astra nĂsĂudeanĂ€¦ · credinţa, bunul simţ, iubirea de neam şi ţară, tradiţiile şi...

___________________________________________________________________________

1

ASTRA NĂSĂUDEANĂ

Publicaţie semestrială de cultură şi opinie editată de Despărţământul ASTRA

NĂSĂUD şi Filiala Năsăud a Ligii Scriitorilor

SERIE NOUĂ, ANUL I (VIII ) NR.3 (29 )

IUNIE-2014

EDITOR : DESPĂRŢĂMÂNTUL

ASTRA NĂSĂUD

Director : IOAN SENI

Preşedinte al Astrei Năsăud

Redactor şef : MIRCEA DAROŞI

Preşedinte al Secţiunii Literare

ASTRA NĂSĂUD

Colegiul de redacţie : Romulus Berceni, Pavel Berengea, pr. George Celsie,

Ioan Cordovan, Lucian Greabu, Virgil Măgeruşan, Ioan Mititean, Lucreţia

Mititean, Iuliu Marius Morariu, dr. Adrian Onofreiu, Floarea Pleş, Gabriela

Sermeşan, Macedon Tofeni

Colaboratori : Sever Ursa, Leon Catarig, Rodica Daroşi, prof.Florin Nicolae

Şincari, Ion Radu Zăgreanu, Maria Holbură, Adrian Vladimir Călini, col. (r )

dr.Ştefan Tutula, dr. Lucian Vaida, Iosif Grapini, Veronica Oşorheian, prof.

Ecaterina Raţiu, Titina Nica Ţene, Al.Florin Ţene, Rodica Fercana, Virginia

Brănescu, Menuţ Maximinian, prof. univ. dr. Ion Mocioi, Liviu....Valentina

Butnaru, Cristina Iuga.

Autorii răspund de conţinutul şi calitatea materialelor trimise spre publicare

Tehnoredactare : Mircea Daroşi

Redacţia Năsăud : Piaţa Unirii, 15 ; Tel.0263.360.361 ; 0742.055356

0263.373.250 ; 078665.76.87

Cont Reifeisen Bank Năsăud : R029 RZBR 0000 0200 3600

Tipar : Editura Venus Star

Str. Bistriţei nr.24 E, Năsăud

Tel. 0760 134 144 ; 0745580310

Email : [email protected]

Director : Cristina Iuga

mailto:[email protected]

___________________________________________________________________________

2

CUPRINS

Ce mai poate face Astra astăzi ? – Ioan Seni /3

I. ASTRA NĂSĂUDEANĂ ÎN ACTUALITATE

Adunarea anuală a Despărţământului Astra Năsăud /5

Cercul Astra oraş Năsăud – Floarea Pleş /14

Astra Rebrişoara – Leon Catarig /25

Astra Maieru – Sever Ursa /28

Şezătoare literară astristă – Floarea Pleş /33

II. OAMENI DE SEAMĂ

Gavril Istrate – decanul filologilor români – Mircea Daroşi / 35

Prof. univ. Ioan Nichifor Someşan- Rodica Daroşi/ 37

Tudor Jarda, sufletul cântecului românesc – Fl.Nicolae Şincari / 40

Scrisoare ţie, Grigore Marţian, exponent de seamă al învăţământului

Năsăudean – Gheorghe Pleş / 42

III.ANIVERSĂRI,COMEMORĂRI

2014 – Anul aniversar al academicienilor năsăudeni- Ioan Seni / 45

IV. FILE DE ISTORIE

Un simbol al demnităţii – Ioan Radu Zăgreanu/ 47

Preotul Augustin Pop , martiriul de la poalele Heniului – Maria Holbură/ 49

Impactul mediatic al evenimentelor din 22 decembrie 1989. Aspecte locale

petrecute în comuna Rebra, jud. Bistriţa-Năsăud – Vladimir Adrian Călini/ 53

100 de ani(113-2013 ) de la inaugurarea Columnei lui Traian – monument al

etnogenezei şi identităţii româneşti – Ştefan Tutula/ 57

Aspecte istorice ale Muzeului Grăniceresc Năsăudean –Lucian Vaida /59

Memoriu privind scutirea de la expropiere a pădurilor grănicereşti

în anul 1921 /63

V. SPIRITUALITATE, CREDINŢĂ

Mănăstiri de ieri şi de azi din jud. Bistriţa-Năsăud – Mircea Daroşi /70

Constantin Brâncoveanu, un martir al creştinismului – Mircea Daroşi /73

VI.CRONICA LITERARĂ

Un slujitor al scrisului năsăudean – Mircea Daroşi / 74

Ultimii soldaţi ai neamului românesc –Iuliu Marius Morariu /75

Scriitori clujeni pe meleaguri bistriţene –Al FlorinŢene /77

Comedia artei sau asemănările şi deosebirile dintre pictură

şi fotografie – Al. Florin Ţene /78

VII ATELIERUL DE CREAŢIE : PROZĂ

Moşul (fragment din romanul Memorialul Cetăţii ) –Iosif Grapini /80

Trenuţul din poveste – Veronica Oşorheian /84

Din lirica contemporană : Lucreţia Mititean, Ecaterina Raţiu, Mircea Daroşi,

Titina Nica Ţene, Al. Florin Ţene, Virginia Brănescu, Romulus Berceni, Menuţ

Maximinian / 87

VIII. VALORI ROMÂNEŞTI

Umbra lui Vlaicu. La Orăştie. – Liviu Dârjan /93

Coşbuc la Tismana – Ion Mocioi /96

IX. OAMENI DE PESTE PRUT

Marele doctor de la Răzeni, Republica Moldova /Valentina Butnaru/ 101

Scrisoare către profesorii de literatura română de pretutindeni-Icu Crăciun/103

Opinii /104

Romanul de aventură ,,Prizonierul lui Barbă Neagră’’, de Cristina Iuga /106

___________________________________________________________________________

3

Ce mai poate face Astra astăzi ?

Astra poate să admire neamul

românesc cu tot ceea ce are el în evoluţia

sa bimilenară, bun sau rău, şi îşi poate

asuma valorificarea acestui patrimoniu

unic şi inestimabil prin cinstirea valorilor

care ne-au reprezentat şi ne reprezintă

astăzi în fondul mondial şi mai ales în cel

european de valori. Şi cum se poate reuşi

mai bine o astfel de performanţă, dacă nu

şi prin promovarea revistelor de cultură şi

opinie între societăţile culturale create

pentru acest scop...

Recent, membrii Astrei năsăudene,

ne-am delectat cu ,,Mişcarea literară’’

promovată de elita scriitoricească a

judeţului nostru şi ne-am convins din plin

de necesitatea unei scriituri responsabile,

autocenzurate care să-i atragă pe cititori,

aparent, mai puţini la număr decât cei care

scriu şi editează.Ne-am bucurat de numărul

jubiliar (10 ani ) al revistei clujene,,Pro

Memoria 1940-1945’’ în care Vasile

I.Bunea redă dramatismul evenimentelor

antiromâneşti de la Mureşenii de Câmpie,

Ţaga şi Sucutard. Cu mult interes am

parcurs numărul 1 (41 ) 2014 al revistei

,,Pro Memoria’’, al cărui redactor şef este

profesorul universitar ing.dr. Barbu Bălan

şi care ne îndeamnă să ne informăm cât

mai corect asupra evenimentelor din

Ardeal, din perioada celui de-al doilea

război mondial, atât pentru a ierta, dar mai

ales pentru a nu uita. Admirăm cu mare

interes şi celelalte reviste pe care le primim

în Biblioteca Despărţământului năsăudean,

ne referim la ,,Cetatea Rodnei’’ (Liviu

Păiuş ), ,,Astra blăjeană’’ (Silvia Pop ),

,,Revista română’’ (Areta Moşu , Iaşi ),

,,Astra Clujeană şi Oraşul’’ (Dr Mircea

Popa, Cluj-Napoca ), ,,Cuibul visurilor’’

(Sever Ursa, Icu Crăciun, Maieru ), ,,Studii

şi cercetări etnoculturale’’ (Mircea

Prahase, Bistriţa ), ,,Almanah cultural-

ştiinţific-VRR’’ (Ironim Marţian, Cluj-

Napoca ) şi nu în ultimul rând ,, Familia

română’’ (Dr. Teodor Ardelean, Baia Mare

) care, în numărul 1 (52 ) 2014 ne-a

publicat întregul Raport al anului 2013, cu

un Laudaţio din partea redactorului şef,

prezent la lucrările Adunării de la Năsăud

(8 februarie 2014 ) şi care a evidenţiat în

discursul său calitatea voluntarismului şi

altruismului cu care astriştii năsăudeni se

afirmă în cotidian. Acelaşi beneficiu îl

obţinem prin lecturarea volumelor apărute

în ultimul timp, atât la editurile bistriţene,

cât şi la cele clujene, ieşene, târgumureşene

sau sibiene...

Beneficiarii acestor lecturi se încarcă

sufleteşte pozitiv, văd partea plină a

paharului şi speră în mai binele promovat

de schimbările ultimilor 25 de ani. Dar ce

te faci cu cei dinafara unui astfel de mediu

spiritual, cu tupeiştii ce promovează

miştocăria sau mitocănia pentru a

supravieţui, devenind tot mai agresivi ?

Dar cei ce promovează ipocrizia blândă şi

surâzătoare şi care te întâmpină la tot pasul

? Oare, dacă eşti bun, de ce eşti mai mereu

călcat în picioare, obligându-te să devii şi

tu scârbit şi acru? Să înţelegem oare că

numărul bădăranilor, mereu în creştere,

este alimentat de scârbiţi , acri şi

nemulţumiţi ? De ce atâta tensiune la

nivelul vieţii cotidiene ? Simplu, sărăcia şi

lipsa de orizont pentru cei mulţi, simpli şi

marginalizaţi, iar dacă analizăm cum s-au

născut bogaţii zilelor noastre, aflăm că cea

mai bună investiţie s-a făcut în politică,

acolo unde s-a decis stratificarea socială de

azi, prin legile aflate-n vigoare. Carenţele

din sistemul educaţional şi dezrădăcinarea

de ţară i-au făcut pe mulţi români,

indiferenţi la problemele ce le are ţara sau

naţia română.

Şansa noastră într-o competiţie

continuă cu ceilalţi membri ai Uniunii

___________________________________________________________________________

4

Europene ar fi unitatea în jurul valorilor

care ne-au adus satisfacţii de-atâtea ori în

istoria noastră multiseculară : să ne tratăm

cu iubire şi iertare unii pe alţii ; să

eliminăm invidia şi ura dintre noi ; să ne

bucurăm de viaţă şi de garanţiile sau

oportunităţile aduse de organismele

europene sau internaţionale în care am fost

primiţi (UE,NATO) ; să ne bucurăm de

biserici şi şcoli, de spitale şi biblioteci, de

stadioane şi locurile de agrement...,atâtea

câte avem şi câte vom mai face ; să

eliminăn egoismul şi ranchiuna din

comportamentul nostru zilnic, pentru a ne

feri de bolile şi stressul provocate de toate

acestea ; să ne adaptăm la tehnologiile

secolului în care trăim şi să privim cu

optimism măsurile antreprenorilor străini

sau autohtoni care investesc în spaţiul

românesc ; să-i apreciem cinstit şi drept pe

cei ce promovează afaceri de succes şi

susţin naţiunea română prin sprijinirea

culturii şi educaţiei sale ; să nu abandonăm

sportul, mişcarea, efortul şi relaxarea prin

lectură şi artă ; să sporim solidaritatea

socială şi naţională prin mai mult

voluntarism şi altruism, prin mai multă

recunoştinţă faţă de cei ce pleacă urechea

la problemele ţării ; lipsa locurilor de

muncă ; agresivitatea şomajului ;

înstrăinarea resurselor ţării, hemoragia

inteligenţei româneşti şi a forţei de muncă

în afara graniţelor...,să promovăm mai

mult ecologia, curăţenia din jurul nostru şi

verdele dătător de viaţă ; să promovăm

valorile moştenite de la înaintaşi –

credinţa, bunul simţ, iubirea de neam şi

ţară, tradiţiile şi obiceiurile româneşti

dătătoare de speranţă şi curaj.

Astra noastră rediviva, unită în jurul

câtorva intelectuali vrednici îşi va continua

activitatea tradiţională prin sesiuni de

comunicări sau simpozioane organizate pe

plan local sau central, lansări de carte,

schimburi de experienţă, expoziţii

tematice, diferite concursuri sau festivaluri,

prin revistele sau volumele cu specific

astrist editate, dezvelirile de plăci, busturi

sau monumente, parteneriatele cu alte

ONG-uri, cu autorităţile locale, judeţene

sau naţionale prin care s-a demonstrat că

avem sau putem avea şi viitor, aleşi

responsabili pentru prezentul şi viitorul

ţării ş.m.a. Toate aceste acţiuni şi încă

multe altele au darul să ne unească şi să ne

îmbărbăteze sufleteşte, să ne facă

responsabili de misiunea noastră în noile

condiţii impuse de exigenţele Uniunii

Europene.

Pentru revigorarea Astrei încercate

de câteva acţiuni concrete, trebuie învăţată

metodologia de atragere de fonduri locale,

naţionale sau europene, adică trebuie

asigurate fonduri pentru organizarea

acţiunilor educative, iar cei implicaţi în

acest sens – autorii şi realizatorii de

proiect- să fie plătiţi sau retribuiţi

corespunzător, proporţional cu fondurile

atrase ; trebuie promovată o nouă relaţie

cu oficialităţile locale, judeţene şi

naţionale, astfel ca acestea să vadă în Astra

oportunitatea de a învesti în educaţie ;

oportunitatea de a proteja şi valorifica

patrimoniul nostru de valori naţionale ;

oportunitatea de solidarizare a românilor

de pretutindeni...

Membrii Astrei, cei rămaşi sau cei

care vor veni în Astra trebuie să aibă

zâmbetul pe buze, pentru că dorim să ne

facem utili ţării şi comunităţilor în care

trăim, pentru că trebuie să promovăm

optimismul, sinceritatea şi responsabili-

tatea ca reuşite ale Astrei, căci prin această

lume să trecem ne e scris/ Ca visul unei

umbre sau ca umbra unui vis’’ (Eminescu )

Ioan SENI

___________________________________________________________________________

5

I.ASTRA NĂSĂUDEANĂ ÎN ACTUALITATE

Adunarea anuală a Despărţământului ASTRA

Năsăud.

Evenimentul care a marcat începutul

anului 2014 a fost Adunarea Anuală a

Despărţământului ASTRA Năsăud care

a avut următoarea ORDINE DE ZI :

1. Raportul privind activitatea

Despărtământului in anul 2013 - prof.

Ioan Seni.

2. Raportul financiar pentru anul 2013

- ec. Vica Istrate.

3. Raportul Comisiei de cenzori -

prof. Ilie Mare.

4. Rezoluţia adunării - prof. Ioan

Seni.

5. Proiectul Programului de activităţi

pentru anul 2014 - scriitor Ioan Mititean.

6. Mesajele invitaţilor.

7. Inmanarea Diplomelor anuale de

merit - preşedinte Ioan Seni.

8. Discutii, propuneri, aprobarea

documentelor adunării.

9. Alegerea noii echipe manageriale

pentru urmatorii patru ani.

10. Diverse.

Adunarea are loc la Muzeul Graniceresc

din Năsăud(director dr.LucianVaida)

Participanţii sunt intampinati de

organizatorii expoziţiilor de carte

sireviste, a expoziţiilor de artizanat si

pictură Concomitent, se serveste cafeaua

de dimineaţa si se participa la vernisarea

expoziţiilor de pictură (Nechita Bumbu

si Angela Găurean), de artizanat (Mia

Cantor si Viorica Ghioc), de carte

(membrii ASTRA si membrii cuprinsi in

Liga Scriitorilor din Romania - Filiala

Năsăud - responsabil Ioan Seni si Ioan

Mititean).

La ora zece, in sala mare a

Muzeului Grăniceresc din Năsăud, in

prezenta a 79 membri ai

Despărţământului şi a 28 de invitaţi, se

deschid, oficial, lucrările adunării prin

intonarea Imnului de Stat, urmat de

intonarea Imnului ASTRA si Te-Deum-

ul oficiat de preoţii Greabu Lucian si

Florin Rus, după care, Preşedintele

Despărţământului, D-l Prof. Ioan Seni

anunţă sponsorii si supune aprobarii

Ordinea de zi, Prezidiul si Comisiile.

___________________________________________________________________________

6

Prezidiul este constituit din urmatorii sapte

reprezentanti:

1. D-l Prof. univ. dr. Dumitru Acu -

Presedintele Asociatiunii ASTRA.

2. D-na prof. Areta Mosu -

Vicepresedintele Asociatiunii si

Presedintele Despartamantului "Mihail

Kogalniceanu"- Iasi.

3. D-na Prof dr. Maria Barba - Presedinta

Despartamantului "Iulia Hajdeu" - Cahul,

R. Moldova.

4. D-l Prof. dr. Teodor Ardelean -

Directorul Bibliotecii jud. Baia-Mare.

5. D-na Prof. dr. Denisa Manea -

reprezentantul UBB Cluj-Napoca,

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale

Educatiei.

6. D-l prof. Angelo Manea - reprezentantul

ISJ BN, inspector scolar-istorie.

7. D-l prof. Ioan Seni - presedintele Desp.

Astra Nasaud

Sponsorii evenimentului:

CJ BN, prin presedintele Emil Radu

Moldovan si vicepresedintele - D-l

Alexandru Pugna.

Centru Judetean pentru Cultura, prin D-l

Gavril Tarmure.

Primaria orasului Nasaud - Primar, D-l

Prof. Mircea Romocea.

Protopopiatul Nasaud - Pr. Protopop, D-l

Ioan Dambu.

INTEX Nasaud, director - D-l ing. dipl.

Daniel Sima.

Firma MIS-Anies, patron D-l Emil Iugan,

D-l patron Grigore Iuga (Nasaud).

Sunt votate urmatoarele comisii de

lucru: Comisia pt. consemnarea prezentei

la adunare, inscrieri de noi membri si

incasari de cotizatie sau donatii: Viorica

Ghioc, Angela Sofroni si Leon Catarig;

Comisia pt. redactarea procesului verbal:

D-na Ed. Augustina Gusa (Rodna) si D-na

Prof. Gabriela-Elena Herta (Romuli).

La primul punct al ordinii de zi,

Raportul anual este prezentat de

presedintele Despartamantului, D-l Prof.

Ioan Seni. Activitatile sunt evidentiate

punctual (manifestari culturale la nivelul

orasului Nasaud, la nivelul cercurilor,

activitati in parteneriat, lansari de carte,

editarea revistei "ASTRA Nasaudeana", nr.

2, sprijinul acordat elevilor cu performante

semnificative - fonduri pentru premii si

burse).

Unele instantanee sunt vizualizate

cu ajutorul proiectiei computerizate

(videoproiector). Se remarca voluntariatul

intelectualilor astristi, daruirea si

priceperea D-nei Floarea Ples - presedinta

Cercului ASTRA Nasaud, dar si lipsa

tinerilor, determinata de plecarea acestora

la studii sau la munca, in centrele

universitare sau in strainatate. Raportul

cuprinde trei parti: a) Activitatea astristilor

in cercurile proprii, mai cu seama in cel al

orasului Nasaud; b) Activitatea astristilor

la nivelul Despartamantului Nasaud si al

judetului; c) Activitatea astristilor

nasaudeni la nivel national sau

international.

La al doilea punct al ordinii de zi,

D-na economist Vica Istrate (Nasaud),

secretar financiar, da citire Raportului

financiar pentru anul 2013. Din cele

prezentate, reiese un deficit financiar creat

prin cheltuieli mai mari decat veniturile,

dar cu o rezerva in Banca si 436 lei in

casa..! Ca urmare, in anul 2014 se

preconizeaza mai putine cheltuieli, pentru

a echilibra balanta de venituri-cheltuieli,

astfel incat, conform legislatiei in vigoare,

Despartamantul sa poata accesa fonduri

nerambursabile, prin proiecte europene, la

nivel local, judetean sau national.

Se trece la al treilea punct al ordinii

de zi. D-l Prof. Ilie Mare citeste Raportul

Comisiei de cenzori pentru anul 2013,

concluzionand ca toate cheltuielile s-au

facut in interesul comunitatilor locale,

conform normelor statutare ale Astrei,

respectiv ale Despartamantului. Prof.

Grigore Martian - presedintele Comisiei

___________________________________________________________________________

7

, fiind bolnav, n-a participat la Adunare..

La urmatorul punct al ordinii de zi, D-l

Prof. Ioan Seni, presedintele

Despartamantului, da citire Rezolutiei

adunarii. Sub sigla "Glas peste timp", se

evidentiaza crezul, tintele si parghiile de

actiune ale Asociatiunii, partenerii si

modalitatile de colaborare pe linie

culturală.

La punctul cinci al ordinii de zi, D-l

Ioan Mititean prezinta Proiectul

programului de activitati ale

Despartamantului pentru anul 2014,

enumerand activitati lunare si precizand

tematica, locatia si organizatorii, atat pe

plan local, cat si judetean sau national.

Dupa aducerea la cunostinta auditorului a

intentiei de actiune astrista pentru anul in

curs, D-l Nicolae Anghel, primarul

comunei Cosbuc, judetul Bistrita-Nasaud,

anunta Congresul de dacologie care va fi

organizat in zilele de 27, 28 si 29 iulie a.

c., in zona Nasaudului, prezinta importanta

acestui eveniment si lanseaza o invitatie

celor interesati de cercetarea si adevarul

istoric, solicitand, totodata, sprijinul

Asociatiunii in organizarea manifestarilor

din perioada precizata. ?n continuarea

programului, D-l Grigore Silviu Guzu

(Poiana Ilvei) transmite adunarii un mesaj-

omagiu, in versuri, din care reiese menirea

Asociatiunii si meritele voluntariatului

astrist, iar D-soara Ancuta Morar (eleva in

clasa a XII-a, din Nasaud, Colegiul N. "G

Cosbuc") sustine un scurt moment artistic

(interpretare solo-voce - muzica usoara

romaneasca).

La urmatorul punct al ordinii de zi, D-

l prof. Liviu Paius aduce in atentia

auditoriului problema volumului II al

Monografiei orasului Nasaud. Domnia-Sa

este nemultumit de atitudinea plina de

indiferenta a Institutiei Primarului fata de

acest efort intelectual dedicat Nasaudului,

care n-au organizat lansarea volumului, pe

cand volumul cu Leonidas Pop a avut o

lansare corespunzatoare. O alta problema a

D-lui Prof. Liviu Paius este revista

"Cetatea Rodnei" la care publica si

reprezentantii Vaii Ilvelor. ?n opinia

Domniei-Sale, chiar daca revista nu este

editata sub tutela ASTRA, deoarece

Liviu Păiuş – Rodna

intelectuali-scriitori care publica in revista

sunt si membrii ai Asociatiunii, s-ar cuveni

popularizarea creatiilor acestora si in

randurile membrilor Despartamantului, si

chiar la nivelul Asociatiunii, "ca o dovada

a recunoasterii meritelor de astristi".

Initiativa este imbratisata de intreaga

adunare.

D-na Prof. Ana Filip (Salva)

prezinta noi aparitii editoriale ale Cercului

ASTRA Salva - revista "ASTRA

Salvensis" si cartile talentatului tanar

student Marius-Iuliu Morar. D-l Nechita

Bumbu, pictor, dedica D-lui Ioan Mititean,

scriitor, tabloul "Casa parinteasca nu se

vinde" - pictura in ulei, pe panza.

D-l Col. ( r. ) dr. Vasile Tutula, de la

Cluj, felicita conducerea Despartamantului

pentru aparitia celor doua numere ale

revistei "Astra nasaudeana" si pentru

finalizarea celui de al doilea volum al

Monografiei Nasaudului si a vol.

Colegiului National G. Cosbuc Nasaud la

150, cu mentiunea ca "desi s-a finalizat la

___________________________________________________________________________

8

sfarsitul lunii septembrie 2013, Monografia

orasului nu s-a editat decat tarziu…".

Domnia-Sa nadajduieste sa se obtina

sprijinul Primariei orasului pentru lansarea

acestui amplu volum (1145 pag) in care se

regasesc elitele intelectualitatii

nasaudene. ?n continuare, se propune

organizarea unui simpozion de mare

anvergura cu tema "165 de ani de la

bataliile care au implicat companii ale lui

Carol Urban - comandantul Regimentului

II Graniceresc din Nasaud in revolutia de

la 1848-1849" si colaborarea pe alte teme

istorice importante orizontului nasaudean,

considerand de mare interes, astazi, si

problema generalului nasaudean Leonida

Pop - seful Cancelariei Imperiale de la

Viena.

Mesajele sunt alternate cu momente

artistice: Cristina Scurtu (Nasaud) - muzica

populara din zona Nasaudului, cu

acompaniament instrumental, si Genuca cu

Alina Ceuca (mama si fiica, din Salva) -

doine populare. ?n aplauzele celor prezenti,

s-au dovedit de o inalta tinuta artistica,

valori autentice, de necontestat… D-l Prof.

Angelo Manea, inspector scolar - istorie,

transmite adunarii salutul Inspectoratului

Scolar Judetean BN (D-na Insp. gen., Prof.

Camelia Tabara si D-l Insp. gen. adj., Prof.

Mihai Muresan) si incurajeaza noi

colaborari ale Astrei nasaudene cu

Asociatia Profesorilor de Istorie din BN,

societate proaspat revigorata. Se inscrie in

Astra, convins ca ii poate incuraja si pe

altii in acest voluntariat astrist.

D-l Prof. Ioan Seni, presedintele

Despartamantului, inmaneaza Diplomele

de merit membrilor astristi si

colaboratorilor. Corul bisericesc

"Laudatio", (al Pr. dr. George Celsie)

dirijat de diacul D-tru Buhai, prezinta un

colaj de pricesne bisericesti dupa

compozitorul Tudor Jarda si muzica pe

versuri de George Cosbuc, specifica

interbelicului. Toti participantii la

spectacolul artistic si la organizarea

expozitiilor au primit si cate o ciocolata…

Teodor Ardelean şi Maria Barbă

Din Republica Moldova, D-na Prof. dr.

Maria Barba aduce salutul basarabenilor,

indeosebi al celor de la Universitatea "B.

P. Hasdeu" din Cahul. La finalul

alocutiunii, Domnia-Sa recita o poezie a lui

Nicolae Dabija si anunta, cu satisfactie,

constituirea unui Centru Universitar de

Cultura Romaneasca, la Cahul, cu cartile

adunate din donatiile astriste de pe

teritoriul Romaniei-mame. Totodata, din

partea basarabenilor, Despartamantului

ASTRA Nasaud i se ofera, in semn de

aleasa recunostinta, o tapiterie cu portretul

lui Eminescu. Un alt suvenir, de aceeasi

factura, se inmaneaza D-nei Floarea Ples,

presedinta Cercului Nasaud. D-nei

Elisabeta (Tuca) Urate i se ofera o tapiterie

cu Pruncul Iisus in bratele Fecioarei, drept

multumire pentru repetata gazduire la

Nasaud, in timpul parteneriatului romanilor

astristi, din tara si din afara granitelor. D-l

Ioan Seni anunta delegatia universitarilor

de la Cahul ca, prin donatia D-nei Irina

Orza de la Bistrita, Biblioteca Universitatii

lor va avea cateva sute de carti in plus

(literatura romana si universala, carte

stiintifica si pedagogica), carti care pot

ajunge la Universitatea din Cahul prin

delegatia universitarilor UBB din Cluj-

Napoca, filiala Nasaud (dr. Horatiu

Catalano, dr. Denisa Adriana Manea….),

participanti la schimbul de experienta

prevazut in Parteneriatul dintre cele doua

Universitati, parteneriat promovat prin

Astra nasaudeana.

___________________________________________________________________________

9

D-na prof. Areta Mosu,

vicepresedinta ASTRA Centrala si

presedinta Despartamantului "Mihail

Kogalniceanu"-Iasi, in discursul Domniei-

Sale, alaturi de salutul, reinnoit, al

moldovenilor de peste Prut, aduce si

salutul moldovenilor din Iasi, si

multumeste celor care s-au implicat in

Proiectul "Acasa la noi", mentionand ca "in

familie" sunt cele mai potrivite cazari

pentru copiii basarabeni deoarece, in felul

acesta, este stimulata comunicarea,

schimbul cultural si de alte deosebite

valori, favorizand impartasirea spirituala

directa. Fara implicarea vicepresedintelui

Alexandru Pugna si a presedintelui Ioan

Seni aceasta actiune n-ar fi avut loc, iar

acolo unde au fost cazati au avut conditii

deosebite (Complexul "Sf. Pahomie" de la

Gledin - pr. Ioan Titieni), copiii fiind

multumiti mai cu seama de Programul

zilnic pe care l-au parcurs, fiind bine

primiti de domnii primari, directorii de

scoli sau licee, de membrii Astrei din

tinutul nasaudean. Este mentionata drept o

"alta mare realizare", clopotul dus in

Ucraina, la Herta, Bisericii Sfantului

Spiridon, pentru romanii de acolo, avand o

conotatie aparte (sprijin, incurajare si

factor favorizator in obtinerea altor

facilitati de la guvernul ucrainean). Se mai

pune in discutie sudul Basarabiei, regiunea

Odessa, la Vadul lui Traian (Tighina),

unde problema romaneasca este "tragica,

oamenilor fiindu-le frica sa comunice cu

romanii din Romania’. Sunt impartasite

experientele grupurilor care au incercat sa

sustina spectacole acolo, actiuni ratate

uneori, deoarece oamenii stateau ascunsi in

case, "fara zgomot si fara lumina", in loc sa

iasa in locurile publice si sa se bucure de

prezenta formatiilor artistice sosite din

Tara Mama. "Foaia de Vest", ajunsa la

numarul 15, trimisa lunar in Basarabia in

cate cinci sute de exemplare, este

prezentata ca pe un succes. Ea reflecta

tragismul romanilor de astazi, mutilati in

drepturile lor de minoritari. ?n acelasi

registru, se anunta intentia de a organiza un

Congres al ziaristilor din Romania si din

Basarabia… Alte actiuni prezentate sunt

cele in parteneriat cu diaspora (Deniile

Eminesciene)…

Pentru Conferinta anului, D-l drd.

Ersilian Paul Rosca (Univ. "Babes-Bolyai"

Cluj-Napoca) prezinta studiul "Cateva idei

pentru Romania anului 1914", subliniind

schimbarea majora in politica romaneasca,

la nivelul anului 1914.

D-na Prof. dr. Denisa Manea, din partea

UBB Cluj-Napoca, aduce in atentia

auditoriului importanta si influenta

benefica a valorii obtinute si sustinute prin

experienta, in contrast cu numarul mic,

aproape inexistent, al tinerilor in randurile

Astrei. Acest deficit de prospetime, ca

varsta, in tagma voluntariatului

intelectualilor, reprezinta, in opinia

Domniei-Sale, o bariera in calea

elitismului bunului simt. ?n incheiere, cu

mandrie, D-na Denisa Manea anunta ca a

intrat in randurile astristilor, impreuna cu

fratele Domniei-Sale, D-l Prof. de istorie,

inspector scolar, Angelo Manea, dat fiind

faptul ca voluntariatul astrist asteapta noi

forte şi energii...

D-l Prof. dr. Teodor Ardelean prezinta modalitatile de infiintare a

bibliotecilor romanesti inafara granitelor

___________________________________________________________________________

10

romanesti, avand experienta in legalizarea

demersurilor necesare, astfel incat sa fie

depasite problemele intampinate la trecerea

peste frontiere a fondurilor de carte.

Elementul noutate il reprezinta initierea

unei cercetari istorice, sociologice si

antropologice asupra romanilor

autodeclarati valahi (volohi, vlahi), cu

accent pe fenomenul religios care a insotit

si a influentat destinul acestora. O alta

problema stringenta care este supusa

atentiei este aceea a starii invatamantului

romanesc actual deoarece se constata un

declin general care poate fi stavilit doar

prin reinvierea intalnirilor astriste care

promovau buna practica pedagogica,

"didactica de calitate". Este vorba despre

acele "?ntalniri de invatatura" pe care

incearca sa le reorganizeze Proiectul de

activitati al Bibliotecii "Petre Dulfu" din

Baia-Mare, practici la care pot adera,

implicandu-se direct sau in calitate de

colaboratori, si astristii nasaudeni.

D-l presedinte Valeri Todorici

aduce mesajul Societatii VRR din Cluj-

Napoca, mentionand ca reprezentantii

acestei asociatii sunt "romani nasaudeni

stabiliti la Cluj’. Domnia-Sa il prezinta

adunarii pe tanarul Iosif Ciunterei care

activeaza in media, la "Radio Somes" si

care valorifica patrimoniul cultural

folcloric al tinutului nasaudean prin

emisiunile sale.

D-l Ilie Frandes, prezinta salutul

astristilor de la Reghin si anunta ca

intentioneaza sa gazduiasca o noua

Adunare Anuala a Astrei (septembrie

2014). Din partea Cultului eroilor, prin D-l

col. r. Vasile Magerusan - acelasi cald salut

si gandul bun pentru fructuoasa colaborare

cu Astra nasaudeana. De la Dej, echipa D-

lui ec. dr. Radu Gavrila - presedintele

Desp. Astra Dej, prin cuvintele Domniei-

Sale isi arata bucuria de a fi avut o

colaborare foarte buna in anul 2013 cu

astristii nasaudeni si promite continuarea

acestor bune practici, indeosebi pe

probleme editoriale.

De la ziarul Bistrita News, D-l

Marius Chiuzan subliniaza ca "Astra

nasaudeana reprezinta elita intelectualilor

din zona" si invita la transmiterea

romanismului prin internet (ca o alta forma

de culturalizare in Diaspora), oferind

sprijinul Domniei-Sale in acest demers. S-a

inscris in Astra, anuntand ca ulterior se va

ocupa de infiintarea Despartamantului

Astra al Bistritei.

În continuare, D-l Prof. Ioan Seni ii

evidentiaza pe membrii Astrei care fac cu

adevarat voluntariat cultural-astrist, mai cu

seama pe D-na Floarea Ples, presedinta

Cercului ASTRA Nasaud, gazda

intalnirilor principale ale

Despartamantului, si o da ca exemplu de

pricepere si daruire in actiune, un model

care trebuie urmat de catre toti ceilalti

voluntari astristi.

D-na Floarea Ples aduce in atentie

un indemn la promovarea valorilor

culturale, la perpetuarea romanismului "de

suflet". Revigorarea atmosferei o face D-na

Viorica Catuna (Ilva Mare - Poiana

Catunenilor), cu un numar artistic deosebit,

o combinatie interesanta de vers-rostit si

instrument (fluier si muzicuta). D-l Ioan

Mititean anunta infiintarea unei filiale a

Ligii Scriitorilor, reprezentata, la Nasaud,

prin Domnia sa in calitate de presedinte,

D-l Mircea Darosi - secretar, Ana

Berengea - vicepresedinte, Valer Muresan

- casier. De asemenea, este prezentata, pe

scurt, activitatea Ligii Scriitorilor Nasaud,

mentionandu-se evenimentele scriitoricesti

reprezentative ale anului 2013. D-şoara

Cristina Iuga, director al Editurii Venus-

Star, prezintă mesajul echipei cu care Astra

năsăudeană colaborează la editarea

publicaţiilor - cărţi şi reviste… Îşi exprimă

dorinţa ca tineretul să devină mult mai

activ în acest voluntariat…

La final, ia cuvântul D-l Prof. univ.

dr. Dumitru Acu, preşedintele Asociatiunii.

Domnia-Sa supune aprobării

materialele. în unanimitate, se considera ca

acestea pot fi apreciate ca "foarte bune’.

Singura mentiune de recomandare asupra

evenimentului este aceea ca, datorita

densitatii, pe viitor s-ar cuveni a se

organiza activitatile pe parcursul a doua

zile consecutive. S-ar evita, astfel,

suprasolicitarea, oboseala, putandu-se

atribui mai mult spatiu manifestarilor

___________________________________________________________________________

11

artistice, deoarece Nasaudul dispune de

multe talente care se cuvin promovate.

Se trece, apoi, la alegerea noii echipe

manageriale, dupa ce in cateva cuvinte este

apreciata vechea echipa si-n special aportul

presedintelui Ioan Seni de a mentine

Despartamantul nasaudean la cote cat mai

inalte de afirmare. Presedintele

Asociatiunii solicita presedintelui

Despartamantului prof. Ioan Seni sa

prezinte o structura gandita pentru

urmatorii patru ani, dupa care se fac

propuneri nominale, se voteaza si se

stabileste noua componenta.

Pentru functia de presedinte al

Despartamantului, D-l Prof. Ioan Seni o

propune pe D-na Lucretia Mititean. O alta

propunere este cea a D-nei Lucretia

Mititean, Domnia-Sa numindu-l pe D-l

Ioan Seni, motivand, totodata, prin aceea

ca daruirea si priceperea si implicarea

fostului presedinte nu pot fi egalate de

altcineva. Ca urmare, in unanimitate este

reales D-l Prof. IOAN SENI in functia de

presedinte al Despartamantului.

Se continua cu propuneri si vot, in

bloc, pe functii, pentru vicepresedinti,

secretari, responsabili sectiuni, Comisie de

cenzori. Astfel, se constituie echipa, dupa

cum urmeaza:

1. Vicepresedinte responsabil cu relatia

dintre Bis erica si Astra - Pr. protopop

Ioan Dambu;


dintre Astra si celelalte Societati culturale:

Liga Scriitorilor; Societatea Scriitorilor;

Academia Romana; Societatea "Cultul

Eroilor" BN; Societatea "VRR" Cluj-

Napoca; Societatea "Limba Noastra cea

Romana" Chisinau, R. Moldova; "Romania

pentru o Dezvoltare Durabila" BN; alte

ONG-uri.. cu care se vor organiza activitati

comune - aniversari, comemorari, jubilee

etc - scriitor Ioan Mititean;


dintre Astra si autoritatile locale, judetene

sau nationale, cu Astra Centrala si cu

Despartam. din tara, cu romanii din afara

granitelor - ec. Floarea Ples;

4.Vicepresedinte cu responsabilitati

organizatorice in teritoriu: inscrieri de

membri, infiintarea de noi cercuri si

sectiuni, proiecte si programe de interes

local.. - prof. Romulus Berceni;

5.Vicepresedinte cu responsabilitati in

domeniul promovarii respectului fata de

cultura si istoria tinutului nasaudean prin

dezveliri de monumente, busturi sau placi:

dr. Gh. Traian Dascal;

6.Vicepresedinte cu relatia dintre Astra si

Scoala prin initierea de noi cercuri si

sectiuni potrivite cu preocuparile cadrelor

didactice si al elevilor sau studentilor din

tinutul nasaudean - prof. Alexandru Dorel

Coc - director al Colegiului National

"George Cosbuc" Nasaud;


dintre Astra si Mass-media sau Presa -

redactor Olga Lucuta;

Secretari: 1. ec. Vica Istrate - secretar

financiar; 2. ing. Ovidiu Maghiar -

organizarea Sediului, a Bibliotecii, a

Galeriei academicienilor si a Expozitiei

permanente Astra; 3. Maria Deac -

organizarea arhivei in vederea editarii

Monografiei Desp. Astra Nasaud;

Comisia de Cenzori: 1. Presedinte - ec.

Suci Livia; Vicepresedinte - prof. Gabriela

Herta; secretar - ing. Viorica Ghioc;

Sectiuni: (1.) Sect. Bisericeasca: presedinte

- pr. protopop Ioan Dambu; vicepresedinte

- pr. Greab Lucian; secretar - pr. dr.

George Celsie; Florin Rusu, Ov. Sermesan,

Georgica Cira…

(2.) Sect. Literara: presedinte - prof.

Mircea Darosi; vicepresedinte - Icu

Craciun; secretar - Stefan Ghioc; Iacob

Naros, Iacob Gusa, Valeria Berceni, Maria

Frijan…;

(3.) Sect. Istorica: presedinte - prof. Floare

Vaida, vicepresedinte - prof. Ilie Mare;

___________________________________________________________________________

12

secretar - Pavel Berengea; Florin Bindea,

St. Bachis, insp. Angelo Manea..;

(4.) Sect. Stiintifica-Pedagogica: presedinte

- prof. dr. Gh. Ples; vicepresedinte - Titus

Carbune; secretar - Carcu Anca; Denisa

Manea, Mihaela Urs, dr. Danut Pavelea…;

(5.) Secţ. Etnografica: presedinte - Liviu

Paius; vicepresedinte - Macedon Tofeni;

secretar - Ana Filip; Reghina Mare, Leon

Catarig, Lidia Somesan, Rodica Darosi,

Domnica Homei..;

(6.)Sect. Muzeala si de

Expozitii: presedinte - dr. Lucian Vaida;

vicepresedinte - Nechita Bumbu; secretar -

Lucretia Mititean; Ioan Radu Nistor, Leon

Catarig, Linul Virginia…

(7.) Sect. muzical-corala: presedinte -

Sorin Gazdac; vicepresedinte - Ecaterina

Ratiu; secretar - Macedon Suciu; D-tru

Buhai, Mihai Cucos, George Dohotar…

Se depune Juramantul de credinta al

Presedintelui, urmand ca juramantul

echipei manageriale sa se depuna in prima

adunare a Comitetului Despartamantului

nasaudean. Prof. Ioan Seni isi exprima

increderea in noua echipa manageriala, dar

domnia sa insista ca fiecare membru al

Astrei sa aiba bucuria satisfactiei pentru

voluntariatul cultural pe care-l

promoveaza, sa se simta utili comunitatilor

in care traiesc sau in institutiile in care

lucreaza, sa nu se rusineze de a fi buni

patrioti in tot ceea ce fac prin propria lor

combustie sufleteasca… Sa fie nelipsiti de

la activitatile pe care le organizeaza

autoritatile locale, sa-si exprime prin fapte

laudabile statutul de "om al cetatii",

responsabil pentru prezentul si viitorul

comunitatii in care traieste, incepand cu

reusitele din propria-i familie. In UE,

Romania are nevoie de astfel de oameni si

energii.

La "Diverse", presedintele Asociatiunii, D-

l Prof. univ. dr. Dumitru Acu, prezinta

Programul Asociatiunii pe anul 2014,

punctand principalele directii de actiune pe

linie culturala, accentuand diversificarea

domeniilor, extinzand aria de reprezentare

inspre Stiinte si Morala crestina, cu intentia

vadita ca fiecare Cerc sau Sectiune sa se

inspire din acest Program national. Se

supune atentiei realizarea unei baze de date

care poate fi mai bine si mai usor

actualizata si accesata prin posta

electronica si, cu prioritate, se anunta

lansarea unor programe de alfabetizare pe

specializari, prin cursuri de formare si

reconversie profesionala.

In completare, D-na Areta Mosu,

vicepresedinta Asociatiunii, propune

alcatuirea unui mesaj de incurajare pentru

conducerea Liceului "Lucian Blaga" din

Tiraspol, directorului si directorului

adjunct care au probleme cu guvernul de

acolo, fiind acuzati de "frauda financiara".

Deoarece exista suspiciunea unor interese

meschine, se considera necesar un sprijin

moral din partea Asociatiunii. Cu ducerea

la indeplinire a acestei probleme se

incredinteaza Biroul Desp.

In incheiere, se reinnoiesc promisiunile de

fructuoasa colaborare cu ASTRA centrala

si cu despartamintele reprezentate la

aceasta adunare. Participantii vor continua

socializarea, degajand noi idei care pe

parcurs si de comun acord sa fie duse la

indeplinire…

Drept pentru care, s-a incheiat prezentul

proces verbal.

Vivat, crescat, floreat ASTRA!

Nasaud, 08. 02. 2014

Intocmit proces verbal:

Prof. Gabriela-Elena Herta

si Augustina Gusa.

≈

___________________________________________________________________________

13

Asociaţiunea ASTRA Despărţământul Năsăud

REZOLUŢIE ASTRA de astăzi, adaptată la cerinţele vieţii contemporane este glasul înaintaşilor

peste timp, glas care ne îndeamnă la unitatea naţională în jurul problemelor ce ne consumă

prezentul şi ne prefigurează viitorul. Ne îngrijorează criza morală prin care trecem, criză în

care valorile naţionale în loc să fie promovate sunt blamate, iar rezultatele pe termen mediu

sau lung pot fi dramatice. În concertul mondial al globalizării de astăzi fiecare naţiune îşi

etalează valorile sale ca pe o carte de vizită prin care se identifică în lume. Unii români mai

degrabă şi le denigrează, golind istoria şi cultura română de principalele ei valori, fără să

pună ceva mai bun în locul acestora.

A promova şi a proteja valorile noastre naţionale constitue o datorie permanentă a

fiecărui cetăţean român, obiectiv pe care Asociaţiunea ASTRA îl promovează de peste 150 de

ani, fără a subestima valorile altor popoare europene sau grupuri etnice trăitoare în spaţiul

românesc. ASTRA condamnă şi respinge extremismul, şovinismul, xenofobia şi iredentismul

celor care le mai agită prin Uniunea Europeană, uniune statală care şi-a asigurat stabilitatea

prin tratate semnate unanim, cu mulţi ani în urmă. ASTRA este solidară cu românii de

pretutindeni, respingând separatismele de orice fel sau privilegiile discriminatorii promovate

de unii extremişti. ASTRA susţine problemele românilor dinafara Ţării prin diverse contacte

şi schimburi culturale, sprijinindu-i în promovarea valorilor proprii tradiţionale dar şi a

integrării lor în exigenţele legislative ale statului în care trăiesc.

ASTRA militează pentru sporirea continuă a zestrei spirituale a poporului român şi

pentru conservarea a tot ce este valoros şi original în tradiţiile culturale româneşti. ASTRA

cultivă şi apără limba română, istoria şi cultura naţională, cerând autorităţilor statale

româneşti revizuirea şi corectarea ariei curriculare a disciplinelor umaniste care se predau în

şcoli şi universităţi, în sensul de a evita falsul, minciuna şi mistificarea adevărului istoric. Prin

aceste obiective ASTRA este de un real folos statului Român, veghind la evitarea derapajelor

defavorabile românilor.

ASTRA va continua cinstirea memoriei înaintaşilor ei, a personalităţilor culturii şi

ştiinţei româneşti, a eroilor români căzuţi pentru libertate şi pe câmpurile de luptă, în timpul

celor două războaie mondiale, nu numai în ţară ci şi în ţările Uniunii Europene şi în ţările

unde locuiesc români dintotdeauna. ASTRA va continua strângerea legăturilor de colaborare

cu Academia Română, cu Universităţile din ţară şi străinătate, cu Biserica, Şcolile şi

instituţiile lor ierarhice, cu toate instituţiile de cultură locale, judeţene şi naţionale. În acest

sens, astriştii năsăudeni cer autorităţilor române promovarea unui program naţional în care să

fie prefigurat viitorul tineretului: ce obiective naţionale vom urmări, ce meserii vor învăţa

copiii Ţării, unde şi ce vor lucra în următorii ani..

Participanţii la Adunarea Generală cer Guvernului României, Parlamentului şi d-lui

Preşedinte să supravegheze atitudinile antiromâneşti din interiorul şi exteriorul Ţării, pentru a

nu fi înşelaţi de artificii geopolitice periculoase. să decidă în favoarea poporului român cu

privire la vânzarea pământului şi valorificarea resurselor naturale, să încurajeze capitalul

autohton românesc, favorizând un viitor sigur pt generaţiile viitoare.

Astriştii prezenţi la Adunarea anuală aduc calde mulţumiri autorităţilor judeţene şi

locale pentru sprijin şi colaborare, tuturor astriştilor năsăudeni pentru implicare voluntară şi

altruistă în actul de ameliorarea a climatului moral-civic şi cultural-spiritual.

Năsăud, Preşedintele Desp. Astra Năsăud

8 februarie 2014, Prof. Ioan Seni

___________________________________________________________________________

14

Cercul ASTRA oraş Năsăud, model de activitate astristă

Reprezentanţii Cercului Astra oraş

Năsăud, Floarea Pleş – preşedintă, Ovidiu

Maghiar, Lucreţia Mititean, Valeria

Berceni şi Floarea Marţian –

vicepreşedinţi, precum şi cei doi secretari

încasatori – Giorgică Andriescu şi Livia

Gavrilaş şi-au îndreptat toată atenţia spre

realizarea activităţilor cuprinse în

Programul de activitate pe anul 2014.

Astfel, printr-o muncă serioasă

(voluntară), presărată cu noi iniţiative şi

dragoste pentru oraşul Năsăud, acţiunile

întreprinse în cursul sem. I – 2014 au fost

din cele mai benefice, frumoase,

interesante şi atrăgătoare.

Participarea astriştilor la toate

evenimentele apărute în această perioadă,

schimburile de experienţă, întâlniri cu

astriştii din ţară şi din afara graniţei,

tematica pusă în dezbatere la întâlnirile ce

au avut loc (lansare de carte, simpozioane

ştiinţifice, etc.), descoperirea de noi

talente în ale scrisului, ale poeziei, pictură,

grafică, obiecte de artă şi artizanat, talente

artistice (muzică), toate acestea au

confirmat seriozitatea celor care le-au

iniţiat şi le-au organizat, depinzând şi de

efortul real a fiecărui astrist care s-a

implicat în activitatea Cercului Astra oraş

Năsăud.

10 Ianuarie 2014 (vineri) – În sala

de Conferinţe arhiplină, a Muzeului

Grăniceresc din Năsăud, a avut loc

lansarea cărţilor de poezie (poeme)

avându-l ca autor pe poetul năsăudean

MIHAI PLEŞ, una antum „PSALMI

CURBI”, ed. în 1995 – Editura „Brăduţ”

Tg. Mureş şi una postum „TURNUL

ABEL” ed. în decembrie 2013, Editura

„NIKO” Tîrgu Mureş, lăsată în manuscris

de a cărei editare s-a îngrijit mama poetului

Floarea Pleş care este şi preşedinta

Cercului Astra Oraş Năsăud, manuscris pe

care l-a păstrat ca un odor de preţ şi care a

simţit, ca pe o datorie de suflet să facă

cunoscut cuvintele de dincolo de lumi ale

fiului său.

În desfăşurarea evenimentului

literar-artistic a fost salutat de doctorul în

arheologie Lucian Vaida directorul

Muzeului Grăniceresc, după care, la

dorinţa d-nei Floarea Pleş, a avut loc un

parastas în memoria celui omagiat, slujbă

oficiată de preoţii Leon Pop, Lucian

Greabu şi George Celsie.

În continuare acţiunea a fost

moderată de prof. Ioan Seni, preşedintele

Despărţământului Astra Năsăud, care a dat

cuvântul celor care au dorit să vorbească

despre personalitatea şi opera literară şi

artistică a lui Mihai Pleş, decedat în 10 oct.

1999 la vârsta de 40 ani, fiind restituit ca

om de cultură năsăudean, a fost readus în

memoria celor care l-au cunoscut prin

editarea şi respectiv reeditarea volumelor

„PSALMI CURBI” şi „TURNUL ABEL”

şi prin discursurile purtate de către

dl. Mircea Romocea – primarul oraşului

Năsăud, Nicolae Băciuţ – profesor, scriitor,

poet, jurnalist, editorul cărţii şi lector de

carte la vol.II „TURNUL ABEL”, Radu

Gavrilă – preşedintele Despărţământului

Astra Dej, Dorel Coc – dir. Colegiului

Naţional „George Coşbuc” din Năsăud,

sing. Ştefan Ghioc, profesorii dr. Gheorghe

Pleş şi Mircea Daroşi, scriitorii Vlaşin

Raveca, Ioan şi Lucreţia Mititean, preoţii

Leon Pop şi Lucian Greabu.

Prof.dr. Gheorghe Pleş a scos în

evidenţă talentul poetului Mihai Pleş – de

profesie inginer geolog, şi în desen şi în

grafică, poetul a realizat grafica în revista

„Virtus Romana Rediviva” a Liceului

„George Coşbuc” Năsăud în perioada

anilor de liceu (Cl.X-a, XI-a, XII-a).

evenimentul s-a încheiat cu un moment de

muzică folk, susţinut de Sorin Găzdac,

iniţiat în frumosul gen muzical chiar de

către poetul Mihai Pleş, care compunea

muzică şi cânta la chitară. Sorin, la acest

eveniment a cântat împreună cu Alexandra

Bindea şi Darius Talpoş.

___________________________________________________________________________

15

În sală au fost prezenţi cei doi fii a

lui Mihai Pleş, ing. dr. George-Emil şi

studentul Vlad-Traian.

Un adevărat recital de poezie

românească a prezentat scriitorul şi poetul

Băciuţ – redactor al revistei Vatra Veche

(Tg. Mureş), care s-a ocupat şi de editarea

volumului „TURNUL ABEL”, iar

referirile Domniei sale despre poezia lui

Mihai Pleş îl plasează în rândul marilor

poeţi ai literaturii române.

Familia poetului s-a bucurat de

prezenţa a numeroşi prieteni din oraş şi

Primăria oraşului Năsăud, din Bistriţa şi

din alte localităţi. Au fost prezenţi scriitori

din Bistriţa, Beclean, Dej, Rodna, Maieru,

Nepos, Rebrişoara, Feldru, Poiana Ilvei şi

Năsăud.

Au participat colegii de liceu a

poetului: Aurora Petrean, Mălin Scridon,

Marcel Beltic, Dorina Ilovan, Monica

Marţian, Ica Ceuca, Nicolaie Pop, etc.

Prezenţa astriştilor năsăudeni a fost

foarte numeroasă: fam. Ghioc Ştefan şi

Viorica, fam. Tămăşan Vasile şi Floarea,

fam. Mititean Ioan şi Lucreţia, Nistor

Saveta, Câmpeanu Sabina, Urâte Elisabeta,

Istrate Vica, Gavrilaş Livia, Cucoş Mihai,

Suciu Macedon, Buhai Dumitru, Cârcu

George, Dohotaru Gheorghe, Celsie

George, Greabu Lucian, Telcean Rafila,

Leşan Ioana, Vaida Ana, Mureşan Viorica,

Rusu Floarea, Vaida Lucian, Vaida Floare,

Bumbu Nichita, Andriescu Giorgică,

Moldovan Rodica Fercana, fam. Mureşan

Valer şi Veronica, Deac Maria, Dâmbu

Lenuţa, Lari Ana, Maghiar Ovidiu,

Mureşan Dumitru, Pleş Gheorghe, Marţian

Floarea, Olga Lucuţa, Dascăl Traian,

Grumezia Ştefan, Ceuca Crina, Popovici

Lucian, Seni Ioan şi Pleş Floarea.

În final D-na Floarea Pleş a adus

mulţumirile cuvenite tuturor celor prezenţi

şi celor care s-au implicat în reuşita

evenimentului.

15 Ianuarie 2014 (miercuri) – De

ziua lui Eminescu, devenită ziua Culturii

Naţionale.

Cercul Astra oraş Năsăud şi

Primăria în colaborare cu Casa de Cultură

orăşenească au depus coroane de flori la

busturile lui Eminescu şi Veronica Micle.

Primăria a fost reprezentată de

primarul Mircea Romocea şi viceprimarul

Niculai Găitan.

Cercul Astra oraş Năsăud a fost

reprezentat de către prof. Seni Ioan –

preşedintele Despărţământului, Pleş

Floarea – preşedinta Cercului oraş,

Maghiar Ovidiu şi fam. Ioan şi Lucreţia

Mititean – vicepreşedinţi. Au mai fost

prezenţi: Rus Silviu dir. Casei de Cultură,

Grumezia Ştefan dir. Bibliotecii orăşeneşti,

Urâte Elisabeta, Olga Lucuţă, Ghioc

Viorica, Câmpeanu Sabina, Radu Sârbu,

Telcean Rafila, Leşan Ioana, Andriescu

Giorgică, pr. Greabu Lucian, etc.

