arhitectura 1900 În crisana si banat

8/16/2019 Arhitectura 1900 În Crisana Si Banat

1/20

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUIUNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, GEOGRAFIE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALEDEPARTAMENTUL ISTORIE

ARTĂ ŞI SOCIETATELA ÎNCEPUT DE SECOL XX.

ARHITECTURA 1900 ÎN CRIŞANA ŞI BANAT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

PROF.UNIV.DR.VIOREL FAUR

DOCTORAND:DANIELA GEORGETA MARIAN

ORADEA, 2008


2/20


3/20

3

Morris, a susţinut reînoirea artei prin producţia de serie, prin acceptareatehnologiilor moderne.

Geografic, chiar dacă debutul stilului este în Belgia, centrul internaţional al Art Nouveau-lui s-a stabilit în două centre ale Franţei, oraşul Paris şi Nancy, avândca reprezentanţi ai noii arhitecturi pe Hector Guimard (1867-1942) şi artistul însticlă, Emil Gallé (1846-1904), reprezentant de frunte al „Şcolii de la Nancy”.

Reflectat stilistic, cronologicşi geografic, prin caracterele liniei, acest

curent artistic s-a manifestat printr-un un stil floral şi liniar. Cel floral de inspiraţievegetală, este axat pe motivaţia de creştere a elementului organic, întâlnit în spaţiulcultural franco-belgian, cel catalan, prin arhitectura lui Antonio Gaudi plină desemnificaţii, cu rădăcini în stilul gotic, o punte a curentelor, ce au urmat în artamodernă, mergând spre expresie şi simbol. Cel liniar, simbolic în spaţiul scoţian,englez, prin creatorul Charles Rennie Mackintosch, stil elocvent pentru echilibrul între formele rectangulare ale volumelor şi jocul grafic al pătratelor, al culorilorsubtile, folosite ca ornamente. Cel geometric, constructiv, considerat ca a douaetapă stilistică, întâlnit în Germania, numit Jugendstil şi în Austria, Sezession,reprezentat de arhitecţii: Otto Wagner, Josef Maria Olbrich şi Josef Hoffman.

Partea Transilvaniei şi a Banatului a cunoscut alte forme de manifestare afenomenului arhitectural şi artistic decât cele din România, prin influenţa directă aputerii, care a fost cea a Imperiului austro-ungar. Dacă sursele stilismului 1900 înRomânia, numit Neoromânesc, au fost ale Art Nouveau-ului francez, în zoneleCrişanei şi Banatului, prin proximitate geografică, au fost cele ale Secession-uluivienez şi budapestan. Varianta budapestană a oferit modele de inspiraţie, printeoreticianul şcolii de arhitectură Lechner Ödön, mergând pe caracterul organicistal stilului, iar varianta vieneză a avut modele de inspiraţie principiile formale aleşcolii lui Otto Wagner, acestea fiind reprezentate mai pregnant în cea de-a douaetapă stilistică a Stilului 1900, cea a formulei geometrice, epurată de ornamentaţiaondulatorie

Societatea sfârşitului de secol al XIX-lea a apelat la creatori, care, în spiritulstilismului 1900, şi-au ales modele de urmat în edificiile realizate, atât de la’’centru”, capitala Viena, de la Budapesta şi chiar din alte zone ale Europei,realizând o diversitate de forme arhitecturale şi ornamentale. Există, ca în toateepocile, o relaţie strânsă între formă şi funcţiune, o preocupare între exprimareaformală şi conţinutul programelor de arhitectură, ceea ce constituie un determinantesenţial al opţiunilor arhitecturale, la care s-au adăugat posibilităţile tehnice şi întreaga moştenire culturală. Ca reprezentare a conţinutului şi formei arhitecturale,curentul artistic Art Nouveau este rezultatul interrelaţionării soluţiei constructive, afuncţiunii şi expresiei plastice în programele de arhitectură.

Arhitectura a absorbit influenţa apuseană, a adaptat-o propriilor nevoi, aprimit o evidentă unitate stilistică în spaţiul cultural al Crişanei şi al Banatului, încare se pot citi identităţile, prin acele construcţii realizate într-o manieră stilistică zonală în relaţia funcţiune-formă-ornament, provinciile fiind conectate în circuitul,economic, comercial şi spiritual al Europei.


4/20

4

II. REPERE ISTORIOGRAFICE

Interesul pentru curentul stilistic Art Nouveau cu variantele sale demanifestare pe arealul ţării, devine tema unor studii de arhitectură şi artă publicate în limba română începând cu mijlocul secolului al XX-lea. Cum a pătruns, care aufost sursele, influenţele, tradiţiile locale ce au determinat varietăţile stilistice, suntteme

şi analize pe care arhitectul Paul Constantin le examineaz

ă în 1972, în

lucrarea Arta 1900 în România. Imagini ale celor mai reprezentative monumentesecessioniste din oraşele Transilvaniei, printre care se numără şi cele din Oradea,susţin relaţia formă-ornament aplicat, ca fiind determinată de tradiţiile autohtone,complexul Vulturul Negru devenind, pentru localnici, un simbol şi un mod dereprezentare în peisajul urban din partea de vest a ţării, fiind menţionaţi arhitecţiicare au proiectat în Oradea şi lucrările realizate de ei: Jakab Dezsö, KomorMarcell, Rimanóczy Kalman, Mende Váler, Sztarill Ferenc, Vágó József şi VágóLaszlo.

Arhitectura nu poate fi separată de istoria societăţii, de evoluţia ei de laatestarea primelor aşezări umane de tip târguri, la marile ansambluri locuite, cufinalitate în dezvoltarea urbanistică a acestora. Monografia autorilor Liviu Borcea,Gheorghe Gorun din anul 1995, sub titlul Istoria ora şului Oradea, punctează momentul formării şi evoluţia municipiului Oradea, prin prisma datelor socio-demografice, economice, politice, culturale şi artistice, problema istorică aconstituirii administraţiei unice, a autonomiei economico-administrative, apariţia şidezvoltarea fenomenului industrial, a fenomenului bancar şi modernizarea urbeiprin noile lucrări edilitare de sfârşit de secol al XIX-lea. Albumul Oradea, apărut,sub coordonarea Muzeului Ţării Crişurilor în anul 2001, menţionează interesulmunicipalităţii de atunci, de a întocmi un plan urbanistic, cu străzi mobilate cuclădiri în spiritul epocii. Relaţia oraş-fond construit, în care găsim creaţiiaparţinând curentelor artistice europene Baroc, Eclectic şi cele al Art Nouveau-ului,este legată de fenomenul socio-cultural istoric din aşezarea Crişanei. Anul 1860 afost anul constituirii oraşului Oradea Mare, prin unificarea celor patru târguriexistente aici: Olosig, Oradea-Subcetate, Oradea-Oraşul Nou şi Velenţa. Oradea,un oraş plurietnic, se prezintă în publicaţia istoricului Liviu Borcea, din anul 2003,intitulată Memoria Caselor, ca sumă a istoriilor caselor sale, dar şi a evenimentelorculturale româneşti din aceea perioadă, care sunt istoria urbei.

