UVERSITATEA TEHNICĂ A REPUBLICII MOLDOVA

CATEDRA DREPT PATRIMONIAL

Chişinău-2004

PLAN

Prefaţă.Capitolul 1: Istoricul apariţiei contractului de leasing. Noţiunea şi clasificarea contractului de leasing. Caractere juridice.

1.1. Istoricul apariţiei contractului de leasing.1.2. Noţiunea şi clasificarea contractului de leasing.1.3. Caractere juridice ale contractului de leasing.

Capitolul 2: Condiţiile de validitate ale contractului de leasing.2.1. Legalitatea.2.2. Capacitatea părţilor în contractul de leasing.2.3. Consimţămîntul părţilor.2.4. Obiectul contractului de leasing.2.5. Forma contractului de leasing.2.6. Cauza în contractul de leasing.

Capitolul 3: Efectele contractului de leasing.3.1 Efecte faţă de părţi.3.2 Efecte faţă de terţi.

Concluzii.Bibliografie.

2

Prefaţă.

Secretul afacerilor este să ţii ceva ce nu mai cunoaşte nimeni.

Aristotel Onassis.

„Tră im din ce î n ce mai mul t con t rac tua l ” spunea î ncă în 1937 L. Joss erand un mare c iv i l i s t f r ancez . Alega ţ i a es te va lab i l ă cu a t î t ma i mul t a s tăz i , c î nd as i s t ăm la o expans iune a f enomenulu i con t rac tua l .

S igur că în t r -o soc i e ta te de d rep t ex i s tă o bază l eg i s la t i vă men i tă să d i r i j eze r apor tu r i l e soc i a le apă ru t e în t r e per soane . Însă o l ege poa te s t ab i l i doar anumi te l imi te a l e compor tamen tu lu i uman în anumi te împre ju ră r i ş i cu scurgerea t impului ea î ş i p i erde ac tua l i t a t ea ş i e f i c i en ţ a . Aceas ta de f ap t s e da to rează r i tmulu i de dezvo l ta re a soc i e tă ţ i i ş i a condi ţ i e i umane, ş i p r in u rmare d i c tează neces i t a t ea modi f i că r i i l eg i i , f ap t ca re es te deseor i des tu l de migă los ş i greu rea l i za t î n t imp .

În v i a ţ a co t i d i ană , î nsă , apar o anumi tă ca tegor i e de r apor tu r i ca re concomi ten t neces i t ă o r eg lemen ta re , da r to toda tă nu pot f i r eg l emen ta t e p r in r -o anumi tă l ege , f ap t ca re impune reg lemen ta rea p r in t r -o moda l i t a t e deoseb i tă . În aş a f e l apare o nouă ca tegor i e de ac t e ca re r eg lemen tează rapor tu r i l e ju r id i ce în t r e per soane , aces t ro l r even ind anume con t rac t e lo r . E le serves c c î t p en t ru r egl emen ta rea ace lo r r apor tu r i , p r i n ca re l egea î n pa r tucu la r nu l e poa te r eg lemen ta , a t î t ş i p en t ru î n lă tu ra r ea l acunelo r pe ca re l e - a c rea t aceas ta .

Pr in u rmare în luc ra r ea de f a ţ ă es t e p rezen ta t un s tud iu comp lex asupra con t rac tu lu i de l eas ing , aces ta nef i i nd reg lemen ta t pe dep l in î n complexu l r e la ţ i i lo r economice ex i s t en te în soc i e ta t ea noas t ră .

Neces i t a tea r econs t ruc ţ i e i economie de p i a ţ ă es t e u rgen tă , aces t f ap t f i ind ev iden t , ş i în aces t s ens au foa t f ă cu te mar i e fo r tu r i pen t ru măr i rea inves t i ţ i i lo r de cap i t a l ş i s t imula r ea concomi ten tă a agen ţ i lo r economici .

Lucra rea r espec t i vă va dezvă lu i pe dep l in in s t i tu tu l l eas ingu lu i , aces ta f i ind re la t i v nou pen t ru soc i e ta t ea noas t ră .

Scopu l p r inc ipa l a l luc ră r i i de f a ţ ă es t e de a r ep rezen t a î n toa t ă comp lex i ta t ea sa con t rac tu l de l eas ing , de a de t ermina nea junsur i l e ş i l acune le în l eg i s la ţ i e , p rezen ta rea unei s i n teze c î t ş i a ana l i ze i r a ţ i ona le asup ra sub i ec tu lu i r espec t i v .Con t rac tu l de l eas ing es te un pas îna in te î n f inan ţa rea soc i e tă ţ i i comerc i a le ca re doresc să - ş i ach i z i ţ i oneze u t i l a j e ş i ech ipamen te , da r ca re nu au pos ib i l i t ă ţ i f i nanc i a re .

Aceas tă t ehn i că de f i nan ţ a re , ca re p resupune un r i s c r i d i ca t , v ine să dea sa t i s f ac ţ i e agen ţ i lo r economic i ca re nu po t ob ţ ine c red i t e de l a bănc i , o r i nu vor să - ş i gr eveze bunur i l e mobi le ş i imobi le p r in i ns t i tu i r ea de

3

ipo tec i s au ga ju r i , s a rc in i de na tu ra a af ec ta d inamizmul spec i f i c domen iu lu i c iv i l .

In ter esu l p rac t i c a l con t rac tu lu i de l eas ing es te de a as igura f i nan ţ a rea in teg ra l ă p r in f ondur i împrumuta t e a unei i nves t i ţ i i f ă ră ca benefec i a ru l s ă cons t i tu i e măsur i a s igura to r i i ; anume p r in aceas ta con t rac tu l de l eas ing se des t i nge de t r ad i ţ i ona lă c red i t a r e a inves t i ţ i i lo r , unde îndep l in i rea benefec i a ră supor tă o pa r te d in va loarea i nves t i ţ i e i .

De aceea l eas ingu l - ca t ehn i că de f i nan ţ a re- v i zează în p r imul r î nd , în t r ep r indere le ca re u rmăresc l ă rg i r ea ac t i v i t ă ţ i i ş i r i d i ca r ea per fo rman ţe lo r , i a r pe p lan mai genera l , a s igură p rogresu l t ehn i c .

Lucra rea de f a ţ ă p rez in tă un s tudiu minu ţ ios asupre con t rac tu lu i de l eas ing ş i es t e r ecomanda tă pen t ru s tuden ţ i i a i f acu l t ă ţ i lo r de d rep t , c î t ş i spec i a l i ş t i lo r de domen iu . Sperăm că luc ra r ea r espec t i vă va serv i d rep t un supor t î n ac t i v i t a t ea cu ren tă a p rof es ion i ş t i lo r în domeniu l j u r id i c .

4

CAPITOLUL 1: ISTORICUL LEASINGULUI. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA CONTRACTULUI DE LEASING. CARACTERE

JURIDICE.

1.1. Istoricul leasingului

Încă din antichitate s-a observat că beneficiile sunt obţinute prin folosinţa unui lucru, avînd mai puţină importanţă cine deţine titlul de proprietate. Încă Aristotel în „Ritorica” afirma, că bogăţia constă nu în a avea patrimoniu în proprietate, ci de a-l folosi: acest aforism oglindeşte esenţa leasingului1 - pentru a primi venit, nu este deloc necesar de a avea utilaj sau alt patrimoniu în proprietate, este suficient doar de a-l poseda şi folosi.2

Geneza operaţiunilor de leasing se pierde în negura timpurilor – aşa, spre exemplu, savantul englez T.Clark citat de E.V.Cabatova, afirma că primele norme referitoare la leasing se conţineau în Codul împăratului babilonean Hamurabbi datat cu anul 1760 î.e.n.; reguli referitoare la leasing se găsesc şi în Instituţiile lui Iustinian.3

Dificultaţile de bază în aplicarea şi reglementarea leasingului rezidă din combinarea în acest institut a elementelor dreptului real şi contractual. Dreptul privat roman (care a stat la baza dreptului privat continental, atît de inspiraţie germană cît şi de inspiraţie franceză) îi era cunoscută posesiunea fără proprietate, provenită atît din relaţii contractuale cît şi din cele reale. Posesiunea „contractuală” fără proprietate a evoluat din institutul roman al locaţiunii bunurilor (locatio-conditio renum) în institutul contemporan al arendei. Posesiunea „reală” fără proprietate a apărut în dreptul roman sub forma dreptului de servitut, iar mai exact în forma unei varietăţi de servitute-uzufructus. Care este în această situaţie „prototipul” institutului contemporan de leasing? În doctrină se remarcă just dificultatea stabilirii exacte a „paternităţii” instituţiei de leasing. Cert este însă că ideea care stă la baza leasingului – separarea dreptului de proprietate de cel de folosinţa, şi extragerii profitului din folosirea patrimoniului – este cunoscută din timpuri străvechi. Deşi reglementările în materia utilizării patrimoniului fără proprietatea asupra lui sunt de origine străveche, inventarea leasing-ului ca atare este meritul englezilor – una din primele legi privind leasing-ul a fost legea Uels din 1284 (engl. Statute of Wales). Evoluţia leasing-ului în secolele XIX-XX în multe privinţe reproduce experienţa agricultorilor englezi din epoca medievală – leasing-ul a căpătat o nouă viaţă în Marea Britanie a sfîrşitului secolului XIX, în legătură cu evoluţia industriei transporturilor şi industriei miniere – proprietarii minelor, în extensiunea explorărilor sale de cărbune, au observat avantajul arendei vagoanelor pentru transportarea cărbunelui, în locul procurării acestora. Astfel au apărut societăţile comerciale ale căror unica afacere era procurarea vagoanelor pentru transportul cărbunelui, şi darea lor în chirie cu posibilitatea răscumpărării (engl. Hire-purchase). În mod similar – graţie evoluţiei industriei

1 De la engl. To lease – a da sau primi patrimoniu în folosinţă temporară. Operaţiunea respectivă cel mai des este desemnată prin termenul englez leasing, deşi în doctrina juridică a diferitor ţări termenul respectiv este utilizat în diferite limbi, de ex., leasïndvertrag în germană, crédit boil (sau location-financement sau location-amortissment) în franceză.2 Aristotel, „Retorica”, cartea I, cap. V.3 Vezi E.B.Кабатова «Лизинг-правовое регулирование, практика», М., 1997, стр. 12.

5

extractoare de cărbune şi a transporturilor pe calea ferată – a evoluat leasing-ul şi în Statele Unite ale Americii. În anul 1960 s-a format prima corporaţie transnaţională de leasing (Mercantile Leasing Company) – fenomen ce a marcat „sciziunea” tradiţiei americane şi celei britanice de reglementare a operaţiunilor de leasing. Spre deosebire de uşurinţa cu care au fost armonizate reglementările ţărilor din sistemul common law în materie de leasing „altoirea” leasing-ului la legislaţiile din sistemul dreptului continental (atît de inspiraţie germană cît şi de inspiraţie franceză) s-a confruntat cu dificultăţi. Totuşi, deşi unii savanţi au afirmat imposibilitatea acceptării instituţiei de leasing dat fiind incompatibilitatea sa cu principiile de proprietate ale dreptului continental făcînd o comparaţie în acest sens între instituţia leasing-ului, şi o altă instituţie de provenienţă common law – proprietatea fiduciară (trust-ul),4 acesta a început să fie aplicat cu succes în ţările europene – astfel, prima companie de leasing franceză – SEPAFITEC (fr. Socièté d’Etudes et de Participation Financière et Technigue) a apărut la Paris în 1957, iar către anul 1965 în Franţa operau deja 23 de societăţi de leasing. Principalele susţinătoare ale leasingului echipamentelor industriale au fost băncile, fie indirect prin intermediul unor societăţi specializate de leasing, fie direct după ce acestea au primit autorizaţia să desfăşoare asemenea operaţiuni. În 1963, cea mai importantă reţea bancară, National Banks, a primit această autorizaţie, urmată de Bank Holding Companies în 1970. Pînă în anul 1975, deci în mai puţin de 15 ani, băncile fuseseră autorizate să desfăşoare operaţiuni de leasing în mod direct în 41 de state americane. Dezvoltarea explozivă a leasingului în America a avut loc pe fondul unei economii expansive şi într-un climat fiscal încurajator. Foarte rapid, această operaţiune a fost preluată în Marea Britanie pentru ca apoi să se răspîndească în Europa continentală. După cum se observă leasingul a parcurs o evoluţie complexă, variind de la un sistem juridic ale diferitor state la alt sistem juridic. Deşi în mod cert nu există o continuitate evolutivă, vechea instituţie juridică romana ne-ar putea folosi în demersurile teoretice de stabilire a naturii juridice a contractului de leasing.

1.2. Noţiunea şi clasificarea contractului de leasing.

În literatura de specialitate nu există o unică definiţie a contractului de leasing, de aceea consider oportun şi necesar de a prezenta un şir de definiţii ce ne-ar prezenta contractul de leasing în întregul complex juridic existent. Astfel, prin urmare după cum am enunţat anterior nu există o unicitate în ceea ce priveşte definirea contractului de leasing. Prima definiţie legală a leasingului în Europa provine din Franţa, unde operaţiunea poartă numele de „credit-bail”. Textul legii din 1966, aşa cum a fost revizuit în anul 1967, prevede că operaţiunile de „credit-bail” sunt cele prin care o întreprindere dă în locaţie bunuri imobiliare, în vederea unei utilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacă aceste operaţiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului de a deveni proprietar, în tot sau în parte, a

4 M.Govanoli, „Le crédit-bail (leasing) en Europe”, Paris, 1980.

6

bunurilor astfel închiriate, cel mai tîrziu la expirarea termenului contractual, fie printr-o promisiune unilaterală de vînzare, fie prin achiziţionare directă ori indirectă a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilile închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pentru acel locatar. Această amplă definiţie, deşi se referă doar la leasingul imobiliar este în măsura să prezinte cu claritate principalele elemente cuprinse de concepţia tradiţională asupra leasingului. În doctrina franceză recentă, operaţiunile de leasing sunt definite prin evidenţierea funcţiilor economice ale acestuia. S-a reţinut în acest fel că leasingul reprezintă o finanţare, în principiu integrală, a unei investiţii productive, garantată de beneficiar cu însăşi proprietatea investiţiei finanţate.5

Din definiţie se desprinde cu uşurinţă caracterul comercial al operaţiunii, dar şi intenţia legiuitorului de a încuraja pe aceasta cale activităţile economice aducătoare de profit. O definiţie foarte sumara a leasingului a fost data în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 si respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixa si perioada în care este reeşalonată restituirea capitalului investit de finanţator. Astfel, circularele menţionate prevăd următoarele:

1) contractul este încheiat pe o perioada determinată (revocabilă), timp în care una din părţi nu este îndreptăţită a proceda la reziliere;

2) mărimea plăţilor care se fac de către beneficiarul utilizator în timpul perioadei irevocabile cuprinde, în afara costului de achiziţie ori de producţie, şi toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanţatoare.

În plus, cele două circulare cuprind trei soluţii care pot fi receptate în practică, în cadrul contractului de leasing:

a) contractele în care se prevede expres opţiunea utilizatorului de a cumpără bunul la sfîrşitul perioadei irevocabile;

b) contractele în care o asemenea opţiune nu este prevăzută, ori care eventual cuprinde numai acordul părţilor, în sensul că la expirarea perioadei irevocabile va fi prelungită relaţia contractuală iniţială;

c) contractele de leasing încheiate în legătură cu bunuri specializate, care nu pot fi utilizate în condiţii economice viabile decît de beneficiar, ceea ce implica, pentru acest motiv, transferul de proprietate către beneficiar la data cînd perioada a luat sfîrşit.

