Alexandru

Lãpuşneanul

inainte

Bibliografie/Autori

Momentele

subiectului

Caracterizarea personajelor

Trãsãturi romantice

Caracteristiciliterare

Romantismul

Romantismul

Apărută în 1840, în primul număr al revistei “Dacia literară” de la Iaşi, număr în care se publică manifestul romantismului românesc, nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” este predominant romantică .

Curent apărut în Anglia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, romantismul s-a ridicat împotriva rigorii şi a dogmatismului estetic, propunându-şi să iasă din convenţional şi abstract, susţinând manifestarea fanteziei creatoare, a sensibilităţii şi a imaginaţiei şi minimalizând raţiunea şi luciditatea. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.

Elementele de romantism sunt următoarele:

•inspiraţia din istoria naţională;;• prezenţa tradiţiilor folclorice referitoare la domnia lui Alexandru Lăpuşneanul;• existenţa personajului excepţional pus în împrejurări excepţionale; •prezenţa personajului colectiv; •existenţa unei descrieri de natură referitoare la cetatea Hotinului văzută în lumina crepusculară; •existenţa unor scene ţinând de recuzita romantică precum otrăvirile, priveliştea sângeroasă a piramidei de capete, etc.;• existenţa antitezelor ( între tiranul Lăpuşneanul şi doamna Ruxanda, boierul Moţoc - trădător, Spancioc şi Stroici - patrioţi ).

P.P. inainte

Temele abordate specific romantice sunt:

IstoriaPatriotismulLuptele socialeDorinţa de mărireRăzbunareaSoarta schimbătoare

Motive romantice: CălugarireaRăsturnari de domn, ungeri de domnUcideri, schingiuiri

Procedee romantice:

Discursuri (hotărârea de nestrâmutat pe care o expune soliei boiereşti, discursul din biserică)

Antiteze (între personaje)Replici memorabile :

I “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”

II “Ai să dai sama, doamnă!…”

III “Capul lui Moţoc vrem…”

IV “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..”) P.P. inapoi

Actiunea nuvelei este clara si se bazeaza pe conflictul dintre domnitor si boierii care-l tradasera in prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul Moldovei.

Conflictul nuvelei imbraca doua forme: exista un conflict exterior intre protagonist si personajele antagoniste (boierii, doamna Ruxanda, Motoc), evoluand pana cand Motoc a fost linsat de catre multime, si se prelungeste pana la otravirea voievodului de catre doamna Ruxanda; exista si un conflict interior determinat de “dorul lui cel trainic de a vedea suferiri omenesti”.Incipitul este reprezentat de informatia cu caracter istoric despre Stefan Tomsa care-l ucisese cu buzduganul pe Despot-Voda, ca sa ocupe tronul Moldovei.

Expozitiunea incepe cand naratorul relateaza episodul venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldova, hotarat sa ocupe pentru a doua oara tronul tarii. In prima domnie, el fusese izgonit de catre Despot-Voda, ucis ulterior de catre Stefan-Tomsa, care “acum carmuia tara”. Alexandru Lapusneanul adunase oaste si venise in Moldova cu gandul de a izgoni “pre rapitorul Tomsa” si de a-si lua inapoi scaunul domnesc, “pre care nu l-ar fi pierdut, de n-ar fi fost vandut de boieri”. De aici reiese conflictul puternic intre fostul domnitor si boieri.

Intriga este bine evidentiata. Lapusneanul hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei, le raspunde boierilor: “Daca voi nu me vreti, eu va vreu”.

P.P. inainte

Desfasurarea actiunii este determinata de catre boierii care incearca sa-l convinga pe Lapusneanul sa renunte la ocuparea tronului.

