1

Analiza privind egalitatea de sanse si gen in randul persoanelor cu dizabilitati

Persoanele cu dizabilitati sunt cetateni cu drepturi depline si trebuie sa beneficieze de aceleasi tratament

ca si restul populatiei. Societatea are datoria de a le asigura dreptul la demnitate, la tratament egal, la o

viata autonoma si la o participare deplina in cadrul comunitatii.

Potrivit Organizatiei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati (DPI), dizabilitatea este definita ca fiind

“rezultatul interactiunii dintre o persoana care are o infirmitate si barierele ce tin de mediul social si

atitudinal de care ea se poate lovi”.

In intreaga lume sunt mai bine de 600 de milioane de persoane cu diferite tipuri de dizabilitati, iar peste

doua treimi dintre acestea traiesc in tari in curs de dezvoltare, ce au o economie fluctuanta. Situatia

acestor persoane, aflate uneori la limita subzistentei, este destul de dificila, un numar semnificativ a fost,

cel putin o data, abuzat si discreditat. Multora le este refuzat accesul la ingrijire si educatie; angajarea nu

reprezinta altceva decat un vis; sprijinul acordat familiei este foarte scazut; zeci de mii constituie subiectul

unui tratament deplorabil in spitalele sau alte institutii.

In Romania, in anul 1991 a fost infiintat Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap (SSPH),

organism independent, subordonat Primului Ministru. Anul 1992 a reprezentat momentul promulgarii

primelor doua legi referitoare la protectia si angajarea persoanelor cu dizabilitati.

In intervalul 1991 si 1995, toate institutiile pentru persoane cu dizabilitati au fost subordonate

Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, in 1995 scolile speciale au fost subordonate

Ministerului Educatiei, iar in 1997 a fost creata Agentia Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Incepand cu anul 2000, aceasta a devenit responsabila pentru toate institutiile pentru copii cu dizabilitati.

Romania a beneficiat, la acest capitol, de sprinijul multor organizatii internationale care au contribuit la

finantarea sau implementarea de diverse programe adresate persoanelor cu dizabilitati. Concret, acest

fapt, a reprezentat doar o modalitate de a cheltui sume mari de bani, fara a avea o startegie nationala

drept suport si nici de studii care sa diferentieze problemele de integrare in diferite etape ale vietii unei

persoane cu dizabilitati. Beneficiul acestor actiuni a fost acela ca ONG-urile si institutiile romanesti au

acumulat informatii, cunostinte de actualitate si experienta in acet domeniu.

In anul 2000, la initiativa unor ONG-uri impreuna cu specialisti ai Secretariatului de Stat pentru Persoane

cu Handicap si ai Ministerului Educatiei, a fost elaborat un proiect de strategie bazat pe Regulile Standard

ale Organizatiei Natiunilor Unite. Aceasta strategie a suferit o serie de amendamente, in anul 2001 a fost

completata si inmanata Guvernului ca si Strategia nationala privind protectia speciala a persoanelor cu

handicap in Romania.

Rolul acestui document, bazat pe principiile dezinstitutionalizarii si reintegrari in comunitate a persoanelor cu handicap, a fost acela de a armoniza munca tuturor organizatiilor guvernamentale si non-guvernamentale implicate in sprijinirea persoanelor cu dizabilitati si de a alinia politicile publice cu standardele internationale in vigoare. Aceasta strategie s-a dorit a fi si punctul de plecare al viitoarelor politice publice din acest domeniu.

2

Ca o consecinta a aprobarii acestei strategii nationale, Guvernul Romaniei a solicitat, printr-un program de Twinning Light al Uniunii Europene, Ministerului Sanatatii, Protectiei si Sportului din Olanda, sa ii ofere suport in elaborarea unui plan de implementare a Strategiei. Solicitarea a avut succes, Romania fiind beneficiara unui proiect de sase luni. Scopul acestuia a fost acela de "Elaborare a unui sistem continuu si integrat de protectie in vederea cresterii calitatii vietii persoanelor cu handicap". Obiectivele proiectului au fost: Adoptarea Strategiei Nationale, in conformitate cu legislatia UE din domeniu, regulile standard ale Natiunilor Unite, Carta Social Europeana revizuita, Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 159 privind formarea si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap; Elaborarea Planului de Actiune privind implementarea strategiei pe termen scurt si mediu 2003-2006, bazat pe prioritatile stabilite in urma raportului de evaluare a situatiei prezente in Romania; o atentie speciala trebuie acordata inchiderii marilor "camine spital", prin dezvoltarea de servicii alternative si centre rezidentiale de talie mica;

Intarirea institutionala a Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap.

In prezent, Directia Generala Protectia Persoanelor cu Handicap (DGPPH) este directie de specialitate in

cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale care coordoneaza la nivel central activitatile de

protectie speciala si de promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaborand politicile, strategiile si

standardele in domeniul promovarii drepturilor persoanelor cu handicap, asigurand urmarirea aplicarii

reglementarilor din domeniul propriu.

