opere esenţiale, vol. 10 – eseuri de psihanaliză aplicată

25
Freud – Opere esenþiale Serie coordonatã de VASILE DEM. ZAMFIRESCU 1

Upload: editura-trei-trei

Post on 10-Mar-2016

297 views

Category:

Documents


7 download

DESCRIPTION

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2011. www.edituratrei.ro

TRANSCRIPT

Page 1: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

Freud – Opere esenþiale

Serie coordonatã deVASILE DEM. ZAMFIRESCU

1

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 1

Page 2: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

2

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 2

Page 3: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

3

SIGMUND FREUDOPERE ESENÞIALE

vol. 10Eseuri de psihanalizã aplicatã

Traducere din germanã ºi note introductiveVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Notã asupra ediþieiRALUCA HURDUC

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 3

Page 4: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

4

Editori Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial Magdalena Mãrculescu

Responsabil ediþie Raluca Hurduc

Design Faber Studio (S. Olteanu, B. Haþeganu, D. Dumbrãvician)

Director producþie Cristian Claudiu Coban

DTP Eugenia Ursu

Corecturã Roxana Samoilescu

Aceastã carte a fost tradusã dupã S. Freud – Psychopathische Personen auf derBühne; Der Wahn und die Träume in W. Jensens Gradiva; Der Dichter und dasPhantasieren; Das Motiv der Kästenwahl; Der Moses der Michelangelo; EinigeCharaktertypen aus der psychoanalytischen Arbeit; Eine Kindheitserinnerung ausDichtung und Wahrheit; Das Unheimliche; Dostojewski und die Vatertötung

© Copyright EDITURA TREI, 2010

C.P. 27-0490, Bucureºti, Tel./Fax: +4 021 300 60 90, e-mail: [email protected], www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-344-0

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiFREUD, SIGMUNDOpere esenþiale / Sigmund Freud ; coord. ed.: Vasile Dem. Zamfirescu. -

Bucureºti : Editura Trei, 2009-vol.ISBN 978-973-707-333-4Vol. 10 : Eseuri de psihanalizã aplicatã. / trad. ºi note introductive: Vasile Dem.

Zamfirescu. - 2009. - Bibliogr. - Index. - ISBN 978-973-707-344-0

I. Zamfirescu, Vasile Dem. (trad.)

159.964.2615.851.1

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 4

Page 5: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

Notã asupra ediþiei .............................................................................7

Psihopaþi pe scenã ...........................................................................9

Notã introductivã ............................................................................10

Delir ºi vise în Gradiva de Jensen ..................................................19

Notã introductivã ............................................................................20

Capitolul I..........................................................................23Capitolul II .........................................................................55Capitolul III ........................................................................77Capitolul IV ............................................................................98

Notã la ediþia a doua .....................................................................105

Scriitorul ºi activitatea fantasmaticã ...........................................109

Notã introductivã ..........................................................................110

O amintire din copilãrie a lui Leonardo da Vinci........................125

Notã introductivã ..........................................................................126

Capitolul I ........................................................................129Capitolul II .......................................................................150Capitolul III ......................................................................160Capitolul IV......................................................................176Capitolul V.......................................................................191Capitolul VI......................................................................203

Motivul alegerii casetei................................................................213

Notã introductivã ..........................................................................214

Capitolul I ........................................................................217Capitolul II .......................................................................224

Cuprins

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 5

Page 6: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

Moise al lui Michelangelo............................................................231

Notã introductivã ..........................................................................232

Capitolul I ........................................................................238Capitolul II .......................................................................248Capitolul III ......................................................................261Capitolul IV ..........................................................................267Anexã .............................................................................269

Câteva tipuri de caracter din practica psihanaliticã ...................273

Notã introductivã ..........................................................................274

I Excepþiile .....................................................................276II Cei care eºueazã din cauza succesului...........................281III Rãufãcãtorii din sentiment de vinovãþie ........................301

O amintire din copilãrie în Poezie ºi adevãr.................................303

Notã introductivã ..........................................................................304

Capitolul I ........................................................................314Capitolul II .......................................................................315

Straniul .........................................................................................317

Notã introductivã ..........................................................................318

Capitolul I ........................................................................319Capitolul II .......................................................................327Capitolul III ......................................................................348

Dostoievski ºi paricidul ................................................................357

Notã introductivã ..........................................................................358

Bibliografie...................................................................................382

