importanta comunicarii

COMUNICARE INTERPESONALĂ ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

CURSUL 1 Importanţa comunicării Lector dr. Mirela Anghel

Obiective: �  La sfârşitul acestui curs, participanţii vor

avea suportul teoretic de bază pentru înţelegerea procesului de comunicare.

�  Vor cunoaşte definiţia conceptului de comunicare.

�  Vor înţelege motivaţiile personale pentru a comunica.

�  Vor identifica părţile componente ale procesului de comunicare.

�  Vor cunoaște teoriile comunicării

Modalitatea de notare

� 40% referat

� 60% notă examen

� PREZENȚA OBLIGATORIE! J

Referatul �  ESTE OBLIGATORIU! �  Trebuie aleasă o temă cu relevanță pentru

comunicarea în asistența socială �  5-7 pagini scrise cu Times New Roman,

Corp 12, 1,5 spațiere între rânduri, central �  Să respecte normele de redactare

academice � Trimis în format electronic la adresa

de email mirelap.anghel@gmail.com. � Titlul documentului pt referat trebuie

sa fie numele vostru, asa cum apare în catalog.

Cele mai importante abilităţi în domeniul scrisului sunt:

� A şti cum să organizezi un text � A avea claritate în redactare Cele mai multe deprinderi necesare: �  structurarea propoziţiilor, �  formularea rapoartelor, �  scrierea concisă.

Treptele care trebuie urmate în redactarea referatului

1.  Alegeți o temă care să va facă plăcere să o cercetați. Solicitați ajutorul profesorului/ asistentului de curs pentru alegerea subiectului. Veniți cu propuneri personale și originale !

� 2. Alegerea subiectului � nu trebuie făcută la întâmplare şi nici cu

aerul că te achiţi de o obligaţie. � E nevoie de un subiect care să te

intereseze şi pe care îl poţi trata în limitele spaţiului şi timpului avute la dispoziţie.

�  Totodată este bine să te întrebi şi cine ar mai fi interesat de acel subiect.

�  3. Fixaţi scopul

�  pe care-l urmăriţi scriind acea lucrare. De exemplu, lămuriţi-vă dacă:

�  - vreţi să descrieţi ceva, �  - să explicaţi ceva, �  - să argumentaţi un anume punct de

vedere, �  - să convingeţi cititorul să se gândească

la ceva sau să facă ceva.

� 4.Scrieţi o frază � care să exprime ideea centrală a

lucrării. Astfel vă obişnuiţi să sintetizaţi.

� Acea frază este bine să fie redusă cândva la o sintagmă şi să se transforme în titlu.

5. Luaţi în considerare prototipul de cititor De exemplu:

�  - este cititorul un specialist sau un nespecialist în domeniu;

�  - este cineva interesat sau neinteresat de subiect;

�  - este cineva care simpatizează sau nu cu ideile dumneavoastră?

� 6. Ordinea Aşezaţi materialele într-o ordine potrivită

obiectivului lucrării şi hotărâţi metoda sau metodele pe care le veţi folosi în desfăşurarea ideilor dumneavoastră.

De exemplu: - definire, - clasificare, - analiză, - comparare şi contrast, - exemplificare.

� 7. Schița

� Alcătuiţi o schiţă detaliată care să vă ajute să nu vă abateţi de la subiect în timp ce scrieţi.

� 8. Toate elementele � Alcătuiţi o schiţă preliminară,

asigurându-vă că aveţi o introducere bine alcătuită, precisă, un cuprins şi, bineînţeles, concluzie.

� 9. Critica

Citiţi critic această schiţă preliminară şi încercaţi să o îmbunătăţiţi reformulând, rearanjând, adăugând şi eliminând fraze ce împiedică eficienţa scrierii lucrării.

�  10. Corectura � Corectaţi schiţa finală făcând toate

corecturile necesare. �  ATENȚIE: În limba română se

folosesc diacriticile! Folosiți-le cu încredere la redactarea referatului. Orice abatere va fi depunctată.

� 11. Ajutoare � Daţi unui prieten sau unui coleg

manuscrisul lucrării, cu rugămintea să vă facă observaţii.

� Spuneţi-i că nu doriţi laude, ci observaţii judicioase.

� Cereţi-i să fie aspru cu rezultatul muncii.