Publicaţiile autorului Péter I. Zoltan, Trei secole de arhitectur ă or ădeană , Trecutul de 900 de ani al Oradiei şi mo ştenirea construit ă (Nagyvárad 900 évésmúltja és épitett öröksége), sunt rod al cercetării întreprinse asupra edificiilor cepoartă haina stilurilor Art Nouveau, Eclectic şi Baroc, şi oferă informaţii exacteasupra autorilor şi anilor de execuţie a imobilelor, a executanţilor, din Oradea.

Fenomenul 1900 la Oradea este tema lucrărilor tânărului cercetător MirceaPaşca, care, între anii 2005-2007, a publicat, sub formă serială, articole dedicateunor arhitecţi şi clădiri orădene, în revista de cultură Cele Trei Cri şuri, iar în anul2007 a publicat cartea Palatul Vulturul Negru, contribuind prin documentarea înf ăptuită la cunoaşterea exactă a unor date de execuţie, completate cu reproduceri


5/20

5

ale proiectelor autorizate, încă păstrate. O serie de periodice, albume, ghiduri alemonumentelor istorice şi de artă, reviste, au avut ca temă arhitectura, arta 1900. Înaria de polarizare a oraşului Oradea se afla târgul de provincie Salonta, un spaţiucultural bine definit în zona Crişanei şi în care elita societăţii la momentul 1900 a încercat să copieze modelele de la centru, pentru a fi în pas cu moda din Europa.De numele burgului este legată originea arhitectului László Székely, un arhitectprolific în zona Banatului

şi, cum era firesc pentru localnici, realizarea proiectului

Primăriei din Salonta, a Gimnaziului Arany Iános şi a multor locuinţe.

În zona Banatului, aşezările, devenite oraşe în componenţa Imperiuluihabsburgic, Timişoara şi Arad, s-au modernizat asemeni altor oraşe ale Europeioccidentale. Tema fenomenului urbanistic al Timişoarei, asemeni modelului vienez„Ringstrasse” a constituit o preocupare a multor publicaţii, începând cudefortificarea Cetăţii şi până în secolul al XX-lea, argumentat prin hărţi. Înpublicaţia autorului Mihai Opriş intitulată Timi şoara. Mică monografie urbanistică şi publicată în anul 1987, contextul urbanistic de la 1900 este amintit ca etapă dezonare funcţională, formându-se cartierele: Cetatea, Fabric, Iosefin, Maiere(Elisabetin) şi Mehala, fiecare având specificul primordial funcţional, dar legate

între ele prin relaţii de dependenţă. Timişoara care din anul 1871 devine „oraş liberregal” a primit numele generic de „Mica Vienă”. De realizarea esplanadei „Corso”se leagă numele arhitectului Lászlo Székely, ale cărui edificii sunt tema publicaţieiautoarei Ileana Pintilie, din anul 1996, Documente din arhive particularecontribuind la cunoa şterea unui arhitect timi şorean de la începutul secolului al XX-lea, Lászlo Székely. Constatarea problemelor de habitat era direct legată detipologia imobilului de raport (la sfârşit de secol al XIX-lea), care a avut ca modelcazarmele imperiale. Istoria desf ăşurării demolării celor trei porţi ale Timişoarei(poarta Petrovaradinului, a Transilvaniei şi a Vienei) este tema publicaţiei, din2002, Timi şoara. Monografie, a autorilor Ioan şi Rodica Munteanu. În vecinătateacapitalei Banatului se afla burgul de provincie, Lugoj, legat prin drumuri şi cale

ferată din 1872, înlesnind legătura cu Caransebeşul şi mai departe cu România,acărui activitate constructivă este tema publicaţiei, din 1998, Urbanism şiarhitectur ă la început de veac în Banat, a autoarei Ilenei Pintilie

Manifestările fenomenului Art Nouveau în oraşul Arad , a devenit un subiectde interes al cercetărilor istorice şi de artă, fapt materializat într-o serie de publicaţiide specialitate şi lucrări prezentate la sesiunile ştiinţifice de artă şi arhitectură. Dinanul 1831, Aradul a devenit „oraş liber regal”, fapt ce i-a conferit perspective dedezvoltare şi înfrumuseţare. Aradul şi-a avut proprii meşteri şi arhitecţi, dar şiproiectanţi străini, care au ridicat clădiri în spiritul stilului 1900. Ca şi în teritoriile învecinate din Banat şi Crişana, noua administraţie maghiară, după anul 1867, aimpus, prin legea din anul 1879, intensificarea studiilor în limba maghiară, românii

de aici luptând pentru păstrarea fiinţei naţionale. Pe fondul aspectelor social-politice, aşezarea Aradului a cunoscut dezvoltarea urbanistică, la sfârşitul secoluluial XIX-lea, împletindu-se cu fenomenul stilistic al Artei 1900, ca un mijloc deafiliere statelor Europei.


6/20

6

Scrierile de debut despre stilismul, în arhitectura arădeană 1900, i-anominalizat ca autori pe arhitecţii Tabacovici Emil, Szántay Ludovic, Steiner Iosif. Planurile de amenajare a oraşului, au împiedicat dezvoltarea haotică aoraşului, devenit un important centru economic, cu rol politic şi militar în zonă.Oraşul s-a dezvoltat tangenţial Cetăţii, urmând principiile compoziţiei urbanistice„Ringstrasse”, a unei mari axe(bulevard), lucru remarcat de istoricul Nicolae Iorgaca fiind asemeni unei bucăţi din ringul vienez.

Scrierile de debut despre stilismul, în arhitectura arădeană 1900, i-anominalizat ca autori pe arhitecţii Tabacovici Emil, Szántay Ludovic, Steiner Iosif.

Tema relaţiei dintre fenomenele istorice şi cele arhitecturale este conţinutulpublicaţiei autorului Gheorghe Lanevschi, Considera ţ ii privind Sessionul în Aradîn contextul urbanisticii secolului al XIX-lea, din anul 1980, apoi, Aradulvremurilor de mult apuse (1834-1914). Edificii purtând haina secessionului au fostprezentate secvenţial în periodicele ştiinţifice din anii 1997, 1998, 1999. Sfârşitul secolului al XIX-lea găseşte oraşul de pe râul Mureş într-o efervescenţă comercială şi culturală, care s-a răsfrânt asupra aspectului constructiv al oraşului. Meritulacestor publicaţii este că ne oferă date cu privire la anii de execuţie, proprietari,executanţi, o dovadă a gustului pentru frumos al societăţii arădene de la 1900.

Studiile şi articolele apărute demonstrează interesul real pentru fenomenulstilistic al Art Nouveau-ului, din oraşele aparţinând zonei Crişana, şi Banat.Imaginea schimbării secolului al XIX-lea aduce o trăsătură comună între contextelelocale, prin stilismul promovat de Secession, Jugendstil, dar şi identităţi înrealizările individuale ale arhitecţilor şi meşterilor, care au apelat la motivele deinspiraţie din formele arhitecturii autohtone. Este de remarcat contribuţia autorilorlor pentru conştientizarea valorilor de patrimoniu arhitectural şi artistic pe care ledeţin aşezările, care sunt indisolubil legate de evenimentele istorice, politice şiculturale ale ţării.

