1

TURISM URBAN

SUPPORT CURS ANUL III ID

2

TURISMUL IN SPATIUL URBAN

Pornind de la faptul ca dezvoltarea economica si socio-culturala a oraselor s-a reflectat in

arhitectura acestora, si ca orasele, privite ca centre economice si culturale, sunt detinatoarele unor

variate atractii determina ca acestea sa constituie destinatie pentru numeroase categorii de vizitatori.

Pe masura ce numarul acestora a crescut si s-a conturat o forma distincta de turism, au aparut

si preocupari privind amenajari specifice destinate diferitelor categorii de vizitatori cat si grija pentru

armonizarea acestora cu exigentele functionarii in cele mai bune conditii a asezarilor urbane.

Turismul urban – forma distincta de calatorie. De-a lungul timpului, orasul s-a dovedit un

reper in desfasurarea calatoriilor in sensul ca fie dotarile acestuia au fost utilizate ca locuri de popas in

derularea circuitelor fie prin arhitectura cladirilor si ansamblurilor, monumente, sculpturi si

basoreliefuri utilizate in decorarea pietelor, a edificiilor publice si private, elemente ale artei

decorative, arta peisagistica, atractiile pe care le adaposteau s-au dovedit a fi ele insele apreciate

destinatii turistice.

Dezvoltarea si modernizarea oraselor pe de o parte cat si varietatea ofertelor acestora pe de

alta parte au condus in timp la conturarea unei forme specifice de turism – turismul urban. Pe masura

amplificarii caatoriilor, aceasta forma de turism a capatat tot mai mult consistenta beneficiind astazi

de caracteristicile unei forme distincte de calatorie cu motivatii foarte diverse.

Avand in vedere necesitatea adaptarii orasului la cerintele turistilor, se impune clarificarea

catorva aspecte legate de continutul, detreminantii si evolutia turismului urban dar si evaluarea

impactului acestuia asupra vietii economice si sociale si in consecinta a cadrului optim de desfasurare.

Scurt istoric. Dorinta de cunoastere a unor locuri noi, ingrijirea sanatatii si odihna, pelerinaje,

razboaie sau descoperiri, au constituit tot atatea motivatii de calatorie ale oamenilor inca din cele mai

vechi timpuri. Turismul urban isi are originea inca din antichitate, cunoscuta fiind afluenta calatorilor

care

frecventau tarmurile Mediteranei si insulele egeene.

Epoca Renasterii se detaseaza prin aparitia proprietatilor aflate la marginea oraselor, a vilelor

cu parcuri si belvedere din preajma oraselor cetati. Calatoriile si explorarile geografice din acea

perioada au favorizat schimburile de idei prin preluarea din Orient si Bizant a acelor forme, sisteme

tehnice si elemente decorative exotice, contribuind astfel la innoirea artei si stiintei.

Caracteristice pentru zona orientala erau caravanseraiurile, cladiri destinate negustorilor

calatori sau pelerinilor, ale caror vestigii se regasesc in Asia Mica si in Persia, pe coastele de nord ale

Africii, in

Spania sau in Peninsula Balcanica. Ulterior, obiectivele calatoriilor se diversifica, pastrand insa in

centrul atentiei asezarile urbane si operele arhitecturale. arhitectura cladirilor si ansamblurilor,

sculpturi si basoreliefuri utilizate in decorarea pietelor, a edificiilor publice si private, elemente ale

artei decorative folosite in interiorul si exteriorul edificiilor, arta peisagistica, Incepand cu secolul al-

XVI-lea, scrierile din acea perioada mentioneaza elementele urbane apartinand unor orase ca Roma,

Paris, Segovia, Karlsruhe, Dresda, Leipzig, Edingburg etc, si care se constituiau ca obiective de

interes turistic: zidurile si fortificatiile oraselor, biserici, manastiri, porturi, ruine, palate, gradini,

spatii comerciale, etc. In toata aceasta perioada, asezarile urbane europene cunosc importante

transformari prin realizarea de castele, palate, catedrale, gradiniparcuri, amenajari de importanta

edilitara (pavaje, iluminat, transport intern).

Mai tarziu, orasele premoderne au cunoscut o ascensiune mult mai evidenta ca urmare a

dezvoltarii economice, a exploziei demografice, cresterii comertului mondial, progresului inregistrat

in domeniul transporturilor. Se dezvolta astfel orasele metropola si cele predominant industriale,

urbanisti si arhitecti de renume ca Le Corbusier, R. Unwin, E. Henard, O. Gerson, J. Haussman

incercand sa schimbe peisajul citadin. Punerea in valoare a multor resurse economice va conduce la

aparitia oraselor mici si mjlocii, cu o arhitectura noua, care imbina unele traditii locale sau regionale

cu elementele urbanismului modern.

In secolele al-XIX-lea si al-XX-lea se inregistreaza cele mai noi cuceriri ale tehnicii pentru

modernizarea structurilor edilitare, indeosebi prin realizarea de noi materiale de constructie mai

usoare si fiabile.

Societatea contemporana se confrunta cu o explozie a spatiului urban mai ales dupa cel de-al

doilea razboi mondial, scolile de urbanism preocupate de dezvoltarea si modernizarea sistemelor

3

urbane cunoscand o deosebita amploare. Numerosi arhitecti si urbanisti sunt preocupati de realizarea

unor noi stiluri arhitecturale, in multe orase europene, alaturi de centrele vechi istorice, dezvoltandu-

se cartiere moderne. S-a conturat chiar si o tipologie a oraselor culturale care include urmatoarele

tipuri de asezari urbane: orase capitala (Paris, Londra, New York), orase istorice (Oxford, Cambridge,

Venetia, Canterbury), orase industriale traditionale (Bradford), orase de cultura si arta (Roma,

Florenta, Salonic, Avignon), orase revitalizate (portul vechi si docurile Londrei), etc.

Unii specialisti considera ca turismul urban se poate desfasura si in orasele care au statut de

orase balneare, montane sau de litoral, elementul cultural distingandu-se in plan secundar.

Conceptul de turism urban. Clarificarea notiunii de turism urban nu poate fi realizata decat

in contextul intelegerii statutului si a functiilor oraselor, demers ce presupune abordarea intercorelata

atat a notiunii de oras cu semnificatiile sale cat si a conceptului de turism in spatiul urban.

Modul de organizare spatiala a oraselor si etapele istorice de evolutie si dezvoltare au condus

la extinderea sau suprapunerea unor curente arhitectonice si a unor stiluri artistice care confera

acestora statut de orase patrimoniale cu reale valente turistice punandu-si amprenta asadar si asupra

turismului, fie ca se refera la vizitarea oraselor sau numai la utilizarea acestora ca locatii pentru alte

forme de turism. In majoritatea tarilor europene, incepand cu anii ’80, s-au remarcat o serie de mutatii

in practica turistica in sensul diversificarii si internationalizarii destinatiilor turistice, diminuarii

duratei sejururilor precum si unui puternic fenomen de fragmentare a concediilor, toate aceste evolutii

explicand amploarea crescanda a deplasarilor de scurta durata si cresterea fluxurilor turistice in

spatiile urbane sau imprejurimile acestora. Intr-o acceptiune foarte larga, turismul urban reprezinta

petrecerea timpului liber in orase, avand la baza motivatii dintre cele mai diverse, de la vizionarea de

spectacole, vizitarea unor obiective culturale, pana la efectuarea de cumparaturi sau vizite la rude si

intalniri cu prietenii.

In prezent, literatura de specialitate nu inregistreaza o definitie unanim acceptata pentru

turismul urban, punctele de vedere diferite avand totusi unele elemente comune referitoare la

cuprinderea notiunii de turist si excursionist, pe de o parte cat si la delimitarea spatiului urban, pe de

alta parte. Astfel, se precizeaza ca turismul urban se refera atat la circulatia turistilor in orase sau

aglomeratii urbane, in afara resedintei principale, cu conditia ramanerii pentru cel putin o noapte la

locul de destinatie cat si la deplasarea excursionistilor pentru mai putin de 24 de ore in spatiul urban.

Potrivit opiniei specialistilor (Cazes, F. Potier, Le tourisme urbain, Que sais-je, Presses Universitaires

de France, 1996, pag.10), turismul urban se desfasoara in localitati cu cel putin 20000 de locuitori,

avand drept caracteristica principala sejururile de scurta durata, prin acestea intelegandu-se, potrivit

definitiei OMT, deplasarile de 1-3 innoptari in afara resedintei. Asadar, singurul criteriu de delimitare

fata de celelalte forme de turism ramane cel demografic, desi, in unele tari (de exemplu, Franta),

statistica oficiala indica limita de 2000 de locuitori pentru definirea unei aglomeratii urbane.

O alta abordare (Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 2000, pag.83) se

refera si la respectarea conditiilor privind durata si motivul calatoriei, in sfera turismului urban fiind

acceptate si deplasarile de o zi, avand in vedere distanta de deplasare care, potrivit opiniei unor autori,

ar trebui sa fie de cel putin 100 km.

Prin organizarea sa functionala, spatiul urban reprezinta locul de desfasurare pentru o serie de

activitati turistice, municipalitatile fiind preocupate permanent in organizarea spatiilor de agrement,

conservare si protejare a obiectivelor turistice in vederea atragerii unui numar cat mai mare de turisti.

Oferta turistica a unui oras este extrem de variata si cuprinde elemente de ordin cultural,

recreativ si uneori balnear acolo unde in perimetrul orasului exista izvoare minerale si infrastructura

adecvata (cazul Budapestei). Dezvoltarea infrastructurii generale si specifice au condus la

transformarea orasului intr-un adevarat pol de atractie pentru o serie de forme de turism (afaceri si

congrese, turismul tehnic si stiintific, turismul de cumparaturi). Asadar, turismul urban reprezinta un

camp de interferenta pentru mai multe tipuri majore de turism.(Gheorghilas A., Turism urban si

turism cultural, Editura Credis, Bucuresti, 2004, p. 12).

Factori care influenteaza turismul urban. Treptat, evolutia turismului urban a fost

influentata de o serie de factori economici, sociali, demografici, juridici si tehnologici. Dintre acestia,

un rol important il detine interesul manifestat pentru valorile culturale si istorice, tendinta ce

inregistreaza o continua crestere, indeosebi ca reactie la amplul proces de modializare si globalizare

prin afirmarea identitatilor culturale, protejarea si conservarea patrimoniului national pentru

4

generatiile viitoare. Nu in ultimul rand, de mentionat eforturile municipalitatilor in directia

revitalizarii centrelor istorice ale oraselor, reabilitarii si renovarii cladirilor si locuintelor, innoirii

echipamentelor urbane, actiuni ce au contribuit la imbunatatirea imaginii si cresterea atractivitatii

destinatiilor turistice urbane.

Alte elemente insemnate in cresterea sejururilor l-au avut evolutia timpului liber pe baza

diminuarii timpului de munca, urbanizarea, cresterea duratei medii de viata, diversificarea produselor

turistice, cresterea mobilitatii persoanelor, dezvoltarea tehnologiilor, a informatiilor si a

transporturilor, sporirea atractivitatii spatiilor urbane, cresterea interesului pentru obiective culturale,

dezvoltarea relatiilor sociale interne si internationale, a turismului de afaceri.

a) cresterea timpului liber este determinata de reducerea progresiva a timpului de munca,

cresterea duratei alocate studiilor, scaderea varstei de pensionare, sporirea duratei concediilor, etc.,

fiind totodata realizata si pe seama dezvoltarii unor servicii care contribuie semnificativ la reducerea

timpului alocat activitatilor casnice;

b) sporirea mobilitatii persoanelor se datoreaza in principal, progreselor inregistrate in

domeniul transporturilor in sensul cresterii vitezei de deplasare si al reducerii costurilor de calatorie,

dar si unor factori de natura sociala, cum ar fi: scaderea varstei de pensionare si, pe aceasta baza, a

disponobilitatii persoanelor de varsta a treia, la care se adauga o serie de facilitati oferite acestora,

cresterea numarului celibatarilor si a familiilor fara copii;

c) dezvoltarea transporturilor, a retelelor rutiere si feroviare, a mijloacelor de transport de

mare viteza, dereglementarea transporturilor aeriene si deschiderea catre noi destinatii, introducerea

unor tarife tot mai diferentiate contribuie, de asemenea, la cresterea preferintelor pentru sejururile de

scurta durata;

d) atractivitatea oraselor detine, de asemenea, un rol important in formarea fluxurilor de

vizitatori ai spatiului urban; de mentionat in acest sens, eforturile municipalitatilor de a diversifica

agrementul urban prin reamenajarea centrelor istorice, a centrelor comerciale, cresterea calitatii

spatiului urban printr-o mai buna dezvoltare a infrastructurii generale si specifice.

De-a lungul timpului, acesti factori au contribuit la crestera importantei sejururilor de scurta

durata in spatiul urban, amploare manifestata ca urmare a unor caracteristici definitorii pentru

deplasarile in orase.

Dintre acestea, pot fi enuntate: lipsa sezonalitatii, deplasarile urbane petrecandu-se pe toata

durata anului, indiferent de anotimp, imprevizibilitatea, datorata faptului ca de cele mai multe ori

decizia este luata spontan, fara o planificare anterioara, acest fapt fiind incurajat si de progresele

realizate in domeniul tehnologiei informatiei si care dau posibilitatea cunoasterii, in orice moment, a

posibilitatilor de deplasare si de rezervare a locurilor in spatiile de cazare. Adesea, deplasarile de

scurta durata sunt realizate de catre turisti pe cont propriu si sunt asociate unor evenimente: expozitii

de pictura, festivaluri,

concerte, seri distractive, targuri profesionale, etc. De aici si faptul ca aceste deplasari antreneaza

venituri financiare semnificative, turistii efectuand o serie de cheltuieli culturale, cumparaturi,

agrement, deloc de neglijat pentru cresterea economica a orasului.

De asemenea, sejururile de scurta durata influenteaza in mod semnificativ cresterea

atractivitatii orasului, eforturile realizate in directia promovarii patrimoniului cultural, a ospitalitatii,

a elementelor cadrului natural si de agrement contribuind la imbunatatirea imaginii in plan extern si la

atragerea fluxurilor turistice. Cunoasterea particularitatilor cererii pentru turismul urban reprezinta un

demers extrem de dificil datorita sistemelor statistice nationale de inregistrare a numarului de

vizitatori in spatiul urban precum si a motivatiilor acestora de calatorie, sisteme deosebit de eterogene

si care evidentiaza indeosebi sejururile de peste 4 zile in detrimentul sejururilor de scurta durata si a

vizitelor ocazionale.

Mult timp, fluxurile urbane au fost neglijate, neexistand nici in momentul de fata statistici

care sa permita o analiza comparativa a acestora.

Toate aceste neajunsuri pot fi insa corectate prin adoptarea unui sistem omogen si unitar de

inregistrare si observare a fenomenului urban, permitand astfel identificarea mai riguroasa a

segmentelor de consumatori, a motivatiilor de calatorie, a cheltuielilor efectuate in

spatiul urban.

5

Avand in vedere aceste particularitati, actiunile intreprinse la nivelul organismelor publice

locale vor trebui concentrate in directia dezvoltarii unei oferte turistice globale si coerente, prelungirii

duratei sejurului, diversificarii serviciilor turistice, turismul urban reprezentand un element potential

major al dezvoltarii economiei locale si, pe aceasta baza, o modalitate de crestere a nivelului de trai si

a durabilitatii spatiului urban.

Forme de turism urban. In privinta motivatiilor de calatorie, ponderea cea mai mare o

detine turismul cultural si agrementul urban (aproximativ 40%), urmat de intalniri cu familia si

prietenii (30%), afaceri si motive profesionale (10-15%) la care se mai adauga vizitele gastronomice,

cumparaturile, participarea la evenimente, etc. Avand in vedere aceste motivatii, o analiza a

comportamentului vizitatorilor in orase conduce la identificarea unor particularitati ale cererii si, pe

aceasta baza, la conturarea unor forme ale turismului urban, astfel:

a) Turismul cultural reprezinta acele calatorii care se refera la: vizitarea obiectivelor

patrimoniului istoric (vestigii arheologice, istorice, monumente, castele, edificii religioase, parcuri si

gradini, etc), vizitarea muzeelor (de arheologie, istorie, stiinte naturale, pinacoteci, gradini botanice,

parcuri zoo, etc), participarea la evenimente culturale (spectacole de opera, balet, teatru, festivaluri

de muzica, dans, film, sarbatori traditionale, etc), turism industrial si tehnic (vizitarea unor obiective

economice, constructii specifice, ansambluri arhitectonice urbane, etc). Astfel de vacante detin

ponderea cea mai mare in circulatia turistica urbana (40%) cu valori diferite de la o tara la alta:

Germania (31%), Anglia (23%), Olanda (46%), Belgia (25%), Franta (45%), Italia (51%), etc.

Studiile intreprinse arata ca turistii care se afla in oras la prima vizita sunt interesati de

monumentele, muzeele, cartierele istorice cuprinse in ghidurile turistice, spre deosebire de cei care

revin si care prefera plimbarile in parcuri, animatia culturala in aer liber, in general, locurile mai putin

mediatizate, incercand astfel integrarea in viata culturala a locuitorilor orasului.

