Rusu Alexandra AMG III

Adaptarea psihologica a bolnavului la fazele bolii canceroase

Psihooncologia a aparut odata cu apariţia si evoluţia bolii oncologice dar si datorita neputintei medicinei de a le explica exclusiv prin mecanismele sale specifice (fiziologice, biochimice,genetice). Psihooncologia reuneste toate aspectele psihologice ale individului (de la personalitate, istorie personala, si pana la contextul psiho-social actual) si considera ca intre aceste aspecte si boala exista corelatii reciproce semnificative: componentele psihologice si psiho-sociale sunt factori de risc in aparitia cancerului, dar au si un rol important in reactia si adaptarea la boala, in evolutia la tratament, in supravietuire, diagnosticul, boala propriu-zisa şi tratamentul au efecte asupra functionarii psihice. 1

Bolnavii oncologici se confrunta la aflarea diagnosticului cu doua probleme acceptarea ideii de boala care le ameninta viata sau tratamentul, uneori dificil de suportat. Reactiile bolnavilor la aceste probleme traumatizante variaza mult de la caz la caz, influentand adaptarea. Nu se poate afirma ca suferintele emotionale sunt la fel de intense la toti bolnavii, nici ca tulburarile psihice sunt inevitabile.

Adaptarea la acesta boala particulara care este cancerul inseamna simultan adaptare la diagnostic, la boala, la tratament si la reactiile emotionale. Domeniile ce solicita adaptare sunt cel social, afectiv, familial, sexual, al imaginii de sine etc. Adaptarea mai înseamna a face fata bolii si tratamentului cu efectele sale secundare, cat si asumarea vietii modificate de boala. Adaptarea la această nouă situaţie existenţială cu care se confruntă bolnavul oncologic este insa un proces lent, deosebit de dificil si in mod special subiectiv, diferit de la individ la individ.

Dictionarul de psihiatrie si psihopatologie medicala defineste depresia ca “maladia mentala caracterizata printr-o modificare profunda a starii timice, a dispozitiei, in sensul tristetii, al suferintei morale si incetinirii psihomotorii” (J.Postel). Asociindu-se in general cu anxietate, depresia intretine la pacient o impresie dureroasade neputinta globala, de fatalitate, antrenand uneori ruminatii obsesive pe tema culpabilitatii, a autodeprecierii, a pierderii demnitatii, putand conduce la ganduri suicidare si, uneori chiar la sinucidere.

In ultimul timp, se fac eforturi considerabile pentru determinarea prevalentei tulburarilor psihice si a unor efecte secundare neuro-psihologice ale chimioterapiei si radioterapiei. Deoarece in oncologie, s-a ajuns la un potenţial terapeutic si ca atare de supravietuire mai ridicat, se acorda tot mai multa atentie cresterii calitatii vietii bolnavului, aceasta presupunand si ameliorarea starii lui emotionale.

1

1

Rusu Alexandra AMG III

Depresia si anxietatea sunt starile psihopatologice dominante in diferitele momente. Pot apare insasi fluctuatii ale reactiilor, intre euforie si disperare, intre optimism extrem si pesimism, fie in diferite momente, fie datorita intrarii în functiune a unor mecanisme de aparare. Prima faza in adaptarea psihologica a bolnavului la boala canceroasa, consta in aparitia primelor simptome, care trebuie sa fie de o intensitate mare pentru a induce o consultatie rapida, altfel, datorita altor factori care pot sa intervina(cum ar fi fobia de medic sau investigatii, lipsa de informatii, motive economice) bolnavul neaga simptomele si va intarzia consultatia medicala2. Astfel se explica intarzierea de 3luni a diagnosticului de cancer de san, o luna pentru diagnosticul cancerului ovarian, sau chiar intre 7-10 luni a diagnosticului de cancer de colon, dupa cum gaseste Abrams et al.(1953) 3. Perioada dintre descoperirea unor simptome şi a apariţiei suspiciunii de cancer până la confirmarea prin diagnostic, reprezintă cea mai stresantă experienţă trăită de pacient în contextul bolii.

La aflarea diagnosticului, reactiile sunt foarte diferite. La unii pacienti, diagnosticul reprezinta o catastrofa emotionala, producand un soc, in timp ce la altii apare ca un obstacol de depasit.