III. EDIFICII ALE STILULUI 1900 ÎN CRIŞANA

Istoria monarhiei dualiste cu două capitale, una la Viena şi alta laBudapesta, a cunoscut o anumită evoluţie după anul 1867, astfel că aşezările dinpartea de sud-est ale acesteia, Transilvania şi Banatul au intrat sub administraţiemaghiară. Pentru că la Viena se concentrau firele puterii politice şi administrativeau fost luate măsuri de organizare a provinciilor, cu scopul divizării populaţiilor dinimperiu, împrejurare care i-a determinat pe românii de aici să apeleze la toateformele de apărare a fiinţei naţionale. Aspectele sociale, culturale şi politice alesfârşitului de secol al XIX-lea, au fost legate de dezvoltareav economică dinEuropa, cu implicaţii în dezvoltarea urbanistică şi arhitecturală a aşezărilor.

Capitala, Viena, ca simbol al centrului, a devenit un model în urbanizareateritoriilor ocupate, un model de afiliere la statele Europei, la care şi-a adus


7/20


8/20

8

Rimanóczy şi Moskovits), să investească în acest oraş de provincie al imperiului.Trecerea treptată la fenomenul industrializării s-a realizat prin absorbţia

forţei de muncă, fiind, astfel, înfiinţate în 1872, Prima asocia ţ ie a meseria şilor dinOradea Mare şi în anul 1886 Coorpora ţ ia asocia ţ iilor din Oradea Mare. Profilulde bază al industriei orădene era cel al industriei alimentare, apoi a confecţiilor şi aconstrucţiilor. În sprijinul dezvoltării industriei agricole, s-a înfiinţat, în anul 1869,institu

ţia pie

ţei centralizate, Hala Comercială. Institu

ţia bancar

ă, în structura

oraşelor, ca simbol al puterii financiare, era direct legată de centru şi de zonaadministrativă şi culturală. În cifra de afaceri a oraşelor din Transilvania, anul 1900aduce pentru Oradea poziţia a doua, după Arad şi înaintea oraşului Timişoara, odovadă a progresului economic pe care îl cunoaşte oraşul Oradea. Factorideterminanţi în procesul de industrializare au fost descoperirea energiei electrice şirealizarea sistemelor de lucrări edilitare, apă, canalizare, drumuri, poduri,asigurarea circulaţiei pe căi ferate. Determinările economice au luat în calculdispoziţia faţă de reţeaua de localităţi preexistente, prezenţa arterelor comercialefaţă de sursele de materii prime, relaţiile comerciale din teritoriu. Oradea Mare, caparte a imperiului, î şi avea schimburile economice şi comerciale pe direcţiaBudapesta-Viena, dar şi pe direcţia Timişoara-Arad, Cluj-România. În anul 1870 serealizează legătura Oradea-Cluj, oraşul devenind în scurt timp un nod feroviar curamificaţii în teritoriul Crişanei până în Ungaria de azi, dar şi cu linii înterne de lazona industrială spre zonele importante ale oraşului.

Imaginea planimetrică a oraşului, la 1900, se prezenta astfel:• Centrul administrativ se mută în Oraşul Nou, un cadru construit în general

pe parter, cu două sau trei nivele, în jurul pieţei mici (numită Szent Lászlóla 1910, azi Piaţa Unirii), un spaţiul liber definit ,,centru’’, ca formă dreptunghiulară, până în zona cimitirului numit Zöldkerti temetöt (grădinaverde), care s-a dezafectat, în 1870.

• Interesele socio-culturale rămân în zona Olosigului, unde se va stabili şiaparatul juridic. Legăturile dintre Complexul Episcopal, Tribunal, Teatrul şiPrimăria, clădiri simbol în accepţiunea existenţei unui oraş, fac din traseulstrăzii Republicii, deja preexistent, un ax major al oraşului, agrementat demultiplele imobile de raport, clădiri cu spaţii comerciale. Aspectul acestuitraseu, apărut în secolul al XVIII-lea, se finalizează la începutul secoluluial XX-lea, şi a fost mobilat cu construcţii în regim mare, cu elementearhitectonice de valoare, de la Stil 1900, la Baroc şi Eclectic, stiluri carecoexistau în Oradea, în acele timpuri.

• Interesele militare se mută din zona Cetăţii în zona de sud a Oradiei, princonstruirea cazarmei de husari. Zona Subcetate a primit astfel terenuri noipentru lotizare, devenind una din cele mai populate cu locuinţe.

•

Concentrări economice, industriale, se realizează în zona de sud, sud-est aoraşului, de-a lungul pârâului Peţa, care a fost deservit, din 1890, de o liniede cale ferată cu scop industrial.Un tablou complet asupra factorilor care au contribuit la dezvoltarea unei

culturi şi civilizaţii aparţinătoare celei europene de la 1900 este şi aspectul luptei


9/20

9

politico-culturale pentru afirmarea fiinţei naţionale, ce s-a împeltit cu formeleculturale ale tradiţiilor autohtone. Intelectualitatea română, antrenând masele dinmediul urban şi rural, a militat pentru ideea naţională, de libertate şi eliminareaefectelor politice ale guvernării dualiste prin publicaţii, înfiinţarea de societăţiculturale şi fundaţii. Fundaţiile, E.Gojdu, A.Ş aguna, banca Albina, au susţinutfinanciar învăţământul românesc. Societăţi culturale au militat pentru păstrareacon

ştiin

ţei apartenen

ţei la fiin

ţa na

ţional

ă, cum au fost

şedin

ţele Societ ăţ ii de

lectur ă din Oradea, care au avut loc în sala hotelului Arborele Verde şi a hoteluluiVulturul Negru, edificii emblematice prin istorie şi arhitectură pentru orădeni.Publicaţiile revistei Familia, periodicele ziarul Tribuna, Gazeta Transilvaniei,Foaia poporului, activitatea societăţii Astra, au fost mijloace de informare şi dedifuzare a materialelor cultural-beletristice.

În contextul evenimentelor culturale, a dezvoltării economiei, societatea dinzona Crişanei şi a Banatului a apelat la noul curent stilistic ca mod de reîntoarcerela izvoarele proprii ale tradiţiilor populare autohtone, folosind ca modalitate deexpresie, linia încărcată cu sensuri şi simboluri. Arhitecţi formaţi în spiritulstilismului 1900, au construit, pentru familiile celor cu puteri mari financiare,clădiri variate după programul de arhitectură, apelând la formele, compoziţiile deplan şi faţadă, sistemele constructive şi materialele locale, la modele de inspiraţiedin tradiţiile folclorice autohtone. Cei ce au proiectat în oraşul de pe Crişul Repedeau fost arhitecţi locali, dar şi din imperiu: Jakab Dezsö, Komor Marcell, Rimanóczy Kalman, Mende Váler, Sztarill Ferenc, Vágó József şi Vágó Laszlo.Etapele stilului se regăsesc periodizate în: formula curbilinie, între anii 1900-1908,şi geometrică, între anii 1909-1914. Folosind linia „coup de fouet” (pleznitura debici), în formele geometrice plane, spaţiale, linii verticale, orizontale, oblice,compoziţiile formei arhitecturale au primit un nou ritm, un nou concept.