Despre opera şi viaţa celor doi poeţi

a vorbit prof. Seni Ioan urmând recitări din

versuri eminesciene: Lucreţia Mititean şi

trei eleve de la Colegiul Naţional „George

Coşbuc” Năsăud.

24 Ianuarie 2014 – Unirea

Principatelor – 155 de ani de la marele act

istoric - Mica unire – 24 Ianuarie 1859

(Moldova cu Ţara Românească) sub

domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a

precedat înfăptuirea „Marii Uniri” din

1918.

Consiliul Local şi Primăria oraşului

Năsăud, reprezentată de către primarul

Mircea Romocea, viceprimar Găitan

Niculai şi secretar Pop George, au

organizat depunerea de coroane la

Monumentul Eroilor din Parcul central al

oraşului, eveniment la care au participat un

număr însemnat de astrişti în frunte cu

preşedintele Despărţământului prof. Seni

Ioan şi preşedinta Cercului Astra oraş,

Floarea Pleş, Maghiar Ovidiu, Leşan

Ioana, Urâte Elisabeta, Buhai Dumitru,

Năsăudean Gheorghe, Suciu Macedon,

Telcean Rafila, Cucoş Mihai, Rus Silviu –

directorul Casei de Cultură, Boţan Ioan,

Redac Răzvan, Pop George, Vaida Lucian

dir. Muzeului Grăniceresc, etc.

Au mai depus coroane de flori

conducerea Jandarmeriei, a Poliţiei oraş

Năsăud şi a Secţiei de Pompieri. La

eveniment au mai participat şi alţi cetăţeni

ai oraşului Năsăud.

Cu acest prilej, primarul oraşului

Mircea Romocea a vorbit despre

însemnătatea Zilei de 24 Ianuarie 1859,

___________________________________________________________________________

16

făcând o incursiune în derularea

evenimentelor de la acea vreme, până la

înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie

1918, ştirbită apoi prin pierderile

dictatoriale din 1940 şi rămase încă

nerezolvate până în prezent.

31 Ianuarie 2014 (vineri) –

Despărţământul Astra Dej, preşedinte ec.

dr. Radu Gavrilă, a organizat un schimb de

experienţă între astriştii gazdă şi cei din

Despărţământul Năsăud şi Beclean.

Din cadrul Despărţământului

Năsăud au participat astrişti de la mai

multe Cercuri:

Cercul Astra oraş - prof. Seni Ioan

preşedintele Despărţământului, Floarea

Pleş preşedinta Cercului oraş, Ioan şi

Lucreţia Mititean vicepreşedinţi, Olga

Lucuţă jurnalist, şi Lungu Grigore.

De la Cercul Astra Nepos: prof.

Daroşi Mircea – preşedinte cu soţia Rodica

şi de la Rebrişoara Catarig Leon

preşedintele Cercului.

De la Beclean au participat fam.

Dănilă Arpăşteanu şi fam. Nicula.

Discuţiile purtate şi ideile împărtăşite au

fost de bun augur.

8 Februarie 2014 (sâmbătă) – la

Năsăud, a avut loc Adunarea Generală a

Despărţământului ASTRA Năsăud,

condusă de prof. Ioan Seni – preşedintele

Despărţământului şi alegerea noii

conduceri pe perioadă de 4 ani.

Lucrările adunării s-au desfăşurat în

sala de conferinţă a Muzeului Grăniceresc

din oraşul Năsăud, dir. dr. Lucian Vaida.

Înainte de începere, s-au vizitat:

expoziţia de artizanat popular a creatoarei

Virginia Linu din Salva, expoziţia de carte

a membrilor Astra şi a celor din Liga

Scriitorilor – preşedinte Mititean Ioan,

precum şi picturile expuse şi realizate de

pictorii Nichita Bumbu şi Găurean Angela

– membrii ai Cercului Astra oraş Năsăud.

Pe parcursul desfăşurării adunării

generale, precum şi la încheierea acesteia,

s-au prezentat momente literar-artistice:

versuri populare, muzică uşoară, muzică

populară, muzică instrumentală, pricesne –

corul „Laudatio”, poezie şi s-au lansat cărţi

şi reviste.

La adunare au participat

reprezentanţi ai ASTREI centrale (Sibiu),

prof. univ. dr. Dumitru Acu – preşedintele

Astrei, prof. Areta Moşu – vicepreşedinte

ASTRA pentru românii din diaspora şi

preşedinte al Despărţământului „Mihai

Kogălniceanu” Iaşi şi director al revistei

românilor de pretutindeni „Revista

română”, apoi invitaţi speciali din

Basarabia – CAHUL, prof. univ. dr. Maria

Barbă – preşedinta Cercului ASTRA,

Onisifor Ghibu şi conf. univ Ioana Aurelia

Axente din cadrul Facultăţii de Filologie şi

istorie a Universităţii de Stat „Bogdan

Petriceicu Haşdeu”, apoi, au fost prezenţi

delegaţi din Baia-Mare, Cluj-Napoca,

Tg.Mureş, Reghin, Blaj, Dej, Bistriţa, Iaşi,

Sibiu, Beclean şi astrişti din toate cercurile

Despărţământului Astra Năsăud, cei mai

numeroşi fiind astriştii Cercului oraş

Năsăud: Mititean Ioan şi Lucreţia,

Mureşan Valer şi Veronica, Tămaş Vasile

şi Floarea, Vaida Lucian şi Floarea, Pleş

Floarea, Istrate Vica, Marţian Floarea,

Gavrilaş Livia, Andriescu Giorgică, Deac

Maria, Lari Ana, Ghioc Ştefan şi Viorica,

Olga Lucuţa, Radu Sârbu, Berceni Valeria,

dr. Pleş Gheorghe, Leşan Ioana, Telcean

Rafila, Vaida Ana, Urâte Elisabeta, Nistor

Saveta, Câmpean Sabina, preot Greabu

Lucian, preot Rusu Florin, pr. Celsie

George, Mureşan Dumitru, Maghiar

Ovidiu, Rus Silviu dr. Casei de Cultură,

Cleja Vasile, Cucoş Mihai, Suciu

Macedon, Dohotaru Gheorghe, Cârcu

George, Buhai Dumitru, Găzdac Sorin,

Bumbu Nichita, Găurean Angela, Moraru

Emanoil, Roşca Paul Ersilian, Dascăl

Traian, etc.

Meritul privind modul de

organizare şi desfăşurare a lucrărilor

adunării generale îi revine prof. Seni Ioan

– preşedintele Despărţământului şi

astriştilor care s-au implicat în reuşită.

Preşedintele – prof. Seni Ioan a

prezentat Raportul de activitate Power –

point, a fost o reuşită, a stârnit interes, a

rezultat o activitate bogată şi interesantă.

S-au prezentat apoi toate celelalte

materiale prevăzute la ordinea de zi

conform statutului Astra, s-au supus la vot

şi s-au aprobat în unanimitate.

___________________________________________________________________________

17

În partea a doua – Alegerile noii

conduceri a Despărţământului Astra

Năsăud, pentru următorii 4 ani.

A fost reales în funcţia de

preşedinte a Despărţământului prof. Seni

Ioan, apoi – preşedintele Cercului Astra

oraş Năsăud ec. Floarea Pleş, cerc şcoli –

prof. Dorel Alexandru Coc, cerc Valea

Ilvelor prof. Pavel Berengea, cerc Valea

Sălăuţei prof. Ana Filip, cerc Valea

Someşului superior prof. Icu Crăciun, cerc

Rebrişoara şi Valea Rebrei – Leon Catarig.

În prima şedinţă de lucru care a

avut loc în 6 martie 2014, sau numit

preşedinţii pe secţiuni, vicepreşedinţii şi

alţi colaboratori, în vederea realizării

programului care vizează toate domeniile

de activitate.

28 Februarie 2014 (vineri) – la

Muzeul Grăniceresc Năsăud a avut loc

vernisajul expoziţiei de pictură „CADRE”

pictor debutant Marius Bodea, năsăudean.

Evenimentul a fost organizat de

Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud,

în colaborare cu Muzeul Grăniceresc

Năsăud, cu sprijinul Primăriei şi

Consiliului Local Năsăud.

Vernisajul a fost susţinut de către

dl. Lucian Vaida – dir. Muzeului şi de

către prof. – pictor Bichigean Lucian.

La vernisaj au participat mai mulţi

astrişti: Nichita Bumbu şi Găurean Angela

– pictori, Seni Ioan preşedinte

Despărţământ, Pleş Floarea preşedinta

Cercului, Mititean Ioan şi Lucreţia

vicepreşedinţi, Tămaş Floarea, Popovici

Lucian, Lăpuşnean Ioana, Rus Silviu dir.

Casei de Cultură, Vaida Lucian dir. Muzeu

şi Bichigean Lucian - pictor.

După trecerea în revistă a lucrărilor

expuse şi după prezentările făcute de către

cei doi susţinători, şi-au dat cu părerea d-

na Lucreţia Mititean, Floarea Pleş şi

Niculai Găitan care au adus cele mai

frumoase cuvinte de laudă, de apreciere şi

sincere felicitări pictorului pentru

frumuseţea tablourilor şi varietatea

tematică exprimată prin lucrările expuse,

pentru eleganţa şi sensibilitatea îmbinării

culorilor şi perfecţiunea în actul de pictură.

Marius Bodea, absolvent a

Facultăţii de Arte Plastice – Academia

„Ioan Andreescu” Cluj-Napoca, este cu

adevărat un mare pictor.

8 Martie 2014 (sâmbătă) – Ziua

Femeii – prilej cu care doamnele şi

domnişoarele sunt sărbătorite pentru ceea

ce reprezintă în familie şi societate.

Cercul Astra oraş Năsăud fiind la a

III-a ediţie, şi-a sărbătorit femeile astriste

organizându-le o întâlnire la Restaurantul

„Sălăuţa” Năsăud la care au participat

aproximativ 70 de persoane din care şi un

număr restrâns de invitaţii;

- De la ASTRA Dej au venit să

sărbătorească cu astriştii năsăudeni:

preşedintele Despărţământului ec.dr. Radu

Gavrilă cu soţia Mariana, Vlaşin Raveca –

poet cu soţul Vlaşin Petre şi ec. Naum

Violeta.

- De la CEDDO – Consorţiul pentru

Educaţie şi dezvoltare durabilă „România

Europeană”, au participat: preşedintele de

onoare prof. Ioan Neagoş, consilierul pe

probleme de educaţie d-na Luiza Iliescu şi

domnii Dumitru Isub – specialist în

medicină cuantică şi rezonanţă, cu Marius

Pop – Terapeut, amândoi din Reghin, jud.

Mureş.

- Au fost invitaţi şi au participat

câţiva preşedinţi de cercuri din cadrul

Despărţământului Năsăud: Mircea Daroşi

– prof., scriitor, poet, jurnalist cu soţia

Rodica de la Nepos, Leon Catarig de la

Rebrişoara şi prof. Gabriela Herţa de la

Romuli.

Astriştii năsăudeni: Seni Ioan, Pleş

Floarea, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia,

fam. Berceni Romulus şi Valeria, fam.

Andriescu Giorgică şi Floarea, Telcean

Rafila, Leşan Ioana, Lari Ana, Urâte

Elisabeta, Mureşan Viorica, pr. Grebu

Lucian, fam. Cucoş Mihai şi Ioana, Dascăl

Traian, Dâmbu Lenuţa, Sabadâş Dorina,

fam. Pop George şi Maria, fam. Ghioc

Ştefan şi Viorica, Găurean Angela, fam.

Mureşan Valer şi Veronica, Guzu Veturia,

Dâmbu Mariana, Boţan Ioan, Moldovan

Rodica Fercana, Bumbu Nechita, Nistor

Nelu, Lăpuşnean Ioana, Galben Mihaela,

Hanţiu Vasile, Tămaş Floarea, împreună cu

mai mulţi invitaţi (prieteni şi membri de

familie), au sărbătorit ziua de 8 Martie

într-un mod deosebit de plăcut. Primăria

___________________________________________________________________________

18

oraşului Năsăud a fost reprezentată de

astristul jr. Pop George, care, în numele

Primăriei şi a Consiliului Local a înmânat

flori femeilor prezente la eveniment.

Biserica a fost reprezentată de

astristul pr. Greabu Lucian care a

binecuvântat masa.

A fost o întâlnire excepţională care

pe parcurs s-a transformat într-un

eveniment cultural artistic, întrucât în

timpul servirii mesei (cu pauzele de

rigoare), în mod spontan astriştii talentaţi

au pus stăpânire pe microfon: au recitat din

poeziile proprii dedicate mamelor

(femeilor), au cântat, au spus bancuri, s-a

vorbit despre sănătate, etc., a fost o

atmosferă plăcută, de prietenie şi bună

dispoziţie.

Dl. Seni Ioan, a vorbit despre rolul

şi importanţa femeii în societate: femeia în

istorie, literatură, medicină, ştiinţă,aviaţie,

cultură, în administraţie şi în activitatea

astristă, exemplificând din fiecare domeniu

cele mai reprezentative figuri. D-na

Floarea Pleş, pe scurt a vorbit despre Astra

năsăudeană şi înţelesul ei. Au recitat

poezii: Berceni Romulus, Daroşi Mircea,

Vlaşin Raveca, Mititean Lucreţia, Pleş

Floarea, Moldovan Rodica Fercana, Ghioc

Ştefan şi Catarig Leon.

Grupul vocal a fost susţinut de către

astriştii Mititean Ioan – preşedintele Ligii

Scriitorilor Năsăudeni, Galben Mihaela,

Bindea Alexandra şi Scurtu Cristina ne-au

încântat sufletele cu cele mai frumoase

melodii de muzică uşoară şi populară.

Printre pauze, au vorbit şi

reprezentanţii consorţiului CEDDO: D-na

Luiza Iliescu, şi dr. Dumitru Isub, care au

fost plăcut impresionaţi de frumuseţea

evenimentului, a calităţii oamenilor care

fac parte din Cercul Astra oraş Năsăud, au

adus laude şi felicitări d-nai Floarea Pleş

organizatorul evenimentului şi d-lui Ioan

Seni preşedintele Despărţământului.

Au făcut o legătură între sănătate,

spiritul de vioiciune şi inteligenţă a celor

prezenţi, şi-au exprimat în acelaşi timp

dorinţa de a colabora cu Astra năsăudeană.

Preşedintele Ligii Scriitorilor Năsăudeni –

d-l Mititean Ioan, fiind atent la momentele

lirice, (la poeziile recitate) a anunţat cu

satisfacţie primirea în Liga Scriitorilor

Români a d-nei Floarea Pleş, cunoscută ca

fiind şi un bun cercetător şi scriitor în

domeniul documentar-monografic, şi a d-

lui Ştefan Ghioc.

27 Martie 2014 (joi), ora 1200

, la

Cercul Militar al armatei Bistriţa-Năsăud,

s-a lansat albumul - PE URMELE

IANCULUI – TRADIŢII ŞI ARTĂ - ,

autori: Lazăr Morcan (artist plastic) şi Ioan

Cărăşel.

Manifestarea s-a desfăşurat sub

egida Ligii Scriitorilor din România,

preşedinte Al. Florin Ţene.

Prezentarea albumului a fost făcută

de către Lazăr Morcan, Ioan Cărăşel, de

col.(r.) Vasile Şt. Tutula şi Ioan Cârcu.

De la Cercul Astra oraş Năsăud, au

participat astriştii: prof. Seni Ioan, care a

vorbit despre Avram Iancu – eroul

Naţional al României, fam. Mititean Ioan

şi Lucreţia, Floarea Pleş, fam. Berceni

Romulus şi Valeria, Moldovan Rodica

Fercana – a recitat o poezie dedicată lui

Avram Iancu, Lungu Grigore şi Daroşi

Mircea, preşedintele Cercului Astra de la

Nepos.

27 Martie 2014 (joi de la orele

1700

), delegaţia de astrişti care au participat

la Cercul Militar din Bistriţa, mai puţin

Moldovan Rodica Fercana, s-au deplasat la

Cluj, unde a avut loc Cenaclul Literar al

Ligii Scriitorilor din România, o întâlnire

foarte bine organizată, condusă de Dl.

vicepreşedinte a Ligii Clujene – Iulian

Patca, însoţit de către D-na Antonia Bodea

şi de D-na Voichiţa Pălăcean Vereş –

directorul Editurii Napoca Nova.

În desfăşurarea întâlnirii s-au

discutat probleme de organizare în cadrul

Cenaclului Literar, s-au lansat mai multe

cărţi printre care şi cartea „Spin”, autor

Nadia Urian, care a obţinut premiul de

debut, apoi, s-au acordat diplome la mai

mulţi scriitori, iar în încheiere, s-a stabilit

programul de lucru pentru luna aprilie

2014.

29 Martie 2014 (sâmbătă), la Dej a

avut loc Adunarea generală anuală a

Despărţământului Astra Dej, preşedinte

fiind ec. dr. Radu Gavrilă.

___________________________________________________________________________

19

Lucrările adunării s-au desfăşurat la

Liceul „Papiu Ilarion” director – Dorina

Gherman.

Astra Dej s-a bucurat de prezenţa la

adunarea generală a oficialităţilor locale:

Cornel Iţu – deputat, Costan Morar –

primarul Dejului, Aurelian Mureşan –

viceprimar şi preoţii bisericii ortodoxe

dejene.

Din partea Astrei Centrale – Sibiu a

participat preşedintele – prof. dr. Dumitru

Acu, iar de la Cercul Astra oraş Năsăud au

participat: Seni Ioan, Pleş Floarea, Maghiar

Ovidiu, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia,

fam. Berceni Romulus şi Valeria, Lungu

Grigore, de la Nepos prof. Daroşi Mircea,

de la Romuli prof. Herţa Gabriela şi de la

Rebrişoara, Catarig Leon.

Pentru astriştii năsăudeni, întâlnirea

a reprezentat un schimb de experienţă

plăcut. Am apreciat consistenţa

materialelor şi modul lor de prezentare cu

încadrarea în timpul prevăzut prin

programul de desfăşurare a adunării

generale.

Apoi, am fost surprinşi plăcut de

aprecierea de care se bucură

Despărţământul Astra Dej din partea

organelor locale, de laudele aduse şi de

ajutorul bănesc pe care îl acordă

activităţilor astriste.

Pe parcurs, s-a făcut un scurt istoric

al Dejului, care în acest an aniversează 800

de ani de la atestarea documentară. În

încheiere s-a prezentat un program artistic

de către elevii de clase mici, program

excepţional pentru a cărui reuşită s-au

implicat diriginţii şi profesorii elevilor.

1 Aprilie 2014 (marţi). Năsăudul s-

a bucurat de prezenţa Principelui Radu al

României. Acţiunea a fost organizată de

către Editura „Curtea Veche” în colaborare

cu Complexul Muzeal Bistriţa şi Năsăud.

La sosire în Năsăud, a făcut un

scurt popas la Primăria oraşului unde a fost

întâmpinat de primarul Mircea Romocea,

de consilieri locali şi de o mulţime de

năsăudeni printre care şi astriştii: Seni

Ioan, care a ţinut o cuvântare, Lenuţa

Dâmbu, Pop George, Boţan Ioan,

Lăpuşnean Ioana, Sabadâş Dorina, Rus

Silviu, etc., şi un număr însemnat de elevi.

Apoi s-au deplasat pe jos, la

Muzeul Grăniceresc Năsăud, unde au fost

întâmpinaţi de directorul muzeului dr.

Lucian Vaida, precum şi de numeroşi

oameni ai locului printre care un număr

însemnat de astrişti de la Cercul oraş

Năsăud: fam. Mititean Ioan şi Lucreţia,

prof. dr. Pleş Gheorghe, Dascăl Traian,

Olga Lucuţă, Pleş Floarea, Deac Maria,

Raus Pompei, Mureşan Dumitru, Vaida

Floare, Câmpeanu Sabina, Tămaş Floarea,

Popovici Lucian, Gălăţan Valentin,

Grumezia Ştefan, Ceuca Crina, Sârbu

Radu, etc. La intrare în curtea muzeului,

Alteţa Sa, a fost salutată de un călăreţ, cu

un cal superb, semn al onoarei şi vitejiei

grănicerilor năsăudeni.

Sala de conferinţă a muzeului a fost

arhiplină.

Întreaga audienţă a participat la

lansarea de carte regală, prezentată de prof.

dr. Bozbiciu Nicolaie, două cărţi:

„Margareta – Portretul Principesei

Moştenitoare” şi „Trei poduri peste

lumi”.

Alteţa Sa, a vorbit despre susţinerea

programului „Cărţile copilăriei” iniţiat de

editura „Curtea Veche” Publishing şi de

multiplele direcţii de acţiune din cadrul

acestuia pentru a readuce lectura printre

plăcerile celor mici. A fost plăcut

impresionat de numărul mare de

participanţi şi mai ales, de prezenţa

elevilor.

În încheiere, a dat autografe, după

care s-a deplasat la statuia lui Ferdinand

(ctitorul Marii Unirii), din parcul de pe B-

dul Grănicerilor, statuie realizată de

astristul dr. Dascăl Traian.

5 Aprilie 2014 (sâmbătă), a avut

loc şedinţa Comitetului Central al ASTREI

– Sibiu. De la Năsăud au participat câţiva

dintre astriştii care fac parte din Comitetul

Central: Seni Ioan – preşedintele

Despărţământului Năsăud, Pleş Floarea –

preşedinta Cercului oraş Năsăud, Istrate

Vica – preşedinta Comisiei de Cenzură la

nivel central şi Filip Ana – preşedinta

Cercului Salva.

Lucrările au fost conduse de către

preşedintele Astrei centrale – prof. univ.

dr. Dumitru Acu, s-au desfăşurat la

___________________________________________________________________________

20

Complexul Naţional Muzeal Astra din

Sibiu. Muzeul Civilizaţiei Populare

Tradiţionale Astra Sibiu, în aer liber, se

întinde pe o suprafaţă de 131 hectare, cu

păduri cu tot, cu posibilitate de extindere

pe încă 2.900 mp, destinată dezvoltării

tehnicii civilizaţiei tradiţionale prin

construirea unui centru de învăţământ

(şcoală), cu fonduri Europene.

În şedinţă s-a prezentat Raportul de

activitate a Astrei centrale pe anul 2013,

Raportul financiar, Raportul Comisiei de

cenzori, apoi au avut loc discuţii şi

propuneri care au fost consemnate de D-l

Seni Ioan, predate apoi secretariatului

central.

Pleş Floarea, de la Astra Năsăud, a

propus următoarele:

- Sediul Astrei Centrale să fie pentru

totdeauna la Sibiu, este oraşul în

care în anul 1861 s-a înfiinţat

Asociaţiunea Transilvană pentru

Literatura Română şi Cultura

Poporului Român – ASTRA –

- Să se modifice legea privind

retrocedarea şi vânzarea de terenuri

şi păduri străinilor şi nu numai, în

suprafeţe fără limită;

- Prin mass-media să se dea un

comunicat din care să rezulte că

Asociaţiunea Astra nu are nici o

legătură cu Astra – Asigurări sau cu

alte instituţii şi Cluburi sportive

care poartă aceeaşi denumire, iar

unele din ele sunt implicate în

scandaluri şi acte de corupţie,

creându-se confuzii.

În încheierea lucrărilor, au avut loc

lansări de carte printre care şi volumul D-

nei Elena Macovei, prof. univ. dr. „O viaţă

dedicată învăţământului şi culturii”.

5 Aprilie 2014 (sâmbătă), în timp

ce o parte din conducerea Astrei năsăudene

erau la Sibiu, la şedinţa Comitetului

Central al Astrei, la Muzeul Grăniceresc

din Năsăud, au sosit în vizită elevii clasei a

X-a de la Colegiul „Marin Preda” din

Odorheiu Secuiesc, de la Aşezământul Sf.

Iosif. Au fost întâmpinaţi de către

muzeograful Dan Prahase şi Radu Nistor,

care i-a introdus în istoria năsăudenilor,

explicându-le, cu lux de amănunte

importanţa documentelor şi a lucrurilor ce

se găsesc în fiecare încăpere, stârnindu-le

mare interes.

Din partea Despărţământului Astra

şi a Cercului oraş Năsăud au fost

întâmpinaţi de către scriitorul Mititean

Ioan care a şi moderat întâlnirea, apoi, fam.

Berceni Romulus şi Valeria, Mititean

Lucreţia, fam. Daroşi Mircea şi Rodica,

Dascăl Traian şi Olga Lucuţă, toţi au

vorbit, au prezentat cărţi, au recitat din

versurile lor, au creat o atmosferă literară

plăcută.

Acţiunea s-a încadrat unei serii de

manifestări culturale sub genericul

„Armonii de primăvară”. Elevii au fost

însoţiţi de diriginta clasei, prof. Mihaela

Petruţ şi de către gazdele lor de la Bistriţa,

dl. Menuţ Maximinian – scriitor, jurnalist,

director administrativ al ziarului

„Răsunetul”, cel care a scris cartea „Chip

de înger” (despre copiii de la Aşezământ şi

măicuţele care se ocupă de ei, şi d-na Lucia

Cotul – om de afaceri.

A fost o întâlnire emoţionantă cu

aceşti copii care au prezentat un scurt

program dedicat apropierii sărbătorilor

pascale.

Scriitorul Mititean Ioan în calitatea

de autor, a donat elevilor cărţi din colecţia

proprie „În vârful peniţei”. Au mers apoi,

în comuna Coşbuc şi cartierul Liviu

Rebreanu unde au vizitat cele două case

memoriale, cu acelaşi nume.

La plecare, din partea

Despărţământului Astra Năsăud, fam.

Mititean Ioan şi Lucreţia au făcut elevilor

mici atenţii şi pacheţele cu dulciuri.

10 Aprilie 2014 (joi), la Cluj-

Napoca a fost organizat Târgul de carte,

sub egida culturală Gaudeamus, unde

Editura „Ecou Transilvan” prin

managerul editurii D-na Nadia Baciu

Fărcaş a prezentat cartea meseriaşilor

năsăudeni, vol.II „Meseriaşi şi talente

năsăudene” 1910 – 2013, autori: Ioan

Mititean, Floarea Pleş şi Lucreţia Mititean.

Evenimentul s-a bucurat de

prezenţa unui număr mare de năsăudeni

stabiliţi la Cluj-Napoca, prieteni şi

colaboratori atât ai autorilor cât şi ai

editurii.

___________________________________________________________________________

21

Au vorbit apoi, cei trei autori

despre conţinutul şi importanţa volumului.

Au mai vorbit D-l prof. Seni Ioan, D-l prof.

univ. dr. Teodor Tanco, scriitorul Emil

Perşe, D-l Iulian Patca – vicepreşedintele

Ligii scriitorilor din Cluj – Napoca, prof.

univ. dr. Ovidiu Pecican şi D-l Iosif

Wiehman, fost prof. de liceu a d-nei

Lucreţia Mititean, aducându-i cu acest

prilej laude şi aprecieri de când era elevă.

Cartea s-a bucurat de mare succes.

De la Cercul Astra oraş Năsăud în

afara celor trei autori au mai participat D-l

prof. Seni Ioan şi Lungu Grigore.

25 Aprilie 2014 (vineri). În

organizarea Centrului Cultural Municipal

„George Coşbuc” şi Liga Scriitorilor din

România în care se regăseşte şi activitatea

Societăţii Culturale „CONEXIUNI”, din

Bistriţa, avut loc o întâlnire cu scriitorii şi

oamenii de cultură din judeţ şi nu numai,

care s-a desfăşurat la Galeriile „Casa cu

lei” din Bistriţa, gazdă şi coordonator fiind

D-na Elena Câmpan – preşedinta Ligii

scriitorilor Români, filiala Bistriţa.

În cadrul acestui eveniment s-a

prezentat Dicţionarul Enciclopedic

„PERSONALITĂŢI ROMÂNE ŞI

FAPTELE LOR” 1950 – 2014, autor

Constantin Toni Dârţu.

La eveniment a participat şi

scriitorul Al. Florin Ţene – preşedintele

ligii Scriitorilor din Cluj-Napoca, cu soţia,

care a înmânat diplome şi medalii unor

scriitori meritoşi, consacraţi, printre care

D-l Menuţ Maximinian – scriitor, jurnalist,

dir. adm. a ziarului „Răsunetul” şi D-lui

prof. dr. Dorel Cosma.

Înainte de începerea dezbaterilor,

precum şi la încheierea evenimentului s-a

prezentat un intermezzo muzical, la vioară

şi pian – o reuşită cultural artistică.

De la Cercul Astra oraş Năsăud au

participat următorii astrişti: fam. Berceni

Romulus cu Valeria, Mureşan Valer, Pleş

Floarea, Moldovan Rodica Fercana, Seni

Ioan, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia, Lungu

Grigore, Catarig Leon de la Rebrişoara, Icu

Crăciun şi Naroşi Iacob de la Maieru şi

Păiuş Liviu de la Rodna.

26 Aprilie 2014 (sâmbătă). La

Muzeul Grăniceresc din Năsăud a avut loc

o Conferinţă cu tema: „De ce citim?”.

Evenimentul a fost organizat de

către prof. Maria Gondia, preşedinta

Clubului elevilor năsăudeni, iar

prezentarea temei a fost făcută de către

Mihaela Ursa, conf. univ. la facultatea de

Filologie Cluj-Napoca din cadrul

Universităţii Babeş Bolyai.

Explicaţia care a fost dată întrebării

„De ce citim?”, s-a axat pe trei paliere: să

obţii informaţii, apoi – afectivitate – fie ea

şi emoţională şi exercitarea unei capacităţi

de creaţie (ficţiunea).

La eveniment, de la Cercul Astra

oraş Năsăud, au participat: Berceni

Romulus, Pleş Gheorghe, fam. Mititean

Ioan şi Lucreţia, Pleş Floarea, Lăpuşneanu

Ioana, Ghioc Viorica, Olga Lucuţă şi

Vaida Lucian dir. Muzeului Grăniceresc.

Au vorbit apoi: Pleş Floarea, care

de început a transmis mesajul dl. prof. Seni

Ioan, preşedintele Despărţământului Astra

Năsăud, cu scuzele de rigoare pentru

neparticipare, fiind plecat din localitate.

D-na Pleş Floarea continuă apoi cu

un discurs foarte frumos, legat de

activitatea Asociaţiunii ASTRA –

implicată direct în actul de cultură şi

literatură Românească.

Mai spune că, la tema pusă în

discuţie „De ce citim?”, se mai pot adăuga

şi alte explicaţii ca de exemplu: prestigiul

şi calitatea celui care scrie, etapele de

vârstă ale cititorilor care sunt extrem de

edificatoare genului de carte la care se

raportează: poezie (dragoste), ştiinţifică,

documentară, artă tradiţională populară,

folclor, etc. Important este, să găseşti

cartea potrivită care să te îndemne s-o

citeşti şi să-ţi faci timp pentru acest lucru.

Au mai vorbit apoi, astriştii Berceni

Romulus, Mititean Ioan şi Pleş Gheorghe.

27 Aprilie 2014 (duminică). Preoţii

parohi, de la Biserica ortodoxă Nr. 1 „Sf.

Nicolae” din Năsăud, au organizat un

concert de muzică Folk, la Muzeul

Grăniceresc cu tinerii ortodocşi, în

memoria preotului Tomi Dumitru, care nu

mai este, a trecut la cele veşnice şi care

întotdeauna îşi sărbătorea ziua onomastică

___________________________________________________________________________

22

în duminica Sf. Apostol Toma sau

Duminica TOMI.

Precizare: cei doi preoţi parohi care

au organizat întâlnirea cu tinerii ortodocşi,

Rusu Florin şi Greabu Lucian, apoi prof.

Bichigean Lucian – moderator, care a şi

recitat pe parcurs din versurile proprii,

precum şi principalul membru din

orchestră Găzdac Sorin – organizatorul

concertului, sunt membrii ai Cercului Astra

oraş Năsăud. Găzdac Sorin este

preşedintele Secţiunii Cultural artistice –

muzicale din cadrul Despărţământului

Astra Năsăud.

În sala arhiplină, au susţinut acest

concert un număr însemnat de astrişti: Pleş

Gheorghe, Vaida Ana, Pleş Floarea, Urâte

Elisabeta, prof. Urs Maria, fam. Raus

Pompei şi Georgeta, Seni Ioan, Suciu

Macedon, Cucoş Mihai, Mititean Lucreţia,

Rusu Domnica, Sermeşan Ovidiu, Vaida

Lucian dir. Muzeului Grăniceresc, Berceni

Romulus, Olga Lucuţa, etc.

Ca atare, se confirmă pe deplin

legătura strânsă între Biserică şi

Asociaţiunea Astra, amândouă fiind

promotorii şi continuatorii culturii

tradiţionale româneşti şi educare în spiritul

învăţăturii creştine.

5 Mai 2014 (luni) – În organizarea

Cercului Astra oraş Năsăud, preşedinte

Floarea Pleş a avut loc cea de-a III-a ediţie

a manifestării „Flori de mai astriste

năsăudene”, eveniment la care au

participat un număr de 42 astrişti: Seni

Ioan, Mititean Lucreţia, Pleş Floarea,

Bichigean Lucian, Mititean Ioan, Ghioc

Viorica, Pleş Gheorghe, Andriescu

Giorgică, Vaida Lucian, Dascăl Traian,

Olga Lucuţa, Istrate Vica, Galben Mihaela,

Urâte Elisabeta, Deac Maria, Câmpeanu

Sabina, Lari Ani, Telcean Rafila, Leşan

Ioana, Nistor Nelu, Petrean Stelică, Petri

Vasile, Cucoş Mihai, Cucoş Ioana,

Mureşan Valer, Mureşan Veronica, Rus

Silviu, Bodea Marius, Maghiar Ovidiu,

Raţiu Ecaterina, Bumbu Nichita, Bumbu

Maria, Mureşan Otilia, Guzu Veturia, pr.

Greabu Lucian, Moldovan Rodica Fercana,

Berceni Valeria, Găzdac Sorin, Lăpuşnean

Ioana, Boţan Ioan, Gavrilaş Livia, etc.

Au participat şi un număr de 7

invitaţi: prof. Neagoş Ioan şi Luiza, în

calitate de reprezentanţi ai Consorţiului

pentru Educaţie şi Dezvoltare Durabilă –

România Europeană (CEDDO), apoi

preşedinţii câtorva cercuri astriste, din

zonă: Daroşi Mircea de la Nepos, prof.

Herţa Gabriela de la Romuli, Catarig Leon

şi fam. Lupu Nicolaie şi Smărăndiţa de la

Rebrişoara.

Ca atare, au fost prezenţi un număr

însemnat de oameni care iubesc literatura,

iubesc cultura şi istoria năsăudeană, iubesc

natura şi oamenii, se implică în a duce mai

departe faima oraşului Năsăud, a Ţinutului

năsăudean.

Ei însăşi au contribuit la realizarea

programului prevăzut în tematica zilei, prin

talentul şi harul care îl au de la Dumnezeu

în ale picturii, scrierii de poezii şi în ale

muzicii, astfel:

- a avut loc vernisarea expoziţiei de

pictură realizată de către Bichigean

Lucian, Bodea Marius, Nichita

Bumbu şi Găurean Angela;

- s-au recitat poezii de către autorii

astrişti: Bichigean Lucian, Mureşan

Valer, Mititean Lucreţia, Raţiu

Ecaterina, Daroşi Mircea, Pleş

Floarea, Moldovan Rodica Fercana

şi Catarig Leon. Aceşti scriitori, în

majoritate fac parte din Liga

Scriitorilor Români Năsăudeni,

preşedinte fiind scriitorul Mititean

Ioan. Dat fiind acest fapt, se poate

spune că, acţiunea Cercului Astra

oraş, din luna mai, este comună cu

activitatea Ligii Scriitorilor Români

Năsăudeni.

- s-a prezentat un scurt concert de

muzică folk de către Sorin Găzdac

şi Alexandra Bindea.

D-na Floarea Pleş – preşedinta

Cercului Astra oraş Năsăud, a trecut în

revistă, pe scurt, acţiunile astriste realizate

în primele patru luni ale anului 2014,

punând accent şi pe înscrierea de noi

membri şi încasarea cotizaţiei.

Dl. prof. Seni Ioan, preşedintele

Despărţământului, prin vorbele spuse a

apreciat activitatea Cercului Astra oraş, iar

în completare face câteva precizări ce ţin

___________________________________________________________________________

23

de activitatea generală a Despărţământului

în perioada care urmează.

Apoi, înmânează câteva „Diplome

de merit şi recunoştinţă” celor patru

pictori astrişti, pentru efortul şi expoziţiile

care le fac de fiecare dată, înmânează

diplome şi celor doi solişti de muzică folk,

precum şi celor doi încasatori (casieri) de

cotizaţie, Andriescu Giorgică şi Gavrilaş

Livia.

Întâlnirea se încheie cu prezentarea

de către D-na Luiza Iliescu – doctor,

consilier pe probleme de educaţie a

Consorţiului – CEDDO, a unei teme legată

de sănătate „Tinereţe fără bătrâneţe şi

viaţă fără de moarte”. Subiectul a stârnit mare interes, s-

au purtat discuţii cu întrebări şi răspunsuri

foarte competente, până la urmă, astriştii i-

au solicitat d-nei Luiza să vină la Năsăud

cel puţin o dată pe lună, cu expuneri care

privesc sănătatea.

10 Mai 2014 (sâmbătă) – a avut loc

la Alba Iulia, în Cetatea Marii Uniri,

simpozionul naţional de etnografie şi

folclor, prilej de vizitare a Târgului

Meşterilor Populari, cu obiecte şi lucruri

tradiţionale, şi participarea astriştilor

năsăudeni la Târgul de Carte, cu cele

două volume dedicate meseriaşilor

năsăudeni: „Portrete de meseriaşi

năsăudeni” editat în 2010 la Editura

„George Coşbuc” din Bistriţa, manager

Dumitru Munteanu şi „Meseriaşi şi talente

năsăudene”, volum editat în 2013 la

Editura „Ecou Transilvan”, din Cluj,

manager Nadia Baciu, autori: Mititean

Ioan, Pleş Floarea şi Mititean Lucreţia.

Amândouă volume, sunt cărţi care

etalează veşnicia ca un promotor a

recuperării memoriei neamului, o piatră la

temelia identităţii noastre.

11 Mai 2014 (duminică). La Cluj-

Napoca, Societatea Cultural Ştiinţifică

„Virtus Romana Rediviva” prin

reprezentanţii ei: Valeri Toderici – scriitor

şi preşedinte al Societăţii, prof. dr. Teodor

Tanco – preşedinte de onoare, Ironim

Marţian – prof. univ. dr.; Redactor şef al

Almanahului „Virtus Romana Rediviva”

din Cluj – Napoca, Vasile Tutula – scriitor,

col. (r), Bălan Ioan – scriitor, au organizat

la Universitatea privată Creştină „Dimitrie

Cantemir” o şezătoare literară în cadrul

celei de XXXI-a întâlnire a fiilor judeţului

Bistriţa-Năsăud, care trăiesc în Municipiul

Cluj, ocazie în care s-au depănat amintiri,

s-au prezentat cărţi şi poezii scrise în

ultimul an, s-a vorbit despre Astra

năsăudeană şi despre ţinutul grăniceresc

năsăudean s-au făcut propuneri pentru

întâlnirea viitoare care va avea loc la

toamnă.

De la Cercul Astra oraş Năsăud, au

participat prof. Seni Ioan – preş.

Despărţământului Astra Năsăud, scriitorii:

Mititean Ioan şi Lucreţia, iar de la Cercul

Astra Nepos, a participat prof. Daroşi

Mircea, scriitor, poet şi jurnalist.

Astriştii năsăudeni, au vorbit despre

activitatea Astrei, despre cărţi şi poezie.

15 Mai 2014 (joi – ora 1100

-1500

)

La Cercul Militar din Bistriţa, s-au

desfăşurat lucrările Adunării Generale a

Asociaţiei „CULTUL EROILOR”,

preşedinte şi organizator col.(r) Măgeruşan

Vasile, lucrări înfrumuseţate prin

prezentarea unei expoziţii foarte valoroase

de filatelie de către loc.col. Mihai Lucian

Valea şi susţinerea unui program muzical-

literar (Orchestra militară).

La eveniment au participat şi

astrişti năsăudeni: Berceni Romulus, Seni

Ioan, fam. Mititean Ioan şi Lucreţia, Pleş

Floarea, Boţan Ioan, Moldovan Rodica

Fercana, Dascăl Traian, şi Lungu Grigore,

iar de la Nepos prof. Mircea Daroşi –

scriitor, toţi au vorbit şi au recitat poezii

patriotice.

15 Mai 2014 (joi – ora 1500

),

aceeaşi astrişti năsăudeni, au participat

apoi, la lucrările Conferinţei Asociaţiei

Naţionale a Bibliotecarilor şi

Bibliotecilor Publice din România în

prezenţa a peste 200 de bibliotecari,

organizată la Saloanele Hotelului

„Coroana de Aur”, Bistriţa cu participarea

şi a şefilor de edituri, care şi-au prezentat

cărţile scoase de sub tipar în ultima vreme.

Îmbucurător a fost faptul, că

Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-

Napoca, prin managerul editurii D-na

Nadia Baciu a prezentat cartea meseriaşilor

năsăudeni, vol.II – 2013 „Meseriaşi şi

___________________________________________________________________________

24

talente năsăudene”, autori: Ioan Mititean,

Floarea Pleş şi Lucreţia Mititean.

18 Mai 2014 (duminică),

„MAIALUL ELEVILOR NĂSĂUDENI”

- 2014, sărbătoare care a ajuns la 138-lea

an.

Cu acest prilej elevii au prezentat –

parada portului popular autentic –, a fost

extraordinar de frumos, au stârnit în

sufletele privitorilor (foarte mulţi astrişti)

un plus de patriotism şi dragoste pentru

cultura şi tradiţiile poporului român şi ale

ţinutului năsăudean.

29 – 31 Mai 2014 (joi, vineri,

sâmbătă)

- De Ispas la Năsăud „Zilele

Năsăudului”-

În fiecare an de ziua Înălţării

Domnului, au loc manifestări dedicate

Zilei Eroilor, manifestări ce coincid cu

sărbătoarea Zilelor Năsăudului care sunt

organizate de către Primărie, Consiliul

Local şi Casa de cultură „Liviu

Rebreanu”a oraşului Năsăud.

La aceste manifestări, Cercul Astra

oraş Năsăud a participat cu un număr mare

de astrişti, care au depus o coroană de flori

la Monumentul Eroilor din parcul central

al oraşului, au participat apoi la lansarea

vol. II „Monografia oraşului Năsăud”

(1245 – 2012) autori: Valentin Gălăţan,

(Ioan Lăpuşneanu), Marius Linul, Grigore

Marţian, Ironim Marţian, Adrian Onofreiu,

Liviu Păiuş, Floarea Pleş, Gheorghe Pleş,

Mircea Prahase, Ana Daniela Vasilichi.

- Redactor ştiinţific: Prof. univ. dr.

Ironim Marţian -

În continuare, astriştii, au participat

la Decernarea diplomelor jubiliare „50”

nunta de aur iar în ziua de 30 mai 2014 au

participat la lansarea cărţii „NESTOR

ŞIMON – SCHIŢE MONOGRAFICE”,

ale localităţilor din fostul Regiment II

român de graniţă de la Năsăud. Editori:

Adrian Onofreiu, Mircea Prahase, Claudia

Septimia Sabău, eveniment ce s-a

desfăşurat la Muzeul Grăniceresc din

Năsăud, urmat de vernisarea unor expoziţii

de pictură, obiecte şi unelte de lucru şi de

artizanat, expuse permanent în Muzeul

Năsăudean.

Astriştii, au participat şi la

activităţile cultural-artistice, care au

încheiat evenimentul prilejuit de

sărbătoarea Zilelor Năsăudului.

13 – 16 Iunie 2014 (vineri,

sâmbătă, duminică)

În această perioadă un grup de

astrişti din cadrul Despărţământului

Năsăud şi a Cercului oraş: Seni Ioan,

Daroşi Mircea, fam. Cucoş Mihai şi Ioana,

Pleş Floarea, Moldovan Rodica Fercana

…. Au participat la festivităţile dedicate

DENIILOR EMINESCIENE organizate

de către preşedinta Despărţământului Astra

„Mihai Kogălniceanu” Iaşi –

vicepreşedintă a Astrei Centrale pentru

românii din diaspora, desfăşurate pe traseul

Iaşi, Orhei – Basarabia şi Chişinău.

La Iaşi şi Chişinău s-au ţinut

conferinţe pe teme ştiinţifice şi literar-

culturale, iar la Orhei s-a dezvelit bustul lui

Mihai Eminescu. Astriştii năsăudeni au

donat cărţi şi lucruri de artă şi artizanat

elevilor şi şcolilor de peste Prut.

Pe lângă activităţile realizate lună

de lună, în perioada semestrului I – 2014,

consemnate fiind în prezentul material, s-a

acţionat concomitent şi la –

ÎNSCRIEREA DE NOI MEMBRII –

astfel, în cursul sem. I – 2014, s-au înscris

un număr de 19 astrişti: Raţiu Ecaterina –

prof., Rus Silviu – ec. dir. Casei de

Cultură, Găzdac Sorin – bibliotecar, Boţan

Ioan – col. (r), Rusu Domnica – asistent

social, Galben Mihaela, Nechiti George –

muzeograf, Guzu Veturia, Dâmbu-Pavelea

Mariana – economist, Lăpuşneanu Ioana –

inspector Primăria Năsăud, Petrean Aurora

– dir. Complexul de Servicii Sociale

Comunitare Năsăud, Bodea Marius –

pictor, Petrean Stelică – ex-ofiţer, Mureşan

Otilia, Petri Vasile Remus, Borş Ligia

Bianca – prof. dir. Centrul „Lacrima”,

Rebreanu Livia – prof., Măgeruşan Vasile

– ex-col.(r), Roşca Paul Ersilian – drd.

Teologie.

În perioada sem I – 2014, s-au stins

din viaţă doi astrişti, fondatori ai

Despărţământului Astra Năsăud: pr. Tomi

Dumitru, fost preşedinte a Cercului Astra

oraş Năsăud, decedat la data de 16 feb.

2014 şi prof. Marţian Grigore, colaborator

___________________________________________________________________________

25

la scrierea mai multor volume de cărţi cu

caracter documentar şi scrieri de articole în

ziarul „Răsunetul”, a decedat la data de 13

aprilie 2014.

Astfel la 30 iunie 2014 totalul

membrilor care figurează în evidenţa

Cercului Astra oraş Năsăud este de 217,

din care 34 sunt decedaţi, 19 sunt

transferaţi şi 164 sunt membrii activi.

Putem spune că Cercul Astra Năsăud este

un model al activităţii pe plan cultural, un

continuator al tradiţiilor noastre străbune.

Floarea PLEŞ

Preşedinta Cercului Astra oraş Năsăud

Astra Rebrişoara

Cercul ASTRA Rebrişoara,

reînfiinţat după Revoluţie, în luna august

1991, a început să organizeze acţiuni

culturale care au avut un larg ecou în viaţa

comunităţii noastre.

În iunie 1997 a avut loc Adunarea

Anuală Asociaţiunii, prilej cu care s-au

dezvelit plăci comemorative la Şcoala

Primară - centru „Ignat Seni”, la Căminul

Cultural „Anton Precup” şi la Şcoala

Generală, clasele V-VIII „Iacob şi Ioachim

Mureşanu”.

În anul 2005 s-a dezvelit

Monumentul Eroilor Rebrişoreni căzuţi pe

câmpurile de luptă în cele două războaie

mondiale, prin contribuţia Consiliului

Local Rebrişoara, a Primăriei şi Cercului

ASTRA. Cu acest prilej s-a lansat cartea

Monografia Rebrişoarei, două volume a

monografistului rebroşorean prof. Leon

Muti. În acelaşi an, 2005 comuna Salva

organiza Adunarea anuală a DNA, unde

alături de alte delegaţii astriste din judeţ şi

din ţară, au participat astrişti din Republica

Moldova. La această adunare a participat şi

o delegaţie a Cercului ASTRA Rebrişoara

formată şi prof.instr. Leon Catarig şi prof.

Ştefan Roş.

În zilele de 21-22 octombrie 2006,

s-au ţinut la Maieru lucările Adunării

anuale a DNA, ocazie cu care s-a dezvelit

bustul poetului Iustin Ilieşiu. De la

Rebrişoara au participat primarul Nicolae

Bodiu şi prof. instr. Leon Catarig.

În zilele de 4-5 noiembrie 2006 s-a

dezvelit la Mintiu bustul academicianului

Iulian Marţian; de la Rebrişoara au

participat pr. Nicolae Hoha – preşedintele

Cercului ASTRA, prof. instr. Leon Catarig

– vicepreşedinte al Cercului ASTRA şi

prof. Leon Muti – secretar al Cercului

ASTRA.

În luna 10 noiembrie 2006 s-a

dezvelit la Rebroşoara placa comemorativă

„Iacob Mureşanu”, acţiune iniţiată şi

condusă de Leon Catarig, care a cuprins şi

o sesiune de comunicări onorată de

prezenţa directorului Colegiului Naţional

„George Coşbuc” din Năsăud, prof. Dorel

Coc, prof. Nicolae Bosbiciu, membru a

Uniunii Scriitorilor , prof . Iaoan Seni –

preşedintele DNA, înv. Ioan Mititean,

primarul Nicolae Bodiu, profesori şi

astrişti Rebrişoreni.

În 14 aprilie 2007 la Gledin s-a

sărbătorit canonizarea preacuviosului

Pahomie de Gledin, unde au participat un

număr mare de preoţi şi PS Mitropolitul

Bartolomeu Anania. De la Năsăud a

participat prof. Ioan Seni – preşedintele

DNA şi înv. Ioan Mititean, iar de la

Rebrişoara a participat prof. instr. Leon

Catarig. Cu această ocazie au avut întâlniri

cu membrii societăţii culturale Virtus

Romana Rediviva din Cluj-Napoca,

___________________________________________________________________________

26

scriitorul Teodor Tanco şi col. (r) Dr.

Vasile Tutula.

În 4-6 mai 2007 o delegaţie din

Năsăud, formată din prof. Ioan Seni –

preşedintele DNA, profesorii Valeria şi

Romulus Berceni, înv. Ioan Mititean, prof.

Sever Ursa – Maieru, prof. instr. Leon

Catarig – Rebrişoara, prof. Pavel Berengea

şi Ieronim Ureche – Ilva Mare, jurist Valer

Petrehuş - Poşta Română Năsăud, au

participat la Lipova, judeţul Arad la

Adunarea Anuală a ASTREI Centrale.

În zilele de 2-3 iunie 2007 Cercul

ASTRA Rebrişoara, împreună cu Consiliul

Local şi Primăria au organizat la

Rebrişoara Adunarea Anuală a DNA şi

„Zilele Rebrişoarei”. Au participat

delegaţii din Iaşi, Braşov, Sibiu, Cluj-

Napoca, Dej, Blaj, Alba Iulia, iar de la

Năsăud au participat membrii ai

Comitetului Despărţământului conduşi de

prof. Ioan Seni – preşedintele DNA care au

prezentat rapoarte anuale. Cu acest prilej a

fost dezvelită o placă comemorativă cu

primarii din Rebrişoara începând cu anul

1486 şi până în 2007.

În zilele de 21-26 iunie 2007 o

delegaţie de astrişti năsăudeni, formată din

prof. Emil Nistor, profesorii Valeria şi

Romulus Berceni şi prof. instr. Leon

Catarig au participat la Iaşi la Deniile

Eminesciene.

În 12 august 2007 Cercul ASTRA

Maieru a organizat o sărbătoare culturală

când s-a dezvelit şi statuia Lupa

Capitolina, donată de Dr. Gheorghe Traian

Dascăl din Năsăud. La această manifestare

a participat şi o delegaţie din Rebrişoara

condusă de prof. instr. Leon Catarig.

În 23 noiembrie 2007 în sala festivă

a Primăriei Năsăud, a avut loc un

simpozion dedicată academicianului Iulian

Marţian, unde alături de astriştii din DNA,

a participat şi prof. instr. Leon Catarig de

la Rebrişoara.

În ziua de 26 februarie 2008 la

Rebrişoara se inaugura „Muzeul

Etnografic”, unde o contribuţie

covârşitoare a avut-o vicepreşedintele

Cercului ASTRA Rebrişoara, prof. instr.

Leon Catarig.

În data de 26 noiembrie 2008 la

Rebrişoara se dezvelea o placă

comemorativă în memoria Generalului

Onişor Cârcu – fiu al satului şi bustul

Regelui Decebal. Toată această acţiune a

fost iniţiată şi condusă de prof. instr. Leon

Catarig. La această manifestare a participat

fanfara militară din Granizoana Bistriţa şi

un pluton de militari cu drapelul unităţii;

de-asemenea, au participat astrişti din Cluj-

Napoca, Dej, Bistriţa, Năsăud, au mai

participat ofiţeri superiori, academicia

Dumitru Protase, academician Horia Colan

din Cluj, prof. Ioan Seni – preşedintele

DNA.

În luna mai 2009, de zilele

Năsăudului, o delegaţie de astrişti

rebrişoreni formată din prof. Leon Muti,

prof. Ştefan Roş şi prof. instr. Leon Catarig

au participat la toate activităţile organizate

cu acest prilej.

În zilele de 18-19 iunie 2009 prof.

Emil Nistor şi prof. instr. Leon Catarig au

participat la Iaşi la cea de-a 15-a ediţie a

Deniilor Eminesciene.

În 3 octombrie 2009 se dezvelea la

Rebrişoara o placă comemorativă în

memoria prof. Ştefan Lupu, această acţiune

a fost iniţiată şi condusă de

vicepreşedintele Cerc ASTRA – Leon

Catarig, ajutat de ceilalţi astrişti ai

cercului. Au participat prof. Ioan Seni –

preşedintele DNA, înv. Ioan Mititean, prof.

Romulus Berceni şi alţi astrişti năsăudeni,

au mai participat prof. univ. Dr. Dorin

Dobra de la Universitatea „Babeş-Bolyai”,

ing. Gelu Muti, astrişti rebrişoreni, cadre

didactice, rude ale profesorului Ştefan

Lupu.

În zilele de 16-18 octombrie o

delegaţie a Despărţământului ASTRA

Năsăudean formată din prof. Ioan Seni –

preşedinte, prof. Emil Nistor, prof. Sever

Ursa - Maieru, prof. Ana Filip şi înv.

Florina Angelinei – Salva, prof. instr. Leon

Catarig – Rebrişoara, au participat la

Şomcuta Mare, judeţul Maramureş la

Adunarea Anuală a ASTREI.

În 23-24 aprilie 2010 o delegaţie

din Năsăud aparticipat la Sibiu la

Adunarea ASTREI Centrale cu prilejul a

20 de ani de la reînfiinţare. Din delegaţie

___________________________________________________________________________

27

au făcut parte: prof. Ioan Seni –

preşedintele DNA, prof. Ioana Mâti, prof.

Alina Marica de la Colegiul Naţional

„George Coşbuc” Năsăud, înv. Livia

Gavrilaş şi prof. instr. Leon Catarig –

Rebrişoara. Am avut întâlniri cu prof. univ.

dr. Dumitru Acu – preşedintele ASTREI

Centrale, prof. univ. dr. ing. Octavian

Bologa – preşedintele Despărţământului

ASTRA Sibiu, prof. univ. dr. Victor Grecu,

prof. univ. dr. Elena Macovei.

