tea teoriei logosului la sfantul maxim marturisitorul

5/12/2018 tea Teoriei Logosului La Sfantul Maxim Marturisitorul - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/tea-teoriei-logosului-la-sfantul-maxim-marturisitorul

UNIVERSITATEA ” LUCIAN BLAGA ” SIBIUFACULTATEA DE TEOLOGIE ” ANDREI SAGUNA ”SIBIUACTUALITATEA TEORIEI LOGOSULUI LA SFÂNTUL

MAXIM MĂRTURISITORUL ÎN CONSTIINłACRESTINULUI DE AZITEZĂ DE DOCTORATrezumatConducător stiinŃificArhid.Prof.Univ.Dr. Constantin VoicuDoctorandPr. Spiridon Ioan Sebastian

SIBIU 2010 REZUMAT

Lucrarea de faŃă porneste de la premisa că viaŃa este aspectul fundamentalal

participării creaturilor la Logos printr-o existenŃă fundamental eclesială. Deaceea, omul , cunună a creaŃiei, ajunge în ipostaza de a înŃelege tot ce-lînconjoară prin descoperire dumnezeiască în Biserică .Omul a fost menit deDumnezeu să fie legătura dintre cer si pământ ca să se înalŃe cu întreagacreaŃie

spre Dumnezeu pentru a se putea împărtăsi deplin de nemurirea sidesăvârsireaAcestuia ” FiŃi , dar ,desăvârsiŃi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârsiteste. ”( Matei 5,48 ) . PărinŃii Bisericii sunt fermi în această privinŃă ”Omul, carea fostzidit pentru a se putea bucura de bunurile dumnezeiesti, trebuia să aibăsădită înel o înrudire firească cu cel din care se împărtăseste.” 1 ViaŃa se dovedeste afi

astfel atât un imens proces soteriologic, cât si discurs epistemologic si nu de puŃine ori suntem tentaŃi să acceptăm diverse realităŃi fără a deŃine oviziunecoerentă asupra acestora. ÎnvăŃătura de credinŃă afirmă în acest sens faptulcălegătura dintre Dumnezeu , om si Biserică în Hristos se realizează prinDuhul



Sfânt ca izvor al luminii necreate care se revarsă în Biserică si cosmos de laTatăl prin Fiul în Duhul, pentru ca în Duhul si prin Fiul credinciosii săacceadăla Părintele ceresc. Realitatea integratoare a acestei relaŃii este Logosul ,

Cuvântul lui Dumnezeu .Aceasta este raŃiunea pentru care Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că primul om era chemat să adune în fiinŃa sa toată lumea creată si în acelasitimpsă atingă unirea deplină cu Dumnezeu si astfel să confere întregii creaŃiistarea1 Sfântul Grigorie de Nyssa Marele cuvant catehetic, col. PSB vol. 30, studiu introductiv, traducere si notedePr. Prof. Teodor Bodogae EIBMBOR, Bucuresti,1998,p.5

îndumnezeită. 2 Opusă acestei chemări iniŃiale paradigma existenŃială aomului

modern încearcă să asume un demers care să modifice autonom universul,constiinŃa personală fiind presupusă ca o forŃă modelatoare în univers.3Omul îsitrasează astfel o îngrădire ontologică fiind în imposibilitatea de a-si depăsisingur natura .Această limitare nu poate fi desfiinŃată decât prin asumareaunuireper unic, desăvârsit care se manifestă si se dăruieste. Crestinii nu pot fi unadecât în Hristos, în Dumnezeu, asa cum Însusi Mântuitorul spune: „Ca toŃisă fie

una, după cum Tu, Părinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noisăfie una…”( Ioan 17,21). 4Iar martorul văzut al acestei unităŃi nevăzute, dar trăite, este Biserica, chip al Logosului . Lucrarea Bisericii este lucrarea luiDumnezeu

prin oameni, prezenŃă deplină a Logosului. Biserica se manifestă în acestcontextca manifestare a raŃiunilor corecte ale vieŃii crestinului si ale universului .Stimasta deoarece raŃionalitatea lumii create este înrădăcinată în Dumnezeu, siînacelasi timp este pentru om si culminează în om. RaŃiunea supremă aLogosuluidivin de altfel atrage la sine si urcă mintea umană pe treptele contemplaŃieinaturale a raŃiunilor din lucruri. 5 MăreŃia omului rezidă astfel în destinullui, cel



al îndumnezeirii pe care îl arată chipul lui Dumnezeu care „presupune prezenŃaindestructibilă a harului naturii umane, implicat în însusi actul credinŃei.6Pentru

Biserică nu există îndoială asupra veridicităŃii acestei viziuni propuse deSfântulMaxim Mărturisitorul, dar omul modern si mai ales postmodern are nevoiedeargumentări si demonstraŃii strict stiinŃifice pentru a declara o teorie cafiindadevărată. Uneori epistemologia stiinŃifică, blocată o mare perioadă de timpîn

prejudecăŃile iluministe pare acum a se apropia intuitiv de perspectiveleunei2 Christos Yannaras, Abecedarul credinŃei, ed. Bizantină, Bucuresti 1996, p.853 Pr.Răzvan Ionescu, Elemente de epistemologie comparată , în “StiinŃă si Teologie “,coordonator Pr.Prof.Dr.Dumitru Popescu, ed . XXI: Eonul dogmatic, Bucuresti 2001, pp.97-994 Biblia sau Sfanta Scriptură , EIBMBOR, Bucuresti ,1988 – (toate trimiterile scripturistice ale lucrăriiaparŃinaceastei ediŃii).5 .***** Filocalia, vol.al III-lea, trad. si aparat critic de Pr. Prof. Dr . Dumitru Stăniloae ,ediŃia a IIa,ed.Harisma,Bucuresti,1994, pp .97-996 Paul Evdokimov, Ortodoxia, EIBMBOR, Bucuresti 1996, p.80

cunoasteri mai profunde, de spiritul explorării teologice. Cunoastereateologică

are drept finalitate sfinŃirea si desăvârsirea celui care participă la relaŃiafireascădintre Logosul Hristos si om .Una dintre cele mai importante contribuŃii în eliminarea gândirii eretice afostcea a Sfântului Maxim Mărturisitorul . El a precizat într-un mod coerentinvăŃătura despre deplinătatea umanităŃii asumate de Fiul lui Dumnezeu

prinÎntrupare7, pentru restaurarea ei din slăbiciunea în care a căzut prin păcatuldespărŃirii de Dumnezeu. Demersul său a venit ca o continuare naturală aopereide sintetizare a credinŃei în cadrul unui sistem la care au participat siSfinŃiiPărinŃi anteriori lui , Sfântul Maxim încadrându-se în contextul unei epociîncare erezia devenise subtilă în expresie ( cazul monotelismului ) , dar la felde