Lista abrevierilor ..........................................................................401

Index ............................................................................................402

6 Sigmund Freud

6

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 6

Page 7: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

Notã asupra ediþiei

Volumul de faþã reuneºte eseurile de psihanalizã aplicatãale lui Freud, dintre care câteva au devenit între timp repereculturale: „Delir ºi vise în «Gradiva» de Jensen“, „Motivulalegerii casetei“, „Dostoievski ºi paricidul“. Concepþia revolu-þionarã a lui Freud, conform cãreia între normalitate ºi pato-logie existã doar o deosebire cantitativã, de grad, ºi nu calita-tivã, strãbate ca un fir roºu toate eseurile prezentului volum,legitimând psihanaliza aplicatã

„Gradiva“ îi oferã astfel psihanalistului prilejul sã de-monstreze faptul cã scriitorii sunt de fapt niºte fini cunoscã-tori ai sufletului uman, care au acces la inconºtient, ceea ceîi permite sã vadã în aceastã nuvelã o confirmare a teorieipsihanalitice despre concordanþa dintre cunoaºterea deþinutãde scriitor ºi cea oferitã de psihanalizã.

În „Scriitorul ºi activitatea fantasmaticã“, Freud afirmãînrudirea structuralã dintre vis ºi creaþia literarã: ca ºi visul,opera literarã are un conþinut latent care nu se exprimã decâtprin conþinutul manifest. Astfel, interpretarea operei literareurmeazã aceeaºi regulã ca ºi interpretarea viselor: dinspreconþinutul manifest, spre conþinutul latent care existã doardeformat în textul finit al creaþiei. În ceea ce priveºte „Moti-vul alegerii casetei“, acesta este fundamentat pe aceeaºi idee,a înrudirii spirituale dintre vis ºi diferitele creaþii precumliteratura, miturile, legendele ºi basmele. Din nou, simbo-lurile literare sunt interpretate în aceeaºi manierã ca ºisimbolurile onirice.

7

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 7

Page 8: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

8

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 8

Page 9: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

PSIHOPAÞI PE SCENÃ

9

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 9

Page 10: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

Notã introductivã

Data când a fost scris eseul este incertã: E. Jones, unul dintrecei mai autorizaþi biografi ai lui Freud, susþine cã la începutulanului 1906; Max Graf, prietenul cãruia Freud i-a dãruit manu-scrisul, indicã anul 1904. Aceastã ultimã datã pare a fi inexactã,cãci piesa Die Andere (Cealaltã) de H. Bahr, la care se referã Freudîn finalul scrierii sale, a fost reprezentatã în noiembrie 1905, iarîn volum a apãrut la începutul lui l906. Max Graf a publicat tex-tul, tradus în limba englezã, în 1942.

10

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 10

Page 11: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

Dacã opera dramaticã urmãreºte sã trezeascã „teamã ºimilã“, sã producã o „purificare a afectelor“, aºa cum se ad-mite de la Aristotel încoace, atunci aceastã intenþie poatefi descrisã mai amãnunþit, anume arãtând cã este vorba dedeschiderea izvoarelor plãcerii sau desfãtãrii afective, aºacum în cazul comicului sau cuvântului de spirit se obþineplãcere din travaliul intelectului, care în alte condiþii blo-cheazã acele surse. În primul rând, trebuie desigur sã amin-tim descãtuºarea propriilor noastre afecte; plãcerea care-icorespunde provine, pe de o parte, din uºurarea sufleteas-cã datoratã unei masive descãrcãri, iar pe de altã parte, dinsimultana excitare sexualã care, putem afirma, însoþeºte,ca produs secundar, orice activitate afectivã ºi care oferãomului acel sentiment, foarte dorit, de augmentare a ten-siunii psihice. O reprezentaþie teatralã are asupra specta-torului adult efectul produs de joc asupra copilului, care-ºisatisface astfel dorinþa intensã de a fi asemenea celor mari.Adultul are prea puþine trãiri, se simte ca un misero, „cã-ruia nu i se poate întâmpla nimic deosebit“; el ºi-a înãbu-ºit de mult vanitatea de a sta ca eu în centrul lumii, sau,mai bine spus, a trebuit sã amâne satisfacerea ei; el vrea sãsimtã, sã acþioneze, sã modeleze totul dupã dorinþa sa, iarcuplul dramaturg–actor îi oferã aceastã posibilitate, permi-þându-i identificarea cu un erou. Dar destinul eroic presu-pune dureri, suferinþe ºi mari griji, care aproape cã anulea-zã plãcerea; mai mult, eroul îºi poate pierde viaþa, unica sa

