AMBALAREA BISCUIȚILOR

Printre cele mai importante îmbunătăţiri ce au intervenit în producţia de biscuiţi, un loc

de frunte revine introducerii, diversificării şi perfecţionării metodelor de ambalare a biscuiţilor.

Desfacerea sortimentelor superioare de biscuiţi nu se mai poate concepe astăzi fără un

ambalaj care să le protejeze şi să le prezinte cât mai atrăgător consumatorilor.

Pornind de la ideea că ambalajul are rol de protecţie a produsului, de prezentare şi de

protecţie pe parcursul transportului, se remarcă următoarele situaţii:

produse ambalate în vrac, deci direct în ambalajele de transport: lăzi de lemn sau

cutii de carton; această soluţie se aplică în special în cazul biscuiţilor simpli, cu o mare

rezistenţă mecanică. Este indicată pentru consumuri colective, deoarece se economisesc

materiale de ambalare.

produse preambalate în porţii mari, care se face prin aşezarea unor cantităţi de 0,2 -

1 kg în cutii de carton; se recomandă în cazul sortimentelor de biscuiţi asortate.

produse preambalate în porţii mici de 100 - 200 g - această variantă este cea mai

utilizată în momentul de faţă.

Produsele preambalate se ambalează apoi în ambalaje de transport: cutii de carton sau

lăzi de lemn.

Ambalajele folosite pentru biscuiţi se confecţionează din materiale impermeabile pentru

grăsimi: hârtie pergaminată, cerată sau metalizată, carton, polietilenă sau celofan.

Materialele de ambalare folosite trebuie să satisfacă anumite cerinţe şi anume:

să asigure protecţia mecanică cât mai bună, deoarece biscuiţii şi în special cei zaharoşi

sunt puţin rezistenţi la solicitări mecanice şi şocuri;

să asigure protecţia împotriva migrării grăsimilor spre exteriorul ambalajelor, ceea ce

ar conferi un aspect neplăcut produsului;

de asemenea, trebuie să constituie o barieră pentru circulaţia aerului, mirosurilor şi

altele;

să realizeze o cât mai bună prezentare a produselor, în care sens în primul rând să se

preteze la o tratare estetică a formei şi elementelor grafice, care să sugereze şi să prezinte cât

mai fidel sortimentul respectiv, iar în unele cazuri să facă produsul vizibil pentru consumatori.

Tehnici de ambalare a biscuiţilor

Cele mai răspândite tehnici de ambalare a biscuiţilor sunt:

ambalarea prin învelire - un grupaj de biscuiţi de format cilindru sau paralelipiped, se

acoperă cu o folie de material, care se lipeşte pe lungime, se pliază şi se lipeşte la capete.

În funcţie de cerinţele de protecţie şi de materialul folosit se întâlnesc tehnici de

ambalare în 1, 2 şi 3 straturi succesive.

La ambalarea mecanizată prin învelire se folosesc materiale termosudabile (hârtie

cerată, polietilenă, celofan special).

ambalarea în pungi - tehnică mai mult răspândită în trecut, dar la care se renunţă

treptat deoarece prezintă dificultăţi la mecanizarea operaţiilor. Totuşi, ea rămâne o soluţie

practică pentru sortimentele cu forme neregulate, care la rîndul lor sînt în continuă restrângere.

ambalarea în cutii - una din primele soluţii de ambalare, a fost eliminată treptat de alte

tehnici mai eficiente, datorită consumului mare de carton şi a dificultăţilor ce le prezintă pentru

mecanizare. În prezent se foloseşte pentru porţii mari şi pentru asortaje din mai multe produse.

ambalarea prin mularea foliei de ambalare sub formă de plic, care se sudează

longitudinal şi la capete.

ambalarea în cutii şi lăzi de lemn - ambalaje de transport.

Toate ambalajele, indiferent de tipul lor trebuie să fie inscripţionate cu:

numele sortimentului şi datele privind valoarea nutritivă a produsului,

numele producătorului,

termenul de valabilitate al produsului

standardul sau norma internă de fabricaţie.

După răcire biscuiţii se ambalează în pungi, cutii sau pachete cu greutate de: 1 – 5 kg în cutii, 0,100 – 0,500 kg la pungi şi 0,025 – 0,500 kg în pachete.

Înainte de ambalarea biscuiţilor manual sau mecanic se face o selecţionare a celor care prezintă unele defecte de calitate ca: deformări, lipituri, crăpături, rupturi sau spărturi din manipulările pe bandă sau la ambalat, astfel ca în lăzi sau cutii în vrac şi în ambalajele mai mici să nu se ambaleze decât biscuiţi de calitate bună.

