revista astra nr.1

1

ASTRA

VĂII BISTREI ANUL I, NR. 1, MAI 2012

ASOCIAŢIUNEA ASTRA – 150 de ani (1861- 2011)

ASTRA OŢELU ROŞU – 20 de ani (1991-2011)

Publicaţie anuală editată de Reuniunea Cultural-Ştiinţifică „ASTRA”

Despărţământul Oţelu Roşu

2

ASTRA Văii Bistrei, nr.1 , Mai 2012 EDITORIAL

ASOCIAŢIUNEA TRANSILVANĂ

pentru

LITERATURA ROMÂNĂ

ŞI CULTURA POPORULUI ROMÂN

150 de ani (1861-2011)

Oameni şi idei

LIDERI şi Mulţime de popor

TĂRÂM al NĂDEJDILOR

Proiect şi speranţe

Vis şi realitate

Muncă, jertfe, eşecuri

Legendă şi adevăr

Înfăptuiri nemuritoare

De 20 de ani

reîntrupată

într-o veche-reînnoită

Asociaţiune Culturală

3

ASTRA Văii Bistrei, nr.1 Mai 2012 EDITORIAL

ASTRA ANIVERSARĂ

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român - ASTRA a luat

fiinţă, la capătul a numeroase demersuri, în baza deciziei Adunării Constituante din 23-26 octombrie v. /

4-7 noiembrie n. 1861 la Sibiu, de către „inteligenţiile româneşti ardelene”, cum erau numiţi

intelectualii vremii.

Statuetele Asociaţiei precizau următorul scop al acestui for cultural: „Înaintarea literaturii

române şi cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare şi editare de opuri, prin

premii şi stipendii pentru diferitele specialităţi de ştiinţă şi arte şi alte asemenea. Asociaţia va avea un

preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, şi arhivar, un casier, un

controlor - toţi aleşi pe trei ani.”

Adevăratele ţeluri urmărite de Asociaţie erau conturate din prima zi:

dorinţa fierbinte să fim o singură naţiune!

În cei 150 de ani de activitate astristă, la conducerea ASTREI au fost personalităţi politice şi

culturale proeminente: mitropolitul Andrei Şaguna, urmat de Vasile Ladislau Pop, Iacob Bologa,

Timotei Cipariu, George Bariţiu, Ioan Micu-Moldovan, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca-Şuluţiu,

Andrei Bârseanu, Vasile Goldiş, Iuliu Moldovan, Nicolae Popoviciu, Dumitru Abrudan şi în prezent

prof.univ.dr Dumitru Acu, iniţiatori de mari înfăptuiri, ideologi şi animatori înflăcăraţi.

TIMOTEI CIPARIU

(1877-1887) IACOB BOLOGA GEORGE BARIŢIU

(1875-1877) (1888-1893)

VASILE LADISLAU ION MICU MOLDOVAN POP (1867-1875) (1893-1901)

ANDREI ŞAGUNA ALEXANDRU MOCIONI

(1861-1867) (1901-1904)

PREŞEDINŢII 150 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA

ASOCIAŢIUNII ASTRA ASOCIAŢIUNII (1861-2011)

IOSIF STERCA ŞULUŢIU DUMITRU ACU

(1904-1911) (1992- PREZENT)

DUMITRU ABRUDAN

(1990-1992) ANDREI BÂRSEANU

(1911-1922) VASILE GOLDIŞ NICOLAE POPOVICIU

(1923-1932) (1947-1948)

IULI MOLDOVAN

(1932-1947)

http://ro.wikipedia.org/wiki/ASTRA

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sibiu

http://ro.wikipedia.org/wiki/ASTRA

http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_%C8%98aguna

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Ladislau_Pop

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iacob_Bologa&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Timotei_Cipariu

http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Bari%C8%9Biu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Micu-Moldovan

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Mocioni

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iosif_Sterca-%C8%98ulu%C8%9Biu&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_B%C3%A2rseanu

4

ASTRA Văii Bistrei, nr. ,1 Mai 2012 EDITORIAL

Reuniunea Cultural – Ştiinţifică ASTRA – despărţământul Oţelu Roşu a luat fiinţă în anul

1991, apariţia sa fiind legată de numele fondatorului Muzeului de geografie literară”Locuri şi lumini ale

literaturii române “, prof.Tiberiu Boşcaiu, muzeu care astăzi îi poartă numele.

Sub genericul”Zilele ASTRA la Oţelu Roşu “s-a coagulat an după an energia celor interesaţi

de cultură şi literatură, de specificul naţional şi de elementele tradiţiilor locale. Manifestari culturale ,

simpozioane, mese rotunde, concursrui de teatru scris şi nescris, poezie şi eseu, spectacole prilejuite de

diverse evenimente culturale sau religioase, festivaluri, lansări de carte şi chiar expozitii culinare cu

specific banăţean , au transmis participantilor de aproape sau de departe ceva din spiritul locului.

În cei 20 de ani, activitatea astristă la Oţelu Roşu a fost coordonată de cadre didactice de înaltă

ţinută profesională: prof.Maria Ivăniş Frenţiu, prof. Adriana Caciuc Ponoran, prof. Boţa Avram şi în

prezent prof. Rozina Ghiorghioni.

S-a simţit astfel nevoia ca acţiunile celor implicaţi în promovarea acestor valori în care cred cu

ardoare să rămână nu doar ca imagini ce revin mereu in amintire ci şi sub forma unei reviste care să

vorbeasca unui public mult mai larg , o revistă care să promoveze cu entuziasm nume,fapte şi locuri

dragi sufletului nostru, bănăţenii de pe Valea Bistrei.

Este vorba nu doar de o activitate de 20 de ani ci şi de un mesaj care trebuie transmis celor care

ne urmează: nimic valoros nu poate exista in afara credintei , culturii şi tradiţiilor naţionale, iar

specificul fiecarei zone, adevărata carte de identitate trebuie pus în valoare şi arătat cu mandrie tuturor.

Nu trebuie să ne uităm înaintaşii, nu trebuie să ignorăm adevăratele valori şi modele ci dimpo-

trivă să ne educăm, copiii în aşa fel încat aceştia să aibă nu doar idealuri înalte ci şi rădăcini adânci şi

puternice care să le hrănească sufletele.

Dorim viaţă lungă revistei pe care am plămădit-o din texte şi imagini dar şi din fărâme de suflet

şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca să putem continua misiunea începută acum doua decenii la

Oţelu Roşu.

5

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012

BIBLIOTECA ASTRA – UN CURCUBEU PESTE TIMP

Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune

dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire.

(Maxim Gorki în Copilăria)

Biblioteca e o lume. De multe ori, ea funcţionează şi ca posibilă replică la lumea reală, acolo ne

desprindem de cotidianul fragmentar şi supravieţuim cultural. Încercând o istorie a bibliotecii ca spaţiu

cultural, ar trebui să pornim povestea de la tăbliţele de lut pentru a înainta în vreme până la bibliotecile

virtuale.

Vom face un popas în ceea ce presa vremii numeşte miraculoasa Bibliotecă a Asociaţiunii

Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, care s-a înfiinţat după constituirea

Asociaţiunii, când ctitorii ASTREI şi-au dat seama de necesitatea unei biblioteci, în care să existe

„lucrările cele mai importante despre români şi provinciile locuite de ei ca şi literatura ştiinţifică şi

beletristică românească”. Sunt atestate în documente pentru acest moment de început 195 de volume.

Primul sediu al acesteia a fost o cameră din clădirea Seminarului Diecezan, aflat pe str.

Cisnădiei (azi N. Balcescu), nr. 7. În Adunarea generală de la Braşov (1862), s-a instituit un fond de 100

de florini pentru achiziţionarea de cărţi, din dorinţa de a dezvolta cât mai mult fondul bibliotecii, pe

lângă donaţiile deja prevăzute. Lucrările care urmau a fi cumpărate erau selectate de o comisie al cărei

preşedinte s-a hotarât a fi Timotei Cipariu. Pentru a stimula donaţiile şi a face cunoscută biblioteca şi

colecţiile sale, Visarion Roman, primul bibliotecar al ASTREI, a publicat, începând cu data de 5 mai

1863, în coloanele ziarului Telegraful român, primele liste de creştere a colecţiilor, sub titlul Catalogul

cărţilor Bibliotecii Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Româna şi Cultura Poporului Român. Din

această perioadă datează colecţii complete la periodicele: Telegraful român, Aurora română, Amicul

şcoalei, Organul pedagogic. Din 1865 pâna în 1890, Academia de Ştiinţe din Viena a contribuit

statornic la întregirea colecţiilor bibliotecii. În primăvara anului 1869, în urma însărcinării primite din

partea Comitetului Asociaţiunii, Nicolae Cristea, cel de-al doilea bibliotecar al ASTREI, a prezentat un

regulament pentru folosirea bibliotecii. Acesta a fost aprobat de Adunarea generală ţinută la Şomcuţa

Mare, în august 1869 şi constituie actul de funcţionare al celei mai vechi biblioteci publice româneşti

din Ardeal. Colecţia periodicelor a sporit prin Familia, Foaia Societăţii din Bucovina, Ateneul român,

Gazeta Transilvaniei, Convorbiri literare, care au început sau au continuat să intre cu regularitate în

colecţia bibliotecii, ca donaţii sau schimb pentru revista Transilvania, aparută în 1868.

Între 1870 si 1872, postul de bibliotecar a fost ocupat de Ioan Maxim. Acesta, renunţând la

remuneraţie, propune Adunării ca suma respectivă să fie folosită pentru cumpărarea de cărţi, angajându-

se să facă gratuit oficiul de bibliotecar.

Invitaţia de a participa, în 1873, la expoziţia de la Viena este o mărturie a recunoaşterii

europene.

Începând cu al nouălea deceniu al sec. al XIX-lea, biblioteca a intrat în circuitul public.

Bibliotecarul Nicolae Petra Petrescu a publicat un catalog. Din dorinşa de a face cunoscută creşterea

colecţiilor, s-a alcătuit şi publicat, în 500 de exemplare, Catalogul Bibliotecei ASTRA (de Nicolae

Toganu, “bibliotecariu. Sîbiiu: Editura Asociaţiunei transilvane, Tipariul Tipografiei Archidiecesane,

1895, 187 p.). Difuzarea lui în ţară şi străinătate, însoţită de apeluri adresate autorilor şi editorilor atrage

stimularea diverselor donaţii sau facilităţi de achiziţie. Badea Cârţan a donat Columna Traiana, de

Pietro Santi Bartoli, prin Ilarion Puşcariu. Prin apariţia Legii depozitului legal şi prin necontenita intrare

în colecţiile bibliotecii a unor donaţii valoroase, fondul Bibliotecii ASTRA de la Sibiu a crescut

simţitor. Vasile Goldiş, în calitate de preşedinte al ASTREI, a apelat la Victor Lazăr, fostul bibliotecar

http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Maxim+Gorki

http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Maxim+Gorki&d=Copil%E3ria

6

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012

al Academiei, solicitându-i schiţarea unui plan de reorganizare a Bibliotecii Centrale a Asociaţiunii. La

începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în Biblioteca Centrala a ASTREI se aflau 95.174 de cărţi

şi 4.525 de periodice.,

Singura mlădiţă a Asociaţiunii care a supravieţuit după autodizolvarea acesteia a fost Biblioteca

Centrală. Intrată, începând cu 1949, în reţeaua bibliotecilor de stat, având caracter orăşenesc, raional

apoi judeţean, ea s-a dezvoltat ca o bibliotecă enciclopedică cu dublu caracter: ştiinţific-documentar şi

public. Donaţii valoroase au contribuit, în timp, la creşterea fondului bibliotecii. ASTRA deţine

documente provenind de la Al. Papiu Ilarian, George Tăutu, A. T. Laurian, Ioan Puşcariu, Mihail

Kogălniceanu, Andrei Mureşanu, Titu Maiorescu, Ilie Macelariu, Iacob Mureşianu, V. A. Urechia, I. M.

Râureanu, B. P. Haşdeu, G. Sion, Sava Popovici Barcianu, Mihail Strajanu, G. Bogdan Duică, W.

Rudov, T. V. Pacatianu, Moise Panga, Iosif Vulcan, Iosif Hodoş, Catinca Bârseanu, Octavian Stoica,

Petre Drăghici, Gabriel Constantinescu (fiul lui Paul Constant), Ioan Delu, Andrei Otetea, Emil Cioran

şi alţii.

La începutul anului 2007, an în care Sibiul a purtat titlul de Capitală Culturală Europeană, s-a

inaugurat corpul B al bibliotecii, clădire nou-construită şi dotată cu aparatură de ultimă generaţie. Cea

mai veche carte aflată în fondul bibliotecii este Sexti libri Decretalium..., MDXI (1511) de Papa

Bonifacius VIII. Cea mai veche carte românească aflată în fondul bibliotecii este Sbornicul slavonesc,

tiparită de Coresi, la Sas-Sebeş, în anul 1580. Fondul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu cuprinde:

cărţi, periodice, CD-uri, CD-ROM-uri, DVD-uri, casete audio, casete video, discuri, diafilme,

diapozitive, benzi de magnetofon, manuscrise, cărţi manuscrise, documente de corespondenţă,

documente iconografice, cărţi româneşti vechi (BRV), cărţi străine vechi, cărţi rare, documente

cartografice, ex-libris-uri, medalii şi altele. Fondul de carte cuprinde documente în limbile germană,

franceză, engleză, rusă, maghiară, spaniolă, greacă, chineză, japoneză, italiană, ebraică, esperanto şi este

permanent îmbogăţit prin achiziţii sau donaţii, substanţial mai bogate după 1990.

Sursa: http://yotymsfotografii.blogspot.com/2010/05/biblioteca-judeteana-astra-din-sibiu.html

Insp. Şcolar, ISJ Caraş-Severin: prof. Dr. Adriana Dudaş-Vasile

http://yotymsfotografii.blogspot.com/2010/05/biblioteca-judeteana-astra-din-sibiu.html

7

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI BISERICA

ASTRA ŞI BISERICA ÎN BANAT

Dea lungul timpului Biserica Ortodoxă Română a fost să fie la origine, în slujba activităţilor

culturale menite să aducă propăşirea culturală şi economică a poporului român.

ASTRA apare în istoria noastră ca unică instituţie, de data aceasta, întemeiată chir pentru acest

scop ca o organizaţie culturală a poporului român.

ASTRA a ştiut să se impună pentru că încă de la înfiinţarea ei, în urmă cu 150 ani, a fost

condusă atât la centru cât şi în despărţăminte de oameni destoinici, hotărâţi, gata de sacrificiu, adevăraţi

părinţi ai poporului ”obâjduit „.

De nu real folos pentru cei de la sate a fost inaugurarea sistemului de conferinţe, îndemnând

populaţia să îmbrăţişeze în afară de agricultură, industria şi comerţul, pentru că un popor poate deveni

economiceşte puternic dacă se ocupă şi cu aceste ramuri ale economiei. Pe atunci atât industria cât şi

comerţul erau pe mâini străine , nu numai la oraşe, dar şi la sate.

În aceste conferinţe se putea atrage atenţia mai bine decât oriunde asupra mijlocului de

întrajutorare întreolaltă, de a evita cât mai mult pe uzurpatorii străni şi îndeosebi a îmbrăţişa meseriile şi

comerţul.

Dacă până la înfiinţarea ASTREI sfaturile şi îndemnurile către ţărani se dădeau de regulă prin

scrisori şi prin grail preoţilor şi dascălilor de atunci, acestea puteau fi aduse la cunoştinţă prin aceste

comunicări directe din partea liderilor ASTREI sau prin conferinţe.

În Banat cel care a înfiinţat despărţământul Timişoarei al ASTREI, în anul 1898, a fost avocatul

Emanoil Ungureanu, cel care l-a şi condus vreme de 12 ani în calitate de director.