Cele două tendinţe ale ornamentului 1900, cea ondulatorie şi cea stilizată,geometrică, î şi au repertoriul fie din elementele naturii vegetale, fie zoomorfe, într-o mare varietate de expresie, până la asocieri compoziţionale în care sunt prezenteelemente de factură antropomorf ă, heraldice şi stilizat geometrice. Orientareaorganic naturalistă care dă caracterul formei şi structurii clădirilor a avut la bază posibilităţile de a exploata formele curbe, plane, prezente peste tot în natură.

Modernismul curentului, care dădea glas aspiraţiilor claselor înalte,mijlocii, despre natura reprezentativă a spaţiilor publice, şi-a găsit expresia înarhitectura publică şi privată îmbrăcată în forme şi culori exuberante, răspunzândviziunilor despre viaţă şi un scop precis.

Ceea ce s-a construit este un simbol al unei burghezii ambiţioase cultural,angajată în promovarea fenomenului artistic, arhitectural, şi în sprijinirea generoasă a creatorilor ei. Soluţiile tehnice şi compoziţionale, pline de măiestrie, î şi găsesccorespondenţa în relaţia structură-formă, la care ornamentul aplicat pe faţadă, şi înspaţiile interioare, întregul volum este determinat de scopul, de funcţiunea clădirii.Repertoriul ornamental nu este constituit la întâmplare, el este dat de motiva ţiilecăreia i se supune obiectul de arhitectură prin programul său funcţional.Ornamentul 1900, motivat de trimiteri simbolice, marcând funcţiunea construcţiei,


10/20

10

diferă de la un program de arhitectură la altul, după libertatea conferită demaleabilitatea materialului de construcţie, materiale noi specifice sfârşitului desecol, care permit realizarea celor mai dinamice forme transpuse într-o stare deechilibru în mişcare, stăpânite prin armonie în întreg.

S-au creat împrumuturi ale elementelor româneşti şi maghiare, care aureprezentat, acele, influenţe zonale date de tradiţiile culturale ale populaţilor deaici, astfel c

ă se poate vorbi de un stil arhitectonic propiu

şi o anumit

ă identitate

stilistică zonală.Materiale tradiţionale clasice, dar şi materiale noi, cu proprietăţi care permit

realizarea unor construcţii pe mai multe nivele, de forme diferite, cu deschiderimari, susţin legătura sistematică între structura statică şi forma arhitecturală, întreforma spaţială şi decoraţie. Inventarul şi analiza edificiilor, aparţinând diversităţiiprogramelor de arhitectură, realizate în oraşele din zona Crişana demonstrază că decorul în Arhitectura 1900 este o manifestare exterioară a construcţiei, iarcreatorii au apelat la rechizita lumii vegetale, zoomorfe şi antropomorfe tocmaipentru valoarea de simbol, de emblemă, de conţinut şi decorativ.

IV. MONUMENTELE ARTEI 1900 ÎN BANAT

Timişoara, oraşul de pe râul Bega, intrat din anul 1716 sub dominaţiehabsburgică avea un rol în sistemul defensiv la graniţa sudică a imperiului.Poziţiaprivilegiată a Timişoarei a fost întărită prin Diploma din 21 decembrie 1781, emisă de împăratul habsburg Iosif al II-lea, oraşul primind titlul de’’oraş liber regesc’’.Timişoara ieşea, astfel, de sub administraţia comitatului, avea autonomie internă,dreptul de a dispune de sumele din impozite şi dreptul de a avea reprezentanţi înDietă. Pentru Timişoara şi întreg Banatul, actul de la 1867 a marcat o nouă etapă înistorie. Oraşul a cunoscut o evoluţie dinamică, în plan urbanistic şi edilitar, fiind înavangarda modernizărilor urbanistice din Europa. Modelul urbanistic ales a fost celal capitalei Viena, cetatea Timişoarei nemaifiind încăpătoare între zidurile ei.Municipalitatea hotăra defortificarea oraşului, legarea cetăţii de suburbiile din jur,Mehala, Fabric, Iosefin, Maiere, şi trasarea unor artere de legătură, sub forma unorbulevarde largi de acces pe baza planurilor de urbanism în sistem radial concentric.Este perioada când a fost trasată esplanada din faţa teatrului, numită „Corso”,centura de parcuri de-a lungul râului Bega şi s-au deschis noi artere de circulaţie.Trama stradală a oraşului era, la 1900, cea din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea,una rectilinie, iar dezvoltarea s-a realizat periferic, în suburbii, fiind delimitatecentrele de interes:

-Centrul administrativ, comercial, financiar, se afla în Cetate, cu străzimobilate la 1900, cu edificii numite ,,Palate”, formând fronturi continui la stradă,cu magazine la parter şi trei, patru etaje.


11/20

11

-Interese socio-culturale rămân în zona Cetăţii, unde se afla şi aparatul juridic,

-Interesele militare se mută din cetate în partea de nord a Cetăţii,-Concentrări economice, industriale, se realizează la periferia cartierelor

Fabric, Iosefin, cartiere industriale ale oraşului,-Concentrări de populaţii în zonele de suburbii, Elisabetinul fiind un cartier

rezidenţial, iar Mehala unul agricol,-Zona de agrement de-a lungul râului Bega cu centura de parcuri.Aradul , localitate de câmpie, aşezată pe râul Mureş, la 60 km de capitala

Banatului, era la 1750 un burg cu importante funcţii, militare, administrative,comerciale în imperiu şi cu o populaţie formată din români, unguri, sârbi, evrei.Odată cu proclamarea Aradului, în 1834, ca’’oraş liber regesc”-act normativ ce-ipermitea dezvoltarea sub aspect, economic, social-politic, cultural s-au realizatlucrări de asanare, de îndiguire, drenare, care au eliminat braţele secundare aleMureşului, ce provoca dese inundaţii. Amplele lucrări de sistematizare, edilitargospodăreşti începute, din 1873 au avut ca finalitate schimbarea aspectuluiurbanistic al oraşului. La sfârşit de secol al XIX-lea, Aradul avea şapte cartiere:Innen Stadt (centrul oraşului), Rácz Város, Pârneava, Sarcad, Magyar Város, Bahn(zona gării) şi Új Telep (cartierul nou).

Procesul de urbanizare a fost accentuat de construirea liniilor de cale ferată, înlesnind legăturile cu imperiul. Acest fapt a determinat intensificarea legăturilorcomerciale şi culturale cu România. Prima linie ferată (1857) lega Timişoara deBudapesta, prin oraşul Szeged, a urmat, un an mai târziu, linia Timişoara-Baziaş,Timişoara-Orşova (1872-73), Timişoara-Lugoj-Caransebeş. Timişoara avea, la1900, nouă căi ferate, şapte şosele şi un canal navigabil pe râul Bega. Începând cuanul 1867, Aradul devine un important producător de vagoane şi nod de cale ferată,situat la intersecţia unor direcţii importante, est- vest şi nord- sud: Arad- Curtici;Arad- Alba Iulia cu ramificaţie Simeria- Petroşani, Arad- Deva, Arad- Timişoara.

În capitala Viena, în 1897, a fost inaugurat tramvaiul electric, iar doi ani mai târziu,este dat în funcţiune şi în Timişoara. Iluminatul stradal a asigurat aerul, de oraş european, şi pentru prima oară în Europa în 1884, Timişoara are străzile iluminate.Reţeaua telefonică a fost introdusă în 1881.

