Arta sociologicăDupă cum bine ştiţi, la ordinea zilei şi pe buzele tuturor stă cuvântul spectacol.Omul contemporan este

un mare consumator de spectacol, iar mijloacele media îi oferă acestuia doza de divertisment pe care

acesta o caută. Însă, spectatorul postmodern, obsedat de consumul fără frâu şi goana după succes

consumă tot ce-i iese în cale fără să mai discearnă asupra calităţii informaţiei şi calităţii spectacolului

care îi este oferit.

Astfel, relaţiile interumane actuale se atrofiază treptat, spectatorul fiind în mod continuu captiv într-un

spectacol ce nu se mai desfăşoară pe o scenă, ci pe un ecran ce ascunde în spatele său o întreagă reţea.

Aşadar, societatea actuală trăieşte sub semnul alienării, iar arta sociologică a decis să lupte împotriva

acestei pasivităţi şi a mulţimii nepăsătoare.

Arta sociologică în primul rând este un fenomen de comunicare. Aspectul “sociologic” rezidă din

preocuparea de a analiza judecăţile colective asupra frumosului.

Charles Lalo era preocupat îndeosebi de două aspecte: “acţiunea societăţii asupra artistului nu se aplică

direct, spune acesta, ci prin intermediul unei lumi specializate a artei; artistul traduce într-un limbaj

particular viziune a lumii comună ansamblului societăţii în care trăieşte” Tot din perspectivă

sociologică, Pierre Francastrel priveşte artă din punct de vedere al informaţiilor pe care aceasta le

presupune în schimburile sociale. Modul de comunicare al obiectelor de artă se desfăşoară în funcţie

de schemele de interpretare inventate la un moment dat.

Arta sociologică a fost propusă şi promovată în 1971 de Hervé Fischer, Fred Forest, Jean-Paul Thénot,

aceştia anticipând crearea ulterioară a “Şcolii sociologice interogative” ce a fost poziţionată critic în

raport cu instituţiile artei şi ale valorificării acesteia precum centrul cultural artistic din New York ce

era bazat îndeosebi pe schimb, bani şi consum.

Noua artă pune în discuţie sistemele de valori şi ideologiile societăţii contemporane. Aceasta

interoghează şi perturbează mentalitatea mulţimii prin realizarea de performance-uri ce critică

comunicarea inerţială, dorind să obţină din partea participanţilor săi un act de revoltă şi contestare.