o1 (20).pdf
Post on 02-Feb-2016
249 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială
Secția Sociologie
Gradul de structurare al clasei de mijloc româneşti postsocialiste. O analiză topologică
Coordonator:
Conf. Univ.Dr. Marius Lazăr
Absolvent:
Alina Cucu
Cluj 2006
1
CUPRINS
Introducere.....................................................................................................................................2 Capitolul 1 – Clasa socială ca produs şi producător al spaţiului social....................................5
1.1 Relevanţa analizei claselor sociale.........................................................................................5 1.2 Ocupaţia ca indicator al poziţiei sociale a individului..........................................................10 1.3 Diversitatea perspectivelor legate de clasă ..........................................................................12 1.4 Conceptul weberian de clasă socială....................................................................................14 1.5 Structurarea relaţiilor de clasă............................................................................................18
Capitolul 2 – Clase sau clasă de mijloc?....................................................................................21 2.1. Clasa de mijloc ca realitate circumscrisă istoric sau variaţia
spaţio -temporală a conceptului de clasă de mijloc……………………..............................22 2.2. Modurile de operaţionalizare a conceptului de clasă de mijloc
şi problemele analizei claselor…..........................................................................................26
Capitolul 3 – Clasa de mijloc – o analiză „topologică”.............................................................33 3.1.Clasa de mijloc ca proximitate în spaţiul social............................................................ 33 3.2.Este clasa de mijloc o clasă socială?............................................................................ 49 3.3.Clasa de mijloc ca distanţă faţă de celelalte clase sociale............................................. 57
Capitolul 4 – Factorii care influenţează poziţionarea indivizilor în clasa de mijloc românească.................................................................................. 68
4.1.Date și metodă.............................................................................................................70 4.2.Rezultate..................................................................................................................... 73 4.3.Discuții........................................................................................................................ 81
Concluzii.......................................................................................................................................86
2
Introducere
Abordarea clasică a stratificării are, în general, două puncte de pornire: primul este
reprezentat de similaritatea recompenselor diferitelor poziții sociale sau a caracteristicilor
generatoare de recompense ale acestora şi, în consecinţă, pozițiile actorilor în spațiul social
sunt grupate pe baza unor criterii ca venitul, bunăstarea familiilor, consumul sau prestigiul
ocupațional, în general abordate într-o modalitate gradaţională. O a doua linie de gândire
presupune imaginea unei structuri de clasă înţeleasă ca relaţie. Clasele vor reprezenta, deci,
entităţi sociale între care există relaţii sociale determinate de relaţiile de producţie, de
autoritate, de control, de dominaţie sau de piaţă. Acest studiu reprezintă încercarea de a inversa
demersul gradaţional, eliminând criteriul recompenselor atașate pozițiilor de clasă. Abordarea
noastră va fi, deci, una relaţională dar rădăcinile ei vor fi modul în care actorii înşişi îşi
reprezintă proximitatea în spaţiul social şi mobilitatea socială. Ca atare, obiectivul principal al
acestui studiu va fi observarea modului în care o clasă socială, cea de mijloc în acest caz, se
structurează pe baza a trei criterii distincte: pattern-urile de interacţiune ale indivizilor, pattern-
urile mobilităţii şi reproducerii intergeneraţionale şi distanţa socială faţă de alte clase,
operaţionalizată ca şanse relative de mobilitate. Altfel spus, nu vom porni de la o schemă de
clasă prefabricată pentru a vedea care sunt caracteristicile poziţiilor dintr-o anumită clasă sau
pentru a pune clasele în relaţie una cu alta ci vom încerca să vedem dacă pe baza unor criterii
ce presupun o relaţie recursivă între individ şi structură clasa de mijloc este o realitate socială
în România de azi.
Interesul pe care îl provoacă această temă este demonstrat de prezenţa constantă a acestui
subiect în dezbaterea şi în discursul public. Acest interes se datorează în primul rând faptului că
o clasă de mijloc puternică este considerată un indicator al bunăstării şi al stabilităţii unei
societăţi. Pentru ţările est-europene emergenţa clasei de mijloc este un semn al progresului
tranziţiei de la socialism la capitalism sau, mai exact, de la o economie centralizată şi etatizată la
o economie bazată pe libera iniţiativă şi pe investiţia privată. Clasa de mijloc este văzută nu
numai ca un motor important al dezvoltării economice capitaliste ci şi ca purtătoare a unei culturi
de clasă specifică ce se suprapune de multe ori ca imagine cu ethosul capitalismului. Pentru
3
societăţile postsocialiste înţelegerea dezvoltării clasei de mijloc este echivalentă, de cele mai
multe ori, cu observarea emergenţei şi a expansiunii proprietăţii antreprenoriale. Unul dintre
obiectivele acestei lucrări este acela de a demonstra că acest tip de înţelegere viciază
fundamental conţinutul conceptului de clasă de mijloc în sensul în care a fost el angajat de
literatura de specialitate.
Pentru abordarea stratificării pe care o adoptăm, analiza proceselor de formare a unei
clase sociale oferă oportunitatea de a observa modalitatea de structurare a societăţii datorită
contextului istoric specific al tranziţiei. Noţiunea de structurare este, de altfel, cea care va
concentra diferitele dimensiuni ale acestui demers. Ea este centrul unei viziuni dinamice asupra
stratificării sociale care presupune considerarea în analiză a legăturii recursive dintre actorii
sociali şi constrângerile structurale, contextualizarea oricărui tip de rezultate şi interdependenţa
stratificării şi mobilităţii, care, în opinia noastră, nu pot fi tratate ca realităţi distincte. Noţiunea
de structurare este preluată de la Anthony Giddens şi a fost instrumentul conceptual cel mai
important pentru această cercetare, alături de cel clasic weberian de clasă socială. Datorită
acestor alegeri este evident că vom aborda această cercetare dintr-o perspectivă neo-weberiană,
cele mai importante instrumente conceptuale folosite în lucrare fiind înrădăcinate chiar în
corpus-ul weberian sau în liniile continuare ale acestuia.
Întregul demers se va baza pe analiza secundară a datelor. Limitele inerente acestei
abordări metodologice sunt bine-cunoscute. Întrebările noastre de cercetare necesitau, însă, o
tratare de tip cantitativ iar posibilitatea culegerii datelor şi a aplicării propriilor noastre
instrumente de cercetare care ar fi putut fi mai adecvate scopurilor propuse a fost nulă la
momentul realizării cercetării. Fiecare capitol va conţine precizări legate de limitele datelor avute
la dispoziţie şi, implicit, de limitele tehnicilor statistice folosite şi de cele ale rezultatelor
obţinute.
Întrebarea de simţ comun la care sperăm să poată răspunde lucrarea de faţă se referă la
existenţa sau la inexistenţa clasei de mijloc în România postsocialistă. Demersul sociologic
presupune, în primul rând, transformarea acestei interogaţii într-o serie de întrebări de cercetare.
Drept urmare, această cercetare va încerca să găsească răspuns la următoarele întrebări: Prin ce
se caracterizează segmentele clasei de mijloc? Care este situaţia de piaţă a segmentelor clasei
de mijloc? Care este gradul de structurare al clasei de mijloc? De unde provin membrii clasei de
4
mijloc? Care sunt factorii care influenţează poziţionarea socială a indivizilor în această zonă a
spaţiului social?
Teza generală a acestei cercetări este că, deşi constituită din segmente extrem de diferite
ca situaţie de piaţă şi ca destin istoric, putem vorbi despre o clasă de mijloc românească unitară
pe baza a trei criterii diferite: pe baza pattern-urilor de mobilitate (a mobilităţii tipice şi uşoare)
caz în care clasa de mijloc reprezintă o entitate identificabilă ca şi clasă socială în sens weberian;
pe baza pattern-urilor de interacţiune ale indivizilor, criteriu preluat pe linia interacţionistă a
cercetătorilor de la CAMSIS; pe baza distanţei sociale faţă de alte clase sociale.
Considerarea clasei de mijloc ca realitate unitară va fi acoperită de capitolul 3. Ultimul
capitol se va concentra pe identificarea factorilor de poziţionare a indivizilor în clasa de mijloc,
reprezentând o încercare de modelare a procesului de dobândire a status-ului (status attainment)
în România contemporană.
5
Capitolul 1
CLASA SOCIALĂ CA PRODUS ŞI PRODUCĂTOR AL SPAŢIULUI SOCIAL
1.1 Relevanţa analizei claselor sociale
Literatura de specialitate a ultimelor decenii a fost profund marcată de dezbaterea asupra
relevanţei analizei claselor în contextul societăţilor industriale contemporane şi a celor
postindustriale. Întreaga dezbatere se concentrează în jurul următoarei interogaţii: mai este astăzi
fructuos din punct de vedere teoretic şi metodologic să analizăm societatea ca un ansamblu
(spaţiu) al claselor sociale? Sau, altfel spus, mai este conceptul de clasă un intrument eficient
pentru descrierea şi pentru înţelegerea realităţii contemporane?
Teoreticienii care susţin abandonarea conceptului de clasă (Saunders, 1990; Pakulsky şi
Waters, 1996; Turner, 1985; Nisbet, 1966, 1969) aduc ca argumente aspecte specifice ale
contemporaneităţii, care contrazic, în general, predicţiile marxiste ale evoluţiei stratificării. Clasa
ar fi astăzi irelevantă pentru că, în societatea contemporană indivizii nu se mai definesc prin
apartenenţa la o clasă socială. Ei se definesc mai mult prin intermediul ocupaţiei, al locului de
muncă şi al prestigiului social legat de acesta. Diversitatea ocupaţiilor face ca poziţia socială a
indivizilor să fie astăzi ireductibilă la dihotomii de clasă. Linia de gândire menţionată susţine
diminuarea până la dispariţie a conflictelor de clasă, cel puţin în forma angajată pe care o
presupune marxismul clasic. Având în vedere că revendicările sunt susţinute astăzi individual şi
cu ajutorul grupurilor şi al organizaţiilor specializate, se pune întrebarea: dacă mai există conflict
de clasă astăzi, ce înseamnă el şi care sunt formele pe care le îmbracă? Solidaritatea socială
contemporană îmbracă mai mult forma solidarităţii cetăţeneşti iar trecerea de la “clasa în sine”
la “clasa pentru sine” (Marx) nu mai are loc. Reprezentarea politică a claselor este înlocuită în
societatea contemporană de politica de status (Turner, 1985). Indivizii se organizează în grupuri
de status în vederea urmăririi unor obiective (asistenţă socială, protecţie legală) care pot influenţa
politica statului în domeniu şi care subminează loialitatea faţă de o clasă socială, care ajunge
astfel să îşi piardă acoperirea empirică şi să devină un concept golit de conţinut. Pentru a fi un
instrument potrivit de analiză a realităţii sociale, clasele trebuie să fie entităţi sociale
identificabile care au interese divergente, care pot conduce la conflict social. În absenţa
6
potenţialului de conflict conceptul de clasă devine irelevant. Menţionăm faptul că aceste abordări
sunt specifice literaturii occidentale de specialitate şi par să aibă putere explicativă numai pentru
societăţile postindustriale. Scăderea interesului pentru conceptul de clasă socială se datorează
realităţii sociale occidentale în care “cei mai mulţi oameni sunt astăzi clasa de mijloc şi toată
lumea este acum clasa muncitoare” (Scase, 1998) Alţi factori care susţin irelevanţa conceptului
de clasă pentru societatea contemporană sunt: accentuarea individualismului în defavoarea
colectivismului, ceea ce reduce forţa mişcărilor muncitoreşti; faptul că indivizii nu se mai
consideră reprezentanţii unei clase ci purtători ai unicităţii personale; succesul ideologiei
capitaliste care susţine ideea că structurile sociale sunt consecinţa acţiunilor individuale în
termeni de talent, ambiţie, succes personal. Se susţine că, dacă mişcarea sindicală a constituit cu
adevărat o contrapondere a prerogativelor manageriale în anii ’60-’70, în întreprinderile
organizate pe baza principiilor fordiste, ea nu mai constituie o forţă reală în prezent. Mişcarea
muncitorească îşi diminuează importanţa odată cu diminuarea conflictului de clasă. Acesta
devine devine irelevant datorită îmbunătăţirii generale a standardelor de viaţă pentru categorii tot
mai largi de salariaţi, a extinderii progresive a responsabilităţii şi a autonomiei în muncă asupra
unei părţi mai mari a angajaţilor, a încurajării sentimentului de membru important al echipei, a
apariţiei corporatismului (care implică forme de negociere tripartite între organizaţii ale
patronatului, sindicate şi instituţiile statului) şi a culturii organizaţionale care încurajează
ataşamentul faţă de întreprindere (Scase, 1998). Mai mult, relaţiile comunitare şi de vecinătate
care încurajau unitatea clasei muncitoare sunt în declin, ducând la o destructurare masivă a
relaţiilor de clasă.
Creşterea dependenţei grupurilor defavorizate de asistenţa socială etatizată este un
fenomen care restructurează societatea în cei dependenţi de susţinerea statului şi angajaţi. Linia
de demarcaţie se mută, deci, de la graniţele claselor, între cei care îşi pot asigura şi cei care nu îşi
pot asigura consumul (Saunders, 1993). Grupurile de consum sunt cele pe baza cărora se
stratifică societatea. Alte argumente ţin de faptul că, în prezent, evaluarea inegalităţilor
recompenselor şi oportunităţilor diferitelor grupuri sociale sunt mai eficiente dacă ţin cont de alte
variabile care structurează societatea –sex, vârstă, etnie. Atitudinile şi comportamentele sunt
consecinţa unui complex de “subculturi ale gustului” (Weeden şi Grusky, 2001) (Pakulski and
Waters, 1996; Clark and Lipset, 2001; Beck, 2000; Inglehart, 1997; Kingston, 2000, apud.
Weeden ºi Grusky, 2001).
7
Sintetizând, am putea spune că principalele argumente care susţin irelevanţa analizei
claselor ţin de destructurarea comportamentelor politice la nivelul claselor sociale, de difuziunea
proprietăţii într-o zonă mult mai largă a societăţii, de creşterea nivelului de viaţă şi de consum
care duce la dispariţia claselor clar reperabile. Inegalităţile sociale, economice şi educaţionale se
micşorează, ceea ce duce la diminuarea până la dispariţie a conştiinţei de clasă şi, consecutiv, a
conflictului între clase.
Argumentele în favoarea folosirii conceptului de clasă ca instrument al analizei socialului
sunt, de asemenea diverse şi, din punctul nostru de vedere, mai substanţiale decât cele expuse
anterior. În primul rând, există numeroase studii care contrazic ideea diminuării inegalităţilor şi
susţin opusul acesteia, ideea polarizării societăţii. În al doilea rând, rezultatele empirice legate de
ipoteza unei mai mari fluidităţi sociale sunt contradictorii. Mai mult, dezbaterea în jurul creşterii
mobilităţii sociale a adus în lumină dovezi ale persistenţei inegalităţilor de şanse ale indivizilor,
atât în sfera inegalităţilor sociale cât şi în cea a inegalităţilor în faţa şcolii. Atâta timp cât
inegalităţile sociale există şi au o componentă cauzală fundamentală economică, nu se poate
vorbi despre irelevanţa claselor.
În consecinţă, analiza structurii societăţii trebuie să ţină cont de relaţiile de clasă chiar
dacă acestea nu sunt însoţite de conştiinţa de clasă; mai mult, comportamentele, atitudinile sau
stilurile de viaţă sunt expresii ale relaţiilor de clasă pentru că sunt condiţionate economic, chiar
dacă reprezentarea intereselor indivizilor nu mai înseamnă organizarea politică a claselor sociale.
Conştiinţa de clasă a fost un concept problematic de la bun început (Weber, 1978) pentru că
presupune asumarea unui model de raţionalitate a actorului care nu poate fi validat în abstract.
Nu toate constrângerile sau resursele sociale sunt conştientizate de către actorii sociali aşa că nu
putem trage concluzia că lipsa conştiinţei de clasă implică dispariţia claselor. Tradiţia teoretico-
metodologică a “imaginilor despre clasă” presupune definirea claselor sociale de la prezenţa
acestora în conştiinţa implicit sau explicit exprimată a actorilor sociali (Evans, Kelley şi Kolosi,
1992). De altfel, sunt voci care susţin că dispariţia conştiinţei de clasă se datorează succesului
ideologiei de legitimare a capitalismului. Ideea de întreprinzător este mai importantă pentru
legitimarea inegalităţilor decât ca realitate constitutivă a proceselor economice. Indivizii percep
astăzi frontierele de clasă ca fiind deschise sau chiar inexistente. A fi angajat sau a avea afacerea
proprie pare a fi o alegere personală. Creşterea generalizată a nivelului de trai din ţările
8
occidentale a dus, în timp, la erodarea conştientizării inferiorităţii poziţiei proprii de către clasa
muncitoare sau, mai corect spus, la erodarea conştientizării inechităţii inegalităţilor sociale.
Oportunităţile nu sunt privite ca o trăsătură structurată şi stratificată a societăţii ci ca rezultatul
unui ansamblu de factori personali. Recompensele economice sunt, deci, considerate o reflectare
a diferenţelor de succes personal şi nu un rezultat al constrângerilor exercitate de structura de
clasă.
Probabil cel mai important argument legat de persistenţa relevanţei claselor în societăţile
contemporane se leagă de faptul că rolurile profesionale derivă din relaţiile sociale de producţie,
deci aparţin în totalitate relaţiilor de clasă. Interesele profesionale sunt mult mai vizibile în viaţa
cotidiană decât relaţiile de clasă. Ele constituie baza identităţii de sine şi a respectului personal, a
sentimentelor de dreptate şi de echitate socială. În cazul în care conştiinţa de clasă dispare, ea
lasă loc orgoliului şi responsabilităţii profesionale. Poziţiile profesionale implică obligatoriu
distincţia control/ execuţie în raport cu sarcinile de lucru. Relaţia profesie –clasă depinde, deci,
de poziţiile deţinute de indivizi în ierarhiile instituţionale. Aceste poziţii pot reprezenta
responsabilitatea pentru realizarea strategiilor şi a scopurilor organizatorice, responsabilitatea
supravegherii sarcinilor de lucru şi execuţia sarcinilor de rutină (manuale). Relaţiile de clasă sunt
în primul rând astăzi relaţii de control, pe care, de exemplu, culturile organizaţionale le impun.
Structura ierarhică definitorie pentru organizaţie, caracteristicile relaţiilor de producţie şi
strategiile de menţinere a avantajelor sociale pentru cei aflaţi în poziţii superioare sunt tot atâtea
argumente pentru folosirea clasei sociale ca bază a analizei societăţilor contemporane.
Clasa continuă să fie foarte importantă pentru şansele de mobilitate ale indivizilor
(Goldthorpe, 1979, 1992, 2000) atât pentru mobilitatea ocupaţională cât şi pentru cea
educaţională sau de venit. Chiar dacă numeroşi autori (Saunders, 1993; Treiman, 1977;
Ganzeboom, de Graaf, Treiman, şi de Leeuw, 1992) susţin că nu mai putem vorbi despre puterea
explicativă a clasei în dobândirea status-ului indivizilor, alţi autori (Goldthorpe, 1979, 1992,
2000; Savage, 2000; Mills, C., Goldthorpe, J.H., 2004; Marshall, 1997) susţin că mişcarea
indivizilor în spaţiul social continuă să fie legată de originea lor socială. O mare parte din această
legătură este mediată astăzi, prin educaţie (Bourdieu, 1979; Bourdieu şi Passeron, 1970; Savage,
2000). De fapt, chiar şi lectura neviciată de ideologia liberală a meritocraţiei a studiilor care
modelează variabilele ce influenţează poziţionarea socială a indivizilor (Blau şi Duncan, 1967;
9
Saunders, 1993; Treiman, 1977) indică clar faptul că, în prezent, dacă importanţa efectului direct
al clasei de origine asupra destinaţiei este mult redusă, ea nu dispare din analiză ci, pe de o parte
îşi păstrează o influenţă directă minoră şi îşi exercită întreaga putere pe baza educaţiei.
Una dintre mizele teoretice generale ale acestei lucrări o reprezintă tocmai circumscrierea
acelor zone ale analizei sociologice pentru care clasa reprezintă un instrument conceptual şi
metodologic determinant: strategiile indivizilor în ceea ce priveşte ocupaţia, alegerea
partenerului conjugal şi mobilitatea sau reproducerea intergeneraţională. Lucrarea de faţă va
arăta că, pentru cele mai importante aspecte ale vieţii sociale, structura de clasă constituie în
continuare una dintre cele mai relevante surse ale constrângerilor.
Indicatorii cel mai des folosiţi în literatura de specialitate pentru identificarea claselor
sunt: proprietatea, venitul, educaţia, ocupaţia, consumul şi stilul de viaţă şi plasarea subiectivă a
indivizilor în cadrul clasei. Indicatorul (unic) ales pentru operaţionalizarea clasei în acest studiu
este ocupaţia.
1.2 Ocupaţia ca indicator al poziţiei sociale a individului
Literatura de specialitate dezbate intens în ultimele decenii oportunitatea considerării
ocupaţiei ca indicator principal (chiar unic, în cazul nostru) al poziţiei sociale a individului.
Sintetizăm, în primul rând, principalele dezavantaje ale utilizării ocupaţiei subiectului ca un
indicator al poziţiei sociale menţionate.
Ocupaţia nu oferă posibilitatea unei măsurări a inegalităţii, necontaminate de alţi factori
care, de la o societate la alta, pot avea o pondere mai mare sau mai mică. Atât clasa socială cât şi
statusul individului sunt configurate atât de ocupaţie cât şi de rasă, gen, vârstă, etc. Chiar dacă
aceşti factori sunt analizaţi prin asociere cu ocupaţiile subiecţilor, rămâne neexplicată influenţa
pe care aceşti factori o au la geneza structurii ocupaţionale însăşi.
În ultimii ani, în analiza claselor a câştigat teren ideea clasei sociale ca grup de consum.
Există teoreticieni care consideră consumul ca factor principal care conturează în prezent clasele
sociale, nu relaţiile de producţie şi/sau de schimb (Saunders, 1993). Ca urmare, sistemul de
stratificare actual (al societăţii de consum) se bazează pe clivajul dintre: cei care îşi pot asigura
10
consumul şi cei care depind de stat pentru a-şi asigura subzistenţa. Argumentele pentru
înlocuirea ocupaţiei de către consum, ca indicator principal al inegalităţii sunt: creşterea
importanţei culturale a consumului în construcţia identităţii de clasă şi a menţinerii avantajelor;
creşterea importanţei consumului ca şi factor cauzal al unei palete tot mai largi de
comportamente şi de atitudini şi creşterea importanţei consumului în explicarea acţiunii
colective.
Unii sociologi susţin că schemele luate în discuţie, atât relaţionale cât şi gradaţionale, nu
produc clase, ci agregate ocupaţionale, constructe artificiale care sunt rezultatul unor convenţii
care pot avea sau nu corespondent în realitatea socială.
Alt argument se referă la faptul că fluiditatea structurii ocupaţionale nu permite
acurateţea identificării claselor pentru că este rezultatul combinat al mai multor factori, unii
dintre ei neavând legătură directă cu procesele legate de clasă. Mai mult, intrarea masivă a
femeilor pe piaţa muncii şi perspectiva diferită asupra rolului femeii în societate introduc
distorsiuni suplimentare în analiza claselor, cea mai mare datorându-se, în general, alegerii
unităţii de analiză. Până în ultimele decenii, unitatea de analiză putea fi, fără probleme,
gospodăria, în fapt, capul gospodăriei, pentru că poziţia socială a bărbatului conferea automat
poziţia socială a tuturor membrilor familiei. Intrarea femeilor pe piaţa muncii, înmulţirea
cazurilor familiilor monoparentale şi gendificarea anumitor ocupaţii creează, practic, două
structuri ocupaţionale diferite: pentru bărbaţi şi pentru femei. Acestea nu pot fi considerate ca
echivalente dar tratarea lor ca entităţi separate este deosebit de problematică având în vedere
faptul că atât femeile cât şi bărbaţii participă pe o piaţă unică a muncii.
Cu toate aceste limite reale, folosirea ocupaţiei ca principal indicator al poziţiei sociale a
individului are, însă, avantaje pe care nici un alt indicator nu le oferă.
În primul rând, structura ocupaţională este cauza (sursa) uneia dintre cele mai importante
inegalităţi din societăţile industriale: cea de clasă pentru că ocupaţii diferite oferă persoanelor
acces diferit la recompense valorizate social –financiare, de prestigiu sau de dezvoltare
personală. Atitudinile şi comportamentele individuale sunt tot mai mult explicate pe baza
ocupaţiei (Grusky þi Sørensen 1998, 2001; Grusky, Weeden þi Sørensen 2000; Grusky þi
Weeden 2001, 2002, 2005).
11
Consumul personal este, în mare parte, rezultatul acestor recompense, care devin, astfel,
resurse pentru câştigarea şi reproducerea poziţiei sociale, ceea ce înseamnă că ocupaţia este unul
dintre factorii principali ai determinării stilului de viaţă al individului. Ocupaţia reprezintă şi unul
dintre principalii predictori ai şanselor de viaţă pe care le are un individ.
La nivel macrosocial, este important să menţionăm faptul că structura ocupaţională este
rezultatul relaţiilor de producţie (Marx) sau/ şi de schimb (Weber) specifice diviziunii sociale a
muncii din societăţile capitaliste. Aceste relaţii sunt relaţii sociale, de aceea, structura
ocupaţională este una dintre componentele de bază ale structurii sociale în ansamblu. Mai mult,
ocupaţia, aşa cum surprind schemele ocupaţionale relaţionale sau teoretice (Wright, 1994;
Goldthorpe et all, 1979), este însăşi esenţa relaţiilor de clasă (de producţie sau de schimb) în
sensul lor de control, autoritate, exploatare sau autonomie.
Ocupaţia este un bun indicator al sistemului de valori al societăţilor industriale, existând
un grad mare de consens asupra prestigiului diferitelor profesii în lumea capitalistă 1, consens
care reflectă logica intrinsecă a industrialismului, importanţa funcţională a poziţiilor profesionale
(Parsons, 1940; Davis şi Moore, 1945) şi valorizarea contextuală şi subiectivă a anumitor poziţii
din ierarhia socială (Tumin, 1953). Există, de altfel, o relaţie constantă (asociere) între scalele
ocupaţionale şi alţi indicatori relevanţi pentru structura de clasă –venit, educaţie, ceea ce
demostrează coerenţa stratificării care îşi are sursa în structura ocupaţională. Prestigiul
ocupaţiilor este persistent în timp, este uniform în majoritatea societăţilor capitaliste şi se
bazează, în majoritatea cazurilor, pe puterea de decizie pe care ocupanţii diferitelor poziţii o au la
locul de muncă, astfel că ocupaţia este un bun indicator al relaţiilor care stau la baza modului de
producţie şi de schimb capitalist în fiecare societate. Mai mult, fiind o constantă a societăţilor
capitaliste, acest indicator le face comparabile şi face uşor observabilă schimbarea socială
majoră.
Pentru studiul de faţă este extrem de important faptul că ocupaţia este sursa unei părţi
importante a interacţiunilor sociale ale individului (CAMSIS). Folosită astfel, ca indicator al
interacţiunilor sociale, ocupaţia poate contura agregate reale de persoane, nu teoretice,
1 Giddens -“orthodox consensus”
12
depăşindu-se, astfel, situaţia de clasă şi obţinându-se tipuri reale de solidaritate socială. Mai
mult, ca indicator al tipurilor de interacţiune socială, ocupaţia poate fi utilă în explicarea
acţiunilor colective.
