radu herjeu - să spui morţii noapte bună

ssãã ssppuuii mmoorrþþiiii nnooaappttee bbuunnãã

rraadduu hheerrjjeeuu

ss..cc..oo..pp.. 22000055

vvãã mmuullþþuummeesscc ppeennttrruu ccãã,, îînn ddrruummuull mmeeuu sspprree nniiccããiieerrii,,

mmii--aaþþii ppeerrmmiiss ssãã ttrreecc pprriinn vviieeþþiillee vvooaassttrree

Copyright

Toate drepturile acestui volum aparþin celor care-l citesc. Totuºi,

pentru reproducerea neoralã, parþialã sau totalã, a textelor, e nevoie

de aprobarea autorului.

Cum sã explici cuiva cã, fãrã sã te crezi vreun „geniu neînþeles“, te simþi atât de singur

între oameni, atât de strãin lor, atât de alienat,încât orice cuvânt ai naºte, orice sentiment

ai trãi sau orice gând ai fi, toate obosesc pe drumºi, ca niºte pãsãri extenuate, se prãbuºesc

în prãpastiile dintre noi? Ca ºi când tot ceea ce eºti

reprezintã doar o traducere proastã într-o limbã strãinã.

Asta nu se explicã, se trãieºte ca o boalã mortalã.

Dacã n-ai simþit mãcar o datã asta, degeabaciteºti mai departe. Nu vei înþelege.

rraadd

uu hheerrjjeeuu

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu

PPooeezziiee ººii „„aannttii--ppooeezziiee““

Sã fac mai întâi o precizare. Dacã autorul acestui volum nu se numea

Radu Herjeu, aº fi declinat fãrã sã ezit invitaþia de a prefaþa o carte de

poezie. ªi nu numai pentru cã nu sunt critic literar. Deci, nu pot sã exprim

decât opinii de diletant. Eu n-am ieºit din secolul al XX-lea în materie de

poezie. Aºa cum în picturã am rãmas la „Pãtrat alb pe fond alb“ al lui

Malevici ºi nu m-am aventurat dincolo de „forma ei zero“, în poezie am

rãmas la Rene Char, la Michaux sau la Rilke. Pe scurt, sunt un demodat.

În plus, citesc rar ºi întâmplãtor poezie. Trãiesc, cum s-ar zice, ºi eu, în

felul meu, criza de azi a valorilor.

„La ce bun poetul, în vreme de secetã?“ se întreba, cândva, Holderlin.

Azi e mai mult decât „secetã“. Civilizaþia a reuºit sã facã din progresul

tehnic o cauzã fatalã a regresului interior. Mã preocupã, aºadar, mai mult

decât poezia, „anti-poezia“ care devasteazã omul modern.

Îl apreciez, însã, prea mult pe Radu Herjeu ca intelectual cãruia

îi pasã, pentru a fi putut sã-l refuz. ªi iatã-mã în situaþia de a spune câte-

va gânduri despre poemele sale. Pe care le-am citit ºi uºor surprins, ºi cu

interes, iar, nu o datã, ca atunci când am ajuns la „ce sã fac eu, fraþilor,

c-o mi nune?“, la „dacã vreau eu, e vineri“, la „hai acasã“, la „preacuri-

oºii“, la „a, repetent la a“ sau la „sã spui morþii noapte bunã“, cu o

emoþie tulbure.

Octavian Paler

Înclin sã cred cã „modernitatea“ e, în principiu, vanitoasã. Ea n-a

descope rit decât ceea ce grecii ºtiau încã din vremea oracolului de la

Delfi. Delirurile Phytiei aveau la bazã, ca ºi poezia, ambiguitatea, confuzia

dintre „spus“ ºi „nespus“. Dar înþeleg perfect cã, în anul 2006, nu se

poate scrie poezie ca în secolul din care am ieºit. Cu riscul de a mãri ºi

mai mult falia dintre „anti-poezia“ în care se complace lumea actualã ºi

puþinii, tot mai puþinii cititori de poezie, poeþii de azi trebuie sã încerce sã

cucereascã noi teritorii din „pãmântul necunoscut“ al ambiguitãþii. Iar

Radu Herjeu are frumosul tupeu de a se dori printre exploratori. Existã în

versurile sale, sub o pozã de „bolborosealã“ a gândului, o remarcabilã

(dupã pãrerea mea) confuzie dintre autoironie, vag frivolã, ºi un presen-

timent tragic. În cele mai reuºite poeme, Radu Herjeu se fereºte de riscul

impulsului de a vrea sã fie prea explicit. În unele nu se opreºte, cred eu,

la timp. Dar, poate, e o simplã impresie.

Oricum, am descoperit în Radu Herjeu, care îmi pãrea un tânãr in -

telectual senin, un animal afectiv (expresia aparþine lui Unamuno sau

Ortega y Gasset, nu mai ºtiu) obsedat de „moartea“ din noi. La asta mã

refeream când am afirmat cã volumul m-a ºi surprins.

pprreeiissttoorriiee

apele necãlcate

tãlpile îmi ard

pânã la lemn

în muºuroaie

paºii mei

urme frãmântã

storc luminã

nu-mi ajung braþele

sã rãsucesc cerul

cuvintele curg

zãpãcite

fac ºanþ

cu mâna

lemn de lopatã

îºi îngroapã strãbunii

rraadd

uu hheerrjjeeuussãã ssppuuii mmoorrþþiiii nnooaappttee bbuunnãã

77

aa,, rreeppeetteenntt llaa aa

ruºine mi-e s-o spun

când sã-nvãþ ºi eu alfabetul

stãteam la bloc ºi era musai sã mã duc la ºcoalã

n-am putut nicicum sã-ncep cu a

fãceam cum fãceam sãream ba la c ba la i ba la t

umblam toata ziua plin de vânãtãi împedicat mai eram

ia mamã, de ce nu vrei sã iei? mã-ntreba bunicã-mea

sãtulã sã se joace de-a avionul cu lingura plinã de a-uri

ajungea sã-l blesteme p-ãla de nãscocise totul

ce mã fãcuºi maicã sã fac?

