15

Capitolul al doilea

ASPECTELE PSIHO-SOCIALE ALE COMUNICĂRII INTERPERSONALE ŞI DE GRUP.

ConsecinŃe în planul consilierii psihologice şi educaŃionale

INTRODUCERE O analiză atentă a raporturilor dintre tipologia comunicării şi modelele comunicaŃionale specifice activităŃilor de consiliere psihologică şi educaŃională pune în evidenŃă că, din punctul de vedere al numărului de participanŃi, acestor activităŃi le este proprie în cele mai multe cazuri comunicarea interpersonală şi, în unele activităŃi de consiliere, comunicarea de grup. De aceea, abordările psiho-sociale ale comunicării vor urmări, în cele ce urmează, cu precădere mecanismele psihologice şi psiho-sociale ale comunicării interpersonale şi de grup. Literatura de specialitate distinge un model de analiză specific cercetării acestor mecanisme, cu ajutorul căruia se pun în evidenŃă variabile-tip ale comunicării cum sunt cele psihologice, cele cognitive sau cele sociale, iar dintre cele psihologice, componenta atitudinală şi situaŃională. Spre deosebire de abordările tehnice, abordarea psiho-socială concepe comunicarea în primul rând ca interacŃiune, partenerii de comunicare fiind în acelaşi timp emiŃători şi receptori. OpŃiunea este spre modelul transacŃional al comunicării. Potrivit acestui model, „comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informaŃii şi de semnificaŃii între persoane aflate într+o situaŃie socială dată”. (J.C. Abric, 2002, p.14) Potrivit autorului acestei definiŃii, „comunicarea nu poate fi concepută ca un simplu proces de transmitere; bazată pe interacŃiune, ea constituie întotdeauna o tranzacŃie între locutori: emiterea şi receptarea sunt simultane, emiŃătorul fiind în acelaşi timp emiŃător şi receptor şi nu întâi emiŃător, apoi receptor (reciproca este şi ea valabilă)” (J.C.Abric, 2002, p. 15). Citându-l pe Watzlawick, J.C. Abric observă caracterul social, atotcuprinzător al comunicării, dominanŃa acesteia asupra comportamentului uman: „Dacă admitem că, într-o interacŃiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o comunicare, rezultă că nu poŃi să nu comunici, indiferent că vrei sau nu” (Watzlawick, cf. J.C. Abric, 2002, p. 15).

www.referat.ro

16

1. Factorii determinanŃi ai comunicării. Revenind la schema generală a comunicării, utilă întotdeauna pentru fixarea elementelor structurale ale acesteia, putem analiza factorii psihologici şi psihosociali ai comunicării pe două componente distincte: una care se adresează actorilor comunicării, numiŃi de noi „locutori” şi una care se adresează codului şi canalului de comunicare. 1.1. Factori care influenŃează rolul actorilor în comunicare Potrivit lui J.C. Abric, actorii comunicării (locutorii) sunt influenŃaŃi în comunicare de trei tipuri de variabile: psihologice, cognitive şi sociale. 1.1.1. Variabilele psihologice sunt acelea care provin din personalitatea, nevoile, motivaŃiile şi interesele locutorilor; ele se manifestă explicit, implicit sau inconştient. Potrivit modelului propus de Lewin pentru explicarea comportamentului uman ( cf. J.C. Abric, 20002, p.16), comportamentul individului în câmpul social se concretizează în două direcŃii:

- reducerea tensiunilor exercitate asupra sa; - satisfacerea nevoilor create de forŃele interne şi

externe care-l influenŃează.

ForŃe interne Câmp social nevoi tensiuni comportament ForŃe externe Comportamentul uman se diferenŃiază în funcŃie de caracterul favorabil sau nefavorabil (pozitiv sau negativ) al forŃelor care acŃionează asupra sa:

• ForŃele poztitive crează tensiuni pozitive, care induc un comportament de apropiere

• ForŃele negative crează tensiuni negative, care unduc un comportament de evitare

Cele două tipuri de comportament declanşează, în procesul comunicării, mecanisme psihologice distincte, dintre cele mai rafinate. Prezentăm, în continuare, două categorii de asemenea mecanisme, aflate în opoziŃie: a) Mecanisme proiective: - a asimila gânditrea celuilalt, a crede că gândeşte ca tine (nu se sesizează diferenŃele şi astfel comunicarea este viciată) - a atribui celorlalŃi atitudini care să justifice propriul comportament. b) Mecanisme de apărare: - socotomizarea: eliminarea informaŃiei incomode (filtrarea); - memorizarea selectivă (memoria depinde de factori afectivi); - interpretarea defensivă (denaturarea realităŃilor incomode); - negarea autorităŃii sursei (devalorizarea sursei neconvenabile).

www.referat.ro

17

1.1.2. Variabilele cognitive sunt acelea care influenŃează comunicarea datorită modului de realizare a cogniŃiei. Dintre acestea, prezentăm două sisteme proprii cogniŃiei: a) Sistemul cognitiv, care cuprinde capacitatea locutorilor de generalizare şi abstractizare, volumul informaŃiilor, a conceptelor asimilate, în general nivelul intelectual al acestora; b) Sistemul de reprezentare. InformaŃia suferă un proces de reconstrucŃie după modelul propriu al fiecărul partener, model influenŃat de o serie de variabile social-culturale asimilate: religie, cultură, obiceiuri, mentalităŃi, rasă etc. Partenerul interpretează, astfel, informaŃia în funcŃie de propria reprezentare, adesea diferită de cea a interlocutorului asupra informaŃiei. Este o reprezentare a priori, care reconstituie realul, atribuindu-i o semnificaŃie proprie. Sarcină (2): ConstruiŃi, din perspectiva sistemului de reprezentare, un scenariu ipotetic (maximum ½ pagină A4) Sistemul de reprezentare se raportează la trei elemente specifice comunicării: sinele, celălalt şi conŃinutul şi contextul comunicării.

• Reprezentarea de sine are în vedere cele două laturi ale eu-lui: - eul intim: imaginea pe care eul şi-o face despre sine şi pe care, de regulă, nu-l exprimă, nu-l dezvăluie, îl Ńine ascuns (nimeni nu este dispus să-şi releve limitele, defectele, slăbiciunile);

- eul public: imaginea de sine pe care o oferim celorlalŃi; nu este cu necesutate una mincinoasă, ci doar una din care sunt sublimate anumite caracteristici incomode.

