anul ii, nr.3 (7), mai 2011 revistă editată de colegiul...

CCUUPPRRIINNSS

• Rolul cadrului didactic

• Caracteristicile unui lider

• Alternative educaţionale – Step by Step

• Dezvoltarea competenţelor orale în predarea limbilor moderne

• Experienţa unui curs de formare

• Didactica între definirea competenţelor şi operaţionaliza-rea obiectivelor

• Colaborarea dintre şcoală şi familie

• Metode active şi interactive

• Perfecţionarea metodologiei didactice

• Studii de specialitate –limbi moderne, psihologie

• Proiect didactic – matematică,

• Descoperiri ştiinţifice

• Codul bunelor maniere pentru e-mail

• Ar trebui să ştim…

Anul II, nr.3 (7), mai 2011 Revistă editată de Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara cu avizul nr.

415/28.01.2011 al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara

ARTA DIDACTICĂ - ISSN 2067-7499 Anul II, nr.3 (7), mai 2011

2

Cadrul didactic, factor implicat în viitoarea carieră a elevului

Prof. Olenka Maria Dicu, limba engleză Colegiul Tehnic „Domnul Tudor” Drobeta Tr. Severin, Mehedinţi

Activitatea de orientare a carierei în mediul şcolar poate fi descrisă ca o activitate care

să sprijine elevii să-şi clarifice propriile deprinderi, abilităţi, competenţe, ca şi resursele şi opţiunile în relaţia cu sistemul educaţional, piaţa muncii şi viaţă, în general. Activitatea profesorului, în special a dirigintelui, în ceea ce priveşte orientarea carierei este un proces complex, interactiv între educaţie, abilităţi practice, aspiraţii, valori şi interesele mediului economic, social, cultural.

Activitatea de orientare şcolară o precede pe cea profesională, ambele fiind componente ale orientării pentru carieră. Termenul de carieră trebuie înţeles în sensul său pozitiv de traseu educativ, profesional ce vizează integrarea socială. Consider că orientarea pentru carieră este o activitate continuă pe care trebuie să o desfăşoare profesorul, în special profesorul diriginte şi consilierul şcolar şi nu se adresează exclusive elevilor din anii terminali ci este un întreg ce face parte din procesul educaţiei. Este important ca toţi profesorii să-şi asume în afara sarcinilor educative şi altele de natură socială, externe şcolii.

În realizarea activităţii de consiliere pentru alegerea viitoarei cariere este necesar să se parcurgă mai multe etape: definirea şi clarificarea problemei, autoanalizarea grupului ţintă de elevi, formularea scopurilor, elaborarea unui plan de acţiune, evaluarea şi urmărirea rezultatelor acţiunii de consiliere.

Pentru a stabili o strategie de intervenţie, este necesar să se identifice problema reală cu care se confruntă fiecare elev al grupului. Pentru aceasta se impune cunoaşterea elevului, a familiei, cât şi a profesorilor care acţionează în cadrul sistemului de educaţie. Îndeplinirea acestui deziderat se poate efectua, utilizând mai multe tehnici şi metode de cunoaştere.

Analiza rezultatelor elevilor – reprezintă una din sursele de cunoaştere a particularităţilor psihice ale elevilor, concretizate în randamentul şcolar. Randamentul şcolar, ca formă sintetică de exprimare a succesului la învăţătură este determinat şi influenţat

de o gamă variată de factori subiectivi şi obiectivi, cum ar fi: trăsăturile personale ale elevului (nivelul de dezvoltare intelectual, aptitudinile, atitudinile, trăsăturile comportamentale, interesele, motivaţia, starea de sănătate), condiţiile mediului şcolar, valoarea personalităţii profesorilor, condiţiile mediului familial.

Profesorul este cel care poate pune în valoare conținutul disciplinei predate, astfel ca aceasta poate contribui în procesul de orientare atât prin limitele sale dar mai ales prin posibilitățile specifice. Profesorul nu are sarcina si nici obligația sa desfășoare acțiuni speciale de orientare în cadrul procesului de predare, ci în stabilirea conținuturilor, a strategiilor de lucru el trebuie să aibă întotdeauna în vedere cu ce anume poate fi de ajutor si în scopul orientării elevilor.

Bibliografie: • Silvaş Alexandra, Consiliere şi orientare, curs, 2008.

ROLUL CADRULUI DIDACTIC


3

ALTERNATIVA EDUCAŢIONALĂ STEP BY STEP

Maria Ardelean, prof. înv. primar Carmen Manea, prof. înv. primar

Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara, Şcoala generală nr.6 - structură

Programul promovează educaţia centrată pe copil, predarea orientată după nevoile şi interesele copilului, învăţarea organizată în centre de activitate, implicarea familiei şi comunităţii în educaţia copiilor, respectarea şi aprecierea diversităţii umane, susţinerea incluziunii grupurilor defavorizate. Alternativa educaţională Step by Step are misiunea de a dezvolta în fiecare copil capacitatea de a fi creativ, de a-şi forma o gândire critică, a face opţiuni şi a avea iniţiativă, a defini şi a rezolva o problemă, a comunica uşor cu toţi ceilalţi parteneri ai comunicării, a-i înţelege şi a negocia.

Clasa de Step by Step are două învăţătoare care îi îndrumă pe copii în efectuarea alegerilor, preluând răspunderea personală a acestor alegeri. Copiii din aceste clase democratice sunt încurajaţi în a-şi formula şi exprima propriile opinii. Se pun întrebări. Se susţin discuţii. Programul Step by Step pentru învăţământul primar pune în valoare respectul reciproc şi responsabilitatea faţă de cei din jur, onestitatea, civismul şi seriozitatea. Adulţii formează conştient aceste trăsături de caracter în relaţiile zilnice cu copiii. Aceste trăsături stau la baza dezvoltării caracterului în Programul Step by Step pentru învăţământul primar.

După un an sau mai mulţi ani de studiu în cadrul alternativei Step, se poate afirma, fără a se exagera, că acesta ştie să pună întrebări pertinente, să formuleze răspunsuri precise şi corecte, este în stare să dialogheze cu lejeritate ceea ce demonstrează că şcoala nu i-a dat şi nu i-a cerut doar informaţie. El termină ciclul primar având o deschidere formată spre o bună comunicare ceea ce-l conduce cu rapiditate spre progres, ori acest sistem tocmai

acest lucru îşi doreşte să înfăptuiască. Vă prezentăm câteva imagini care prezintă aspecte ale activităţii pe

centre din clasa II D Step by Step de la Colegiul Tehnic”Matei Corvin” Hunedoara, coordonată de prof. Maria Ardelean şi prof. Carmen Manea.

Elevii din alternativa Step by step vin cu plăcere şi nerăbdare la şcoala. Fiecare zi este un prilej pentru ei de a descoperi lucruri noi şi interesante. Aici ei învaţă să facă legături şi să aplice cunoştinţele dintr-o disciplină pentru rezolvarea unor sarcini din alte discipline pe care le studiază.

Deoarece toate activităţile instructiv – educative se organizează pe centre de activităţi, copiii sunt obişnuiţi să rezolve sarcinile propuse la fiecare centru în colaborare permanentă cu ceilalţi colegi. Munca în echipă implică procesele de cunoaştere şi colaborare, împletindu-se armonios în toate momentele lecţiei.

Toate activităţile de învăţare desfăşurate sunt în concordanţă cu programa şi planificarea din învăţământul tradiţional. Diferă doar modul în care se realizează achiziţionarea acestor cunoştinţe de către elevi.

Clasa a II-a Step by Step are 24 de elevi şi pe lângă activităţile şcolare serbează fiecare sută de zile de şcoală, care este aşteptată cu foarte mare bucurie de copii şi deopotrivă de părinţii care se implică activ în toate activităţile clasei. Astfel, implicarea şi sprijinul acordat ne-au ajutat la aducerea la îndeplinire a cât mai multe activităţi cu caracter instructiv-educativ.

La diferitele concursuri pe discipline la care au participat elevii, rezultatele au fost mai mult decât îmbucurătoare dovedind încă odată faptul că aceşti elevi au reuşit să-şi achiziţioneze toate competenţele stabilite pentru clasa a II-a.

În cadrul activităţilor extraşcolare desfăşurate s-a reuşit antrenarea întregii clase precum şi a colectivului de părinţi, integrându-se foarte bine şi elevii cu nevoi speciale. În cadrul alternativei Step by Step toţi factorii educaţionali (şcoală – familie – comunitate) colaborează pentru realizarea scopului comun : ELEVUL.

ALTERNATIVE EDUCAŢIONALE


4

DIDACTICA ÎNTRE DEFINIREA COMPETENŢELOR SI OPERAŢIONALIZAREA

OBIECTIVELOR (1): COMPETENŢE

Prof. Ana Nicoleta Avramescu, matematică Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara

Competenţa reprezintă acea capacitate intelectuală care dispune de multiple posibilităţi de

transfer sau de aplicabilitate în operarea cu diverse conţinuturi. Deosebirea dintre performanţă şi competenţă este faptul că aceasta din urmă poate fi realizată în intervale mai lungi de timp. Specificarea competenţelor se referă, de fapt, la delimitarea capacităţilor sau a operaţiilor intelectuale de tipul: capacitatea de a detecta, selecta, analiza şi sintetiza date, informaţii sau relaţii, capacitatea de a învăţa, de a acţiona sau de a judeca. Fiecare capacitate se bazează pe anumite operaţii mentale, luându-se drept referinţă fie procesele psihice (percepţie, gândire, memorie, imaginaţie etc.), fie operaţiile specifice fiecăruia privite în mod generic. Competenţele necesare în secolul XXI sunt: • Responsabilitate şi capacitate de adaptare – Exersarea responsabilităţii personale şi a flexibilităţii

în contexte legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate; stabilirea şi atingerea unor standarde şi ţeluri ridicate pentru sine şi pentru ceilalţi; tolerarea ambiguităţii.

• Competenţe de comunicare – Înţelegerea şi realizarea unei comunicări eficiente verbale, scrise şi multimedia, într-o varietate de forme şi contexte.

• Creativitate şi curiozitate intelectuală – Dezvoltarea, implementarea şi comunicarea ideilor noi altor persoane; deschidere şi receptivitate la nou, perspective variate.

• Gândire critică şi gândire sistemică – Exersarea gândirii în ce priveşte înţelegerea şi realizarea unor alegeri complexe; înţelegerea conexiunilor dintre sisteme.

• Informaţii şi abilităţi media – Analizarea, accesarea, administrarea, integrarea, evaluarea, şi crearea de informaţii în diverse forme şi medii.

• Capacităţi de colaborare şi interpersonale – Demonstrarea capacităţilor de lucru în echipă şi de conducere; adaptarea la diverse roluri şi responsabilităţi; colaborarea productivă cu ceilalţi; conduită empatică; respectarea altor puncte de vedere.

• Identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor – Capacitatea de a depista, formula, analiza şi rezolva probleme.

• Auto-formare – Monitorizarea propriilor nevoi de înţelegere şi învăţare; localizarea resurselor corespunzătoare; transferul cunoştinţelor dintr-un domeniu în altul.

• Responsabilitate socială – Acţionarea în mod responsabil, ţinând cont de interesele comunităţii; demonstrarea unui comportament etic în contexte legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate.

În proiectarea didactică dacă scopul arată direcţia instruirii, obiectivele exprimă rezultatul ce doreşte să se obţină prin proiectare şi realizarea unei activităţi didactice. În funcţie de nivelul de la care privim procesul educaţional, distingem: Nivelul 1 - cel mai general si cel mai sintetic – aici se situează competenţele generale care se

stabilesc şi se urmăresc prin întregul proces de învăţământ pe o lunga perioada de timp (de regulă un ciclu de şcolarizare).

Nivelul 2 – intermediar, conţine competenţele specifice disciplinei şcolare, enunţate de obicei prin programa – curriculum-ul acelei discipline.

Nivelul 3 - are caracter aplicativ, cuprinde realizarea etapei de operaţionalizarea a obiectivelor pentru atingerea competenţelor specifice unui capitol din programă, al unei lecţii sau, uneori, chiar al unei secvenţe dintr-o lecţie.