ºi mâna îngrozitã nu prididea s-acopere gura pãcãtoasã

m-a dus mama la policlinicã nu ºtiu dom’ doctor ce-are copilul ãsta

de nu vrea sã-nceapã ºi el ca oamenii

cu a

doamnã nu-l forþaþi o sã-i treacã aºa sunt unii copii

mai copii

da’ le trece ºi cresc ei pânã la urmã

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu

ssãã ssppuuii mmoorrþþiiii nnooaappttee bbuunnãã88

mamã mamã ce m-am mai pocnit cu apã cu amintiri cu agheazmã

sã-mi intre naibii-n cap sã mã-ncep cu a

da’ doctoru’ a avut dreptate

de-atunci am învãþat cu noduri toate literele

sunt mare acum ºi responsabil nu scuip seminþe pe jos

mã uit pe ochean când sunã cineva la uºã ºi-mi plãtesc întreþinerea la timp

nici vânãtãi nu mai am

dar în sinea mea

mi-e încã teamã cã mã scoate cineva la tablã

repetent la a

viaþa asta

cândva

rraadd


99

aabbaannddoonniicc

când e noapte

ºi totuºi întunericul îþi arde retina

mai ai nimic de spus

ºi totuºi te vorbeºti

când mai ai nimic de gândit

ºi tu rãmâi doar o idee

mai ai nicãieri sã te duci

ºi totuºi pleci

când nu eºti singur

pentru cã nici singurãtatea nu te vrea în ea

moartea nu doare

ºi asta poate sã te bucure

când te-ai pãrãsi

dar n-ai cui

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


aacceell pprreecciiss mmoommeenntt

cicã totul e sã deschizi fereastra la timp ºi poþi simþi

doar pentru o secundã cum ziua de ieri se schimbã

în cea de azi cu ochii închiºi tragi în piept

mirosurile durerile abandonurile

ºi-ntr-o cvasisecundã - depinde de cât de fricã þi-e - expiri apãsat

îi sufli-n faþã lumii cã îþi mai funcþioneazã schimburile

de oxigen la suprafaþa celulelor

cã o sã mai agasezi lumea cu dioxidul tãu de carbon

totul e sã nu te uiþi la ceas ziua începe ºi se terminã

când vrea ea nu ascultã de convenþii

închide apoi fereastra ºi þine-te în piept pânã a doua zi

când vei putea sã te expiri iar

când vei putea sã te inspiri iar

în acel precis moment

rraadd


1111

aattââþþiiaa ccooppiiii ssee ssiinnuucciidd îînn ooaammeenniiii mmaarrii

la dracu

viaþa se duce

viaþa se scurge

deasupra vecinii s-au certat iar

afarã se-aud din ce în ce mai des

sirene

ulise ºi-a fracturat degetele în urechi

oamenii mor pe strãzi sub poduri pe cheiuri

în cimitire locurile se vând la suprapreþ

ne mai privim în ochi

doar cât sã nu înnebunim

în albiile secate se construiesc autostrãzi

ne batem cu pietre cuvinte singurãtãþi

pe scãri se coboarã mai mult decât se urcã

atâþia copii se sinucid în oamenii mari

ochii noºtri colecþie de monitoare

împânzesc inutil orizonturile

ne-ascundem de noi printre noi

câini nedresaþi ne cautã prin râpe

fãrã urme paºii gem

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


pãmântul refuzã sã-ºi mai aducã aminte de noi

în biblioteci nu mai sunt decât cãrþi despre sex

ºi ce e rãu în asta?

oamenii se bulucesc sã citeascã

oamenii se bulucesc unii în alþii

ceva ceva o ieºi de-aici

zilele se numãrã în fiºicuri

aramã argint uneori aur medalii de merit pentru

bãnuþul aruncat unui cerºetor

ne cãutãm disperaþi scuze motive circumstanþe atenuante

pentru cã trãim

în coºuri de gunoi în maºini de tocat orgolii

cu aer condiþionat

furnalele din noi au ucis primãvara

iar oamenii i-au furat toate frunzele ca sã-ºi afume grotele

fugiþi energii negative!

omorâm toþi copacii care au un sens

ºi ne crucim ne sfinþim în continuu

casele zgomotul magazinele pãcatele prostia trecutul întunericul copiii

televizorul legea tãcerile drumurile roºul din semafoare

s-a interzis prin decret gânditul

La ochi, arm`!

noi sã fim sãnãtoºi!

rraadd


1133

aamm iinnffeessttaatt lluummeeaa

ce de mai durere bântuie prin mine

târându-se scârþâind pe la colþurile ochilor

am zis cã scap de ea

ºi-am dat-cu capul de hârtie

oasele scrâºnesc alb

acum am douã dureri

una împachetatã în celulozã

cu ºtampilã de post-restant expirat

pete de cernealã uscatã

rupe rupe tot aruncã resturile pe geam

durerea mea

jumãtate din ea

doar atât în milioane de confeti

infesteazã lumea

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


aauuttiisstt

m-am nãscut deja vinovat am ieºit

sângerândã cenuºã de eretic ars pe rug în fiecare zi

dau dijmã sã trãiesc plãtesc cuvintele s-ajungã la ceilalþi doare

toatã tãcerea rãsuflãrilor voastre

strãinul cautã tãlpi în nisip trãirile îl fac cioburi

ºchiopãtez ºi oamenii mã-njurã cã nu mã grãbesc spre dzeu

sã mã ierte

rraadd


1155

aazziill îînn cceerr

ºi eu... într-o zi o sã refuz sã mai fiu om

o sã cer azil politic în cer

ºi dispensã pentru reîncarnare la alegere

un cormoran speriat o panã aerul din urma ei mãcar

ceva care sã nu miroasã atât de tare

a pãmânt

cui cer?

