cap. 1. - modelarea deciziei
Post on 06-Feb-2016
13 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
1. Activitatea financiară a întreprinderii şi condiţiile ei
exterioare
Una din cele mai serioase probleme a ştiinţei economice în perioada de
tranziţie este separarea teoriei finanţelor şi monedei într-o sferă aparte,
izolată de obiectul material al reproducerii. O asemenea înţelegere are
tradiţii adânci, implantate în sistemul administrativ de dirijare a economiei.
Pînă nu demult, banii se utilizau doar ca instrument de calcul, iar finanţele -
ca instrument al dirijării directive centralizate şi al redistribuirii plusvalorii
produse. Nu este întâmplător faptul că până în a doua jumătate a anilor 80
erau cercetători economişti, care refuzau sferei financiar -monetare orice altă
funcţie decât a mijlocului mai comod de calculare. Într-adevăr, în vechiul
sistem administrativ nimeni (la nivelul agenţilor economici) nu ducea lipsa
finanţelor. Era important de a obţine în cadrul planului fonduri de bunuri
materiale. Creditarea bancară purta un caracter garantat, contra unei dobânzi
simbolice. Normativul fondului de rulment era finanţat din conturi bancare
specializate cu rambursarea automată din venitul înterprinderii. Finanţele nu
năşteau dificultăţi agenţilor economici şi era firesc de izolat finanţele
„socialiste” într-o sferă specifică, care are puţină influienţă la desfăşurarea
proceselor economice reale.
Actualmente, se observă o altă extremă - separarea finanţelor se
produce din motivul conştientizării importanţei lor primordiale în procesele
economice. Are loc fetişizarea finanţelor ca domeniu de activitate
economică. Exemplu elocvent pot servi programele de stabilizare financiară
frecvente, care nu iau în considerare evoluţia proceselor materiale de
reproducţie. Stabilizarea financiară, ca condiţie obligatorie a stabilităţii
economice, reiese din teoria monetaristă. Ne vom mai reîntoarce la această
ipoteză. Aici, doar vom menţiona următoarele. Într-o economie autonomă
aşa o stabilizare e imposibilă. Faptul acesta, la părerea mea, nici nu cere
dovezi, datorând banalităţii sale. Stabilitatea financiară poate fi bazată doar
pe creşterea economică stabilă. Altfel e nevoie de o sursă externă, care ar
susţine această stabilitate.
Atât în primul, cât şi în al doilea caz - sfera monetar - financiară poate
avea o influienţă distructivă asupra economiei. Exemplu mai elocvent poate
servi economia Republicii Moldova în anul 1994. După introducerea valutei
naţionale începe practicarea unei politici financiar-monetare dure,
caracterizate prin restrângerea monetară, limitarea posibilităţilor sistemului
monetar de emitere şi respectarea strictă a principiului efectuării cheltuielilor
în sfera bugetară, în exclusivitate, din veniturile obţinute. Marcăm, că în
acest caz, în primul rând suferă producătorul naţional, fiind nevoit să suporte
toate greutăţile funcţionării în condiţiile inflaţiei cheltuielilor şi reducerii
puterii de cumpărare a populaţiei. Produsele de import, fiind din zona
valutelor stabile, cel puţin, n-au probleme cu inflaţia cheltuielilor. În
consecinţă sistemul financiar impune reducerea preţului de echilibru aproape
la nivelul preţului de cost. A început procesul de stocare a mărfurilor la
depozitele întreprinderilor, de încetinire şi chiar de stopare a ciclului de
producţie. Nivelul producţiei scade, cu toate premisele de stabilizare create
în 1993.
