u apare sĂptĂmÂnal „ 120 pe 6 luni bucureŞti i str...
Post on 18-Oct-2019
3 Views
Preview:
TRANSCRIPT
soc. a n . U n i v e r s u l " b u c u r e ş t i , b r e z o i a n u 23 DIRECTOR ŞI AD-TOR DELEGAT, STELIAN POPESCU Inscrisă^ub No. 163 Trib.?Ilfov
ABONAMENTE Lei 220 pe 1 an „ 120 pe 6 luni
A u t o r i t ă ţ i si ins t i tu ţ i i — Lei 5 0 0
REDACŢIA- ŞI ADMINISTRAŢIA :
BUCUREŞTI I Str. Brezoianu 23-25
T E L E F O N 3.30.10
APARE SĂPTĂMÂNAL
P R E Ţ U L 5 L E I Redactor responsabil : MIHAI NICUI
t N . M. CONDIESCU
Scriitorui N. M. Condiescu de MIRCEA ELIADE
Generalul Condiescu a cunoscut destule „miracole" în viaţa lui, dar fără îndoială că cel care 1-a surprins mai mult 3 fost l ipsa lui de duşmani. Omul acesta, care a cutreerat pământul şi a fost îndestulat de Dumnezeu cu toate măririle, a'a fost duşmănit de л і т е п і . A fost poate invidiat, a fost fără îndoială istovit de cereri şi rugăminţi, a fost admirat pentru marele s ă u talent literar, a fost iubit de foarte multă lume — iar duşmani n'a avut. Inima sa peste fire de generoasă a :opit orice vrăjmăşie. Bunătatea sa nu cunoştea margini, şi ara cu atât m a i copleşitoare e u cât o întovărăşea veşnic gluma s ă n ă t o a s ă ş l zeflemeaua învăţată delà meşterul său Caragiaie. Ca orice sentimental, îşi ascundea generozitatea sub reselie şi melancol ia sub zeflemea. N'a avut duşmani nu numai pentrucă nu ura pe nimeni, ci şi pentrucă ierta întotdeauna pe cei care-i făcuseră rău din prostie sau din patimă. Detaşat de lume încă de acum câteva luni, împăcat cu destinul pe care-1 presimţea apropiat — generalul Condiescu se de taşase de paiimi şi ambiţii de foarte multă vreme. Luptele şi intrigile „mulţimilor oarbe'' nu-1 mai interesau. Se a-propia tot mai hotărît de permanenţe: de artă, de spirit. A Í 0 3 I , în aceas tă privinţă, un înţelept. Căci numai un înţelept ar fi puiuţ să se detaşeze în mijlocul lumii, aşezat pe treptele cela mai de sus ale măririi — a ş a cum era ei. Solitudinea lui Saiirim, el a cunoscut-o, a şa cum a cunoscut ş i cupa darnică a vieţii din care gustase eroul lui.
Generalul Condiescu nu s'a tocmit cu viaţa, întocmai cum nu s'a tocmit cu sufletul lui. N'a ezitat în faţa primejdiilor, n'a fugit în cumpăna ceasurilor grele, nu şi-a drămuit forţele, nu şi-a economisit dragostea. Ca orice generos, nu cunoştea rezerve — dacr nu cunoştea nici limite. Leitmotivul lui Pan, din î n semnăr i l e Iui Saiirim: „Trăieşte-ţi clipa !" — nu era, pentru autorul romanului, numai un motiv literar. Omul a-сээіа, căruia foarte puţine lucruri îi fuseseră interzise în viaţă, trăia ca nimeni altul sentimentul destinului. De altfel, destinul este adevăratul „personaj" al întregei sale creaţii Liierare. Soarta care schimbă delà o zi la alia viaţa oamenilor, soarta care înalţă şi zdrobeşte, soarta care dă unor netrebnici fsricirea şi năpăstuieşte pe cei mai buni dintre oameni. Destinul implacabil obsedează pe creiatorul Condiescu, întocmai cum obsedase pe gânditor. Fragilitatea fericirii omeneşti şi evanescenţa oricărei consitrucţii — ori cât ar fi fost e a de magnifică — ridicată de mâna şi de mintea omului, s e desprinde din flecare pagină a jurnalului său de că-
Nimic nu durează pe acest pă-lătorie. Pes te măr i зі tc mâni : gândul acss îa obsedează pe fericitul călător în jurul globului. Nicio operă omenească , nicio istorie, nu schimbă cursul lumii şi nu abate indiferenţa destinului. Nimic nu rezistă morţii...
...In afară, poate, de frumuseţea desăvârşită a operei de antă. Cât vor exista ochi şi inimă omeneasca, opera de artă îşi v a păstra frumuseţea. într'o admirabilă schiţă. Vasul grec, lipărită în volumul Conu Enake, scriitorul lasă locul gândi-lorului, încuviinţând această unică nădejde, a permanenţii irumuseţii artistice. „Oamenii de-acum i-au dovedit gropniţa si l-au dăruit iarăşi soarelui. Negura pământului i-a furat strălucirea smalţului, dar, în chenarele cu frânturi de linii, în negrul şters al petelor cari au închipuit odată flori şi pasări, în toată ruina lui, palpită tinereţea svăpăiată a femeii da alunei. Din porii îmbibaţi de mucegai se resfiră mireasma frumuseţii care nu cunoaşte moarte. In jurul gurii, mâncată de carii timpului, înflorită acum de ghioceii cari se vor ofili, plutesc aîingeri de buze spectrale".
Această frumuseţe „care nu cunoaşte moarte" a fost m a rea încântare a generalului Condiescu. Iubirea lui pentru arlă, şi în deosebi pentru poezie, se explică poate prin nevoia lui de a-şi găs i un sprijin în oceanul devenirii, de a compensa sentimentul destinului şi al zădărniciei ori cărui lucru omenesc. Dar poate e mai bine să nu căutăm nici o explicaţie acestei pasiuni majore. Generalul Condiescu a iubit însă liierraiura a şa cum puţini artişti sunt în stare să iubească. Foarte multe din nopţile lui albe şi le-a petrecut în bibliotecă, scriind sau cetind. Cunoştea literatura românească , delà clasici 1а сэі mai tânăr debutant, întocmai ca un istoric literar, şi citea cu generozitate, până la ultima filă, chiar acele cărţi către nu merită atâta osteneală. Dar pentru generalul Condiescu, scrisul era sacru. Faptul că cineva scrie versuri în lec să facă afaceri era, pentru el, hotărâtor.
Documente inedite pentru cunoaşterea copilăriei lui Eminescu
Anul trecut cercetam arhivele moldoveneşti pentru a găsi documente relative la viaţa şi activitatea marelui nostru povestitor Ion Creangă; cercetările mele au fost încununate cu succes, aşa că anul acesta am prezentat pentru tipărire la Fundaţiile Regale o lucrare asupra vieţii lui Ion Creangă, icare are la bază peste o sută de documente inedite; sunt convins însă că arhivele noastre — atât de puţin cunoscute şi cercetate — ascund prin rafturile prăfuite multe documente, cari ar oferi date preţioase pentru cunoaşterea exactă a trecutului nostru. Acestea trebuiesc căutate şi conştiincios interpretate.
In timpul cercetărilor am găsit şi câteva documente relative la căminarul Gheorghe Eminovici şi copiii lui. Un catalog din luna Aprilie 1852 al „pansionuhii Ladislav Ferder-ber" din Botoşani, pe carë l-am găsit în arhiva Universităţii din laşi, ne dă următoarele date:
Clasul II: Eminov.ici Georg, vrâsta de 8 ani; religie ortodox; intrarea în clas: 10 Ghe-narie 1850; calitatea părinţilor: căminar; locul naşterii: Dumbrăveni. La toate pbiectele a-vea nota: „Eminenţia".
Clasul III: Eminovici Sárban, vrâsta 11 ani ortodox; intrarea în şcoală: 10 Ghenar 1850. La toate obiectele: Eminenţia.
Clasul III: Eminovici Nicu de 10 ani; religie ortodoxă; tatăl căminar; locul _ naşterii ; Dumbrăveni; intrarea în şcoală: 10 Ghenar 1850. Eminenţia la toate obiectele.
La acest ,,pansion" au învăţat aceşti trei copii ai căminarului Eminovici delà 10 Ianuarie 1850 până în vara anului 1852.
In vara anului 1852 căminarul se hotărăşte să dea mai departe la învăţătură pe doi din copiii săi şi anume pe Şarban
şi Neculai, cari isprăviseră trei clase; Gheorghe rămâne în a-celaş „pansion" unde în toamnă poate intra şi fratele său Ilie.
Pentru a-şi duce feciorii la Cernăuţi căminarul trebuia să îndeplinească multe formalităţi printre care cea mai importantă era obţinerea unui paşaport. Acest paşaport nu putea fi scos decât delà Iaşi de la Marea Postelnicie (Secretariatul de Stat). La 23 August 1852 căminarul Gheorghe Eminovici se găsea la Iaşi unde scria următoarea jalbă :
„Onoratului Secretariat de Stat Căminarul Georgi Eminovici
ţânutul Botoşanilor jalbă
Având a trimete în Bucovina spre a urma studii în şcoa-lile delà Cernăuţi pe doi fii ai mei Şarban şi Neculai, a cărora fizionomie s'au însemnat în dosul acesteia rog plecat să bine'voiască a leplobozi cuvenitul paşaport pe termen de unsprezece luni şi cu trecerea pe la zăstava Mihailenii pentru cari rămân deplin chizăş.
G. Eminovici, căminar 23 August 1852. \n aceiaş zi, plătind „tacsia
cuvenită" căminarul obţine paşaportul pentrţ, cei doi fü a zărora „fizionoţnie" avusese grijă să o însemne pe dosul jalobei şi pentru- care rămânea „deplin chizăş".
Fizionomia lui Şarban Eminovici: vrâsta: 11 ani; statul: copilăresci partik , ,содіодаш; ochii: căprii; faţa: rătundă smolită; gura: potrivită; nasul: asemenea; barbă: n'are; osebite .semne n'are; portul evro-pienesc.
Neculai Eminovici. Vrâsta: 10 ani; statul: copi
lăresc; părul castaniu; ochii : negri; faţa rotundă albă; gura: potrivită ; nasul asemenea ; barbă : n'are; osebite semne n'are; portul: evropienesc.
de OH. UNGUREANU
La 7 Septembrie 1852 Şer-ban şi Neculai Eminovici trec în Bucovina pela „Zăstava" (trecătoarea) Mihăileni, conduşi de tatăl lor care-şi scosese delà isprăvnicia de Botoşani un bilet pentru trecerea graniţei numai pentru 48 ore.
Paşaportul; *) pe care l-am găsit în original, poartă toate vizele de intrare şi eşire din Moldova şi se poate constata că nu s'au întors acasă decât la 2 August 1853, trecând tot pe la Mihăileni. >
In anul următor căminarul vrea să-şi trimită în şcolile delà Cernăuţi şi pe alţi doi ficiori şi anume pe Gheorghe şi Ilie. Pentru aceasta trebuia un nou paşaport care să cuprindă pe toţi patru.
La 31 August 1853 trimite unui prieten din Iaşi jalba următoare : 2).
„Onoratului Secretariat de Stat Căminariul Géorgie Eminovici din Botoşani
Pentru fii mei Şarban şi Neculai, supus mă rog spre a să slobozi pasaport pe zăbavă de unsprezece luni pentru mergere la Cernăuţi în Boco-vina spre urmare studiilor, întocmai după cuprinderea paşaportului din anul contenit supt Nr. 1227 pe care aicea alăturez ! şi tot odată mă rog de a să scrie în acest pasaport şi pe alţi doi fii a mei anume Gheorghe şi Ilie, pe cure de asemene să trimet tot la Cernăuţi spre urmare studiilor şi pentru care tot eu sunt chizăş .însemnăndu-le.. în dosul acesteia vrâsta, statul, etc.
G. Eminovici căminar 1853 August 31.
1) Arhivele Statului Iaşi, Tr. 1764 cp. 2013 dos. 4513 l i la 1176.
2) Arhivele Statului Iaşi, Tr. 1764 op. 2013 dos. 4617 fila 1158.
(Urmare în pag. 6-a)
•TS. •f.V
•4*
SC I 1
iMBt ' • ' • l - l -À
• P i i
i- л
V
I F " if i
Í1
(Urmare în pag. 5-a) Jean Steriadi: „Pe aceeaş ulicioară"
Eminescu Ai zugrăvit pe zidul vieţii moarte, Nebănuind că moartea zugrăveşte, Ea însăşi, viaţa ce-i agoniseşte Colorile, portretu-i să le poarte.
Şi amândouă, geniului consoarte, Te-au şlefuit, străin de nebunie, Vocalic Eminescu, armonie De amforă cu adăugite toarte.
Ce-ai râde şi ce-ai plânge că urmaşii Azi mai încearcă să păşească 'n paşii, De rime şterşi, a ce-ţi fusese visul.
Vlahuţă doar, şi celait Alexandru, Emulul strofelor de palisandru — Târziu ţi-e gândul şi devreme scrisul.
ŞTEFAN NENIŢESCU
Lirica lui Eminescu de TUDOR VIANU
După 50 d e an i de l à moar t ea poetului, a v e m dreptul s'o spunem: poezia lui Eminescu a iost un miracol, o erupţie d e forţe a rmon ioase p e ca r e nimic n 'o explică, p e ca re totul contr ibue s'o izoleze în p lanul evenimentelor unice şi inexplicabile. F ă r ă îndoială , în anii lui de formaţie, poetul a scos din lira lui sunete ca r e s e m ă n a u cu a l e înaintaşilor. Istoricii literari pot recunoaş te timbrul lui Bolintineanu s au Alecsandr i în cântece le poetului începător . C â n d a junge însă a fi el însuşi, Eminescu nu mai s e a m ă n ă cu nici unul din predecesori i lui. Subs tan ţa e terogenă, au tohtonă s a u străină, d i spa re fără u r m ă în p re luc ra rea proprie, într 'un act d e asimilare totală. Tot ce iusese împrumutat se mistue în miracolul creaţiei . D e a c e e a cu oricâtă sâ rguin ţă a m invest iga cul tura lui Eminescu, influenţele c a r e l-au format, motivele prin ca r e se înrudeşte cu alţi poeţi români s a u străini, cercet a r e a l a s ă p â n ă l a u r m ă u n fond ireductibil, unic şi incom-parab iL Acesi - iond - .aste-eminescianismul însuşi, subs tan ţa lirismului său , m i n u n e a eminesc iană .
N ' a trebuit dealtfel s ă t r eacă a t â t a v reme pentru a înţelege lucrul aces ta . Contimporanii cei mai pătrunzători a i Iui Eminescu da r ma i cu s e a m ă ace i car i a u trăit poezia lui în ani i car i a u urmat d e a p r o a p e dispari ţ ia poetului, a u înregistrat d in plin exper ienţa minunei eminesciene . îmi a d u c aminte că , a c u m vre-o douăzeci d e ani , c â n d a m fost prezentat criticului Ibră i leanu, viitorul editor a l poeziilor lui Eminescu vo rbea încă d e u imirea încânta tă p e ca re o trăise, împreună cu în t reaga lui generaţ ie , la c e a dintâi citire a poeziilor lui Eminescu. Ibră i leanu e r a în momentul în care-1 vizitam pentru întâ ia oară , un om ca re î ncepea s ă îmbătrânească , b o a l a ca r e u r m a să-1 uc idă începuse să se vestească, da r amint i rea strălucirei d e a l tă d a t ă nu se ştersese nicidecum. Zilele şi ma i cu s e a m ă nopţile sa le e r au ocupa te încă de citirea cărţii minunate . „Tot mai citesc măiastra-ţi carte, deşi o ştiu p e din afară" . O spusese a l t ăda t ă Vlăhuţă . O pu tea repe ta a c u m Ibră i leanu şi, împreună cu el, nenumăraţi i lectori, aduna ţ i dea lungu l generaţii lor în cohorte neistovite.
Care sunt pricinile încântări i infinite ca re n ' a încetat să înfioare sensibil i tatea r o m â n e a s c ă , din cl ipa în ca re glasul deplin al poetului a fost auzit mai întâi? Prima cauză este, fără îndoială, în t rebuinţarea p e ca re el a ştiut s'o d e a limbii româneşt i . Niciodată graiul nostru n ' a răsuna t în a c e l a ş fel înainte de Eminescu s au în timpul lui. Consideraţi p e oricare din scriitorii cari a u publicat în intervalul 1870—1880 şi veţi găs i n e a p ă r a t fie e lemente lexice, fie forme p e ca r e timpul nu le-a accepta t . într 'un interval d e şasezeci ani , puţini sunt scriitorii a căror l imbă să nu prezinte s e m n e de bă t râne ţe . Limba lui Eminescu a r ă m a s , între aceşt ia , p r o a s p ă t ă c a 'în pr ima zi. Se poa te spune deci că, pentru în t reaga epocă în ca re cont inuăm a ne găsi , modelul limbii literare a fost fixat de poeziile lui Eminescu. Cititorii de literatură de d u p ă 1870 irebue să fi înregistrat si tuaţia aceas t a , cu sentimentul unui echilibru linguistic, a l unei plenitudini a rmon ioase a expresiei ca re t rebue să fi constituit şi c e a dintâi cauză a inega-iatului succes de ca re crea ţ ia eminesc i ană s 'a bucurat . Sentimentul aces t a nu s 'a per imat nici p â n ă astăzi. Deşi cuceririle lui Eminescu a u devenit bunur i comune , regăs im necontenit în^ versurile lui modelul neal terat a l naturaleţi i şi simplităţii în vorbire. Gândur i le cele mai înalte, sentimentele cele mai diferenţiate s e luminează sub p a n a lui Eminescu cu o uşurinţă ca re uimeşte. Niciodată Eminescu n ' a trecut drept c e e a c e se numeş te astăzi un „autor obscur". Din scrisul s ău lipseşte u r m a oricărei tensiuni, pe ca re el nu o p rovoacă nic iodată în cititorii lui. Elaboraţ ia este cu desăvârş i re m a s c a t ă în creaţ ia , eminesc iană . Fructele c a r e înca rcă ramuri le acestui copac sunt în întregime coapte . Intuiţia poet ică dev ine expresie poet ică în chip deplin, fără sä lase nici un rest neorganizat . Când , mai târziu, unii din poeţii zilelor noas t re a u nutrit ambi ţ ia d e a opera o reformă linguistică d e î n s e m n ă t a t e a ace le ia ca re îi reuşise atât d e bine lui Eminescu, ei a u crezut că o pot obţine prin ac te arbi t rare a l e voinţei. Mai cu s e a m ă în direcţia sintaxei şi a topicei limbii se pot a g l o m e r a documente le cont imporane despre c e e a c e a produs la unii din autorii mai noui dorinţa de a reforma, prin siluirea normelor fireşti a l e graiului nostru. C e e a c e s 'a obţinut p e a c e a s t ă ca le a putut p roduce uneori impresia noutăţii, nu însă p e a c e i a a frăgezimii. Miracolul eminesc ian a fost făcut din faptul d e a fi dobândi t o l imbă în ace laş i timp n o u ă şi p roaspă tă , f ragedă astăzi ca în prim a zi. Pentru a a t inge acest rezultat, Eminescu n ' a trebuit s ă se lupte cu l imba, a ş a cum a u făcut unii din emulii să i de mai târziu. I-a fost dea juns s ă se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânze le în direcţia în ca re sufla duhul ei.
Y (Urmare în pag. 7-a),
UNIVERSUL LITERAR 24 Iunie 1939
S C R I I T O R I C Â R T I
R O i \ I C A L I T E R A R A In g â n d i r e a metaf iz ică a d-lui
L u c i a n Blaga , se dă aşaclur o imp o r t a n ţ ă cap i ta lă or izontu lu i m i -s te r ic al ex is ten ţ i i . Des t inu l j m e -nesc es te de a t r ă i în m a r g i n e a închisă şi de a încerca r eve la rea , ia r n u de a cunoaş t e dep l in . M a r e l e A n o n i m se o p u n e ident i f i cări i e sen ţe i lui , căci c u n o a ş t e r ea pozi t ivă şi abso lu tă a r î n s e m n a subs t i t u i r e , ceeace a r d u c e la s u r p a r e a a r m o n i e i cosmice, a c e n t r a l i s m u l u i ex i s t en ţ i a l . M a r e l e A n o n i m voieş te to tuş i să p ă s t r e ze ech i l ib ru l l umi i şi-l ţ i n e p e om în t a ină . D in ideea v ion ţe i î n ţ e l e p t e a M a r e l u i A n o n i m n e î n d e a m n ă d. L u c i a n Blaga să facem o deduc ţ i e în p l a n u l m e t a f i zic al va lor i lo r şi să c r e d e m că ex i s t en ţ a î n m i s t e r şi n e p u t i n ţ a împră ş t i e r i i lu i es te un b ine ,b i -ne le esenţ ia l . A u t o r u l î ncea rcă să t r a n s f o r m e l im i t a r ea noas t r ă ontologică î n t r ' o va loa r e pozi t i vă, sp r e a fer i pe om să cadă „de g r a b ă î n t r ' u n pes imi sm d e m o r a l izant şi a n i h i l a n t " . Astfel g â n deş te t eore t ic d. Luc i an Blaga, s f ă t u i n d u - n e să c r e d e m în b u n a r â n d u i l ă a M a r e l u i A n o n i m , ca re a d a t p u t i n ţ a une i „conve r s iun i t r a n s c e n d e n t e " , p r i n care t r e b u e să socot im b ine s u p r e m nedes to i -nicia de a r eve l a m i s t e r u l .
D u p ă câ t se pa re , aces t î n d e m n la op t im i sm n u a r e cal i tate conv ingă toa re . Nu n e a p ă r ă des tu l de „ p e s i m i s m u l d e m o r a l i zan t şi a n i h i l a n t " . î n c o n j u r a t de mis ter , o m u l n u poa t e scăpa d e ispi ta î n t r ebă r i lo r , de ne l in i ş te şi de snăde jde . I n c h i e t u d i n e a d o m i n ă c o n ţ i n u t u l o r ică re i conş t i in ţe care se aşează de la î n c e p u t în p r a g u l cunoaş te r i i , ci n u al ex is ten ţ i i . Cine refuză o rd inea pozi t ivă a ideilor , a t i nge în d e s t r ă m a r e a sa cu lmi g re le a le sufe-r inţ i i . II b â n t u e t r i s t e ţ ea m e t a fizică to ta lă ca u n gol, ca o p u s t i e t a te cerească.
In i m e d i a t u l ex i s t en ţ i a l n imic nu-i a ju tă să se înapoeze . Vom a r ă t a c u m u l t ime le t re i v o l u m e de poezii a le d-lui Luc i an Blaga , dospesc o p r o f u n d ă t r i s t e ţ e m e tafizică, d in care n u va încerca să iasă decâ t p r in s imbo lu r i s t i -hia le , p r i n ca tegor i i abisa le r e vela tor i i . L ă s ă m la o p a r t e d e o c a m d a t ă „ P o e m e l e L u m i n i i " (1919) şi „Paş i i P r o f e t u l u i " 1921) şi ne o p r i m n u m a i la „In m a r e a t r e c e r e " (1924), „ L a u d a s o m n u lu i " (192S) şi „La c u m p ă n a a c e lor" (1933). D e a s e m e n i n u n e o-c u p ă m de „La cur ţ i l e d o r u l u i " a p ă r u t recen t .
D e s t ă i n u i r e a de izolare m i s t e -r ică a poe tu lu i este foar te clar e x p r i m a t ă :
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape te-am pierdut pentru totdeauna in ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape. Itre răsăritul de soare şi apusul de
[soare sunt numai tină şi rană. In cer te-ai închis ca'ntr'un cosciug — o, de n'ai fi mai inrud't cu moartea decât cu viaţa, mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.
Eşti muta, neclintita identitate (rotunjit în sine a este a) nu ceri nimic; nici măcar rugăciunea
[mea.
Iată stelele intră în lume deodată cu toate întrebătoarele mele
tristeţi. (In marea trecere, pag. 9).
Ta ina n a ş t e su fe r in ţa :
Sângerăm din mâni, din cuget şi din [ochi.
In zadar mai cauţi in ce ai vrea să [crezi.
Ţărâna e plină de zumzetul tainelor, dar prea e aproape de călcâie şi prea e departe de frunte. Am privit, am umblat şi iată cânt : cui să mă'nchin, la ce să mă'nchin ?
(op. cit. pag. 29)
O r d i n e a necesa ră a r a ţ i un i i şi a va lor i lo r n u m â n g â e pe pot :
Sunt mai bătrân decât tine, Mamă, ci tot aşa cum mă ştii adus puţin din umeri şi aplecat peste întrebările lumii. Nu ştiu nici azi pentruee m'ai trimes
[în lumină. Numai ca să umblu printre lucruri şi să le fac dreptate spunăndu-le care-i mai adevărat şi care-i mai
[frumos ? Mâna se opreşte: e prea puţin. Glasul se ttinge: e prea puţin. Dece m'ai trimis în lumină, Mamă, de ce m'ai trimis ?
(op. cit. 35) Uneor i încea rcă să a p r o x i m e z e
m i s t e r u l p r in s imbo lu r i r eve l a to rii, c u m este acela a l „ s â n g e l u i " sau al „ p o m u l u i " , d a r a p i e r d u t şi sensu l s imbo lu r i lo r :
Viaţa cu sânge şi poveşti din mâini mi-a scăpat. Cine mă'ndrumă pe apă? Cine mă trece prin foc? De pasări cine mă apără?
La rădăcinele tale mă'ngrop, Dumnezeide, pom blestemat.
(op. cit. pag. 49) V o m vedea totuşi , î n t r ' o pa r
te v i i toa re a s tud iu lu i nos t ru , că a l tă cale de m â n t u i r e n u este decâ t cea s t ih ia lă a „ sânge lu i " , a „p o mu lu i " , e tc .