În literatura română de specialitate un volum se citează astfel: Bibliografie generală

�  Anderson, Walter, Curs practic de încredere, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1999. �  Anghel, Petre, Stiluri şi metode de comunicare, Bucureşti, Ed. Aramis,2003. �  Bougnoux, Daniel, Introducere în ştiinţele comunicării, Editura Polirom, 2000. �  Boteanu, Mirela, Limnaj și comunicare în societate, București, Editura Universității din București, 2010. �  Boteanu, Mirela, Comunicare interpersonală în asistența socială, București, Editura Universității din

București, 2012. �  Caune, Jean, Cultură şi comunicare, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2000. �  Covey, Stephey R, Etica liderului eficient sau conducerea bazată pe principii, Bucureşti, Editura Alfa, 2000.. �  Cuilenburg, J.J. Van, Scholten, O., Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998. �  Devitt Michael şi Sterelny Kim, Limbaj şi realitate, Iaşi, Editura Polirom, 2000. �  Dinu, Mihai, Comunicarea, Bucureşti, Editura Algos, 2000. �  Gibaldi, Joseph , Walter S. Achtert, MLA Handbook for Writers of Research Papers, second Edition, New York, The

Modern Language Association of America, 1984. �  Habermas, Jurgen, Cunoaştere şi comunicare, Bucureşti, Editura Politică, 1983. �  Hartley, Peter, Interpersonal Communication, New-York, Routledge, 1995. �  Joesting Linda, A., editor, Communication Research Associates. A workbook for interpersonal communication,

Oubugue, Kendall-Hunt Publishing Company,[f.a.]. �  Johns, Gary ,Comportament organizaţional. Înţelegerea şi conducerea oamenilor în procesul muncii, Editura Economică,

1998. �  Pedler, Emmanuel, Sociologia comunicării, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2001. �  Peretti, Andre de şi Legrand Jean-Andre, Boniface Jean, Tehnici de comunicare, Iaşi, Editura Polirom, 2001.

�  Stanton, Nicki, Comunicarea, Bucureşti , Societatea Ştiinţă şi Tehnică, SA., [1995]

În literatura anglo-saxonă de specialitate un volum se citează astfel:

�  Bibliografie generală �  Anderson, W., (1999) Curs practic de încredere, Bucureşti:

Editura Curtea Veche �  Anghel, P., (2003) Stiluri şi metode de comunicare, Bucureşti:

Ed. Aramis �  Bougnoux, D. (2000), Introducere în ştiinţele comunicării, Iași:

Editura Polirom �  Boteanu, M. (2010) Limbaj și comunicare în societate,

București: Editura Universității din București �  Boteanu, M. (2012) Comunicare interpersonală în asistența

socială, București: Editura Universității din București

În text

Recapitulare: modalități de redare a surselor: �  În literatura de specialitate românească: note

de subsol Anghel, Petre, Stiluri şi metode de comunicare, Bucureşti, Ed. Aramis,2003,p. 23

SAU �  În literatura de specialitate anglo-saxonă: în

text (Anghel, 2003, 23)

Recapitulare: modalități de redare a bibliografiei

�  În literatura de specialitate românească: � Anghel, Petre, Stiluri şi metode de

comunicare, Bucureşti, Ed. Aramis,2003.

SAU �  În literatura de specialitate anglo-saxonă � Anghel, P. (2003) Stiluri şi metode de

comunicare, Bucureşti: Ed. Aramis

Cursul 1. Importanţa comunicării

Obiective: �  La sfârşitul acestui curs, participanţii vor

avea suportul teoretic de bază pentru înţelegerea procesului de comunicare.

�  Vor cunoaşte definiţia conceptului de comunicare.

�  Vor înţelege motivaţiile personale pentru a comunica.

�  Vor identifica părţile componente ale procesului de comunicare.

I.

Definiţii, vorbire, origini,

controverse

Toate definiţiile comunicării – şi sunt câteva sute (poate chiar mii) - au un element comun: precizează importanţa ei în activitatea umană.

Această subliniere nu are rostul de a scoate în evidenţă însemnătatea subiectului ales, ci doar atrage atenţia asupra legăturii indestructibile dintre activitatea omului şi capacitatea lui de a se exprima în diferite moduri.

� Sunt, evident, şi opinii care susţin că omul nu este singurul care comunică.

� Poate să fie adevărat, fiindcă şi alte fiinţe şi chiar şi lucrurile pot transmite semnale şi să depună mărturie despre ceva.