În acest răstimp ,sub oblăduirea sa ,prin iniţierea de colecte şi contribuţii benevole,au fost

înfiinţate 14 biblioteci populare în 14 sate româneşti; precursoare ale caselor naţionale de mai târziu.În

fiecare an a procurat câte 1000 de cărţi pe care le-a distribuit ca premiu pentru elevii merituoşi ai

şcolilor primare. Tot din colecte a înfiinţat un fond cultural de 5000 coroane, depunându-.l la Comitetul

Central al Asociaţiunii ASTRA din Sibiu cu destinaţia ca dobânzile acestui fond să fie puse la dispoziţia

Despărţământului din Timişoara, pentru ca să poată funcţiona cu un rezultat mai eficient pe terenul

culturii.

Buna colaborare a ASTREI cu biserica ese pregnant ilustrată în cazul de faţă de activitatea

bogată pe plan bisericesc pe care a desfăşlurat-o acest corifeu al culturii bănăţerne, materializată prin

construirea şi înzestrarea cu cele necesare a multor locaşuri ortodoxe de cult, între care, Catedrala

Mitropoliei Banatului, Biserica Parohiei Iosefin din Timişoara, Biserica din piaţa Traian, Sediile

Mjitropoliei şi Protopopiatului Timişoara şi altele.

Sunt interesante în acest sens raporturile cu corporaţiile bisericeşti chemate şi stimulate să

contribuie la educarea credincioşilor de la oraşe şi sate pentru ca acestea să nu se sălbăticescă folosind

cu însufleţire sămânţa cuvântului ziditor de suflet de la înălţimea amvonului, ce are de fiecare dată un

impact mobilizator.

Se înţelege, activtăţile ASTREI şi succesul lor nu sunt de conceput fără un suport material care

să susţină şi să impulsioneze crearea unor programe specifice, care să cuprindă, în primul rând, lupta

împotriva moravurilor şi decadenţei morale-obstacole aşternute înaintea oricărei biruinţe în planul

culturii

Pr. Unguraş Dorel

8


PARTENERIAT ŞCOALĂ BISERICĂ

Biserica este acea instituţie divino-umană care are ca scop mântuirea credincioşilor săi, iar una

dintre funcţiile sale cele mai importante este cea învăţătorească. Această misiune însă nu se poate

realiza dacă activitatea începută în biserică nu este continuată în şcoală, pentru că ambele instituţii aşază

omul şi formarea sa spirituală în centrul preocupărilor.

Responsabilitatea slujirii învăţătoreşti o au, în Biserică, episcopii şi preoţii, dar în sens larg orice

creştin trebuie să fie un mesager al Cuvântului pe care, ascultându-l în biserică, să-l transmită şi altora,

atât prin viu grai cât şi prin puterea faptei. Ne bucură faptul că în oraşul nostru credincioşii fac tot ce le

stă în puteri să fie alături de biserică şi şcoală, slujind comunitatea din care fac parte, iar acest lucru nu

ar fi fost posibil dacă cele două instituţii nu şi-ar fi unit forţele în numele aceloraşi idealuri.

Biserica şi şcoala au aceeaşi istorie de-a lungul căreia au făcut posibilă cultivarea conştiinţei de

neam a românilor, iar înfiinţarea şi activitatea ASTREI au fost făcute tocmai pentru a promova

adevăratele valori naţionale. Fondatori, colaboratori sau simpli membri ai ASTRA, preoţii şi dascălii şi-

au unit eforturile atât în momente dificile cât şi în momente prielnice, conştienţi că doar aşa vor reuşi să

pună în evidenţă cultura naţională.

Pe parcursul ultimilor ani, Parohia ortodoxă Oţelu Roşu a colaborat cu Liceul Bănăţean în

cadrul mai multor proiecte pe care această şcoală reprezentativă a Văii Bistrei le-a desfăşurat. E vorba

în primul rând de proiectul Credinţă, tradiţie, veşnicie, care şi-a desfăşurat o parte din activităţi chiar

în Capela parohiei noastre. Ne referim aici la Simpozionul omagial şi la Parastasul în memoria foştilor

dascăli şi elevi ai liceului care au trecut la cele veşnice. Alături de momentele speciale, prilejuite de

sărbătorile Crăciunului şi Paştilor din fiecare an, când slujitorii bisericii au fost invitaţi să participe şi să

binecuvânteze dascălii şi elevii şcolii, putem aşeza, de asemenea, tulburătoarele momente prilejuite de

sfinţirea de către P.S. Episcop Lucian a Capelei Sfânta Treime, din cadrul Liceului Bănăţean.

Un alt moment cu totul special este cel al Drumului luminii, de care ne vom aminti mereu,

preoţi şi dascăli şi elevi, deopotrivă. După slujba parastasului şi clipele emoţionante ale momentului

cultural-artistic realizat de elevii liceului, a urmat acel pelerinaj la cimitirul oraşului, care a sensibilizat

sufletele participanţilor.

Nu în ultimul rând, amintim aici de colaborarea noastră, din acest an, în cadrul proiectului

internaţional Apa în diferite religii, pe care şcoala dumneavoastră l-a desfăşurat, pentru susţinerea

specificului credinţei noastre ortodoxe .

De asemenea, putem pomeni parteneriatul pe care Parohia noastră îl are cu Liceul Bănăţean, în

cadrul Proiectului Naţional Hristos împărtăşit copiilor, proiect în care a venit rândul parohiei noastre

să facă primul pas în vederea unei colaborări viitoare pe care ne-o dorim cel puţin la fel de fructuoasă

ca cea de până acum.

Cu convingerea că biserica şi şcoala au fost şi vor rămâne instituţiile fundamentale care

promovează valorile morale, culturale şi naţionale, ne bucurăm că dascălii Liceului Bănăţean sunt

exemple vii de dăruire creştină, iar roadele muncii lor se văd în calitatea generaţiilor de elevi, care în

fiecare an pornesc în viaţă cu o solidă educaţie morală şi religioasă.

Biserica Sfinţii Împăraţi

Constantin şi Elena

Pr.Oltean Liciniu

9


Rândiuala învestirii zugravilor

În vremurile din urmă, zugravii sau pictorii de biserici, aveau o misiune cu totul specială, adică

în sensul că nu erau nişte persoane fără importnţă, ci erau aceia care înfrumuseţau şi zugrăveau sfintele

locaşuri. În calitate de persoane cu totul speciale, zugravii primeau o oarecare investire înainte de a

învăţa meşteşugul zugrăvirii icoanelor.Acest ritual sau şlujbă de hirotesie, dacă am putea spune,ni s-a

transmis de către marele zugrav Dionosie,ieromonahul cel din Furma,cel care scrie „Erminia pentru

meşteşugul zugrăviei”,un manual în care explică zugravilor,cum să zugrăvească sfintele locaşuri după

canoanele bisericii răsăritene.

În „Îndrumări către cel ce voieşte a deprinde meşteşugul zugrăviei”,zugravul Dionisie din

Furma,lasă pentru posteritate,ritualu de învestire al zugravilor pe care cu siguranţă şi zugravii bănăţeni

l-au săvârşit în secolul XVIII-XIX,dar care cu timpul afost uitat.

Dionisie din Furma ,indică că neofitul în meşteşugul zugrăviei „mai întâi să se călăuzească

singur,desenând singur şi fără măsuri câtăva vreme,pentru ca să capete o oarecare îndemânare şi să se

arate priceput”.El scrie că ucenicul să fie dus în Biserică în ziua de Paşti,după slijba de Vecernie,numită

şi a doua înviere,în prezenţa meşterilor şi calfelor,acest lucru are o semnificaţie oarecum simbolică şi

rituală şi ritualul ar putea să fie oarecum asemănător cu ceremonialul primirii luptătorilor medievali în

rândul cavalerilor.Ucenicul să se închine înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu,adică

Povăţuitoarea”,iar preotul începe slujba”hirotesiei”dând binecuvântarea,rostind rugăciunile înceăpătoare

şi următoarele tropare: „mute să fie buzele păgânilor care nu se închină cinstitei icoane tale cea

zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca,ce se cheamă Conducătoarea”-tropar din Paraclisul

Maicii Domnului şi Troparul praznicului Schimbării la Faţă: „Schimbatu-te-ai la faţă în munte Hristoase

Dumnezeule...”.Apoi preotul face semnul Crucii deasupra capului ucenicului şi rosteşte următoarea

rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru,carele nemărginit eşti cu fire dumnezeirii şi

pentru mântuirea oamenilor,în vremurile acestea mai de pe urmă,Te-ai întrupat în mod tainic din Maria

Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea şi ai socotit vrednic lucru să fii zugrăvit; carele pe singur chipul

preacuratei fţei Tale,îl plăsmuişi în preacinstita mahramă şi printrânsa vindecaşi boala toparhului Avgar

şi sufletul lui îl luminaşi spre cunoştinţa Ta a Adevărului Dumnezeului nostru,carele prin Duhul Tău ce

Sfânt l-ai înţelepţit pe dumnezeiescul Apostol Luca,a zugrăvi chipul Preacuratei Maicii Tale,care te

poartă pe Tine ca pe un prunc între ale ei braţe şi zice lui binecuvântându-l:

Darul celui născut din mine prin mine ,împreună cu ele să fie.Însuşi Stăpâne,Dumnezeule a

tuturor luminează,înţelepţeşte sufletul,inima şi cugetul robului tău...(cel care începe a învăţa arta

zugrăvirii);şi mâinile lui le îndrepteză fără prihană şi prea bine al zugrăvi chipul asemănării Tale

şi al Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor,întra Ta slavă şi întru strălucirea şi

înfrumuseţarea Sfintei Tale Biserici şi spre iertarea păcatelor acelor ce cu cinstire cuviincioasă le aduc

acestora închinăciune şi cu bună cucernicie le sărută şi cinstirea către însuşi întâiul chip o înalţă,şi-l

izbăveşte pe dânsul din toată diavoleasca înrăurire sporind în toate poruncile Tale prin mijlocirile

Preacuratei Maicii Tale ,ale Sfântului Slăvitului Apostol şi evanghelist Luca şi ale tuturor sfinţilor

Tăi.Amin.”.Apoi preotul rosteşte etenia întreită şi otpustul.După rugăciune, Dionisie din Furma

îndeamnă ca ucenicul să se îndeletnicească cua arta zugrăvitului până va ajunge la adevărata artă a

zugravului de Biserici.

Ieromonahul-zugrav de la Furma scrie că alăsat „procedeul acesta”,ca să-l facă toţi acei zugravi

care vor picta Biserici.În continuare Ieromonahul dă preţioase indicaţii meşterilor în arta zugrăvirii

pentru a se descurca în diferite situaţii.Tot ieromonahul scoate în evidenţă faptul că acei care învaţă arta

zugrăvirii din interese materiale,sunt asemănaţi cu Iuda Iscarioteanul şi cu toţi iubitorii de argint,el

accentuând faptul că zugrăvirea de Biserici trebuie să se facă spre slava lui Dumnezeu şi a sfintei Sale

Biserici.

Traian Nicolae Profir

10


Legenda Icoanei Maicii Domnului – făcătoare de minuni

Satul Măru este aşezat pe malul drept la râului Bistra Mărului, la ieşirea dintre munţi. Se aminteşte de

satul Măru de la 1387, când regele Sigismund face donaţie unor membrii ai familiei cneazului român Bogdan de

Mâtnic . Denumirea satului în documentele maghiare a fost Almafa (Mărul)

Biserica din lemn din Măru, se pare că a existat înainte de anul 1500. În sprijinul acestei afirmaţii

aduc cercetările bizantinologului S. Moravesik, care dă o cifră de circa 600 biserici şi mănăstiri de rit

oriental pentru secolele XIV-XV în sudul Ungariei şi Banat. Măru fiind una din comunităţile cele mai

mari din zonă nu putea să nu aibă biserică . In sprijinul acestei afirmaţii există o legendă păstrată în satul

Măru .

Se spune că la începutul secolului al XVI-lea, undeva în jurul Craiovei ar fi existat un boier cu numele

de Dan, avea 3 copii, băieţi şi fete. Turcii stăpâneau Valahia şi după dezastrul de la Mohaci, din 1526

ocupă Ungaria. Dintre copiii boierului Dan, numai fiul Oprea nu a fost însurat, ajunse în conflict cu

bătrânul tată din cauza fetei preotului din sat pe care dorea să o aibă noră. Pe această fată însă o dorea

pentru sine şi conducătorul turc al locului, un oarecare Hassan. Rivalitatea celor doi se va încheia prin uciderea

turcului de către Oprea.

Temându-se de răzbunarea turcilor, tatăl său îl îndeamnă să treacă munţii in Ardeal sau Banat. Cu paşi

tremurători şi cu multă dragoste se apropie bătrâna mamă boierească, îşi sărută feciorul şi îi şopteşte: Ţi-am pus

în desagă şi o iconiţă sfântă, care era până acum în biserica noastră. Tu păstreaz-o cu evlavie, că e sfântă şi cu

multe lacrimi udată. Oprea porneşte la drum şi, probabil, fiind călăuzit de izvoarele râului Bistra, ajunge în

Măruţ, unde va fi primit foarte bine de populaţia locului. La îndemnul preotului din sat el îşi va lua numele de

Bistrian, de la toponimul râului care 1-a călăuzit în sat salvându-i viaţa. Aşa s-au pus bazele numelui mai sus

menţionat. Drept mulţumire pentru buna primire tăcută, Oprea va dărui bisericii din Măru, icoana ce o primise de

la mama sa atunci când luase drumul pribegiei pentru a-i fi apărătoare la vremuri de restrişte.

Biserica satului era construită din lemn, ca majoritatea bisericilor din satele bănăţene. Această

biserică va fi arsă din temelie, împreună cu cimitirul. Icoane vechi existente în biserica din Măru: în primul

rând icoana sus menţionată, despre care legenda spune că ar fi fost adusă de către fugarul Oprea, devenit

Bistrian, la începutul secolului al XVI-lea. Icoana este pictată pe un fond verde, ornamentaţia Fecioarei şi a

pruncului fiind în nuanţe baroce. Fecioara poartă un Maghorio albastru-verzui ornamentat cu aur. Pruncul

Iisus poartă o haină imperială de aur, iar pe cap o tiară papală. Deasupra Fecioarei se află doi îngeri care ţin o

coroană împărătească. Ceea ce frapează sunt ochii şi grafia părului care sunt pictate în stilul tradiţional bizantin.

Inscripţiile de pe ea sunt redate în caractere chirilice şi greceşti. Alături de inscripţii se mai află reprezentări cu

un caracter şi o simbolistică profund religioasă: o cruce, uşi împărăteşti, o cădelniţă, soarele şi luna, cheia,

amfora şi o scară.

Primul care şi-a spus părerea vizavi de această icoană a fost pictorul Cornelui Baba. Concluzia lui a fost

că, icoana aparţine tehnicii athonite. Se poate să fi fost pictată de un călugăr din muntele Athos, care a trecut prin

Yalahia de unde a ajuns la Măru. A doua expertiză a fost făcută de expertul Tigu Viorel, care o descrie după

cum urmează: Maica Domnului Odighitria -cea care arată calea). El o datează în prima jumătate a secolului al

XVIII-lea (deceniul I-II). Dimensiune 51/41 cm. Punând în paralel concluziile expertului şi tradiţia orală

păstrată în sat, se pune problema vechimii icoanei şi, a datei la care a avut loc refugiul lui Dan Oprea.