In „ L a u d a s o m n u l u i " , a f lăm însăşi p o e m a „Tr i s t e ţ e me ta f i z ică" : Lângă fântâni fără fund mi-am deschis ochiul cunoaşterii
Cu toată creatura m'-am ridicat în vânturi rănile şi-am aşteptat: oh, nici-o minune nu
/ я е împlineşte Nu se împlineşte, nu se împlineşte!
(pag. 75)
I a t ă s t r i ga rea desnăde jde i în pus t iu : Animale streine prin spaţii oprini şi le'ntrebăm de tine Elohim! Până în cele din urmă margini
[privim — noi sfinţi', noi apele, noi tâlharii, noi pietrele, drumul întoarcerii nu-i mai ştim — Elohim, Elohim !
(op. cit. pag. 83)
P o e t u l n u şovăe să e x p r i m e refezul însuşi al ex i s t en ţe i , ca u r m a r e logică a dia lect icei d e s năde jde i :
Cercetare asupra poeziei n o u l . II. „Tristeţe metafizica'
Fac un pas şi şoptesc spre miazâ-[noapte :
Frate, trăeşte tu, dacă vrei. Mai fac un pas şi şoptesc spre
[miază zi : Frate, trăeşte tu, dacă vrei. Din sângele meu nu mai e nimeni
[chiemat să-şi ia începutul trăirilor, — nu, nu mai e nimeni chiemat.
(op. cit. pag. 91)
Din „La c u m p ă n a ape lor" , vom cita d o a r două e x e m p l e , d in t r e cele m a i conv ingă toa re . Cu desăvâ r ş i t ă a r t ă d. Luc i an Blaga suge rează m i s t e r u l :
In chip de rune, de veacuri uitate, poartă semnătură făpturile toate. Slăvitele păsări subt aripi o poartă 'n liturgice sboruri prelungi ca viaţa. In slujba luminii, urnă fără toartă, luna şi-o ţine ascunsă pe faţa vrăjită să nu se întoarcă.
Rune, pretutindeni rune, cine vă 'nseamnă, cine vă pune ? Făpturile toate, ştiute şi neştiute, poartă semnătură — cine s'o 'n frunte?
(Op. cit. 55)
î n c h e i e m cu e x c l a m a ţ i a „Din a d â n c " : Mamă, — nimicul — marele ! Spaima
de marele îmi cutremură noapte de noapte
grădina. Mamă, tu 'ci fost odată mormântul
meu — Dece îmi e aşa de teamă — mamă — sa părăsesc iar lumina ?
(pag. 72) P r o d u c ţ i a l i r ică a poe ţ i lo r d in
ser ia cea m a i r ecen tă , a s u p r a căreia n e - a m î n d r e p t a t cerce tarea noas t ră , înfă ţ i şează izbi tor aceas tă s t ă r u i n ţ ă a conş t i in ţe i în ne l in i ş tea metaf iz ică , d in poezia d-lui L u c i a n Blaga. î n t r e b ă ri le puse ex i s t en ţe i fo rmează p r e o c u p ă r i l e cen t r a l e de crea ţ ie . T iner i i poeţ i p rocedează ca şi când n ' a r „ c u n o a ş t e " n imic ; r ă m â n ind i fe ren ţ i fa ţă de c o n ţ i n u tu l emoţ iona l al ps ihologiei conş t ien te , analitice', şi se n ă p u s t e s c sp re piscul m a r i l o r î n t r e b ă r i . De aci u r m e a z ă p u ţ i n ă t a t e a obiectului în l i r i smul lor, să răc ia p las t i cităţ i i , a cad ru lu i afect iv, a es te t iculu i p r o p r i u zis. J u d e c a t ă d u p ă va loa rea a u t o n o m ă a f rumosu lu i , aceas tă p roduc ţ i e a p a r e ra re f ia ta ,
n e î n d e s t u l ă t o r h r ă n i t ă de s u b s t a n ţ e in tu i t ive , fă ră t r u p sens i bil. V ib rează în ea va lor i e te ro -n o m e ar te i , în p r i m u l r â n d cea metaf iz ică sub forma î n t r e b ă r i lor, a u n u i pa t e t i sm re tor ic , voli-ţ ional . V o m exempl i f ica ce rce t â n d cu v o lu me le câ to rva t iner i , şi î n c e p â n d cu d. Aurel Chi reseu , p r o a s p ă t u l l a u r e a t cu premiul „Poe ţ i lo r t i ne r i " , al „ F u n d a ţ i i l o r rega le . „ F i n i s t e r " se in t i tu lează v o l u m u l d e b u t a n t u l u i , t i t lu c a r e este u n p r o g r a m (finis t e r rae ) smu l s din or izon tu l mis t e r i c al
d-lui Blaga . P e d. A u r e l Chireseu îl s t ă p â n e ş t e astfel t a i n a : Intre noi stă cerul ca o sabie şi
întrebarea ca un fum ; Tâlcurile nu le ştiu decât până la
marginea lumii din mine Şi nu pot culege din tăcerea care
mă împarte Nici o urmă a risipirii mele de-acum Pentru semnul care să m'adune şi
să mă termine. (îndoieli, pag. 14)
Şi d u p ă c u m d. Blaga s tă ap le cat pe s t e „ î n t r e b ă r i l e l umi i " , d. Ch i re seu dec la ră : Mă 'mpart în oglinzi în care nu mă
ştiu, Mă aplec peste minuni în care nu
mai eşti. (Trup sfânt, pag. 19)
C ă u t a r e a es te l e i t -mot iv la d. Luc i an Blaga : Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de
ieri, Subt trecutele, caut lumina stinsă pe care-o tot laud.
(La cumpăna apelor, pag. 13) I a t ă şi pe d. Ion Şugariu c ă u -
t â n d u - s e : Mă caut printre gândurile mele-acum Şi nu ştiu: par'că m'am pierdut
demult. In fiecare noapte stau până târziu
şi-ascult, Cum picură nesiguranţe grele 'n
drum. (Trecerea prin alba poartă, pag. 67) N u al t fel es te şi c ă u t a r e a d- lu i
Vlaicu Bârna : Clădesc între oglinzi, — cer, şi apă — In fagure de vis alveole ; Dar taina cea mare îmi scapă Cum liricului meşter Manole.
(Cabane albe, ipag. 55) L a fel la d. Ernest Bernea :
Ascult gândul cum se pleacă Sub noianul de 'ntrebări
(Gând şi cântec, pag. 68) Sunt un cântec fără aripi, ochiu
deschis fără vedere, Pas nesigur în vâltoarea necuprin
selor mistere. Cine m\-a sădit durerea neştiinţa să
o ştiu? Şi mă stăvileşte 'n calea tainelor de
care ţiu ? Chip turnat în oase slabe, trudnic,
mic şi fără crez. Caut focul viu al lumii, în ţărână
priveghez. (op. cit. pag. 41)
Ca şi d. A u r e l Chi reseu , se t â n g u e d. Mihai Beniuc de n e p u t in ţ a de a m ă s u r a cunoş t in ţ a p r i n t r ' u n „ t e r m e n " . £ la 'nceputuri undeva greşală, Busola minţii arăta pe dos. Nu va eşi creodată la iveală Metal, din întuneric, preţios ? Străbat aşa de ani treizeci aproape, Rod fără crez cu gândul ca un
vierme'n Al veşnicei mrr, cum rozi în ape, Şi nicăieri nu-i margine, nu-i termen.
(Cântece de pierzanie, pag. 13)
L a c h e m a r e a u n u i or izont d e s chis, d. Valeriu Olaniuc r ă s p u n d e : De-aici începe viaţa, de-aici făgă
duinţa — Chemarea orizontului infinit... De când am potolit cu visuri pocăinţa,
Ne turbură ispita fructului oprit. Şi râdem c'am învins tăria fierului, Dar ne cutremură seninătatea cerului.. Apusul ne frânge, ne doare... Suntem nisip în mâna soartei neîn
durătoare Şi ani fără număr năzuim Cetăţile luminii să cucerim.
(Ţărmul luminii, pag. 21)
„ M u n t e l e a s c u n s " se n u m e ş t e cu lege rea d-lui Ion Sofia Mano-lescu, t i t l u po t r i v i t î n t r ' u n sens st ihial , c u m re i e se d i n s t rofa : Muntele vieţii, muntele meu, In jurul tainei creşte mereu. Pârău-mi curge — argint prin munte — І е г і і tristeţii cad depe punte.
(pag. 27)
D. Grîgore Popa, do t a t cu a p r e ciabil po ten ţ i a l d e op t imism, în sensu l „conve r s iune i t r a n s c e n d e n t e " , d e s p r e care a m vo rb i t la î n c e p u t u l a r t i co lu lu i , scr ie to tuş i : Intre creasta de lumină a Domnului
şi durerile de jos. N'aud nici cântec, nu văd nici înger. S'a stins suflarea lumii ca un fulger. Omul e tiiit, Moartea aproape.
Singurătatea omului e mare, Dar plină de prezenţa nevăzută, El creşte 'n veci din soarta lui căzută Dar Te visează suveran pe Tine Zi zilele şi truda-i par atunci divine.
(Cartea anilor tineri, pag. 59)
S e n t i m e n t u l d e s t r ă m ă r i i îl î n cearcă dep l in şi d. Teodor Scar-lat :
început de moarte, ori început de vis ?
Drumurile cunoscute s'au închis. Pustietăţi ascunse-mi vorbesc. De-aici mă strigă, dincolo cresc
de CONSTANTIN FANTANERU
şi fruntea se pierde 'n furtună... Mă 'mprăştie-o mână, alta m'adună şi iarăş prin ceţuri pornesc, cu viaţa, ca orbii, de mână.
(Floarea Reginei, ,pag. 37)
I a t ă şi „ c ă u t a r e a " d- lu i I. O.
Suceveanu : lartă-mă, Doamne, că te caut ziua
fără zăboviri Cu lumânări aprinse în priviri. Noaptea pe loitrele carului mare Şi'n nemărginirile amare.
(Vibrări, pag. 12)
Reve l a r ea m i s t e r u l u i o cearcă şi d. Petre Paulescu :
m -
Şliu. Noaptea-s mai aproape de slavă şi de cer
Şi dorul revenirii în rabd vechiu mă paşte.
Aud cum plânge trupul dar cine îl cunoaşte...
Şi cad trudit pe stihuri leite de mister
(Luceferii de rouă, pag. 14)
şi t r e b u e să- l c r e d e m p e poet când s p u n e : Cobor şi urc pc zumzet albastru de
mister... (Op. cit. pag. 35)
Ne o p r i m cu exempl i f ică r i l e , r e n u n ţ â n d d e o c a m d a t ă la a l te n u m e , pe care le v o m p o m e n i în desvo l t a rea v i i toa re a ce rce tă r i i noas t re . C a r a c t e r u l „ p r o b l e m a t i c " socotim că a ieşit c lar în l u m i n ă . Dar aceas tă n ă z u i n ţ ă de a p r o x i m a r e a m i s t e r u l u i îşi a re dia lectica ei. ca re t r e b u e să ducă la u n ech i l ib ru spr i j in i t pe for ţe le ab isa le a le inconş t i en tu lu i . V o m a r ă t a în v i i to r î n ce cons tă aces te p u t e r i „ e l e m e n t a r e " .
lovan Ducici: Legende albastre Poeme în proză — traducere din sârbeşte de B. Pisarov
După vo lumul de eseur i „Com o a r a î m p ă r a t u l u i R a d o v a n " , d.
şi amplă , cons t i tue ca l i t a tea ce ne î n d r e p t ă ţ e ş t e să d e c l a r ă m pe
B. P i s a r o v a t r a d u s în r o m â n e ş t e d. Ducici u n poet a d e v ă r a t , aşa o nouă ca r t e a d-lui l o v a n Ducici , sc r i i to ru l academic ian yugos lav , d e as tă da tă poemele in proză „ L e g e n d e a lbas t r e " . A ş a d a r o nouă su rp r i ză d in l i t e r a t u r a ţăr i i vec ine d in Ba lcan i şi un nou aspect al pe r sona l i t ă ţ i i i m p u n ă toa re a d-lui Ducici . Vom s p u n e că „ L e g e n d e a l b a s t r e " înfă ţ i şează o p roduc ţ i e poet ică fă ră egal la noi, u n d e p o e m u l în proză n ' a fost cu l t iva t cu pres t ig iu n ic iodată . Poeţ i i noş t r i m a r i n ' au a b o r d a t acest gen, care a fost to tuş i gustat , în t r a d u c e r e a poeziei lui T a -gore . (In or ig ina l bengalez , T a g c -re compune , de fapt, de săvâ r ş i t e r i t m u r i , pe ca r e noi le c u n o a ş t e m sub forma l iberă a p o e m u l u i în proză. T r a d u c e r e a poezi i lor lui P c e , de că t r e M a l l a r m é , ce esie a l t ceva decâ t poem în proza ?) Apar i ţ i a în r o m â n e ş t e a „ L e g e n de lo r " d-lui l ovan Ducici , o i e r ă tot u n pr i le j ca lector i i să gus t e p o e m u l în proză, în condi ţ i i le lui cele ma i s t r ă luc i t e . O g â n d i r e poet ică v iguroasă , î n t r u p a t ă înt r ' o r ea l i za re st i l is t ică or ig ina lă
cum în „ C o m o a r a î m p ă r a t u l u i R a d o v a n " îl v ă z u s e m u n in t e l ec tua l de clasă e u r o p e a n ă . O p t i m i s mul v i ta l i svor î t n u d in i n t u i ţ i o n i s m u l biologist , ci din i n t e r p r e t a r ea r a ţ iona lă a ex i s ten ţ i i , ni se p a r e a fi obiec tu l p red i lec t al med i t a ţ i e i d-lui Ducici . Es te d r e p t că melanco l i a de gus t niţel p a r n a s i a n î n v ă l u e frazele d-sale a rmon ioase . S t ă r u e s c imagin i le t r anda f i r i l o r ga lbeni , ale p r i n ţ e selor î n c o n j u r a t e de vase v e n e -ţ iene , de d r ape r i i n e g r e şi oglinzi î n e c a t e în l umin i de t o a m n ă . P r i n p a r c u r i se îna l ţ ă ş i ru r i de chiparoşi, mauzo lee , s t a tu i reci d e b ronz şi m a r m u r ă . To tuş i d. l o v a n Ducici scr ie l uc ru r i de acestea , d o m i n a n t e : „ In acea noap te , micu l şi s ensua lu l polip s imţ i p r i m a d â r ă în v ine le lui microscopice , u n fior l ung ca d e foc, pa s iunea de care s 'a c u t r e m u r a i în i n somnie şi s imţ i do r in ţ a n e c u n o s c u t a şi dulce . El se p r in se încet de u n obiect oa re ca re" . P o e m u l se ch i amă „Iubir e " . Po l ipu l es te s imbolu l vie ţ i i t r i u m f ă t o a r e .
Cronica ideilor
Metafizica şi morala Conceptul schopenhauerian asupra funda
mentului moralei, ridică o serie întreagă de obiecţiuni.
A m văzut care era criteriul p e care Schopenhauer îl aşează la baza aeţiunei morale: mita. Unitatea metafizică a lumii, Schopenhauer crede că în felul acesta se recomandă şi se constitue: pornind dela sentimentul d e milă, care ţpare a î i comun tuturor oamenilor şi ca atare urmează să fie presupus la baza atitudinei noastre imorale, faţă de alţii.
Care era insă fundamentul metafizic pe care se întemeia mila, binele, morala însuşi?
Schopenhauer aminteşte, de distincţiunea kantiană dintre lumea fenomenală,aparenţa, şi lucrul în sine, neconjuncibil. In fond, a-dică din punctul de vedere al fiinţei în sine, toţi oamenii sunt esenţial aceiaşi. Numai a-parent, din pricina acelui principiu al indi-viduaţiunii, în puterea căruia stă ca să mult i plice, în timp şi spaţiu, aspectele lumii — oamenii diferă.
Nu avem decât să ne repezim la omul însuşi ca fiinţă originară, pentru ca unitatea cosmică a eului să fie dovedită — şi de aci posibilitatea metafizică a existenţei acelui
de MIRCEA MATEESCU
sentiment comun de milă, în stare să caracterizeze fiinţa primordială şi existenţa ontologică a omului.
In afară d e obiecţiunile foarte întemeiate pe care l e face Fr. Nietzsche dar mai ales
Max Sohe ler 1 ) şi la care vom ajunge mai jos — ni s e pare prealabilă. în discuţia critică a teoriei lui Schopenhauer, următoarea întrebare : dacă lucrul însuşi (numenul) — aşa cum ne arată Kant, pe care Schopenhauer nu îl desminte în nici un fel, este sortit a rămâne necunoscut, — întrucât „voinţa de a trăi", „principiul individuaţiunii". conştiinţa noastră sau altceva împiedică această cunoaştere numenală absolută, obligându-ne la una aparentă, variată, haotică, — atunci este inutil să întemeiem metafizic imorala, pe un sentiment (mila) care se referă şi derivă din limanuri inabordabile şi improprii pentru cunoaşterea omului.
N u este deajuns să afirmi că mila este sentimentul metafizic în stare să caracterizeze ţinuta noastră morală, pentru că acest
1) W. „Nature et formes de- la sympathie 1928.
sentiment anume er proveni din esenţa originară, unitară, ontologică, a existenţei numenale.
Cu ce se dovedeşte acest postulat? Dacă nu putem şti nimic despre lucrul în sine, cum rămâne cu afirmaţiunea că mila repau-zează tocmai pe originea ontologică a lumii, că acest sentiment ar fi tocmai acela, al unităţii desăvârşite „de dincolo", din planul numenal? N e amintim cu câtă răutate acuza Schopenhauer pe Fichte că a transformat imperativul moral Kantian, Într'un imperativ despotic. Că de nicăirea nu rezultă „,e-videnţa" obligaţiunii de a face binele, că această evidenţă nefiind suficient întemeiată dacă spunem că este o exigenţă, logică, ne-ceasră, ea trebuia dovedită şi nejudecată metafiziceşte.
Sub o altă formă şi din alt punot de v e dere, aceiaşi întrebare se adresează conceptului Schopenhauerian despre fundamentul moralei. Cu ce s'a dovedit că mila ar fi într'adevăr acel sentiment metafizic, ţinând de fiinţa însăşi, în sine, originar şi esenţial aceiaşi, unitară? Cum putem şti că mila este sentimentul numenal, al omului însuşi, în sine, din moment ce n'au fost tăgăduite, în prealabil, conoluziunea trist a lui Kant din „Estetica transcendentală" că lucrul în sine este inaccesibil cunoaşterii noastre?
Postularea milei la baza metafizică a binelui deci drept criteriul moral, se loveşte însă şi d e o altă 'constatare, la care ne oprisem la cronicele din trecut', că nu poate fi criteriu (esenţă logică inductibilă, aşa cum
ar pretinde planul numenal) un sentiment, ori care iar fi el, daci nici mila. într'o d is cuţie metafizică despre morală, nu putem a-junge la concluzia că binele urmează a se întemeia pe un criteriu psihologic, pe un sentiment, pe sentimentalitate în genere. A-tunci când am făcut o dare de seamă cu privire la problema „valorilor'' am văzut că validitate obiectivă, nu poate avea un criteriu psihologic, sprijinit pe subiectivitatea individuală, ideci trăind tocmai sub semnul implacabil al acelui blestemat principiu al individuaţiunii pe care Schopenhauer îl recunoaşte la baza lumii fenomenale şi l u crând pentru a multijplica haotic, aspectele lumii, — deci înmulţind aparenţele, deci implicit pentru a ne depărta tot mai mult de lucrul în sine, ide fiinţa originară, unitară. Dacă întreg efortul metafizic al omului se caracterizează prin tendinţa de - a regăsi şi reface unitatea centrală a lumii, este infruc-tuos şi inutil a afrma că mila, un sentiment de aceiaşi tărie ca ura, iubirea, suferinţa, etc., oricât de general ar fi înţeleasă, este aceiaşi şi esenţial la fel resimţită şi din aceleaşi motive provocată !a toţi oamenii. Din momentul în care am început analiza motivelor care pot provoca mila, adică din momentul în care începem o discuţie psihologică, aşa cum comportă şi reclamă în mod natural orice sentiment — purcedem implicit la diversificare, la individuare, nu la sinteză, nu la reducţie logică. N u mai putem ajunge 'deci, la formarea unui criteriu şi de aici, mai departe, la cunoaşterea lucrului în
sine. Acesta în nici un caz nu poate deriva din subiectivitate, din psihologie, din sentimentalitate.
Max Soheler critică „morala simpatiei", aşa cum a înţeles-o Schopenhauer. Acest •autor se referă în special la nepotrivirea dintre ideia generală a filosofici Schopen-hauriene (omul nu se poate tămădui de voinţa traiului haotic, multitudinal, decât prin suferinţă) şi cu postularea milei la baza binelui şi a moralei. Dacă suferinţa este drumul salvării atunci „acela care s'ar conforma conceptului schopenhauerian al milei, ar trebui să resimtă o satisfacţie particulară văzând suferinţa altuia, pentrucă numai a-ceste suferinţe îl face bun şi milos'' „Nature et formes"... p. 86).
Acordând primul loc suferinţei iar nu milei, Schopenhauer a fost acuzat de Nietz-che, că în fapt, acel concept al -milei repau-sează pe o „vmpulsiunc morbidă a unei vieţi în stare decadentă".
Revenim la constatările anterioare: mila, şi oricare alt sentiment, dacă principial le-am socoti apte a fi i'ormulte drept criterii morale, incă ar trebui arătat în ce fel se justifică aceste valori. Schelei- observă că „nu rămânem în domeniul moralei decât a-tâ-ta vreme cât împărtăşim o bucurie având ea însăşi o valoare morală în sine (op. cit. p. 17).
Ajungem la discuţia fenomenologică a moralei, schiţată în cronicele în care am prezentat teoriile despre valoare — şi despre care vom mai scrie p e viitor.
24 Iunie 1939 UNIVERSUL LITERAR 3
Işi ră tăc i se d e tot minţile conu Antonică, ' d e c â n d îşi p ie rduse băeţ i i a m â n d o i , d e a ş a g rozavă moar te . C ă poate , v ă aduceţ i aminte d e ciocnirea a c e e a d e trenuri d e l â n g ă Huşi.
C ă r a s e r ă a tunci morţii cu g r ă m a d a ! Şi Grigoraş şi Alecu, feciorii conului Antonică, fuseseră şi ei în tren. V e n e a u de l a Eş de la învăţă tură .
C e i-au ma i a d u s din ei lui bietu ta tă-său a d o u a zi! Doar d u p ă straie, d e i-a mai putut cunoaş te ; a t â t a e r a u d e hăcuiţ i . Nici n ' a putut bă t r ânu l să le să ru te feţele, să-i s ca lde în lacrămi , ori s ă le p u n ă creştineşte l u m â n a r e a în m â n ă .
Căci e r a u într'o l a d ă m ă d u l a r e hăcu i te şi ames teca te , ceea-ce cu o zi înainte fuseseră feciori frumoşi şi mândr i a i conului Antonică.
Şi c â n d nu d e mult ţi-ai îngropat nevas t a , c â n d în c a s ă nu mai a i şi alţi copii să-ţi t ă m ă d u i a s c ă oa recum dure rea ; şi nici t ână r nu mâ i eşti, c a să poţi m ă c a r gândi , c a să începi v ia ţa d e la capăt , ce-ţi mai r ă m â n e atunci s ă faci, decâ t să-ţi rupi păru l şi straele, s ă te svârl i n e b u n p e p ă m â n t , s ă urli şi s ă blestemi, r id icând cu u r ă spre cer sus pumnul .
Şi toate a s t e a le-a făcut zile şi s ă p t ă m â n i conu Antonică. S c r â ş n e a şi-şi m u ş c a pumnii ; iar cruce să-şi facă, or obraz bi
sericesc să-i mai intre în casă , nici la sfânta înviere nu s 'a pomenit . C u c o a n a A d e l a — sora dumnea lu i — şi icoanele d e p e pereţi
mul tă v r eme c ă t a s e să le şi a s c u n d ă . Şi un an , doi a dus 'o a ş a răsvrăti t împotr iva voii dumnezeeşt i ,
care-i l uase a ş a c r âncen feciorii. Apoi mai domolit a căzut într'o scr inteală nouă .
Ştiţi c ă în colţ spre uliţa S t r âmbă e d u g h e a n a lui N u h ă m bol-taşul . Şi d e la o v r eme conu Antonică e r a nelipsit în d u g h e a n ă . Şi'n târg u m b l a tot ma i întărit zvonul că-şi r isipeşte conu Antonică mai toate pa r a l e l e fără d e rost p e t e jgheaua lui Nuhăm.
Rudele fireşte c ă s p u m e g a u d e ciudă. D a c ă ai a v e r e de risipit, nu p u t e a gă s i bă t r ânu l des tu le n e a m u r i s ă le ajute?
Avere a d u n a t ă de a tâ ţ i a s t răbuni creştini, s'o dărueşt i a ş a unui jidov, c a r e nu ţi-e nimica? Şi g â n d e a u c ă n u m a i d e ha in şi p ă g â n face bă t rânu l as ta .
Dar d a c ă a r fi vorbit c ineva ma i desluşit cu d u d u c a Adela , c a r e cunoş tea multe din t inereţea lui conu Antonică, d a c ă l'ar fi ascul tat a c u m şi p e dânsu l ; cum se învinueşte şi se spovedeş te nu n u m a i în faţa celor d o u ă cruci din ţintirim, da r şi p e uliţă şi a c a s ă bă tându-se în piept şi ocă rându-se singur:
— Eu, — da . Eu, păcă tosu l , a m toată vina. Pe mine singur să m ă fi pedepsi t , d o a m n e ! Pe mine singur!
