CERCETAREA CERCETAREA CONTRABANDEI ŞI A CONTRABANDEI ŞI A

ALTOR INFRACŢIUNI CE ALTOR INFRACŢIUNI CE IMPLICĂ TRECEREA IMPLICĂ TRECEREA

FRONTIEREI DE STATFRONTIEREI DE STAT

GABRIEL ION GABRIEL ION OLTEANUOLTEANU

Editura: AIT Laboratories s.r.l. - 2004 ISBN: 973-96225-8-5

2

Titlu: Cercetarea contrabandei şi a altor infracţiuni ce implică trecerea

frontierei de stat Autor: Gabriel Ion Olteanu Editura: AIT Laboratories ISBN: 973-96225-8-5 Anul: © 2004

3

Cuprins Cuprins.................................................................................................................... 3 CAPITOLUL 1 – Demers introductiv ......................................................................... 8

1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social – economică a incriminării infracţiunilor ce privesc regimul vamal al României. ...........................................8

1.2. Sublinieri noţionale.......................................................................................... 12 1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România ........................................... 15 1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal în legislaţia altor

state ................................................................................................................ 25 1.4.1. Albania ....................................................................................................... 25 1.4.2. Bulgaria...................................................................................................... 28 1.4.3. Canada ....................................................................................................... 30 1.4.4. China.......................................................................................................... 33 1.4.5. Franţa ........................................................................................................ 39 1.4.6. Macedonia .................................................................................................. 43 1.4.7. Moldova ...................................................................................................... 49 1.4.8. S.U.A. ......................................................................................................... 51

CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile specifice regimului vamal.......... 56 2.1. Aspecte comune ............................................................................................... 57

2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice............................................................................. 57 2.1.2. Subiecţii infracţiunii ................................................................................... 59 2.1.3. Incidenţa aplicării art. 182 Cod Vamal în contextul conduitelor

socotite periculoase, din punct de vedere penal, pentru regimul vamal al României....................................................................................... 62

2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art.175 din Codul Vamal al României ................................................................................. 63

2.2.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 63 2.2.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 64 2.2.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 65 2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 66 2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator ................................................ 69

2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal al României .................................................................... 72

2.3.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 72 2.3.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 75 2.3.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 76 2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii ............................................ 77 2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 81

2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale la autoritatea vamală, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal al României ............................. 82

2.4.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 82 2.4.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 83 2.4.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 84 2.4.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 85 2.4.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 86

2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal al României ............................. 89

2.5.1. Situaţia premisă.......................................................................................... 89 2.5.2. Latura obiectivă .......................................................................................... 89 2.5.3. Latura subiectivă ........................................................................................ 90 2.5.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii ............................................... 90 2.5.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator................................................... 92

4

2.6. Consideraţii cu privire la forma agravată a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal .................................................................................................... 93

2.6.1. Săvârşirea infracţiunilor vamale de către una sau mai multe persoane înarmate ...................................................................................... 94

2.6.2. Săvârşirea infracţiunilor de către persoane constituite în bandă .................. 95 2.7. Rolul şi locul datoriei vamale în cadrul cercetării şi aplicării pedepselor

penale în materia infracţiunilor vamale............................................................. 97 2.8 Infracţiunea de contrabandă ca infracţiune în legătură directă cu

infracţiunile de corupţie ................................................................................. 100 CAPITOLUL 3 – Aspecte privind unele infracţiuni ce se săvârşesc în legătură cu infracţiunile vamale – infracţiuni la regimul frontierei de stat şi infracţiuni ce se săvârşesc în legătură cu drogurile .......................................... 102

3.1. Trecerea ilegală a frontierei............................................................................. 102 3.1.1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei .................................................. 104 3.1.2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori

organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat........................................................................................ 109

3.1.3. Forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ............................................................................................... 113

3.1.4. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat........................................................................................ 117

3.1.5. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat........................................................................................ 118

3.2. Consideraţii ce privesc infracţiunile săvârşite la regimul juridic al produselor şi substanţelor aflate sub control naţional..................................... 121

3.2.1. Infracţiunea de trafic de droguri ................................................................ 128 3.2.2. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri............................ 133 3.2.3. Infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de droguri

de mare risc .............................................................................................. 134 3.2.4. Infracţiunea de administrare abuzivă de droguri de mare risc .................. 137 3.2.5. Infracţiunea de furnizare de inhalanţi chimici toxici unui minor în

vederea consumului. ................................................................................. 138 3.2.6. Infracţiunea de trafic cu precursori folosiţi la fabricarea ilicită a

drogurilor.................................................................................................. 139 3.2.7. Infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a săvârşirii

activităţilor ilicite ce au ca obiect traficul şi alte operaţiuni cu substanţe aflate sub control naţional ........................................................ 141

3.2.8. Infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri ........................... 144 3.2.9. Forme ....................................................................................................... 145

CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte infracţiuni a căror săvârşire poate presupune şi trecerea peste frontieră ......................................................... 151

4.1. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor ..................................................... 151 4.2. Infracţiuni la regimul materialelor nucleare sau al altor materii

radioactive ..................................................................................................... 162 4.2.1. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau

a altor materii radioactive prevăzută de art. 407 din Codul Penal............... 165 4.2.2. Infracţiunea de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate,

prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 .................................................. 170 4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor speciale de

supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996............. 175

5

4.2.4. Infracţiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art. 46 din Legea 111/1996........................................................................................ 177

4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive ....................................................... 179 4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive

prevăzută de art. 408 din Codul Penal ....................................................... 183 4.3.2. Infracţiunea de trafic cu materiile explozive, prevăzută de art. 31 din

Legea 126/1995........................................................................................ 186 CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării criminalistice în cercetarea infracţiunilor specifice regimului vamal român................................... 187

5.1. Probleme ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de contrabandă şi contrabandă calificată prevăzute de art. 175 şi art. 176 din Codul Vamal. ........................................................................................... 187

5.1.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 187 5.1.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 212 5.1.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite...................................... 214 5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul, timpul, modul

de operare................................................................................................. 215 5.1.5. Urmările săvârşirii infracţiuni ................................................................... 216 5.1.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează

activitatea ilicită........................................................................................ 218 5.1.7. Legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente ale crimei

organizate şi existenţa concursului de infracţiuni ...................................... 219 5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor

de contrabandă ......................................................................................... 220 5.2. Problemele ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de

folosire de acte nereale şi de folosire de acte falsificate prevăzute de art. 177 şi art. 178 din Codul Vamal..................................................................... 220

5.2.1. Activitatea ilicită desfăşurată..................................................................... 221 5.2.2. Făptuitorii şi calitatea lor .......................................................................... 230 5.2.3. Actele care constituie obiectul folosirii ilicite .............................................. 231 5.2.4. Urmările folosirii, la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte

falsificate .................................................................................................. 236 5.2.5. Legătura activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi infracţionale ............... 237 5.2.6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor .......... 237

CAPITOLUL 6 – Aspecte procedurale privind efectuarea activităţilor de constatare în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal de către funcţionarii principalelor instituţii cu atribuţii în domeniu ................................. 239

6.1. Activităţi desfăşurate de către Autoritatea Vamală .......................................... 239 6.2. Activităţi desfăşurate de către Poliţia de Frontieră........................................... 260 6.3. Activităţi desfăşurate de către Garda Financiară ............................................. 272 6.4. Activităţi desfăşurate de către Poliţia Judiciară............................................... 275 6.5. Activităţi desfăşurate de către Organele de Investigaţii numite, după

caz, de preşedintele Consiliului Concurenţei sau de şeful Oficiului Concurenţei şi abilitate de ministrul justiţiei .................................................. 284

6.6. Activităţi desfăşurate de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului .......... 286 6.7. Activităţi desfăşurate de către Oficiul Român pentru Drepturile de

Autor ............................................................................................................. 287 CAPITOLUL 7 – Aspecte de ordin tactic privind efectuarea principalelor activităţi de urmărire penală ............................................................................... 289

7.1. Aspecte specifice pe care le îmbracă constatarea infracţiunilor în flagrant .......................................................................................................... 289

7.1.1. Pregătirea constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal ....................................................................................................... 289

6

7.1.2. Desfăşurarea şi materializarea constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal......................................................................... 291

7.2. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri................................................................ 304 7.3. Efectuarea de percheziţii ................................................................................ 307 7.4. Dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize .................................. 322 7.5. Ascultarea martorilor ..................................................................................... 327 7.6. Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor ................................................................ 331 7.7. Alte activităţi care pot fi efectuate în funcţie de specificul fiecărei cauze

în parte .......................................................................................................... 336 7.8. Consideraţii cu privire la unele contravenţii, ce prin conţinutul lor, pot

pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al unor conduite ilicite.............................................................................................................. 338

CAPITOLUL 8 – Cooperarea internaţională în investigarea infracţiunilor vamale................................................................................................................. 343

8.1. Cooperarea în cadrul Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei – SECI .............................................................................................................. 343

8.2. Cooperarea în cadrul Protocolului de cooperare trilaterala lărgită în combaterea criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere, semnat la Sofia la 8 Septembrie 1998............................................................. 351

8.3. Cooperarea în cadrul Acordului de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 Octombrie 1998......................................................................... 354

8.4. Cooperarea pe baza Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Belgiei privind cooperarea poliţienească, semnată la Bucureşti la 14 Aprilie 1999, ratificată prin Legea 50/2001 ............................ 357

8.5. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea şi asistenţa reciprocă în domeniul vamal, semnat la Bucureşti la 10 Noiembrie 1998, aprobat prin H.G. 292/1999 ....................................................................................... 362

8.6. Cooperarea pe baza Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru cu privire la cooperarea în lupta împotriva criminalităţii internaţionale, semnată la Bucureşti la 7 Iunie 1995, ratificată prin Legea 13/2000......................................................................... 366

8.7. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind cooperarea în combaterea terorismului, crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Zagreb la 30 Septembrie 2000, aprobat prin H.G. 703/2001............................................... 367

8.8. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o gravitate deosebită, semnat la Bucureşti la 15 Octombrie 1996, aprobat prin H.G. 80/1997 ......................................................................................... 369

8.9. Cooperarea cu S.U.A. ..................................................................................... 372 8.9.1. Cooperarea între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale

Americii pe baza Acordului, din 16 Iulie 1998, privind asistenţa reciprocă între administraţiile lor vamale................................................... 373

8.9.2. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Scrisorii de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, aprobată prin Ordonanţă nr. 4/2001 ..................................................................................................... 376

8.9.3. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Înţelegerii privind schimbul de informaţii şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare dintre

7

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România (C.N.C.A.N.) şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din Statele Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la Viena la 20 Septembrie 2000, aprobată prin H.G. 768/2001........................................ 378

8.10. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat la Kiev la 6 Iulie 1999, aprobat prin Legea 70/2001 ................................................................. 379

8.11. Cooperarea pe baza acordurilor şi înţelegerilor încheiate de autorităţile române cu autorităţile altor ţări ..................................................................... 381

Concluzii ............................................................................................................. 384 BIBLIOGRAFIE – LEGISLAŢIE .............................................................................. 391 BIBLIOGRAFIE – DOCTRINĂ ................................................................................ 395

8

CAPITOLUL 1 – Demers introductiv

1.1. Consideraţii referitoare la semnificaţia social – economică a incriminării infracţiunilor ce privesc regimul vamal al României.

Dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor umane a impus, încă din vremuri străvechi, necesitatea circulaţiei bunurilor. Odată cu evoluţia diferitelor forme statale a apărut şi s-a dezvoltat activitatea vamală, au fost înfiinţate vămi şi au fost instituite norme pe baza cărora acestea şi-au desfăşurat activitatea.

Apariţia, în plan istoric a statelor moderne a impus reglementarea amănunţită atât a activităţii vamale, în sine, cât, şi, a rolului şi locului său în cadrul finanţelor publice şi a politicii economice.

O analiză, chiar succintă fiind, relevă că statul modern este interesat de activitatea vamală, în esenţă, din două considerente. Pe de o parte, obţine venituri prin instituirea de taxe, iar pe de altă parte, printr-o politică vamală adecvată îşi ocroteşte interesele economice şi promovează interesele politice. În aceste condiţii, recunoscută fiind importanţa domeniului, fiecare stat în parte şi-a luat toate măsurile pentru a institui norme care merg până la detaliu, cu referire directă la trecerea mărfurilor peste frontieră.

Ca în multe domenii de activitate, legiuitorul a considerat că anumite manifestării de încălcare a conduitei sociale impuse prezintă un pericol social deosebit şi fac necesară incriminarea lor ca infracţiuni.

Reprezentând o latură cu un specific aparte a vieţii sociale, era necesar să existe un complex de norme care să aibă ca obiect relaţiile dintre autoritatea statală şi persoana fizică sau juridică, care tranzitează graniţa vamală a României cu mărfuri ori alte bunuri, modul de formare, modificarea, transmiterea şi stingerea raportului juridic specific, în fapt, un domeniu juridic distinct care constituie obiectul de studiu al dreptului vamal. Într-o opinie recent promovată în doctrină1, se consideră, în mod simplist, că raportul juridic de drept vamal este integrat în cadrul general al taxelor şi impozitelor, singurul scop fiind de a constitui fonduri băneşti pentru acoperirea cheltuielilor publice, pentru repartizarea sarcinilor societăţii între cetăţeni. Analizând specificitatea domeniului de cercetare, trebuie arătat că dreptul vamal are ca obiect, studiul totalităţii normelor juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare, relative la procedura de vămuire, normele aplicabile plasării mărfurilor sub diferite regimuri vamale, subiecţilor de drept vamal, statutul vamal al mărfurilor; formarea, debitorii şi stingerea datoriei vamale, etc.2

Dreptul vamal, aşa cum se observă, este un drept prescriptiv, normele sale prescriind o conduită, la care subiecţii raportului juridic trebuie să se conformeze, putându-se vorbi de un regim juridic vamal. Ilicitul vamal, în fapt, încălcarea normelor printr-o conduită neconformă, excede dreptului vamal, constituind,

1 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti 2003, pag. 45 2 În cadrul obiectului dreptului vamal pot fi incluse şi procedurile de obţinere de relaţii şi informaţii privind reglementările vamale, precum şi drepturile şi obligaţiile subiecţilor în cadrul zonei speciale de supraveghere vamală cu prilejul diverselor proceduri specifice (N.A.).

9

după caz, în funcţie de gravitatea lezării – infracţiuni sau contravenţii – obiectul dreptului penal sau dreptului administrativ.

Legea 141/1997, ce a intrat în vigoare la 1 octombrie 1997, instituie actualul Cod Vamal al României, care în capitolul XI – Sancţiuni, Secţiunea I-a – Infracţiuni, conţine următoarele prevederi de natură penală:

Art. 175 – Trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri constituie infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 176 – Trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materialelor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice constituie infracţiune de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.

Art. 177 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie infracţiune de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 178 – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 179 – Faptele prevăzute la art. 175 – 178, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 180 – Dacă faptele prevăzute la art. 175 – 178 sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import – export, ori în folosul acestor persoane juridice se poate aplica şi interdicţia exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal.

Art. 181 – Tentativa la infracţiunile prevăzute de art. 175 – 179 se pedepseşte. Art. 182 – În cazul în care trecerea peste frontieră a anumitor mărfuri sau bunuri

constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre.

Art. 183 – Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Fiecare dintre infracţiuni este reglementată, de actualul Cod Vamal, în două forme – infracţiune consumată şi tentativă, şi în două modalităţi – una simplă şi alta agravată.

Cu privire la unele afirmaţii în doctrină potrivit cu care Codul Vamal în vigoare conţine nu patru infracţiuni ci o singură infracţiune3, consider că legiuitorul român a dorit, în formularea actuală, să ofere o coerenţă logică şi o precizie sporită exprimării folosite pentru incriminarea conduitelor pe care le consideră periculoase la nivelul gradului de pericol social specific infracţiunilor. Infracţiunile vamale, ce constituie obiectul acestui demers ştiinţific, fiind reglementate de o lege specială ce funcţionează într-un domeniu special, excluzându-se orice posibilitate de a excede acestui domeniu, sunt de strictă aplicare.

Din punct de vedere al gravităţii, ilicitul penal este circumscris unor conduite pe care legiuitorul le caracterizează ca lezând grav regimul juridic vamal.

3 Florin Sandu - op. cit., pag. 20-21.

10

Ca natură, acesta are ca specific complexitatea, infracţiunile vamale nefiind simple infracţiuni de fraudă4 sau de evaziune, uz de fals, fals intelectual sau înşelăciune.

Nefiind o lucrare de drept vamal nu voi insista asupra temeiului juridic în baza căruia un stat impune respectarea unui anumit regim vamal, la nevoie chiar prin instituirea unor pedepse de natură penală; aici putând fi invocată ca temei suveranitatea naţională, dacă se acceptă natura publică a raportului juridic vamal sau un contract de adeziune, în condiţiile unui raport juridic vamal de natură privată – ambele aspecte având implicaţii legate de natura infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal.

Totuşi, trebuie subliniat că privite prin prisma rezultatului socialmente periculos, deşi, în mod aparent, rezultatul imediat se rezumă la un prejudiciu adus statului prin neplata datoriei vamale, implicaţiile săvârşirii acestor infracţiuni se manifestă pregnant şi la nivel macrosocial, prin menţinerea unei economii subterane întreţinute cu banii proveniţi din neplata datoriei vamale şi prin alimentarea, în strânsă conexitate, a reţelelor organizate – săvârşirea de infracţiuni vamale în mod sistematic neputând fi acceptată, în mod realist, în afara crimei organizate, cu toate ramificaţiile şi implicaţiile contemporane ale acesteia printre care şi terorismul internaţional.

Pentru a prezenta mai bine modul de funcţionare a infracţiunilor vamale, în cadrul sistemului de norme care conturează regimul vamal, în strânsă legătură cu observarea faptului că fiecare infracţiune în parte răspunde unei necesităţi impuse prin adoptarea de către făptuitori a unei atitudini socotite deosebit de periculoasă pentru interesul social, trebuie făcute unele observaţii.

Dispoziţiile penale conţinute în actualul Cod Vamal reprezintă o evoluţie faţă de reglementarea din vechiul Cod Vamal5. În timp ce în legea veche era reglementată o singură infracţiune cu mai multe variante alternative de săvârşire, noua lege reglementează, in terminis, patru infracţiuni care preiau într-o nouă structură esenţa vechii reglementări, pe care o modelează, ţinând seama de noile condiţii, încercând să devină adecvată funcţionării în bune condiţii a activităţii vamale.

În mod faptic, ce poate face o persoană fizică6 pentru a trece mărfuri sau bunuri peste graniţa României eludând regimul vamal? Pentru uşurinţă în exprimare vom folosi expresia de „bunuri” pe parcursul acestei lucrări în locul celei de „mărfuri sau alte bunuri” folosită de legiuitor la redactarea Codului Vamal, invocând definiţia dată în art. 3 lit. „y” Cod Vamal, unde se arată că prin bunuri sunt desemnate mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum şi mijloacele de transport.

Legiuitorul a distins, cu referire la obiectul material al activităţii de trecere peste graniţă, între două categorii de bunuri: o categorie de bunuri pe care le socoteşte comune şi o categorie de bunuri pe care le consideră speciale, prin pericolul pe care îl reprezintă pentru valorile sociale apărate de dreptul penal, prin însăşi natura lor – categorie de bunuri avută în vedere la redactarea art. 176.

În ceea ce priveşte bunurile comune, făptuitorul pentru a eluda regimul vamal poate, într-o primă ipoteză, să ocolească punctele de trecere a frontierei,

4 Florin Sandu – Contrabanda şi albirea banilor, Editura Trei, Bucureşti, 1999, pag. 22. 5 Art. 72 şi 73 din Legea nr. 30/1978. 6 În dreptul român persoana juridică nu este, încă, subiect al răspunderii penale; proiectul Codului Penal introduce o astfel de răspundere, viitorul urmând să confirme sau să infirme oportunitatea soluţiei.

11

situaţie avută în vedere de art. 175, iar, într-o altă ipoteză, numai ocoleşte punctele de trecere a frontierei, intră în vamă, dar acolo trebuie să prezinte anumite acte – asupra naturii şi provenienţei acestora – şi, odată ajuns aici, nu poate face altceva decât să încerce să înşele vigilenţa personalului vamal prezentând ori acte nereale (art. 177), ori acte falsificate (art. 178).

În situaţia bunurilor speciale, acestea pot fi trecute peste graniţă, în mod evident, atât evitând punctele de trecere a frontierei cât şi prin acestea, cu încercarea de a înşela vigilenţa personalului vamal într-unul din modurile arătate la art. 177 ori art. 178, ca element suplimentar în conţinutul infracţiunii prevăzute la art. 176, care are ca obiect aceste bunuri, legiuitorul a impus lipsa unei autorizaţii prin care autoritatea statală abilitează o persoană juridică să efectueze operaţiuni cu bunurile în cauză. Examinând problema legată de natura juridică, în raport cu infracţiunea de contrabandă calificată, a autorizaţiei a cărei lipsă este invocată, apreciem că aceasta trebuie acceptată ca un element de natură să conducă la nerealizarea unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, în cazul de faţă, vinovăţia.

Astfel, în condiţiile în care bunurile speciale sunt prezentate la punctele de trecere a frontierei suntem în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni între infracţiunea de folosire de acte nereale sau/şi infracţiunea de acte falsificate, după caz, pe de o parte, şi infracţiunea de contrabandă calificată în formă consumată sau tentativă, pe de altă parte, după cum s-a reuşit sau nu înşelarea vigilenţei lucrătorilor vamali.

Pentru a lămuri, conceptual, aspectele legate de necesitatea incriminării infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie observat modul cum acţionează aceasta, corelaţiile cu celelalte infracţiuni vamale şi care este elementul ce o face să fie calificată în raport cu contrabanda prevăzută de art. 175.

Dacă contrabanda calificată se săvârşeşte evitând punctele de trecere a frontierei, trebuie văzut dacă mai este infracţiune complexă, în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 175, pe care acceptăm să o numim în cuprinsul acestei lucrări contrabandă simplă.

În ipoteza pe care lucrăm, să presupunem că într-o situaţie ipotetică, avem două persoane fizice având, eventual, şi calitatea de reprezentanţi ai unei persoane juridice, care elucidând regimul vamal încearcă să treacă graniţa României evitând punctele de trece a frontierei, unul cu o cantitate de bunuri comune, celălalt cu o cantitate de mărfuri speciale. În mod firesc apare concluzia potrivit cu care primul făptuitor săvârşeşte infracţiunea de contrabandă simplă iar al doilea infracţiunea de contrabandă calificată. Dacă, în mod paradoxal şi, nu neapărat, cel care trece graniţa cu mărfuri speciale are autorizaţia necesară, preferând să evite punctele de trecere a frontierei în speranţa că va putea să folosească autorizaţia pentru trecerea unei alte cantităţi de mărfuri. Aici există două posibilităţi: făptuitorul nu mai săvârşeşte infracţiunea de contrabandă calificată, întrucât are autorizaţie, urmând a fi cercetat pentru infracţiunea de contrabandă simplă – idee pe care o socotim inacceptabilă; făptuitorul săvârşeşte infracţiunea de contrabandă calificată întrucât autorizaţia este eliberată în considerarea regimului vamal, iar dacă acesta îl desconsideră, autorizaţia trebuie considerată nulă, ca şi cum nu ar fi existat; nemaivorbind despre faptul că această autorizaţie7, în mod normal, apreciem, că trebuie să cuprindă menţiuni

7 Conţinutul acestor autorizaţii este stabilit prin norme juridice de rang inferior existând posibilitatea să fie modificate cu relativă uşurinţă.

12

despre individualizarea bunurilor speciale şi indicarea punctului de trecere a frontierei prin care ar urma să se facă trecerea. Acceptăm acest punct de vedere şi pentru că, analizând modul de săvârşire al infracţiunii de contrabandă simplă, se poate observa că şi aici există norme juridice, ce impun ca persoanele juridice, care desfăşoară operaţiuni de import-export, să fie autorizate în acest sens. În încriminarea contrabandei simple, legiuitorul nu a ţinut seama de împrejurarea că făptuitorul ar putea avea sau nu autorizaţie, ci a avut în vedere doar ca trecere peste frontieră a bunurilor să nu se facă pe la punctele de trecere a frontierei, deci regimul vamal să fie desconsiderat, autorizaţia, şi în acest caz, fiind lipsită de efecte juridice.

Revenind la esenţa problemei, care privea raportul de complexitate între infracţiunea de contrabandă calificată şi infracţiunea de contrabandă simplă, pe baza celor arătate, apreciez că infracţiunea de contrabandă calificată nu este complexă în raport cu infracţiunea de contrabandă simplă. Cele două infracţiuni sunt alternative, ele acoperă prin incriminare aceeaşi conduită ilicită, ceea ce le diferenţiază şi face posibilă încadrarea juridică, este calitatea mărfurilor şi nu şi, aşa cum poate apărea la o analiză superficială, existenţa sau inexistenţa autorizaţiei8.

Concluzionând, apreciem că în domeniul vamal, legiuitorul a instituit patru infracţiuni de natură să funcţioneze ca un mecanism adecvat rolului pe care îl au, de ocrotire a regimului vamal.

1.2. Sublinieri noţionale

În lucrarea de faţă se va face referire şi vor fi analizaţi o serie de termeni ce desemnează instituţii şi repere juridice, pe care le consider importante, fiind necesară o înţelegere corectă a acestora.

Din raţiuni ce ţin de oportunitate, în cuprinsul acestei secţiuni voi prezenta definiţiile legale ale celor mai importanţi termeni ce vor fi uzitaţi pe parcursul acestei lucrări9.

• Vamă – serviciul administrativ responsabil cu punerea în aplicare a legislaţiei vamale şi cu încasarea taxelor la import şi la export şi care răspunde şi de aplicarea altor legi şi regulamente privind, între altele, importul, tranzitul şi exportul de mărfuri.

• Control vamal – ansamblul măsurilor luate în scopul respectării legilor şi reglementărilor pe care vama are sarcina să le aplice.

• Inspecţie medico-sanitară – inspecţia efectuată pentru protecţia vieţii şi sănătăţii persoanelor şi animalelor, cu excepţia inspecţiei veterinare.

• Inspecţie veterinară – inspecţia sanitară efectuată pe animale şi pe produsele de origine animală în vederea protejării vieţii şi sănătăţii persoanelor şi animalelor, precum şi cea realizată asupra obiectelor sau mărfurilor care pot fi purtătoare de boli de animale.

8 Idem. 9 N.A. – datorită specificului domeniului, vor fi avute în vedere definiţiile unor termeni date de Legea 141 / 1997 – Codul Vamal, Legea 243 / 2002 – privind frontiera de stat a României şi Legea nr. 103 din 19 iunie 2000 pentru aderarea României la Convenţia internaţională privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere, semnată la Geneva la 21 octombrie 1982

13

• Inspecţie fitosanitară – inspecţia efectuată pentru a împiedica introducerea prin frontierele naţionale şi răspândirea de organisme dăunătoare pentru vegetale şi produse vegetale.

• Control de conformitate cu standardele tehnice – controlul al cărui scop este de a verifica dacă mărfurile respectă cerinţele minime ale standardelor internaţionale sau naţionale prevăzute de legile şi reglementările aferente.

• Controlul calităţii – orice alt control decât cele menţionate mai sus, prin care se verifică dacă mărfurile corespund definiţiilor minime de calitate internaţionale sau naţionale, prevăzute în legile şi reglementările aferente.

• Serviciul de control – orice serviciu însărcinat cu efectuarea tuturor sau a unora dintre controalele definite mai sus, a oricăror alte controale efectuate de obicei la importul, exportul sau tranzitul de mărfuri.

• Reglementări vamale – dispoziţiile cuprinse în Codul Vamal, în regulamentul de aplicare de aplicare al acestuia, precum şi în alte acte normative care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal.

• Persoana – persoană fizică sau juridică. • Persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliu în România sau o

persoană juridică româna. • Autoritate vamală – autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale. • Birou vamal şi punct vamal – unităţi ale autorităţii vamale în care pot fi

îndeplinite, în tot sau în parte, formalităţile prevăzute de reglementările vamale. • Statut vamal – clasificarea unei mărfi ca marfă românească sau străină. • Mărfuri româneşti – mărfuri obţinute cu respectarea condiţiilor de origine

prevăzute de Codul Vamal. • Mărfuri străine – altele decât cele româneşti. • Drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi orice alte

sume care se cuvin statului la importul de mărfuri. • Drepturi de export – taxele vamale şi orice alte sume care se cuvin statului la

exportul de mărfuri. • Tarif vamal – tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele

vamale exprimate în procente, precum şi cele rezultate din aplicarea măsurilor tarifare preferenţiale prevăzute în reglementările legale.

• Datorie vamală – obligaţia unei persoane de a plăti drepturile de import sau de export.

• Debitor vamal – titularul unei datorii vamale. • Supraveghere vamală – orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea

respectării reglementărilor vamale în acest domeniu. • Control vamal – îndeplinirea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de

verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor şi a altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative şi alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală .

• Elemente de taxare – nivelul cotei procentuale prevăzute în tariful vamal, metodele de determinare a valorii în vamă şi regulile de origine aplicabile.

• Destinaţie vamală a mărfurilor – plasarea mărfurilor sub un regim vamal, introducerea lor într-o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara teritoriului României, distrugerea sau abandonul în favoarea statului.

• Declaraţie vamală – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de reglementările vamale, voinţa de plasa mărfurile sub un regim vamal determinat.

14

• Declarant – persoana care întocmeşte şi depune declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia este întocmită declaraţia vamală de către mandatar sau comisionar.

• Liber de vamă – actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului declaraţiei vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.

• Vămuire – ansamblul de operaţiuni efectuate de autoritatea vamală de la prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri până la acordarea liberului de vamă.

• Decizie vamală – orice act al autorităţii vamale, privind reglementările vamale, adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multe persoane.

• Bunuri – mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum şi mijloace de transport. • Frontieră de stat – linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un

semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela că frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară şi limitele laterale ale mării teritoriale a României;

• Culoar de frontieră – fâşia de teren situată de o parte şi de alta a frontierei de stat, stabilită în baza acordurilor şi convenţiilor de frontieră încheiate de România cu statele vecine în scopul evidenţierii şi protejării semnelor de frontieră;

• Fâşie de protecţie a frontierei de stat – fâşia de teren constituită de-a lungul frontierei de stat în scopul protejării semnelor de frontieră şi asigurării controlului accesului în apropierea liniei de frontieră;

• Frontiere interne – frontierele comune terestre ale României cu fiecare dintre statele vecine cu care s-au încheiat acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului la frontiera comună, precum şi aeroporturile pentru zborurile externe, curse regulate şi neregulate, porturile maritime şi fluviale pentru liniile regulate de pasageri şi mărfuri care au ca punct de plecare sau ca destinaţie exclusivă alte aeroporturi sau porturi de pe teritoriile statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără escale în aeroporturi sau porturi din afara teritoriului acestora;

• Frontiere externe – frontiera terestră şi maritimă, precum şi aeroporturile şi porturile maritime şi fluviale ,dacă acestea nu reprezintă frontiere interne;

• Zbor intern – orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie teritoriul României, precum şi orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinaţie exclusivă teritoriile statelor sau comunităţilor de state cu care România a încheiat acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului la frontieră, fără escală pe teritoriul unui stat terţ;

• Stat terţ – orice alt stat decât statele cu care România a încheiat acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale privind eliminarea controlului la frontieră;

• Străin semnalat ca inadmisibil – persoana care nu îndeplineşte condiţiile de intrare în ţară prevăzute de legislaţia în vigoare privind regimul străinilor şi persoana care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei forme de protecţie, conform dispoziţiilor referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor;

• Punct de trecere a frontierei – orice loc organizat şi autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat;

15

• Punct de mic trafic şi punct destinat trecerilor simplificate – orice loc organizat şi autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor din zona de frontieră, într-o formă simplificată, convenită prin convenţii şi acorduri încheiate cu statele vecine;

• Control la frontieră – activitatea desfăşurată de personalul autorităţilor competente pentru asigurarea respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi a altor bunuri;

• Infracţiune de frontieră – fapta prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor sau altor bunuri;

• Trecere ilegală a frontierei de stat – trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii decât cele prevăzute de legea română;

• Transportator – orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional, transportul de persoane şi bunuri pe cale aeriană, navală sau terestră;

• Regim de control al poliţiei de frontieră – totalitatea normelor prevăzute de lege cu privire la verificările desfăşurate de poliţiştii de frontieră asupra persoanelor, activităţilor sau imobilelor aflate în zonele de competenţă ale poliţiei de frontieră, pentru constatarea şi sancţionarea faptelor de încălcare a normelor prevăzute de lege.

• Zona de frontieră – cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre către interior; în judeţele din interiorul ţării unde funcţionează aeroporturi şi porturi deschise traficului internaţional suprafaţa aeroportului sau a portului cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente reprezintă zonă supusă regimului de control al poliţiei de frontieră. Fâşiile de teren, situate pe o adâncime de 10 km de o parte şi de cealaltă a malurilor Dunării interioare, deschisă navigaţiei internaţionale, sunt supuse regimului de control al poliţiei de frontieră.

1.3. Repere istorice privind instituţia vămii în România

Instituţia vamală, sub diferite forme, în cursul istoriei, a avut un rol important în viaţa economico-socială a entităţilor statale care au existat pe teritoriul actual al României. De asemenea, din punct de vedere politic, vămile au avut un anumit rol în apropierea unor persoane faţă de persoana suveranului, răsplată pentru unele servicii aduse, revendicarea independenţei faţă de alte state devenite, în timp, vecine, etc.

De ce a fost nevoie de o astfel de instituţie ? La nivelul superficial al analizei, vama este destinată să reglementeze schimbul de mărfuri ale unui stat cu alte state, să aducă, în bugetul statului sau în vistieria suveranului – în funcţie de etapa istorică – importante sume de bani din taxe şi din alte drepturi ce decurg din operaţiunile de import sau export.

În cadrul demersului ştiinţific, apreciez că subiectul trebuie analizat în funcţie de etapele istorice parcurse – antichitatea, evul mediu, modernismul şi contemporaneitatea – de-a lungul edificării statului naţional român, instituţia vamală jucând un rol esenţial în politica generală a statului îndreptată în direcţia afirmării identităţii naţionale, a protejării propriilor valori şi a promovării intereselor sale specifice.

În antichitate, primele informaţii coerente datează din perioada ce a urmat cuceririi Daciei de către armatele romane sub conducerea împăratului Traian şi transformarea acesteia într-o provincie a Imperiului Roman, stare de lucruri ce

16

presupunea aducerea sistemului birocratic roman la nord de Dunăre. Înainte de romani, pe teritoriul stăpânit de daco-geţi nu sunt cunoscute relatări despre vămi deoarece, pe de o parte, există puţine izvoare istorice care să relateze despre cele întâmplate în acea perioadă iar cele care au fost descoperite, au fost analizate, mai întâi, prin prisma evenimentelor socotite ca deosebit de importante: conducători, dinastii, războaie, cuceriri, etc., iar pe de altă parte, în economia pseudo-închisă ce caracteriza comunităţile locale nu era nevoie de vămi pentru a regula fluxul de mărfuri sau pentru a aduce venituri din tranzitul acestora.

Oricum, este de aşteptat ca schimburile economice între comunităţile geto-dacice – forum rerum uenalium – schimburile economice ale acestora cu cetăţile greceşti de al Marea Neagră, să fi suportat şi dări legate de trecerea de pe un teritoriu pe altul, de la o administraţie la alta10.

Revenind la epoca daco-romană, în această perioadă, sunt cunoscute mai multe impozite care asigurau o anumită prosperitate a administraţiei şi un flux financiar important către Roma, cetatea imperială. Astfel sunt cunoscute, alături de impozitul direct, reprezentat de impozitul asupra proprietăţii funciare şi de impozitul personal, şi impozite indirecte, cum au fost cele pe moşteniri, pe eliberări de sclavi, pe vânzări, monopoluri şi taxele vamale, cunoscute sub numele de „portoria”. De subliniat că, în aceste condiţii, taxele vamale asigurau o bună parte a veniturilor atât pentru administraţia locală cât şi pentru împărat şi de aceea nu au fost neglijate.

În Imperiul Roman circulaţia mărfurilor şi călătorilor nu era liberă. Întreg teritoriul imperiului era divizat în circumscripţii sau regiuni vamale – Italia, Sicilia, Galia, Spania, Britania, etc. – Dacia făcând parte din circumscripţia vamală a Illyriei. Fiecare regiune vamală avea tarifele ei, taxele vamale fiind încasate pentru produse şi călători atât la trecerea frontierei provinciei respective, cât şi la intrarea în oraşe, trecerea peste poduri construite şi apărate de administraţia romană şi pentru folosirea principalelor căi de comunicaţie. Taxa vamală pentru mărfuri, se pare că era de 2 sesterţi şi se percepea la puncte de vamă fixe, cum erau la Dierna (Orşova), Micia, Drobeta, Sucidava, Porolissum, Apulum, etc. Din punct de vedere al administrării, iniţial, vămile erau concesionate unor persoane de încredere iar, ulterior, acestea au fost administrate printr-o „regie”.

Surse documentare ulterioare atestă că taxele vamale s-au perceput până într-o perioadă apropiată de întemeierea statelor medievale romaneşti, fiind legate şi de începuturile vieţii urbane.

Începând din secolul al XIV-lea, informaţiile relative la organizarea vămilor în statele medievale romaneşti sunt mai substanţiale. Organizarea punctelor de vamă si perceperea taxelor vamale reprezentau un privilegiu al domnitorilor, fiind încasate fie direct de funcţionarii domneşti, fie arendate sau cedate ca acoperire pentru diverse împrumuturi sau chiar acordate ca recompensă pentru serviciile aduse domniei. Aceste venituri erau sigure si abundente, şi, de aceea, au fost menţinute şi lărgite tot mai mult, după necesităţile politice sau financiare ale domnitorilor, situaţie întâlnită, de altfel, în întreaga Europă. Taxele erau percepute la exporturi – în special, de vin, sare, lână, miere, ceară, vite, oi, lemn – precum şi la importul sau tranzitul mărfurilor străine. Comerţul de tranzit, şi deci veniturile rezultate se datorau importanţei drumurilor comerciale ce treceau pe

10 V. Hanga şi colectivul – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, Edit. Academiei, 1980, vol. I, pag. 66

17

teritoriul Ţărilor Române (de exemplu, calea comercială "de la varegi la greci" ce unea nordul Europei cu sud-estul continentului, drum ce trecea prin Moldova.

Taxele încasate la intrarea sau ieşirea mărfurilor11 dintr-un oraş în altul sau dintr-un ţinut în altul se numeau accize sau dijme, iar cele pentru reglementarea circulaţiei dintr-o unitate statală în alta erau denumite "drept de vamă". Rolul important al domnitorului în administrarea sistemului vamal feudal este demonstrat şi de dreptul acestuia de a fi singurul în măsură să acorde privilegii comerciale, adică scutirea de taxe vamale, aşa cum a procedat, de exemplu, Alexandru Voievod în 1358, când acorda braşovenilor dreptul de a trece liberi şi nestingheriţi cu mărfurile lor între Buzău si Prahova, iar la 1370 sibienii primesc dreptul de liberă trecere pe la Cîineni, pe Olt în jos, până la Dunăre. În Moldova, în timpul lui Alexandru cel Bun, pe la 1408, s-au codificat pentru prima dată datinile vămii, astfel: "vămile mari şi mici" erau impunerile vamale la ieşirea şi intrarea mărfurilor, obiectelor ori animalelor, din ţară ori în ţară, plătite de negustor, fie pe bucată, fie după transport (după car, căruţă, povară); "vămile la oraş" se percepeau pentru vistieria oraşului, a conducătorului, boier sau mare funcţionar, ca salariu; "vama de hotar", care admite principiul taxării mărfurilor în funcţie de teritoriul din care veneau (mărfurile cazacilor şi ruşilor erau impuse la intrare cu 5%, la ieşire cu 4%, cu excepţia vinului şi a sării, iar cele poloneze cu 4% la intrare si 3% la ieşire).

Vămile erau încredinţate unor oameni de încredere ai domnitorului sub conducerea unui „Mare Vameş”, dregător care era însărcinat cu conducerea acestei administraţii, precum şi cu respectarea înţelegerilor comerciale încheiate de domnitor cu vecinii ori cu alte puteri interesate. Cum vămile erau oferite şi ca răsplată pentru diferite servicii, acestea erau arendate celor care se distingeau în a sluji pe domnitor, ori pur şi simplu, care ajutau cu bani atunci când era nevoie. Marele Vameş avea drept de control şi asupra vămilor arendate impunând respectarea înţelegerilor comerciale şi a cotelor de vamă.

Veniturile aduse de vămi au crescut pe măsura dezvoltării comerţului intern şi extern care era strâns legat de relaţiile dintre cele trei comunităţi statale româneşti dar şi de relaţiile pe care fiecare dintre acestea le aveau cu puterile vecine, în special Imperiul Otoman, dar şi cu Ungaria, Polonia sau Rusia. Cu timpul au fost fixate şi anumite monopoluri şi preemţiuni. După 1550 comerţul Ţării Româneşti şi al Moldovei a fost dominat de relaţiile cu oraşele transilvane, fiind înfiinţate şi târguri care se ţineau la anumite date – obicei ce a rezistat până în zilele noastre – stare de fapt ce a generat încasarea de sume mari din taxele vamale. Chiar şi în condiţiile în care instituţia domniei a slăbit în autoritate, pe măsura creşterii puterii celor trei coloşi – Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Ţarist – de la hotare şi a luptelor generate de interese dinastice contrare, vămile au continuat să aducă venituri importante.

În Transilvania, până la cucerirea acesteia de către turci, organizarea vămilor şi perceperea taxelor au constituit, în mod firesc, obiect de dispută între puterea suzerană – Regatul Ungar – şi pretenţiile de autonomie ale aristocraţiei autohtone, în cea mai mare parte de origine maghiară. Taxele au fost cunoscute sub denumirea lor latină – iucessima şi tricessima – fiind percepute la importul, exportul şi uneori la tranzitul mărfurilor. Acestea se plăteau atât în bani cât şi în natură, valoarea lor putând constitui uneori obiect de negociere. Mai mult, de la

11 N.A. – după prof. univ. dr. Alin Ciupala, în materialul prezentat pe site-ul Direcţiei Generale a vămilor

18

impunerile vamale existau şi derogări în mod oficial, plata vămii neconstituind o obligaţie generală şi fără excepţii.

Organizarea oficiilor vamale a intrat, după 1500, în competenţa congregaţiilor generale din Dieta Transilvaniei, din aceasta făcând parte şi conducătorii oficiilor vamale. La aceste oficii funcţionau, ca regulă, doi vameşi şi mai mulţi scribi.

În timp, au fost încheiate multiple convenţii sau tratate între domnitorii ţărilor române şi alţi suverani, marea majoritate având prevederi complexe – militare, politice, comerciale, etc. Astfel, ca exemplu pot fi făcute trimiteri la Convenţie încheiată la 20 Ianuarie 1368 între Vladislav Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, şi Ludovic I, regele Ungariei sau Tratatul de Comerţ dintre Petru al VII al Moldovei şi Regina Elisabeta a Angliei12.

După 1700, în ţările române se instalează regimul fanariot caracterizat de o restrângere a autonomiei avută faţă de Imperiul Otoman şi de o creştere a nevoii de mijloace financiare pentru a putea plăti numirea ca domn şi menţinerea în scaun. În aceste condiţii, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova, fiecare domn, în parte, a fost preocupat de a dezvolta activitatea vamală în ideea de a aduce venituri mai mari, iar odată cu creşterea şi diversificarea comerţului cu apariţia şi dezvoltarea comunităţilor de meseriaşi, acest deziderat a fost, în mare parte, realizat. Deşi exista monopolul comercial turcesc, se obţin unele avantaje, mai mult concesii faţă de venalitatea totalitară a marelui Imperiu Otoman în decădere, cum ar fi interzicerea amestecului vameşilor turci de la Isaccea şi Chilia în administrarea vămii de la Iaşi13, înfiinţarea flotei comerciale pe Dunăre, posibilitatea deschiderii şi dezvoltării unor relaţii comerciale cu occidentul pe Dunăre.

Semnarea Tratatului de la Adrianopol în 1829 între Rusia şi Imperiul Otoman a însemnat o schimbare importantă în activitatea vamală a Principatelor fiind desfiinţat monopolul comercial al Porţii. Din raţiuni militare, armatele ruse au ocupat, o perioadă scurtă teritoriul românesc, iniţial vămile au fost desfiinţate iar ulterior au fost reînfiinţate şi trecute sub control rusesc.

În 1831, în Muntenia şi în 1832, în Moldova, au fost instaurate Regulamentele Organice, acte juridice acceptate ca prime constituţii ale celor două principate. În această perioadă nu a existat o lege specială care să reglementeze organizarea şi funcţionarea vămilor, însă în Regulamentele Organice existau prevederi Care aveau ca obiect impozite indirecte din categoria cărora făceau parte şi taxele vamale externe, acestea, ca element de noutate, reprezentau un venit al statului şi nu al domnitorului, cum fusese până atunci. Vămile trebuiau să fie administrate de stat însă, din cauza lipsei unui personal specializat, în practică s-a procedat la arendarea vămilor, statul percepând o taxă generală. În februarie 1847 vama dintre Moldova şi Muntenia a fost suprimată iar în toamna anului 1848 a intrat în vigoare tariful vamal comun, condiţii în care, de fapt, ţările române formau un teritoriu vamal comun.

Deşi era necesar un corp de funcţionari specializat, instituţia vămii devenind un element indispensabil bunei funcţionări a statului, această problemă a putut fi rezolvată numai după 1859.

12 Cronţ Ghe. în Istoria Dreptului Românesc, ediţia coordonată de I. Ceterchi, vol. .I, Edit. Academiei, 1980, pag. 353 13 N.A. – prevedere cuprinsă în Tratatul de Pace de la Iaşi din 1792

19

Odată cu momentul istoric 1859, apreciez că începe istoria modernă a instituţiei vamale în Principatele Unite şi, mai apoi, în România.

Cei doi miniştri de finanţe14 Manolache Costache Epureanu, pentru Moldova, şi Constantin Steriad, pentru Muntenia, au redactat textul cu titlul „Proiectul pentru administraţia vămilor Principatelor Unite, Moldova şi Valachia” promulgat ca lege de Alexandru Ioan Cuza la 16 Decembrie 1859. Legea cuprindea trei părţi:

1. partea întâi art. (1 – 45) ce reglementa organizarea serviciului vamal 2. partea a doua art. (46 – 57) conţinea dispoziţii comune relative la importul şi

exportul mărfurilor 3. partea a treia art. (58 – 111) detalia instrucţiuni cu privire la înregistrările

contabile şi procedura de manevrare a mărfurilor Vămile formau un sistem cu 51 de puncte şi erau conduse de un consiliu

compus din trei membri ce îşi desemna un preşedinte. După realizarea deplinei uniri administrative serviciul vamal a făcut parte din Ministerul de Finanţe de la Bucureşti, ca direcţie generală.

La 01.07.1875 a fost promulgată o nouă lege a vămilor ce a fost elaborată de Petre Mavrogheni şi George G. Cantacuzino, miniştri de finanţe conservatori. A fost nevoie de o nouă lege pentru că, pe de o parte au apărut ca pregnante interese specifice ale capitalului român în curs de formare care însă îşi cerea drepturile, iar pe de altă parte, era nevoie de o emancipare de sub dominaţia economică a Turciei. Legea era împărţită în 11 titluri şi conţinea 265 articole. Era păstrată organizarea ca direcţie – Direcţia vămilor, timbrului şi înregistrării – în cadrul Ministerului de Finanţe. În 1875 funcţionau 24 de vămi iar în 1882 numărul acestora va creşte la 39. De observat, că, în acelaşi an, 1875 clasa politică românească a considerat oportun încheierea unei Convenţii Economice cu Austro-Ungaria, dezavantajoasă, din punct de vedere economic dar cu efecte benefice în plan politic – Principatele Unite, fiind acceptate pentru prima oară ca un partener egal. Tot în 1875, a fost introdus primul tarif vamal din istoria românilor urmat la scurt timp de alte tarife vamale, în 1878 şi 1886.

Sub influenţă liberală – la putere fiind un guvern condus de Ion C. Brătianu – în tariful vamal din 1886 se prevedea pentru prima dată posibilitatea introducerii unei suprataxe de 30 % la importul de mărfuri din ţările care percepeau, la importurile din Principatele Române, suprataxe vamale; în fapt se introduceau taxe de regresiune ca o primă încercare de răspuns la politica protecţionistă a partenerilor comerciali.

Modernizarea şi perfecţionarea structurilor statului român, dezvoltarea unei infrastructuri, evoluţia generală a economiei româneşti şi a celei europene au impus apariţia unei noi legi, precedată de un alt tarif vamal în anul 1904 ce a promovat noi tendinţe protecţioniste, fiind scutite de taxe vamale doar „materiile cu adevărat prime”, nu şi semifabricatele, colonialele ori produsele ce nu se fabricau în ţară. „Legea Generală a Vămilor” a intrat în vigoare la 01 Septembrie 1905 în timpul unui guvern liberal – la finanţe era Emil Costinescu. Se vroia şi chiar era o lege modernă, liberalii reprezentând interesele capitalului autohton – prin noi înşine – în 26 de capitole şi 264 de articole legea impunea unele aspecte de noutate: sistemul restituirii taxelor de import, simplificarea formalităţilor vamale, înfiinţarea de antrepozite pe lângă birourile vamale de uscat în oraşele:

14 N.A. – iniţial Principatele Unite aveau două guverne

20

Iaşi, Bucureşti, Craiova, Ploieşti şi Constanţa, o nouă împărţire a personalului – inspectori vamali, şefi de vamă, taxatori, impiegaţi şi agenţi auxiliari.

Astfel15 o modificare generală a legii vămilor era imperios necesară, cerută de necesităţile mereu crescânde ale comerţului; aceasta modificare era cu atât mai necesară, cu cât administraţia vămilor nu mai putea funcţiona satisfăcător prin dispozitiile incomplete ale legii anterioare.

Legea Generală a Vămilor din 1905 permitea guvernului să ia măsuri identice de prohibiţie sau suprataxare faţă de marfurile altor state care adoptă măsuri similare. Completarea acestei lacune se presupunea că va conduce la evitarea, pe viitor, a loviturilor ce se puteau aduce comerţului din regat prin lipsa de reciprocitate faţă de măsurile luate de alte state.

Întrucât, de multe ori, comercianţii se găseau, din cauza unei lipse momentane de numerar, în imposibilitatea de a ridica mărfurile sosite în vamă, s-a prevăzut pentru facilitarea tranzacţiilor, dreptul statului de a credita, pentru suma cuvenită vămii, acele firme care se bucurau de o bună reputaţie şi care depuneau o garanţie suficientă în titluri, garanţie care, de multe ori, se putea găsi, mai uşor decât o sumă în numerar.

Erau scutite de orice taxă de import materiile prime destinate a fi modificate şi reexportate, după modelul scutirilor din Franta, Germania şi Italia.

De asemenea, s-a căutat a se legifera în mod liberal aspectele referitoare la contravenţii şi contrabanda şi s-a acordat dreptul de a ataca sentinţele tribunalului, păstrându-se pedepse severe atât pentru contravenţii cât şi pentru contrabandă. Ca noutate, la propunerea ministrului de finanţe, s-a impus prin lege stabilitatea funcţionarilor vamali

Odată cu realizarea unirii din 1918, nou stat naţional unitar va dispune de 80 de vămi. Acestea rămân organizate tot în cadrul unei direcţii din Ministerul de Finanţe. în această perioadă leul s-a depreciat brusc ajungând, în 1920, la 1/10 din valoarea sa antebelică în aur, datorită pierderilor din timpul războiului, despăgubirilor pe care statul român a trebuit să le plătească pentru capacităţile industriale din provinciile unite cu România şi unificării sistemului monetar. În aceste condiţii deosebite au fost adoptate în 1920 şi 1921, noi tarife vamale în încercarea de a frâna importul exagerat ce contribuia la deprecierea monedei naţionale şi protecţia industriei autohtone a lemnului, cimentului, prelucrarea pieilor, metalurgice şi chimice. Din aceleaşi considerente, în 1924 a fost impus un nou tarif vamal ce fixa taxele vamale în aur, în ideea ca acestea să nu mai fie influenţate de devalorizarea leului.

În 1933, necesităţi de ordin legislativ, economic, financiar şi politic au impus cu necesitate promulgarea unei noi legi. Respectabilul economist Virgil Madgearu a iniţiat legea iar după dezbaterile din Parlament, aceasta a intrat în vigoare la 28 Aprilie 1933. Ca elemente de noutate, apreciem de subliniat, conferirea Direcţiei Vămilor atribuţii judiciare în domeniul contenciosului fiscal – vamal, aceasta devenea şi organ consultativ în orice problemă ce interesa activitatea vamală, astfel încât ministrul de finanţe putea oricând să apeleze la o opinie specializată. De asemenea, prin această lege s-a adoptat principiul descentralizării, prin crearea de Direcţii Regionale, noi criterii de recrutare şi promovare prin concurs a personalului, s-au formulat mai clar delictele vamale şi modul de reprimare al acestora.

15 N.A. – Următoarele consideraţii au la bază expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii Generale a Vămilor din 1905

21

În primul capitol al legii au fost prevăzute16 dispoziţii, atât în ceea ce priveşte modul de organizare a birourilor vamale, cât şi condiţiile cerute pentru recrutarea unui personal de specialitate bine pregătit. Ca noutate au fost introduse condiţii speciale în ce priveşte recrutarea personalului din serviciul exterior al vămilor şi avansările în anumite funcţii. Au fost păstrate toate dispoziţiile din statutul funcţionarilor publici şi din legea de organizare a ministerelor şi, ţinând seama că anumite funcţii, în ierarhia vamală, cer o pregătire specială. S-a prevăzut ca înaintările la gradul de taxator şi de inspector de circumscripţie să nu se poată face decât pe bază de concurs. Condiţiile acestui concurs vor fi fixate de către directorul vămilor, ca singurul organ în măsura să aprecieze cunoştinţele şi aptitudinile pe care trebuie sa le posede candidaţii.

În ce priveşte birourile de expediţie şi vămuiri, aparţinând instituţiilor de Stat, s-a impus condiţia ca acestea să nu poată fi exploatate decât prin funcţionari direcţi, fără să existe posibilitatea concesionării sau impunerii de exclusivităţi a vămuirilor.

Amenzile ce puteau fi aplicate, au fost stabilite într-un cuantum de numai doi multipli: de trei ori taxele pentru contrabanda cu mărfuri tarifare săvârşită prin punctele destinate operaţiunilor vamale şi de cinci ori când contrabanda a fost săvârşită în afara de acestor puncte.

S-a acordat o atenţie specială repartiţiei primelor din amenzile încasate sau din vânzarea mărfurilor confiscate. Din punct de vedere teoretic, devotamentul funcţionarilor publici nu trebuia stimulat băneste, însă cum împrejurările de la frontieră erau vitrege iar tentaţiile mari, încat mai toate legislaţiile vamale utilizau aceasta împrejurare ca un stimulent şi recompensă a zelului, măsura s-a apreciat ca benefică şi în România. Functionarii vamali sau granicerii trebuiau să găsească chiar în indeplinirea serviciului lor un stimulent împotriva tentaţiilor multiple care li se arătau sub cele mai variate forme, mai ales acolo unde controlul autorităţii centrale se exercita cu intermitenţă. De altfel, primele ce li se acordau sunt suplimentul necesar al unei salarizari insuficiente, mai cu seama la punctele de frontiera unde costul traiului era mai ridicat.

De reţinut, că înainte de această lege, în 1929 a fost legiferat un alt tarif vamal, prin care se încerca continuarea măsurilor protecţioniste promovate anterior şi încurajarea agriculturii. Erau prevăzute două categorii de taxe: unele, minimale, ireductibile, stabilite pentru mărfuri care se produceau în ţară, celelalte, reductibile care putea fi negociate cu ţările partenere în scopul convenirii de concesii reciproce.

În anii premergători şi în timpul desfăşurării celui de-al doilea război mondial, vama română are o poziţie delicată, întreaga economie fiind anexată efortului german de război.

După 6 Martie 1945, aparatul vamal este transformat potrivit cu noile orientări politice. Odată cu Decretul Lege nr. 246 din 01 Aprilie 1946 şi Legea 282 din 15 August 1947, se impun liniile directoare ele politicii vamale în perioada istorică dominată de Partidul Comunist Român. Apar infracţiunile vamale ca „infracţiuni de sabotare a economiei naţionale”. Întreaga legislaţie vamală a urmărit cu obstinaţie integrarea României în structurile şi relaţiile economice ale C.A.E.R., obţinerea unor sume cât mai mari în valută pentru exporturi şi, pe cât posibil, plata în natură pentru produsele din import. Activitatea de import-export

16 N.A. – Detaliile ce urmează au la bază expunerea de motive prezentate de către Virgil Madgearu pentru adoptarea Legii Vămilor din 1933

22

era în sarcina unor întreprinderi de stat specializate, aceste activităţi fiind desfăşurate pe bază de plan. De asemenea a fost impus un nou sistem de formare a preţurilor interne pentru mărfurile de export şi import. Toate cele arătate au avut ca suport juridic Decretul 172/1953, HCM 529/1954, Legea 1/1971, Legea 12/1973 şi altele.

În 1973 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Vămilor cu personalitate juridică distinctă iar ulterior au fost înfiinţate şi Direcţiile Regionale Vamale.

Ultimul Cod Vamal de dinainte de 1989, cel din 1978 trata o singură infracţiune vamală – contrabanda – cu mai multe modalităţi alternative de săvârşire, textul legal fiind preluat integral, dar într-o altă structură, de actualul cod vamal, promulgat prin Legea 141 din 24 Iulie 1997.

După 1990 Administraţia Vamală Română a intrat într-un proces de reformă legislativă şi instituţională, având ca principal obiectiv, pregătirea condiţiilor de aderare la Uniunea Europeană, elaborarea, legiferarea şi aplicarea efectivă a tarifului vamal de import, începând cu 01.01.1991, fiind prima măsură cu caracter complex ce a determinat optimizarea funcţiei de fiscalitate a serviciilor vamale, derularea procesului de încasare a taxelor în mod unitar, sistematic şi nediscriminatoriu.

În perioada următoare a fost urmărită perfecţionarea legislaţiei specifice în vederea armonizării cu cea comunitară.

Astfel: • în 1992 a fost adoptat tariful vamal de import bazat pe nomenclatura

sistemului armonizat la nivel şase cifre. • În 1993 s-a introdus noul formular tipizat al declaraţiei vamale în detaliu,

similar cu cel utilizat în Comunitatea Europeană. • Tot în 1993 a fost adoptat tariful vamal de import având la bază

nomenclatura combinată a mărfurilor. • În 1997 a fost adoptat actualul Cod Vamal al României. • În acelaşi an a fost adoptat primul regulament de aplicare al Codului Vamal,

în prezent fiind în vigoare un altul, adoptat în 2001. • În 1998 a intrat în vigoare Statutul personalului vamal, instrument legal de o

importanţă deosebită pentru funcţionarii vamali. În prezent, acest statut este abrogat, fiind în vigoare Legea 74 prin care s-a aprobat Ordonanţa Guvernului 16/1998 privind Statutul personalului vamal, lege, şi ea, modificată şi completată prin Legea 65/2003

Actualul Cod Vamal poate fi apreciat ca o realizare în direcţia armonizării legislaţiei naţionale cu cea comunitară. Legea împreună cu Regulamentul Vamal din Noiembrie 2001 ce detaliază aplicarea normelor de natură vamală asigură suportul legal aplicării unitare a legislaţiei vamale europene, indiferent de subiecţii cărora se adresează şi de natura raporturilor juridice reglementate.

Coordonata, încă de actualitate, a activităţii autorităţii vamale este realizarea de programe de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii vamale şi de dotare cu echipamente moderne, necesare bunei desfăşurări a activităţii vamale. Au fost date în folosinţă noi sedii de birouri în cadrul tuturor regionalelor vamale şi la punctele de trecere a frontierei: Borş, Albiţa, Nădlac, Arad, Oradea, Giurgiu, Timişoara etc. Sistemul informatic a fost modernizat fiind în măsură să asigure procesarea informatică a declaraţiilor vamale în conformitate cu legislaţia în vigoare.

23

La 16.01.1999 a fost inaugurat Centrul Regional SECI de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, fiind încheiate, de asemenea numeroase acorduri de colaborare şi asistenţă reciprocă în domeniul vamal.

Etapei actuale, vama română i-a asociat o strategie ale cărei obiective declarate sunt următoarele:

• Completarea legislaţiei şi a procedurilor specifice, corelarea acestora cu sistemul legislativ european.

• Creşterea eficienţei activităţii de colectare a drepturilor cuvenite bugetului de stat din activitatea vamală.

• Întărirea controlului vamal la frontieră, în corelaţie cu fluidizarea traficului de mărfuri – combaterea fraudei comerciale şi a crimei organizate.

• Restructurarea cadrului organizatoric şi îmbunătăţirea sistemului managerial şi de comunicare internă.

• Crearea cadrului instituţional şi al mecanismelor de selecţie, pregătire profesională, evaluare şi alocare a resurselor umane, protecţia lucrătorului vamal.

• Combaterea corupţiei şi crearea unui nou profil etico-profesional al personalului vamal.

• Structurarea sistemului de comunicare inter-instituţională la nivel naţional şi internaţional.

• Consolidarea, stabilizarea şi dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat Vamal pentru a răspunde cerinţelor procesului reformei funcţiilor vamale.

• Modernizarea infrastructurii şi dotarea cu echipamente performante specifice activităţii vamale de control.

• Pregătirea Administraţiei Vamale Române pentru aderarea la Uniunea Europeană prin abordarea obiectivelor strategice în contextul evoluţiilor funcţiilor vamale la nivelul Comunităţii Europene.

În cadrul sistemului legislativ naţional, până în 2005, se consideră necesară:

• Elaborarea şi implementarea procedurilor simplificate de vămuire la domiciliu şi declarare incompletă.

• Completarea şi definitivarea cadrului legal referitor la cercetarea şi urmărirea infracţiunilor cu caracter vamal.

• Delimitarea competenţelor diferitelor organe de control ale administraţiei (Administraţia Vamală Română, Ministerul de Interne, Garda Financiară) în vederea eliminării paralelismelor la nivel central şi local.

• Elaborarea unor norme privind controlul ulterior al activităţii vamale atât la nivel executiv, cât şi la cel de coordonare şi control.

• Elaborarea normelor privind valorificarea bunurilor devenite proprietatea statului.

• Stabilirea diferenţelor identificate în legislaţia naţională referitoare la audit-ul sistemelor şi raportărilor statistice comerciale.

• De asemenea, în domeniul corelării cu sistemul legislativ european deosebit de necesare se consideră a fi:

• Adoptarea Convenţiei de Tranzit Comun. • Realizarea unui Compendium privind regulile şi prevederile din culegerea de

texte legale ce vizează aplicarea în practică a Convenţiei de Tranzit Comun. • Alinierea procedurii simplificate pentru transportul mărfurilor pe cale aeriană,

maritimă şi feroviară la legislaţia comunitară. • Analiza detaliată a diferenţelor existente între legislaţia vamală a Uniunii

Europene şi legislaţia vamală a României în vederea asigurării compatibilităţii legislative în momentul aderării, probabile în 2006.

24

• Elaborarea tarifului vamal integrat al României sub aspectul stabilirii influenţelor asupra drepturilor vamale ale diferitelor acte normative.

• Aderarea la convenţiile internaţionale de la Istambul, Kyoto, Nairobi, armonizarea controlului la frontieră, etc.