In acest context, in tarile europene cu centre urbane culturale a fost stabilita o politica pentru

valorificarea prin turism a bunurilor culturale existente, orientata spre dezvoltarea componentelor

majore ale produsului turistic oferit, si anume: dezvoltarea tipurilor de transport intern si extern, cu

asigurarea unei circulatii fluente, fiind incurajat transportul in comun, mai putin poluant; astfel au fost

sustinute actiunile de crestere a numarului de taxiuri, a masinilor de inchiriat, extinderea zonelor

pietonale, a micilor spatii comerciale; asigurarea cu echipamente si servicii de primire, prin

diversificarea hotelurilor de lux, a unor lanturi hoteliere, a echipamentelor pentru cazarea tineretului si

a celor cu venituri modeste;

diversificarea echipamentelor de alimentatie publica si a gastronomiei, accentul fiind pus pe servicii

de servire rapida si a unor restaurante traditionale; asigurarea unor servicii publice adecvate care

insotesc pe cele turistice: servicii de igiena urbana, de securitate-pompieri, politie, urgenta medicala.

Tot in aceeasi directie se inscriu o serie de actiuni vizand crearea unor centre de interes

multiculturale, cu posibilitati de informare multipla a vizitatorilor; prin asemenea centre in Marea

Britanie au fost create programe de actiune pentru dezvoltare turistica care sunt sprijinite de Biroul de

Turism Britanic iar in Franta au fost create studii de stabilire a zonelor protejate pentru monumentele

istorice, in scopul valorificarii durabile a

acestora, prin intermediul Comitetelor regionale de turism; sprijinirea initiativelor culturale care

includ spectacole, festivaluri expozitii temporare, si care sporesc durata de sejur in orase, animatia

fiind la baza unor manifestari traditionale din cartiere, serbari religioase, teatru in aer liber, plimbari

de seara; cercetarea clientelei turistice care capata importanta tot mai mare deoarece ea da

dimensiunile de dezvoltare si promovare a produsului turistic cultural; astfel, alaturi de vizitatorii

interesati de obiectivele culturale, mai exista si o clientela pentru afaceri, care la randul ei poate

beneficia de activitatile culturale citadine; pastrarea si dezvoltarea in permanenta a legaturilor si a

colaborarilor cu administratiile publice locale - prefecturi si primarii - in scopul asigurarii unor

servicii urbane de calitate, de care beneficiaza si turistii.

De mentionat totodata si preocuparile Comisiei Mondiale pentru Cultura si Dezvoltare

(CMCD), constituita de UNESCO si ONU in 1992 si alcatuita din specialisti reuniti cu scopul de a

contribui la intarirea relatiilor culturale dintre tari, la imbogatirea patrimoniului cultural si istoric

universal printr-o serie de actiuni stabilite cu ocazia Conferintei interguvernamentale de la Stockholm

asupra politicilor culturale119: dezvoltarea relatiilor dintre diferitele organisme culturale si

regionale, alcatuirea unei baze de date privind politicile culturale apartinand diferitelor natiuni;

6

oferirea asistentei intelectuale in vederea elaborarii politicilor si programelor de dezvoltare culturala,

sprijinirea atelierelor nationale si regionale de formare privind gestiunea si administrarea institutiilor

culturale, etc.

Din 1990, cu sprijinul Consiliului Europei, un numar de unsprezece orase au statutul de

capitale culturale ale continentului: Paris, Atena, Amsterdam, Anvers, Berlin, Copenhaga, Dublin,

Glasgow, Lisabona, Luxemburg, Madrid, Salonic, lista ramanand deschisa si pentru alte orase

europene, in conditiile in care multe din centrele culturale ale acestor atrag un numar impresionant de

turisti: Centrul Pompidou cu circa 7-8 milioane turisti anual, Albert Dock - Liverpool cu 4-5 milioane,

Luvru si Versailles din Paris cu 2-3 milioane fiecare, Centrul cultural din Glasgow cu 8-9 milioane,

Festivalul de la Edingburg (3 saptamani) cu aproximativ un milion de vizitatori, etc. Pe

masura cunoasterii mai detaliate ale valorilor culturale si din tari ale Europei Centrale si de Est, si

unele orase din aceste state se vor putea inscrie in randul marilor capitale culturale ale continentului.

Toate aceste preocupari demonstreaza interesul manifestat fata de fenomenul cultural la nivel

national, regional si mondial in directia elaborarii unor noi politici culturale care sa aiba in vedere

largirea accesului la cultura, participarea activa a cetatenilor, o mai buna recunoastere a diversitatii

culturale si lingvistice, incurajarea creativitatii, gasirea unor solutii de finantare pe baza de parteneriat

intre sectorul public, privat si societatea civila, etc.

Ca urmare a suprasolicitarii marilor orase patrimoniale ale Europei, in ultimul deceniu al

secolului XX, a fost sustinuta ideea de sprijinere a micilor orase cu forme de cultura alternativa pentru

a se reduce fluxul turistic din aceste mari metropole. In acest sens, pot fi valorificate anumite activitati

traditionale (ateliere de prelucrare a lemnului, a textilelor, jucarii, produse alimentare) sau pot fi puse

in valoare obiective tehnice deosebite (apeducte, poduri, instalatii tehnice din domeniul naval,

aeronautic).

b) O alta forma a turismului urban este reprezentata de agrement definit prin ansamblul

mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor si formelor oferite de unitati, statiuni sau zone turistice,

capabile sa asigure individului sau unei grupari sociale o stare de buna dispozitie, de placere, sa dea

senzatia unei satisfactii, unei impliniri, sa lase o impresie si o amintire favorabile.

Turismul de agrement detine, de asemenea, o pondere importanta in deplasarile catre spatiile

urbane, un loc aparte in categoria mijloacelor de agrement, deosebit de apreciate in randul turistilor,

fiind ocupat de parcurile de distractie. Potrivit unui studiu realizat de IAAPA (Asociatia Internationala

a Parcurilor de Distractie si Atractii), europenii prefera sa-si petreaca din ce in ce mai mult din timpul

liber in complexele de agrement, parcurile de distractii, carnavalurile, manifestarile traditionale,

sarbatorile religioase constituind tot atatea modalitati de petrecere a timpului liber in spatiul urban.

In privinta numarului de vizitatori, pe primul loc122 se situeaza Disney-World-Epcot

(Orlando, SUA) cu aproximativ 22 milioane de vizitatori anual urmat de EuroDisney (Paris, Franta)

cu 10,7 milioane vizitatori, Blackpool Pleasure Beach (Blackpool, SUA) cu 6,5 milioane vizitatori,

Futuroscope (Poitiers, France), Phantasialand si Europa Park (Germania), Astérix (Franta) cu cate 2-3

milioane de vizitatori fiecare.

In ceea ce priveste tipologia parcurilor tematice (de loisir), este dificil de realizat o clasificare

a acestora data fiind diversitatea lor conceptuala si functionala. Cu toate acestea, in 1988, Dr. Heinz

Rico Scherrieb realizeaza cea mai completa prezentare a functiilor parcurilor de loisir si, pe aceasta

baza, o delimitare a acestora, astfel: parcuri–eveniment (Disneyland, parcuri urbane, safari,

ecomuzee, parcuri–gradini, muzee stiintifice si de tehnologie, etc.); parcuri de odihna (naturale,

forestiere, gradini botanice, expozitii horticole, etc.); parcuri acvatice (piscine de loisir, bai termale si

de distractii, etc.); parcuri de joaca si sport (gradini pentru copii, complexuri sportive, etc.);

complexurile de loisir urbane sau rurale; alte categorii (baze de agrement situate in spatii periurbane,

terenuri de golf, tenis, case de cultura, etc.).

Preferintele vizitatorilor se indreapta, de cele mai multe ori catre spectacolele cu caracter

cultural si distractiv in aer liber, parcuri tematice, festivaluri, evenimente sportive, cafenele,

restaurante, viata nocturna, etc. De un interes deosebit se bucura spectacolele populare, desfasurate pe

strazi, bulevarde sau in parcuri care, de cele mai multe ori sunt gratuite, permitand astfel o larga

accesibilitate si libertate de miscare spectatorilor. Totodata, turistii pot opta pentru spectacole de

teatru, opera, muzica clasica, religioasa, circ, expozitii de arta, vizitarea unor muzee, case memoriale,

ansambluri monahale, situri arheologice, unitati economice, plimbari prin oras cu mijloace de

7

locomotie traditionale sau de plimbari in importante parcuri si gradini ale oraselor, in cartiere

originale pentru atmosfera si cumparaturi. In ultimii ani de o larga audienta se bucura spectacolele de

mini teatru si pantomima in aer liber.

c) Turismul de afaceri si activitatile profesionale se refera la congrese, colocvii, seminarii,

targuri, conferinte, expozitii, reuniuni, intalniri cu parteneri de afaceri, stagii de pregatire, etc. In

general, preferintele oamenilor de afaceri se indreapta catre servicii de inalta calitate, vizitarea

centrelor comerciale si animatie traditionala; spre deosebire de acestia, participantii la congrese si

reuniuni manifesta interes catre plimbarile in centrele istorice, muzee, expozitii, in general, preocupari

de natura intelectuala. Turismul de afaceri concentreaza in prezent circa 20% din totalul calatoriilor

internationale si aproape 1/4 din totalul incasarilor din turism127, inregistrand valori diferite de la o

tara la alta, in functie de echipamentele turistice si nivelul general de dezvoltare economica.

Referitor la tipologia calatoriilor de afaceri, acestea se structureaza in: turism general de

afaceri care se refera la activitatea persoanelor care lucreaza in afara locului de munca obisnuit

(delegatiile), reuniuni si intruniri (intalniri, conferinte, simpozioane, colocvii, congrese, etc.), targuri

si expozitii, calatorii-stimulent oferite anumitor categorii de angajati ca recompensa pentru rezultatele

inregistrate in activitatea profesionala.

Potrivit statisticilor internationale, cele mai multe congrese si reuniuni au loc in Europa care

concentreaza circa 60% din actiuni, iar clasamentul pe tari indica pe primul loc SUA urmata de

Franta, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Elvetia, Belgia Spania si Japonia.

Targurile si expozitiile inregistreaza anual cheltuieli de peste 27 mld. USD luandu-se in

considerare cheltuielile directe ale expozantilor si vizitatorilor, neincluzand volumul afacerilor

inregistrate ca urmare a participarii la astfel de manifestatii si nici cheltuielile indirecte ale agentilor

participanti, extrem de dificil de cuantificat.

Reusita manifestarilor de acest gen depinde atat de capacitatea organizatorica a organismelor

de profil din tara gazda cat si de gradul de dezvoltare a economiei nationale.

Datorita rolului polivalent al targurilor si expozitiilor, organizatorii cauta permanent solutii

pentru atragerea unui numar cat mai mare de vizitatori si expozanti, constatandu-se cresterea

preocuparilor pentru manifestari care prezinta noutati intr-un domeniu sau altul si pentru crearea de

noi centre expozitionale si de afaceri. In acest context, "intalnirile pe mare" constituie noutati in

domeniu, congresele si reuniunile organizate pe nave de croaziera atragand anual circa 120000

participanti. Exista, in prezent, peste 130 vase de croaziera dintre care, Royal Caraibbean’s Nordic

Prince, Chandris Meridian si Horizon Closter Cruises Westward insumeaza peste 5000 de sali de

conferinte.

O alta noutate in domeniu o reprezinta conceptul de "BOARDINGHOUSE" reprezentand o

combinatie intre o camera de hotel si un apartament drept birou de lucru. De exemplu, in SUA acest

concept (de dormitor si camera de lucru) a fost introdus la Residence Inn, Embassy, ocazie cu care

cifra de afaceri a crescut cu peste 20% ajungand ca, in prezent, sa reprezinte 5% din piata hoteliera a

SUA.

In prezent, turismul de afaceri a devenit o componenta importanta cu rezultate semnificative in

economiile multor tari. In acest context, dezvoltarea turismului va avea in vedere atat posibilitatile cat

si limitele unor tari in gazduirea si organizarea diverselor tipuri de reuniuni in conditiile in care

cresterea numarului oamenilor de afaceri este evidenta si are multiple implicatii politice, economice si

sociale asupra dezvoltarii generale a destinatiilor gazda.

d) Turismul sportiv reprezinta, de asemenea, o motivatie importanta a circulatiei turistice

urbane, cele mai multe posibilitati oferindu-le, in domeniul sportului, manifestarile de tipul

olimpiadelor, turneelor de tenis, campionatele mondiale care, in afara scopului cultural si educativ

genereaza semnificative fluxuri financiare, reprezentand un puternic impuls spre dezvoltarea

economiilor oraselor in care se desfasoara astfel de activitati.

Volumul investitional alocat unor astfel de competitii se ridica la sume de ordinul miliardelor

USD. De exemplu, cu ocazia Olimpiadei de la Atlanta, sumele alocate pentru derularea in bune

conditii a acesteia s-au ridicat la aproximativ 2 mld. USD, investitie la care au contribuit alaturi de

organizatori, firme si corporatii din intraga lume, volumul afacerilor derulat cu aceasta ocazie

situandu-se la nivelul unor dimensiuni impresionante.

8

e) Efectuarea de cumparaturi este considerata, de catre unii specialisti, ca o importanta sursa

generatoare de venituri financiare si se realizeaza, de regula, in marile centre comerciale, situate fie in

centrul orasului fie la periferia acestuia. Includerea cumparaturilor in sfera turismului urban este

acceptata cu rezerve de catre majoritatea specialistilor, controversele fiind legate de dificultatea

separarii fluxurilor de turisti de cele ale locuitorilor orasului, neexistand posibilitatea cuantificarii

volumului serviciilor comerciale si a marfurilor achizitionate de catre turisti.

In general, interesul pentru cumparaturi este insotit si de dorinta de distractie, multe dintre

centrele comerciale oferind si servicii de agrement. Marile centre comerciale multifunctionale au

constituit, incepand cu anii ’80, adevarate puncte de atractie in peisajul urban prin asocierea

activitatilor comerciale, sportive, de alimentatie si hotelarie, agrement, etc. in acelasi perimetru. Un

exemplu in acest sens il constituie West Edmonton Mall din Canada care imbina functiile comerciale

cu cele de petrecere a timpului liber prin prezenta a 828 de magazine si spatii destinate serviciilor pe o

suprafata de 451 ha, avand circa 10 milioane de vizitatori anual129. Un alt exemplu il constituie The

Mall of America, situat langa Minneapolis care este format din 4 magazine universale si 800 de

magazine specializate.

f) Vacantele gastronomice sunt planificate din timp, organizarea acestora presupunand

consultarea unor specialisti din domeniul culinar, si au ca obiectiv participarea la anumite evenimente

din domeniul gastronomic, degustari de vinuri, expozitii, etc.

g) Vizitele la rude si prieteni se caracterizeaza printr-o durata mai mare de ramanere in oras

(4-5 zile) si sunt practicate de 2-3 ori intr-un an. Tot in aceasta categorie sunt incluse si calatoriile

efectuate in interes familial care nu presupun un consum turistic si care se refera, de regula, la

deplasarile membrilor familiilor care locuiesc separat, in orase diferite sau la vizitele persoanelor de

varsta a treia (indeosebi a bunicilor) si care prefera spatiile verzi si locurile linistite pentru odihna si

recreere.

Delimitarea acestor componente ale turismului urban, asociate motivatiilor de calatorie in

orase a fost posibila ca urmare a unui context economic si social favorabil referitor la imbunatatirea

mijloacelor de transport si, pe aceasta baza, a accesibilitatii in spatiul urban, diversificarea ofertei de

produse si servicii turistice, amploarea evenimentelor culturale, sportive si de afaceri. In acest context,

preocuparile edililor, a organismelor publice locale se indreapta catre asigurarea unor modalitati cat

mai variate de petrecere a timpului liber contribuind astfel, la cresterea atractivitatii destinatiilor

urbane si a imprejurimilor acestora.

Principalele coordonate ale turismului pe plan mondial . Inca de la aparitie, turismul

urban s-a confruntat cu o serie de obstacole legate de costul ridicat al transporturilor, nesiguranta si

durata calatoriilor, lipsa de confort a sejururilor, neajunsuri care limitau posibilitatile de dezvoltare a

circulatiei turistice pentru cele mai multe categorii ale populatiei. Treptat, turismul urban s-a dezvoltat

ca urmare a progresului economic, a dezvoltarii stiintei si tehnologiei, a cresterii nivelului de trai,

devenind, in prezent, un adevarat factor dinamizant al economiilor urbane.

In prezent, asistam la reconsiderarea valorilor urbane ce dau continut atractivitatii turistice si

care motiveaza semnificative fluxuri turistice in sensul cresterii ponderii turismului de afaceri,

congrese si reuniuni precum si a calatoriilor destinate cumparaturilor sau petrecerea timpului liber in

spatii destinate agrementului si divertismentului.

