estmă 9

Apare, cu escepţia lunilor Iulie şi August, la 10 şi 25 n. a fiecărei luni.

finul I I . 2 5 D e c e m v r i e 1312. farul 2 0 .

S U M A R U L :

Dr. VICTOR BOJOR: „Eu s u n t . . . adevărul ?i vieata". Dr. IOAN BĂLAN: Limba liturgică în biserica Românilor (III. Articol

final). Dr. IOAN SÂMPÂLEANU: Autonomia noastră bisericească (III. Ar­

ticol final). Dr. VICTOR MACAVEIU: Critica biblică modernă şi învierea lui Isus

Hristos (VI. Articol final). CRONICĂ: Iacob Mureşianu (sr.); „Ce tje nu-ţi place, altuia nu-i

face" (sr.). CĂRŢI ŞI REVISTE: loan Gent: Mângâierea sufletului (ar.); „Tele­

graful Român" (ar.). TELEFON.

B l a j . Tipografia Seminariului teologic gr. cat.

A V I Z Rugăm pe abonaţii noştri în restanţă cu

plata revistei, să=şi aducă aminte de noi. Cheltuielile din ce în ce mai mari, ce le avem cu editura revistei, ne silesc să stă» ruim pentru incassarea la vreme a abona» mentului.

Apelul acesta credem, că nu va sunà în desert.

t

Sub tipar:

Pocăiţii... Cuvântări bisericeşti asupra aşa numiţilor p o

căiţi (adventişti, nazarineni)

de

Păr. Dr. Nicolac Brînzău.

Se poate abonà de pe acum la autor în Vulcan (Vulkán).

Preţul cor. 3; pentru România lei 3'50.

A n u l II. B l . i j , 25 Decemvrie 1912. Nr . 20.

CULTURA CREŞTINĂ A P A R E , CU E S C E P Ţ I A L U N I L O R IULIE ŞI A U G U S T , LA 10 ŞI 25 n. A F I E C Ă R E I L U N I .

A b o n a m e n t e : l'e un an: cor. 10. Pe ','> an: cor. 5. In străin.: cor. 12. Numărul 50 bani.

R E D A C Ţ I A : Dr. loan Sâmpăleanu, Stefan

Roşianu, Dr. Victor Macaveiu, Dr. Alexandru Nicolescu şi

Dr. Alexandru Rusu.

Redacţia şi Admi­nistraţia:

«Cultura Creştină». H al 6,7. sf a l v a .

,Eu sunt adevărul si vieata".

E dulce şi plăcut , când, d u p ă zile cu ceriu înorat ori după o noap te î n tunecoasă şi viforoasă, s t ră luceş te i a r ă ş soarele maies tos în razele de d imineaţa , cari s t răba t fără de veste în vre-o locuinţă să răcăc ioasă şi scundă , ca să se î n v e ­selească cu lumina lor o s ă r m a n ă familie, care acolo îşi pe t rece zilele în mizerie şi plâns. Poa t e nu se aş tep ta la vizita aceea grabnică a suveranulu i naturi i , poa te raza de soare pune pe buzele unei văduve năcăjite — un suris trist, poa te c ă face să s t r ă lucească fata micului pruncuţ , ce doa rme liniştit în leagănul său, fără ca el să fie conştiu de mizeria, ce-I împre j -mueş te , poa te că înveseleşte r e semna ta cărunte ţă a v re -unu i bun bă t rân mur ibund, care pr iveşte în raza lui b lândă o chezăşie a Soarelui vecinie, care îl a ş t eap tă în ceriu.

Ei bine, soarele ce pe neaş t ep t a t e învese leş te cu lumina sa aceas tă s ă r m a n ă familie, este o icoană a soarelui d u m n e z e e s c , a Unuia născu t Fiu alui Dumnezeu , care după lunga n o a p t e de pat ruzeci de veacuri de greşeli şi de idololatr ie , se a r a t ă în fine pe orizontul pământu lu i , ca să mângâ ie familia o m e ­nească , să aducă lumina adevărului , şi să încă lzească p i e p t u ­rile oameni lor cu focul sacru al dumnezees te i iubir i .

Şi în t r ' adevăr! D u p ă căderea celui dintâiu Adam, şi îna in te de în t rupa rea noului Adam, lsus Hristos, adevăru l s'a fost în tuneca t în aşa măsură , încât din dânsul r ă m ă s e s e numai o s labă licărire de lumină, ce se a ră ta din când în când, dar împrejmui tă de foarte mult în tunerec . E adevăra t , că se păs t ra încă sacra făclie a revelat iunei p r i -

P«&, 610 CULTURA CREŞTINA Nr. 20

mitive, da te de Dumnezeu pro topăr in ţ i lor noştr i , da r făclia a c e a s t a sacră , ce s t ră lucea pe ţărmuri i Iordanului la poporu l a les alui Dumnezeu , nu a jungea să lumineze şi lumea păgână , ca re iubea în tunerecul erorilor, pen t rucă iubea pasiuni le sa le şi le adora personif icate în zeităţ i le cele mai mârşave . Şi aces te divini tăţ i falşe, sub cari se ado ra Sa tana , cum zice psa lmis tu l : Că toţi dumnezeii neamurilor sunt draci (ps . 95), erau a tâ t d e multe , încât , cum zise Bossue t , pen t ru acei nefericiţi t oa te e rau Dumnezeu , afară de D u m n e z e u însuş . D a r e ra ea în cu ra t cel puţ in cu în t rebarea de unde îşi are originea o m u l ? p e n t r u c e vie ţuieş te pe p ă m â n t ? cari sunt des t ine le l u i ? E r a u su te de părer i şi hipoteze, — pe cari ni- le înş i ră sf. August in .

Dar aces te probleme, baza ordinei mora le şi sociale, erau încă nedes lega te , aşa , că în t impul nostru , în e ra creş t i ­n ismului , mai mult ştie un p r u n c născu t şi c rescut în sânul biserici i lui Isus Hristos, decâ t cei mai vesti ţ i filozofi păgâni . — Ne pu tem apoi închipui , cum au t rebui t să fie vieţile şi moravur i le oameni lor , cari nu aveau alt povă ţu i to r şi î n d r e p ­tă tor al vieţii lor, decât numai pas iuni le cele mai d i sord ina te !

Dumnezeu însă, n'a mai pu tu t r ăbda să vadă pe om — cea mai f rumoasă si mai nobi lă între zidirile văzute — în-g ropa t într 'o mizerie atât de mare. Şi iată s t ră lucind fără de ves te din Răsărit , într 'o în tunec ime mare, o lumină a leasă : Poporul, celce umbla întru întunerec, a văsuţ lumină mare. Celorce locuiesc în laturea şi în umbra morţii, lumina va străluci peste ei (Is. 10). —• Şi aceea lumină este s t ră luc i rea luminei e terne, Soarele Dreptă ţ i i , Adevărul nec rea t şi în t rupat , care d u p ă a ş t e p t a r e a universa lă a lumii t r ebu ia să se pogoa re din înă l ţ imea ceriului : Jam nova progenies coelo demittitur alto... Illa Deum vitam accipiet (Virg'ûiu Ecgl IV); este Isus Hris tos , care a venit pe p ă m â n t să aducă î m p r e u n ă cu d u m n e z e e a s c a sa î nvă ţă tu ră şi cu exemple le sale — lumină, mântu i re şi vieaţă . In m a r e a acea s t a tu lbure şi viforoasă de păgâni el îşi r idică glasul : taci şi amuţeşte (Mat. 4.) — şi marea aceas t a se l impezeş te , viforul se l iniş teşte , în tunerecul se împrăş t i e şi învie ca dint r 'un mormân t Adevărul, care, r ă s ­pând ind razele luminei sa le pe pământ , îl îno ieş te : şi vei înot faţa pământului. — P r e c u m odin ioară la sune tu l cu ­vântului c rea tor alui Dumnezeu , care r ăsună la începutu l t im­puri lor , haosul a devenit cosmos, confuzia s'a s t răformat

Nr. 20. CULTURA CREŞTINA Pag. 611.

în ord ine şi în a rmonie , a şa la cuvân tu l r e s t au ra to r alui I sus d in haosul celor mai înfr icoşate erori a ieşit Adevărul s t ră lu­c ind de lumină cerească. Oh I suse ! lumina lumii , carele ai venit pe pământ , a n u m e ca să luminezi pe oameni , fie-ţi milă de acei indivizi şi de acele p o p o a r e nefericite, cari nici d u p ă 19 veacur i nu te cunosc încă. Trimite lucrători în mia ta, d e ş t e a p t ă muncitor i zeloşi în Biser ica ta, cari să p r e a m ă r e a s c ă Numele tău şi să ves tească mântu i re şi la acei nefericiţi, ca a ş a î m p r e u n â n d u - s e cu noi — să- ţ i s e rvească pe p ă m â n t şi î m p r e u n ă cu noi să te laude în veci în ceriu.

II.

E renumi tă sen t in ţa scri i torului francez Mon te squ i eu : „Re-l igiunea creşt ină, care se pare că nu are de obiec t a l tceva decâ t fericirea vieţii vi i toare, formează şi în v iea ţa prezentă fericirea noas t ră ." Ceeace se zice, cu tot d rep tu l , despre reli-g iunea creşt ină, cu şi mai mare d rep t t rebuie să se zică desp re dumnezeescu l ei întemeietor , despre Isus Hris tos . Aşa es te ! Unul născu t Fiu alui Dumnezeu , venind pe p ă m â n t să înveţe pe oameni ca lea sp re fericirea e te rnă din v ieaţa vii toare, a venit să fericească, pe cât erà cu put in ţă , şi v iea ţa prezentă , pen t rucă a venit să reformeze, să reorganizeze şi să res taureze soc ie ta tea o m e n e a s c ă ca a ta re .

Ca să p r icepem res taura rea , ce a făcut-o Domnul Nost ru Isus Hr is tos în soc ie ta tea o m e n e a s c ă , ar t rebu i să şt im mai întâiu în ce s ta re erà lumea îna in te de Hris tos . Am ară ta t pe scur t aces t lucru în par tea pr imă al aces tu i art icol, aici mai a d a u g numai aces t e : Ce pu tea fi soc ie ta tea păgână , când înseşi divini tăţ i le erau socot i te de învă ţă toare le a toa tă fă răde­l e g e a ? Comicul latin Terenţ iu se încuraja pe s ine pe dreptul sp re desfrânare, zicând, că ar fi o neruş inare a pre t inde , ca un s implu muri tor să fie mai cast decâ t supremul zeu Iupiter . O m u l a junsese la cea mai din u r m ă degrada re şi îndobi tocire , soc ie ta tea o m e n e a s c ă mergea spre d e s t r ă m a r e ca un corp p u ­t red şi plin de cangrenă : aşă că sau t rebuia să se î n o e a s c ă , sau să d i spa ră de pe faţa pământu lu i . Şi iată, că vine din cer p romisu l dumnezeesc Res taura to r , a ş t ep ta tu l şi dor i tul v e a c u ­rilor, Isus. Isus Hris tos cu învăţă tur i le sale r e s t au ra toa re , cu s t ră luci te le exemple ale sfinţeniei nemărgin i te , şi în u r m ă şi mai mult prin meritul Sângelui său, a r u n c ă s ă m â n ţ a s trăfor-mări i individuale şi sociale. La resunarea numelu i său pe

pământ , se res toarnă a l tare le zeităţi lor minc inoase , încea tă jertfele vict imelor omeneş t i , se cură ţă şi se sfinţesc mora ­vurile, se p roc lamă indisolubi l i ta tea şi sfinţenia căsătoriei , în t ră în lume drep ta tea , ord inea şi pacea ; vergure sacre î m p o d o b e s c cu crinul lor alb Biserica, eroii dragoste i creşt ineşt i s e jertfesc în număr mare pent ru mângâ ie rea deaproape lu i ce sufere, deser tur i le Egiptului se umple cu mii de peni tenţ i , pustnici , anahore ţ i , cari pe t rec o vieaţă mai mult cerească , decâ t omenească , şi toţi aceşt i eroi ai sfinţeniei, d u p ă c e au lăsat pe u rma lor în lume cele mai s t ră luci te exemple de virtuţi, t rec în cealal tă lume, ca să devină acolo cetăţeni ai Raiului... Iată, a şa a s t răformat şi r e s taura t Domnul Hr is tos lumea!

Elementul prim al ordinei sociale este respectu l faţă de auctor i ta tea cons t i tu i tă ; fără de el nu poa te exista ord ine , ci numai anarhie . Atare respec t conşt ienţ ios faţă de autor i ta te nu se cunoş tea în lumea p ă g â n ă ; domnia şi guve rna rea se baza pe forţa bru ta lă şi pe terorizm, căreia i-se supun numai dobi toace le să lbat ice . — Isus Hr is tos a fost acela, care a rest i tui t c ins tea autori tăţ i i în conşt i in ţa oamenilor , si din r e s -pectul căt ră au tor i ta te a făcut o dator inţă de conşt i inţă. — Aceas ta a în tăr i t -o prin exemplul său, de v reme-ce — deşi e ră Dumnezeu — preasfintei sale Mame şi sfântului losif le-a fost pu ru rea şi întru toa te s u p u s în vieaţa sa domes t i că din Nazare t , şi a inculcat , a r e c o m a n d a t s u p u n e r e a şi faţă de p u ­terea civilă, când a zis: Dati da ră ale Cezarului Cezarului , si ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu .

Dar ord inea socială se mai bazează şi pe respectu l şi pe iubirea î m p r u m u t a t ă dintre membri i societăţi i şi cons is tă în împl in i rea dator inţelor , pe cari le are fiecare membru , fiecare cetă ţean. Ei bine! Isus a venit în lume, să înveţe iubire î m p r u ­muta tă , şi prin p romis iunea unei răsplăţi e terne ne -a porunci t chiar să ne iubim unul pe altul, să ne suferim împrumuta t , şi să ne ier tăm, mai mult : să ne jertfim pent ru semenii noştri , dacă t rebuie , dându -ne pent ru dânşii şi vieaţa . T o a t e aces tea învăţătur i despre iubirea deaproape lu i le-a statori t Domnul Hr is tos si le-a sancţ ionat , zicând, că orice bine si or ice rău vom face altora, îl va socoti sies. Astfel de învăţătur i ale M â n t u i -torului nu sunt oare r e s t au ra toa re şi recons t i tu i toare per ex-cellentiant ale societăţ i i omeneş t i ?

t 1

Nr. '20 CULTURA CREŞTINA Pag. 613.

Cei mai vestiţi înţelepţi din Grecia şi din Roma, ai veacur i lor d e mai înainte , nici n'au visat atari învăţă tur i subl ime. în u rma aces tor n o u ă învăţătur i a lui Isus, începe a s tăpâni în lume dragos tea . Mii şi mii de eroi creşt ini îşi consumă în t r eaga lor v iea ţă lângă pa tu l bolnavi lor şi nefericiţilor, şi mor lângă patul celor cuprinşi de ciumă, de coleră ş. a.

Dar or icât s 'ar p r e s u p u n e de bine o rd ina tă socie ta tea c i ­vilă, omul r ămâne s u p u s legii celei dure a dureri i şi a n ă c a ­zului. Ce mângâie re s labă aveau să rmanele p o p o a r e idololatre în împrejurări le c runte şi dure ale vieţii . Nu cunoş teau p r o -vedinţa d u m n e z e e a s c ă ! Se credeau s u p u s e unui dest in fatal, s u b care ar geme chiar şi sup remul lupiter . Nefericiţii! n 'aveau nici o mângâiere , şi nu le r ă m â n e a a l tceva, decâ t b lăs tămul , d e s p e r a r e a şi s inuciderea . înşişi filozofii păgâni n 'aveau al tă învăţă tură , pe care să o deie celor loviţi de nefericiri, decâ t să -ş i p u n ă capet vieţii — ei cu m â n a lor... Ei înşişi mergeau îna in te cu pilda lor proprie.. . Cato îşi împ lân tă un pumnal în piept , Seneca îşi taie vinele într 'o scaldă... şi cu ace laş cuţi t de sch ide si vinele soţiei sale, ca să moară deodată. . . S inuc i -derea înainte de venirea Domnulu i Hris tos a junse între păgâni a tâ t de deasă , încâ t o pr iveau de un act comun. D a r vine Mântu i to ru l ! Desvă leş te t a ina relelor, ce î n s o ­ţesc pe omul călă tor în aceas t ă lume, pre tu t indinea . Arată va loa rea ispăşi toare a suferinţelor: rozele neveştezi te , ce odrăz -lesc din spinii aces tor suferinţe. N u m e ş t e fericiţi pe ceice sufer: 'fericiţi ceice plâng*. Mai mul t ! Sigi lează aces te vorbe cu pi lda c las ică a răbdăr i i infinite, în v iea ţa s ă r acă şi n ă c ă ­j i tă ce-a dus , şi între durer i le pat imii şi morţii . Deci iată, că acest Mântu i to r mângâ ie pe cei năcăjiţi şi supă ra ţ i ! Varsă în ei curaj şi res ignare! face suferinţa amab i l ă şi chiar de dori t ! De aici se espl ică apoi eroizmele de r e s e m n a r e şi paci inţă , pe cari le admi răm în istoria sfinţilor.

Şi oare n'ar fi ajutat şi mângâ ia t Isus v ieaţa o m e ­n e a s c ă şi dacă n'ar fi făcut altceva, decâ t să aducă bieţilor năcăjiţi aces te mângâier i ale Ra iu lu i ? Răspunsu l e ne îndo ios ! T r e b u i n ţ a dintâiu şi mai urgentă a omului es te să a ibă m â n ­gâieri , a n u m e pen t rucă faptul cel mai des al vieţii es te sufe­rinţa. Ce folos a re omul năcăjit de toa te invenţ iuni le ştiinţii, de aplicări le admirabi le ale vaporului şi ale e lec t r ic i tă ţ i i? N 'a re nici un folos de ele! Are t rebuin ţă de cruce, de mângâier i le credinţe i , pe cari ni l e -a a d u s I s u s Hr i s tos . Are t r ebu in ţă să

CULTURA CREŞTINA. Nr. 20.

se în t ă rească în nădejdea , că va ajunge în ceriul pregăt i t pen t ru năcăjiţii resemnaţ i . Dulce I s u s e ! îţi mul ţumim din adâncu l inimii, că ne-ai învrednici t să ne n a ş t e m d u p ă c e te-ai pogorâ t pe pământ , şi mai vâ r tos pen t rucă n e - a m născu t între s t r ă ­lucirile adevărate i c redin ţe în sfânta Biserică, având a tâ tea mij loace de mântu i re . Dă-ne daru l să r ă s p u n d e m cu c red in ţă la a t â t ea milostiviri ale tale, ca nu cumva din cauza n e r e c u -noştinţ i i noas t re să plângi şi a s u p r a noas t ră , cum ai p l â n s odinioară a s u p r a Ierusal imului ne r ecunoscă to r şi nemul ţămitor .

Dr. VICTOR BO]OR.

x

Limba liturgică în biserica Românilor. (in.)

Să nu n e gândim la scopur i l e , ce le-au u rma t lu therani i ş i calvinii pr in publ icarea în româneş t e a cărţ i lor sfinte. Diaconul Cores i , vlădicii G h e o r g h e delà Sângeorg iu şi Mihail delà T u r d a ş şi ceialalţ i t r aducă tor i delà început au fost ei ce e drept unel te în mani le p ropagandiş t i lo r străini , însă nu putem să z icem, că munca lor a fost l ipsită de pu te rn ice motive c ins t i te . Au văzut şi ei, ce m a r e deoseb i re e în t re slujba, pe ca re o hodorogeş te popa fără nici un rost , ca şi cum ar s câ r ţ ă i o roată , pe care slujbă nici el nu o înţelege, şi între slujba, pe ca r e un p reo t cu puţ ină car te , însă cu mai multă frica Domnului , o spune răspica t şi pe înţeles, luându-ş i din ea p u ­t e re în luptele vieţii, nu numai el, ci şi poporul , din mij locul căruia e luat, şi de care numai Dumineca şi în să rbă tor i se deosebeşte . F r u m o a s e au trebuit să fie cele dintâiu s lujbe în româneş te , făcute de păs toru l şi turma, car i n 'aveau pe n imeni altul, căruia să-i a ra te dragos te , decâ t pe Dumnezeu^ în ca re le e ra toată nădejdea. Fos t -au ai noş t r i puşi Ia cale, şi ch ia r plătiţi , de duşmani , însă p r o p a g a n d a s t răină nu şi-a a juns scopul , pent ru ca re a cheltuit a tâ tea para le . Cum eram o can ­ti tate neglijabilă, ei au crezut , că ne vo r alipi de sinul bisericii şi naţiunii lor, şi au înce rca t să ne a t ragă luminându-ne asupra bunătă ţ i lor ce le au ei. Lumina aceas ta a luminat însă în în tu ­n e r e c u l nostru , şi a tunci am văzut cine suntem, şi că ar fi p ă c a t să ne sch imbăm comor i le necunoscu te şi nepre ţu i te până acum,, cu niş te l uc ru r i s t ră ine de sufletul nost ru ş i de o va loare i n -

Nr. 20. CULTURA CREŞTINA Pag. 615.

ferioară. P r o p a g a n d a re formator i lor ne-a deschis ochii : se t ipăresc cărţ i în româneş te , căc i suntem Români , şi în afară de g ran i ­ţe le Ardealului mai sunt încă Români de aceeaş lege cu noi. Sămânţa a runca tă de străini în ogorul g ras , însă înţelenit a l neamulu i nostru, n'a rodit spini şi polomidă, ci g râu l cel mai cura t : o vieaţă re l ig ioasă mai conşt ie , şi s imţul unităţii naţ ionale . Delà ai noşt r i , car i e rau în slujba Saş i lor şi a Unguri lor , au luat pildă cei ce au stăruit în c redin ţa veche, şi au tradus-cărţ i , nec iunt i te şi nefalsificate, cari au slujit la „ în t rămătura sânte i biserici a Români lor" , şi prin aceas ta la î n t r ămă tu ra răslăţ i tuiui nost ru neam.

Vorbele , cu car i înso ţesc t raducător i i şi editori i cărţ i le biser iceşt i , sunt foarte frumoase şi pl ine de învăţă tură , ele merită, cel puţin unele, să fie pomeni te la aces t loc, pentru a putea cunoaş te sufletul acelora , car i au înţeles, că r idicarea, noas t ră nu se poate face decâ t p r in o vieaţă re l ig ioasă cât s e poa te mai conşt ie , şi pent ru aces t scop au făcut înţeleasă şi ce lo r mai simpli Români învăţă tura şi slujba dumnezeească .

Coresi zice în epi logul psal t i rei româneş t i delà 1570: „Decă văzuiu că mai toate l imbile au cuvântul lu Dumnezeu în l imba lor, numai noi rumâni i navăm, şi H s zise, Matei 109 1),. cine ceteşte să înţelegâ, şi Pave l api încă scr ie la Corint, 155, că întru besé recâ mai vră tos cinci cuvinte cu înţelesul mieu să g r â e s c ca şi alalţi să învăţ de căt un tunerec de cuvinte neînţe lese într 'al te limbi. Inceputu-séu a se scr ie aces te sfinte psa l t i r i " 2). in Te t r aevanghe l se spune, de ce s'a t ipărit : „Şi a m scr i s aces te sfente cărţ i de învăţătura, să fie popi lor rumâneş t i să înţelegâ, să înveţe Rumânii cine-s creş t in i" 3). Evanghe l ia cu învăţă tură se t ipăreş te „ca să fie mai lesne şi mai iuşor a ceti şi a înţelege pentru oamenii ceia proşti i , şam avut foarte grije m a r e de aceas ta ca să se t ipărescâ, cumam ( = c u m m'am), sfătuit, ca nemunui să fie acoper i ta , ce să fie mai lesne sp re înţeles"*). Când se t ipăreş te Pali ia (Testamentul vechiu) în 1582, la Orăşt ie , scopul ei e indicat în cuvinte le : „ p e î n t r u 8 )

') începutul 109, după împărţirea veche a Bibliei. ') Bibliogiafia rom. veche T. I. p. 55. s Op. Cit. p. 44. 4) Op. cit. p. 92. !) î are in limba veche un foarte mare rol, despre care sper să vor­

besc mai târziu; deşi nu trebuie citit peîntru, cum e scris, îl transcriu aşa , că să fie mai fidelă ortografia.

Pag. 616 CULTURA CREŞTINA. Nr. 20

î n t r ămătura besérece i sfntă a r oman i lo r poftind tot binele i spsenie creş t in i lor romani"''

Aşa vorbeau muncitori i cul turei r o m â n e pe la jumătatea veacului al XVI, când nu era nimeni care să-i lumineze şi să-i îndrepteze sp r e o cu l tură unitară. Urmaşi i lor în slujba de a scoate căr ţ i le sfinte, până la sfârşitul secolului al XVIII sunt conduşi de a c e e a ş s tea : d ragos tea faţă de în t reg neamul r o ­mânesc , dorul ca toţi Români i , chiar şi cei mai proşt i , cuvânt luat în înţelesul lui s lovenesc de simplii, ca toţi să înţeleagă. La începutul veacului al XIX s'a vâr î t în biser ică poli t ica lite­ra ră , şi pe lângă unele sch imbăr i îndreptăţ i te , s'au in t rodus în căr ţ i le biser iceşt i cuvinte, ca r i nu numai că r tu ra r i lo r de limbă, d a r şi noauă preoţ i lor ne sună foarte supă ră to r la u reche , şi ne fac supăra re , căci într 'un chip oa r eca r e , îl înlătură pe popor delà al tar . Şi aceas ta foarte cu nedrep tu l . Limba lui a fost bună până a pus temelie limbei l i t e rare , pr in u r m a r e : d e r M o h r ha t seine Pflicht getan, der Mohr k a n n gehen. Lucru l aces ta s e aseamănă cu pr imirea lui Vodă or i a Vlădichii Bietul ce p o p o r sapă, cară lemne, împlântă stâlpi, aduce frunziş, udă şoseaua , şi se os teneş te până nu mai vede cu ochii, iar când vine cel aşteptat , şi dori t de popor , poporu l t rebuie să ţină cordonu l , şi în schimbul t rudei şi os tcnelclor , să fie mândru, că poa t e vedea faţa Măriei Sale, şi poate să s t r ige „ura" , ori „ să t ră iască!"