Legislaţia belgiană oferă cea mai fidelă definiţie a leasingului mobiliar si imobiliar, sub aspectul raportării acestuia la realitatea economică a operaţiunii. Astfel decretul- lege nr. 55 din 10 noiembrie 1967 arata în art . 9 trăsături le contractului de leasing:

a) priveşte numai acele echipamente pe care utilizatorul beneficiar le foloseşte în scopuri imobiliare;

b) bunurile trebuie achiziţionate de furnizori, în vederea predării lor în leasing, ţinind seama de comanda pe care viitorul utilizator o transmite şi care trebuie să cuprindă specificaţiile, detaliile si performanţele pe care utilizatorul le doreşte;

c) durata contractului de leasing trebuie să corespundă perioadei în care se prezintă că bunul este util din punct de vedere al performanţei economice;

d) preţul locaţiei trebuie să fie stabilit astfel, încit să poată amortiza valoarea bunului în perioada de utilizare determinată prin contract;

e) contractul trebuie să cuprindă clauza potrivit căreia utilizatorul este îndreptăţit că la

5 M.Govanoli, „Le crédit-bail (leasing) en Europe. Development et nature juridique”, Paris, 1980, pag. 11.

7

încetarea contractului să cumpere bunul, plătind preţul stabilit prin contract, iar dacă acest preţ nu a fost acoperit în întregime, se datorează plata diferenţei, adică a valorii reziduale.

În ceea ce priveşte imobilele, prin art. 1 al Decretului regal nr. 30 din 28 decembrie 1970, s-au prevăzut următoarele:

a) contractul are ca obiect un imobil existent la acea dată, construit sau cumpărat de finanţator, potrivit cu precizările detaliate ale utilizatorului, astfel în cît să poată fi folosit de către beneficiar în vederea exercitării activităţilor comerciale sau industriale;

b) folosirea edificiului şi a terenului pe care este construit trebuie să fie predată utilizatorului, în temeiul unui contract care nu poate fi reziliat, dar care în aceleaşi timp nu este translativ de proprietate, finanţatorul păstrînd nuda proprietate;

c) la data expirării contractului şi ţinînd seama de totalul sumelor plătite în perioada de locaţiune, utilizatorul este îndreptăţit a dobîndi însăşi proprietatea bunului primit în leasing;

d) totalul sumelor plătite de utilizator în perioada contractului, în ipoteza în care beneficiarul nu-şi manifestă dorinţa de a dobîndi proprietatea imobilului, trebuie sa fie folosite de finanţator pentru a-şi reconstrui în întregime capitalul investit iniţial, majorat chiar cu dobînzile primite de la utilizator.

În Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevăzut în mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986 care la art. 17 alin. 2 defineşte leasingul prin „închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care finanţatorul le dobîndeşte, ori le confecţionează, în raport cu indicaţiile date de utilizator, acesta din urmă, asumîndu-şi toate riscurile pe timpul valabilităţii contractului, avînd şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locaţiunea, cu condiţia de a plăti preţul stabilit la data încheierii”. Definiţia respectivă fiind simplă şi sintetică nu ne spune nimic despre natura plăţilor şi preţul. Legea elena, s-a născut într-un moment (1986) în care a putut dispune de întregul bagaj conceptual al Europei occidentale, data la care putem vorbi deja de o tradiţie în domeniu. Acest fapt se remarcă prin lipsa oricărui demers de sintetizare a unei definiţii juridice, preferindu-se ca noţiunea de „leasing” (locaţiune financiară) să fie definită prin intermediul obiectivelor economice şi juridice pe care legiuitorul elen a urmărit să le atingă cu ajutorul acestei figuri juridice.6

În literatura de specialitate româna leasingul este definit ca fiind operaţiunea prin care o parte, denumita finanţator, se angajează la cererea unui utilizator, să-i asigure posesia sau folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfîrşitul perioadei de folosinţă convenite, să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobîndi proprietatea bunului la un preţ rezidual, sau de a prelungi contractul de leasing, ori de a înceta raporturile contractuale.7

În definiţia respectivă însă nu este inclusă destinaţia bunurilor contractuale. Codul Civil al Federaţiei Ruse în art. 665 defineşte contractul de arendă financiară (contractul de leasing) ca fiind acel contract prin care locatorul se obligă de a procura în proprietate bunul, specificat de către locatar, de la vînzătorul indicat de acesta şi a acordă acest bun contra plată în posesiunea şi folosinţă temporară cu scopuri de antreprenoriat. Definiţia respectivă o consider de fapt cea mai reuşită, în sens că conţine în deplină măsură toate caracteristice esenţiale ale contractului de leasing.

6 Jean Vulgaris, „La location financiere en Grece”, în Revista italiana del leasing, nr. 3/1987, pag. 575 si urm.7 D.Clocotici, Gh.Gheorghiu, „Operatiunile de leasing”, Bucureєti, 2000, pag. 15

8

În comparaţie cu definiţiile prezentate mai sus este comparativ scurtă şi totodată foarte succintă. În fine ceea ce se referă la legislaţia noastră ţine de menţionat că noţiunea de leasing cît şi cea de contract de leasing este reglementată în special de Legea Republicii Moldova nr. 731-XIII din 15 februarie 1996 cu privire la leasing si intrata în vigoare odată cu publicarea ei la 25 iulie 1996. Prin urmare art. 3 al Legii respective stabileşte că leasingul constituie o activitate de antreprenor, de investire a unor mijloace temporar disponibile sau împrumutate, ce se desfăşoară pe bază de contract, conform căruia locatorul (creditorul finanţator) procură cu titlu de proprietate echipamentul indicat de locatar de la vînzătorul (furnizorul) stabilit de acesta şi îl acordă contra plată locatarului în posesiune si folosinţă temporară în scopuri de antreprenoriat. Definiţia respectivă, după părerea mea conţine anumite neajunsuri ce pot duce la formarea unor păreri eronate şi anume referitor la termenii „a procura” si „acorda” ce de fapt desemnează faptul, că după natura sa contractul de leasing se caracterizează ca fiind real însă, reamintim că caracterul real presupune prezenţa a doi factori: în primul rînd, atingerea acordului dintre părţi privind clauzele esenţiale şi în al doilea rînd, transmiterea pe parcursul încheierii contractului a bunului (obiectul contractului) de către un participant celuilalt. Numai în cazul în care are loc prezenţa concomitentă a ambilor factori – atingerea acordului şi transmiterea bunului, contractul se considera încheiat.8

În realitate o astfel de situaţie nu poate exista deoarece echipamentul necesar încă nu se află la dispoziţia locatorului, deci, în mod natural, nu poate fi transmis de acesta locatarului concomitent cu încheierea contractului. O altă situaţie va fi în cazul, în care legislaţia va permite încheierea contractului de leasing funcţional, conform căruia, locatorul poate să acorde în posesiune si folosinţă temporară locatarului echipamentul, pe care îl posedă cu titlu de proprietate. În literatura de specialitate a fost expusă părerea, conform căreia, contractul de leasing poate fi încheiat ca fiind un contract real numai în cazul, în care locatorul dispune de echipamentul necesar locatarului şi acordul părţilor este însoţit de transmiterea imediata a acestuia.9

Însă aceasta posibilitate este exclusă însăşi prin Legea „Cu privire la leasing” art. 3 consolidează caracterul unitar al contractului ce reiese din faptul, că pentru fiecare afacere locatorul trebuie să procure din nou bunul. Pe lîngă aceasta, art. 5 al Legii defineşte locatorul nu ca persoana, care acordă echipamentul în leasing, dar ca persoana, care procură cu titlu de proprietate echipament pentru a-l acorda în leasing. Prin urmare, este necesar de a efectua în legislaţie un şir de modificări şi anume consolidarea clasificării legislative a contractelor de leasing pe diferite genuri, precum si atribuirea caracterului consensual contractului de leasing. E de menţionat că definiţia contractului de leasing expusă în Legea „Cu privire la leasing” nu este unică, existînd şi o altă definiţie legală a contractului de leasing. Astfel Codul Civil al Republicii Moldova intrat în vigoare în iulie 2003, în art. 923 prevede că prin contractul de leasing, o parte – creditorul financiar (locator) – se obligă să dobîndească în proprietate sau să producă bunul mobil specificat în contract şi să-l dea în posesiune şi folosinţă, pentru o perioadă determinată în contract, celeilalte părţi (locatar), iar acesta se obligă la plata în rate a unei sume de bani (redevenţă). Sigur ca noţiunea a contractului de leasing expusă în Cod Civil (2002) înlătură un şir de neconcordanţe existente în legislaţia actuală, însă după cum reiese din definiţia dată legislatorul specifică existenţa doar a leasingului mobiliar, lăsînd anumite rezerve în ceea ce priveşte 8 А.Кабалкин, «Толкование и классификация договоров», Российская юстиция, 1996, nr. 7, pag. 13.9 Г.А.Кибак, А.И.Кирияк, «Краткий курс лекций по гражданскомуправу. Некоторые договорные обязательства. Нормативные акты». Кишинев, Госуниверситет Молдовы, 1997, pag. 104-105.

9

transmiterea prin intermediul contractului de leasing a bunurilor imobile. De asemenea nu este specificat obiectul contractului de leasing, cum de exemplu este expus în art. 4 alin. 2 al Legii „Cu privire la leasing”.10

Totodată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil (2002) au fost înlăturate toate lacunele si neajunsurile Legii „Cu privire la leasing”. În cazul în care vor exista careva neconcordanţe cu tratatul internaţional (Convenţia UNIDROIT asupra leasingului financiar internaţional încheiat la Ottawa, 28 mai 1988) la care Republica Moldova este parte se vor aplica normele tratatului internaţional. Prin urmare pentru o definire mai amplă a contractului de leasing este necesar de luat în consideraţie prevederile normelor internaţionale în combinaţie cu relaţiile economice si juridice existente în statul nostru. Reieşind din cele expuse anterior şi luînd în consideraţie complexitatea operaţiunilor de leasing putem defini contractul de leasing ca fiind acel contract unde o parte numita creditorul financiar (locator) procură cu titlu de proprietate bunuri indicate de către cealaltă parte denumita locatar de la vînzătorul indicat de locatar şi le acordă în posesiune şi folosinţă pentru o perioadă determinată în contract locatarului, iar acesta din urmă se obligă la plata în rate a unei sume de bani numita redevenţă. Consider, că noţiunea expusă mai sus oglindeşte în mare parte esenţa contractului de leasing.

1.3 Clasificarea contractului de leasing.

Prezentînd un şir de definiţii ale contractului de leasing am enunţat necesitatea clasificării legislative a contractelor de leasing pe diferite genuri. Cea mai importantă clasificare a operaţiunilor de leasing, este cea în funcţie de existenţa în raportul respectiv, a elementului de extranietate. I. În funcţ ie de existenta sau lipsa acestuia , deosebim:

a) leasing intern,b) leasing internaţional.

Importanta clasificării în cauza se explică prin faptul, că pentru fiecare din tipurile menţionate de leasing există un regim juridic aparte: leasingul intern este reglementat în mod exclusiv de reglementările de drept naţional elaborate de fiecare stat în parte, pe cînd în cazul leasingului internaţional este lesne de observat, aplicînd metoda conflictualistă tradiţională dreptului internaţional privat, că elementul de extranietate condiţionează apariţia conflictului de legi între sistemul naţional de drept al locatorului (aflat intr-un stat) şi cel al locatarului (aflat în alt stat). Clasificarea respectiva este consfinţită şi în art. 5 alin. 2 al Legii RM „Cu privire la leasing”.11

II. După importanţa si frecvenţa utilizării, al doilea criteriu este cel al scopului leasingului – de a asigura sau nu amortizarea completa a patrimoniului făcînd obiectul contractului de leasing. în funcţie de acest criteriu, deosebim doua varietăţi ale leasingului:

a) leasing operaţional (sau operativ) (engl. Operative leasing), şib) leasing financiar (engl. Finance leasing).

1 0 Vezi art. 4 alin. 2 al Legii RM „Cu privire la leasing” din 15 februarie 1996.1 1 Vezi art. 5 alin. 2 al Legii RM „Cu privire la leasing”.

10

În conformitate cu criteriul de clasificare menţionat, în cadrul leasingului operaţional echipamentele sunt date în folosinţă temporară de către locator, fără ca chiria primită să asigure amortizarea completă a acestora (adică pe o durată care este mai mica decît durata de amortizare a acestor echipamente). Ca efect, în cadrul leasingului operaţional locatorul dă patrimoniul procurat în folosinţă temporară, în mod succesiv mai multor locatari, pînă la recuperarea valorii acestui patrimoniu. O situaţie diferită are loc în cazul leasingului financiar – aici durata contractului de leasing corespunde grosso modo cu termenul de amortizare a patrimoniului procurat, locatorul ca efect asigurindu-şi recuperarea completă a costului acestui patrimoniu (acesta de fapt este şi scopul locatorului, în cadrul leasingului financiar – de a finanţa, adică a credita (cu rambursare eventuală deplină) procurarea patrimoniului respectiv pentru locatar). Pe lîngă criteriul amortizării ambele varietăţi pot fi sub-clasificate, astfel leasingul financiar poate fi de doua tipuri: → leasingul financiar intern, si → leasingul financiar internaţional. Totuşi, spre deosebire de criteriul amortizării complete a patrimoniului, care este clar si precis, al doilea nu este lipsit de ambiguitate – trăsătura ce a generat o poziţie eterogenă a doctrinei faţă de clasificare leasingului în operaţional şi financiar. O varietate a leasingului financiar este leasingul de returnare (engl. Sale and leaseback), în cadrul căruia proprietarul vinde patrimoniul său locatarului şi simultan îl ia în chirie conform contractului de leasing. Leasingul de returnare este o varietate a leasingului care se particulează prin componenţa sa subiectivă: spre deosebire de schema „tradiţională” de leasing în care sunt implicate trei părţi (furnizorul, locatorul si locatarul), în mecanismul de leasing de returnare sunt implicate doar doua părţi (datorită faptului că furnizorul si locatarul sunt una si aceeaşi persoană). În doctrina uneori se face distincţia între leasingul cu rambursare deplina (engl. Full-payout leasing) şi leasingul fără rambursare deplina (engl. Non full-payout leasing). De obicei, leasingul financiar este contractat cu rambursare deplina, iar cel operaţional ca leasing fără rambursare deplină.

III. În funcţie de volumul obligaţiilor locatorului, leasingul se clasifica in:a) leasing cu obligaţiuni suplimentare (engl. Wet leasing) – în cazul lui locatarul are

obligaţii suplimentare în ceea ce priveşte deservirea tehnică a echipamentelor date în chirie, asigurarea cu consumabile etc.;

b) leasing „curat” (engl. Net leasing) în aceasta operaţie, locatorul îşi asumă doar obligaţia de finanţare a procurării echipamentelor care fac obiectul contractului de leasing.

IV. În literatura româna mai întîlnim clasificarea leasingului după apartenenţa fondurilor investite prin contractul de leasing:

a) leasingul realizat cu fondurile unei societăţi de leasing;b) leasingul sindicalizat – finanţarea achiziţiei bunurilor contractate în regim de leasing

se face prin punerea în comun de fonduri aparţinînd mai multor societăţi de leasing.12

V. După natura bunului contractat leasingul poate fi:a) mobiliar, care poate avea ca obiect bunuri cu destinaţie comercială sau industrială ori

bunuri de folosinţă îndelungată;b) imobiliar, care poate avea ca obiect imobilele cu destinaţie industrială sau

1 2 Gh.Gheorghiu, D.Clocotici, „Operatiunile de leasing”, Bucureєti, 2000, pag. 53.

11

comercială, ori imobilele cu destinaţie de locuinţe pentru persoanele fizice. Prezentînd clasificările de mai sus, putem constata existenţa în legislaţia naţională doar a clasificării leasingului în cel intern şi internaţional, iar referitor la ultima clasificare în Codul Civil în art. 923 creditorul financiar „se obliga să dobîndească în proprietate sau să producă bunul mobil...”, astfel enunţindu-se doar leasingul mobiliar. Prin urmare ar fi binevenit ca legislatorul să consolideze clasificările contractului de leasing în legislaţia noastră pe diferite genuri, dat fiind faptul că leasingul constituie o operaţiune complexă si continuă şi astfel prevederile legislative ar trebui să corespundă realităţii existente în RM.