În ziua de 28 aprilie 2010 am

participat la Muzeul Grăniceresc Năsăud la

acţiunea DNA unde prof. Ioan Seni –

preşedintele DNA a făcut o informare

privind organizarea adunării ASTRA la

Năsăud, a avut loc şi lansarea de carte a

elevei Maria Cristina Iuga, elevă în clasa a

VIII-a la Școala Generală „Mihai

Eminescu” Năsăud cu volumul „Spada lui

Zorro”.

În ziua de 12 mai 2010 prof. instr.

Leon Catarig – Rebrişoara a participat la

Muzeul Grăniceresc din Năsăud la o

acţiune a DNA, unde a fost organizată şi

lansare de carte a prof. dr. Mircea Prahase

– Bistriţa. Au mai participat: prof. dr.

Adrian Onofreiu şi prof. Viorel Rus –

Bistriţa, prof. Leon Muti şi prof. Vasile

Rusu – Rebrişoara, înv. Ana Berengea –

Ilva Mare.

În ziua de 26 iunie 2010 Cercul

ASTRA Rebrişoara a organizat o frumoasă

sărbătoare culturală, prilej cu care s-a

dezvelit o placă comemorativă în memoria

dr. Vasile Lupu om al satului, cu ocazia

împlinirii unui an de la trecerea în nefiinţă.

Au participat astrişti, profesori, medici şi

rude ale doctorului. Toată această acţiune a

fost iniţiată şi condusă de vicepreşedintele

Cercului ASTRA Rebrişoara prof. instr.

Leon Catarig.

În ziua de 29 august 2010 se

dezvelea la Cristeştii Ciceului ustul lui

Petru Rareş unde au participat delegaţii din

Cluj, Dej, Beclean, Braşov, Sibiu şi

Bistriţa. Năsăudul a fost reprezentat de

prof. Ioan Seni – preşedintele DA, înv.

Ioan şi Lucreţia Mititean, ec. Vasile Cleja,

dr. Gheorghe Traian Dascăl – sponsorul

bustului şi prof. instr. Leon Catarig –

Rebrişoara.

În 8-10 octombrie 2010 DNA a

organizat Adunarea ASTREI pe ţară;

lucrările acestei adunări s-au desfăşurat în

Aula Colegiului Naţional „George

Coşbuc” Năsăud, unde au particiat astrişti

din toată ţara. De la Rebrişoara au

participat vicepreşedintele Cerc ASTRA

prof. instr. Leon Catarig şi prof. Călin

Ciuta. Leon Catarig a primit o medalie de

aur şi diplomă care i-au fost înmânate de

preşedintele ASTREI Centrale prof. univ.

Dr. Dumitru Acu.

În ziua de 8 noiembrie 2010 s-a

organizat la Rodna Adnarea Anuală a

DNA unde au participat astrişti din Dej,

Bistriţa, Năsăud, Cluj-Napoca, Sibiu,

Maieru, Rebra. Rebrişoara a fost

reprezentată de prof. instr. Leon Catarig.

În ziua de 30 noiembrie 2010, în

satul Coşbuc, Hordoul de ieri, se inaugura

noul sediu al Primăriei din localitate, o

construcţie impunătoare şi dezvelirea

bustlui lui Decebal, donaţie a dr. Gh.

Traian Dascăl din Năsăud. Au participat

oficialităţi locale şi judeţene, oameni de

cultură, astrişti din Cluj-Napoca, Dej,

Bistriţa, Năsăud. De la Cluj a participat

acad. Horia Colan, prof. univ. Dr. Barbu

Bălan, de la Năsăud a participat prof. Ioan

Seni – preşedintele DNA, dr. Gh. Traian

Dascăl, prof. Grigore Marţian, prof.

Valeria şi Romulus Berceni şi ec. Vasile

Cleja de la Rebrişoara a participat primar

Nicolae Bodiu şi prof. instr. Leon Catarig.

În ziua de 15 ianuarie 2011 s-a

dezvelit la Lechinţa bustul poetului Mihai

Eminescu, donaţie a dr. Gh. Traian Dascăl.

Au articipat oficialităţi locale şi judeţene,

astrişti din Sibiu, Cluj-Napoca, Dejcvşi

Beclean. Năsăudul a avut o delegaţie

compusă din prof. Ioan Seni – preşedintele

DA, de la Rebrişoara a participat

vicepreşedinteşe Cerc ASTRA prof. instr.

Leon Catarig.

În luna martie 2011 se desfăşurau la

Sibiu lucrările Adunării Despărţământului

a ASTREI unde au participat şi un grup de

astrişti năsăudeni în frunte cu prof. Ioan

Seni – preşedintele DA, de la Rebrişoara a

participat prof. instr. Leon Catarig.

În luna aprilie 2011 la Măgura Ilvei

se dezvelea bustul lui Dariu Pop, unde a

___________________________________________________________________________

28

participat şi un grup de strişti năsăudeni în

frunte cu prof. Ioan Seni – preşedintele

DA, de la Rebrişoara a participat prof.

instr. Leon Catarig.

În 16-18 septembrie 2011 la Blaj

se desfăşurau lucrările Adunării

despărţământului ASTRA cu prilejul

împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea

ASTREI. Au participat delegaţi din toată

ţara şi din Republica Moldova. De la

Năsăud a participat un grup de opt astrişti

condus de prof. Ioan Seni – preşedintele

DNA. De la Rebrişoara a participat

vicepreşedintele Cercului ASTRA prof.

instr. Leon Catarig, căruia i s-a înmânat o

medalie şi o diplomă jubiliară de către

preşedinta DA Blaj – prof. Silvia Pop.

În zilele de 6-8 noiembrie 2011 se

desfăşurau la Sibiu lucrările Adunării

Jubiliare a ASTREI Centrale – 150 de ani

de la înfiinţare (1861 – 2011). Au

participat delegaţii de la toate

despărţămintele dinţară şi dinafara

graniţelor ţării. De la Năsăud au participat

prof. Ioan Seni – preşedintele DNA, prof

Valeria şi Romulus Berceni, înv. Ioan şi

Lucreţia Mititean, prof. Ioan Lăpuşneanu,

prof. Gabriela Herţa – Romuli şi prof.

instr. Leon Catarig – Rebrişoara care a

primit medalia deaur jubiliară şi diplomă,

înmânate de către preşedintele ASTREI

Centrale prof. univ. dr. Dumitru Acu.

În 4 februarie 2012, la Rebrişoara s-

a organizat o adunare culturală, prilej cu

care s-a inaugurat „Casa Ţăranului

Rebrişorean” din incinta Muzeului

Etnografic, de-asemenea, afost şi lanarea

de carte a prof. Romulus Berceni

„Ecologistul” şi cartea „Sătenii” – autori

Ioan Mititean şi Leon Catarig. La finalul

activităţilor is-a acordat titlul de „Cetăţean

de Onoare” al localităţii profesorului instr.

Leon Catarig ca semn de respect şi preţuire

pentru activitatea depusă pe tărâm cultural.

Diploma i-a fost înmânată de către

primarul Nicolae Bodiu. La această

adunare auparticipar astişti din Dej: ec.

Drd. Radu Gavrilă, jr. Ştefan Mihuţ, ec.

Raveca Vlaşin, prof. Ioan Seni preşedintele

DNA, prof. Valeria şi Romulus Berceni,

înv. Lucreţia şi Ioan Mititean, prof.

Grigore Marţian, ec. Floarea Pleş. De la

Bistriţa au participat jurnalista Jeniţa

Naidin şi dr. Anuţa Gabriela Burduhos –

medic stomatolog.

Leon CATARIG,

Preşed. cerc ASTRA Rebrişoara

Astra – Maieru (file de istorie)

Comuna Maieru, cunoscută vatră de

tradiţii şi de spiritualitate românească de pe

Valea Someşului de Sus, a retrăit cu

emoţie reînvierea activităţii Astrei, aici, în

leagănul celui mai mare romancier roman,

Liviu Rebreanu. La data de 31 martie 1991, are loc

constituirea în comuna Maieru a cercului

ASTRA cu un număr de 21 de membrii. În

prealabil, încă din octombrie 1990 s-a

convenit reînvierea acestui cerc într-un

grup restrâns de intelectuali, membrii

fondatori: prof. Ioan Seni, preot Ioan

Coman, prof. Sever Ursa şi prof. Titus

Cărbune. Aşadar, la data menţionată, prima

întrunire a cercului măierean îşi propunea

la ordinea de zi: expunerea “Din Istoricul

Astrei în ţinutul Năsăudului”, o expunere

deosebit de documentată, susţinută de prof.

Ioan Seni, preşedintele DNA; o altă

expunere “Tradiţia Astrei la Maieru”, de

prof. Sever Ursa; constituirea propru-zisă a

cercului; alegerea conducerii acesteia;

precum şi pregătirea Adunării Generale din

2 iunie 1991.

Încă din anul 1870, comuna Maieru

este consemnată în documente ca fiind una

dintre cele mai active în promovarea

___________________________________________________________________________

29

idealurilor Astrei, numărându-se printre

localităţile finanţatoare, cu contribuţia de

200 florini, prin primii ei reprezentanţi:

Basiliu Groze şi contele Zichy Domokos,

refugiat aici din cauza evenimentelor din

1848 din Ungaria. În 1880 sunt menţionaţi

Ioan Branea, paroh şi ţăranul fruntaş Ioan

Avram. Ultimul primea, în 1882 Diploma

de membru, un “Regulament” şi un

“Statut”. În 1891, este înscris ca membru

preotul Lazăr Avram, cu 5 florini,

reprezentant activ la adunile

Despărţământului din Sângeorz-Băi

(1895), Rodna (1896), Sângeorz-Băi

(1897). În 1984, se înscrie notarul comunal

Dănilă Sânjoan, cel care este păstrat în

amintirea localnicilor ca un om drept,

priceput, având printre altele şi privilegiul

de a fi fost naşul fraţilor şi a sororilor lui

Liviu Rebreanu, născuţi în Maieru. În

1893, la adunarea Astrei de la Năsăud,

Maieru oferă suma de 22 de florini şi 70 de

coroane.

La 23 iulie 1905, are loc

constituirea agenturii Astra în comună.

Primul comitet ales: preotul Ieronim

Groze, preşedinte, înv. Ioan Barna,

secretar, înv. Dănilă Sanjoan, controlor. La

1907 se înscrie ca membru preotul Iulian

Ciorba.

Un episod memorabil din viaţa

acestei străvechi localităţi rămâne

Adunarea Generală a DNA din 13 iulie

1908, în cadrul unei mari adunări populare,

cu o impresionantă participare, “tot

poporul din Maieru, în curtea şcolii, sub

cerul liber, sălile claselor fiind

neîncăpătoare”. Atunci sunt primiţi noii

membri: primarul comunei, Pavel Ilieşiu,

prof. Corneliu Sânjoan, comerciantul Ioan

Rus, ţăranii Anchidim Partene, Adeodat

Coruţiu, Petre Ilieşiu şi Dumitru Croitor.

”Poporănii” au adunat 20 de coroane şi 60

de fileri pentru bibloteca comunală.

Agentura Maieru a primit în mod gratuit 43

volume pentru noua biblotecă. Cu acest

prilej se reorganizează Comitetul local: pr.

Ieronim Groze, preşedinte, notar Dănilă

Sânjoan, vicepreşedinte, înv. Ioan Barna,

secretar biblotecar, pr. Iulian Ciorba,

casier, înv. Silviu Coruţiu, controlor.

Majoritatea acţiunilor Astrei sunt

consemnate şi în revista bistriţeană

“Săptămâna”. În 1909, ia fiinţă bibloteca

confesională, iar în 1910, Reuniunea de

lectură, “Mariana”. În 1912, comuna

numără 42 de membrii ajutători şi 11

membrii activi. Au loc acţiuni culturale,

conferinţe publice. Activitatea Astrei

continuă până în anul 1927, când, din

iniţiativa unor membrii de frunte ai ei, ia

fiinţă cunoscuta “Societate culturală Liviu

Rebreanu” (la 5 ianuarie 1927), ca un nou

“ferment de prosperare culturală a

frumoasei comunei Maieru în care mi-am

petrecut şi eu anii copilăriei”, cum, cu

nostalgie, aprecia însuşi marile romancier,

patronul spiritual al noii şi curajoasei

înfiripări a tineretului studios local. Se mai

consemnează şi alte acţiuni ale Astrei, până

în preajma celui de-al doilea război

mondial. De menţionat că în 1941, în plin

regim hortyst, un grup de patru tineri

îndrăzneţi au reluat activitatea Astrei:

Viorel Coruţiu, Ureche Toader, Vârtic

Solovăstru şi Bazga Emil.

Având în vedere această

îndelungată şi atât de rodnică tradiţie

astristă la Maieru, se cuvine, s-o

continuăm, ca pe o motivaţie şi ca pe un

dar de preţ al înaintaşilor noştri luminaţi,

care au înfinţat-o şi au menţinut-o la rândul

lor, uneori cu îndârjire, în condiţii de

adevărată luptă. Era, aşadar, firesc, ca

Maieru să se numească printre primele

localităţi rurale care-şi reînvie tradiţiile de

durată şi de cultură autentică în noul climat

de desfăşurare sprituală.

După constituirea cercului,

explicată la începutul acestei modeste

cronici, s-au întreprins demersurile necesre

___________________________________________________________________________

30

pentru pregătirea Adunării Generale DNA,

convenindu-se la data de 2 iunie 1991,

fiind acceptat în unanimitate şi următorul

program:

1. Liturghie la biserica din Maieru,

orele 8:30-10:00;

2. Adunarea propriu-zisă, orele 10:00-

12:00/cuprinzând punctele:

a. Din istoricul Astrei, prof. Ioan

Seni, preşedintele DNA;

b. “ASTRA la Maieru”, prof.

Sever Ursa, preşedintele

secţiunii de etnografie şi

folclor

al DNA şi secretarul Astrei

locale;

c. Raportul Comitetului DNA,

prof. Gr. Marţian, secretar

DNA;

d. Cuvânntul participanţilor;

evocări din cronica Astrei,

cuvântul invitaţilor, propuneri;

e. Preliminarii la Adunarea

Generală a Astrei la Năsăud,

1991;

f. Înscrieri de noi membrii;

g. donaţii; încasări de cotizaţii şi

raportul comisiilor de lucru ale

Adunării Generale;

h. stabilirea locului Adunării

Generale a DNA pentru anul

1999;

3. Spectacol artistic local, orele 12:00-

13:00;

4. Vizitarea expoziţiei: “Astra în

documente şi alte mărturii locale,

organizată la muzeul “Cuibul

Visurilor “ Maieru;

Cu ocazia întrunirii de

constituire din 31 martie din 1991,

s-a ales următorul comitet al

cercului: pr. Ioan Coman,

preşedinte, prof. Crăciun Vasile,

vicepreşedinte, prof. Sever Ursa,

secretar, Flămând Lazăr, primar,

Mihai Roman, dir. Şcolii, prof.

Titus Cărbune, pr. Gavrilă Floşui,

Ieronim Bora, funcţionar, Ioan

Andronesi, dir. Căminului cultural,

prof. Dorel Mâti, prof. Vasile

Bontaş şi prof. Liviu Ursa.

Ţinând seama de

propunerile făcute de către

participanţi, s-a trecut la

demersurile de pregătire a Adunării

Generale. Trebuie remarcată

competenţa şi tactul cu care am fost

sprijiniţi de către Comitetul DNA,

cu deosebire de către domnul

preşedinte Ioan Seni, în toate

comparimentele acţiunii.

Duminică, 2 iunie 1992, o zi

frumoasă pentru măiereni. Sosesc

invitaţi şi membri ai DNA, oaspeţi

din localităţile vecine: Sângeorz-

Băi, Rodna, Năsăud, Poiana Ilvei,

Ilva Mare, Feldru, şanţ, Măgura

Ilvei. Liturghia religioasă oficiată

de părinţii Gavrilă Floşui şi Ioan

Coman în cele două biserci

arhipline… . Apoi lumea s-a adunat

în sala mare a Căminului cultural

care a devenit neâncăpătoare.

Adunarea generală s-a desfăşurat,

prin urmare, în acest cadru de

participare a mulţimii de săteni. Era

prima acţiune culturală de masă

după revoluţie, un eveniment

memorabil.

Ordinea de zi stabilită

anterior s-a derulat rodnic şi cu

bună priză la publicul, modern. În

cuvântul său atât de documentat,

conf. univ. Viorel Grecu,

vicepreşedinte al Astrei centrale, de

la Sibiu, a adus emoţionante pagini

convingătoare despre lunga vieţuire

românească a acestei celebre

asociaţii culturale transilvane. Dl.

___________________________________________________________________________

31

Prof. Ioan Seni preşedintele DNA a

trecut în revistă principalele pagini

de efervescenţă astristă în ţinutul

legendar al Năsăudului. Prof.

Grigore Marţian, secretarul DNA ,

a susţinut raportul financiar, iar

prof. Sever Ursa secretarul

comitetului local, a prezentat

aspecte din activitatea Astrei la

Maieru.

În cuvântul lor, unii

participanţi ca: prof. Gheorghe

Pleş, s-au reţinut mai multe

propuneri de viitor, ale

Despărţământului, între care aceea

de a nu se fixa un număr prea mare

de acţiuni, ci numai câteva de

strictă oportunitate şi eficienţă. De

interes au fost şi propunerile vizând

înfiriparea de noi nuclee Astra în

localităţile învecinate, precum şi

sugerarea unor preliminarii şi

stabilirea ca Adunarea Generală din

anul următor, 1992, să aibă loc la

Sângeorz-Băi. Unii participanţi din

sală dintre care gospodarii Bolfă

Clement şi Pârlea Alexandru au

folosit prilejul spre a-şi spune încă

o dată păsurile în legătură cu

stabilirea proprietăţii asupra

munţilor, după vechea tradiţie

grănicerească, cerând Astrei să le

acorde sprijin… . S-au înscris încă

cinci membrii (a se vedea lista

anexată). Între aceştia se numără

pensionarii Raţiu Ioan şi Ioan

Hangea, nepotul căpitanului de

graniţă, Gregoriu Hangea, unul

dintre primii astrişti măiereni,

autorul unui testament prin care

lasă o parte din avere, încă din anul

1892, pentru ridicarea culturală a

comunei.

În cadrul intervenţiei sale,

prof. Sever Ursa a citit adunării şi

o scrisoare a dn. Florica Puia

Rebreanu, fiica romancierului, prin

care aceasta regretă că din motive

de sănătate nu poate fi prezentă, dar

urează tuturor celor prezenţi toate

izbânzile. De asemenea,

mulţumeşte pentru tot ce s-a spus

despre Rebreanu cu ocazia

serbărilor năsăudene din octombrie

trecut.

A urmat un frumos program

artistic la care, pe lângă formaţia

folclorică a elevilor din Maieru, şi-

au adus contribuţia şi elevii liceului

“Solomon Haliţă” din Sângeorz-

Băi, director Traian Ciociu,

coordonator şi prezentator prof.

Vasile Crăciun.

Participanţii au vizitat apoi

expoziţia “Astra la Maieru”

amenajată în una din sălile

Muzeului sătesc sub îndrumarea

prof. Sever Ursa, ajutat de

profesorii Titus Cărbune, Vasile

Crăciun şi Liviu Ursa. De remarcat

bogăţia şi valoarea sugestivă şi

documentară a exponatelor

, subliniată şi în impresiile

vizitatorilor, consemnate în Cartea

de Aur a muzeului. La masa

comună s-au adus călduroase

mulţumiri organizatorilor şi, în

mod reciproc, onoraţilor oaspeţi.

Pentru locuitorii Maierului s-a mai

adăugat astfel o nouă şi remarcabilă

filă în calendarul tradiţiilor locale şi

a sărbătorilor culturale de bună

tradiţie transilvană.

Între anii 1991-2010, Cercul

Astra Maieru s-a plasat mereu

printre formaţiunile fruntaşe din

ţinut. Enumerăm câteva

___________________________________________________________________________

32

evenimente de rezonanţă mai largă,

iniţiate şi înfăptuite. Este vorba de

câteva sărbători ale unor

personalităţi locale. Astfel, au fost

dezvelite busturi ale poetului Iustin

Ilieşiu, cântăreţul sângerărilor

ardelene ( la Maieru şi Anieş),

dăruite de către atât de cunoscutul

dr. Gheorghe Dascăl. De asemenea,

graţie aceluiaşi om de cultură,

cunoscut în întreaga ţară, am adus

mai aproape de inimile noastre, o

copie, a Lupei Capitoline purtând

mişcătoarea inscripţie cu cuvintele

poetului latin: „Hic ego sum

signum/Latinitas daco romani/Qui

pro eternitate/In Dacia natus est”.

Această iniţiativă astristă a

mobilizat întreaga obşte în frunte

cu cunoscutul nostru primar Vasile

Borş, cel care a sprijinit şi alte

demersuri ale Astrei locale.

Amintim şi gestul memorabil de a

cinsti amintirea cunoscutei atlete

Maria Cioncan, prin dezvelirea

unui bust în imediata vecinătate a

muzeului „Cuibul Visurilor”. Astra

măiereană şi-a adus un substanţial

aport în realizarea altor obiective

culturale.

Încă din anul 1995 a luat

fiinţă revista „Cuibul Visurilor”,

periodic care a revigorat mult viaţa

spirituală a comunei. Suntem la al

94-lea număr şi o apariţie

neântreruptă în cei 16 ani care au

trecut de la primul număr, datorită

unui colectiv redacţional, de

recunoscută competenţă: Icu

Crăciun, redactor şef, redactori:

Viluţ Carbune, Ilie Hoza, Macavei

Al. Macavei, Mircea Prahase,

Alexandru Raţiu, dr. Lazar Ureche,

Liviu Ursa, sub direcţia

subsemnatului. De remarcat că

revista noastră care apare sub

Patronajul Astrei locale, este

sponsorizată alternativ de către

Consiliul local Maieru şi de către

Complexul muzeal Bistriţa.

Unii astrişti cum sunt: Icu

Crăciun, Liviu Ursa, Viluţ

Cărbune, Titus Cărbune,

subsemnatul, s-au implicat în

alcătuirea Dicţionarului culturii şi

civilizuaţiei populare a judeţului

Bistriţa-Năsăud, lucrare de

proporţii sub coordonarea

competentă a prof. Ioan Seni,

preşedinte DNA, omul de bază şi în

această acţiune de proporţii şi de

importanţă deosebită.

În prezent, cercul nostru

cuprinde 42 de membrii şi continuă

să se menţină printre cele mai

harnice grupări astriste din ţinut.

Prof. Sever URSA, secretar Astra

Maieru,

Preşedinte al Secţiunii etmografice a Desp.

năsăudean,

membru în Conducerea Centrală a

Asociaţiunii Astra.

≈

___________________________________________________________________________

33

Şezătoare literară astristă

Sala de conferinţe a Muzeului

năsăudean a fost neîncăpătoare în ziua de

10 dec.2013, datorită numărului mare de

astrişti prezenţi la eveniment, cărora li s-au

alăturat şi invitaţii, reprezentanţi ai

Consiliului Local Năsăud, consilierii

Ovidiu Maghiar şi Răzvan Redac precum

şi directorul Casei de Cultură „Liviu

Rebreanu”, Năsăud – dl. Rus Silviu.

Au mai fost invitaţi preşedinţii Cercurilor

Astra din Nepos, scriitorul Mircea

Daroşi,din Salva, prof. Ana Filip şi din

Rebrişoarafam. Nicolaie şi Smaranda Lup

cu dlMacedon Tofeni

Şezătoarea, a dat posibilitatea celor

prezenţi, ca în mod deschis, prin discuţii

libere, să-şi pună în valoare capacitatea

intelectuală şi talentul prin creaţiile proprii

în pictură, în lucrările şi obiecte de

artizanat şi în literatură prin scrieri de carte

şi poezie.

Atât sala de conferinţe cât şi holul

acesteia au strălucit de frumuseţe prin

expunerile de picturi, desene grafice şi

obiecte de artizanat lucrate cu croşeta.

Întâlnirea a debutat cu prezentarea

de către Lucian Vaida a personalităţii

academicianului Iuliu Moisil – artist

plastic– desene grafice şi obiecte din

ceramică.

Lucian Vaida – directorul Muzeului

a trecut în revistă activitatea acad. Iuliu

Moisil, preocupările şi funcţiile deţinute şi

ceea ce a reprezentat domnia sa pentru

Năsăud şi Ţara Năsăudului.

A fost omul ce a pus temelia

Muzeului năsăudean şi a dat curs altor

metode educative practicate în şcolile

noastre.

Pe marginea acestui subiect au mai

vorbit prof. Seni Ioan, care a făcut o

legătură între Astra şi activitatea acad.

Iuliu Moisil ca preşedinte al

Despărţământului Năsăud, iar Lucreţia

Mititean s-a referit la activitatea instructiv

educativă desfăşurată de Iuliu Moisil.

Celelalte expoziţii de pictură şi

artizanat ai fost prezentate chiar de

realizatorii lucrărilor, cu multă pasiune şi

dragoste: Nichita Bumbu, Angela Găurean

şi Viorica Ghioc, sunt membrii Cercului

Astra oraş Năsăud.

În continuare, D-na Floare Pleş

trece în revistă activitatea Cercului Astra

oraş Năsăud pe perioada 01.07.2013. –

31.12.2013, a fost o activitate foarte bogată

pornind de la colaborarea şi susţinerea

acţiunilor organizate de către Consiliul

Local şi Primăria oraşului Năsăud, precum

şi acţiunile organizate de şcoli, de muzeu,

de alte centre de cultură din judeţ, din ţară

şi din afara graniţei, la care prezenţa

astriştilor năsăudeni a fost simţită

(depuneri de coroane, vernisarea de

expoziţii, dezvelirea de monumente şi plăci

comemorative, participarea la

simpozioane, la sesiuni ştiinţifice şi

literare, etc.).

Aminteşte sesiunile, simpozioanele

şi întâlnirile de la Alba Iulia, Cluj, Oradea,

Bistriţa, Dej, Josenii Bârgăului, Maieru,

Cristeştii Ciceului, (Uriu), Runcu Salvei,

precum şi participarea prof. Ioan Seni,

preşedintele Despărţământului Astra, la

lucrările simpozionului ce s-a desfăşurat pe

un traseu începând cu Alba Iulia, apoi

Serbia (BOR) şi Bulgaria (Vidin).

Importantă a fost participarea prof.

Ioan Seni, Floarea Pleş, Vica Istrate şi

Gabriela Herţa la Adunarea Generală a

Astrei Centrale care s-a desfăşurat la

orăştie (13-15 septembrie 2013).

Nu se scapă a se aminti despre

participarea în număr mare a astriştilor la

sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea

Liceului „George Coşbuc” din Năsăud (3-5

oct.2013), astăzi Colegiul Naţional

„George Coşbuc”, precum şi participarea la

Colocviile „George Coşbuc” (30-31

oct.2013) şi „Liviu Rebreanu” (26

nov.2013), apoi la jubileul – 250 de ani de

la martiriul lui Tănase Tudoran din

___________________________________________________________________________

34

Bichigiu şi a celorlalţi trei martiri: Vasile

din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din

Telciu (12.XI.2013).

O acţiune realizată în interesul

obştii năsăudene, a trăitorilor de pe aceste

meleaguri, care prin îndeletnicirile lor vin

să confirme bogăţia culturii şi civilizaţiei

Ţării Năsăudului – meseriaşii şi

meşteşugarii – pentru aceştia, în data de 29

aug.2013, la iniţiativa Floarei Pleş, Ioan şi

Lucreţia Mititean, autori şi a celor două

volume dedicate meseriaşilor, s-a dezvelit

o placă comemorativă „În memoria

meseriaşilor năsăudeni din toate

timpurile”, cu contribuţia bănească a

Despărţământului Astra Năsăud, preşed.

Prof. Ioan Seni, placă aşezată pe

frontispiciul clădirii Cooperaţiei

Meşteşugăreşti „Munca Colectivă”

Năsăud.

Evenimentul a fost încununat de

succes, având un puternic ecou în judeţ şi

în multe

localităţi din

ţară, este

pentru prima

dată când se

scrie despre o

categorie de

oameni din

sfera

serviciilor de

care nu ne

putem

dispensa şi a

căror servicii

sunt foarte necesare.

Apoi, prof. Seni Ioan a prezentat

Revista „Astra Năsăudeană”, Nr.1,

publicaţie de cultură şi opinie semestrială

continuând cu o scurtă informare privind

împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea

Muzeului Civilizaţiei Populare

Tradiţionale Astra, în aer liber la Sibiu.

Şezătoarea a fost din ce în ce mai

animată de interes, de optimism şi bună

dispoziţie, astfel că astriştii care au scris

cărţi şi poezie, în mod liber, cu mult talent

şi frumuseţe literară au recitat din poeziile

lor: Rodica Fercana Moldovan, Valer

Mureşan, Lucreţia Mititean, Daroşi

Mircea, care pe scurt şi-a prezentat şi

ultima carte „Vetre de lumină”, a fost

aplaudat îndelung, apoi Ştefan Ghioc şi

Floarea Pleş cu poezia „Astra şi înţelesul

ei”.

Floare Pleş informează astriştii

prezenţi la şezătoare că, la data de 28

nov.2013 Liga scriitorilor Români de la

Cluj-Napoca, prin preşedintele Ligii

scriitorul Alexandru Florin Ţene, a

confirmat înfiinţarea la Năsăud a filialei

someşene – Liga Scriitorilor Români – în

următoarea componenţă: preşedinte Ioan

Mititean, vicepreşedinte Ana Berengea din

Ilva-Mare, secretar Mircea Daroşi din

Nepos şi trezorier Valer Mureşan din

Năsăud.

Frumuseţea Şezătorii a fost

marcată de un excepţional program artistic,

colinde interpretate de elevii de la Colegiul

Economic Năsăud, care constituie grupul

folcloric „DOR NĂSĂUDEAN”, condus

de prof. Ecaterina Raţiu, precum şi de

eleva din clasa

a XII-a Ancuţa

Morariu de la

Colegiul

Naţional

„George

Coşbuc” Năsăud.

Obiceiu

rile străbune

prin colind şi

cântec popular

le-a continuat

prof. Ana Filip presed. Cercului Astra din

Salva, înzestrată fiind de Bunul Dumnezeu

cu un glas frumos şi căreia i s-a alăturat

întreaga şezătoare.

Floarea PLEŞ

Preş. Cerc ASTRA Năsăud

___________________________________________________________________________

35

II. OAMENI DE SEAMĂ :

Gavril Istrate- decanul filologilor români

Puţini sunt acei oameni de mare

cultură care prin destinul lor au putut să

ajungă la venerabila vârstă de 100 de ani

Pe „decanul filologilor români” Gavril

Istrate de la Universitatea „Alexandru Ioan

Cuza” din Iaşi, neposan de origine,

l-a binecuvântat Dumnezeu cu un

asemenea destin care l-a încununat cu

această vârstă. Dar

cum firul vieţii

trebuie cândva să se

întrerupă, omul

Gavril Istrate s-a

stins din viaţă, joi,

30 ianuarie 2014, cu

trei săptămâni

înainte de a împlini

100 de ani.

S-a născut la 23

februarie 1914, în

comuna Nepos, jud.

Bistriţa-Năsăud, din

părinţii Gavrilă şi

Măriuca, fiind cel

de-al doilea copil

din cei 5 veniţi pe

lume, dintre care

trei fete şi doi băieţi

Formaţia lui intelectuală şi-a clădit-o la

Liceul „George Coşbuc’ din Năsăud, care a

dat de-a lungul existenţei sale oameni de

cultură ce au onorat şi mai onorează încă

destule catedre universitare din marile

oraşe ale ţării. Unul dintre cei mai

reprezentativi absolvenţi ai acestui liceu

este venerabilul profesor univ. dr. doc.

Gavril Istrate.

După ce profesorii cetăţii

spirituale de pe Valea superioară a

Someşului Mare i-au deschis orizontul

intelectual şi i-au insuflat dragostea pentru

literatura română, a ajuns în inima

Moldovei, acolo unde dorea atât de mult

să-şi împlinească visul tinereţii şi unde s-a

ridicat ca un ilustru profesor şi om de

ştiinţă de-o reputaţie incontestabilă..

Urcă pe treptele ierarhiei universitare

într-un ritm demn de invidiat : asistent,

lector, conferenţiar, profesor doctor docent,

profesor emerit. Ocupă funcţia de decan al

Facultăţii de Litere din Iaşi, timp de 19 ani

şi vreme îndelungată este şeful

Catedrei de limba română. A

condus departamentul de

lingvistică al Filialei Iaşi a

Academiei Române şi a fost

secretar al Societăţii de Ştiinţe

Filologice. Are un palmares

impresionant în domeniul

ştiinţific, dovedit prin

numeroasele lucrări rezultate în

urma anchetelor dialectale pe care

le-a efectuat pe teren, prin studiile

de istorie şi limbă literară asupra

cărora s-a aplecat cu o pasiune rar

întâlnită, prin sutele de conferinţe

şi prelegeri susţinute în faţa unui

larg auditoriu din întreaga ţară şi

de peste hotare, prin cele peste

700 de articole publicate în

importante reviste de literatură şi

specialitate.

Presa din întreaga ţară i-a acordat

spaţii largi de prezentare, numindu-l

„lingvistul cel mai longeviv”, „patriarhul

limbii române”, „arhontele graniţei

năsăudene”, „ardeleanul moldovenizat”,

„solie din patria lui Coşbuc” sau „o istorie

vie a literaturii”. Toate aceste supranume

sunt, de fapt, un elogiu adus profesorului şi

omului de ştiinţă din capitala Moldovei.

Gavril Istrate a fost printre puţinii

oameni de mare cultură, care i-a cunoscut

personal pe Rebreanu, Lucian Blaga şi

Ibrăileanu, s-a bucurat de prelegerile lui

Iorgu Iordan şi George Călinescu, a fost

___________________________________________________________________________

36

profesorul renumitului actor Octavian

Cotescu, al poeţilor Marin Sorescu, Aurel

Rău, Valeriu Stancu şi a unui număr

însemnat de dascăli al căror nume a onorat

învăţământul mediu şi universitar.

A rămas o personalitate complexă,

prin inteligenţă şi spirit de acţiune, prin

atitudinea şi dăruirea sa faţă de fenomenul

ştiinţific şi cultural, un dascăl model, un

„Domn Trandafir” al tuturor timpurilor,

iubit şi stimat de studenţi, de colegi şi de

toţi cei care au crezut în ideile sale

novatoare ce au revoluţionat filologia şi

şcoala lingvistică românească.

Încă din timpul studenţiei, Gavril

Istrate a fost preocupat să publice articole

şi studii de specialitate. În anul 1935

debutează în revista „Vatra” din Năsăud cu

articolul „Panait Istrati” şi „Gânduri pentru

cei duşi” (Veronica Micle), iar în 1937

publică în „Buletinul Philippide” primul

său studiu cu conţinut lingvistic intitulat

„Graiul satului Nepos”.

A fost membru în comitetele

redacţionale ale revistelor: „Cum vorbim”,

„Limba română”, „Cronica”, „Revista

română”, „Literatorul” , a fost redactorul

responsabil al „Analelor ştiinţifice ale

Universităţii”, începând din anul 1964 şi

până în 1977. În paginile acestor reviste

şi-a publicat o mare parte din lucrările sale,

şi-a făcut cunoscută activitatea de lingvist

şi filolog, dar şi de scriitor, a creat o

atmosferă însufleţitoare în munca de

redactare a acestor publicaţii.

Are un număr impresionant de

lucrări de certă valoare ştiinţifică care l-au

consacrat ca un important om de cultură:

,,Limba română literară - studii şi

articole’’, 1970, ,,Originea limbii române

literare’’, 1971, ,,Studii eminesciene’’,

1987, ,,Transilvania în opera lui Mihail

Sadoveanu’’, 1999, ,,George Coşbuc în

ultimii 50 de ani’’, ,,Studii şi portrete’’,

vol. I-V, 2001-2005, ,,Gavril Istrate în

portrete, cronici şi autografe’’, 2002,

,,Crăciunul de altădată’’, 2009. A editat

cărţile: ,,Drumuri Basarabene’’, ,,Orhei şi

Soroca’’, de Mihail Sadoveanu, ,,Scrieri

alese’’ de George Coşbuc, 2001 şi a

prefaţat două cărţi ale lui Sextil Puşcariu:

,,Cercetări şi studii’’, 1974, şi Limba

română, 1976, precum şi primul volum din

,,Opere’’, de Timotei Cipariu, 1987. A

scris postfaţa unei ediţii din ,,Istoria pentru

începutul românilor în Dacia’’, de Petru

Maior.. A adus contribuţii importante în

studierea limbii române literare şi a iniţiat

cercetările dialectale în Moldova şi pe

meleagurile Bistriţei şi Năsăudului.

Numele lui Gavril Istrate a fost

prezent în aproape toate periodicele noastre

literare, de la ,,Iaşul literar’’, şi

,,Convorbiri literare’’, la

,,Contemporanul’’ şi ,,Luceafărul’’, la

,,România literară’’ din Bucureşti, ca şi în

,,Steaua’’ şi ,,Tribuna’’ de la Cluj, ori

,,Telegraful român’’ din Sibiu şi încă multe

altele. A fost un veritabil membru al

ASTREI IEŞENE, dar şi al ASTREI

NĂSĂUDENE, contopindu-se cu marile

idealuri ale acestei asociaţiuni.

O asemenea personalitate marcantă,

care s-a ridicat prin propriile sale eforturi şi

năzuinţe, trebuie aşezată în panteonul

marilor valori culturale ale naţiunii noastre.

În semn de recunoştinţă pentru meritele

sale deosebite, Consiliul Local al Primăriei

Feldru i-a acordat titlul de ,,Cetăţean de

Onoare’’, iar şcoala din localitate a primit

numele de ,,Gavril Istrate’’ din Nepos.

Toţi cei care l-am cunoscut şi ne-a

fost aproape de suflet, îi aducem un pios

omagiu , rugându-l pe bunul Dumnezeu să-

l odihnească în pace !

Mircea DAROŞI

___________________________________________________________________________

37

Prof.univ. Ioan Nichifor Someşan

Artistul plastic Ion Nichifor

Someşan face parte din categoria acelor

oameni care, după o viaţă zbuciumată, cu

puţine aspecte plăcute şi cu mai multe

necazuri, lasă ceva în urma lor,

o cât de mică moştenire pentru

posteritate. Spre deosebire de

alţii care se bucură de multe

onoruri şi laude în timpul vieţii,

iar după ce schimbă macazul

acestei lumi, nu rămâne niciun

semn notabil care să marcheze

trecerea lor pe această şosea

neasfaltată ce duce spre neant.

S-a născut la data de 24

noiembrie 1923, în comuna

Leşu, unde tatăl Domniei

Sale,originar din Năsăud,

îndeplinea funcţia de brigadier

silvic. De altfel, întreaga

activitate a familiei Someşan este legată de

oraşul Năsăud. Şcolarul Ion Nichifor a

urmat primele patru clase la Şcoala

Normală, dar în urma dictatului de la

Viena această prestigioasă instituţie şcolară

a fost desfiinţată de vremelnicele autorităţi

şi şi-a continuat studiile în clădirea

Liceului Grăniceresc ..George Coşbuc",

devenit Gimnaziul Regal Ungar de Stat cu

limba de predare Română, cu profesori

care nici ei nu ştiau bine limba română.

După o escapadă budapestană, unde

a urmat un an cursurile Facultăţii de

medicină, se înscrie la trei facultăţi din

Bucureşti : drept, filologie şi arte plastice.

Spre filologie a fost atras de cursurile de

Istoria artelor, susţinute de celebrul George

Oprescu. După trei ani de studii a

abandonat Facultatea de Drept şi s-a

consacrat Artelor Plastice. A absolvit

această din urmă facultate după 6 ani, al

şaselea fiind de grafică pedagogică. A

urmat, de fapt, secţia pictură.

După absolvirea facultăţii, în 1948, se

întoarce la Năsăud. Funcţionează ca

profesor la Şcoala Normală. A predat

desen şi caligrafie până în anul 1950 când

se dedică reorganizării Muzeului

Grăniceresc Năsăudean. Tot acum se

căsătoreşte cu domnişoara Elena Lup, fiica

lui Ioan şi Lucreţia Lup din Nepos,

amândoi învăţători în această localitate.

Din această căsătorie au

rezultat doi copii : Ioan

şi Călin. Cel dintâi a

devenit renumit în

pictura bisericească, dar

şi în arta picturii

moderne. S-a stins însă

din viaţă prea tânăr,

când mai avea atâtea

lucruri frumoase de

făcut. Călin a îmbrăţişat

cariera didactică,

devenind profesor de

Istorie şi geografie, la o

şcoală din oraşul de pe

Bega, unde lucrează şi în

prezent..

In deceniul 1950-1960, împreună

cu Onisim Filipoiu, Al.Husar şi alţii, au

reuşit să transforme Swarda istorică într -

un Muzeu Regional, cu patru secţii: istorie,

etnografie, artă şi ştiinţele naturii. În

incinta acestei clădiri, soţii Someşan şi-au

amenajat şi un spaţiu modest în care au

locuit vreme de câţiva ani.Curtea din faţa

muzeului au transformat-o într-o grădină

zoologică pe care au populat-o cu câteva

animale sălbatice : un pui de urs, o

căprioară, un jder, iepuraşi şi alte animale

sălbatice , de care s-au ocupat în mod

special întreaga familie.

Celelalte secţii au fost realizate prin

acţiuni de colecţionare a obiectelor din

întreaga zonă a Năsăudului :, piese de port

popular, obiecte de uz casnic, oierit,

pădurărit, ceramică şi instalaţii de tehnică

populară : o moară, o pivă, darac etc.Toate

s-au făcut prin sacrificii şi eforturi

deosebite.

___________________________________________________________________________

38

Elena şi Nichifor Someşan cu cei doi fii ai lor,

Nuţu şi Călin

Ioan Someşan a fost preocupat în

acelaşi timp şi de organizarea casei

memoriale Liviu Rebreanu. Într-un interviu

pe care l-a dat în anul 1993, la el acasă,

vorbeşte despre un moment mai puţin

cunoscut, care aminteşte de intenţia lui de

a infiinţa muzeul Liviu Rebreanu : ,,

Asupra lui Liviu Rebreanu se aşternuse o

tăcere nedorită şi regretată de toţi. Am

gândit că era momentul să facem ceva. Am

înaintat dosar la unul, Vilinski, prim

secretar la raion. Era un fel de,, ţipţer’’,

adică ,,vinitură’’, cum zic năsăudenii, adus

de ape. Şi m-a chemat la el. Cum să-i faci

lui Liviu Rebreanu casă ?Alaltăieri a furat

flori din parc. Eu fac ochii mari. Pe urmă

înţeleg. Era aici unul pe care îl chema, tot

Liviu, profesor de gimnaziu. A vrut să ducă

flori la muiere, una, Malca, pe care o

lăsaseră soldaţii sovietici, pe aici, nu le

mai trebuia. Şi fusese pus la gazeta de

perete pentru nişte flori rupte din centrul

târgului. Dar primul secretar continuase

blajin :,,Uite, de ce nu-i faci dumneata

casă lui Viehman ?Ăsta era un speolog. M-

am dus atunci la Cluj, la Retegan. ,, Măi,

nu-ţi pot da nicio aprobare’’,îmi zice el.

Dar nici eu nu m-am lăsat. M-am dus la

Bucureşti. Era atunci un comitet pentru

aşezămintele culturale şi, acolo, era unul,

Stoian,care răspundea de muzee.Omul m-a

scos afară, pe coridor şi mi-a spus

părinteşte :,, Măi, uite ce-,i dacă vrei să

faci muzeul, du-te acasă şi fă-l’’Şi aşa am

făcut. M-am întors acasă, am înfiinţat un

comitet de iniţiativă cu bătrânii din

Năsăud, în care am băgat şi pe unul de la

partid, apoi am ridicat casa prin muncă

patriotică. Lemnele de construcţie le-am

furat din pădure. Acest lucru ni-l confirmă

şi profesorul Sever Ursa într-una din

întâlnirile noastre.Pentru lemne am fost

daţi judecată, dar până la urmă totul a

ieşit bine.

Despre felul în care a luat fiinţă acest

muzeu mi-a povestit şi soţia lui Nichifor,

Elena Someşan, care este încă în viaţă şi

locuieşte la Timişoara : ,,Îmi amintesc cât

de greu ne-a fost. N-aveam de nicăieri

niciun fel de sprijin material. Eu

pregăteam mâncare pentru muncitori şi mă

duceam din Năsăud pe jos până la Prislop.

Oamenii nu erau plătiţi, făceau un fel de

muncă voluntară. Eram bucuroşi că au fost

alături de noi. Nu pot să nu spun şi de

faptul că multe din obiectele care au

aparţinut lui Liviu Rebreanu le-am adus

prin propriile noastre eforturi de la Aiud,

printre care şi biroul său.

___________________________________________________________________________

39

Muzeul este construit după modelul casei

părinteşti, în 1956. Ideea a aparţinut unui

grup de profesori din care făceau parte :

Sever Ursa, Alexandru Husar, Gavril

Scridon, Septimiu Pop, Ioan Nichifor

Someşan, directorul muzeului din Năsăud

şi diacul din Prislop, Vasile Tabără.

Lucrările s-au desfăşurat într-un ritm destul

de alert, astfel că, la 2 iunie 1957, a avut

loc festivitatea de inaugurare a muzeului,

la care au participat : soţia scriitorului,

Fany Rebreanu, surorile, precum şi fiica,

Florica Puia Rebreanu .Cu această ocazie a

fost dezvelit şi bustul în gips, dedicat

scriitorului, realizat de profesorul Ioan

Nichifor Someşan, care în anul 1963 va fi

înlocuit cu unul de bronz, realizat de

sculptorul Romulus Ladea. O contribuţie

de seamă şi-a adus-o şi în ceea ce priveşte

reconstrucţia morii lui Coşbuc, având drept

model desenele lui Nichifor Someşan. În

1960, ocupă prin concurs un post de

muzeograf la Muzeul Banatului din oraşul

de pe Bega, devenind în scurt timp şef al

secţiei de artă.

În perioada 1962-1980 a predat

Istoria artelor la Universitatea de Vest din

Timişoara. Cursul de sistematica artei era

unicat pentru acea perioadă. Activitatea

desfăşurată la Timişoara este una din cele

mai fertile din punct de vedere al

exprimării ştiinţifice. În presa timişeană

publică numeroase studii şi articole dintre

care amintim: „Virgil Simionescu" (în

colaborare cu Gavril Blaga); „Gânduri la

o mare aniversare" (Centenar Brâncuşi); „

Comori ale picturii clasice româneşti"

(GheorgheTătărescu); „Două culmi ale

plasticii realiste: Nicolae Grigorescu şi

Ion Andreescu";„Expoziţia de grafică şi

afiş Iosif Molnar"; „Un titan al artei: 400

de ani de la moartea lui Michelangelo

Buonarroti"; „ Talente în plină afirmare",

„ Ceva despre real şi receptivitate" ş.a.

De asemenea, a publicat mai multe

articole în ziarul sârbesc „Pravda".

În anul 1980, profesorul Ioan

Nichifor Someşan a revenit la Năsăud Şi a

preluat iarăşi conducerea muzeului. Pe

firul vieţii lui apăruseră însă umbrele

neliniştii. A divorţat de soţie care a rămas

împreună cu cei doi fii la Timişoara.Călin,

profesorul de istorie îşi continuă activitatea

la o şcoală din acest oraş, iar pictorul Ioan

(Nuţu ) s-a stins din viaţă la o vârstă prea

timpurie, lăsând în urma lui o operă

deosebit de valoroasă De atunci, n-a mai

existat niciun semn de împăcare. El s-a

mulţumit că poate face ceva pentru Muzeu

şi pentru Năsăud. Şi s-a ţinut de cuvânt. Cu

modestie, fără să se laude prea mult, dar cu

talentul şi cu măiestria Domniei Sale,

artistul Ion Nichifor Someşan a realizat

câteva opere care vor rămâne peste ani şi

vor fi admirate de viitorii năsăudeni şi de

vizitatorii oraşului. în incinta Primăriei, pe

casa scărilor, mâna măiastră a desenat, în

vitralii, pe cei mai importanţi domnitori ai

noştri. Holul Primăriei este dominat de un

tablou de mari dimensiuni, care înfăţişează

simbolic istoria materială şi culturală a

oraşului şi a ţinutului grăniceresc. Alte

tablouri, in tempera, reprezintă supliciul lui

Tănase Tudoran, Nunta Zamfirei etc. La

Şcoala Generală „Mihai Eminescu", unde a

funcţionat vechea Şcoală Normală, a

desenat în vitralii efigiile celor mai vestiţi

dascăli ai şcolii. De asemenea, a desenat

vitralii la Liceul Silvic. Fântâna arteziană

din centrul oraşului, cu simboluri

năsăudene (roata de moară şi pălăria de

păun), este tot opera Domniei Sale. La fel

şi cele şapte muze de pe peretele estic al

Casei de Cultură „Liviu Rebreanu". A lăsat

urme artistice şi pe un perete din separeul

Restaurantului „Sălăuţa", unde îi plăcea să

poposească adeseori, semn că nimic din

ceea ce este omenesc nu i-a fost

străin.„Bolovanii" din parc sunt, într-un

fel, tot opera lui Ion Nichifor Someşan.

Aceşti„bolovani" i-a modelat cu studenţi

bucureşteni şi cu sprijinul fostului secretar

al Consiliului Popular Orăşenesc, juristul

Pompei Raus. Pentru toate acestea a primit

o insignă de Evidenţiat în înfrumuseţarea

oraşului. Prefera, după cum îmi spunea cu

ironie amară, un bon de butelie, obiect

foarte rar până în anul 1990.

Am vizitat de câteva ori

„găbânaşul" (atelierul) Domniei Sale din

casa de pe Valea Caselor. Avea acolo mai

multe tablouri cu scene şi peisaje din

Năsăud, cu portrete şi foarte multe

sculpturi, şi machete care puteau oricând

___________________________________________________________________________

40

alcătui o expoziţie originală, din care să se

vadă că artistul plastic Ion Nichifor

Someşan n-a făcut degeaba umbră

pământului.. Modest ca orice artist talentat

şi neînsetat de glorie, a refuzat cât a fost în

viaţă să-şi expună opera. N-ar fi târziu ca

moştenitorii să pună la dispoziţia

autorităţilor aceste materiale şi să se

organizeze o expoziţie într-o sală din

incinta Muzeului grăniceresc.

Nu putem încheia aceste rânduri

fără a aminti că mentorul spiritual al lui

Ion Nichifor Someşan a fost academicianul

Iuliu Moisil. Am aflat undeva o mărturisire

a marelui om de cultură năsăudean din care

reieşea că îl consideră drept urmaş al său

pe „tânărul student", pe atunci, Ion

Nichifor Someşan. Şi încrederea pe care

bătrânul savant i -a acordat-o a dovedit-o

pe deplin.

Modest şi pe neobservate, s-a retras

în lumea umbrelor la 18 sept. 2006 şi îşi

doarme somnul de veci în Comoară, la

umbra copacilor seculari, nu înainte de a-1

fi cinstit Consiliul Local, pentru întreaga şi

prodigioasa activitate desfăşurată, cu titlul

de Cetăţean de Onoare al Năsăudului.

Rodica DAROŞI

≈

Tudor Jarda, sufletul cântecului românesc

În galeria marilor oameni de cultură

care şi-au dedicat toată viaţa unui ideal

măreţ se numără şi profesorul univ. Tudor

Jarda. Este unul dintre compozitorii români

care s-a impus cu strălucire în viaţa

muzicală românească, fiind profesor,

dirijor, etnomuzicolog, compozitor, care şi-

a desfăşurat activitatea în oraşul Cluj-

Napoca.

S-a născut în oraşul de pe Someş, la

11 februarie1922, într-o familie care îşi are

originea în ţinutul năsăudean. Bunicul său

a fost din Sângeorz-Băi, iar mama din

Năsăud. Tatăl maestrului Ştefan Jarda, a

fost avocat, iar mama lui, Zoie era fiica lui

Grigore Pletosu, profesor de religie la

Liceul,, George Coşbuc’’ din Năsăud, unde

l-a avut ca elev pe viitorul poet George

Coşbuc.

În casa bunicului său Grigore, de

la Bistriţa, a stat trei ani, după care s-a

întors la Cluj, înscriindu-se la Liceul ,,

George Bariţiu’’.Aici a studiat vioara, cu

Ionel Şerban din Năsăud, profesor de

vioară şi violonist la Operă. După

terminarea liceului s-a înscris la

Politehnică, apoi la Conservatorul din

Timişoara, unde s-a refugiat în anul 1940.

Se întoarce la Cluj în 1945 şi îşi continuă

studiile la Conservator. Din anul 1949 este

numit profesor la Conservatorul din Cluj,

unde a predat teorie şi solfegii.

În 1955, împreună cu un grup din

Buureşti care dorea să refacă traseul

efectuat de Constantin Brăiloiu, în 1939,

când s-a realizat o mare culegere de

Folclor din Năsăud, Tudor Jarda i-a ajutat

pe aceşti culegători de folclor să găsească

interpreţi din Ilva Mică, Nepos, Leşu şi

Şanţ, iar în 1952 a fost la Leşu împreună

cu Sigismund Toduţă şi Dariu Pop şi au

realizat prima culegere de folclor muzical.

Acolo au auzit-o pe Maria Precup, o

talentată interpretă, cunoscută şi sub

numele de ,, privighetoarea din Leşu’’, dar

şi cântecele interpretate de localnici la

fluiere şi trişcă.

___________________________________________________________________________

41

Simţindu-se legat de aceste locuri,

între anii 1953-1956, Tudor Jarda a stăruit

să înfiinţeze un cor mixt, pe care l-a

alcătuit din 56 de persoane, femei şi

bărbaţi , având şi acompaniament de

fluiere. În comună exista o formaţie de

trişcaşi renumită în întreaga zonă. Cu acest

cor a obţinut premiul I pe ţară şi i-a dus

faima pretutindeni. Se îmbrăca în costum

popular, alături de leşeni , încât , era greu

să se deosebească de membrii corului.

Multe cântece şi

strigături pline de satiră şi

umor au fost principalele

lui surse de inspiraţie

pentru repertoriul a peste

40 de piese corale culese

şi armonizate de el. O

mare parte dintre acestea

îşi au originea în satul de

la poalele munţilor de

care s-a simţit atât de

apropiat sufleteşte. Sunt

demne de amintit

cântecele : S-ar ţinea

mândra de lume’’, Cum

nu-i badea pui de domn,

Mărita-m-aş, mărita,,

Dusu-s-a bădiţa, dus,

Săracu ,bărbatu-meu,

Haidaţi, haidaţi colăcari,

Mărită-te, mândruliţă, Foaie verde

toporaş’, Colo sus pe munte sus şi multe

altele , poartă amprenta graiului năsăudean

şi frumuseţea aranjamentului muzical

izvorât din talentul unui adevărat maestru.

Armonizarea corului a făcut-o în aşa

fel încât, din ansamblul celor patru voci ,

să realizeze, diferite combinaţii şi anume :

sopran singur, sopran-alt, sopran-alt-tenor,

sopran-alt tenor-bas şi başii singuri,

folosind şi un solist sau anumite versuri

cântate la unison de întreg corul, acolo

unde era necesar. Pentru fiecare cântec ,

Tudor Jarda găsea modalitatea cea mai

potrivită pentru a –i da culoare şi

frumuseţe muzicală. De pildă, pentru ,,

Cântecul găinii’’a ţinut seama de

strigătură, care nu este simplă şi a căutat

să-i găsească o intonaţie melodică..

