aplicarea teoriei complexitĂŢii în psihanalizĂ · pdf fileaplicarea teoriei...

APLICAREA TEORIEI COMPLEXITĂŢII ÎN PSIHANALIZĂ Despre primii pasi

Daniel Munteanu 7 Decembrie, 1999

Câţiva psihanalişti au încercat, în ultimul deceniu, să-şi abordeze propriul domeniu din

perspectiva teoriei complexităţii, sau a teoriei haosului determinist cum se mai numeşte. Dintre

aceştia, îi menţionez pe Michael G. Moran cu articolul "Teoria haosului şi psihanaliza -

Natura fluidică a minţii"1, Vann Spruiell cu articolul "Haosul determinist şi ştiinţele

complexităţii: psihanaliza în mijlocul unei revoluţii ştiinţifice generale"2 şi Jean-Michel

Quinodoz cu articolul "Tranziţii în structurile psihice în lumina teoriei haosului

determinist"3.

În continuare mă voi referi la aceste articole, încercând să sintetizez opinile prezentate.

La început voi expune rezultatele şi implicaţiile generale ale teoriei complexităţii. Apoi voi trece

în revistă aplicaţiile acestei teorii în teoria şi clinica psihanalitică, aşa cum sunt văzute de autorii

menţionaţi. si la sfârşit, despre avantajele, limitele şi modalităţile de transfer a cunoştinţelor

înspre psihanaliză.

1. Teoria complexităţii sau a haosului determinist

Teoria complexităţii are un început în încercările lui Henri Poincaré de modelare

matematică a instabilităţii sistemelor mecanice, pe la începutul secolului. Ea s-a dezvoltat odată

cu perfecţionarea calculatoarelor şi creşterea consecutivă a puterii lor de calcul. Această teorie a

furnizat mijloacele de studiu a sistemelor complexe. Prin aceasta şi-a găsit aplicaţii în multe

domenii, din cele mai diverse, şi a revoluţionat cunoaşterea ştiinţifică.

1 Michael G. Moran - "CHAOS THEORY AND PSYCHOANALYSIS - THE FLUIDIC NATURE OF THE

MIND", Int. Rev. Psycho-Anal., 1991, No.18, p.211 2 Vann Spruiell - "DETERMINISTIC CHAOS AND THE SCIENCES OF COMPLEXITY: PSYCHOANALYSIS

IN THE MIDST OF A GENERAL SCIENTIFIC REVOLUTION", J. of APA, 1993, No. 41, p.3-44. 3 Jean-Michel Quinodoz - "TRANSITIONS IN PSYCHIC STRUCTURES IN THE LIGHT OF DETERMINISTIC

CHAOS THEORY" - Int. Psycho-Anal., 1997, No. 78, p.699.

Psihologia Online Biblioteca Online

www.psihologiaonline.ro

2

Vann Spruiell susţine că psihanaliza, prima teorie a unui sistem hipercomplex, a pregătit

terenul pentru o astfel de revoluţie.

Trăsătura esenţială a sistemelor complexe este evoluţia lor neliniară în raport cu timpul.

"Sistemele neliniare, spune Moran, sunt acelea al căror comportament este descriptibil numai

considerând interacţiunea componentelor din sistem, şi nu numai însumând calităţile

sistemului."4 Evoluţia sistemului în timp, datorită acestor interacţiuni între componentele

sistemului, se poate face cu ecuaţii diferenţiale neliniare în raport cu timpul.

Descoperirea sistemelor neliniare a bulversat concepţia deterministă. "Teoria cauzală

newtoniana, cel mai bine enunţată de Laplace", spune Spruiell, şi-a dovedit limitele. Demonul

lui Laplace, ştiind valorile tuturor variabilelor universului la un moment dat şi legea lor liniară

de evoluţie, putea calcula orice stare anterioară sau viitoare a universului. Evoluţia unui sistem

neliniar nu poate fi prezisă pentru un interval oricât de lung. Pentru aceasta ar fi necesară o

cunoaştere infinit de precisă a stării la un moment dat.