In Europa, turismul urban reprezinta circa 30% din totalul calatoriilor si aproximativ 20% in

totalul innoptarilor, multe dintre orase avand multiple posibilitati de petrecere a timpului liber, de la

vizitarea obiectivelor culturale si istorice pana la efectuarea de cumparaturi, activitati sportive si

recreative, vizite la rude si prieteni, etc.

Avand in vedere toate aceste valente ale oraselor turistice, au fost delimitate trei categorii si

anume: marile metropole, ca destinatii principale pentru turismul de afaceri si cultural; orase de talie

mijlocie specializate in anumite domenii ale turismului urban; orase mici, cu un pronuntat caracter

istoric, in aceasta categorie fiind incluse si statiunile termale (Vichy, Vittel, Karlovy Vary, etc.) sau

cele situate in apropierea unor obiective turistice cu caracter de unicat.

Potrivit unui studiu referitor la obiceiurile de vacanta ale europenilor, vizitarea oraselor

concentreaza 25-30% din totalul calatoriilor internationale, inregistrand valori diferite de la o tara la

alta. In privinta locului de provenienta al turistilor in spatii urbane, pe primul loc se situeaza

Danemarca (47%) urmata de Irlanda (41,5%), Finlanda (41%), Spania (41%), Belgia (30%), Marea

9

Britanie (25%), principalele criterii de alegere a oraselor ca destinatii de vacanta fiind legate in

principale de interesul pentru siturile istorice (32%) si vizitele efectuate la rude si prieteni (18%).

Primul loc in totalul sosirilor il ocupa Paris urmat la mare distanta de Berlin iar in privinta

innoptarilor, se detaseaza capitala Frantei urmata, cu valori sensibil mai scazute, de Dublin, Praga,

Madrid si Berlin.

Este evident faptul ca orasele care concentreaza cea mai mare parte a circulatiei turistice

urbane si detin ponderea cea mai mare in privinta numarului de unitati si a locurilor de cazare apartin

unor tari cu un bogat patrimoniu cultural si istoric, reprezentand totodata importante destinatii pentru

turismul de afaceri dar si pentru activitati de agrement si divertisment. Intre tarile cu traditie in

domeniu, veritabile centre culturale si economice ale Europei se numara Franta, Italia, Spania,

Olanda, Belgia, Germania, Marea Britanie, principalele motivatii de calatorie in aceste tari fiind

reprezentate de potentialul cultural si istoric, centrele de afaceri si conferinte precum si de

posibilitatile de petrecere a timpului liber.

Repere ale turismului urban in Romania. Dincolo de functiile lor sociale, economice,

administrative, orasele Romaniei exprima in mod plastic evolutia arhitecturii romanesti. In acest sens,

evolutia istorica a provinciilor istorice

romanesti a condus la aparitia unor diferenteri in apectul si valoarea obiectivelor turistice prezente,

in principalele orase romanesti. Astfel, in arhitectura acestora apar elemente ale artei orientale,

musulmane, bizantine, gotice maghiare si germane, renascentiste precum si prezenta barocului

german si francez. Aceste curente s-au intrepatruns si au asimilitat si elemente ale artei traditionale

romanesti. Mai tarziu, epoca premoderna precum si cea moderna au adus noi elemente ale

clasicismului, romantismului, eclectismului francez, german, italian, ulterior conturandu-se si un stil

national, ca urmare a scolii de arhitectura romanesti.

Multe din vechile cladiri din principalele orase au devenit sediile unor institutii culturale,

administrative, publice, comerciale sau simple locuinte. In unele situatii, concentrarea in teritoriu a

mai multor monumente si cladiri vechi a condus la aparitia unor zone urbanistice valoroase. Aceste

zone construite (strazi, cartiere, centre de localitati sau localitati in intregime) reprezinta valori

specifice pentru o anumita epoca si un anumit spatiu cultural. Dupa 1950, in multe localitati

romanesti, arhitectura traditionala a fost inlocuita treptat cu cladiri colective, cu un stil neadecvat,

aproape fara nici o legatura cu trecutul, multe monumente istorice rãmânând izolate, nepuse in

valoare, sau acoperite prin noile edificii. Cele mai multe transformari au avut loc in perioada

comunista, prin aplicarea Legii sistematizarii. La sfarsitul anului 1989, cel putin 29 de orase au suferit

importante interventii cu efecte ireversibile asupra fondului construit, dintre care pot fi amintite:

Suceava, Botosani, Iasi, Roman, Pascani, Husi, Barlad, Targoviste, Galati, Ramnicu Valcea, Giurgiu,

Baia Mare, etc.

O analiza a potentialului cultural si istoric al Romaniei demonstreaza existenta unui valoros

patrimoniu cu valente culturale deosebite in formarea circulatiei turistice din centrele urbane

traditionale. In acest sens, deosebit de apreciate sunt vestigiile arheologice preistorice care atesta

prezenta omului inca din paleoliticul inferior, cu marturii aflate in diferitele muzee din Craiova,

Slatina, Bucuresti, Deva, etc., vestigiile antichitatii de mare valoare pentru istoria civiliatiei poporului

roman - ruinele cetatilor grecesti de la Constanta (Tomis), Mangalia (Callatis), Istria (Histros), cetatile

si vestigiile daco-romane, vestigiile si cetatile medievale, intre ansamblurile urbane medievale mai

bine pastrate fiind cele din Sighisoara, Sibiu, Brasov, Targu-Mures, Medias, Cluj-Napoca, in mare

parte restaurate, vestigiile cetatilor din Oradea, Alba-Iulia, Arad, Timisoara, vestigiile fortificatiilor si

ansamblurilor voievodale din vechile capitale (Curtea de Arges, Targoviste, Bucuresti), monumentele

istorice si de arta medievala, monumente de arta si arhitectura in stil romanic (Sighisoara, Reghin),

gotic si neogotic (Brasov, Cluj-Napoca, Bistrita, Sighisoara, Targu-Mures, Miercurea-Ciuc, etc.),

renascentist (Alba Iulia, Bistrita, Brasov, etc.), baroc (Oradea, Sibiu, Timisoara, etc.), brancovenesc

(Craiova, Bucuresti, Ramnicu-Valcea, Targu- Jiu, etc.) precum si o serie de muzee si case memoriale

de importanta nationala situate in renumite centre urbane, monumente de arta plastica, institutii de

cultura si arta, elemente de etnografie si

folclor.

La toate acestea se adauga o serie de manifestari cultural-educative care atrag, in fiecare an,

semnificative fluxuri de vizitatori in spatial urban romanesc: Festivalul de muzica usoara - Brasov,

10

Festivalul de Teatru Medieval din Sighisoara, Festivalul de folclor si obiceiuri de iarna-Suceava,

Festivalul de jazz de la Sibiu, etc.

In ceea ce priveste oferta Romaniei pentru turismul de afaceri, in ultimii ani inregistrandu-se

progrese remarcabile in domeniul centrelor de afaceri, al echipamentelor electronice pentru asigurarea

unui sistem comunicational si informational operativ precum si patrunderea pe piata romaneasca a

unor lanturi hoteliere care pot furniza serviiciile necesare derularii calatoriilor de afaceri. Dintre toate

centrele urbane ale tarii, orasul Bucuresti constituie principalul polarizator al turismului de afaceri

indeosebi datorita ofertei specifice pentru organizarea de conferinte si reuniuni. De mentionat in acest

sens, Centrul International de Conferinte – situat in cladirea Palatului Parlamentului, facilitatile

necesare fiind pe masura cerintelor internationale amplasate in sali cu 20, 100, 400 sau 900 de locuri,

cu echipamente de traducere simultana pana la 9 limbi straine, asigurand astfel derularea congreselor,

seminariilor, meselor rotunde organizate de Parlament, Guvern si Presedintie dar si de catre alte

organisme internationale sau persoane juridice din Romania, World Trade Center insumand 6 sali de

reuniuni modulabile cu o capacitate de pana la 300 de locuri, Sala Palatului cu aproape 8000 de

locuri, Romexpo, hotelurile Marriot, Intercontinental, Bucuresti, Hilton, Lido, Helvetia, Complexul

Hotelier Turist, Centrul de Conferinte Snagov, etc. In ceea ce priveste oferta zonei montane pentru

turismul de afaceri, aceasta este concentrata indeosebi pe Valea Prahovei (Sinaia - Hotelurile Mara,

Palace, Caraiman, International, etc.), Poiana Brasov (Complexul Favorit, Sala Polivalenta,

Complexul Turistic Sport-Bradul, Hotel Alpin, etc.) si Baile Herculane iar echipamentele destinate

intalnirilor si reuniunilor situate pe litoralul Marii Negre sunt concentrate cu precadere in Mamaia,

Mangalia, Neptun- Olimp. Nu in ultimul rand, se contureaza si alte cateva centre importante de

afaceri situate in imediata apropiere a unor zone cu un potential economic ridicat (Cluj, Timisoara,

Brasov, Iasi, Sibiu, etc.) Nu trebuie insa omise limitele existente referitoare la amplasarea centrelor de

afaceri, de cele mai multe ori, la mare distanta de hotelurile cu grad de confort ridicat, absenta

instalatiilor de aer conditionat, a serviciilor de secretariat, informare rapida etc.

Referitor la valorificarea potentialului turistic al oraselor din Romania, arealul constituit

din Bucuresti, orasele resedinta de judet precum si celelalte localitati urbane reprezinta zona de

desfasurare a turismului cultural precum si a calatoriilor de afaceri si concentreaza aproape 64% din

turistii romani si 36% din cei straini. Din punctul de vedere al gradului de inzestrare cu echipamente

de cazare, zona urbana detine circa 29% din totalul locurilor de cazare si 57% din totalul unitatilor

deschise in luna decembrie 2004, reprezentand un grad satisfacator de valorificare turistica. Datorita

neomogenitatii datelor statistice, pentru analiza de fata au fost cumulate informatiile referitoare la

baza tehnico-materiala si circulatia turistica pentru zonele Bucuresti, celelalte resedinte de judet cu

cele din alte localitati si trasee turistice, considerandu-se ca acestea acopera in totalitate zona urbana.

In privinta echipamentelor de cazare, zona urbana detine ponderea cea mai mare in totalul

unitatilor, urmata de litoral si statiunile montane si ocupa locul al doilea dupa litoral in ceea ce

priveste numarul locurilor de cazare.

Destinata in principal turismului cultural si de afaceri dar si altor forme de petrecere a

timpului liber prin agrement si divertisment, zona urbana primeste 64% din circulatia turistica totala,

din care, cea mai mare pondere o detin turistii romani.

Indicatorul cel mai reprezentativ pentru caracterizarea dinamicii circulatiei turistice in spatiul

urban este numarul turistilor sau al persoanelor cazate in unitatile turistice si, asociat cu acesta,

numarul innoptarilor si durata medie a sejurului.

Analizat in dinamica, numarul turistilor cazati in unitatile turistice din zona urbana a cunoscut

in perioada analizata o tendinta descrescatoare a turistilor romani ca urmare a deteriorarii nivelului de

trai si a calitatii serviciilor si o evolutie ascendenta, inregistrand ritmuri anuale lente de crestere, a

turistilor straini, evolutie datorata, in principal, cresterii ponderii calatoriilor de afaceri si a

preferintelor pentru centrele istorice si culturale urbane.

Un alt aspect al circulatiei turistice este ilustrat de durata medie a sejurului care inregistreaza

valori de pana la 2 zile pentru turistii romani si intre 1,99 si 2,25 zile pentru turistii straini, situatie

comparabila cu cea existenta pe plan mondial.

In structura, analiza circulatiei turistice evidentiaza o scadere continua a ponderii turistilor

romani atat in ceea ce priveste numarul de turisti cat si numarul innoptarilor, situatie complet diferita

fata de turistii straini a caror pondere inregistreaza valori in continua crestere.

11

Valorile prezentate accentueaza amploarea caracterului de tranzit al circulatiei turistice

urbane; cu toate acestea, deoarece informatiile statistice nu releva si structura circulatiei turistice pe

motivatii de calatorie, este dificila separarea fluxurilor turistice de cele de tranzit care, alaturi de

cazarea in spatii neomologate limiteaza analiza turismului in spatiul urban.

Corelarea analizei circulatiei turistice din zona urbana cu gradul de ocupare al capacitatilor de

cazare existente in orase (care inregistreaza in anul 2001 o valoare de 30,6% apropiata de cea

inregistrata pe total tara de 34,9%) aduce in discutie aprofundarea analizei comparative a bazei

materiale ceea ce va determina conturarea unor solutii si directii de actiune in sensul cresterii

importantei ofertei turistice existente in spatiul urban si, pe aceasta baza, o apropiere de tarile

europene cu traditie in acest domeniu.

Astfel, in ceea ce priveste dinamica echipamentelor de cazare existente in zona urbana, atat

numarul de unitati cat si capacitatea in functiune au inregistrat o evolutie oscilanta, cu usoare cresteri

incepand cu 2001, diferita de dinamica numarului de locuri care a inregistrat scaderi continue.

Aceasta situatie se datoreaza intr-o buna masura gradului de avansat de deteriorare a unor capacitati

de cazare si scoaterea lor din circuitul turistic

Concomitent cu scoaterea unor unitati din circuitul turistic, au aparut si altele noi din

necesitatea completarii ofertei turistice hoteliere cu unitati avand grad superior de confort.

Perspectivele turismului urban. In ultima perioada, fenomenul turistic a cunoscut o

impresionanta evolutie datorata, in cea mai mare parte, deschiderii unor noi piete de turism si gazduire

si extinderii calatoriilor spre locuri de neimaginat cu cateva decenii in urma: Antarctica, padurile

tropicale ale Amazonului, Marele Zid Chinezesc, insulele Scotiei, etc. Din cele 178 de tari

reprezentate in Organizatia Natiunilor Unite, pentru mai mult de jumatate dintre ele, turismul

reprezinta unul din sectoarele economice cele mai importante, Franta detinand pozitia conducatoare

urmata de SUA, Spania, Italia, Austria, Marea Britanie, Germania, Canada si Elvetia

Pe piata internationala au avut loc, in ultima perioada, o serie de transformari in structura

obiceiurilor de calatorie dar si a duratei de ramanere la locul de destinatie, proces ce a determinat

amplificarea concurentei, acest fenomen manifestandu-se, de cele mai multe ori decisiv pentru viitorul

zonelor turistice, eforturile investitionale devenind o preocupare majora in patrunderea pe piata a unor

noi atractii turistice sau in modernizarea celor existente. Totodata, turismul de evenimente devine

din ce in ce mai mult o componenta esentiala a strategiilor de atragere a segmentelor de turisti,

localitatile de mici dimensiuni incepand sa se dezvolte, de regula, prin lansarea unui festival sau a

unei manifestari-eveniment care sa le consacre identitatea. Aceste eforturi sunt dublate, in mod

obisnuit, de actiuni ale oficiilor de turism locale in directia mediatizarii evenimentelor, festivalurilor

si sarbatorilor specifice, pe de o parte, precum si asigurarii unei infrastructuri adecvate (stadioane,

sisteme de tranzit, centre de conferinte, etc) luand in considerare faptul ca localizarea accesibila prin

concentrarea elementelor de atractie, a spatiilor amenajate si serviciilor reprezinta o conditie de baza

pentru crearea magnetismului unei destinatii turistice.

O deosebita amploare o inregistreaza, in ultimii ani, piata serviciilor de gazduire a activitatilor

organizate de firme. Exista, in acest sens, cinci categorii de activitati care definesc piata reuniunilor:

expozitiile comerciale, intrunirile, congresele, conferintele si expozitiile de consum. Competitia in

domeniul serviciilor de gazduire genereaza o adevarata “cursa exponentiala”, existand o dinamica in

dublu sens: interna si externa. Dinamica interna se refera la extinderea capacitatilor hoteliere pentru a

putea satisface cererea potentiala in materie de intruniri si expozitii comerciale. Atunci cand gradul de

ocupare a hotelurilor inregistreaza valori mai mici de 60%, se intensifica actiunile in directia

extinderii spatiului expozitional si de conferinte, ca metoda de crestere a ocuparii in spatiile de cazare.

Turismul si piata gazduirii manifestarilor de afaceri au fost intotdeauna prezente in strategiile

de dezvoltare locala, fie ca beneficiaza sau nu de mai multe optiuni de echilibrare a strategiilor de

gazduire a manifestarilor cu alte tipuri de activitati, in cadrul unui plan general de

dezvoltare economica. Pot fi enumerate, in acest sens, o serie de tendinte legate de sectorul turism

calatorii:

- planurile de dezvoltare economica ale oraselor vor pune tot mai mult accentul pe contributia

turismului si a sectorului de calatorii;

- o mai buna informare de marketing va avea ca rezultat o mai mare segmentare a pietei, iar

marketingul si managementul strategic din domeniul turismului vor detine un rol tot mai important;

12

- calatorii vor combina mai frecvent deplasarea in interes de serviciu cu cea in interes personal,

preferintele lor indreptandu-se spre activitatile culturale si de recreere, ceea ce va determina orasele-

gazda sa adopte un marketing combinat;

- gradul sporit de interes pentru activitatile sportive si de recreere vor antrena eforturi investitionale in

amenajarile in aer liber si recreative.