În concluzie, avantajul major al folosirii ocupaţiei ca indicator al poziţiei sociale provine
din faptul că aceaste este indisolubil legată atât de clasa socială a individului (fiind rezultatul
relaţiilor de producţie şi de schimb şi indicatorul şanselor de viaţă ale individului) cât şi de
statusul acestuia (fiind sursa principală a prestigiului şi a modului de viaţă). În concluzie, un
model al sistemelor de stratificare trebuie să folosească ocupaţia ca indicator, dacă se doreşte
obţinerea unei imagini coerente a stratificării unei anumite societăţi, care să includă atât analiza
claselor cât şi cea a statusului membrilor societăţii.
1.3 Diversitatea perspectivelor legate de clasă
Una dintre principalele caracteristici ale studiilor de stratificare şi de mobilitate o
constituie marea diversitate a definiţiilor şi a modalităţilor de operaţionalizare a clasei. Cu toate
acestea, această diversitate aproape ireconciliabilă este structurată pe baza a două perspective
majore: cea gradaţională şi cea relaţională.
Abordarea gradaţională a claselor (Blau şi Duncan, 1967; Treiman, 1977; Hauser and
Warren, 1997; Nakao ºi Treas, 1994; Ossowsky, 1978) reprezintă o modalitate de reprezentare a
structurii sociale ca o multitudine de dimensiuni, fiecare reprezentând un continuum pe care
indivizii ocupă poziţii punctuale, exprimabile cantitativ (venit, scoruri de prestigiu ocupaţional,
etc.). Această perspectivă este legată îndeosebi de abordările economiştilor, fiind cea preferată în
rapoartele oficiale asupra nivelului de trai în anumite societăţi. Indicatorul cel mai frecvent
utilizat pentru a determina poziţia indivizilor este venitul. Clasele sociale vor reprezenta
constructe ale cercetătorului care va stabili graniţe statistice ale acestora2. Mobilitatea înseamnă,
deci, o mişcare verticală a indivizilor de-a lungul unei dimensiuni şi se poate expune în termeni
de “mai mult/ mai puţin”, fiind, deci, o exprimare strict cantitativă a modificării poziţiei sociale a
2 V. de exemplu metoda venitului median
13
indivizilor. Limitele abordării gradaţionale a clasei sunt multiple. Din punctul nostru de vedere,
cele mai importante minusuri provin, pe de o parte, din faptul că interpretarea poziţiei sociale a
unui individ este aproape imposibilă pe baza unui singur indicator unidimensional cum ar fi
venitul. Pe de altă parte, aceste scale suferă de lipsa posibilităţii contextualizării rezultatelor.
Venitul median poate fi, de exemplu, un indicator cu mare putere explicativă pentru o anumită
societate. Acelaşi indicator, folosit pentru o societate puternic polarizată nu va oferi informaţie
de aceeaşi calitate cercetătorului. În mod paradoxal, deşi aceste metode sunt puternic ancorate în
tradiţia cantitativă, societăţile nu pot fi comparate cu adevărat pe baza rezultatelor obţinute pe
baza acestora, pentru că ele vor varia puternic în funcţie de factori structurali specifici.
Perspectiva în care este plasat acest studiu este cea relaţională. Poziţia de clasă este
reprezentată întotdeauna pe baza relaţiilor care o definesc. Aceste relaţii sunt relaţii sociale care
îşi pot avea sursa principală în sfera economicului. Ele pot reprezenta relaţii de producţie şi de
exploatare (Marx), de exploatare sau de dominaţie (Wright), de autoritate (Dahrendorf, 1959;
Goldthorpe, 1992) de piaţă (Weber, 1978; Giddens, 1973). Goldthorpe (2000) considerã cã cel
mai important aspect al relaþiilor de producþie este linia trasatã de modalitatea de reglementare a
acestora.
Pe linie marxistă viziunea relaţiilor de clasă este una conflictuală, chiar dacă acest
conflict este doar simbolic (Bourdieu, 1984; Bernstein, 1978). Pentru Marx proprietatea,
producţia şi lupta de clasă sunt cele trei elemente care fac din clase entităţi identificabile.
Societatea este structurată de diviziunea fundamentală între opresori şi oprimaţi, diviziune care şi
are sursa în distribuţia inegală a proprietăţii şi în diviziunea muncii. Definirea clasei ţine, însă, nu
numai de de proprietate, de sursa venitului sau de relaţiile din interiorul diviziunii muncii ci şi de
criteriul organizării politice, al conştiinţei de clasă şi al instrumentalizării clasei în vederea
acţiunii colective. Acest criteriu este fundamental şi în analizele sociologilor contemporani de
orientare neo-marxistă. Pentru Raymond Aron şi Pierre Bourdieu acţiunea este cea care face
trecerea dintre clasa latentă (Aron, 1999) sau clasa pe hârtie (Bourdieu, 2001) la clasa reală.
Pentru alţi autori neo-marxişti (Wright, 1978, 1980, 1985, 1994), realitatea claselor este
una mai complexă, chiar dacă se bazează în mod fundamental pe antagonismul claselor şi pe
relaţiile de exploatare dintre clase. Putem identifica elementele care conturează viziunea
conflictualistă asupra stratificării: clasa este un concept relaţional, nu unul gradaţional; relaţiile
14
sociale care definesc clasele sunt antagonistice; exploatarea este baza obiectivă a intereselor
antagonice ale claselor şi este parte constitutivă a relaţiilor de producţie; structura de clasă este
principiul central de organizare a societăţii. Clasele vor reprezenta, deci, poziţii în interiorul
relaţiilor sociale de producţie, derivate din relaţiile de exploatare. Faţă de viziunea clasică
marxistă, accentul cade pe primordialitatea structurii de clasă în faţa celorlalte elemente
definitorii –formarea claselor, conştiinţa de clasă şi lupta de clasă.
1.4. Conceptul weberian de clasă socială
Studiul prezent se plasează în mod manifest într-o perspectivă teoretică neo-weberiană.
Instrumentele teoretice cele mai importante pentru cercetarea noastră sunt: conceptul de clasă
socială (Weber) şi cel de structurare a relaţiilor de clasă (Giddens), care este aproximativ
echivalent cu cel de formare demografică a claselor (Goldthorpe). Pentru Max Weber, sistemul
de stratificare este centrat în jurul noţiunii de putere. Clasa, status-grupul şi partidul sunt forme
diferite pe care le îmbracă distribuţia puterii în societate 3. Dacă pentru status-grup importantă
este distribuţia puterii legale şi a stilurilor de viaţă iar partidele reprezintă manifestarea puterii
politice, clasa weberiană este legată de prezenţa economicului în societate şi de modul în care
acesta structurează relaţiile sociale. Dacă situaţia de clasă reprezintă “probabilitatea tipică de a
procura bunuri, de a câştiga o anumită poziţie în viaţă şi de a găsi satisfacţie interioară, o
probabilitate care derivă din controlul relativ asupra bunurilor şi abilităţilor şi din folosirea
acestora în scopul obţinerii de venituri într-o ordine economică dată” 4 (Weber, 1978: 302),
clasa înseamnă, pentru sociologul german, “un număr de indivizi care au în comun o
componentă cauzală specifică a şanselor în viaţă, atâta timp cât această componentă este pur
economică, determinată de posesia bunurilor şi de oportunităţile de venit” (Weber, 1978: 302)5.
3 Pentru o analiză detaliată a conceptului de putere la Max Weber, v. Mann, M. –The Sources of Social Power, 1994, Cambridge University Press 4 „Class situation” means the typical probability of 1.procuring goods 2.gaining a position in life and 3.finding inner satisfactions, a probability which derives form the relative control over goods and skills and from their income-producing uses within a given economic order.” , ibid. 5 Weber, M. -Economy and Society, 1978, University of California Press, Berkeley, California
15
Clasa va însemna, deci, împărtăşirea unei situaţii de piaţă de către un număr de indivizi. Două
aspecte ale viziunii weberiene asupra stratificării sunt determinante pentru cercetarea noastră: în
primul rând, introducerea noţiunii de şansă (şi de şansă tipică) în imaginea structurii societăţii.
În al doilea rând, faptul că principala componentă cauzală a acestei şanse este una condiţionată
economic şi determinată de condiţiile pieţei. Interesele economice sunt creatoarele clasei şi nu
orice interese economice ci numai acele interese implicate în existenţa pieţei. Organizarea pieţei
şi modul de distribuţie asupra proprietăţii determină în sine şanse de viaţă specifice. Proprietarii
au un quasi –monopol asupra bunurilor rare şi posibilitatea de a transforma averea în capital. Cei
lipsiţi de proprietate pot oferi pe piaţă numai propriile lor servicii (propria forţă de muncă).
Proprietatea şi forţa de muncă sunt categoriile de bază ale oricărei situaţii de clasă. Până în acest
punct, analiza weberiană nu se îndepărtează foarte mult de cea marxistă. Însă, datorită
recunoaşterii centralităţii legăturii dintre piaţă şi stratificare, anumite tipuri de abilităţi şi educaţia
constituie al treilea principiu de determinare a situaţiei de clasă a indivizilor. Tipurile de clase
rezultate din aceste principii de structurare vor fi clasele de proprietate, clasele de achiziţie şi
clasele sociale.
Weber afirmă clar că situaţia de clasă reprezintă situaţia de piaţă a indivizilor, de aceea
structura de clasă este specifică ordinii capitaliste, în timp ce ierarhia de status este
caracteristică societăţilor tradiţionale.
Situaţia de status reprezintă ansamblul componentelor tipice ale existenţei care sunt
determinate de estimarea socială a onoarei. Pentru sociologul german, statusul are două
accepţiuni care se împletesc în realitatea socială –cea de prestigiu şi cea de stil de viaţă specific.
Distincţia de status este garantată prin legi şi convenţii dar şi prin ritualuri care transpun în
limbaj cotidian ideile de exclusivitate şi de distanţă socială. Stratificarea pe bază de status merge
mână în mână cu monopolizarea bunurilor ideale şi materiale şi a oportunităţilor în timp ce
stratificarea pe bază de clasă este de natură impersonală şi fundamental raţională. Afirmarea
caracterului raţional şi impersonal al structurii de clasă se leagă de caracterul analog al pieţei şi
de factorii apariţiei capitalismului, care conduc spre o continuă raţionalizare a existenţei sociale.
Procesul raţionalizării lumii este central în capitalism, relaţia capital –muncă reprezentând numai
un aspect al acestui proces.
16
Analiza noastră se bazează pe conceptul cel mai puţin dezvoltat al concepţiei weberiene
despre stratificare, cel de clasă socială. Clasa socială reprezintă “totalitatea acelor situaţii de
clasă în interiorul cărora mobilitatea individuală şi generaţională este uşoară şi tipică” 6
(Weber, 1978: 302). Unitatea claselor sociale este relativă şi variabilă. Tranziţiile de la o clasă la
alta variază în fluiditatea acestora şi în uşurinţa cu care un individ poate intra dintr-o clasă în alta.
Vom prelua de la Giddens (1970) ideea conform căreia conceptul de clasă socială este
aşezat la jumătatea drumului dintre status-grup şi clasă. Suprapunerea frecventă a clasei cu
status-grupul era remarcată de Weber şi se datora faptului că majoritatea componentelor stilului
de viaţă au la bază puterea economică a indivizilor. Este probabil, în consecinţă, ca, pe lângă alte
criterii, condiţionarea economică a susţinerii unui standard de viaţă să adune în aceeaşi categorie
socială indivizi care se află în situaţii de clasă echivalente.
CLASĂ CLASĂ SOCIALĂ STATUS ‐GRUP
Vom argumenta, însă că, mai importantă decât plasarea conceptului de clasă socială între
cel de clasă şi cel de status-grup este trecerea pe care acesta o face între clasa pe hârtie
(Bourdieu, 1999) sau clasa latentă (Aron, 1999) şi clasa reală.
CLASĂ SOCIALĂCLASĂ PE HÂRTIE CLASĂ REALĂ
Aşa cum am menţionat anterior, unul dintre avantajele folosirii ocupaţiei ca indicator
unic al poziţiei sociale a individului este legat de această trecere, de la clasă la status –grup. De
asemenea, folosirea conceptului weberian de clasă socială este un argument pentru importanţa
6 “makes up the totality of those class situations within which individual and generational mobility is easy and typical” -ibid.
17
folosirii clasei ca bază a analizei socialului, pentru că clasa socială este una dintre cele mai
importante baze ale reproducerii sociale, funcţionează prin mecanisme de quasi -închidere
socială şi este o realitate socială evidentă. Clasele sociale nu sunt, ca şi clasele economice,
agregate de indivizi pentru că apartenenţa sau non –apartenenţa la o clasă socială este strâns
legată de şansele în viaţă ale individului şi de procesele decizionale prin care acesta trece de-a
lungul vieţii. Alegerea partenerului de viaţă şi valorizarea educaţiei pentru generaţia următoare
(Goldthorpe, 2000; Stănciulescu, 2002; Bourdieu şi Passeron, 1970) sunt legate de strategii
determinate în cadrul structurii de clasă. Pe baza mobilităţii nu se conturează clase pe hârtie
(Bourdieu) ci clase sociale, care acoperă în spaţiul social zone delimitate de actorii înşişi, prin
mecanisme asemănătoare cu cele de închidere comunitară sau de închidere a grupului de status.
Chiar dacă relaţiile care caracterizează clasa socială nu sunt relaţii complet închise, ca cele ale
grupului de status, nu putem vorbi însă de agregate pur teoretice de indivizi. Dacă limitele
claselor pot fi conturate de către cercetătorul în ştiinţele sociale pe baza criteriilor alese de el
însuşi, limitele claselor sociale sunt trasate şi, într-o anumită măsură, „apărate” de înşişi actorii
sociali. Prin mecanismele care asigură reproducerea socială, actorii structurează spaţiul social
auto–poziţionându-se în acesta. În acelaşi timp, mişcarea actorilor în spaţiul social este dominată
de constrângeri structurale legate de clasa socială din care fac parte.
1.5 Structurarea relaţiilor de clasă
riilor despre stratificare, Marx şi Weber,
Gidden
Raportându-se la cele două surse clasice ale teo
s (1970) se plasează în continuarea tradiţiei weberiene. Critica viziunii marxiste vizează
faptul că Marx nu a recunoscut semnificaţia potenţială a diferenţelor de capacitate de piaţă, care
nu derivă direct din factorul “proprietate”. Posesia abilităţilor recunoscute, inclusiv calificările
educaţionale, este factorul cel mai important care influenţează situaţia de piaţă a indivizilor. O
altă deficienţă a concepţiei marxiste este legată chiar de punctul nodal al acesteia, şi anume
antagonismul clasei. Departe de a fi antagonice, relaţiile de producţie presupun interdependenţa
angajator/ angajat, pentru că forţa de muncă este o necesitate pentru angajator. Exact ca la
Weber, relaţia angajator/ angajat este una determinată de legile pieţei şi implică trei tipuri de
proprietăţi relevante pentru sistemul de stratificare: proprietatea asupra mijloacelor de producţie,
18
calificările tehnice şi educaţionale şi forţa de muncă manuală, toate reprezentând ceea ce
Giddens numeşte market capacities.
Market capacities reprezintă toate formele atributelor relevante pe care indivizii le pot
implica în jocurile schimbului. Ele sunt recompensate nu numai prin venituri superioare ci şi
prin alte tipuri de recompense –securitatea locului de muncă, perspectiva de a avansa în carieră,
dreptul la pensie, avantaje care nu pot fi obţinute din vânzarea forţei de muncă simplă.
Importanţa diferitelor tipuri de market capacities pentru structura socială este derivă atât din
locul acestora în relaţiile de piaţă cât şi de faptul că tind să fie legate de pattern-uri apropiate ale
mobilităţii inter şi intrageneraţionale.
Giddens foloseşte conceptul de clasă în sensul conceptului weberian de clasă socială,
conturând structura socială pe baza ideii dinamice a pattern-urilor de mobilitate şi de reproducere
şi, implicit, pe baza mecanismelor de închidere socială. Dacă pentru sociologii neo-marxişti
problema “realităţii” clasei este determinantă (a distincţiei dintre clase reale/ nominale),
Giddens arată că pentru teoria claselor important este modul în care relaţiile economice sunt
traduse în structuri sociale non –economice, adică acel punct în care economicul se transformă
în aspecte sociale care ţin de alte sfere7. Fundamentală pentru definirea clasei este stabilirea a
ceea ce nu este o clasă. Giddens atrage atenţia asupra pericolului reprezentării clasei ca entitate
conturată, ca grup definit, ca strat social sau ca elită.
Centrul analizei claselor nu va consta, deci, în identificarea claselor sau în determinarea
nivelului de conflict potenţial dintre acestea ci în tipuri şi nivele ale structurării claselor sociale.
Nivelul structurării unei societăţi este atât rezultatul dezvoltării economice şi tehnologice cât şi al
felului în care politicul modelează structura socială. Rolul statului în modul de structurare a
relaţiilor de clasă este determinant pentru că o piaţă complet liberă aparţine tipului pur al
capitalismului, neîntâlnit practic în nici o societate.
Giddens identifică două tipuri de structurare. Prima este structurarea directă - factorii
localizaţi care modelează sau condiţionează formarea clasei, sursele acesteia fiind: diviziunea
7 “the most important blank spot in the theory of class concern the process whereby “economic classes” become “social classes”, and whereby in turn the latter are related to other social forms.”
19
muncii în interiorul întreprinderii (lower/ middle); relaţiile de autoritate din cadrul întreprinderii
(middle/ upper) şi influenţa grupărilor distributive. Grupările distributive sunt acele relaţii care
implică patternuri comune de consum al bunurilor economice, indiferent dacă indivizii implicaţi
evaluează conştient onoarea sau prestigiul lor în comparaţie cu ceilalţi. Grupările distributive
sunt importante pentru structurarea clasei atât timp cât sunt interrelaţionate cu alte seturi de
factori, în aşa fel încât să întărească separaţia tipică dintre formele pe care le îmbracă market
capacity (ex: cartierele muncitoreşti –pe baza venitului şi a imposibilităţii de a obţine credit
pentru construcţia caselor). Ele reprezintă, de asemenea, puntea dintre clase şi status-grup. Al
doilea tip de structurare este cea mediată, reprezentând factorii care intervin între existenţa
anumitor capacităţi de piaţă şi formarea claselor ca grupări sociale identificabile¸ adică
operaţionalizarea legăturilor dintre piaţă şi sistemul structurat al relaţiilor de clasă. Acest al
doilea tip este cel care va constitui conceptul central al cercetării noastre. Structurarea mediată
priveşte reproducerea socială şi gradul închiderii graniţelor claselor (v. şi Parkin)8. Conceptul de
formare demografică a claselor al lui John Goldthorpe se suprapune peste acest tip specific de
structurare a relaţiilor de clasă, în timp ce distincţiile din schema acestuia încearcă să ţină cont de
factorii introduşi de structurarea directă.
Combinaţia surselor structurării mediate şi directe creează o structură de clasă
arborescentă care este caracteristică societăţii capitaliste. Modul în care aceste elemente
fuzionează pentru a forma un sistem de clasă specific, într-o societate dată, diferă semnificativ în
funcţie de variaţiile dezvoltării politice şi economice. În consecinţă, graniţele claselor sociale nu
pot fi fixate in abstracto iar aplicarea mecanică a schemelor de clasă pentru societăţi diferite va
produce distorsiuni semnificative ale rezultatelor.
8 “The greater the degree of “closure” of mobility chances –both intergenerationally and within the career of the individual –the more this facilitates the formation of identifiable classes. For the effect of closure in terms of intergenerational movement is to provide for the reproduction of common life experience over the generations; and this homogenisation of experience is reinforced to the degree to which the individual` s movement within the labour market is confined to occupations which generate a similar range of material outcomes. In general we may state that the structuration of classes is facilitated to the degree to which mobility closure exists in relation to any specified form of market capacity.” , Parkin, F. -1975 - The Social Analysis Of Class Structure, New York: Barnes and Noble
20
Capitolul 2
CLASĂ SAU CLASE DE MIJLOC?
Am argumentat, în capitolul precedent, alegerea tratării clasei de mijloc ca o clasă socială
în sens weberian ca fiind singura alegere care păstrează unitatea segmentelor ocupaţionale aflate
în situaţii de piaţă complet diferite. Acest capitol se va concentra pe clasa de mijloc, încercând să
demonstreze necesitatea ca, în afară de legătura între structură şi acţiune pe care clasa socială o
presupune, analiza acestei zone a spaţiului social să ţină cont şi de configuraţia spaţio –temporală
unică a societăţii considerate. Obiectivele acestui capitol vor viza, în consecinţă, argumentarea
nevoii de a trata clasa de mijloc ca realitate istorică, profund înrădăcinată în societăţile cărora le
aparţine şi modelată esenţial de efecte structurale specifice precum şi o trecere în revistă a
modurilor în care a fost /este operaţionalizat conceptul de middle class şi a problemelor care
însoţesc aceste operaţionalizări.
2.1. Clasa de mijloc ca realitate circumscrisă istoric sau variaţia spaţio -temporală a
conceptului de clasă de mijloc
Sociologia istorică subliniază mereu necesitatea de a contextualiza permanent analiza
claselor, de a o aduce aproape de cadrul socio –economic şi cultural al sistemelor de stratificare.
Încercările de a contura scheme de stratificare în absenţa considerării specificităţii factorilor ce
structurează o societate anume într-o perioadă definită apar ca sterile şi blochează orice încercare
de interpretare validă a claselor sociale ca realitate. Un exemplu este tocmai problematica
cercetărilor care au ca obiect clasa de mijloc. Dificultăţile majore întâlnite în operaţionalizarea
acestui concept provin tocmai din refuzul constant de a accepta faptul că clasa de mijloc este o
realitate variabilă, modelată de factori economici şi culturali, care se manifestă diferit în timp şi
în spaţiu. Studiile de sociologie istorică demonstrează, însă, că variaţia conceptului nu este una
pur teoretică ci una care provine din diferenţele structurale între societăţile analizate.
Lucrarea lui Jurgen Kocka, The Middle Classes in Europe, este dedicată tocmai diferenţei
dintre realităţile istorice acoperite de conceptul de middle class. Acest concept a fost folosit
diferit în funcţie de societate şi de perioada istorică. Bourgeoisie (franceză), Biirgertum
21
(germană), borghesia (italiană), mieszczanstwo (poloneză) sau mescane (rusă) nu se suprapun
cu britanicul middle class ca şi compoziţie, importanţă, influenţă, tipuri de recompense sau destin
istoric. Chiar şi din punct de vedere lingvistiv se poate remarca o varietate de termeni pentru
segmentele sociale luate în discuţie. În limba germană, de exemplu, există mai multe cuvinte
pentru desemnarea categoriilor sociale de mijloc, fiecare având un sens diferit: clasă de mijloc,
burghez, cetăţean sau burgher (în sensul locuitorilor oraşelor medievale şi moderne timpurii care
deţineau privilegii legale). Mai mult, sensurile s-au schimbat de-a lungul timpului. Aceste
schimbări s-au datorat şi folosirii sale ca şi “cod politic şi afirmativ în dezbateri publice,
criticism social şi viziuni utopice.”
Conceptul de clasă de mijloc acoperă segmente ocupaţionale extrem de diverse, împărţite
chiar de la început în două sub –diviziuni: Wirtschaftburgertum (burghezia economică) care
cuprinde negustori, bancheri, capitalişti, antreprenori, manageri şi rentieri şi Bildungsburgertum
(burghezia culturală) care înseamnă medici, avocaţi, preoţi, oameni de ştiinţă, profesori
universitari şi de liceu sau personal administrativ.
O privire asupra istoriei clasei de mijloc în Europa ne arată că artizanii, negustorii cu
amănuntul sau proprietarii de hanuri erau burghezii începutului perioadei moderne, în spaţiul
urban. Aceste categorii reprezentau clasa de mijloc în secolul al XVIII-lea şi la începutul
secolului al XIX-lea. De la jumătatea secolului al XIX-lea, însă, aceste ocupaţii “migrează”
înspre graniţele clasei de mijloc, constituind, în timp, împreună cu salariaţii non-manuali angajaţi
în sectorul public şi privat, Kleinbiirgertum (petite bourgeoisie, mica burghezie).
In contrast cu burghezii perioadei medieval târzii şi ai începutului perioadei moderne,
clasa de mijloc a secolului al XIX-lea nu mai poate fi văzută ca un grup de status (Stand), pentru
că nu se mai bucura de privilegii legale specific. Burghezia economică devine o clasă în
adevăratul sens al cuvântului, dominând o zonă specifică a spaţiului social şi fiind cea mai
profund legată de dezvoltarea capitalismului. În aceeaşi perioadă aparatele birocratice ale statului
modern devin tot mai puternice. Nevoia de calificare creşte, oferind burgheziei culturale o formă
specială de putere, remarcată de Weber, cea rezultată prin monopolul abilităţilor specifice. Ideea
de meritocraţie, de reuşită prin merit propriu, ia avânt în această perioadă. Până la Primul Război
Mondial aceste tendinţe continuă să se manifeste în spaţiul vest –european. Industrializarea,
urbanizarea şi crearea statelor naţionale sunt tot atâtea surse ale expansiunii clasei de mijloc. In
22
1914, clasa de mijloc a ajuns la apogeul puterii sale sociale9 iar graniţele dintre aceasta şi
celelalte clase au devenit extrem de puternice.
Kocka indică două teorii compatibile şi necesare propuse pentru a explica caracteristicile
unificatoare şi definitorii ale clasei de mijloc: una relaţională şi una culturală 10. Teoria
relaţională explică unitatea clasei de mijloc pe baza distanţei sociale. Kocka duce mai departe
această idee, susţinând că, de la formarea ei şi până în secolul XX, burghezia a fost centrată
constant pe un oponent: la început aristocraţia şi monarhia absolutistă iar mai târziu, în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, clasa muncitoare şi mica burghezie. In această perioadă
identitatea clasei de mijloc este întărită atât de distanţa socială pe care aceştia o pun între ei şi
clasele inferioare (the people) cât şi de diminuarea evidentă a puterii aristocraţiei. Categoriile
care impuneau distanţa socială faţă de cele superioare şi cele inferioare au început, treptat, să
dezvolte o cultură specifică, de clasă, care reflectă tocmai strategiile pe care constrângerile
structurale specifice şi resursele le permiteau în diferite epoci. Ceea ce în literatură a ajuns să fie
cunoscut ca ethosul clasei de mijloc înseamnă centrarea pe valori ca educaţia, munca, realizarea
individuală, viziunea unei lumi moderne, raţionale şi a unei societăţi civile puternice, control al
emoţiilor, recunoaştere socială şi influenţă11. In centrul acestei culturi stă familia tradiţională,
dominată de conservatorism şi de caracterul puternic urban al clasei de mijloc. Toate acestea
unifică stilul de viaţă al clasei de mijloc a secolului al XIX-lea. Contextul industrializării, al
relaţiilor de piaţă în condiţiile formării şi întăririi statelor naţionale devine suficient de coerent la
9” It remained a small minority everywhere, but its members and institutions, its spirit and culture prevailed in many social spaces, in the economy and in education”
10 “These two major arguments make clear what the various middle-class groups had (and to some extent still have) in common: experiences and interests based on common opponents and a common culture. They also make clear that the defining particularity of the middle class is rather thin. To have common opponents and to share a culture defines those concerned only to a limited degree. In everything else, they differ: interests and experiences based on occupation and economic status, gender and region, religion and ethnicity. At any particular time, the middle class has been heterogeneous; within it, "many separate worlds could co-exist side by side." "
11 Valorile menţionate de Kocka sunt menţionate şi de Weber atât în Economie şi societate cât şi în Etica protestantă şi spiritul capitalismului .