Pentru îndeplinirea cu eficienţă a îndatoririi de încasare a taxelor vamale şi a celorlalte drepturi datorate bugetului de stat, în scopul armonizării mecanismelor proprii cu mecanismele utilizate la nivelul Comunităţii Europene, autoritatea vamală are în vedere următoarele:

• Întărirea controlului ulterior al activităţii de import-export în vederea combaterii comerţului ilicit.

• Întărirea mecanismului de stabilire a valorii în vamă, în acord cu regulile prevăzute de Acordul de aplicare al art. 7 – GATT.

• Crearea mecanismului de valorificare a bunurilor devenite proprietatea statului. • Elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de

executări silite, precum şi elaborarea unei monografii de înregistrare, încasare şi repartizare a debitelor prin executare silită.

• Dezvoltarea şi îmbunătăţirea politicilor, practicilor şi cerinţelor de audit şi contabilitate în vederea alinierii acestora la convenţiile internaţionale

• Interconectarea sistemului informatic vamal cu sistemele financiar-bancare • Implementarea unui sistem de audit a sistemelor şi a raportărilor statistice

comerciale. Pentru întărirea controlului vamal la frontieră în condiţiile unei cât mai

bune fluidizări a traficului de mărfuri, combaterea fraudei comerciale şi a crimei organizate se consideră a fi necesare:

• Fluidizarea traficului de mărfuri şi creşterea volumului de operaţiuni în procedura simplificată pentru comercianţii ce nu au în antecedent încălcări ale procedurilor vamale

• Accesul la baza de date privind circulaţia containerelor pe Oceanul Planetar (sistemul MARINFO) precum şi la datele INTERPOL

• Dezvoltarea sistemului de informare, documentare, analiză de risc şi selectarea operaţiunilor cu potenţial ilicit

• Crearea facilităţilor pentru primirea de informaţii relevante care să aibă potenţial pentru activitatea de investigare şi supraveghere vamală

• Optimizarea controlului operativ al operaţiunilor vamale de tranzit pentru prevenirea eludării procedurilor şi regimurilor vamale

• Crearea unor centre zonale de coordonare a activităţii echipajelor mobile în scopul îmbunătăţirii supravegherii vamale în zonele speciale ( 20 de km de la frontieră )

Concluzionând, sistemul vamal reprezintă un element esenţial al politicii economice promovate în deferite perioade istorice de statul Român. Întrebarea retorică pentru fiecare guvernare în parte – protecţionism sau liber schimb – a găsit răspunsuri nuanţate ce au ocolit absolutul. Acum în cursul unui travaliu manifest pentru integrarea în structurile Comunităţii Europene, guvernanţii României sunt în faţa unei noi provocări, trebuind să răspundă la întrebări de tipul: cum poate fi economia românească integrată în cea europeană, cât timp este necesar pentru ca economia românească să poată concura cu succes pe o piaţă liberă şi performantă cum este cea a Comunităţii Europene, poate asimila în mod optim sistemul vamal românesc Codul Vamal al Comunităţii Europene, cum se poate lupta eficient contra fenomenului infracţional într-un sistem vamal integrat, etc.

25

1.4. Incriminarea conduitelor ilicite din domeniul vamal în legislaţia altor state

1.4.1. Albania

Codul Vamal albanez alocă, în economia întregii reglementări, un întreg titlu, cu cinci capitole, încălcărilor legii vamale şi sancţionării acestora – Titlul 8. Încă din Capitolul 1 – prevederi generale şi definiţii – în articolul 256, la alin.1 se arată că încălcările legii vamale sunt de două feluri: contravenţii şi contrabandă. Contravenţiile17, definite ca încălcări ale legii vamale de natură administrativă, constau în orice acţiune sau inacţiune care nu este conformă cu prevederile Codului Vamal ori Regulamentului de aplicare al Codului Vamal sau ale altei dispoziţii legale în vigoare.

Contrabanda18, constă, ca exprimare generică, în sustragerea oricărui fel de bunuri de la verificarea ori controlul vamal cu intenţia de a eluda sau de a încerca să eludeze plata taxelor de import ori export. De reţinut este că plata penalităţilor aplicate pentru încălcarea legislaţiei vamale, nu scuteşte pe cel vinovat de la plata datoriei vamale aferente bunurilor ce au constituit obiectul conduitei antisociale.

Capitolul 3 este consacrat în întregime tratării problematicii legate de contrabandă. Astfel săvârşeşte19 contrabandă prin trecerea frauduloasă a bunurilor peste frontiera de stat şi a zonelor vamale orice persoană care:

• Introduce bunuri peste frontiera de stat cu încălcarea prevederilor Codului Vamal şi ale procedurilor de aplicare ale sale20.

• Descarcă ori depozitează bunuri în spaţiul intermediar dintre frontieră şi cel mai apropriat birou vamal.

• Este găsită cu bunuri ascunse asupra sa ori în bagaje sau în orice alte mijloace de transport proprii cu intenţia de a evita controlul vamal.

• Sustrage bunuri din zonele vamale fără a plăti taxele vamale sau fără a garanta plata taxelor vamale cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul Vamal, când plata taxelor nu este cerută.

• Sustrage, ia, ridică, din teritoriul vamal al Republicii Albania în orice condiţii, bunuri pentru care sunt percepute taxe de import.

• Păstrează bunuri în aproprierea frontierei pentru care nu deţine evidenţe şi nici nu face dovada provenienţei lor.

• Refuză să prezinte documentele pentru marfă. • Încarcă, descarcă, ori transportă pe cale maritimă pasageri şi bagajele lor fără a

avea permisiunea, aprobarea, prealabilă a autorităţii vamale. Săvârşeşte, de asemenea contrabandă, dar în transportul de mărfuri pe

lacurile de graniţă21, căpitanul vasului care introduce pe lacurile Ohrid, Shkadra şi Prespa, bunuri fără ca acestea să fie vămuite la unul dintre cele mai apropriate birouri vamale.

17 Art. 256 alin 2 din Codul Vamal albanez 18 Art. 256 alin 3 din Codul Vamal albanez 19 Art. 276 alin1 lit. a – h din Codul Vamal albanez 20 N.A. – Regulamentul Vamal 21 Art. 277 din Codul Vamal albanez

26

Săvârşeşte contrabandă în transportul maritim22al bunurilor căpitanul vasului care:

• Transportă bunuri peste frontiera maritimă încălcând prevederile Codului şi Regulamentului Vamal.

• Se aproprie, fără permisiunea autorităţii vamale, în timp ce transportă bunuri, cu vasul de port sau ancorează ori staţionează în aproprierea docurilor.

• Transportă bunuri, descarcă în locuri unde nu există birouri vamale, descarcă ori transportă bunuri pe altă navă, în contradicţie cu prevederile Codului ori Regulamentului Vamal.

• Transportă bunuri fără acte. • În momentul plecării nu are pe vas bunuri deşi ele sunt prevăzute ca încărcare în

manifestul încărcăturii ori în alte acte prezentate autorităţii vamale. • Transportă bunuri de la un birou vamal la un altul, fără a avea documentele de

tranzit necesare. Săvârşeşte contrabandă în transportul bunurilor pe calea aerului23

căpitanul avionului care: • Introduce bunuri pe teritoriul vamal al Republicii Albania, pe calea aerului

încălcând prevederile Codului şi Regulamentului Vamal. • Transportă bunuri fără documentele necesare. • În momentul plecării, nu are la bord bunurile despre care se presupune că

sunt la bord, potrivit documentelor de transport şi vamale. • Transportă bunurile de la locul de aterizare al avionului fără a întreprinde

formalităţile vamale. • Părăseşte zona vamală a aeroportului şi nu notifică aceasta autorităţilor

vamale sau altei autorităţi poliţieneşti în cel mai scurt timp, în acest caz fiind considerat ca introdus prin contrabandă întregul cargo, chiar şi aeronava însăşi.

• Încarcă, descarcă ori transferă bunuri de pe o aeronavă pe alta, bunuri, oameni ori bagajele lor fără a obţine permisiunea prealabilă a autorităţilor vamale.

De asemenea, mai este considerată contrabandă24 şi: • Folosirea bunurilor cu regim de circulaţie liberă după ce au fost importate cu

scutire parţială sau totală de plata taxelor vamale în alt scop decât cel declarat, pentru care au fost importate total sau parţial în conformitate cu prevederile legii pe baza căreia s-au făcut aceste scutiri.

• Exportul sau importul bunurilor interzise ori restricţionate, fără permisiunea prealabilă dată în scris de autorităţile competente.

• Posesia de bunuri restricţionate ori interzise. • Îndepărtarea sau falsificarea, în orice mod, a numărului de identificare a

mijloacelor de transport25. • Cumpărarea, vânzarea, păstrarea sau posesia bunurilor importate de către

persoane fizice, care ştiu sau ar trebui să ştie în mod rezonabil, că aceste bunuri sunt introduse în ţară prin contrabandă.

• Transportul pe teritoriul Republicii Albania de bunuri pentru care nu s-au plătit taxele vamale.

22 Art. 278 alin1 lit. a-f din Codul Vamal albanez 23 Art. 279 alin 1 lit. a – f din Codul Vamal albanez 24 Art. 280 alin1 lit. a – h din Codul Vamal albanez 25 Complicii la această încălcare a legii se pedepsesc la fel ca oricine a săvârşit respectivul act, în rândul acestora fiind incluşi cei care au efectuat activitatea din punct de vedere tehnic, proprietarii şi orice altă persoană care obţine un avantaj de pe urma falsificării ori îndepărtării numărului de identificare – Art. 280 alin 1 lit. d .

27

• Importul, exportul, vânzarea de bunuri din patrimoniul cultural naţional cu încălcarea normelor legale din acest domeniu.

• Rupere sigiliilor, înlocuirea sau schimbare altor semne de securitate aplicate pe mijloacele de transport ori pe bunuri.

În ceea ce priveşte pedepsele pentru contrabandă, acestea constituie obiectul Capitolului 4. Legiuitorul albanez nu a prevăzut pedeapsa închisorii însă, altfel pedepsele le apreciez ca ponderat de dure. În aceste condiţii26, bunurile ce constituie obiectul material al contrabandei vor fi confiscate, chiar dacă pentru ele, dacă ar fi fost trecute legal, nu s-ar fi plătit taxe vamale. Amenda ce trebuie plătită variază, ca valoare, între de la 2 la 5 ori valoarea taxei vamale aferente bunurilor ce au constituit obiect al contrabandei, la care se pot adăuga, în concurs şi alte pedepse prevăzute de Codul Penal, fiecare participant la săvârşirea contrabandei, urmând să contribuie la plata amenzii arătate corespunzător cu gradul în care a fost implicat în activitatea ilicită. Chiar şi aşa, participanţii la săvârşirea contrabandei vor răspunde solidar, fiecare având obligaţia de a se supune cererii autorităţii vamale de a plăti întreaga amendă. Autoritatea Vamală are la dispoziţie opţiunea de a putea aprecia pe baza unor raţiuni ce ţin de oportunitate să ceară unui anume participant sau mai multor participanţi, împreună sau separat, să plătească întregul cuantum al amenzii, urmând ca în situaţia în care amenda este plătită de unul sau o parte dintre participanţi, aceasta să beneficieze tuturor. Ca excepţie, dacă un infractor comite mai multe infracţiuni vamale, pentru fiecare dintre infracţiuni va fi pedepsită separat.

În cazul recidivei la infracţiunile de contrabandă, pedepsele se dublează, iar în situaţia tentativei pedeapsa va fi la fel ca la infracţiunea consumată27.

De observat, este că legiuitorul albanez pune accent pe cumulul de răspunderi în cazul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă28, infractorul, pe lângă pedeapsa administrativă aplicată în conformitate cu prevederile Codului Vamal, va fi şi subiect de drept penal în conformitate cu prevederile Codului Penal.

Referitor la obiectul material al infracţiunilor de contrabandă, Codul Vamal albanez conţine mai multe detalieri după cum urmează29:

• Prin termenul de obiect al contrabandei trebuie să se înţeleagă atât bunurile cât şi mijloacele de transport sau alte obiecte folosite pentru transferul sau ascunderea lor.

• Bunurile ce constituie obiectul contrabandei vor fi evaluate de autoritatea vamală şi apoi, după decizia autorităţilor judiciare competente, pot fi confiscate urmând a avea un regim în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare.

• Reţinerea bunurilor ce constituie obiectul contrabandei se va face fără a se ţine seama de gradul de participare la săvârşirea infracţiunii al celui ce are vreun drept asupra acestor bunuri.

• Dacă persoana responsabilă pentru contrabandă posedă bunurile ce constituie obiect al contrabandei, ca o consecinţă a săvârşirii infracţiunii, bunurile sunt date înapoi proprietarului.

• Mijloacele de transport sunt scutite de la confiscare atunci când din informaţiile avute rezultă că proprietarul lor nu este implicat în actul de contrabandă, acesta fiind de bună credinţă, procedează conform procedurilor legale de comerţ, fiind

26 Art. 281 alin 1 – 4 din Codul Vamal albanez. 27 Art. 281/1 alin 1şi2 din Codul Vamal albanez. 28 Art. 281/2 din Codul Vamal albanez 29 Art. 282 alin 1 – 6 din Codul Vamal albanez

28

imposibil, pentru el, să ştie că obiectele transportate sunt de contrabandă ori constituie obiectul unei infracţiuni asemănătoare.

• În cazul bunurilor perisabile, ele sunt reţinute de autorităţile judiciare atunci când există destule probe care să permită luarea unei decizii privind confiscarea acestora, în termen de cel mult 48 de ore de la data primirii dosarului, astfel încât aceste bunuri să nu se deprecieze.

• Atunci când mijloacele de transport sunt reţinute, autorităţile judiciare apreciind ca necesară confiscarea acestora, trebuie să procedeze la confiscare în termen de maxim 5 zile. Autoritatea vamală poate solicita autorităţii judiciare permisiunea de a folosi mijloacele de transport pentru satisfacerea nevoilor proprii, caz în care va avea în sarcină toate cheltuielile legate de întreţinerea şi folosirea mijloacelor de transport. Obiectul infracţiunii de contrabandă este reţinut30 atunci când

infracţiunea de contrabandă a fost constată în flagrant. Infracţiunea de contrabandă este în flagrant, atunci când bunurile sunt găsite fără să fi ajuns la locul de depozitare/desfacere ce poate fi o casă, un magazin, un depozit sau orice alt loc prevăzut pentru astfel de operaţiuni de către persoana responsabilă pentru contrabandă sau de către complici. Contrabanda este, de asemenea considerată în flagrant, când persoana responsabilă este prinsă în aproprierea locului unde s-a săvârşit contrabanda, având în posesie probe incriminatoare sau este prinsă ca urmare a sesizărilor făcute de alte persoane.

Obiectul infracţiunii de contrabandă mai este reţinut şi atunci când infracţiunea de contrabandă a fost consumată. În acest caz, obiectul contrabandei a ajuns la destinaţia prevăzută de persoana responsabilă ori de către complici.

Persoanele implicate nu pot invoca nici o pretenţie31 împotriva Guvernului Republicii Albania pentru distrugerea sau devalorizarea bunurilor obiect al contrabandei cauzată de reţinerea sau confiscare lor.

1.4.2. Bulgaria

În Bulgaria, Codul Vamal, în cadrul Titlului 8 – prevederi cu privire la pedepsele administrative, conţine referiri la conduitele socotite antisociale ce se constituie ca încălcări ale legislaţiei vamale. De observat este faptul că legiuitorul bulgar s-a ferit ca în cuprinsul Codului Vamal să incrimineze conduite ca infracţiuni, mulţumindu-se să prevadă doar la modul general32 că atunci când încălcarea legislaţiei vamale nu constituie infracţiune, autoritatea vamală poate examina, analiza, determina şi sancţiona fiecare încălcare sau încercare de încălcare a legislaţiei vamale.

Capitolul 32 conţine, în condiţiile arătate, referirile necesare încălcările legislaţiei vamale şi procedura aplicării pedepselor administrative. Astfel, orice persoană33 care trece sau transportă bunuri prin graniţele Republicii Bulgaria, sau orice persoană care încearcă asemenea acţiuni fără să notifice în prealabil aceasta autorităţilor vamale ori fără să obţină autorizaţia necesară iar activitatea nu constituie infracţiune, este pasibilă de contrabandă vamală şi va fi amendată cu o sumă echivalentă cu 50 – 150 % din valoarea bunurilor. Atunci când bunurile sunt scutite de plata taxelor vamale, beneficiază de o reducere a datoriei

30 Art. 283 alin 1 lit. a şi b din Codul Vamal albanez 31 Art. 284 din Codul Vamal albanez 32 Art. 223 din Codul Vamal bulgar 33 Art. 233 alin 1 - 5 din Codul Vamal bulgar

29

vamale ori sunt interzise la import sau export, acestea constituie, de asemenea, obiect al contrabandei, amenda fiind între 100 şi 200 % din valoarea bunurilor. Bunurile ce constituie obiect al contrabandei sunt confiscate pentru Ministerul de Finanţe, indiferent de proprietar sau de situaţia că nu se cunoaşte proprietarul. Când bunurile arătate lipsesc ori au fost confiscate la un nivel inferior va trebui plătită o sumă egală cu taxa vamală. Mijloacele de transport precum şi alte mijloace care au folosit pentru transportarea bunurilor obiect al contrabandei vamale vor fi confiscate pentru Ministerul de Finanţe neinteresând cine este proprietarul cu excepţia cazului când valoarea lor este sensibil mai mare decât bunurile obiect al contrabandei.

Când în discuţie intră plata taxelor vamale, se prevede că34 oricine evită ori încearcă să evite să plătească taxele vamale complet sau parţial sau alte taxe guvernamentale colectate de către autorităţile vamale ori bunurile sunt interzise sau restricţionate la import sau export, sau sunt aplicabile măsuri de politică în domeniul comerţului internaţional va fi pedepsit pentru fraudă vamală cu amendă a cărei sumă va fi între 50 – 150 % din valoarea bunurilor iar persoanelor juridice şi reprezentanţilor comerciali le va fi impusă o amendă de la 100 la 200 % din taxa vamală eludată.

Dacă o persoană schimbă destinaţia bunurilor35 plasate în antrepozit ori a bunurilor supuse procedurilor vamale sau destinaţiilor vamale neîndeplinind condiţiile impuse de prevederile legale ori determinate de autoritatea vamală, va fi sancţionată cu amendă echivalentă cu 50 – 150 % din valoarea bunurilor, iar persoanele juridice şi/sau reprezentanţii comerciali vor trebui să plătească o amendă echivalentă cu 100 – 200 % din valoarea în vamă.

Ocupându-se de persoanele tentate să valorifice bunurile ce au constituit obiect material al încălcărilor legislaţiei vamale, legiuitorul bulgar a statuat36 că orice persoană care vinde, cumpără sau încearcă să vândă ori să cumpere, care dă sau acceptă spre păstrare sub orice formă bunuri despre ştie sau ar trebui, în mod rezonabil să ştie, că au fost importate cu încălcarea legislaţiei vamale sau cu încălcarea restricţiilor şi condiţiilor prevăzute de lege cu privire la bunurile importate cu scutire de plata taxelor vamale ori cu privire la bunurile importate cu reducerea taxelor vamale în considerarea scopurilor speciale pentru care sunt folosite, va fi sancţionată cu o amendă de până la 1000 BGN.

În cazul bunurilor37, care prin natura sau cantitatea lor nu au caracter comercial dar trebuie înregistrate de către persoanele fizice în declaraţia vamală la trecerea graniţei de stat, dacă acestea sunt descoperite la controlul vamal urmează a fi confiscate imediat pentru Ministerul de Finanţe.

Orice încălcare38 a legislaţiei în vigoare pentru bunuri aflate sub supraveghere vamală, atunci când este stabilită de autoritatea vamală va fi pedepsită cu amendă în valoare de 1000 BGN, dacă nu sunt încălcate alte dispoziţii legale, aceeaşi pedeapsă urmând a se aplica oricărei persoane care se opune acţiunilor agenţilor vamali, în timpul exerciţiului funcţiunii, ori refuză să prezinte autorităţilor vamale bunurile, documentele, ori informaţiile prevăzute de Codul Vamal. În cazul în care o persoană39 nu îndeplineşte prevederile stipulate

34 Art. 234 alin 1 şi 2 din Codul Vamal bulgar 35 Art. 234 a alin 1 şi2 din Codul Vamal bulgar 36 Art. 235 alin 1-3 din Codul Vamal bulgar 37 Art. 237 din Codul Vamal bulgar 38 Art. 238 alin1 şi 2 din Codul Vamal bulgar 39 Art. 238 a din Codul Vamal bulgar

30

de legislaţia vamală ori determinate de autoritatea vamală, va fi sancţionată cu o amendă de până la 2000 BGN.

1.4.3. Canada

În Canada, normele juridice referitoare la trecerea peste frontieră a mărfurilor şi a altor bunuri sunt sistematizate, după modelul european, într-un cod vamal.

Reglementările de natură penală au în vedere definirea infracţiunilor vamale propriu-zise, definirea unor infracţiuni conexe, prevederi de natură procedurală referitoare la competenţă, la prescripţia urmăririi infracţiunilor vamale, la competenţele de anchetă ale unor ofiţeri special numiţi pentru a cerceta infracţiuni vamale, drepturile guvernatorului, etc.

Ca infracţiuni vamale, sunt prevăzute următoarele : • False declaraţii şi evaziune fiscală în domeniul vamal, infracţiune ce

conţine mai multe modalităţi alternative de săvârşire40 : o Se interzice oricărei persoane să facă sau să participe, să încuviinţeze sau să

achieseze la darea de false sau înşelătoare date într-o declaraţie ori răspuns făcut oral sau în scris de natură să aducă atingere prevederilor Codului Vamal.

o Se interzice oricărei persoane să distrugă, altereze, mutileze, ţină secrete înregistrări ori registre contabile41; să facă sau să participe, să încuviinţeze sau să achieseze la înregistrări false ori înşelătoare în registrele contabile; să omită, să participe la, să încuviinţeze ori să achieseze la omiterea înregistrării de date în înregistrările contabile.

• Se va pedepsi orice persoană ce intenţionat, în orice mod, eludează ori încearcă să eludeze aplicarea prevederilor Codului Vamal ori plata datoriei vamale prevăzute de acest cod.

• Înregistrarea eronată a bunurilor în documentele contabile42 – are în vedere includerea în oricare din documentele vamale o descriere a bunurilor care să nu corespundă cu situaţia reală a bunurilor.

• Păstrarea, dobândirea, dispunerea de bunuri importate ilegal43 – urmăreşte incriminarea faptei oricărei persoane ce, fără aprobarea prealabilă a autorităţilor care trebuie dovedită de către persoana în cauză, are în posesie, cumpără, vinde, schimbă sau face orice altă operaţiune cu bunuri fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute de legea vamală ori de alte legi emise de Parlamentul Canadei, care interzic , controlează ori reglementează importul unor astfel de bunuri.

• Posesia de documente în alb44 – interzice oricărei persoane, fără aprobarea prealabilă a autorităţilor ce trebuie dovedită de către persoana în cauză, să trimită ori să introducă pe teritoriul Canadei ori să aibă în posesie documente sau alte înscrisuri în alb ori parţial completate ce pot fi completate şi folosite pentru înregistrarea bunurilor importate potrivit Codului Vamal, instrumente de completat, semnături, ştampile, certificate sau alte obiecte ce pot fi folosite la completarea documentelor.

40 Art. 153 din Codul Vamal canadian, lit. a, a1,b şi c 41 N.A.- aici legiuitorul canadian a avut în vedere ţinerea de evidenţe duble. 42 Art. 154 din Codul Vamal canadian 43 Art. 155 din Codul Vamal canadian 44 Art. 156 din Codul Vamal canadian

31

• Deschiderea, despachetarea bunurilor şi ruperea de sigilii45 – incriminează activitate oricărei persoane ce, fără aprobarea prealabilă a autorităţilor, pe care trebuie să o dovedească persoana în cauză, deschide sau despachetează ori provoacă deschiderea sau despachetarea oricărui colet ce conţine bunuri importate, fără să se fi dat liberul de vamă; rupe sau desface ori cauzează ruperea sau desfacerea oricăror sigilii, încuietori, elemente de siguranţă, care au fost aplicate pe bunuri, corespondenţă, depozite vamale sau magazine în regim „duty-free”, încălcând reglementările Codului Vamal.

• Contrabanda46 – are în vedere conduita oricărei persoane care trece ori încearcă să treacă pe teritoriul Canadei, clandestin ori nu, orice bunuri ce constituie obiect de taxare sau orice bunuri al căror import este interzis, controlat, reglementat, urmărit de legea vamală ori de către orice altă lege.

• Nemarcarea bunurilor47 – această infracţiune este săvârşită de către orice persoană care nu marchează bunurile importate, aşa cum prevede Codul Vamal, marchează bunurile importate astfel încât o altă persoană să se înşele cu privire la ţara ori zona de origine a mărfurilor, ascunde, cu intenţie, informaţia conţinută de timbru, distruge, îndepărtează marca de pe bunurile importate încălcând reglementările prevăzute de Tariful Vamal al Canadei. Codul Vamal din Canada conţine, cu referire la săvârşirea infracţiunilor

vamale, şi o prevedere legată de răspunderea persoanelor fizice care s-au aflat în momentul săvârşirii infracţiunii în raporturi de reprezentare a unei persoane juridice implicate, într-un fel sau altul, în activitatea ilicită. Astfel, se prevede48 că atunci când o corporaţie săvârşeşte o încălcare a prevederilor Codului Vamal, orice funcţionar, director sau agent al corporaţiei ce a condus, autorizat, încuviinţat, a fost de acord ori a participat în mod direct la săvârşirea infracţiunii este considerat parte şi vinovat de săvârşirea infracţiunii fiind susceptibil de a fi pedepsit, indiferent dacă corporaţia a fost acuzată ori condamnată.

Legiuitorul canadian a prevăzut, în conexiune cu săvârşirea infracţiunilor vamale, şi două infracţiuni ce au ca obiect profitul din săvârşirea de infracţiuni. Aspectul, îl apreciem ca demn de remarcat, poate chiar un posibil exemplu pentru o viitoare reglementare în România, având în vedere că apariţia în cadrul legislativ existent, a unor norme juridice, care depăşind un nivel general, ar avea ca obiect tratamentul proprietăţilor, mobile sau imobile, obţinute ca urmare a săvârşirii de infracţiuni, ar putea fi salutară.

În materia tratată, Codul Vamal canadian tratează o infracţiune ce are ca obiect posesia de proprietăţi obţinute ca urmare a săvârşirii de infracţiuni49. Astfel, nici o persoană nu va putea deţine o proprietate sau să dobândească o proprietate ştiind că aceasta, în parte sau în totalitate este rezultatul, sau a fost obţinută ca rezultat a săvârşirii infracţiunilor vamale cu privire la băuturile spirtoase ori produsele din tutun, sau a unei conspiraţii ( asocieri în vederea săvârşirii de infracţiuni ), a unei încercări de a fi parte la sau a ajuta în orice mod la săvârşirea unei infracţiuni vamale ori conexe.

45 Art. 157 lit. a şi b din Codul Vamal canadian 46 Art. 159 din Codul Vamal canadian 47 Art. 159.1 lit. a, b şi c din Codul Vamal canadian 48 Art. 158 din Codul Vamal canadian 49 Art. 163.1 din Codul Vamal canadian

32

De asemenea, este incriminată crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la bunurile obţinute din săvârşirea de infracţiuni vamale ori conexe50, nici o persoană neputând să folosească, să transfere posesia, să trimită către o persoană sau loc, să dispună în orice fel de o proprietate sau de părţi dintr-o proprietate cunoscând sau trebuind să cunoască că proprietatea este obţinută direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni vamale în legătură cu băuturile spirtoase ori produsele din tutun, sau este obţinută ca urmare a unei conspiraţii ori încercări de a comite, de a lua parte, sau ajuta la comiterea unei infracţiuni vamale ori conexe.

În ceea ce priveşte pedepsele, acestea depind, în concordanţă cu modelul nord-american, de procedurile de cercetare. Astfel, ca exemplu, persoana51 ce se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni vamale ori conexe va fi pedepsită, într-o procedură de pedepsire sumară, cu o amendă nu mai mare de 50.000 dolari canadieni sau cu închisoare nu mai mare de 6 luni ori ambele52. Dacă judecarea nu se face în procedura sumară, infracţiunea fiind considerată gravă, pedeapsa va fi amenda de până la 500.000 dolari canadieni sau închisoarea de până la 5 ani ori ambele53.

Competenţa teritorială de cercetare şi judecare a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal este reglementată într-un articol distinct54, ordinea pe baza căreia se stabileşte aceasta fiind următoarea: locul unde infracţiunea a fost săvârşită, locul unde obiectul material al contrabandei se găseşte, orice alt loc unde infractorul este reţinut sau se întâmplă să se afle.

De reţinut că, în materia termenului de prescripţie55, procedurile prevăzute de Codul Vamal nu trebuie începute mai târziu de 3 ani de la comiterea faptei.

În domeniul anchetei, demn de reţinut este faptul că, în Canada, Ministerul de Finanţe56 poate desemna orice ofiţer cu scopul de a controla modul de punere în aplicare a prevederilor Codului Vamal pe baza unui certificat de desemnare , ce este admisibil ca dovadă a desemnării ofiţerului fără a fi nevoie să se facă dovada veridicităţii semnăturii sau a calităţii persoanei care a semnat-o. Ofiţerul, astfel desemnat are ca îndatoriri57, pe lângă cele specifice ofiţerului vamal, şi sesizarea din oficiu cu privire la alte infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare. El poate să dispună recoltarea de probe de sânge sau alte probe biologice, poate să solicite unei persoane să-l însoţească, să reţină o persoană, până ce o predă unui ofiţer de pace, etc. Important, întrucât astfel de ofiţeri pot acţiona sub acoperire, este că aceştia beneficiază de o clauză de impunitate: ofiţerul sau o persoană ce acţionează sub îndrumarea unui ofiţer nu se face vinovată de comitere unei infracţiuni vamale ori conexe dacă activitatea incriminată este desfăşurată pentru a investiga sau pentru îndeplinirea altor atribuţiuni de serviciu58.

50 Art. 163.2 din Codul Vamal canadian 51 Art. 16o lit. a şi b , Art.163.1 alin2 şi Art. 163.2 alin. 2 din Codul Vamal canadian 52 N.A.- şi cu amendă şi cu închisoare 53 Idem 54 Art. 162 din Codul Vamal canadian 55 Art. 163 din Codul Vamal canadian 56 Art. 163.4 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal canadian 57 Art. 163.5 alin. 1-4 din Codul Vamal canadian 58 Art. 163.1 alin. 3, Art. 163.2 alin. 3 din Codul Vamal canadian

33

1.4.4. China

În China, infracţiunile legate de trecerea ilegală a frontierei de către persoane şi bunuri sunt sistematizate în cadrul Capitolului 3 din partea a doua a Codului Penal intitulat, sugestiv, „Infracţiuni de subminare a ordinii de piaţă socialiste“. Înainte de toate, trebuie observată preocuparea, rigoarea şi, în acelaşi timp, duritatea legiuitorului chinez în modul de tratare a conduitelor participanţilor, persoane fizice sau juridice, la viaţa economică.

Capitolul în discuţie cuprinde 8 secţiuni: 1. Infracţiuni de producere şi vânzare a bunurilor falsificate sau de calitate

inferioară. 2. Infracţiuni de contrabandă. 3. Infracţiuni de subminare a administraţiei graniţei. 4. Infracţiuni de subminare a administraţiei financiare. 5. Infracţiuni de fraudă financiară. 6. Infracţiuni de punere în pericol a colectării şi administrării taxelor. 7. Infracţiuni de violare a drepturilor de proprietate intelectuală. 8. Infracţiuni de distrugere a ordinii de piaţă. Din considerente ce ţin obiectul lucrării de faţă, voi prezenta, în principal

doar referiri ce ţin de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă. Contrabanda, în Codul Penal chinez, este o adevărată instituţie, constând

în trecerea peste frontieră de bunuri în scopul eludării regimului vamal. Sunt pedepsite fapte de contrabandă, precum şi fapte asimilate ori în legătură cu contrabanda. Astfel, în primul rând, sunt avute în vedere de către legiuitorul chinez şi considerate deosebit de periculoase următoarele categorii:

• Contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută contrafăcută.

• Contrabanda la export cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale preţioase ori animale rare şi produsele acestora.

• Contrabanda în afara ţării cu plante rare şi produsele acestora. • Contrabanda cu filme obscene, casete video, audio, tablouri, cărţi, reviste şi

orice alte articole obscene pentru profit sau răspândire. Pedepsele sunt gradate în funcţie de gravitatea faptelor, o faptă putând fi

analizată ca gravă sau mai puţin gravă atât în legătură cu valoarea taxelor vamale eludate cât şi cu alte consecinţe la nivel de societate. În aceste condiţii59 contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută contrafăcută va fi pedepsită cu închisoare de peste 7 ani, şi cu amendă sau confiscarea proprietăţii; faptele mai puţin grave se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani şi amendă.

Contrabanda în afara ţării cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale preţioase ori animale rare şi produsele acestora, se pedepseşte cu închisoare de peste 5 ani; faptele mai puţin grave se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani şi amendă.

Contrabanda în afara ţării cu plante rare şi produsele acestora se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani şi amendă; sau amendă; pentru fapte mai grave pedeapsa închisorii de peste 5 ani şi amendă.

Contrabanda cu filme obscene, casete video, audio, tablouri, cărţi, reviste şi orice alte articole obscene pentru profit sau răspândire va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani cu amendă; pentru fapte mai grave cu închisoare de

59 Art. 151 şi Art. 152 din Codul Penal chinez

34

peste 10 ani sau pe viaţă, cu amendă sau confiscarea proprietăţii; pentru fapte mai puţin grave cu închisoare sau reţinere ori restricţie de până la 3 ani şi amendă.

Contrabanda cu arme, muniţie, materiale nucleare, sau valută contrafăcută şi contrabanda la export cu vestigii culturale, aur, argint sau alte metale preţioase ori animale rare şi produsele acestora de o gravitate extraordinară vor fi pedepsite cu închisoare pe viaţă sau cu moartea, cu confiscarea proprietăţii.

Persoanele juridice care comit faptele descrise vor fi pedepsite cu amendă, iar personalul direct sau indirect responsabil va fi pedepsit ca şi cum ar fi săvârşit infracţiunile în mod independent.

Contrabanda cu alte bunuri60 decât cele arătate va fi pedepsită astfel: 1. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă mai mare de

500,000 yuani se pedepseşte cu închisoare de peste 10 ani, cu amendă între 100-500% a taxelor evitate, sau confiscarea proprietăţii. Faptele deosebit de grave vor fi pedepsite cu închisoare pe viaţă sau cu moartea, cu confiscarea proprietăţii.

2. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă mai mare de 150,000 yuani dar mai puţin de 500,000 yuani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, cu amendă între 100-500% din valoarea taxelor evitate. Faptele de o deosebită gravitate, vor fi pedepsite cu închisoare de peste 10 ani sau închisoare pe viaţă, cu amendă între 100-500% din valoarea taxelor evitate sau cu confiscarea proprietăţii.

3. contrabanda cu bunuri sau articole pentru care este prevăzută o taxă între 50,000-150,000 yuani se pedepseşte cu închisoare sau reţinere de până la 3 ani, cu amendă între 100-500% din valoarea taxelor evitate.

Persoanele juridice care au comis fapte ce intră sub incidenţa acestui paragraf vor fi amendate, personalul direct responsabil va fi pedepsit cu închisoare sau reţinere de până la 3 ani ; pentru cazuri mai grave – între 3-10 ani; pentru cazuri deosebit de grave peste 10 ani.

Pentru cazurile când există mai multe fapte de contrabandă, amenzile vor fi calculate având în vedere valoarea totală a taxelor evitate.

Ca fapte asimilate contrabandei61 sunt incriminate următoarele: ∗ Vânzarea pentru profit în China, fără aprobarea vămii şi înainte de stabilirea taxelor, a bunurilor ipotecate (amanetate) acceptate pentru import în scopul procesării, asamblării şi compensării comerţului, inclusiv serii şi materiale prelucrate, părţi, produse finite şi echipament. ∗ Vânzarea pentru profit în China, fără aprobarea vămii şi înainte de stabilirea taxelor, a bunurilor şi articolelor cu taxe de import reduse sau exceptate de la plata taxelor.

Ca fapte în legătură cu contrabanda62 sunt incriminate următoarele: 1) Cumpărarea, în mod ilegal sau direct de la contrabandişti, de bunuri al căror import a fost interzis de stat, sau cumpărarea direct de la contrabandişti de alte bunuri şi articole de contrabandă în cantităţi relativ mari. 2) Transportarea, cumpărarea sau vânzarea în mările interioare sau apele teritoriale de bunuri al căror import a fost interzis de stat; sau transportarea cumpărarea sau vânzarea de bunuri al căror import a fost limitat de stat, în cantităţi relativ mari sau fără documentele legale. 3) Transportarea pe vapor, în ţară, de reziduuri fără a fi detectate de vamă.

60 Art. 153 din Codul Penal chinez 61 Art. 154 din Codul Penal chinez 62 Art. 155 din Codul Penal chinez

35

În materia participaţiei penale Codul Penal chinez statuează63 că oricine colaborează cu contrabandiştii prin acordare de împrumuturi, capital, alte avantaje, facturi, dovezi sau alte facilităţi cum ar fi transportul, păstrarea bunurilor, servicii de poştă vor fi consideraţi şi pedepsiţi ca şi complici la contrabandă.

De asemenea oricine asigură escortă armată contrabandiştilor, va fi grav pedepsit cu închisoare de peste 7 ani, şi cu amendă sau confiscarea proprietăţii iar în cazul persoanelor juridice care comit aceste fapte se va aplica o pedeapsă cu amendă, iar personalul direct sau indirect responsabil va fi pedepsit ca şi cum ar fi săvârşit infracţiunea independent.

Dacă s-a recurs la violenţă sau/şi ameninţare în timpul controlului vamal, persoana în cauză va fi pedepsită pentru un concurs de infracţiuni: contrabandă şi împiedicarea personalului vamal de la îndeplinirea îndatoririlor legale.

O atenţie deosebită, a manifestat legiuitorul chinez pentru tratarea problematicii legată de contrabanda cu droguri şi a altor comportamente socotite periculoase, în legătură cu aceasta, alocând o întreagă secţiune64 pentru aceasta. În debutul secţiunii se proclamă65: „Cei care se fac vinovaţi de contrabandă, trafic, transport şi fabricare de droguri, indiferent de cantitatea de droguri, vor fi cercetaţi şi pedepsiţi conform legii penale”.

Detaliindu-se problema, se arată că vor fi pedepsiţi cu închisoare de 15 ani sau pe viaţă ori cu moartea şi confiscarea averii, toţi cei care se fac vinovaţi66 de :

• contrabandă, trafic, transportul sau fabricarea de opium în cantitate mai mare de 1,000 g, heroină sau methylaniline în cantitate mai mare de 50 g sau alte narcotice în cantitate mare.

• conducerea grupului de făptuitori implicaţi în contrabandă, trafic, transport şi fabricare de droguri;

• folosirea armamentului pentru a ascunde (acoperi) contrabanda, traficul, transportul sau fabricarea de droguri.

• folosirea violenţei în cazul inspecţiei, detenţiei, arestului în situaţii grave. • cei care participă la activităţi privind traficul de droguri organizat internaţional.

Cei care fac contrabandă, trafic, transportă sau fabrică opium în cantităţi între 1,000-200 g, sau heroină, methylaniline între 50-10 g şi cei care fac afaceri cu alte droguri în cantităţi mari vor fi pedepsiţi cu închisoare de 7 ani şi amendă.

Cei care fac contrabandă, trafic, transportă sau fabrică opium în cantităţi mai mici de 200 g, sau heroină, methylaniline mai puţin de10 g şi cei care fac afaceri cu alte droguri în cantităţi mici vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, detenţie sau control şi amendă. În cazuri mai grave pedeapsa va fi între 3 şi 7 ani şi amendă.

Persoanele juridice care comit faptele arătate vor fi pedepsite cu amendă. Personalul din conducere direct responsabil de producerea acestor fapte sau alte persoane direct responsabile vor fi pedepsiţi ca şi cum ar fi săvârşit fapta independent.

Cei care se folosesc de tineri sau îi atrag în activităţi de contrabandă, trafic, transport, fabricare de droguri sau vânzare de droguri tinerilor vor fi pedepsiţi mai sever.

Pentru cei care comit, astfel de fapte, repetat67 în stabilirea sentinţei va fi luată în considerare cantitatea totală de droguri.

În cazul celor care68 în mod ilegal deţin mai mult de 1,000 g de opiu, sau mai mult de 50 g de heroină sau methylaniline sau cantităţi mari de alte droguri pedeapsa va fi 63 Art. 156 şi Art. 157 alin.1 şi 2 din Codul Penal chinez 64 N.A. – Secţiunea 7 – Infracţiuni privind contrabanda, transportul şi fabricarea drogurilor. 65 Art. 347 din Codul Penal chinez 66 Art. 347 din Codul Penal chinez 67 N.A. – cazul infracţiunii continuate. 68 Art. 348 din Codul Penal chinez

36

închisoare de peste 7 ani şi amendă sau pe viaţă. Pentru cantităţi între 200-1.000 g opiu, 10-50 g. heroină sau cantităţi mai mari de alte droguri pedeapsa va fi închisoare de până la 3 ani, detenţie sau control şi amendă. În cazuri mai grave pedeapsa va fi între 3 şi 7 ani şi amendă.

Cei care asigură acoperire pentru cei implicaţi în activităţi de contrabandă precum şi cei care ascund droguri sau bunuri ale infractorilor vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau control. În cazuri mai grave pedeapsa poate fi de până la 10 ani69.

Personalul anti-drog sau alţi funcţionari ai organelor de stat care acoperă sau ascund elemente criminale care fac contrabandă, vând sau transportă droguri vor fi pedepsiţi, în mod sever, cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau control. În cazuri mai grave pedeapsa poate fi de până la 10 ani. Cei care conspiră împreună cu alţii la comiterea faptelor prevăzute mai sus, vor fi consideraţi drept complici, urmăriţi şi condamnaţi ca atare.

În situaţia celor care încalcă reglementările privind transportul legal sau transportul de mână în sau din ţară70 a oxidului acetic, eterului etilic, cloroformului (acetic oxide, ethyleter, cloroform) sau altor serii de materii sau substanţe (elixiruri) pentru a face droguri, precum şi cei care încalcă reglementările privind vinderea sau cumpărarea ilegală de a materialelor menţionate anterior pe teritoriul Chinei, vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani sau reţinere ori punere sub supraveghere şi amendă. Cei implicaţi în asemenea activităţi cu cantităţi mari de droguri vor fi pedepsiţi cu închisoare între 3-10 ani şi amendă.

Persoanele care procură (asigură) materialele mai sus menţionate celor despre care ştiu că fabrică droguri, vor fi trataţi ca şi complici la fabricarea drogurilor. Persoanele juridice care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar personalul direct responsabil va fi pedepsit la fel ca în cazul comiterii de infracţiuni independent.

Cultura ilegală de mac pentru opiu, marijuana sau alte tipuri de plante71 din care se extrag droguri va fi forţat eliminată. Persoanele care:

1) cultivă între 500-3000 de plante de mac pentru opiu sau un număr relativ mare de alte plante din care se extrag droguri;

2) cultivă plante după ce cultivarea acestora a fost interzisă de către un organ pentru siguranţa publică;

3) refuză distrugerea (eliminarea) recoltelor lor; vor fi pedepsite cu închisoare de până la 5 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi amendă.

Cei care cultivă peste 3000 de plante de mac pentru opiu sau un număr mare de alte plante din care se extrag droguri vor fi pedepsiţi cu închisoare de peste 5 ani şi amendă sau confiscarea averii.

În cazul în care cei care cultivă plante de mac pentru opiu sau alte plante din care se extrag droguri dar din proprie iniţiativă le nimicesc înainte de recoltare pot fi exceptaţi de la pedeapsă.

Persoanele care ilegal72 vând, cumpără, transportă, transportă de mână, sau cele care ilegal posedă seminţe sau răsaduri nesterilizate de mac pentru opiu sau alte tipuri de plante din care se extrag droguri, dacă sunt în cantităţi relativ mari, vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi amendă sau amendă.

Infractorii73 care ademenesc, instigă, înşeală pe alţii să ia sau să-şi injecteze droguri vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub

69 Art. 349 din Codul Penal chinez 70 Art. 350 alin. 1 – 3 din Codul Penal chinez 71 Art. 351 alin. 1 – 3 din Codul Penal chinez 72 Art. 352 din Codul Penal chinez 73 Art. 353 din Codul Penal chinez

37

supraveghere şi amendă; dacă fapta este mai gravă, închisoarea va fi între 3-7 ani şi amendă;

Cei care îi forţează pe alţii să ia sau să-şi injecteze droguri, vor fi pedepsiţi cu închisoare între 3-10 ani şi amendă iar cei care atrag, instigă, înşeală sau forţează minori să ia sau să-şi injecteze droguri vor pedepsiţi cu severitate.

Persoanele74 care adăpostesc sau protejează pe cei care iau sau îşi injectează droguri, vor fi pedepsite cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi amendă.

Personalul75 care produce, transportă, administrează sau utilizează, conform legii droguri sau narcotice cu efecte asupra sănătăţii mentale aflate sub controlul statului, şi care, încălcând reglementările legale, furnizează astfel de substanţe celor care iau sau îşi injectează droguri cu narcotice dăunătoare ori droguri cu efecte asupra sănătăţii mentale aflate sub controlul statului se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani, reţinere sau punere sub supraveghere şi amendă; dacă fapta este mai gravă, închisoare între 3-7 ani şi amendă. Cei care furnizează narcotice sau droguri dăunătoare sănătăţii mentale, aflate sub controlul statului persoanelor angajate în contrabanda sau traficul cu droguri, cu scopul de a obţine profit, vor fi pedepsiţi cu închisoare pe termen de 15 ani, pe viaţă sau cu moartea şi confiscarea averii.

Persoanele juridice care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar personalul direct responsabil va fi pedepsit la fel ca în cazul comiterii de infracţiuni în mod independent.

Persoanele76 care au fost condamnate pentru contrabandă, trafic, transport sau producere de droguri, sau posesie ilegală de droguri, şi care comit din nou astfel de fapte, prevăzute în secţiunea la care fac referire, vor fi sever pedepsite.

Drogurile la care s-a făcut referire, în legătură cu săvârşirea contrabandei şi a infracţiunilor conexe ce au ca obiect droguri, sunt77: opiul, heroina, morfina, marijuana, cocaina, şi alte narcotice şi droguri nocive sănătăţii mentale aflate sub controlul statului.

Cantităţile de droguri vor fi calculate, pentru individualizarea pedepselor, în acord cu cantităţile de droguri traficate, transportate, vândute sau produse sau ilegal deţinute, şi nu vor fi calculate având în vedere puritatea drogurilor.

Întrucât infracţiunile de trecere ilicită a frontierei sau conexe intră in concurs cu infracţiunile de contrabandă şi, în Codul Penal chinez, sunt tratate în secţiunea imediat următoare – a 3-a – voi prezenta, în continuare, şi câteva referiri la acestea.

Astfel, orice persoană78 care organizează pe alţii să treacă fraudulos (în secret) graniţa va fi pedepsită cu închisoare de la 2-7 ani şi amendă. Pedeapsa va fi închisoarea peste 7 ani ori pe viaţă şi poate fi pedepsit adiţional cu amendă sau confiscarea averii atunci când se va constata una din următoarele situaţii:

1) conducătorul grupului care organizează trecerea frauduloasă a frontierei; 2) organizarea repetată de treceri frauduloase a frontierei, sau organizarea unui

grup mare de persoane pentru trecerea frauduloasă a frontierei; 3) cauzarea unor grave prejudicii sau moartea persoanelor pe care le-a organizat;

74 Art. 354 din Codul Penal chinez 75 Art. 355 din Codul Penal chinez 76 Art. 355 din Codul Penal chinez 77 Art. 356 din Codul Penal chinez 78 Art. 318 din Codul Penal chinez;

38

4) lipsirea sau restrângerea libertăţii persoanei sau persoanelor pe care le-a organizat;

5) opunere de rezistenţă la investigare prin violenţă sau ameninţare; 6) obţinerea unor sume mari de venituri ilegale; 7) alte circumstanţe deosebit de grave; Când o persoană care comite vreuna din faptele de mai sus, ucide, răneşte,

violează, răpeşte şi vinde oamenii pe care i-a organizat sau ucide ori răneşte personalul care îl cercetează va fi pedepsit conform reglementărilor privind concursul de infracţiuni.

Oricine înşeală persoane79, promiţând munca în străinătate, schimburi comerciale sau alte motive, referitor la documentele de ieşire din ţară cum ar fi paşaportul, viza, prin fraudă şi înşelăciune pentru a organiza persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei, va fi pedepsit cu închisoare de până la 3 ani şi adiţional poate fi şi amendă; când circumstanţele sunt mai grave, închisoare între 3-10 ani şi adiţional poate fi şi amendă.

Instituţiile care comit faptele prevăzute anterior vor fi amendate iar personalul, direct responsabil, va fi pedepsit ca pentru infracţiunile săvârşite fără să fie implicate instituţii.

Persoanele care procură (furnizează) documente contrafăcute sau alterate80 cum ar fi paşaportul, viza, sau vinde astfel de documente, va fi pedepsit cu închisoare de până la 5 ani şi adiţional poate fi şi amendă; când circumstanţele sunt mai grave, închisoarea va fi peste 5 ani şi adiţional poate fi şi amendă.

Oricine transportă persoane în mod secret peste frontieră81 va fi pedepsit cu închisoare, reţinere sau control şi adiţional poate fi şi amendă. Pedeapsa va fi închisoarea între 5-10 ani şi amendă în următoarele situaţii: 1) implicarea repetată în activităţi de transport sau transportul unui număr mare de persoane; 2) utilizarea transportului referitor la acele vapoare şi vehicule care nu îndeplinesc condiţiile esenţiale pentru siguranţă şi pot cauza consecinţe grave; 3) obţinerea unei sume mari de venit ilegal; 4) alte circumstanţe deosebit de grave;

Când în timpul transportului de persoane în mod fraudulos peste frontieră, se cauzează grave prejudicii şi moartea persoanelor transportate sau făptuitorii opun rezistenţă prin violenţă sau ameninţare pedeapsa va fi închisoarea de peste 7 ani şi adiţional poate fi şi amendă.

Oricine transportă în mod fraudulos peste frontieră persoane, ucide, răneşte, violează, răpeşte şi vinde oamenii pe care i-a organizat sau ucide ori răneşte personalul care îl cercetează va fi pedepsit conform reglementărilor privind concursul de infracţiuni.

Persoanele ce încalcă reglementările privind controlul trecerii frauduloase a frontierei de stat, vor fi pedepsite cu închisoare de până la 1 an, reţinere sau control, iar cele care intenţionat sabotează indicatoarele de graniţă sau marcatorii, în mod permanent, de-a lungul graniţei statului vor fi pedepsite cu închisoare de peste 3 ani sau reţinere.

79 Art. 319 din Codul Penal chinez 80 Art. 320 din Codul Penal chinez 81 Art. 321 din Codul Penal chinez

39

1.4.5. Franţa

În dreptul penal francez încălcările legii sunt împărţite în trei categorii: crime, delicte şi contravenţii.

Codul Vamal alocă un spaţiu important tratării infracţiunilor vamale (art. 410-440) cuprinzând o enumerare ce grupează conduitele ilicite în funcţie de gravitate, precum şi referiri asupra pedepselor, cumulului acestora, concursului de infracţiuni şi sechestrarea bunurilor ce constituie obiectul infracţiunilor vamale.

Astfel, sunt pedepsite cu o amendă relativ mică – 300 la 3000 euro – persoanele care desconsideră prevederi ale Codului Vamal precum omisiunea sau completarea cu date cu date inexacte a unei indicaţii ce trebuie conţinută în declaraţiile vamale atunci când nu este afectată aplicarea drepturilor de vamă ori prohibiţiile impuse în mod legal sau încălcarea condiţiilor de calitate impuse la import sau export atunci când acestea nu au avut drept scop sau ca efect obţinerea unei rambursări, a unei exonerări, reducerea unui drept de vamă sau obţinerea unui avantaj financiar82.

Atunci când conduita ilicită are ca scop sau ca rezultat eludarea sau compromiterea recuperării unui drept de vamă ori a unei taxe oarecare, persoanele vinovate vor trebui să plătească o amendă83 între o dată şi de două ori din suma totală a drepturilor şi taxelor eludate sau compromise.

Legiuitorul francez face o referire expresă la următoarele conduite, atunci când acestea se raportează la mărfuri în legătură cu care există drepturi vamale sau alte taxe84:

• Deficit în ceea ce priveşte numărul coletelor declarate, manifestate85 sau transportate fără act de garanţie sau a unui document care să-i ţină locul.

• Deficit asupra cantităţii de mărfuri plasate sub un regim suspensiv, în magazine şi arii de export.

• Neprezentarea mărfurilor plasate în antrepozit privat, antrepozit special sau în antrepozit industrial.

• Prezentarea la destinaţie sub un sigiliu rupt sau alterat a mărfurilor expediate, fără sigiliul de plumb sau sigiliul de vamă.

• Inexactitatea totală sau parţială a angajamentelor înscrise în actele de garanţie şi în cele subordonate acestora.

• Excedentul de greutate, număr sau măsură declarate. • Orice manevră având drept scop sau ca rezultat beneficiul pe nedrept al autorului

său sau a unui terţ, o exonerare, o degrevare sau o taxă redusă prevăzută în domeniul produselor petroliere.

Conduitele ce compromit recuperarea drepturilor în port sau redevenţa echipamentului se pedepsesc, de asemenea, cu amendă între o dată şi de două ori din suma drepturilor eludate.

Despre contrabandă începe să se facă vorbire începând cu art. 412. De observat este că noţiunea de contrabandă, în dreptul francez, este tratată la nivel de instituţie juridică. Se dă o definiţie legală în art. 417 alin. 1 – contrabanda cuprinde importurile sau exporturile, în afara birourilor vamale, precum şi orice încălcare a dispoziţiilor legale sau reglementărilor relative la deţinerea şi transportul mărfurilor în interiorul teritoriului vamal – după care, celelalte reglementări sunt organizate într-un sistem ce cuprinde fapte în conexiune cu contrabanda şi fapte asimilate contrabandei, epuizându-se, totul, la art. 422, astfel încât să fie incriminată orice conduită cu potenţial social periculos, conexă cu incriminarea cadru. 82 Art. 410 alin 2 lit. a şi d din Codul Vamal francez 83 Art. 411 alin 1 din Codul Vamal francez 84 Art. 411 alin 2 din Codul Vamal francez 85 N.A. – manifestul încărcăturii

40

O amendă cuprinsă între 150 şi 15.000 euro, precum şi confiscarea mărfurilor litigioase, va fi sancţiunea86 pentru:

• Orice faptă de contrabandă, precum şi pentru importul sau exportul fără declarare, atunci când operaţiunea poartă asupra unor mărfuri din categoria celor care nu sunt nici interzise, nici foarte taxate la intrarea în ţară, nici supuse unor taxe de consum interior, nici interzise sau taxate la ieşirea din ţară.

• Toate declaraţiile false asupra calităţii, valorii sau originii mărfurilor importate, exportate sau plasate sub un regim suspensiv, atunci când un drept al vămii sau o taxă oarecare este eludată sau compromisă prin această declaraţie falsă.

• Toate declaraţiile false asupra desemnării destinatarului sau expeditorului real.

• Toate declaraţiile false ce ţin de obţinerea pe nedrept a unor beneficii prevăzute de dispoziţiile legale în materia scutirilor de taxe.

• Orice sustragere de mărfuri neinterzise de la destinaţia lor iniţială privilegiată. • Prezentarea unitară de manifeste sau declaraţii vamale pentru pachete sau

colete închise care se referă la altele decât cele prezentate în faţa autorităţii vamale.

• Transportul mărfurilor dintr-un port francez în porturi străine sau la un alt port francez cu încălcarea procedurilor vamale.

• Absenţa documentului sau neprezentarea originalului acestuia; omisiuni de mărfuri în documentele sau în declaraţiile vamale sumare; diferenţa, în natură, dintre mărfurile înscrise sau declarate sumar şi cele prezentate autorităţii vamale.

• Încălcarea interdicţiei de a locui în zona scutită de impozite, de a vinde cu amănuntul sau de a efectua manipulări neautorizate.

Închisoare de o lună, iar în caz de recidivă până la două luni, la care se adaugă o amendă între 90 şi 450 euro – de observat faptul că suntem în prezenţa unui cumul de sancţiuni – este pedeapsa87 care se aplică persoanelor ce încalcă procedurile vamale sau refuză să comunice în mod complet autorităţii vamale disimulare actelor sau operaţiunilor menite să inducă în eroare, cu efecte asupra stabilirii şi plăţii datoriei vamale, cu referire specială la situaţia persoanei care deşi constituie obiectul retragerii consimţământului sau retragerii autorizaţiei vamale, continuă88, fie să îndeplinească pentru altul direct sau indirect, formalităţile de vamă privind declararea detaliată a mărfurilor, fie să beneficieze, direct sau indirect, de tot sau în parte de remuneraţii de natura celor prevăzute de procedura vamală şi a persoanei care ajută cu bună ştiinţă în vederea sustragerii de la efectele retragerii consimţământului sau retragerii autorizaţiei vamale a celor care ar fi trebuit să o deţină.

Contrabanda, precum şi importul sau exportul fără declaraţie se pedepsesc, diferenţiat, după cum obiectul încălcării îl constituie mărfuri neinterzise a căror valoare nu depăşeşte 770 euro, caz în care amendă va fi egală cu valoarea mărfurilor, ori bunurilor din categoria celor interzise sau foarte taxate, caz în care pedeapsa va fi închisoarea până la trei ani şi confiscarea obiectului de contrabandă, a mijloacelor de transport, a obiectelor ce au servit a masca frauda şi amendă între o dată şi de două ori valoarea obiectului de fraudă.

Importul, exportul, transferul, compensarea sau orice altă operaţiune financiară între Franţa şi străinătate susţinută de fonduri despre care se ştia că 86 Art. 412 din Codul Vamal francez 87 Art. 413 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal francez 88 N.A. – se face referire la comisionarii vamali

41

provin direct sau indirect dintr-un delict prevăzut de Codul Vamal ori dintr-o infracţiune prevăzută de legislaţia substanţelor sau plantelor periculoase clasate ca stupefiante, va fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 10 ani, la care se va adăuga confiscarea sumelor de bani operate în cadrul infracţiunii ori o sumă care să ţină loc, atunci când sechestrul nu a putut fi înfiinţat, şi o amendă cuprinsă între 1 şi 5 ori din suma căreia s-a raportat infracţiunea sau tentativa la aceasta.

Legiuitorul francez detaliază şi categoria faptelor asimilate contrabandei89 arătând:

• Livrările de mărfuri frauduloase sau îmbarcările frauduloase efectuate în incinta porturilor sau pe coaste.

• Sustragerea sau substituirea în cursul transportului de mărfuri expediate sub un regim suspensiv, neobservarea fără motiv legitim a itinerarului şi orarului fixat, manevrele având drept scop sau ca rezultat alterarea sau ineficienţa mijloacelor de fixare, de siguranţă sau de identificare şi, într-un mod general, frauda vamală relativă la transportul mărfurilor expediate sub un regim suspensiv.

• Încălcarea dispoziţiilor, fie legislative, fie a regulamentelor asupra interzicerii exportului sau reexportului sau subordonate exportului sau reexportului cu plata drepturilor sau taxelor ori cu realizarea formalităţilor particulare atunci când frauda a fost făcută sau încercată în afara birourilor vamale şi când nu au fost în mod direct interzise printr-o altă dispoziţie a Codului Vamal. De asemenea sunt asimilate actelor de contrabandă90 şi importurile sau

exporturile fără declarare, atunci când mărfurile ce trec printr-un birou vamal sunt sustrase verificării vameşilor prin ascunderea în compartimente special amenajate sau în cavităţi sau spaţii goale care nu sunt, în mod normal, destinate depozitării mărfurilor.

Se consideră a fi săvârşită infracţiunea de contrabandă91 şi atunci când mărfuri din categoria celor care sunt interzise la intrare sau foarte impozitate ori supuse taxelor de consum interior, mărfuri din categoria celor a căror ieşire este interzisă sau supusă drepturilor de export, sunt găsite în zona terestră a districtului fără a fi însoţite de vreo chitanţă de plată sau alt act de expediere care să specifice itinerarul ce trebuie urmat şi perioada de timp în care trebuie să se facă transportul, chiar însoţite de acte de expediţie cu obligaţia expresă de a fi vizate la biroul de trecere au depăşit acest birou fără ca obligaţia să fie îndeplinită ori sunt aduse la biroul vamal însă nu sunt însoţite de documentele de expediere.

Mărfurile pot fi considerate a fi introduse în ţară prin contrabandă92 atunci când se constată lipsa documentelor prin care se poate justifica originea ori se prezintă autorităţii vamale documente false, inexacte, incomplete sau inaplicabile. De asemenea, se consideră a fi introdusă prin contrabandă şi orice marfă ce excede cantităţii înscrise în acte ori este neînscrisă în acte.

Animalele93 din categoria celor care sunt interzise sau foarte taxate ori supuse unor drepturi de import la intrarea în ţară sunt considerate a fi introduse prin fraudă atunci când sunt găsite în zona terestră a districtului fără a fi însoţite de acte justificatoare.

Animalele trimise la păşunat în străinătate94 dacă sunt din categoria celor a căror ieşire este interzisă sau constrânsă unor drepturi de export şi nu sunt 89 Art. 417 alin2 din Codul Vamal francez 90 Art. 417 alin3 din Codul Vamal francez 91 Art. 418 din Codul Vamal francez 92 Art. 419 din Codul Vamal francez 93 Art. 421 din Codul Vamal francez 94 Art. 422 din Codul Vamal francez

42

reimportate, acestea sunt considerate a fi obiect al infracţiunii de contrabandă şi tratate ca atare.

Analizând importanţa deosebită a declaraţiei vamale detaliate, legiuitorul francez a impus reguli foarte stricte şi, în mod firesc, a incriminat conduitele pe care le-a considerat ca afectând în mod deosebit procedura şi relaţiile sociale ce ţin de desfăşurarea corectă a raporturilor vamale. Astfel, a fost alocată o secţiune distinctă tratării problematicii, din care îmi permit să subliniez prevederile ce au ca obiect importurile şi exporturile fără declaraţie95.

Constituie importuri sau exporturi fără declaraţie: • Importurile sau exporturile prin birourile vamale, fără prezentarea unei declaraţii

vamale detaliate sau cu prezentarea unei declaraţii care se referă la alte mărfuri decât cele prezentate în faţa autorităţii vamale.

• Sustragerea sau substituirea mărfurilor care nu au primit liberul de vamă. • Neprezentarea mărfurilor în depozit necesar, în situaţia în care se solicită

amânarea din motive obiective a prezentării declaraţiei vamale detaliate. • Obţinerea sau încercarea de a obţine eliberarea liberului de vamă sau a altui act

cu efecte juridice în procedura vamală prin imitarea frauduloasă a ştampilelor publice, prin declaraţii false ori alte mijloace frauduloase.

• Darea de declaraţii false cu scopul sau ca efect al eludării aplicării regulilor ce stabilesc mărfurile care sunt interzise la import sau export.

• Darea de declaraţii false privind calitatea, valoarea şi originea mărfurilor, indicarea destinatarului real sau expeditorului real atunci când declaraţiile false au avut ca suport facturi, certificate sau alte documente false, inexacte, incomplete sau neaplicabile.

• Darea de declaraţii false sau manevre ce au ca scop sau efect obţinerea, în tot sau în parte, a unei restituiri, a unei exonerări, reducerea unui drept de vamă sau alt avantaj financiar legat de importul sau exportul ori de acoperirea deficienţelor în materia normelor de calitate.

