analiza tranzactionala

6
Ce este analiza tranzactionala? Analiza tranzactionala este, in primul rand, o filosofie, un punct de vedere asupra oamenilor. In al doilea rand, este o teorie a personalitatii, a functionarii intrapsihice si a comportamentului interpersonal, deci si o teorie a comunicarii. In al treilea rand, este un instrument creativ si puternic folosit pentru a facilita schimbarea si dezvoltarea in plan personal si profesional, avand aplicatii in patru domenii fundamentale: consiliere, educatie, organizational si clinic. Fondatorul analizei tranzactionale este Eric Berne, medic psihiatru, care, dupa 15 ani de training (formare) in psihanaliza (unul din psihanalistii sai fiind Erick Erikson), decide sa urmeze un drum propriu. Lui i se alatura mai tarziu Claude Steiner, Robert si Mary Goulding, Aaron si Jacqui Schiff, Taibi Kahler, Stephen Karpman, fiecare dezvoltand cate un concept din teoria deja construita de Berne. Eric Berne a dezvoltat conceptele de baza ale Analizei Tranzactionale intre anii 1949-1964. In 1958 au debutat lucrarile Seminarului de Psihiatrie Sociala din San Francisco, care in 1964 a devenit Asociatia Internationala de Analiza Tranzactionala (IATA) a carei activitate continua si azi. Azi Asociatia are membri in peste 65 de tari. Mai mult de jumatate din membri sunt in Europa, unde asociatiile sunt afiliate Asociatiei Europene de Analiza Tranzactionala. In 1959 Berne a demarat ceea ce este cunoscut ca 101 (one-o-one) si 202 (two-o-two). Cursul 101 este un sistem international acreditat al conceptelor de baza din Analiza Tranzactionala, iar 202 sunt cursurile avansate. Aria conceptelor AT s-a dezvoltatat de-a cursul timpului, iar printre conceptele cheie sunt: Starile Eului Tranzactii Stroke Jocuri Triunghiul dramatic Pozitii existentiale Structurarea timpului Abordarea psihologica o recomanda ca pe o teorie a personalitatii, si pe langa aceasta pune la dispozitie si un sistem al comunicarii interumane. Din acesta din urma s-a dezvoltat o metoda de analiza a sistemelor si organizatiilor. Pe langa acestea, Analiza Tranzactionala ofera o intelegere a dezvoltarii copilului, precum si o teorie a psihopatologiei. Din aceste abordari se desprind cele partru arii de specializare ale AT: Clinic - ca sistem de psihoterapie Educational – vine in ajutorul celor care sunt implicati in actul predarii - sa dezvolte o comunicare clara si sa evite confruntarile neproductive Organizational – ca instrument managerial de comunicare si analiza a organizatiilor

Upload: asatan

Post on 07-Jun-2015

3.896 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Analiza tranzactionala este o teorie a personalitatii si un veridic training in psihaanaliza. explica real de ce oamenii actioneaza intr-un anumit fel in situatii specifice si decodifica discursul interlocutorilor, prin intermediul gesturilor, mimicii si starilor antrenate: adult, parinte, copil.

TRANSCRIPT

Page 1: Analiza tranzactionala

Ce este analiza tranzactionala?Analiza tranzactionala este, in primul rand, o filosofie, un punct de vedere asupra oamenilor. In al

doilea rand, este o teorie a personalitatii, a functionarii intrapsihice si a comportamentului interpersonal, deci si o teorie a comunicarii. In al treilea rand, este un instrument creativ si puternic folosit pentru a facilita schimbarea si dezvoltarea in plan personal si profesional, avand aplicatii in patru domenii fundamentale: consiliere, educatie, organizational si clinic.

Fondatorul analizei tranzactionale este Eric Berne, medic psihiatru, care, dupa 15 ani de training (formare) in psihanaliza (unul din psihanalistii sai fiind Erick Erikson), decide sa urmeze un drum propriu. Lui i se alatura mai tarziu Claude Steiner, Robert si Mary Goulding, Aaron si Jacqui Schiff, Taibi Kahler, Stephen Karpman, fiecare dezvoltand cate un concept din teoria deja construita de Berne. Eric Berne a dezvoltat conceptele de baza ale Analizei Tranzactionale intre anii 1949-1964. In 1958 au debutat lucrarile Seminarului de Psihiatrie Sociala din San Francisco, care in 1964 a devenit Asociatia Internationala de Analiza Tranzactionala (IATA) a carei activitate continua si azi. Azi Asociatia are membri in peste 65 de tari. Mai mult de jumatate din membri sunt in Europa, unde asociatiile sunt afiliate Asociatiei Europene de Analiza Tranzactionala.In 1959 Berne a demarat ceea ce este cunoscut ca 101 (one-o-one) si 202 (two-o-two). Cursul 101 este un sistem international acreditat al conceptelor de baza din Analiza Tranzactionala, iar 202 sunt cursurile avansate. Aria conceptelor AT s-a dezvoltatat de-a cursul timpului, iar printre conceptele cheie sunt:

