a dreptului

7/27/2019 A Dreptului

http://slidepdf.com/reader/full/a-dreptului 1/9

TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

(1)Dreptul ca ştiinţă

1. Sistemul ştiinţei dreptului. Locul şi rolul TGD în acest sistem

Subiect examen: VII. Etimologie

Termenul ”drept” provine din latinescul ”directus” sau ”directum” care înseamnă cale dreaptă,nemijlocită; de la această semnificaţie antică a termenului drept, în timp, s-a ajuns la adăugarea altor sensuri.

Astfel, încă din Antichitate, s-a făcut o distincţie între drept, văzut ca ansamblu de reguli stabilite,statornicite în cadrul unui stat, şi drepturi aparţinând oamenilor, indivizilor, acest al doilea sens având uncharacter mai limitat, mai restrâns.

II. Distincţia drept obiectiv-drept subiectivTreptat, în literatura de specialitate, aceste 2 sensuri s-au cristalizat în conceptele de drept obiectiv şi drept

subiectiv.Dreptul obiectiv, într-o definiţie simplă, este considerat a reprezenta un ansamblu de reguli de conduită,

care guvernează relaţiile dintre oameni, în cadrul statului.Dreptul subiectiv a fost definit ca reprezentând posibilitatea, recunoscută de lege, de a avea şi de a

pretinde unor terţi o anumită conduită, iar, în caz de nevoie, de a apela la forţa de constrângere a statului.La ora actuală, s-a considerat că dreptul obiectiv, implicit, stă la baza conceptului de ordine juridică a

statului. Unii autori, francezi în special, susţin, însă, că dreptul obiectiv reprezintă, defapt, ordinea juridică astatului. Aceastăp accepţiune nu este exactă.

Dreptul subiectiv, în schimb, este legat de titular, de un individ, de o persoană denumită subiect de drept.De aceea, dreptul subiectiv se numeşte drept individual al subiectului de drept.

În literatura de specialitate s-a afirmat că dreptul este un fenomen şi că nu ar trebui să ne sfiim în a-ldenumi fenomen juridic. Nici această opinie nu o putem împărtăşi.

Dar pentru a înţelege fenomenul juridic este necesar să studiem relaţia dintre drept şi societate, drept şinorme şi drept şi justiţie.

III. Coordinate fundamentale ale fenomenului juridic. Relaţia dintre:A. Drept şi societateDreptul are un profund character social şi acest lucru s-a cristalizat în 2 principii de şi anume:a. Nu există societate fără drept: ”Ubis societas, ubis jus”

b. Acolo unde există drept, există şi societate: ”Ibi jus, Ibi societas”.Prin urmare, rezuştă din aceste principii faptul că dreptul este un ansamblu coerent de reguli de

organizare şi funcţionare a societăţii, iar în cazul în care aceste reguli sunt încălcate, societatea, prinaparatul statal, intervine, apărând valorile sociale pe care le prescrie.Dreptul este compus din norme/reguli de conduită şi s-a afirmat că oricare normă (juridică) din

domeniul dreptului este şi o normă socială. Reciproca, însă, nu este valabilă pentru că nu orice normăsocială e şi normă juridică. Norma juridică nu reprezintă decât o parte, un element component alsistemului normelor sociale.

B. Drept şi normeÎn literatura de specialitate se utilizează şi termenul de norme şi cel de reguli, majoritatea autorilor

considerând că noţiunile sunt echivalente.Dreptul este definit ca fiind un ansamblu de norme juridice, iar normele juridice sunt definite ca

fiind reguli de conduită.Cu toate acestea, dreptul nu poate acoperi, şi nici nu trebuie, toate relaţiile sociale; astfel că normele juridice coexistă cu normele morale şi cu normele religioase, astfel că trebuie să facem o distincţie întredrept şi non-drept.



Dreptul prin normele sale reprezintă partea obligatory pentru membrii societăţii pentru că elementaldefinitoriu al unei norme juridice este obligativitatea ei. Celelalte norme sociale au character facultative.