23
sfârşitul secolului pentru a permite apropierea între clasa socială şi grupul de status 12
menţionată de Giddens.
Modelul de evoluţie a clasei de mijloc prezentat nu este, însă, valabil pentru toate
societăţile europene. Kocka arată cum se manifestă nu numai diferenţe temporale ci şi diferenţe
regionale şi naţionale în compoziţia şi în modul de formare al clasei de mijloc.
In ţările avansate din punct de vedere economic –Anglia şi parţial Franţa, negustorii,
bancherii, rentierii şi apoi antreprenorii manufacturieri şi managerii industriali au constituit
nucleul clasei de mijloc, între jumătatea secolului al XVIII –lea şi jumătatea secolului XX.
Continuitatea intergeneraţională este tipică pentru aceste grupuri, adânc înrădăcinate în
comunităţile lor. Intelectualii erau, încă, clar subordonaţi nobilimii sau marii burghezii (ceea ce
Parkin numeşte “forgotten middle class”). Numărul şi importanţa acestora creşte spre sfârşitul
secolului al XIX-lea, în paralel cu expansiunea sistemului de învăţământ secundar şi, mai târziu,
a celui universitar. Educaţia devine una dintre principalele graniţe/ bariere între clasa de mijloc şi
ceilalţi. Legăturile dintre burghezia culturală şi cea economică erau frecvente şi lipsite de bariere
sociale, acestea putând fi deja considerate segmente ale aceleiaşi clase. Trebuie subliniată aici
legătura dintre această expansiune a sistemului de educaţie, emergenţa statelor naţionale, a
aparatelor birocratice care le susţineau şi importanţa pe care o câştigă burghezia culturală în
secolul al XIX-lea. Această legătură a creat imaginea naţionalismului şi a loialităţii clasei de
mijloc faţă de stat (Mann, 1994).
Pentru ţări central europene ca Austria sau Germania, o parte a nobilimii şi-a menţinut
privilegiile până după Primul Război Mondial. Industrializarea Germaniei fiind în urma celei a
Angliei, clasa de mijloc educată – Bildungsburgertum – era mică şi influentă. Coexistenţa unei
economii de tip feudal cu reformele de sorginte iluministă ale monarhiilor absolutiste au condus
la o situaţie în care recunoaşterea socială, puterea şi stima de sine era mai mare pentru cei din
12 “If one considers the cohesion and the specificity of the Biirgertum to be defined by its culture and its sociabilite, one appreciates the importance of symbolic forms in middle-class daily life, of bourgeois table manners and conventions, of quotations from classical literature, titles, customs, and dress."
24
burghezia culturală decât pentru membrii burgheziei economice. Pattern-urile de mobilitate erau
modelate pe de o parte de contactele frecvente dintre burghezie şi aristocraţie (în special prin
căsătorie şi prin similaritatea nivelului de educaţie) şi pe de altă parte de barierele de mobilitate
puse în calea accesului celor din clasa muncitoare la clasa de mijloc. Şcoala se dovedeşte încă
din secolul al XIX-lea o forţă cu influenţe contradictorii asupra mobilităţii şi a reproducerii
sociale a clasei de mijloc, reprezentând, în acelaşi timp, un vehicul al mobilităţii şi un instrument
al reproducerii poziţiilor sociale privilegiate. Înspre sfârşitul secolului al XIX-lea burghezia
culturală şi cea economică au contacte din ce în ce mai frecvente şi încep să se manifeste tot mai
mult ca o clasă socială cu identitate unică.
Al treilea model este cel al estului Europei, unde putem încadra şi Ţările Române şi
Transilvania. Liniile de diviziune dintre cele două sub–grupuri majore ale middle –class au
rămas puternice. Înapoierea economică relativă a acestor regiuni a corespuns unei clase de mijloc
antreprenoriale slabe. Vidul de capital a fost umplut de întreprinzători şi de investitori de origine
străină. Economia tradiţională, preponderent agrară, a lăsat puţin loc dezvoltării
antreprenoriatului şi, acolo unde acesta a fost posibil, a fost dominat de investiţiile altor
naţionalităţi (evrei, armeni, germani). Burghezia culturală a întârziat şi ea să se dezvolte –statele
naţionale s-au format târziu, sistemul de educaţie obligatorie a fost introdus mai târziu, dominaţia
imperiilor străine s-a prelungit până la începutul secolului XX. S-a dezvoltat totuşi o mică
burghezie culturală 13, legată de gradul scăzut de autonomie al administraţiilor naţionale şi de
nobilimea locală, principala purtătoare a naţionalismului statelor est europene. Contactele
acesteia cu segmentul antreprenorial erau minime, această diviziune fiind rezultatul intereselor
nu numai diferite ci, în anumite cazuri, chiar divergente.
Este evident că şi în cadrul modelelor de evoluţie a clasei de mijloc există variaţii între
ţări diferite. Nu avem, însă, nici un motiv să nu acceptăm valabilitatea modelului estic şi pentru
Ţările Române.
13 Bildungs-Kleinburgertum
25
Anumiţi analişti 14, mergând pe linia autorilor străini care s-au aplecat asupra dezvoltării
societăţii româneşti (Chirot, 2002, 2004; Hitchins, 1994) consideră că în Ţările Române,
formarea clasei mijlocii a reprezentat, de fapt, un proces de transformare a unei părţi a boierimii
care şi-a asumat un rol antreprenorial (angajarea în comerţ, investiţii în industria incipientă).
Numărul celor implicaţi în activităţi comerciale creşte în secolul al XIX –lea. Hitchins, 1994 15,
propune următoarea configuraţie a sistemului urban de stratificare: Burghezia - alcătuită din
vechii boieri care preiau o parte a ocupaţiilor în comerţ şi a investiţiilor în industrie, precum şi
din elita nenobiliară a oraşelor; II. Marii negustori - care se ocupau cu comerţul cu ridicata,
arendarea vămilor şi a minelor, etc; III. Profesiunile liberale – strat social alcătuit din avocaţi,
medici, învăţători, funcţionari, contabili, mici afacerişti; deşi restrâns numeric la început el s-a
extins odată cu creşterea producţiei şi au intrat în rândul clasei mijlocii; IV. Sărăcimea -
formată din muncitori calificaţi (calfe şi ucenici), muncitori zilieri sau ocazionali veniţi de la
ţară, slugile de casă. Chiar dacă această schemă este corectă, lipsesc din analiză tocmai acele
criterii care fac din anumite segmente ocupaţionale o clasă în adevăratul sens al cuvântului. Este
un caz exemplar pentru importanţa tratării sistemelor de stratificare ca şi configuraţii spaţio –
temporale unice. Împărţirea ocupaţională prezentată poate să aparţină oricărui context istoric. Nu
putem, însă, identifica pe baza ocupaţiei, burghezia românească, în absenţa altor elemente
definitorii: industrializarea, modernizarea, raţionalizarea sau urbanizarea, în contextul dezvoltării
pieţei capitaliste, a economiei bazată pe aceasta şi a capitalului autohton. Mai mult, nu putem
identifica suficiente elemente ale unei culturi comune, contacte suficient de strânse între
segmentele ocupaţionale menţionate sau opoziţia coerentă faţă de alte clase sociale.
Această stare de fapt continuă până după Primul Război Mondial. In perioada interbelică
clasa de mijloc românească începe să se contureze, mai ales în ceea ce priveşte apariţia unei
intelectualităţi naţionale puternice. Burghezia economică este, însă, slabă, capitalul dominant
fiind cel străin. Această evoluţie este stopată în cadrul regimului comunist, care este impus într-o
ţară abia intrată pe calea industrializării. Este important de subliniat faptul că, în România, ca şi
în alte ţări est-europene nu s-a ajuns niciodată la un segment economic naţional puternic al clasei
14 Cârţână, C. –Structură şi stratificare socială în România interbelică. Contribuţii sociologice româneşti privind schimbarea şi dezvoltarea socială, în Sociologie Românească, septembrie, 2002
15 Citat de Cârţână
26
de mijloc, deci termenul de clasă de mijloc nu acoperă aceeaşi realitate ca în cazul ţărilor
occidentale. Putem cu greu să vorbim despre o clasă de mijloc coerentă până la începutul Celui
De-Al Doilea Război Mondial. Nu înţelegem poziţia unor autori contemporani români 16 care
consideră mediul rural românesc ca leagăn al formării clasei de mijloc sau “utilizarea relaţiilor
tradiţionale de dijmă şi clacă ca resurse fundamentale pentru construcţia noului regim
capitalist”17. Segmentul social în care autorii menţionaţi văd rădăcinile burgheziei româneşti este
cel al funcţionărimii rurale. Dacă luăm în considerare criteriile pe baza cărora este identificată
clasa de mijloc în lumea occidentală putem observa că această categorie ocupaţională nu are
nimic din caracteristicile clasei de mijloc, ci corespunde, în mod evident, micii burghezii.
Diferitele teorii (Zeletin, 1923; Bădescu, 2003) care vizează emergenţa burgheziei în România
interbelică ţin de logica generală a industrializării sau de cea politică şi naţională dar nu au,
deocamdată, un fundament empiric serios. Vom susţine, aşadar, pe urmele lui Kocka, ideea că în
România nu putem vorbi despre burghezie ca despre o clasă coerentă şi unitară până la Al
Doilea Război Mondial. Despre modul în care sistemul socialist a modelat sistemul de
stratificare în România vom avea prilejul să vorbim în alte capitole ale acestei lucrări.
2.2. Modurile de operaţionalizare a conceptului de clasă de mijloc şi problemele analizei
claselor
Parcurgând literatura de specialitate dedicată clasei de mijloc se poate observa o mare
diversitate a perspectivelor teoretice şi a operaţionalizărilor folosite. Abordările care folosesc ca
indicator unic ocupaţia au la bază însă, câteva caracteristici ale clasei de mijloc care apar să fie
invariabile: munca non-manuală, non-rutinieră, caracterul urban, poziţia intermediară în cadrul
relaţiilor determinate de diviziunea muncii şi privilegierea pe baza proprietăţii şi /sau educaţiei.
Aceste caracteristici par să îşi fi câştigat adeziunea atât din partea teoreticienilor marxişti cât şi
din partea curentului neo-weberian. Alegerea segmentelor ocupaţionale care vor fi incluse în
analiza clasei de mijloc va ţine cont, în consecinţă, de aceste distincţii.
16 Larionescu, M., Mărginean, I. şi Neagu, G. –Constituirea clasei mijlocii în România, Iaşi, editura Polirom, 2006 17 Ibid.
27
Dacă se acceptă aceste caracteristici ca fiind “nucleul” conceptului de clasă de mijloc,
teoreticienii clasei de mijloc propun înţelegeri extrem de diferite ale termenului în ceea ce
priveşte alte dimensiuni.
Marx identifica clasele sociale pe baza proprietăţii şi a poziţiei în relaţiile de producţie şi
de exploatare. Clasa de mijloc în viziune marxistă era echivalentă cu mica burghezie, constituită
din mici manufacturieri, mici negustori, artizani şi ţărani cu teren în proprietate. Caracteristica
acestei categorii era proprietatea mică, bazată pe muncă proprie şi familială, fără posibilitatea de
a angaja lucrători din afara gospodăriei. Membrii micii burghezii sunt în acelaşi timp proprietari
şi muncitori. De aceea au interese contradictorii –uneori opuse proletariatului iar alteori opuse
burgheziei. Predicţia marxistă a fost dispariţia acestei clase odată cu dezvoltarea capitalismului şi
împărţirea membrilor acesteia între clasa muncitoare şi cea a burghezie. Marxismul clasic ignoră
valoarea pe piaţă a altor abilităţi ale indivizilor în afara proprietăţii, deci analiza intelectualităţii
se va plasa în perspectiva ideologică şi nu în cea de clasă. Schema marxistă a claselor este una
dihotomică, bazată pe proprietatea asupra principalelor mijloace de producţie. Însă, în afară de
aceste dihotomii care structurează în mod fundamental stratificarea, Marx identifică anumite
clase tranziţionale, agregate istorice contingente care se pot găsi în următoarele situaţii: se ridică
în cursul perioadelor de schimbare (burghezia în evul mediu), intră în declin deşi deţineau
puterea în cadrul ordinii sociale anterioare (feudalii în secolul al XIX-lea), sunt grupări quasi –
clasiale (ţăranii liberi în evul mediu) sau reprezintă sub –diviziuni ale claselor. In volumul IV al
Capitalului Marx recunoaşte “creşterea constantă a numărului claselor de mijloc, acelea care
stau între muncitor pe de o parte şi capitalist sau proprietar funciar pe de altă parte.” Acest
fragment este, însă, singular în opera marxistă. In restul scrierilor sale, inclusiv în celelalte
volume ale Capitalului, clasa de mijloc este considerată sau o clasă tranziţională sau o sub-
diviziune a burgheziei sau a proletariatului.
Expansiunea clasei de mijloc în secolul XX loveşte în nucleul teoriei clasice marxiste a
claselor, mai exact în două dintre afirmaţiile cele mai radicale ale lui Marx: cea privind
proletarizarea societăţii şi cea privind polarizarea societăţii. Realitatea socială a celei de a doua
jumătăţi a secolului arată complet diferit decât capitalismul englez al secolului al XIX–lea.
Strategiile pe care neo –marxiştii le-au folosit pentru a rezolva problema conceptuală pe care o
ridică expansiunea clasei de mijloc au condus la considerarea clasei de mijloc ca pură iluzie
28
ideologică, ca segment al altei clase (clasa muncitoare, în special), ca o nouă clasă, complet
distinctă de celelalte şi, în cele din urmă, ca inexistentă -poziţiile considerate a fi în clasa de
mijloc trebuie vazute ca “locaţii contradictorii în interiorul relaţiilor de clasă” (Wright, 1994).
Poziţia lui Wright este cea mai radicală în privinţa fragmentării clasei de mijloc. Pentru el,
anumite segmente se află la intersecţia relaţiilor de exploatare – poziţii care sunt în acelaşi timp
exploatate şi explotatoare. Middle class poate fi definită în termeni relaţionali, din perspectiva în
care conceptul central al stratificării este exploatarea. Deşi studiile empirice confirmă un declin
al clasei de mijloc provenită din burghezia economică –the old middle class - în societăţile
occidentale, acest declin este lent şi nu se poate vorbi despre o dispariţie a acestei categorii.
Există, în continuare, un segment social care îşi transmite afacerea din generaţie în generaţie şi
care, pe baza mărimii firmei, nu se califică în clasa de sus. Acest segment se micşorează ca
volum dar rămâne prezent în toate sistemele de stratificare. Previziunea marxistă a concentrării
capitalului s-a confirmat, însă, într-o măsură mult mai mare, fiind una dintre principalele surse
ale expansiunii noii clase mijlocii – the new middle class -, care, după unii autori (Bell,
Dahrendorf) ar fi adevărata clasă mijlocie a societăţii postindustriale. Există multe surse ale
diferenţierii vechii clase de mijloc de noua clasă de mijloc. Şi mai dramatică este fragmentarea
internă a noii clase mijlocii, datorită diversificării sectoarelor economice în care aceasta
activează. “The new middle class was born decomposed”. Pentru Dahrendorf, actuala clasă de
mijloc este modelată de caracteristicile societăţii post –industriale, în primul rând de disocierea
controlului asupra proprietăţii de dreptul legal de proprietate, ceea ce duce la decompoziţia
capitalului. Ea ocupă o poziţie anume în cadrul relaţiilor de autoritate –cea a controlului asupra
mijloacelor de producţie. Alţi autori (Kocka, 1995) susţin o perspectivă mai radicală, conform
căreia clasa de mijloc dispare în a doua jumătate a secolului XX. Această dispariţie este înţeleasă
în termenii fragmentării şi diferenţierii interne a clasei de mijloc. Chiar dacă se recunoaşte că
există încă linii de demarcaţie între clasa muncitoare şi cea de mijloc, acestea sunt neclare,
fluctuante şi îşi pierd semnificaţia în condiţiile democratizării şi a creşterii nivelului de trai
pentru întreaga populaţie angajată. Argumentele legate de dispariţia clasei de mijloc sunt, în
mare, cele aduse de cei care susţin în prezent irelevanţa analizei claselor, subiect dezbătut în
capitolul 1. Remarcam atunci că expansiunea fără precedent a educaţiei este interpretată de unii
analişti ca un instrument extraordinar pentru egalizarea şanselor în viaţă pentru toate categoriile
sociale şi de alţii ca un tip de capital –cel cultural- care câştigă tot mai mult teren în societatea
29
contemporană. Prestigiul social al actorilor care posedă un grad înalt de capital cultural este în
creştere datorită importanţei funcţionale a ocupaţiilor acestora. Reproducerea capitalului cultural
se adaugă şi, după cum vom vedea, uneori se substituie transmiterii intergeneraţionale a
capitalului economic, fiind, astfel, simultan, un vehicul al mobilităţii şi o fundaţie solidă a
barierelor acesteia.18 Capitalul cultural este cel care configurează poziţia socială a unor segmente
importante ca cel al managerilor şi cel al experţilor. Predicţia lui Daniel Bell este aceea a
creşterii valorii capitalului cultural în cadrul societăţilor post –industriale. In societăţile
informaţionale economia dominantă este cea a serviciilor iar cunoaşterea, tehnologia şi
informaţia sunt mărfurile cele mai valoroase.
Clasele de mijloc nu îşi găsesc locul în teoria neo-marxistă nici datorită definirii claselor
pe baza conştiinţei de clasă, a gradului de organizare politică şi a capacităţii de acţiune colectivă.
Neo-marxiştii au avut probleme în a lega acţiunea şi conştiinţa de clasă de categorii aflate în
poziţii atât de diferite şi care, aparent, nu pot avea nici interese comune cu alte clase, nici interese
antagonice faţă de alte clase.
Tema unităţii clasei de mijloc a dat naştere la două curente în analiza claselor: primul este
cel care consideră că în contemporaneitate nu putem vorbi despre o clasă de mijloc unitară, ci
despre clase de mijloc sau categorii mijlocii, ceea ce Tim Butler numea “messy and fragmented
middle class”19. Între reprezentanţii acestei linii de gândire se află Gilbert Dennis, Thomas
Hackley, Peter Saunders, Scott Lash, John Urry, Daniel Bell, Eric Olin Wright sau Ralph
Dahrendorf.
A doua perspectivă este cea care care susţine existenţa unei singure clase de mijloc.
Sociologii care admit unitatea clasei de mijloc nu adoptă aceeaşi poziţie în ceea ce priveşte
18 “it is fairly clear that the chief ways in which the middle –classes have always sought to realize their family and group interests are not particularly new…. The core groupings of the upper middle class, such as professionals and administrators, have fairly successfully secured their social reproduction by seeing to it that their children got the right kind of education……As Goldthorpe and his collegues have shown (1980), upper service class fathers have continued to have relatively undiminished chances of passing their positions on to their sons during a period that has also seen very considerable upward mobility into this region of the class structure.” (Lockwood, D. – Social Change and Middle Classes, 1995, Routledge)
19 Butler, T. și Savage, M. -Social change and middle –classes
30
factorii care determină această unitate. Faptul că segmente ocupaţionale aflate în situaţii extrem
de diferite pot fi considerate ca aparţinând aceleiaşi clase se poate datora, în viziunea
teoreticienilor clasei de mijloc următorilor factori: cultura comună (Kocka, 1995; Savage, 1995),
similaritatea veniturilor, condiţiilor de muncă, prestigiului sau a altor recompense ataşate
locurilor de muncă (Giddens, 1970; Marshall, 1997), similaritatea stilurilor de viaţă şi a pattern-
urilor de consum (Saunders, 1990, 1993; Lash şi Urry, 1988), împărtăşirea unei viziuni asupra
lumii, posibilitatea de a avansa în carieră (mai ales pentru segmentul birocratic) (Weber, 1978;
Giddens, 1970; Tumin, 1953), poziţia în raport cu autoritatea, încrederea de care se bucură în
raport cu deţinătorii capitalului economic şi strategiile de mobilitate comune (Goldthorpe, 1982,
1996), nivelul de educaţie (Lockwood, 1995; Goldthorpe, 1982, 1992, 1996; Breen, 1994, 2000;
Bourdieu şi Passeron, 1970) sau plasarea subiectivă în clasa de mijloc (Savage, 2000).
Aşa cum am mai menţionat, abordarea noastră îşi are rădăcinile în cadrul de analiză al
stratificării sociale propus de Weber. Pentru teoreticienii neo-weberieni ai clasei de mijloc
(Giddens, Goldthorpe, Breen, Savage, Marshall, Parkin) unitatea clasei de mijloc este legată de
similaritatea după anumite criterii a situaţiilor de piaţă care corespund diverselor segmente
ocupaţionale şi de pattern-urile comune de mobilitate ale membrilor acestor categorii.
Una dintre întrebările acestei cercetări vizează nu existenţa sau inexistenţa clasei de
mijloc în România ci gradul de structurare al acesteia. Pentru Giddens, existenţa, unitatea sau
importanţa clasei de mijloc sunt probleme legate de structurarea relaţiilor de clasă. Giddens
consideră legătura dintre caracteristicile de bază ale capitalismului şi structura de clasă ca una
fundamentală. Competiţia pe piaţa liberă este determinantă. Giddens preia de la Weber viziunea
unei pieţe ca “structură a puterii”, în care anumite grupuri sunt avantajate în raport cu altele dar
această avantajare este rezultatul competiţiei libere şi al posesiei anumitor atribute –market
capacities (proprietate, calificări educaţionale sau forţă de muncă) şi nu rezultatul normativităţii
unui sistem de autoritate. Similaritatea situaţiilor de piaţă implică similaritatea recompenselor la
care indivizii pot avea acces pe baza capacităţilor de piaţă pe care le implică în negociere.
Recompensele nu se referă numai la veniturile mai mari asociate ocupaţiilor non-manuale ci şi la
alte tipuri de beneficii: oportunităţi de avansare în carieră, autonomie sporită, securitate mai mare
a locurilor de muncă, săptămână de lucru mai scurtă, concedii plătite mai lungi, pensii şi
asigurări de sănătate mai avantajoase. Tipurile diferite ale capacităţilor de piaţă posedate de
31
indivizi –proprietate, forţă de muncă şi calificări educaţionale –sunt sursele diferenţierilor între
clase. Proprietatea şi educaţia sunt, în plus, şi sursele diferenţierii interne a clasei de mijloc.
Al doilea aspect care este luat în considerare de linia de gândire neo –weberiană în
privinţa identităţii clasei de mijloc este procesul pe care Giddens îl numea structurarea clasei de
mijloc iar Goldthorpe formarea clasei de mijloc. Şansele de mobilitate stau la baza definiţiei
weberiene a clasei sociale. Pentru structurarea clasei de mijloc există două aspecte fundamentale
în ceea ce priveşte pattern-urile de mobilitate. In primul rând, condiţiile structurale au creat o
creştere majoră a mobilităţii de la manual la non-manual. Faptul că această creştere este una
structurală şi nu reflectă o creştere reală a fluidităţii socială implică faptul că graniţele manual /
non-manual fluctuează datorită schimbărilor în legate de diviziunea muncii (Giddens,
Goldthorpe) dar structura de clasă rămâne puternică şi se reproduce intergeneraţional. Gradul de
reproducere socială a clasei de mijloc este mare şi, mai mult, mare parte a fluidităţii sociale este
de tip short –range (Gershuny, Parkin). Pentru Goldthorpe tocmai graniţele mobilităţii sunt
cruciale în identificarea claselor sociale. (Goldthorpe, 1982, 1992). Dacă în 1979 el trăgea linia
de demarcaţie dintre clasa de mijloc şi cea superioară pe baza proprietăţii, în 1992 include în
service class proprietarii, considerând că proprietatea nu mai constituie un avantaj substanţial
faţă de poziţiile salariate bine cotate. Menţionăm că schema de stratificare a lui Goldthorpe nu
ţine cont de ceea ce putem numi clasa de sus. Dedicat studiilor de mobilitate, Goldthorpe este
primul care atrage atenţia asupra faptului că expansiunea fără precendent a muncii non –manuale
nu reprezintă, de fapt, în majoritatea cazurilor, o creştere a clasei de mijloc pentru că aceste
munci sunt, de fapt, munci rutiniere, de aceea trebuie făcută distincţia între muncitorii non-
manuali şi service class, aceasta din urmă reprezentând clasa de mijloc autentică. Cum am arătat
în capitolul 1, Paradigma Nuffield trasează graniţele claselor sociale pe baza ataşamentului static
faţă de anumite poziţii, ataşament care se traduce în strategii de reproducere inter şi
intrageneraţională. Pentru Goldthorpe, clasele devin colectivităţi demografice, cu identitate
proprie, pe baza continuităţii prin care indivizii şi familiile lor menţin stabilitatea structurii de
clasă de-a lungul timpului 20. Trebuie remarcat că membrii clasei de mijloc manifestă tendinţa
cea mai puternică de reproducere a poziţiilor sociale.
20 “become identifiable as collectivities through the continuity by which individuals and families retain their class structure over time.” (1982:172)
32
Alţi autori (Gershuny, 2000, apud Savage; Parkin, 1975) folosesc mobilitatea nu numai
pentru a delimita clasa de mijloc ci şi pentru a identifica structura internă a acesteia. Gershuny
face explicit distincţia între nucleul clasei de mijloc şi graniţele acesteia. Nucleul clasei de
mijloc este constituit din professionals în timp ce alte categorii sunt segmentele de graniţă ale
acesteia. Importanţa distincţiei este evidentă în lumina studiului menţionat, care arată că pattern
–urile de mobilitate sunt diferite pentru zona centrală şi cea periferică a clasei de mijloc, în
sensul unei mobilităţi mai intense în cadrul segmentelor de graniţă şi a unei reproduceri sociale
foarte puternice în nucleul clasei de mijloc.
Weber a arătat de ce ideea legăturii dintre clasă şi acţiune trecând prin conştiinţa de clasă
este problematică. Am preluat, însă, de la Giddens conceptul de conştienţă de clasă (class
awareness) care nu este legat de acţiunea colectivă ca mişcare radicală, împotriva unui oponent
anume ci de strategiile de închidere socială (Parkin, 1979) 21. Vom analiza strategiile
matrimoniale ca fiind un exemplu al acestui tip de strategii. Strategiile de închidere socială se
manifestă “when mobility closure exists in relation to any specified form of market capacity”
(Giddens, 1970).
Această abordare, a conturării clasei de mijloc pe baza pattern-urilor de mobilitate este,
după cum am arătat şi în capitolul 2, şi perspectiva aleasă pentru această cercetare. Este evident
că nu putem vorbi despre clasa de mijloc ca despre o clasă în sensul marxist al termenului, de
vreme ce include atât persoane angajate pe cont propriu cât şi salariaţi, în general persoane cu
poziţii de piaţă foarte diferite. Este clar, de asemenea, că analiza acestei zone a spaţiului social
trebuie sau să accepte existenţa mai multor clase de mijloc, în funcţie de criteriile de
operaţionalizare amintite în prima secţiune sau să se centreze pe o linie teoretică neo –weberiană,
în care clasa de mijloc va fi analizată ca o clasă socială, adică pe baza pattern–urilor de
mobilitate.
Abordarea noastră va însemna, în primul rând, operaţionalizarea clasei pe baza ocupaţiei.