Şi d a c ă d u d u c a A d e l a încea rcă uneori b lând, să-i scoa tă din minte v ina a s t a închipuită, îşi în toarnă atunci m â n a spre d â n s a strigându-i p â n ă ce osteneşte vorbele ca r e a u p u s a c u m dea lungu l s t ăpân i re pe min tea lui în tunecată :
— Ba da! S ă ştii c ă din pr icină c ă eu — b u n creştin — l 'am lăsat p e celalal t s ă c r e a s c ă a ş a străin d e mine, jidov. Fiindcă l 'am oropsit şi osândit p e ace la , mi-a luat Dumnezeu p e ceilalţi doi. Feciorii tatei... Amândo i deodată . . . A ş a g rozavă moarte. . . Băeţii tatei... Grigoraş , Alecuţă! —
Ş Î ^ h e a m ă p e r â n d cu bocet, a l e a r g ă la ţintirim s ă mai scurme cu unghii le t â rna gropilor, apoi se duce la d u g h e a n a lui Nuhăm, să-şi l ase p e te jghea toate pa ra l e l e din buzunare .
Şi în tâ rg tot ma i ta re se. întăreşte svonul c ă s 'a smintit bă t r ânu l şi une le rude încep a şopti să-1 t r imeată la Socola.
Duduca A d e l a fireşte c ă se împotriveşte şi ţine p a r t e a bătrânului; iar p e Uliţa S t râmbă, N u h ă m nu ştie cum s ă d o r e a s c ă să ţină cât mai mult scr inteală as ta .
Şi zilnic şi el şi nevas t ă - sa Sura p â n d e s c lacom ven i rea bătrânului şi-1 pr imesc cu ploconeli d e la uşă .
Dar conu Antonică îşi fereşte p a r c ă cu silă trupul uscat d e a t inge rea Surei. Se a ş e a z ă tăcut p e jilţul pregăti t mai de înainte, pr iveşte oda t ă în jur d u g h e a n ă p ă c ă t o a s ă , apoi priveşte şi nu-şi ma i iă nici o c l ipea lă ochii d e la N u h ă m .
Atent şi lacom p a r c ă îi p â n d e ş t e şi mişcări le şi vorba şi râsul . Şi d e o d a t e p e faţa boţită de p l âns a bă t rânu lu i trece o u n d ă de înviorare.
N u h ă m mişcase într 'un anumit fel capul . Ridicase sprincenile şi r id icase în râs colţul gurei .
La fel r â d e a şi Alecuţă! Şi bă t r ânu l nes tăpâni t făcea un p a s spre N u h ă m , în t indea braţul p a r c ă să-1 a t ingă, să desmierde râsul acela. . . I se lumina p a r c ă c e v a în suflet; apoi scârbit d e o d a t ă se d e p ă r t a d e ovrei, îi a r u n c a doar câ ţ iva franci pe te jghea şi fugea din d u g h e a n ă .
A c a s ă în s ingură ta t ea etacului, conu Antonică se lupta c râncen cu gândur i le . Ce mai a r e a c u m de făcut şi îndreptat? Căci bani i care-i d ă zilnic lui N u h ă m , fireşte c ă nu pot îndea juns să răscumpere .
* / . ,<-, , / . . 1 -
• 1 •
~ ' 'j-t • Ä ' // r*,
A fffpd', frâ*-£**é£- ^^е^Ж^
Jaloba căminului Ghewrghie Eminc-vici din anul 1857, August, prin care cere să se reînoiască paşaportul, trecându-se în el şi
pe al cincilea fiu Mihail, în vârstă de 7 ani
Zap isu l de danie al conu lu i An ton ică D a c ă l'ar fi crescut d e mic l â n g ă el, d a c ă l'ar fi ţinut prin
şcoli, d a c ă l'ar fi botezat creştin. O a r e a c u m o fi p r e a târziu? Să-i s p u n ă tot. Să-1 înfieze. Să-1
h o t ă r a s c ă să-şi l ase n e v a s t a şi l egea . N 'a r fi greu. Pentru case le şi moş ia lui Conu Antonică, N u h ă m
pr imeşte şi zece boteze. Şi a tunci poa t e că... Dar oda t ă bă t rânu l se cu t remură scârbit la g â n d u l ăs ta . S ă v a d ă p e N u h ă m s t ă p â n aici îi c a s ă ? Să d o a r m ă în etacul
lui Gr igoraş şi s ă ş e a z ă la m a s ă p e jilţul lui Alecuţă? Să sărute duducă i Ade la m â n a şi d u d u c a A d e l a să-1 săru te cu d r a g p e creştet p recum să ru ta p e ceilalţi?
Ceilalţi e r a u cu a d e v ă r a t a i lor. Şi s imţea conu Antonică, c ă sunt ca rne şi s â n g e a lui. Grigoraş , Alecu — băeţi i lui!
Şi p l â n g e iarăşi , mugeş te şi r idică în sus pumnul : — De ce mi i-ai luat a ş a p ă g â n ? De ce? Se nă ru i e apo i p e jilţ înecat, a b i a scâncind: — Eu păcă tosu l a m toa tă v ina . Trei mi-ai dăruit Doamne! — Dar p e cel dintâi l ' am lăsat gol, desculţ şi jidov! Şi r e v e d e p e N u h ă m mititel. Cu întârziată must ra re r evede
p a r c ă şi pe Reveca . Reveca — m u m a lui N u h ă m . Jidovcuţa frum o a s ă cu c o a d e arămii .
N u h ă m nu-i s e a m ă n ă . N u h ă m a r e pă ru l negru. Negru p recum îl a r e şi Gr igoraş şi Alecu.
Cum p l â n g e a Reveca , c â n d i-a spus c ă p l e a c ă din Huşi. C ă p l e a c ă să se însoare . Căci fireşte c ă nu e r ă d e gândi t ; nici Revecă n ' a putut nădăjdui , c ă d a n s ă j idovcuţa s ă r a c ă să-1 ţină prins toată v ia ţa p e el boer bogat.. .
I-ă lăsat fireşte câ ţ iva ga lbeni . Dintâi n ' a vrut să-i iee. P l ângea . Era frumoasă. Dar de cum
s 'a măritert cu Ghida le şi i-ău tăiat coade le arămii , c a să-i p u e p e c a p hobot, i-a pierit d e o d a t ă toată frumuseţea. Şi nici n ' a mai trăit mult d u p ă ace ia . N u h ă m a r ă m a s d e mititel singur. Alt copil n ' a ma i avut Reveca — şi pent ru toţi megieşi i — N u h ă m s 'a născut şi a crescut c a bă ia t a lui Ghidă le .
Conu Antonică l ipsea atunci din Huşi. Şi a lipsit multă v reme . II t r imiseseră înadins îndepăr ta t neamur i le . C â n d s 'a întors, N u h ă m nu mai a v e a m a m ă , iar conu Antonică a d u c e a cu dumnea lu i nevas t ă t ână r ă . Luase o duducu ţ ă din ţinutul Vasluiului .
Boer cu boeroa ică . A ş a p recum se şi c ă d e a . Subţirică şi p l ă p â n d ă la început n u a avut copii d u d u c a . A
trebuit s ă se cau te cu doftori, cu feredee. La u r m ă însă p a r e că tot 0 b a b ă a deslegat-o. Şi a făcut doi băeţ i . Pe conu Grigoraş şi pe conu Alecu. Apoi dintr 'o pierzanie s 'a stârpit iar. Era p l ă p â n d ă . Şi s 'ă p răpăd i t d e t â n ă r ă .
Dar boerul nu s 'a ma i însurat şi nici n ' a mai avut alt g â n d şi a l tă bucur ie d e cât feciorii dumisa le .
Se uita la ei!... P a r c ă zău nici nu-i e r a a b u n ă . Atâ ta dragos te! Mai sunt şi alţi taţi. Dar nu s tau să dee a ş a în genunch i la copii, c ă în faţă de icoane .
C ă e r au frumoşi... Nu zice nimeni altfel. C ă e r au purtaţi prin lume şi îmbrăcaţ i cu ce-i mai scump.. . Şi a s t a se Înţelege. C â n d se p l imba cu ei a m â n d o i boerul în c a l e a ş c a şi d a roa ta prin târg, vodă să fi fost şi nu s 'ar fi ţinut a t â t a d e mândru .
Dar d a c ă oda t ă la r ă spân t i e r ă s ă r e a alătur i d e c a l e a ş c a N u h ă m gol şi desculţ, se încrunta oda t ă boerul şi p a r c ă îi p i e rea toată voia b u n ă .
Poruncea înda tă vizitiului s ă în toarcă spre ca să , d u p ă ce-i a-runca lui N u h ă m câ ţ iva gologani or vreo vorbă a s p r ă d e oca ră .
N u h ă m pr imea umil şi u n a şi a l ta . Ocăr i p r imea de l ă oricine. Gologani numa i conu Antonică îi a runca . Şi un fel de dragoste , un fel de tăinuită l egă tură se s t r ângea între puiul de jidov şi boerul din ca l ea şca .
L'a ajutat apoi conu Antonică p e Ghidale , d e a ţinut p e Nuh ă m câţ iva ani prin şcoli. I-a cumpăra t — la însu ră toa rea cu Sura marfa şi d u g h e a n a . Se socotise a c u m destul de plătit cu a s t a şi nu mai d ă d e a p a s gândulu i să-1 mustre.
Şi apoi nici n u p r e a a r e v reme d e dat mustrării . Gr igoraş şi Alecu s 'au făcut mari . A intrat în a l douăzec i lea a n Grigoraş . Alecu îi vine înda tă p e u rmă. Şi conu Antonică şi d u d u c a A d e l a cercetează trei judeţe în jur d u p ă fete ce le-ar p u t e a fi deopotr ivă. Şi nic iuna nu li se p a r e îndea juns d e v rednică d e dânşi i .
A c u m a cât d e r ă u îi pa re ! D a c ă a r fi apuca t s ă însoare m ă c a r unul! Să-i fi r ă m a s m ă c a r copil de l a copilul lui.
De ce i-o mai fi trimis depa r t e prin şcoli? Atâ ta s t rădanie , c a să-i a d u c ă p e a m â n d o i hăcuiţ i într'o ladă!. . . Ce i-a mai r ă m a s a c u la sfârşitul vieţei lui conu Antonică?.. . De n 'a r fi ovrei Nuhăm.. . Şi 1 se sbat în minte gândur i fel d e fel.
Dacă umb lă şi a c u m d u p ă o nă lucă? D a c ă l 'a minţit în vremuri Reveca ; şi N u h ă m e în a d e v ă r băia tu l lui Ghidale?. . .
Dar d e o d a t ă îşi scoate c a p e un junghi din in imă gându l ăs ta . C r e d e a că nimic nu poa t e să-1 mai d o a r ă şi totuşi l-a durut... O fi N u h ă m un biet păcă tos d e jidov ce v inde cu cotu într'o d u g h e a n ă s ă r a c ă ; da r astăzi doar N u h ă m i-a mai r ă m a s lui conu Antonică p e lume.
Şi d a c ă nu a r fi Sara , nu a r fi cele d o u ă fetiţe pistruiate, nebunia lui conu Antonică nestăvil i tă l 'ar pu t ea î n d e m n a să...
într 'un c e a s îl î n d e a m n ă , într'alt c e a s îl în toarnă. Şi cu v ia ţa a s t a conu Antonică s lăbeş te şi se topeşte şi la trup şi la minte. Şi nu a fost n imănui mirare c â n d a căzut la pat . Şi d a c ă nu-1 îngrijea a t â t a d u d u c a Adela .
Dar poa te c ă e r a mai b ine să fi murit d e atunci . Se v e d e însă c ă nu-şi împlinise în t reaga mucenicie .
C ă d e cum s 'a ridicat şi a putut eşi din c a s ă — d u p ă ţintirim — fireşte că s 'a dus la d u g h e a n a lui N u h ă m .
Dar l 'a găsit p e ovrei tocmai p u n â n d lacătul p e uşă . Şi i-a spus voios băt rânului , că astăzi închide mai devreme , că i-a născut nev a s t a bă ia t şi t rebue să-şi poftească pentru ă d o u a zi neamur i l e pentru botezul ritual.
N ' a isprăvit b ine cuvântu l şi N u h ă m a crezut c ă a înebunit bă t rânul . C ă l'a prins de piept l 'a scuturat şi a ţipat să nu se a t ingă d e copil. A pomenit d e Reveca , m a m a lui, a bolborosit cuvinte neînţelese, a strigat printre hohote d e p lâns p e Gr igoraş şi Alecu, a făcut apoi cruci şi s 'a jurat c ă nu a r e să ldse p e copilul lui N u h ă m lepădat şi jidov, a ş a p r ecum a făcut în vremuri cu N u h ă m .
A spus în sfârşit în n e b u n i a lui destule vorbe c a să-1 facă p e ovrei s ă în ţe leagă lucruri, p e ca r e p â n ă a c u m nu cutezase s ă le în ţe leagă . Nu a spus N u h ă m nimica, da r s 'a gândit c ă din a s t a a r pu tea eşi pentru el un noroc mare .
In case le lui conu Antonică, d u d u c a A d e l a a spus c ă nu-şi mai a r e loc. Şi a plecat într'o zi cu tot c a l a b a l â c u l şi cu toată mul ţ imea slugilor, c a r e nici ele n ' a u vrut s ă mai s lujească.
Căci p â n ă a c u m toate i le t recuse d u d u c a A d e l ă fratelui dumisale, fiindcă ştia c ă din p r e a m a r e durere a u fost isvoiîte. Dar p â n ă la u r m ă fapta a s t a nu a mai putut să-i t reacă ; şi cu drept pu t ea spune şi d â n s a d e acum, c ă şi-a pierdut conu Antonică minţile.
Căci te mai poţi socoti om întreg, c â n d dai a tâ ţ i a şi a tâ ţ ia galbeni lui Nuhăm, c a să-1 hotărăş t i să-şi boteze creştin copilul?
Şi os ta încă n ' a r fi fost n imica şi a r fi ertat-o d u d u c a Adela . Dar p e feciorul lui N u h ă m şi a l Surei să-1 aduc i la tine în c a s ă şi să-i faci zapis d e dan ie a v e r e a toată?! Duduca Ade la n ' a putut r ă b d a smintea la a s t a şi a plecat. Nu se poa t e s p u n e că nu se sbă-tuse întâi c râncen conu Antonică. Pe u r m ă s 'a lăsa t dus d e Nuhăm, s 'a simţit înfrânt mai de înainte.
V e n e a zilnic smerit ovreiul şi-n t imp ce pre ţu ia din ochi scumpeturile din c a s ă se l ă s a greoi cu creştinatul copilului. C ă nu v rea Sura, c ă se p u n e r ă u cu rabinul , c ă toţi jidovii îl suduie . Şi c ă din pr icina a s t a a închis şi d u g h e a n a ; şi poa t e că chiar s ă fie nevoit s ă p lece şi din târg.
Toată r ămăş i ţ a de mândr i e a conului Antonică s 'a irosit în rugăminţ i şi p lâns .
de LUCREŢIA PETRESCU
Dar să lase s ă p lece din târg şi N u h ă m ? Să nu mai a i b ă nici d u g h e a n a lui u n d e se duce zilnic?
A făgăduit tot. A a d u s într'o zi N u h ă m doi negustori martori şi în faţa lor a iscălit conu Antonică zapis d e dan ie . Lasă feciorului lui N u h ă m case le , moşia, a v e r e a toată.
Fireşte c ă rudele a u şi cerut înda tă să v ină comisie de doftori s ă v a d ă d a c ă nu-i smintit bă t rânul .
Dar p â n ă atunci c a s a a c e i a s 'a umplut de l a rmă şi scâncet de copil. Copilul lui N u h ă m creşte în l e a g ă n boeresc . Nu a re să umble desculţ p e m a i d a n e .
Conu Antonică r â n d p e r â n d împăca t şi înspă imânta t de ce a făcut, îşi mută din oda ie în oda ie chinul îndoelilor.
Duduca A d e l a nu ma i e l â n g ă dânsu l să-1 mustre or să-1 m â n g â i e .
Slugi noui îl slujesc fără t ragere d e inimă şi credinţă. Furişat d e ele se duce şi priveşte lacom în l eagăn . Pa re că
îl p â n d e ş t e cum r â d e în somn, cum îşi suge degete le micuţe, cum se încruntă şi scânceş te .
Copilul lui N u h ă m . Deci nepot lui conu Antonică. S e a m ă n ă oa re cât d e puţin cu Grigoraş, cu Alecuţă?
Ii p a r e uneori c ă s e a m ă n ă . S ' ap leacă să-1 sărute . O viţă de pă r roşcat îl în toarnă cu silă. Şi N u h ă m şi Grigoraş şi Alecu a u avut păru l negru. Reveca l-a avut a ş a . Reveca da r şi Sura. P l eacă scârbit de l â n g ă copil. Nu mai a r e linişte nici a s t âmpăr . Dar a r ti avut oa re linişte mai multă d a c ă l ă s a p e bă ia tu l lui N u h ă m jidov în c a s ă de jidov?..
Cutreera odăi le d e а lungul. Pe uliţi în târg nu mai ese . Ii p a r e iui, s a u a d e v ă r a t se uită l umea urât d u p ă dânsu l şi-1 suduie în u rmă? In schimb N u h ă m vine mai zilnic. Chip să-şi v a d ă băiatul . Dar mai mult decât spre l eagăn , priveşte în jur, preţueşte lucrurile, să ru tă smerit m â n a lui conu Antonică.
S'a schimbat şi Nuhăm. Se îmbracă curat. S'a uitat într'o zi lung la chipurile din cad re a feciorilor lui conu Antonică.
Dar s ă p t ă m â n a ce vine, p e conu Antonică a u să-1 cerceteze nişte doitori de-i teafăr. Au cerut rudele .
C â n d s 'a înfăţişat p e urmă, a v e a legătura la gât şi părul potrivit la fel.
Şi conu Antonică f rământă a c u m în ce zi şi noap te gându l : O a r e e în a d e v ă r smintit?
Se teme uneori s ă nu-1 închidă. A auzit că-i ţine la Golia închişi în cuşti cu gratii. Simte fiori dea lungu l spinării şi-i p a r e r ău uneori c ă pentru copilul lui Nuhăm.. . .
Iarăşi se întoarce. Copilul lui N u h ă m e nepotul lui. Dacă şi Grigoraş a r fi avut înainte d e moar te un prunc?
Ii p icură fierbinţi lacrimile. Alta e ra să fie d ragos tea pentru copilul lui Grigoraş . Căci oricât s 'ar strădui nu-şi poa te lipi sufletul d e copilul c a r e d o a r m e în l eagănu l din etacul din fund.
Umblă iar prin odăi le pustii. La capă t se a u d şoapte . La lumina candele i slujnicele s tau de vorbă. Pe covorul gros nici nu se a u d lui conu Antonică paşi i .
Ar v r ea p a r c ă să întrebe femeile de a făcut b ine ce a făcut. Ar v r ea şi el un suflet d e om l â n g ă el. De ce To fi lăsat a ş a pustiu şi d u d u c a Ade la?
Şi s ă p t ă m â n a ca re vine, d a c ă or spune doftorii că nu-şi a r e minţile toate?...
Lângă l e a g ă n cele d o u ă femei vorbesc. Să se aprop ie şi dânsu l? Pa rcă se sfieşte a c u m de toate. R ă m â n e nehotărâ t p e p ragu l uşei. C â t e v a vorbe rostite mai ta re îi prind auzul, îl pironesc pe loc:
— Botezat, botezat da r tot jidov r ă m â n e . Uită-te la păru l lui. Mie mi-ar fi silă şi să-i d a u să sugă .
Glasul celeilalte slugi mai potolit nu se înţelege. — Ştiu, ştiu ce vrei să-mi spui. Că N u h ă m or fi fost feciorul boe-
rului. N u h ă m — do. Cred că e adevă ra t . Ii şi s e a m ă n ă . Dar a is ta mic — d e g e a b a . E jidov curat . Ei da , s ă ştii. Şi d a c ă ar afla şi boarul ce a m auzit eu astăzi.. . Cică Sura s'ar fi ţinut cu Herşcu ' feciorul stolerului. O fi şi minciună? Dar uită-te la păru l băiatului . Leit şuviţele creţe a l e lui Herşcu. Şi apoi , s 'a lăudat chiar Herşcu...
N ' a putut isprăvi poves tea . A auzit a p r o a p e ceva , ce nu e ra nici urlet, nici gemăt , nici p lâns . Şi e ra p a r c ă de toate. S'au ridicat femeile s ă v a d ă . Dar bă t rânu l le-a da t în lături cu un brânci . Apoi a ridicat din l e a g ă n copilul. Cu o m â n ă îi smulse boneţica, c a să-i v a d ă mai b ine chipul, părul .
I-a smuls şi de p e trup scutecile p a r c ă a r fi căutat vreun semn să-i d o v e d e a s c ă . Apoi a prins iar viţele de pă r roşcate . S'a uitat lung la femei; s 'a căznit s ă le întrebe ceva , da r deoda t ă i s 'a strâmbat la o par te gura . Iar spre copilul l epăda t din mâini a a ră ta t mânios şi chinuit a b i a a putut să mai ros tească : „afară!"
Apoi s 'a răsucit şi a căzut moa le p e podele . C â n d a sosit d u d u c a Adela , c h e m a t ă d e slugi, t recuseră câ t eva
zile. Conu ^Antonică, întins în pa t nu a mai putut grăi nimica. O d a m b l a îi înţepenise jumăta te trupul.
Şi-a frământat de g e a b a conu Antonică j umă ta t ea d e gu ră ca să-i p o a t ă şopti c e v a duducă i .
I-a p u s doftorii în m â n ă plaivazu. M â n a s t ângă ne învă ţa tă cu scrisul, s 'a străduit, s 'a chinuit şi a înşirat slove pe ca re greu le-a înţeles doftorii şi d u d u c a .
Şi doa r nu e rau decât trei vorbe scrise: „Zapisu... danie. . . rupe !" La s ă p t ă m â n ă şi-a dat sufletul. Acu e pornită judeca tă mare ,
c a s ă d ă r â m e rudele d a n i a făcută cu martori d e conu Antonică. Şi d a c ă n'or isbuti şi or fi a d e v ă r a t e vorbele slujnicei, atunci
s t ă p â n p e case le şi moşia lui conu Antonică a r e s ă fie copilul Surei şi a lui Herşcu feciorul stolerului.
Í ..'.-,K. Ы 'FIII
P I A « І Р / Г Д І І M O L D O Ï L I .
I S!»
• 1 s..-
Fragment din paşaportul cu care au trecut graniţa în 1859, Şarban, Nicolai, Gheorghe, Ilie şi Mihail Eminovici
U N I V E R S U L LITERAR 24 Iunie 1939
Homo, pecea fortiter ! I I de AXENTE SEVER POPOVICI
Cronica muzicală
S U G E S T I I de ROMEO ALEXANDRESCU
M a m oprit m consideraţi i le mele anterioare la concluzia, c ă p e toate planurile existenţii întâlnim urmele păca tu lu i şi că , la începutul acestui teribil şi esenţial ac t a fost mişcarea . Iar a s t a d u c e a imediat la consecinţa că , din punct d e vedere a l valorii, m i şca rea este p ă c ă t o a s ă , şi c ă viaţa , a ş a cum este ea , cu legile ei de ne înce ta tă sch imbare , este tot a tâ t d e păcă toasă . Şi d a c ă mi le admiteţ i p ' a s t e a c a va labi le , u r m e a z ă d e l à sine c ă Me-fisto, c a r e invita p e Faust la oprire, şi c a r e este deci împotriva mişcării, es te implicit şi împotriva păcatu lu i . Dar totuşi, deşi din punct de vede re logic perfectă, propoziţia nu-i a d e v ă r a t ă . Şi nu pen t rucă premisele silogismului n ' a r ii nici ele adevăra te , a s t a n u ! ci n u m a i pentru c ă lipseşte un element necesar . Ca re element? Nu ştim precis (şi desigur nu ştie nimeni) dar , în tot cazul, un element c a r e s ă d u c ă necesa r căt re a c e a s t ă concluzie. In alţi termeni şi ma i clar : l ipseşte un element ca re s ă i m p u n ă riguros propoziţia şi ca re s ă exc ludă orice a l tă propoziţie. In concreto : C â n d zic c ă mişca rea este păcă toasă şi c ă Mefisto fiind împotriva mişcării es te implicit şi împotriva păcatului , n ' a m făcut o afirmaţie c a r e s ă le exc ludă p e toate celelal te. Nu fiindcă eu pot s ă spun tot atât d e b ine (şi tot a tâ t de împăcat cu ord inea formală a silogismului) c ă Meiisto este pur şi simplu n u m a i pentru imobilitate. Iar c â n d a d o p t ă m propoziţia as ta , şi eu o adopt , a tunci o b s e r v ă m că ra ţ ionamentul nu-i terminat. C â n d spun c ă Mefisto n e î n d e a m n ă la imobilitate nu ştim încă d a c ă el n e p u n e în g a r d ă împotriva păca tu lu i s a u d a c ă el n e î n d e a m n ă din nou să fim c a Dumnezeu. Pot c rede şi u n a şi al ta . Dar eu cred totuşi, fără nici o a l tă justificare dialectică, că Mefisto reedi tează în ac ţ iunea lui, într 'un fel adopta t nouilor condiţii d e existenţă, rolul şarpelui din Eden. As ta este vocaţ ia lui : s ă ne op rească p e loc, şi prin oprire, s ă n e facă să con t raca răm sancţiun e a d iv ină (ofensăm d e altfel din nou p e Dumnezeu) şi s ă ne d e a însăş i spe ran ţ a prefacerii noas t re în dumnezei . Şi atunci, concluzia m e a ult imă eu, ca re nu fac aci epistemologie p u r ă şi ca re nu cred cu Hegel, c ă Dumnezeu l-a „minţit" p e om iar Şarpele i-a spus adevăru l ) este că , Mefisto face cel ma i m a r e păca t posibil şi c e a mai m a r e degrada ţ i e . Iar cu as ta , a m ajuns la semnificaţia re l ig ioasă a păcatului . Aci, p rob lema cere ma i multă teologie.
Astfel, prin Mefisto, făcându-ne culpabili de păca tu l nostru împotriva lui Dumnezeu (judecăţile noas t re n u se mai poartă a c u m a s u p r a lui Mefisto din Faust ci a s u p r a lui Mefisto din teologia creştină) a m decăzut din condiţia noas t ră paradi -s i acă şi n -eam adânc i t „tot mai mult în răul nostru d e infidelitate, d e amiciţie şi d e orgoliu".