Alt caz - la elaborarea Prognozei de stat a dezvoltării social-economice
nu se lua în considerare posibilitatea modificării politicii financiar -
monetare şi s-a reieşit doar din tendinţele formate în desfăşurarea proceselor
materiale, ca urmare, în prognoza oficială s-a admis o sporire cu 30% de la
nivelul real. În general, metodica elaborării prognozelor dezvoltării social-
economice trebuia adaptată la condiţiile reale de tranziţie. Până recent se
proceda în felul următor: se prognoza volumul material al producerii
reieşind din tendinţele formate; se estima de experţi indicile preţurilor pe
perioada ulterioară; se calculau volumele materiale în expresie valorică. Este
evident, că veridicitatea acestei metode depindea de veridicitatea tendinţei
calculate şi de prolongarea condiţiilor externe activităţii de producere în
perioada de prognoză. În realitate lipseşte şi prima şi a doua condiţie. Logic
ar fi de pornit de la aprecierea situaţiei financiare şi monetare; impactului lor
asupra activităţii economice şi de ajuns la volume materiale prognozate.
Aceste exemple denotă posibilele consecinţe ale evaluării greşite a
efectelor economice ale politicii financiar-monetare. Altă consecinţă este, că
abordarea problemei stabilizării financiare izolat de baza materială poate
conduce la rezultate neaşteptate. Politica financiar-monetară formează
mediul şi regulile conform cărora se efectuiază influenţele materiale, ea
poate atât sprijini, cât şi a se opune activităţii economice materiale. Altfel,
indiferent de faptul cum noi apreciem efectele politicii financiar-monetare,
reacţia sistemului economic este determinată univoc de această politică.
Să analizăm mai detaliat categoria finanţe şi monedă. Au avut loc multe
discuţii ştiinţifice privind determinarea „sferelor de influienţă” şi
interacţiunii acestor indicatori. Cu toate că aceste categorii sunt din domenii
megieşe ale ştiinţei şi practicii economice - ele diferă considerabil şi ar fi
greşit să fie identificate. Identificându-le se pierde specificul finanţelor ca
parte funcţională a proceselor de reproducţie, atât a fiecărui circuit aparte,
cât şi a celui integral. Vorbind altfel, finanţele sunt ciclice, iar moneda - nu.
Pe de altă parte, declarând, că aceste două categorii nu au nimic comun,
admitem o mare greşeală. Finanţele sunt parte inalienabilă a circulaţiei
monetare globale.
Finanţele şi moneda - sunt forme înrudite ale circuitului global monetar
şi ale celui de reproducţie, care transvazează reciproc în circuitul permanent
... M - F - M ... 1.1
În sistemul economic socialist distanţa între aceste două noţiuni era
mare. Ştiinţa economică socialistă diferenţia banii în conturi de banii în
numerar şi, corespunzător, circuitul banilor în numerar de circuitul banilor în
conturi. Accentul se punea pe circuitul în numerar, el fiind important pentru
asigurarea stabilităţii puterii de cumpărare a populaţiei. Iar de noţiunea
„finanţe” este mai aproape circuitul banilor în conturi.
Politica financiar-creditară este acţiunea orientată spre macroindicatorii
de intrare de bază, în scopul obţinerii valorilor globale scontate a
macroindicatorilor de ieşire. În acest context e foarte important faptul, că
fluxurile şi procesele financiare şi monetare sunt în strînsă corelare,
provocând reciproc serioase perturbări. Întradevăr, în ultimul timp sunt mai
frecvente învinuirile la adresa politicii fiscale a statului. Se declară, că
povara fiscală e atât de grea, încât frânează activitatea economică, blochează
comercializarea producţiei, contribuind la depăşirea considerabilă a preţului
întreprinderii celui de echilibru. Foarte mulţi factori pot influenţa producerea
şi preţul de realizare numai din partea politicii financiare şi monetare. Pentru
a face concluzii obiective aceşti factori trebuiesc studiaţi. Cauza poate fi în
condiţiile creditării din partea băncilor, în modul de reevaluare a fondurilor
fixe a întreprinderilor, în proporţiile circuitului monetar, în nivelul
impozitării şi în multe altele. Mai precis, în sfârşit, vom ajunge la concluzia
că cauza e în combinaţia factorilor menţionaţi.
