai d e aai ualort naţionale mai preţioase. Conştient ori ba, această deslănţuire de energie românească lucrează pentru biruinţa calităţilor mat uiguroase ale sufletului etnie, care,, tn primul rând, sunt şi chemate să boteze nouile idealuri de uieaţă ale românis­mului în cadrele statului naţional.

* * Intre problemele, cari se pun cu multă stăruinţă în

timpul din urmă este şi aceea a culturalizării naţiei, a masselor mari. Şi mi se pare, fiind uorba de culturalizarea mai ales în sens naţional, că massele mari nu se reduc la cele populare şi muncitoreşti. Problema agrară, problema drepturilor cetăţeneşti, au fost puse şi rezolbite îndată după unire, printr'o superioară intuiţie a spiritului timpului, dintr'o largă, preuedere politică, dintr'o adâncă înţelegere a nece­sităţilor naţionale şi de stat în noua alcătuire politică a neamului. înţelepciunea şi chibzuiala aşezată, care a ca­racterizat prin ueaeuri naţia noastră, n'a dat greş nici eu prilejul săuârşirii celui mai însemnat act din istoria sa, — a unirii, — şi, de amândouă laturile Garpaţtlor, în mod paeinie a realizat idela şi programul reuoluţionar: împărţirea pământului vŞi uotul obştesc, dând în aceeaş ureme douadă şi de simţul de dreptate ce ne caracterizează şi de simţul de preuedere întru înlăturarea primejdiilor.

Cele două reforme sunt izuoare uii ale eăror adân­cimi nu pot fi măsurate până azi. Cei eâţiua ani dela legi­ferarea şi punerea lor în practică n'au putut să euiden-ţieze aproape nimic din părţile lor bune, el mai ales latu­rile lor de umbră, — eăei nici o alcătuire omenească nu poartă pecetea desăuârşirii şi nu îmbracă această calitate, nici subiectul pentru care reforma se face. Astfel au putut fi criticate şi uor mai fi.

Dar nu încape nici o îndoială că prin ele s'a dat po­sibilitatea de a se săpa tot mai adânc în două calităţi ale neamului: în dragostea de moşie şi de muncă ordonată şi în înţelepciunea cu care poporul nostru judecă trebile ob-

2

şteştt şi le poartă grija. Din aprofundarea, din lărgirea ace­stor două calităţi prin continuul exerciţiu, suntem siguri că se ua adăuga mult aur curat uieţtl româneşti.

Problema eulturlt, în laturea care prroeşte înoăţământul de toate gradele, s'a pus, deâsemenea, îndată după unire. Sforţările eroice făcute pentru a asigura înoăţământul şi educaţia românească, mai ales în nouile prouineii, unde lipsa era mai arzătoare, uor rămânea o pildă frumoasă pentru începuturile organizării uieţtl noastre de stat şi pentru înţelegerea rosturilor statului naţional.

Dar problema culturii nu poate fi rezoluită decât luând th seamă cuprinsul larg al îtitregei naţiuni şl nizuind a ca­lorifica întreg acest cuprins. După reforma agrară şi uotul obştesc este desigur problema cea mat importantă în ca­drele statului naţional şi mi e mirare că azi pare a se ri­dica între preocupările principale ale statului. In ui*eme ce ministerul instrucţiei publice pregăteşte o nouă reor­ganizare a departamentului în uederea îmbrăţişării şt a la-turei de culturalizare a mâsselor, Institutul Social Român, într'o serie de eohferenţe-studii, elaborează matertal ţn le­gătură eu soluţionarea aceleiaşi probleme, iar ueehi şi în­cercate asociaţii de eultură, cum este Astra, frământă idei si programe, din care ua răsări clar noul drum pe care mergând ua putea aduce foloase tot aşa de mari ea şi în trecut culturalizării neamului, ţtnând seama de împrejură­rile schimbate, de neuolle de azi ale societăţii româneşti.

Până la cristalizarea definitiuă a drumului de urmat în rezoluirea operei de culturalizare, desigur ua mal trece încă timp. Suntem, — aşa cum se pune problema în ca­drele statului naţional, înaintea unul lucru nou. Va fi neuoe de mult studiu, de amănunţită cunoaştere a situaţiei de azi, a neuoilor imediate, ea şi a celor permanente, de îndru­marea celor mai buni dintre noi şi mai ales de experienţă, pentru a putea deslega această problemă, menită să des­funde energiile latente şi să pună în acţiune uirtuţile de r$să. Contribuţia tuturor e blneuenttă. încercările, când por­nesc din gând bun şi sinceritate, nu e bine a le descuraja.

ei, un adeuăr credem că rămâne fixat pentru toată lumea: problema culturalizării naţiei e dintre cele mai se*

3 l*

rioase şi mai grele. Intre luptătorii pentru cultură nu pot auea loc cei ce urmăresc scopuri indiuiduale, nici uşuratici,, cari sunt gata oricând să înceapă un lucru pentru a-l lăsa baltă. Ei pot numai compromite însăşi idea.

* * Toţi aceia cari au muncit dela unire şi până azi şi

mai ales în anii din urmă, pentru culturalizarea masselor^ ştiu că primul impediment ce se ridică la fiecare pas în calea lor este deseehillbrul economic, care ţine într'o per­manentă nemulţumire şi neputinţă şi massele şi factorii^ cari ar trebui să fie agenţi ai acestei opere. Apetitului spl~ ritual urmează totdeauna satisfacerea apetitului material. Câtă ureme nu e asigurată bucata de pâne, — uorbim în înţeles larg: asigurarea, în cadre statornice, a posibilităţii de a trăi fiecare după munca Iul, a trăi omeneşte şi mul-ţămit, — opera de culturalizare nu poate începe temeinic Cea mai mare, mai tntensiuă bucurie a omului pe pământ este să Dadă roadele muncii sale. Şi singur această bu­curie sguduie sufletul pentru trebuinţele superioare ale cul­turii, numai ea deşteaptă setea după nectarul zeilor.

Astfel la temeliile operei de eulturaligare ua trebui aşezată, pentru subiectul pasiu cât şi pentru cel aetiu, po­sibilitatea constantă de a putea trăi fiecare după munca sa. Până la aşezarea uieţii noastre eeonomiee-finaneiare, până la o reuenire la cadre stabile, în care munca poate fi ualorizată, — ţintă după care se sbat toate ţările după răsboiu, opera pe care e chemată s'o faciliteze în primul rând conducerea de stat, — culturalizarea masselor — ne* pare că trebuie începută, pentru a aprinde sufletele — mai ales prin arătarea mijloacelor pe lângă cari uieaţa materială poate fi uşurată. Aşa dar acele de natură eeo-nomie-finaneiară şi socială. Vom pomeni unul singur: eo-operatiuele şi asociaţiile pentru producţie şi ualorifieare.

Al doilea pas în opera de culturalizare a masselor» aşa, cum poate ea fi începută la noi, ne pare a fi educaţia sentimentului, a uoinţei, poate în măsură mai mare deeşt e împărtăşirea cunoştinţelor din deosebitele ramuri ale uieţii..

Intre grelele împrejurări de azi pentru asigurarea tra­iului material, în permanenta nesiguranţă, care nu-l mai lasă\

4

•nici pe cel mal bun gospodar să-şi poată face socotelile, nu e mirare că uoinţa multora s'a demoralizat, iar senti­mentul apucă pe căi greşite. Pentru un om eu sufletul de­moralizat cunoştinţele împărtăşite pe orice cale, — lectură, conferenţe, cinema — intră printr'o ureche şl ies prin alta. Ele sunt neroditoare dacă nu le prinde sentimentul, nu le elaborează şi nu le pune la încercare uoinţa.

Educaţia sentimentului şi a uolnţil credem că, îh massele mari, se poate face cu bun rezultat prin expli­carea, la înţelesul tuturor, a greutăţilor de azi ale uieţii. Când elementul de massă îşi ua da seama că situaţia de azL e în mare măsură urmare a răsboiului, a ualorllor di­struse de el şl că eu greutăţi mari se luptă azi toată lumea, — când nu ua mai arunca întreagă uina pe guuern, — aşa cum e înuăţat de partidele politice şi de agenţii lor fără responsabilitate, — e eu putinţă să înuie nădejdea, curajul şi uoinţa, — dându-şi seama că trăim într'o ureme de tran-siţie, pentru sfârşitul cât mai grabnic el căreia, chiar în interesul lui, e dator fiecare să-şi pună la bătaie toate forţele.

In nici o împrejurare culturalizarea nu trebuie să ne aducă . . . semidoeţia: un mănunehiu de cunoştinţe de care să nu te şti folosi decât rău; o seamă de oameni ajunşi eu capul mare, cari îşi pierd bunul simţ şi ajung elemente nefolositoare în societate, în rândurile neamului.

De aceea cei ce fac opera de culturalizare trebuese bine cernuţi, pentru a nu fi ei înşişi nişte semidocţi pri-mejdioşi.

O altă calitate pe care credem că trebuie să o aibă dela început opera de culturalizare este răbdarea cuprinsă în continuitate şi stăruinţă.

Aşa că fixate întâiele linii, — bine studiate şl apro­fundate dela început, — ele trebuie să rămână în conti­nuare, » ă nu fie frânte în flecare an, născând cotituri şl zigzaguri bune să desorienteze, să întunece, să demorali­zeze. Experienţa se face, desigur, an de an, rezultatele experlenţii trebuie să intre în cadrul cuprins între grani­ţele trase, conţinutul se îmbogăţeşte an de an, dar dlree-

5

tioele principale, programul unitar e neuoe să se bucure de stabilitate şi continuitate.

Ni se pare că activitatea culturală a Astrei a reuşit să dea atât de bogate rezultate în cei şasezeci de ani de existenţă, tocmai prin aceste calităţi. In statutele ei s'a fixat un program de muncă uast, neepuizat până azi, bine con­turat dela început, metodic urmat, şi cu o stăruinţă şi r ă b ­dare, care caracterizează toate acţiunile mari şi sincere.

In munca de culturalizare a neamului „Asoeiaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura poporului român* va fi încă o îndrumătoare cuminte, un nepreţuit colaborator al statului şi o cetate din care pot lupta eu folos toţi aceia earj simt porunca lăuntrică de a împărtăşi din eomorije lor sufleteşti şi altora.

SEBASTIAN VOICU.

6

Du~te soare. Soare . . . 'mi-ai căzut pe masă...

Ce mai căutat la mine?... . Nici o floare n'am ta casă,

Să te 'ntâmpine cit bine... Nici un viers nu mi se tnchlagă

Să te înbrace ca 'n trecut... Te-am uitat de-o iarnă întreagă

De când nu te-am mai văzut...

Uite . . . cârfi întredeschise . . . îmi păreau odată sfinte f...

Câte gânduri... câte oise Nu mi-au răsădit tn minte .

File rupte... file rele... 'Mi-am cântat prea mult un dor...

Nu te-apropia de ele, Că te 'ngropi în noaptea lor l...

Mergi mai bine... că te-aşteaptă... Du-te ... du-le zile bune . . .

Câte suflete se 'ndreaptă înspre raza ce apune I

Nu vezi că la mine 'n casă Nici un cântec astăzi na-i ? L..

Du-te soare ... şi mă lasă... Nu mai am nimic s&ţi spaiî...

ZAHARIA BÂRSAN.

*

7

Unde merg ?... Ochi de vrajă fără seamă,

Ochi cum n'au mai fost pe lume... Cum mă 'ndeamnă şi mă chiamă

Noaptea lor fără de nume . . . Cum mi 'nchide ori ce zare

Fulgeratul lor cel sfânt Şi mă poartă pe-o cărare,

Care duce la mormânt...

Ochi nebuni din cale-afarâ, Val de doruri tnoptate,

Răsăriţi ca dintr'o pară, Numai farmec şi păcate

$i pe apa lor, minune!... Ard lumini ca 'ntr'un altar.. .

De pe margini de genune Să mai fugi.ar fi 'nzadarl...

Ochi, pustiul luminându-l, Intunerec fără vină...

Simt cum mi se 'ngroapă gândul în adâncul lor... lumină —

Unde merg ?... în care parte Mă tot duc rătăcitor ?...

Spre iubirile deşarte Şi spre lacrimile lorii...

EAHARIA BÂRSAN.

8

f Valeriu Branisee, L a mormântul lut Valeriu Branisee se pot naşte, cu o

imperioasă persistenţă, eâteua gânduri, cari ar fi foarte eu cale să fie luate la cunoştinţă de obştea românească.

Mai întâi şi mai întâi: în Valeriu Branisee am pierdut un caracter. A fost omul eonuingerilor, a fost omul ce nu se mlădie cum bate uântul şi a fost omul cu oederl largi, europeanul, de care ducem atâta lipsă în zilele noastre.

Gelee a auut prilejul să discute eu el, eelee l-a eetit articolele de fond politice, s'a putut conuinge că nu e spo-rouăială eeeaee uorbeşte şt eeeaee serie. Problemele erau adâncite, fiecare rânduleţ răsgândit.

Dacă articolele dlui lorga dădeau uiaţă, îndemn, în decursul râsboiului, articolele de fond din „Drapelul" lu-gojan, în decursul aceluiaş răsboiu, erau pentru mulţi in­telectuali rămaşi în Austro-Ungaria o mângâiere şi un sti­mulent de a nu pleca, desiluzionaţi, capul, fiindcă trebuie să uină uremuri mal bune pentru cauza noastră dreaptă.

A putut procurorul să interzică „Drapelul", mai apoi, l-a putut băga în temniţă pe Branisee, ca „politiseh uer-dăehtig", a putut să nu-i permită, alt director de temniţă, să uorbeaseă româneşte, nici chiar eu fratele, când era ora de uizite, în temniţa din Vdez'— adeuărul tot şi-a tăiat cărarea, nedreptatea săuârşită faţă de poporul nostru tot s'a răsbunat, eu uârf şi îndesat, asupra miopilor condu­cători ai destinelor Ungariei, şl V. Branisee a ajuns la acel „E rău uaeti!" jouial, uorbind în pilde, eu camarazii întem­niţaţi, când Austro-Ungaria era pe dric.

Nobleţă sufletului său şi-a adeuerit-o mai apoi de ne­numărate ori. Ca membru în cel dintâi guuern românesc al Tcanşiluanlei, încredinţat eu conducerea resortului cul­telor şt i»strueţiunii publice, a arătat că poate fi just faţă eu reuendieările populaţiei alogene şi, ea un Osusky româna a exclamat, de sigur, şi el: „Am câştigat libertatea; fra> ţilor, ara. ştiut ce ua să zică obldirea! Să nu subjgăm noi, ei eu inima să câştigăm inimii"

9

Punctul acesta de uedere e plin de nobleţă şi de corect flair polltie-eultural. Branisee uoia să câştige dragostea concetăţenilor noştri de altă limbă eu bunăuoinţa, cu nobleţă şi nu eu pumnul, fiindcă uăzuse unde a } dus pumnul o naţiune întreagă, naţiunea maghiară. . .

Dacă omul acesta a căzut la trei alegeri şi a trebuit ea lumina cunoştinţei sale să o ţină sub obroc — a fost un mare minus pentru noi toţi.

i i i

t VADEMU BRAJUSCB. In epoca noastră de primejdioasă alunecare pe po-

u&rntşul demagogiei dloţr'o democraţie, în mare parte, pftfti îaţeleasă, oameni ca V. iBcanţsee trebuiau menajaţi, trebuiau căutaţi, rugaţi chiar ea să primească posturi de eoaduoătorl, şi nu bruscaţi. Un bărbat ea V. Branisee ar fl tt&fqit spre podoabă orlşteărui parlament $1 glasul lut — care ar fl trebuit să fie ascultat — ar fi făcut să amu-

10

ţească uentriloeli, demagogii, eei ee se remarcă numai prin interjecţii disgraţioase şi uerbiaj respingător.

Branisee ar fi fost în ulaţa noastră publică un sti­mulent pentru perseuerarea spre discuţii academice, ur­bane şl un arbitru preţios, care ştie să dea temelii solide unui stat.

Durerea plină de resemnare din epoca din urmă a lui Branisee ar trebui să o cântărim eu toţii şi să ne dăm seama că durerea aceasta e durerea oricărui om, care cugetă în zilele noastre de dihonie. Resemnarea lui mare^ aureliană ar trebui să ne îndemne ea eu alţi Branisee, cari tnai trăiesc în mijlocul nostru şă nu purcedem la fel.

Acum, când fiecare forţă ar trebui să fie utilizată, conform formulei engleze: „emul potrioit — la loc potriuit", acum, când gazetanli-seribi foiesc eu diatribele lor în toate locurile şi te tărbăeese de eap, de cap,"zăpăcind lumea — persoane ea aceea a lut V. Branisee trebuiesc remarcate» spre binele comun, glasul lor ascultat, ereiată o tradiţie de bun-simţ, pe baza directivelor date de astfel de oa­meni, ea să nu fie prea târziu pentru noi, taţi...

Odată, după o adunare generală culturală, înainte de răsboiu, când au fost, iarăş, discuţii interminabile şi înţe­pături eu nemiluita, acest V . Branisee s'a apropiat de unul, care fusese atacat şi spuse: „ dragă dle! faptul că ai fost atacat să-ţi seruească drept stimulent. Eu am donada pal­pabilă că am săuârştt eeoa de câte ori sunt „încolţit" de câte eineua. O figură ştearsă, un om, care n'a prestat nimica pentru binele societăţii, nu este înerestat de nimeni. Gel ce se manifestă — e fatal să fie expus atacurilor pătimaşe".

Aşa uorbea Branisee înainte de răsboiu, el, cel ee' făcuse cunoştinţă eu temniţele maghiare, el, eare — dacă ar ţl domnit Raţiunea în fosta Ungarie — ar fl trebuit să fie ascultat.

L-am pierdut. Dar spiritul lui nobil şă ne dea îndemn aă nu descurajăm şi să căutăm, eu lampa lui Dtogene, ziua, în «miaza mare chiar, alţi U. Branisee, eari stau în penumbră, dtn cauza respingătoarei atmosfere postbelice. Alunei şe ua bucura şl V. Branisee de după mormânt

mm MARIN­

II

Vizita. In sfârşit, după sdroabă, alergare şi cheltuială de o

jumătate de an, domnul loniţă Maeauet ajunse la ţintă: Gu-uernul dlzoluă uechea comisie interimară, numi alta nouă, în frunte eu dumnealui. Triumful fusese greu, dar deşăuârşit. Duşmanul, eu botul pe labe, îşi lua catrafusele dela pri­mărie şi se instala noua comisie numai din partizani, numai din oamenii dumnealui. Aeum să uadă partidul aduers şi minorităţile, cum se faee gospodăria oraşului 1

— Bine că s'a isprăuit odată 1 oftă doamna Maeaoei. — Bine, da! Insă daeă ascultam de tine, nu ajungeai

tu, până-t poreu' eu coadă, primăreasă. Aeum te-ai încre­dinţat şl tu că lucrurile mari nu se câştigă decât eu răb­dare şi eu voinţă de fler. Trebuie un om ea mine. . .

— Da' eu eâţi ai cheltuit pe drumuri, eu statul în Bu­cureşti, eu cât ai păgubit nemai-uăzându-ţi de treburi, pu­teai face şt dintr'un eal primar, răspunse doamna Marina Maeauei, uestită de realistă în judecarea lucrărilor ome­neşti.

li făcuse zile fripte bărbatului în răstimpul acela de-o jumătat' de an cât alergă fostul notar sătesc pentru dizol­varea ueehiului consiliu. Banii, dumneaei îi păstrai Şi ori cine putea uedea eă domnui loniţă Maeauei pierduse ehilo-grame multe în jumătatea aceea de ani Pântecele i se desumflase binişor, se lăbărţase, jucând moale sub uesta lărgită;. asemenea şi obrajii; nu mai erau întinşi, lucitori, ci începură să se umple de sbâreituri. Doamna Marina îi socotea toate eheltuelile până într'un ban şi nu-i dădea niei o para mai mult. Adeuărat este eă şi drumurile erau lungi şi eâteua ehilograme uor fi rămas şi în trenurile eare-l duceau din fundul unui judeţ din miază-noapte până 'n mar­ginea Bărăganului şi înapoi. Domnul loniţă Maeauei fusese notar într'un sat din ueeinătatea oraşului. In reuoluţie crezu eă-i necesar să-şi caute cât mai.repede un adăpost. Ueni aici şi nu se mai întoarse. Deşi se lăuda la toată lumea: , 0 să vie ticăloşii, să mă cheme", nime dintre săteni nu şe arăta. Şi, deuenit orăşan, intră în tot felul de negoţuri, în tovărăşie eu eurei şi eu altă lume din parte locului. Ne-uastă-sa, Marina, îi dădea indicaţiile şi capitalul. Fugiră din

12

sat eu o auere frumuşică. Nu furase, se 'nţelege, dar două' seci de ani de notariat reprezintă un capital, mai ales eând ai o neuastă eruţătoare şi eu simţul realităţii ea Marina.

Cumpărase, mai pe nimic, o easă eu cinei camere, eu grădină mare dela fostul pretor," unul Damby, eare nu putu respira aier „nemaghiar" şi se expatriă, sau mai bine zis, se repatrie, fiind uenit aiei hăt dela muma dracului, de dincolo de Dunăre, dintre Bunieuaţi.

Ce nu.durase în curtea largă, în grădina mare, simţul realist al doamnei Marina şt „uoinţa de fier" a fostului notar? Depozite de lemne de foc, de scânduri, magazia de bucate, îngrăşătorie de porci, o brutărie nouă!

Şi 'prin curte, pe la magazii, nu numai domnul Ma-eauel îşi plimba pântecele rotunzit şi tare, ei fluturau mereu şi bărbi negre, încâlcite, perciuni în sfredel lung, ueritabili, de Qaliţia. Putea să aibă şi mai multă marfă în magazii şi mai mulţi porei la îngrăşat, dacă doi dintre touarăşi n'ar fi aflat de bine să nu-şi mai arate într'o bună zi bărbile lungi în curtea fostului notar, şi ehiar atunci când doamna Marina le încredinţa o însemnată sumă de bani pentru noui cumpărături. Ofl Cum a sărit dumnaei, ea muşcată de şarpe, eând, după trei zile, uăzând eă eei doi nu se mai arată, îi trecu prin cap gândul tragic 1 Puse în picioare toată po­liţia, întreaga siguranţă, grăniţerii! Zadarniel Paserile tre­cură frontiera 1

Aceasta se 'ntâmplă la doi ani după ce familia Ma-eaDei se mută la oraş. De-atunei doamna Marina îşi luă măsuri deosebite de siguranţă. Auântul afacerilor mai scăzu, dar soliditatea lor ereseu.

Într'o bună zi îşi spuseră eă şl din alte motiue mu­tarea lor la oraş a fost o bineeuuântare: le intrau *eopiii la liceu. Printr'o taină a naturii doamna Marina fusese stearpă cincisprezece ani. Intr'al şaisprezecelea dela cu­nunie născu un copil. Se uede, ea în toate lucrurile, înce­putul a fost greu, căci, pornită odată, se părea eă notă-răşiţa nu se mai putea opri. In patru ani doi feciori şi două fete. Domnul Maeauei păru îngrozit şi se pare eă Marina-l pricepu. Cum se pornise, pe neaşteptate, maşina, aşa se şi opri.

Mirarea fostului notar pentru întâmplarea asta se trezi tocmai târziu, după ce se mutară la oraş şi, în drumurile lui se înfâlni eu subnotarul, eu Perţa, eare lucrase în can­celaria lui tocmai în restimpul celor patru ani eu eueni-mentele. Dar mirarea se depărta repede ea un eâne străin, eare se gudură pe lângă tină, dar pe eare nu-1 iai în seamă: copii. . . semănau toţi eu domnul Maeaueiu, de eâte ort

13

nu-şi spusese, şl apoi Marina! O femee ea-ea să fi umblat eu mintea 'n pruni? Ge prostie, când cineva avea în aşa măsură simţul realităţii? Bl, fostul notar, dai Bl a mai căleai eu stângul. Dar el e mai fantast, eu suflet mai poetic decât Marina. Şi, din clipa aceea, nu s'a mai gândit la Perţa.

Auea, de altfel, la de se gândi 1 Erau afacerile, aler­găturile lui. Şi după un an-dot veniră şl alte gânduri. Fră* mântărlle şi luptele politice pătrunseră până 'n oră$etUl acesta din fundul unui judeţ din mlază-noapte. Se orga­nizau pân' atei partidele politice. Şi domnul Maeauei intră, eu toată greutatea, în luptă. Se trezi în el laturea fanta­stică a sufletului şt aripa ambiţiei îl Ioni eu atâta putere, îneât îl ridică până la candidatura de deputat. *

Dar se uede eă ţărânii din satul unde fuse notar ea şl alţii din satele vecine, eari îl eunoseură, nu-1 uitară. Fu huiduit în câteva sate şi avântul lut se potoli. Nici nu-şi mai continuă turneul "şi pierdu lupta. Era pe-atunel încă ueehea lege electorală, pe circumscripţii.

— „da viitoarele alegeri o să candidez într'alt loc", spuse el năeăfit, doamnei Marinai. „Ştt tu uorba aia: Niei un prooroc în patria lui!"

Fosta notărăştţă nu era supărată de cădere. El aueau afaceri multei Maeauei nu putea lipsi eu săptămânile în capitală. Se împacă eu soarta, deşi ştia şi ea, şi-i spuneau şi bărboşii eu cari lucra eă deputăţia deschide porţile multor afaceri în stil mare.

Dumneaei însă, femee eu simţul realităţii şt mai ales de dând eei doi o şterseră peste graniţă, îşi zicea: „Mai bine lucrăm în mie, dar solid".