Pentru a îmbogăţi coloritul piesei a

folosit acompaniamentul trişcaşilor, de la

început până la sfârşit. Deoarece specificul

acestui cântec este legat de o strigătură,

corul nu începe cântând , ci strigând : ,,

Uiu-iu găină grasă/ Ieri erai pe după casă’’.

Primele două strofe sunt strigate. O strofă

este strigată de tenor, cealaltă de bas,,

fiecare în registrul său, realizându-se în

felul acesta contrastul de timbru. Este un

anumit mod de a striga şi anume, strigătura

începe cu un salt de jos în sus, aproximativ

de un interval de o octavă. După această

parte, întreg corul

anunţă : ,, Printre meri şi

printre peri/ Cu găina ca

să meri,/ Faceţi-mi o ţâr

de cale/ Să vin la nănaşa

mare’’... după care vine

socăciţa, reprezentată de

o solistă : ,, Foaie verde

busuioc/ Faceţi-mi o ţâr

de loc,/ Că io vin cu

ceteraş,/ Cu găina la

nănaş’’. După alte două

strofe alternează corul şi

solista care începe

lăudarea bucatelor, la

care participă întreg

corul. Prin armonizarea

făută de Tudor Jarda,

cele 15 strofe sunt

prezentate sub 10

aspecte diferite de ansamblu, varietatea

bucăţii fiind îmbogăţită şi de trişcă.

Aceasta interludează cele trei părţi,

cântecul ilustrând perfect obiceiul local la

nunţile ţărăneşti. Efecte remarcabile le

obţine etnomuzicologul şi la cântecul

satiric ,, S-ar ţinea mândra de lume’’. În

acest cântec, fiecare vers este cântat de

solist şi reluat de cor, deoarece linia

melodică se păstrează în formă de canon la

cvintă. În cadrul celor patru voci, acest

canon este folosit între sopran şi bas.

Pe Tudor Jarda îl leagă de comuna

Leşu şi o relaţie de înrudire. Fiul său Pavel

Jarda, un maestru al artei plastice, s-a

căsătorit cu Delia Pralea, nepoată de frate a

Mariei Precup. Am putea spune că

muzicologul are o legătură specială cu

această localitate, că aici a găsit o

adevărată comoară a cântecului nostru

popular pe care l-a pus în tiparele unui

___________________________________________________________________________

42

aranjament muzical cum puţini au făcut-o

până la el.

Preocupat mereu de cercetarea

folclorului muzical, Tudor Jarda îşi

continuă anchetele

şi pe Valea Bârgăului de unde a cules

motivele din,, Nunta Ţărănească’’, iar din

folclorul năsăudean a preluat piese corale

culminând cu suita I năsăudeană, poem

coral cu orchestră

Prin renumitele sale creaţii a fost

supranumit de către specialişti ,,

humuleşteanul din Năsăud’’.pe care l-a

preocupat folclorul din zona de origine a

părinţilor şi a bunicilor săi, dar şi din

Maramureş şi Bihor..

Vasta creaţie a maestrului cuprinde :

Opere, Balete, Tablouri coregrafice,

Lucrări simfonice, Muzică de cameră 50 de

lieduri, circa 200 de piese corale, poeme

corale, muzică de scenă, muzică pentru

teatru de păpuşi, muzică religioasă, lucrări

didactice şi ştiinţifice.

S-a stins din viaţă la 13 august 2007

în vîrstă de 85 de ani şi a fost înmormântat

în Cimititul Central din Cluj-Napoca,

rămânând în conştiinţa celor care l-au

cunoscut ca unul dintre acei oameni care

au făcut legătura dintre generaţia de vârf a

culturii româneşti moderne şi generaţia

contemporană. Pavel Jarda spune că

singura modalitate de a păstra printre noi

amintirea tatălui său, este de a-i cânta şi

asculta operele.

În semn de respect şi de o aleasă

apreciere pentru tot ceea ce a făcut în

domeniul larg al activităţii sale muzicale,

multe instituţii din judeţul Bistriţa-Năsăud

şi Cluj- Napoca poartă cu onoare numele

său. La 90 de ani de la naşterea sa, la

Bistriţa şi la Cluj-Napoca, dar şi din

întreaga ţară, au fost organizate activităţi

omagiale care au evocat personalitatea

acestui mare om de cultură. În anul 2012 a

fost lansat Proiectul ,, Tudor Jarda -90 de

ani’’, care cuprinde o serie de activităţi

dedicate personalităţii omului care a iubit

folclorul şi l-a transpus în operele sale, a

dat lumii o comoară a sufletului romănesc.

Prof. Florin Nicolae ŞINCARI

Cuvânt la înmormântarea unui mare profesor

Scrisoare ţie, GRIGORE MARŢIAN, exponent de

seamă al învăţământului năsăudean

Faci parte din aleasa galerie a

profesorilor năsăudeni de limba şi

literatura română care au obţinut rezultate

remarcabile în activitatea la catedră, cu

particularitatea că , pe parcursul celor

aproape cinci decenii dedicate

învăţământului, ai parcurs un traseu

profesional punctat de multe secvenţe

manageriale, de îndrumare şi control.

Ai avut fericirea de a te număra

printre puţinii care au urmat succesiv

cursurile celor două instituţii şcolare de

elită ale Năsăudului, câte 4 ani fiecare :

mai întâi ciclul gimnazial la Liceul

grăniceresc (1943-1947 ), apoi Şcoala

pedagogică mixtă, absolvită în 1951, fiind

repartizat şi funcţionând un deceniu ca

învăţător la Dumitra şi Cepari.

Atras de misterele şi mirajul ,,patriei

de cuvinte’’, după absolvirea Facultăţii de

Filologie a Universităţii,, Babeş-Bolyai’’

din Cluj-Napoca, ai devenit colegul de

breaslă al neuitatului şi declaratului tău

model didactic – Octavian Ruleanu, căruia

i-ai veşnicit numele în cartea ,,Himere din

Ţara cu dor’’, împreună cu profesorul Ioan

___________________________________________________________________________

43

Lăpuşneanu şi colonelul dr. Vasile Tutula,

cu sprijinul Uniunii Comunelor

Grănicereşti Năsăudene.

Parcursul carierei de profesor de

limba română şi metodică în ciclurile

preşcolar şi primar s-a reflectat ca într-o

oglindă fidelă, prin inversiune : mai întâi,

13 ani în Liceul Pedagogic ( mereu cu

atribuţii directoriale ) şi apoi 14 ani în

Liceul ,,George Coşbuc’’. Destinul a vrut

ca în 1982 să te desparţi de farmecul

activităţii de formare a învăţătorilor şi

educatoarelor. O fractură dureroasă,

vindecată ca prin miracol, după

un an, căci la 1 sept1983

profilul pedagogic, recuperat

de la Tg. Mureş, atras parcă

magnetic, te-a urmat în liceul,,

George Coşbuc’’.

Ai regăsit cu sensibilitate

şi pasiune, cu exigenţă şi

disimulată înţelegere, universul

mirific al lecţiilor metodice şi

practicii pedagogice din

grupele şi clasele de aplicaţie,

având o contribuţie esenţială la

inserţia rapidă şi la standardele

ridicate ale profilului, în noul şi

dinamicul liceu teoretic.

La clasele tale, multe dintre ele de

profil pedagogic, ai ştiut să îmbini

comunicarea cu activizarea, să te ocupi

eficient de fiecare categorie de elevi pentru

a le sprijini progresul în cunoaştere, dar şi

să aduci lauri liceului prin 8 performanţe la

nivel naţional : 2 premii III, 2 premii

speciale şi 4 menţiuni la Olimpiada

naţională de limba şi literatura

română,,Mihai Eminescu’’.

Ca director al Liceului Pedagogic, te-

ai implicat în acţiunea de valorificare a

ideilor pedagogice ale lui Sandu Manoliu

prin organizarea de deplasări ale elevilor

pedagogişti în adevărate misiuni culturale

în comunităţile rurale şi excursii de studii

îmbinate cu schimburi de experienţă la

Cluj-Napoca, Baia Mare şi Braşov, mult

apreciate de elevi. Ne-o mărturiseşte astăzi

directorul unei renumite şcoli rurale : ,,O

dulce amintire a celor mai frumoşi ani ai

tinereţii – formare iniţială riguroasă : relaţii

cu colegii, prietenii, amintiri din practica

pedagogică, din cea agricolă, din

deplasările efectuate cu ansamblul folcloric

în ţară şi peste hotare, repetiţii, concursuri

şi competiţii, spectacole de teatru şi operă

la Cluj-Napoca, regrete şi speranţe...’’

- atmosferă serioasă, uneori prea

serioasă (cu gimnastică de înviorare,

uniformă, cămaşă albă şi albastră, cravată,

număr matricol la vedere, bilete de voie,

serviciu la bucătărie, deşteptarea şi

stingerea la ore fixe, meditaţii, etc. ), cu

modele – tipar imprimate în sufletele şi

minţile noastre.

Aşa credeam atunci,

aşa respectăm şi căutăm

acum profesori model,

veniţi parcă din alte lumi.

Am avea nevoie de dânşii

chiar şi azi : să-i

întrebăm, să le prezentăm

noi conjuncturi

pedagogice, să ne arate

direcţia bunelor practici.

Pe unii – tot mai

puţini îi mai întâlnim, îi

privim cu respect şi

recunoştinţă, pe alţii îi

găsim doar în ,,albumele

sufletului’’ (Cornel Urian

– promoţia1979 ).

Direct implicat ai anilor ‚70 ai

proiectat şi coordonat amplul ciclu de

manifestări dedicat aniversării în 1977 a

200 de ani de învăţământ pedagogic,

experienţă care a fost valorificată în 1988

şi în Liceul,, George Coşbuc’’ (cu prilejul

sărbătoririi a 125 de ani de la înfiinţarea

acestuia ).Ai avut bucuria de a fi părtaş,

toamna trecută, şi la Jubileul de 150 de ani,

fiind invitat să evoci, în filmul documentar

de televiziune realizat direct –TV

BISTRIŢA,amintirile vii ale adolescenţei

tale năsăudene.Îţi mulţumim că ne-ai dăruit

prin verbul tău de aleasă vibraţie, clipe

emoţionante, de neuitat.

Membru activ al colectivului didactic,

responsabil al catedrei de limba şi

literatura română, ai demonstrat că

adevăratul atelier al profesorului rămâne

sala de clasă şi nu biroul directorului unde,

pentru un profesor dedicat şi perfecţionist,

grijile sunt întotdeauna multe, iar

Prof. Grigore Marţian

___________________________________________________________________________

44

realizările plătite scump prin stress şi

efecte ascunse ale exigenţei.

Recompensele virtuale şi onorifice –

tot mai anacronice în acest debut de nou

mileniu – ale acestor jertfe didactice, vin,

dacă vin, doar peste ani ; ca în exemplul

unuia dintre absolvenţii polivalenţi ai

promoţiei 1982, învăţător, poet, profesor

de matematică şi consilier ministerial

:,,Pedagogicul, cum îi spuneam noi, a fost

pentru mine centrul de greutate al formării

mele intelectuale. Cele mai multe şi mai

bune lucruri le-am învăţat aici şi toate

acestea m-au marcat decisiv mai târziu :

începuturile marilor lecturi fundamentale

mi le-am făcut aici, apropierea de ştiinţă

am făcut-o aici, o anumită atitudine

existenţială mi-am însuşit-o aici. Faţă de

toţi profesorii şi învăţătorii cu care am

venit în contact am calde aduceri aminte

(ţin să menţionez pe literatul Marţian

Grigore, ca un profesor plin de tact,

înţelegere şi verticalitate’’ (Marcel

Săsărman, Mircea Măluţ, promoţia 1982 ).

Ai îndeplinit neobosit un evantai

amplu şi diversificat de funcţii de mare

utilitate pentru :

- educaţia şcolară : inspector de

specialitate, lector şi evaluator la formarea

continuă a învăţătorilor şi educatoarelor,

coordonator şi preşedinte de comisii de

gradul didactic I, profesor metodist al

Inspectoratului Şcolar Judeţean, diriginte şi

organizator de lectorate cu părinţii ;

- activităţile culturale în liceu

(programe artistice, montaje literare,

sprijinirea elevilor – redactori ai revistelor

şcolare ) dar şi la nivelul oraşului năsăud şi

judeţului (ca întâiul secretar după 1990 şi

preşedinte al comisiei de cenzori a

Despărţământului Năsăud ASTRA,

organizator de acţiuni de lansări de carte,

înfiinţare de cercuri ASTRA, comunicări la

simpozioane astriste ; redactor la revista

Tribuna ideilor, membru al conducerii

Editurii,,George Coşbuc’’ )

- publicistică prin colaborări : la ziare

(Răsunetul, Mesagerul Bistriţa, Plaiuri

Năsăudene, )reviste (Arhiva Someşană şi

Tribuna ideilor – la Năsăud şi Virtus

Romana Rediviva la Cluj-Napoca ), la

elaborarea alături de profesorul Ioan Seni a

Dicţionarului culturii şi civilizaţiei

populare a judeţului Bistriţa-Năsăud, volI,

Ţara Năsăudului ;culminând cu editarea

cărţii de autor ,,Idei pedagogice ale şcolii

năsăudene- şi alte însemnări’’, în

colaborare cu fiinţe dragi : învăţătoarea

Florica Marţian şi profesoara Ana Daniela

Vasilichi. Ai fost distins cu Diploma de

excelenţă a Ministerului Educaţiei şi

Cercetării, cu titlurile de Profesor fruntaş

şi Cetăţean de onoare al oraşului Năsăud.

De noi toţi şi de toate te desparţi

acum, lăsând în urma ta imaginea unui soţ,

părinte şi bunic minunat, coleg şi prieten

desăvârşit, om al cetăţii modest dar

implicat, un adevărat simbol al pedagogiei

inimii, sintagmă care îţi era atât de dragă.

Te duci în sferele înalte, unde nu vei

mai putea preda gramatică şi tehnica

eseurilor, nici cultiva savoarea lecturii.

Portretul tău va locui de acum în multe

albume ale sufletului. Ne este greu, dacă

nu imposibil să rostim ADIO.

Pentru că prin ideile pe care le-ai

zidit în conştiinţele şi caracterele ucenicilor

tăi şi le-ai făcut publice prin scrierile tale,

vei rămâne veşnic în spaţiul cărturăresc al

Năsăudului, marcat de conservatorism

secole de-a rândul, dar deschis spre

înnoirile noului mileniu.

Aşa cum ne lasă să înţelegem o

postare pe internet din aceste zile, în care

casa sufletului tău mai este încă printre noi,

,,Astăzi m-a copleşit tristeţea, pentru că un

veritabil dascăl, dirigintele meu, a trecut în

nefiinţă. Cu toate că de vârsta generaţiei

noastre îl despărţeau anii mulţi, profesorul

nostru ne-a format, dăruindu-ne cunoaştere

şi înţelepciune ; îi mulţumesc că mi-a dat

şansa de a descoperi în domnia sa-

întruchiparea idealului meu profesional.

Dumnezeu să-l odihnească !

(Călina Ioana Suciu Fiscutean, promoţia

1997 )

Luşca Năsăud, 15 aprilie 2014

Gheorghe PLEŞ

___________________________________________________________________________

45

III. ANIVERSĂRI, COMEMORĂRI :

2014 - anul aniversar al academicienilor năsăudeni

Nicolae Drăganu1, născut la Zagra,

în 18 febr. 1884 – decedat în 18 dec. 1939,

la Cluj. Şcoala primară - în comuna natală,

cursurile liceale - la Gimnaziul din Năsăud.

Urmează Facultatea de Litere din

Budapesta, unde obţine şi doctoratul

(1906) cu tema Compunerea cuvintelor

româneşti. A lucrat ca profesor la

Gimnaziul Superior Românesc din Năsăud,

în anii 1906-1907, iar din 1917 este numit

docent la Catedra de Limba şi Literatura

Română de la Universitatea Maghiară din

Cluj, unde, după Marea Unire din 1918 va

urca toate treptele didactice: decan al

Facultăţii de Litere şi Filozofie, rector al

Universităţii din Cluj, precum şi preşedinte

al Secţiunii literare al Asociaţiunii

ASTRA, membru în Comitetul Central al

Asociaţiunii, preşedinte al Secţiei române

de lingvistică, primar al Clujului, membru

al Academiei Române. S-a dedicat

cercetării ştiinţifice. La Năsăud a realizat

câteva studii lingvistice şi filologice

importante: Limbă şi istorie, Asperităţi

sintactice, Principiile care ne-ar servi de

bază la studierea şi clasificarea cuvintelor

compuse, Două manuscripte vechi

Codicele Todorescu şi Codicele Marţianu

– studiu şi transcriere de Nicolae

Drăganu. Este coautor la Istoria Şcoalelor

năsăudene din 1913, cu Virgil Şotropa.

Rămâne în cultura şi istoria românească

prin Românii în veacurile IX-XIV pe baza

toponimiei şi onomasticii, 1933 sau

Elemente de sintaxă a limbii române şi

1 T Tanco, op. cit., p. 50-52; Elena Macavei,

op. cit., p. 320-321 şi 397; Acad. D-tru Protase, Nicolae Drăganu, în „Studii şi cercetări etnoculturale”, vol. II, Bistriţa, 1996, p. 67-74; dr. Ironim Marţian, Filologul şi lingvistul Nicolae Drăganu (1884-1939), în Almanah cultural-ştiinţific „Virtus Romana Rediviva”, Cluj-Napoca, nr. 1, 1996, p. 6-12; dr. Gh. Pleş, op. cit.,p. 472-474.

Istoria sintaxei, tipărite postum în 19452. A

colaborat la numeroase reviste:

Transilvania, Luceafărul, Pagini literare,

Orientul român, Solia satelor, Revista

Bistriţei, Dacoromania, Anuarul

Institutului de Istorie Naţională, Revista

filologică, Buletinul Societăţii

numismatice, Arhiva Someşană ş.a., iar

după anul 1919 a editat texte vechi, studii

de toponimie, lexicologie, gramatică,

literatură veche şi istoria limbii. În

Toponimie şi istorie a dorit să stabilească

originea lingvistică a toponimelor din

Valea Someşului. A participat la dezvelirea

bustului „George Coşbuc” de la Năsăud în

anul 1926. Pentru meritele sale a fost

răsplătit şi cu Ordinul „Coroana

României” în grad de Mare Ofiţer şi

Comandor (1920), Crucea de aur

poloneză, Ordinul cehoslovac Leul alb3.

Savant de talie europeană, reputat filolog şi

lingvist de largă cuprindere… va continua

să rămână peste timp o personalitate de

mare prestigiu şi incontestabilă autoritate

ştiinţifică4. A fost membru în Comitetul

Central al ASTREI (1920, 1923, 1930,

1935), membru în Secţiunea Literară

ASTRA (1912) şi preşedinbtele ei (1935)

Prin grija Despărţ. Năsăud al ASTREI i-au

fost dezvelite în satul natal o placă

comemorativă (1994) şi un bust donat de

medicul Gh. Traian Dascăl din Năsăud,

fondator al ASTREI (2005). Primeşte

calitatea de membru corespondent al

Academiei Române în 4 iunie 1923 şi de

membru activ la 20 mai 19395.

2 „Arhiva Someşană”, nr. 28, Năsăud,

1940, p. 464-490, Istoria şcoalelor năsăudene”, p. 352. 3 „Arhiva Someşană”, nr. 28, p. 478.

4 Dumitru Protase, op. cit.

5 Analele Academiei Române, Dezbaterile,

Tomul LIX, 1938-1939, Bucureşti, 1940, p. 181-182.

___________________________________________________________________________

46

Liviu Rebreanu6, născut la

Târlişua, în 27 nov. 1885 – decedat la 1

sept. 1944, la Valea Mare, jud. Argeş,

reînhumat la Bucureşti. Clasele elementare

le face la Maieru, iar două clase de liceu la

Năsăud, după care urmează Şcoala civilă

maghiară din Bistriţa. Despre

anii petrecuţi la Năsăud va

vorbi cu recunoştinţă într-o

scrisoare adresată directorului

acestuia, Aurel Şorobetea în

anul 1939: Liceul grăniceresc

din Năsăud pe care-l

conduceţi şi reprezentaţi cu

atâta înţelegere şi însufleţire,

mi-a dăruit primele

îndrumări de literatură

românească. Amintirile cele

mai dragi, acele ale

copilăriei, mă leagă

indisolubil de instituţia d-

voastră…7. Urmează apoi Liceul militar

din Şopron, iar la absolvire se înscrie în

Academia militară din Budapesta (1903-

1906). Rămâne 2 ani la Gyula ca ofiţer de

honvezi, după care se retrage în Valea

Someşului, unde va lucra ca ajutor de notar

la Nimigea, Nepos şi Măgura Ilvei. În anul

1909 va trece Carpaţii în România, nu

înainte de a participa la adunarea

Despărţământului Năsăud al Astrei de la

Ilva Mare şi Adunarea anuală a

Asociaţiunii de la Sibiu, de unde va pleca

la Bucureşti, ajutat de astriştii şi primarul

din Sibiu8.

6 T Tanco, op. cit., p. 61-63; Elena Macavei,

op. cit., p. 333 şi 398; Prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate, Liviu Rebreanu, în „Studii şi cercetări etnoculturale”, vol. II, Bistriţa, 1996, p. 141-145; dr. Gh. Pleş, op. cit., p. 467-470. 7 Traian Pavelea, op. cit., p. 236-238.

8 Prof. univ. dr. Ironim Marţian, Liviu

Rebreanu şi Astra, în „Plaiuri năsăudene”, nr. 22, 1995, Năsăud, p. 3; Ureche Virgil, Rebreanu, Astra şi ilvenii, în „Plaiuri năsăudene”, nr. 22, 1995, Năsăud, p. 1-2; Pavel Berengea şi Ştefan Sas, Liviu Rebreanu la Ilva Mare. 100 de ani de la debutul literar, editura Napoca Star, 2008, 88 pag; Sever Ursa şi Mihail I Vlad, Constelaţia Liviu Rebreanu, editura Macarie, Târgovişte, 1994, 50 pag.

Se va angaja reporter la „Ordinea”,

iar mai târziu, secretar de redacţie la

„Falanga literară şi artistică”. Ajunge

secretar literar la Teatrul Naţional din

Craiova şi tot aici se căsătoreşte cu Fanny

Rădulescu (1912). Revenit la Bucureşti

scoate revista „Scena”, va

publica proză scurtă:

Frământări – 1912;

Colaborează la Rampa, Ziua,

Scena, Universul literar,

Viaţa românească, Adevărul,

Sburătorul. Refuză

mobilizarea în război şi se

refugiază la Iaşi unde este

privit cu suspiciune. Aici se

va naşte romanul-jurnal

Calvarul. Iniţiază Mişcarea

literară şi România literară9.

A fost director al Teatrului

Naţional din Bucureşti;

secretar, vicepreşedinte şi preşedinte al

Societăţii Scriitorilor. A condus Direcţia

pentru Educarea Poporului, timp în care

era şi preşedinte al Secţiunii literare

ASTRA (1935). Va publica pe rând:

Golanii – 1915; Mărturisiri – 1916;

Răfuiala – 1919; Calvarul – 1919; Ion –

1920, roman răsplătit cu premiul

„Năsturel-Herescu” al Academiei Române;

Pădurea spânzuraţilor – 1922; Adam şi

Eva – 1925; Ciuleandra – 1927; Crăişorul

– 1929; Răscoala – 1932; Jar – 1934;

Gorila – 1938; Amândoi – 1940. A scris şi

teatru – Plicul, Cadrilul, Apostolii,

Osânda; În anul 1929 primeşte Premiul

Naţional pentru proză. La propunerea lui

Mihail Sadoveanu a fost ales membru

activ al Academiei Române în şedinţa

din 25 mai 1939. Discursul de recepţie l-a

rostit în cadrul acestui for la 29 mai 1940 şi

se intitula Laudă ţăranului român, o

adevărată pledoarie pentru calităţile

statornice ale neamului românesc reflectate

în comportamentul şi atitudinea ţăranului

român. La Năsăud a fost prezent în anul

1926 la dezvelirea bustului poetului

George Coşbuc, având un cuvânt de

9 Traian Pavelea, op. cit., p. 238

___________________________________________________________________________

47

superbă admiraţie faţă de poetul

năsăudean: Pentru noi scriitorii, Coşbuc

înseamnă gloria literară ideală

Romancierul are, încă din anul

1957, Casă memorială la Prislop şi Muzeu

memorial la Maieru – locuri în care

muzeografii Mihai Martin (ulterior - Valer

Ilovan) şi Sever Ursa prezintă cu mult

profesionalism viaţa şi opera scriitorului,

turiştilor interesaţi, iar la Ilva Mare şi

Măgura – două plăci dezvelite de Astra

ilveană (1995) în cadrul Adunării anuale a

Despărţământului năsăudean. Tot în cadrul

serbărilor Astrei au fost dezvelite două

busturi “Rebreanu” la Şcoala Generală cu

acelaşi nume din Beclean (unul în interior

şi altul în exteriorul şcolii) şi un bust în

interiorul Şcolii din Ilva Mare – busturiile

fiind opera sculptorului Vlad Prună şi

donate de medicul năsăudean Gh. Traian

Dascăl, ca semn de preţuire a scriitorului şi

a operei sale. Alţi donatori locali s-au găsit

în Maieru care au depus un bust “Rebreanu

în sala “Rebreanu” din Muzeul “Cuibul

visurilor”. Un bust “Rebreanu” a fost

dezvelit la Casa de Cultură din Năsăud,

bust donat de senatorul Ioan Aurel Rus, la

festivităţi fiind prezent şi liderul PRM –

Corneliu Vadim Tudor

Ioan SENI

IV. FILE DE ISTORIE :

Un simbol al demnităţii ,,

Memoria devine factor de referinţă a existenţei noastre

doar atunci când este depozitara elementelor

semnificative esenţiale, purtătoare de sens, din trecut”.

Doina Cornea

Disidenţa profesoarei clujene Doina

Cornea a fost motivată, după propria-i

mărturisire, ,,ca o pledoarie pentru adevăr”,

ca un răspuns pentru ,,nostalgia nemuririi”.

De aceea şi paginile de jurnal ale

autoarei, din volumul ,,Jurnal-ultimile

caiete” (,,Fundaţia Academia Civică”,

2009), păstrează acelaşi ,,caracter înalt

spiritual, aproape desprins de contingent”,

parcă fără legătură cu ceea ce i se întâmpla

disidentei zi de zi, observă Ana Blandiana,

prefaţatoarea cărţii semnalate. Juralul,

prima parte a volumului, reconstituie prin

,,însemnări aproximative”, pe baza

informaţiilor difuzate de postul de radio

,,Europa Liberă”, ultima perioadă a

disidenţei Doinei Cornea, anii 1988-1989.

Tema acestor pagini de jurnal este

,,de unde vine răul şi cum putem să i ne

opunem” (Ana Blandiana). Jurnalul se

transformă deseori într-o meditaţie tip

eseu, despre libertate, despre libertatea

interioară a individului, în special, despre

sinceritate, despre rolul intelectualului în

vremuri de opresiune, despre vinovăţia

colectivă sau personală, despre laşitate,

despre speranţă, despre raporturile noastre

cu Dumnezeu.

Doina Cornea se regăseşte pe sine,

eliberându-se de frică, de laşitate, întâi

printr-o analiză sinceră a traseului său

existenţial, începând de la copilărie şi până

în anii opoziţiei anticeauşiste. Totul se face

din perspectiva unui ,,orizont moral”

creştin, de neparticipare la neadevăr.

Sursele răului sunt identificate atât în plan

personal, autobiografic, cât şi la nivelul

societăţii româneşti din ultimii ani ai epocii

ceauşiste, dominată de ,,omul de

suprafaţă”, condiţionat ,,de senzorialitate,

___________________________________________________________________________

48

instinctualitate”. Sunt descifrate

semnificaţiile autobiografice ale întâlnirii

ei cu răul, în copilărie şi reacţiile sale faţă

de acesta. Răul, remarcă Doina Cornea, ar

avea două ipostaze: una istorică, şi una

interioară, individuală,

în funcţie de existenţa

istorică a individului şi

de cea personală,

,,esenţială”, ancorată

,,în Eterna iubire de

Dumnezeu”. Sub vremi

potrivnice autoarea s-a

autoconstruit, prin

autenticitate, prin

sinceritate, prin iubire

faţă de semeni,

conştientă că doar

,,bunătatea Divină” a

salvat-o de la prăbuşire,

de multe ori fiind ,,pe muchie de prăpastie

între bine şi rău”.

Doina Cornea a dovedit prin

exemplu personal că răul nu este

atotputernic: ,,în faţa unei rezistenţe ferme,

în faţa adevărului intratabil, violenţa,

minciuna şi ura îşi pierd siguranţa” (Ana

Blandiana). Între scrutarea trecutului făcută

ca un fel de spovedanie sinceră, şi viitorul

,,presimţit sau prefigurat prin speranţă”,

Doina Cornea, a urmat recomandările lui

Constantin Noica (pe care l-a întâlnit la

Păltiniş), de a se smulge ,,din cercul vicios

al devenirii întru devenire, al închiderii,

care nu mai aspiră să se deschidă”, pentru a

intra pe orbita ,,devenirii întru fiinţă”,

răspunzând astfel ,,mereu chemării unei

spiritualităţi mai vaste”

Condusă de aceste principii a rezistat

şicanărilor miliţienilor şi ale securităţii,

apostrofărilor colegilor care au exclus-o de

la catedra de franceză a filologiei clujene.

A privit cu seninătate trădarea

intelectualităţii româneşti, a scriitorilor,

preocupaţi să fie publicaţi, decât să scrie

,,ceea ce gândesc şi simt cu adevărat”.

Disidenţa sa nu a fost un ,,spectacol”

pentru alţii, ci un răspuns dat ,,nostalgiei

mântuirii”, refuzând să trăiască asemenea

unui ,,vierme”. De aceea a aderat la

mişcarea lui Paul Goma, s-a solidarizat cu

muncitorii revoltaţi la Braşov în 1987, se

va adresa Papei Ioan Paul al II-lea,

solicitându-i sprijin pentru libertatea

Bisericii Greco-Catolice, a luat apărarea

poetei Ana Blandiana căreia i s-a interzis

să publice, s-a opus distrugerii satelor

româneşti. A simţit din

plin gustul desolidarizării

cu protestele sale, i-a

înţeles pe cei care au

renunţat, care s-au dezis

de ea din cauza unor

infernale presiuni (Teohar

Mihadaş). A avut alături

pe cei doi copii şi pe soţul

ei. A împărtăşit direct sau

indirect disidenţa sa cu

studenţii săi

determinându-i să traducă

din opera lui Paul Goma,

le-a prezentat opera lui

Mircea Eliade, i-a avertizat să nu creadă în

intelectualul român, aparţinând unei

,,generaţii a compromisului”. Îi înţelege pe

colegii de facultate forţaţi s-o excludă din

rândurile lor, îl iartă pe rectorul Ion Vlad,

fiindcă are tăria să-şi ceară iertare, este

încurajată de cei care au recunoscut că au

învăţat carte de la dânsa, este îngrijorată de

soarta celor care au semnat scrisorile sale.

Arestată, maltratată, ameninţată: ,,Aici o să

putrezeşti 15 ani, în zeghe ai să mori”, îşi

păstrează curajul, demnitatea, alimentându-

şi tăria morală din exemplul unor mari şi

demne modele: ,,va fi o mare onoare

pentru mine să mor în zeghe cum au murit

Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, episcopii

greco-catolici”.

O emoţionează gesturile unor

anonimi. Când autobuzul nr. 46 trecea pe

lângă casa profesoarei, călătorii întorceau

capurile spre curtea ei. Intr-o zi cineva a

strigat din autobuz ,,onor la dreapta”.

Crezând că va rămâne la fiica ei emigrată

în Franţa, în 1984 securitatea îi permite să

o viziteze. A revenit în ţară şi a continuat

lupta cu regimul ceauşist. În 1990, după ce

a părăsit FSN-ul de la Bucureşti, dându-şi

seama de revenirea la putere a comuniştilor

şi a securiştilor, a fost din nou ameninţată,

urmărită, până în 1994. Forţa disidenţei

sale şi-a avut izvorul în rugăciune, în

introspecţie, în spirit, comportamentul ei

___________________________________________________________________________

49

amintind de martiriul celor şapte episcopi

greco-catolici, morţi în puşcăriile

comuniste.

Mai bine de un deceniu, remarcă

poeta Ana Blandiana, Doina Cornea ,,ne-a

ţinut locul tuturor”, a salvat

compromisurile noastre, laşităţile noastre,

în faţa lumii şi a conştiinţei noastre.

Doina Cornea readuce în atenţie

nevoia de memorie, de cunoaşterea a

adevărului despre perioada regimului

ceauşist: ,,Memoria devine factor de

referinţă a existenţei noastre doar atunci

când este depozitara elementelor

semnificative, esenţiale, purtătoare de sens,

din trecut”.

Ioan Radu ZĂGREANU

≈

Preotul Augustin Pop, martiriul de la poalele

Heniului

La 113 ani de la naștere (26

noiembrie 1901) și 70 de la martiriul din

10 octombrie 1944 ne plecăm cu pioșenie

în fața memoriei Preotului Iconom

Stavrofor Augustin Pop, martir al Văii

Bârgăului care, de la instalarea lui în

parohia Mijlocenii Bârgăului la 26

septembrie 1926 și până la deces în 8

martie 1985 și-a împletit destinul cu cel al

credincioșilor săi pe care nu i-a părăsit

niciodată și mai ales în vremuri de restriște

(cedarea Ardealului de Nord).

Prin acest demers îndeplinim, în

primul rând, o îndatorire creștinească, de

suflet dar în același timp și pe aceea

patriotică de a nu lăsa vălul uitării să

acopere, în istorie acele oribile fapte

Descendent al mai multor familii de

preoți sălăjeni, pe linie paternă și maternă,

Augustin Pop a văzut lumina zilei

în comuna Bozna, Jud.Sălaj. Copilăria și-a

petrecut-o în satul Bălan, unde tatăl său era

preot, alături de frații săi, rămași de mici

orfani de mamă.

A învățat la școala din sat și din Zalău

ulterior la Jasbereny(Ungaria de azi),

Gherla, Cluj și apoi la Academia Teologică

Andreiană din Sibiu(1921-1925).La Cluj

este absolventul primei promoții (1920-

1921) de după Marea Unire, a Școlii

Normale de Învățători, oraș în care va

reveni după, terminarea Teologiei, în 1925,

ca pedagog. Cuvintele Apostolului Pavel

către Timotei(3-4): ”Slujba ta fă-o deplin”

i-au marcat activitatea de o viață,

consolidate la orele de curs de către fostul

său profesor de la Academia Andreiană din

Sibiu Nicolae Colan, ulterior Episcop al

Clujului și Mitropolit al Ardealului.

S-a căsătorit în 1926 cu Rafila

Bârsan învățătoare în satul Lunca,

Jud.Bistrița Năsăud, fiică de preot

memorandist, absolventă și ea a Școlii

Normale din Cluj în 1923. Orfană de tată a

răzbit în viață prin muncă multă și

învățătură. Născută pe 2 februarie 1904 a

cincea din cei nouă copii ai preotului Ioan

Bârsan din Roștior, Județul Bistrița-

Năsăud, deviza ei:”roagă-te și muncește” a

dat roade valoroase. Sub îndrumarea ei s-

au format promoții numeroase de țărani,

meseriași, militari, medici, ingineri,

profesori etc. Pe plan profesional a obținut

toate gradele didactice posibile atunci:

gradele II și I, gradație de merit și grad

___________________________________________________________________________

50

superior. A plecat la cele veșnice în anul

1982.

Ca preot și

învățătoare s-au

implicat total în viața

satului înțelegând că

aceasta era menirea

lor, de a lumina

mințile și sufletele

credincioșilor ”din

leagăn până la

mormânt”.

Anii de după

Marea Unire au fost

rodnici și pentru ei ca

pentru întreaga

Românie. Patriotismul și forța tinereții și

le-au pus pe plan local în slujba propășirii

neamului: edificarea școlii, renovarea

bisericii dându-i o formă nouă, corul

țărănesc pe patru voci cu care, în afară de

slujbele religioase din biserica satului, au

participat la sfințiri de biserici, la serbări

patriotice, colindat(războiul i-a împiedicat

să ajungă la Radio București unde erau

invitați), Reuniunea Femeilor ”Sfânta

Maria”, Oastea Domnului, construirea

Căminului Cultural, țesături și cusături cu

motive populare pentru biserică, clopot

nou, cărți noi de cult pentru strană și altar,

două albume cu cusături populare adunate

din Mijloceni și multe altele. În casa lor au

crescut frații mai mici, câțiva nepoți, tineri

care învățau cântările bisericești, cei care îi

ajutau în gospodărie și a trăit mama

văduvă. Își dorm somnul de veci în umbra

altarului bisericii din Mijlocenii Bârgăului.

Activitatea culturală și patriotică nu

s-a încheiat în 1940 ci a continuat și după,

cu speranța reîntoarcerii Ardealului de

Nord în sânul patriei mamă. Preotul a

rămas în fruntea credincioșilor,

îmbărbătându-i și împlinindu-și toate

îndatoririle sacerdotale.

În 1944 au început să fie arestați preoți, meseriași de pe toată Valea

Bârgăului, să fie duși la Prund și Bistrița

anchetați și eliberați ulterior de către

autoritățile maghiare încă prezente în

teritoriu. Nu se știe ce acuzații li s-au adus

dar, sigur, vina lor cea mare a fost

patriotismul și

delațiunea unor cozi de

topor locale. Mulți s-au

ascuns în munți sau au

plecat mulți scăpând de

o moarte sigură. Preotul

Augustin Pop a rămas

deși știa bine cum a

murit unchiul său pe

linie paternă Aurel

Munteanu, protopopul

Huedinului asasinat în

mod barbar de către

aceiași ocupanți vremelnici ai Ardealului

de Nord.

Seara de 10 octombrie 1944 a găsit

în beciul restaurantului Vrăsmaș din

Prundul Bârgăului șapte deținuți de vârste

diferite:

1. Preot Augustin Pop paroh

Mijlocenii Bârgăului, 43 ani;

2. Pavel Costea, comerciant Prundul

Bârgăului, 72 ani;

3. Leon Vlad, zidar Prundul


4. Vasile Raţiu, croitor, Prundul


5. George Popandron, casier Bistriţa-


6. Simion Rogină, ţăran Bistriţa-


7. Lucreţia Tonca, casnică, Tiha

Bârgăului, 25 ani.

Fără nici o sentință și fără nici un rost

autoritățile, pe picior de plecare fiindcă

trupele sovietice pătrudeau în Pasul Tihuța,

au hotărât o execuție rapidă, lașă, la

adăpostul întunericului. Li s-a spus

deținuților că vor fi duși, pe rând, la

audieri, la o comisie militară germană.

Ploaia de toamnă și noaptea întunecată au

fost singurii martori ai crimei abominabile.

Bunul Dumnezeu care nu lasă

nedescoperită nici o faptă a intervenit

miraculos în acest caz. Preotul Augustin

Pop ”primus inter pares”, din victimă

condamnată la moarte și executată a

devenit supraviețuitor, martor și

___________________________________________________________________________

51

mărturisitor. Mâna lui Dumnezeu l-a

ocrotit și l-a scos din ”groapa pieirii”.

Citez din relatarea acelor evenimente,

fătută de preotul martir Augustin Pop în

1968, ”manu propria”, pentru că e deosebit

de emoționantă:

”Am fost primul scos din beci și

preluat de 3 soldați unguri care mi-au

poruncit să merg cu ei. Am trecut drumul

național și am intrat într-o grădină și mă

sileau să merg cu ei mai departe în grădină.

Acuma mi-am dat seama că merg spre

împușcare. Am început a tremura și slăbi

din picioare; în aceste clipe am auzit în

urechile mele următoarele cuvinte clar

„NU TE TEME CĂ-I SCĂPA” de trei ori,

fără să văd pe cineva lângă mine, numai

cei trei soldați. De aici am mai plecat vreo

30 de metri, când am fost oprit. Cele 3

persoane care m-au executat au fost un

ofițer în dreapta mea, un plutonier de

graniță, în urma mea și un soldat înaintea

mea. Opriți pe loc se face tăcere mare. Cel

din fața mea se retrage spre dreapta, iar

după câteva clipe cel din urma mea a tras

cu revolverul în mine. Trei senzații am

întegistrat imediat: sunet mare, fierbințeală

mare și o lovitură după cap. Glontele mi-a

perforat capul. A intrat pe după urechea

dreaptă căci eu mă uitam mereu la ofițer și

a ieșit pe sub ochiul stâng și glontele s-a

dus mai departe. După împușcare am oftat

un ”vai” prelungit și tare, apoi am căzut cu

fața la pământ. Nu mă durea nimic și eram

foarte conștient și cu moralul ridicat, în

credința că nu-s împușcat greu și voi putea

scăpa după cuvintele auzite: „NU TE

TEME CĂ-I SCĂPA”.

Pe pământ eram cu fața în jos.

Călăii unguri așteptau moartea mea, iar eu

salvarea mea. Sânge a curs mult din mine

până ce s-a putut închega prin barbă, păr și

haine. Acum trebuia să mă prefac că sunt

mort ca să fiu lăsat singur să pot fugi de

aici. Am respirat prin horcăit ca sa fiu sigur

să pot fugi de aici. Am respirat prin horcăit

cu sânge tot mai rar, tot mai rar... apoi am

făcut inspirație urmată de o respirație

adâncă și apoi am făcut respirație atât de

rară și de nesimțită și neauzită întrucât ei,

privind la mine cu bateria, că era întuneric,

ora 9 seara, vazându-mă în lac de sânge și

neamiauzind respirație și mișcare, m-au

declarat mort.

M-au învârtit cu fața în sus și atât

mai țin minte că a zis unul către altul

”prinde-l de picioare”, apoi am căzut în

inconștiență și m-au dus până într- o

groapă săpată în pantă pentru apărare

pasivă. Cât timp m-au dus aproximativ 50

de metri eu nu știu ce s-a întâmplat cu

mine până ce au intrat cu mine în groapă;

fiind groapa în partea de vale n-a avut

perete și, lăsându-mă din mâini, cât m-am

lovit puțin cu capul de pământ m-am

deșteptat. Auzind șoptitul soldaților îmi

dau seama unde sunt și ce-i cu mine și

căzând sunt în groapă. Mă prefac iarăși că

sunt mort dar acum sunt cu fața în sus și

respirația trebuia să o fac și mai rară, mai

neobservată, apoi fac ultima verificare că

sunt mort până când m-au jefuit de bani,

ceasul de pa mână și verigheta de logodnă.

Când să plece după altul zice plutonierul

către ofițer:”îi mai trag un glonte” iar

ofițerul replică:”nu, până la urmă”. Și au

plecat după a doua victimă.

După plecarea lor a ieșit cum a

putut din groapă și a pornit în direcția

muntelui Heniu. Un măr bătrân, uscat și

ciuntit, l-a făcut să creadă că are în față un

soldat cu pușca îndreptată spre el. Cu un

curaj nebănuit, hotărât să scape sau să

moară, străpuns de baionetă, a mers

înainte. Realizând eroarea și-a reluat, cu

puteri sporite, drumul spre munte. Puterile

l-au părăsit după ce a trecut cu mare

greutate un gard de scânduri și s-a așezat

pe un răzor de miriște, obosit și slăbit.

După câteva clipe de odihnă a continuată

să meargă, fiindu-i frică să nu moară acolo,

neștiut de nimeni. A auzit cum a fost

împușcat următorul osândit.

Ajungând la al doilea gard nu-l

poate trece și se împotmolește într-un

canal cu apă până la genunchi. Cu ajutor

divin și eforturi supraomenești găsește o

cărare care-l conduce la o casă de creștin

unde este îngrijit sumar și ascuns pe timpul

nopții în grajd.

___________________________________________________________________________

52

Nu se știe în ce ordine au fost

executați ceilalți dar s-au găsit mai multe

orificii de gloanțe în fiecare cadavru, iar în

jurul gropii comune 39 de tuburi goale.

Înainte de împușcare victimele au fost

bătute și schingiuite iar despre femeie se

spune că purta pe trup semnele unui viol

colectiv.

După ce au fost împușcați toți cei 6

deținuți și acoperiți cu pământ în groapa

comună, soldații au făcut razii la casele din

jur până spre ziuă. Ura atroce a

călăilor(deci n-a fost respectarea oarbă a

unor ordine!) i-a făcut să declare în timpul

perchezițiilor pentru a-l găsi pe

supraviețuitorul fugar:”de îl găsim îl legăm

de butuc cu sârmă, turnăm benzină pe el și-

l aprindem ca să ardă de vina de ce a

fugit!”.

Căutările s-au oprit la câteva case

înainte de cea în care era ascuns. Minunea

și ocrotirea divină s-au manifestat și

aici:dacă putea trece al doilea gard ar fi

ajuns la o altă casă care a fost cercetată de

ucigași. Dumnezeu l-a protejat în

continuare, redându-i sănătatea fizică și

mentală, pentru a-și putea continua

misiunea până la sfârșitul vieții. Și-a

revenit treptat, fără transfuzii de sânge,

fără antibiotice(nici nu existau atunci!),

doar cu pansamente, hipermanganat,

vaselină și hrănindu-se cu lapte și cu miere

cu ajutorul unui pai.

A revenit în parohie, acasă, în

după-amiaza zilei următoare, ajutat de fiul

femeii care l-a salvat, pe drumuri

lăturalnice, ferindu-se de armatele care

ocupau șoseaua națională.

”Tot timpul convalescenței mi-am

făcut serviciile religioase pastorale singur,

fără concursul nimănui” scrie părintele

Augustin Pop în încheiere și-i aduce

mulțumire Celui de sus astfel:”Slăvit să fie

Dumnezeu de minunea și mila de care m-a

învrednicit”.

Datorită mărturiei lui groapa

comună a fost găsită și deschisă și cei șase

martiri au fost înmormântați creștinește de

familiile lor. Peste un an s-a ridicat acolo o

troiță cu următoarea inscripție:”Așezatu-s-

a acest semn al credinței strămoșești întru

pomenirea jertfei mucenicilor căzuți sub

inscripție:”Așezatu-s-a acest semn al

credinței strămoșești întru pomenirea

jertfei mucenicilor căzuți sub lovitura

nedreaptă a armatelor hortiste în noaptea

de 10/11 octombrie 1994”.

S-a oficiat un parastas și

comemorarea martirilor s-a făcut prin

recitarea de poezii și cântece patriotice,

interpretate de corul din Mijlocenii

Bârgăului dirijat de preotul supraviețuitor.

”Vita mortuorum în memoria

vivorum est posita” (viața celor morți se

află în amintirea celor vii) Cicero,

Philippica 9,3.

Impresionat de această tragedie,

cumnatul preotului Augustin Pop, poetul

nepublicat încă, Ionel Bârsan, preot și el și

fost deținut politic, a lăsat posterității, într-

un carnet, două poezii, datate 18 iulie

1946. Citez o ultimă strofă care ilustrează

și gândurile noastre:

„Tu, din tronul veciniciei, dă martirilor ce

vrei.

Dă-le scaun de lumină, dă-le pace şi-

ndurare,

Dă-le aripi sburătoare până-n slăvile cu

soare

C-au purtat pe drumul morţii crucea

singuri, numai ei.”

Maria HOLBURĂ

Profesoară pensionară

≈

___________________________________________________________________________

53

Împactul mediatic al evenimentelor din 22 dec.1989

Aspecte locale petrecute în comuna Rebra, jud.Bistriţa-

Năsăud

„Actualul regim politic românesc s-a

născut din revoluţia anticomunistă produsă

în decembrie 1989, cea mai violentă din

fostul bloc sovietic, dar şi cea mai

rapidă.”10 „În consecinţă, evenimentele

din decembrie 1989 au fost percepute în

acelaşi timp ca „neaşteptate şi obscure":

„obscure", întrucât nu se ştie „ce s-a întâm-

plat de fapt" şi „neaşteptate", întrucât nu

existau înainte de 1989 „grupuri or-

ganizate, cunoscute la scară naţională",

structuri non-violente capabile să

negocieze tranziţia cu reprezentanţii

Vechiului Regim şi, în acest fel,

îndreptăţite să îşi aproprie meritul de a fi

schimbat soarta ţării”11

În planul local al comunei Rebra, comună

care se află în Judeţul Bistriţa – Năsăud pe

baza interviului acordat de către Călini

Vasile, care lucrează în primărie din anul

1987, acesta ocupând funcţia de Agent

agricol la acea vreme, în prezent Secretar,

evenimentele din 22.DECEMBRIE 1989

încep după cum urmează :

Călini Vasile. : „La ora 9. Se convoca

Comitetul comunal U.T.C. - Instructorul

teritorial de partid, instruiește comitetul

10

Cristian Preda, Partide si alegeri în România postcomunistă (1989 – 2004), București, Nemira, 2005 p. 5 11

Ibidem p5 , Apud Cele două aspecte sunt tratate de Juan LINZ şi Alfred STEP AN în cartea Problems of Democratic Transition and Consolidation. Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe, The John Hopkins University Press, Baltimore and London, 1996, pp. 346 şi 356. Pentru chestiunea obscurităţii, v. şi capitolul „Problema cea mai obscură" din volumul lui Peter SIANI-D AVIES, Revoluţia română din decembrie 1989, traducere de Cristina Mac, Humanitas, Bucureşti, 2006, pp. 206-273.

comunal UTC să nu lase tinerii sa se adune

mai mult de 5 persoane. Instructorul

teritorial menţionează faptul că; „ De bine,

de rău, acest partid ne-a dat tot ceea ce

avem, de aceea trebuie sa-l apăram cu orice

preț”. Astfel se instaurează o aşa numită

„stare de alarmă”; în care „se interziceau

,,orice întruniri publice, precum şi

circulaţia în grupuri mai mari de 5

persoane”.12

La nivel naţional la „Ora 10,51.

Radioul şi Televiziunea prezintă conţinutul

Decretului prezidenţial cu privire la

instituirea stării de necesitate pe întreg

teritoriul ţării, care prevedea: ,,având în

vedere încălcarea gravă a ordinii publice,

prin acte teroriste, de vandalism şi de

distrugere a unor bunuri obşteşti, în

temeiul art. 75, pct. 4 din Constituţia

Republicii Socialiste România” ,toate

unitatile Ministerului Apararii Nationale,

Ministerului de Interne şi formatiunile

Garzilor Patriotice erau puse în ,,stare de

alarma”; se interziceau ,,orice întruniri

publice, precum şi circulatia în grupuri mai

mari de 5 persoane”13

În primăria Rebra era un aparat de radio.

Din cele relatate de către persoana

intervievată reiese faptul că :

C.V.: „la ora 11. Se aude comunicatul cum

ca generalul Milea s-a sinucis fiind un

trădător.”

„Unii consideră neelucidate condiţiile

morţii ministrului Apărării Naţionale.

Referindu-se la implicaţiile sinuciderii

generalului Vasile Milea, Sergiu

Nicolaescu apreciază: ,,Prin fapta sa, el a

12

Alesandru Duţu, REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 Cronologie Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura SITECH Craiova, 2010 p. 158 13

Ibidem p.158

___________________________________________________________________________

54

înlesnit trecerea armatei de partea

revoluţiei şi a rupt lanţul transmiterii către

trupe a ordinelor comandantului suprem. O

grea lovitură dată regimului ceauşist”.

Informat despre acest lucru de către

colonelul Corneliu Pârcălăbescu, Nicolae

Ceauşescu îl consideră trădător, preia

direct conducerea forţelor armate şi decide

introducerea Stării de Necesitate în

întreaga ţară. Apoi îl cheamă la Comitetul

Central pe generalul Victor Stănculescu”14

Pe când la „Ora 9,45. Nicolae Ceauşescu

convoacă într-o ultimă şedinţă Comitetul

Politic Executiv în cadrul căreia anunţă că

generalul Vasile Milea,,s-a împuşcat” după

ce ,,a sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat

în strânsă legătură cu străinii”.15

C.V.: „În primarie, un salariat era

informator al securității. Acesta provoca pe

ceilalți colegi la discuții despre

manifestările de la Timișoara care se

ascultau la radio Europa Liberă. Toți erau

de acord inclusiv informatorul că s-a tras în

populație. Dupa care informatorul a

chemat seful postului de miliție din

comună, spunând că în unii salariați „ s-a

umflat fasolea în ei şi vorbesc aiurea

despre partid”. Seful postului de miliție le

atrage atenția salariaților primăriei „că

daca nu își văd de treaba lor aduce cătuşele

şi îi arestează”.

Nu a mai apucat, fiindcă imediat s-a

auzit la radio cuvântarea întreruptă a lui

Ceaușescu, si mai apoi comunicatul

actorului Ioan Caramitru şi a poetului

Mircea Dinescu despre fuga lui Ceaușescu.

Odată cu acest moment se poate spune că a

început oficial ceea ce se numeşte în

istoriografie tranziţia postcomunistă din

România.

„Păcatul originar al vieţii

postrevoluţionare româneşti este că a

început la televiziune, prin faimoasa

apariţie Dinescu-Caramitru, în ziua de 22

decembrie 1989. Contactul majorităţii

populaţiei cu noua realitate a fost astfel

dintru început intermediat. În acel moment

populaţia s-a transformat în spectatoare,

14

Ibidem p.156 15

Ibidem p,156

„public" care avea să asiste fără nici o

participare la desfăşurarea ulterioară.”16

Din acest moment Televiziunea şi Radioul

au devenit unele dintre cele mai credibile

instrumente atât de informare dar în

aceeaşi măsură de dezinformare.

Afirm aceasta deoarece în rândurile ce

urmează are să se petreacă evenimente ce

acum în prezent ni se par uşor comice dar

care în acel moment de panică şi frenezie

erau demne de luat ca a fi adevărate.

C.V.: „Marea majoritate a salariaților s-au

îmbrăţişat de bucurie, mai puțin

informatorul securist care a fugit acasă şi

unii care erau mai scepticii şi nu înțelegeau

ce se întâmpla. În primarie s-a instaurat un

haos general. Se luau tablourile lui

Ceaușescu şi a partidului s-au spart şi rupt.

Unii au ascuns o parte din tablouri dupa

dulapurile din birouri sa nu le distrugă cei

care erau revoltați.

Primii care s-au erijat în revoluționari au

fost o parte din persoanele de scandal din

localitate si alții asemenea lor.”

„Ora 12,06. Nicolae şi Elena Ceauşescu

părăsesc sediul Comitetului Central din

Bucureşti, simbol al puterii comuniste timp

de multe decenii, într-un elicopter

(comandat de locotenent-colonelul Vasile

Maluţan), care aterizase pe terasa clădirii.

Vestea că Nicolae Ceauşescu a părăsit

Comitetul Central provoacă un entuziasm

general în întreaga ţară. În Piaţa Palatului

din Bucureşti mulţimea jubilează,

scandând ,,Victorie, Victorie, Victorie!”,

,,Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”. Prin fuga

lui Nicolae Ceauşescu din clădirea simbol

a comunismului românesc, rolul

conducător al Partidului Comunist Român

încetează”17

C.V. : „Un anume Filip Aurel care era mai

în vârsta şi era conducătorul coloanei de

16

Alina Mungiu Pippidi, România după 1989, București, Ed. Humanitas, 1995, p. 25 17

Op. Cit Al. Duţu, p. 162 apud 366Prof. univ. dr. Ioan Scurtu consideră că prin părăsirea de către Nicolae Ceauşescu a Comitetului Central ,,care simboliza centrul vital al puterii politice în România, regimul socialist-totalitar se prăbuşise” (Revoluţia Română din Decembrie 1989 în context internaţional, p. 234).