Prin urmare, dacă o normă morală sau religioasă este încălcată, statul nu intervine prin autorităţilesale pentru restabilirea acesteia, spre deosebire de normele juridice, care în cazul încălcării lor, corelativobligaţiilor, atrag intervenţia statului. (forţa de contrângere a statului, în scopul apărării normelor sociale

pe care le protejează)Elementul fundamental de distincţie al normelor juridice în ansamblul normelor sociale îl reprezintă

caracterul lor obligatoriu. Cu toate acestea, normele juridice coexistă cu celelalte norme sociale în mod

armonios pentru că se spune că dreptul trebuie să conţină un minim de morală, fără însă a se confunda cumorala. În literatura de specialitate→ pluralismul normativ, iar în interiorul acestuia, locul central înocupă normele juridice.

C. Drept şi justiţieS-a spus că dreptul are ca principală misiune aceea de a asigura justiţia: “Suum cuique tribuere”.

Istoria dreptului ne arată o permanentă exigenţă a justiţiei şi o revoltă constantă contra injustiţiei. Aceastămisiune nu este însă unică pentru drept deoarece el trebuie să asigure şi organizarea şi funcţionareasocietăţii. De aceea, în litaratura de specialitate s-a zis că dreptul reprezintă ştiinţa justului şi a utilului.Supravieţuirea societăţii este asigurată prin ocrotirea valorilor ei fundamentale prin încorporarea lor într-onormă juridică (datorită caracterului obligatoriu al nj). Aceste valori ale societăpţii sunt atât valori

patrimoniale sau comerciale (proprietatea, libera concurenţă), cât şi valori nepatrimoniale (respectul persoanei; ocrotirea naturii a dat naştere dreptului la un mediu sănătos).

Având în vedere această a doua misiune a dreptului, s-a ajuns la aplicarea unei analize economiceasupra instituţiilor juridice astfel că ştiinţei dreptului I s-a aplicat o concepţie utilitaristă. Conform acesteiconcepţii, dreptul reprezintă intrumentul de maximizare a utilităţilor şi satuisfacţiilor individuale şicolective.

Justiţia a preluat această concepţie economic ă asupra dreptului, astfel că unele hotărâri judecătoreştiau ajuns să conţină o motivare economică a soluţiilor juridice. Este cazul, în special, al soluţiilor dinSUA. În Europa, această concepţie a fost şi ea preluată, de exemplu în dreptul francez întâlnim concepte

preluate din economie de genul clauzelor abuzive, obligaţiilor precontractuale de informare a celeilalte părţi, sau au apărut taxe fiscale pentru sancţionarea anumitor conduite.

Astfel, conceptele economixce au fost incluse în argumentarea juridică, dar în Franţa, ca de altfel înîntreaga Europa, s-a mers mai puţin pe ideea motivării economice, faţă de SUA.

IV. Ştiinţele socialeŞtiinţele analizează faptele, juristul însă trebuie să spună dreptul, adică ceea ce trebuie să fie şi să

guverneze în societate.Faptul în sine nu e drept, pentru că dreptul nu poate lua naştere prin simpla existenţă a faptului. Dreptul

ajunge să se confunde cu obiectul său şi anume acela de a emite reglementări/norme juridice, dar dreptul nu se poate reduce numai la acest obiect pentru că dreptul arată măsura a c eea ce este just sau injust în valorile pecare la încorporează normele juridice.

Tipuri de ştiinţe:A. Ştiinţe de tip nomotetricAu ca obiect de cercetare activităţile umane şi-şi propun să stabilească legile şi rellaţiile funcţionale

corespunzătoare acestor activităţi (economie, sociologie, lingvistică)B. Ştiinţe istoriceŞtiinţe care-şi propun reconstituirea şi interpretarea trecutuluiC. Cercetarea epistemologică a ştiinţelorParte a gnoseologiei (teorie filizofică asupra capacităţii omului de a cunoaşte realitatea şi de a

ajunge la adevăr) care studiază procesul de cunoaştere în cadrul ştiinţelor;

V. Ştiinţele juridice

Constituie un subsistem ce cuprinde:

A. Ştiinţele juridice de ramurăStudiază fenomenele particulare ale dreptului şi reglementările unui fascicol restrâns de relaţii

sociale, având o metodă de reglementare comună.