11

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 11

Page 12: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

viaþã, într-o astfel de confruntare cu situaþii potrivnice.Faþã de erou, spectatorul se aflã într-o poziþie avantajoasã.Plãcerea resimþitã de el are ca premisã o iluzie, adicã dimi-nuarea suferinþei prin certitudinea cã un altul acþioneazãºi suferã acolo pe scenã ºi cã, în fond, totul nu este decâtun joc care nu-i poate periclita siguranþa. Plãcerea de a fiîn rând cu „cei mari“, el o obþine în condiþii privilegiate:ca spectator, el poate da frâu liber aspiraþiilor sale reprima-te, cum ar fi nevoia de libertate religioasã, politicã, socia-lã ºi sexualã ºi se poate manifesta plenar în toate scenelemari ale vieþii reprezentate.

Dar aceste condiþii ale plãcerii sunt comune mai mul-tor forme ale creaþiei literare. În special lirica trezeºte sen-zaþii intense, la fel ca ºi dansul odinioarã; epopeea, la rân-dul ei, cultivã plãcerea pe care þi-o dau marile personalitãþieroice ºi izbânzile lor; drama, în schimb, trebuie sã coboa-re mai adânc în viaþa afectelor ºi sã transforme aºteptãrilede nefericire în plãcere; de aceea, eroul este prezentat înluptã mai degrabã cu satisfacþia masochistã a înfrângerii.Drama ar putea fi caracterizatã tocmai prin aceastã relaþiecu suferinþa ºi nefericirea, fie cã este trezitã doar grija pen-tru a fi apoi liniºtitã, ca în drama propriu-zisã, fie cã sufe-rinþa este dusã pânã la capãt, ca în tragedie. Naºterea dra-mei din sacrificiile rituale (þap ºi þap ispãºitor), propriicultului zeilor, trebuie pusã în legãturã cu acest sens al dra-mei; totodatã, ea anihileazã revolta incipientã faþã de or-dinea divinã a lumii bazatã pe suferinþã. La început, eroiise rãzvrãtesc împotriva unui zeu sau a unui act divin, iarplãcerea trebuie obþinutã din sentimentul mizeriei celuimai slab în faþa puterii divine, deci prin intermediul uneisatisfacþii masochiste ºi al plãcerii directe pe care þi-o pro-curã contemplarea marii personalitãþi. Acesta este senti-mentul prometeic al omului cãruia i se opune însã predis-

12 Sigmund Freud

12

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 12

Page 13: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

poziþia meschinã de a se lãsa domolit, pentru un timp,printr-o satisfacþie de moment.

Prin urmare, drama are ca temã gama completã a sufe-rinþelor umane, din a cãror reprezentare spectatorul tre-buie sã obþinã plãcerea; aceasta este ºi prima condiþie areuºitei artistice: de a nu-l lãsa pe spectator sã sufere; par-ticiparea la suferinþa altora trebuie compensatã, pe cât po-sibil, prin satisfacþii. Dar regula este adesea încãlcatã dedramaturgii moderni.

Suferinþele au fost limitate cu timpul doar la suferinþapsihicã, cea fizicã fiind în genere evitatã, deoarece modi-ficarea sentimentului corpului anuleazã orice plãcerepsihicã. Cine este bolnav nu doreºte decât un singur lu-cru: sã se însãnãtoºeascã, sã pãrãseascã starea maladivã, sãvinã medicul, sã primeascã medicaþia, sã disparã inhibi-þia fanteziei, al cãrei joc ne-a deprins sã obþinem plãceredin propria noastrã suferinþã. Când spectatorul se trans-pune în ipostaza bolnavului fizic, el nu gãseºte în sineniciun fel de plãcere sau forþã sufleteascã; de aceea, bol-navul fizic nu apare pe scenã ca erou, ci doar ca o prezen-þã secundarã, în mãsura în care boala nu anuleazã posibi-litatea activitãþii psihice; este vorba de singurãtateabolnavului abandonat din Filoctet, sau de deznãdejdea dinpiesele cu tuberculoºi.