Pentru ambalarea biscuiţilor se utilizează în special maşini care ambalează biscuiţii în plicuri şi cele pentru învelire (anvelopare).

Maşina de ambalat în plicuri se foloseşte la obţinerea pachetelor de gramaje mici, biscuiţii fiind aranjaţi în una, două sau patru perechi suprapuse două câte două.

Maşina de anvelopare se foloseşte la ambalarea biscuiţilor aşezaţi pe muchie, într-un singur rând. Ambalarea se poate face într-o îmbrăcăminte de hârtie termosudabilă.

Utilizarea maşinilor de ambalat impune atenţie şi pricepere deoarece trebuiesc alimentate corect şi reglate în anumite limite fiind sensibile atât la calitatea materialului de ambalare cât şi la unele caracteristici ale biscuiţilor (dimensiuni, friabilitate).

Funcţionarea cu precizie şi în mod sincronizat a maşinilor de ambalare este asigurată de dispozitive cu celule fotoelectrice care comandă: dirijarea operaţiei de tăiere a materialului, reglarea poziţiei materialului, controlul funcţionării maşinii în ceea ce priveşte alimentarea cu produse şi material de ambalare.

Maşinile de ambalat au productivitate mare reprezentând 80-200 pachete/min. în cazul ambalajelor mici şi 50-70 pachete/min. În cazul ambalajelor mai mari (100-200 g).

Pachetele de biscuiţi, precum şi biscuiţii ca atare se introduc în lăzi căptuşite cu hârtie de ambalaj, care apoi sunt închise, cele din carton prin

lipire cu banderolă, iar cele din lemn prin legarea cu sârmă sau cu bandă metalică.

Ambalarea pentru transport se face pe cale manuală. În unele ţări se folosesc maşini care permit mecanizarea operaţiilor de stivuire a pachetelor de biscuiţi, introducerea în lăzi de carton şi închiderea lor.

Ambalarea biscuitilor prin învelire

Instalaţiile de ambalat prin învelire funcţionează după principiul arătat în fig 1.

Produsele ce urmează a fi ambalate se aduc mecanic pe banda transportoare (1) care le deplasează spre dispozitivul de dozare (2).

Materialul în care se face ambalarea se primeşte pe rola (3), iar tragerea lui se face de către dispozitivul de cilindri (4), a cărui mişcare sacadată este sincronizată cu operaţiile ce se efectuează pentru ambalare. Din banda de material de ambalare (5) un cuţit (6) taie bucăţi cu lungimea necesară. Materialul de tăiat (7) ajunge deasupra porţiei de biscuiţi ce urmează a fi ambalaţi, după care cu ajutorul unor clapete este înfăşurat pe lungimea (8), iar apoi se execută învelirea inferioară (9) şi împăturirea la capetele pachetului (10). Deoarece maşina foloseşte hârtie de ambalaj termosudabilă, pachetele formate sunt trecute prin dreptul barelor calde (11) care termosudează materialul la capete. Odată cu aceasta ambalarea este terminată şi pachetul se evacuează din maşină.

Fig. 1 1 – bandă transportoare; 2 – dispozitiv de dozare; 3 – rolă; 4 – cilindri;

5 – bandă de material de ambalare; 6 – cuţit; 7 – material de tăiat; 8 – sistem de înfăşurare;

9 – sistem de învelire; 10 – sistem de împăturire; 11 – bare caldă

Ambalarea biscuiţilor în plicuri

Această tehnică de ambalare permite o automatizare completă a operaţiilor şi conduce la

realizarea unui ambalaj complet etanşeizat.

Instalaţia de ambalare în plicuri funcţionează după principiul arătat în fig 2.

Principiul dupa care functioneza aceste mașini este acela că materialul în care se vor

ambala biscuiții se derulează dupa o rolă, se mulează pe un dispozitiv de format rezultând un tub

continuu. Produsele ce urmează a fi ambalate, respectiv porția de biscuiți care a fost în prealabil

dozată, se introduce prin dispozitivul formator și ajung în interiorul materialului de ambalare.

Alimentarea cu biscuiți fiind sacadată între ele se creează o anumită distantă.

Închiderea materialului se face mai întâi pe lungime, prin termosudare. În acest scop,

marginile longitudinale ale materialului sunt strânse de un dispozitiv special și apoi sudate prin

intermediul a doua role . După termosudare, marginea care se formează se culcă pe suprafața

plicului. Tubul continuu astfel format, care conține la distanțe egale porțiile de ambalat, este apoi

detașat transversal prin strângerea porțiunii libere dintre biscuiți, între doi poli calzi, care

realizează termosudarea. Cei doi poli au o deplasare similară cu tubul și plicul.

