european-semester thematic-factsheet taxation ro · notă: (1) rata medie efectivă a impozitului...
Post on 02-Sep-2019
7 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Pagina 1
1. INTRODUCERE
Deși, în ultima vreme, condițiile economice
s-au îmbunătățit, Uniunea Europeană trebuie să facă față în continuare
consecințelor crizei, printre care se numără lipsa de investiții și inegalitățile
din ce în ce mai mari. În acest context,
numeroase voci din rândul cetățenilor solicită, în întreaga Uniune, să se acorde o
mai mare atenție justiției sociale.
Fiscalitatea joacă un rol fundamental în crearea unei societăți echitabile și în
edificarea unei economii puternice. Prin
intermediul ei se poate avansa spre eliminarea inegalităților, nu numai prin
sprijinirea mobilității sociale, ci și prin reducerea inegalităților în materie de
venituri de piață.
De asemenea, politica fiscală poate avea o
mare influență asupra deciziilor în materie de ocupare a forței de muncă, asupra
nivelurilor investițiilor și asupra disponibilității întreprinzătorilor de a-și
extinde activitățile1, toate aceste aspecte conducând la o creștere economică mai
puternică.
Astfel, politicile fiscale sunt evaluate prin
raportare la patru priorități:
stimularea investițiilor;
1 Pentru mai multe informații cu privire la
chestiunile abordate în prezenta fișă, a se vedea: Comisia Europeană (2017), Politicile fiscale în Uniunea Europeană: analiza pentru
2017, în curs de apariție.
sprijin pentru ocuparea forței de
muncă; reducerea inegalităților;
asigurarea conformării fiscale.
Fișa informativă de față prezintă un rezumat al provocărilor legate de politica
fiscală cu care se confruntă țările UE în
aceste domenii. Sunt prezentate, apoi, pârghiile politice care ar putea contribui la
găsirea unor răspunsuri la provocările respective. În ultimul rând, fișa prezintă o
analiză a situației din țările în cauză, la baza căreia stau un set de indicatori și
recentele reforme fiscale.
Prezenta fișă informativă nu
abordează problema evaziunii fiscale, care face obiectul unei fișe separate. În
plus, analiza prezentată aici ar trebui să fie corelată cu fișele tematice privind:
Cercetarea și inovarea Participarea femeilor pe piața forței
de muncă Munca nedeclarată
Politicile active în domeniul pieței forței de muncă
Inegalitatea Incluziunea socială
Combaterea corupției
Locuințele
2. PROVOCĂRILE ÎN MATERIE DE POLITICĂ FISCALĂ CU CARE SE
CONFRUNTĂ GUVERNELE DIN UE
2.1. Stimularea investițiilor
În UE, totalul impozitelor diferă
considerabil de la o țară la alta.
SEMESTRUL EUROPEAN - FIȘĂ TEMATICĂ
FISCALITATEA
Pagina 2
În 2017, estimările indică faptul că ponderea impozitelor în PIB2 a înregistrat,
la nivelul UE-28, variații ce oscilează de la
24,1 % în Irlanda la 45,6 % în Danemarca (Figura 1).
Diferențele dintre nivelurile totale de
impozitare reflectă, în realitate, diferențele legate de preferințele sociale pentru
bunuri publice.
Până în prezent, nu există dovezi solide
privind impactul nivelului general de impozitare asupra creșterii economice. Cu
toate acestea, este înțeles mai bine modul în care fiecare dintre componentele
regimului fiscal influențează creșterea economică prin intermediul următoarelor
canale: productivitatea totală a factorilor
și creșterea stocului de capital sau a ofertei de forță de muncă.
2 Această estimare include contribuțiile la asigurările sociale plătite efectiv, dar nu ține seama de contribuțiile pe care anumite guverne
le consideră ca fiind plătite deoarece le-au imputat în sarcina funcționarilor publici.
Pagina 3
Figura 1: Sarcina fiscală totală în țările UE, ca procentaj din PIB, 2012 și 2018
Sursa: Comisia Europeană, AMECO.
Impactul impozitului pe profit și al celui pe venit asupra creșterii
economice și a investițiilor este bine documentat. Impozitul pe profitul
societăților influențează atât alegerea locului de stabilire a acestora, cât și
investițiile directe naționale și străine.
Cotele de impozitare, modul în care este
definită baza de impozitare și aspectele legate de conformarea fiscală constituie
factori determinanți ai efectelor economice ale impozitării. Tratamentul fiscal al
diverselor surse de finanțare, dezvoltarea stimulentelor fiscale și timpul consacrat de
întreprinderi conformării fiscale pot
influența investițiile productive.
Diferențele în materie de impozit pe profit pot determina societățile multinaționale să
transfere profitul dinspre țările cu un nivel ridicat de impozitare către cele cu un nivel
scăzut.
Ratele de impozitare efective reflectă o gamă amplă de factori care nu se
limitează la impozitul legal pe profitul
societăților, cum ar fi elementele bazei fiscale, sursa de finanțare (datorii,
rezultatul reportat sau majorarea capitalului propriu) și activul în care se fac
investiții (utilaje, clădiri, imobilizări necorporale, stocuri și active financiare).
Figura de mai jos ilustrează diferențele dintre ratele medii efective ale impozitului
pe profitul societăților, care variază de la 38,4 % în Franța la 9 % în Bulgaria.
Figura 2: Ratele medii efective ale impozitului pe profitul societăților în statele membre ale UE, în procente, 2016
Sursa: ZEW (2016), Nivelurile efective de impozitare efectivă prin utilizarea metodologiei Devereux/Griffith:
raport intermediar 2016. Proiect realizat pentru Comisia Europeană
Notă: (1) Rata medie efectivă a impozitului pe profitul societăților reflectă impozitele plătite de societăți pe
investiții inframarginale care generează un profit ce depășește rentabilitatea normală a capitalului.
(2) Pentru a reflecta facilitățile pentru capitalurile proprii ale întreprinderilor din Cipru, Belgia și Italia, se
presupune că ratele acestor facilități sunt egale cu rata dobânzii pe piață indicată în model.
Pagina 4
Decizia de a spori sau de a reduce investițiile este influențată de rata
marginală efectivă de impozitare, și
anume sarcina fiscală asupra ultimului euro investit într-un proiect care atinge
pragul de rentabilitate (investiție „marginală”).
Cu cât rata marginală efectivă de
impozitare este mai mică, cu atât regimul fiscal este mai propice investițiilor.
Există mai multe modalități de a reduce rata marginală efectivă de impozitare și de
a concepe un regim fiscal favorabil investițiilor. Printre acestea se numără:
accelerarea calendarelor de amortizare fiscală sau contabilizarea imediată
drept cheltuieli, oferirea posibilității de deducere a
costurilor de capital, îmbunătățirea condițiilor de reportare a
pierderilor, acordarea de stimulente fiscale pentru
cercetare și dezvoltare.