Starile Eului Tranzactii Stroke Jocuri Triunghiul dramatic Pozitii existentiale Structurarea timpului

Abordarea psihologica o recomanda ca pe o teorie a personalitatii, si pe langa aceasta pune la dispozitie si un sistem al comunicarii interumane. Din acesta din urma s-a dezvoltat o metoda de analiza a sistemelor si organizatiilor. Pe langa acestea, Analiza Tranzactionala ofera o intelegere a dezvoltarii copilului, precum si o teorie a psihopatologiei.Din aceste abordari se desprind cele partru arii de specializare ale AT:

Clinic - ca sistem de psihoterapie Educational – vine in ajutorul celor care sunt implicati in actul predarii - sa dezvolte o comunicare

clara si sa evite confruntarile neproductive Organizational – ca instrument managerial de comunicare si analiza a organizatiilor Consiliere – este ultima specializare aparuta, ca un domeniu de granita ce vine in ajutorul celor care

vor sa isi dezvolte potentialul uman

In prezent, exista sase scoli importante de analiza tranzactionala (AT), prin scoala intelegand un subgrup care a dezvoltat o abordare psihoterapeutica bazata pe experienta clinica, are contributii specifice la teorie si practica si este recunoscut ca un centru pentru training, tratament si cercetare. Aceste scoli sunt: Cathexis Institute, Huron Valley Institute, The Miniscript School, Radical Psychiatry, Scoala Tranzactiilor Sociale si Institutul de Vest pentru terapie de grup si de familie. Principiile care stau la baza analizei tranzactionale situeaza oamenii pe pozitii egale, capabili sa gandeasca pentru ei insisi si sa-si gaseasca propriile solutii. "Eu sunt ok - Tu esti ok" este cea mai cunoscuta expresie a scopului AT de a stabili si intari pozitia care recunoaste valoarea fiecarei persoane. AT considera oamenii ca fiind ok, deci capabili sa se schimbe, sa se maturizeze si sa interactioneze adecvat.

Pentru a intelege comportamentul unei persoane in AT sunt descrise trei stari ale eului: Parintele, Adultul si Copilul, care difera de supraego, ego si id, prin aceea ca ele nu sunt manifestari ale eului, ele reprezentand comportamente vizibile si nu constructe ipotetice. Modelul lui Freud si modelul starilor Eului nu se suprapun si nici nu sunt acelasi lucru, dar nici nu se contrazic, sunt doar doua maniere diferite de a prezenta Personalitatea. O stare a Eului este un ansamblu coerent de comportamente, ganduri si sentimente. Este modul nostru de a ne exprima Personalitatea la un moment dat. Cand gandesc si simt asa cum faceam cand eram copil, spun ca sunt in starea de Copil. Cand ma comport, gandesc si simt intr-un mod copiat de la parinti sau de la o alta figura parentala, spun ca sunt in starea de Parinte. Cand ma comport, gandesc si simt intr-un mod care este o reactie imediata, aici si acum, la evenimentele care se intampla in jurul meu, utilizand toate capacitatile mele de adult, spun ca sunt in starea de Adult. Pentru a avea o personalitate sanatoasa si echilibrata, avem nevoie de aceste trei stari ale

Page 2: Analiza tranzactionala

Eului. Avem nevoie de Adult pentru a rezolva problemele aici si acum si pentru a aborda viata intr-o maniera adaptata si eficace. Pentru a fi in armonie cu societatea, avem nevoie de acel ansamblu de reguli ale Parintelui. Iar in Copilul nostru regasim spontaneitatea, creativitatea si intuitia de care ne bucuram cand eram copii.