Ceea ce este cu adevărat important, este plusul spiritual pe care această icoană 1-a adus în viaţa

locuitorilor din Măru, în conştiinţa cărora ea a intrat ca făcătoare de minuni. Acest lucru se bazează pe mărturii

istorice. Astfel, în anul 1739 generalul austriac Lentulus a incendiat şi prefăcut în ţărână satul dimpreună cu

biserica şi cimitirul. Unul dintre puţinele odoare recuperate din cenuşă a fost şi această minunată icoană care, ca

prin minune nu a fost atinsă de foc. Ca mărturie vie a acestei întâmplări, icoana poartă şi acum urma norocoasei

lovituri de târnăcop care a scos-o la lumină din mormanul de cenuşă.

11


O altă întâmplare extraordinară a avut loc în anul 1799, când s-a sfinţit biserica din Măru de către

episcopul sârb de Caransebeş Iosif Ioanovici Sakabent, care impresionat fiind de frumuseţea ei a vrut să o

transporte la sediul episcopiei. Ajungând la hotarul satului cu satul Crâşma, caii trăsurii episcopului s-au oprit şi

nu au vrut cu nici un chip să meargă mai departe. Se pare că episcopul şi-a dat seama de greşeala făcută şi a

restituit icoana sătenilor. Datorită acestor fapte minunate, icoana a pătruns în conştiinţa locuitorilor, ca şi

ocrotitoare a comunităţii, aşa încât, atunci când Mitropolia Banatului, dată fiind vechimea şi valoarea artistică a

icoanei, a dorit să o ia pentru muzeul nou înfiinţat în Bucureşti cu artă veche, sătenii s-au opus categoric la

deposedarea lor de această sfântă icoană, pe care au păstrat-o cu atâta adoraţie, generaţii în credinţa ortodoxiei,

care face şi azi cinste satului Măru .

BIBLIOGRAFIE:

1. dr. N. Table, Monografia satelor Maru si Poiana Marului (manuscris), Timisoara, 1980, p. 109

2. Ion Parvu, Valentin Sandu, Cultura si comunitate pe Valea Bistrei 1862-1919, ed. Mirton, Timisoara, 2005, p. 67

3. Muzeul de Istorie si Etnografie, Scoala cu clasele I-VIII Maru

Psiholog: Lupu Adina, Şcoala cu clasele I-VIII Măru

12


Consideraţii asupra muzicii bisericeşti în comun

Istoria muzicii religioase creştine este strâns impletita cu istoria bisericii şi a cultului creştin.La

inceput simplă,dar mişcatoare,aşa cum era viaţa celor dintâi creştini,care se adunau prin catacombe,prin

munţi şi peşteri pentru săvârşirea cultului dumnezeesc.Sfântul Ambrozie,în Milano,Niceta

Remesianul,pe meleagurile ţării noastre,in sec al IV-lea sfântul Grigore cel Mare şi multi alţii ai căror

nume sau uitat cu trecerea vremii,sunt cei ma vechi îndrumători ai muzicii religioase pe făgaşurile in

care ea s-a păstrat multă vreme.

Poporul roman născut creştinşi indeosebi slujitorii Bisericii,au arătat de la început o atenţie

deosebită cântării bisericeşti.De altfel,majoritatea istoricilor sunt de părere că muzica bisericească a

pătruns in cultura poporului nostru adată cu învătătura şi credinţa creştină .

După retragerea legiunilor romane la sud de dunăre,în Dacia se desfăşoară,în Dacia se desfăşţoară

două procese incepute înca din timpul ocupaţiei militare:etnogeneze poporului şi a limbii române şi

pătrunderea creştinismului prin misionarii care au venit din Orientul apropiat.Cea mai importantă

personalitate sosită pe teritoriul Dobrogei de astăzi este Sfântul Andrei care şi-a început misiunea de

creştinare a populaţiei locale incă înainte ca aceasta să se constituie in structura etnică a românilor.Din

acest motiv se spune că „românii s-au născut creştini”.

După întemeierea bisericii,cântarea religioasă a ocupat un loc important în oraşul Filipi „lăudau

pe Dumnezeu in cântări”(FAPTE 16.15).În primele veacuri,strămoşii nostrii au cântat imnele creştine în

limba latină,după formarea limbii române în româneşte,iar in sec al X-lea când s-a introdus limba

slavonă in cult,şi muzica bisericească,a fost transpusă în melosul slavon.

Primul cântăreţ atestat documentar în spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost dascălul Sava de la

Buzău,martirizat de 12 aprilie 372 în timpul persecuţiei lui Athamaric,prin înecare în râun Buzău.

Până la apariţia primelor şcoli bisericeşti în sec al XIV-lea sfintele cântări au fost învăţate în

mănăstiri,biserici parohiale.Primii dascăli au fost călugării vârsnici din mănăstiri.Între aceştia s-a

remarcat Filoteimonahul fost logofăt al lui Mircea cel Bătrân,care a întemeiet o adevărată şcoalpă de

cântăreţi la mănăstirea Cozea.

Tradiţiile cântării vocale solistice sau în grup se pierd în negura timpurilor.Principalele surse de

informare sunt cultura populară şi cea promovată de biserică.Cu multtimp înainte de cântarea solostică

în bisericile creştine cântecele se interpretau de întreaga obşte.La slujbă ne spune Sfântul Ioan

crisostomul „din vechime,tot se adunau şi cântau dulce impreună”.

Dialogurile sau schimbul de întrebări şi răspunsuri dintre preot şi credincioşi îl regăsim in

practica liturgică în primele sec ale creştinismului,dovadă stau Constituţiile apostolice (sec al IV-lea şi

alV-lea),Testamentul Domini(sec al VIII-lea).Multe izvoare atestă practicarea cântării în comun,care a

stabilit în permanenţă o comuniune sufletească între altar,naos,pronaos şi Cel de Sus.Iată câteva dovezi

în acest sens: „toţi cei din biserică” menţiona Dionise Ariopagitul,unul dintre cei mai de seamă

„doctrinari” ai credinţei creştine,contemporan cu Sf Apostol Pavel „înaltă cântarea obştească”.

Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului arată că „Trisaghionul...e o cântare de biruintă

ce o zic cu toţii credincioşii”,iar despre Heruvic,Sf Sofronie al Ierusalimului spunea acelasi lucru şi

anume că „se cânta în acelaşi timp cu totii.Cântarea în comun E un mijloc de apărare a bisericii noastre

şi al credincioşilor,de posibile influenţe nefaste ale unor confesiuni şi culte care contravin religiei

creştin-ortodoxe „...acolo unde credincioşii unsec învăţătura bisericiilor, unde ei au învăţat bine

imnurise Sfintei Liturghii,acolo unde ştiu să cânte minunatele imnuri ale sfinţiilor părinţi n-au să poată

să-i mai amăgească niciodată cei de altă credinţă” PF Iustinian.

Muzeograf Neumann Carmen

M.J.E.R.G Caransebeş

13


„CREDINŢĂ, TRADIŢIE, VEŞNICIE ÎN VALEA BISTREI”

Marele ctitor al învăţământului românesc, Spiru Haret, spunea că „fără credinţă în Dumnezeu

şi în neam, nu se poate face educaţie”.

Biserica noastră strămoşească şi trecutul nostru sunt pilonii pe care ne-am sprijinit de-a lungul

timpului. În cadrul proiectului educaţional „CREDINŢĂ, TRADIŢIE VEŞNICIE ÎN VALEA

BISTREI”, proiect realizat în parteneriat cu bisericile ortodoxe din Valea Bistrei, s-au amenajat trei

spaţii ce au devenit „Capela Sfânta Treime”, „Muzeul Etnografic”şi „Sala ASTRA” din cadrul Liceului

Bănăţean. Participările membrilor astrişti la sfintele liturghii au pus în valoare autenticitatea,

originalitatea portului popular di Banatul de Munte.

Parohia ortodoxă din Bucova

Parohia ortodoxă din Zăvoi

Parohia ortodoxă din Măru

14


Parohia ortodoxă din Măgura

Parohia ortodoxă din Obreja

Parohia ortodoxă din Glimboca

Parohia ortodoxă din Voislova Parohia ortodoxă din Marga

15

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ŞCOALA

NICOLAE STEINHARDT, ROMANCIER

Monahul de la Rohia este cunoscut în special prin lucrarea sa postumă Jurnalul fericirii şi prin

predicile din volumul Dăruind vei dobândi. Puţină lume ştie că Nicolae Steinhardt a scris foarte multe

volume de eseuri, dar şi mai puţini îi cunosc activitatea de romancier. În convorbirile sale cu Zaharia

Sângeorzan ,Steinhardt mărturiseşte că nu este mulţumit de „flecuşteţele” pe care le-a tipărit ,pentru că

acestea „nu sunt cărţi”.1Dorinţa sa era de a scrie un roman ,pentru că în tinereţe a scris unul, foarte naiv,

care se numea Copii moderni . Într-adevăr, romanul Călătoria unui fiu risipitor, publicat la noi în 1995, este probabil o variantă

a acestui roman de tinereţe ,în care este prezentată „călătoria” în societatea burgheză interbelică a unui

tânăr evreu ,E.M. Blumberg. Deşi data scrierii acestui roman nu este cunoscută ( probabil primii ani ai

deceniului trei), semnificaţiile sale sunt clarificate de lectura eseurilor de tinereţe ale autorului ,în care

este ironizat entuziasmul cu care generaţia tânără dintre cele două războaie mondiale îmbrăţişează fără

discernământ ideile extremiste ale epocii. Steinhardt face din motivul călătoriei un pretext pentru

reconstituirea unui anumit mediu burghez -cel evreiesc, descris prin intermediul unui personaj narator.

Pasionat cititor de romane dar şi interesat de teoriile asupra romanului, Nicolae Steinhardt nu

ezită să îşi exprime părerea privind acest domeniu mult discutat. În eseul Întru lauda Virginiei Woolf şi

în apărarea lui John Galsworthy din volumul Incertitudini literare, Nicolae Steinhardt împarte

romanele englezeşti în două categorii sau şcoli, simbolizând aspecte caracteristice vieţii şi

temperamentului englezesc: şcoala whiskyului şi şcoala ceaiului, dulceaţa căminului şi atracţia largului

mării ,gentileţea şi violenţa. Un alt eseu, numit Romancieri serioşi şi neserioşi , prezintă deosebirile şi

asemănările dintre romancierii clasici şi cei moderni .Deşi ambele categorii pot fi de bună calitate ,

spune eseistul ,balanţa se înclină spre romanul clasic, care reuşeşte să ofere o a doua realitate ficţională ,

mai interesantă şi mai puternică decât realitatea înconjurătoare .

Romanul Călătoria unui fiu risipitor a fost apropiat de alte romane pe tema adolescenţei precum

Romanul adolescentului miop sau Cişmigiu & comp., însă Blumberg nu e un licean, un adolescent în

criză identitară, ci e un tânăr care a absolvit Facultatea de Drept şi este mai degrabă în căutarea unui rost

în viaţă, destul de mândru pentru a nu apela la ajutorul tatălui şi dornic de a-şi face o situaţie prin

propriile puteri. Blumberg mimează o revoltă împotriva generaţiei vârstnice, însă nici un moment nu

are conştiinţa rupturii, a singurătăţii sau a marginalizării şi nici nu intenţionează să provoace această

ruptură. Perfect integrat în societatea căreia îi aparţine şi în familie, personajul „se revoltă” doar pentru

a dobândi confirmarea că întoarcerea e cea mai bună decizie, că locul său de piesă în angrenaj e unul

potrivit.

Asemănările dintre romanul Călătoria unui fiu risipitor şi datele romanului de tip nou descris în

eseul pomenit mai sus se opresc însă la conştiinţa personajului, realizat polemic faţă de personajele

camilpetresciene de exemplu. Departe de a fi măcinat de grozave probleme de conştiinţă, personajul

romanului, Blumberg, monologhează, e „logoreic”, cum spune Dan C. Mihăilescu, însă o face în

favoarea celuilalt tip de roman , opus romanului de tip nou .Romancierul Steinhardt se plasează astfel

din nou pe linia echilibrului între nou şi vechi: e permeabil la toate înnoirile formale ale romanului ,

însă reclamă bonomia, sentimentele şi dragostea de viaţă a vechilor romane care se citesc cu drag la

gura sobei .

„Adevărul, sunt convins e că şi romanul << frescă socială >> şi romanul << monolog interior >>

sunt ca şi altele, forme posibile ale unui gen vast. Ar fi păcat – şi poate nu numai păcat, ci şi sfâşietor –

ca întocmai ca în Victimele datoriei, după rigoriştii romanului realist şi după subtilii teoreticieni ai

romanului de analiză să vină un nou leat de implacabili monologhişti << ţinând să impună fiecare,

cuegală străşnicie, o reţetă anume - -a lor >> într-un spaţiu prin definiţie liber şi plural”2.Aceasta ar

1 Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia ,Nicolae Steinhardt, răspunde la 365 de întrebări ,Bucureşti, Editura Humanitas

,2000, p.115. 2 Nicolae Steinhardt, Între viaţă şi cărţi, p. 348.

16


putea fi o explicaţie a titlului pe care Steinhardt l-a dat romanului său, titlu care nu are în nici un caz

conotaţii biblice. „Risipirea” fiului se produce prin această concesie făcută romanului monolog interior,

însă „întoarcerea din călătorie” presupune rămânerea la vechile credinţe şi valori.

Subiectul romanului este destul de diluat. Personajul principal al romanului pleacă pentru scurt

timp de acasă ,dintr-o frondă neaşteptată, prilej pentru a înfăţişa apoi „mostre” sociale şi figuri tipice ale

lumii evreieşti. „Revoltatul” de moment este, ca şi tânărul Steinhardt odinioară ,un „burghez” convins

de valorile familiei ,echilibrului, cumsecădeniei şi confortului. Plecarea lui de acasă nu produce însă

ieşirea din mediul iniţial, ci dimpotrivă, aduce în prim plan alte feţe ale aceluiaşi mediu : lumea tinerilor

împărţiţi între petreceri, lecturi şi idei socialiste, comuniste sau conservatoare şi cea a maturilor

interesaţi de confortul material şi afectiv al familiei. Abia către sfârşit este sugerat faptul că plecarea de

acasă ar fi fost declanşată de un mini-conflict al protagonistului cu părinţii: tatăl îi reproşase cu o seară

înainte ca nu trăieşte în realitate şi nu ştie ce vrea , iar mama nu este încântată de prietenia personajului

cu o tânără pe nume Aneta Gattini . Această figură feminină este prezentă şi în Jurnalul Fericirii, fiind

evocată apoi de Steinhardt în convorbirile lui cu Nicolae Băciuţ, însă în alte circumstanţe.

Într-un articol intitulat Steinhardt îndrăgostit, Ioan Simuţ încearcă să descifreze misterul cu care

monahul Nicolae îşi învăluie anii tinereţii şi ai primei iubiri. În volumul Între lumi. Convorbiri cu

Nicolae Băciuţ, Steinhardt este întrebat dacă a iubit vreodată o femeie. Răspunsul monahului este

surprinzător „ am cunoscut, aveam vreo douăzeci de ani, iubirea, am ştiut şi eu ce înseamnă a ţi se părea

că lumea e a ta, că tu începi lumea, a pluti în euforie şi în fericire absolută. A. G. şi eu nu ne-am

căsătorit. Astăzi când ni se întâmplă să ne întâlnim, ne privim cu atenţie, acoperiţi de praful abraziv, de

funinginea şi de noroiul anilor, ne privim şi cred că amândurora ne pare foarte bine că nu ne-am

căsătorit. Ei, fericirea, cum zice Proust, e cel puţin pentru unii oameni o eroare.”3O scurtă investigaţie a

acestui subiect ne lămureşte însă destul de puţin.