___________________________________________________________________________

55

șoferi de la întreprinderea forestiera, a

înţeles că trebuie făcut ceva mai organizat

şi în funcție de comunicatele ce se dădeau

la radio şi TV. a constituit Frontul Salvării

Naționale din localitate, din care făceau

parte mai multe persoane cât de cât

responsabile de la nivel local, de exemplu

un fost primar comunist, fostul

vicepreședinte care nu era în localitate la

ora acea, un salariat al primăriei, şi câţiva

gospodari de frunte şi oameni care aveau o

oarecare prestanța în faţa oamenilor din

,localitate.”

Toate acestea au fost realizate în

baza comunicatului emis de Ion Iliescu,

comunicat care a avut loc direct din

studiourile TVR, de altfel singurul post de

televiziune din acea vreme din Romania.

„Scopul Frontului Salvării Naţionale este

instaurarea democraţiei, libertăţii şi

demnităţii poporului. Din acest moment se

dizolvă toate structurile de putere ale

clanului Ceauşescu”18 Acestea fiind spuse

„Consiliul Frontului Salvării Naţionale a

fost organismul provizoriu al puterii de stat

creat în seara de 22 decembrie 1989, cu

scopul declarat al „instaurării democraţiei,

libertăţii şi demnităţii poporului român”.

CFSN a avut atribuţia de a asigura în mod

provizoriu conducerea statului român până

la formarea primelor instituţii rezultate din

alegeri libere.”19

C.V.: „În centrul comunei s-a instalat un

televizor, la care toata lumea asculta şi

urmarea evenimentele din ţară şi se ghida

după comunicatele date .

S-au constituit echipe de ordine şi pază

care purtau banderole tricolore ca semn

distinctiv şi care patrulau prin comună

pentru a apăra comuna de teroriști.”

În cursul nopții şi a zilei următoare s-au

primit telefoane că sunt teroriști care vor să

arunce în aer podurile de peste râul Rebra,

18

http://www.tvrplus.ro/editie-caderea-cortinei-de-fier-televiziunea-canalul-de-comunicare-al-revolutionarilor-62823 accesat 7.01.2014 19

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Consiliul_Frontului_Salv%C4%83rii_Na%C5%A3ionale accesat 7.01.2014

s-au constituit echipe de paza la acestea.

Dar nu a venit nimeni sa le arunce.

La nivelul comunei Rebra era o

mică aducțiune de apa. C.V. „Bazinul de

captare a apei aveau un capac de metal,

oamenii s-au alertat şi au sudat capacul de

la bazinul de apa ca să nu arunce teroriștii

otravă în bazin şi să otrăvească populația.”

Nu a venit niciun terorist sa otrăvească apa.

Tot pe raza comunei Rebra este o

captare şi tratare a apei din râul Rebra,

captare care alimentează cu apă potabila

orașul Năsăud. S-a primit telefon anonim

la primarie ca sunt teroriști la aceasta

captare cu apa inclusiv la stația de tratare a

apei, care au fost văzuți cum vor să arunce

otravă în apă.

S-a constituit o echipa unde a fost

cooptat inclusiv Seful postului de miliție

care nu a fost dezarmat de pistol şi au mers

la aceasta captare si stație de tratare .C.V.:

„Seful postului de miliție care era la vârsta

pensionarii, scund şi un pic mai dolofan, cu

pistolul în mână armat cu glonț pe țeavă

umbla pitit de colo – colo, vrând să nu fie

văzut, dând comenzi ferme membrilor

echipei cum să înconjoare obiectivul şi să

prindă teroriștii, creându-se o scenă

comica demna de filmele cu jandarmi

avându-l în rolul principal pe celebrul actor

Louis De Funès.” Dar şi de data aceasta nu

a fost niciun terorist. În continuare

alarmele false s-au ținut lanț în aceeaşi

măsură cum se în acel timp existau pe tot

teritoriul României.

C.V.: „S-a primit la primarie un telefon

anonim cum ca s-ar fi spart si furat de către

teroriști de la depozitul de material

explozibil şi dinamită aflate la circa 25 km.

în amonte de Rebra de la minele care

aparțineau de Întreprinderea de Explorări

Geologice Cluj. S-a transmis indicații să se

facă echipe de pază care să prindă teroriștii

care vor veni cu dinamita furată de la

acest depozit.” Echipe s-au făcut, s-a

instituit paza, dar teroriștii nu au mai

apărut nici cu dinamita nici fără dinamită.

În continuarea evenimentelor şi

indicațiilor primite, dupa ce s-a constituit

Comitetul local al Frontului Salvării

Naționale, primăria a început foarte anemic

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/22_decembrie

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/1989

http://www.tvrplus.ro/editie-caderea-cortinei-de-fier-televiziunea-canalul-de-comunicare-al-revolutionarilor-62823



http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Consiliul_Frontului_Salv%C4%83rii_Na%C5%A3ionale



___________________________________________________________________________

56

sa funcționeze, dar cu unele modificări.

C.V.: „Președintele Comitetul local al

Frontului Salvării Naționale este ales un

salariat de la primarie, primar este ales

fostul vicepreședinte al biroului executiv al

Comitetului Comunal de Partid, secretarul

este alungat din localitate, deoarece nu era

localnic şi era considerat un om rău, acesta

avea arma de vânătoare, arma acestuia i-a

fost luată pe bază de proces-verbal de

personalul din comitet, ca de altfel de la

toți vânătorii din localitate care dețineau

arme de vânătoare. În locul fostului

secretar este numit secretar un funcționar

care a fost secretar in perioada comunista

si fost schimbat de către regimul

comunist.”

„FSN s-a dovedit a fi, în primele sale

săptămâni de existenţă, o soluţie politică

post partizană, ce avea vocaţia de a adopta

aspectul unei puteri publice de tipul

sovietelor, suscitată şi coordonată de sus în

jos, dar organizată de jos în sus. şi nu atât

pentru că Ion Iliescu ar fi crezut, asemeni

lui Vaclav Havel, că partidele sunt un rău

necesar, ci pentru că, pe această cale,

structurile comuniste de mediere între stat

şi societate s-ar fi putut în sfârşit formaliza

şi instituţionaliza.”

În acea perioadă a evenimentelor

din 22 decembrie 1989 F.S.N. prin

intermediul ficțiunii „emanaţiei

revoluţionare” se poziţiona ca fiind unicul

reprezentant autorizat al societăţii.

Concluzii

Dupa aceste scene petrecute şi în

localitatea Rebra, evenimentele intră în

normalul celor ce se petreceau peste tot în

ţară.

În definitiv toate aceste acţiuni

petrecute în timpul evenimentelor din 22

decembrie 1989 reuşesc să realizeze o

trecere de la totalitarism la democraţie ceea

ce în limbajul de specialitate ce aparține

discursului istoriografic se numeşte

tranziţie . „Tranziţia este schimbare,

mulţime de situaţii intermediare între două

stări de relativ echilibru, identificate prin

existenţă, cunoaştere sau proiect.”

„Revoluţia se caracterizează printr-o largă

participare populară, spre deosebire de

loviturile de stat, care antrenează un număr

mic de persoane, ce acţionează rapid - de

regulă în întunericul nopţii - punând

cetăţenii în faţa faptului împlinit. Revoluţia

are ca rezultat schimbarea radicală a

întregului sistem economic si social-

politic, în timp ce lovitura de stat

marchează o modificare la vârful piramidei

politice.”

De ce s-a ajuns la acest tip de manifestare

mai bine spus revoltă în anul 1989 ?

Deoarece o categorie tot mai largă de

cetăţeni au fost din ce în ce mai decişi să-si

asume răspunderea si riscul de a se ridica

împotriva unui regim care devenise tot mai

odios, dar care dispunea de un uriaș aparat

represiv.”

„Înlăturarea regimurilor totalitare

comuniste/socialist-comuniste a conferit

anului 1989 o importanţă excepţională în

istoria Europei, permiţând trecerea de la

dictatură la democraţie, precum şi

finalizarea/începerea unor ample procese

reformatoare în domeniile politic,

economic, social etc.” Astfel, din punct de

vedere etimologic, cuvântul tranziţie

provine din latinescul „transitio” - onis

care vrea să însemne o „trecere de la o

formă, de la o stare etc. la alta. o de =

tranzitoriu; provizoriu. trecere (bruscă) a

unui sistem fizic dintr-o stare în alta;

transformare. schimbare treptată a unei roci

în alta. (< fr. transition, lat. transitio)”

„Indiferent de perspectiva

adoptată, schimbarea structurală de la

organizarea socialistă la cea bazată pe

concurenţă şi democraţie rămâne una

complexă, cu multiple componente,

meandre, avataruri, strategii.”

În general „tranziţia reprezintă

oportunitatea găsirii unei căi de mijloc

între socialism şi capitalism,” oportunitate

prin care trebuie să se producă schimbări

majore în toate aparatele

instituţionale după modelul statelor

democratice ale lumii. Astfel că acest

proces nu este unul neapărat ştiinţific ci

mai degrabă unul politic. Cu alte cuvinte

această tranziţie, în prezent, se poate spune

că ea se opreşte odată cu aderarea

___________________________________________________________________________

57

României la Uniunea Europeană unde

relativ din punct de vedere „formal,

tranziția s-a sfârșit În definitiv tranziţia

postcomunistă trebuie să cuprindă în

procesul ei o „schimbare a formei de

organizare socială de la modelul de tip

sovietic la modelul de tip occidental

(schimbare politică, economică, socială,

culturală)” Numai că această tranziţie

diferă de la stat la stat şi poate avea diferite

consecinţe în planul intern al României

postcomuniste. Acestea fiind spuse, dacă

procesul este forţat, tranziţia spre

democraţie din România postcomunistă va

reuşi foarte greu să ajungă la o stare de

acalmie asemenea statelor care sunt deja

democratice.

Masterand,Vladimir Adrian CĂLINI

Fac. de Istorie-Filozofie Cluj-Napoca

≈

1900 DE ANI (113-2013) DE LA INAUGURAREA ÎN ROMA A COLUMNEI LUI TRAIAN – MONUMENT AL ETNOGENEZEI ŞI IDENTITĂŢII ROMÂNEŞTI

Columna lui Traian a fost inaugurată în anul 113 d.Hr., în Roma ca un simbol al victoriei trupelor imperiale romane asupra Daciei în urma războaielor din anii 101-102 şi 105-106. Monumentul a fost executat de sculptorii greci din Siria, conduşi de Apollodor din Damasc. Este cea mai mare sculptură în relief din toată antichitatea. Columna Traiană este un monument impresionant, construit din marmură, care se păstrează şi azi în condiţii bune, fiind vizitat anual de mii şi mii de români ce merg la Roma în excursii sau de cei peste 1.100.000 de români ce lucrează legal în Italia, ţară a Uniunii Europene. Monumentul este împodobit cu un lung relief sculptat de jur-împrejur în formă de bandă spirală cu scene reprezentând desfăşurarea celor două războaie dacice, conduse de împăratul Traian, care a condus Imperiul Roman între 98-117, născut la Sevilla (Spania).

Apollodor a conceput monumentul ca o istorie continuă, figurată pe o bandă lată în medie de un metru, care se înfăşoară în spirală, prin 25 de spire, de jur-împrejur pe fusul Columnei, întocmai ca pelicula unui film.Relieful însumează o lungime de circa 200 m şi conţine peste 2.500 de figuri umane. Chipul împăratului

___________________________________________________________________________

58

Traian apare de 60 ori, iar a adversarului său, Decebal, de 8 ori. Pe Columnă sunt reprezentate în total 154 scene sau episoade, câte 77 pentru fiecare din cele două războaie, la care se adaugă o scenă alegorică între ele, în prim plan fiind zeiţa Victoria. Inaugurarea Columnei lui Traian s-a făcut la 12 mai 113 fiind amplasată între Biblioteca Graeca şi Biblioteca Latină.

În anii 1589-1590, în locul statuii lui Traian din vârful Columnei a fost amplasată statuia apostolului Petru, primul papă la Roma, executată de Girolamo de la Porta. Această modificare s-a făcut în baza intervenţiei mai multor papi ai Vaticanului care-l considerau pe apostolul Petru, mai mare şi important decât Traian.

Cea mai bună descriere a celor 154 de episoade a făcut-o în 1896-1900 învăţatul german Conrad Cichorius într-o amplă monografie în 4 volume, intitulată Die Reliefs der Trajanssäule, 2 volume text, 2 volume planşe, tipărite la Berlin-Leipzig, în perioada mai sus menţionată.

Deasupra Columnei, peste capitelul doric se ridica statuia enormă a împăratului de peste 6 m înălţime, turnată în bronz şi poleită cu aur, înlocuită în 1589-1590 cu statuia apostolului Petru. Columna lui Traian a făcut „şcoală” în timp. Monumente similare s-au ridicat la Roma pentru Antoninus Pius şi Marcus Aurelius, iar la Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit (330-1453), pentru împăraţii Theodosius şi Arcadius. În epoca Evului Mediu, a Renaşterii modernă şi contemporană, a fost sursă de inspiraţie şi creaţie, făcându-se copii, schiţe şi desene după ea. Prima copie au făcut-o un grup de englezi la 1467, copii ce se păstrează la Chatsworts (Marea Britanie).

Reproduceri şi copii sau variante similare după acest monument s-au făcut destul de multe, unele fiind şi ridicate. Copii şi replici se păstrează la Vatican, Vicenza, Modena, Brescia, Paris, Műnchen, Viena, Londra (din iniţiativa reginei Victoria). O copie din cupru galvanic s-a realizat între 1861-1863, din dispoziţia regelui Franţei, Napoleon al III-lea, păstrându-se la Muzeul Antichităţilor Naţionale de la Saint-Germain-en-Laye.

Ideea unei copii a Columnei pentru România i-a entuziasmat pe mai mulţi cărturari, oameni de litere şi de artă, îndeosebi din secolul al XIX-lea. Prima propunere de reconstituire a Columnei la Bucureşti îi aparţine lui Mihail Kogălniceanu la 1867, urmat la trei ani, 1870, de B.P. Haşdeu care fondează revista „Columna lui Traian”, Alexandru Odobescu (1874-1875), care a susţinut să se facă o copie în bronz după cea de la Roma care să fie ridicată în Bucureşti, în faţa Universităţii. În 1887 s-a făcut un proiect din dispoziţia regelui Carol I, mandataţi fiind arhitecţii Schmieden Weltzien şi Speer ce urma să fie amplasată pe cheiul Dâmboviţei. Ambele proiecte au rămas simple planuri şi dorinţe până azi, 2013, nefăcându-se nimic. Au urmat propunerile lui V.A. Urechia în Adunarea Deputaţilor, la 22 noiembrie 1882, în 1912 a lui Tzigara-Samurcaş, Virgil Vătăşianu, Emil Panaitescu. Încercări insistente s-au făcut de statul român între 1934-1939 şi 1943 de a aduce o copie completă a statuii la Bucureşti pentru care s-a achitat suma de 4.000.000 lei, respectiv 769.000 lire sterline. Prima copie completă s-a adus la Bucureşti de abia în 1967, care a fost expusă în clădirea Muzeului Naţional de Istorie, într-un lapidariu special amenajat, fiind vizitată de zeci şi sute de mii de români. Copia

___________________________________________________________________________

59

existentă la Bucureşti a fost făcută la Roma din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, imitând aproape perfect statuia originală.

Datorită Columnei, poporul român ca urmaş al simbiozei daco-romane are şansa de a-şi cunoaşte chipurile, bărbaţii şi femeile geto-dace, pe întemeietorii Decebal şi Traian, care au pus bazele latinităţii noastre, în Europa de centru şi sud-est, cu peste 2000 de ani în urmă. Trebuie ştiut că romanii până au cucerit o bună parte din DACIA, au făcut presiuni şi incursiuni militare timp de peste 150 de ani, aşa cum afirmă marii istorici Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu, I.I. Russu, D. Protase şi mulţi alţii şi susţin cu dovezi şi argumente ce nu mai pot fi contestate.

Columna lui Traian, podul de la Drobeta Turnu Severin, din care doi piloni şi astăzi stau mărturie şi se pot vedea de o parte şi alta a Dunării, trofeul de la Adamclisi şi cele circa peste 30.000 de inscripţii, tezaure de argint şi aur, în special monede, sarcofagii, brăţări dacice descoperite

în Munţii Orăştiei, ş.a. reprezintă dovezi incontestabile ale etnogenezei şi existenţei româneşti la Dunăre, Marea Neagră, Munţii Balcani, râul Nistru şi cu mult dincolo, şi până la Dunărea mijlocie, ca unul dintre cele mai masive popoare din Europa.

În cinstea marcării şi evocării celor 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian, în 2013 au avut loc activităţi aniversative la Bucureşti, Roma, Alba Iulia, Iaşi, Craiova, Zlatna şi alte localităţi. În ziua de 30 noiembrie a.c. la Zlatna în prezenţa reprezentanţilor românilor din 23 de ţări ale lumii ce fac parte din Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, s-a dezvelit Monumentul DECEBAL, operă a sculptorului Simion Asandi, prilej cu care s-a marcat şi sărbătorirea celor 95 de ani scurşi de la Marea Unire (1918-2013), evenimente ce trebuie să conducă la întărirea unităţii şi coeziunii naţionale, chiar şi în aceste condiţii grele de criză, greutăţi şi o serie de neîmpliniri.

Col. dr. Vasile Şt. TUTULA

Aspecte istorice ale Muzeului Grăniceresc

Năsăudean

Preocupări în vederea organizării

unui muzeu în oraşul Năsăud au existat

încă din a doua jumătate a secolului al

XIX-lea. Astfel, la data de 24 decembrie

1873, vicecăpitanul districtului Florian

Porcius trimite o adresă direcţiunii

Gimnaziului superior greco-catolic din

Năsăud prin care anunţă hotărârea

Comitetului reprezentativ districtual de a

înfiinţa în Districtul Năsăudului o

„Reuniune de Ştiinţă şi Muzeu”. Prin

această adresă el face un apel la

intelectualitatea din localitate să se înscrie

ca membri ai respectivei reuniuni.

Deoarece ideea de a înfiinţa o instituţie

culturală românească nu se potrivea cu

atitudinea de deznaţionalizare promovată

de autorităţile Imperiului Austro-Ungar,

muzeul rămâne la acea vreme doar în

stadiul de proiect. Cu toate acestea, apelul

făcut de Florian Porcius n-a rămas fără

rezultat.

Astfel, până la sfârşitul anului şcolar

1873-1874, biblioteca gimnaziului a primit

prin donaţie numeroase cărţi. Cabinetului

de ştiinţe naturale îi este donată colecţia de

___________________________________________________________________________

60

minerale în 1060 de exemplare a

cavalerului De Manz; de asemenea, se

îmbogăţeşte cu importantul ierbar al lui

Florian Porcius. Apoi, unii profesori ai

gimnaziului decid constituirea,

în cadrul acestei şcoli, a unor expoziţii ce

conţin obiecte găsite de profesori şi elevi în

săpături arheologice sau care au fost

descoperite ocazional de diverse persoane

particulare şi oferite apoi şcolii. Aşadar,

avem de-a face cu primele încercări de a

cuprinde într-o expoziţie documentară

valori ale culturii năsăudene. După Marea

Unire de la 1 Decembrie 1918 s-a reluat

problema înfiinţării Muzeului Năsăudean.

În 1923, din iniţiativa unui grup de

cărturari năsăudeni ce-l au în frunte pe

Muzeul grăniceresc Năsăudean

Iulian Marţian, se hotărăşte organizarea

unui muzeu. În acest scop se publică un

aviz prin care se preciza că Ministerul

Artelor îşi dă acordul privind înfiinţarea

unui muzeu regional în Năsăud, muzeu ce

urma să fie găzduit provizoriu într-una din

sălile Liceului Grăniceresc „George

Coşbuc” din localitate.

Se face apel pentru persoanele ce au în

posesie cărţi, manuscrise, desene, picturi,

monede, vase de lut, ţesături vechi

populare, instrumente, obiecte de tehnică

populară sau orice alt fel de obiecte să le

doneze sau să le vândă acestei instituţii.

Dar, pe parcurs, entuziasmul s-a

stins, iar începând cu anul 1926 încetează

acţiunea de strângere a materialelor

necesare amenajării muzeului. Pe de altă

parte, trebuie amintită şi înfiinţarea, în

1924, din iniţiativa intelectualilor

năsăudeni Iuliu Moisil, Virgil Şotropa şi

Iulian Marţian, a revistei de orientare

istorică şi culturală Arhiva Someşană. Din

ea se desprindea clar necesitatea extinderii

activităţii de cercetare a ţinutului

grăniceresc şi, de asemenea, necesitatea

expunerii şi valorificării vestigiilor

trecutului într-o instituţie specializată în

acest scop.

Treburile încep să evolueze din nou

favorabil, după ce are loc alegerea lui Iuliu

Moisil în funcţia de preşedinte al

Despărţământului Năsăud al „Astrei”.

Acesta, împreună cu Virgil Şotropa, Iulian

Marţian, dr. Alexa David şi dr. Artene

Mureşan au luat decizia de a înfiinţa

neîntârziat muzeul. În după-masa zilei de 2

august 1931, cei cinci pomeniţi anterior,

adunaţi în casa maiorului Iulian Marţian,

au decis înfiinţarea Muzeului Năsăudean.

În acest scop, ei au donat recent-înfiinţatei

instituţii colecţii de documente, de

manuscrise, publicaţii, diplome, cărţi şi

alte piese de muzeu, obiecte adunate cu

trudă în timpul vieţii şi care se aflau în

proprietatea lor personală. Iuliu Moisil

arată şi care este scopul muzeului: „Scopul

acestui muzeu este de a forma un centru în

jurul căruia să se grupeze toţi cei ce doresc

să contribuie la studiul, explorarea

ţinutului nostru din diferite puncte de

vedere: preistoric, istoric, turistic, al

ştiinţelor naturale, igienic, şcolar, agricol,

industrial, patriotic – a-i dezvolta, în

___________________________________________________________________________

61

general, populaţiei acestui ţinut gustul

pentru istorie, literatură, artă şi ştiinţă, a

crea şi organiza forţele necesare pentru

ridicarea culturală, economică, a ţinutului”.

În urma cererii fondatorilor,

Comisia Administrativă a Administraţiei

Fondurilor Grănicereşti Năsăudene aprobă

în acelaşi an 1931 punerea la dispoziţia

acestora a două săli mari în incinta

imobilului fostului internat al Liceului

„George Coşbuc” din Năsăud, pentru a se

înfiinţa un muzeu şi o bibliotecă. În

continuare s-a purces la acţiunea de

executare a mobilierului necesar, precum şi

la aranjarea primelor colecţii obţinute din

donaţii. În această clădire Muzeul

Năsăudean va fiinţa până la data de 1

octombrie 1948.

Datorită donaţiilor făcute de

diferite persoane iubitoare de cultură, are

loc treptat mărirea fondului documentar,

aşa încât în anul 1937 revista Arhiva

Someşană precizează că Muzeul

Năsăudean dispune de patru secţii, după

cum urmează:

I. Biblioteca, ce dispune de un

număr mai mare de cărţi, cele mai multe

dintre ele fiind vechi, câştigate din

colecţiile a diferite persoane, îndeosebi

profesori.

II. O arhivă bogată în acte,

manuscrise, documente, corespondenţe

care se referă la istoria şi oamenii marcanţi

din ţinutul Năsăudului.

III. Colecţii de diferite obiecte de

muzeu.

IV. Portrete de fruntaşi ai grănicerilor

şi fotografii. La data de 6 februarie 1932 se

pun bazele instituţiei culturale Muzeul

Năsăudean, cu acest prilej redactându-se şi

statutele acestei instituţii.

Pentru sporirea autorităţii muzeului

şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de

funcţionare, fondatorii insistă pentru

transformarea muzeului în instituţie de stat.

Astfel, datorită demersurilor făcute de Iuliu

Moisil, Direcţia Generală a Arhivelor

Statului, prin Decizia nr. 191198/1937,

publicată în Monitorul Oficial nr.269,

înfiinţează, în noiembrie 1937, o

Subdirecţie a Arhivelor Statului în oraşul

Năsăud. Această instituţie nouă cuprindea:

a) toate arhivele vechi ale

autorităţilor civile, bisericeşti şi militare

ale statului, judeţului şi comunelor din

actualul judeţ al Năsăudului;

b) arhiva, biblioteca şi obiectele de

muzeu ale societăţii Muzeul Năsăudean,

din momentul în care vor fi dăruite

statului;

c) arhivele şi bibliotecile instituţiilor

grănicereşti şi ale persoanelor particulare

din acest judeţ, care vor fi depuse la

această subdirecţie.

În actul de donaţie făcut de

fondatorii muzeului, se specifica faptul că

atât arhiva, cât şi muzeul şi biblioteca ce

vor fi dăruite să nu se înstrăineze niciodată,

să nu fie duse în altă localitate, ci să

rămână pentru totdeauna în oraşul Năsăud.

Principalul organ de publicitate al

muzeului era revista Arhiva Someşană, ce

apărea la Năsăud sub conducerea lui Virgil

Şotropa. Profesorul pensionar Iului Moisil

a îndeplinit, fără retribuţie, funcţia de

director al muzeului.

În perioada ocupaţiei horthyste a

Ardealului (1940-1944), şi apoi în timpul

retragerii trupelor horthyste (în toamna

anului 1944), colecţiile muzeului au fost

devastate, distruse şi chiar înstrăinate de

către cotropitorii străini.

La data de 1 octombrie 1948,

Administraţia Fondurilor Grănicereşti,

aflată în lichidare, cedează Arhivelor

Statului din oraşul Năsăud pentru obiectele

de muzeu, pentru bibliotecă şi pentru

arhivă, imobilul fostului hotel „Rahova”

(localul ce adăpostise odinioară Casina).

Cedarea s-a făcut acordânduse dreptul de

folosinţă gratuită. La parterul acestei

clădiri s-a reuşit să se organizeze, după un

an, în cinci săli spaţioase, o expoziţie ce

avea caracter istoric şi etnografic. Această

expoziţie va constitui nucleul muzeului de

mai târziu, muzeu care, ca instituţie

bugetară de stat, se va deschide în anul

1950.

Toată colecţia muzeistică (care,

între timp, se îmbogăţise cu diferite obiecte

obţinute în urma unor donaţii particulare)

se va muta în anul 1951 în vechea clădire a

„Şvardei”, unde se află şi acum. Mai întâi

s-a numit Muzeul Regional Cluj, apoi

___________________________________________________________________________

62

Muzeul Năsăudean şi actualmente Muzeul

Grăniceresc Năsăudean.

În ceea ce priveşte actuala clădire ce

adăposteşte muzeul, trebuie menţionat că

„Şvarda” este fosta cazarmă a

Regimentului II Românesc de Graniţă: o

clădire masivă, puternică şi considerată

monument istoric.Ea a fost ridicată, după

cum ne informează Virgil Şotropa, în anul

1770, an în care la Năsăud se clădeşte

biserica romano-catolică. Iniţial „Şvarda” a

avut două etaje. În anul 1815 Consiliul

aulic aprobă dărâmarea celor două etaje ale

cazărmii, datorită faptului că pereţii

începuseră a crăpa şi exista astfel

ameninţarea prăbuşirii. Până la

transformarea ei în muzeu, respectiva

clădire a funcţionat şi cu rol de internat

pentru elevii Şcolii Normale.

La cererea conducerii muzeului,

între anii 1951-1954 şi după aceea, între

anii1961-1964, s-au făcut reparaţii capitale

atât în interiorul cât şi în exteriorul clădirii

muzeului. Reparaţiile au continuat şi după

anul 1989 însă, datorită fondurilor

insuficiente de care a beneficiat, muzeul n-

a putut dobândi în întregime imaginea pe

care o merită. Totuşi, trebuie amintită

perioada 2001-2002, când din nou clădirea

muzeului a fost supusă unor reparaţii

capitale, obţinându-se un aspect

satisfăcător al edificiului. Începând cu anul

2006, s-au reluat lucrările în vederea

reabilitării muzeului, de data aceasta în

cadrul unui proiect de mare complexitate

Proiectul, care a urmărit continuarea

lucrărilor de reparaţie începute în anul

2001, a vizat o serie de aspecte, iar unul

dintre cele mai importante l-a constituit

construirea unei clădiri noi în care se

regăsesc birourile, o sală de conferinţe, o

bibliotecă şi o sală ce are ca destinaţie

depozitarea arhivei muzeului (documente,

dosare, registre etc.). De „Zilele

Năsăudului”, în mai 2009, s-a inaugurat

noua expoziţie de etnografie a muzeului, în

prezenţa a numeroşi oaspeţi din Ţara

Năsăudului, din judeţ şi din ţară. În anul

2010 a fost finalizată amenajarea secţiei în

aer liber, cu specific etnografic, în curtea

din spate a muzeului.

Secţia cuprinde o casă cu specific

ţărănesc (originară din Ilva Mare), o

fântână cu cumpănă, o presă masivă pentru

must şi ulei, un car, o sanie, o poartă de

gospodărie ţărănească şi o piatră de hotar.

Inaugurarea acestei secţii în aer liber s-a

făcut în data de 9 decembrie 2010, ocazie

cu care a fost făcută şi sfeştania în casa

ţărănească.

Tot la această dată a avut loc, la

sediul instituţiei, vernisajul unei expoziţii

cuprinzând fotografii obţinute în urma

punerii în valoare a unor negative pe sticlă

din colecţia muzeului. În prezent se află în

amenajare secţia de istorie, expoziţia

urmând să cuprindă obiecte de arheologie,

de istorie a Regimentului II Românesc de

Graniţă (1762-1851) şi de istorie a

Districtului Năsăud (1861-1876),

preconizându-se a fi inaugurată în cursul

anului 2011.

În curtea principală a Muzeului

Grăniceresc Năsăudean se găseşte

amplasat bustul învăţătorului Vasile Naşcu,

realizat din bronz de către sculptorul

Corneliu Medrea, în anul 1967. Arhiva

Someşană – anuarul Muzeului Grăniceresc

Năsăudean, Muzeul Grăniceresc

Năsăudean în colaborare cu Facultatea de

Istorie a Universiţăţii Babeş-Bolyai şi

Institutul de Istorie „George Bariţ” din

Cluj-Napoca editează revista de istorie şi

cultură Arhiva Someşană.

Prima serie a revistei a apărut în perioada

1924-1940, când se realizează numerele 1-

28. Trebuie remarcat că în perioada

interbelică respectiva revistă şi-a adus o

foarte importantă contribuţie la

completarea şi susţinerea edificiului

culturii naţionale. Seria a doua a acestei

publicaţii, cuprinzând volumele I-IV, apare

în perioada regimului comunist, între

anii 1972-1977. Deşi supuse cenzurii

autorităţilor acelor timpuri, în cele patru

volume apar o mulţime de articole

valoroase, atingând diverse domenii

(istorie, etnografie etc.).

Aceste patru volume sunt realizate

de către Muzeul Năsăudean. Problema

reapariţiei revistei Arhiva Someşană după

Revoluţia din Decembrie 1989 a preocupat

într-un înalt grad atât pe membrii

___________________________________________________________________________

63

colectivului muzeului, cât şi pe

intelectualii din zona Năsăudului sau cu

origini în această zonă. Din păcate,

fondurile băneşti de care a dispus muzeul

nu au fost suficiente pentru realizarea în

bune condiţii a publicaţiei.

O încercare de reluare a revistei

s-a făcut în anul 2001, când apare Arhiva

Someşană Serie nouă, nr. 1 (29), redactată

de Muzeul Grăniceresc Năsăudean şi de

Cenaclul literar-ştiinţific „Plaiuri

maramureşene, năsăudene şi someşene”

din Cluj-Napoca. În anul 2002 apare şi

numărul 2 (30) al respectivei publicaţii.

Însă adevărata revigorare a revistei Arhiva

Someşană începe în toamna lui 2002, când

este dat la tipar primul număr din seria a III

- a (2002) a acestei publicaţii, care se

lansează în Ajunul Sărbătorii Naşterii

Domnului. Ea apare ca revistă, sub egida

Muzeului Grăniceresc Năsăudean şi a

Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-

Napoca. O nouă generaţie de istorici şi

oameni de cultură ai ţinutului preiau

sarcina iluştrilor lor înaintaşi care au

înfiinţat revista.

Anuarul Arhiva Someşană

doreşte păstrarea orientării primei serii din

punct de vedere al conţinutului. Astfel,

apar articole şi studii din domenii diferite,

ca: istorie, etnografie, memorialistică etc.,

lucrări ce ating, sub numeroase aspecte,

trecutul şi prezentul din judeţul Bistriţa-

Năsăud. Pe lângă acestea, în revistă se mai

întâlnesc şi alte studii de mare interes din

perimetrul transilvan. Din punct de vedere

al formei revistei, se poate afirma că ea se

încadrează în exigenţele impuse de

perioada actuală.

Să mai notăm că în continuare au mai

apărut şi alte numere ale acestei noi serii

din Arhiva Someşană, şi anume: nr.

II(2003), nr. III(2004), nr. IV(2005), nr.

V(2006), nr. VI (2007), nr. VII(2008) şi nr.

VIII(2009).

Directorii muzeului :

1 Iuliu Moisil 1931

2. Ioan Nichifor Someşan

3. Onisim Filipoi

4. Septimiu Pop

5 Alexandru Giurgiuca

6. Ioan Nechifor Someşan

7 Ioan Radu Nistor

8 Lucian Vaida

Dr. Lucian VAIDA

Memoriu privind scutirea de la expropriere a pădurilor

grănicerești în anul 1921

Dr. Adrian Onofreiu

Din lungul șir al memoriilor năsăudenilor prezentăm în continuare demersurile făcute

de reprezentanți importanți ai acestora pentru scutirea de la expropriere a averilor

grănicerești. În acest sens, în perioada frământată de după primul război mondial, s-a înscris

și efortul constant și îndelungat făcut de unul din cei mai capabili dascăli năsăudeni, Ioan

Pecurariu. Acesta a început, în calitate de senator, demersurile necesare pentru ca averile

câștigate cu atâta trudă și jertfe de înaintașii grănițeri să nu fie expropriate, sub efectul

legislației agrare ce a urmat primului război mondial.

Pentru a-și atinge scopul, la 9 aprilie 1921 a încunoștințat pe Leon Scridon, la Năsăud,

despre dispozițiile de expropriere pe cale de a fi decise de guvernul de la București, în

privința pădurilor și pășunilor grănicerești. Acesta a convocat pentru data de 20 aprilie 1921

la Năsăud pe toți delegații comunelor grănicerești; la adunare au luat parte toți membrii

Comisiei Silvice și 95 de delegați ai comunelor foste grănicerești.

Adunarea a decis asumarea memoriului care a fost înaintat guvernului, cu cerința

expresă ca acesta să scutească de la expropriere pădurile și pășunile grănicerești.

___________________________________________________________________________

64

În același timp, Ioan Pecurariu a luat cuvântul tot în 20 aprilie în Senat și a susținut

cerința enunțată în memoriu. Proiectul a fost votat însă la Senat în defavoarea grănițerilor.

De aceea, o delegație a acestora, s-a prezentat mai multor membrii ai guvernului și

parlamentului între 24-28 mai 1921. Urmare și a demersurilor continuate de senatorul Ioan

Pecurariu, la 19 iulie 1921, Camera Deputaților a modificat proiectul de lege și prin

prevederile articolelor 24 și 32 din noua lege de reformă agrară, pădurile și pășunile

grănicerești au fost scutite de sub expropriere20

.

1.Onorată reprezentanță comunală!21

Aflând că în proiectul reformei agrare pentru Transilvania, care proiect, de prezent, se

dezbate în secțiuni, se intenționează a se expropria pădurile și pășunile grănicerești din

districtul Năsăudului și a le împărți, celor ce nu au.

Considerând, că prin această lege comunele grănicerești ar ajunge într-o stare

deplorabilă;

Considerând, că comunele grănicerești și-au acoperit trebuințele, cheltuielile

administrative ale comunelor din venitul pădurilor, și din venitul acesta au ajutorat și

instituțiunile culturale (biserici, școale, liceu);

Considerând, că locuitorii comunelor grănicerești numai prin creșterea de vite pe

pășunile de munte și-au asigurat existența, fiind lipsite de pământ fructifer;

Considerând, că nici o comună grănicerească nu posedă pășune comunală în hotarul

comunei, ci numai pășunile de munte;

Considerând, că pentru locuitorii comunelor de la poalele munților un izvor principal

de câștig a fost și exploatarea de pădure având comunele dreptul în fiecare an a exploata câte

un parchet pentru construcții și valorizare;

Considerând, că prin eventuala expropriere, pe lângă pagubele materiale enorme, s-ar

schimba și caracterul curat românesc al acestor comune grănicerești;

Având în vedere, că față de pășunile, pădurile și munții grănițerești, chiar în art. de

lege XVIII din 1890, referitor la referințele de posesiune în comunele din fostul district al

Năsăudului (adusă sub guvernul maghiar) în § 10, se spune precis pe teritoriul comunelor

grănițerești (§ 1) nu se poate face comasarea, deci întotdeauna s-au avut în vedere

împrejurările excepționale ale acestui ținut;

În conformitate cu hotărârea din 28 ianuarie 1921 (când s-a ales Comisiunea de opt) a

reprezentanților din comunele grănițerești, mi-am ținut de datorință a convoca atât

Comisiunea Silvică instituită pe lângă Regiunea Silvică, în conformitate cu § 5, art. XIX din

1890, precum și pe reprezentanții comunelor grănițerești la o adunare, în care să se dezbată

această chestiune de mare însemnătate pentru băștinașii acestor comune.

Având în vedere motivele expuse mai sus, precum și alte motive atât de interes general

cât și de interes local, rog on. Reprezentanță comunală să pertracteze această chestiune în

ședința pe care să binevoiți a o ținea în fiecare comună în ziua de Duminica viitoare (17

20 „Gazeta Bistriții”, Bistrița, anul X, 20 ianuarie 1930, nr. 3, p. 5. Adrian Onofreiu, „Legislația

agrară în Transilvania în perioada interbelică (1918-1940)”, în „Revista Bistriței”, Bistrița, VII;

1993, pp 229-238, cu deosebire p. 237. Presa anunța de altfel că „proiectul de lege referitoare la reforma agrară va fi depus în parlament imediat după vacanță”; „Gazeta Bistriții”, Bistrița, anul I, nr.

3, sâmbătă, 22 ianuarie 1921, p.3. Vezi și „Expunerea de motive” la proiectul de lege înaintat spre

dezbatere Adunării Deputaților, care cuprindea „principiile Decretului-lege nr. 9.911/1919 cu modificările

pe care practica le-a arătat necesare”, în „Dezbaterile Adunării Deputaților”, ședința de miercuri, 23

martie 1921, pp. 908-983. Punctul de vedere local în articolul lui Dionisiu Loginu, „Comentarii noi la legea

agrară”, în „Gazeta Bistriții”, nr. 5, sâmbătă, 5 februarie 1921, pp. 1-2; nr.7, sâmbătă, 19 februarie 1921,

p. 1-2. 21

Gazeta Bistriții”, nr. 5, sâmbătă, 5 februarie 1921, pp. 1-2; nr.7, sâmbătă, 19 februarie 1921, p. 1-2.

___________________________________________________________________________

65

aprilie); fiecare reprezentanță comunală să pregătească o cerere (memoriu) în care să se

cuprindă motivele generale și locale.

Cererea să se predee acelui delegat, care a luat parte în ședința din 28 ianuarie 1921,

eventual, dacă acest delegat a fost ales de membru în Comisiunea Silvică, sau, din alt motiv,

nu ar putea lua parte la conferința fixată pe ziua de mai jos, atunci să se încredințeze un alt

reprezentant și acestuia să se predee cererea (memoriul) pentru a mi-o preda, în ziua ședinței.

Această cerere va fi pregătită în două exemplare și semnată cât se poate de mulți capi din

familii grănițerești din comuna D-voastră.

Conferința Comisiunii Silvice și a reprezentanților comunelor grănițerești va avea loc

în sala cea mare a Palatului Administrativ la 20 aprilie 1921, ora 10 a.m.

Reprezentanțele comunale sunt rugate a îndruma pe delegații lor să se prezinte

negreșit la această ședință, înaintând cererile amintite. Spre orientare țin să accentuez, e

foarte probabil, că din sânul adunării se va trimite o delegație la București22.

Domnule Ministru!23

În ajunul înfăptuirii marilor reforme agrare, puse la ordinea zilei în patria noastră,

comunele române grănicerești don colțul nord-estic al Ardealului stau în fața unei grele

probleme, a cărei rezolvare are să hotărască asupra viitoarei lor sorți. Îngrijorați de

consecințele incalculabile ce ar urma unei adânci zguduiri a vieții poporațiunii autohtone din

acel ținut, comunele grănicerești năsăudene reprezentate prin membrii comisiunii de

administrare a pădurilor din fostul District al Năsăudului, precum și prin membrii comisiunii

de administrare a fondurilor școlare, vin cu tot respectul să Vă aducă la cunoștință

următoarele:

Locuitorii români din comunele aflătoare în Valea Someșului și cuprinse în vechea

numire colectivă „Districtus Valachorum Rodnensis” din timpuri imemoriale au fost „liberi”,

s-au bucurat de multe drepturi și privilegii și liber au dispus întotdeauna, până în zilele

npastre, de bunurile lor imobile constătătoare mai ales din munți cu păduri și pășuni. Fiecare

comună poseda hotarul său delimitat în înțelegere cu comunele vecine, iar singuraticele

familii dispuneau, fără de nici o restricție, de moșiile lor, plătind singur numai contribuția

cuvenită regelui. Munții cu pădurile și pășunile lor erau împărțite între comune, pe care

acestea le foloseau ca pe un bun comun și indivizibil, neplătind pentru folosința lemnului și

pentru pășunat nimănui, vre-o taxă.

La întrebarea: de unde aceste grații acordate și recunoscute „valachilor” someșeni,

precând Românii celorlalte ținuturi ardelene, în cea mai mare parte erau iobagi cât se poate de

mașter24 tratați ? Răspunsul este simplu și natural: pentru că stăpânitorii maghiari bine știau

și vedeau, că Românii din Valea Rodnei formează falanga puternică și neînfrântă, de pieptul

căreia se izbesc mai întâi valurile năvălitorilor barbari din Orient, mai ales ale cumanilor și

pacinaților25, iar mai apoi ale tătarilor.

22

Ceea ce s-a și întâmplat. Delegația a fost alcătuită din Alexandru Haliță, vicar, Ioan Pop, protopop, Ioan

Pecurariu, senator, Dr. Leon Scridon, subprefect, președinte al Comisiunii Silvice, Dr. Teofil Tanco,

președintele fondurilor grănicerești, Augustin Anton, primar, Năsăud, Teofil Ușeriu, econom, Borgo

Prund și Onisim Filipoiu, econom, Rodna-Veche și a avut întrevederi cu membrii guvernului, printre care

cei direct implicați în domeniul agrar, [ministrul de resort], Cudalbu, [ministru secretar de stat] Garoflid

și Groza; Gazeta Bistriții”, 20 ianuarie 1930, nr. 3, p. 5. Opinia adunării, care a trimis o moțiune

guvernului, era aceea că „să nu se schimbe nimic în administrația acestor averi. Cât despre expropriere,

nu poate fi vorba, pășunile fiind chiar neîndestulătoare pentru pășunat. Creșterea vitelor fiind

ocupațiunea principală, pământul fructifer aproape nu e, iar prin noua lege agrară încă nu ne ajută

nimic, nefiind bunuri expropriabile în ținutul grăniceresc”; Ibidem, nr. 13, sâmbătă, 14 mai 1921, p. 1. 23

Serviciul județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, colecția Virgil Șotropa, d. 43, ff. 1-3. 24

Erau viteji şi, trataţi nedrept, hain. 25

Pecenegilor.

___________________________________________________________________________

66

În anul 1475 craiul unguresc Matiaș Corvinul a legat comunele din Calea Rodnei cu

orașul Bistrița, vrând prin asta – cum zice și diploma de anexare – să ridice Rodna și

apartinențiile sale din mizeria în care au căzut din cauza invaziunilor dușmane și să restaureze

minele rodnene; la ceea ce se poate adăuga, cu toată siguranța, intenția nemărturisită a

regelui, că acum, românii cu sașii sprijinindu-se reciproc, să apere și cu mai multă izbândă

aceste, pururi amenințate, hotare ale țării.

Accentuează însă apriat26 craiul Matiaș în hrisovul său, că anexarea asta o face ac un

semn de deosebită grație față de oraș și, spre scopul unei mai bune conservări a drepturilor,

pe care le avusese din vechime Rodna și apartinențiile sale, asigurându-le acestora drepturile

și privilegiile de care se bucura însăși cetatea Bistrița. Diploma aceasta a fost întărită de

Matei Corvinul încă o dată în 1488, precum și de regele Vladislav II, în 1492, 1494 și 1498,

iar regele Ludovic II adăugă la 1520 la drepturile avute de rodneni, încă alte nouă privilegii.

Câtva timp, la început, românii districtului rodnean trăiră în bună înțelegere cu sașii

bistrițeni; își împlineau serviciile de plăieși, adică apărători de hotare, dădeau contingentul de

ostași trebuitori pentru scutul țării, își plăteau contribuțiile cu care datorau casei statului, mai

încolo, își administrau și lucrau neturburați de nimeni, moșiile de la străbuni. Au urmat însă

timpuri mai grele în secolul XVII și în jumătatea primă a secolului XVIII, când sașii bistrițeni

încercau pe toate căile să subjuge pe românii someșeni.

Mai ales după ce Ungaria și Ardealul ajunseră sub domnia Habsburgilor, sașii

devenind mai cutezători, au început a nedreptăți și a vexa tot mai mult pe someșeni, așa că

după multe plânsori și proteste zadarnice, aceștia au recurs chiar și la forță întru apărarea

drepturilor moștenite.

Într-aceea, sub domnia împărătesei Maria Terezia se concepu planul de a se înființa și

pe teritoriul Ardealului granița militară, precum se făcuse mai înainte în Croația-Slavonia, și

spre acest scop, s-au militarizat la 1763, 21 comune românești din Valea Rodnei, precum și 2

din Valea Șieului, la care la 1764, s-au mai adaos 5 comune din Valea Șieului și 2 din Valea

Mureșului, iar la 1784, comunele din Valea Bârgăului, formând ele toate, împreună – mai

târziu, 44 la număr – Regimentul II român de graniță, cu reședința Năsăud. Cu ocazia

militarizării au fost decretați „liberi” și locuitorii comunelor care mai înainte nu se bucuraseră

de privilegiile, avute de românii someșeni; și tuturor grănițerilor militarizați și se asigură

dreptul de liberă proprietate, nu numai rămânându-le neștirbite moșiile avute din timpurile

vechi, ci obținând de la împăratul Iosif II în 1786 încă și așa numiții munți revendicați. Deosebirea zăcea numai în faptul că, stând acum comunele românești din districtul militarizat

al Năsăudului sub administrațiunea militară, raporturile lor de drept privat, de asemenea erau

regulate de autorități militare.

Faptele și vitejiile regimentului nostru grănițeresc sunt înscrise cu litere de aur pe

paginile istoriei timpurilor de atunci. Vărsându-și sângele pe aproape toate câmpurile de luptă

ale Europei, grănițerii năsăudeni au dat de nenumărate ori probe de o bravură admirată chiar

și de marele Napoleon. Dar nu este aici locul să înșirăm fapte belice, îndeobște cunoscute, ci

voim să accentuăm pe scurt, momente însemnate din viața internă a regimentului.

După ce administrația regimentului a trebuit să se susțină pe propriile spese, comunele

grănițere deja în 1765 s-au învoit să adune la un loc venitele din dreptul lor de regalii și să

formeze un fond cu menirea ca din el să se acopere spesele administrației interne și să se

înființeze și susțină „școale de băieți și fetițe”, Acest fond s-a numit „Fond de provente”,

administrat de o comisie economic-militară, constătătoare din reprezentanții tuturor

comunelor grănițerești. Din el s-a înființat în 1784 Institutul Militar și în legătură cu acesta,

renumita Școală Normală din Năsăud, care fiind un lung șir de ani singurul institut cultural

26

Întăreşte, subliniază.

___________________________________________________________________________

67

din nordul Ardealului, a fost cercetat nu numai de fiii grănițerilor năsăudeni, ba, chiar și din

Maramureș, și Bucovina. Tot din fondul de provente s-au ridicat între 1766 și 1786 pe

teritoriul graniței cinci școli așa numite „triviale” și la 1826, Școala de fete din Năsăud.

În anul 1830 s-a înființat un al doilea fond al regimentului, adică „Fondul de

monture”, destinat de reprezentanții comunelor pentru procurarea de uniforme, iar în anul

1838, s-a înființat în fiecare comună câte un fond pentru susținerea școalei comunale.

Cu ocaziunea desființării graniței militare,la 1851, delegații comunelor grănicere, de

bună voie au hotărât să nu împartă între sine fondurile agonisite și adunate cu multe jertfe, ci

fondul de monture, sub numirea de „fond de stipendii”, l-au destinat pentru susținerea fiilor

de grăniceri năsăudeni la școale de meserii, academii și universități; iar „fondurile școlare

comunale”, administrate împreună cu celelalte fonduri, aveau să împlinească și pe mai

departe menirea pentru care se adunaseră. Privitor la fostul fond de provente delegații

grăniceri cu mare însuflețire hotărâră în 1862 ca din el, sub numirea de „Fond școlar central”

să se înființeze un liceu complet și un internat în Năsăud, precum și alte institute de care va fi

trebuință.

Tot la desființarea graniței în 1851, când ținutul nostru a trecut sub administrație

civilă, împăratul Franz Josef, în semn de mulțumită și recunoștință pentru serviciile prestate

de grănițerii năsăudeni, pentru tron și patrie, a dat ordin ca ei să rămână în posesiunea deplină

a drepturilor, moșiilor, munților, pădurilor și pășunilor avute din bătrâni și câștigate prin

hărnicia lor. Deciziuni de felul acesta, aduce cu diferite prilejuri în favorul grănițerilor

năsăudeni, au urmat între altele, în 1862 și 1867, iar în 1872 s-a încheiat între statul ungar și

reprezentanții celor 44 de comune grănițere din Districtul Năsăudului un contract, privitor la

rezolvarea definitivă a raporturilor de drept de posesiune și proprietate, ivite prin desființarea

graniței militare. În fine, în 1890, normate fiind în Ungaria și Transilvania prin lege toate

chestiile, privitor la silvicultură, pentru comunele grănițerești năsăudene, s-a creat o lege

specială de administrare a pădurilor pe care le posed, conform căreia cele 44 comune

grănicere din fostul District al Năsăudului sunt proprietarele pădurilor, care se administrează

prin Regiunea Silvică din Bistrița și sub controlul comisiei reprezentative a grănicerilor, iar

venitul din păduri se împarte după o anumită normă între comunele proprietare.

Averile comunelor grănicerești ale fostului district de graniță stau pe baza unor legi

speciale, aduce în raport cu împrejurările și referințele de trai specifice și neexistente în altă

parte a țării.

Aceste drepturi, câștigate cu multe lupte și crunte sudări, nu se pot altera decât prin

schimbarea și abrogarea acestor legi, precum și a „contractului” și a „învoirii” între stat și

comunele grănicerești.

Domnule Ministru!

Din cele expuse aici în liniamentele principale, care pot fi probate și dovedite și cu

documente autentice din toate timpurile, vă puteți convinge că grănicerii români năsăudeni au

ajuns la averile lor pe cale cinstită și legală, prin muncă și sârguință, nu pe căi lăturalnice,

prin cerșiri nedemne, prin târguieli și recompense josnice. Și, întrebăm, cine oare s-ar fi aflat

îndemnat să le dea românilor cândva averi, și încă nemeritate, care să le servească ca mijloace

de progres și dezvoltare?

Grănicerii români din acest colț de țară au ținut cu scumpătate scoli de-a rândul la

averile lor agonisite cu multă trudă și muncă; munții, pășunile și pădurile le-au fost în toate

timpurile singurul izvor de trai.

Nici o comună grănicerească nu are atâta pământ fructifer, ca să producă cerealele de

lipsă27 pentru traiul locuitorilor ei.

27

Necesare.

___________________________________________________________________________

68

În urma experiențelor de mai mulți ani constatăm că, comunele grănicerești, pentru

acoperirea trebuințelor de trai anual a locuitorilor au importat peste 300 vagoane de cereale.

Trebuie să accentuăm încă o împrejurare, că, puținul pământ fructifer situat mai tot în

văi strâmte este expus mereu inundărilor fluviului Someș (sic!) și multelor văi și pâraie, care

inundând, acoperă pământul fructifer cu grămăzi de pietrii și arbori și îl fac absolut

neproducător.

Grănițerii și urmașii lor din cele 44 comune grănicerești, din aceste cauze au fost

avizați28 în toate timpurile la creșterea vitelor și cu acest ram de economie29, având pășune

de munte și-au putut asigura existența. Vindeau vitele și din preșul lor își cumpărau cerealele

de lipsă pentru un an și își acopereau celelalte trebuințe casnice și își plăteau în parte,

impozitele statului, județului și a comunei.

Comunele grănicerești nu au loc de pășuni comunale în un complex pe hotarul

comunelor, sunt exclusiv avizate la pășunea de munte. Pe hotarul comunei tot pentru creșterea

vitelor sunt siliți să poarte economia puțin rațională de imaș.

Chiar și pășunile de munte cele mai îndepărtate – de sute de kilometri – comunele sunt

silite să le folosească ele, în lipsă de altă pășune în apropiere.

Întinderea pășunilor de munte a celor 44 de comune este de 57.339 jughere.

Dar, deși extensiunea pășunilor de munte e foarte mare, trebuie să accentuăm că aceste

pășuni nu sunt potrivite toate pentru pășunat. Multe pășuni de munte, în întindere foarte

mare, sunt pietroase, sterile ori împădurite și nu se pot pășuna.

Stocul vitelor cornute, cailor, oilor, caprelor din cele 44 de comune este de prezent de

181.949.

Acest stoc de vite are lipsă de pășune de munte fiindcă în comunele grănicerești, mai

fiecare cap de familie ține vite, fiind ocupațiunea principală, aproape exclusivă, fără de care

nu ar putea exista.

Lipsind pe grăniceri de pășunile de munte, unde nu numai pășunează, fără fac și fân

pentru iernatul vitelor, le-am nimici existența.

În consecință, încă o dată accentuăm și constatăm că, locuitorii comunelor

grănicerești, lipsiți aproape total de pământ fructifer prin creșterea vitelor pe pășunile de

munte, nu numai că și-au putut asigura existența, dar și-au putut crește copii lor în școalele

secundare superioare, universități, dând neamului românesc o pleiadă întreagă de intelectuali.

Pădurile comunelor grănicerești conservate în decursul vremurilor cu multă grijă,

abnegație și prevedere pentru viitor și administrate în cel mai rațional mod, pe lângă pășunile

de munte, au contribuit în măsură mare la asigurarea existenței și înaintării în cultură

națională a acestor locuri.

Venitul pădurilor administrate cumulativ, după acoperirea cheltuielilor administrației

pădurilor, investirilor în proporția extensiunii pădurilor, s-a împărțit între comunele

grănicerești și această cotă anuală se ia din bugetele anuale a comunelor grănicerești între

veniturile ordinare ale acelora.