DDIIDDAACCTTIICCAA MMOODDEERRNNĂĂ


5

DIDACTICA ÎNTRE DEFINIREA COMPETENŢELOR SI OPERAŢIONALIZAREA

OBIECTIVELOR (2): OBIECTIVE

Prof. Ana Nicoleta Avramescu, matematică Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara

Obiectivele specifice ale unui obiect de învăţământ pot fi delimitate în relaţie cu conţinuturile corespunzătoare, iar pentru

fiecare lecţie sunt precizate rezultatele pe care un elev trebuie să le obţină ca ilustrări ale operaţiilor mentale vizate. Astfel de obiective accentuează caracterul formativ al învăţământului, dar reduc operaţionalitatea, ceea ce creează o oarecare ambiguitate îngreunând atât planificarea sarcinilor de învăţare, cât şi evaluarea.

În cadrul unei activităţi instructiv-educative, realizarea cu mai mare eficienţă a finalităţilor şi scopurilor propuse presupune reducerea decalajului dintre generalitatea lor orientativă şi solicitările curente ale planificării, programării şi desfăşurării procesului de învăţământ. Această cerinţă poate fi realizată prin formularea obiectivelor pedagogice, numite şi obiective educaţionale.

Obiectivele educaţionale sunt enunţuri cu caracter finalist care dau expresie intenţiei de a produce o schimbare în personalitatea elevului ca urmare a implicării acestuia într-o activitate de predare-învăţare.

În ce priveşte caracterul diferenţiat de care dispun obiectivele educaţionale, cea mai obişnuită şi mai practică diferenţiere a acestora se face în funcţie de gradul lor de generalitate. Se disting astfel obiectivele generale, specifice şi operaţionale.

Obiectivele operaţionale au un caracter concret şi sunt realizabile în cadrul lecţiilor şi în afara lor, cu ajutorul diverselor resurse şi mijloace pedagogice. Dacă obiectivele generale şi specifice sunt de obicei date, iar cadrul didactic şi le însuşeşte ca atare, obiectivele operaţionale sunt elaborate de către acesta pentru fiecare lecţie prin considerarea conţinutului predării/învăţării şi prin aplicarea tehnicii operaţionalizării.

Activitatea de specificare sau de identificare a referinţelor concrete sau practice ale unui concept poartă numele de operaţionalizare. Ea se referă atât la ansamblul operaţiilor succesive de trecere de la abstract la concret, cât şi la specificarea criteriilor sau a indicatorilor prin care o acţiune sau un comportament dobândeşte caracteristica de a fi operaţional sau concret.

În ce priveşte indicatorii pe baza cărora un obiectiv dobândeşte acest caracter concret, există două criterii de elaborare şi apreciere a operaţionalităţii unui obiectiv: performanţa şi competenţa.

Performanţa reprezintă expresia nivelului de realizare a unei sarcini de învăţare. Prin operaţionalizare trebuie specificat indicatorul pe baza căruia se poate constata şi aprecia dacă a fost produsă o anumită schimbare în sistemul personalităţii cursantului la sfârşitul perioadei de predare/învăţare în care a fost angajat. Conform teoriei behavioriste, modul cel mai eficient de constatare a performanţei în învăţare este comportamentul, adică actul sau manifestarea vizibilă pe care cursantul o relevă. Fiind dat un stimul (de exemplu, definiţia securităţii naţionale) şi o sarcină didactică (memorarea definiţiei), cursantul, prin exerciţii corespunzătoare, va memora conceptul de securitate naţională, manifestând la finalul secvenţei de învăţare comportamentul de redare a definiţiei. Ca atare, într-un obiectiv operaţional trebuie indicat rezultatul final pe care urmează să îl manifeste cursantul implicat într-o secvenţă instructiv-educativă. Numai în acest mod este posibilă programarea conţinuturilor învăţării şi mai ales a situaţiilor de predare şi a sarcinilor de învăţare. Elevul îşi manifestă comportamentul în termeni verbali, fizici sau psihomotori şi atitudinali. Astfel de termeni sunt subsumaţi categoriilor taxonomice ale obiectivelor generale şi specifice.

Cea mai frecvent utilizată este taxonomia lui Bloom numită şi taxonomia Bloom-Anderson. Benjamin Bloom a fost psiholog american, care a trăit între anii 1913-1999. Această taxonomie a fost definită în 1956 şi mai apoi revizuită de o echipă condusă de profesorul american Lorin Anderson în 1999.

Aceasta reprezintă de fapt o clasificare a obiectivelor de învăţare în cadrul procesului de învăţământ şi se poate prezenta sintetic astfel:

Capacităţi Definirea acţiunilor Cuvintele cheie utilizate în operaţionalizarea obiectivelor

Cunoştinţe Amintirea informaţiilor identifică, descrie, numeşte, etichetează, recunoaşte, reproduce, urmăreşte

Înţelegere Înţelegerea sensului, parafraza unui concept rezumă, modifică, apară, parafrazează, interpretează, dă exemple

Aplicare Utilizarea informaţiilor sau a conceptului într-o situaţie nouă

construieşte, face, formează, modelează, prezice, pregăteşte

Analiză Descompunerea informaţiilor sau a conceptelor în părţi pentru a le înţelege mai bine

compară/contrastează, descompune, distinge, selectează, separă

Sinteză Folosirea ideilor pentru a produce ceva nou repartizează pe categorii, generalizează, reconstruieşte

Evaluare Emiterea de judecăţi de valoare laudă, critică, judecă, justifică, argumentează, susţine

Avantajul operaţionalizării obiectivelor prin definirea performanţei aşteptate este cel al preciziei, al definirii concrete şi al măsurabilităţii. Astfel, la sfârşitul unei perioade de instruire, se poate stabili cu exactitate nivelul performanţei învăţării şi a predării, iar cadrul didactic va putea şti ce măsuri să ia pentru a creşte eficienţa activităţii pedagogice.

Însă, având în vedere că nu toate efectele educaţiei pot fi exprimate în termenii unei performanţe imediat observabile şi măsurabile, trebuie utilizat şi un alt criteriu al operaţionalizării unui obiectiv, şi anume competenţa sau capacitatea intelectuală.

DIDACTICA MNODERNĂ


6

Dezvoltarea competențelor orale în predarea limbilor moderne

între clasic şi inedit - (4)

Prof. Marta Zaharia, limba engleză Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara

În Marea Britanie peste 90% din orele de predarea a unei limbi străine se fac cu metodele moderne interactive. Se

pune în discuție la orice întâlnire a profesorilor importanța metodelor tradiționale și rolul indubitabil al profesorului, cel care se prezintă în fața clasei cu un plan de lecție și își susține ora în mod tradițional. Odată cu trecerea timpului și câștigarea experienței la catedră fiecare profesor adoptă metode noi și își îmbunătățește stilul de predare, stil care devine din ce în ce mai personal, îndrăzneț și inovativ.

Diametral opus de poziția tradiționalului, se situează metoda care ne-a fost prezentată la un grup de elevi începători, de vârste diferite, care au fost implicați într-o oră de predare prin metoda – The Silent Way- Calea tăcerii. Denumirea surprinzătoare vine să contrazică teoria precum că învățarea unei limbi străine se poate face doar prin repetarea nesfârșită și monotonă a unor cuvinte sau structuri gramaticale. C. Gattengo - cel care a descoperit această metodă de predare, a fost matematician, dar a pus bazele predării limbilor străine bazate pe descoperire. Această metodă cere o pregătire minuțioasă din partea profesorului și multe materiale auxiliare. Așanumitul “old fashioned way”, forma inițială a metodei, așa cum aceasta a fost folosită în anii 70, cere panouri pictate de dimensiunile unui perete, care reprezintă scene familiare studenților: o cină în familie, cumpărături la supermarket, o dimineață obișnuită la școală. Profesorul scrie direct pe panou cuvintele noi, iar elevii fac același lucru folosindu-se de versiunile A4 ale panourilor mari. La sfârșitul prezentării profesorul îi roagă pe elevi să compună o întâmplare simplă, bazată pe cuvintele noi învățate și să prezinte lucrarea colegilor. Este surprinzător că și elevii începători pot înlănțui cuvintele într-o istorioară simplă, se corectează unii pe alții (este încurajat peer correction, lucrul în perechi sau echipe cu număr redus de elevi). Toți participă la alegerea celei mai bune relatări. Panourile și fișele de lucru se completează în mod armonios cu așa numitele Cuisenaire-rods, piese de joc făcute special pentru a sublinia categorii de cuvinte ca prepozițiile, a preda comparația adjectivelor sau chiar condiționalul, atât de dificil considerat de către elevi și profesori, dar și cu minunatele “ sound colour charts”, plăcuțe de lemn sau plastic colorat care sunt folosite la predarea pronunției și accentului corect.

Chiar dacă au la dispoziție videoproiectoare și laptopuri, profesorii care cunosc și folosesc această metodă preferă panourile, creionul și hârtia, iar cutia cu piesele colorate specifice acestei metode este nelipsită la orele de limba engleză. Predarea prin metoda Silent way pare a nu avea nimic în comun cu trecerea timpului și cu tehnica modernă. Cea mai eficientă formă este cea veche, originală, cea pe care a dezvoltat-o Gattano în Etiopia, învățându-i pe copiii localnicilor engleza - ne-a spus profesorul care și-a susținut cursul prin această metodă surprinzătoare. Evaluarea se face chiar în timpul prezentărilor elevilor într-un mod natural și plăcut, în care nu se simte constrângere, teamă sau emoții. Se poate spune că într-un fel sau altul elevii se autoevaluează și se corectează instantaneu, învățând unii de la alții.

Prezentare, Practică, Producere (Presentation, Practice, Production, the PPPs, sau the 3Ps) - această metodă este cunoscută tuturor profesorilor de limba engleză care au ținut lucrarea lui J. Harmer în mână. Demonstrația eficienței acestei metode totuși este uluitoare și merită descrisă. J. Harmer o consideră varianta britanică a metodei audio–linguale, metodă dezvoltată în Statele Unite în timpul celui de-al doilea război mondial și al cărui obiectiv era să-i învețe pe studenți să vorbească o limbă străină într-un timp cât mai scurt, într-un mod comunicativ, automat. În ambele cazuri vocabularul și gramatica sunt predate inductiv, deci metoda este chiar opusă celei descrise mai sus. Exact după cum îi sugerează denumirea acest procedeu are trei etape. În prima etapă profesorul introduce elementele de limbaj ce trebuie asimilate. Studenţii exersează folosind tehnici de reproducere şi repetiţie. A treia etapă se referă la folosirea limbajului prezentat şi asimilat într-un mod original şi autentic de către elevi. De fapt, pe parcursul acestei etape studenții devin utilizatori independenți și activi, iar rolul profesorului se schimbă, el are obligația să devină facilitatorul unei situații reale care să abordeze în mod obligatoriu o temă familiară elevului. Profesorul are rol de model, el coordonează activitatea de predare-învățare studenții îi urmează instrucțiunile întocmai, iar limba maternă nu se folosește deloc. Este o metodă bazată exclusiv pe comunicare, pe repetarea și însușirea stereotipiilor și modelelor gramaticale ale unei limbi străine. Evaluarea se face prin comunicare, existând grile precise de apreciere ale performanțelor atinse, dar totuși rămânând subiectivă și deseori nelămuritoare pentru student. Se spune că mai ales profesorii începători recurg la această metodă, cei care încă nu și-au dezvoltat un stil propriu sau nu au încredere în metodele inovative. O alternativă modernă elaborată de J. Harmer la această metodă este ESA (Engage, Study, Activate), care diferă mai ales la nivelul stagiului 1- Engage, atunci când profesorul nu se rezumă la prezentarea seacă a lecției prin scrierea titlului pe tablă, ci urmărește îndeaproape implicarea emoțională, trezirea interesului elevilor pe cale afectivă. Asta se poate întâmpla prin ascultarea unei piese muzicale, vizionarea unui videoclip sau recitarea unor versuri. Unii profesori aleg o întâmplare amuzantă sau o anecdotă pentru a-și introduce lecția. Stadiile Study și Activate sunt foarte asemănătoare cu cele două etape de la metoda PPP- Practice și Production.