Ioan Simuţ pune în legătură cu această mărturisire, Eseul romanţat asupra neizbânzii, în care

Steinhardt realizează unele dintre cele mai frumoase texte dedicate iubirii din literatura română. Eseu

romanţat asupra neizbânzii este o schiţă de roman care conţine o poveste de dragoste plasată

aproximativ în perioada 1932-1933. Protagonista acestei poveşti se numeşte Adina, iar naratorul

personaj istoriseşte povestea sa de dragoste încheiată cu despărţirea de Adina. Ioan Simuţ consideră

Eseul romanţat un alt jurnal al lui Steinhardt, încheiat însă mult mai târziu. Datele s-ar potrivi cu

biografia acestuia şi pot fi puse în legătură şi cu cele din Jurnalul fericirii, pentru că de exemplu, Anetta

sau Amelia Pavel este evocată în Jurnalul fericirii în însemnări datate 1931 sau 1934.

Trebuie să observăm că ,oricum, elementul comun ambelor scrieri este filonul autobiografic. Ele

înfăţişează aceeaşi lume, având deci un cadru spaţio- temporal identic. Deosebirea constă în ipostaza în

care e surprins personajul narator: fiul în Călătoria unui fiu risipitor şi îndrăgostitul în Eseu romanţat

asupra neizbânzii. Scrierea din urmă ar putea fi foarte bine o continuare a poveştii începute în Călătoria

unui fiu risipitor. Dacă a existat o idilă şi realitatea şi-a făcut loc în ficţiune, atunci începuturile ei

trebuie plasate în Călătoria unui fiu risipitor.

Împărţit în douăzeci şi şase de capitole, romanul începe ex-abrupto cu fixarea momentului în

care personajul principal se hotărăşte să plece de acasă, într-o zi de toamnă, 14 octombrie, în prezenţa

celor doi prieteni ai săi, tineri evrei, Gruia (Grunberg) şi Benet, încântaţi să asiste la o asemenea scenă

palpitantă. Mediul în care se mişcă tânărul Blumberg după plecarea sa nu este diferit de cel în care

trăise până acum: familii onorabile de burghezi ,evrei sau nu, în care se regăsesc elementele unei vieţi

lipsite de griji materiale dar şi mentalităţi infuzate cu o oarecare doză de suficienţă şi mulţumire de sine.

Idealurile personajului sunt legate de bunăstarea materială şi de tihna căminului, de o viaţă liniştită dusă

între câteva repere aparent şterse şi banale, dar puternice în zona confortului familial şi a

cumsecădeniei ca valoare neclintită în orice context istoric sau social.

De exemplu, personajul Gruia, prietenul lui Blumberg, care se oferă să îl găzduiască pe tânărul „

fugar”, are „ bunătatea micului burghez care când o rudă îi sărăceşte sau un prieten îi e pe drumuri, îi

ajută fără discuţie.”4 . Atunci când părinţii celuilalt prieten, Benet, încearcă să îl convingă să se întoarcă

3 Nicolae Steinhardt, Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuţ,, Cluj – Napoca, Editura Dacia, 2006, p.35. 4 Nicolae Steinhardt, op.cit. , p.12.

17


acasă, personajul se simte ocrotit nu doar de o familie primitoare, asemenea familiei sale, ci de o

întreagă clasă socială. Ospitalitatea ,prietenia, plăcerea taifasului, relaţiile de familie dar şi deliciile

culinare ca elemente ale vieţii burgheze ,sunt aspecte ale unei lumi în care nu au pătruns încă nori

ameninţători, un fel de Paradis în care, chiar dacă a trecut vremea primilor oameni, se mai aude încă

îndemnul „Pace pe pământ şi între oameni bunăvoire”.

Fără a fi un moment important poate, în istoria romanului subiectiv românesc, Călătoria unui fiu

risipitor este o apologie a epocii trăiriste, o meditaţie asupra adevăratelor valori dar şi un roman despre

roman, o încercare de demonstrare a proustianismului în dimensiunea sa socială. Steinhardt aşează

romanele interbelice româneşti între doi poli, reprezentaţi de Ionel Teodoreanu şi Camil Petrescu,

preluând de la primul sensibilitatea şi lauda vieţii neumbrite de frământările conştiinţei, iar de la

celălalt, noutatea formulei narative. Pe de altă parte ludicul , ironia, parodia, invazia realităţii în

interiorul ficţiunii, intertextualitatea, toate conduc către aceeaşi concluzie: Călătoria unui fiu risipitor

tinde să depăşească graniţele romanului modern, ascunzând sub vechea mască a cuminţeniei burgheze

pe care o propovăduieşte, zâmbetul ironic al începuturilor postmodernismului.

BIBLIOGRAFIE 1. Cărtărescu , Mircea , Postmodernismul românesc. Postfaţă de Paul Cornea, Bucureşti, Editura

Humanitas, 1999.

2. Cosma , Anton, Romanul românesc şi problematica omului contemporan, Cluj Napoca, Editura

Dacia, 1977.

3. Glodeanu, Gheorghe, Poetica romanului interbelic. O tipologie posibilă, Bucureşti, Editura

Ideea europeană, 2007.

4. Mihăilescu , Dan C. , Literatura română în postceauşism, I. Memorialistica sau trecutul ca re-

umanizare, Iaşi, Editura Polirom, 2004.

5. Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Bucureşti, Editura Gramar,

2007.

6. Sângeorzan, Zaharia, Monahul de la Rohia ,Nicolae Steinhardt, răspunde la 365 de întrebări

,Bucureşti, Editura Humanitas ,2000.

7. Simuţ, Ioan, Steinhardt îndrăgostit, în „ România literară”, an XXXVIII, nr. 19, 18-24 mai

2005.

8. Steinhardt, Nicolae Articole burgheze. Ediţie îngrijită, adnotări, cronologie şi indice de Viorica

Nişcov. Studiu introductiv de Nicolae Mecu, Iaşi, Mănăstirea Rohia, Editura Polirom, 2008.

9. Steinhardt, Nicolae, Călătoria unui fiu risipitor ,Bucureşti, Editura Adonai, 1995.

10. Steinhardt, Nicolae, Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuţ,, Cluj – Napoca, Editura Dacia,

2006.

11. Steinhardt, Nicolae , Între viaţă şi cărţi, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976 .

12. Steinhardt, Nicolae, Jurnalul fericirii. Argument de P. S. Justin Hodea Sigheteanul. Ediţie

îngrijită, studiu introductiv, repere biobibliografice şi indice de Virgil Bulat. Note de Virgil

Bulat şi Virgil Ciomoş. Cu „ Un dosar al memoriei arestate” de George Ardeleanu, Iaşi,

Mănăstirea Rohia, Editura Polirom, 2008 .

13. Steinhardt, Nicolae, Monologul polifonic. Ediţie îngrijită şi prefaţată de Virgil Bulat, Cluj –

Napoca , Editura Dacia, 2002.

Prof. Dr. Carmen Oltean, Liceul Bănăţean Oţelu Roşu,

18


SĂRBĂTOAREA MAJORATULUI

24 mai 2011, Oţelu Roşu, ASTRA aniversară şi Sărbătoarea Majoratului

24 mai 2011,Oţelu Roşu, muzică folk şi dans în cadrul zilelor aniversare

19


ZIUA ABSOLVENTULUI

27 mai 2011,Oţelu Roşu, Ziua Absolventului,la ceas aniversar

20


MARATON ASTRIST LA OŢELU ROŞU

24 mai 2011, Oţelu Roşu, spectacol muzical coregrafic învăţământ preşcolar

26 mai 2011, Oţelu Roşu, spectacol muzical coregrafic învăţământ primar

21


f

27 mai 2011, Oţelu Roşu, spectacol muzical coregrafic învăţământ gimnazial

22


27 mai 2011,ASTRA Aniversară la Şcoala de Arte Plastice Oţelu Roşu

23


29 mai 2011,Glimboca

Ansamblul Dor de Munte la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei

29 mai 2011, Glimboca

Ansamblul Ciobănaşul la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii

24



Ansamblul Doina Bistrei la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei


Ansamblul Glâmboceana la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei

25


27-29 mai 2011, Obreja / Glimboca

Ansamblul Obrejana la cea de a II-a ediţie a Festivalului de Folclor al Văii Bistrei

24 mai 2011, Voislova

Ansamblul Voisloveana la şezătoare în Valea Bistrei

26


23 mai 2011, Rusca Montană

Şcoala cu clasele I-VIII

27

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ANIVERSARĂ

28 mai 2012, festivitate aniversară, Oţelu Roşu

28 mai 2012, festivitate aniversară, Oţelu Roşu

28


29 mai 2011, Glimboca,

Ansamblul Gugulana la Festivalul de folclor al Văii Bistrei, ediţia a II-a

29

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INTERVIURI

DE VORBĂ CU DOMNUL PROF. UNIV. DR. DUMITRU JOMPAN (DIN MARGA)

1. În calitate de membru al Asociatiunii ASTRA, care consideraţi că a fost contribuţia

dumneavoastră la promovarea obiectivelor culturale ale Asociaţiei, în zona în care v-aţi

desfăşurat activitatea?

- Contribuţia mea a fost sporadică. Am răspuns "prezent" atunci când conducerea ASTREI mi-a cerut

colaborarea. În ce fel am colaborat? Prin prezentarea unor comunicări pe teme de muzică, etnografie şi

folclor, dar şi cu mini-concerte de muzică corală în interpretarea Corului "CANON" din Marga şi a

Coralei "TIMOTEI POPOVICI" a Seminarului Teologic "Ioan Popasu" din Caransebes.

2. Sub ce formă aţi încercat să transpuneţi în practică, de-a lungul carierei dumneavoastre, acele

obiective ale Asociaţiei ASTRA care corespundeau pregătirii profesionale?

- Prin articole, studii, comunicări, volume publicate, prin cercetări de teren, prin îndrumarea studenţilor

Facultăţii de Teologie Ortodoxă-Didactică şi a celor de la Colegiul de Educatori şi Învăţători, ambele

din Caransebeş, în direcţia cercetării.

3. Aveţi proiecte viitoare legate de activitatea dumneavostră în calitate de membru al Asociaţiei

ASTRA?

- Doresc intergrarea activităţilor mele în programul ASTREI şi punerea "pe picioare" a Asociaţiei

Folcloriştrilor şi Etnografilor Văii Bistrei.

Interviu realizat de prof. Liliana Mihuţ

30


Un mare doinitor: ACHIM NICA

Achim Nica este unu1 dintre cei mai cunoscuţi

solişti de muzică populară bănăţeană. S-a născut în 20 ianuarie 1930, în comuna Obreja, într-o casă de

plugari. Părinţii marelui doinitor - Ilie Călina Achim - au fost ţărani din moşi-strămoşi, chit că tatăl a

mai lucrat o vreme ca muncitor la uzina din Oţelu Roşu, aşa cum au făicut şi alţi ţărani, în mare parte la

munci necalificate, în timpul liber purtând pe umăr sapa ori coasa cu care lucrau pământul. Comuna este

aşezată într-o zonă deosebit de bogată in folclor, geografic, Obreja, fiind situată la poalele munţilor, pe

malul râului Bistra. Este valea unde dau in floare cântecele, jocurile, obiceiurile şi tradiţiile populare

bănăţene.

- Nano Achime, spune-mi, te rog, persoana ori împrejurarea care te-a apropiat de muzica

populară.

- Îmi amintesc că aveam vreo şapte ani, când, la o petrecere a mai multor ţărani din sat, participa şi tatăl

meu, eu aflându-mă pe lângă ei, pe-acolo. Tatăl meu, cunoscându-mi pasiunea şi talentul pentru

cântece, m-a chemat mai aproape de el, rugându-mă să cânt ceva pentru petrecerea lor. După ce am

cântat, toţi au rămas surprinşi de curajul şi bucutia cu care am primit să cânt, apoi de frumuseţea

interpretării. Un ţăran, sătean de-al meu care nu avea copii, s-a oferit imediat să mă înfieze şi, ca

recompensă pentru tatăl meu, în cazul când ar fi acceptat să mă dea, i-a oferit suma de zece mii de lei.

Bineînţeles că tata nu a acceptat această propunere. Calităţile muzicale le-am moştenit de 1a mama mea,

care cânta frumos, era invitată să cânte pe la nunţi şi botezuri, sau pe la petrecerile ocazionale unde era

împreună cu tata.

- Spune-ne câteva cuvinte despre începuturile în interpretarea muzicală.

- De cântat, am cântat de mic copil 1a serbările şcolare, la clacă, la şezătorile care se organizau în sat.

La şcoală, când ne punea să cântăm ceva, eu luam nota cea mai mare. Au trecut anii, am crescut, şi, de

1a 10-12 ani în continuare, am început să cânt binişor.

- Vorbeşte-ne, te rog, despre angajarea dumitale la „Doina Banatului" şi despre turneele

realizate cu acest ansamblu.

- Mi-aduc aminte, aveam 28 de ani, când a sosit în Obreja Orchestra populară de atunci „Lazăr

Cernescu" din Caransebeş. Cu orchestra venise în comună şi celebra cântăreată Maria Tănase. După

spectacol, Lae Perescu, dirijorul orchestrei, 1-a întrebat pe obrejanul Nicolae Jula, cu care se cunoştea

bine, dacă i-a plăcut spectacolul. Jula a răspuns că'. „ Da, dar să ştii, Lae, că avern şi noi un cântăreţ

care doineşte frumos". „Unde-i? Să-1 văd şi eu şi să-1 ascult", a zis Lae Perescu. Şi atunci am cântat în

uşa autobuzului, gata de plecare la Caransebeş. Am doinit La Obreja-ntr-o grădină. Lui Perescu i-a

plăcut vocea mea, m-a chemat la orchestră, la Caransebeş, şi aşa au început pregătirile şi repetitille

pentru înegistrarea unor melodii pentru Radio Bucureşti, eu cântând melodiile La Obreja-ntr-o

grădină şi Patru boi leagănă caru. În anu1 1965, Lae Perescu a primit aprobarea şi a înfiinţat

Ansamblul „ Doina Banatului" din Caransebeş. Am fost angajat şi eu, şi am cântat, sub bagheta lui Lae

Perescu şi a mai tânărului, pe atunci Laci Perescu, ca profesionist, vreme de 10 ani, până în 1975, când

s-a desfiintat Doina Banatului". Ţin să precizez că înainte de a deveni profesionist la „ Doina

31


Banatului" şi după ce ea s-a desffintat, eu am cântat la Ansamblul muncitoresc „Iedera", al Clubului din

Otelu Roşu, ansamblu care era dirijat de Gheorghe Radu.

- Când ţi-ai lansat primul disc?

- În 1961 mi-a apărut primul disc la Electrecord, cu cele două melodii înregistrate la Radio, iar de-a

lungul anilor, încă şase.

- Spune-mi, când au avut loc primele înregistrări radiofoniee şi dacă ai fost ajutat de cineva în

acest sens.

- Lae Perescu, dirijorul din Caransebeş, a fost un adevărat maestru şi un adevărat om de omenie. M-a

ajutat să cresc de la spectacol la spectacol, să mă afirm, să ajung, de la un timid pe scenă, la mişcarea

scenică a unui adevărat artist. Apoi, nu pot uita profesionalismul şi bunătatea doamnei Lucia Boleantu,

de la Radio Timişoara, care în anul 1960 m-a ajutat să imprim primele melodii la Radio. Un suflet divin,

cum rar se poate întâlni, care, în cariera sa, i-a ajutat pe multi să se afirme şi să devină cunoscuţi.