Stocarea producţiei la întreprinderi are loc din motivul politicii dure a
„restrângerii monedei”, care, limitând cererea solvabilă, reduce unilateral
preţul de echilibru. La rândul său, excesul de mărfuri dereglează ordinea
încasării impozitelor de către buget. Bugetul nu-şi poate îndeplini
obligaţiunile, reducând prin aceasta şi mai mult cererea de consum, etc.
Astfel, obiectul politicii financiar-monetare serveşte categoria generală
finanţe şi monedă. În acest sens, în continuare totdeauna vom avea în vedere,
că la elaborarea şi promovarea politicii financiare şi monetare sunt în strânsă
corelaţie. Această condiţionare reciprocă strânsă face, efectiv, neîntemeiată
cercetarea separată a componentelor susmenţionate. La cercetarea problemei
formării preţului de cost, preţului de comercializare şi a corelării cu preţul
de echilibru de piaţă acest fapt se observă. Este destul de dificil de a se
pronunţa univoc referitor la motivul depăşirii preţului de realizare pe cel de
echilibru de piaţă. Poate e din cauza, că este sporită ponderea impozitelor
indirecte, inclusiv în preţul de cost sau în preţul de comerecializare, sau
politica restrângerii monetare prea dure a provocat reducerea nejustificată a
cererii solvabile sub nivelul normelor fiziologice. În acest caz, e evident, cât
de mare poate fi eroarea în cazul abaterii de la componentele înrudite ale
sferei financiar-monetare.
Experienţa stabilizării economiilor perioadelor de tranziţie relevă, că
cererea globală, de regulă, pe parcursul unei perioade îndelungate întârzie
faţă de oferta, ce serveşte drept „stimulant” suplimentar pentru reducerea
producţiei. Pe de altă parte, cererea internă nu poate depăşi oferta, dacă
numai nu există în sistem o sursă nelimitată de valută - forte pentru
susţinerea importului. Aceste idei perfect se potrivesc la descrierea situaţiei
actuale din economia României. În fond, aici, direct se evidenţiează cauza
problemelor de desfacere a produselor naţionale.
Să examinăm unele mecanisme de legături directe şi indirecte ale
componentelor sistemului financiar-monetar. Drept punct de pornire luăm
mărimea încasărilor fiscale. Astfel, în cazul lipsei izvorului de finanţare
exterioară sau interioară din surse extraordinare, Guvernul e nevoit să
mărească povara fiscală a agenţilor economici. Aceasta conduce la un efect
dublu. În primul rînd, în urma eficienţei joase se reduce activitatea de
producţie. Pentru menţinerea eficienţei o parte a ciclului de reproducţie
oficial se transferă în sfera subterană şi, natural, nu se ia în considerare de
organele statistice şi fiscale. În al doilea rând, potenţialul reproductiv al
activităţii economice legale se reduce şi devine insuficient. Şi în primul caz,
şi în al doilea, cu careva pas de întârziere, se reduc veniturile curente ale
bugetului şi, ce este deosebit de important, cele de perspectivă. Aceiaşi
situaţie e şi cu impozitele indirecte. Aici perioada de întârziere e mai mică,
iar mecanismul legăturii inverse funcţionează în modul următor. Majorarea
impozitelor indirecte provoacă creşterea presiunii asupra consumatorilor,
care acum trebuie să plătească mai mult pentru sortimentul de consum
standard. Aceasta sporeşte cerinţele inflaţioniste faţă de Guvern, care, la
rândul său, e impus să ia decizii privind majorarea salariului minimal şi
respectiv indexarea pozitivă a veniturilor, ce conduce la creşterea cerinţelor
faţă de volumul de cheltuieli ale bugetului.
De rând cu funcţiile finanţelor cunoscute, vom examina încă una, şi
anume - de reglator al tensiunii sociale în societate. Anume ignorarea acestei
funcţii, în opinia noastră, determină încercările nereuşite ale abordării pur
monetariste de soluţionare ale problemelor perioadei de tranziţie.