Dar să le lăsăm aces tea la o par te , căci ne vom mai în­tâlni cu 2le , şi să mai vedem câteva vorbe înţelepte ieşite din inimi pline de d ragos te faţă de în t reg neamul românesc . „Cu voia şi chel tuiala creşt inului Domn Mateiu Basaraba Voevod" a p a r e „întru dumnezeeasca lavră Govora" Evanghe l i a învăţă toare . In „predos lovia cet i tor iului" găsim următoare le r ândur i f rumoase: „Şi nemicâ numai mila rudei mele creş t in i lor m'au îndemnat sp r e aciasta, câ văzuiu în némul nos t ru mulţi unii ca aceia oameni , de amăndoao cetele, proş t i şi sufleteşti, car i i pen t ru ne[cuvi]inţa se depă r t a r ă cu învăţă tur i s t rune . . . Derept acias ta eu cu răvne pohtiiu pent ru fraţii mei şi cugeta i să sco ţ acias ta sfântă c a r t e . . să fie p ropovedan ia creşt inătăţ ie i noas t r e " 2 ) .

Când la 1643 apa re la Iaşi „cu sila şi cu toata chel tuia la lui Vasilie (Lupu) Voivodul" „Car te romănescâ de învăţă tură

') Bibliografia rom. veche T. I. p. 9'i. ') Kibliografia rom. veche T. I. p. 121.

Nr. 20 CULTURA CSEŞT1NA. Pag. 617.

dumcnccc lo r pres te an şi Ia p razn ice înpărăteşt i şi la svănţi Mari", Voivodul sc r ie u rmătoare le vorbe în „Cuvănt împreuna cătră toata semenţi ia r o m e n é s c â " : „...Io Vasilie Voevod cu daru l lui Dumnezău ţiitoriu şi biruitoriu şi domn a toată ţara Mol­dovei, dar şi milă şi pace şi spăsenie a toată semenţ ia r o m ă -nescă pre tu t inderé ce se află pravos lavnic i în t r 'ac ias tă liîmbă cu toata inima cérem delà domnul Dumnezău... Diîntru c â t s ' a u îndurat Dumnezău diîntru mila sa de ne-au dăruit dăruim şi noi acest da r limbii romaneşt i , ca r te pre l imba romănescă , întăiu de laudă lui Dumnezău, după acé de învăţă tură şi de folos sufletelor p ravos lavnic i" \).

Ia r „smeri tul arhiepiscop Var laam şi Mitropoli tul de Ţ a r a Moldovei", c a r e „diîn multe scr iptur i a tă lmăci t -o diîn l imba s lovenească" spune în „cuvântul căt ră ce t i tor iu" : ...băr­baţi pur tâ tor i de duhul svănt, unii dupâ alţi şi până acmu, toţi au ustenit scr i ind şi tălcuind svente le scripturi... . Căt r ' ace ş'altă usteniînţă s'au adaos ace lor bărbaţ i purtâtori de duhul svănt , căci, că mărgând de sus în gios şi împuţinăindu-se diîn oameni înţelesul svente lor scr iptur i , le-au căotat a pogoră şi svănta sc r ip tura tot mai pe înţelesul oameni lor păn'au început a scoa te aseşi cineşi pre limba sa, pen t ruca să înţelegâ hiecine să sâ înveţe şi să măr tu r i sa scâ minunate lucrur i le lui Dumnezău. Cu mult mai vrătos limba noas t ră romănescă , ce n 'are ca r te pe l imba sa, cu nevoie iaste a înţelege car te alţii limbi... Pen t r ' acé de nevoe mi-au fost ca un datornic ce sint lui Dumnezău cu talantul ce mi-au dat să-mi poci plăti datori ia măca r de căt, pană nu mâ duc în casa ce de lut a moşi lor mie i " 2 ) . F r u m o a s e vorbe ! Pur tă tor i de Duhul sfânt, v rea să zică îndemnaţ i de aces ta au fost ceice până în ziua de astăzi t â lcuesc sfintele scr iptur i , pe limba poporului de jos , ca să înţeleagă nu numai cei cu car te , ci ori şi cine. T r a d u c â n d şi t ă lmlc ind astfel, Var l aam crede , că se negus toreş te bine cu ta lantul încredinţa t , căci astfel îi face pe oameni să-1 cunoască şi să-1 laude p e Dumnezeu.

La 1648 apare în „cetatea Belgradului" Noul Tes tament , un nesecat izvor de l imbă l i terară şi l i turgică, şi o admirabi lă t r aduce re a sfintei Scripturi . Cei ce s'au trudit la aceas tă car te , doriau ca os teneala lor să fie tu tu ror Români lor de iolos, şi

'•) Acelaş op şi tom p. 139. ! ) Bibliografia rom. veche Tom I p. 140.

Pag. 618 CULTURA CREŞTINA. Nr. 20

dacă nu va fi aşa, lor le pa r e foarte rău, însă nu ei sunt de vină, căci ne spun: „Ac i a s t a . . . vă rugăm să luaţi aminte că Rumâni i nu g r ă e s c în toate ţă râ le într 'un chip, incâ nec i într 'o ţ a ra toţi într 'un chip; pentr 'acéia cu nevoe poa te să scr ie cineva să înţelegâ toţi gră ind un luc ru unii într 'un chip, alţii într 'al t ch ip : au veşmânt , au vase , au al tele multe nu le numescu într 'un chip . Bine ştim că cuvintele t rebue să fie ca banii, că banii ace ia sănt buni cari i îmbla în toate ţără le , asia şi cuvintele acé lé sănt bune ca re le le în ţe leg toţi. Noi drep t aceia ne -am silit, de în căt am putut, să izvodim, aş ia cum să înţelegâ toţi, i a râ să nu vor înţelege toţi nu-i de vina noas t râ , ce-i de vina celuia ce au răsfirat rumâni i pr in t r ' a l te ţăr i , de ş'au ames teca t cuvintele cu al te l imbi de nu gră iescu toţi într 'un chip... Mai vă r tos de toate p ré acias ta ne -am silit să ţ inem înţelesul Du­hului sfânt, că sc r ip tu ra fără înţe les iaste ca şi t rupul fără su f l e t " 1 ) . F o a r t e b ine aprec iază aces te vo rbe Domnul Io rga : „ P r o g r a m u l şi nevoia unei limbi l i terare unice pen t ru toţi R o ­mâni i nu se puteau ară ta mai bine decâ t în aces te rândur i a l e Mitropoli tului bă lg rădean" 2) ; i a r cerce tă toru l scr isului b i se ­r i c e s c va putea să compare aces t e principi i cu no rme le s ta­bilite de sfântul Ieronim, August in şi alţi bărbaţ i înţelepţi şi cu râvnă pent ru mântui rea sufletelor. To t în Alba-Iulia a p a r e o Psal t i re la 1651, şi în predos lovia adresa tă pr incipelui Gheor -ghe Racoţ i , căci ca r t ea s'a t ipări t „cu ajutorul lui Dumnezău, şi cu îndemnar ia şi porunca , denpreunâ cu toa ta chel tuiala a Măriei Sa le" , se spun u rmă toa re l e : „ F r u m o s dar a lui Dum­nezău iaste a şti în limbi, numai să viiaze cu dinsele , ca să în ţe legâ şi alţii ce zice, că aimintria n ime nu va pu tea lua î n t r ămare den cuvântu l sfânt... Pavel apostol , I Corinth. 14, cu multe luc rur i f rumoase a ra ta şi aduce înainte, că nu-i nici un folos a gră i în l imba s t re ina în săbor ( = b i s é r i c â ) . întâiu zice a şa : că cine gră iaş te în l imba s t ră ina nu gră iaş te oameni lo r ce lui Dumnezău, nu sp re înţelesul oameni lor şi sp re în t r ămar ia lor, unde nime nu le înţelege şi nime nu sâ întră-mazâ din cuvintele lui... A 5: cine învaţâ au să roagâ lui Dumnezău în l imba streina, în t ru adunare , opreş te ascul tă tor i i ca să nu poată zice amin p r e rugăciunia lui cumui obicina, că p r e ce nu înţe lege nu poa te zice amin, ca să în t ă rească cu

l ) Op. şi tom cit. p. 170. ») 1st. r'clig. p. CLXXI.

Nr 20 CULTURA CREŞTIN4. Pag. 619.

a c e i a şi să pece t lu iască rugăciunia lui... Pent r ' acé ia să arata luminat şi a iave dintr 'aceşt ia din toate , că rugăciuni le dintr'a-dunăr i , încâ şi dintr 'a l te locur i , leiturghiile, rugăciuni le şi cântăr i le şi alte slujbe dumnezeeşt i , numai ce -s îndeşăr t în l imba s t re ina ce lo ra ce nu o înţeleg... Aceşt ia toate văzăndu- le şi lu îndu- le aminte Măria ta, . . .foarte dumnezeiaş te şi p re m a r e a lauda lui Dumnezău, ai porănc i t Noao ....să izvodim Psal t i r ia lui David den l imba j idovéscâ p r e l imba rumănescâ , ca să o poa tâ cet i în ţe legăndu-o şi mic şi mare.... Ce... aces ta au fost smintéla, că n'au fost cetind în l imba lor, ce în l imba streină, car ia mulţ i n 'au fost în ţe legând nici popii, ne tocma ascultători i , pen t ru ca r ia mulţi au mer s cu mare do r la biserică, ca s ă înţe legâ rugă ­ciunile şi cântăr i le şi mângâier i le , car i le sănt în psa l t i re , i a r â ne în ţe legănd au mer s a c a s â mâhni ţ i" i). Cărţ i le noas t r e v e c h i spun, că poporu l r ă spunde la rugăciuni le preotului şi ale dia­conului . F o a r t e cuminte e a rgumen tu l aceste i predoslovi i . Cum va putea poporu l să răspundă la rugăc iunea preotului , or i să o în t ă rească prin „Amin", dacă el nu înţelege, ce ce re p r e o t u l ?

In Ardeal e ră uşor să publ ice oamenii în româneş te căr ţ i le l i turgice, căci cei mari dau îndemnul şi pur tau cheltuiala. Cu mult mai g reu era aces t lucru în p r inc ipa te le româneşt i , ca r i aveau mulţi c ler ic i din neam străin, mai cu seamă Grec i , ş i unde „se în tâmpla" mai adeseor i să fie câte un pat r iarh . Aici era cu mult mai g r eu de in t rodus în b iser ică l imba românească , de aceea când mitropol i tul Dosofteiu publ ică l i turghii le în 1679, la sfârşi tul „Cuvîntului dep reunâ cu totâ seminţ i ia rumân iască" , c rede , că e necesa r să adaugă o a rgumenta ţ ie sc r i să în s love -neş te şi g receş te şi lat ineşte, din ca r e să se vadă, că e bine a d e s c o p e r i lucrur i le lui Dumnezeu , ca să le înţeleagă cu toţii, i a r când scoa te a doua ediţie, o face : „cu b lagos lovenia Snţii sale Parthenie.. . Papa şi Pa t r i a rhu l de ceta(tea) cé mare Ale-xand r i i a "2 ) ; c a r e se afla a tunci la 1683 în Iaşi 3). De asemenea s 'a t ipărit şi Biblia de Bucureş t i la 1688, „luând, după cum se cade , şi voie delà sfânta şi muma noas t ră biser ica cea m a r e " *) a patr iarhiei din Constant inopol .

*) Bibliografia rom. veche Tom l p. 187 urm. *) Bibliografia rom. veche Tom I p. 262. ') N. lorga, Istoria bisericii româneşti vol. I p. 394. *) Bibliografia rom. Teche Tom I p. 286.

Pag. 620. Mr. 20.