� Omul însă este singurul care foloseşte cuvântul, îl aude, îl interpretează, revine asupra lui şi chiar meditează asupra cuvântului.

� El este singurul care poate da viaţă

prin cuvinte sau poate ucide printr-o sentinţă, poate înălţa sufletul altuia sau coborî în neant.

Redați semnele de punctuație:

�  Să se ierte nu se poate morții să se dea!

� A woman without her man is nothing!

Spre exemplu:

�  Să se ierte, nu se poate morții să se dea!

�  Să se ierte nu se poate, morții să se dea!

SAU …

� A woman: without her, man is nothing!

� A woman without her man, is nothing!

Andre Leroi – Gourhan: mână - unealta şi faţă – limbaj

�  Specificul comunicării umane constă în legătura indestructibilă dintre cuvânt şi creier.

�  Cercetătorul francez Andre Leroi - Gourhan a urmărit relaţia dintre două perechi funcţionale: mână - unealtă şi faţă – limbaj, care au pregătit şi accentuat transformarea fiinţei umane în ceea ce s-a numit mai târziu OM:

�  „Apariţia uneltei printre caracteristicile esenţiale delimitează tocmai frontiera specifică umanităţii, la capătul unei îndelungate perioade de tranziţie în cursul căreia sociologia ia treptat locul zoologiei””[1]. [1] Leroi-Gourhan, André, Gestul şi cuvântul, Vol. I, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1983, p. 139.

Andre Leroi – Gourhan: mână - unealta şi faţă – limbaj Autorul consideră că se poate vorbi despre o

interdependenţă între mână şi organele feţei, ca elemente de motricitate.

Şi între produsele lor, unealta şi limbajul. Mâna e folosită tot mai mult pentru

producerea uneltelor, iar organele feţei pentru vorbire.

� Deoarece unealta şi limbajul nu pot fi separate în evoluţia socială a omenirii, începuturile limbajului aparţin perioadei creării primelor unelte:

Andre Leroi – Gourhan: mână - unealta şi faţă – limbaj �  „Posibilitatea limbajului există din momentul

în care preistoria ne oferă unelte, deoarece unealta şi limbajul sunt neurologic legate, iar ambele sunt nedisociabile în structura socială a umanităţii...

�  Nu exista probabil niciun motiv să separăm, în stadiile primare ale antropinilor, nivelul limbajului de cel al uneltei, deoarece în prezent, ca şi în cursul istoriei, progresul tehnic este legat de progresul simbolurilor tehnice ale limbajului.“ [1] [1] Idem, p. 170.

Henri Wald:„Vorbirea n-are origine, ea este origine".

� Henri Wald afirmă: „Vorbirea n-are origine, ea este origine".

� Henri Wald trimite şi el la teoria revelaţiei divine, dar în sens polemic:

„În istoria culturii, la început a fost cuvântul; ba, mai mult decât atât, cuvântul a fost însuşi începutul. Dar nu cuvântul lui Dumnezeu, ci cuvântul Omului".

�  Ideea vine vorbind, spune Henri Wald.

� Cu alte cuvinte, „ideile se formează şi se dezvoltă în şi prin comunicare".

� Vorbirea nu este doar o haină a ideii, ci însuşi corpul ei.

� Vorbirea este şi materie şi spirit. (Materie: aspetul grafic al cuvintelor, definesc bunuri, valori/ Spirit: reprezintă idei și pot acționa ca niște energii nevăzute ) �  Wald, H., Limbaj si valoare, Editura Stiintifica şi Enciclopedica, Bucuresti, 1973.

Henri Wald: „Omul este o ființă dialogală”

�  Pe această linie a deosebirilor dintre om şi

animal, teoreticianul deosebeşte o trăsătură fundamentală, specifică numai omului: capacitatea de a dialoga:

�  „Animalele reacţionează la semnale, nu răspund la întrebări, pândesc, nu se întreabă, atacă, nu contrazic.

�  Ele comunică între ele, dar nu dialoghează... Omul este însă prin esenţa sa o fiinţă dialogală".[1] [1] Wald, H., Limbaj si valoare, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1973, p.12-16.

Michael Devitt

� Devitt consideră că limbajul dă speciei umane avantaje enorme asupra celorlalte specii, limbajul fiind o cale rapidă şi uşoară de a transmite descoperirile de la o generaţie la alta.[1]

[1] Devitt, Michael, Sterelny, Kim., Limbaj si realitate, [Iaşi], Editura Polirom, 2000, pag. 25.