Figura 3: Ratele marginale efective ale impozitului pe profitul societăților în țările UE, în procente, 2016
Sursa: ZEW (2016), Nivelurile efective de impozitare efectivă prin utilizarea metodologiei Devereux/Griffith:
raport intermediar 2016. Proiect realizat pentru Comisia Europeană
Observații: (1) Indicatorul este bazat pe modelul Devereux/Griffith. (2) Pentru a reflecta facilitățile pentru
capitalurile proprii ale întreprinderilor din Cipru, Belgia și Italia, se presupune că ratele acestor facilități sunt
egale cu rata dobânzii pe piață indicată în model.
2.2. Sprijin pentru crearea de locuri de muncă și pentru ocuparea forței
de muncă
Fiscalitatea din domeniul muncii
influențează atât decizia fiecăruia dintre noi de a se angaja și cu ce
normă (oferta de forță de muncă), cât și decizia angajatorului de a face
angajări, întrucât acestea cresc costul forței de muncă (cererea de forță de
muncă)3. Oferta de forță de muncă din
3 Aceste decizii depind, de asemenea, de prestațiile sociale percepute în caz de inactivitate sau de ocupare a unui loc de muncă
cu fracțiune de normă. În ceea ce privește ceilalți factori care determină impactul
anumite categorii ale populației (lucrători slab calificați, tineri, persoane în vârstă și
persoanele care sunt de a doua sursă de venit a familiei) este deosebit de sensibilă
la impozitele și contribuțiile la sistemul
asigurărilor sociale4.
sistemelor fiscale și de prestații sociale asupra ofertei de forță de muncă, a se vedea diferiții
indicatori disponibili în baza de date comună „Indicatori privind impozitele și prestațiile sociale” a Comisiei Europene și a OCDE. 4 A se vedea, de exemplu, Costas Meghir și David Phillips (2010), Labour Supply and Taxes, în Institute for Fiscal Studies (ed.), The
Mirrlees Review: Dimensions of Tax Design, Oxford University Press, p. 202-274.
Pagina 5
Figura de mai jos ilustrează rata de ocupare a forței de muncă din totalul
populației și a persoanelor cu un nivel
scăzut de educație. Această rată poate evidenția situațiile în care o țară se
confruntă cu dificultăți în ceea ce privește ocuparea forței de muncă în general sau
numai în cazul unor categorii specifice.
Deși, în ultimii ani, s-au constatat îmbunătățiri ale ratelor de ocupare a forței
de muncă din statele membre ale UE,
situația variază de la o țară la alta. De asemenea, decalajul dintre rata de
ocupare a forței de muncă din rândul
persoanelor cu un nivel scăzut de educație și rata totală de ocupare a forței de muncă
diferă de la o țară la alta.
Slovacia prezintă cea mai mare diferență dintre cele două rate (de 33,9 puncte
procentuale), iar Portugalia, cea mai scăzută (de 5,9 puncte procentuale).
Figura 4: Nivelul de ocupare a forței de muncă din totalul populației din rândul femeilor și al persoanelor slab calificate, 2016
Sursa: Eurostat, 2017
Notă: (1) Grupa de vârstă vizează persoanele între 20 și 64 de ani. (2) „Nivel scăzut de educație” se referă la
nivelurile 0-2 conform ISCED. (3) Rata de ocupare a femeilor este utilizată ca indicator pentru persoanele care
sunt cea de a doua sursă de venit a familiei. Se recunoaște că acestea nu sunt neapărat identice. (4) Rata
ocupării forței de muncă nu este măsurată în echivalente normă întreagă.
Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă indică diferența
proporțională dintre costurile pe care le generează un lucrător pentru
angajatorul său și salariul net al angajatului. Aceasta indică, prin
urmare, atât stimulentele pentru muncă
(în ceea ce privește oferta de forță de muncă), cât și stimulentele pentru
angajarea de personal (în ceea ce privește cererea de forță de muncă).
Între 2010 și 2016, sarcina fiscală asupra
costului forței de muncă pentru
persoanele care câștigă 50 % din salariul mediu a scăzut, în medie, în UE. Cu toate
acestea, aceasta evoluează în direcții diferite de la o țară la alta; a crescut în
15 țări și a scăzut în 10.
Componența sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă este importantă
pe termen scurt, deoarece diversele sale componente pot afecta fie cererea, fie
oferta de forță de muncă. Figura de mai jos prezintă diversele
elemente care alcătuiesc sarcina fiscală
asupra costului forței de muncă în cazul unui lucrător care câștigă salariul mediu:
impozitul pe venit pentru persoanele fizice;
contribuțiile sociale în sarcina angajatorilor;
contribuțiile la asigurările sociale care trebuie plătite de angajați;
alocațiile familiale5.
Figura indică sarcina fiscală asupra costului forței de muncă în cazul unui
lucrător care câștigă 50 % din salariul mediu.
5 În Franța și Danemarca, alocațiile familiale reduc sarcina fiscală generală asupra forței de muncă.
Pagina 6
Figura 5: Componența sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă suportate de un lucrător cu venit redus în diferite țări ale UE, 2016
Sursa: Baza de date „Indicatori privind impozitele și prestațiile sociale” a Comisiei Europene bazată pe
modelul OCDE privind impozitele și prestațiile sociale, actualizată la 10.4.2017.
Observații: (1) Nu există date recente pentru Cipru. (2) Datele se referă la lucrători care sunt persoane
necăsătorite fără copii și câștigă 50 % din salariul mediu.
Unele dintre caracteristicile regimului
fiscal, cum ar fi creditele fiscale transferabile și gradul de impozitare
comună, împreună cu unele dintre caracteristicile regimului de prestații
sociale, cum ar fi retragerea prestațiilor acordate în funcție de venituri, pot
contribui la aplicarea unor rate
marginale ridicate pentru persoanele care sunt cea de a doua sursă de
venit a familiei atunci când acestea trec de la inactivitate la ocupare
profesională sau în cazul creșterii veniturilor acestor persoane.
Merită subliniat faptul că și alți factori, cum ar fi disponibilitatea serviciilor de
îngrijire formală accesibile și de înaltă
calitate, inclusiv, în primul rând, a serviciilor de îngrijire a copilului, precum
și existența unor politici bine concepute privind echilibrul între viața profesională
și cea privată, pot influența luarea sau nu a deciziei de revenire în câmpul
muncii sau de mărire a programului de lucru.
Figura de mai jos prezintă problema
capcanei inactivității pentru persoanele care sunt de a doua sursă de venit a
familiei, astfel cum se manifestă în țările UE6. În majoritatea țărilor, impozitarea
explică într-o măsură relativ importantă capcana inactivității pentru persoanele
care sunt de a doua sursă de venit a
familiei, în cazurile în care celălalt membru al cuplului câștigă salariul
mediu.