Dosofteiu t ipăreş te l i turghia: „să-nţă l iagâ toţ spsenia lui Dzău cu în t reg înţeles", vorbe t ipărite în însuşi titlul cărţii , iar în prefaţă spune : „dăruim şi noi acmu de odatâ aces t d a r limbii rumâneşt i , sfînta l i turghie, scosâ pe limba rumâniascâ de p re e l inéscâ de lauda lui Dumnezău să-nţă l iagâ toţi, carii nu-n ţă leg sărbiaşte sau e l l in iaş te" i). Biblia tipărită cu chel tuiala p rea bunului creşt in şi luminatului Domn loan Şerban Canta-cuzino Basarab , în nişte condiţii tehnice super ioare tu turor căr ţ i lor biser iceşt i de până astăzi, „pentru cea de obşte pr i in ţă s'au dărui t neamului r umânesc" 2 ) . Cărţ i le ieşite în Domnia lui Constant in Mavrocorda t — şi ace laş lucru se poa te spune de­spre toate căr ţ i le cupr inse în aceas t a e p o c ă 3 ) — nu erau meni te numai preoţ i lor moldoveni , ci se îndreptau întregii Românimi, sunt făcute, spune un scr i i tor de prefaţă, „ca să c r ească şi să se lă ţască cuvântul sfintei Scr iptur i , nu numai în ţ a ra Măriei Tale, ci în toate ţări le şi ţ inuturile, ce vo rbesc în l imba rumânească . " Şi mai cet im: „Ca oa rece făclie fiind, nu pusă sub acoperemânt , ci în sfeaşnic. şi luminând, nu numai ce lo r din casă, adică din ţara Măriei Tale , ci tu turor ce ior ce v o r b e s c în l imba r u m â n e a s c ă " 4). Episcopul Pet ru Paul Aron, şi cont inuatorul operei lui, Samuil Clain află în aceas tă t r a -t r aduce re bucureş teanâ mai multe greşel i şi neajunsuri , „ca re lucru , cum spune prefaţa Bibliei de Blaj delà 1795, cu m a r e pagubă sufletescă era némului şi Beséreci i Românilor ." î n d r e p ­tată de mulţi bărbaţ i învăţaţi, sfânta Scr ip tură apare in t ipo­grafia seminarului din Blaj, cu porunca episcopului Bob: „pentru folosul Beséreci i a tot némul r o m â n e s c " s). In această v reme la 1783, apare o car te alui Şincai : „Catehismul cel mare cu în t rebăr i şi r ăspunsur i alcătuit , şi întocmit pent ru folosul, şi p rocopsa la tu tu ro r şcoa le lo r normăleş t i a neamului r o m a n e s c " , c a r e car te fiind supusă censuri i bisericeşti , teologii mitropol ie i o află v redn ică de a-se tipări, „fiindcă, zic ei, nu numai n'am

găsit nemic, ce a r fi înpotrivă dogmelor credinţei ci încă de mare folos prunci lor , cari cearcă numitele scoale , şi la tot neamul r o m â n e s c " &).

') Op. şi tom. cit., p. 223—225. 2) Op. şi tom. cit., p. 281. J ) Delà 1700—1750. *) N. lorga, 1st. bis. rom., vol. II, p. 117. =) Bibliografia rom. veche, Tom. II, p. 380 urm. ') Op. şi tom. cit., p. 281.

Nr. 20 CULTURA CREŞTINA Pag. 621.

Aceste cărţi , car i ocupă locul cel mai de cinste în is toria l i teratur i i şi cul turi i române , cu toate că mijloacele de comu­nicaţ ie e rau cât se poate de nepr i incioase , t r eceau dintr 'o ţ a ră r o m â n e a s c ă în alta. Un l i turghier t ipărit în Blaj, ca re e acum în poses iunea Academiei Române , e ra car te de slujbă pen t ru un că lugăr delà Cernica?) . Timoteiu Cipariu aveà căr ţ i b ise­r iceşt i t ipăr i te în pr incipate , une le de tot ra r i , şi aşa a re şi Preasfinţia Sa păr inte le v icar I. M. Moldovan. Bibl ioteca n e ­spus de pre ţ ioasă a mitropoli tului Moldovei şi Sucevei , Iosif Naniescu, dărui tă Academiei Române , a re o mulţ ime de căr ţ i vechi bisericeşti , t ipări te în Trans i lvania , legate şi păs t ra te cât se poa te de frumos.

A fost cu dreptate , ca aces te cărţ i , lucra te , cu mul tă osârdie , pent ru în t rămarea bisericii şi întregului neam românesc , să fie asemenea banilor, car i sunt buni şi umblă în toate ţă r i le . E le nu aveau înaintea ochi lor numai pă tura supra pusă, or i un mic petec din pământul locuit de Români , ci se ad resau tu turor Români lor , chiar şi ce lor „proşt i" , — pe v remur i ap roape numai din aceşt ia se compunea „ t ică losul" nos t ru neam, — or i erau scr i se pent ru Ardeleni , ori pent ru Moldoveni , ori pent ru Munteni. E r a o mare durere , că l imba românească nu e unitară, şi astfel nu toţi vo r înţe lege pe deplin cele scr ise .

Diortosi tori i şi corector i i de mai târziu nu au împodobit căr ţ i le bisericeşt i cu predoslovi i atât de frumoase, şi bine au făcut. Munca lor, cu puţine excepţiuni , e mult mai neînsemnată , ei c ea rcă să s lugărească biser ica pent ru anumite cu ren te l i te­r a r e , de aceea pe buzele lor nici nu se cădeau cuvinte aşa de vrednice . Vechii munci tor i ai condeiului a rdeau de dorul să facă învăţătura din căr ţ i cunoscută tu turor , şi să aibă o l imbă l i te ra ră uni tară: cei de mai târziu, să le s p u n e m advăra tu l n u m e : epigonii, n 'au ştiut pre ţu i comoara şi numele de cinste moştenit , şi au crezut, şi mai c red încă şi astăzi, că fac mare i spravă schimbând un cuvânt cu al tul sinonim, t r ăgând un cuvânt mai înainte, iar pe altul aşezându-1 mai înapoi, sp re marea pa ­g u b ă a „besérici i sfinte a Rumăni lor" , ca re din aceas tă j ucă r i e n ' a re nici o în t rămare .

Dr. IOAN BĂLAN.

') Această carte am întrebuinţat-o şi eu la acest studiu.

Pag. 622 CULTURA CREŞTINA Nr. 20

Autonomia noastră bisericească. (HI).

in cestiunea autonomiei bisericii noastre am lămurit până acum, în abstract şi în concret, întrebarea că ce sunt episcopiile şi provinciile bisericeşti în sinul Bisericii universale, sau cu alte vorbe, cum contemplează dreptul eclesiastic public natura episco­piilor şi a provinciilor bisericeşti ? — întrebarea de mai sus, lă­murită, este generală, adecă se potriveşte, mutat is mutandis , la oricare episcopie, ori provincie bisericească; este ca o cestiune principială, va se zică se poate împrumuta şt desvoltà în singu­raticele lucruri, ce vor veni înainte, aşa cum se împrumută, se comunică şi se desvoaltă trunchiul în singuraticii rami; este ca un arsenal, din care se scot toate armele argumentări i în cestiunea particulară, ce o tractez, adecă în cest iunea autonomiei noastre bisericeşti. — Pregătită astfel calea, putem trece la lucrul nostru, special, anume, să apreciem bunul, ce-l avem, şi răul, ce ne ameninţă, va se zică poziţia de drept public eclesiastic, şi de drept public civil, a diecezelor noastre sufragane şi a provinciei bise­riceşti gr.-cat. române de Alba-Iulia şi Făgăraş .

Lucrul acesta, dacă-1 privim serios, aflăm, câ are patru laturi, a n u m e : 1. însuşi bunui, ce-l avem; 2. răul, ce ne ame­ninţă bunul acesta; 3. modalitatea apărării acestui b u n ; şi 4. ameliorarea acestui lucru, adecă cum s'ar putea perfecţiona autonomia noastră bisericească. A trebuit să deosebesc aceste patru părţi, pentrucă altceva este autonomia, ce o avem; altceva pericolul, ce o ameninţă, ca adecă Biserica noastră unită să fie contopi tă în organismul aşa zisei autonomii a Bisericii catolice de rit latin din Ungaria; altceva operarea, adecă modalitatea de-a ţinea nevătămat ce avem, respingând cu succes pericolul; şi altceva este aceea, cum se desvoltăm, cum se amplificăm auto­nomia, ce o avem, aşa încât să-o putem socoti de ameliorată, şi în acelaş t imp mai asigurată ca acum. Ordinea propusă a celor patru părţi este naturală, pentrucă nu poţi pricepe, ce rău te ameninţă, dacă nu ai convingerea intima — conştiinţa iuridicâ — despre aceea, ce posezi; nu te poţi apăra, dacă nu eşti mai întâiu în clar cu aceea, că de ce să te aperi, şi în urmă nu poţi nici grăi, — necum se efeptueşti —, despre ceva lucru venitor, ce trebuie ameliorat şi asecurat , dacă nu înţelegi deplin lucrul trecut, adecă ce ai avut, şi ce ai ; cum ţi-a fost, şi-ţi este, atacat bunul avut; cum te-ai apărat , şi te aperi , în contra

Nr. 20. CULTURA CREŞTINA Pag b23.

atacului. Aşadară toată cestiunea despre autonomia noastră bisericească, tractata până aci în general, conform ordinei natu­rale, care ordine am motivat-o mai sus, trebuie să-o împărţesc în patru părţi mari, şi aşa să-o şi tractez, adecă separat şi în aceeaşi ordine; încât Partea I. să fie: Despre autonomia biseri­cească de prezinte ; Partea II. Despre pericolul, de care este ame­ninţată Biserica noastră, prin autonomia Bisericii catolice de rit latin din Ungaria; Partea III. Modalitatea apărării, ca să nu fim contopiţi în organismul autonomiei Bisericii catolice de rit. latin din Ungaria; Partea IV. Ameliorarea şi asecurarea autono­miei Bisericii noastte gr.-cat. române.

*

Prin aceasta scurtă introducere, dară totuşi câtă este de ajuns, cred, că putem întră în templul măreţ al celei mai grave cestiuni, din câte au agitat până acum sufletul descendenţilor yechei Rome, aşezaţi pe aceste plaiuri ca o insulă în marea de străini. înainte însă de a-mi desprinde peana de această intro­ducere, nu pot să abstau delà următoarele avertismente, făcute întregei suflări româneşti, şi anume:

a) Cestiunea prezentă, dacă nu direct, cel puţin indirect,. este a tuturor Românilor. Invoalvă în sine deslegarea fericită a acestei cestiuni un exclusivism, care el singur este in stare să susţină vigoroasă fiinţa individualităţii noastre. Acest exclusi­vism insă este de aşa, că, şi dacă ar voi. nu poate să nu-şi comunice raza sa binefăcătoare, şi celor de altă credinţă, dară de un sânge cu noi. Pe temeiul acesta dară se aşteaptă pe dreptul delà fraţii de acelaşi sânge, însă de altă credinţă, ca v

prin lămuriri serioase şi adevărate, să servească cauzei, cu deo­sebire în presă, arma aceasta puternică a timpurilor noastre.

b) Cestiunea aceasia nu este numai a preoţilor, fără şi a laicilor, pentrucă vieaţa noastră religioasă aşa este de concrescută cu cea naţională românească, încât abia se pot cugeta acestea una fără de cealaltă, separa însă nici decum.

c) Preoţimea noastră din întreagă provincia metropolitană gr.-cat. română de Alba-Iulia şi Făgăraş să-şi facă obiect de meditare serioasă lucrurile aparţinătoare autonomiei noastre bi­sericeşti, atât celea, ce s'au publicat până acum, cât şi acelea, ce se vor publica. E ştiut, că meditarea asupra unui lucru aduce lumină; lumina îndeamnă voinţa; mintea luminată şi voinţa hotărîtă sunt identice cu convingerea despre un lucru; convingerea intimă inspiră curaj şi prudinţă. adecă află mijloa-

Pag. 624. CULTURA CREŞTINA Nr. 20.

Critica biblică modernă şi învierea lui Isus Hristos.

(VI).

Să vedem acuma, în special , cât adevăr este în a f i r m a ţ i a „cri t icei" , c ă c e l e d i n t â i a p a r i ţ i i a r fi a v u t l o c î n G a l i l e a .

Afirmaţia şi-o în temeiază pe evangheli i le d u p ă Mateiu şi pe încheerea „originală" a lui Marcu . Asupra aceste i încheeri „originale" a lui Marcu, am ară ta t mai su s 1 ) , care este adevărul .

') Vezi nr. 16 pag. 4 9 6 - 4 9 8 a „Culturii Creştine".

cele cele mai potrivite pentru obţinerea scopului. De când există omehime asociată, scopuriie înseninate ale mulţimei numai asà s'au ajuns, dacă membrii au fixat la fel scopul, aşa cum sunt aţintite mii de guri de tunuri spre un singur punct; apoi scopul fixat cum trebuie, l-au voit cu o voinţă de fer; scopul fixat şi prins cu mâni de fer, a produs uniunea morală a soţilor, carea este mai puternică decât toate legăturile materiale; iară uniunea morală a ştiut excugetâ mijloacele cele mai apte pentru ajungerea scopului. Sau cu alte vorbe, un ideal nu răsare, nu creşte, nu înfloreşte, şi nu aduce fructe mature, decât dacă este răsădit în sanctuarul inimei, e udat cu ploaia sentimentelor no­bile şi este încălzit cu razele speranţei în triumful cauzei.

d) Cestiunea autonomiei sá fie desbătută în sinoadele di­strictuale protopopeşti, să se aducă concluze scurte, exacte şi cu pătrundere în natura cauzei; apoi la rândul său, reprezentanţii clerului în sinoadele diecezane, ori arhidiecezane, cunoscând bine cauza, să-o desbată în o lumină superioara, şi să aducă hotărîri potrivite cu gravitatea lucrului, cari se fie un substrat vrednic de atenţiune în conferinţele corului nostru episcopesc, ori în conciliile provinciale: nimic mai natural, decât ca la un edificiu aşa de măreţ să concurgă fiecare ziditor cu petricica sa. — Şablonul uzuat, de-a studia unul ori doi o cauză însemnată, şi apoi a-o preda sumarie în interval de câteva ore celor prezenţi, nu s'a dovedit de cel mai bun; care şablon, de altcum prin modalitatea propusă aci sub d), nu se eschide; şi deci se pot combina cu succes aceste două modalităţi.