Şi aeum, în jumătatea de an de care uorbtrăm, nu i-ar fi dat bărbatului niei un ban să bată drumurile lâ Bu­cureşti, dacă afacerile lor ar mai fi mers aşa de bine ea mai înainte. Dar' de ureo trei ani se împuţinară simţitor. Maeauei se jura eă şl cei dela Primărie, din partidul ad­vers, îl puneau beţe în roate. Şl doamna Marina ar fi dorit aeum, din pricina afacerilor, ea bărbatul ei să ajungă în fruntea oraşului. Toroşi cheltuîră prea mult eu drumurile fostului notar, iar negoţul acasă, fără alergăturile lui, su­ferise şi el.

Astfel doamna Maeauei oftă din baerile sincerităţii când spuse: „Cu eât ai cheltuit ai fi făeuf şi dintr'un cal primar'1.

Noul preşedinte al eomisiunii interimare se simţi ofensat de euuintele triviale.

— „Aşa eşti tu" zise el oftând. „Niei odată nu eşti mulţumită. Niei odată nu poţi auea o bucurie deplină. Şi

14

nu-l laşi nici pe altul să se bucure. Nu te lasă simţul tău prea realist. Un strop de fantasie nu ti-ar strica. Daeăt*at avea ai şti că triumful nostru îl ptsmuesc o sută, ai şti eă nu ortciwe l-ar fi câştigat, ai putea priui niţel în uiltor. Şt uiitorul ăsta, te rog frumos, mi se pare eă merită jertfele materiale.pe care le-am adus. Nu e uorba numai de afa­cerile noastre cari uor lua auânt, ci şi de cinste. Nu numai bunurile materiale, te rog frumos, au un preţ m lumea asfhi De pildă, când o ueni ur'un ministru pe la noi, eine creai că»l primeşte în gară?"

'— „Ce oorbeştl prostii, loniţă 1 Ce ntinistrti se ua auett-iura în aşa depărtări, pe aşa drumuri?"

In fostul notar se trezi iute, ca un abur tare, ambiţia de partid.

— „Apoi, da, ai dreptate daeă judeci după miniştrttfor stului regim. Aceia n'au călcat pe-aiet. Dar ei nu au fost slujitori ai poporului. N'au respectat, te rog frumos, prtţii etptile democratice. 0 să uezi eă at noştri au să oină; Eîţ-eelenţa Sa dela Interne mi-a şi făgăduit". El minţea: Nu uorbise nici odată eu ministrul de Interne.

— „Fugi, loniţă, nu fi copil!" râse Marina. „Te-a îm­bătat cu apă reeel N'are alteeoa mai bun de făcut? lată ce 'nsemnează să fi fantast, să n'ai simţul realităţii. Să lăsăm uisurile, loniţă şi să oedem din ce trăim. Cum ho­tărâm eu brutăria? O mărim?"

Ş i cei doi soţi, în ziua după instalare, oorbiră înde­lungat despre afacerile lor. Se uitară în registre, eeree* tară hârtii, făcură socoteli. Spre înserate se streeurară în odaia lor tooarăşit de afaceri, unii bărboşi, în eaftane, alţii de neamuri deosebite şl sfătuiră în ungureşte până după miezul nopţii.

loniţă Maeaoei, în restimpuri, ostenit de combinaţii, de soeotelt, de hămăiala omenească, se gândea la cinstea împreunată eu slujba lui, se gândea eă, după mulţi ani, intră iarăşi în uteaţa publică, ajunge şi el un factor, o tm* toritate. Şi simţea o duleeaţâ în suflet 1 Nu e puţin lucru să fi eineoa în lume, eineua pe eare alţii să-1 respeeteze, să se teamă de el, la eare să oină eu jalbe. Ştie el, de pe eând era notar. Bine e să ai bani, să-ţi meargă afaee-Ttlel Dar^nimte nu te săltează dela pământ ea poziţia so* eialăl El minţtse, e adeoărat, Ministrul de Interne nu-i fă* gădui-se nimic. Nu uorbise eu el, nu-l cunoştea. Dar iată eă Marina, neuasta lui, eare e o femee cu simţul realităţii, n'a aflat eu neputinţă ea el să fi uorbit eu ministrul, nu crezuse decât promisiunea făcută de-a cerceta şi oraşul ăsta.

15

Din uremea notariatului în loniţă Maeauei se sehim-base respectul faţă de eei mart. In cei douăzeci de ani n a vorbit decât o singură dată eu prefectul, iar miniştri nici n'a uăzut. Of! Dacă ar ueni unul pe la ei, să-i facă el o primire şi să-1 tină discursul de bunăuenire!

Gândul acesta îl încălzea şi îl înflăcăra şi.în ureme ce torăiau în jurul lui, închipuirea-i fugea departe. I se părea eă după fuga din sat, în reuoluţie, după huiduirea în pro-pagenda electorală, nu se putea considera reabilitat în ochii lui şi în ochii altora decât dacă ar auea norocul să poată primi, oficial, pe un înalt demnitar al Statului.

* * Noua comisie interimară îşi începu lucrările. Preşe­

dintele ei, domnul Maeauei, anunţase un uast program de aetiDitate şi de reuizuire. Dumnealui, nici uorbă, se pri­cepea la administraţie, ştia ^surprinde neregulile şi punea mâna pe delieuent, când acela nici nu uisa. Unii din membrii delegaţiei dizolvate, care se ştia eu musca pe căciulă, ar fi urut să se pună bine eu noul primar. Şi începură a-i atrage băgarea de seamă asupra multor prilejuri de afa­ceri bune care se iueau în oraş şi jur..

Trecură trei luni dela intrarea în slujbă şi doamna Marina era tot mai nemulţumită: primarul începu a-şi lua slujba în serios, se înfunda până în grumazi în trebile ora­şului şi nu mai conducea eu mâni de fier, eu destulă su­praveghere afacerile proprii. Noroc că era dumneaei eu ochii în patru, noroc eă touarăşii, de afaceri se temeau să înşele o persoană [ oficială.

Domnul loniţă Maeauei luera eu râună, deşi în su­fletul său, se deschidea, tot mai adâncă, o rană. Trecuse atâta ureme de când era în slujbă şl nu se arăta nici un prilej pentru a putea apare, eu mare pompă, în calitate oficială.

Dracul să ia cuibul ăsta răsleţit de lume! Intr'alte oraşe nu se mai curmă uizita miniştrilor, a prefecţilor, a călătorilor streini, a misiunilor cari uin să ne cunoască ţara. Aici nimici Nime nu s'arată, par'eâ am fi nişte ciu­maţi.

Aşa suspină în inima sa de multeori şi mai pe urmă într'o Sâmbătă după amiazi. Când, pe la orele cinei, serui-torul îi aduse o telegramă. Domnul loniţă o luă eu lăcomie, eu manile tremurătoare, dar, dupăce o auu în mână, părea eă nu cutează să o deschidă. AuU o presimţire: poate chiar acum i se uestea o uizită înaltă 1 „Ei, de câte ori nu mi 8*a mal părut aşa", îşi zise el, îmbărbătându-se, „şl m'am înşelat". Şi desfăcu telegrama.

16

O elti odată, de două ori, de zece, în ureme ee obrajii lui schimbau feţe. Nu se mai putea înşela 1 1 se anunţă tre­cerea prin gara lor a ministrului de răsbolu. Se ducea să inspecteze trupele dela frontiera apropiată şi pe zece mi­nute, se opria şl atei.

intr'un târziu îi reueni respiraţia mai normală şl spuse într'un suflet seruitorulul:

— „Repede, Şăndruţ, într'un minut să fie aici toţi domnii din comisia interimară. Uine ministru!"

Şăndruţ rămase eu ochii holbaţi, eu gura căscată. — „Ce mai aştepţi, boule! Aleargă!" Şl dupăee Ieşi serDltorul, loniţă mat elti odată tele­

grama. Apoi, eu eâ în mână, începu să se plimbe prin birou, eu paşti grei, eu fruntea încreţită.

— „Cum muma dracului s'a nimerit săulnă ehiar mi­nistrul de răsbolu? N'a putut ueni cel de Interne sau al instrucţiei, al cultelor ? 1" De trei luni noul primar se gândise la câte d uorbire de primire pentru fiecare ministru, afară de cel de răsboiu. Se gândise? Ba le şl scrisese, şi pe fiecare în zeci de redactări. Numai la ministrul de răsboiu nu se gândise. Şi acum îl lua aşa, pe neaşteptate!'

Deodată se opri, e'b rază de lumină pe frunte. II ueni în minte Introducerea, într'o inspiraţie momentană. „Da, se 'nţelege! Aşa uâ trebui să începi Armata, pauăza patriei, temeiul apărării naţionale. — Dar ee muma dracului fac domnii consilieri de nu mal uln? Eu am de lucru şi dumnealor..." Simţea că Inspiraţia se topeşte şt fără lumina el nu mal uedea începutul aşa de frumos.

In sfârşit membrii comisiei interimare sosiră, eei mat sprinteni alergând pe scări şi, cum domnul primar auea de mult în cap, organizat până în cele mai mici amănunte, planul primirii unui ministru, îl dădu, în scris, fiecăruia ee auea de făeut. Bineînţeles, muzica pompierilor, corpul po­liţienesc, şcolile, trebuiau şă fie pe peron la ceasurile nouă de dimineaţă. L a zece jumătate sosea trenul ministerial.

Acasă, primăreasa nu uoia să creadă 1 — „Fugi de-aeolo, loniţă! Işt bate eineua joc de tine.

Cineua care ştie eât doreşti să primeşti oficial un ministru. Poate ur'un ticălos din partida contrară. Ce să caute pe-aici ministrul de răsboiu?"

Domnul loniţă se simţi adânc jicnit. In loc de orice răspuns, îi dădu telegrama.

— „Nepreeisă", spuse femeia după ee-o citi dintr'o aruncătură de oehi. „Te-ai uitat de unde e dată?"

— „Din Bucureşti, se 'nţelege", răspunse primarul, dela o înălţime dispreţuitoare.

17 2

— „Da' de unde!" Şi ea-i arătă colţul telegramei, unde era scris numele oraşului. Era Qradea-mare.

— „Ge-are a face! E mal sigur aşa. E fci armonie eu cuprinsul telegramei. Domnul ministru e în drum de inspec­tare a trupelor de frontieră. Nu-i Oradea oraş de frontieră?"

Argumentul fu hotărîior şi pentru doamna Marina. Ea simţi o mare căldură lăuntrică, născută nu din flacără, nu dtn lumină, ei dintr'o uatră de jăratic.

Domnul loniţă se încuie în camera Iui de lueru. după ee dase poruncă straşnică să nu fie turburat de nime. Se aşeză la masa de scris, scoase hârtie albă ^i'deodată eu ea, mulţime de concepte făcute pentru primirea altor mi­niştri.

Ahl dacă ar fi sosit oricare altul în locul celui de răsboiu 1 Auea uorbirile gata, uorblri lucrate eu grije, pe 'ndelete, pe unele le ştia aproape pe de rost. N'ar mai fi auut decât să le copieze şl să le 'nueţe bine, pe dinafară. Era ambiţia Iul să nu citească euuântarea. Celalalt preşe­dinte al comisiei nu putea lega liber două fraze.

Şi se puse pe lucru. începutul ce-luent în minte, până era încă la primărie, nu-i mal plăcea. Iscodi altul şi se trezi că intră în Istoria antică, atât cât îl mai ajutau cuno­ştinţele de istorie. Când o înuăţase? Înainte cu douăzeci ş l şase-şapte de ani! Apărarea graniţelor o punea în le­gătură eu eroii din istoria Greciei antice. Adică eu unul, pe eare-l mal ţinea minte: eu Leonida,. cu.... nu-şi mai aminti de strâmtoarea celebră unde oprise Leonida ar­matele superioare la număr ale dujmanulul. Şt nu mai ştia numele dujmanilor: Mezt,. Perşi, Sehiţi? Par'eâ tot Perşii eroul „Dracul să-i leal" zise domnul loniţă, ştergându-şi fruntea de sudoare după ce se sbătu multă ureme să-şt amintească. „Mu trebuie să mă eobor până'n antieitate. Trebuese ptldfc de apărare a graniţei din istoria mal nouă".

Dar părăsind întâia inspiraţie,, sltnţt un mare gol" îh cap, Nimic nu-i mai uenia în minte. In răstimpuri-îl tre­ceau prin cap fraze din uorbirile pregătite pentru, ceilalţi miniştri. Erau dtn „domeniul" dumnealui, cum spunea, che­stiuni la care se pricepea, auea o idee cel puţin. Dar eu răsboiul ce auusese el ur'bdată, eu apărarea patriei? N'auea nici o cunoştinţă tehnică, şi o singură expresie greşită l-ar putea face ridicol. El fusese scutit de armată. In uremea marelui răsboiu împărţise dela primăria din sat, ajutoarele. Atâtl Dar' asta se ţinea mai mult de oerotlrile sociale, — alt resort!

Când îi treceau prin cap fraze dtn uorbirile pregătite, domnul loniţă zâmbea trist şi le lăsa să sboare ea pe

18 i

nişte paseri frumoase, sclipitoare pe cari, era încredinţat; eă nu poate pune mâna, eă nu-l era îngăduit.

Dai Trebuia să iea pildele din uremurl mai apropiate de noi. Cu cât se statornicea în sufletul lui eonuingerea aceasta, cu atât capul îi era mai gol. Din care ueac? Din istoria eărei ţări ? Auea neuoe de pilde, eu fortificarea graniţelor. Firesc era să le aducă din istoria românească, să pomenească nume de cetăţi de graniţă româneşti. Dar îşi aminti eă le eaută înzadarl Nu cunoştea nimic din istoria uoeuodatelor. De când se pecetluise unirea nu s'a gândit o singură dată să cetească o istorie a Românilor.

Primăreasa pusese pe masă pentru cină. Copiii îşi luară locurile, abea aşteptând să se iuească tatăl. Doamna Marina întârzie eu peste un ceas, tot nădăjduind eă loniţă ua tsprăui şi ua ueni nechemat. Dar când uăzu că uremea trece, eă copiii sunt flămânzi, eă era timpul de culcare pentru a se putea scula de dimineaţă, să nu întârzie dela şcoală, primăreasa bătu în uşe.

Nici un răspuns, lnlăuntru o linişte de moarte. Bfitil din nou, strigă.

O înjurătură răsună în odaia de lucru. — „U'am spus să nu mă turbure nimeni." Marina îşi slmţia sufletul mai înduioşat ca ort şi când:

era lucru mare pentru care se pregătea bărbatul său. Nil luă în seamă înjurătura, cum ar fi luat-o eu drtcare prilej, nu se supără pentru glasul mânios al lut loniţă.

— "Mai ai mult? întrebă ea de-afară dela uşe." O nouă înjurătură înlăuntru. — „Nu te supăra loniţă! Intrebaiu pentru copii. Sunt

zece fără un sfert şi li-e foarne. Trebuie să se culce." — „Lasă-mă 'n pace-l Mâneaţi, durmtţi, muriţi 1 Faceţi

ee uoiţi. Lasă-mă dracului şi pleacă de alei." Fostul notar auea fruntea îmbrobodită de sudori. S e

seulă dela masă, se plimbă cu paşi grei. Nu-i uenia în minte nici începutul, niei pilde din istorie, nici îneheierea. II lua ameţeala!

„O să veii eă m'apueă dimineaţa şi n'am scris un şir. Şi chiar de-aşi putea serie textul, când mal amoreWie să-1 înuăţ?" Întrebarea din urmă, iDltă abea acum, îl des-nădăjdui şi mai mult. Era limpede eă nu ua mal auea operate să înueţe euuântarea şi ua eitl-o, întocmai cum făcea ue-ehiul preşedinte al comisiei interimare.

Şezu din nou înaintea filei albe de hârtiei îşi luă capul în palme şi se silea să pună pe hârtie baremi întrockv-cerea. Dar nu-i uenia în minte decât introducerile dela

19 2*

«orbirile pregătite. Şi lucru ciudaţi Deşi se forţa să afle fraze pentru început, se gândea mereu la acelaşi lucru: „care draeu' de domnitpr român a întemeiat cetăţile la frontieră? Pilde trebuie să fie din istoria românilor 1"

De-odată i se făcu lumină! Cum nu s'a gândit până aeum? Trebuie, să aibă copiii cărţi de istoria Românilor dacă înuaţă în şcoală românească 1 Şi sări de pe scaun ea aruncat de un resort puternic. Dlntr'un salt fu lângă uşe x

o descue cu sgomot, o izbi cu putere în urma sa şi nă-uăli în prânzii or.

Femeea îl priui mirată, dojenitor. — „Ge te-a apucat? Umblă mal încet; copiii au

adurmit." — »N'atn ce le faeeî Trebuie să-i scoli" — „Dar' ce s'a întâmplat, pentru Dumnezeu 1 Să-i scoli

acuml Nu uezi eă-i trecut de unsprezece?" loniţă nu o mai aseultă. Deşteptă pe eeî doi copii de

liceu. Cufundaţi în primul somn abea se deşteptară, abea înţeleseră, de ce era uorba. Se sculară, eăutară cărţile de istorie, eşiră cu ele în prânzifor şi începură să răsfoiască., loniţă, Marina, eu capetele plecate peste cărţi, cercetau cuprinşi de friguri Răsfoiră zadarnic amândouă manualele.. Nu era nimie. Cel mai mare, în clasa a doua de liceu, se opri de-odată şi zise triumfător.

— „Căutăm înzadarl Pe 'ntâia se înuaţă istoria ueehe,. pe-a doua a euului de mijloc."

— „Dar istoria Românilor, pârlitule?" îl întrebă eu furie primarul.

— „Se 'nuaţă toemai pe-a patra!" loniţă făcu un pas înapoi. — „Auzi comediei Auzi inconştienţă 1 In şcoală roma*

nească să se înueţe istoria noastră numai într'a patra !"-El tăcu, bufnind furios, făeu eâţiua paşi, priui eu duj-

mănie la neuastă-sa şi ieşi. Izbucnirea-i fu de folos. Cât ee se încuie m camera,

lut, îi ueni gândul acesta: „Iau textul pregătit pentru pri­mirea ministrului de interne şi într'un loc potriuit adaug eâteua şire eu paza graniţelor. Nu sunt toţi miniştri sluj­başi al ţării? Pentru ee nu li s'ar potriui euuântările?"

Căută în uraful de hârtii şi alese textul căutat, pe cel din ultima redactare. U citea uşor, îl ştia aproape pe dinafară.. Se opri către sfârşit, unde auea să adaugă frazele eu apă­rarea graniţelor.

Norocul îl păştea acuml îşi aminti aşa, fără niei un motiu, numele inginerului francez Vauban, care pusese te* melie apărării graniţelor franceze. Primarul îşi zise: „Nu

20

e nimie eă-î francez. E naţiune sorăl Poate ua fi ehiar mai eu efect eând ua spune: „Dumneauoastră, domnule ministru, ueţl fi al doilea Uauban, Uaubanul României întregite".

Faţa i se lumină, flueră uesel, îşi permise să-şi aprindă o ţigară; luă o foaie albă de hârtie, îl dete acelaşi pagină ea a textului unde trebuia făeut adausul şi liniştit, începu să facă frazele de legătură între aetiuitatea internă şi apă­rarea graniţelor. Dar când ajunse la pilda inginerului franeea, îngheţă de spaimă: 11 uitase 1 Fără el întreg adausul nu făeea două parale. Fără adaus, uorbirea nu se potrtueal Se uedea cât de eolo eă era pregătită pentru cel dela in­terne. Se gândi, se răzgândi, se chinui să-şi amintească. Zadarnici Numele-l dispăru din memorie tot atât de ne-motluat pe cât apăruse la suprafaţa ei.

Se izbea eu pumnul în eap, îi uenea să dea eu el de păreţi. Să nebunească, nu altal

— j , Cum l-am uitat. Ghlauole, spune-ml 1" După frămân­tări de-un eeas, se tul o rază de lumină: trăise inginerul acela în euul de mijloc ori în cel nou? Dacă trăise îneel de mijloc, era saluat: în manualul de istorie al băiatului din clasa a doua trebuia să-1 afle.

De data asta sculă toată casa. Marina, numai în eă-Triaşa de noapte, năuăll în dormitorul copiilor. De larma primarului se treziră şi cei doi din clasele primare şi ace­ştia scânceau înfricaţl. Cei doi liceeni îşi luară din non manualele.

— „Las-o pe-a tal Geureai să cauţi în ea, găgăuţă?" se răsti loniţă la cel din clasa întâia. „N'a fost grec, n'a jost roman, nici eartaghinez, ştiu eu."

Marina nu înţelegea nimie. Dar mânia-l creştea pe măsură ee uedea eum primarul îşi ehinue copiii şl-i bat­jocoreşte.

După ee frunzăriră cartea de-a doua întreagă, băiatul care nu putea şti de ce inginer este uorbă, zise desnă-dăjduit:

„Cartea asta merge numai până la Ludoulc al XlV-lea, tată; uite, e scris şi pe scoarţă."

Primarul rămase tâmpit: îi uenl în minte eă inginerul acela renumit trăise ehiar pe uremea' iul Ludouic al patru­sprezecelea.

Ffteu o sforţare peste fire să-şi amintească. Dar nu-l ueni în minte decât întâia consonantă a numelui.

— „Se 'neepe eu „ V , şopti el desnădăjduit. Mal frunzări odată foile dela sfârşit. Copilul auea

dreptate: la Istoria Franţei se îneheea capitolul fără a ajunge la Ludouic al patrusprezecelea.

21

Se gândi din noul Zadarnici Afară de litera dela în-eeput, nu-i mai uenia nimic în minte. Şi de-odată, din des-nădejde cumplită, treeu într'o tâmpită iabuenlre de furie.

— „Dar în care manual se află Ludouie?" — „In cel de pe-a treia, de bună seamă." — „Şi nu-l aueţl?" Copiii îl prluiră înfrieafi, prostiţi. Nici când nu-l uă-

aură aşa de uânăt de manie, aşa de dujman în priuiru .N'aoură ureme să-1 prluească mult. Două palme, arse la repezeală, răsunară în odaie, odată cu un ţipet al doamnei Marina.

— „Ea culcare, neisprăviţilor!" urlă primarul. Copiii plângeau acum toţi patru. — „Al nebunit?" ţipa femeea punându-se, ea o furie.,

între el şi copil. Nici când loniţă nu se atinse până acum de copii.

— „Am nebunit, da, şi tu eşti de uină", urla fostul notar, abea răsuflând.

— „Eu? Eşti de legaţi" — „Da, tu! De ce nu i-al făcut mai de ureme? Bareml

pe unul să-l.fl făcut mai de ureme!" Marina îl prluea prostită. / — „D'apoi cum", strigă fostul notar. „Cincisprezece

ani ai fost cetate închisă 1 la'gândeşte-tel Dacă aueam unul pe clasa a patra de liceu, sau chiar pe a treia! Se putea ajutora şi părintele într'o împrejurare grea. Am fi aput istoria romanilor, ori a euulul nou. Dar nul .Dumneaei a stat în­chisă ea o cetate cincisprezece ani! Aeum poftim! L a ee-s bune plodurile? Să-i ţii în poală".

Primarul îşi ieşise din fire, părea eă nu-şi mai dă seama ce face: se repezi să-i loueaseă din nou pe copii.

Dar Marina îi aţinu calea, izbindu-l eu piciorul în pân­tecele umflat. Era uerde ea o furie.

— „Să nu te atingi de ei,păcătosule 1 N'ai nici un drept să-t atingi."

— „Aşa! N'am nici un drept asupra copiilor mei?" — „Dar' nu-s..." Vorba îi îngheţă în gât. Uqia să-i arunce adevărul în

faţă: „Nu-s ai tăil* — „Ce? Cum ai spus?" răgnl bărbatul eu ochii teşiţi

din cap. „Cum? Nu-s ai mei? Asta ai urut s'o spui?" — „Nu-s oinouaţi copiii. Ce-î loueşti? Re-se ideuină

eă nu-s mai mart?" Marina spuse uorbele eu mare silă, înfrleată de moarte. „Nu-s ei uinouaţi, asta am prut să spun", adause ea cu glasul mai sigur acum. Văzu că dumnealui se mai potolise/înţelese de pe buza de din jos

22

care nu mai tremura. Simţul ei de realism o mântuise. Doamne, dacă nu se opreai Dar preuăzu într'o fulgerare toate urmările şi se birui.

— „Da, ee-s ei uinpuaţi? Dacă au uenit târziu, cine-i de uină? Numai eu, cetatea încuiată, cum spui tu? Neru-şinatule, nebunule". Şi ea continuă eu epitetele, simţindu-l cum i se frânse uoinţa, îndată ee i-a dispărut furia, „Slă-bănogulel Tu eşti neisprăviţi Să-ţi baţi copiii pentrueă nu-ţi utne în minte un nume! De ee n'ai învăţat? De ee nu eşti un om cult?"

Primarul tăcea. I se făcuse iarăş gol în cap. In gură simţea un gust leşios. Votata-i era demoralizată eu desă­vârşire.

— „Du-te şi te culcă! Poate-ţi uine în minte peste noapte. Ge mai om! Stai ea un câne plouat pentru un mi­nistru! Da' ce? Ministrul te ţine? la, uei spune şi tu eâleua uorbe. Poate niei nu se opreşte."

Primarul porni mestecând eu scârbă Gura-i era plină de leşie. Şi izuora mereu nu numai din înfrângerea ee ua suferl-o mâne, fără adaosul eu paza graniţei în uorbire, dar şi din uorba pe eare uăzu el eă era s'o spună femeea. Vezi bine, se înşelase! Era nebun de furie. Totuşi leşia izuora şi din euuântul acela nerostit. Şi de-atunei un ghimpe nu-i mai ieşi dela inimă.