Din această neliniaritate decurg câteva proprietăţi importante ale sistemelor complexe:

sensibilitatea faţă de condiţiile iniţiale, structurarea şi evoluţia sistemului în forme auto-

asemănătoare la scări diferite (ca păpuşile ruseşti) şi tranziţiile de fază prin care trece sistemul în

evoluţia sa.

Sensibilitatea faţă de condiţiile iniţiale înseamnă că diferenţe infinitezimale în condiţiile

iniţiale ale sistemului pot determina diferenţe radicale în evoluţia acestuia.

Sistemele neliniare evoluează structurându-se în forme fractale (în care una şi aceeaşi

formă poate fi recunoscută la scări diferite) şi/sau repetând în timp evoluţii aproape identice.

Reprezentând grafic evoluţia sistemului în funcţie de câteva variabile definitorii, se observă

tendinţa lui de a se apropia de unul dintre modurile sale de funcţionare caracteristice. Spaţiul în

care se reprezintă evoluţia sistemului se numeşte spaţiul fazelor, iar modul de funcţionare pe

care sistemul îl adoptă în funcţie de condiţii, se numeşte atractor. Sistemele neliniare sunt atrase

in evoluţia lor de atractori stranii. Reprezentaţi în spaţiul fazelor, atractorii stranii au forme

fractale. Sistemul evoluează aproape periodic urmând forme constante.

Momentele din evoluţia unui sistem în care diferenţe mici ale valiabilelor pot conduce la

evoluţii ulterioare total diferite, momente în care sistemul poate "alege" între doi sau mai mulţi

atractori, sunt punctele critice din teoria catastrofelor a lui R.Thom. Sistemele nu sunt

omogene şi uniform supuse condiţiilor exterioare. În punctele critice, diferite parţi ale sistemului

"aleg" traiectorii diferite. După ce sistemul întâlneşte în evoluţia sa mai multe astfel de puncte

4 op.cit.212



3

critice, în care părţi ale sale "aleg" evoluţii diferite, se ajunge ca starea sistemului să apară

haotică, cu toate că legile ce-l guvernează sunt deterministe. Acesta este haosul determinist.

Sistemele complexe trec, în evoluţia lor, prin traziţii de fază, momente în care au loc

schimbări calitative radicale în structura sistemului. Un exemplu ar fi trecerea curgerii unui fluid

de la regimul laminar la cel turbulent. Tranziţiile de fază au loc datorită modificării unor

variabile ale sistemului, numite factori de bifurcaţie. În cazul curgerii, această variabilă ar fi

gradul de frecare al fluidului cu pereţii.

2. Aplicaţii în psihanaliză

Aparatul psihic este fără îndoială un sistem hipercomplex.

"Interacţiunea dintre variatele particularităţi mentale este luată în considerare în

majoritatea modelelor psihanalitice [...] Din punct de vedere fenomenologic, scrie Moran,

psihanalistul ţine cont de această perspectivă asupra minţii (ca interacţionând cu ea însăşi, sau

intra-acţionând), atunci când consideră, de exemplu, interdependenţa dintre afectele pacientului,

asociaţiile verbale şi senzaţiile date de poziţia pe canapea."5

"Următorul atribut al sistemelor neliniare, «sensibilitatea faţă de condiţiile iniţiale», scrie

Moran, se găseşte ca acasă în concepţia psihanalitică asupra determinismului psihic şi în

importanţa acordată istoriei dezvoltării individuale. Analiştii văd viaţa psihică curentă a

individului şi comportamentul ca puternic afectate şi determinate de experienţele trecutului."6

"Existenţa neperiodicităţii în viaţa mentală, spune Moran, este sugerată de complexitatea