VI. Alte forme de leasing:A) Leasingul experimental este o tehnică folosită de producători pentru promovarea

vînzprilor. În baza acestui tip de contract, bunurile sunt închiriate pentru o perioadă scurtă de cîteva luni, în mod experimental, cu condiţia că la expirarea duratei contractuale utilizatorul să îşi manifeste opţiunea în sensul cumpărării bunurilor, dacă sunt corespunzătoare cerinţelor sale, respectiv, în sensul restituirii acestora, dacă prezinţă neajunsuri.

Acest tip de contract prezintă unele similitudini cu contractul de vînzare pe încercate, folosit în raporturile juridice civile sau comerciale, în care transmiterea dreptului de proprietate este afectată de o condiţie suspensivă.13 Considerăm însă că spre deosebire de contractul de vînzare pe încercate, în cazul leasingului experimental, utilizatorul bunurilor poate refuza cumpărarea acestora şi în baza unor motive subiective.

B) Contractele time-sharing sunt cele care se caracterizează prin închirierea în comun de către mai mulţi benefeciari a anumitor echipamente în timpi partajaţi. Această formă de leasing a fost adoptată în practică din considerente economice, în special datorită costului ridicat al unor echipamente sau utilaje, precum şi uzurii morale rapide a acestora. Avantajul financiar al acestei operaţiuni rezidă în nivelul scăzut al ratelor de leasing pe care fiecare utilizator le plăteşte.

Cotractul de t ime-sharing are ca obiect, în principal, calculatoare electronice (fapt pentru care a mai fost denumit ş i leasingul ordinatoarelor ) , dar şi al te echipamente, f i ind folosi t pentru prima dată de către f irma General Electric, în anul 1965. Ulterior alte mari întreprinderi au apelat la operaţ iune, în prezent peste 100.000 de întreprinderi avînd în derulare contracte de t ime-sharing, iar peste 80% din parcul mondial de mari computere este exploatat prin acest s is tem.

C) Rentingul reprezintă- aşa cum o arată şi denumirea- acele contracte de leasing încheiate pe termen scurt şi cuprind închirierile cu ziua sau ora a unor bunuri, în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de construcţie. Renting-ul14 este un contract de origine americană, care a fost preluat şi în relaţiile comerciale europene.15 Acest tip de leasing (denumit şi operaţiune de hire) este de fapt o simplă închiriere, neprzentînd caracteristici specifice leasingului, cum ar fi dreptul de opţiune a utilizatorului sau problema calculării şi evidenţei amortizării bunurilor care constituie obiectul său. Alţi autori au considerat că operaţiunile de renting reprezintă forme de trecere de la închirierea obişnuită la leasing, pornind de la durata lor foarte scurtă şi simplitatea raporturilor juridice ce iau naştere. Principala obligaţie a proprietarului/locator este de a pune la dispoziţia utilizatorului utilajele, maşinele ori mijloacele de transport corespunzătoare, conform necesităţilor solicitantului şi de a asigura service-ul acestora.16

Ocietatea de renting este o societate care dispune de utilaje standartizate sau de mijloace 1 3 S t .D . Că rpe naru , op . c i t . , p .421- 4221 4 Din eng l eză t o re n t - a î nch i r i a , a se f olos i1 5 B. Gre lon , Le s en t re p r i se s de se rv i ces . Ed . Economi ca . Pa r i s , 1978 , pag . 302

12

de transport, încheind contracte de locaţie tradiţionale ţinînd cont de cererea ridicată de pe piaţă.D) Contractul de leasing acţionar (credit-bail d actions) reprezintă o tehnică financiară

folosită pentru prima dată în Franţa, de Groupement Fracais D Entreprises, în scopul satisfacerii cerinţelor tot mai mari ale întreprinderilor mici şi mijlocii pentru atragerea de fonduri.

Operaţiunea este oarecum asemănătoare contractului de lease-back folosit pentru bunuri mibile şi imobile, presupunînd în concret următoarele etape: o societate pe acţiuni mică sau mijlocie îşi majorează sau îşi constituie capitalul propriu prin emiterera de (noi) acţiuni care sunt subscrise de un fond de investiţii; fondul de investiţii cedează, în locaţie, acţiuni societăţii emitenet, care în schimb, va vărsa periodic o sumă de bani cu titlu de chirie, la expirarea contractului societatea emitentă avînd posibilitatea de a-şi răscumpăra propriile acţiuni la un preţ convenit cu fondul de investiţii, ţinîndu-se cont şi de văsămintele efectuate prin plata chiriei.17

Întrucît legea nu interzice, considerăm că încheierea unui contract de leasing acţionar este posibilă şi în dreptul nostru, cu îndeplenirea condiţiilor prevăzute de legea societăţilor economice, ordinele şi regulamentele elaborate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

E) Master leasing denumit şi leasingul de containere acest contract este folosit de societăţile de transport, apariţia lui fiind determinată de avantajele pe care le are un cărăuş prin încheierea containerelor, faţă de achiziţionarea acestora, care ar presupune cheltuieli suplimentare legate de organizarea unei exploatări eficiente, întreţinerea şi repararea containerelor, precum şi pregătirea unui personal calificat.

Companiile specializate în ţinerea parcului de containere le pun la dispoziţia transportatorilor fie pentru o perioadă determinatp de timp (term leasing), fie pentru o anumitp căţătorie (trip leasing). Marile companii de leasing au pătruns şi în acest domeniu, impunîndu-se prin folosirea unor contracte complexe de închiriere numite master lease szstem.18

Deşi operaţiunile de master leasing sunt asemănătoare celor de renting, diferenţele rezidă, în principal, în natura subiectelor care iau parte la cle două tipuri de operaţiuni, master leasing-ul fiind folosit, în special, în comerţul internaţional, iar renting-ul fiind, de regulă, un contract comercial de drept intern.

1.4 Caracterele juridice ale contractul de leasing.

Ca si orice contract, contractul de leasing este caracterizat printr-un şir de caractere juridice, ce determină şi acordă acestui contract un statut special. Prin urmare contractul de leasing este un contract sinalagmatic multilateral, ceea ce reiese din art. 3 al Legii cu privire la leasing, deoarece acesta implica trei subiecţi: locatorul, locatarul şi vînzătorul (furnizorul) echipamentului. Caracterul trilateral al raporturilor de leasing este întărit şi prin art. 5 al Legii „Cu privire la leasing”. În acelaşi timp art. 6 al Legii numite prevede, că în cadrul unei structuri complexe a relaţiilor contractuale, contractul de leasing este bilateral,

1 6 În p rac t i ca j ud ic i a ră f r ance ză s - a cons ide ra t că e le me ntu l de d i fe re n ţ i e re d int re l e as ing ş i r en t i ng cons t ă î n ob l ig a t i v i t a t e a soc i e t ă ţ i i de ren t i ng de a as igu ra î nt r e ţ i ne re a echipame nte lor î nch i r i a t e , sp re de ose bi re de soci e t a te a de l eaas ing ca re nu are o aseme ane a obl ig a ţ ie . (Cou r de Cassa t i on , Chambre Comme rc i a l e , 13 .06 . 1977 , Re cu e i l Da l loz 1977, î n I . Tu rcu , Te or i a ş i p rac t i ca drep tu lu i come rc i a l român, pag .8 2)1 7 Vez i Al . Pu iu , op . c i t . , pag . 3881 8 În ce ea ce p r ive ş t e ae ronave l e , ace s t e a sunt î nchi r i a t e p r in cont rac t e de we t - lease . A se vedea pe nt ru amă nu nte , O. Că pă ţ ină , Înch i r i e re a de ae ronave î n s i s te m wet - le ase , î n Rev is t a de d re p t come rc i a l , n r . 11 /2000 , pag . 7- 10

13

deoarece, este încheiat între două părţi: locator si locatar. Ar fi binevenit de a elimina aceasta contradicţie pe calea excluderii posibilităţii de utilizare în cadrul raporturilor de leasing a aşa-numitei structuri simple a legăturilor contractuale.19

Spre comparaţie în literatura română contractul de leasing este caracterizat ca fiind un act juridic bilateral, care se încheie între societatea de leasing, în calitate de locator (finanţator) şi utilizator.20

Referitor la caracterul sinalagmatic putem enunţa că acesta se caracterizează prin obligarea reciproca a părţilor. Părţile la contract dobîndesc reciproc drepturi şi obligaţii, unde de regulă, dreptul uneia din părţi îi corespunde obligaţia celeilalte părţi, însă aceasta nu constituie o regulă fără excepţii.21

Analizînd, cele expuse menţionăm că totuşi contractul de leasing este un contract sinalagmatic multilateral (luînd în consideraţie prevederile legislaţiei în vigoare), însă e necesar de a elimina contradicţiile existente în Legea „Cu privire la leasing”. Un alt caracter juridic al contractului de leasing este cel oneros, pentru că ambele părţi urmăresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani. Locatorul primeşte redevenţe plătite periodic de către utilizator din care îşi păstrează „o marjă de profit”, iar utilizatorul beneficiază de folosinţa bunului pe perioada derulării contractului, iar la sfîrşitul acestuia poate achiziţiona bunul la valoarea reziduală a acestuia. Totodată fiind un contract oneros se mai caracterizează prin caracterul său comutativ,22 întru cît întinderea drepturilor şi obligaţiilor sunt cunoscute de părţi din momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare între vînzător (furnizor) şi locator în baza specificărilor locatarului. La rîndul său, locatarul, încheind contractul de leasing cunoaşte redevenţele la care se obligă şi care sunt, astfel, calculate încît să amortizeze locatorului întreaga investiţie făcută, la care se adaugă beneficiul locatorului, cheltuielile de asigurare (dacă aceasta este prevăzută de condiţie). De asemenea, locatarul cunoaşte încă de la încheierea contractului că rezerva opţiunii de cumpărare a echipamentului, presupune activitatea preţului rezidual către locator.23

Caracterul patrimonial al contractului de leasing presupune posibilitatea evaluării conţinutului contractului în bani. Acest caracter se relevă prin prisma faptului, că prestaţiile executate în temeiul acestui contract este pasibil evaluării pecuniare.24

Contractul de leasing este consensual, simpla manifestare de voinţă a părţilor fiind suficienţa pentru realizarea acordului în mod valabil. Însă în cazurile în care operaţiunea privind tranzacţia cu bunul cere respectarea unor condiţii de solemnitate corespunzător şi leasingul devine un contract formal (în cele mai dese cazuri se referă la leasingul imobiliar). Contractul de leasing este un contract intuitu-personal în ceea ce-l priveşte pe utilizator, locatorul încheind contractul în considerarea calităţilor utilizatorului care este obligat să prezinte o dată cu cererea de a contracta şi acte referitoare la situaţia sa financiară, precum şi date privitoare la exploatarea ulterioară a bunului, în cazul unei destinaţii comerciale sau industriale. Drept consecinţă, utilizatorul (locatarul) nu poate înstrăina drepturile sale, ori cesiona contractul fără acordul locatorului. Cu toate acestea, în cazul succesiunii universale (fuziune, comasare) ori cu titlu universal (divizare), drepturile şi obligaţiile prevăzute în contract nu se sting, indiferent dacă transmisiunea se referă la patrimoniul locatorului, ori al utilizatorului. În cazul bunurilor cu destinaţie comercială sau industrială, succesorul trebuie să respecte

1 9 Revista Nationala de drept, nr. 6 2001, pag. 26.2 0 D.Clocotici, Gh.Gheorghiu, „Operatiunile de leasing”2 1 I.Trofimov, „Dreptul contractelor”, partea generala, Chisinau 2002, pag. 14.2 2 Părţile din momentul încheierii contractului cunosc cu certitudine mărimea avantajului.2 3 Dr. Delu Magdo-Lisa, „Contracte comerciale tradiţionale şi moderne”, Bucureşti 1996, pag. 188-189.2 4 I.Trofimov, „Dreptul contractelor”, Chişinău 2002, pag. 17.

14

condiţiile de exploatare a acestora, aşa cum au fost ele prezentate în planul de exploatare, la momentul încheierii contractului.25

Un alt caracter juridic al contractului de leasing este succesivitatea contractului, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulării contractului. Acest fapt are consecinţe importante asupra desfăşurării raporturilor dintre părţi dintre care amintim problema riscului a efectelor privind neexecutarea contractului şi rezilierii ori a prescripţiei dreptului la acţiune. Doctrina juridică română consideră contractul de leasing ca fiind un contract translativ de proprietate, cel puţin, în raporturile dintre vînzător (furnizor) şi locator, care cumpără pe baza specificaţiei directe a locatarului, căruia i se închiriază bunul.Însă mai persistă opinia conform căreia, prin contractul de leasing se transmite numai dreptul de folosinţă asupra bunului, nu şi proprietatea.26

Efectul translativ operează şi în raporturile dintre locator şi locatar, dacă la sfîrşitul contractului optează pentru cumpărarea bunului.27

Acest punct de vedere es te greş i t din următoarele considerente. În primul r înd, supremăţia în contractul de leasing nu o deţ ine raporturi le de vînzare-cumpărare, ci raporturi le de posesiune şi folosinţă temporară a bunului . În al doi lea rînd, răscumpărarea bunului de către locatar la expirarea termenului contractului reprezintă una din cele patru variante alternative ale consecinţei expirări i contractului , dar nu o condiţ ie obligatorie. Deci , urmează a accepta opinia majori tă ţ i i autori lor, care atr ibuie contractul de leasing la grupa contractelor orientate spre transmiterea bunului în posesiune ş i folosinţă temporară. Din această poziţie pleacă şi legislativul: în majoritatea statelor normele de reglementare a raporturilor de leasing le regăsim în capitolele (compartimentele) actelor normative dedicate arendei.28

Contractul de leasing este un contract principal după natura sa, adică executarea lui nu este afectată nici de un alt contract şi are o existenţă de sine stătătoare. Contractul de leasing se mai reprezintă ca un contract complex (combinat), deoarece conţine trăsăturile unor contracte de drept civil tradiţionale de vînzare-cumpărare, de arendă, de împrumut, de cauţiune, de garanţie. Dat fiind faptul că contractul de leasing corespunde unei operaţiuni juridice determinate şi este nominalizat în legislaţia civilă poartă caracterul unui contract numit (sau altfel spus tipic sau reglementat).29

După părerea unor autori, contractul de leasing este un contract negociat (şi nu de adeziune)30.

2 5 D.Clocotici, Gh.Gheorghiu, „Operaţiunile de leasing”, Bucureşti 2000, pag. 52.2 6 Gabr i e l Ti ţ a - Nicol escu , Reg imu l j u r id ic a l ope ra ţ i u n i lor de l e as ing , Ed . ALL BECK, Bu cu re ş t i , 2003 , op . c i t . p .8 42 7 Dr.Belu Magdo Mona-Lisa, „Contracte tradiţionale şi moderne”, Bucureşti 1996, pag. 189.2 8 Revista naţională de drept, nr. 6, 2001, pag. 27.2 9 I.Trofimov, „Dreptul contractelor”, Chişinău 2002, pag. 19-20.3 0 Pe nt ru o pă re re cont ra ră , a se vedea D. Maz i l i u , op . c i t . , Pa r t e a spec i a lă , pag .299 , u nde se a ra tă că l e as ing u l e s te un cont ra c t de ade ziu ne , as t f e l că u t i l i za toru l (ca ade re nt ) u rme ază să acce p t e cond i ţ i i l e ş i să re spe ct e cu r igu roz i t a t e t e rme ne le ş i moda l i t ă ţ i l e inse ra t e în cont rac t .