(Am scos citatul a c e s t a din Institutio religionis cristianae a lui Jean Calvin).
Dar propoziţia c ă ne-am adânc i t tot mai mult î n semnează c ă noi, şi înainte d e c ă d e r e a v e m totuşi, desigur, 'nu o culp ă ci o s ta re d e culpabil i tate. As ta nu v r e a s ă s p u n ă însă, că a v e m o predispoziţie spec ia lă spre păca t . Nu, ci n u m a i o s tare ca r e e r a mai mult o posibili tate de-a păca tu lu i s a u de-a nu păcă tu i . A-v e a m ce iace Sf. Augustin şi Pe l age (aci sunt şi ei de acord) iar mai p e u r m ă Pascal şi grupul filosofilor existenţialişti în frunte cu Kierkegaard n u m e s c s t a rea noas t ră p r imară de libertate. As ta este de altfel condiţia n e c e s a r ă şi suficientă a omului c a personal i ta te . Ea se expr imă astfel: Dumnezeu l-a făcut p e om şi i-a da t l iber ta tea de-a face ega l şi binele şi răul . Şi d e aci, o majoră : c ă păca tu l comportă necesa r spiritul, voinţa şi demni ta tea eminen tă a persoanei . ' Noi suntem p e r s o a n e şi n u m a i datori tă acestei nobleţi pu tem păcătu i . Şi de a c e a s t ă o-noare nu se mai bucu ră decât îngerii. Celelalte fiinţe, fiindcă n ' a u cons imţământ liber, n u pot păcă tu i , şi nu poa te nici chiar Dumnezeu, fiindcă este necesa r şi fiindcă-şi a junge sieşi. Dar nu n u m a i că prin p ă c a t noi n e exerci tăm magistral c a persoane , ci şi mai mult ! prin păca t noi ne a r ă t ă m toată măre ţ ia noas t ră d e oameni . As ta fiindcă omul face prin păca t , d u p ă cum s p u n e şi Evanghel ia , s ă geam ă d e dureri tot universul . Am ajuns la un p a r a d o x chinuitor : că păca tu l este mota esenţ ia lă a demnităţi i noas t re o-meneşt i şi că , fără posibil i tatea lui, nu n e pu tem real iza c a oameni . Iar as ta , va i ! a r v r ea să s p u n ă tocmai ce iace Martin Luther s p u n e a în scr i soarea ace i a că t re Melanchton. A d i c ă : Omule, p ăcâ -tueşte cât mai mult ! Şi aci n u este numai consecinţa căderi i , ci o s tare iniţială a noas t ră . Delà A d a m nu ne-a r ă m a s culpabi l i ta tea ci numa i decăde rea . Păcatul este un act persona l şi p e d e a p s a nu poa te s'o suporte decâ t autorul . A ş a este just şi p e Dumnezeu nu-1 pu tem a c u z a d e injustiţie. Dar a c u m a jungem iarăşi la un alt p a r a d o x : păca tu l există n u m a i fiindcă-i permis d e Dumnezeu. Evident, Dumnezeu permite păcatu l , da r a s t a nu în semnează că-1 şi aproba. Creind oameni liberi, Dumnezeu a creiat inevitabili păcătoş i . Pentru a evita a c e a s t ă consecinţă, ar fi trebuit, s au să nu ne creieze
liberi (şi atunci n ' a m fi fost oamen i fiindcă n ' a m fi avut posibilitate) s a u s ă n e creieze ,,impecabili" printr 'un privilegiu part icular . A ş a cum ne-a creiat însă , Dumnezeu a a les în t r 'adevăr , d u p ă cum s p u n e şi Leibniz, cel ma i b u n dintre „com-pozabi le" , s a u în a l t ă formulă, Dumnezeu a a les soluţia ca re comportă c e a mai m a r e s u m ă de b ine cu c e a mai mică s u m ă d e rău , căci, d a c ă l ibertatea nu a d u c e posibil i tatea de-a păcătu i , e a ne a d u c e d e a s e m e n e a şi pu te rea r e a l ă şi eficace de-a n e ridica în faţa lui Dumnezeu. Aci s tă toată distinciţia noas t ră şi tot p ' ac i trece şi singurul nostru drum spre mântuire . De ace i a nu t rebue să forţăm sensul frumoasei proze ca re s 'a cântat la oficierea din S â m b ă t a sfântă : O feîix culpa, quae talem ar tantum meruit ha be re Redempfonem.
Da, Felix Culpa ! fiindcă fără p ă c a t n ' a r nici iertare şi nici mizericordie, prin ca re Dumnezeu este mare . Atunci prieteni, s ă n e a l egem ceasur i le şi s ă păcă tuim pent ru contr ibuirea noas t ră la măreţia lui Dumnezeu ! Dar cu o condiţie :
să n e p ă s t r ă m credinţa. Căci păca tu l nu-i opus virtuţii, d u p ă cum c r e d e a Socrate, d u p ă cum c r e d e a Pelage şi alţii, ci este opus credinţii. Amintiţi-vă cuvintele apostolului: Justus ex üde vivít, şi amintiţi-vă splendidul text a lui Tertullian din De c a r n e Christi : Crucifixus este Dei Filius, non pudet quia pudentum est, et modus est Dei Filius, prorsus credibile quia inep-tum est, et sepultus ressunexit, ceitem est quia imposibile.
... (Fiul lui Dumnezeu a fost crucificat, a s t a n u este urît fiindcă este urît, şi fiul lui Dumnezeu a murit, a s t a cu atât încă este ma i d e crezut cu cât este ineptă, şi îngropat. El s 'a ridicat d e acolo, şi a s t a este sigur pentru c ă este imposibil.)
Iar Sf. François d e Sales s p u n e : Le péché n'est honteux que q u a n d nous le faisons, ma i s étant converti en confession et péni tence, il est honorab le et salutai re . Şi s ă nu uităm, mare le şi sfâşietorul păcat a lui Petru, da r şi c ă Petru a fost iertat fiindcă „s 'a căit a m a r " . Sunt multe păcate şi chiar multe crime, da r toate (a-p roape toate) se şterg cu lacrimi.
M a i nob i l e şi m a i s igure decâ t o r i ca r e a l t mi j loc de p r o p a g a n d ă , e l e m e n t e p r i n exce l en ţ ă b u n e conducă t o a r e a ace lo r c u r e n ţ i de c o m u n i c a r e de cuge t c a r e c o n t r i b u e a t â t de m u l t la î n ţ e l ege r ea suf le tească r ec ip rocă a ce lor m a i d i fe r i te n e a m u r i , m a n i f e s t ă r i le de a r t ă s u n t cu p r i sos in ţă u n g r a i i n t e r n a ţ i o n a l , de -o î n s e m n ă t a t e fă ră egal .
Gr i ja r e p r e z e n t ă r i i în s t r ă i n ă t a t e , cu câ t m a i m u l t ă a u t e n t i c i t a t e şi va loa re , a r e s u r s e l o r de d a r şi g â n d i r e a r t i s t i ce de ca re d i s p u n e u n popor , t r ec de a-ceea, d in ce în ce m a i ca tegor ic , p e p r i m e l e p l a n u r i a le p r e o c u p ă r i l o r c u l t u r a l e de p r e t u t i n d e n i . Organ iza ţ i i n a ţ iona le conş t i en te de i m p o r t a n ţ a co v â r ş i t o a r e a m a n i f e s t ă r i l o r de a r t ă d i n colo de f run ta r i i , t r e b u e să se înf i r ipe şi să ia v ie desvo l ta re , o r i u n d e ex i s tă a v u t a r t i s t i c , o r i u n d e ex i s t ă o a m e n i şi r ea l i ză r i de a r t ă , d e m n i de în fă ţ i şa t s t r ă ină t ă ţ i i , în n u m e l e n e a m u l u i .
O d u b l ă ac ţ iune , se i m p u n e , d in p a r -
C a r t e a s t r ă i n ă
t ea f iecărei ţ ă r i , în aces t domen iu . Una , de î n t o c m i r e a însăş i m a n i f e s t ă r i lor , de p a t r o n a r e a şi s u s ţ i n e r e a lor în a fara ho ta re lo r , de p r e z e n t a r e a lor câ t m a i comple t şi m a i s t ră luc i t . O a l tă a c ţ i u n e necesa ră , es te aceea de cont ro l a p roduc ţ i e i a r t i s t i ce în s t r ă i n ă t a t e . O lege a sp ră , c a r e a r p u n e în p r i m e j d i a p i e rde r i i ce tă ţen ie i pe acei ca re , s u p r a v e g h i n d u - ş i for ţe le şi î m pinş i de î n t r i s t ă t o a r e van i t ă ţ i , c o m p r o m i t r e p u t a ţ i a a r t i s t ică a u n u i n e a m , p r i n m a n i f e s t ă r i der izor i i în a l t e ţ ă r i , a r fi b ineven i t ă .
Nici au to r i za rea , d a t ă de o secţ ie spec ia lă c r e a t ă pe l â n g ă m i n i s t e r u l c o m p e t e n t , ca re s i n g u r ă a r da des l ega -re u n u i a r t i s t să ac t iveze î n s t r ă i n ă t a t e , n ' a r fi o m ă s u r ă exces ivă . Dar , în aceas tă p r i v in ţ ă , în ceeace p r i ve ş t e mişca rea m u z i c a l ă r o m â n e a s c ă , a r fi m u l t e de făcut , c h i a r în i n t e r i o r u l ţăr i i .
I n p r i m u l r ând , p e n t r u u n cât de mic î ncepu t de r ă s p â n d i r e a muzice i , în p rov inc ie . Via ţa muz ica lă a o r a ş e lor mici , de a l t fe l şi a m a i t u t u r o r celor n u t o c m a i mici , es te a p r o a p e i n ex i s t en t ă . M a e s t r u l Enescu , n e î n ţ e l e -g â n d să-ş i c r u ţ e nici o os tenea lă , a c u -t r e e r a t p rov inc i a r o m â n e a s c ă în l u n g şi lat , d a r a î n t â l n i t m u l t ă n e p r e g ă t i r e , f r e cven t ă l ipsă a ce lor m a i m o d e s t e no ţ iun i de d ragos t e de a r t ă , î ncâ t a r a reo r i a p u t u t s imţ i în j u r u l său ceva d in a m b i a n ţ a , d in c ă l d u r a c r e a t o a r e de f luid propice , p e ca re o a ş t e a p t ă a r t i s tu l , de là cei ce-1 ascu l t ă . Ba, fă ră a n e m a i g â n d i a t â t de d e p a r t e , t r e b u e să s p u n e m că uneo r i , n u m ă r u l s c a u n e lor l i be re d in câ te o sală, cons t i tu ia u n m u l t i p l u sd rob i to r al celor ocupa te . Şi aceas ta , p e n t r u c ă m a e s t r u l Enescu , î n t â lnea , în calea i dea l i smu lu i său a d mi rab i l , r ez i s t en ţ a m e d i u l u i n e f o r m a t , t e a m a de n e c u n o s c u t , dacă se p o a t e e x p r i m a şi as t fe l r ea l i t a t ea .
Câ t de r a r oaspe te es te de al tfel m u zica ser ioasă , muz ica , î n t r ' u n c u v â n t , în m a j o r i t a t e a o raşe lor noas t r e de prov inc ie , a m p u t u t - o de al tfel con s t a t a şi m a i p rec i s , c e r ce t ând , p e r s o nal , la soc ie ta tea compozi tor i lor , de ma i m u l ţ i ani , b o r d e r o u r i l e de încasă r i a d r e p t u r i l o r de- a u t o r i p r o v e n i t e d in afara Capi ta le i . Ba lu r i , rev is te , „pe t r e ce r i " cu muz ică , muz ică de „ local" , în ţesează coloane în t reg i , pe când, cu vân tu l concer t , r ă m â n e ra r i s im, daca nu exc lus .
I n i ţ i a t i va ind iv idua lă , p e n t r u a î n cepe o t ă m ă d u i r e a aces tu i r ău , es te un sacrif iciu pe ca r e mi j loace le a r t i ş t i lor concer t i ş t i , n u l e - a r p u t e a s u p o r ta. In z iua în care , oficial, echipe de a r t iş t i r e a l m e n t e se lec ţ ionaţ i , căci a m ui ta t să a r ă t ă m că p r i n t r e n e s p u s de r a r e l e conce r t e a le o ra şe lo r mici , f igurează m a i ales p seudo-a r t i ş t i , vor p u tea b r ă z d a ţ a r a cu t u r n e e me tod ic în tocmi te , p rov inc ia va începe insfârş i t să se formeze , să-şi agonisească încep u t u r i l e u n e i î n ţ e l ege r i a r t i s t ice , ca re va î n s e m n a u n p r o g r e s c u l t u r a i e x t r a o r d i n a r .
P e n t r u Capi ta la , s i tua ţ i a es te , f ireşte , al ta, Man i fe s t ă r i v a r i a t e şi des tu l de n u m e r o a s e se î n l ă n ţ u e s c î n t r e a g a s t ag iune . D a r şi aci, sun t m u l t e de făcut . A u t o r i z a ţ i a p e n t r u s t ră in i de a conce r t a în B u c u r e ş t i , a r t r e b u i să se o b ţ i n ă m u l t m a i g r e u şi m a i ales, cu m u l t m a i m u l t d i s c e r n ă m â n t . U n com i t e t de special iş t i a d e v ă r a ţ i a r t r e b u i în f i in ţa t pe l ângă d i rec ţ i a g e n e r a l ă a t ea t r e lo r , p e n t r u a t r i a cu c o m p e t e n ţ ă ofer te le şi a a lege n u m a i a r t i ş t i i de ca l i t a t e şi c a r e pot a s igu ra un apor t de s e a m ă în v ia ţ a muz ica lă . Ace laş comit e t a r t r e b u i să cont ro leze şi p r o d u c ţ i a a u t o h t o n ă , o r d o n â n d p u ţ i n m a n i f e s t ă r i le şi po to l ind ze lu l m e r c a n t i l al i m presa r i lo r , ca r i î n a fară de c o n c u r e n ţ ă şi de u n câ t m a i r o t u n d câşt ig, n u s u n t în g e n e r e capabi l i de a l tceva . A d m i n i s t r a ţ i i l o r d e săli d e concer t le i n c u m b ă de a s e m e n i să fie m u l t m a i p a r c imonioase î n î n c h r i e r e a săli lor, ca să se c reeze insfârş i t acel p r e s t i g iu al sce nei de concer t , acea chezăş ie de n ive l a r t i s t ic , c a r e as tăz i n u exis tă . A tunc i , în sala funda ţ i e i „ D a l l e s " a A c a d e m i e i r o m â n e " , n ' a m m a i p u t e a î n t â ln i orches t r a S a n d u M a r c u şi î n d r ă s n i m să c r edem, n ' a m avea n i m i c de r e g r e t a t .
C.-F. RAMUZ: Par is , n o t e s d'un V a u d o i s
C.-F. Ramuz
Ceeace francezii numesc „la chose littéraire" aminteşte într'o foarte aproximativă măsură, ca o aluzie vagă şi de tot îndepărtată, despre „ta chose" fără altă specificare. Intre „lucru" şi „lucrul literar" se poate vorbi, cu prudenţă şi cumpătare a limbajului mereu atent la nuanţările necesare, despre existenţa unui raport de condiţionare dar niciodată de cauzalitate. Punţile de comunicare explicaifcivă între realitatea brută şi realitatea literară sau artistică sunt tăiate, tot aşa cum categoriile cunoaşterii şi ale înţelegerii care ne îngădue să ne orientăm în lumea fenomenală, a reprezentărilor, sunt neputincioase să ne lămurească despre natura realităţii numenale. Aşa dar, lucrul literar reprezintă un fel de absolut inaccesibil, ce n'ar putea fi aflat la capătul niciunui itinerariu pornit din lumea aparanţelor sensibile, a lucrurilor, nici întâlnit pe drumul vreunei continuităţi explicative. Constatăm, dimpotrivă, un hiatus, o soluţie de continuitate — cum se spune. Iată-ne iarăşi poposind la ţărmul enigmatic, entre le vide et l'événement -pur, dincolo de care scapără, inexplicabil, un înţeles nou, — suprinză-toare, o frumuseţe neasemănată.
Armonia eminesciană, euforia scrisului giraudoux-ian, gravitatea mişcată şi i mişcătoare, familiară şi tandră a timbrului prozei lui C.-F. Rarniuz, pătrunzând până'n temeliile organice ale fiinţei lăuntrice şi până la stimularea chiar a cenesteziei noastre, absorbită ca în desibaterea unei chestiuni personale, sunt ato-soluturi in traductibile în termenii explicaţiei cauzale.
Scrisul lui Ramuz nu are nimic „oratoire", nimic din gesticulaţia elocventă şi atât de turburător comunicativă a unui L.-F. Céline şi nici nuditatea accentului pe care o semnalam la Antoine de Saint Exupèry. Farmecul prozei lui — pentrucă e una din cele mai fermecătoare proze din câte se scriu astăzi, în limba franceză, în înţelesul unei delectări la care participă întreg sen-soniul nostru — n'ar putea fi desprins şi izolat ca atare, fără să-l punem în legătură cu ceea ce, după mărturisirea autorului însuşi, constituie trăsătura statornică a firii lui : timiditatea.
Evident, nu vom afirma că scrisul lui Ramuz este fermecă
tor, din cauză că autorul amintirilor pairisiene, la care ajungem acum, este un timid. Dar numai un timid poate avea în aşa măsură de mlădios şi exersat simţul libertăţii interioare, al restrângerii nemijlocite a senzaţiei în constelaţii de înţelesuri şi sugestii, care dilată brusc profilul realităţii aparente, proectând-o fantastic pe dimensiunile feeriei dinlăuntru.
Acest farmec e al intimităţii, împletire de graţie şi umor, acuitate a pătrunderii şi fantezie totodată, ca în această viziune a unui hulevard parilsian, într'o duip'amiază însorită de început de Octombrie:
„Le large boulevard allait dams une direction précise; le trottoir était fait d'une multitude de petites îles de couleur claire cernées d'omlbres, qui était le soleil tombant entre les branches des marroniers. Ils étaient en train de perdre leurs feuilles. Elles n'étaient pas jaunes comme chez nous, mais brunâtres, et non pas mûres, mais brûlées, ou encore d'un vert desséché. Cependant il y avait de temps en temps un joli drapeau qui pendait au-dessus d'une porte avec gaîté. Et j'étais amusé, mais inquiet, et en même temps curieux et triste, et dépatrié, mai tout le temps rapaysé. Je me laissais faire. Je ne cherchais pais à connaître la cause de ces sentiments multiples et contradictioires. Et je continuais d'aller, me confiant à mes seules lumières, parce qu'on est empêché d'interroger le monde qui passe trop vite, tous ces passants indifférents renfermés en e u x H m ê m e s , les agents qui vous intimident".
Prin transparenţa muzicală a textului, rândurile pe care le-am subliniat apar ca un filigram sufletesc al autorului. După melodia lucrurilor, adagio de suavă puritate al omului. Iar ca să mai întârziem câteva clipe la acest paragraf al farmecului transcriem — spre bucuria cititorului, suntem sigur — şi acest delicat moment muzical;
„Les façades des maisons étaient hautes et nues. On faisait ainsi quelques pas et tout à coup la rue tournait, fermée à son extrémité apparente par un grand mur sans ouverture; il suffisait aflors de lever la tête pour apercevoir devant soi un grand dôme qui brillait de toutes ses ardoises mouillées, à la fois tout proche et lointain, bellement arrondi dans de ciel... Je continuais à lever la tête et, au-dessus des murs salis, par place même assez dégradés, l e grand dôme là-haut semblait glisser d'un mouvement très doux, de droite à gauche, à cause des petits nuages allant de gauche à droite, emporté comme eux qu'il était, mais en sens contraire, dans l'espace aérien".
Parisul pe care-1 evocă Ramuz e un Paris al amintirilor, din vremea anilor tinereţii (împlinise douăzeci), când venise acolo sub pretextul pregătirii unei teze de doctorat în litere, cu subiectul Maurice de Guérin. Plecase din
Vaud, unul din cele douăzeci şi două de cantoane elveţiene, cu gândul să stea la Paris şase luni şi a rămas mai mult de doisprezece ani. De bună credinţă, ca să-şi pregătească teza de doctorat, dar n'a scris un rând din ea; ca să uînmeze cursuri, să înveţe, socotind că va avea aface cu învăţământul şcoalei dar cedând treptat farmecului Parisului, până când a ajuns să-l înveţe, străin de orice alt program sau ritual decât au vieţii parisiene. Ramuz înşiră într'o pagină memorabilă, acea sumedenie de Parisuri „provizorii şi cu tatul ocazionale, cari vin să se înghesuie ca ân vreo expoziţie universală, în jurul adevăratului Paris".
Vă amintiţi de numeroasele simţiri contradictorii care-1 stăpâneau, în dujpă amiaza următoare sosirii lui la Paris : sentimentul de-a se afla în exil şi repatriat în acelaş timp, ceea ce-i îngădue să adere perfect cu o parte a fiinţei sale dar să nu ştie ce să facă cu cealaltă, pe care nu găseşte unde s'o aşeze. Albia după câteva luni de şedere şi hoinăreală, când încetează contradicţia din lăuntru şi nu se mai simte stânjenit de acea parte a fiinţei sale care nu-şi afla lo^ cui, Ramuz se regăseşte pe dean-tregul şi descoperă Parisul, simplu, fără emfază lamartineană şi fără de a poza pentru posteritate, în atitudinea meşteşugit studiată a unui Renan pe Acropole. Sunt două aspecte sau două momente
ale acestei' descoperiri, despărţite nu numai în spaţiu şi prin răstimpul câtorva luni dar şi ca semnificaţie deosebite: aş numi-o pe cea dintâi1 descoperire memorabilă, care i se desfăşoară panoramic, de pe ultima terasă a turnului Eiffel şi pe cealaltă intimă, cu un răsunet adânc, ho-tărîtor pentru destinul autorului însuşi: „...în vârful acestei construcţii artificiale — scrie odată Ramuz — cea mai artificială din toate construcţiile, deoarece nu-i făcultă măcar din piatră (piatra care preexistă omului), ci dintr'o materie născocită de el, te găseşti totuşi transportat în plină natură şi numaidecât dat pe seama doar a fontelor naturel, într'o tăcere în care s'ar zice că nu sunt decât sgomote ale naturei,
ceeace-i fals, dar ele nu te ajung decât transformate prin aer şi rotunjite de el, ca în culmea muntelui". Această linişte alpestre pe care tânărul vadez o regăseşte pe platforma turnului Eiffel, odată cu spaţiul şi răgazul contemplativ, îi dau putinţa să cunoască natura secretă a frumuseţii Parisului, alcătuit în felul unei opere de artă, al cărei plan arhitectural îi înlesneşte privitorului aceeaş impresie de măreţie ca şi o tragedie „fiindcă Parisul e un oraş clasic, un oraş în alexandrini...; e monoton şi măreţ, căci măreţia nu se obţine fără monotonie, căci măreţia îşi râde de pitoresc, de neaşteptat, de-o varietate lesnicioasă, de tot ce nu-i decât anacdodti'c, de fireasca voastră curiozitate".
Un alt moment ai descoperirii Parisului este acella în Care Ramuz, privind ansamblul construcţiilor Luvrului, începe să ghicească importanţa şi bogăţia a-cestei „ţări de câmpie unde măsura omului îşi reia însemnătatea, unde tot ce mă înconjura era pe măsura omului, fiind/că era opera lui, fiindcă era ieşită din mâinile lui". Şi atunci încearcă el, pentru prima dată, o impresie vagă încă, de îmbogăţire, dar care-1 face să-şi redobândească încrederea în sine. Fără să-i deosebească bine cauza, simte imperios, îndemnul de a fi activ — „de a se exprima", precizează Ramuz. Şi atunci descoperă mtr'adevăr Parisul, altul decât cel turistic sau universitar, în aicel climat îndemnător la expresie, care însfamnă îngăduinţa acordată neofitului, de a participa el însuşi la ceea ce per-petuiază gloria şi farmecul Metropolei franceze. Nici o îndoială că mărturia lui Ramuz e dintre acelea care cinstesc în cea mai înaltă măsură reputaţia Parisului. Ei şi-a pllătit o datorie de recunoştinţă, cu moneta incoruptibilă şi cea mai preţioasă din câte cunoaştem : a poetului.
MIHAI NUCULESOU
Snrmonii uftime închid în mine porţiile vis Cu freamăt lin de clipe şi abis. In fiecare poantă — ajdorm lumini Pe aripi aurii de heruvimi.
Din armonia suirfdă de fiori, Ce-mi poartă undele prin văi şî zori, Cel mai adânc şi pur svon mi-a rămas La Poarta celui din urmă popas.
La noapte — când va dormi pământul, M'oi înfrăţii cu ceruil şi vântul Şi peste munţi şi nouri — tot mai sus — Voi bate ia fereastra lui Isus.
Din 'darurile mele — del mai sicuimp — Nemărginit ca marea — înserării, Du* ochii depărtărilor de-iatumci Când îmi vrăjeai luceferii pe lunci.
Şi'n aipele pârâullul — destinul. Iar—de-ai să vii mânată de vreun dor Neînţeles, ca astrele ce mor — O ramură din brazi — să îmi aduci.
Tie voi simţi cu fiecare pas Şi'n ei — mereu—voiu şti că am răimas Iar darul: porţile die vis se'nchid !!... „Şi n'am să-mi deschid ochii ! ! Nu.
Nu am să-i deschid'...
ION A. BUCUR
24 Iunie 1939 UNIVERSUL LITERAR 5
E . 4 1 . de M. C.
Ştefan simţi d e o d a t ă un ac d e gh ia ţâ în inima şi toropeala îi d i spă ru ca sub duş . De u n d e yenise gându l aces ta? E. 41! O m â n ă d e fier îi s t r ângea gâtul şi — încet o sudoa re rece îi umezi tâmplele .