Dr. IOAN SÂMPĂLEANU.

Xr. 20

Rămâne prin u rmare să ne oprim ia evanghelia lui Mateiu, celalal t r eprezen tan t al „tradiţiei gali leice", şi să vedem dacă întru adevăr apari ţ ia de pe munte le Galileei re latată de el (28, 17) este ori nu este in tenţ ionată ca cea dintâiu apar i ţ ie făcută învă ţăce i lo r? — Nu impoar tă , deocamda tă , faptul, că avem relaţiile mai amănun ţ i t e ale celoralalţi evange-listi, relaţii, cari sunt t o t a s a de vrednice de crezământ , ci în t rebarea de mai sus să cercăm a o lămuri numai din evanghel ia lui Mateiu .

Respunsul este l impede şi hotăr î t : nu este adevăra t , că Mateiu ar avea cunoş t in ţă numai despre o apar i ţ ie şi că aceas ta ar fi fost cea dintâiu, si a n u m e în Galilea. Căci în s t ihuri le 9 şi 10 e istorisi tă la Mateiu (c. 28) apar i ţ ia făcută femeilor în d iminea ţa învierii, în Ierusalim. Fireşte, „cri t ica" ar voi să suspi ţ ioneze şi s t ihuri le aces tea , socot indu- le ca in­terpela ţ ie ul ter ioară. Suspi ţ ionarea aceas ta însă este absolut volnică şi ne îndreptă ţ i tă . Nu exis tă pentru aceas ta nici un motiv de ordin textual critic. St ihuri le aces tea sunt verificate, ca şi ori care alt stih al lui Mateiu, căci le găsim în toa te manuscr i se le existente, fără de nici o adnota t ie a îndoelii ori a neautent ic i tă ţ i i .

Mai mult! Afară de apar i ţ ia aceas t a făcută femeilor, Mateiu a ştiut şi despre o apari ţ ie făcută ucenicilor în Ieru­sal im. Anume, vorbind despre apar i ţ ia din Galilea, Mate iu o in t roduce cu cuvinte le : „Iară cei unsprezece ucenici au mers în Galilea, în muntele u n d e l e - a u p o r u n c i t l o r I s u s . Ei b ine! când şi cu ce prilej le-a fost dat Isus porunca a c e a s t a ? Se impune deci afirmaţia că, oarecândva , înainte de apar i ţ ia din Galilea, Isus s'a mai ară ta t ucenicilor, afară din Galilea, şi cu acel prilej i-a poftit să mergă mai târziu acolo. Aceea apar i ţ ie t rebuie că a avut -o în min tea sa Mateiu, fără ca să o precizeze mai deap roape ori _să o amin tească anume .

Şi, în sfârşit, este oare de mirare, că Evanghel is tul , care se ocupă — cu excepţ ia zilelor pat imelor — numai de act ivi ­t a tea din Galilea a lui Isus, în t reb , este de mirare oare, că aces t evanghelis t alege şi descr ie mai cu deamărun tu l numai o apari ţ ie , tocmai în Galilea, a celui î n v i a t ?

Dar nici nu întrâ în scopul evangheliei lui Mateiu, ca el să dovedească învierea lui I sus , prin înş i rarea tu turor a p a r i ­ţiilor cunoscu te lui. Nu exis ta nici un îndemn special pent ru aceas ta , cititorii săi cei dintâi nu aveau nevoie să li-se

Pag. 626. CULTURA CREŞTINA. Nr. 20.

dovedească adevă ră t a t ea învierii , căci acei cititori erau convinşi despre aceas ta . P e când ceialalţi evangelişt i înşiră mai m u l t e a m ă n u n t e de ale apari ţ i i lor şi relevează, cu o anumi tă t enden ţă apologet ică, de ex. împre jura rea , că Isus s'a arătat a p o s t o ­lilor, a mâncat , ş i-a lăsat mani le şi picioarele ca să îi fie p i ­păite, pe atunci relaţia lui Mateiu are în vedere cu totul al tceva. Ceialalţ i evanghel iş t i vreau să dovedească adecă cu dovezi însaş învierea, pe când evanghel ia lui Mate iu u r m ă r e ş t e în relaţ ia desp re învierea lui Isus alte două lucruri . A n u m e : el vreà mai întâiu să desvă lească calumnia Iudeilor, că ucenicii ar fi furat t rupul lui Isus, zicând apoi poporului , că Isus a înviat, iar, în locul al doilea, se pare , cà vreà să ne redea cu ­vântul a şa de î n sămna t al Domnulu i , ce îl găs im la încheerea evangheliei sa le : „Mergând, învăţaţ i toate popoare le , bo t ezân -du- le etc."

Legătura între aces te două lucruri în evanghel ia lui . Mateiu es te evidentă. Amint ind cuvântul ca lumniator ce s'a vesti t între Iudei, „până as tăzi" , adecă p â n ă în zilele scrierii evangheliei sale — despre furarea din partea ucenicilor a trupului lui Isus, Mateiu se s imte î n d e m n a t să l ămurească adevărul şi combă tând ca lumnia , să t ragă la u rmă concluzia de mare impor tan ţă , cu care îşi închee evanghel ia sa.

Spre a comba te faima lăţită de Iudei între popor , Mateiu î m p r e u n ă is tor is irea despre vizita femeilor la mormân t cu cea desp re străjerii mormântulu i într 'un întreg, a ră tând , de o par te , că cei dintâi, cari au venit la mormântu l sigilat şi străjuit nu au fost învăţăcei bărba ţ i , nu au fost apostol i i , ci au fost nişte femei. O completare , cu is tor is i rea venirii la mormân t a unora dintre învăţăcei , nu se potriviâ bine, cum uşor se poa te î n ­ţelege, cu in tent iunea sa mai d e a p r o a p e . De altă par te , e v a n g h e ­listul ne dă şi geneza acelei minciuni , ce circula între Iudei, în jurul faptului învierii, în fă ţ i şându-ne-o ca o cont radic ţ ie conş t ientă şi deci cu atât mai culpabi lă , faţă cu rea l i ta tea faptelor. Autor i ta tea s u p r e m ă religioasă a Iudei lor p r imeş te raport , aşa zicând, oficios şi în toa tă forma, desp re celea ce s'au pe t recut la mormânt . Străjerii, puşi a n u m e că să p ă ­zească mormântu l , ca nu cumva venind ucenicii să fure trupul şi să zică apoi poporulu i că a înviat, aceia înşişi au spus mai mari lor săi în tâmplăr i le minuna te , la cari au fost martori . Iar aceşt ia , în loc să dea locul de cinste adevărulu i s p u s din guri nesuspec te , nu se sfiesc a încerca să înăbuşe , .

Nr. 20. CULTURA CREŞTINA Pag. 627.

să sug rume aces t adevăr . Ei mi tuesc pe mărturi i le în tâmplăr i lor miraculoase, pent ru ca să tacă adevărul şi să lă ţească min­ciuna d e s p r e furarea t rupului din pa r t ea ucenicilor. Aşa s'a născu t minciuna aceas ta , aşa „s'a vestit cuvântul aces ta până: în zilele noas t re" , s p u n e s. Mateiu.

Prin r e sp ingerea adevărulu i , prin ţ inuta lor r ău tăc ioasă , vreà să zică s. Mateiu mai depar te , aceşt i mai mari ai p o p o -porului , „arhiereii şi bă t rân i i" lui, au a d u s o nefericire mare , grozav de mare , şi a s u p r a poporului întreg. Pr in minciuna lor ei au împedeca t ieşirea la lumină a adevăru lu i , au împiedeca t „ea învierea lui Isus, p recum fusese intenţ ia preaînal tă a lui D u m ­nezeu, să ajungă, cu adever i rea cea mai s igură, din pa r t ea povăţui tor i lor sufleteşti, la cunoş t in ţa şi spre mântu i rea î n t r e ­gului p o p o r " Vinovaţi în g radu l super la t iv , mai mari i p o p o ­rului, în u rma influintii si autcr i tă t i i lor, ei sunt tot oda tă cauza orbiei întregului popor, pe care l-au a runca t în p răpas t ie . Dar şi poporul s 'a lăsat orbit şi corupt de cătră părinţi i săi sufleteşti, devenind şi el necred inc ios propriului său Mess ia şi pentru aceea mântu i rea va trece la păgâni „la neamuri"'1); „mer ­gând, învăţaţi t o a t e neamur i l e etc."

Şi i a tă -ne ajunşi deci la al doi lea moment hotăr î tor , al intenţ iunei , din care a pu rces relaţ ia evanghel is tu lu i Mateiu desp re celea de după învierea lui I sus şi, în special , despre apar i ţ ia din Gal i lea: evanghel is tul vreà să ne s p u n ă cuvintele prin cari I sus a încred in ţa t pe apostoli i săi, ca să predice evanghel ia sa de acum înainte şi păgânilor . Şi cu aces te c u ­vinte se şi încheie evanghel ia lui Mateiu .

înche ie rea aceas t a şi cadrează foarte b ine cu în t reg scopul evangheliei lui Mateiu, care a fost ca să d o v e d e a s c ă Iudeilor, că întru adevăr Isus Hris tos este Mess ia cel p r o m i s lor de a tâ tea ori în Vechiul T e s t a m e n t şi, chiar de aceea, în

') Cfr. Dentier op. cit. pag 38. ') In ordinea aceasta de idei, îmi vine aminte frumosul antifon delà

Utrenia Vinerei mari, care a inspirat improperiile maestrului muzicei bise­riceşti, Palestrina. „Acestea zice Domnul cătră Jidovi: poporul meu, ce am făcut vouă sau cu ce v'am supărat pe voi? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul ceice era în pat l-am îndreptat! Poporul meu, ce am făcut vouă şi cu ce mi-aţi răsplătit? In loc de mannă cu fiere, în loc de apă cu oţet, în loc ca să mă iubiţi, pe cruce m'aţi pi­ronit: de acuma nu voiu mai răbda, chema-voiu neamurile, acelea mă vor slăvi împreună cu Tatăl şi cu Spiritul şi eu le voiu da lor viea{a vecinică!" — Se poate găsi poezie mai frumoasă, decât aceasta, din cărţile bisericeşti?

Pag. 62g CULTURA CREŞTINA Nr. 2)

nici una dintre evanghelii nu se găsesc a tâ tea ci tate luate din V. T., şi mai ales ci tate mess iane , apl icate şi referite Ia Isus Hristos, ca în evanghelia" după Mateiu. „Ca să se pl iniască ceeace zice" — cutare ori cu ta re profet! Mess ian i ta tea aceas ta a lui Isus Hr is tos o dovedeş te evangel is tul a ră tând mai întâiu, cum toate profeţiile Legii Vechi ş i-au primit real izarea în pe r soana lui Isus Hris tos , iar dovezile sup reme ale acestei mess ia -nităti aveau să fie învă ţă tura si minunile lui, si dintre aces tea mai a les minunea învierii din morţi . Dar poporul j idovesc rămâne 'obs t i -na t chiar şi în faţa aces tor dovezi, r e sp ingând pe Mess ia al său, f ăcându-se de acum înainte nevrednic de menirea de popor ales, al mântuiri i . De aceea locul lui în împără ţ i a lui D u m ­nezeu t rebuie să-1 ià de acum înain te păgânii , „neamuri le" . Asa a rândui t însus Isus Hr i s tos : „mergând învăţaţi t o a t e n e a m u r i l e scl."

Şi dupăce vorba şi porunca aceas ta a rost i t -o Isus Hr is tos cu prilejul unei apari ţ i i gali leane, a şa Mateiu a t rebui t să rapor teze tocmai despre aceasta apari ţ ie , a t rebui t să-şi p re -gă t iască cititorii şi mai înainte pentru aceas ta încheiere, amint ind î n d r u m a r e a da tă învăţăcei lor de-a merge în Galilea unde îl vor vedea, mot ivând astfel ducerea lor din Ierusalim, unde erau, în Galilea.

Iată pen t ruce nu t rebuie să ne surpr indă , că Mateiu nu re la tează toate apari ţ i i le cunoscu te tradiţiei vechi creşt ine.