Individul va reacŃiona întotdeauna în funcŃie de ceea ce crede că este şi de ceea ce vrea să pară (J.C. Abric, 2002, p.21)

• Reprezentarea despre celălalt cuprinde imaginea celuilalt din

punct de vedere psihologic, cognitiv şi social, determinată de factorii enumeraŃi mai sus.Analiza acesteia se va face la capitolul Bariere de comunicare

• Reprezentarea despre sarcină şi despre context are în vedere atitudinea interlocutorului în comunicare funcŃie de modul în care sarcina cuprinsă în mesaj sau contextul comunicării îi afectează interesele. (vezi schema de la pagina anterioară)

1.1.3. Variabilele sociale se referă la poziŃia locutorilor comunicării în câmpul social. Acestea cuprind: a) Rolurile şi statusurile sociale (poziŃia socială) influenŃează comunicarea în cel puŃin două situaŃii distincte:

• Conflictul de rol: comportamentul diferit de rolul aşteptat

www.referat.ro

18

• Rigiditatea rolului: imobilitatea comportamentului în situaŃii sociale noi.

Sarcină (3): DaŃi câte 3 exemple de conflict de rol şi 3 exemple de rigiditatea rolului cu influenŃe asupra comunicării. b) PrejudecăŃi şi stereotipii: sociale, religioase, naŃionale, de poziŃie financiară, de rasă etc. Experiment: Experimentatorul supune atenŃiei subiecŃilor un ansamblu de 30 fotografii tip act de identitate reprezentând figuri umane simpatice şi „neutre din punct de vedere etnic”. Sarcina consta în formularea unor judecăŃi cu privire la fiecare fotografie în parte, pe baza a 6 caracteristici: frumuseŃe, inteligenŃă, forŃă de caracter, ambiŃie şi bună dispoziŃie. Două luni mai târziu li se cere subiecŃilor să emită o nouă judecată, pornind de la aceleaşi criterii şi pe marginea aceloraşi fotografii, cu singura diferenŃă că, de data aceasta, respectivelor fotografii li se ataşează un nume şi un prenume: evreieşti, italieneşti, irlandeze sau tipic americane. În privinŃa fotografiilor însoŃite de nume americane, judercăŃile sunt foarte stabile, de la o fază a cercetării la alta. Dimpotrivă, în cazul celorlalte fotografii, se observă schimbări substanŃiale. Astfel, judecăŃile cu privire la fotografiile „de evrei” califică această categirie ca fiind „mai inteligenŃi”, „mai ambi Ńioşi”, „mai pu Ńin simpatici” şi având „un caracter mai slab”. Exemplul citat ilustrează cât se poate de convingător:1. că indivizii nu reacŃionează la persoana ca atare, ci la persoana pe care şi-o reprezintă ei în funcŃie de stereotipurile la care se raportează în mod inconştient şi 2. că prejudecăŃile joacă fără îndoială un rol esenŃial în natura relaŃiei pe care individul o va stabili cu interlocutorul său. (Experiment făcut de Razran în 1951, în S.U.A.) Sarcină (4): ExplicaŃi, într-o frază, în ce constă deferenŃa dintre prejudecăŃi şi stereotipii. DaŃi un exemplu de prejudecată şi unul de stereotipie. 1.2. Factori care influenŃează codul şi canalul de comunicare Este de la sine înŃeles că în comunicare adoptarea codului adecvat, ca şi alegerea canalului de comunicare sunt condiŃii de cea mai mare importanŃă în asigurarea unei comunicări eficiente. Studiile de psihologia comunicării pun în evidenŃă influenŃarea acestor condiŃii de către variabile psihice şi psiho-sociale. 1.2.1. Variabilele psihice sau obiective:

- elaborarea codului în funcŃie de caracteristicile psihice ale receptorului (de personalitate, cognitive, sociale)

- eliminarea ambiguităŃilor în codificare;

Aşa cum remarca B. de Jouvenel, “cu cât mai nesigură este semnificaŃia termenilor, cu atât mai mari sunt şansele de neînŃelegere.” Fapt remarcat şi de B. Spinoza care spunea că “cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu-şi exprimă bine propriile gânduri şi le interpretează greşit pe ale altora.” P.P. Negulescu afirma, în acest sens, că “precizarea înŃelesului termenilor e cea dintâi precauŃie de luat în orice discuŃie.”

www.referat.ro

19

Studiu de caz: La primărie soseşte o echipă de control. Primarul cheamă pe

responsabilul cu relaŃiile publice şi-i comunică următoarele: “A ştepŃi echipa de control, îi oferi o masă şi apoi te pui la dispoziŃia acesteia.”

Ce poate înŃelege responsabilul cu relaŃiile publice? 1. Că aşteaptă echipa de control, o invită la un restaurant, unde va servi masa (adică va

mânca), după care se pune la dispoziŃia acesteia. 2. Că aşteaptă echipa de control, o conduce într-o sală a primăriei unde este o masă şi

scaune, pentru lucru, după care se pune la dispoziŃia acesteia. Este evident că cele două modalităŃi de interpretare a sarcinii pot duce la acŃiuni complet

diferite, cu consecinŃe diferite: 1.a. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru, şi

atunci responsabilul cu relaŃiile publice procedează greşit, ducând la compromiterea primarului, dacă echipa de control nu se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod.

1.b. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru, şi atunci responsabilul cu relaŃiile publice salvează, involuntar, onoarea primarului, dacă echipa de control se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod.

2. a. Este posibil ca primarul să fi dorit, într-adevăr, să ofere „o masă” echipei de control, la un restaurant, fapt pentru care responsabilul cu relaŃiile publice greşeşte, cu consecinŃe neplăcute pentru imaginea primarului în ochii comisiei de control, dacă aceasta se aştepta la un asemenea tratament.

2.b. Este posibil ca, indiferent de dorinŃa primarului, responsabilul cu relaŃiile publice să fi procedat corect, ferindu-l, involuntar, pe primar de situaŃia unei tentative de corupŃie, dacă comisia de control ar fi fost înclinată spre o asemenea interpretare.

Concluzia: toate aceste posibilităŃi se reduceau la o soluŃie unică, dacă primarul nu era echivoc în trasarea sarcinii.

1.2.2. Variabilele psihosemantice Reprezintă influenŃe asupra comunicării care vin din modul în care gândirea se raportează la semantica cuvintelor (sens şi semnificaŃie): Principalele variabile sunt:

• Efectul de hallo: influenŃa unor cuvinte, expresii-şoc asupra interlocutorului ca urmare a semnificaŃiei lor simbolice pentru starea psihică, experienŃa, istoria şi întâmplările fericite sau nefericite din viaŃa interlocutorilor.