Sari ' din pa t cu un sait de fiară, a l e rgă la fereastră si ridică storul. Lumina pa l idă a zorilor nava l i in c a m e r ă . Ştefan simţi o u ş o a r ă linişte. îşi r ezema încet fruntea de sticla ferestrei şi r ă c e a l a ei de ghia-ţă îi pă ru b inefăcătoare . C ă u t ă să-şi a d u n e gândurile da r nu pu tea . Litera şi număru l i se r epe tau mereu' în créer într'o c a d e n ţ ă regulată , de ceasornic . Cu un efort se smulse din obsesie şi — d u p ă o privire a b s e n t ă prin c a m e r ă — ochii i s e opriră p e ceasul deşteptător. într'o ci ipă i se făcu lumină: Acolo e ra glasul a ce l a neomenesc cu c a d e n ţ a lui blestem a t ă . O furie o a r b ă îl cupr inse . Se îndrep tă căt re el cu g â n d u l să-1 sfărâme, să-1 oprească , să nu ma i a u d ă g lasul mecan ic c e se repe ta în fiecare b ă t a e a ceasului . întinse m â n a , d a r sări înapoi speriat. Ur. răpăi t d e ploaie meta l ică îl împroşcă drept în faţă. O clipă stătu împietrit, apoi întinse m â n a şi a p ă s ă butonul de oprire a le deşteptătorului . Zâmbi. Zgomotul aces t a neaş tep ta t îl r e a d u s e s e la reali tate. Pomi domol să se îmbrace şi încercă s ă s e g â n d e a s c ă la ziua care începea .
G â n d u l îi a l u n e c a însă, mereu , spre s e a r a trecuiă. C r â m p e e de imagini îi v e n e a u în minte , c lare şi nefireşti în n e m i ş c a r e a lor de film rupt. Se v e d e a întâi la res taurant , în b o x a retrasă, alături d e Leonida. Filmul se rupsese în cl ipa c â n d Leonida r â d e a sgo motos. Atunci văzuse Ştefan primul fapt ciudat: ochii lui Leonida. Cum ridicase paharu l , m â n a lui Ştefan a c o p e r e a j umă ta t ea de jos a feţei lui Leonida şi o cl ipă cehii a p ă r u r ă singuri privindu-1 rece şi tăioi* prin ochelarii cu r a m a g roasă . Ochii aceş t ia cenuşii de oţel nu râdeau, cu toate hohotele lui Leonida.
A 'doua o a r ă filmul s 'a oprit la 1 şi 20 d u p ă miezul nopţii. Erau tot în restaurant , d a r o c e a ţ ă g r o a s ă învălu ia oameni i şi lucrurile. Leonida e ra tot acolo şi r â d e a mereu. De d a t a a s t a Ştefan îl auzea, nu-l mai v e d e a . De câ te ori încerca să-1 pr ivească , faţa lui Leonida îi a p ă r e a ca o m a s s ă informă, gelatinoasă , c a o meduză cu d o u ă cioburi d e sticlă — ochelarii — în mijlocul trupului. Şi îndără tul sticlelor nu se mai v e d e a nimic. A c u m a filmul se rupsese la 1 şi 20, în c l ipa c â n d Şefan îşi p ă t u r e a cele c â t e v a hârtii d e o mie şi se uita la ceas , iar o m â n ă , probabil a lui Leonida, lua chi tanţa lui Ştefan scrisă cu creionul p e o b u c a t ă d e hârt ie stropită de vin.
Imag inea a s t a nu-l turbura a c u m a p r e a mult. Era a treia s au a pa t ra oa ră c â n d lua b a n i d e l a Leonida. Leonida a v e a î n todeauna bani , mai mult decât îi t rebuiau. Agenţ ia lui d e v a p o a r e m e r g e a strun ă şi el nu făcea un secret din as ta . Dimpotrivă, o s p u n e a la toţi, decâ te ori a v e a ocaz ia s ă desfacă — persona l — o n o u ă sticlă d e ş a m p a n i e .
Şi ocaziile aces tea şi le făcea în fiecerre s e a r ă în c o m p a n i a băeţi lor dintre cari, cel m a i constant e ra Siefan. De fapt Leonida ţinea la Stefan ma i mult ca la oricare din ceilalţi. Era , ,genul" de prieten care-i convenea , care se potr ivea sufletului lui neînţeles d e nimeni . Şi el e ra poet, d a r nu scria. Şi el e ra aviator, prin simţire; soar ta însă îl p u s e s e e ă facă alte treburi în viată . ,,Si pe u rmă , m ă Ştefane" — a d ă o g a Leonida deobiceiu — ,,tu eşti un bă ia t fin, mă! Şi un suflet fin nu ooa te fi înţeles decâ t tot de un suflet fin. Aia e ! "
Leonida, în schimb, nu p r e a e ra „genu l" lui Ştefan. Dar cum să s c a p e de el? Orice încercare de a se îndepăr ta pu tea să-1 j ignească pe Leonida. Şi'n definitiv de ce să se îndepăr teze? Lui Leonida îi plăc e a u petrecerile şi femeile şi nu se uita la ban i nicioda tă . Toate chefurile le p lă tea el. Şi ce chefuri! In v ia ţa lui nu b ă u s e Ştefan atjta ş a m p a n i e ca în ul t ima lună. In fiecare sea ră , p rogram neschimbat : m a s a la „Carlton", apoi la ,,Oriental-Bar" p â n ă la patru dimineaţa , într'o lojă a scunsă , cu d o u ă trei fete, în fiecare s e a r ă al tele.
„Oriental-Bar"! In ima lui Ştefan se s t rânse deoda tă . Aici se rupe iar filmul. Fa ţ a lui Leonida s 'a ap leca t peste m a s ă şi-i numa i la o p a l m ă d e ochii lui Ştefan. Dar Ştefan nu v e d e decâ t m a s s a a c e e a informă, ge la t inoasă . Aş teap tă râsul gâlgâi tor a l lui Leonida şi zâmbeş te şters, anticipat.
Dar Leonida nu mai v r ea să r âdă . Vorbeşte. Spune ceva. Ştefan nu înţelege, da r zâmbeş te mereu d â n d din cap , în timp ce m â n a lui cau tă , ca prin somn, pu lpa m ă t ă s o a s ă a femeii de pe scaunul de-alături.
- M â n g â i e r e a nu găseş te d e c â t scaunul gol şi Ştefan ar v r ea să se întoarcă. Dar m â n a lui Leonida îl sgâl-ţie de umăr .
— „Ei! Auzi ce-ţi spun? Trezeşte-te oda tă" . Ştefan v rea s ă se t rezească d a r renunţă . Un gest
plictisit cu m â n a , a r v r ea să s p u n ă lui Leonida să renunţe şi el. Dar Leonida nu renunţă . A c u m a faţa lui e a ş a d e a p r o a p e de a lui Ştefan, încât a 'nceput s 'o d e o s e b e a s c ă . Vede d e o c a m d a t ă ochelarii . Apoi buzele cari s e mişcă si spun ceva , repe tă ceva .
— „E. 4 1 — E. 41! Auzi?" Asta n ' a r e nici un sens . Ştefan se scu tură şi v rea
să ' n ţ e l eagă . Dar e a ş a de greu d e gândit! C e a ţ a s ... mai rărit şi a c u m a v e d e ca prin vis p e Leonida care-i a r a t ă nişte hârtii .
— Douăzeci şi cinci de mii, auzi? Douăzecişicinci de mii. Uite chitanţele. Haide! E momentul s ă treci la t reabă . , ' ; • '
Un arc de oţel se des t inde şi Ştefan e în picioare. O c u p ă de ş a m p a n i e s ' a spart cu clinchet uşor. Urec h e a lui a pr ins sgomotul şi ochii lui v ă d a c u m a bine. Priveşte de jur împrejur. Sunt numeri ei doi şi p e r d e a u a d e catifea îi despa r t e d e restul lumii. C e a ţ a a dispărut cu totul şi a c u m a îl v e d e b ine p e Leonida, care zâmbeş te . De d a t a a s t a p a r c ă şi ochii iau par te la zâmbetul lui. A r ă m a s aşeza t p e s c a u n şi zâmbeşte. Dar ce zâmbet groaznic! Un rânjet m a i d e g r a b ă . Un rânjet d e câine, de pisică, d e tigru!
Un fior d e s câ rbă şi de t e a m ă s t răbate , ca o săgea tă , inima lui Ştefan şi ultimele c r â m p e e d e cea ţ ă dispar, scuturate . In faţa lui Leonida, p e m a s ă , sunt nişte hârtii p e care le vede bine: sunt cele 4 chitanţe a le lui.
— „Pricepi a c u m a ? " Leonida nu ma i zâmbeş te . In sticlele ochelarilor
se răsfrânge lumina becului de sius şi ochii nu se văd. După întrebare, buzele s 'au s t râns şi fălcile s 'au umflat, încleştate.
— „E timpul să trecem la t reabă . Via ţa nu-i făcută numa i din petreceri, E. 41! Ascul tă-mă deci şi c au t ă s ă faci t reabă b u n ă " .
Leonida se r idicase şi a c u m a — cu o p a l m ă mai înalt decâ t Ştefan — vorbea ou dinţii strânşi în fraze scurte şi repezi. In şoaptă , g lasul iui a v e a tăişul crivăţului.
Ştefan simţi d e o d a t ă o pornire n e b u n ă s ă repead ă un „swing" în falca s t rânsă şi pumnul lui se în chise cu sete în timp ce trupul i se încorda. Se stăpân i . Trebuia mai întâi s ă în ţe leagă . Nu p r i cepea nimic, da r o du re roasă nelinişte îi n ă p ă d e a încet în suflet, ca o presimţire.
— „Mâine s e a r ă la Carlton. O s ă 'm i aduci ordin e a de b ă t a e ac tua lă şi si tuaţia Md. T. altfel..."
Ştefan nu se mişcase . î nco rda rea din trup dispăruse. Deschise încet buzele şi întrebă ca lm:
— „Altfel... ce?" — „Altfel, po imâine se v a primi l a Divizie a s t a "
— a ră t ă chitanţele — ,,şi as ta" . Şi Leonida b ă g ă m â n a în buzunarul de l a piept şi — încet, cu gesturi de prestidigitator — scoase câ t eva fotografii. O singură privire îi fu dea juns lui Ştefan c a să în ţe leagă: e r au trei fotografii d e av ioane da te d e el lui Leonida. I le ceruse cu a t â t a insistenţă încât a trebuit s ă i le dea , mai a les că e r au a v i o a n e cunoscute ce figurau chiar c a rec lame pent ru fabricele respective.
Totul îi p ă r u în cl ipa a c e a a ş a d e caraghios , că începu să r â d ă în hohot.
— „Astea? Ha, Ha! Deşteptule! As tea le găseşt i oriunde; în orice revistă ilustrată, d e special i tate".
—• „Crezi?" Leonida zâmbi nevinovat . „Poate le g ă s e s c atunci şi p e a s t e a ? " şi-i a r ă t ă fondul fotografiilor.
Ştefan privi şi-1 cupr inse ame ţea l a . Cum putuse face as ta? In spate le avionului fotografiat s e v e d e a u bine cele trei h a n g a r e ur iaşe în construcţie şi depozitul îngropat de benzină, c e v a ma i la o par te , în fund.
Cu un gest brusc, întinse m â n a s ă a p u c e fotografiile. Leonida însă se feri prompt şi le b ă g ă cu grijă în buzunarul de la piept.
— „Când anumi te p e r s o a n e vor a v e a în faţă chitanţele tale şi aces te fotografii, nu le v a fi tocmai greu să t ragă o concluzie". Leonida zâmbi închein-du-se la ha ină . „Aşa da r suntem înţeleşi? Atunci, pe mâ ine s ea ră" .
Scriitorul N. M. Condiescu (Urmare din
Chiar recunoscând că poetul e lipsit de talent, nu putea să nu-l admire ; pentru simplul fapt că îşi îngăduie să viseze şi s ă scrie — când ar fi putut ioarte bine să se „pregătească pentru lupta vieţii". El, care cunoscuse sărăcia şi ştia mai bine decât oricare altul ce înseamnă „lupta vieţii', privea pe poeţii şi prozatorii români ca pe adevăraţi eroi. Devotamentul său pentru scriitori era, în această privinţă, nesfârşit. Ca preşedinte al S. S. R.-ului s'a luptat să dea scriitorului măcar dreptul la o sărăcie decentă, smulgându-1 tuberculozei şi ospiciului.
Cât era însă de generos pentru scrisul altora, pe atât era de zgârcit cu propria lui operă literară. învăţase destul din frecventarea scrierilor lui Caragiale şi Flaubert, maeştrii prozei sale. Iubirea lui pentru formă, pentru desăvârşire îl silea să compună extrem de greu, revenind neîncetat asupra manuscrisului, corectând, refăcând, luptându-se cu expresia, cu amănuntul precis. De aceia, deşi a început s ă scrie din tinereţe — a debutat, pe la 18 ani, cu versuri — n'a publicat decât patru cărţi : Peste mări şi ţări, Conu Enaka, însemnăr i le lui Safirim şi Schiţe. Dar tot ce a publicat, poartă pecetia marelui său efort pentru forma desăvârşită. PsrAe mări şi ţări este poate cea mai bună carte de călătorie din literatura noastră modernă. In Conu Enako, ca şi în însemnăr i le lui Safi-
pag. I)
rim, au rămas oglindite aspecte din societatea românească de care aproape nimeni înainte de el nu se apropiase. Experienţa s a omeneasca era mai bogată şi mai variată decât a celorlalţi scriitori, şi însemnări le lui Safirim ar fi putut ajunge unul din marile romane sociale româneşti, dacă ar fi fost sfârşit. Plănuit ca o frescă de vaste proporţii — cinci, şa se volume — în romanul acesta ar fi fost descrisă societatea românească dela Unirea Principatelor p â n ă la Războiul cel mare. Autorul dedicase revoluţiei dela 1907 un întreg volum, preţios mai ales prin elementele lui reale, căci generalul Condiescu luase parte la reprimarea răscoalelor ţărăneşti, şi cunoştea direct lucruri pe caro astăzi foarte puţini le mai ştiu...
Pierderea sa e ireparabilă şi din acest motiv. Pentrucă de abia de acum înainte şi-ar fi dat generalul Condiescu întreaga măsură a talentului său. Sever cu sine, a început рэ Safirim destul de târziu în viaţă, şi l-a scris foarte încet. De trei ani, deabia redactase definitiv ceva mai mult de o sută de pagini din al doilea volum.
Scriitorii n'au pierdut pe cel med sincer şi med eficient prieten al lor. Au pierdut şi un tovarăş de creaţie — de neînlocuit.
MIRCEA ELIADE
Plecase fără nici o ceremonie şi — pentru p r ima oa ră — ui tând să achite nota.
In r ă c o a r e a dimineţii, Ştefan se simţi mai liniştit. Respiră cu sete aerul rece şi mări p a s u l către „ca-feul m a r i n " unde e r a punctul d e p lecare al autobusului spre aerodrom. Se silea să nu se mai g â n d e a s că la nimic. Aprinse o ţ igară şi sorbi cu sete fumul acru şi îneeăcios al primei ţigări d e d imineaţă .
La cafenea băeţ i i s t ă t eau la mese le d e p e trotoar în a ş t ep t a r ea orei d e p lcare . Ştefan îi văzu d e depar te şi inima i se s t rânse . Cu fiecare p a s care-1 a-propia d e e, îl cupr indea ma i tare frica d e a-i privi şi a citi pe chipurile lor c o n d a m n a r e a lui. Dar o cas- . c a d ă d e râse te îi d ă d u curajul d e a-i privi în faţă, schi ţând chiar un zâmbet oda t ă c u salutul genera l .
Chipurile p roaspe te şi luminoase îi r ă spunse ră . Nu, ei n u ştiau nimic. Pentru ei nu se în tâmplase nimic deosebit . Dimineaţa su ră şi rece e ra începutul unei ziie frumoase ca a t â t ea altele, pent ru ei. Pentru ei ! Pentru Ştefan e ra ziua c e a m a i groaznică din via ţa lui. Astăzi se termina o v ia ţă şi o lume în care n ic iodată nu se v a m a i p u t e a Întoarce.
Se întoarse s ă sa lu te -şi p e cei câ ţ iva ofiţeri ma i mari în g rad ce s t ă t eau depar t e . Şi'n grupul lor e ra veselie. Căpi tanul Ristea r â d e a d in toată inima pornind s ă se urce în au tobusu l c a r e sosise. C â n d îl văzu p e Ştefan, râsul îi pieri d e o d a t ă şi p e faţă îi apă ru ace l a ş a e r d e u ş o a r ă ironie c a în to tdeauna .
— „Bună d iminea ţă tinere noc tambul . Ce mai nou p e la „Oriental-Bar"? S'a schimbat p rog ramu l?"
In în t rebarea b a n a l ă Ştefan ghici p a r c ă c e v a neobişnuit. Era c a u n tufiş — n o a p t e a — îndără tul căruia trebue s ă fie ceva . N ' a v e a timp însă . Trebuia s ă r ă s p u n d ă . îşi c ă u t ă tonul cel ma i na tura l din g l a s şi r ă s p u n s e gâtuit:
—• „Nimic Domnule Căpi tan . Ace laş p rogram" , îşi d rese glasul şi a d a o g ă indiferent : —• „Aţi fost şi Dumneavoas t r ă a s e a r ă ?' ' De p e b a n c h e t a d in faţă unde s e instalase, căpi
tanul Ristea s e întoarse p e jumătate , fără să-1 privească .
— „Eu? Ce rost ar fi avu t atunci s ă te m a i întreb de p rog ram ?"
— „Atunci d e u n d e ştiţi c ' a m fost?" Căpi tanul Ristea n u auzise probabi l ult ima între
ba re acoper i tă d e sgomotul motorului ce pornea , căci nu r ă spunse . Ştefan a r fi vrut să-1 ma i întrebe ceva, da r renunţă . Căpi tanul Ristea e r a tăcut de obiceiu şi o conversaţ ie b a n a l ă au el nu a v e a şansele unei vieţi p r e a lungi.
C â n d coborîră din m a ş i n ă Ştefan s e îndreptă grăbit spre h a n g a r e . Vocea căpi tanului Maxim îl opri însă .
— Ei, unde te duci? Ai -terminat lucrarea? Ştefan se întoarse încet.
— Domnule căpi tan, v ă rog, azi n u pot lucra la biurou. Nu mi-i b ine .
Căpi tanul Ristea interveni. II luă le o pa r t e p e Maxim şi-i spuse c e v a în şoaptă .
— „Bine", se auzi g lasul lui Maxim, „e liber". Ştefan s a l u t ă şi se îndreptă spre h a n g a r e . Respiră
a d â n c m i r e a s m a a d u s ă de briză şi îşi apr inse o ţiga ră . Se opri în faţa hangare lor . Servanţii sco teau av ioane le afară aşezându- le simetric şi scoţându-le husele . Băeţii cari u r m a u să sboa re , s e îmbrăcau în ha ine le de b l a n ă . Ordine scurte, râsete , g lume.
Ştefan trecu ma i depar te . Ar fi vrut să sboare , să-şi l impezească puţin capu l c a r e dudu ia ca o sob ă de fier. Dar astăzi n u e r a r ându l lui.
In spa te le hangare lo r platoul se termina printr'o r â p ă ab rup t ă în lacul imens şi liniştit. Ştefan coborî. O b a r c ă mică se l ega ta uşor în b ă t a i a brizei. Se urc ă în e a şi ridică ve la a l b ă c a o a r ipă d e pescă ruş . Vântul i-o umflă într'o cl ipă şi b a r c a — despr insă de ţărm, se depă r t a uşor încl inată într'o par te . Ştefan s t rânse ve l a ma i bine, fixă c â r m a şi se întinse în fundul bărcii . Plescăitul valurilor şi fâşîitul bărci i ce se^ s t recura printre ape , a v e a ceva liniştitor, ca de mângâ i e r e .
Departe , în urmă, u n motor porni şi sgomotul străin turbură o c l ipă liniştea aş te rnută pes te ape , apoi se contopi cu tăcerea .
—• „Ce s ă fac? Ce să fac?' ' Vorbise tare. îşi prinse capu l în mâini şi se hotărî
cu îndărătnicie s ă nu se g â n d e a s c ă la nimic. Dar nu ! Trebue —• dimpotr ivă — s ă se g â n d e a s c ă . Trebue s ă judece rece. S ă v a d ă ce-i d e făcut. Să găs e a s c ă o soluţie.
Se a p l e c ă uşor peste m a r g i n e a bărcii , cu obrazul lipit de lemnul ud. Tresări. Verdele a d â n c a l ape i îl c h e m a s e p a r c ă . Ce uşor a r fi s ă se lase încet, peste bord ! Se ridică şi privi în jur. Era destul d e depar te d e ţărm. Dar acolo, sus, d e a s u p r a deba rca derului, o si luetă se profila u r i a şă şi nemi şca t ă p e cer. Era p r e a depar t e şi Ştefan nu p u t e a distinge cine a r pu t ea s ă fie. Se hotărî s ă m e a r g ă m a i depar te şi începu s ă se g â n d e a s c ă mai amănunţ i t la p lanul lui. G â n d u l însă se c u r m ă brusc . Ii t rebuia o greutate, o piatră. O c ă u t ă cu o privire d a r b a r c a e ra goa lă . Şi mei o d a t ă n ' a r fi isbutit Stefan să se
înnece, el ca re înnota a ş a de bine, într 'un lac liniştit cum e a c u m a . Şi nici nu voia s ă moară . Nu! Ori ce a r fi ! Era p r e a tânăr şi nu era vinovaţi Chipul lui Leonida îi a p ă r u în faţa ochilor şi o mân ie su rdă îl cuprinse. Ah, d a c ă l-ar a v e a aici, a c u m a ! L-ar ţine a şa , de gât, s t râns şi l-ar b ă g a cu c a p u l în apă , s ă m o a r ă . Pe u r m ă l-ar l e g a fedeleş cu funga deri-vorului şi l-ar a r u n c a în a p ă . Şi nimeni n ' a r şti. Coşmarul s e v a fi sfârşit şi s e v a pu tea întoarce între băeţi , vesel iar, să-şi t ră iască v ia ţa din care voia Leonida să-1 gonească .
Ce frumoasă-i v ia ţa ! Uite, s ă stai a ş a , în ba rcă , s ă n u m a i vezi uscat şi s ă te visezi în lungi călătorii pe măr i le Sudului . Şi dimineţile însorite c â n d ştii că ai în faţa ta o zi de bucurie , de viaţă! Şi să poţi gândi c â n d vrei şi la ce vrei! O a r e în închisoare se m a i poa te v i sa !
Ştefan se scutură ca d e frig. Nu ! Ceva, c a un va l ur iaş i s e r idicase d e o d a t ă în
piept. Nu, n u ! Orice s 'ar în tâmpla I Acumal Chiar a c u m v a merge şi v a spune tot. Poate v a fi înţeles. Desfăcu legătura velei şi câ rma , întoarse b a r c a şi se îndreptă spre malu l ridicat. Avu o clipă impresia că u m b r a a c e e a nemişca tă se află încă acolo... Se înşe lase . Nu e r a nimeni . Acostă. F ă r ă s ă m a i coboa re ve la sări p e ţărm şi se îndreptă spre clădiri. Cu un fâlfâit d e p a s ă r e u r i a ş ă un avion îi trecu jos de tot, d e a s u p r a capului , coborând să aterizeze. Cu paş i iuţi, t remurând c a o trestie, Ştefan se îndreptă căt re biuroul căpi tanului Ristea. Lui îi v a spune pent rucă el se ocupă c u chestiunile as tea . Ii v a spune tot, n u m a i să-1 c readă , să-1 în ţe leagă . Şi chiar dacă nu-l v a înţelege, oricum, trebue să-i s p u n ă 1
Bătu la u ş ă şi intră ou trupul încordat. — „Domnule Căpitan. . ." Nu p u t e a vorbi. Ii t r emura buza d e jos a ş a d e tare
şi g lasul p a r c ă n u e r a a l lui. Căpi tanul Ristea îl p r ivea ca lm, aşeza t la biuroul
lui şi b ă t â n d uşor cu creionul în pos tavul verde . — „Domnule Căpi tan! ' " O că ldură d e cuptor i s e urcă în faţă şi ochii i se
umplură d e lacrimi fierbinţi. Căpi tanul Ristea dispăru d e o d a t ă c u biurou cu tot şi s e v e d e a a c u m a în mai multe exemplare , pes te tot. O voce veni de undeva . O voce g r a v ă şi liniştită.
—• „Stai jos!" Ştefan se întoarse, îşi şterse pe furiş ochii şi se
a şeză p e un s c a u n . A c u m a v e d e a bine. Căpi tanul Ristea e r a cu spate le la el şi pr ivea p e
fereastră. Se întoarse. — „Domnule Căpi tan, v r e a u s ă v ă raportez ce-
v a '. — „Nu e nevoie. Ştiu. Şi te aş tep tam". Se aşeză la biurou şi-1 pr ivea zâmbind. — „M'ai făcut s ă s tau d o u ă ceasur i în frig, ga t a
să sar în ş a lupă şi să-ţi viu în ajutor în cazul c â n d ...te-ai fi răs turnat cu b a r c a . Fumezi ?"
Ştefan luă o ţ igară, o apr inse cu greutate la flacă r a brichetei ce i se înt indea şi s e a şeză la loc. O uşurare binefăcătoare îl cuprinse. T răgea cu lăcomie fumul bun care îl liniştea.
Căpi tanul Ristea începu privind un punct în tavan , apoi, pe m ă s u r ă ce vorbea , privirea i se coborî. Ochii lui verzi c ău t a r ă pe cei ai lui Ştefan în timp ce frazele scurte şi c la re ieşeau puncta te de creionul ce b ă t e a în pos tavul verde .