Prima mare diviziune a dreptului o reprezintă ramura:• Drept privat• Drept publicFiecare ramură pune în evidenţă 3 aspecte: obiectul de reglementare, metoda comună, principiile

comune.Obiectele de reglementare reprezintă relaţiile sociale încorsetate de normele juridice, relaţii care

apără sau ocrotesc o anumită valoare socială, fie de interes public, general, fie de interes particular.Dreptul civil reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal-nepatrimoniale.

Dreptul penal (dr public) reglementează relaţiile de apărare socială pentru valorile consideratefundamentale pentru existenţa înseşi a societăţii.

Dreptul administrativ reglementează relaţiile sociale din sfera puterii executive şi anume activităţile preşedintelui, ale guvernului şi ale administraţiilor publice locale.

Dreptul constituţional relgementează relaţiile sociale apărute cu prilejul instaurării, menţinerii şiexercitării puterii în stat.

Metoda de reglementare diferă în funcţie de ramura de drept public sau privat, astfel, în dreptul privat sde aplică metoda echivalenţei sau a egalităţii părţilor (părţile se bucură de acelaşi tratament juridic, egal în faţa legii, indiferent de calitatea lor: pers fizică sau organism al statului; în raporturile dedrept privat şi statul se comportă ca un simplu particular), în timp ce în dreptul public, metoda folosităeste aceea a supraodonării sau a autorităţii părţilor (întotdeauna unul dintre subiectele este o autoritate

publică ce are o condiţie privilegiată, de supraordonare faţă de cealaltă parte, se mai numeşte şi metodesubordonării părţilor; ex: contractul de cesiune).

Principii comune: fiecare ramură a cristalizat anumite principii comune, dar există atât principiigenerale ale dreptului, cât şi principii speciale numai pentru o anumită ramură (ex: principiul “indubie proreo” adică în ipoteza unei clauze neclare din contract, aceasta se interpretează în favoarea debitorului; îndreptul comercial se interpretează invers).

În dreptul penal: “nulum crimen sine lege” (nicio faptă fără lege) şi “nula paena sine lege” (nicio pedeapsă fără lege).

B. TGD

C. Ştiinţele juridice istoriceStudiază trecutul instituţiilor juridice: istoria dreptului, dreptul roman, chiar şi doctrinele juridice.

D. Ştiinţele ajutătoare (participative)Sunt ştiinţe nejuridice, desprinse din discipline clasice, din discipline mama şi contribuie la

cunoaşterea fenomenelor juridice: sociologie juridică, psihologie juridică, medicină legală, informatică juridică, statistică judiciară,etc.

Acestea ştiinţe au baza ştiinţifică din diciplina mamă şi sunt preocupate să studieze fenomenele juridice într-o manieră diferită faţă de cea a ştiinţelor dreptului, aducând aportul disciplinei mamă.

Ex:

• sociologia juridică foloseşte mijloace clasice ale sociologiei şi oferă date importante privincauzele violenţei, ale delincvenţei juvenile.• Medicina legală oderă date, ajută la cunoaşterea adevărului pentru că uneori nu este suficientă

soluţionarea cauzei numai pe baza cunoştinţelor de drept penal şi drept civil.

VI. Locul şi rolul teoriei dreptului în cadrul ştiinţei juridiceTGD este o disciplină de sinteză în cadrul căreia se formulează noţiunile, categoriile, conceptele

fundamentale, precum şi principiile dreptului. Dacă disciplinele de ramură studiază fenomenele juridice particulare, nefiind interesate de găsirea conceptelor comune, teoria generală a dreptului pleacă de la particular şi cristalizează concepte generale şi sde la concret ajunge să abstractizeze noţiunile dreptului.

Cu toate acestea, există şi fenomenul invers, uneori disciplinele de ramură se folosesc de un conceptgeneral al TGD pentr ua+l concretiza şi a-l aplica relaţiilor sociale particulare pe care le studiază.

Totuşi, trebuie să evităm cele 2 extreme, TGD nu trebuie considerată o “magna mater” pentru celelalteştiinţe pentru că nu se poate spune că toate ştiinţele de ramură au provenit din ea.