• Ponderea cuvintelor: există unele cuvinte cu rol cheie în mesaj, în funcŃie de care se organizează percepŃia.

• Ordinea cuvintelor: sunt receptate mai bine primele şi ultimele cuvinte ale unui mesaj (efectul de primaritate şi de recenŃă). Această variantă se generalizează sub forma „primei impresii”, care dirijează şi califică întregul proces de comunicare.

1.2.3. Alegerea canalului de comunicare Comunicarea, pentru consilierea psihlogică şi educaŃională este preponderent comunicarea orală. Este important stilul discursului adoptat Un stil prea familiar poate produce interlocutorului sentimente de jenă sau desconsiderare, după cum un stil prea academic îndepărtează interlocutorul,

www.referat.ro

20

incapabil să înŃeleagă întreaga semnificaŃie a mesajelor.Pentru comunicarea specifică consilierii sunt importante şi alte aspecte ale mediului comunicării, cum sunt: ambianŃa, momentul zilei, mijloacele ajutătoare (fond muzical, olfactiv, vizual etc.). 1.2.4. Rolul actorilor În comunicare este importantă stabilirea poziŃiei reciproce a actorilor. În poziŃia reciprocă de surse ale comunicării, fiecare partener se bucură de o anumită autoritate. Aceasta se supune exigenŃelor logice şi psihologice ale autorităŃii şi induce în conştiinŃa interlocutorului încredere, deschidere, stimularea participării sincere, depline. 1.3. Factorii de context şi de mediu Contextul, precum şi mediul comunicării reprezintă factori de mare importanŃă în comunicare. Aceasta nu are loc într-un spaŃiu cultural şi material steril. Ea se desfăşoară într-un spaŃiu fizic, de cele mai multe ori umanizat, impregnat de un stil cultural, arhitectural, în prezenŃa explicită sau implicită a unor contexte sociale determinate care influenŃează comportamentul actorilor în comunicare. 1.3.1. Contextul material şi temporal cuprinde: - organizarea spaŃială a comunicării: poziŃia partenerilor, distanŃa etc. - mobilarea spaŃiului comunicării: tip de mobilier, stil, confort etc. - mijloace ajutătoare: amplificare, fond muzical, lumini, imagini etc. - aspecte temporale: ora, durata, ritmul etc. 1.3.2. Contextul social cuprinde:

• prezenŃa sau absenŃa unui public sau a unor observatori (coacŃiunea) poate potenŃa sau inhiba comunicarea, în funcŃie de sarcina specifică actului comunicării: - comunicarea este potenŃată în activităŃile performative de tip învăŃare, concurenŃă, rezolvare de probleme;

- comunicarea este inhibată în cazul activităŃilor de tip terapeutic, confesional;

- potenŃarea sau inhibarea comunicării în prezenŃa publicului este dependentă şi de aspecte ale educaŃiei interlocutorilor: personalitate, religie, stil de viaŃă etc.

1.3.3. Contextul cultural şi ideologic, cuprinde: - microcultura partenerilor (obişnuinŃe, mentalităŃi, religie, stereotipii etc.) - macrocultura mediului social (limba de comunicare, specificul cultural, coduri simbolice etc.) Caz: Potrivit lui Stoetzel (1963), Dumas a ilustrat rolul contextului cultural încă din anul 1906, în analiza semnificaŃiei culturale a surâsului:

- în contextul cultural european, surâsul este expresia culturală a unei atitudini de ascultare şi de relaŃionare pozitivă;

- în contextul cultural japonez, el semnifică starea de încurcătură; - la cafrii din Borneo, surâsul exprimă dispreŃul etc.

www.referat.ro

21

2. Comunicarea interpersonală şi atitudinile Revenind la aserŃiunile anterioare, vom privilegia comunicarea interpersonală ca principal tip de comunicare ăn consiliere. Ca urmare, interesul pentru acest tip de comunicare este justificat. Studiile de specialitate privind comunicarea interpersonală sunt interesate, dincolo de mecanismele ei funcŃionale (tehnologia comunicării), de condiŃiile de eficienŃă a acesteia, din perspective variate. Samuel C. Certo analizează eficienŃa comunicării interpersonale din perspectivă managerială, Umberto Eco din perspectivă semiotică, Ferdinand de Saussure din perspectivă lingvistică, iar Jean Claude Abric din perspectivă psihologică. Întrebându-se „cum poate fi facilitată comunicarea între două persoane aflate în interacŃiune?”, J.C. Abric reformulează această întrebare, pornind de la presupoziŃia că a comunica în interacŃiune înseamnă „a te exprima şi a fi înŃeles”. Ajunge, astfel, la întrebarea: „ce condiŃii i-ar permite individului să se exprime în situaŃia interindividuală în modul cel mai autentic cu putinŃă?” Autorul ajunge la concluzia că eficienŃa comunicării este dependentă de tipul de relaŃie ce se stabileşte între parteneri, iar acest tip de relaŃie depinde, la rândul său, de „atitudinile dezvoltate de fiecare dintre actorii comunicării”. (J.C. Abric, 2002, p. 35) Sarcină: Din cursul universitar „Fundamentele psihologiei”, capitolul „Caracterul”, actualizaŃi descrierea atitudinilor” 2.1. Rolul atitudinilor în comunicarea interpersonală

- sunt un aspect determinant al climatului relaŃional; - influenŃează decisiv calitatea relaŃiei dintre actori; - influenŃează în mod decisiv natura relaŃiei sociale, definind statutul

fiecăruia, calitatea şi natura elementelor de conŃinut al comunicării. 2.2. Tipologia atitudinilor interpersonale J.C. Abric prezintă o tipologie inspirată din lucrările lui Porter. Pentru fiecare tip de atitudine, autorul formulează o definiŃie, un tip de relaŃie determinată, precum şi consecinŃele posibile asupra comunicării. 2.2.1. Atitudinea de interpretare

• DefiniŃie: a formula, a verbaliza pentru celălalt raŃiuni ascunse care se află la originea spuselor sau faptelor sale (verbal: de fapt, ştiu eu ce te determină să susŃii ceea ce susŃii n.n.)