Ferdinand de Saussure �  În această multitudine firească de

opinii – firească, fiindcă limbajul este nu doar primordial, ci şi complex, legat intim de ceea ce gândeşte, face şi interpretează omul – rolul teoriilor şi analizelor lui Ferdinand de Saussure rămâne esenţial.

Émile Durkheim �  A numi, scrie Durkheim, este primul semn al comunicării. A gândi înseamnă, desigur, a-ţi ordona ideile; prin urmare,

a clasa. „A gândi focul, de pildă, înseamnă a-l aşeza în cutare sau cutare

categorie de lucruri, astfel încât să poţi afirma că este una sau alta, asta şi nu altceva.

Dar, pe de altă parte, a clasa înseamnă şi a numi, căci o idee generală nu are existenţă şi nici realitate decât în şi prin cuvântul ce o exprimă, singurul în măsură să îi confere individualitate.

Limba unui popor influenţează modul în care sunt clasate în spirit, prin urmare şi în gândire, lucrurile noi pe care acesta le examinează spre a le cunoaşte; ele se vor adapta cadrelor preexistente.

Din acest motiv, atunci când se formează o reprezentare elaborată a universului, limba vorbită îşi pune o amprentă de neşters asupra sistemului de idei care prinde contur".[1] [1] Durkheim, Emile, Formele elementare ale vieţii religioase, Iaşi, Ed. Polirom, 1995, p.79.

Jürgen Habermas �  Comunicarea devine astfel liantul vieţii sociale.

Iată, în acest sens, importanţa pe care o atribuie Habermas comunicării în viaţa socială:

"Un fel de metainstituţie de care depind toate celelalte instituţii sociale, căci acţiunea socială se constituie abia în comunicarea curentă.

Dar această instituţie a limbii ca tradiţie este evident dependentă de procesele sociale ce nu intră în relaţiile normative.

Limba este, de asemenea, un mediu al dominaţiei şi puterii sociale."[1]

[1] Habermas, Jurgen, „ Zur Logik der Sozialwissenschaften", p. 178, apud Cunoaştere şi comunicare, Bucureşti, Editura Politică, 1983, p. 21.

Alex Mucchielli �  Pentru Mucchielli, „A comunica înseamnă a utiliza un ansamblu de

metode numite de comunicare, înseamnă să vorbeşti, să-ţi modulezi intonaţia,

să te comporţi într-un anumit fel, să adopţi o mimică, gesturi şi atitudini specifice,

să alegi o atitudine, să pregăteşti acţiuni combinate, să elaborezi dispozitive fizice sau normative,

să acţionezi asupra elementelor mediului înconjurător, totul pentru a rezolva, cât mai bine cu putinţă, o problemă legată de un fapt de viaţă". [1]

[1] Mucchielli, Alex, Arta de a influenta, Editura Polirom, 2003, pag.197.

Petre Anghel

� Comunicarea este un proces specific uman prin care un emiţător transmite un mesaj unui receptor, prin intermediul unui canal, cu scopul obţinerii unei schimbări în aşteparea unui feed-back.

COMUNICAREA – ESENŢA VIEŢII

�  Chiar dacă nu am vrea să ţinem seamă de ce au spus sau spun alţii, o fugară retrospecţie asupra vieţii noastre duce la constatarea că de la naştere şi până la moarte, comunicarea joacă un rol primordial în viaţa noastră, ea nu poate fi înlocuită cu nimic.

�  De la naştere şi până la moarte, toate tipurile de comunicare joacă un rol primar în viaţa noastră.

A trăi = a comunica

� Oricare ar fi profesia sau activităţile din timpul liber, comunicarea joacă un rol.

� Dacă oamenii ar fi puşi să analizeze cum îşi petrec cea mai mare parte a timpului, primul răspuns ar fi "comunicând".

A trăi = a comunica �  În realitate, comunicarea reprezintă

legătura umană esenţială. � Prin pictură sau prin muzică, verbală

sau nonverbală, prin teamă sau amuzament, intenţionată sau accidentală, faţă în faţă sau mediată, comunicarea este legătura noastră cu restul umanităţii.

�  Ea este prezentă în orice am face.[1]

[1] Gamble, Michael, W.Teri Kwal Gamble, Introducing mass Communication, McGraw-Hill Inc.1986, p. 4.