Pe de altă parte, trebuie evitată cealaltă extremă în sensul de a exagera rolul disciplinelor juridice deramură, mergând până la a ignora importanţa TGD pentru că numai TGD este singura care oferă o viziune de



ansamblu şi unitară asupra dreptului. Disciplinele de ramură nu sunt preocupate de a cest aspect şi nici nu eaceasta misiunea lor.

Cu toate acestea, e necesară asigurarea unuităţii întregului sistem de drept, iar acest lucru se face prinfundamentarea elementelor comune care să se regăsească în toate ramurile dreptului. (ex: principiul general dedrept sau noţiunea juridică generală de normă juridică, de raport juridic, de răspundere juridică).

Putem spune că TGD oferă baza generală/genul proxim, iar ştiinţele de ramură aspectele speciale.De asemenea, TGD are şi caracter teoretic şi caracter practic. Astfel, adeseori în practica juridică

motivarea soluţiilor pronunţate de judecători de face prin apelul la noţiunile generale oferite de TGD.

2,Metodologia juridică sau metodele cercetării ştiinţei juridice

Subiect de examen: toate metodele

I. Noţiunea de metodologieEtimologia:termenul “metodologie” provine din “metos” şi “logos” şi înseamnă ştiinţa despre metodă.Dacă iniţial accentul s-a pus pe rezultat, începând din secolul XIX juriştii au fost interesaţi de metoda

urmată pentru a ajunge la soluţia juridică. Astfel, s-a dezvoltat o adevărată ştiinţă despre metodă şi s-a formulaturmătoarea definiţie a metodologiei juridice: “Metodologia juridică freprezintă un ansamblu/sistem de factoride o relativă invarianţă, factori exprimaţi într-un număr suficient de mare de metode care au ca obiect relaţiilecare se stabilesc între metode cu prilejul/ în procesul cunoaşterii fenomenului juridic.”

Obiectul: relaţii, legături sau raporturi care se stabilesc în procesul de cunoaştere a fenomenului juridic.Conţinutul metodologiei juridice: principii, norme de drept.

II. Analiza metodelor de cercetare a ştiinţei juridiceMetoda logică

Metoda logică presupune aplicarea în ştiinţa dreptului a conceptelor preluate direct din logicaclasică. În drept este folosit cu precădere silogismul (SAP;SEP;SIP;SOP). Dreptul este o ştiinţăeminamente deductivă, adică orice demonstraţie se argumentează pas cu pas, arătându-se rezultatul (nuinvers).

Un autor norvegian a imaginat o schemă deontică a funcţionării normei;astfel, orice normă are oformă şi un conţinut. Din punct de vedere al conţinutului, agentului A al acţiunii îi este:

• Permis• Interzis• Recomandat• Stimulat să întreprindă acţiunea B în condiţiile C.Şi ca formă, orice normă juridică va avea o propoziţie sau o variabilă cu privire la agentul acţiunii, o

propoziţie cu privire la acţiune, o propoziţie cu privire la condiţiile acţiunii şi un factor deontic (factor deexistenţă a normei juridice). Ex: furtul→ dacă se petrece noaptea, devine furt calificat.

A. Metoda comparativăOrice comparaţie presupune asemănări şi deosebiri. Utilizarea acestei metode implică mai multe

reguli:i. Nu poate fi comparat decât ceea ce este comparabil, conform principiului:„similia similibus”.

Prin urmare, într-o comparaţie este esenţial să existe un element comun al termenilor de comparat. Deexemplu, nu se poate compara instituţia testamentului cu instituţia căsătoriei din dreptul familiei sau cucontractul.

De asemenea, comparaţia poate fi făcută prin contrast, adică în situaţia în care termenii decomparat prezintă numai deosebiri.În literatura de specialitate a fost exprimată opinia că, înn cazul în care nu există decât deosebiri

între termenii de comparat, comparaţia nu poate fi făcută. Această opinie nu a fost împărtăşită, rămânândizolată, pentru că ceea ce este esenţial este elementul comun al termenilor de comparat, care permitecomparaţia şi în ipoteza absenţei asemănărilor.



