acte pensie 2

2
În cazul în care doriţi să solicitaţi ieşirea la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau anticipată parţială, trebuie să depuneţi la Casa Judeţeană de Pensie un dosar care să cuprindă: 1. cerere pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă/anticipată/anticipată parţială (cerere tip); 2. carnetul de muncă (original şi copie); 3. alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate (adeverinţe); 4. livretul militar (original şi copie) - dacă este cazul; 5. diplomă de studii (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, precum şi forma de învăţământ; 6. pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituţii de învăţământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoaşterii lor de către statul român; 7. adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; 8. adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite (dacă nu sunt trecute în carnetul de muncă); 9. dovada certificării stagiului de cotizare (pentru perioada de după 1 aprilie 2001). 10. procură specială pentru mandatar (dacă este cazul); 11. adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat (pentru pensia anticipată şi anticipată parţială). Este necesară doar pentru pensia anticipată şi anticipată parţială a căror plata este condiţionată de încetarea calităţii de asigurat şi se depune după primirea deciziei de pensie; 12. acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 (dacă este cazul). Acte necesare pentru recalcularea pensiei În cazul solicitării recalculării pensiei prin valorificarea perioadelor lucrate după pensionare, pensionarul trebuie să depună următoarele acte: cerere scrisă de mână; cupon de pensie; carnetul de muncă (original şi copie cu perioada lucrată după pensionare); dovada certificării stagiului de cotizare (pentru perioadele de după 1 aprilie 2001). Dacă pensionarul doreşte să solicite recalcularea pensiei prin valorificarea unor sporuri cu caracter permanent, dosarul trebuie să cuprindă: cerere scrisă de mână; cupon de pensie; adeverinţă în original cu sporurile de care a beneficiat pensionarul.

Upload: iodjon

Post on 30-Sep-2015

213 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

n vb

TRANSCRIPT

n cazul n care dorii s solicitai ieirea la pensie pentru limit de vrst, pensie anticipat sau anticipat parial, trebuie s depunei la Casa Judeean de Pensie un dosar care s cuprind: 1. cerere pentru nscrierea la pensie pentru limit de vrst/anticipat/anticipat parial (cerere tip); 2. carnetul de munc (original i copie); 3. alte acte prevzute de lege privind vechimea n munc sau vechimea n serviciu realizat n alte sectoare de activitate (adeverine); 4. livretul militar (original i copie) - dac este cazul;

5. diplom de studii (original i copie) i adeverina din care s rezulte durata normal, perioada studiilor, precum i forma de nvmnt; 6. pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituii de nvmnt universitar n strintate este necesar dovada recunoaterii lor de ctre statul romn; 7. adeverin privind sporurile i adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de munc; 8. adeverin privind condiiile de munc speciale i/sau deosebite (dac nu sunt trecute n carnetul de munc); 9. dovada certificrii stagiului de cotizare (pentru perioada de dup 1 aprilie 2001). 10. procur special pentru mandatar (dac este cazul); 11. adeverin din care s rezulte data ncetrii calitii de asigurat (pentru pensia anticipat i anticipat parial). Este necesar doar pentru pensia anticipat i anticipat parial a cror plata este condiionat de ncetarea calitii de asigurat i se depune dup primirea deciziei de pensie; 12. acte pentru dovedirea calitii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurat cu ncepere de la 6 martie 1945, precum i celor deportate n strintate ori constituite n prizonieri, Legii nr. 341/2004 a recunotinei fa de eroii-martiri i lupttorii care au contribuit la victoria Revoluiei romne din decembrie 1989 (dac este cazul). Acte necesare pentru recalcularea pensiei n cazul solicitrii recalculrii pensiei prin valorificarea perioadelor lucrate dup pensionare, pensionarul trebuie s depun urmtoarele acte: cerere scris de mn; cupon de pensie; carnetul de munc (original i copie cu perioada lucrat dup pensionare); dovada certificrii stagiului de cotizare (pentru perioadele de dup 1 aprilie 2001). Dac pensionarul dorete s solicite recalcularea pensiei prin valorificarea unor sporuri cu caracter permanent, dosarul trebuie s cuprind: cerere scris de mn; cupon de pensie; adeverin n original cu sporurile de care a beneficiat pensionarul.

Pentru trecerea de la pensie de invaliditate la pensie pentru limit de vrst, pensionarul trebuie s depun la sediul CJP o cerere scris de mn, nsoit de un cupon de pensie.

n cazul n care pensionarul dorete s depun cerere de opiune pentru trecerea de la pensia proprie la pensia de urma, dosarul ce trebuie depus la Casa de Pensii trebuie s cuprind: cererea-tip pentru nscrierea la pensia de urma, acte de stare civil (certificat de natere, cstorie, deces); cupoane de pensie aferente celor dou dosare.

Plata drepturilor de pensie recalculate conform Legii 19/ 2000 se efectueaz ncepnd cu data de nti a lunii urmtoare depunerii actelor la Casa de Pensii. (Corneliu Ciocan)