In conditiile cresterii fenomenului concurential, factorii de decizie de la nivelul oraselor vor

trebui sa-si indrepte atentia catre auditarea elementelor de atractie ale zonelor turistice si, pe aceasta

baza, identificarea pietelor-tinta, pe de o parte si ierarhizarea segmentelor de potentiali turisti si

trecerea la elaborarea unor politici de marketing de investitie, pe de alta parte, acesta din urma

constand in alocarea de fonduri in directia imbunatatirii infrastructurii turistice si “fabricarea” unor

elemente care sa atraga noi segmente de consumatori tinand cont de faptul ca preferintele pentru o

forma sau alta de turism sunt extrem de variabile in timp. Un exemplu pozitiv in acest sens il

constituie Festivalul shakespearian de la Stratford care a demarat ca o mica atractie regionala si a

ajuns sa aiba in prezent o anvergura internationala. Pe de alta parte, atractivitatea unui loc poate fi

diminuata de instabilitatea politica, dezastrele naturale, factorii de mediu nefavorabili si

supraaglomeratia. Grecia si Thailanda reprezinta doua exemple clasice unde investitiile in

infrastructura au ramas in urma dezvoltarii turismului. Drept urmare, rezultatul a fost scaderea

numarului de turisti datorita poluarii, salubrizarii neadecvate si congestionarii accentuate a traficului.

Un alt aspect al concurentei in turism il reprezinta si intregul proces de formare a imaginii,

destinatiile turistice fiind adesea puternic influentate de reprezentarile plastic-imaginare, de regula

prin cinematografie, televiziune si uneori, prin muzica. India a inregistrat o crestere cu aproape 50% a

numarului de turisti in urma difuzarii filmului Ghandhi, orasul Atlanta si-a imbunatatit imaginea in

urma filmului Pe aripile vantului, turismul australian a inregistrat cresteri bazandu-se pe imaginea

actorului Paul Hogan din Crocodile Dundee, Compania British Airways l-a angajat pe actorul Robert

Morley, orasul Manchaster a utilizat denumirea formatiei Beatles iar Chicago isi promoveaza numele

prin baschetbalistul Michael Jordan. Sunt astfel exploatate evenimente, vedete sportive, actori, filme,

etc. pentru a stimula interesul turistilor si a transmite o anumita imagine a locului. Odata creata o

imagine, este deosebit de dificil de modificat. Un exemplu semnificativ in acest sens il ofera orasul

Las Vegas care este vazut drept o “capitala a viciului”, avand ca principala atractie jocurile de noroc

care continua sa detina 60% din economia locala. Pe de alta parte insa, Las Vegas este si un oras

universitar important, un centru de servicii de inalta tehnologie care a atras intr-un timp foarte scurt

aproape 90 de firme in acest domeniu precum si o atractie pentru sport, divertisment, recreere si

spectacole artistice.

In tarile dezvoltate, turismul local se bazeaza tot mai mult pe parteneriatul public-privat in

actiunile de planificare, finantare si implementare. Autoritatile publice se preocupa de eliberarea

terenurilor, sistematizare, evaluarea costurilor precum si realizarea investitiilor de infrastructura, iar

acordarea stimulentelor fiscale pentru investitiile private in turism, realizarea sistemelor de tranzit,

actiunile de restaurare, etc. revin in sarcina administratiilor locale. In tarile Europei Centrale si de Est

precum si in cele in curs de dezvoltare, guvernele sunt cele care raspund de planificarea si controlul

dezvoltarii turismului, expansiunea activitatii turistice fiind dependenta aproape in totalitate de

investitiile publice, adesea neadecvate. Exista insa si incercari de promovare a investitiilor private prin

intermediul asocierilor in participatie, al dreptului de proprietate acordat strainilor precum si al

inchirierilor in sistem colectiv (time sharing). Un exemplu pozitiv in acest sens il reprezinta statiunile

Puerto Vallarta, Cancun, Ixtapa (Noua Riviera Mexicana) prin combinarea cu succes a investitiei

mixte in turism, in care investitia statului in infrastructura este dublata de investitia privata in dotari

turistice.

O alta preocupare a organismelor publice locale pentru revitalizarea zonelor turistice o

constituie dezvoltarea patrimoniului, conservarea istoriei locurilor, a cladirilor si a obiceiurilor.

De exemplu, Winterset (statul Iowa), locul de nastere al actorului John Wayne, este vizitat in medie

de 300000 de turisti in fiecare an, Seymour (statul Wisconsin), locul de origine al primului hamburger

gazduieste in luna august a fiecarui an “Zilele Hamburgerului”, existand numeroase exemple de locuri

de nastere ale unor personalitati celebre sau pe teritoriul carora s-au desfasurat batalii istorice si care

au devenit astfel, importante atractii turistice.

Sintetizate, principalele tendinte inregistrate in turismul urban se prezinta astfel:

13

- orientarea preferintelor vizitatorilor catre forme ale turismului activ: sport, aventura, distractii,

asimilarea unor cunostinte despre istoria si cultura zonelor pe care le viziteaza;

- cresterea turismului cultural si de aventura, a ecoturismului si a turismului religios;

- diversificarea produselor turistice;

- sporirea interesului catre mentinerea si imbunatatirea starii de sanatate si, pe aceasta baza, stimularea

interesului pentru tratamente medicale traditionale;

- fragmentarea vacantelor pe parcursul unui an;

- cresterea ponderii turistilor experimentati al caror nivel de asteptare este tot mai ridicat;

- extinderea turismului de afaceri;

- accentuarea problemelor legate de calitatea mediului;

- utilizarea pe scara tot mai larga a instrumentelor moderne de informare si marketing.

In concluzie, marketingul turistic si al serviciilor de gazduire va trebui integrat in celelalte

strategii de marketing urban, atragerea agentilor economici prin politici de marketing integrat

determinand atragerea de turisti sositi in scop de afaceri cat si promovarea destinatiei respective ca loc

de amplasament pentru o firma sau unitate componenta a unei firme. Astfel, prin integrarea

armonioasa a strategiilor de marketing cu celelate actiuni de dezvoltare se va reusi consacrarea

imaginii unui loc si transmiterea mesajelor adecvate.

14

ORASUL - CENTRU DE RECEPTIE TURISTICA

Atractiile turistice ale oraselor. Analizand motivatia fluxurilor de calatorii in spatiul urban,

se poate desprinde concluzia ca atractii precum istoria si personajele celebre, elementele culturale,

recreerea si divertismentul, evenimentele si ocaziile festive, cladirile, monumentele si ansamblurile

sculpturale precum si frumusetea naturala se situeaza printre preferintele vizitatorilor si constituie

elemente definitorii in alegerea destinatiei de calatorie. Dintre acestea, un rol important il au atractiile

culturale.

Muzeele - prin functia lor, aceste institutii care se ocupa cu strangerea pastrarea si expunerea

obiectelor care reprezinta un interes istoric, stiintific, artistic, etc, se incadreaza in grupa edificiilor

culturale. Valoarea si marimea muzeului este strans corelata cu posibilitatile de colectare,

sistematizare si conservare ale organizatorilor. Astfel se pot diferentia:

a) muzeele nationale ce grupeaza obiecte de patrimoniu national precum si anumite piese din exterior

intrate in patrimoiunl tarilor respective;

b) muzeele regionale ce dispun de exponate adunate dintr-o regiune data;

c) muzeele locale, de dimensiuni mult mai mici, ce concentreza exponate colectate indeosebi din

perimetrul asezarii gazda.

Lucrarile de specialitate, si ghidurile turistice fac prezentari ample ale acestor obiective de

maxima importanta care atrag anual milioane de turisti. In multe dintre produsele turistice lansate de

marii turoperatori se regasesc inserate in programele turistice, vizite la aceste inedite obiective.

(British Museum, de exemplu, cuprinde 12 sectii - paleontologie, antichitati, manuscrise, etnografie,

monezi, istorie orientala, greaca , romana etc- , museul Ermitage din St Petersburg se desfasoara pe o

suprafata de circa 9 ha si este ocupata de 1057 de sali expozitionale, etc.

Casele memoriale - pot inmagazina referinte (obiecte si marturii) privind personaje artistice,

culturale, politice, etc. Valentele turistice ale acestui tip de obiective se materializeaza in fluxurile de

vizitatori, dornici sa cunoasca marturii despre viata si personalitatea celui care sa nascut sau a locuit in

acel loc. Dintre casele memoriale vizitate anual de un numar foarte mare de turisti amintim, pot fi

amintite: casa in care s-a nascut Mozart, din orasul Salzburg, numeroase imobile care amintesc de

locurile unde s-au nascut sau au creat o parte dintre operele lor marii pictori ai lumii: casa lui Rubesn

din Anvers, casa lui El Greco din Toledo; personaje din lumea literara: casa natala a marelui

dramaturg englez William Shakespreare din Stratford-Upon-Avon, casa lui Goethe din Frankfurt pe

Main, etc.

Teatrele si Operele - pastreaza functia culturala initiala care, prin ea insasi, devine o sursa

pentru desfasurarea actului turistic. In unele cazuri, valoarea turistica a acestor obiective sporeste prin

insusirile arhitecturii lor. Renumite in acest sens sunt cladirea Operei din Paris, a carei constructie a

inceput in 1861, Reduta din Budapesta construita pentru gazdui concertele si ceremoniiile oficiale in

stilul romanic ungar, Teatrul Globe al lui Shakespreare cu o capacitate de 1600 de locuri. Totodata,

vechimea constituie alt element ce transforma aceste institutii in obiective turistice de maxima

atractivitate. In Antichitate, acestea erau reprezentate de amenajari specifice practicarii actului cultural

in aer liber, cu o forma impusa de topografia terenului ( liniare sau curbate). Teatrele se impun ca

elemente de cultura si civilizatie in majoritatea polisurilor grecesti, si, ulterior, in orasele antice

romane.

De asemenea, valoarea turistica a edificiilor religioase este data de arhitectura proprie cultelor

religioase universale (catedrale si biserici pentru crestini, moschei pentru musulmani, sinagogi pentru

mozaici) si stilul constructiv ( romantic, gotic, rococo, baroc, clasic, neogotic). Ca exemple

edificatoare in acest sens pot fi mentionate: Catedrala Sf. Petru, Catedrala Sf Sofia, Bazilica San

Marco din Venetia, Westminter Abbey din Londra, Catedrala din Edinburgh, Domul din Milano,

Catedrala Santiago de Compostella din Spania, etc.

De asemenea, bisericile si manastirile atrag vizitatori printr-o serie de atribute comune si altor

edificii antropice (vechime, grandoare), dar si prin insusiri particulare, specifice, cum ar fi stilul

arhitectonic sau decoratiile.

15

Alte edificii de natura religioasa si care constituie elemente atractive sunt moscheile ale caror

elemente specifice sunt mozaicurile si minaretele, sinagogile, etc avand o larga raspandire in intreaga

lume.

In ceea ce priveste obiectivele istorice, deosebit de interesante sunt vestigiile antice (Acropola

Atenei, Templul lui Apolo din Delfi, Templul lui Zeus din Olimpia, Insula Rodos). Din perioada

Evului Mediu s-au pastrat castelele fortificate, resedinte ale seniorilor feudali ale caror elemente de

fortificatie (zidurile, turnurile de aparare, crenelurile etc.,) constituie un potential atractiv ridicat.

Deosebit de interesante sunt, sub aspect turistic, palatele si castelele regale care sunt intalnite

in multe dintre marile metropole ale lumii. Reprezentative sunt: palatul Buckingham din Londra,

Palatul Regal din Praga, Palatul regal din Madrid etc. In categoria obiectivelor istorice pot fi incadrate

si monumentele, mausoleele, statuile, coloanele ridicate in cinstea unor importante figure istorice, etc.

O alta atractie a oraselor o constituie realizarile tehnicii contemporane, noile materiale si

metode tehnice, stand la baza aparitiei unor cladiri spectaculoase. De exemplu, stilul constructiv dar

mai ales materialele utilizate au facut din muzeul Guggenheim din Bilbao una dintre cele mai vizitate

institutii de acest tip. Cladirea a fost constuita in 1997 din blocuri de calcar acoperite cu titaniu iar

peretii din sticla. De asemenea, in marile metropole ale lumii se regasesc cladirile impresionante care

atrag atentia prin arhitectura si grandoare (sediile BMW din Munchen, General Motors din Detroit,

marile complexe expozitionale din Hanovra, Osaka, Montreal, institutii finaciare din Paris, Londra,

Amsterdam, New York).

Manifestarile culturale constituie sursa a interesului turistic doar in anumite intervale ale

anului. Astfel de activitati si manifestari umane, specifice marilor centre urbane, sunt: carnavalurile,

festivalurile artistice, targurile si expozitiile. Marile metropole ale lumii gazduiesc anual asemenea

manifestari, un motiv in plus pentru turisti avizati de a alege ca destinatie turistica aceste locuri.

Interesante sunt si expozitiile internationale cu specific, cum sunt saloanele auto, targurile de

turism, targurile de carte, etc.

De asemenea, in cadrul destinatiilor turistice urbane, pot exista si alte elemente precum

frumusetea cadrului natural, parcurile si gradinile publice, vechile cartiere ale oraselor, arterele

comerciale, etc. care sa motiveze deplasarea in spatiul urban dar care, capata o pondere importanta in

circulatia turistica doar in masura in care acestea sunt completate si cu alte atractii de natura celor

prezentate anterior.

Vizitatorii. Dezvoltarea economica a reprezentat, dintotdeauna, una dintre prioritatile

urmarite in procesul de guvernare/gestiune urbana. Cu toate acestea, cresterea concurentei intre orase

in directia atragerii unor noi segmente de vizitatori, firme si investitii a determinat reorientarea

autoritatilor locale catre dezvoltarea unor politici urbane axate pe elaborarea de strategii care sa

conduca la construirea unor piete competitive orientate astfel incat sa raspunda cererilor, tot mai

exigente, ale cumparatorilor. Acestia din urma, pot proveni, in principiu, din patru piete-tinta

principale: a) vizitatorii, b) locuitorii, rezidentii si lucratorii, c) afaceri si industrie, d) piete de export.

In ceea ce priveste piata vizitatorilor, aceasta este alcatuita din doua grupuri majore: vizitatorii

care calatoresc in interes de afaceri pentru a participa la intruniri si conferinte sau pentru incheierea

unor tranzactii si vizitatori fara scopuri de afaceri care pot fi reprezentati de catre turisti sau calatori in

tranzit.

Una dintre strategiile cel mai adesea intalnite pentru atragerea de vizitatori se refera la

infiintarea unor birouri de turism si de organizare a conferintelor. In general, aceste birouri isi disputa

fondurile destinate promovarii turismului in regiunea pe care o reprezinta. De exemplu, in SUA, in

Pennsylvania, un numar de 54 de astfel de birouri concureaza pentru alocarea unor subventii in valoare

de 7 milioane de dolari. O alta directie de actiune urmarita o reprezinta imbunatatirea centrelor si a

spatiilor amenajate pentru conferinte si intruniri precum si promovarea acestora in randul firmelor si

asociatiilor patronale si profesionale vizate.

Pe de alta parte, toate masurile de atragere a unor noi segmente de vizitatori si, pe aceasta

baza, de sporire a atractivitatii oraselor pot genera nemultumiri in randul locuitorilor confruntati cu o

serie de probleme legate de: deteriorarea mediului inconjurator, cresterea ratei infractionalitatii precum

si supraaglomerarea destinatiilor turistice indeosebi in perioadele de sezon. Un rol important in

rezolvarea acestor probleme il va avea procesul de proiectare urbanistica ce trebuie sa tina seama de

profilul vizitatorilor in construirea infrastructurii specifice turismului.

16

In acelasi sens se inscriu si preocuparile de a contura profilul vizitatorilor in functie de zonele

de provenienta, caracteristicile demografice, nivelul asteptarilor, frecventa calatoriilor precum si de

cuntumul veniturilor. Astfel, in practica identificarii de noi piete-tinta se intalnesc urmatoarele

variabile de segmentare: elementele de atractie cautate, zone de piata sau localizari, caracteristici ale

clientului si avantaje cautate.

Din analiza variabilelor de segmentare pot rezulta mai multe piete-tinta decat sunt estimate si,

in acest caz, revine sarcina birourilor pentru turism de a stabili profitul pe care l-ar aduce fiecare

segment in parte, in conditiile in care profitul potential al unui segment turistic vizat reprezinta

diferenta dintre suma pe care segmentul de turisti urmeaza a o cheltui si costul atragerii si servirii

acestui segment. In ceea ce priveste costul atragerii, acesta este o variabila in functie de planul de

marketing iar costul servirii ia in calcul conditiile de infrastructura.

In final, biroul pentru turism va ierarhiza segmentele potentiale de turisti in ordinea

profitabilitatii si va proceda la elaborarea de masuri care sa vizeze segmentele ce ocupa primele locuri

in aceasta clasificare.