Fără a pretinde la determinarea formei concrete a relaţiei funcţionale, în
general, ni se pare posibil de a accepta ipoteza despre faptul, că
„temperatura” tensiunii sociale e în dependenţă directă de doi factori: de
mărimea devierii coşului minimal de consum de la mărimea salariului
minimal, deasemenea, de ponderea cheltuielilor pentru întreţinerea
ministerelor de forţă în structura cheltuielilor bugetului. Bineînţeles, aceste
funcţii nu sunt continue şi admit disproporţii. Totuşi, aceste dependenţe
există şi trebuie luate în considerare. Cercetarea impactului financiar şi
monetar asupra activităţii economice, mai ales în condiţiile tranziţiei, nu va
fi adecvată realităţii fără de a ţine cont de această funcţie a finanţelor.
Să ne referim la sfera monetar-bancară. Actualmente ea se analizează
ca fiind ceva separat, ce are funcţiile sale speciale, izolate de problemele de
reproducerii economice. Se declară, că funcţia Băncii Naţionale este
asigurarea economiei cu volumul necesar suficient de masă monetară,
abstractizându-se de problemele pur economice ale ţării. Totuşi, politica
monetară nu este şi nu poate fi indiferentă faţa de procesele economice.
Chiar mai mult, activitatea economică e supusă perturbărilor politicii
monetar-bancare, deseori, celor negative. Încercăm să argumentăm această
afirmare.
În condiţiile crizei financiare în România s-a creat o situaţie economică
nouă. Se promova o politică dură de menţinere a limitelor deficitului
bugetar. Volumul masei monetare în ţară se menţinea artificial la un nivel
mai jos de necesităţile economiei. Aceasta a creat situaţia de presiune asupra
pieţei de consum şi de reducere artificială a cererii de consum. A apărut
tendinţa de reducere a preţurilor de comercializare, cu toate că, preţurile noi
nu asigurau rentabilitatea necesară. Agenţii economici n-au putut evalua
apriori şi anticipa asemenea politică financiar-monetară. Aşteptările
inflaţioniste sunt încă mari şi domină în lupta pentru creditele comerciale.
Aceasta a condus la faptul, că întreprinderile mai consideră admisibile
dobânzile din perioada precedentă. În consecinţă, a crescut preţul de cost al
producţiei pe contul dobânzilor majorate, precum şi a altor factori
(scumpirea factorilor energetici). Acesta este un exemplu, cum politica
bancară poate contribui la dezavantajarea activităţii economice.
Pentru o cercetare serioasă şi eficientă a sferei financiar-monetare, e
acceptabilă doar abordarea complexă, când se cercetează concomitent toate
componentele ei în diversele forme de existenţă şi modalităţi de interacţiune.
Măsurile modificărilor structurale sunt îndreptate spre diminuarea
disproporţiilor între cererea globală şi volumele de producţie. Trebuie
înlăturate denaturările între preţuri şi cheltuielile limită, ce au apărut în urma
liberalizării totale a importurilor, soldul balanţei de plăţi fiind negativ.
Majorarea preţurilor la resursele energetice a provocat creşterea
preţurilor produselor, aşa numita inflaţie a cheltuielilor. Problema e doar
aceea, ce parte a creşterii cheltuielilor se răsfrânge asupra preţurilor şi care
sunt suportate de întreprindere sub formă de micşorare a beneficiului.
Aceasta depinde de politica economică, nivelul concurenţei şi gradul de
echilibrare a pieţei. Slăbirea controlului asupra politicii creditar-monetare
conduce la creşterea masei monetare, a cererii şi, drept rezultat, apare
cererea inflaţionistă reflectată în preţuri.
Un moment important este aşteptarea schimbării preţurilor în viitor de
către consumători. Aşteptarea modificării preţurilor influenţează evident
starea actuală şi mobilitatea preţurilor. Modelarea aşteptărilor şi a
consecinţelor lor prezintă un interes pentru descrierea efectelor, ce au loc în
sfera monetară. Sfera monetară e deosebit de susceptibilă la evenimentele şi
fenomenele, care la prima vedere, n-au nimic comun cu ea. Iarna friguroasă,
celelalte condiţii rămânând neschimbate, sporeşte cererea la îmbrăcăminte
caldă şi resurse energetice, etc.
