Alegoria morţii in balada populară MioriţaO altă baladă populară a folclorului românesc este Mioriţa, o meditaţie

asupra morţii cu caracter liric şi simbolic. In volumul II din Studii de folclor, Petru Caraman realizează o comparaşie între poezia populară română şi cea polonă, compaţie bazată pe motivul alegorizării morţii unui tânăr prin nuntă. Acest motiv este, după părerea lui Caraman, unul dintre cele mai frumoase motive din literatura populară, cunoscut la români prin intermediul baladei Mioriţa, culeasă de Vasile Alecsandri.

In literatura populară polonă, motivul este cunoscut datorită vestitului culegator de folclor Oskar Kolberg şi prezintă povestea unui tânăr husar care, văzând o cunună de flori plutind pe apă, crede ca se îneacă o fată şi incercând sa o salveze moare. Tot interesul baladei se concentrează asupra tânărului care înainte să moară îşi spune ultimele dorinţe calului său pe care îl roagă să nu spună nimănui că a murit, ci că s-a însurat.

Analizând subiectele celor două poezii putem considera, în ciuda unor deosebiri vizibile, că au in comun elementele fundamentale şi anume faptul că eroul înainte să moară se adresează animalului credincios şi îl roagă să ascundă realitatea tragică prin intermediul alegoriei. Imaginea măicuţei bătrâne este reliefată în ambele balade, cu deosebirea că la poloni lipseşte frumosul portret pe care îl face mama feciorului ei: „Cine-au cunoscut,/Cine mi-au văzut /Mîndru ciobănel /Tras printr'un inel? /Feţişoara lui, /Spuma laptelui; /Musteţioara lui, Spicul grîului; /Perişorul lui, /Peana corbului; /Ochişorii lui, /Mura cîmpului!...”. Motivul fundamental este acelasi atât la balada română cât şi la balada polonă, în ciuda faptului că nu a existat nici o influenţă de la un popor la altul. Cu toate acestea există o important deosebire si anume aceea că la români, motivul s-a proiectat pe fundalul vieţii păstoreşti care lipseşte cu desăvârşire in folclorul polonez unde atmosfera este dată de viaţa unui tânăr soldat sau nobil care umblă cu calul său. Cele două animale, mioara si calul, reprezintă simbolul unei vieţii păstoreşti, respectiv cavalereşti.

Petru Caraman face de asemenea referire si la literatura populară a românilor din Macedonia deoarece motivul alegorizării morţii se întâlneşte si la ei in cântecele de „xeane”. În poeziile lor este prezentată povestea unui tânăr care pleacă impreună cu prietenii săi şi se imbolnăveşte pe drum. Văzând că tovarăşii săi vor să îl părăsească, el îi roagă sa îl îngroape în natură şi să îi spună mamei sale că s-a insurat. Asemănarea acestei balade cu Mioriţa reiese din dorinţa de a fi ingropat in munţi care sugerează dorul de locurile natale şi din sentimentul puternic de iubire pentru mama sa. De asemenea complotul prietenilor lui, chiar daca aceştia nu sunt vinovaţi de moartea eroului, aminteşte intr-o oarecare măsură de ciobanii din Mioriţa. Cu toate acestea motivul alegoriei morţii nu este redat intr-un mod specific românesc deoarece acesta are originea in poezia grecească.

Atât în poezia populară polonă cât şi in cea română, alegoria reiese din faptul că se vorbeşte de moarte ca de o căsătorie realizându-se un tablou fidel al nunţii în care se regasesc datini şi personaje reprezentative ale ceremonialului. Elementul de bază al alegoriei este metafora care alături de personificări si de comparaţii alcătuieşte un tablou simbolic care reliefează motivul alegoriei morţii.

În lucrarea sa, la capitolul Moartea in poezia populară, Otto Bockel afirmă, cu privire la acest tablou al alegorizării morţii prin nuntă, că este o dovadă a optimismului poporului şi că „Moartea pentru poezia populară nu-i deloc o viziune spăimântătoare, scheletul cu coasa nu-i pe placul ei; dimpotrivă moartea este o nuntă veselă, precum cîntă un cîntec de miliţie la germani”. Caraman dezaprobă opinia lui Bockel cu argumente mai mult decaât plauzibile. În primul rând el spune că poporul niciodată nu a considerat că moartea-fenomen este o nuntă sau ca moartea-persoană este o mireasă. În al doilea rând, daca poporul şi-ar fi închipuit moartea ca o nuntă aceasta ar fi fost o dovadă de pesimism. Imaginea pe care poporul o are despre moarte este reliefată cel mai bine în bocete care arată faptul că poporul, fiind optimist, vede moartea ca pe ceva înspăimântător: „ Bata-te pustia, moarte, /Cum eşti tu făr-de dreptate, /Cum mi-ai pus picioru-n prag /Şi ai luat ce mi-o fost drag!”. Atitudinea pesimistă romantică ce idealizează moartea nu se regaseşte şi în folclor unde intr-adevăr moartea este imaginată ca nuntă, dar ca o nuntă tristă deoarece momentul cel mai trist din baladă este acela în care eroul spune, înainte sa moară, că s-a însurat.

Cu privire la geneza motivului alegoriei, Caraman consideră că acesta a luat naştere pe cale indirectă deoarece s-a realizat rpin intermediul unei figuri de stil mai simple şi anume metafora. Cu toate că Ovid Densusianu leagă naşterea alegoriei de motivul „tendinţa eroului de a ascunde moartea sa celor dragi”, Caraman demonstrează că există variante ale Mioriţei în care motivul ascunderii adevărului nu a dat naătere alegoriei. În contrast cu modalitatea simplă în care ascunderea morţii se exteriorizează la români, la poloni balada are un stil mult mai îndrazneţ deoarece acelaşi motiv dă naştere intotdeauna alegoriei. Petru Caraman consideră că există două motive: alegoria morţii, motiv anterior şi tendinţa ascunderii morţii, motiv ulterior. Nu se vorbeşte de moarte rpin intermediul alegoriei cu scopul de a o ascunde deoarece alegorizarea morţii prin nuntă nu face altceva decât sa scoată în evidenţă tragedia prin care trece eroul. Un rol foarte important in fixarea motivului alegoric îl are contrastul între aşteptările tânărului de la viaşta şi fatala realitate. Motivul ascunderii adevărului s-a fixat in poezie după ce alegoria a fost realizată şi s-a unit cu aceasta ajutând-o să se adapteze şsi să se menţină. Elementele care ţin de stratul arhaic fundamental sunt personificările, cu precădere cele ale naturii prezente în exprimarea dorinţelor ciobanului care are o legătură specială cu natura înconjurătoare. Cortegiul elementelor naturii formează in mod figurat ceremonia înmormântării. Cu toate că

la poloni, motivul alegoric nu se fixează pe un fond mai vechi ci devine nucleul poeziei, la români această alegorie nu a luat naştere in mod direct, ci printr-un lent proces de dezvoltare.