agresivă ca întotdeauna.8 Gândirea maximiană a stiut să asume si săvalorificeaspectele necesare ale gândirii înaintasilor săi, venind la rândul ei cu noiconcepte ( teoria raŃiunilor din creaŃie ) prin care să fie exprimată mai clar

credinŃa crestină. În ceea ce priveste secolul al VII-lea – perioada istorică încare a trăit Sfântul Maxim Mărturisitorul - trebuie să spunem că acesta esteunuldintre cele mai complexe veacuri ale existenŃei Imperiului Bizantin prinaceea căîn această perioadă statul si Biserica cunosc transformări esenŃiale în raportcuepoca anterioară . Conform unui eminent istoric „ veacul al VII-leareprezintăuna dintre cele mai laborioase perioade din istoria BizanŃului .” 9 S-au scris

destul de multe lucrări referitoare la această perioadă istorică , iar aprecierilesunt destul de variate începând de la consideraŃia că reprezintă epoca detranziŃiede la Antichitate la Evul Mediu sau aceea de “ Dark Age “ .10 Bizantinii aude7 Pr. Prof. Dr.Dumitru Stăniloae , “ Hristologia Sfantului Maxim M ărturisitorul , în volumul:” Studii deTeologie Dogmatică Ortodoxă”, Craiova, 1991, p. 568 Diac Viorel IoniŃă,” Sinodul al VI-lea ecumenic si importanŃa sa pentru ecumenismul actual ”, în ”StudiiTeologice ”, XXX(1978), nr. 5-8, p. 407.9 S. Brezeanu , O istorie a imperiului Bizantin ,ed . Albatros , Bucuresti, 1981 , p.43

10 A.N. Stratos , Byzantium in the Seventh Century , 5 vol , trad. In engleză , Amsterdam , 1968-1980 , dar si J.F.Haldon , Byzantium in the Seventh Century . The Transformation of a Culture , Cambridge UP , 1990.

înfruntat acum adversari redutabili atât pe plan intern , cât si extern . ÎnconsecinŃă , multitudinea de frământări interne , dar si costisitoarele eforturimilitare menite să anihileze dusmani tradiŃionali ai Imperiului , cum estecazul

persilor împotriva cărora Heraclie (610 – 641) angajează un mare efortmilitar ,aduc cu sine slăbirea rezistenŃei statului . În acest context apare o nouă

primejdie, mult mai gravă decât oricare dintre cele anterioare, anume cea reprezentatădetânărul califat arab , cel care , în lupta sa împotriva BizanŃului , mobilizeazătoate forŃele Orientului antic ostile elenismului , crestinismului si culturiigrecoromane. Pentru a supravieŃui statul bizantin are nevoie de profunde



transformări . Dacă mai adăugăm la acestea si pierderile teritoriale în umacărora Asia Mică devine coloana vertebrală a statului , vom înŃelegemotivaŃiareală a transformărilor din plan administrativ , social si militar . EvoluŃia

gândirii si cugetării duhovnicesti a Sfântului Maxim în cadrul epocii sale afostuna ascendentă, literatura teologică românească admiŃând că au existat treietape ale formării spirituale în scrierile maximiene si fiecare dintre acestetreietape atitudinea a fost diferită , în funcŃie de împrejurările existente. 11

PărereamajorităŃii specialistilor este că Sfântul Maxim Mărturisitorul a avut camaestri

patristici în fundamentarea învăŃăturii sale pe Sfântul Grigorie de Nazianz

si peSfântul Dionisie Areopagitul.12 “ Hans Urs von Balthasar considera căSfântulMaxim Mărturisitorul reprezintă punctul de trecere de la patristica greacă lateologia bizantină si occidentală . Prima etapă cuprinsă între anii 614-626 ar

putea fi considerată una de noviciat în scrierile duhovnicesti pentrucăSfântulMaxim se apleacă acum mai mult spre aspectele practice ale vieŃii A douaetapă

cuprinsă între anii 626-638 este perioada în care Sfântul Maximaprofundează11Cf. Pr. Prof.Dr. Dumitru Stăniloae în prefaŃa la Sfântul Maxim Mărturisitorul ” Ambigua”, col.PSBvol.80,EIBMBOR, Bucuresti,1983.12 Lector Dr. Pr. Nicolae Chifar , “Universalitatea si actualitatea invăŃăturilor patristice” în ” CandelaMoldovei”, nr.1, 1998

bazele teologice ale existenŃei cu o evidentă influenŃă areopagitică sievagriană.Între 626 si 632 (când se află cu Sofronie în Africa) trebuie sa fi fost scrisecele4 epistole catre Ioan, episcop al Cyzicului, prin care îl roagă să adune la sine

pemonahii împrăstiaŃi din mănăstirea sa si pe fostul egumen George. Se poatecaceva înainte de aceste epistole, Maxim în călătoriile sale să fi petrecut câtvatimp



la Ioan si să fi citit si discutat împreuna pe Grigorie de Nazianz. A treiaetapăeste cea a disputelor monotelite propriu-zise ,perioada inaugurată de

publicarea

în 638 a Eκθεσις -ului lui Heraclie, decret ce determină angrenarea energică aSfântului Maxim în combaterea monotelismului. Toate lucrările din perioadaaceasta sunt scrieri izvorâte din raŃiuni practice si cerinŃe ale timpuluiistoric deatunci, si sunt rezultatul unor dispute ocazionale, neavând caracterul unor opereasiduu elaborate, ci se prezintă ca mici tratate menite să clarifice anumitenelămuriri. Cuvintele Părintelui Stăniloae referitoare la rolul SfântuluiMaximîn epoca sa si influenŃa lui asupra teologiei ortodoxe în general delimitează

siliniile directoare ale cugetării maximiene : “ Sfântul Maxim păseste caapărătorul integrităŃii umanului în divin, dezvoltând ceea ce Calcedonulafirmaseîn mod concentrat. El îsi propune, în acest scop, să arate cum se menŃinenaturaumană integral în unirea cu divinul în Hristos si în viaŃa noastră eternă înDumnezeu. Pentru aceasta era necesar să explice mai pe larg ce este naturaumană si care este raportul ei cu Dumnezeu. Sfântul Maxim este primul care

intreprinde întocmirea unei antropologii teologice, sau a uneiantropoteologii.SoluŃia problemei el o găseste în ideea de conformitate, sau de armonie aumanului cu divinul. Si pentru că umanul e înrădăcinat în cosmos, SfântulMaxim include în această armonie si cosmosul. Nimic, din creaŃie nu se