Suferinþele sufletului sunt legate în principal de anumi-te împrejurãri care le-au produs; iatã de ce opera dramati-cã, având nevoie de o acþiune din care derivã astfel de su-ferinþe, începe cu o introducere în aceastã acþiune. Excepþiiaparente reprezintã piesele unde suferinþele sufleteºti apargata constituite, cum sunt Ajax sau Filoctet, cãci subiectulfiind bine cunoscut în drama greacã, cortina se ridicã în-totdeauna cam la mijlocul acþiunii. Nu este greu sã prezen-tãm cele câteva condiþii ale acestei acþiuni: trebuie sã fie o

Psihopaþi pe scenã 13

13

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 13

Page 14: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

acþiune conflictualã, care sã presupunã înfruntarea dintreo voinþã puternicã ºi un obstacol. Lupta împotriva zeilorreprezintã prima ºi cea mai grandioasã formã de îndepli-nire a acestei condiþii. Am spus mai sus cã tragedia axatãpe o asemenea înfruntare este protestatarã, dramaturgul ºispectatorul fiind de partea celor revoltaþi. Pe mãsurã ce cre-dinþa în divinitate este tot mai palidã, ordinea umanã de-vine tot mai importantã; ea poartã rãspunderea pentru su-ferinþele oamenilor, iar eroul va lupta acum împotrivacomunitãþii sociale umane — tragedia burghezã. Un alt iz-vor al dramatismului acþiunii, o a doua formã de îndepli-nire a acestei condiþii o constituie lupta dintre oameni tra-gedia de caracter, care cuprinde toate trãsãturile agon-ului.În conflict se aflã personalitãþi excepþionale eliberate de li-mitãrile instituþiilor umane, de unde necesitatea mai mul-tor eroi. Interferenþe între cele douã forme sunt pe deplinposibile; în acest caz, eroii luptã împotriva unor instituþiipersonificate prin caractere puternice. Tragedia de carac-ter purã nu oferã plãcerea rãzvrãtirii care în drama socia-lã, de exemplu la Ibsen, ocupã un loc tot atât de impor-tant ca în dramele vechilor greci.

Drama religioasã, drama de caracter ºi drama socialã sedeosebesc prin locul de desfãºurare al luptei, al acþiuniicare constituie izvorul suferinþelor. Dar în felul acesta nuam epuizat toate formele de conflict. Lupta se poate des-fãºura ºi în sufletul eroului, caz în care drama devine psiho-logicã. Înfruntarea generatoare de suferinþã are loc între di-ferite forþe sufleteºti ºi nu se încheie cu înfrângerea eroului,ci cu cea a uneia dintre aceste forþe, deci prin renunþare.Desigur, sunt posibile forme mixte între drama psihologi-cã ºi drama socialã sau de caracter, în mãsura în care in-stituþiile sunt cele care produc conflictul interior. Aici seîncadreazã tragediile pasionale, unde reprimarea iubirii de

14 Sigmund Freud

14

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 14

Page 15: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

cãtre instituþiile umane sau lupta dintre „iubire ºi datorie“constituie punctul de plecare pentru situaþii conflictualeinfinit de variate: tot atât de multe ca reveriile erotice aleomului.

Evantaiul posibilitãþilor se lãrgeºte, iar drama psiholo-gicã devine dramã psihopatologicã, dacã izvorul suferinþe-lor la care participãm ºi din care obþinem plãcerea nu maieste conflictul dintre douã tendinþe psihice conºtiente, cidintre o tendinþã conºtientã ºi alta refulatã. Pentru a gus-ta o astfel de piesã, spectatorul ar trebui sã fie ºi el nevro-tic. Cãci doar acestuia i-ar produce plãcere dezvãluirea ºirecunoaºterea, într-o anumitã mãsurã conºtientã, a tendin-þei refulate; ceilalþi, spectatorii normali, simt doar o repul-sie ºi sunt înclinaþi sã repete actul refulãrii, care la ei a re-uºit — tendinþa refulatã este þinutã sub control prin efortulpresupus de o singurã refulare. La nevrotic, refularea nu areuºit, este labilã, ºi efortul de care suntem scutiþi prin re-cunoaºtere trebuie permanent înnoit. Numai în sufletulsãu se dã o astfel de luptã, care ar putea fi subiect de dra-mã, dar ºi în cazul lui scriitorul nu va produce doar plãce-rea eliberãrii, ci ºi rezistenþã.