• Prezentarea ori încercarea de a prezenta în faţa autorităţii vamale, procurarea sau utilizarea unei facturi, certificat sau altui document fals pentru a obţine sau a încerca obţinerea, în mod fraudulos în Franţa sau în altă ţară străină, a unui regim preferenţial prevăzut fie printr-un tratat sau acord internaţional, fie printr-o dispoziţie a legii interne în favoarea mărfurilor ce ies de pe teritoriul francez sau intră pe acesta.

• Toate declaraţiile false, manevrele şi, în general, toate actele ce au ca scop sau ca efect eludarea sau compromiterea unui drept de vamă al statului francez.

• Orice încălcare a procedurii vamale în domeniul interzicerii importului sub toate regimurile vamale, exportul sau reexportul sau, în secundar exportul sau reexportul la plata drepturilor, taxelor sau îndeplinirea formalităţilor vamale, atunci când frauda a fost făcută sau încercată în incinta birourilor vamale.

Sunt considerate importuri fără declaraţie96: • Mărfurile declarate pentru exportul temporar sau pentru a obţine permis de

circulaţie în zonă, în caz de neprezentare sau de diferenţă în natură sau asupra originii între mărfurile declarate şi cele prezentate la plecare.

• Obiectele interzise sau foarte taxate la intrarea în ţară sau pasibile de taxe interioare descoperite la bordul navelor, ce se găsesc în limitele porturilor şi radelor de comerţ, independent de obiectele manifestate cu regularitate sau conţinând încărcătură şi provizii de bord, cu forme în regulă, prezentate înainte de controlul vamal.

95 Art. 423, 425 şi 428 din Codul Vamal francez 96 Art. 424 şi 427 din Codul Vamal francez

43

• Debarcarea frauduloasă a mărfurilor interzise . • Lipsa depozitului necesar în amânările depunerii declaraţiei vamale ce au ca obiect

mărfurile interzise. • Descărcarea frauduloasă a navelor, precum şi faptul de a găsi navele sub

acoperirea unor documente de bord sau a unui titlu de naţionalitate false, falsificate sau inaplicabile, în apele teritoriale, în rade şi porturi, indiferent de tonajul navelor, şi, în zona maritimă din raza vămilor, dacă este vorba de nave de cel puţin 100 de tone capacitate netă sau de 500 de tone capacitate brută.

• Înregistrarea, frauduloasă sau nu, fără îndeplinirea în prealabil a formalităţilor vamale, a automobilelor, motocicletelor sau aeronavelor.

• Devierea mărfurilor interzise de la destinaţia lor aprobată. • Devierea produselor petroliere de la destinaţia favorită din punct de vedere fiscal şi

în special utilizarea carburanţilor agricoli în alte scopuri decât cele stabilite de lege. În cadrul investigării infracţiunilor vamale97, titularii de operaţiuni sau alţi

deţinători trebuie să prezinte registrele şi alte documente solicitate de autoritatea vamală sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 1,50 euro pe zi. Independent de alte sancţiuni, mărfurile ce au constituit obiectul săvârşirii infracţiunilor vamale precum şi mijloacele de transport folosite sunt confiscate.

Cei care se fac vinovaţi a fi participat98, ca persoane interesate, într-o manieră oarecare la săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă sau de import ori de export fără declaraţie sunt declaraţi incapabili de a se prezenta la bursă, de a exercita funcţiile unui agent de schimb, de a fi ales în camerele de comerţ, tribunalele de comerţ sau a ocupa orice alte funcţii ce presupun o bună reputaţie în afaceri. De asemenea tribunalul poate pronunţa ca pedeapsă complementară pentru persoanele ce au săvârşit infracţiuni vamale, interzicerea temporară de a exercita, direct sau printr-o persoană interpusă, pentru profitul său sau al altuia, orice profesiune industrială, comercială sau liberală, precum şi suspendarea permisului de conducere a unui autovehicul. Durata interdicţiei nu poate depăşi trei ani însă, în caz de recidivă, această durată poate fi dublată. Pedeapsa pentru încălcarea interdicţiei poate fi apreciată ca dură – închisoare pe timp de doi ani şi o amendă de 15.000 euro.

Atunci când obiectele susceptibile de confiscare nu au putut fi confiscate99, la cererea vămii, instanţa poate pronunţa o condamnare la plata unei sume egale cu valoarea mărfurilor, calculată după cursul pieţei din momentul în care frauda a fost comisă.

1.4.6. Macedonia

Codul Vamal macedonean conţine, în mod sistematizat, în doar 4 articole100 toate referirile pe care legiuitorul le-a considerat necesare în legătură cu conduitele apreciate ca periculoase astfel încât să fie necesar un tratament penal.

Se începe cu incriminarea activităţilor ilicite ce pot fi desfăşurate de un reprezentant legal ori de o persoană autorizată a reprezentantului legal, construcţia juridică fiind desăvârşită odată cu enumerarea activităţilor ilicite ce pot fi desfăşurate de către persoane fizice şi a măsurilor ce se pot lua cu bunurile care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor vamale.

97 Art. 431 din Codul Vamal francez 98 Art. 432 şi 432 bis din Codul Vamal francez 99 Art. 435 din Codul Vamal francez 100 Art. 204 – 207 din Codul Vamal macedonean

44

Astfel un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amenda de la 3 la 15 ori, taxa vamală pe care a încercat să nu o plătească sau de la 2 la 8 ori valoarea bunurilor, dacă acestea nu au prevăzută o taxă vamală sau sunt scutite de acestea dacă:

• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul vamal ori să le treacă graniţa, în timp ce punctul vamal este închis101.

• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată prin punctul vamal bunuri pe care le ascunde102.

• Încalcă prevederile legale privind transportul bunurilor pe teritoriul vamal şi prezentarea bunurilor pentru controlul vamal.

• Nu prezintă declaraţia organelor vamale declaraţia sumară103. • Nu respectă dispoziţiile imperative prevăzute de procedura prezentării bunurilor

pentru controlul vamal. • Păstrează temporar bunuri încălcând astfel dispoziţiile prevederile legate de

condiţiile păstrării bunurilor până la începerea controlului fizic, impuse de oficialii vămii104.

• Foloseşte bunurile depozitate temporar, nesocotindu-se105 astfel dispoziţiile speciale ce prevăd, în esenţa, păstrarea bunurilor în anumite condiţii care să nu permită înlocuirea, schimbarea caracteristicilor tehnice sau a aspectului lor.

• În declaraţia vamală, prezintă fals cantitatea, categoria, calitatea sau originea bunurilor ori nu le declară deloc106.

• În conformitate cu procedurile legale pentru import, prezintă autorităţii vamale un document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau origine a bunurilor decât cea reală sau dacă documentul prezintă alte date incorecte107.

• În conformitate cu procedurile legale pentru export prezintă autorităţii vamale un document ce conţine referiri la o altă calitate, categorie, cantitate, valoare sau origine a bunurilor decât cea reală care aduce atingere corectitudinii informaţiilor ce trebuie înscrise în declaraţia vamală.

• Încalcă dispoziţiile legale care se referă la interzicerea luării şi utilizării bunurilor înainte de darea liberului de vamă – liber care se dă după achitarea sau garantarea datoriei vamale108.

• Nu respectă dispoziţiile legale109 ce impun ca necesar pentru eliberarea bunurilor din zonele libere îndeplinirea activităţilor legate de importul bunurilor, plata

101 N.A. – Codul Vamal macedonean, cu referire la activitatea incriminată, prevede la art. 40 alin 1 – 4 (customs border crossing ) că perioada de timp în care bunurile pot fi introduse ori scoase din teritoriul vamal , ori în care transporturile ce au ca obiect bunuri supuse regimului vamal pot trece linia vamală, este determinată şi anunţată de către directorul administraţiei vamale. 102 N.A. – conform trimiterilor din varianta în limba engleză a Codului Vamal macedonean aici trebuie avute în vedere prevederile legale ce fac referire la instituţia supravegherii vamale – art. 42 ; şi la procedurile legate de transportul bunurilor intrate în ţară către birourile vamale sau alte destinaţii vamale ori către zone economice libere şi prezentarea bunurilor pentru controlul vamal – art. 42.a, respectiv art. 44. 103 N.A.. – prevăzută de art. 46 104 Se încalcă astfel prevederile art. 51 alin 1 şi 2. 105 Art. 52 din Codul Vamal macedonean 106 N.A. – elementele care pot fi prezentate fals sunt prevăzute ca obligatorii în conţinutul declaraţiei vamale, conform art.61 107 N.A. – activitatea ilicită incriminată este circumscrisă prevederilor art. 20 – obligaţia de a prezenta documente; art. 61 – întocmirea declaraţiei vamale; art. 116 – scutirea parţială sau totală de plata datoriei vamale; art. 179 – rambursarea ori scutirea de plata datoriei vamale; art. 180 – scutiri pentru persoane implicate în activităţi oficiale; art. 181 – scutiri pentru cetăţeni particulari; art. 182 – scutiri pentru reprezentanţi legali; art. 183 – scutiri pentru anumite categorii de bunuri. 108 N.A. – a se vedea art. 69 alin5 ce are ca obiect eliberarea bunurilor şi darea liberului de vamă. 109 Art. 75 alin. 2

45

drepturilor de import, precum şi supunerea la alte măsuri cu privire la comerţul exterior.

• Nu îşi îndeplineşte obligaţiile în conformitate cu licenţa acordată pentru operaţiunile vamale cu efecte economice110 – avându-se în vedere, aici, regimurile vamale suspensive, tranzitul mărfurilor, antrepozitul, perfecţionarea activă, transformarea sub control vamal şi perfecţionarea pasivă.

• Nu îndeplineşte sau nu asigură respectarea condiţiilor prevăzute de lege111 sau de licenţa acordată, în legătură cu antrepozitul vamal.

• Operează mărfurile din antrepozitul vamal fără licenţă din partea autorităţilor vamale sau în afara cazurilor socotite excepţionale112, în care bunurile pot fi operate altfel decât prevede procedura antrepozitului vamal.

• Încalcă prevederile legale ce au ca obiect regimul proviziilor pe care le pot avea la bord navele ori aeronavele civile sau militare care intră ori ies din ţară.

• Nu respectă regimul de funcţionare a magazinelor libere de taxe vamale. • Nesocoteşte prevederile legale referitoare la importul temporar. • Nu transportă bunurile pe ruta vamală stabilită de vameşi113. • În cadrul tranzitului114 pe cale ferată, traficului aerian, pe apă, prin poştă,

conducte sau cabluri electrice, declarantul nu furnizează un instrument sau garanţie, la începutul procedurii de tranzit, pentru a asigura plata datoriei vamale, în cazul în care ar interveni o datorie vamală.

• Nu se supune controlului vamal sau altui tip legal de control, în zona vamală ori în zona liberă.

• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând prevederile115 legale ce specifică operaţiunile ce pot fi efectuate în zona vamală sau care interzic comercializarea cu amănuntul a bunurilor ce este permisă, în zona vamală, doar pentru achiziţiilor cantităţilor de bunuri necesare pe timpul drumului în trafic internaţional, precum şi pentru aprovizionarea restaurantelor din zona vamală.

• Operează în zona liberă şi/sau în zona vamală încălcând interdicţia impusă de oficialităţile vamale, care, în considerarea unor necesităţi impuse de supravegherea vamală, pot să limiteze temporar ori să interzică desfăşurarea activităţilor ce se desfăşoară în zona vamală, în cazul în care procedura penală este începută sau o persoană este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu activitatea din zona vamală.

• Transportă bunuri din zona liberă şi/sau în zona vamală în restul teritoriului vamal încălcând obligaţia legală116 de a declara aceasta înainte de a folosi, efectiv, bunurile.

• Prin prezentarea de date incorecte în cadrul procedurii vamale declarantul obţine ori încearcă să obţină scutirea de plata datoriei vamale ori formarea unei datorii mai mici sau orice alt privilegiu. Pentru desfăşurare activităţilor descrise, persoana autorizată a

reprezentantului legal va fi pedepsită cu o amendă de la 2 la 5 ori din valoarea

110 N.A. – în cazul în care titularul licenţei nu respectă condiţiile impuse pentru acordarea licenţei, oficialii vămii pot dispune revocarea licenţei. 111 Art. 86 conţine prevederi cu privire la deţinător şi la depozitar, la răspunderea lor şi la posibilitatea revocării licenţei în cazul nerespectării condiţiilor impuse iar art. 87 are în vedere garantarea datoriei vamale legate de antrepozitul vamal. 112 N.A. – a se vedea prevederile art. 88 113 N.A. – potrivit art. 131 alin. 2 oficialii vamali, după ce primesc declaraţia de tranzit pot, ca o măsură specială de supraveghere, să stabilească ruta ce trebuie urmată de către mărfurile în tranzit până la ieşirea din tară. 114 Art. 132 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal macedonean 115 Art. 155 alin. 1 şi 4 din Codul Vamal macedonean 116 Art. 155 alin. 5 din Codul Vamal macedonean

46

datoriei vamale neplătite ori de la 1 la 3 ori din valoarea bunurilor, dacă bunurile nu dau naştere la datorie vamală.

Un reprezentant legal va fi sancţionat cu o amendă de la 2 la 10 ori taxa vamală eludată sau de la 1 la 5 ori valoare bunurilor, dacă bunurile sunt scutite de vamă sau, conform legii, nu sunt vămuite, dacă:

• Nu prezintă documentele necesare, sau nu prezintă informaţiile necesare procedurilor vamale sau garantează asistenţa necesară procedurilor vamale

• Nu păstrează documentele în conformitate cu reglementările legale117 ce prevăd obligaţia păstrării documentelor ce interesează operaţiuni desfăşurate în vamă timp de cinci ani, perioadă ce curge de la sfârşitul anului în cursul căruia s-au desfăşurat operaţiunile vamale.

• Nu are acordul necesar pentru a începe folosirea bunurilor prezentate în vamă în condiţiile prevăzute de lege118.

• Nu se supune controlului vamal pentru inspecţia corectitudinii şi legalităţii declaraţiilor date119.

• Distruge sigiliile vamale sau nu le protejează suficient împotriva distrugerii accidentale.

• Nu deţine registre în conformitate cu prevederile legale120 care să conţină date cu privire la înregistrări obligatorii privind data efectuării operaţiunii, cantitatea, calitatea bunurilor, biroul vamal, alte date de natură să identifice operaţiunea.

• Nu înaintează o declaraţie vamală declaraţia vamală adiţională121. • Nu informează autorităţile vamale despre schimbările intervenite, după acordarea

licenţei, şi care sunt semnificative în raport cu condiţiile pentru eliberarea licenţei şi efectele acesteia122.

• Nu îndeplineşte obligaţiile legale în cadrul procedurilor vamale ce produc efecte economice, autoritatea vamală putând refuza, în aceste condiţii, să dea liberul de vamă ori să procedeze la reţinerea bunurilor în termen de 10 zile de la darea liberului de vamă.

• Nu deţine registre ale bunurilor vândute din depozitele vamale, titularul operaţiunilor având obligaţia de a păstra pentru o perioadă de 5 ani toate documentele ce consemnează intrările şi ieşirile bunurilor pe durata antrepozitului vamal şi de a le pune la dispoziţia autorităţii vamale atunci când acest lucru este solicitat.

• Nu exportă ori nu reexportă produsele obţinute în cadrul procedurilor suspensive şi nu solicită aplicarea unui regim vamal definitiv123.

117 Art. 21 din Codul Vamal macedonean 118 N.A. - potrivit art. 50, în cazul prezentării bunurilor în vamă pentru control însoţite de declaraţia sumară, declarantul trebuie să ceară permisiunea autorităţii vamale pentru a folosi bunurile în timp de 10 zile de la primirea declaraţiei vamale sumare; ca excepţie, în caz de forţă majoră termenul poate fi prelungit dar nu mai mult de 5 zile. 119N.A – în concepţia legiuitorului macedonean controlul vamal presupune un complex de activităţi precum analiza documentelor prezentate, verificări în alte evidenţe, controlul fizic al mărfurilor, prelevarea de eşantioane pentru analiză, etc. 120 Art. 27 alin. 2 din Codul Vamal macedonean 121 N.A – în cazul de faţă estre vorba despre ceea ce în România este cunoscută ca ”declaraţie vamală în detaliu” . Astfel, conform art. 72 alin. 3 se prevede că, cu excepţia unor cazuri speciale, situaţie în care se aplică o procedură simplificată, se va prezenta o declaraţie vamală în scris sau flux informatic aprobat de autoritatea vamală, cu un conţinut prescris de Ministerul Finanţelor. 122 N.A – trebuie avute în vedere prevederile art. 80 alin. 1, potrivit cu care proprietarul dreptului trebuie să informeze autoritatea vamală cu privire la orice act de natură a afecta conţinutul validităţii licenţei după intrarea în vigoare a acesteia. 123 Art. 101 alin 1 din Codul Vamal macedonean arată, cu referire la activitatea incriminată, că în condiţiile importului temporar, autoritatea vamală stabileşte un termen ce nu poate depăşi 12 luni, în interiorul căruia titularul dreptului va trebui să reexporte produsele fabricate cu ajutorul bunurilor importate temporar ori să solicite un alt regim vamal.

47

• Nu importă bunuri în conformitate cu licenţa acordată, atunci când, din diferite motive, până la sosirea bunurilor ce trebuie folosite într-un proces tehnologic foloseşte alte bunuri identice sau cu calităţi relevante asemănătoare ce le fac apte pentru procesul tehnologic, devenind necesar ca atunci când bunurile contractate vor sosi să fie reexportate ori importate prin procedura comună124.

• Nu deţine statistici ale bunurilor importate ori importate temporar, nu ţine alte evidenţe cerute de lege ori nu prezintă evidenţele la solicitarea arătate, la solicitarea autorităţii vamale, pentru verificare în condiţiile în care titularii de licenţe au obligaţia de a ţine înregistrări ale materiilor prime introduse în procesul tehnologic, data când producţia ar trebui să fie gata, calitatea bunurilor, etc.

• Nu respectă termenul fixat de autoritatea vamală ori nu respectă modul în care înregistrările ar trebui ţinute în conformitate cu procedura de ţinere a evidenţelor vamale.

• Nu exportă bunurile importate temporar odată cu expirarea termenului fixat de autoritatea vamală ori, în aceste condiţii , nu solicită aplicarea unui alt regim vamal125.

• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care a fost obţinută aprobarea, titularul licenţei, pentru importul temporar, putând fi scutit complet ori parţial de plata datoriei vamale126 dacă reexportă bunurile obţinute prin folosirea uzuală a bunurilor importate temporar.

• Foloseşte bunurile exportate temporar pentru prelucrare, nesocotind prevederile legale ce specifică care operaţiuni de prelucrare pot fi administrate bunurilor exportate temporar astfel încât bunurile obţinute prin prelucrare să poată fi introduse pe teritoriul vamal ori în zone liber cu exceptarea totală sau parţială de plata taxelor vamale127.

• Nesocoteşte procedura de prezentare a bunurilor în vederea vămuirii128. • Nu prezintă autorităţii vamale copiile documentelor de transport ori împiedică

accesul la bunuri sau documente în timpul controlului fizic al mărfurilor. Nu ţine evidenţele, prevăzute de lege129, cu privire la bunurile importate ,exportate ori tranzitate prin teritoriul vamal.

• Nu returnează bunurile interzise la import din teritoriul vamal în termenul stabilit de autoritatea vamală130.

• Înainte de a plăti datoria vamală, în cazul aprobării scutirii de plata datoriei vamale, titularul operaţiunii încredinţează bunurile altcuiva, le foloseşte în alt mod decât cel aprobat, le depune ca gaj, le împrumută, etc.

• Distruge bunurile supuse regimului vamal fără a informa autoritatea vamală131 În cazul săvârşirii acestor fapte de către persoana autorizată a unui reprezentant legal, aceasta va fi pedepsită la plata unei amenzi cu o valoare între de 2 la 4 ori

124 Art. 101 alin 4 din Codul Vamal macedonean 125 Art. 115 din Codul Vamal macedonean prevede că autoritatea vamală, ţinând seama de destinaţia fiecărei categorii de bunuri importate temporar, fixează un termen pentru exportarea bunurilor obţinute prin prelucrarea bunurilor importate temporar. Termenul nu poate depăşi 24 luni, decât în situaţii excepţionale. 126 Art. 116 din Codul Vamal macedonean conţine condiţiile în care un titular de operaţiune poate fi scutit complet sau parţial de plata datoriei vamale. 127 Art. 119 alin. 1 şi 3 din Codul Vamal macedonean 128 Art. 157 alin. 2 şi 3 din Codul Vamal macedonean detaliază condiţii, excepţii, posibilitatea solicitării de către autoritatea vamală a unei garanţii pentru plat obligaţiilor vamale, etc. 129 Art. 159 din Codul Vamal macedonean 130 Art. 163 din Codul Vamal macedonean stabileşte că atunci când autoritatea vamală găseşte bunuri interzise la import ia decizia de a ordona transportatorului sau altui responsabil pentru bunuri să returneze bunurile peste graniţă într-un termen ce nu poate depăşi 5 zile. 131 Art. 162 alin. 3 şi 4 impune ca exporturile regulate şi distrugerea bunurilor să fie aprobate în prealabil de către autoritatea vamală, ce poate interzice desfăşurarea operaţiunilor. Distrugerea bunurilor cade în responsabilitatea declarantului, resturile, deşeurile rezultate în urma distrugerii se consideră a fi bunuri supuse regimului vamal şi trebuie declarate ţi folosite potrivit procedurilor prevăzute de Codul Vamal.

48

taxa vamală eludată sau de la 1 la 2 ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite de taxe. Persoanele fizice132 vor fi pedepsite la plata unei amenzi al cărei cuantum va fi între 1 la 5ori datoria vamală eludată sau de la 1 la 3 ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite de taxă vamală ori nu se vămuiesc, în cazul în care săvârşesc următoarele fapte:

• Nu prezintă documentele ori ascunde informaţiile necesare autorităţii vamale sau nu cooperează în vederea îndeplinirii procedurilor vamale, orice persoană, implicată direct ori indirect într-o operaţiune vamală, având obligaţia de a pune la dispoziţia oficialilor vămii toate documentele necesare, de a da toate explicaţiile necesare şi de a colabora pentru aplicarea corectă a procedurilor vamale.

• În conformitate cu procedurile vamale, prezintă documente oficialităţilor vamale indicând o calitate, tip, cantitate, valoare sau origine diferită de cea a bunurilor prezentate în vamă sau alte informaţii incorecte cu scopul de a se sustrage total sau parţial de la plata taxelor vamale.

• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul vamal prin vamă, atunci când aceasta este închisă, operaţiunile arătate fiind suspendate.

• Introduce sau scoate ori încearcă să introducă sau să scoată bunuri din teritoriul vamal prin vamă bunuri ascunse.

• Nu declară bunurile în vederea controlului vamal. • Nu prezintă declaraţia vamală sumară sau o cerere, către autoritatea vamală,

prin care să solicite folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale. • Solicită folosirea bunurilor până la definitivarea procedurilor vamale depăşind

termenul legal în care poate face aceasta. • Împiedică verificarea corectitudinii şi legalităţii declaraţiei înaintate la autoritatea

vamală. • Rupe sigiliile vămii sau nu le protejează suficient împotriva alterării ori

distrugerii. • Încalcă prevederile legale ce impun ca pentru eliberarea bunurilor din zonele

libere să fie îndeplinite activităţile legate de importul bunurilor, să se plătească taxele de import, să se respecte alte măsuri de politică comercială, în condiţiile în care bunurile au primit liberul de vamă fără a se îndeplini formalităţile necesare scutirii de plata datoriei vamale ori fără a se plăti taxele vamale.

• Nu foloseşte bunurile importate temporar în conformitate cu scopul pentru care au fost scutite, total sau parţial, de plata taxelor vamale.

• Nu returnează bunurile al căror import este interzis de pe teritoriul vamal în perioada stabilită de către autoritatea vamală.

• Încredinţează bunurile către o altă persoană sau le foloseşte în alt mod decât cel în considerarea căruia au fost scutite de taxe, garantează obligaţii sau stinge alte obligaţii înainte de a se plăti taxele vamale.

• Acţionând fraudulos, obţine ori încearcă să obţină scutiri totale sau parţiale de taxe vamale ori alte privilegii.

• Nu îndeplineşte sau încalcă instrucţiunile autorităţii vamale, opunând rezistenţă deciziilor luate de autoritatea vamală ori ameninţă sau atacă pe agenţii vamali.

Legiuitorul macedonian a ţinut să sublinieze, în cuprinsul Codului Vamal, şi responsabilitatea posesorului de rea credinţă a bunurilor.

Astfel133, reprezentantul legal sau persoana fizică care, în conformitate cu afacerile sale, cumpără, vinde, revinde, primeşte cadou, ascunde, acceptă să transporte, foloseşte sau obţine proprietatea unor bunuri despre care ştie sau ar 132 Art. 206 din Codul Vamal macedonean 133 Art. 207 din Codul Vamal macedonean

49

trebui să ştie că au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul Vamal va suporta o amendă de la 2 la 10 ori taxa vamală eludată sau de la 1 la 5 ori valoarea bunurilor dacă acestea sunt scutite de taxe vamale, în cazul unei firme sau a unui reprezentant legal, respectiv, de la 1 la 5 ori taxa vamală eludată sau de al 1 la 3 ori valoarea bunurilor, dacă acestea sunt scutite de taxe vamale, în cazul persoanelor fizice.

Bunurile ce au constituit obiectul activităţilor incriminate vor fi confiscate în mod obligatoriu, chiar şi în eventualitatea că acestea au fost introduse într-un proces tehnologic iar valoarea produselor obţinute nu depăşeşte cu 30 % valoarea iniţială în vamă a bunurilor. Dacă bunurile nu pot fi găsite, valoarea lor urmează să fie imputată infractorului, în conformitate cu prevederile legii. Sunt considerate bunuri ce nu pot fi găsite, acelea care, din diferite motive, nu pot fi confiscate la proprietar sau au fost introduse într-un proces tehnologic iar valoarea produselor obţinute depăşeşte 30 % din valoarea în vamă a bunurilor în discuţie.

În situaţia pluralităţii de infractori, aceştia vor răspunde solidar pentru întreaga valoare a bunurilor.

Bunurile, obiect al infracţiunilor vamale, pentru care s-a hotărât confiscarea pot fi puse sub sechestru vamal până la îndeplinirea procedurilor. De asemenea, bunurile sau/şi mijloacele de transport ori de transfer folosite la operarea bunurilor obiect al infracţiunilor vamale pot fi confiscate iar valoarea lor poate fi recuperată chiar dacă este imposibil de pus în mişcare acţiunea penală împotriva făptuitorului, în cazul în care acesta este necunoscut , nu poate fi găsit ori există alte obstacole de natură legală, cu excepţia prescripţiei134.

Mijloacele de transport ori transfer folosite pentru transportul, transferul peste graniţă sau tranzitul pe teritoriul vamal al bunurilor ce constituie obiectul infracţiunilor vamale, precum şi în cazul în care acestea ascund sau conţin compartimente secrete în care se găsesc bunuri de natura celor arătate, urmează a fi confiscate dacă valoarea bunurilor obiect al infracţiunilor vamale depăşeşte 20 % din valoarea mijloacelor de transport ori transfer, iar şoferul sau persoana care a aranjat transportul ori transferul cunosc ori trebuiau să cunoască că bunurile transportate ori transferate constituie obiect al infracţiunilor.

Mijloacele de transport sau transfer pot fi confiscate, chiar dacă valoarea bunurilor obiect al activităţilor incriminate nu depăşeşte 20 % din valoarea mijloacelor de transport, însă acestea fac parte din categoria bunurilor prohibite , cu o cotă mare de taxare ori constituie obiectul unor taxe speciale135. Bunurile şi mijloacele de transport sau transfer sunt confiscate, în situaţia în care infractorul nu este proprietarul lor numai dacă proprietarul cunoştea ori trebuia să cunoască că mijloacele respective sunt folosite pentru transportul bunurilor obiect al infracţiunilor vamale peste graniţă sau pentru tranzitarea acestora peste teritoriul vamal.

1.4.7. Moldova

Codul Penal al Republicii Moldova, adoptat în anul 2002, cuprinde în Capitolul X – Infracţiuni Economice – la art. 248, infracţiunea de contrabandă. 134 N.A. – potrivit art. 201 alin. 1 şi 2, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare pentru infracţiuni vamale dacă au trecut mai mult de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii. Curgerea termenului de 3 ani poate fi întreruptă în cazurile prevăzute limitativ de lege, însă nici în acest caz acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare dacă au trecut mai mult de 5 ani de la săvârşirea infracţiunii. 135 N.A – aceste bunuri sunt publicate anual într-o listă de către guvern.

50

Deşi un singur articol, avem de a face cu o reglementare complexă ce cuprinde nu mai puţin de 6 alineate, după cum urmează:

1. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.

2. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

3. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 ani la 6 ani.

4. Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scose din ţară, în cazul în care întoarcerea este obligatorie – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.

5. Acţiunile arătate în alineatele precedente săvârşite: a. repetat; b. de două sau mai multe persoane; c. de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu; d. în proporţii deosebit de mari;

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. 6. Nu se consideră contrabandă introducerea, fără declaraţie, pe teritoriul vamal al

Republicii Moldova a mijloacelor băneşti, a mărfurilor, a obiectelor şi a altor obiecte în limitele stabilite de legislaţie. Incriminarea este caracterizată de o formă de bază – una cadru (alin. 1) şi 3

forme calificate după calitatea bunurilor trecute peste frontiera vamală (alin. 2, 3 şi 4) – şi o formă în care răspunderea este agravată în funcţie de cum acţiunile prevăzute în cadrul formei de bază sunt săvârşite într-unul din modurile expres prevăzute la alin. 5 – aşa cum este firesc, neinteresând dacă activitatea ilicită poate fi încadrată numai într-unul, în două ori toate modurile prevăzute de către legiuitor.

Interesant este modul cum legiuitorul a realizat periculozitatea deosebită a unor conduite pe care a înţeles să le incrimineze penal. Astfel, săvârşirea contrabandei în forma cadru atrage o pedeapsă, relativ, uşoară – comparabil cu pedeapsa aplicabilă pentru săvârşirea altor infracţiuni din Capitolul X, în forma

51

cadru136. Pedepsele cresc pe măsură ce este incriminată contrabanda cu bunuri apreciate ca deosebite, maximul ajungând în cazul contrabandei cu substanţe narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi cu deşeurile nocive, la închisoare de la 2 la 5 ani; în cazul contrabandei cu arme, dispozitive explozive şi muniţii, la închisoare de la 4 la 6 ani; iar în cazul contrabandei cu valori culturale, închisoare de la 3 la 8 ani. Ierarhia este de natură a invita la meditaţie cu privire la preocuparea legiuitorului din Republica Moldova în legătură cu valorile culturale, contrabanda cu acestea fiind pedepsită cel mai aspru.

Întrucât tehnica juridică este asemănătoare cu cea folosită de către legiuitorul român o observaţie merită făcută pentru a sublinia că legiuitorul moldovean pare a fi mai riguros, în sensul că a înţeles să incrimineze orice trecere ilegală a frontierei vamale. Nu există interes, sub aspectul încadrării juridice, faţă de împrejurarea că trecerea s-a făcut prin incinta punctelor de trecere a frontierei ori cu ocolirea acesteia. De asemenea nu a fost considerat necesar – şi aşa cum este construită incriminarea nici nu este necesar – să incrimineze separat folosirea de acte nereale sau falsificate.

Datoria vamală a fost tratată separat, eschivarea de la achitarea plăţilor vamale constituind obiectul art. 249137, în cuprinsul căruia este incriminată, într-o formă cadru şi două forme agravate, în funcţie de modul de operare şi de consecinţe activităţii ilicite, eschivarea însemnată de la achitarea plăţilor vamale – în proporţii mari, este expresia folosită în textul legal.

Faptul că neplata datoriei vamale a fost tratată separat, în cuprinsul unei infracţiuni distincte, este foarte important, fiind exclusă orice supoziţie sau confuzie în legătură cu rolul sau consecinţele eschivării de la achitarea plăţilor vamale în legătură cu săvârşirea, urmărirea sau pedepsirea infracţiunilor de contrabandă.

Am considerat necesară această subliniere întrucât Codul Vamal român stabileşte o anumită legătură între neplata datoriei vamale şi infracţiunile vamale, problemă ce va fi dezvoltată într-o secţiune distinctă pe parcursul acestei lucrări.

1.4.8. S.U.A.

U.S. Codes, în cadrul Titlului 18 – Infracţiuni şi Procedură Penală, partea întâi – Infracţiuni, alocă un capitol întreg – Capitolul 27, conduitelor ilicite ce se pot săvârşi în domeniul vămilor.

Pe parcursul a 13 articole ( 541-553 ) legiuitorul american impune ca: • Oricine efectuează voit orice intrare de bunuri sau mărfuri la o greutate mai mică

decât cea reală sau plăteşte o sumă de bani mai mică decât taxa legală, va fi amendat sau încarcerat nu mai mult de doi ani ori amândouă138.

136 A se vedea, în sensul arătat prevederile art. 251 – însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate; art. 252 – insolvabilitatea intenţionată; art. 253 – insolvabilitatea fictivă; etc. cazuri în care pedepsele sunt mai mari. 137 1. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale, în proporţii mari se pedepseşte cu amendă în mărime de până

la 300 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.

2. Aceeaşi acţiune săvârşită repetat ori de două sau mai multe persoane se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.

3. Acţiunile prevăzute la alin. 1 sau 2, săvârşite în proporţii deosebit de mari se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.

138 Art. 541 – intrarea/admiterea de bunuri clasificate în mod greşit – din U.S. Codes

52

• Oricine efectuează139 sau introduce ori încearcă să efectueze sau să introducă în comerţul S.U.A140. orice marfă importată prin factură, declaraţie, alt act fals sau prin orice altă metodă frauduloasă ori dă o declaraţie, scrisă sau verbală, falsă fără vreun motiv rezonabil141 pentru a crea o aparenţă de adevăr sau procură datele necesare unei declaraţii false pentru acelaşi scop, indiferent dacă S.U.A. vor fi sau ar putea fi lipsite de încasarea oricăror taxe vamale, precum şi oricine se face vinovat de orice act sau omisiune voită prin care S.U.A. vor fi, sau ar putea fi, lipsite de încasarea oricăror taxe de pe urma mărfurilor cuprinse în actul fals sau afectate de un asemenea act sau omisiune, va fi amendat pentru fiecare încălcare a legii separat sau încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă142.

• Orice ofiţer al vămii143 ce admite voit intrarea de bunuri sau mărfuri pentru care se plăteşte o taxă mai mică decât cea legală, va fi amendat sau încarcerat nu mai mult de doi ani sau amândouă, la care se va adăuga înlăturarea din funcţie.

• În situaţia unei mărfi, intrată sau retrasă pentru export fără plata taxei legale sau cu intenţia de a obţine evitarea plăţii taxei sau a oricăror altor sume stabilite prin lege pentru export, ce este plasată în orice loc din S.U.A. fără ca intrarea să fie făcută, aceasta va fi considerată ca fiind importată în S.U.A. împotriva legii144 şi orice persoană implicată va fi amendată sau încarcerată pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă iar marfa va fi confiscată.

• Oricine introduce voit145, cu intenţia de a înşela prin fraudă S.U.A., sau încearcă să înşele prin fraudă ori să introducă clandestin în S.U.A. orice marfă fără factură sau trece ori încearcă să treacă prin vamă cu factură sau cu alte documente false ori frauduloase, precum şi oricine importă sau aduce în S.U.A. în mod fraudulos orice marfă împotriva legii ori primeşte, ascunde, cumpără, vinde sau facilitează transportul, ascunderea sau vânzarea unei astfel de mărfuri după import, ştiind că a fost importată sau adusă în S.U.A. împotriva legii, va fi amendat sau încarcerat nu mai mult de cinci ani sau amândouă iar marfa va fi confiscată

• Orice persoană care posedă un vas întreg sau o parte dintr-un vas din S.U.A. şi angajează sau participă ori permite angajarea vasului pentru contrabandă, încercare de contrabandă sau asistare în contrabandă cu orice marfă pe teritoriul unui guvern străin146, prin violarea legilor de acolo, în condiţiile în care legile acelui guvern străin prevăd pedepse sau /şi confiscări pentru violarea legilor S.U.A., precum şi orice domiciliată în S.U.A. sau orice corporaţie din S.U.A. ce controlează sau participă la controlul unui asemenea vas, direct sau indirect, şi care permite angajarea vasului pentru contrabandă, ca de altfel şi orice persoană găsită la bordul vasului ce participă sau asistă la un astfel de scop, va fi amendată sau încarcerată nu mai mult de doi ani ori amândouă. Se va considera infracţiune şi situaţia în care se angajează un vas, proprietarul ştiind sau având motive să bănuiască că persoana ce angajează vasul intenţionează să îl folosească pentru contrabandă, iar vasul este efectiv implicat în săvârşirea unor de contrabandă.

• Oricine primeşte sau depozitează bunuri în clădiri la graniţa dintre S.U.A. şi orice altă ţară străină sau transportă mărfuri, prin violarea legii147, va fi amendat sau încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.

139 Art. 542 – intrarea de bunuri prin declaraţii false – din U.S. Codes 140 N.A. - termenul comerţul S.U.A., nu include Insulele Virgine, Samoa Americană, Wake Islands, Midway Islands, Kingman Reef, Johnston Islands şi Gwam. 141 N.A. - care să înlăture caracterul penal al declaraţiei false 142 N.A. – ca pedeapsă complimentară, marfa importată fraudulos va fă confiscată. 143 Art. 543 – intrarea de bunuri cu o taxă mai mică decât cea legală – din U.S. Codes 144 Art. 544 – plasarea de bunuri – din U.S. Codes 145 Art. 545 – bunuri de contrabandă în S.U.A. – alin. 1 - 3 din U.S.Codes 146 Art. 546 – bunuri de contrabandă în ţările străine - din U.S.Codes 147 Art. 547 –depozitarea de bunuri în clădiri aflate la graniţă - din U.S.Codes

53

• Oricine ascunde, împachetează sau reîmpachetează marfă în mod fraudulos în orice depozit, şterge orice însemn sau număr plasat pe pachetele depozitate în depozitele aflate la graniţă148, va fi amendat sau încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.

• Orice persoană neautorizată149: − care ataşează un sigiliu vamal sau orice însemn ce imită sigiliul vamal unui

vas, vehicul, depozit sau pachet. − care, voit îndepărtează, rupe, distruge orice sigiliu vamal sau orice semn plasat

pe vas, vehicul, depozit sau pachet ce conţine mărfuri aflate în custodia vămii. − ce intră într-un depozit, vas sau vehicul ce conţine marfă cu intenţia de a

îndepărta, împotriva legii, orice marfă sau bagaj, aflat în custodia sau controlul vămii.

− care primeşte sau transportă marfă sau bagaj îndepărtat, contrar legii, din orice vas, vehicul sau depozit, ştiind că a fost îndepărtat contrar legii va fi amendată sau încarcerată pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.

• Oricine pretinde, în mod fraudulos, plata sau restituirea de bunuri din exportul de mărfuri sau oricine depune documente false pentru plata sau restituirea de bunuri în vederea reexportului mărfurilor, mai mare decât cea legală, va fi amendat sau încarcerat pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă iar marfa sau valoarea obţinută vor fi confiscate150.

• Oricine ascunde sau distruge151, voit orice factură sau alt act referitor la orice marfă importată în S.U.A., după ce o inspecţie a fost cerută de o persoană precum şi oricine ascunde sau distruge facturi sau alte acte în scopul distrugerii oricărei evidenţe pe baza căreia s-ar putea stabili o fraudă, va fi amendată sau încarcerată pentru nu mai mult de doi ani ori amândouă.

• Orice persoană ce are calitatea de ofiţer, agent sau alt angajat al S.U.A., care ajută voit152 o persoană angajată în violarea legii prin importarea, promovarea, distribuirea, expunerea, trimiterea ori primirea prin poştă a publicaţiilor obscene sau indecente sau cărţi, pamflete, acte, scrieri, reclame, circulare, picturi, fotografii, desene, etc., ce instigă la trădare sau nesupunere faţă de S.U.A. ori conţin ameninţări la viaţa sau sănătatea cuiva din S.U.A., va fi amendată sau încarcerată pentru nu mai mult de zece ani ori amândouă.

• Oricine importă, exportă ori încearcă să importe ori să exporte voit153 orice vehicul, echipament mobil154, vas sau aeronavă ştiind că acestea au fost furate ori că numerele de înmatriculare au fost înlăturate sau alterate. În cadrul sistemului legislativ american, reţine atenţia şi modul în care a

fost stabilită aria de aplicare a reglementărilor vamale. Astfel, conform art. 1701 din U.S.Codes, când preşedintele declară că într-un loc sau în interiorul unei porţiuni din largul mării învecinate dar în afara apelor vamale, un vapor sau vasele ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute pe coasta U.S. şi în virtutea prezenţei unei astfel de situaţii de fapt, este presupusă introducerea ilegală sau transferul din sau în U.S.A. a vreunei mărfi sau persoane aceasta fiind cauzată, favorizată sau susţinută de starea de fapt arătată, locul sau zona astfel declarată trebuie să reprezinte o zonă de aplicare a legilor vamale conform scopului legislaţiei vamale federale. Totuşi, numai aceste ape din marea învecinată se vor 148 Art. 548 - împachetarea sau reîmpachetarea de bunuri în mod fraudulos – din U.S Codes 149 Art. 549 – sustragerea bunurilor de la plata taxelor vamale; ruperea de sigilii - din U.S Codes 150 Art. 550 – cererea falsă pentru restituirea de bunuri - din U.S.Codes 151 Art. 551 – ascunderea sau distrugerea facturilor sau a altor documente - din U.S.Codes 152 Art. 552 – ofiţeri ce ajută la importul de cărţi şi articole obscene sau care instigă la trădare – din U.S.Codes 153 Art. 553 – importul sau exportul de vehicule echipament mobil, vase sau aeronave furate – din U.S.Codes 154 N.A. – dacă a fost parte a al unui autovehicul, vas sau aeronave

54

afla în zona de aplicare a legilor vamale, după cum preşedintele consideră şi declară că în apropiere se află un astfel de vas, care poate desfăşura asemenea acţiuni ilegale ca introducerea sau transferul de mărfuri sau persoane. Zona de aplicare a legilor vamale nu va include apele aflate la mai mult de 100 de mile marine de la locul sau zona în care preşedintele declară că există asemenea vase ce se rotesc prin zonă sau sunt reţinute (oprite) şi în considerarea prevederilor anterioare, nu va include apele aflate la mai mult de 50 de mile marine din afara apelor vamale.

Oricând preşedintele consideră că în interiorul oricărei zone de aplicare a legilor vamale, nu mai există motive pentru care zona să fie declarată ca zonă de aplicare a legilor vamale, trebuie să declare acest lucru, şi până la o nouă declarare a zonei conform acestei subsecţiuni apele din această zonă nu vor mai face parte din zona de aplicare a legilor vamale. Prevederile pentru marea învecinată apelor vamale ale S.U.A. vor fi aplicate în zona de impunere vamală asupra oricărui vas marfă sau persoană descoperită în interior.

În orice loc din zona de aplicare a legilor vamale, ofiţerii vamali155 pot merge la bordul oricărui vas pentru a examina vasul, mărfurile sau persoanele aflate la bord, să-l aducă în port şi conform reglementărilor secretarului finanţelor (ministrului), este de datoria lor să acţioneze şi să confişte sau aresteze sau să constrângă în orice fel vasul, marfa sau persoanele conform prevederilor legii.

Ca pedeapsă complimentară, vasele implicate în contrabandă, vor fi confiscate iar dacă se consideră necesar, chiar vor fi distruse156. Detaliind, oricând un vas care urmează să fie construit, achiziţionat, armat, în tot sau în parte, ori reţinut, în S.U.A., în scopul de a fi angajat pentru defraudarea (delapidarea) venitului, sau pentru contrabanda cu orice fel de marfă în teritoriul oricărui alt guvern străin, încălcând legile în vigoare ale acestuia, dacă în aceste legi este prevăzută vreo pedeapsă sau confiscare pentru încălcarea legilor SUA respectând taxele vamale, ori, oricând un vas care va fi găsit, sau descoperit ar fi fost angajat sau s-a încercat o tentativă de a fi fost angajat în S.U.A. pentru un astfel de scop, sau în orice fel, în legătură cu un astfel de scop, sau în orice alt loc dacă nu a fost subsecvent confiscat de S.U.A. sau de un guvern străin, se află în vreun loc, unde orice asemenea vas poate fi examinat de un ofiţer vamal, respectivul vas şi încărcătura sa vor fi confiscate. Orice vas sau vehicul confiscat de către S.U.A., în urma unei proceduri sumare, printr-o hotărâre a oricărui tribunal, pentru încălcarea oricărei legi cu privire la veniturile bugetare, poate, la latitudinea Secretarului de finanţe, dacă el consideră necesar pentru a proteja veniturile S.U.A., fi distrus la locul vânzării sub imperiul unei legi în vigoare.

Cel puţin interesante sunt şi definiţiile ce se dau pentru de vase ale S.U.A. şi acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă157.

Astfel prin vas al S.U.A. se înţelege orice vas care este înregistrat, deţinut, controlat în S.U.A. sau orice vas dintr-un registru străin care este direct sau indirect, substanţial deţinut sau controlat de un cetăţean american, ori o corporaţie încorporată, deţinută, controlată de S.U.A., va fi numită în sensul acestei secţiuni vas al S.U.A. iar prin acte constituind primul semn că un vas este angajat în contrabandă se are în vedere faptul că un vas a devenit subiect de urmărire aşa cum este prevăzut de secţiunea 1581

155 Art. 1701 alin. 1 lit. b - Abordajul vaselor; arestarea şi confiscarea; conformitatea cu prevederile tratatelor; autoritatea secretarului de comerţ – din U.S.Codes 156 Art. 1703 – confiscarea vaselor – şi art.1705 – distrugerea sau confiscarea vasului sau vehiculului - din U.S.Codes 157 Art. 1703 alin1 lit. b şi c din U.S.Codes

55

sau este suspect, sau dacă un vas, în orice loc în apele S.U.A. ori în aria de control, nu afişează luminile (semnalizează) conform legilor, va fi primul semn că acel vas este, a fost sau intenţionează a fi angajat pentru prejudicierea venitului S.U.A.

Ministrul finanţelor poate, cu respectarea prevederilor legale158, să refuze sau să revoce înregistrarea, înmatricularea sau eliberarea de licenţe pentru vase, atunci când ministrul transporturilor are probe suficiente că un vas este sau intenţionează a fi angajat în contrabandă, transport sau asistarea în orice fel a introducerii sau importului în SUA a mărfurilor sau persoanelor, ori în teritoriul vreunui guvern străin, prin încălcarea legilor aflate în vigoare acolo, dacă în conformitate cu legile acelui guvern este prevăzută vreo pedeapsă pentru încălcarea legii SUA, sau oricând, din designul sau armătura vreunui vas sau natura reparaţiilor făcute este clar că vasul a fost construit pentru sau adaptat în scopul contrabandei cu mărfuri. De asemenea, ministrul transporturilor va anula orice andosament (gir) pe certificatul vasului a numărului (când ministrul este autoritatea care emite numărul) sau va refuza aceasta dacă aplicarea s-a făcut anterior, după caz. Secretarul de transport şi orice persoană care acţionează în acest sens va fi protejată de orice pedeapsă sau pagubă pentru activitatea sa, în urmărirea şi aducerea la îndeplinire prevederilor legale.

Cu excepţia mărfurilor ce provin din districtele învecinate cu Canada sau din districtele învecinate cu Mexicul, nici o marfă produsă în străinătate care este subiect al plaţii de datorii vamale nu poate fi adusă în SUA din nici un loc sau port aflat în străinătate sau de pe vreun vas ce se roteşte în jurul SUA căutând clienţi, în vase cu o capacitate mai mică de 30 tone, în afară de cele care au o licenţă specială eliberată de Secretarul de Finanţe, cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru eliberarea licenţei, în nici o altă modalitate decât pe mare, excepţie făcând aeronavele care au licenţă în concordanţă cu legea, ori încărcate sau reîncărcate în oricare alt port desemnat de lege159, cu pedeapsa sechestrării şi confiscării a tuturor vaselor şi aeronavelor ce nu au licenţă, precum şi a mărfurilor importate cu ele. Mărcile, etichetele, însemnele de fabrică sau ştampilele ce indică mărfuri străine puse direct pe mărfuri, pe containere cu mărfuri găsite la bordul oricărui vas sau aeronave vor fi înregistrate în registrul mărfurilor străine.

158 Art. 1704 – refuzul şi revocarea înregistrării - din U.S.Codes 159 Art. 1706 - importul în vase sub 30 tone şi în aeronave; licenţe; evidenţa mărfurilor de origine străină etichetate la prima vedere – din U.S.Codes

56

CAPITOLUL 2 – Consideraţii privind infracţiunile specifice regimului vamal

Tratând în cadrul acestui capitol problematica privind cadrul juridic al

infracţiunilor specifice regimului vamal român, consider oportun să expun unele consideraţii legate de evoluţia reglementării acestor infracţiuni de la Codul Vamal din 1978 la actualul Cod Vamal promulgat în 1997.

Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 30/1978 în Capitolul IX – „Răspunderi şi sancţiuni”, prevedea la art. 72 infracţiunea de contrabandă, caracterizată prin mai multe modalităţi alternative de săvârşire fiind incriminate următoarele fapte: − trecerea peste frontieră a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru

controlul vamal – art. 72, alin.1, lit. a, teza I-a. − folosirea de documente vamale false – art. 72, alin.1, lit. a, teza II-a. − folosirea de documente vamale privind alte bunuri – art. 72, alin.1, lit. a, teza

III-a. − trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor

explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precum şi a produselor şi substanţelor toxice – art. 72, alin.1, lit. b.

− sustragerea de la operaţiunile de vămuire a bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă – art. 72, alin.1, lit. c.

Cu privire la bunurile care au făcut obiectul infracţiunii, în situaţia în care acestea nu au fost găsite, potrivit art. 72 alin. 2 din Legea nr. 30/1978, cel în cauză datorează taxele vamale aferente.

Primele trei modalităţi sunt condiţionate în realizarea elementelor constitutive de depăşirea valorii de 3000 lei pentru bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii.

Contrabanda prevăzută de Codul Vamal din 1978 era o infracţiune calificată prin scop care se putea săvârşi doar cu intenţia directă. În aceste condiţii făptuitorii acţionau cu intenţia declarată de a sustrage bunurile de la regimul vamal. Mai mult, infracţiunea de contrabandă fiind o infracţiune de rezultat,160 se consuma în momentul realizării rezultatului socialmente periculos avut în vedere de legiuitor, în fapt, sustragerea bunurilor de la regimul vamal.

Codul Vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997, actualul Cod Vamal al României, prezintă o nouă structură a reglementării. Dacă Legea nr. 30/1978 prezintă o singură infracţiune – contrabanda – cu mai multe modalităţi alternative, noua reglementare, deşi preia vechiul text în întregime – în ceea ce priveşte activităţile incriminate prezintă patru infracţiuni distincte:

→ infracţiunea de contrabandă, prezentată într-o formă simplă ca infracţiune de pericol constând în trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, de mărfuri sau de alte bunuri – art. 75.

→ infracţiunea de contrabandă calificată care constă în trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice – art.76.

160 În primele trei modalităţi prezentate, în modalitatea care are ca obiect trecerea peste frontieră a bunurilor speciale contrabanda era infracţiunea de pericol (N.A.).

57

→ infracţiunea de folosire de acte nereale, reglementată distinct, spre deosebire de vechiul Cod Vamal care o prevedea ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de contrabandă, constă în folosirea, la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prevăzute în vamă – art.77.

→ infracţiunea de folosire de acte falsificate, de asemenea, reglementată distinct şi nu ca modalitate alternativă de contrabandă, în vechea reglementare, constă în folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate – art. 78.

Săvârşirea de către una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă a vreuneia din faptele prevăzute în art. 75-78 din Codul Vamal constituie forma agravată, având un conţinut mai extins, decât modalitatea prevăzută de vechea reglementare, care avea în vedere doar sustragerea de la operaţiunile de vămuire a bunurilor, referindu-se la toate activităţile incriminate în articolele arătate.

Cu privire la subiecţii activi, noul Cod Vamal introduce, ca noutate, o reglementare cu privire la angajaţii sau reprezentanţii persoanelor juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export, precum şi cu privire la alte persoane fizice care ar putea desfăşura o activitate în folosul persoanelor juridice care desfăşoară operaţiuni de import-export, în sensul că acestora li se poate aplica şi interdicţia exercitării ocupaţiei – prevedere cu implicaţii deosebite atât cu privire la persoanele care pot face obiectul măsurii cât şi cu privire la metodologia cercetării care interesează activitatea organului de urmărire penală.

De asemenea, noua reglementare aduce ca noutate, în materia mărfurilor sau bunurilor care au constituit obiectul material al infracţiunii de contrabandă, faptul că în situaţia în care, acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani şi nu doar a taxelor vamale aferente, cum se stipula în vechea reglementare.

2.1. Aspecte comune

2.1.1. Obiectul ocrotirii juridice

Infracţiunile prevăzute de Codul Vamal au, înainte de toate un obiect juridic principal comun, ce constă în relaţiile sociale care se formează şi se dezvoltă în activitatea de punere în aplicare în mod uniform şi nediscriminatoriu a regimului vamal al României, cu privire la toate bunurile introduse sau scoase din ţară de către o persoană fizică sau juridică161. Sistemul de valori sociale format în jurul respectării regimului vamal constituie un interes social major, o realitate care, apreciez că, dă expresie în ultimă analiză, deşi pot exista şi alte opinii, suveranităţii naţionale, concept care este invocat ca regulă, atunci când statul, în baza unui interes îşi impune voinţa.

Trebuie observat că, totuşi, suveranitatea nu poate fi acceptată ca temei absolut şi direct pentru impunerea unui anumit regim vamal, un rol important revenind în acest domeniu sistemului de tratate internaţionale la care România a

161 În acelaşi sens A. Ciopraga şi A. Ungureanu, în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. VIII, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 667.

58

aderat. De asemenea, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană – organizaţie internaţională sau confederaţie, în funcţie de evoluţia evenimentelor – trebuie reevaluate interesele României în domeniu, cunoscut fiind că în comunitate există, deja, un Cod Vamal comunitar iar, pe lângă aceasta, în cadrul organismelor comunitare există concepţia potrivit cu care suveranitatea absolută a statelor membre este înlocuită de o aşa numită suveranitate limitată, concept politic care se materializează, în esenţă, prin aceea că decizia şi interesul comunitar sunt de natură să înlocuiască, în unele domenii declarate şi acceptate ca importante, voinţa unuia sau altuia dintre state.

Într-o opinie162, subliniindu-se natura complexă a obiectului juridic comun al infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României, se subliniază relaţiile sociale, de natură economică, ce apar în procesul formării şi realizării, în formă bănească, a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor sale. Sublinierea este interesantă, însă cred că se exagerează, în mod inoportun, acordându-se primordialitate rolului pe care îl are regimul vamal în realizarea resurselor băneşti ale statului. Relaţiile sociale specifice punerii în aplicare a regimului vamal sunt mult mai complexe, ele neputându-se reduce doar la aspectul financiar; în opinia mea fiind mai important de subliniat rolul pe care îl are acesta în desfăşurarea activităţii economice – politica vamală; asigurarea drepturilor de proprietate intelectuală; sănătate publică, în cazul produselor periculoase; protejarea unor resurse naţionale; etc.

Indiferent de condiţiile în care se manifestă, regimul vamal privit ca valoare socială primordială aptă de a fi apărată prin mijloace de drept penal, trebuie să asigure, pe lângă buna desfăşurare a tranzitului bunurilor în zona de frontieră şi realizarea intereselor sociale şi politice ale statului sau comunităţii statale.

În ipoteza modalităţii agravate în care se pot săvârşi infracţiunile vamale163 apreciem că se poate vorbi şi despre un obiect juridic secundar comun sau adiacent care gravitează şi este de natură a-l completa pe cel principal, ce are în vedere relaţiile sociale de încredere şi siguranţă ce caracterizează buna desfăşurare a activităţilor economice şi sociale într-un stat de drept, la adăpost de acţiunea conjugată a unor infractori constituiţi în bandă sau/şi înarmaţi. Este normal ca această conduită ilicită să fie considerată mai gravă, atrăgând şi o pedeapsă mai mare, deoarece avem de-a face cu o desconsiderare importantă a ordinii sociale, infractorii organizându-se şi înarmându-se pentru a putea să ducă la bun sfârşit activitatea iniţiată de ei, iar, la nevoie, chiar să riposteze în mod eficient forţelor care ar încerca să le zădărnicească acţiunile. Ei ştiu, încă înainte de a începe activitatea infracţională, că se vor înfrunta cu funcţionari care sunt investiţi cu exerciţiul autorităţii de stat şi, în loc ca acest aspect să-i descurajeze, din contră, îi determină să se pregătească într-o concepţie comună, să-şi procure mijloace, să-şi repartizeze sarcini, etc., totul pentru a fi în măsură să înfrângă ordinea socială şi pe cei care o apără.

Este necesar să subliniem că obiectul juridic secundar comun este legat intim de cel principal el neputând să existe independent de acesta, nu avem de a face cu infractori înarmaţi sau/şi organizaţi în bandă oarecare, ci, aceste două circumstanţieri sunt în legătură directă cu săvârşirea infracţiunilor vamale.

162 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit Economică, Bucureşti, 2003, pag. 249. 163 Art. 179 din Legea nr. 141/1997.

59

Pe lângă un obiect juridic comun, infracţiunile prevăzute de Codul Vamal au şi un obiect juridic special, specific în funcţie de scopul urmărit de legiuitor, ce va fi analizat în cadrul capitolelor destinate fiecărei infracţiuni în parte.

În încheierea acestei secţiuni arătăm că este efectiv discutabilă introducerea în cadrul demersului ştiinţific a noţiunii de obiect juridic secundar sau adiacent, extensia fiind consacrată în materia obiectului juridic special şi nu în cea a obiectului juridic generic care constituie obiectul acestei secţiuni; raţiunea care a stat la baza acestei abordări având ca temei modul general de aplicare a circumstanţelor agravante la toate infracţiunile prevăzute de Codul Vamal, construcţia juridică permiţând, după părerea noastră, această inovaţie cu aplicabilitate restrânsă la aceste infracţiuni.

Pentru a preîntâmpina orice neajuns, aspectele legate de obiectul juridic generic al infracţiunilor vamale în modalitatea agravantă vor fi detaliate separat.

2.1.2. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este persoana care a comis o faptă ce constituie infracţiune, atât în formă consumată, cât şi sub forma de tentativă pedepsibilă, indiferent de calitatea în care a participat la comiterea ei – autor, instigator sau complice164.

Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal poate fi orice persoană, legiuitorul neimpunând pentru făptuitori, indiferent de activitatea ilicită desfăşurată – de sarcinile, concret, asumate – o anumită calitate, participaţia fiind posibilă atât sub forma participaţiei proprii cât şi sub forma participaţiei improprii – cel care a acţionat fără vinovăţie, neavând calitatea de infractor nu va fi tras la răspundere penală – în condiţiile prevăzute de art. 31 alin. 2 din Codul Penal165. De remarcat este că proiectul unui viitor Cod Penal, aflat în lucru la Parlamentul României, face referire la participaţia improprie într-un singur alineat – alin. 2 de la art. 34166 – şi nu într-un articol, cum este situaţia în actualul Cod Penal, schimbându-se, în acelaşi timp şi formularea normei juridice. Astfel s-a renunţat la „determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie” în favoarea săvârşirii unei infracţiuni „prin intermediul altei persoane”. Consider că noua exprimare este mai concisă, exprimând mai bine fondul problemei – folosirea unei persoane la săvârşirea unei fapte penale ca pe un instrument prin intermediul căruia să se completeze activitatea autorului ori să o înlocuiască pe aceasta în totalitate.

În continuare vor fi analizate implicaţiile juridice, în materia săvârşirii acestor infracţiuni, ale unor calităţi pe care le pot avea subiecţii activi în momentul săvârşirii infracţiunilor.

În primul rând să observăm ce se poate întâmpla în condiţiile în care conduita ilicită, specifică încălcărilor de natură penală ale regimului vamal, incumbă unui funcţionar public care are atribuţiuni de serviciu legate, tocmai, de punerea în aplicare a acestui regim. De remarcat, că în practică, pot apare dese situaţii în care lucrătorii vamali, lucrători în poliţia de frontieră, funcţionari în

164 C. Bulai, Drept Penal, partea generală, Universitatea din Bucureşti, facultatea de Drept, Bucureşti, 1987, pag. 138. 165 N.A. - Alin. 1 este inoperabil deoarece infracţiunile vamale nu pot fi săvârşite din culpă, ci numai cu intenţie. 166 Este, de asemenea, autor persoana care a savârşit o infracţiune prin intermediul altei persoane, care a comis fapta din culpă sau fără vinovăţie

60

Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, în organismele de protecţia consumatorilor, etc., săvârşesc infracţiuni vamale în calitate de autori – mai rar – sau, de cele mai multe ori, în calitate de participanţi – de obicei complici.

Activitatea ilicită, în sine, având în vedere că aceste persoane se folosesc de calitatea lor, cunosc „punctele slabe” ale activităţilor desfăşurate în zona respectivă de către organele în drept, pot încerca să corupă alţi funcţionari sau pot încerca să deturneze anumite operaţiuni compromiţându-le rezultatele, capătă un pericol social ridicat. Cu toate acestea, legiuitorul nu a considerat necesar să introducă în lege o modalitate agravată care să realizeze condiţiile ipotezei pe care o examinăm. În această situaţie apreciem că se impune cu necesitate ca instanţele să reţină în sarcina făptuitorilor ca circumstanţă agravantă judiciară, în temeiul art. 75 alin. 2 din Codul Penal167 împrejurarea că în calitate de funcţionari publici au participat la săvârşirea unor infracţiuni împotriva unor valori sociale pe care prin natura sarcinilor de serviciu, aveau obligaţia să le apere168.

Ipoteza în care infracţiunile vamale sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori desfăşoară activităţi în folosul acestor persane juridice este avută în vedere de legiuitor pentru a agrava răspunderea penală a acestora, în sensul că, instanţa poate aplica pe lângă pedeapsa principală şi interdicţia exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal. Privită problema prin prisma evoluţiei, proiectul de Cod Penal păstrează, în cuprinsul art. 70, alin. 1, la lit. c, pedeapsa interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Art. 64, la care face trimitere art. 180 din Codul Vamal, prevede printre alte pedepse complementare, la alin. 1, lit. c: interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. La redactarea Codului Vamal s-a folosit expresia „ocupaţie” care nu regăseşte în conţinutul textului din Codul Penal unde sunt folosiţi termenii „funcţie” şi „profesie” pentru că, apreciem noi, specificul activităţii avute în vedere, permite şi solicită ca adecvat termenul de ocupaţie – iar asta se poate vedea lecturând textul art. 180 Cod Vamal unde se vorbeşte, pe lângă angajaţi, de reprezentanţi şi de persoane care desfăşoară activităţi în folosul persoanelor juridice care efectuează operaţiuni de import-export – situaţie ce excede înţelesului noţiunilor de „funcţie” şi „profesie” folosite în cuprinsul Codului Penal.

Oricum, având în vedere că suntem în prezenţa unei norme juridice de trimitere, că scopul avut în vedere de legiuitor este explicit, nu cred că sunt probleme în interpretarea textelor legale, singura raţionabilă fiind aceea că avem o normă prevăzută de Codul Vamal, care ţinând seama de pericolul pe care îl reprezintă o anumită categorie de persoane ce au o poziţie facilă în legătură cu săvârşirea infracţiunilor vamale, stabileşte că instanţa, dacă consideră necesar,

167 N.A. – noul cod penal nu aduce nici o schimbare în modul de tratare a circumstanţelor agravante judiciare, în art. 86 fiind prevăzut că poate constitui o circumstanţă agravantă judiciară orice altă împrejurare decât cele enumerate în art. 84 – în art. 84 sunt enumerate circumstanţele agravante legale – care imprimă faptei un caracter grav. 168 Aceeaşi opinie şi în Florin Sandu – op. cit., pag. 36.37.