Ambalajul obținut se evacuează din mașină cu ajutorul unui transportor cu bandă.

Fig.2 1 – material de ambalare ; 2 – rolă; 3 – dispozitiv de format; 4 – biscuiții;

5 – interior ambalaj; 6 – dispozitiv de stârngere; 7 – role de termosudare; 8 – cusutura continuă;

9 – poli calzi; 10 – plic; 11 – produs ambalat

În afară de ambalarea propriu-zisă, în cadrul acestui proces mai intervin şi operaţii de

etichetare şi de aplicare a unor banderole, buline etc. care îmbunătăţesc aspectul prezentării

produselor.

Tehnica de ambalare aleasă este cea în plicuri, iar ca și material de ambalaj am

ales polietilena în combinație cu folia de aluminiu.

Polietilena (PE) – se obţine prin reacţia de polimerizare a etilenei. Se poate obţine mai

multe sortimente după cum urmează: polietilenă de joasă densitate (low density polyethylene =

LDPE) cu densitatea între 915-939 kg/m3 şi polietilenă de înaltă densitate (high density

polyethylene = HDPE) cu densitatea ≥ 940 kg/m3. În afara acestor două categorii se mai produce

un sortiment de polietilenă de joasă densitate cu structură liniară (linear low density polyethylene

= LLDPE).

Proprietațile PE

- masă albă, dură, flexibilă și trasparentă

- este cel mai indicat material pentru confecționarea ambalajelor datorită structurii

flexibile, rezistenței la șoc și la umiditate

- este permeabilă la gaze și lichide atunci când se prezină sub formă de folei.

- Este inertă din punct de vedere chimic atunci când temperatura nu este mai mare de 60C,

temperatură peste care devine sensibilă la unii acizi tari concentrați sau la acțiunea unor

agenți oxidanți

PE nu se folosește ca atare, ci în prezența unor plastifianți încorporați în masa

polimerului care au rolul de protecție împotriva radiațiilor UV. Se mai adaugă coloranți, agenti

împotriva îmbătrâniri.

Polietilenă de joasă densitate – LDPE

LDPE se obține prin polimerizare la presiuni înalte cuprinse între 1000 – 3000 atmosfere

ți la temperaturi între 100 – 350°C, initiatorul reacției fiind oxigenul.

LDPE este un material rezistent, uşor trasparent care are bune proprietăţi mecanice:

- rezistenţă la întindere, rezistenţă la spargere, rezistenţă la lovire şi rezistenţă la lovire.

Aceste proprietăţi mecanice se păstrează până la temperatura de -60 ºC. De aceea este o

barieră excelentă pentru apă şi vapori de apă, dar nu la fel de bună pentru gaze.

- are capacitatea de a se lipi de sine inasați la caldură, fapt care determină obținerea unor

închideri bune, rezistente, impermeabile.

LPDE este de 100°C fapt care împiedică folosirea acesteia pentru obținerea de ambalaje

ce sufera sterilizare.

LDPE are o rezistenţă chimică excelentă în special faţă de acizi, baze şi soluţii

anorganice, dar este sensibilă la uleiuri şi grăsimi pe care le absoarbe înmuindu-se. Nu oferă

suficientă protecţie faţă de acţiunea oxidantă a oxigenului din aer asupra grăsimilor. LDPE se

utilizează la obţinerea ambalajlor flexibile: folii, pungi, saci şi sacoşe imprimate sau

neimprimate.

Polietilena liniara de joasa densitate LLDPE

LLDPE are urmatoarele avantaje:

- distribuție mai uniformă a masei moleculare comparativ cu LDPE

- rezistență chimică îmbunătațită

- rezistență ridicată la temperaturi ridicate și scăzute

- are luciu crescut al suprafeței

- rezistență crescută la crăpare în condiții dificile de mediu

Aceste avantaje au condus la înlocuirea LDPE sau HDPE cu LLDPE.

Polietilenă de înaltă densitate – HDPE

HDPE prezintă :

proprietăţi mecanice diferite de LDPE, astfel rezistenţa la întindere şi la plesnire sunt

mai mari, iar rezistenţa la şoc şi la rupere sunt mai mici decât ale LDPE.

rezistenţa chimică a HDPE este superioară celei a LDPE în special faţă de uleiuri şi

gaze.