Punctul culminant incepe o data cu al treilea capitol. In aceasta secventa, episodul de la Mitropolie scoate in evidenta perfidia personajului. Ca niciodata, in ziua aceea, Lapusneanul venise la biserica imbracat “cu toata poma domneasca” si dupa ce a ascultat cu smerenie slujba, a rostit un discurs emotionant si pofteste toti boierii sa vina sa se ospateze la curtea domneasca. Invitatii sosesc insotiti de catre doua sau trei slugi, care vor fi trimise intr-o alta incapere. La semnul domnitorului, slugile acestuia scot jungherele si-i lovesc pe toti cei 47 de invitati.Scena este de factura romantica prin violenta faptelor si a imaginilor impresionante, in realitatea istorica.

Deznodamantul coincide cu ultimul capitol. Voda se retrage in cetatea Hotinului, unde se va imbolnavi “de lingoare” si, “in delirul frigurilor”, ii cere mitropolitului Teofan sa-l calugareasca. Lasand mostenitor pe fiul sau, Bogdan. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in rasa de calugar, Lapusneanul se enerveaza, isi pierde complet controlul si-i ameninta cu moartea pe toti: “M-ati popit voi, dar de ma voi scula pre multi am sa popesc si eu!”. Doamna Ruxanda, sfatuita de Spancioc si Stroici isi va otravi sotul.Finalul nuvelei ilustreaza adevarul istoric: Voda Lapusneanul - lasand “o pata de sange in istoria Moldovei”.

P.P. inapoi

Curent apărut în Anglia la sfârşitul secolului al 18-lea, romantismul s-a ridicat împotriva rigorii şi a dogmatismului estetic, propunându-şi să iasă din convenţional şi abstract, susţinând manifestarea fanteziei creatoare, a sensibilităţii şi a imaginaţiei şi minimalizând raţiunea şi luciditatea. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.Prima nuvelă istorică din literatura română, aceasta specie a genului epic fiind de altfel proprie romantismului, “Alexandru Lăpuşneanul” apare în primul număr al revistei “Dacia literara”, înscriindu-se într-una din direcţiile imprimate de programul acesteia: inspirarea scriitorilor din istoria patriei. “Alexandru Lăpuşneanul” va fi astfel o nuvelă romantică tocmai prin tema abordată: evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, in timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul.

Trasaturile prozei romantice sunt :

- inspiratia din istoria nationala

- personaje exceptionale in situatii exceptionale

- destinul de exceptie al personajului principal

- personajul principal este alcatuit din contraste puternice

- seria de antiteze

- culoarea epocii

- spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelorP.P. inainte

• Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi

apartine prozeiromantice deoarece intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din istoria nationala, prezentandu-ne cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul dintre 1564-1569.

• Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii exceptionale, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime( schingiuieste si ucide boierii), siretenie si respecul fata de cuvantul dat.

• Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda.

El este tiran, crud, aprig si sangeros, pe cand Ruxanda este blanda si gingasa.

• Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in scena din biserica), care ne introduc in atmosfera timpului.

inainteP.P. inapoi

Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: : « Daca voi nu ma vreti, eu va vreau », « Ai sa dai sama, doamna », « Capul lui Motoc vrem », « De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu ». Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul nuvelei, cand boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ; scena din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate faptele sale si sa-i pacaleasca pe boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie macelariti, iar din capetele acestora face o piramida.    Există însă în nuvelă şi elemente de clasicism, întrepătrunderea romantism – clasicism fiind specifică literaturii paşoptiste (1840-1860). Sunt de factură clasicistă următoarele elemente:•simetria şi echilibrul compoziţiei; •concizia şi rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentinţă de tipul: “proşti, dar mulţi”; Alături de elemente romantice şi clasiciste există în nuvelă unele care anunţă realismul precum: •atenţia acordată detaliilor vestimentare şi referitoare la decoruri; •obiectivitatea viziunii, vocea auctorială apărând doar de puţine ori pe parcursul evenimentelor cu opinii personale; •preocuparea pentru realizarea unor tipologii umane pentru sondaj psihologic. •Specifică personajelor romantice le este şi complexitatea caracterului. Portretul lui Alexandru Lăpuşneanul este alcătuit din lumini şi umbre. În deschierea nuvelei, aflăm chiar din spusele domnitorului că în prima sa domnie nu a existat vărsare de sânge, a făcut dreptate tuturor, dovadă că Lăpuşneanu este capabil de o conducere în care crima nu este ridicată la rang de lege. Faptele voievodului, ajuns din nou pe tronul Moldovei, campania de exterminare a boierilor trădători, iertarea pe care o cere, cu pocăinţă, boierilor, leacul de frică oferit gingaşei şi miloasei doamne, aruncarea lui Moţoc în mâinile mulţimii furioase pun în lumină un domn absolut, un tiran al epocii medievale, care acţionează pentru întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea boierilor. Negruzzi a înteles astfel „spiritul cronicii române şi a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealităţi”. (G. Călinescu)