• Tipul de relaŃie creată: . Se crează o relaŃie de dependenŃă a interpretatului faŃă de interpretant. Interpretantul se prezintă ca deŃinătorul unei presupuse cunoaşteri despre interpretat • ConsecinŃe posibile:

www.referat.ro

22

- contradependenŃa: refuzul de a accepta această situaŃie, care poate fi concretizată într-o atitudine agresivă;

- blocarea exprimării interpretatului, fie că interpretarea este corectă, fie că este greşită; când este corectă, comunicarea se blochează, deoarece obiectivul comunicării este epuizat; când este greşită, comunicarea se blochează datorită neînŃelegerii celuilalt. Cazul interpretării corecte este unul particular, întrucât el produce blocajul maxim. Descoperit în intenŃiile sale ascunse, partenerul declanşează mecanisme de apărare cu atât mai puternice, cu cât interpretarea este mai pertinentă.

- canalizarea discursului celuilalt: dacă discursul continuă, partenerul încearcă să evite continuarea interpretării, ascunzând acele informaŃii care-l demască. Se produce fenomenul de manipulare.

Concluzii:

- în principiu, noninterpretarea; - în particular, îndeosebi în consiliere, interpretarea, ca atitudine a consilierului, este o practică utilă, cu condiŃia stăpânirii ei şi aplicării în momentul potrivit, ca mijloc de provocare, în conştiinŃa pacientului a unei autointerpretări corecte.

Sarcină: (5) FormulaŃi o situaŃie problematică din domeniul consilierii, în care se justifică interpretarea şi enunŃaŃi o formulă de interpretare.

2.2.2. Atitudinea de evaluare

• DefiniŃie: formularea unei judecăŃi pozitive sau negative în legătură cu ceea ce spune celălalt

• Tipul de relaŃie creată: . Se crează o relaŃie de dependenŃă a evaluatului faŃă de evaluator. Evaluatorull se prezintă ca judecător al evaluatului în legătură cu spusele sale • ConsecinŃe posibile:

- blocarea comunicării sau agresivitatea, ca urmare a evaluării negative;

- orientarea comunicării (manipularea), în cazul evaluării pozitive Concluzii: - regula generală: nonevaluarea - în particular, evaluările trebuie păstrate în intimitatea evaluatorului, ca premisă a unor atitudini pertinente în consiliere.

www.referat.ro

23

2.2.3. Atitudinea de ajutor (consiliere) • DefiniŃie: a propune celuilalt soluŃii pentru rezolvarea problemelor

pe care le prezintă • Tipul de relaŃie creată: . Se crează o relaŃie de dependenŃă a consiliatului faŃă de consilier. Consilierul se prezintă ca deŃinătorul unei presupuse soluŃii la problemele expuse de consiliat. • ConsecinŃe posibile:

- induce superficialitate în discursul celuilalt; - substituirea subiectului în rezolvarea propriilor probleme; - orientarea comunicării spre soluŃiile date de consilier (manipulare);

- inducerea unei atitudini liniştitoare, care neglijează experienŃa trăită de celălalt, ceea ce duce la agresivitate sau la blocaj;

Concluzie:

- regula generală: non-consilierea; - în domeniul consilierii psihologice şi educaŃionale, consilierea

în comunicare este practicată, cu respectarea unor exigenŃe specifice specialităŃii.

Punctul de vedere al lui J.C. Abric este o profesiune de credinŃă, echivalentă cu un catehism al consilierii:

„Când spunem că atitudinea de consiliere ar trebui evitată în comunicare, nu afirmăm că este interzis să ne ocupăm de ceilalŃi, că orice ajutor sau sfat ar fi exclus. Evitarea atitudinii de consiliere se referă, de fapt, la aceea că, atunci când ne propunem să ajutăm sau să consiliem, ajutorul nostru trebuie să vizeze ca solicitantul să-şi poată exprima şi expune în mod optim problemele sau cererile. Atitudinea de ajutor şi de consiliere nu poate constitui baza unei comunicări autentice între persoane, fiind în realitate rezultatul acesteia.

Dacă îi voi permite subiectului să se exprime, dacă el va putea, datorită atitudinii mele de ascultare, să-şi expună sentimentele şi punctele de vedere, voi avea la îndemână mai multe elemente pertinente pentru a formula sfatul cel mai potrivit.

L-am ajutat, dar nu propunându-i soluŃii, ci asigurându-i condiŃii pentru dezvoltarea internă şi externă a reflecŃiei şi a expresiei, fapt care va favoriza asumarea de către subiect a propriilor probleme. Cu cât ne vom apropia mai mult de acest tip de relaŃie, cu atât sfatul va fi mai pertinent, cu atât el va fi mai uşor de acceptat şi de aplicat” (J.C. Abric, 2002, p. 44)

www.referat.ro

24

2.2.4. Atitudinea de chestionare (anchetă) • DefiniŃie: a pune celuilalt întrebări pentru a-i uşura exprimarea • Tipul de relaŃie creată: . Se crează o relaŃie de dependenŃă a celui chestionat faŃă de cel care pune întrebări. Anchetatorul se prezintă ca stăpânul absolut al situaŃiei de comunicare: „Aici eu pun întrebări” sau: „Limitează-te la răspunsuri” sau „Nu asta te-am întrebat” etc. • ConsecinŃe posibile:

- induce superficialitate în discursul celuilalt, care se limitează la a răspunde la întrebări;

- manipularea celui chestionat: prin selectarea întrebărilor(deliberată sau inconştientă); prin modul de formulare a întrebărilor (afirmativ sau negativ, expresia tare sau atenuată etc); prin ordinea întrebărilor (respondentul este înclinat să-şi orienteze răspunsul la o întrebare după răspunsul dat la întrebarea anterioară).

Exemple: I. InducŃia prin formularea întrebării : utilizarea verbului „a interzice”, în locul verbului „a nu autoriza” (extras dintr-o anchetă făcută în SUA, citată de Dautriat). Prima formulare: „SunteŃi de părere că Statele unite ar trebui să autorizeze discursurile împotriva democraŃiei ?” A doua formulare: „CredeŃi că Statele Unite ar trebui să interzică discursurile publice împotriva democraŃiei ?” Răspunsuri: Cazul 1 Cazul 2 Da: 21% Da: 46% Nu: 62% Nu: 39% Nonrăspuns: 17% Nonrăspuns: 15% Concluzii: PopulaŃia SUA preferă expresiile atenuate, în locul celor tari: refuzul discursurilor publice împotriva democraŃiei este mai accentuat în primul caz, faŃă de al doilea (62% faŃă de 46%) II. InducŃia prin ordinea întrebărilor . (acelaşi autor) Se pune întrebarea: MergeŃi la biserică duminica ? Cazul 1: Înaintea acestei întrebări se pune întrebarea: SunteŃi un credincios practicant ? Răspunsurile la întrebarea de bază sunt afirmative în proporŃie de 60% Cazul 2: Nu se pune nicio întrebare înainte. Răspunsurile afirmative la întrebarea de bază sunt în proporŃie de 42% Concluzie: între cele două cazuri este o diferenŃă semnificativă, determinat de inducŃia întrebării preliminare, care obligă respondentul la o conduită conformă primului răspuns.

www.referat.ro

25

Sarcină: (6) FormulaŃi un caz de inducŃie în chestionare în relaŃia dintre consilier şi clientul său. Concluzie:

- regula generală: non-chestionarea sistematică; - În particular: chestionarea selectivă, prin întrebări deschise,

puse în momentele de răcire a comunicării sau de abatere involuntară a interlocutorului de la subiectul comunicării.