61

pe baza analizei modului de operare poate aplica şi, pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal.

Analizând, în mod concret, cine pot fi aceste persoane, fără a intra în amănunte, putem observa că foarte multor categorii de angajaţi li se pot încredinţa, de către conducerea societăţilor comerciale care au ca obiect activitatea de export-import, atribuţiuni legate de tranzitul mărfurilor, completarea şi prezentarea de acte autorităţii vamale, etc. Cu privire la reprezentanţi, aceştia îşi desfăşoară activitatea pe baza unei împuterniciri care stă la baza raportului de reprezentare şi, de obicei, sunt persoane care beneficiază de o facilitate spaţială, adesea fiind din cadrul firmelor care transportă mărfurile supuse controlului vamal sau colaboratorilor din ţările de import care cunosc reglementările, modul de desfăşurare al activităţilor vamale şi condiţiile economice din aceste ţări. În ceea ce priveşte persoanele care desfăşoară activităţi în folosul firmelor de export-import, apreciem că acestea fac parte din rândul angajaţilor comisionarilor în vamă – experţi, personal tehnic, manipulanţi – sau din rândul altor persoane care prestează servicii pe baze contractuale în condiţiile arătate.

O ultimă problemă, în materia subiectului activ este legată de naţionalitatea celor care săvârşesc infracţiunile vamale. Cum conduita ilicită se manifestă pe teritoriul naţional, totul se rezumă la a aplica principiul teritorialităţii legii penale prevăzut la art. 3 din Codul Penal, potrivit cu care, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României169.

Prin urmare, nedistingându-se, subiectul activ poate avea orice cetăţenie sau poate fi apatrid, nefiind importante nici locul unde îşi are domiciliul, nici dacă are mai multe cetăţenii. În context, mai apar unele aspecte delicate în cazul instigării – pentru toate infracţiunile vamale – şi a falsificării actelor care urmează a fi folosite la autoritatea vamală română, activităţi susceptibile de a fi efectuate în afara teritoriului naţional. În această situaţie, trebuie acceptată posibilitatea aplicării principiului universalităţii legii penale prevăzut de art. 6 din Codul Penal, cu respectarea condiţiilor specifice – fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită iar făptuitorii să fie în ţară sau să se fi obţinut extrădarea lor – şi cu excepţiile prevăzute de alin. 3.

Subiectul pasiv. Infracţiunile vamale au ca subiect pasiv general statul român, ca reprezentant al societăţii ce, în virtutea prerogativei de suveranitate, impune regimul vamal. Apreciem că în cazul infracţiunilor vamale nu există subiect pasiv: special; ele fiind infracţiuni de pericol170, nu au caracteristic obţinerea unui rezultat care să provoace un prejudiciu unei persoane fizice sau juridice. În acest context, neplata datoriei vamale este un element exterior infracţiunilor vamale nici una dintre ele neincriminând-o ca atare.

169 N.A. – principiul teritorialităţii legii penale este prevăzut în proiectul Codului Penal la art.8 – Teritorialitatea legii penale 170 Pentru identitate de opinie a se vedea Florin Sandu – op. cit., pag. 50-53. Pentru opinie contrară ase vedea A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678.

62

2.1.3. Incidenţa aplicării art. 182 Cod Vamal în contextul conduitelor socotite periculoase, din punct de vedere penal, pentru regimul vamal al României

Analizând textul art. 182 Cod Vamal, apreciez că, trebuie acceptat caracterul alternativ al unor norme juridice care, în fapt incriminează aceeaşi conduită ilicită. Trecând peste criticile ce pot fi aduse tehnicii legislative171, norma prevăzută de art. 182 Cod Vamal este o normă juridică de trimitere. Noi apreciem că legislativul a înserat prevederea considerând necesar să protejeze o rezervă care să poată fi exploatată atunci când din considerente ce ţin de pericolul social al trecerii peste frontieră a unor categorii de mărfuri sau bunuri, această activitate ilicită este pedepsită mai aspru în alte legi.

În aceste condiţii, norma juridică cuprinsă în art. 182 Cod Vamal, ca normă de trimitere se completează, pe de o parte, cu dispoziţiile de incriminare cuprinse în alte legi – Codul Penal sau alte legi speciale – iar pe de altă parte, cu dispoziţiile cuprinse în Codul Vamal.

În materie vamală, Codul Vamal reprezintă norma cadru, iar prevederile din alte legi, care se referă şi la aspecte legate de activitatea vamală devin speciale, dobândind un caracter subsidiar, cu posibilitatea de a acţiona doar în materia specifică pe care sunt destinate să o reglementeze.

De subliniat, este faptul că aplicarea art. 182 Cod Vamal exclude ipoteza concursului ideal de infracţiuni, concursul putând exista doar între textele legale; practic, o faptă va fi încadrată fie ca infracţiune vamală, fie ca infracţiune prevăzută în alte legi, în funcţie de asprimea pedepsei prevăzută de legea specială în raport cu cea prevăzută de infracţiunea vamală corespondentă.

Apreciez ca oportună introducerea în cadrul discursului ştiinţific a noţiunii de contrabandă specială cu conţinutul complex, vis-a-vis de interpretarea prevederilor art. 182 Cod Vamal.172 Această formă de contrabandă este specială deoarece trecerea peste frontieră cu nesocotirea regimului vamal ţine de esenţa infracţiunilor de contrabandă (art. 175 şi art. 176 Cod Vamal), ori această activitate ilicită, chiar incriminată în cuprinsul altor legi, cel puţin pentru a putea fi mai bine înţeleasă, trebuie să se numească contrabandă. Caracterul special derivă din alternativitatea prevederilor legale iar elementul care determină ca aplicabilă una sau alta dintre prevederi este asprimea pedepsei. Caracterul complex apare ca urmare a faptului că textele din alte legi care fac referire la: „importul”, „exportul”, „scoaterea peste graniţă”, „orice operaţiune privind…”, etc., conferă acest caracter unor infracţiuni , pe care, principial, nu le numesc, acceptând în materia obiectului juridic, pe lângă relaţiile sociale specifice pe care le ocrotesc, în subsidiar, şi relaţiile ce ţin de ocrotirea regimului vamal iar, în cadrul acestor infracţiuni, rezultatul socialmente periculos apare ca o consecinţă şi a nerespectării regimului vamal.

Art. 182 Cod Vamal, conţinând referire specială la trecerea peste frontieră, rămâne aplicabil doar prin trimitere la art. 175 şi art. 176 Cod Vamal, infracţiunile prevăzute la art. 177 şi art. 178 Cod Vamal neputând intra, în opinia noastră, în concurs ideal cu infracţiuni care incriminează trecerea peste frontieră a unor categorii de bunuri sau mărfuri. Ca argument pentru susţinerea acestei 171 Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 679; Florin Sandu – op. cit., pag. 95-97. 172 În acelaşi context Florin Sandu – op. cit., pag. pag. 98-99, introduce şi argumentează noţiunile de contrabandă complexă şi contrabandă specială.

63

afirmaţii, arătăm că infracţiunile de la art. 177 şi art. 178 Cod Vamal sunt infracţiuni de pericol, nefiind condiţionate de un rezultat – prin ipoteză – aici, trecerea peste frontieră, care poate să reuşească, sau nu, ca urmare a înşelării vigilenţei funcţionarilor vamali.

Pentru a lămuri toate implicaţiile juridice ale problemei, în capitolele ce urmează vom detalia fiecare posibilitate de transformare a contrabandei calificate în contrabandă specială potrivit art. 182 Cod Vamal.

2.2. Reglementarea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art.175 din Codul Vamal al României

2.2.1. Situaţia premisă

Existenţa infracţiunilor de contrabandă, prevăzută de art.175 Cod Vamal, este condiţionată, pe lângă întrunirea elementelor constitutive specifice şi de existenţa unei situaţii premise în considerarea căreia se dezvoltă şi se manifestă conduita ilicită.

Situaţia premisă, în ipoteza pe care lucrăm, este constituită din regimul vamal al României privit în ansamblul său, regim caracterizat de instituţii juridice precum: sistemul instituţional al autorităţii vamale, principiile de bază pentru aplicarea reglementărilor vamale, etapele operaţiunii de vămuire, regimurile vamale, datoria vamală. Mai trebuie subliniat aici că nici regimul vamal nu subzistă în mod independent ci acesta este circumscris şi acţionează în conexitate cu regimul privind frontiera de stat a României prevăzut de Legea 243 din 29 Aprilie 2002

În mod practic, cu referire directă la săvârşirea infracţiunii de contrabandă trebuie avut în vedere că: − trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport,

mărfuri şi alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei, deschise traficului internaţional,173 precum şi prin alte locuri, în condiţiile stabilite prin acorduri şi înţelegeri între România şi statele vecine.174

− trecerea frontierei de stat a mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri se face cu respectarea legilor ce reglementează regimul vamal175.

− în punctele de trecere se organizează şi se efectuează controlul de frontieră al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri atât la intrarea, cât şi la ieşirea din ţară176.

− controlul efectuat la trecerea frontierei de stat române are ca scop verificarea şi constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru intrarea şi ieşirea în/din ţară a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri177.

− introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat unde acestea sunt supuse vămuirii de către autorităţile vamale.178

173 Art. 8 alin. 1 din Legea 243 din 29 Aprilie 2002 174 Idem, alin. 2. 175 Idem, alin. 4. 176 Art. 11 alin. 1 din Legea 243/ 2002 177 Art. 11 alin. 2 din Legea 243/ 2002 178 Art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 141/1997.

64

− în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat şi pe teritoriul ţării sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. Prin „birou vamal” sau „punct vamal” se înţeleg unităţi ale autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalităţile prevăzute de reglementările vamale179.

− operaţiunile de vămuire se efectuează la birourile vamale şi punctele vamale de către personalul operativ al autorităţii vamale, sub îndrumarea şi controlul direcţiilor regionale vamale şi al Direcţiei Generale a Vămilor180.

− bunurile se introduc sau se scot din ţară numai prin birourile vamale181.

2.2.2. Latura obiectivă

În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii de contrabandă constă într-o acţiune, în fapt, în activitatea de trecere peste frontieră a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Aşa cum se observă pentru existenţa laturii obiective, elementul material este circumstanţiat în ceea ce priveşte locul – alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Circumstanţierea impusă de legiuitor este normală, având în vedere că trecerea peste frontieră a bunurilor prin punctele de control vamal constituie conduita firească a subiecţilor de drept care vor să desfăşoare o activitate onestă în respectul regimului vamal.

Prin „trecerea peste frontieră” se înţelege activitatea de introducere sau scoatere din ţară a bunurilor. Prin „frontieră” se înţelege, în limbaj comun, linia naturală sau convenţională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său, graniţă, hotar, etc.,182 frontiera putând fi terestră, aeriană, maritimă sau fluvială183.

Locurile stabilite pentru controlul vamal, aşa cum s-a arătat în secţiunea precedentă, sunt birourile vamale sau punctele vamale care sunt organizate în cadrul punctelor de control pentru trecerea frontierei. Dacă un punct de control pentru trecerea frontierei a fost închis temporar sau definitiv iar trecerea bunurilor se face prin incinta acestuia, elementul material al infracţiunii de contrabandă este realizat – tranzitul bunurilor trebuind să se facă prin punctele de control deschise traficului internaţional sau prin alte locuri stabilite prin acorduri cu ţările vecine, în mod esenţial acestea trebuind să fie deschise traficului.

Realizarea elementului material al infracţiunii de contrabandă implică, cu necesitate, concursul real de infracţiuni cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei184, în mod obiectiv bunurile neputând să treacă frontiera decât ca urmare a acţiunii unor oameni, iar trecerea frontierei de către aceştia prin alte locuri decât punctele de control este incriminată ca trecere ilicită sau, în funcţie de circumstanţe, trecere frauduloasă a frontierei.

Urmarea sau rezultatul socialmente periculos ca element component al laturii obiective a infracţiunii de contrabandă se materializează într-o stare de pericol la adresa valorii sociale reprezentate de regimul vamal. Întrucât legiuitorul nu leagă de săvârşirea infracţiunii de contrabandă producerea unui rezultat

179 Art. 2 alin. 3 şi art. 3 din Legea nr. 141/1997. 180 Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 141/1997. 181 Art. 33 din Legea nr. 141/1997. 182 D.E.X., pag. 401. 183 Art. 1 şi art. 2 din Legea 243/ 2002 184 Art. 70-72 din Legea 243/2002

65

material determinat pe care să-l fi prevăzut expres în conţinutul constitutiv, apreciem că această infracţiune este o infracţiune de pericol, aspect ce va avea implicaţii în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii; acestea urmând să fie dezvoltate în secţiunea ce are ca obiect formele şi modalităţile infracţiunii de contrabandă.

Cu privire la susţinerea potrivit cu care infracţiunea de contrabandă ar fi de rezultat, acesta fiind concretizat prin existenţa unor bunuri trecute peste frontieră fără a fi prezentate la biroul vamal185 şi, ca urmare, prin neplata datoriei vamale, consider necesar să arăt că legiuitorul nu a incriminat, în conţinutul infracţiunii de contrabandă, neplata datoriei vamale – soluţie pe care o considerăm ca neinspirată, în măsura în care ar fi fost adoptată. Neplata datoriei vamale trebuie acceptată ca o consecinţă subsidiară şi nu singura, a nerespectării regimului vamal – trebuie observat că nerespectarea regimului vamal în cazul contrabandei, ce are drept consecinţă introducerea în circuitul economic unor bunuri se materializează în prejudicii aduse bugetului mult mai mari ca urmare a efectului de „bulgăre”, circulaţia lor, care excede circuitului firesc şi normal, antrenând pe lângă neplata datoriei vamale, neplata oricărei datorii de natură fiscală, de la importator până la utilizatorul final.

Raportul de cauzalitate între elementul material şi rezultatul socialmente periculos decurge, ca în cazul tuturor infracţiunilor de pericol, din însăşi materialitatea infracţiunii de contrabandă („ex re”), fiind intrinsec acesteia.

2.2.3. Latura subiectivă

Analizând structura laturii subiective a infracţiunii de contrabandă apreciez că sunt necesare următoarele observaţii:

Vinovăţia ca element principal al laturii subiective îmbracă forma intenţiei. Fiind o infracţiune comisivă contrabanda se poate săvârşi doar cu intenţie, aceasta deducându-se din interpretarea „per a contrario” a normei prevăzute de art. 19 alin. 2 Cod Penal186 – fapta constând într-o acţiune săvârşită din culpă constituie infracţiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres aceasta. Prin urmare, contrabanda, ca de altfel toate infracţiunile comisive, în măsura în care textul incriminator nu specifică vreo formă de vinovăţie, trebuie acceptat, că se poate comite numai cu intenţie.

Dacă în ceea ce priveşte intenţia directă, lucrurile sunt cât se poate de clare, în ceea ce priveşte intenţia indirectă, problema comportă o analiză mai atentă. Săvârşirea contrabandei în această formă de vinovăţie presupune ca făptuitorul, sau făptuitorii, să prevadă că fapta lor generează o stare de pericol pentru regimul vamal, deşi nu ar urmări aceasta, acceptă că trecerea peste frontieră de bunuri, prin alte locuri decât cele stabilite, produce o stare de pericol pentru regimul vamal. Problema apare în măsura în care se poate accepta sau nu ca făptuitorii să nu urmărească să provoace prin fapta lor o stare de pericol pentru regimul vamal. Pentru lămurirea acesteia apreciem că trebuie introdusă şi analizată în cadrul discursului ştiinţific noţiunea de scop.

Componentă a laturii subiective scopul infracţiunii de contrabandă se materializează în schimbarea obţinută în realitatea obiectivă ca urmare a realizării elementului material, în mod practic, făptuitorii urmăresc sustragerea de la

185 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 678. 186 N.A. – problema este tratată identic în proiectul Codului Penal, la art. 16, alin. 3

66

regimul vamal cu consecinţe subsecvente precum neplata datoriei vamale, alimentarea economiei subterane, etc. Vechiul Cod Vamal – Legea nr. 30/1978 – prevedea, în materia contrabandei, realizarea unui scop precis determinat – sustragerea de la regimul vamal - aspect care excludea săvârşirea contrabandei cu intenţie indirectă. Noua reglementare nu mai face nici o referire la acest scop, putând fi vorba de o scăpare a legiuitorului, de o nouă orientare, de o desconsiderare a acestui element ca lipsit de importanţă, etc.

Apreciem că nu numai art. 175 Cod Vamal, cât şi întreg ansamblul de norme care reglementează aspecte vamale trebuie interpretate în sensul că, scopul, respectiv, sustragerea de la aplicarea regimului vamal, ca fiind subînţeleasă în conţinutul elementului material al laturii obiective. Considerăm, de asemenea, că suntem în faţa unei inconsecvenţe în domeniul tehnicii legislative, atunci când legiuitorul a dorit ca scopul să facă parte din conţinutul laturii subiective a unei infracţiuni, l-a înserat în conţinutul acesteia.

Care este raţiunea pentru care am făcut aprecierea din paragraful precedent? Considerentele ţin de logica juridică: ca să acceptăm posibilitatea săvârşirii contrabandei cu intenţie indirectă, ar trebui să acceptăm ipoteza unui făptuitor care prevede şi acceptă că prin trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, dar că nu urmăreşte aceasta, actul său fiind generat de alte considerente (bravadă, în glumă, ca sport să verifice dacă este posibil, dorinţa de aventură extremă – motive absolut absurde). Această situaţie o apreciem ca inacceptabilă, regimul vamal fiind imperativ şi de strictă interpretare, persoanele nu au decât posibilitatea de a se conforma conduitei prescrise.

Concluzionând, infracţiunea de contrabandă este o infracţiune care se săvârşeşte cu intenţie directă iar, ca excepţie, există posibilitatea unei construcţii teoretice, bazată pe un neajuns ce ţine de modul de formulare a incriminării, care să accepte ca formă de nevinovăţie intenţia indirectă.

Mobilul, ca impuls intern din care se naşte rezoluţia infracţională şi pe cale de consecinţă punerea în executare a acesteia,187 nu constituie un element necesar pentru existenţa infracţiunii, considerându-se că prezenţa vinovăţiei este suficientă pentru a atribui faptei pericolul social al unei infracţiuni, acesta urmând a fi analizat de instanţă doar pentru individualizarea pedepsei.

2.2.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii

Dincolo de cadrul general descris în primul capitol, cu privire la obiectul şi subiecţii infracţiunilor vamale, în această secţiune vor fi analizate unele aspecte pe care le considerăm importante în legătură cu obiectul material şi subiectul activ al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal.

Obiectul material al infracţiunii de contrabandă este format din mărfuri sau alte bunuri, aşa cum se enunţă, in terminis, în cuprinsul art. 175 din Codul Vamal. Regimul vamal are în vedere exclusiv cele arătate, nefiind interesat de regimul legal al trecerii persoanelor peste frontieră. În înţeles comun, prin mărfuri se înţeleg orice bunuri destinate comerţului, iar, prin bun, orice entitate cu existenţă materială susceptibilă de a fi valorizată şi de a face parte dintr-un patrimoniu. Codul Vamal în Capitolul I, Secţiunea a II-a – Definiţii de bază, arată 187 V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu – Drept penal, Partea generală, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, pag, 116.

67

la art. 3 lit. y că prin bunuri se înţeleg mărfuri, vietăţi, orice alte produse precum şi mijloace de transport. În aceste condiţii, apreciem că în conţinutul infracţiunii de contrabandă ar fi trebuit să se facă vorbire doar despre termenul de „bunuri” şi nu să se folosească expresia „mărfuri sau alte bunuri” care poate crea confuzie, la prima vedere. Probabil, legiuitorul a anticipat că, în primul rând, mărfurile (care sunt bunuri – s-a folosit prepoziţia „sau”) vor fi avute în vedere de contrabandişti şi, abia în ultimul rând, alte bunuri.

Deci, obiect material al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal poate fi orice bun cu, apreciem noi, unele excepţii care au în vedere următoarele categorii de bunuri.

- o primă categorie o formează bunurile, care constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal fiind enumerate restrictiv în cuprinsul acestui articol - arme, muniţii, materii explozive sau radioactive, produse şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale produse şi substanţe toxice.

- o a doua categorie o constituie fiinţelor umane. Chiar dacă se vorbeşte despre traficul de carne vie transfrontalier, acesta nu aduce atingere relaţiilor sociale ce ţin de respectarea regimului vamal, ci are în vedere valori ce ţin de viaţa, integritatea şi libertatea persoanei. În mod abject se poate vorbi despre corpul uman ca marfă însă nu în legătură cu contrabanda. În sensul arătat Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane defineşte traficul de persoane ca fiind caracterizat de următorul context criminal188 – recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Situaţia s-ar putea schimba atunci când intră în discuţie organele, sângele, sperma şi alte ţesuturi umane care în măsura existenţei lor independente de corpul unui om în viaţă (eventual fiind parte dintr-o bancă specializată) ar putea fi acceptate ca obiect material al infracţiunii de contrabandă. Introducerea sau scoaterea din tară de ţesuturi, organe şi alte elemente sau produse ale corpului uman se poate face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Comisia de transplant de ţesuturi şi organe din cadrul Ministerului Sănătăţii, pentru fiecare situaţie, fără a prejudicia stocurile din rezerva naţională189. Cum legiuitorul nu a incriminat separat trecerea peste frontieră de ţesuturi, organe şi alte elemente sau produse ale corpului uman consider că în stadiul actual al legislaţiei practica judiciară, în măsura în care s-ar confrunta cu o asemenea situaţie, ar putea să confirme o soluţie potrivit cu care acestea pot constitui obiect material al infracţiunii de contrabandă. Soluţia ar da consistenţă tratamentului juridic aplicabil conduitei ilicite caracterizate prin trecerea peste frontieră a ţesuturilor, organelor şi altor elemente sau produse ale corpului uman venind să completeze incriminarea de la art. 17 din Legea 2/1998 potrivit cu care organizarea şi/sau efectuarea prelevării şi/sau transplantului de ţesuturi şi/sau organe umane, în scopul obţinerii vreunui profit, din vânzarea ţesuturilor şi/sau organelor umane, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 7 ani.

188 Art. 2 cu trimitere la art. 12 şi 13 din Legea 678/2001 189 Art. 10 alin. 3 din Legea 2/1998

68

- de asemenea, nu se poate face contrabandă cu documente declarate secrete. Fără a intra în amănunte cu privire la natura acestor secrete arătăm că este vorba, de alte valori sociale care ţin de siguranţa naţională, suveranitatea şi independenţa statului190.

- contrabanda nu poate avea ca obiect creaţia intelectuală. Relaţiile socio-juridice ce ţin de apărarea dreptului de proprietate intelectuală sunt avute în vedere de infracţiuni specifice. De altfel ar fi foarte greu de controlat, din punct de vedere vamal, fluxurile informatice sau informatizate, însă suporturile materiale ce conţin înmagazinată creaţia intelectuală pot constitui obiectul material al contrabandei.

- numai pot constitui obiect material al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, bunurile a căror trecere a frontierei a fost pedepsită mai aspru în alte legi conform prevederilor art. 182 din Codul Vamal.

Cu privire la această categorie trebuie date mai multe explicaţii: Art. 182 din Codul Vamal impune, în cercetarea fiecărei infracţiuni de

contrabandă, verificarea naturii bunurilor care constituie obiectul material. Rezultatul acestei verificări constituie condiţie pentru existenţa însăşi a infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Codul Vamal. Pentru ca lucrurile să fie clare, trebuie cercetat conţinutul unor norme penale de incriminare înscrise în Codul Penal sau în legi speciale cu dispoziţii penale care prevăd, printre altele, şi dispoziţii legate de trecerea peste frontieră a unor categorii de bunuri. Astfel, ca exemplu, se va cerceta:

◊ infracţiunea prevăzută de art. 68 alin. 1 lit. c din Legea nr. 56/1992191 pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani – situaţie în care se va aplica art. 175 din Codul Vamal care prevede aceeaşi pedeapsă iar în plus prevede şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.

◊ infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri reglementată în art. 2801 alin. 1 şi 2 din Codul Penal192 pedepsită cu închisoare de la 2 la 7ani fiind vorba şi de un spor de până la 3 ani în condiţiile alin. 2 – situaţie în care, apreciem că se va aplica, tot art. 175 din Codul Vamal la care se va adăuga un spor de până la 3 ani.

◊ infracţiunea reglementată de art. 28 din Legea nr. 16/1996193 privind scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă fapta nu constituie infracţiune mai gravă – situaţie în care apreciem că se aplică art. 182 din Codul Vamal cu trimitere la art. 28 din Legea nr. 16/1996 care prevede un minim special de 3 ani, mai mare

190 N.A. – a se vedea, în acest sens Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G.585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. 191 Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul scoaterii din ţară a unor bunuri din patrimoniu sau de valoare deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive. 192 Înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă pierderea bunului pentru patrimoniu sau pentru fondul arhivistic naţional a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi o altă infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărui maxim se majorează cu 3 ani. 193 Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Tentativa se pedepseşte.

69

decât cel prevăzut de art. 175 din Codul Vamal, putându-se considera pedeapsa ca fiind mai aspră.

Referitor la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă mai trebuie amintit că acesta nu trebuie să se încadreze în condiţiile art. 179 din Codul Vamal – una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă – caz în care vom fi în prezenţa modalităţii agravate a infracţiunii de contrabandă ce va fi analizată separat.

2.2.5. Forme, modalităţi şi tratament sancţionator

Infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, se consumă instantaneu odată cu trecerea frontierei de stat a României prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Activitatea infracţională poate face parte – aşa cum se întâmplă în multe cazuri – dintr-un plan vast care cuprinde mai multe treceri peste frontieră de bunuri, cu eludarea regimului vamal. Într-o asemenea ipoteză, va trebui analizat dacă este vorba de o infracţiune unică continuată194, a cărei epuizare are loc în momentul comiterii ultimului act infracţional consumat sau tentat care întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sau de un concurs real de infracţiuni,195 în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei care vor releva existenţa uneia sau a mai multor rezoluţii infracţionale196.

De asemenea, trebuie observat că infracţiunea analizată implică o desfăşurare în timp cu aspecte specifice şi consecinţe juridice legate de pregătirea, executarea şi consumarea ei. Astfel, vom analiza contrabanda sub toate formele pe care le poate îmbrăca – actele pregătitoare, tentativa şi infracţiunea consumată – determinarea conţinutului şi momentului realizării fiecărei forme prezentând interes în raport cu aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, tratamentul sancţionator, prescripţia răspunderii penale, ş.a.

Actele pregătitoare, care prin esenţa lor premerg începerea executării, înglobează toate activităţile care constau în producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor, precum şi în luarea de măsuri în vederea comiterii contrabandei. Legiuitorul nu a incriminat actele pregătitoare, nesancţionându-le ca o formă de activitate infracţională. Totuşi, aceste acte pregătitoare capătă relevanţă penală în situaţia în care infracţiunea de contrabandă – în considerarea căreia au fost efectuate şi la comiterea căreia au contribuit – s-a consumat sau a rămas în forma de tentativă197. Trebuie observat că ele cad sub incidenţa legii penale nu ca acte pregătitoare, ci ca acte de participaţie198, în condiţiile în care au fost efectuate de o altă persoană decât cea a autorului.

Tentativa la infracţiunea de contrabandă este prevăzută de textul art. 181 din Codul Vamal, într-o incriminare comună pentru toate infracţiunile vamale, fiind aplicabile toate prevederile Codului Penal cu privire la instituţia tentativei. În această materie se poate vorbi despre tentativă proprie de contrabandă când făptuitorul pune în executare rezoluţia de trecere peste frontieră a unor bunuri cu nesocotirea regimului vamal, executare care este întreruptă şi care, în lipsa

194 Art. 41 alin. 2 din Codul Penal. 195 Art. 33 alin. 1 lit. a din Codul Penal. 196 A. Ciopraga şi A. Ungureanu – op. cit., pag. 679. 197 Florin Sandu – op. cit., pag. 115. 198 Art. 26 din Codul Penal.

70

apariţiei cauzei de întrerupere, ar fi putut izbuti. Tentativa improprie poate exista atunci când executarea a fost de la început sortită eşecului din cauza întrebuinţării defectuoase sau insuficienţei mijloacelor destinate a fi folosite pentru săvârşirea infracţiunii.

Foarte important, pentru încadrarea contrabandei în forma tentativei, este stabilirea limitelor ce condiţionează manifestările efectelor juridice caracteristice acesteia. Astfel apreciem că, în materie, ceea ce diferenţiază actele pregătitoare şi tentativa de infracţiunea consumată sunt condiţiile ce caracterizează sistemul de referinţă spaţiio-temporal în care se desfăşoară activitatea ilicită.

În mod logic se poate accepta că un individ sau un grup, în dorinţa de a trece peste frontiera României bunurile fără a respecta regimul vamal, începe şi desfăşoară un complex de activităţi la o distanţă în timp şi în spaţiu, de multe ori, apreciabilă faţă de momentul când a conceput să desfăşoare trecerea efectivă peste frontieră. Aşa cum am arătat actele pregătitoare nu cad sub incidenţa legii penale, urmând să analizăm, în continuare, din ce moment conduita făptuitorilor devine efectiv condamnabilă, din punct de vedere penal.

Apreciez, că se poate vorbi de acte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 175 din Codul Vamal în forma tentativei doar în cazul acelora care reprezintă manifestări de voinţă neechivoce pentru trecerea frontierei a unor bunuri, acte care se desfăşoară în zona frontierei putând conduce, în mod efectiv, la trecerea acesteia – în acest sens existând soluţii în practica judiciară şi o bună motivare în doctrină199. Acţiunile desfăşurate de făptuitori departe de frontieră, deşi pentru realizarea rezoluţiei infracţionale, dar care nu pot avea ca rezultat trecerea bunurilor peste frontieră considerăm că, trebuie să rămână nepedepsite, tocmai pentru ca renunţarea să reprezinte efectiv o şansă pentru făptuitori, urmând ca în cadrul tentativei să intre doar acţiunile efectuate din momentul când făptuitorii s-au angajat efectiv în trecerea bunurilor peste frontieră, activitatea fiind întreruptă, ca exemplu: datorită intervenţiei poliţiei de frontieră, stricării mijlocului cu care transportau bunurile în zona frontierei, apariţia unor fenomene meteo nefavorabile, etc.

Odată cu trecerea frontierei de stat, activitatea făptuitorilor devine infracţiune consumată. Dacă în ipoteza tranzitului pe uscat sau pe apă lucrurile, apreciem că sunt clare, în ceea ce priveşte tranzitul frontierei de stat pe calea aerului trebuie făcută o observaţie. La intrare, activitatea ilicită se manifestă în segmentul spatio-temporal circumscris aterizării şi evitării procedurii specifice licitului vamal în aeroport. Practic, făptuitorii transbordează mărfurile din avion în mijloace de transport terestre după care evită procedura vamală ieşind din incinta acceptată ca liberă a aeroportului. Odată cu ieşirea din zona liberă infracţiunea de contrabandă se consumă, tentativa fiind posibilă odată cu începerea demersului pentru evitarea autorităţii vamale până în momentul consumării arătat. La ieşire, situaţia trebuie să fie similară, bunurile sunt îmbarcate în avion, dar infracţiunea se consumă odată cu evitarea procedurii vamale specifice aeroportului, neinteresând decolarea avionului sau trecerea peste frontiera de stat. Este adevărat că, în aceste condiţii, nu mai poate fi vorba despre o şansă acordată făptuitorilor pentru a se desista, în spaţiul aerian al României, potrivit condiţiilor art. 22 din Codul Penal, însă procedurile vamale trebuie respectate, în alte condiţii, cel puţin în ipoteza arătată, făptuitorii n-ar mai

199 Florin Sandu – op. cit., pag. 122-124.

71

putea fi prinşi decât cu mare greutate, fiind pusă în pericol siguranţa zborurilor, integritatea mărfurilor, a persoanelor, etc.

În cazul porturilor maritime deschise traficului internaţional, contrabanda se consumă odată cu debarcarea bunurilor în radă, fără respectarea condiţiilor legale specifice.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator, infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani ca infracţiune consumată şi cu închisoare de la 1 an la 3 ani şi 6 luni în forma de tentativă, aplicându-se art. 21 din Codul Penal; instanţa putând pronunţa şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi în condiţiile art. 64-66 din Codul Penal. Pe lângă pedepsele arătate trebuie avută în vedere şi necesitatea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale conform art. 118 din Codul penal. În perspectivă, proiectul Codului Penal prevede, la art. 124, felurile măsurilor de siguranţă punctând, pertinent la problema analizată aici, la lit. c şi lit. g, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupaţie200 şi confiscarea specială201.

O precizare necesită interpretarea art. 189 din Codul Vamal care arată cu privire la obiectul material al infracţiunii de contrabandă că atunci când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la lata echivalentului lor în bani. Problema apare atunci când trebuie văzut ce înseamnă echivalentul unui bun care va constitui obiect al infracţiunii de contrabandă.

În opinia mea pot fi analizate trei posibilităţi: ∗ Echivalentul care trebuie plătit în bani este dat de: valoarea în vamă a

acestuia stabilită conform art. 109 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal care urmează a se aplica atât la introducerea cât şi la scoaterea bunurilor din ţară.

∗ Echivalentul este dat de valoarea bunurilor după acordarea liberului de vamă.

∗ Echivalentul este dat de valoarea bunului pe piaţa din România în momentul săvârşirii infracţiunii.

200 Potrivit art.127 - (1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupaţie. (2) Aceasta măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constata că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare. (3) Măsura interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi luata în mod provizoriu si în cursul urmării penale sau al judecăţii. (4) Aceasta măsura nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilităţi sindicale sau patronale ori desfăşoară o activitate în domeniul presei. 201 Art.131 Confiscarea speciala prevede că sunt supuse confiscării speciale: a) bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infractiune; b) bunurile care au servit sau care au fost destinate sa servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Aceasta măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă; c) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe făptuitor; d) bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; e) bunurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.

72

Situaţia este delicată şi poate da naştere la confuzii. Fără a face o analiză detaliată a considerentelor care ar conduce la acceptarea uneia, sau a alteia, dintre soluţii, ne permitem să apreciem ca echitabilă stabilirea drept echivalent al unui bun valoarea de pe piaţa românească, eventual cotaţia la bursă, soluţie care prezintă un grad mai mare de obiectivitate nefiind condiţionată de diverse tertipuri ce ar putea fi întrebuinţate pentru a micşora valoare în cazul adoptării unei alte soluţii. În altă ordine de idei prin adoptarea soluţiei pe care o considerăm justă se evită argumentarea în plan teoretic a plăţii unor diferenţe între valoarea unui bun trecută în actele de provenienţă şi cea pe care, ar stabili-o instanţa, în discuţie fiind aplicarea unei norme penale ce nu poate fi condiţionată de subterfugii care să implice noţiuni precum valoarea de patrimoniu, sancţiuni cu caracter fiscal, îmbogăţirea fără just temei etc., mai ales în condiţiile în care făptuitorii nu sunt întotdeauna proprietarii bunurilor, aceştia din urmă fiind în afara oricărei implicări în săvârşirea infracţiunii.

2.3. Reglementarea infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal al României

2.3.1. Situaţia premisă

Existenţa infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art.176 din Codul Vamal este condiţionată, pe lângă realizarea elementelor constitutive specifice, şi de existenţa unei situaţii premise pe fundamentul căreia se dezvoltă şi se manifestă conduita ilicită.

Situaţia premisă, în cazul nostru, este definită de existenţa unei categorii de bunuri pe care legiuitorul le consideră speciale, motiv pentru care a considerat necesar impunerea unui regim juridic care să ţină cont de caracterul lor extrem de periculos pentru societate. Astfel norma juridică de la art. 176 din Codul Vamal cu privire la natura obiectivului material, se constituie într-o normă de trimitere la reglementări cuprinse în alte norme ce definesc aceste bunuri speciale, fapt ce face necesar prezentarea de explicaţii pentru fiecare termen în parte. Astfel:

• Armele sunt definite în cuprinsul art. 151 din Codul Penal ca fiind instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale (alin.1) precum şi orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac (alin. 2);

În opinia noastră202, obiect material al infracţiunii de contrabandă calificată pot fi doar acelea prevăzute în dispoziţiile Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor respective, arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase, ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare pe baza forţei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.

Orice discuţie cu privire la extinderea noţiunii de arme, cu referire directă la săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, o considerăm inoportună – asta

202 Pentru nuanţări a se vedea şi Florin Sandu, op. cit., pag. 72-73, A. Ungureanu, op. cit., pag. 680 şi 685; Gh. Diaconescu – Infracţiuni în legi speciale şi legi extra penale, Ed. ALL, 1996, pag. 215.

73

pentru că pe de o parte nici o altă dispoziţie legală nu face vorbire despre altă categorie de arme203, iar, pe de altă parte nu se poate accepta în ipoteza contrabandei calificate, trecerea peste frontieră de diverse obiecte care ar putea fi folosite ca arme, datorită caracterului echivoc al acestora, ele putând fi folosite şi în multe alte scopuri.

• Muniţiile sunt definite în art. 4 din Legea nr. 17/1996, în această categorie, intrând cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel care pot fi întrebuinţate la armele de foc.

• Prin materii explozive se înţeleg, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 126/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 464/2001 privind regimul materiilor explozive, explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatura ridicată.

• Materiile radioactive reprezintă o noţiune cu o sferă largă care cuprinde în opinia noastră următoarele: − deşeurile radioactive – acele materiale rezultate din activităţile

nucleare, pentru care nu s-a prevăzut nici o întrebuinţare, care conţin sau sunt contaminate cu radionuclizi în concentraţii superioare limitelor de exceptare;

− materiile prime nucleare – uraniul ori toriul sau orice combinaţie a acestora, în orice formă fizică sau chimică, zăcămintele care conţin cel puţin 0,03 % în greutate uraniu, toriu sau orice combinaţie a acestora;

− materialele fisionabile speciale – plutoniul, uraniul 233, uraniul îmbogăţit în izotopul 233 sau în izotopul 235 precum şi orice material îmbogăţit artificial în oricare dintre izotopii menţionaţi;

− materialele radioactive - orice materiale, în orice stare de agregare, care prezintă fenomenul de radioactivitate;

− materialele nucleare - alte materiale care, datorită unor proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear, stabilite prin reglementări specifice;

− produsele radioactive – materialele radioactive obţinute în cursul procesului de producere ori utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sunt susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;

• Produsele şi substanţele stupefiante şi psihotrope sunt enumerate în anexa 1 la Instrucţiunile Ministerului Sănătăţii nr. 103/1970 completată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 523/1980, anexă avută în vedere de dispoziţiile Legii nr. 73/1968 privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante.

203 Cuţitul, pumnalul, şişul, boxul, castetul, orice alte obiecte ce pot fi folosite pentru tăiere, împungere sau lovire avute în vedere în art. 2 la lit. d din Legea nr. 61/1991, chiar dacă sunt considerate în doctrină şi chiar în vorbirea curentă – arme albe – nu sunt numite ca atare în textul legal, iar armele chimice vor fi analizate ca substanţe chimice toxice.

74

Întrucât anexa la care am făcut referire este deosebit de amplă, considerăm oportun să arătăm aici că prin termenul de stupefiant204 trebuie înţeleasă orice substanţă fie că este de origine naturală sau de sinteză, care figurează în tabelul „Convenţiei din 1961”205. De asemenea, prin termenul de substanţă206 psihotropă este desemnată orice substanţă de origine naturală ori de sinteză sau orice produs din tabelele I, II, III sau IV ale Convenţiei din1971207 cu privire la substanţele psihotrope.

Legea nr. 143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, preia tabelele din cadrul Convenţiei unice asupra stupefiantelor semnată la New York în 1961 şi din cadrul Convenţiei internaţionale asupra substanţelor psihotrope semnată la Viena în 1971 şi cataloghează ca droguri de risc sau de mare risc în tabelele I – III substanţele care pot face obiectul traficului şi consumului ilicit de droguri cât şi contrabandei calificate.

• Precursorii şi substanţele chimice esenţiale. Cu privire la aceşti termeni apar unele probleme datorită faptului că expresia ca atare nu este conţinută în nici o lege astfel că în doctrină au apărut opinii care nu converg în totalitate.

Pe de o parte, se susţine că prin „precursori” şi „substanţe chimice esenţiale” trebuie să se înţeleagă acele substanţe care sunt folosite în mod frecvent în procesul fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope, cum ar fi acidul lisergic, efedrina, ergotomina, acetona, acidul antranilic, acidul fenil-acetic, anhidrida acetică, eterul etilic, piperidina, etc.208. Într-o altă opinie209 se apreciază că termenul de substanţe chimice esenţiale ar putea fi echivalent cu cel de substanţe chimice toxice gândindu-se ca formulări în texte legale următoarele: în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 Ianuarie 1993 şi ratificată de România, prin Legea nr. 125/1994 termenul de „substanţă chimică toxică” este definit ca desemnând orice substanţă chimică, care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moartea, incapacitatea temporară sau vătămări permanente la om sau la animale acesta incluzând orice asemenea substanţe chimice, indiferent de originea lor sau de metoda de producere şi indiferent dacă sunt produse în instalaţii, se află în muniţii sau în altă parte, iar termenul de „precursor” înseamnă orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice, toxice, fiind incluse, aici, orice componente cheie ale unui sistem binar sau multicomponent; în Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, se arată că prin ”substanţă chimică toxică” se înţelege orice substanţă chimică care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice poate cauza moartea, incapacitate temporală sau vătămări permanente la om sau animale, indiferent de originea sa sau de metoda de producere şi indiferent dacă se află în instalaţii, în

204 Definiţie folosită în Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988 ratificată de România prin Legea nr. 118/1992. 205 Convenţia unică asupra stupefiantelor semnată la New York în 30.03.1961, convenţia care a stat la baza promulgării Legii nr. 73/1969. 206 A se vedea, explicaţiile de la pct. 41. 207 Convenţia internaţională asupra substanţelor psihotrope semnată la Viena în 21.02.1971, 208 Vasile Bercheşan – Metodologia investigării infracţiunilor, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 218; Vasile Bercheşan, Constantin Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, pag. 59-60. 209 A. Ungureanu, A. Ciopraga – op. cit., pag. 687-688.

75

muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor” se înţelege orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.210 În Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, se arată că prin „substanţă chimică toxică” se înţelege orice substanţă chimică care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice poate cauza moartea, incapacitate temporară sau vătămări permanente la om sau la animale, indiferent de originea sa sau de metoda de producere şi indiferent dacă se află în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte, iar prin „precursor” se înţelege orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metodă, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.

Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în capitolul I – dispoziţii generale, art. 1 lit. e defineşte termenul de precursori ca fiind substanţele utilizate în folosirea drogurilor înscrise în tabelul IV din lege. De asemenea Legea 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor defineşte termenul de „precursori” ca fiind substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa nr.1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de laborator.

Legea 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor defineşte, în cuprinsul art. 2, termenul de precursori ca fiind substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa nr. 1 la lege, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de laborator

• Produse şi substanţe toxice altele decât cele la care am făcut referire mai sus şi care constituie arme chimice; apreciem că trebuie avute în vedere cele prevăzute în lista ce face obiectul Ordinul ministrului sănătăţii nr. 43/1980 emis în baza Decretului 466/1979.

2.3.2. Latura obiectivă

Elementul material în materia infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal constă, la fel ca în cazul infracţiunii prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, într-o acţiune, respectiv, în trecerea peste frontieră a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produsele şi substanţelor stupefiante, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice, fără autorizaţie.

Privind comparativ circumstanţierile elementului material la infracţiunile prevăzute de art. 175 şi 176 din Codul Vamal se poate observa că, dacă în cazul art. 175 era necesar ca trecerea peste frontieră să se facă prin alte locuri decât

210 Prin component cheia pentru sisteme binare sau multicomponente se înţelege precursorul care îndeplineşte cel mai important rol în determinarea proprietăţilor toxice ale produsului finit şi reacţionează rapid cu alte substanţe chimice într-un sistem binar sau multicomponent.

76

cele stabilite pentru controlul vamal, la contrabanda calificată trecerea peste frontieră se poate face pe oriunde – deci inclusiv prin punctele de trecere a frontierei – esenţială devenind existenţa sau inexistenţa unei autorizaţii pentru trecerea peste frontieră a armelor, muniţiilor, materiilor explozive şi a celorlalte bunuri speciale avute în vedere.

Prin „autorizaţie” apreciem că trebuie înţeles un înscris emis de un organ competent – special abilitat de autoritatea română în acest sens – în care se arată că se îngăduie, unei persoane fizice sau juridice, introducerea, scoaterea sau tranzitarea teritoriul României cu bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii în discuţie. Nu poate fi vorba despre a autorizaţie generală ci, pentru fiecare categorie de bunuri, dat fiind diversitatea acestora, autorizaţia urmează a fi eliberată de un anumit organ. Din considerente de spaţiu, apreciem că nu este oportun să analizăm, în această secţiune, normele juridice ce reglementează organele competente şi procedurile specifice, considerând suficientă o enumerare exemplificativă a unor astfel de organe – Ministerul de Interne, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, Ministerul de Finanţe, Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Este cazul să subliniem rigoarea ce trebuie să caracterizeze atât emiterea cât şi controlul acestor autorizaţii – trebuie emise de organul competent, nu pot fi transmise de la un titular la altul, trebuie respectat termenul pentru care sunt emise, verificată corespondenţa dintre calitatea şi cantitatea bunurilor înscrise în autorizaţie şi cele prezentate la control, etc.

În condiţiile în care autorizaţia este falsă sau se referă la alte bunuri, considerăm că suntem în faţa unui concurs de infracţiuni – contrabandă calificată cu una din infracţiunile prevăzute la art. 177 sau art. 178 din Codul Vamal.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru existenţa şi normala desfăşurare a relaţiilor legate de respectarea regimului vamal, mult agravată, comparativ cu situaţia de la art., 175 din Codul Vamal, prin pericolul deosebit pe care îl reprezintă bunurile ce constituie obiectul material.

Raportul de cauzalitate rezultă „ex re” din însăşi materialitatea infracţiunii, fiind intrinsec acesteia.

2.3.3. Latura subiectivă

Vinovăţia. Infracţiunea de contrabandă calificată se săvârşeşte numai cu intenţie fiind necesar ca făptuitorul să prevadă şi să urmărească trecerea bunurilor speciale peste frontieră fără autorizaţie. Ca orice element de natură subiectivă, intenţia se probează prin împrejurările de natură obiectivă ce caracterizează activitatea făptuitorilor.

Scopul cu care se săvârşeşte trecerea peste frontieră a bunurilor speciale fără autorizaţie este manifest, nesocotirea regimului vamal şi valorificarea ilicită a acestor bunuri în detrimentul unor interese sociale majore analizate în materia obiectului juridic.

Mobilul, şi la contrabanda calificată, nu constituie un element necesar pentru existenţa laturii subiective; stabilirea mobilului săvârşirii infracţiunii fiind utilă pentru individualizarea pedepsei de către instanţa de judecată.

77

Cercetând mobilul şi scopul infracţiunii de contrabandă calificată pot fi descoperite indicii importante pentru extinderea cercetărilor, cunoscut fiind că de multe ori veniturile mari obţinute prin valorificarea bunurilor speciale sunt folosite pentru finanţarea de grupări teroriste, alte activităţi economice ilicite, mituirea funcţionarilor statului sau personalităţilor politice, etc.

2.3.4. Aspecte specifice privind obiectivul şi subiecţii

Pe lângă obiectul juridic special principal, constituit din relaţiile sociale care se formează în respectul regimului vamal, infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal, prezintă şi un obiect juridic special adiacent format din relaţiile sociale caracteristice regimului juridic specific fiecărei categorii de bunuri avute în vedere de textul legal. Datorită periculozităţii deosebite pe care o reprezintă pentru viaţa socială deţinerea, folosirea, circulaţia, etc., acestor bunuri speciale a fost necesar impunerea unui regim riguros reglementat.

În aceste condiţii se poate vorbi de un regim juridic al armelor şi muniţiilor prevăzut de Legea nr. 17/1996, un regim juridic al materiilor explozive impus de Legea nr.126/1995, un regim juridic al materiilor radioactive prevăzut de Legea nr. 111/1996, de regimul produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope din Legea nr. 73/1968.

Stabilirea şi cunoaşterea obiectului juridic special adiacent prezintă un interes special în cazul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată dat fiind apariţia posibilităţii unor urmări care ameninţă sau vatămă efectiv manifestarea plenară a cetăţenilor în societatea democrată – dreptul la viaţă, la integritatea corporală şi sănătate – existenţa şi siguranţa statului, sănătatea publică, etc.

În ceea ce priveşte obiectul material, contrabanda se poate săvârşi numai în ipoteza în care se trec peste frontieră fără autorizaţie bunurile speciale expres enumerate în conţinutul art. 176 din Codul Vamal, detaliate în secţiunea 3.1. Enumerarea este de strictă interpretare, nefiind admisă în afara obiectului material nici o altă substanţă sau materie care nu face parte din categoriile arătate.

Tot cu privire la obiectul material, trebuie verificată posibilitatea incidenţei art. 182 din Codul Vamal, în sensul că dacă trecerea peste frontieră a bunurilor speciale prevăzute de art. 176 din Codul Vamal constituie infracţiuni cuprinse în alte legi ce prevăd pedepse mai aspre, se aplică acele pedepse211 în contextul unui concurs de texte legale şi nu de infracţiuni.

Astfel, vom analiza această posibilitate pentru fiecare categorie de bunuri după cum urmează:

În ce priveşte armele şi muniţiile, fapta de trecere peste frontieră fără autorizaţie a acestora ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 din Codul Penal care prevede o pedeapsă de maxim 5 ani închisoare în cazul modalităţii de bază şi o pedeapsă de maxim 7 ani închisoare în cazul modalităţii calificate, situaţie în care rămân aplicabile prevederile art. 176 din Codul Vamal unde se prevede o pedeapsă mai mare - maxim 12 ani închisoare. Ca previziune, proiectul codului penal ar putea prevede, la art. 401, alin.1, forma cadru a infracţiunii de

211 Ipoteza în care am introdus în cadrul demersului ştiinţific – noţiunea de contrabandă complexă în supra 1.4.

78

nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor212 prevede o pedeapsă sporită, faţă de actuala incriminare, ce constă în închisoare strictă de la 2 la 8 ani, situaţia, în cazul incidenţei art. 182 din Codul Vamal, rămânând neschimbată – în sensul că se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal, aceasta fiind mai mare ( în prezent fiind greu de făcut o comparaţie între asprimea unei pedepse actuale al cărei maxim ajunge la 12 ani şi o pedeapsă, care într-un nou sistem are limita maximă la 8, însă, de închisoare strictă ).

În domeniul materiilor explozive, fapta de trecere a acestora, fără autorizaţie, peste frontieră – poate constitui infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 din Codul Penal. Proiectul de Cod Penal, la fel ca în cazul armelor şi muniţiilor, prevede o pedeapsă sporită ( 3 la 10 ani de închisoare strictă ) faţă de prevederea actuală din Codul Penal, urmând, totuşi, a se aplica, cu observaţia legată de imposibilitatea unei comparaţii obiective, pedeapsa din Codul Vamal.

Datorită faptului că art. 280 din Codul Penal conţine o incriminare vastă, trebuie făcute unele sublinieri, în acest domeniu, al concursului de texte cu art. 176 din Codul Vamal.

În ipoteza de la alin. 1, pe fond, sunt pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi ….orice operaţiuni privind materiile explozive, efectuate fără drept. Întrucât pedeapsa prevăzută de art. 176 din Codul Vamal este mai mare – închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi - urmează a se aplica aceasta.

În condiţiile prevăzute de alin. 3213, de alin. 4214, de alin. 5 teza I-a215 şi teza a II-a216, deşi sunt prevăzute pedepse mai mari, mergând până la detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 5 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. 5 teza a II-a, considerăm 217, dat fiind că sunt prevăzute condiţii de incriminare, ce exced celor înscrise în art. 176 din Codul Vamal, apreciez că nu se mai poate pune problema concursului de texte ci a concursului ideal de infracţiuni potrivit art. 33 lit. b din Codul Penal, între contrabanda calificată şi una dintre modalităţile calificate ale infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul Penal.

Referitor la materiile radioactive, trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, poate întruni elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:

• infracţiunea prevăzută de art. 44 alin. 1 lit. b din Legea 111/1996 potrivit cu care efectuarea unor activităţi special prevăzute în conţinutul art.

212 Deţinerea, portul confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţii privind circulaţia armelor şi muniţiilor.... 213 Când faptele prevăzute în alin. 1 privesc o cantitate mai mare de 1 kg. Echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită în materialele de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la5la 20 ani şi interzicerea unor drepturi. 214 Dacă faptele prevăzute de alin. 1 au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182 ori au cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi. 215 În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. 216 În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. 217 Pentru identitate de opinie a se vedea şi A. Ungureanu, A. Ciopraga – op. cit., pag. 699.

79

2 şi art. 38 alin. 1218 putând fi inclusă în rândul acestora şi trecerea peste frontieră – se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

• infracţiunea prevăzută în art. 46 din Legea 111/1996 ce conţine prevederi care se referă, printre altele, în mod expres la importul, exportul şi tranzitul armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare – activităţi pedepsite cu închisoare de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, în forma simplă, şi cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani în forma agravată dacă a rezultat moartea uneia sau mai multor persoane ori alte consecinţe deosebit de grave.

• infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din Codul Penal, unde se arată că orice operaţiune privind circulaţia materialelor nucleare ori a altor materii radioactive se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi (alin. 1). În alin. 2 şi alin. 5 teza I-a şi teza a II-a sunt prevăzute forme agravate circumstanţiate, comparativ cu forma cadru, prin rezultatul activităţilor ilicite – pericol public, pagube materiale, rezultatul prevăzut de art. 181 sau 182 din Codul Penal, consecinţe deosebit de grave, moartea uneia sau mai multor persoane – pedepsele fiind, evident, mai mari, ajungând, la fel ca în cazul infracţiunii prevăzute de art. 280 din Codul Penal, ale cărei efecte juridice, în materie, au fost analizate mai sus, până la detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.

În aceste condiţii trebuie distinse mai multe situaţii: • concurs de texte între art. 176 din Codul vamal şi art. 44 alin. 1 lit. b

din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 1 din Codul Penal, având prioritate de aplicare art. 176 din Codul Vamal.

• concurs de texte între art. 176 din Codul Vamal şi art. 44 din Legea nr. 111/1996 cu prioritate de aplicare pentru acestea din urmă, ce prevede o pedeapsă mai mare (închisoare de la 10 la 25 de ani faţă de închisoare de la 3 la 12 ani).

• concursul ideal de infracţiuni între art. 176 din Codul Vamal şi art. 46 alin. 2 din Legea nr. 111/1996 sau art. 2791 alin. 2, alin. 5 teza I-a, alin. 5 teza a V-a, întrucât una şi aceeaşi faptă, datorită urmărilor, care exced incriminării înscrise în art. 176 din Codul Vamal, întruneşte elementele mai multor infracţiunii (ipoteza art. 33 lit. b din Codul Penal).

Proiectul de Cod Penal incriminează, la art. 402, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive219, pedepsind fapta cu închisoare în mărime absolută – la fel ca în cazul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive – mai mică decât norma juridică din Codul Vamal, caz în care se poate presupune că s-ar aplica pedeapsa prevăzută în legea specială.

218 Importul şi exportul instalaţiilor (art. 2 lit. a), transportul, tranzitul, importul şi exportul materiilor nucleare şi radioactive, inclusiv a combustibilului nuclear, a deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante (art. 2 lit. c). 219 Forma cadru constă în primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul instalaţiilor nucleare, fără drept, faptă ce se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

80

Trecerea peste frontieră a produselor şi substanţelor stupefiante sau psihotrope poate întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, unde se arată că introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul, fără drept, a drogurilor de risc se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar a drogurilor de mare risc, cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Întrucât pedeapsa prevăzută de Legea nr. 143/2000 este mai mare, urmează a se aplica aceasta. Cum Legea nr. 143/2000 este relativ recent adoptată şi a generat, în mod firesc, comentarii, apreciem ca necesar să facem o subliniere, valabilă pentru toate situaţiile în care se manifestă efectele juridice ale art. 182 din Codul Vamal.

În materia trecerii peste frontieră a drogurilor, dincolo de cele arătate în paragraful precedent, trebuie observată următoarea situaţie: Art. 176 din Codul Vamal reprezintă norma generală, cadru, ce are în vedere, pe lângă droguri şi alte bunuri considerate speciale iar pentru trecerea peste frontieră a drogurilor, norma specială este art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea 143. În aceste condiţii, fapta ar putea fi catalogată drept contrabandă specială datorită concursului de texte legale care incriminează aceeaşi activitate ilicită sau trafic de droguri peste frontieră, denumire care, însă, nu apare impusă, in terminis, în textul capitolului II din Legea nr. 143/2000.

Situaţia ar putea fi, pe viitor asemănătoare, în condiţiile promulgării unui nou cod penal, proiectul cuprinzând la art. 381 o normă ce incriminează traficul ilicit de droguri care prevede pedepse de la 3 la 15 ani de închisoare strictă, în cazul drogurilor de risc şi detenţiune severă de la 15 la 20 de ani, atunci când traficul ilicit de droguri are ca obiect drogurile de mare risc.

În ce priveşte precursorii şi substanţele chimice esenţiale – cu observaţia arătată220 – arătăm că trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, poate întruni şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 53 din Legea nr. 56/1997 potrivit cu care importul şi exportul fără drept a materiilor în discuţie se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi (alin. 1) sau cu închisoare de la 3 luni la un an (alin. 2.). Întrucât pedeapsa pentru contrabanda calificată este mai mare se va aplica aceasta.

În ceea ce priveşte precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor221 trecerea peste frontieră a acestora, fără licenţă de import sau de export, constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 17 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României, nefiind necesară verificarea posibilei incidenţe a art. 182.

Fapta de trecere peste frontieră, fără autorizaţie, a bunurilor ce constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 176 din Codul Vamal ar mai putea întruni şi elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:

• infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 31/1996 ce incriminează desfăşurarea fără licenţă a oricăreia dintre activităţile rezervate monopolului de stat,222 conduită ilicită pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu

220 A se vedea notele 44 şi 45 de la 3.1. 221 Art. 33 din Legea 300/2002 222 Activităţile ce constituie monopol de stat sunt prevăzute, printre altele, în art. 2 lit. a şi b din Legea 31/1996.

81

amendă – se aplică pedeapsa mai mare prevăzută de art. 176 din Codul Vamal.

• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind operaţii de import sau export de la art. 302 din Codul Penal ce pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit – şi în acest caz se va aplica pedeapsa prevăzută de art. 176 Cod Vamal, ca fiind mai mare.

• infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri prevăzută de art. 3022 din Codul Penal, potrivit cu care, în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la2 la 7 ani efectuarea oricăror operaţiuni de import de deşeuri şi reziduuri de orice natură sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul ţării, fără respectarea dispoziţiilor legale – de asemenea, se va aplica pedeapsa prevăzută pentru contrabanda calificată. Tot aici, mai trebuie observat că în condiţiile art. 3022 din Codul Penal, alin. 2 teza I-a şi teza a II-a intervine un concurs de infracţiuni cu art. 176 din Codul Vamal şi nu de texte ca în ipoteza alin. 1. Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri este incriminată şi în proiectul codului penal, în categoria crime şi delicte contra sănătăţii publice, la art. 377, unde în alin. 1 se arată că importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi produse folosite şi uzate, din categoria deşeurilor interzise la import, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

Concluzionând, apreciez că legiuitorul consideră, ca pedeapsă adecvată în materie, pedeapsa prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141 privind Codul Vamal al României.

Cu privire la subiectul activ al infracţiunii de contrabandă calificată, trebuie avută în vedere nerealizarea condiţiei prevăzute de art. 179 din Codul Vamal – una sau mai multe persoane înarmate ori constituie în bandă – pentru forma agravată. Ca aspect de ordin practic, este din ce în ce mai greu de acceptat săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în mod neorganizat, încadrarea în forma agravată a activităţii ilicite, devenind inevitabilă.

2.3.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator

Întrucât există multe puncte de similitudine între infracţiunile prevăzute de art.175 şi art. 176 din Codul Vamal, în această secţiune vom prezenta doar unele considerente ce exced celor arătate în secţiunea 2.5.

Infracţiunea de contrabandă calificată se consumă odată cu trecerea peste frontieră a bunurilor speciale avute în vedere de legiuitor la incriminarea acestor infracţiuni; trecerea care se poate face într-o multitudine de modalităţi – ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei, prin punctele de control pentru trecerea frontierei, întrebuinţând diferite mijloace pentru inducerea în eroare a autorităţii vamale, etc. Dacă în cazul contrabandei simple (art. 175 Cod Vamal) infracţiunea subzistă doar în condiţiile în care trecerea frontierei se face cu

82

ocolirea punctelor de trecere a frontierei223, în cazul contrabandei calificate, trecându-se prin incinta punctelor de control, pe lângă faptul că elementele constitutive sunt întrunite, în mod necesar activitatea ilicită constituie un concurs de infracţiuni – contrabandă calificată, folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate, infracţiuni de corupţie.

Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte, în forma de la art. 176 Cod Vamal, cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, ca infracţiune consumată, şi cu închisoare de la 1 an şi 6 luni la 6 ani în forma de tentativă.

Cu privire la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conform art. 118 din Codul Penal coroborat cu art. 183 din Codul Vamal, echivalentul în bani care urmează a fi plătit de infractori urmează a se determina, apreciem noi, pe baza valorii bunurilor speciale, ce constituie obiectul material al contrabandei calificate, de pe piaţa controlată de autorităţi din România, neputând intra în discuţie, sub nici o formă, valoarea de pe piaţa neagră sau de pe vreo altă piaţă.

Aspectele specifice ale formei agravate prevăzută de art. 183 din Codul Vamal urmează a fi analizate într-un capitol distinct.

2.4. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte nereale la autoritatea vamală, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal al României

2.4.1. Situaţia premisă

Infracţiunea de folosire de acte nereale, în formularea de la art. 177224 este condiţionată şi efectiv circumscrisă regimului vamal instituit prin Codul Vamal şi Regulamentul de aplicare al acestuia ce impune, printre altele, obligaţia prezentării unor documente în faţa autorităţii vamale.

De subliniat este faptul că această infracţiune este caracteristică numai regimului vamal, prezentarea unor documente care să se refere la alte mărfuri sau bunuri în faţa unor alte autorităţi nu interesează elementele constitutive ale infracţiunii în discuţie.

Prezentarea de documente, în faţa autorităţii vamale, nu se face la voia întâmplării, ci în cadrul unei proceduri specifice potrivit cu care: − bunurile intrate în ţară se înscriu, în ordinea sosirii la frontieră, în registrul de

evidenţă pe baza documentelor de transport şi a celor comerciale225. − în lipsa documentelor de însoţire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor

autorităţilor vamale sau a altor documente prezentate organelor vamale de către cei interesaţi, din care să rezulte mărfurile care urmează să fie supuse vămuirii. 226

223 Încercarea de subordonare sau sustragerea de la vămuire a oricăror bunuri în cazul în care trecerea frontierei se face prin incinta punctelor de control este contravenţie – art. 386 lit. a din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal. 224 Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. 225 Art. 34 alin. 1 din Codul Vamal. 226 Art. 34 alin. 2 din Codul Vamal.

83

− mărfurile intră în depozitul necesar cu caracter temporar pe baza unei declaraţii sumare227 care se completează de către depozitar pe formulare tip şi se depune la autoritatea vamală care o înregistrează în registrul de evidenţă.