/. AQÂRBieEANU.

28

Joc în soare. Cic cicoare. Cântătoare Din glădicii Plini de floare, Cic, cu guşea încărcată De ciccicuri Şi de soare.

Cic cicoare, Cântătoare

Ca venit un crai călare Cu cer limpede 'n cătare, Cu lăcuste pe spinare, Şi grâu verde 'n cingătoare, Umblă 'n lume să sş 'nsoare Când glădicii sunt în floare.

Cic cicoare, Ieşi din floare, Ieşi cu guşa încărcată De ciccicuri Şi de f loare...

Şi-un copil pitit în brusturi chicote de râs şi soare, Sare 'n foaia de lumină ce se varsă pe poteci, Şi copiii toţi aleargă şi-i aruncă 'n cale melci, Melci vărgaţi, căzuţi din pumnii primăverii pe cărare. Luminişul plin de tremur, plin de aur, joacă 'n ei Ca seninu 'n ape limpezi, rotitoare de izvoare.

24

Printre crengi le pică 'n creştet borangic curat de soare Şi de-atâtea flori şi râset, se frâng bolţile deltei. Braniştea îşi varsă umbra peste ciozarul de mei, Pe când shegul dă năvală într'o tufă de ferigă, Şi-un copil orbit de soare chicote de râs şi strigă:

Cic cicoare, Ieşi din floare, Ieşi cu guşa. încărcată De ciccicuri Şi de soare...*)

D. CIUREZU.

*) Din voi. „Răsărit".

25

Pponuneiamentul din Blaj. De Teodor V. Păcăţian.

Ziua de 3/15 Malu a fost serbată în Blaj şt la anul 1868 eu aeelaş fast mare, ea în anii premergători şi ea în a ntt următori, până în zilele noastre. Niet nu se putea alteum. Ziua de 3/15 Maiu e zi sfântă, zi de serbâtoare naţională pentru Blaj şi pentru întreg poporul român din Ardeal, eu începere dela anul 1848. Serbată a fast deei ea în trecut şi serbată va fi şt în uiitor, cât ua exista Blajul şi poporul român în Ardeal-

Programul serbărilor aranjate în Blaj, la anul 18Q8, în ziua de 3/15 Maiu, nu 8'a deosebit întru nimiea de programul serbărilor similare din alţi ani. A fost compus după aeelaş calapod; seruteiu diurn la catedrală, procesiune sub steag naţional la peatra eomemoratiuă de pe „Câmpul Libertăţii", uorbiri însufleţitoare, cântări, deelamări, ex-eursiune la pădure, seara eoneert şi bal. In cadrele programului serbărilor n'a fost deei nimic deosebit, ee ar ft putut da, în anul 1868, zilei de 3/15 Maiu, ureo însemnătate"mai]mare» deeum a auut-o ziua aceea şi altădată. In afară de program însă s'a întâmplat atunci în Blai eeua, ee a făcut, ea ziua de 3/15 Maiu'să fie o zi foarte însemnată în trecutul nostru mai recent, eeua ee a format multă ureme euenimentul mare al zilei.

Anume, s'a ţinut în 3/15 Maiu 1868 şi o eonsjătuire politică în Blaj în scopul examinării, în mod amănunţit, a situaţiei create eu un an mai înainte, la 1867, naţiunii române din Ardeal, prin îtnpăearea definitiuă a Împăratului dela Viena eu Ungurii şi prin inaugurarea dualismului, acest monstru eu două capete, unul german şi altul maghiar, eu misiunea ea primul să înghită popoarele negermane din Austria, iar al doilea pe eele nemaghiare din Ungaria. „A dat ImpăTatul Franeise losif la anul 1867 Maghiarilor, eari l-au detronat la 1849 şt i-au atacat tronul eu armele, tot ee au eerut dela el: constituţie, guuer^ propriu responsabil şt dreptul de a pune în aplicare toate legile uotate eu lujeală la 1848 şi sancţionate prin suprindere de Împăratul de mal nainte, — tar pe Românii din Ardeal, eari făcuseră la 1848—49 zidi puternic de apărare în jurul tronului, seutindu-1 de prăbuşirea sigură, f-a despoiat în aeelaş timp şi de umbra de speranţă într'un uiitor mai bun, eăei le-a luat ce aueau mai scump: autonomia Ardealului". Maghiarii, duşmani tronului, au câştigat tot ee au dăruit, iar Românii, amici tronului, au perdut tot, luându-li-se eu forja, aeeea ee au auut şi ee câştigaseră în anii din urmă prin lupte grele şi neîntrerupte, — Diata publică — naţională.

Aceasta era situaţia la 1868. De aeeea, în 3./15 Maiu, la douăzeei de ani dela memorabila adunare de pe „Câmpul LFbertăţif, eărturărimea

26

din Blaj a aflat necesar să se întrunească undeua şi să se sfătueaseă, împreună eu oaspeţii din afară, spre a stabili, ee ar fi de făeut, în situaţia dată. S'au adunat deci în sala, bibliotecii liceului lor, s'au constituit, alegându-şi preşedinte şi notar, şi s'a început schimbul de păreri între eei presenfi. Resultatul, a fost eă s'a hotărât, eu unanimitate, compunerea unei deelaraţiuni, a unui protest pe eare ei l'au numit Pronuneiament, şi aşa i-a şi rămas numirea: Pronuneiamentul din Blaj. S'a hotărât ea el să fie publicat în toate ziarele, să fie răspândit şi pe alte eăi. pentru a serui de orientare Românilor din Ardeal în situaţia ee li s'a ereat nu din uina lor: ee au să mărturisească, să ceară şi în ee direcţiune să acţioneze.

Pronuneiamentul a fost imediat redactat şi a primit textuarea următoare:

„Inteligenţa română, adunată spre a serba aniuersarea zilei de 3/15 Maiu, celei atât de memorabile în analele naţiunii ţomâne. pătrunsă de însemnătatea zilei, după terminarea serbării, a aflat eu eale a se aduna întru o unire şi între marginile legii a discuta, atât asupra situaţiunii politice prezente în eare, în contra uoinţei sale, se uede aruncată pe sine şi naţiunea română, eât şi ea cetăţeni credincioşi augustului monarh şi mare-prineipe, eum şi ţării, asupra mijloacelor ee le consideră a fi sigur corespunzătoare spre delăturarea -nemul-ţămirilor interne ee domnesc în naţiunea română din Transiluania şi să manifestălpe toată ziua, din toate unghiurile ţării; deei, preînştiinţând luerul la loeul competent, s'a întrunit spre scopul preamintit.

Întrunirea, formată în modul acesta, după desbatere, precum o eerea momentul obiectului, faee următoriul

Pronuneiament: Gonsiderând nemulţămirea generală; considerând pericolul prea

înuederat în eare ajunse naţiunea română, limba şi confesiunile ei, prin starea prezentă a lucrurilor şi nemulţămirea prouenitoare de, aci; considerând, ea adfesta din urmă (pericolul) nu se poate delătura, deeât punându-se în uteaţă principiile de egalitate, atât naţională, cât şl confesională: din datorinţă eătră patria şt naţiunea noastră, eari sunt aruncate pe marginea unui abis şi nu se pot mântui deeât prin mulţămirea justelor pretensiuni ale naţiunii noastre, — eare face majoritatea precumpănitoare a locuitorilor Transiluaniei, — declarăm a rămânea neclătifi pe lângă principiile şi pretensiunile proclamate sărbătoreşte de nafiunea română, în adunarea generală şi legală dela 3/15 Maiu 1848. Iar în special, eă:

1. Ne pronunţăm pentru antonomia Transiluaniei, pe baza diplomei leopoldine şi a sancţiunii pragmatice, eu atât mai uârtos, eă şi autonomia ţărilor eroatp-slauone e recunoscută, deşi relaţiunile acelora eătră Ungaria au fost eu totul diferite de ale Transiluaniei.

2. Ne pronunţăm pentru reactiuarea articolelor de lege aduşi în dieta dela Sibiiu din anii 1863/64, prin ambii factori competenţi ai le-

2?

gislaţiunii, sancţionaţi de Maiestate, publicaţi şi puşi în uieaţă, prin eari artieoli naţiunea română s'o înartieulat ea naţiune regnieolară, iar limba şi confesiunile ei, au fost garantate.

3. Ne pronunţăm pentru redeschiderea dietei transiluane, pe baza unei adeuărate representaţiuni poporale, după drept şi euuiinţă, în sensul uotului dat de minoritatea română în dieta feudală dela Cluj. din anul 1865. Dieta pestană noi nu o putem considera de îndreptăţită a face legi valide pentru Transilvania, nici pe transilvăneni, cari poate vor fi şezând (ntr'ânsa, de representanţi legali al ţării noastre.

Fiindcă între împrejurările presente nu ne-a rămas alt teren pentru «câştiga, îneuuiinţare şi ualoare eonuieţiunilor noastre politice, ne re­strângem la descoperirea lor pe calea publicităţii ea eel puţin în modul acesta să ne împlinim datorinţa de cetăţeni, nizuind totodată a faee şi un seruieiu regimului, prin descoperirea francă a nemul-lămirii, proDenitoare din pureederea dânsului în afacerile Transiluaniei. Blaj, 3/15 Maiu 1808. (Urmează subscrierile)."*)

Pronuneiamentul acesta, ea o profesie eoleetiuă de credinţă politică a Ardelenilor, a iost multiplicat şi trimis tuturor ziarelor româneşti spre publicare, precum şi multora dintre fruntaşii români din diferitele oraşe ale Ardealului. Ziarele l'au . publicat toate. L'a publicat şi „Telegraful Român", organul Mitropolitului Şaguna, dar totodată l-a şi combătut, ea neoportun, ea act pripit, eare mai mult poate să strice deeât să ajute eausei naţionale române, — denegând unor particulari, oricât de curate şi de nobile le-ar fi sentimentele naţionale, facultatea şi dreptul de a uorbi în numele naţiunii întregi, eăei în numele acesteia se pot pronunţa numai factorii competenţi, comitetul şi congresul naţional. „Bazeta Transilvaniei", din Braşou însă şi „Federa/iunea" din Pesta, publicând Pronuneiamentul, l'au comentat foarte fauorabtl, accentuând, eă el trebue să formeze credeul politie al fiecărui Român din Transilvania.

Ajuns pe calea presei la cunoştinţă publică, Pronuneiamentul a auut răsunet puternic în întreg Ardealul. Fruntaşi români din toate oraşele ardeleneşti s'au giăbit să trimită „Qazetei" din Braşou declaraţii de adeziune, prouâzute eu numeroase subscrieri. „Gazeta" le-o publicat pe toate, în ure-o zece numere conseeutiue, şi le-ar fi publicat şi pe 'cele multe, cari i-ar mai fi fost trimise, dacă nu întreuenea procurorul •eu o perehiziţle domiciliară la redacţia „Qazetef. Pentrueă Pronun-eiam entul a auut răsunet şt în presa maghiară, dar în sens ihuers, eăei foile maghiare, luând aet despre cuprinsul Pronuneiamentului, au dat alarma, eă e primejdie mare în Ardeal şi au strigat după procuror, 1nultându-l să-şi faeă datorinţa. Şi procurorul dela Curtea de Apel din Târgu-Murăş şi-a făeut-o, pentrueă după perehiztţia domiciliară, ţinută ia vQazeta Transilvaniei" din Braşou, a deschis acţiune publică în contra următbrilor: tacob Mureşanu, redaetornl „Qazetei Transilvaniei", pentru publicarea Pronuneiamentului şi a declaraţiilor de adeziune; Ba-siliu Raţiu canonic şipreposit, Elie Vlassa, canonie, Qrigorie Mihali, canonic,

*) Din „Cartea de Aur", uol. IV. pag. 354.

28

loan M. Moldouan, profesor, Qaupiil Pop, pro/esor, Alexandru Mieu, pro­fesor, şi Dumitru Farago, profesor, toţi din Blaj, pentru compunerea şî răspândirea Pronuneiamentului. Grtma eu seuârşirea căreia erau înut-nuiji a fost stabilită de procuror în: „erimă a eonturbării păcii publice".

Toţi cei numiţi au fost ascultaţi judeeătoreşte şi din fasiunile făcute de ei şi trecute în procese uerbale procurorul şi-a câştigat eonuingerea că toţi sunt uinouaţi; dar înainte de a-şi compune actul de acuzare, a trimis la Pesta, ministrului de justiţie, dosarul procesului, pentrueă dela acesta primise îndrumare să efeetuiease% eereelarea prealabilă şt despre resultat să-i raporteze.

Intre limp în Ardeal se lăţise faima, că nu numai eei mai sus; numiţi sunt daţi în judecată pentru „crima conturbării păcii publice", ei şi subseriitorii declaraţiilor de adeziune, toţi, şt astfel sute de fruntaşi români din Ardeal stau la uşile temniţilor ungureşti.

Inimosul W/e Măeelariu, deputat ardelean în dieta din Pesta, alarmat de uestea > aceasta, anunţă în dietă o interpelare, eătră întregul guuern, în chestia Pronuneiamentului, pe care şi-a desuoltat-o apoi în şedinţa din 17 Iulie 1868, a dietei, într'o uorbire mal lungă, foarte in­teresantă, în care arată eare e cuprinsul Pronuneiamentului şi constată, că „aceea ee se cuprinde în Pronuneiament, nu poate fi taxat de erimă, nieidupă legea positiuă, nici după principiile politicei treze", şi eă ar-fi mare greşală presupunerea, eă „Pronuneiamentul acesta ar fi pro­ductul unor spirite agitate, pentrueă el exprimă pretensiunile întregei nafiuni române din Ardeal"... Spunea mai departe Măeelariu, eă „e-adeuerat, Pronuneiamentul trage laîndoeală legalitatea uniunii dela 1848. Dar dacă aceasta e erimă, şi dacă peste tot e crimă, aeeaee formează, obiect de cercetare, atunci nu numai eeiee au subscris, sau au primi de al lor Pronuneiamentul ei toţi Românii din Ardeal şi Ungaria, ba şt o mare parte o Saşilor, au eăsut în crima aceasta'... „Eu o spun elar — declară Măeelariu, — şi eu sinceritate ee o datoreşte flecare patriot credincios, deşi nu în numele naţiunnii române, fiindcă nu am acest drept, ei ea fiu credincios al ei, eă naţiunea română nu se împrieteneşte-cu uniunea pripită dela ItAB, nu o consideră de legală, iar pentru Ro­mân// din Ardeal, uniunea dela 1898 e efluxul uolniciei"...

Se naşte sgomot mare în dietă. Prezidentul întrerupe pe orator-şi-1 admoniează, odată, de douăori, a treia şt a patra oră, dar Măeelariu îşi continuă şi termină uorbirea, apoi predă notarului de şedinţă, spre cetire, interpelarea serişă şi subscrisă, afară de deputatul llie Măeelariu,. îneă de următorii trei deputaţi ardeleni români din dieta dela Pesta: Auram Tineu, Mateiu Pop Qrideanul şi loan Tulbaş.

Interpelarea era de cuprinsul următor: — „Ţinându-se în 15 Maiu anul curent maial în Blaj, inteligenţa

română, întrunită acolo, a compus şi subscris un Pronuneiament. Dat fiind, eă acest Pronuneiament nu cuprinde nimic în sine, ce-

s'ar loui de legile, nu numai ale Ungariei, ei ale tuturor ţărilor apar­ţinătoare Goroanei Sfântului Ştefan, ba chiar a întreget monarhii austriaee-ori apoi ee ar periclita existenţa de stat a ureunei părţi;

29

dat fiind, eă libera întrunire şi libera manifestare de păreri, ea principale eondiţiuni ale libertăţii, nu sunt prin ntei o lege restrânse, şi prin urmare niei Pronuneiamentul dtn întrebare nu poate ft considerat, deeât de o liberă profesie politică, pe care nafiunea întreagă româna o consideră de a sa cu începere dela 1818; iar dupăee pe lângă toate acestea în Ardeal, amăsurat informajlunllor noastre sigure, eeiee au subscris aeel Pronuneiament, sau l'au declarat de al lor, spre eea mai mare durere şt ofensare a naţiunii româneînsăşi, sunt urmăriţi din partea organelor guvernului responsabil;

auându-le toate acestea în uedere, ne ţinem îndreptăţiţi a adresa următoarea interpelare întregului ministeriu, ea guuernului responsabil maghiar:

1. Are cunoştinţă onoratul ministeriu, eă în Ardeal, persoanele eari au subscris sau aii declarat de al lor Pronuneiamentul, compus eu oeasiunea maialului din 15 Maiu, anul curent, ţinut în Blaj, sunt urmărite din partea organelor ofieale? Şi dacă da:

% Are injenţiunea să dispună ea urmăririle acestea să fie sistate ?*)" In numele guuernului a răspuns imediat la interpelare ministrul

de justiţie Baltazar Horvâth, recunoscând, eă da, cunoaşte cuprinsul Pronuneiamentului, din care s'a trimis şi guuernului un exemplar, dar guuer nul înainte de a decide eeua în chestia aceasta a dispus să se jaeă o cercetare prealabilă, eare acum e terminată. Actele au sosit la gu»ern, dar numai eu câteua ore mai înainte, astfel eă dosarul nu a" putut fi studiat în întregime. „Daca însă din acte se ua constata, — a spus ministrul, — eă sunt adeuăraie espresiunlle acelea din Pronun­eiament (referitoare la nereeunoaşterea şi denegarea uniunii), atunci da., guuernul crede, eâ ar comite Mrelăsare faţă eu drepturile ţării, şi faţă de siguranţa patriei, dacă n'ar duce Ia bara judecătoriei pe corifeii principali ai adunării şi ai Pronuneiamentului aceluia... pentrucă uniunea sfântă şi inutolabilă, mie permis nimănui să o atace, eu atât mai puţin unui deputat ca atare. Gă guuernul cât de pătruns e de dorinţa de împăciuire se douedeşte prin faptul, că tolerează, sau cel puţin a tolerat până acuma, astfel de indiuiai la guvernul şi la tabla regească din •Ardeal, cari euteasa să facă în sala aceasta astfel de deelaraţrani in contra uaHăţii statului maghiar. Guuernul consideră de inimic, pe tota-cete care euteasa să atace unitatea statului". (Ministrul a făeut aluziune la faptul ea Iile Meeetariu era şi consilier guuernial în a e t i u i t a t e . ) —

A ; cerat cuDântnl deputatul naţionalist român Alexandru Moeioni, i eare a spus ministrului, eă dorinţa de împăciuire guuewrul să nu ş*-o ' manifeste prin tolerarea sau netoleraree în funcţiunile de stat a unor anttmift indiuizi, pentrucă lupta naţională im se poartă pentru rămânerea acestora în funcţii, ei dacă urea guuernul în adeuăr o împăciuire, atunci asigure prin lege drepturile nepreseriptibile ale popoarelor nemaghiare_ dm Ungaria.

*) Dtn „Cartea de A U P " , uol. I V păg- 3*7.

30

Deputatul llie Mâcelariu a eerut permisiunea, şi casa deputaţilor i-a dat-o, de a-şi faee reflexiunite asupra răspunsului ministrului de jus-tijie în şedinja proximă, — şi astfel în chestia Pronuneiamentului s'a uorbit în dieta dtn Pesta, şi în şedinja din 21 Iulie 1868.

Primul, eare a luat euuântul, înainte de a se intra în ordinea de zi, a fost deputatul llie Mâcelariu. A declarat eă răspunsul ministrului nu-l muljumeşte. In Pronuneiament nu se cuprinde aceea, ce erede ministrul, atae în contra unităţii statului, ei exact aceea, ee se cuprinde şi în actele Maghiarilor, compuse la toate oeazlunile dela anul 1861 până la 1866, până la reintegrarea legilor dela 1848. 1-a urmărit şi persecutat guuernul absolutistic pentru aceasta? — Nul Atunci de ee sunt persecutaji acum Românii din partea guuernului unguresc, pentruca fac exact acelaş lucru, pe eare l'au făcut, înaintea lor, Maghiarii? In chestie personală spune ministrului, eă în dietă llie Măeelariu nu e consilier guuernial, nu e funcţionar de stat, ei deputat al tării, lin lucru să-1 ştie însă ministrul: „nu e de invidiat guuernul, eare caută printre funcţionarii săi numai suflete seruile".

Uorbeşte apoi la obiect deputatul Mateiu Pop Grindeanul, ea cointerpelant. Nu-l mulţumeşte ntci pe el răspunsul ministrului. „Uni­unea e uotată numai în principiu". Nu e perfecţionată îneă. Vina o poartă guuernul, care nu a compus încă legea despre regularea rapor­turilor de drept public între Transiluania şi Ungaria. Suntem îotr'un period de Iransljie şl astfel perseeujiunile nu sunt niei juste, nici motiuate. E de neînţeles că atunci, când unii dintre Românii din Ardeal au intrat în dieta din Pesta, ca deputaţi, cu gândul şl în scopul de a ajunge la o înţelegere eu Maghiarii, — cei de acasă sunt ehemajt pe la tribunale şi înuestigaji Procedura în contra lor trebuie sistată. De aceea faee propunerea următoare:

— „Dieta*îşi esprimă dorinţa şi aşteaptă' dela guvern, să sisteze curând cercetările ordonate şi acum puse în executare în contra Roma' nilor din Ardeal, pentru exprimarea vederilor lor politice". (Prin Pro-nunciamentul din Blaj).

Presidentul anunţă, că propunerea se ua tipări şi împărţi Intre deputaţi, iar la timpul său ua fi pusă la ordinea zilei.

Deputatul Bonis Samuel cere respingerea propunerii, — fiindcă nu e făcută de interpelam*, ci de alt deputat

li răspunde deputatul naţionalist român losif Hodoşiu, că inter­pelarea e subscrisă şi de deputatul Mateiu Pop, care tot aşa nu e mulţumit cu răspunsul ministrului, ca şi Mâcelariu, prin urmare are dreptul să prezinte casei proiectul de rezolu|tune pe care 1-a prezentat Şi el, Hodoşiu, roagă dieta să-/ /ee cât mai curând în desbatere.

„Presidentul anunţă de nou, eă propunerea deputatului Mateiu Pop ua fi tipărită, împărţită între deputaţi şi pusă la ordinea silei".

CNotea, eă toate uorbirile rostite în dieta din Pesta, în chestia Pronuneiamentului, ale deputaţilor români nutniji mai sus, cum şi a ministrului de justiţie Horuâth, sunt publicate în întregime în „Cartea de Aur", uol IV pag. 342—354.)

31

Dieta din Pesta n'a putut fi pusă în situaţia de a se oeupa eu propunerea deputatului Mateiu Pop Grideanul, deeât târziu, foarte târziu, pe la finea anului 1868, eu două zile înainte de închiderea eielului parlamentar, şi anume, din motiuul eă a auut să desbatâ şi să uoteze mai multe legi de mare importantă, între eari se afla şi legea despre drepturile naţionalităţilor şi legea despre perfecţionarea uniunii Ardealului eu Ungaria. Procesul pentru Pronuneiamentul din Blaj încă şi-a făcut cursul său. Pe baza îndrumărilor primite dela guuernul din Pesta, procurorul a ridicat şi susţinut acuza şi tribunalul penal din Târgu-Murăş, a pus sub acuzare pe laeob Murăşianu, redactorul „Gazetei Transiluaniei", din Braşou, şi pe canonicii şi profesorii din Blaj, eari au subscris şi răspândit Pronuneiamentul, aducând „Sentinţă de acuzare", în şedinţa din 21 Noemurie 1888, sub numărul 2487, — eare sentinţă apoi a fost înmânată fiecăruia dintre acuzaţi, în textuare românească, fiindcă atunci erau încă în uigoare legile Ardealului, uotate de dieta din Sibliu, dela 1863/4, conform cărora fiecare cetăţean al Ardealului auea să fie ascultat şt judecat în limba sa maternă. Sentinţa de acuzare era, în textuarea ei originală, următoarea:

— „Numărul 2487 criminal 1868. Judecătoria scaunului Murăşului, contra membrilor eelesiei gr. cat, din Blaj, adecă contra canonicului şi prepositului Bastltu Rajiu, a canonicilor Grigorie Mihall şi EHe Vlassa, şt a mat' multor profesori, asemenea contra lui laeob Murăşianu, re­dactorul „Gazetei Transiluaniei", pentru crima de eonturbare a păcii publice, după inuestigaţiunea şi cercetarea criminală, după ascultarea opiniunii fiscalului gremial, a adus sentinţa următoare:

laeob Kurăşianu, redactorul respunzător al jurnalului politie „Gazeta Transiluaniei", apărând în Braşou; Uasilie Raţtu, canonic şl preposit gr. cat., din Blaj, Blie Vlassa, şi Grigorie Kihali, canonici gr. cat., şi loan Moldouan-Mteu, Gaurilă Pop şi Alexandru Mieu, profesori gr. cat., în Blaj, — pentru erima de eonturbare a pâeii publice, normat în §-ul 65 a) b) a codului penal, pe lângă lăsarea pe pieior liber, pe baza §-ulut 200 din procedura penală — se pun în stare de acuză şi sunt de citat la pertractarea uerbală finală, eare se ua ţinea la timpul său înaintea judecătoriei acesteia.

La pertractarea finală sunt de eetit: articolul aşa-numit Pronun-ciament, din numărul 38 al „Gazetei Transiluaniei" anul curent, testimoniile despre moralitatea şi auerea acuzaţilor, eontestaţiunea lui laeob Mu­răşianu. La pertractarea finală sunt a se lua înainte: numărul 42, asemenea numerli curenţi dela 68 până la 78 inelusiue ai „Gazetei Transil­uaniei". (Brau numeri în eari s'au publicat declaraţiile de adeziune.)