6 Capcana inactivității - sau impozitarea implicită a persoanelor inactive care revin în câmpul muncii -
indică acea parte din salariul brut suplimentar care este absorbită de impozit în cazul în care o persoană inactivă (care nu are dreptul la prestații de șomaj, dar poate beneficia de asistența socială acordată în funcție de venit) ocupă un loc de muncă. Cu alte cuvinte, acest indicator reflectă
stimulentele financiare în favoarea renunțării la inactivitate (și asistență socială) în vederea ocupării unui loc de muncă.
Pagina 7
Figura 6: Capcana inactivității pentru persoanele care sunt de a doua sursă de venit a familiei în țările UE, 2015.
Sursa: Baza de date „Indicatori privind impozitele și prestațiile sociale” a Comisiei Europene bazată pe
modelul OCDE privind impozitele și prestațiile sociale.
Notă: (1) Datele privind capcana inactivității se referă la persoanele care reprezintă cea de a doua sursă de
venit a familiei și al căror venit corespunde unei proporții de 67 % din salariul mediu, într-o familie cu două
surse de venituri și doi copii; membrul cuplului care este principala sursă de venit a familiei câștigă salariul
mediu (SM). (2) „Contribuția impozitării” se referă la contribuția impozitării la capcana inactivității, exprimată
în puncte procentuale (un alt factor care contribuie la această capcană fiind, de exemplu, pierderea
indemnizației de șomaj, a prestațiilor sociale și a prestațiilor pentru locuință).
2.3. Corectarea inegalităților și
promovarea mobilității sociale
Figura de mai jos indică inegalitatea la nivelul veniturilor disponibile (după
perceperea impozitelor și plata prestațiilor sociale) în conformitate cu
indicele Gini, alături de procentul
populației expuse riscului de sărăcie în diferite țări ale UE.
Deși UE dispune de unul dintre cele mai
avansate sisteme de protecție socială, persistă inegalități notabile.
Lituania, România, Bulgaria, Letonia și
Estonia au cele mai înalte niveluri de inegalitate a veniturilor după impozitare
și transferuri.
Figura 7: Nivelul de inegalitate a veniturilor în țările UE, 2016.
Pagina 8
Surse: Eurostat, EU-SILC. 2016
Observații: (1) Axa verticală: coeficienții Gini. Scala coeficienților este de la 0 la 100. Valoarea 0 corespunde
unei egalități perfecte (aceleași venituri pentru toți), iar 100 corespunde unei inegalități maxime (toate veniturile
sunt distribuite unei singure persoane, iar restul nu au nimic). Pensiile sunt incluse în transferurile sociale.
(2) Axa orizontală: rata riscului de sărăcie ca procentaj din totalul populației. Acest indicator completează
coeficientul Gini, oferind o imagine mai exactă asupra problemelor sociale din țările UE. Indicatorul desemnează
proporția din populația totală care câștigă mai puțin de 60 % din venitul median pe adult-echivalent după
transferurile sociale. (3) Nu au fost disponibile datele aferente anului 2016 pentru IE, IT și LU. Din acest motiv,
au fost folosite datele din 2015. (4) Media UE-28 este calculată ca medie aritmetică a datelor naționale
individuale, ponderată în funcție de populație.
Acumularea crescândă a patrimoniului
privat, care a avut loc în Europa în ultimii 40 de ani, și creșterea inegalităților au
declanșat o dezbatere publică aprinsă cu
privire la echitatea regimurilor fiscale existente.
Inegalitatea în materie de patrimoniu
depășește inegalitatea veniturilor (Figura 7). Această situație a dus la
recunoașterea faptului că inegalitățile
trebuie abordate atât din perspectiva veniturilor, cât și a patrimoniului.
Datele disponibile par să indice că inegalitatea patrimoniului este o problemă
deosebit de importantă în Letonia, Germania, Austria și Irlanda.
Figura 8: Nivelul de egalitate a veniturilor (2016) și nivelul de inegalitate a patrimoniului
(2014)
Surse: Calculele Comisiei Europene bazate pe Sondajul BCE privind consumul și finanțele gospodăriilor
populației, 2016 și Eurostat, 2016.
Notă: Patrimoniul net este definit ca diferența dintre totalul activelor și totalul pasivelor gospodăriilor
populației.
O mai mare inegalitate este asociată cu un nivel mai scăzut de mobilitate
socială, dat fiind că inegalitatea poate împiedica accesul la oportunități7.
Mobilitatea socială poate avea loc atât în interiorul aceleiași generații, cât și între
generații.
Mobilitatea în interiorul aceleiași
generații se referă la probabilitățile ca o
2.4. Conformarea fiscală8
În general, evaziunea fiscală desemnează mecanisme ilegale prin care
obligația de plată a impozitului este ascunsă sau ignorată, și anume
contribuabilul plătește impozite mai mici
decât cele pe care este obligat să le plătească din punct de vedere juridic,
prin neaducerea la cunoștința
7 Corak, M. (2013), Income Inequality, Equality of Opportunity, and Intergenerational Mobility. IZA Discussion Paper No 7520. 8 Problema planificării fiscale agresive și a evitării obligațiilor fiscale este discutată într-o fișă informativă separată.
Pagina 9
persoană să dobândească un statut superior sau inferior (pe scara
veniturilor, de exemplu) de-a lungul
vieții.
Mobilitatea între generații se referă la măsura în care caracteristicile
socioeconomice ale unei persoane le reflectă pe cele ale părinților ei.
Mobilitatea între generații este un indicator important al posibilităților de
care dispun persoanele fizice pentru a reuși într-o societate indiferent de mediul
lor socioeconomic. Ea este strâns legată de egalitatea de șanse.
Un rol în sprijinirea mobilității sociale revine fiscalității, de exemplu:
ca sursă de finanțare pentru o
educație de calitate, ca mijloc de a reduce transmiterea
privilegiilor sau a dezavantajelor de
la o generație la alta, precum și prin redistribuirea
veniturilor și, mai ales, a bogăției, încurajând un comportament care
sporește mobilitatea socială.
autorităților fiscale a unor venituri sau informații.
Printre exemplele de evaziune fiscală se numără declararea vânzărilor la un nivel
inferior celui real, cu scopul de a reduce plățile de TVA. Un alt exemplu este legat
de munca nedeclarată, care are drept consecință neplata impozitului pe venit
pentru persoanele fizice și a contribuțiilor la asigurările sociale.
Există mai multe estimări cu privire la volumul impozitelor care ar trebui să fie
colectate, fără a fi percepute în cele din urmă. Cu toate acestea, deficitul de
încasare a TVA-ului este singurul prejudiciu fiscal cu privire la care există
estimări comparative bazate pe o
metodologie comună care acoperă toate țările din UE.
Deficitul de încasare a TVA-ului
reprezintă diferența dintre valoarea TVA-ului colectat efectiv și valoarea estimată
a TVA-ului exigibil teoretic pe baza
normelor în materie de TVA.