Banatul a cunoscut, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odezvoltare economică ascendentă, cu excepţia perioadei de supraproducţie dinEuropa (1873), care a înfluenţat şi Monarhia austro-ungară. Timişoara a devenit unoraş industrial dezvoltat, cu fabrici, în sectoarele din industria uşoară, alimentară,construcţii şi cu multe din produsele competitive exportate în străinătate, caexemplu Egipt şi Brazilia. Reţeaua de instituţii bancare şi de credit s-a dezvoltat înparalel cu industria şi comerţul, controlând sferele vieţii economice şi sociale ale

oraşelor din Banat.Banatul, la sfârşit de secol al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, era

un spaţiu intercultural, în care comunităţile etnice şi-au cultivat şi împletit valorilespirituale, culturale şi tradiţiile autohtone. Societatea din Banat avea deschiderea


12/20

12

spre civilizaţiile Europei moderne. În capitală erau deja edificate instituţii culturaleimportante, ceea ce demonstrează interesul intelectualilor pentru actul de cultură.Personalităţi din viaţa culturală, ştiinţifică, politică a Timişoarei şi Ungariei auimprimat caracterul de „elită” al societăţii româneşti, prin orientarea actuluicultural valoros. Pe fondul evenimentelor istorice, al schimburilor economice,culturale, pătrundea şi în Banat, în oraşele Timişoara, Arad, Lugoj, Lipova, stilul lamod

ă al epocii, Stil 1900, care

şi-a pus amprenta asupra tuturor domeniilor artei,

arhitecturii, artelor decorative. Arhitecţi ai timpurilor şi-au lăsat amprenta, înclădiri declarate opere de arhitectură. La Timişoara: arh. Baumhorn Lipót, arh.Gemeinhardt Márton, arh. Ignác Alpár, arh. Arnold Merbl, arh. Krémer József, arh.Komor Marcell, arh. Jakab Dezsö şi arh. László Székely, de origine din oraşulSalonta, devenit arhitectul şef al oraşului. De realizarea esplanadei „Corso” seleagă numele arhitectului Lászlo Székely, şi a edificiilor: Palatul Dauerbach,Palatul Szécheny, Palatul Camerei de Comerţ, Gimnaziul Piariştilor, Palatul WeissSándor, Palatul Neptun, locuinţe, clădiri industriale. Autori ca Martin Gemeinhart,Lipot Baumhorn, Arnold Merbl şi-au adus contribuţia la realizarea ansamblurilorce azi sunt considerate „rezervaţii de arhitectură”.

La Arad: arh. Tabacovits Emil , Steiner József, Szántay Lajos, FenyvesKároly, Babocs István, Kövér Lajos, au realizat aspectul urbanistic şi arhitecturalintegrat oraşelor europene, oraşele Banatului fiind atracţii pentru vizitatori, cuedificii emblematice pentru localnici.

Cele două etape distincte ale stilului se regăsesc periodizate în: etapacurbilinie, între anii 1900-1908, iar cea de-a doua, între anii 1909-1914, etapageometrică, perioade corespunzând propagării stilismului în Europa. Ca în toateregiunile imperiului, şi în Banat s-au creat împrumuturi ale elementelor germane,româneşti şi maghiare, care au reprezentat, acele, influenţe zonale date de tradiţiileculturale ale populaţilor de aici, astfel că se poate vorbi de un stil arhitectonicpropiu, ce a creat o anumită identitate arhitecturală, în această parte a imperiului.

Majoritatea comanditarilor au fost de origine germană, fapt explicabil pentrupreferinţa stilului, promovat de şcoala de arhitectură vieneză, considerat ca sursă,dar şi de influenţe ale stilismului lechnerian, din cel de-al doilea centru alimperiului, de factuă orientală, fenomen realizat prin participarea directă a unorarhitecţi budapestani la edificarea unor construcţii reprezentative.

IV. ANALIZA COMPARATIVĂ A MONUMENTELOR

ÎN STIL 1900 DIN BANAT ŞI CRIŞANA

Sursa aşezărilor din Crişana şi Banat trebuie căutată în chiar existenţalocuitorilor din înafara cetăţilor. S-au realizat sisteme de relaţii, care asiguraufuncţionarea fenomenului de „habitat”, şi care au determinat o cultură şi ocivilizaţie proprie în partea Crişanei şi a Banatului. Formele dezvoltării lor


13/20


14/20

14

arhitectura 1900 are o anume identitate şi diferenţiere, iar influenţele - f ără să altereze această identitate, sau să o anuleze - au dus la dobândirea unor noitrăsături. Pătrunderea stilului nu ar fi fost posibilă f ără asimilarea experienţeioferite de tradiţiile existente aici, acestea fiind cauza obţinerii identităţilor şidiferenţierilor stilistice zonale.

Trasăturile de identitate sunt cele ale formei arhitecturale;volume puternicmarcante, bowindouri pe fa

ţade, aticuri curbilinii, arcada formei de potcoav

ă, de

inimi recurbate, folosirea ornamentului aplicat cu valoare de simbol, emblemă,conţinut sau decorativ.

Identitate, indiferent de zonă geografică, ornamentul 1900 are la bază folosirea aceloraşi materiale de construcţie. Ele au dat posibilităţi de realizare acelor mai variate forme arhitecturale şi de acoperire a spaţiilor ample. S-auexploatat calităţile structurale ale metalului, zidăriilor şi a materialelor de finisare în: feronerii, vitralii, zidării, stucaturi, piatră brută, lemn, paiantă, ceramică. Celedouă formule ale stilului, cea curbilinie şi geometrică, folosesc valoarea linieitocmai pentru a crea modele diferenţiate formal, dar identice în latura simbolistică şi decorativă.

Diferenţierea este varietatea compoziţiilor spaţiale şi a decorativului, lacare s-a recurs pentru a personaliza programul de arhitectură.

Ca răspuns la cerinţele autohtone, programele realizate în zonele Crişanei şiale Banatului au trăsături specifice, în acord cu ceea ce a apărut pe planinternaţional. Orice program de arhitectură poate fi privit prin prisma surselorinterne şi externe şi a influenţelor reprezentate de curente, şcoli, personalităţicreatoare. Începând cu programul locuinţelor unifamiliale, la cele colective grupate în imobile, internate pentru şcolari, hoteluri, toate reprezintă variate tipuri dincadrul programului de locuire. Tipurile programelor bancare, ca şi cele industriale,sunt noi în epocă, fiind determinate de evoluţii economice şi sociale din imperiu.

• În programele de locuire, concluzia este, la nivelul ornamenticii aplicate la

edificiile realizate, în zonele geografice ale Crişanei şi Banatului, că predomină modele de identitate în alegerea modelului simbolistic, foartevariat, fiecare imobil încercând a se autodefini printr-un simbol plasat pefaţade.

• În programa clădirilor pentru cazare publică nu există o unitate în aspectulformal, ci o mare varietate de reprezentare a ornamentului, obţinându-sesinteze de monumente 1900. Fiecare edificiu î şi are elementele decorative,reprezentative, care-l delimitează de cadrul construit existent.