2.2.5. Atitudinea de comprehensiune

• DefiniŃie: a arăta celuilalt că te interesează şi asculŃi ceea ce spune celălalt. Se realizează prin reformulare (transmiterea, către celălalt de semnale care indică interesul şi înŃelegerea)

• Tipul de relaŃie creată: . Se crează o relaŃie de dependenŃă a celui care reformulează faŃă de cel care expune. Cel care expune este privilegiat. • ConsecinŃe posibile:

- climat favorabil comunicării; - determină aprofundarea exprimării; - există riscul de interpretare, dacă se încarcă formularea unor

opinii subiective care nu se bazează pe comprehensiune. Concluzii: comprehensiunea este o condiŃie a unei situaŃii optime de comunicare, deci trebuie încurajată şi promovată. Pe baza celor expuse se pot formula cele cinci condiŃii ale unei situaŃii optime de comunicare, în concepŃia teoriilor nondirective (C. Rogers):

1. Non-evaluarea 2. Non-interpretarea 3. non-consilierea 4. Non-chestionarea sistematică. Întrebări deschise 5. Comprehensiunea. Reformularea.

Potrivit lui C. Rogers, în comunicarea interpersonală specifică consilierii psihologice şi educaŃionale, climatul optim se bazează pe patru componente:

1. Acceptarea necondiŃionată a celuilalt 2. Neutralitatea binevoitoare 3. Autenticitatea 4. Empatia.

Sarcină: ActualizaŃi cunoştinŃele despre empatie, consultînd cursul de Fundamentele psihologiei, capitolul „ImaginaŃia”

www.referat.ro

26

3. Tehnici de culegere a informaŃiilor. Interviul nondirectiv. Culegerea informaŃiilor în procesul de comunicare reprezintă unul dintre obiectivele cele mai importante ale comunicării. Comunicăm pentru a acŃiona, iar acŃiunea conştientă presupune informaŃie. În comunicarea interpersonală distingem trei tipuri de tehnici de culegere a informaŃiilor: interviul nondirectiv, interviul ghidat şi interviul directiv. Cele trei tipuri corespund unei scale a nivelului de intervenŃie în discursul celui intervievat, de la intervenŃia minimă, în cazul interviului nondirectiv, la intervenŃia maximă în cazul interviului directiv. Principalele caracteristici ale celor trei tipuri de interviuri sunt următoarele: 1. Interviul nondirectiv: este interviul în care se aplică cele patru dimensiuni ale orientării nondirective formulate de C. Rogers: acceptarea necondiŃionată a celuilalt, neutralitatea binevoitoare, autenticitatea, empatia.Este interviul specific consilierii, drept pentru care se mai numeşte şi interviu clinic. 2. Interviul ghidat este o variantă a interviului nondirectiv, în care fazele nondirective sunt alternate cu faze directive, pe baza unui ghid de interviu. În fapt, acesta este un ansamblu de explorări nondirective pe teme introduse directiv. Se foloseşte mai ales în activităŃile exploratorii de teren. 3. Interviul directiv, având ca variantă principală chestionarul este interviul în care totul este dinainte stabilit şi etalonat: Obiectivele, conŃinutul şi ordinea întrebărilor, numărul întrebărilor şi, uneori, chiar şi variantele de răspuns. Se foloseşte în cercetări statistice cu puternică tentă sociologică. 3.1. Rolul climatului în interviul nondirectiv În interviul nondirectiv, climatul este hotărâtor. Chiar dacă subaspect tehnic se produc erori, acestea pot fi sublimate în prezenŃa unui climat favorabil. Niciodată, într-un interviu nondirectiv nu se vor obŃine toate informaŃiile sau cele mai importante informaŃii dintr-o singură iteraŃie. Adesea imaginea consilierului asupra cazului este veridică după mai multe iteraŃii, prima fiid, adesea, una „de încălzire”, de acomodare reciprocă, de calibrare a reacŃiilor, a intensităŃii, ritmului şi profunzimii abordărilor. Aşa cum s-a mai precizat, în realizarea climatului trebuie să se ia în considerare importanŃa „primei impresii”. Aceasta poate deschide comunicarea sau o poate bloca. 3.2. Formularea temei în interviul nondirectiv Prima condiŃie în formularea temei este ca aceasta să fie cât mai generală cu putinŃă. În consiliere, adesea tema se formulează singură, pornind de la problema clientului. Şi aici, însă, introducerea în temă aparŃine consilierului, care trebuie să aibă iniŃiativa. El nu trebuie, însă, să „ghicească”, să arate că ştie dinainte despre ce este vorba. Întâmpinări de tipul: „Vrei (vreŃi) să divorŃezi (divorŃaŃi) ?”; „Probleme în dragoste ?”; „Te-ai împotmolit ?”; „Nu ştii încotro s-o apuci ?” au toate şansele să facă imposibilă intrarea în comunicare, acestea fiind inducŃii sau interpretări ale pacientului cu consecinŃele cunoscute. De aceea, îndeosebi în consilierea psihologică, intrarea în situaŃie de comunicare se