Niciodată nimeni nu va putea decide excluderea definitivă a unei metode de predare, catalogată ca tradițională sau modernă. Fiecare școală, fiecare etapă a carierei unui profesor, orice grup de elevi cere altă abordare, cere originalitate, spontaneitate, adaptabilitate, flexibilitate din partea celui care se află la catedră.

Bibliografie 1. Harmer, J. 2008. The Practice of English Language Teaching. London: Longman. 2. Larsen-Freeman, D. 1986. Techniques and Principles in Language Teaching. Oxford. 3. Stern, H. H. 1996. Fundamental Concepts of Language Teaching. Oxford: Oxford University Press.

METODE MODERNE


7

Metode moderne în predarea-învăţarea istoriei Prof. Mariana Sandu

Şcoala nr. 1 ”Al. I. Cuza” Vaslui

Un învăţământ de calitate se bazează pe strategii educaţionale centrate pe elev. Pornind de la această idee îmi propun să evidenţiez câteva aspecte privind rolul pe care îl au strategiile centrate pe elev în procesul instructiv–educativ la disciplina istorie în învăţământul gimnazial în vederea creşterii calităţii şi eficienţei actului de predare–învăţare–evaluare şi, implicit, a randamentului şcolar. Pentru a demonstra cele afirmate voi folosi două metode moderne-metode centrate pe elev.

În predarea-învăţarea lecţiei Mihai Viteazul. Anul 1600–la disciplina istorie-profesorul poate folosi următoarele metode cu scopul implicării elevilor în propria formare:

1. Diagrama VENN este o metodă grafică şi poate fi folosită pentru a compara evenimente, procese, personalităţi. Diagrama este alcătuită din două cercuri suprapuse parţial: în zona mediană-unde se suprapun cele două cercuri-se vor nota asemănările iar în exterior deosebirile (elementele specifice). Pentru a compara unirea Transilvaniei şi unirea Moldovei-elevii sunt împărţiţi în două grupe. Ambele grupe primesc două texte cu

informaţii despre unirea Transilvaniei şi unirea Moldovei, două coli A4 şi două markere. Fiecare grupă îşi va alege un lider care va scrie şi va prezenta rezultatele activităţii lor. Sarcina de lucru (5'):

• Grupa nr. 1 va identifica–cu ajutorul celor două texte-asemănările existente între modalitatea de realizare a unirii Transilvaniei şi modalitatea de realizare a unirii Moldovei;

• Grupa nr. 2 va identifica–cu ajutorul celor două texte–deosebirile existente între modalitatea de realizare a unirii Transilvaniei şi modalitatea de realizare a unirii Moldovei.

Pe foaia de flipchart profesorul desenează o diagramă Venn unde cele două grupe vor nota – prin liderii lor–asemănările şi deosebirile descoperite.

Fişă de lucru: ,,Împreună cu principalii săi colaboratori, domnul Ţării Româneşti a decis intervenţia în Transilvania. Două armate au pornit spre Transilvania. Una condusă de voievod, prin pasul Buzăului, alta pe valea Oltului, pe la Turnu Roşu, comandată de fraţii Buzeşti [.....] Lupta s-a dat la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599). Andrei Bathory era înfrânt [....] La 1 noiembrie 1599 voievodul român intra victorios în Alba Iulia....” ,,Pregătirile pentru campania din Moldova erau gata la jumătatea lui aprilie 1600. La 4 mai ofensiva a început dinspre Transilvania şi dinspre Ţara Românească (de aici venea oştirea lui Nicolae Pătraşcu, care conducea statul muntean ca asociat la domnie al tatălui său). A fost o campanie rapidă. La 16 mai 1600 trupele lui Mihai se aflau la Suceava, unde domnul Moldovei intenţionase o rezistenţă. Apoi, urmărindu-l pe Ieremia Movilă s-au îndreptat spre Hotin, cetate unde s-a retras domnul Moldovei...”

(K. Hitchins, M. Bărbulescu, Istoria României) 2. Ciorchinele este metoda care favorizează învăţarea activă prin organizarea grafică a cunoştinţelor. Această metodă parcurge următorii

paşi: • se scrie pe fişa de lucru (sau pe tablă) tema care urmează a fi cercetată; • se notează în jurul acesteia toate noţiunile descoperite în text; • pe măsură ce se scriu noţiuni noi, idei noi, se trag linii între toate noţiunile care par a fi conectate; • activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când a fost atinsă limita de timp.

Cu această metodă şi pe baza a două texte istorice elevii vor descoperi măsurile luate de Mihai Viteazul în Transilvania: ,,A intervenit însă în alcătuirea Consiliului Principatului, unde a introdus doi din boierii săi, aşezând în cetăţi pârcălabii proprii, fără să lezeze administraţia comitatensă, păstrând vechii funcţionari. El a dublat astfel administraţia cu proprii săi boieri români în calitate de comisari de supraveghere fapt ce a provocat reticenţele nobilimii. Domnul a schiţat şi o politică în favoarea nobilimii mici româneşti şi în special a boierilor din Ţara Făgăraşului [...] Mihai Viteazul a luat măsuri pentru a potoli nesupunerea ţăranilor care s-au răsculat la intrarea lui în Transilvania.”

(K. Hitchins, M. Bărbulescu, Istoria României) ,,....măsurile luate în favoarea iobagilor români şi a preoţilor români. Pentru cei dintâi Mihai a solicitat dreptul de a-şi paşte vitele ,,în locurile libere şi în hotarul necultivat” al satelor maghiare şi săseşti. Mihai Viteazul a încercat să obţină statutul de ,,religie receptă” pentru ortodoxie [...] El a înfiinţat Mitropolia ortodoxă de la Alba Iulia, primul pas spre recunoaşterea oficială a confesiunii ortodoxe.”

(F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

Centrarea pe elev devine atât o condiţie de calitate şi eficienţă a procesului formativ cât şi una dintre cele mai la îndemână căi de rezolvare

a numeroase dificultăţi pe care le traversează învăţământul românesc.

Măsurile luate de Mihai Viteazul în

Transilvania

Unirea Transilvaniei

Unirea Moldovei

METODE MODERNE


8

COLABORAREA DINTRE ŞCOALĂ ŞI FAMILIE (2)

Factor hotărâtor în educarea şcolarului pentru integrare în societate

Liliana Fruja, institutor Grupul Şcolar „Crişan” Crişcior, jud. Hunedoara

AVANTAJELE IMPLICĂRII FAMILIEI În partea a doua a articolului voi continua să vă prezint alte două modalităţi prin care părinţii se pot implica în calitate de parteneri în educarea elevilor, alături de şcoală, urmate de câteva avantaje ale implicării familiei în educarea şcolarului pentru integrarea lui în societate:

I. STUDIUL Părinţii pot colabora cu învăţătorii interesându-se în ce mod şi ce anume s-a predat . Utile sunt consultaţiile cu părinţii,

în special la clasa I, situaţii în care cadrele didactice explică noutăţile din curriculum, ce obiective se urmăresc, ce modalităţi de predare se folosesc, ce se aşteaptă de la copii. Participarea părinţilor la astfel de activităţi îi ajută pe aceştia să fie alături de copii, să-i îndrume pentru a se obţine rezultatele aşteptate.

II. COMUNICAREA Dacă politica şcolii permite părinţilor, aceştia pot participa la ore oricând. Comunicarea constantă , continuă cu părinţii , pe parcursul anului şcolar, pe teme ca: regulile clasei, aşteptările,

scopurile îi implică pe aceştia în procesul educaţional. Părinţii sunt informaţi la şedinţele lunare sau în scris în legătură cu acele concepte care sunt de predat, ce trebuie

aprofundat, consolidat acasă, tipurile de acţiuni la care pot colabora părinţii în perioada următoare. Comunicarea dintre părinţi şi cadre didactice vizează, dar nu se limitează la situaţia şcolară, politica şcolii în ceea ce

priveşte elevii, proceduri, activităţi comunitare, opţiuni educaţionale, modalităţi în care familia poate ajuta şcoala… O modalitate modernă de comunicare, ce poate veni în ajutorul părinţilor foarte ocupaţi, poate fi comunicarea prin

intermediul e-mail-ului . Conform unui studiu pe tema comunicării dintre familie şi şcoală, s-a constatat că este bine ca părinţii să fie înştiinţaţi şi

când copilul are o performanţă notabilă. Astfel , familia are oportunitatea de a privi mai încrezătoare informaţiile despre şcolar şi , în urma unei astfel de abordări, este mai receptivă la sugestiile cadrelor didactice.

„Părinţii trebuie să se implice ca profesori, elevi, susţinători şi avocaţi ai copiilor lor.” (Bonnie McReynolds) CONSTATĂRI: În urma studiului s-a constatat faptul că :

În ceea ce îi priveşte pe elevi , aceştia au început să-şi asume mai multe responsabilităţi pentru studiu şi comportare în clasă, dacă au observat implicarea părinţilor, s-au îmbunătăţit notele şi lucrul la şcoală.

În ceea ce îi priveşte pe părinţi , dacă au participat la lectorate, au colaborat cu şcoala mai mult, s-au putut implica în mai mare măsură în nevoile educaţionale ale copiilor, au petrecut mai mult timp cu copiii la şcoală, au sponsorizat acţiuni ale şcolilor, au devenit mai conştienţi de abilităţile şi acţiunile copiilor, au simţit că au contribuit mai mult la educaţia propriului copil, au comunicat mai bine cu propriii copii si cu profesorii .

De aceea, prin activităţile noastre comune cu părinţii , încercăm să colaborăm cu familia pentru a observa şi la elevii noştri schimbări în bine atât din punct de vedere al performanţelor şcolare cât şi din cel al implicării active în activităţile ce se desfăşoară cu ei. Este adevărat că sunt şcoli care nu beneficiază de implicarea părinţilor , totuşi, dacă se depune puţin efort , dacă activităţile planificate reuşesc să le atragă atenţia, măcar în unele puncte amintite mai sus, se pot obţine rezultate pozitive, ceea ce îi va avantaja pe copii.

AVANTAJELE IMPLICĂRII FAMILIEI

Copiii petrec mai mult timp acasă decât la şcoală , de aceea părinţii îi cunosc foarte bine, interacţionează cu fiecare şi nu se aşteaptă la vreo răsplată dacă îşi ajută copilul să reuşească.

Mediul familial oferă momente de predare de care cadrele didactice nu pot beneficia. Când părinţii îşi învaţă copilul, se observă o schimbare semnificativă, imediată a copiilor. Copiii ai căror părinţi se implică au note mai mari, achiziţii academice pe termen lung, atitudini şi comportamente pozitive; Implicarea părinţilor corelată cu cea de la şcoală adânceşte achiziţiile elevilor. Părinţii care îşi ajută copiii obţin un câştig în încrederea în ei înşişi şi în copii. Părinţii care colaborează cu şcoala sunt avocaţi puternici pentru comunitatea din jurul şcolii.

PARTENERIAT ÎN REALIZAREA TEMEI Sfaturi utile :

• Asiguraţi-vă că fiul / fiica dumneavoastră are un loc liniştit să studieze, cu lumină bună, are un program regulat de studiu în fiecare zi, are toate rechizitele necesare şi instrumentele de scris!

• Verificaţi temele, dar nu le faceţi pentru ei! Dacă îi faceţi tema copilului, nu-l ajutaţi deloc. • La începutul anului şcolar discutaţi cu învăţătorul clasei pentru a afla în ce constau temele pe care le dă. Întrebaţi-l dacă dă

teme în fiecare zi sau doar în anumite zile. Aflaţi care este scopul temei. • Aflaţi de la copil dacă are teme date în ziua respectivă şi când trebuie predate la şcoală. • Acţiunea are mai multă valoare decât vorbele. Făcându-vă timp pentru a verifica temele , le arătaţi copiilor că acestea sunt

importante. Lăudaţi-i pentru temele bine realizate! • Recapitulaţi comentariile făcute de învăţător la temele verificate de acesta şi discutaţi-le cu fiul / fiica dumneavoastră. • Contactaţi învăţătorul , dacă este vreo problemă în legătură cu tema dată.