15

CAPITOLUL 2: CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE LEASING

Orice contract, pentru a produce efecte, urmează a fi încheiat valabil. Pentru considerarea valabilităţii încheierii contractului, este necesară respectarea condiţiilor de validitate ale acestuia. Literatura de specialitate defineşte condiţiile de validitate a contractului, ca fiind acele elemente structurale, obligatorii pentru orice contract, care sunt determinate de lege drept elemente obligatorii, respectarea lor fiind impusă sub sancţiunea nulităţii.31 Totodată, lista acestor condiţii poartă caracter exhaustiv şi sunt stabilite prin lege. În practica încheierii contractelor sunt

3 1 A.M.Luca, „Drept Civil. Noţiuni generale despre obligaţii. Contracte civile”, Iaşi 1994, pag. 78.

16

cunoscute multe cazuri în care părţile, la negocierea clauzelor contractuale pot stabili şi alte condiţii decît cele pe care le stabileşte legislaţia. Astfel, după cum doctrina aşa şi legislaţia în vigoare enunţă următoarele condiţii de validitate:

1) legalitatea;2) capacitatea de a contracta;3) consimţămîntul la încheierea contractului;4) obiectul contractului;5) cauza sau scopul contractului;6) forma contractului.

Prin urmare, condiţiile de validitate enumerate sunt obligatorii şi pentru contractul de leasing, care şi urmează a fi dezvăluite.

2.1. Legalitatea contractului de leasing.

Legalitatea drept condiţie de validitate prezumă corespunderea conţinutului şi efectelor produse de contract prevederilor legislaţiei în vigoare. Totodată condiţia respectivă stabileşte că contractul nu trebuie în fond să contravină legii. Astfel, în afară de tipurile de contracte st abilite de partea specială a Codului Civil, persoanele pot încheia şi alte tipuri de contracte, dar care nu contravin legislaţiei în vigoare. Însăşi condiţia de legalitate a încheierii contractului rezultă din principiul legalităţii în desfăşurarea raporturilor civile. Astfel, legalitatea este definită ca fiind un principiu fundamental de drept, în baza căruia orice subiect de drept trebuie să respecte, şi cînd este cazul, să aplice legile şi celelalte acte normative. Cu alte cuvinte legalitatea este privită drept „un principiu, realizarea căruia duce la instituirea ordinii de drept, ultima fiind o parte a ordinii sociale”.32 În acelaşi context se afirmă că „legalitatea este un principiu exprimat prin îndatorirea de a respecta regulile de drept şi ordonarea tuturor regulilor de drept într-un unic şi unitar, implicînd conformitatea celor inferioare faţă de cele superioare”33 sau că „starea de ordine, în desfăşurarea raporturilor sociale rezultată din atitudinea de respectare a legilor este definită ca legalitate”.34

2.2. Capacitatea de a contracta în contractul de leasing

În literatura de specialitate prin capacitate de a încheia contracte se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi subiective şi obligaţii civile prin încheierea contractelor. Mai este numită aceasta şi capacitatea de a contracta. Condiţia principală a definirii capacităţii de a contracta este prezentă discernămîntului (aptitudinea persoanei de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile săvîrşite). Regula generală care guvernează capacitatea de a contracta este „că poate contracta orice persoană, dacă nu este limitată capacitatea sa prin lege”.35

Luînd în consideraţie caracterul multilateral al contractului de leasing legislaţia în vigoare determină următorii subiecţi ai contractului de leasing: 1) locatorul care poate fi persoana fizică sau juridică (instituţie financiară, alt agent 3 2 «Законность, обоснованность и српаведливость судебных актов», Краснодар 1974, pag. 42.3 3 Ion Deleanu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Iaşi 1993, pag. 70.3 4 Ioan Huma, „Introducere în studiul dreptului”, Iaşi 1993, pag. 133.3 5 Dr.Teofil Pop, „Drept Civil român. Teoria generală”, Bucureşti 1993, pag. 129.

17

economic) care practică activitate de antreprenoriat şi care procură cu titlu de proprietate echipament de la un anumit vînzător (furnizor) pentru a-l da în chirie. Literatura de specialitate prevede posibilitatea prezentării locatorului sub una din următoarele forme organizatorico-juridice:

a) instituţie bancară (dacă această formă de activitate este prevăzută de statutul băncii);b) compania financiară de leasing, fondată în scopul realizării operaţiunilor de leasing,

funcţia principală fiind achitarea bunurilor;c) o companie de leasing specializată, care în afara asigurării financiare a operaţiunii de

leasing, se mai ocupă cu activităţi nefinanciare şi anume: repararea bunurilor (obiectelor contractului de leasing), schimbul pieselor deteriorate, consultarea în domeniul utilizării corecte a utilajului ş.a.;

d) orice firmă sau întreprindere (instituţie, organizaţie), ce au ca scop principal efectuarea operaţiunilor de leasing (întărit obligatoriu în statutul întreprinderii) şi dispun de surse financiare pentru efectuarea şi realizarea operaţiunilor de leasing.36

După cum reiese pentru obţinerea capacităţii de a încheia contractul locatorul urmează să respecte anumite reguli şi anume: în cazul în care se prezintă ca persoană juridică îmbracă o anumită formă (de exemplu, una din cele prezentate) şi obţine un permis pentru desfăşurarea activităţii respective. Legislaţia noastră de regulă prevede acordarea licenţelor. Însă se observă că în cazul în care această formă de activitate este consfinţită în statutul întreprinderii sau instituţiei, necesitatea obţinerii licenţei dispare. În cazul în care locatorul se prezintă ca un antreprenor individual (persoana fizică) acesta urmează a fi înregistrat în calitatea viitorului subiect ai operaţiunii de leasing. Prin urmare înregistrînu-se sub forma unei întreprinderi individuale în cazul desfăşurării activităţii în cauză i se eliberează licenţa (conform procedurii stabilite de legislaţie). Astfel, capacitatea de a contracta apare odată cu respectarea anumitor condiţii şi proceduri cerute de legislaţie, cum ar fi înregistrarea, obţinerea licenţei. 2) Următorul subiect al contractului de leasing este vînzătorul (furnizorul) – întreprindere producătoare ori o altă persoană fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat şi care vinde locatorului în proprietate echipament pentru ca acesta să-l dea în posesiune şi folosinţă temporară unui terţ. După cum se observă legislatorul stabileşte desfăşurarea de către subiecţi ai operaţiunii de leasing a activităţii de antreprenoriat, ce-ar presupune existenţa a unui permis (licenţa). Ca şi în cazul precedent capacitatea de a contracta apare odată cu respectarea cerinţelor stabilite de legislaţie. E de menţionat că în calitate de vînzător se poate prezenta atît un antreprenor individual cît şi o întreprindere specializată. 3) Locatarul se prezintă ca fiind o persoană fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat şi care primeşte în posesiune şi folosinţă temporară, în baza de contract de leasing, echipamentul comandat la alegerea sa de la vinzătorul (furnizorul) indicat de el. În situaţia respectivă se aplică aceleaşi reguli, în sens că capacitatea de a contracta apare odată cu înregistrarea sau obţinerea licenţei pentru desfăşurarea activităţii respective. În afară de locator, locatar şi vînzător, adică participanţi obligatorii ale operaţiunilor de leasing, la ele mai pot participa şi participanţi secundari cum ar fi de exemplu, creditorul şi garantul locatorului, furnizorul şi alte părţi ce acordă ajutor reciproc părţilor contractului de leasing.37 Aceştia la fel obţin capacitatea de a contracta odată cu conformarea activităţii sale cu 3 6 С.П.Гришаев, «Гражданское право», Москва 2000, pag. 100.3 7 М.И.Брагинский, В.В.Витрянский, «Договорное право», книга 2-я, договоры о передаче имущества, Москва 2000, pag. 198.

18

prevederile legislative. În fine putem stabili că capacitatea de a contracta apare odată cu respectarea cerinţelor stabilite de legislaţie, acestea fiind de regulă, obţinerea permisului (licenţei) pentru desfăşurarea activităţii de antreprenoriat cît şi a actelor adiacente, sau obţinerea unei forme organizatorico-jueidice ce deja are ca scop desfăşurarea şi realizarea operaţiunilor de leasing.

2.3. Consimţămîntul în contractul de leasing

Consimţămîntul constituie acea condiţie esenţială de fond şi generală a contractului care constă în hotărîrea părţilor de a încheia contractul prin atingerea acordului de voinţă. Avînd în vedere faptul, că consimţămîntul este nu altceva decît o exteriorizare a unui act de voinţă interior şi real,38 este necesar ca manifestarea acestuia să fie realizată cu respectarea anumitor condiţii. Astfel, pentru a dobîndi valoare juridică, deci pentru a fi valabil, consimţămîntul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:39

1) să emane de la o persoană cu discernămînt;2) să fie exteriorizat;3) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;4) să nu fie alterat de vreun viciu de consimţămînt.

1. Întrucît încheierea contractului de leasing constituie manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, părţile care îl încheie trebuie să fie conştiente de efecte ce se vor produce în urma încheierii contractului, să le dorească, adică ele urmează să posede discernămîntul, pentru a delibera în cunoştinţă de cauză. Prin alte cuvinte discernămîntul constituie aptitudinea persoanei de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale, aptitudinea de a sesiza ce efecte se vor produce în urma încheierii contractului de leasing, care vor fi drepturile şi obligaţiile în urma încheierii contractului. Luînd în consideraţie că părţile în contractul de leasing în primul rînd posedă calitatea de persoană fizică, aceasta din dată prezumă prezenţa capacităţii de exerciţiu deplină, ce apare odată cu atingerea majoratului, care în legislaţia noastră constituie vîrsta de 18 ani (excepţia constituind căsătoria minorului). Capacitatea de exerciţiu deplină prezumă totodată nemijlocit prezenţa discernămîntului. O problemă poate apărea doar în cazul în care contractul a fost încheiat de alienatul sau debilul mintal nefiind pus încă sub interdicţie, capacitatea de exerciţiu deplină şi discernămîntul fiind prezumat. Dacă contractul a fost încheiat în momentul de luciditate, el va fi valabil, în caz contrar, va trebui să se facă dovada lipsei de discernămînt, la momentul perfectării contractului.

2. Voinţa juridică pentru a deveni consimţămînt trebuie să f ie exteriorizată . Voinţa internă, neexteriorizată nu produce efecte juridice, deoarece nu poate f i cunoscută de alţ i i ş i nici nu poate întra în contact cu altă voinţă pentru a se realiza acordul de voinţă . În dreptul nostru civil părţile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a consimţămîntului, 3 8 Gh.Beleiu, Drept Civil român. Introducere în Dreptul Civil. Subiectele Dreptului Civil. Bucureşti 1998, pag. 140-141.3 9 Dr.Teofil Pop, „Drept Civil român. Teoria generală”, Bucureşti 1993, pag. 133.

19

potrivit principiului consensualismului contractelor civile cît şi actelor juridice. Excepţie de la principiul consesualismului contractelor constituie acelea, care trebuie să îmbrace forma prevăzută de legislaţie pentru validitatea cît şi dovedirea actelor juridice. Consimţămîntul poate fi exteriorat printr-o declaraţie expresă făcută verbal, prin scris, prin gest, prin orice fapt concludent, prin adoptarea unei aptitudini. În contractul de leasing consimţămîntul urmează a fi manifestat cu privire la trei momente:

a) în ceea ce priveşte înţelegerea locatarului de a închiria bunul;b) în ceea ce priveşte înţelegerea locatarului şi a locatorului de a închiria un anumit bun

şi de la un anumit vînzător;c) în ceea ce priveşte înţelegerea locatorului cu vînzătorul privind vînzarea bunului.

Lipsa oricărui din aceste puncte enumerate vor duce la nevalabilitatea contractului de leasing. Consimţămîntul în cazurile enumerate poate fi exprimat la început verbal, constituind o înţelegere preliminară, şi apoi scris, constituind validitatea contractului.

3. O altă caracteristică a consimţămîntului ca el să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte. Intenţia de a produce efecte priveşte certitudinea exprimării voinţei de a încheia contractul şi de a produce prin acesta efectele concrete. Astfel nu se va considera că a fost iniţiază contractarea întru producerea efectelor dacă:

a) e constatată fictivitatea contractului;b) manifestarea de voinţă a fost făcută vag;c) manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă;d) manifestarea de voinţă a fost făcută sub condiţie potestativă (mă oblig dacă vreau).

Înseamnă că în cazul în care se va constata una din condiţiile enumerate, se va considera inexistenţa contractării a părţilor.

4. Ultima şi una din condiţiile principale ale consimţămîntului constituie nevicierea. Aşa cum am arătat mai sus, manifestarea de voinţă a părţilor pentru a produce efecte juridice, deci pentru a fi valabilă, trebuie nu numai să emane de la o persoană capabilă şi conştientă, dar se cere ca această manifestare de voinţă să nu fie alterată de anumite vicii, denumite vicii de consimţămînt. Viciile de consimţămînt sunt considerate:

a) eroarea;b) dolul (viclenia);c) violenţa;d) leziunea (pentru anumite persoane fizice).40

a) Eroarea poate fi definită ca fiind o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui contract, în cazul nostru a contractului de leasing. Aceasta poate fi: eroare asupra naturii actului (error in negotio), situaţie în care o parte crede că încheie un

anumit contract, iar cealaltă poate crede că încheie un alt contract; eroare asupra identităţii asupra identităţii obiectului (error in corpore), atunci cînd o parte

găndeşte că convine la un anumit bun, iar cealaltă parte la alt bun. De aceea şi am enunţat anterior că ca condiţie de valabilitate a consimţămîntului constituie înţelegerea locatarului şi locatorului de a închiria un anumit bun şi de la un anumit vînzător. Nerespectarea punctului respectiv va duce la nevalabilitatea contractului de leasing.

4 0 Gh.Beleiu, Drept Civil român. Introducere în Dreptul Civil. Subiectele Dreptului Civil. Bucureşti 1998, pag. 145.

20

eroare în substanţă sau în natura bunului, ceea ce ar constitui situaţia în care persoana (partea contractantă) crede că convine asupra transmisiunii unui bun de o anumită calitate şi caracteristică, pe cînd în realitate este realizată transmiterea unui alt bun.

Iarăş i , atrag atenţ ia asupra faptului că în contractul de leasing părţ i le convin asupra transmiteri i unui anumit bun sau bunuri determinate printr-un ş ir de caracteris t ici . Pentru evi tarea erori i în substanţă ar f i binevenit de a caracteriza bunul sau un complex de bunuri într-un document, care ar servi totodată ş i o dovadă a transmiteri i -primirii de către locatar a bunuri lor. eroarea în persoană, constituie situaţia cînd o persoană se gîndeşte că se contractează cu o

persoană, iar în realitate se contractează cu o altă persoană sau cu o persoană fără capacitate de a contracta.

Cred că excepţie ar constitui situaţia cu reprezentarea (substituirea părţii) respectîndu-se procedura cerută de legislaţie (existenţa mandatului sau a procurei). eroarea indiferentă este eroarea care nu are nici o influenţă asupra validităţii contractului,

deoarece poartă asupra unor împrejurări mai puţin importante. Evident, că o asemenea eroare nu afectează validitatea contractului, neavînd nici o consecinţă juridică.

În cazul respectiv e necesar de determinat de la bun început care împrejurări se vor considera mai puţin importante. De exemplu, legislatorul stabileşte că în contractul de leasing obligatoriu urmează a fi determinate îndeosebi: preţul bunului, suma totală, numărul şi scadenţa ratelor, plata finală şi metodele calculării ei în cazul rezilierii contractului (art. 924 Cod Civil din 2002). eroarea de fapt ce constituie o falsă reprezentare a unei situaţii de facto la încheierea

contractului; eroarea de drept este falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului normei de drept. În doctrină s-a susţinut că eroarea de drept nu ar putea constitui vicii de consimţămînt, deoarece nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo ignorare legem censetur). Pentru ca eroarea să fie constatată drept situaţie în care se va considera nevaliditatea consimţămîntului, este necesar ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărîtor, determinat să fie influenţat aşa încît cunoaşterea lui ar fi dus la refuz de a încheia contractul.

b) Dolul (viclenie) presupune inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, în scopul încheierii unui act juridic.41

Dolul se compune din două elemente constitutive: un element intenţional (subiectiv), care constă din intenţia, voinţa de a induce o persoană,

pentru a o hotărî să încheie contractul; un element material (obiectiv), care constă în folosirea de mijloace viclene prin care persoana

este indusă în eroare. Pentru existenţa acestui viciu de consimţămînt e necesară îndeplinirea cumulativă ale acestor elemente. În literatura de specialitate se mai vorbeşte despre dolul principal sau grav, care se referă la elementele determinate şi dolul incident sau uşor, care priveşte elementele nedeterminate la încheierea contractului şi atrage valabilitatea doar acelor clauze care au fost stabilite în mod dolosiv. Pentru ca dolul să fie considerat drept un viciu de consimţămînt este necesar ca acesta să fie determinat la încheierea contractului şi să provină de la cealaltă parte şi să nu fie presupus. c) Prin violenţă se înţelege ameninţarea unei persoane cu un rău de natura să- i insuf le o temere ce o si leş te să încheie un act juridic, pe care 4 1 Ibidem, pag. 147.

