ana blandiana - malformaţie

1
[…] Doamne, dacă ne-am putea bucura! Dacă o bucurie ar putea fi primită ca un fruct răcoritor din care muşcând să nu ne gândim ce greu a crescut copacul şi nici că undeva, în miez, se mişcă poate viermele! O, dacă am şti să ne bucurăm cum ştim să suferim! Imaginaţi-vă că un locuitor al altei planete, venit printre noi şi dornic să ne cunoască, ne-ar întreba ce înseamnă o mare durere. Nimic mai simplu, am spune noi, şi am explica, ilustrând cu sugestive exemple totul. I-am povesti întâmplări şi i-am rula filme, i-am citi pagini din cărţile de istorie. Şi mirat, înţelegând, şi obosit, şi înspăimântat el ar evada spre antonim şi ne-ar cere precipitat să-i vorbim despre bucurie. Ce i-am spune? Ce ştim despre ea? Cărţile de şcoală nu ne învaţă aproape nimic, istoria nici nu-i pomeneşte numele, părinţii noştri nu şi-o amintesc... Bucuria de a avea un copil, bucuria de a umbla prin ninsoare, bucuria de a spune adevărul... Dar eu nu numai prilejurile de bucurie le discut, ci însăşi capacitatea sufletului nostru de a le trăi. Chiar şi atunci, rar, când ni se dă o bucurie, nu ştim ce să facem cu ea, cum actorii lipsiţi de talent nu ştiu ce să facă, pe scenă, cu propriile lor mâini. Există bucurie pură? Râsul lui Charlot este trist, zâmbetul lui Molière amar; bucuria de a avea un copil se diluează în neliniştea de a-l fi adus pe lume, bucuria de a spune adevărul este mai sfâşietoare decât tortura, în bucurie, amintirea durerii din care am ieşit nu ne părăseşte, în suferinţă, bucuriile se încarcă de ridicol şi dispar. Suntem greşit creaţi, ne lipseşte o dimensiune pe care încercăm de mii de ani să ne-o adăugăm. Ar trebui o lungă experienţă de fericire, un lung exerciţiu al zâmbetului interior pentru a echivala tradiţia îndurerării. Ar începe atunci o artă nouă pe care nu sunt în stare să mi-o imaginez, dar în care scânteia nu ar fi produsă prin ciocnire. Scopul tuturor revoluţiilor a fost de a atinge în bine intensitatea chinului îndurat. Dar ce libertate ar putea şterge urmele absenţei ei, ce bucurie din istoria omenirii se poate măsura în intensitate cu faptul că Inchiziţia a existat? Ana Blandiana - MALFORMAŢIE (vol. Calitatea de Martor, Liternet, 2004)

Upload: salvarea

Post on 05-Dec-2015

6 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Ana Blandiana - Malformaţie

[…] Doamne, dacă ne-am putea bucura!

Dacă o bucurie ar putea fi primită ca un fruct răcoritor din care muşcând să nu ne gândim cegreu a crescut copacul şi nici că undeva, în miez, se mişcă poate viermele!

O, dacă am şti să ne bucurăm cum ştim să suferim!

Imaginaţi-vă că un locuitor al altei planete, venit printre noi şi dornic să ne cunoască, ne-arîntreba ce înseamnă o mare durere.

Nimic mai simplu, am spune noi, şi am explica, ilustrând cu sugestive exemple totul. I-am povestiîntâmplări şi i-am rula filme, i-am citi pagini din cărţile de istorie.

Şi mirat, înţelegând, şi obosit, şi înspăimântat el ar evada spre antonim şi ne-ar cere precipitatsă-i vorbim despre bucurie.

Ce i-am spune? Ce ştim despre ea?

Cărţile de şcoală nu ne învaţă aproape nimic, istoria nici nu-i pomeneşte numele, părinţii noştrinu şi-o amintesc...

Bucuria de a avea un copil, bucuria de a umbla prin ninsoare, bucuria de a spune adevărul... Dareu nu numai prilejurile de bucurie le discut, ci însăşi capacitatea sufletului nostru de a le trăi.

Chiar şi atunci, rar, când ni se dă o bucurie, nu ştim ce să facem cu ea, cum actorii lipsiţi detalent nu ştiu ce să facă, pe scenă, cu propriile lor mâini.

Există bucurie pură? Râsul lui Charlot este trist, zâmbetul lui Molière amar; bucuria de a avea un copil se diluează în

neliniştea de a-l fi adus pe lume, bucuria de a spune adevărul este mai sfâşietoare decât tortura, înbucurie, amintirea durerii din care am ieşit nu ne părăseşte, în suferinţă, bucuriile se încarcă de ridicolşi dispar.

Suntem greşit creaţi, ne lipseşte o dimensiune pe care încercăm de mii de ani să ne-o adăugăm.Ar trebui o lungă experienţă de fericire, un lung exerciţiu al zâmbetului interior pentru a echivala

tradiţia îndurerării.

Ar începe atunci o artă nouă pe care nu sunt în stare să mi-o imaginez, dar în care scânteia nuar fi produsă prin ciocnire.

Scopul tuturor revoluţiilor a fost de a atinge în bine intensitatea chinului îndurat.

Dar ce libertate ar putea şterge urmele absenţei ei, ce bucurie din istoria omenirii se poatemăsura în intensitate cu faptul că Inchiziţia a existat?

Ana Blandiana - MALFORMAŢIE (vol. Calitatea de Martor, Liternet, 2004)