ŞCOALA ŞI FAMILIA


9

MODERNIZAREA ȘI PEFECȚIONAREA METODOLOGIEI DIDACTICE

Rodica Robu, educatoare

Colegiul T.T.F. Anghel Saligny Grădinița P.N.Nr.1 SIMERIA - structura

Metodele constituie calea eficientă de organizare şi conducere a învățării, un mod comun de a proceda care

reuneşte eforturile cadrului didactic şi ale copiilor. Rolul metodelor didactice moderne este acela de a crea un context, astfel încât cel care învață să fie angajat şi să

participe în mod activ fizic și psihic la realizarea obiectivelor predării, se caracterizează printr-o permanentă deschidere la înnoire, la inovație.

Învăţământul modern promovează metodele de învățare active, bazate pe investigația proprie a realității precum şi formarea de cunoştințe şi experiențe prin efort propriu. Printre metodele moderne de stimulare a creativității sunt: explozia stelara, mozaicul, ciorchinele, cubul, metoda pălăriilor gânditoare.

Una dintre metodele pe care doresc s-o prezint în continuare, care poate fi aplicată cu succes în învățământul preșcolar, este metoda „Cubul”. Voi exemplifica prin aplicarea metodei în cazul unei observări: „Câinele”.

• Am confecționat un cub pe ale cărei fețe am scris cifrele de la 1 la 6.Copiii sunt anunțați că fiecare număr reprezintă o cerință adresată unui anumit grup.

• Am anunțat tema activității(“Astăzi vom observa un animal iubit de voi, „câinele.”). • Am împărțit copiii în 6 grupuri, fiecare grup urmând să analizeze tema aleasă, ținând cont de cerința ce

corespundea cifrei de pe una din fețele cubului: 1. Descrie! (Spune culoarea, mărimea, forma animalului observat.) 2. Compară! ( să evidențieze asemănările și deosebirile față de un alt animal) 3. Asociază! (Ce simți când vezi un câine? La ce te gândești?) 4. Analizează! (Care sunt părțile componente, ce caracteristici observi?) 5. Aplică! (Ce foloase avem de la acest animal?) 6. Argumentează! (Importanța câinelui pentru om; daune și foloase.)

Asigurându-mă că toți copiii au înțeles sarcinile trasate, am acordat timp pentru rezolvarea acestora, liderul fiecărui grup prezentând celorlalți rezultatul echipei sale. Metoda pălăriilor gânditoare – este o altă metodă interactivă de stimulare a creativității, folosită cu succes la preșcolari. Se pun la dispoziția copiilor pălării de 6 culori : alb, roșu, negru, galben, verde, albastru. Voi reda povestea Puiul de Al. Brătescu Voinești.

• Pălăria albă este povestitorul. Copilul care poartă pălăria are sarcina de a reda pe scurt conținutul textului. • Pălăria roșie deține rolul psihologului. Copiii din grupa celor care poartă pălăriuțe roșii au prezentat

sentimentele lor față de prepeliță, față de puișori și față de vânător. • Pălăria neagră are rol de critic, vede doar partea negativă a faptelor. Cei care poartă pălărioare negre pot

primi, sau adresa întrebări de felul: „Ce fapte dezaprobi?” „Cu ce nu ești de acord?” Purtătorii pălăriuțelor negre au dezaprobat atitudinea puiului de prepeliță, a vânătorului, au încercat să condamne chiar, atitudinea celorlalți pui și a prepeliței .

• Pălăria verde este simbolul gânditorului și este cea mai creativă. Gânditorii au fost cei care ne-au relatat cum ar fi procedat ei în locul puiului, al prepeliței, al vânătorului, sau a celorlalți pui de prepeliță.

• Pălăria galbenă, numită creatorul, reprezintă simbolul gândirii pozitive si constructive. Cei care poartă această pălărie pot primi sau adresa întrebări care vizează găsirea unui alt final întâmplării, sau o continuare a acesteia. Creatorii au încercat să continue povestirea și să-i creeze un alt final, într-o notă mai veselă, mai optimistă. Nici un copil nu a dorit ca finalul să fie trist.

• Pălăria albastră reprezintă modelatorul, anunță subiectul pus în discuție, deține controlul întregii activități, pune întrebări celorlalte pălării. Ţinând cont de complexitatea sarcinii ce revine acestei pălării, educatoarea este cea care o poarta, având rolul de ghid.

Lucrând în echipă, copiii se sprijină și se încurajează reciproc, participă activ, după puterile proprii la soluționarea problemelor cu care se confruntă grupul. Rezultatul final al demersului didactic întreprins este acela că toți participanții învață unii lângă alții și unii de la alții, se valorifică, se stimulează potențialului creator, implicarea copiilor fiind interactivă. Bibliografie:

1. Silvia Breben, Metode interactive de grup, Editura Arves, 2002. 2. Oprea, Crenguța Lăcrimioara, Alternative metodologice interactive, București, 2008.

METODE ACTIVE


10

METODOLOGIA CENTRATĂ PE GRUP

METODE INTERACTIVE Prof. Delia Croitoru, limba franceză

Colegiul Tehnic „Domnul Tudor” Drobeta Turnu Severin, Mehedinți

Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura executorie, de punere în acţiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat. În acest context, metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare cât mai deplină a obiectivelor prestabilite ale activităţii instructive. De aici şi o mare grijă pentru adoptarea unor metode variate, eficiente şi adecvate , nu numai cu specificul disciplinelor, profilului şcolii, ci şi scopului general al învăţământului şi cerinţelor de educaţie ale societăţii contemporane. Evoluţia cognitivă a copilului nu poate fi disociată de mediul social (clasă, şcoală) în care acesta este încadrat. Structurile cognitive nu sunt rezultatul doar al maturizării şi exerciţiului individual, ci şi al transmisiei sociale şi al exerciţiului interacţiunii în colectiv. Învăţarea interactivă se bazează pe interschimbul de informaţii şi idei , de experienţe şi reflecţii de interpretări şi sugestii rezolutive de opinii şi convingeri, de impresii şi atitudini, pe interacţiunile sociale care se stabilesc în interiorul clasei de elevi ori al microgrupurilor sau între perechi. Este vorba, în acelaşi timp, de participarea fiecăruia la un exerciţiu al interactivităţii ,la exersarea activă a propriei gândiri, a propriilor operaţii mentale, la dezvoltarea priceperii de a lucra cu ceilalţi în înţelegere şi armonie. În alţi termeni, învăţarea interactivă poate fi definită ca învăţare prin cooperare sau colaborare, structuri de învăţare promovate cu tot mai multă stăruinţă în practica şcolii . Dintre metodele interactive voi prezenta doar câteva considerate mai relevante: METODA BRAINWRITHING sau 6-3-5 Este o metodă mai simplă , bazată pe tehnicile brainstormingului, dar cu precizarea că toate ideile se scriu. 6-3-5 = 6 persoane să scrie 3 idei în 5 minute Metoda se desfăşoară astfel:

• animatorul anunţă tema ce va fi abordată • se organizează grupuri de câte şase • fiecare membru împarte o coală de hârtie în trei coloane, urmând să scrie trei idei pentru rezolvarea problemei

( câte una în fiecare coloană) • foile se rotesc de la stânga la dreapta , astfel încât fiecare membru al grupului reia , pe rând , ideile scrise de

colegi, le îmbunătăţeşte, le completează, le modifică, sau îşi scrie părerea despre ele Când foile au trecut pe la toţi membrii, animatorul strânge toate foile şi iniţiază o discuţie pe marginea ideilor emise. Cadrul didactic prezintă în faţa clasei toate ideile, care vor fi discutate şi se alege varianta optimă.

DISCUŢIA PANEL Constă în organizarea unei dezbateri pe marginea unei teme între 5-7 persoane, care constituie grupul panel. Dezbaterea este condusă de către un moderator .Persoanele invitate ca auditoriu primesc foi de hârtie pe care vor consemna întrebări, reacţii, atitudini, în raport cu cele discutate în grupul panel, care vor fi semnalate grupului de discuţie de către moderator. La final acesta va realiza şi o sinteză a celor discutate. PHILIPS 6-6 a fost propusă de D. Philips şi prevedea divizarea grupului mare în grupuri mici de câte 6 persoane, care să discute timp de 6 minute în vederea rezolvării problemei puse în discuţie. Etapele acestei metode sunt:

• prezentarea temei de către animator • discuţia în grupuri mici ( 6 persoane) pe marginea temei • prezentarea rapoartelor de către purtătorii de cuvânt ai fiecărei grupe • sinteza rapoartelor, prin rezumarea ideilor de către animator sau prin dezbatere între purtătorii de cuvânt.

Metoda Philips 6-6 poate fi adaptată în funcţie de numărul de persoane. Desigur, evantaiul metodelor interactive este foarte larg şi în extindere continuă. Ele se pot departaja , mai ales , în funcţie de sarcina care este propusă . Bibliografie

1. Mariş, A., Practica pedagogică, componenta formării iniţiale a cadrelor didactice. 2. Ionescu, M., Instrucţie şi educaţie. Modele. Paradigme. Strategii , Cluj, 2003.

METODE INTERACTIVE


11

Strategii mentale utilizate în redactarea şi susţinerea unui

discurs - studiu de specialitate

Prof. Cristina Ivaşcu Şcoala cu clasele I-VIII Colibaşi, Mioveni

Situaţiile în care un comunicator este nevoit să vorbească în public sunt nenumărate. Simple

întâlniri cu colegii, cu jurnaliştii şi cu alte tipuri de public, iată tot atâtea potenţiale situaţii de comunicare în care vorbitorul are interesul să îşi atingă obiectivele, pentru a-şi putea desfăşura cu succes activitatea. Într-o societate a comunicării, specialiştii în acest domeniu se confruntă cu nenumărate provocări şi trebuie să le facă faţă cu succes. Una dintre acestea este, desigur, situaţia de a vorbi în public. O audienţă, mai mică sau mai mare, constituie de fiecare dată un motiv de angoasă .

Retorica, al cărei rol originar era de a convinge judecătorii de dreptatea cauzei prezentate, are o vechime de peste 5000 de ani, după unii autori, şi a fost atestată documentar încă din secolul al V-lea î.Cr. În timp, odată cu trecerea de la caracterul restrâns, preponderent juridic spre unul general, orientat spre viaţa socială şi politică, retorica a dobândit şi alte roluri. În acest moment, teoreticienii consideră că cele trei mari roluri ale artei de a vorbi în public sunt: de a informa, de a persuada, de a crea divertisment.

Indiferent de scopul pe care vorbitorul şi-l asumă în faţa unei audienţe, el vine şi cu o mare responsabilitate, legată de timpul celor ce se află în faţa sa. Pentru ca angoasa ce însoţeşte orice prezentare publică să nu fie accentuată de apăsarea responsabilităţii vorbitorului, teoreticienii propun urmărirea obligatorie a câtorva paşi în alcătuirea discursului, pentru a obţine rezultate bune şi a îndeplini obiectivele de comunicare.

Elaborarea discursului trebuie să urmeze etapele: evaluarea situaţiei de comunicare, analiza audienţei, cercetarea subiectului, organizarea discursului.

Evaluarea discursului. Încă de la început trebuie clarificat în mintea vorbitorului care este scopul comunicării sale. După ce a fost ales scopul discursului, trebuie elaborate obiectivele sale specifice. Acestea trebuie enunţate ca nişte obiective operaţionale clare, pentru ca vorbitorul să aibă posibilitatea de a-şi evalua clar eficienţa cu care şi-a atins aceste obiective. De asemenea, trebuie găsită şi o idee centrală a discursului, care să rezume ideile principale. În acest fel vorbitorul uşurează sarcina audienţei de a reţine şi de a-şi aminti elementele legate de discurs. Contextul prezentării are o mare importanţă. Vorbitorul trebuie să ţină cont de ora la care va fi ţinută prelegerea, de locul în care se va ţine cât şi de plasarea sa între evenimente.

Analiza audientei. Audienţa este un element foarte important pentru reuşita discursului. Atunci când îşi elaborează discursul, vorbitorul trebuie să cunoască mai multe elemente ce ţin de componenţa audienţei sale: elemente demografice şi situaţionale. Când ia în considerare audienţa, vorbitorul trebuie să cunoască caracteristicile demografice ale acesteia: vârsta, confesiunea, rasa, etnia, apartenenţa organizaţională precum şi caracteristicile situaţionale: interesul, cunoştinţele şi atitudinea sa faţă de subiect. Una din sarcinile vorbitorului va fi să evalueze interesul audienţei pentru subiectul propus şi să îşi pregătească subiectul în consecinţă. Astfel îşi va putea adapta mesajul discursului în vederea atingerii obiectivelor sale.