Comportamentul unei persoane este mai bine inteles in termenii starilor egoului, iar comportamentul intre doua sau mai multe persoane este mai bine inteles cand este examinat in termenii tranzactiei. O tranzactie consta dintr-un stimul si un raspuns intre doua stari specifice ale Eului a doua persoane. Comunicarea intre indivizi ia forma unui lant de tranzactii de acest fel. In functie de tipul de tranzactii stabilit, comunicarea continua, este intrerupta sau are loc la doua nivele, unul social si altul psihologic. Unul din motivele pentru care oamenii tranzactioneaza (comunica) este acela de a face schimb de stroke-uri. Stroke-ul sau nevoia de recunoastere (stimulare) este o nevoie fundamentala a fiintei umane pentru supravietuire si dezvoltare. Acesti stimuli pot fi verbali sau nonverbali (de exemplu: zambet, gesturi, mimica), pozitivi (mangaiere) sau negativi (lovitura). Dar nevoia de stimul este atat de puternica, incat oamenii prefera sa primeasca stimuli negativi decat sa nu primeasca nici un fel de stimul.

Intelegerea modului in care oamenii dau si primesc stimuli negativi sau pozitivi si schimbarea pattern-urilor neadecvate de recunoastere sunt aspecte importante in consilierea AT. Un concept important in AT il reprezinta asa numitele jocuri psihologice manipulative. Aceste jocuri psihologice sunt definite ca niste pattern-uri sociale disfunctionale, cu scopul de a obtine recunoasterea celorlalti (stroke-uri), dar de fapt intaresc conceptia negativa despre sine si mascheaza exprimarea directa a gandurilor si emotiilor. Jocurile au un caracter repetitiv si blocheaza comunicarea, determinand in acelasi timp sentimente negative de o parte si de cealalta.

Conceptul fundamental al AT este "scenariul de viata". Comportamentul disfunctional al unei persoane este rezultatul deciziilor limitative, luate in copilarie cu scopul supravietuirii. Aceste decizii culmineaza in scenariul de viata, care limiteaza potentialul unei persoane. Deciziile au la baza niste injonctiuni cu caracter distructiv pentru personalitatea copilului (de exemplu: nu exista, nu fii ceea ce esti, nu gandi, nu simti, nu te maturiza etc.). Fiecarei injonctiuni ii corespunde o permisiune (de a exista, de a se maturiza etc.). Taibi Kahler a descoperit ca scenariul se poate derula sub forma a cinci secvente comportamentale foarte scurte, pe care le-a numit drivere: Fii perfect, Fa placere, Straduieste-te, Fii puternic, Grabeste-te. Toate aceste notiuni stau la baza psihoterapiei de tip AT, in urma careia pacientul renunta la scenariu si redecide sa devina o persoana libera, capabila sa-si realizeze potentialul.

Analiza structurală Starea de părinte: la acest nivel sunt înregistrate evenimentele exterioare, trăite de la naştere şi până

la vârsta de 5 ani: învăţăturile primite de la părinţi, educatori si profesori. Starea de adult: aici sunt înregistrate învăţăturile pe care le-am asimilat din experienţa proprie, prin

încercare şi eroare. Aici experienţele se traduc în gânduri, se vede ce este pro şi contra, se iau decizii. Este componenta raţională. Starea adulta se activează de obicei când persoana vrea sa rezolve o problemă, să hotărască obiective, îşi asuma responsabilitatea, ia o decizie, doreşte evaluarea unor rezultate etc.

Starea de copil: la acest nivel sunt înregistrate evenimentele interioare - sentimentele trăite ca răspuns la evenimente exterioare, de la naştere şi până la vârsta de 5 ani. Este componenta emoţională. La adult apare în activităţi recreative.

Analiza tranzacţiilor În AT comunicarea este compusă din unităţi simple numite tranzacţii. O tranzacţie constă dintr-un singur stimul şi un singur răspuns, verbal sau non-verbal. Este unitatea de bază a acţiunii sociale. În analiza tranzacţiilor se explică ce se întâmplă în procesul comunicării, pornind de la cele trei stări descrise mai sus.

Tipuri de tranzacţii:

a. Tranzacţiile paralele În tranzacţia complementară răspundem interlocutorului din starea pe care ne-a solicitat-o.

Page 3: Analiza tranzactionala

Regula I a comunicării, după Berne:"Cât timp tranzacţiile rămân paralele, comunicarea poate continua nelimitat".

b. Tranzacţiile încrucişate Când tranzacţiile nu sunt paralele (cineva vorbeşte din starea de părinte şi interlocutorul răspunde din starea de adult) are loc o tranzacţie încrucişată.