Acesta măsoară eficacitatea măsurilor de asigurare a conformității și a respectării
legislației în materie de TVA în fiecare stat membru.
Deficitul de încasare a TVA-ului înregistrează nivelurile cele mai ridicate
în România, Slovacia, Grecia și Lituania.
Figura 9: Deficitul de încasare a TVA-ului exprimat ca procent din datoria fiscală teoretică
în materie de TVA, 2014/2015
Sursa: CASE et al. (2017). Study and Reports on the VAT Gap in the EU-28 COUNTRIES: 2017 Final Report
(„Studiu și rapoarte privind deficitul de încasare a TVA în statele membre ale UE-28: Raportul final pe
anul 2016”), TAXUD/2015/CC/131.
Pagina 10
3. PÂRGHII DE POLITICĂ PENTRU ABORDAREA PROVOCĂRILOR ÎN
MATERIE DE MĂSURI FISCALE
Printre caracteristicile esențiale care
trebuie luate în considerare la evaluarea echității și eficienței sistemului fiscal
merită menționată măsura în care acesta
încurajează investițiile,
sprijină crearea de locuri de muncă și ocuparea forței de muncă,
corectează inegalitățile, atinge niveluri ridicate de
conformitate.
În ansamblu, deși uneori se fac
compromisuri între obiectivul eficienței și cel al echității, aceste două obiective nu se
sunt nicidecum opuse.
3.1. Stimularea investițiilor
Nivelul scăzut al investițiilor nu numai
că are drept efect o creștere mai redusă, dar dăunează, de asemenea,
creșterii productivității și afectează negativ, pe termen mai lung, perspectivele
de creare de locuri de muncă și pe cele de creștere economică.
Din acest motiv, dinamizarea investițiilor reprezintă una dintre prioritățile politice
absolute ale Comisiei.
Este important să se elaboreze un sistem
fiscal care să mențină la un nivel scăzut cota efectivă marginală de impozitare și să
se evite astfel descurajarea investițiilor profitabile.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să fie
reduse cotele de impozitare. În schimb,
accelerarea calendarelor de amortizare, contabilizarea imediată drept cheltuieli sau
acordarea posibilității de deducere a costurilor de finanțare prin capitaluri
proprii reduc impozitarea efectivă marginală, chiar dacă această diminuare
este compensată de o modificare a cotelor de impozitare.
Securitatea juridică și stabilitatea, previzibilitatea și simplitatea normelor
fiscale sunt importante pentru mediul de afaceri și pentru investitori atunci când iau
decizii.
Denaturările sistemului fiscal ar putea afecta accesul la finanțare și descuraja
investițiile de capital.
Fiscalitatea este unul dintre
principalele instrumente de care dispun guvernele pentru a încuraja
spiritul antreprenorial și inovarea. Politicile fiscale pot contribui la reducerea
riscului antreprenorial și a costurilor desfășurării unei activități antreprenoriale.
Fiscalitatea contribuie la corectarea
eșecurilor pieței; printre exemplele în acest sens pot fi menționate investițiile
inadecvate în cercetare și dezvoltare, finanțarea de risc și externalitățile de
mediu, precum poluarea.
Astfel, un sistem fiscal bine conceput ar
putea crește nivelul de trai prin asigurarea de stimulente pentru investițiile inteligente
și ecologice.
Eficiența administrației fiscale influențează nivelul de încredere a cetățenilor în
sistem. Contribuabilii tind să aibă mai
multă încredere în organizații care sunt percepute drept eficiente și eficace.
Pe lângă costurile de percepere a
impozitelor, ar trebui să se ia în considerare, de asemenea, costurile
aferente plății impozitelor. Aceste costuri
sunt adesea desemnate sub denumirea de costuri legate de respectarea
normelor fiscale. Ele pot să descurajeze crearea de noi întreprinderi, să încurajeze
economia subterană, să sporească neconformitatea și să dăuneze
competitivității întreprinderilor și țărilor.
3.2. Sprijin pentru crearea de locuri
de muncă și pentru ocuparea forței de muncă
Reducerile impozitelor pe veniturile
salariale pot fi un instrument pentru
promovarea unor niveluri mai ridicate de ocupare a forței de muncă, în
special în cazul în care costurile ridicate ale forței de muncă descurajează
angajarea (caz în care problemele sunt legate de cererea de forță de muncă) sau
în cazul în care stimulentele pentru ocuparea unui loc de muncă sunt scăzute
deoarece această opțiune nu este rentabilă
(caz în care problemele sunt legate de oferta de forță de muncă).
Pagina 11
Reduceri ale impozitelor pe veniturile salariale orientate în mod specific către
anumite categorii vulnerabile și mai
sensibile ale populației, cum ar fi persoanele cu venituri reduse sau
persoanele care sunt cea de a doua sursă de venit a familiei, pot contribui la
creșterea nivelurilor de ocupare a forței de muncă și, în același timp, la reducerea
sărăciei și a excluziunii sociale.
Întrucât numai câteva țări dispun de o
marjă de manevră bugetară suficientă pentru a putea să aibă în vedere reduceri
ale impozitelor pe veniturile salariale fără nicio compensație, este necesar să se
examineze modalitățile de finanțare a acestor reduceri.
Una dintre opțiunile posibile constă în deplasarea presiunii fiscale către alte
baze de impozitare. Eventuala marjă de manevră pentru reorientarea
presiunii fiscale depinde de structura fiscală existentă. Se consideră că
anumite tipuri de baze de impozitare, cum ar fi impozitele pe consum, impozitele
periodice pe locuințe și taxele de mediu,
dăunează mai puțin creșterii economice.
Cu toate acestea, literatura economică recentă atrage atenția asupra
răspunsurilor eterogene, a efectelor neliniare și a diferențelor de amplitudine
între efectele pe termen scurt și cele pe
termen lung. Modul în care este conceput în detaliu un impozit este cel puțin la fel
de important ca structura sistemului fiscal.
Cu toate acestea, nivelurile ridicate ale impozitării veniturilor salariale, la care se
adaugă o sarcină fiscală relativ redusă sub
formă de impozite pe consum, de impozite recurente pe proprietățile imobiliare sau
de taxe de mediu, pot însemna că există posibilități de transfer al presiunii fiscale
către alte surse decât veniturile salariale. De asemenea, impactul distributiv al
majorării impozitelor în aceste domenii trebuie să fie luat în considerare în egală
măsură.
3.3. Corectarea inegalităților și
promovarea mobilității sociale
Impozitarea joacă un rol în construirea
unei societăți juste, inclusiv prin
garantarea combinației adecvate de venituri pentru finanțarea cheltuielilor
publice;
atenuarea inegalităților și/sau sprijinirea mobilității sociale și a
echității între generații.