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


bbuummbbããcceeaallãã ddee îînnggeerrii

în cer

bumbãcealã de îngeri

copacii desvãºmântaþi

se ploconesc prea-alb

pãmântului

copii

e vremea sã ne batem cu perne

rraadd


1177

bbiinneeccuuvvâânnttaaþþii ffiiee vvoorrbbiittoorriiii aacceeººttiiaa

în orãºelul acesta

toatã lumea vorbeºte despre iubire

la colþuri de strãzi sub streºini crãpate

se vorbeºte intens se vorbeºte voluptuos se vorbeºte apãsat

despre iubire

ninge aiurea degeaba mai plouã

anotimpurile mor nebãgate în seamã

drumurile mustesc de praf

oamenii nu mai ies de mult la plimbare

copacii ºi-au cãutat alte slujbe

în oraºele în care oamenii banali ºi insipizi

nu discutã atât de frumos despre iubire

câte cuvinte se nasc meºteºugite aurii zemoase

din gurile muritorilor aceºtia binecuvântaþi

cu darul vorbirii

câte imagini se trec din ochi în ochi

ca o marfã de contrabandã nepedepsitã

nu existã copii mai înþelepþi ca ai lor

cresc de mici ºtiind totul despre iubire

animalele au emigrat cu toatele

pentru cã dumnezeul lor n-a fost aºa de darnic

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


dar oamenii au suprimat foamea ºi frigul

printr-o permanentã fericire

pentru cã pot vorbi atât de liberi atât de netulburaþi

atât de cursiv atât de poetic atât de uman atât de real

atât de profund atât de permanent

despre iubire

pânã ºi cerul a coborât într-o zi curios sã-i asculte

s-a aºezat lângã vânt la stânga mãrii

ºi-a uitat sã mai plece albastru ºi fermecat

un strãin a trecut prin oraº

stupid barbar bietul de el

ca un accident al naturii

acum la colþuri de strãzi sub streºini nereparate

oamenii vorbesc intens vorbesc cu voluptate vorbesc apãsat

despre hainele nepotrivit de fistichii ale strãinului acela

care habar n-avea de iubire

doamne

ºi câte cuvinte noi rotunde se nasc meºteºugite aurii zemoase

din gurile muritorilor aceºtia binecuvântaþi

cu darul vorbirii

rraadd


1199

ccee ssãã ffaacc eeuu,, ffrraaþþiilloorr,, cc--oo mmiinnuunnee??

þi se-ntâmplã

nu? atunci sã presupunem

cã te trezeºti într-o dimineaþã cu o minune la capãtul patului

uitându-se la tine curioasã ºi se prezintã: sunt o minune

trebuie sã te trezeºti, nu? te speli pe faþã

minunea te priveºte în oglindã ce faþã ai

mãnânci ºi-nghiþi cu noduri te uiþi la ea cu noduri

respiri cu noduri ce sã faci c-o minune

sã-i aduci flori sau s-o pui în pãmânt

ºi sã-l faci câmp

poþi s-o-nveþi sã dea cu aspiratorul sau sã se uite

toatã ziua la televizor ca sã cunoascã oameni

s-o pui în ramã s-o legi la încheieturã ca talisman

s-o cânþi sã-i cânþi s-o-ncui în sertare ºi sã uiþi unde-ai pus cheia

desigur poþi ºi vorbi cu ea sau sã taci cu ea

poþi sã visezi cu ea sã te lauzi la vecini

în timp ce ea danseazã ca ursul la moºi

s-o pui în bibliotecã sã-nveþe poveºti

sau mai bine nu

ce sã fac eu fraþilor c-o minune în viaþa mea de trei zile

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


cceennuuººaa ssee--nnttooaarrccee îînn þþããrrâânnãã

cum zgârii hârtia m-auziþi?

înþelegeþi nimic din scârþâitul unghiilor mele

pe cadavrele acestea de copaci

dar vã prefaceþi cã recunoaºteþi cuvintele

ca niºte actori serioºi care joacã într-o limbã strãinã

oamenii râd sau plâng în salã cu cãºtile-n urechi

îmi presãraþi înþelesurile ca pe mirodenii

dupã culoare miros gust

de fiecare datã vã arde cerul gurii aceastã viaþã uitatã-n cuptor

încercuiesc ideile cu brazde adânci

pãmântul acesta alb îngroapã la fel de bine

toate sentimentele se fac mãºti decupate strâmb

iar voi vã rãtãciþi în ºanþurile mele fãrã apã în rãnile mele

pe scenele mele sãlbaticul ºi artiºtii

cu dinþii sfâºii cu durerile mele cu dezamãgirile mele

coºmarurile mele încrâncenãrile mele

fricile mele iubirile mele

fâºii fâºii cuvintele se strecoarã între mine ºi voi poduri

suspendate

cerului i s-a fãcut milã de noi om dupã om

hârtia moare încetul cu încetul om lângã om arde

cenuºa se-ntoarce-n þãrânã

rraadd


2211

ccoolliinndd ccuu ssppiiccee

am iar drumuri de împãrþit în intersecþii

le þin sub braþ spice-spice

încãrcate de vise zemoase aurii ºi coapte

ca un cer reflectat prea mult în mare

astã iarnã le-am þinut în cerdac

sã-mi miroasã ºi mie casa a oameni

le-arãtam trecãtorilor prin copcile de gheaþã de pe ferestre

ghirlande exotice în jurul gândurilor mele despre ei

a venit iar vremea seceriºului mi le-am tãiat din palme

le-am clãdit cãpiþe ºi-am plecat sã-i colind pe ceilalþi

primiþi?

din univers în univers

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


ccooppaaccuull nnooppþþiilloorr mmeellee

din unºpe în unºpe minute zile anotimpuri îl verific

cu coada ochiului cu urechea cu memoria

tot acolo e ºi gândul mã trãieºte mai departe

îmi fac iar rondul de viaþã geamurile plâng

cineva departe îl face surcele cu un topor ruginit

dincolo de mine a apãrut cerul

ce face oare cu lemnul umed

el nu arde decât în faþa ferestrelor mele nopþilor mele

rraadd


2233

ddaaccãã vvrreeaauu eeuu,, ee vviinneerrii

de fapt e miercuri

dar pentru mine e vineri

aºa simt eu cã e vineri ºi de la stânga la dreapta

ºi invers

ce sã fac eu c-o miercuri?

cineva mi-a spus într-o zi transparentã ca oricare alta

cã poate fi vineri ori de câte ori vreau eu

ºi-azi e vineri...

vinerea se nasc fluturii mor oamenii

sau invers depinde din ce parte a sãptãmânii vii

s-ar putea ca pentru tine sã fie luni

mereu de la capãt

mereu cu startul furat

între noi sunt douã oceane de singuratate

o sâmbãtã ºi-o duminicã

jumãtate de abis þie jumãtate mie

jumãtate de mãr mie jumãtate þie

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


se uitã ºeful chiorâº la mine

iar vrei sã trãieºti mai puþin astãzi?

e vineri Domnule

am ºi eu dreptul la moartea mea sãptãmânalã

vreau sã plec mai devreme

s-o prind ºi eu rumenã pleznind de sãnãtate

cu gura încã plinã de cuvinte

dar azi e miercuri mãi!

nu e Domnule pe cuvânt

ce sã fac eu Domnule c-o miercuri?