Regula a II-a a comunicării, după Berne:"Când o tranzacţie este încrucişată, comunicarea este întreruptă".

c. Tranzacţiile ascunse În acest tip de tranzacţii, alături de mesajul explicit - stimul verbal direct, se transmit şi mesaje ascunse - la nivel emoţional, non-verbal. Întotdeauna implică cel puţin două stări din cele trei descrise anterior. Adesea mesajul aparent este direcţionat Adult spre Adult, în timp ce mesajul psihologic este emis de către Părinte sau de către Copil.

Regula a III-a a comunicării, după Berne: "Comportamentul apărut în urma tranzacţiilor ascunse este determinat la nivel psihologic şi nu la cel social".

Jocuri psihologice Fiecare dintre noi avem anumite forme automatizate de comportament (jocuri) ce urmează anumite reguli:

presupune interacţiunea dintre două sau mai multe persoane implică întotdeauna tranzacţii ulterioare se termină întotdeauna cu un beneficiu secundar se desfăşoară fără ca starea de adult să fie conştientă sunt repetitive

De obicei, jocurile sunt utilizate în dorinţa noastră de a fi recunoscuţi de ceilalţi.

Tipuri de comportamente în analiza tranzacţională

Page 4: Analiza tranzactionala

Tip 1: Eu sunt OK. Tu eşti OK

Tip 2: Eu sunt OK. Tu nu eşti OK

Tip 3: Eu nu sunt OK. Tu eşti OK

Tip 4: Eu nu sunt OK. Tu nu eşti OK

Analiza tranzactionala in organizatii Organizatiile trebuie sa faca fata astazi, din ce in ce mai mult, schimbarilor si mediului dinamic in care evolueaza. Conducerea eficienta a angajatilor nu mai reprezinta un lux, pentru care sa va cautati timp liber, ci s-ar putea sa echivaleze cu supravietuirea dumneavoastra in organizatie.Toate locurile de munca includ indivizi cu formatii, personalitati, puncte de vedere, aptitudini si stiluri de interactiune foarte diferite, iar forta de munca a viitorului va fi si mai diferita. Esential pentru succesul oricarei organizatii si al oamenilor ce o alcatuiesc este gasirea de metode pentru ca aceste deosebiri sa poata functiona impreuna. Chiar daca o persoana lucreaza singura acasa, vor exista momente cand vor fi implicati si altii: important va fi sa se comunice corespunzator.  Intelegerea diferentelor in ceea ce priveste stilurile de lucru poate fi esentiala pentru succes. Analiza tranzactionala ofera modalitati de intelegere a diferentelor firesti ce apar in comportamentul cotidian al oamenilor.  Aplicarea analizei tranzactionale Unul din scopurile importante ale Analizei Tranzactionale este intelegerea unor modele de comunicare care sa ne permita sa dezvoltam relatiile interumane si sa ne dezvaluim valoarea noastra atat din punct de vedere personal cat si profesional. Cu ajutorul Analizei Tranzactionale putem preveni conflicte si rezolva mai usor probleme; ne putem implica in actiunile de schimbare atat la nivel individual cat si organizational. Din momentul aparitiei sale si pana astazi, conceptele teoretice cu care Analiza Tranzactionala opereaza au fost constant dezvoltate si imbunatatite. Ajutorul concret pe care Analiza Tranzactionala ni-l ofera consta in faptul ca este un instrument de lucru valoros, usor de inteles si de pus in practica si care poate raspunde la intrebarile fundamentale: “De ce facem ceea ce facem?” si “De ce facem asa si nu altfel?”.  La nivel organizational Analiza Tranzactionala ne ajuta sa ne definim si sa ne structuram pur si simplu munca, prin felul in care luam deciziile si ne indeplinim sarcinile. Analiza Tranzactionala ne conduce pe un drum de-a lungul caruia descoperim: cum sa ne intelegem stilul propriu de munca, sa ne sustinem si extindem propriile puncte tari pentru a le compensa pe cele slabe, cum sa intelegem abordarile si necesitatile oamenilor alaturi de care muncim, cum sa alegem caile cele mai potrivite de negociere astfel incat oamenii (noi si altii) sa capete ceea ce le trebuie pentru a munci in modul cel mai bun (a fi performanti).Cu totii avem zilnic sarcini pe care trebuie sa le executam eficient, sedinte la care trebuie sa participam, relatii in care suntem implicati si care necesita sprijin si respect. Avem responsabilitatea de a ne face munca mai productiva si, daca reusim, putem pleca la sfarsitul zilei de lucru simtindu-ne satisfacuti de realizarile noastre.