Hamlet este prima dintre dramele moderne de acest tip.Ea prezintã modul în care un om normal devine nevroticprin natura deosebitã a sarcinii pe care ºi-a asumat-o, da-toritã faptului cã o tendinþã bine refulatã în trecut încear-cã din nou sã se impunã. Hamlet se distinge prin trei ca-racteristici care par sã fie importante pentru problemanoastrã. 1. Personajul principal nu este, ci devine un psiho-pat pe parcursul desfãºurãrii acþiunii. 2. Tendinþa refulatãface parte dintre acele tendinþe identic refulate la toþi oa-menii, iar refularea unor astfel de tendinþe poate fi inclu-sã printre actele fundamentale ale dezvoltãrii personalitã-þii noastre. Or, conflictul tragediei stã în legãturã tocmai

Psihopaþi pe scenã 15

15

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 15

Page 16: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

cu aceastã refulare. Datoritã acestor douã trãsãturi, ne esteuºor sã ne regãsim în personajul principal; ºi noi putemtrãi acelaºi conflict, cãci „cine nu-ºi pierde mintea în anu-mite împrejurãri, nu are ce minte sã-ºi piardã“1. 3. Se pare,însã, cã una dintre condiþiile reuºitei artistice este ca ten-dinþa care luptã sã pãtrundã în conºtiinþã sã nu primeas-cã un nume, oricât de uºor ar putea fi recunoscutã, aºa în-cât procesul sã se repete în spectator, fãrã ca el sã-ºi fixezeatenþia asupra lui, sentimentele predominând asupra luci-ditãþii. Astfel, rezistenþa este mai micã, aºa cum se poateconstata ºi în terapia psihanaliticã, unde mlãdiþele refula-tului, care nu întâmpinã o rezistenþã puternicã, pot pã-trunde în conºtiinþã, în timp ce refulatul însuºi nu. Totuºi,conflictul din Hamlet este atât de ascuns, încât la începutabia l-am putut întrezãri.

Dacã aceste trei condiþii nu sunt întrunite, psihopaþiisunt inapþi de a deveni personaje de dramã, aºa cum suntinapþi ºi pentru viaþã. Cãci bolnavul psihic este pentru noiun om al cãrui conflict, dacã apare gata constituit, nu-l pu-tem înþelege. Invers, dacã înþelegem conflictul, uitãm cãavem de-a face cu un bolnav, aºa cum acesta înceteazã sãmai fie bolnav din clipa în care ia cunoºtinþã de conflic-tul sãu. Sarcina scriitorului ar fi deci de a ne transpune înrespectiva stare maladivã, ceea ce reuºeºte cel mai binedacã ne face sã participãm la evoluþia ei. O asemenea par-ticipare este necesarã în special atunci când refularea res-pectivã nu preexistã în spectator, deci abia urmeazã sã fiecreatã, ceea ce reprezintã, în utilizarea dramaticã a nevro-zei, un pas mai departe faþã de Hamlet. În schimb, dacã neizbim de o nevrozã cristalizatã ºi nefamiliarã nu ne rãmâ-

16 Sigmund Freud

16

1 Replicã din Emilia Galotti de Lessing, act IV, scena 7, p. 347, în Opere, vol. II,E.S.P.L.A., 1954, traducere de Lucian Blaga.

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 16

Page 17: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

ne decât sã chemãm doctorul ºi sã considerãm cazul cainapt de a fi prezentat pe scenã.

Aceastã greºealã pare s-o comitã Bahr2 în Cealaltã. Caspectatori, nu putem dobândi convingerea sugestivã cãdoar un singur bãrbat are privilegiul de a o satisface deplinpe eroinã. Deci nu ne putem transpune în situaþia ei. Oaltã greºealã este cã în piesã nu existã nimic învãluit, pecare sã-l ghicim, iar aceastã servitute a iubirii, care ne dis-place, trezeºte în noi o rezistenþã puternicã. Scriitorul nua respectat cea de a treia condiþie amintitã de noi — con-diþia distragerii atenþiei — care este de primã importanþãaici.

În general, se poate afirma cã doar labilitatea nevroticãa publicului ºi arta scriitorului de a evita rezistenþele ºi dea oferi o plãcere preliminarã pot fixa graniþele reprezentã-rii caracterelor anormale.