azi e vineri

e ziua mea scurtã de robinson

e iluzia mea cã sãptãmâna nu moare degeaba

azi e vineri

azi dupã prânz începe

libertatea cu care nu ºtii ce sã faci

zborul cu care nu ºtii ce sã faci

mãrul cu care...

rraadd


2255

ddzzeeuu llooccuuiieeººttee iilleeggaall îînn mmiinnee

dzeu locuieºte ilegal în mine

îl simt trãgând cu ochiul

prin crãpãtura uºilor întredeschise

ºi rãzându-ºi în barbã

de câte ori cineva fuge împiedicându-se pe scãri

spre ieºire

noaptea-l aud dându-ºi în cãrþi

triºând ca de obicei el atotputernicul ºtie fãrã sã le-ntoarcã

nu dã cu mãtura în spaþiile comune

nu trage niciodatã apa ºi în general

nu face decât sã se joace cu întrerupãtoarele ºi sã scrijeleascã

trecerea zilelor pe pereþi

þi s-a mai dus una necredinciosule ajungi tu la mâna mea

pare sã-mi spunã mereu ascuns între fâºiile tapetului scorojit

am obosit sã tot alerg dupã el

sã-i pun piciorul în uºã

sã vãd ce-nvârte el toatã ziua prin camerã

de se zguduie podelele cerurile toate þevile ruginite

ºi termitele-ºi fac cruci

cu insuficientele lor picioare

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


pur ºi simplu îmi vine sã-mi bag degetul pe gât sã vomit toatã viaþa asta

poate-alunecã ºi-ºi rupe un picior

sã mã cheme sã-i aduc ceai ºi prãjiturele cu fulgi de ciocolatã

o sa jucãm canastã ca-ntre domni

ºi-o sã mizez totul pe unºpele de roºu

ori pleacã ºi mã lasã-n pace

sã pot s-aerisesc ºi eu toate camerele

ori plãteºte naibii chirie

rraadd


2277

ddeeggeettuull ppee ggââtt

atât de proprietari ai înþelesurilor fãrã sens

recunoscãtori în genunchi cã suntem fãcuþi din mâzgã

plinã de cruci

atât de singuri în unicitatea noastrã

ºi atât de mândri de asta

plini de iubire ºi goi de ceilalþi

atât de mari

cã ne-ntoarcem monoclul când ne privim în oglindã

doar sunete fãrã ecou

mereu miºcare niciodatã gest

omenire

bagã-þi dracu’ odatã

degetul pe gât

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


dduullcceeaaþþãã ddee ssppiinnii

ce frumos ar fi spuserã îndrãgostiþii

dacã de mâine ar ninge cu petale de trandafiri

mãtãsos mirositor miraculos

aiurea pufni florãreasa

ce de cãrþi poºtale s-ar putea face cu oraºele acoperite cu petale

tocmai bune de scuturat în globuri de sticlã câte cântece s-ar scrie

de atâta fredonat ar uita lumea sã vorbeascã ce binecuvântare

câte filme s-ar face pe strãzile fãrã caldarâm

cugetã adunarea generalã a visãtorilor

ce de furnici s-ar strânge se plânse cinicul

fiecare palmã întinsã va deveni grãdinã

fiecare privire întoarsã spre cer va avea un rost cel puþin roºu sau galben

ce fericiþi sunt oamenii gândindu-se cum ar fi

dacã de mâine ar ninge cu petale de trandafiri

cine-ar mai mânca dulceaþã îºi puse problema gospodina

ce-o sã mã mai ascund ºi-o sã pot scoate limba liniºtit la ploaie

râse copilul cu mâinile pline de nisip

bine bine spuse bãtrânul un banal neînþelepþit preamult-trãitor,

dar s-a gândit vreunul ce facem cu toatã grãmada de spini

care o sã rãmânã în urmã?