Măsuri precum accesul egal la o educație sau la asistența medicală de
calitate sunt destinate să crească egalitatea de șanse. Impozitele
finanțează aceste cheltuieli publice,
bazându-se pe mixul corect de politici fiscale și pe respectarea efectivă a
obligațiilor fiscale de către toți contribuabilii.
De asemenea, sistemele de impozite și
de prestații sociale pot constitui
instrumente puternice de combatere a inegalității veniturilor prin intermediul
redistribuirii. Este important să se țină seama de impactul social al sistemelor
fiscale, astfel încât să se asigure echilibrul optim între eficiența și echitatea structurii
impozitelor, în funcție de preferințele fiecărei țări.
De asemenea, fiscalitatea poate fi utilizată pentru a stimula anumite tipuri de
comportament.
Structura sistemului joacă un rol
esențial. Dincolo de impozitarea veniturilor și de prestațiile în bani,
structura generală a sistemului fiscal9 exercită un rol în reducerea inegalităților,
atât în materie de venituri, cât și de nivel de bunăstare, precum și în promovarea
coeziunii sociale.
Este important să se garanteze că sarcina
fiscală globală pentru cetățeni, care variază în funcție de sursele lor de venit,
este progresivă și că sistemul fiscal este coerent și eficace. Ideal ar fi ca acest
sistem să poată contribui la corectarea inegalităților veniturilor generate de piață.
Ca o acțiune minimă, sistemul fiscal
trebuie să evite creșterea acestor inegalități.
9 Inclusiv TVA, impozitele pe proprietățile imobiliare, impozitul pe câștigurile de capital,
impozitul pe succesiuni și natura progresivă a impozitului pe venit pentru persoanele fizice.
Pagina 12
3.4. Conformarea fiscală
Îmbunătățirea conformării fiscale, care
asigură veniturile fiscale necesare finanțării politicilor publice din domeniile
educației, asistenței medicale, infrastructurilor, apărării etc., este
esențială pentru crearea unei societăți corecte.
Pentru combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale, este important să se
aplice o strategie prin canale multiple10. Este important să se atingă
niveluri mai ridicate nu numai pe planul asigurării respectării legii și al controlului,
dar și pe cel al consolidării încrederii și al creării unei culturi a respectării normelor.
Este necesar ca autoritățile fiscale să revizuiască politicile și cadrele juridice
existente sau să elaboreze noi strategii, astfel încât contribuabilii să își
îndeplinească obligațiile, în mod voluntar, de preferință.
Caracterul transfrontalier al abuzurilor fiscale și integrarea economiilor naționale
la nivelul UE necesită o abordare coordonată, nu numai prin inițiative la
nivel european, ci și prin coordonarea politicilor naționale.
4. ANALIZA SITUAȚIEI ACTUALE
4.1. Stimularea investițiilor
Stimularea investițiilor a reprezentat
o prioritate importantă a reformelor fiscale recente, în special în țările
afectate de criză. De asemenea, s-au depus eforturi pentru a simplifica mediul
de afaceri în ceea ce privește fiscalitatea. Cu toate acestea, guvernele naționale se
pot implica mai mult pentru a stimula
investițiile prin intermediul politicilor fiscale.
Majoritatea sistemelor de impozitare a
societăților oferă întreprinderilor stimulente pentru a contracta mai multe
datorii, permițând deducerea plății
10 Problema planificării fiscale agresive și a
evitării obligațiilor fiscale este discutată într-o fișă informativă separată.
dobânzilor, dar nu acordă un tratament similar capitalurilor proprii.
Dat fiind că o investiție prin îndatorare beneficiază de un tratament fiscal
preferențial, rentabilitatea minimă înainte de impozitare necesară pentru a
compensa realizarea investiției („costul capitalului”) va fi mai scăzută pentru o
investiție finanțată prin îndatorare. Amploarea acestei tendințe de favorizare a
îndatorării variază de la o țară la alta la
nivelul UE.
Tendința de favorizare a îndatorării conduce la creșterea nivelurilor
datoriei, ceea ce agravează fragilitatea întreprinderilor și
accentuează predispoziția la crize a
economiilor. Drept urmare, această tendință agravează riscurile legate de
stabilitatea financiară și riscă să conducă la creșterea disproporționată a numărului
falimentelor. Ea este deosebit de problematică pentru întreprinderile tinere
și inovatoare, care, în numeroase cazuri, nu au acces la finanțare externă. Acestea
ar fi dezavantajate, deși sunt importante
pentru a genera creștere economică în viitor.
De asemenea, tratamentul fiscal asimetric
al datoriei și al capitalurilor proprii este exploatat și de unele companii
multinaționale pentru a-și organiza
strategic datoria astfel încât să își reducă sarcina fiscală globală.
Țările care înregistrează diferențele cele
mai mare între costurile capitalului propriu și costul finanțării prin îndatorare
(diferențe care evidențiază amploarea
tendinței de favorizare a îndatorării) sunt Franța, Malta, Luxemburg, Portugalia și
Grecia.
Propunerea Comisiei privind o bază fiscală consolidată comună a
societăților (CCCTB) abordează
problema favorizării îndatorării, acordând o deducere pentru
cheltuielile de creștere economică și investiții. Această măsură ar urma să
permită societăților care optează pentru finanțarea prin majorarea capitalului
propriu în locul îndatorării să beneficieze de o deducere fiscală. Deducerea ar urma
Pagina 13
să se calculeze prin înmulțirea variației capitalului propriu cu o rată fixă, compusă
din rata dobânzii fără risc și dintr-o primă
de risc.
Această deducere ar urma să fie consolidată prin dispoziții foarte stricte de
luptă împotriva evitării obligațiilor fiscale. În felul acesta se va asigura un nivel
similar al avantajelor fiscale pentru
capitalurile proprii și pentru datorie, creându-se un mediu fiscal mai neutru și
favorabil investițiilor.
Figura 10: Diferențele de tratament fiscal între îndatorare și capitaluri proprii în materie de finanțare a întreprinderilor în țările UE), 2016.
Sursa: ZEW (2016), Effective Tax Levels Using the Devereux/Griffith Methodology intermediate report 2016.
(Nivelurile efective de impozitare prin utilizarea metodologiei Devereux/Griffith: raport intermediar 2016).
Proiect realizat pentru Comisia Europeană
Observații: (1) Figura ilustrează tendința de favorizare a îndatorării reflectată în cadrul sistemului de impozitare
a întreprinderilor și calculată ca diferența dintre costul capitalului pentru noile investiții prin capitaluri proprii și,
respectiv, prin îndatorare. Costul capitalului se referă la randamentul minim înainte de impozitare pe care
trebuie să îl obțină o investiție reală („investiția marginală”) pentru a obține același randament după impozitare
ca o investiție sigură pe piața de capital. Ipoteza standard aplicată de ZEW cu privire la randamentul real al unei
investiții sigure este de 5 %. (2) Pentru a reflecta facilitățile pentru capitalurile proprii ale întreprinderilor din
Cipru, Belgia și Italia, se presupune că ratele acestor facilități sunt egale cu rata dobânzii pe piață indicată în
model. În cazul Ciprului, există în continuare o ușoară diferență de tratament fiscal, deoarece această deducere
nu se aplică investițiilor în activele financiare.