P.P. inapoi

Personajul principal al nuvelei este Alexandru Lapusneanul, al carui nume constituie si titlul operei. El este un personaj real, cu atestare istorica, fiind o personalitate cunoscuta a istoriei noastre si este infatisat in timpul celei de a doua domnii, cand vine in tara si la tron ajutat de turci. Lapusneanu intruchipeaza in nuvela pe tiranul crud si sangeros, razbunator si viclean, asa cum este apreciat de majoritatea criticilor. Comportarea sa este considerata maladiva, fiind socotit chiar „un damnat osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire" (G. Calinescu, 11).

Totusi, trebuie avut in vedere faptul ca atitudinea si insusirile sale, comportamentul sau au la baza unele motivatii de ordin istoric si psihologic, iar defectele mentionate, ce-1 definesc in esenta, nu exclud unele calitati, ceea ce face din el un personaj complex.

Din punct de vedere istoric, scopul politicii sale era sporirea autoritatii domnitorului prin limitarea puterii marii boierimi, iar, psihologic, el isi pierduse increderea in boierii de care fusese tradat in prima domnie.

De aceea, privit in complexitatea sa, nu este doar o simpla bruta insetata de sange, ci e un monarh, ce nu tolereaza opozitia boierilor.

Este lucid si prevazator si de aceea il consulta pe vornicul Bogdan, care il insoteste: „Ce socoti, Bogdane, zice dupa putina tacere, izbandi-vom oare?", dar isi exprima indoiala in privinta spuselor acestuia.Primeste delegatia boierilor cu prefacuta bunavointa („•... zise... silindu-se a zambi"), dar orgolios, darz si neabatut in hotararea sa, nu cedeaza in fata greutatilor, nu renunta usor si de aceea respinge categoric si manios pretentia aces tora de a nu intra in tara.

„- Daca voi nu ma vreti, eu va vreu pe voi, si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt."

Lapusneanu este inteligent, cu spirit de patrundere si are o bogata experienta, incat isi da seama de adevaratele intentii ale lui Motoc, caruia i se adreseaza fara menajamente:

„- Sa ma-ncred in voi? zise Lapusneanu, intelegand planul lui. Pesemne gandeati ca eu nu stiu zicatoarea moldoveneasca: «Lupul parul schimba, iar naravul ba?»". Totodata este un fin psiholog care sesizeaza cu usurinta caracterul si psihologia celor din jurul sau. Pentru el, Veverita este un opozant vechi si deschis, Spancioc este patriotul tanar si orgolios, Stroici un copil nestiutor si necunoscator de oameni caruia „i se pare ca toate paserile ce zboara se mananca ", iar Motoc este „invechit in rele", deprins a se ciocoi la toti domnii, pe care i-a tradat pe rand.

Voievodul dovedeste abilitate politica, deoarece se apropie de popor, indreptand nemultumirile acestuia catre boieri.

De aceea, gandind acest plan, el i se adreseaza lui Motoc „... te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blestemurile norodului".

