UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Litere

Departamentul Literatură Română și Teorie Literară

Cebanu Ecaterina

Specialitatea : limba și literatura română – limba franceză

Anul III

Teoria procesului de creație

Andrei Burac ,,Există Ore’’

Profesor : Fonari Victoria

Dr. conf.

Chișinău-2015

2

Andrei Burac Există ore

Andrei Burac este un prozator, dramaturg și poet,

traducător și publicist, originar din s.Cârnățeni, raionul

Căușeni. S-a născut la 17 august 1938. El urmează linia

unor asemenea personalități precum: Cehov, Veresaev,

Kaverin, Aksionov, care după o perioadă de practicare a

medicinii, s-au dedicat literaturii. Poetul adeverește că

destinele acestora i-au susținut decizia de a lua calea

artei scriitoricești. Analizând coordonatele biografice

ale poetului, descoperim o activitate bogată în domeniul

medicinei. Începe cariera în calitate de felcer, apoi devine medic-chirurg în

Căușeni, iar în 1967 se transferă la Spitalul clinic din Chișinău, unde în paralel cu

profesarea în domeniul chirurgiei este și redactor științific pentru domeniile

medicină și sport la Enciclopedia RSSM, editată de Academia de Științe a

Moldovei.

Necesitățile de detensionare l-au orientat mai întâi pe făgașul lecturilor

variate, iar ulterior pentru a-și descarca sufletul a început să scrie. Între anii 1975 -

1977 - urmează Cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul de

Literatură „M. Gorki” din Moscova, (maeștri - dramaturgul Victor Rozov, criticul

de teatru Inna Vișnevski).

S-a lansat în domeniul literaturii, practicând diferite genuri literare: proza,

dramaturgie, poezie. Din 1975 este memru al Uniunii Scriitorilor din Moldova; din

1988 devine membru al Uniunii Teatrale din Moldova; din 1993 face parte din

membrii Academiei Mondiale de Artă și Cultură (California, SUA) și al

Congresului Mondial al Poeților.

3

Deși recunoaște că a început să scrie fără a aștepta onoruri și considerație din

partea cuiva, s-a învrednicit de mai multe premii printre care :

1998 - obține Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Poezie pentru

volumul „Cu toată ființa spre altundeva”;

1998 - decorat cu medalia „Mihai Eminescu”;

2000 - menționat cu Premiul UNESCO pentru Dramaturgie (pentru

propagarea ideilor binelui și a culturii în lume) ;

2004 - Premiul de Excelență pentru contribuția la dezvoltarea dramaturgiei

naționale contemporane ;

2006 - Premiul „Gheorghe Cincilei” decernat de Teatrul „Satiricus - Ion

Luca Caragiale”;

2007 - Certificat de apreciere al Companiei Publice „Teleradio-Moldova” în

semn de recunoștință și considerație, pentru parteneriat armonios și

îndelungat.

In decursul activității sale, Andrei Burac reușește să publice un număr

apreciabil de cărți printre care cităm : Ispita înfloririi (1970) ; Culegători în amurg

(1976) ; Perpetuele bucurii (1977) ; Primăvara în doi (1988) ; Întoarcerea lui

Traian (1990) ; Orizont vertical (1990) ; Asediați de cuvinte (2005) ș.a.

Menționăm că Andrei Burac este autor de proză, poezie, piese jucate pe

scenele diferitor teatre și chiar scenarist pentru unele filme turnate la Moldova-

film. Volumul analizat ,,Există ore’’ include o culegere de poezii și este editat în

anul 2006. Titlul cărții vine în consonanță cu textele incluse. Verbul cu valoare

generalizatoare și substantivul nehotarât vin să sugereze ideea unui timp nedefinit,

imprecis, segmentat în unități convenționale, variate ca sens, finalitate. Deși

percepția timpului este relativă și subiectivă, autorul stăruie asupra existenței

orelor, a căror conotație este variabilă. Eul liric se situează, de obicei, într-un spațiu

și timp nedefinit, care sporesc ambiguitatea și solicită cititorului un efort

interpretativ.

4

Incertitudinea se citește printre versuri ,,Nu mă siliți să prefer un amurg/

unde începutul poate fi și sfârșit’’(Stindarde de gheață). Clipele urmăresc eul liric

sau omul este situat sub semnul așteptării ,,Toți și toate în așteptarea/ unei

Maibunevestiri’’(Chipuri cu semne). Trăirea timpului implică nesiguranță, viața

este supusă unor oscilații ,,Balansez/ pe miezuri de noapte’’ și ființa umană poate

încerca doar să deducă următoarea mișcare a sorții ,,imi clipesc doi ochi - / ochii

amurgului/ ca o preîntâmpinare. ’’(Vedenie în nesomn). ,,Clipele poetului’’ se

scurg ,,astăzi/ ca și ieri’’ între limitele telurice și infinitul cosmic, înălțând

ruga ,,Maestre de ceremonii/ rogu-te/ lungește-ți pauza’’ și păstrând mereu trează

convingerea că există ore chiar dacă nu le înțelegem rostul și nu le trăim deplin.

Potrivit lui Dilthey expresiile vieții pot fi clasificate în trei categorii mari,

exteriorizate în creațiile artistice, nemijlocit și în literatura. Acestea sunt : a)

conceptele, judecățile, construcțiile raționale ; b) acțiunile ; c) expresii ale trairii.

