Cirstea Marina clasa aVIIIa A

Arta Romaneasca in sec XIX-XX

Arta românească în secolele XIX, XX ne dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist și în România. Astfel în arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, eclectismul sau linia naționalăsunt curente ce aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai plăcută. Putem aminti arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce elemente noi, moderniste, prin schimbarea stilului de lucru și ai viziuni artistice fiind realizate nenumărate capodopere artistice. Numeroși sculptori realizează sculpturi în piatră, lemn sau modelaj precum: Karl Storck, Carol Storck, Ion Georgescu, Wladimir Hegel, Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși. Pictura ne aduce o întreagă paletă de schimbări majoritatea pictorilor români făcându-și studiile la Paris, la München sau în București încearcă să-și definească propriul stil de lucru îmbinând elemente ale modernismului cu cele ale tradiționalismului. În domeniu picturii întâlnim foarte mulți artiști români cum ar fi: Ștefan Luchian, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady și alții.

Arhitectura

Neoclasicismul

Universitatea din Bucureşti, vechiul sediu.

Chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea neoclasicismul, este prezent punându-și amprenta în edificii

religioase, care adaptează elemente decorative specificeclasicismului pe structuri de tip bizantin. Aceste

influențe, se observă și în cadrul arhitecturii, caselor boierești. După anul 1830, construcția de edificii

mari se accentuează, dar din lipsă de specialiști se apelează la arhitecți străini. Clădirea Universită ț ii

Bucure ș ti , a fost construită în stil neoclasic ca șiHotelul Bulevard de primul arhitect român

important, Alexandru Orăscu, acesta terminându-și studiile în Germania. Primele cursuri de arhitectură, vor

fi predate la Ia ș i  și la Bucure ș ti .

Eclectismul

Numeroși arhitecți francezi, formați în spiritul eclectismului au realizat în București un număr mare de

construcții, ce aveau un aer parizian, de aici provenind și supranumele lui de „micul Paris”. Exemple de

arhitectură eclectică pot fi: Palatul Băncii Na ț ionale , 1885 (arhitect C. Bernard și A. Galleron), Atheneul

Român, 1888 (arhitect A. Galleron), Casa de Economii ș i Consemna ț iuni , 1900, (arhitect Paul Gottereau),

toate din București.

BUC-CEC-OCT.jpg

Casa de Economii şi Consemnaţiuni(CEC),sediul din Bucureşti in jurul anilor 1930.

 

Vechiul sediu BNR.

 

Ateneul român din Bucureşti, imagine de epocă.

Sculptura

Sculptura în arta medievală românească pune accent pe decorațiuni. După mijlocul secolului al XIX-lea, se

dezvoltă în România sculptura ronde-bosse. Karl Storck, german la origine se stabilește în București și

având un stil neoclasic, realizează o operă varită remarcându-se în portretistică („portretul lui Theodor

Aman”) dar realizând și numeroase monumente, cum ar fi: „Domnița Bălașa”,„Spătarul Mihail

Cantacuzino” (București). Acest sculptor are o contribuție deosebită în ceea ce privește începuturile

învățământului academic, predând la catedra de sculptură din București. Fiul său, Carol Storck fiind elevul

acestuia, își va continua studiile în Italia șiStatele Unite ajungând astfel la un nivel profesional de

invidiat. Carol Storck creează portrete („B. P. Hasdeu”), alegorii („Progresul”, „Electricitatea”),

și sculptură monumentală („Carol Davilla”).