Inca de la sosirea sa, „norodul pretutindene il intampina cu bucurie si nadejde, aducandu-si aminte de intaia lui domnie", caci nu-si da sema de adevaratul caracter al domnitorului.

Ajuns insa din nou la putere, Lapusneanu devine crud, violent si brutal, deoarece, insetat de razbunare, ii ucide fara mila pentru greselile adevarate sau plasmuite sau ii deposedeaza de averi pe toti boierii care il tradasera.

La el nici chiar atitudinea binevoitoare fata de doamna Ruxanda nu este constanta, ci dureaza doar pana cand aceasta ii aminteste de crimele savarsite: „Lapusneanu posomorandu-se, desfacu bratele: Ruxanda cazu la picioarele lui". Mai mult decat atat, atunci cand doamna insista sa inceteze varsarea de sange, devine impulsiv si violent prin limbaj si prin gesturi. „- Muiere nesocotita! Striga Lapusneanu sarind drept in picioare, si mana lui, prin deprindere, se razama pe junghiul din cingatoarea sa".

inainteP.P.

Totusi, el stie si sa-si stapaneasca aceste impulsuri, modificandu-si comportamentul, fie pentru a-i induce in eroare pe ceilalti fie pentru a-si ascunde adevaratele intentii „dar indata stapanindu-se, se apleca, si ridicand pre Ruxanda de jos:- Doamna mea, ii zice, sa nu-ti mai scape din gura astfel de vorbe nebune ca, zau, nu stiu ce se poate intampla".Ipocrit, ironic si insinuant, profitand de credulitatea si naivitatea sotiei, Lapusneanu ii promite incetarea uciderilor si un „leac de frica". Pentru acest tiran insetat de sange, rugamintea doamnei Ruxanda si promisiunea lui sunt prilejul cel mai nimerit de a-si pune in aplicare planul diabolic croit dinainte.Ipocrizia lui atinge cote maxime in timpul cuvantarii de impacare cu boierii rostite in biserica. El simuleaza cucernicia (asculta slujba, se inchina la icoane, saruta moastele Sfantului), dar nu are nimic sfant in el si jura stramb in fata altaru lui. Ca asa stau lucrurile, o dovedesc violenta si cruzimea sa care ating sadismul in momentul cand, invitandu-i pe boieri la ospatul de impacare, ii omoara si le asaza capetele „dupa neam si dupa ranguri" intr-o uriasa piramida.

Lapusneanu dovedeste astfel ca este un actor desavarsit, un artist al disimularii, reusind sa insele vigilenta boierilor, exceptie facand Spancioc si Stroici. Fata de Motoc este ironic, batjocoritor si cinic si in momentul in care multimea ii cere capul, iar vornicul ii ofera alternativa de a-i ucide cu tunurile pentru ca ei sunt prosti, Lapusneanu ii raspunde cu sange rece:„- Prosti, dar multi (...); sa omor o multime de oameni pentru un om nu ar fi pacat? Judeca si dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti, cand spuneai ca nu ma vrea, nici ma iubeste tara". Fire aspra, razbunatoare, nu asculta nici un argument al lui Motoc, iar lasitatea vornicului ii produce dezgust, devenind de aceea mai hotarat si mai intransigent:„- Destuii striga Lapusneanu, nu te mai boci ca o muiere! Fii roman verde. Ce sa te mai spoveduesti? Ce-ai sa-i spui duhovnicului? Ca esti un talhar si un vanzator? Asta o stie toata Moldova. Haide! Luati-1 de-1 dati norodului, si-i spuneti ca acest fel plateste Alexandru-Voda celor ce prada tara!"

In felul acesta voievodul isi atinge un dublu scop: il pedepseste pe Motoc pentru tradarea sa si castiga simpatia poporului, de a carui furie se teme si pe care vrea sa si-1 faca aliat.