La multe comune această cotă este venitul principal ordinar. Se acoperă cheltuielile

administrative a comunelor, se clădesc case comunale, apoi s-au subvenționat și se

subvenționează cu ajutoare anuale toate instituțiunile culturale și de binefacere din comune:

școalele primare, bisericile, liceul grăniceresc Gheorghe Coșbuc din Năsăud și, pe lângă

aceasta, multe comune grănicerești, cu ajutoare din venitul pădurilor, au clădit biserici și

edificii școlare, care fără de aceste ajutoare, nici când nu se puteau clădi, înființa și susținea.

Afară de cota menționată mai sus beneficiază locuitorii comunelor grănicerești de

tăieturi anuale pentru lemne de foc și construcție.

28

Au fost obligați, au avut ca ocupație. 29

Denumire specifică, cu sensul de agricultură.

___________________________________________________________________________

69

Considerând cele expuse mai sus nu ne putem nici gândi, ca moșii care au format timp

de mulți secoli proprietatea legală, intangibilă și istorică, a celor 44 comune grănicere și care,

în prima linie, au servit scopurilor cultural-naționale, cum o dovedesc actele fundațiunilor

noastre școlare, să poată fi și numai în parte expropriate și să poată fi predate altor clase de

oameni, care nu vor ști prețui, cinsti și respecta pământul neagonisit de ei și despre care nu se

poate susține cu siguranță, că dacă nu momentan, dar în generația a doua, nu vor înstrăina

moșia fostă grănicerească, de la ceea ce, nici un guvern și nici o lege nu va putea să-i rețină.

Da, proprietățile miliardarilor, nobililor, îmbogățiților de răsboi, ale trândavilor și paraziților,

averi câștigate cu specule și înșelăciuni, pot să formeze obiect al exproprierii și chiar

confiscării, dar nu averi comunale românești, care și așa nu sunt prea mari și multe în Ardeal,

și strict luat, ele însele sunt creațiunile și creatoarele celui mai larg spirit democratic, prin

scopurile nobile ce, în mare parte, urmăresc.

Ca să nu amintim alte fapte, iată singur hotărârea recentă a Comisiunii Silvice din

Bistrița poate servi ca dovadă eclactantă de altruism, credem, destul de democratic: la ședința

din februarie a.c. a votat 5 milioane lei pentru ridicarea unui internat pe lângă liceul „George

Coșbuc” din Năsăud și alte 450.000 lei pentru ajutorarea liceului.

Domnule Ministru!

Cutezăm afirmarea, că ne îndoim să se afle un guvern român, care să le ia brevi manu

grănicerilor noștri moșiile lor seculare, de care, în timpurile cele mai grele și mai pline de

restriște pentru români, n-au îndrăznit să se atingă nici craii și principii ungurești și nici

împărații habsburgi! Trebuie doar să se afle o cale excepțională – de care întotdeauna au

existat și vor exista în lume – pe care să se poată încunjura o atât de mare nedreptate, o atât de

mare nefericire și ruină materială a poporațiunii ținutului nostru.

Și dacă toate motivele și considerațiunile aduse n-ar fi aprețiate după adevărata lor

valoare, ceea ce nu putem crede, atunci întru sprijinirea cererii noastre mai stă și însăși legea

agrară de față, cu scopul, intențiunile și dispozițiunile ei, pentru că după această lege, au să se

provadă30 cu pământ toți țăranii, care au luat parte la război.

Acest drept au fără îndoială și țăranii din districtul Năsăudului.

După ce însă pe întreg cuprinsul acestui ținut nu se găsesc moșii domnești, fiscale și

de mână moartă, din care să se poată face această împroprietărire, după ce averile grănicereșți nu se pot califica în aceste categorii, fiind ele averi particulare, ca ale grănicerilor secui, care

s-au împărțit între proprietari la timpul său și care azi nu mai formează obiect de expropriere

și după ce averile grănicerilor năsăudeni se folosesc cumulativ numai pentru că așa este mai

rațional și mai practic, atât pentru asigurarea existenței locuitorilor, cât și a frumoaselor

instituțiuni, ce se susțin din acelea; atunci, urmează în mod elementar că, dacă acești țărani nu

se pot împărtăși de favorul legii agrare de față, este just și echitabil, să nu li se iee, cel puțin

aceea, ce au și ce li s-a dat în timpul său și în urmă, nu se poate admite, că acești țărani, cu

servicii aduse în 2 perioade grele , să fie tratați mai mașter decât țăranii din alte ținuturi, de a

căror soartă nu este legată existența instituțiunilor culturale și de binefacere din ținutul

Năsăudului, care la rândul lor, au adus în fond, cea mai mare contribuție la posibilitatea

înfăptuirii idealului național, ce trebuie să ne însuflețească și încălzească pe toți de pe

întinderea României Mari.

Reprezentanții comunelor grănicerești năsăudene au deci ferma convingere și nădejde,

că înaltul guvern român și corpurile legiuitoare vor găsi modalitatea prin care grănicerilor să

li se poată lăsa neatinse averile și moșiile care servesc în mare parte, scopurile culturale și de

binefacere și prin asta, contribuie la conservarea și întărirea neamului nostru românesc.

30

Să se prevadă; aici, cu sensul de a fi împroprietăriți.

___________________________________________________________________________

70

Acest memoriu s-a redactat în adunarea generală a reprezentanților comunelor

grănicerești, a Comisiunii Silvice și a Comisiunii administratoare a Fondului central scolastic

și de stipendii din Districtul Năsăudului, în baza cererilor comunelor grănicerești anexate la

acest memoriu.

Din adunarea generală ținută la Bistrița la 20 aprilie 1921.

Dr. Teofil Tanco, medic, Președintele Fondurilor grănicerești năsăudene și membru în

Comisia de administrare a pădurilor grănicerești; Dr. Leon Scridon, subprefect, Președintele

Comisiunii de administrare a pădurilor grănicerești și membru în Comisiunea administrativă a

Fondurilor grănicerești; Ioan Bojoru, profesor, membru în Comisia administrativă a

Fondurilor grănicerești; Ioan Dologa, protopop, membru în Comisia administrativă a

pădurilor grănicerești și membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești;

Macedon Linul, directorul Școlii Medii, membru în Comisia administrativă a pădurilor

grănicerești; Ștefan Buzilă, paroh, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești;

Emil Domide, directorul liceului „Gheorghe Coșbuc”, membru în Comisia administrativă a

Fondurilor grănicerești; Dr. Dionisiu Login, avocat, membru în Comisia administrativă a

pădurilor grănicerești și membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești; Dr.

Iacob Ciuta, avocat, membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești; Eliseu Dan,

protopop, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești; Pamfiliu Grapini,

protopop, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești; Ioan Mihăilașiu, paroh,

membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești; Dr. Alexa David, șeful

Judecătoriei de Ocol, membru în Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești; Alexandru

Haliță, vicar foraneu episcopesc, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești;

Ioan Pop, protopop, membru în Comisia administrativă a pădurilor grănicerești și membru în

Comisia administrativă a Fondurilor grănicerești.

V. SPIRITUALITATE , CREDINŢĂ

Mănăstiri de ieri şi de azi din judeţul

Bistriţa- Năsăud

Numeroasele studii despre viaţa

mănăstirească realizate până în prezent

scot în evidenţă faptul că monahismul s-a

născut în sânul Bisericii creştine, ca o

aspiraţie spre înălţimile cereşti. A fost o

necesitate, care s-a răspândit cu mare

repeziciune în lume, după apariţia

creştinismului. ,, An de an, în rândurile

sale au intrat oameni de o aleasă cultură,

oameni care au sporit faima pustniciei şi a

nevoinţelor. Să ne amintim secolul de aur

al Bisericii, secol în care Vasile cel Mare,

un Ioan Gură de Aur, un Grigorie de

Nazianz şi alţii, au ridicat instituţia pe o

treaptă nemaiîntâlnită a învăţăturii

creştine’’ ( pr. arh.Dumitru Cobzaru ).

Viaţa mănăstirească de pe cuprinsul

judeţului Bistriţa-Năsăud este atestată încă

din cele mai îndepărtate vremuri ale

zbuciumatei noastre istorii. Vechea ,,Ţară a

Năsăudului’’ şi a ,,Bistriţei’’ au fost din

acest punct de vedere un ,,leagăn al

nădejdii şi al mângâierii spirituale’’.

___________________________________________________________________________

71

Documentele atestă că în urmă cu

trei veacuri, pe teritoriul care formează

astăzi judeţele Cluj şi Bistriţa- Năsăud

existau peste 40 de mănăstiri şi schituri

ortodoxe. Ele sunt construcţii simple,

cuprinzând o bisericuţă de lemn şi o casă

ţărănească în care erau adăpostite chiliile

pentru călugări. Doar cele ctitorite de

voievozi sau nobili aveau zidurile din

piatră şi încăperi mai bine rânduite. Cele

dintâi erau supuse unor degradări din cauza

timpului şi a intemperiilor, fapt pentru

care, multe dintre ele au dispărut, fără să li

se poată reconstitui măcar trecutul .

Mănăstirea,,Naşterea Maicii Domnului’’

Piatra Fântânele

Obştile monahale aveau puţini

vieţuitori, astfel că numărul lor era cuprins

între 3-4 şi rareori ajungea până la 10

călugări. Cu toate că erau aşezăminte

modeste, mănăstirile au devenit vetre de

lumină, de cultură, de artă şi de înălţare

sufletească. Aici au fost adăpostite fie şcoli

bisericeşti sau laice, fie mici centre de

caligrafi sau iconari. Se copiau cu mâna

cărţi bisericeşti, după modelele

moldoveneşti care erau dăruite preoţilor

din zonă, sau se pictau icoane de influenţă

moldovenească pentru împodobirea

bisericilor ortodoxe, ori se pregăteau preoţi

şi cântăreţi bisericeşti pentru slujirea

liturgică.

Încă de la început, alături de

Biserică, mănăstirile au avut rolul de a

păstra conştiinţa identităţii neamului

românesc, a limbii, a tradiţiilor şi a

credinţei neştirbite de influenţe străine.

Legăturile duhovniceşti şi culturale pe care

le aveau cu fraţii de peste Carpaţi, călugării

din Transilvania au întreţinut convingerea

ardelenilor în apartenenţa la acelaşi neam

al tuturor românilor, au hrănit flacăra vie a

rezistenţei româneşti şi nădejdea în

eliberarea ţării şi a bisericii ortodoxe de

Mănăstirea ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Rebra

sub stăpânirea străină.

Viaţa mănăstirească de pe teritoriul

ţării noastre a fost influenţată în special de

monahismul de la Muntele Athos. Există

dovezi în acest sens începând cu secolul al

XIV-lea, când a venit în ţară Sfântul

Nicodim de pe Muntele Athos. El este cel

care a ridicat cele mai multe mănăstiri, mai

ales în Ţara Românească. Un rol important

l-au avut în acest sens episcopii veniţi din

mănăstirile Moldovei să sfinţească preoţii

din Ardeal. În lucrarea ,,Episcopii din

mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei’’

apărută în Editura,, Karuna’’, Bistriţa,

2011, al cărei autor este preotul Nicolae

Feier, sunt prezentate câteva nume de

asemenea monahi : Macarie, Ion Layr,

Anastasie, Misail, Pahomie, etc.

Situaţia mănăstirilor din Ţinutul

Bistriţei şi a Năsăudului este stabilă până la

jumătatea secolului al XVIII-lea, datorită

rolului de frunte jucat în mişcarea celor de

religie ortodoxă, a călugărului Şofronie. În

1761 şi în anii următori, generalul Bukow

dă foc mănăstirilor de lemn, iar cele din

piatră le distruge cu tunurile până la

temelie. Ordinul venea dintr-o pruncă

imperială a regimului habsburgic instaurat

în această parte a Transilvaniei care

urmărea atragerea românilor la catolicism

şi înregimentarea lor pentru apărarea

graniţelor imperiului, considerând

mănăstirile ,,focare de rezistenţă ortodoxă,

___________________________________________________________________________

72

adăpostitoare de oameni inculţi, leneşi şi

care se tem de serviciul militar’’.

Din lucrarea lui Nicolae Iorga ,,

Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii

religioase a românilor’’, Vălenii de Munte,

1908, a istoricului Ştefan Meteş ,,Mănăstiri

din Transilvania şi Ungaria, 1936, a lui

Virgil Şotropa,, Mănăstiri şi călugări în

Valea Rodnei’’ şi a colectivului clujean în

frunte cu Ştefan Pascu ,,Monumente

istorice şi de artă religioasă’’,1982, aflăm

că pe teritoriul judeţului nostru au existat

următoarele mănăstiri : Silivaşul de

Câmpie, Monor,, Sântioana, Feldru,

Sângeorgiul Nou, Rebra, Mintiu, Chiraleş

Zagra, Păltineasa, Ciceu-Poieni, Negrileşti,

Şopteriu. Unele dintre acestea au scăpat de

tăvălugul lui Bukow, dar până la urmă,

călugării au fost nevoiţi să părăsească

aceste locaşuri sfinte şi să se refugieze, mai

ales în Moldova. Treptat, viaţa

mănăstirească a început să dispară, astfel

că, până în anul 1918, n-a mai existat nicio

mănăstire în judeţul nostru. Abia după

Marea Unire se simte o înviorare a vieţii

monahale, dar va fi restricţionată şi apoi

scoasă în mod tacit în afara legii prin

celebrul decret nr. 400/1956 din perioada

regimului comunist.

După revoluţia din decembrie 1989,

viaţa monahală de pe cuprinsul judeţului

Bistriţa-Năsăud a început să renască într-

un chip deosebit de înfloritor.

Înaltpreasfinţia Sa, vrednic de pomenire

Bartolomeu Anania, ori de câte ori a fost

pe aceste meleaguri, spunea că, ,,a venit

vremea când Ardealul îşi vrea mănăstirile

înapoi, chemându-şi călugării şi

călugăriţele, fraţii şi surorile...’’

În cele două decenii care s-au scurs de la

evenimentul istoric ce a schimbat rostul

vieţii noastre, pe aceste plaiuri mioritice au

luat fiinţă noi aşezăminte monahale de care

se bucură Cerul şi Pământul, creştinii de

aici şi de pretutindeni, atât de mult cuprinşi

de dorul pentru Dumnezeu.

Cele 10 locaşuri sfinte care s-au ridicat

în decursul acestor ani, prin eforturile

susţinute ale credincioşilor din zonă,

sprijiniţi de oamenii cu suflet mare şi

însufleţiţi de binecuvântarea înalţilor

ierarhi ai Arhiepiscopiei Vadului,

Feleacului şi Clujului., sunt adevărate perle

Mănăstirea

ale Ardealului : Mănăstirea ,, Sfinţii

Apostoli Petru şi Pavel’’ din Rebra,

Mănăstirea ,, Izvorul Tămăduirii’’ din

Salva, Mănăstirea,, Naşterea Maicii

Domnului’’ de la Piatra Fântânele,

Mănăstirea ,, Sfântul Prooroc Ilie’’ din

Nuşeni, Mănăstirea,, Tăierea Capului

Sfântului Ioan Botezătorul’’Cormaia (

Sângeorz-Băi ), Mănăstirea ,, Schimbarea

la Faţă’’Ilva Mare, Mănăstirea,, Sfântul

Ierarh Spiridon’’ Strâmba (Josenii

Bârgăului ), Mănăstirea,, Sfânta Treime’’

Bichigiu-Suplai, Mănăstirea,, Sfântul

Evanghelist Luca’’ Dobric şi Mănăstirea,,

Duminica Tuturor Sfinţilor’’ Buscatu

(Telcişor ). Ele îşi găsesc un spaţiu larg de

prezentare în lucrarea apărută recent cu

titlul,, Vetre de lumină’’.

,,Porţile acestor mănăstiri se deschid

spre noi, îmbiindu-ne cu tihna sfintelor

slujbe, cu mireasmă de tămâie şi sfinte

moaşte. Din icoane şi fresce nepreţuite,

veşnicia priveşte în ochii noştri şi în

frumuseţea ei se topesc grijile vieţii de zi

cu zi. Glasul de clopote şi toacă, vechea

cântare bizantină ne cheamă la rugăciune,

la odihnă pentru sufletul obosit şi

tămăduire pentru suferinţele trupului’’.

Mircea DAROŞI

___________________________________________________________________________

73

Anul omagial Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu, un martir al creştinismului

În galeria marilor domnitori

români,

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

reprezintă o adevărată culme a

istoriei noastre din secolele XVII-

XVIII. Prin politica sa externă, abilă,

nuanţată, flexibilă şi cu adevărat

modernă, a reuşit să realizeze timp

de un sfert de veac,, păstrarea ţării

sale întreagă prin toate greutăţile

unei epoci extraordinare’’. (Nicolae

Iorga )Acţiunile sale de emancipare a

ţării de sub suzeranitatea Porţii i-au

atras însă sfârşitul atât de tragic care

i-a amplificat meritele şi l-a trecut în

legendă prin marele său act de

credinţă.

Învinuit de turci că ,, adunase

bogăţii şi arme pentru a se opune’’ ,

domnitorul Constantin Brâncoveanu a

fost,, mazilit’’ în 1714 şi dus la

Constantinopol unde a fost întemniţat

împreună cu cei patru fii ai săi.

Atunci când sfârşitul lor părea că s-a

apropiat, s-a ivit pe neaşteptate o rază de

lumină : într-o dimineaţă, un dregător turc

aşeză pe umerii lui Constantin

Brâncoveanu,, caftanul iertării’’. I se cerea

trecerea la mahomedanism. Marele domn a

rămas neclintit în credinţa sa.

În dimineaţa zilei de 15 august

1714, în ziua când domnitorul împlinea 60

de ani, a avut loc executarea sentinţei.

Uciderea lui Brâncoveanu şi a fiilor lui s-a

desfăşurat în prezenţa sultanului, a

vizirului Gin- Ali-Paşa, a curţii imperiale şi

a ambasadorilor, la locul numit Iali-Chioşc,

aproape de Serai. Iarăşi i s-a propus să

renunţe la legea lui creştinească:

,, Constantine Brâncovene /Nu-mi grăi

vorbe viclene/ De ţi-e milă de copii/ Şi de

vrei ca să mai fii, / Lasă legea creştinească/

Şi te dă-n legea turcească !’’

Răspunsul lui

rămâne însă acelaşi:

,, Facă Dumnezeu

ce-o vrea / Iar pe toţi

de ni-ţi tăia / Nu mă

las de legea mea’’

(Poezii populare –

Vasile Alecsandri ).

Primul a fost

executat Matei, un

tânăr de 17 ani. Ca

să supravieţuiască, el

a vrut să treacă la

mahomedanism, dar

tatăl său s-a

împotrivit şi capul

lui a căzut sub

securea călăului.

După el au fost ucişi ceilalţi trei fii : Radu,

Ştefan şi Constantin, precum şi ginerele

său Ianache Văcărescu. Această scenă

barbară s-a petrecut sub ochii tatălui lor

care n-a tresărit niciodată, chiar dacă în

urechile lui răsunau cuvintele : ,,

Brâncovene Constantin,/ Boier vechi şi

domn creştin/ Lasă legea creştinească / Şi

te dă-n legea turcească!’’

Drept, cu părul argintiu, cu cămaşa

lungă a condamnatului pe el, cu picioarele

goale, Brâncoveanu părea o uriaşă statuie a

durerii dăltuită pe străzile oraşului. Apoi a

fost executat şi el. Trupurile lor au fost

plimbate prin oraş, iar capetele ţintuite de

poarta cea mare a Seraiului. Seara , leşurile

lor au fost aruncate în mare. Pescuite din

apele Mării Marmara, cadavrele lor au fost

îngropate în cripta vechii mănăstiri din

insula Chalke.

Târziu, după mai mulţi ani,

osemintele fostului domnitor au fost aduse

în ţară de către soţia sa Marica şi îngropate

în biserica fostei mănăstiri Sf. Gheorghe

din Bucureşti, una dintre ctitoriile sale.

Mircea DAROŞI

______________________________________________________________________

74

VI. CRONICA LITERARĂ

Un slujitor al scrisului năsăudean

Ioan Mititean este un valoros

publicist şi scriitor al Ţării Năsăudului,

pe care îl întâlnim foarte des în paginile

ziarelor şi revistelor noastre.

În scrierile sale se simte pulsul

vieţii culturale din acest ,,Blaj al

românimii nordice’’.Tot ceea

ce este semnificativ şi autentic

se află,, în vârful peniţei’’

sale, dând valoare şi sens

oricărui eveniment care se

desfăşoară pe aceste

meleaguri.

Spirit realist şi

întreprinzător, cu o largă

deschidere spre înţelepciune şi

frumos scrie mereu, cu talent

şi emoţie, promovând diferite

forme ale publicisticii şi ale

altor genuri literare.

De la articolul de ziar,

reportaj, interviu şi până la scrierile

monografice despre unele instituţii sau

personalităţi culturale, toate le

abordează cu succes, dovedindu-se un

observator atent, un cercetător abil, un

cărturar cu reale valenţe scriitoriceşti,

care prin verbul său, ne transmite nu

numai informaţii, ci şi un complex de

trăiri afective.

Ajuns la cea de-a treisprezecea

lucrare cu largi rezonanţe în spaţiul

năsăudean, dar nu numai, Ioan Mititean

a devenit un scriitor cu o popularitate

deoesebită, înscriindu-se în rândul

oamenilor de cultură de pe Valea

Someşului Mare ca un artizan al vieţii

spirituale şi un mesager al ideilor

progresiste. Scrie frumos şi inteligent,

are o frază caldă şi liniştită, bine

închegată şi nuanţată.

Operele lui sunt o adevărată avere la

care ţine atât de mult.

Printre cărţile care îl reprezintă se

numără şi lucrarea

intitulată ,, Liceul

grăniceresc năsăudean’’,

apărută în anul

2013 la Editura ,,Napoca

Star’’şi lansată cu

prilejul sărbătoririi a 150

de ani de la

înfiinţarea celui mai

renumit liceu din acest

colţ de ţară, Colegiul

Naţional ,, George

Coşbuc’’ din Năsăud.

Este o carte scrisă cu

puterea,, încălzitorului de

suflete’’cum s-a dovedit în decursul

carierei sale şi poartă pecetea acestei

influenţe didactice. Nimic nu-i scapă

din tot ceea ce şcoala, această coloană

de lumină, a putut şi poate să ofere

generaţiilor de copii şi slujitorilor ei.

Martor fiind la multe acţiuni desfăşurate

sub cupola acestei instituţii, mai întâi le-

a trecut prin filtrul sufletului său şi apoi

le-a turnat în tiparele ziarului ,,

Răsunetul’’, care i-a găzduit majoritatea

articolelor scrise, începând din 1995 şi

până astăzi. Răsunetul’’, care i-a

găzduit majoritatea articolelor scrise,

începând din 1995 şi până astăzi.

Prefaţa este semnată de scriitorul şi

dascălul de istorie Ioan Seni..Sunt

abordate aici, într-un cadru emoţional,

______________________________________________________________________

75

performanţele elevilor şi ale

profesorilor, gândurile de viitor ale

generaţiilor de absolvenţi, întâlnirile de

peste ani ale foştilor elevi, schimburile

de experienţă , înfrăţirile cu licee din

Franţa şi Austria, inconfundabilele

maialuri năsăudene, aniversările,

simpozioanele, lansările de carte,

profesorii şi directorii acestui liceu şi nu

în ultimul rând numeroasele

personalităţi care s-au format, ori au

slujit de-a lungul timpului

în acest liceu. Cartea scriitorului Ioan

Mititean.este rodul unei munci încărcată

de pasiune,spirit de analiză şi sinteză ,

care dă frumuseţe şi bogăţie gândului

curat prin arta arta cuvântului său.

Mircea DAROŞI

Ultimii soldaţi ai neamului românesc

Sub titlul ,,Ultimii soldaţi ai

neamului românesc’’, îşi adăposteşte

distinsul profesor semănătorist Nicolae

Tomoniu de la Tismana,

ultimul său volum,

compus din mai multe

note de călătorie, între

care sunt intercalate şi

amintiri din vremea când

era soldat, precum şi un

medalion dedicat

profesorului Constantin

Giurgincă, personajul

principal al operei.

Lucrarea beneficiază de

un cuvânt înainte al

cunoscutei scriitoare

Cezarina Adamescu, în

care aceasta prezintă pe

scurt conţinutul ei, reliefând şi

analizând unele dintre pasajele cele mai

interesante. Domnia sa arată, încă dintru

începutul operei, întrebările care au stat

la baza demersului memorialistico-

istoriografic întreprins de profesorul

gorjean:

Cartea începe, firesc, cu o sumă de

întrebări şi nedumeriri la care autorul,

desigur că nu poate primi răspuns, dar,

conştiinţa sa şi demnitatea de român îl

îndeamnă să le pună, măcar pentru cei

care, poate, vor dori să cunoască aceste

lucruri: ,,Care-i rostul, în România neo-

vasală de astăzi a urmaşilor vitezei

Armate Române, ai cărei soldaţi,

cântând cu arma în mână ,,Treceţi

batalioane române Carpaţii” făcură

România Mare, făcură o Românie

,,dodoloaţă” şi gloaioasă cu mareşali

care stăteau la masă, de la egal la egal

cu marii mareşali ai

Europei? Cât patriotism mai

există acum în pieptul

soldatuluu român după ce

Armata română

postdecembristă pierdu

Războiul Apărării Neamului

pe timp de pace, ajungând o

tristă armată de mercenari

pusă în slujba familiei

marelui Yankeu, a

consoartei sale Coana

Europa şi a Naţiunilor Unite

dându-şi jertfa de sânge prin

munţii.. Afganistanului”.

Întrebări care pot părea

crude, dar sunt în cea mai perfectă

legitimitate, mai ales, aşezate în gura

unui fost soldat care-şi vede toată jertfa

distrusă, risipită, luată în derâdere, azi

când cuvântul PATRIOTISM a devenit

atât de vetust încât aproape nimeni nu-l

mai pomeneşte (pp. 6-7)....

Reflecţiile nu se opresc aici, ci în

contrapunere cu situaţia ante-

revoluţionară se face o analiză a

necesităţii forţelor româneşti de ordine

şi de apărare agraniţelor ţării, aşa cum

s-a întâmplat de veacuri pe pământul

românesc ( p. 16).

Această prezentare reuşeşte cu

siguranţă să stârnească interesul

lectorului, care, curios să afle răspunsul

______________________________________________________________________

76

la întrebările adresate, va aprofunda, de

bună seamă, cele cuprinse în operă.

În cuvântul înainte al autorului,

distinsul dascăl arată apoi care este

istoria acelei cărţi, şi cum, proiectul

iniţial, ce urma să apară la editura

regretatului Arthur Silvestri, apărut în

anul următor trecerii acestuia la cele

veşnice, le editura on-line de la Tismana

(p. 4). De asemenea, aduce mulţumiri

domnului profesor Giurgincă, pentru

volumul Piramida cantemiristă , care,

după cum însuşi mărturiseşte, a

constituit o sursă documentară de

nepreţuit (p. 4.).

Urmează apoi desscrierea călătoriei

întreprinse în Banatul montan, la Petnic,

în scopul întâlnirii cu domnul

Constantin Giurgincă, fost profesor la

Liceul Militar ,,Dimitrie Cantemir” din

Breaza şi apoi a dialogurilor întreprinse

cu acesta şi cu fostul său elev,

comandorul Traian Popescu. În cadrul

acestor discuţii, interlocutorii abordează

atât probleme ce vizează trecutul

Romomâniei, cât şi pr, armate. Lucrarea este însoţită de asemenea şi de

trei anexe, în care autorul prezintă

momente amuzante din perioada când a

fost el însuşi soldat (pp. 56-61).

Interesante şi pline de tâlc sunt atât

epigramele domniei sale cu privire la

viaţa de soldat de atunci (p. 57), cât şi

evocarea vieţii de biban a colegului cu

pile (p. 56), sau cea privitoare la laserul

lui Ceauşescu (pp. 59-61). Cum era de

aşteptat, pentru a-şi face mai atractive

memoriile de călătorie, domnul

Tomoniu le garniseşte cu instantanee de

la faţa locului, cărora li se adaugă şi

fotografii mai vechi, legate de anumite

evocări

Având în vedere frumuseţea operei

domniei sale şi densitatea informaţiilor

istorice bine documentate pe care ea le

furnizează cititorilor interesaţi de istoria

ţării noastre, dr şi savoarea pasajelor

literare şi anecdotice prezente în

conţinutul ei, nu putem decât să

recomandăm cititorilor dornici de o

lectură plăcută şi educativă deopotrivă,

prezentul volum şi să-l felicităm pe

neobositul autor pentru această realizare

editorială. ezentul sau viitorul ei.

Pe parcursul cărţii, profesorul

Tomoniu simte nevoia să facă recurs

adesea la modelele pe care le oferă

istoria, precum Iovan Iorgovan (pp. 43-

51) sau Basarab(ă) (pp. 28-32), context

în care combate ipoteza djuvariană

conform căreia voievodul ar fi fost de

neam cuman, şi să-şi exprime

dezacordul cu privire la anumite

tendinţe de falsificare a istoriei şi de

denigrare a personalităţilor ei. Totodată,

domnia sa îşi exprimă regretul şi cu

privire la schimbarea în rău a României

şi la încercarea de distrugere a celei mai

importante structuri de apărare a ei.

Iuliu Marius MORARIU

≈

______________________________________________________________________

77

Scriitori clujeni pe meleaguri bistriţene

În dimineaţa zilei de vineri, 25 aprilie,

un grup de scriitori clujeni s-au îndreptat

spre Bistriţa pentru a participa la lansarea

volumelor 57 şi 58 a

enciclopediei”Personalităţi române şi

faptele lor 1950-2014 “ de Constantin Toni

Dârţu. Manifestarea fiind organizată de

Centrul Cultural “George Coşbuc “ şi Liga

Scriitorilor Români.

Timpul scurs în autoturismul ce

înfăşura distanţele pe roţi până la oraşul cu

cele 54 de monumente de arhitectură de

interes internaţional, cuprinzând şi

renumita Biserică Evanghelică din centrul

localităţii “oppidum Nosa”, nume dat de

colonişti aşezării întemeiate pe malul

râului Bistriţa, aşa cum se specifică în

Codicele mănăstirii Echtemach, a tracut

mai uşor, fiindcă cei trei scriitori Titina

Nica Ţene, Ioan Cărăşel şi Al.Florin Ţene,

în discuţiile lor au abordat momente

istorice şi literare despre localităţile prin

care mergeau. Trecând prin Apahida, unde

s-au ridicat zeci de blocuri, şi-au amintit că

pe această localitate latinii o numeau Pons

Abbatin. Aici fiind descoperit cimitirul

celtic din secolele III-II î.c. şi două tezaure

în 1889, şi cel de-al doilea în 1968.

Cu razele soarelui ce mângâiau

parbrizul, trecând prin Gherla pe care

latinii au botezat-o Novum Castrum, numit

şi oraşul baroc, sau armenesc, ne-am adus

aminte că aici locuieşte scriitorul Iulian

Dămăcuş. Nu după mult timp ajungând în

Dej, aflat la confluenţa dintre Someşul

Mare şi Someşul Mic, şi care se numea

între anii 1061-1214, Dees. Am discutat

despre lucrările literare ale membrilor

Cenaclului “Radu Săplăcan “, cum ar fi:

Ion Mărginean, Raveca Vlaşin, Elena

Mereuţă, Gheorghe Luchian D`Agnie,

Ştefan Mihuţ, Vica Zeifler, sau Luigi

Bambulea, o parte din ei fiind mambri Ligi

Scriitorilor Români.

Timpul a trecut mai uşor, şi după un

popas la intrare în Beclean, localitate

atestată documentar la 1235, şi unde se află

importanta Biserică Reformată-Calvină,

construită în secolul XV, ne-am adus

aminte că în această localitate s-au născut

personalităţi bine cunoscute, cum ar fi:

Grigore Silaşi, Liviu Maior sau Radu

Afim, trăind aici şi scriind Aurel Podaru.

Municipiul Bistriţa ne-a primit cu

binecunoscuta aglomeraţie în trafic, dar cu

ajutorul scriitorului şi jurnalistului Menuţ

Maximinian, redactorul şef al cotidianului

„Răsunetul “ am reuşit să fim cazaţi la

hotel.

După amiază la ora 17 a avut loc la

Galeriile “Casa cu Lei”, unde am fost

primiţi de domnul Dorel Cosma, directorul

Centrului Cultural “George Coşbuc “ din

Bistriţa, manifestarea cuturală, la care a

participat un numerous public, format din

membri LSR, USR şi iubitori de cultură

din Baia Marie, Năsăud şi Bistriţa.Această

lansare de carte a fost deschisă cu un

concert de muzică clasică susţinut de

Florin Blad, vioară şi Astene Sava, pian,

după care doamna Elena M.Câmpan,

preşedinta Societăţii Scriitorilor bistriţeni,

ce după un expozeu despre importanţa

marii Enciclopedii ”Personalităţi Române

şi faptele lor “, a dat cuvântul domnului

Dorel Cosma care a invitat pe autorul

______________________________________________________________________

78

acesteia să prezinte personalităţile din cele

două volume. Constantin Toni Dârţu a

făcut un periplu în istoria evoluţiei

enciclopedei, prezentând, spre final,

personalităţile cuprinse în cele două

volume, 57-58. În continuare doamna

Elena M. Câmpan l-a prezentat pe

scriitorul Al.Florin Ţene, preşedintele Ligi

Scriitorilor Români, rugându-l să facă o

prezentare a asociaţiei pe care o conduce şi

să vorbească despre această mare

enciclopedie. În cuvântul său, Al.Florin

Ţene a subliniat că Liga Scriitorilor,

înfiinţată în urmă cu 8 ani, are 33 de filiale,

17 reviste şi o activitate bogată a filialelor

din ţară şi străinătate în folosul culturii

române. După care a înmânat “Diplome”

scriitorilor Menuţ Maximinian, Victoria

Fătu Nalati iar domnului Dorel Cosma

medalia “Virtutea literară “, semn de

recunoştiinţă pentru întreaga lor activitate

în promovarea culturi române în ţară şi

străinătate. În continuare a mai vorbit

dr.Mihai Ganea, Ioan Mititean, Gheorghe

Mîzgan, Nicolea Vrăşmaş etc.

Manifestarea s-a încheiat cu un

impresionant recital poetic susţinut de

poetul Al.Florin Ţene care a fost viu

aplaudat.

Întorşi a doua zi la Cluj-Napoca,

oraşul nostru ne-a întâmpinat cu

mângâierile soarelui, semn de bun venit.

Al.Florin ŢENE

Comedia artei sau asemănările şi deosebirile dintre pictură

şi fotografie

Se cunoaşte faptul că pictura este o

parte a artelor plastice reprezentând o

realitate în imagini colorate, sau alb-negru,

imagini artistice bidimensionate, create pe

pânză, hârtie, lemn şi sticlă, în mai multe

tehnici, de un artist, sau chiar mai mulţi,

dând astfel naştere unei opere de artă.

Pictura este expresia produsului realizat de

om cu capacitatea de a reproduce un

obiect, fenomen, imagine, trecute prin

catalizatorul talentului său. De la primele

desene din perioada preisorică, unde arta

parietală poate fi găsită pe roci, iar

picturile rupestre erau pictate pe roci şi în

peşteri, cum ar fi cea de la Chauvet,

ajungându-se la renumitele picturi din

perioada renaşterii, cum ar fi Rubens,

Rembrandt, Velazquez, Nicolas Poussin,

mai târziu Goya, Picasso, şi până în zilele

noastre, pictura, ca artă, nu a putut fi

înlocuită de fotografie.

Arta fotografică este un mister.

Fotografia a devenit o imagine estetizantă,

aceasta a venit de dincoace sau de dincolo

de estetic, prin care esenţa ei tehnică a

devenit o revoluţie considerabilă în modul

de reprezentare. Dacă în pictură ochiul şi

mâna artistului crează opera de artă, în

fotografie, arta imagini este rezultatul

obiectivului, ochiului artistului şi tehnica

folosită în realizarea acesteia.Apariţia

eruptivă a fotografiei pune în cauză arta

însăşi, în monopolul ei estetic asupra

imaginii.

Până la apariţia aparatului de

fotografiat în anul 1829, invenţie realizată

de Jozeph Nicephore Niepce , cele trei

fenomene necesare obţinerii imaginilor

fotografice erau cunoscute de mult

timp:încă de pe vremea lui Aristotel s-a

ştiut cum se poate pune realitatea într-o

cutie: este suficient să facem o gaură într-o

cutie închisă ca să apară o imagine reală

inversată pe fondul interior al cutiei. Se

obţine astfel o aşa-numită cameră

obscură.Pe de altă parte, alchimiştii ştiau

că lumina înnegreşte clorura de argint.A

treia contribuţie a venit din partea lui John

______________________________________________________________________

79

Herschel, care în 1819 a descris

proprietăţiile hiposulfitului de sodiu, care

va deveni "fixatorul" fotografiei.

Or, arta a fost cea care a devorat

fotografia şi nu invers. Plătind preţul

pentru asta, dat fiindcă s-a golit puţin câte

puţin de substanţă. Fotografia vine din altă

parte şi acolo trebuie să rămână. După

părerea mea, face parte dintr-o altă tradiţie,

atemporală, non-estetică, aceea trompe-

l`oeil-ului, care străbate întreaga istorie a

artei, dar parcă indiferentă la peripeţiile ei.

Acesta men'ine statutul magic al imaginii,

în timp ce arta tranzlatează spre esthetic

conform unei curbe care duce de la sacru la

frumos, şi în final la estetica generalizată.

În acest context forţa antropologică a

imaginii se opune reprezentării bine

echilibrate, ca şi oricărei viziuni realiste-

ea păstrează ceva din iluzia radicală a

lumii. Fotografia este ireductibilă la

estetizarea lucrurilor, este legată de

aparenţa acestora, de evidenţa lor, de o

aparenţă înşelătoare.Este opusul dublei

destinaţii care i-a fost impusă-realism sau

estetism. Aici se desparte complet de

imaginea pictată.

Singurele opere puternice sunt cele

care îşi interzic să mai joace comedia artei,

a esteticii şi a culturii. În domeniul

gândirii, acestea sunt cele care îşi interzic

să mai joace comedia ideilor, a interpretării

şi a sensului.

La fotografie, tehnica este cea care îi

conferă caracterul inedit ca imagine. Prin

această tehnicitate se revelează lumea ca

radical non-obiectivă. La pictură, artistul

trăind în sânul unei lumi care, foarte

probabil, nu are alt scop decât schimbul

neîntrerupt, sporit şi cu fiecare zi mai

complex al formelor indiferente ale

energiei şi ale iubirii, omul contemporan şi

al viitorului nu cunoaşte şi nu v-a cunoaşte

alt paradis în cer şi pe pământ decât

cucerirea nevoii de a spori şi de a armoniza

în el însuşi propria-i energie şi iubire.

Obiectivul aparatului de fotografiat, spre

deosebire de ochiul şi mâna artistului, este

cel care, în mod paradoxal, revelează

inobiectivitatea lumii, acel ceva care nu va

putea fi soluţionar prin analiză sau prin

asemănare. Prin tehnica ei, fotografia, spre

deosebire de pictură în care descoperim

sufletul omului-artist, ne poartă dincolo de

asemănare, în inima iluzia realităţii.

Transformând, astfel, prin acest lucru, şi

viziunea noastră despre tehnică. Suntem

purtaţi, prin intermediul fotografiei,

dincolo de refuzul moral-filosofic al

tehnicii “alienante “, într-o perspectivă

asupra tehnicii ca loc strategic al unui

dublu joc, ca oglinda măritoare a iluziei şi

formelor. La pictură descoperim sufletul

artistului care gândeşte lumea, la fotografie

lumea ne gândeşte. Obiectivul este cel care

ne priveşte şi ne gândeşte.

Concluzionăm: rămâne omul,

calitatea lui în adâncul tuturor lucrurilor.

Chiar dacă unitatea stilului se produce, cel

puţin pentru un ceas, în universalitatea

efortului spiritual, va rămâne calitatea

omului, şi sunetul şi culoarea proiprie pe

care ea le realizează. Nu doresc ca omul să

devină asemeni unui roi de albine. Bine

organizat. Căci omul, atunci ar fi identic cu

albina, un monstru surprinzător, desigur,

dar al cărui automatism mohorât, asemeni

cum a încercat filozofia comunistă, inspiră

un fel de spaimă.

Al.Florin ŢENE

Preşed. Ligii Scriitorilor Români

≈

80

VII. ATELIERUL DE CREAŢIE : PROZĂ

Moşul (Fragment din romanul Memorialul Cetăţii)

Iosif GRAPINI

În vremea mea, lucrurile stăteau

altcumva, acum îs cu susul în jos, e drept,

pe atunci era rânduială şi regulă, nimeni nu

ieşea din rând, cine greşea era amarnic

certat, aşa şi trebuia, că doar ne aflam sub

regim militar, nu adus cu forţa, ci cu

vorba, când s-a făcut regimentul de

graniţaniţă oamenii au fost luaţi cu

binişorul la oaste, cu grai meşteşugit ce nu

faci. La început, au crezut muntenii ăştia

făloşi că se înrolează, primesc ţinută

ostăşească, puşcă şi cal şi se flenduresc cât

îi ziua de mare de-a lungul satului să-i

vadă proştii, să caşte gura, şi muierile, să li

se scurgă ochii. N-a fost să fie, cei împinşi

de nevoi şi de împărat către oaste au

trebuit să poarte îmbrăcămintea ţărănească

drept ţinută, suman negru, cioareci albi,

strâmţi, legaţi cu şnur, pălărie neagră şi

opinci, cal n-a primit nimeni, armăsarii din

grajdurile împărăţiei îs pentru preumblări

în văzul cucoanelor fandosite de la curte

sau pentru umplut grajdurile cele mari şi

multe, dacă tot le-au făcut la ce să le

folosească, aşa că le-au înţesat cu bidivii,

dintre străjerii noştri mai aveau unii cai

prin bătătură, dar la tras carul şi la arat glia

nu era să pui vitele, ca atare, fără cal şi şa,

au trebuit să se preumble cu picioarele,

lucru înţelept şi de folos, doară de asta se

fac marşuri şi mărşăluiesc cătanele de le

iese pe ochi, să prindă putere în ţurloaie şi

să aibă suflu,

nici arme n-au primit, numai o sabie lungă,

ce unora mai mult le ara decât le atârna.

Mai încoace, cam pe când eram eu băietan

copt, s-au dat puşti cu baionete,

uniformele, tot un fel de straie de-ale

noastre, dar cu înflorituri la mâneci,

şireturi şi bumbi auriţi pe piept, le veneau

bine pe trup străjerilor, erau făcute pe

măsură, nu după fiecare, cine stă să

măsoare în parte atâta cătană câtă avea

oastea imperială, dar fiecare îşi putea găsi

după statura lui un rând de haine, şi tot pe

atunci s-a ridicat în satul nostru o cazarmă.

Când au aflat poporănii că avem rang de

comună şi drept la companie au sărit în sus

de bucurie, c-au sărit, nu-i bai, să sară,

cine-i opreşte, câte o ţopăială e bună la

încheieturi şi la şale, însă de ce s-au veselit

n-am înţeles, atunci, vreau să zic, mai

târziu am priceput. Cazarma avea o zidire

ce numai casă nu era, a ajuns ea mai apoi

nu casă, ci căsoaie, mai avea o

spânzurătoare cu un clopoţel ce zbiera

subţire după recruţi să vină la haleală ori la

marş, un gard, şi cam asta a fost. Abia

după ce împăratul a trecut pe la noi, atunci

am zis că a rătăcit drumul, altminterea cum

să treacă el, ditamai luminatul, cu alaiul

său împărătesc prin fundătura asta de lume

şi unul, cu ciubote pintenate, cu nădragi

strânşi pe pulpă, cu veston strâmt de

stăteau să sară bumbii de pleu aurit, aveau

puşcă şi baionetă pe umăr, căciulă cu

ciucur şi însemn imperial, în cazarmă se

aflau o căsoaie pentru ofiţeri şi grajdurile

cailor, au mai adus armăsari şi din alte

părţi, au mai luat şi de la noi, pe crăiţari,

nu pe vorbe, clopoţelul avea de-acum un

frate mai mare, cu glas gros şi năprasnic, şi

amândouă clopotele stăteau la adăpost într-

o clopotniţă, de ţingălea cel mic era

vremea de mers la masă şi la instrucţie,

când dăngănea cel mare, tare şi răspicat,

eram cu toţii chemaţi la paradă, dumineca,

atunci când s-a mers la război plângeau şi

cele două din cazarmă, şi cele trei din

81

biserici, a fost jale şi în aer, şi în casele

oamenilor, şi în sufletele lor. De asta spun

că pe atunci era rânduială şi regulă, primar

avea comuna, birău cum îi mai ziceam, dar

nimic nu făcea de capul lui, căpitanul,

comandant al companiei, era peste el, tot

ce venea de sus şi pleca sus trecea prin

mintea şi mâna lui. Dumineca, după slujbă,

se desfăşura parada, paradia cum îi

spuneam cei mai neinstruiţi, treceau

plutoanele în pas de front prin centrul

satului, căpitanul şi birăul stăteau pe

treptele sfatului, primeau onorul, căpitanul

saluta, primarul se uita, lumea bătea din

pălmi, apoi se strângeau cu toţii mai

aproape, să vadă şi mai ales să audă,

ofiţerul aducea la cunoaşterea poporului

poruncile împărăţiei şi poruncile lui, câte

nu sunt de făcut într-o obşte şi într-o

aşezare aşa de mare, mai marele

consiliului primea ordine, nu de faţă cu

prostimea, ci aparte. Aşa a rămas obiceiul

ca în sfânta zi de duminică primarul să dea

la părade, adică să spună sătenilor ce a

hotărât sfatul popular şi ce şi cum au de

făcut ţăranii.

Eram singur la părinţi, tata, cu toate că a

jinduit întreaga viaţă să fie străjer, nu a

fost, a rămas ţăran de-al locului, cu

gospodărie, animale în bătătură, fâneţe cu

nemiluita, năpării şi mălăişti tot aşa,

mama, pe lângă casă şi cu el pe câmp.

Grija lor cea mai apăsătoare era să mă

vadă înrolat, să stea şi ei deoparte şi să se

mândrească la paradă cu mine, singurul

fecior şi, pe deasupra, arătos şi fain. De

ajuns cătană înregimentată n-am ajuns, dar

la război am fost, că de ce te fereşti, de aia

nu scapi. Cam pe când mi-au dat bine

tuleiele mi s-au aprins şi călcâiele. Era în

sat o prospătură de fată de ţi se scurgeau

ochii după ea, erau şi altele, tot prospături

şi tot de lungit ochii, dar mie aia mi-a

căzut dragă, era înaltă şi zveltă, o zvârlugă

de codană, ca o grindea, fâşneaţă, iute şi

meşterită la vorbă că mă topeam ca omătul

când dă soarele şi căldura. Avea o căldură

în trup de te dogorea din depărtare şi un

soare în uitătură că rămâneam prostit

uitându-mă la ea. Ea nu-şi arunca ochii

spre mine, cu câteva tuleie acolo nu

făceam nici cât o ceapă degerată pe lângă

flăcăii de vază ai satului, şi asta mă

întărâta şi mai tare, mă perpeleam la

gândul că nu mă bagă în seamă, nu

dormeam noaptea, nu eram bun de nimic

ziua, mama umbla după doftorii, tata o

privea râzând a cunoaştere, când îmi punea

mama mâna pe frunte să vadă de nu ard de

fierbinţeală, tata-i spunea să mă caute la

inimă, că acolo e focul, lasă băiatul în

pace, zicea mama, ţie numai la prostii îţi

stă mintea, nu vezi că-i beteag, are arsuri,

suflă greu, e molâu şi fără vlagă, păi eu ce-

ţi spuneam, nevastă, o lămurea tata, toate i

se trag de la suflet, băiatului i-a picat cu

tronc vreo nimurică de fată, ea nu se uită la

el, şi el se uită la noi de parcă-i pe altă

lume. Tata m-a ghicit repede, până la

urmă, şi mama, ea m-a ghicit că m-a şi

pândit, când era horă în sat în loc să-şi

vadă ca toate muierile de treaba jocului şi

a bârfei, ea cu ochii pe mine şi după mine,

unde mi-s ochii şi unde mă duc. Eu

priveam după fătucă şi, dacă se ducea, mă

luam pe urma ei. Odată am păţit-o, şi eu, şi

ea, dar am păţit-o rău de tot, batăr c-aş

putea zice mai degrabă că am păţit-o de-a

binelea. Era dumineca pe înserat, lumea se

trăgea spre casă, împrăştiindu-se pe toate

drumurile şi uliţele. Ea se îndrepta spre

casă de toartă cu mumă-sa, înaintea lor

păşea bărbatul femeii şi tatăl fetei, ele îl

urmau şuşotind, el nu le băga în seamă, eu

pe urmele lor, ferindu-mă pe lângă garduri,

dosindu-mă după pomii de la drum, mai

adăpostindu-mă după câte-o poartă. Inima

îmi bătea în coşul pieptului de să-mi sară,

nu alta, şi de teamă, şi de îndrăzneală. Am

mers aşa în spatele lor până acasă la ea.

Peste drum era o dărăpănătură de casă

rămasă după ce baba, stăpâna ei, a dat bir

cu fugiţii în iad, că la acreala ce-i zăcea în

suflet şi la spurcăciunile ce-i ieşeau pe

gură unde să se fi oprit din fugă dacă nu în

adâncul iadului, nu mai stătea nimeni în

cocioabă, era părăsită, cum părăsită era şi

ograda. După ce le-am văzut intrate, m-am

ascuns în ocolul baborniţei şi m-am tupilat

după gard. Parcă mă şi strângea de spate,

gândindu-mă la cotoroanţă, când aruncam

priviri scurte către şandrama. Stăteam

82

acolo nu de prost, ci cu temei, ştiam că mai

târziu vor veni flăcăi la peţit, precum au şi

venit, vreo cinci, şase, nu am stat să-i

număr, am stat să-i văd duşi. Cam pe când

m-a umplut răceala, dădea spre toamnă, şi

m-a prins amorţeala, feciorii au ieşit cu

hărmălaie, tăria fiartă le dădea ghes la

vorbă şi la cântat, au luat-o la vale, unul a

rămas. Ştiam că aşa va fi, doară am văzut

eu bine că la horă îi place mai mult de ăla

să o joace, juca ea cu toţi care o cereau, şi

erau mulţi, că mulţi se dădeau în vânt după

ea, dar ea, din câte am văzut şi am

priceput, pe acela îl avea mai aproape de

inimă, cât de aproape urma să văd. S-au

oprit în faţa porţii, şi-au spus ceva, n-am

desluşit bine ce, el a pupat-o pe gură, ea

mai mult a stat decât s-a întins, s-au pupat

cam aşa cum se ating cu ciocurile doi

porumbi când stau pe-o cracă şi n-au

tragere de inimă să facă ce-ar trebui. Am

auzit un noapte bună de la el şi de la ea,

apoi flăcăul a luat-o în jos, fluierând a

veselie. Eu stăteam pitit după poartă, nici

nu mai ştiu la ce-mi era capul şi ce făceam

când am auzit-o spunând, ştiu că eşti

ascuns acolo, ia ieşi să te văd, să te văd de

ce eşti în stare. Inima îmi zvâcnea aşa de

tare că o auzeam în urechi, sângele mi s-a

urcat în creştet, o ameţeală a pus stăpânire

pe mine, dar a fost scurtă, numai atâta cât

să-mi dea îndrăzneală să mă ridic, să

deschid portiţa, să ies şi să mă îndrept spre

ea. În lumina lunii şi în zarea ce

străpungea întunericul prin fereastra casei,

ea părea şi mai înaltă, şi mai subţire,

cămaşa de pânză albă, poate pentru că era

albă, se vedea cel mai bine, merele

pieptului împingeau spre în afară, şi,

pesemne, dându-şi seama, ca să le

ogoiască şi-a împreunat braţele la piept,

ascunzând comorile, nu de tot, doar atât

cât să mă întărâte şi să mă facă să uit de

mine, cât să mă îndrept spre ea, fără nicio

temere, fără să judec că cineva ne-ar putea

vedea. Ce auzeam erau numai bătăile

inimii mele, răceala din jur a pierit, i-a

făcut loc fierbinţelii ce ieşea din mine. M-

am dat lângă ea, hotărât, fără nicio

oprelişte, tot mai aproape, până ce suflarea

ei s-a împreunat cu a mea. Se uita la mine

cu un soi de ciudă amestecată cu aşteptare

şi nerăbdare, lumina din ochii ei mă ardea,

simţeam că şi privirile mele o ard. Am

luat-o de mână, nu şi-a tras-o, avea mâna

nu prea caldă, fiecare aşteptam ceva, am

tras-o înspre mine, am înlănţuit-o cu un

braţ pe după mijloc, cu celălalt, pe după

umeri, am tras-o şi am ţinut-o strâns, nu s-

a răzvrătit, s-a lăsat purtată de braţele mele

ce păreau mai puternice decât mi le ştiam,

m-am lipit de ea, mai mult, m-am împins

în trupul ei cu toate părţile trupului meu

zvâcnind sub apăsarea sângelui, i-am prins

buzele cu gura, i le-am zdrobit în buzele

mele, lung, apăsat, era o pornire flămândă

pe cale de a-şi găsi ostoirea. În primăvară

ne-am luat.