Degeaba ştii să cânti frumos, dacă lumea nu te vede şi nu te aude, rămâi un ilustru necunoscut. De un

real folos mi-a fost întâlnirea de la Opera Română din Timişoara, cu ocazia unui spectacol-concurs, cu

muzicologul Nicolae Ursu, care mi-a dăruit o culegere de folclor din Valea Almăjului

Nana Achim este foarte bogat in ceea ce priveste discografia şi inregistrările realizate la Radio

Bucureşti, Timişoara, E1ectrecord şi TVR. Toate acestea apar în volumul editat de regretatul jumalist de

radio şi presă scrisă, Nicolae Pârvu, intitulat „Achim Nica, Doinitorul Banatului". Odată cu lansarea

acestui volum, a fost sărbătorit şi Nana Achim la 70 de ani de viaţă şi 45 de ani de activitate artistică,

evenimentul bucurându-se de o participare masivă a unor personalităţi de seamă, specialişti în folclor,

istorici şi colegi de breaslă din toată. ţara (solişti vocali şi instrumentişti). Aş aminti pe câtiva dintre cei

care şi-au expus opinii despre sărbătorit: Lucia Bo1eantu — fost redactor la Radio Timişoara, prof.

Anişoara Rădulescu-Zeicu — consăteană, dr. Ion Heţegan — preşedintele Societăţii Culturale

„Banatul", Mihai Anghel — directorul Studioului Teritorial de Radio Timişoara, Ilie Mustăcilă —

preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ion Pascotă primarul comunei Obreja,

Gheorghe Ţunea — consilier cu probleme de muzică la Inspectoratul pentru Cultură Caraş-Severin,

Velişcu Boldea — directorul C.Î.A.C.P. Caraş-Severin, Elise Stan — redactor-şef la Departamentul TV

România Intemaţional, Ioan Petraş Arbore — vicar la Episcopia Caransebeşului, Gelu Stan —

coordonatorul Secţiei muzicale de 1a Radio Timişoara, Carmen Popovici, Drăgan Muntean —

directorul Ansamblului „ Ciocârlia", precum şi subsemnatul, ca solişti vocali.

Meritele lui Nana Achim au fost răsplătite prin numeroasele diplome acordate de instituţii de

specialitate şi de stat. Dar Premiul ETHNOS pe anul 1988, decemat pentru contribuţia sa la

valorificarea folclorului tradăţional, a fost răsplata cea mai maxe. Vreau să spun, aşa cum sublinia drd.

Daniela Mihai, muzicolog, că Achim Nica nu a devenit şi nu rămâne o valoare primordială doar pentru

că a respectat, a indeplinit şi şi-a asumat toate acestea şi altele asemenea, asimilându-le ca nimeni altul,

dar, in marea 1ui modestie, Achim Nica a avut dintru inceput conştiinţa lăniştită şi esenţială a valorii

căreia-i este hărăzit şi care-i este prilejuită şi oferită de destinul lui creator de excepţie. Astfel că

modelul, autenticitatea, talentu1, valoarea, destinul creator — toate acestea îi preexistă lui Nana Achim,

care le intruchipează, le personifică şi le potenţează ca nimeni altul până acum pentru multă, multă

vreme de aici inainte.

Aş putea scrie mult mai mult despre Nana Achim, dar vreau remarc in incheiere că, deşi suntem

de vârste diferite, am devenit buni prieteni. Pentru mine, el a fost şi va rămâne un model, el este „

unicat" ca doinitor bănătean, numele lui confiindându-se cu cântecul bănătean. Achim Nica este unul

dintre cei mai indrăgiti cântăreţi bănăteni, care, timp de cinci decenii, a alinat sufletele iubitorilor de

cântec adevărat, necontaminat cu elemente străine muzicii noastre populare din această zonă.

Ştefan Isac

32

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ETNOCULTURALĂ

PORTUL POPULAR – TRADIŢIE ISTORICĂ ŞI CONTINUITATE

ETNOCULTURALĂ ÎN VALEA BISTREI

Privitor la Banat, majoritatea cercetătorilor care s-au preocupat cu studiul portului popular

românesc, acceptă în lucrările lor că CEAPSA, CONCIUL şi OPREGUL sunt piesele de port definitorii

ale acestei zone etnografice.

Portul popular din zona Valea Bistrei reprezintă tipul de costum specific zonei muntoase a

Banatului, asemănător cu cel din Clisura Dunării şi zona Almăjului.

Vigoarea şi diversitatea culturii populare din zona Caransebeşului se manifestă în satele de pe Valea

Bistrei superioară cu interferenţe ardeleneşti la Băuţar şi Marga, reprezentând costumul bănăţean de

munte.

Costumul tradiţional femeiesc şi bărbătesc din această zonă, de o mare valoare artistică şi

documentară, impresionează prin numărul mare de piese ce-l alcătuiesc şi prin ornamentele cu care sunt

împodobite piesele de port.

Încadrându-se în tipul de costum cu 2 catrinţe, portul tradiţional al femeilor se

individualizează prin opregul cu ciucuri în locul catrinţei de la spate şi „ceapsa” purtată după căsătorie,

devenită azi podoabă pe cap. Şirul podoabelor femeieşti se completează cu salbele de galbeni purtate în

sărbători. Specific pentru Valea Bistrei este „cătrânţa”, „pecicul” ţesut de la opreg şi „ceapţa” frumos

ornamentate din ţesătură şi cu acul, ca şi pieptarul „cu roţi” şi cu motivul lunii.

Ornamentica bogată a portului de sărbătoare este pusă în valoare de o coloristică vie şi nuanţată.

„Şiupagul” decorat cu culori închise, pe mâneci şi piept, asigură echilibru în coloritul îmbrăcămintei

femeilor.

Costumul bărbătesc se remarcă prin discreţia lucrăturii, în alb sau colorată mărunt la mâneci şi

guler, cu laibăr negru, albastru sau sur (gri), în zonele de munte, şi alb, decorat cu sâneoare, în Valea

Caraşului. Se menţionează în particular „căşiula” (clăbăţul) din Valea Bistrei, descifrabil în portul

dacilor de pe columnă.

Monumentalitatea portului popular este sporită de şubele albe (uneori sure), ornamentate discret

cu şâneor negru, precum şi obielele opincilor cu colţul întors, purtate iarna.

Costumul tradiţional din această zonă se mai poartă doar la ocazii (rugă sau sărbători mari), fiind

pe cale de dispariţie, găsindu-se mai ales în lăzi de zestre, la bătrâni.

Prof. Ana Olariu

ROXANA GHIORGHIONI – Bucova VICTORIA ALBULESCU - Bucova ANAMARIA SĂVULESCU - Bucova

33


PORTUL POPULAR – TRADIŢIE ISTORICĂ ŞI CONTINUITATE ETNOCULTURALĂ ÎN

VALEA BISTREI

ANGELA DRĂGAN – Obreja CĂTĂLINĂ MOTOŞ – Obreja MONICA BĂNESCU - Obreja

IONELA TABLE – Oţelu Roşu DRAGOTĂ ANDRA – Oţelu Roşu MARIA ADAM – Oţelu Roşu

ANA PETCU – Voislova FLORINA BORAN – Voislova MIRELA BORAN - Voislova

34



VALEA BISTREI

ANA MICU – Măgura MIHAELA LĂPĂDAT - Măgura FLOAREA ADAM - Măgura

VICTORIŢA VÂNAGA – Băuţar SUZANA BARDAŞ - Băuţar OANA OBREJAN – Băuţar

TALIDA TABLE – Măru NESIA BISTRIAN - Măru CĂLINA IONESCU - Măru

35



VALEA BISTREI

SIMONA GROZA – Glimboca MARINELA MIHĂESCU - Glimboca ANDREEA MOISESCU - Glimboca

MIHAELA ŞIMON - Zăvoi DORIANA NEICONI - Zăvoi ANA NEICONI - Zăvoi

NARCISA PREDA - Marga PANSELA PREDA – Marga OANA MĂRGAN – Marga

36


EVOLUŢIA COSTUMULUI POPULAR PE VALEA BISTREI

Costumul popular al ţăranilor grăniceri trebuie privit ca o moştenire, ca păstrare a unei tradiţii, el

însemnând o continuitate a gustului artistic şi a obiceiurilor ce marcau momentele cele mai importante

din viaţa unei familii.

În satele de pe Valea Bistrei, portul popular reprezintă tipul de costum specific zonei Banatului

montan şi se încadrează în tipul de costum cu două catrinţe (cătrânţă), portul tradiţional al femeilor

individualizându-se prin opregul cu ciucuri în locul cătrânţei de la spate, ”ceapsa” - purtată după

căsătorie şi salbele de galbeni - purtate în sărbători.

Cămaşa femeiască –„ciupagul”- era confecţionată din pânză de cânepă, ţesută în casă şi bătută în

suveică (pânză ”suveictă”). Se croiau „două foi – una în piept şi una în cârcă”, tot două foi pentru

mâneci, iar dintr-o foaie tăiată în două se croiau „clinii” sau „lărgiturile”. Cămăşile erau încreţite la gât

„cu brăţară” lucrată manual în ”pături” (pliuri) peste care se aplică un guleraş îngust. Mânecile aveau la

bază „pumnaşi” – lucrătură realizată din „brăţară” şi „fodori” (pliuri).

Ornamentica acestui „ciupag” este realizată din cusături complicate, aplicate pe piept şi pe

mâneci, având diferite forme geometrice, culori tari, intense (negru, roşu, „rugin”, iar mai târziu

„vânăt”, galben şi verde). „Ciupagul” era cusut cu „stele” pe guler sau cu „ulcele” (cruciuliţe) executate

în „şinioare” cu arnici (păşituri). Ornamentele de pe pieptul „ciupagului” erau aceleaşi ca şi pe guler.

Mâneca era ornată cu o „blană” de arnica, „cu pui” (motive florale şi geometrice), „suveici”, „cocori”,

„furcă” şi „roată”.

„Cipta” albă (dantela) se punea la mânecă, dar şi la poale. Îmbrăcămintea părţii inferioarea

corpului se compunea din poale de pânză de cânepă sau bumbac, prinse sau separate de ciupag. În

partea de jos, poalele sunt împodobite prin cusături sau „tăietură” sau „ciurătură” având ca motive

frunze şi „fierestruici”, iar pe margine se tiveau cu „ciptă” la fel ca la mânecă. Poalele se croiau din şase

„foi”, fiind încreţite cu „pături” la „chici” (şolduri).

Mijlocul se încingea cu un „brâu” peste care se înfăşura „brecirea” îngustă. „Brâul” de lână se

încingea peste poale sau cămaşă, iar „brecirea” se punea peste „cătrânţă”.

„Opregul” se purta la spate, peste brâu şi era mai lung decât poalele. Acest obiect de

vestimentaţie, caracteristic pentru costumul bănăţean, era compus din „pecec” şi „ciucuri”. „Pececul”

se ţesea din lână „bircă”, „sârmă” albă şi mătase, era ornamentat cu motive geometrice: „roţi” şi „furci”,

„roţi” şi „cocori” sau „roţi” şi „ciopeţi” (jumătate de roată sau semilună). „Ciucurii” se confecţionau din

lână vopsită la „fărbar” în diferite culori: negru, roşu, „viorinţ”.

În zona Văii Bistrei, întâlnim opregul „păciurat”, acesta având patru grupe de „cocori” (spirale),

dispuşi faţă în faţă, doi câte doi. Alesătura „păciurat” se afla la mijloc, iar pe margini altă alesătură

cusută cu fir argintiu în „roţi” şi „furci”. În portul din acestă zonă s-a confecţionat şi opregul cu „pecec

de somot” (catifea), ornate cu motive vegetale: flori „menuţe” şi frunze, executate după „scris” (contur),

cu mătase şi mărgele.

„Cătrânţa” era lungă cât poalele şi îngustă, se confecţiona din lână neagră ţesută în patru iţe în

ozoare, cu motivul „brăduţului”, iar pe margini avea două betiţe realizate la urzit, în diferite culori.

Culoare dominantă a „câmpului” (fondului) cătrânţei era negru. Pe acest fond se executau motive florale

sau geometrice, cusute cu diferite culori, uneori fiind ornamentate cu mărgele şi „bănuţi” (paiete).

Cătrânţele cusute erau mai noi şi erau mai puţin apreciate decât cele ţesute.

„Pieptariu” se purta peste ciupag şi se cunoştea în două modele: pieptarul „fundac” (înfundat) şi

pieptarul „crepat” (descheiat). Pieptarul înfundat se confecţiona din piei de miel, încheiat pe umărul

stâng şi sub braţ, în faţă avea două buzunare şi se purta în zilele de lucru şi în unele sărbători. Pieptarul

„crepat” avea două „peceuci” (cheutori - închizători) împletite din piele şi era ornate pe toată suprafaţa

cu roţi, iar în spate avea lună albă sau fluture. Cromatica acestor pieptare era vie, predominând culoarea

roşie, grena, albastru,verde, alb. Era înconjurat cu blană neagră de miel.

„Duruţul” era haina ce se purta atât de bărbați cât şi de femei, confecţionat din „cioareci”, dat la

„vioagă”. Acestă haină imita, în croi, paltonul de oraş. Pe Valea Bistrei acesta se numea „căput”.

Duruţul era făcut din nouă coţi de „cioarec lai (gri)” sau negru, era cusut la „şnaidăr” (croitor) şi avea

trei buzunare, iar la mâneci era dublat de piele.

Prof. Liliana Mihuț

37


Fluerul gemănat –o relicvă a organologiei muzicale populare româneşti

Fluerul gemănat sau îngemănat este un instrument muzical popular străvechi cu o largă

răspândire în întreaga lume.Împreună cu buciumul(tulnicul),cavalul’,cimpoiul,fluierul

obişnuit şi tilinca,formeaza marea familie a instrumentelor muzicale

aerofone.Această grupare coexistă,în tarafurile şi orchestrele de muzică

populară,laolaltă cu familiile istrumentelor autofone(ideofone),cordofone(cu corzi) şi

membranofone(de percuţie).

Revenind la fluierul gemănat(îngemănat) de la noi,acesta cunoaşte

următoarele tipuri:1.cu „tuburi egale” şi şase găurele pentru degete pe ţeava pe care

se interpretează melodia principală; 2.cu „tuburile egale” şi şapte orificii pe

elementul component principal; 3.cu „tuburi inegale”,şase găurele pe „geamăna”

principală şi tubul de ison mai scurt’ decat celălalt.

Descoperirea recentă a unui exemplar din această categorie în satul Cârpa

(jud.Caraş-Severin), demonstrează, nu pentru prima oară, că oierii din Munţii

Banatului şi-au cântat duioasele doine şi melodiile săltăreţe de joc cu acest instrument

muzical popular.

Acest obiect de interes etnomuzicologic a fost gasit in familia cetăţeanului Anichiţ Trica de

către nepotul său,seminaristul Ioan Civig,astăzi student al Facultătii de Teologie Ortodoxa Didactica-

Istorie şi incredinţat nouă spre studiu.

Dar scurta poveste a fluierului gemănat nu se opreşte aici,căci instrumentul a aparţinut lui

„Moş Lisandru” care a donat casa lui Anichiţ Trica. Intre alte relicve:monede,bancnote,medalii

vechi,undeva într-un ungher,a avut bucuria să dea peste un instrument deosebit de interesant.

În memoria colectivă a oamenilor vârstnici din Cârpa mai dăinuie încă frumoasele melodii

intonate de „Moş Lisandru” la petrecerile „din Zăvoi”,mai ales la horele satului,din minunatul său fluier

„gemanat”.Si uica Anichiţ a cântat la fluier dar nu pentru concetăţenii săi, ci la sălaş şi la munte pentru

sine şi oile sale.Instrumentul muzical respectiv are o lungine de 34,07cm,lăţimea de 3,00 si grosimea de

1,07 la partea superioară şi numai de 1,03 la cea opusă.

Exemplarul se încardează în tipul 1 al instrumentelor de acest fel:cu sase gaurele pentru degete

pe elementul component principal,cu „tuburi egale” şi ţeava de ison fără perforţii.Aşa cum se poate

observa în figura alăturată diametrul orificiilor superioare(1,02)prin care se introduce aerul în cele două

tuburi diferă de cele de evacuare a coloanelor de aer(0,06).