Acuzaţii sunt îndreplăţiţi în eontra acestei sentinţe, în 24 de ore după enunţarea ei, la aceasta, ori la acea judecătorie, care, efeetui enunţarea ori înmanuarea, să instnue recurs şi motiuele recursului în opt zile după insinuare a le da înlăuntru. Mai departe, aeusaţii sunt îndreptăţiţi şl la aceea, ea pentru descrierea mottuului recursului şi pentru apărarea lor la pertractarea finală, să-şi iee apărători, ale-gându-i după uoea lor proprie.

32

Dumitru Farago, fost profesor gr. eat, în Blaj, şi denumit preot în Zlagna, pentru erima de eonturbare a păeii publiee, normată în citatul § 65 a) b) a codului penal, asemenea se pune în stare pe aeuză. Dar după ee dânsul din loeutnja sa, fără ştirea şi licenţa judecătoriei înuestigătoare, ba chiar în contra promisiunii sale s'a depărtat şi nu se ştie eă unde se află, — acum după §-ul 381 din procedura penală, arestarea lui de a se rândui, şi sentinţa de acuză, după sensul §-lui 384 din procedura penală, în formă de circular cercetător de a se enu'nfa — se statoreşte.

Din şedinja judecătoriei scaunului Murăşului, ţinută în 21 Noemurie 1868. Nagy Samu m. p. prezident.

Motiue.

In 15 Maiu, anul curent, pentru memoria adunării poporale, ţinută la 1848, în 15 Maiu, în Blaj, tot acolo s'a aranjat după program o săr­bătoare şi eu ocasiunea aceasta, sub prezidiul prepositului Vasiliu Rapu în sala bibliotecii gimnasiale s'a ţinut o eonferenjă al cărei seop fasionat a fost: consultare despre starea naţiunii române. In eonfe» ren{a aceasta s'a stabilit următoriul Pronuneiament (urmează textul întreg al Pronuneiamentului, apoi se continuă):

In eonferentă s'a hotărît şi aeeea, ca Pronuneiamentul să se publiee pe calea jurnalisticei şi s'a şi publicat în 27 Maiu 1868, în numărul 38 al ziarului politie „Gazeta Transiluantei", care apare în Braşou, sub redaejiunea responsabilă a lui laeob Murăşianu.

Amintitul Pronuneiament, pureezând dintru aeeea, eă confesiunile şi limba naţiunii române sunt periclitate, naţiunea aceasta e aruncată pe marginea unui abis, şi eă ar fi restrânsă de pe terenul politie, — pretinde restaurarea autonomiei Transiluaniei, reaetiuarea articolelor de lege aduşi în dieta dela Sibiiu, din 1863/4, prin eari articol! naţiunea română s'a inartieulat ea naţiune, limba şi confesiunile ei s'au garantat şi eonehiemarea unei diete transiluane deschilinite, din acea cauză eă dieta pestană nu o pot considera îndreptăţită a faee legi ualide pentru Transiluania, nici pe transiluănenii ee poate uor fi şezînd într'ânsa, de reprezentanţi legali ai tării.

Dupăee afirmarea aeeea e neadeuăratâ eă confesiunile şi limba naţiunii române, în urma reaetiuării constituţionale a regimului ar fi periclitată, naţiunea aceasta ar fi aruncată pe marginea unui abis, şi restrânsă de pe terenul politic;

dupăee prin articolul de lege 1847/8 VII din Pojon şi prin articolul de lege 1848 I din Cluj, uniunea Transilnaniei eu Ungaria legalmente e decisă şyegile acestea, articolul de lege 11 1865/7 din eiuj, în deplina lor ualoare le-a susţinut;

dupăee Maestatea Sa, pe baza jurământului de încoronare, şi anume, prin reseriptul din anul 186? Februarie 20, dat din Uiena, dieta din Sibiiu, dela 1863/4 de ilegală, hotărîrtle ei, ea pe cale ilegală aduse de neualtde s'a îndurat a le declara;

33 3

dupăee deci Transiluanta, tegataiinte reîneorporată eătră Ungaria, numai în dieta comună pestanâ poate ft legalmînte represenlată, şi representanţii ateşi tegalminte în părţile Transiluaniei, pe baza numitelor legi fundamentale, sunt representanţli legali ai acestor părţi şi membri îndreptăţiţi ai dietei- pestane;

dupăee periclitarea limbii confesiunilor şi naţionalităţii romane, faţă eu egalitatea deplină deeretatâ în aceste legi fundamentale şi anume: pfriuitor la confesiune, te arfieohil de lege IX 1848 din Pbjort, — e o afirmaţiune nedreaptă şt fmteşte la iritarea spiritelor;

după ţoale acestea, Pronunciămentul din întrebare, prin care dieta pestană prezentă nu se consideră de îndreptăţită a aduce legi ualide pentru Transiluania, şl nici transiluănenii, eari iau parte într'ânsa de representanţi legali ai tării, precum şi publicarea Pronuneiamentului pe cale jurnalistică, — cuprind în sine erima eonturbării păcii publice, normată tn §-ul 86 m} fe) din eodul penal, susţinut în mod proxrizoriu, pe baea hotăririi dietafe şi inuoirea Maiestăţii Sale, întrucât aglfează publice în eontea unităţii statului maghiar, se faee amăgire de ură în contra aceluia, se ţinteazâ animare la opunere în contra legilor sanc­ţionate şi pe lângă aeeea, se faee ntetitnţfi la cauzarea antipatiei reli-gionare şt naţionale;

căci legile noastre aduse pe eale constituţională, pe tot cetăţeanul într'o formă îl obligă, tar în eele einile numai legile şi pe baza acestora decretele regeşti şi ale ofieialatelbr îl constrâng, atacarea ualidifăţii legii şi eu deosebire, nereeunoaşterea publică şt sărbătorească a uigoarei legilor, eari au reaetiuat unitatea statului ungar, pronunţarea aceea că reprezentanţii poporului, aleşi pe baza legilor acestora sunt ilegali şi publicarea acestor pronuntieri pe calea presei: faptele acestea cuprind în sine agitare periculoasă în contra unităţii statului, nizuinţă la cauzare de despeet şi ură, asemenea şi despre propusul rău faţă cu- astfel de fapte nu e îndoeală din acea cauză, eă factorii Pronuneiamentului se nteuese, ea confesiunile egal îndreptăţite, eari stau sub- paza legii in credinţa lor religionară, iar o naţiune în limba ei, periclitată şi desbrăeatâ de drepturile politice a o demonstra;

fapta aeeea că acuzaţii la facerea şi publicarea acestui Pronun-etament au conlucrat se douedeşte prin fasiunea lor proprie: Adecă:

Y P'reposttul şi canonicul Vastf/e Rafiu recunoaşte eă după repeţi te l prouoeâri a primit prezidiul în eonferenţă, eă acolo s'au primit punctele

prin-ipale ale Pronuneiamentului, şt anume, punctul al treilea îl păr­tineşte eu totul şi eă după finirea adunării şi eonferenţei asupra Pronun­eiamentului, a cetit şi a subscris Pronunciămentul, însă esprlmă elar eă pentru a câştiga ualoare eonDiceţiunilor politice, nu au alt teren decât ealea publicităţii.

Canonicul Elie Vlassa a fasionat, eă el a ridicat euuântul în sensul Pronuneiamentului şi îl recunoaşte de eonşunător eu opinia sa. Pe rândul cercetării speciale uoeşte a afirma aeeea, eă în prininţa publicării Pronuneiamentului şi ar fi fost de părere contrară; dar în rândul înue-stiga(iunii aşa eeua nu a pomenit, ei în răspunsurile sale de atunei

34

stă clar, că fiind de fată până la finea adunării, în priuinfa publicării pe calea jurnalistică a eonjăles eu părerea majorităţii şi părerea a şi apărat-o în rândul răspunsurilor.

Canonicul Grigore Mihali reevnoaşte, eă Pronuneiaroentul m pre­zenta şi eu înuoirea lui a ieşit, fiind de faţă până la ftaea adunării si că ehiar ea vicepreşedinte a conlucrat, e fără îndoială dovedit prin fasiunile propositului VasHiu Rafia însuşi şi ale altora.

Profesorul Zoan Mieu-Moldouan fasioneaaă, că a participat la Pronuneiament, eă a vorbit în sensul acestuia şi îl recunoaşte de al său. Pe rândul eereetării speciale însă aduce înatate, eă în privinţa aeeea, eă ee să se întâmple eu Pronunciameniui, el, ea eel dintâiu a propus, ca să se trimită la un deputat din dietă, dar după aeeea, nâ-seându-se propunerea aeeea, eă numai prin jurnale să se publice, — e fără îndoeală, eă aceasta şi dânsul a primit-o, prin cuvintele lui proprii date la protocol: „primirea propunerilor tn priuinţa Pronuneia-mentuiui e fapta tuturor participanţilor".

Profesorul Gauriil Pop fasioneazâ, eă după primirea punctelor Pronuneiamentului, şi el a fost pentru publicarea lui prin jurnale şi la ascultarea lui eea dintâi a şi spus verde; aşa dară apărarea lui, eu oeaaiunea cercetării speciale, eă la stabilirea definitivă în priuinfa aceasta nu ar fi fost de fafă, eu atât mai puţin are ponderositate, fiindcă şi aici zice, eă procedura consună eu părerea lut

Profesorul Atexandru M. Mieu reeunoaşte, eă el în eonjerenfă a primit toate trei punctele Pronuneiamentului, ea eonsunâtoare eu convic­ţiunea şi părerea lui.

laeob Murăşianu fasionează, eă el Pronuneiamentul de sub între­bare prin postă, într"o epistolă subscrisă eu M. (eu verosimilitate dela loan Moldouan) l a căpătat. Bl însuşi l'a însemnat în numărul 38 al „Gazetei Transiluaniei", redigiată de el. Asemenea a publicat tot în foaia aeeea, în numerii curenţi dela 68 până la 78, deelaratiunile acelora, eari au primit Pronuneiamentul şi cuprinsul Pronueiamentului şi în protocol îl reeunoaşte de al său, iar în numărul 42 al „Gazetei Tran­siluaniei"' îl numeşte credeul seu propriu şi al mai multor Români.

Profesorul Dimitrie Farago reeunoaşte punctul 3 al Pronuneiamen­tului; zice eă eu învoire comună şi eu înuoirea lui s'a stabilit şi ase­menea s'a hotărît şi publicarea lui prin jurnale, in eontra lui Farago sustă şi motiuul de suspijiune, eă sub cercetare s'a depărtat fără lieentâ din locuinţa sa, a abzis de starea preoţească din Zlagna şi eu uero-similitate a fugit pe teritor strein.

Acuzaţii neagă însă propusul rău şi iritator. Dar abstrăgând dela aeeea, eă acesta se înuoaluă în însăşi fapta, o douedeşte ziua anului în eare s'a* făcut Pronuneiamentul, loeul, sărbătoarea religionară, eare l'a înaintat (i-a premers), cum şi modul publicării, şi aşa, în priuin]a aceasta, vine în eonsiderajiune §-ul 268 din procedura penală.

După toate acestea, crima eonturbării păcii publice e doueditâ eu totul în mod obieetiu şi erţmînalitatea acuzaţilor, sau douada su­biectivă, în sensul §-ului 204 din procedura penală, pe baza faslunilor

35 3*

proprii, încă, şi sunt motiue legale de susptţiune şi aşa punerea lor în stare de acuză, pentru crima de eonturbare a păcii publice, după §-ul 200 din procedura penală, — e motiuatâ:

Dispoziţiunea în contra lut Dumitru Farag6 îşi află motiuarea sa în §§-ii 387 şi 383 din procedura penală.

Murăş-Oşorheiu, 1868 în 21 Noemurie. Holumbem m. p."*) La pertractarea finală nu a ajuns acest proces al Pronuneia­

mentului din Blaj, fiindcă la eâteua zile după înmânarea actului de a-euzare tuturor celor înuinuifi cu sâuârşirea crimei turburării păcii publiee în Ardeal, a urmat graţiarea acuzaţilor, prin următorul reseript regesc, publicat în foaia oficială ungară:

„La propunerea ministrului meu de justiţie conced, eă procedura penală, care este în curgere în contra mai multora, înaintea tribunalului din scaunul Murăşului, în chestia Pronuneiamentului, să se sisteze.

Dat în Buda, la 16 Deeemurie 1868. Franeise losif m. p. Baltazar Horuâth m. p".

Gradarea aceasta, neaşteptată şi nesolieitată de nime, — pentrueă dintre eei acuzaţi nu s'ar fi umilit nici unul întru atâta, ea să o ceară dela guDernul din Pesta, — a fost premearsă de o scenă interesantă, întâmplată în şedinţa din 8 Deeemurie 1868 a dietei ungare din Pesta, flnume, propunerea deputatului Mateiu Pop Qrideanul, ea dieta să inuite guuernul să propună. Monarhului sistarea procedurii penale în contra celor daţi în judecată pentru compunerea şi publicarea Pronuneia­mentului din Blaj, abia în şedinţa aceasta a ajuns să fie pusă la ordinea zilei, adecă la spartul târgului, pentrueă în ziua de 10 Deeemurie 1868 ciclul parlamentar a fost închis.

S'a cetit deci de nou propunerea şi s'a dat euuântul propunăto­rului, ea să o motiueze, dar propunătorul, deputatul Matei Pop, a de-elarat pe scurt numai următoarele:

— „Domnilor! Nu doresc, ea acest proiect de rezolujiune să fie acum pertraetat, ei rog onoratul ministeriu să facă paşii de lipsă la Ma­iestatea Sa, pentru sistarea persecutărilor."

A uorbit apoi Aloiziu Vlad, deputat din Band, (bun Român, dar-în chestia uniunii de părerea, eă ea trebuie recunoscută şi acceptată eă fapt împlinit), declarând următoarele:

— „Onorată easă! Primesc de a mea cauza aceasta, prin urmare îmi \ia de datorinţă să rostesc eâteua euuinte. Eu nu aparţin şeoalei Pronuneiamentelor. Am crescut în şcoala constituţională, unde umblu de 25 de ani şi din acest motiu am aflat de greşit Pronuneiamentul acela, după apariţia lui, şi în toate cercurile în eari m'am arătat, l-am condamnat, pentrueă sunt eonuins, eă eeiee l'au iniţiat şi i-au dat uiaţâ, nu au auut în uedere nici interesele naţiunii române, nici ale respeettuilor subseritţori. Interesele naţiunii române, pentru aeeea nu„ pentrueă prin Pronuneiamente eu greu se poate îmbunătăţi eeua din interesele naţiunii, dupăee numai pe teren legal, pe calea legislafiunei

* ) Din „Federaflunea*, anul 1888. numărul 172.

36

se poate esopera eeua, eu conlucrarea factorilor legislafiunii. Iar interesele respeetiuilor nu au fost promouate pentru aeeea, pentrucă cum se ştie, s'a cauzat respeetiuilor multă amărăciune, nrmărlri şi spese. Eu nu ureau să ridie euuântul pentru Pronueiament. Dar am datorinfa, ea om al dreptului şi al dreptăţii, să expun împrejurările atenuante, eari stau pe partea subseriitorilor Pronuneiamentului aceluia. Binevoiţi a ţinea seamă de eonfusele stări de lucruri politice, eari au domnit în Ardeal dela 1848, până în timpurile mai noue, până la legea uniunii, pu­blicată eri (? Deeemurie 1868). Pentrucă dacă luaţi în considerare, fără părtinire, şi în mod eonştienţios, acele stări de lucruri, precum şi ideile enunţate asupra Ardelenilor din sistemele urmate unul după altul, apoi principiile politice diametral opuse: puteţi afla greşală la respeetiuii, dar peatra de condamnare nu o puteţi arunca asupra lor, eu inimă li­niştită. Bu propun deei din partea mea, respectiue eu acea rugare mă adresez onoratei ease, şi îndeosebi ministerului, ea m urma prudenţei, eare caracterizează întregul ministeriu, şt in special pe presidentul ace­luia, din partea mea foarte stimat, să bineuoiaseă, a recomanda grafiei Maiestăţii Sale sistarea eereetărti ordonate în contra subserittorillor Pro-nueiamentui, respectiue a sista întreaga procedură şi a trage uâlul uitărei peste eele întâmplate înainte de sanţionarea legii uniunii" * ) .

Dieta a primit eu aprobări generale uorbirea, dar mai ales în­cheierea uorbirii deputatului Aloiziu Vlad şl a deeis, eă nu intră în desbaterea acestei chestiuni, după ee nu o doreşte aceasta, niei însuşi propunătorul, deputatul Mateiu Pop, ei treee propunerea în com­petenţa guuernului, respectiue a ministrului de justijie. fleesta apoi a considerat acest gest ea un îndemn, ea o îndrumare, ea să propună graţiarea, pe eare de fapt a propus-o şi eare a şi urmat în curând, prin reserlptul comunicat mat sus. Ne faee impresia însă, eă însuşi mi­nistrul de justiţie a întocmit lucrurile astfel, — ea nu un antiunionist, Mateiu Pop, ei un unionist, Aloiziu Vlad, să uorbese ea la obiect, pentru a-i deschide o uşiţă de eşire onorabiă din încurcătura în eare intrase prin înscenarea procesului acestuia.

* * * Aceasta e geneza Pronuneiamentului din Blaj şi acestea sunt peri-"

peţiile prin eari a trecut acest aet însemnat, compus în ziua de 3/15 Maiu 1868 în Blaj şi a trecut în istoria luptelor noastre politice ea do­cument de mare ualoare.

*) Din „Car/ea de Aur", uol. IV pag. 848.

37

Cum era odată.

15 Woemupie 1916. — Amintiri din pribegie. —

După trei luni de refugiere forţată, primim autzul, eă ne putem înapoia la uetrele părăsite.

Bărbaţii ne-am uăzut repede de drum, să uedem întâiu ce e pe acasă, unde nu puteam merge eu toţii, ea la p moară, pustie. Copiii şi neuesţele, mai rămâneau, eâteua săptămâni, să doarmă pe padiment sau în paturile de fier oprite de ospitalitatea prietenilor din Oradea şi Beiuş.

Toate suferinţele şt lipsurile celor trei luni erau uitate; toată sfidarea, eu care deteetimi ne anunţau Ironie: „domnii pot merge acasă, eăei în eâteua sile fn/răm în Bucureşti" — nu ne mai atingeau.

Mai aueam puţină reaeruă, în fundul sufletului; o re­zemă ee ne susţinea în zilele grele şi eare ne spunea tainic, că răfuiala din urmă încă nu sosise.

Insfârşlt, mergeam acasă; uom mai uedea noi, ee ua fi, pe urmă.

Gândul înapoierii ne da puteri noui şt în trenul ee ne ducea spre Oradea, încercam bucurii de demult, ea pe uremea întâiei tinereţi, când ne înapoiam pe uaeanţe, dela şcoală.

Mergeam acasă 1 *

* * Când urcam suişul spre Oradea, loeomottua se opri,

gâfâind, înainte de a-l trece. Ineereă, de două ori, zadarnic să-şi ia auânt, şl se opri apoi neputincioasă.

După zilele luminoase şi călduţe de toamnă târzie, ne pomenirăm eu un ger aspru. Şinele păreau îngheţate şt roţile locomotiuel şt ale uagoanelor se înuârteau pe loc.

Toată lumea coboară din uagoane. Imprăştlem eu lo-peţlle, împrumutate dela mecanici, cărbuni şl prundtş, pe şine, şi după o muncă de aproape o oră, locomotlua

38

se repede încă odatâ, striuind prundişul şi oprindu-se în culme, biruitoare.

De aci mai aueam răgazul, să aruncăm o priuire spre Beiuşul, eare ne-a ocrotit, eu atâta dragoste, în uremea exilului nostru: Paturile de fier şi saltelele primite dela internatul ortodox; hrana, eu un preţ foarte redus, dela internatul biserieei unite; mesele, la eari ne înuitau foştii colegi dela uniuersitate; o excursie kinegetieă cu amicul ]ean, şi altele, la gară, unde aflăm câte un ziar nou . . .

Eram, pe atunci, nişte bieţi oameni fără ocupaţie; făceam lectură, şl studiem de visu topografia împrejurimii.

Biblioteca liceului auea destulă hrană pentru sufletele noastre trudite. Librăria din localitate încă auea lectură destul de recentă, până la Parodiile d-lui Topârceanu.

N e luăm adio dela Beiuş, eu înduioşare, ea dela un cuib călduţ, ee ne-a ocrotit, pe uremea bejaniei. Pe pantă nu mai aueam teamă de nimic. Ne oprim eu maestrul laeob Mureşan — azi aproape uitat de posteritatea „recu­noscătoare1' — îmbucăm eeua la „dughlana" Iul Săraeu, şi, în zece minute, sosim la Oradea.

* * Nu mai era atmosfera ostilă, care ne sufoca, eu două

luni în urmă. Lumea oureiaseă şi ungurească, atât de ameninţătoare mai - nainte ureme, acum ne priuea eu o sfidare mută, aproape eu compătimire, ea pe nişte bieţi oameni necăjiţi, eari nu mai puteau faee nimănui ur'un r ă u . . .

Am luat masa la „Pisica albastră", şi patronul n'a mai fost necesitat să ne şoptească discret: „plecaţi repede, domnilor, eăei publicul urea să uă insulte".

Oaspeţii, eari ne recunoşteau, ne priueau eu milă şi Şopteau: „Blăjenii... săracii..."

L a masa ulâdieeaseă, unde am primit înuitare, n'am luat parte, eăei nu aueam nici haine de gală, nici dis­poziţie sufletească.

Ordinul era: ne întâlnim la gară, la ora trei. Trenul ne aştepta, tras pe linie separată. Era, par'eă, aee/aş. Două uagoane de clasa întâiu, două de clasa a doua, restul uagoane de pouară.

Ne-am aranjat în cele din urmă, pregătindu-ne loe de odihnă, peste noapte, din lăzi şi bagaje.

38

1

Plecaserăm numai în pardisiuri, căci paltoanele le împachetaserăm, cine ştie unde. Am răbdat de frig, dar merinde aueam destulă, şi se mai găsea şi câte o sticlă eu uin. Unde mai pui, eă aueam în buzunar trei sute de coroane, auans din leafă, pe două luni.

Recunoşteam gările, oamenii înghesuiţi pe peron, tre­nurile militare, eari de două ori au încercat să ne dea jos, auând neuoie de uagoanele noastre.

După lungi tratative telefonice cu Clujul, am fost lăsaţi în pace, să ne uedem de drum.

După două zile, ne apropiam de Teiuş. Eram acasă. Aueam senzaţia omului ce se îneacă, simţind, în clipa

din urmă, tarăş pământul «solid, sub picioare. * *

La Utoara (Oenele Murăşului de azi) am respins ehiar, merindea ee ni se oferă în ungureşte, de societatea, eare îngrijea de alimentarea gratuită a trenurilor eu refugiaţi.

Qara cea frumoasă dtn Teiuş era într'un hal de plâns. Geamurile erau pe jumătate înlocuite eu scânduri. In re­staurant un miros infect, o amestecătură de lume, dtn toate neamurile pământului. Soldaţi germani şi austro-ungari beau rachiu din pahare mari, la mese murdare, stând în picioare.

Reuşim totuş să luăm o supă caldă, o tocăniţă şl un pahar eu un lichid cenuşiu, de eare nu mai uăzusem; un pahar eu bere.

Şi eum stam eu paharul în mână, mi-a uenit în minte, eă era aniuersarea naşterii mele. Ştersei repede o lacrimă, ee mi se îmbulzea pe gene şl prlulnd la chipul meu încărunţit, în cioburile oglinzii, ridicat paharul şi urai în tăcere, numai pentru mine:

— Cu bine, amice, cei patruzeci de ani. — Să dea Dumnezeu, răspunsei, tot eu, în tăcere, zim-

bind de astădată... *

* * Dar nu mai aueam astâmpăr. Cum ne simţeam acasă, nu mai înţelegeam să aşteptăm

în Teiuş, încă 12 ore, când urma să plece trenul nostru. 40

Urcarăm în cel dintâiu tren personal, câţiua prieteni, lăsând bagajlile în grija aeelorlalţi.

eu conductorul ne-am lămurit mal greu, dar, când uăzu hârtiile, închise şt el ochit, ea în faţa unor bieţi pribegi fără ţară . . .

Când ne-am dat jos la Blaj, încercai o emoţie adâncă. Pare eă intrasem în cetatea adormită, din basme. Ea restaurantul dela gară o lampă eu petrol se sbătea

în luptă cu stângerea. Un om necunoscut ne spuse să plecăm, căci la ora nouă seara restaurantul se închide.

Pornirăm, eu teamă, pe strada pustie, luând drumul către sat. Nici o zare de lumină nu se uedea, măcar la ure-un geam. ,

Aflaserăm, încă în exil, eă săeuii refugiaţi s'au abătut prin oraş, înstăpânindu-se mat ales pe casele celor deportaţi.

Ne gândeam eu groază: ee ua fi la noi acasă ? Repetam eă ne-am părăsit touarăşii de drum, eari uor sosi măcar în ziua mare.

Dibuiam ea orbii prin întuneric, în oraşul, ee părea petrifieat de un duh rău.

Când ajunserăm în strada eea mare, răsuflarăm mal uşuraţi. Cunoşteam de-aeum toate casele, eu ochii închişi..

