La 1 Mai romanii sarbatoresc "Armindenul", simbol al vegetatiei care proteja recoltele si

animalele. In traditia populara, acestei zile i se mai spune si "ziua pelinului" sau "ziua betivilor" si

semnifica inceputul verii. Armindenul se serbeaza pentru rodul pamantului, ca sa nu bata

grindina, impotriva daunatorilor, pentru sanatatea vitelor, vinul bun, oamenii sanatosi, prin

petreceri la iarba verde, unde se mananca miel si cas si se bea vin rosu cu pelin.

Dimineata oamenii se spala cu roua (de sanatate). Traditia spune ca acum se pun ramuri verzi la

porti, pentru noroc si belsug; la casele cu fete se pun puieti de mesteceni in fata portii.

Armindenul simbolizeaza vechiul zeu al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. Cu o zi

inainte, se aduce din padure o ramura verde sau un pom curatat, iar de 1 Mai se pune in fata casei,

unde se lasa pana la seceris, cand se pune in focul cu care se coace painea din graul cel nou. In

aceasta dimineata se impodobesc cu ramuri verzi stalpii portilor si caselor, dar si intrarile in

adaposturile vitelor, pentru ca oameni si animale, deopotriva, sa fie protejati de fortele

distrugatoare ale spiritelor malefice.

Se spune ca in ajunul acestei zile, pentru ca viforul si grindina sa nu se abata asupra satului,

femeile nu lucreaza nici in casa, nici pe camp. In satele din Banat, Armindenul se pune la casele

oamenilor harnici si ale fetelor de maritat. Creanga verde o aseaza feciorii noaptea, fara sa fie

vazuti. Cei la casa carora s-a pus Arminden trebuie sa ii caute pe feciorii care l-au pus si sa le dea

de baut.

 

Obiceiul aminteste de prigonirea lui Iisus

 

Rolul Armindenului este apotropaic (superstitia apararii impotriva duhurilor rele  n.r.), dar ne

aminteste si de prigonirea lui Iisus, crezandu-se ca, atunci cand Irod omora copiii, a pus cate o

ramura verde la poarta de unde ar fi inceput macelul in ziua urmatoare. Insa, a doua zi, au aparut

ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai stiut unde sa-l caute pe Iisus. Pentru ca in aceasta zi

se sarbatoreste si "ziua boilor", acestia nu se folosesc la muncile campului, nerespectarea acestei

reguli atragand dupa sine moartea animalelor sau imbolnavirea oamenilor. "In ziua de Arminden

se organizeaza petreceri (cu lautari) la padure, se frige miel, se bea pelin sau vin rosu, pentru

schimbarea sangelui si apararea de boli. La intoarcerea in sat, barbatii isi pun liliac sau flori de

pelin la palarii", ne-a declarat Maria Dan Golban, referent la Centrul Creatiei Populare Cluj.  Armindeni sau Ziua Pelinului30 Aprilie 2010 Vine luna lui florar când natura se împodobește.

Confiscată pentru o vreme de comunişti, ziua de 1 Mai are la români străvechi tradiţii magice, de înviorare a pământului şi de belşug. La 1 Mai românii sărbătoresc Armindenul, ce se mai zice şi Armindeni, Armendina, Armindin şi Arminder. Sărbătoarea este  închinată îndeosebi vegetaţiei şi vitelor, pentru prosperitatea celor vrednici. Ziua se serbează şi pentru înviorarea pământului, pentru ca acesta să dea roade. În ajunul acestei zile, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp, ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului.

Armindeni i se spune şi unei crengi verzi sau unui pom curăţat de ramuri până aproape de vârf şi împodobit cu flori şi spice de grâu. Creanga este adusă din pădure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se lasă până la seceriş. Din lemnul Armindeniului se face foc când se coace întâia pâine făcută din făina grâului nou. În ziua de Armindeni se împodobesc cu crengi verzi stâlpii porţilor şi caselor, intrările în adăposturile vitelor şi în alte acareturi ale gospodăriei, pentru ca oamenii să fie feriţi de duhurile rele.

La casele cu fete de măritat se pun puieţi de mesteacăn în faţa porţii. Dimineaţa, oamenii se spală cu rouă, ca să fie sănătoşi. Armindeniul este şi sărbătoarea boilor. În această zi nu se pune mâna pe coarnele boilor şi nu se înjugă animalele, crezându-se că, altfel, vitele vor pieri, iar oamenii se vor îmbolnăvi. Tot la Armindeni are loc şi Băutul Mărţişorului, o petrecere câmpenească prilejuită de scoaterea mărţişorului agăţat în piept, în pomi sau legat la mână în ziua de 1 Mărţişor.

 

Petreceri şi magie

La 1 Mai este şi Ziua Pelinului. Oamenii petrec la iarbă verde, cu miel fript şi alte bucate alese, stropite din belşug cu vin pelin, pentru înnoirea sângelui şi sănătatea oamenilor. Considerat plantă magică, pelinul este purtat la pălărie, în sân, este pus pe mese şi în paturi, pentru alungarea duhurilor rele.