− mărfurile destinate a fi228 folosite sub un regim vamal fac obiectul unei declaraţii vamale corespunzătoare acelui regim229 ce va fi completată şi semnată pe formulare tipizate de către titularul operaţiunii sau de către reprezentantul său, în formă scrisă sau utilizând un procedeu informatic agreat de autoritatea vamală230 urmând a fi depusă la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de reglementările vamale în vederea acceptării regimului vamal solicitat231.

2.4.2. Latura obiectivă

Elementul material, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul Vamal constă într-o acţiune, şi anume, în folosirea unor documente; presupune conduita activă a făptuitorilor care, pe ipoteza în discuţie, întrebuinţează, utilizează, prezintă autorităţile vamale, în baza unei obligaţii legale, documente nereale.

În ceea ce priveşte autoritatea vamală, aceasta trebuie să fie competentă atât material cât şi teritorial conform procedurii de vămuire instituită de Codul Vamal.

Tangenţial, apreciem ca oportun aici lămurirea posibilei aplicări a art. 182 din Codul Vamal la ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 177. După părerea noastră este exclusă aplicarea art. 182 în condiţiile în care elementul material al infracţiunii de la art. 177 din Codul Vamal nu are nimic comun cu trecerea peste frontieră avută în vedere la articolul arătat. Faptul că folosirea documentelor nereale se face, cel puţin în principiu, în scopul de a trece mărfuri eludând regimul vamal, devin necesare unele lămuriri privind posibilitatea existenţei unui concurs de texte legale – situaţie caracteristică pentru art., 182 din Codul Vamal. Din punct de vedere faptic, trebuie observat că, în realitate, la intrarea în ţară, bunurile prezentate în vamă sunt deja trecute peste frontiera de stat a României, iar documentele nereale sunt prezentate, doar, pentru a crea o situaţie de aparentă legalitate cu privire la un transport sau altul; ba, chiar mai mult, este posibil ca pentru bunurile trecute prin incinta vămii să nu se prezinte nici un document unor funcţionari deja corupţi, moment după care bunurile să-şi continue traseul pentru a intra ilegal în circuitul economic – lucru foarte riscant – eventual, pe baza unor acte false.

La ieşirea din ţară, de asemenea, apreciez că se exclude aplicarea art.182 din Codul Vamal, deoarece, deşi avem de a face cu o activitate ilicită ce are caracter unitar, trebuie observate mai multe acţiuni, una în antecedenţa celeilalte. În fapt, prezentarea documentelor prevăzute de procedurile vamale precede controlul vamal, darea liberului de vamă şi trecerea frontierei.

Suntem în prezenţa, cel mult, a unui concurs real de infracţiuni – prezentarea de acte nereale cu orice infracţiune ce are ca obiect trecerea frontierei.

227 Art. 41 alin. 2 din Codul Vamal. 228 Art. 42 alin. 2 din Codul Vamal. 229 Art. 50 alin. 1 din Codul Vamal. 230 Art. 50 alin. 2 din Codul Vamal. 231 Art. 50 alin. 3 din Codul Vamal.

84

Analizând elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul Vamal se poate aprecia că suntem în prezenţa unei infracţiuni de înşelăciune care se săvârşeşte într-un domeniu şi în condiţii speciale. Activitatea ilicită încriminată prin art. 177 constituie, în mod evident, o inducere în eroare prin prezentarea unei entităţi materiale mincinoase ca adevărată în scopul de a obţine un folos material injust – respectiv o micşorare sau scutire de plată a datoriei vamale. În condiţiile concursului de texte legale232 – între art. 177 din Codul Vamal şi art. 215 din Codul Penal – fiind vorba despre texte legale care incriminează activităţi socotite ilicite, asemănătoare, dar care se manifestă în domenii distincte233 ce presupun subiecţi pasivi diferiţi,234 iar în cazul Codului Vamal, şi un anumit moment – după ce bunurile au fost prezentate în vamă, apreciez că se aplică norma penală specială, prevăzută de Codul Vamal235. Aceleaşi considerente sunt valabile şi în cazul infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, unde de asemenea nu acceptăm posibilitatea concursului, nici de infracţiuni, nici de texte legale, specific art. 182 din Codul Vamal.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sistemul de relaţii sociale circumscris regimului vamal şi încrederii ce se acordă documentelor ce se prezintă autorităţii vamale.

Raportul de cauzalitate – decurge din însăţi materialitatea faptei, deoarece folosirea de acte nereale nu este condiţionată de producerea unui rezultat, urmarea imediată fiind implicită activităţii incriminate.

2.4.3. Latura subiectivă

Vinovăţia. Infracţiunea de folosire de acte nereale se săvârşeşte numai ca o activitate care eludează conduita legală, impusă şi amănunţit reglementată de lege. În aceste condiţii ea se poate săvârşi numai cu intenţie directă. În cazul de faţă, frizând logicul, nu se poate accepta ca infractorii, prezentând în faţa autorităţii vamale acte nereale, să nu urmărească producerea rezultatului – starea de pericol caracteristică urmării imediate.

În legătură cu acest aspect, fiind valabil şi pentru infracţiunea de folosire de acte falsificate, considerăm necesară o observaţie ce vizează, comparativ cu infracţiunile prevăzute de art. 177 şi 178 din Codul Vamal, infracţiunea prevăzută de art. 291 din Codul Penal236 – uzul de fals. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte uzul de fals este intenţia directă, opţiune legată de înserarea în conţinutul infracţiunii a scopului – în vederea producerii unei consecinţe juridice – neinteresând mobilul sau alte condiţii subsecvente, fiind necesar ca doar să se

232 Idee acceptată în A. Ungureanu şi A.Ciopraga – op. cit., pag. 709. 233 Infracţiunea de la art. 177 din Codul Vamal este o infracţiune vamală iar cea de la art. 215 din Codul Penal este o infracţiune contra patrimoniului. 234 O autoritate administrativă în cazul art. 177 din Codul Vamal respectiv o persoană fizică sau o persoană juridică în cazul art. 215 din Codul Vamal. 235 N.A. – în opinia mea, voinţa legiuitorului se manifestă cu claritate – exista o infracţiune care să acopere caracteristicile activităţii ilicite în discuţie – în sensul că acesta a considerat necesar să impună o normă juridică specială care să incrimineze forma de înşelăciune ce caracterizează prezentarea de acte nereale în faţa autorităţii vamale. 236 Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată. Textul a fost preluat, în aceaşi formă, şi în art. 461 din Proiectul Codului Penal, o diferenţă apărând în ceea ce priveşte pedeapsa – închisoare strictă de la 1 la 4 ani, respectiv de la 1 la 3 ani sau cu zile de amendă.

85

urmărească producerea unei consecinţe juridice, indiferent dacă consecinţa juridică vizată s-a produs. În conţinutul infracţiunilor de folosire de acte nereale sau de folosire de acte falsificate nu este prevăzut un scop. Se pune problema dacă este o scăpare a legiuitorului sau au fost alte considerente la baza acestei opţiuni. Înainte de toate, trebuie subliniat că legiuitorul a simţit nevoia să incrimineze ca infracţiuni, în Codul Vamal, folosirea unor documente de natură să inducă în eroare autoritatea vamală. Considerând că aceasta este periculoasă prin ea însăşi, în orice domeniu al vieţii sociale s-ar manifesta237, în condiţiile în care se manifestă în domeniul vamal, trebuie să primească o pedeapsă mai aspră, dat fiind importanţa pe care o are folosirea acestor documente în cadrul procedurii vamale – 2 la 7 ani (art. 177); 5 la 10 ani (art. 178) faţă de 3 luni la 3 ani (art. 291 din Codul Penal). În opinia mea nu a fost necesară introducerea în conţinutul textelor incriminatoare din Codul Vamal un scop de tipul „în vederea producerii unei consecinţe juridice” – tehnică folosită în cadrul incriminării cu caracter general de la art. 291 din Codul Penal – deoarece producerea de consecinţe juridice este implicită domeniului vamal, în general, şi procedurii de vămuire, în special, în cadrul căreia prezentarea de documente în faţa autorităţii vamale este obligatorie, nefiind lăsată la dispoziţia individului opţiunea de a prezenta sau nu documente, această prezentare, prin esenţa ei, fiind de natură să genereze efecte juridice – plasarea sub un anumit regim vamal, determinarea datoriei vamale, etc.

Scopul cu care se săvârşeşte prezentarea de documentare nereale este calificat, aşa cum am arătat mai sus, producerea unor consecinţe juridice de natură să nesocotească regimul vamal şi să determine prin aceasta, în principal, o micşorare sau neplata datoriei vamale.

Mobilul, la fel ca şi la celelalte infracţiuni vamale, nu constituie un element pentru existenţa laturii subiective, el fiind, totuşi, important pentru tratamentul penal aplicat infractorilor.

2.4.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii

În materia obiectului juridic, apreciez că, referitor la infracţiunea de folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal, se poate distinge un obiect juridic principal caracterizat de relaţiile sociale a căror formare şi normală desfăşurare sunt condiţionate de respectarea regimului vamal şi un obiect juridic adiacent, format din relaţiile sociale ce se formează şi se dezvoltă în considerarea caracterului veridic al documentelor prezentate la autoritatea vamală, privite ca entităţi destinate să servească drept probă în raporturile juridice cu autorităţile vamale238.

Obiectul material al infracţiunii în discuţie, indiferent de modalitatea sau forma de săvârşire îl constituie documentele care se prezintă în faţa autorităţii vamale – în formularea Codului Vamal „documente vamale de transport sau comerciale239. Aceste documente trebuie să se refere la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă potrivit procedurii legale. Ele sunt veridice, nefiind falsificate nici în materialitatea lor (instrumentum juris), nici cu privire la elementele ce caracterizează substanţa actului (negotium juris), ele exprimă o

237 N.A. – a se vedea incriminarea din Codul Penal 238 Florin Sandu – op. cit., pag. 27. 239 Aceste documente sunt prevăzute în Regulamentul de aplicare al Codului Vamal al României

86

realitate constată pe această cale într-un anumit sistem de referinţă, însă conţinutul lor nu concordă cu situaţia bunurilor prezentate în vamă, situaţie ce atrage aplicarea necorespunzătoare a regimului vamal. Pentru existenţa infracţiunii nu interesează care elemente sunt afectate de neconcordanţa arătată – cantitatea, calitatea, valoarea acestora, toate la un loc sau numai unul dintre ele – sau dacă toate sau numai o parte dintre documentele prezentate în faţa autorităţii vamale sunt nereale.

Subiectul activ al infracţiunii de folosire de acte vamale prevăzută de art. 177 din Codul Vamal este necircumstanţiat, Codul Vamal condiţionând doar pentru forma agravată prevăzută de art. 179 din Codul Vamal – una sau mai multe persoane înarmate sau constituite în bandă. Trebuie, însă, observat că nu orice persoană poate prezenta documente în faţa autorităţii vamale, între acestea şi bunurile depuse în vamă trebuind să existe o anumită legătură, în fapt persoana trebuie să fie abilitată să facă aceasta, ea neputând fi decât titularul operaţiunii sau reprezentantul său în baza unui raport de prepuşenie.

2.4.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator

Infracţiunea de folosire de acte nereale se consumă în momentul prezentării în faţa autorităţii vamale a documentelor impuse de procedura specifică, fiind o infracţiune instantanee. În măsura în care acţiunea de folosire de acte nereale se repetă va exista o infracţiune continuată sau un concurs real de infracţiuni, în raport de unicitatea sau pluralitatea rezoluţiilor infracţionale.

Tentativa, datorită realizării instantanee a elementului material al acestei infracţiuni, este greu de acceptat, existând serioase rezerve cu privire la această posibilitate. Simpla deţinere a unor documente nereale nu poate fi pedepsită, datorită echivocităţii situaţiei, chiar dacă mărfurile sunt deja depuse în vamă iar făptuitorul nu a depus încă actele la biroul funcţionarului vamal, existând, în această situaţie, ipotetic, timpului material să declare că se află în eroare şi eventual, după caz, să scoată mărfurile din ţară sau să se întoarcă pe teritoriul naţional pentru remedierea situaţiei. O discuţie cu privire la tentativă, poate avea loc în situaţia în care făptuitorul ar depune actele la biroul unui funcţionar necompetent. Întrucât situaţia, privită în mod obiectiv, nu este de natură să genereze acea stare de pericol caracteristică infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, apreciem că activitatea nu poate constitui elementele infracţiunii în cauză decât în momentul când actele ajung în faţa funcţionarului competent, înmânarea acestora unui alt funcţionar nefiind de natură a genera vreun efect juridic.

Referitor la situaţia depunerii actelor la un funcţionar necompetent, apreciez că trebuie avute în vedere două aspecte:

1. Depunerea actelor în faţa autorităţii vamale, ca activitate obligatorie, în cadrul procedurii vamale, constituie o obligaţie de rezultat, apreciez eu, nefiind suficientă depunerea documentelor oriunde, oricum sau în faţa oricui, ci ele trebuie depuse în faţa funcţionarului competent, orice altceva nefiind de natură a genera efectele juridice prevăzute de legislaţia vamală.

2. Funcţionarii din cadrul vămii au atribuţiuni strict definite240, orice depăşire a abilităţii conferite putând constitui abuz.

240 N.A. – vameşul este funcţionar public şi trebuie să existe o fişă a postului în acest sens.

87

În aceste condiţii s-ar putea accepta doar primirea de către un funcţionar vamal, ca persoană particulară, a documentelor în vederea depunerii la funcţionarul competent pe considerente de rapiditate – prioritate în cadrul procedurilor în desfăşurare ( aşa numita „băgare în faţă” ) – prietenie, interese generate de mită sau trafic de influenţă, etc.

Cum procedura vamală arată foarte clar cine poate depune actele în discuţie, ipoteza arătată devine lipsită de sens, funcţionarul vamal ce se vrea verigă în desfăşurarea firească a procedurii, nu poate fi acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, el săvârşeşte un abuz, iar funcţionarul competent, în mod normal, nu ar trebui să primească actele ce i se prezintă de către alte persoane decât cele prevăzute de legislaţia în domeniu.

Aşa cum se poate observa, o fisură în sistem poate fi profitabilă infractorilor. Aceştia nu vor recunoaşte depunerea actelor, vor invoca lipsa unor elemente precum semnătura, iar, în ultimă instanţă, vor invoca abuzul, provocarea din partea funcţionarilor vamali.

În situaţia în care funcţionarul competent după ce primeşte actele, le restituie persoanei care i le prezintă fără să le examineze – situaţie ce poate apare în cazul în care funcţionarul apreciază că cel care nu s-a prezentat cu actele nu are calitatea necesară, că actele nu sunt complete, completarea formularelor pentru diferitele tipuri de declaraţii s-a făcut în mod defectuos, cu ştersături, nu se înţeleg menţiunile înscrise, etc. – în ideea remedierii neajunsurilor, considerăm că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deoarece, de asemenea, nu s-a creat starea de pericol caracteristică infracţiunii.

O problemă apare, în materia consumării infracţiunii de folosire de documente nereale, în condiţiile speciale prevăzute de art. 53 din Codul Vamal,241 ce prevede pentru un anumit act vamal, specificat „in terminis” – declaraţia vamală – dreptul declarantului de a rectifica sau retrage declaraţia vamală până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor. Se poate spune că în această ipoteză, numai cu privire la declaraţia vamală, infracţiunea de folosire de acte nereale se consumă, ca limită în timp, odată cu începerea controlului fizic al mărfurilor. În aceste condiţii, poate apare situaţia ca declaraţia vamală rectificată să corespundă cu bunurile prezentate în vamă iar celelalte acte sau o parte din ele să fie nereale în înţelesul art. 177 din Codul Vamal. Are oare, declarantul dreptul să solicite şi să-i accepte retragerea actelor nereale pentru înlocuirea lor cu altele reale? Apreciez că, da – în sprijinul acestei opţiuni putând fi invocate multe motive, de la cele de politică penală până la cele de ordin operativ ce privesc cercetarea efectivă.

Termenul care se scurge între momentul depunerii actelor şi cel în care se începe controlul fizic al bunurilor trebuie acceptat ca termen de graţie, ce se acordă în ideea intrării în legalitate, interesul fiind respectarea regimului vamal şi nu constatarea infracţiunii în condiţii echivoce – în această perioadă de timp se poate constata, ca urmare a analizelor efectuate de către şi pe cheltuiala declarantului, o altă calitatea mărfurilor decât cea atestată în acte sau, pur şi simplu, alte sortimente, din cauze neimputabile şi necunoscute declarantului.

Totuşi, facilitatea, de a solicita şi de a i se accepta, trebuie analizată în fiecare speţă în parte. Aceasta trebuie folosită cu bună credinţă, orice dubiu

241 Declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declaraţia vamală depusă şi acceptată de autoritatea vamală numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor.

88

trebuind analizat cu atenţie242. Abuzul, desigur, greu de demonstrat datorită rapidităţii specifice fluxului de mărfuri şi echivocităţii situaţiei, apreciez că trebuie să atragă respingerea rectificării declaraţiei vamale.

Concluzionând, în condiţiile art. 153 din Codul Vamal infracţiunea de folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177, se consumă ca limită în timp odată cu începerea controlului fizic al mărfurilor, moment care coincide, în mod practic, cu cel în care este posibilă constatarea neconcordanţei dintre actele depuse la autoritatea vamală şi bunurile depuse în vamă.

Revenind în plan general apreciem că se poate vorbi despre două modalităţi de săvârşire a infracţiunii de folosire de acte nereale prevăzută de art. 177 din Codul Vamal:

- o primă modalitate în care declarantul depune actele necesare, conform procedurii vamale, şi până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor nu îşi manifestă intenţia de a rectifica sau retrage declaraţia vamală şi implicit celelalte acte pentru remedierea deficienţelor şi intrarea în legalitate.

- o a doua modalitate în care declarantul după ce depune actele necesare potrivit procedurii, revine, o dată, sau de mai multe ori, şi, până la începerea controlului fizic al mărfurilor, îşi manifestă dorinţa de a rectifica sau retrage declaraţia vamală şi celelalte acte.

În prima modalitate infracţiunea se consumă odată cu depunerea actelor în faţa autorităţii iar în a doua, odată cu ultima depunere în faţa autorităţii vamale, moment ce poate coincide, ca limită superioară în timp, cu începerea controlului fizic al mărfurilor.

După câte se observă, momentul consumării acestei infracţiuni, apreciem noi, poate să se plaseze oriunde între două limite – una poziţionată imediat după depunerea bunurilor în vamă, în depozitul necesar, iar cealaltă fixată imediat înaintea începerii controlului fizic al mărfurilor – esenţială rămânând ultima depunere a actelor ce materializează manifestarea de voinţă definitorie pentru plasarea activităţii în sfera licită sau ilicită.

Pedeapsa pentru infracţiunea de folosire de acte nereale este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi la care se adaugă şi interdicţia exercitării ocupaţiei potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din Codul Vamal precum şi confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit. d din Codul Penal.

242 N.A. – în acest sens art. 43 din H.G. 1114/2001 prevede: „Autoritatea vamală poate aproba rectificarea declaraţiei vamale în detaliu, în condiţiile prevăzute de Codul Vamal al României, prin depunerea unei noi declaraţii destinate să înlocuiască declaraţia iniţială. În acest caz data care se ia în considerare pentru determinarea drepturilor de import şi aplicarea altor norme legale care reglementează regimul vamal solicitat este data de acceptare a primei declaraţii vamale”.

89

2.5. Reglementarea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal al României

2.5.1. Situaţia premisă

Infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Codul Vamal, fiind o infracţiune specifică domeniului vamal, este circumscrisă unui regim specific, reglementat prin Codul Vamal şi Regulamentul de aplicare al Codului Vamal, caracterizat, printre altele, de obligaţia prezentării de documente în faţa autorităţii vamale. Întrucât cadrul este identic cu infracţiunea de folosire de acte nereale prevăzută de art. 177 din Codul Vamal,243 în această secţiune, apreciem ca oportună o scurtă enumerare.

Astfel vom avea: - declaraţia vamală în detaliu; - documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente

emise de transportator cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate; - factura în original sau în copie ori un alt document pe baza căruia se declară

valoarea în vamă a mărfurilor; - declaraţia de valoare în vamă; - documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau a altor măsuri

derogatorii la regimul tarifar de bază; - codul fiscal al titularului; - orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale

specifice care reglementează operaţiunile vamale; - orice document necesar verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie;

2.5.2. Latura obiectivă

Elementul material al infracţiunii de folosire la acte falsificate, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal constă, la fel ca în cazul infracţiunii de folosire de acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal, într-o acţiune, şi anume în folosirea, în faţa autorităţii vamale competente, de acte falsificate.

Analizând elementul material, constatăm că infracţiunea pe care o analizăm este o variantă, ce se săvârşeşte într-un domeniu special, a infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 din Codul Penal244.

În fond, legiuitorul român, apreciind pericolul deosebit al conduitei ilicite în discuţie pentru sistemul de valori caracteristice regimului vamal a considerat necesar să o pedepsească altfel decât a făcut-o în reglementarea generală din Codul Penal – închisoare de la 5 la 10 ani faţă de închisoare de la 3 luni la 3 ani.

De remarcat este şi faptul că folosirea actelor falsificate exclude un concurs de texte în temeiul art. 182 din Codul Vamal.

243 A se vedea, supra 4.1. 244 Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice se pedepseşte cu închisoare de la 3luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

90

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sistemul de relaţii sociale circumscris regimului vamal şi încrederii ce se acordă documentelor ce se prezintă autorităţilor vamale.

Raportul de cauzalitate. Întrucât infracţiunea prevăzută de art. 178 din Codul Vamal este o infracţiune de pericol raportul de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată decurge „ex re”, din însăşi materialitatea faptei.

2.5.3. Latura subiectivă

Vinovăţia – infracţiunea de folosire de acte falsificate se săvârşeşte cu intenţie directă245. În mod efectiv, făptuitorul este conştient că deţine produsul unei infracţiuni de fals şi îl foloseşte ca mijloc, în cadrul unei activităţi ilicite ce nesocoteşte regimul vamal, urmărind realizarea de profituri prin diminuarea sau neplata datoriei vamale:

Întrucât există o opinie în doctrină246, noi considerăm ca exclus concursul ideal între infracţiunea de folosire de acte falsificate (art. 178 din Codul Vamal) şi uzul de fals (art. 291 din Codul Penal), cu consecinţe directe în materia intenţiei cu care se săvârşeşte activităţilor ilicite. Apreciem că suntem în faţa unui concurs de norme juridice ce au ca obiect aceeaşi activitate ilicită – una generală cu sediul în Codul Penal şi una specială cu sediul într-o lege specială, respectiv Codul Vamal – urmând a se aplica norma specială, soluţie justificată de raţiunea incriminării speciale ce a avut în vedere condiţiile concrete ale domeniului reglementat.

Scopul cu care se săvârşeşte infracţiunea de folosire de acte falsificate este manifest, producerea unor consecinţe juridice de natură să aducă atingere regimului vamal ca urmare subsecventă a micşorării sau neplăţii datoriei vamale.

Mobilul cu care se săvârşeşte infracţiunea de folosire de acte falsificate indiferent de natura acesteia, nu constituie un element necesar pentru existenţa laturii subiective, fiind important pentru individualizarea tratamentului sancţionator.

2.5.4. Aspecte specifice privind obiectul şi subiecţii

Obiectul juridic al infracţiunii de folosire de acte falsificate, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal, este complex. Pe de o parte vom avea un obiect juridic principal, format din relaţiile sociale a căror formare şi normală desfăşurare este condiţionată de respectarea regimului vamal, iar pe de altă parte, vom avea un obiect juridic adiacent, caracterizat de încrederea şi veridicitatea documentelor prezentate în faţa autorităţii vamale.

Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie documentele prevăzute de procedura vamală pentru a fi prezentate în faţa autorităţii vamale – în exprimarea textului art. 178 din Codul Penal: documente vamale, de transport sau comerciale – care sunt falsificate.

Ce se înţelege prin document falsificat ? În plan general, se poate aprecia că prin document falsificat se înţelege produsul unei infracţiuni de fals, având aici în

245 A se vedea consideraţiile de la 4.3. 246 Florin Sandu – op. cit., pag. 68.

91

vederea prevederile art. 288, art. 289 şi art. 290 din Codul Penal247 – în fapt, orice înscris apt să dea naştere, să modifice sau să stingă drepturi sau obligaţii privitoare la bunurile supuse regimului vamal. Soluţia rămâne valabilă şi în condiţiile Proiectului Codului Penal, unde în cuprinsul art. 458-460 sunt preluate incriminările sub aceeaşi denumire şi conţinut.

Actele falsificate constituie o entitate materială cu existenţa obiectivă ce premerge şi este independentă de elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 178 din Codul vamal, neinteresând, în problema tratată, dacă autorul infracţiunii de folosire de acte falsificate a avut vreo participare la falsificarea actelor.

O discuţie, trebuie făcută cu privire la falsul intelectual, în condiţiile în care, cuprinsul actului prezentat în faţa autorităţii vamale conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului, în ceea ce priveşte mărfurile sau bunurile care se prezintă în vamă. În mod aparent, aici ar trebui să se pună problema dacă nu cumva ipoteza expusă este caracteristică infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de acte nereale, prevăzută de art. 177 din Codul Vamal.

Obiectul material al infracţiuni prevăzute de art. 177 din Codul Vamal îl constituie actele prezentate autorităţii vamale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Considerăm că diferenţa între enunţurile de la art. 177 şi art. 178 din Codul Vamal, în materia obiectului material, este realizată de o stare de lucruri care precede desfăşurării activităţii ilicite incriminate prin textele legale arătate.

Astfel, în cazul folosirii de acte nereale, actele nu au nici un viciu, sunt emise de persoanele competente şi, în momentul întocmirii, sunt caracterizate de o corespondenţă perfectă între conţinutul lor ideatic şi realitatea pe care o reflectă.

Pericolul pe care îl determină incriminarea faptei, izvorăşte din aceea că bunurile prezentate în vamă sunt altele, fiind schimbată calitatea şi/sau cantitatea acestora, rezultând o necorespondenţă între cele două elemente care generează posibilitatea de a aprecia că mărfurile prezentate în vamă sunt altele decât cele la care se referă actele.

În situaţia folosirii de acte falsificate, actele sunt viciate prin contrafacere sau alterarea conţinutului lor după ce acestea au fost emise ori prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea, cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări cu prilejul întocmirii lor, rezultatul cert constând în aceea că ele reflectă un neadevăr, o minciună.

Concluzionând, trebuie spus că dacă în situaţia art. 177 din Codul Vamal a fost modificată realitatea cu privire la bunurile prezentate în vamă, în situaţia art. 178 din Codul Vamal au fost modificate actele, ori încă de la întocmire au fost completate cu date care nu respectă adevărul, totul pentru a eluda regimul vamal.

247 Capitolul II din titlul VII al Codului penal Român unde se prevede în forma de bază că falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice constituie infracţiunea de fals material în înscrisurile oficiale ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani (art. 288); falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a însera unele date sau împrejurări, constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (art. 289); falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, constituind infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290).

92

Dacă din punct de vedere teoretic, situaţia poate părea clară, în practică apar în mod inevitabil – chiar şi numai cu privire la activitatea desfăşurată în incinta punctului vamal – situaţii de concurs de infracţiuni: completarea declaraţiilor vamale, indiferent dacă se bazează pe documente nereale sau pe documente falsificate, în măsura în care făptuitorul – titularul operaţiunii sau reprezentantul acestuia – cunoaşte despre denaturarea realităţii pe care o conţin actele, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din Codul Vamal, iar în măsura în care acestea sunt prezentate autorităţii vamale împreună cu actele falsificate sau nereale se poate accepta concursul între falsul intelectual şi folosirea de acte nereale dau falsificate.

Subiectul activ al infracţiunii de folosire de acte falsificate nu este circumstanţiat decât pentru forma agravată, prevăzută de art. 179 din Codul Vamal, însă, şi aici, trebuie subliniat că, prezentarea de acte în faţa autorităţii vamale se poate face doar de către titularul operaţiunii sau reprezentantul acestuia în baza unui raport de prepuşenie248.

2.5.5. Forme, modalităţi, tratament sancţionator

Infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Codul Vamal se consumă în momentul prezentării în faţa autorităţii vamale a documentelor falsificate. În cadrul procedurii vamale, prezentarea actelor în faţa autorităţii vamale, obligatorie fiind, generează prin ea însăşi efecte juridice – în primul rând exonerarea de obligaţia legală ce incumbă titularului operaţiunii – şi constituie, în acelaşi timp, începutul folosirii actelor, în cadrul procedurii arătate.

În problema, consecinţelor aplicării prevederilor art. 53 din Codul Vamal asupra momentului consumării infracţiunii de folosire de acte falsificate, apreciem că apar unele aspecte particulare faţă de situaţia aplicării prevederilor art. 53 în materia folosirii de acte nereale.

Dacă în privinţa folosirii de acte nereale există în mod obiectiv posibilitatea rectificării sau retragerii declaraţiei vamale şi implicit a celorlalte acte până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor, în materia folosirii de acte falsificate trebuie luate în considerare şi prevederile art. 55 din Codul Vamal.249 În mod practic până la începerea controlului fizic al mărfurilor autoritatea vamală procedează la controlul declaraţiei vamale şi a documentelor ce o însoţesc existând şi posibilitatea ca să se solicite şi alte documente necesare verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie decât cele prezentate iniţial. Apare astfel posibilitatea ca funcţionarul vamal să descopere un act falsificat înainte de momentul limită de care legiuitorul a legat posibilitatea retragerii sau rectificării declaraţiei vamale.

În aceste condiţii, apreciem că suntem în faşa unei situaţii ambigue: avem un act care este susceptibil de a fi produs prin săvârşirea unei infracţiuni de fals intelectual care poate fi rectificat sau retras până în momentul controlului fizic al

248 Cu privire la calitatea subiectului activ, a se vedea şi conţinutul art. 39 din capitolul IV al Regulamentului de aplicare al Codului Vamal. 249 Dacă acceptarea declaraţiei vamale, autoritatea vamală procedează la controlul documentelor al acesteia şi al documentelor însoţitoare şi poate cere declarantului să prezinte şi alte documente necesare verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie (art. 55 alin. 1). Autoritatea vamală poate proceda la controlul fizic al mărfurilor, total sau parţial, precum şi, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru expertize sau analize de laborator.

93

mărfurilor, care este reglementat de Regulamentul de aplicare al Codului Vamal250, condiţii în care mai există şi alte acte, ce stau la baza întocmirii declaraţiei vamale, care pot fi, de asemenea, produse prin săvârşirea unor infracţiuni de fals şi cu privire la care se poate constata falsitatea înainte de momentul până la care declaraţia vamală poate fi retrasă sau rectificată.

Considerăm aici, că se impune o atitudine fermă faţă de cei care îşi propun să nesocotească regimul vamal. Este inadmisibilă acceptarea unei încurajări a făptuitorilor pe considerentul că îşi pot retrage declaraţia vamală şi celelalte acte în condiţiile în care s-ar descoperi falsul invocând faptul că o fac până la începerea controlului fizic al mărfurilor. De bună seamă că legea trebuie respectată. Declarantul are dreptul să îşi retragă sau rectifice declaraţia vamală, cu implicaţiile de ordin obiectiv şi asupra celorlalte acte.

În condiţiile în care fapta de a depune acte falsificate constituie o infracţiune deja consumată, indiferent dacă autoritatea vamală descoperă în momentul depunerii, până la controlul fizic al mărfurilor ori ulterior, împrejurarea că declarantul depune o altă declaraţie vamală însoţită de alte acte care nu mai sunt false, nu mai produce efectele juridice specifice infracţiunii de folosire de acte nereale – acea perioadă de graţie oferită ca şi concesie pentru intrarea în legalitate.

Soluţia pe care o oferim nu coincide cu cea de la infracţiunea de folosire de acte nereale deoarece nu mai există condiţiile obiective care pot determina o situaţie echivocă specifică ipotezei de la art. 177 din Codul Vamal, în care declarantul, în mod obiectiv, să nu poată cunoaşte realitatea cu privire la bunurile pe care le-a depus în vamă, realitate pe care doreşte să o cunoască şi face ce este necesar pentru aceasta în scopul respectării regimului vamal – desigilează şi despachetează, în prezenţa autorităţii vamale, bunurile, verifică calitatea şi natura acestora, ia probe, le expertizează pe cheltuială proprie, etc.

Pentru alte aspecte legate de consumarea şi tentativă la infracţiunea de folosire de acte falsificate, dat fiind asemănările cu infracţiunea de folosire de acte nereale, apreciem necesară revederea celor expuse în capitolul precedent.

Pedeapsa la infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Codul Vamal este închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, instanţa urmând a se pronunţa şi cu privire la interdicţia exercitării ocupaţiei potrivit art. 180 din Codul Vamal combinat cu art. 64 din Codul Penal, precum şi cu privire la confiscarea bunurilor depuse în vamă potrivit art. 118 lit. d din Codul Penal.

2.6. Consideraţii cu privire la forma agravată a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal

Codul Vamal incriminează în cuprinsul art. 179 săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 175, art. 176, art. 177 şi art. 178 de către una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă, stabilind o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. De subliniat, aici, este faptul că art. 179 din Codul Vamal nu introduce alte infracţiuni, ci are în vedere doar câte o formă agravată pentru fiecare din infracţiunile prevăzute în art. 175-178, aspect

250 Art. .58 din H.G. 1114/2001

94

important, printre altele pentru aplicarea art. 182 din Codul Vamal care are în vedere un concurs de texte legale cu consecinţa aplicării sancţiunilor mai aspre.

Art. 179 cuprinde două modalităţi de săvârşire a infracţiunilor vamale în forma agravată, ambele privind subiectul activ nemijlocit: de una sau mai multe persoane înarmate, respectiv, de persoane constituite în bandă – nefiind exclus ca aceste infracţiuni să fie săvârşite şi de persoane care întrunesc, cumulativ, condiţiile ambelor modalităţi, sunt înarmate şi constituite în bandă.

În continuare voi trata, în secţiuni distincte, aspectele legate de săvârşirea fiecăreia dintre modalităţi în parte, neparticularizând condiţiile specifice fiecărei infracţiuni, atât din considerente de spaţiu cât şi ţinând cont că fiecare infracţiune a fost analizată deja, fiind prezentate consideraţiile ce ţin de particularităţile fiecăreia în parte.

2.6.1. Săvârşirea infracţiunilor vamale de către una sau mai multe persoane înarmate

Prin persoană înarmată se înţelege o persoană care are arme asupra sa, care este înzestrată cu arme, care este pregătită de luptă251. Potrivit art. 151 din Codul Penal noţiunea de arme cuprinde instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale (alin. 1), precum şi orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac (alin. 2). De observat că legiuitorul intenţionează să trateze problema identic şi în cuprinsul noului Cod Penal, unde, în cuprinsul art.406 alin. 1 şi 2, preia textul din actualul Cod Penal în întregime.

Practic avem două categorii de arme: - armele propriu-zise, declarate ca atare prin dispoziţii legale – şi aici

trebuie avute 252 în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 17/1996 – indiferent dacă sunt sau nu sunt întrebuinţate pentru atac.

- armele asimilate – categorie care este considerată ca atare numai dacă îndeplineşte, cumulativ, două condiţii: obiectele să aibă natura şi potenţialul specific unei arme (să poată produce vătămarea sau moartea unei persoane); obiectele să fie întrebuinţate pentru atac (indiferent dacă au produs sau nu vătămări).

Trebuie subliniat, aici, că, în ceea ce priveşte prima categorie de arme, dacă acestea nu au fost folosite în mod efectiv, se realizează doar ipoteza formei calificate prevăzută de art. 179 din Codul Vamal; dacă armele au fost folosite efectiv, indiferent dacă fac parte din prima sau din a doua categorie – aici folosirea este necesară pentru includerea acestora în categoria de arme – vom avea un concurs de infracţiuni care atrage, pe lângă una din infracţiunile vamale în forma agravată şi infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii în forma agravată, ultrajul sau, poate, chiar infracţiunea de subminare a puterii de stat prevăzută de art. 162 din Codul Penal, în măsura în care acţiunea armată are amploarea necesară pentru a slăbi puterea de stat.

251 DEX, pag. 519. 252 Se referă la armele de foc ca arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare; principiul de funcţionare al acestora are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături (alin. 1) şi la ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc (alin. 3).

95

Realizarea modalităţilor în discuţie, prevăzută de art. 179 din Codul Vamal impune analiza mai multor situaţii ce pot apare în practică:

- o primă situaţie, simplă, presupune ca una din infracţiunile vamale să fie săvârşită de o singură persoană înarmată, în sensul art. 151 din Codul Penal în calitate de autor;

- o a doua situaţie, simplă, are în vedere două sau mai multe persoane înarmate ce săvârşesc în mod nemijlocit una din infracţiunile vamale, indiferent de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii;

- lucrurile se complică atunci când în analiză intră situaţia participaţiei, ipoteză în care la săvârşirea uneia din infracţiunile vamale au participat mai multe persoane însă nu toate au fost înarmate. Apreciind că săvârşirea infracţiunii de către persoane înarmate constituie o circumstanţă reală şi nu personală, aceasta urmează să se răsfrângă asupra tuturor participanţilor care, în măsura în care au fost în cunoştinţă de cauză, au putut beneficia de efectele – chiar şi numai în plan moral-volitiv – împrejurării că participă la săvârşirea unei infracţiuni, într-o participare ce beneficiază de arme. În mod firesc, dacă participanţii neînarmaţi nu au cunoscut şi nici nu au putut cunoaşte că unul sau mai mulţi participanţi sunt înarmaţi, nu vor răspunde penal, în condiţiile pedepsei impuse de art. 179 din Codul Vamal.

- existenţa modalităţii nu este condiţionată de împrejurarea legată de faptul că toţi făptuitorii sau numai cei care au asupra lor arme răspund penal, situaţia reflectând în mod obiectiv, indiferent de această împrejurare, un potenţial sporit şi un pericol social pe măsură pentru relaţiile sociale ce constituie obiectul juridic al infracţiunilor vamale.

- circumstanţa reală pe care o analizăm se răsfrânge asupra participanţilor atât în cazul participaţiei concomitente cât şi în cazul participaţiei succesive, textul legal nedistigând între cele două forme de participaţie253.

Cu privire la incidentul aplicării circumstanţei agravante generale prevăzută de art. 75 lit. a din Codul Penal254 la modalitatea în discuţie, apreciem că aceasta este posibilă, întrucât ipoteza celor două texte legale – art. 179 din Codul Vamal şi art. 75 lit. a din Codul Penal – nu se suprapune, norma specială nederogând de la norma generală.

2.6.2. Săvârşirea infracţiunilor de către persoane constituite în bandă

A doua modalitate prevăzută de art. 179 din Codul Vamal presupune ca persoanele care săvârşesc una sau mai multe infracţiuni vamale să fie constituite în bandă. Noţiunea de bandă nu este definită în sistemul normativ penal în vigoare – nici în Codul Penal, nici în legi speciale cu dispoziţii penale.

Prin bandă se înţelege, în limbaj comun, o ceată sau un grup de răufăcători care acţionează sub conducerea unui şef.255 De asemenea, Codul Penal din 1936256 explică termenul de „ceată sau bandă” ca fiind „adunarea sau întrunirea de cel puţin trei persoane”. Ca punct de reper mai poate fi avut în vedere faptul

253 Florin Sandu – op. cit., pag. 85. 254 Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. 255 DEX, pag. 84. 256 Titlul XII, art. 183 punctul 8.

96

că într-o situaţie asemănătoare Legea nr. 56/1992, vechea lege a frontierei, referindu-se la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în art. 68 alin. 1 foloseşte termenul de persoane ”constituite în grup”, iar Codul Penal la art. 323 incriminează ca infracţiune de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asociaţii, în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni…

Pertinent, Proiectul Codului Penal defineşte, în cuprinsul art. 351 – Definirea grupului infracţional organizat si al infracţiunii grave – la alin.1, „grupul infracţional organizat” ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada de timp si acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie “grup infracţional organizat” grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

În aceste condiţii, apreciem ca necesar admiterea în cadrul discursului ştiinţific a concluziei, potrivit cu care, atunci când vorbim despre săvârşirea unei infracţiuni vamale de către persoanele constituite în bandă, trebuie avută în vedere asociaţia rezultată în urma săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 323 din Codul Penal. În susţinerea acestui punct de vedere trebuie subliniat că banda presupune o structură organizată în care fiecare membru are un rol bine definit, o conducere unică, o anumită gestionare a resurselor şi a produselor obţinute prin săvârşirea de infracţiuni, etc. Banda reprezintă mai mult decât persoanele constituite în grup avute în vedere de Legea nr. 56/1992 deoarece grupul se constituie aleatoriu din persoane – de observat, pentru susţinerea observaţiei, sublinierea ce apare în Proiectul Codului Penal la teza a doua a alin 1 din art. 351 – care si-au propus să treacă frontiera indiferent de modul legal sau ilegal în care o fac urmând, ca principiu, a se destrăma după realizarea scopului.

Legea penală nu face nici o referire la numărul minim de membri ai unei bande iar în doctrină se fac referiri la un număr minim de doi sau trei membri.257 Considerăm că nu trebuie dată prea mare importanţă numărului de participanţi pentru a se putea conchide că este vorba despre o bandă, ci, preponderent trebuie să fie analizată structura funcţională a participanţilor – o bandă este constituită din numărul de membrii necesar, în mod practic, pentru a realiza ceea ce şi-au propus. Este iraţional să acceptăm că doi sau trei participanţi, în intenţia de a trece peste frontieră stupefiante sunt organizaţi în bandă, operaţiunea, în sine, pentru a avea caracter organizat şi pentru a izbuti în mod efectiv presupunând un număr mult mai mare – spre exemplu 5-7 membri.

Concluzionând asupra acestui aspect organele judiciare se vor pronunţa asupra organizării în bandă a participanţilor numai după ce vor verifica condiţiile specifice fiecărui caz în parte, gradul de organizare şi numărul participanţilor, tipul de infracţiune săvârşită.

În mod necesar, apreciem noi, atunci când este analizată săvârşirea unei infracţiuni vamale de către persoane constituite în bandă trebuie avut în vedere concursul real cu infracţiunea prevăzută de art. 323 din Codul Penal. Cele două infracţiuni îşi păstrează autonomia, orice participant la săvârşirea unei infracţiuni vamale, în temeiul şi în condiţiile legii răspunde penal pentru comiterea 257 A. Ungureanu şi A. Ciopraga – op. cit., pag. 683; Florin Sandu – op. cit., pag. 88.

97

infracţiunii vamale indiferent dacă îi este angajată, sau nu, răspunderea pentru săvârşirea vreunei infracţiuni antecedente – una este cea de la art. 323 din Codul Penal – sau subsecvente. Fireşte, dacă unui participant nu-i este angajată răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, deşi fapta există, regulile concursului de infracţiuni devin inaplicabile.

Trebuie arătat şi faptul că persoanele constituite în bandă, pot avea în raport cu săvârşirea infracţiunii, atât calitatea de autori cât şi pe aceea de complici sau instigatori, iar participaţia poate fi atât concomitentă cât şi succesivă. Întrucât nu în mod obligatoriu membrii bandei sunt toţi coautori, uneori chiar mai puţin de trei, apreciem şi aici că se poate accepta aplicarea circumstanţei agravante de la art. 75 lit. a din Codul Penal – trei sau mai multe persoane împreună.

Aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, există posibilitatea ca săvârşirea infracţiunilor vamale să fie caracterizată, ca element circumstanţial, de ambele împrejurări la care face referire art. 179 din Codul Vamal.

Pericolul concret al infracţiunilor vamale săvârşite în forma agravată prevăzută de art. 179 din Codul Vamal – de una sau mai multe persoane înarmate şi constituite în bandă – este în mod vădit mai mare deoarece el decurge, pe de o parte din posibilitatea întrebuinţării armelor pe care făptuitorii le au asupra lor în timpul săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte, din caracterul organizat al comiterii faptei. De asemenea, pericolul sporit a infracţiunilor – element avut în vedere, înainte de toate, la individualizarea tratamentului sancţionator – este ilustrată atât de împrejurarea că se recurge la arme pentru a prinde curaj în comiterea faptei, cât şi de împrejurarea că acţionează în mod organizat pe baza unui program administrat capabil să imprime coeziune activităţii ilicite.

2.7. Rolul şi locul datoriei vamale în cadrul cercetării şi aplicării pedepselor penale în materia infracţiunilor vamale

Am considerat oportună elaborarea unei asemenea secţiuni în condiţiile în care, pe parcursul acestei lucrări arăt, în mod repetat, că infracţiunile vamale sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, raportul de cauzalitate între elementul material şi rezultatul socialmente periculos decurgând principial, ca în cazul tuturor infracţiunilor de pericol, din însăşi materialitatea fiecărei infracţiuni în parte, fiind intrinsec acesteia.

De asemenea, nu trebuie omise prevederile art. 147 alin 3 din Codul Vamal, potrivit cu care datoria vamală serveşte, în cazul infracţiunilor vamale, la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale.

Este, oare, această prevedere de natură să schimbe înţelesul normelor penale prevăzute de Codul Vamal ? S-ar putea accepta un sens, potrivit cu care, în ultimă instanţă, s-a dorit incriminarea eludării obligaţiei de a plăti datoria vamală în variantele prevăzute de art. 175 – 178 din Codul Vamal, respectiv prin trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a unor bunuri considerate speciale sau prin folosirea la autoritatea vamală de acte nereale ori falsificate.

98

Consider că problema trebuie tratată cu atenţie, neputând fi acceptate explicaţii simpliste. Dacă legiuitorul ar fi dorit infracţiuni de rezultat, condiţionate de producerea unei urmări periculoase, constând în crearea unui prejudiciu bugetului de stat prin neplata unei datorii vamale ar fi specificat aceasta in terminis – să spunem într-un mod asemănător cu cel în care a fost tratată problema în Codul Vamal anterior258. Cum nu a făcut-o, apreciez ca fiind oportună o analiză a normei juridice prevăzute de art. 147 alin. 3 din actualul Cod Vamal.

Astfel, se arată că datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale. Codul de Procedură Penală nu conţine prevederi care să conţină, în materia începerii urmăririi penale, acceptată şi analizată în doctrina de specialitate ca o adevărată instituţie juridică, expresia „temei de pornire”. Probabil este puţin important să critic folosirea unei expresii care nu este consacrată în sistemul legislativ, despre care se poate spune, chiar că, are o tentă arhaică, astfel că îmi permit să observ, în materia analizată, următoarea situaţie.

Pentru începerea urmăririi penale – acceptând ca sinonime expresiile „pornirea urmăririi penale” şi „începerea urmăririi penale” – este necesară, ca principiu, realizarea a două condiţii259:

1. o condiţie pozitivă, care, deşi neexprimată expres de art. 228 din Codul de Procedură Penală, decurge din reglementarea adiacentă şi constă în existenţa acelui minim de date, obţinute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării, ce permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.

2. o condiţie negativă, înscrisă în art. 228 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, ce constă în inaplicabilitatea cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 Cod de Procedură Penală, cu excepţia celui prevăzut la lit. b1. Consider că se poate accepta, ca o derogare de la cadrul general reprezentat

de Codul de Procedură Penală, că prin voinţa legiuitorului, Codul Vamal impune o a treia condiţie, la fel ca prima, pozitivă, ca în legătură cu activitatea ilicită cercetată, să se fi format o datorie vamală neachitată.

În aceste condiţii, trebuie observat că infracţiunile vamale subzistă în mod independent, indiferent dacă a rezultat ori nu o datorie vamală eludată. Problema se pune în latura practică, în cadrul anchetei penale, urmând ca, în măsura în care a rezultat sau nu urmarea socialmente periculoasă constând într-o datorie vamală eludată, să se înceapă ori nu urmărirea penală.

Dacă există o datorie vamală eludată, iar aceasta după ce s-a constatat săvârşirea infracţiunii, până să se înceapă urmărirea penală, ori în cursul acesteia, este plătită – cazul infractorului spăşit care odată prins este tentat să facă aproape orice pentru a scăpa de răspunderea penală – ce se poate întâmpla ? Să fie acceptabilă darea unei soluţii de neîncepere, iar în cazul în care s-a început, de scoatere de sub urmărire penală ?

Analizând modul cum este analizată problema în reglementările vamale ale unor ţări prezentate în capitolul 1, modul cum legiuitorul român, în spirit european, de altfel, a conceput funcţionarea procedurilor vamale, drepturile titularilor de operaţiuni vamale, incriminarea unor conduite ilicite, în afara

258 N.A. – vezi supra 1.1 259 N. Volonciu – Tratat de procedură penală, vol. 2, Edit. Paideia, 1994, pag. 65

99

ilicitului penal, drept contravenţii, sunt tentat să accept o asemenea soluţie. Cum totul pare să graviteze în jurul intereselor economice iar în dreptul vamal român datoria vamală pare să joace rolul central, fiindu-i subordonată însuşi începerea urmăririi penale, s-ar părea că singura raţiune a intervenţiei organelor judiciare în desfăşurarea activităţilor ilicite specifice laturii obiective a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal ar fi să impună, prin orice mijloace, plata datoriei vamale.

O soluţie asemănătoare ar putea fi dată şi cu privire la pedepsele de natură penală, cel puţin având în vedere norma juridică de la art. 147 alin. 3 teza a doua din Codul Vamal, potrivit cu care, datoria vamală serveşte la determinarea pedepselor penale, textul legal putând fi interpretat în sensul că dacă datoria vamală se plăteşte pe parcursul procesului penal ori pe parcursul executării pedepsei, să spunem, privative de libertate, nu ar mai exista temei pentru aplicarea pedepsei, în primul caz, sau pentru continuarea executării pedepsei, în cel de al doilea caz.

Faţă de cele arătate consider că este locul să îmi exprim unele rezerve. Probabil nu este lipsit de importanţă să observăm că, la prima vedere, datoria vamală constituie elementul, raţiunea ce îi determină pe infractori să săvârşească infracţiuni vamale – excepţie constituind cazul bunurilor speciale, caz în care, nu datoria vamală constituie o problemă, ci faptul că aceste bunuri sunt interzise ori restricţionate pentru operaţiunile vamale. Un calcul aritmetic simplu arată că o afacere va prospera mult mai repede dacă va scăpa de o povară, în plus, constituită de plata datoriei vamale. În aceste condiţii, din punct de vedere criminologic, va căpăta pregnanţă explicaţia potrivit cu care principala cauză ce determină săvârşirea infracţiunilor vamale incumbă mediului de afaceri concurenţial, ce permite dezvoltarea unei afaceri pe o piaţă determinată numai în condiţiile în care la aceiaşi parametri calitativi o marfă sau o grupă de mărfuri este mai ieftină şi asigură un profit maximal iar un atu, în acest sens, ar fi să nu se plătească datoria vamală.

Deşi principial, totul este corect, lucrurile nu sunt atât de simple. Dezvoltarea oricărei afaceri poate să aibă loc în două planuri, pe care le apreciez ca paralele, orice conexiune fiind de neconceput.

În primul rând, în mod firesc se poate alege o dezvoltare durabilă, în cadrul unei sistem concurenţial guvernat de legile statului român, cu respectarea procedurilor legale, cu respectarea drepturilor consumatorilor şi a regulilor concurenţei loiale.

Diametral opus, se poate opta pentru specularea oricărei oportunităţi în fraudarea legii, raţiunea derulării unei afaceri fiind sublimată la ceea ce afaceriştii, cu o anumită reputaţie, numesc „tun”. Realitatea a demonstrat că, în România, se pot acumula capitaluri importante din astfel de afaceri. Totul poate fi subteran, importuri, distribuţie, desfacere cu amănuntul, strângerea sumelor încasate, distribuirea profiturilor, etc.

Cu privire la un „tun” descoperit, infractorii pot plăti datoria vamală iar această stare de fapt va produce consecinţe juridice conform cu prevederile Codului Vamal. Totuşi apare o întrebare firească – oare nu ar fi necesar să se poată face o diferenţiere între oamenii de afaceri oneşti care înţeleg să-şi achite în mod constant datoriile către bugetul de stat şi cei care înţeleg să-şi dezvolte afacerile speculând orice iar aici, în primul rând, legea ?

100

Departe de mine gândul de a propune idealuri în mediul de afaceri însă, în considerarea locului şi rolului procesului penal în societate, îmi permit să observ că dacă în ceea ce priveşte prima teză a art. 147 alin. 3 din Codul Vamal lucrurile pot fi acceptate ca fiind suficient de clare şi de ferme, în sensul potrivit cu care, dacă se plăteşte datoria vamală înainte să fi început procesul penal acesta nu va începe deşi săvârşirea infracţiunii va continua să existe în realitatea obiectivă – caz în care prevederile art. 147 alin. 3 vor opera ca o cauză de neurmărire a infracţiunii – nu acelaşi lucru se poate accepta, atunci când analizăm teza a doua a articolului în discuţie. Consider că plata datoriei vamale nu poate opera ca o cauză de nepedepsire. Organele statului nu pot avea răbdare la nesfârşit, doar o realiza infractorul că i se oferă o şansă spre a se conforma conduitei prescrise. Consider că ar fi prea mult să se accepte ca la o perioadă importantă în timp după ce a sfidat legea, a încercat să înşele vigilenţa autorităţilor statului, un infractor să se spăşească şi pe cale de consecinţă să fie iertat de pedeapsă. Nu neg caracterul stimulativ al posibilităţii legale ca, în măsura în care se revine la respectul legii, cel ce a încălcat-o să se bucure de unele avantaje. De avantaje da, dar nu de iertare, pentru că atunci ar apare reversul medaliei – toată comunitatea de afaceri ar fi tentată să întindă coarda cât mai mult şi numai în ultimă instanţă să se conformeze prevederilor legale.

Soluţia pe care o propun şi care, apreciez că nu contravine legii, constă în acceptarea plăţii datoriei vamale în timpul procesului penal ca o circumstanţă atenuantă sau/şi un argument pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei, caz în care s-ar acoperi în mod satisfăcător atât plata datoriei vamale până la darea pedepsei cu închisoare sau până la rămânerea definitivă a unei astfel de pedepse cât şi situaţia în care plata arătată s-ar face pe timpul executării pedepsei cu închisoarea.

Îmi permit, în acelaşi timp să observ că problema poate căpăta doar conotaţii teoretice pentru că în practică, dacă se aplică dispoziţiile legale ce au ca obiect plata cu întârziere a obligaţiilor către bugetul de stat, suma ce va trebui plătită va deveni din ce în ce mai mare, odată cu trecerea timpului, astfel că va deveni din ce în ce mai puţin probabil ca infractorii să-şi plătească datoriile pentru a evita răspunderea penală.

Concluzionând, apreciez că datoria vamală, ca instituţie de drept vamal, nu afectează prin efectele juridice specifice existenţa infracţiunilor vamale, însă, modul de a reacţiona al organelor statului trebuie să ţină seama de plata sau neplata datoriei vamale.

2.8 Infracţiunea de contrabandă ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie

Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie introduce în secţiunea a 4-a o noţiune folosită, până la momentul respectiv, mai mult în doctrina criminologică atunci, când în cadrul discursului ştiinţific, se dorea o analiză exhaustivă a corupţiei ca fenomen socio-juridic – infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

La lit. „f” a art. 17 din textul legal, la care am făcut referire, este menţionată contrabanda cu bunuri provenite din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, unei

101

infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie sau săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Contrabanda simplă – prevăzută de art. 175 din Codul Vamal – ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie se pedepseşte cu pedeapsa pentru forma cadru, maximul majorându-se cu 3 ani. În cazul contrabandei calificate – infracţiune prevăzută la art. 176 din Codul Vamal – maximul pedepsei se majorează, atunci când infracţiunea se săvârşeşte în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu 5 ani.

Din punct de vedere al obiectului juridic, se observă că această formă infracţională este gândită de legiuitor ca o formă complexă. Avem, pe de o parte, acele relaţii sociale a căror formare şi normală dezvoltare este condiţionată de respectarea regimului vamal, cu toate elementele sale caracteristice, iar, pe de altă parte, în plan secundar, se nesocotesc acele relaţii sociale ce sunt specifice exercitării atribuţiunilor de serviciu, în general, şi respectului pentru modul onest şi corect în care trebuie tratate problemele specifice locurilor de muncă ce presupun luarea şi implementarea unor decizii ce afectează poziţia sau/şi interesele persoanelor particulare, în special, ca element specific care să ţină de ceea ce doctrina şi, în actualitate, mai toată lumea când vrea să pună la îndoială modul şi rezultatele unui proces decizional administrativ, vorbeşte şi face trimitere la CORUPŢIE.

Nu poate fi vorba despre elemente caracteristice, pe fond, în ceea ce priveşte latura obiectivă şi latura subiectivă. Un element specific apare, totuşi, în legătură cu scopul săvârşirii contrabandei, legiuitorul făcând vorbire despre scopul urmărit prin săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau asimilate. Principial, este vorba despre apropierea de către funcţionarul corupt a folosului necuvenit, săvârşirea contrabandei fiind, în acest caz, un mijloc pentru realizarea scopului.

Obiectul material este constituit de bunuri provenite din infracţiuni de corupţie ori asimilate – teoretic orice fel de bunuri, însă, practic este vorba despre bunuri cu o anumită valoare, de natură a crea o tentaţie sau, cel puţin, uşor de valorificat şi recunoscute unanim ca o valoare certă.

Subiect activ poate fi orice persoană ce răspunde penal. În practică, trebuie observată, cu necesitate legătura care trebuie să existe între subiectul activ, bunurile ce constituie obiectul material al contrabandei şi persoana coruptă.

În încheierea acestor succinte sublinieri, consider necesar să fac unele precizări cu privire la o situaţie ce poate apărea în activitatea organelor de specialitate şi care trebuie tratată unitar. Astfel, este posibil ca, aşa cum voi arăta în capitolelor tratării problemelor de anchetă, să apară o situaţie în care cei implicaţi în săvârşirea contrabandei, pentru a uşura activitatea ilicită sau a o face posibilă, dau mită direct sau reuşesc ori numai încearcă să se bucure de un concurs de împrejurări suspect, de natură a favoriza desfăşurarea activităţii infracţionale. În cazul de faţă ne găsim, clar, în ipoteza contrabandei ce odată săvârşite, concură alături de infracţiunea de corupţie ori infracţiunii asimilate, la crearea unui avantaj ilicit pentru cei care, să zicem, introduc fraudulos bunuri supuse taxării pe teritoriul României. Ce se întâmplă în ipoteza în care făptuitorii nu ocolesc punctele pentru trecerea frontierei, trec bunurile prin incinta acestora, însă, datorită coruperii funcţionarilor vamali, bunurile nu sunt trecute în registrele vamale, nu se consemnează în nici un fel trecerea lor peste frontieră şi,

102

fireşte nu se plăteşte nimic din datoria vamală pentru că aceasta, în fapt, nici nu are cum să se formeze.

Aici, nu intră în discuţie săvârşirea vreunei infracţiuni prevăzută de Codul Vamal – contrabanda presupune ocolirea punctelor de trecere a frontierei, dacă nu este vorba despre bunuri speciale se exclude şi contrabanda calificată, cât despre folosirea la autoritatea vamală de acte nereale sau falsificate, nu poate fi vorba întrucât nu se prezintă nici un act; pur şi simplu se dă „şpaga” şi se trece, după care totul merge înainte, nimeni nu mai cunoaşte pe nimeni până la un nou transport. Nu poate fi vorba nici despre implicarea unei contravenţii prevăzute de Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, implicare, oricum, inoportună dat fiind problema concursului de incriminări între o incriminare penală şi una contravenţională, situaţie în care, apreciez că, infracţiunea de corupţie va fi tratată la nivelul întregii activităţi, persoanele implicate în activităţi ce nu sunt legate direct de activitatea de corupere având rezervat un loc, cel mai probabil în rândul complicilor sau al coautorilor, în condiţiile unui concurs ideal de infracţiuni, poate cu evaziunea fiscală, în funcţie de elementele specifice fiecărui caz în parte.

CAPITOLUL 3 – Aspecte privind unele infracţiuni ce se săvârşesc în legătură cu infracţiunile vamale – infracţiuni la regimul frontierei de stat şi infracţiuni ce se săvârşesc în legătură cu drogurile

3.1. Trecerea ilegală a frontierei.

Legea 243 din 29 Aprilie 2002, ce a aprobat şi completat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105 din 27 Iunie 2001, constituie actuala Lege privind frontiera de stat a României. Fiind a doua lege, după 1990, actuala reglementare se constituie într-o normă ce, se apreciază, că asigură în mod optim o congruenţă necesară cu legislaţia comunităţii europene.

În materie penală se realizează o reformă a prevederilor, comparativ cu vechea lege – Legea 56/1992, republicată în 2000 – infracţiunile fiind mai sistematizate şi mai clar definite. În fapt, apreciez că, în prezent, avem două infracţiuni specifice regimului de trecere a frontierei de stat:

1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei – art. 70 alin 1260 2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori

organizarea acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat – art. 71 alin. 1261

260 Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. 261 Fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una sau mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi a celei care organizează această activitate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

103

În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a reglementat o formă agravată, calificată prin scop262 - sustragerea de la executarea unei pedepse. De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută la art. 71 alin. 1 , legiuitorul a prevăzut, la alin 2 al aceluiaşi articol263, o modalitate agravată constând în asocierea sau iniţierea constituirii unei asocieri ori aderarea sau sprijinirea unei asocieri create pentru a racola, îndruma, călăuzi, ori a organiza acestea, în vederea trecerii frauduloase a frontierei.

Oarecum surprinzător, la art. 74, legiuitorul reglementează o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 din Codul Penal, dispunând – orice utilizare a datelor din SIF (Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi bunurilor prin frontieră) care nu este conformă cu dispoziţiile legii constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi se pedepseşte conform Codului Penal.

Prevederile de natură penală sunt completate cu acelea de la art. 72 şi art. 73, ce conţin referiri la tentativa infracţiunilor prevăzute de art. 70 şi art. 71, aceasta fiind pedepsită, şi la bunurile sau/şi valorile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea infracţiunilor arătate ori au fost obţinute prin săvârşirea acestor infracţiuni, bunuri şi valori ce vor fi confiscate, în măsura în care sunt ale infractorilor.

Întrucât între regimul vamal şi regimul trecerii frontierei, între infracţiunile vamale şi infracţiunile specifice regimului trecerii frontierei există legături, pe care le apreciez ca fiind deosebite, pe parcursul acestei secţiuni voi prezenta elementele pe care le consider esenţiale în caracterizarea infracţiunilor specifice trecerii frontierei.

Obiectul juridic generic al infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul frontierei îl constituie relaţiile sociale căror existenţă, formare şi dezvoltare depinde de respectarea regulilor şi procedurilor specifice, de necesitatea impunerii de restricţii sau interdicţii pentru trecerea peste frontieră a unor persoane şi mărfuri. În doctrină264 se subliniază, în materie, implicarea unor valori precum apărarea autorităţii de stat, buna desfăşurare a activităţii autorităţilor statului, ca purtătoare şi realizatoare a suveranităţii naţionale, aceste considerente făcând necesară includerea infracţiunilor, în discuţie, în categoria „infracţiunilor contra autorităţii”, un argument fiind şi acela că, înainte de 1990 infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei era prevăzută de art. 245 din Titlul V al Părţii speciale a Codului Penal, ce are ca obiect reglementarea infracţiunilor contra autorităţii. Desigur, valorile arătate au o importanţă deosebită, însă tocmai din acest punct de vedere, apreciez eu, că nu trebuie expuse ostentativ, în legătură cu conduite ilicite ce nu au, în condiţiile actuale – caracterizate de fenomenul imigraţiei, traficului cu orice, inclusiv cu oameni – legătură directă cu valorile sociale importante invocate.

