Modelul cognitiv al anxietăţii şi terapia cognitivă a anxietăţii

Triada cognitivă a pacienţilor anxioşi

1. Percepţia de sine- predispoziţia de a se percepe vulnerabili

2. Percepţia lumii - predispoziţia de a vedea lumea ca

ameninţătoare şi periculoasă

3. Percepţia viitorului - predispoziţia de a percepe viitorul ca fiind

nesigur şi generator de temeri

Principiile terapiei cognitive a anxietăţii

1. se bazează pe modelul cognitiv al tulburărilor afective - cunoaşterea modelului cognitiv al tulburării

- diferenţa dintre cogniţii, sentimente, comportamente şi reacţii corporale fiziologice

- clientul să înţeleagă că anxietatea reprezintă un răspuns apărut ca urmare a evaluării, interpretării eronate, disfuncţionale a unor situaţii, fenomene

- suferinţa este rezultatul gândurilor automate, care exagerează pericolul

- pacienţii anxioşi au concepţii eronate despre anxietatea lor

- temeri: anxietatea este precursorul psihozei; îşi vor pierde (minţile) contactul cu realitatea, suferă de o boală ameninţătoare, vor muri etc.

Familiarizarea cu TCC

a. să asigure o prezentare didactică a simptomatologiei tulburării anxioase

- explicaţii detaliate despre simptome

- identificarea specificului tulburării pentru individ (constituţie fizică, modele familiale)

- recunoaşterea semnelor neobişnuite

- să verifice dacă în subsidiarul simptomatologiei există o cauză organică (tulburări biliare, tiroidiene, infecţii ale aparatului respirator, etc.)

b. să realizeze o prezentare a terapiei cognitive

- să accentueze că reuşita terapiei depinde de măsura în care pacientul este capabil să-şi examineze cogniţiile disfuncţionale

- să ofere răspunsuri la întrebările pacienţilor în funcţie de nivelul lor de cultură, gradul lor de informare

- să înţeleagă modul în care evaluarea specifică a situaţiei prin prisma cogniţiilor distorsionate conduce la apariţia sentimentelor de teamă, a simptomelor corporale - corectarea acestor convingeri: planşe, scheme, utilizând informaţii de la P

c. să faciliteze identificarea nivelelor temerilor

- nivelul fricii faţă de pericole concrete (boli; accidente; umilinţă în public; de înec); teama de simptomele anxioase

- teama de propriile sentimente şi senzaţii

- incapacitatea de a învinge teama de la primul nivel conduce la exacerbarea celui de al doilea nivel - ciclul panicii

2. formă de terapie scurtă, limitată în timp

- 5-20 de şedinţe: la început 2/săptămână

- uneori poate fi nevoie de un număr mai mare de şedinţe

- avantaje: - se evită crearea dependenţei

- se transmite încrederea că poate învăţa să controleze, rezolve problema într-un timp scurt (prezicere care se auto-adevereşte)

- facilitează centrarea terapeutului şi a pacientului pe rezolvarea problemei, utilizarea timpului cu maximă eficienţă

- strategii pentru păstrarea unei durate scurte:1) simplificarea, evitarea complicării procesului;

2) abordarea terapeutică la un nivel concret şi personalizat;

3) accentuarea importanţei temelor de casă

4) evaluarea continuă, pe parcurs

5) păstrarea scopurilor adecvate – abordarea evitării

6) gestionarea economicoasă a timpului - plan terapeutic, ordine de zi, utilizarea materialelor audio, video, planşe etc.

7) terapeutul să dispună de o viziune adecvată intervenţiilor scurte;

8) focalizarea pe problemele soluţionabile - o serie din problemele pacientului nu vor fi rezolvate – dezvoltarea strategiilor rezolutive, independenţei

3. relaţia terapeutică bazată pe încredere

4. efort conjugat din partea terapeutului şi a clientului - colaborare

1) reciprocitate – egalitate de poziţie

2) maniera deschisă, inteligibilă a demersului

3) conceperea temelor de casă şi a ordinii de zi împreună cu pacientul

4) recunoaşterea erorilor în decursul procesului terapeutic – terapeutul ca model (auto-observaţie, auto-corecţie)

5) menţinerea atmosferei de colaborare terapeut-client: atitudine, amenajarea spaţiului

5. utilizarea cu precădere a chestionării socratice, a metodei logicii formale

- explicaţia şi ghidarea pacientului alături de recurgerea la stilul de chestionare socratic

- sprijinirea clientului:- să conştientizeze propriile cogniţii

- să identifice distorsiunile

- să înlocuiască aceste cogniţii cu altele funcţionale, adecvate

- să planifice dezvoltarea unor noi modele cognitive – deschidere, încercarea unor comportamente noi, perspectivă nouă asupra problemei, fortificarea eului observator

- model de coping (ce dovezi am în acest sens? ce am de pierdut? ce am de câştigat? care este logica pe care se bazează această convingere? ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? ce pot să învăţ din această experienţă?)

6. Este o abordare structurată şi directivă- scopul structurării - liniştirea pacientului, crearea condiţiilor

necesare pentru producerea învăţării

- gradul structurării se modifică în funcţie de feed-back-ul oferit de pacient, personalitatea acestuia şi stadiul procesului terapeutic

- terapeutul are un scenariu pentru fiecare şedinţă, pregătit împreună cu clientul, terapia se focalizează pe scopuri specifice - la începutul şi la sfârşitul şedinţei sunt abordate temele de casă

- ordinea de zi: 10-15 minute din fiecare şedinţă - problemele abordate de P, punctul de vedere al T - 2-3 teme/ şedinţă

- creşterea cât mai rapidă a implicării P în stabilirea ordinii de zi

- fenomene care pot conduce la dificultăţi în procesul stabilirii temelor:

- caracterul de generalitate

- temele insuficient elaborate

- ordinea priorităţilor

- contribuţia insuficientă a P

- terapeutul nu înţelege sau înţelege greşit temerile P exprimate implicit sau explicit

- elaborarea unui plan de tratament:

- iniţial - ameliorarea simptomelor

- al doilea pas – P să identifice cogniţiile iraţionale, disfuncţionale

- al treilea pas - stabilirea modalităţilor în care P poate să înveţe să reacţioneze în manieră logică, raţională la distorsiunile cognitive, modalităţilor prin care poate testa empiric noile cogniţii, comportamente

- al patrulea pas - identificarea şi modificarea presupoziţiilor eronate de la baza problemelor

- stabilirea ritmului adecvat al terapiei

7. formă de terapie centrată pe rezolvarea de probleme

- la începutul terapiei - problemele actuale

- ulterior – restructurarea trecutului clientului, planificarea viitorului

- efort conjugat al T şi P pentru identificarea problemelor, a cogniţiilor disfuncţionale

8. bazată pe modelul învăţării

9. teoria şi tehnicile se sprijină pe metoda inductivã

10. temele de casă – rol central în cadrul demersului