rraadd


2299

eeppiiddeemmiiee ddee ggaarrdduurrii

a dat epidemia-n garduri

se sting pe capete cad din picioare

ca dinozaurii

garduri din metal domesticit

împletit ca niºte vise îmbãtate de somn

din lemn resemnat transpirând motorinã

din nuiele care s-au decis sã prindã

rãdãcini împreunã

triste garduri

le mãnâncã pãmântul

gleznele

mor gardurile

eliberând aerul dintre ele

copacii nu mai ºtiu

unde sã-ºi pãrãseascã frunzele

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


gardurile acestea blamate

pentru toate singurãtãþile din lume

gardurile acestea plângând ºtirb

care te lasã sã vezi doar ce vor ele

gardurile acestea nevinovate gardurile acestea inutile

cineva le furase de mult porþile

sã-ºi facã rai în curte

rraadd


3311

fflluuttuurreellee

atât ai sã mai auzi

aripile tale ºi furtuna din cealaltã parte a lumii

tu pretext motiv scuzã a timpului sã se dea mereu peste cap

naufragiate mereu în zbor drumurile tale scurte fractureazã universuri

insectare umpli cu cioburile lor

tu amprenta interstiþiului eu

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


hhaaii aaccaassãã

habar n-am de ce dimineaþa nu-mi mai amintesc nimic

din ce-am visat cu o noapte înainte cu o zi cu o viaþã înainte

habar n-am de ce dimineaþa nu mã mai recunosc

mâinile nu mai sunt ale mele ochii mã privesc strãin din oglindã

de ce uneori în zori apune soarele ce imagine banalã

de ce fereastra mea escaladeazã etajele sã devinã vitraliu pe acoperiº

de ce oamenii mã salutã ca ºi când m-ar cunoaºte

ca ºi când m-ar recunoaºte ca ºi când ei m-ar fi inventat

habar n-am de ce deschid dicþionarul ºi-mi caut inutil cuvintele

m-aud ºi nu recunosc limba aceea strãinã dialectul unor fiinþe imaginare

gonite de mult din casele lor din rãdãcinile lor din luminile lor

de ce totuºi uneori mã-mpiedic de câte-o privire

rãtãcitã prin universul ãsta înjghebat din prefabricate

ºi-atunci neaºteptat necugetat neliniºtit mã-ntorc la mine în mine

mã adulmec mã simt în buricele degetelor fiecare gând se scurge

pe un contur familiar pe o albie care merge cu siguranþã

spre o mare fãrã deltã fãrã estuar

brusc abrubt surprinzãtor

acasã

rraadd


3333

îînngghheessuuiiaallãã mmaarree

m-am înghesuit singur în viaþa mea cu puþinã ne simþire

trebuie sã recunosc mi-am dat cu cotul în stern

nu vezi dom’le cã e spaþiu pe culoar un pic de bunãvoinþã

fir-ar a dracu’ de viaþã cine ºtie când mai vine alta

ca sã-ncap am învãþat sã-mi tai mâinile picioarele ºi privirile

din când în când

bonsai într-un bol de sticlã în care se holbeazã toþi

strânge degetele nãrile pleoapele

n-ai vãzut cum au japonezele picioare mici

nu mã plâng da’ spun cã m-am cam chinuit

pârdalnicã lipsã de experienþã

sã-ncap de la o margine la alta sã nu pierd nimic

nici o piatrã nici o absenþã

am scos toate scaunele din mine invitaþii stau în picioare

ºi mã-njurã printre zâmbete

nu respir decât foarte rar de plâns ce sã mai vorbesc

dar sunt tot un condens

uneori scot mâna sã mi-o rupã copacii de pe drum

mi-aduc aminte cã nu e loc de mine decât în mine

ºi-uite-aºa strâns înfãºat în viaþa mea

mama zicea c-o sã am drumurile drepte

mã rostogolesc

ale naibii forþe de frecare

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


îînnttrreecceerree ssaauu nniimmiicc ddeesspprree nneeooaannee

în maree dus-întors viaþã-singurãtate

în grâne mijite din pãmântul frãmântat de copii

dupã ploaie

în chipul de om când mare când mic

în furat Egiptul ºi umplut lumea de taine artefacte ºi

morminte jefuite

în van goghi despãrþiri vampiri efect de serã

þi-am tãiat colþurile sã nu mai sfâºii cerul

îmi iei faþa ca sã faci dreptate stelelor

ce de secole aici sus

între timp omul a inventat neonul

rraadd


3355

îînn oorraaººuull îînn ccaarree nnuu......

m-am rãtãcit prin oraºul acesta

încrâncenat ºi gol l-au pãrãsit strãzile

ºi copacii ºi trotuarele calde

oraºul acesta orb

ferestrele au zburat care-ncotro fluturi transparenþi

mã loveºte cu bãþul sã-i arãt drumul

semafoarele clipesc speriate le-au fugit culorile

sã se spele la ochi de atâtea intersecþii goale

mã þine de braþ oraºul acesta strâns ca pe o pedeapsã

se agaþã de mine strãin lângã strãin

ne jucãm echilibrul pe ºine ruginite

cine mãnâncã pe cine

dar rãmase

printr-un blestem urban

paralele

doar pietrele din pavaj încearcã parcã sã uite

izbindu-se între ele ca niºte zaruri mãsluite

rãmaºi brusc fãrã poduri ne ciocnim casã de casã bloc de bloc

refugiu de refugiu ne fãrâmãm puþin câte puþin

ascunzându-ne gãsindu-ne rãtãcindu-ne

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


mmaarree aatteennþþiiee llaa mmiinnee

dacã vine moartea sã mã ia

ºi eu sunt coincidenþa naibii plecat în vecini

sã-mi iau rãmas bun

sã-i punã cineva de-o cafea douã-trei fursecuri de ciocolatã

s-o þinã de vorbã de-una de-alta

cum mai e vremea pe dincolo cine pe cine a uitat

cine cui îi mai duce dorul ºi ce rost are

puþinã filosofie pe colþul mesei

n-o invitaþi înãuntru cã nu e strâns patul

ºi-apoi cine ºtie ce vorbe mai ies

ºi mai intrã printre noi

arãtaþi-i poze de când eram mic

ºi coasa era mai mare decât mine

pe marea aceea aurie

cãlãtor inconºtient

mare atenþie aºezaþi-o pe scaunul ãla bun

care are toate picioarele

cu spatele la ceas

s-am timp sã mã-ntorc

rraadd


3377

mmaarree ee ggrrããddiinnaa ddoommnnuulluuii

mare e grãdina domnului

se mirã oamenii

de când l-au inventat pe domnu’

mare e grãdina bãtutã la pas

bãtutã cu nuiaua de alun

sã se scuture de toate izvoarele

dar numele, numele face toþi banii

pentru cã domnu’ e de negãsit

sub nici o piatrã ºi în umbra niciunui copac în frica niciunui om

undeva, domnu’ încaseazã zilnic cecuri în alb

redevenþele oamenilor pentru dreptul de a-i folosi numele

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


mmaarreeaa ccuuvvâânntt

toate visele brãzdate de fregate

cuvintele curg în tãcere sã nu sperie gândul

adormit înfãºurat în aripi

atâþia oameni nu ºtiu sã-noate ºi dau din mâini

disperaþi ca ºi când ar vorbi

stânga dreapta

norii îºi fac reciproc cucuie

vântul n-are cu cine sã se mai joace se-ncolãceºte timid pe þãrm

dupã un asemenea potop ºi nisipul ºtie sã zboare nu se mai fac ferestre

oamenii trebuie sã-ºi gãseascã alte scuze

de ramele crucuficate se-agaþã naufragiaþii muþi ºi curioºi

scoicile sunt tot niºte oase, nu?

altã dimineaþã-întrebare

cãrþile stau stoarse lângã-ntunericul lãmpii

daþi-mi drumul

o sã-ncerc din nou

sã merg pe apa acestei zile

rraadd


3399

‘‘nneeaaþþaa vviiaaþþãã

‘neaþa viaþã

iar o luãm de la capãt?

mã prefac eu cã te trãiesc ºi tu

te prefaci cã mi te umpli cu oameni?

tu cum ai dormit?

eu bine mulþumesc am avut un coºmar

se fãcea cã sunt icar ºi cã nu era nimeni

sã mã vadã

nimic nou, nu?

bãnuiam eu cã te-ai trãit degeaba

cât timp am dormit copiii se tot nasc cu cataractã

ºi-aduºi de spate cresc obiºnuindu-se cu mersul în 4 labe pe-ntuneric

în magazine se vând aceleaºi automate lucitoare cu sentimente

apeºi pe combinaþia perfectã de butoane ºi curge trãirea

tocmai bunã de strâns în palme ºi arãtat la toatã lumea

ºi-atunci îþi vine sã te-ntrebi dar nu mai e nimeni

în tine sã-þi rãspundã ce dracu’ caut eu în viaþa asta?