Ci întunereeul stăruia şi aici, ea o ameninţare. Am trecut pe la poarta mea şl n'am .îndrăsnit să

intru. Dibuind prin întuneric, am bătut la poarta unul prieten. întuneric complect. Nici un om pe stradă . , . nimie... Pământul se cutremurase par'eă din temelii şl o

prăpastie fără fund, înghiţise oraşul, eu oameni eu tot... Nu mai îndrăsneam să mă înapoiez la mine, dar nlet

nu puteam să mă cule în zăpadă. Intr'un târziu desluşii scăpărarea unui chibrit şi o lu­

miniţă discretă se aprinse, în depărtări mar i . . . Până să-mi deschidă, aueam impresia eă întunereeul

mă apasă tot mai mult, gata să mă striueaseă. Mi « e părea că întunericul e tot atât de nepătruns,

ca şi eel-ee a stăpânit haosul înainte ea Duhul Domnului, care plutea de-asupra apelor, şă fl rostit porunca saluatoare: „Să se facă lumină....11 , AL. GIURA

41

Vaslle Pâruan. In euuântarea ţinută la mormântul Istoricului Dlmitrie

Oneiul, preşedintele Academiei române, Vasile Pâruan, uor-blnd în numele înaltei instituţii, spunea:

— „In templul nostru mai este şi o altă uedenie rară : noi suntem cei ueeinie tineri. Lumea ne ziee nemuritori. Iar, ca de obiceiu, greşeşte: eăei noi murim, murim chiar de mai multe ori în una şl aeeeşl uteaţâ a lutului. Geeaee e adeuărat e, eă până ee Părintele tuturor făpturilor ne ehiamă la dânsul, noi rămânem mereu aceiaşi copil naiDi şi nu pierdem nepreţuitul dar, de a ne mira de necunoscut şi de a admira sublimul, Şi fiecare din noi uine de aduce mereu hrană nouă tinerei noastre bucurii, niciodată obo­sită de a mai cunoaşte încă o parte din necunoscut. Gi felul cum ne măsurăm noi între noi, e acesta:

„Nu acela, care aduce el mai mult, e cel mal urednie, ei acela, care are cea mal curată, cea mai sfântă bucurie, de aeeea ee aduc alţii.

„De aceea când uedem pe urNinul din bătrânii noştri mai tare înduioşat de frumseţa noutăţii ee o aduce ur'unul din noi, noi îi dăruim iubirea noastră mai eu grabă decât chiar aceluia care aduce marea noutate. Căci noutăţi pot iscodi multe minţi isteţe, dar puţini sunt aceia cari ne în-uaţă a ne lepăda de bestia din noi şi a ne uni întru totul eu gândul cel ueeinie, bueurându-ne şi suferind pentru dânsul" (Memoriale, p. 86),

Şl puţin mat departe în aeelaş panegiric: „Gâei taina uieţii eelel fără de moarte în memoria per­

petuă a generaţiilor, altfel aşa de uşor ultătoare, stă în puterea ee a auut muritorul de a se eurăţt de păcatul în­cântării de sine. Stă în renunţarea de a se fi iubit numai pe sine, de a fi apăsat mereu pe deaproapele eu greoaia lăţire a frunţii sale, de a fi cerut mereu recunoştinţă pentru faptele sale! Stă, mai ales, în puterea de a se fi dăruit mereu fără răsplată şi fără nădejde, numai pentru iubirea de onorurile, care nu puireaese şi pentru continua Iertare a oamenilor, cari din ţărână se nasc şi în ţărână se întorc".

Vasile Pâruan, cuuântând aşa, în graiul nou, lapidar, uânjos şi concentrat de gândire» uoia să-l earactertzege pe Dlmitrie Onelul, dar a caracterizat pe omul de 'ştiinţă în general şi îndeosebi mai ales pe sine însuşi.

42

„Tinera bucurie de a mai cunoaşte o parte din neeu-. noseut*..., puterea de a se dărui mereu fără răsplată şi fără nădejde, numai pentru iubirea de lucrurile, care' nu pu­trezesc", descoperă taina vieţii şi aetipităţii lui Vpsile Pâruan, — omul mie de trup, puţin laf înfăţişare, care a luat în spate uriaşa povară a cercetării ştiinţifice a celor mai vechi ori­gini ale Naţiei noastre. Volumele în eare a aşezat aceste cercetări aduc aminte de lespezile şi blocurile de piatră însăşi, în care a descifrat şi a citit atâtea taine ale trecu­tului român, dacoromân, getodacic.

Tinăra lui bucurie de a mai cunoaşte o parte din ne­cunoscut, nu l-a părăsit nici în ultimele luni ale vieţii.când bolnâu, isprăvea monumentala sa „Getica",,în care adâncea studiile de preistorie autohtonă până în mileniul al treilea a, H.

Aceeaşi bucurie impersonală, din singura iubire „pentru lucrurile, eare nu putrezesc" l-a ţinut în soare şi vânt, în pas şi nehodină, în mijlociii săpăturilor, a blocurilor de piatră pe eari se zărea o ittseripţie, veri de-a rândul, când sănătatea lui, munca încordată de peste an, i-ar fi cerut alte recreaţii.

In limpezirea acestui scop al vieţii pentru un savant, i-au uenit, de timpuriu ajutoare tragice: un intelect pătrun­zător, eare a ridicat ualoarea ţarănimei române de baştină, din eare se trăgea, arătând culmile de gândire şi sinteză la eare se poate înălţa; o existenţă aspră de elev şi stu­dent .sărac; o prăbuşire fulgerătoare a fericirii individuale,

.personale, abea întrezărită îh căsătorie şi familie; O fami­liarizare din tinereţe eu înţelepciunea gândirii antice, eare-ţi îmbie, stoic,' zeama de cucută; o îngheţată izolare în sin­gurătatea cercetărilor fără frâu, pregătind chiar o operă, eare vecinie ua rămânea izolată de marea mulţime a celor pentru eare lucrase, a căror origine şi străorlgine o cântase.

Cu concursul acestor elemente ce-au intrat în vieaţa lui de timpuriu, nu e mirare eă Vasile Pârvan vedea „taina vieţii eelei fără de moarte în perpetua memorie a generaţiilor" mai ales în „puterea de a se fi dăruit mereu fără răsplată Şi fără nădejde". Pentru savantul mort în puterea bărbăţiei, răsplata comună, pe eare o pot da oamenii, venise de când era în floarea tinereţii: profesor universitar, membru al Academiei, directorul şcolii române din Roma. Dar nu la această «răsplată faee el aluzie. Ce rost puteau avea ono­rurile, recunoaşterea, eând pentru el însuş vieaţa e fără răsplată, „fără nădejde", când nimie nu rămăsese în lume pentru gândul şi omul solitar decât „bucuria de a mai cu­noaşte o parte dtn necunoscut?"

43

Bucuria aceasta impersonală nu se ridică decât din ruinele.celei personale; omul, cât trăieşte în lume, nu se poate desmaterializa desăuârştt; bucuria de eare uorbeşte Vasile Pâruan se ridică dtn rădăcini amare.'

Singur gândul când porneşte dlntr'un cap genial, când în sborurile Iul de uultur nu întâlneşte decât singurătăţi în­gheţate, e de-ajuns o • pouară pentru o uieaţă de om, e de-ajuns pentru a-i reduee bucuria uieţii la cunoaşterea a încă unei părţi din necunoscut. Dar Vastle Pâruan a fost nu numai un puternic gânditor, eare şl-a dat seama de marea tragedie a uieţii omeneşti, de suprema el tragedie: aeeea de a se simţi singur sieşi asemenea în întreg uniuersul, el el a cunoscut, dtn temelie şi zădărnicia gândurilor al­tora. A răscolit praful lumei ueehi şi a ştiut eă praf se alege din gândul nostru.

Şt totuşi puterea cugetării a fost refugiul lui şl nizuinţa de-a înuia lucrurile moarte supremul sbueium, — uieaţa. deşi zadarnică „fără răsplată şi fără nădejde", supremul scop, şi el a încercat să umple golurile din ueaeuri cu uieaţă, s'o reeonstitue. Atât de mult l-a frământat taina cea ne-pătrunsă... îmi pare eă uorbind de tinăra bucurie a sauan-tulul şi spunând eă ea consistă în „a cunoaşte încă o parte din necunoscut", Pâruan nu înţelegea numai reconstituirea materială a uieţii dispărute, ei o cercetare a însăşi tainei ei, a fragmentului de atunci dtn uieaţă, pentru a-i mai în­cerca îneă odată înţelesul.

II ua fl găsit? lată ee consideraţii face după ee în-ulează gândurile asupra morţii la greeo-romanil din Pontul stâng:

„ee ualoare are uleaţa pentru indiuizli sau grupările j de oameni — etnice ori sociale — dtn diferitele epoee, putem uedea mai clar tocmai din poziţia pe care o iau j faţă de moarte. Ge adânetme poate fl în înţelegerea uieţii \ la acela, eare treee pe lăngă moarte ea pe lângă un simplu < incident banal? Ce bucurie adeuărată de uieaţă poate fi la acela, eare nu prtueşte moartea ea un blestem al ge- ; nului omenesc, căruia l s'a dat uoe să ştie ee e ueetntela ; şl totuşi trebuie să moară. — Pentru cel eare trăieşte uieaţa ea o eoruadă, sau pentru creştinul, eare o primeşte ea o ispită şi ea o pedeapsă, moartea poate fl chiar blneuenttă; pentru eelee se ameţeşte în nimicurile plăcute ort supără­toare ale fiecărei zile, moartea poate fi o întrerupere, ad­mitem chiar dureroasă, a oeupaţiunilor sale meschine, de-uenlte simpatice printr'o lungă obieinuinţă. Dar pentru, cel ce a luat uieaţa în cel mal adânc înţeles al el, care aurut s'o transforme prin gândurile Iul într'o rază de ueeinicie,

moartea e sau o durere fără de margini, sau o cumplită absurditate; sau tragedia lut Alexandru, eare murea la 33 de ani în Babylon, pentrucă îndrăznise să trăiască uiaţa aşa de intens cum numai zeii au uole să trăiască, — sau imposibilitatea logică, din eare Platon scoate nemurirea sufletului. Sufletul omenese, eare s'a atins odată de cele eterne îşi eere nemurirea, sau, dacă nu o poate erede, se frânge într'un uriaş imn funebru ea pentru apunerea zeilor. — Toată durerea din lume nu poate ajunge pentru a plânge un suflet, eare în ueei nu se ua mai înfiora de armonia lu~ minii din lume" (Memoriale, 23, 24).

Vaslle Pâruan a fost desigur un suflet, eare „s'a atins de cele eterne". Opera lui ne stă mărturie. Dar pe care din cele două drumuri a apucat el ? Şi-a „cerut nemurirea" ori „s'a frânt într'un uriaş imn funebru ea pentru apunerea zeilor" ? Înclinăm să credem eă primul drum a fost ales, aeela al lui Platon, acela bătut de „Thraeii nemuritori", — strămoşii săi.

Pe gânduri ne pune numai adausul Iul: „fără nădejde" din fraza citată din panegiricul lui Dimitrie Onetul: „Taina uieţii celei fără de moarte în memoria perpetuă a gene­raţiilor stă . . . mai ales în puterea de a te fi dăruit fără răs­plată şi fără nădejde".

Totuşi memorialul său „Gânduri despre lume şi uiaţă la Greeoromanii din Pontul stâng" Pâruan îl întitulează „Laus Vltae", Iar lauda uieţii, chiar la alţii, nu ne-o putem închipui fără nădejde.

N'a trăit destul pentru a apuca deflnitiu pe unul din eele două drumuri, nu şi-a „cerut nici nemurirea", nu s'a frânt nici „într'un uriaş imn funebru, ea pentru apunerea aeilor?"

Din pasagiul următor s'ar putea erede: „De fapt cel de pe urmă muritor este un genial des­

coperitor de mtjloaee şi motiue spre a se faee nefericit; şi cel mal strălucit creator de gânduri luminoase este per­fect neputincios în a găsi mijloace şl căi, cari să-1 conducă la fericire. — De aeeea înţelepciunea populară nu a năs­cocit în miile de ani de când aleargă după fericire, fără a o putea găsi, decât un singur chip de a se apropia de ea: uitarea. Uitarea nenorocirilor, uitarea temerilor şi a groazei de moarte, uitarea uieţii reale în întregimea ei şi afundarea *in uisul fantastic al entuziasmului dionisiac, aphrosidte, apollinie" (Memoriale, 45).

A înţeles Vaslle Pâruan nemurirea ea Greelt antici? »Orl putinţa de a trăi noi înşine în sufletul altuia e sin­gura adeuărată ualoare omenească?" (Memoriale 58).

45

ea gânditor Vasile Pâruan ua jl îneă multă ureme studiat. Din apropierea de această lăture a fiinţei sale un folos ua ft incontestabil: ferment de gândire pentru cititor. In un sertttor contimporan român nu aflăm atâtea pagini de gânduri tari sau fntr'aripate, într'o formă mal concen­trată, într'o espunere elară.

* * *

Nu uom încerca să stăruim asupra eouârşltoarel im­portanţe ştiinţifice a operei lui Vasile Pâruan, ea istorie, ca arheolog, — domenii în eare a ajuns la un renume mondial, scrierile lui, eereetările lui, rămânând pietre de temelie pentru eereetările din utitor, în legătură eu pă­mântul ţării noastre şt istoria începuturilor neamului nostru.

Din oricât de mart înălţimi ar fi uăzut Uasile Pâruan, lumea şl uiaţa, oricât de departe s'er fi ţinut de uulgul „lipsit de gânduri", eu oricât stoicism ar fi suportat gre­lele louituri ale sorţii, stăpâna zeilor nemuritori, el u iubit cu înfocare pământul şi neamul din care s'a născut. Şi credem e ă î n contemplaţia fllosofieă-patetieă asupra ace­stor două elemente ale uleţM eoleetiue naţionale, în lauda şl închinarea ee le-a adus sufletul său a fost inundat de rare bucurii. Puţini au mal uorbit aşa de cald, eu atâta auânt poetic despre strămoşii bătrâni, despre Patria de azi ea el. Şl ştim eă euuintele izuorăsc din plenitudinea simţirii lăuntrice, a dragostii, a bucuriei pe eare o ai însuţi.

Chemat să comemoreze la Academie împlinirea alor optsprezece ueaeurl dela moartea împăratului Traian, Va­sile Pâruan^ într'o euuântare splendidă, artistic împletită din poezie şi istorie, din simţire caldă şi gând înaripat, a spus poate cea mai frumoasă laudă asupra naşterii popo­rului român. Sunt părţi de epopee, de faetură antică.

„Rugineau codrii. Ca nişte paseri obosite coborau le­gănat eătre pământ frunzele aprinse de cea din urmă să­rutare a soarelui de toamnă. Prin satele Daciei mergeau suonurl de răsbunări romane. Negustorii din Miazăzi se făceau tot mai rari. Şi cei cari mat îndrăzneau să se afunde în adâncimile Daciei păduroase, priueau sfios îm­prejur, uindeau repede şi plecau pe furiş. Ostateeii şi fu­garii romani, slujitorii regelui dac, lucrau eu zor la întâ-rituri, închideau uăile eătră Dunăre, ridicau burguri, dre-geau cetăţile, construiau maşini de asalt, turnau arme. Fe­meile erau posomorite, bărbaţii erau tăcuţi. Era linişte aspră în toţi şl poruncile Regelui erau grabnic şi eu prisos împlinite. Când începură a cădea fulgii ştia fiecare eă în primăuarâ ua putea muri". (Memoriale, 165).

46

lată tabloul eu eare îneepe povestirea răsboiului din eare Daeia avea să iese înfrântă. Sunt aproape toate pa­ginile acestui discurs, pagini de antologie.

„Din timpuri citate de amintirea muritorilor trăiau pe pământul acesta, îmbrăţişat de cele trei ape, cu marea cetate, clădită de zei în mijlocul ţării: eu munţi de patru părţi. Şi nu erau o biată naţie rătăcitoare, ea veeintt ger­mani ori sarmaţi. Ei nu erau o naţie barbară, ea nenumă­raţii locuitori ai Nordului mlăştinos, sărac şi friguros. Ei erau statornici, orânduiţi, luminaţi, în străvechi legături eu civilizaţia elenă, — cu cea mai avântată credinţă idealistă

_ 1n nemurire, pe care au gândit-o oamenii, — cu tradiţie milenară — în ale vieţii de societate ori de stat, — eu nume glorios în^lupta de libertate faţă de toţi eei puter­nici din jur, cu incomparabila epopee de unitate naţională biruitoare a regelui Burebista îndărătul lor" (p. 166).

Toate aceste caracterizări, ca şi a pământului şi a poporului, nu sunt vorbe frumoase, produs al fanteziei: îna­poia fiecăreia e o inscripţie, o cercetare, o pătrundere până în miezul vieţii de atunci.

Am citat şi până acum prea mult, dar gândul nostru era să ademenim pe eei cari nu cunosc partea din literatură din opera lui V. Pârvan, să-i citească în întregime cel puţin volumul „Memoriale". Aşa eă, pentru atingerea acestei ţinte, .

- vom mai reproduce din puternicul, vigurosul, noul stilist, lată de pildă portretul lui Traian:

„Pentru brâul de argint al Dunării lupta acum un spa­niol, eu ftre tânără, eu credinţă proaspătă, eu speranţă ne­pusă la îneereare; luptă ea în vremile bătrâne ale alcătuirii Italiei, — când tăria romană se oţelea mai mult prin înfrân­geri decât prin biruinţe — eu voinţa hotărâtă de a împlini cele fixate de Roma eternă, fie chiar şi după un secol de lupte şi un ocean de sânge.

„Cel ee purta acum armele Romei era un om liniştit, măsurat, cuminte, modest. Era doar numai prin tatăl lui dintre eei ee în Senat hotărau de soarta lumii... Şi îm­părat. . . El rămâne îneă tot omul din popor, răbdător la muncă, întârziind bucuros la plăcerile trupului, eu nesfârşit respect pentru străluciţii senatori ai Romei". Insistând apoi asupra stăruinţei lui Traian în împlinirea unui gând, Uasile Pâruan îl caracterizează de mare, tocmai pentru această stăruinţă, pornind dela această axiomă grea de gând: „Noi muritorii suntem mari nu pentru găsirea unui gând într'o si eu noroc, el peniru urmărirea într'o mie de zile şi eu, $i fără noroc, a gândului unic, eare stă la temelia oricărei vieţi creatoare".

4?

, Şi socotiţi dacă a fost de eineua mai bine caracterizat nou 1

neam, născut din trezirea într'unul singur al celor două po­poare,— al nostru, deeâtîn următorul pasagiu din „Parentalla":

„In alcătuirea sufletului naţiunilor prin treziri de su­flete diuerse spre a se forma un aliaj nou, ea înfăţişare şi ea putere, femeia e ea picătura de fosfor, aruncată în bronzul topit.

„Bărbatul e, înainte de orice, fiul femeii. Fii oamenilor sunt Ceeaee sunt femeile lor: discrete, eredineioase, eu Sufletul adâne, supuse, denotate până la moarte, — sau brutale, greoaie, sensuale, banale, loeuaee. Prin afinarea fe­meii, se afinează rasa. Şi femeile noastre au fost afinate de suferinţă, răbdare, credinţă, muncă, tăcere, înclinare. Şi fii ţărancelor au fost: suferitori, răbdători, credincioşi, mun­citori, tăcuţi, închinaţi datoriei dintru străueehi timpuri şi până la întemeiarea ţării celei nouă de azi.

„La naşterea sufletului biruitorilor de azi stă femeia \ dacă. Tăria bărbătească a femeilor spartane, — marele

foc de nebună închinare zeului îndumnezeirii noastre aiei pe pământ, Dionisos, inspiratorul, eare ardea în femeile

* ihraee, măreaţa touărăşie în luptă şi suferinţă alături eu bărbatul, în sfătuire cuminte şi maiestoasă maternitate, a femeilor romane, .— erau în femeia dacă. Spartan-thraeo-roman a fost sufletul, eare la alcătuirea naţiunii noastre,, ne-a fost dăruit de femeia dacă.

„Pentrueă şi-a crescut, pentrueă şi-a cultivat, pentrueă şi-a înnobilat astfel femeia, pentrueă a ereat prin milenara alegere şl desăuârşire a tipului ei, o astfel de femele, Dacul a dat firea Iul noului popor daco-roman. Nu în limbă, nu în obiceiuri, nu în forme materiale ale uieţii, a fost bi­ruinţa, ei în ealitatea sufletului. Marea linişte, marea nobleţă suuerană, eare peste romanizarea prin suflete, diuerse, ue-nite de pretutindeni, — peste imensa inundaţie slauă, care ameninţase a ne faee greoi, molâi, confuzi şi triulali, ea aeei nou ueniţi. — peste marile infuzii de sânge străin de toate neamurile, •— ne-a păstrat sublimi în aristocratica noastră înălţare spirituală peste toţi cei dimprejur, a fost darul primei femei dace, căsătorite eu primul roman aşezat în Dacia, şt a urmaşilor el eu suflet tare, Daeo-Romanele.

„Priuiţi la fiul femeii dace: ţăranul, cu boiul drept,, cu figura rezeruată, eu ochi sfredelitori, eu glasul crescut ea pentru scârbă dela distanţă mare, eu mişcările rare, potolite, pentru a ţinea mult la oboseală, eu sufletul senin întru aşteptarea ea ceua firesc nu numai a binelui, el mai ales a rălui, cu legea cuvântului dat cu legătura până din­colo de moarte, cu delicata ascundere a durerii ori a bu-

48

i

curiei prea mari, eu domneasca ospitalitate dela egal la egal, eu bunăeuuiinţă distinsă fată de feţele luminate, dar şi eu adâncă ironie şi nobilă închidere în sine, pentru eei ee nu-i simt euuiinţa lui."

N e pare eă o mai deplină earaetizare a uirtuţilor de rasă, una mai justă şi mai profundă, nu ne-a fost dată până acum.

SEXTIE. PUŞeARlU.

Simţirea lui Uasile Pâruan pentru Naţia şi Patria de azi, pentru jertfele aduse în răsboiu o aflaţi în cele două memo­riale ţinute în onoarea camarazilor căzuţi în răsboiul pentru unitatea natjoală. Sunt părţi de-o superioară frumuseţe.

Rândurile de mai sus n'au auut altă pretenţie deeât să atragă atenţia cititorului asupra unei părli mai puţin cu­noscute din opera lui Uasile Pâruan, şl anume ehiar asupra aceleia, eare poate deueni ferment de gând şi simţire înalt umană şi adânc naţională. ION TURCU.

49 4

Crăciunul sinistraţilor? 1927. — Peolog.*) —

Cum fluieră uântul ppin horn şi la geam '! Ce ger îndrăcit e pe-!afară! E-al Iernii pomposul şi trufaşul hram, Sau Vântul cu lama se 'nsoară?

Pornitu-s'a Iarna prin munţi şi prin uăi — E-o sgripţoră, aspră mătuşa — E rea cu oricine, cu buni şi cu răi Şi'i ghiaţă ce-mi poartă in guşă.

Şi — iată — nor trece nici trei săptămâni (Cum plânge, 'n furtună, gorunul 1 Cu ramuri ce-ameninţă, par'e'ar fi mânii) Crăciunul ne uine — Crăciunul!

în casele arse sunt bieţi sinistraţi Cu feţele palide, supte — N'au grâu în hambare trudiţii noşti fraţi Şi hainele-s coapte şi rupte.

Le-a ars ce-adunat-au cu sârg şi 'ndelung, Copiii le plâng. Miserere! Şl codrii de pâine la toţi nu ajung -Ce vaiet, ee plâns, ce durere 1...

* * *

O, dar telefonul chiamă, telegraful, cablul cere — Rotativa, salahorii scribi pretind. Durere? E o marfă ca oricare, în jurnal ţi*o „etalează'1, Şi, când pansamentul vorbei tu îl ceri, ei te

[sfidează — Superior simbesc când tremuri: logiea-a ajuns

[orfană 1 *) Cetit în Sibiiu, Ia o serbaPe dată pentru sinistraţii jude-

fului, XII. W27.

50

Ei îşi fac o meserie să împlânte pana 'n pană. Cei durerea unor sate? Temă pentru riportaj] Ca un box de-atleţi sau altul, tot brutal, la

[„vernisaj" 1 .„Bieţii oamenii" spui în treacăt şi-ţi ascunzi faţa

[în blană, Aruncând un ban la omul ce te tine de pulpană,

Nu o văd numai la micii copilaşi fără de pită, O 'ntâlnese mai des, mai spornic, sărăcia

[cerebrală. Ridicatu-şi-a pe lume-o ruşinoasă catedrală 1...

Voi sporiţi să se pornească, smulsă din [apocalipsă,

O lavină uriaşe ce împrăştie jaf şi lipsă, Ce 'ndârjeşte frate-soră şi religii şi popoare — Voi sunteţi groparii cinici ai Raţiunii, eare moare :

Gazetari imberbi, neronici, cu creionul spadasin. Sacrilegi împroşcătorii de pucioasă şi venin — Impresarii de „reviste", de perdiţie lupanar — Bursieri, cari, într'o noapte, adunaţi, ea 'ntr'un

Aur câştigat la bursă cu o dungă de condei, Voi, cari nu cunoaşteţi munca şi iubirea sfântă ee-/'.

Doamnele de prin saloane, lumea 'n eare se [„amuză",

„Gustă", ca la cărţi, lansându-ţi, cinic, vorbele — [ventuză,

^Diplomaţii", prinşi şi dânşii în vârtej, se [cangrenează

Şi cu fraze-electorale toţi se supralicitează . . .

Ori şi cât manicurate degetele le aveţi — -Sânge văd, pe preţul groaznic alor mii şi mii de

* 01 Dar văd mai mult, mai asprii sărăcia

[răspândită,

[grânar,

[vieţi 1

JSunteţi „oameni" sau flămânde fiare făr' de* [căpătâi?

. . . Văduvit de 'nţelepeiune, bietul nost' pământ [rămâi!