Cele două „vrane” au lungimea de 2,00 si latimea de 0,6cm.Distaţa dintre găurelele pentru

degete se situează între 1,07 si 2,03cm.

Iată şi posibilităţile sonore ale fluierului gemănat supus cercetării noastre:

Sugerăm Muzeului de etnografie şi Istorie al Regimentului de Graniţă din Caransebeş

achiziţionarea acestei piese care,aşa cum am afirmat mai sus, e o raritate în zona etno-folclorică

bănăteană.

Note :

1.Bănăţenii de altă dată au cunoscut acest instrument sub denumirea de „fluieroni”.

2.Clasificarea aparţine conf.univ.dr.Liviu Brumariu(v.prof.univ.Zeno Vancea şi colab.,Dictionar de

termeni muzicali,Bucureşti 1984,p.186.

Din: Interferenţe(Caransebeş),VII(2005),1,34.

Prof.Dr.Dumitru Jompan

38


OBICEIURI ŞI TRADIŢII POPULARE DIN COMUNITATE

,, Banatul este ţara simţământului artistic, unde cântecul este la el acasă şi unde sufletul cald palpită

la toate atingerile, ca o minunată harpă”

Octavian Goga

Încă de la apariţia şcolii româneşti, printre principalele obiective pe care şi le propuneau

reprezentanţii ei, s-a aflat educarea elevilor în spiritul valorilor naţionale, evidenţierea lor comparativ cu

ale celorlalte popoare.

Şcoala scoate în evidenţă necesitatea studierii folclorului, care ilustrează valorile ţi originea

însăşi a poporului nostru.Învăţaţii au arătat că cele mai multe obiceiuri-de nuntă, înmormântare şi de

sărbători- populare au la baza religia creştină.

Nunta a fost primitoare şi darnică cu oamenii de pe Valea-Bistrei, care s-au străduit să o

adapteze nevoilor vieţii zilnice.Datorită bogăţiei fructelor, locuitorilor din întreaga zonă li s-a atribuit

supranumele de ,,gugulani”.

Gugulanii sunt de cea mai curată origine dacică, iar datele care o atestă sunt mai mult decăt

bimilinare.Românii din Banat nu au nevoie de buletin ,, ge Banat”, deoarece ei sunt primii din istorie

care s-au aflat aici.

Spaţiul geografic în care trăiesc gugulanii este delimitat de culoarul Bistra-Valea

Bistrei,începând de la Bucova la Caransebeş şi de aici prin culoarul Timiş-Cerna-Valea Timişului până

la Teregova.Firea gugulanului este plină de,, tăinite”, ca şi locurile în care îşi plimbă oile sau culege

roadele.

De mulţi ani de când a ajuns ,,domn”, vine să-şi plimbe sufletul şi dorurile pe sub meri şi pruni,

pe potecile tinereţilor de mult trecute,dar niciodată uitate.

Această lume a gugulanilor are ceva aparte:

,,Gugulan cu car cu mere

Şi cu frumoasă muiere

Gugulanu e om cuminte

El îţi spune dinainte

Eu vând mere, eu vând pere

Dar nu-mi vând a mea muiere….”

Fiecare localitate are o istorie proprie reprezentând o părticică din marea frescă a istoriei patriei

şi printr-o tradiţie culturală îşi previgurează viitorul.

Valoarea istorică culturală cultivă simţământul apartenenţei în grup, la colectivitate,fiind izvorul

care duce la glia strămoşească,atât de dragă gugulanului .

,,Cine iubeşte plaiul natal, iubeşte cu ardoare şi ţara”.

Renaşterea luminii, creşterea zilei, încălzirea treptată a cerului şi a pământului care ne dă hrana,

împreună cu efectele lor, fac motivul tuturor sărbătorilor, credinţelor şi miturilor.

,,Piţărăii” deschide ciclul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. În Ajunul Crăciunului,24

decembrie, dis-de-dimineaţă, copiii de toate vârstele se adună ca să pornească împreună să ureze

gospodarilor sănătate şi rodnicie.Până la plecare însă, se aprinde un foc mare peste care vor trebui să

sară toţi care se simt în stare. Potrivit cu iscusinţa şi priceperea fiecăruia, în urma acestei emulaţii

atletice ,copiii vor fi împuterniciţi pentru acea zi de a deţine funcţiile de ,,generali”, ,,colonei”, „maiori”,

,,căpitani”.Prin urmare, gradaţii, după ce au dirijat întreaga ceată înspre curtea gazdei şi au făcut urarea

tradiţională, se aşază la ieşirea din ogradă câte doi, faţă în faţă, ţinând,, boţile” orizontal, pe sub care toţi

ceilalţi vor trebui să treacă. La ieşire, gazda, oferă nuci, mere, piţărăi, biscuiţi, bomboane.

La,, Căpriţă” grupul de participanţi este alcătuit din 4-5 inşi, între care doar unul singur este

travestit în căpriţă, restul colindătorilor fiind doar interpreţii cântecului intonat la unison. Împodobirea

căpriţei este simplă pe un covoraş- veşmântul mascatului- se prind panglici multicole de hârtie şi flori,

capul animalului fiind confecţionat ca pretutindeni.

39


Se cântă:

,,Hea, hea,hea,căpriţa mea

Jioacă binie şi nu sta

Jioacă binie-n siecinie

C-aşa iestă frumuşel!

Tună capra gi la muncie

C-o stăluţă albă-n fruncie

Hi, hea, hea, căpriţă, hea

Jioacă bine şi nu sta!”

Datinile de primăvară, ca şi cele de iarnă, s-au păstrat până în zilele noastre ,mai ales datorită,

atitudinii de respect a locuitorilor faţă de moştenirea culturală,

Obiceiul cel mai aşteptat este ,,Strigătu-n jioi mari”, care se practică în seara de miercuri spre

joi, din săptămâna Paştelor, începând cu orele 19-20 şi nu mai târziu de miezul nopţii.

Scopul acestui obicei este acela de a îndrepta cu ajutorul satirei ,,năravurile rălie”ale tinerilor

fete, femeilor căsătorite, văduvelor.

,,-Auzit-aţi mă-ă-ă!

De fata lui Pătru, mă-ă-ă!

-A lui care Pătru, mă-ă-ă?

-A lui Taie-Frunză la câini, mă-ă-ă!

-Apoi ce-i cu ea, mă-ă-ă?

-Toată ziua-i la oglindă

Şi gunoiu-i până-n grindă, mă!

-Ce să facă,mă-ă-ă?

-Să pună mâna pe sapă

Şi să dea la vite apă,

Că-i puţină gingăşia

Dacă nu-i şi vrednicia, mă! “

Cea mai mare sărbătoare pentru localnici este şi sigur va rămâne Niegeiea.Fiind un prilej de

petrecere şi ospătare colectivă având o funcţie distractivă, cu dansuri, bunătăţi şi vestita răchie, niegieia

nu se deosebeşte aproape cu nimic de hora satului decât prin aceea că durează 3 zile şi iau parte alături

de săteni,,goscii”veniţi din mai multe localităţi vecine sau depărtate.

,,Măsuratul oilor”, este o sărbătoare pe care îi preocupă pe crescătorii de oi încă din zilele când

se ivesc primele semne ale primăverii.

În ajunul,,măsuratului”,după ce fiecare proprietar îşi înseamnă animalele sale pe care le urmează

să le vâreze la munte şi îşi alege mieii, berbecii şi sterpele din oile cu lapte, se trece la muls.

Măsuratul propriu-zis are loc în funcţie de condiţiile climatice, dar şi obiceiul locului. El se face

cu un băţ cioplit în patru feţe, ce se crestează la fiecare litru.

Păstorul care la măsurat obţine cea mai mare cantitate de lapte de la oi, este felicitat de ,,ortaşi”.

Primul caş obţinut de la laptele de la măsurat se dăruieşte rudelor, cunoscuţilor şi, înainte vreme,

conducătorilor satului, de unde şi versurile:

,,Oilie sărăsilie oilie

Oilie-mpacă nievoilie

Brândza la primari,

Brândză la notari,

Brîndză la şumari,

Brândză la şandari”

Se trece la ultimul moment al acestui obicei, la ospătarea colectivă.

Cu răbdare şi dragoste de om muncitor credinţele trebuie cercetate şi înţelese.Acestea ne vor fi

venit moştenire din nişte timpuri şi despre nişte timpuri care s-au schimbat. Acestea dacă mai trăiesc,se

datoreşte tăriei etnice, conservatoare, tradiţionaliste a poporului român.

Ancorată puternic în folclorul românesc, pitoreasca ,,Vale a Bistrei”,cu neobosiţii gugulani,

îndrăgostiţi de frumos, arată tuturor că dintotdeauna ,,Tăt Banatu-i fruncea….”

-Prof.Buru Ecaterina Floare, prof Vărzan Marin

40


PAPARUDA

Paparuda, obiceiul străvechi, este, alături de Caloian, un rit magic de invocare a ploilor

fertilizante, semnalat pentru prima dată de Dimitrie Cantemir (Deseriptio Moldaviae). El are mai multe

denumiri zonale: Păpărudă, Păpărugă; Papalugă, Papalugăra, Babarugă, Băbăruge, Băbăruţă, Băbăluda,

Dodole, Dodoluţă, Dudula, Crăiţa, Mămăruţă, Mărmăruţă, Mătăhulă, Peperuia, Pipiruda, Gogul, Bozul,

Blojul . În Banat şi Crişana e numit Dodoloaia sau Dodoliţa, iar în Ardeal, Muma Ploii.

Ziua de desfăşurare a ritului este variabilă a treia sau a patra joi după Paşti ori a treia joi după

Rusalii) flind atestat in toate zonele etnografice ale ţării.fn zilele noastre a devenit un obicei

ocazional,practicat vara,in perioada de secetă prelungită din lunile iunie şi iulie. I.Ghinoiu precizenză că

această „zeiţă pluviometricăa avut iniţial o dată fixă de celebrare: probabil echinocţiul de

primăvară..Sub influenţa creştinismului,această dată a fost mutată in a treia joi postpascală numită joia

Paparudei. Acelaşi etnolog subliniază existenţa unor elemente atipice,in ceremonia1u1 ei,care ,exprimă

disoluţia credinţei in puterea ei de a dezlega ploile :schimbarea datei fixe de sărbătorire cu una mobilă şi

apoi imâmplătoare,deghizarea in zeiţă fitomorfă (prin imbrăcarea costumului vegetal) a persoanelor de

sex şi vârstă diferite (mai ales pentru câştig) i preluarea numelor altor obiceiuri şi ceremonii (Mătăhulă.

sau Burduhoasă în Transilvania)„

În credinţele populare apare ca o sfântă inaltă şi subţire care urneşte norii şi dirijează ploile.

Sensul ei mitic (a fost identificată cu zeul indian al furtunii,Rudra) rezultă din invocaţia magică a ploii

,adresată direct ca unei zeiţe: Papamdă,rudă,/Vino de ne udă;/Paparudă,rudălVino de ne udă.;/Ca să-

ncea,pă ploaie,/Să curgă şiroaie/Cu găleata,leata/Peste toată zloata:fUnde dă cu maiul/Să crească

mălajul,/Unde clă cu sapa/Să curgă ca apa..f (G.Dem.Teodorescu oezii populare române.1982,p.245).

Ritul este practicat de fete tinere, (sub 14 ani) şi mai rar de băieţi ,iar rolul zeiţei este interpretat de o

fiinţă pură (fetiţă sau fată nemăritată ori de un băiat neprihănit).in viziunea lui I.Ghinoiu,e1 are trei mari

secvenţe:

1)naşterea sau constituirea alaiului,alcătuit dintr-un număr variabil de fete şi fetiţe,şi alegerea

persoanei care va juca rolul personajului sacru: confecţionarea costumului vegetal din frunze de boz ori

brusture sau din frunze de arbori şi arbuşti (fag,stejar,alunanin etc.); imbrăcarea paparudei pe trupul gol

cu acest costum vegetal şi,uneori,impodobirea ei cu flori sau coroniţe din flori.

2)desfătarea zeiţei constă în pomirea paparudei i a cetei sale divine pe uliţele satului pentru a

„colinda" fântânile i gospodăriile oamenilor, insoţitoarele (alaiul) cântă un cântec ritual pe o melodie

simplă,ritmată de bătaia pahnelor,iar paparuda joacă un dans săltăreţ,bate din palme i pocneşte din

deget,udă pe t cători ori se scutură de apă pentru a imita stropii,invocând ploaia prin formule

poetice,prin ritmul şi conţinutul textului magic: Paparudă rudă,Nino de ne udă/Cu găleata-leata/Peste

toată ceata;/Cu ciubăru-băru/Peste tot poporu./Dii.ă-ne,Doamne,cheile/Să descuiem cerurile/Să

pomească ploile,/Să curgă şiroaiele/Să umple pâraiele./Hai,ploiţă,hai/Udă pământurile /Să crească

grânele/Mari cât porumbele./Hai,ploiţă,hai/Să facem covrigi/Pentru cei mai mici,/Să facem păpuşi/Şi

pentru mătuşi,/Să facem colaci,/Pentru cei săraci..." (G.Dem Teodorescu,ibidem,p.245) I.Ghinoiu

reproduce un text cules din Orezu (judialomiţa) care se derulează. astfel: Paparudă,rudălIa ieşi de ne

udă/Cu găleţile/fn toate părţile,/Cu urcioarele,/Toate oboarele./Paparuda lor/Bate la obor./Paparuda

noastră/Bate la fereastră./Să scoatem cheile,/Să scornim ploile,/Crească-ţi grânele/Ca prăjinile,/Crească-

ti oarzele/Ca rogoazele,/Crească-ţi meiurile /Ca bordeiurile./Unde dai cu sapa/Să crească ca apa,/Unde

dai cu plugu/Să crească ca untu,/Oile lânoase/Vacile lăptoase,/Stăpânii să trăiască/Să le stăpânească! fn

timpul jocului şi după, terminarea lui,gazdele udă paparudele cu apă (uneori cu apă amestecată cu

lapte,cu zerfăină,seminţe etc.),răsplătind pe toţi membrii ceremonialului cu daruri ce semnifică

abundenţa şi belşugul: oukcolaci,fructe,caş,lapte,prăjituri,bani etc.Uneori sunt răsplătiţi cu haine vechi,

care leagă obiceiul de cultul morţilor sau cu plăcinte cu foi pe care le mănâncă impreună lângă otni când

nu plouă.

41


fântână. Casa care este vizitată este considerată b1estematkerezând4u-se eă gospodarii sunt

vinovaţi,prin păcatele lor,pentni că nu plouă.

3)moartea i ritul funerar,seevenţă sinonimă cu dezbrăcatul măştii vegetale (moartea),de obicei in

acelaşi loc unde a fost imbrăcată (fântânăşâu,pârâu,lac); depunerea mortului ( a veşmintelor vegetale) în

apă şi petrecerea lui cu privirea şi. cu cântece de paparudă.Urmează scalda rituală m e mb rilor cetei i

impărţirea darurilor strânse de un insoţitor.fn unele zone se organizează şi o masă rituală sau ospăţ

funerar.Obiceiul se mai practică azi (Indeosebi de ţigani) In sudul i estul apariţia unor perioade

secetoase lungi.

Preluând idei din Chestionarele lui B.P.Hasdeu,I.Evseev subliniază că,in afara provocării magice a

ploii,paparudei i se atribuie i alte acte magice cu caracter apotropaic i medical,cum ar fi alungarea

bolilor,păstrarea norocului casei,a sănătăţii şi fecundităţii oamenilor.