— „...şi tocmai r a m u r a care lucra, n 'o cunoşteam. Cu ajutorul d-tale o vom afla însă în curând . Uite : a i aici ordinea de b ă t a e p e ca r e ţi-a cerut-o. S ă nu te miri : e c e a a d e v ă r a t ă . Dealtfel el o a re de mult şi ţi-a cerut-o numai ca să te încerce. Cât despre cealal tă , cere-i un răgaz p â n ă mâine . Am cerut instrucţiuni şi le aştept din cl ipă în clipă.
Şi a c u m a ascul tă: tot ce-ai făcut, ai făcut cu ştiinţa m e a . Dă m â n a !
Hai! Nu ma i există nici un E. 41 eşti Sublocotenentul Ştefan, ajutorul meu" .
Ştefan z â m b e a printre lacrimi s t r ângând m â n a mare şi b u n ă p e care a r fi vrut s'o sărute , c a unui tată.
Ieşi. Afară, briza se t ransformase într 'un vânt tăios de
nord. Departe, p e lac, ca o a r ipă d e pescăruş , o barcă p lu tea g o a l ă c u c â r m a liberă. Ştefan zâmbi fugar unei amintiri, coborî la d e b a r c a d e r şi sări în ş a l u p ă să p r indă b a r c a rătăcită.
Vi afa noastră ѴІафа noiastră prea e 'nidurătoare, Ochii noştri preai-s de vise plini: ZiOleUie-s haine şi (tfieveiţiteare, Seriile prea reci ş i pline de pelin!..,
Sufletele ni-s fântâni de cântec , Dragostea ni- i cât u n nai de mare; Gândul ni-i nădejdiilor descântec, Revederile, iubirei lumânare;
MaiPffle t a c w l — mâhniri prea grele, Vorbele deşarte — jar în amintire... Când ne s trânge-amiaza mâna, cresc zorele Dorurile noastre pline de iubire...
Trecem prin grădina Timpului uscată, Şi ne strângem umbra tot mai mult la sân. Şttiiu c'o să ne pierdem — şi că niciodată Nui ne -am regăsi 'n imensul câmp bătrân!
Viaţa noasitră prea e fără pace, Rodu-i pârguit în van... Şi'm orice seară Poposim în t inda zărilor sărace, Osteniţi de căi şi'n suflet cu povară...
EMANOIL CORZALAU
6 UNIVERSUL LITERAR 24 Iunie 1939
De l â n g ă soba care- i fr igea spa te le , D r a g u ascu l ta cu î n c e p u t de n e d u m e r i r e .
N u pr icepea , or i m a i cu rând , încerca u ş o a r ă şi n e l ă m u r i t ă sensa ţ i e de p l u t i r e în vid. î n c e p e a să c r e a d ă că nu-ş i cunoscuse î n d e a j u n s p r i e t e n u l , că ru ia acum, cu c iuda tă svâcn i re i n t e r i o a r ă îi auzea a p r o a p e c â n t a t vo rbe le ce i le ştia p r e c u p e ţ i t e şi aspre , mocn i t e în ascunziş p ă s t r a t n e b ă n u i t , în ca re el n u p ă t r u n sese încă, nici d u p ă înde lung i i an i d e v i e ţu i r e î m p r e u n ă , când a m â n d o u i lo cu iseră c ă m ă r u i l e şi m a n s a r d e l e închi r i a te pe ban i pu ţ in i , s tuden ţ i lo r .
Descoper i r ea îl n e m u l ţ u m e a , îi în fă ţ işa oa r eca re s t ră in , pe ca re în cl ipă de nech ibzu i t ă po rn i r e îl p u r t a s e cu duioşie şi omenească în ţe lege re , î na in t ea une i gol ic iuni l ăun t r i c e .
F u m u l ţ igăr i i , ser urni tă j u m ă t a t e , cobora de l ica t p e r d e a u a î n t r e el şi res t .
Se c r edea u i t a t acolo în scaun, iar bucur i i l e cu car i ven ise acasă, a d u c â n d p r i e t e n u l regăs i t d u p ă t i m p — a m o r ţ e a u în î ncepu t de t ă i n u i t ă d u r e r e .
P r e s i m ţ e a o nouă p r ă b u ş i r e , deas tă -da t ă def ini t ivă . Nel in iş t i t , îşi d ibu ia s u fletul , cu p r e c a u ţ i u n i de m i n u s c u l ani m a l înfr icoşat .
Vorbe le celor doui l u n e c a u pe p a n t a de care el se î n s p ă i m â n t a , când n e p r e văzu tu l , p u n e a femeea pe care o iubea în faţa u n o r nou i înce rcă r i .
Şi tot d e a t â t e a ori, el ho t ă r î s e cucer i rea femeiei , pas cu pas , ho t ă r î s e să s m u l g ă de-acolo, din suf le tu l ei, n e î n ţe lesul , să găsească a t e n t şi s t ă r u i t o r p laga ce p u t e a fi e x t i r p a t ă .
C ă u t â n d u - s e cu înce rcă r i l in i ş t i toare de g reş i t ă po rn i r e , D r a g u auzea g lasu l p r i e t enu lu i , apoi r ă s p u n s u r i l e ei a c u m apr inse , cu îndâ r j i r ea ce fură î ncă tu şând nes imţ i t .
P r i e t e n u l , George Zapa lcea , se des coperea p e n t r u Dragu , o m u l î m b ă t a t de calda şi î m p r o s p ă t a t ă bae a ochi lor femeie i .
Ea vo rbea : — D u r e r e a e b u n ă . înco l ţ e ş t e m u g u r
năde jd i i în mân tu i to r . . . — Şi bucur ia . . . — Nu. — Totuş i , d o a m n ă , şi b u c u r i a v rea
m â n t u i t o r u l , căci s u n t e m n e m u l ţ u m i ţ i . A d e v ă r u l e l ângă noi, în noi. N e c r e d i n cioşi, îl c ă u t ă m şi nu-1 găsim.. .
F e m e e a n u m a i r ă spunse . P r i v i bă r ba tu l , l ung şi a ten t , cu ochii p u ţ i n i între deschişi şi pes te o clipă se r idică, ieşind să p regă t ească s a m o v a r u l p e n t r u ceai.
P e u r m a ei, Zapa lcea r e înce rca impres ia melodi i lo r de f laut — glasul femeie i — ce-i s t ă ru i se a l ină to r în u rech i .
D r a g u veni l ângă el. — Nu- i aşa, e ' n c â n t ă t o a r e în r ăzv ră
t i rea ei. Ai auzi t : „Şi d u r e r e a e bună" . . . D a r dacă suferă , ce fel de m â n t u i t o r năzue ?
Vocea lui D r a g u v ibra . Zapa lcea n u r ă s p u n s e şi ce lă la l t con
t inuă : —• Aşa a m cunoscu t -o : cu ochii ne
l iniş t i ţ i şi i n v o l b u r ă r i de p a t i m ă în glas . Şi tu n u ştii ; da, n imic n u ştii . E o r ăz v ră t i t ă , George , şi a ş t ep t să p lece iarăş i , c u m a m a i p leca t în cei a p r o a p e doui ani de când e l ângă m i n e .
Când a m sufer i t în tâ ia da tă , n u - m i c r e d e a m v indeca rea .
A m găsi t-o în t r e n u l care m ă p u r t a că t r e p ă m â n t u r i l e u n d e pă r in ţ i i î m b ă t r â n e a u a ş t e p t â n d u - m ă . Nu- i v ă z u s e m de nesfârş i t t imp , de pe a t u n c i când, porn i t în l u m e ars de setea lumini i , dă d u s e m la spa te locur i le pe cari n u le mai p r i c e p e a m decâ t cu î n g ă d u i t o a r e în ţ e l ege re .
Ochii cenuşi i ce t e -au înf iora t şi p e t ine ; nu , n u p ro t e s t a . Ochi i şi g lasu l ei, m ' a u smul s bă t r ân i lo r , cari , cu obid i tă in imă, mi -au îngr i j i t p lecarea .
Ea coborîse d in t r e n undeva , ma i cur â n d de c u m mă a ş t ep t a sem.
Mi-a şopt i t ad re sa şi z iua înapoer i i ei în capi ta lă .
Şi de -ap roape doui ani e aici, în casa as ta a mea , pe care d e - a t â t e a ori apoi, a pă răs i t -o .
O p r i m e a m , m ă d e p r i n s e s e m aş t ep -tându- i p lecarea şi r even i r ea , căci ochii cenuşii şi g lasu l ei, s m u l g e a u r e p e d e i e r t a r e a de pe buze le me le î ncă rca t e cu vorba g r ea a mân ie i .
N ' a m pr icepu t -o , d u p ă c u m nic ioda tă n ' a m dor i t să ş t iu cine era, de u n d e venea. . .
D r a g u tăcu. De-afa ră , v â n t u l î n c e p u t u l u i de
iarnă, svâr lea în g e a m u l t a p e t a t de pă ien jen işu l înseră r i i , g r ă u n ţ e de p icur i î nghe ţa ţ i .
F e m e e a i n t r ă cu l ampa . P e coridor, s a m o v a r u l a d u s a tunc i
lângă uşe, clocotea apa ceaiu lu i . Când a p leca t de la Dragu , George
Zapa lcea ducea superf ic ia l d u r e r e a p r i e t enu lu i .
In u rech i îi a p ă s a u încă pu t e rn i c , vorbele de d e s p ă r ţ i r e ale aces tu ia , pe când îl dusese p â n ă la ieş i re :
—- P r i e t e n e ! Mă va pă răs i cu rând , şt iu asta , a m v ă z u t as tăzi . Auz i ? m ă va părăs i ia răş i , da r înapoi n u o m a i p r i mesc .
Şi, fur ios , D r a g u îi i sbise în u r m ă uşa, care , pocnise s u r d în încue to r i .
De p a r t e a cea la l tă a s t răzi i , p u ţ i n m a i la deal , casa aceia m a r e îi o p r e a b r u s c pr iv i r i l e .
P e George Zapa lcea îl î n t r i s t a t o t d e a u n a casa as ta , r ă m â n e a u u n ne în ţ e l e s cele ce se p u t e a u p e t r ece d u p ă ferest r e l e veşnic a s t u p a t e d e pe rde le l e d in doc spălăci t .
Ograda , p u s t i e şi ea. C â n d şi când u n m o ş n e a g mi t i t e l ,
pal id , cu smoc d e p ă r a lb r ă să r i t la t â m p l e de s u b o căciulă mică şi neag ră , — aceiaş căciulă p u r t a t ă de când îl cunoş tea , — se a r a t ă în p o a r t ă u i t â n -du-se în t r ' o p a r t e şi a l ta a s t răzi i , apoi pornea , exac t la' ace laş ceas ,fără g r a b ă în susu l ei, ş c h i o p ă t â n d u şu re l la p ic ioa-ru l d rep t , pe care-1 r id ica sp r i j i n indu- se de u n b a s t o n gros , d in co rn l u s t ru i t .
Zapa lcea îl văzuse de m u l t e ori , îi r ă m â n e a u neu i t a ţ i ochii reci, decolora ţ i , ce-1 ţ i neau nepăsă to r ori i ronic , u r m ă r i t de expres i a nemi şca t ă a cu te lo r de pe faţa sbârc i t ă ca un m ă r pu t r ed . N i m e n i nu-1 cunoş tea . Dacă c ineva, vecin i i m a i ales r id icau poa te din d e p r i n d e r e a d e a-1 v e d e a m e r e u — pă lă r i a — aces ta m o r m ă i a ceva neauz i t , abea c l ă t i nând capul , fă ră să p r ivească pe cel ce sa lutase . Dela u n t i m p , Zapa lcea nu - i m a i lua seama.
P r e o c u p â n d u - 1 odată , pe a tunc i când se m u t a s e aici — m i r a t de c iudă ţen ia pu ţ in c o m u n ă ce i se înfă ţ işase , îl d ă d u m a i apoi u i tă r i i , ca pe c ineva ce t e -a ob i şnu i t să- ţ i a p a r ă foar te des, în v ia ţă . Afa ră viscolea m e r e u .
î n v ă l u i r i fur ioase de v â n t s p u l b e r a u zăpada , o r id i cau în v â r t e j de pe t r â m bele î n g r ă m ă d i t e , f ă r ămi ţ ind -o d e p e re ţ i i caselor, p u r t â n d - o va l acoper i to r pes te u r m e l e t r ecă to r i l o r pu ţ in i , d i n z iua aceia. Gazda îi adusese de m u l t cafeaua , t a r e c u m îi p lăcea . O b ă u s e fă ră s'o s imtă rece, a m e ţ i t ca n ic ioda tă de fumu l ţ igăr i i . S i n g u r ă t a t e a c ă u t a t ă î n v e r ş u n a t odinioară , îi r e d u c e a a c u m s i l in ţe le ce voiau r i s ip i re de g â n d u r i . Răsfoi u n t i m p hâ r t i i l e î m p r ă ş t i a t e pe masă . Car tea cân tece lo r lui Bacovia căzu la păm â n t . George Zapa lcea a d u n ă filele de spe rech i a t e de î n d e l u n g i lec tur i , cu lăcomia î n se t a tu lu i ce descoper ise calea lungă , pus t i i t ă de dogoare , f i r i şorul de apă. D a r ca r t ea se lăsă aşeza tă pe masă . D i n t r e pag in i se r id icase p r o t e s t â n d desnăde jd i ce ţ i pau a l ă t u r i cu el. Şi f run t ea i se cu ibăr i în pa lme le ce s t r â n geau clocotul t âmp le lo r . Apoi se r idică deoda tă ca şi s t r iga t .
Ceasul a r ă t a p a t r u . In p o a r t a casei, d in faţă, m o ş n e a g u l p r i v e a în l u n g u l s t răzi i nepăsă to r de vifor, se u i tă p u ţ i n şi pes te d r u m , apoi po rn i încet işor în sus. Şi t ocmai acum, p r i n t r ' o c iuda tă po rn i r e n e l ă m u r i t ă , o m u ş o r u l acela îi tot răscolea se tea de a şti ma i mu l t , ca a tunc i , când încruc iş indu- l i - se p r iv i r i l e , fu învă lu i t î n t r e g în l u m i n i ţ e piezişe d e ochi decolora ţ i . A m i n t i r i l e răscol i te , cerce tă toa re de v o r b e r ă s l e ţ e nu-1 m u l ţ u meau , ia r g e a m u r i l e casei aceleia, u n d e se u i t ase ca la c ineva dumi r i t o r , r ă m â neau ma i d e p a r t e ob lon i te de pe rde le , î n t o a r s e capul . In odaie e ra p r e a cald. Afa ră v â n t u l se poto lea — m â n i e l in iş t i tă g rea . Ceru l se s c h i m b a în a l b a s t r u l i m p e d e şi rece . O san ie d i spă rea î n t r ' o p u l b e r e a lbă şi fină, r id ica tă de copite le cailor, i a r pe t r o tua r , u n om ducea de m â n ă u n copil î m b r ă c a t g ros — căciulă pe ochi — cu g u l e r u l p a l t o n a ş u -lui r id ica t pes te u rech i . N ă s u c u l copi lului — d e g e t a r roşu a r u n c a r egu l a t în aer , ca şi d o m n u l înal t , poa te ta tă l , două linii l ung i de a b u r gros.
Zapa lcea începu să r âdă . R â d e a p o a t e n u m a i sp r e a n u se s imţ i să e s ingur . A se auzi pe el în t ă c e r e a ce începea să-i apese umer i i .
N o a p t e a se lăsa. Băgase de s eamă că dela un t imp , a p r o a p e n u se m a i făcea seara ; l ipseau u m b r e l e s t răvez i i p r e v e n i t o a r e de î n tune r i c , î n t u n e r i c ce-i dep ă r t a din suflet cei p a t r u p e r e ţ i ai încăperi i , unde-ş i închisese câ teva zile t r u p u l .
In poa r t ă , u n l a m p a g i u apr insese fel inaru l , p l ecând m a i d e p a r t e , cu capul chirc i t î n t r e u m e r i , cu mâ in i l e în b u z u na re , r e z e m â n d cruciş p e p iep t bă ţu l cu care în f lăcăra l ămpi l e cetă ţ i i .
Zapa lcea dor i î n d a t ă lumea , voia să s imtă ma i m u l t ca o r i când m i ş c a r e a din ju r , să vorbească , să fie ascu l ta t . Desp r i n z â n d p a l t o n u l d in cu ie r îi t r ecu deoda t ă p r i n g â n d m o m e n t e l e când aş t ep t a t acasă, i n t r a vesel pe* uşă, ferici t de cele două b r a ţ e ce le s imţea în j u r u l gâ tu lu i moi şi a lbe .
Se în t r i s t a . II d u r e a suf le tu l , i a r în u r e c h i îi
ţ iu i ră d in nou râ se te l e ce b u c u r a s e odi n ioa ră încăpe rea .
Un hoho t adânc , s m u l s cu toa tă obida, îl t r â n t i în s caun cu pa l t onu l pe genunchi . . . Apoi , în casă, se născu , ne s imţi t t ăce rea .
D in sobă, f lăcăr i le focului de v reascur i usca te , a r u n c a u în î n t u n e r i c u l l ipi t pe pe re ţ i şi pode le , pâ lpâ i r i repez i de l u m i n ă vie.
de MIHAIL STRAJE
î n t r ' u n t â rz iu , Z a p a l c e a păş i a fară , î nch izând în u r m ă cu gr i je uşa.
G e r u l ascu ţ i t şi u sca t ţ i pa zăpada s t r iv i t ă s u b tă lpi .
D e p ă r t a r e a l ăsa tă în u r m ă , popu l a s t răz i le şi b u l e v a r d e l e cu l u m e şi î n -ghesu i r i de î m b r ă c ă m i n t e i e rna t i că . G r u p u r i ag i t a t e de r â s e t e şi sonor i t ă ţ i de vo rbe î n t r e t ă i a t e , g r ă b e a u p r i n focul de incend iu al v i t r ine lo r . Săni i repezi —• bucur i i de zurgă lă i i — d i s p ă r e a u în noap te . P e Academie i , Zapa lcea se opr i . Cineva îl s t r igase d in u r m ă .
— Tu, D r a g u l e ? Celă la l t îl t r a se în l u m i n ă : — V e n e a m la t ine. . . s t r a şn ic ger.. .
Ţ i -am ză r i t fuga... P e cine cău ta i ? Zapa lcea se lăsă p u r t a t în fumul îne -
căcios al u n e i be ră r i i . — Ce ai George , n u spui n imic ? — Ce să am... î m i e ra dor să văd ,
să găsesc l umea . O s ă p t ă m â n ă m ' a m feri t de ea, z idu
rile casei. L a min i s t e r n ' a m fost... — Dar. . . Ea ? Zapa lcea ridică s m u n c i t capul , cu
ochii p u n c t a ţ i de c ă u t ă t u r i adânc i . D r a g u p r i cepu : — Nu, n u e la mine , N ' a ş fi p r imi t -o .
D a r a m văzu t -o a c u m câ teva ceasuri . . . Tăcu o clipă, m u l ţ u m i t de în f r igu ra
rea b r a ţ e l o r ce c l ă t inau t r e m u r a t , m ă su ţa .
— ...Cu u n b ă t r â n e l . Şt i i , o m u l e ţ u l acela c iudat , ca re ţ i-e vecin. Des igur , c ău t a a d e v ă r u l . Lro fi găsi t , ce zici ?
Şi D r a g u începu să r â d ă p u t e r n i c , cu o u r ă u ş u r a t ă , p r i v ind d r e p t în ochi, p r i e t enu l .
SPopas fângă cerbi Iarna ciopleşte în marmora zărilor flori
de românită, de trandafiri, de lalele...
Securi de smaralde sparg cerul prin nori
şi peste apele visului cad ţăndări de stele.
Isvoare 'ngheţate întind către mine hangere...
Mai trist ca o umbră astăzi păşesc prin păduri...
Iubito, vino să plângem peste zăpezi şi răsuri
acolo unde şi lacrima cerbilor piere.
Ne va fi peste grinduri doar seara prietină...
Inima bolţii e atât de liniştită şi clară !
Uite !... Talazul amurgului isvorăşte din cetină
Şi vine lin spre mine de pe o culme lunară.
Nu mai ştiu nici cărarea... am pierdut-o prin foi...
Vântul mă duce ca pe o zare, tot mai departe...
Vino, iubito, să plângem cu cerbi lângă noi
aci sub giulgiul tăcerii, cât mai aproape de moarte.
ION ŢOLESCU-VĂLENI *) Din volumul „Poemul Zărilor", ce va apare.
V ecernie In visul meu stelin (ca într'un templu) De undeva, un astru ireal Frumosu-ţi trup de Păros l-am închis, îndrăgostit de marmura virgină L-am aşezat pe-albastrul antimis A împletit dantele de lumină Şi împietrit splendoarea lui contemplu. Pe sânii albi cu vârfuri de coral.
Ard flăcările unei nouă vieţi In candelele sufletului meu Şi simt c'a'ngenunchiat şi Dumnezeu In faţa infinitei frumuseţi.
LEONARD DIVARIUS
Documente ined i t e pen tru c u n o a ş t e r e a lui Eminescu
(Urmare din pag. I)
Paşaportul a fost eliberat la 3 Septembrie 1853 şi a fost expediat lui G. Eminovici la Botoşani.
In dosul jalobei pe care o face Eminovici este însemnată de mâna lui următoarele „fizionomii" ale lui Gheorghe şi Ilie :
Gheorghe Eminovici : vrâsta 9 ani; statul crescători; părul negru; ochii căprii; nasul lun-găreţ; faţa smolită; osebite semne nu are.
Ilie Eminovici : vrâsta 7 ani; statul crescători; părul castaniu; ochii căprii; nasul potrivit ; faţa albineaţă; osebite semne nu are.
Ce socoteli îşi va fi făcut căminarul Gheorghe Eminovici nu ştim că nu şi-a mai trimis la Cernăuţi şi pe copilul Ilie aşa că la 7 Septemvrie 1853 trec pela „Zastava" Міт hăileni numai Şerban Neculai şi Gheorghe pe care îi însoţea tot tatăl lor care-şi scosese din nou bilet pentru 48 ore.
Am găsit şi acest paşaport') în original care poartă toate vizele. Deşi este trecut în el şi Ilie la graniţă numele lui a fost şters. Ei nu s'au întors înapoi acasă decât la 22 Iulie 1854 data vizei paşaportului de intrare în Moldova pe la Mihăileni.
La 29 August 1854 căminarul Gheorghe Eminovici trimite din nou la laşi o cerere -) pentru a i se scoate un paşaport pentru Şarban, Neculai şi Gheorghie.
„Onoratului Secretariat de Stat.
Căminarul Géorgie Eminovici.
Fii mei Şarban, Neculai şi
Gheorghie având iarăş a merge la Cernăuţi în Bucovina spre înaintirea studiilor rog dară pe onoratul Secretariat ca să bine voiască a schimba paşaportul alăturat pe lângă suplica de faţă tot în cuprinderea paşaportului vechiu şi pi zăbavă di unsprezece luni pentru care eu sânt chizăş".
G. Eminovici căminar. 1854 August 29 zile.
La laşi, cererea o primeşte un protosinghel Luchian (?) Iuraşcu — poate rudă cu căminarul — care îi trimite paşaportul la 3 Septembrie acelaş an.
In anul următor 1855-56 îi trimite pe aceiaş la Cernăuţi, iar la 4 Septembrie 1856 scoate un paşaport pentru patru copii, adică îl trimite la Cernăuţi şi pe Ilie.
Aceşti patru copii se reîntorc în ţară la 5 Iulie 1857. Cu paşaportul nu puteau intra şi eşi din ţară decât o singură dată, aşa că plecau toamna şi se întorceau vara după terminarea anului şcolar.
In vara anului 1857 căminarul Gheorghe Eminovici se hotărăşte să-şi trimită şi pe al cincilea copil la Cernăuţi adică pe Mihai. Pentru aceasta trebuia scos un paşaport în care să fie trecuţi toţi fraţii în număr de cinci.
La 16 August căminarul trimite următoarea cerere ace-luiaş Luchian Iuraşcu protosinghel, care locuia la Iaşi, ca să-i scoată un paşaport.
Cererea ') scrisă în întregime de Gheorghe Eminovici are următorul cuprins :
„Onoratului Secretariat de Stat.
Căminarul Gheorghie Eminovici.
1) Arhivele Statului Iaşi. Tr. 1764 op. 2013 dos. 4517 fila 1159.
2) Ibid., dos. 4521 fila 304. 1) Arhivele Statului Iaşi, Tr.
1764, op. 2013 dos. 4592 fila 31.
„Fii mei Şarban — Nicolai — Gheorghie — şi Ilie înscrişi în alăturatul paşaport din a-nul contenit iau a merge iarăş la Cernăuţi spre urmare studiilor, pentru care supus rog a iii să slobozi alt paşaport tot pi zăbavă de 11 luni. Tot odată rog ca să să înscrie în acel paşaport şi ial cinciié fiu al meu MIHAIL oare iaste în vrâstă de 7 ani.
Statul crescători Părul negru ochii negri nasul potrivit faţa smoilită având şi acesta a urma stu-
diili. G. Eminovici căminar 1859
August.
La 17 August 1857 protosin-ghelul Iuraşcu primeşte paşaportul pentru Eminovici şi i-l trimite la Botoşani.
După ce îşi scoate şi căminarul un bilet pentru trecerea graniţei valabil pentru 48 ore dela isprăvnicia de Botoşani, işi încarcă feciorii într'o trăsură cu patru cai şi trecând pela „Zastava" Mihăileni îi duce pe toţi la învăţătură la Cernăuţi; apoi se întoarce a-casă. Fraţii Eminovici rămân la Cernăuţi până în luna Iulie 1858 când se întorc acasă în vacanţă. In Septemvrie 1858 Eminovici îşi duce din nou pe cei cinci copii la Cernăuţi; nu reînoeşte paşaportul întrucât acel scos în 1857 era valabil pentru o „zăbavă" de 11 luni, iar plecat, plecau tot acei cinci cari erau cuprinşi în acel din 1857. In Octomvrie 1858 paşaportul vechi era expirat şi căminarul veni la laşi ca să scoată din nou un paşaport şi desigur venea şi pentru alte interese ale lui. La 17 Octombrie 1858 scrie următoarea jalobă '):
„Onoratului Secretariat de Stat.