Ex: instituţia proprietăţii şi instituţia familiei din dreptul islamic sunt caracterizate de deosebirifundamentale faţă de sistemul romano-germanic, neexistând asemănări. Cu toate acestea, se poate realizaun studiu de drept comparativ fie al dreptului proprietăţiiş fie al dreptului căsătoriei între sistemul islamicşi cel romano-germanic pentru că există elemente comune ale termenilor de comparat.

Ceea ce este fundamental este natura similară, identică a elementului comun al termenilor decomparat; prin urmare, comparaţia prin contrast este viabilă.

ii. Termenii de comparat trebuie judecaţi în contextul economic, politic, social şi istoric în care auapărut (presupune analiza condiţiilor, relgementărilor, principiilor politice sau a normelor de drept).

iii. În orice studiu de drept comparativ trebuie să se ţină cont, nu numai de sensul iniţial al normei juridice, ci şi de evoluţia acesteia în timp. Faptul că la un moement dat, o normă juridică este încorsetatăîntr-o anumită formulă legislativă nu exclude posibilitatea de a anticipa evoluţia acesteia în timp. De fapt,normele de drept trebuie să fie flexibile, trebuie să permită prin formule consacrate şi evoluţia relaţiilor sociale pe care le-au surprins la un moement dat.

B. Metoda istoricăAre ca scop studiul evoluţiei în timp a instituţiilor juridice, a principiilor dreptului, a sistemelor de

drept.Pe de altă parte, folosire acestei metode pune în evidenţă valorile juridice care transcend epocii

istorice şi care sunt actuale şi azi. Există adevărate opere juridice, care stau la baza sistemului de drept

actual, cum ar fi Digestele lui Justinian, Opera celor 12 Table,etc.

C. Metoda sociologicăDreptul are un profund caracter social, iar studierea acestuia din punct de vedere sociologic este

absolut necesară, deoarece se urmăreşte ca dreptul să se afle într-o permanentă corelaţie cu relaţiilesociale.

De fapt, acceptarea sociologiei în drept s-a produs la sfârşitul seoclului XIX, începutul secoluluiXX, atunci când, la 100 de ani după adoptarea Codului Civil francez (Napoleon,1804), s-a observat undecalaj între drept şi societate. Astfel , s-a ajuns la concluzia că este necesară analiza modului în caredreptul/ sistemul legislativ al unui stat trebuie să se adapteze la relaţiile sociale pe care le reglementeazăla un moment dat. Altfel spus, să cuprindă în conţinutul lor atât prezentul, cât şi viitorul în măsura

posibilului.Atât timp cât o normă juridică va corespunde relaţiilor sociale, ea va avea o durată mare de

valabilitate, asigurându-se astfel sistemului legislativ un caracter stabil. Normele juridice trebuie să fiestabile şi în acest scop ele trebuie să fie capabile să anticipeze şi posibila evoluţie a relaţiilor sociale.

Atunci când dreptul nu mai corespunde aşteptărilor sociale, el trebuie modificat şi de aceea normelesale trebuie să fie flexibile şi nu rigide pentru ca modificarea să nu afecteze grav stabilitatea sistemuluilegislativ.

Un autor francez, Maurice Hauriou spunea că relaţia dintre drept şi sociologie este de maximăimportanţă şi afirma că puţină sociologie te îndepărtează de drept, iar mai multă sociologie te readuce lael.

Un alt autor francez a formulat şi replica la afirmaţia lui: puţin drept te îndepărtează de sociologie, pe când mai mult drept te readuce la ea.Părintele sociologiei, Auguste Comte, spunea că dreptul este o ştiinţă pe cale de dispariţie, că nu

mai este nevoie de drept pentru că dreptul rămâne mereu în urmă faţă de societate. Această concepţie afost contrazisă de alţi autori, iar explicaţia a fost dată de existenţa principiului conform căruia “Ubisocietas, ibi jus”.

D. Metoda cantitativăSunt metode care ţin de informatica juridică, statistica judiciară,etc.Cercetarae cantitativă a dreptului este deosebit de utilă, având o amploare deosebită la ora actuală.