21

altminteri nu l-ar f i încheiat . Datorită violenţei, ameninţării cu un rău, libertatea voinţei unei persoane este afectată, deoarece numai sub teama ameninţării partea a consimţit la încheierea contractului, împotriva voinţei sale. După natura sa violenţa poate fi fizică (vis) şi morală (metus). Pentru a constitui viciu de consimţămînt, violenţa trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative: să fie determinată pentru încheierea contractului, adică teama insuflată de ameninţare trebuie

să fie de asemenea natura încît altminteri partea n-ar fi încheiat contractul; să fie neligitimă (injustă).

d) Ultimul viciu al consimţămîntului constituie leziunea, prin care se înţelege paguba materială pe care o suferă o parte contractantă din cauza văditei disproporţii de valoare dintre cele două prestaţii reciproce.42

Legislaţia noastră nu prevede că leziunea constituie un viciu al consimţămîntului. Nu mai puţin doctrina şi jurisprudenţa consideră leziunea ca viciu de consimţămînt deoarece nu se poate concepe ca o parte să consimte la încheierea unui contract păgubitor şi întrucît sancţiunea leziunii este anularea contractului întocmai ca pentru viciile de consimţămînt. Enunţînd toate condiţiile pentru constatarea valabilităţii consimţămîntului am ajuns la concluzia că nerespectarea măcar a vreunei condiţii (cu excepţia anumitor momente) va duce la nevalabilitatea consimţămîntului şi ca urmare nevalabilitatea contractului. Datorită faptului că contractul de leasing poartă caracter triplu, acesta presupune existenţa consimţămîntului între:

1) locator şi locatar cu privire la închirierea certă a bunului de către locatar;2) locator şi locatar cu privire la determinarea bunurilor ce urmează a fi procurate de către

locator şi determinarea vînzătorului;3) şi înţelegerea dintre locator şi vînzător cu privire la vînzarea bunului determinat de

către locatar. Consimţămîntul triplu pentru a fi considerat valabil urmează să se conformeze condiţiilor enunţate mai sus, specifice anume contractului respectiv.

2.4. Obiectul contractului de leasing

Orice contract are drept obiect crearea de obligaţii, iar obiectul obligaţiei este întotdeauna o prestaţie (de a da, de a face, sau a nu face); prestaţia, la rîndul ei, are drept obiect, fie transmiterea unui drept, fie un fapt al debitorului (fapt pozitiv sau o abstenţiune).43 Alţi autori consideră că obiectul unui raport juridic nu totdeauna este obţinerea unei conduite respective ci şi obţinerea cîtorva rezultate chiar şi materiale. Prin urmare ajungem la părerea că drept obiect al raportului juridic contractual constituie o conduită urmărită de subiectul activ faţă de subiectul pasiv. Aceasta rezultă din acele considerente că dacă în primul rînd vorbim despre caracterul social al oricărui raport juridic, iar prin urmare excludem factorul material. Totodată, părţile deseori urmăresc un anumit rezultat material concret,

4 2 Dr. Teofil Pop, Drept Civil român. Teoria generală. Bucureşti 1993, pag. 142.4 3 Tudor R.Popescu, Drept Civil. Vol. I, Bucureşti 1994, pag. 84.

22

cu privire la care de asemenea îşi asumă obligaţii şi stabilesc drepturi. În acest sens, pornind de la ideea, că orice contract constituie un raport juridic, corespunzător este necesar de a ne referi la faptul, că contractul este caracterizat prin obiect:

- intrinsec;- şi extrinsec.

Astfel, în contractul de leasing obiect intrinsec îl constituie transmiterea proprietăţii asupra bunului sau unui complex de bunuri mobile şi imobile şi transmiterea plăţii sau preţului pentru bunul cumpărat, pe cînd obiectul extrinsec îl constituie însăşi bunul cumpărat şi transmis către locatar şi preţul sau plata. Pentru ca obiectul în contract să fie valabil acesta urmează să îndeplinească anumite condiţii:

1) să existe în momentul încheierii contractului, lipsa acestuia atrăgînd nulitatea absolută a contractului:

2) să se afle în circuitul civil . Nu poate face obiectul unei obligaţii contractuale, în primul rînd, bunurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul unui drept de proprietate, cum sunt lucrurile ce se află la dispoziţia tuturor (aerul, lumina), de asemenea, bunurile pe care legea pentru considerentele de ordin economic, politic, social le scoate din circuitul civil;

3) să fie determinat sau determinabil , ceea ce presupune posibilitatea determinării bunului conform unor indici individuali sau potrivit standardelor de stat sau internaţionale, condiţiilor tehnice ş.a.;

4) să fie posibil . Imposibilitatea prestaţiei atrage nulitatea absolută a contractului pentru lipsa de obiect. Dar pentru aceasta trebuie ca imposibilitatea să aibă caracter obiectiv, executarea prestaţiei să fie cu neputinţă, nu numai pentru o parte ci şi pentru cealaltă parte;

5) să fie licit , adică să nu contravină normelor imperative sau regulilor de convieţuire socială;

6) să fie moral , adică să nu contravină ordinii publice şi bunurilor moravuri. Prin urmare obiectul contractului de leasing (atît intrinsec cît şi extrinsec) pentru a fi considerat încheiat valabil se va supune condiţiilor respective. Legea „Cu privire la leasing” în art. 4 alin. 2 ne spune că constituie obiectul leasingului mijloacele de transport, maşinile, complexele tehnologice şi echipamentul care potrivit clasificaţiei în vigoare, se raporta la fondurile fixe, cu excepţia celor interzise sau limitate pentru libera circulaţie pe piaţă în conformitate cu legislaţia. Definiţia expusă în Legea respectivă ne pare a fi generală şi incompletă, lăsînd rezerve pentru teoreticieni cît şi practicieni în determinarea mai amplă şi concretă a obiectului leasingului. Spre comparaţie în legislaţia Federaţiei Ruse obiectul contractului de leasing pot constitui bunuri neconsumptibile, de asemenea întreprinderi şi alte complexe imobile, clădiri, blocuri, echipamente, mijloace de transport şi alte bunuri mobile şi imobile, ce pot fi utilizate în activitatea de antreprenoriat (art. 666 Cod Civil al Federaţiei Ruse). Nu pot constitui obiectul leasingului fondurile financiare şi alte resurse naturale şi bunurile scoase din circuitul civil sau pentru care sunt stabilite reguli speciale de folosire (art. 666 Cod Civil al Federaţiei Ruse). Legislaţia română defineşte foarte clar obiectul operaţiunilor de leasing care poate fi:

a) echipamentul industrial;b) utilizarea bunurilor imobile cu destinaţie comercială sau industrială, achiziţionate sau

construite de o societate de leasing;c) utilizarea fondului de comerţ sau a unuia dintre elementele sale necorporale;

23

d) utilizarea bunurilor de folosinţă îndelungată şi a imobilelor cu destinaţie de locuinţă, pentru persoanele fizice.44

Luînd în consideraţie cele expuse putem determina următoarele categorii sau tipuri ale obiectului:

a) transmiterea dreptului de proprietate asupra unui sau mai multor bunuri mobile şi/sau imobile care fac parte din circuitul civil şi care au fost determinate de locatar (obiect intrinsec);

b) transmiterea plăţii sau preţului pentru bunul cumpărat de către locator vînzătorului;c) transmiterea bunului procurat de către locator de la vînzător către locatar;d) plata pentru chirie, care se constituie din:- suma care recuperează integral (sau aproximativ) valoarea echipamentului la

momentul achiziţionării lui;- suma plătită locatorului pentru achitarea mijloacelor de credit, la o rată a dobînzii fixe

sau fluctuante, cu care acesta a achiziţionat echipamentul;- comisionul plătit locatorului;- suma plătită pentru asigurarea echipamentului, cu condiţia că asigurarea a fost făcută

de locator;- alte cheltuieli efectuate de locator, prevăzute de contractul de leasing.

Plata de chirie poate fi stabilită de părţi în expresie bănească, sub forma de marfă (compensare) sau mixtă, urmărind a fi plătită din momentul furnizării (transmiterii) echipamentului ori după montarea, punerea în funcţiune şi atingerea puterii lui calculate, ori după obţinerea primului venit din fabricarea (vinderea) producţiei (efectuarea de lucrări, prestarea de servicii). Plata de chirie se include conform legislaţiei în cheltuielile de fabricare (vindere) a producţiei (efectuare de lucrări, prestare de servicii), incluse în preţul ei de cost. De asemenea, părţile stabilesc periodicitatea achitării plăţii. Dacă părţile nu o stabilesc, atunci legea prevede expres că suma anuală totală se împarte în 12 rate egale, fiecare urmînd a fi achitată în prima decadă a lunii. Plata pentru chirie constituie obiect extrinsec, obiect de rezultat. Analizînd toate cele expuse referitor la obiectul contractului de leasing putem menţiona că noţiunea obiectului de leasing nu este descrisă pe deplin, aceasta cred eu va fi efectuat de către cercetătorii prezenţi, cît şi cei viitori, noi putînd face concluzii la obiectul leasingului pînă cînd reieşind din doctrina şi literatura de specialitate existentă.

2.5. Cauza sau scopul contractului de leasing

Cauza sau scopul contractului de leasing constituie o condiţie de validitate esenţială ce constă în obiectivul (finalul) urmărit la încheierea acestuia. Reieşind din noţiunea contractului de leasing prevăzută în art. 3 al Legii cu privire la leasing se desprinde scopul contractului de leasing şi anume scopuri de antreprenoriat. Însăşi noţiunea de antreprenoriat presupune activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de persoane fizice şi juridice, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri (art. 1 al Legii cu privire la antreprenoriat). Însă cauza sau scopul de antreprenoriat trebuie să se conformeze anumitor condiţii, şi anume:

4 4 Revista de drept comercial, nr. 1, 1997, pag. 69.

24

- să f ie reală sau licită . Cauza nu este reală, ci falsă, cînd o parte s-a obligat numai în credinţa greşită a existenţei cauzei. Referitor la caracterul legal al cauzei putem spune că cauza este nelicită cînd este prohibită de legi, cînd este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. De asemenea cauza sau scopul legal presupune obţinerea unei licenţe, sau unui alt legal ce permite desfăşurarea activităţii de antreprenoriat. Uneori noţiunea de cauză ilicită pare să facă dublă întrebuinţare cu aceea de obiect ilicit. Dar pentru a evita o confuzie trebuie să se ţină seama că, cel mai adesea cauză apare ilicită sud aspectul său subiectiv ce trebuie desprins din intenţia comună a părţilor, ceea ce duce la concluzia că, pentru a vicia contractul, cauza ilicită trebuie să fi fost cunoscută de către cealaltă parte.

- să existe . Aceasta se prezumă a fi existentă, cel care invocă inexistenţa cauzei trebuie să dovedească acest fapt;

- caracterul moral al cauzei presupune concordanţa cu ordinea publică a statului cît şi respectarea bunelor moravuri.

După cum s-a constatat scopul contractului de leasing este scopul de antreprenoriat care urmează a f i real ( în sens să existe o reală posibi l i tate de a desfăşura activi tate de antreprenoriat) , caracterul l ici t al activi tă ţ i i de antreprenoriat prezumă respectarea normelor legislative ce reglementează domeniul respectiv cî t ş i obţ inerea după caz a l icenţei pentru desfăşurarea unui gen de activi ta te de antreprenoriat . Scopul de antreprenoriat trebuie să existe (aceasta fiind o condiţie esenţială a cauzei) şi în fine caracterul moral al cauzei constituind respectarea întregului sistem de drept, ordinea publică şi socială (bunele moravuri).

2.6. Forma contractului de leasing

Forma contractului constituie acea condiţie de validitate ce constă în modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic.45

Legislaţia anterioară determina mai multe forme ale contractelor, cum ar fi cea scrisă (simplă, naţională, asimilată celei notariale), verbală şi tacită (art. 44 Cod Civil RM din 1964). Actualmente Codul Civil (2002) prevede posibilitatea încheierii contractelor în forma verbală, scrisă sau cea autentică, enunţînd forma contractului constituie o condiţie de valabilitate a contractului numai în cazurile expres prevăzute de lege. Prin urmare menţionăm că Legea cu privire la leasing nu conţine o normă aparte privind forma contractului, dar din conţinutul contractului reiese că acest contract poate fi încheiat doar în forma scrisă. Această concluzie o putem face reieşind din cele stabilite în art. 7 al Legii menţionate, care prevede conţinutul contractului şi care indică că contractul de leasing intră în vigoare la data semnării lui sau la o altă dată stabilită în contract. Forma scrisă a acestui contract decurge din complicitatea şi diversitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, continuitatea lui, particularităţile lui de exercitare. Făcînd referinţe la Codul Civil (2002), art. 924 alin. 1 prevede forma contractului de leasing şi anume cea scrisă. Codul Civil (din 2002) în art. 210 prevede că contractele trebuie să fie încheiate în scris dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului contractului depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent

4 5 Dr. Teofil Pop, Drept Civil român. Teoria generală. Bucureşti 1993, pag. 150.

25

de valoarea obiectului. Putem observa că Codul Civil (din 2002) conţine o definire mai complexă a formei scrise a contractului, cît prevede nemijlocit şi forma scrisă a contractului de leasing, constituind o condiţie de validitate obligatorie. Astfel, în cazul nerespectării acestei condiţii se va ajunge la situaţia în care părţile nu vor avea dreptul de a cere în cazul de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea contractului; cît şi va duce la nulitatea contractului.

Oricum reieş ind din obiectul contractului putem conchide că forma contractului de leasing este cea scrisă (aceasta putînd fi ad validi tatem sau ad solemnitatem). În capitolul anterior am prezentat clasificarea contractului de leasing după natura bunului în cel mobiliar şi imobiliar. Importanţa clasificării constînd în faptul că în cazul leasingului imobiliar ca obiect apar imobilele cu destinaţie industrială sau comercială, ori alte fonduri fixe şi prin urmare legislatorul poate stabili respectarea concomitent cu forma scrisă a autentificării sau înregistrării corespunzătoare. Codul Civil prevede în art. 212 forma autentică a contractului. Ea poate fi stabilită de lege sau de părţi, chiar în cazul în care legea nu cere forma autentică. De asemenea Cod Civil în art. 214 prevede că în cazul în care ca obiect al contractului apar bunuri imobile, acesta urmează a fi înregistrat obligatoriu în modul stabilit de lege. Cred că prevederile respective pot fi aplicabile şi în cazul nostru, de fapt legislaţia în vigoare conţine norme juridice ce reglementează înregistrarea bunurilor imobile, existînd în acest sens Legea cadastrului bunurilor imobile (ce prevede procedura înregistrării bunurilor imobile). În cazul în care obiectul leasingului vor constitui bunuri mobile, părţile respectînd forma scrisă pot stabili adăugător şi alte condiţii neprevăzute în legea civilă. Analizînd cele expuse stabilim că:

1) contractul de leasing urmează a fi încheiat în forma scrisă;2) în cazul în care bunurile ce constituie obiect al leasingului la înstrăinare sau la

locaţiune se va cere autentificarea notarială şi înregistrarea corespunzătoare şi contractul de leasing va urma să fie autentificat şi înregistrat;

3) părţile pot stabili şi condiţii suplimentare (în afară de cele cerute de legislaţie, anume ceea ce se referă la forma contractului de leasing); ce nu vor contravine prevederilor legale în acest sens.