Sărbătoarea se ţine şi pentru păstrarea vinului vechi, ca vinul de anul trecut „să nu facă floare". Oamenii nu muncesc de Armindeni, spunând că în această zi nici rândunelele nu-şi lipesc cuibul. În ziua de Armindeni, femeile nu frământă pâine, că altfel se mucegăieşte, şi merg la câmp şi la pădure ca să caute ierburi de leac. Se spune că, dacă plouă în Ziua Pelinului, va mai ploua încă 40 de zile.

Ziua de 1 Mai, denumită popular Arminden şi consacrată de biserica creştin-ortodoxă Sfântului Prooroc Ieremia, se structurează în reprezentarea sa arhaică pe un prototip universal: Pomul Vieţii. Denumirea populară de Arminden (Armindeni) este pusă de lingvişti în legătură cu vechiul slav Ieremii nidini (ziua lui Ieremia). Sărbătoarea în sine este, însă, cu mult mai veche decât denumirea dată ulterior şi se leagă de cultele vegetaţiei care se efectuau primăvara, la început de nou anotimp şi de nou an.

Voioşia cu care este sărbătorită această zi, de tineri, flăcăi şi fete, care se duc în pădure să aducă ramuri verzi de fag, stejar, plop, sau chiar un arbore cu frunze în vârf, pe care îl pun în ajunul acestei sărbători în faţa porţii, a casei, sau în mijlocul ogrăzii, exprimă până în zilele noastre (după Mircea Eliade, Copacul lui mai) ideea de regenerare a omului primăvara, printr-o participare activă a acestuia la reînvierea vegetaţiei, deci la regenerarea Cosmosului. Este vorba de aşa-numitul arbore de mai, sau may la waloni, mai la francezi, may pole la englezi, sau may

stänger în Suedia. Toate aceste reprezentări vegetale, cărora li s-au adăugat apoi şi reprezentări antropomorfe, au în centrul lor ideea de pom al vieţii, simbol al regenerării, fecundităţii, rodniciei, prosperităţii.

Despre 1 Mai la Indo-Europeni citiţi aici.

Pe teritoriul actualei Românii, precum şi în zonele învecinate, ziua de Arminden este dedicată Zeului Vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, viilor şi livezilor. Se sărbătoreşte la 1 mai în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova, la 23 aprilie (Sângiorz) în Muntenia şi Oltenia. În Ţara Lăpuşului este celebrat la Rusalii.

Obiceiurile specifice acestei zile sunt: împodobirea cu ramuri verzi, substitut al Zeului vegetaţiei, a stâlpilor porţilor şi caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor, pentru protecţia oamenilor şi animalelor; împlântarea în curţile oamenilor, în mijlocul caselor, la stânele oilor, în ţarină, a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg, curăţat până spre vârf de crengi şi împodobit cu cununi de flori şi spice de grâu; organizarea petrecerilor câmpeneşti; rostogolirea prin iarbă, spălarea pe mâni şi pe faţă cu rouă căzută în noaptea de Armindeni; strigarea pe nume a strigoilor pentru a-i împiedica să fure mana vitelor cu lapte şi a holdelor semănate; purtarea pelinului la pălărie, în sân, în buzunare, împodobirea ferestrelor şi icoanelor cu ramuri sau frunze de pelin; semănarea primelor cuiburi de fasole şi castraveţi.

În Moldova se organizează petreceri câmpeneşti, unde se mănâncă miel fript şi se bea vin roşu, amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea oamenilor şi vitelor de boli, în special de ciumă:

Frunză verde de pelin,

Iată-ne la Armindeni,

Beau mesenii şi mănâncă,

Şi de ciumă nu li-e frică!

Local, Armindenul se considera început de vară şi limita calendaristică până când se mai putea semăna porumbul. Obiceiul prinderii ramurii verzi sau împlântării Pomului de Mai a fost amalgamat cu „legenda” iudeo-creştină conform căreia, după ce Irod ar fi tăiat o zi întreagă capetele copiilor, mergând din casă în casă, în speranţa că unul dintre ei ar putea fi Iisus/Isus, ar fi pus seara, ca semn, o ramură verde la locuinţa unde ar fi ajuns şi de unde ar fi urmat să înceapă a doua zi măcelul. Pentru a-l înşela pe Irod şi a-l salva pe Iisus/Isus, oamenii ar fi pus în timpul nopţii ramuri verzi la toate casele. Este evident faptul că aşa-zisa „tradiţie” s-a suprapus peste sărbătoarea precreştină, autentică, larg răspândită la toate popoarele indo-europene, încercând să-i înlocuiască sensurile originare.