In volumul respectiv am dori să urmărim expresiile trăirii. Acestea reflectă o

fațetă intangibilă a gândirii. In versuri autorul exteriorizează trairea individuală,

personalizată a anumitor momente semnificative, a unor incertitudini sau

remușcări. Poetul își identifică personalitatea cu un detaliu cromatic ,,Constat că

sunt una/ cu albul peretelui. ’’ Apoi dezvaluie intensitatea cu care i se mistuie viața

,,Ard în tăcere viața/ moștenită în mine./ Uneori prind curaj/ și murmur/ îndărăt

spre ceruri/ demența lunii. ’’ Chiar dacă încearcă să înfățișeze propriile trăiri,

poetul rămâne în zona vagului, a incertitudinii, de aici frecventele negații, de parcă

nu mai are încredere în simțirile, capacitațile de comprehensiune ale sale : ,,Nu

simt/ să împart – să despart./ Nu pot/ să plec, fără să și rămân./ Nu înțeleg/ fără să

crească-n memorie/ tot ce departe/ și aproape de inimă am trăit. ’’(Am trăit)

Senzațiile eului, îmbracă imagini individualizate care traduc felul specific al

acestuia de a trăi condiția solitară a omului ,,răstorn alt gol din palmă./ Din palme./

Sunt ajuns în stația/ când mi-e gol și sângele/ gol din golul altui sânge./ Pe frunte a

rămas doar plinul/ din spațiu/ în golul pe care/ nimeni nu-l va umple/ în inimă. ’’

(În gol ) Prin repetarea frecventă a substantivului gol se accentuează trăirea unui 5

pustiu lăuntric, a unei singurătăți profunde, a izolării pe care o percepe acut eul

liric.

Critica literară cade de acord în privința complexității versului lui Andrei

Burac. Ei specifică orientarea acesteia către un cititor pregătit, înțelegător, capabil

să descifreze plasa vagului întinsă de autor. Unii critici relevă caracterul reflexiv al

liricii acestuia. Astfel Iulian Ciocan afirmă că „poezia lui Andrei Burac nu e una

facilă, nu se lasă digerată cu uşurinţă, ci e reflexivă, densă, cu imagini opace,

greu traductibile”.

Leo Butnaru scoate în evidență trăsătura distinctivă a omului modern pe

care o prefigurează eul liric, și anume, un gen de nostalgie, de mâhnire cauzată de

starea de nesiguranță. El menționează că ,,De la un titlu la altul, versurile lui

Andrei Burac pot fi citite ca o prefixare de litanie în care predomină sentimentul

de incertitudine existențială, potolită, ne-clamată. Nostalgia omului modern este

dedusă din mâhnirea sa originară, lesne de localizat în timp și spațiu sub forma

unor ecouri rustice ajunse, în surdină, până în piața de urbe agitată, grăbită și –

mai întotdeauna – de o indiferență generală, generată de indiferențe personale...

reciproce. ’’

In fine, Andrei Burac are nevoie de un cititor înțelegător căruia, probabil, îi

și adresează aceste rânduri : ,,Îți sunt recunoscător/ pentru unghiul/ de unde se vede

mai mult/ decât cele patru puncte cardinale.’’

Pe de altă parte, criticul literar Mihai Cimpoi surprinde dualitatea versului,

marcat atât de tendințe senine, cât și de aspecte sumbre: ,,Andrei Burac este poetul

rădăcinilor genealogice adânci... Ființa lui, deschisă spre bucuria de a fi, este

sensibilă la lumină, înflorire și prospețime matinală sau hibernală, dar în

momentele impresioniste pe care le surprinde cu acuitate sonoră și cromatică, ea

se pătrunde de o profundă vibrație elegiacă. (...) Doi demoni lucrează tainic în

6

ființa poetului : Trecutul și Viitorul, aducând peste lumina interioară umbra

trecerii lucrurilor ca rezultat al acțiunii ineluctabile a Timpului.’’

Conștientizând opacitatea propriului vers și barierele la nivel de înțelegere

care survin în calea cititorului, autorul explică predilecția sa pentru acest stil de

scriere în felul respectiv : ,, pentru mine, ca şi pentru alţi autori, poezia este emoţia

retrasă în linişte. Apoi, orice poet are o armonie interioară proprie, în funcție de

reacţiile lui fundamentale în raport cu lumea şi cu mediul în care îşi duce viaţa.

Printre aceste reacţii sunt: bucuria, tristeţea, satisfacţia, plăcerea, aşteptarea,

frica, dezgustul. ’’

Eul liric pe care îl detectăm în texte este unul personalizat. Marca sa

distinctivă este reflexivitatea. El este frământat de probleme existențiale și

interogațiile erup cu forță din interiorul acestuia ,,Încotro acest dans frenetic/ de

umbre albe ?/ E zi ? E noapte ?/ E început sau sfârșit de altă epocă ? / Ce scop se

urmărește/ de anonimat ?/ A plouat, a fost rod și zile cu soare./ Demonii sunt

adormiți./ Cine pe cine va urca pe cruce/ în taină ? ’’ Doar că răspunsurile nu se

grăbesc să iasă la iveală, starea de incertitudine, de indeterminare caracterizează

întregul volum.

Activitatea fructuoasă a poetului este certificată de distincțiile care i-au fost

acordate. Versurile sale nu satisfac gusturile cititorului de rând, dar acesta nu a fost

un obiectiv al autorului. Este cert că poetul are drept finalitatea motivarea celui

care citește la o scrutare în detaliu a sensului existențial, provocându-l cu o serie de

întrebări și oferindu-i posibilitatea de a-și identifica în mod individual locul

propriu într-o întindere infinită și indefinită de timp și spațiu.

Printre virtuțile artistice este nevoie să specificăm abilitatea de constructor

de imagini dense, profunde. Deseori,prin imagini concrete poetul trimite la realități

abstracte sau stări interioare. Vom confirma caracterul cerebral al poeziilor,

reliefând calea de suscces a unui medic în arealul literaturii.

7

8