2.7. Nulitatea ca efect a nerespectării condiţiilor de validitate a contractului de leasing

Efectul principal al nerespectării condiţiilor de validitate a contractului de leasing este nulitatea acestuia. În lipsa unei definiţii a nulităţii contractului în Codul Civil literatura de specialitate abundă în definiţii, care, însă, conţin un numitor comun şi anume acela că nulitatea este o sancţiune civilă, care intervine cînd se înfrînge o dispoziţie legală, cu ocazia încheierii unui contract.46 Nulitatea este acea sancţiune civilă care intervine după încălcarea normei de drept, lipsind contractul de efectele urmărite la încheierea contractului. În acest sens vorbim că nulitatea survine atunci cînd nu se respectă cel puţin una din condiţiile de validitate a contractului de leasing. În literatura de specialitate instituţia nulităţii, comparativ cu alte instituţii este privită prin prisma efectelor specifice pe care le creează declararea faptului că contractul nu a fost încheiat şi respectiv nu a produs efecte.

4 6 Dr. Teofil Pop, Drept Civil român. Teoria generală. Bucureşti 1993, pag. 179.

26

Analizînd finalitatea nulităţii ca instituţie de drept civil, vom observa că această instituţie urmăreşte atît un rol preventiv, cît şi unul represiv. Prin urmare, nulitatea urmăreşte atît o funcţie preventivă ce constă în ameninţarea cu distrugerea efectelor contractului, dacă acesta se încheie cu nesocotirea dispoziţiilor normative privind condiţiile sale de validitate, cît şi una sancţionatorie, ce intervine după încheierea contractului, avînd drept scop fie înlăturarea efectelor contrare legii, pe care le conţine contractul, fie nimicirea acestuia în totalitate, dacă nu este posibilă menţinerea lui prin îndepărtarea clauzelor stipulate în dispreţul unor dispoziţii imperativ ale legii. În literatura de specialitate se disting mai multe categorii ale nulităţii, astfel:1) În funcţie de natura interesului ocrotit de lege şi de regimul ei juridic nulitatea este de

două feluri:a) absolută – consti tuie acel efect , care sancţ ionează nerespectarea unei norme

ce ocroteş te un interes general obştesc sau duce la lezarea unui drept, cum ar f i spre exemplu, l imitarea capaci tă ţ i i de exerci ţ iu sau încheierea contractului cu lezarea intereselor statului .

De aici reiese că contractul de leasing urmează a fi încheiat respectîndu-se interesul general (obştesc), fără lezarea a vreunui drept, cu atît mai mult ceea ce se referă la lezarea intereselor statului (ca exemplu poate servi obiectul contractului de leasing şi anume contractul „să fie în circuitul civil”, legiuitorul stabilind „lista” bunurilor ce pot constitui obiectul contractului de leasing).b) relativă – constituie acel efect, care sancţionează nerespectarea unei norme ce ocroteşte un

interes particular sau aduce atingere unui drept relativ. De regulă, contractul lovit de nulitate absolută devine nul prin prescrierea legii, pe cînd contractul lovit de nulitate relativă se consideră nul prin cererea părţii. În primul caz, se aplică sintagma „nul de drept” şi corespunzător „anulabil”.

2) În funcţie de întinderea efectelor nulitatea poate fi:a) totală – constituie acel efect care priveşte încetarea contractului în întregime;b) parţială – constituie acel efect, care priveşte încetarea doar a unor clauze ale contractului, fără

ca întreg contract să fie lovit de nulitate. Spre exemplu, în cazul în care la încheierea contractului de leasing părţile stabilesc obligaţia achitării plăţii (chiriei de către locatar) în altă valută decît leul moldovenesc, această clauză în conformitate cu prevederile Legii „Cu privire la bani”, devine nulă neafectînd totodată valabilitatea întregului contract.

3) În funcţie de existenţa ori inexistenţa unei norme care să editeze expres sancţiunea, nulitatea este de două feluri:

a) expresă – constituie acel efect, care este prevăzut în mod expres prin lege. Pentru exemplu, alin. 3 al art. 240 Cod Civil (din 1964) declară în mod expres, că nerespectarea prevederilor ce privesc forma contractului duce la nulitatea acestuia, acesta fiind aplicabil şi în cazul nostru;

b) implicită – fiind aceea care, fără a fi prevăzută expres de lege, rezultă în mod neîndoielnic din felul de exprimare a normei legale sau din scopul acesteia.

4) Şi ult ima clasif icare este acea în funcţ ie de caracterul condiţ ie i de val iditate nerespectată nulitatea este de două feluri:

a) de fond – f i ind acea sancţ iune a contractului încheiat cu nerespectarea condiţ i i lor esenţ iale de validi tate ale acesteia ş i anume: capaci tatea părţ i lor de a contracta, consimţămîntul valabi l al părţ i i ce se obligă, un obiect determinat ş i o cauză l ici tă ;

27

b) de formă – f i ind acea sancţ iune a contractului încheiat cu nerespectarea formei cerute de legi ad validi tatem.

Prin urmare la efectele nuli tă ţ i i este aplicabi lă regula principală care guvernează nuli tatea este că „contractul lovi t de nuli tate se consideră că nu a fost încheiat , iar clauza lovi tă de nuli tate se consideră că nu a fost s tabi l i tă . Această regulă atrage după sine o serie de urmări , cum ar f i cele, că părţ i le resti tuie toate prestaţ i i le, ce le-au fost executate, se anulează toate actele subsecvente acestui contract , cu excepţ ia contractelor ce privesc dobîndirea de bună credinţă”. Totodată legislaţ ia priveş te şi cazuri , cînd actele subsecvente ce privesc dobîndirea de bună credinţă de asemenea sunt lovi te de nuli tate. Este vorba în asemenea caz de bunuri le proprietate publică a statului ş i uni tă ţ i lor administrativ- teri toriale, care fac parte din categoria bunuri lor inalienabi le, insesizabi le ş i imprescreptibi le. În capi tolul respectiv am enunţat condiţ i i le de validi tate ale contractului de leasing, nerespectarea cărora după cum am observat duce la nuli tatea contractului în întregime sau a unor clauze contractuale. Prin urmare ţ ine de accentuat atenţ ia asupra condiţ i i lor de validi tate esenţ iale (enumerate mai sus) cî t ş i neesenţ ială , respectarea cărora duce la executarea contractului ş i ca urmare atingerea însăş i scopului încheieri i contractului de leasing (de antreprenoriat) .

28

CAPITOLUL 3. EFECTELE CONTRACTULUI DE LEASING.

Prin efecte ale contractului sunt înţelese totali tatea de obligaţ i i ş i drepturi care pot lua naş tere cî t din conţ inutul contractelor în baza clauzelor acestuia atî t ş i ca rezul ta t al nerespectări i clauzelor, precum şi în cazul nerespectări i condiţ i i lor de valabi l i ta te. În acest capi tol nu ne vom referi la efectele ce rezultă din încheierea nevalabi lă a contractului , deoarece acest subiect a fost tratat în capi tolul anterior. Problema fundamentală care se pune, odată cu încheierea contractului este aceea privi toare la persoanele faţă de care contractul respectiv îş i produce efectele. În dreptul civi l , efectele contractului sunt guvernate de trei principi i de bază:

principiul forţei obligatori i a contractului (pacta sunt servanda); principiul i revocabi li tă ţ i i contractului ;

principiul relativi tă ţ i i efectelor contractului (res inter al ios acta, al i is negue nocere, negue prodesse potest) .

1) Principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda). Principiul forţei obligatori i a contractului este consacrat într-o formulare celebră care lapidar ş i cu deosebi tă forţă dispune: „Convenţi i le legal făcute au putere de lege între părţ i le contractante”. 4 7 Prin ea înţelegîndu-se că contractul încheiat cu respectarea legi i are faţă de părţ i sau faţă de partea care se obligă aceeaşi putere ca şi legea. Sau cum se spune în practica judiciară: „Contractul este legea părţ i lor” . Prin urmare, părţ i le, odată ce s-au angajat juridic printr-un contract , au obligaţ ia să respecte clauzele contractului , aidoma, cum au obligaţ ia să respecte legea. Astfel , părţ i le încheind contractul de leasing, îş i asumă totodată obligaţ ia de a respecta clauzele contractului încheiat , acesta avînd pentru părţ i puterea unei legi .

2) Principiul irevocabil ităţ i i contractului. Concesiunea forţei obligatori i a contractului este inevocabili tatea acestuia, în sensul că una dintre părţ i le contractului nu poate doar prin singura 4 7 Liviu Pop, Drept Civil. Teoria generală a obligaţiilor. Vol. I, Iaşi 1992, pag. 62.

29

sa voinţă, să desf i inţeze, să desfacă contractul . De aici rezultă concluzia că una dintre părţ i le contractante nu se poate exonera numai prin voinţa sa proprie de obligaţ ie asumate prin contract . Irevocabi li tatea contractului însă nu înseamnă că acesta odată încheiat nu mai poate f i desfăcut prin voinţa comună a părţ i lor. De vreme ce contractul este încheiat prin acordul de voinţă al părţ i lor (mutuus consensus), es te normal ca el să poată f i desfăcut tot prin acordul de voinţă al părţ i lor (mutuus disensus) .

3) Principiul relat ivităţ i i efectelor contractului. După cum se cunoaşte, orice contract este un acord interveni t între voinţele individuale ale două sau mai multe persoane. Neîndoios că el va produce efecte între acele persoane. Însă se pune problema de a ş t i dacă în contract produce sau poate produce ori nu efecte ş i faţă de alte persoane decî t acelea care şi -au dat consimţămîntul la încheierea lui . Potrivi t principiului respectiv, în contract valabi l încheiat produce efecte numai între părţ i le contractante, în sensul că el nu poate da naştere la obligaţ i i ş i la drepturi în sarcina şi , respectiv, în favoarea altor persoane sau cu alte cuvinte putem spune că contractul încheiat nu poate nici să dăuneze şi nici să profi te altor persoane. 4 8

Este de notat că principiul relativităţii efectelor contractului se referă numai la drepturile şi obligaţiile ce se nasc prin încheierea acestui contract. Acest principiu nu poate nesocoti însă situaţia juridică creată de contractul încheiat de părţi, care, fiind o realitate juridică, se impune şi terţilor, fiindu-le opozabile într-un anumit fel, determinîndu-i să aibă o atitudine pasivă de respect. Principiile prezentate sunt de bază şi de regulă guvernează efectele ce se produc în urma încheierii contractului. Prin urmare ele întotdeauna se iau în consideraţie pentru o determinare corectă a efectelor contractului încheiat. Totodată doctrina dreptului civil prevede clasificarea în funcţie de conţinutul efectelor contractului încheiat, care se prezintă prin următoarele categorii de bază. I . Efectele ce privesc părţile , care la rîndul său pot f i divizate în:

A. Efecte ce rezultă din executarea corespunzătoare a contractului;B. Efecte ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului.

II. Efectele faţă de terţi. Cred, că clasificarea respectivă este una din cele mai reuşite, de aceea în capitolul respectiv voi prezenta efectele faţă de părţi în contractul de leasing şi apoi efectele faţă de părţi.

3.1. Efectele ce rezultă din executarea corespunzătoare a contractului de leasing

În momentul cînd vorbim despre efectele ce decurg din încheierea contractului, este necesar de menţionat, că acestea constituie principala categorie de efecte pe care le urmăresc părţile la încheierea contractului. După cum se menţionează cu bună dreptate, „...sancţiunea încheierii unui

4 8 Ibidem, op. cit. Pag. 94.

30

tratat este tocmai crearea de efecte juridice, adică angajarea părţilor la o anumită conduită obligatorie”.49 În acest context menţionăm, că principalul efect pe care îl creează un contract valabil încheiat este stabilirea unei conduite a părţilor la contract. Această conduită este reflectată în conţinutul drepturilor şi obligaţiilor pe care şi le asumă părţile la încheierea contractului. Fiind un contract tripartit, contractul de leasing conţine un şir de drepturi şi obligaţii specifice părţilor. Cu excepţia regulilor generale ale contractelor civile despre corespunderea obligaţiilor unei părţi cu drepturile celeilalte părţi, contractul de leasing are un şir de drepturi şi obligaţii particulare, care sunt strict determinate de lege. Unicul act normativ care pe deplin (în măsura posibilităţii) determină drepturile cît şi obligaţiile părţilor în contractul de leasing este Legea „Cu privire la leasing”, amintită în capitolele anterioare. Astfel, după cum s-a determinat încheind contractul de leasing părţile stabilesc o anumită conduită, aceasta fiind reflectată în conţinutul drepturilor şi obligaţiilor asumate. Prin urmare art. 14 alin. 2 al Legii cu privire la leasing prevede următoarele obligaţii ale locatorului: 1) Să nu intervină în alegerea echipamentului şi a vînzătorului (furnizorului) de echipament pe care o face locatarul, dacă contractul de leasing nu prevede altfel (totodată art. 15 alin. 1 p.a. prevede posibilitatea încredinţării alegerii vînzătorului şi a echipamentului locatorului de către locatar, constituind un drept al ultimului). Altfel spus, locatorul nu intervine în alegerea echipamentului şi a vînzătorului, cu excepţia cazului cînd locatarul îi încredinţează această alegere. 2) Ca urmare survine obligaţia locatorului de a nu opera modificări fără acordul locatarului în contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) a echipamentului. 3) Să dea locatarului contra plată în posesiune şi folosinţă temporară echipamentul său (aceasta fiind de fapt una din acţiunile principale ale locatorului → scopul şi esenţa încheierii contractului de leasing). 4) Să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vînzare-cumpărare (furnizare) de echipament ales de locatar cu vînzătorul (furnizorul) indicat de acesta, să achite costul echipamentului şi să încredinţeze locatarului executarea obligaţiilor sale privind recepţionarea lui, formularea cerinţelor care izvorăsc din acest contract, dacă contractul de leasing nu prevede altfel. Executarea obligaţiei respective constă în faptul că locatorul urmează să încheie contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) a echipamentului cu vînzătorul (furnizorul) în conformitate cu indicaţiile locatarului. Contractul menţionat este încheiat în conformitate cu normele Codului Civil privind vînzarea-cumpărarea. Însă în executarea contractului respectiv există anumite particularităţi. Totodată obligaţiile vînzătorului cu privire la transmiterea echipamentului ce reies dintr-un asemenea contract urmează a fi executate nu faţă de locator, ci locatar, acesta nefigurînd ca parte în acest contract locatarul îşi asumă drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru cumpărător conform contractului de vînzare-cumpărare (în locul locatorului), excluzînd obligaţia de achitare a echipamentului, cum ar fi parte la contractul de vînzare-cumpărare. În afara obligaţiei de achitare a echipamentului rolul locatorului constă în imposibilitatea desfacerii contractului de vînzare-cumpărare de către locatar. Anume locatarul este înzestrat cu dreptul de a înainta faţă de echipament (obiectul contractului de leasing) cerinţele privind calitatea, complexitatea, termenele furnizării. De aceea, de regulă, locatorul procurînd bunurile, urmează să înştiinţeze cumpărătorul (furnizorul) despre transmiterea bunurilor în leasing anumitei persoane. În comparaţie cu regula generală în cadrul vînzătii-cumpărării, conform căreia dacă nu e prevăzut altfel în contractul încheiat, riscul, pieirii incidentale sau în cazul deteriorării

4 9 O.Balan, E.Serbenco. drept Internaţional public. Chişinău 2001, pag. 255.