pierdeîn Dumnezeu, ci totul se îndumnezeieste si se desăvârseste. Astfel SfântulMaxim a devenit iniŃiatorul unei mari sinteze teologice si spirituale maiample,mai complexe, mai echilibrate, mai dialectice, deschizând nu numai perioada

gândirii bizantine, ci si perioada gândirii timpurilor mai noi.”1313 Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae“ Natură si har in teologia bizantină “ în “Ortodoxia",an. XXVI,1974,nr.3,

p. 396

Opera Sfântului Maxim a apărut în literatura teologică romanească în special prin strădania Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae cel care a tradusmajoritatea lucrărilor maximiene , iar mai nou cel mai important traducător si



comentator al operei sfântului este Arhidiacon Profesor Doctor Ioan Ică jr. .Trebuie precizat de pe acum faptul că efortul de traducere a operei SfântuluiMaxim în limba română a apărut ca un demers de sincronizare cu eforturileeditoriale din Occident , acolo unde opera maximiană a cunoscut o intensă si

amplă dezbatere prin lucrări care încercau să ofere o exegeză asuprascrierilor celui care a fost numit “ adevăratul Părinte al teologiei bizantine”14. Astfelcăam punctat principalele etape în propagarea operei maximene în culturaoccidentală si apoi în cea de la noi pentru a înŃelege corect în acestansamblu

poziŃionarea teologiei românesti . Sfântul Maxim Mărturisitorul este prezent înconstiinŃa teologică românească ca autorul cel mai îndreptăŃit pentru epoca

sa săaducă precizări si clarificări asupra învăŃăturii despre deplinătateaumanităŃiiasumate de Fiul lui Dumnezeu prin Întrupare, cu scopul de a o ridica sirestauradin starea ei ulterioară săvârsirii păcatului strămosesc.15 Contextul istoric siteologic în care si-a desfăsurat viaŃa Sfântului Maxim avea anumite

particularităŃi care au determinat o abordare nuanŃată în afirmareaortodoxiei si

în combaterea ereziilor care încă mai zguduiau Biserica. 16Viziunea asupra Logosului începând cu Heraclit din Efes si până la SfântulMaxim Mărturisitorul prin evoluŃia ei arată în mod cert profundeletransformăriistorice , culturale si religioase în perioada dintre 430 î. Hr. si 662 d.Hr.Personalizarea treptată a unui concept marchează o acomodare naturală aomuluicu realitatea tutelară a universului , Dumnezeu. Logosul crestin este o

persoană14 John Meyendorff Teologia bizantină, tendinŃe istorice si teme doctrinare , EIBMBOR , Bucuresti, 1996,

p.3715Arhid. Prof. Dr . Ioan Ică jr. “ DefiniŃia hristologică a Sinodului VI ecumenic si importanŃa eidogmatică si simbolică “, în “ Mitropolia Ardealului “, an. XXXII, 1987, nr. 1, p.2316 Petre Florea „Opera exegetică a Sfantului Maxim Mărturisitorul „ ed. Academos, Târgu Mures,1998

istorică,concretă,având ipostază proprie si atributele unei persoane;este Iisusdin

Nazaret , Fiul întrupat al lui Dumnezeu,prin care s-au făcut toate,este



împreună-creator al lumii din nimic. El uneste în persoana Sa,prinîntrupare,fireadumnezeiască si omenească,fiind si Dumnezeu si om. SemnificaŃia de bazăa

expunerii ioaneice se referă la termenul Logos ca fiind Cel care Îl reveleazădefinitiv si desăvârsit pe Dumnezeu si îi înfăptuieste lucrarea .17

Astfel,învăŃătura despre Logos a Sfântului Evanghelist Ioan primită dinVechiul Testament , este în deplin acord cu principiile de bază ale credinŃeicrestine, că Logosul a existat mai înainte de veci la Dumnezeu si nu a fostcreatîn timp.18

Ceea ce aduce nou viziunea maximiană asupra Logosului este convingereaSfântului Maxim că îndumnezeirea nu se realizează numai după naturaumană,

desi omul este creat după chipul lui Dumnezeu. RelaŃia omului cu arhetipulsăunu implică, în consecinŃă, o astfel de participare, cum ar presupune ounitateontologică. Dumnezeu si omul isi sunt paradigme unul altuia în viziuneamaximiană . Arhetipul omului este Logosul, dar nu El pur si simplu ca

persoanăa Sfintei Treimi, ci Logosul intrupat . Nu are importanŃă faptul dacă Hristosa

existat sau nu istoric în timpul creaŃiei lui Adam, El este realitateasupratemporala a lui Dumnezeu „mai intai născut decat toată zidirea”(Coloseni1,15). “Nu trebuie uitat nici aceea că deodată cu apariŃia arhetipuluidumnezeiesc va apărea si lumea în forma ei desăvârsită, învesnicită”. 19

Pentrucă dacă omul pentru care a fost făcută întreaga creaŃie materială, a răsărit pe

pamânt ultimul după toate creaturile, atunci este negresit, si logic ,ca HristosCare reprezintă scopul întregii creaŃii materiale si spiritual să fie posterior lui

Adam. Faptul că Adam a fost creat după Hristos ca Model înseamnă că el17 Monica Brosteanu , Numele lui Dumnezeu in Coran si Biblie , ed. Polirom ,2005, Iasi , p. 22018 Nicolae ChiŃescu ” Paradigmele divine si problemele pe care le ridică pentru teologia dogmatică ” în”Ortodoxia ”, nr.1, 1958, p.3319 Hans Urs von Balthasar , “ Die "gnostischen" Centurien des Maximus Confessor “, p. 45 în Filocalia,vol.alIII-lea,ediŃia a III-a,ed.Harisma,Bucuresti,1994, p. 21



trebuia să se înalŃe la Arhetipul lui sau mai exact să se curăŃească si săiubească

pe Dumnezeu în asa măsură încât Dumnezeu să vină să se sălăsluiască în el,Logosul să se unească ipostatic cu omul si astfel să apară în istorie Hristos,

să searate Dumnezeu–Omul. Deci, omul merge spre Hristos devenind cu atât maimult el însusi cu cât înaintează mai mult spre unirea cu Chipul după care afostcreat.20 Originalitatea teoriei Logosului la Sfântul Maxim Mărturisitorulrezidă în faptul că Întruparea istorică deplină a lui Dumnezeu realizată înumanitatea lui Iisus Hristos , Cuvântul lui Dumnezeu făcut om pentru noi si

pentru mântuirea noastră, nu epuizează în evenimentul ei întreaga iconomieamântuirii , ci este intim legată de lucrarea Sa ca Logos divin preexistent , în

creaŃia lumii si inspiraŃia Scripturii , care realizează o prezenŃă reală a Saatât înraŃiunile de existenŃă ale creaturilor întregului cosmos , cât si în cuvintelesi

poruncile Scripturii . Sfântul Maxim vorbeste despre o întreită întrupare aLogosului divin într-o evoluŃie graduală :a. Întruparea Logosului în logoii creaturilor la creaŃie ;

b. Întruparea Logosului în logoii Scripturii;c. Întruparea Logosului în fiecare dintre noi .