Tratamentul produce de asemenea reactii variate. In cazul operatiilor, prima senzatie este de eliberare, uneori chiar cu stare euforica. Ulterior insa, pot apare temeri privind tratamentele care urmeazasi rezultatele lor, implicit o posibila recidiva. Operatiile mutilante reprezinta un caz special, insotit de depresie. Radioterapia este asociata frecvent de teama de nocivitatea iradierii, teama care se poate accentua atunci cand, la terminarea tratamentului, apar efecte fizice asociate, care fac ca unii pacienti sa se simta mai rau decat la inceputul tratamentului. Chimioterapia este cea mai dificila metoda de tratament, datorita numeroaselor efecte secundare, desi acestea variazs in intensitate de la individ la individ si in functie de tipul de medicament si de calea de administrare. S-a dovedit faptul ca anumite medicamente au ca efect secundar aparitia unor tulburari ale proceselor afective si cognitive. Identificarea factorilor de stes major pe care ii presupune chimioterapia, reprezinta o prioritate in activitatea de asistenta si ajutorare a bolnavilor oncologici.

Odata cu incheierea tratamentului, pacientii se confrunta cu multiple probleme psihosociale. De asemenea, depresia si anxietatea pot avea o incidenta crescutasi in perioada post-terapeutica datorita problemelor legate de imaginea corporala, de disfunctiile sexuale, de durere, de frica de recidiva sau metastaze.

După cum am vazut, problematica psihologica a pacientului oncologic intervine in mai multe situatii: la descoperirea bolii, la aflarea diagnosticului, in timpul tratamentului si in perioada post-terapeutica.

In mod normal, raspunsul emotional initial al individului la aflarea diagnosticului de cancer este scurt, durand cateva zile sau saptamani si presupune sentimente de neincredere,

2

3

2

Rusu Alexandra AMG III

negare sau deznadejde. Acest raspuns normal este o parte a unui spectru al simptomelor depresive care se intind de la tristetea fireasca la tulburări de adaptare cu stare depresivasi pana la depresia majora. Urmeaza o perioada disforica marcata de agitatie, timp in care individul prezinta tulburari de apetit si somn, anxietate, temeri legate de viitor. Aceste simptome scad odata ce persoana se adapteaza la tratament. Studiile epidemiologice arata faptul ca cel putin jumatate dintre pacienti diagnosticati cu cancer se adapteaza situatiei. Depresia poate fi considerata prezenta atunci cand pacientul nu se poate adapta diagnosticului dupa o lunga perioada de timp si prezinta pierderea interesului fata de activitatile obisnuite.

Un anumit grad de tristete este de asteptat in randul pacientilor oncologici si al membrilor familiilor acestora, iar la aceasta se pot adauga izolarea sociala, stadiul inaintat al bolii, durerea fizica intansa, tendinta la pesimism, sunt doar unii dintre factorii care duc la dezvoltarea de tulburari depresive . Aceasta provine din multiplele schimbari impuse de boalasi din necunoasterea si incertitudinea in fata viitorului. Depresia clinica este diferita de tristetea pe care o traiesc majoritatea pacientilor.

In oncologie, cel mai frecvent se intalnesc tulburari de adaptare cu dispozitie depresiva, iar cel mai comun tip de depresie il reprezinta depresia reactiva. Aceasta face ca bolnavul să fie prost dispus şi incapabil să îşi desfăşoare activităţile obişnuite. Simptomele dureaza mai mult si sunt mai pronuntate decat in cazul unei reactii normale si previzibile, dar nu intrunesc criteriile pentru diagnosticul de depresie majora. Atunci cand simptomele interfera in mare masura cu activitatile zilnice ale individului, ca munca, scoala, aprovizionarea sau gospodarirea, ele trebuie tratate in acelasi mod in care este tratata depresia majora (interventia in situatie de criza, consiliere si medicatie). Aprecierea diagnosticului doar pe baza acestor simptome poate reprezenta o problema la bolnavul cu o stare avansata, deoarece boala insasi poate cauza disfunctionalitate. In bolile mai avnsate, evaluarea disperarii, gandurilor de vinovatie si pierderea totala a oricarei placeri poate fi de ajutor in diagnosticarea depresiei.Diagnosticul de depresie majora se stabileste pe baza urmatoarelor simptome: tristete; scaderea interesului si a placerii; aspect depresiv (facies si corp); retragere sociala; agitatie/incetinire psiho-motorie, pesimism, auto-compatimire; auto-devalorizare, culpabilitate; pacientul nu prinde curaj, nu raspunde la vesti bune.