Sub aspect tipologic, obiceiul e cunoscut în toată Europa de sud-est,indeosebi la popoarele

balcanice,unde are i denumiri apropiate de cele româneşti: peperuga — la bulgari, prăporuşe,dodola —

la sârbi,peperona — la albanezi i pipiruna la greci. J.G.Frazer inregistrează în Creanga de aur,I,143,149)

un obicei similar la triburi şi popoare din Africa.Etnologii noştri subliniază vechimea.G.Dem

Teodoreseu îi atribuie origine tracică,iar Ov.Bârlea vede in el o moştenire indo-europeană şi o sinteză

slavo-română (Folclorul românesc,I,p.339). Alţi antropologi şi etnografi,plecând de la o idee exprimată

de celebrul lingvist american R.O.Jacobson,leagă denumirile balcanice şi slave aie paparudei (dodolei)

de Perun, zeul slav al fulgerelor i tunetelor.V.Kembach găseşte similitudini in mai multe zone

etnografice,citând un pasaj din Istoria credinţelor religioase de Mircea Eliade: „In multe locuri,femeile

aleargă goale,pe câmpuri în vreme de secetă,ca să trezească virilitatea cerului şi să provoace ploaia:»

(Traite'd'histoire des religions,Paris,1975,p.301).

. Dr. Vasile Pistolea

42

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI ETNIILE

PORTUL POPULAR GERMAN

Portul popular german se numeşte “Tracht”. Cuvântul “Tracht” vinde la de verbul german

“tragen” = a purta haine. Costumul popular german a fost, la fel ca şi hainele de oraş, supus

transformărilor cerute de modă. La începutul secolului al XIX-lea în Germania, la Curtea din Bayern,

dar şi la Curtea de la Wiena, era o mare încântare de a purta Tracht-ul. Tot atunci a început mişcarea

naţională de păstrare a Tracht-ului. S-au organizat expoziţii, s-au scris cărţi şi broşuri pe această temă.

Tracht-ul se compune, în general, astfel:

Tracht de femei Tracht de bărbaţi

- Cămaşă de olandă - Cămaşă de olandă

- Fustă sau rochie din stofă colorată, - Vestă

cu diferite imprimeuri cu flori - Pantaloni de piele, scurţi vara, lungi

- Jachetă iarna, cu bretele şi o plachetă cu

- Batic de mătase floare de colţ, legaţi cu curea de piele

- Şorţ, de obicei într-o singură culoare - Palton sau sacou

- Ciorapi - Jachetă

- Pantofi negri de piele - Ciorapi

- Diferite podoabe specifice - Pantofi negri de piele

- Bonetă rotundă - Pălărie

Bărbaţii îşi decorează de obicei pălăria cu diferite podoabe specifice zonei (clopoţele, etc.), flori

de sezon, frăguţe, etc.

Unul dintre cei mai proeminenţi păstrători ai Tracht-ului a fost prinţul Leopold von Bayern,

urmaşul lui Ludwig al II-lea, care era văzut la vânătoare, la fel ca şi împăratul austro-ungar, Franz Josef

al II-lea, în pantaloni scurţi, iar pe vreme rea, în pantaloni lungi de piele.

În majoritatea zonelor astăzi nu se mai poartă Tracht-ul decât la sărbători şi nunţi. Totuşi¸în

unele zone din Germania, în landul Bayern de exemplu, se mai poartă Tracht şi în viaţa de zi cu zi.

Femeile poartă Dirndl (rochia Tracht-ului) şi codiţe împletite spic, la bărbaţi se observă deseori

combinaţii de pantaloni de piele cu obiecte de îmbrăcăminte nespecifice Tracht-ului (pantofi de sport,

cămăşi normale etc.). Purtarea pantofilor sport la Tracht este nepotrivită, dar foarte practicată.

Prof. Camina Racolţa

43

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ANIVERSĂRI

25 DE ANI DE EXISTENŢĂ A MUZEULUI DE GEOGRAFIE LITERARĂ

„LOCURI ŞI LUMINI ALE LITERATURII ROMÂNE” 1-5 Noiembrie 2005

Loc de suflet al oraşului nostru, Oţelu Roşu,

Muzeul de Geografie Literară „Tiberiu Boşcaiu”, înfiinţat

în anul 1980, a sărbătorit, în toamna anului 2005, un sfert

de veac de existenţă. Evenimentul a fost onorat de prezenţa

la Oţelu Roşu a unor personalităţi culturale judeţene,

regionale şi naţionale.

Ce poate fi mai potrivit pentru a ilustra cele cinci

veacuri de de cultură şi literatură românească decât o

asemenea formă de prezentare a trecutului nostru

străluminat cu nume ca : Eminescu, Creangă, Caragiale,

Slavici, Delavrancea, Blaga, Rebreanu şi nu numai.

Prin exponatele sale, muzeul devedeşte strălucit că

limba română s-a născut, s-a dzvoltat, s-a consolidat şi s-a

„oţelit” numai prin geniul creator al scriitorilor, devenind

astfel cel mai de preţ bun al românilor.

Parcurgând cele nouă săli ale muzeului, se poate

concluziona ideea că literatura română ni se iveşte în faţa

ochilor minţii cu o prospeţime aparte, paşii fiind purtaţi de

imagini şi obiecte, ca într-un vin minunat.

44

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1. Mai 2012 ANIVERSĂRI

55 de ani de învăţământ liceal la Oţelu Roşu (2008)

10-13 noiembrie 2008: Valea Bistrei a îmbrăcat straie de sărbătoare.

Am sărbătorit – străluminaţi de flacăra mereu vie a educaţiei, 55 de promoţii împlinite ale

Liceului din Oţelu Roşu. Spun 55 de promoţii, fiindcă, pentru cei ce îşi desfăşoară activitatea la catedră,

timpul nu se măsoară în ani, ci în bucuria fiecărei veri de a vedea o nouă promoţie cum îşi ia zborul pe

cerul vieţii. Oare câţi dintre noi, profesori şi părinţi laolaltă, nu am privit cerul pe care şi-au luat zborul

peste 6800 de foşti elevi ai noştri? Laolaltă, fiindcă noi, dascălii, nu am fi reuşit fără ajutorul părinţilor,

fără ajutorul tuturor celor care, începând cu anul 1953, au crezut în şcoala Văii Bistrei şi au lucrat întru

binele ei.

Referindu-mă la momentul aniversar într-un context legat de oraşul nostru Oţelu Roşu, aş putea

spune cu mândrie că cei 55 de ani de învăţământ liceal au fost tot atâţia ani de forjare a destinelor, de

pasiune la înalta temperatură a profesiei, de oţelire a caracterelor, de foc nestins al vieţii noastre care nu

s-a scurs fără să lase urme în istoria acestor locuri.

55 de ani nu înseamnă doar realizările noastre vizibile, ci şi cele sufleteşti, fiindcă elevii şi

absolvenţii noştri au purtat peste tot unde au ajuns, la olimpiadele judeţene, naţionale şi internaţionale

sau la locul lor de muncă, flacăra de la Oţelu Roşu, care a ars neîntrerupt în toate aceste decenii ca o

flacără într-un templu, ca o flacără de veghe, ca o flacără a speranţei sau a izbânzii locurilor şi

oamenilor de aici!

Dar, aşa cum bine ştim, trăim într-o lume în care educaţia a devenit de mult un fenomen atât de

complex, încât se poate spune că tot ceea ce ştiam despre ea este, în anii din urmă, regândit. La

Expoziţia Internaţională pentru Educaţie, Beijing, 2005, sloganul a fost „Educaţia uneşte omenirea”.

Privind în urmă, putem spune fără teamă că, prin tot ceea ce am făcut şi facem aici de 55 de ani

participăm la acest nobil ideal al umanităţii. Cu o precizare însă care mi se pare extrem de importantă:

misiunea celor de la catedră constă în a uni mai întâi oamenii din micile comunităţi şi doar apoi la scară

planetară.

Un proces anevoios, cu multe sacrificii şi încercări, la capătul cărora dascălii binemerită poate

cea mai importantă medalie: recunoştinţa şi zâmbetul elevilor şi părinţilor acestora, gândul bun pe care

absolvenţii noştri ni-l dăruiesc acolo unde ei devin repere cetăţeneşti şi intelectuale. Fiindcă reforma

şcolii nu înseamnă neapărat numai fonduri. Reformă înseamnă, pentru noi, recunoaşterea din partea

societăţii a rolului primordial al şcolii în societate şi, implicit, al nostru.

Marele ctitor al învăţământului românesc, Spiru Haret, spunea acum mai bine de o sută de ani

că, „fără credinţa în Dumnezeu şi în neam, nu se poate face educaţie”. Biserica noastră strămoşească şi

trecutul nostru sunt pilonii pe care ne-am sprijinit mai ales în ultimii ani.

Dar trecutul, atunci când nu este respectat aşa cum se cuvine, nu doar se pierde în indiferenţa

uitării, ci şi încetează să ne mai fie reper. Da, un reper care se cere mereu invocat mai ales în ceea ce

priveşte dăruirea, competenţa, profesionalismul şi pasiunea generaţiilor de dascăli care au împodobit cu

fiinţa lor fiecare an din cei 55 de învăţământ în acest lăcaş.

45

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 INAUGURĂRI

CAPELA „SFÂNTA TREIME”din cadrul Liceului Bănăţean

Cu voia Tatălui, cu Săvârşirea fiului şi împreună cu

lucrarea Sfântului Duh, s-a ctitorit Capela cu hramul „Sfânta Treime”.

Piatra de temelie a fost pusă în vara anului 2006, s-a înălţat, împreună cu glasuri de rugăciune, capela fiind sfiinţită în vara anului 2007, loc dăruit lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru a dăinui peste timp.

Înţelesul capelei este Rugăciune! Rugăciunea unei mame

către Dumnezeu pentru a-i cere ocrotire pentru copiii trecuţi prea devreme în veşnicia lui. Rugăciunea dascălilor ca semn de neuitare şi veşnică odihnire cadrelor didactice care au plecat de lângă noi. Lumina candelei nu se va stinge şi Rugăciunea nu va înceta.

„Scrie, Doamne, în cartea Vieţii numele şi faptele tuturor celor ce cu credinţă, dragoste, bunătate şi dărnicie au realizat aceste lucrări, ca o rugăciune a celor de azi pentru cei ce au fost, ca cei ce vin să trăiască fericiţi...”

46


MUZEUL ETNOGRAFIC

„CREDINŢĂ, TRADIŢIE, VEŞNICIE ÎN VALEA BISTREI”

Loc de suflet al Văii Bistrei, Muzeul etnografic “Credinţă,

tradiţie, veşnicie”, a fost înfiinţat în anul 2007, de doamna profesor

Rozina Ghiorghioni.

Înfiinţarea oricărui muzeu, oricărei colecţii, oricât de mică şi de

modestă se poate asemăna cu naşterea unui copil-minune.

În muzeul etnografic au fost aduse, dăruite şi moştenite exponate

ale sufletului nostrum, pentru ca toată bogăţia şi complexitatea etnografică

a Văii Bistrei să nu fie uitată niciodată.

Un muzeu este şi un mic monument de spiritualitate ridicat în faţa

uitării propriilor rădăcini. Cine îşi uită trecutul e sortit să nu aibă viitor. E

asemenea unu arbore fără rădăcini.

Românesc e orice crâpei din acest muzeu născut din credinţă,

dăruire, devotament, speranţă, dar mai ales din iubire pentru cei ce ne-au

dat viaţă şi nume.

Li se cuvine tuturor mulţumire şi recunoştinţă.

47


SALA ASTRA - Liceul Bănăţean.

48

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 ASTRA ŞI SATELE VĂII BISTREI

Legenda satului Măru Prof. Dr. Carmen Olteanu

Legenda spune că doi tineri, Floare şi Mitru, proaspăt căsătoriţi şi cam săraci, stăteau într-o casă

undeva la ieşirea din sat. Una din puţinele lor surse de venit îl constituia un măr mare, pe care îl aveau

în mijlocul grădinii de lângă casă.

Lasându-se o iarnă grea într-un an, tinerilor li s-au terminat lemnele pentru foc. Din cauza

frigului, Mitru s-a hotărât să taie mărul cel mare din grădină. Pe când mergea însă să-1 taie, el a auzit o

voce care i-a zis:

„ – Nu-1 tăia, că-ţi tai norocul!"

Înspăimântat de această voce, despre care mai târziu va afla că a fost a preotului din sat, care

avea grădina în vecinătatea grădinii lui Mitru, acesta va renunţa la tăierea mărului.

Primăvara mărul a înflorit minunat, iar toamna a făcut nişte mere mari şi frumoase, dar tari de-ţi

rupeai dinţii în ele şi leşioase, aşa că cei doi tineri soţi crezură că nu au făcut mare brânză cruţându-1.

Totuşi pe la sărbătoarea Sfântului Mihail, preotul îl cheamă pe Mitru şi îi spuse că are nişte

clienţi nemţi pentru merele lui. Mitru a rămas mirat, căci merele erau tari şi acre. A aflat după aceea că

merele erau un soi bun, rezistând toată iarna şi fiind numai bune de mâncat primăvara, când nu se aflau

alte fructe.

Mitru şi Floare au vândut cu câte 8 florini austrieci sacul de mare, primind pe 25 de saci 200 de

florini. Nu mică le-a fost bucuria când au văzut atâta bănet. Abia atunci au realizat norocul care a dat

peste ei. Cu banii câştigaţi cei doi au cumpărat pământ, au mărit grădina şi au umplut-o cu tot soiul de

pomi, dar la loc de cinste se aflau merii.

La multă lume a spus Mitru povestea sa cu mărul şi mulţi au luat pildă de la el. Aşa, în scurtă

vreme, satul s-a umplut cu meri, iar lumea a prins, datorită mulţimii merilor, să numească şi satul cu

numele de Măru."6

NOTE:

1. N. Table, op.cit.,p.55

2. idem. p.50

3. culese de la Simion Bistrian, „strigător de daruri".

4. N. Table, op. cit, p.52- 53

5. culese de la S. Dungu, localnic

6. Ioan Pop Retegan, Povestiri din viaţa ţăranilor români, Biblioteca Poporului, Ed. Astra, 1910.

49

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA


Festivalul de Folclor al Văii Bistrei

50



Biserica ortodoxă

51


Cuvântul primarului ing.Crâsnic Petru la cea de a II-a ediţie a festivalului

52


Înmânarea trofeului festivalului de către primarul comunei Glimboca, ing.Crâsnic Petru

d-nei prof.Rozina Ghiorghioni, preşedintele despărţământului ASTRA Oţelu Roşu

Ansamblul de cântece şi dansuri” Doina Timişului” Timişoara

Cuvânt de încheiere a zilelor aniversare adresat de primarul comunei Glimboca, ing. Crâsnic Petru

53

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 COLECTIVUL DE REDACŢIE

ASTRA

VĂII BISTREI

Editor: ASTRA Oţelu Roşu

Director: prof. Rozina Ghiorghioni, preşedinte al

Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu.

Secretari de redacţie: prof. Maria Frenţiu, prof.

Mihuţ Liliana

Colegiul de redacţie: prof univ. dr. Dumitru

Jompan, prof. dr. Oltean Carmen, prof.Neagoe

Rodica, prof. Diana Roxana Ghiorghioni,

prof.Olariu Ana, înv. Rodica Istrat, teh. Mircea

Munteanu.

Colaboratori: bisericile ortodoxe din Valea

Bistrei, cercurile ASTRA: Bucova, Băuţar, Marga,

Voislova, Zăvoi, Măru, Măgura, Rusca Montană,

Glimboca, Obreja, Caransebeş, primăriile din

Valea Bistrei, unităţi de învăţământ din Caraş

Severin.