Mai avem însă o dovadă impecabi lă , în măr tur is i rea sf. Pavel , că Mateiu nu ne-a dat si nu voieşte a ne da un rapor t complet despre apari ţ i i le celui înviat. In ep. 1. cătră Cor inteni c. 15 apostolul înş i ră mai multe apariţ i i , despre cari Mateiu tace cu totul. Nu este r iscată afirmaţia, că Pavel are cunoşt in ţă desp re cel puţ in 4—5 apariţ i i ale lui Isus în cercul ucenicilor. Si dintre toate aces tea Mateiu amintes te numai u n a : cea din Galilea. T rad i ţ i a ce a cunoscu t -o Pavel , nu pu tea să fie necunoscu tă lui Mateiu , şi chiar de aceea nu se poate t rage concluzia, că Mateiu ar fi s p u s în evanghelia sa tot ce a şt iut despre apari ţ i i le Mântui torului , şi tăcerea lui nu poa te fi exploa ta tă nici de cum în favorul tradiţ iei excluziv galileice. Spatul ce-l cupr inde is tor is irea lui Mateiu e destul de larg, ca în cadrele lui să încapă şi alte apari ţ i i , mai multe, şi premergând apari ţ iei de pe munte le Galileei.

Cum stăm a c u m a cu cele două tradiţii , — galileică şi i uda ică — la ceialalţi doi evangheliş t i , la Luca şi l o a n ?

Nr. -M CULTURA CREŞTI A. l'as;. f,29

Să luăm mai întâiu pe Luca. E adevăra t , că Luca, în evanghel ia sa, nu vorbeş te despre

apariţii galileice, ci cu deadinsul ocoleşte Galilea, fer indu-se par 'că de-a amint i ceva despre cele în tâmpla te acolo. E a d e ­văra t apoi, p recum am observat mai sus '), că ceice ar citi numai evanghel ia lui Luca ar r ă m â n e a cu impresia , că toa te cele istorisi te în c\ 24, s'au pe t recu t în aceeaş zi, că aceea zi ar fi fost si ziua Fasti lor, a învierii, si ziua înălţării la cer! Dar Faptele Apostolilor 1, 3, cu vorba l impede despre 40 zile, în cari după pa t ima sa s'a a ră ta t în multe s emne ucenicilor, Faptele Apostolilor, repet, cari sunt ope ra tot a sf. Luca, ne îndreptă ţesc să deosebim, în aces t capitol (24), mai mul te a p a ­riţii, la intervale deosebi te , în special să vedem în st. 36—43, o apari ţ ie , în ziua învierii, în Ierusalim, iar în st. 44—53 o a doua apariţ ie, tot în Ierusalim, dar în ziua înălţării la ceruri . Şi a şa porunca de a nu se depăr t a din Ierusalim (delà Luca 24, 49), t rebuie să fie legată de ziua înălţări i (iar nu de a învierii) şi prin u rmare este ident ică cu po runca ce o găsim în semna tă la Fapte le Apost. c. I, st. 4. P o r u n c a aceas ta nu exclude deci o călătorie mai înainte în Gali lea a ucenicilor, p recum nici apariţ i i î n t âmpla te acolo, ci dimpotr ivă, între ziua, respect ive între oc tava învierii (cum spune loan), când ucenicii se aflau încă în Ierusalim si între ziua înălţării , a 40-a zi delà înviere, când iarăş îi găsim pe ucenici în Ierusalim, rămân des tu le zile, un interval deajuns , pentru ca în vremea acea ucenicii să poa tă merge şi prin Galilea, ca să fie şi pe acolo păr taş i apari ţ i i lor lui Isus.

Despre aces tea apariţ i i din Galilea, Luca însă nu gră ieş te , prin u rmare el nu are nevoie să amin tească nici î n d r u m a r e a da tă femeilor, ca să spună ucenici lor să meargă spre Galilea.

De ce oare Luca încunjură aşa cu deadinsul even imen­tele de după înviere pe t recu te în G a l i l e a ?

In planul evangheliei lui Luca, evenimente le , pe t recerea lui Isus, act ivi ta tea şi învă ţă tu ra lui etc. din Gal i lea formează laolaltă numai pregăt i rea pent ru pa t ima şi pentru învierea lui Isus, cari vor aveà loc î n I e r u s a l i m . Spre Ierusalim şi spre evenimente le , cari aci au desăvârş i t opera mântuiri i neamului omenesc , gravi tează în t reagă evanghelia lui Luca. — Multă vreme înainte de pat imă, ne spune Luca (9. 51), că ş i -a întări t

•) Vezi „Cultura Creştină" a. II. p. 238.

Pag. 630. CULTURA CREŞTINA. Nr. 20

Isus faţa sa, ca să meargă Ia Ierusalim, şi de aci înainte Luca omite tot ceeace, ar pu tea tu lbura linia a c e a s t a : din Gal i lea sp r e Ierusalim. Iar dupăce Isus în Ierusal im prin pa t ima şi moar tea sa a desăvârş i t opera sa, a real izat mântu i rea o m e -nimii, d u p ă aceea is tor is irea lui Luca nu mai poa te pă răs i Ie­rusa l imul , care , p recum a fost centrul vieţii pămân teş t i şi al operei r ăscumpără r i i , aşa trebuie să fie de ac u ma îna in te punc tu l central de mâneca re al propovădui r i i evanghel iei . P r e c u m deci firul istorisirii evanghel ice a lui Luca duce din Gal i lea la Ierusa l im, a ş a în Fap te le Apostolilor, operă tot a sfântului Luca, p red icarea evanghel ie i t rebuie să î n c e a p ă din Ierusalim şi de aci să se lă ţească mai depar te . „Veţi luà pu t e r ea sfântului Spirit , care le va veni pes te voi şi veţi fi mie mărtur i i î n I e r u s a l i m şi în toa tă ludea (mai întâ iul) şi în Samar ia , până la marg inea pămân tu lu i " , citim la Fapte le Apostol i lor c. 1, st. 8.

Nu ne vom mira a ş a dară , dacă Luca, în relaţ ia despre învierea lui Isus, e l iminează din evanghe l ia sa ceeace s'a p e ­t recut în Galilea. Gal i lea cade afară de orizontul, de p e r s p e c ­t iva evanghel ie i sale.

Dar mai avem un a rgument despre axiopis t ia evangheliei d u p ă Luca, împotr iva acelora, caii spun , că Luca ar reprezenta t radi ţ ia iudaică, mai târzie, si prin u rmare t enden ţ ioasă si deci s u s p e c t ă 1 ) - Este sf. Pavel .

Ştim, c ă î n e p . 1. cătră Corinteni c. 15., sf. Pavel , incidenta l numai vorbeş te desp re învierea de a treia zi şi înşiră câ teva apariţ i i de ale Mântui torulu i . In general cuvântu l sf. Pavel es te socoti t , din par tea „cri t icei", ca mai vechiu decât al Evan ­gheliilor, ca r eprezen tând t radi ţ ia cea mai genuină , mai p r i ­mitivă a bisericii vechi apostol ice . In specia l apoi sc r i soarea I. că t ră Corinteni este r ecunoscu t ă ca au ten t ică din p a r t e a tu turor erudiţ i lor specialişt i în ces t iune .

Valoarea şi impor t an ţ a s t ihuri lor 1—8 din c. 15 al aces te i epis tole es te , pes te tot, deoseb i t de p re ţ ioasă pent ru c e s ­t iunea ce ne preocupă . Reprezentantu l celei mai vechi tradiţ i i b iser iceşt i creş t ine , cum recunoaş te si cri t ica modernă , inc i -d e n t a l 2 ) , ca din în t âmpla re numai , amin teş te că I s u s a î n v i a t

') Vezi mai sus „Cultura Creştină" nr. 16 pag. 494. ') Cât de fericită trebuie să fie socotită aceasta „întâmplare" 1

„Fără voie ni-se iveşte întrebarea: cât de mare ar fi îndrăzneala criticei, cu cât i-ar fi mai uşor jocul şi situaţia, faţă cu relaţiile despre înviere ale

.Nr. 20 CULTURA CREŞTINA Pag. 631

a t r e i a z i , s'a a r ă t a t , la mar tor i ne suspec ţ i ; d intre şase apari ţ i i , înşirate în o rd ine c r o n o l o g i c ă , la cinci au fost martor i apostol i , oda tă Pet ru , a l tăda tă Iacob, de alte ori toţi apostol i i etc.

Ca şi airea, a şa şi aici, între Pavel şi în t re Luca se poa te cons ta ta o a s ă m ă n a r e f rapantă . Relaţ ia dintre aceşt i doi bărbaţ i , d in t re cari unul a fost multă v reme soţul nedespăr ţ i t al celuialal t , l ămureş te deplin aceas t a a s ămăna re , şi chiar de aceea co inc iden ţa lor, în ceeace scriu despre apari ţ i i le M â n ­tuitorului de d u p ă înviere, t rebuie să a p e s e foarte mult în c u m p ă n a vredniciei de credinţă a relaţiunii lui Luca şi a tradiţiei ce o reprezintă el şi a şa să-I apere de suspi ţ iuni ne în temeia te .

E drep t adecă , că apariţ i i le delà Luca în par te , se pot identifica deplin cu ceeace s p u n e s. Pavel în I. Cor. c. 15. Aşa ambi i amin te sc o apar i ţ ie făcută lui Pe t ru (Luca 24, 34 J. Cor. 15, 5). Ident ică este de sigur şi apar i ţ ia de là Luca 24, 36 şi urm. cu cea făcută „celor do i sprezece" delà I. Cor, 15, 5. In sfârşit, apar i ţ ia făcută „apostol i lor tu turor" , delà I. Cor. 15, 7, apar i ţ ie ce o înşiră s. Pavel în urma tu tu ro r celorlalte, t rebuie să fie identică, după celea ce le-am zis mai sus , cu apar i ţ ia ce a î n semna t -o Luca (24, 44 şi urm.) în ziua înălţări i la ceriu.

Nu p o m e n e ş t e Pavel ep isodul celor doi ucenici , cari mergeau la E m a u s , p recum nici Luca nu amin teş te , pen t ru motive amint i te mai sus , apar i ţ ia făcută lui Iacob şi, de s igur în Gali lea, celor 500 fraţi. D e o c a m d a t ă nouă ne ajunge, că Luca în Fapte le Apostol i lor (c. 1 st. 3) scr ie : că Isus Hr is tos

evangheliilor, dacă nu am aveà expunerile acestea ale lui Pavel!" Potrivit observă în cestiunea aceasta şi protestantul Loots: „Să ne închipuim, că nu am aveà textul I. Cor. 15, 3—8 . . . . ori că cuprinsul acestor stihuri ar fi ajuns la noi pe un papyrus, fără de-a cunoaşte numele autorului: ce mai discuţie s'ar încinge pe tema, că oare pe care treaptă a productelor de a doua mână ar trebui aşezate istorisirile acestea! S'ar zice aşa: Marcu are numai îndrumarea ucenicilor spre Galilea, Mateiu are două apariţii, Luca are deja trei — iar acî sunt chiar patru; afară de aceea, faţă cu nu­mărul istoric de 11 delà Luca, amintirea „celor doisprezece" este curat schematică; cei 500 de fraţi sunt requiraţi, pentru a înlătura cu numărul tor orice îndoială . . . scurt, raportul acesta este, evident, un product foarte de a doua mână! Numai cât din întâmplare, enunciaţiunile acestea le avem noi la sf. Pavel. Nu ar trebui ca critica să fie oare puţin mai modestă?" Aşa scrie Loofs. Cfr. Dentier, op. cit. pag. 12.

Nr. 20

după pa t ima sa, în m u l t e s e m n e adevăra te , în 40 de zile s'a a ră ta t apostol i lor săi, şi prin u rmare nu este permis , să zicem, că Luca în evanghel ia sa ar fi amint i t t o a t e apari ţ i i le , despre câte va fi avut cunoşt in ţă . El însuş nu a pu tu t să c readă asa ceva.

Ce pr iveşte în sfârşit pe evanghel is tul loan, noi ştim, a tâ t din măr tur i s i rea tradiţiei vechi creşt ine, reprezenta te prin Clemente delà Alexandria , sf. Ieronim etc., cât si din însus caracterul , am pu tea z ice: f ragmentar , al evangheliei sale, că scopul său a fost, ca să în t regească , să comple teze pe ceialalţi trei evangelişt i , şi că, întru cât nu subver sează vre-un motiv oare care deosebit , loan pes te tot nu ne spune mai mult decâ t putem şti delà ceialalţi. „Se poa te observa, scrie D e n t i e r i ) ;

chiar în relaţiunile despre înviere, cât de mult, şi la tot pasu l , este loan în s i tuaţ ia de-a lămuri cu o autor i ta te suve rană di­ferenţele aparen te , ce le oferiau înaintaşi i săi, de -a fixa a m ă ­nunte le , de-a adauge lucruri noue ( a şa : celea ce s'au pe t recu t cu Magda léna în d iminea ţa învierii; căci tocmai ea a fost care i-a adus pe loan şi pe Pet ru la mormânt! ) . El, mar toru l privilegiat, putea, ca nimeni altul, să gră iască , să scoa tă din al său si din plin. El nu erà avizat la o tradiţ ie, ce ar fi fost fixată înainte de el. El însuş reprezintă tradiţia vie, cea mai bine adeveri tă . Chiar de aceea , cine ar cuteza, de pildă, să suspi ţ ioneze apar i ţ ia istorisită de el, îna in tea celor 7 învă ­ţăcei , la lacul Genesare tu lui , pe motiv, că Pavel nu o înşi ră si e l ? "

Intre Parei şi între loan nu avem deci să ne a ş t ep tăm la o astfel de conglăsuire, ca între Pavel şi Luca. Cons ta tăm totuş , că apar i ţ ia delà I. Cor. 15, 5 t rebuie să fie identică cu apar i ţ ia delà loan 19, 19, în tâmpla tă în Ierusalim şi prin u r ­mare şi din confruntarea aces tor doi autori sacri putem trage concluzia, că Pavel aminteş te şi el, cel puţin, o apar i ţ ie în Ierusalim.