* * *

Sate văd arzând cu focuri nesătule, 'n bobotaie —• Mii şi mii de guri flămânde, victimele de bătaie Şi oraşe 'nfloritoare, 'n vesel triluri de bacantă, Amorţeşte'le pe dată . . . levisita vesicantă . . . Zeci şi sute, mii orfanii copilaşii, făr' de tată, Adăpost căutând zadarnic; lumea iar' înrourată. Nu de rouă din 'nălţime, ci de roua sângeroasă! Curge sânge 1 puşti şi tunuri, ţipete, topor şi

[coasă 1 Asta vă e omenirea ? 1 N'a 'nvătat nimica minte ? Dă-i la mir 1 lozinca vremii ? Alta : Dinte pentru

[dinte 1 ? Dar atunci o sarabandă diavolească, desmăţată, Face una cu pământul, iarăş, Europa toată! Râde negrul, râde roşul, râde galbenul, ne lasă Să ne 'ncăierăm, ca orbii, pentru galbeni de pe

[masă ; Detronatu-ne-am, nu suntem albul sfânt de-acu

[mai mult. Până în rărunchi cetit-au, prin tranşeie, 'n omul

[„eulf . . . Nessus a 'mbrăcat cămaşa, în venin cumplit

[scăldată, Azi Raţiunea arde 'n aeeel, machiavelic

[îmbrăcată. în zadar se 'mpotriveşte, prinsă 'n flăcări, făr'

[de vină, Piere, sugrumată, cinic, de lozinca „Ce desbinăl* O, privit-aţi vreodată şi voi, seara, spre'nălţime ? Qlasul tainie să rosteaseă respicat au n'a fgst

[nime ? Qlasul, eare vă ridică, glasul, care vă arată, Că suntem doară aceiaşi fii ai unui singur tată?ţ

.52

Pe cărarea cea lactee, mii de stele-aţi apuppt? N'aţi simţit uoi adevărul: suntem toţi dintr'un

[aluat? Museuliţe efemere 1 ? Biblia, doar' şi ea vi-o

[spune l Dar, atunci, blestem pe buze, 'n loc de sfântă

[rugăciune ? I Daţi afară „Fericirea" din religia creştină, Pentru „făcători de pace", spuneţi „pentru eari

[desbină!" *

* * De-asta-o vreţi, iau târnăcopul Şi-o făclie-'mi daţi 'n mână, întâr'taţi în juru-mi focul, întunerec nu rămână Nici atât, cu toţi s'o ştie, Mic şi mare — 'nghenunchiez. Het, cioclu, vino! dă-mi sicrie: Raţiunea ureau să 'nmormântea. Din zece, — o sută, dintr'o mie, Din fiecare cap eu prind Raţiunea, să-m/ urmeze mie Şi-o sting, în loc ca s'o aprind — O 'ntind în racle, — / dau uitare, Din râul Lethe mii şuvoaie — Oricât cuprins de 'nfiorare Aş fi, chiar gâtul se 'ucovoaie — *Ratiune-ai moartă! Da 1 E moartă l" Să no 'nviaţi, u'ar blăstema Şi-ar blestema haina soartă Şi 'n groapă iar s'ar înturnal Ce vreţi cu ea? A fost regină, Dar voi aţi detronat-o, 'n drum Călcat'-aţi haina-i şi — cu tină — Acuma- i pulbere şi scrum . . . * * *

Suntem selauil de galeră a Ipalncllor turbatei Orişicât Raţiunea spera 'n şimţemţntele dejqate,

53

Ori si cât cu dreapta tindem spre zenitul sfânt [al minjii,

Ne coseşte, nemiloasă, Moartea, unde-au ifiers [părinţii —

Dar 'na/n/e de-a închide ochii pentru vecinieie, Tu desfide Ignoranţa, ori şi ce ţi-ar rânji ţie --Tu iraieşie-ţi clipa mândru, chiar eu mâni

[încătuşate... Suntem sclavii de galera a lozincilor spurcatei...

* *

Cel puţin atât: dispreţul tu-1 arată, 'n lume — [ţară 1

Scârba; care te cuprinde întrupează-o 'n/r'o [fanfară,

Las' să sune gcarna, s/e/e saltimbancii şi-ţi [rânjească 1

Murdăria vorbei sarbezi, corosive, înflorească Sub gingia-le lasciva, stâlpilor de cafenele — Tu aruncă-le în faţă vorbe grele, tot mai grele: „Asta e chemarea voastră ? Să 'ncâlciţi, să

[smulgeţi rana ? Nu-i puroi destul pe lume? n auziţi şi voi: „Osana Celui care vrea nobleţea pe pământ, tămăduire?! Nici un sirop n aveţi în suflet din cereasca

[Lui iubire ? Fiecare vorbă-a voastră, zeflemea încinsă 'n

[spini? O, dar îmi sunteţi atuneea criminali şi asasinii"

* * Cum ne târim printre ruine Şi răni adinei cum pipăim 1 O, nu ne e de noi ruşine, De morţii noşti din cintirim ? Şi nu ne spun, în orice ţară, Pe orice petec de pământ: TDe ce vă faceţi viaţa-amară? Aşa urmaţi pe Domnul sfânt?

54

Aceasta ui-e creştinătatea ? Aeeasta-i etica 'n Talmud ? V a blăstema posteritatea De gândul vost hain şi crud. Legaţi voi rana sângerândă ? Turnaţi de viaţă elixir? întârîtaţi fiara flămândă ? Daţi nebunia la delir? în Ioc de chiot făr de nume Vreţi steaguri negre pe la porţi? Cu toţii sinistraţi pe lume, Vreţi hecatombe noi de morţi?"

* Şi, totuş, nu 1 Uriaş sporească Zeci, sute săbii de Damoeles — înfricoşând, mii trigi târeaseă Mii trupuri scumpe de Patrocle — Să zămislească gându 'n boală Apocaliptice vedenii, Sporind a inimii răscoală, Cu lungi şi 'ndurerate denii, Se ia cu toate 'n luptă dreaptă Raţiunea, mintea de pe urmă — Şi-un steag de mântuire 'ndreaptă, Ce sbueiumul păgân mi-1 curmă. Un ţipet, care isbăveşte — De din adâncuri ne purcede — E ţipetul ce se dospeşte, Din inima de om ee crede, Ce fură într'o lume nouă, Mai bună, nobilă, de fraţi, Un ţipet ee vă strigă vouă: „Suntem eu toţii sinistraţi!"

* * *

Cum, fluieră vântul prin horn şi la geam 1 Ce ger îndrăcit e pe- afară 1 ' E-al Iernii pomposul şi trufaşul hram ? Sau Vântul eu Iarna se 'nsoară ?\

55

Ascute urechea: e-un frate 'n prăpăd — El chiamă, se tânguie, geme — Şi oehii-ţi cu spaimă mizeria o văd Şi mâni se întind, ca să cheme.

Nu-s manile numai de om la aman, Sunt mâni ridicate spre ceriuri — Sunt mâni grăitoare la-ai tăi, la duşman, Mâni albe, din cer, de misteruri...

Sunt mâni ce vorbesc la mii eonştiinţi „Adună, ajută şi... iartă! Acesta-i temeiul curatei credinţi, Căci altfel e viaţa deşartă /"

Popoare şi state, religii, cum pier Iubirea de nu le e chiagul! E-o lege preasfântă, pornită din cer — Şt astăzi îşi caută ea magul.

Fiţi magii Iubirii, eu ea alinaţi! O, nu se dea 'n lături nici unul 1 . . . Pe-o lume 'noită, surori, toţi-şi fraţi... Aşa serbaţi voi sfântul Crăciunul!

Sibiiu, 15 Decemvrie 1927. H. PETRA-PETRBSCU.

56

.Poporale. Cel fecior de Sîr mai mie, Mă-sa Vineri l-o făcut, Sâmbătă l-o botezat, Duminecă l-o 'nsurat Luni în tabără-o plecat. La nevastă i-o lăsat: Măi neuastă, draga mea, Da tu numa că m'aşteaptă Nouă ani şi nouă luni Şi pe-atâtea săptămâni. De-i vedea că nu mai viu Tu te suie'n vârf de munte Şi-ţi fă ochişorii roată Şi te uită 'n lumea toată. De-i vedea codrul ciungit Să şti mândră, e'am murit, Să şti, c'am fost împuşcat De pistoale p'in picioare De puşcuţă p'in mânuţă Şi tăiat de săbiuţă. Cea nevastă tinerea Da ea nu l-o aşteptat Nouă ani şi nouă luni Şi pe-atâtea săptămâni. Daco văst că nu mai vine S-o suit în vârf de munte Şi-o făcut ochiţii roată S-o uitat în lumea toată Şi*o văzut codru ciungit Şi-o ştiut dar e'o murit, Şi-o văzut codru uscat Şi-o ştiut eă-i împuşcat

57

De pistoale p'in picioare De puşeuţă p'in mânuţă Şi tăiat din săbiuţă. Cea nevastă tinerea Jos la ţar'-o cobărît Şi-o văsuţ murgu viind Din scopite scânteiând Şi p'in nări pară suflănd. Ea din graiu aşa grăia: — Ho-hoho, murguţu meu Und' lăsaşi pe domnul tău, Domnu tău şi soţu meu? — Da io numa l-am lăsat Drept in fruntea taberii, Şede 'n paloş răzimat Cu capul şede ciuntat. El ţie ţi-o poruncit, Cu partea lui de moşie Să-i faci masă la vecie Şi cu partea lui de loc Să- i faci masă la prohod. Tu să te căsătoreşti Lui altu nu-i trebueşti Făr'o crucită de brad Pune- i- o tu lui la cap 1 — Cea nevastă tinerea Ea din graiu aşa grăia: — Vai mămuca, maica mea, Ce să fie şi asta? Că nice-s fată la mama, Nici nor la soacră-mea.... Da mai bine ee-o să-mi fiu ? Tot rugina pietrilor Şi mâncarea peştilor... Tot molu să mă moţească, Nime 'să nu mă cunoască Cam mai fost din viţa voatră. —

(Auzită dela Viroana Mieruf, din Năsăud, care o ştia dela Nastasia Morariu din comuna Romuli, lângă Năsăud.)

Buc. 1906. A. P. BĂNUŢ.

58

Poporale. în fundu' grădinii mele Răsărit-au viorele; Paşte badea boii 'n ele Şi tot mână slugile Să-i trimit eu buzele. Da' eu n'am înebunit Să-i trimit buzele 'n vânt. Vie gazda slugilor Că şti rândul uşilor Şi dulceaţa buzelor.

Mândra cu ochi mierâuţi Tot în gură s'o săruţi Da' la ochi să nu te uiţi; Că la ochi de te~i uita Şapte boale te-or lua — Şapte boale ş'o lungoare Şi friguri amorâtoare.

(Goleeţia T. PODARIU.)

59

Te duei. Te duci... odată cu sfârşitul verii Pe 'ntinsul unui an de 'mbelşugare... Iubirea mea a fost o apă mare Şi unduioasa ca lumina serii.

A fost un cânt în şoaptele tăcerii, Urnite într'un seâr/ă/7 de eare. .A fost o urmă pe acea cărare Pe unde calda desprimăvărare

Ştiu s'o facă pururi anonimă ... A fost o jertfă tristă şi sublimă ... Ca 'n clipe de pioasă tresărire,

Plugari se dau în lături ca să treci... Te duci... eu te petrec c'o 'mbătrânire Din vremi când te pierdeam sub lilieci...

MARIUS ILIESCU.

60

Mişcarea culturală

In ţară. Idei, oameni, fapte:

Ion Bianu. De curând a fost serbătorit din partea uniuer--sităţil dtn Bucureşti, eu prilejul împlinirii alor einzeet de ani de aetiuitate ştiintifieă şi pedagogică, profesorul unluersitar şi aca­demicianul Ion Bianu. închinarea ee i s'a adus de către co­legii şi touarăşii de muncă a fost dintre cele mai sincere şi respectuoase.

In eei etnzeei de ani de aetiuitate Ion Bianu a ajuns pentru mulţi, pentru toţi cei cari l-au cunoscut, — un simbol al hărniciei modeste, al muncii disciplinate, slstemtzate, al stă-ruinţii, al râunel prin ştiinţă şl al caracterului inegru.

Tinăr profesor, eu frumoasă pregătire ştiinţifică, de care a dat douadă în întâia lui lucrare asupra uieţii şi actiuităţii ardeleanului Samuil Mieu, unul dintre eei trei deschizători de drumuri în Istoria şi filologia naţională, — Ion Bianu şt-a îm­bogăţit, an de an, cunoştinţele, răpit tot mai mult de uraja ueehllor noastre scripturi, copleşit de importanţa lor docu­mentară pentru istoria limbet şl literaturii, ea şl pentru tre­cutul nostru cultural, în genere.

Bibliotecar al Academiei Române de aproape patru de­cenii, Ion Bianu a cercetat şl catalogat, a studiat şl a clasat materialul existent, şl a îmbogăţit, an de an, cuprinsul întâiei noastre biblioteci, cu manuscrise de cărţi rare, după cari ştia s

să alerge, pe cart se pricepea să le câştige pentru edtnoara Academiei, — ort unde ar fl fost semnalate.

Dacă azi Bibloteca Academiei e bine orânduită, ştiinţific organizată, eu materialul el enorm uşor utilizabil, meritul t

61

principal este al dlul Ion Bianu. N e mândrim eă o calitate românească mai pronunţată în sufletul naţional de dincoace de Garpaţi: stăruinţa infatigabilă în munca după un plan bine stabilit, a stat la temeiul organizării Bibliotecii Academiei Române.

Dar Ion Bianu n'a fost numai un harnic organizator, ei, în primul rând un cărturar îndrăgostit de sloua românească, şi unul, care a uoit să faeă ualoarea cărţii româneşti cât mal accesibilă tuturor, să uşureze drumul pentru pătrunderea în tainele ei tuturor celor ee s'ar simţi ademeniţi să descifreze trecutul limbei şi literaturii noastre.

încă înainte eu aproape treizeci de ani supusese A c a ­demiei Române proiectul pentru editarea Bibliografiei româ~ neşti uechi, până la 1830, din care întâiul uolum apăru la 1903, în strălucită execuţie tehnică pentru acele uremuri. întâiul uolum dădea o icoană a tipăriturilor româneşti dela 1508 şi 1716, iar al doilea până la 1831.

Lucrarea o făcea eu ajutorul altui ardelean harnic, Nerua Hodoş, — biblioteear-ajutător la Academie. Nu e o catalo­gare a ueehilor scripturi, ei o Bibliografie critică, strict ştiin­ţifică, iniţiatoare sigură pentru eel atras de tainele şi como­rile scripturilor bătrâne. Întreaga lucrare e făcută după ra­portul şi propunerea făcută de dl Bianu Academiei Române încă în şedinţa dela 28 Februarie 1895.

Tot eu priceperea şi stăruinţa lui ni s'au dat cataloagele manuscriselor şi predieelor româneşti, eonsultate zilnic de zeei de cercetători ai treeutui nostru.

De aproape patru decenii Academia Română nu se poate închipui fără Ion Bianu, nu numai pentru organizarea pome­nită, ei, par'eă, pentru întreaga ei funcţionare. In uremea răs-boiului pentru întregirea neamului tot dsa a fost lăsat să gri-jeaseă şi să apere comorile întâiei noastre instituţii de cultură, eând soarta armelor ne-a fost potriunieă şi a trebit să ne re­tragem în Moldoua.

Despre rezultatul cercetărilor sale limbtstiee, literare, istorice, Ion Bianu a informat mereu publicul, prin nenumărate articole şi studii publicate în reuistele şi ziarele noastre, iar de pe catedra profesorului uniuersitar de istoria literaturii nu s'a mărginit să comunice generaţiilor de ascultători, uiitori

62

profesori aceste rezultate, ei a aprins dragostea pentru ele, ea şi pentru noul cercetări, în mulţi tineri.

Operei sale ştlnţifiee i s'a adăugat aeeea de educator, îmbrăcat în aceleaşi calităţi ale modestiei, râunel, exactităţii.

lată pentru ee Universitatea din Bucureşti i-a putut aduce un prinos de închinare sincer şi respectuos. „Asoeiaţlunea" noastră a auut totdeauna în Ion Bianu un înţelept sfătuitor şi un sprijinitor dintre eei mal hotărâţi. „Biblioteca Astrei" are să^mulţumeaseă mult ardeleanului, căruia i-a fost dat să-şi desuălue talentul şi munca în cadre mai largi, decât acele ee le putea oferi „Astra", pentru îmbogăţirea aceleiaşi culturi naţionale. Respectuos ne asociem şi noi prinosului ee i se aduce lui Ion Bianu eu prilejul împlinirii celor cincizeci de ani de muncă ştiinţifică şi pedagogică.

„TRANSILVANIA".

Sextil Puşeariu. In deosebire de poeţii şi prozatorii no­ştri, eari, eu puţine eseepţiuni, pun lira 'n cui înainte de anul al eineizeeilea al uieţii, când au norocul să-l ajungă, — băr­baţii noştri de ştiinţă rămân în plină activitate şi peste acest prag primejdios muzelor române. Rămânând la timpurile mai noui, cine nu şiie eă Hajdeu, Xenopol, Oneiul, de-o pildă, au muncit şi au ereiat până la mari bătrâneţe? Sau, dintre eei In viaţă, câţi, în frunte eu N . lorga, nu îmbogăţesc ştiinţa ro­mânească şi după cincizeci de ani ai uârstei.

Sextil Puşeariu a atins pragul unei jumătăţi de veac de «iată, în plină activitate ştiinţifică. Momentul, în publicistica ardelenească, a trecut aproape neobservat. Bucovinenii, în mijlocul cărora a trăit şi a muncit câţiva ani Sextil Puşeariu, la Universitatea din Cernăuţi, azi românească, şi în fruntea mişcării şi a nizuinţelor culturale ale frumoasei provincii ro­mâneşti, — au auut o atenţie frumoasă pentru ardeleanul, care împlinea cincizeci de ani de viaţă. Revista „junimea literară" a pregătit un număr omagial eelui ee azi e o mândrie a filo­logiei româneşti, iar în filologia romanică, recunoscut de au­toritate şi peste graniţe, — şi nu de azi. *)

Sextil Puşeariu a fost dintre puţinii tineri ardeleni, eari a u putut să-şi câştige, înainte de unire, o eultură temeinică,

*) Un număr omagial a tipărit şi „Reuista filologică", l, Nr. 1—2.

63

o fundamentală pregătire ştiinţifică, la marile focare de cui*-; tură şl ştiinţă ale Apusului. Şi, după Cipariu, e întâiul arde^j lean, eare şl-a făcut un scop al uieţil din cercetarea limbefcj şi a literaturii române, eu deosebirea eă el coborâse în arena^i cercetărilor stăpân pe cele mai noul metode ştiinţifice şi p e întreg materialul cercetat înaintea sa. începând eu teza d&i doctorat Sextit Puşeariu s'a douedit ea o capacitate de mânaJ întâi în domeniul tratat şi de atunci legăturile lui, eolabo-ţ rărea lui a fost neîntreruptă eu eei mai distinşi romanişti de-j ieri şi de azi ai Europei. '

Profesor la universitatea din Viena, treeut la cea diai Cernăuţi, ajuns de timpuriu membru al Academiei Române^ Sextil Puşeariu a auut cinstea să prezideze organizarea Uni­versităţii Daciei superioare, fiind şi întâiul Rector âl uniuer-; sităţii din Cluj. In tot acest restimp de tinără risipire de forţe„ preocupările de . om de ştiinţă nu l-au părăsit; cercetările* sale, studiile sale, au sporit an eu an, pe lângă uriaşa sar- J cină ee-i pusese pe umeri Academia Română: aceea de a ;

continua elaborarea Dicţionarului limbii române, început de? Hajdeu.

Dacă ar fi să pomenim numai munca ştiinţifică depusă ta Muzeul limbii române din Cluj, volumele din „Dacoromania^, şi elaborarea Dicţionarului, şi încă am auea dovada cea mat; strălucită a neîntreruptei activităţi, a aprofundării ştiinţifice^ a lărgirii continue a preocupărilor, cari fac azi din Sexttt: Puşeariu o mândrie a Universităţii din Cluj ea şl a Aeade-j miel Române.

Am putea spune eă, în domeniul filologiei, Ardealul priiţi el a ieşit din sfera dibuirilor sau a romantismului ştiinţific^

Dar Sextil Puşeariu e nu numai omul de ştiinţă, savantul* recunoscut azi şt peste graniţele ţării, ei el a fost şl un ini-, ţlator şi promovator al mişcării culturale şi literare în Ar~; deal, îneepând eu întâiul deceniu al acestui veac, şi această* misiune a avut-o şi în Bucouina.

•Cine, din generaţia matură de azi, nu ştie eă mişcarea literară dela „Luceafărul" nu poate fl despărţită de numele-' său? Cine nu-şi aduce aminte de dările sale de seamă, de» cronicele limpezi, în cart analiza producţia literară eontem-

porană şt nu rtumat pe aceea a scriltortldr dttl Ardeal, et şt din ueehed fSră?

ApreeieMle tut au aelluât tn dou» dtf feeţii: a ereseiit în­crederea în stnfc ă talentelor, începătoare ămtte't, şi au ferit de exagerăM şi jtt$tţ direettoe noua mişcară eulttirâlS.

Multf regre ta i până aat eă specialitatea stratifică Ua răpit aproâpie eu totul dela critica literară. Aprecierile sale juste, limpezi, ar fi putut tumttta adeseori ualoMle reale ale scrisului româriese, ajulănd în tnare măsură orientarea l ite­rară a publicului etlitbr.

Sextil Pu$eariu a fost, dttt tinereţe, tdtodatâ un asiduu colaborator la opera culturală a „Astrei" noastre, până la sarcina de-a fi un restimp şi directorul despărţământului ei din Cluj.- In biblioteca „Astra" a publicat o Istorie a litera­turii ueehi.

* * Dl Dr. Sextil Puşeariu s'a născut în Braşou, în 4 lan.

1877, auând ea părinţi p*e lostf Puşeariu şi pe Bufrosina, nasc. Ctureu. S'a căsătorit în 1905 eu dşoara Lebnofa Dtma, ne­poata compozitorului Qh. Dima. Are doi - copţi. Studiile: Braşou (1884—1888) şcoala elementară, Braşou, la liceul ro ­mânesc şi săsesc (1888—1895), studiile academice la liniuer-sităţile din Lipsea (1895—99), Paris (1899—1909) şl Utena (1901—1904).

Funcţiuni: Docent de filologia romanică la UniDersitatea din Uiena (1904—1906), profesor de limba şi literatura ro­mână la Uniuersitatea din Cernăuţi (1906—1919), decan al fac. de litere (1914—1918), profesor de limba şi literatura ro­mână la Uniuersitatea din d u j (1919), (rector 1919—20).

Activitatea ştiinţifică: 1. Der Dialekt des oberen Olttales (in U. Jahresberieht des rum Instituts zu Leipzig), Leipzig 1898; 2. Die rumănisehen Diminutiusuffixe, Leipzig, 1899 (teză de doctorat); — 3. Lateiniseh Ti und Hi im Rumănisehen, ltalle-nisehen und Sardisehen, Leipzig 1904 (teză de abilitare); — 4. Etymologisehes llJorterbueh der rumănisehen SpraeTte. 1. Lateinisehes Element, Heidelberg, 1905; — 5. Studii Istro­române, f. Texte, Bucureşti, Acad. Rom. 1906; — 6. Dicţio­narul limbii române, Bucureşti, Acad. Rom. (începând eu 1907); — ?. Cinei ani de mişcare literară, Buc. 1909; — 8. Contri-

65 5

butii la Gramatica istorică a limbii române, Buc., Acad. Rom. 1911; — 9. Lehrbuch der rumănisehen Spraehe (în eolab. cu B. Herzog), Czernoruitz, ed. 1 (1919), ed. 2 (1920); — 10. Locul limbii române între limbile romanice (Discurs de recepţie). Buc. Acad. Rom. (1920); —11. Istoria literaturii române. Bpdea ueehe, Sibiiu, Astra, (1921); — 12. Daeoromanta, Buletinul Muzeului Limbei Române, eiu|, 1920—1923 (uol. I—111); — 13. Gartea cea bună (Bibliotecă de popularizare), Bucureşti, Cultura naţională; — 14. Cultura, reuistă, Cluj, 1924; — 15. L i ­teratura română, Arad, Bibi. Sămănătorul, 1925; — 15. Zur Rekonstruhtion des Urrumănisehen, Halle, 1910; — 16. A fondat „Glasul Bueouinei" în Cernăuţi (1918).

A colaborat şi colaborează la următoarele reuiste şi ziare româneşti şi streine. 1. Române: Gazeta Transiluanlei (Braşou), Familia (Oradia-Mare), Tribuna (Arad), Voinţa poporului (Cer­năuţi), Candela (Cernăuţi), Telegraful român (Sibiiu), România Jună (Bucureşti), Gonuorblri literare (Bucureşti), Nouă reuistă română (Bucureşti), Românismul (Bucureşti), Cugetul româ­nesc (Bucureşti), Luceafărul (Budapesta şl Sibiiu), Conştiinţa românească (Cluj), Glasul Bueouinei (Cernăuţi), Dacia (Bu-

# eureşti), Gândirea (Gluj-Bueureşti), Transiluania (Sibiiu), Uoinţa (Cluj),Patria (Cluj),Semănătorul(Bucureşti),CulturafCluj),Daeo-românia (Cluj), Anuarul Institutului de Istorie naţională (Cluj), Cele trei Grişuri (Oradea-Mare), Societatea de mâine (Cmi).