Cercetarea subiectului. După ce a fost stabilit subiectul discursului şi componenţa audienţei aşteptate, vorbitorul poate trece la munca de documentare. Documentarea trebuie să fie însoţită de atenţie şi discernământ, pentru a nu pune în pericol argumentaţia discursului prin lipsa de acurateţe şi imparţialitate a informaţiilor.

Organizarea discursului. Din momentul în care sunt cunoscute subiectul, datele despre audienţa potenţială şi informaţiile relevante cu privire la subiectul avut în vedere, se va trece la elaborarea discursului. Acum trebuie ţinut cont de părţile componente ale discursului. În vechime, cele patru părţi ale discursului erau: exordium, narration, argumentation, peroratio. Faptele pot fi prezentate cronologic, adică în ordinea lor firească, spaţial – când vorbitorul poate construi o hartă a celor prezentate, jurnalistic – pe baza întrebărilor specific presei: cine, ce, când, unde, de ce şi cum – sau juridic, prezentând fiecare argument şi contraargumentul său. Încheierea trebuie să decurgă în mod logic din faptele prezentate. Auditoriul trebuie să fie puternic influenţat, pentru a fi gata să răspundă la chemarea vorbitorului de a susţine ideea prezentată.

Bibliografie: 1. Dospinescu Vasile: „Semiotică şi discurs didactic, Ed. All, Bucureşti, 1992. 2. Săvulescu Silvia: „Retorică şi teoria argumentării”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1995.

STUDIU DE SPECIALITATE


12

Modalităţi stilistice în opera lui Camil Petrescu

Prof. Cristina Ivaşcu

Şcoala cu clasele I-VIII Colibaşi, Mioveni

Camil Petrescu este un scriitor cu gustul filozofiei, o natură de artist lucid, înclinat spre teoretizare, „care şi-a dobândit, cu destule grele străduinţe, o preţuire specială între scriitorii de azi. Un temperament agitat, un spirit sprinten, o sensibilitate ascuţită şi profundă, un dar de observaţie pătrunzătoare conturează un talent deosebit de bogat. Poate nici unul din scriitorii mai noi nu şi-a căutat mai vijelios realizarea cât mai completă. În poezie, în dramă, în roman, în eseuri, d-nul Camil Petrescu a pus aceeaşi febrilă pasiune de a smulge din sufletul său o lume nouă, lumea sa. Frământarea aceasta interioară permanentă comunică scrisului său o noutate totdeauna tulburătoare”.( Liviu Rebreanu)

Autor al unei opere unitare, Camil Petrescu, scriitor analist, face parte din noua structură, mergând pe drumul deschis de Hortensia Papadat Bengescu, cel al literaturii de analiză. Proza sa este scrisă la persoana I, romanul nu este o povestire epică de evenimente după reţeta realistă, ci în centrul lui se află personaje care trăiesc drame. Trăirile lor sunt permanent analizate. În acest fel, romanul se compune din colectarea mărturiilor pe care le fac personajele sale, ca într-un dosar de existenţe. Obsesivul criteriu al autenticităţii, după care se ghidează proza lui Camil Petrescu, nu-i îngăduie autorului să ne comunice altceva decât experienţa directă, asumată de eroii săi. Personajul principal al operei sale este intelectualul, omul inadaptat în societatea în care trăieşte şi care are o viaţă interioară zbuciumată. Fred, Emilia, Ladima, Gheorghidiu sunt oameni reliefaţi puternic în operă.

Meritul romanelor lui Camil Petrescu constă în faptul că proza lui apare spontan, fără ocoliri stilistice, fără broderii. El nu se joacă, nu înfrumuseţează, ci redă idei cât mai clare. Stilul lui Camil Petrescu este unul concis, direct care facilitează sinceritatea, ajungând până la confesiune. Scriitorul foloseşte metoda introspectivă şi coboară ca într-o mină în sufletul personajelor pe care îl sondează disecându-l lucid. Situaţiile sunt descrise cu o justă observaţie.

Tehnica lui Camil Petrescu e cu totul personală. El îşi îmbogăţeşte scrisul cu sugestii interesante, care îl fac viu şi uşor de citit. Ştie să aleagă din materialul care i se oferă, grija de adevăr rămânând pe planul întâi. El îşi colorează romanul cu notaţii uimitoare, văzute numai de el, folosind analiza psihologică şi numeroase alte mijloace de investigaţie ale unei minţi ascuţite şi iniţiate în diverse domenii.

În romanele sale Camil Petrescu explorează universul interior al personajelor, prin intermediul unei ample introspecţii, asemănându-se astfel cu Proust, a cărui nouă tehnică de naraţiune a adoptat-o şi chiar teoretizat-o. Spre deosebire de acesta, însă, proza sa are finalităţi obiective, generalizatoare. Autorul Ultimei nopţi de dragoste…nu face monografii ale unor idei sau situaţii. Privită prin perspectiva timpului, opera lui Camil Petrescu ne apare în cu totul altă modalitate artistică - un efort spre o viziune totală a societăţii structurată pe problemele ei fundamentale. Ca Proust, el ignoră anumite unităţi sociologice mari: satul sau târgul de provincie şi scrie o literatură în esenţă citadină, figura centrală a operei sale fiind intelectualul.

În Patul lui Procust Camil Petrescu nu a apelat la psihologia plană a lui Stendhal, ci la psihologia ramificată, de trecere dintr-un registru sufletesc în altul, psihologia proustiană. Aceasta, crede scriitorul, este singura care poate să ajute la reconstituirea timpului trecut.

Nuvelele lui Camil Petrescu surprind prin insistenta prezenţă a naratorului. Altădată emigrate în subsolul paginii, în faimoasele note camilpetresciene, intervenţiile Naratorului au loc acum în plin text. Naratorul completează cele spuse de personaje, le contrazice. Nu de puţine ori, aceste intervenţii sunt violente, atingând polemica.

Poezia lui Camil Petrescu reprezintă un sondaj în zonele adânci ale cunoaşterii umane, forma poeziei depăşind tiparele tradiţionale.

STUDIU DIDACTIC


13

O ALTFEL DE EVALUARE LA FIZICĂ…

Prof. Silvia Luciana Popa Gr. Şc. „N. Olahus” Orăştie

Structură - Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad” Materialul care urmează constituie o tema de evaluare la clasa a VII-a , „Călătorie în lumea mecanicii” a cărei

prezentare generală este descrisă mai jos. Activitatea de evaluare propusă pentru capitolul „Mecanisme simple” presupune implicarea activă a fiecărui

elev în lecţie. Principalele subiecte de discuţie şi bibliografia sunt aduse din timp la cunoştinţa elevilor iar aceştia se împart în grupe alegându-şi tema ce urmează să o prezinte.

Fiecare grupă are un responsabil care coordonează activitatea şi se îngrijeşte împreună cu ceilalţi elevi din grupă să pregătească şi să prezinte partea experimentală.

Întreagă activitatea este condusă de un elev cu rolul de prezentator, elev ce colaborează foarte strâns atât cu profesorul cât şi cu grupele de lucru ale colegilor săi. In ora imediat următoare se completează un chestionar prin care se cere elevilor să desemneze cea mai interesantă prezentare, cea mai puţin interesantă , ce lucruri noi au aflat, ce notă dau ei fiecărei grupe etc.

Notarea elevilor va ţine cont atât de prezentarea temei cât şi de nota dată de colegi. Metoda prezintă principalul avantaj de a-i lăsa elevului libertatea de tratare a unei teme ştiinţifice bazându-se pe tipul de inteligenţă dominantă a fiecăruia ( logico-matematică, lingvistică, spaţială etc.).

De asemenea elevul vine în contact, într-o manieră accesibilă, cu informaţii din diverse domenii realizându-se astfel interdisciplinaritatea într-un mod plăcut.

CĂLĂTORIE ÎN LUMEA MECANICII

Teme propuse

1. Prezentarea mecanismelor simple ( pârghie, scripeţi, plan înclinat, palan). - Exerciţiu practic „Unul contra patru învinge”. Bibliografie: Virgil Atanasiu, Fizica distractivă, Bucureşti, E.D.P., 1964, p.31. 2. Arhimede - părintele mecanicii. - scurt istoric; - legea pârghiilor( exemplificare); - Arhimede, consultant militar. Bibliografie: George Gamow, Biografia fizicii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971,p.25. 3. Ingeniozitatea dacică. - trusa medicală; - „murus dacicus”. Bibliografie: Dinu Moroianu, I.M. Ştefan, Maeştrii ingeniozităţii româneşti, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976, p.24-28. 4. Mecanisme simple în gospodărie. - planşe ( realizate de elevi) cu cele mai utilizate mecanisme simple în gospodărie; - războiul de ţesut. 5. Forţa în literatură. - Fabula „Racul, broasca şi o ştiucă” de Alexandru Donici; - Poezia „Cuiul” de Tudor Arghezi; Operele literare sunt prezentate şi exemplificate prin desen forţele descrise. 6. Henri Coandă. 7. Aurel Vlaicu. - Se prezintă scurte note biografice. Bibliografie: Şt. Bălan, N.Şt. Mihăilescu, Istoria ştiinţei şi tehnicii în România-date cronologice, Bucureşti, Editura Academiei, 1985, p.192 8. Principiul zborului avionului. Bibliografie: Eleonora Preda, Daniela Dolha, Mecanică, Timişoara, Editura Mirton, 1999, p.198.

DDIIDDAACCTTIICCĂĂ MMOODDEERRNNĂĂ


14

MANAGEMENT

Caracteristicile liderilor

Prof. Viorel Guţu, istorie Hunedoara

Caracteristicile liderilor se pot ordona în patru grupe esenţiale: calităţi personale; numeroase relaţii

sociale; cunoaşterea profundă a organizaţiei; cunoaşterea profundă a oamenilor. Aceste caracteristici îşi au originea în trei domenii de bază: familia, şcoala şi organizaţia.

Calităţile personale reprezintă un ansamblu de însuşiri psihice, intelectuale, comportamentale, motivaţionale şi de reputaţie prin care liderii se deosebesc de marea majoritate a oamenilor. Dintre aceste însuşiri se disting următoarele: aptitudinea, atitudinea, spiritul penetrant, viziunea, competenţa, intuiţia, motivaţia şi reputaţia.

• Aptitudinea este însuşirea psihică, individuală, care conferă liderului capacitatea de a îndeplini în bune condiţii şi cu o anumită înclinaţie (particularitate) o munca sau acţiune, în orice situaţie.

• Atitudinea este în cazul liderului însuşirea prin care exprimă o concepţie constructivă în toate împrejurările, manifestând toleranţă şi înţelegere faţă de toţi interlocutorii.

• Spiritul penetrant este însuşirea prin care se reflectă conştiinţa, gândirea, raţiunea şi inteligenţa pătrunzătoare manifestate de lider în orice fel de condiţii.

• Viziunea se manifesta prin înclinaţia liderului de a se lăsa dominat de idealuri, nelegate de realitatea imediată, prevestind apropierea unor situaţii sau evenimente în mediul instituţiei. În aceste condiţii el pregăteşte terenul pentru prevenirea unor crize.

• Competenţa este capacitatea intrinseca a liderului de a se pronunţa asupra soluţiilor unor probleme, în condiţii deosebite, pe temeiul cunoaşterii profunde a tuturor factorilor care le provoacă, fără a face uz de autoritate şi responsabilităţile formale conferite de puterea ierarhica în instituţie.

• Intuiţia reprezintă capacitatea liderului de a descoperi, în mod spontan, instinctiv, pe cale raţională, esenţa şi sensul unei situaţii concrete excepţionale.

• Motivaţia se constituie din totalitatea motivelor (conştiente sau nu) şi a stimulentelor intrinseci care îl determină pe lider să efectueze o anumită acţiune sau să tindă spre anumite obiective, în situaţii de excepţie.