Şi cu aceas ta am at ins o ul t imă greuta te , ce mai are lipsă de lămurire deplină, îna in tea forului „cri t icei". A n u m e : u n d e au avut loc apari ţ i i le înş i ra te la sf. P a v e l ? „Criticei" i-ar conveni foarte bine, ca să le t r anspună în Galilea, cel puţin pe cele dintâi . D o v a d a însă nu o avem nicăiri, căci

') Op. cit. p. 41.

Nr. 20 CULTURA CREŞTINA Pag. 633.

desp re nici una din apari ţ i i le înşirate s. Pavel nu ne spune , -că unde s'au în tâmpla t , deci ele pot să fie legate tot a şa de b ine de pămân tu l ludeei, ca şi de al Galileei. De al tă par te însă, examinând textul însuş , rezultă cu toa tă probabi l i ta tea , că cel puţ in două din acelea apari ţ i i au avut loc în Ierusal im. Ce le două apari ţ i i înş i ra te în locul întâiu de cătră Pavel ( în I. Cor. 15, 5), în deosebi re de celealal te, sunt deosebi t de s t r îns legate de contextul premergător . Oric ine va citi s t i ­huri le 3—5 va aveà impresia , că în aceas t a zi, în ziua a -treia, a învierii, s'a ară ta t şi lui Pet ru şi celor doisprezece . „ D u p ă aceea" , s'a arăta t la mai mulţi etc....

Şi apoi, pare chiar cu neput in ţă ca Pavel să nu fi auzit n imica despre apariţii le de a t reia zi şi din Ierusal im, în v reme ce ucenicul , pr iet inul şi însoţ i torul său înde lungat , sf. Luca ştie să i s tor i sească aşa de hotărî t despre atar i .apariţii. Aceas ta împre jurare , p recum şi cons t a t a r ea făcută mai sus , despre ident i ta tea unor apari ţ i i delà Pavel cu apari ţ i i le r eprezen tan tu lu i tradiţ iei juda ice , care este Luca, ne cons t r âng să t ragem concluzia, că Pavel , care es te , în ochii „crit icei", cea mai veche măr tur ie a tradiţ iunii biserici i primitive, nu r e ­prez in tă numai o s ingură tradiţ ie, ci el uneşte pe amândouă: -atât cea iudaică cât şi cea galileică. — Şi dacă ambele t r a ­diţii se găsesc fără contrazicere unite la sf. Pavel , de ce aceeaş unire ori contopi re a tradiţi i lor la loan c. 21 să fie p r iv i tă cu ochi suspec ţ i şi întregul cap 21 să fie socotit ca neau ten t i c , ca scris cu tendin ţa de-a „ împăca contras tu l dintre ce le două g rupe ale istorisitorilor e v a n g h e l i c i ? "

Ia tă dar, din cele desfăşura te până a c i 1 ) , c a r e e s t e a d e v ă r u l în teor ia viziunii subiec t ive , sus ţ inu te de „cr i t ica" m o d e r n ă !

Anume nu am at ins , p â n ă poa te la alt prilej, p rob l ema mormântului gol, p recum mai d e a p r o a p e nici testimoniul sf. Pavel de sp re învierea lui I sus : două momen te horăr î toare în ces t iunea de care n e - a m ocupa t pe pagini le aces tea .

Dr. VICTOR MACAVEIU.

') „Cultura Creştină" II. pag. 5 5 8 - 5 9 2 şi 624 şi urm.

Pag 634 CULTURA CREŞTINA. Nr. 20.

I a c o b M u r e ş i a n u . Zilele acestea Braşovenii au serbat în mod vrednic centenarul naşterii unui luminat pedagog şi al unui inimos apostol al neamului nostru, carele a fost Iacob Mureşianu. Un bărbat rar, care a ştiut şi a voit, să concordeze munca sa conştienţioasă de prof, şi director la un liceu străin cu împlinirea cea mai altruistă a datorinţelor faţă de neamul său.

Iacob Mureşianu este una din figurile luminouse ale istoriei culturale şi politice a neamului nostru, în slujba căruia şi-a pus, ca un adevărat apostol, toată inima, toată capacitatea şi toate energiile. Tribuna, de pe care a împărtăşit lumină şi căldură neamului nostru, a fost gazeta. Gazetăriei i-a câştigat cinste şi respect prin personalitatea sa, prin iubirea adevărului, prin adân­cimea şi tăria convingerilor, cari s'au arătat în scrisul său cuminte şi pururea însufleţit. Bărbatul acesta a prevăzut, că şcoala po­porului nostru va fi gazetăria cinstită şi reuniunile. Din motivul acesta a dat o deosebită şi rară atenţiune slujbei importante de gazetar şi îndemna poporul din toată inima: »Faceţi reuniuni peste reuniuni, reînviaţi din letargie satele noastre, îndemnaţi-le să se unească între ele pentru înaintarea în cultura naţională...« El ştia bine, că prin legătura dragostei, ce trebuie să domnească în reuniuni, cei tari vin în ajutorul celor slabi din partea celor învăţaţi se luminează cei^neînvăţaţi, iar lipsele, mizeriile şi sufe­rinţele purtate în comun nu demoralisează, nici nu ucid, ci înalţă.

în pleiada strălucită a bărbaţilor, cari s'au nutrit şi adăpat din izvorul dătător de vieaţă al ştiinţii şi culturii răspândite de şcolile Blajului, loc de frunte ocupă şi Iacob Mureşianu. A fost elev al liceului mănăstirii >sf. Treimi* şi alumn al seminarului »Buneivestiri«, în acel timp când erau leviţi şi fericiţii Gheorghe Bariţiu (1833—1837) şi Andreiu Mureşianu (1834—1838). Dăm în extras o copie din protocolul de clasificaţiuni a teologilor din Blaj, pag. 22 şi 23, ce priveşte pe teologul Iacob Mureşianu:

Classis Clericorum ad Seminarium susceptormn.

Cognomen et Nomen. Conditio, Praedicatum, Locus ori-ginis, Aetas: Marosan lacobus fiiius Sacerd. ex pagg. Rebrisoara lng: Regi. Valach. rjro 17, District. Rodna, annor. 21.

Nr. 20 CULTURA CREŞTINA Pag. 635

Cursus primus 1833/4 In primo Semestro:

Lingua Graeca. Herm. et Exe­gesis: Em.

lus can. privatum: Em.

In secundo Semestro: Lingua Graeca. Introd N Test.

Exeg. Em. lus can. publicum: Em.

Cursus secundus 1834/5. In primo Semestro:

Ex história eccl: Em Ex Arch. Bib. et Exeg. N. T:

Em. In secundo Semestro:

Ex história eccl. Ex Intr. in N. T.

Reflexiones variae:

Mores: Exemplaires. Talentum: Optimum.

Din studiile semestrului II. an. scol. 1834/5 lipsesc notele. Precum vedem Iacob Mureşianu a fost eminent şi exemplar

pe băncile şcolii. Aceste note şi-!e-a ţinut şi în vieaţa publică. Pentru bogăţia roadelor, c e ne-au rămas p e urma muncii sale altruiste, care a fost ca o ploaie binefăcătoare in ogorul nea­mului nostru, închinăm şi noi steagul în faţa memoriei lui. (sr.)

* „ C e ţ i e n i t - ţ i p l a c e , a l t u i a n u - i f a c e " . Soarele lumi­

nează şi încălzeşte deodată în mii şi mii d e locuri, şi influin-ţează asupra fiinţelor în chipuri foarte deosebite. Deşteaptă embrionul, promovează creşterea tuturor făpturilor după genul şi specia lor, uscă pământul, îl coace şi-1 face fertil. Chiamă la vieaţă mugurul, florile şi fructele şi tuturor le împrumută co­loarea, gustul şi mirosui lor propriu. Ce nu-i luminat şi încălzit de soare, se ofileşte şi piere.

Indivizii şi popoarele se luminează şi încălzesc de princi­piile eterne ale Soarelui Hristos, cari sunt adoptate şi în vieaţa socială şi c ea d e stat a păgânilor şi se aplică chiar şi în tratarea nenorociţilor, cari au o vieaţă aproape sălbateca, ori, pentru săl-bătăcia moravurilor lor, tânjesc prin închisori. Principiile acestea, dacă nu li-se pun piedeci, lucrează in fiecare după genul, etatea,.

Cursus tertius 1835/6. In primo Semestro:

E Theol. Dogm: Em. E Theol. Morali: Em.

In secundo Semestro. E Theol. Dogm: Em. E Theol. Morali: Em.

Cursus quartus 1836/7. In primo Semestro:

E Theol. Dogm: Em. E Theol. Pastorali: Em.

In secundo Semestro: E Theol. Dogm: Em. E Theol. Pastorali: Em.

Pag, r.36 CULTURA CREŞTINA Nr. 20

rangul şi după individualitatea lui, promovând ce e bun şi ex­tirpând ce e rău: trestia, ce se clătină, nu o frâng şi lumina, ce fumegă, nu o stâng. Voia lui Dumnezeu nu e, ca să piară un neam, ori să se contopească în altele, ci ca toţi să fie una în credinţa şi iubire şi toţi nu numai neîmpiedecaţi, ci chiar ajutaţi de alţii să se desvoalte pe temeiul solid al creştinismului ade­vărat şi fiecare individ şi fiecare neam să fie ca flori deosebite în grădina Bisericii Lui. Cine desconsideră aceasta, păcătueşte: păcătueşte, care nu-şi cuitivă energiile, care nu-şi fructifică ta-lanţii primiţi, ca şi aceia, care opreşte în vreun chip pe alţii în împlinirea acestei voinţe dumnezee^ti.

Acestea le pretinde deia noi Spiritul Sfânt, când zice prin rostul Principelui Apostolilor: »să arătaţi întru credinţa voastră faptă bună, iar în fapta bună ştiinţă, iar în ştiinţă înfrângere; iar în înfrângere răbdare, iar în răbdare bună creştinătate, iar întru creştinătate iubire de fraţi; iar întru iubirea de fraţi dra­goste. Că acestea, întru voi fiind şi înmulţindu-se, nu înzădarnici, nici fără de roadă vor face pe voi spre cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos... Cel ce nu are acestea, orb este«. (II. Petru 1, 5, — 8).

O astfel de orbie sufletească se manifestă şi în cartea: » Rendszabályok a magyaroiszági latin és görög szertartású r.-kath. kisdedóvók, népiskolák és gazdasági ismétlő iskolák közigazgatá­sához*. Statutele acestea sunt aprobate de corul episcopesc rom.-cat. şi publicate, în 1911, de cătră senatul şcolar catolic din Ungaria. Se extind pe 190 pag. -f- un adaus de 192 p., care cuprinde legi şi instrucţiuni şcolare de ale statului. Regulamentul acesta administrativ priveşte şcolile rom.-catolice: maghiare, ger­mane şi slovace, cum şi cele gr.-cat. maghiare şi rutene. El cuprinde o mulţime de dispoziţii, dar nu afli dragostea creştinească, care pe toţi îi rabdă, spre toţi îşi îndreaptă privirile binevoitoare şi pe o tormă judecă pe toţi la împărţirea darurilor. In §. 7. lit. p. i. al regulamentului se impune inspectorului diecezan şcolar să se informeze in ce măsură se propune limba maghiară în şcolile cu limbă de propunere nemaghiară şi să poftească, ca şcolarii, pentru însuşirea limbei maghiare, să cânte cântări bisericeşti şi patriotice în l imbi maghiară, şi să grijească ca limba aceasta să "fie limba de comandă la deprinderile gimnastice şi în jocurile sociale ale şcolarilor. De cultivarea acestei limbi se îngrijeşte regulamentul administrativ şi în §. 224., cum şi în regulamentul •disciplinar §. 4. lit. p., dar nici un §. nu se îngrijeşte în mod

Ni 20 _ _ CULTURA CREŞTINA Pag. 637.

special de cultivarea limbei materne a băieţilor slovaci, ruteni şi ger­mani. Cât de rău ne cade văzând, că chiar şi în sferele mai înalte, unde suntem obişnuiţi să intimpinâm o deosebită nobleţă, mă­rinimie, armonie, dreptate, tărie, conştienţiozitate etc, se întâmplă lucruri, din cari putem deduce tocmai cntrarul. Şi cât de ttist este, când nici cei mai buni — se pare — nu dau cuvenita atenţiune marelui principiu evanghelic: » pre•cum vreţi să vă facă vouă oamenii, şi voi să le Jaceţi lor asemenea* (Luca 6, 31),. şi » toate câte vreţi să vă Jacă vouă oamenii, aşa şi voi să faceţi lor, că aşa este legea şi prorocii* (Mat. 7, 12).