Comportamentul preţurilor este puternic influenţat de cursul valutar. Cu
cât e mai puţin flexibil sistemul cursului valutar, cu atât mai mult creşterea
cererii se reflectă asupra epuizării resurselor valutare, şi nu asupra creşterii
preţurilor. E de remarcat, că aceasta afirmaţie e justă doar la moment,
deoarece creşterea cursului valutar implică modificarea ulterioară a
preţurilor.
Factorii, ce influenţează producţia în perioada de tranziţie de la
metodele administrative de dirijare la cele de piaţă sunt:
gândirea economică administrativă are un caracter inert, care frânează
reacţiile la influenţa pieţei. Altfel, rigiditatea restricţiilor bugetare sau
este insuficientă, sau nu se concepe ca suficient de dură. Pericolul
falimentului nu se percepe ca realitate;
schimbarea preţurilor relative şi influenţa concurenţei exterioare,
politica financiară iraţională duc la aceea, că o parte din producţie nu
poate fi vândută pe piaţă la preţuri ce acoperă cheltuielile.
Abordarea metodologică a categoriilor de finanţe şi monedă bazată pe
circuite de reproducere este denotă următoarele. Întreprinderea se manifestă
ca subiect al venitului net. Şi doar la limitele lui ea îşi poate permite riscul
economic, dispune de mobilitate economică şi structurală. Evident, astfel de
întreprindere nu se poate administra eficient.
De aici conchidem, că întreprinderea noastră nu e pregătită pentru
relaţiile de piaţă. Condiţia de bază a acestei pregătiri constă în faptul, că
întreprinderea trebuie să dispună de un asemenea capital, care iar permite
includerea organică în circuitul capitalului social total, a capitalului unic sau
ceea ce-i echivalent - în sistemul proporţiilor impuse de piaţă.
A dirija economia - înseamnă a dirija reproducerea, evoluţia, circuitul.
Se impune prezenţa interacţiunii, transvărsării reciproce a diferitelor pieţe:
de mărfuri, financiare la diverse niveluri. Piaţa totdeauna prezintă legătura
dintre producţie, consum, schimb.
Dacă fazele reproducerii sunt dereglate, atunci nu funcţionează nici
mecanismul capitalizării venitului: lipseşte eficienţa în sfera serviciilor
financiare, bursele de fonduri primare şi secundare. Fără acestea venitul
aparent se rupe de producţie şi rezultatele ei şi capătă tendinţa de creştere
drept scop în sine. Astfel, a dirija e posibil doar prin dirijarea ciclului. Fără
schimbarea ciclică a generaţiilor de tehnică şi tehnologie e imposibilă orice
dezvoltare stabilă.
Creşterea economică se va baza pe un sistem echilibrat de reproducere
a circuitelor: a capitalului social şi a produsului social, derivat din ultimul şi
drept consecinţă- evoluţia veniturilor de consum. Dacă luăm în considerare
acest aspect al reproducerii, atunci problema constă, pe de o parte, în
decentralizare, pe de alta - în înlocuirea macrosubiectului administrativ prin
altul economic. Astfel, vorba este de înlocuirea unui macromodel prin altul,
căruia îi sînt accesibile nivelul strategic contemporan al economiei, adică
este realizabilă reglarea ciclică a creşterii economice în limitele întregii
economii prin intermediul pârghiilor financiar-monetare. De aici rezidă
necesitatea însuşirii de către societatea noastră a economiei de piaţă, unde
lipseşte monopolul statului, dar este prezent altul - monopolul capitalului.