Principial, în acest domeniu nu se poate vorbi despre un obiect material. O discuţie s-ar putea face, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ce se referă la utilizarea datelor din S.I.F. neconformă cu

262 Art. 70 alin2 – Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a fost săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. 263 Art. 71 alin 2 – Fapta de a se asocia sau a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii faptei prevăzute la alin 1 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. 264 A se vedea în acest sens şi A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, edit. Lumina Lex 1996. pag 350

104

dispoziţiile legii, însă spaţiul, aferente acestei secţiuni şi tematica prezentei lucrări impun doar o tratare succintă a acestei probleme.

Subiect activ poate fi orice persoană, indiferent dacă este cetăţean român sau străin, dacă are ori nu domiciliul în România, cu o rezervă legată tot de infracţiunea de folosire nelegală a datelor din S.I.F., caz în care subiectul activ principal este calificat – o persoană ce în virtutea funcţiei şi a sarcinilor de serviciu are acces la aceste date.

3.1.1. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei

Situaţia premisă. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei, prevăzută de art. 70 din Legea

243/2002, este caracterizată, înainte de elementele constitutive specifice, de o situaţie premisă.

Situaţia premisă, în situaţia dată, este constituită din regimul trecerii frontierei de stat a României, regim circumscris unor instituţii precum: infracţiuni de frontieră, frontieră de stat, puncte de trecere, control de frontieră.

Dacă din punct de vedere terminologic, infracţiunea de frontieră este fapta prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor sau altor bunuri265, trecerea ilegală a frontierei a frontierei de stat este definită ca fiind trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii decât cele prevăzute de legea română266.

Cum este necesară o interpretare „per a contrario”, devine important de văzut care este procedura prescrisă de legiuitor pentru a trece frontiera de stat a României.

Legea română267 stabileşte că trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri268 şi alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional sau/şi prin alte locuri, în condiţiile stabilite de comun acord prin documentele bilaterale încheiate de România cu statele vecine. În mod firesc, trecerea frontierei de către persoane se face cu respectarea regimului frontierei iar trecerea frontierei a mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri se face cu respectarea regimului vamal.

În punctele de trecere se organizează şi se efectuează controlul de frontieră269 al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri atât la intrarea cât şi la ieşirea din ţară, în vederea verificării şi constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în legătură cu aceste operaţiuni. În punctele de trecere270 îşi desfăşoară activitatea personalul tuturor autorităţilor publice care au, potrivit legii, competenţe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat.

Controlul pentru trecerea frontierei de stat române este caracterizat de următoarele repere:

265 Art. 1 lit. l din Legea 243/2002 266 Art. 1 lit. m din Legea 243/2002 267 Art. 8 alin 1-8 din Legea 243/2002 268 N.A. – potrivit art.8 alin 2 din H.G. 445/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 105/2001privind frontiera de stat României, trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor şi a mijloacelor care le transportă se face numai prin punctele de trecere deschise traficului internaţional, anume destinate, potrivit legii. 269 Art. 11 alin 1 şi2 din Legea 243/2002 270 Art. 12 alin 1-3 din Legea 243/2002

105

• Controlul pentru trecerea frontierei se efectuează, ca regulă, în echipă ce este constituită din personalul tuturor autorităţilor publice care au, potrivit legii, competenţe pe linia controlului la trecerea frontierei de stat, sub conducerea unui poliţist de frontieră271, punctele de trecere a frontierei de stat funcţionând272 în subordinea Ministerului de Interne, minister care coordonează activitatea privind controlul trecerii frontierei de stat şi asigură ordinea publică în perimetrul funcţional al acestora prin Poliţia de Frontieră Română.

• În punctele de trecere portuare273, din echipa de control face parte şi reprezentantul căpităniei portului, odată cu echipa de control având acces pe navele de mărfuri şi reprezentanţii agenţiei de navlosire, precum şi alte persoane autorizate, conform legii.

• În punctele de trecere aeroportuare274, echipa de control va fi însoţită de un reprezentant al companiei aeriene reprezentate pe aeroport.

• Toate persoanele care trec frontiera de stat sunt supuse controlului minim275 pentru stabilirea identităţii276 iar străinii care provin din state cunoscute cu potenţial migrator precum şi străinii ce provin din alte state, cu privire la care sunt indicii că prezintă pericol277 pentru ordinea publică, siguranţa naţională sau sănătatea publică, vor fi controlaţi amănunţit278 la trecerea frontierei de stat.

• Controlul paşapoartelor şi al celorlalte documente pentru trecerea frontierei de stat române279, eliberate de autorităţile române, precum şi al celor eliberate de autorităţile străine, recunoscute şi acceptate de statul român, potrivit legii, se face de către poliţistul de frontieră.

• Trecerea peste frontiera de stat, de către persoane fizice, a armelor de vânătoare, de tir şi muniţiilor aferente acestora, a armelor cu aer comprimat, precum şi a armelor de panoplie este permisă numai dacă acestea sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei, de către autorităţile care au eliberat aceste documente sau au acordat viza română280.

• Efectuarea controlului pentru trecerea frontierei de stat va avea următoarea succesiune281, după caz:

A – controlul sanitar, sanitar-veterinar, fitosanitar şi pentru protecţia mediului.

271 Art. 17 alin 1 din Legea 243/2002 272 Art. 10 alin 1 din H.G. 445/2002 273 Art. 17 alin 2 din Legea 243/2002 274 Art. 17 alin 3 din Legea 243/2002 275 Art. 17 din H.G. 445/2002 276 H.G. 445/2002 arată, în acelaşi articol, că cerinţele controlului minim se stabilesc de către Inspectoratul General al Poliţiei de frontieră, avându-se în vedere prevederile Rezoluţiei nr.1.373 din 28.09.2001 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea terorismului internaţional , ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 153/2001 pentru aplicarea rezoluţiei arătate şi ale art.6 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen. 277 Art. 18 alin 1 din H.G. 445/2002 278Detaliind aspectul, H.G. 445/2002 în art. 18 alin2 , arată, referitor la controlul amănunţit, că acesta are în vedere: verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru intrarea, şederea şi ieşirea în/din România ; verificarea persoanei în evidenţele consemnului de frontieră sau ale altor informări; verificarea mijlocului de transport, a mărfurilor şi bunurilor care îl însoţesc; verificarea sanitară 279 Art.18 alin 1 din Legea 243/2002 280 Art. 21 alin 1 din Legea 243/2002 281 Art. 20 din H.G. 445/2002

106

B – controlul efectuat de Regia Autonomă „Administraţia Naţională a Drumurilor din România” .

C – verificarea de către poliţia de frontieră a documentelor de trecere a frontierei de stat şi a persoanei, a respectării regimului armelor, muniţiilor, substanţelor explozive, precum şi al materialelor biologice cu potenţial de contaminare în masă, al substanţelor stupefiante sau psihotrope şi al medicamentelor care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope în cantităţi mai mari decât cele necesare tratamentului personal, al dispozitivelor sau recipientelor încărcate cu substanţe toxice sau radioactive aflate asupra persoanelor sau, după caz, în mijloacele de transport ce trec frontiera de stat română.

D – efectuarea controlului vamal. • La autoturismele, autobuzele, autocarele, automarfarele şi celelalte mijloace

de transport rutiere care intră sau ies din ţară, controlul pentru trecerea frontierei se efectuează în punctele de trecere rutiere282.

• Controlul pentru trecerea frontierei al trenurilor283 se efectuează în staţia de frontieră sau, pe parcurs, între staţia de frontieră şi o staţie interioară.

• La navele care intră sau ies din porturile româneşti în/din curse externe, controlul pentru trecerea frontierei se efectuează în punctele de trecere portuare284.

• Controlul documentelor privind identitatea străinilor, membri ai echipajelor navelor care execută voiaje internaţionale, şi a pasagerilor pentru trecerea frontierei se efectuează cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1.335/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Convenţiei privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965, cu modificările şi completările ulterioare285.

• La navele de pasageri286 sub pavilion românesc sau sub pavilion străin, precum şi la pasagerii aflaţi pe navele de mărfuri care vin sau pleacă în/din România controlul documentelor la trecerea frontierei se efectuează asupra persoanelor şi bunurilor la debarcarea şi, respectiv, îmbarcarea la/de pe nave, iar accesul pasagerilor străini la uscat este permis numai după îndeplinirea formalităţilor legale pentru trecerea frontierei de stat.

• În aeroporturi287 controlul pentru trecerea frontierei se face la plecarea şi la sosirea aeronavelor în/din curse internaţionale. Când din cauze de forţă majoră o aeronavă de transport internaţional nu îşi poate continua cursa şi călătorii în tranzit nu au legături imediate, acestora li se permite, la cerere, accesul în localitate până la îmbarcarea în prima aeronavă sau tranzitarea teritoriului României cu alte mijloace de transport, în baza vizei de tranzit acordate în punctul de trecere, potrivit legii.

• În cazul în care aeronavele care efectuează curse internaţionale aterizează din cauze de forţă majoră288 pe aeroporturi care nu sunt destinate traficului

282 Art. 25 alin 1 din Legea 243/2002 283 Art. 26 din Legea 243/2002 284 Art. 27 alin 1 din Legea 243/2002, prevedere detaliată în alin. 2 - 7 285 Art. 30 alin1 din Legea 243/2002 286 Art. 33 alin1 şi 2 din Legea 243/2002 287 Art. 36 alin1 din Legea 243/2002 288 Art. 36 alin2 şi 3 din Legea 243/2002

107

internaţional, situate în afara zonei de frontieră, controlul pentru trecerea frontierei se asigura de către unitatea de poliţie şi autoritatea vamală cele mai apropiate; călătorilor în tranzit, cu escală în România, nu li se efectuează controlul paşapoartelor dacă nu părăsesc aerogara, cu excepţia situaţiilor deosebite ce reclamă efectuarea acestui control. Latura obiectivă – Elementul material al infracţiunii de trecere ilegală a

frontierei constă într-o acţiune – trecerea peste frontiera de stat cu încălcarea regimului legal. De observat este că, în cazul acestei infracţiuni pentru realizarea elementului material este necesară realizarea unei condiţii – nerespectarea, încălcarea regimului legal pentru trecerea frontierei de stat, trecerea trebuind să fie, iar în aceste condiţii, devine, efectiv ilegală.

Întrucât formularea apare ca nouă faţă de vechea lege – Lege nr. 56 /1992 privind frontiera de stat a României, republicată în 2000 – consider necesară o minimă analiză, aceasta fiind necesară pentru claritatea şi rigoarea demersului ştiinţific. Astfel Legea 56/1992 devenită Legea 56/2000 prevedea la art. 69: „Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”. Pe lângă forma cadru, vechea lege prevedea mai multe modalităţi agravate, calificate prin scop sau prin modul de operare, după cum urmează:

• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse.

• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită prin forţă sau prin atacarea poliţiştilor de frontieră, poliţiştilor sau a lucrătorilor vamali.

• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită de către două sau mai multe persoane împreună sau de către persoane înarmate.

• trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită în scopul scoaterii din ţară a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional sau de valoare deosebită, al traficării de arme, muniţii, materiale explozive sau radioactive, a produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope ori toxice. O întrebare apare ca firească – care este raţiunea pentru care legiuitorul

român a introdus această inovaţie, trecere ilegală în loc de trecere frauduloasă formulare promovată de vechile reglementări ? Din punct de vedere noţional, cele două expresii pot fi acceptate ca identice ? Iar dacă da, atunci de ce a mai fost necesară introducerea unei noţiuni noi ? – asta, mai ales în condiţiile în care următorul articol289, în materia unor conduite infracţionale conexe, se revine la expresia consacrată de trecere frauduloasă a frontierei.

O logică minimă, presupune, în analiză, că cele două noţiuni nu sunt identice. Prin „trecere” se înţelege faptul de „a trece”, ceea ce presupune, între altele, a merge fără oprire printr-un loc290, în cazul de faţă, pe traseul ce se intersectează, ce trece peste frontiera de stat. Termenul de „fraudulos” este definit ca fiind ceva bazat pe înşelăciune, pe rea credinţă291. Pe cale de consecinţă, prin „trecere frauduloasă a frontierei” se va înţelege intrarea ori ieşirea din ţară uzând de o inducere în eroare a organelor abilitate de lege să supravegheze respectarea regimului de trecere a frontierei. „Trecerea ilegală a frontierei” beneficiază de o

289 Art. 71 alin 1 din Legea 243/2002 290 N.A. – a se vedea DEX pag 1109 291 N.A. – a se vedea DEX pag 397

108

definiţie legală292 – trecerea peste frontiera de stat în alte condiţii decât cele prevăzute de legea română.

Aşa cum se poate observa, orice trecere frauduloasă este o trecere ilicită, însă nu orice trecere ilicită este şi o trecere frauduloasă. Trecerea frauduloasă este caracterizată de o intenţie calificată, manifestă, situaţie ce nu mai este valabilă pentru trecerea ilegală.

În acest context apreciez că legiuitorul român, înlocuind termenul de „fraudulos” cu termenul de „ilegal”, a dorit să extindă sfera acţiunii legii penale şi la alte conduite ilicite ce sub imperiul vechii legi ar fi putut să se eschiveze tratamentului penal.

Urmarea sau rezultatul socialmente periculos constă într-o stare de pericol la adresa valorilor sociale avute în vedere la reglementarea regimului de trecere a frontierei române.

Raportul de cauzalitate decurge din însăşi materialitatea infracţiunii – ex re – fiind intrinsec acesteia, trecerea ilegală a frontierei fiind o infracţiune de pericol.

Latura subiectivă – Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei poate fi săvârşită doar cu intenţie. Aceasta fiind o infracţiune comisivă, prin definiţie, intră sub incidenţa art. 19 alin. 2 din Codul Penal.

Componentă a laturii subiective, scopul capătă relevanţă în cazul formei agravate a infracţiunii – dacă fapta a fost săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse.

Mobilul nu constituie un element necesar pentru existenţa infracţiunii, prezenţa intenţiei ca formă a vinovăţiei fiind suficientă pentru a atribui faptei pericolul social al unei infracţiuni. Mobilul are totuşi importanţa sa, atât în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor cât şi în gestionarea anchetei, fiind unanim acceptat că, de fiecare dată, devine necesară existenţa obiectivă a materializării raţiunii care a stat la baza trecerii ilegale a frontierei.

Formele şi tratamentul sancţionator Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei se consumă odată cu trecerea

frontierei de stat a României în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 din Legea 243/2002, tentativa este pedepsită.

De observat, este momentul consumării, care este diferit în funcţie de felul frontierei şi de modalităţile concrete alese de făptuitori pentru săvârşirea infracţiunii. Astfel293:

• În situaţia trecerii frontierei aeriene de stat, consumarea are loc în momentul decolării sau aterizării aeronavei care vine ori pleacă dintr-o cursă internaţională.

• În condiţiile paraşutării pe teritoriul României, consumarea are loc în momentul aterizării celui sau celor paraşutaţi.

• În cazul deplasării cu o navă, consumarea are loc în momentul plecării navei din portul de la care pleacă nava spre graniţa României, în cazul ieşirii, iar la intrare, în momentul coborârii făptuitorului pe ţărmul român cu încălcarea procedurilor legale.

292 Art. 1 lit. m din Legea 243/2002 293N.A. – A se vedea în acest sens şi A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, edit. Lumina Lex 1996 pag. 351

109

• Atunci când deplasarea se face cu alte mijloace de transport – tren, autovehicul, etc., – consumarea are loc în momentul traversării frontierei de stat. Tentativa se pedepseşte, conform art. 72. În literatura juridică294 a fost

evidenţiată importanţa stabilirii corecte a locului şi timpului săvârşirii infracţiunii, atât legat de forma infracţiunii – infracţiune consumată ori tentativă – cât şi în ceea ce priveşte competenţa teritorială a organelor de urmărire penală şi, implicit a instanţelor de judecată.

Activitatea ilicită poate cunoaşte o amplificare, în cazul în care una şi aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp, trece ilegal frontiera de stat. În această situaţie se găsesc, în primul rând, călăuzele şi contrabandiştii, raţiunea activităţii lor infracţionale fiind indisolubil legată de trecerea ilegală a frontierei. Situaţia va impune o încadrare ca infracţiune, unică, continuată, a cărei epuizare va avea loc în momentul desăvârşirii ultimei activităţi infracţionale ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecere ilegală a frontierei. Dacă se vor demonstra, în antecedenţă, mai multe rezoluţii infracţionale va intra în discuţie un concurs real de infracţiuni.

Participaţia proprie este posibilă numai sub forma instigării sau complicităţii, infracţiunea săvârşindu-se numai în „persoană proprie”295, nu este de conceput coautoratul. În ipoteza în care mai multe persoane trec ilegal frontiera, fiecare, în parte, săvârşeşte infracţiunea, ca atare, indiferent dacă fapta ilicită este săvârşită de două sau mai multe persoane, separat sau împreună296. Lucrurile se pot complica în cazul în care se analizează activitatea de ajutorare între cei ce trec în acelaşi timp frontiera ilegal. Accept ca soluţie297, pe această ipoteză, concursul real de infracţiuni, un participant săvârşeşte ca autor infracţiunea de trecere ilegală a frontierei ce îl are ca subiect activ şi, în acelaşi timp, este complice la infracţiunea ce o săvârşeşte cel pe care îl ajută.

Pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 3 luni la 2 ani pentru forma simplă sau închisoarea de la 2 la 7 ani în forma agravată.

3.1.2. Infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat

Această infracţiune, la fel ca precedenta, este caracterizată de existenţa unei situaţii premisă dată regimul de trecere al frontierei de stat a României. Cu privire la aceasta, precum şi la expresiile de trecere ilegală, respectiv trecere frauduloasă, apreciez ca puţin oportun să mai insist în această subsecţiune, considerând că am prezentat în subsecţiunea precedentă concluziile pe care le consider necesare.

Elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiuni alternative, nefiind exclus ca o activitate infracţională să fie caracterizată de efectuarea a două ori a întregului ansamblu de acţiuni.

294 N.A. – a se vedea Maria Zolyneak, Clasificarea infracţiunilor. Clasificarea în raport cu latura obiectivă. Infracţiuni materiale şi formale - în DP II pag. 337. 295 A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag 352 296 R. M. Stănoiu – în „Trecerea frauduloasă a frontierei”, comentariu în E.T. pag 64. 297N. A. – în acelaşi sens a se vedea A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag 353

110

Astfel, apreciez că este necesară realizarea a două condiţii, ambele pozitive: 1. să se săvârşească o faptă într-una din următoarele variante: racolare,

îndrumare, călăuzire, organizarea acestor activităţi. 2. fapta, în oricare dintre variante, să fie săvârşită în scopul trecerii

frauduloase peste frontieră a unor persoane, desigur, altele decât făptuitorii. Pentru precizie sunt necesare unele explicaţii. Prin „racolare” se înţelege o atitudine activă din partea făptuitorilor ce

depun toate eforturile pentru a recruta, strânge, atrage, selecţiona prin diferite mijloace care, pornind de la simple promisiuni sau vânzări de ponturi persoanelor interesate, ajung până la exercitarea de presiuni şi ameninţări298.

„Îndrumarea” presupune, în limbaj comun299, punerea unei persoane pe un anumit drum, pe o anumită direcţie, arătarea drumului cuiva, a da relaţii pentru ca o persoană să poată realiza ceva.

Prin „călăuzire” este presupusă acţiunea unei persoane de a conduce o altă persoană pe un drum, îndrumarea, învăţarea, povăţuirea, sfătuirea, orientarea cuiva300 pentru a efectua o anumită activitate.

„Organizarea” activităţilor arătate, în mod firesc, presupune gestionarea resurselor, contactarea de persoane, angajarea de servicii, managementul aferent, etc., totul pentru realizarea obiectivelor propuse.

Se poate observa că primele trei variante au un conţinut asemănător, diferenţele fiind mai mult de nuanţă. În doctrină301 s-a arătat că legiuitorul le-a folosit împreună din scrupulozitate astfel încât să nu rămână nesancţionată nici o activitate ce favorizează ajută ori pregăteşte trecerea frauduloasă a frontierei de stat. În mod practic, legiuitorul, ca excepţie, a incriminat actele premergătoare, toate variantele elementului material putând constitui o antecedenţă a trecerii frauduloase302.

Pentru existenţa infracţiunii, în discuţie, este irelevant că activitatea ilicită este finalizată prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către persoanele racolate, îndrumate, etc., ori, nu ar fi fost lipsit de sens să se incrimineze, distinct, ceea ce ar fi constituit deja activităţi tipice de instigare şi/sau complicitate. Esenţial este existenţa scopului explicit determinat în momentul efectuării activităţilor incriminate.

Cu privire la urmarea imediată, ce constă într-o stare de pericol şi la raportul de cauzalitate ce decurge „ex re” din însăşi materialitatea faptei, apreciez că nu mai trebuie insistat deoarece am formulat concluziile necesare în secţiunea ce are ca obiect infracţiunea de trecere ilegală a frontierei.

Din punct de vedere al laturii subiective, trebuie observat că este necesară intenţia. Cum racolarea, îndrumarea, călăuzirea, organizarea acestor activităţi se săvârşesc cu un scop declarat, pe cale de consecinţă, intenţia angajată poate fi doar cea directă întrucât este calificată prin scop. Consumarea acestei infracţiuni are loc în momentul desăvârşirii acţiunii ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, indiferent de durata şi consistenţa

298 A se vedea F. Dumitrescu în DCR , pag 396 299 DEX pag. 528 300 DEX pag. 148 şi DLRM pag 124 301A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag 368 302 N.A. – am introdus nota de relativitate fiind evident că trecerea frauduloasă poate fi săvârşită şi fără să fie implicată o racolare, îndrumare, călăuzire sau organizarea acestora.

111

acesteia303. În aceste condiţii, deşi este incriminată separat în art. 72, tentativa este greu de imaginat. Orice act material menit să ajute o persoană să treacă fraudulos frontiera – iar aici variantele faptice sunt diverse – intră în sfera noţiunilor ce sunt avute în vedere de elementul material al infracţiunii.

Mai trebuie observat că în trei din cele patru variante de săvârşire – îndrumare, călăuzire, organizare – infracţiunea poate deveni continuă, astfel că se va putea analiza un moment în care infracţiunea se consumă şi un moment în care infracţiunea se epuizează, odată cu finalizarea ultimului act de executare.

Existenţa infracţiunii în forma consumată ori ca tentativă nu este influenţată de săvârşirea unei singure variante, a două ori a tuturor variantelor, cu privire la o singură persoană sau cu privire la mai multe persoane, în mod independent ori constituite în grup. Aceste împrejurări sunt de natură să dea un conţinut complex infracţiunii care, fără îndoială, vor trebui să fie avute în vedere pe parcursul procesului penal şi la individualizarea pedepselor.

În ipoteza unei activităţi organizate, apreciez că săvârşirea infracţiunii în mod repetat – se racolează mai multe persoane, în timp, ce sunt călăuzite, îndrumate şi organizate pentru a trece fraudulos frontiera de stat – conferă activităţii ilicite caracter continuat, infracţiunea nu va rămâne una singură, cu caracter continuu deoarece vor fi mai multe activităţi infracţionale în baza aceleiaşi rezoluţii. Lucrurile nu sunt foarte simple, pentru că dacă organizarea depăşeşte anumite limite, pe care le consider fragile, având în vedere că în practică a organiza o activitate de felul celei pe care o analizăm nu poate fi concepută în afară unui grup, unei asocieri ce are un număr de membri, ce îşi asumă sarcini precise, suportă un anumit management, participă la împărţirea şi valorificarea profiturilor, etc., caz în care devine aplicabilă prevederea de la alin. 2 al art. 71, ce are ca obiect tocmai asocierea, iniţierea ori sprijinirea unei asociaţii care să aibă ca scop săvârşirea infracţiunii în discuţie.

Am afirmat, în debutul acestei secţiuni, atunci când am prezentat infracţiunile ce se săvârşesc la regimul trecerii frontierei, că Legea 243/2002 reglementează la alin. 2 al art. 71 o modalitate agravată a infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ce constă în asocierea, iniţierea unei asocieri ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei asocieri ce are ca scop săvârşirea infracţiunii cadru.

Analizând norma juridică, consider că este necesară o minimă analiză. În mod clar este vorba despre o prevedere conexă cu alin. 1 ce are ca obiect infracţiunea de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. Totuşi este vorba despre o modalitate agravată a acestei infracţiuni ori suntem în prezenţa unei modalităţi calificate a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 323 din Codul Penal ?

Răspunsul la această întrebare prezintă importanţă sub aspectul concursului de infracţiuni, infracţiunea reglementată la alin.2 al art. 71 din Legea 243/2002 cu una din infracţiunile arătate – cea prevăzută de art. 71 alin. 1 din Legea 243/2002, respectiv cea prevăzută de art.323 din Codul Penal.

303 A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6, Edit. Lumina Lex 1996 pag 369

112

Asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea unei asocieri urmărind săvârşirea infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat se poate săvârşi independent de realizarea efectivă a racolării, îndrumării, etc. Dacă ancheta poate proba existenţa asocierii şi, eventual, a altor acţiuni conexe, apreciez că nu este nevoie să se fi pus în acţiune scopul asocierii.

Acceptând că fiecare dintre alineatele art. 71 din Legea 243/2002 reglementează infracţiuni conexe dar independente se pune problema raţiunii pentru care legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze special asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni la regimul trecerii frontierei.

Din punct de vedere al pedepsei, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 din Codul Penal este pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, pedeapsă mai mare decât cea prevăzută pentru săvârşirea infracţiunii de la art. 71 alin. 2 din Legea 243/2002. Conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni este identic, însă art. 323 din Codul Penal prevede suplimentar pe parcursul a două alineate prevederi pe care le apreciez ca importante – dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni304; nu se pedepsesc persoanele ce săvârşesc infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni dacă acestea denunţă autorităţilor asocierea înainte de a fi descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii ce intră în scopul asocierii305. În varianta specială, prevăzută de art. 71 alin. 2 din Legea 243/2002, nu se face nici o referire la situaţia celor care denunţă ori cu privire la concursul de pedepse.

În aceste condiţii apreciez că situaţia capătă un caracter ambiguu. Pe de o parte, s-ar părea că legiuitorul a dorit să pedepsească mai puţin aspru asocierea ce are ca scop săvârşirea unor infracţiuni la regimul trecerii frontierei de stat – 3 la 10 ani faţă de 3 la 15 ani – iar pe de altă parte a omis să facă referire la cauza de nepedepsire ce se referea la persoanele care denunţă asocierea, caz ce presupune că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 2 din Legea 243/2002 denunţarea asocierii este lipsită de efecte juridice sub aspectul nepedepsirii, intrând în discuţie doar ca circumstanţă atenuantă. În context, îmi permit să exprim, ca o opinie personală, observaţia că prevederea de la art. 71 alin. 2 din Legea 243/2002 este puţin oportună, fiind de natură să creeze confuzie şi ambiguitate. Mai mult lecturând cu atenţie se va observa că exprimarea: „fapta de a se asocia sau iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii faptei prevăzute de alin. 1 ori aderarea….” ne conduce la o interpretare potrivit cu care elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. 1 din Legea 243/2002 are caracter unitar – pentru a exista infracţiunea este necesar ca racolarea, îndrumarea, etc., să fie cumulate – soluţie greu de acceptat chiar şi numai pentru faptul că astfel nu vor putea fi pedepsiţi cei ce nu participă la toate segmentele activităţii infracţionale.

Concluzionând, apreciem că în cuprinsul art. 71 din Legea 243/2002 sunt reglementate două infracţiuni conexe dar independente ce, chiar în condiţiile unor imperfecţiuni, trebuie analizate şi interpretate în sensul asigurării unei cât mai bune protecţii valorilor sociale apărate prin regimul trecerii frontierei de stat.

304 Art. 323 alin 2 din Codul Penal 305 Art. 323 alin 3 din Codul Penal

113

3.1.3. Forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

Prezenţa acestei forme speciale a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor într-o lege a frontierei poate părea insolită, însă legiuitorul român a dorit, în mod expres, să sublinieze, în aceeaşi lege în care a reglementat înfiinţarea, funcţionarea, gestionarea şi regimul de exploatare al SIF, necesitatea aplicării unei pedepse penale pentru orice persoană ce şi-ar permite, având acces prin natura funcţiei ce o îndeplineşte, să utilizeze, dincolo de dispoziţiile legii, date din SIF.

Această formă de infracţiune, la fel ca şi celelalte infracţiuni prevăzute de Legea 243/2002, este condiţionată de existenţa unei situaţii premisă ce constă în ansamblul regulilor ce guvernează înfiinţarea şi existenţa SIF.

Astfel: • SIF este înfiinţat ca sistem unitar la nivel naţional prin care se ţine

evidenţa, se prelucrează, se prelucrează şi se valorifică informaţiile cu privire la criminalitatea transfrontalieră şi infracţiunile de frontieră, la persoane şi bunuri în scopul sprijinirii acţiunilor de menţinere a ordinii publice, siguranţei naţionale şi aplicarea prevederilor legale cu privire la circulaţia persoanelor şi bunurilor pe teritoriul României306.

• SIF cuprinde acele categorii de date307, referitoare la persoane fizice şi bunuri, care sunt furnizate de autorităţile publice şi sunt necesare asigurării respectării regimului juridic al frontierei de stat, precum şi, altor interese legitime ale statului.

• Utilizarea SIF308 se face cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia datelor, precum şi protecţia persoanei, împotriva prelucrării automate neautorizate a datelor referitoare la persoane.

• În SIF pot introduce date, pot să le modifice, să le şteargă şi să le prelucreze, autorităţile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cele cu atribuţii în domeniul respectării regimului juridic al frontierei de stat, precum şi autoritatea judecătorească, potrivit competenţelor legale309.

• Cu privire la persoane sunt introduse următoarele date310: - Numele şi prenumele, numele anterior, pseudonimele sau poreclele

care au fost eventual înregistrate separat. - Semnele fizice particulare, obiective şi inalterabile. - Prima literă a celui de-al doilea prenume. - Data şi locul naşterii. - Sexul - Cetăţenia - Menţiunea că persoanele în cauză sunt înarmate - Menţiunea că persoanele în cauză sunt violente, după caz - Motivul semnalării - Măsura ce trebuie luată

306 Art. 48 şi art. 49 alin.1 din Legea 243/2002 307 Art. 50 alin.1 din Legea 243/2002 308 Art. 51 din Legea 243/2002 309 Art. 52 din Legea 243/2002 310 Art. 53 alin. 1 din Legea 243/2002

114

- Autoritatea ce a emis cererea, în situaţia în care motivul semnalării este săvârşirea unei infracţiuni311

- Începerea urmăririi penale, existenţa unui mandat de arestare, a unui mandat de aducere ori a unei hotărâri judecătoreşti executorii

- Natura şi calificarea juridică a infracţiunii - Descrierea circumstanţelor infracţiunii, inclusiv momentul, locul,

gradul de participare la infracţiuni a persoanei semnalate - Consecinţele infracţiunii, în măsura posibilităţilor

Cu privire la bunurile căutate312, pentru a fi confiscate sau pentru a fi utilizate ca probe într-un proces penal, se introduc date în SIF care să permită identificarea şi urmărirea lor.

În SIF se introduc date referitoare la următoarele categorii de bunuri: - Vehicule cu motor cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3,

furate sau pierdute - Remorcile şi rulotele care au o masă netă mai mare de 750 kg, furate

sau pierdute - Armele de foc furate sau pierdute - Formulare cu regim special, în alb, furate sau pierdute - Documente care atestă identitatea persoanei ( documente de

identitate, paşapoarte, permise de conducere ) care au fost pierdute sau furate

- Bancnotele sau titlurile de valoare suspecte - Alte bunuri cu regim special, potrivit legii, furate sau pierdute

Fiecare autoritate ce are acces la datele introduse în SIF313 răspunde pentru prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea fişierului SIF, fiind obligată314, în ceea ce priveşte domeniul său de responsabilitate din cadrul SIF să ia măsurile necesare pentru:

- A preveni accesul oricărei persoane neautorizate la instalaţiile utilizate pentru prelucrarea datelor personale

- A preveni citirea, copierea, modificarea sau eliminarea suporturilor de date de către persoane neautorizate

- A preveni introducerea neautorizată a unor date în fişier şi orice consultare, modificare sau ştergere neautorizată a unor date personale introduse în fişier

- A preveni utilizarea sistemului de prelucrare automată a datelor de către persoane neautorizate prin intermediul echipamentelor de transmitere a datelor

- A garanta că, în ceea ce priveşte utilizarea unui sistem automat de prelucrare a datelor, persoanele autorizate au acces numai la datele pentru care sunt responsabile

- A garanta că se pot controla şi stabili autorităţile cărora li s-au transmis date personale prin echipamentul de transmitere al datelor

- A garanta că se poate controla şi stabili, ulterior, care date personale au fost introduse în sistemul de prelucrare automată a datelor, precum şi momentul şi persoanele care le-au introdus

311 Art. 55 alin.2 din Legea 243/2002 312 Art. 58 alin.1 din Legea 243/2002 313 Art. 66 din Legea 243/2002 314 Art. 67 din Legea 243/2002

115

- A preveni citirea, copierea, modificarea sau ştergerea datelor personale în timpul transmiterii lor sau al transportului suporturilor de date

Aşa cum este reglementată de art. 74 din Legea 243/2002 – orice utilizare a datelor din SIF (Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi bunurilor prin frontieră) care nu este conformă cu dispoziţiile legii, constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi se pedepseşte conform Codului Penal – s-ar putea trage concluzia că forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este o infracţiune de pericol, în cadrul laturii obiective rezultatul socialmente periculos – prejudicierea intereselor legale ale unei persoane – neproducând efecte juridice legate de existenţa infracţiunii, raportul de cauzalitate rezultând „ex re” din însăşi materialitatea săvârşirii infracţiunii.

Îmi permit să observ că, în aceste condiţii, situaţia ar putea deveni paradoxală: am avea, pe de o parte, o infracţiune cadru, prevăzută de Codul Penal ca infracţiune de rezultat, a cărei existenţă este condiţionată de realizarea unui anume rezultat socialmente periculos – vătămarea intereselor legale ale unei persoane – şi de existenţa unui raport de cauzalitate între elementul material al infracţiunii – în varianta cadru, o acţiune sau o inacţiune şi rezultatul socialmente periculos arătat iar, pe de altă parte, o formă specială a aceleiaşi infracţiuni prevăzută de o lege specială – legea frontierei de stat – ce, în conţinutul constitutiv nu face nici o referire la realizarea sau nu a unui rezultat.

Apreciez că o asemenea soluţie trebuie nuanţată. În opinia mea şi forma prevăzută de Legea 243/2002 este condiţionată de existenţa unui rezultat socialmente periculos, în fapt identic cu cel prevăzut de varianta cadru din Codul Penal – vătămarea intereselor legale ale unei persoane – atât doar că acesta este prezumat, fiind imposibil de acceptat, cel puţin în viziunea legiuitorului, că săvârşirea acţiunii caracteristice elementului material să nu producă o vătămare intereselor legitime ale persoanei ale cărei date sunt utilizate. Care ar fi argumentele în sprijinul unei asemenea soluţii ? Aşa cum am arătat atunci când am expus situaţia premisă, fiecare autoritate ce are acces la datele introduse în SIF răspunde pentru prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea fişierului SIF, fiind obligată, în ceea ce priveşte domeniul său de responsabilitate din cadrul SIF măsurile necesare pentru preveni orice scurgere de informaţii. Pentru a clarifica lucrurile apreciez ca necesară o subliniere cu privire la obiectul juridic pe care îl consider ca fiind complex. Pe de o parte, există relaţiile sociale a căror formare şi normală desfăşurare este condiţionată de respectul ce trebuie acordat regimului juridic stabilit de legiuitor pentru SIF. În altă ordine de idei, vor trebui observate relaţiile sociale ce gravitează în jurul persoanei, a intereselor legale ale acesteia ce trebuie ocrotite. Foarte important este de observat că legiuitorul face o concesie, pe cale de excepţie, reglementând funcţionarea SIF, având ca raţiune înmagazinarea şi exploatarea unor date, în virtutea unui interes general, socialmente declarat ca mai important decât interesele particulare ale persoanelor implicate privite separat la nivel individual. Cum în virtutea interesului general – fundamentat pe scopuri ce ţin de combaterea criminalităţii transfrontaliere, prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul frontierei, siguranţa naţională, etc. – nu pot fi prejudiciate interesele fireşti ale persoanelor, exploatând date din SIF pentru realizarea unor interese ce exced celor avute în vedere de legiuitor şi, pe cale de consecinţă, crearea unui prejudiciu persoanelor

116

la care se referă datele exploatate ilegal, a fost nevoie de reglementarea formei infracţionale analizate în această subsecţiune.

Pe cale de consecinţă, trebuie observat că legiuitorul nu a făcut o referire expresă la rezultatul socialmente periculos întrucât nu a fost nevoie, rezultatul periculos, la nivel social, este prezumat, dat fiind natura datelor ce sunt cuprinse în SIF.

O problemă, firească, apare în latura practică a anchetei. Elementul material constă într-o acţiune – utilizarea datelor din SIF – circumstanţiată prin nerespectarea dispoziţiilor legii. Cercetarea va stabili existenţa elementului material, identitatea făptuitorului, circumstanţele săvârşirii faptei, etc., iar acţiunea penală va fi satisfăcută. Persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii, pe calea promovării acţiunii civile, va fi nevoită alături de rezultatul anchetei, să demonstreze îndeplinirea condiţiilor specifice răspunderii civile delictuale ?

Nu cred că este necesară introducerea, în analiză, a altor situaţii în care persoane vătămate, prin săvârşirea unor infracţiuni declarate de pericol, promovează acţiunea civilă solicitând recuperarea prejudiciului material sau/şi moral, dar, pe ipoteza dată, consider că discuţia trebuie canalizată pe existenţa şi pe posibilitatea de determinare cu certitudine a prejudiciului.

Astfel, infracţiunea există, făptuitorul va constitui subiectul răspunderii penale, însă, în materia acţiunii civile, partea civilă solicită acoperirea unui prejudiciu ce, înainte de toate trebuie determinat ca întindere iar aceasta nu se poate face decât după ce, în prealabil, s-a probat existenţa acestuia.

Concluzionând, din punct de vedere al laturii obiective forma specială, prevăzută de legea frontierei, a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, poate fi acceptată, în analiză, ca infracţiune de pericol – în considerarea domeniului special în care acţionează aceasta – fiind suficientă probarea utilizării nelegale a datelor din SIF.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, forma infracţională specială ce constituie obiectul analizei poate fi săvârşită doar cu intenţie directă. Subiectul activ este calificat, are calitatea de funcţionar în cadrul uneia din autorităţile autorizate să introducă şi să folosească date din SIF, este o persoană instruită pentru a lucra în baza unor sarcini de serviciu cu datele din SIF, ea cunoaşte în amănunt regimul de exploatare a datelor precum şi consecinţele nerespectării reglementărilor legale. În cazul în care se trece la acţiune subiectul activ este cu certitudine în cunoştinţă de cauză, săvârşirea infracţiunii are o raţiune foarte clară – exploatarea datelor din SIF în mod nelegal – el cunoaşte cu certitudine că prin activitatea sa ilicită o persoană este vătămată în drepturile sale legale.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care ia sfârşit primul act de utilizare nelegală a datelor din SIF, infracţiunea, în forma aceasta specială, fiind susceptibilă de o continuare în timp a activităţii infracţionale, devenind, astfel, infracţiune continuată – caz în care vom distinge, pe lângă momentul consumării şi un moment al epuizării. Tentativa, datorită contextului, nu este incriminată, în practică fiind imposibil de stabilit limita între îndeplinirea firească a sarcinilor de serviciu şi această formă a infracţiunii. Cert este că în momentul în care conduita capătă relevanţă sub aspectul pericolului social, atunci când se încalcă dispoziţiile legii, infracţiunea este deja consumată.

Ce se întâmplă atunci când o persoană din afara sistemului autorităţilor statului sau chiar un funcţionar public din sistem dar care nu are ca sarcină de serviciu nefiind abilitat să ia la cunoştinţă despre datele din SIF, reuşesc în mod

117

fraudulos să intre în posesia unor date din SIF şi, eventual, să le folosească ? Consider că activitatea ilicită arătată nu intră în sfera de incriminare a textului art. 74 din Legea 243/2002.

3.1.4. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112 din 30 August 2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului tării de către cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România introduce, ca noutate absolută în legislaţia română sub aspectul obiectului juridic – ocrotirea unor relaţii diplomatice şi a unor valori general recunoscute – o formă specială a infracţiunilor analizate în această secţiune.

Astfel, sunt impuse ca forme infracţionale: • Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin. • Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori a mai multor persoane în

scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin precum şi organizarea uneia sau a mai multora dintre activităţile arătate.

• Iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin315 este reglementată în două

forme: una cadru şi una agravată, calificată prin scop. În forma cadru se are în vedere intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin

prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de o persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României.

Forma agravată este calificată prin urmărirea scopului sustragerii de la executarea unei pedepse.

A doua formă infracţională316 este caracterizată de fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe dintre aceste activităţi ilegale.

Forma infracţională ce are ca obiect asocierea în scopul săvârşirii unei infracţiuni317 constă în iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

Trebuie observat că, în mod evident, legiuitorul român, considerând necesar să incrimineze prin mijloace specific penale activitatea cetăţenilor români şi a persoanelor fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul României ce trec ilegal frontiera unui stat străin ori desfăşoară activităţi în legătură cu trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin, a acceptat să preia structura şi textul

315 Art. 1 din O.U.G. 112/2001 316 Art. 2 din O.U.G. 112/2001 317 N.A. – a se vedea, în condiţiile unui tratament similar, observaţiile de la supra 3.1.2.

118

din Legea 243/2002 şi să recunoască acestora efecte juridice într-un alt context – legat de frontiera unui stat străin.

Nu consider necesar să detaliez conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de O.U.G.112/2001 fiind suficiente observaţiile prezentate în secţiunile precedente. O subliniere trebuie făcută, însă, în legătură cu obiectul juridic.

Este prima oară când legiuitorul se pronunţă în sensul creării unei excepţii de la principiul teritorialităţii – legea penală română apără, acum, valori sociale a căror apărare, ca principiu, cade în sarcina altor state. Dincolo de a remarca insolitul, îmi permit să subliniez necesitatea apariţiei unei asemenea incriminări.

După 1990, cetăţenii români au putut să se deplaseze fără restricţii – excepţiile fiind nesemnificative – dincolo de graniţa României. Odată cu trecerea timpului o destinaţie preferată au devenit ţările din cadrul Comunităţii Europene.

Cum opţiunile politice au fost şi sunt constante, a devenit firesc la un moment dat ca România să fie interesată în a trata relaţiile şi valorile Comunităţii Europene de pe alte poziţii, devenind total inoportună adoptarea unei poziţii de expectativă şi indiferenţă faţă de comportamentul ilicit al cetăţenilor proprii, manifestat în legătură cu legislaţia altor state.

În mod obiectiv, datorită condiţiilor actuale – garantarea libertăţii circulaţiei persoanelor, desfiinţarea vizelor de călătorie pentru marea majoritate a ţărilor din Comunitatea Europeană – cetăţenii români au posibilitatea de a circula, în străinătate, în condiţii de normalitate absolută. Este necesar, în aceste condiţii, ca România să îşi asume şi unele angajamente în legătură cu respectarea valorilor comunitare, foarte importante devenind, în context, cele legate de procedura specifică tranzitării graniţelor comunitare sau/şi ale fiecărei ţări membre.

Ceea ce excede normalului devine deosebit de periculos astfel că, în temeiul unei normale colaborări, cei care pun în pericol valorile arătate trebuie, înainte de toate, pedepsiţi de către legea română.

Concluzionând, apreciez că, în perspectiva integrării europene a României, în considerarea raporturilor de recunoaştere şi respect a unor valori sociale considerate deosebite, soluţia adoptată de legiuitorul român de a incrimina în dreptul intern activităţi ilicite săvârşite de către cetăţeni români în afara teritoriului naţional o consider salutară atât prin prisma respectului pentru valorile comunitare cât şi sub aspectul unor considerente de natură practică ce ţin, bunăoară de judecarea acestor infracţiuni în procedură de urgenţă sau de suspendarea dreptului de folosire a paşaportului ori de refuzul eliberării paşaportului pentru persoanele condamnate pentru infracţiunile ce constituie obiectul acestei secţiuni.

3.1.5. Forma specială a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei şi a infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112 din 30 August 2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului tării de către cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România introduce, ca noutate absolută în legislaţia română sub aspectul obiectului juridic – ocrotirea unor relaţii diplomatice şi a unor valori general recunoscute – o formă specială a

119

infracţiunilor analizate în această secţiune. Astfel, sunt impuse ca forme infracţionale:

• Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin. • Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori a mai multor persoane în

scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin precum şi organizarea uneia sau a mai multora dintre activităţile arătate.

• Iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. Trecerea ilegală a frontierei unui stat străin este reglementată în două

forme: una cadru şi una agravată, calificată prin scop. În forma cadru se are în vedere intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin

trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de o persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României.

Forma agravată este calificată prin urmărirea scopului sustragerii de la executarea unei pedepse.

A doua formă infracţională este caracterizată de fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe dintre aceste activităţi ilegale.

Forma infracţională ce are ca obiect asocierea în scopul săvârşirii unei infracţiuni318 constă în iniţierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de racolare, îndrumare sau călăuzire de persoane ori organizare a acestor activităţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

Trebuie observat că, în mod evident, legiuitorul român, considerând necesar să incrimineze prin mijloace specific penale activitatea cetăţenilor români şi a persoanelor fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul României ce trec ilegal frontiera unui stat străin ori desfăşoară activităţi în legătură cu trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin, a acceptat să preia structura şi textul din Legea 243/2002 şi să recunoască acestora efecte juridice într-un alt context – legat de frontiera unui stat străin.

Nu consider necesar să detaliez conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de O.U.G.112/2001 fiind suficiente observaţiile prezentate în secţiunile precedente. O subliniere trebuie făcută, însă, în legătură cu obiectul juridic.

Este prima oară când legiuitorul se pronunţă în sensul creării unei excepţii de la principiul teritorialităţii – legea penală română apără, acum, valori sociale a căror apărare, ca principiu, cade în sarcina altor state. Dincolo de a remarca insolitul, îmi permit să subliniez necesitatea apariţiei unei asemenea incriminări.

După 1990, cetăţenii români au putut să se deplaseze fără restricţii – excepţiile fiind nesemnificative – dincolo de graniţa României. Odată cu trecerea timpului o destinaţie preferată au devenit ţările din cadrul Comunităţii Europene. Cum opţiunile politice au fost şi sunt constante, a devenit firesc la un moment dat ca România să fie interesată în a trata relaţiile şi valorile Comunităţii Europene de pe alte poziţii, devenind total inoportună adoptarea unei poziţii de

318 N.A. – a se vedea, în condiţiile unui tratament similar, observaţiile de la supra 3.1.2.

120

expectativă şi indiferenţă faţă de comportamentul ilicit al cetăţenilor proprii, manifestat în legătură cu legislaţia altor state.

În mod obiectiv, datorită condiţiilor actuale – garantarea libertăţii circulaţiei persoanelor, desfiinţarea vizelor de călătorie pentru marea majoritate a ţărilor din Comunitatea Europeană – cetăţenii români au posibilitatea de a circula, în străinătate, în condiţii de normalitate absolută. Este necesar, în aceste condiţii, ca România să îşi asume şi unele angajamente în legătură cu respectarea valorilor comunitare, foarte importante devenind, în context, cele legate de procedura specifică tranzitării graniţelor comunitare sau/şi ale fiecărei ţări membre.

Ceea ce excede normalului devine deosebit de periculos astfel că, în temeiul unei normale colaborări, cei care pun în pericol valorile arătate trebuie, înainte de toate, pedepsiţi de către legea română.

Concluzionând, apreciez că, în perspectiva integrării europene a României, în considerarea raporturilor de recunoaştere şi respect a unor valori sociale considerate deosebite, soluţia adoptată de legiuitorul român de a incrimina în dreptul intern activităţi ilicite săvârşite de către cetăţeni români în afara teritoriului naţional o consider salutară atât prin prisma respectului pentru valorile comunitare cât şi sub aspectul unor considerente de natură practică ce ţin, bunăoară de judecarea acestor infracţiuni în procedură de urgenţă sau de suspendarea dreptului de folosire a paşaportului ori de refuzul eliberării paşaportului pentru persoanele condamnate pentru infracţiunile ce constituie obiectul acestei secţiuni.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal – la 01.07.2005 – se va pune problema care din normele juridice analizate vor fi abrogate, dacă vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni ori de texte legale.

În cuprinsul art. 330 din Codul Penal este reglementată infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat în două forme cadru:

1. Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat; 2. Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor persoane

în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi.

În legătură cu infracţiunea de trecere ilegală a frontierei legiuitorul a reglementat o formă agravată, calificată prin scop – sustragerea de la executarea unei pedepse – şi două forme agravate calificate atât după calitatea persoanei – străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţară – cât şi în funcţie de modul de operare folosit – intrarea frauduloasă.

De asemenea, pertinent tematicii legată de trecerea frontierei, în cuprinsul art. 331 din Codul penal este reglementată infracţiunea de trafic de migranţi319 în trei forme cadru:

→ Traficul de migranţi săvârşit în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material;

→ Facilitarea rămâneri pe teritoriul României a unei persoane care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, prin orice mijloace ilegale, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material;

319 Prin trafic de migranţi – potrivit art. 331 alin. 5 din Codul Penal – se înţelege asigurarea intrării ilegale pe teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetăţenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui stat.

121

→ Producerea de documente de călătorie sau acte de identitate false ori procurarea, furnizarea sau posesia unor asemenea documente, pentru a facilita traficul de migranţi, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material.

şi o formă agravată – dacă traficul de migranţi este de natură să pună în pericol viaţa sau securitatea victimei ori să o supună unui tratament inuman sau degradant.

Analizând textele legale, se observă un conflict între norma juridică de la art. 330 alin.1 şi 2 din Codul Penal şi art. 70 alin. 1 şi 2 din Legea 243/2002, ce a aprobat şi completat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105 din 27 Iunie 2001. Incriminarea a fost preluată fără nici o modificare; cuantumul pedepselor cu închisoarea a fost modificat după cum urmează: de la 1 an la 3 ani faţă 3 luni la 2 ani – pentru forma cadru ce are ca obiect intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat; de la 1 an la 5 ani faţă de 6 luni la 3 ani – pentru forma agravată, calificată prin scop referitoare la sustragerea de la executarea unei pedepse.

De asemenea, racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi, ca formă infracţională este preluată de la art. 71 alin. 1 al Legii 243/2002 în conţinutul alin. 5 al art. 330 din Codul Penal, fiind modificat doar minimul pedepsei închisorii – 3 la 7 ani, faţă de 2 la 7 ani.

Cu excepţia conflictelor de norme juridice la care am făcut referire – caz în care odată cu intrarea în vigoare se va aplica Codul Penal – celelalte prevederi penale ale Legii 243/2002 vor rămâne în vigoare, fiind de aşteptat ca, în aceste condiţii, regimul juridic al trecerii frontierei de stat şi celelalte valori a căror apărare a fost avută în vedere la incriminarea conduitelor periculoase analizate vor fi mai bine apărate.

Odată cu intrarea în vigoare a unui nou Cod Penal, apreciez că incriminarea trecerii frontierei capătă, în mod oportun, un caracter mai complex şi mai complet, în condiţiile în care frontiera României va deveni, pentru un timp, frontiera Comunităţii Europene.

3.2. Consideraţii ce privesc infracţiunile săvârşite la regimul juridic al produselor şi substanţelor aflate sub control naţional

Pentru înţelegerea în cât mai bune condiţii a demersului ştiinţific este necesară prezentarea unor precizări de ordin noţional, punct de vedere adoptat şi de legiuitor atunci când a reglementat Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, ce constituie sediul materiei în domeniu320.

Astfel voi prezenta definiţii legale date de legiuitor unor termeni ce vor fi folosiţi pe parcursul acestei secţiuni, după cum urmează:

• Substanţe aflate sub control naţional – drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele nr. I-IV care fac parte integrantă din Legea 143/2000, tabelele putând fi modificate prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, prin

320 N.A. – definiţiile prezentate sunt definiţii legale date în cuprinsul legilor la care s-a făcut referire.

122

înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei substanţe sau plante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii

• Droguri – pantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise tabelele nr. I-III din Legea 143/2000

• Droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II din Legea 143/2000

• Droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III • Inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al

ministrului sănătăţii • Consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional,

fără prescripţie medicală • Toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau

psihică cauzată de consumul de droguri constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii

• Cura de dezintoxicare şi supraveghere medicală – măsurile ce pot fi luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri

• Livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri sau precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi

• Investigatori acoperiţi – poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată

• Precursori321 – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul IV din Legea 143/2000; substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor, prevăzute în anexa nr. 1 din Legea 300/2002, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu aceste substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode de laborator

• Operator - persoana fizică sau juridică ce efectuează operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, folosire, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export, tranzit ori intermediere de precursori, denumite în continuare operaţiuni cu precursori Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri reglementează mai multe infracţiuni după cum urmează322:

321 N.A. – cu privire la termenul de precursori există două definiţii legale, una dată în Legea 143/2000 şi a doua dată în Legea 300/2002. întrucât cea de-a doua este mai completă, în cuprinsul acestei secţiuni, atunci când se va face referire la termenul de precursori, va fi avut în vedere sensul prevăzut în definiţia dată în cuprinsul Legii 300/2002. 322 N.A. – denumirile infracţiunilor prezentate aici nu sunt denumiri legale ci sunt de mine în ideea în care astfel va căpăta mai multă precizie şi va fi uşurată atât analiza cât şi reţinerea ideatică a acestor infracţiuni.

123

1. infracţiunea de trafic de droguri care este reglementată în trei323 modalităţi principale:

a) traficul de droguri b) traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială

cu droguri c) traficul de droguri pentru consumul propriu

Traficul de droguri, în forma cadru, constă în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor.

Traficul de droguri peste frontieră urmăreşte incriminarea introducerii sau scoaterii din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri, fără drept.

Traficul de droguri pentru consumul propriu are în vedere cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consumul propriu, fără drept.

2. infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri incriminează324 punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.

3. infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de droguri are în vedere325, pe de o parte, prescrierea abuzivă de droguri de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, iar pe de altă parte, eliberarea sau obţinerea cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale falsificate sau prescrise fără să fie necesar din punct de vedere medical.

4. infracţiunea de administrare de droguri de mare risc326 unei persoane, în afara condiţiilor legale

5. infracţiunea de furnizare327, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor

6. infracţiunea de trafic cu precursori, echipamente sau materiale ce pot fi folosite la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc328 caracterizată de producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc.

7. infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare329 a infracţiunilor relative la regimul sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional

8. infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri330

323 Art. 2 – 4 din Legea 143/2000 324 Art. 5 din Legea 143/2000 325 Art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 326 Art. 7 din Legea 143/2000 327 Art. 8 din Legea 143/2000 328 Art. 9 din Legea 143/2000 329 Art. 10 din Legea 143/2000

124

De noutate, în cuprinsul Legii nr.143/2000, este introducerea, cu caracter special a unor circumstanţe agravante de natură a se alătura celor prevăzute de Codul Penal, totul pentru a asigura o cât mai adecvată pedepsire a conduitelor ilicite ce cad sub incidenţa regimului sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional. Astfel, instanţele de judecată vor trebui să ţină seama ca circumstanţe agravante de următoarele împrejurări: persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul

autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit

legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui

bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive ori în apropierea acestora; folosirea minorilor în săvârşirea infracţiunilor ce sunt prevăzute în cadrul

regimului sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional; drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul

pentru viaţa şi integritatea persoane De asemenea, Legea nr. 300/2002 conţine două texte ce incriminează

conduite ilicite considerate periculoase din punct de vedere penal. Primul text331 are ca obiect producerea, sinteza, extracţia, experimentarea,

deţinerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea altor operaţiuni cu precursori, precum şi efectuarea de acte de comerţ de către agenţi economici ori persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanţe.

Al doi-lea text332 constituie, în fapt o normă de trimitere, arătându-se că trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documentele prevăzute la art. 6, constituie infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 176 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României.

Infracţiunile prezentate, îmi permit să observ că, nu pot subzista în afara unei situaţii premise ce constă în regimul conceput de legiuitor pentru traficarea333 în condiţii de legalitate a drogurilor, măsurile de prevenire a consumului ilicit de droguri, măsurile de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, măsurile destinate reducerii consecinţelor consumului de droguri, etc.

Cum situaţia premisă despre care am făcut vorbire este caracterizată de multiple determinări334, am să fac referire doar la cele pe care le consider mai importante.

330 Art. 11 din Legea 143/2000 331 Art. 32 alin. 1- 3 din Legea 300/2002 332 Art. 33 din Legea 300/2002 333 N.A. – aici cu sensul dat de legiuitor prin incriminarea tuturor acţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii descris mai jos. 334 N.A. – a se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 1359 din 20 decembrie 2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

125

• Prescrierea de către medici, în scop terapeutic, a substanţelor aflate sub control naţional, astfel cum sunt definite în Legea nr. 143/2000, se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de practică medicală stabilite de Colegiul Medicilor din România şi de Ministerul Sănătăţii.

• Substanţele aflate sub control naţional se livrează numai unităţilor autorizate de Ministerul Sănătăţii conform cu Hotărârea Guvernului nr. 22/2001.

• Aprovizionarea, deţinerea şi eliberarea către pacienţi a substanţelor aflate sub control naţional se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

• Farmaciştii, cu ocazia eliberării medicamentelor, au obligaţia de a atrage atenţia consumatorilor asupra substanţelor aflate sub control naţional cuprinse de acestea.

• Ministerul Industriei şi Comerţului împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei stabilesc prin ordin comun lista cuprinzând produsele farmaceutice de uz uman şi veterinar care conţin substanţe ce intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000, urmând a se elibera numai pe baza prescripţiei medicale. Actualizarea acestei liste se va face de către aceleaşi autorităţi ori de câte ori este necesar, urmând să se comunice de îndată unităţilor beneficiare.

• Activităţile de prevenire a consumului ilicit de droguri sunt următoarele: 1) organizarea de programe educative adresate preşcolarilor, ce presupun

promovarea unui stil de viaţă sănătos în familie şi/sau în comunitate, vizând sănătatea publică;

2) organizarea de programe educative adresate elevilor, ce presupun activităţi de instruire, informare, comunicare, incluse în programa şcolară;

3) organizarea de programe educative pentru adolescenţi, în afara şcolii, ce presupun organizarea de către instituţiile de învăţământ de activităţi alternative pentru petrecerea timpului liber;

4) realizarea de campanii mass-media ce presupun activităţi de informare a populaţiei prin mijloace precum: articole în presa scrisă, anunţuri publice, emisiuni, reportaje, concursuri, video şi audio clipuri tematice;

5) furnizarea de informaţii şi sfaturi privind efectele negative ale consumului de droguri, consecinţele deţinerii şi traficului ilicit de droguri, precum şi posibilităţile de prevenţie şi tratament, care pot fi aduse la cunoştinţă părinţilor, profesorilor, tinerilor şi consumatorilor de droguri prin linii telefonice de informare şi ajutorare;

6) organizarea de programe comunitare ce presupun activităţi care implică o largă participare a membrilor unei comunităţi;

7) organizarea de programe de consiliere psihologică şi psihoterapeutică ce presupun activităţi specializate.

• Activitatea de combatere a traficului şi/sau a consumului ilicit de droguri sau de formele farmaceutice care le conţin se organizează şi se realizează de organele administraţiei publice şi organele judiciare, de unităţile de învăţământ, unităţile medicale şi alte unităţi din sistemul serviciilor de sănătate, de centrele de reeducare pentru minori, penitenciare, organizaţiile neguvernamentale, precum şi de alte instituţii interesate

• Măsurile de combatere şi reducere a consumului de droguri, realizate de Ministerul Sănătăţii, constau în activităţile de prevenţie primară şi în măsurile destinate reducerii consecinţelor consumului de droguri, precum şi în tratamentul medical şi reabilitarea persoanelor dependente de droguri.

126

• Măsurile de combatere a consumului de droguri, întreprinse de Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, constau în:

1. organizarea şi coordonarea activităţilor cu caracter preventiv în problematica drogurilor atât pentru populaţie, cât şi pentru cadrele Ministerului de Interne implicate în astfel de activităţi;

2. instruirea cadrelor în scopul acţionării pentru reducerea cererii de droguri;

3. elaborarea unor materiale instructiv-educative pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei;

4. participarea prin personalul propriu specializat, alături de specialiştii altor instituţii, la acţiunile de tipul "formare de formatori".

• Măsurile de combatere a traficului de droguri întreprinse de organele vamale în zona proprie de competenţă constau în:

1) efectuarea de supravegheri şi verificări pentru depistarea situaţiilor de încălcare a legislaţiei vamale de către persoanele fizice şi juridice, verificarea de registre, corespondenţe şi evidenţe financiar-contabile, inclusiv cele pe suport informatic, precum şi solicitarea altor documente şi informaţii care au legătură directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul naţional ori cu alte operaţiuni vamale;

2) verificarea operativă şi supravegherea clădirilor, depozitelor, terenurilor, sediilor sau ale altor obiective unde se găsesc sau ar putea să se găsească droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, precum şi prelevarea de probe în condiţiile legii, în vederea identificării şi expertizării bunurilor care au făcut obiectul operaţiunilor vamale;

3) controlul magazinelor şi al punctelor de desfacere aflate în zonele speciale vamale, în vederea identificării drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor, a căror provenienţă nu poate fi justificată cu documente vamale;

4) executarea măsurilor prevăzute de lege pentru reţinerea şi confiscarea, după caz, a drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor, în cazul nerespectării prevederilor legale aplicabile în domeniul vamal;

5) organizarea, exploatarea şi instituirea unui sistem propriu de consemne pentru persoanele fizice şi juridice, a căror respectare are caracter obligatoriu pentru personalul din sistemul vamal;

6) analizarea activităţii şi a rezultatelor specifice în domeniul vamal din teritoriu şi elaborarea programelor de control, testări şi investigaţii pe domenii;

7) verificarea accesului, depozitării, prelucrării, manipulării şi transportului drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor în zonele libere, de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor;

8) îndeplinirea de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor a sarcinilor privind cooperarea pe plan intern şi internaţional cu instituţiile specializate în domeniu, pentru asigurarea schimbului de informaţii şi documente, precum şi pentru derularea de acţiuni operative specifice;

127

9) realizarea de către Serviciul Antidrog din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor de controale şi verificări inopinate, urmărirea şi identificarea persoanelor suspecte de încălcarea reglementărilor vamale privind traficul ilicit cu substanţe stupefiante şi psihotrope, substanţe chimice esenţiale şi precursori;

10) participarea Serviciului antidrog din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, împreună cu organele abilitate, la efectuarea livrărilor supravegheate, pe întregul teritoriu al României.

• Măsurile de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, întreprinse de organele judiciare, sunt cele prevăzute de Codul de Procedură Penală şi de legile speciale în domeniu.

• Autorizarea de către procuror a efectuării unei livrări supravegheate precizează organele legal abilitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor care se implică în desfăşurarea acestei acţiuni.

• Formaţiunea Centrală de Reprimare a Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei coordonează şi centralizează toate datele cu caracter naţional şi internaţional care vizează livrările supravegheate cu substanţe pe teritoriul României, care intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000.

• Dacă în timpul desfăşurării controlului vamal, organul vamal descoperă produse care intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000, acesta poate propune organelor competente iniţierea unei livrări supravegheate, urmând ca desfăşurarea acesteia să se realizeze cu personalul specializat din structurile Ministerului de Interne.

• Organele constatatoare abilitate, respectiv organele de poliţie şi organele vamale în zonele proprii de competenţă, au dreptul să reţină mijloacele de probă consemnate în actul de constatare şi în adeverinţa de reţinere eliberată care este înregistrată în evidenţele unităţii de poliţie, respectiv ale unităţii vamale.