sper cã nu te simþi jignitã e-o-ntrebare ºi asta ca toate celelalte

retoricã

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


aºadar viaþã acuºi vine seara

ºi noi jucãm acelaºi joc cine dracu’ stabileºte regulile

nimeni asta e cel mai frustrant te trezeºti cu regulile în jurul tãu

ca niºte gratii ºi nu ºtii pe cine sã-njuri mãcar

oamenii se iubesc aºa cum se duc la piaþã grãbiþi

cu mâna pe portofel ºi ochii dupã chilipiruri

ºi totul merge aºa cum trebuie sã meargã

prost

ºi de la capãt iar ºi iar

rotund

cum trebuie sã fi fost mãrul acela de care

vorbesc toþi

când vor sã dea vina pe ceva

toþi pleacã

în concediu oferte speciale sejururi deºertice în doi

la preþ de unul singur

spalã-te pe ochi ºi hai sã ne pornim

rraadd


4411

nniinnggeemm

ninge a basm

a trecut

ninge a mirare ºi-a tãcere

a noi uitaþi în fereastrã

ninge a fum învolburat

a cer deschis

ºi-a copaci albi

urme spre casã

ningem

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


nniinnggee iiaarrããººii ffããrrãã ttiinnee

ninge totul fãrã tine

ºi perdelele ºi paturile din spitale

ºi cearceafurile lor mototolite de-atâtea perfuzii

ninge pe sub streºini tencuiala cade

mâna mea s-a rãtãcit singurã prin buzunarul din stânga

toþi oamenii se topesc înainte de-a atinge pãmântul

se-ncãpãþâneazã sã ningã

veºtile ajung greu în cer

sunt prea ocupaþi sã-nchidã prãvãlia

ºi sã vândã totul la licitaþie

ninsoare la preþ redus ºi ieºitã din garanþie

dupã cum te aºteptai probabil

ninge degeaba fãrã tine

ce banalitate de gând de sentiment de iarnã

în lume sunt atâtea ninsori inutile

oamenii-s mult prea puþini

rraadd


4433

nniissiipp îînnttrree ddiinnþþii

hei, nu se-ocupã nimeni de nisipul ãsta

care tot scârþâie printre dinþi

mãcinându-i pânã la sânge?

mãi, oameni buni oameni lemn oameni semn

oameni tãcere oameni durere de ce vã uitaþi aºa la mine

ca ºi când mã recunoaºteþi?