31

întîmplătoare a bunurilor trece către cumpărător din momentul cînd în conformitate cu legea sau contractul încheiat vînzătorul şi-a îndeplinit obligaţiile cu privire la transmiterea bunurilor cumpărătorului. În operaţiile de leasing riscul pieirii accidentale trece nemijlocit către locatar din momentul transmiterii acestuia a bunurilor dacă legea nu prevede altfel. Ipoteza recepţionării bunurilor de către locatar reprezintă un interes practic. Astfel, ar fi necesar de determinat locul executării obligaţiei de către vînzător. Conform regulei genrale, ce reglează contractul de vînzare-cumpărare, obligaţia vînzătorului de transmitere a bunurilor se consideră executarea nu doar în momentul transmiterii cumpărătorului (pentru aceasta în contract e necesar de prevăzut obligaţia vînzătorului de furnizare a bunurilor în locul aflării cumpărătorului), executarea obligaţiei respective este posibilă prin funcţionarea bunurilor în locul aflării cumpărătorului cît şi prin transmiterea bunurilor cărăuşului sau organului similar. În ultimele cazuri locul executării obligaţiei se va considera corespunzător locul aflării bunurilor sau locul transmiterii bunurilor către cărăuş sau organului similar. În operaţiunile de leasing echipamentul vîndut este transmis de către vînzător (furnizor) nemijlocit locatarului la locul aflării ultimului. Dacă părţile însă au în vedere alt loc al executării obligaţiei, acesta urmează a fi prevăzutor contractul de leasing. Neexecutarea obligaţiei respective de către vînzător (furnizor) va duce la urmări negative ce reglementează însăşi vînzarea-cumpărarea, doar cu o diferenţă în ce priveşte înaintarea pretenţiilor. Pretenţiile vor fi înaintate nu de locator, dar nemijlocit de către locatar. În plus cerinţa desfacerii contractului de vînzare-cumpărare nu poate fi efectuată de către locatar fără acordul preventiv al locatorului. În ce priveşte locatorul, acesta nu duce răspundere faţă de locatar în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare ale obligaţiilor sale, ce reies din contractul de vînzare-cumpărare, excepţie constituind cazul cînd locatarul îi încredinţează alegerea echipamentului şi a vînzătorului. În cele ce urmează locatarul este înzestrat cu dreptul de a înainta pretenţiile (ce reies din contractul de vînzare-cumpărare) atît către vînzător, cît şi locator. 5) La expirarea contractului de leasing să primească echipamentul, dacă locatarul nu-şi exercită dreptul de a-l recepţiona sau achiziţiona cu titlu de proprietate sau de a prelungi contractul. Art. 13 alin. 2 al Legii cu privire la leasing prevede că în cazul expirării contractului, echipamentul:

a) trece în proprietatea locatarului, dacă durata leasingului corespunde cu termenul de amortizare a leasingului corespunde cu termenul de amortizare a echipamentului şi chiria stabilită în contract a fost plătită integral;

b) poate fi răscumpărat de locatar la preţul convenit de părţi, dar nu mai mic de valoarea reziduală de inventar a echipamentului, dacă durata leasingului a fost mai mică decît termenul de amortizare a echipamentului;

c) rămîne în posesiunea şi folosinţa temporară a locatarului dacă contractul a fost prelungit de părţi la ratele stabilite anterior sau în condiţii de reducere a plăţilor pînă la expirarea termenului de amortizare a echipamentului;

d) se restituie locatorului sau, la indicarea lui, unei alte persoane în starea corespunzătoare clauzelor contractului şi termenului de amortizare, dacă locatarul a refuzat să-şi exercite drepturile acordate la lit. a) – c).

Am mai menţionat că contractul de leasing fiind încheiat presupune şi dictează o anumită conduită a părţilor, care constă în asumarea atît a obligaţiilor cît şi a drepturilor. Enunţînd obligaţiile locatorului, legislatorul nemijlocit prevede şi drepturile ce apar în urma raporturilor de leasing. Prin urmare art. 14 alin. 1 al Legii cu privire la leasing prevede următoarele drepturi de care

32

beneficiază locatarul:1) Să aleagă, cu acordul locatarului, echipamentul şi vînzătorul (furnizorul) lui.

Acest drept decurge din încredinţarea locatarului de a alege vînzătorul (furnizorul) ş i echipamentul, consti tuind totodată ş i dreptul locatarului .

2) Să folosească echipamentul în calitate de gaj la obligaţiile sale faţă de terţi, dacă contractul de leasing nu prevede altfel.

Consider, că legislatorul a comis o eroare acordînd acest drept locatorului. Aceasta poate fi argumentată prin următoarele. După se ştie reieşind din noţiunea contractului de leasing, locatorul obligă de a procura şi acorda bunul indicat de locatar de la vînzătorul indicat de locatar de la vînzătorul indicat de locatar şi să-l acorde în posesie şi folosinţă temporară în scopul de antreprenoriat, iar locatarul la rîndul său, se obligă la achitarea plăţii numită redevenţă. Astfel, locatorul transmite bunul în posesie şi folosinţă temporară contra plată locatarului, păstrîndu-şi dispoziţia asupra bunului. Însă presupunem o situaţie în care bunurile, obiect al contractului de leasing, sunt gajate şi survine situaţia în care locatorul nu exercită obligaţia şi bunurile urmează a fi luate de la locatar pentru executarea obligaţiei locatorului. Apare o neconcordanţă în ce priveşte lezarea drepturilor locatarului, care la rîndul său, va avea o deplină dreptate de a înainta o acţiune. Această prevedere ne-ar părea logică doar posibil în cazul înştiinţării locatarului despre faptul gajării bunurilor (obiect al contractului de leasing) anterior încheierii contractului, şi acesta din urmă fiind de acord cu faptul respectiv.

3) În cazul în care locatarul încalcă substanţial clauzele contractului, să ceară achitarea integrală înainte de termen a chiriei sau rezilierea contractului cu reparaţia pagubelor şi/sau restituirea echipamentului.

Prezentînd drepturile şi obligaţiile locatorului ar fi necesar de analizat drepturile şi obligaţiile şi celeilalte părţi, şi anume a locatarului. Prin urmare art . 15 alin . 3 al Legi i cu privire la leasing enunţă următoarele obligaţ i i ale locatarului : 1) să prezinte locatorului informaţii referitoare la echipament şi la vînzătorul (furnizorul) lui. Această obligaţie decurge chiar din definiţia contractului de leasing, locatorul procură bunul indicat de locatar de la vînzătorul indicat de locatar. Apare întrebarea cum găsim acele bunuri sau vînzătorul? Este firesc că înainte de a încheia contractul de leasing părţile determină obiectul leasingului, cît şi vînzătorul (furnizorul) lui. Reprezintă un interes determinarea vînzătorului, acesta cred eu, se reprezintă printr-o formă organizatorico-juridică, o întreprindere cu un renume (cum ar fi spre exemplu, vînzătorii autovehiculelor MAZDA, AUDI, PORSHE, VOLKSWAGEN, SKODA). Sigur că procurînd echipament el este caracterizat prin anumite parametri. Un exemplu clasic ne serveşte cînd locatarul determină autovehicolul (marca, alte parametre caracteristici), ce va constitui obiectul leasingului, cît şi vînzătorul acestui autovehicul (o companie, cum ar fi Daewoo pe piaţa românească, sau IVECO în republica noastră). 2) să coordoneze cu locatorul proiectul contractului de vînzare-cumpărare (furnizare) de echipament. Această obligaţie este firească deoarece locatorul achitînd plata pentru echipament urmează să ştie soarta lui. În cazul respectiv locatarul îi reprezintă proiectul contractului de vînzare-cumpărare (unde sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile dintre locatar şi vînzător, caracteristici ale echipamentului, momentul şi locul transmiterii lui, riscul pieirii ş.a.). 3) să execute obligaţiile de recepţionare a echipamentului şi de formulare a cerinţelor ce izvorăsc din contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) de echipament dacă contractul de leasing nu prevede altfel.

33

Executarea obligaţiei de recepţionare a echipamentului presupune:a) efectuarea de către locatar a tuturor acţiunilor ce privesc recepţionarea echipamentului,

luînd în consideraţie că locatarul duce răspundere în conformitate cu normele ce reglementează drepturile şi obligaţiile cumpărătorului în baza contractului de vînzare-cumpărare;

b) verificarea de către locatar a calităţii şi complexităţii echipamentului indicat cu scopul determinării neajunsurilor şi viciilor (inclusiv ascunse) în conformitate cu prevederile contractului de vînzare-cumpărare, iar în cazul depistării acestora, informarea vînzătorului despre încălcarea clauzelor contractuale;

c) efectuarea de către locatar a măsurilor în ce priveşte oformarea actului de primire-predare a echipamentului, dacă aceasta este cerută de legislaţie.

4) să informeze locatorul despre corespunderea echipamentului clauzelor din contractul de vînzare-cumpărare ( furnizare) . Aceasta se face din dată după recepţ ionarea echipamentului . 5) pe durata contractului de leasing să asigure integritatea echipamentului, menţinerea în stare de funcţionare şi folosirea lui numai în conformitate cu clauzele din contract. Literatura de specialitate prevede că în cazul în care aceste condiţii lipsesc, să-l folosească conform destinaţiei.50

Legislaţia Federaţiei Ruse, aidoma naţionalei, prevede că unele obligaţii de deservire şi exploatării corecte revine locatorului. Este aplicabil în cazurile cînd operaţiunea de leasing poate include în sine acordarea de către locator a serviciilor suplimentare: dobîndirea de la terţele persoane a dreptului asupra proprietăţii intelectuale, deservirea şi reparaţia obiectului contractului de leasing după expirarea termenului de garanţie, lucrări privind instalarea echipamentului; alte lucrări şi servicii fără de care este imposibilă utilizarea obiectului leasingului.51

6) să suporte cheltuielile pentru recepţia, montarea, exploatarea, întreţinerea, deservirea tehnică, reparaţia şi asigurarea echipamentului dacă contractul de leasing nu prevede altfel. Aş vrea să accentuez atenţia asupra asigurării echipamentului. Legislaţia în vigoare, prevede că suma totală a chiriei include în sine şi suma plătită pentru asigurarea echipamentului, cu condiţia că aceasta a fost efectuată de locator (art. 10 alin. 2 p. d al Legii cu privire la leasing). 7) să achite chiria în modul stabilit de contractul de leasing. Legislatorul a prevăzut situaţia în care părţile n-au stabilit modalitatea şi periodicitatea achitării chiriei. Astfel, art. 10 alin. 5 prevede că suma anuală totală se împarte în 12 rate egale, fiecare urmînd a fi achitată în prima decadă a lunii. Consider, că ar fi în plus de a mai expune repetat din ce este constituităchiria, acest subiect fiind tratat în capitolul anterior şi anume la obiectul contractului de leasing. 8) la expirarea contractului de leasing, să restituie locatarului echipamentul în starea stipulată de contract în cazul în care nu-şi va exercita dreptul de recepţie, de achiziţionare a echipamentului cu titlu de proprietate sau de prelungire a contractului. Concomitent cu obligaţiile locatarul dispune de următoarele drepturi (art. 15 alin. 1 al Legii):

1. să aleagă independent echipamentul şi vînzătorul (furnizorul) lui sau să încredinţeze locatarului această alegere;

2. să formuleze vînzătorului (furnizorului) de echipament cerinţele ce izvorăsc din contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) de echipament dacă contractul de leasing nu prevede altfel;

3. să refuze recepţionarea echipamentului ce nu corespunde condiţiilor din contractul de leasing, şi să suspende achitarea către locator a chiriei pînă cînd va fi eliminată încălcarea clauzelor din contract;

5 0 М.И.Брагинский, В.В.Витрянский. договорное право. Книга 2-я. Договоры о передаче имущества. Москва 2000, pag. 590.5 1 Ibidem, pag. 591.

34

4. să ceară rezilierea contractului de leasing în cazul în care locatorul încalcă clauzele lui, precum şi reparaţia pagubelor pricinuite astfel.

Acest drept reiese din executarea necorespunzătoare sau neexecutarea contractului.5. să stabilească independent de baza contractuală executantul lucrărilor de reparaţie

negarantat şi al altor servicii de întreţinere a echipamentului, acesta fiind un drept firesc;

6. să execute înainte de termen obligaţia achitării chiriei şi să răscumpere echipamentul dacă contractul de leasing nu prevede altfel;

7. la expirarea contractului de leasing, să recepţioneze echipament sau să-l achiziţioneze cu titlu de proprietate sau să-i prelungească durata de folosire în condiţii coordonate cu locatorul dacă contractul nu prevede altfel.

De asemenea, art. 15 alin. 2 prevede că locatarul nu are dreptul fără acordul locatorului:a) să modifice contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) de echipament sau să

întrerupă acţiunea lui. Această situaţie a fost deja tratată şi nu reprezintă un interes deosebit.

b) să gajeze echipamentul, să-l subînchirieze sau să-l înstrăineze unor terţi. Legislatorul doar enunţă că „locatarul nu are dreptul fără acordul locatarului...” însă nu ne descrie care ar fi procedura în cazul acordului pozitiv al locatarului. Gajarea echipamentului cred eu este echivalentă prevederilor art. 14 alin. 1 p. b ce prevede posibilitatea gajării bunului de către locatar la obligaţiunile sale cu terţii, dacă contractul nu prevede altfel. În comparaţie, legiuitorul induce o condiţie concretă (acordul locatarului), pe cînd în situaţia similară nu este cerută şi acordul locatarului. Referitor la darea în subchirie, literatura de specialitate reglementează această ipostază foarte minuţios. Şi anume locatarul poate transmite obiectul leasingului în subchirie doar cu acordul scris al locatorului (forma scrisă constituind o condiţie ad ptobatoriem). Însă e necesar de delimitat cesionarea dreptului de folosinţă asupra echipamentului terţei persoane (subleasing) ce reiese nemijlocit din contractul de leasing şi subchiria (în literatura de specialitate rusă se mai numeşte subarendă). Contractul de subleasing determină că locatarul odată recepţionînd bunul de la vînzătorul şi cu acordul locatorului îl transmite în chirie (subchirie) terţei persoane, păstrîndu-şi obligaţiile faţă de locator. Astfel, conţinutul subiectiv al contractului de leasing rămîne neschimbat. Locatorul în acest caz neavînd nici o relaţie juridică cu sublocatorul. Un alt caz apare în urma cesionării drepturilor locatorului către o terţă persoană. Cesionarea dreptului de folosire a echipamentului către o terţă persoană este posibilă doar în situaţia anterioară executării obligaţiilor vînzătorului de transmitere a bunurilor indicate către locatar. Totodată locatarul urmează să oformeze juridic relaţiile privind cesionarea obligaţiilor conform contractului de leasing, către locatarul nou, cu acordul nemijlocit al locatorului. Şi în fine, dat fiind faptul că contractul de leasing este caracterizat ca fiind triplu ar fi normal de a determina drepturile şi obligaţiile vînzătorului. Art. 16 al Legii cu privire la leasing menţionează că drepturile, obligaţiile cît şi răspunderea vînzătorului (furnizorului) de echipament se reglementează de legislaţie şi de contractul de vînzare-cumpărare. Dacă în contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) de echipament este prevăzută obligaţia vînzătorului (furnizorului) de a livra şi instala echipamentul în termenul şi locul stabilit de comun acord cu locatarul, îndeplinirea acestei condiţii se autentifică prin acte de recepţionare-predare şi montare de echipament semnate de vînzător (furnizor) şi locatar dacă contractul nu prevede altfel. Reieşind din contractul de vînzare-cumpărare principala obligaţie a vînzătorului

35

(furnizorului) este predarea bunului către cumpărător, şi dreptul de a cere preţul pentru bunul predat. Apar dificultăţi doar în materia ducerii răspunderii în cazul executării necorespunzătoare sau neeexecutării de către vînzător a obligsaţiilor contractuale, şi anume urmează a fi determinată cine va recepţiona bunul (locatorul sau locatarul). În cazul în care nu este reglementat cine va recepţiona bunul, atunci el este recepţionat de locatar, fiindcă în unele cazuri dacă e prevăzut în contract bunul poate fi recepţionat şi de locator. Prin urmare relaţia dintre vînzător şi locatar (de regulă) sunt reglementate de clauzele contractului de vînzare-cumpărare (acesta supunîndu-se regulilor generale aplicabile în materia respectivă). Ca efect al executării necorespunzătoare sau neexecutării contractului survine răspunderea contractuală. Legea cu privire la leasing a reprodus tendinţa generală a legislaţiei civile din ultimii ani privind trecerea de la o reglementare fixă şi în detaliu a răspunderii prevăzute de diferite contracte, cînd nemijlocit în actele normative se stipulau încălcările şi sancţiunile concrete, la stabilirea unei răspunderi contractuale. Astfel, în contract trebuie să fie determinat numărul maxim de cazuri posibile de încălcare a obligaţiilor contractuale şi sancţiunile concrete aplicabile în aceste cazuri. Într-o formă generală această prevedere este stipulată în art. 7 al Legii cu privire la leasing în felul următor: „Contractul de leasing prevede ... răspunderea părţilor pentru neexecutarea sau executarea neadecvată a contractului...” Fixînd această regulă, Legea, în acelaşi timp, prevede posibilitatea că prin acordul comun al părţilor poate şi să nu fie stabilită răspunderea pentru neexecutarea sau executarea neadecvată a obligaţiilor contractuale. Această concluzie o facem în baza normelor stabilite în art.14-16 ale Legii, unde se indică că participanţii la operaţiile de leasing duc răspundere în conformitate cu legislaţia. Prin aceasta, după părerea noastră, se manifestă inconsecutivitatea Legii, altfel în art.14-16 ale Legii s-ar cere de a se indica că răspunderea survine în conformitate cu contractul şi legislaţia în vigoare. Însă deoarece aceasta nu este prevăzut, mai reiese o concluzie, şi anume: dacă prin acordul părţilor nu este stabilită răspunderea contractuală, atunci se aplică regula generală, în conformitate cu care în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale partea vinovată recuperează celeilalte părţi nu numai prejudiciul cauzat şi profitul ratat, adică nu numai prejudiciul real, dar şi venitul care nu a fost obţinut.