Ideea crestină a unor λόγοι ai creaŃiei legaŃi de Logosul Hristos a fostdezvoltată de Sfântul Maxim pornind de la fundamentarea teologicăexprimatăde predecesorii săi evidentă fiind influenŃa gândirii unor personalităŃi caOrigen,Sfântul Atanasie , Evagrie, Sfântul Chiril al Alexandriei si DionisieAreopagitul.Ceea ce-l diferenŃiază însă de acestia este faptul că această idee seintegreazăadânc într-o viziune personală a prezenŃei tainice si îndumnezeitoare a

Logosului în lume. Logosul în viziunea maximiană este deci împlinireaomuluica persoană; natura umană îsi găseste în Ipostasul divin împlinirea saipostatică,în consecinŃă , firea umană se vede împlinită si pe planul raŃiuniiontologice în20 Panaiotis Nellas, ,Omul- animal indumnezeit, ed. Deisis, Sibiu, 2002 , p. 71



Ipostasul raŃiunii divine. RaŃiunea si voinŃa umană asumate de IpostasulLogosului, nestând într-un ipostas uman propriu care să poată individualizafolosirea raŃiunii si voinŃei în mod contrar altora, ci fiind ipostaziate înraŃiunea

si voinŃa personală divină, care sunt modelul adevărat al lor, suntactualizate caraŃiune si voinŃă într-un mod favorabil tuturor firilor umane, având o mare

putere de atragere a lor la unitate. “ConŃinutul viziunii sale cosmice are încentrul ei Întruparea Fiului lui Dumnezeu si urcusul(ανάβασις ) omului spreîndumnezeire, care constă în restaurarea chipului lui Dumnezeu în om,întunecat

prin păcatul originar, premiza fundamentală pentru actualizarea asemănăriicuDumnezeu după har a omului. Acesta este Ńelul urcusului omului spre

îndumnezeire, care se realizează prin curăŃirea de patimi si prin cunoastereaînduh a raŃiunilor lumii, care sunt primele două trepte ce anticipează pe ceade atreia: unirea cu Dumnezeu si contemplarea în lumina Lui directă araŃiunilor tuturor lucrurilor. Este vorba aici de o miscare naturală care nu este doar aomului. Ea însufleŃeste întregul univers si fiecare faptură e un impuls datfirii si

susŃinut în ea de Dumnezeu în calitate de cauză si Ńintă finală a ei.” 21Teoria Logosului la Sfântul Maxim este cea care expune sistematic în cadrulcrestinismului o relaŃie de unitate între om si Dumnezeu pe baza participăriiascendente a creaturii spre Creator. Această participare a fost înŃeleasă într-unmod specific de gândirea maximiană care a venit cu propria viziune integratăarmonios în teologia si tradiŃia Bisericii Ortodoxe. Sfântul MaximMărturisitorula însemnat un moment de excelenŃă în istoria Bisericii pentru că a stiut sădezvolte un sistem teologic axat pe aspecte definitorii pentru existenŃa

crestinului din orice vreme. Fiecare crestin îsi asumă unicitatea ca oconsecinŃă ,

paradoxală aparent , a unităŃii dintre el si Logos fiindcă în absenŃa uneiunităŃitermenul absolut spre care s-ar putea raporta o existenŃă nu ar mai putea da21 Remus Rus , „ Sfantul Maxim Mărturisitorul - om al vieŃii in Dumnezeu”, sursahttp://www.crestinortodox.ro/Sfantul_Maxim_Marturisitorul____om_al_vietii_in_Dumnezeu-122-20221.html



nastere unei relaŃii . Iar numai pe baza unei relaŃii cu Logosul omul îsimanifestănatura. Pentru Sfântul Maxim, care interpretează tradiŃia patristicăanterioară lui

,orice natură raŃională este făcută după chipul lui Dumnezeu, de aceeaomul estedestinat nu numai la a fi, ci mai ales la a fi vesnic. Acest deziderat implicăînsăun acord ontologic între voinŃa umană , cea care după cădere se manifestăîntrundualism al opŃiunilor , si voinŃa lui Dumnezeu . Preocuparea oamenilor

pentru a descoperi învăŃătura lui Dumnezeu si sensul ultim al acesteia esteocertitudine si nu un deziderat. Chemarea este a tuturor . În acest caz,

soteriologia este viaŃă crestină în plinătatea sa, demers secund al Întrupării,fundament al catehezei crestine si prilej deplin de (re)cunoastere a Logosuluiînfiecare si în viaŃa , credinŃa si gândirea oricărui crestin. „O dată cuevenimentulÎntrupării, care constituie crezul fundamental al comunităŃilor crestine,începe onouă miscare spre unitate în interiorul istoriei, o comuniune întru o altăordine si

de o altă calitate. În acest scop, Biserica cea în Hristos este chemată, prinSfântulDuh, spre comuniunea de iubire, în care sunt desfiinŃate toate graniŃele: derasă,limbă, gen, clasă socială, premise culturale. Adevărata Biserică Crestină nuesteînŃeleasă, însă, ca o comunitate nouă, închisă în sine, ca o societate careurmăreste propria extindere pentru a-si întări puterile, ci ca simbol, ca semnalmult râvnitei unităŃi general-umane. Biserica lucrează ca taină, ca nucleu

vital alÎmpărăŃiei lui Dumnezeu, care se întinde dincolo de limitele sensibile alecomunităŃilor ecclesiale. Tot ceea ce deŃine, tot ceea ce lucrează aparŃinelumiiîntregi; este – trebuie să fie – în slujba lumii întregi .” 22

Revalorizarea crestină a omului contemporan este posibilă princonstientizarea si actualizarea mesajului Evangheliei lui Hristos si



redescoperirea dependenŃei ontologice faŃă de Sfintele Taine în care si princareeste prezent Logosul Hristos. De aceea omul devine om în măsura în carestie să