În ce priveşte nivelul strategic al economiei naţionale, în limitele
economiei de piaţă el se separă de nivelul curent al concentrării proprietăţii,
prin urmare, a monopolului capitalului. Concentrarea trebuie să cuprindă
într-adevăr centrele strategice ale economiei. Anume această circumstanţă
transformă monopolul capitalului în premisă de democratizare a pieţei şi
concurenţei capitalurilor, ce servesc drept mecanism de reproducere reală în
baza alternativă a acelui nivel de eficienţă, de care potenţial dispune
concentrarea strategică a capitalului. Pe de altă parte, caracterul strategic al
concentrării proprietăţii diferă de concentrarea producţiei şi al ofertei de
mărfuri. Ultima trebuie să corespundă strict nivelului tehnologic
contemporan şi să fie flexibilă. Aceasta se poate realiza, în primul rînd, prin
răspândirea largă a formei acţionare a capitalului. Ea mai are şi un sens
social-economic deosebit: anume ea poate servi drept bază a mecanismului
democratic de capitalizare a veniturilor, antrenînd mai multi membrii al
societăţii în deţinerea capitalului.
Astfel, economia de piaţă, spre deosebire de economia cu „simplu”
piaţă are două particularităţi deosebite. În primul rînd, pentru ea este
caracteristică îmbinarea circuitului şi rotaţiilor capitalului de produse şi
venituri la toate nivelele economiei naţionale. În al doilea rînd, ea dispune de
doi poli de centralizare: polul capitalului (sistemul financiar-monetar este
mecanismul lui) şi polul reglementării sociale de către stat - drept mecanism
serveşte sistemul fiscal şi bugetar. Capitalul aici formează sistemul de
legături al autoreglării economice a economiei naţionale, iar statul -
reglementarea socială.
Piaţa de consum, unde se realizează producţia fabricată, se
caracterizează prin doi contragenţi. Pe de o parte, obiectul economic tip, care
formează cantitativ oferta globală, pe de alta - consumatorul generalizat,
care formează cererea globală. Mărimea cererii solvabile este determinată de
volumul veniturilor. Venitul consumatorului global se formează din trei
surse comasate: activităţi economice productive, fonduri sociale ale
Guvernului, activităţi economice subterane. Luând în considerare că în
condiţii normale primele două surse derivă din activitatea obiectelor
economice - existenţa corelaţiei inverse în acest lanţ e evidentă.
Perturbările în activitatea obiectului economic tip în condiţiile de piaţă
sunt provocate de către Guvern, care prin lege formează resricţiile
mecanismului economic, inclusiv a celor fiscale. Povara fiscală din partea
Guvernului acţionează în două direcţii. Pe de o parte - asupra
consumatorilor, denaturând cererea solvabilă prin intermediul impozitelor
indirecte. Pe de alta - asupra activităţii obiectelor economice, deposedându-
le de o parte de mijloace pentru dezvoltare, prin impozite directe. În acest
lanţ vom conchide, că impozitele indirecte, influienţînd volumele de
realizare, provoacă daune activităţii curente a întreprinderii; impozitele
directe provoacă daune problemelor de dezvoltare strategice.
Noi simplificăm schema conştient, luând în considerare anume
variantele de influienţă sus-menţionate. Într-adevăr, impozitele directe, fiind
parţial puse pe umerii consumatorilor prin majorarea preţurilor -
influienţează realizarea curentă. La rândul său, impozitele indirecte,
transmiţând statului o parte din excedendul de producţie, bineînţeles,
influienţează direct şi perspectiva.
O analiză aparte necesită politica bugetară, unde ar trebui să se
găsească echilibrul între posibilităţile şi necesităţile statului. Cel mai
important moment aici este faptul că necesitatea de primă importanţă a
statului este menţinerea stabilităţii sociale. Prezintă un mare interes
formularea şi investigaţia problemelor raportului optimal între posibilităţile
investiţionale ale bugetului şi conţinutul minimal admis al funcţiilor
stabilităţii sociale.
A doua supraputere, de rând cu Guvernul, care formează condiţiile de
funcţionare ale economiei, este Banca Naţională, care determină politicile:
monetară, creditară şi de emitere. Aici, deasemenea, trebuie deosebite
sistemele economice stabile, unde viabilitatea sistemului bancar este
determinată în cea mai mare măsură de eficienţa economiei, decât de
construcţiile bancare artificiale. În ţara noastră efectul invers al economiei
asupra sistemului bancar este slăbit în urma existenţei unui flux destul de
mare de finanţare externă. Nu e bine din motivul, că având o mare
posibilitate de influienţă asupra economiei, băncile practic nu recepţionează
semnalele opuse. Totuşi, de luat în considerare politica monetar-creditară e
necesar atât din punctul de vedere al pieţei de consum, cât şi a problemelor
dezvoltării întreprinderilor.