Pagina 14
Stimulentele fiscale pentru cercetare și dezvoltare (C-D) bine concepute
încurajează investițiile și inovarea.
Deducerile fiscale sau creditele pentru impozit bazate pe costurile reale ale
activităților de C-D sunt considerate bune practici în comparație cu sistemele bazate
pe rezultate, precum regimurile fiscale favorabile pentru brevete.
Regimurile fiscale favorabile pentru brevete acordă o relaxare fiscală pentru
producția care rezultă din activitățile de C-
D. Studiile au demonstrat că aceste regimuri nu stimulează C-D și pot fi
utilizate, în schimb, ca instrument de
transfer al profiturilor, cauzând importante pierderi de venituri.
În total, 25 de state membre ale UE
folosesc în prezent stimulente fiscale pentru a încuraja investițiile în C-D. Figura
de mai jos indică tipurile de stimulente
fiscale care sunt utilizate în fiecare țară.
Figura 11: Numărul de stimulente fiscale pentru C-D în statele membre ale UE, 2016
Sursa: CPB (2014) și actualizările realizate de serviciile Comisiei, atunci când sunt disponibile.
Observații: (1) DE, EE și FI nu acordă stimulente fiscale pentru C-D. (2) Stimulentul se poate aplica impozitelor
pe profitul societăților și pe venitul persoanelor fizice, contribuțiilor de asigurări sociale și impozitelor pe salarii.
(3) Figura prezintă numai stimulentele fiscale. Sprijinul direct nu este inclus.
Stimulentele fiscale pentru capitalul de risc și pentru investitorii providențiali au
devenit o componentă din ce în ce mai importantă a mixului de politici în materie
de investiții și de inovare atât în UE, cât și în afara acesteia. Stimulente fiscale de
acest tip au fost puse în aplicare în 13 țări,
după cum se arată în figura 11.
Deși investițiile cu capital de risc și cele realizate de investitorii providențiali
creează locuri de muncă și permit creșterea productivității, dezvoltarea
acestora este frânată de o serie de factori.
De exemplu, aceste investiții sunt foarte riscante, iar informațiile referitoare la
acestea sunt deseori incomplete. Fiscalitatea poate îndeplini un rol
important în depășirea acestor obstacole prezente în calea investițiilor.
Un studiu recent11, realizat în contextul uniunii piețelor de capital, a identificat
caracteristicile pe care ar trebui să le prezinte structura stimulentelor fiscale
pentru capitalul de risc și pentru investitorii providențiali. De exemplu,
sistemele de stimulente fiscale ar putea
11 PWC și IHS (2017), Effectiveness of tax incentives for venture capital and business angels (Eficacitatea stimulentelor fiscale pentru
capitalul de risc și pentru investitorii providențiali).
Pagina 15
contribui la reducerea riscului investițiilor în IMM-uri și în întreprinderi nou-înființate,
prin oferta de credite pentru impozit în
avans sau prin compensarea pierderilor în condiții favorabile. Avantajele fiscale
pentru câștigurile de capital sunt o caracteristică legată de performanțe și ar
trebui să promoveze investițiile de calitate.
Figura 12: Numărul stimulentelor fiscale pentru capitalul de risc și pentru investitorii providențiali oferite de țările UE și în afara Europei.
Sursa: PWC și IHS (2017), Effectiveness of tax incentives for venture capital and business angels, Final report
(Eficacitatea stimulentelor fiscale pentru capitalul de risc și pentru investitorii providențiali, Raport final). Studiu
comandat de Comisia Europeană.
Notă: Mixul de politici înseamnă o combinație de tipuri de stimulente. Figura descrie situația din fiecare țară la
data de 31 octombrie 2016. Între timp, au fost create mai multe sisteme fiscale noi în Cipru și Ungaria.
Între țările UE există încă diferențe
importante în ceea ce privește costurile de conformare fiscală.
Complexitatea sistemelor de impozitare, nivelul ridicat al costurilor de conformare
și lipsa de securitate fiscală consumă resurse productive și acționează ca o
barieră în calea afacerilor și a investițiilor.
Nivelul ridicat al costurilor de conformare fiscală are consecințe deosebite asupra
IMM-urilor.
Costurile de conformare provin în principal din timpul dedicat acestei sarcini, nefiind
costuri directe, precum cele legate de
contabilitate.
Figura 12 prezintă numărul anual de ore de care are nevoie o întreprindere mijlocie
pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale. Timpul dedicat include numărul de ore
necesare pentru a gestiona impozitul pe
profit, taxa pe valoarea adăugată și impozitele aferente salariaților, inclusiv
impozitele pe salarii și contribuțiile la asigurările sociale. Timpul de care au
nevoie întreprinderile de acest tip pentru
a-și îndeplini obligațiile fiscale poate oferi
un bun indicator cu privire la nivelul costurilor de conformare fiscală din țara în
cauză.
Pentru a îmbunătăți mediul de afaceri,
reforma sistemelor de impozitare poate fi articulată pe următoarele trei axe:
1. simplificarea și reducerea obligațiilor fiscale, în special pentru
antreprenorii în devenire și pentru întreprinderile de dimensiuni mai
mici, 2. extinderea gamei de servicii
electronice și punerea la dispoziție a acestora în ghișee unice,
3. desfășurarea de acțiuni de
sensibilizare, informare și consiliere a contribuabililor societăți
comerciale, în scopul de a le ajuta să se conformeze reglementărilor
fiscale, inclusiv prin intermediul canalelor de comunicare socială.
Pagina 16
Valorificarea oportunităților oferite de noile modele economice inovatoare
este importantă pentru a pregăti
sistemele fiscale să răspundă provocărilor viitorului. Țările UE se
bazează tot mai mult pe integrarea digitală pentru a facilita conformarea
fiscală și sunt încurajate să simplifice și să clarifice în continuare aplicarea
reglementărilor fiscale în cazul economiei colaborative. Ele sunt încurajate, de
asemenea, să faciliteze și să amelioreze
colectarea impozitelor prin valorificarea potențialului platformelor colaborative,
care sunt încurajate să coopereze cu autoritățile naționale.
Figura 13: Numărul de ore de care are nevoie anual o întreprindere mijlocie pentru a-și
îndeplini obligațiile fiscale, 2012 și 2015
Sursa: Banca Mondială (2016), Doing Business 2017: Equal Opportunities for All. (Clasamentul Doing
Business 2017: egalitate de șanse pentru toți.) Washington, DC: Banca Mondială.