înŃeleagă raŃiunile creaŃiei si are totodată puterea să îsi smereascănestiinŃa22 Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia si problemele lumii contemporane,ed. Bizantină, Bucuresti,2003,p.33

împlinindu-se în cunostinŃa adevărată a lui Dumnezeu. Singura modalitatede ase împlini , de a se desăvârsi sau de a se defini a omului contemporan esteraportarea la Chipul divin al lui Hristos, Arhetipul , Logosul Întrupat. PentruSfântul Maxim Logosul, Modelul divin , reprezintă conŃinutul ontologic alchipului . “Taina Întrupării Cuvântului cuprinde în sine înŃelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor din Scriptură si stiinŃa tuturor făpturilor văzute sicugetate. Căci cel ce a cunoscut taina crucii si a mormântului a înŃelesraŃiunilecelor mai-nainte spuse, iar cel ce a cunoscut înŃelesul tainic al învierii acunoscutscopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai înainte” .Asa cumadevărulicoanei se află în persoana zugrăvită pe ea , tot asa si adevărul omului se aflăînModelul lui. Omul este înŃeles ca o icoană existenŃa lui reală nefiind

determinatăde elementul din care este creat , ci de Arhetipul necreat, ontologia omuluidevenind astfel una iconică. Teoria Logosului la Sfântul Maxim susŃinefaptulcă Hristos a unit natura creată cu cea necreată, potrivit principiului ( λόγος )supranatural si modului (τρόπος ) supranatural, caracterizând principiulunificăriicreaŃiei sensibile si al celei inteligibile ca fiind un logos mistic . EvoluŃiaexpozeului crestin referitor la relaŃia dintre oameni si Logosul Hristos

propune oabordare proprie prin aceea că în interiorul relaŃiei duale om – Logos se va produce o bresă prin afirmarea , la început timidă, a omului , care devinesubiect autonom . RaŃiunea acestei mutaŃii vine prin opunerea ordiniinaturiicelei a mântuirii . Conceptele de natură pură si autonomia creatului inducideea



unei voinŃe omenesti autonome celei dumnezeiesti . În pofida acestui fapt ,afi

postmodern nu implică să fii ateu, eretic, sectar sau indiferent, cum totodatăa fi

bigot si exclusivist nu înseamnă că esti dreptcredincios. Una dintre noteledefinitorii ale postmodernităŃii este caracterul fluctuant si dinamic alfiinŃei.Dacă putem vorbi de o ontologie postmodernă, nu o putem face decâtredefinindtermenul, în sensul că fiinŃa nu mai este considerată un plan fix, imuabil, lacarese raportează fenomenele. Postmodernismul asumă categorii ale căror influenŃănietzscheeană este evidentă: distrugerea ontologiei, slăbirea fiinŃei, nihilism

suntmărci ale unei gândiri, pentru care conceptele si valorile nu se maiîmpărtăsescdin etern si neschimbător, ci devin relative si dependente condiŃiilor locale.23

Drept răspuns provocărilor vremii, modernitatea crestină trebuie să se afirmecafiind starea actuală de a asuma Logosul, cu înŃelegerea aspectelor noi dincadrul

unei societăŃi , iar nu prilej de desfăsurare retrogradă si triumfalistă ale unor proiecŃii si concepte vetuste. Starea de fapt a lumii de astăzi este dialogul,armacea mai de temut – gândirea si puterea cea mai de preŃ - credinŃa. Areinventagreselile trecutului în lumea modernă nu înseamnă nimic altceva decât sărefuzirealitatea. Recuperarea culturii în spaŃiul teologic, reîncrestinarea ei esteimperativul zilei de azi. Imitarea Modelului exemplar – Logosul - este deasemenea soluŃia depăsirii unei concepŃii ciclice a istoriei , atitudine

provocatăde viziunea autonomă care l-a eliminat pe Dumnezeu din creaŃie.„ Paradoxulconstă însă în faptul că exemplaritatea nu poate fi obŃinută decât prinexcepŃie ,

pentru că , în lumea spiritului, orice regulă viitoare are la bază excepŃia. Nici un



mister nu ar putea fi reprezentat dacă s-ar consuma în spaŃiul categoriilor obisnuite ale umanului : tocmai extraordinarul lui produce în ceilalŃi nevoiasinăzuinŃa de a-l imita.”24

Pentru orice crestin este evident faptul că sfinŃii sunt modele vii de trăire aLogosului Hristos . De aceea , înŃelegerea teologiei patristice si a sfinŃilor presupune de fapt a avea viaŃa SfinŃilor PărinŃi. “Pentru a gandi caPărinŃii( înepoca noastră, fireste), trebuie să avem viaŃa si acŃiunea lor, asumându-neteologia la modul integral, deci si ca mod de existenŃă, iar nu ca simplă

practicădiscursivă. Plecând de la miezul ei harismatic, iar nu de la periferia luidoctrinară, teologul trebuie să-si adapteze existenŃa misterului teofanic alRevelaŃiei, nu doar să însusească acest mister pe seama unei gândiri si

sensibilităŃi netransfigurate ori de-a dreptul desfigurate de patimi. Bisericade azi23 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul romanesc, ed. Humanitas, Bucuresti ,1999, p. 1824 Gabriel Liiceanu Jurnalul de la Păltinis, ed. Humanitas, Bucuresti,2003,pag.178

nu-si mai poate permite, fără grave consecinŃe, riscul unei opŃiuniunilaterale detipul trăire oarbă sau teologie goală, nici chiar al unui paralelism întreexperienŃaharului si expresia ei intelectual-culturală. DivorŃul acestor două dimensiuninu

conduce decât fie la irumpŃii harismatice antiintelectuale necontrolate, fie lanominalism hipercultural si circularitate intertextuală. 25 Prin recuperarea

principiului ontologic al omului care se găseste în existenŃa lui Hristos caLogosCreator si Mântuitor, persoana umană se va redefini ca existenŃă iconică încarenu omul va fi Ńinta finală a istoriei , ci istoria va fi prilej haric de(re)întâlnire cuLogosul Hristos. Dar Fiul având în umanitatea Sa pe Duhul Sfânt, prin

aceastatrece Duhul si la noi . Punerea noastră în relaŃie cu Tatăl în Fiul prin DuhulSfântne descoperă Treimea ca o comuniune a iubirii , izvorâtoare de iubire faŃădenoi. Sfânta Treime se comunică în acest fel făpturii .26 Sau mai degrabă asacum



propune Sfântul Maxim Mărturisitorul :”Vom lăsa deci istoria, care din punct devedere trupesc s-a împlinit încă de pe vremea lui Moise, si vom înŃelege cuochii