Psihopaþi pe scenã 17

17

2 Eseist, critic, romancier ºi dramaturg austriac (1863–1934). Piesa Cealaltã (DieAndere), la care se referã Freud, este axatã pe dubla personalitate a eroinei. Aceastanu reuºeºte, în ciuda unor mari eforturi, sã se elibereze de dependenþa fizicã faþãde un bãrbat — N. t.

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 17

Page 18: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

18

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 18

Page 19: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

DELIR ªI VISE ÎNGRADIVA

DE JENSEN

19

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 19

Page 20: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

Notã introductivã

Scrisã în vara anului 1906, analiza nuvelei Gradiva de Jenseneste publicatã în mai 1907, constituind primul volum al unei co-lecþii iniþiate de Freud: Schriften zur angewandten Seelenkunde. Adoua ediþie apare în 1912, iar a treia, în 1924. Primele traducerinu întârzie mult: în 1912, în limba rusã; îi urmeazã, în 1917, otraducere în limba englezã, iar în 1923, o traducere în limba ita-lianã. Acest studiu este considerat drept una dintre cele mai re-uºite lucrãri de psihanalizã aplicatã create de Freud.

În impunãtoarea lucrare Das Leben und Werk von SigmundFreud (Viaþa ºi opera lui Sigmund Freud, 3 volume, Hans Huber,Bern und Stuttgart, 1960–1962), E. Jones ne informeazã cã Jungeste cel care a atras atenþia lui Freud asupra nuvelei Gradiva, apã-rutã în 1903. Freud ar fi scris eseul pentru a-i face plãcere luiJung, la a cãrui pãrere þinea foarte mult. (Este perioada când re-laþiile dintre cele douã personalitãþi nu sunt umbrite de nicio di-sensiune.) Faptul cã Jung a vãzut în „Delir ºi vise în Gradiva“ deJensen o deplinã reuºitã îl bucurã pe Freud în mod deosebit; elsusþine chiar cã aprobarea ideilor sale de cãtre Jung valoreazã maimult decât cea a unui întreg congres medical.

Freud declarã cã a vãzut în nuvela Gradiva o confirmare a te-oriei psihanalitice, elaborând ºi publicându-ºi studiul tocmai pen-tru a pune în evidenþã aceastã concordanþã între cunoaºterea de-þinutã de scriitor ºi cea oferitã de psihanalizã. Totodatã, peaceastã cale, el a putut sã atragã atenþia marelui public asupracâtorva dintre ideile noi, conþinute de teoria sa, în special asu-pra celor referitoare la vis ºi interpretarea sa.

Traductibilitatea intuiþiilor scriitorului în limbajul psihanali-zei îl determinã pe Freud sã aprecieze în mod deosebit valoareade adevãr a literaturii: scriitorul este un excelent cunoscãtor aladâncurilor sufletului uman. Jensen ºtia, independent de psih-analizã, cã anumite fenomene ale psihicului sãnãtos (visul) ºi ale

20

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 20

Page 21: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

celui bolnav (delirul) sunt produse de compromis, rezultate aleconfruntãrii dintre douã forþe opuse: una refulatã (eroticã) ºi altarefulantã. De asemenea, vindecarea delirului, descrisã de Jensenîn nuvela sa, este în acord cu procesul terapeutic real. Ca ºi psih-analistul, Zoe Bertgang, eroina din Gradiva, încearcã sã readucãîn conºtiinþa lui Hanold, „pacientul“ ei, conþinuturile psihice in-conºtiente, cãci tocmai refularea lor se aflã la originea delirului;ca ºi într-o psihoterapie realã, conºtientizarea coincide cu vinde-carea; în sfârºit, scriitorul pare a ºti cã vindecarea trebuie sã trea-cã printr-o „recidivã de dragoste“, pasiunea redeºteptatã orien-tându-se mai întâi spre terapeut, ceea ce psihanaliza numeºte„transfer“.

Faptul surprinzãtor cã scriitorul deþine cele mai intime taineale sufletului uman, posibilitatea de a analiza delirul ºi visele per-sonajelor create de Jensen ca ºi cum ar aparþine unor personajereale — iatã motivele în virtutea cãrora Freud va califica nuvelaGradiva, numitã de autorul ei „fantezie“, drept un adevãrat „stu-diu psihiatric“. Mai mult, performanþa scriitorului este superioa-rã ºtiinþei (psihiatriei tradiþionale), care, orientatã spre „predis-poziþiile ereditar-constituþionale“, nu le putea corela cu produseledelirului.