staþi aºa cu urechile cãscate ºi-apoi tot voi vã plângeþi

de atâtea deºerturi apãrute peste noapte între cuvinte între voi

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


oossppiicciiiillee ssuunntt pplliinnee oocchhii

mormãim gângurim transpirãm dãm

din degete cântãm

serenade în aerul uscat ne dãm

capetele in leagãn uþa-uþa

stânga dreapta privirile arã pãmântul

sã nu ne fure ceilalþi sufletul

câteodatã þipãm ne punem palma la gurã

ca sã nu iasã ºi ecoul

ne trezim ºi adormim râzând ºi iar ne trezim

ºi iar ne-adormim plângând

ziua se scurge între vise presãrãm frunze

pe bãnci ca sã foºneascã în locul nostru

când se opresc oamenii

uneori când nu ne vede nimeni ne ciocãnim cu unghia

ca sã vedem dacã mai trãim

mulþumiþi ne-ntoarcem cu spatele-n

spate tãcerea-n tãcere singurãtatea-n singurãtate

lumea e-a noastrã condusã ordonat

de modul nostru inutil de a ne spune

cã ne iubim

rraadd


4455

ppaauuzzaa nnaattuurraallãã ddee ppllâânnss

hoardele de copii s-au oprit iar sã plângã

picioruºele lor nu mai tropãie

- ce nu suporta taicã-miu diminutivele -

rasuflã uºurat o clipã pãmântul-covor

migãlit nod cu nod în cine ºtie ce deºert

cu motive populare de o bãtrânã care nu mai vede

jucãriile-degete

jucãriile-mama ºi jucãriile tata

jucãriile-ceilalþi

motiv de plâns prea mare dezordinea în camera asta

pe geam se-amuzã pe rând soarele ºi luna

o sã calce cineva pe mingea aceea

ºi-o sã cadã sub ºenilele vreunui tanc

cãruia i-a dispãrut turela

ºi nu se ºtie niciodatã

cum poþi sã calci într-un creion de colorat sã-þi pãtezi

tãlpile atât de tare încât sã-þi mai fie fricã s-alergi

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


toatã lumea plânge

e pauza zilnicã de plâns

pauza naturalã

trecutã frumos caligrafic între gena 10 ºi gena 11

de plâns pentru mine pentru tine pentru te-miri-cine

pentru cã suntem copii cã nu suntem

uite-aºa plâng de-ai naibii

ca sã-ºi facã unul altuia în ciudã

noroc pe noi cã nimeni n-ajunge la clanþã

asta ar mai lipsi evadãri în masã

ar trebui demis directorul închisorii

ºi asta nu se face

rraadd


4477

pprreeaaccuurriiooººiiii

nu-þi rãspund i-am spus

arãtându-i decis spatele universului rãmas mofluz

de când îl doare pe el ce mã doare pe mine

ce de curiozitate bruscã din cauza concurenþei

copacii mã-ntreabã de ce se face iarnã

plãtesc taxe prea mari pentru strânsul frunzelor

o pisicã vrea sã ºtie cine a stabilit

cã poate avea doar 7 vieþi

nici n-are timp sã moarã de destule ori

acum ºi dzeu vrea sã afle

ce parte a sa poate fi folositã

drept conºtiinþã

ia lãsaþi-mã fraþilor în pace

n-am eu timp sã aflu de ce trãiesc darmite

azi dimineaþã m-a oprit uºa de la intrare

sã mã întrebe supãratã

de ce-o închid

ºi când plec ºi când mã-ntorc

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


rraapptt

de formã neregulatã

un basm

a fost smuls de acolo

dacã ar fi un pic mai mare golul din mine ar ieºi prin toþi porii

ºi v-ar înghiþi pe toþi nemestecaþi cu frunze cu pãmânt cu aripi

câteodatã stau pe marginea lui într-un picior

ºi pescuiesc câte o zi mai seninã în care observ iar ce frumos

miroase seara în cartierul acesta

rraadd


4499

rrããzzbbooii ccuu ppeeppeennii ººii mmooaarrttee

dacã ai da cu degetul pe mine

aºa cum verifici praful de pe mobile

ai sãpa o tranºee profundã cu marginile franjurate de-atâtea dezertãri

ºi execuþii sumare

cu un sunet surd ascuns în pernã m-aº despica

precum un pepene prea copt în care doar ce strecori

vârful unui cuþit

ce de roºu ºi ce de negru ar curge din mine

mâinile mele împletite

de împãrþit pe post de mãrþiºoare la începutul iernii

rãzboiul total armiile au deschis fronturi pe orice cuvânt

ce straniu se-nmulþesc crãpãturile petei de noroi uitate la soare

nimeni n-are mamã n-are tatã se trage doar

orbeºte

împuºcatul dãuneazã grav sãnãtãþii

scrie scrijelit pe sicrie

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


ce de liniºte

ce de fricã

ce de inexistenþe

na-þi-o þie dã-mi-o mie

undeva într-un colþ doi soldaþi

cu genunchii strânºi la piept

muºcã pãmânt

rraadd


5511

ssãã nnuu nnee ssccaappee

nu ºtiu nu pot ºi nu vreau

sã încalþ lãmâii ãºtia cu ºosete de lânã

îi vãd ºchiopãtând cu rãdãcinile-ngheþate

ºi nu-mi pasã

le-aº spune sã alerge puþin

sã se-ntreacã-ntre ei sã se mai încãlzeascã

dar lãmâii sunt mândri

nu degeaba numai gândul strãpezeºte dinþii

pretind cã iarna e total deplasatã

dar ea-ºi vede mai departe de treabã

ºi construieºte dune-dune între livezi

deºerturi fãrã oaze

lãmâii se plâng

aruncând cu galben dupã fulgi

fluturi reci zemuiesc spre cer

închideþi repede lumea în sere

sã nu ne scape

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


ssee dduuccee vveeººnniicciiaa ººii nnuu mmaaii vviinnee îînnaappooii

soarele se joacã ascunsa cu rodiile mustind tãcute între rãdãcini

verii i se arãmesc margini de uliþe ciulinilor dându-le frunze de joacã

din opinci a cãzut pulbere de piele umblatã colbuind toate tristeþile neduse

spicele se culcã docile pe braþ mirosind a pâine

frãmântatã între douã jelanii

cu ochii la poarta neunsã de la ultimul scrâºnet al cuielor pe cruce

cãpiþele astea de pe marginea drumului

transpirã a palme de rãzeº venit de la rãzboi

din copac în copac se ºopteºte tainic

noaptea vine mai devreme

sã-i surprindã pe copii

plãsmuind adami ºi eve din þãrânã

cerul se stinge în fuioare de fum aspru

casele torc încolãcite pe dealuri

sobele transpirã sânge

câte Mãrii ºi câte Ane

pângãrite de pãgâni

au fost zidite-n ele

veºnicia a mai pierdut o zi

rraadd


5533

ssccrriissooaarree ddeessccuullþþãã ccããttrree ddzzeeuu

cum se cascã venele

hrãpãreþele scuipã sânge

ºi-nghit viaþã

sânge roºu sânge negru sânge rãu nu-þi mai face degeaba

îmi spunea bãtrâna mea

ridatã

pentru orice viaþã trãitã degeaba

dar e viaþa mea bunã dragã

e las’ cã n-o fi dracu’ chiar aºa de negru

ba e

ptiu’ scuipã în sân unde ar trebui sã fie inima

e negru ºi vâscos sângele ãsta

o sã-i scriu eu lui dzeu o scrisoare

de-o sã mã þinã minte

poate-mi elibereazã totuºi

viza aceea cu intrãri multiple ºi hologramã lucitoare

imposibil de falsificat cicã

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


am adormit

vorbind mâinile bunicii

desenau lumi de basm

pe feþele mele obosite

ce dracu’ -ãla de nu-i aºa de negru- caut eu întins pe masã

ºi-mbrãcat la patru ace

ai oaspeþi îmi zâmbeºte bunica din fotografie

sunt desculþ mã înspãimânt

miºcând degetele înºirate

la capãtul corpului

n-am mai avut timp maicã sã te-ncãlþãm

zâmbi parcã fotografia

ai grijã numai la drum

sã nu te tai

rraadd


5555

ttee ggâânnddeesscc

te gândesc

ca pe o dimineaþã rãcoroasã de mai

pe care trebuie s-o mestec uºor

înainte de a deschide ochii

ca pe un mãr verde

gândul meu te decojeºte ºi te pune pe plitã

ca sã miroasã frumos în toatã casa

te gândesc tot drumul

între mine ºi mine e un pãmânt întreg

câteodatã ºi-o noapte prea lungã

iar tu cãderea mea de stele

e ºi asta o chestie

sã-mi umplu golurile cu meteoriþi

în rest toate cum le ºtii

eu, cu sinceritate, un tip raþional

tu, mereu, bonus al fiecãrei idei

care-mi trece prin minte

tot timpul acolo în mansardã

te-aud te simt te recunosc

ridicând praful de pe mobile

câte cearceafuri alb-gri în ferestre

gândurile mele devenite corãbii

tu, sextantul meu

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


ttrraavveerrssaarreeaa

se uitã la ceas

doar o obiºnuinþã

nu vede niciodatã cadranul

mai am timp de-o viaþã-ntreagã de-o iubire ºi un pic

doar sã m-apuc acum

înainte sã traversez strada

mai am timp sã mor de douã ori

o datã înainte o datã dupã

cât sã iau totul de la 0 ºi sã-l aduc tot acolo

pe trotuarul celãlalt e umbrã

în jumãtatea de est a vieþii copacii se joacã ºi-i pun piedicã soarelui

ce-ar fi sã cadã-n nas?

las’ sã nu cadã

cum sã-i întinzi mâna soarelui sã se ridice?