• Probele ridicate din marfa suspectă pot fi transportate spre laboratoarele de analiză din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor numai dacă sunt însoţite de adrese de înaintare de care să reiasă acest scop, de la cine a fost reţinută, precum şi cantitatea deţinută şi transportată de funcţionarul vamal.

• Se consideră deţinute legal cantităţile corespunzătoare solicitate în scris de la Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică.

• Supravegherea cultivării plantelor ce conţin droguri este, conform prevederilor legale în vigoare, o activitate care implică, pe de o parte, verificarea autorizaţiilor eliberate de organele abilitate pentru culturile ce au ca destinaţie prelucrarea licită a acestora, iar pe de altă parte, obligativitatea celor care cultivă pe bază de autorizaţie astfel de plante şi le prelucrează de a declara scopul culturilor, ce trebuie menţionat în mod expres în autorizaţie.

• Autorizarea, conform prevederilor legale în vigoare, pentru cultivarea plantelor ce conţin droguri şi sunt prelucrate în scop licit se realizează de Ministerul Sănătăţii prin direcţiile judeţene de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti.

Raţiunea prezentării, în cadrul acestei lucrări, a consideraţiilor legate de tratamentul penal al conduitelor ilicite relative la traficul şi consumul ilicit de

128

substanţe aflate sub control naţional, ţine de legătura acestora cu trecerea frontierei, cu activitatea organelor abilitate în domeniu, ce poate debuta la frontieră, de conexiunile, pe care le apreciem ca fireşti, între infracţiunile ce au ca obiect juridic regimul vamal şi cele ce au ca obiect juridic regimul traficării substanţelor aflate sub control naţional.

Dacă din punct de vedere teoretic, lucrurile pot fi, totuşi, discutabile, din punctul de vedere al anchetei, al reacţiei societăţii, ce trebuie să fie neapărat adecvată, se impune sublinierea necesităţii unei colaborări eficiente între instituţiile ce îşi desfăşoară activitatea în domeniu, un exemplu, în acest sens, constituind insistenţa legiuitorului de a impune atribuţii specifice organelor vamale în domeniul traficului de substanţe aflate sub control naţional şi un mecanism eficient de colaborare cu Formaţiunea Centrală de Reprimare a Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.

În continuare voi prezenta, în subsecţiuni distincte, principalele elemente caracteristice ale infracţiunilor arătate.

3.2.1. Infracţiunea de trafic de droguri

Obiectul juridic al infracţiunii de trafic de droguri este constituit din acele relaţii sociale a căror naştere şi normală desfăşurare este condiţionată, generic, de respectarea regimului impus de lege pentru droguri în vederea folosirii cu toate precauţiile necesare astfel încât să fie folosite doar în măsura în care efectele lor pot fi controlate şi puse în folosul omului. Ca obiect juridic special trebuie avute în vedere acele relaţii sociale ce gravitează în jurul valorii supreme reprezentate de viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a omului. Sănătatea publică reprezintă una dintre valorile de o importanţă deosebită în cadrul societăţii incluzând, ca noţiune, totalitatea condiţiilor şi măsurilor menite să asigure cât mai deplin sănătatea unui grup social organizat – sat, comună, oraş, etc. – şi starea pe care o are acel grup sub aspectul sănătăţii sale335.

Obiectul material îl formează oricare din substanţele cuprinse în tabelele I-III anexă la Legea 143/2000, aceleaşi substanţe regăsindu-se în tabelele anexă la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 sau la Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, la care România a aderat prin Legea 118/1992 şi care constituie, astfel, drept intern.

Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană ce îndeplineşte condiţiile generale impuse pentru tragerea la răspundere penală, legea neimpunând o anumită circumstanţiere, excepţie făcând modalitatea prevăzută de art. 4 din Legea 143/2000 ce presupune ca făptuitorul să fie una şi aceeaşi persoană cu cea care consumă drogurile traficate. De asemenea, instigatorii şi complicii nu sunt calificaţi iar participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.

Subiect pasiv principal este statul român prin săvârşirea infracţiunii fiind nesocotit regimul legal impus pentru traficarea acestor substanţe apreciate ca deosebit de periculoase, iar subiect pasiv secundar este persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii a cărei sănătate este pusă grav în pericol sau care, în forma agravată prevăzută de art. 12 alin. 3 din Legea 143/2000, îşi pierde viaţa. O situaţie aparte se întâlneşte în cazul traficului de droguri pentru consumul propriu. Aici, nu vom mai avea un subiect pasiv secundar, precum în cazul

335 V. Dongoroz şi colaboratorii – Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, op. cit. vol. IV, pag 588

129

celorlalte infracţiuni, întrucât o persoană nu poate cumula atât calitatea de subiect activ, cât şi calitatea de subiect pasiv – situaţia fiind asemănătoare cu a altor infracţiuni la care subiectul activ suferă, în mod nemijlocit efectele propriei activităţi ilicite, acest lucru fiind valabil pentru infracţiunile de nerespectare a unuia sau a altuia dintre regimurile juridice impuse de către legiuitor pentru desfăşurarea activităţilor cu privire la care se apreciază că prezintă un pericol deosebit.

Latura obiectivă. În toate modalităţile normative, infracţiunea de trafic de droguri este reglementată ca o infracţiune de pericol, fiindu-i caracteristic un element material ce consta în acţiuni, principial, alternative, nefiind de interes pentru existenţa infracţiunii dacă se săvârşeşte doar una sau se săvârşesc mai multe dintre acţiunile cuprinse în sfera elementului material. Rezultatul socialmente periculos are efecte juridice sub aspectul realizării elementelor constitutive ale formei agravate prevăzute si pedepsite de art. 12 alin. 3 din Legea 143/2000, unde se arată că realizare unui rezultat ce constă în moartea victimei atrage o pedeapsă la detenţiunea pe viaţă ori închisoarea între 15 şi 25 ani. Sub aspectul raportului de cauzalitate, acesta rezultă „ex re” din însăşi materialitatea faptelor incriminate, în cazul formei de bază, iar în cazul formei agravate, cercetarea va trebui să stabilească certitudinea legăturii de cauzalitate între moartea victimei şi săvârşirea acţiunilor ce constituie elementul material.

Modalitatea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea 143/2000 se caracterizează printr-un element material ce constă în mai multe acţiuni, după cum urmează: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea, orice alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor.

„Cultivarea” presupune atât însămânţarea, răsădirea, îngrijirea, recoltarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante cât şi orice alte operaţiuni conexe ce ţin de lucrul terenului, administrarea de pesticide, de îngrăşăminte, etc. Nu este necesar ca aceste plante să fie introduse într-un proces tehnologic, să se treacă efectiv la extragerea substanţei active, esenţial fiind, pentru această modalitate, ca plantele să conţină substanţe stupefiante, indiferent de concentraţie sau cantitate.

Prin „producerea” de droguri se înţelege336 realizarea, printr-o activitate oarecare – amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare, etc. – a unuia dintre compuşii chimici cuprinşi în categoria drogurilor.

„Fabricarea” trebuie acceptată ca o treaptă mai complexă a producerii, presupunând un flux tehnologic ce, bazându-se pe prelucrarea de materii prime are ca rezultat obţinerea, în serie, de droguri.

„Experimentarea” ilicită, avută în vedere de legiuitor, excede laboratoarelor agreate în care acest lucru este permis. Experienţele vizează atât metodele de obţinere a drogurilor, de creştere a purităţii acestora cât şi efectele, neinteresând dacă experimentarea se face asupra propriului corp al celui ce derulează experimentul ori asupra corpului altor persoane sau, chiar, asupra unor animale, indiferent dacă, din punct de vedere al intenţiei, aceasta nu este canalizată pentru trafic şi consum ilicit de droguri ci pentru alte scopuri, eventual cu un caracter

336 A. Boroi, N. Neagu, V.R. Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, edit. Rosetti, pag. 57

130

declarat nobil cum ar fi tratarea unor boli sau alinarea unor suferinţe, esenţial fiind ca experimentarea să se facă fără drept.

„Extragerea” presupune separarea substanţei active, ce stă la bază producerii sau fabricării unui drog, dintr-un compus folosind diverse procedee chimice sau fizice.

„Prepararea” are în vedere folosirea combinarea, tratarea substanţei active, orice alte operaţii ce au ca rezultat final obţinerea de droguri cu diferite concentraţii apte fie pentru a putea fi utilizate pentru consumul final fie pentru transport din ţările de origine în ţările de consum, de la laboratoarele de prelucrare intermediară la cele ce prepară dozele pentru a fi distribuite consumatorilor, etc.

„Transformarea” constă în modificarea unor elemente caracteristice ale unei substanţe pentru disimulare sau obţinerea unui produs ce poate avea utilizări legale, în cazul când este vorba despre drog sau, în sens invers, modificarea unor produse cu întrebuinţări legale pentru a se obţine droguri.

„Oferirea” presupune punerea la dispoziţia uneia sau mai multor persoane de droguri. De observat că acţiunea acceptă diferite grade de intensitate, chiar o anumită agresivitate în limbaj sau comportament, mergând de la simpla atitudine pasivă, aparent indiferentă, până la modalităţi active ce presupun propunerea prin diferite mijloace a procurării de substanţe aflate sub control naţional.

„Distribuirea” de droguri precede oferta către consumatorii finali sau poate fi subsecventă ofertei celor ce aduc drogurile din ţările unde se produc în zonele vizate pentru consum. În fapt, avem de a face cu activităţi de împărţire, de repartizare a drogurilor, dintr-un lot mare în posesia mai multor persoane, verigi pe traseul ce are ca punct final consumatorul ilicit de droguri.

„Livrarea” este un termen folosit în relaţiile comerciale ce presupune predarea către un destinatar a mărfurilor, ce constituie obiectul unei tranzacţii, în cazul de faţă predarea drogurilor.

„Trimiterea” de droguri are legătură cu acţiunea traficanţilor ce expediază droguri, în principiu, de la zonele de producţie către cele de consum. Ca noţiune este într-o conexiune logică şi precede transportul.

„Transportul” presupune preluarea drogurilor, gestionarea lor pe o perioadă determinată pe timpul necesar cărăuşului să le deplaseze, şi predarea lor destinatarului.

„Procurarea” este o noţiune folosită de legiuitor pentru a desemna orice acţiune ce are ca rezultat obţinerea drogurilor în sensul de a face rost, fireşte în alt fel decât prin preparare, extragere, producere, etc.

„Cumpărarea”, specie a procurării, are ca element caracteristic plata, pentru a intra în posesia drogurilor, a unui preţ, de obicei un echivalent bănesc.

„Deţinerea” este caracterizată de apropierea, posibilitatea unei persoane de a dispune acţional în orice moment de droguri ce se găsesc la domiciliul său, într-un depozit, garaj, ascunzătoare, etc., loc pe care îl cunoaşte, îi este accesibil şi asupra căruia deţine un control, cel puţin formal.

Apreciez că legiuitorul a urmărit o reglementare cât mai vastă, menită să acopere orice comportament legat de încălcarea regimului legal privind drogurile. Fiind o normă cu caracter general, s-a procedat la o enumerare exemplificativă, completată, în mod oportun, cu expresia „orice alte operaţiuni”, prin care se are în vedere orice altă activitate ce contravine circulaţiei legale a substanţelor aflate sub control naţional.

131

Traficul de droguri peste frontieră sau contrabanda specială cu droguri, ca specie, este reglementată ca o formă agravată, ce se leagă, prin voinţa legiuitorului, de un domeniu special de activitate – tranzitul peste frontiera de stat a României – considerându-se că operaţiunile ilicite cu droguri ce se efectuează la intrarea ori la ieşirea din ţară sunt mai periculoase, astfel încât să fie necesară o pedeapsă mai mare.337 Elementul material este caracterizat de patru acţiuni a căror enumerare, datorită specificităţii domeniului, numai are caracter exemplificativ, ci restrictiv. Astfel se incriminează:

• introducerea în ţară • scoaterea din ţară • importul • exportul Cele două planuri sunt paralele, nu se poate spune că un subiect poate, în

acelaşi timp, să introducă în ţară droguri şi să importe droguri. Activitatea ilicită ori se manifestă în cadrul regimului vamal, atunci când trecerea drogurilor se face prin incinta punctelor de control a trecerii frontierei, în care se găsesc şi birouri vamale, la care se desfăşoară o parte din procedura vamală, ori se manifestă în plan general, făptuitorii identifică o breşă în sistemul activităţilor organelor abilitate să urmărească şi să impună respectarea regimului de trecere a frontierei şi o valorifică făcând ca drogurile să tranziteze ilicit frontiera de stat.

O discuţie trebuie făcută sub aspectul concursului de texte legale dintre art. 3 din Legea 143/2000 şi art. 176 din Codul Vamal. Am spus concurs de texte legale deoarece, în opinia mea, nu poate fi vorba despre un concurs de infracţiuni, ambele texte legale incriminând, într-o anumită măsură, aceeaşi conduită ilicită. Raportul dintre cele două texte este raportul specific dintre general şi special. În opinia mea, norma juridică din Codul Vamal este o normă cadru ce are ca obiect incriminarea trecerii peste frontieră a mai multe categorii de bunuri considerate speciale printre care substanţele stupefiante şi psihotrope, fără autorizaţie. Norma juridică cuprinsă în Legea 143/2000 este o normă specială, menită a deroga de la cea cuprinsă în Codul Vamal. Ea are ca obiect incriminarea trecerii peste frontieră a drogurilor, fără drept, indiferent că se face în cadrul procedurii vamale ori nu338.

Detaliind, s-ar putea spune că nici prevederea de la art. 3 din Legea 143/2000 nu are caracter absolut special, conţinând un anumit grad de generalitate, întrucât se referă atât la trecerea peste frontieră în cadrul procedurii vamale cât şi, dincolo de aceasta, la trecerea de droguri peste frontieră în afara acesteia. Ca o părere personală, legiuitorul a unit într-o singură reglementare două reglementări ce existau independent înainte de intrarea în vigoare a legii privind combaterea traficului ilicit de droguri, una, în legea frontierei de stat din 1992, şi, cealaltă, în Codul Vamal.

În condiţiile arătate, răspunsul la întrebarea – care este textul legal ce se va aplica ? – pare a se simplifica: art.3 din Legea 143/2000 – întrucât, comparativ cu art. 146 din Codul Vamal, reprezintă o normă specială. Oricum, acceptându-se ficţiunea noţiunii de contrabandă specială cu aplicarea art. 182 din Codul Vamal, 337 N.A.- 10 la 20 de ani faţă de 3 la 5 ani, în cazul drogurilor de risc, respectiv 15 la 25 de ani faţă de 10 la 20 de ani în cazul drogurilor de mare risc. 338 N.A. – termenii de substanţe stupefiante şi psihotrope şi droguri sunt echivalaţi fiind vorba despre aceleaşi substanţe care au fost prezentate cu denumiri diferite pe baza unor clasificări ( când se foloseşte termenul de substanţe stupefiante şi psihotrope este avut în vedere efectul imediat al acţiunii acestor substanţe iar atunci când se foloseşte termenul de droguri este avut în vedere un efect ce se instalează în timp – în principal dependenţa psihică sau/şi fizică.

132

fapta, ca atare ar urma să fie pedepsită cu pedeapsa mai aspră prevăzută de Legea 143/2000.

Din punct de vedere terminologic, în cadrul demersului ştiinţific am folosit doi termeni – trafic de droguri peste frontieră şi contrabandă specială cu droguri – ambii nestipulaţi în textele legale pe care le-am analizat. Pentru ambii termeni există argumente care să-i recomande ca utili. Totuşi, apreciez mai oportună folosirea termenului de trafic de droguri peste frontieră, întrucât, în materie de droguri, descrie mai bine conduita incriminată; termenul de contrabandă specială fiind legat prin excelenţă de procedura vamală şi, pe ipoteza dată, mai greu de adaptat la conduita ilicită ce excede procedurii arătate.

Traficul de droguri pentru consumul propriu, ca modalitate a traficului de droguri, se caracterizează, din punct de vedere al elementului material, prin mai multe acţiuni ce fac parte dintr-o enumerare ce, la fel ca la modalitatea cadru, are caracter exemplificativ. Astfel legiuitorul a dorit incriminarea cultivării, producerii, fabricării, experimentării, extragerii, preparării, transformării, cumpărării şi a deţinerii de droguri pentru consumul propriu. Aşa cum se poate observa, sunt preluate acele acţiuni specifice elementului material, de la modalitatea cadru, susceptibile de a se realiza în vederea consumului propriu.

Existenţa elementului material al infracţiunii de trafic de droguri, indiferent de modalitate, presupune realizarea unei cerinţe esenţiale în legătură cu elementul material, acţiunile caracteristice acestuia trebuind efectuate fără drept.

Latura subiectivă. Infracţiunea de trafic de droguri se poate săvârşi doar cu intenţie. Principial, nu se cere pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii existenţa vreunui scop sau mobil, acestea putând fi analizate în materia individualizării pedepselor.

Totuşi, trebuie observat că la traficul de droguri pentru consumul propriu, scopul este clar determinat – consumul propriu – acest element al laturii subiective fiind de natură a stabili limita dintre forma prevăzută de art. 2 şi forma prevăzută de art. 4 din legea 143/2000. De asemenea, mai trebuie făcută o subliniere în legătură cu aplicarea art.12, ce reglementează, în cele două alineate ale sale339, o modalitate agravată a aproape tuturor infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul sancţionării traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţele aflate sub control naţional.

Realizarea acestei modalităţi este condiţionată de satisfacerea a două condiţii pozitive:

► subiectul activ să fie calificat, să aibă calitatea de membru într-o organizaţie, asociaţie sau grup de cel puţin trei persoane, cu structuri determinate.

► organizaţia, asociaţia sau grupul să aibă ca scop săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea 143/2000 şi obţinerea de beneficii materiale sau alte foloase ilicite.

Cu privire la a doua condiţie îmi permit să observ că scopul organizaţiei, asociaţiei sau grupului este asimilat de fiecare dintre membri, în parte, scopul comunităţii translându-se la nivel individual, devenind scopul fiecărui individ. Scopul ale cărui implicaţii juridice le analizăm presupune, de asemenea, întrunirea a două condiţii:

339 N.A. – în materia traficului de droguri ( mai puţin cel în pentru consumul propriu, situaţie la care nu se poare face aplicarea art.12 ) se aplică alin.1

133

1. să fie avută în vedere săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea 143/2000

2. prin săvârşirea infracţiunilor arătate să se urmărească obţinerea de beneficii materiale sau alte foloase ilicite

Consider că cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ, ele decurgând una din cealaltă. Într-o situaţie ipotetică, s-ar putea constitui o organizaţie, asociere sau grup care şi-ar propune săvârşirea traficului de droguri fără să urmărească obţinerea de beneficii ori alte foloase ilicite – să spunem că şi-ar propune întreţinerea unor stabilimente de copii sau bătrâni aflaţi în dificultate – dacă s-ar accepta o asemenea interpretare a situaţiei de fapt, nu ar mai intra în discuţie modalitatea prevăzută de art. 12 din Legea 143/2000, ci ne-am găsi în ipoteza art. 323 din Codul Penal – asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.

3.2.2. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri

Prin reglementarea acestei infracţiuni legiuitorul a incriminat o conduită ce nu era oportun să fie trecută în enumerarea de acţiuni ce caracterizează elementul material al traficului de droguri dar care, prin modul cum este reglementată, este intrinsecă traficului. Între cele două infracţiuni există raporturi deosebite, favorizarea consumului ilicit de droguri reprezintă, practic, o încununare, o completare firească a traficului, chiar, s-ar putea spune, o componentă a acestuia.

Subiectul activ al infracţiunii este calificat – trebuie să fie o persoană ce are calitatea de administrator ori care are un drept real asupra localului, locuinţei sau locului amenajat pe care îl pune la dispoziţie ori în care tolerează consumul ilicit de droguri. Aspectul trebuie detaliat. Fără nici un dubiu, subiect activ al infracţiunii de favorizare a consumului ilicit de droguri poate fi persoana care un drept personal asupra, minim, amenajării care se pune la dispoziţie ori în care se tolerează consumul de droguri. O problemă apare în legătură cu situaţia administratorului. Legat de noţiunea de administrator am considerat că aceasta poate fi orice persoană ce beneficiază de un drept delegat din partea titularului. Am în vedere, aici, atât delegarea formală ce are drept consecinţă transferarea pazei juridice asupra bunului cât şi titularul unei stări de fapt. Trebuie observat că, în ultimă instanţă, încredinţarea pentru sau tolerarea consumului ilicit de droguri poate fi săvârşită doar de o persoană ce poate să facă aceasta, actul de voinţă fiind capacitat de o latură aptitudinală, de posibilitatea oferită de un drept, fie el şi delegat, ori de o stare de fapt.

Latura obiectivă, din punctul de vedere al elementului material, este caracterizată de două componente – punerea la dispoziţie şi tolerarea. Punerea la dispoziţie a unui local, locuinţe sau a oricărui loc amenajat, în care să aibă acces publicul, presupune o atitudine activă din partea făptuitorului, acesta, având un anumit drept de dispoziţie, se manifestă pentru a facilita consumul de droguri. Important de observat este că legiuitorul nu a legat de realizarea laturii obiective, în această modalitate, un anumit rezultat, fiind suficient ca spaţiul să fie pus la dispoziţie, neinteresând dacă consumul ilicit de droguri a existat în realitatea obiectivă, sau nu, ca urmare a săvârşirii acţiunii specifice elementului material. Infracţiunea, pe această ipoteză, este o infracţiune de pericol, cu un raport de cauzalitate determinat de însăşi materialitatea infracţiunii.

Tolerarea consumului ilicit de droguri presupune o atitudine pasivă din partea unei persoane ce are obligaţia legală de a lua măsuri pentru folosirea

134

localului, locuinţei sau amenajării în concordanţă cu respectarea legilor şi a bunelor moravuri. Interesant este că legiuitorul nu a incriminat consumul de droguri, aceasta implicând o discuţie mai vastă în legătură cu libertatea persoanei, dreptul fiecăruia de a decide cu privire la propria persoană, la viaţa, sănătatea sa şi a mediului în care trăieşte, însă a luat toate măsurile pentru a descuraja, pentru a face cât mai greu accesibil drogul, pentru a limita şi restrânge fenomenul – în acest sens a incriminat procurarea drogurilor în vederea consumului propriu, a incriminat orice activitate ce facilitează aproprierea drogurilor de consumator. Revenind strict la tolerarea consumului de droguri, această modalitate vine în completarea punerii la dispoziţie, începe acolo unde se termină punerea la dispoziţie, iar, diferit faţă de aceasta, presupune, cu necesitate, realizarea rezultatului socialmente periculos. Nu poţi tolera sau facilita, ceva ce nu există cu obiectivitate; în aceste condiţii consumul ilicit de droguri trebuind să aibă în antecedenţa sa, ca una dintre cauze, tolerarea în incinta unui spaţiu amenajat. Ancheta va trebui să demonstreze, în acest caz, existenţa consumului ilicit de droguri, faptul facilitării de către o persoană fizică şi legătura sau raportul de cauzalitate, determinarea consumului ilicit de droguri în acel loc de facilitare.

Am promovat expresia „favorizare a consumului ilicit de droguri” bazându-mă pe o interpretare logică a textului art. 5 din Legea 143/2000 şi pe o anumită asemănare cu infracţiunea prevăzută de art. 264 din Codul Penal – favorizarea infractorului – totul oprindu-se aici, nefiind vorba, nici pe departe, ca infracţiunea ce se referă la consumul de droguri să fie considerată o formă specială a infracţiunii prevăzute de Codul Penal sau să existe alte consecinţe juridice care să izvorască din asemănarea de titlu, mai ales că titulatura din Codul Penal este dată de legiuitor iar cea din Legea 143/2000 este dată de mine din considerente de oportunitate, bazate pe uşurarea înţelegerii şi memorării infracţiunii.

Latura subiectivă. Infracţiunea de favorizare a consumului ilicit de droguri se poate săvârşi doar cu intenţie şi nu orice fel de intenţie ci una calificată. Subiectul activ se comportă în deplină cunoştinţă de cauză – cu ştiinţă, aşa cum spune legiuitorul – în vederea favorizării consumului ilicit de droguri. El a înţeles, iar ancheta trebuie să scoată în evidenţă acest lucru, că pune la dispoziţie un spaţiu în ideea, cu scopul declarat, ca în acel spaţiu să se petreacă o stare de lucruri care să aibă în compunere, alături poate şi de alte activităţi mai mult sau mai puţin ilicite, consumul de droguri ori tolerează naşterea şi dezvoltarea acestei stări de lucruri. Scopul este declarat – favorizarea consumului ilicit de droguri. Mobilul, privit ca acel impuls intern care a dinamizat, care a dat raţiune comportamentului ilicit, este un element facultativ al laturii subiective, principial, este vorba despre obţinerea de foloase materiale însă pot exista şi alte considerente, oricum importante pentru anchetă, pentru reţinerea, dacă este cazul, a concursului de infracţiuni, a unor forme agravate – cum este cea prevăzută de art.12 alin.1 din Legea 143/2000 – sau a unor circumstanţe, în vederea individualizării pedepselor.

3.2.3. Infracţiunea de prescriere, eliberare sau obţinere abuzivă de droguri de mare risc

În materia acestei infracţiuni trebuie observată, în ceea ce priveşte condiţiile preexistente, o anumită specificitate a obiectului juridic special, constituit din relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică care, în mod necesar, sunt

135

condiţionate de respectarea regimului impus de legiuitor pentru prescrierea, eliberarea sau obţinerea drogurilor de mare risc.

De asemenea, subiectul activ este, în două din cele trei modalităţi, calificat şi diferit, în funcţie de modalitatea de săvârşire a faptei. Prescrierea drogurilor de mare risc, aşa cum se subliniază şi în textul legal, se poate face doar de către un medic. Aici consider că trebuie detaliată o ipoteză – ce se întâmplă atunci când persoana care prescrie are calificarea necesară însă i s-a interzis ori, din alte motive, nu mai poate practica această meserie sau, pur şi simplu, este un impostor?

Deşi s-ar părea că legiuitorul a avut în vedere o specializare strictă a subiectului activ, consider că subiectul activ trebuie să rămână calificat, dat fiind specificitatea elementului material, însă trebuie acceptată şi includerea celor două categorii amintite – cei care nu mai au dreptul să profeseze şi simplii impostori – esenţială fiind, aici, convingerea celui căruia i se prescriu droguri de mare risc, potrivit cu care acesta se găseşte în faţa unui medic.

Soluţia satisface un aspect de oportunitate – în alte condiţii conduita în discuţie ar trebui ori nepedepsită în contextul acestui domeniu special ori asimilată, oarecum artificial, cu una din acţiunile avute în vedere de legiuitor la incriminarea traficului de droguri – şi, în acelaşi timp, presupune concursul de infracţiuni, de la caz la caz, cu infracţiuni de fals, uz de fals, înşelăciune, etc., mai ales în condiţiile în care sunt necesare formulare şi înregistrări cu caracter special. Mai mult, reţetele medicale ce conţin ca recomandări de tratament droguri de mare risc pot fi date doar de către medici primari, şefi de secţie numiţi de direcţiile sanitare sau de directorii spitalelor, pentru cazuri deosebite, atent selecţionate, fără a fi depăşite dozele pentru 24 de ore prevăzute în Farmacopeea Română X, pentru fiecare substanţă, în parte, şi pentru fiecare cale de administrare posibilă.

Eliberarea drogurilor de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrisă abuziv sau falsificată poate fi făcută numai de către un farmacist. Situaţia farmaciştilor fără drept de a profesa precum şi cea a impostorilor, apreciez că trebuie tratată în mod identic cu cea arătată în cazul prescrierii.

Obţinerea drogurilor de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise abuziv sau falsificată, poate cădea în sarcina oricărei persoane ce întruneşte condiţiile cerute de lege pentru a răspunde penal340, aici subiectul activ nemaifiind calificat.

Latura obiectivă. Elementul material este realizat prin acţiuni specifice fiecărei modalităţi în parte: prescriere, eliberare, obţinere de droguri de mare risc. Prin prescrierea de droguri de mare risc se înţelege scrierea unei reţete speciale – reţetă cu timbru sec – de către un medic şi predarea ei unei persoane ce o solicită.

Eliberarea de droguri de mare risc pe baza unei reţete prescrisă de abuziv ori falsificată presupune, în opinia mea, mai mult decât simpla predare a drogurilor către persoana solicitantă341, aici fiind implicată o anumită complexitate în conduită; farmacistul trebuie să primească reţeta, să o analizeze, să conştientizeze că aceasta este prescrisă abuziv – eventual şi pe baza unor date cunoscute iniţial – ori este falsificată.

340 A. Boroi, N Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Edit. Rosetti, Bucureşti, 2001, pag. 68 341 Idem, pag. 69

136

Obţinerea de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrisă abuziv ori falsificată cuprinde toate demersurile făcute de către subiectul activ pentru a intra în posesia drogurilor de mare risc folosind reţeta arătată. Făptuitorul îşi poate atinge scopul, fie câştigând conivenţa farmacistului, fie exploatând ignoranţa acestuia în cazul folosirii reţetei falsificate.

Apreciez că în cazul obţinerii drogurilor de mare risc pe baza unei reţete falsificate suntem în prezenţa unei forme speciale – pedepsită mai grav – a uzului de fals342. Există, deja, consumată o infracţiune de fals, în sensul art. 288 din Codul Penal, săvârşită de către cel ce foloseşte reţeta falsificată, caz în care vom avea de a face cu un concurs de infracţiuni, ori de către o altă persoană, caz în care, demonstrându-se că cel ce a săvârşit falsul a făcut-o pentru ca pe baza lui să poată fi obţinute droguri de mare risc, vom fi în prezenţa unui act de participaţie la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6, alin. 2 din Legea 143/2000 în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 din Codul Penal.

Sub aspectul rezultatului periculos şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi elementul material, infracţiunea este de pericol sau de rezultat în funcţie de modalitatea de săvârşire. În cazul prescrierii, infracţiunea este de pericol, acţiunea caracteristică elementului material inducând în viaţa socială o stare de pericol sub aspectul posibilităţii ca persoane interesate să procure droguri de mare risc şi să le folosească pentru trafic în sensul art. 2 sau 4 din Legea 143/2000, raportul de cauzalitate rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea incriminării.

Eliberarea şi obţinerea, ca modalităţi infracţionale, sunt conexe, prima constituie cauza iar cea de a doua efectul. Legiuitorul nu a legat explicit un anumit rezultat socialmente periculos de cele două acţiuni ca şi condiţii pentru existenţa infracţiunii. Totuşi, îmi permit să observ că „eliberarea” şi omologa „obţinerea” au implicit un rezultat logic – aproprierea de către o persoană interesată, intrarea acestei persoane în posesia drogurilor de mare risc. Fără realizarea acestui rezultat cele două modalităţi normative rămân lipsite de sens. În aceste condiţii, infracţiunea, consider că, devine de rezultat fiind necesar, ca element al laturii obiective şi o relaţie de cauzalitate, firească şi normală, de altfel, între „eliberare” şi „obţinere”, pe de o parte şi rezultatul specific – intrarea în posesia unor cantităţi de droguri de mare risc – pe de altă parte.

Ceea ce în cazul prescrierii era doar o posibilitate, în cazul eliberării şi obţinerii devine certitudine, persoana interesată are la dispoziţie droguri de mare risc, le va putea folosi pentru consum propriu ori le va putea trafica în alt mod.

Latura subiectivă. Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea analizată este caracterizată de intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată prin scop.

Astfel, medicul ce prescrie drogurile de mare risc este în deplină cunoştinţă de cauză, el cunoaşte că prin acţiunea lui creează posibilitatea ca o persoană să folosească pentru consum propriu ori să poată face alt trafic, legiuitorul plasând acţiunea lui în legătură directă cu lipsa unei necesităţi medicale. Aici este exclusă culpa medicală, eroarea medicului asupra stării de sănătate a unei persoane caz în care medicul îşi formulează sau acceptă o ipoteză greşită urmând ca, prescriind droguri, să acopere o necesitate medicală.

342 Art. 291 din Codul Penal

137

Farmacistul ce eliberează drogurile, de asemenea, conştientizează lipsa necesităţii medicale, el primeşte reţeta, o analizează, realizează faptul că aceasta este prescrisă abuziv ori este falsificată, după care trece la acţiune cunoscând, în mod evident, că prin activitatea sa facilitează alte conduite incriminate de legiuitor. Practic el este participant la infracţiunea de trafic de droguri, întrucât el solicită reţeta doar pentru a justifica, formal, eliberarea drogurilor iar legiuitorul, cunoscând aceasta, a voit să incrimineze separat acest act de participare.

Persoana ce obţine droguri, este şi subiect activ al traficului de droguri, ea numai foloseşte o reţetă, în condiţiile arătate, pentru procurarea de droguri de mare risc, această modalitate fiind, în fapt, o modalitate a traficului de droguri pe care legiuitorul a vrut să o incrimineze şi să o pedepsească separat. În aceste condiţii, s-ar putea pune o întrebare în legătură cu motivul ce a stat la baza hotărârii legiuitorului de a incrimina şi pedepsi separat acte de participare sau de executare a traficului de droguri.

Explicaţia vine de la specificitatea domeniului ce nu permite traficarea unor cantităţi importante de droguri, orice complicaţie de natură a spori gradul de pericol social constituind infracţiuni în concurs – cazul omorului, violului, vătămarea gravă a sănătăţii, instigarea persoanei ce consumă droguri la săvârşirea de infracţiuni, etc.

3.2.4. Infracţiunea de administrare abuzivă de droguri de mare risc

Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale a căror formare şi normală dezvoltare sunt condiţionate de respectarea regimului legal privind administrarea drogurilor de mare risc persoanelor. Consider că, principial nu sunt implicate şi alte categorii de relaţii sociale legate de viaţa, sănătatea, integritatea persoanelor întrucât, dacă acestea vor fi lezate în vreun fel, vom putea admite un concurs de infracţiuni ori o infracţiune de rezultat în cadrul căreia administrarea abuzivă de droguri să aibă doar rolul de mijloc în vederea atingerii unui scop.

Subiectul activ al acestei infracţiuni nu este calificat, putând fi orice persoană ce răspunde penal. Drogurile de mare risc pot fi administrate în mod abuziv – „în afara condiţiilor legale” specifică in terminis legea – atât de către o persoană calificată, respectiv un cadru medical, cât şi de o persoană necalificată, urmând ca, în funcţie de posibilele consecinţe, să fie analizat şi gradul de vinovăţie faţă de acestea.

Latura obiectivă. Elementul material se realizează printr-o acţiune ce incumbă, din punct de vedere noţional, termenului de administrare. Este suficientă o singură administrare a drogurilor de mare risc pentru consumarea infracţiunii urmând ca, în condiţiile în care administrarea are loc în mod repetat, activitatea infracţională să dobândească un caracter continuat. Din punct de vedere al existenţei infracţiunii nu interesează nici dacă persoana căreia i se administrează drogul a fost sau nu de acord cu aceasta fiind, practic, indusă în eroare cu privire la natura operaţiunii sau/şi cu privire la natura substanţei administrate, nici modul cum s-a făcut administrarea. O subliniere trebuie făcută în legătură cu condiţiile ce circumscriu elementul material. Administrarea trebuie făcută în afara condiţiilor legale, legiuitorul voind să instituie o rigoare cât mai puţin flexibilă în domeniu. Nu s-a făcut nici o referire, în textul legal, la ceea ce se

138

numeşte în doctrină medicală „necesitate medicală” şi, cel puţin la nivel teoretic, nu poate fi de acceptat un concurs, încălcarea condiţiilor legale în favoarea satisfacerii unei necesităţi medicale apărută intempestiv.

Din punct de vedere al rezultatului periculos pentru societate şi al raportului de cauzalitate, infracţiunea pe care o analizez este o infracţiune de pericol. Totuşi, trebuie observat că administrarea drogurilor de mare risc poate genera şi efecte deosebite asupra sănătăţii persoanei căreia i se administrează aceste substanţe, putându-se ajunge până la decesul acesteia. În aceste condiţii, urmează a se analiza intenţia făptuitorului, sub aspectul fiecărui rezultat periculos în parte, urmând a se stabili dacă administrarea de droguri de mare risc a fost doar un mijloc în vederea obţinerii rezultatului presupus de infracţiunile contra vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale, etc. – ce sunt infracţiuni de rezultat – caz în care infracţiunea prevăzută de Legea 143/2000 este absorbită de infracţiunile arătate, ori rezultatul apare ca praeterintenţionat, caz în care culpa din ipoteză impune tot absorbirea, dar în alte infracţiuni – infracţiuni reglementate ca atare pentru a satisface ipoteza praeterintenţiei, cum este cea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 din Codul Penal.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie impusă de norma de incriminare este intenţia directă343, făptuitorul cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că administrarea drogurilor de mare risc se poate face doar în anumite condiţii impuse restrictiv prin lege. Analiza scopului şi a mobilului nu sunt relevante sub aspectul existenţei infracţiunii însă trebuie reţinute pentru individualizarea pedepselor, reţinerea unui posibil concurs de infracţiuni sau absorbirii într-o infracţiune mai periculoasă, de rezultat.

3.2.5. Infracţiunea de furnizare de inhalanţi chimici toxici unui minor în vederea consumului.

În materia obiectului juridic, dincolo de regimul legal instituit pentru substanţele aflate sub control naţional, trebuie observată grija legiuitorului român pentru ocrotirea minorilor, pentru crearea unor condiţii cât mai bune care să asigure dezvoltarea sănătoasă a acestora.

Obiectul material este constituit din substanţele ce fac parte din categoria substanţelor chimice care, pe lângă alte proprietăţi, o au pe aceea de a se volatiliza iar inhalarea gazelor toxice este de natură a genera efecte deosebit de negative asupra comportamentului fizic şi psihic al oamenilor, asupra stării de sănătate a acestora. Lista acestor substanţe este stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii. Trebuie observat că cea mai mare parte dintre acestea, prin efectele lor, se includ în definiţia dată armelor chimice astfel încât folosirea acestor substanţe, urmărindu-se rezultatele acţiunii lor asupra oamenilor, este deosebit de atent incriminată344.

Subiectul activ nu este calificat, furnizarea putând fi făcută atât de către o persoană majoră cât şi de către un minor, esenţial fiind ca să existe o substanţă din categoria celor ce constituie obiectul material al infracţiunii la dispoziţia persoanei solicitate să furnizeze.

343 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit. Rosetti Bucureşti, 2001 pag. 72. 344 N.A. – a se vedea şi dezvoltările din secţiunea în care se tratează substanţele toxice.

139

Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este calificat345 acesta trebuind să aibă, cu necesitate, calitatea de minor.

Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune – furnizarea de inhalanţi chimici toxici. Noţiunea de furnizare presupune, în mod efectiv, a da inhalanţi chimici, a preda, a face o ofertă urmată de acceptare, manifestată în plan obiectiv, unui minor.

Deşi, la prima vedere, lucrurile pot părea clare, problema, consider, că nu trebuie abordată simplist. Astfel, apreciez că legiuitorul a urmărit, aici, ca minorii să fie feriţi, să nu aibă la dispoziţie substanţe chimice ce pot fi folosite, prin inhalare, în vederea obţinerii unor efecte aparent plăcute. Din formularea textului legal reiese că a fost incriminată o etapă ce anticipează consumul – inhalarea efectivă a substanţelor chimice – pentru existenţa infracţiunii, neinteresând cine urmează să inhaleze, o singură persoană sau mai multe, un minor, numai minori, numai adulţi sau şi minori şi adulţi. De asemenea, nu interesează dacă vânzătorul furnizează astfel de substanţe unui major, urmând ca acesta, eventual, să faciliteze consumul unuia sau mai multor minori; aici majorul care procură devine el însuşi subiect activ. Ceea ce rămâne, ca fiind esenţial, este întrunirea a două condiţii în legătură cu elementul material:

• Furnizarea să se facă către un minor • Furnizarea să se facă în vederea consumului

În ceea ce priveşte rezultatul socialmente periculos şi legătura de cauzalitate, infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea 143/2000 este o infracţiune de pericol. Furnizarea se face în vederea consumului însă nu este important, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, dacă s-au inhalat, în mod efectiv, substanţele toxice, dacă numai s-a început inhalarea ori alte elemente legate de această operaţiune scop.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este intenţia directă. Avem de a face cu o intenţie calificată, furnizarea are un scop clar determinat, se face „în vederea consumului”. În ceea ce priveşte mobilul, legiuitorul nu leagă direct efecte juridice însă, ancheta va trebui să lămurească cât mai clar această problemă, întrucât depăşindu-se un interes oneros, specific comercial, legat de valorificarea unei mărfi, ar putea fi evidenţiate în cauză existenţa unor urmări, aparent ascunse, pe care făptuitorul să le fi urmărit şi care să fi constituit acea raţiune, acel impuls intern determinant în luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea – toate acestea fiind de natură să genereze extinderea cercetărilor şi posibilă conturare a evidenţei săvârşirii şi a altor infracţiuni, cu certitudine, mai periculoase.

3.2.6. Infracţiunea de trafic cu precursori folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor

În materia traficului cu precursori, legiuitorul a optat pentru reglementarea infracţiunii în mai multe texte legale. Consider că este vorba despre o singură infracţiune, chiar în situaţia în care s-ar putea considera, aceasta, o construcţie teoretică artificială, în condiţiile în care avem de a face cu o reglementare în două legi, conexe dar, totuşi, diferite.

345 A se vedea şi A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 Edit. Rosetti Bucureşti, 2001 pag. 73.

140

Trebuie distins între două forme ale traficului de precursori – o formă cadru prevăzută de art. 32 alin. 1 şi 2 din Legea 300/2002 şi o formă calificată prin scop, prevăzută în art. 9 din Legea 143/2000 şi art. 32 alin. 3 din Legea 300/2002. Dincolo de demersul teoretic distincţia va trebui urmărită în planul cercetării, pentru forma calificată fiind esenţial ca ancheta să demonstreze efectuarea acţiunilor specifice elementului material în scopul obţinerii de droguri de risc sau de droguri de mare risc.

Obiectul juridic are în vedere acele relaţii sociale a căror formare şi normală desfăşurare sunt condiţionate, ca şi în cazul altor infracţiuni prezentate în acest capitol, de respectarea regimului juridic al substanţelor aflate sub control naţional, în sens larg, iar particularizat, de nerespectarea regimului juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.

Dat fiind natura acţiunilor specifice elementului material – o enumerare vastă ce urmăreşte ca rezultat incriminarea oricărei activităţi legate de precursori – trebuie observată complexitatea aspectelor ce caracterizează regimul juridic al acestor substanţe, o anumită echivocitate ce trebuie acceptată prin prisma posibilităţilor de utilizare – acestea pot fi folosite atât pentru obţinerea de droguri cât şi pentru obţinerea unor produse care, prin calităţile lor, să fie acceptate în uz pentru tratamente medicale pe scară largă ori în alte scopuri licite.

Obiectul material este constituit din precursori, în cadrul formei cadru şi formei calificate atunci când se urmăreşte producerea, folosirea sau fabricarea ilicită a drogurilor şi din precursori, echipamente şi materiale, în situaţia utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc. În cadrul conţinutului constitutiv, din considerente ce ţin de rigoarea demersului ştiinţific, voi încerca să punctez diferenţiat unele particularităţi ale celor două forme ale infracţiunii. Aceasta este necesară pentru că, cu toată consideraţia pentru caracterul unitar al acestei infracţiuni, pe care îl susţin, acceptând posibilele critici şi observaţii ce pot fi făcute, există unele diferenţe între textele legale ce nu pot fi trecute cu vederea.

Latura obiectivă. Elementul material, atât în cazul formei cadru cât şi în cazul formei calificate346, se realizează prin mai multe acţiuni: producerea, fabricarea, sinteza, vânzarea, plasarea pe piaţă, efectuarea de acte de comerţ sau a altor operaţiuni347. Aşa cum este gândită reglementarea, s-a urmărit incriminarea oricăror acţiuni neautorizate în legătură cu precursorii. Infracţiunea este o infracţiune de pericol, legiuitorul arătându-se interesat de păstrarea sub control a activităţilor ce se pot desfăşura cu, şi în legătură cu o categorie de substanţe considerate speciale, dat fiind posibilitatea de a putea fi folosite la obţinerea de droguri. Aici nu interesează dacă urmarea activităţilor incriminate este obţinerea efectivă de droguri, fiind suficient, doar, să fie săvârşită una dintre acţiunile prevăzute în textul legal.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol la adresa valorilor sociale ce constituie obiectul juridic al infracţiunii. În raport cu urmarea imediată arătată, nu se pune problema probării legăturii de cauzalitate între faptă şi rezultat aceasta rezultând „ex re”, din însăşi materialitatea faptei.

346 N.A. – există o anumită diferenţă de formulare în condiţiile textului prevăzut la art.9 din Legea 143/2000 faţă de prevederile din Legea 300/2002 347 N.A. – nu voi detalia fiecare termen în parte, pe de o parte, din considerente de spaţiu, iar pe de altă parte, pentru că unii dintre termeni au fost detaliaţi în secţiunea 3.2.1.

141

Latura subiectivă. Săvârşirea infracţiunii implică din partea subiectului activ intenţia, ce poate fi, atunci când analizăm forma cadru, atât directă cât şi indirectă, iar în situaţia formei calificate doar intenţia directă – o intenţie calificată prin scop, element ce conduce la calificarea, însăşi, a infracţiunii. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca făptuitorul să cunoască că substanţele ce constituie obiectul material fac parte din categoria precursorilor.

În ceea ce priveşte mobilul şi scopul situaţia este diferită. Dincolo de importanţa pe care o au cele două elemente ale laturii subiective în planul larg al investigaţiei penale, pentru extinderea cercetărilor şi pentru individualizarea pedepselor, legiuitorul acordă o atenţie deosebită scopului, calificând infracţiunea atunci când făptuitorul a urmărit producerea sau fabricarea drogurilor, atât cele de mare risc cât şi cele de risc, în sensul art. 1 lit. c şi d din Legea 143/2000. Această diferenţiere este oportună mai ales din punctul de vedere al practicienilor, astfel că, atunci când, din diferite motive, ancheta intră în impas devenind imposibil de probat scopul, legat de producerea sau fabricarea drogurilor, conduita ilicită, datorită, în primul rând, echivocităţii sale, va putea fi urmărită, judecată şi pedepsită. De observat că, dacă s-ar schimba datele din ipoteză, multe persoane de rea credinţă şi-ar putea masca şi continua activitatea ilicită sub paravanul folosirii precursorilor pentru realizarea unor scopuri, absolut, nepericuloase.

3.2.7. Infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a săvârşirii activităţilor ilicite ce au ca obiect traficul şi alte operaţiuni cu substanţe aflate sub control naţional

Această infracţiune este tratată în doctrină şi ca formă agravată a infracţiunilor prevăzute de Legea 143/2000 348, folosindu-se, în principal, ca argument, modul cum este reglementată pedeapsa349. Consider că trebuie să aibă prioritate, aici, în mod firesc, elementele constitutive ale infracţiunii. Art. 10 din Legea 143/2000, deşi poate fi apreciată ca normă de trimitere, face referire cât se poate de clar, în materia laturii obiective, la acţiuni ce creează specificitate elementului material – organizarea, conducerea sau finanţarea săvârşirii unor infracţiuni.

În aceste condiţii, voi analiza norma juridică da la art. 10 din Legea 143/2000 ca reglementând o infracţiune distinctă.

Obiectul juridic este caracterizat de grija pe care legiuitorul o manifestă pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Dincolo de obiectul juridic special al fiecărei infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000, în cazul de faţă, se pune problema atragerii unei răspunderi penale mai grave pentru cei ce reprezintă creierul activităţilor ilicite, persoanele care, niciodată, nu vor efectua direct activităţile ilicite avute în vedere de legiuitor în materia traficului şi consumului ilicit de droguri. De ce a fost nevoie de incriminarea separată a unor activităţi care, în fapt, pot fi analizate şi ca acte de instigare, complicitate sau coautorat în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii 143/2000, ca să nu mai pun în discuţie infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni? Consider că legiuitorul român a apreciat că incriminarea separată a organizării,

348 A.Boroi; N. Norel; V.R.Sultănescu op. cit. pag. 45 349 N.A. – pedeapsa pentru faptele organizate, conduse sau finanţate – limitele maxime s-au sporit cu 3 ani

142

conducerii şi finanţării este oportună pentru a evita dificultăţile ce ar putea apare în anchetă în legătură cu apărările şi nuanţele ce pot fi invocate de către, în fond, cei care dau realitate noţiunii de crimă organizată şi care, astfel, ar putea crea dificultăţi şi pune în discuţie demersul organelor judiciare în scopul eradicării grupurilor organizate ce acţionează, cu şi în legătură, cu drogurile şi precursorii, condamnate să se piardă în rutina capturării unor persoane cu rol minim şi care pot fi înlocuibile, trunchiul structurii, elementul ce produce şi gestionează răul rămânând intangibil.

Subiectul activ nu este condiţionat în vreun fel de către legiuitor putând fi orice persoană care întruneşte condiţiile pentru a fi subiect al răspunderii penale. O subliniere trebuie făcută în legătură cu periculozitatea deosebită a celor ce organizează, conduc sau finanţează săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea 143/2000. Astfel de persoane trăiesc periculos, în principiu, deciziile pe care le iau în momente de criză generează săvârşirea de noi infracţiuni, gestionarea crimei poate fi făcută doar prin crimă, conservarea şi dezvoltarea sistemului presupunând soluţii extreme. De asemenea, făptuitorul trebuie să aibă capacitatea să desfăşoare activităţile ce formează elementul material al infracţiunii, fiind necesare calităţi, ce pot fi apreciate ca deosebite, pentru, bunăoară, a organiza şi a conduce activitatea ilicită din domeniul drogurilor. Diplomaţie, tact, fermitate, cruzime, capacitate de a anticipa comportamentul pieţei, inteligenţă în relaţiile cu persoanele ce pot favoriza dezvoltarea activităţii, cu poliţia, în modul de valorificare a produsului activităţilor ilicite, în gestionarea modului cum sunt împărţite beneficiile, etc., sunt doar o parte din calităţile, cu caracter contradictoriu, pe care le au cei în discuţie.

În ceea ce priveşte finanţarea, desigur, subiectul activ trebuie să poată dispune de mijloace financiare apte de a constitui suportul infracţiunilor din domeniul drogurilor. Nu interesează titlul cu care dispune, important este doar că în virtutea unei calităţi atrage mijloace financiare pe care le alocă desfăşurării activităţii ilicite – putând fi şi o altă persoană care să aibă în patrimoniu mijloacele financiare şi care să nu cunoască modul cum se folosesc acestea.

În oricare dintre situaţii, organele judiciare au de dus o luptă acerbă cu persoane ce au o inteligenţă peste medie, ce sunt pregătite şi acceptă ca inevitabilă această luptă. Sunt desfăşurate diferite activităţi de natură să creeze o mască credibilă pentru opinia publică – se dau bani grei pentru interviuri, manifestări sociale şi culturale, ajutoare pentru copii şi bătrâni, burse de studii, etc. – astfel încât atunci când intervine acţiunea organelor judiciare, aceasta să fie resimţită ca nedreaptă, drept comandă politică sau solicitare pentru a da bani pentru unul sau altul dintre partide.

Latura obiectivă. Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin trei acţiuni ce pot fi tratate atât alternativ cât şi concomitent fiind o problemă de conjunctură, dacă subiectul activ organizează, conduce şi finanţează ori desfăşoară doar una sau alta dintre aceste activităţi.

Organizarea se caracterizează printr-o activitate meticuloasă de punere în rol a fiecărui element astfel încât totul format să funcţioneze ca un sistem.

Prin conducere se înţelege conduita unei persoane care comandă, dirijează o activitate, este în fruntea unor persoane care fac ceva – demersuri precise în vederea atingerii unui scop.

Finanţarea presupune furnizarea fondurilor necesare pentru derularea, pentru funcţionarea unei afaceri.

143

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile ce caracterizează obiectul juridic, legiuitorul neimpunând ca activitatea criminală să aibă un anume rezultat, eventual înfiinţarea organizaţiei criminale – ca să organizezi, să conduci ori să finanţezi ceva, acest ceva trebuie să existe, să aibă o existenţă obiectivă recunoscută în mediu astfel încât să se poată presupune că poate funcţiona şi poate aduce profituri. Nu interesează limitele activităţii infracţionale pentru conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii, însă nu se poate spune că organele judiciare pot rămâne fără reacţie la elemente precum volumul tranzacţiilor, numărul persoanelor implicate, legăturile infracţionale la nivel naţional şi internaţional, etc. Foarte important este ca săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea 143/2000 să fie în curs. Nu este neapărat necesar ca aceste infracţiuni să se fi consumat ori, după caz, să se fi epuizat, făptuitorul trebuind să se găsească undeva în curs de a străbate ceea ce doctrina numeşte „iter criminis”.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, aceasta, la fel ca în cazul altor infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000, rezultă din însăşi materialitatea faptelor.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este intenţia directă, făptuitorii fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la natura activităţii pe care o desfăşoară, la rezultatele şi la implicaţiile sociale ale acesteia. Scopul şi mobilul nu sunt detaliate de către legiuitor în conţinutul constitutiv al infracţiunii. În ceea ce priveşte scopul şi mobilul, legiuitorul nu a dorit să complice norma juridică prin includerea unor efecte juridice speciale legate de urmărirea, de către infractori, a unor anume rezultate în legătură cu săvârşirea infracţiunii, rezultate ce să întrunească condiţiile legale prevăzute pentru categoriile juridice de scop şi mobil, astfel că organele judiciare vor trebui să aprecieze, de la caz la caz, dacă tratează subiectul, ca simplă circumstanţă ori ca element de natură a impune dezvoltarea anchetei, extinderea cercetărilor la alte fapte şi persoane.

Practica judiciară subliniază tratarea problemei de către capii crimei organizate ca pe o afacere, poate mai puţin obişnuită, dar, totuşi, afacere; se organizează, se conduce, se finanţează ceva în vederea obţinerii de profituri. Anticipez ca deosebit de delicat şi dificil probarea, de către anchetă a altor scopuri ce ar putea ţine, bunăoară, de urmărirea unor rezultate ce ar avea legătură directă cu periclitarea vieţii, sănătăţii, comportamentului social, imaginii, etc., unei persoane sau grup de persoane.

Realitatea evidenţiază faptul că activitatea infracţională în materia drogurilor la acest nivel, este canalizată asupra obţinerii de profituri. Este greu de evidenţiat acţiuni ce vizează direct afectarea sănătăţii persoanelor ce consumă droguri ca principal scop. În principiu, aşa cum am arătat, se urmăreşte desfăşurarea de activităţi care să producă profituri cât mai mari iar dacă, pentru aceasta este necesar să fie încălcată legea penală, să fie afectată fundamental sănătatea unui număr important de persoane, totul este asumat ca risc al afacerii.

Detaliind aspectul, îmi permit să observ că la nivel internaţional discuţia pare a se deplasa din sfera punerii în pericol a vieţii şi sănătăţii persoanei în domeniul afectării economiilor mai mult sau mai puţin statale, a climatului de

144

afaceri dintr-un anumit spaţiu geografic350. Statul, ca principal apărător al ordinii sociale, este tentat să considere, în anumite limite că problema consumului de droguri poate fi tratată, înainte de toate, ca o problemă personală a fiecărui individ în parte ce, în deplină cunoştinţă de cauză asupra efectelor consumului de droguri, poate să ia ori nu hotărârea de a-şi administra droguri – condiţii în care intervenţia organelor specializate, şi aici în mod firesc un loc central îl ocupă organele judiciare, trebuie să capete o consistenţă sporită atunci când se conştientizează volumul deosebit al mijloacelor financiare ce se pot obţine sau chiar se obţin, efectiv, din organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de droguri. De la nivel de individ sau grup de indivizi implicaţi în traficul şi consumul ilicit de droguri problema translează la nivel social, mijloacele financiare provenite din infracţiune, trecând peste necesitatea „albirii” lor, creează diferite blocaje, falimente, dezechilibre în economie, etc.

3.2.8. Infracţiunea de a îndemna la consumul ilicit de droguri

Într-o reglementare, ce se vrea cât mai completă, era firesc ca legiuitorul să introducă în discurs şi o normă juridică care să aibă ca obiect îndemnul de a consuma ilicit droguri. Astfel, în art.11 din Legea 143/2000, un ultim articol destinat reglementării unei infracţiuni, este incriminat îndemnul la consumul ilicit de droguri în două forme – una de pericol351 şi una de rezultat352 - în funcţie de cum îndemnul este sau nu urmat de consumul ilicit de droguri.

Obiectul juridic este, principial, comun cu celelalte infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000. Ca element caracteristic, apreciez că trebuie avute în vedere şi acele relaţii sociale ce permit, pe baza încrederii, mai mult sau mai puţin conjuncturale, pe care o acordăm fiecare dintre noi, uneia sau unora dintre persoanele ce sunt în preajma noastră la un moment dat, ca aceste persoane, beneficiind de o anumită charismă ori numai de propria noastră slăbiciune, să ne poată influenţa comportamentul atât de mult încât să inducă hotărârea de a accepta consumul de droguri sau, mai mult, de a dori să se consume droguri.

În ceea ce priveşte subiectul infracţiunii, atât subiect activ cât şi subiect pasiv secundar poate fi orice persoană, fiind aplicabile circumstanţierile legale comune cu privire la minori ori la persoanele ce au anumite calităţi speciale.

Latura obiectivă. Elementul material se poate realiza prin orice acţiune ce poate fi subsumată noţiunii de „a îndemna”. Se poate aprecia că prezintă relevanţă juridică, în context, atât ceea ce se desfăşoară pentru a determina o persoană să consume droguri, cât şi ceea ce se poate desfăşura pentru a întări o hotărâre ce este deja luată, însă persoana în cauză încă mai şovăie cu privire la împrejurarea în care va consuma droguri, la natura drogurilor pe care să le consume, la momentul în care o va face, etc.353.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, aceasta este diferenţiată după cum suntem în prezenţa ipotezei de la alin. 1 ori de la alin. 2 al art. 11 din Legea 143/2000. Dacă îndemnul este urmat de către persoana căreia i se adresează şi aceasta efectiv consumă droguri suntem în prezenţa unei infracţiuni de rezultat, iar ancheta va trebui să urmărească probarea legăturii de cauzalitate dintre 350 P.A. O’Hare, R. Newcombe, A. Matthews, E.C. Buning, E. Drucker - The reduction of drug-related harm, Routledge London and New York, 2000 edition 351 Art. 11 alin. 2 din Legea 143/2000 352 Art. 11 alin. 1 din Legea 143/2000 353 N.A. – în acelaşi sens A. Boroi, N. Neagu, V.R.Sultănescu op. cit. pag. 78

145

acţiunea sau complexul de acţiuni desfăşurat de către făptuitor şi consumul drogurilor. Dacă îndemnul nu este urmat de consumul de droguri sau legătura de cauzalitate nu se poate proba, putând fi posibil ca cel care consumă droguri, deşi a fost îndemnat în acest sens, să nu fi trecut la act, la consumul în sine, ca urmare a îndemnului ci să fi consumat droguri în alte împrejurări, independent de demersurile făptuitorului, vor fi aplicabile prevederile de la alin. 2, fiind, practic în prezenţa incriminării tentativei la conduita descrisă de legiuitor la alin. 1, dar, de data aceasta, ca infracţiune de pericol.

Latura subiectivă. Infracţiunea în discuţie se poate săvârşi doar cu intenţie, atât intenţie directă cât şi intenţie indirectă. În ceea ce priveşte scopul, acesta este explicit – determinarea persoanei ce constituie obiectul demersului la a consuma droguri – de realizarea acestuia fiind condiţionată încadrarea juridică şi limitele pedepsei. Aplicarea unei pedepse sensibil mai mici354, în limita superioară, atunci când îndemnul nu este urmat de executare, neatingându-şi astfel scopul, are ca raţiune preocuparea legiuitorului pentru a oferi instanţelor de judecată un instrument eficient pentru materializarea evaluării mijloacelor şi metodelor, agresivitatea mai mult sau mai puţin semnificativă, a activităţii, catalogate ca fiind de natură să constituie îndemn, posibilitatea, în concret, a fiecărei persoane îndemnate de a rezista la demersurile făptuitorului.

În ceea ce priveşte mobilul, acesta, nerelevat în context de către legiuitor, gravitează în sfera specifică domeniului traficului de droguri la care am făcut referire, când am tratat celelalte infracţiuni. Aici trebuie scos în evidenţă şi un aspect legat de persoana îndemnată – vătămarea sănătăţii, decadenţa morală şi fizică urmând să se manifeste faţă de o anumită persoană, persoană faţă de care făptuitorul a avut în momentul faptei un ascendent moral bazat pe o legătură, în primul rând, personală.

Sigur, probabil făptuitorul a urmărit să dezvolte afacerea, să realizeze profituri mai mari, prin introducerea în rândul clienţilor a încă unei persoane, însă ancheta poate scoate în evidenţă şi alte aspecte, cum ar fi: dorinţa făptuitorului de a vedea dependentă o anumită persoană de el, de a suprastimula potenţa fizică a persoanei ori persoanelor îndemnate, pentru a le folosi forţa de muncă, de a satisface sentimente de ură, gelozie, etc. Organele judiciare, în fiecare caz în parte, vor trebui să facă o evaluare atentă a persoanei făptuitorului, a persoanei îndemnate şi a modului în care a fost materializată acţiunea de a îndemna, astfel încât să se poată da o pedeapsă corespunzătoare pericolului reprezentat de activitatea ilicită desfăşurată de către făptuitor, iar dacă este necesar, să se extindă cercetările până la lămurirea tuturor aspectelor cu relevanţă juridică.

3.2.9. Forme

Infracţiunile prevăzute de Legea 143/2000355 sunt incriminate atât în formă consumată cât şi ca tentativă356.

Ca noutate, legiuitorul a asimilat357 tentativei, şi unele acţiuni, ce se disting prin caracterul lor echivoc, care, altfel, ar fi fost analizate, cel mult, ca acte

354 N.A. – 6 luni la 2 ani sau amendă, faţă de 6 luni la 5 ani 355 N.A. – cu două excepţii: art. 8 – furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi toxici unui minor şi art. 11 – îndemnul la consumul ilicit de droguri 356 art. 13 din Legea 143/2000 357 alin. 2 al art. 13 din Legea 143/2000

146

premergătoare neincriminate. Astfel, producerea, procurarea de mijloace ori instrumente, precum şi luarea oricăror măsuri, în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute de Legea 143/2000 au fost avute în vedere, în dorinţa creării unui complex incriminator ce să aibă capacitatea de a descuraja orice activitate care să exceadă regimului acceptat ca legal de legiuitor. O discuţie poate fi făcută, aici, în legătură cu expresia „luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor...”. Fără a detalia, în mod deosebit subiectul, consider ar trebuie acceptat faptul că legiuitorul a dorit să evite orice enumerare, mai mult sau mai puţin exhaustivă, concluzionând ferm, aşa cum am arătat mai sus, în sensul creării unui complex incriminator atot-potent, care să asigure combaterea eficientă a fenomenului infracţional legat de droguri.

Art. 12 din Legea 143/2000 reglementează două forme agravate distincte pentru majoritatea infracţiunilor analizate în această secţiune.

Prima formă este calificată în funcţie de apartenenţa subiectului activ la o organizaţie, asociaţie ori la un grup format din cel puţin 3 persoane, entităţi ce au structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii de infracţiuni relative la droguri şi obţinerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite. În ceea ce priveşte raporturile dintre această formă agravată şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, reglementată de art. 323 din Codul Penal, fiecare dintre cele două entităţi juridice îşi păstrează caracterul independent întrucât asocierea poate subzista, ca factor de pericol social, atât anterior săvârşirii infracţiunilor pentru care a fost înfiinţată, cât şi ulterior, putând exista şi membri sau persoane care să sprijine asociaţia ce să nu fie implicaţi în activităţile infracţionale. Situaţia se schimbă în ipoteza alin.2 al art.323 din Codul Penal, când suntem în prezenţa unui concurs de texte legale fiind aplicabilă norma juridică specială prevăzută la art.12 alin.1 din Legea 143/2000.