www.referat.ro

27

poate face prin enunŃuri de cea mai mare simplitate, de tipul: „Ei ?”; „Vă ascult”; „Să auzim !”; „Deci ?”, lăsând pacientului iniŃiativa lansării temei. A doua condiŃie în formularea temei este evitarea restrângerii sau limitării temei. Un pacient timid, complexat, neobişnuit să vorbească poate aştepta să fie întrebat. Nici de această dată nu trebuie să inducem o temă anume, pe bază de bănuieli. MenŃinerea la nivel de maximă generalitate este în continuare necesară. Se pot folosi întrebări de tipul: „Hai să vedem care-i problema”; „Să vedem ce te frământă”; „Necazuri ?” etc. prin care să declanşăm confesiunea. Dacă pacientul spune ceva, orice ar spune este folositor pentru declanşarea comunicării: Dacă îşi exprimă dificultatea de a aborda tema, reiterăm această dificultate şi pornim de la ea; dacă sugerează problema, atunci reiterăm problema şi îl ajutăm să o dezvolte. Pentru acest lucru, folosim tehnicile de intervenŃie. 3.3.Tehnici de intervenŃie Cu toate că în interviul nondirectiv este recomandată, aşa cum subliniază C.Rogers şi J.C. Abric, nonintervenŃia, încă de la analiza acestor recomandări am formulat unele excepŃii, aplicabile mai ales în consiliere şi terapie psihologică. IntervenŃiile Ńin seama îndeosebi de starea de spirit a clientului, adesea una deteriorată, de capacitatea diminuată a acestuia de a se angaja într-un proces de comunicare optim. Iată principalele tipuiri de intervenŃie recomandate de specialişti: 3.3.1. Reiterarea sau reflexul simplu: constă în retransmiterea, către celălalt a ceea ce tocmai a spus. Tehnica este una care cere o minimă abilitate şi experienŃă şi nu în ultimul rând capacitatea de a reformula idei, „cu alte cuvinte”, fără a denatura sensul spuselor celuilalt. Reiterarea centrează subiectul pe problemă, îi dovedeşte acestuia atenŃia noastră şi îl ajută să dezvolte tema, să o aprofundeze. AtenŃie, însă! Reiterarea sistematică devine supărătoare, blochează comunicarea sau induce agresiune. Reiterarea sistematică poate fi interpretată şi ca o boală, ca un tic de comunicare, prezent la unele persoane, drept pentru care trebuie cu atât mai mult evitată. Reiterăm în funcŃie de evoluŃia discursului, în momentele adecvate, când densitatea tematică scade, când se produc abateri de la temă, când discuŃia „lâncezeşte”, când subiectul intră într-o fundătură etc. 3.3.2. Reformularea sentimentului: este tot o reiterare, la care se adaugă o interpretare. Se foloseşte mai ales când pacientul intră într-o încurcătură. Reiterând spusele acestuia şi formulând o judecată cu privire la starea lui psihică, îi dovedim înŃelegere, răbdare şi disponibilitate de a ajuta la depăşirea acestei stări. Este absolut necesar ca interpretarea să fie una pozitivă, pentru a încuraja vorbitorul. Pentru aceasta este necesară capacitatea empatică a consilierului. Fără empatie, reformularea sentimentului poate duce la blocaj sau la agresiune. În reformularea sentimentului se impun câteva reguli:

- să nu fie agresivă: să fie expusă în termeni acceptabili, suportabili pentru celălalt, să nu jignească, să nu coboare valoric sentimentele acestuia;

www.referat.ro

28

Expresii de tipul: „Ce ai, te-ai încurcat ?”; „Na, că nu mai ştii ce spui !”; sunt inacceptabile în reformularea sentimentului

- să se concentreze asupra persoanei, nu a problemei; Nu putem folosi expresii de tipul: „E prea complicat pentru tine !”; „Lasă asta, că nu te pricepi”, „Probabil vroiai să spui altceva !” etc

3.3.3. SusŃinerea empatică: este o necesitate absolută. Tot arsenalul empatiei, cunoscut din studiul creativităŃii, trebuie folosit. Este justificat punctul de vedere potrivit căruia capacitatea empatică este criteriu eliminatoriu în alegerea profesiei de consilier. Empatia sugerează prezenŃa consilierului în comunicare, coparticiparea la problemele clientului, susŃinere energetică şi afectivă şi, totodată, nonintervenŃie; este o absenŃă activă, stimulatoare, care nu numai că nu distruge personalitatea clientului, dar o potenŃează, o face să se manifeste. 3.3.4. IntervenŃia de sinteză: Este o reformulare organizată a ansamblului discursului realizat de pacient. Potrivit lui J.C. Abric, acest tip de intervenŃie îndeplineşte următoarele funcŃii:

o FuncŃia de control: permite consilierului să verifice dacă înŃelegerea de ansamblu a problemei a fost corectă şi clientului să intervină în caz de eroare.

o FuncŃia de retur: Permite clientului să revină cu precizări, nuanŃări, informaŃii suplimentare.

o FuncŃia de relansare: permite clientului să revină cu problemele importante care eventual au fost omise.

Rezultă din aceste funcŃii cî intervenŃia de sinteză este un fel de bornă de hotar în interviu. Ea marchează o etapă, o şedinŃă, un moment de schimbare problematică etc.

3.4. Ascultarea şi tăcerea în interviul nondirectiv. Din caracterizarea generală a interviului nondirectiv rezultă o poziŃie

specială a celui care aplică interviul. În cea mai mare parte a timpului, acesta tace şi ascultă. IntervenŃiile sale sunt minime, exigent controlate şi necesare pentru a menŃine pe cel intervievat în iniŃiativă. Prin urmare, ascultarea şi tăcerea calificate şi controlate reprezintă condiŃii obligatorii pentru un bun consilier.

3.4.1. Ascultarea, în interviul nondirectiv Niki Stanton formulează zece sfaturi pentru o bună ascultare, pe care le redăm

mai jos: • FiŃi pregătiŃi să ascultaŃi; • FiŃi interesat; • ArătaŃi-vă interesul; • PăstraŃi-vă mintea deschisă; • UrmăriŃi ideile principale; • AscultaŃi critic; • AscultaŃi cu atenŃie;

www.referat.ro

29

• LuaŃi notiŃe; • AjutaŃi vorbitorul; • Nu întrerupeŃi pe vorbitor.

Referindu-se la calităŃile unui bun ascultător, Samuel C. Certo formula şi el următoarele zece reguli:

1. ÎncetaŃi să mai vorbiŃi. 2. UşuraŃi sarcina celui care vorbeşte. 3. ArătaŃi-i celui care vorbeşte că vreŃi să-l ascultaŃi. 4. Nu faceŃi lucruri care vă distrag atenŃia. 5. IdentificaŃi-vă cu vorbitorul. 6. FiŃi răbdător. 7. ControlaŃi-vă temperamentul. 8. LăsaŃi-o mai uşor cu argumentele şi criticile. 9. PuneŃi întrebări. 10. ÎncetaŃi să mai vorbiŃi.