şi varietatea oricărei experienţe individuale." "Deşi repetiţia perfectă este imposibilă, recurenţa

tiparelor în viaţa mentală este un fenomen larg acceptat în psihanaliză. La orice nivel de

examinare, se poate vedea 'semnătura' caracteristică activităţii din viaţa mentală a pacientului: în

istoria cazului (ceea ce ar putea fi numit nivelul cu rezoluţia cea mai mică), în producţiile

pacientului dintr-o singură şedinţă, într-un singur vis, sau chiar dintr-un singur act (nivelul de

rezoluţie maximă), se poate recunoaşte particularitatea pacientului, tiparul idiosincratic al vieţii

mentale."7

Pentru Vann Spruiell sunt semnificative, în privinţa proprietăţii de auto-asemănare în

funcţionarea sistemelor complexe, câteva fapte: Freud a construit atât teoria neurologică, cât şi

teoria psihanalitică extrapolând propriile percepţii şi fantasme endopsihice; a comparat

5 op.cit.p.213 6 op.cit. p.213 7 op.cit. p.213



4

funcţionarea minţii cu funcţionarea unei celule vii în relaţie cu mediul exterior; a folosit propria

autoanaliză pentru a-şi analiza pacienţii.

"Tranziţiile se stare, spune Moran, au de asemenea loc în modelele psihanalitice ale

minţii, şi pot fi conceptualizate în câteva cadre de referinţă. De exemplu, tranziţiile de stare apar

când efectul insight-ului se face simţit. [...] Ca analişti, percepem pacientul ca fiind diferit în

aceste momente de schimbare. Simţim că a avut loc un salt calitativ în starea pacientului. În plus,

când terapia merge mai puţin bine, în perioadele de 'reacţie terapeutică negativă', putem descrie

starea pacientului ca schimbându-se într-o manieră abruptă."8

Moran susţine că fantasmele inconştiente ale unui pacient funcţionează ca atractori

stranii. "Comportamentul observabil rămâne pe moment inpredictibil, scrie Moran, dar global

predictibil pentru că este permanent "atras" asimptotic, către nucleul simplu al setului de

fantasme inconştiente. Spunând altfel, nu contează cât de divers poate apărea comportamentul, el

va revela, după observaţia psihanalitică, influenţa unui numar finit de fantasme inconştiente

relativ simple."9

Jean-Michel Quinodoz descrie funcţionarea fantasmei claustrofobice ca atractor straniu.

si din acest exemplu reiese faptul că fantasmele inconştiente sunt structuri organizatoare cu

structură fractală, ca şi atractorii stranii.10

Quinodoz dă ca prim exemplu de tranziţie de stare în sistemul psihic tranziţia dintre

starea specifică nevrozei narcisice (în termenii lui Freud) şi starea specifică nevrozei de

transfer.11 Realitatea psihică este un sistem dinamic, spune Quinodoz. Acest sistem are un mare

număr de variabile independente şi un număr egal de grade de libertate.12 Nevroza narcisică are

un număr mai mic de grade de libertate decât nevroza de transfer.13 Tranziţia de stare se produce

datorită modificării valorii unui factor de bifurcaţie. Pentru acest exemplu de tranziţie, factorul

de bifurcaţie, spune Quinodoz, este relaţia de obiect.14

Alte exemple de tranziţii de stare comentate de Quinodoz sunt: între narcisism şi relaţia

de obiect15, variaţia în toleranţa anxietăţii influenţată de relaţia de obiect16(ca factor de

bifurcaţie), tranziţia între poziţia paranoid-schizoidă şi poziţia depresivă17.