Căminarul Gheorghe Eminovici.
„Fii mei Şarban, Nicolae, Gheorghe, Ilie şi Mihail, să găsăsc la Cernăuţi în Bucovina cu paşaport din anul contenit (1857) înaintind studiile, şi fiind acel paşaport ecs-perat deaceia rog pe onoratul secretariat spre a li să slobozi un nou paşaport tot pi zăbava de unsprezece luni şi supt a mé chizăşie. Iar paşportul expirat am al înfăţoşa onorat
Secretariat în termen de două luni zile".
G. Eminovici căminar 1858 Octombrie 17.
In această cerere căminarul scrie „fizionomiile" tuturor copiilor cari trebuiau trecute în paşaport.
Paşaportul i-a fost eliberat in aceiaş zi cu nr. 1649. Acest paşaport l-am găsit în original cu toate vizele pe el. El a fost depus la Secretariatul de Stat când Eminovici a reînoit paşaportul. La 18 August 1858 căminarul împreună cu cei cinci copii trecea graniţa pela Mihăileni; el s'a reîntors după 48 ore înapoi, iar fraţii Eminovici abia la 11 Iulie 1859 când au venit în vacanţă.
In toamna anului 1859 pleacă din nou cei cinci fraţi la Cernăuţi „spre înaintirea studiilor" ; ei nu se întorc acasă decât în vara anului 1860 la sfârşitul anului şcolar. ').
Acum căminarul se hotărăşte să-şi trimită pe fiul cel mai mare mai departe la învăţătură. Deaceia intervine pentru scoaterea paşaportului la 3 August 1860. Formalităţile la Iaşi le face acelaş Luchian protosinghel. Cererea pe care o face căminarul este de data aceasta scrisă cu litere latine şi desigur de cineva din copiii săi.
„Onorat Ministeriului trebi-lor streine.
Gheorghe Eminovici Petiţie
„Alăturez pe lângă pethiţia de faţia pasaportul cel vechiu şi rog pe onorat Ministerin ca să binevoiască a slobozi pentru fiii mei un alt paşaport subt a mé garanţie tot pi zăbava de unsprezece luni însă pentru toate provinţiile Austriei".
Gheorghe Eminovici 1860, August 3. La 10 August 1860 protosin-
ghelul Iuraşcu primeşte paşaportul dela Secretariatul de Stat şi-l trimite la Botoşani lui Eminovici.
Voi continua cercetările şi sunt sigur că voi mai găsi încă multe dale necunoscute din viaţa lui M. Eminescu, a fraţilor şi părinţilor lui.
GH. UNGUREANU Subdirectorul Arhivelor
Statului Iaşi
Goruneanu Casa lui moş Torna 1) Arhivele Statului Iaşi, Tr.
1764, op. 2013 dos. 4542 fila 1564.
1) La 22 Mai 1861 Gheorghe Eminovici se duce la Cernăuţi cu bilet de 48 ore. Desigur pentru a se interesa de examenele fiilor săi.
24 Iunie 1939 UNIVERSUL LITERAR 7
CRONICA DRAMATICA TEATRUL „LIGA CULTURA
LA": „Acolo unde este Crucea", un act, de Eugene O'Neill (conferinţă experimentală, suib auspiciile revistei „Universul Literar").
Ne vine nespus de greu să scriem obiectiv asupra unei piese cari face parte, să spunem aşa, din repertoriul nostru. Am pus atâta suflet şi atâta simpatie la realizarea de Joi 15 Iunie 1939, dată pe care o vom ţine minte fiindcă inaugurează un cadru nou de activitate al ie-vistei, încât fără îndoială că orice observaţii aduge, se restrâng în primul rând asupra noastră. Deaceea nu vom căuta să subliniem meritele sau deficienţele interpretărei. Părerea noastră este că a fost mult .superioară aşteptărilor. De asemeni, nu vom face o expunere a subiectului sau a autorului, .jucat pentru prima dată în România.
Ci, odată cu mulţumirile revistei aduse d-nei Щріа Hâr-jeu-Botta şi soţului său d-lui Emil Bottá, precum şi d-lor Sergiu Dumitrescu şi Gheorghe Soare pentru contribuţia reală adusă spre reuşita piesei, vom aminti că spectacolul cu Acolo este Crucea, nu este o hibridă Încercare. Dimpotrivă, el deschide pentru stagiunea viitoare un plan larg de realizări, cari au de scop în primul rând experimentarea de piese pe deoparte ale repertoriilor trecute şi pe de alta din cele moderne, necunoscute încă la noi, în cicluri de comedii, drame, tragedii;, ctc, iar in ,al doilea rând încercarea unor elemente tinere, cari in cadrul de simplă experienţă, sub directivele persoanelor competinte, vor avea desigur de câştigat.
Si în sfârşit într'un al treilea rând, crearea unui interes fax jurul artei teatrale, altul decât cel de simplă distracţie, sau trecere de vreme.
Totul se rezumă pentru moment la discuţii şi preparative. Nu ştim dacă vom isbuti.'pe de r
plin' si vom satisface măcar o parte' a interesului public. Credem totuşi, având în vedere participarea publicului la prima reprezentaţie, care s'a făcut într'un moment cât se poate de dificil pentru ea, (mijlocul lunii Iunie este o dată mai mult decât târzie) că experienţa noastră nu va cădea cu desăvârşire în 'uitare şi nici nu se va irosi fără să trezească vreun interes.
Cu aceste speranţe, Încheiem rândurile privitoare la spectacolul: Acolo unde este Crucea. Puţin asupra lui, dar credem îndeajuns asupra, ideii delà care a pornit realizarea lui.
In ceeace priveşte textul conferinţei pe care d. Mireea Vulcănescu a avut deosebită amabilitate s'o tie, publicarea lui se vá face integrală în corpul revistei.
TEATRUL „COMOEDIA": „Intre Venus şi Rapid", localizare de Tudor Muşatescu şi Sică Ale-xandrescu.
Dacă de rândul trecut cronica nu a privit prea favorabil premiera teatrului Vesel, în schimb de data aceasta suntem îndreptăţiţi să subliniem elogios ultima alegere a companiei Sică A-lexandrescu. Prin excelenţă o piesă de vară. cu efluvii de haz sănătos, plină de vervă, cu replici vioae si antrenante, insfârşit, un spectacol rar. care va face desigur serie în cadrul comediilor uşoare ale acestei stagiuni.
Culegându-şi sursele de inspiraţie cu destulă evidenţă, din .succesele apuse ale teatrului Caragiale, nu e lipsită de elemente proprii. Totuşi, fără interpretarea strălucita care a caracterizat-o, multe părţi ar fi rămas umbrite şi trecute neobservate de public.
Subiectul tratează cunoscutul antagonism dintre simpatizanţii echipelor de foot-ball. Starea a-ce.sta poate duce la excese ne-bănulte, si astfel vedem doi prieteni foarte buni, atât de buni, incât nu puteau trăi fără să se vadă zilnic, din cea mai îra-
' i-edă copilărie — şi tocmai când începe desfăşurarea piesei, este vorba să se însoare fiul unuia cu faţa celuilalt, — certându-se, iovindu-se, voind să sfarme viitorul fericit al celor doi tineri cari se iubesc. Dar până la sfârşit bunul simţ rămâne victorios, o împăcare generală (clasicul şi iirea cunoscutul happy-end are ioc, iar onoratul public părăseşte sala încă cu surâsul pe buze, după râsul care a însoţit, aproape
Sergiu Dumitrescu
continuu, încurcăturile, situaţiile paradoxale şi neînţelegerile personajelor principale.
In fond subiectul cât se poate de banal. Verva localizatorilor n'a avut nevoe de prea mate sforţare, spre a extrage spirite de efect din nişte situaţii prin natura lor, hazoase. Poate întrebuinţate prea des elemente perimate ide comic. Răsuflate. Poate ar trebui puţin scurtat începutul, care distonează prin trimul său greoi şi faţă de restul piesei.
Spuneam mai la începutul a-cestor rânduri, că interpretarea este unul dintre factorii de succes ai piesei. Ţinem să distingem înainte de a aminti pe rând pe fiecare dintre personagii, că teatrul nostru posedă în persoana d-nei Silvia Dumitrescu şi a d-lui Mişu Fotino, două dintre cele mai distinse elemente de comic autohton. Iar întrebuinţarea lor s'ar putea fără nici-o madvertenlţă, situa în cadrul altor instituţii de artă dramatică, mai înalte," cari să încerce din când în când rejucarea marelui nostru Caragiale. Fiindcă este intr'adevăr déconcertant să ştii că la noi în ţară, cel mai mare dramaturg, nu este jucat, din lipsă de elemente.
G. Soare
altfel făcută şi la comedia Intre Venus şi Rapid. Ritmul pe care interpretarea o dă piesei conţine în el toată cheia succesului.
Subiectul, destul de hibrid, este o serie de încurcături cari până la Sfârşit se descurcă. Veşnica problemă. Un american excentric doreşte să se însoare cu cea mai bună jucătoare de ping-pong de pe glob. Dar fata,, având o aventură sentimentală cu altcineva, se opune. Tatăl său, la care ea vine împreună cu mama ei, are,, la rândul lui, nenumărate aventuri la -Monte Carlo, în compania secretarului său. Venirea intempestivă a fetei şi o înscenare gen Casa misterelor, pusă la cale de 'un maharadjah, care o iubea pe fata aceasta, dau naştere la cele mai complicate încurcături de si-
Emil Botta
tuaţii. Apoi, pentru ca fiecare să doarmă bine, lumea se lămureşte şi se împacă.
D. Timică în rolul secretarului, a avut una dintre creaţiile cele mai desăvârşite. Cu inteligenţă şi tact, a interpretat magistral un rol comic fin şi greu.
Pe marginea jocului d-sale ne facem datori să observăm cât de mult înseamnă într'o piesă, ca actorul, chiar când n'are replici să nu dispară din joc. El nu este un element de decor, când nu vorbeşte. Este o greşala gravă să se estompeze, aşteptând să-i vină rândul să intre în primul plan.
Iată ceeace un interpret de talia lui Timică a priceput în todea.una. Şi îată ce, în O noapte pe Riviera, acest artist desăvârşit nu uită nici-o Clipă. Oricine s'ar duce la comedia delà
Olimpia Hêrjeu-Botta
Colos, să ia seama la jocul lui. Oricât de retras ar fi, el nu rămâne o clipă inactiv. Din moment ce se găseşte ţpe scenă, trebue, e dator, să fie părtaş în-tregei desfăşurări. Şi Timică este.
Putem face o comparaţie cu jocul lui Groner. Nu-i negăm calităţile. Nu-i negăm valoarea. Nici deosebita artă cu care interpretează rolul. Dar când nu mai are replică, rămâne de piatră. Se' poate obiecta: Da! dar Groner are alt rol. El nu poate schiţa scenic mimica de zăpăcit, de om pe altă lume şi cam prost, cum o cere rolul lui Timică.
De acord. Insă atunci să contureze ro
lul său, ,.cu caracteristicile.sale.
Aurel Munteami este un prim amorez şi simpatic îşi frumos şi cu talent. N'ar fi poate rău să nu evidenţieze prea muüt calităţile vocale.
Nora Piacentini interpretează un rol adéquat genului său. Şi deaceia este bine. Ce greşeală se face când i se impune acestei artiste cu mult talent să joace piese în afară de competenţa sa! Succesul recoltat la Colos, subliniază perfect rolurile ce trebue să i se atribue.
Silvia Fulda, corectă şi foarte pricepută în a se afla în scenă când trece pe planul al doilea. Calitate evidenţiată şi la Timică.
Tantai Căpăţână cât se poate de slab. Regretabil. Nu ştim de ce d-sa a făcut dramă dintr'o comedie. Chiar dacă rolul ar cere aşa ceva, să nu se exagereze. Este o măsură în toate.
Muzica lui Elly Roman mai slabă decât ne aşteptam. N'am fost destul de atenţi pentru a reţine numele, dar către sfârşitul actului 2 are un fox interesant.
Decoruri simpatice. Printre amuzamentele din va
ra aceasta, „O noapte pe Riviera", va alcătui desigur un spectacol deosebit.
VICTOR POPESCU
Cronica mondenă
de VOINESCU
Silvia Dumitrescu
Felul in care cei doi mai sus amintiţi artişti au isbutit să-şi impună un ritm în executarea rolului şi cum au înţeles să execute masca ce li se decernase, ar putea alcătui o şcoală, pentru multe alte elemente artistice.
D. Maximilian la rândul său a avut momente bune. Poarte nu era în formă în seara premierei, fiindcă a fost lipsit de tnerv.
Din restul interpretărei, s'au remarcat favorabil d-ra Beate Fredanov, Agni a Bogoslava, talentatul Marcel Angelescu şi puţin adéquat spiritului piesei Dona Ca.rozzi, M. Şeptilici.
Lulu Sa vu, a jucat prea forţat. Intr'altfel, corect.
Decorurile fac concurenţă a-siduă fostelor reclame delà, radio. Până şi Hau-Haau se cântă. Până şi Aragaz se întrebuinţează. (Ţinem să precizăm că noi nu facem reclamă citând puţin din nenumăratele afişe, afi'şoare, cutii, cutiuţe, plăci, lumini, luminiţe, de reclamă, din scenă).
GRADINA „COLOS": „O noapte pe Riviera", comedie muzicală în 2 acte şi 6 tablouri, de N. Kalergi. Tot în cadrul reprezentaţiilor
estivale, grădina Colos şi-a deschis, după amânări enervante, porţile, (dealtfel nu ştiu din ce cauză, dar amânarea premierelor a devenit o condiţie sine qua non a pieselor în vara aceasta) şi ne-a prezentat un spectacol care înfrânge dorinţa de a dispreţul superficialitatea.
Comedie uşoară şi fără dorinţa de a impune o idee, spirite fără prea mari adâncimi, muzica suportabilă dar nu deosebită, totuşi un spectacol de succes meritat. •
Totul se datoreşte pur şi simplu interpretărei, observaţie de
LIRICA LUI E M I N E S C U (Urmare din pag. I-a)
Din instrumentul linguistic acorda t în acest fel, s 'a înălţat un cân tec turburător. O s p u n e m aci cu hotărîre: poezia lui Eminescu a însemnat pentru sensibi l i tatea r o m â n e a s c ă d e d u p ă 1880 o a d e v ă r a t ă criză de adolescenţă . După cum omul tânăr , la pr imele chemăr i a l e iubirii, se întoarce căt re sine însuşi şi descopere oceanul neliniştit a l vieţii interioare, tot astfel primii cititori ai lui Eminescu a u resimţit valori le de a d â n c i m e a le sensibilităţii, într 'un fel p e care nu-1 prile-juise nici unul din creatorii anteriori, nici Alecsandr i , nici Bolintineanu, nici Grigore Alexandrescu , nu a r u n c ă s o n d a la acee iaş i a d â n c i m e . Or icare din aceş t i a a p a r e mai convenţional, mai socializat, mai orientat de modele străine, într'o a t ingere mai superficială cu misterul vieţii lăuntrice. Eminescu ne vorbeşte însă cu g lasul însuşi a l adâncimi i . Sent imentele sa l e n e g răesc apoi direct, în felul în ca re o face muzica, prin t i ranică sugest ie nemijlocită. Putem spune chiar că Eminescu este cel dintâi şi a r ă m a s cel mai de seam ă poet muzician a l literaturii româneşt i . D e a c e e a princip a l a lui contribuţie nu t rebue cău ta t ă atât în tezaurul d e idei şi de simţiminte pe ca re a isbutit s ă le exprime, cât în armonia proprie cântecului său. Impresia ca re s tărue în noi d u p ă o n o u ă lectură a poeziilor sale , chiar atunci c â n d nici u n a din ideile s a u imagini le sa le nu mai este obiectul unei reprezentăr i c lare , este o impresie muzicală . Ne g â n d i m la Eminescu a ş a cum cuge tăm la Beethoven s a u Chopin. A-mintirea lui s tărue în noi c a a c e i a a unei răzleţe fraze muzicale, în c a r e s 'a a d u n a t toată pu te rea cântecului unui m a r e compozitor. Greu lucru este d e spus din ce este făcută a c e a s t ă inega la tă a rmonie . Cercetătorii ca re vor s'o r e c o m p u n ă din detalii prozodice s a u fonetice, fac impresia ace lora cari ar dori s ă mute fluviile din a lb ia lor, că rân-du-le a p a cu gă l ea t a . Muzica eminesc i ană este expres ia unui torent de forţe lăuntrice, ca re a rupt zăgazuri le şi n e târăşte . Deace ia nu este nevoe să ne desch idem poeziei eminesciene, s'o cău tăm, să încercăm a ne a d a p t a ei, a ş a cum este cazul pentru aţâţ i poeţi a l căror farmec se a s c u n d e şi trebue descoperit . Seducţ ia eminesc i ană este t iranică şi indiscutabilă . Contactul poetic nu se stabileşte aci prin coope ra r ea lectorului. Cititorul eminesc ian a r e mai d e g r a b ă impresia c ă nu se poa te sus t rage farmecului c a r e îl învinge. Poetul lucrează a s u p r a lui cu puterile unui magician.
Acordurile vrăjite evocă o na tu ră d e o n e a s e m ă n a t ă prospeţ ime. Ca re este însă sectorul peisagiului . trăind cu mult a d e v ă r în lirica lui Eminescu? Poetului i s 'a întâmplat să evoce lacul romantic s a u întinderile nesfârşite a le mării, luminate d e s t rălucirea lunii. Dar toate aces te înfăţişări sunt văzute mai mult în s tampe, decâ t în reali tate. C e e a c e a văzut şi resimţit cu a d e v ă r a t Eminescu este p ă d u r e a a d â n c i m e a ei răcoroasa , ochiul d e a p ă ca re se desch ide în stufi-şul ei, luxurianţa ei vege ta lă , ta inica ei forfotă an ima lă . Din profunzimile umbrite a l e codrului i-a r ă suna t lui Eminescu nostalgicul cântec a l cornului, c a a l t ăda t ă lui Weber în „Freischutz", prelungul şi misteriosul sunet al cornului lui Rolland u m p l â n d de melancol ie şi nelinişte sufletul lui Vigny. Fă ră îndoială c ă prin a c e a s t ă afinitate pentru peisagiul şi sonorităţile păduri i , Eminescu se înrudeşte cu în t reaga romant ică eu ropeană , al cărei cad ru propriu este centrul pădu ros a l Europei. In timp ce mediul firesc al clasicismului este coas ta a r idă şi s că lda t ă în lumină a mărilor din Sud, domina te d e l impedea arhi tectură a templului grec şi d e firava d u m b r a v ă s ac ră de dafini şi măslini, decorul caracterist ic al „Ifigeniei" lui Goethe, romant ismul îşi găseş te cadrul lui în lumina scăzută, în prospeţ imea şi
şoapte le păduri i . Dar cu toate că p ă d u r e a este un motiv literar genera l în romantism, el dev ine la Eminescu experienţe directe şi covârşi toare . Cine trece nebăgă to r de s e a m ă p e l â n g ă tot ce î n s e a m n ă p ă d u r e a în lirica lui Eminescu, se lipseşte de u n a din părţi le cele mai vii a l e inspiraţiei lui.
Un cuvânt t rebue spus şi desp re felul d e a fi a l iubirii în poezia eminesc iană . Eminescu este în primul r â n d un poet a l naturii şi a l dragostei . Primele exegeze eminesciene, ace le a l e lui Maiorescu şi Dobrogeanu-Gherea , l-au impus c a p e un poet d e concepţie, r emarcab i l mai cu s e a m ă prin înă l ţ imea şi vas t i ta tea ideilor sa le . Lucrul se explică prin a c e i a că estetica ideal is tă făcea s ă triumfe, chiar d u p ă 1870, formula poeziei filozofice. A fost o v reme în t reagă c â n d marii poeţi t receau în primul r â n d drept gânditori a d â n c i şi c â n d mesagiu l poetic e r a măsu ra t d u p ă impor tanţa ideilor expr imate . Poate că Eminescu însuşi n ' a fost străin d e a c e a s t ă pre judeca tă a vremii, încât poet ica lui este în par te orientată şi d e năzuinţa de a rivaliza cu filozofii şi cu poeţii filozofi. Şi cu toate a ce s t ea poetul este mai mare , nu atunci c â n d medi tează a s u p r a rostului existenţei, r e luând de pi ldă refrenul hamlet ic „A fi s a u a nu fi?", ci a tunci c â n d închipue şi cântă , ar t iculând uimirile sa le în faţa naturii s a u c â n d îşi ins t rumentează lira, pentru a s p u n e dureri le şi fericirile iubirii lui, dorinţa, regretul arzător, c h e m a r e a şi r egăs i r ea d u p ă despărţ i re . Omul iubeşte în poezia lui Eminescu cu o intensitate ca re conduce extazul erotic p â n ă la limita sufe-rinţii şi a morţii. Iubirea eminesc i ană este deopotr ivă cu a lui Tristan în d r a m a lui W a g n e r . Un fir îndoliat se întreţese cu bucurii le ei. Şi poa t e că tocmai acum, c â n d o do rea mai puţin, poezia lui Eminescu a at ins sensuri le ei metafizice cele mai g r ave . In exper ienţa iubirii a intuit mai l impede Eminescu resortul cel mai a d â n c a l vieţii, da r şi limitele şi ina-nităţile aces tu ia . C e e a c e s 'a numit pes imismul eminesc ian poa te nu este a l tceva decât deş t ep ta rea bruscă , în neîmpăca tă lumină conceptuală , a omului ca re a dus p â n ă la capăt t ragica exper ienţă a iubirii. Căci, p e deopar te , în acord cu în t reaga metafizică mater ial is tă a instinctului sexual , pe ca re Schopenhauer o impusese în v r e m e a lui, prin iubire a jungem să ne resimţim coordonaţi cu în t reaga natură , biete jantoşe mişcate de ace l „instinct p r e a van" , a cărui amintire n e face să p ierdem cal i ta tea de fiinţe excepţionale, regi ai spiritului, cum ne p lace uneori s'o c redem. Pe de al tă par te d a c ă prin iubire par t ic ipăm la eternitate, a c e a s t ă eternitate nu este c rea toare şi progresivă, ci încremenită şi s tearpă . Isbucnirea noas t ră în lumină, la puternica c h e m a r e a dragostei , este u rma tă de o cufundare în noianul p e suprafa ţa că ru ia se apr ind tot a l te şi alte focare de viaţă, într'o succes iune neisprăvi tă şi fără noimă. M a r e a iluzie a iu-birei sfârşeşte în a c e a s t ă dezamăg i t ă cunoaş tere . Poetul se a p ă r ă prin r e s e m n a r e stoică, dispreţui toare faţă d e în t reaga agitaţ ie a vieţei s au prin m â n d r i a s a eroică de poet, Luceafăr nemişcat privind din înăl ţ imea cerului inalterabil .
Lirica eminesc iană a fost o bău tu ră întăritoare pentru societatea r o m â n e a s c ă la sfârşitul veacului trecut. Căci deşi, înda tă d u p ă moar tea poetului, s 'a purtat câ tva timp masca bardului desamăgi t , reflectând la zădărn ic ia lumii, cu toate aces t ea depr imante cu a d e v ă r a t nu sunt decât sugestiile
care împuţ inează în noi puterile vieţii. Cântecul ca re ne face să simţim mai intens şi mai a d â n c , a c e l a ca re fructi-f.că terenul lăuntric este un cântec b inecuvânta t . Eminescu a fost rapsodul unui astfel d e cântec, chemat să elibereze în sufletul românesc o provifeie de forţe vii şi s ă anexeze întinse regiuni product ive a l e vieţii interioare.
TUDOR VIANU
С 0 Л N A . LU C t C A - C t A . M A i ^ t .
Ly* C t A T L) Д M f £
Din asistenţa ultimelor premiere
Cinematografele ARO: „SECRETUL UNEI
FEMEI FRUMOASE" Titlul este cu totul lipsit de
sens: „Secretul unei f emei frumoase". Dar, ce? Lil Dagover e femee frumoasă? Bătrână, da. Dar frumoasă, nu. Apoi scenariul este cam de vârsta vedetei. Nu lipsesc nici femeea neînţeleasă, nici duelul nenoroci:. Toţi actorii sunt ţepeni şi nenaturali, într'un cuvânt, e un film de care trebuia să fim dispensaţi chiar şi la un sfârşit de sezon.
CAPITOL: „NEVASTA MEA, SUBRETA".
Această ultimă peliculă americană, este în genul celor obişnuite, subiectul apropiindu-se îhiar mai mult de farsă decât ütele. Dar un regisor priceput ;'a folosit de atâtea amănunte incât .a reuşit să ne ofere un ulmi amuzant. Oameni fâră lici un rost, iau şi ei parte la acţiunea (filmului, mărindu-i hazul. Olympe Bradna e cam rr.asă iar Ray Milland e simpa-;ic. Recomandăm filmul care va fi reluat de cinematograful Roxy.
T. L.
DRAGOSTE CU PATRU PICIOARE
(Fără explicaţie) (Fără explicaţie) Boul: — Vaca, tot vacă.,
8 UNIVERSUL LITERAR 24 Iunie 1939 •
S'au d a t e x a m e n e la C o n s e r v a t o r . . . (Urmare din numărul trecut)
La un moment dat, domnişoara Odette Popescu dă să se aşeze pe scaun. Dar malacovul cu multiple cercuri metalice, refuză net — şi rămâne aplecat pe o parte, în fason de abat-jour. Veselie în public. Efectul e de prost augur însă, căci în momentul când, scena terminată, Barbu dă să iasă la aplauzele, bine meritate de altfel, ia contact foarte intim cu scândurile scenei.
Aceste mici incidente, nu reuşesc să şteargă frumoasa impresie lăsată de jocul ambilor, şi al d-rei Odette Popescu în special.
Urmează mai multe ridicări de cortină, dintre care una asupra domnişoarei...