In apropierea mortii, cerbicia i se inmoaie, caci doreste sa se pocaiasca devenind calugar, dar revenindu-i puterile, revin si impulsivitatea, violenta si setea de razbunare si de a ucide. El ii ameninta pe toti din jurul sau („Iesiti! ca pe toti va omor!"), li se adreseaza jignitor („pocitanii", „boaite", „boaita fatarnica", „cateaua asta") si azvarle cu potcapul dupa unul din calugari, riegasind nici o arma la indemana.

Toate aceste insusiri care contureaza imaginea personajului sunt evidentiate direct sau indirect printr-o diversitate de procedee. Caracterizarea directa facuta de autor este realizata prin expresii ca „aceasta desantata cuvantare", „a-si dezvalui uratul caracter", „dorul lui cel tiranic", „vorbele tiranului", dar acestea sunt putine, caci stilul naratorului se caracterizeaza prin obiectivitate. Alteori, caracterizarea directa este facuta de alte personaje: „bunul meu domn", „viteazul meu sot" (doamna Ruxanda), „crud si cumplit este omul acesta" (Teofan). Cele mai multe dintre trasaturile de caracter sunt evidentiate insa prin gesturi, prin mimica si prin felul de a vorbi. Gesturile si mimica sunt puse in evidenta printr-o serie de expresii, ca: „silindu-se a zambi", „ochii scanteiara ca un fulger", „ochii luihojma clipeau ", „azvarli cu manie", „zbuciumandu-se a se scula", „raspunse cu sange rece", „apropiindu-se cu smerenie", „intreba zambind", „posomorandu-se desfacu bratele", „striga sarind drept in picioare", „mana se razama pe junghiul din cingatoarea sa " etc.

Toate acestea scot in relief ipocrizia si mania, capacitatea de disimulare si dorinta de a se razbuna, insusiri prezentate nuantat si convingator.

inainteP.P. inapoi

Opusa domnitorului este doamna Ruxanda, sotia sa. Ea apare ca personaj secundar si este fiica, sora si sotie de domn, simbolizand frumusetea, bunatatea, iertarea si intelegerea.Direct, prin descriere, autorul ii evidentiaza mai intai vestimentatia aleasa si frumusetea ei vestita, realizandu-i astfel portretul fizic:

„Peste zobonul de stofa aurita, purta un benisel de felendres albastru, blanit cu samur, a caruia manece atarnau dinapoi: era incinsa cu un colan de aur, ce se incheia cu mari paftale de matostat, impregiurate cu petre scumpe, iar pe grumajii ei atarna o salba de multe siruri de margaritar. Slicul de samur, pus cam intr-o parte, era impodobit cu un surguci alb si sprijinit cu o floare mare de smaragde. Parul ei, dupa moda de atuncea se impartea despletit pe umerii si spatele sale. Figura ei avea acea frumusete, care facea odinioara vestite pre femeile Romaniei."imbracamintea si tinuta ei degaja somptuozitate, fiind la inaltimea rangului sau domnesc.Iubitoare si supusa isi apreciaza sotul caruia ii adreseaza cuvinte pline de afectiune si de respect: „bunul meu domn ", „viteazul meu sot", „maria ta este pu ternic", „Eu, Dumnezeu stie! cat de iubesc!" etc.

Este sensibila, nu suporta violentele si este hotarata sa impiedice pe Lapusneanu de la noi crime, aducandu-i diverse argumente: „Ce-ti lipseste mariei-tale? N-ai cu nime razboi: tara este linistita si supusa (...) Judeca ca dupa viata este si moarte, si ca maria-ta esti muritor si ai sa dai sama!" Indarjita in hotararea ei, nu cedeaza nici atunci cand voievodul se manie si devine impulsiv, si insista cu orice risc, exprimandu-si energic dorinta:

„- De as sti ca ma vei omori, nu pot sa tac (...) Vreau sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiate, ca sare inima din mine!"Este increzatoare in spusele sotului ei si nu intuieste planul lui ascuns cand ii promite un leac de frica, desi o umbra de banuiala o cuprinde:„- Cum? Ce vrei sa zici?- Maine vei vedea."