Vom încerca să testăm ipoteza conform căreia în pofida diferenţelor între situaţiile de piaţă ale
21 “…it is useful to consider the formation of the contemporary service class or the middle classes by reference to the following benchmarks: the economic, relational and normative. It may be thought odd that this leaves out what has just been identified as the meat of class formation: collective action, which in the case of the middle class has mainly involved strategies of social closure”
33
indivizilor, putem vorbi despre o clasă de mijloc structurată. Poziţiile ocupaţionale considerate în
mod tradiţional ca făcând parte din clasa de mijloc sunt, cum spuneam, poziţii intermediare în
cadrul relaţiilor determinate de diviziunea muncii (în cazul angajaţilor), non-manuale, non-
rutiniere şi fundamental legate de spaţiul urban. Acestea sunt, de asemenea, legate de posesia
unei forme importante de capital – economic, cultural sau simbolic –care are valoare pe piaţa
muncii.
Miza acestei lucrări o reprezintă, însă, conturarea clasei de mijloc ca şi clasă socială
unitară. Unitatea clasei de mijloc sau gradul de structurare al acesteia va fi observată pe baza pe
baza reproducerii sociale, a “mobilităţii tipice şi uşoare” şi pe baza strategiilor matrimoniale ale
actorilor sociali.
34
Capitolul 3
CLASA DE MIJLOC –O ANALIZĂ “TOPOLOGICĂ”
Introducere
Întrebarea de cercetare la care vor încerca să răspundă acest capitol se referă la gradul de
structurare a clasei de mijloc în România. Explicam, în capitolul 2, de ce în general nu ne putem
raporta la clasa de mijloc ca la o clasă în sens marxist. În contextul românesc actual, marcat de o
eterogenitate atât de puternică a segmentelor ocupaţionale aparţinând clasei de mijloc, primul
criteriu de delimitare a claselor sociale folosit de Giddens, cel al similarităţii recompenselor, nu
apare ca fiind relevant. Structurarea relaţiilor de clasă (Giddens) sau formarea demografică a
claselor (Goldthorpe) intră, însă, în sfera conceptului weberian de clasă socială concept menit
să unifice situaţii de piaţă diferite pe baza pattern-urilor de mobilitate. Vom defini structurarea
clasei de mijloc nu numai pe baza proximităţii în spaţiul social a segmentelor ocupaţionale care o
compun ci şi pe baza distanţei faţă de alte clase. Obiectivul acestui capitol este analiza a trei
dimensiuni ale structurării clasei de mijloc: procesele de consolidare a graniţelor de clasă
socială prin omogamia căsătoriilor ( secţiunea 4.1 ), procesele de recrutare şi de transmitere
intergeneraţională a şanselor de încadrare într-o anumită clasă socială ( secţiunea 4.2 ) şi
distanţa clasei de mijloc faţă de alte clase sociale ( secţiunea 4.3 ).
În ceea ce priveşte proximitatea poziţiilor în spaţiul social, vom spune, în primul rând, că
avem de-a face o structurare puternică al clasei de mijloc dacă există un grad înalt al omogamiei
căsătoriilor între segmentele clasei de mijloc. Chiar dacă termenul de analiză “topologică” la
care face referire titlul acestui capitol face trimitere la prima etapă a demersului sociologic în
viziunea lui Pierre Bourdieu, modalitatea de construcţie a unei hărţi a spaţiului social îşi are
rădăcinile în abordarea teoretico – metodologică a Şcolii de la Cambridge, care urmează liniile
ideatice ale paradigmei interacţioniste. Analiza de faţă va permite nu numai o primă evaluare a
gradului de structurare al clasei de mijloc ci şi înţelegerea contextualizată a noţiunii de
proximitate în spaţiul social prin prisma actorilor înşişi.
Operaţionalizarea ideii de mobilitate frecventă şi tipică a reprezentat cea mai mare
provocare a acestui demers. Soluţia a reprezentat-o înţelegerea acestei sintagme în termeni de
probabilitate a unui individ de a se afla într-o anumită clasă socială în cursul vieţii sale.
35
Argumentele în favoarea acestei interpretări îşi au rădăcinile chiar în gândirea weberiană. În
primul rând, Weber însuşi a introdus în concepţia sa legată de stratificare noţiunea de “şansă” şi,
mai mult, noţiunea de “şansă tipică”. Dacă situaţia de clasă reprezintă “probabilitatea tipică de
a procura bunuri, de a câştiga o anumită poziţie în viaţă şi de a găsi satisfacţie interioară, o
probabilitate care derivă din controlul relativ asupra bunurilor şi abilităţilor şi din folosirea
acestora în scopul obţinerii de venituri într-o ordine economică dată” 22(Weber, 1978: 302), o
clasă socială reprezintă “totalitatea acelor situaţii de clasă în interiorul cărora mobilitatea
individuală şi generaţională este uşoară şi tipică” 23 (Weber, 1978: 302). Aceste două celebre
definiţii weberiene sunt cele care au condus la interpretarea adoptată şi în acest studiu. Prima
remarcă se referă la faptul că, modelând conceptele amintite pe baza mobilităţii, Weber reuşeşte
să aducă problematica stratificării la nivelul individului. Situaţia de clasă nu înseamnă, deci, o
plasare neechivocă a indivizilor în structuri fixe ale claselor ci probabilitatea ca în cursul vieţii
indivizii să se găsească într-o astfel de situaţie de clasă. Legarea logică a celor două concepte în
analiza claselor sociale presupune acea relaţie circulară între structură şi acţiune pe baza căreia
trebuie înţeleasă stratificarea (Giddens, 1970; Goldthorpe, 1992, 1996; Tomescu –Dubrow, 2006
). Dacă structura de clasă determină într-o anumită măsură probabilitatea ca indivizii să ajungă
într-o anumită zonă a spaţiului social –adică probabilitatea tipică sau mobilitatea tipică,
mişcarea efectivă a acestora este cea care va modela, la rândul ei, graniţele claselor sociale. Vom
afirma, deci, că putem vorbi despre o clasă socială în două situaţii: 1.când reproducerea
intergeneraţională sau intrageneraţională a statusului depăşeşte 50.1% şi 2.când o altă clasă
pierde peste jumătate din efectivul ei în favoarea clasei sociale în discuţie. Dacă 50.1% din
membrii unei clase sociale de origine ajung în altă clasă, ei constituie o clasă socială împreună cu
membrii categoriei de destinaţie. Acest procent poate fi considerat ca la fel de arbitrar ca oricare
alt criteriu de conturare a claselor sociale. El se leagă, însă, strict de noţiunea de probabilitate,
reprezentând un prag al acesteia. Dacă un eveniment are 50.1% şanse să se producă, are mai
22 „Class situation” means the typical probability of 1.procuring goods 2.gaining a position in life and 3.finding inner satisfactions, a probability which derives form the relative control over goods and skills and from their income-producing uses within a given economic order.” -Weber, M. -Economy and Society, 1978, University of California Press, Berkeley, California 23 “makes up the totality of those class situations within which individual and generational mobility is easy and typical” -ibid.
36
multe şanse să aibă loc decât să nu aibă loc 24. Este evident că, dacă un eveniment este mai
probabil să se producă decât să nu se producă25, această probabilitate se datorează unor factori
specifici, rolul analizei devenind, în acest caz, acela de a identifica şi de a explica această
configuraţie a factorilor care conduc la ceea ce am putea numi o structură de probabilităţi.
Al treilea criteriu de stabilire a nivelului de structurare este distanţa clasei de mijloc faţă
de alte clase sociale. Este evident că endogamia puternică a căsătoriilor poate fi interpretată nu
numai ca apropiere a anumitor segmente ocupaţionale ci şi ca distanţă a acestora faţă de alte
clase, distanţă care poate fi citită pe baza interpretării spaţiului social de către actorii înşişi.
Distanţa dintre clasele sociale este legată, însă, în primul rând de barierele de mobilitate
dintre ele. Ken Smith 26 subliniază necesitatea teoretico -metodologică a distincţiei dintre
mobilitatea intra-clasială şi cea inter-clasială27. În momentul în care vorbim despre clasele
sociale ca despre entităţi distincte, ne vor interesa barierele puse în calea mobilităţii inter-
clasiale. Propunem, deci, ipoteza că societatea românească actuală este, astăzi, una puternic
stratificată pe bază de clasă şi că accesul indivizilor aparţinând altor clase sociale în clasa de
mijloc este condiţionat de „trecerea” unor praguri care stabilesc în acelaşi timp distanţa dintre
clase şi ierarhia dintre acestea. Aceste praguri reprezintă, de fapt, o hartă a diferenţelor de şanse
relative ale indivizilor de a ajunge în poziţii sociale dezirabile. Diferenţele de şanse relative sunt,
însă, modalităţi de a trasa graniţe între clasele sociale, ceea ce le transformă pe acestea în entităţi
identificabile.
În capitolul 2 am atras atenţia asupra deficienţelor prezentate de o analiză care porneşte
de la structura de clasă ca dat şi asupra necesităţii tratării sistemelor de stratificare ca şi realităţi
istorice concrete. Cele trei modalităţi de a înţelege clasele sociale pe care le vom folosi în cadrul
acestui studiu au atât meritul de a recupera actorul social pentru analiza stratificării cât şi pe
24 Smith, K. -Operationalizing Max Weber’s probability concept of class situation: the concept of social class -The British Journal of Sociology, 2007, Volume 58 Issue 1
25 În cazul analizelor pe bază de eşantion acest procent va cădea întotdeauna într-o marjă de eroare, devenind problematic 26 Ibid. 27 Inter –class mobility / intra –class mobility
37
acela de a stabili unitatea unei clase sociale pe baza unor criterii care sunt modelate istoric şi
evenimenţial.
Date şi limitele inerente acestora
În acest punct trebuie să atragem atenţia asupra limitelor datelor pe care efectuăm
analiza secundară28. Pentru primele două secţiuni ale capitolului de faţă cea mai mare problemă
teoretică şi metodologică este unirea celor două segmente ocupaţionale -conducători de unităţi şi
patroni într-o singură categorie. Tot pentru clasa de mijloc dar, şi pentru clase sociale inferioare,
analiza de stratificare este silită să nu ţină cont de diferenţieri importante în situaţiile de piaţă ale
categoriilor ocupaţionale. Situaţiile de piaţă ale intelectualilor sunt extrem de diferite, atât ca
recompense ocupaţionale cât şi ca autonomie la locul de muncă, poziţie în ierarhia birocratică
sau prestigiu. O limită majoră a analizei se datorează numărului mic de cazuri luat în calcul.
Pentru că am considerat numai persoanele active, eşantionul de lucru s-a restrâns la 963 de
persoane. Un astfel de eşantion nu are probleme de reprezentativitate la nivelul populaţiei dar
pentru categoriile slab reprezentate rezultatele vor trebui privite cu multă prudenţă.
O limită care nu se datorează culegerii datelor sau modului de folosire a schemei
ocupaţionale este cea impusă de construcţia tabelului de mobilitate. Pentru o analiză a sistemului
de stratificare care are obiective de tipul celor de faţă excluderea inactivilor este o necesitate. În
categoria mare a inactivilor intră, însă, şi şomerii. Excluderea şomerilor din analiză este
inevitabilă pentru a contura structura claselor sociale pe baza ocupaţiei. Ea însă are efecte
incontrolabile de distorsiune a acestei structuri, datorită faptului că nu toate clasele sociale sunt
afectate în aceeaşi măsura de şomaj. Categoriile superioare vor fi, în consecinţă, uşor
suprareprezentate în analiză.
Pentru ultima secţiune am folosit ca sursă a datelor Barometrul de Consum Cultural din
anul 2005 pentru că schema ocupaţională folosită în această cercetare naţională este mult mai
adecvată obiectivului asumat în această parte.
28 Barometrul de Opinie Publică, mai, 2006; Barometrul de Consum Cultural, octombrie, 2005
38
3.1 Clasa de mijloc ca proximitate în spaţiul social
Prima miză a acestui capitol a reprezentat-o conturarea unei imagini asupra spaţiului
social românesc actual. Cu ajutorul analizei de corespondenţă am indicat graniţele structurii de
clasă a României începutului de secol XXI, folosind ca indicator pattern-urile căsătoriilor
indivizilor. Clasele sociale definite astfel sunt: clasa de mijloc sau service class care cuprinde
intelectualii, conducătorii de unităţi şi patronii; lucrători rutinieri non-manuali, altcătuită din
lucrătorii în servicii şi comerţ, funcţionari, maiştri şi tehnicieni; agricultorii şi clasa muncitoare.
Pentru această ultimă clasă am păstrat distincţia dintre muncitorii calificaţi şi cei necalificaţi.
Această distincţie este argumentată pe baza diferenţei mari în situaţiile de piaţă ale muncitorilor
necalificaţi faţă de cei calificaţi, pe baza lipsei de stabilitate a apropierii în spaţiul social a acestor
segmente precum şi oportunităţii unei scheme de clasă care să poată fi comparată cu studii care
folosesc schema Goldthorpe.
Mariajul este o legătură încărcată de semnificaţie socială. În general, familiile care ocupă
poziţii similare în ordinea socială vor avea pattern-uri comune de interacţiune. Analiza acestor
pattern-uri de interacţiune pe care mariajul le presupune este un mijloc de a determina „natura
spaţiului social în interiorul căruia este definită similaritatea.29 Studiile care încearcă să
determine contururile claselor sociale pe baza alegerii partenerului matrimonial (Prendy şi
Bottero, 1998; Prendy şi Lambert, 2001; Kalmijn, 1991) pornesc de la ideea că aceste contururi
nu pot fi trasate teoretic, ca graniţe abstracte, ci sunt o parte a realităţii sociale de care actorii ţin
cont în acţiunile lor. Căsătoriile sunt endogame într-o proporţie foarte mare. Ele au loc, în
general, între parteneri care au vârste apropiate, sunt de aceeaşi religie, rasă şi etnie. Strategiile
matrimoniale sunt îndreptate spre alegerea unui partener egal din toate punctele de vedere, cele
care nu respectă această regulă fiind sancţionate social. Deşi există autori care susţin inexistenţa
unui grad crescut al endogamiei de clasă ca dovadă a lipsei de relevanţă a analizei claselor
(Pakulsky şi Waters, 1996), considerăm că această noţiune de „egalitate” a statusului ocupaţional
şi educaţional este tocmai cea care conturează clasele sociale. În plus, ocupaţiile similare oferă
29 Prandy, K. and Bottero, W. –The Use of Marriage Data to Measure the Social Order in Nineteenth-Century Britain, Sociological Research Online, vol.3, no.1, 1998
39
oportunităţi de întâlnire, cerc social comun, interese comune şi recunoaştere socială similară
pentru cei doi parteneri. Analizând căsătoriile indivizilor cercetătorul va avea acces nu la un
simplu construct teoretic ci la imaginea spaţiului social aşa cum apare ea în reprezentările
actorilor. Identităţile sociale ale partenerilor de căsătorie sunt probabil cei mai puternici
indicatori ai sentimentului de comunitate sau de apartenenţă la o clasă socială. Pe baza acestori
indicatori se poate stabili care sunt graniţele a ceea ce grupurile sociale definesc ca acceptabil
sau tolerabil, pe baza unui anumit grad de similaritate.
Similaritatea segmentelor ocupaţionale nu va viza în primul rând situaţiile de piaţă ale
acestora ci modul şi măsura în care actorii sociali recunosc ca egali sau similari membrii altor
segmente ocupaţionale. „Metoda prezentată aici nu începe cu asumpţia unei ierarhii a
grupurilor sociale care pot interacţiona mai mult sau mai puţin ci din direcţia opusă, adică
chiar de la pattern-urile de interacţiune socială. În loc să măsurăm felul în care structura de
clasă dă naştere grupurilor sociale, ne întrebăm: care este spaţiul social –pattern-ul relaţiilor
sociale- în interiorul căruia ocupaţiile sunt localizate? Folosind informaţii foarte simple [acele
relaţii care derivă din căsătoriile subiecţilor] – poate fi construită o imagine a spaţiului social în
cadrul căruia se produc aceste căsătorii. Fără nici o asumpţie referitoare la natura acestui
spaţiu, putem produce un model al ierarhiei dintre grupurile ocupaţionale şi al distanţei lor
relative unul faţă de altul.” (Prendy and Bottero, 1998:2).
Omogamia căsătoriilor este un indicator preluat pe linia teoretică a cercetărilor de la
Cambridge. Teoreticienii implicaţi în proiectul CAMSIS înţeleg structura de clasă ca una fluidă,
formată şi transformată continuu de pattern-urile de interacţiune ale indivizilor. Aceste pattern-
uri de interacţiune sunt văzute ca indicatori ai proximităţii în spaţiul social. Nu este o idee
complet nouă. Istoricii au folosit intuitiv de multe ori posibilitatea ca o persoană dintr-o anumită
categorie să se căsătorească cu o persoană provenind din altă categorie ca un indicator al
dispariţiei barierelor sociale în perioade istorice de tranziţie. Desigur, cercetările grupului de la
Cambridge iau în considerare mai multe variabile care conturează în final reţeaua de interacţiuni
a indivizilor. Pe baza datelor pe care le avem la dispoziţie putem analiza, însă, doar căsătoriile,
pentru a stabili ce înseamnă “proximitate în spaţiul social” în România contemporană.
40
Date şi metodă
Cea mai eficientă tehnică statistică pentru a determina apropierea poziţiilor ocupaţionale
în spaţiul social este analiza de corespondenţă. Vom folosi, în acest studiu, variantă propusă şi
dezvoltată de Michael Greenacre 30, analiza de corespondenţă a matricilor pătratice asimetrice.
Tabelele pătratice cum este cel de mobilitate sau tabelul căsătoriilor sunt, în general, tabele în
care asocierea este puternică şi, în consecinţă, o mare parte a indivizilor se grupează pe
diagonala principală a tabelului. Analiza de corespondenţă va reflecta, inevitabil, efectele
aglomerării pe diagonală (care înseamnă, în cazul nostru, reproducere socială sau omogamie
perfectă a căsătoriilor), ascunzând, în schimb, o mare parte din pattern-urile de asociere sau de
distanţă care pot apărea în celelalte celule ale tabelului de contingenţă. Soluţia este
descompunerea tabelului în cele două componente ale sale: cea simetrică şi cea asimetrică, care
pot fi, apoi, analizate separat. Avantajul este acela al obţinerii unei imagini clare asupra pattern-
urilor de asociere din celulele offdiagonal ale tabelului. În analiza noastră, componenta simetrică
va fi o măsură a omogamiei căsătoriilor sau a reproducerii sociale. Fiecare analiză de
corespondenţă poate fi, însă, reprezentată pe două grafice. Pe graficul componentei simetrice,
ocupaţiile între care există schimburi frecvente vor aparţine aceluiaşi grup în timp ce ocupaţiile
între care există puţine schimburi vor fi reprezentate la distanţă 31. Graficul componentei
asimetrice va reflecta numai deviaţiile de la simetrie, deci ceea ce se opune omogamiei şi
reproducerii sociale în sistemul actual de stratificare.
Rezultate
Primele rezultate ale analizei sunt menite să ofere o imagine a structurii claselor sociale
în România contemporană, aşa cum o definesc actorii sociali înşişi pe baza pattern-urilor de
interacţiune. Datele pe care le avem la dispoziţie ne permit doar analizarea căsătoriilor acestora
dar, deşi cercetările Şcolii de Cambridge iau în calcul mult mai multe relaţii stabilite între actorii
30 Greenacre, M. –“Correspondence Analysis of Square Asymmetric Matrices “, în Applied Statistics, Vol. 49, No. 3. (2000), pp. 297-310.
31 “Closeness of two occupations will depict the fact that there is a relatively high level of exchange between them, whereas distant occupations involve relatively little exchange.”
41
sociali, strategiile matrimoniale ale acestora sunt cel mai important indicator al modului în care
este definită structura de clasă într-o societate la un moment dat. Partea simetrică a analizei de
corespondenţă explică peste 99% din inerţie, gradul de omogamie al căsătoriilor fiind, deci,
extrem de puternic.
Modul de grupare a ocupaţiilor în figura 1 este o reprezentare a proximităţii poziţiilor în
spaţiul social românesc actual. După modelul Şcolii de la Cambridge, urmând paradigma
interacţionistă, pattern-urile de interacţiune sunt cele care conturează sistemul de stratificare al
unei societăţi sau, mai exact spus, care reflectă structura de clasă a acesteia. Distribuţia
segmentelor ocupaţionale este extrem de sugestivă. Un cadran reprezintă clasa muncitoare,
cuprinzând muncitorii calificaţi, muncitorii necalificaţi şi mecanicii împreună cu meşteşugarii,
făcându–se, astfel, gruparea ocupaţiilor manuale. În alt cadran sunt reprezentaţi doar agricultorii,
marcând separarea ruralului de urban. Alte segmente aflate în proximitate sunt funcţionarii,
maiştrii şi tehnicienii şi lucrătorii în servicii şi în comerţ. Lucrătorii pe cont propriu care s-ar
încadra, probabil, în aceeaşi zonă a spaţiului social sunt absenţi din schema ocupaţională folosită
de BOP. În ultimul cadran avem grupate segmentele clasei de mijloc, intelectualii şi conducătorii
de unităţi şi patronii. Modul de grupare al ocupaţiilor ar putea fi asimilat destul de uşor unei
scheme Goldthorpe în cinci trepte, dacă schema ocupaţională folosită în Barometrul de Opinie
Publică ar ţine cont de distincţii importante între situaţii de piaţă diferite. Despre limitele acestei
cercetări impuse de datele avute la dispoziţie pentru analiza secundară am discutat la
începutul capitolului. Este important de precizat, însă, faptul că modul în care este construită
schema ocupaţională din BOP constrânge structura claselor sociale să arate astfel şi că ne este
imposibil să separăm efectul modului de construcţie al schemei de cel al structurării în sine.
Tendinţele de grupare sunt, însă, suficient de puternice pentru a continua în următoarele capitole
cu o schemă a claselor sociale care să fie conturată chiar de pattern-urile de interacţiune ale
actorilor sociali.
Figura 1. Analiză de corespondenţă –simetric –ocupaţie soţ –soţie
42
2.00
Gruparea segmentelor ocupaţionale nu făcea, după cum am văzut, o distincţie clară între
muncitorii calificaţi şi cei necalificaţi. În schema de clasă pe care o vom folosi în următoarele
două capitole vom păstra distincţia dintre muncitori calificaţi şi muncitori necalificaţi din
următoarele motive: rezultatele vor putea fi mai uşor comparate cu cele obţinute în alte ţări pe
baza schemei Goldthorpe în cinci trepte. În al doilea rând, diferenţa dintre situaţia de piaţă a
muncitorilor calificaţi şi a celor necalificaţi este foarte mare în ceea ce priveşte securitatea
poziţiei sociale. Muncitorii necalificaţi sunt mult mai expuşi riscului de şomaj şi declasării iar
pentru ei declasarea înseamnă, de fapt, intrarea într-o zonă specifică a spaţiului social, cea de
underclass. În al treilea rând, graniţa dintre munca manuală calificată şi cea necalificată a fost
2.00 1.000.00‐1.00 ‐2.00 Manual vs. nonmanual
1.00
0.00
agricultor
intelectual
‐1.00
‐2.00
muncitor necalificat
muncitor calificat
mecanic,mestesugar
servicii sau comert
functionarmaistri, tehnicieni
manager si patronCategorii intermediare
vs.
categorii
extreme
Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .585, Vertical dimension: inertia = .306
43
estompată doar în ultimele decenii 32 şi nu putem să tragem concluzii asupra micşorării acestei
distanţe sociale doar pe baza datelor avute la dispoziţie.
Figura 2. Analiză de corespondenţă –skewed –ocupaţie soţ –soţie
2.00
1.00
Pe baza figurii 2 putem analiza acele căsătorii despre care nu se poate spune că sunt
omogame în raport cu clasa socială. Cei care se căsătoresc în afara clasei sociale manifestă şi ei
anumite patternuri de interacţiune care ne pot oferi informaţii despre structura de clasă. Astfel,
centrul graficului este cel care arată categoriile între care au loc schimburi sau, în cazul nostru,
32 v. analiza figurii 3.
2.00 1.000.00
x_skew
‐1.00 ‐2.00
0.00
‐1.00
intelectual
maistri, tehnicienifunctionar agricultor manager si patron
‐2.00
muncitor necalificat muncitor calificat
mecanic,mestesugarservicii sau comert
Horizontal and vertical dimension:
Cu cât o categorie este mai departe de centrul graficului cu atât mai mult membrii acesteia tind să se căsătorească în afara clasei sociale proprii
Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal and vertical dimension: inertia = .41536
y_skew
44
căsătorii frecvente. Centrul graficului nostru nu este, însă, dominat de o aglomerare de segmente
ocupaţionale (în centru se plasează doar agricultorii). Ocupaţiile care sunt depărtate de centru vor
prezenta deviaţia cea mai mare faţă de simetrie. Pattern-urile căsătoriilor ne vor spune în ce clase
sociale se vor căsători mai degrabă indivizii care nu se căsătoresc în clasa socială proprie.
Identificarea acestor modele se face pe baza trasării unor triunghiuri imaginare între punctul care
reprezintă centrul graficului şi două ocupaţii pentru care putem identifica intrarea prin căsătorie
într-o clasă socială (direcţia acelor de ceasornic) şi dacă aceste căsătorii se petrec cu o frecvenţă
mare. Aria triunghiului trasat este cea care ne spune dacă între două categorii ocupaţionale au loc
căsătorii mai multe sau mai puţine. Se poate observa că aria triunghiului care se poate trasa între
centrul graficului şi categoriile ocupaţionale ale clasei de mijloc este destul de mică, indicând din
nou o apropierea în spaţiul social ale celor două categorii.
Graficul prezentat în figura 3 arată destul de clar cum graniţele structurii de clasă au o
relativă stabilitate. Pentru că taţii respondenţilor nu pot fi analizaţi ca o structură socială propriu-
zisă, nu ne hazardăm să spunem că aceste pattern-uri de interacţiune sunt caracteristice unei
perioade anume. Putem să susţinem, însă, stabilitatea acestor pattern-uri în timp, adică în
perioada socialistă şi cea a tranziţiei. Cu toate acestea, structura claselor sociale este, în acelaşi
timp, fluidă într-o anumită măsură, confirmând rezultatele cercetărilor CAMSIS. Dacă în prezent
linia de demarcaţie între muncitori şi mica burghezie este clar distincţia manual/ non-manual,
pentru cuplurile părinţilor respondenţilor linia de demarcaţie între clase pare să se bazeze mai
mult pe distincţia calificat / non-calificat, muncitorii calificaţi, mecanicii şi meşteşugarii aflându-
se în aceeaşi clasă socială cu cei care au calificare medie şi prestează munci rutiniere non-
manuale. În ceea ce priveşte clasa de mijloc, putem observa că intelectualii, managerii şi patronii
reprezentau o clasă socială şi în generaţiile părinţilor respondenţilor. Omogamia căsătoriilor
dintre mamele şi taţii subiecţilor explică 93% din inerţie, susţinând ideea conform căreia clasa
socială a partenerului este una dintre variabilele luate în calcul de strategiile matrimoniale ale
actorilor sociali.
Figura 3. Analiză de corespondenţă –simetric –ocupaţie tată –mamă
45
2.00
După cum spuneam, categoriile ocupaţionale care sunt cele mai apropiate de centrul
graficului sunt cele între care au loc cele mai multe schimburi. Între muncitorii necalificaţi şi
agricultori au loc căsătorii frecvente. Comparând acest grafic cu cel care reprezintă componenta
asimetrică pentru căsătoriile respondenţilor (Figura 2) observăm că distanţa dintre segmentele
clasei de mijloc –intelectuali, manageri şi patroni- se micşorează. Interpretarea propusă pentru
această micşorare a distanţei se leagă de schimbarea contexului social în ultimele decenii. În
prima etapă a comunismului, capitalul cultural formal nu era necesar pentru accesul la o poziţie
de conducător de unitate, de aceea distanţa faţă de intelectuali este mai mare, bazându-se pe
distincţia făcută de calificările superioare. În a doua etapă a comunismului, capitalul cultural
devine tot mai important, funcţia începe să fie tot mai profund legată de calificarea educaţională
iar poziţiile înalte în ierarhia organizaţională încep tot mai mult să fie ocupate de intelectuali.