HDPE este modelată prin suflare în butelii pentru diferite aplicaţii în ambalarea

produselor alimentare deşi este tot mai mult înlocuită de policlorura de vinil (PVC) şi de

polietilen tereftalat (PET) care au proprietăţi barieră mai bune. HDPE se utilizează pentru

obţinerea ambalajelor rigide sau semirigide: butelii, flacoane, bidoane, butoaie, navete.

Foliile din aluminiu sunt netede sau gofrate, de diferite dimensiuni și grosimi , cu diferite

imprimeuri uneori și se folosesc pentru ambalarea de produse lactate, brânzeturi în general, unt,

margarină, fiind caracterizate de impermeabilitate la gaze și vapori, opaleșcență față de radiațiile

ultraviolete, putere de reflexie mare.

Biscuiții tip eugenia

Au fost timpuri când era printre puţinele dulciuri de pe piaţă. Cu cremă de cacao și aromă de

rom, eugenia a fost și este un produs care, indiferent de epocă și de mod de alimentare, a

rezistat. Eugenia este numele dat unor biscuiţi dulci, de tip sandwich cu cremă de cacao si

savoare de rom. Pentru că la momentul apariţiei sale pe piaţă nu se găseau prea multe

sortimente de dulciuri, eugenia era printre preferatele copiilor și nu numai.

Ambalarea eugeniilor.

Ambalarea eugeniilor se realizează în:

pachete individuale

pachete Family (conțin 7 pachete individuale)

display (conţine 24 bucăţi individuale)

cutie de 56 bucăţi.

Tehnici de ambalare a eugeniilor

Ambalarea eugeniilor se poate realize astfel:

ambalarea colectivă

ambalarea porţionată

ambalarea în cutii sau pungi

ambalarea aseptică

ambalarea prin învelire

ambalarea în plicuri

Eugeniile se ambalează în folii din hârtie pergaminată, peliculizată, în pungi din folii

complexe sau în cutii de carton sau plastic.

Depozitarea biscuițilorDupa ambalare, biscuiții sunt supuși operației de depozitare, scopul depozitării în unitățile

de fabricație fiind acela de a crea un stoc de produse care să asigure continuitatea livrării către reţeaua comercială, în părţi de sortimente asortate, pe măsura cerinţelor de consum.

Pentru menţinerea calităţii biscuiţilor în ceea ce priveşte gustul, consistenţa, frăgezimea, culoarea şi forma, în timpul depozitării trebuie respectate o serie de condiţii specifice.

Astfel pentru o bună conservare a biscuiţilor trebuie să se ţină cont de următorii factori:

umiditatea produselor temperatura aerului din depozit lumina şi acţiunea mecanică în timpul transporturilor interioare.

După ambalare, în primele ore umiditatea nu rămâne constantă, biscuiţii zaharoşi pierzând din umiditate după circa 3 ore. Pentru a minimaliza aceste pierderi de umiditate s-a stabilit că umiditatea optimă a aerului trebuie să fie de 65-70%.

Temperatura aerului şi lumina influenţează de asemenea conservarea biscuiţilor deoarece grăsimile folosite la fabricarea lor sunt instabile şi pot produce râncezirea lor. Pentru evitarea râncezirii biscuiţii trebuie feriţi de acţiunea aerului. Mai ales în cazul biscuiţilor care nu au fost preambalaţi

umiditatea mai mare reduce frăgezimea biscuiţilor provocând totodată modificări ale gustului şi culorii. Temperatura mărită accelerează procesele chimice şi biochimice, în special râncezirea grăsimilor. Astfel temperatura aerului din depozit nu trebuie să depăşească 18-200C. Biscuiţii care sunt expuşi acţiunii directe a luminii solare își pierd repede culoarea. Un alt factor de care trebuie ţinut cont la depozitarea biscuiţilor este acela că umiditatea lor, fiind redusă, sunt higroscopici şi în cazul existenţei în depozit a unor materiale cu miros străin biscuiţii absorb şi reţin aceste mirosuri.

Pentru a evita sfărâmarea biscuiţilor se va da o deosebită importanţă transportului în interiorul depozitului, chiar dacă lăzile cu biscuiţi în vrac sau cele cu biscuiţi în pachete sunt rigidizate prin introducerea în spaţiile libere a hârtiei, şocurile puternice, loviturile, zguduiturile şi aruncarea lăzilor cu produse pot provoca rebutarea biscuiţilor. Stivuirea lăzilor cu biscuiţi se face pe

loturi, respectiv pe schimburi şi zile de fabricaţie, cu spaţii libere între stive şi între stive.