ANEXA ETAPELE DIVORTULUI

1.1. Teoria stadiilor, dupa Kessler (1975):

a. deziluzia, este perioada de conflict emotional si tensiune, cand persoana incepe sa aiba indoieli majore legate de relatia de cuplu. Apar intrebari legate de capacitatea de a mai iubi partenerul sau legate de dorinta de a mai face ceva pentru relatia maritala. Persoana constientizeaza ca este extrem de dezamagita de partenerul de cuplu, insa nu are puterea sa vorbeasca deschis despre aceste aspecte deoarece ii este prea teama de realitate sau de vocea celorlalti, sau pentru ca nu stie sa comunice efficient in aceste circumstante. In aceasta etapa este cruciala o interventie terapeutica, iar daca partenerii nu gasesc nici o alternative sanogena se ajunge in etapa de eroziune. Nemultumirea se manifesta verbal sau nonverbal, analogic si/sau digital, prin critica, refuzul de a face ceea ce cere partenerul, evitare, impotenta/anorgasmie ca efect al ostilitatii emotionale. Persoanele devin extreme de reactive si nu mai sunt dispuse la negocieri si efort de intelegere.

b. Eroziunea, este perioda in care persoanele au trecut peste socul si surpriza initiala si constientizeaza clar ca relatia este disfunctionala si aleg sa mentina un status quo nesatisfacator prin activarea unor mici evenimente relative placute sau pur si simplu prin speranta oarba poate ca totusi lucrurile vor merge spre bine. Aceasta ramanere impreuna in ciuda tuturor neplacerilor are la baza ideatii precum: ideea divortului nu face parte din arsenalul de solutii pentru un mariaj nefericit, nu accepta sa recunoasca faptul ca si-au ales prost partenerul de cuplu sau ca au trait o mare minciuna, nu accepta faptul ca acum au alte nevoi si dorinte maritale, sunt pietrificati de frica in fata esecului intr-un domeniu extreme de important al vietii, nu doresc sa provoace suferinta, dezamagire sau jena propriilor parinti sau le este frica de dezaprobare parintilor, se simt obligate sa ramana impreuna pentru cresterea copiilor sau le este frica de singuratate si de construirea unui nou scenariu existential, nu cadreaza cu dogma religioasa, le este frica de consecintele financiare sau pur si simplu nu pot renunta la relatie, desi nu mai sunt dispusi sa mai faca nimic constructiv pentru ea.

c. Detasarea este etapa in care cel putin unul dintre parteneri ajunge la inchiderea partiala a travaliului emotional al indoielii si suferintei si are tendinta de a se implica foarte mult in activitai care exclude partenerul de cuplu. Persoana se implica mult la locul de munca, in activitati sportive sau recreative sau de voluntariat. Poate apare tendinta de evitare sau de simbioza cu proprii copii. Alti au tendinta de a somatiza sau de active o simptomatologie de tip depresiv, sau de a se angaja in relatii extraconjugale. Deci, specific acestei etape este tendinta de a triangular cu o persoana (copil, amant) sau cu o activitate (loc de munca, calculator etc.), care din perspectva boweniana inseamna nevoia persoanei de a reechilibra o diada conflictuala. In finalul acestei etape situatia devine de nesuportat si ca o mare povara care aduc mult mai multe dezvantaje decat orice teama de discursul social sau a celor aporpiati si se trece in etapa urmatoare.

d. Separarea fizica. Aceasta este considerate etapa esentiala pentru divort, atunci cand separarea nu este doar o tehnica de intimidare sau un strigat ineficient de ajutor. Aces pas poate fi facut de oricare dintre parteneri (desi acum ceva timp acest lucru nu-l facea decat barbatul). Aceasta etapa poate deveni extrem de dureroasa mai ales daca celalalt partener cu este de acord cu separarea doar pentru a-si pedepsi partenerul (nu pentru ca ar mai fi dispus sa construiasca ceva in relatia maritala). Poate apare amenintarea legata de suportarea consecintelor unui divort legal, sau invinovatiri legate de suferinta copiilor etc., ceea ce poate creea o profunda trauma emotionala si temeri legate de custodie.