Astfel, există programe informatice privind arhivarea electronică a cauzelor aflate pe rol, repartizarea

aleatorie a dosarelor, precum şi programe de jurisprudenţă, de legislaţie, care se prezintă fie sub forma bazelor de date, fie sub forma motoarelor de căutare.Programele de jurisprudenţă sunt atât naţionale, cât şi internaţionale. Astfel, există baze de date

europene, care cuprind jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti ale mai multor state, grupate pe anumite



criterii, fie cel al apartenenţei la UE (portalul de jurisprudenţă al UE), fie cel al limbii de lucru comune(ex. Franceza: juricaf al curţilor supreme francofone).

De asemenea, există programe internaţionale de legislaţie: Eur-Lex (UE: cuprinde legislaţiacomunitară în 23 de limbi).

În litaratura de specialitate, s-a pus problema dacă PC-ul ar putea fi folosit până acolo încât să pronunţe soluţii în litigiile aflate pe rol. O altă întrebare a fost aceea dacă judecătorul poate fi înlocuit dePC. Răspunsul este negativ la această întrebare pentru că în pronunţarea unei soluţii judecătoreşti estenecesară interpretarea legii, precum şi interpretarea probatoriului administrat.

Acesta este un element subiectiv, ce intervine în scopul soluţionării cazului. Este greu de admis căva putea fi realizat vreodată de PC.

3.Conceptul de drept

I. Sensul termenului dreptEtimologie (vezi 1).Are 3 mari accepţiuni: de ştiinţă, de tehnică şi de artă.Dreptul este o ştiinţă, un subsitem al ştiinţelei sociale ce cuprinde toate ramurile dreptului, TGD, istoriadreptului şi ştiinţele participative.Dreptul este şi o tehnică, cel puţin din 2 puncte de vedere şi anume: se spune că este o tehnică de elaborare aactelor normative, precum li o tehnică de soluţionare a procdesului civil sua penal sau, din alt punst de vedere,este o tehnică prin conţinutul particular al normelor sale în anumite materii (ex: normele juridice care conţinnorme cu privire la executarea construcţiilor).Este şi o artă în sensul că se are în vedere arta legiuitorului de a reglementa acte normative corespunzătoareaşteptărilor sociale. Se vorbeşte şi despre arta magistratului de a soluţiona litigiul, precum şi de arta avocatuluide a pleda în cadrul speţelor aflate pe rol.

II. Originea şi apariţia dreptului. Dimensiunea istorică a dreptuluiLiteratura de specialitate s-au ridicat 2 întrebări:

1) Când apare dreptul? Dreptul apare încă de la primele forme de convieţuire umanăsau dreptul apare odată cu statul?Răspunsul s-a formulat sub forma a 2 opinii: unii autori afirmă că încă de la formele

primitive de organizare (gintă, trib) umană se opbservă existenţa unor reguli de convieţuire subforme diferite, unele ajungând să fie anumite interdicţii (de ex, în timp s-a ajuns la interzicereafolosirii obiectelor personale ale şefului de trib/ gintă de către ceilalţi membri ai comunităţii).

Uneori printre sanţiunile reglementate se afla şi moartea- s-a considerat că aceste obiceiuri şiaceste interdicţii au determinat apariţia tabuurilor care priveau fie anumite bunuri, fie anumite persoane. Prin urmare, aceşti autori consideră că putem vorbi despre existenţa aşa-numituluidrept primitiv/al societăţii primitive.

În concluzie, în opinia lor, dreptul primitiv există prin simpla apariţie a regulilor deconvieţuire a membrilor unei comunităţi, dreptul are caracter prestatal şi nu are nevoie deautoritatea din partea statului care să asigure realizarea sa.

În a doua opinie, pe care o împărtăşim, se susţine că dfreptul apare odată cu statul; numaistatul dispune de autorităţile specializate capabile să restabilească ordinea de drept atunci cândaceasta e încălcată, asigurând astfel eficienţa dreptului.nu se poate vorbi despre existenţa unuisistem de drept înainte de apariţia statului pentru că nu trebuie să confundăm simplele obişnuinţe

sau reguli de convieţuire între oameni cu normele juridice. Este de esenţa normelor juridice caacestea să fie obligatorii, or acest caracter obligatoriu este asigurat numai în cadrul statului, printr-o autoritate specializată, ceea ce este de neconceput în cadrul societăţii primitive.