Stăteam la ai mei, în casa asta,

atunci nu aveau decât două odăi, una în

faţă, iar tinda în spate, casa părinţilor ei

era mai încăpătoare, dar nu se făcea să

vieţuim acolo, ea, singură la ai ei, eu,

singur la ai mei, am fi putut alege, nu se

face acum, darmite pe atunci, însurăţelul

îşi duce tânăra nevastă în casa lui, aşa a

fost şi aşa este obiceiul. Mama a îndrăgit-

o repede, tata părea a nu se amesteca între

noi, îmi mai zicea câteodată să fiu cu

băgare de seamă, să n-o scap din ochi şi

din mână, nu că ea ar fi împinsă la te miri

ce porniri, ci că suntem tineri, e păcat să

treacă tinereţea fără folos, să ne ţinem

aproape şi să ne folosim de apropieri cu

câştig. Mai râdeam de el, aşa a fost mai

toată viaţa, vioi, fără supărări, vorbea în

pilde, făcea râsuri pe seama noastră şi pe

seama altora, mama era mai supărăcioasă,

mai apucată, mai grijulie, nu prea le lua

pe toate pe deasupra. În odaia de locuit

erau două paturi, al părinţilor şi al meu, în

care am dus-o pe draga şi tânăra mea

nevastă. Aveam nouăsprezece ani, ea,

şaisprezece, eram tineri şi înfocaţi, după

ce stingeam lampa şi ne băgam sub cergă

nu aveam somn, ai mei adormeau târziu,

de bătrâneţe, de junghiuri, de gânduri, pe

noi ne furnica prin toate părţile trupului,

mai tare în cele cu pofte, şuşoteam şi

râdeam pe înfundate, o căutam cu

mânurile, ea mi le prindea şi mi le

împingea, ai tăi nu dorm, îmi şoptea la

83

ureche, într-o vreme îi auzeam sforăind,

tata, gros, în răstimpuri, mama, subţire,

fără poticneli, atunci ne căutam unul pe

altul mai abitir ca înainte şi răzbunam

toate întârzierile şi aşteptările. Ne căutam

unul pe altul şi peste zi, când ai mei nu

erau acasă, şi ştiam că degrabă nu se

întorc, ba, câteodată, când se aflau cu

treabă prin casă, ieşeam pe rând, eu să dau

la galiţe, ea să rânduiască prin curte, şi ne

întâlneam în podul cu fân. Ştiu că ştia şi

tata, şi mama unde ne ducem şi ce facem,

galiţele fân în iesle aveau, în ogradă toate

erau la locul lor, intram în casă tot pe

rând, câte un pai de iarbă nevăzut la

scuturare ne mai dădea de gol, mama se

făcea că nu vede, torcea pe tăcute, cu

năframa trasă pe ochi numai cât să

zărească lâna din furcă şi fusul, tata făcea

o ţigară lângă sobă, deşi stătea cu spatele

la intrare, ştiam că ne vede, îi bănuiam

surâsul din colţul gurii şi ochii aprinşi de

fum şi de gândul tinereţilor sale. În alte

dăţi, când lucram la fân, noi, bărbaţii, cu

coasa, şi mama, cu grebla şi cu furca, a

mea rămânea la cratiţă să gătească de-ale

gurii şi să vină mai târziu, dădeam o fugă

până acasă, ba după cute, ba după ileu,

uitate înadins, dacă nu le uitam, tata se

făcea că nu le are şi că-i trebuie, ba că

una, ba că alta, o luam în grabă pe muiere

şi ne bucuram de tinereţe, că doar de aia

ne-am dat laolaltă, nu să ne uităm unul la

altul. Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi

când l-am tras pe tata deoparte, mi-am

luat inima în dinţi, m-am făcut roşu la

obraz, de îndrăzneală şi de ruşine, şi i-am

spus, tată, aşa nu se mai poate. Altceva n-

am apucat a zice, că tata mi-a pus mâna

pe umăr şi m-a liniştit, ştiu, băiete, o să

lungim casa, mai ridicăm o încăpere în

spate. M-am angajat zilier la pădure,

lucram cu caii, erau ai tatei, doi armăsari

cât doi munţi, în scurtă vreme am întregit

casa aşa cum se vede acum, am băgat în

odaia cea nouă o sobă, o masă, o laiţă, un

castăn şi un pat, două paturi la ce ne erau

bune, când eşti în putere şi tânăr ajunge

unul, abia când te lasă multe şi te saturi

bărbatul şi muierea nu mai încap într-unul

singur, dar până acolo mai era. Cam pe la

un an, mama s-a răzvrătit, până atunci a

tot înghiţit în gol şi a tot tăcut, noi ştiam

ce supărări o trec, dar, în cele din urmă,

şi-a dat drumul la năduf, mă, copii, oi fi

eu proastă că mă fac, v-am lăsat în pace şi

n-am zis o iotă, când stăteam laolaltă am

înţeles, dar a trecut o toamnă şi-o iarnă de

când aveţi odaia voastră, ce vă mai

încurcă, mă tot uit la tine fată, să văd un

semn acolo cum că ai rămas grea, însă

nici poveste. Grea n-a rămas nici după doi

ani sau trei, a rămas mai târziu, din alte

pricini, că s-a mai rotunjit şi s-a împlinit

la faţă şi la trup, dar mie plozi şi alor mei

nepoţi tot nu ne-a făcut. Ne-a îndopat

mama cu fel de fel de fierturi şi copturi,

numai de ea ştiute, dar degeaba, am fost şi

pe la doftor, mai mult de gura mamei ne-

am dus, ne-au întrebat dacă ne putem unul

cu altul la pat, muierea mea era ca para în

obraji, ruşine şi groază îmi era şi mie, ne

putem, mai bine de-aşa n-avem cum, ne-a

pus să ne despuiem de haine, nu deodată,

pe rând, şi nu în aceeaşi încăpere, s-a uitat

la noi şi ne-a căutat de hibe, nu ne-a găsit,

apoi, dragii mei, a zis doftorul râzând de

stinghereala noastră, sunteţi sănătoşi,

metehne nu aveţi, după cum spuneţi, de

voinţă, putere şi atragere nu duceţi lipsă,

ţineţi-o tot aşa, că ceva tot va ieşi, dacă

nu, ceva unuia dintre voi îi lipseşte.

va urma...

84

Trenuţul de poveste

Veronica OŞORHEIAN

În joia aceea, a fost târg, în oraşul cu

Liceul „de margine”. Femeia şi-a lăsat

copiii în grija lui Dumnezeu şi a plecat

spre oraş după cumpărături. A plecat din

sat cu „trenuţul” care făcea legătură cu

trenul care trecea şi prin oraşul cu târg.

Celui dintâi, sătenii îi spuneau „trenuţ”,

pentru că, pe o cale ferată forestieră mai

îngustă, o locomotivă cu abur trăgea un

singur vagon pentru persoane, un tender în

care erau depozitate lemnele, apoi un

vagon botezat, probabil pentru că semăna

cu o celulă izolatoare, „gheu”. În acest

vagon se aflau alimente care se dau, pe

bază de tabel, lucrătorilor de la pădure,

banii fiind achitaţi de lucrători, la plată.

Muncitorii primeau pâine neagră, mălai,

slănină şi brânză la putină, în care se

zbenguiau nişte viermi harnici. Înfometaţi

şi osteniţi, seara, când pregăteau cina,

lucrătorii prăjeau slănină peste care

adăugau brânză. Viermii se încolăceau

într-un sfârâit scurt. Lucrătorii mai

sensibili ieşeau din baracă. În vreme ce

închideau uşa, în urma lor, auzeau

îndemnul:

- Poftiţi la carne friptă, ortacilor!

- Şi noi avem - răspundeau cei rămaşi.

După „gheu”, urmau platformele pentru

metări (lemn tăiat scurt), araci pentru vie,

mangal, scoarţă de molid şi de brad

folosită în tăbăcării, dar şi în fabricarea

terebentinei şi a sacâzului. De platforme

erau legate trucurile care transportau

buştenii, asiguraţi cu nişte lanţuri groase

cât pumnul, iar în coadă se înşirau

vagonetele ştrecarilor, al lucrătorilor care

întreţineau comunicaţiile prin telefonul cu

manivelă, al picherului şi al şefului

ocolului silvic.

Calea ferată forestieră străbătea două

localităţi. În localitatea dinspre munte se

exploata lemnul, iar în localitatea dinspre

şes, era fabrica de cherestea. Tot aici, era şi

depoul. Interesant e că, în două locuri,

calea ferată îngustă traversa calea ferată pe

care circulau trenurile mari.

Zona străbătută de calea ferată forestieeră

era de o frumuseţe sălbatică şi îmbătătoare.

Nu degeaba a fost călcată de echipele

regale, de feţe bisericeşti rămase prin

cărţile locului, de poeţi, de etnologi şi

muzicologi de seamă. Parcă şi peţitorii

veneau cu mai multă tragere de inimă, la

fetele acelea mândre şi vrednice, care nu se

speriau să aducă pe lume câte 8 – 10 copii.

E drept că feciorii locului, când puneau

ochii pe o posibilă soaţă, lăturenii mergeau

cum au venit, spre casele lor.

Înainte de comunism, lucrătorii forestieri

dormeau în nişte adăposturi construite

după modelul colibelor finlandeze. Un fel

de iglu care avea scheletul din lemn de

brad, peste care se aşeza scoarţă de molid,

iar aceasta era acoperită cu glii. Pe jos se

aşeza cetină şi ferigă, apoi scoarţă de

molid. Se spune că erau destul de

confortabile aceste adăposturi. Uşa era cât

să poată intra un om. La intrarea în

adăpost, se aprindea focul, fiind protejat la

exterior de un năclad. Lângă butucul

acesta, era aşezată cujba, bucata aceea de

lemn bifurcată, în care lucrătorii îşi agăţau

ceaunul pentru mămăligă, ceaun cu

întrebuinţare şi pentru tocană. În vremea

aceea, puţine obiecte aveau oamenii în

raniţă: un ştergar, un merindar, un ceaun,

o tigaie, cuţit, lingură şi un cal metalic, pe

care lucrătorii sprijineau tigaia. Se mai

spune, că s-au făcut şi colibe din acestea

mai mari, care aveau aerisire în vârf, iar

85

focul se făcea în mijlocul colibei. Mai

târziu, s-au construit barăci cu paturi

suprapuse, care aveau angajată o

îngrijitoare numită de lucrători

„căimăniţă”.

Într-o vreme, circulau patru sau

cinci locomotive. Pe mecanici îi chema:

Forvalt, Husar, Istrate, Olari, Porfirii,

Kerekeş şi cine mai ştie celelalte nume?

Locomotivele stârneau curiozitatea

sătenilor. Fiecare locomotivă avea un

cazan, poate cât un pântec de balenă, pe

care mecanicul îl umplea cu apă. Apa

ajungea în cazan printr-un cauciuc elastic

şi gofrat, prelungit cu o conductă de

aspiraţie prevăzută cu sorb. Parcă era o

trompă de elefant. Şi bea locomotiva apă,

şi bea, până se umplea cazanul. În vremea

asta, fochistul înghesuia de zor lemne în

focar.

Mulţi săteni care aveau de mers la lucrul

câmpului se adunau ciorchine în jurul

mecanicului şi-l rugau să-i ducă până în

apropiere de locul

unde aveau ei de

mers. Unii, mai

grăbiţi, îl întrebau

pe frânarul Neag

ori pe Jauca cel

temut, şef de tren,

poate cel mai

iscusit frânar:

- Dar nu pleacă,

odată?

- Nu, măi bade.

Încă nu-i sătulă

locomotiva de

apă!

- Da însetată o

mai fost, că-i

aproape un ceas de când tot soarbe.

În ceasul acela, frânarii fugeau la

crâşma lui Nucu Laizer, cel ars, împreună

cu ai lui, la Auschwitz.

Alimentată cu apă, locomotiva dădea

semnalul de plecare, prin fluierături scurte.

Oamenii se urcau pe platforme. Frănarii

tăiau în grabă mălăiştea lui Leonaş, apoi pe

cea a avrămeştilor, agăţându-se fiecare de

vagonul de care răspundea. Mecanicul,

aranjându-şi şapca, înr-un fel anume, să nu

priceapă lumea semnul de rămas bun făcut

unei fete, din poarta casei învecinate, care

i-a pus mecanicului inima pe jar, acţiona

maneta pentru trei fluierături scurte.

- Treceţi la mijlocul platformei! – răsuna

vocea lui Jauca. Altfel, mergeţi pe jos! Şi

răspundea fluierăturilor scoase de

locomotivă, printr-o şuierătură din fluierul

metalic agăţat de grumaz.

Trenuţul se depărta anevoie. În urma lui, o

căţea neagră cu pete albe alerga

schelălăind.

– Măi copii, să aveţi grijă de căţea ! –

strigă cineva din grupul de domni, din

vagonetul agăţat în coada trenuţului, grup

venit, probabil, în control.

Bucuroşi, am ademenit căţeluşa şi am luat-

o în braţe. Tremura. Am dus-o acasă şi i-

am dat lapte dulce. Era bucuroasă. Dar nu

ştiam ce nume are. Am botezat-o Laica.

După numele căţelei care a fost trimisă în

Cosmos, în vara lui 1963, alături de Iuri

Gagarin şi de Valentina Tereşkova.

Trenuţul era un

mijloc de transport

eficient. Uneori, la

curbe periculoase,

vagoanele au

deraiat şi s-au

întâmplat

accidente grave.

De aceea, s-a

statornicit în

rândul sătenilor şi

un soi de teamă.

Bunăoară, când

femeile spălau

rufe, la râul care

curgea în

vecinătatea căii

ferate forestiere, se depărtau de râu, în

mare grabă, cu poalele sufulcate, spre

amuzamentul frânarilor şi al mecanicilor.

Bucuroşi, înainte de a pleca spre munte

(1963)

După ce a intrat trenuţul în

funcţiune, sătenii erau mai bucuroşi. Cei

angajaţi la întreţinerea căii ferate erau

numiţi ştrecari. Un cuvânt înrudit cu

„ştrecul”, cuvânt moştenit de la germanii

care au hălăduit prin locurile acestea, o

86

bună bucată de vreme, în vremea

Imperiului Austro-Ungar. Apoi, bucuria lor

era întregită şi de faptul că se deplasau mai

uşor spre locurile din câmp, că li s-a dus

vestea dibăciei cu care localnicii preparau

brânza şi laptele acru de oi, motiv pentru

care ei vindeau o parte din aceste produse,

că unele fete se măritau cu feciori cu un

venit sigur, dar şi că sătenii aveau legătură

sigură cu trenul care trecea prin oraşul cu

târg. Când era cazul, vagonetele aflate în

Bondar, Tisa, Iliuţa ori Ierboasa

transportau persoane accidentate în

parchete şi nu numai, până la dispensarul

din sat ori la Ilva Mică, de unde erau

preluaţi de salvare. Aşa a fost şi cazul

fratelui meu, Mihai, rânit la faţă de copita

unui cal.

Viteza trenuţului nu era mare. Câţiva săteni

cu cai aprigi, întâiul fiind popa Leon

Leonte, se luau la întrecere cu trenuţul,

spre amuzamentul trecătorilor, dar şi al

mecanicilor. Să vă mai spun că, nunta fetei

cu voce măiastră, întoarsă cu lauri de la

Cairo, a stârnit interes în rândul

cercetătorilor etnologi şi folclorişti. Aceştia

au hotărât că nunta trebuie filmată. Până la

casa nunţii, două locomotive au tras

platformele încărcate strugure cu oaspeţi

aleşi, mai ceva decât în „Nunta Zamfirei”.

La nunta aceea, sătenii nu şi-au cruţat caii.

Călăreţii, în fruntea cărora erau, ca

întotdeauna, caii popii, s-au luat la

întrecere cu trenuţul, stârnind curiozitatea

şi bucuria sătenilor, cât a fost drumul de

lung.

Tot mai rar se vorbeşte despre trenuţ, de

când apele s-au supărat pe sat şi,

învolburate, au luat cu ele trunchiuri de

copaci, poduri, case şi acareturi, dar şi

calea ferată forestieră construită prin 1907

de italieni. A fost prăpăd atunci!

Femeia care mergea la oraş cu trenuţul de

poveste a fost mama. Eram prea mică, să

pricep cu ce treburi a mers la oraş. Era o

vară potopitoare, în care ai noştri făceau

fân, în Dealul Frumos. Noi, copiii,

împrăştiam brazde. Şi numai ce auzim

glasul mamei, apărută la zăvoarele locului

dinspre pădure. Am ţâşnit ca nişte iepuri, s-

o întâmpinăm. Ştiam că nu vine cu mâna

goală. Îndreptându-ne spe casă, ne

întreceam în întrebări şi pârâturi,

zădărnicindu-i mamei înaintarea prin

pologul care aştepta să fie adunat şi de

mâna ei. În casă, a început să scoată din

traistă: bomboane, brânză de iepure,

franzelă lungă şi răsucită, marmeladă

păstrată în lădiţe de lemn, din aia cum

văzusem şi la magazinul domnului Virgil

Coşbuc, două pălării de paie şi, pentru

mine, o rochiţă roz, fără mânecă, dar cu

nişte volănaşe la umăr. Mi-am pierdut

glasul. Până atunci, n-am mai purtat aşa

ceva. Îmi părea că sunt o zână din poveste.

Mama a tăiat felii din franzelă, peste care a

întins marmeladă. Apoi a ieşit din şură şi îi

povestea tatei ce a isprăvit la oraş. Moşu a

intrat în casă, şi-a luat din podişor

tabachera şi a început să răsucească o

ţigară. Ştefănucă mâncă în grabă. O bucată,

apoi încă una. Eu muşcam cu zgârcenie, să

mai prelungesc bucuria.

– Cine gată mai repede, îl ajută şi pe

celălalt – glăsui Ştefănucă.

– Cine păstrează are, cine nu, rabdă – îi

răspund sfătoasă.

– Eu am terminat. Trebuie să te ajut şi pe

tine!

– Nu trebuie.

– Ba trebuie!

Ca să fie mai convingător, Ştefănucă pune

mâna pe cuţit şi hârş ! peste umărul meu

drept. Pe lângă volănaş, ţâşnea sângele

cald. Simţeam o arsură şi am început a

scânci. Moşu aruncă ţigara, îl prinse pe

Ştefănucă cu mâinile lui cât nişte lopeţi şi

îl ridică până la grindă, înjurând într-un fel

în care nu l-am mai auzit până atunci.

Speriată, am început să urlu:

- Moşule, nu-l omorî!

87

Din lirica contemporană :

Lucreţia Mititean

Dorinţă

Îţi mulţumesc, Iisuse sfinte

Pentru tot ce Tu mi-ai dat,

M-ai crescut, m-ai învăţat

Să fiu demn şi-ndrumător

Pentru orice călător.

Mi-ai dat minte şi putere,

Bogăţie şi avere

Să dau celor ce-mi vor cere.

Îţi mulţumesc încă o dată

Pentru multa Ta răsplată.

Te rog iartă-mi neputinţa

Şi-ndeplineşte-mi dorinţa.

Să mă pot ruga fierbinte

O, Iisuse

O, Iisuse, Sfânt şi Bun

Mă mai ţine pe acest drum ;

Ţine-mă să-mi pregătesc

Drumul spre locul ceresc.

Încă din fragedă pruncie,

Am aflat despre vecie,

Lucruri mari şi-adevărate,

Numai Tu le ştii pe toate !

Mă rog, Bunule Iisuse,

Mai lungeşte-mi

Cum Ţi-am spus

Viaţa pe acest pământ

Mă rog Ţie să mă ierţi

Pentru zilele din urmă

Ca să pot să-ţi stau în urmă.

Ecaterina Raţiu Mama

Când Dumnezeu înalt Prea-Sfântul,

A hotărât să-mi dea o Karmă,

M-a pus în pântec de zeiță

Si mi-a numit-o simplu , ,,mamă’’.

Si m-a convins , de-atunci , de-acolo,

Că e benefic și cuminte,

Să-i dau iubire nesfârșită,

Chiar și dincolo de morminte.

Iar vremea a trecut cum toate,

În viața noastră, trec mereu;

Mi-am adorat măicuța dragă,

Cum poruncit-a Dumnezeu.

Acuma , când ea nu mai este,

Am o senzație stranie…

Că nu de-ajuns am sărutat-o,

Atâta timp cât a fost vie!

Şi, uneori,în nopţi stinghere,

Mai plâng pe-un capăt vechi de gând;

Dar mă-mpresor cu bucuria ,

Că o voi revedea curând.

Si-atunci , la ceas de-nchinăciune,

Voi spune mamei, fără glas,

Câte-am uitat să-i spun în lumea

Ce-n urma dânsei , a rămas.

Iar voi, ce mai aveți sub soare,

O mamă dragă, pe pămănt,

Iubiți-o ! Onorați-i viața ,

Precum Hristosul nostru Sfânt

Si-a onorat iubita-I Mamă,

Cât printre oameni a trăit;

El , grijă i-a purtat Măicuței,

Chiar de pe cruce ,răstignit!

Deci voi, ce mame –aveţi acasă,

Nicicănd să nu le părasiți;

Le dăruiți iubirea voastră,

Ca mult și bine, să trăiți

88

Broasca și bascula

Într-o zi, de soare plină,

O broscuță mititea,

A ieșit deconectată,

Să se joace, pe șosea.

Si sărind într-una,,capra’’,

Mai sprințară ,mai fudulă,

Observă cu-nâtrziere,

Că se-apropie-o …basculă.

Mititica patrupedă

Se opri pe loc, de-ndată;

Si de groaza survenită ,

A rămas paralizată.

Încercse ea ,săraca,

Chiar și-n ultimul moment,

Să evite,disperată,

Prea-cumplitul accident.

Clacsonă-ndelung bascula,

Angajată-n dialog…

Totul însă , se sfârșise,

Cu-n însângerat prolog.

Si-astfel că broscuța noastră,

Dintr-o patrupedă vie,

Preschimbată fu,sărmana,

Într-o jalnică piftie!

Căci bolidul ce trecuse

Peste trupu-i de cadână,

-lucru inimaginabil –

Nu avea lichid de frână!

Morala

Nu te relaxa prea tare,

Când te paște vre-un pericol,

Că pățești precum broscuța,

Cu sinistrul ei vehicol.

De nu vrei s-ajungi în viață,

Doar o entitate nulă,

Nu privi la cei puternici,

Precum broasca la basculă!

Mircea Daroşi

Puterea cuvântului

Cuvântul e tezaur de lumină Când este spus cu rost şi cumpătat,

În el este puterea cea divină

Şi frumuseţea gândului curat.

El vindecă tăcerile rănite

Şi timpul îl aduce înapoi,

Din lacrimi face clipe fericite

Şi-alungă şi tristeţile din noi.

Cu el poţi sfărâma o stâncă

Şi poţi stârni furtuna din senin,

O rană poate fi şi mai adâncă

De otrăveşti cuvântul cu venin.

Pe soclul lui se-nalţă piramide

Şi temple de iubire şi de dor,

Ce tainic adevărul le deschide

Când ne zâmbeşte gândul ziditor.

Lumea o schimbă într-o clipă

Şi ţine echilibrul pe pământ

Din toate poate face o risipă

Când răul se strecoară în cuvânt.

Mi-e foame de cuvânt ca şi de pâine

Şi la altarul lui mă-mpărtăşesc,

Cu darul sfânt mă voi hrăni şi mâine

Şi azi în poezie îl cinstesc.

Noapte peste sat

89

Sub streaşina nopţii stă satul pitit

Şi luna îşi varsă argintul din corn,

Doar Someşul curge cu val liniştit

Şi leagănă visele dulcelui somn.

În liniştea caldă venită de sus

Pe uliţi se-aud paşii lumii în mers

O zi se aşteaptă, căci alta s-a dus

Şi noaptea-i stăpână pe-acest univers

Stă neodihna în palme săpată

Şi cheamă cocoşii să cânte în zori

E reavăn pământul şi-o mână aşteaptă

Să-i scoată din brazdă nestinse comori.

Din candela minţii lumina se varsă

Şi toarce fuiorul unui alt început,

E dulce odihna şi somnul se lasă

Ca puntea spre ţărmul din vise ţesut

E totul cuminte sub bolta senină

Şi-n liniştea clară precum e cuvântul

Doar el, talpa ţării, la cer se închină

Şi-n somn îşi sărută cu sete pământul

Viaţa ca o teamă

Ca vulturii vrem să zburăm

Şi tari ca stejarii să fim,

Dar viaţa işi are un preţ

Pe care cu teamă-l plătim

De-aceea ne temem de toate

Ne temem de ploaie şi vânt,

De nopţile prea-ntunecoase

Ne temem de asprul cuvânt.

Ne temem de visele noastre

Şi totuşi cu drag le visăm

Ne temem de lacrimi amare

Si-apoi peste griji le vărsăm

Ne sperie chiar şi destinul

Ce încă din faşă ni-e dat,

Il ducem cu noi pân’ la capăt

Oricât ar fi el de pătat

Fugim uneori de iubire

Si-apoi însetaţi ne-o dorim

Dar când ne lipseşte o clipă

Am vrea mai cu dor să iubim

Ni-e frică de viaţă când doare

Şi de surprizele ei ne ferim,

Oricât de-ndărătnică este,

Tot vrem cât mai mult s-o trăim

Titina Nica Ţene

Marea suferinţă a lui Isus

In felul lui, aproape , orice om e singur,

chiar dacă are fraţi, copii, nepoţi,

căci fiecare-i cu problema lui,

iar timpul se roteşte pentru toţi.

Şi trece vremea, aşa, pe nesimţite,

te trezeşti la margine de drum,

ai vrea să fii din nou ca la-nceput,

dar asta nu se poate, nu ai cum!

Îţi cresc copiii, pleacă de acasă,

în alte părţi de lume ei trăiesc,

între un telefon şi un sărumâna,

observi că chiar şi ei îmbătrânesc.

Numai în noi vom regăsi puterea,

de-a trece peste toate, fruntea sus!

Căci suferim numai o părticică,

din Marea Suferinţă a lui Isus!

90

Al Florin Ţene

Dimineaţa de Sfântul Gheorghe

Aleargă primăvara desculţă prin sat

Şi stelele au căzut în nucii grădinii

Dimineaţa nu s-au stins, n-au mai plecat

Au rămas ochiuri de izvoare

la rădăcina luminii.

În apele lor închegate, tremurând

în cupe de muguri,

Se zămislesc rodul de sevă, răcoare ...

Luminau crengile ca nişte ruguri

Şi raze picurau, uimite de soare.

O, stelele pe punţile nucilor au căzut

Cu hlamidele lor muiate în luumină

Şi nu s-au pierdut,

Au rămas pe vechea tulpină.

Păsările au început un vechi tril

Concert la care au venit şi cucii

La sfârşitul nopţilor de april ...

... Era Sfântul Gheorghe şi-n noapte

înfloriseră nucii.

Floarea Pleş

Îndemn către femeie

Eşti mamă silitoare şi ai un dar de la

Dumnezeu

Să fii prezentă-n toate şi să lupţi mereu,

Îţi cunoşti puterea şi menirea-n lume,

Implică-te femeie, dar cu-nţelepciune!

În familie, eşti mamă ocrotitoare,

Fii şi în societate, o floare atrăgătoare.

Prin fapte, vorbă, scris şi poezie,

Implică-te femeie, ca lumea să te ştie.

Să ştie că-ţi iubeşti ţara şi glia

strămoşească,

Iubeşti pe Dumnezeu şi îl ai în casă,

Iubeşti oamenii, neamul şi ţăranul înţelept,

Implică-te femeie, fii un om deştept.

ASTRA te ajută atâta cât se poate,

Să faci pasul către a cunoaşte,

Iubirea de limbă şi cultură Românească,

Implică-te femeie şi ieşi puţin din casă.

Astăzi,e nevoie mai mult ca orişicând,

Să ne amintim de poezia„Noi vrem

pământ’’ Acum îl vor şi alţii, cu sute de hectare,

Implică-te femeie şi vezi ţara, ce bogăţii

mai are?

Să vezi ce mai rămâne copiilor tăi,

Ce au plecat în lume în diferite ţări!

Rămâne amintirea unui popor bogat,

Implică-te femeie şi apără ce a mai

rămas…

A rămas hărnicia, portul, frumuseţea

sufletească şi expresiile populare în

vorbire,

A rămas talentul, obiceiurile şi creaţia,

dăruite cu iubire,

Aţi rămas voi, femei şi mame „Tezaur

românesc”,

Au rămas scriitorii, care cu drag vă poartă-

n vers.

Iar de ziua ta femeie, ce înfrumuseţezi

viaţa,

Roua dimineţii să-ţi brăzdeze faţa.

Stropul ei de perlă te va alina,

Şi-ţi va spune-n şoaptă: Azi e ziua ta!

91

Rodica Fercana

Ce avem ?

Avem uşi închise

La care degeaba bat tinerii noştri

În speranţa slujbelor promise.

Avem cimitire

Ce strâng în chingi sânge nevinovat

Care nici azi nu se ştie cine l-a vărsat

Avem drumuri pietruite

Cu suferinţele noastre

Pe care îşi poartă paşii umiliţii

Apăsaţi de poveri nemiluite.

Avem tăcerea

Atâtor neîmpliniri acumulate

Ca un gaz de sondă

Ce aşteaptă să fie forat

Şi să erupă

Din lentoarea lăţită ca o pecingine

Pe trupul României.

Mai putem avea ceva ?

Da, speranţa TREZIRII

Din acest Marasm.

Emoţii

Emoţii vin şi pleacă

Atunci când soarta te încearcă

Ele-s tremurul ce te-nfioară

Blând ori greu, inima-ţi împresoară

Le-i închide-n tine

Când tresari de fericire

Şi-ai pune zăvor

Atunci când rănile te dor

Să nu adaste la uşa ta

Poate vor pleca altundeva

Să se-mprăştie ca un puf de păpădie

Când pe înserat vântul le adie

Virginia Brănescu

De ziua persoanelor vârstnice

Ai ancorat la ţărmul mării mele

Purtat de valuri şi udat de ploi,

Ţi-am dăruit cu drag vise din stele

Şi am plecat cu nava amândoi !

Sunt drumurile multe, valuri grele,

Cu doi cârmaci fu drumul mai cu spor

Ne-au urmărit şi zâne, dar şi iele,

Cu doruri multe m-am luptat în zbor

E mult de când vâslim pe valul

vieţii,Adesea nava s-a avariat ;

Am spart luptând aprig perdeaua ceţii,

Bravi mateloţi, la vis n-am renunţat !

Ne-a prins şi toamna, iarna e aproape

Şi drumul în apus e pe sfârşit ;

Vom ancora pe rând în neagra noapte,

Ori vom pleca deodată-n infinit ?

92

Romulus Berceni

Ruga

De câte ori ne este greu

Cerem la Domnul ajutor,

Şi asta, zi de zi, mereu

De parcă El ne-ar fi dator.

La rugă nu trebuie uitat

Să mulţumim Celui Prea Sfânt

De darul care ni l-a dat,

Să vieţuim pe-acest pământ

Apoi, cere să-ţi dea iertare

Pentru câte rele faci,

Înjurături şi desfrânare,

Dispreţuind pe cei săraci.

Abia apoi ceri ajutor,

Sprijin, noroc şi sănătate.

Reţineţi asta ,fraţii mei,

Şi Domnul ne va da de toate.

Dor nestins

Eşti minunată, mândră ţară

Şi mă mândresc mereu cu tine

Şi mă comport, pe cât posibil,

Să te mândreşti şi tu cu mine.

Dar totuşi, într-un loc în suflet,

Mai am, mai am un foc, o supărare,

Că-un trup frumos din trupul ţării

Sub străini rabdă oprimare.

Noi îi dorim de-atâţia ani....

Ei de mult vor să vină acasă...

Dar guvernanţii noştri-i uită,

Ir cruzii străini nu îi lasă...

Doamne, stinge-ne acest dor,

Fă, Doamne, în lume dreptate.

Adă-ne fraţii noştri acasă,

Şi să trăim în libertate.

Menuţ Maximinian

Atfel de suflet

În parc, pe coama suferinţei,

Însoţit de porumbei îşi spune gândul

Scaunul care-l ţine ca o forţă

Desparte lumea.

Bărbatul sub Cruce

Cu picioare fără de folos,

Îşi îndreaptă fruntea spre Cer,

Aşteptând clipa ce-i este dată.

Dar bunătatea dacă s-ar transforma în

energie,

Iar inima în putere,

Atunci ar fi simplu să meargă din nou,

Copil pe drumul biruinţei.

Doamne, dă-mi puterea de a mă ridica,

Dă-mi o parte din fericirea îngerilor Tăi,

Dă-mi şansa de a alege calea,

Tu, Doamne, dă-mi paşi aici, acum... !

93

VIII. VALORI ROMÂNEŞTI:

« Umbra lui Vlaicu. La Orăştie »

- Consemnări la faţa locului -

...Sărutare, umbră veche, priimeşte-

nchinăciune de la fiii României care tu o ai

cinstit

Grigore Alexandrescu

Fără îndoială, Orăştie este un nume

cu rezonanţă de simbol şi de identitate

pentru toţi românii. Aici, încă de la anul

1582, Şerban – fiul lui Coresi – tipărea în

limba neamului „Palia de la Orăştie”,

monument de limbă literară românească cu

litere slavone, iar fetele frumoase din zonă

sunt lăudate în versurile

unor melodii nelipsite pe la

petrecerile românilor la

ceas de sărbătoare. E

recunoscut faptul că la

Orăştie sunt confecţionate

celebrele cojoace şi tot aici

întreaga fire respiră prin

duhul lui AUREL

VLAICU, aviatorul şi

inventatorul, inginerul

şcolit în Vest, eroul ce s-a

înălţat la ceruri şi a fost

răpus odată cu pasărea lui

măiastră (Vlaicu II) într-un zbor legendar,

în luptă cu înălţimea Carpaţilor, faptă pe

care poetul Octavian Goga, prieten

apropiat, o considera un semn profetic al

jertfei depuse pe altarul Unirii Ardealului

cu Patria-Mamă – România. Acum o sută

de ani (Ce repede zboară timpul!), la

Orăştie îşi ţinea lucrările cea de a 54-a

Adunare Generală a Asociaţiunii ASTRA,

în zilele de 14 şi 15 septembrie 1913. A

fost invitat atunci, cu onoruri deosebite, şi

Aurel Vlaicu, fiu îndrăgit al locului, cu

aeroplanul creaţiei sale care vrăjise deja

lumea prin emonstraţiile, nemaivăzute încă

până atunci, de la Orăştie, Haţeg, Lugoj,

Braşov, Arad, Sibiu, Blaj,

Bucureşti sau Tg. Mureş.

Peste tot ovaţii, peste tot

laude şi mândrie naţională.

În ajun însă (vai, cifra

„13”!), o veste năprasnică a

îndoliat reuniunea astristă.

Tăcere. Aurel Vlaicu s-a

prăbuşit la Băneşti, lângă

Câmpina, încercând să

treacă peste munţi pentru aş-

i îmbrăţişa fraţii de acasă,

din Transilvania rămasă încă

puţin timp sub stăpânire

străină. Era preludiul marşului „... Treceţi,

batalioane române, Carpaţii”? Poate ...

Acum, exact când s-a împlinit un secol de

la moartea martirică a cutezătorului de la

Binţinţi, în aceleaşi zile de tristă aducere

aminte, în 14 şi 15 septembrie,

Despărţământul „Aurel Vlaicu” de la

Orăştie a organizat cea de 108-a Adunare

94

Generală cu tema „Aurel Vlaicu şi

Asociaţiunea ASTRA – comemorarea

centenarului morţii aviatorului”. De

remarcat că actuala conducere a

Despărţământului (veche şi valoroasă şi ea,

pe măsură) împreună cu forurile locale,

inclusiv cele ale judeţului Hunedoara, au

acordat atenţia cuvenită acestui eveniment,

din păcate, trecut sub tăcere de media şi de

unele autorităţi de la centru! Pentru acest

lucru tuturor celor care s-au implicat se

cuvin alese felicitări!

S-au strâns la Orăştie în jur de vreo

sută de astrişti, delegaţi veniţi de pe Mureş

şi Târnave, din nordul şi sudul Ardealului,

din Apuseni, din ţinutul Covasnei şi al

Harghitei şi chiar o importantă delegaţie de

la Iaşi în componenţa căreia s-a aflat şi un

„lot” de astrişti din Republica Moldova,

sosiţi de-acolo tot prin „via” Iaşi, graţie

unor oameni de suflet care nu pot ocoli

valorile româneşti. Spre cinstea lor, au fost

prezente la acest eveniment de importanţă

naţională personalităţi de marcă din

conducerea Academiei Române,

reprezentaţi ai Guvernului, Senatului şi

Camerei Deputaţilor. Mi-am promis, că-n

relatarea de faţă nu voi da niciun nume,

pentru că în acele zile ne-a marcat unul

sigur: cel al lui Aurel Vlaicu, a cărui

reputaţie a acoperit inimile şi conştiinţele

de o plăcută aducere aminte, şi aceasta

pentru mine este un omagiu în plus.

Vremea începutului de toamnă a fost

schimbătoare, sucită chiar. Un soare

suficient de zgârcit a alternat cu nori

ameninţători care, mai apoi, au picurat

„lacrimi” întru pomenirea în veci a lui

Vlaicu, feciorul de

ţărani români din Binţinţii Orăştiei care s-a

înălţat la demnitatea de inventator şi pilot,

izvoditor şi apărător al mândriei de român

şi, lucru important, ne-a arătat că poţi face

ceva în folosul umanităţii dar şi al

neamului tău. S-au depus multe coroane de

flori la cele câteva busturi ale lui Vlaicu.

Ceremoniile s-au desfăşurat după un

solemn protocol: în faţa superbei Catedrale

Ortodoxe din centrul municipiului Orăştiei,

la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”, în

faţa casei părinteşti de la Binţinţi.

Ne-au atras atenţia în mod cu totul

deosebit elevii liceului. Ce cor minunat! Ce

costume majestuoase! Institutiile locale au

fost la înălţime. Alături de ele ASTRA,

ŞCOALA şi BISERICA. Aşa este firesc.

Aşa ar trebui să fie mai peste tot pe la noi.

Primirile de la Colegiu şi de la Muzeul de

Etnografie şi Artă Populară au atins elogiul

eleganţei şi al bunului simţ. Nu voi uita

curând acel răscolitor bocet interpretat

magnific de o elevă din clasa a X-a (mi se

pare) care, ar merita fără să fie examinată

prin „fişele de portofoliu” nota „10” nu

numai la muzică dar şi la literatura română,

istorie, educaţie cetăţenească şi mai ales la

purtare. Asemenea elevi frumoşi şi

talentaţi, educaţi de dascăli cu vocaţie şi

ataşament recunoscut, învaţă la Orăştie

într-o clădire monumentală, cumpărată pe

la 1928 de către Primărie de la un

proprietar pe nume Kuun. Bravo! Oare acel

primar de-atunci a fost declarat EL

„Cetăţean de onoare”, post-mortem, al

municipiului Orăştie? O idee ... Ne-a

impresionat de asemenea, nobleţea şi

căldura cu care conducerea liceului ne-a

întâmpinat. Un exemplu de ospitalitate şi

de îndeletnicire cu adevărat intelectuală şi

civică .

Deplasarea la Binţinţi, în miezul

zilei de 14 septembrie, a atins cote

setimentale de excepţie. În acea zi, satul

„Aurel Vlaicu”, azi un cartier al orăşelului

Geoagiu, staţiune turistică renumită prin

băile sale termale,fremata de importanta

evenimentului. Foarte multă lume a umplut

uliţa principală a aşezării care a devenit în

95

scurt timp o imensă scenă a recunoştinţei.

Era comemorat doar „Cel mai iubit dintre

pământeni”, emblema satului şi a zonei

respective. La biserică se oficia slujba

religioasă, că doar la acea dată, din nou

simbolic, se prăznuia Ziua Sfintei Cruci.

Răstignirea lui Aurel Vlaicu, în urmă cu

100 de ani, vibra încă puternic în inima

consătenilor săi. În frunte cu preotul şi

primarul localităţii, începe slujba

parastasului de pomenire. Tânăra doamnă

preoteasă (originară din Slănicul Prahovei)

poartă cu eleganţă şi respect un minunat

costum popular având o vechime de mai

bine de o sută de ani, adică din vremea

tinereţii lui Vlaicu. Cerul înnourat bine e

brăzdat, în dese reprize, de câteva planoare

cu motor asemenea unor libelule, care au

conferit momentului onorul şi solemnitatea

cuvenită.

Se vizitează micul şi elegantul

muzeu ridicat alături de casa părintească.

Fratele şi nepoata lui Vlaicu (pe care i-am

cunoscut personal în anul 1968) nu mai

sunt în viaţă. Oficialii şi câţiva dintre cei

prezenţi rostesc scurte alocuţiuni. Aci

picură, aci se înseninează iarăşi. Vremea

dă de furcă serios organizatorilor. În cele

din urmă domnul primar răsuflă uşurat:

Totul a decurs normal! La Orăştie, în acea

după-amiază, are loc şi nelipsitul

simpozion cu unele comunicări interesante.

Tânăra doamnă preoteasă (originară

din Slănicul Prahovei) poartă cu eleganţă şi

respect un minunat costum popular având

o vechime de mai bine de o sută de ani,

adică din vremea tinereţii lui Vlaicu. Cerul

înnourat bine e brăzdat, în dese reprize, de

câteva planoare cu motor asemenea unor

libelule, care au conferit momentului

onorul şi solemnitatea cuvenită.

Se vizitează micul şi elegantul

muzeu ridicat alături de casa părintească.

Fratele şi nepoata lui Vlaicu (pe care i-am

cunoscut personal în anul 1968) nu mai

sunt în viaţă. Oficialii şi câţiva dintre cei

prezenţi rostesc scurte alocuţiuni. Aci

picură, aci se înseninează iarăşi. Vremea

dă de furcă serios organizatorilor. În cele

din urmă domnul primar răsuflă uşurat:

Totul a decurs normal! La Orăştie, în acea

după-amiază, are loc şi nelipsitul

simpozion cu unele comunicări

interesante.Spre seară din nou plouă, plouă

în toată regula. Suntem doar în septembrie,

la început de toamnă, iar în popor luna

aceasta bogată mai e denumită „răpciune”

sau „vinicer”. Pentru mine „Vinicerul

2013” a fost unul îndoliat dar

reconfortant. Aici, la Orăştie unde am

prieteni şi vieţuiesc încă oameni minunaţi,

buni români, iubitori ai artei şi ai culturii,

ai ştiinţei şi creaţiei autentice,m-am simţit

excelent. Voi încheia cu aceste gânduri ce

mi-au marcat prezenţa la Orăştie,

gândindu-mă ulterior la destinul lui Vlaicu:

„Ploaie rece-a curs din cer / La mijloc de

vinicer / Razele de se-arătau / Nori negri

ne năpădeau / L-au jelit copii cuminţi /

Plâns-a cerul şi-n Binţinţi / Aripi frânte

româneşti / Lacrimi şi pe la Băneşti / Aurel

aviatorul, maistoraşul şi oşteanul / Azi l-a

plâns întreg Ardealul / Doame, când tot

„13” spunem / Noi ca neam nu vrem s-

apunem ! / Aripi frânte româneşti?! /

Nicidecum. Să nu gândeşti! / Vlaicule,

EROU învingător pe veci ne eşti”!

Prof. Liviu Dârjan

Preşedintele Despărţământului Astra

,,Fraţii Popeea’’ Săcele – Braşov

96

Coşbuc la Tismana (1866 - 1918)

Prof. univ. dr. Ion Mocioi

Trecerea poetului George Coşbuc

(1866 – 1918) prin Gorj n-a fost de scurtă

durată. Aici, în prietenoasa vale a

Tismanei, şi-a găsit clipe de linişte pentru

nopţile de creaţie, aerul proaspăt şi apa

îmbietoare a zilelor toride din verile

primelor decenii ale veacului XX, dar aici

a început şi durerea nefericirii sale.

A iubit cu dăruire natura acestor

locuri pline de istorie, cum a iubit şi

ţinuturile natale ale

Năsăudului şi pământul plâns

de veacuri al poporului

român. Din lumea satului, a

folclorului şi vitejiei a

plămădit sufletul poeziilor ce

le poartă în inimă tot

românul, le doinesc frunzele

codrului şi lanurile în bătaia

uşoară a vântului.

A iubit cu dăruire

oamenii, cu suferinţele şi

aspiraţiile lor, şi le-a cântat

„Balade şi idile”, „File de

tort”, „Cântece de vitejie”...

Îndrăgostindu-se de aceste

meleaguri şi oamenii lor, cu mândrie şi

entuziasm scria:

„Fericită eşti tu, Oltenie, ţară a Basarabilor,

între toate ţările locuite de români” 31.

În Gorj, Coşbuc a întâlnit oameni

prietenoşi, inimoşi şi devotaţi. Pe unii i-a

cunoscut înainte de a trece Carpaţii spre

Capitală, pe alţii numai la Târgu-Jiu şi

Tismana. Cu tipograful şi librarul Nicu D.

Miloşescu din Târgu-Jiu s-a întâlnit în

staţiunea Sângiorgiului românesc din

Transilvania, în casa directorului de şcoală

pensionar Mihai Domide şi a lui Octavian

Domide, fost coleg de şcoală al poetului

31

George Coşbuc, Din ţara Basarabilor, Fericita

Oltenie, în: „Albina”, IV(19 vol) p 334.

năsăudean32; despre acesta se vorbeşte

într-o broşură tipărită la Târgu-Jiu, în

tipografi a Miloşescu33.

După ce în 1889 s-a stabilit la

Bucureşti, Coşbuc a intrat în relaţii cu

tipografii, editorii şi librarii, cunoscându-i

îndeaproape pe editorii Constantin Sfetea

şi Nicu D. Miloşescu34 şi pe librarul

Gheorghe Sfetea35.

În 1894, a publicat în „Vatra”

(1894 -1896), revistă editată

cu ajutorul librarului Sfetea,

poezii ca „In opressores” şi

„Noi vrem pământ”, cu care

şi-a întărit popularitatea

câştigată ca poet.Împlinirile

poetului în pragul vârstei de

30 de ani sunt însă

multilaterale. Se căsătoreşte

în 1895 cu Elena Sfetea, sora

fraţilor Gheorghe şi

Constantin Sfetea, cu care

era prieten. În acelaşi i se

naşte un fiu, Alexandru, la

Craiova, unde locuiau

George Sfetea şi soţia

acestuia, Draga, de origine din Vârşeţ-

Yugoslavia.

Înrudirea lui George Coşbuc, cu

fraţii soţiei, Constantin în Bucureşti şi

George în Craiova, determină contactul

32 Gavril Soridon, Pagini despre Coşbuc, 1957, p,59 şi

urm. 33Băile alcalino-muriatice de la Sângiorigiul românesc,

Tg.Jiu, Tipografia lui D.Miloşescu, 1896, p. 11. 34 Nicu D. Miloşescu, n. La Cerneţi în 1858 sau 1860,

stabilit la Târgu-jiu din 1860, unde deschide o tipo-

litografi e de prestigiu. Moare la Târgu-Jiu în 1924. 35 Gheorghe Seftea, născut (al lui Oprea Seftea şi al

Mariei) în mai 1868, în Scheii Braşovului – oraş al

vechilor tipografi . S-a ocupat de comerţul cu cartea în

Bucureşti. După 1890 a fost contabilul Tipografiei lui

N.D. Miloşescu, la Tg.Jiu. La pensionare s-au stabilit la

Tismana. A murit în 1940: Vezi N.Chiţiba, Gheorghe Seft

ea, în : „Gorjanul”, XVII, nr. 13-14, 8-15 aprilie 1940,

p.5.

97

poetului cu Oltenia, dar şi relaţiile pentru

publicarea cărţilor sale în aceste oraşe.

Anul 1900, când este ales membru al

Academiei Române, aduce recunoaştere

deplină a valorii marelui poet şi publicist

român, luptător pentru luminarea sătenilor

şi pentru unirea Transilvaniei cu

România.Prin Nicu D. Miloşescu, Coşbuc

cunoaşte Târgu-Jiul sfârşitului de veac

trecut, unde unul din fraţii soţiei,

Constantin Sfetea, a fost, după 1890,

pentru un timp, contabilul tipografiei

prietenului lor36.

N. D Miloşescu întreţinea bune

relaţii cu George Sfetea la Craiova, unde a

participat în 1895 la expoziţia cărţii şi a

primit „Medalia de Argint”. Şi el trebuie să

se fi bucurat de naşterea lui Alexandru

Coşbuc, la Craiova, în acelaşi an. Mai

sigur, George Coşbuc îl vizitează pe

Miloşescu la Târgu-Jiu începând din 1899.

În acest an, în preajma expoziţiei pariziene

de carte din 1900, cu prilejul căreia a

primit „Menţiune onorabilă”, Miloşescu îl

solicită pe Coşbuc să-i redacteze o poezie

de reclamă. Poetul i-a compus un „Cântec”

– parodie după poezia „Revedere” de

Eminescu: „– Nicule, Nicuţule,/ Ce mai

faci drăguţule? / Că de când nu ne-am

văzut, / Şi de când m-am depărtat / Multă

marfă ai schimbat.// - Ia, eu fac ce fac de

mult ;/ Pe clienţii mei ascult / Dorinţa

ghicindu-le / Pofta împlinindu-le, / În toate

sezoanele / Cum doresc cucoanele.// şi mai

fac ce fac de mult / Gustul lumii-l tot ascult

/ Şi pe placul tuturor,/ După gând şi după

dor/ Am făcut un paradis/ Plin cu marfă

din Paris.// -Nicule, cu raft uri pline,/

Vreme trece, vreme vine, / Şi de criză când

nu duci/ Marfă multă tot aduci.// - Ce mi-i

vremea, când de veacuri / Ce-i frumos nu

şade-n rafturi, / Că am cliente bogate / Şi

cu gusturi rafinate / Şi mai am printre

clienţi/ Cei mai fercheşi din băieţi;/ şi de-i

criză ori de nu-i, / Eu am muşterei destui,/

Şi la mine se găseşte, / Tot ce-n lume se

iveşte / Tot ce sufl etul doreşte. / Cu stimă,

Nicu D. Miloşescu”

36 Cornel Cârstoiu, Coşbuc la „Lumina satelor”, în :

„Ramuri”, Craiova, an IX, nr. 9 (99), 15 septembrie 1972,

p. 15.

Poezia nu a fost semnată de

George Coşbuc din raţiuni lesne de înţeles;

a fost publicată şi în foaia volantă

„Prevederea” a librăriei editorului

gorjean37. Ea este, însă, prima din şirul

lung de colaborări coşbuciene la revistele

gorjene dintre anii 1899 şi 1915.

Legătura mai strânsă cu Gorjul o va avea

poetul la începutul noului veac, când

George Sfetea, cumnatul său, ieşit la

pensie, îşi vinde proprietatea din Craiova şi

îşi clădeşte o vilă la Tismana, unde poetul

va veni în fiecare an până în 1915. Mai

întâi, în anul 1900, Miloşescu îşi face vilă

şi construieşte o piscină pentru păstrăvi la

Tismana. Probabil tot el îşi determină

prietenul craiovean să ridice aproape de

mănăstire „Vila Sfetea” pentru care

licitează cu banii acestuia, la 13 octombrie

1901, locul de amplasare38.

Din 1902, familia Coşbuc îşi

petrecea vacanţa la Tismana. Veneau de la

Bucureşti, se opreau la Casa Miloşescu din

strada Tudor Vladimirescu – Târgu-Jiu,

apoi se îndreptau spre Tismana cu brişca

lui Ion Luculescu39.

Coşbuc a devenit un cunoscut al gorjenilor.

Din 1901, până în 1909, a fost un statornic

colaborator al revistei târgu-jiene

„Şezătoarea săteanului”; în anii 1905 –

1907 a făcut parte din comitetul ei de

redacţie, ca preşedinte de onoare40. A

publicat în această revistă câteva poezii –

„Tricolorul”41, „Armân mine, român tine”

(traducerea unui cântec popular din

Macedonia)42 şi „Apoi – vezi”43 – şi

37 Vezi „Prevederea”, foaie a Librăriei N.D Miloşescu,

Târgu-Jiu f.a Vezi şi C. Cârstoiu, op. cit şi „Lumina

satelor”, Târgu-Jiu, 7 decembrie 1899 38 Vezi actul judiciar nr.1314 din 6 aprilie 1902, pentru

un loc în vatra mănăstirii la Tismana (lotul nr. b 63, în

suprafaţă de 2523 mp, la preţul de 600 lei). 39 C.Cârstoiu, Coşbuc şi Gorjul, în : „Gazeta Gorjului”,

Tg.Jiu, I nr. 19, 22 iunie 1968 40 Vezi şi C.Cârstoiu, Coşbuc, colaborator şi preşedinte

de onoare al revistei gorjene „Şezătoarea satului”, în:

„Jiul literar-ştiinţifi uc”, Tg.Jiu, Liceul „Tudor

Vladimirescu”, anul IV, nr. 1-2, iunie 1972, p, 13-15,

reprodus şi în: „Gazeta Gorjului”, Târgu-Jiu, anul V, nr.

536, 2 iulie 1972. 41 Vezi „Şezătoarea săteanului”, Târgu-Jiu, 1906, nr. 3

(martie), p. 82-83 42 Ibid., 1907, nr. 2 (februarie), p. 53-54. 43 Ibid., 1909, nr. 12 (decembrie), p. 8

98

numeroase articolaşe de informare şi

educare a oamenilor de la sate – cum sunt:

„Tradiţii eroice”44, „Anologia în

medicină”45,„Cultul frăsinelului”46,

„Nervozitatea veacului”47 şi altele, unele

semnate cu psudonime48.Cel mai bogat an

al colaborării la „Şezătoarea săteanului” a

fost 1906. Coşbuc a colaborat şi la revista

„Amicul tinerimei”49 a Gimnaziului

„Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu,

editată de directorul Iuliu Moisil,

năsăudean şi prieten cu poetul.

Şederea la Tismana a fost pentru

Coşbuc loc de odihnă şi de apropiere faţă

de fraţii soţiei şi de prieteni, dar mai ales

loc de meditaţie şi de creaţie. De la

Tismana, ani de-a rândul, poşta a dus spre

redacţii de reviste şi editori scrisori cu

poezii şi alte materiale de publicat.

Este adevărat, vacanţele erau plăcute şi

aduceau la Tismana şi alte personalităţi şi

prieteni. Profesorul Gheorghe Gârbea din

Bucureşti a venit deseori la Tismana. Din

iniţiativa lui, Coşbuc a construit un chioşc”

de odihnă şi creaţie, care-i poartă şi azi

numele.

Nelipsit la Tismana era compozitorul

Alfons Castaldi50. Câţiva ani a venit aici şi

sculptorul Constantin Bălăcescu51 de la

care se păstrează şi în registrul familiei

Sfetea o însemnare din 16 august 1908:

„Am fost în anul 1907-1908 şi sper să

continui a veni în această splendidă

localitate plină de aer, de linişte şi

inspiraţii!... Numai eu şi Bădia Gheorghe

(Coşbuc) ştim cât preţuieşte vila lui

Sfetea”52. Au fost şi alţi cunoscuţi ai

poetului care l-au vizitat la Tismana.

44 Ibid., 1901, nr. 7-8 (februarie-martie), p. 233-241 45 Ibid., 1905, nr. 10-12 (octombrie-decembrie), p.290-

294 46 Ibid., 1906, nr 7-8 (iulie-august), p. 204-207 47 Ibid., 1907, nr. 4 (aprilie), p. 102-105 48 Sergiu Cujbă (presupunere după stilul articolelor) 49 Vezi „Amicul tinerimei”, Târgu-Jiu, 1908, nr. 12, p.

269-274, unde a publicat poezia „Viteazul

scufundător”. 50 Alfons Castaldi (1874 - 1942). 51 Registrul „Vilei Sfetea” s-a păstrat la prof. Anton

Neamţu din Tismana 52 Constantin Bălăcescu (1898) de la Târgu-Jiu. A lăsat la

„Vila Sfetea” o sculptură mică „Tudor Vladimirescu”,

care s-a pierdut).

Cei mai apropiaţi lui Coşbuc, pe

lângă George şi Draga Sfetea, au fost Nicu

Miloşescu şi copiii lui, cele două fete –

Ştefania (n. 1888) şi Irena (n.1890) şi un

băiat, Numică (n. 1898). Ştefania

Miloşescu, pictoriţă, i-a cerut poetului să-i

scrie versuri în album; Coşbuc i-a scris pe

o fotografie: „Fetele care au album / Fug

după poeţi pe drum, / Dau prin apă, dau

prin foc / Şi-i gonesc din loc în loc./ Peste

văi, peste răzoare, / Peste câmpuri şi

ponoare / Pân-ce-i prind, de le scriu bieţii. /

Vezi, aşa păţesc poeţii, / În oricare loc se

duc. / O spun eu, / George Coşbuc”.

Soţia poetului, aflând de dedicaţie,

va adăuga pe fotografie, pentru Stefania:

„E frumos ce spun poeţii,/ Şi-i frumos

versuri s-aduni,/ Dar nu crede,

domnişoară,/ Toţi poeţii spun minciuni./

Elena Coşbuc”.

Coşbuc e informat asupra acestui catren şi

conchide alăturat: „Vezi, aşa e-n lumea

asta/ Când te dă de gol nevasta”53. Toate

aceste versuri lasă să se întrevadă marea

prietenie dintre familiile Coşbuc şi

Miloşescu, aflate şi în vara lui 1909 la

Tismana. Irena, fata mai mică a lui

Miloşescu, a primit şi ea o fotografie de la

Coşbuc, în august 1912, purtând ca

dedicaţie o strofă din „Păstoriţa”, poezie

cunoscută din volumul „Balade şi idile”

(1893) : „Noapte bună, soare sfânt,/ Până

mâne, noapte bună!/ Mâne iar vom fi-

mpreună/ Tu să râzi şi eu să cânt./ Mâne

până-n zori te scoală,/ Adă flori de-argint

în poală/ Şi le-aşterne pe pământ!”54.