Legea cu privire la leasing mai prevede şi principiul juridic general, în conformitate cu care răspunderea survine numai dacă există culpa părţii ce a încălcat contractul. Mai mult ca atît, din conţinutul Legii reiese că locatarul duce răspundere pentru orice neatenţie, adică nu numai pentru încălcarea vinovată a obligaţiilor contractuale, dar şi pentru simpla neglijenţă care a cauzat prejudicii locatarului. Astfel, art. 9 (alin.5) al Legii stabileşte că dacă în perioada acţiunii contractului de leasing echipamentul se deteriorează înainte de expirarea termenului de amortizare, locatarul compensează locatarului ratele de chirie neachitate în cuantumul stipulat în contract, repară alte pagube. La aceasta trebuie de adăugat că, conform legii generale a contractului dat, locatarul duce riscul pieirii fortuite, pierderii sau deteriorării echipamentului.

Şi ultimul moment. Prevăzînd în contract răspunderea contractuală, părţile trebuie să coreleze mărimea sancţiunilor cu obligaţiile de bază ale părţilor, ceea ce inevitabil va servi drept stimul pentru executarea adecvată a obligaţiilor contractuale.

3.2. Efectele faţă de terţi

Am amintit anterior că contractele sunt guvernale de principiul relativităţii efectelor, ce ar

36

însemna că un contract poate da naştere la drepturi şi obligaţii numai în favoarea şi, respectiv sarcina părţilor contractante şi, în anumite cazuri şi condiţii a avinzilor-cauză (succesorii în drepturi ai părţilor).52 Cu toate acestea, ar fi absurd să se creadă că un contract ar fi lipsit de valoare în raport cu terţele persoane. Contractul şi situaţiile juridice la care dă naştere sunt realităţi sociale care, într-o ordine de drept, impun tuturor o atitudine de respect. Cu alte cuvinte, toţi sunt obligaţi să le respecte. În acest sens, afirmăm, că un contract este apozabil tuturor, inclusiv terţelor.

În contractul de leasing, efectele faţă de părţi apar anume în materia opozabilităţii. Opozabilitatea contractului faţă de terţi constă în obligaţia tuturor de a respecta situaţia juridică creată printr-un contract. Aşa dar, nu înseamnă că terţele persoane devin obligate prin contract, ci numai că situaţiile juridice create de el trebuie să fie respectate şi de către alte persoane decît părţile, este respectul datorat, în general, într-o ordine de drept, de către fiecare persoană, drepturilor dobîndite de ceilalţi. 53

3.2.1 Efectele ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de leasing

Mai există o categorie de efecte ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de leasing.

Legea cu privire la leasing reproduce regula generală a dreptului civil despre modificarea şi rezilierea contractului de leasing – cu acordul părţilor, iar în caz de litigiu – prin hotărîrile instanţelor de judecată conform competiţiei lor.

Deoarece forma contractului de leasing este scrisă, se presupune că şi acordul despre modificarea sau rezilierea contractului să fie făcută tot în asemenea formă.54

Acordînd părţilor contractului de leasing drepturi egale în ceea ce priveşte formularea cerinţelor despre modificarea sau rezilierea contractului, Legea cu privire la leasing în art. 12 stabileşte temeiurile rezilierii înainte de termen a contractului. Astfel, locatorul are dreptul să ceară rezilierea contractului dacă locatarul:

a) nu respectă clauzele contractului (decurge totodată şi neexecutarea lor);b) a decis să se lichideze ori instanţa de judecată a intentat împotriva lui o procedură de

insolvabilitate.Locatarul la rîndul său are dreptul de a cere rezilierea contractului de leasing dacă

echipamentul:a) nu a fost stipulat în termenul stipulat în contractul de vînzare-cumpărare;b) nu corespunde calităţii, ansamblului de piese şi accesorii sau altor condiţii de

furnizare (transmitere) ori clauzelor din contract.Acest drept este viabil odată cu înştiinţarea locatorului despre viciile (inclusiv ascunse)

depistate în cazul neînştiinţării partea ce a recepţionat bunul duce responsabilitate pentru toate efectele şi daunele produse (de regulă bunurile sunt recepţionate de locatar, dacă contractul nu prevede altfel). De asemenea, în cazul în care locatarul nu înştiinţează locatorul despre defectele depistate la momentul recepţionătii, obligaţia înlăturării lor stă pe seama locatarului.

5 2 Sunt acele persoane terţe faţă de care se produc totuşi efectele contractului, deşi nu şi-au dat consimţămîntul la încheierea lui, datorită legăturii sau raportului în care se află cu părţile. Noţiunea de succesor al părţilor are, în acest caz, un înţeles propriu şi nu se confundă cu aceea utilizată în dreptul succesoral.5 3 C .S tă te scu , C .Bî r san , op . c i t . , pag . 76 .5 4 Gh.Chibac, A.Chinac. Curs succint de prelegeri la Drept Civil. Obligaţiuni contractuale. Chişinău 1997, pag.138.

37

Ţine de menţionat că în ceea ce priveşte operaţiunea de vînzare-cumpărare locatorul nu poartă răspundere faţă de locatar pentru neexecutarea clauzelor contractului de către vînzător. În operaţiunea respectivă locatorul figurează ca cumpărătorul echipamentului asumîndu-şi doar obligaţia de a plăti, recepţionarea fiind efectuată de către locatar. Cu atît mai mult anume locatarul determină vînzătorul (şi reprezintă informaţia referitorare la vînzător locatorului).

Concluz i i .Anal i ză înd complex ş i d in toa te punc te le de vedre pu tem conch ide

că con t rac tu l de l eas ing cons t i tu i e o pa r te indinspensab i lă a r e la ţ i i lo r ju r id i ce ex i s t e î n t r -o soc i e ta t e de d rep t .Încheind un con t rac t de l eas ing î n p r imul r înd u rmează a f i r espec ta t e condi ţ i i l e s a le de va l i d i t a te(pen t ru a p roduce ef ec t e , aces ta f i ind de fap t ş i s copu l p r inc ipa l a l î nchei er i i con t rac tu lu i de pă r ţ i ) . Oda tă închei a t con t rac tu l de l eas ing p roduce anumi te ef ec t e de t ermina t e a t î t p r i n l ege c î t ş i p r in con t rac tu l , c l auzel e că ru i a ob ţ in ca l i t a t ea de l ege pen t ru pă r ţ i .

În luc ra r ea r espec t i vă s -au ana l i za t l acunel e comise de l eg i s l a to r ş i anume în ceea ce p r iveş te def in i ţ i a con t rac tu lu i de l eas ing expusă în Legea cu p r iv i re l a l eas ing .

Dubi i r ep rez in tă t e rmen i i ”p rocura” ş i „ acorda” ce des emnează fap tu l , că după na tu ra sa con t rac tu l de l eas ing se ca rac t er i z ează ca f i ind rea l . Însă , r eamin t im că ca rac t eru l r ea l p resupune p rezen ţ a a do i f ac to r i : în p r imul r î nd a t inger ea acordu lu i d in t re pă r ţ i p r i v ind c lauze le esen ţ i a l e ş i , în a l doi l ea r înd , t r an smi ter ea pe parcursu l închei er i i con t rac tu lu i a bunu lu i (obi ec tu l con t rac tu lu i ) de că t re un par t i c ipan t ce lu i l a l t . Numai î n cazu l î n ca re a re loc p rezen ţ a concomi ten tă a ambi lo r f ac to r i - a t i ngerea acordu lu i ş i t r ansmi ter ea bunu lu i , con t rac tu l s e cons ider ă î nchei a t .

De asemenea , p ropunem pen t ru a ev i t a neconcordan ţ e le , de a in t roduce în l eg i s l a ţ i a ce r egl emen tează l eas ingu l c las i f i ca rea con t rac tu lu i de l eas ing pe d i f er i t e genur i .În luc ra rea de f a ţ ă au fos t expuse pă rer i a mai mul to r savan ţ i , no i av înd pos ib i l i t a t e de a f ace conc luz i i r e f er i to r l a o enun ţa re mai r euş i t ă a sub i ec tu lu i .

Leas ingu l es te d in ce le mai ef i c i en t e mi j loace de f i nan ţ a re a inves t i ţ i i lo r p roduc t ive o f er ind un p lus de s iguran ţ ă de ţ ină to ru lu i de cap i t a l . S ta te le au i ncura j a t f inan ţă r i l e p r in i n termediu l l eas ingu lu i a unor inves t i r i de i n ter es genera l .Încheind un con t rac t de l eas ing în t rep t indere le r en tab i l e sun t încura j a t e ş i capabi l e să aducă p rof i tu l necesa r ach i t ă r i i r edeven ţe lo r .

Impor tan ţ a con t rac tu lu i de l eas ing cons tă î n f ap tu l , că oda tă închei a t e l consecu t iv î n lă tu ră l acune le ex i s t en te î n l eg i s la ţ i e c î t ş i acordă un spec t ru l a rg de ac ţ i un i pen t ru pă r ţ i . Con t rac tu l permi te de a de te rmina în spec i a l ob i ec tu l (mater i a l ş i ac ţ i un i l e sau inac ţ i un i l e pă r ţ i lo r ) , e f ec t e l e ce su rv in î n u rma neexecu tă r i i s au execu tă r i i n ecorespunză toare .

Cons iderăm că luc ra r ea r espec t i vă a dezvă lu i t pe dep l in r apor tu r i l e ce apar î n baza con t rac tu lu i de l eas ing , na tu ra lo r j u r id i că .

38

În f i ne a r f i n ecesa r de men ţ iona t că î n t r -o ţ a ră ca re se af l ă în per ioada de t r anz i ţ i e , a că re i economie es t e l a un n ive l min im de dezvo l t a re , cum es t e Repub l i ca Moldova , p rac t i ca rea l eas ingu lu i ( inc l i s i v închei er ea con t rac tu lu i de l eas ing) es t e un i ns t rumen t necesa r pen t ru r id i ca rea aces tu i a , aces t a serv ind d rep t r eper a t î t în conso l ida rea cunoş t i n ţ e lo r ju r id i ce c î t ş i în măr imea pos ib i l i t ă ţ i lo r de f i nan ţ a re în cadru l r e l a ţ i i lo r economice .

BIBLIOGRAFIE

A. Legi şi alte acte normative

1. Codul Civil al Republicii Moldova din 16.12.64.2. Codul Civil al Republicii Moldova din 20023. Legea RM nr. 731-XIII cu privirea la leasing din 15.02.1996.4. Legea RM nr. 845-XII cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi din 03.01.92

B. Manuale, monografii, cursuri, tratate.

1. O. Balan, E. Serbenco, „Drept Internaţional Public”, Chişinău, 20012. D. Bal tag, „Teoria generală a statului ş i dreptului” , Cimiş lia, 19963. Gh. Beleiu, „ Drept civi l român, Introducere în dreptul civi l . Subiectele dreptului civi l” , Bucureş ti , 19984.V. Burac, „ Drept bancar. Curs de lecţ i i” , Chişinău, 20015. Gh. Chibac, A. Chiriac, „ Curs succint de prelegeri la drept civi l” ,

Chiş inău, 1997.6. D.Clocotici , Gh.Gheorghiu, „Operaţ iuni le de leasing”, Bucureş ti , 2000.7. I .Huma, „Introducere în studiul dreptului” , Iaş i , 1993.8. A.M.Luca, „Drept Civi l . Noţiuni generale despre obligaţ i i . Contracte

civi le”, Iaş i , 1994.9. R.Petrescu, „Principalele contracte de drept comercial” , Bucureş ti , 1999.10. T.Pop, „Drept Civi l român”, Teoria generală , Bucureş ti , 1993.11. L.Pop, „Drept Civi l” , vol. I , Iaş i , 1993.12. Tudor R.Popescu, „Drept Civi l” , vol. I , Bucureş ti , 1994.13. Şt.Rauschi , „Drept Civi l” , partea generală , Iaşi , 1993.14. C.Stă tescu, C.Bîrsan, „Teoria generală a obligaţ i i lor” , Bucureş ti , 1998.15. V.Stoica, „Rezoluţ iunea ş i rezi l ierea contractelor civi le”, Bucureş ti ,

1997.16. I .Trofimov, „Dreptul contractelor” , Chiş inău, 2002.17. C.Toader, „Manual de contracte civi le speciale”, Bucureş ti , 2000.18. М.И.Брагинский, В.В.Витрянский, «Договорное право», книга 2-я,

договоры о передаче имущества, Москва, 2000.19. В.В.Витрянский, «Договор аренды и его виды», Москва, 2001.20. В.Д.Гозман, «Лизинг: Теория, практика, комментарии», Москва,

1997.21. С.П.Гришаев, «Гражданское право», Москва, 2000.22. С.П.Гришаев, «Все о недвижимости», Москва, 2000.23. «Договоры для малых предприятий», Москва, 2001.

39

24. Е.В.Кабатова, «Лизинг: правовое регулирование, практика», Москва, 1997.

25. М.И.Лещенко, «Основы лизинга», Москва, 2001.26. Э.М.Муродьян, «Образцы гражданско-правовых документов»,

Москва, 2001.27. В.В.Пиляева, «Образцы договоров и структурные слова для их

составления», Москва, 2002.28. А.П.Смирнов, «Лизинговые операции», Москва, 1995.29. Ю.Харитонова, «Договор лизинга», Москва, 2002.

C. Ediţ ii periodice, culegeri, articole .1. Revista de drept comercial nr. 9 – 1996, Lumina Lex2. Revista de drept comercial nr. 1-12 din 1997, Lumina Lex3. Revista naţ ională de drept nr. 6 din 20014. Revista naţ ională de drept din octombrie 2000

D. Surse electronicewww.planetleasing.ro

40

41