Măsurile întreprinse în vederea stabilizării producţiei industriale în
limitele sistemului reglementării de stat existent au adus anumite rezultate.
În ultima perioadă devine mai lent declinul producţiei, e stopată creşterea
datoriilor de plată şi a creanţelor, în careva măsură se reduc rezervele de
produse finite la depozitele întreprinderilor.
Ineficienţa eforturilor reformatoare privind stabilizarea economiilor în
tranziţie e caracteristică absolut pentru poate ţările comunităţii mondiale.
Acest fapt e determinat, în primul rând, de nereuşita prelevării
caracteristicilor specifice de bază ale economiilor de acest tip. În opinia
noastră, particularitatea distinctivă a acestora sunt divergenţele punctelor de
vedere ale proprietarului şi managerului, ce efectuează administrarea
proprietăţii încredinţate, decalajul cărora creşte pe parcursul reformelor
economice. Managerul angajat trebuie să administreze proprietatea
stăpânului în condiţiile gestiunii şi controlului total. Crearea condiţiilor unui
asemenea control e permanent în atenţia opiniei publice şi a statului în
diferite părţi ale lumii. Managerul, dacă nu evident, atunci inconştient, tinde
spre utilizarea dreptului temporar de posesie a proprietăţii străine în interese
proprii. Acesta-i un fenomen obiectiv şi caracteristic pretutindeni. Chiar şi în
cele mai dezvoltate ţări uneori au loc scandaluri, legate anume de acest
eveniment.
Nici un stat în lume nu rămîne indiferent la soarta contractelor de
management privind administrarea întreprinderilor mari şi medii, de toate
formele de proprietate. Totodată se stabilesc cerinţele faţă de nivelul
pregătirii profesionale şi indicatorii financiari - de producţie rezultativi. În
acest context, se prezintă deosebit de actuală adoptarea de către Parlament a
legii „Cu privire la contractul de management” cu atribuirea dreptului,
pentru perioada de tranziţie, de aprobare a candidaturii managerului în ce
priveşte aprecierea pregătirii profesionale. La nivel de Parlament trebuie
recomandată stimularea managerului prin dreptul de a pretinde la un procent
stabil de beneficiul obţinut. Concomitent, de înăsprit controlul şi
responsabilitatea în vederea respectării disciplinii financiare.
Astăzi e recunoscut faptul, că întreprinderile nu pot efectua nici măcar
reproducerea simplă în mediul economic, creat de legislaţia în vigoare.
Încercările de impunere a întreprinderilor de aşi îndeplini pe deplin
obligaţiunile faţă de stat, bănci şi alţi creditori prin blocarea conturilor
bancare au condus la utilizarea în masă în activitatea economică a
decontărilor în numerar şi a conturilor de decontare a altor întreprinderi,
deseori de peste hotarele ţării. În practica mondială e cunoscută doar o
singură metodă de control a activităţii financiare a întreprinderii - controlul
circulaţiei mijloacelor băneşti prin intermediul conturilor bancare. Astfel,
problema finanţării activităţilor, în exclusivitate prin conturi bancare ale
întreprinderilor devine primordială. Până la soluţionarea ei trebuie redusă
presiunea asupra întreprinderilor, prin prolongare a datoriilor faţă de buget,
fondul social şi bănci.
În asamblu, sistemul bancar existent, e orientat spre finanţarea doar a
afacerilor cu viteză ridicată de rotaţie şi nu-i destinat pentru soluţionarea
problemelor finanţării proiectelor investiţionale, atât în ce priveşte reutilarea
tehnică, cât şi crearea producţiilor noi.
top related