Adaptarea la modificarile inregistrate in stilurile de viata si nevoile consumatorilor reprezinta

o preocupare continua la nivelul autoritatilor locale in contextul tendintelor demografice si al

mutatiilor produse in materie de venituri dar si al concurentei turistice pe o piata in continua

expansiune.

Turismul – factor de dezvoltare a urbanismului. Asa cum s-a mai aratat, multe dintre orase

detin un important potential turistic, fapt ce se reflecta in mod direct in dezvoltarea functiei turistice la

nivel urban. Astfel, turismul contribuie la cresterea atractivitatii oraselor prin politica de amenajare dar

totodata, evolutia oraselor, extinderea lor, contribuie in mod hotarator la amplificarea calatoriilor

turistice, destinatiile urbane devenind tot mai atractive pe masura ce fenomenul turistic capata

amploare. Aceasta evolutie a condus la conturarea si afirmarea oraselor ca motivatie de calatorie in

contextul extinderii functiilor acestora. Pe aceasta baza, s-au conturat orase turistice avand o

identitate bine definita in functie de patrimoniul cultural universal astfel:

Orase muzeu. Exista orase care isi datoreaza atractia lor in mod deosebit valorilor artistice.

Orase ca Florenta sau Dijon sunt vizitate pentru muzeele lor, Reims pentru catedrala, Versailles sau

Fontainbleau atrag prin castelele lor. Exista orase care sunt ele insele adevarate muzee, cum ar fi de

exemplu, orasul croat Dubrovnik sau vechiul oras al dogilor – Venetia - remarcabil prin canalele sale.

Centre de pelerinaj. Orase cunoscute ca centre de pelerinaj sunt situate in diverse zone ale

lumii si atrag fluxuri importante de vizitatori cu prilejul unor sarbatori religioase. Dintre acestea pot fi

exemplificate: Mecca, Medina pentru lumea islamica sau Fatima, Vaticanul, Santiago de Compostella

sau celebra Grota a Miracolelor de la Lourdes pentru lumea crestina.

Orase universitare. Dintre acestea, pot fi amintite orasele mici care gazduiesc mari

universitati: Cambridge si Oxford in Marea Britanie, Uppsala in Suedia, Princetown in SUA, etc.

Totodata, in multe cazuri, universitatea poate constitui un oras in oras.

Orasele – festival si orase – congrese. In aceasta categorie pot fi incluse orasele consacrate

pentru organizarea unor manifestari culturale internationale. Forma manifestarilor culturale din ce in

ce mai mult este cea a congreselor, orasele detinand spatii generoase special amenajate cu amfiteatre

incapatoare. In acelasi timp exista si tendinta ca orasele mai mici, dar bine amplasate si amenajate sa

revendice organizarea manifestarilor internationale de acest tip. Exemple in acest sens pot fi amintite:

Liege, Cannes,

Monte Carlo, etc.

Reflectarea functiei turistice in organizarea si amenajarea oraselor. In contextul

intensificarii preocuparilor tuturor celor implicati in gestiunea urbana in directia asigurarii unui mediu

de viata adecvat locuitorilor, planificarea urbana detine un rol central in strategia urbana; totodata, asa

cum reiese din cele prezentate, orasele pot constitui destinatii turistice atractive pentru un segment de

vizitatori in continua crestere. Avand in vedere rolul turismului in dezvoltarea comunitatilor locale,

este esential ca in cadrul procesului de planificare urbana, dezvoltarea urbanismului turistic sa

reprezinta o optiune prioritara asigurandu-se in acelasi timp o concordanta intre exigentele impuse de

activitatea turistica si satisfacerea nevoilor interne ale locuitorilor.

Planificare urbana – premisa a dezvoltarii urbanismului turistic. Planificarea, constructia,

modelarea, renovarea, amenajarea spatiului urban sunt preocupari care trebuie sa intre in sfera de

17

interes a municipalitatilor, componenta umana si sociala a activitatii de planificare urbana referindu-se

la aspecte problematice ale vietii comunitatilor urbane: locuinte – constructia de locuinte, consolidarea

locuintelor degradate, amenajarea ansamblurilor de locuit; drumuri – amenajarea, repararea acestora;

transport – fluidizarea traficului, acoperire teritoriala; salubritate; servicii de educatie, de sanatate,

culturale accesibile populatiei; dotari pentru petrecerea timpului liber, infrastructura turistica, etc. In

acest context, a amenaja spatial urban inseamna a regasi la nivelul structurilor teritoriale functionarea

si impletirea optima a tuturor acestor aspecte.

In conditiile justificarii actiunilor de modelare a orasului, trebuie precizate care sunt motivele

care stau la baza restructurarii, renovarii, amenajarii urbane si care vizeaza aspecte distincte ale vietii

urbane:

a) Motivul utilizarii mai eficiente a terenului. Este vorba, in special, de teritoriul periferic al

orasului, dar aflat in perimetrul construibil, ocupat de locuinte si amenajari realizate din resurse

maimodeste. Aprecierea gradului de eficienta in utilizarea teritoriului unei zone se afla in relatie cu

caracterul si problemele cu care se confrunta orasul respectiv.

b) Motivul imbunatatirii conditiilor de viata intr-o anumita zona (salubrizare), al crearii unui

anumit standard de confort in ceea ce priveste fondul construit existent. Aceasta inseamna, de fapt,

inlaturarea tuturor constructiilor si amenajarilor insalubre ce nu pot fi refacute, a surselor de nocivitate

din zona si reamenajarea interioara si exterioara a celorlalte dotari astfel incat ele sa-si poata indeplini

optim functia pentru care au fost create. Zonele considerate insalubre se caracterizeaza si printr-un

deficit de servicii pentru populatie; de aceea scopul fundamental de salubrizare este insotit si de

incercarea de a dota suplimentar zona cu o serie de servicii.

c) Motivul reevaluarii istorice, artistice si arhitecturale a orasului. Orasul detine o anumita

valoare cu caracter istoric iar cadrul de actiune reprezinta, in acest sens, o posibilitate de cunoastere a

trecutului istoric. Procesul de planificare porneste de la existenta unei valori a obiectului si una a

ansamblului. Altfel privind lucrurile, o constructie noua, de exemplu, trebuie sa corespunda

necesitatilor actuale, sa reflecte posibilitatile de realizare si sa se poata invecina cu cladirile existente.

Procesul de planificarea urbana este axat in primul rand pe identificarea scopurilor concrete

ale orasului, pe determinarea resurselor disponibile pentru atingerea acestor scopuri precum si pe

evidentierea constrangerilor ce le blocheaza realizarea. Planificarea urbana reprezinta ansamblul

masurilor de dezvoltare controlata a regimului constructiilor si investitiilor in orase. Planificarea

urbana nu inseamna, insa, doar amenajare fizica ci si amenajare sociala, un ansamblu de activitati

orientate spre realizarea unei actiuni sociale sau spre rezolvarea unor tensiuni sociale, a unor situatii

critice din prezent sau de perspectiva (ex: reducerea delincventei urbane, cresterea gradului de

integrare etnica in comunitatile urbane mixte, organizarea serviciilor publice si private pentru varsta a

treia, etc).

Modelarea unui oras are in vedere conceperea acestuia ca pe o structura fizico-spatiala

complexa si concreta prin asamblarea mai multor unitati componente care redau o realitate sociala prin

luarea in considerare a urmatoarelor elemente:

a) conceptia despre viata si oras a unei societati intr-un moment al evolutiei sale (ansamblu de

reprezentari despre societatea urbana si modul in care trebuie sa se desfasoare viata intr-un oras,

despre felul in care trebuie sa arate orasul in acord cu acestea);

b) gandirea urbana reprezinta acel ansamblu de idei si doctrine care exprima conceptia despre

oras si viata urbana intr-un moment al evolutiei sale;

c) modelul urban este reprezentat de organizarea spatiala a formei fizice urbane cu ajutorul

careia se pot studia fenomenele urbane, relatiile intre ele, procesele de transformare ale acestora;

d) instrumentele de aplicare a modelului urban reprezinta mijloacele prin care se transpune in

practica un model urban.

Avand in vedere aceste aspecte de ordin general-valabil pentru spatiul urban, pot fi conturate

cateva aspecte referitoare la dezvoltarea turismului si implicatiile acesteia in procesul de planificare

urbana.

Adaptat particularitatilor fenomenului turistic, procesul de planificare urbana presupune

conturarea unui nou concept, acela al urbanismului turistic, in masura sa solutioneze aspecte legate de

amenajarea spatiului urban potrivit exigentelor vizitatorilor dar si ale locuitorilor.

18

Astfel, in sens larg, conceptul de urbanism turistic reprezinta un ansamblu de principii si

metode de amenajare a spatiului urban avand drept obiectiv general dezvoltarea turismului si

afirmarea acestuia ca factor de crestere a competitivitatii oraselor turistice.

Una dintre trasaturile fundamentale ale urbanismului turistic o reprezinta crearea unei imagini

favorabile a orasului atat in randul vizitatorilor, cat si in randul localnicilor si comunitatilor locale in

ansamblul lor. In acest context, un rol important revine marketingului urban al carui principal scop

trebuie sa fie acela de a crea o legătură puternică între politicile publice şi exigenţele consumatorilor

contribuind la stabilirea viziunii de ansamblu a strategiei.

Imaginea unui oras turistic cuprinde nu doar elemente legate de potentialul natural si antropic

ci este compusa din numerosi alti factori legati de stabilitatea economica, serviciile publice,

infrastructura, nivelul de trai al locuitorilor, etc., care, impreuna, contribuie la afirmarea identitatii

destinatiei urbane.

Asadar, urbanismul turistic este in mod direct legat de existenta unei imagini favorabile in

randul vizitatorilor fiind rezultatul unui complex de activitati care determina unicitatea destinatiei

turistice urbane. Pe de alta parte insa, crearea unei imagini favorabile este legata, inainte de toate, de

garantarea furnizării serviciilor de bază şi întreţinerea infrastructurii în beneficiul cetăţenilor, firmelor

şi al vizitatorilor, conceperea de noi elemente de atracţie care să ducă la o îmbunătăţire a calităţii vieţii

si promovarea acestora prin programe de imagine si comunicare. In sens restrans, urbanismul turistic

cuprinde un ansamblu de solutii si actiuni specifice care vizeaza organizarea, amenajarea sau

reabilitarea spatiului urban menite sa contribuie la cresterea rolului turismului in economiile locale,

integrarea armonioasa a acestuia in randul celorlalte functii urbane si, pe aceasta baza, la sporirea

atractivitatii orasului turistic. In acest context, actiunile specifice vizeaza amenajarea peisajului

natural, dezvoltarea si diversificarea infrastructurii turistice, promovarea evenimentelor,

fundamentarea design-ului urban pe principii estetice, reabilitarea patrimoniului construit si a centrelor

istorice.

In conditiile in care necesitatea asigurarii unui echilibru intre exigentele turistilor, pe de o

parte, nevoile comunitatilor locale si protejarea mediului, pe de alta parte este mai mult decat necesara,

urbanismul turistic va urmari imbunatatirea conditiilor de viata ale locuitorilor prin asigurarea

accesului la servicii publice si locuinte convenabile pentru toti locuitorii, utilizarea eficienta a

terenurilor in concordanta cu functiile urbanistice ale fiecarei zone, extinderea controlata a

implantarilor turistice, protejarea si valorificarea patrimoniului natural si a celui cultural-istoric, etc.

19

MANAGEMENTUL ORASELOR TURISTICE

Continutul si particularitatile managementului in cazul oraselor turistice. In procesul de

dezvoltare a oraselor, ritmul accelerat al schimbarilor ce se produc in contextul global, economic,

politic si tehnologic, evolutia si degradarea spatiului urban, multiplicarea numarului de concurenti pe

piata ofertei urbane precum si necesitatea valorificarii propriilor resurse locale in fata intensificarii

concurentei constituie argumente in cadrul politicii de gestiune a zonelor urbane careia ii revine

sarcina de a gasi solutii pentru toate aceste categorii de probleme.

Un demers important in acest sens il constituie stabilitarea unei conceptii strategice pentru a

face fata marilor provocari ale mediului turbulent, integrarea conceptului de calitate in programele si

serviciile oferite precum si diversificarea activitatilor economice si crearea de mecanisme de adaptare

flexibile la conditiile in permanenta schimbare.

Avand drept suport identificarea resurselor, a oportunitatilor si cunoscand nevoile, si perceptiile

comunitatile urbane, municipalitatile trebuie sa acorde o mai mare importanta planificarii strategice de

piata precum si integrarii conceptului de calitate in programele si serviciile oferite, aprecierea

performantei si calitatii vietii pe care o asigura un oras rezultand din intreaga politica de gestiune

urbana. Totodata, aceste aspecte cu caracter general sunt valabile si in cazul oraselor turistice. In plus,

urmare a dezvoltarii functiei turistice la nivel urban, managementul oraselor trebuie sa raspunda unei

arii mai largi de probleme cu care se confrunta acestea.

In sens larg, managementul oraselor turistice poate fi definit ca un ansamblu de instrumente

si politici de natura sa contribuie la o mai buna valorificare a resurselor turistice in conditiile

asigurarii unui echilibru intre interesele comunitatilor locale, pe de o parte si nivelul de asteptare

(fluxurile de vizitatori) al vizitatorilor, pe de alta parte.

In aceste conditii, elaborarea deciziilor legate de politica turistica a unui oras trebuie sa se

inscrie in principiile generale ce stau la baza oricarei guvernari, referitoare la:

- asigurarea transparentei deciziilor si informatiilor si a accesului tuturor factorilor implicati in

dezvoltarea activitatii turistice si participarea acestora la punerea in practica a deciziilor contribuind

astfel la cresterea eficientei politicilor, strategiilor si programelor turistice;

- stabilirea responsabilitatilor ce revin celor implicati;

- asigurarea coerentei in elaborarea planurilor de actiune.

In sens restrans, managementul oraselor turistice cuprinde un ansamblu de strategii legate de

planificarea si controlul activitatii turistice, asigurarea infrastructurii generale, valorificarea

resurselor turistice in concordanta cu cerintele mediului inconjurator dar si elaborarea unor principii

si norme de amenajare turistica a spatiului urban. Astfel, toate aceste preocupari vor putea contribui

(vor fi in masura) la stimularea investitilor in turism, la dezvoltarea armonioasa a oraselor turistice,

si, pe aceasta baza, la cresterea atractivitatii si competitivitatii acestora.

Principalele probleme cu care se confrunta autoritatile oraselor turistice sunt legate de:

- Proiectarea urbanistica – are in vedere cresterea atributelor de amenajare turistica a unui

loc: arhitectura cladirilor, spatiile deschise si gradul de utilizare a terenului, traseele strazilor si

circulatia, gradul de curatenie si calitatea mediului inconjurator. Mai mult decat atat, unii proiectanti

urbanisti propun, dincolo de simpla modernizare a spatiului exterior al orasului, o tema vizuala care sa

aiba ca element central „remodelarea urbanistica” a orasului. In SUA, printre cele mai populare

modele urbanistice se numara: oraselul de munte elvetian, oraselul cowboy situat langa granita si

oraselul de provincie tipic american. In ultimii ani, proiectantii urbanisti au inclus si consideratii de

mediu in modul lor de gandire si planificare luand in calcul consecintele de ordin ecologic ale cresterii

densitatii si inaltimii cladirilor asupra congestionarii traficului si spatiilor de parcare, asupra poluarii

aerului asupra intregului spatiu urban. In aceste conditii, accentuarea imbunatatirii calitatii vietii

reprezinta o evolutie pozitiva in dezvoltarea spatiilor urbane. Cu toate acestea, proiectarea urbanistica

nu include si probleme globale referitoare la refacerea economica a orasului in conditiile in care este

foarte posibil ca respectiva comunitate sa nu detina resursele materiale necesare remodelarii spatiului

urban.

- Sistematizarea urbana – are in vedere, in general, aspecte legate de utilizarea terenurilor,

zonarea urbana, densitatea cladirilor si controlul traficului rutier. Odata cu aparitia si dezvoltarea pe

scara larga a sistematizarii teritoriului se poate vorbi de realizarea unor mutatii importante in gandirea

20

si practica organizarii habitatului. S-a adus astfel in prim plan conceptul abordarii sistemice,

promovandu-se teoria potrivit careia localitatile nu mai constituie entitati singulare in concurenta cu

spatiile vecine ci trebuie ca acestea sa fie apreciate ca apartinand unei grupari de asezari invecinate

aflate intr-o continua interconditionare.

- Cresterea economica – In general, specialistii in dezvoltare economica se concentreaza pe

cresterea competitivitatii unui oras analizand atuurile precum si ocaziile si amenintarile cu care acestea

se confrunta din partea fortelor externe, contribuind astfel la determinarea modalitatii optime de

integrare a economiei locale in contextul dinamicii regionale, nationale sau globale tinand cont de

rolul deosebit de important pe care il are exportul pentru orice comunitate. Institutul de cercetare

Stanford adopta o viziune mai generala asupra dezvoltarii economice, definita astfel: ”Dezvoltarea

economica este procesul prin care comunitatea noastra isi va imbunatati capacitatea de crestere si

dezvoltare – in plan economic, educational, social si cultural”. Astfel, este imbinata filosofia

dezvoltarii comunitare cu cea specifica dezvoltarii economice, pornind de la premisa ca atractivitatea

unui loc depinde de patru factori comunitari (calitatea vietii, imagine pozitiva si marketing pozitiv,

capacitatea de dezvoltare economica si infrastructura) si trei factori de infrastructura economica

(tehnologie accesibila, resurse umane calificate, motivate si adaptabile, capital disponibil).