Repetarea, în final, a primului principiu nu este o greşeală de redactare ci o exigenŃă a autorului, care precizează faptul că acesta este “primul şi ultimul principiu”, adică principiul fundamental pentru a fi un bun ascultător. Jean-Claude Abric menŃionează, în studiul său despre ascultare, punctul de vedere al lui B. Jacobi. Autorul citat surprinde cu deosebită fineŃe valenŃele ascultării active, precum şi exigenŃele acesteia. Dintre acestea, subliniem:

- practicianul se privează de interacŃiunea simetrică cu pacientul; - practicianul renunŃă la „plăcerea spunerii”; - practicianul renunŃă la afirmarea de sine, trăind experienŃa subiectului ca pe propria sa experienŃă;

- practicianul potenŃează trăirile subiectului, care se masterializează în bucuria de a fi ascultat

- practicianul satisface nevoia subiectului de a fi ascultat, această nevoie fiind preeminentă oricărei alteia.

Sarcină: StudiaŃi punctul de vedere al lui B. Jacobi cu privire la ascultare evidenŃiat în lucrarea Psihologia comunicării, autor J.C. Abric, Ed. Polirom 2002, p. 62-64

3.4.2. Tăcerea în interviul nondirectiv. Nu numai tăcerea consilierului este importantă în interviul nondirectiv, ci şi modul de raportare a acestuia la tăcerile subiectului În acest sens, J.C. Abric vorbeşte de două tipuri de tăceri:

o Tăcerea goală: este momentul în care intervievatul tace deplin, în sensul că întrerupe discursul nu numai ca verbalizare ci şi ca interiorizare. Gândurile lui se detaşează de subiectul discursului, epuizându-l. Acesta este momentul intervenŃiilor necesare ale consilierului.

o Tăcerea plină: este momentul de întrerupere a verbalizării, dar de continuare a reflecŃiilor intervievatului, acesta rămânând centrat

www.referat.ro

30

în subiect. Este momentul când consilierul nu trebuie să intervină, lăsându-i celui intervievat posibilitatea să stingă tensiunile discursului, să evalueze, să proiecteze mental continuarea discursului. IntervenŃia în tăcerile pline pot întrerupe discursul, îl pot abate de la cursul normal, pot induce frustrare, enervare, agresiune.

Concluzie: tăcerile trebuie ascultate, la fel ca şi vorbirea. E¤xperienŃa, talentul şi capacitatea empatică a consilierului va permite distincŃia între tăcerile pline şi cele goale. 4. Aspecte ale comunicării în tehnicile de grup Tehnicile de grup sunt mai puŃin utilizate în consilierea psihologică şi educaŃională. Din perspectivă psihosocială, tehnicile de grup sunt, mai degrabă, tehnici de ameliorare a coeziunii şi performanŃei grupurilor pentru îndeplinirea unor sarcini. S-au dezvoltat, în acest sens, mai degrabă terapii de grup decât activităŃi de consiliere. Prin însăşi etimologia sa, termenul consiliere presupune o activitate faŃă-n faŃă. Consilierea familială nu este o tehnică de grup, deoarece familia nu este grup social, în sensul utilizat de psihologia socială şi de sociologie. 4.1. Caracteristicile unui grup mic (restrâns) Studiile de psihologie socială şi de sociologie apreciază că un grup mic (restrâns) are un set de caracteristici standard. De Visscher propune următoarele caracteristici:

1. Numărul de persoane: de la 3-4 la 25 persoane 2. Unitate de timp şi de loc (proximitate şi distanŃă interindividuală minimă 3. RaŃiune de a fi şi de a rămâne împreună 4. Destin relativ comun 5. Posibilitatea formării unei percepŃii şi a unei reprezentări a fiecăruia

despre ceilalŃi 6. Perceperea unei anumite grupalităŃi, observată de membri sau de un

observator extern 7. Posibilitatea unei interacŃiuni şi a unei comunicări verbale şi nonverbale

efective 8. Durată suficientă pentru instituŃionalizare.

Punctul de vedere sociologic este mai simplificat. Potrivit sociologiei, grupul mic se caracterizează prin:

1. Comunitate spaŃială şi temporală 2. Posibilitatea interacŃiunilor reciproce între toŃi membrii 3. ConştiinŃa apartenenŃei la grup 4. Îndeplinirea unei sarcini comune.

Celelalte caracteristici sugerate mai sus Ńin de perspectiva psihosocială, care ia în consideraŃie în mai mare măsură determinaŃiile psihologice.

www.referat.ro

31

Sarcină: din cursul de psihologie socială, reactualizaŃi cunoştinŃele despre caracteristicile grupului mic. 4.2. Caracterizarea principalelor tehnici de grup Prezentarea detaliată a tehnicilor de grup este sarcina disciplinelor specializate în domeniul terapiei şi consilierii de grup. În cele ce urmează vom prezenta doar acele aspecte care Ńin de caracterizarea comunicării în cadrul grupului. Ne vom referi la cele două situaŃii caracteristice de grup: situaŃii de grup centrate pe grup şi situaŃii de grup centrate pe sarcină. 4.2.1. Comunicarea în situaŃiile de grup centrate pe grup Autorul acestui tip de situŃie, Lewin, propune ca subiectul comunicării în grup să fie problemele care intervin în funcŃionarea grupului, membrii grupului abordând şi problemele lor profesionale. Un asemenea grup se numeşte grup de diagnostic (T-grup, Grup de bază) A. Caracteristicile grupului de diagnostic: - numărul de 8-12 persoane de vârste, genuri şi profesii diferite - persoanele nu se cunosc între ele (sau se cunosc foarte puŃin) - pentru fiecare grup există un monitor (supraveghetor) - grupul are al dispoziŃie aproximativ 15 şedinŃe de câte 2-3 ore B. ConŃinutul comunicării: comunicarea are loc între membrii grupului, după voinŃa proprie a membrilor lui, aceştia căutând să descopere fenomenele de grup şi factorii care asigură funcŃionarea eficientă a grupului C. Rolul monitorului: monitorul se comportă ca un consilier în situaŃie de interviu nondirectiv, respectând întrutotul exigenŃele acestuia. D. Scop terapeutic: participând la activitatea grupului, individul ajunge să se cunoască pe sine, să înveŃe să comunice cu ceilalŃi, să devină fiin Ńă socială, eliminându-şi limitele de comunicare şi convieŃuire. La nivel de grup, consilierul (psihologul şcolii, de ex.) poate utiliza o asemenea tehnică pentru ameliorarea relaŃiilor din interiorul grupurilor şcolare standard (clasele de elevi), îndeosebi pentru acele grupuri în care apar probleme deosebite de disciplină, adaptare, comunicare etc. Sarcină (7): ImaginaŃi un grup de diagnostic şi descrieŃi activitatea consilierului pe timpul şedinŃelor de consiliere 4.2.2. Comunicarea în situaŃiile de grup centrate pe sarcină: Acest tip de situaŃii presupune existenŃa unui grup omogen, ale cărui caracteristici sunt deja definite, ceea ce intervine nou în activitatea grupului fiind sarcina. A. Caracteristicile grupului: - numărul membrilor este predeterminat (grup de muncă, clasă de elevi, echipă managerială, sportivă etc) - grupul are coeziunea, structura şi celelalte caracteristici deja formate (norme morale, mize personale şi colective, reŃeaua de relaŃii formale şi informale)