• În programa instituţiilor bancare, a societăţilor financiare, există opreferinţă pentru folosirea albinei şi a stupului, ca funcţie de reprezentare aacumulărilor, uneori şi cu scop publicitar, asociate şi cu forma fagurelui demiere, elemente aparţinând registrului stilistic 1900.

• Programa clădirilor administrativ-judecătoreşti este reprezentativă în zonaCrişanei. Pentru aceste edificii ornamentul este legat de rolul emblematic alinstituţiei, acela de dreptate şi adevăr.


15/20

15

• Programa clădirilor de învăţământ-cultură se evidenţiază prin fuziuneastructurii şi decoraţiei, cu subordonarea destinaţiei clădirii. Prin ornamentsunt uşor de recunoscut edificiile cu trimiteri culturale precise.

• În programa clădirilor industriale, stilul 1900 şi-a pus amprenta dândvaloare formei arhitecturale, care ca mod de reprezentare a ieşit de multeori din sfera programului industrial. S-au construit clădiri industriale, care

prin aspectul lor fac trimiteri la alte programe de arhitectură şi care prinaspect se încadrează în componente plastice ale mediului urban.Analiza comparativă a monumentelor Stil 1900 din arealele

geografice ale Crişanei şi Banatului evidenţiază un inventar al formei şi decoruluisculptural în compoziţii variate, un patrimoniu istoric şi arhitectural ce se cereprotejat, pentru a menţine intactă imaginea clădirilor de aici, de sfârşit de secol alXIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

VI.CONCLUZII

În context european, devenit apoi internaţional, arta şi arhitectura dela sfârşit de secol al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea primea numele de Art Nouveau. Născută în Belgia, sub numele de „Style coup de fouet” sau „Lignebelge”, aceasta a primit denumiri după arealele geografice: „Art Nouveau” (înFranţa), „Jugendstil” (în Germania), „Secession” (în Austria), „Stile Floreale” sau„Stile Liberty” (în Italia), „Modern Stile”(în Anglia), „Glasgow Style”(în Scoţia),„Modernisimo” sau „Arte Joven” (în Spania), „Siro Uma”(în Japonia), „StilKalevala” (în Finlanda), „Nieuwe Kunst” (în Olanda), „Neoromânesc” sau „Stil IonMincu” (în România) şi „Mir Iskustvo” (în Rusia), toate acestea având la bază principiul afirmării libertăţii şi a tinereţii spirituale, acela al reîntoarcerii la natură.Chiar dacă au existat controverse, în ce măsură Arta 1900 constituie o mişcare sauun stil, determinate, de decalaje în timp, de caracterul eterogen al aspectelor saleformale, există tendinţa spre sinteză în criteriul aspectului estetic al formelorarhitecturale.

După marea expoziţie pariziană din 1960, sub egida ConsiliuluiEuropei, Les sources du XX-ème siècle, curentul stilistic Art Nouveau a fostreintegrat în sfera acelor mişcări ce au determinat orientarea spre modernitate,concluzionându-se că acesta a fost în avangarda noilor curente ale secolului al XX-lea, atât pe plan european cât şi internaţional.

Dintre aceste mişcări artistice europene de la 1900, Secessionul vienezşi budapestan a realizat multiple forme naţionale, datorită participării formelorartistice desprinse din complexitatea tradiţiilor populaţiilor din teritoriileaparţinătoare imperiului.

Otto Wagner, profesor la Academia vieneză, expunea ideea că formeleartistice trebuie să exprime plastic existenţa noastră. Accentul rămâne pe laturaesteticului, iar aceasta este o exprimare a funcţionalului, f ără însă a realiza imitaţii,


16/20

16

arhitectura nouă dorea, astfel, să fie în consens cu materialele şi tehnologiilemoderne.

Dacă Otto Wagner, contrar ideilor sale, a rămas un clasicist înlucrările sale, un discipol al său, Josef Maria Olbrich, a fost adeptul formulei celeimai decorative a stilului, folosind volumele pur geometrice, cub, paralelipiped,sfera, cu mare îndrăzneală şi simţ al echilibrului. Cel de al treilea discipol,arhitectul Josef Hoffmann, a fost adeptul celei mai simplificatoare formule astilului. Aceşti trei titani ai noii arhitecturii, ce lua naştere, prefigurând arhitecturade volume, modernă, a secolului al XX-lea, au determinat curentele stilistice aleşcolii vieneze. Ele au pătruns în şcolile de arte şi meserii din toate provinciileimperiului, fiind înfluenţate de tradiţiile culturale şi adaptate concepţiilor zonaledespre frumos.

Cea de-a doua capitală, Budapesta, şi-a format propria şcoală dearhitectură, prin creatorul Lechner Ödön, un adept al formelor şi plasticiidecorative de inspiraţie orientală corespunzătoare originii naţiunii maghiare.

Studiul fenomenului de urbanizare şi cel de arhitectură în zoneleCrişanei şi Banatului au fost legate de situaţia socio-politică şi economică dinaceastă parte a Europei. În zona Crişanei cele patru târguri Oradea Olosig, Oradea-Subcetate, Oradea-Oraşul-Nou şi Oradea-Velenţa se uneau în anul 1860 subnumele de Oradea-Mare. Dezvoltarea aşezării începând cu noua administraţiemaghiară, din anul 1867, a adus multiple modificări pe plan social-politic, cultural.Societatea română a militat, sub forma luptei politico-culturale, pentru afirmareafiinţei naţionale, a ideei de libertate şi de eliminare a efectelor politice aleguvernării dualiste. O serie de activităţi ale societăţilor culturale, literare române,au permis accesul la cultură al tuturor românilor. Astfel, au fost societăţile:Societatea de lectur ă din Oradea, Reuniunea de cânt ări”Lira”, Casina din Beiuş,despărţămintele Astrei. Publicaţiile revistelor: Amvonul, Familia, Vulturul,Siedietórea, Foaie literar ă Tribuna Bihorului, şi a celor de dincolo de Carpaţi(unde se formase statul naţional român Principatele Unite): Gazeta Transilvaniei,Tribuna, Foaia poporului, Telegraful, au fost mijloace de informare, de difuzare amaterialelor culturale şi beletristice. Sprijinul financiar al şcolilor româneşti, dinpartea fundaţiilor :E. Gojdu, A. Ş aguna, Pantaziana, şi a băncii Albina, este dovadasusţinerii culturii şi păstrării identităţii fiinţei naţionale. Pe fondul evenimentelordebutului în secolul al XX-lea, situaţia economico-financiară a aşezărilor(industriile, comerţul şi lucrările edilitare) era în plină dezvoltare, fapt ce adeterminat modificări în organizarea şi aspectul lor.

Concomitent cu dezvoltarea zonelor urbane ale oraşelor Viena şi Budapestase formau concepţiile estetice şi plastice, pentru ce însemna fenomenul dearhitectură şi artă, care a a stat la baza marilor ansambluri, ce urmau să formezespaţiul construit al siturilor şi în restul provinciilor din imperiu. Sfârşitul secoluluial XIX-lea a însemnat realizarea organismului unitar al oraşului Oradea, ridicat larang de municipiu în anul 1886, a unui centru propiu (a cărei configuraţie era dată de prezenţa râului Crişul Repede) cu păstrarea structurilor tipologice şi cu un fondconstruit în spiritul curentelor modei vremii şi a sistemelor funcţionale periferice ca


17/20

17

parte din întreg. Arta 1900 a pătruns firesc în acest spaţiu, ca un mijloc de afilierestatelor europene, iar stilurile arhitectonice Eclectic şi Baroc au realizat noileimplanturi construite.