4.2. Sprijin pentru crearea de locuri
de muncă și pentru ocuparea forței de muncă
În ultimii ani, numeroase țări din UE au redus impozitarea globală a
veniturilor salariale. Câteva dintre aceste țări au redus impozitele asupra
veniturilor salariale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici și pentru alte
categorii specifice, majorând în paralel
impozitarea veniturilor salariale pentru categoriile cu venituri mai mari.
Cu toate acestea, nu se conturează nicio
tendință clară în ceea ce privește modul în care au fost gestionate aceste reduceri
fiscale în ceea ce privește finanțarea.
Atunci când se identifică surse alternative
de venituri, este important să se examineze și eventualele efecte
distributive regresive ale majorării
impozitelor în aceste domenii.
Figura de mai jos prezintă veniturile provenite din impozitele pe consum,
exprimate ca procent din PIB, pentru fiecare țară din UE. Figura indică, de
asemenea, cotele de impozitare implicită a
consumului în țările UE. Aceasta este definită ca raportul dintre veniturile
provenite din toate impozitele pe consum și cheltuiala pentru consum final al
gospodăriilor populației.
Pagina 17
Figura 14: Veniturile fiscale din impozitele pe consum și cota de impozitare implicită a consumului, 2010-2015
Sursa: Comisia Europeană (2017), Taxation trends in the EU: 2017 edition, (Tendințe în fiscalitatea din UE:
ediția din 2017), pe baza datelor Eurostat.
Notă: În cazul Croației nu este disponibilă cota de impozitare implicită a consumului.
Impozitele recurente pe proprietățile imobiliare sunt al doilea tip de
impozitare care ar putea fi considerată ca
fiind o modalitate de a compensa reducerile impozitării veniturilor salariale.
Figura de mai jos prezintă veniturile
provenite din impozitele recurente pe proprietățile imobiliare, exprimate ca
procent din PIB, în fiecare țară din UE.
Impozitele recurente pe proprietățile
imobiliare continuă să fie scăzute în majoritatea țărilor UE și există un anumit
potențial de majorare a acestora.
În țările în care sistemele actuale de impozitare a locuințelor se bazează într-o
măsură deosebit de mare pe taxele pe
tranzacții, o tranziție internă de la taxele pe tranzacții la impozitele recurente ar
putea aduce, de asemenea, câștiguri în materie de eficiență12.
O analiză detaliată în acest sens poate fi consultată în fișa tematică privind piața
locuințelor.
12 Taxele pe tranzacții tind să descurajeze tranzacțiile care ar atribui proprietățile imobiliare într-un mod mai eficient, restrângând astfel piața. Aceste taxe au, de asemenea, un impact negativ asupra
mobilității forței de muncă, din cauza nivelului ridicat al costurilor pe care le implică tranzacțiile pentru schimbarea proprietății.
Pagina 18
Figura 15: Veniturile fiscale din impozitele pe proprietățile imobiliare, exprimate ca procent din PIB, 2015
Sursa: Comisia Europeană (2017), Taxation trends in the EU: 2017 edition, (Tendințe în fiscalitatea din UE:
ediția din 2017), pe baza datelor Eurostat.
Notă: Datele nu includ impozitului pe venit pentru persoanele fizice pentru chiriile imputate.
Taxele de mediu reprezintă cel de al
treilea tip de impozitare care ar putea fi considerată ca fiind un mijloc de
compensare a reducerilor aplicate impozitării veniturilor salariale. De
asemenea, acest lucru poate contribui la asigurarea echității, dat fiind că permite
luarea în considerare a costurilor externalităților negative ale poluării sau
ale altor activități dăunătoare și
contribuie la a stimula schimbările comportamentale.
Figura de mai jos indică veniturile
generate de taxele de mediu — taxele pe energie, pe transporturi, pe poluarea și
pe resursele — ca procentaj din PIB.
Veniturile generate de taxele de mediu
au crescut ușor ca pondere din PIB din 2010 până în prezent, deși au scăzut
ușor ca procent din totalul taxelor și impozitelor.
Veniturile din taxele de mediu reprezintă
în medie aproximativ 2,4 % din PIB și aproximativ 4,1 % în țara cu cele mai
ridicate venituri de acest tip în raport cu PIB-ul (Croația).
Schimbările intervenite pe planul
veniturilor din taxele de mediu sunt
determinate nu numai de modificările aduse cotelor de impozitare, ci și de
modificările aduse bazei de impozitare. Merită subliniată scăderea accentuată
înregistrată, în aceeași perioadă, atât de consumul intern brut, cât și de consumul
final de energie.
Pagina 19
Figura 16: Veniturile din taxele de mediu, 2015
Sursa: Comisia Europeană (2017), Taxation trends in the EU: 2017 edition, (Tendințe în fiscalitatea din UE:
ediția din 2017), pe baza datelor Eurostat.
Notă: Taxele de mediu se împart în patru categorii principale: energia, transporturile, poluarea și resursele.
Taxele pe energie includ taxele pe produse energetice utilizate atât în scopuri de transport, cât și pentru
utilizarea în instalații fixe. Taxele din domeniul transporturilor cuprind taxele legate de dreptul de proprietate
asupra autovehiculelor și de utilizarea acestora. De asemenea, ele includ taxele aplicate altor echipamente de
transport, precum aeronavele, și serviciilor de transport conexe. Taxele pe emisiile poluante includ taxele pe
emisiile atmosferice, măsurate sau estimate (cu excepția taxelor pe emisiile de dioxid de carbon) și pe apă, pe
gestionarea deșeurilor și pe zgomot. Taxele pe resurse includ orice taxe legate de extracția sau utilizarea unei
resurse naturale.
4.3. Corectarea inegalităților și
promovarea mobilității sociale
Fiscalitatea are un rol de jucat în
atenuarea inegalităților și în sprijinirea mobilității sociale, indiferent că
îndeplinește acest rol prin redistribuire prealabilă și prin redistribuire sau prin
corectarea ori încurajarea anumitor
comportamente.
În Europa există diferite modele sociale, iar cuantumul fondurilor publice necesare
pentru finanțarea acestora este variabil.
Asigurarea unor fonduri suficiente pentru
finanțarea cheltuielilor publice ar trebui să se bazeze pe:
1. combinația adecvată de impozite,
ținând seama de investiții și de
ocuparea forței de muncă și 2. pe asigurarea faptului că fiecare
membru al societății sale plătește
partea care îi revine în mod
echitabil.
Modul în care sunt concepute regimurile
fiscale diferă între țările UE în ceea ce privește cotele de impozitare și alegerea
activităților impozabile.
Figura 17 expune diferitele structuri ale
impozitării în raport cu funcțiile economice în țările UE, evidențiind diferențele dintre
aceste țări.
Impozitarea capitalului poate fi un mijloc
adecvat de îmbunătățire a echității șanselor și de repartizare mai egală a
bunăstării, acordând atenția cuvenită aspectelor legate de eficiență.