e. Jelirea (doliul) este etapa in care apare un profund sentiment de pierdere: a partenerului, a sexualitatii, a ajutorului, a prietenilor, poate unul dintre copii sau toti copiii, a casei, a rudelor, a unui mod de a trai. Indiferent cat de neplacuta era casnicia insemna un ritual si un exercitiu de a fi si de a trai, care s-a intiparit in memorie. Totodata, apare si un sentiment de tradare daca celalalt partener alege sa paraseasca orasul sau sa iasa cu alt partener. In aceasta etapa devine dificila exercitarea rolului de parinte deoarece exista riscul retraumatizarii. Spre finalul acestei etape apare nevoia de stopare a trairii in trecut si nevoia de reorientare spre un nou viitor.

f. A doua adolescenta este etapa in care reapare sentimentul ca ai reinviat si ca poti sa schimbi si sa-ti creezi o noua viata. Multi dntre cei divortati simt nevoia de a a-si demonstra ca mai sunt atractivi si de valoare. Apare nevoia intensa de a-si valida sexualitatea si de aceea apar cateva relatii sexuale pasagere si experimente sexuale in care sa experimenteze ceea ce nu si-au permis inainte. Poate apare nevoia de a inlocui imediat partenerul pierdut, dar nu prin casatorie. Persoanele pot deveni mai atente la o serie de aspect pe care le-au descoperit ca fiind importante in relatia anterioara. Apar nevoi legate de reintegrarea sociala si de reasumare a pozitiei de adult singur.

g. Reconstructia responsabila, este etapa in care, dupa o tranzitie legata de starea de persoana singura, individul ajunge sa-si asume responsabilitata noii identitati intr-o forma matura si sa-si incheie travaliul emotional, ajungand la o reala acceptare, cu scaderea majora a reactivitatii emotionale. El a depasit trauma emotionala si acum este capabil de a gasi modalitati de coping pentru a face fata prezentului si viitorului. Poate face clar distinctia intre rolul de adult fara o relatie de cuplu si rolul de parinte pentru copiii sai, pe care acum ii poate educa si creste fara imixtiunea semnificativa a trecutului. De fapt el invata cum sa-si integraze copiii in prezent, fara frica sau durere. De fapt, persoanele care trec prin separare si/sau divort vor activa ca solutii ceea ce au facut si in alte situatii de stress major. Daca persoanele manifesta suficienta incredere in sine si stiu sa-si gestioneze bine emotiile, desi vor manifesta unele semne de nebunie (specifica primelor 6-12 luni la populatia divortata), vor reusi sa ramana relativ functionali, fara ganduri suicidare sau decompensari emotionale severe (depresie, pierderea simtului realitatii). Daca tipul de solutie este somatizarea, luarea pozitiei de victima neajutorata, pesimismul si inchiderea, automutilarea si autoinvinovatirea pana la disperare, acestea vor avea tendinta sa se manifeste ca tehnici de supravietuire si in aceasta situatie.

De remarcat este faptul ca aceste etape nu sunt fixe, ci exista oricand posibilitatea reorganizarii si luarii unor decizii. De exemplu, dupa separare partenerii isi pot da seama ca vor sa ramana impreuna si cuplul se reface, sau apar oscilatii din punct de vedere emotional, in care o persoana care se indrepta spre acceptare revine la furie sau la suparare, disperare. De obicei aceste persoane care au tendinta sa se reintoarca emotional vor ramane pe pozitie de persoane singure care se plang de aceasta situtie, fara a-si asuma rolul. Sunt dependente de trecutul dureros si nu-si pot asuma un viitor cu sens.

Obiective terapeutice:

Constientizarea solutiilor logice dar ineficiente din perioadele de stress major

Dezangajarea fata de partenerul de cuplu

Gasirea de noi solutii mai eficiente

Incheierea travaliului emotional prin gestionarea stadiului respectiv si sprijinirea persoanei pana la etapa de acceptare

Recastigarea resurselor cognitive si dezvoltarea abilitatii de a alege

Construirea unui set de scopuri pentru viitor, asumat de client

Clarificarea diferentei dintre rolul de adult singur si cel de parinte si recadrarea copiilor ca scop pentru viitor, nu ca semn al trecutului