După Revoluţie această legătură devine tot mai strânsă, poziţiile privilegiate fiind, în prezent,
2.001.000.00‐1.00‐2.00 Manual vs. non-manual
1.00
0.00
‐1.00
manager si patron
intelectual
agricultor
‐2.00
muncitor necalificat muncitor calificat
mecanic,mestesugarservicii sau comert
functionarmaistri, tehnicieni
Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .249, Vertical dimension: inertia = .506
Categorii intermediare
vs.
categorii extreme
46
dependente nu numai de capitalul cultural formal ci şi de alte calificări, abilităţi, etc. Probabil că
micşorarea distanţei sociale între segmentele clasei de mijloc se datorează acestor schimbări
succesive în modalităţile de acces la o poziţie ierarhică superioară în cadrul întreprinderilor.
Figura 4. Analiza de corespondenţă –skewed –ocupaţie tată –mamă
Horizontal and vertical dimension:
Cu cât o categorie este mai departe de centrul graficului cu atât mai mult tinde să se căsătorească în f l i i l
2.00
functionar
servicii sau comertmaistri, tehnicieni
Dacă interpretarea noastră anterioară a introdus legătura dintre capitalul cultural şi
funcţiile celor din clasa de mijloc în două etape ale socialismului şi în perioada tranziţiei, ar
trebui ca pattern-urile căsătoriilor să reflecte nu numai o apropiere a celor doi parteneri în
termeni de clasă dar şi în ceea ce priveşte nivelul educaţional.
Figura 5 prezintă o imagine a pattern-urilor căsătoriilor taţilor şi mamelor în funcţie de
nivelul de şcolaritate. Fiecare nivel de şcolaritate poate fi văzut ca nivelul general de instrucţie pe
care îl are o clasă socială. Se poate indentifica, astfel, şcolaritatea agricultorilor, a muncitorilor
necalificaţi, a muncitorilor calificaţi, a lucrătorilor rutinieri non-manuali şi a intelectualităţii. Cei
2.001.000.00-1.00-2.00
x_skew
1.00intelectual
0.00
-1.00
-2.00
y_skew muncitor necalificat muncitor calificatmecanic,mestesugar
manager si patronagricultor
Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal and vertical dimension: inertia = .04885
47
care nu au absolvit nici un ciclu de învăţământ se detaşează de restul grupurilor, inclusiv de cei
care au terminat şcoala primară. Absolvenţii şcolilor de ucenici şi cei ai gimnaziului se situează
pe aceeaşi treaptă socială. Învăţământul de 10 ani (treapta I de liceu) şcoala de maiştri şi cea
profesională asigură pregătirea muncii manuale calificate, adică cea a muncitorilor calificaţi,
meşteşugarilor sau lucrătorilor în comerţ. Învăţământul universitar de scurtă durată este apropiat
de cel liceal şi post –liceal, fiind niveluri de învăţământ caracteristice segmentelor ocupaţionale
ale lucrătorilor non-manuali, segmente care reprezintă munci rutiniere, cu nivel mediu de
calificare.
Figura 5. Analiză de corespondenţă simetric–educaţie tată –mamă
Învăţământul universitar de lungă durată se plasează separat faţă de această grupă,
conturând segmentul intelectualilor. Observam că strategiile matrimoniale ale actorilor ţineau
cont de capitalul cultural al acestora chiar mai mult decât de ocupaţia indivizilor în momentul în
2.001.00 0.00‐1.00‐2.00
2.00
1.00
0.00
‐1.00
universitar de lunga durată
fara scoalauniversitar de scurtă durată
‐2.00
post-liceala
scoala maistri
liceu
profesionala
treapta I liceu
școală de ucenici
gimnaziu
scoala primara
Calificări inferioare vs. calificări superioare
Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .6988, Vertical dimension: inertia = .4707
Calificare medie
vs.
calificare superioară/ inferioară
48
care discutam micşorarea distanţei între intelectuali, conducători de unităţi şi patroni, pentru
generaţiile actuale. Dacă în ultima etapă a perioadei socialiste capitalul cultural era principiul de
structurare al societăţii, în prezent distincţia manual /non-manual şi cea produsă de capitalul
economic câştigă teren.
Figura 6. Analiză de corespondenţă –simetric -educaţie respondent –partener
2.00
Căsătoriile respondenţilor şi partenerilor reflectă o apropiere majoră a celor doi soţi din
punct de vedere al nivelului educaţional. Componenta simetrică a matricei de corespondenţă
explică 98.8% din totalul inerţiei. Configuraţia categoriilor educaţionale care se căsătoresc între
ele se schimbă, însă, faţă de generaţiile anterioare. Astfel, cei care au absolvit şcoala de ucenici şi
gimnaziul sunt mult mai aproape de cei cu nivel minim de şcolaritate (fără şcoală sau şcoală
primară). Această apropiere se datorează faptului că, datorită expansiunii sistemului de
2.00 1.000.00‐1.00‐2.00
Calificări inferioare vs. calificări superioare
1.00
0.00
fara scoala universitar de lunga durata
scoala primara
‐1.00
‐2.00
universitar de scurta durata
post-liceala
scoala maistriliceu
profesionalatreapta I liceu
ucenici gimnaziu
Calificări medii
vs.
calificări inferioare/ superioare
Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .370, Vertical dimension: inertia = .226
49
învăţământ şi, mai ales, obligativităţii de a termina 8 -10 clase în funcţie de perioadă, nivelul
minim de educaţie se mută, practic, la 8 ani de şcoală. Subiecţii care au absolvit numai 10 clase
de liceu se căsătoresc cu persoane care au absolvit şcoala profesională în timp ce indivizii care au
finalizat nivelul liceal se căsătoresc cu persoane care au terminat şcoala de maiştri, îndepărtându-
se de posibilitatea de a se căsători cu persoane cu nivel de şcolaritate superior (post –liceal sau
universitar de scurtă durată), posibilitate validă pentru părinţii lor. Se poate observa faptul că cei
care au finalizat ciclul universitar de lungă durată continuă să fie separaţi, într-o oarecare măsură,
de învăţământul caracteristic micii burghezii, ei căzând, totuşi, în acelaşi cadran cu cei care
termină colegii sau şcoli post-liceale.
Discuţii
O sursă importantă de destructurare a clasei de mijloc care este contrabalansată de
endogamia de clasă a căsătoriilor este apariţia în spaţiul social a segmentului patronilor. Dacă în
perioada socialistă intelectualii constituiau clasa de mijloc românească, emergenţa segmentelor
ocupaţionale şi a celor care deţin capitalul economic face, evident, din această clasă, una mai
puţin omogenă decât în perioada anterioară tranziţiei. Kocka considera căsătoriile frecvente între
burghezia culturală şi cea economică un indicator al formării clasei de mijloc în secolul al XIX-
lea. Susţineam, în aceeaşi discuţie33, că ultimele decenii sunt, de fapt, momentul naşterii clasei de
mijloc româneşti în adevăratul sens al cuvântului. Putem compara, deci, la distanţă de peste un
secol, constituirea clasei de mijloc în spaţiul european, cu formarea clasei de mijloc româneşti în
prezent, pe baza pattern-urilor de mariaj ale indivizilor, remarcând similaritatea poziţiilor
posesorilor de capital cultural şi a posesorilor de capital economic în reprezentările actorilor.
Cele două forme de capital conturează clasa de mijloc românească, unite fiind de conştienţa de
clasă (class awareness) care stă la baza strategiilor de acţiune ale indivizilor.
Conturarea imaginii spaţiului social pe baza pattern-urilor de interacţiune este
caracteristică viziunii teoretico –metodologice a Şcolii de la Cambridge. Spre deosebire de alte
scheme relaţionale de clasă (cum ar fi CASMIN Project sau Schema lui Erik Olin Wright) Scala
33 V. capitolul 2
50
Cambridge are ca obiectiv manifest obţinerea unei “măsuri generale şi ierarhice a avantajului
material şi social” (Stewart et al, 1980: 28), această măsură fiind, însă, legată atât de noţiunea de
clasă cât şi de cea de status. Mai mult, una dintre mizele teoretice ale construcţiei Scalei este
tocmai demonstrarea ineficienţei teoretice a distincţiei clasă/ status-grup.
Studiul prezent a asumat linia weberiană de separare a conceptelor de clasă şi status-
group susţinând importanţa păstrării acestei distincţii. Pentru noi, pattern-urile de asociere ale
diferitelor segmente ocupaţionale identificate în datele avute la dispoziţie indică tocmai puterea
explicativă majoră pe care conceptul de clasă socială îl are. Dacă principiul de structurare a
societăţii româneşti contemporane ar fi statusul, căsătoriile indivizilor ar trebui să urmeze liniile
de demarcaţie ale segmentelor ocupaţionale ca atare. Datele oferă însă o imagine diferită a
reprezentărilor actorilor asupra spaţiului social: aceea a similarităţii mai multor segmente
ocupaţionale. Nu se poate nega faptul că multe dintre acestea pot să se constituie în grupuri
profesionale de status. Logica subiecţilor ţine cont, însă, de două aspecte esenţiale: distincţiile pe
care piaţa însăşi le produce şi nivelul capitalului cultural formal al indivizilor. Dacă vedem în
strategiile matrimoniale ale actorilor o reflectare a grupurilor şi a barierelor sociale reale, putem
observa cum conturarea acestora ţine atât de posesia capitalului economic cât şi de nivelul
educaţional. În capitolul 2 în cadrul discuţiei legată de modelele europene ale constituirii clasei
de mijloc remarcam folosirea căsătoriilor între membrii burgheziei economice şi cei ai
burgheziei culturale ca indicator al gradului de structurare al clasei de mijloc. Analiza noastră
arată cum contururile acestei clase sunt flexibile şi cum distanţa între patroni, manageri şi
intelectuali se micşorează în ultimele decenii 34 .
Acest tip de analiză a spaţiului social oferă o imagine a acestui proces de structurare
exact în sensul angajat de Giddens, cel al momentului în care “relaţiile economice se transformă
în relaţii sociale.” Micşorarea distanţei dintre segmente ocupaţionale aflate în situaţii de piaţă
atât de diferite constituie, pentru noi, un indicator clar al structurării relaţiilor dintre aceste
segmente ca relaţii de clasă. Am observat că omogamia ocupaţională a căsătoriilor este foarte
mare, partea simetrică a matricilor de corespondenţă explicând aproape în totalitate pattern-urile
34 V. figurile 1 şi 3
51
de alegere a partenerului matrimonial. 35 De asemenea, omogamia educaţională este foarte
puternică. Studii din ultimele două decenii (Blackwell, 1998, apud. Prandy şi Bottero, 1998)
arată că în societăţile occidentale (Statele Unite, în acest caz), endogamia de vârstă, rasială sau
etnică sunt în scădere uşoară însă endogamia educaţională este în creştere lentă şi constantă. În
societatea românească forţa acestei legături poate fi pusă şi pe seama locului privilegiat al
capitalului cultural formal în ultima etapă a socialimului, în absenţa diferenţierii sociale pe baza
capitalului economic. Respingând indistincţia teoretică dintre status şi clasă pe baza
argumentelor expuse anterior, trebuie să remarcăm, însă, că nu putem accepta fără dovezi
empirice presupoziţia unei condiţionări pur-economice a endogamiei sociale a căsătoriilor. Nu
putem decela, în consecinţă, influenţa grupărilor de status în deciziile de alegere a partenerului
de influenţa situaţiilor de piaţă. Este o limită pe care orice analiză bazată pe ocupaţie ca indicator
principal o asumă în mod automat.
De la momentul elaborării Scalei Cambridge, studiile empirice au arătat o similaritate a
pattern-urilor de interacţiune a indivizilor (căsătorii, prietenii) în spaţiul occidental (Hout, 1982;
Mitchell şi Critchley, 1985; Blackwell, 1998). Comparând rezultatele studiilor pe linie CAMSIS
cu cele care analizează pattern-urile de mobilitate şi de reproducere putem vedea că mobilitatea
socială şi interacţiunea socială sunt aspecte ale aceleiaşi structuri 36. Măsura în care cele două
coincid este un alt indicator al gradului de structurare al unei clase sau chiar al unei societăţi.
Comparaţia trebuie să se facă chiar pe baza recrutării claselor sociale şi a reproducerii acestora.
4.2 Este clasa de mijloc o clasă socială?
Dacă pattern-urile căsătoriilor indivizilor ne oferă o imagine a structurii de clasă actuale,
gradul de structurare al acestor clase poate fi determinat prin analiza reproducerii sociale şi a
pattern-urilor de recrutare ale clasei de mijloc. Al doilea pas este acela de a testa ipoteza
35 van Leeuwen M.H.D. and Maas, I., apud. Prendy and Bottero - Endogamy and Social Class in History: An Overview
36 ”relations of social mobility and of social interaction seem to be aspects of the same structure” (Prandy şi Bottero, 1998).
52
conforma căreia structura de clasă rezultată prin analiza strategiilor matrimoniale ale indivizilor
este o structură de clase sociale în sens weberian 37.
Gradul de structurare al clasei de mijloc va fi urmărit, de asemenea, cu ajutorul unei
analize clasice de mobilitate. Se vor urmări atât reproducerea intergeneraţională cât şi procesul
de recrutare al clasei de mijloc, proces important în condiţiile unei creşteri structurale masive a
acestei clase.
Tabel 1. Tabelul de mobilitate intergeneraţională –frecvenţe absolute38
Service class as
Lucrãtori rutinieri
non-manuali Agricultori Muncitori
calificaþi Muncitori
necalificaþi Total
Service class 39 10 1 2 0 52
Lucrãtori rutinieri non-manuali 39 21 5 19 1 85
Agricultori 21 37 138 126 24 346
Muncitori calificaþi 62 88 31 181 28 390
Muncitori necalificaþi 7 14 6 49 14 90
Total 168 170 181 377 67 963
Sursa: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
Dacă pattern-urile de interacţiune ale indivizilor conturează structura de clasă actuală,
gradul de structurare a relaţiilor de clasă este determinat pe de o parte pe baza ataşamentului
static faţă de anumite poziţii şi, pe de altă parte, de procesul de recrutare care caracterizează
clasa de mijloc, adică de reproducerea socială şi de provenienţa membrilor clasei de mijloc. Ne
vom pune, în consecinţă, două întrebări: în primul rând, ce procent din membrii clasei de mijloc
reuşesc să îşi reproducă poziţia socială şi, în al doilea rând, de unde provin membrii clasei de
mijloc? Este evident că gradul de structurare al clasei de mijloc va fi cu atât mai mare cu cât
37 Facem precizarea că, atunci când vom folosi expresiile structură de clasă sau clasă ne vom referi la clasele sociale introduse în sociologie de Max Weber. 38 Liniile reprezintă clasa de origine iar coloanele clasa de destinație
53
proporţia celor care reuşesc să îşi reproducă poziţia socială va fi mai mare şi cu cât proporţia
celor proveniţi din clasa de mijloc va fi mai mare.
Cele două întrebări îşi găsesc răspunsul pe baza unei analize clasice a tabelului de
mobilitate. Primul lucru pe care îl observăm este nivelul mare al mobilităţii între clasele sociale.
Mobilitatea observată se apropie de 60%. Mobilitatea structurală reprezintă aproximativ 32% din
mobilitatea totală în timp ce fluiditatea socială reprezintă 68% din mobilitatea observată.
Primele observaţii ţin de cadrul mai larg al mobilităţii. Urmărind datele din tabelul 1 putem face
câteva remarci referitoare, în primul rând, la nivelul mobilităţii în cadrul structurii de clasă care
se manifestă în societatea românească.
În societatea românească actuală fenomenul recrutării este profund marcat de
transformările structurale emergente.39 În cazul clasei de mijloc asistăm la aproximativ o triplare
a volumului acesteia. Este evident că recrutarea din medii eterogene va avea un efect de
destructurare. Vedem, însă, că indivizii îşi aleg parteneri matrimoniali din clasele de origine ci
din cea de destinaţie, ceea ce conduce la o stabilizare a clasei de mijloc în timp.
Un aspect deosebit de important al analizei noastre este expansiunea clasei de mijloc în
ultimele decenii. Proporţia clasei de mijloc în populaţia activă aproape se triplează (de la
aproximativ 5.4% la 17.5%). Această expansiune se datorează surselor structurale ale formării
clasei de mijloc în România, analizate în capitolul precedent.
Tabel 2: Recrutarea clasei de mijloc în procente
Originea Procent
Service class 23Lucrãtori rutinieri non-manuali 23 Agricultori 12,5 Muncitori calificaţi 36 Muncitori necalificaţi 4 Total 100 Sursa: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
39 V. analiza din capitolul 3.
54
Problema eterogenităţii mediilor sociale din care clasa de mijloc îşi recrutează membrii a
mai fost menţionată în literatură (Goldthorpe, 1992, 1996; Giddens, 1970) ca un factor de
destructurare al clasei de mijloc. Această lipsă de stabilitate a clasei de mijloc este cu atât mai
puternică în perioade dominate de schimbări sociale majore. Remarcam în capitolul precedent că
dezvoltarea clasei de mijloc româneşti nu numai că nu poate fi pusă la îndoială dar are loc într-un
ritm extrem de accelerat.
Tabelul 2 prezintă tocmai fenomenul recrutării clasei de mijloc. Se poate observa că, din
membrii actuali ai acestei clase, numai 23% provin din rândurile clasei de mijloc. În rest,
recrutarea se face din toate celelalte clase: lucrători rutinieri non-manuali -23%, agricultori -
12.5%, muncitori calificaţi -36% şi muncitori necalificaţi -4%.
Tabel 3. Şansele absolute de mobilitate în structura claselor sociale
Service classs
Lucrãtori rutinieri non-manuali
Agricultori Muncitori calificaþia
Muncitori necalificaþial
Total tal
Service class 75.0 19.2 1.9 3.8 0.0 52
Lucrãtori rutinieri non-manuali 45.8 24.7 5.8 22.3 1.1 85
Agricultori 6.0 10.7 39.8 36.4 6.9 346
Muncitori calificaþi 15.8 22.5 7.9 46.4 7.1 390
Muncitori necalificaþi 7.7 15.5 6.6 54.4 15.5 90
Total 168 170 181 377 67 963
Sursa: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
Faptul că formarea demografică a clasei de mijloc este prejudiciată de necesitatea
acesteia de a recruta din alte clase (Goldthorpe, 2000) nu îşi găseşte fundamentul în analiza
noastră. Dacă gândim clasa socială în termeni de probabilitate a indivizilor de a se afla într-o
clasă socială în cursul vieţii lor, vom calcula şansele relative ale membrilor clasei de mijloc de a
55
rămâne în clasa de mijloc faţă de celelalte clase sociale. Astfel, lucrătorilor rutinieri non-manuali
le este de patru ori mai greu să ajungă în clasa de mijloc decât celor din service class,
muncitorilor calificaţi de aproape 20 de ori iar agricultorilor de aproximativ 40 de ori mai greu.
Mai mult, fenomenul recrutării clasei de mijloc ţine în cea mai mare măsură de mobilitatea
forţată pe care o induc în sistemul de stratificare schimbările ultimelor decenii.
Spuneam la început că vom folosi ca indicatori ai gradului de structurare al clasei de
mijloc gradul de reproducere al acesteia şi posibilitatea ca peste jumătate dintr-o altă clasă să
intre în clasa de mijloc. Ambele ipoteze pot fi testate pe baza unui tabel al şanselor absolute de
mobilitate (tabelul 3).
Pe baza tabelului 3 putem afirma că, în contextul actual al stratificării clasa de mijloc este
cea care se reproduce cel mai puternic. 75% dintre membrii acestei clase sociale reuşesc să îşi
transmită status-ul fiilor faţă de 24.7% dintre lucrătorii rutinieri non-manuali, 46.4% dintre
muncitorii calificaţi, 39.8% dintre agricultori şi numai 15.5% dintre muncitorii necalificaţi.
Aceste procente indică faptul că, în prezent, clasa de mijloc este o clasă socială în sens
weberian. Surprinzător, în afara clasei de mijloc, singura clasă socială care se conturează pe
baza pattern-urilor de mobilitate este clasa socială a muncitorilor calificaţi. Această clasă socială
se conturează pe baza criteriului în oglindă, cel al mobilităţii, pentru că 54.4% dintre fiii
muncitorilor necalificaţi ajung muncitori calificaţi, formând o clasă socială, împreună cu fiii
muncitorilor calificaţi.
Celelalte categorii, deşi au relevanţă ca şi poziţii diferite în spaţiul social şi ca situaţii de
piaţă, sunt destructurate, în sensul în care nici reproducerea, nici pattern-urile lor de mobilitate
nu indică o probabilitate mare (peste 50.1%) de apartenenţă a indivizilor la o clasă socială.
Discuţii
Afirmam, la începutul acestui capitol, că unul dintre marile avantaje ale abordării
stratificării atât pe baza interacţiunii sociale cât şi pe baza reproducerii şi a mobilităţii este
recuperarea legăturii recursive dintre individ şi structură. Această legătură nu poate fi, însă,
conturată, în absenţa asumării unui model de raţionalitate a actorului social. Orice model teoretic
56
al acţiunii sociale are la bază un astfel de model, chiar şi implicit. În această analiză, noţiunea
care face trimitere atât la structură cât şi la tipul şi la gradul de raţionalitate a actorilor sociali este
cea de conştienţă de clasă (“class awareness”) (Giddens). Acest concept implică
“conştientizarea şi acceptarea unui ansamblu de atitudini şi de credinţe legate de un stil comun
de viaţă al membrilor clasei, fără a recunoaşte în acestea afilierea la o anumită clasă şi
distincţia faţă de alte clase.” (Giddens, 1970). Dacă Marx definea clasele pe baza conştiinţei de
clasă şi pe baza transferării acesteia în acţiunea politică organizată, clasele sociale sunt
identificabile pe baza pattern-urilor de acţiune ale actorilor –diferite tipuri de interacţiune,
strategii de mobilitate sau de reproducere. Conştienţa de clasă presupune un model subiacent de
raţionalitate limitată a actorilor, în sensul că aceştia, deşi nu au ca scop explicit menţinerea
poziţiei de clasă sau dobândirea uneia superioare, acţionează în virtutea acestor scopuri care pot
fi, însă, reformulate de către cercetător în termeni de clasă. Analiza prezentă ne permite să
afirmăm că, dacă există un pattern conform căruia actorii sociali acţionează în sensul
reproducerii clasei sociale din care fac parte, înseamnă că clasa socială exercită pe de o parte
constrângeri exterioare iar pe de altă parte constituie un rezervor de resurse valorizate social
pentru indivizi. Constrângerile legate de structura de clasă pot fi înţelese în sensul uneia dintre
dimensiunile habitus-ului (Bourdieu), aceea a legăturii profunde şi determinante dintre poziţia
socială a individului şi posibilitatea de a gândi într-un anumit mod.
În analiza strategiilor educaţionale ale actorilor sociali Goldthorpe (1996) foloseşte o
versiune destul de puternică a teoriei alegerii raţionale pentru a explica reproducerea şi
mobilitatea indivizilor în termenii deciziei pe baza raportului costuri/ beneficii. Considerăm,
însă, că nu se poate face abstracţie de constrângerile structurii de clasă, tocmai datorită
orizontului de aşteptări pe care poziţia socială îl aduce cu sine în vieţile indivizilor. Goldthorpe
ignoră faptul că orice decizie ar fi luată pe baza raportului costuri/beneficii, modul în care acest
raport este perceput de către actorii sociali este determinat puternic de poziţia lor de clasă. Spre
exemplu, reproducerea socială poate fi înţeleasă ca decizia care implică cele mai mici costuri şi
care este cea mai puţin riscantă pentru actorii sociali. Trebuie, însă, ţinut cont de faptul că atât
costurile cât şi riscurile sunt determinate de poziţia de clasă a indivizilor, ele nefiind identice
(după cum afirmă şi Goldthorpe) pentru toate clasele sociale. Dacă abordăm mobilitatea din
această perspectivă, remarcăm faptul că, pentru societatea românească a ultimelor şase decenii
putem identifica două modele distincte ale strategiilor de reproducere sau de mobilitate socială,
57
în funcţie de costurile şi de riscurile implicate. În perioada socialistă, riscurile sociale şi
economice asociate de membrii clasei muncitoare occidentale cu timpul îndelungat petrecut în
şcoală 40 sunt mult reduse, datorită securităţii locurilor de muncă. „Pierderile” în cazul eşecului
şcolar sunt mult mai mici şi pot fi minimizate extrem de rapid. Variaţia mică a veniturilor,
siguranţa unui loc de muncă independent de fluctuaţiile pieţei precum şi absenţa unei pieţe a
muncii în care să conteze efectiv anii petrecuţi în şcoală posibil fără rezultat fac mult mai
atractivă decizia de a urma o formă superioară de şcolarizare. De asemenea costurile legate de
şcolarizare sunt mici şi pot fi suportate în condiţiile în care majoritatea familiilor sunt familii cu
două salarii. După anii `90 situaţia se schimbă radical. Toate tendinţele menţionate se inversează.
Cu toate acestea, valoarea capitalului cultural pe piaţa muncii, cererea calificării pe piaţa muncii
şi creşterea structurală a sectoarelor economiei pentru care calificarea este necesară, precum şi
masificarea învăţământului universitar conduc la o creştere a ponderii celor cu educaţie
superioară.
Putem observa, deci, că strategiile educaţionale ale indivizilor nu sunt îndreptate doar
către reproducerea statusului propriu ci că, cel puţin în condiţii structurale favorabile mobilităţii
acestea ţin cont de posibilitatea reală de a fi mobil ascendent în raport cu familia de origine. Mai
mult, aceste schimbări societale profunde sunt urmate de schimbări consecutive în procesul
decizional al indivizilor.
Întrebarea de cercetare legată de gradul de structurare al clasei de mijloc se poate
reformula pe baza definiţiei weberiene a claselor sociale. Am decis să considerăm clasa de
mijloc ca o clasă socială conturată operaţionalizând noţiunea weberiană clasică de mobilitate
tipică şi uşoară cu ajutorul ideii de probabilitate a individului de a se afla într-o anumită clasă
socială (Smith, 2007). 41 Nucleul definiţiei clasei sociale a lui Max Weber a constituit punctul de
pornire pentru trei operaţionalizări oarecum diferite: prima este cea a lui John Goldthorpe care,
40 v. - Goldthorpe, J. - On Sociology, 2000, Oxford, Oxford University Press –Cap 11.“Outline of a Theory of Social Mobility”
41 Smith, K. -Operationalizing Max Weber’s probability concept of class situation: the concept of social class -The British Journal of Sociology, 2007, Volume 58 Issue 1
58
abordând mobilitatea ca proces desfăşurat în interiorul structurii de clasă, a evidenţiat importanţa
reproducerii sociale intergeneraţionale a unei clase sociale. A doua, cea a lui Gosta Esping –
Andersen, pune în lumină, pe lângă criteriul reproducerii, criteriul nivelului înalt al mobilităţii de
schimb între segmente ocupaţionale cuprinse în aceeaşi clasă socială. În sfârşit, operaţionalizarea
aleasă de noi, cea a lui Ken Smith, păstrează criteriul reproducerii intergeneraţionale şi introduce
criteriul mobilităţii unidirecţionale (al recrutării, de fapt), unindu-le în sfera noţiunii de
probabilitate. Această viziune ni s-a părut de departe cea mai satisfăcătoare din mai multe
motive. Dezavantajul abordării lui Goldthorpe este cel al considerării structurii de clasă ca o
realitate statică, ce constrânge structural mobilitatea indivizilor, lăsând, practic, la o parte,
emergenţa grupurilor sociale din pattern-urile de mobilitate42. Această deficienţă este importantă
mai ales pentru analiza clasei de mijloc. Aşa cum remarca Savage, formarea clasei de mijloc
implică o relaţie dinamică cu timpul, în care oamenii din clase de mijloc aşteaptă recompense
probabile şi în care vieţile sunt încrustate în jurul ideilor de progres individual şi avansare pe
termen lung ... în jurul naraţiunii de „carieră”43.