Exista in comportarea ei un moment de deruta, atunci cand viata fiului ei este in pericol. in acea clipa este cuprinsa de disperare si este sfatuita de Spancioc sa-1 otraveasca pe Lapusneanu: „... viata mariei-tale si a copilului acestuia este in primejdie. Destul a trait tatal si destul a facut. Moara tatal ca sa scape fiul." Chiar in fata acestor argumente este ezitanta si, dupa un nou indemn al lui Spancioc („Ada-fi aminte de doamna lui Stefanuta-Voda si alege intre barbat si intre fiu.") ii cere, cuprinsa de teama, parerea mitropolitului („Ce zici parinte?"), care, indirect, o impinge la crima. Spancioc si Teofan sunt, de fapt, autorii morali ai crimei, pentru ca doamna mahinaliceste si silita mai mult de boieri, lasa sa cada otrava in el" (in pahar).

Principalul procedeu de caracterizare a ei, folosit de autor, este antiteza cu Lapusneanu. Daca acesta este dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv, doamna Ruxanda este o fire angelica, suava, delicata, sensibila, sincera si supusa. Antitezei i se adauga caracterizarea directa prin descriere, cu ajutorul careia autorul ii realizeaza portretul fizic, insistand asupra vestimentatiei si fru musetii. Domnita Ruxanda este raportata, totodata, si la celelalte personaje, in afara de Lapusneanu. Ea reactioneaza, astfel, in functie de amenintarea jupanesei cu cinci copii si a indemnurilor lui Spancioc si ale mitropolitului Teofan. Tot indirect sunt evidentiate insusirile sale prin intermediul dialogului, care-i releva si starile sufletesti si atitudinea in functie de imprejurari si de interlocutor .

inainteP.P. inapoi

Un alt personaj secundar, dar cu un rol covarsitor in desfasurarea evenimentelor si in sustinerea conflictului, este vornicul Motoc. El este reprezentantul boierimii insetate de avere si de putere.

Motoc, asa cum il caracterizeaza insusi Lapusneanu, este „invechit de zile rele", si „deprins a se ciocoi la toti domnii". El este un intrigant si un tradator de profesie, uneltind impotriva tuturor domnilor pentru a-si atinge propriile interese si pentru a trage foloase; i-o spune fara menajamente tot Lapusneanu: „... ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa".

Ca voievodul are dreptate, o dovedeste chiar faptul ca, desi vine ca sol al lui Tomsa sa-1 induplece pe Lapusneanu sa se inapoieze, atunci cand constata hotararea nestramutata a acestuia, trece de partea lui si-i fagaduieste sprijinul.

Fiind iertat de domnitor, devine slugarnic si „ii saruta mana, asemenea cainelui bare, in loc sa muste, linge mana care-1 bate". in permanenta, doreste sa intre in gratiile stapanului, pe care il flateaza si-1 linguseste, aprobandu-i toate faptele, chiar daca are o alta convingere intima, iar linguseala ajunge pana acolo incat simuleaza o stare sufleteasca asemenea celei a domnitorului. Toate acestea releva si o viclenie nativa, prin care scapa de numeroase incurcaturi. Dar cand constata ca nu mai exista nici o scapare, lasitatea lui devine nemarginita si ridicola si „da reprezentatie comica de lasitate, invocand ajutorul divin" si incearca sa obtina bunavointa domnitorului. ii propune mai intai sa puna tunurile pe prostime, iar apoi ii cere ragaz pentru a-si orandui casa si a se spovedi: „incai lasati-ma sa ma duc sa-mi pun casa Iacale! fie-va mila dejupaneasa si de copilasii mei! lasati-ma sa ma spovedesc!" incercarile lui sunt zadarnice, caci el ramane pentru domnitor „un talhar si un vanzator", pe care-1 da norodului.