- Dezvoltarea comunitatii - aceasta are la baza ideea de a creea si dezvolta un mediu

corespunzator locuitorilor fiecarei comunitati in parte caracterizat prin siguranta publica sporita,

capacitati adecvate de asigurare a serviciilor de invatamant si sanatate punand accentul pe rolul

institutiilor publice cu un impact deosebit asupra calitatii vietii. Filosofia dezvoltarii comunitare a avut

initial la baza ideea de activism cetatenesc transformandu-se ulterior intr-un concept general valabil

dezvoltarii urbane. Este cunoscuta importanta calitatii vietii intr-o comunitate ca factor de crestere a

atractivitatii unui oras insa, pe de alta parte, dezvoltarea comunitatii ca proces izolat, singular, nu poate

contribui la imbunatatirea viabilitatii unui oras din cel putin trei motive: posibilitatea ca respectivului

oras sa-i lipseasca resursele necesare in realizarea investitiilor, cresterea tensiunilor in randul

comunitatilor locale care si-ar putea disputa fondurile de relansare a comunitatii si nu in ultimul rand,

ignorarea conjuncturii ce caracterizeraza economia mondiala in conditiile in care abordarea dezvoltarii

comunitare ar avea loc din interior spre exterior si nu invers.

O abordare corecta ar trebui sa tina seama de integrarea concurentiala in contextul

metropolitan, regional, national sau chiar mondial.

Nivele decizionale in elaborarea politicilor turistice. In procesul de gestiune urbana, un rol

important revine autoritatilor centrale si locale de a asigura o politica unitara, coerenta, un ansamblu

de instrumente, metode si tehnici de gestiune a resurselor naturale si a mediului construit care sa

conduca la o mai buna valorificare a patrimoniului turistic si, pe aceasta baza, la cresterea

competitivitatii oraselor turistice in context local si regional.

In conditiile in care stabilirea responsabilitatilor ce revin autoritatilor locale si centrale in ceea

ce priveste activitatea turistica este adeseori dificila si uneori confuza, metodele de management

practicate in arealele turistice urbane difera de la o tara la alta, pe de o parte dar si de la un oras la altul

in cadrul aceleiasi regiuni.

In ceea ce priveste responsabilitatea autoritatii centrale, de cele mai multe ori, gasirea unor

solutii legate de gestiunea urbana a fost precedata de rezolvarea unor aspecte legate de trecerea de la

centralizare la descentralizare, de privatizarea serviciilor publice, de mentinere si adancire a cooperarii

intre sectorul public si cel privat. Dintre toate acestea, opinii contradictorii au fost intalnite indeosebi

in demersul de impartire a puterii de decizie si asumarea responsabilitatilor la diferite niveluri in

scopul obtinerii unor mai bune performante pe plan national si international. Este cazul Spaniei, in

care competentele administrative si legislative au fost distribuite tinand cont de realitatea culturala si

lingvistica din fiecare regiune turistica. In Franta, procesul de descentralizare a demarat in 1992 cand

au fost stabilite in mod clar competente pe diferite niveluri. Astfel, au fost create consilii regionale ale

caror responsabilitati se refera la planificarea turismului prin coordonarea unor comitete regionale.

Acestea din urma au statutul de asociatii si au rolul pe de o parte, de a pune in practica politica

turistica stabilita de consiliile regionale iar pe de alta parte de a contribui la elaborarea,

comercializarea si promovarea produselor turistice pe plan local. Comitetele regionale colaboreaza cu

organisme locale de tipul oficiilor de turism care asigura, pe plan local, gazduirea si informarea

turistilor alaturi de actiuni de marketing turistic local. Totodata, a avut loc un amplu proces de

21

simplificare administrativa cuprinzand, mai intai, fuziunea, incepand cu 1 ianuarie 2005, Agentiei

Franceze de Inginerie Turistica (AFIT) cu Observatorul National al Turismului (ONT) si a Serviciului

de Studii de Amenajare Turistica a zonei Montane (SEATM) si apoi, regruparea acestora, impreuna cu

Consiliul National al Turismului (CNT), Inspectia Generala a Tursimului (IGT) si Maison de la France

rezultand Maison du Tourisme, cu sediul la Paris, avand atributii de consultanta si expertiza de natura

sa contribuie la descentralizarea deciziilor catre colectivitatile locale si, pe aceasta baza, la cresterea

competitivitatii ofertei turistice franceze pe piata internationala.

Pe de alta parte, in paralel cu eforturile de descentralizare a deciziilor in ceea ce priveste

politica turistica, se manifesta totodata tendinte de regrupare a regiunilor si zonelor turistice turistice.

De exemplu, in Canada, Alberta cuprinde in prezent 6 zone turistice fata de 14 cate numara in 1995 iar

Ontario 7 zone turistice fata de 12. In Australia, numarul regiunilor turistice a ajuns in prezent la 4 fata

de 11.

Cu toate acestea, exista si tari in care managementul turistic este mai degraba centralizat,

municipalitatile neavand in nici un fel competente de ordin legislative, acestea din urma revenind

guvernelor. Este cazul majoritatii tarilor din sudul Europei sau, in afara continentului European, cazul

Japoniei. In aceste tari, competentele municipalitatilor in materie de politica a turismului sunt extrem

de limitate.

De-a lungul timpului, o serie de organisme guvernamentale s-au implicat in mod activ in

planificarea, dezvoltarea si gestiunea resurselor si infrastructurii turistice dar si in promovarea

destinatiilor turistice. Treptat, acestea si-au reconsiderat rolul si s-au transformat in structuri mult mai

bine adaptate cerintelor pietei turistice. Fie ca este vorba despre ministere, directii, departamente,

secretariate de stat, aceste organisme sunt organizate distinct si privesc in mod exclusiv activitatea

turistica sau pot functiona alaturi de alte sectoare de activitate: comert, industrie si resurse, sport, etc si

au ca principala misiune elaborarea unei politici turistice coerente in concordanta cu interesele

economice, sociale si institutionale ale reprezentantilor regionali sau locali.

In anumite regiuni, pot fi intalnite organizatii locale implicate in dezvoltarea turismului avand

sustinere financiara din cadrul comunitatilor sau din partea guvernelor regionale sau gestionate de

consilii de administratie la nivel regional. Altfel spus, nu exista in practica un model unitar, comun, de

gestiune a oraselor turistice. De exemplu, in Spania, managementul turismului este asigurat de

Tourisme Barcelona, infiintat in 1993, avand un statut mixt public-privat, rezultat al parteneriatului

intre municipalitatea din Barcelona, Camera de Comert si Industrie si Fundatia Barcelona Promocio.

In Suedia, municipalitatile indeplinesc un rol activ in elaborarea si dezvoltarea strategiilor si

programelor turistice neexistand un cadru formal care sa delimiteze, economic sau juridic, politica

nationala de cea regionala sau locala. In Noua Zeelanda, planificarea si dezvoltarea turismului,

marketingul si gestiunea destinatiilor, coordonarea activitatilor, sunt asigurate de organisme regionale.

Un rol important insa in managementul oraselor turistice il au comitetele consultative avand au

avantajul de a grupa numerosi experti in activitatea turistica alaturi de ateliere de lucru alcatuite din 5-

20 participanti care sunt constituite de regula avand la baza un proiect turistic .

Pe de alta parte, modelele de management adoptate prezinta atat avantaje cat si dezavantaje.

Organizatiile nationale de turism au avantajul de a avea caracter permanent cu consecinta directa

asupra deciziilor iar punctele forte se refera la contributia financiara semnificativa, cunoasterea pietei

turistice si posibilitatea initierii de parteneriate cu sectorul privat.

Cu toate acestea, deciziile sunt de multe ori orientate mai mult catre dezvoltarea regiunilor in

ansamblul lor si mai putin spre sustinerea intereselor municipalitatilor, mai mult catre actiuni de

marketing si reprezentare si mai putin spre asigurarea si sustinerea (dezvoltarea) functiei turistice a

oraselor.

Consiliile consultative sau parteneriatele au mai multa flexibilitate in luarea deciziilor,

implicarea sectorului privat in luarea deciziilor asigura o buna cunoastere a particularitatilor pietei

turistice insa, caracterul lor non-permanent poate conduce la eterogenizarea politicilor si programelor

turistice. Nu in cele din urma, organismele mixte cu statut public-privat par a avea o functionalitate

optima in sensul posibilitatilor de luare a deciziilor la orice nivel, cunoasterii mecanismelor de

functionare a pietei turistice, partajarea riscurilor si a eforturilor investitionale.

Pe plan mondial insa, la nivel global, continua sa se manifeste tendinte de descentralizare in

domeniul turismului si de transferare a responsabilitatilor catre administratiile regionale si locale desi

22

acest demers continua sa genereze o serie de tensiuni intre administratiile nationale care cauta sa

exercite un control global in vederea mentinerii unei politici turistice coerente si cele locale interesate

in pastrarea autonomiei raspunzand mai bine in acest fel nevoilor in plan local.

Asa cum s-a mai aratat, turismul detine un rol important in dezvoltarea economica a multor

comunitati locale dar, de cele mai multe ori, practicarea necontrolata a activitatilor turistice poate avea

un impact negativ asupra mediului natural si social. In conditiile descentralizarii deciziilor,

responsabilitatea conservarii resurselor naturale si a mediului construit, asigurarea unor conditii de

viata generatiilor prezenta si viitoare, vor trebui sa constituie preocupari majore pentru toate structurile

administrative locale.

O analiza mai atenta asupra rolului autoritatilor locale in dezvoltarea turismului releva, pe de o

parte, dificultatea elaborarii unor strategii coerente de dezvoltare a oraselor turistice, existand mai

degraba eforturi si initiative la nivelul sectorului privat dar si absenta, pe de alta parte, absenta

eforturilor legate de asigurarea durabilitatii destinatiilor turistice si solutionarea problemelor legate de

traficul intens, poluare, degradarea patrimoniului construit, etc.

In ceea ce priveste managementul oraselor turistice, autoritatile locale vor trebui sa porneasca

de la importanta turismului in cadrul comunitatii dar si de la evaluarea impactului acestuia asupra

mediului. Pentru aceasta, este necesara elaborarea unei politici unitare si coerente axata pe

identificarea strategiilor in vederea dezvoltarii turismului cu respectarea principiilor durabilitatii si

care sa reprezinte atat punctele de vedere ale agentilor economici cat si ale populatiei dar care sa

asigure in acelasi timp integrarea turismului in functiile manageriale ale autoritatilor locale.

Totodata, se impune identificarea unui set de actiuni care sa vizeze intreg domeniul economic

si social dar si stabilirea unor structuri eficiente care sa permita colaborarea intre diferiti parteneri

implicati in dezvoltarea turismului in scopul identificarii si stabilirii prioritatilor precum si elaborarii

planurilor de actiune. In conditiile in care aceste structuri cuprind reprezentanti ai sectorului privat dar

si ai populatiei poate fi creat un suport consistent pentru activitatea municipalitatii asigurandu-se astfel

o abordare integrata a problematicii turismului.

Implicarea cetatenilor in elaborarea deciziilor se realizeaza, de regula, prin organizarea de

intalniri dar si prin sondaje in randul acestora.

Un alt aspect al parteneriatului ar consta in gasirea unor solutii de oferire a posibilitatii de

actiune tuturor celor implicati in activitatea turistica. Instrumente utile in acest sens le-ar putea

constitui sondajele efectuate in randul agentiilor de turism, al hotelierilor si furnizorilor de servicii de

transport dar si in randul vizitatorilor, informatiile astfel obtinute legate de satisfactia si nivelul de

asteptare al turistilor putand fi transmise managerilor locali. Desi extrem de utile, aceste demersuri au

in prezent un caracter limitat la nivelul oraselor turistice.

Oricare ar fi sistemul institutional ales, managementul oraselor turistice trebuie sa aiba in

vedere pe langa punerea in practica a politicii turistice si solutionarea unor aspecte legate de

dezvoltarea turismului pe plan local in sensul asigurarii unui echilibru intre gestiunea resurselor

turistice si a infrastructurii, pe de parte, si interesele prezente si viitoare ale comunitatilor locale.

Probleme actuale ale managementului oraselor. In conditiile cresterii importantei

turismului urban pe plan mondial, managementul calitatii destinatiilor urbane poate contribui la

dezvoltarea sustinuta a oraselor turistice si, pe aceasta baza, la cresterea satisfactiei turistilor precum si

la asigurarea unor conditii economice si sociale mai bune pentru comunitatile locale.

Managementul calitatii integrate in destinatiile turistice urbane. Demersul de crestere a

calitatii destinatiilor urbane presupune stabilirea unui management institutional adecvat, intarirea

parteneriatului intre tari cu implicatii la nivel local, regional, national si chiar international, realizarea

unei viziuni comune asupra dezvoltarii turismului prin consultarea tuturor factorilor implicati in

dezvoltarea turismului si stabilirea unui sistem intern pentru circularea informatiei dar si introducerea

de masuri pentru promovarea si incurajarea initiativei private in scopul imbunatatirii turismului

(reduceri de taxe, subventii, ajutoare, informare si promovare, premii, training).

Totodata, strategia de dezvoltare trebuie sa defineasca in primul rand rolul si responsabilitatile

fiecarui partener la toate nivelurile managementului calitatii si sa cuprinda identificarea diferitilor

parteneri, reprezentanti ai autoritatilor politice si administrative la toate nivelurile (local, regional,

national, international), agenti din sectorul privat, reprezentanti ai societati civile (organizatii non-

23

guvernamentale, rezidenti) precum si consultarea si informarea diferitilor parteneri si descrierea

metodelor lor de operare.

Alegerea obiectivelor depinde de factorii care au legatura cu contextul, pozitia si orintarea

politicii de dezvoltare a turismului. Astfel, implementarea managementului calitatii integrat in turismul

urban trebuie sa tina cont de analiza situatiei curente, definirea obiectivelor si a strategiilor de

dezvoltare precum si de analiza mediului inconjurator si a stadiului actual in dezvoltarea durabila.

Obiectivele urmarite trebuie sa constituie parte integrata a unei strategii globale de dezvoltare

turistica urbana al carei scop este legat de atenuarea impactului socio-economic local al turismului si

de imbunatatirea calitatea vietii generatiilor prezente si viitoare.

Un rol important in implementarea unui sistem integrat al calitatii revine autoritatilor locale,

ale caror initiative trebuie sa se refere la mediul inconjurator si dezvoltarea durabila (de exemplu

reabilitarea resurselor naturale si a infrastructurii turistice), accesibilitate si mobilitate (traficul,

aglomeratia,) precum si la cresterea sigurantei in spatiul urban.

Sistemul specific de masuri adoptate in directia cresterii calitatii prestatiilor turistice cuprinde:

- pregatirea personalului din turism in directia consolidarii cunostintelor si imbunatatirii

abilitatile personale (cunoasterea de limbi straine, cunoasterea resurselor destinatiei turistice si a

evenimentelor, sprijinul acordat vizitatorilor in organizarea timpului liber, etc;

- cresterea calitatii serviciilor de informare turistica (utilizarea unor tehnologii moderne,

prezenta informatiilor in toate punctele de atractie ale destinatiei turistice), de cazare si alimentatie

(evaluari comparative a sistemelor de clasificare, elaborarea unor coduri de conduita, promovarea

traditiilor culinare),

- promovarea evenimentelor si asigurarea accesibilitatii optime atat pentru vizitatori cat si

pentru localnici.

Totodata, periodic, trebuie evaluata satisfactia turistilor atat pe parcursul sederii

(indentificarea profilului si comportamentului turistilor, nivelul asteptarilor) cat si la plecare

(evaluarea masurii in care prestatia turistica a fost in concordanta cu asteptarile vizitatorilor, daca

imaginea despre destinatie a fost modificata in timpul vizitei). In acelasi timp, se impune si evaluarea

performantelor sectorului turistic si cuantificarea eforturilor pe care agentii turistici le fac pentru a

indeplini standardele si calitatea implementata de profesionisti precum si evaluarea calitatii

contractelor de munca si a oportunitatilor in cariera angajatilor in acest sector.

De asemenea, un rol important in implementarea sistemului il are masurarea impactului

turismului asupra economiei, mediului si calitatii vietii cu luarea in considerare a perceptiei

localnicilor asupra efectelor turismului, a avantajelor si dezavantajelor acestuia, a oportunitatilor in

crearea de noi locuri de munca, a calitatii serviciilor publice ca rezultat al turismului iar cresterea

calitatii acestui demers ramane in continuare un proces necesar in transformarea unui sistem aflat in

permanenta schimbare. Aceste masurari de evaluare a impactului, avand la baza indicatori cantitativi si

calitativi vor face posibila evaluarea performantelor si luarea celor mai bune decizii de corectare a

disfunctionalitatilor, in conditiile in care managementul integrat al calitatii destinatiilor turistice

urbane va ramane un obiectiv permanent.