minŃii sensul ei duhovnicesc, care se înfăptuieste neîncetat si din ce seînfăptuieste mai mult, e tot mai viu. Pustiul din care e trimis Moise în Egiptsprea scoate din el pe fiii lui Israel sau firea omenească, sau lumea aceasta, saudeprinderea, lipsită de patimi, în ura din acestea aflându-se mintea după ce adobândit cunostinŃa lucrurilor prin contemplaŃie, primeste din adânculinimii dela Dumnezeu îndemnul ascuns si tainic să scoată din Egipt, adică din trup sidinsimŃire, ca pe niste Israeliteni, înŃelesurile dumnezeiesti ale lucrurilor, ca

să nuse mai ostenească acestea prosteste în frământarea lutului, adică a patimilor trupului.” 2725 Diac. Prof. Dr. Ioan Ică jr., Sfantul Simeon Noul Teolog si provocarea mistică in teologia bizantină sicontemporană , în volumul cu scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog Discursuri teologice si etice, Ed.Deisis,Sibiu, 1998, p. 4926 Pr. D. Popescu Ecleziologia romano-catolică după documentele celui de-al doilea Conciliu de la Vatican siecourile ei in teologia contemporană .Teză de doctorat in teologie în Ortodoxia , XXIV(1972) , nr.3 . p.33827.***** Filocalia, vol.al III-lea, trad. si aparat critic de Pr. Prof. Dr . Dumitru Stăniloae ,ediŃia a IIa,ed.Harisma,Bucuresti,1994 , p. 78

Sfântul Maxim Mărturisitorul îl consideră pe om , prin constituŃia sa psihosomatică,ca un inel de legătură între cer si pământ si menit să se înalŃe cuîntreaga creaŃie către Dumnezeu, ca să se împărtăsească de nemurirea Lui.Viziunea maximiană accentuează ideea că omul nu este mântuit de trupulsău, ciîn trupul său. Nu este mântuit de lumea materială, ci împreună cu ea. Pentrucăomul este microcosmos si mijlocitor al creaŃiei, mântuirea sa presupune

împăcarea si transfigurarea întregii creaŃii . Opunându-se, însă, voii luiDumnezeu, Adam n-a mai dat curs aspiraŃiei către Arhetipul divin, ci s-a prăbusit în materialitatea acestei lumi, alterând grav chipul lui Dumnezeu pecare îl purta în fiinŃa sa si, odată cu aceasta, si fiinŃa proprie.28 Degradareachipului este evidentă mai ales acum în plină globalizare si expansiune aconsumismului .Începând cu modernitatea, omul a transferat centrul degravitaŃie al lumii de la Dumnezeu la om, astfel că omul se simte atât de



autonom în faŃa DivinităŃii, încât consideră voinŃa lui Dumnezeu ca un feldeatentat împotriva propiei lui libertăŃi. Actualitatea sufletească a crestinului,cât si

actualitatea sufletească a omului autonom ideii si realităŃii lui Dumnezeusuntdouă realităŃi definitorii ale contemporaneităŃii. Dacă în cazul omuluiduhovnicesc actualitatea sufletească a propriei constiinŃe este una ce seraportează ca automatism liber asumat, înŃelegem că sensul vremurilor, înacestcaz, este un cadru pentru afirmarea propriei persoane si nu principiumodelator inerent diverselor mode culturale. În cazul actualităŃii sufletesti a omuluiautonom se poate spune că Biserica se vede pusă în poziŃia de a căuta să

armonizeze diversitatea de opinii, de atitudini si manifestări specifice tipuluiuman respectiv, dar în limita dogmei. Si ,paradoxal, în această situaŃielimitatul.

Nelimitatul ( Dumnezeu) primeste ca alternativă discursivă si de asumareexistenŃială nelimitatul limitatului ( omul). Ajungem astfel în ipostaza de adezvolta ideea actualităŃii sufletesti ca o alternativă coerentă în efortulnostru dea valoriza duhovniceste omul contemporan prin aceea că oferă posibilitateaunui28 Ibidem, p.62

exerciŃiu interior cu valenŃe personale, dar în acelasi timp participative lacunoasterea si trăirea crestină. Valorizăm în mod direct trăirea si imaginaŃiaoamenilor, oricât de depărtaŃi de Dumnezeu, pentru că le oferim sansa de adeveni judecători si vieŃuitori onesti si cu certitudini religioase care nu se

prăbusesc în faŃa primului obstacol al vieŃii. Le crestinăm imaginaŃia.Dupănăucitorul experiment psihanalitic început în primele decenii ale secoluluitrecut,este vremea noastră să arătăm si să învăŃăm că principalul tezaur al omului

-sufletul, cu resursele lui - poate fi încă baza demersului soteriologic , iar nudoar prilej de risipire. Din păcate un ego alimentat numai cu iluziaautosuficienŃei si cu netemeinicia iubirii de sine este izvorul unei risipiri

perpetue. Răspunsul patristic la această problemă este rezumat cu acurateŃeduhovnicească în scrierile maximiene .În teologia Sfântului Maxim iubirea de sine (φιλαυτία) în raport cu patimile



are acelasi rol cu cel al dragostei (αγάπη), în relaŃie cu virtuŃile. Iubirea desineoferă o descriere sumară a unei atitudini generale care îsi găseste expresia întoate patimile. Dar totodată, cel puŃin în unele cazuri, ea este considerată si

unadintre patimi, baza sau vârful tuturor. Locul dragostei diferă de cel al iubiriidesine în aceea că dragostea nu este considerată niciodată cea dintâi dintrevirtuŃi,ci mai degrabă culminarea lor. Cu toate acestea, ca expresii fundamentale adouăatitudini opuse ale omului, iubirea de sine si dragostea îsi corespund unaalteia.De fapt corespondenŃa celor doi termeni arată că, în vreme ce dragostea

este înacord cu scopul vieŃii omului, iubirea de sine, corespondentul ei negativ,reprezintă, după părerea Sfântului Maxim, un esec în recunoasterea acestuiadevăr, si astfel o rea întrebuinŃare a capacităŃii naturale a omului de a aflaceeste mai bine pentru el. Dragostea implică o relaŃie adevărată cu Dumnezeusi cuscopul si cu principiul omului, relaŃie ce serveste funcŃiei lui de mediator si

coordonează microcosmosul uman; iar iubirea de sine este pervertireaacesteia,ea este sursa tiraniei patimilor si a dezordinii umane. “Termenii corelaŃi dinfilosofie nu sunt personalităŃi divine, autocrate, susceptibile, imprevizibile,cifactori impersonali, elemente fizice precum ar fi pământul, aerul, focul siapa,sau calităŃi opuse precum cald, rece, umed si uscat…NoŃiunea lumii ca ounitatede părŃi legate unele cu altele a fost finalizată numai ca rezultat al unui