Insusirile lui Motoc sunt evidentiate mai intai direct de catre voievod sau de catre scriitor („striga ticalosul") si apoi indirect, prin gesturile sale („plangea, tipa, suspina", „se bocea ca o muiere", „isi smulgea barba") si prin felul de a vorbi: „O! pacatosul de mine!", „Oh! nenorocitul de mine!", Maica, preacurata fecioara ", „ Milostive Doamne " etc.

Unul dintre numeroasele criterii de clasificare a personajelor este si cel referitor la modul cum sunt ele construite. Din acest punct de vedere se impart in personaje individuale si colective, asa cum se intalnesc si in nuvela Alexandru Lapusneanul, Costache Negruzzi fiind cunoscut ca un scriitor care infatiseaza deosebit de sugestiv miscarile de mase.

Dupa cum se observa din prezentarea personajelor, actiunea si conflictul nuvelei se concentreaza in jurul personajului principal caracterizat prin complexitate. Toate celelalte personaje graviteaza in jurul acestuia si isi releva insusirile prin relatia cu el.

P.P. inapoi

Nuvela este o specie a genului epic, în proză, având mai multe episoade sau planuri narative în care atenţia naratorului se orientează nu atât asupra subiectului în sine cât asupra conflictului în care sunt angrenate personajele care trebuie să fie suficient de puternic conturate pentru a întreţine acest conflict.Alături de minuţia caracterizării personajelor, nuvela lui Costache Negruzzi se remarcă prin extraordinara sobrietate a mijloacelor prozatorului, rămas parcă mai aproape de lacomismul cronicarilor, cu toată modernitatea de care dă dovadă. Arta conciziunii rămâne fundamentală, atât în construirea firului epic urmărit în cele patru capitole ca în patru acte ale unei creaţii dramatice, în realizarea dialogului, cât şi în descrieri.

Izvoare de inspiratieCostache Negruzzi are drept izvoare ale inspiraţiei cronicile lui Grigore

Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Apelează, de asemenea, la documentele istorice, dar le prelucrează în maniera romantică folosind şi tradiţia istorică.

Structura – nuvela se caracterizează printr-o rigoare de construcţie care aminteşte de modul în care se construiesc piesele de teatru, unde fiecărui moment al subiectului îi corespunde câte un act. Nuvela are 4 episoade şi fiecare dintre acestea se deschide printr-un motto în care se sintetizează principalele coordonate ale acţiunii din acel episod.

    Naraţiunea şi dialogul predomină, iar descrierile apar doar pentru

culoare, pentru sugestie, atmosfera şi rămâne mărginită doar la câteva amănunte semnificative. Într-o compoziţie narativă clasică prin echilibru şi lapidaritate, descrierile de referă doar la amănunte vestimentare, la enumerarea bucatelor de la banchet, făcută, cum spune, George Călinescu “cu o pensulă flamandă”. Într-un singur loc apare o descriere, tipic romantică, a cetăţii Hotinului, “mută şi pustie ca un mormânt de urieş”, cu valurile Nistrului “ce se izbeau regulat de stâncoasele ei coaste, sure şi goale, în lumina crepuscului” – descriere de mare densitate şi de reală frumuseţe picturală.

   Tema nuvelei este prezentarea unei pagini sângeroase din istoria naţională, având ca mesaj faptul că tirania se întoarce împotriva înfăptuitorului care sfârşeşte în chinuri şi în singurătate.

    Naratorul omniscient si omnipresent si naratiunea la persoana a III-a, definesc perspective narativa. Modalitatea narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia fata de evenimente si caracterul obiectiv al nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova secolului al XVI-lea.

P.P.

Bibliografie:• Tudor Vianu – “Arta prozatorilor romani”;•George Calinescu- “Istoria literaturii romane”;•Grigore Dimisanu – “Introducere in opera lui Negruzzi”;

Autori : Enache Alexandra Nicolaescu CatalinaSoare AdelinaRusu Ioan Alexandru

P.P.