Dacã aºa stau lucrurile, nimic nu este mai firesc decât între-barea: care sunt sursele cunoaºterii scriitorului? Rãspunsul laaceastã întrebare ne va edifica ºi asupra naturii acestei cunoaº-teri. Spre deosebire de psihanalist, care studiazã „conºtient pro-cesele psihice anormale, pentru a le descoperi ºi formula legile“,scriitorul „îºi îndreaptã atenþia spre propriul inconºtient, intuieº-te posibilitãþile lui de dezvoltare ºi le dã o expresie artisticã…“Prin urmare, cunoaºterea scriitorului este „endopsihicã“, darajunge la concluzii identice cu cele obþinute de cercetarea ºtiin-þificã, diferenþa de metodã ºi identitatea rezultatelor fãcând cuputinþã o reciprocã validare a celor douã demersuri.

Dar dacã creaþia scriitorului conþine proiecþiile inconºtientu-lui acestuia, iar fantasmele care o alimenteazã sunt mlãdiþe aleamintirilor din copilãrie refulate, atunci opera sa devine unuldintre mijloacele de a-i studia biografia. ªi, într-adevãr, dupã pu-blicarea studiului dedicat nuvelei Gradiva, Freud citeºte alte treinuvele ale lui Jensen, semnalate tot de Jung, ºi ajunge la urmã-

Delir ºi vise în Gradiva de Jensen 21

21

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 21

Page 22: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

toarele ipoteze, comunicate în una dintre ºedinþele Societãþii depsihanalizã din Viena (decembrie 1907): scriitorul s-ar fi ataºatîn copilãrie de o fetiþã, probabil sora sa, iar mai târziu ar fi pri-mit o puternicã loviturã prin moartea acesteia. Este posibil ca fe-tiþa sã fi avut o infirmitate fizicã, ce-i afecta mersul, metamorfo-zat în Gradiva într-un mers graþios. Vederea basoreliefului antic,care înfãþiºeazã mersul deosebit de frumos al unei tinere ce a trãitcu aproape douã mii de ani în urmã în Imperiul roman, ar fi de-clanºat procesul de creaþie.

22 Sigmund Freud

22

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 22

Page 23: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

I

Un grup de persoane1, care considerã cã autorul2 aces-tui studiu, prin cercetãrile sale, a dezlegat principalele enig-me ale visului, s-a arãtat interesat la un moment dat deacele vise pe care nimeni nu le-a visat vreodatã, de viselecreate de scriitor ºi atribuite personajelor sale imaginare.Ideea de a supune analizei acest tip de vise ar putea sã parãsurprinzãtoare ºi sterilã; dintr-un anumit punct de vedere,ea poate fi însã pe deplin justificatã. Mã gândesc în spe-cial la cei care nu cred cã visul are un sens ºi poate fi in-terpretat. Oamenii de ºtiinþã ºi majoritatea persoanelor cul-tivate zâmbesc atunci când aud de interpretarea viselor;doar oamenii din popor care trãiesc în universul supersti-þiei ºi care, în aceastã privinþã, duc mai departe convinge-rile Antichitãþii, nu sunt dispuºi sã renunþe la credinþa cãvisul are un sens. Autorul lucrãrii Interpretarea viselor a în-drãznit sã ia partea celor vechi ºi a omului din popor îm-potriva rigiditãþii ºtiinþei. El este totuºi departe de a vedeaîn vis o prezicere a viitorului — aceastã nãzuinþã constan-tã pentru a cãrei realizare omul nu s-a dat în lãturi sã fo-loseascã toate mijloacele. Desigur, autorul nu contestã ori-ce legãturã dintre vis ºi viitor, cãci o laborioasã activitatede interpretare i-a arãtat cã visul reprezintã îndeplinirea

23

1 Jung este de fapt acela care i-a atras atenþia lui Freud asupra numelui scriitoruluigerman Jensen. — N. t.

2 Vezi S. Freud, Traumdeutung (Interpretarea viselor), 1900.

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 23

Page 24: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

unei dorinþe a persoanei care doarme ºi nimeni nu ar pu-tea nega cã cele mai multe dorinþe sunt orientate spreviitor.