Criteriul gradului înalt al mobilităţii de schimb luat în considerare de Esping –Andersen
este deficitar din trei motive: în primul rând, autorul nu stabileşte ce înseamnă grad mare al
mobilităţii de schimb; în al doilea rând, schimburile reciproce de aceeaşi magnitudine între
segmentele ocupaţionale sunt atât de rar întâlnite în realitatea socială încât pe baza acestora nu se
pot stabili regularităţi teoretice majore; în al treilea rând, pe baza mobilităţii de schimb mari între
două segmente ocupaţionale se stabilesc graniţe care pot să ţină la fel de bine şi de ierarhia de
status. Cel mai important minus al viziunii lui Esping-Andersen se datorează, însă, faptului că,
luând în considerare numai mobilitatea de schimb, excludem din analiză toate celelalte pattern-
uri de mobilitate care conturează structura de clasă, presupunând un nivel extrem de ridicat al
închiderii sociale pentru definirea claselor.
Operaţionalizarea lui Ken Smith aduce în prim-planul analizei noţiunea de probabilitate.
Datorită prezenţei acestei noţiuni în definiţiile lui Weber, conturarea structurii pe baza
42 Pentru o imagine mai clară asupra criticilor aduse viziunii lui John Goldthorpe şi Paradigmei Nuffield în general v. Savage, M. –Class Analysis and Social Transformation, Open University Press, 2001 43 Ibid.
59
probabilităţii indivizilor de a se afla într-o anumită clasă în timpul vieţii lor pare soluţia cea mai
apropiată de ceea ce considerăm că înseamnă spiritul weberian.
Gradul de structurare al clasei de mijloc a fost determinat în primul rând pe baza
reproducerii sociale, înţeleasă atât ca reproducere ocupaţională cât şi ca reproducere
educaţională. Pe baza criteriului reproducerii sociale, clasa de mijloc este singura clasă socială
în sens weberian, datorită reproducerii intergeneraţionale a statusului care depăşeşte 50.1%. Se
poate invoca aici efectul „plafon” al tabelului de mobilitate, aducându-se argumentul faptului că
membrii clasei de mijloc nu pot fi mobili ascendenţi în cadrul structurii de clasă şi că
reproducerea statusului este singura alternativă la mobilitatea descendentă. În tabelul 1 putem
observa, însă, că atât mobilitatea descendentă cât şi imobilitatea în cadrul structurii de clasă sunt
superioare mobilităţii ascendente (ca număr al frecvenţelor absolute). Nu putem presupune,
aşadar, că o mare parte din reproducerea intergeneraţională a poziţiei sociale se datorează acestui
efect chiar dacă el trebuie avut în vedere. Cea mai mare parte a reproducerii clasei de mijloc se
datorează stabilităţii poziţiilor intelectualilor. Stabilitatea acestui segment se datorează statutului
privilegiat pe care îl deţinea capitalul cultural în perioada socialistă, fiind singura formă de
capital (cu excepţia celui politic, pe linie de partid) care putea fi transmis copiilor şi, de
asemenea, care putea fi convertit în capital social sau simbolic în perioada respectivă. Capitalul
cultural a fost cel care a structurat atât de puternic nucleul clasei de mijloc în perioada comunistă
şi reproducerii acestuia se datorează contururile atât de ferme ale segmentului analizat. Politica
socialistă are efecte directe asupra stratificării societăţii. În afară de recompensele materiale şi de
prestigiul ataşat pe cale ideologică ocupaţiilor manuale (calificate) (Parkin, 1971; Giddens, 1973)
cel puţin în prima etapă a socialismului, există un efect şi asupra reproducerii intergeneraţionale
a claselor. Remarcam faptul că intelectualii îşi reproduc cel mai puternic statusul în societatea
românească. Dacă într-o prima fază a comunismului mobilitatea educaţională ascendentă a fost
„forţată” pe linie ideologică, prin sistemul „cotelor educaţionale” şi structura socială în
ansamblu a devenit mai fluidă datorită absenţei proprietăţii antreprenoriale transmisibile şi a
minimizării diferenţelor între resursele convertibile în capital, teoreticienii celui de-al doilea
stadiu al comunismului (Giddens, 1973; Parkin, 1971; Simkus, 1980) atrag atenţia asupra
reversibilităţii acestor politici egalitare în a doua etapă a socialismului. Tot acestei etape îi este
caracteristică emergenţa a ceea ce Djilas numea noua clasă. Intelectualitatea nu reprezintă doar o
elită socială ci o clasă de mijloc socialistă (Djilas, 1954; Konrad and Szelenyi, 1979), având un
60
grad înalt de structurare pe baza criteriului reproducerii statusului cu ajutorul transmiterii
capitalului cultural.
4.3 Clasa de mijloc ca distanţă faţă de celelalte clase sociale
Abordarea teoretică propusă în acest studiu pornea de la conceptul clasic weberian de
clasă socială. În primul capitol am încercat să plasăm acest concept între alte concepte ale
sociologului german, cel de status-grup şi cel de clasă. Am susţinut, mai departe, că acest
concept are avantajul teoretic de a putea face trecerea de la clasa pe hârtie la cea reală, adică de
la structură la acţiune.
În secţiunile precedente am arătat în ce fel segmentele ocupaţionale diferite ca situaţie de
piaţă se apropie în spaţiul social şi îşi menţin poziţiile cu ajutorul strategiilor matrimoniale şi
educaţionale, formând, pe baza reproducerii sociale inter şi intrageneraţionale, clasele sociale, în
particular cea de mijloc. În ceea ce priveşte alegerea partenerului de viaţă am reluat ideea de
bază a artizanilor schemei CAMSIS care transformă clasa socială într-o realitate rezultată din
proximitatea cotidiană. Am încercat să conectăm clasa socială cu existenţa a ceea ce Giddens
numea conştienţă de clasă, care demonstrează în plan epistemologic relevanţa continuă a teoriei
claselor chiar şi în lipsa conştiinţei de clasă în sens marxist.
Dacă clasele sociale apar acum ca realităţi sociale intermediare, între grupări artificiale şi
grupuri –actor, ele reprezintă nu numai apropierea indivizilor în spaţiul social ci şi distanţa
acestora faţă de membri ai altor clase sociale. Această ipoteză, a conturării clasei de mijloc prin
distanţă faţă de alte clase sociale, va fi analizată în această secţiune. După ce am analizat gradul
de mobilitate între segmentele clasei de mijloc şi am interpretat strategiile matrimoniale ale
indivizilor aparţinând acestor segmente în sensul tendinţei de reproducere a propriei poziţii
sociale, pasul următor îl constituie încercarea de a vedea dacă există o distanţă semnificativă în
spaţiul social între clasa de mijloc operaţionalizată astfel şi celelalte clase sociale. În plus, vom
încerca şi o cuantificare a aceastei distanţe pentru ca imaginea noastră asupra clasei de mijloc din
România să fie completă.
61
Punctul de pornire al acestui demers îl constituie reversul ideii de „mobilitate tipică şi
uşoară” prezentă în definiţia clasei sociale weberiene, idee prin care am operaţionalizat
apropierea în spaţiul social a categoriilor ocupaţionale ale clasei de mijloc. Distanţa dintre
clasele sociale va fi, în mod logic, una legată de barierele de mobilitate.
Această secţiune propune ipoteza conform căreia clasa de mijloc se conturează şi pe baza
distanţei faţă de alte clase în spaţiul social, nu numai pe baza proximităţii segmentelor
ocupaţionale cuprinse în mod tradiţional în această clasă în literatura de specialitate a ultimelor
decenii.
Date şi metodă
Distanţa socială a fost operaţionalizată pe baza şanselor relative de mobilitate ale
indivizilor. Pentru a avea o imagine cât mai cuprinzătoare asupra patternuri-lor de mobilitate
asociate cu poziţia de clasă am modelat datele cu ajutorul analizei logliniare.
Schema claselor sociale a fost adaptată la sursa datelor folosită în acest capitol44,
păstrând, însă, graniţele definite de actorii sociali înşişi pe baza omogamiei căsătoriilor analizată
în capitolul 4, pentru că, din păcate, Barometrul de Consum Cultural nu oferă informaţii şi despre
ocupaţia soţiei. Folosirea acestei surse a datelor în capitolul de faţă aduce beneficiile unei
scheme ocupaţionale care ţine cont de distincţii de piaţă deosebit de importante pentru clasa de
mijloc.
Primul pas a fost selecţia modelului care reflectă cel mai bine pattern-urile de
reproducere şi de mobilitate pentru datele noastre. Alegerea modelului a fost făcută prin metoda
propusă de Treiman45, testând ipoteze concurente prin estimarea şi compararea modelelor care le
reprezintă. Treiman arată că selecţia modelului poate fi făcută prin două abordări diferite. Cea
mai comună este cea în care se porneşte de la un model relativ simplu şi se creşte gradul
complexităţii acestuia, până când modelul ajunge să fie suficient de adecvat datelor.
44 Barometrul de Consum Cultural, octombrie, 2005 45 Treiman, D. – Quantitative Data Analysis, 2002
62
Pentru analiza noastră am ales a doua abordare, mult mai ancorată în teorie, aceea de a
testa ipoteze teoretice prin estimarea şi compararea modelelelor de analiză logliniară şi de a
alege, la sfârşit, modelul care reflectă cel mai bine relaţiile din tabelul de asociere. Modelele
obţinute pe baza acestei abordări sunt înţelese ca modele topologice, în sensul că oferă imagini
asupra configuraţiei spaţiului social pe baza pattern-urilor de mobilitate.
Rezultate
Prima ipoteză pe care o vom testa este aceea a independenţei între cele două variabile.
Dacă variabilele sunt independente, putem afirma că nu există nici o relaţie între ocupaţia tatălui
şi ocupaţia fiului.
Următoarea ipoteză testată este cea conform căreia, deşi există reproducere socială,
pentru indivizii care se îndepărtează de poziţia socială a tatălui mobilitatea nu este supusă altor
constrângeri structurale.
Cu alte cuvinte, modelul de quasi –independenţă presupune că, în condiţiile în care o
parte dintre indivizi reproduc poziţia socială a tatălui, indivizii care sunt mobili se mişcă liber în
spaţiul social, neîntâlnind bariere de mobilitate. Această lipsă a barierelor de mobilitate
presupune faptul că indivizii mobili pot ajunge în orice clasă socială, indiferent de clasa de
origine 46.
A treia ipoteză testată este cea a mobilităţii de schimb perfecte între categoriile sociale.
Această ipoteză este verificată atât ţinând cont de reproducerea socială cât şi eliminând efectele
acesteia în modelul care ia în considerare numai celulele offdiagonal. Modelul de simetrie a
mobilităţii de schimb ne spune că, dacă o celulă se diminuează cu un individ, celula „în oglindă”
creşte cu un individ. Modelul de quasi –simetrie se referă la întregul tabel de mobilitate, spre
deosebire de modelul de simetrie care ne oferă informaţii despre mobilitatea de schimb la nivelul
celulelor tabelului. Acest model acoperă o problemă importantă în studiul mobilităţii sociale, cea
46 “Sometimes the claim is made that if people are able to free themselves from the “social class” defined by their father` s occupation, there is no longer any connection between social origins and destinations – that is, that the “off – diagonal” cells of the table are independent”. (Treiman, 2002)
63
a fluidităţii. Relaţia de quasi –simetrie încearcă să verifice dacă, eliminânând efectul frecvenţelor
marginale, deci al mobilităţii structurale, şansele relative ale mobilităţii ascendente şi
descendente între categorii sunt simetrice. Sub constrângerile acestui model, inegalitatea de
şanse relative (odds ratios) care caracterizează mobilitatea ascendentă (deasupra diagonalei)
egalează inegalitatea de şanse relative care caracterizează mobilitatea descendentă (de sub
diagonala principală).
Acest capitol a avut la bază ipoteza iniţială a existenţei barierelor de mobilitate între
clasele sociale din România. Ultimul model evaluat este crossing, model care ne arată de câte ori
îi este mai greu unui individ dintr-o clasă socială inferioară să ajungă într-o anumită clasă faţă de
unul dintr-o clasă socială superioară. După cum putem observa din această descriere, modelul
crossing oferă tocmai o imagine şi o măsură a distanţei sociale între clase47.
În tabelul 1 am reprezentat estimarea modelelor de analiză a mobilităţii sociale. Modelele
au fost estimate şi comparate pe baza L2 dar şi pe baza coeficienţilor BIC48 şi ∆49.
Tabel 1. Goodness –of fit Statistics pentru modele ale mobilităţii intergeneraţionale în România
Model L2 d.f. p BIC ∆
Independenþã 243.853 16 .000 140.124 147.275
Simetrie 246.958 14 .000 156.195 149.35
Crossing 13.239 12 .352 -64.558 30.919
Model + offdiagonal
Quasi-independenþã 47.052 11 .000 -18.202 46.1
Simetrie offdiagonal 139.431 10 .000 80.109 74
Quasi-simetrie offdiagonal 4.925 6 .553 -30.668 6.636
Crossing offdiagonal 8.312 9 .503 -45.077 16.102
Sursa datelor: Barometrul de Consum Cultural, 2005.
47 “Suppose we were to take the occupational categories … as representing “social classes” with boundaries that constitute barriers to mobility. Suppose further that, in analogy to movement across physical space, it is necessary to “cross” each barrier between adjacent classes to achieve mobility between non-adjacent classes.” (Treiman, 2002: 67) 48 Pentru modelele logliniare BIC = L2 – (df) [ln(N)] 49 Suma reziduurilor în modul / 2.
64
Comparând aceste modele putem să tragem concluzii foarte relevante pentru studiul
nostru. Prima observaţie se referă la măsura în care modelele care nu elimină efectul diagonalei
tabelului de mobilitate sunt adecvate datelor. Observăm că primele două modele, independence
şi simmetry nu sunt adecvate datelor noastre, indiferent de coeficientul pe care îl folosim pentru
a testa această adecvare. Coeficienţii BIC, ∆ şi L2 ne indică faptul că efectul reproducerii sociale
este puternic şi maschează pattern –urile de mobilitate ale indivizilor în spaţiul social. Prima
ipoteză luată în calcul, cea de independenţă a clasei sociale a fiului de clasa socială a tatălui este
respinsă atât pe baza nivelului de semnificaţie cât şi pe baza coeficientului BIC şi a
coeficientului ∆. De asemenea, putem respinge şi ipoteza simetriei schimburilor la nivelul
celulelor tabelului atât în prezenţa reproducerii sociale cât şi în absenţa acesteia.
Primul model care întruneşte criteriile de adecvare la date50 este crossing. Pe baza
coeficientului BIC, crossing este cel mai puternic model topologic testat, confirmând ipoteza
care stă la baza acestui model loglinear, aceea a existenţei barierelor de mobilitate între clasele
sociale. Ipoteza principală propusă în acest capitol afirmă că între clasele sociale din România
există distanţă socială, exprimată prin şanse relative inegale de mobilitate. Aceste diferenţe în
şansele relative de mobilitate sunt cele care stabilesc nu numai distanţa dintre clase dar şi ierarhia
claselor sociale. Acest model are o mult mai mare putere explicativă faţă de modelele evaluate
până acum. Chiar şi eliminând efectele reproducerii sociale, modelul crossing (offdiagonal)
rămâne un model puternic adecvat datelor şi susţine ipoteza noastră iniţială 51. Putem afirma, în
urma acestei analize, că sistemul de stratificare românesc este structurat de principiul clasei
sociale ca entitate identificabilă pe baza barierelor de mobilitate.
Celelalte modele în care efectul reproducerii sociale este eliminat (offdiagonal models)
sunt în general mai adecvate datelor noastre. Modelul de quasi –independenţă, care porneşte de
la asumpţia teoretică a lipsei barierelor de mobilitate pentru cei care scapă de reproducerea
socială nu este validat de analiza noastră. Indivizii care reuşesc să fie mobili nu pot ajunge în
orice clasă socială, ci traiectoria şi amploarea mobilităţii lor este legată de clasa de origine.
50 P = .352; BIC = -64.558; ∆ = 30.919 51 p =.503; BIC = -45.077; ∆ = 16.102
65
Pe baza relaţiei de quasi –simetrie verificăm dacă, eliminânând efectul frecvenţelor
marginale, deci al mobilităţii structurale, şi efectul reproducerii sociale, şansele relative ale
mobilităţii ascendente şi descendente între clasele sociale sunt simetrice. După cum vedem,
modelul este adecvat datelor atât la nivelul lui L2 cât şi conform coeficienţilor BIC şi ∆ 52. Acest
model reflectă cu cea mai mare acurateţe relaţiile dintre variabile.
Concluzii
Una dintre întrebările principale ale acestei cercetări viza gradul de structurare al clasei
de mijloc din România. În lucrarea noastră am abordat surse diverse ale structurării relaţiilor de
clasă. În capitolul 3 am analizat modul în care schimbările economice din ultimele două decenii
au reconfigurat piaţa muncii, structura ocupaţională şi sectoarele economiei naţionale,
constituindu-se, astfel, în surse majore ale expansiunii clasei de mijloc. În acest capitol am arătat
cum şansele de mobilitate şi strategiile matrimoniale sunt în acelaşi timp cauză şi consecinţă a
relaţiilor de clasă, ca relaţii între poziţii aflate în proximitate în spaţiul social. Pe baza demersului
nostru analitic nu pot fi cu adevărat separate efectele perioadei socialiste de cele ale tranziţiei şi
nici nu putem cuantifica gradul de structurare al relaţiilor de clasă în funcţie de perioada istorică.
Modelele logliniare comparate ne oferă, însă, o imagine a nivelului de cristalizare a structurii de
clasă în prezent.
Această secţiune indică forţa procesului de structurare mediată (Giddens) pentru că
„efectul de închidere a mişcării intergeneraţionale este acela de a asigura reproducerea
experienţelor comune de viaţă peste generaţii; şi această omogenizare a experienţelor este întărită
până la nivelul la care mişcarea indivizilor în interiorul pieţei muncii este limitată la ocupaţii care
generează un nivel similar al recompenselor materiale. În general putem afirma că structurarea
52 p =.553; BIC = -30.668; ∆ = 6.636
66
claselor este facilitată până la nivelul la care închiderea mobilităţii există în raport cu orice formă
specifică de capacitate de piaţă.”53
Demersul de faţă nu şi-a propus ca obiectiv identificarea efectelor transformărilor din
perioada comunistă asupra structurării relaţiilor de clasă. Pe baza rezultatelor noastre putem să
spunem, însă, care nu sunt consecinţele perioadei socialiste asupra sistemului de stratificare al
României. La aproape două decenii după Revoluţia din 1989, pe baza inegalităţii şanselor de
mobilitate, este conturată imaginea unei societăţi româneşti puternic stratificată şi marcată de
inegalităţi structurale. Pentru ţările Europei de Est, aflate în zona de influenţă a Uniunii
Sovietice, jumătatea de secol care a urmat Celui De –Al Doilea Război Mondial a însemnat un
experiment de „destratificare” socială. Alături de alte studii în domeniu (Szelenyi, 2005; Eyal,
Townsend şi Szelenyi, 2001) această analiză sugerează faptul că experimentul de „destratificare
a României” a eşuat.
Una dintre concluziile acestor două capitole este aceea că societatea românească este una
puternic stratificată pe baza principiului clasei, structura de clasă fiind o realitate care constrânge
acţiunile actorilor sociali –strategiile matrimoniale sau cele de mobilitate. Putem afirma, de
asemenea, că în România clasa de mijloc este caracterizată de un nivel înalt al structurării, atât pe
baza endogamiei căsătoriilor cât şi pe baza reproducerii sociale şi a pattern-urilor de mobilitate,
dacă este analizată ca o clasă socială şi dacă sursele unităţii ei nu sunt căutate doar în situaţiile de
piaţă ale indivizilor.
53 Giddens, A. –The Structure of the Advanced Society, 1970
67
Capitolul 4
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ POZIŢIONAREA SOCIALĂ A INDIVIZILOR ÎN
CLASA DE MIJLOC ROMÂNEASCĂ
În urma analizelor efectuate în capitolul anterior am răspuns la primele noastre întrebări
de cercetare. Putem vorbi despre o clasă de mijloc în România, parţial consolidată în cadrul
ierarhiei de status caracteristice perioadei comunismului dar care trece printr-un proces de
expansiune datorită trecerii de la sistemul de stratificare socialist la structura de clasă de tip
capitalist precum şi datorită modificărilor structurale rezultate în urma tranziţiei economice pe
care a traversat-o România în ultimii ani. Până acum ne-am aplecat atât asupra eterogenităţii
clasei de mijloc, constituită din segmente aflate în situaţii de piaţă foarte diferite, la nivelul
cerinţelor, al recompenselor şi al experienţelor de viaţă cât şi asupra acelor caracteristici care
transformă aceste segmente dintr-un ansamblu eterogen într-o clasă socială.
Ultimul obiectiv al acestei cercetări este acela de a modela relaţia dintre poziţionarea
socială a indivizilor în clasa de mijloc şi factorii diverşi care o determină. Aceşti factori stau la
baza distanţei sociale dintre clasele sociale, în particular dintre clasa de mijloc şi celelalte clase.
Ei pot fi priviţi ca surse ale clivajelor dintre clasele sociale şi, implicit, datorită modului în care
am operaţionalizat acest concept, ca surse ale inegalităţii de şanse în viaţă ale indivizilor
aparţinând diferitelor categorii sociale. În plus, putem adăuga o parte a acestor determinanţi ai
şanselor în viaţă analizei reproducerii sociale din capitolul 3, completând astfel tabloul barierelor
de mobilitate dintre clasele sociale. Modelul nostru încearcă, de asemenea, să măsoare gradul de
reproducere şi de mobilitate socială prezente în poziţionarea indivizilor în spaţiul social.
Teza noastră generală în această lucrare afirmă că în România configuraţia actuală a
clasei de mijloc este rezultatul transformărilor suferite de societatea românească în etape diferite
–perioada comunistă şi etapa tranziţiei, aceste două perioade modelând în mod diferit segmentele
ocupaţionale care aparţin în mod tradiţional clasei de mijloc.
Prima ipoteză propusă în acest capitol este că poziţionarea indivizilor în categoriile
sociale superioare se bazează în primul rând pe nivelul capitalului cultural deţinut de aceştia.
68
Deşi această ipoteză a fost confirmată în multe studii legate de spaţiul vest –european şi nord –
american şi putem spune că este un „loc comun” al modelelor de status attainment ale ultimelor
decenii, vom susţine că relaţia educaţie –status trebuie interpretată în funcţie de contextul
specific al României postsocialiste.
A doua ipoteză care va fi verificată în acest capitol se referă la reproducerea socială
directă şi mediată de educaţie. Una dintre ideile de bază propuse de această lucrare vizează faptul
că una dintre sursele principale de structurare a clasei de mijloc este reproducerea statusului pe
care părinţii îl aveau în perioada socialistă şi transformarea acestuia în poziţie de clasă.
În rest, logica acestei construcţii a modelului se referă la diferenţe de oportunităţi ale
indivizilor, aceste diferenţe fiind, de asemenea, specifice contextului românesc.
Date şi Metodă
Pentru a urmări aceste obiective am ales construcţia unor modele de regresie multilineară
optimal scaling, datorită tipului variabilelor incluse în model, având ca variabilă dependentă
clasa subiectului, operaţionalizată ca şi până în acest punct al studiului pe baza ocupaţiei acestuia
şi transformată într-o schemă de clasă în cinci trepte. Schema este rezultatul analizei din
capitolul 3, unde am definit proximitatea în spaţiul social pe baza căsătoriilor dintre indivizi,
după modelul CAMSIS. Am ajuns la o structură de clasă cu cinci clase sociale, aproximativ
aceeaşi cu schema Goldthorpe în cinci trepte: service class, lucrători rutinieri non-manuali,
agricultori, muncitori calificaţi şi muncitori necalificaţi, segmentele ocupaţionale cuprinse în
fiecare din aceste clase sociale fiind tocmai cele aflate în proximitatea conturată de înşişi actorii
sociali. Variabilele independente cuprinse în modelul iniţial au fost educaţia subiectului, clasa
tatălui, educaţia tatălui, tipul localităţii şi vârsta subiectului. Datorită omogamiei extrem de
puternice a căsătoriilor, care reflectă structura de clasă, am considerat suficiente variabilele care
ţin de ocupaţia şi de educaţia tatălui şi nu am introdus în model ocupaţia şi educaţia mamei.
Clasa tatălui a fost operaţionalizată şi transformată după modelul clasei subiectului.
Motivele operaţionalizării clasei pe baza ocupaţiei au fost prezentate pe larg la începutul acestei
cercetări de aceea nu voi mai insista asupra acestui aspect. În ceea ce privește vârsta subiectului,
69
au fost luaţi în considerare doar subiecţii care împliniseră vârsta de 18 ani, considerând că între
15 şi 18 ani vom regăsi prea puţine persoane active și, mai mult, la aceste vârste, poziția socială
a tânărului este dependentă aproape în totalitate de clasa familiei de origine. Cazurile au fost
filtrate pe baza clasei subiectului, fiind analizaţi doar subiecţii activi, ca în analizele anterioare.
Educaţia subiectului a fost introdusă în model pentru a vedea cât de strânsă este legătura
dintre ocupaţie şi capitalul cultural deţinut de subiectul însuşi. A doua ipoteză a fost cea a
dependenţei poziţiei sociale a individului de cea a tatălui. Astfel, a fost urmărită reproducerea
clasei ca atare, prin indicatorul ei unic, ocupaţia, dar şi reproducerea capitalului cultural, de mare
importanţă pentru o parte semnificativă a clasei de mijloc. Variabila legată de educaţia tatălui a
fost introdusă pentru a testa importanţa reproducerii acestei forme de capital asupra poziţionării
sociale a individului. Vârsta subiectului a fost introdusă ca unică posibilitate de a verifica dacă
există un efect al trecerii timpului asupra traiectoriei profesionale proprii a individului. Ultima
variabilă adăugată modelului este tipul localităţii de rezidenţă a subiectului. Am considerat că
mediul rural /urban şi mărimea localităţii sunt strâns legate de situaţia de piaţă a indivizilor şi de
oportunităţile de angajare ale acestora, datorită diferenţelor majore dintre localităţile din
România, în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare.
După cum se poate observa, variabila dependentă este ordinală ca şi majoritatea
variabilelor dependente alese. Aflându-mă în imposibilitatea de a folosi modelul clasic de
regresie, am decis să folosesc regresia tip optimal scaling, care permite introducerea în analiză a
mai multor tipuri de variabile.
Tabel 1. Corelaţiile dintre variabilele introduse în modelele de regresie optimal scaling
Ocupaþie subiect
Educaþie subiect
Ocupaþie tatã
Educaþie tatã
Vârstã subiect Tip localitate
Ocupaþie subiect -0.718 0.495 -0.472 0.195 0.528 Educaþie subiect -0.499 0.547 -0.345 -0.476 Ocupaþie tatã -0.695 0.408 0.380 Educaþie tatã -0.434 -0.373 Vârstã subiect 0.094 Tip localitate Media 2.85 5.71 3.61 3.77 50.26 366 Ab. std. 1.271 2.856 1.222 2.595 17.666 1.894 Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
70
Primul pas este explorarea distribuţiei datelor şi a relaţiilor dintre ele. Tabelul 1 prezintă
valorile medii şi abaterile standard pentru fiecare variabilă şi corelaţiile dintre variabile.