ELENA IONESCU
...care face foarte frumos şi simţit o scenă din „Serenada din trecut" a lui Mircea Dem. Rădulescu. Tot frumos dă replică Ion Aurel Manolescu, — deşi e îmbrăcat în câteva plapome de mătase bleu.
O frumoasă supriză ne rezervă o altă Elenă, de data aceasta însă Brătuianu, care în...
GIOCONDA ...arată un glas de o extrem de
agreabilă muzicalitate, frazare inteligentă şi multă sensibilitate. Cam sâsâie dumneaei niţeluş (ce-o fi sâsâiala asta frate, a devenit un fel de obsesie fiziologică !) dar nu se prea observă. D-ra Eufrosina Şerbu, care dă replica, are o figură interesantă şi un joc reţinut, de bună calitate.
Ca să continue tradiţia pe de o parte a unui nume ilustru, şi pe de altă parte a unei familii nu mal puţin, Ion Aurel Manolescu ne serveşte un
HAMLET
foarte simpatic. Tânăr, melancolic şi pe alocuri explosiv. Joacă cu multă instensitate şi-şi câştigă iute-iute publicul1, care nu mai e neatent şi pornit pe inchiziţie. Maria Magda e o Ofelie frumoa-
Ion Aurel Manolescu
să, deşi puţin cam tiimidă. O-felia d-rei Maria Magda evocă, prin comparaţie, luna în toată splendoarea ultimelor faze. 1) Fiindcă e palidă. 2) Fiindcă e gră-suţă).
•In a doua scenă — Hamlet şi mama — era evident, nevoie de o mamă. A fost aleasă în persoa
na d-rei Mariana Popescu care a jucat cu autoritate, dacă nu maternă, dar artistică.
Multă distincţie. D-ra în chestiune este desigur un element de viitor.
„Hamlet" a fost una din cele mai bune producţii.
Elena Ionescu
Din păcate însă, domnul Ne-lu Manolescu a trebuit la un moment dat să termine, probabil pentru ca să-şi schimbe costumul în vederea replicii ce o dă în producţia următoare :
INELUL
...şi -care aparţine domnişoarei Eujrosina Şerbu.
Mă grăbesc să adaug că „Inelul" pe care îl datorăm doamnei Ticu (Archip), n'are nimic comun cu vre-un tango în si bemol major. Din contra, opera e cât se poate de minoră. E de vată, vorba d-nei Alice Voinescu. Nu prea e indicată pentru împreju-
Moldovanu
rare. Domnişoara Eufrosina Şerbu face ce poate. (E o frumoasă ingenuă dramatică). Corp frumos, cap ca mai sus, şi desigur că poate mai multe decât îi permite scena să̂ ne arate. Notele dumisale înalte sunt susţinute când de glasul de bariton al excelentului Dem. Barbu, când de glasul mai tenoral al lui Ion Aurel Manolescu. Mai vine unul, mai pleacă altul, şi scena se termină fără de accidente
Accidente s'au întâmplat însă la producţia — excelentă a lui
MOLDOVANU
...şi e cazul să accentuăm. : clasa d-iui Ion Manolescu a dat. în marea majoritate, producţii de calitate.
Moldovanu face o scenă din „Oameni pe un sloi de ghiaţă". Nu l-am mai văzut încă pe băiatul ăsta : nici pe „Cale" nu-şi
poartă bustul ca maestrul Vărăş-teanu, nici ifose nu-işi dă' pe la conservator, în orele de literatură. Şi publicul, se vede treaba, simte că e vorba de un alt soiu de sensibilitate şi e plăcut surprins. Moldovanu joacă cu intensitate şi o gradaţie admirabilă.
...In sală stupoare. De abia a început, şi se şi şopteşte :
— E mai bine decât Pop Marţian...
'Mă duc în cabină, să-1 cunosc şi să-1 felicit. Acolo, mă roagă, simplu, să scriu în revistă că el, împreună cu colegul Patrichi — care i-a dat replica — organizează la 15 Iunie un pelerinaj la Ipo-teşti... îmi arată şi o fotografie a unui „monument" pentru Eminescu, ridicat din fondurile societăţii culturale ce o conduc...
Mai sunt deci suflete care se cheltuesc. E reconfortant...
In sfârşit, dacă producţia lui
NICOLAE PASCAL-MARCO
le depăşeşte pe toate celelalte, a-ceasta se datoreşte şi excepţionalului talent al protagonistului, dar şi admirabilei închegări a scenei, şi acordului celorlalţi doui parteneri : Mariana Popescu şi Barbu Demetrescu.
Toate acestea, au contribuit, ca scena din „Năpasta" să nu mai fie o producţie oarecare, ci teatru autentic, la care publicul a participat cu intensitate.
N'am putea spune de ce anume jocul lui Pascal Marco ne-a emoţionat atât de deosebit pe noi, simpii 'spectatori, porniţi pe bârfeala. Dar Ion al său, deşi nu seamănă prea mult cu al lui Iancu Brezeanu, nici cu al lui Sârbu, a fost impresionant.
...Când peste câteva zile l-am întâlnit şi l-am cunoscut, prietenul său, tot macedo-român, îmi spunea cu amărăciune :
— La ce-i serveşte că o să-i dea premiul, diploma ? O să se piardă şi el — fiindcă e macedonean.
Dar Pascal Marco, n'are să se „piardă", atât timp cât teatrul nostru se va afla încă sub semnul bunului simţ.
Nicola« Pascal Marco
Mai sunt oâteva cuvinte de spus despre Mariana Popescu a cărei Ancă a fost plină de veridic şi de acel farmec autentic românesc, al ţărăncii frumoase.
Dem. Barbu a jucat cu tânăra lui „autoritate" rolul masiv al lui Dragomir.
...Va să zică Pascal Marco a câştigat Marathonul la această Olimpiadă a sufletelor. Să vedem ce ne mai rezervă ziua de mâine.
MÂINE
...a devenit intre timp, azi. Duminică — nu mai ştiu cât Iunie.
Ora 3. Stalul s'a şi populat cu capete
şi toalete.
Nutzi Dumitrescu
Dau o raită prin sală şi urmăresc cu privirea silueta, posibilă, a vreunui director de teatru. A vreunui director de scenă. A vreunui umil regisor....
Nimeni. Afară de d. Camil Pe-trescu, care a fost ieri, nimeni.
Găseşti în schimb mame, bunici, mătuşi, taţi şi tot soiul de specialităţi domestice, a căror prezenţă aici e quasi inutilă. Omul de teatru însă, nu e nică-
Clou Teodosiu
ieri. Omul de teatru, a cărui prezenţă la apariţia unei noui sensibilităţi, e necesară ; care ar trebui să culeagă încă de aci forţe noui pentru reumaticele noastre teatre....
Doar prin loji, maestreie: D-na Voiculescu, d-na Sadova. D-na Filotti lipseşte, de oarece e în culise :
SE CONTINUA PRODUCŢIA FILOTTI
Mare zarvă dincolo de cortină. Producţia e sortită să înceapă fără principala interpretă, care a cam întârziat cu vreo jumătate de oră.
— S'o fi dus la maţch, sugerează cineva. Să începem cu scena mea.
D. Cottescu se agită. Nu vrea să audă de nici o schimbare în programul stabilit de dumnealui domnul Rector.
Situaţia nu mai poate continua. Părinţii din sală sunt în stare să
Reportaj cu poze de GEORGE VOINESCU
ceară banii înapoi. Banii de taxe, A FOST ODATĂ IN BIZANŢ... evident : de trei ani plătesc la „Academie" ca să-şi vadă proge- -un numit Nicefor, care avea niturile în „producţie" şi acum să barbă naturală. Domnul JVicu fie traşi pe sfoară ? Rădulescu insă, fiind ceva mai
In sfârşit când tensiunea era tânăr, a fost silit să-şi lipească la maximum, apare, calmă, dom- u n a c u » e t e r mastic", nişoara vedetă. A, n'are nici o importanţă că
...Dacă ieri clou-ul a fost la i-a căzut până la sfârşit, D. Ră-sfârşit, atunci, pentru simetrie, dulescu are un frumos talent, cu
nuanţe, Ciprian-iene şi doui par-AZI, CLOU-UL E LA ÎNCEPUT
Clo-ul se numeşte Clou Teodosiu, şi e, se pare, un fel de premiantă întâi a clasei Filotti.
Domnişoara Teodosiu e frumoasă. Se mişcă cu graţie, fragilă, cu sensibilitate delicată.
teneri ireproşabili : Aura Rădulescu şi Costin Iliescu.
ZITA, ZITA, ZITA...
O producţie a clasei d-nei Sadova. D-ra Ionaşcu. S'a trudit toată viaţa cu roluri sinistre de
E o mare bucurie să vezi, în tragedie şi dramă sumbră, ca sfârşit, domnişoara bucureşteană, să-şi ia inima 'n dinţi şi să facă care ştie să umble, ori să facă o 0 „Ziţă" plină de haz şi de nuan-mie de gesturi femenine atât de ţ e (de vină e şi doamna Sadova). preţioase.
Păcat însă că scena din „Jucării sfărâmate"
Partenere : Anca Sahighian a cărei voce gravă ne-a impresionat
nu-i permite j n , c g delà examenul de anul I — sa-şi arate toate posibilităţile.
Luky Diaconescu
...Când trec spre culise. Radu Beligan îmi strigă :
— Spune-i lui Clou că e singura fată cu talent din teatrul românesc...
Nu i-am spus-o, dar am să.i spun într'o zi.
CONU LEONIDA...
G. Patrichi, face figură frumoasă. Lumea se amuză... ca la teatru. (Ce vreţi mai mult ?) A-
şi Corina Constantinescu — un ştrengar de „Spirldon"....
Ultima clasă : a domnului Li-vescu.
înainte chiar ca celelalte producţii să se fi sfârşit, maestrul a luat la o parte pe 'băiatul frumos al clasei, şi i-a spus :
— Mă, ce-a fost a fost. Acum începe clasa mea, Du-te şi apune publicului, ca să .se ştie...
...Şi a ieşit Brezeanu iNicolae î'.i faţa cortinei,, şi. a anunţat, în fason de „comper" :
URMEAZĂ CLASA DOMNULUI LIVESCU
Un, doi, trei, sus cortina. „Nodul gordian". Nutzi Dumitrescu. Sare, ţipă, se frământă. S'a machiat prost, fiindcă în realitate e drăguţă.
Vorbeşte de par'că sparge pahare. Aud din spate : — „Tii ! Ce
cum e şi veritabila producţie a n'am stat eu acasă, să dorm"... d-rei Aura Rădulescu care dacă nu prea era eri „Pariziană" — azi e o „Coana Efimiţa" delicioasă. Cred că recunoaşte că acesta e şi genul care-i convine.
Dar ce se aude în culise ? A. e Costin Iliescu. Maquler-ul îi
(Şi să mai zici, că lumea nu face
C. Ciogolea
pune o barbă până la brâu şl o mitră de episcop bizantin. Omul se uită în oglindă şi nu se mai recunoaşte. Şi aşa că, de frică să nu-şi uite şi rolul odată cu Iden-tiatea, zbiară replicele cât îl ţine gura.
Patricki
sacrificii ca să urmărească manifestaţiile artistice).
Cassian, partenerul, e băiat bun.
După ce a spart toată vesela, Nutzi a terminat şi scena. Am înghiţit-o cu noduri.
AVEM ŞI AZI O „PARIZIANA"
... pe care o chlamă de astă dată Luky Diaconescu. Deşi e tot de pe la Târgu-Jiu, e mai rafinată. Joacă inteligent ; scena place
D. Nonna Ottescu mult. Kiki Brezeanu e un băiat excelent şi încă nepritocit.
CARAGIALE DE TOATE ZILELE
revine graţie lui Ciogolea, care e un „Rică Venturiano" piin de humor, romantic şi paşoptist. Neghina ne oferă iar o surpriză — în „Veta", pe care o joacă cu o naturaleţă cuceritoare. Ştie să nuanţeze, să râdă...
Producţia lui Ciogolea Constantin a fost printre cele mai bune.
AVEM ŞI PUŢIN MOLIÈRE şi pentru asta trebue să mul-
ţumin domnişoarei Nicolette A-dam, care ne spune rolul „Zer-binettei" din „Vicleniile lui Sca-
Ec. Ionaşcu
pin". A fost însă o alegere nefericită, şi dovada o s'o avem imediat, odată cu producţia doamnei
CLEO VIŞAN care în ..Polichinelle" dovedeşte că posedă o dicţiune ireproşabilă, multă ştiinţă a frazării şi o aleasă sensibilitate. (Atenţiune la machiaj !)
Şi ca să revenim la d-ra Adam, care în această scenă, serveşte replica d-nei Vişan, ne putem convinge că rolurile de dramă sunt cele care îi convin.
...Şi cu asta, producţiile s'au încheiat. S'a cântat Imnul Regal, lumea s'a ridicat, a aplaudat, şi a plecat; fie fericită pentru gloria moştenitorilor, fie doar încântată că s'a distrat pe gratis...
In culise au rămas însă, să-şi şteargă fatdul de pe nas cu vaselină sterilizată şaptesprezece actori.
Şaptesprezece. In mijlocul unei superbe dezinteresări, meşterii şi-au botezat şaptesprezece ucenici.
Pascal Marco, Clou Teodosiu, Ion Aurel Manolescu, Cleo Vişan şi toţi ceilalţi : vă urăm noroc.
E un lucru ştiut că atunci când vrea omul să-şi piardă vremea recurge la ajutorul cinematografului. Să nu credeţi insă că cinematograful nu are şi neajunsurile lui cari, câte Ddată, iau proporţii de catastrofe.
Mai toate cinematografele de premieră, — cu excepţia Capitolului a cărei direcţie a chei-tuit nu ştiu câţi bani ca să-i
Din carnetul unui spectator 1 1
facă o faţadă de prost gust, dar care n'a renunţat totuş la scaunele sale pe care nu se poat° sta mai mult de un ceas fără durere — iţi oferă un loc comod ,şi cât mai occidental. Vecinii pe care bunăvoinţa plasatorului ţi-i hărăzeşte au rămas insă aceeaşi: specificii spectatori „români" : Mitică, jovialul şi, de-o parte, şi subtilul domn al cărui nume se termină în „barg" sau „stein" de cealaltă. Să nu credeţi că veşnicul Mitică, odată intrat într'un cinematograf din centru, îşi lasă ia garderobă odată cu pardesiul sau paltonul — după anotimp — şi Obişnuita lui poftă o© vorbă. Intr'una din zilele trecute, la o scenă tare dintr'un film prezentat în centru, un cetăţean necunoscut m'a bătut prieteneşte pa umăr, întrebân-iu-mă : „Ce zici de asta, şefule ?" Socotind după puterea lo-viturei, eram tentat să-i spun câ nu-l socoteam nici-odata a-tât de puternic şi să-1 sfătuesc rtiiar să ia lecţii de box.
Am înţeles însă că el îmi cerea părerea asupra filmului şi i-am răspuns în genul lui; „Mişto!".
Dar intr'adevăr bine se simte Mitică la fllmc-le cu cow-boys prezentate de A. R. P. A. sau Corso. Acolo, el ia parte activă la acţiune, dând chiar sfaturi eroului principal: „Păzea George — e vorba de George O'Brien — vezi că vine".
•Mitică are însă farmecul lui şi, chiar cu riscul de a nu se muta maxilarul inferior cu trei centimetri mai la dreapta dacă nu sunt de aceeaş părere cu e ;
— nu mă dau la o parte de a intra în vorbă cu el. Mult mai greu de suportat este celălalt gen. de; spectator — domnul cu numele terminat în ,,berg" sau ..stein '. Dânsul are un principiu: face o mică economie zilnică pentru ca Dumineca să se poată duce la cinema, împreună cu întreaga |familie. Deci 3̂ —-12 locuri — după gradul de fecunditate al doamnei — sunt ocupate în faţă sau în spatele tău. Familia poate fi împărţită in două grupuri: a) Copii cari-s foarte entuziaşti: „Vai, aşa un film frumos:' şi b) Părinţii cari-s foarte plictisiţi, că sunt Joar oameni cu experienţă şi au văzut multe: „Vai, aşa un filim prost".
La journal, cel mai .mic membru al familiei care este deci şi cel 'mai nevinovat e silit să închidă ochii, fără să trişeze, când îşi face apariţia Franco sau Hitler. Iar tânăra domnişoară încearcă să se lămurească asupra celor văzute pe e-eran: „Papă, ai program?" „Fa-pă" are, bine înţeles, program căci doar pentru asta a scos patru lei din porte-monneu. Dar nu ştie cui 1-a dat. încep investigaţiile. Şi, până ia urmă programul este găsit la micul Sa-mi care 1-a transformat în cor
net pentru curăţatul urechilor. Familia, bine înţeles, a mân
cat — nu e degeaba D uni înecă — pastrama cu usturoi. Şi spectatorul din faţă sau din spatele fericitei familii este silit
să-şi schimbe locul. Calvarul lui nu sa opreşte aici. Parfumul ,,Chat noir" аГѵесіпеі din dreapta, este de preferat mirosului de usturoi. Dar două doamne, pe cari oricând le-ai almira pentru eleganţa lor, s'au aşezat in faţa ta. Constatând că florile; de pe pălăria doamnei din dreapta te incomodează, încerci sâ priveşti spre stânga. Penele depe pălăria celeilalte doamne sunt un obstacol peste cari privirea ta poate şi mai greu să treacă.
Ştii că toată acţiunea filmului se petrece în torni iernii. Dar tu ai în faţă doar primăvară: Flori — pălăria doamnei din dreapta — şi păsări — pălăria doamnei din stânga. Dacă mai esti si cronicar cinemato-
baţi din nas! e, doar, primăvară. Pasiunea tânărului dia faţă 3 mare.
ş i m ă întreb ce rost m a i au scenele de dragoste de pe e-cran. Sunt deplasate şi nenaturale. „Greta Garbo, Clyve
Literatura, arta, idei... ULTIMUL NUMĂR
„PĂMÂNTUL"
dibueli, aşteptăm cartea lui Pentru ochii celor ce vor să Eugen Jebeleanu cu multă sa- participe la bucuria noastră,
Вюоск, lăsaţi-vă de meserie. a l r e v U b e i „Gândirea" a apărut ^ ^ У ^ Щ Й е І Hans fe^areT* 1 Ï « Ä Se mult' Veniţi în fundul săl i i şHnstru - c u U n n U m ă r excepţional de f^oi^%\^îfo£llJte£ ţi-vă". După ce am văzut fi - interesant. Oridecâteori avem Adler ^ r Ä \ S n d si á?-' mul - într'o astfel de situaţie o c a z i a s a s c r i e m despre aceas- S a l t e ' ^ ţ S r m f ' J Ä ^ V e r s cronicarul spiritual pune m pa- t a fruntaşe a publicaţiilor noa- t 1 L . P=ntru multora ae vers, ranteză un semn de întrebare £ r e 0. m a r e bucurie ne domi- cartea va f., orara lumina. Tocii unul de exclamaţie - încerc n a condeiul: pentrucă e un iu- m a i d * a c e e a ^ & anunţat-o. să plec. Domnul din dreapta e r u din cale afară de rar ca o mea doarme iprea bine penrru publicaţie să se menţină tot-ca să-1 trezesc. Şi t r e b u e să de- deauna 'la un nivel1, care e unui ranjez un sir întreg de domni d i n cele mai înalte. Domnul d " l u i Eugen Ciaiic ne-a sosit зі doamne sau printr'un curios profesor N'-ohifor Crainic scrie d ~ curând. Din acest număr de ägomot al buzelor — cam aşa: fn a c a s t c a e t despre „Simbolul mceput de vara, vom desprinde r ţ . . . Tţ... Tţ . . . - îşi exprimă androgin", un studiu din cele numele d-lor: I. Gr. Perieţea-nemulţumirea. m a i substanţiale asupra „Lu- Ç,u, L. I Belcip Eugen Cialic,
Ajuns afară, stau şi mă întreb ceafărului" lui Eminescu; poe- G. Axinteanu. Harn.cia prima- _,.„.._ v . _ „„ dacă m'am distrat cumva la З ц semnează- V. Voiculescu, m l u l d s C ă l ă r a ş i îsbuteşte de ^ e l e a s t e a n u _ s p o e s i e ? cinema Radu Gyr, ş te fan Nenitescu, opt_ani sa ne, d e a o foaie l i t e -
TRAIAN LALESCU s t . a f a r i Baciu,'Aurel Marin şi rara d i n cele mai vn şi mai Aure l Chirescu. D Victor Pa- c u r a t e .
— .•• - • • — • — — pilian scrie o nuvelă, iar dom- Pentru asta, o bună salutare . « . „ w v a nul prof N. I. Herescu un s t u - animatorului.
POSTA REDACŢIEI Mi Plin d S poetice unde Pe I \ffJ t n n u i / n v д і д ^ а u , . m v ? zeilor". In rest: Pan. M. EDITURA MIRON NEAGU
~ ~ = — — — — V | z i r s s c U ) .Qrigorg p o p a , Ion Codin C - - Deastădată „grămezi Sân-Giorgiu, Septimiu Bucur, harnica tiparniţă din bu rgu l haină de dol iu mare. Gestul
de' scrum" nepublicabile. Niţă Mihai. Nu putem p u n e Sighişorii n e - a obicinuit intot- pios al foiţei silistrene, merită Servus. punct însemnării noastre, f ă r ă deauna cu cărţi minunat p r e - să fie remarcat, mai ales că
a desprinde o strofă dintr'o zentate, tipărind astfel pe Oe- aproape nimeni nu a mai în-
„Ca lacrimi mari din doruri răsărite,
„Vă unduiţi privirea 'n necreat, „Fără svoniri, cu duhul împăcat, „Aprind luceferi pârtiei ivite.
„Cântarea voastră apelor să fie „Suflare increţitoare feţei lu
minate, „O ciută 'n linişti de păduri
* verzie, „Şuer înalt tăcerii resfirate".
Spună şi cetitoriul dacă stro-
Spună şi cetitorul dacă strofele astea nu-з poésie ?
[N MEMORIA
fratelui n.qstru IGeorge Petcu, revista „Festival" a îmbrăcat
J ' f a c p n i ă o f r e ' P d : n t r U D o e z i a poesie'în care d. Radu Gyr, ne tav Sulutiu, Dan Botta, Emil semnat acest deces tânăr, afa-S e S u r l b u n e " : d ă , < d i n «ou, dovada ur-< - ' — — ' ™ — hieri cu credinţă brazdă m a n s s c Ş1 m a r e talent;
credinţa c u a c s s t c a e t > r e a „ lui mormânt semn: Aurel Elef-terescu, Const. Nie. Amarascu. Mircea Papadopol, Vasile Culi-că şi alţii. Dar poate că atâta
dă, din nou, dovada unui ro- Giurgluca, Ion Vlasiu, ' Mihai r ă de „Decalogul". Strânşi în Beniuc, etc. Iată că de curând Jurul proaspătului ş idurerosu-
scumpă românească". a ceai, c a c u , , , и а і ш і г е а a m primit „Cartea anilor ti-Vevecut - Material netransfi- Păşeşte_ în obicinuita-i vacanţă п , э г і « , U n volum de poeme is- " e ù U 1
gurat, improprietate de d g v a r a - călit: Grigore Popa. Bucuria „Căţelele rup halci ăe veşnicie. noastră e din cele mai mari, de l l u . ajun"= La toamnă va tr°-„Ho'Ibate peşteri — anii — se oarece Grigore Popa e nu nu- Ь и , і să facem si mai mult adu-
mai un poet şi un gânditor de n â n c { - т Х Г о c a r t , e T 0 T c e e a c 2
termenii, smalţuri inutile. Pădzire. — Generoase porniri pa
triotice dar versurile sunt certate, codru le-codruţule, cu originalitatea.
A. — „Foc" ar merge, poate, sub formă de reportaj. De altfel, titlul impune o purificare a expresiei, dacă vă amintiţi virtuţile lui.
deschid. „Cerul şi-ascute paloşul lichid c e r t e realizări, dar >si fiindcă George Petcu 'a mai lăsat „Peste domneasca ţării ctitorie". d o m n i a - s a =ste unul dintre re- Şi aici, Ion Frunzetti are cu-
prazentanţii cei mai rari ai vântul ! unui autentic Ardeal literar. POETUL EUGEN JEBELEANU Cunoaştem de ynult pas iunea D-NUL VINTILA GAFTOESCU
va tipări un volum de_ tălmă- ş i g a n ' d u l l u l Grigore Popa şi a scos în lumina vitrinelor ciri din lirica germană. Sun tem încântaţi câ acela care 1-a
grafic şi trebue să dai raportul ia ziar de cele văzute, eşti nevoit din nou să-ţi schimbi locul. Ai nimerit de astă dată in spatele a doui îndrăgostiţi. Domnilor moralişti, nu btrâm-
M. Drgd. — Promiţător. „Cuş- tradus pe Rilke în româneşte ca lui Baiazid" de care intr'un mod atât de rar, ne va vorbiţi ar trebui versului îmbogăţi literatura de tălmăcir
TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU, 23
de aceea „.Cartea anilor tineri" preţioasă carte despre „minori-a constituit pentru noi un fru- tăţile în dreptul internaţional mos moment poetic. Folosin- public". Ne facem o plăcută da-du-ne de calea tiparului trimi- t o r i e s a anunţăm cartea, des-
dvs.; să fie mai natural, cu o" carte care va insemna o tem lui Grigore Popa o priete- ^JÍ&Vl^m
m^e Ä ? ™ ?
mai strunit şi cu vremea isbândâ. Pentrucă, traducerile nie .pe care nu i-o înstrăinam j J ™ J : ™ ™ e ' bucură" îl veţi putea scoate la ce apar azi în literatura noas- de fel, dar pe care nu ne-am a p i a r { ţ ia ! ' plimbacôm--^ tră, sunt de cele mai multe ori putut-o mărturisi precum am *
— ss — nişte superficiale si stângace fi vrut. ŞTEFAN BACIU
•?. i 1 ßl Taxa pioştală plătită în numerar conform aprobării dir. G-lt P.T. T. Nr. 24464-939
top related