se gândi

ºi se uitã iar, mecanic,

la ceas

trebuie sã m-apuc acum

rraadd


5577

ttooaammnnãã ddee bbrruucchh

plânge-mi toamnã

cu suspine dã tot ce poþi

încovoaie-te sub braþ

lasã cã nu mai plouã de mult

pe strada asta e ceva rost de tristeþi

vândute la gram doze zilnice

autoinjectabile

lângã un copac

o vioarã le cântã bruch frunzelor

concert de desfãcut venele

ºi ele cad tãcute promiþând în gând

sã se-ntoarcã

lasã toamnã cã e una din zilele acelea

în care

te simþi mai bunã

doar pentru ca poþi plânge dar nu eºti

nici bruch nu mai e

ruginita mea dragã presãratã alandala

stai ºi odihneºte-te aici sub subþioarã

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


se cântã tragic se moare ºi fãrã tine

fãrã mine

se încalcã promisiuni ºi fãrã frunze

uitucele naibii

iete oamenii

cum stricã ei atmosfera deschizând umbrele

halal sã vã fie

rraadd


5599

ttuueeuu

acoperindu-þi ochii cu mâinile

iriºii tãi rãtãcind

prin linia vieþii mele

scurtã orbecãitã cãlãtorie

blestemul Vineri al marginilor încã neatinse

tueu al necunoaºterii

urmã

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


uunn ccuuvvâânntt ccaa oo ttããcceerree

eu nu mai am nimicuri de zis

nimicul meu e iubirea

pe care nu mai pot s-o zic

e de nezis

fraþilor surorilor strãinilor dragii mei

ascultaþi la mine

ceva de speriat e de nezis iubirea asta

nici un cuvânt nu mai vrea sã spunã nimicul

fug toate ca de dracu’

când s-a vãzut în oglindã

nici acesta

dragilor indiferenþilor carne din carnea mea

auziþi aici

nimicul, care-va-sã-zicã,

nu mai are nevoie de nimeni

pentru a fi tãcut cum se cuvine

de ce sã tot ameþim

nimicurile astea

sã tot încercãm sã le zicem

când un cuvânt ca o tãcere

e tot ce ne iese

rraadd


6611

uunn ffeell ddee

mi se-nchid ochii nu de somn asta încã ar fi

bine aº trage douã-trei sforãituri ºi ziua ar trece

liniºtitã cu dopuri cauciucate în urechi

aºa

stau de veghe între lanuri de secarã de grâu

de paie care ies

pur ºi simplu

din pereþii de chirpici

alb vãruiþi

mi-au spus mie niºte oameni

cã dacã îþi reduci universul la un punct

ºi nu-l pierzi din ochi suficient de mult timp

ca sã uiþi ºi cum te cheamã

poþi levita

cicã e ºi ãsta un fel de zbor

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


uunniiii,, aallþþiiii

o dimineaþã cât o nouã mirare

o sprânceanã lipitã de geam

oamenii merg tot pe trotuare

unii lângã alþii

unii pe lângã alþii

unii, alþii

rraadd


6633

uunnººppee

nu mai ºtiu cum sã te mai îmbrac

scrântesc degetele la fiecare nasture

crucificat pe stânga

sângerânde dezgolite

glezne ale unui mers cu lumea rãsucitã

privirile noastre nu se mai recunosc

vinerile dau din aripi speriate

praful de fluturi a colbuit cuminte

golul dintre noi

rãtãcit eu sunt tu

ar fi timpul ca dorul meu de tine

sã intre în remisie

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


vvâânnããttooaarree ddee îînnggeerrii

se trage cu puºca în noapte

cãderi tãceri ºi hãituiri spaime

agãþaþi de colþurile labirintului îngerii se deºirã

firul alb vorbeºte limba Minotaurului

ariadnele se-ascund îngrozite

strigând

isterice

cad stele din cer nãlucile îºi pierd aripile

oamenii îºi croºeteazã pulovere din ele

pufoase moi sã tot adormi

mai puþin zbor mai mult vis

fiecare îºi ia îngerul deºirat acasã

îngerul personal

sã-mbrace toatã familia mobilele cãþelul

sã se laude la prieteni cu rezerva lui de scame albe

agãþate de tãlpi

ºi vânãtoarea de îngeri poate reîncepe

rraadd


6655

zzii ddee ffllooaarreeaa ssooaarreelluuii

azi ofertã limitatã e zi de floarea soarelui

ziua în care fiecare are voie sã simtã

cã trãieºte în van

ziua concursului de scuipat seminþe peste toate pãºunile mov din lume

curaj, sã umplem lumea de gânduri sparte între dinþi

o zi doar pentru minunat

se joacã gratis la ruletã

învârtiþi roata

ºi daþi din cap

cu-nþelegere

spre cer

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


ssãã ssppuuii mmoorrþþiiii nnooaappttee bbuunnãã -neterminatã-

mãi moarte, stai aºa

pe vine

ºi-aranjeazã-þi faldurile

sã-þi spun eu cum stã treaba

vãd cã þi-ai luat-o-n cap

ºi te dai mare

te lauzi pe la toþi cã azi treci pe la mine

ca ºi când ai avea cine ºtie ce merit în asta

du-te fã de te culcã

ºi lasã-mã în durerea mea

în durerile mele

în durerile noastre

nu-þi mai bãga tu nasul

sã mã scuzi cã nu te conduc la uºã

plânge moartea cã e moartã

ºi cã n-are încotro

rraadd


6677

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu

CCuupprriinnss

prefaþã - Poezie ºi „anti-poezie“ - Octavian Paler***preistoriea, repetent la aabandonicacel precis momentatâþia copii se sinucid în oamenii mariam infestat lumeaautistazil în cerbumbãcealã de îngeribinecuvântaþi fie vorbitorii aceºtiace sã fac eu, fraþilor, c-o minune?cenuºa se-ntoarce în þãrânãcolind cu spicecopacul nopþilor meledacã vreau eu, e vineridzeu locuieºte ilegal în minedegetul pe gât

rraadd


6699

55

7799

110011111122114411551166117711882200221122222233224422662288

dulceaþã de spiniepidemie de gardurifluturelehai acasãînghesuialã mareîntrecere sau nimic despre neoaneîn oraºul în care nu...mare atenþie la minemare e grãdina domnuluimarea cuvânt‘neaþa viaþãningemninge iarãºi fãrã tinenisip între dinþiospiciile sunt pline ochipauza naturalã de plânspreacurioºiiraptrãzboi cu pepeni ºi moartesã nu ne scape se duce veºnicia ºi nu mai vine înapoi

rraadd

uu hhee

rrjjeeuu


229933003322333333443355336633773388339944004422443344444455446644884499550055225533

scrisoare desculþã cãtre dzeute gândesctraversareatoamnã de bruchtueuun cuvânt ca o tãcereun fel deunii, alþiiunºpevânãtoare de îngerizi de floarea soareluisã spui morþii noapte bunã

rraadd


7711

554455665577558866006611662266336644665566666677

Tiparul executat la CORMINA IMPEX

radu herjeu - să spui morţii noapte bună

Documents