In concluzie, implementarea managementului integrat al calitatii oraselor turistice are ca

obiectiv central identificarea responsabilitatilor autoritatilor locale legate de initierea unor masuri care

sa contribuie la imbunatatirea calitatii serviciilor turistice precum si integrarea acestei abordari in

politica de dezvoltare a orasului, ale prestatorilor de servicii turistice prin indeplinirea cerintelor

legate de calitate si standarde, initiative individuale sau colective de crestere a notorietatii destinatiei

turistice, ale comunitatilor locale prin participarea la intalniri si sondaje, atitudinea pozitiva fata de

turisti precum si prin respectarea regulilor stabilite de autoritatile locale in ceea ce priveste curatenia

publica, reabilitarea cladirilor, calitatea mediului natural, utilizarea transportului public. Tododata, este

necesara constientizarea turistilor in ceea ce priveste respectarea traditiilor culturale ale comunitatii

locale si intelegerea si sustinerea eforturilor autoritatilor locale in ceea ce priveste atenuarea

impactului turismului asupra mediului natural si istoric. Astfel, cumulate, toate aceste actiuni vor

conduce la cresterea calitatii mediului urban si, pe aceasta baza, la cresterea competitivitatii oraselor

turistice pe plan international.

24

Managementul declinului oraselor turistice. Cresterea concurentei oraselor turistice pe plan

mondial a condus adeseori la fundamentarea strategiei de dezvoltare a turismului pe oferirea de

produse turistice adaptate nevoilor diferitelor segmentelor de consumatori.

In ultimul deceniu, industria turismului s-a confruntat cu o serie de modificari in structura

cererii si indeosebi in ceea ce priveste motivatiile de calatorie si nivelul exigentelor dar si cu variatii

semnificative ale fluxurilor turistice, ceea ce a determinat reorientari in ceea ce priveste politica

turismului in sensul asigurarii unui echilibru intre dezvoltarea turismului, pe de parte si conservarea

resurselor naturale si pastrarea identitatii culturale pe de alta parte dar si necesitatea colaborarii intre

diferiti factori implicati in activitatea turistica in sensul coordonarii eforturilor si actiunilor acestora.

Declinul destinatiilor turistice poate aparea acolo unde exista o anumita traditie in practicarea

turismului si se caracterizeaza prin inregistrarea unor tendinte negative in ceea ce

priveste diminuarea calitatii unor resurse, a competitivitatii lor (cotei de piata) sau aparitia unor

dificultati in asigurarea dezvoltarii durabile. Asadar, abordarea declinului doar din perspectiva scaderii

numarului de turisti sau a incasarilor poate fi incorecta. Factorii care contribuie la declinul unei

statiuni turistice pot fi externi (razboaie, epidemii, cutremure, schimbari climatice sau politice) si

interni care se refera la deteriorarea mediului natural si istoric, scaderea competitivitatii produselor

turistice in raport cu concurenta, supraincarcarea si, pe aceasta baza, depasirea capacitatii optime de

primire a statiunii.

In orase, principalii factori de declin sunt legati de aglomerare, mobilitatea vizitatorilor,

deteriorarea siturilor istorice sau aparitia unor conflicte intre turisti si populatia locala. De asemenea,

concurenta reprezinta un important factor de declin al oraselor turistice.

Statiunile turistice montane si de litoral pot fi afectate de degradarea mediului natural dar si de

concurenta mondiala in conditiile scaderii pretului calatoriilor aeriene dar si a existentei unor oferte de

pret foarte avantajoase in tari cu activitate turistica mai putin consacrata.

In ceea ce priveste turismul de sanatate, o serie de destinatii turistice traditionale se confrunta

cu dificultati datorate concurentei manifestate de tarile Europei de Est. Astfel, o serie de statiuni

termale incearca repozitionarea si practicarea unor strategii de diferentiere in privinta produselor si

serviciilor oferite care sa le permita atragerea unor noi segmente de turisti.

Declinul statiunilor turistice apare odata cu reducerea fluxurilor de vizitatori (scaderea

numarului de sosiri, innoptari, a duratei medii a sejurului, a concentarii sezoniere, etc), scaderea

notorietatii statiunii (scaderea cheltuielilor efectuate de turisti, a calitatii produselor turistice), sau cu

inregistrarea unor dificultati in dezvoltarea turismului durabil (aglomerare, poluare, degradarea

infrastructurii).

In ceea ce priveste zona urbana, autoritatile locale trebuie sa aiba in vedere in elaborarea

politicilor de dezvoltare, si a unui sistem155 de urmarire si identificare a factorilor care contribuie la

declinul zonelor turistice. Un astfel de sistem ar trebui sa cuprinda informatii privind vocatia turistica a

orasului legata de profilul destinatiei turistice, particularitatile cererii turistice (ciclul de viata, cota de

piata in structura cererii, etc), ale ofertei turistice (atractii turistice, evenimente, infrastructura turistica,

etc), ponderea turismului in economia locala, calitatea vietii (sporul natural al populatiei, venituri pe

locuitor, costul vietii), nivelul de satisfactie al vizitatorilor.

Monitorizarea atenta a acestor informatii poate contribui la prevenirea declinului orasului

turistic, optiunile strategice in ceea ce priveste capacitatea de interventie fiind axate in principal pe

patru directii: cererea (efectuarea regulata a unor anchete, atragerea unor noi segmente de turisti),

oferta (dezvoltarea de noi atractii turistice, extinderea sau modernizarea echipamentelor de cazare si

alimentatie, crearea unor evenimente speciale, utilizarea procedurilor de certificare si elaborarea unor

standarde, etc), politica locala (planurile de dezvoltare, protejarea mediului, siguranta, rolul turismului

asupra comunitatilor locale, transportul, forta de munca, etc), inovarea si cooperarea (parteneriate cu

sectorul privat sau cu alte destinatii turistice, campanii de informare si promovare, investitii in

tehnologii moderne, etc.).

Dintre instrumentele practicate in evaluarea situatiei statiunii, pot fi utilizate: analiza ciclului

de viata, a sezonalitatii, structura cererii turistice, precum si obiceiurile de consum turistic.

Curba ciclului de viata este o reprezentare grafica a evolutiei turismului, urmarind tendintele

inregistrate inca de la aparitia destinatiei pana la declin, fiecare faza caracterizandu-se prin diferite

25

variabile atat in ceea ce priveste cererea dar si oferta (de exemplu, dimensiunile si tipologia

echipamentelor, structura cererii, etc.)

Sezonalitatea activitatii turistice indica gradul de concentrare a fluxurilor turistice si poate fi

cuantificata cu ajutorul curbei lui Lorenz si a coeficientului Gini.

Structura cererii turistice are in vedere identificarea ponderii deplasarilor de o zi in spatiile

urbane, acestea exercitand presiuni semnificative si contributie economica limitata.

Analiza obiceiurilor de consum conduce la stabilirea masurii in care vizitatorii contribuie la

dezvoltarea durabila a destinatiei turistice sau daca, dimpotriva, rezultatele economice sunt cu atat mai

importante pe masura ce comportamentul turistilor nu se inscrie in cerintele dezvoltarii durabile a

localitatii.

Avand in vedere aspectele prezentate, se poate afirma ca managementul oraselor reprezinta

suportul esential in dezvoltarea functiei turistice la nivel urban si in acelasi timp, elementul

fundamental in functionarea sistemului urban in ansamblul sau.

Pe baza resurselor materiale, financiare si umane locale, vor fi sprijinite acele activitati

economice si servicii care pastreaza/maresc viabilitatea oraselor, le asigura mentinerea unei

infrastructuri generale si specifice cât mai moderne precum si realizarea unor amenajari care sa

contribuie la pastrarea calitatii peisajului urban si a identitatii oraselor precum si la armonizarea cu

mediul înconjurator.

26

AMENAJAREA SI CONSERVAREA CENTRELOR ISTORICE –

DIRECTIE MAJORA DE ACTIUNE IN DEZVOLTAREA TURISMULUI

URBAN

Centrul istoric – concept si evolutie. Abordat in intreaga sa complexitate, centrul istoric

poate fi definit ca o suma de resurse istorice localizate in interiorul unui oras, la nivelul unui cartier,

fie este reprezentat de ansambluri arhitectonice distribuite in intreg spatiul urban. Initial, centrele

istorice indeplineau toate functiile urbane, de la cea politica si administrativa la cea sociala si culturala.

Ulterior, are loc dezvoltarea si extinderea oraselor si a functiilor indeplinite de acestea, centrele

istorice constituind zonele cele mai vechi ale oraselor pentru ca mai apoi, reevaluarea istoriei

arhitecturale si a relatiei dintre centrul istoric si celelalte zone functionale sa conduca la cresterea

preocuparilor in directia conservarii resurselor turistice, a consolidarii rolului centrului istoric in

formarea si promovarea oraselor turistice precum si in directia asigurarii integului sistem de utilitati

publice si infrastructura generala dar si a dotarilor de infrastructura turistica.

Centrul istoric al unui oras reprezinta vechiul nucleu functional care s-a pastrat in teritoriul

urban

de-a lungul timpului si in care s-a acumulat o importanta cantitate de valori urbane. El defineste nu

numai existenta fizica a orasului ci mai ales devenirea spirituala a colectivitatii care l-a creat. Exista in

prezent numeroase orase turistice in care functia cultural-istorica este dominanta desi, dezvoltarea

ulterioara a generat explozia constructiilor urbane moderne. Desi centrul istoric reprezinta produsul

unei experiente istorice unice si reflecta valori culturale specifice, resursele istorice pot fi grupate

rezultand mai multe variante:

a) varianta spaniola - in care centrul orasului medieval era ingradit de proprietatile bisericii.

Ulterior, cresterea activitatii comerciale precum si expansiunea coloniala au dus la extinderea acestuia

in afara zidurilor.

b) varianta Ierusalim - unde orasul originar reprezinta o entitate bine definita dar care a fost

supus ulterior presiunii populatiei in continua expansiune care, alaturi de fundamentarea planificarii

urbane pe baza actiunilor de conservare au condus la separarea spatiala a functiei istorice de cea

comerciala.

c) varianta japoneza – in care delimitarea dintre centrul istoric si orasul modern este mult mai

clara, sistemul feudal administrativ dezvoltand orasul comercial in paralel cu extinderea castelelor de

tip “acropole”.

d) varianta nord-americana – unde componenta istorica a orasului, de data mai recenta si cu

putine variatii culturale se intrepatrunde cu cea comerciala si administrativa.

Aceasta clasificare reprezinta o incercare de abordare a relatiilor intre functia istorica si cea

comerciala. O analiza riguroasa a evolutiei spatiale a centrelor istorice ar presupune cunoasterea

intregului context cultural, istoric si politic in care aceste centre au aparut si s-au dezvoltat ulterior in

intregul ansamblu al functiilor urbane.

Oricare ar fi modelul structural de organizare, fiecare oras include valori istorice avand grade

diferite de importanta:

a) Valori functionale definite prin situarea punctelor centrale si a zonelor de interes in diferire

etape istorice, precizarea si limitarea etapelor de functionalitate, stabilirea importantei diferitelor zone

urbane, evidentierea interventiilor survenite in diferite etape ale evolutiei orasului.

b) Valori social-istorice determinate atat de existenta unor spatii in care s-au desfasurat

evenimente importante pentru oras si tara dar si de existenta monumentelor istorice si artistice ce

definesc orasul.

c) Valori afective care se manifesta prin capacitatea de a-I atrage deopotriva pe vizitatori dar si

pe cei mai multi dintre locuitorii orasului.

d) Valori ambientale caracterizate prin valoarea arhitecturala si stilistica a cladirilor precum si

prin unitatea spatiala si calitatea compozitiei urbane.

Planurile de urbanism trebuie sa tina seama de aceste valori, definind astfel existenta centrului

istoric. Opinia specialistilor este aceea ca valoarea centrelor istorice consta in intregul lor, intreg ce

27

include o suma de edificii ce nu au, fiecare in parte o valoare istorica sau arhitecturala deosebita, dar

care trebuie conservate pentru a asigura continuitatea formelor de cultura ale vietii citadine.

In ceea ce priveste localizarea centrelor istorice, acestea pot fi adeseori intalnite ca fiind

pozitionate central fata de celelalte zone ale orasului ceea ce le confera o accesibilitate sustinuta si de

intreg sistemul de utilitati conceput inca de la aparitia lor. Acest fapt genereaza insa o serie de masuri

care privesc traficul urban in sensul restrictionarii circulatiei autovehiculelor, a aprovizionarii si

parcarii ceea ce reduce, limiteaza intr-o anumita masura accesibilitatea.

Functiile centrelor istorice. In prezent, atmosfera generata de existenta centrelor istorice

devine un element esential in directia cresterii atractivitatii oraselor turistice atat pentru populatia

locala cat si pentru vizitatori, ambele segmente de consumatori alcatuind cererea pentru intreaga piata

a serviciilor urbane. In acest context, functiile pe care centrele istorice le indeplinesc in dezvoltarea

economica si sociala a spatiului urban pot fi grupate astfel:

a) functia comerciala detine ponderea cea mai mare in economia locala fiind reprezentata de

cumparaturile ocazionale, comertul cu seveniruri, antichitati si obiecte de arta, alimentatia publica si

alte servicii conexe oferite vizitatorilor (banci, schimb valutar, transport, agentii de turism, etc.)

b) functia turistica se impleteste adeseori cu cea comerciala incasarile din activitatea turistica

fiind dificil de cuantificat in conditiile in care vizitatorii centrelor istorice beneficiaza de servicii care,

exceptand cazarea turistica, sunt oferite in egala masura si locuitorilor. Este cazul serviciilor de

alimentatie publica, transport, financiar-bancare, medicale, etc. Are loc in acest fel o intrepatrundere a

fluxurilor de turisti cu populatia rezidenta fapt care genereaza preocupari din partea autoritatilor locale

de integrare a activitatilor turistice cu realitatea cotidiana asigurand astfel crearea unei atitudini

pozitive din partea locuitorilor fata de vizitatori si comportamentul acestora.

c) functia culturala priveste atat valoarea istorica, artistica si estetica a centrelor istorice dar si

cultura locala exprimata de atitudinea si comportamentul localnicilor, aspiratiile, traditiile si

obiceiurile acestora. Multe orase turistice detin un potential cultural insemnat fapt ce se reflecta in

mod direct asupra dezvoltarii functiei culturale prin valorificarea turistica a acesteia, atractivitatea

multor edificii culturale, religioase sau istorice fiind data de stilul arhitectonic, unicitate si originalitate

in constructie si dimensiuni. Pot fi amintite in acest sens muzeele, casele memoriale, teatrele,

catedralele, bisericile si manastirile, etc. Alaturi de acestea, functia culturala este completata de o serie

de activitati si manifestari artistice care pot deveni o importanta atractie turistica materializate prin

organizarea de festivaluri, carnavaluri, targuri, expozitii, etc. Totodata, centrele istorice cunoscute ca

locuri de pelerinaj atrag anual fluxuri importante de

vizitatori indeosebi cu prilejul unor sarbatori religioase (Mecca, Fatima, Vatican, Lourdes, Santiago de

Compostella, etc.)

d) functia de rezidenta este asigurata deopotriva de locuintele individuale situate in interiorul

sau in vecinatatea centrului istoric si de cazarea turistica. Existenta populatiei rezidente ofera o sursa

permanenta pentru servicii comerciale dar genereaza adeseori nemultumiri atat din partea vizitatorilor

cat si a locuitorilor ca urmare a aglomerarilor spatiilor comerciale, traficului urban, parcarilor, etc. Pe

de alta parte, ocuparea unor cladiri istorice cu locuinte individuale sau sedii administrative determina

costuri suplimentare de intretinere si asigurare a functionalitatii acestor spatii prin utilizarea unor

materiale si tehnici de conservare si restaurare extrem de costisitoare. Uneori, aceste probleme sunt

solutionate prin acordarea de subventii si scutiri de taxe pentru renovarea cladirilor ramanad insa

nerezolvate o serie de aspecte ce tin de impunerea unor constrangeri in amenajarea fatadelor, utilizarea

panourilor publicitare, modificarea structurii interioare a cladirilor.

Impactul turismului asupra mediului local. Valorificarea turistica a centrelor istorice

genereaza efecte economice si sociale pentru comunitatile locale in conditiile in care centrele istorice

de interfereaza de multe ori cu cele comerciale si de afaceri sau acolo unde in interiorul sau in

vecinatatea acestora s-au dezvoltat cartiere de locuinte. In aceste conditii, comportamentul turiştilor

faţă de localnici este la fel de

important ca şi cel al populaţiei locale faţă de acestia.