Gradului mic de integrare pe piata muncii al persoanelor cu handicap este conditionat de o serie de

factori precum: lipsa unei calificari profesionale cautate pe piata muncii, supraprotectia familiei, lipsa de

incredere in fortele proprii, esecurile repetate, lipsa de indrumare si sustinere a persoanelor cu handicap

apte de munca, lipsa de incredere a potentialilor angajatori in astfel de angajati si teama de necunoscut,

lipsa dotarilor institutiilor ce pot califica profesional persoanele cu dizabilitati etc.

Conform legislatiei nationale, persoanele cu dizabilitati intelectuale au acces la programe de reabilitare

individuale si de integrare sociala. Persoanele cu dizabilitati intelectuale severe din familii si din mediul

rural sau din micile orase nu au acces la programe individuale de reabilitare. Exista insa, in Romania, un

nivel scazut al cooperarii intre diferitele servicii medicale si educationale, fapt ce este in dezavantajul

acestei categorii de cetateni.

Orice persoana cu dizabilitati care doreste sa se integreze sau sa se reintegreze in munca are acces

gratuit la evaluare si orientare profesionala, indiferent de varsta, tipul si gradul de handicap.

Persoanele cu dizabilitati aflate in cautarea unui loc de munca sau incadrate in munca beneficiaza de

urmatoarele drepturi:

cursuri de formare profesionala;

adaptare rezonabila la locul de munca;

consiliere in perioada prealabila angajarii si pe parcursul angajarii, precum si in perioada de

proba, din partea unui consilier specializat in medierea muncii;

3

perioada de proba la angajare, platita, de cel putin 45 de zile lucratoare;

preaviz platit, de minimum 30 de zile lucratoare, acordat la desfacerea contractului individual de

munca din initiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;

posibilitatea de a lucra mai putin de 8 ore pe zi, in conditiile legii, in cazul in care beneficiaza de

recomandarea comisiei de evaluare in acest sens;

scutirea de plata impozitului pe salariu.

Persoanele cu dizabilitati pot fi incadrate in munca conform pregatirii lor profesionale si capacitatii de

munca, atestate prin certificatul de incadrare in grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la

nivel judetean sau al sectoarelor municipiului Bucuresti.

In Romania, aspectele legate de raportul de munca al persoanelor cu dizabilitati sunt regasite in

continutul Legii nr.448/2006, modificata si completata in septembrie 2010, lege care prevede protectia

drepturilor persoanelor cu handicap.

Legea nr. 448/2006 stabileste in sarcina oricarui angajator, ca principiu, obligatia de a angaja persoane

cu handicap, in masura in care numarul total de salariati este mai mare de 50. Angajatorul in cauza

trebuie sa angajeze un numar de salariati cu handicap care sa reprezinte cel putin 4% din numarul total

de salariati. In masura in care aceasta obligatie nu este indeplinita, pentru fiecare salariat – persoana cu

handicap in minus neangajata, angajatorul respectiv va plati lunar la bugetul statului o suma

reprezentand 50% din salariul de baza minim brut pe tara.

Desi exista un cadru legal care sa reglementeze situatia personelor cu dizabilitati din Romania, ONG-urile

considera ca numarul persoanelor cu dizabilitati care sunt angajate este extrem de redus. Barierele de la

acest nivel sunt reprezentate de lipsa accesibilitatii mediului si a comunicarii, a politicilor nationale in

favoarea angajarii inclusive, prejudecatile angajatorilor, lipsa unei educatii inclusive.

Conform datelor statistice ale ANPH din 681.558 persoane cu dizabilitati, doar 28.826 aveau un loc de

munca . Diferentele la acest capitol intre UE si Romania sunt foarte mari, nivelul de ocupare a fortei de

munca de catre persoanele cu dizabilitati este de 50 % in UE, iar in Romania doar de 4,22% din totalul

persoanelor cu dizabilitati.

In domeniul dizabilitatii intelectuale, situatia este si mai dramatica, mai putin de 1% (977 persoane), din totalul persoanele cu aceast tip de dizabilitate au in prezent un loc de munca.

Comunitatea europeana a inteles faptul ca viitorul apartine societatii care ia in considerare, in politici si

strategii, diversitatea individuala si asigura resurse necesare satisfacerii nevoilor fundamentale ale

cetateanului, fara a discrimina.

Daca la nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este vazuta ca o problema a intregii societati, in Romania

aceast capitol nu este tratat cu responsabilitatea cuvenita. La nivel national este nevoie de pregatirea si

adaptarea continua in toate etapele vietii, pentru incluziunea si mentinerea acestor persoane in toate

sfere vietii sociale.

Crearea unei societati pentru toti cetatenii reprezinta marcarea evolutiei de la integrarea grupurilor

vulnerabile la incluziune.