Tot în ziua de Armindeni are loc Băutul Mărţişorului, petrecere câmpenească ocazionată de scoaterea mărţişorului agăţat la piept sau legat la mână în ziua Dochiei (1 martie). La ospăţ, desfăşurat la pădure, la vii sau livezi şi la care participă rude şi prieteni, tineri şi bătrâni, se mănâncă miel fript şi se bea vin cu pelin pentru înnoirea sângelui şi sănătatea oamenilor (Bacău, Neamţ).

Tot acum se sărbătoreşte Ziua Pelinului, dedicată pelinului, plantă folosită frecvent în medicina şi farmacopeea populară. De ziua lui, pelinul se poartă la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobeşte ferestrele şi icoanele, se pune în aşternutul patului, între case şi pe podeaua caselor. Oamenii credeau că îşi înnoiesc sângele şi că vor fi sănătoşi de-a lungul anului dacă în această zi vor bea vin amestecat cu pelin şi dacă mestecă în dinţi frunze de pelin. Pelinul recoltat în ziua de 1 mai este tămăduitor de boli şi se păstrează ca plantă de leac de-a lungul întregului an.

Pelinul este o plantă apotropaică (Artemisia absinthium L.) din familia Compositae, utilizată pentru tămăduirea suferinţelor (malaria, durerile de stomac, umflăturile, bolile de ochi), pentru vopsitul lânii şi pentru obţinerea săpunului, pentru alungarea Ielelor (şi a relelor aduse de acestea: luatul din Iele, luatul din Rusalii) şi a altor spirite considerate malefice. Pentru protecţie magică împotriva Ielelor, Căluşarii leagă şi astăzi tulpini de pelin în vârful steagului, iar în anumite momente ale jocului mestecă între dinţi frunze de pelin.

Ca plantă de leac, Pelinul era recoltat de descântătoare, în funcţie de boala vindecată şi în anumite momente ale zilei, precum şi la anumite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor, Rusalii, Marina), după un ritual consacrat, adesea dezbrăcându-se şi despletindu-se. Uneori, descântătoarea era însoţită de o altă femeie care interpreta rolul pelinului personificat:

- Bună seara, Pelin mare,

Domn mare!

- Mulţumim dumitale,

Şezi!

- N-am venit să şez

Şi-am venit să scot

Patruzeci şi patru de draci ai tăi…

Mătura de pelin se folosea în practicile magice, de întors a persoanei plecată de acasă şi de scos şi alungat boala din corpul omului, ca în descântecul:

Ieşi spurc spurcat.

De la Gheorghe

De unde te-ai aninat,

Că eu, descântătoarea,

Cu vin şi cu rachiu te-am îmbătat,

Cu mătura te-am măturat,

Cu mătura de pelin negru,

Şi-n gunoi te-am aruncat…

Pomul De Mai, sinonim cu Arminden, este substitut fitomorf al divinităţii vegetale, sub formă de prăjină înaltă cu ramuri verzi în vârf sau de arbore tăiat din pădure, cu crengile curăţate până spre vârf, împodobit (sau nu) cu cununi din flori şi spice de grâu. El este împlântat în faţa casei, în centrul satului, în ţarină, la stâna satului, între hotare, în ajunul, noaptea sau dimineaţa zilei de Arminden (1 mai), de Sângiorz (23 aprilie) sau de Rusalii.

Pomul de Mai putea fi, în raport cu specificul fitogeografic al zonei etnografice, din diferite esenţe de lemn: brad, fag, stejar, frasin, salcâm etc., considerate sacre. În zonele extracarpatice, Pomul de Mai sau Armindenul este o simplă ramură verde neîmpodobită, prinsă în stâlpul porţii sau al prispei, la intrările în adăposturile de vite şi în alte anexe ale gospodăriei, de unul din membrii familiei sau de feciori, la casele fetelor îndrăgite.

Pomul de Mai este doborât, de obicei, după recoltatul grâului, când se încinge cuptorul, cu ramurile lui, în care se coace prima pâine din noua recoltă. Pâinea mâncată sacramental este considerată aducătoare de belşug, noroc şi sănătate. Local, din acest pom se confecţionează Steagul de nuntă şi ruda (prăjina din lemn), instalată deasupra patului nupţial şi pe care se sprijină zestrea. Alteori, este lăsat să vegheze casa, stâna, satul, hotarul şi holdele, apărându-le de forţele malefice, până cade singur sau este înlocuit, după un an de zile, cu altul nou.

Cultul arborelui şi manifestarea lui în special la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, sub forma Ramurii Verzi, numită Armindeni, Maial, Steag, Sânjor, Prepeleac, Lemn, Stâlpar, Pom de Mai, a fost atestată în toate zonele locuite de daco-români.

Sângiorzul sau Armindenul este o sărbătoare de primăvară dedicată atât activităţilor pastorale şi agrare, cât şi sănătăţii şi veseliei oamenilor. Pe de altă parte, luna Mai a fost considerată mult timp ca fiind prima lună a verii, iar sărbătoarea din 1 Mai, aflată sub semnul Arborelui Vieţii şi a Soarelui, este una a bucuriei pe care o aduce cu sine explozia de vegetaţie şi viaţă din natură.