În zona Banatului, Timişoara şi Arad aveau statutul de”oraş liber regesc”,care le-a conferit autonomie internă cu finalitate în dezvoltarea economică. Celedouă centre au suferit influenţa urbanistică a capitalei Viena, vechea cetatenemaisatisf

ăcând cerin

ţele de dezvoltare a lor. La Timi

şoara formarea noului

organism a determinat demolarea zidurilor cetăţii, realizarea de noi trasee decirculaţie, o nouă zonare funcţională determinând sisteme de locuit în şaptecartiere: Cetatea, Fabric, Iosefin, Maiere(Elisabetin), Mehala, Blaşcovici şi Ronaţ.Cetatea Aradului era, în secolul al XIX-lea, încorsetată în inelul creat de râulMureş, ceea ce a determinat mutarea aşezării pe baza planurilor urbanistice şirealizarea lucrărilor edilitar gospodăreşti. Cele şapte sisteme ale sitului construitcuprindeau cartierele: Innen Stadt, Rácz Város, Pârneava, Sarcad, Magyár Város,Bahn şi Új Telep. Mari ansambluri de implanturi construite la începutul secolului alXX-lea, cele de pe calea Victoriei (Corso) din Timişoara şi de pe strada Cloşca,Piaţa Avram Iancu din Arad, sunt dovada pătrunderii stilului Art Nouveau elefiind rezultatul contopirii cu tradiţiile formale autohtone.

Aşezările Timişoarei şi Aradului s-au dezvoltat potrivit tradiţiilorlocuitorilor, români, germani, maghiari şi sârbi, determinând formarea culturiispecifice zonale a Banatului. Societatea a fost deschisă spre civilizaţiile Europeimoderne, iar acţiunile asociaţiilor culturale, asemeni celor din Crişana, au avut cascop eliminarea acţiunilor guvernării dualiste şi realizarea unităţii naţionale. O seriede reuniuni cu caracter literar-cultural, româneşti, germane au avut ca scopeliminarea tendinţelor de a promova doar valorile culturale maghiare. Acţiuniledespărţământului „ Astra” au avut ca scop susţinerea componentei româneşti din întreg Banatul, iar publicaţiile Tribuna poporului, Gazeta Transilvaniei, Drapelul au avut ca rezultat circulaţia şi informarea actului de cultură.

Analiza comparativă, a dezvoltărilor urbane, are la bază prezenţa unorparticularităţi de natură geografică, morfologică şi istorică, a momentelorconstituirii acestora. Fiecare aşezare s-a dezvoltat după legi proprii, condiţionată tocmai de particularităţi geografice şi morfologice, a suferit influenţe urbanisticeale modei europene. Se poate constata identitatea structurală a contextelor, dar şiidentităţi specifice care dau măsura diferenţierilor între centrele urbane. Sursaacestor aşezări este dată de existenţa lor deja aici, iar dezvoltările ulterioare sedatorează conceptului urbanistic general considerat ca sursă şi particularităţilorzonale ca influenţe.

Sub aspectul obiectului de arhitectură, fenomenul artistic european estesursa de bază a şcolii de creaţie dezvoltată la Viena. Pe baza surselor în zonediferite geografice s-au format curente stilistice diferenţiate. Fiecare şcoală dearhitectură şi-a realizat propiul stilism, preluând influenţele stilistice din formeleartistice zonale şi din tradiţiile culturale ale populaţiilor din zonă. Astfel, se poateformula comparaţia la nivelul ornamenticii 1900 aplicate în zonele din Crişana şiBanat. Ea depinde de surse şi de influenţe artistice, dar şi de preferinţa pentru


18/20

18

anumite reprezentări pe care au avut-o arhitecţii, înfluenţând, şi ei, asupra gustuluipublic. A existat, în orice program de arhitectură, cerinţa comanditarului asuprareprezentării, a simbolisticii, iar prin Arta 1900 s-au realizat construcţii declarateobiecte de arhitectură.

În teritoriile Crişanei şi Banatului, fenomenul 1900 s-a împletit cu formeleculturale ale populaţiilor plurietnice de aici. Prin manifestările de spectacole, demuzic

ă, de literatur

ă, s-a propagat un anume concept despre frumos. Pentru c

ă în

aşezările Oradea, Timişoara, Arad şi în localităţile mai mici au existat raporturinumerice diferite în componenţa locuitorilor, o prezenţă mai mare a celor maghiari în Crişana şi a germanilor în Banat, s-au realizat forme arhitecturale, artistice de împrumut, care au avut ca rezultat creaţii originale, cu identitate stilistică locală, elefiind măsura diferenţierilor zonale. Creatorii au căutat întotdeauna coordonate deinspiraţie, fiind înfluenţaţi în proiectele lor de expresii ale modelelor artisticevernaculare ale locuitorilor autohtoni.

Putem defini edifiiciile realizate ca având o anume nuanţă stilistică, oidentitate zonală, ceea ce înseamnă diferenţieri, iar acestea au fost date de gamavariată a ornamentului aplicat, Stil-ul 1900 având la bază conceptul tinereţii şi alfrumuseţii. Pentru că sfârşitul secolului aduce o amplificare de funcţiuni înprogramele de arhitectură există identitatea stilistică a ornamentului aplicat cuvaloare de simbol, emblemă, de conţinut şi decorativ. Identitate este la nivelulformei arhitecturale, diferenţierile fiind date de folosirea unei game largi aornamentului 1900.

Ornamentul aplicat şi compoziţia ornamentală a faţadei sunt în legătură organică cu arhitectura unei clădiri ca un titlu al funcţiunii acesteia. În decorulsculptural al faţadelor, arhitecţii, care au proiectat în zonele Crişanei şi Banatului,s-au conformat gustului public şi au apelat la formele de împrumut ale autohtonilor.

A existat în zona Crişanei o anumită preferinţă pentru formele curbilinii,pentru elemente de decor aplicat de tip vegetalo-simboliste, folosind ca materiale,tencuială colorată, plăcuţe ceramice, desene în sgraffito, stucul, metalul şi vitraliul.

În zona Banatului, existând influenţe funcţionaliste vieneze, preferinţa afost spre un secession geometric, cu decoraţie mai sobră, care însă se combina şi cuelemente ale formulei curbilinii. Marea majoritate a edificiilor 1900 sunt tratate lanivel ornamental prin folosirea stucului, ca material de expresie, fapt explicabilprin prezenţa în număr mare a edificiilor în stil Eclectic( solicitat mai mult de cătrecomanditarii din Banat), stil ce se manifesta concomitent cu Art Nouveau.

Paleta stilistică largă, de la aplicarea unui simbol la compoziţii alegorice, apermis realizarea de varietăţi compoziţionale, astfel că în zonele devenite oraşe(Oradea, Timişoara, Arad), cât şi în aşezările mai mici din teritoriul lor, repertoriulalegoric al Artei 1900 este măsura componentei estetice şi plastice.