www.referat.ro

32

- animatorul grupului nu se identifică cu liderul informal al acestuia, el este doar observator. B. ConŃinutul comunicării: depinde de tipurile de întruniri proiectate: - În întrunirile de informare descendentă, comunicarea constă în transmiterea şi receptarea în grup a unei sarcini, a unui sistem de norme, reguli, consermne. - În situaŃiile de informare ascendentă, comunicarea presupune culegerea de informaŃii din interiorul grupului. - În situaŃia întâlnirilor-discuŃie, comunicarea constă în schimbul de informaŃii, asupra unei teme date între membrii grupului. - În situaŃia întâlnirilor pentru rezolvarea de probleme, comunicarea constă în căutarea împreună, de către membrii grupului, a soluŃiilor pentru rezolvarea unei probleme. C. Rolul monitorului: - în prima situaŃie, problema monitorului este aceea a asimilării corecte în grup a mesajului. - în a doua situaŃie, animatorul se transformă într-un operator de interviu de grup; succesul său depinde de priceperea în utilizarea tehnicilor de interviu nondirectiv, ghidat sau directiv. Este de mare importanŃă capacitatea animatorului de a fi un bun ascultător şi de a provoca schimburi între membrii grupului. - în a treia şi a patra situaŃie, animatorul are funcŃia de facilitare a dialogului, de reglare a discuŃiei astfel încât să se asigure participarea tuturor celor cere au un cuvânt de spus şi orientarea spre tema discuŃiei. În toate situaŃiile, animatorul trebuie să respecte, pe cât posibil, regulile specifice interviului: non-interpretarea, non-evaluarea, non-consilierea, chestionarea minimă, comprehensiunea. D. Scop terapeutic: SituaŃiile de grup centrat pe sarcină sunt utilizate mai ales în consilierea educaŃională. Psihologul şcolar îşi poate propune ca obiectiv ameliorarea activităŃii grupurilor şcolare standard (clasele de elevi) în legătură cu sarcinile specifice ale şcolii, dar şi a unor grupuri şcolare non-standard: grupuri de cadre didactice care predau la o clasă de elevi cu probleme, grupuri de cadre didactice de la un nivel de studiu, comisii didactice, caterdre etc. Sarcină (8): ImaginaŃi un grup centrat pe sarcină şi descrieŃi activitatea consilierului pe timpul şedinŃelor de consiliere

www.referat.ro

33

BIBLIOGRAFIE

1. AIFTINCA, Marin, Babilonul informaŃiei, Editura Politică, Bucureşti,

1987. 2. ANGHEL, Petre, Stiluri şi metode de comunicare, Editura Aramis,

Bucureşti, 2003. 3. BONCU, Ştefan, Psihologia influenŃei sociale, Editura Polirom, 2002. 4. McBRIDE, Sean, Mai multe voci, o singură lume, Editura ŞtiinŃifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1982. 5. CRAIA, Sultana, Teoria comunicării , Editura FundaŃiei “România de

Mâine”, Bucureşti, 2000. 6. ECO, Umberto, Tratat de semiotică generală, Editura ŞtiinŃifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1982. 7. HEDGES, Patricia, Personalitate şi temperament, Ghidul tipurilor

psihologice, Editura Humanitas, 1997. 8. IONESCU, Şerban, JAQUET, Marie Madeleine, LHOTE, Claude,

Mecanismele de apărare, teorie şi aspecte clinice, Editura Polirom, 2002. 9. JULIA,Didier, DicŃionar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 1996. 10. LOHISSE, Jean, Comunicarea, De la transmiterea mecanică la

interacŃiune, Editura Polirom, 2000. 11. MACOVICIUC, Vasile, Filosofie, S.N.S.P.A., Bucureşti, 2000. 12. MARGA, Andrei, RaŃionalitate, comunicare, argumentare, Editura

Dacia, Cluj, 1991. 13. McQUAIL, Denis, Comunicarea, Institutul European, 1999. 14. McQUAIL, Denis, WINDAHL, Sven, Modele ale comunicării, Editura

Comunicare. ro, Bucureşti, 2001. 15. MOSCOVICI, Serge, Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei,

Polirom, Editura UniversităŃii Al. I. Cuza, Iaşi, 1997. 16. MUCCHIELLI, Alex, Arta de a influenŃa; analiza tehnicilor de

manipulare, Editura Polirom, Bucureşti, 2002. 17. ROTARU, Nicolae, Criză şi dialog, Editura RAO, Bucureşti, 2003. 18. RÜCKLE, Horst, Limbajul corpului pentru manageri, Editura Tehnică,

Bucureşti, 2000. 19. de SAUSSURE, Ferdinand, Curs de lingvistică generală, Editura

Polirom, Iaşi, 1998. 20. STANCU, Valentin ş.a., RelaŃii publice, succes şi credibilitate, Bucureşti. 21. STANTON, Niki, Comunicarea, Societatea ŞtiinŃă & Tehnică, 1995. 22. ŞOITU, LaurenŃiu, Comunicare şi acŃiune, Institutul European, 1997. 23. TOMA, Gheorghe (coord.), Tehnici de comunicare, Editura Artprint,

Bucureşti, 1999. 24. *** DicŃionar explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R.,

1975.

www.referat.ro

34

25. *** Mic dicŃionar enciclopedic, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.

26. ABRIC, Jean-Claude, Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2002 27. JIGĂU, Mihai, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti, 2001 28. Stanton, Niki, Comunicarea, 29. Samuel C. Certo, Managementul modern, Editura Teora, 2002 30. Niki Stanton, Comunicarea, Societatea ŞtiinŃă & Tehnică, 1995

www.referat.ro