Aceasta este dragostea creştinească poruncită de Mântuitorul lumii, să iubim pe deaproapele ca pe noi inşine, ca în orice timp,, in orice loc, în orice împrejurări şi cu orice ocazie să facem pentru alţii aceea ce voim ca şi alţii să ne facă nouă; de altă parte să încunjurăm tot ce nu voim să ne facă altul, purtând în chipul acesta ramul de oliv al păcii şi vestind dreptatea, după care se topesc atâtea inimi: » Căile drepţilor ca lumina luminează, merg,, şi luminează până când se plineşte ziua* (Pilde 4, 18).

Fiecare creştin, în măsură mai mare fiecare preot şi în o măsură şi mai potenţată fiecare arhiereu e dator să valoriseză acest adevăr in vieaţa sa. Altcum se denaturează conceptul virtuţii, se săibătăcesc moravuiile, pier popoarele, se nimiceşte statul şi se osândesc sufletele, lipsindu-se ele de sucul dătător de vieaţă din viţa—Hristos.. . .

în legătură cu acestea ne reamintim numărul mare al prun­cilor gr.-cat. români, cărora nu li-se împărtăşesc cunoştinţele şi poveţele în limba maicelor lor, ci în altă limbă. Dascălii lor nu se interesează, şi în virtutea iegiior mai noue nici nu sunt datori să se intereseze de cultivarea facultăţilor şi a instinctelor date băieţilor noştri de Părintele ceresc întrucât sunt români. Tocmai din motivul acesta datorinţa noastră este, să suplinim acest defect în orele de cateheză. în orele acestea ţinute cât se poate mai punctual şi cu mai caldă iubire să cultivăm simţul şi dragostea faţă de HmLa lor maternă, care e şi limba liturgică a Bisericii noastre. Să nu trecem cu vederea, că iubirea lui Dumnezeu nu va fi durabilă în inima, în care s'a încuibat ră­ceala, apoi ura faţă de limba inaicei, caiea a nutrit inima aceea cu sângele, cu laptele şi cu geniul, voinia, aspiraţiile şi cu dorinţele ei de mamă, că nu poate trăi fericit acela, care desconsideră, preceptul: »Să onorezi pe tatăl tău şi pe mama ta...« ( s r )

Pag. 638. CULTURA CREŞTINA. Nr. 20.

Cărţi şi reviste. Dacă sporirea cărţilor de rugăciune poate fi socotită ca un

semn al adâncirii conştiinţei religioase, atunci anul acesta am făcut progrese foarte însemnate. Anul acesta ne-a dat adecă până acum trei cărţi de aeeste. Şi credem, că nu greşim, când spunem, că ele nu ni-s'ar fi dat dacă nu ar fi fost cerute. Iar dacă se cer, suntem pe cea mai bună cale a unui spor intenzív al credinţei noastre catolice.

Cea mai nouă carte de rugăciuni este -"Mângâierea sufletului*, întocmită de acelas loan Gent, care ne-a dat si cea mai răs-pândită carte de rugăciuni: «Mângâierea creştinului«. Noua carte de rugăciuni a păr. protopop din Oradea-mare e scrisă pentru tinerimea şcolilor noastre primare şi ca atare poate să facă concurenţă cărticelei de acelaş cuprins a păr. dr. Brînzău, de care ne-am ocupat în nr. 15 al acestei reviste, mai ales că se vinde cu acelaş preţ (32 fileri), deşi este de douăori aşa de amplă şi mai drăguţă puţin la înfăţişare.

Ni-se dă şi în aceasta, foarte potrivit, întreagă liturghia, relevându-se momentul consacrării prin tipărirea mai grasă a cuvintelor de consacrare. Trebuie să amintim însă şi aici, că sf. liturghie nu e transcrisă întru toate din liturgierul mai nou, întroducânduse bună-oară în Credeu părticeaua »şi delà Fiul«, şi că nu putem găsi nici o motivare, care să poată justifica astfel de schimbări arbitrare. Ceeace detrage însă din însaş va­loarea cărţii este partea ce se ocupă de sacramentul penitinţei, şi anume ogiinda sufletească, care la nici o întâmplare nu erà permis să între, în felul cum a întrat. Inşirarea simplă a porun­cilor, păcatelor şi virtuţilor (pentruce şi acestei), pe care ne-o dă păr. Genţ este absolut nepotrivită pentru a sluji de îndreptar în cercarea conştiinţii băieţilor, cărora se îndreaptă, deoarece cu o astfel de »oglindă« nu se pot ferici nici elevii de liceu. Pri­vitor la partea, care se ocupă de sf. cuminecătură observăm, că erà mai bine să nu se fi omis nici rugăciunea, »nu spre ju­decată sau spre osânda...*, ca băieţii să poată urmări din carte pe preot, când rosteşte rugăciunile dinainte de cuminecare.

Cu toate scăderile aceste, » Mângâierea sufletului«, pentru calităţile ei de mai sus, cărora se mai adauge: limba inescep-ţionabilă, tiparul frumos, aranjarea pricepută a singuraticelor părţi şi — last not least — preţul mic, va fi o carte, care nu va rămânea nevândută. I-o şl dorim aceasta harnicului protopop delà Orade, şi am face-o şl mai din inimă, dacă tipografia probabil

Nr. 20. CULTURA CREŞTINA Pag. 639.

j idovească, dar la tot cazul străină: »Ad. Sonnenfeld*, oricât de agreată ar fi ea cercurilor noastre orădane, ar fi înlocuit-o cu o tipografie românească. — Poate tipografia din Beiuş ... nu se vindea atunci! (ar.).

* Deodată cu conferenţele, sau mai bine zis cu ciclul de

conferenţe »unite«, cari se ţin, nu fără orice tendenţe , în ca­drele despăr ţământului Sibiiu al Astrei, » Telegraful Român? agită o altă chestie »unită«. care ar fi »de-o impor tanţă cardinală* pentru istoria noastră bisericească şi naţională. Fraţii neuniţi probabi l pregătesc terenul pentru intrarea bisericii o r todoxe în sinul bisericii române unite, căci altcum se explică foarte ane ­voie această râvnă în studiarea chestiilor noastre uni te . Dum­nezeu le ajute!

Chestia, în jurul căreia se învârt dd. delà «Telegraful* este aceea, că oare biserica noastră, când a făcut unirea cu Roma, a primit ea cele patru puncte, în cari se deosebiă înainte, ori nu le-a primit, ci a făcut numai o »simplă alianţă*.

De-o parte stă păr. dr. Lupaş , iar de altă par te dl Gh. Tu lbure şi însaş r tdac ţ i a »T. R.«, cari reînvie faimosul ma­nifest al unirei descoperi t de N. Densuşianu, şi pe temeiul lui cred, că pot susţinea, că Atanasie şi cei 38 protopopi nu au primit cele 4 puncte , ci au făcut o » simplă alianţă*. De-o unire dogmatică nu poate să fie deci vorba pe vremea lui Atanasie, — aşa cred aceşti domni — şi cele patru punc te s'au adaus numai mai târziu prin o înşelăciune iezuitică. Păr. dr. Lupaş e provocat să se declare, dacă primeşte şi dsa această părere „oficioasă«, care afirmative este singura părere acceptabilă pent ru oricine, care cunoaşte manifestul lui N. Densuşianu. Dr. L u p a ş a t recut cu vederea acest manifest autentic, căci altfel nu ar fi putut yeni cu alte păreri , şi este deci învitat să lămurească el însuş această chestie »foarte gingaşă şi odioasă*.

Precum vedem, chestia nu se învârte în jurul motivelor pentru cari s'a făcut unirea, unde în definitiv se poa tă discuta, ci în jurul însuş faptului unirei dogmatice, asupra căruia nu încape discuţie. Şi dacă s'ar părea, că ea totuş încape, asta nu-i altceva decâ t : îmbătarea lumii cu apă rece. Or icum ar fi, aş teptăm, nu fără orice curiozitate, lămuririle »competente« ale păr. dr. Lupaş . Ele vor t rebui să vină!

Până atunci se vor publica probabi l şi conferenţele ţ inute în sala festivă a muzeului Asociaţiunii , şi aşa vom fi şi mai bine lămuriţi asupra acestor chestii »odioase«. Se prea poate apoi, că pe urmă să dăm şi noi o seamă de lămuriri, (ar.).

Pag. 640. CULTURA CREŞTINA Nr. 20.

T E L i E F O f l . Manuscrisele nu se înapoiază. I. Ungvar. Toate sunt zadarnice, dacă se desconsideră voia lui Dum­

nezeu. A lucră împotriva acestei voinţe e şi necreştinătate şi nebunie Să fii sigur, că în toate inimile cinstite s'ar înstăpâni pacea, dacă oamenii ar vreà să înţeleagă şi să pună în practică porunca: fPaştcţi turma lui Dum­nezeu cea dintre voi, cercetându-o nu cu sîli, ci dt/pă voie şi după Dumnezeu, nici cu agonisele nedrepte, ci cu bunăvoinţă*. (I. Petru 5, 2).

Te cupinde un fel de ruşine şi o adevărată întristare, când vezi cum se batjocureşte legea Domnului. Urechi au dar nu aud glasul de tunet al sfântului Pavel: nimenea să nu asuprească, nici să înşele în vre-un lucru pe ft aţele său. Răsţlătitor însă este Domnul de toate aceste. \\. Tes. 4, 6).

A. M. Ganfalău. Ţinerea cursurilor pentru analfabeţi nu poate fi oprită, dacă se face în cadrele despărţămintelor Asociaţiunii. Hotărîrea frumoasă, ce aţi luat pentru luminarea poporului, comunicaţi-o Directorului despărţă­mântului DVoastră, indicându-i şi timpul şi locul, unde veţi ţinea cursurile. Pentru încunjurarea oricărei neplăceri anunţaţi cursurile antis'tiei comunale. Asociaţiunea, la cerere, Vă trimite gratuit atâtea exemplare din ^Abecedarul* de O. Bota, de câte aveţi trebuinţă. Alte înviaţiuni aflaţi în cerculara bi­roului central al Astrei, cu data 23 Nov. 1912, Nr. 1831. — Deplin achi ta tpână la 31 Dec. 1912.

N. l'isira. Citisem şi noi articolul «Catolic Truth Society» din >Alkotmány*, dar nici prin minte nu ne-a trecut, că ideile ce cuprinde ar putea să fie trecute în faptă la noi Românii. Sfinţia Voastră sunteţi de altă părere, şi cercaţi chiar să dovediţi, că nu ar fi imposibil Pe baza celor scrise de DVoastră ne-am ocupat încă odată de acele idei, am rămas însă şi pe mai departe în convingerea, că la poporul nostru, unde este ruşinos de mare procentul analfabeţilor, încă multă vreme nu poate fi vorbă de răspândirea cunoştinţelor religioase cu ajutorul mijloacelor, pe cari şi-le poate permite un popor ca cel englezesc.

V. N. Armeni. Vi-s'a trimis nrul 19- 1911 al revistei noastre, în care aflaţi un proiect de statute pentru reuniunea, ce voiţi să înfiinţaţi. Dum­nezeu Vă va binecuvânta nizuinţele cu rezultate bogate şi cu mângâierile dulci ale unui suflet, care poate zice: am făcut tot ce am ştiut şi ce am putut pentru bunttcuviinla casei Lui şi spre înfrumseţarea cu virtuţi a su­fletelor credincioşilor.

S. H. Cicud. 20 cor. P. D. Suat. Sunteţi achitat şi pe jumătatea anului ce vine. G. IV. Derşida. Achitat până la 31 Dec. 1912.

S U M A R U L :

Dr. Victor Bojor: »Eu sunt . . . adevărul şi vieaţa*. ;— Dr. loan Bălan: Limba liturgică în biserica Românilor (III. Ar­ticol final). — Dr. loan Sâmpăleanu: Autonomia noastră bise­ricească (111. Articol final). — Dr. Victor Macaveiu: Critica biblică modernă şi învierea lui Isus Hristos (VI. Articol final). — Cronică: Iacob Mureşianu (sr.); »Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face« (sr.); — Cărţi şi reviste: loan Genţ: Mângâierea sufletului (ar.); »Te-legraful Român« (ar.). — Telefon.

Pent ru redacţ ie r ă s p u n d e : Dr. Alexandru Rusu. P ropr i e t a r -ed i to r : Membrii redacţiei.

Tiptgrafia şi Librăria Semin. Teob Gr. Cat. Ba i izs fa lva—Bla j .