Pentru aceasta, inventarul clădirilor Art Nouveau evidenţiază necesitateaintervenţiilor menite să asigure protejarea lor. Ele constituie tezaurul urbanistic dela început de secol al XX-lea, un patrimoniu istoric, arhitectural şi artistic pentrusocietatea de azi. Este meritoriu faptul că, în aceste aşezări, s-au întocmit studiipentru refuncţionalizarea centrelor istorice. Acestea sunt supuse unor remodelări


19/20

19

urbane, care sunt benefice în măsura asigurării necesarului desf ăşurării cadrului deviaţă urban. Intervenţiile întreprinse la nivel de obiect de arhitectură, fie că procedeele sunt cele de conservare sau restaurare, au la bază inventarul dateloristorice, ale proiectelor de arhitectură. O serie de edificii aparţinând etapei 1900 cuornamente aplicate (unele chiar distruse) sunt azi în stare improprie, fiind necesareintervenţii menite să păstreze imaginea de epocă, ca dovadă de civilizaţie şi deatitudine european

ă. No

ţiunea de salvgardare a unor monumente de arhitectur

ă nu

trebuie înţeleasă ca o economie, sau transformare, sub pretextul reparaţiilor, careduc la schimbarea înf ăţişării sau la anularea identităţii stilistice.

Multe edificii sunt declarate monumente istorice şi de arhitectură. Mai pot fideclarate, încă, serii de edificii, asemenea, recent, impozantei clădiri a Primăriei dinSalonta. Surprinderea amprentei istorice a unui stil, a unei epoci, este ceea ce atrageinteresul asupra unei clădiri.

Arta 1900, alături de stilurile Eclectic şi Baroc, este cea care constituie aziexpresia urbanistică şi arhitecturală a oraşelor Oradea, Timişoara şi Arad. Maipregnant, prin comasarea edificiiilor în zona numită centru, oraşul de pe râul CrişulRepede, Oradea, este o rezervaţie de arhitectură 1900, alături de mari oraşe aleEuropei. Nu mai puţin evidente, la Timişoara şi Arad, găsim reprezentareastilistică pe străzi declarate rezervaţii de arhitectură.

Studiul comparativ al fondului construit din Crişana şi Banat permiteobservarea nuanţelor acestui stil şi a influenţelor diferite în funcţie de arealgeografic.

Mişcarea modernă a arhitecturii prin intermediul curentului Art Nouveau, ale cărui trăsături dominante sunt legate de observarea şi imitarea naturii,respingerea tradiţiilor academice, a clasicismului dominant, cu deviza „artă pentruartă”, a răspuns nevoilor de armonie şi echilibru pentru societatea de la început desecol al XX-lea. Ea continuă şi azi să răspundă aceloraşi nevoi, surprinzându-nemereu de bogăţia elementelor aducătoare de frumos. Plastica arhitecturală a fostlatura principală de manifestare subordonând aspectele de funcţiune şi soluţieconstructivă, fapt pentru care prin simpla funcţionalitate valul artistic, Cubismul nua fost în măsura să satisfacă gustul pentru frumos.

Farmecul arhitecturii 1900 se datorează, în bună măsură, ornamentelor,pentru că acestea sunt coduri purtătoare de semnificaţie, ne informează despreepocă, modă, tehnici folosite, într-un cuvânt, despre viaţa şi dorinţele locuitoriloracestor aşezări. Chiar dacă există în edifiiciile realizate tendinţa teoretică spreunitate, părerile că ornamentul a fost prevalat de structură au determinat, în secolulal XX-lea, o depreciere a fenomenului. Ultimele decenii ale secolului al XX-lea,prin numărul mare al publicaţiilor, a sesiunilor ştiinţifice, au redecoperit valoareaarhitecturii 1900, iar noi analize asupra acestui fenomen ne poate aduce noidezvăluiri ce au marcat simbolic o etapă din istoria omenirii din aşezările Crişaneişi Banatului ca dovadă perenă pe arealele geografice, în care locuitorii de aici şi-auavut habitatul dintotdeauna..


20/20

20

VII. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. IZVOAREArhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor , fond Colec ţ ia de planuri(1780-1954)Idem, fond Colec ţ ia de hăr ţ i ( 1754-1857)

II. PERIODICE ***Repertoriul Monumentelor din jude ţ ul Bihor, Oradea, 1974

III. ENCICLOPEDII ŞI DICŢIONARERISVAN Vlad, Dic ţ ionar de simboluri, Editura Dao Psi, 2007.

IV. LUCRĂRI GENERALE LANEVSCHI Gheorghe, Aradul vremurilor de mult apuse 1834-1914,

Cluj-Napoca, Editura Polis, 2005LUPU Mircea, Ş coli na ţ ionale în arhitectur ă , Bucureşti, Editura Tehnică, 1977MADSEN Stephen Tschudi, Art Nouveau, Bucureşti, Editura Meridiane, 1977OPRIŞ Mihai, Timi şoara.Mică monografie urbanistică,Bucureşti, Editura Tehnică,1987

V. LUCRĂRI SPECIALE BORCEA Liviu , Memoria Caselor , Editura Arca, Oradea, 2003.BORCEA Liviu, GORUN Gheorghe (coordonatori), Istoria ora şului Oradea,

Oradea, Editura Cogito, 1995CONSTANTIN Paul, Arta 1900 în România,Editura Meridiane, Bucureşti, 1972CURINSCHI Gheorghe Vorona, Introducere în Arhitectura comparat ă ,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1991 FAUR Viorel, Via ţ a politică a românilor bihoreni 1849-1919, Oradea,

Fundaţia Culturală Cele Trei Cri şuri, 1992Idem, Cultura românilor din Bihor 1849-1918 , Oradea,

Fundaţia Culturală Cele Trei Cri şuri, 1992GERLE János, KOVACS Attila, MAKOVECZ Imre, A Századforduló Magyar

Épitészete(Arhitectura maghiară la schimbarea secolului), Szépirodalmi Könyvkiadó Bonex, Budapesta, 1990

MAIOR Liviu, Mi şcarea Na ţ ională Românească din Transilvania 1900-1914, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986

MATEI Adriana, Identitate culturală locală , Cluj-Napoca,Editura U.T.PRES, 2004

MEDELEANU Horia, Aradul în secolul al XVIII-lea pe baza conscrip ţ iei str ă zilordin anul 1783, în Ziridava, volum XIV, Arad,Muzeul Judeţean Arad, 1982

MUNTEANU Ioan, Urbanizarea în Banatul istoric la început de secol al XX-lea, în Analele Banatului, Seria nouă, Arheologie-Istorie VII-VIII,Muzeul Banatului, Editura Mirton, Timişoara, 2000

PINTILIE Ileana, Viena, Budapesta şi Timi şoara-Raportul dintre centru şi periferie în anii „Întemeierii”, premisă a r ăspândirii Stilului 1900, în AnaleleBanatului, Arta, seria nouă, volum II, Timişoara,Muzeul Banatului, 1997

arhitectura 1900 În crisana si banat

Documents