Aceasta este opinia reţinută de majoritatea autorilor de TGD. (este cea corectă)



2) Dreptul este apanajul exclusiv al statului, este creat numai de stat sau poate fi creat şide alte structuri organizatorice ale societăţii?Cu privire la această întrebare, răspunsul s-a concretizat în 2 teorii:

a) Monismul juridicSusţine că dreptul este creat numai de stat pentru că statul este singurul în măsură

să formuleze norme juridice. Dreptul este monopolul exclusiv al statului. În elaborareanormelor juridice, este suficientă existenţa autorităţii statale, nefiind necesară implicareaaltor structuri ale societăţii.

b) Pluralismul juridicSusţine că în procesul complex de elaborare a dreptului trebuie să se ţină cont nu numaide voinţa statului, ci trecuie să fie implicate şi organizaţii nestatale, neguvernamentale.Implicarea acestora se face sub forma iniţiativei legislative.În ceea ce ne priveşte,la ora actuală se observă recunoaşterea în principalele stateeuropene, inclusiv România, a dreptului de iniţiativă legislativă al cetăţenilor.Reglementarea cu rang constituţional a acestui drept arată o extindere a procesului decreare a dreptului din sfera statală până la nivelul cetăţenilor unui stat. bineînţeles, fiecarestat are libertatea să-şi reglementeze condiţiile de exercitare a acestui drept. Conformacestui drept, cetăţenii statului, cu respectarea condiţiilor constituţionale specifice, au

dreptul să elaboreze proiecte de acte normative, pe care să le supună apoi aprobăriiParlamentului.

III. Dimensiunea socială a dreptuluiRealitatea juridică/juridicul nu se confundă cu dreptul pentru că relaţia dintre juridic şi drept este de la întreg la

parte. Juridicul în fapt cuprinde 3 elemente:1) Conştiinţa juridicăSe spune că înainte de a avea o formă juridică concretă, dreptul există într-o stare de conştiinţă

pentru că el se află în conştiinţa legiuitorului. Legiuitorul observă relaţiile sociale care reclamă săfie reglementate, le supune unui proces de selecţie şi de valorizare, reţinând ca fiind necesar a ficonsacrate normativ acele relaţii esenţiale pentru organizarea şi funcţionarea societăţii. Conştiinţa

juridică are rolul de receptor faţă de stimulii sociali (percepe aşteptările sociale) şi de filtru alintereselor sociale pentru că nu poate fi transformat în normă juridică orice interes. Conştiinţa

juridică, prin urmare, are numai multe ipostaze:a) Ipostaza cognitivă(de cunoaştere a relaţiilor sociale)b) Ipostaza acţională(de acţionare/concretizare a relaţiilor sociale în relaţiile

sociale)c) Ipostaza culturală-axiologică/educaţională(legiuitorul prin conştiinţa sa juridică

trebuie să reţină numai ceea ce are rol educativ pentru comportamentul uman)Conştiinţa juridică este un ansamblu de elemente calitative şi cantitative. Ea prezintă astfel o

componentă psihologică/psihică şi o componentă raţională.

2) Dreptul: este un ansamblu de reguli de conduită cu caracter obligatoriu, a căror realizare/efectivitate este asigurată de stat, iar în caz de nevoie se apelează la forţa de constrângere astatului.

3) Ordinea de drept: reprezintă relaţia juridică sau raportul juridic care se stabileşte pe bazanormei de drept. Subiectele de drept participă prin încheierea de acte juridice la relaţii

juridice şi conferă o dimensiune aparte ordinii de drept, deoarece ordinea de drept nu poateexista în absenţa factorului uman.

IV. Factorii de configurare a dreptuluiReprezintă acele elemente care influenţează procesul de creare a dreptului. Există 3 mari categorii de astfel defactori:

1) Factorul naturalEste un sistem pentru că el cuprinde mai mulţi factori:



a) Factorul geograficDetermină apariţia de noi norme de drept, în vederea stabilirii regimului juridic. Ex.