Prezentarea corelaţiilor este necesară nu numai pentru a avea o primă imagine asupra relaţiilor
existente între variabilele introduse în model ci şi pentru putea urmări multicolinearitatea
acestora care, în cazul unui număr mic de cazuri cum este eşantionul nostru de persoane active 54,
poate influenţa semnificativ mărimea şi mai ales stabilitatea coeficienţilor (Treiman, 2002).
Atragem atenţia, însă, asupra faptului că, dat fiind tipul variabilelor, aceste corelaţii sunt
considerate numai pentru a indica modul de relaţionare al variabilelor şi pentru a semnala
pericolul multicolinearităţii, mărimea coeficienţilor 55 neavând, însă, în acest caz, o interpretare
solidă.
Sub rezerva expusă, putem analiza imaginea pe care o oferă explorarea datelor,
observând corelaţiile foarte puternice între anumite variabile. Cea mai strânsă relaţie este între
educaţia şi ocupaţia subiectului. Deşi am menţionat pericolul interpretărilor hazardate ale acestor
coeficienţi, putem remarca faptul că relaţia dintre educaţie şi ocupaţie pare să devină mai strânsă
în timp, fiind mai puternică pentru subiect (r = -0.718) decât pentru tată (r = -0.695). În ceea ce
priveşte reproducerea socială, clasa subiectului apare a fi strâns legată de educaţia tatălui (r = 0.
472) și de poziţia de clasă a acestuia (r = 0.495). Putem avansa presupunerea că reproducerea
socială are loc în primul rând pe baza capitalului cultural formal datorită faptului că educația și
ocupația tatălui sunt, la rândul lor, puternic corelate. Nivelul de educaţie este, în mod logic, legat
de vârsta subiectului. Vârsta subiectului este corelată puternic cu nivelul educaţiei tatălui (r = -
0.434) marcând, probabil, efectul nivelului educaţional asupra vârstei la prima căsătorie şi asupra
momentului primei naşteri. Motivele pentru care am introdus tipul localităţii în analiză apar,
până în acest moment, ca fiind juste. Se poate observa că această variabilă este într-o relaţie
strânsă atât cu educaţia subiectului cât şi cu cea a tatălui.
54 N = 920 55 am folosit coeficientul Pearson, elaborat pentru variabile de tip interval
71
Tabel 2. Corelaţiile dintre variabile după transformarea optimal scaling
Variabila After transformation
Importance
Educaþia subiectului .592 .801 Educaþia tatãlui .474 .047 Clasa socialã a tatãlui .553 .080 Tipul localitãþii .726 .090 Vârsta subiectului .789 -.018
Variabila depedentã: clasa socialã a subiectului
Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
Corelaţiile realizate în procesul optimal scaling sunt diferite, pentru că imaginea acestor
corelaţii trebuie să ţină cont de faptul că logica optimal scaling este tocmai aceea de a maximiza
corelaţiile dintre variabile. Ordinea importanţei corelaţiilor indică faptul că relaţia cea mai
puternică în acest model este între educaţia subiectului şi clasa subiectului, urmată de celelalte
variabile, ale căror coeficienţi de corelaţie sunt prea mici pentru a putea indica o tendinţă validă
în acest punct al analizei.
Rezultate
Pasul următor este construcţia modelului de regresie în care vor fi introduse variabilele
menţionate, pentru a stabili importanţa fiecărui factor în modelul nostru explicativ. Variabilele
alese reprezintă, de fapt, testarea modelului clasic al modului de poziţionare socială a indivizilor
propus pentru prima dată de Blau and Duncan. Modelul cercetătorilor americani folosea analiza
path pentru a determina factorii care contribuie la procesul de atingere a statusului ocupaţional,
identificând patru variabile independente cruciale: ocupaţia tatălui, educaţia tatălui, educaţia
subiectului şi poziţia subiectului în momentul inserţiei profesionale 56. Ipotezele care au dus la
introducerea în modelul nostru a celor două variabile suplimentare, vârsta respondentului şi tipul
localităţii ţin de contextul specific al ţării noastre în care este probabil ca ascensiunea
56 Variabilă pe care nu o avem la dispoziţie
72
profesională să fie marcată de efectul vechimii în muncă şi de efectele mobilităţii diferite pentru
generaţiile considerate şi, mai ales, de oportunităţile extrem de diferite oferite de mediul de
rezidenţă.
Tabel 3. Coeficienţii β şi erorile standard ai regresiei optimal scaling
Variabile Model 1 Model 2
Tipul localitãþii .116 (.024)
.128 (.024)
Ocupaþia tatãlui .103 (.028)
.132 (.024)
Educaþia tatãlui -.060 (.030) -
Vârsta respondentului -.088 (.023)
-.072 (.022)
Educaþia subiectului -.647 (.027)
-.652 (.025)
R2 ajustat .612 .610 BIC 406.814 399. 947 Model 1,2: variabila dependentă –clasa (ocupaţia) subiectului
Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
Diferenţa dintre cele două modele la nivelul dispersiei explicate este complet
nesemnificativă, ceea ce dovedeşte că presupunerea multicolinearităţii avansată înaintea testării
celui de-al doilea model este justă. Nu putem vorbi, în consecinţă, nici despre un câştig, nici
despre o pierdere la nivelul dispersiei explicate prin eliminarea educaţiei tatălui şi a vârstei
subiectului. Această stabilitate a coeficientului R2 pentru ambele modele se datorează faptului că
proporţia dispersiei explicate creşte semnificativ prin introducerea a noi variabile numai dacă
variabilele introduse nu sunt corelate cu variabilele deja prezente în model. În secţiunea dedicată
analizei tabelului corelaţiilor dintre variabilele introduse în model observam că educaţia tatălui
este puternic corelată cu ocupaţia acestuia Influenţa mediată a educaţiei tatălui va fi una
importantă în cel de-al doilea model.
73
Comparaţia modelelor a fost făcută şi pe baza coeficientului BIC (Bayesian Information
Coefficient)57. Coeficientul este o măsură tip likelihood ratio, care indică probabilitatea ca
modelul să fie adevărat, în funcţie de datele analizate (Treiman, 2002). Avantajele folosirii BIC
se datorează modului de construcţie a acestuia, care ţine cont atât de mărimea eşantionului cât şi
de numărul de variabile independente introduse în model. Spre deosebire de F, BIC va penaliza
modelele cu număr mare de variabile, avantaj important având în vedere caracteristicile R pătrat,
care creşte odată cu introducerea unor noi variabile în model, chiar dacă acestea nu sunt foarte
relevante. Un BIC negativ va indica faptul că modelul este adecvat datelor, cu atât mai adecvat
cu cât BIC va fi mai mic. În urma comparării celor două modele pe baza acestui coeficient,
putem afirma că al doilea model este mai adecvat datelor analizate, deși îmbunătățirea este
minoră. Vom analiza, în continuare, efectele variabilelor cuprinse în cel de-al doilea model
asupra poziţiei sociale a individului, atât datorită criteriului BIC cât mai ales datorită
fundamentării teoretice superioare a acestuia din urmă.
Tabel 4. Selecţia modelului de regresie optimal scaling
BIC R2 F Model 2 vs. 1 6.867 -.002 -21.309 Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
Procedura optimal scaling nu furnizează coeficienţi metrici, de aceea sunt raportaţi numai
coeficienţii standardizaţi. Tendinţele indicate de coeficienţii de regresie confirmă, în parte,
concluziile studiului lui Blau şi Duncan. Educaţia subiectului este variabila explicativă cea mai
importantă (β = -.652). Dintre celelalte variabile folosite de cercetătorii americani semnificativă
s-a dovedit doar ocupaţia tatălui (β = .132). Cel mai surprinzător a fost efectul direct al localităţii
de rezidenţă asupra poziţiei sociale a subiectului (β = .128). Vârsta subiecților are, de asemenea,
un efect direct slab asupra clasei subiectului (-.072).
Pentru a urmări mai uşor efectul variabilelor asupra clasei subiectului, vom prezenta
pentru fiecare dintre ele graficul transformărilor pe care le-au suportat. Vom începe cu graficul
care prezintă transformările suferite de variabila dependentă.
57 BIC a fost calculat după formula lui Raftery: BIC’k = n [ (1 – R2k)] + pk [ln(n)] unde p este numărul variabilelor
independente pentru modelul k analizat
74
Figura 1 prezintă o imagine uşor interpretabilă în termeni de „distanţă socială”, în sensul
în care am angajat acest concept în capitolul precedent. Putem afirma din nou că distanţa cea mai
mare în spaţiul social românesc este cea dintre clasa de mijloc şi celelalte clase. Distanţa mai
redusă între lucrătorii rutinieri non-manuali şi muncitorii calificaţi sugerează că în continuare
capitalul cultural formal este cel care structurează distincţia de clasă în România, chiar mai mult
decât o face distincţia manual /non –manual.
Figura 1. Optimal scaling. Transformarea variabilei dependente –clasa subiectului.
Graficele pe care le prezentăm în continuare ne ajută să vizualizăm modul în care
variabilele independente, considerate separat, sunt transformate pe baza procesului iterativ
optimal scaling pentru a exprima cel mai bine relaţia lor cu variabila dependentă.
75
Figura 2. Optimal scaling. Transformarea educaţiei subiectului în funcţie de clasa subiectului
După cum putem observa pe baza coeficienţilor standardizaţi, variabila care are cea mai
importantă influenţă asupra poziţionării sociale a individului este educaţia. Figura 1 sugerează o
puternică relaţie între poziţia socială a individului şi nivelul de şcolaritate atins de acesta. Mai
mult, panta cea mai abruptă se poate observa începând cu nivelul de studii post –liceal şi
continuând cu diversele forme ale studiilor superioare. Această reprezentare subliniază din nou
ideea distanţei sociale dintre clasa de mijloc, puternic dependentă de nivelurile cele mai înalte de
şcolaritate şi celelalte clase. Distanţa dintre studiile superioare şi cele liceale este cea mai
semnificativă şi putem spune că o reproduce pe cea dintre clasa de mijloc şi lucrătorii rutinieri
76
non-manuali 58. De asemenea, celelalte clase sociale sunt mai apropiate în spaţiul social, după
cum nivelurile de educaţie care le corespund sunt mai apropiate între ele.
Ajunşi aici, trebuie să precizăm determinanţii cei mai importanţi ai educaţiei subiectului.
Am construit un nou model de regresie, incluzând în analiză educaţia tatălui, ocupaţia tatălui,
tipul localităţii, şi vârsta subiectului. Modelul rezultat arată că variabila cea mai importantă
pentru educaţia subiectului este educaţia tatălui, urmată de tipul localităţii, de vârsta subiectului
şi, în cele din urmă, de ocupaţia (clasa) tatălui.
Tabel 5: Regresie optimal scaling Variabila dependentă: educaţia subiectului
Variabile Coeficienþi
Educaþia tatãlui .281 (.030)
Ocupaþia tatãlui
-.154 (.028)
Vârsta subiectului -.278 (.025)
Tipul localitãþii -.308 (.026)
BIC 471.657
Adjusted R2 .517 Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006
Acest model explică 51% din dispersia educaţiei subiectului. Oportunităţile educaţionale
oferite sunt diferite în funcţie de mărimea şi de statutul localităţii. Aceste oportunităţi determină
în mare parte nivelul de şcolaritate al indivizilor. Inegalităţile de acces la educaţie şi calitatea
inegală a învăţământului sunt factori importanţi ai perpetuării inegalităţii de şanse. Această
categorie de factori instituţionali este atât rezultatul relaţiilor obişnuite dintre centru şi periferie
cât şi rezultatul politicii de stat în privinţa calităţii învăţământului, atât în perioada comunismului
58 După cum am arătat pe baza analizei loglineara şi în capitolul dedicat distanţei dintre clasa socială şi celelalte clase.
77
cât şi în etapa tranziţiei 59. Educaţia tatălui este variabila explicativă cea mai importantă, indicând
transmiterea intergeneraţională a capitalului cultural.
Figura 3. Optimal scaling. Transformarea tipului localităţii în funcţie de clasa subiectului
Următoarea variabilă care are putere explicativă pentru poziţionarea socială a indivizilor
este tipul localităţii. Relaţia dintre tipul localităţii şi clasa socială a subiectului este uşor
explicabilă atât pe baza distincţiei rural/ urban cât şi pe baza diferenţelor dintre gradul de
modernizare şi de industrializare al oraşelor, în funcţie de mărimea acestora. Profilurile
structurilor ocupaţionale ale localităţilor variază în funcţie de cele două distincţii mai sus
amintite. Un oraş de peste 200 000 de locuitori, puternic industrializat, va oferi alte situaţii de
piaţă potenţiale locuitorilor săi, pe baza ocupaţiei, decât zonele rurale. De asemenea sectorul
59 Pentru o analiză mai detaliată a diferenţelor de calitate a învăţământului românesc în rural /urban, v. Raportul asupra stării învăţământului 2005, www.edu.ro
78
terţiar este dezvoltat aproape exclusiv în oraşe, fiind absorbit aproape în totalitate în oraşele mari
ale României, care acţionează ca adevărate puncte nodale economice, culturale şi de furnizare a
serviciilor. Din acest punct de vedere şi localităţile urbane sunt diferite între ele în funcţie de
mărime şi de poziţia în care se află, unul dintre punctele în care panta transformărilor devine mai
abruptă marcând tocmai diferenţa dintre oportunităţile oferite de un oraş mare şi de cele oferite
de un oraş mic. Putem afirma pe baza relaţiei analizate puternicul caracter urban al clasei de
mijloc româneşti.
Pe de altă parte, se remarcă quasi-echivalenţa situaţiei de piaţă pentru cei din oraşe foarte
mici cu cei din centrele de comună şi chiar cu cei din sate. Explicaţia constă în slaba diferenţă
dintre urbanul foarte mic şi rural la nivelul facilităţilor şi al serviciilor, al gradului de
modernizare şi de industrializare şi al oportunităţilor de angajare oferite. Multe localităţi au
câştigat statutul de oraş în perioada comunistă deşi criteriile de delimitare a lor de mediul rural
nu erau obiective. Câştigarea statutului de oraş nu a fost urmată, în cele mai multe cazuri, de o
strategie de dezvoltare şi de modernizare care să asigure substanţă etichetei de “urban”. Centrele
de comună concentrează la ora actuală cea mai mare parte a serviciilor medicale, educaţionale
sau administrative şi, în consecinţă, cea mai mare parte a intelectualităţii rurale. Ele sunt,
totodată, beneficiarele investiţiilor noii clase de mijloc rurale emergente care, deşi slab
reprezentată în prezent, este concentrată în ruralul puternic populat, cu acces facil la transporturi,
pieţe de desfacere sau de aprovizionare şi cu instrumentele administrative la îndemână.
Pentru a urmări reproducerea socială, concept care, după cum ne amintim din primele
capitole, stătea la baza ideii de clasă socială, am inclus în analiză originea socială a subiectului,
mai exact ocupaţia tatălui, transformată pe baza schemei celor cinci clase sociale, folosită şi
până acum în analiza noastră. În cele mai multe cazuri reproducerea socială poate fi explicată
destul de bine pe baza profesiei sau educaţiei tatălui care, la rândul lor, sunt puternic corelate cu
profesia sau cu educaţia mamei.
Transformările suferite de ocupaţia tatălui indică următoarele tendinţe: distanţa mare între
lucrătorii rutinieri non-manuali şi service class pentru taţii subiecţilor. Deşi clasele sociale ale
taţilor respondenţilor nu constituie un eşantion care să reflecte structura socială a acestora într –
un sens strict, putem remarca, pe baza analizelor realizate în capitolul 5 şi pe baza acestor
79
grafice, că distanţa socială dintre clasa de mijloc şi restul categoriilor de angajați non-manuali a
crescut în ultimele decenii.
Figura 4. Optimal scaling. Tranformarea clasei tatălui în funcţie de clasa subiectului.
Am verificat, de asemenea, tot pe baza unor modele de regresie tip optimal scaling
ipoteza conform căreia reproducerea socială a capitalului cultural este chiar mai puternică pentru
generaţiile active astăzi decât reproducerea statusului ocupaţional. Dacă reproducerea
ocupaţională explică 26% din variaţia statusului ocupaţional actual al indivizilor, pe baza unui
80
model în care am introdus ca variabilă independentă numai ocupaţia tatălui, în cazul educaţiei
subiectului nivelul de şcolaritate al tatălui explică mai mult de 37% din dispersie.
Ultima variabilă care s-a dovedit relevantă pentru modelul de poziţionare socială a
indivizilor este vârsta respondentului. Ipoteza că traiectoria profesională este marcată de efectele
vechimii în muncă se confirmă. Relaţia dintre vârsta subiectului şi poziţia sa socială este expresia
unicului efect aparţinând mobilităţii intrageneraţionale pe care l-am putut modela pe baza
datelor. Este evident că, cu cât subiecţii înaintează în vârstă, cu atât poziţia lor socială atinsă este
mai înaltă.
Figura 5. Optimal scaling. Tranformarea vârstei subiectului în funcţie de clasa subiectului.
81
Figura 6 prezintă modul în care am modelat, sub forma unei analize path, toate relaţiile
directe şi mediate observate între variabilele incluse în construcţia noastră teoretică. În urma
analizei putem concluziona că educaţia continuă să fie principalul factor al poziţionării sociale a
subiectului, efect remarcat de studiile de specialitate din ultima jumătate de secol. Celelalte
variabile cu influenţă directă semnificativă asupra clasei subiectului sunt, după cum am văzut,
ocupaţia tatălui, tipul localităţii de rezidenţă și vârsta subiectului.
Figura 6. Modelul de poziţionare socială a indivizilor –analiză path.
Vârsta subiectului
Educația subiectului
Tipul localității
Clasa subiectului
. 281
‐.308 .128
‐.463 ‐.278
‐.072
‐.652
Educația tatăluiOcupația tatălui
.132 ‐.850 ‐.154
82
Discuţii
Dacă modelele clasice ale modului de atingere a statusului ocupaţional se dovedesc şi
astăzi eficiente, nu mai puţin importantă apare a fi contextualizarea acestor modele, ţinând cont
de condiţiile spaţio -temporale specifice şi de diferenţierile pe care acestea le fac în pattern-urile
de mobilitate şi de reproducere socială, precum şi în constrângerile şi resursele structurale pe
care acestea le presupun.
Miza principală a acestor modele de dobândire a statusului este cea legată de conturarea
unei imagini asupra modului în care indivizii se plasează în ierarhia socială. Cercetările care se
încadrează în această tematică au suscitat şi numeroase dezbateri legate de gradul de deschidere
al societăţilor contemporane şi de gradul în care acestea funcţionează pe principii meritocratice.
Modelele de dobândire a statusului arată că, în timp, relaţia dintre originea socială şi statusul
indivizilor devine tot mai slabă, educaţia fiind recunoscută aproape universal ca sursă principală
a poziţionării sociale. Procesul industrializării duce la o trecere progresivă „from ascriptive to
achievement” (Krymkowski, 1996) care exprimă o relaţie liniară a acestui proces cu evoluţia
stratificării societăţilor industriale (Kerr, Dunlop, Harbison şi Myers, 1960; Lipset, 1969;
Treiman, 1970). Dacă pentru autorii menţionaţi efectele industrializării sunt liniare în ceea ce
priveşte trecerea înspre o societate meritocratică, alţi autori contrazic nu numai liniaritatea
acestei relaţii (Jackman, 1975; Grusky, 1983) ci şi gradul impactului industrializării asupra
dependenţei poziţiei sociale de originea indivizilor (Grusky şi Hauser, 1984). Deschiderea
superioară a societăţii americane este analizată de anumiţi autori ca datorându-se avansului
important pe care Statele Unite îl are faţă de celelalte state în procesul industrializării. Sunt, însă,
studii care arată că procesele de alocare a statusului sunt mai deschise în Statele Unite, tocmai
pentru că statusul ocupaţional nu este legat de educaţie în măsura în care această relaţie se
manifestă pentru spaţiul european. (Krymkowski, 1996).
Primordialitatea educaţiei în explicarea statusului individual a condus o parte a
cercetătorilor occidentali spre concluzia unei deschideri fără precedent a societăţilor vestice
(Featherman şi Hauser, 1978) care ar funcţiona, în prezent, pe baza principiilor meritocratice.
83
Această deschidere este unul dintre principalele puncte de pornire pentru cei care susţin
irelevanţa teoriei claselor pentru sociologia contemporană.
Cei care contrazic această poziţie susţin că, deşi deschiderea societăţilor occidentale în
privinţa egalităţii oportunităţilor educaţionale este evidentă, de această deschidere profită în
primul rând membrii claselor de sus şi de mijloc. În plus, efectul direct clasei sociale de origine
asupra poziţiei sociale de destinaţie a indivizilor continuă să fie semnificativ în multe din
modelele dobândirii statusului, completat de un efect mediat prin variabila educaţie. Privită din
această perspectivă, teoria claselor îşi demonstrează încă o dată relevanţa, influenţând decisiv
unul dintre cele mai importante beneficii ale societăţilor contemporane –cel al educaţiei. În acest
punct suntem de acord că, în prezent, “puterea clasei sociale operează prin procesul
educaţional…Efectele clasei sunt mediate tot mai mult de către procesul de dobândire a
statusului educaţional.” (Savage, 2000 :29). Faptul că sistemele educaţionale mediază efectele
clasei sociale de origine nu fac aceste efecte mai puţin importante.
Reproducerea capitalului cultural şi relaţia strânsă dintre acesta şi reproducerea altor
forme de capital a fost analizată pe larg în literatura de specialitate (Coleman şi Campbell, 1966;
Bourdieu şi Passeron, 1970; Bernstein, 1978; Marshall, 1997). În esenţă, teoreticienii menţionaţi,
în special Bourdieu şi Passeron în La Reproduction, susţin că, în ultimele decenii, odată cu
maturizarea capitalismului, avantajele clasei de mijloc sunt tot mai dificil de transmis direct, prin
moştenirea proprietăţii. Explicaţia reproducerii constante a clasei de mijloc în societăţile
occidentale se datorează mecanismelor educaţionale, care permit o permanentă “reconstrucţie” a
claselor privilegiate, prin transmiterea capitalului cultural. Datorită acestui mecanism putem
afirma că o mare parte a clasei de mijloc româneşti – segmentele intelectualităţii - era deja
constituită în momentul căderii comunismului. Copiii din clasă de mijloc sunt mai capabili să îşi
convertească abilităţile lor înalte în slujbe de clasă de mijloc decât copiii clasei muncitoare şi
aceasta pare să fie foarte probabil datorată resurselor superioare pe care le au la dispoziţie.
Rezultatele lui Marshall et al. (1997) arată că, deşi este clar că clasa are un efect direct
asupra clasei sociale a subiecţilor, acesta este modest. Ei arată, însă, că „beneficiile absolvirii”
continuă să fie foarte puternice. Şansele celor care au absolvit, de a ajunge în service class faţă
de cei care nu au absolvit, erau de 87/1 în 1972 şi 82/1 în 1989. În aceeaşi perioadă asocierea
dintre clasa tatălui şi a fiului rămâne în mare constantă, ceea ce ne duce din nou la concluzia că
84
efectele de clasă sunt tot mai mult mediate prin procesele educaţionale. Aceste rezultate confirmă
în mare, cu alte procedee, rezultatele lui Blau şi Duncan. Cercetătorii americani au observat o
corelaţie puternică între poziţia tatălui şi poziţia fiului. Cea mai mare parte a acestui efect a avut
loc din cauză că poziţia tatălui influenţa tipul de educaţie pe care fiul a primit-o, care la rândul ei
a influenţat ocupaţia fiului, concluzii foarte asemănătoare studiului nostru. Lucrarea
cercetătorilor americani a deschis drumul unei adevărate tradiţii (Lin, Vaughn şi Ensel, 1976;
Kerckhoff, 1981; Treiman şi Terrell, 1975, etc.), marcate de cadrul teoretic al industrialismului
şi, parţial de adeziunea sau de non –adeziunea la ideologiile dominante în Statele Unite.
Rezultatele studiului nostru confirmă faptul că educaţia este cel mai bun predictor al
poziţiei sociale a indivizilor astăzi. Deşi o parte a acestei relaţii se poate datora procesului de
modernizare a României din a doua jumătate a secolului XX, nu putem, însă, interpreta, aceasta
relaţie în termenii teoreticienilor industrializării. Implicaţiile ei sunt diferite pentru o societate
postsocialistă. Aceste diferenţe de interpretare pe care le propunem ţin de diferenţele dintre
sistemele educaţionale ale ţărilor occidentale faţă de cele din Europa de Est care se
caracterizează printr-un învăţământ de stat, puternic centralizat şi ideologizat. O a doua diferenţă
ţine de condiţiile istorice specifice ale României. În primele decenii după război, datorită
misiunii programatice a liederilor comunişti de a anihila “pericolul” intelectualităţii, s-a ajuns la
diminuarea până la dispariţie a segmentelor deţinătoare de capital cultural aparţinând ordinii
social-politice din perioada interbelică. În anii `60, însă, începe formarea a ceea ce Djilas numea,
« noua clasă », adică intelectualitatea comunistă. Întregul nostru demers de până acum
demonstrează faptul că, în ierarhia de status a ultimelor decenii comuniste, noua intelectualitate
câştigă teren. Modul de recrutare a noii elite comuniste este un factor structural important care
modelează puternic mobilitatea acelei perioade şi, în consecinţă, procesele de dobândire a
statusului (Petrovici, 2006). Mobilitatea “programată” din motive ideologice trebuie decelată,
deci, de cea indusă de transformările economice datorate modernizării. Un alt punct în care
interpretarea relaţiei educaţie –poziţie socială este diferită faţă de cea care îşi are sursa în logica
industrialismului se referă la valorizarea diferită a educaţiei în societăţile socialiste. Dacă
acceptăm că în statele occidentale principiul de structurare a societăţii este cel al clasei, în sensul
stratificării induse de relaţiile de piaţă, însăşi logica socialismului refuză societăţii româneşti
posibilitatea structurării relaţiilor de clasă. În lipsa unei pieţe libere care să reglementeze aceste
raporturi, în România, ca şi în celelalte state est –europene, se va construi o ierarhie de status, în
85
care capitalul cultural va reprezenta principalul mijloc de diferenţiere socială şi de obţinere a
prestigiului social (Eyal, Townsend şi Szelenyi, 2001). În capitolele anterioare am arătat cum
clasa de mijloc românească îşi are rădăcinile tocmai în intelectualitatea socialistă şi cum, în
ultima parte a perioadei comuniste, importanţa educaţiei a crescut chiar şi pentru dobândirea
accesului la poziţii înalte în ierarhia de partid.
Pe baza modelului nostru putem reafirma că “experimentul destratificării” 60 României
(ca şi al altor state est –europene) a eşuat. Relaţia dintre clasa socială a tatălui şi cea a fiului
continuă să fie semnificativă chiar ca şi efect direct. În plus, ea mediază relaţia dintre educaţie şi
ocupaţie.