Ion Georgescu, fiind și el elev al Școlii de Arte Frumoase din București, realizează portrete într-un mod

realist datorită unor vaste cunoștințe anatomice(„Actorul Miahil Pascaly”), dar are și înclinații

spre romantism(„Copiliță rugându-se”). Acesta are realizări și în domeniul sculpturii monumentale, creând

statuia lui „Gheorghe Lazăr” din Pia ț a Universită ț ii  din București și statuia lui „Gheorghe Asachi” de la

Iași, dar și figuri alegorice „Justiția” și „Agricultura” de la Banca Națională din București. Un oponent al

neoclasicismului lui Georgescu este Ș tefan Ionescu-Valbudea , ce pune accent pe anatomia umană,

caracterizată prin forță și dramatism. Dintre lucrările sale se remarcă „Mihai Nebunul” și „Speriatul” fiind

tratate cu un modelaj nervos, anticipând opera îndrăzneață a lui Paciurea.

Un alt sculptor, Wladimir Hegel de origine poloneză, stabilit în București realizează câteva lucrări

importante printre care se numără și „Monumentul pompierilor din Dealul Spirii” din București. Acesta, în

calitate de profesor îi va avea ca elevi pe D. Paciurea și C. Brâncu ș i .

Pictura

„România Revoluţionară” de C. D. Rosenthal

Familia vornicului Vasile Alecsandri de Nicollo Livaditti

„Bărăţia din Câmpulung” de Ion Negulici

La începutul secolului al XIX-lea, își face simțită prezența tradiția occidentală și pe meleagurile

românești. În pictură această tradiție este confirmată prin numărul mare de portrete. La sfârșitul secolului

al XVIII-lea pictorii se diferențiază de vopsitorii de tot felul, astfel ei sunt numiți „zugravii de subțire” iar

ceilalți „zugravii de gros”. Pictorii de pe meleagurile României provin din rândul iconarilor, a foștilor

pictori de biserici sau din pictorii străini experimentați în țările de unde provin. Portretele realizate de

„zugravii de subțire” sunt hieratice, prezentând naivități de desen și în generalconven ț ionalism . Spre

deosebire de pictură, arta grafică este mai detailată insistând pe realizarea detaliului în vestimentație, fie

orientală sau occidentală. Lucrările realizate în această perioadă erau în mare parte anonime deoarece,

autorii nu își puneau semnătura neavând conștiința paternității artistice. Se fac remarcați la începutul

secolului al XIX-lea pictori ca Nicolae Polcovnicul(„Autoportret”), Ion Baromir, Eustatie

Altini îmbrățișând neoclasicismul vienez și având calități de colorist, Giovanni Schiavoni stabilit o

perioadă la Iași realizează chipul unui personaj, cum este „Vornicul Burada”, stăpânind foarte bine știința

clarobscurului. Un merit deosebit îl are un alt reprezentant al școlii italiene pe nume Niccolò Livaditti ce

introduce și la noi portretul de grup(„Familia Vornicului Alecsandri”). Cehul Anton Chladek lucrează

portrete folosind o tehnică miniaturală, dar este cunoscut și prin faptul că va avea printre ucenicii săi și

pe Nicolae Grigorescu.

În prima jumătate a secolului XIX, în domeniul învățământului artistic, apar și în România,

primele inițiative. Astfel, Gheorghe Asachi inaugurează „clasul de zugrăvie” de la Academia

Mihăileană din Iași recomandându-le pictorilor, realizarea „tabloanelor istorice”. La Colegiul

„Sfântul Sava” din București, la catedra de desen se află Carol Valstain ce a realizat „Portret în

albastru” stabilind o armonie de tonuri reci. În anul 1848 în momentele de entuziasm ale

revoluției, pictura românească având tente de romantism, trece printr-o schimbare aceasta fiind la

nivelul transmiterii mesajului artistic. Alt pictor este și Constantin Daniel Rosenthal ce va fi

cunoscut prin realizarea tabloului alegoric „România revoluționară”, creând „o figură eroică,

nobilă și blândă”. Ion Negulici, renumit în arta portretului(„N. Bălcescu”, „C. A. Rossetti”)

realizează o lucrare deosebită prin prospețimea culorilor numită „Bărăția din Câmpulung”.Barbu

Iscovescu printre lucrările sale cele mai cunoscute, întâlnim și portretele unora dintre conducătorii

revoluției cum ar fi „Avram Iancu”.