mareefort speculativ. Din mituri filosofii au scos concepte comune pentru ideilelor din lucrurile existente, din tehnologie, politică si societate. Dar desilegăturile cucredinŃele prefilosofice sunt izbitoare în multe cazuri, aspiraŃiile filosofilor erau



să ajungă la noŃiuni generale si impersonale ale lumii ca unitate”. 29

Sfântul Maxim reuseste prin teoria sa referitoare la Logos , pentru primadatăîn istoria teologiei si gândirii umane , un adevărat miracol si anume să

uneascăînceputul si sfârsitul fiinŃei create, fără a se închide într-un cerc, cirămânânddeschis eshatologicului. Zizioulas precizează în acest sens: “Este, poate,

pentru prima dată în istoria filosofiei în ansamblul său când a putut fi exprimat unasemenea lucru, fiindcă nu mai există alt caz, după câte stim, în carelimbajulfilosofic să fi reusit să unească începutul si sfârsitul fiinŃei fără a se închideîntrun

cerc vicios. Ceea ce Sfântul Maxim a reusit nu este nimic altceva decâtmiracolul de a face compatibile cercul si linia dreaptă. Maniera în care areusit,anume fericita relaŃie dintre ontologie si dragoste si elaborarea uneiontologii aiubirii în noŃiunea de ekstasis, poate avea o imensă valoare atât în teologia,cât siîn filosofia contemporană”. 30 Viziunea maximiană asupra lumii îl are încentru

pe Dumnezeu si RevelaŃia Sa în cosmosul care e creaŃia Lui. “Cosmosul,cuumanitatea ca legătură a cosmosului, răspunde dragostei creatoare a luiDumnezeu descoperindu-si frumuseŃea si întorcându-se spre El în

proslăvire.Dar oamenii s-au întors de la Dumnezeu înspre ei însisi; încercând săîntoarcărealitatea spre ei însisi, oamenii au distrus armonia cosmosului…Tocmaiamploarea cosmică a păcatului uman face imposibil ca făptura umană sărepare29 Richard Lloyd, Metode si probleme ale stiinŃei in Grecia antică , ed. Tehnică, Bucuresti, 1994, p. 17030 Ioannis Zizioulas, FiinŃa eclesială , ed. Bizantină, Bucuresti, 1996, p. 103

de una singură stricăciunea căderii. Acest lucru îl poate realiza numaiÎntrupareaCuvântului Creator sau Logosul, care prin îmbrăŃisarea firii umane si avieŃii



omenesti până la moarte, poate vindeca creaŃia stricată si să-I refacăunitatea” 31

Este o certitudine faptul că omul contemporan , supus activismuluiatotputernic si exteriorităŃii desăvârsite , va trăi mereu în iluzie până ce va

redescoperi că adevărata istorie este aceea configurată de dialogul viu dintreel siDumnezeu. „Dilema tragică înaintea căreia se găseste omul, în asemeneacondiŃii, este determinată de următoarea situaŃie: acŃiunea socială în careajungesă se realizeze pe sine ca o fiinŃă omenească depăseste, atât în timp cât si înspaŃiu, prin amploarea ei, limitele unei singure vieŃi omenesti pe pământ.În felulacesta, istoria privită exclusiv din punctul de vedere al fiecărei fiinŃeomenesti

individuale care participă la ea, se înfăŃisează ca o poveste doar istorisită deun

biet smintit si înŃelesul ei e nimicnicia. Si totusi viziunea unei vieŃi lipsitedesens îsi recapătă întreaga semnificaŃie spirituală de îndată ce omul izbutestesădeslusească în sânul istoriei chipul în care activează singurul Dumnezeuadevărat”. 32“Universalitatea crestină nu se realizează în spaŃiisupranaturale sau

extraistorice, ci înlăuntrul omului si istoriei, prin strădanie si jertfă de sine.Prinsmerenie si înaintare chenotică spre vârful piramidei răsturnate a fiinŃeilumii,omul si întreaga lui viaŃă se deschid spre viaŃa necreată si împărăŃiacerurilor.Persoana umană devine universală si trăieste universalitatea nu numai local,ci sitemporal, intereastă fiind si rugându-se pentru întreaga lume si pentruîntreaga

creaŃie în perspectiva existenŃei lor diacronice”. 33

Răspunsul omului contemporan în faŃa provocării existenŃiale acunoasterii luiDumnezeu este diferit , în deplin acord cu mediul cultural, economic si de31 Andrew Louth, Sfantul Maxim, monah si mărturisitor: actualitatea lui,în ” RevistaTeologică ”, nr. 4,1997,p.13632 Arnold Toynbee, Studiu asupra istoriei, vol. I-VI, ed. Humanitas, Bucuresti, 1997, p.15133 Georgios Mantzaridis, Globalizare si universalitate, ed. Bizantină, Bucuresti, 2002, p. 29



civilizaŃie în care trăieste fiecare, dar , de regulă , se impun anumite curentesimentalităŃi acceptate de o majoritate , care la rândul ei este supervizată de ominoritate ce are rolul de a propune alternative si de a transforma

concepŃiile eiîn dominante, pentru ca , în final , să devină si ea o majoritate observată de oaltăminoritate si asa mai departe. S-a vorbit o perioadă de ciocnireacivilizaŃiilor (si

poate se mai vorbeste încă) cu o patimă si o obsedantă încrâncenare astfel căne

punem întrebarea : există o singură cunoastere, în speŃă cea de influenŃăcrestinăizvorând din Hristos sau mai multe tipuri de cunoastere? Părerea mea este că

înepoca actuală, a globalizării , asistăm la un proces oarecum invers celui de laînceputul crestinismului în ceea ce priveste cunoasterea ca mod de viaŃă.