Stabilirea regimului juridic al anumitor forme de relief (ex: legea 17/1991 privindregimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei pontigue aRomâniei; legea privind Rezervaţia Deltei Dunării).

În literatura de specialitate s-a subliniat că este important să nu se exagereze însărolul acestui factor mergând până acolo, încât să fie considerat determinant. În istorie s-aajuns la astfel de exagerări înainte de RMII, când s-a ajuns la adoptarea unor norme

juridice discriminatorii, rasiste (arieni). b) Factorul demografic

Influenţează de asemenea sistemul dreptului, astfel, în funcţie de politicademografică fie de cerştere, fie de limitare se pot adopta acte normative ca de exemplu îndstatele Europei de Nord, cate să stimuleze creşterea demografică fie prin facilităţifiscale, fie prin diverse măsuri de protecţie din partea statului. De exemplu în China este

promovată o politică de limitare demografică, astfel că au fost adoptate o serie de actenormative care impun plata anumitor impozite suplimentare pentru cei care nu respectă

politica demografică a statului.

c) Împrejurări/situaţăă care nu depind de intervenţia omuluiCum ar fi naşterea, decesul, trecerea implacabilă a timpului, care produc efecte

juridice. Astfel, naşterea, decesul unei persoane determină adoptarea unor norme cu privire la actele de stare civilă (L 19/2001). Trecerea implacabilă a timpului a determinatreglementarea, în majoritatea statuuli, a instituţiei prescripţiei achizitive (uzucapiune).

2) Factorul social-politicCuprinde:

a) Factorul economicEconomia fiecărui stat influenţează puternic sistemul de drept, reclamând în mod

necesar adoptarea normelor juridice corespunzătoare. De exemplu: înainte de 1989, existao legislaţie socialistă pentru că economia era de tip socialist, având caracter centralizat,

planificat. După căderea comunismului s-a trecut la economia de piaţă, descentralizată,care determină schimbarea fundamentală a sistemului legislativ.

b) Factorul ideologic

Influenţează de asemenea dreptul, astfel idelogia anterioară, marxistă, a stat la baza politicii legislative a statului, iar după Revoluţia din 1989 s-a adoptat ideologia libalistă şichiar neoliberalistă, care a dus la promovarea de acte normative noi. Astfel, ideile de bazăale doctrinei liberaliste: economia de piaţă, non-intervenţia statului în economie, legeacererii şi a ofertei, libera concurenţă, se regăsesc în actele normative adoptate în domeniul

economic, comercial şi chiar social.c) Structura organizate ale societăţii

(partidele politice, grupurile de interese, grupurile de presiune).Influenţează procesul decizional al autorităţilor statului, determinând adoptarea de

acte normative care să le promoveze interesele. Grupurile de interese şi grupurile de presiune, deşi afirmîă că nu doresc puterea, sunt în permanenţă în sfera de activitate aautorităţilor statului, urmărind influenţarea acestora. Grupurile de presiune se împart în 2forme:

i. Grupuri de presiune categoriale: ele cuprind membrii din aceleaşidomenii/profesii (sindicatul din înv)

ii. Grupuri de presiune transcategoriale: cuprind membrii din domenii diferite(asociaţia tinerilor, pensionarilor).

3) Factorul uman



Este cel mai important factor de determinare a dreptului pentru că dreptul este făcut deoameni şi pentru oameni. Întotdeauna destinatarii normelor juridice sunt oamenii. Ceea ce esteimportant este ca statul să recunoască faptul că individul are anumite statusuri şi roluri. Aceastărecunoaştere s-a concretizat prin reglementarea unui set de drepturi considerate esenţiale pentrucetăţeni şi cristalizarea lor în conceptul de drepturi fundamentale ale omului. Reglementareaacestora a depăşit nivelul naţional, fiind consacrată la nivel internaţional, în special european(Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Această reglementare supranaţională a generatapariţia de instituţii capabile să ocrotească eficient drepturile cetăţenilor. (CEDO)

V. Sistemul dreptuluiVI. Esenţa, conţinutul şi forma dreptului

VII. Definiţia dreptului

a dreptului

Documents