Adeseori, populaţia locală detine in mod indirect un rol semnificativ in comercializarea si

promovarea produsului turistic urban. Magazinele, obiectele de artizanat confecţionate de aceştia,

locuintele, obiceiurile si traditiile pot pune mai bine în valoare zona respectivă devenind atractive

28

pentru turişti, cunoasterea comunităţii locale constituind un element central in intelegerea simbolisticii

resurselor istorice.

De multe ori insa, comunitatea locala percepe interesul vizitatorilor ca pe o agresiune adusa

modului lor liniştit de viaţă. Adeseori, prezenta turistilor in exces poate suprasolicita retelele de

canalizare, alimentare cu apa, energie, colectarea deseurilor iar confortul si calitatea vietii rezidentilor

poate cunoaşte un uşor declin.

Totodata, circulatia turistilor, fie că este vorba despre autoturisme private, autocare, taxiuri,

afectează traficul local şi limitează libertatea de mişcare a localnicilor, aglomereaza locurile de parcare

şi restrictioneaza accesul catre serviciile care le sunt necesare iar zgomotul şi poluarea le creeaza

disconfort.

Cresterea notorietatii centrului istoric genereaza intre altele si modificari in profilul afacerilor

locale in sensul cresterii chiriilor in spatiile comerciale aferente ceea ce a condus de multe ori la

disparitia micilor intreprinzatori care ofereau servicii utile localnicilor (magazine alimentare,

spălătorii, magazine de electrocasnice, etc.,) nevoiti să-şi schimbe locaţia cedând locul magazinelor de

suveniruri, fast-food-urilor, magazinelor specializate în vânzarea de obiecte de arta extrem de

appreciate de catre turisti..

Un alt efect al dezvoltarii turismului pe plan local il constituie preocuparea catre

comercializarea excesivă a mediului de afaceri si indeosebi a agenţiile de publicitate care, in eforturile

de crestere a incasarilor prin panouri publicitare de mari dimensiuni si reclame sonore ceea ce

genereaza de multe ori insatisfactii din partea locuitorilor. Prezenta turistilor poate atrage totodata o

serie de vanzatori ambulanti fara licenta, cersetori, artisti care ofera spectacole in strada ceea ce

starneste iritarea din partea populatiei locale. Creşterea numărului de restaurante, baruri, discoteci şi

alte surse de distracţie genereaza tulburarea liniştii publice (zgomot, vandalism, criminalitate,

indecenţă, etc.), localnicii fiind nevoiti să suporte creşterea cheltuielilor pentru pază şi protecţie.

Uneori, contrastul dintre localnici şi turişti poate avea consecinţe grave mai ales printre tineri care

încearcă fără succes să imite stilul de viaţă al turiştilor.

Rezolvarea acestor aspecte de catre autoritatile locale consta in gasirea unor solutii de initiere

a unor programe educationale de natura sa imprime locuitorilor sentimente de atasament fata de

propriile traditii. In masura in care este posibil, populaţia locală trebuie încurajată să participe activ in

dezvoltarea turismului. Acest lucru poate fi realizat prin instruirea localnicilor in planificarea,

conservarea si gestionarea centrelor istorice. De exemplu, la Angkor, în Cambogia se estimează că

circa 800 – 1000 localnici vor fi angajaţi în numeroasele centre istorice locale. Pe langa efectele sale

negative, turismul poate contribui insa si la creşterea nivelului de trai al comunităţii locale,

administratorii zonelor turistice confruntandu-se astfel cu dezavantajul creşterii salariale a forţei de

muncă implicate în proiectele de conservare si gestionare a siturilor istorice.

Localnicii pot fi cooptaţi şi în realizarea de obiecte artizanale specifice zonei, destinate

împodobirii caselor de oaspeţi sau domeniilor publice. Sculptorii locali pot fi implicaţi în crearea de

obiecte pentru decorarea interioară a hotelurilor iar obiectele din ceramica, ţesăturile, picturile pot fi

utilizate in amenajarea spatiilor interioare. Selecţionarea produselor artizanale pentru magazinele de

suveniruri din perimetrul zonei turistice reprezinta o metodă eficienta de sporire a gradului de

conştientizare al populaţiei fata de valorile si cultura locala.

Alaturi de gasirea celor mai bune metode de gestionare a centrelor istorice, toate aceste masuri

pot contribui la asigurarea unui echilibru intre nevoile comunitatii locale pe de o parte si asteptarile

vizitatorilor pe de alta parte, parte integranta (expresie) a preocuparilor de elaborare a strategiilor de

dezvoltare a urbanismului turistic.

Probleme privind amenajarea pentru turism a centrelor istorice. Procesul de conservare

si restaurare. In general, operatiunile de renovare implica modernizarea cladirilor si a utilitatilor si

cuprinde aspecte legate de: renovarea locuintelor, renovarea si conservarea monumentelor, refacerea

strazilor, dezvoltarea modelelor de circulatie care sa faciliteze fluenta trafiului, realizarea de instalatii

de canalizare, apa potabila, iluminatul strazilor, amenajarea de zone pentru relaxare, realizarea de

centre de interes public si zone comerciale.

Renovarea centrelor istorice urmareste in principal imbunatatirea calitatii conditiilor de locuit

pentru locuitori, imbunatatirea serviciilor publice si nu in ultimul rand, satisfacerea exigentelor impuse

de activitatea turistica.

29

In cadrul procesului de renovare sunt implicati trei factori care contribuie, cu mijloace proprii,

astfel:

- primul este cel privat desfasurand activitati industriale si comerciale fiind interesat in zona

centrala datorita accesibilitatii (magazinele, birourile, vanzatorii stradali, hotelurile, centrele

comerciale, toate solicita amplasamanete centrale).

- al doilea este sectorul public. Guvernul sau primariile sunt interesate in zonele centrale

pentru functiile lor specifice, pentru terminale ale diferitelor mijloace transport, pentru spatii verzi sau

alte spatii publice si pentru un limitat stoc de locuinte. Acivitatea sectorului public se exercita si prin

rolul sau in planificarea urbana si in managementul terenurilor din zonele centrale prin reglementarile

privind zonarea terenului, elaborarea de metode in dezvoltarea ariilor urbane. Insa unul din cele mai

puternice atuuri ale sectorului public este aceea ca detine terenuri si cladiri in zona istorica. Totodata,

o alta activitate pe care sectorul public o desfasoara este aceea a impunerii nivelului de impozite in

cadrul zonelor urbane centrale.

- cel de-al treilea il reprezinta locuitorii din zona pentru care problema unei locuinte accesibile

din punct de vedere financiar este mai mult decat importanta.

In ceea ce priveste asigurarea finantarii, aceasta trebuie sa aiba in vedere programul

reconstructiei zonei privind utilitatile si o parte din cladirile existente, ridicarea al standardelor

sanitare, conservarea monumentelor, programul de relocare al populatiei. Un rol important il detin

subventiile sau diferite alte forme de transfer de la buget si sunt necesare spre a asigura locuirea

accesul in aceste zone a populatiei cu venituri modeste, la achizitionarea sub pretul pietei de terenuri

sau alte forme de capital si la asigurarea de servicii. Totodata, pot fi subventionati producatorii de

programe de locuinte la standarde si preturi impuse de autoritatile publice. De asemenea pot fi

subventionate persoane sau familiii care, locuind in imobile care vor fi reabilitate, doresc sa-si refaca

cladirea in conformitate cu planul aprobat de municipalitate. In ceea ce priveste acesul la terenuri sau

constructii pot fi folosite preturi diferentiate pentru terenuri sau cladiri care vor fi folosite cu destinatia

de locuire si cu alte preturi pentru cele cu functiuni comerciale.

Totodata, un rol important in politica de renovare urbana il detine parteneriatul dintre sectorul

public si cel privat reunind reprezentanti ai guvernului, ai municipalitatiii, ai diferitelor comapanii

implicate in afaceri, organizatii de cultura si de invatamant, asociatii nonguvernamentale si organizatii

civice. In cadrul acestui parteneriat rolul municipalitatilor este hotarator.

In categoria cladirilor care trebuie conservate si restaurate intra: imobilele clasate ca

monumente istorice si de arhitectura si protejate ca atare dar si imprejurimile acestora (spatii verzi,

mobilier urban, etc.), pasajele, fatadele si elementele de decor urban, sculpturi, feronerie, bolti, arcade,

vitrine, ca vechi sctrucuri estetice cu valoare ambientala, scari interioare, etc.

Infrastructura. a) infrastructura generala - in general, centrele istorice reprezinta zone in

care au aparut primele constructii si instalatii pentru asigurarea utilitatilor prin sisteme de centralizare.

Datoritavechimii lor, in prezent, aceste sisteme au capacitati depasite care nu au putut fi corelate

cucresterile de consumuri determinate de modernizarile constructiilor existente si de aparitia unor

constructii noi, determinand continua degradare a parametrilor asigurati. In ceea ce priveste

alimentarea cu apa, alcatuita dintro retea de conducte care prezinta uzura avansata, rezolvarea

problemei consta in realizarea unei retele noi, dimensionata pe baza capacitatilor de perspectiva si

executata din materiale corespunzatoare, care sa ofere conditii de asigurare a debitelor si rezistenta la

solicitari, evitandu-se astfel desele defectiuni generatoare de spargeri de pavaje. De asemenea, si in

cazul asigurarii canalizarii in zonele istorice , rezolvarea consta in realizarea unei scheme actualizate

de canalizare si a unei retele noi din materiale corespunzatoare.

In privinta dotarilor comerciale, stabilirea amplasamentului, marimea si profilul magazinelor,

a magazinelor generale din zona comerciala respectiva necesita rezolvarea unor probleme legate atat

de relatia dintre structura retelei comerciale si celelalte dotari urbanistice cat si de existenta unor

restrictii cu privire la regimul de inaltime, fatadele, etc. In functie de aceste aspecte, este necesara

stabilirea unor conceptii clare privind regulile de urbanism comercial: dimesionarea si structurarea

retelei de distributiei, localizarea amplasamentelor fiecarui tip de magazin, pozitionarea si structurarea

centrelor comerciale. Astfel, dotarile comerciale ale unui oras sau cartier trebuie sa fie astfel situate

incat sa ofere maxime proximitate si sa fie prezente indeosebi in zonele frecvent solicitate. Totodata,

echiparea comerciala a centrului trebuie sa cuprinda un numar important de magazine care, prin

30

tipologia lor, sortimentul oferit, formele de vanzare practicate si prin serviciile asigurate, sa ofere

clientelei o diversitate suficienta de marfuri si servicii, iar pe de alta parte, sa asigure comerciantilor o

activitate rentabila. O alta regula ce se impune a fi respectata este legata de faptul ca oricarei

constructii comerciale trebuie sa i se asigure o suprafata de teren suplimentara necesara unor eventuale

extinderi si totodata sa dispuna de o importanta suprafata de teren amenajata, destinata parcarii

autovehiculelor.

In ceea ce priveste mobilierul urban, acesta va fi conceput in mod special pentru a fi in

concordanta cu ambianta creata de toate elementele stradale.

Totodata, o alta problema ce trebuie solutionata in renovarea infrastructurii generale, o

reprezinta accesul. De regula, strazile cu circulatie auto asigura legatura cu restul orasului dar trebuie

limitat in interiorul centrului istoric, favorizandu-se accesul prin alei cu circulatie pietonala, amenajate

cu pavimente decorative sugerand epoci anteriore.

b) infrastructura specifica turismului. In proiectarea infrastructurii specifice turismului, un

prim demers il constituie determinarea numarului optim de vizitatori la un moment dat in scopul

conceperii unui orar de vizitare pentru grupuri. In al doilea rand, este necesara determinarea aceesului

- adica delimitarea zonelor care constituie puncte de interes pentru vizitatori. In acest sens,

conservarea atractiilor, masurile de siguranta, precautiile de siguranta, aceesibilitatea, constituie factori

care influenteaza numarul optim de vizitatori la un anumit moment.

Totodata, trebuie subliniat faptul ca vizitarea spatiilor interioare impune rezolvarea unor

categorii mai largi de probleme decat cea a spatiilor exterioare.

Consideratii privind siguranta. Vizitatorii trebuie protejati de conditiile nesigure ale sitului

care pot produce vatamari corporale. In acest sens, zonele nesigure sau interzise publicului vor fi

marcate corespunzator iar colectiile de valoare trebuie protejate cu sisteme de alarma. In zonele in care

fumatul este permis, acestea vor fi prevazute cu extinctoare precum si cu instructiuni de utilizare a

acestora.

Serviciile si infrastructura turistica. In ceea ce priveste cazarea, vizitatorii centrelor istorice

trebuie sa beneficieze de astfel servicii asigurate de regula de sectorul privat. Localizarea unitatilor de

cazare se va face in exteriorul zonei istorice iar dimensionarea acestora are loc in functie de numărul

vizitatorilor şi de capacitatea aşezării de a suporta astfel de constructii. Acestea trebuie situate in zone

linistite iar designul lor ar trebui sa respecte standarde arhitecturale şi îndrumări asfel încât sa respecte

semnificatia centrului isoric. Deosebit de important este locul, înălţimea, volumul, materialele

exterioare şi peisajul înconjurător. In zonele istorice, creşterea turiştilor interni şi internaţionali poate

adeseori crea o situaţie care oferă posibilitatea de a obţine transformarea unor spaţii rezidenţiale şi

comerciale în hoteluri şi/sau case de oaspeţi. Aceasta insa se va face de asemenea, cu pastrarea

carcterului istoric al zonei.

Aşezările mai mici sau mai puţin vizitate pot găzdui turişti în case de oaspeţi şi hosteluri. Un

bun exemplu de astfel de hotel Panak Tingal situate în apropiere de marginea parcului în Borobodur

(Indonezia), construit utilizand atât designul local cât şi materialele de construcţie autohtone.

In ceea ce priveste alimentatia publica, unitatile respective vor fi amplasate, de asemenea, in

afara centrului istoric dar pot constitui, in acelasi timp, parte a trăsăturilor specifice locatiei.

Centrele istorice trebuie de asemenea amenajate, astfel incat sa asigure accesul vizitatorilor la

reteaua de utilitati publice. De exemplu, fântânile publice care oferă apă potabilă ar trebui să fie

disponibile turiştilor în apropierea intrărilor si identificate cu simboluri grafice internaţionale. De

asemenea, acolo unde nu exista un sistem de canalizare adecavt, rezervoarele septice şi câmpurile de

drenaj ar trebui localizate într-o zonă unde vizitatorii nu au acces, fie pentru o perioadă scurtă, fie

temporar.

Un alt aspect important il reprezinta asigurarea cu echipamente si servicii medicale de bază,

cutii postale amplasate in apropierea magazinelor de suveniruri, pubele construite din material durabil

care să fie complementar mediului înconjurător. De asemenea, vizitatorii trebuie să aibă acces la

telefoanele publice. În general, acestea vor fi amplasate la intrare sau in vecinătatea serviciilor de

alimentaţie publică.

Desi accesul in zona istorica trebuie realizat doar pietonal, este posibila uneori incurajarea

transporturilor speciale ca de exemplu: şarete trase de cai, funiculare, bărci, maşinuţe electrice speciale

pentru terenurile de golf, trenuleţe care contribuie la cresterea atractivitatii centrului istoric. Pentru a

31

funcţiona eficient, transporturile speciale necesită amenajarea de perimetre pentru oprire,

îmbarcarea/debarcarea călătorilor cât şi zone semnalizate de aşteptare a călătorilor. Autoritatile locale

trebuie să impună un sistem de licenţe, să controleze numărul operatorilor şi să monitorizeze calitatea

serviciilor. Fiecare mijloc de transport utilizat ridică o gama întreagă de probleme. De exemplu, în

cazul vehiculelor trase de cai, sunt necesare masuri de asigurare a igienei şi curăţeniei precum si de

îndepărtare a reziduurilor rezultate. Accesul catre zona istorica se poate realiza si utilizand transportul

cu automobilele proprii insa, pentru acestea, cat si pentru cele destinate transportului grupurilor de

turisti, trebuie amenajate locuri de parcare in numar suficient. Totodata, se impune respectarea unor

reguli ce tin de semnalizarea prin indicatoare clare de la o oarecare distanţă de zona turistică pentru a

direcţiona şoferii spre destinaţia dorită, conceperea reţelei de străzi, de indicatoare şi de semne pe

pavaj astfel încât să fie eficientă în direcţionarea vehiculelor, amplasarea unei staţii de

debarcare/îmbarcare la o distanţă convenabilă de intrarea în zona turistică, realizarea unor dotări

pentru accesul persoanele în vârstă sau cu handicap, etc.

Promovarea. In ceea ce priveste promovarea centrelor istorice ca destinatii turistice atractive,

sunt utilizate revistele de călătorii care cuprind articole despre emnificaţia istorică şi internaţională a

sitului istoric, problemele prioritare de conservare, o hartă din care sa rezulte relaţiile centrului istoric

cu zonele care îl înconjoară, o listă cu programul destinat vizitării, fotografii, o listă cu evenimentele

organizate.

De asemenea, imaginea centrului istoric poate fi promovata si prin: realizarea de filme şi casete video

care caracterizează zona, participarea la targuri si expoziţii intenţionale, realizarea de vederi şi postere,

etc.