1.2. Teoria etapelor emotionale (Wisemann, 1975)

a. Pornind de la teoria stadiilor emotionale ale lui Kubler-Ross, autorul propune etapa de NEGARE

b. SENTIMENTUL DE PIERDERE SI DEPRESIE

c. FURIE SI AMBIVALENTA

d. REORGANIZAREA IDENTITATII DE SINE SI A STILULUI DE VIATA

e. ACCEPTAREA SI ATINGEREA UNUI NOU NIVEL DE FUNCTIONARE

1.3. Teoria etapelor emotionale (Froiland si Hozman, 1977)

a. NEGARE

b. FURIE

c. TARGUIALA/NEGOCIEREA (persoana care este amenintata cu separarea implora pentru o a doua sansa si promite ca se va schimba, ca va face ceea ce doreste celalalt)

d. DEPRESIE

e. ACCEPTARE

1.4. Teoria stadiilor (Bohanann, 1973)

Divortul este un fenomen complex, vazut ca o experienta traumatica personala si ca o experienta sociala negativa.

a. divortul emotional incepe atunci cand partenerii constientizeaza faptul ca relatia de cuplu nu mai functioneaza, ca sunt nesatisfacuti si cu un nivel minim de incredere. Daca partenerii metacomunica despre aceasta situatie si se angajeaza mutual pentru a face o schimbare in relatie, aceasta etapa poate sa reactualizeze resurse extraordinare. Daca terapia se face in acest moment, partenerii ar putea fi receptivi si suficient de motivati pentru schimbarea terapeutica. Daca nu apare aceasta revitalizare a relatiei partenerii pot experimenta o respingere reciproca, semnimentul de a nu fi dorit sau meritat si adesea o diminuare considerabila a placerii sexuale.

b. divortul legal. Aceasta etapa este extrem de dificila deoarece se activeaza sistemul judiciar care tinde sa gaseasca un vinovat si o victima inocenta. De asemenea, cei doi vor interactiona doar prin mediatori (avocati) care se vor lupta pentru interesele clientului, activand o confruntare dureroasa ce va escalada spirala pedepsirilor si injosirilor reciproce in numele obtinerii custodiei, resurselor financiare si a rezolvarii sentimentelor de ura si gelozie.

c. divortul economic. Se refera la situatia de la finalul divortului legal in care are loc impartirea bunurilor, se trece la plata pensiei alimentare si a cheltuielilor de judecata. Pot apare probleme legate de faptul ca unul dintre parteneri nu-si poate permite cheltuielile sau nu este de acord cu verdictul si intenteaza un recurs care reia lupta in justitie.

d. divortul coparental si problema custodiei. A fost utilizat termenul de coparental pentru a scoate in evidenta faptul ca desi a avut loc separarea definitiva a sotilor, relatia parentala este in continuare activa si chiar cu cerinte maxime din partea ambilor parinti. Din nefericire, pozitia psihoterapeutului poate fi ingreunata sau chiar negata de pozitia avocatilor care dau dreptul la vizite sau nu sau care demonstreaza ca unul dintre parinti este inapt sau imoral (pentru beneficii materiale). De asemenea, copiii sunt adusi in fata justitiei petru a alege cu cine vor sa ramana, ceea ce traduce printr-o situatie paradoxala antiterapeutica (Nogy).

e. divortul social si problema singuratatii. In aceasta etapa are loc pierderea prietenilor si a rudelor din partea celuilalt, fapt ce poat deveni extrem de dureros, mai ales daca acest lucru este urmat de pierderea aprobarii si tolerantei din partea propriilor rude.

f. divortul psihologic. In aceasta etapa cea mai importanta problema este asumarea autonomiei, adica asumarea separarii psihice de fostul partener de cuplu si crearea unei alte realitati fara a se raporta la el (diferentierea sinelui). Acesta este considerat cel mai dificil divort deoarece presupne ca persoana sa-si asume propriile cognitii, emotii si alegeri, fara a mai avea un tap ispasitor. Aceasta etapa se dezvolta dupa ce persoana a reusit sa inteleaga de ce s-a casatorit, ce anume a facut-o a fie atrasa de un anumit barbat/femeie, cum au contribuit conflictele intrapsihice la dificultatile maritale si ce combinatie de factori au dus la divort.