Societatea Americana de Cancer a stabilit ca daca 5 sau mai multe din simptome dureaza 2 saptamani sau mai mult, sau sunt suficient de severe pentru a interfera cu functionarea normala, pacientul trebuie evaluat de un cadru specializat: tristete persistenta sau stare “de vid”; pierderea interesului si a plăceri în activitatile obisnuite; energie scazuta, oboseala, incetinire; tulburari de somn (insomnie, trezire devreme sau hiper-somnie); tulburari de alimentare (pierderea apetitului sau apetit excesiv); dificultati de concentrare, de memorie sau de decizie; sentimente de vinovatie, de inutilitate, de neajutorare; iritabilitate; plâns

3

Rusu Alexandra AMG III

excesiv; nevralgii cronice si dureri fara motiv aparent; ganduri de moarte sau sinucidere, tentative de suicid.4

Exprimarea verbala ideilor suicidare pot varia de la un simplu comentariu nepoliticos, rezultat al frustrarii sau dezgustului fata de tratament: “daca mai trebuie sa fac o singura biopsie medulara, ma arunc pe geam”, pana la aparitia unei stari de disperare si a unei situatii de urgenta: “nu mai pot suporta ceea ce face boala din mine si ma voi sinucide”. Este imperativ ca aceste ganduri sa fie tratate cu maxima seriozitate iar daca se considera ca ele reprezinta un pericol, trebuie solicitat imediat un examen psihologic sau psihiatric si o atentie speciala sigurantei pacientului. "riscul de suicid nu scade o data cu ameliorareadepresiei, ci dimpotriva ...se manifesta mai intens dupa ce pacientul a traversat episoduldepresiv" 5

Depresia majora constituind risc suicidar, necesita tratament medicamentos cu antidepresive triciclice si inhibitori de monoaminooxidaza, litiu si carbamazepina.

Studiile efectuate in practica clinica au aratat ca tratamentul optim al depresiei majore consta in combinarea farmacoterapiei cu psihoterapia. Astfel, medicul oncolog trebuie, mai mult decat sa prescrie tratament farmacologic pentru simptomele depresive; trebuie sa solicite psihoterapie sau consiliere, pentru ca tratamentul sa nu fie intrerupt sau sa devina problematic datorita efectelor adverse, mai ales daca simptomele depresive interfereaza cu capacitatea pacientului de a urma tratamentul specific bolii oncologice.

Asistarea bolnavului oncologic si a familiei acestuia prin acordarea unor raspunsuri privind intrebarile acestora referitoare la boala, tratamentul ei si dezvoltarea unor mecanisme de coping adaptative este unul dintre cele mai importanate roluri ale medicului oncolog. Acesta trebuie sa acorde reasigurari privind situatia prezenta,normalizand reactiile la boala si a efectele acesteia asupra familiei. In cazul progresiei bolii in faza terminala, cand se va recurge la masuri paleative, medicul oncolog va urmari mentinerea confortului, controlul durerii, pastrarea demnitatii pacientului si a familiei acestuia.

In oncologie, diagnosticul echivaleaza deseori pentru pacient cu verdictul de posibil deces, care produce reactii puternice si care necesita o complexa adaptare. La aflarea diagnosticului, pe langa durere care "este un subiect extrem de dificil de conceptualizat, de descris si de clasificat"6, persoanele se confrunta cu diferite niveluri de stres si cu tulburări emotionale. Frica de moarte, intreruperea planurilor de viata, schimbările aparute fată de imaginea corpului si de stima de sine, schimbarile produse in rolurile sociale si in stilul de viata, reprezinta aspecte importante in viata oricarei persoane cu cancer, chiar daca depresia profunda nu este traita de oricine primeste acest diagnostic.

4

5

6

4