• Reputaţia este părerea publică favorabilă despre lider, formată ca urmare a realizărilor sale de excepţie, în condiţii inedite, determinate de mobilitatea şi fluctuaţiile factorilor de mediu.

Toate calităţile personale prezentate anterior compun portretul liderului. Aceste calităţi sunt cunoscute şi apreciate unanim într-o comunitate socială şi constituie aşa numita carismă a liderului.

Relaţiile sociale se bazează pe totalitatea persoanelor care compun reţeaua proprie de comunicare a liderului atât în interiorul cât şi în exteriorul instituţiei. Această reţea are o arie de extindere mult mai mare decât în cazul managerilor.

Cunoaşterea profundă a organizaţiei presupune o serie întreagă de cunoştinţe în domeniul tehnic, economic, social şi de piaţă, care sunt permanent împrospătate în memoria şi în tabloul de bord ale liderului pe baza cărora se pot fundamenta şi adopta decizii optime în orice situaţie.

Cunoaşterea profundă a oamenilor se manifestă în uşurinţa de a comunica eficace, în orice situaţie, cu toţi colaboratorii şi personalul din subordine, operand cu uşurinţă în domeniul antrenării, coordonării şi controlului oamenilor. În concepţia liderilor, a conduce înseamnă a învăţa pe alţii arta de a conduce. Nu se poate vorbi de lider decât atunci când puterea şi înţelepciunea se regăsesc la aceeaşi persoană, când acea persoană, investita cu putere, dă dovadă de multă omenie, manifestându-şi grija fata de alţii.

Totalitatea caracteristicilor prezentate conferă liderilor integritatea necesară în relaţia cu toţi oamenii, indiferent de poziţia lor socială şi de puterea pe care o deţin la un moment dat. Integritatea este in general un „lux” pe cale de dispariţie în lumea modernă. O persoană este integră atunci când adoptă şi respectă un sistem de valori etic şi moral conform căruia îşi judecă întreaga viaţă.

Integritatea nu este atât ceea ce facem, cât ceea ce suntem. Iar ceea ce suntem determină ceea ce facem. Proba de foc a integrităţii este credibilitatea. A fi credibil înseamnă a fi predictibil în relaţia cu oamenii. În aceste relaţii oamenii nu au niciodată ocazia să constate că între ceea ce gândeşte, ceea ce spune şi ceea ce face un lider ar exista diferenţe.

Imaginea liderilor este ceea ce cred oamenii că sunt în realitate aceşti conducători. Secretul evoluţiei fără involuţie este integritatea iar aceasta se clădeşte pe încredere care, la rândul ei, presupune: mare putere de influenţă, idealuri înalte, reputaţie solidă, o scara a drepturilor şi îndatoririlor.

Sursa: http://www.leadershipcenter.ro/


15

PERFECŢIONARE ŞI FORMARE

Experienţa participării la un curs de formare: IntelTeach – Instruire în societatea cunoaşterii

Prof. Ana Nicoleta Avramescu, matematică

Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara Cursul IntelTeach – Instruirea în societatea cunoaşterii este un curs recomandat profesorilor pentru lărgirea ariei creativităţii în

procesul de predare-învăţare-evaluare. De fapt, reprezintă utilizarea tehnologiei informaţiilor în scopul stimulării imaginaţiei elevilor şi pentru transferul achiziţiilor învăţării în viaţa cotidiană. Prin parcurgerea modulelor acestui curs sunt evidenţiate modalităţile eficiente de utilizarea calculatoarelor în scopul îmbunătăţirii procesului de predare-învăţare. La baza acestui curs stă metoda proiectului care se doreşte a fi utilizată în pregătirea unui portofoliu complet pentru o unitate de învăţare, care să ţină seama de dezvoltarea competenţelor secolului XXI. Parcurgerea cursului presupune o foarte bună cunoaştere a utilizării Internetului, cunoştinţe de informatică – editare, creare de prezentări, precum şi cunoştinţe de limba engleză. Parcurgerea completă a modulelor permite însuşirea modalităţilor de alcătuire a portofoliului pentru o unitate de învăţare şi, de asemenea, construirea de pagini web folosindu-se tehnicile wiki prin site-ul wikispaces.com care este rapid, gratuit, uşor şi oferă facilităţi deosebite. Pe lângă prezentări şi wiki, se mai utilizează şi blogul ca modalitate de comunicare şi de realizare a unor sarcini concrete.

Cursul este structurat pe 8 module care se pot descrie succint astfel: • Modulul 1 – prezintă predarea prin proiecte în vederea pregătirii unei lecţii centrate pe elev şi care să ţină seama de competenţele

secolului XXI. • Modulul 2 – cuprinde planificarea unităţii de învăţare cu precizarea competenţelor specifice urmărite şi enunţarea cu revizuire a

obiectivelor operaţionale pe care trebuie să le atingă elevii. Sunt enunţate întrebările cheie ale curriculum-ului, se examinează strategia de evaluare.

• Modulul 3 – face referire la utilizarea Internetului pentru documentare, cu discutarea aspectelor legate de drepturile de autor şi crearea site-ului wiki, utilizat ulterior la pregătirea portofoliului pentru unitatea de învăţare dorită.

• Modulul 4 – permite integrarea Internetului în unitatea de învăţare cu realizarea unui exemplu din perspectiva elevului (prezentare, wiki sau blog).

• Modulul 5 – face o largă referire la evaluare şi la planificarea acesteia; este parcursă întreaga paletă de la evaluare iniţială, până la evaluarea finală cu modalităţile de realizare ale acestora.

• Modulul 6 – cuprinde adecvarea instruirii la nivelurile diferite ale elevilor, cu implicarea autonomă a elevilor în învăţare; de asemenea, sunt prezentate modalităţile de elaborare a materialelor suport.

• Modulul 7 – se referă la facilitarea unui program de învăţare centrat pe elev şi utilizarea tehnologiei în susţinerea practicilor de instruire. • Modulul 8 – este modulul final în care sunt prezentate portofoliile realizate de profesorii participanţi la curs.

Cursul s-a dovedit a fi deosebit de interesant. Suportul de curs, atât în format tipărit, cât şi în format electronic, este deosebit de complex, facil şi complet, fiind de un real ajutor.

În ceea ce priveşte experienţa acumulată şi aplicabilitatea celor însuşite în urma parcurgerii cursului, trebuie spus că nu puţine au fost noutăţile aduse de acest curs.

Făcând o analiză a celor însuşite în urma cursului şi a aplicării acestora la clasele de elevi, s-a dovedit o remarcabilă receptivitate a elevilor şi mai ales o implicare reală a acestora în scopul realizării sarcinilor propuse de profesor. Portofoliul final al unităţii de învăţare cuprinde pe lângă multitudinea de materiale realizate de către profesor (de la planul unităţii, până la diverse fişe de evaluare şi grile criteriale, ş.a.), produse ale elevilor, ca dovezi ale implicării directe a acestora în desfăşurarea activităţilor.

Unitatea de învăţare aleasă – Matematici financiare, dacă ar fi fost predată în stilul clasic, greoi şi neatractiv, nu ar fi determinat la elevi vizualizarea aspectelor reale dincolo de partea teoretică şi de aspectele pur matematice. Vizualizând însă site-ul creat pentru această unitate de învăţare, http://ctmc-matematica-practica.wikispaces.com/ prin proiectul „Matematica în viaţa cotidiană”, se poate remarca tratarea din punct de vedere practic şi real a tematicii. În acest scop au fost considerate studii de caz din viaţa cotidiană, precum: depunerea unei sume de bani la o bancă (plasament) cu alegerea celei mai convenabile oferte, achiziţionarea unui calculator performant, fie printr-un credit de consum, fie prin achiziţie în rate şi gestionarea bugetului familiei. Modalitatea de abordare s-a dovedit deosebit de atractivă pentru elevi, care au fost atât de entuziaşti în rezolvarea problemelor propuse de studiile de caz, încât mi-am dat seama, încă odată, că matematica se poate învăţa mult mai uşor dacă elevii o regăsesc în viaţa reală, de zi cu zi, nu doar în manualele de la şcoală şi în culegeri de probleme, prin simpla rezolvare de exerciţii. În contextul rezolvării studiilor de caz propuse, elevii au înţeles de ce trebuie să cunoască calculele specifice şi cum anume să le efectueze. Metoda proiectului şi-a dovedit încă odată eficacitatea, în mod evident dorindu-mi ca şi în viitor să o utilizez. Mai este de menţionat şi modalitatea de evaluare a elevilor prin teste on-line, realizate cu ajutorul unor formulare definite prin Google-docs. S-a stabilit cu elevii un termen de rezolvare a testelor, creându-se astfel elevilor şi responsabilizarea în vederea respectării unor termene. Receptivitatea şi deschiderea elevilor faţă de această modalitate de evaluare on-line mă determină ca şi în viitor să o utilizez, gândindu-mă şi la uşurinţa de acordare a notelor/calificativelor şi timpul acordat de profesor corectării acestor teste. Rezolvarea acestor teste on-line se poate face şi în laboratorul de informatică, când ora de matematică se poate desfăşura în acest spaţiu.

Trebuie însă să spun că pregătirea portofoliului unei unităţi de învăţare folosindu-se toate cele însuşite în urma cursului, presupune o muncă laborioasă şi atentă, într-un timp mai îndelungat decât pentru pregătirea clasică. Reuşita parcurgerii unităţii de învăţare însă, precum şi rezultatele deosebite obţinute în urma evaluării, anulează orice disconfort creat de alocarea unui interval de timp mai îndelungat decât pentru o pregătire obişnuită.

Să nu uităm, că odată pregătit acest portofoliu, se poate utiliza cu succes şi în viitor, fără prea multe modificări, poate doar cu cele pentru actualizarea unor informaţii: clasa la care se aplică, anul şcolar, ş.a.

Recomand parcurgerea unui astfel de curs, cu menţiunea că aceasta trebuie să se facă cu seriozitate aşa încât scopurile şi ţintele propuse să fie cu siguranţă atinse.

http://ctmc-matematica-practica.wikispaces.com/


16

METODE MODERNE

METODE DIDACTICE CENTRATE PE ELEV

Prof. Angela Liliana Şerban, fizică Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu” Orăştie, judeţul Hunedoara

Şcoala Generală “Dominic Stanca” Orăştie - structura

Învăţământul modern caută să păstreze un echilibru între munca individuală şi lucrul în echipă, să îmbine învăţarea individuală şi independentă cu învăţarea interdependentă, prin cooperare sau colaborare.

Metodele individualizate pun mai bine în lumină personalitatea elevului, iar metodele de grup contribuie la intensificarea interrelaţiilor create în jurul învăţării în clasa de elevi. Se poate ajunge la combinarea creatoare a organizării unui mediu de învăţare, favorabil construcţiei individuale a cunoaşterii şi a organizării unui mediu de învăţare social.

Metodele centrate pe elev implică individul în evaluarea eficacităţii procesului de învăţare şi în stabilirea obiectivelor, pentru dezvoltarea sa viitoare. Adevărata învăţare este aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi; ea este interactivă.

La baza învăţării centrate pe elev stau câteva principii: 1. Accentul activităţii de învăţare se pune pe elevul care învaţă şi nu pe profesor. Rolul profesorului este acela de a administra procesul de

învăţare al elevilor. 2. Procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi

să înveţe. 3. Înţelegerea procesului de învăţare nu aparţine doar profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor. Lecţia pleacă de la experienţele

elevilor şi cuprinde întrebări care să îi implice pe aceştia. 4. Elevii sunt lăsaţi să-şi aleagă singuri modul cum se informează pe o anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor. Este

dezvoltată aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate. Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi

aceea de a lucra în echipă. Lecţiile cuprind activităţi variate, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii le preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic sau kinetic). Lecţiile solicită participarea activă a elevilor la învăţare şi se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe marginea celor învăţate.

În procesul instructiv-educativ sunt utilizate metode de predare/învăţare activ-participative care determină profesorul să creeze situaţii în care elevii să fie obligaţi să utilizeze o gamă largă de operaţii mintale: comunicare, transfer de informaţie, observare, identificare, comparaţie, interpretare, generalizare, analiză şi sinteză. Metodele de predare-învăţare activ-participative includ toate acele metode în stare să lase loc liber activităţii proprii şi spontaneităţii. Din această categorie fac parte: brainstorming-ul, metoda dezbaterii Phillips 6/6, sinectica, metoda pălăriilor gânditoare, metoda mozaicului, metoda ciorchinelui, cvintetul etc.