TEORII ALE COMUNICĂRII

Idealism vs materialism � Teoria idealistă: vorbirea este creaţia

primului Om, Adam, care a numit toate fiinţele.

Omenirea a avut iniţial o singură limbă până la Turnul Babel când au apărut diverse limbi.

� Teoria materialistă: exista întâi realitatea, obiectele, iar omul le numeşte.

Moduri de abordare

�  Indiferent de poziţia sau punctul de pornire, toţi cercetătorii afirmă existenţa unui proces complex şi subtil.

� Unii consideră semnificative doar emiţătorul şi receptorul, în timp ce alţii pun accentul pe mesaj, context sau feed-back.

Harold Lasswell �  În 1948, în urma cercetărilor şi observaţiilor efectuate, a întocmit un

model al comunicării care rezistă până în zilele noastre. Este un model sub formă de semn de întrebare: Cine spune ce? Prin ce canal? Cui? Cu ce efect?

�  Modelul, la prima vedere, ar putea părea banal, dar Lasswell identifică cinci componente principale care au stat la baza comunicării încă de pe atunci.

„Cine” ne asigură care este/sunt comunicatorul/rii – cine sunt, care este motivaţia lor, ce îi diferenţiază în relaţia cu noi.

La întrebarea „Ce?” ni se dă răpunsul cu privire la conţinut, la discurs sau comentarii.

Cu privire la „canalul” folosit putem diferenţia modalităţile de comunicare fie verbale, scrise, televizuale etc.

Lasswell ne arată că acest proces se termină cu „efectul” pe care îl are mesajul şi se referă nu numai la recepţia survenită răspunsului dat, ci şi înţelegerea în redarea unui feed-back din care reiese înţelegerea mesajului aşa cum a fost intenţionat.

Shannon şi Weaver � Aproape în acelaşi timp când Lasswell

descria un act de comunicare în cinci paşi, Shannon şi Weaver, doi matematicieni, dezvoltau un model pentru a explica un sistem de comunicare şi problemele sale.

Shannon şi Weaver

Sursă de zgomot

Sursă Transmiţător

Codare

Receptor

Destinaţie

Mesaj Mesaj receptat

Semnal receptat Decodare

Explicarea modelului Shannon şi Weaver

O sursă de informaţie (adică Cine în modelul lui Lasswell) iniţiază un mesaj care este codat în stimuli verbali şi nonverbali (transmiţător).

Acest mesaj este atunci transmis în forma sa codată către un receptor care decodează mesajul şi îi furnizează un înţeles la destinaţie.

Modelul Shannon şi Weaver adaugă un nou element la procesul comunicării – o sursă de zgomot.

Mesajul iniţiat şi codat de către emiţător poate să nu fie echivalent cu mesajul receptorului, datorită zgomotului.

Modelul lui Berlo

Explicarea modelului Berlo � Modelul lui Berlo identifică patru

elemente esenţiale ale procesului comunicării: sursa, mesajul, canalul şi receptorul.

� Contribuţia lui principală este că a identificat succint factorii care afectează aceste patru elemente.

� Factori adiţionali ar putea, desigur, fi adăugaţi la oricare dintre cele patru elemente identificate de Berlo.

� Acelor factori care afectează sursa şi receptorul le-ar putea fi adăugată percepţia.

� O conturare specifică a stimulilor verbali şi nonverbali ar putea fi incluşi în mesaj.

� Canalele care includ doar cele cinci simţuri, pot fi extinse cu o perspectivă care acoperă lucruri cum ar fi telefonul, televiziunea, radioul etc.

� În mod sigur, mesajul pe care-l primeşte cineva la telefon este considerat şi interpretat în mod diferit de acela pe care cineva îl aude la radio.

� Modelul lui Berlo, în timp ce adaugă la înţelegerea noastră specificând factori care afectează elementele procesului de comunicare, suferă din cauza neputinţei de a include toţi factorii ca aceştia puţini incluşi aici.

� Acest model nu poate surprinde,

de asemenea, dinamismul care dă sentimentul comunicării.

Obiective: �  La sfârşitul acestui curs, participanţii vor

avea suportul teoretic de bază pentru înţelegerea procesului de comunicare.

�  Vor cunoaşte definiţia conceptului de comunicare.

�  Vor înţelege motivaţiile personale pentru a comunica.

�  Vor identifica părţile componente ale procesului de comunicare.

THE END!