8 op.cit. p.213 9 op.cit. p.216 10 op.cit. p.706 11 op.cit. p.708 12 op.cit. p.704 13 op.cit. p.709 14 op.cit. p.709 15 op.cit. p.710 16 op.cit. p.711 17 op.cit. p.711



5

3. Avantajele, limitele şi modalităţile de aplicare a acestei teorii în psihanaliză

După Vann Spruiell, teoria haosului furnizează căi de gândire despre psihanaliză. "Ele

pot fi folosite ca matriţe organizatoare pentru noi puncte de vedere în psihanaliză. Culegerea

unor similarităţi între psihanaliză şi haosul determinist depinde de capacitatea noastră umană de

recunoaştere a tiparelor complexe."18

"Această nouă abordare, spune Quinodoz, are poate avea deja efectul semnificant al

schimbării modului de gândire asupra muncii noastre de psihanalişti, permiţându-ne o

'decentrare' - adică să ne privim activitatea din alt punct de vedere - un 'vertex' diferit în sensul

lui Bion. Astăzi, chiar dacă nu ne dăm seama de asta, gândirea noastră rămâne împotmolită în

determinismul cauzal şi sistemele liniare care au dominat gândirea ştiinţifică mult timp - şi pe

care s-a sprijinit 'Proiectul pentru o psihologie ştiinţifică' al lui Freud."19

"Si altceva, nu mai puţin important, spune Quinodoz, contribuţia teoriei sistemelor

complexe este cea care ne-a arătat că psihicul uman este infinit mai complex decât ne imaginăm,

şi că abordarea psihanalitică face parte din încercarea de a face coerentă aceasta complexitate."20

Teoria complexităţii este o teorie matematică, modelele pe care le contruieşte se bazează

pe caracterul măsurabil al variabilelor pe care le ia în consideraţie. Aspectul cantitativ presupus

de modelări şi simulări limitează aplicarea strictă a acestei teorii la teoria psihanalitică.

Rezultatele teoriei complexităţii sunt luate în psihanaliză ca metafore şi se stabilesc analogii.

Ferdinand Verhulst, matematician olandez, arată într-un articol "Metafore pentru

psihanaliză"21, importanţa folosirii metaforelor din teoria complexităţii în psihanaliză. Spre

deosebire de modele, spune Verhulst, care sunt atât cantitative, cât şi calitative, metaforele sunt

pur calitative.

18 op.cit. p.13 19 op.cit. p.716 20 op.cit. p.716 21 Ferdinand Verhulst - METAPHORS FOR PSYCHOANALYSIS - Nonlinear science today, Springer-Verlag,

Vol.4, No.1, 1994



6

BIBLIOGRAFIE

1. Moran, Michael G. - "CHAOS THEORY AND PSYCHOANALYSIS - THE FLUIDIC NATURE

OF THE MIND", Int. Rev. Psycho-Anal., 1991, No.18, p.211 2. Poppink, Joanna - Chaos and complexity as theoretical grounding for psychotherapeutic

listening: Psychotherapist's presence with patient in flooding stage of post traumatic stress discorder (http://www.valdosta.edu/~whuitt/psy702/files/chaosthr.html)

3. Quinodoz, Jean-Michel - "TRANSITIONS IN PSYCHIC STRUCTURES IN THE LIGHT OF DETERMINISTIC CHAOS THEORY" - Int. Psycho-Anal., 1997, No. 78, p.699.

4. Schneider, Henri; Barwinski Fäh, Markus; Barwinski Fäh, Rosmarie - "Process patterns" drawn from theories of complexity as a means for tracing longterm change in psychoanalysis (http://www.uni-saarland.de/philfak/fb6/krause/ulm97/henri.htm)

5. Spruiell, Vann - "DETERMINISTIC CHAOS AND THE SCIENCES OF COMPLEXITY: PSYCHOANALYSIS IN THE MIDST OF A GENERAL SCIENTIFIC REVOLUTION", J. of APA, 1993, No. 41, p.3-44.

6. Verhulst, Ferdinand - METAPHORS FOR PSYCHOANALYSIS - Nonlinear science today, Springer-Verlag, Vol.4, No.1, 1994

Lucrare prezentată la Colocviul Societăţii Române de psihanaliză (2000)



aplicarea teoriei complexitĂŢii în psihanalizĂ · pdf fileaplicarea teoriei...

Documents