Hendricks şi Ganzeboom (1998), analizând schimbările modelului de dobândire a
statusului în Olanda între anii 1920 şi 1990 au ajuns la concluzia că legătura dintre ocupaţia
tatălui şi statusul fiului devine mai slabă în ultimele două decenii. Relaţia educaţiei cu statusul
ocupaţional continuă să fie puternică şi nu se manifestă nici o tendinţă de reducere a efectului
educaţiei. În modelele de regresie liniară şi logistică au introdus şi efectele experienţei pe piaţa
muncii care s-au dovedit semnificative. În modelul nostru acest efect a fost introdus prin
variabila vârstă. Efectul acestei variabile pentru poziția socială a indivizilor are o interpretare
dublă : pentru generațiile care și-au construit cariera în cadrul sistemului socialist de stratificare
efectul vârstei se traduce mai mut în termeni de vechime în muncă decât în termenii de
experiență pe piața muncii, deoarece în perioada menționată nu se poate vobi, practic, despre o
competiție a indivizilor pe piața muncii. Pentru generațiile a căror inserție profesională a avut
loc după 1989, experiența profesională devine tot mai mult o sursă a plasării în poziții dezirabile.
Din perspectiva industrializării se poate, însă, analiza relaţia dintre tipul localităţii şi
poziţia socială a subiecţilor. Introducerea acestei variabile în analiză s-a dovedit extrem de utilă.
Explicaţiile efectului localităţii de rezidenţă asupra oportunităţilor ocupaţionale şi educaţionale
au fost prezentate în secţiunea rezervată transformărilor suferite de variabile în procesul optimal
scaling. Aceste explicaţii vizează faptul că sectorul terţiar este dezvoltat aproape exclusiv în
oraşe, fiind absorbit aproape în totalitate în localităţile urbane mari ale României, care acţionează
ca adevărate puncte nodale economice, culturale şi de furnizare a serviciilor. Profilurile
60 Conceptul îi aparține Szonyei Szelenyi
86
structurilor ocupaţionale ale localităţilor variază în funcţie de cele distincţia rural /urban şi de
gradul de dezvoltare a oraşelor, în funcţie de mărimea acestora şi de poziţia acestora.
Putem spune, în încheiere, că rezultatele studiului nostru confirmă cercetări anterioare din
sfera sociologiei occidentale şi est –europene. Diferenţa în modul de construcţie a modelului se
referă la introducerea în analiză a tipului localităţii, factor structural care s-a dovedit deosebit de
important în predicţia poziţiei sociale a subiecţilor. Mult mai important este, însă, să precizăm că,
deşi rezultatele empirice sunt asemănătoare cu multe dintre studiile referitoare la societăţile
occidentale, interpretarea lor este diferită şi trebuie să ţină cont de contextul est –european
postsocialist. Acest context este tributar şi altor constrângeri ale dezvoltării decât logica
dezvoltării industriale şi, după cum se vede, creează alt tip de stratificare. Pe de altă parte,
înţelegerea relaţiei dintre capitalul cultural şi statusul individului în perioada socialistă conduce
la remodelarea acestei legături în etapa tranziţiei, această reconfigurare a relaţiei educaţie –
ocupaţie fiind una dintre cele mai importante surse structurale ale clasei de mijloc româneşti.
87
Concluzii
Teza generală a acestei cercetări este că, deşi constituită din segmente extrem de diferite
ca situaţie de piaţă şi ca destin istoric, putem vorbi despre o clasă de mijloc românească unitară,
pe baza a trei criterii diferite: pe baza pattern-urilor de mobilitate (a mobilităţii tipice şi uşoare)
caz în care clasa de mijloc reprezintă o entitate identificabilă ca şi clasă socială în sens weberian;
pe baza pattern-urilor de interacţiune ale indivizilor, criteriu preluat pe linia interacţionistă a
cercetătorilor de la CAMSIS și pe baza distanţei sociale faţă de alte clase sociale.
Pe baza criteriilor amintite, putem răspunde acum la întrebarea legată de existența clasei
de mijloc, prezentă permanent în dezbaterea publică, centrând răspunsul nostru în jurul
conceptului de structurare mediată a clasei de mijloc.
Pattern-urile de interacțiune ale indivizilor, nivelul reproducerii sociale și șansele relative
de mobilitate conturează imaginea unei structurări puternice a clasei de mijloc românești.
Analiza de faţă a permis nu numai o primă evaluare a gradului de structurare al clasei de mijloc
ci şi înţelegerea contextualizată a noţiunii de proximitate în spaţiul social prin prisma actorilor
înşişi. Primul pas l-a reprezentat conturarea unei scheme de clasă pe baza imaginii spațiului
social pe care o au actorii înșiși. Strategiile matrimoniale ale actorilor sociali conturează o clasă
de mijloc în care apartenența este dată atât de capitalul cultural cât și de capitalul economic sau
de puterea organizațională.
Gradul mare al structurării se datorează, însă, în primul rând reproducerii intra și
intergeneraționale a capitalului cultural, indicând faptul că rădăcinile actualei clase de mijloc pot
fi regăsite în noua clasă a intelectualității socialiste 61. De asemenea, analizele topologice bazate
pe analiza loglineară din capitolul 3 au indicat o stratificare puternică a societății românești în
sensul șanselor relative de mobilitate. Clasa de mijloc este, în consecință, nu numai structurată
dar și delimitată prin bariere de mobilitate intergenerațională. Ipoteza că societatea românească
actuală este, astăzi, una puternic stratificată pe bază de clasă şi că accesul indivizilor aparţinând
altor clase sociale în clasa de mijloc este condiţionat de „trecerea” unor praguri care stabilesc în
61 După cum am văzut în capitolul 3, peste 75 % dintre tații aparținând clasei de mijloc au reușit să își reproducă poziția socială
88
acelaşi timp distanţa dintre clase şi ierarhia dintre acestea se verifică pe baza rezultatelor
obținute. Aceste praguri reprezintă, de fapt, o hartă a diferenţelor de şanse relative ale indivizilor
de a ajunge în poziţii sociale dezirabile. Diferenţele de şanse relative reprezintă, deci, modalităţi
de a trasa graniţe între clasele sociale, ceea ce le transformă pe acestea în entităţi identificabile.
Dată fiind diferența marcantă a șanselor relative de a ajunge în clasa de mijloc, ultimul
capitol a tratat problema factorilor poziționării indivizilor în această zonă a spațiului social.
Rezultatele indică faptul că efectul direct clasei sociale de origine asupra poziţiei sociale de
destinaţie a indivizilor continuă să fie semnificativ în modelul dobândirii statusului, completat de
un efect mediat prin variabila educaţie. Privită din această perspectivă, teoria claselor îşi
demonstrează încă o dată relevanţa, influenţând decisiv unul dintre cele mai importante beneficii
ale societăţilor contemporane –cel al educaţiei. În acest punct suntem de acord că, în prezent,
„puterea clasei sociale operează prin procesul educaţional” (Savage, 2000).
Rezultatele studiului nostru confirmă faptul că educaţia este cel mai bun predictor al
poziţiei sociale a indivizilor astăzi. Există, însă, în continuare un efect direct al clasei sociale
asupra poziției individului, datorat în primul rând reproducerii capitalului cultural. Cel mai
important este, însă, efectul mediat al originii asupra destinației subiectului. Datorită necesității
structurale a clasei de mijloc de a recruta membri din alte categorii sociale, acest model de
status attainment este probabil să se modifice pentru generațiile actuale și să revină la forma în
care procesele ascriptive sunt importante după stabilizarea sistemului de stratificare. Deşi o parte
a acestei relaţii se poate datora procesului de modernizare a României din a doua jumătate a
secolului XX, nu putem, însă, interpreta, aceasta relaţie în termenii teoreticienilor industrializării.
Implicaţiile ei sunt diferite pentru o societate postsocialistă. Aceste diferenţe de interpretare pe
care le propunem ţin de atât de diferenţele dintre sistemele educaţionale ale ţărilor occidentale
faţă de cele din Europa de Est care se caracterizează printr-un învăţământ de stat, puternic
centralizat şi ideologizat cât și de însăși logica diferită de stratificare a societăților socialiste, în
care actualul sistem de stratificare își are rădăcinile.
Dacă acceptăm că în statele occidentale principiul de structurare a societăţii este cel al
clasei, în sensul stratificării induse de relaţiile de piaţă, însăşi logica socialismului a refuzat
societăţii româneşti posibilitatea structurării relaţiilor de clasă. În lipsa unei pieţe libere care să
89
reglementeze aceste raporturi, în România, ca şi în celelalte state est –europene socialiste, s-a
constituit o ierarhie de status, în care capitalul cultural a reprezentat principalul mijloc de
diferenţiere socială şi de obţinere a prestigiului social (Eyal, Townsend şi Szelenyi, 2001).
Studiul prezent a arătat cum clasa de mijloc românească îşi are rădăcinile tocmai în
intelectualitatea socialistă şi cum, în ultima parte a perioadei comuniste, importanţa educaţiei a
crescut chiar şi pentru dobândirea accesului la poziţii înalte în ierarhia de partid. Rezultatele
permit afirmația conform căreia “experimentul destratificării” României (în termenii Szonjei
Szelenyi), a eşuat. Relaţia dintre clasa socială a tatălui şi cea a fiului continuă să fie semnificativă
chiar ca şi efect direct. În plus, ea mediază relaţia dintre educaţie şi ocupaţie. Faptul că societatea
comunistă a fost una stratificată, mai ales în ultimele decenii ale regimului, are consecințe în
prezent, pentru sistemul actual de stratificare al României, care este modelat profund de trecerea
de la ierarhia de status la structura de clasă.
Sursele structurale ale expansiunii clasei de mijloc reprezintă, totodată, sursele structurale
ale imaturității demografice ale acesteia . Ele pot însemna: schimbarea ponderii sectoarelor
economice în ansamblul sistemului economic, expansiunea învățământului superior, apariția
întreprinzătorilor din agricultură, modificarea structurii ocupaționale în sensul creșterii ponderii
muncii non-manuale și calificate, expansiunea capitalului financiar și a puterii manageriale și
modul de organizare a pieței muncii, ca piață primară (a marilor firme și a corporațiilor) și
secundară (a întreprinderilor mici și mijlocii), publică și privată. Toate acestea modelează
procesul recrutării membrilor clasei de mijloc, inducând un grad mare de mobilitate forțată a
indivizilor din medii extrem de eterogene. Datorită schimbărilor induse de procesul tranziției,
sistemul de românesc de stratificare se structurează atât pe baza unor noi principii cât și pe baza
principiilor înrădăcinate în ierarhia de status socialistă. Noile baze ale structurii sociale,
economia de piață și proprietatea antreprenorială coexistă cu importanța capitalului cultural. Mai
mult, dacă logica stadiilor obligatorii ale dezvoltării și ale modernizării este cea preconizată de
unii autori occidentali, capitalul cultural va deveni o sursă din ce în ce mai importantă a
diferențierii sociale pe măsură ce se va trece de la o societate industrială la una post-industrială,
mai ales dacă societatea românească va fi forțată să ”ardă” etape de dezvoltare datorită
constrângerilor externe.
90
În viziunea noastră sistemele de stratificare nu reprezintă constructe artificiale statice ci
realităţi dinamice modelate de o multitudine de factori istorici şi conjuncturali. De aceea
cercetarea noastră a fost centrată în jurul noţiunii de structurare. Pe de altă parte, credem că acest
concept central pentru abordarea de faţă presupune, în diferite momente, şi reversul său, cel al
destructurării, ca o mişcare de distrugere – creaţie, în sens schumpeterian. Pentru contextul
specific al României socialiste este evident că noile principii de structurare a societăţii dislocă
parţial logica anterioară a stratificării. În acest sens, toate sursele expansiunii clasei de mijloc
reprezintă, într-o fază iniţială, sursele destructurării acesteia, sau, altfel spus, ale
eterogenizării acesteia.
Aceste surse structurale care au dublul efect al generării expansiunii clasei de mijloc și al
destructurării sale vor reprezenta continuarea acestei cercetări. O altă completare a acestui
demers o va reprezenta studiul calitativ al acestor procese, adică analiza axei de variație a
strategiilor de mobilitate și de reproducere ale membrilor clasei de mijloc.
91
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Adam, B., Beck, U. şi Van Loon, J. (2000) - The Risk Society and Beyond: Critical Issues for Social Theory, London: Sage
Agresti, A. (1996) - An Introduction to Categorical Data Analysis, NewYork: Wiley
Agresti, A. (2002) - Categorical Data Analysis, 2nd edition, New York: Wiley
Agresti, A. (1997) - Statistical Methods for the Social Sciences, New York: Wiley
Aron, R. (1964) - Lupta de clasă, Polirom: Iaşi, 1999
Bădescu, I. (2003) - Sincronism european si cultură critică românească, Cluj: Dacia
Beck, U. (1998) World Risk Society. Cambridge: Polity Press
Beck, U. (2000) The Brave New World of Work. Cambridge: Cambridge University Press.
Becker, G. (1964) –Human Capital, New York: Columbia University Press
Bendix & Lipset (ed.) (1966) - Class, Status, and Power, Routledge: London.
Bergman, M.M. (2004) - Comparing Social Stratification Schemas: CAMSIS, CSP-CH, Goldthorpe, ISCO-88, Treiman and Wright, în Cambridge Studies in Social Research
Berevoiescu et al (1999) - Feţele schimbării, Bucureşti: Nemira
Bernstein, B. (1978) - Sociologia educatiei : o sinteza sumară, in Studii de sociologie a educației, trad. rom. Vlăsceanu, L., București: Editura Didactică si Pedagogică
Blau, P. şi Duncan, O.D. (1967) – The American Occupational Structure, New York: Wiley
Breen, R. (2004)- The Comparative Study of Social Mobility, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Breen, R. (2004) - Statistical Methods of Mobility Research în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Breen, R. şi Luijkx, R. (2004) - Social Mobility in Europe Between 1970 and 2000, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Breiger, R.L. (ed.) (1990) - Intermediate Classes and Social Structure, în Social Mobility and Social Structure, Cambridge, Cambridge University Press
Bourdieu, P. (1979) - La distinction engl. Distinction: A Social Critique of the Judgement of Taste, Harvard University Press, 1987
Bourdieu, P. (1999) - Raţiuni practice. O teorie a acţiunii, Bucureşti, Meridiane
Bourdieu, P. şi Passeron, J.Cl. (1970) - La Reproduction. Éléments pour une théorie du système d'enseignement, Paris: Minuit, 1970
Butler, T. şi Savage, M. (1995) - Social change and middle –classes, London: Routledge
92
Cârţână, C. – Structură şi stratificare socială în România interbelică. Contribuţii sociologice româneşti privind schimbarea şi dezvoltarea socială, în Sociologie Românească
Cherkaoui, M. (1998) – Stratificarea, în Boudon, R. (coordonator): Tratat de sociologie, Bucureşti, Humanitas
Chirot, D. (2002)- Schimbarea socială într-o societate periferică, Bucureşti: Corint, 2002
Chirot, D. ed. (2004) - Originile înapoierii în Europa de Est, Bucureşti: Corint, 2004
Clark, T. N. şi Lipset, S.M. (2001) - The Breakdown of Class Politics, Chicago: University of Chicago Press
Coleman, J., Campbell, E., Hobson, C., McPartland, J., Mood, A., Weinfeld, F.D. and R. York (1966) - Equality of Educational Opportunity, Washington D.C.: Department of Health, Education and Welfare
Crompton, R. (1993) - Citizenship and Entitlements în Class and Stratification. An Introduction to Current Debates, Polity Press: London
Culic, I. (2002) - Câştigătorii. Elita politică şi democratizare în România. 1989-2000. Cluj-Napoca: Editura Limes
Dahrendorf, R. (1959) - Class and Class Conflict in Industrial Society, Stanford, CA: Stanford University Press
Davis, K. şi Moore, W.E. (1945) - Some Principles of Stratification, în ASR, vol.10, nr.2
Djilas, M. (1957) - The New Class, New York: Praeger.
Esping-Andersen, G. (1990) - Decommodification and Social Policy, în The Three World of Welfare Capitalism, Cambridge: Polity Press
Esping-Andersen, G. (1990) - The Welfare State as a System of Stratification, în The Three World of Welfare Capitalism, Cambridge: Polity Press
Esping-Andersen, G. (1993) – Changing Classes. Stratification and Mobility in Post – Industrial Societies, London: Sage
Evans, M.D.R., Kelley, J. şi Kolosi, T. (1992) - Images of Class: Public Perceptions in Hungary and Australia, în American Sociological Review, Vol. 57, No. 4
Eyal, G., Szelenyi, I. şi Townsley, E. (2001 c. 1998) - Capitalism fără capitalişti, Noua elită conducătoare din Europa de Est, Bucureşti: Omega
Featherman, D.L. şi Hauser, R.M. (1978) –Opportunity and Change, New York: Academic Press
Featherman, D. L. şi Jones, F. L.; Hauser, R. M. (1975) - Assumptions of Social Mobility Research in the US: The Case of Occupational Status, în Social Science Research,4 Ganzeboom, H. B. G., de Graaf, P. M., Treiman, D. J. Şi de Leeuw J. (1992): A standard international socio-economic index of occupational status. In: Social Science Research 21
93
Ganzeboom, H.B.G. şi Luijkx, R. (2004) - Recent Trends in Intergenerational Occupational Class Reproduction in The Netherlands 1970-1999, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Giddens, A. (1973) - The Class Structure of the Advanced Societies. New York: Harper.
Giddens, A. (1984) - The Constitution of Society. Outline of the Theory of Structuration, Cambridge : Polity
Goldthorpe, J.H. şi Mills, C. (2004) - Trends in Intergenerational Class Mobility in Britain in the Late Twentieth Century, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Goldthorpe, J. (2000) - On sociology: numbers, narratives, and the integration of research and theory. Oxford: Oxford University Press
Goldthorpe, J. (1996) - Rational choice theory and large-scale data analysis. Oxford: Oxford University Press.
Goldthorpe, J. (1992) The constant flux: a study of class mobility in industrial societies. Oxford: Clarendon Press
Goldthorpe, J.H., Erikson, R. şi Portocarero, L. (1979) - Intergenerational class mobility in three Western European societies: England, France and Sweden, în British Journal of Sociology
Greenacre, M. (2000) – Correspondence Analysis of Square Asymmetric Matrices, în Applied Statistics, Vol. 49, No. 3.
Grusky, D. (1983) - Industrialization and the Status Attainment Process: The Thesis of Industrialism Reconsidered, în American Sociological Review
Grusky, D. B. şi Hauser, R.M. (1984) - Comparative Social Mobility Revisited: Models of Convergence and Divergence in 16 Countries, în American Sociological Review, 49
Grusky, D.B. şi Sørensen, J.B. (1998) - Can Class Analysis Be Salvaged?, în American Journal of Sociology, 103
Grusky, D.B. şi Sørensen, J.B. (2001) - Are There Big Social Classes?, în Social Stratification: Class, Race, and Gender in Sociological Perspective, 2d ed., Edited by Grusky, D.B.
Grusky, D. B. şi Weeden, K.A. (2001) - Decomposition without Death: A Research Agenda for the New Class Analysis, în Acta Sociologica, 44
Grusky, D. B., Weeden, K.A. şi Sørensen, J.B. (2000) - The Case for Realism in Class Analysis, în Political Power and Social Theory, 14
Hendrickx, J., şi Ganzeboom H. B. G. (1998) - Occupational Status Attainment in the Netherlands, 1920-1990: A Multinomial Logistic Regression Analysis, în European Sociological Review 14
Hitchins, K. (1994) - Romania 1866-1947, trad. rom. 1996, ed. II, 1998, Humanitas, Bucureşti
Hout, M. (1983) - Mobility Tables, Beverly Hills: Sage.
94
Hout, M., şi Hauser. R.M. (1992) - Symmetry and Hierarchy in Social Mobility: A Methodological Analysis of the CASMIN Model of Class Mobility, în European Sociological Review , 8
Inglehart, R. (1997) - Modernization and Post-Modernization. Cultural, Economic and Political Change in 43 Societies, Princeton University Press
Jackman, R.W. (1975) – Politics and Social Equality: A Comparative Analysis, New York, Wiley
Joyce, P. (ed.) (1995) - Class, Oxford & New York, Oxford University Press
Kalmijn, M. (1991) - Status Homogamy in the United States, în American Journal of Sociology
Kerckhoff, A.C. (1976) - The Status Attainment Process: Socialization or Allocation?, în Social Forces
Kerr, C., Dunlop, J.T., Harbison, F. şi Myers, C. (1960) - Industrialism and Industrial Man, Cambridge, Mass., Harvard University Press
Kocka, J. (1995) - The Middle Classes in Europe, în The Journal of Modern History, Vol. 67, No. 4.
Kolosi, T. (1988) - Stratification and Social Structure in Hungary, Annual Review of Sociology 14
Konrad, G. and Szelenyi, I. (1979) - The Intellectuals on the Road to Class Power, New York: Harcourt Brace Jovanovich.
Krymkowski, D.H., Sawinski, Z. şi Domanski H. (1996) – Classification schemes and the study of social mobility: A detailed examination of the Blau-Duncan categories, în Quality and Quantity, vol. 30, nr 3
Larionescu, M., Mărginean, I. şi Neagu, G. – Constituirea clasei mijlocii în România, Iaşi, Polirom, 2006
Lash, S. şi Urry, J. (1988) - The End of Organized Capitalism, Gerrards Cross: Polity Press
Lin, N. (1990) – Social Resources and Social Mobility: A Structural Theory of Status Attainment, în Social Mobility and Social Structure, Cambridge, Cambridge University Press Lin, N., Ensel, W.M. şi Vaughn, J.C. (1981) - Social Resources and Strength of Ties: Structural Factors in Occupational Status Attainment, în American Sociological Review
Lipset, S. M. (1969) - Politics and the Social Sciences, Oxford University Press
Lipset, S. M. şi Zetterberg, H.L. (1959) - Social Mobility in Industrial Societies, în Lipset, S. M. şi Bendix, R., Social Mobility in Industrial Society, University of California Press, Berkeley
Mach, B. (2004) - Intergenerational Mobility in Poland 1972-1988-1994, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Mann, M. (1994) – The Sources of Social Power, Cambridge University Press
95
Marshall, G. (1997) - Repositioning Class: social inequality in industrial societies, London, Sage
Marx, K., Engels, F. - Manifestul partidului comunist.
Marx, K. (1966) – Capitalul, vol I-IV în Marx, K., Engels, F. Opere, vol 23, București, Editura Politică
Marx, K. - 18 Brumar al lui Louis Bonaparte
Marx, K. - Manuscrisele economice
McCutcheon, A. şi Mills, C. (1998) – Categorical Data Analysis: Log – linear and Latent Class Models, în Research Strategies in the Social Sciences: A Guide to New Approaches, editat de Scarbrough, E. şi Tanenbaum, E., Oxford, Oxford University Press
Miroiu A. (1996) - Teorii ale dreptăţii, Bucureşti, Editura Alternative
Nisbet, R. (1966) - The Sociological Tradition
Nisbet, R. (1969) - Social Change and History
Pakulsky, J. şi Waters, M. (1996) - The Death of Class, London et.al., Sage
Parkin, F. (ed.) (1975) - The Social Analysis Of Class Structure, New York: Barnes and Noble
Parsons, T. (1940) - An Analytical Approach to the Theory of Social Stratification, în AJS, vol.45, no.6
Prandy K. (1999) - The social interaction approach to the measurement and analysis of social stratification, în International Journal of Sociology and Social Policy 19
Prandy K. (1990) - The Revised Cambridge Scale of Occupations, în Sociology-the Journal of the British Sociological Association 24
Prandy K. (1998) - Class and continuity in social reproduction: An empirical investigation, în Sociological Review 46
Prandy, K., Lambert, P.S. şi Bergman, M.M. (2002) - National Contexts and Cross-National Comparisons of Structures of Social Stratification, Paper presented to the XVth ISA World Congress of Sociology, Research Committee 20 (Comparative Research), Brisbane, Australia
Prandy K, Bottero W. (1998) - The use of marriage data to measure the social order in nineteenth-century Britain, în Sociological Research Online 3: U43-U54
Prandy K, Jones F. (2001) - An international comparative analysis of marriage patterns and social stratification, în International Journal of Sociology and Social Policy 21
Robert, P. şi Bukodi, E. (2004) - Changes in Intergenerational Class Mobility in Hungary 1973-2000, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Rotariu, T. (1996) - Stratificarea socială, în Rotariu, T., Iluţ, P. (coord.), Sociologie, Mesagerul: Cluj-Napoca
Saunders, P. (1993) - Citizenship and Social Theory, Sage Publications
96
Savage, M. (2000) – Class Analysis and Social Transformation, Buckingham, Open University Press
Scase, R. (1998) - Clasele sociale, Bucureşti: Du Style
Sewell, W.H., Hauser, R.M. şi Wolf, W.C. (1980) – Sex, Schooling and Occupational Status, în American Journal of Sociology, 86
Simkus, A. şi Andorka, R. (1982) - Inequalities in education in Hungary 1923–1973, în American Sociological Review 47
Smith, K. (2007) - Operationalizing Max Weber’s probability concept of class situation: the concept of social class, în The British Journal of Sociology, 2007, Volume 58 Issue 1
Smits, J. - Social closure among the higher educated: trends in educational homogamy in 55 countries, http://home.planet.nl/~smits.jeroen
Sørensen, J.B. (2000) - Toward a Sounder Basis of Class Analysis, în American Journal of Sociology
Sorenson, A. şi Tuma, N.B. (1981) – Labor Markets Structures and Job Mobility, în Research in Social Stratification and Mobility
Stewart, A., Prandy, K., Blackburn, R.M. (1980) –Social Stratification and Occupations, London: MacMillan
Szelenyi, S. (1998) – Equality by Design. The Grand Experiment in Destratification in Socialist Hungary, Stanford: Stanford University Press
Tomescu – Dubrow, I. (2006) – Intergenerational Social Mobility in Romania: Changes in the Patterns of Flows and Relationships in the Postcommunist Era, în International Journal of Sociology, vol. 36, nr.1
Treiman, D.J. (1970) - Industrialization and Social Stratification, AJS, Volume 40 Issue 2
Treiman, D.J. (1977): Occupational prestige in comparative perspective. New York et al.: Academic Press
Treiman, D.J. şi Terrell, K. (1975) – Sex and the Process of Status Attainment: A Comparison of Working Women and Men, în American Sociological Review, 40
Treiman, D. J. (2002) – Quantitative Data Analysis, paperback, Los Angeles: UCLA Press
Tumin, M.M. (1953) - Some Principles of Stratification. A Critical Analysis, în ASR, vol. 18, nr.3
Turner, J.H. (1985) - Societal Stratification: A Theoretical Analysis, Contemporary Sociology, Vol. 14, No. 1
Vallet, L.-A. (2004) - Change in Intergenerational Class Mobility in France from the 1970s to the 1990s and its Explanation: An Analysis Following the Casmin Approach, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press
Verdery, K. (1985) - The Unmaking of an Ethnic Collectivity: Transylvania’s Germans, în American Ethnologist , vol. 12 (1)
97
Weeden, K.A. şi Grusky, D.B. (2005) - The Case for a New Class Map, AJS, Volume 111 Number 1
Wright, E.O. (1978) – Class, Crisis and the State, London: New Left Books
Wright, E.O. (1979) – Class Structure and Income Determination, New York: Academic Press
Wright, E.O. (1980) – Varieties of Marxist Conceptions of Class Structure, în Politics and Society, 9
Wright, E.O. (1980) - Class and Occupation, în Theory and Society, 9
Wright, E.O. (1985) – Classes, London: Verso
Wright, E.O (1994) - A General Framework for the Analysis of Class Structure în Grusky, D. (ed.), Social Stratification, Westview Press: Oxford
Wright, E.O. (1997) - Class Counts. Comparative Studies in Class Analysis. New York: Cambridge University Press.
98
top related