Am spus deci cã visul este o dorinþã îndeplinitã. Celcare nu ezitã sã studieze o carte dificilã ºi nu pretinde —spre a-i fi menajatã comoditatea — ca o problemã compli-catã sã fie prezentatã drept simplã ºi uºoarã, în dauna ade-vãrului ºi exactitãþii, acela va putea gãsi în lucrarea meaInterpretarea viselor dovada completã a acestei afirmaþii;pânã atunci, el va trebui sã lase deoparte obiecþiile împo-triva asimilãrii visului cu îndeplinirea dorinþelor.

Dar poate am anticipat prea mult. Nu este încã vorbade a stabili dacã sensul unui vis constã într-o dorinþã în-deplinitã sau dacã nu cumva el este adesea o aºteptare în-cordatã, un proiect, un gând. În primul rând, se pune în-trebarea: are visul vreun sens, i se poate atribui demnitateade proces psihic? ªtiinþa3 rãspunde negativ: ea considerãcã visul este un simplu proces fiziologic, în spatele cãruianu trebuie sã cãutãm sens, semnificaþie sau intenþie. Întimpul somnului, excitaþiile somatice ar atinge coardeleinstrumentului sufletesc ºi ar aduce în câmpul conºtiinþeidiferite reprezentãri, scoase din contextul coerent al vieþiipsihice. Visele ar fi simple tresãriri ºi nu miºcãri expresiveale sufletului.

În disputa relativã la aprecierea visului, scriitorii par ase situa pe aceeaºi poziþie cu Antichitatea, cu poporul su-perstiþios ºi cu autorul Interpretãrii viselor. Cãci atunci cândprezintã visele personajelor create de fantezia lor, ei rãmâncredincioºi experienþei curente, care aratã cã gândirea ºi

24 Sigmund Freud

24

3 Psihologia „ºtiinþificã“, fiziologicã, anterioarã lui Freud, considera visul ca pe unfenomen pur organic. Ea valoriza negativ acest fenomen: visul este un defect, odereglare a proceselor normale. Binz îl numea „un proces patologic“. — N. t.

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 24

Page 25: Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată

simþirea omului se continuã în vis; cu alte cuvinte, ei nuurmãresc nimic altceva decât sã caracterizeze stãrile sufle-teºti ale eroilor cu ajutorul viselor acestora. Iar scriitoriisunt aliaþi preþioºi ºi mãrturia lor are multã greutate, în-trucât ei ºtiu o mulþime de lucruri pe care ºtiinþa oficialãnici mãcar nu le bãnuieºte. În ce priveºte cunoaºterea su-fletului, ei ne depãºesc cu mult pe noi, oamenii obiºnuiþi,cãci au acces la surse neglijate încã de ºtiinþã. Din pãcate,atitudinea scriitorilor în favoarea ideii cã visul are un sensnu este suficient de hotãrâtã. O criticã severã ar puteaobiecta cã scriitorul nu se pronunþã nici pentru, nici contrasemnificaþiei psihice a visului, ci se mulþumeºte sã aratecum sufletul adormit tresare sub influenþa emoþiilor trãi-te în timpul stãrii de veghe, emoþii care au rãmas active.

Obiecþia de mai sus nu va micºora interesul nostru pen-tru modul în care scriitorul se serveºte de vis. Chiar dacãaceastã cercetare nu ne-ar învãþa nimic nou despre esenþavisului, ea ne va permite, din aceastã perspectivã, o nouã în-þelegere a naturii producþiei scriitoriceºti. Dacã visele realetrec drept formaþiuni imprevizibile, lipsite de reguli, ce sãmai spunem atunci despre reproducerea liberã a acestor viseîn planul ficþiunii?! Numai cã în viaþa psihicã existã multmai puþinã libertate ºi arbitrar decât suntem noi înclinaþi sãcredem; poate chiar deloc. Ceea ce numim întâmplare în lu-mea exterioarã poate fi redus, dupã cum se ºtie, la legi; deasemenea, ceea ce numim arbitrar în viaþa psihicã se bazea-zã pe legi, pe care, deocamdatã, mai mult le presimþim. Sãprivim deci lucrurile mai de aproape!

Douã cãi se deschid cercetãrii noastre. Prima ar fi apro-fundarea unui caz particular, a viselor create de un scrii-tor într-una din operele sale, iar a doua, adunarea ºi com-pararea tuturor exemplelor de utilizare a viselor în operelediferiþilor scriitori. Aceastã a doua cale pare a fi cea mai

Delir ºi vise în Gradiva de Jensen 25

25

Freud_10 _22 ian_BT_416p.qxp 2/4/2010 1:02 PM Page 25