Cu toate acestea, există dificultăți de ordin
practic legate de asigurarea conformării
fiscale în ceea ce privește impozitarea capitalului.
Pagina 20
Figura 17: Structura impozitării în raport cu funcția economică a bazei de impozitare, 2015
Sursa: Comisia Europeană (2017), Taxation trends in the EU: 2017 edition, (Tendințe în fiscalitatea din UE:
ediția din 2017), pe baza datelor Eurostat.
Notă: În sensul prezentei figuri, impozitarea „capitalului” include toate celelalte categorii care nu sunt clasificate
drept muncă sau consum.
Impozitarea progresivă a venitului
pentru persoanele fizice constituie o importantă măsură de redistribuire
care poate fi aplicată de sistemele
fiscale și de prestații sociale. Figura de mai jos indică gradul de progresivitate a
impozitării veniturilor salariale comparând sarcina fiscală suportată de angajații cu
venituri ridicate cu cea suportată de angajații cu venituri scăzute.
Gradul de progresivitate este teoretic și se bazează pe cotele standard. Acesta nu
reflectă frauda fiscală, evitarea obligațiilor fiscale sau evaziunea fiscală.
Progresivitatea sistemelor de impozitare a
veniturilor, în special sarcina fiscală impusă persoanelor cu venituri reduse,
este, de asemenea, importantă pentru
crearea de locuri de muncă, care oferă o posibilitate de eliberare de sărăcie și de
excluziunea socială.
Sistemele de impozitare a veniturilor din muncă din Irlanda, Franța, Regatul Unit și
Țările de Jos prezintă cel mai ridicat grad
de progresivitate, în timp ce sistemele din Ungaria, Bulgaria și Letonia prezintă cel
mai scăzut grad de progresivitate.
Pagina 21
Figura 18: Gradul de progresivitate a impozitării veniturilor din muncă în țările UE, 2016
Sursa: Baza de date a Indicatorului de impozite și prestații sociale al Comisiei Europene, bazată pe date
furnizate de OCDE.
Notă: (1) Datele privind sarcina fiscală se referă la gospodăriile cu un singur salariat, fără copii. (2) Nu există
date recente pentru Cipru. (3) Țările sunt clasificate în ordine descrescătoare în funcție de valoarea raportului
dintre sarcina fiscală existentă la 167 % din salariul mediu și sarcina fiscală existentă la 50 % din salariul mediu.
(4) Datele aferente anului 2016 nu sunt încă disponibile pentru MT, HR, LT, RO, BG.
Figura de mai jos prezintă capacitatea
corectivă a sistemelor fiscale și de prestații sociale, prin compararea
coeficientului Gini al veniturilor de piață cu
coeficientul Gini al venitului disponibil (atât în valori absolute, cât și relative).
Figura demonstrează că, deși sistemele
fiscale și de prestații sociale combat inegalitățile în materie de venituri în toate
țările UE, anvergura efectului lor este
variabilă.
Inegalitatea veniturilor este în continuare
ridicată în unele dintre țările UE, în special în statele în care efectul de redistribuire al
impozitelor și al prestațiilor sociale este
relativ scăzut.
Cele mai puternice efecte de redistribuire, exemplificate de reducerea relativă a
coeficientului Gini, sunt înregistrate în Finlanda, Belgia și Danemarca.
Pagina 22
Figura 19: Capacitatea corectivă a sistemului fiscal și de prestații sociale în țările UE
Sursa: Eurostat, 2016
Notă: (1) Diferența dintre coeficienții Gini pentru inegalitatea veniturilor de piață (adică înainte de impozitare și
prestațiile sociale) și inegalitatea la nivelul veniturilor disponibile (adică după impozitare și prestațiile sociale).
Datele privind veniturile sunt ajustate în funcție de mărimea gospodăriei (egalizare). (2) Nu au fost disponibile
datele aferente anului 2016 pentru IE, IT și LU. Din acest motiv, au fost folosite datele din 2015.
4.4. Conformarea fiscală13
Asigurarea respectării acestor obligații a fost și rămâne un instrument esențial
pentru creșterea gradului de echitate a sistemelor fiscale. Este vorba despre
utilizarea pe deplin a puterii de care
dispune autoritatea publică pentru a obliga contribuabilii să acționeze în mod corect.
Aceasta include cooperarea transfrontalieră, audituri eficace și accesul
la informații și la date operative, precum și proceduri rapide de recuperare.
Mai mult decât atât, este esențial să se promoveze încrederea, transparența
și o cultură a respectării obligațiilor fiscale prin diferite mijloace:
acțiuni eficace de comunicare destinate
contribuabililor privind valoarea
serviciilor prestate datorită veniturilor fiscale; monitorizarea și comunicarea
rezultatelor activităților derulate de autoritățile fiscale;
încurajarea contribuabililor să acționeze mai etic plătindu-și
impozitele, organizarea de campanii de comunicare și educare pentru a explica
13 Problema planificării fiscale agresive și a
evitării obligațiilor fiscale este discutată într-o fișă informativă separată.
de ce este important ca fiecare contribuabil să își plătească partea de
impozite care îi revine în mod echitabil. Aceste măsuri ar trebui să aibă drept
public-țintă în special tinerii, care sunt viitorii contribuabili;
cooperarea cu întreprinderile pentru a îmbunătăți conformarea fiscală,
utilizând, în același timp, aprecieri
bazate pe economia comportamentală pentru a încuraja contribuabilii să
acționeze în mod corect și la momentul potrivit.
În 2016 și 2017, țările UE au continuat să
ia măsuri pentru a-și îmbunătăți sistemele,
continuând tendința observată în ultimii ani.
Cu toate acestea, în pofida progreselor și
reformelor realizate, evaziunea fiscală și frauda fiscală continuă să reprezinte o
provocare majoră pentru Europa. Prin
urmare, combaterea evaziunii fiscale continuă să reprezinte o prioritate pentru
Comisie, fapt reflectat în numeroasele inițiative din acest domeniu.
Una dintre acestea este modernizarea
sistemului privind TVA, menită să
contribuie la combaterea fraudei. În 2017 și 2018, Comisia a lucrat la adoptarea unui
pachet cuprinzător de măsuri privind reforma TVA, care are drept obiectiv
Pagina 23
combaterea riscului tot mai mare de fraudă fiscală, simplificarea obligațiilor în
materie de TVA pentru întreprinderi și
sporirea flexibilității de care dispun statele membre pentru a stabili produsele care ar
trebui impozitate la cote reduse.
5. RESURSE UTILE:
Comisia Europeană, Tax policies in
the European Union: 2017 Survey (Politicile fiscale în Uniunea
Europeană: analiza pentru 2017, în curs de apariție)
Comisia Europeană (2017), Taxation trends in the EU: 2017 Edition,
(Tendințe în fiscalitatea din UE: ediția din 2017), Luxemburg, 2017.
Data: 28.9.2017
top related