2. Streine: Zeitsehrift fur rumanisehe Philologie (Halle); — Llteraturblatt fur germanisehe und romănisehe Philologie (Leipaig); — Wissensehaftliehe Beilage der Leipziger Zei-tung (Leipzig); — U)6rter und Saehen (Heidelburg); — Deutsche Literaturzeitung (Berlin); — Kritiseher Jahresberieht iiber die Fortsehritte der Romanisehen Philologie; — Zeitsehrift fur uergleiehende Literaturgesehiehte (Berlin); — Litteris (Lund); — L'Europa orientale (Roma).

Activitatea publica: Uieepreşedinte al Sfatului naţional din Bueouina (1918) şt secretar de Stat la externe, a fost solul trimis la laşi la M. S. Regele ea să-l aducă la cunoştinţă Unirea Bueouinei. — Comisar general numit de Consiliul Dirlgent pentru organizarea Uniuersităţil din d u j (1919). — Delegat al României la Liga Naţiunilor (dela 1922). — Membru în Sl-

66

nodul eparhial al Clujului şi deputat în Congresul bisericesc. — A fondat Muzeul Ltmbei Române la Cluj.

Distincţiuni': Membru al Academiei Române şi în Secţia literară a Asociaţiei, Soc. Scriitorilor Români, Sindicatul Presei Ardelene etc, Comandor al ordinului «Coroana* şl „Steaua României", Legiunea de onoare a Franţei.

Uestttul filolog franeea, dl Baston Par/s, reeenaând în „România" (XXXII, 476) o carte a dlul P., seria: „este unul din cel mal distinşi membrii de tineri înuăţaţi români, earl de eâţlua ani încoace au făcut să Intre filologia românească pe căi nouă şl rodnice".

In „Transiluanla" XXVII (1896) a publ., dl' P. pdealt tra­duse din Hetne. In Nr . pe Martie 1922 din „Transiluania" a scris fostul nostru ser. Ut., dnul 1. Qeorgeseu, despre Ideile luminoase ale dlul P. din „Cuuântul de deschidere" al con­gresului al 2-iea al asoe. profesorilor uniu. români din Cluj, 1921. — In 1911 a publicat dl Dr. N . Drăgan, o dare de seamă- în T,Transiluania" despre cartea dlul P. „Zur Rekonstruktion des Urrumănisehen" (pg. 67). — In Biblioteca „Astra" Nr . 1 a publicat dl P. uolumul l. din „Istoria literaturii române", luc­rare epuizată.

* * In urma celor relatate mat sus e prea firesc dacă.şt

,Astra" noastră ţine se aducă tributul ei de laudă acestui înDăţat român, sprijinitor călduros al tendinţelor noastre cul­turale.

Trăiască încă mulţi ani, spre binele propăşirii neamului şi umanităţii 1 REDACŢIA.

Scrisoare 'din Franţa. Publicăm cu deosebită plăcere scrisoarea ee urmează. E o dare de seamă despre apropierea ee se face în oraşul francez Toulouse între francezi şl români.

Auem înaintea ochilor o reuistă localnică, dedicată aproape în întregime serbărilor franeo-române din Iulie, a. tr., eu multe fotografii, eu o dare de seamă eonştienţioasă, eu discursuri auântate. ±

Apropierea de Franţa culturală ne zace la Inimă şl dacă auzim eă la Paris, Toulouse, Strasbourg, Lyon, ete. studen­ţimea şi cealaltă Intelectualitate română este primită eu bra-

6? 5*

fete d^esenJse, ne bueură£m, cauto^ţd» să' primim şft tio\ pfe ini~ şlo^artl eulturU franceze .cui aceeaş 'aVâg'^. Aţa ne nora cunoaşte peelppoe şi aşa uom'înuăţa sM ne sVmV'ăm.

„ Ârâeatiil are şeie "M Şun&şflŞfe ea! mii â&lte şl (fâB& fe ua priiii şl prin prisma franceza" vă fi .s'pre fitrîeie Frariţei $i a României.

Ni s'a promis o serie mfreagă de scrisori ^rânbeze. Ee uom ă ă toc — aplaudând succesele nuerîiritt româ%e pe aeesiteren.

REDÂCŢ/Â:

PubWe'ul rbmârieSe â f6sf la tCm'p tnfbrirtat despre fru> moaşele manifestaţii franeo-române, ee au auiit loc în Franţa, ta Toulbuse, în lunfe şi Decemvrie 192?. Ateste manifestaşi ee au fost onorate eu înaltul paironaj ăl E. Bl dl Dtamandg. Ministrul României Tâ Paris, âu ieşit din ebm'iîn, având deo­sebitul merit de a pune î'n adeuărată lumină progresul âeift-nifâ'ţii acelora ee doresc cât mai mult apropierea eeltir două naftuni surori.

Se ştie eă la Paris funeţtoneâză asociaţia „Ees amîs de la Roumanie'', sub patronajul dlui Eouis Marin, Ministru în eâbinetut actual francez şl mare prieten âl ţării noastre. Pre ­stigiul mare ee şi-a creat această asociaţie — în eare figu­rează eele mai de seamă personalităţi franceze — este atât âe impunător, îneât eu drept euuânt România se poate mândri şi mai ales ferici, — eu acţiunea sa hotărîtă, energică — şi metodică, fiind şi foarte valoroasă.

Dupăee şi-a organizat complet aetiuitatea sa la Paris» lărgindu-şi măi mult orizontul, a început înfiinţarea de filiale în toate oraşele Franţei. Succesul strălucit ee a avut crearea primelor filiale merită toată atenţia.

S'au înfiinţat filiale la Eille, Lybn şi Toulouse, ultima fiind creată în urma uizitelor Ministrului nostru în acest oraş, în Iunie trecut; aceasta a fost şi cea mai reuşită.

Primirea grandioasă făcută Ministrului nostru, dl Dia-mâridy, entuziasmul eu eare au manifestat cetăţenii francezi, au arătat cât de mult era aşteptată înfiinţarea acestei filiale.

Cine a ascultat frumoasele discursuri ale dlor Dreseh, .rectorul Unluersităţii, Pieauet, profesor la Facultatea de litere şt cuvintele prietinoase ale dlul Billiâres, primarul oraşului» nu putea să nu rămână impresionat.

68

A,ţujiei ş'g ho|ărţţ acordarea dJLui Dia^niandjj a ţlljlulul de „cetăţean cje onoare" aj oraşului Toulouse, precum şl.4$Şfcjfr nerea diplomei de „doctor honoris causa" de către ueehea şl uestita UnlUersitate a capitalei latine — amândouă — două distineţli'Jqârţe'''rar "acbrdâle."

In ajfară c|e ^ceasta, Jeţul în care a jfoşţ eonşiJiţult eo.ţnl-tetul acestei if}lia,le, — comitet, din care fac parte: ReciţQrujţ Uniuersităţii, Decanii .Facultăţilor şt Directorul renumitului Institut „eleetroteehnle şl de mecanică aplicată" şl mai ales ţrp'gran^ui'ţnt'oen^lţ în care figurează numeroase pro­iecte interesante, — au arătat dorinţa jermŞ d'e'fl r|m^n^'|t la Toulouse pe aceţaş teren serios — terenul faptelor. In această ordine de idei, nu putem sublinia îndeajuns iiţiţlaMua frumoasă — şl generoasă — a consulului României la Toulouse, dl loseph Garrere, de a fonda acolo un cămin pentru stu­denţii români. Inlţtaţiua este pe cale de a se înfăptui. Dealtfel dl Garrere este cel ee a organiza,t eu atftt succes zilele „franeo-române", de la Toulouse. Dsale îl reulne, ,ţn cea mai mare măsură, meritul de amari acolo numărul prie­tenilor României.

Suntem conuinşt eă oricâte euuinte de mulţumire am aduee pe această cale, acestui sincer şi distins prieten al României, ele sunt insuficiente, dsa fiind eu adeuărat „su­fletul" aetlultăţel franeo-ronîâne la Toulouse. CORESP.

• *

Propaganda culturală. Dl G. Ră­duleseu-Motru, profesor uniuersitar şi membru al Academiei Române, scriind despre „Propaganda cultu­rală" într'un număr recent al reuistei „Ideea Europeană", spune despre «ondifiile ee trebuie să le întru­nească propagandistul cultural în străinătate.

„Prima condiţie ee trebuie să în­deplinească un propagandist este abnegafia de sine. eu eât mai mo­destă se înfăţişează persoana pro-pagandistulhi, eu atât mai înălţată apare cauză, pentru care se Jaee propaganda. Modestul apare sincer şi deuotat. eând a izbutit să impre­

sioneze prin ureo însuşire pe acela earle-1 ascultă, atonei acesta îşi faâe o idee eu mult inare despre eau'za pe eare propagandistul b apăra. DimpotriDâ se întâmplă eu pţbpâ'-gandistul lăudăros de sine. Cauza pe eare lăudărosul 0 serueşte apare celui ee-laseultă eu atât mai falsă, eu cât lăudăroşia de sine este mai. euidentă".

ţ(l Răduleseu-Motru, eare e o personalitate distinsă a culturii ro­mâneşti şi un gânditor de seamă, aduce şi explicaţia psihologică a constatării de mai sus.

„Ori şi eirie", serie dsa, „ştie din practica uieţii lui, eă modestia

69

e cea mai bună scrisoare de reeo-tnandaţte. Gând eineua uine să-ţi uorbeaseă in numele unei cauze mari, — dacă prin ea Însăşi cauza e într'adeuăr mare, — cauza uor-beşte dela sine. Numai când cauza este mică, este neuoie să uorbeaseă în numele ei un om mare. Dar acea­sta nu mai este propagandă, ei pro­tecţie".

Dl Răduleseu-Motru face aceste aprecieri în legătură eu propaganda culturală în străinătate şi arată cum se ; făcea pe uremuri de către „pro­pagandiştii apostoli", eari părăseau graniţa duşi de singurul gând de-a fi folositori ţării. Se pare eă dl Mo-tru face aluzii la anumite persoane; aşa s'ar părea din fraza: „Suntem uăzuţi de străini prin prisma uno r

înfumuraţi de talent, dacă nu chiar prin prisma unor adeuărate secături".

Noi ştim eă propagandă culturală în străinătate se face puţină,— chiar propaganda de ordin politie lasă de dorit. Şi mai ştim eă eeiee uorbese în numele culturii româneşti în străi­nătate, nu pot fi înglobaţi în carac­terizările de mai sus, cel puţin pro­pagandiştii pe eari îi ştim noi: N. lorga, U. Pâruan, prof. Pompei, Ra-eouiţă, Eeuaditi, Marineseu, Ţiţeiea, ete. Aluziile, desigur, priuese pe alţii, pe eari nu-i ştim.

Dl Râduleseu-y otru recunoaşte însuşi: „Din fericire propaganda noa­stră are şi alte feţe... Sunt profesori modeşti, eari Jae cursuri la Sorbona şi eari colaborează la eele mai în­semnate publicaţii străine. Sunt apoi tineri, eari lucrează în şcolile streine eu atâta râună şi pricepere, eă ţara uăzută prin prisma lor, este într'ade-uăr admirată".

* * *

Noi am reprodus aprecierile de mai sus, priuitoare la propagadistul

cultural în străinătate pentrueă ele se polriuese şi eeluvde acasă. Într'a­deuăr, cauza nu e serolta nici pe pă­mântul Patriei de propagandistul, care n'are alt gând decât să sperie lu­mea, fie eu cunoştinţele lui, fie eu oratoria pe care şi-o crede excep­ţională. Publicul autohton aşteaptă sinceritate în opera de propagandă culturală, aşteaptă modestie de apos­tol. Ideea numai astfel rodeşte. Cauza însăşi trebuie să militeze pentru ea din însăşi expunerea subiectului.

Da not sunt tot mai mulţi aceia eari dau năuală la uorbele mari, la importanţa lor personală, pentru a desprinde argumente de eonuingere. Se crede adesea eă însăşi poziţia socială a euiuâ îi dă dreptul să fie un propagandist euîtural şi nu nu­mai dreptul, ei şi calităţile necesare.

Uneori propagandistul indigen se erede la o întrunire publică şi imitează îniru toate pe oratorul elec­toral. Fără să-şi pregătească su­biectul, fără să ţină seamă de ni-uoul publicului ee-1 ascultă — de pildă a celui ţărănesc — dă dru­mul eâtorua clişee ob/einuite la ort ee întrunire şi-i pare că a făcut lu­cru mare. Unii dintre eei ee fac fără nici o obligaţie această propagandă, când li se dă oeeziunea sau eând o eaută înşişi cred eă naţiei îi poţi uorbi şi nepregătit şi ori eând sunt gaia eu discursul sau conferenţa. Desigur eă aici modestia de eare uorbeşte dl Răduleseu-Motru ar fi necesară şi eă lipsa ei zădărnice­şte rezultatul, chiar când inienţia bună există. /. 7".

* Al IV-lea congres al Uniunilor

intelectuale. La al IV-lea Congres al Uniunilor intelectuale, ţinut anul acesta la Heidelberg, a fost rep­rezentată şi Uniunea intelectuală ro

70

mână, înfiinţată în toamna anului 1926. Asupra subiectului pus în dis-eufie: „Rolul istoriei în formarea eon-ştiinjii popoarelor", au uorbit din par­tea Uniunii noastre dna Alexandrina Gr. Cantaeualno şi dl profesor C. Răduleseu-Motru.

Rostul „Uniunilor intelectuale" ar fi pregătirea unei „conştiinţe paci­fiste a lumii".

eităm din raportul Dlui Motru: „Până la cunoaşterea deplină a

realităţii, pe eare o are conştiinţa de popor, socotim eă metoda cea mai bună pe eare trebuie să o urmeze istoria, este stricta ei neutralitate jată de idealul social şi politie. Me­nirea istoriei nu este să influenţeze, într'o direcţie sau alta, ei să des­crie şi să analizeze trecutul pentru a-l faee m ş înjeles inteligenţii. Isto­ricul să rămână om de ştiinţă, iar nu un împărjitor de promisiuni: chi­mist, iar nu alchimist".

In discu]ia congresului părerea dlui Motru a fost de partea celor ee susţineau „istoria critică a omului eliberat de tradiţie", pe eând alte păreri au militat puţin istoria „ea mit şi 1radi{ie naţională".

Intre aceşti din urmă a jost şi delegatul italian Emilio Bardero După ee faee apologia fascismului, E. Bordero conchide eă nu-i „ho­tărâtor adeuărul faptei tstoriee, ei efectul: istoria ea mit".

(REV. 1DEEA EUROPEANĂ). *

•J" Mihail Csaki. A dispărut una din figurile reprezentatiue ale Ar­dealului. Mihail esaki nu a fost nici prefect, nici politician, ei profesor şi eondueătof de muzeu, totuşi, ea educaţie, hărnicie, produetiuitate şi caracter un demn reprezentant al naţiunii sale. Viaţa lui se leagă de Muzeul Bruhenthal din Stbiiu, precum

întreaga organizare ştiinţifică a ace­stui muzeu se leagă de numele lui. Patruzeet de ani a lucrat Csakt la acest muzeu, spre mulţumirea spe­cialiştilor şi a publicului. Muneei şi iniţtatîuel lui se mulţumeşte cer­cetarea critică a galeriei, definirea ştiinţifică a tablourilor prin specia­lişti reputaţi, îngrijirea eonseruării şt restaurării, publicarea cataloagelor galeriei în numeroase ediţii şi for­mate, lărgirea cadrului muzeului, dela galerie particulară la un muzeu naţional al saşilor, prin formarea de secţii noui şi anexarea muzeului Car-patilor. La bibliotecă: aranjarea din nou, cataloagele pe fişe şi specia­lităţi sunt opera lui. Ce înspamnă această aetiuitate de muzeu îşi poate da oricine seamă, daeă ia în considerare mărimea muzeului Bru­henthal (după Muzeul naţional ar-delean din Cluj eei mai mare muzeu din Ardeal) şi de personalul redus. Din acest punct de uedere meritele sale sunt într'adeuăr extraordinare. Cataloagele publicate prin el sunt şi azi cele mai serioase-ştiinţifiee din România, comparaţia eu £ele publicate înainte de el şi de alte muzee ardelene ne euidenţiază ino-uaţiile sale superioare. Dar esaki a auut planuri mai mari în desuol-tarea muzeului, spre binele ţării, dar lipsa de mijloace şi moartea l-au împiedecat.

Ca conducător de muzeu şi om a fost întotdeauna muncitor, modest şi seruiabil. A fost un bun sas, dar nimic nu a stat mai departe de el, decât şouinismul. Mai toţi istoricii noştri români din Ardeal au Jost ser-uiţi de el eu documente şi cărţi re­feritoare la trecutul nostru din acest muzeu. A ajutat orice lucrare ştiin-Jijieă. La propunerea subsemnatului a fost numit membru ÎH Gomisiunea

71

Monumentelor istorice. In eare ca­litate a publicat ţn limba rămână raeruoşul său lnuentar al monumen­telor şi obiceielor istorice şl arti­stice săseşfi din Transilvania, e sălii şj*a dai repede seamă, eă fiind ma­joritatea uiRiJaţoriJor muzeului ro­mâni, trebuie şâ publice un catalog românesc, lueru pe eare ţn ajarăde el nici un muzeu ardelean nu l-a făcut. In dările de seamă ee le-a

publicat în gaşetele săseşti asupra publicaţiilor d# aj$ţ a luat notă jţjţţ-totdeauna şi de produsele ştiinţei române. Ne asociem deei ş l nQi e a

români ia doliul saşilor, dar ne aso­ciem şi ridieându-ne pe asupra naţio­nalităţii, pentru pierderea ee o sujere prin moartea lui ştiinja şi muzeologia ardeleană. Să odihnească în pace!

Dr. CORIOLAN Ph'TRANU profesop universitar.

N. lorga: Răsboiul pentru inde­pendenţa României. Din prilejul îm­plinirii unei jumătăfi de ueae dela răsboiul independentei s'a ţinut o serie întreagă de conferinţe eome-moratiue, — între ele de mare ua-loare ea documentare istorică aceea a răposatului l. 1. C Brătianu. S'au publicat articole, studii, broşuri, din­tre eari unele au adus material nou.

Academia Română tipăreşte a-eum, la „Cultura Naţională", lucrarea dlui N. lorga: „Răsboiul pentru in­dependenţa României", un uolum de 240 pg. cu un supliment de opt planşe. Noua lucrare a sauantului no­stru istorie, insistă — euţn arată şi subtitlul, — eu deosebire asupra ac­ţiunii diplomatice şi a stării de spi­rit, eare a dus la răsboiul din 1877/78, sau aşa eum s'au manife­stat în cursul râsboiului.

Uolumul cuprinde următoarele capitole, din titlul eârora se pot uedea elementele asupra cărora dl lorga a intenţionat să stărue eu deose­bire in acest studiu: Lipsa ideii de independenţă în trecutul mai depăr­tat; Ideia independentei româneşti în străinătate; Turcia nouă ea fac­tor al independenţei româneşti; In­

stalarea lui earol 1 şi ideia de in­dependenţă; România şi răsboiul sârbo-ture; Originile alianţei eu Ru­sia ; Răsboiul ruso-ture şi indepen­denta românească; Acţiunea oficială, Sentimentul public; Independenţa şi răsboiul; înaintarea ruşilor şi pla­nurile de colaborare; România Şi începutul luptei ruseşti dincolo de Dunăre; Operaţiunile armaiei româ­neşti până la căderea Pleunei; Ne­gocierile de paee; A doua răpire a Basarabiei; Mărturii străine despre România din1877; Epilog: Cei patru factori ai independenţei.

Lucrarea dlui N. lorga se ra-zimă pe cercetarea unui bogat ma­terial .tipărit, — indicat în Note şi Appendiee — din eare mai fac parte „multe corespondenţe de răsboiu streine, eare se copiază aeum", după cum spune dsa în prefaţă.

Pentru mulţi ua fi surprinzătoare afirmaţia dlui N. lorga ehiar din în­tâiul capitol al lucrării, eă răsboiul independenţei, „n'a fost ea acela pentru unitatea naţională rezultatul unei lungi pregătiri în suflete", ei „ ideia independenţei, urmărită în eei eâţiua ani a unei nouă perioade în istoria românilor a fost scoasă tn

72

linia tntăi a prcocupărUop genepjaff,ei de ahmei, — pe eare o ceteau în alte direejit atâtea arzătoajs pro­bleme politice, soeyaţe, culturale şi morale, prin împrejurări dinafară ve-nite, din complicaţiile, prea puţin în­râurite la noi, a e marei lupţi euro­pene".

Surprinderea însă cade pe mă­sură ee urmezi cititul lucrării din eare se uede eă afirmaţia dlui N. lorga este exact^. jn plin ueae al XlX-lea în principate se uisa unirea, scoaterea tării de sub suzeranitatea Turciei, dar numai pentru ţa o pune subt protecţia Rusiei, a Austriei, a Germaniei sau chiar a Franţei sau eoleetiuităţil de Puteri protectoare.

Din scopul urmărit de autor de a cerceta răsbotul independentei mai ales în lumina acţiunilor diplomatice şi a stării de spirit, cititorul are con­centrat în fiecare capitol tot ee pri-ueşte pe aceşti doi factori, eu pro-uoeare la izuor.

In Epilog di U. lorga rezumă astfel importanta răsbotului de in­dependentă :

„Râsboiul dela 1877/78 n'a fost important numai prin scopul pe eare şi 1-a pus înainte şi pe eare cu atât de scumpe jertfe — fa{ă de condi­ţiile de luptă de atunci, — le-a atins, ei mai • ales prin starCa de spirit, în­crezătoare, optimistă, capabilă de elanuri viitoare pe care a trezit-o într'o societate deprinsă eu uşoara glumă împrumutată dela aparentele uieţii apusene şi eu eorosiua ironie luată din cercurile uniuersitare ger­mane. Credinţa în noi, batjocorită si­stematic de ani de zile, s'a trezit şi nimic n'a mai^putut-o înăbuşi, — eu toate eă aşa de puţin s'a făcut pen­tru a o eultiua şi a-t da disciplina necesară. Instinctul de afirmaţie al masselor a biruit pornirea de îndo­

ială şi de hotărîtă negaţiune a unor cercuri de sus, care ele însele au uenit la sentimentul naţiunii prin În­scrierea in rândurile armatei luptă­toare".

Rrtntre personalităţlle-factori ai Independenţei, autorul numără pe Regele earol 1, — „Suueranul e îna­inte de toate omul demnităţii?'•; pe C fl. Rosetti, eare „pontifiea în tem­plul libertăţii"; pe M. Cogălnleeanu, care „uedea naţia" şi pe 1. C. Bră-tianu, care „toiul era acţiunea".

SV. V. *

Răsărit de D. Ciurezu. De cu­rând aU apărut două uolume de uersuri alor doi scriitori dtntre eei mai tineri: Zaharia Stancu şi D. Giurezu. Volumaşul celui dintâi nu-l auem la îndemână, dar prin diferite reuiste am citit mult din poeziile sale, eari toate aduceau o notă de simţire proaspătă dela ţară, fie eă autorul priuea natura, fie pe s.ine însuşi.

Galetul cu uersuri al dlui D. Ciurezu, (90 pag.) tipărit spre lauda nouă a Institutului de arte grafice „Scrisul Românesc" din Graioua, ne adu.ee aeelaş izuor limpede de In­spiraţie din pământul stămoşese, din datina străbună, din superstijia ma­terialului folkloristie. Volumul poartă titlul „Răsărit" şl ni se pare ,pp-triuit mai ales pentru indicaţia ee ni se dă eă din comorile neexplqaţate încă ale creaţiei populare ua răsări mereu îmbogăţirea, împrospătarea producţiei literare naţionale.

Dl Giurezu priueşţe eu ochi mari, de eopil încă, marile frumuseţi ale pământului, ea şi ale sufletului ro­mânesc şi se miră ea şi când n'ar fi crescut între ele. Se miră atât de spontan îneât uueori ai impresia eă e preocupat de-un singur gând: să

73

adune într'un mănunehiu toate fru­museţile ee i se îmbie ochilor la-eomt, fie eă le uede în firea îneun-jurâtoare, fie în tradiţia naţiei. Astfel uersul său saltă şi se grăbeşte ea cel popular, în aettune, e încet ca aeela unde contemplarea e mai în­delungată.

Adună mereu material şi, fiindcă îl uede aşa de frumos, rar are ureme să-l prelucreze.

lată „Gântee"-ul, un eântee de lea-găn.înehegat din superstiţia populară, din elementele acestei superstiţii:

Nanii, nanii, sânul mamei, fină-l anii... Gă i-am pus la ursătoare junghi şi-o steblă de cicoare sinilie, ea să fie drept şi aspru la mânie... Nanii, nanii,

l-am adus din Ualea Kare creangă 'n floare şi otauă înuălită pe copite de mioare, leac când sufletul te doare Gând strângi junghiu 'n cingătoare. In uimirea în fata frumuseţii noui

pe eare o descopere poetul adună cum uede, şi nu se gândeşte eă, între euuintele şi datinele prinse în uiers, multe nu pot fi înţelese în alte regiuni decât cele oltene.

O serie de poezii sunt înche­gate din credinţe şi tradiţii populare : Cântec, Gărgăriţa, Descântec, Co­moara, Haiducul, Paparuda, Cocora, ete.

In ele aflăm o bogăţie de culori, cari ne faee să ne gândim din nou la Jrumusejile uersului popular, sim­ple, tari, ea mireasma codrului şi-a câmpiei.

lată „Gărgăriţa", căreia toji copii de făran i-au spus, {inându-o în

palmă: „încotro uei sbura, într'aeolo m'oi Însura".