Nasterea culturii si civilizaŃiei crestine a apărut pe fondul procesului decriză aculturii greco-romane , care era în esenŃă una de tip urban , concretizată

printr-oaparentă toleranŃă etică, o morală naturală si pasiune în uzitarea forŃeiraŃiunii.Crestinismul a impus în schimbul acestora intoleranŃa faŃă de

păcat,morala divină si misterul Întrupării. Ereticul si păcătosul au devenit astfel Ńintelefavorite ale unei noi culturi care a ruralizat cotidianul oraselor importantedinacea vreme. ÎnŃeleg prin ruralizare acŃiunea de a determina în constiinŃaomuluispaima de a înŃelege si a recunoaste în jurul său alteritatea, de a dreptulalogenului să existe. Se prea poate ca aceasta să fie o reminiscenŃă amentalităŃii

vechi-testamentare specifice primei porunci a Decalogului. În clipa de faŃăobservăm însă o repăgânizare a lumii , exprimată nu neapărat la niveldeclamativ ( desi am avea un exemplu în acest sens referitor la refuzul de asestipula în ConstituŃia europeană că rădăcinile civilizaŃiei europene suntcrestine),cât mai ales la nivelul mentalităŃilor dominate prin corectitudinea politică,



sincretism si indiferenŃă. Un urbis roman trecut prin 2000 de ani decrestinism.Datoria Bisericii în lumea de azi este să găsească modalităŃile cele mai

potrivite

de îndrumare duhovnicească, de adaptare la nivelul auditoriului si desusŃinere aunei constante participări la viaŃa harică prin Taine si ierurgii.Teoria Logosului asa cum a fost ea dezvoltată de Sfântul Maxim oferăcrestinului contemporan , dar si celorlaŃi oameni deopotrivă , soluŃiaexistenŃialăde împlinire prin cunoasterea care te desăvârseste si anume cunoasterea luiDumnezeu . Fiecare lucru are propria sa raŃiune divină. Principiul teandric econcretizat si se verifică atât la nivelul cel mai intim al părŃilor creaŃiei,dar si la

creaŃie în întregul ei. Astfel acest principiu se observă în cazul fiecăruilucru prinfaptul că Dumnezeu crează raŃiunea divină specifică fiecărui lucru, dar conformitatea lucrului cu propria sa raŃiune cere o reciprocitate din parteacreaŃiei. Actualizarea si conformarea lucrului cu raŃiunea sa divinăexprimădinamica creaŃiei. În acest sens putem vorbi de o dinamică a creaŃiei (dar nu de oevoluŃie transformistă). Fiecare lucru rămâne în cadru speciei lui, deoarece

niciun lucru nu-si poate schimba raŃiunea divină conferită de Dumnezu. Acestlucrue exprimat cu claritate de Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Căci n-a fost vreofiredin cele ce sunt, nici nu este, nici nu va fi, care să fie după raŃiunea ei ceeace nueste încă acum, sau care este acum sau va fi mai pe urmă ceea ce nu era maiînainte. Căci cele ale căror raŃiuni au avut la Dumnezeu deplinătatea, odatăcu

existenŃa nu primesc prin aducerea lor la existenŃă si în fiinŃă, conform curaŃiunile lor, nici un adaos sau stirbire din cele ce le sunt necesare spre a ficeece sunt”. 34 Teoria Logosului la Sfântul Maxim reprezintă un saltsemnificativ

peste modalitatea păgână de a înŃelege acest concept deoarece Logosulmaximian impune valori si idei noi în atât teologie, cât si în antropologie,



educaŃie, sociologie, politologie etc. ExplicaŃia acestui fapt provine dinaceea căLogosul crestin conturează si dă viaŃă umanismului teandric determinândschimbări fundamentale în viaŃa omului. Logosul îsi desăvârseste opera în

legătură cu lumea ca Hristos si doar prin Hristos ne împlinim destinulnostru, neîndumnezeim.34 Sfântul Maxim Mărturisitorul , Ambigua , col.PSB vol.80, trad., introd. si note de Pr. Dumitru Stăniloae,EIBMBOR, Bucuresti, 1983, p. 294

CURRICULUM VITAE

INFORMAłII PERSONALE Nume / Prenume SPIRIDON IOAN SEBASTIANAdresa Nr. 26, ap.7, Sc.B., str. George Enescu, Botosani, RomâniaMobil: 0731337999 0740082375E-mail [email protected]

CetăŃenia RomânăData nasterii 03.03.1975Locul nasterii IasiStare civilă căsătorit , 2 copiiSex masculinLocul de muncă Parohia „ Adormirea Maicii Domnului „ Zăicesti-BotosaniEXPERIENłĂ PROFESIONALĂ EDUCAłIE SI FORMAREEXPERIENłĂ PROFESIONALĂ* 1998 august 23 – prezent: preot paroh , parohia „ Adormirea Maicii Domnului„ Zăicesti-Botosani

* 1998 – 2007 profesor de religie* 1998 iulie 1 hirotonit diacon* 1998 iulie 4 hirotonit preotStudii:- 2003-2006 Facultatea de teologie ortodoxă Iasi , Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi- 1995-1999 Facultatea de teologie ortodoxă Iasi , Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi- 1993-1995 Seminarul teologic liceal „ Mitropolit Dosoftei „ Suceava- 1990-1993 Seminarul teologic liceal „ Veniamin Costachi „ Mănăstirea NeamŃCalificarea / diploma obŃinută

2006 masterat în teologie , Facultatea de teologie ortodoxă Iasi , Universitatea „Al. I.Cuza” Iasi , cu lucrarea de disertaŃie „ Mântuitorul Iisus Hristos – ÎnvăŃătorul nostru

suprem „* 1999 licenŃiat în teologie , Facultatea de teologie ortodoxă Iasi , Universitatea „Al. I.Cuza” Iasi , cu lucrarea de licenŃă „ Actualitatea operei omiletice a lui Origen „Cursuri de perfecŃionare profesională* 1997 examen de capacitate preoŃească* 2003 cursuri si examen de definitivare în preoŃieDomenii principale studiate / competenŃe dobânditeAPTITUDINI SI COMPETENłE PERSONALE



Limba maternă RomânăLimbi străine cunoscuteAutoevaluare Citit Vorbit ScrisEngleză Foarte bine Foarte bine Foarte bineCompetenŃe si abilităŃi sociale

CompetenŃe de comunicare si de relaŃionare cu copii si tinerii (dobândite si caurmare asusŃinerii de activităŃi didactice cu elevii în calitate de profesor de religie), dar si cuadulŃii; CompetenŃe de muncă în echipă, ca urmare a desfăsurării unor activităŃi specifice preoŃiei înspecial în activitatea de organizare si administrare a parohiei;CompetenŃe si aptitudini organizatorice CompetenŃe de organizare si conducere a claselor de elevi, a grupelor de adulŃi,dobânditeca urmare a desfăsurării de activităŃi specifice cu acestia.

Aptitudini si competenŃe si tehnice CompetenŃe de utilizare a mijloacelor de învăŃământ (audio, video), a calculatorului(Word,Power Point, SPSS, Excel), dobândite la cursurile de profil din timpul studiilor delicenŃă si prin autoinstruire.Permis de conducere Categoria B

tea teoriei logosului la sfantul maxim marturisitorul

Documents