1. TEHNICA GÂNDIŢI / LUCRAŢI ÎN PERECHI / COMUNICAŢI Metoda constă în stimularea elevilor de a reflecta asupra unui text (conţinut informaţional) colaborând cu un elev în formularea

ideilor, pe care le comunică apoi celorlalţi, întregii clase. Este relativ uşor de realizat, nu necesită mult timp şi se poate folosi de mai multe ori în timpul unei lecţii. Tehnica presupune următorii paşi: a. Elevii formează perechi, într-un timp dat (3-4 min). Fiecare elev din pereche scrie despre un anumit subiect; de fapt, elevii răspund

individual la anumite întrebări pregătite înainte de profesor, întrebări ce suscită mai multe răspunsuri posibile. b. Când au terminat de scris, cei doi parteneri citesc, unul altuia, răspunsurile şi convin asupra unui răspuns comun care să încorporeze

ideile amândurora. c. Profesorul pune 2-3 perechi (în funcţie de timpul disponibil) să rezume, în aproximativ 30 secunde fiecare, conţinutul discuţiilor

purtate şi concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord. 2. JURNALUL CU DUBLĂ INTRARE Jurnalul cu dublă intrare este o metodă prin care elevii/cititorii stabilesc o legătură strânsă între text şi propria lor experienţă şi

cunoaştere. Prin aceasta se realizează o înţelegere mai profundă a conţinutului textului, elevii reţinând mai multe informaţii semnificative referitoare la subiectul sau problema puse în discuţie. Este o tehnică/metodă folosită pentru a-i îndemna pe elevi: să coreleze noile informaţii cu experienţa lor personală, cu cunoştinţele anterioare; să reflecteze la semnificaţia pe care o are un text (un conţinut informaţional) pentru fiecare dintre ei. Metoda presupune parcurgerea următorilor paşi: a. elevii citesc un anumit text; b. fiecare elev alege din text un pasaj care l-a impresionat în mod deosebit; c. pagina de caiet este împărţită în două: în partea stângă fiecare elev scrie pasajul ales; în partea dreaptă, notează comentariile

personale referitoare la acel pasaj. Elevii vor răspunde apoi la întrebări de genul: „De ce au ales acel pasaj?”, „La ce i-au făcut să se gândească?”, „Ce nedumeriri

au despre acel text?”. În timp ce elevii lucrează, notând comentariile lor, profesorul face acelaşi lucru. Prin aceasta se stimulează şi se încurajează participarea elevilor şi eventual, prin comentariile sale, profesorul atrage atenţia asupra unor părţi de text care au semnificaţie aparte şi care trebuie neapărat discutate cu elevii.

3. CVINTETUL Un cvintet este o poezie cu cinci versuri prin care se rezumă şi se sintetizează conţinutul de idei al unui text într-o exprimare

concisă ce evidenţiază reflecţiile elevului asupra unui subiect. Structura unui cvintet este următoarea: primul vers este de fapt un singur cuvânt-cheie (substantiv) referitor la subiectul în

discuţie, al doilea vers este format din două cuvinte (adjective) care descriu ceva, versul al treilea e format din trei cuvinte care exprimă o acţiune (verbe, de obicei la gerunziu), al patrulea vers este format din patru cuvinte şi exprimă sentimentele elevului faţă de problema, subiectul în cauză, ultimul vers este format dintr-un cuvânt care este esenţa problemei.

Cvintetul este un instrument de comunicare rapidă şi eficientă a unor cunoştinţe şi informaţii sintetizate despre o temă sau un subiect. El este şi un instrument de evaluare a înţelegerii şi de exprimare a creativităţii elevilor.

BIBLIOGRAFIE : 1. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, ediţia a IV-a, Editura Polirom, Iaşi, 2006. 2. Dumitru, I.Al., Dezvoltarea gîndirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 2000.


17

PROIECT DIDACTIC pentru MATEMATICĂ APLICATĂ

Marcela Fodor, învăţătoare

Şcoala Generală cls.I-VIII,Băcia Clasa: a IV-a Aria curriculară: MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE Disciplina de învăţământ: MATEMATICĂ Unitatea de invatare: FRACŢII Tema: Tipuri de fracţii Tipul lecţiei: consolidare şi sistematizare Obiective operaţionale:

O.C.1 să definească noţiunea de fracţie; O.C.2 să cunoască tipurile de fracţie; O.C.3 să creeze probleme după cerinţe date; O.C.4 să reprezinte o fracţie dintr-un întreg.

Strategia didactică a. Metode şi procedee: observaţia, conversaţia,explicaţia, exerciţiul,observarea organizată,problematizarea, aprecierea şi instructajul verbal. b. Forme de organizare: activitate frontală, individuală.

Resurse materiale: fişe de lucru, planşe.

OB. OP. ETAPELE LECŢIEI

CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII DURATA

RESURSE PROCEDURALE ŞI MATERILAE

EVALUARE ACTIVITATEA

PROPUNĂTOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR

1. Moment organizatoric

Pregătirea materialului necesar pentru lecţie

Se pregătesc pentru lecţie

1 min Înstructajul verbal frontal

2. Captarea atenţiei Pe catedră se află un coş cu fructe. Li se cere elevilor să reprezinte practic, tăind fructele, după cerinţa învăţătoarei:

Rezolvă cerinţele. 5 min Conversaţia Act. Frontală

Orală

OC1 OC4

3. Actualizarea cunoştinţelor

Rebus: Completează corect şi vei găsi numele capitolului studiat

Aplică regulile jocului 5 min Act. frontală

Orală Secvenţială

3. Anunţarea temei şi a obiectivelor

Prezint titlul lecţiei: Astăzi la ora de matematică vom citi, scrie, reprezenta fracţii

Ascultă cerinţele 2 min Expunerea Conversaţia Act. frontală

OC1 OC4 OC1 OC2 OC3

4. Organizarea şi îndrumarea învăţării

Activitate pe echipe Fiecare echipă primeşte fişe pe care sunt scrise fracţii. Ei trebuie să decupeze şi să grupeze fracţiile astfel -fracţii subunitare -fracţii echiunitare -fracţii supraunitare Propun elevilor să rezolve ANEXA 2 – FIŞA DE LUCRU

Rezolvă sarcinile de lucru Rezolvă exerciţiile de la anexa 2 Rezolvă exerciţiile de la anexa 3

25 min

Exerciţiul Bileţele Exerciţiul Explicaţia Act. frontală

Orală Scrisă

OC1 OC2 OC3

5. Obţinerea performanţei 4. Asigurarea retenţiei şi a transferului

Propun spre rezolvare următoarea cerinţe Fiecare grupă primeşte prăjituri şi fursecuri pentru a aranja o masă festivă.Prăjiturile şi fursecurile sunt aşezate pe farfuri reprezentând fiecare o fracţie dintr-un întreg. Propun elevilor să compună şi să rezolve o problemă după desenul:

24

Aranjează masa festivă Compun problema după desen

5 min 5 min

Act. pe grupe Conversaţia Exerciţiul

OC1 OC3

5. Încheierea lecţiei/aprecieri si recomandări

Fac aprecieri colective, privind măsura în care elevii au participat la lecţiei Temă: Să compună şi să rezolve o problemă după desenul prezentat la oră.

Urmăresc şi reţin indicaţiile învăţătoarei

2 min Explicaţia Fişe

PROIECT DIDACTIC


18

CONSILIERE ŞI ORIENTARE

Proiect didactic pentru consiliere şi orientare O NOUĂ ALERTĂ: ETNOBOTANICELE

Luciana Raica, prof. limba engleză Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”

Structura Şc. Gen. “Avram Stanca”Petroşani Grupul ţintă: elevii claselor a VII-a si a VIII-a Subiectul: Etnobotanicele Scop: conştientizarea consecinţelor consumului de etnobotanice. Obiective:

- să cunoasca definiţia conceptului “etnobotanice”; - să identifice posibilele cauze care generează consumul de etnobotanice; - să vorbească despre efectele consumului de etnobotanice; - să posteze informaţii sau păreri pe message board-ul site-ului de socializare Facebook, in contul special creat şi monitorizat de către

iniţiatorul proiectului, pagină intitulată „Etnobotanicele, o nouă alertă.” Metode:

- realizarea unor planşe şi prezentarea lor în cadrul orelor de dirigenţie elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a din scoală; - lectorate cu părinţii pe aceeaşi temă; - interacţiunea elevi-elevi, elevi-profesori, folosindu-se tehnologia operaţională-calculatorul.

Mijloace: - prezentarea unei lecţii în AEL (introducere în PowerPoint); - informarea elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a despre nocivitatea consumului de etnobotanice; - crearea unui cont pe site-ul de socializare Facebook.

Resurse: - „EDUCAŢIA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE”, I. Drăgan, P. Petroman, D. Mărgineanţu, Editura EUROBIT Timişoara, 1992 - informaţii si imagini de pe diverse site-uri web.

I. Momentul introductiv – Elevilor celor două clase li se prezintă un scurt material (format PowerPoint) despre etnobotanice.

II. Desfăşurarea lecţiei. III. Concluzii./ N.B.

1. CE SUNT ETNOBOTANICELE? Etnobotanicele sunt nişte plante uscate, care în combinaţie cu tutunul, sau simple, au efecte asemănătoare acelora produse de droguri. Ele

conţin substanţe halucinogene, care dau senzaţia de bună dispoziţie şi „te conduc” într-o lume a ta. Starea de bine creează dependenţă. Mulţi dintre cei care au încercat efectele acestor substanţe au crezut că sunt naturale şi au început să le consume cu regularitate.

Ceea ce nu se ştie este faptul că, plantele vândute în aceste magazine(“spice shop-uri”), nu sunt produse naturale sută la sută. În procesul de fabricaţie, producătorii combină şi substanţe sintetice, chimicale extrem de periculoase. Un alt motiv pentru care sunt căutate aceste plante îl reprezintă preţul foarte scăzut al acestora, accesibil şi tinerilor cu venituri reduse.

2. CONSUMUL DE ETNOBOTANICE

Cauzele consumului de etnobotanice Majoritatea oamenilor nu cunosc suficient de multe lucruri referitoare la efectele pe care le implică folosirea etnobotanicelor, existând confuzie

şi informaţii greşite în acest domeniu. Câteva dintre cele mai des întâlnite motive pentru care un om ajunge să consume droguri sunt: - cercul de prieteni; - curiozitatea ; - problemele zilnice: divorţul părinţilor, abuzul sau neglijarea părinţilor, - nivelul educaţional şi cultural redus ; - lipsa informaţiilor sau informaţii false pe aceasta tema ; - petrecerile in diverse locaţii Efectele reale ale etnobotanicelor Pentru că activează ca un drog înseamnă că aceste plante provoacă halucinaţii, te fac să îţi pierzi controlul asupra corpului tău, asupra creierului tău. Datorită substanţelor cu care se combină, plantele acestea pot avea efecte negative asupra psihicului, rezultând chiar crize schizofrenice. După primul plic, urmează altul şi altul, până la final. Există cazuri în care etnobotanicele au provocat moartea. Consumatorii trebuie să ştie la ce riscuri se supun. E ca şi cum ai consuma droguri. E adevărat că sunt droguri uşoare, dar asta nu înseamnă ca o dată consumate nu implică efecte grave, uneori chiar moartea. Un motiv în plus pentru a fi îngrijoraţi, este acela că nu se ştie cu exactitate ce gen de substanţe conţin aceste produse. Consumatorii care ajung la spital sunt ţinuţi câteva zile la dezintoxicare şi apoi se întorc la vechiul obicei. De unde ştim că o persoană este dependentă de etnobotanice?

În primul rând, persoana în cauză îşi schimbă personalitatea. Devine irascibilă, arogantă, se supraapreciază, refuză să îşi justifice faptele şi comportamentul. După consumul lor poate avea crize cardiace şi este din ce în ce mai agresivă, având halucinaţii, fiind un pericol atât pentru ea şi mai ales pentru cei din jur.