Qărgărifă, gărgăriţă, O boabă roşie 'n alttfă. Gărgăriţă zburătoare Gând fugar de fată mare, joc în palme de copii, un' te duci, de unde uii?

Vil din soare, pleei 'n soare lieâi ire trecătoare; năuăleşti printre răzoare ochi prelungi de fată mare; duci o boabă din altijă, Gărgăriţă, gărgăriţă.

Sau un „descântec" Apă , ' Apă lină eu miros de bolbofină neatinsă de lumină, niei de umbră de sulfină, nici de gură de albină. Apă, Apă lină; Apă uie, ne'neepută în adânc de lut crescută, în prundiş de piatră suptă, apă uie,ne'neepută; Am uentt eu zori pe gene şi pe tâmple eu răcoare de poene; Am uenit în păr eu uânt, şi pe glesne miros reauân de pământ, să-Ji descânt.

în „Haiducul'-' întâlnim aeelaş ritm popular, folosit şi de Şt. O. losif în bucăţi asemănătoare. Bucala e plină şi de calităţile poeziei epice, pe lângă comparaţii şi frumuseţi proaspete.

Fără porunca niei unei şcoli critice dl D. Giurezu e înlănţuit dela început de puterile ee pleacă din adâncurile sufletului popular, eare se confundă eu cel naţional şi aDem bucuria să întâlnim o utilizare nouă a ueehilor comori, poruncită de o sensibilitate nouă.

?4

• Această noutate o întâlnim şt în şirul de pastele dela tară, eare for­mează partea a doua a volumului, lată o pildă din „In Vie":

„Stă Fira trântită subt uâsla de [coarnă

Şi stoarce pe gură un strugure nou. Şi buzele Firei încinse de uin Par una eu iia cusută 'n arniei, Pe glesne-i aleargă un şir de

[furnici Iar oehii-i se 'ngroapă în fulgi de

[senin.

Şi trupul ei proaspăt lipit de pământ, Cu ufllnieul roşu căzut de pe şold, In pârporul toamnei îfl pare un rod Adus în podgorii de-o pală de uânt.

Cine uede şi simţeşte aşa fru-museja naturii nu poate porni decât eu paşi optimişti în uieaţă. Când atâţia tineri făuritori de uersuri îşi storc gândul pentru a da eeua exotic, nemai întâlnit în poezia noastră; pe când trec insensibili pe lângă bu­curiile tinerefii sănătoase şi frumu­seţile naturii, pentru a cerea să ana­lizeze mai şti ee sensibilitate anor­mală, di D. Ciurezu spune simplu şi sincer eare e izuorul inspiraţiei sale şi până azi, însăşi realizarea sa poetică, în poezia de îneheere: „Mă 'nehin":

Mi-e trupul tot un suon de depărtări, un murmur de pădure şi şuuoaie. Pe umeri port un ropot uiu de ploae Şi 'n ochi lumina dintre două zări.

Mi-e fruntea proaspătă de înăl­ţimea ta

Şi tâmplele mă dor de năzuinţă, De-atâta uis mi-s braţele fierbinţi Car urea să înflorească 'n fata ta.

Pe gene-mi joacă dalb un luminiş Şi 'n coapse simt răsaduri din

[pământ, Tot trupul meu se bucură de uânt ea un lăstar eu freamătu'n frunziş.

Şi tresărind sălbatic ea un cerb Mă plec cu fruntea 'n târnă şi mă

['nehin Cu pleoapele 'mbătate de senin.

Dacă inspirafii şi realizări ea aceste îşi fac drum fără surle şi tobe, dela suflet la suflet, iar atâtea producţii artificiale, căutate, se usucă între două rânduri ale reeensenţilor plini de admirare, cine e de oină ?•

Dl Giurezu e oltean. OUenil sunt plini de uoinjă şi acţiune: sunt har­nici, muncitori. Oltenia e, deci, cuib de optimism. Şi ne gândim eă ma­rele chiot pentru bucuria uieţii încă n'a răsunat în uersurile poeţilor noştri. Oltenia ua fi chemată să ni-1 dea în uiitoarele ereiajii ale artiştilor ei ?

/ P. *

Th. Capidan: Scrierile lui D. Bo-liniineanu despre Macedonia. (Extras din „Omagiul lui 1. Bianu") Bucu­reşti 1927.

In cele 11 pagini ale broşurei autorul caută să arate eă informa-tiunile lui D. Bolintineanu eu priuire la Românii macedoneni, deşi sunt pornite din dragostea lui fajă de aceşti fraţi răsletiji în ţinuturi aşa de îndepărtate, de eari Români era legat prin sângele tatălui său, totuşi în că­lătoriile lui n'a uizitat deeât eâteua localităţi ea Salonicul, Vodena şi a ajuns până la poalele muntelui Olimp.

Despre celelalte localităţi po­menite în Călătorii, uol. II. (ediţiunea Minerua), el a uorbit numai din au­zite, după injormaţiunile unor Ro­mâni macedoneni stabiliţi în Ţară şi parte din lucrările publicate până atunci asupra Românilor din această parte baleanieâ, ea: Q. Roja: Cer­cetări despre Românii de dincolo de Dunăre, un studiu asupra Aromânilor din Lepturariu rumânesc tom. 11. (1863) partea 11., scris de Morangles, bro­şura lui C Dăseăleseu: Scrisori din Ţeara Ţinfărească şi Poezii (laşi 1847) şi mai eu seamă după opera lui

75

T. C H. L. PouqueiţUle: Vqyagţ dans la Qpâce (Parts l^p) .

AL. P. ARBORE. *

Th. Capidan: Românismul bal­canic (Extras din „Revista filologică", GşimăuJUŞaTJ pg. 1J.

Cereând o precizare în Unia-mente generale a problemelor pe eari le pune în decursul istoriei ele­mentul româaese în sudul Dunării, autorul cunoscutului studiu despre Meglenoromâni, şi a altor lucrări asupra limbii româneşti sud-dună-rene, — afirmă eă „Aromânii şi Ke-glenoromânii, ori unde s'ar afla astăzi aşezaji în sudul Peninsulei Balca­nice, tn ueaeurile de mijloc, imediat după despărţirea lor de românismul norddunărean, trebuie să fi gravitat în marea lor majoritate, în partea răsăriteană a peninsulei".

Istro-Românti, s'au aşezat în Sla­vonia, earintia, Istria şi insula Ve-gWa în cursul sec. XU. şi XLM.

Gum dl Th, Capidan susţinea, împotriva dlui 0. Densuşianu, eare presupune că sub dialectul megleno­român cuprinde [şi element daco­român adică nord-dunărean. — eă Meglenijii sunt numai sud-dunăreni,

Qsa eeare^ să afţrţne IneŞ P,datâ acest P,uncţ de yederş, preeizâji^ eă rpiae/s^u/, gaşjţtejirca şi şşimilffreq r-n fn n-n nu sv.nţ cunoscute la tje-gleuo-rom^ni, spre deosebite de dia­lectal dşeo-rbmân.

Dacă asupra Aromânilor toată lumea este de acord eă sunt repre­zentanţii romanităţii sud-dimâ^ne, sili fi de împrejurări să-şi mute lo­cuinţele în regiunile unde se găsesc astăzi, — Istrlenii au fost conside­raţi de unit jilologi (0. Densuşianu) ea JJaeo-rpţnâni. Apariţjunea studiu­lui dlui Sextil Puşeariu Studii Istpo-romăne 11 caută sâsprijinească punc­tul de vedere eă şi aeeşti Români sunt de origină sud-dunâreană, cart au întârziat însă mai multă vreme în regiunea Dunării, având prin acea­sta un mai îndelungat eontaet eu Daeo-românii, fapt ee se explică prin unele asemănări linguistice eu ace­ştia din urmă.

Coneluzia finală a eonsideraţlu-nilor dlui Th. Capidan este eă „ad­miţând originea sudică şi pentru Istroromâni, noi revenim la vechea concepţie istorică, eare vede în toate populafiunile româneşti din sudul Dunării pe urmaşii romanităţii bal­canice". AL. P. ARBORE.

Revistele „provinciale". Cu ppi» lejul apariţiei reuistei „Scrisul Ro­mânesc". Uin eraiova, cetatea Ba­nilor şi, se spune, a milionarilor, a pornit o nouă reuistâ lunară „Scri­sul românesc", editată de institutul de arte grafice eu acelaşi nume. Dintre oraşele vechiului Regat, afară de laşii, eare ne-a dat cele mai bune reviste literare şi ştiinţifice din în­treaga Jarâ — „Convorbiri literare",

„Viata românească", — cetatea ol­teană a nizuit mereu să se distingă prin spriiinul scrisului românesc, flni de-arândul a apărut revista „Ra­muri", care, mtr'o vreme, reuşise să concentreze în paginile sale numele eelpr mai buni scriitori. După. unire, pe lângă „Ramuri", au apărut în Gra-iova alte reviste, dându-ne câteva numere preţioase. E adeuărat eă noi n'am prea înţeles pentru ee nu

76

se adună toate forţele ffferâre 4l editoriale în jurul uneia singure: daeă principalele noastre oraşe din „prouineie" ne-ar dă fiecare numai eâte o singură' reiiistă luerarâ-şţiin-Jifică bună, ăr făţe, ,de-6ea'mdaiâ, destul pentru promovarea Culturii româneşti.

Ceea'ee nu s'a făcut până acum ăr fi bine să se fa'eă' îft ufftor Ta Crăioua; prilejul e dat prin apartyta riouei reuiste „.Scrisul românesc'', de eare poartă grija cel mat p¥e-gatit dintre criticii bllerii,' unul care şi-a câştigat bun nume ti materie, încă înainte de răsboiu şi care a îngrijit şl reuistă „Ramuri", când aceasta era mai apreciată, — dl Dumitru Tomescu.

Cu prilejul apariţiei „Scrisului românesc" s'â pus din nou pro­blema dacă o reuistă „proumeială" trebuie să se hrănească mimai din forjele Uterare-ştitnttfiee loeăte său poate face apel la talentele din ori­care parte a ţării? Şt unit dintre polemişti erau de părerea — (se triţe-lege în presa din Capitală) că re­uista, eare nu apare lâ Bucureşti, trebuie să aibă un eâraeler local, — să apeleze numai la talentele din „oraş şi jur", adică din prouirieia respeeliuă. Nici tradiţia, nici actua­litatea nu militează pentru aeest punct de uedere. In ee priueşte re-uistele literare azi îneă nu suntem departe de uremile de aeum cinci­zeci de ani, eând aueam o singură reuistă literară între români uniuer-sal apreciată şi reeunoseuiă: „Con-uorbiri literare". Ştim eă în coloa­nele ei s'au întâlnit cele mal lialo-roase talente* ale românismului de pretutindenea. Tot astfel în coloanele celeilalte reuiste ieşane „Uieaţa ro­mânească", ale „Semănătorului" din Bueureşti, sau ale „Luceafărului"

din Budapesta şi Sibiiu. Însăşi bă­trâna Fâmttla1, care apărea la Ora-deâ-ftiâre atrase colaboratori dtn toate regitfnfle românismului.

tatei âzT rrti rie putem îrieă abate dela această tradiţie, din mai multe niotiue, eatf pot fi ptffin măgulitoare pentru uîeâţa noastră culturală, dar sunt reale.

Rai înlAi: nu ăuetn public cetitor, care să facă posibilă apariţia alor zece-eineisprezece reuiste mari, fetim s'âr eădea pentru un popor de cincisprezece rnilio'ane, — fără a socoti eleriientele minoritare. Reut-stele rtoastre şl atâtea câte apar, — trei-patru lâ niuelul enuenit,— tre­buiesc tipărite în paguba editorilor.

Propaganda în străinătate ee se duce împotriua noastră s'a folosit şt până azi de sărăcia reuistelor in România: âu numărat (ret sau patru şi nu au mai auut ee număra. Do-, uada eră dată pentru a arăta cât de scăzut ar fl niuoul nostru cultural.

K ai departe: se poate foarte bine şi util îmbina colaborarea talentelor din întreaga ţară eii aceea a celor chemaţi dîntr'o anume regiune a ţării. Nu aflăm nici o primejdie în faptul suleuat de unii cronicari. Gă „plim­băm acelaşi nume" pe la toate re-uistele ? Le-am plimbat şi în trecut Şi numai spre folosul unităţii culturale.

Dar ee s'ar întâmpla da?ă eei eâţiua poeţi şi prozatori recunoscuţi, şi apreciaţi pe cari îi auem ăr serie hurtiâi la 0 reuistă din Bueureşti şi la alta din laşi, ori nuniăi la una din­tre ele? Reuistele noastre apăr lu­nar, — eând apar, — lin scriitor ar. putea plasa, în eazul cel mai bun, şase-şapte bucăţi lă an. Cum edi­tura e din zi în zi rtiai dificilă, iar munca lilerară în reuiste nu se poate uălorîza decât în minitnă parte, — ee-i poate îndemna pe literaţii no-

?7

ştri să serie? Să păstreze manu­scrisele în ,masâ, când le crapă mă­seaua de atâtea neuot materiale?

O umbră de existenţă 11 s'ar . putea asigura, = în temeiul colabo­rării remunerate, numai eând ar apare cel puţin zeeereuiste lunare, la eari să colaboreze eu toţii.

Dar mai este un moţiu. Noi nu abundăm încă în talente literare. Crede eineua, de pildă, eă pentru literatura noastră ar fi un profit ea Gib. Mihăescu, cel mat talentat din­tre eei tineri, să serie într'o singură reuistă din Oltenia, fiindcă e oltean? Puţinele talente, eari le auem, eari se ridică, e necesar să circule în toată ţara, tocmai în folosul litera­turii noastre.

Dar, pe lângă colaborarea ta­lentelor din întreaga ţară, o reuistă „prouincială" poale auea, desigur, şi un adaos loeal: sprijinirea, în primul rând, a începătorilor din re­giunea respeetiuă, reînuierea per­sonalităţilor culturale' din trecutul acelei prouineii, — studii asupra ace­lei regiuni, a trecutului, ete.

NI se paie eă încă multăureme nu uom putea face, o bună reuistă, niei în Capitală, niei în prouineie, fără a face apel la talentele literare de pretutindenea. Ineă suntem de­parte de ttmpul eând cititorii dintr'o singură regiune pot asigura eu ba­nul lor uieaţa unei reuiste, sau scrii­torii dintr'o singură parte de ţară pot da o reuistă superioară. O ex­cepţie ar face singură Moldoua, eare naşte cele mai uiguroase şi mai multe talente literare.

(Nu ne gândim, de sigur, la re­vistele de cenaclu literar, scise de o mână de oameni şi citite tot de ei. Aceştia pot milita pentru reuistă eu un anumit caracter şi nici nu-i neuoe să ridice ziduri pentru a opri

colaborările altora. Aceste se pot ehlar — singulariza, — nime nu le are grija!)

* * * Noua reuistă eraioueană „Seri-

sul românesc" întruneşte condiţiile eari singure pot, până aeum, să ne dea o bună reuistă literară: în.co­loanele ei se întâlnesc poeţi şi pro­zatori din- toate regiunile românis­mului A doua calitate, eare după noi i- ar sta bine unei reuiste din „pro­uineie", aeeea de-a adăuga şl cu­loarea locală, care încă nu oare. Dacă forţele oltene culturale, lite­rare, împărţite azi între atâtea re­uiste din Graioua, s'ar concentra pe lângă „Scrisul românesc", ar fi de-gur un câştig.

flşa cum se prezintă cele din­tâi două numere, e însă tndteiu de­stul pentru a putea saluta în ea o bună şi folositoare reuistă româ­nească. In ee priueşte condiţiile teh­nice, numai „Gândirea" poate fi con­siderată până azi superioară ea execuţie. In primele două numere întâlnim numele cunoscute D. To-meseu, 1. Pillat, N. M. Condiesen, l. Agârbieeanu, Gib. 1. Mihăescu, Gezar Petreseu, 1. Dongorozi, T. Ar-ghezi, Bm. Bueuţa, Al. Lasearou-Moldouanu, R. Dragnea, Al. Busuio-eeanu, N. Hereseu, Al. Mareu, ală­turea de proaspătul Damian Staneiu şi de cronicarii culturali din Ardeal Banat, — 01. Boitoş şi R. Melin.

„Scrisul românesc" mai întru­neşte o condiţie dintre cele eari pot contribui la succesul unei reuiste: reprezintă prin conducătorul şi co­laboratorii săi o credinţă literară şi culturală, care se îmbină armonios eu întreg trecutul nostru.

lată cum precizează dl D. To-meseu în articolul „Inoirea literaturii" situaţia de azi a scrisului românesc:

78

„di cât răsbotul a semănat mai multe dezastre şi a prouocat mai multe schimbări, eu atât a crescut mal mult şi necesitatea sufletească de a ne şti ancora}' eât mai puternic în propria noastră uatră. La nesi­guranţa şi haosul din Jurul nostru am răspuns prtntr'un laborios apel la toate aeele realităţi, morale şi ma­teriale, în eare de-alungul ueaeurilor s'a închegat indiuidualitatea noastră naţională. De aici retragerea pe ve­chile poziţii ale culturii şi literaturii româneşti, de aiei întărirea ideii tra­diţionaliste, de aiei faptul cel nou al regionalismului, eare nu e decât conştiinja de noi înşine, adaptată la sursele prime ale uiejii noastre spi­rituale ...

„Se înşeală deei eine-şi închi­puie eă din sguduirile răsboiului ne-am fi ales eu o societate atât de ruptă de trecut şi atât de scoasă din uechile ei rosturi, îneât sufletul no­stru, lipsit de o disciplină şi de o ordine morală proprie, ar sta astăzi deschis la toate năz^răuăniile ino-uatorilor modernişti.;

„Şi totuş, acesta este ceasul cel moi prielnic pentru o aejiune de înoire a literaturii noastre... O con­tinuă înaintare spre regiunile îneă neexplorate ale fondului nostru na­ţional".

De reţinut din primele două nu­mere, pe lângă articolele dlui D. To-meseu, bueăfile literare semnate 1. Pillat, l. flgârbleeanu, Gib. I. Mi­hăescu, Damian Staneiu, precum şi articolele dtor Gezar Petreseu („Noi, Europa şi Panait Istratt", — remar­cabil prin sinceritate) R. Dragnea (Cantemir şi filosofia Istoriei), N. I. Hereseu (UaStle Pâruan). /. T.

*

Revistele din Ardeal. Pe lângă reuistă noastră, organ al „Asoeia-

tiunii pentru literatura şi cultura po­porului român", reuistă din eare sperăm să faeem în" scurtă urerae principala publicaţie literară ştiin­ţifică şi culturală dincoace de Car-paji, — după unire apar la noi eâteua reuiste, eari toate luptă eu mari greutăţi materiale. Niei una dintre ele n'a mat reuşit să fie pentru publicul nostru cetitor eeeaee a fost „Lueeafărul" înainte de răsboiu, — adeuărat eă şi preocupările publi­cului ardelean sunt azi dealtă natură.

In • al doilea an de răsboiu a apărut la flrad, eâteua numere, re­uistă ilustrată, şi in bune condiţii tehnice, „Pagini literare", neuoitâînsă să se restrângă numai la colabo­rarea scriitorilor ardeleni, şi supri­mată grabnic de eensura ungurească.

După răsboiu a reapărut, dintre reuistele ueehi „Gosinzeana", editată de dl S. Bornemisa, — reuistă de familie, care eu jertfe însemnate s'a putut menţine până azi, căutând mereu să se adapteze gustului pu­blicului cititor, eât ne-a mai rămas. Ea are meritul de-a fi încurajat eâ­teua talente începătoare dela noi şi de a se fi nizuit să Jină pe cetitor la curent eu mişcarea literară şi cul­turală din tară. Dintre ueehil el co­laboratori din Ardeal i-a rămas sta­tornic dl 1. ftgârbieeanu, eare a pu­blicat în coloanele eH, pe lângă schije şt nuuele, o mare pouestire: Piciorul de lemn. Cu începutul anului 1928 „Go­sinzeana" şi-a schimbat din nou for­matul, apărând îu gazetă literară, pro-puriându-şi să-şi sporească partea de informaţie literară, artistică şi culturală. E anul al doisprezecelea de apariţie, şi stăruinţa ei e ured-nieă de toată lauda.

In Oradea-mare apar două re­uiste literare, una mai ueehe, „Ce/e Trei Crişuri" şi alta mai nouă „Fa­milia", amândouă eu colaboratori din toată Jara.

In Cluj reapare „Ţara noastră", reuistă mai mult politică şi socială, dar eare păstrează o rubrică şi pentru literatură. E scrisă de pu­blicişti cunoscuţi, în frunte eu dl Oct. Goga, ale cărui articole au totdeauna • eea mai aleasă formă literară. In uremea din urmă întâlnim, la partea literară, pe M. Sadoueanu, 1. Agârbl-

79

eeanu. In „Tară noastră" şt-â pu­blicat aproape toate poeziile, apă­rute aeum în polum, tânărul poet Dl eturezu. In nrul prim din anul acesta dl Oct. Goga publică o frumoâ&ă şt puternică poezie: „Profetul", anun­ţând un uolum ee ua apare în eu-rând: „D/n larg".

;Barfa/u7",reutstă tunară, condusă

acuta de poetul A. eotruş, aduce Interesant material, de multe-ori im­portant pentru cunoaşterea oame­nilor, eari au muncit th partea lo­cului, ea şi perina trecutul prouirfeiei.

Pe lângă acestea mal apar la noi diferite reuiste de specialitate, cum sunt: Clujul medical, învăţătorul ete.

Bibliografie. Glb. I. Mihăescu: La „Grandi-

'florâ", nuuele. Edtt. Scrisul româ­nesc 100 Lei. 1928.

Prof. Dr. Gr. Cristeseu: Semănă­turi de primăvară. Gâaduri închinate tineretului. Tip. „Dacia Traiană", Si­biiu, 1927. 40 Lei.

Barbu Lăzâreaiiu: Ursitul fetelor şi al vfidahelor... şi alte schiţe de literatură populară şi păreri critice, p'riUitoâre lâ destinul Unor euuinte. fŞdît. „Ancora", S. Benuehistl et eOfnp., Bucureşti, Str. Emigratului 6). 1927. 80 Lei.

'/. Simidneseu: Calendarul gos-pqdarîlor, 1928. Edtt. Cartea Româ­nească S. A. Bucureşti, 30 Lei.

Al. Tzigara-Samurcaş: Dictatura artistică lorga et Comp. extras din „Conu lit.", Bucureşti, 1927, 28 pag.

G. Opreseu: Gericault. Colecţia: „Â trauers 1* artfranţais". Edtt^-La rehâissariee du.liUre", Paris, Bou-ieiiard Saint-Miehel 78; 220 pagini, lS) frânei.

Buletin eugenie şi biopolitic. Voi. I., Nr. 12 (Deeemurie 192?}. Edit. „Seetia medicală şi biopolitieă a âştrei". duj. (Administraţia la Insti­tutul de Igienă şi Igienă socială, Cluj, Str. Pasteur. Pe un an (12 nu­mere) 200 Lei; un singur număr 20 Lei.

Numărul 12 eonjine următoarele interesante articole, pe lângă tabla de materii: U. Puşeariu: Originea omului; L, Daniello; Profilaxia so­cială a tuberculozei; V. Manuilâ: O anchetă socială; M. Z.: Actuali­tăţi.

Rev.: Gândirea a. Dlll. Nr. 1: Ramuri a. XXII. Nr. 1; Cosinzeana a. XII Nr. 1—5; Revista tinerimii, or­ganul de cultură ăl soc. „Tinerimea, Mthâilent, a. 11. Nr. 1; Răsăritul, a.X. Nr. 5; Klmgsor a. V. Nr. 1.

„Ârchivele Olteniei", a. VI. Nr. 34 NoemurieDee. 1927; „Peninsula Bal-canieă", a. U. Nr. 7—8. Noemur. Dec. 1927; „Roma", Rep. inst. de euliurâ ttaliană, a. Vil. Nr. 4; „UEuropa Orientale", a. Vil. Settembre—Ottom-brel9*7,Nr.9—10; %Albitia",a. XXVI, Nr. 11; „Der Weg" (Stbifti).a. 11. Nr.5; „Semen/eu/", reu. cult. lunară, Lugoj, a. 1. Nr: 1, lan. 1828; „Generaţianouă" organ al Asoe studenţilor localnici, duj , a. 1. Nr. 1; ^Cosinzeana", âXll. Nr. 1—5; „Da//na Mehedinţilor", a. U Nr. 1, Turnu Seuerin; „Revista Ti­nerimii", Mihăilent, a. II. Nr. 1; „Scri­sul românesc", Craioua, a. 1. Nr. 1—1; „Gândul nostru", a. VI. Nr. 9-12; „Muguri" a. Ul.Nr 4—81; „Gra­iul românesc", a. 1, Nr. 12; „Bana­tul", Timişoara, a. 11. Nr 10; „Gre-goriarum", Roma, a. V11L, uol. Vili., Fase. 4; „Gândul neamului", Chişi­nău, a. Ull., Nr. 1; ^Gândirea", a. Vtll., Nr. 1; „Familia", Oradea, a. 11., seria 11, Nr. 12 Dee. 1927; „Cele trei Uri-şuri", Oradea, a. IX., lan. Nr. 1; „Ade­vărul literar şi artistic", a. IX.; „Da­tina", T. Seuerin, a. U. 9—10; „Ră­săritul", a. X. Nr. 5 ian.; „Ramuri", a. XXII., Nr. 1; „Tribuna românilor transnistrieni" (Chişinău), a. )., Nr. 1—3; „Şoimii României", siiplim. la ziarul „Primăvara" Sânriieoiâtil-mare, a. 11, Nr. 2 (Dee. 1927); Ţara noastră, 1—5, 1928.

80