Culegere computerizată: Prof. Liliana Mihuţ,

Redacţia: Oţelu Roşu, str.Republicii, nr.10-12,

Cod poştal

Telefon: 0255/530383

Fax: 02557530832

E-mail: [email protected]

Recunoştinţă şi mulţumiri celor care au sprijinit

activitatea Despărţământului „ASTRA” Oţelu Roşu în cei

20 de ani de activitate(1991-2011):

- Consiliul Judeţean Caraş-Severin

- Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea

Culturii Tradiţionale Caraş Severin

- Bisericile, primăriile, unităţile de învăţământ din

Valea Bistrei - Agenţii economici din Valea Bistrei

SUMAR

EDITORIAL

-ASTRA aniversară

ASTRA ŞI BISERICA

- ASTRA şi Biserica în Banat – pr. Unguraş Dorel

- Parteneriat şcoală biserică – pr.Oltean Liciniu

- Rândiuala învestirii zugravilor – Traian N. Profir

- Legenda icoanei Maicii Domnului – făcătoare de

minuni-psih.Lupu Adina

- Consideraţii asupra muzicii bisericeşti în comun-

muz.Neuman Carmen

- „Credinţă, Tradiţie, Veşnicie în Valea Bistre”

ASTRA ŞI ŞCOALA

- Nicolae Steinhardt, romancier-prof.dr.Oltean Carmen

- Sărbătoarea Majoratului

- Ziua Absolventului

- Maraton astrist la Oţelu Roşu

- Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română

- şi Cultura Poporului Român – 150 de ani (1861-

1911)

- Despărţământul ASTRA Oţelu Roşu- 20 de ani

(1991-2011)-obiective astriste bănăţene, naţionale

şi europene în context internţional

-

INTERVIURI

- De vorbă cu domnul prof. univ. dr. Dumitru

Jompan (din Marga)

- Un mare doinitor: Achim Nica

ASTRA ETNOCULTURALĂ

- Portul popular – tradiţie istorică şi continuitate

etnoculturală în Valea Bistrei-prof Olariu Ana

- Evoluţia costumului popular pe Valea Bistrei

prof.Liliana Mihuţ

- Fluerul gemănat –o relicvă a organologiei muzicale

populare româneşti-prof.dr. Dumitru Jompan

- Obiceiuri şi tradiţii populare din comunitate-

prof.Buru Ecaterina, prof. Vărzan Marin

- Paparuda-dr.Vasile Pistolea

ASTRA ŞI ETNIILE

- Portul popular german

ANIVERSĂRI

- 25 de ani de existenţă a Muzeului de Geografie

Literară „Tiberiu Boşcaiu”, 1-5 noiembrie 2005

- 55 de ani de învăţământ liceal la Oţelu Roşu (2008)

INAUGURĂRI

- Capela „Sfânta Treime”

- Muzeul etnografic „Credinţă, tradiţie, veşnicie în

Valea Bistrei”

- Sala ASTRA

ASTRA ŞI SATELE VĂII BISTREI

- Legenda satului Măru

MANIFESTĂRI ASTRA

-Festivalul de folclor al Văii Bistrei ediţia a II-a

mailto:[email protected]

54

Festivalul de folclor al Văii Bistrei

„Bănăţean suflet ales” Păstrarea valorilor culturale naţionale în perspectiva integrării europene

-proiect educaţional internaţional de parteneriat între Liceul Traian Doda din Caransebeş, Liceul

Bănăţean din Oţelu Roşu şi Liceul Bengy sur Craon din Franţa.

EXPOZIŢIE DE GASTRONOMIE TRADIŢIONALĂ

55

ASTRA Văii

Bistrei, nr. 1, Mai 2012 MANIFESTĂRI ASTRA

56


57


58


59


60


61


AVR AVRAM BOŢA – IERI, ASTĂZI, MÂINE

Domnul profesor Avram Boţa, membru marcant al Despărţământului Astra Oţelu Roşu, a

fost preşedintele acestui despărţământ în perioada 2000-2004. De-a lungul carierei sale

didactice, domnul profesor a reuşit să urce pe cele mai prestigioase scene promovând folclorul,

tradiţiile şi obiceiurile Văii Bistrei.

- Domnule profesor Avram Boţa, ca om de cultură al Văii Bistrei, membru fondator al

Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu şi fost preşedinte al acestui despărţământ, ce ne

puteţi spune despre activitatea dumneavoastră în slujba Asociaţiunii ASTRA?

- Eu presonal nu pot să mă autoevaluez ca preşedinte al Astrei Oţelu Roşu. Las pe cei care au fost

alături de mine şi pe cei care au participiat la acţiunile organizate de acest despărţământ să-şi

spună părerea. Ceea ce este cert este faptul că am încercat, şi de cele mai multe ori am reuşit, să

cuprind toate genurile culturale posibile, în acel moment, la Oţelu Roşu, de la poezie la dansul şi

portul popular, de la muzică la teatru.

62

- Ce părere aveţi despre felul în care se desfăşoară activităţile ce marchează sărbătorirea a

150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Astra?

- După cele prezentate la întâlnirea cu cei care participă la organizarea acestor manifestări

dedicate aniversării Astrei, cred că nu se poate decât să fie o reuşită care depinde totuşi decât de

mult suflet vor pune cei implicaţi în realizarea activităţilor.

- Ce sugestii aveţi cu privire la activităţile Astrei în viitor?

- Pentru activitatea viitoare a Astrei aş propune, ca la toate acţiunile organizate, să fie antrenaţi cât

mai mulţi intelectuali şi nu numai. Fac această afirmaţie pornind de la faptul că orăşelul nostru

dispune de resurse nebănuite. Rămâne doar să le descoperim şi să le antrenăm pentru a

demonstra că Valea Bistrei, ca şi ceilalţi bănăţeni, este întotdeauna “fruncea”.

-


64

ASTRA Văii Bistrei, nr. 1, Mai 2012 COLECTIVUL DE REDACŢIE

65

ASTRA

VĂII BISTREI

Editor: ASTRA Oţelu Roşu

Director: prof. Rozina Ghiorghioni, preşedinte al

Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu.

Secretari de redacţie: prof. Maria Frenţiu, prof.

Mihuţ Liliana

Colegiul de redacţie: prof univ. dr. Dumitru

Jompan, prof. dr. Oltean Carmen, prof.Neagoe

Rodica, prof. Roxana Ghiorghioni, prof.Olariu

Ana, înv. Rodica Istrat, teh. Mircea Munteanu.

Colaboratori: Consiliul Judeţean Caraş-Severin,

Cercurile ASTRA: Bucova, Băuţar, Marga,

Voislova, Zăvoi, Măru, Măgura, Rusca Montană,

Glimboca, Obreja, Caransebeş, bisericile ortodoxe

şi primăriile din Valea Bistrei

Culegere computerizată: Prof. Liliana Mihuţ,

Redacţia: Oţelu Roşu, str.Republicii, nr.10-12,

Cod poştal

Telefon: 0255/530383

Fax: 02557530832

E-mail: [email protected]

Recunoştinţă şi mulţumiri celor care au sprijinit

activitatea Despărţământului „ASTRA” Oţelu Roşu în cei

20 de ani de activitate(1991-2011):

- Consiliul Judeţean Caraş-Severin

- Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea

Culturii Tradiţionale Caraş Severin

- Bisericile, primăriile, unităţile de învăţământ din

Valea Bistrei - Agenţii economici din Valea Bistrei

SUMAR

EDITORIAL

-ASTRA aniversară

ASTRA ŞI BISERICA

- „ASTRA şi Biserica” – pr. Oltean Liciniu

- „Credinţă, Tradiţie, Veşnicie în Valea Bistre”

- Rândiuala învestirii zugravilor

- Legenda icoanei Maicii Domnului – făcătoare de

minuni

- Consideraţii asupra muzicii bisericeşti în comun

ASTRA ŞI ŞCOALA

- Nicolae Steinhardt, romancier

- Sărbătoarea MajoratuluiI

- Ziua Absolventului

- Maraton astrist la Oţelu Roşu

INTERVIURI

- De vorbă cu domnul prof. univ. dr. Dumitru

Jompan (din Marga)

- Avram Boţa – Ieri, astăzi, mâine

- Un mare doinitor: Achim Nica

ASTRA ETNOCULTURALĂ

- Portul popular – tradiţie istorică şi continuitate

etnoculturală în Valea Bistrei

- Evoluţia costumului popular pe Valea Bistrei

- Fluerul gemănat –o relicvă a organologiei muzicale

populare româneşti

- Obiceiuri şi tradiţii populare din comunitate

- Paparuda

ASTRA ŞI ETNIILE

- Portul popular german

ANIVERSĂRI

- 25 de ani de existenţă a Muzeului de geografie

literară „Locuri şi lumini ale literaturii române”,

1-5 Noiembrie 2005

- 55 de ani de învăţământ liceal la Oţelu Roşu (2008)

- Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română

- şi Cultura Poporului Român – 150 de ani (1861-

1911)

- Despărţământul ASTRA Oţelu Roşu- 20 de ani

(1991-2011)-obiective astriste bănăţene, naţionale

şi europene în context internţional

INAUGURĂRI

- Capela „Sfânta Treime”

- Muzeul etnografic „Credinţă, tradiţie, veşnicie în

Valea Bistrei”

- Sala ASTRA

ASTRA ŞI SATELE VĂII BISTREI

- Legenda satului Măru

MANIFESTĂRI ASTRA

mailto:[email protected]

66

Despărţământul ASTRA Oţelu Roşu- 20 de ani (1991-2011)-obiective astriste

bănăţene, naţionale şi europene în context internţional

Anul înfiinţării Reuniunii Cultural-Ştiinţifice „ASTRA” – Despărţământul Oţelu Roşu

este 1991, iar apariţia sa este legată de numele fondatorului Muzeului de Geografie Literară „Locuri şi

lumini ale literaturii române”, Tiberiu Boşcaiu, profesor de limba şi literatura română.

Înaintea constituirii Despărţământului Oţelu Roşu al Reuniunii cultural-ştiinţifice ASTRA,

începând cu 17.01.1991, mai mulţi intelectuali din Oţelu Roşu au semnat adeziuni de membri la

Asociaţia „Astra Română” de Literatură, Cultură, Artă, Ştiinţă pentru Banat şi Diaspora „Porţile de

Fier” cu sediul central în Timişoara, după cum urmează: Murariu Ecaterina, Bărjun Valeria, Boţa

Avram, Bujoran Elisabeta, Drăgan Elena, Boşcaiu Tiberiu, Sandu Valentin, Margan Raca-Adriana,

Unguraş Dorel, Suru Mihai-Petru, Dinculeasa Floare, Boşneac Valentin-Samuel, Zamfirescu Mariana,

Sabău Ariana-Ilse, Czanczinger Erica, Barboni Dorin, Meschini Margareta, Brînzei Letiţia, Babău-

Meschini Simona Carla, Azzola Rafael şi Staicu Axente.

Trei luni mai târziu s-a constituit Reuniunea Cultural-Ştiinţifică „ASTRA” – Oţelu Roşu. După

acest moment, prof. Tiberiu Boşcaiu spunea: „Filiala «Astra română» din Oţelu Roşu, constituită la 19

aprilie 1991, la care a aderat un însemnat număr de intelectuali din oraş, şi-a propus să revitalizeze

tradiţiile culturii, ştiinţei şi literaturii române, contribuind în acelaşi timp şi pentru renaşterea moral-

spirituală a tineretului din Oţelu Roşu şi pe Valea Bistrei”.

Începând cu anul 1991, odată cu punerea bazelor Despărţământului, în Oţelu Roşu au început să

fie sărbătorite Zilele ASTREI. 2011 este anul în care Valea Bistrei, dar mai ales la Liceul Bănăţean din

oraşul cu vechi tradiţii metalurgice, a aniversat 150 de ani de la înfiinţarea ASTRA şi 20 de ani de la cea

a Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu. De fapt, unitatea de învăţământ (condusă de prof. Rozina

Ghiorghioni, preşedintele Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu) este cea care a pus bazele unui amplu

program aniversar. Pe parcursul săptămânii 22-29 mai, au avut loc o serie de evenimente la Liceul

Bănăţean din localitate, la Casa de Cultură a oraşului, dar şi în comunele învecinate, unde s-au înfiinţat

Cercuri ASTRA.

Duminică, 22 mai 2011, activităţile dedicate „Zilelor ASTREI“ au debutat cu liturghii oficiate în

bisericile din localităţile de pe Valea Bistrei. Iar seara, membri ai Despărţământului, împreună cu elevi

ai Liceului Bănăţean, au urmat „Drumul luminii“, parcurgând, în linişte, distanţa dintre instituţia

educaţională şi cimitirele din oraş, pentru a depune flori şi lumânări la mormintele celor care au sădit în

sufletele celor din zonă sămânţa culturii…

Dincolo de evocarea acţiunilor Astrei din cei 20 de ani, s-a subliniat ideea nevoii de a schimba

obiectivele în cadrul Astrei într-un moment în care România, alături de ţările europene, îşi pune

problema globalizării… raportarea la valorile culturale, spirituale ale trecutului care trebuie să rămână o

constantă atât pentru actualii membrii ai asociaţiei cât şi pentru viitorii membrii ai Astrei.

67

În fiecare zi au avut loc întâlniri cu membrii Astra în localităţile de pe Valea Bistrei, unde s-au

înfiinţat astfel de asociaţii culturale. După întâlnirea de la Bucova, astriştii s-au reunit luni 23 mai la

Marga şi Rusca Montană, marţi 24 mai la Voislova şi Zăvoi, miercuri, 25 mai, la Măru şi Măgura, joi,

26 mai, la Glimboca, iar vineri, 27 mai, membrii Astra s-au reunit la Obreja. Aceştia au purtat discuţii

despre cultivarea ansamblului de valori materiale şi spirituale produse pe teritoriul Văii Bistrei.

Pentru a marca aniversarea a 150 de ani de activitate Astra la nivel naţional, în sala mică a Casei

de Cultură din Oţelu Roşu a avut loc Simpozionul omagial „Asociaţiunea ASTRA” – 150 de ani/

ASTRA Oţelu Roşu – 20 de ani. Cu acest prilej a fost vernisată şi o expoziţie de fotografii care au

evidenţiat cei 20 de ani de activitate ai asociaţiei la Oţelu Roşu.

Din programul manifestărilor mai pot fi menţionate: miercuri 25 mai, în sala ASTRA Oţelu

Roşu, s-a lansat monografia „20 de ani de activitate astristă la Oţelu-Roşu (1991- 2011)”; joi 26 mai, a

avut loc o masă rotundă cu tema „Limbă şi comunicare într-o Europă unită” iar în amfiteatrul Liceului

Traian Doda din Caransebeş, s-a desfăşurat concursul de creaţie literară „Lunga călătorie” pentru

învăţământ primar şi gimnazial.

Manifestările Astra au continuat sâmbătă în sala mare a Casei de Cultură Oţelu Roşu, cu

Festivitatea aniversară „Asociaţiunea ASTRA- 150 de ani (1861-2011)”, „ASTRA Oţelu Roşu 20 de ani

(1991-2011)” în cadrul căreia au fost înmânate diplome de excelenţă şi diplome de merit pentru

membrii fondatori ai asociaţiei culturale.

Programul manifestărilor s-a încheiat duminică 29 mai, când de la ora 15,00 la Căminul Cultural

Glimboca s-a desfăşurat Festivalul de Folclor al Văii Bistrei „Bănăţean suflet ales”, ediţia a II a.

Evenimentul de la Oţelu Roşu se alătură aniversării a 150 de ani de activitate neîntreruptă la

nivel naţional ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului

Român).

Preşedinte ASTRA, Oţelu Roşu: prof. Rozina Ghiorghioni

revista astra nr.1

Documents