Textul se potrivea „Nepoatei Irina, la

Tismana”, ajunsă la vârsta de 22 de ani cu

fire veselă şi zburdalnică, îndrăgită de

George Coşbuc şi de familia lui.

Alexandru Coşbuc, fiul poetului,

întors la Bucureşti, îi trimite o scrisoare

Irenei, la Târgu-Jiu, în 24 august 1912,

ajunsă la destinaţie în 7 septembrie. Cartea

poştală era o fotografie cu portretul-bust al

tânărului care-i purta dragoste, după câte se

53

După Cornel Cârstoiu, Coşbuc la Tismana, în: „Gazeta

Gorjului”, Anul I, nr. 24, 27 iulie 1963 54 Ibid., loc. cit, poezia

99

întrevede din textul scris cu afecţiune şi

umor:

„Drăguţa mea Irină,

M-am grăbit aşa de mult încât am

cam întârziat cu scrisul. Totuşi, cred, cartea

prezentă nu-i la timp prost sosit mai ales-

rogu-te – că-i cu mutra subsebmnatului.

Gioconda-n perspectivă! Teatrul l-am

trimes.

Sărutări de mâini, complimente etc.

Celor în drept. Te pup, Alexandru”.55

În anul următor familia Coşbuc nu şi-

a petrecut vara la Tismana, ci în

Transilvania, dovadă paşaportul şi vizele

de ieşire-intrare repetată prin punctul

Predeal-Gară56, pentru poet, soţia sa

Elena, în vârstă de 43 de ani, şi fi ul lor

Alexandru – de 18 ani.

Se presupune că în vara anului 1914

familia Coşbuc a fost la Tismana. Sigur

este că în 1915, în august, era la „Vila

Sfetea”, împreună cu italianul Ramiro

Ortiz, mărturie fiind, între altele, şi

fotografia poetului şi a oaspetelui lângă

„Fântâna Basarabilor” din apropierea

Mănăstirii Tismana şi a „Chioşcului lui

Coşbuc”57. R. Ortiz l-a sprijinit pe poet în

traducerea „Divinei comedii” a lui Dante,

deşi acesta învăţase italiana încă din anul

1902.

Cu câţiva ani mai târziu, la 30 iulie

1922, Ramiro Ortiz scria „În amintirea

zilelor petrecute la Tismana cu George

Coşbuc în 1915 (...): Cu toate că ideile

noastre (despre „Divina comedie”) erau

divergente, ba uneori chiar diametral

55

Idem, Alexandru Coşbuc. Însemnări inedite cu prilejul

comemorării morţii sale, în: „Gazeta Gorjului”, anul I, nr.

30, 7 septembrie 1968, p. 6 56 Paşaportul cu nr. 42361 din 25 iunie (8 iulie) 1913.

Viză de ieşire prin Predeal-Gară la 11 iulie 1913 şi viza

de întoarcere la 28 septembrie 1913. Alte vize de ieşire-

intrare prin acelaşi punct sunt între datele de 1 octombrie

1913 şi 16 mai 1914 – vezi Cornel Cârstoiu, Coşbuc la

Tismana, loc. cit. Şi Gavril Soridon, Pagini despre

Coşbuc, Bucureşti, S.S.I.F, 1957, p.20, 67-71. Paşaportul

s-a păstrat la Mişu Popescu din Tismana, care a fost

căsătorit cu Zagorea; nepoată a Dragăi Sfetea; a ajuns

apoi la prof. Constantin P. Popescu din Târgu-Jiu, oferit

ulterior profesorului Cornel Cârstoiu din Târgu-Jiu 57 Fotografia „La Tismana, Coşbuc cu R. Ortiz” a fost

publicată în „Contemporanul”, Bucureşti, nr. 37

(1040), din 16 septembrie 1966

opuse, discuţiile noastre păstrau

seninătatea şi calmul unor dialoguri

platonice – niciodată tânărul n-a uitat

respectul şi cuvioasa admiraţie ce se

datorau pletelor albe şi geniului nemuritor

al bătrânului înţelept care-i făcea cinstea de

a sta de vorbă cu el; după cum niciodată

bătrânul nu a abuzat faţă de tânăr, de

autoritatea ce anii şi numele lui glorios i-o

confereau.

Procedurile erau printre cele mai

delicate. O carte uitată deschisă pe masa

din grădină cu câteva rânduri însemnate

alături cu creionul, reprezentând felul

obişnuit al tânărului de a sprijini afirmaţiile

sale cu cele ale unor oameni mai cu

greutate; nişte însemnări adăugate de

bătrân lângă rândurile însemnate cu

creionul erau felul lui obişnuit de a

răspunde atunci când cu greu am fi putut să

ne înţelegem printr-o discuţie orală.

Păstrez cu sfinţenie aceste cărţi cu

însemnările lui Coşbuc şi când le citesc,

parcă îmi aduc aminte de acele clipe de

neuitat când în tăcerea solemnă a nopţilor

de vară, adâncurile de umbră ce se

deschideau în pădure (acolo unde raza lunii

călătoare printre vârfurile copacilor nu

izbutea să pătrundă prin desul frunziş) luau

înaintea ochilor noştri înfăţişarea prăpastiei

infernale; muntele de faţă lua forma

Sfântului munte al Purgatoriului şi stelele

sclipind deasupra capetelor noastre ni se

păreau a se învârti cu cereasca melodie de

care Dante pomeneşte în Paradis. Ramiro

Ortiz”

La Tismana, în 1915, au fost prezenţi la

„Vila Sfetea” nu numai familia Coşbuc şi

Ramiro Ortiz, ci şi compozitorul Alfons

Castaldi, dr. V. Lucaci, Dinu Cesianu şi

Gheorghe Dumitrescu – Bumbeşti.

Discuţiile de la „masa fraţilor” în casa

Sfetea erau însufleţite de „badea

Gheorghe” – cum i se spunea lui Coşbuc.

Alexandru Coşbuc era „bine

făcut, vesel în tot timpul, urma în toate pe

tatăl său şi încă de mic recita multe din

poeziile cuprinse mai ales în volumul

„Balade şi idile”. „Oi fi eu cineva, dar

Alexandru mă va întrece”, îi plăcea să

spună, lui George Coşbucdupă cum

100

mărturisea un cunoscut din Tismana al

poetului. În ziua de 25 august 1915 şi-a

sărbătorit la Tismana împlinirea a 20 de

ani. O întâmplare fatală avea însă să-l

smulgă curând pe Alexandru din sânul

familiei şi să-l facă nefericit pe poetul ce

şi-a iubit atât de mult fiul.

În ziua de 26 august 1915,

dimineaţa, Alexandru Coşbuc a plecat de la

Tismana la Târgu-Jiu, cu maşina

prietenului său bucureştean Ion I.

Alexandrescu-Stâlpeanu, urmând să se

întoarcă după-amiază.

La întoarcerea din Târgu-Jiu spre

Tismana, între Băleşti şi Corneşti, la km. 9,

maşina, după ruperea barei de direcţie, s-a

aruncat în şanţul din stânga şoselei,

accidentul afectându-i grav pe pasageri.

Şoferul a murit pe locul accidentului,

Alexandru-Stâlpeanu şi Alexandru Coşbuc

au fost luaţi în stare gravă, într-o căruţă cu

boi, şi duşi spre Spitalul din Târgu-Jiu.

Prietenul-proprietar al maşinii a

murit pe drum. Alexandru Coşbuc, lovit la

cap, a decedat după intrarea pe poarta

Spitalului din Târgu-Jiu, strada Unirii nr.

114, în aceeaşi zi de 26 august 1915, orele

20.58 Certifi catul medical nr. 82 de

„verificare” a morţii a fost semnat de dr.

Nicolae Haşnaş, iar actul de deces are nr.

199 şi se află în Registrul stării civile

pentru morţi pe anul 1915, fila 204, al

Consiliului popular al municipiului Târgu-

Jiu. Părinţii lui Alexandru l-au aşteptat

neliniştiţi la Tismana şi, neavând nici o

veste, au pornit seara, târziu, pe jos, spre

Târgu-Jiu. Au ajuns la prietenul lor Nicu

Miloşescu şi au aflat, cu durere imensă,

pierderea unicului lor copil. Nefericita

întâmplare a întunecat pentru întotdeauna

sufletul marelui George Coşbuc, grăbindu-i

sfârşitul.

Drama prin care a trecut poetul a fost

consemnată cu compasiune de scriitorii

vremii. Tudor Arghezi scria într-o tabletă:

„De la un timp din Goerge Coşbuc

rămăsese o schemă palidă şi fugară. Îl

zăream ascuns în pălăria lui mare trasă pe

58 Vezi Cornel Cârstoiu, Alexandru Coşbuc.Însemnări

inedite cu prilejul comemorării morţii sale,loc. cit.

frunte. Îşi pierduse băiatul... Lovitura fatală

n-a cruţat nici pe tată, nici pe poet. Fără

voie, târât spre sufletul lui de o tulburare

instinctivă, l-am salutat odată, făcându-i

loc pe o margine de bulevard şi ochii lui s-

au uitat spre mine speriaţi. Şi Nicolae Iorga

nota: „O mare nenorocire a atins pe George

Coşbuc. N-a fost om care, ştiind bucuriile

şi durerile unui părinte, să nu-şi şteargă o

lacrimă atunci când inima cea mare

sângera pe cea mai înspăimântătoare rană

care niciodată nu se poate închide”.

Poetul însuşi şi-a exprimat starea

fără ieşire în versuri de o mare gravitate :

„Oricând ochii îi ridic/ Şi-ţi văd sfântul

chip, băiete, / Sânge – apoi îţi văd prin

plete / Şi-apoi nu mai văd nimic”. Pe locul

accidentului, Coşbuc a ridicat o cruce de

piatră şi a săpat o fântână, în amintirea

fiului dispărut. În paraclisul Mănăstirii

Tismana, împreună cu George Sfetea, a

pus trei vitralii, ca semn al durerii fără

seamăn şi al nefericirii sale. Trei ani mai

târziu, la 9 mai 1918, când nu împlinise

încă 52 de ani, Goerge Coşbuc a pornit pe

drumul fără întoarcere, chemat parcă de

umbra îndrăgitului fiu. Prietenii l-au însoţit

până la locul de contopire cu natura în

pământul odihnitor din Cimitirul Belu.

Elena Coşbuc, soţia poetului, a

trimis în fiecare an al însingurării sale, la

serbarea de sfârşit de şcoală, cărţi cu

menţiunea „Pentru fiii şi fiicele Tismanei,

ca să-şi amintească de badea Gheorghe”. În

1930, Elena Coşbuc a fost invitată de

gorjeni la Tismana, la inaugurarea noului

local de şcoală, care avea să poarte numele

lui George Coşbuc. Bolnavă fiind, a

răspuns printr-o scrisoare: „Regret foarte

mult că nu pot luat parte la inaugurarea

noului local de lumină la a cărui înfăptuire

aţi lucrat cu toţii atât de inimos.

≈

101

IX. OAMENI DE PESTE PRUT

Marele doctor de la Răzeni, R. Moldova

Valentina BUTNARU

GRIGORE BIVOL a ales să

meargă la o şcoală de comerţ, deşi tatăl

său, Clementie Bivol, şi-a dorit să-şi

vadă băiatul doctor. Avea el o înţelegere a

sa despre lucruri şi despre viaţă. Grig nu

l-a ascultat, a învăţat la şcoala de comerţ şi

chiar a lucrat câţiva ani la una din

alimentarele din centrul Chişinăului. A dat

admiterea la Medicină fără să

le spună părinţilor. Înştiinţarea

i-a venit acasă, la Răzeni, şi

primul care a citit-o a fost chiar

tata… A fost unica

neînţelegere între ei…

A devenit un nume de

referinţă în medicina de la

Chişinău şi în medicina

românească. Un doctor cu har

de la Dumnezeu, dar şi cu

multă şcoală, a devenit prin

munca sa, un simbol al

victoriei efortului continuu

asupra inerţiei şi comodităţii.

Conferenţiar, profesor, şef de catedră,

terapeut principal al Ministerului Ocrotirii

Sănătăţii, deţinător de titluri, posturi şi

distincţii, niciodată n-a fost sclavul

orgoliilor. Toate au venit firesc, îi vin bine

pe statură şi le poartă cu demnitate,

doctorul şi omul Grigore Bivol rămânând

un om liber care îşi onorează datoria şi

meseria aleasă, la cel mai înalt grad de

conştiinciozitate.

L-am cunoscut în ”85-”86.

Aveam un ulcer cronic care îmi amintea în

fiecare toamnă şi primăvară de un stomac

cu o gastrită dobândită metodic, în anii de

şcoală şi cei de facultate, când pe primul

plan erau învăţătura, disciplina, sacrificiul,

şi nu confortul psihologic sau regimul

alimentar. Eram în faza când nu puteam

face nimic, crampele erau prezente zi şi

noapte, indiferent de dispoziţia mea, de

program sau de regim. Eram angajată la

unica revistă de medicină pe atunci,

”Ocrotirea sănătăţii”. A intrat în biroul

nostru de la redacţie, a salutat politicos, eu

am mimat un zâmbet

crispat drept răspuns, şi

prima lui întrebare a fost:

”Mă scuzaţi, aveţi gastrită

sau ulcer?” Am înlemnit.

N-am crezut în vrăjeli

niciodată, dar aici avem în

faţă un om care concura cu

legenedele despre

ghicitoare care se uită la

tine şi ”văd totul”. Mi-a

spus foarte scurt că a doua

zi, la opt dimineaţa, mă

aşteaptă la el la cabinet…

M-am dus. Am

rămas şi mai surprinsă de întrebările pe

care mi le punea. Peste ani, am mers de

mai multe ori în acel birou, însoţind

prieteni şi rude cu anumite probleme, şi am

fost de faţă când le punea acelaşi gen de

întrebări. La prima vedere, nu aveau nicio

legătura cu boala sau cu problema. De

fapt, ştia răspunsul dinainte… Erau

primele mele experienţe în cunoaşterea

unor doctori cu atitudine individuală

pentru pacient, în tratamente pe princiipii

psihologice. Mai târziu, am cunoscut şi

alţi doctori de excepţie de la noi, despre

care am scris nu o dată. Cu toţii urmaşi ai

Şcolii Testemiţeanu, ai Şcolii Ghidirim,

sau ai altor şcoli bune, ei au pus bazele

102

unei medicini moderne naţionale la

Chişinău. Grigore Bivol nu doar face parte

din această pleiadă, ci este reprezentativ…

Odată, a venit la redacţie total

răvăşit. ”Ai auzit ce s-a întâmplat cu

corabia ”Nahimov”? Ştii că zilele trecute

eu am fost la Odesa să cumpăr moartea

pentru mine şi pentru toată familia mea şi

fata de la ghişeu n-a vrut să mi-o vândă?

Mi-a închis geamul în nas. Făcusem un

drum cu maşina de la Chişinău la Odesa şi

am întârziat cu câteva minute. Am rugat-o

insistent să-mi vândă acele bilete, dar ea

nici n-a vrut să audă. Am fost foarte

supărat, mai ales că familia mea era

supărată pe mine. Le promisem copiilor

acea croazieră… Acum, când am aflat ce

s-a întâmplat cu cei de pe ”Amiralul

Nahimov”, mă gândesc la îngerul meu

păzitor care a avut grijă de noi toţi şi la

semnul ce mi s-a dat…”

Peste ani, însă, a avut de trecut

printr-o încercare mult mai crudă. O boală

grea şi îndelungată a curmat firul vieţii şi

visele Doamnei sale, Eugenia Bivol, un

doctor cu vocaţie pe care o aştepta o

carieră strălucită A îngrijit de ea cu

devotament şi sacrificiu. A înfruntat

durerea bărbăteşte, cu multă demnitate.

L-am găsit peste câteva zile după

înmormântare în Secţia Nefrologie a

Spitalului Clinic Republican, pe care

Doamna a condus-o timp de mai mulţi

ani… Venise să predea biroul ei, ordona

hârtii, notiţe, cărţi… Presupun că trecea

prin nişte emoţii de nedescris, dar avea o

expresie senină şi resemnată care te

cutremura. În aceleaşi zile, aştepta şi

primul nepoţel, de la fiica Steluţa. Viaţa

mergea mai departe şi îşi cerea drepturile.

De atunci încoace, e şi tată, şi mamă pentru

copiii săi, Steluţa şi Octavian, şi bunic, şi

bunică pentru nepoţii săi, Daniel, Diana-

Janice şi Cosmin…

Este genul de doctor de sfaturile

căruia e greu să nu asculţi. Calmul lui

olimpic, cunoştinţele venite nu doar din

experineţă dar şi din lecturi selecte, pot

schimba atitudinea pentru viaţă a oricărui

pacient. Fericiţi cei care au ajuns la timp

în cabinetul lui, viaţa lor s-a schimbat cu

siguranţă în bine. Modul lui de viaţă este

un model demn de urmat: are un regim

alimentar moderat, nu fumează, face sport

de-o viaţă întreagă, împreună cu alţi

prieteni din elita medicală de la noi, care

merg la badminton săptămânal, chiar şi la

cantonamente şi spartachiade… Citeşte

mult, are darul scrisului, este un orator şi

un predicator demn de admiraţia colegilor

şi a studenţilor.

Îngrijit, dar fără a fi rigid; ordonat,

dar fără a fi pedant; binevoitor, dar cu

multă demnitate; cu multă autoritate, dar

fără a fi autoritar; răbdător şi tolerant, cu

un fin simţ al umorului, este cel în jurul

căruia se adună oamenii. Vorbeşte calm şi

cu blândeţe, dar convingător şi apăsat. Îi

port un respect deosebit şi îl admir pentru

constanta acestor calităţi, aceleaşi despre

care vorbesc şi colegii Domniei Sale.

A fost un lider în promoţia sa. ”Era

mai în vârstă decât noi, ştia mai multe,

avea o experienţţă de viaţă şi era mult mai

responsabil decât noi toţi. Îl ascultam şi îl

respectam, deşi niciodată n-a fost

autoritar… Binevoitor şi obiectiv, şi-a

respectat şi el colegii şi s-a bucurat de

orice succes al lor. Știe să împartă cu ei

orice bucurie, fără urmă de invidie sau de

aroganţă”, - spune azi prof. Ion

Moldovanu, unul dintre colegii şi prietenii

de facultate.

Zilele trecute l-am auzit pe actorul

Dorin Vişan, spunând într-o emisiune

televizată: ”Blaga scria că veşnicia s-a

născut la sat. Eu zic, şi cumsecădenia.

Dacă moare satul românesc, moare şi

cumsecădenia românului. Nesimţirea,

însă, este veşnică şi nu va muri niciodată.”

Cumsecădenia doctorului Grig Bivol

vine de la Răzeni, de la tata şi mama, de la

bunici, de la înaintaşii noştri din Sfatul

Țării – Elena Alistar, Ion Inculeţ, Ion

Pelivan, de la tot neamul românesc…

Grigore Bivol e o pasăre rară în peisajul

autohton moldovenesc. Îi urez să

molipsească cât mai mulţi tineri de

omenie, devotament şi profesionism.

103

SCRISOARE către profesorii de literatură română de pretutindeni

Virgil Raţiu, Aurel Podaru, Icu Crăciun, Iacob

Naroş, Andrei Moldovan, Sever Ursa

Societatea Scriitorilor din Bistriţa-

Năsăud a organizat în zilele de 3 şi 4

octombrie 2013 un simpozion cu tema

Opera lui

Pavel Dan în liceu, la Beclean

(Colegiul Naţional Petru Rareş), Bistriţa

(Casa de Cultură a Sindicatelor) şi Maieru

(Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu). Au

participat scriitori, profesori, autori de

programe şi manuale şcolare. A avut o

prezenţă activă şi profesorul

universitar şi scriitorul Sergiu Pavel Dan,

fiul prozatorului. Reuniunea a fost

prilejuită şi de apariţia operei complete a

lui Pavel Dan în ediţie critică (trei volume

îngrijite de Aurel Podaru, cu un studiu

introductiv de Andrei Moldovan, Editura

Eikon, 2012), cât şi de interesul mare care

l-a provocat reeditarea în acest mod a

scriitorului ardelean, în multe din

periodicele culturale din ţară.

Participanţii la simpozion au

relevat importanţa pe care o au nuvelele

prozatorului în contextul prozei româneşti

interbelice, o surprinzătoare îmbinare de

tradiţionalism, modernitate şi fantastic, aşa

cum rezultă din receptarea critică aplicată,

de un interes mereu în creştere. Este faptul

care nu doar că ar justifica predarea lui

Pavel Dan în cadrul orelor de literatură din

liceu, ci ar reclama un astfel de demers.

S-a afirmat că programele şcolare

sunt permisive, centrate pe competenţe,

dând multă libertate iniţiativei

profesorului, aşa că nimic nu s-ar cere

modificat în acest sens. Prozele scriitorului

ardelean ar putea ilustra diferite teme în

cls. a IX-a sau structuri narative în cls. a X-

a, la fel de bine cum ar putea întregi

imaginea despre direcţiile prozei

interbelice în cls. a XI-a. Apoi, putem avea

în vedere şi propunerea unor cursuri

opţionale.

Credem că luarea în seamă a unui

scriitor precum Pavel Dan, în vederea

propunerii operei sale pentru studiu în

liceu, ar fi de natură să întregească

imaginea despre nuvelistica românească, să

evite şablonizarea predării determinată nu

de puţine ori de rutină, să stârnească

interesul elevilor prin noutatea perspectivei

asupra realităţi, prin intermediul unor

valori durabile. Sunt doar câteva dintre motivele pentru

care îi invităm pe profesorii de literatură

română să reconsidere opera lui Pavel Dan,

să cugete în ce măsură luarea în seamă a

prozei sale ar fi în beneficiul elevilor, iar

dacă vor considera că este oportun să o

propună discipolilor lor, să procedeze în

consecinţă, având toată libertatea în acest

sens.

Ştim că lucrurile nu sunt foarte

simple, că luptăm deseori din greu cu

inerţia, dar există un început în toate.

Participanţii la simpozionul Opera lui

Pavel Dan în liceu (prin Icu Crăciun )

104

OPINII :

„Astra Năsăudeană”, la un nou început

Victor Ştir (Mesagerul )

Publicaţia „Astra Năsăudeană” a apărut în august 2013

cu numerotarea anul I, nr. I (27), ceea ce sugerează o nouă serie.

Fondată la 1 decembrie 2005 de Ioan Seni, revista a apărut în 26

de numere până în luna februarie a acestui an, şi în textul „Gânduri

de început” scrie că noua revistă este deschisă cercetătorilor zonei

Năsăudului sau ai altor spaţii, că vor fi promovate modele de succes

şi se va manifesta atenţie şi faţă de debutanţi, publicaţia urmând a

fi distribuită gratuit. Cu entuziasm este salutată apariţia de

prof.univ.dr. Dumitru Acu, preşedintele „Asociaţiunii Astra”, care

scrie „Da, într-adevăr, bucuraţi-vă! O nouă revistă apare pe cerul

înstelat al Astrei”. În continuare, după lista cu numele astriştilor

năsăudeni, sunt prezentate activităţile cercurilor Astra de către

Floarea Pleş, preşedinta Cercului Astra Oraş Năsăud, apoi implicarea

în evenimente din ţară. Urmează texte pe tematică religioasă, evocări, amintiri de mare diversitate în ce priveşte

conţinutul; îi amintim pe mitropolitul Şaguna, profesorul Scurtu, generalul Grigore Bălan, Emil Rebreanu sau

colonelul Liviu Rusu. Dr. Adrian Onofreiu, semnatarul textului „Un model atitudinal: Nestor Simon (1862-1915)”,

procedează la o prezentare susţinută cu citate şi indicarea surselor biobibliografice. Cronică literară, note de

călătorie, texte despre învăţământul grăniceresc de altădată sau despre cel de azi întregesc portretul publicaţiei,

ce se închide cu o revistă a presei, care se ocupă atât de publicaţii din zona noastră, cât şi din ţară.

Marea provocare a colectivului redacţional este să apere publicaţia de veleitari, îndeosebi lirici, altfel,

tehnoredactată cu grijă, tipărită pe hârtie bună şi având texte frumoase, „Astra Năsăudeană” promite.

105

Revista „Astra Năsăudeană”, nr. 2

Virginia Brănescu (Răsunetul )

De curând a apărut, la Editura Venus Star din Năsăud, numărul 2 al revistei Astra Năsăudeană, a

cărei director este prof. Ioan Seni, redactor şef prof. Mircea Daroşi şi având un colegiu de redacţie

format din 14 membri, truditori întru dezvoltarea şi cultivarea

limbii române, precum şi educarea tineretului în spiritul

tradiţiilor bune ale poporului nostru. Acum, când globalizarea

tinde să dezrădăcineze popoarele din specificul lor, voci alese

se ridică împotriva deznaţionalizării, cu buna credinţă că

în U.E. fiecare popor trebuie să vină cu propria-i cultură şi

specificitate. Apărută într-o ţinută grafică frumoasă, noua

revistă adună un bogat material editorial, de spiritualitate

românească, poezie, proză, eseu, analize, recenzii,

etnografie, istoria Năsăudului (oameni şi fapte), sau vorbeşte

despre diverse comunicări apărute anterior sau recent în

presă.Într-un amplu breviar scris de prof. Seni, dar şi-ntr-o

serie de altarticole, revista imortalizează momentele

întâlnirilor astriştilor năsăudeni cu astriştii altor judeţe sau

chiar din diaspora, aceste întâlniri având ca scop unirea prin

tradiţie, organizarea unor acţiuni care urmăresc dezvoltarea

limbii române, promovarea optimismului, a sincerităţii şi a

bunului gust, recâştigarea încrederii românilor în propriile forţe, deci, ridicarea morală a poporului

nostru.

De bun augur este apropierea de conducerea Ligii Scriitorilor din România, prin înfiinţarea unei

filiale în Năsăud, a cărei preşedinte este neobositul scriitor Ioan Mititean

Pertinentele recenzii ale prof. Mircea Daroşi ridică valoarea literară a scrierilor năsăudene

astriste. Atragerea unor buni scriitori de origine năsăudeană şi a acelora care, răsfoind arhivele, fac

portretul luptătorilor pentru emanciparea poporului român, sunt semnele care atestă bunul gust şi

responsabilităţile culturale a celor ce o redactează.Revista este finanţată de Consiliul Judeţean

Bistriţa-Năsăud, prin Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” şi, deocamdată, apare numai

semestrial. În speranţa că se vor găsi încă noi sponsori, urăm revistei Astra Năsăudeană un an

rodnic şi noi succese spre realizarea idealurilor astriste.

106

,,Prizonierul lui Barbă Neagră’’

(Ed. Venus Star, 2014)

- roman de aventură -

de Cristina Iuga, director editură

- fragment -

,,[...] -59

Căpitanul nostru are un simţ al

umorului care ar putea băga în mormânt pe

oricine. Să vedeţi numai ce i-a făcut anul acesta

piratului Stede Bonnet. Pe atunci ne-am bucurat

de o pradă şi mai bogată decât aceasta şi ne

pregăteam să acostăm pe unul dintre malurile

râului Pamlico pentru a carena60

corabia…

- Dar cât de des carenaţi vasul? îl întrerupse

Adolfo, curios.

- Cel puţin o dată la trei luni, obligatoriu.

- Atât de des?!

- Dar la ce te aştepţi? După ce se umple

carena de scoici, alge şi tot felul de mizerii care

se lipesc de ea, cum să nu o cureţi? O roade din

plin carul corăbiilor!

Doctorul observă privirea ciudată a tânărului

şi înţelese că era nevoie de o explicaţie.

- La carul corăbiilor i se mai spune şi viermele

teredo, îl lămuri. Este un fel de moluscă

prevăzută cu o cochilie tare. Roade lemnul

corăbiilor strat după strat, ca nişte termite,

produce ouă şi e în stare să transforme carena

într-o sită! Este cel mai periculos! De aceea noi

avem fundul vasului întărit bine cu un strat dublu

de lemn, între care s-a pus pâslă şi smoală, prin

care nu trece viermele nici de-ar fi de fier! Naiba

să-l ia de vierme! Carenarea e grea şi se face în

principal din cauza lui. Întâi, trebuie să cauţi un

loc sigur şi pustiu unde să poţi scoate tunurile şi

culca vasul pe o parte. Apoi se răzuieşte carena şi

se unge cu un strat de seu sau smoală. Aşa se

face, fiindcă vezi, nu oricine îşi permite să

cumpere lemn de cedru din Bermuda, care este

cel mai rezistent la carii la ceasul acesta! Da,

domnule! Lemnul acela te ţine mult şi bine!...Dar

să revenim la ale noastre. Cum vă spuneam, încă

ne aflam în largul coastelor Carolinei, când am

văzut un vas la orizont – era corabia lui Bonnet.

El fusese pe vremuri ofiţer şi luptase în timpul

războiului de succesiune, fapt pentru care nu ştia

mare lucru în tainele navigaţiei. Se retrăsese din

armată cu gradul de maior. Fusese un domn cu

totul şi cu totul desăvârşit! Era proprietarul unei

59

întâmplarea care urmează este reală. (n.a.) 60

a curăţa fundul unei corăbii de scoicile şi algele care s-au lipit în timp. Pentru acest lucru vasul trebuia dus pe plajă şi aplecat pe o parte. (n.a.)

plantaţii de trestie de

zahăr din Bermuda.

Nu ştiu de ce s-a

apucat de o treabă aşa

de anevoioasă

precum pirateria.

Lumea spune că ar fi

avut o nevastă

cicălitoare şi că din

vina ei a părăsit o

întreagă avere. A

trecut aşadar la jafuri

pe mare. Însă a rămas

acelaşi domn

respectabil – i se spune ,,gentlemanul pirat’’. Încă

se mai prezintă pe punte proaspăt ras, curat,

frumos îmbrăcat după ultima modă a hainelor. Se

vede că provine dintr-o familie educată. Însă în

ceea ce priveşte navigaţia, zău că m-aş mira dacă

individul acesta ar reuşi să manevreze o bărcuţă!

Blackbeard râdea pe săturate pe seama lui din

cauza defectului său. Şi pe noi ne amuzau

glumele lui uneori. Deci fără nicio jenă, l-a adus

odată pe Bonnet la bordul corabiei noastre şi l-a

ţinut de poveşti toată noaptea, până când l-a

îmbătat tun. În zori, a poruncit să fie lăsată o

barcă la apă şi a ajuns pe puntea vasului lui

Bonnet. Nu ştiu ce a tot vorbit cu echipajul de

acolo, dar în cele din urmă i-a convins pe oameni

să-l destituie pe amicul său din funcţia de căpitan

şi să pună în locul său tocmai pe fostul nostru

locotenent, Turner…

Pe doctor îl pufni râsul.

- Îmi amintesc şi acum de mutra piratului,

râdea el, când s-a pomenit şi fără corabie, şi luat

prizonier de cel mai bun amic şi pe deasupra

îmbătat tun, toate într-o singură noapte, ha, ha,

ha! În cele din urmă s-a format o mică flotă! Cu

această flotă, Blackbeard şi cu noi am jefuit luni

în şir, ca şi atunci când am instituit o blocadă a

portului Charleston. Treaba a durat aproape două

luni de zile…După ce s-a adunat îndeajuns de

multă pradă încât fiecare dintre noi să poată duce

o viaţă de nobil, Blackbeard l-a numit iar căpitan

pe Bonnet şi i-a ordonat să navigheze spre

Carolina pentru a cere o graţiere de la

guvernatorul Charles Eden. Văzându-se iar

stăpân pe propria corabie, Bonnet nu-şi mai

încăpea în piele de bucurie! Dar vedeţi, una este

să fii înţelept, iar alta să fii prost! În timpul acesta

căpitanul nostru a luat toată prada de pe celelalte

vase ale flotei şi a şters-o împreună cu noi…

Doctorul se opri să-şi tragă răsuflarea.

- Dar Bonnet a cerut graţierea? vru să ştie

Adolfo.

107

- Ha! Nici pomeneală! Pun pariu că străbate

mările chiar în acest moment, mai înverşunat ca

niciodată. Ne-am putea întâlni cu el în orice

clipă! La vârsta lui de douăzeci şi nouă de ani…

Nu apucă să termine fraza, fiindcă uşa se

deschise încet, iar în prag apăru Black Cesar.

- Căpitanul doreşte să aibă o întrevedere cu

dumneavoastră, i-a anunţat pe cei doi.

Blackbeard măsura podeaua cu paşi domoli,

în faţa ferestrei care dădea spre mare, fumându-şi

trabucul din foi. Fumul înecăcios se răspândise în

întreaga cabină. Aerul era abia respirabil.

- Se poate?

- Da, domnule De Aranda, poftiţi. Luaţi loc,

excelenţă – şi dumneavoastră la fel.

Şi-a privit prizoniera, care, spre deosebire de

alte dăţi, nu mai dădea semne de teamă.

- Aveţi în faţă hârtie şi pană de scris, i-a spus.

Veţi scrie tot ce vă dictez. Apoi, veţi traduce

aceasta într-o limbă străină pe care un nobil ar

trebui, de regulă, să o cunoască. Scrieţi: Astăzi, în

a douăzecea zi a lui iulie, Anul Domnului 1718,

ne apropiem de casă, cu vânt puternic de la

pupa. Vremea e favorabilă, curenţii puternici şi

viteza mărită. ,,Răzbunarea’’ geme de aur şi

bijuterii, iar trupa e mulţumită…Aţi terminat?

…Bun. Acum traduceţi. Aveţii la dispoziţie un

sfert de ceas.

Adolfo a privit-o pe Rosalinda. Spre uimirea

lui, fata nu părea să dea niciun semn de

îngrijorare. S-a apucat îndată de scris. A început

prin a traduce frazele în limba latină, terminând

în mai puţin de cinci minute. A tradus apoi în

graiul francez şi chiar a folosit la urmă câteva

cuvinte greceşti.

- Ei? – Barbă Neagră s-a apropiat de ea.

- Nu am întâmpinat dificultăţi, căpitane, l-a

asigurat fata.

- Citiţi-mi, vă rog.

Rosalinda a citit totul, cu accentul

corespunzător.

Piratul a privit literele încurcate care brăzdau

bucata de hârtie îngălbenită şi, deşi nu înţelegea o

iotă, şi-a dat seama că numai o fată de neam ales

ar fi putut primi o asemenea educaţie şi învăţa

limbi străine pe deasupra.

- Spuneţi-mi, vă rog, data la care s-a născut

Majestatea Sa, i-a poruncit fetei.

Aceste întrebări i le punea atât cu scopul de a-

i descoperi originea, cât şi cu scopul de a afla

cele mai proaspete informaţii cu privire la situaţia

politică. Un căpitan de piraţi, pe lângă curajul,

îndrăzneala şi calităţile de bun navigator, trebuia

de asemenea să fie foarte bine informat. Adesea o

informaţie utilă putea face diferenţa între viaţă şi

moarte. Căpitanul trebuia să fie la curent cu noile

alianţe dintre suverani, cu declanşarea sau

încheierea războaielor, înfiinţarea de noi colonii

şi amplasamentul lor sau tendinţele în domeniul

comerţului. În acest fel ar fi ştiut întotdeauna de

partea cui să lupte sau cui să ceară iertare în caz

că unica alternativă ar fi fost predarea.

- Majestatea Sa s-a născut în a nouăsprezecea

zi a lui decembrie, Anul Domnului 1683, a spus

Rosalinda. Este cel de-al doilea fiu al lui

Ludovic, cunoscut sub numele de Le Grand

Dauphin şi a soţiei sale, Maria Anna de Bavaria.

Prima căsătorie a Maiestăţii sale a fost cu

verişoara sa de treisprezece ani, María Luisa de

Saboya, care, din nefericire, a murit în a

paisprezecea zi a lui februarie, Anul Domnului

1714. A avut patru copii. În momentul de faţă

este căsătorit cu Isabel de Farnesio, Prinţesă de

Parma. Primul lor fiu este infantele Carlos al

Spaniei, cel de-al doilea, infantele Francisco, a

murit cu un an în urmă, iar cel de-al treilea copil,

infanta Mariana Victoria, s-a născut anul acesta,

în a treizeci şi una zi a lui martie.

- Cine e tatăl excelenţei voastre?

- Ducele de Ciudad Real, don Baldomero de

Villahermosa, general şi om politic.

- Sunteţi gata să juraţi cu mâna pe inimă că

sunteţi fiica sa?

- Adevărul este mai presus de orice şi va ieşi

la iveală cu orice preţ.

Fata a pus mâna pe inimă:

- Jur în faţa Celui de sus şi a lumii întregi că

eu, Maria Rosalinda de Villahermosa sunt unica

fiică şi moştenitoare a ducelui de Ciudad Real.

- Ce credeţi că va face tatăl dumneavoastră

când va afla că sunteţi prizoniera mea?

- Va mobiliza întreaga flotă spaniolă şi vă va

spânzura în lanţuri pe toţi.

Căpitanul zâmbi.

- Şi dacă am să fac eu acest lucru cu

dumneavoastră, înainte să ajungă el?

Rosalinda a tăcut; dar sufletul ei era tulburat şi

îl privea pe tâlhar cu o expresie încruntată.

- Tocmai am hotărât ce voi face, a anunţat

piratul, gânditor. M-am convins cine sunteţi şi

vom proceda în următorul fel: Peste câteva zile

vom ajunge pe domeniul meu. Veţi fi prizonierii

mei în continuare. Voi trimite o scrisoare ducelui

de Ciudad Real şi contelui de Lemos, în care voi

cere răscumpărarea pentru voi doi.

- Despre ce sumă este vorba? a vrut să ştie

Adolfo.

- Cincizeci de mii de monede de aur pentru

fiecare dintre voi.

108

Chipurile celor doi prizonieri s-au făcut palide

ca făina.

- Să nu vă faceţi speranţe că flota spaniolă va

pune mâna pe mine, a continuat căpitanul,

privindu-i cu un rânjet diavolesc întipărit pe chip.

Ei nu ştiu în ce zonă este amplasat bârlogul meu,

şi nici nu au posibilitatea de a afla acest lucru,

fiindcă această informaţie nu o deţin decât

oamenii mei, care se află permanent în preajma

mea, sub jurământul tăcerii. La locul de întâlnire

pe care îl voi stabili dinainte, îmi voi lua banii.

- Iar apoi?

- Vom vedea.

- Vom fi liberi? a stăruit Rosalinda.

- Dacă trupele spaniole vor avea gânduri

paşnice şi se vor comporta aşa cum se cuvine,

veţi fi liberi. În cazul în care vor încerca un atac

împotriva mea, veţi fi ucişi. Sper că ne-am

înţeles.

Cei doi au dat din cap, afirmativ.

- Voi da dispoziţiile necesare pentru ca

şederea voastră aici să fie cât mai plăcută. Puteţi

mânca şi bea orice de pe corabia aceasta. Veţi

dormi unde poftiţi şi cum poftiţi. Veţi primi

haine, apă de spălat, săpun şi tot ceea ce veţi dori.

Desigur, în condiţiile în care Codul va fi

respectat. Iar de acum încolo, sunteţi invitaţii mei

la cină.

- Unde va ancora Răzbunarea? a întrebat

Adolfo.

- Carolina de Nord. Presupun că aţi aflat de la

Rodrigo.

- În ce parte a Carolindei de Nord?

- Veţi fi legaţi la ochi amândoi. Oricum, la ce

v-ar folosi să cunoaşteţi acest lucru? Din mâinile

mele nu veţi scăpa nici dacă tot regatul Spaniei

va înconjura insula.

***

- Ei? a vrut să ştie Rodrigo. Cum stau

lucrurile? Ce v-a spus?

- Că va cere răscumpărare pentru noi, a

răspuns Adolfo, posomorât. Cincizeci de mii de

monede de aur!

- Este imposibil! – chirurgul a rămas şocat. E

mai mult decât o avere!

- Nu e nici măcar a mia parte din tezaurul

spaniol, l-a contrazis Rosalinda, liniştită şi plină

de speranţă. Bogăţiile pe care Spania le scoate

anual din colonii sunt uriaşe. Tata va plăti. Ne va

salva pe amândoi!... Nu îmi vine să cred cum de

nu te bucuri, Adolfo! Nu te simţi mai uşurat?

- Nu, nu putem ştii ce gânduri are omul

acesta. Ar fi putut la fel de bine să ne mintă.

Referitor la comerţul cu sclavi, s-ar putea ca

Barbă Neagră să aibă de câştigat mai mult prin

aceasta decât dacă ar cere răscumpărare...

- Prostii! a spus Rodrigo, râzând. Ha, ha, ha!

Ei, tinere, se vede că n-ai avut de-a face cu

negustori de sclavi în viaţa ta! Nici măcar preţul a

patru sute de sclavi negri nu valorează cât

răscumpărarea voastră! E o prostie ceea ce spui

tu. Uite cum stă treaba: sclavii albi au un preţ

mic, pentru că nu rezistă climatului tropical şi

foarte cald din Virginia sau Carolina. Şi chiar

dacă nu e cazul vostru, fiindcă în Spania clima

este aproape la fel de caldă ca şi aici, cu toate

acestea, aici există mai multe aspecte. Albii nu

sunt la fel de rezistenţi precum negrii. O mulţime

de sclavi albi mor chiar în primul an de la

capturare, din pricina tratamentului cumplit la

care sunt supuşi, cu torturi şi tot felul de

grozăvii. Pentru plantatorii din Carolina şi alte

zone acest lucru nu este rentabil. De aceea

majoritatea moşierilor se feresc să cumpere sclavi

albi. Uite, de pildă, şapte sclavi albi nu valorează

mai mult de circa o sută cincizeci de livre61

de

tutun. O sclavă albă valorează cam…cam cât

preţul unui porc. În cazul în care nu e vorba de

sclave pentru prostituţie…

- Te-ai gândit şi la varianta în care un moşier

ne-ar cumpăra cu scopul de a ne returna Coroanei

contra unei răscumpărări?

- Ei bine...

- Este ceea ce voiam să spun de la început. Să

mergem în cabină, a propus Adolfo.

Aşadar s-au retras toţi trei în mica încăpere. O

rază de speranţă le lumina chipurile, dar fiecare

dintre ei era îngrijorat în adâncul sufletului pentru

soarta care îl aştepta.

- La ce te referi când spui tratamente

cumplite? vru să ştie Adolfo, privindu-şi atent

tovarăşul.

- La tot soiul de atrocităţi care se comit prin

zona aceasta, a Caraibilor, a spus chirurgul. Eu

am fost martorul multor grozăvii de cât timp

umblu cu Blackbeard.

- Povesteşte-ne, Rodrigo.

- Prea bine. Este vorba despre Codul piraţilor,

pe care fiecare membru el echipajului a jurat cu

mâna pe Biblie sau pe topor să îl respecte. Sunt

nişte reguli şi consecinţe în Frăţia de coastă de

care trebuie să aveţi cunoştinţă, altfel moartea

este inevitabilă, cu atât mai mult cu cât sunteţi

prizonieri. Una dintre regulile elementare pe care

fiecare dintre noi o respectăm cu sfinţenie este

61

veche unitate de măsură folosită pentru măsurarea greutăţilor de circa o jumătate de kilogram. (n.a.)

109

aceea de a nu intra niciodată cu un trabuc sau cu

o lumânare aprinsă în cală, fără ca aceasta să fie

protejată de felinar. În caz contrar, sunt mari

şanse ca totul să se aprindă, muniţia să explodeze

şi întregul vas să sară în aer. Pedeapsa

corespunzătoare se face după Legea lui Moise,

adică patruzeci de vergi fără una pe spinarea

goală. Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul celui

care loveşte pe un alt membru al echipajului.

- Este o crimă să permiţi o asemenea lege! –

Adolfo era foarte indignat. În acest caz, mă

întreb ce se va întâmpla cu cei care se vor lua la

bătaie!

- Bătaia este interzisă pe vas. Pentru a o evita,

sunt interzise şi jocurile de noroc sau zarurile pe

bani. Să nu mai spun că acela care va ucide pe un

alt membru al echipajului va fi legat de cadavru

şi aruncat în mare, odată cu el. Orice neînţelegere

se va rezolva pe ţărm, cu acordul căpitanului,

prin duel. Cei doi trebuie să stea spate în spate.

La semnalul timonierului, se întorc şi trag cu

pistolul. Dacă nu e nimeni rănit, trec îndată la

hangere, iar primul care va face să curgă sânge va

fi declarat învingător.

Prizonierii ascultau cu sufletul la gură, iar

uluirea lor creştea, pe măsură ce doctorul

continua.

- În timpul serviciului militar soldaţii care se

aflau pe lângă mine vorbeau despre acele pedepse

care se numesc ,,trasul pe sub chilă’’, a spus

Adolfo.

- Aceasta este o pedeapsă cu adevărat

groaznică. Pe vasele militare este la ordinea zilei.

Au băgat spaima în soldaţi cu teroarea aceasta…

La noi se aplică foarte rar, numai pentru

infracţiunile grave. Se leagă mâinile şi picioarele

cu două frânghii diferite, se pune peste gura şi

nasul osânditului o cârpă muiată în ulei, ca să nu

se înece, apoi acesta este aruncat în apă,

dezbrăcat la piele. Îl aruncă peste un bord şi îl

trag de cealaltă parte, aşa încât spinarea lui e

răzuită de scoicile şi mizeriile lipite de fundul

vasului. Eu am asistat la o asemenea scenă o

singură dată, dar nu pe corabia piraţilor, ci pe

vasul militar pe care serveam tot cu funcţia de

chirurg. Aşa au făcut cu un tânăr soldat care a

adormit în timpul serviciului de cart, pe vremea

războiului, când eram urmăriţi de inamic. Când l-

au scos din apă, sărmanul, avea spatele mai roşu

decât carapacea unui rac fiert şi urla de parcă l-ar

fi ars în focurile iadului. Operaţiunea se reia de

trei ori, până când îl nenorocesc cu totul pe

osândit…

- Nu poate fi adevărat - Rosalinda se înfioră.

Ce om lipsit de milă ar putea face un asemenea

act de cruzime?

- Îţi spun eu, copilă: superiorii. În faţa lor,

soldaţii de rând nu au niciun fel de apărare. Multe

spinări mi-a fost dat să curăţ de puroi şi să şterg

de sânge… Mulţi soldaţi au murit în propria

tabără. Aveau familii acasă, în Spania şi copii

mici care aşteptau de luni de zile să stea pe

genunchii tatălui lor şi să asculte poveşti. Viaţa

unui soldat e dură şi nedreaptă. Şi primeau, într-

adevăr, multe pedepse, fiindcă se cerea de la ei să

fie cei mai buni… Însă eu nu am tolerat niciodată

aceste lucruri! Sunt departe de a pune bazele unei

lumi civilizate şi corecte! În aceste vremuri

oameni deosebiţi îşi pierd viaţa în împrejurări cu

totul de neconceput!

Apoi, după o scurtă pauză:

- Pedepse sunt şi vor fi de ambele părţi,

concluzionă. Însă trebuie să recunoaştem că aici,

în rândurile piraţilor, există legi drepte, care

vizează corectitudinea pentru fiecare membru al

echipajului. De pildă, aici fiecare are dreptul la

provizii proaspete şi băutură din belşug! Prada

obţinută se împarte în mod egal, în funcţie de

atribuţiile fiecăruia. Astfel, căpitanul şi

timonierul-şef primesc câte două părţi din pradă,

şeful de echipaj şi tunarul-şef câte o parte şi

jumătate, doctorul şi ofiţerii câte o parte şi un

sfert, iar restul, câte o parte. Fiecare om este

strigat de pe listă de către timonier şi primeşte

prada, care include şi haine. Furtul este pedepsit

cu abandonarea vinovatului pe o insulă pustie, cu

un pistol cu un singur glonţ, puţin praf de puşcă

şi o sticlă de rom…Nu vă puteţi închipui ce

înseamnă acest lucru. Dacă vinovatul nu a folosit

încă acel glonţ pentru a-şi curma suflarea, atunci

el va trebui să se lupte cu animalele sălbatice, să

mărşăluiască zile întregi prin junglă în căutarea

hranei, să-şi poată procura lemn pentru a-şi

construi un adăpost stabil şi să se păzească de

friguri sau de alte molime ce bântuie prin părţile

acestea. Nu i-aş dori această soartă nici celui mai

mare duşman al meu! … Nu ştiu dacă aţi citit

lucrarea guvernatorului Woodes Rogers62

,

Cruising Around The World63

, publicată în Anul

Domnului 1712.

- Mă tem că nu, replică Adolfo. Vedeţi, veştile

până în Spania circulă destul de greu.

- Eu am reuşit să văd cartea în cabina

căpitanului nostru, recunoscu Rodrigo. Cu puţina

62

Woodes Rogers – căpitan al piraţilor, numit ulterior guvernator în insula Bermuda, în anul 1717, cu scopul de a suprima pirateria din zonă.

110

engleză pe care am deprins-o de cât timp mă aflu

pe această corabie, am aflat multe lucruri de

acolo, şi mai cu seamă că excelenţa sa

guvernatorul Rogers a relatat povestea

bucanierului englez Alexander Selkirk, un ofiţer

al căpitanului pirat Stradling. Tocmai porniseră

într-o expediţie în jurul lumii. Se spune că în

timpul acestei călătorii au lăsat ancora pe insula

Juan Fernàndes, pentru a-şi carena vasul. Ofiţerul

Selkirk a protestat când au vrut să ridice ancora,

pe motiv că vasul nu era îndeajuns de pregătit

pentru a fi din nou lansat la apă. Atunci s-a iscat

un mic conflict, care însă s-a agravat

considerabil. Cartea spune că Stradling şi-a

abandonat ofiţerul pe insulă; şi osânditul a rămas

acolo timp de aproape cinci ani! Se spune că nu

avea la el decât ,,hainele şi aşternutul de pat, o

puşcă, ceva praf de puşcă, gloanţe, tutun, o

toporişcă, un cuţit, un ceainic, o Biblie, câteva

scule, instrumentele şi cărţile sale de

matematică.’’ A trăit din vânat, fiindcă prin acele

locuri se găseau o mulţime de capre sălbatice. S-a

îmbrăcat cu pielea lor, atunci când hainele sale au

putrezit şi nu mai puteau fi folosite. Focul îl

aprindea frecând beţe uscate una de alta. A

îmblânzit pisici sălbatice, vă puteţi închipui? A

adunat câteva vreascuri, crengi, puţină iarbă şi a

înălţat două colibe. Când se plictisea, citea din

Biblie, el, un pirat în toată regula. Chiar el spunea

aşa: ,,am devenit un creştin mult mai bun în

timpul solitudinii decât am fost vreodată mai

înainte.’’ Şi, ca să vezi! Era prin Anul Domnului

1709 când căpitanul Woodes Rogers, pornit în

fruntea piraţilor săi într-o expediţie de jaf

împotriva vaselor noastre spaniole, trecu pe

acolo, pentru aprovizionare. El spunea aşa: ,,Am

fost întâmpinaţi de un om îmbrăcat în piei de

capră, care părea mai sălbatic decât strămoşii

noştri.’’ Norocul a fost că pe nava lui Rogers se

afla unul dintre cunoscuţii lui Selkirk, care îl

recunoscu îndată pe vechiul său tovarăş şi aranjă

în aşa fel încât nenorocitul fu salvat!... Această

întâmplare v-am istorisit-o numai aşa, ca să

vedeţi ce înseamnă să fii părăsit pe o insulă

pustie! Apoi, să ştiţi că aceeaşi pedeapsă se aplică

şi în cazul în care un bărbat abandonează lupta şi

fuge ca un laş!

Tinerii erau copleşiţi. Au realizat că omul

acesta văzuse şi trecuse printr-o mulţime de

situaţii înfiorătoare.

- Fiecare om trebuie să fie pregătit în orice

moment pentru luptă, continuă chirurgul. Sabia

de abordaj, pistoalele şi orice armă de care te vei

folosi trebuie păstrate curate şi în bună stare.

- Presupun că dacă ar găsi vreo pată pe hanger

te-ar spânzura, îşi dădu cu părerea Adolfo.

- Nu, tinere domn. Infracţiunile minore sunt

pedepsite de şeful de echipaj… Să-mi fie cu

iertare dacă v-am îngrozit cu aceste poveşti…

- Nici vorbă, Rodrigo, replică Adolfo. Însă mă

întreb dacă această lume crudă se găseşte numai

pe mare. Şi sunt convins că nu. Cred că ai avea

multe de povestit în ceea ce priveşte viaţa în

coloniile din nordul Americii. La urma urmei,

acolo ne îndreptăm, nu-i aşa?

- Ai perfectă dreptate. Viaţa în colonii este

grea. În Carolina moşierii sunt cumpliţi şi au

mână de fier când vine vorba de bici. Nu se

îndură nici de plânsetele copiilor, nici de privirile

îngrozite ale soţiilor, nici de tremurul sclavilor.

Sclavii albi sunt puşi la tot soiul de munci

înjositoare şi urâte. Ei sunt torturaţi mai rău decât

negrii. Trebuie să se supună fiecărui ordin al

stăpânului şi să-l slujească aşa ca pe un rege, că

de nu, s-a zis cu ei. Torturile sunt foarte variate şi

bine organizate. Fiecare îşi torturează sclavii

după cum crede de cuviinţă, de la bici, până la

moartea prin spânzurare. Pe cei mai rebeli îi

leagă de mâini şi de picioare cu frânghii groase,

pe care le fixează de şeile a patru cai. Aceşti cai,

sub puterea cravaşei, încep să tragă fiecare în

direcţii diferite, până când sfâşie în bucăţi trupul

celui torturat. Acolo, în Carolina, am văzut

oameni arzând de vii… Am văzut moşieri care îşi

tăiau sclavii cu toporul. Şi urlau, sărmanii, ca din

gură de şarpe. Şiroiau de sânge. Alţii sunt ţinuţi

în lanţuri de multe ori. Un sclav este asemenea

unui animal, aşa cum spun ei. Nici copiii nu sunt

cruţaţi. Blackbeard a luat o mulţime de copii ca

sclavi. Îi vinde plantatorilor de pe Insula

Ocracoke, acolo unde se află conacul său. Fie

albi, fie negri, copiii abandonaţi şi copiii străzii,

sau cei pe care căpitanul îi capturează pe mare,

sunt vânduţi celui care dă mai mulţi bani. Şi sunt

torturaţi la fel de urât ca şi adulţii. Sunt

spânzuraţi de mâini sau bătuţi până când îşi dau

sufletul, sărmanii. Pe lângă aceasta, Blackbeard

îşi tortura până şi soţiile. Da, domnule!

Paisprezece soţii, şi toate trăiesc. Pe una dintre

ele a plătit cinci sute de lire sterline, pentru că,

vedeţi voi, căpitanul este un mare împătimit al

alcoolului şi al femeilor…între noi fie vorba. Fata

cu care trăieşte acum este fiica unui proprietar

din Bath, tot din zona Carolinei de Nord. S-a

măritat cu el la doar şaisprezece ani. […]’’

***

112

DIN CREAŢIA PICTORULUI NECHITA BUMBU

Satul Nepos în tablourile ,,Pictorului verde’’

Nechita Bumbu la o expoziţie din Năsăud

Casă veche

Someşul în trecere prin Nepos

Uliţa din Nepos

Tablouri cu pictură în casa lui Nichita Bumbu

Intrare în Nepos – Podul de lemn

astra nĂsĂudeanĂ€¦ · credinţa, bunul simţ, iubirea de neam şi ţară, tradiţiile şi...

Documents