3. CONCLUZII / N.B. a. Elevii sunt aşteptaţi să-şi spună părerea pe message board-ul site-ului de socializare Facebook , in contul special creat şi monitorizat de către

iniţiatorul proiectului, intitulat „Etnobotanicele, o nouă alertă.” b. Va avea loc, in intervalul propus, tot pe site-ul Facebook, un concurs de creaţii artistice intitulat „Merită să trăieşti. Spune NU!

Etnobotanicelor”, câştigătorii celor trei premii I, II, III urmând să primească câte o diplomă si obiecte personalizate.


19

DESCOPERIRI SI INVENŢII CARE NE-AU SCHIMBAT VIAŢA (6)

Prof. Luminiţa Stănescu, fizică

Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara

Anii 1928- 1931

Universul în expansiune ( 1928) – Astronomul american Edwin Hubble a adus dovezi convingătoare că universul se extinde extrem de rapid. Studiind nebuloasele ( celelalte galaxii în afară de a noastră) el a observat că lumina provenind de la aceste galaxii revelau un fenomen ,,schimbarea în roşu’’, o modificare a lungimii de undă a luminii, indicând că aproape toate galaxiile se îndepărtează de noi cu o viteză extrem de ridicată. Hubble a observat că ,cu cât galaxia este mai îndepărtată cu atât ea dispare mai repede. Aşadar ,toate galaxiile trebuie să se îndepărteze de noi şi între ele, deci universul este în expansiune.

Explicarea ,,schimbării în roşu ‚’’ : când un obiect care emite lumină se îndepărtează de un observator, frecvenţele undelor de lumină apar observatorului mai răspândite sau mai întinse decât în cazul în care sursa de lumină ar staţiona. Cu alte cuvinte, lungimea de undă a luminii pare să crească. Pentru lumina vizibilă, o creştere a lungimii de undă echivalează cu o deplasare înspre capătul roşu al spectrului luminii,sau pe scurt o ,, schimbare în roşu ’’. Cel care a explicat pentru prima oară în 1848 aceste schimbări în termeni de astronomie a fost Hippolyte Fizeau.

Descoperirea lui Pluto (1930 ): Clyde Tombaugh, un asistent astronom în vârstă de 24 de ani, de la

Observatorul Percival Lowell din Flagstaff, Arizona , a descoperit o nouă planetă. Aceasta va fi numită Pluto, după zeul grec al Infernului. Tombaugh face parte din echipa formată de astronomul american Percival Lowell pentru a depista cauza anomaliilor din mişcarea altor două planete – Neptun şi Uranus. Tombaugh a descoperit planeta Pluto comparând fotografii ale aceleiaşi regiuni, realizate la intervale de câteva zile. Astfel el a reuşit să identifice o planetă îndepărtată şi estompată care se deplasa pe un fundal fix de stele din constelaţia Gemenilor .

Anticiparea particulei ciudate( 1930 ): Fizicianul austriac Wolfgang Pauli a prezis existenţa unui nou tip

, bizar de particulă fundamentală. Se crede că particula se formează în timpul anumitor tipuri de transformări ce au loc în nucleele atomilor. Aceasta are o masă mică sau nu are deloc, nu este încărcată, se mişcă cu o viteză extrem de mare şi până acum nu s-a găsit nici o metodă de detectarea ei. Pauli consideră că prezenţa ei dovedeşte existenţa anumitor deosebiri într-un tip de descompunere radioactivă numită emisie beta. În acest tip de descompunere nucleul unui atom emite o particulă numită beta ( care se cunoaşte a fi electronul) .Particulele beta sunt emise cu energii diferite ,dar se mai ştie că la fiecare emisie beta energia totală emisă este aceeaşi întotdeauna

Inventarea primului microscop cu electroni( 1931) : În curând oamenii de ştiinţă vor putea examina

şi cele mai mici particule. Aceasta este predicţia celor care au văzut microscopul cu electroni, cea mai nouă invenţie a lui Max Knoll şi Ernest Ruska din Berlin. Ani întregi, cercetătorii au ştiut că va fi imposibilă vizualizarea corpurilor minuscule cu un microscop optic, datorită limitărilor luminii. Knoll şi Ruska au găsit o modalitate de a folosi un flux de electroni pentru a înlocui lumina dintr-un microscop şi pentru a putea vedea şi cele mai mici corpuri. se anticipează că va fi posibilă construirea de microscoape care să poată oferi imagini privind structura celulelor plantelor, detalii minuscule din corpul insectelor şi chiar vietăţi mai mici.

Adevăratul microscop a fost inventat prin 1590, când producătorii de lentile de ochelari au început să fabrice instrumente care foloseau efectul de mărire obţinut prin suprapunerea de lentile. Primii care au făcut acest lucru au fost Hans şi Zacharias Jensen din Olanda. În secolele următoare perfecţionarea lentilelor şi a modurilor de a le combina au dus la realizarea de instrumente care ofereau imagini mai clare şi mărimi mai performante. Toate aceste instrumente sunt cunoscute ca microscoape compuse, deoarece ele folosesc mai multe lentile.

O invenţie care-ţi ridică părul ( 1931) : Robert Van de Graaff, student la Institutul de tehnică din

Massachusetts, a inventat un mecanism care generează electricitate statică la un voltaj foarte ridicat. Generatorul foloseşte o bandă mobilă din material izolator ,care trece peste nişte cilindri, acumulând o încărcătură de energie statică pe suprafaţa unei sfere metalice. Potenţialul electric al sferei poate fi ridicat până la câteva milioane de volţi – cu toate acestea,aparatul generează un curent constant şi relativ scăzut. Se crede că aceste generatoare vor fi folosite pentru a furniza o energie ridicată , necesară acceleratorilor de particule,cerute fiind de instituţiile implicate în fizica nucleară. Atingerea unui generator Van de Graaff încărcat electric ,determină ridicarea părului.

CURIOZITĂŢI


20

AR TREBUI SĂ ŞTIM

Sfaturi cheie pentru maximizarea potenţialului e-mailului 1. Rezistă tentaţiei de a trimite un mesaj jignitor prin intermediul e-mailului -

acesta se poate întoarce împotriva ta şi îţi poate face mult rău. 2. Compune nişte mesaje scurte şi concise, structurate logic. 3. Foloseşte un ton potrivit in mesaje, având în vedere în orice moment

sentimentele destinatarului. 4. Rezolvă problemele sensibile personal, pentru că gesturile şi tonul vocii au

un rol major. 5. Aspectul propriu-zis al e-mailului reprezintă o parte importantă a mesajului.

Ai grijă ca impresia lăsată să fie pozitivă. 6. Nu exagera cu CC-ul. Trimite copii doar acelor persoane care chiar au

nevoie de respectiva informaţie - nu tuturor persoanelor pe care le ştii! 7. Ţine minte că uneori telefonul poate fi o alegere mai bună decât e-mailul, 8. Foloseşte butonul "Răspunde" pentru ca sintagma scrisă ca subiect să

rămână aceeaşi pentru o anumită temă aflată În discuţie. 9. Ţine minte că vorbeşti cu un om şi nu cu un aparat. 10. Când ai dubii în privinţa limbajului folosit, este o idee bună să te întrebi:

"Ce i-aş spune destinatarului dacă am vorbi faţă „în faţă?" Sfaturi-cheie pentru gestionarea eficientă a e-mailului 1. Organizează-ţi e-mailul în foldere, la fel cum faci cu documentele de pe

hârtie. 2. Ia în considerare opţiunea de dezactivare a alertei de mesaje, ca să te poţi

concentra atunci când lucrezi la proiecte care au nevoie de toată atenţia ta.

3. Scapă în mod regulat de aglomerarea de mesaje. Trebuie să ştii când să apeşi pe „Şterge”.

4. Configurează un sistem de organizare pe fişiere bun pentru tine, folosind foldere şi subfoldere. Reorganizează sistemul de clasificare în foldere în mod regulat, ca să fie cât mai prietenos faţă de utilizator.

5. Configurează un sistem de filtrare pentru ca mesajele noi să fie plasate automat În folderele adecvate, uşurându-ţi astfel munca.

6. Verifică în mod regulat folderul de mesaje trimise şi şterge e-mail-urile vechi pe care nu mai trebuie să le păstrezi.

7. Schimbă mesajul de răspuns automat de fiecare dată când îl foloseşti, ca să fie relevant şi actualizat.

8. Păstrează copii ale mesajelor importante şi ia în considerare opţiunea de arhivare a mesajelor de care este posibil să ai nevoie mai târziu.

(extras din volumul lui Shirley Taylor, „E-mailul – codul bunelor maniere”,

Editura Litera, Bucureşti, 2010)

Pentru o comunicare eficientă:

• Nu subestimaţi niciodată importanţa comunicării. Abilitatea unui lider de a inspira încredere este similară cu abilitatea de a comunica eficient. Ambele presupun acţiune din partea lui şi un răspuns din partea discipolilor. Comunicarea înseamnă interacţiune pozitivă.

• Este bine să manifestăm o preocupare autentică faţă de persoana cu care stăm de vorbă. Când oamenii simt că te preocupă persoana lor, sunt dispuşi să te asculte cu o mai mare atenţie. Capacitatea de comunicare este rezultatul unui sentiment de afinitate faţă de semenii noştri.

• Cei care nu sunt în stare să comunice, se concentrează numai asupra propriei persoane şi a părerilor lor. Cei care au capacitatea de a se concentra asupra interlocutorului, se concentrează asupra răspunsului persoanei cu care stau de vorbă. Cei care comunică bine înţeleg şi limbajul corpului.

• Un om care înţelege arta comunicării, are capacitatea de a-l face pe interlocutorul lui să se simtă în largul său. El poate sa comunice cu toţi oamenii, indiferent de poziţia socială. Aceasta este capacitatea de a comunica cu tot felul de oameni.

• Contactul vizual pe care trebuie să-l stabilim cu interlocutorul nostru este foarte important. Oamenii care sunt cinstiţi cu tine te privesc fără teamă în ochi.

• Un zâmbet cald. Modalitatea cea mai rapidă prin care putem stabili căi de comunicare este zâmbetul. Un zâmbet doboară nenumărate bariere în calea comunicării, trecând dincolo de graniţele culturii, rasei, vârstei, clasei sociale etc.

CCOOLLEECCTTII VV DDEE RREEDDAACCŢŢII EE RReeddaaccttoorr şşeeff:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa RReeddaaccttoorr ii :: pprrooff.. BBoolleeaa CCoorriinnaa

pprrooff.. SSttăănneessccuu LLuummiinniiţţaa RReessppoonnssaabb ii ll ii ddeeppaarr ttaamm eennttee::

PPaarrtteenneerriiaattee:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa MMaarrkkeettiinngg:: pprrooff.. BBoolleeaa CCoorriinnaa,, pprrooff.. SSttăănneessccuu LLuummiinniiţţaa CCoorreessppoonnddeennţţăă şşii ffiinnaanncciiaarr:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa CCoorreeccttuurraa:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa,, pprrooff.. BBoolleeaa CCoorriinnaa

TTeehhnnoorreeddaaccttaarree:: aauuttoorriiii aarrttiiccoolleelloorr AArraann jjaarree îînn ppaaggiinnăă :: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa GGeesstt iioonnaarree ss ii ttee:: pprrooff.. AAvvrraammeessccuu AAnnaa NNiiccoolleettaa

TIPARUL ESTE EXECUTAT DE S.C. CLIC COMPUTER ART DESIGN S.R.L. DEVA, telefon: 0721374581

Revista este înregistrată la Biblioteca

Naţională cu ISSN:2067-7499 Responsabilitatea conţinutului articolelor

revine în întregime autorilor. Textele din această revistă sunt supuse drepturilor de autor. Număr pagini: 20

Aşteptăm să ne trimiteţi articole şi să deveniţi colaboratori ai revistei noastre. Sunteţi invitaţi să vizitaţi site-ul revistei la adresa http://arta-didactica.wgz.ro,

de unde puteţi obţine şi detalii informative privind redactarea materialelor. Adresa de contact a redacţiei este: [email protected]. Ne puteţi găsi şi pe FACEBOOK cu numele Arta didactică.

anul ii, nr.3 (7), mai 2011 revistă editată de colegiul...

Documents