A doua formă agravată, prevăzută de alin. 3 al art. 12 din Legea 143/2000 este calificată prin rezultatul socialmente periculos, respectiv, moartea victimei. Şi aici, apare o problemă, respectiv, cea a raporturilor dintre forma calificată prevăzută în legea specială şi infracţiunea de omor – art. 174 din Codul Penal, infracţiunea de omor calificat – fiind probabilă îndeplinirea condiţiilor specifice prevederilor de la art. 175 din Codul Penal – ori infracţiunea de lovituri sau vătămările cauzatoare de moarte – art. 183 din Codul Penal. În oricare dintre posibilele ipoteze va avea întâietate norma juridică specială prevăzută de Legea 143/2000.

Circumstanţe agravante speciale. Art. 14 din Legea 143/2000 introduce, cu caracter derogatoriu, de la norma de bază prevăzută de Codul Penal, noi împrejurări, care, alături de cele avute în vedere în cuprinsul art. 75 din Codul Penal, vor constitui, în cadru cercetării infracţiunilor prevăzute de Legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, circumstanţe agravante.

Astfel ancheta va trebui să lămurească şi următoarele împrejurări: • persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică

exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii.

• Fapta a fost comisă de către un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor.

• Drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise

147

de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în aproprierea acestora.

• Folosirea minorilor la săvârşirea faptelor incriminate ca infracţiuni de Legea 143/2000.

• Drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi integritatea persoanelor.

Din considerente de spaţiu îmi permit să mă opresc aici cu analiza prevederilor penale ce au legătură cu drogurile, consideraţii legate de unele dispoziţii procedurale şi condiţiile de nepedepsire ori de reducere substanţială a pedepselor vor fi tratate în secţiunile destinate analizării efective a problemelor de anchetă.

Noul Cod Penal incriminează, la rândul său, în cadrul Capitolului IV – Crime şi delicte contra sănătăţii publice, mai multe activităţi ilicite, grupate în conţinutul constitutiv a patru infracţiuni după cum urmează: ⇒ Traficul ilicit de droguri – art. 386:

1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea sau alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

2. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

3. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (2) se sancţionează şi introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, în scopurile prevăzute la alin. (1).

4. Dacă fapta prevăzută în alin. (3) are ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

5. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(4) se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei general.

⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri – art. 387: 1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea, introducerea şi scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.

2. Punerea la dispoziţie, cu intenţie, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

148

3. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

4. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute în alin. (3) sau a unei reţete medicale falsificate.

5. Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

6. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

7. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani, iar dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 2 ani sau zile-amendă.

8. Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în alin. (1)-(7) se sancţionează cu maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei general.

⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea victimei – art. 388: faptele prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin. (1), (3)-(6) şi (8) ce au avut ca urmare moartea victimei.⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor – art. 389:

1. Producerea, sinteza, extracţia, experimentarea, deţinerea, transportul, vânzarea, plasarea pe piaţă sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu precursori, fără drept, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

2. Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi comercializarea de precursori către agenţii economici sau persoane fizice neautorizate.

3. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scopul producerii sau fabricării ilicite a altor droguri decât cele de mare risc, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.

4. Trecerea peste frontieră a precursorilor, fără documente legale, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.

5. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

În aceste condiţii se pune problema conflictului de texte legale între Legea 143/2000 şi prevederile noului Cod Penal, problema prezentând un interes deosebit sub aspectul intrării în vigoare a prevederilor Codului Penal şi abrogării, total sau în parte, a prevederilor Legii 243/2000. Astfel: ⇒ Infracţiunea de traficul ilicit de droguri prevăzută de art. 386 din Codul Penal intră în conflict cu prevederile art. 2 alin. 1 şi 2, art. 3 alin. 1 şi 2 şi art. 10 din Legea 143/2000.

149

Astfel, în art. 386 alin. 1 şi 2 este preluat reglementarea de la art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000. o diferenţă apare sub aspectul pedepselor: pe lângă modificările ce ţin de natura pedepselor, traficul cu droguri de mare risc va fi pedepsit cu închisoare strictă de la 15 la 20 de ani, faţă de închisoare de la 10 la 20 ani în condiţiile prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea 243/2000. În cazul traficului cu droguri peste frontieră, atunci când sunt traficate droguri de risc pedeapsa care se va aplica va fi detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani, iar atunci când sunt traficate droguri de mare risc pedeapsa va fi detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani – pedeapsa prevăzută de Legea 143/2000 pentru fapte similare fiind închisoare de la 10 la 20 de ani, respectiv de la 15 la 25 de ani. De asemenea, organizarea, conducerea sau finanţarea traficului de droguri se va pedepsi cu maximul prevăzut pentru fiecare infracţiune organizată, condusă sau finanţată în parte iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei general. ⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri prevăzută de art. 387 din Codul Penal intră în conflict cu prevederile cu prevederile art. 4, 5, 6 alin. 1 şi 2, 7, 8, 10 şi 11 din Legea 143/2000.

Astfel: textul de la alin. 1 al art. 387 din Codul Penal preia incriminarea din art. 4 al Legii 143/2000 adăugând, la acţiunile avute în vedere în cadrul elementului material, scoaterea din ţară de droguri pentru consum propriu. Incriminarea favorizării consumului ilicit de droguri este preluat fără modificări, maximul pedepsei fiind mărit la 10 ani, faţă de 5 ani cât era prevăzut în art. 5 din Legea 143/2000. Prescrierea, eliberarea, sau obţinerea abuzivă de droguri – alin. 3 şi 4 al art. 387 din Codul Penal – preia în întregime, atât sub aspectul conţinutului constitutiv cât şi sub aspectul cuantumului pedepsei textul art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000. În ceea ce priveşte administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, cuantumul pedepsei este mărit – de la 6 luni la 1 an, în Legea 143/2000, la 1 la 5 ani, în Codul Penal; situaţie asemănătoare fiind întâlnită şi în cazul furnizării, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor – 1 an la 3 ani faţă de 6 luni la 2 ani – respectiv, îndemnului la consumul ilicit de droguri – 1 an la 5 ani, faţă de 6 luni la 5 ani, atunci când îndemnul este urmat de executare; 1 an la 2 ani faţă de 6 luni la 2 ani, în cazul în care îndemnul nu este urmat de executare. Organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor ilicite ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri sunt sancţionate cu maximul pedepsei pentru faptele incriminate iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei general, faţă de pedeapsa prevăzută pentru fiecare faptă în parte la care se putea adăuga un spor de 3 ani, în Legea 143/2000. ⇒ Traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea victimei, infracţiune prevăzută de art. 388 din Codul Penal, prin modul în care este construită, vine şi modifică regimul juridic specific.

Astfel, consecinţa morţii victimei căpăta relevanţă juridică – în condiţiile Legii 143/2000 – atunci când se întruneau unele condiţii, relativ, mai restrictive: dacă activitatea ilicită era desfăşurată de către persoane care făceau parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care erau constituite în scopul comiterii de infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite. În noua reglementare din Codul Penal este suficientă desfăşurarea oricărei fapte

150

prevăzute în art. 386 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 387 alin. (1), (3)-(6) şi (8) ce au avut ca urmare moartea victimei.

În ceea ce priveşte săvârşirea activităţilor incriminate de către persoane care fac parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care au fost constituite în scopul comiterii de infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite, apreciez că suntem în prezenţa unei forme infracţionale calificate care continuă să subziste chiar în condiţiile în care o parte importantă a prevederilor de natură penală şin Legea 143/2000 sunt abrogate prin intrarea în vigoare a Codului Penal. O soluţie identică trebuie acceptată şi faţă de prevederile art. 14 din Legea 143/2000 unde sunt stipulate unele împrejurări ce constituie circumstanţe agravate speciale ce produc efecte juridice doar în domeniul infracţiunilor pertinente traficului şi consumului ilicit de droguri. ⇒ Nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor, infracţiune prevăzută de art. 389 Codul Penal intră în conflict cu prevederile art. 9 din Legea 143/2000, cu prevederile art. 32 alin. 1, 2, 3 şi art. 33 din Legea 300/2002.

Astfel, în alin. 1, 2, 3 de la art. 389 din Codul Penal se preia atât conţinutul constitutiv cât şi cuantumul pedepselor prevăzute pentru activităţile incriminate prin art. 32 alin. 1,2, şi 3 din Legea 300/2002. Trecerea peste frontieră a precursorilor prevăzută la alin. 4 de la art. 389 din Codul Penal pune în discuţie natura activităţii ilicite – mai este sau nu contrabandă calificată. Din punct de vedere teoretic răspunsul poate fi ferm, în sensul că da. Totuşi, cum conţinutul constitutiv este preluat în întregime se poate accepta că avem de a face cu o formă a infracţiunii de nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor. Din punct de vedere al cuantumului pedepsei, acesta rămâne neschimbat închisoare de la 3 la 12 ani.

Concluzionând, apreciez că modul cum legiuitorul a construit şi forma în care sunt incriminate infracţiunile ce presupun traficul şi consumul ilicit de droguri sau precursori folosiţi la producerea drogurilor constituie un pas înainte. Reglementarea este mai clară, mai bine sistematizată, cu privire la concursul de infracţiuni şi abrogarea unor prevederi de natură penală din legislaţia în vigoare, în prezent, urmează ca atât doctrina cât şi activitatea legiuitorului să contribuie la clarificarea lucrurilor.

151

CAPITOLUL 4 – Consideraţii cu privire la alte infracţiuni a căror săvârşire poate presupune şi trecerea peste frontieră

4.1. Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor

Codul Penal român reglementează, la art. 406, infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

Întrucât norma juridică este vastă – motiv ce m-a îndemnat să denumesc prezenta secţiune „infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor” şi nu‚ infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor” – consider necesar să fac, în analiză, o detaliere în funcţie de caracteristicile conţinutului constitutiv, în principal, de cele ale laturii obiective. Astfel, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor trebuie observate următoarele componente:

• Traficul cu arme de foc, reglementat în două forme: una cadru şi una agravată, după cum urmează: Forma cadru – deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi

orice operaţie privind circulaţia armelor de foc şi muniţiilor. Forma agravată – deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a armelor

ascunse358, armelor militare, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme (altele decât armele ascunse şi armele militare), a armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari, precum şi portul de arme de foc, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la întruniri publice ori în localuri de alegeri.

• Funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept. • Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat de lege, la organul

competent de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului. Situaţia premisă. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi

muniţiilor este caracterizată, înainte de elementele constitutive specifice, de o situaţie premisă, conturată de însuşi regimul juridic al armelor şi muniţiilor reglementat de Legea 17/1996, lege ce prevede la art. 1, „in terminis” – deţinerea, portul sau folosirea armelor de foc şi muniţiilor, uzul de armă şi operaţiunile cu arme şi muniţii, sunt supuse regimului prevăzut de prezenta lege.

Pentru a putea înţelege starea de normalitate acceptată, şi de legiuitor, ca licită, precum şi raţiunea incriminării penale a anumitor conduite trebuie observate, ca deosebit de importante, tocmai prevederile ce au ca obiect stabilirea acelei limite, între licit şi ilicit, avute în vedere de legiuitor când a introdus în textul din Codul Penal expresia „fără drept”.

358 N.A. – arme fabricate sau confecţionate astfel încât existenţa lor să fie disimulată, de obicei, în obiecte uzuale, nepericuloase, care să nu facă posibilă perceperea directă a armei de foc iar dacă este posibil nici să nu dea de bănuit cu privire la posibilitatea folosirii obiectului respectiv ca armă de foc.

152

În sensul arătat, producerea, exportul, importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor militare constituie monopol de stat, fiind supuse dispoziţiilor legale stabilite în acest scop359.

Deţinerea şi, după caz, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, de către persoane fizice360, sunt permise numai cu autorizaţia organelor competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul cel în cauză, ce stabilesc numărul armelor ce pot fi deţinute şi care pot autoriza deţinerea şi folosirea de către aceeaşi persoană a cel mult două arme de acelaşi calibru, precum şi cantitatea de muniţie corespunzătoare acestora.

Cetăţenii români pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme de tir, arme de vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare si arme de panoplie, iar dintre armele militare, numai pistol sau revolver, precum si muniţia corespunzătoare. Străinii cu domiciliul sau cu reşedinţa în România pot fi autorizaţi să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme de tir, arme de vânătoare, arme de împrăştiere a gazelor nocive, iritante ori de neutralizare sau arme de panoplie si muniţia corespunzătoare.

Străinii veniţi în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau pentru a practica vânătoarea, în condiţii legale, pot deţine, purta şi folosi arme de tir sau arme de vânătoare, după caz, şi muniţia corespunzătoare, numai dacă acestea au fost înscrise de organele de control pentru trecerea frontierei de stat române în paşapoartele sau în actele valabile cu care au intrat în România, ori dacă au procurat legal armele sau muniţiile de la cluburile, asociaţiile sau celelalte persoane juridice autorizate să desfăşoare asemenea activităţi361.

Autorizarea prevăzută de lege362 se acorda pentru: • armă militară, pistol sau revolver, persoanelor care îndeplinesc o funcţie, ce

implică exerciţiul autorităţii publice, dacă pentru pază sau autoapărare este necesar să deţină şi să poarte o asemenea armă; aceste persoane după încetarea îndeplinirii funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, pot solicita prelungirea autorizaţiei de la organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

• arme de tir, antrenorilor si sportivilor de categoria I, care sunt membri ai asociaţiilor sau cluburilor sportive cu secţii de tir afiliate la Federaţia Româna de Tir, în cadrul cărora aceştia activează, pentru a le folosi în activitatea de pregătire şi în competiţii, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi vânătorilor autorizaţi, corespunzător reglementarilor proprii in vigoare

• arme de vânătoare, membrilor asociaţiilor de vânători sportivi, legal constituite • arme pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, persoanelor

cărora, pentru pază sau autoapărare, le este necesară deţinerea unor asemenea arme

• arme de panoplie, persoanelor care doresc să deţină astfel de arme în calitate de colecţionari Persoanei autorizate să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme şi

muniţii i se eliberează "Permis de arma"363. În permisul de armă se înscriu, de către organul emitent, armele şi muniţiile pe care titularul a fost autorizat să le deţină, precum şi scopul în care le poate folosi. Permisul de armă conferă titularului dreptul de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi armele şi muniţia corespunzătoare înscrise în acesta,

359 Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 17/1996, prin monopol de stat privind exportul, importul si comercializarea armelor si muniţiilor militare se înţelege dreptul de a efectua aceste operaţiuni numai de către agenţii economici autorizaţi în acest sens de către Ministerul Finanţelor, cu avizul Ministerului Apărării Nationale sau, după caz, al Ministerului de Interne. 360 Art. 10 alin. 1 şi 3 din legea 17/1996 361 Art. 11 alin. 1 - 3 din legea 17/1996 362 Art. 14 din legea 17/1996 363 Art. 17 – 19 alin. 1 din Legea 17/1996

153

precum şi pe cele împrumutate, în condiţiile legii. Armele şi muniţiile deţinute de persoanele fizice nu pot fi folosite decât în scopul pentru care s-a dat autorizarea.

În localurile organelor sau instituţiilor de stat pot purta arme şi muniţii numai persoanele cu atribuţii de menţinere a ordinii si liniştii publice, cele dotate cu arme pentru a executa paza în aceste localuri, însoţitorii care gardează persoanele oficiale ori care asigură protecţia unor personalităţi române sau străine, precum şi alte cadre militare aflate în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate, cu aprobarea forurilor competente364.

La adunările publice365 pot purta arme şi muniţii numai organele de politie, de jandarmerie, ale Serviciului de Protecţie si Pază şi de politie militară, însărcinate cu menţinerea ordinii si liniştii publice, precum şi alţi militari aflaţi în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate.

Permisele de armă366 se vizează o data la 3 ani de către organul competent, în perioada stabilită de către Inspectoratul General al Politiei. În situaţia anularii autorizării şi retragerii permisului de armă, titularul sau reprezentantul sau legal este obligat ca, în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă, să doneze sau să depună spre vânzare, la unitatea specializată, armele si muniţiile, cu excepţia acelora care, potrivit legii, sunt supuse confiscării şi se ridică de către organele de politie. Armele şi muniţiile care, în termenul arătat, nu au fost vândute, donate, depuse la organele de poliţie ori oferite spre vânzare la unităţile specializate sau, după caz, nu au fost restituite organului de la care au fost primite in dotare, se consideră ca fiind deţinute fără drept.

Prin operaţiuni cu arme si muniţii367, în sensul legii, se înţelege: producerea, confecţionarea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, comerţul, închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea armelor de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzita, a muniţiilor pentru acestea şi a armelor de panoplie.

Persoanele juridice care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii368, altele decât cele militare, sunt obligate să obţină autorizaţie de la organele competente ale Ministerului de Interne. Autorizaţia se eliberează persoanelor juridice care deţin spatii corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi muniţii, asigurate cu amenajări tehnice de protecţie şi sisteme de alarmare, spaţiile destinate depozitării muniţiilor, capselor sau pulberii pentru muniţie trebuind să corespundă şi normelor de protecţie a muncii. În autorizaţie se menţionează expres ce operaţiuni cu arme şi muniţii urmează să efectueze persoana juridica. Persoanele juridice autorizate sa repare arme pot să confecţioneze şi cartuşe pentru arme de vânătoare cu alice.

Societăţile comerciale369, în al căror obiect de activitate intră efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii, pot fi autorizate de către instanţele de judecată să funcţioneze, numai dacă au obţinut avizul favorabil al organelor competente ale Ministerului de Interne, în a căror rază teritoriala îşi au sediul.

Pe lângă Legea 17/1996 îmi permit să observ că, de natură a influenţa regimul armelor de foc, sunt şi prevederile Legii nr. 116 din 3 iulie 1997, pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, fiind utilă în analiza de faţă chiar şi numai o referire la principale capitole de reglementare tratate de legea arătată.

Astfel, consider important definirea termenilor de referinţă: notificarea tranzacţiilor şi dubla autorizare.

364 Art. 20 alin. 1 din Legea 17/1996 365 Art. 21 din Legea 17/1996 366 Art. 22 alin. 1, art. 28 alin. 1şi art. 29 din Legea 17/1996 367 Art. 53 din Legea 17/1996 368 Art. 54 din Legea 17/1996 369 Art. 55 din Legea 17/1996

154

Notificarea tranzacţiilor cu arme de foc este o obligaţie asumată de către fiecare stat semnatar în parte370 ce funcţionează în condiţiile în care o armă de foc ce se află pe teritoriul unui stat parte la convenţie este vândută, transferată sau cedată, cu orice titlu, unei persoane rezidente pe teritoriul unui alt stat contractant, statul pe teritoriul căruia se desfăşoară tranzacţia având obligaţia să notifice aceasta statului pe teritoriul căruia este rezidentă persoana ce dobândeşte arma de foc. Pentru ca aceasta să poată fi posibil, fiecare ţară parte la convenţie trebuie să ia măsurile necesare astfel încât persoana care vinde, transferă sau cedează, cu orice titlu, o armă de foc ce se află pe teritoriul său, să furnizeze autorităţilor competente informaţii referitoare la tranzacţie371. Dacă o armă de foc care se afla pe teritoriul unei ţări semnatare este transferată, în mod permanent, fără să se fi efectuat modificări de posesie, pe teritoriul unei alte ţări contractante, ţara pe teritoriul căreia s-a aflat arma de foc are, de asemenea, obligaţia de a notifica transferul372 ţării pe teritoriul căreia se va afla arma.

Autorizarea dublă este o construcţie juridică ce funcţionează astfel373: Fiecare ţară, parte la convenţie, va lua măsurile necesare pentru a garanta că nici o armă de

foc, ce se găseşte pe teritoriul său nu va fi vândută, transferată sau cedată, indiferent de titlu, unei alte persoane care nu este rezidentă şi care nu a obţinut, în prealabil, autorizarea din partea autorităţilor competente din ţara a cărei rezidentă este. Mai mult, operaţiunea va fi autorizată numai în măsura în care autorităţile, din ţara pe teritoriul căreia se desfăşoară tranzacţia, s-au asigurat, au verificat că autorităţile ţării, al cărui rezident este dobânditorul, cunosc intenţia acestuia de a dobândi o armă de foc, acordându-i o autorizaţie referitoare la tranzacţia în cauză.

Concluzionând: pentru ca o persoană fizică română să dobândească o armă de foc într-o ţară semnatară a Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg în anul 1978, sunt necesare, practic, două autorizaţii:

• o autorizaţie eliberată de autorităţile române competente, pe baza respectării exigenţelor legii române.

• o autorizaţie eliberată de autorităţile competente ale statului pe teritoriul căruia este dobândită arma de foc, pe baza respectării condiţiilor impuse de legislaţia acestui stat.

Pe cale de excepţie, dacă arma de foc este exportată imediat, nu mai este necesară autorizaţia ţării pe teritoriul căreia se efectuează tranzacţia, autorităţile acestei ţări trebuind, totuşi, să verifice existenţa autorizaţiei emise de către autorităţile ţării de rezidenţă.

Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic este caracterizat de relaţiile sociale a căror formare şi normală desfăşurare implică respectarea riguroasă a regimului legal al armelor de foc şi muniţiilor, relaţii privitoare la un complex larg de valori ocrotite precum: menţinerea ordinii publice, a securităţii sociale, ocrotirea vieţii, integrităţii sau sănătăţii persoanelor, avutului public sau privat, etc.

Obiectul material. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor are ca obiect material – mai puţin componenta ce are ca obiect funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept, situaţie în care nu se poate vorbi despre un obiect material al infracţiunii – armele şi muniţiile în legătură cu care se desfăşoară activitatea infracţională.

Prin arme trebuie înţelese acele instrumente, piese, sau dispozitive declarate astfel prin dispoziţiile legale, cum este cazul: armelor militare, armelor de tir, armelor de vânătoare, armelor ascunse, armelor de panoplie sau al altor

370 Art. 5, alin.1 din Legea 116/1997 371 Art. 5, alin.2 din Legea 116/1997 372 Art. 5, alin.3 din Legea 116/1997 373 Art. 10 din Legea 116/1997

155

arme ce funcţionează ca armele de foc374. Arme de foc, în sensul Legii 17/1996, sunt acele arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare şi care au, ca bază a principiului de funcţionare, forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.

Astfel: Armele militare sunt arme confecţionate pentru dotarea forţelor armate,

folosite în acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului si tehnicii de luptă ale inamicului, precum si orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a imobiliza, a răni, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme militare.

Armele de tir sunt arme cu glonţ sau cu alice, special fabricate sau confecţionate pentru practicarea tirului sportiv, omologate sau recunoscute, ca atare, de către Federaţia Română de Tir.

Armele de vânătoare sunt arme cu glonţ, cu alice sau mixte şi sunt destinate practicării vânătorii.

Armele confecţionate special sunt acele arme construite pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

Armele ascunse sunt arme astfel fabricate sau confecţionate încât existenta lor să nu fie vizibilă ori bănuită.

Armele de panoplie sunt arme de foc, făcute inofensive, care prin valoarea lor istorică sau ştiinţifică ori care constituie darur i, recompense ori amintiri sunt destinate a fi păstrate în instituţii de cultură şi artă, asociaţii cultural-artistice şi sportive sau în panoplii personale. În această categorie se includ şi acele arme de foc, în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau prezintă valoare istorică, documentară, ştiinţifică ori artistică deosebită, recunoscute ca atare de instituţii de specialitate. Armele de recuzită sunt arme de foc făcute inofensive, destinate a fi folosite în activitatea artistică sau de producţie cinematografică a teatrelor, circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea instituţii cultural-artistice.

De asemenea, sunt considerate arme de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc.

De reţinut, că nu constituie obiect material al infracţiunii în discuţie armele asimilate, prevăzute la alin. 2 al art. 167 din Codul Penal ( exemplu – topor, cuţit, alt obiect contondent ce poate fi folosit pentru atac )375 şi nici piese sau părţi dintr-o armă sau armele care nu sunt în stare de funcţionare – le lipsesc piese sau, ca urmare a uzurii, nu mai pot fi apte pentru utilizare.

O discuţie ar putea fi făcută în legătură cu subansamblele şi dispozitivele care doar montate, fără alte operaţii suplimentare, pot constitui şi funcţiona ca arme de foc376. Apreciez că soluţia trebuie nuanţată după cum subansamblele şi dispozitivele apte de a constitui şi funcţiona ca arme de foc se găsesc în acelaşi loc şi pot fi montate în timp util pentru a fi folosite ca arme de foc ori se găsesc în locuri diferite sau necesită pentru montaj operaţii complicate ce nu pot fi

374 Art. 151 alin. 1 din Codul Penal coroborat cu art. 3 din Legea 17/1996 375 În acelaşi sens a se vedea şi V. Dobrinoiu, N.Conea – Drept Penal , Partea specială, vol II, Teorie şi practică judiciară, Edit. Lumina Lex Bucureşti 2000, pag. 282 376 V. Dobrinoiu, N.Conea – op. cit. pag.283

156

efectuate într-un timp rezonabil. Astfel, consider că pot fi acceptate ca arme de foc subansamblele şi dispozitivele ce, găsindu-se în acelaşi loc, pot fi montate cu uşurinţă, rezultând, în mod efectiv, o armă de foc care să fie folosită ca atare.

Apreciez că, aici, este oportun să fac o referire şi la modul cum Legea nr. 116 din 3 iulie 1997, pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, conturează noţiunea de armă de foc. Astfel prin armă de foc se înţelege377 fiecare obiect care este conceput sau adaptat, pentru a servi ca armă prin care un plumb, un glonţ ori un alt proiectil sau o substanţa nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare poate fi descărcat cu ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau atmosferice sau prin intermediul altor agenţi propulsori şi care corespunde uneia dintre descrierile specifice după cum urmează:

• arme automate – arma automata este o armă care poate trage rafale de fiecare dată când este acţionat trăgaciul

• arme scurte semiautomate sau cu repetiţie ori cu un singur foc – termenul de armă semiautomată desemnează o armă care trage un proiectil de fiecare dată când este acţionat trăgaciul; – termenul de armă scurtă desemnează o armă a cărei ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a cărei lungime totală nu depăşeşte 60 cm;

• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie cu cel puţin o ţeavă ghintuită – termenul de armă lungă desemnează o armă a cărei ţeavă depăşeşte 30 cm sau a cărei lungime totală depăşeşte 60 cm.

• arme lungi cu un foc, cu cel puţin o ţeavă ghintuită – expresia armă cu foc desemnează o armă a cărei ţeavă sau ale cărei ţevi trebuie sa fie încărcate înaintea fiecărui foc

• arme lungi semiautomate sau cu repetiţie, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise) – expresia armă cu repetiţie desemnează o armă la care, pe lângă trăgaci, trebuie sa fie manipulat un mecanism de fiecare dată când se foloseşte arma

• lansator de rachete portative • orice armă sau alt instrument astfel conceput încât să cauzeze un pericol pentru

viaţa sau sănătatea persoanelor, prin proiectarea substanţelor stupefiante, toxice sau corosive

• lansator de flăcări destinat atacului sau apărării • arme lungi cu un foc, doar cu ţeava (ţevi) lisa (lise) • arme lungi cu propulsare cu gaz • arme scurte cu propulsare cu gaz • arme lungi cu propulsare cu aer comprimat • arme scurte cu propulsare cu are comprimat • arme care trag proiectile propulsate doar printr-un resort • mecanismul de propulsare, camera, butoiaşul sau ţeava fiecărui obiect amintit mai

sus • orice grenadă, bombă sau alt proiectil ce conţine un dispozitiv exploziv sau

incendiar. Mai trebuie subliniat şi faptul că legea arătată a acordat atenţie şi unor

aşa- numite anexe ale armelor de foc, precum telescoapele far sau telescoapele cu amplificator electronic pentru lumina infraroşie sau lumina reziduară, cu condiţia să fie destinate montării pe un obiect acceptat ca armă de foc şi amortizoarele destinate a fi montate pe arme de foc, creându-le un regim identic cu cel al armelor de foc.

377 Conform cu art. 1 şi Anexa 1 din Legea nr. 116 din 3 iulie 1997 pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari,

157

Prin muniţii se înţeleg cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel, care pot fi întrebuinţate la armele de foc, excepţie făcând cele ce sunt folosite pentru armele cu aer comprimat378. De asemenea, muniţiile sunt avute în vedere şi de Legea 116/1997, aceasta supunând controlului absolut orice tip de muniţie.

În context, îmi permit să observ că prevederile Legii 116/1997 sunt, la prima vedere, oarecum mai riguroase decât ale Legii 17/1996, incluzând categorii de arme de foc ce nu se regăsesc în legea privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. Totuşi nu poate fi vorba despre un conflict de legi, pentru că Legea 17/1996 arată imperativ ce categorii de arme pot fi deţinute de către persoanele fizice şi, mai mult, legea ce ratifică convenţia europeană conţine unele prevederi ce permit fiecărui stat parte să excludă, din categoria armelor de foc supuse regimului special, orice obiect care:

• a fost făcut definitiv impropriu utilizării • nu este supus, în ţara de provenienţa, controlului datorita puterii sale

reduse • este conceput în scopuri de alarmă, de semnalizare, de salvare, de

sacrificare de animale, de vânătoare sau de pescuit cu harpon ori destinat unor scopuri industriale sau tehnice, cu condiţia ca acesta să nu poată fi folosit decât în aceste scopuri precise

• nu este supus în ţara de provenienţă, unui control datorită vechimii sale

Subiectul infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană responsabilă penal, participaţia penală fiind posibilă în forma instigării şi a complicităţii. O excepţie reprezintă ceea ce am subsumat componentei ce are ca obiect conduita persoanei căreia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, situaţie în care subiect activ poate fi doar o persoană ce a fost autorizată să deţină armă sau arme de foc cu muniţia aferentă, dar, care după expirarea perioadei de valabilitate, făcând demersurile necesare pentru prelungirea valabilităţii permisului, aceasta i-a fost refuzată de către organele abilitate.

De subliniat că deţinerea, portul, înstrăinarea şi nepredarea armelor exclud coautoratul, infracţiunea fiind săvârşită în nume propriu379. Nedepunerea armei sau a muniţiei se poate săvârşi doar în calitate de autor. Fiind o infracţiune omisivă, principial, nu poate intra în discuţie coautoratul sau complicitatea materială, existând, totuşi, opinii380 potrivit cu care participaţia ar putea fi posibilă şi sub forma coautoratului ori chiar sub toate aspectele.

Subiectul pasiv. Dincolo de sublinierea potrivit cu care subiect pasiv general este statul, s-a exprimat opinia că, subiect pasiv special adiacent este persoana fizică ori juridică asupra căreia se răsfrânge activitatea delictuoasă a făptuitorului. Apreciez că, analizând o infracţiune de pericol, pertinentă la un regim reglementat de către legiuitor în considerarea pericolului deosebit pe care îl reprezintă desfăşurarea acţiunilor ori inacţiunilor în alte condiţii decât cele strict prescrise, nu poate intra în discuţie ca subiect pasiv, chiar special adiacent, nici o persoană individualizată, asupra căreia s-ar răsfrânge rezultatele activităţii ilicite întrucât, prin definiţie, aceste rezultate se răsfrâng asupra întregii comunităţi

378 Art. 3 din Legea 17/1996 379 N.A. – în acelaşi sens a se vedea V. Dobrinoiu, N.Conea – op. cit. pag.283 380 O. Loghin, T. Toader – Drept Penal partea specială, ediţia a III a revăzută şi adăugată, Casa de presă Şansa, Bucureşti 1997, pag. 331; Ioana Vasiu – Drept Penal român – Partea specială. Vol. II, Cluj-Napoca pag. 411

158

sociale. O persoană individualizată particular va deveni subiect pasiv, aici, în condiţiile unui concurs real sau, poate, ideal cu o infracţiune ce se săvârşeşte împotriva persoanei, vieţii sau integrităţii corporale a acesteia.

Latura obiectivă. Elementul material în cazul traficului cu arme de foc este nuanţat în funcţie de cum este analizată forma cadru ori forma agravată. Astfel, în cazul formei cadru, elementul material este caracterizat de următoarele acţiuni: deţinere, port, confecţionare, orice altă operaţie privind circulaţia armelor de foc şi muniţiilor.

Deţinerea caracterizează o anumită poziţie a armelor de foc şi muniţiilor care, în cazul de faţă, se află la dispoziţia uneia sau mai multor persoane ce în mod facil pot să le folosească. Poate că în discursul ştiinţific ar putea fi acceptat termenul de pază juridică, având în vedere că, în situaţia dată armele de foc şi/sau muniţiile, pentru a fi deţinute trebuie să fie luate în primire şi să fie depozitate, făptuitorul sau făptuitorii asumându-şi responsabilitatea în legătură cu păstrarea unui anumit control necesar pentru ca acestea să nu poată fi folosite fără acceptul lor, în legătură cu efectele ce pot fi generate şi, bineînţeles, faţă de posibilele prejudicii ce pot fi produse ca urmare a întregii situaţii de fapt. Din considerente ce ţin de obiectul acestei lucrări, nu voi insista în a detalia aspectul, mulţumindu-mă să concluzionez că, în legătură cu acţiunea de a deţine, armele şi /sau muniţiile sunt luate în primire, sunt depozitate şi se găsesc într-un loc ce poate asigura accesul făptuitorului în timp oportun pentru ca acesta, în funcţie de dorinţa sa, să le poată folosi.

Demn de subliniat este că elementul material analizat se realizează atât în situaţia în care sunt deţinute concomitent arme de foc şi muniţii cât şi în situaţia în care se deţin ori numai arme de foc, ori numai muniţii, concluzie pe care o apreciez valabilă în situaţia tuturor acţiunilor prevăzute de către legiuitor la art. 406 alin. 1 din Codul Penal.

Portul armelor de foc presupune, cu necesitate, ca făptuitorul să depăşească nivelul caracterizat de posibilitatea de a accede la locul unde se găsesc depozitate armele de foc şi să aibă armele de foc efectiv asupra sa, astfel încât să le poată folosi oricând va dori. Aici, este necesar ca armele de foc ori să fie încărcate ori ca făptuitorul să aibă asupra sa şi muniţii pentru ca, în cazul în care va dori să folosească arma de foc, să o poată face efectiv.

De observat că, prin purtarea armelor de foc, dincolo de consecinţa directă realizată prin posibilitatea folosirii oricând s-ar dori a unei arme de foc, se realizează şi un alt efect ce ar putea fi urmărit de către făptuitor, chiar ca scop principal, respectiv, crearea unei anumite imagini, inducerea unui sentiment de teamă în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o poartă aşa cum doreşte. Într-o opinie, chiar se susţine că purtarea armelor de foc produce consecinţe, indiferent dacă acestea sunt încărcate cu muniţia necesară pentru a fi utilizate ori există posibilitatea efectivă ca să fie armate în timp util sau armele de foc doar sunt purtate, fără să fie încărcate şi fără să existe posibilitatea încărcării acestora, argumentându-se tocmai prin faptul că, prin purtarea unei arme de foc, se induce un sentiment de teamă în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o poartă aşa cum doreşte381.

381 V.Dobrinoiu, N.Conea op. cit. pag. 285 – se citează în acelaşi sens autori precum T.Vasiliu, D. Pavel, M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian

159

În cazul în care sunt purtate doar muniţii, trebuie observat, pe de o aparte, că acestea constituie un obiect material independent cu o individualitate proprie şi asta, indiferent dacă sunt sau nu alăturate unei arme de foc, iar pe de altă parte, că, cel puţin, trebuie să inducă în mediul social acea teamă specifică, în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc; altfel, apreciez că doar simpla purtare sau afişare a uneia sau mai multor unităţi de muniţie, nu este în măsură, cel puţin în condiţiile societăţii contemporane, să producă pericolul social ce trebuie să caracterizeze o infracţiune.

Confecţionarea armei sau muniţiei, ca şi conduită incriminată de legiuitor are în vedere orice complex de operaţiuni care, odată efectuate, au ca rezultat o armă de foc sau muniţia destinată a fi folosită la armele de foc.

Transportarea presupune deplasarea în spaţiu a armelor de foc şi muniţiei. O observaţie ar putea fi făcută în legătură cu amploarea deplasării în spaţiu. În limbajul curent, transportarea presupune o deplasare de o anumită amploare, de unde şi expresii consacrate precum: transport maritim, aerian, rutier, etc., ce excede unei simple schimbări de poziţie sau, pur şi simplu, unei mutări dintr-o ascunzătoare care, spre exemplu, ar fi fost creată în casă, într-o altă ascunzătoare construită într-o grădină sau într-o anexă a gospodăriei. Consider că observaţia este pertinentă atunci când se discută problema participaţiei penale întrucât, şi sub aspectul răspunderii penale, una este să fii părtaş la o activitate de transport cu consecinţe, de regulă deosebite, având în vedere că raţiunea transportului rezidă în folosirea în folosirea urgentă şi oportună, pentru făptuitori, a armelor sau/şi muniţiei transportate, şi alta este să ai un act de participaţie la o mutare ce intervine, ca necesitate, atunci când se presupune că există pericolul descoperirii de către alte persoane, oricum mai rar presupune aşezarea la îndemână, în vederea folosirii.

Orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor se referă, în esenţă la transmiterea armelor şi muniţiilor între diferite persoane, neavând nici o legătură cu simpla deplasare a acestora. Consider că sunt avute în vedere acele acte juridice prin care, neimplicând, neapărat, dreptul de proprietate, se transmite paza juridică asupra armelor şi muniţiilor, şi, implicit, răspunderea faţă de societate în legătură cu existenţa şi modul cum ar putea fi folosite. În ceea ce priveşte forma agravată, aceasta are o structură complexă, legiuitorul dorind să impună o agravare a răspunderii penale în situaţia deţinerii, înstrăinării sau portului armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme, a armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari, aceeaşi ipoteză fiind valabilă şi în situaţia portului de arme de foc, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la întruniri publice ori în localuri de alegeri.

Cum acţiunile specifice elementului material au fost detaliate în cadrul analizei formei cadru, aici, voi face o referire doar la înstrăinare, existând o diferenţă între abordarea pentru care a optat legiuitorul în cadrul formei cadru şi exprimarea folosită atunci când a venit vorba despre forma agravată. Prin înstrăinare trebuie înţeleasă transmiterea dreptului de proprietate, schimbarea, prin intermediul unui act juridic, a titularului dreptului de proprietate ce poartă, în ipoteza textului legal, asupra armelor ascunse, a muniţiei aferente acestora, a mai multor arme, a armelor de panoplie ori a muniţiei în cantităţi mari. Fiind vorba despre o formă agravată, legiuitorul a restrâns sfera conduitei ilicite pe care a simţit nevoia să o pedepsească mai grav, de la orice operaţie privind circulaţia la

160

înstrăinare – opţiunea, consider că este raţională având în vedere că, aici, avem de a face şi cu un obiect material ce prezintă unele particularităţi ce îi conferă o periculozitate sporită.

Mai trebuie observat că în ipoteza portului de arme de foc, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul Penal, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, elementul material este circumscris unor condiţii de loc şi de timp. Astfel portul armelor de foc, fără drept, trebuie să aibă loc:

• în localul autorităţilor sau instituţiilor publice; • în localuri de alegeri; • în timpul şi la locul unde se desfăşoară întruniri publice. În materia întrunirilor publice s-ar putea pune problema, întrucât şi

acestea se pot desfăşura doar cu respectarea unui anumit regim, legalităţii organizării şi desfăşurării acestora. Consider că, în legătură cu aplicarea agravantei prevăzută de art.279 alin. 3 din Codul Penal, nu trebuie făcută distincţie între întrunirile publice ce respectă regimul impus de legiuitor şi cele care nu respectă acest regim, dat fiind faptul că la reglementarea agravantei a prevalat pericolul social deosebit pe care îl reprezintă portul armelor de foc la întruniri publice, fiind considerat mai important regimul juridic al armelor de foc faţă de regimul juridic al organizării şi desfăşurării întrunirilor publice.382

În ceea ce priveşte componenta ce are ca obiect funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept, elementul material vizează efectuarea de operaţiuni specializate ce ţin de un obiect de activitate deosebit – repararea armelor. Se poate, îndeobşte, accepta că remedierea unei defecţiuni ce poate apărea la o armă, ca regulă, presupune mai multe operaţiuni, o discuţie putând avea ca obiect problema numărului, calificării sau rezultatului efectuării acestor operaţii, respectiv dacă arma de foc reparată poate fi folosită în continuare potrivit destinaţiei sau nu. Consider că, în context, problema trebuie deplasată, întrucât, interpretând textul legal, legiuitorul nu a fost interesat să incrimineze activitatea de reparare a armelor de foc, ci s-a preocupat de incriminarea funcţionării atelierelor de reparat arme în condiţii ce exced prevederilor legale, împrejurare de natură a induce un pericol în viaţa societăţii, mai mare decât efectuarea unor activităţi sporadice de reparare a armelor fără o organizare şi fără o dotare tehnică minimă. În cauză trebuie să fie avute în vedere prevederile legale pentru înfiinţarea, organizarea, modul de funcţionare al atelierelor de reparat arme, şi, asta, indiferent de numărul de persoane ce îşi desfăşoară activitatea, care lucrează efectiv ori numai sporadic în aceste ateliere.

Desigur, atelierele de reparat arme ce funcţionează ilegal nu vor avea firmă, vor fi pe cât posibil, îşi vor desfăşura activitatea cât mai ascuns, condiţii în care se pune problema, când, care sunt acele elemente ce pot conduce la considerarea unui sistem de referinţă spaţiio-temporal ca atelier şi când nu. Apreciez ca definitorii şi elementare pentru un atelier de reparat arme realizarea următoarelor două condiţii:

• existenţa unei dotări tehnice minime şi a unui personal care să aibă calificarea necesară pentru a putea repara arme de foc

382 N.A. – în susţinerea observaţiei trebuie observat şi faptul că legiuitorul a găsit de cuviinţă să introducă norma juridică penală în conţinutul reglementării ce are ca obiect regimul armelor de foc şi în conţinutul celei care are ca obiect întrunirile publice.

161

• desfăşurarea cu o anumită regularitate a unor activităţi de reparare a armelor de foc ori, chiar, numai oferirea pe diferite căi a unor informaţii pe baza cărora cei interesaţi să cunoască faptul că se pot repara arme de foc în acel loc.

Componenta ce are ca obiect nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat de lege, la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului este caracterizată, din punctul de vedere al elementului material, de o inacţiune – nedepunerea. În fapt legiuitorul a vrut să impună o anumită conduită, situaţie în care a considerat necesar să incrimineze, din punct de vedere penal, poziţia făptuitorului, caracterizată prin neconformarea cu prevederile legislaţiei în vigoare. De observat că, autorizaţia obiectualizată prin permisul de port armă este, în fapt, efectul unui act administrativ – autoritatea administrativă competentă, constatând întrunirea condiţiilor legale, în baza şi în executarea legii, abilitează sau nu o persoană să deţină, să poarte şi să folosească o armă de foc în conformitate cu dispoziţiile legale. Odată cu încetarea efectelor abilitării, este evident că oricine face ceva, într-un domeniu pentru care este necesară abilitarea printr-un act administrativ, face încălcând legea, devenind necesar, datorită pericolului social deosebit, ca această conduită să fie reprimată chiar la nivel penal, aşa cum este cazul în situaţia de faţă, persoana fizică trebuind să se conformeze prescripţiei normei juridice şi într-o perioadă de timp, stipulată în norma juridică, să depună arma de foc la organul desemnat de către legiuitor pentru a gestiona fenomenul.

Înainte de a considera epuizată problematica legată de elementul material al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor de foc şi muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 406 din Codul Penal, apreciez că este necesar să subliniez că, toate conduitele prevăzute de legiuitor, a constitui elementul material, sunt condiţionate de efectuarea lor fără drept, contravenind prescripţiei prevederilor legale. În acest context trebuie observat care sunt condiţiile ce fac posibilă efectuarea acţiunilor ori inacţiunilor incriminate. Aceste condiţii, respectiv regimul juridic ce este impus de legiuitor pentru efectuarea activităţilor cu arme şi muniţii sunt, aşa cum am arătat, prevăzute de Legea 17/1996, lege ce, împreună cu regulamentul său de aplicare, detaliază toate aspectele legate de modul cum pot fi desfăşurate activităţi care să aibă ca obiect operaţiuni383 cu arme şi muniţii.

Considerând puţin oportun, dat fiind obiectul acestei lucrări, să detaliez, în analiză, prevederile legale ce au ca obiect reglementarea efectuării fiecărei operaţiuni în parte, îmi permit să subliniez că, în fapt, orice nerespectare a prescripţiei legale atrage o formă de răspundere penală iar în condiţiile art. 406 din Codul Penal, datorită pericolului deosebit avut în vedere de către legiuitor, răspunderea are caracter penal.

Se mai impune o observaţie legată de momentul consumării infracţiunii. Astfel, trebuie observat că legiuitorul a incriminat atât acţiuni ce se consumă instantaneu, cum este cazul înstrăinării – odată cu tradiţiunea, înmânarea armelor ascunse, armelor militare sau/şi a muniţiei aferente – cât şi acţiuni susceptibile de a se săvârşi în mod continuu sau/şi continuat – cazul deţinerii, transportului, nedepunerii, funcţionării, etc., practic majoritatea acţiunilor ori inacţiunilor ce constituie elementul material sunt caracterizate de posibilitatea

383 N.A. – termenul trebuie acceptat în sensul cel mai larg, incluzând orice poate fi acceptabil, din punct de vedere social, în legătură cu armele şi muniţiile.

162

prelungirii lor în timp ori de continuarea la diferite intervale de timp în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, comiterea infracţiunii, în modul caracteristic fiecărei componente sau modalităţi analizate în această secţiune, induce o stare de pericol pentru relaţiile sociale avute în vedere la conturarea obiectului juridic al acestei infracţiuni

Raportul de cauzalitate specific, între conduita incriminată şi rezultatul socialmente periculos, rezultă din însăşi materialitatea faptei, „ex re”.

Latura subiectivă. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor presupune o abordare complexă a elementului intenţional avut în vedere de legiuitor.

Traficul cu arme de foc, indiferent că este vorba despre forma cadru ori forma agravată, se va săvârşi doar cu intenţie, directă sau indirectă. Funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept se va săvârşi, de asemenea, doar cu intenţie, directă sau indirectă. De observat că legiuitorul a subliniat caracterul intenţionat a acestor modalităţi infracţionale, stipulând de fiecare dată, în cuprinsul textului legal, expresia „fără drept”. Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului, se poate săvârşi atât cu intenţie cât şi din culpă – simplă ori cu previziune384.

În nici unul dintre cazuri necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii, aşa numita eroare de drept, nu poate constitui excepţie de la principiul general şi nu poate produce efecte juridice, în sensul înlăturării caracterului penal al faptei.

Infracţiunea de la art. 406 din Codul Penal, construită, în principal, pentru a apăra un anumit regim juridic – regimul juridic al armelor de foc şi muniţiilor – nu face nici o referire la scop sau mobil, în mod aparent acestea neinteresând. Cum voinţa legiuitorului trebuie respectată, realizarea unui anumit scop sau mobil nu afectează în nici un fel întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, însă ancheta va trebui să depună toate eforturile necesare pentru lămurirea acestor aspecte, atât pentru o justă individualizare a pedepsei cât şi pentru extinderea cercetărilor.

4.2. Infracţiuni la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive

În domeniul activităţilor nucleare avem de a face cu mai multe texte legale ce conturează infracţiuni. Astfel, în primul rând, există prevederile art. 407 din Codul Penal, ce definesc infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive. De asemenea în Legea 111/1996, privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, modificată şi completată de Legea 16/1998, la art. 44-46 sunt incriminate mai multe conduite ce constituie infracţiuni.

Fiecare dintre infracţiunile ce se săvârşesc la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive este caracterizată, înainte de elementele constitutive, de o situaţie premisă, pe care o apreciez ca fiind comună, constituită

384 În acelaşi sens şi V.Dobrinoiu, N.Conea op. cit. pag. 288

163

din regimul juridic instituit pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare.

Situaţia premisă. Pentru conturarea ipotezei în care sunt analizate ca ilicite conduitele incriminate ca infracţiuni, consider utilă sublinierea câtorva repere ale regimului privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare.

Astfel, domeniul de aplicare al regimului arătat cuprinde385: • Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în

funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul obiectivelor şi instalaţiilor nucleare

• Mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu • Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,

transportul, tranzitul, importul şi exportul materialelor nucleare şi radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante

• Furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiaţiilor ionizante, a materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizate, precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport, special amenajate în acest scop

• Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul unor materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – anexa 1

• Deţinerea, transferul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive

• Realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare Autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear386, care exercită atribuţiile

de reglementare, autorizare şi control este Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, organism aflat în subordinea guvernului.

Cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, importul, exportul, tranzitul, deţinerea sau detonarea unei arme nucleare sau a oricărui dispozitiv nuclear, ca activităţi potenţiale, sunt interzise pe teritoriul României387.

Importul deşeurilor radioactive este interzis388, cu excepţia situaţiilor în care importul decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior autorizat de deşeuri radioactive, inclusiv combustibil nuclear ars, în baza prevederilor unor acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali cu sediul în străinătate, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Activităţile şi sursele ce constituie domeniul de aplicare al regimului privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare necesită o autorizare389 din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cu respectarea procedurii de autorizare specifice fiecărui gen de activitate sau sursă. Autorizaţia se eliberează numai persoanelor juridice, la cererea acestora, dacă fac dovada respectării prevederilor legale, putând fi folosită numai în scopul pentru care a fost eliberată, cu respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în aceasta. Autorizaţiile se solicită şi, respectiv, se eliberează, simultan sau succesiv, separat pentru fiecare gen de activitate sau pentru fiecare instalaţie cu funcţionalitate proprie, din patrimoniul solicitantului, sau pentru fiecare tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiaţii ionizante, de aparatură de control dozimetric al radiaţiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, de

385 Art. 2 din Legea 111/1996 386 Art. 4 din Legea 111/1996 aşa cum a fost modificat prin art. 1 din Legea 16/1998 387 Art. 6 din Legea 111/1996 388 Art. 7 din Legea 111/1996 389 Art. 8 alin. 1-4 din Legea 111/1996

164

mijloc de containerizare sau de transport special amenajat în acest scop, pe care solicitantul autorizaţiei de producere intenţionează să-l realizeze, în vederea utilizării sau comercializării.

Titularul autorizaţiei va putea să folosească, în cadrul activităţilor autorizate, doar personal ce este posesor al unui permis de exercitare valabil pentru aceste activităţi, ce se eliberează în baza unei evaluări şi examinări numai persoanelor fizice care au responsabilităţi în desfăşurarea, în siguranţă, a activităţilor nucleare.

Autorizaţiile eliberate au o perioadă de valabilitate, putând fi retrase sau suspendate, în tot sau în parte, înaintea expirării perioadei de valabilitate, în condiţii stabilite prin lege390.

În exercitarea mandatului lor, organele cu drept de control al activităţilor nucleare au drepturi, obligaţii şi atribuţii specifice stabilite prin lege391. În caz de nesupunere la control sau de nesupunere faţă de oricare dintre dispoziţiile sale392, comisia poate cere autorităţilor competente fie să procedeze la executarea silită, fie să întreprindă o anchetă, poate solicita intervenţia reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei sau, în caz de urgenţă, poate întreprinde, din proprie iniţiativă, măsuri asigurătorii de securitate nucleară.

Importurile şi exporturile produselor şi informaţiilor speciale relative la activitatea nucleară393 se aprobă de Consiliul Interministerial al Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi de Interzicere a Armelor Chimice, iar licenţa de import sau de export se eliberează de către Ministerul Industriei şi Comerţului, după ce solicitantul a obţinut autorizaţia de import sau de export prevăzută de normele legale.

Obiectul juridic special al infracţiunilor ce se săvârşesc la regimul desfăşurării în siguranţă a activităţilor nucleare, îl apreciez ca fiind comun, constituit din acele relaţii sociale a căror formare şi normală manifestare sunt nemijlocit legate de existenţa unui climat de siguranţă, caracterizat de desfăşurarea activităţilor nucleare în condiţii de maximă securitate astfel ca, în limite social acceptate, să fie asumat un risc minim legat de manifestarea efectelor nocive ale materialelor nucleare sau ale altor materii radioactive. În aceste condiţii, securitatea nucleară şi radioactivă, protecţia personalului expus profesional, a populaţiei, a mediului înconjurător, a proprietăţii, sunt valori sociale de maximă importanţă condiţionate de respectarea reglementărilor legale interne în acord cu convenţiile şi angajamentele internaţionale la care România este parte.

Prin activitate nucleară trebuie înţeleasă orice practică umană care introduce surse sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un număr mai mare de persoane sau modifică reţeaua de căi de expunere, plecând de la sursele existente, mărind astfel expunerea sau probabilitatea expunerii persoanelor sau numărul de persoane expuse.

În context, apreciez ca importantă şi definiţia legală a noţiunii de securitate nucleară, explicată de către legiuitor ca fiind ansamblul de măsuri tehnice şi organizatorice destinate să asigure funcţionarea instalaţiilor nucleare în condiţii de siguranţă, să prevină şi să limiteze deteriorarea acestora şi să asigure protecţia personalului ocupat profesional, a populaţiei, mediului şi bunurilor materiale împotriva iradierii sau contaminării radioactive.

390 A se vedea art. 11 – 15 din Legea 111/1996 391 Art. 34 alin.1 coroborat cu art. 31 alin. 1 şi art. 32 din Legea 111/1996 392 Art. 34 alin.2 din Legea 111/1996 393 Art. 41 din Legea 111/1996

165

În plan oarecum secund, condiţionate de relaţiile sociale arătate, pot fi avute în vedere şi alte relaţii sociale, nu mai puţin importante, cum ar fi viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, patrimoniul public şi privat, ordinea şi siguranţa publică.

4.2.1. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art. 407 din Codul Penal

Traficul cu materiale nucleare şi alte materii radioactive, aşa cum reiese din conţinutul textului legal, este caracterizat de trei forme cadru: a) Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,

expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul instalaţiilor nucleare, fără drept.

b) Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, precum şi dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul sau tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare

c) Scoaterea din funcţiune în totalitate sau în parte a echipamentelor de supraveghere şi control, în cazul când fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de radioprotecţie394.

şi trei forme agravate: 1. Dacă faptele au produs pericol public sau au avut vreuna din urmările arătate

în art. 187 sau art. 188 din Codul Penal395; 2. În cazul în care faptele au avut consecinţe deosebit de grave; 3. Dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane.

Consider necesar, aici, să fac o referire cu privire la ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare, care în vechiul Cod Penal – în vigoare până la 29.06.2005 – este, de asemenea, reglementată într-o formă cadru:

• Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale. şi o formă agravată:

• Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive.

În cuprinsul noului Cod Penal – din 28.06.2004 – s-a renunţat396 la includerea unei asemenea incriminări în conţinutul infracţiunii de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, considerându-se oportun includerea incriminării în conţinutul unei infracţiuni cadru de esenţa căreia ţine ameninţarea: ameninţarea în scop terorist. Astfel la art. 298 alin. 2 şi 3

394 În această formă, activitatea ilicită este condamnată atât când este săvârşită cu intenţie cât şi atunci când este săvârşită din culpă 395 Vătămare corporală gravă şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte 396 N.A. – din considerente de tehnică legislativă

166

este incriminată ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor materii radioactive, în scopul de: − a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube

materiale. − a condiţiona îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin

ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materialele nucleare, alte materii radioactive ori materii explozive.

Obiectul material al infracţiunii, prevăzute la art. 407 din Codul Penal, este constituit din materiale nucleare ori alte materii radioactive. Legiuitorul dă definiţii legale fiecărui termen în anexa 2 – Definiţii – a Legii 111/1996.

Astfel, prin material radioactiv se înţelege orice material, în orice stare de agregare, care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive iar expresia material nuclear are în vedere alte materiale, decât cele radioactive, care, datorită unor proprietăţi nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear şi sunt stabilite prin reglementări specifice. De observat că în sfera materialelor nucleare pot intra, în măsura în care constituie obiectul reglementărilor specifice la care face referire textul legal, foarte multe obiecte care, la prima vedere, ar fi mai puţin importante sau periculoase, cum este cazul aparatelor de măsură şi control a radiaţiilor ionizante – situaţie avută în vedere de către legiuitor expres în cuprinsul alin. 5 şi 6 de la art. 407 – ori a echipamentului de protecţie necesar în vederea desfăşurării de activităţi în domeniul nuclear.

În ipoteza sustragerii sau distrugerii este implicată noţiunea de arme nucleare şi cea de dispozitive explozive nucleare. Cei doi termeni nu sunt definiţi în cuprinsul legii speciale – Legea 111/1996 – astfel încât îmi voi permite să explic cei doi termeni astfel:

Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute şi asamblate încât să poată fi folosite pentru distrugerea fiinţelor şi a bunurilor, iar pentru a obţine acest efect sunt folosite proprietăţile materialelor nucleare – în principal, fisiunea nucleară şi emisia de radiaţii ionizante.

Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să funcţioneze pe baza fisiunii nucleare – o reacţie chimică deosebit de violentă cu o degajare enormă de energie şi radiaţii care, necontrolată, generează fenomenul de explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.

Subiecţii infracţiunii. Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal, nefiind nevoie de o anume calitate. În planul anchetei penale trebuie observat că subiect activ, de cele mai multe ori, nu este, chiar, orice persoană, adesea fiind vorba despre persoane cu o anumită calificare, sau, cel puţin, cu cunoştinţe în domeniu, care să le permită efectuarea, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, activităţilor incriminate în cadrul elementului material. Participaţia este posibilă sub toate formele – coautorat, instigare, complicitate.

Subiect pasiv este, în primul rând, statul – fiind vorba despre o infracţiune ce se săvârşeşte la un anumit regim – iar atunci când prin activitatea infracţională a avut urmări legate de viaţa, integritatea corporală, proprietatea, etc., unei persoane, persoana prejudiciată ar putea căpăta, şi ea, calitatea de subiect pasiv secundar adiacent. Totuşi apreciez că, ţinând cont şi de observaţiile pertinente din secţiunea în care am analizat infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, o persoană particulară poate deveni subiect pasiv

167

adiacent, în mod oportun, atunci când în analiză intervine săvârşirea, în concurs, a unei infracţiuni ce are ca obiect viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei sau în ipoteza – prevăzută la alin. 3 al art. 407 – realizării consecinţelor specifice vătămării corporale grave ori lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte.

Latura obiectivă. Elementul material, în cazul traficului cu materiale nucleare şi alte materii radioactive, constă în mai multe acţiuni ce pot fi săvârşite cumulat sau alternativ397, mai puţin atunci când este implicată sustragerea sau distrugerea, situaţie în care avem de a face cu un concurs.

Acţiunile incriminate sunt: primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora, cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia sau montajul obiectelor ori instalaţiilor nucleare, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul instalaţiilor nucleare.

Se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter exemplificativ, mai multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-cuprinzătoare „orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora” exprimându-şi dorinţa, astfel, pentru incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi desfăşurate în legătură cu obiectul material al infracţiunii. Întrucât termenii ce definesc acţiunile incriminate sunt comuni, neexistând dificultăţi legate de corecta interpretare a acestora, consider, aici, puţin oportun să detaliez fiecare termen în parte, mulţumindu-mă să subliniez că în unele cazuri – cum este situaţia primirii, cedării, înstrăinării – infracţiunea se consumă instantaneu, iar în altele – situaţia deţinerii, folosirii, dispersării, expunerii, transportului – infracţiunea poate fi caracterizată de un moment în care se consumă şi de un moment în care se epuizează.

Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare este caracterizată, din punctul de vedere al elementului material, de efectuarea de către făptuitori a unor demersuri prin care este adusă la cunoştinţa persoanelor interesate – în ipoteza legală, un stat, o organizaţie internaţională sau o persoană fizică sau juridică – intenţia de a folosi, în anumite condiţii, materiale nucleare, situaţie ce, în mod firesc ar conduce la producerea unor prejudicii deosebite. O subliniere trebuie făcută în legătură cu unele atribute ale ameninţării – aceasta trebuie să fie reală, serioasă, să conţină suficiente de credibilitate astfel încât să fie în măsura ca, obiectiv, să producă convingerea persoanelor vizate prin ameninţare că infractorii au la îndemână materiale nucleare sau radioactive, sunt hotărâţi să le folosească în scopuri criminale, caz în care consecinţele deosebit de grave vor apărea cu certitudine.

Urmarea imediată, în cazul traficului cu materiale nucleare şi alte materii radioactive, constă, în cazul formei cadru, în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, relaţii descrise în cadrul obiectului juridic.

În cazul formelor agravate avem de a face cu o altă stare de lucruri, întrucât aceste forme sunt calificate, tocmai, prin rezultatul săvârşirii activităţilor incriminate. Legiuitorul a urmărit, şi în funcţie de asta a dozat şi cuantumul pedepselor, gravitatea urmărilor produse enunţând patru forme agravate, fiecare fiind caracterizată de realizarea unui rezultat specific: 397 N. Conea – Infracţiunile din domeniul privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, în revista Dreptul nr. 6/1997, pag. 48-54.

168

• s-a produs pericol public • au apărut consecinţe deosebit de grave • au survenit urmările specifice infracţiunilor prevăzute de art. 187-188

din Codul Penal • a survenit moartea uneia sau a mai multor persoane

Raportul de cauzalitate între activitatea incriminată şi urmarea imediată, în cazul formelor cadru, rezultă „ex re”, din însăşi materialitatea faptelor – infracţiunea fiind în acest caz de pericol – iar în cazul formelor agravate, ea există şi trebuie demonstrată de către anchetatori, lucru nu foarte uşor dacă stăm să ne gândim că, în cauză, poate fi implicată o anumită echivocitate. În mod firesc desfăşurarea de operaţiuni cu materiale nucleare ori radioactive este deosebit de periculoasă, existând un anumit risc asumat ce decurge din însăşi natura activităţii. Ce se poate întâmpla atunci când astfel de operaţiuni se desfăşoară fără drept, în condiţii de promiscuitate impuse de caracterul ilicit al faptelor ? Răspunsul nu trebuie dat cu exactitate matematică, însă, nu trebuie uitat că acţiunea nocivă a elementelor nucleare, radiaţiile ionizante, etc., apar adesea în timp. Perioada de înjumătăţire a unor elemente nucleare este măsurată în luni şi chiar ani, iar rezultatele dezastruoase pentru viaţa oamenilor, pentru mediul înconjurător pot fi evaluate, abia după trecerea unei perioade importante de timp. În cadrul formelor agravate, rezultatele prevăzute de legiuitor se realizează de obicei ca urmare a unor accidente, cu impact major în mediul social şi natural, şi, în mod realist, numai acestea pot fi evaluate şi analizate în cadrul anchetei penale, celelalte, deşi de o gravitate deosebită, neputând constitui preocuparea directă a organelor judiciare.

Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, ca formă infracţională, se deosebeşte faţă de forma analizată mai sus, întrucât se caracterizează prin realizarea unui rezultat specific infracţiunilor contra patrimoniului. Sustragerea trebuie privită în condiţii identice cu furtul, permiţându-mi să arăt că, în fapt, suntem în prezenţa unei forme speciale de furt, rezultatul fiind schimbarea titularului unui drept real ori a unei aparenţe de drept real – cazul detentorului precar – în final având de a face cu o altă persoană, ce va avea în pază juridică materialele nucleare. În cazul distrugerii, de asemenea, se poate vorbi despre o formă specială, însă ca particularitate, ar trebui detaliată problema gradului în care poate fi distrus un material nuclear.

În cazul clasic, se poate accepta că un bun este distrus, în măsura în care este făcut impropriu utilizării pentru care a fost creat ori unei utilizări comparabile, ca efect economic şi complexitate. Ipoteza materialelor nucleare este mai complexă. Un material nuclear îşi păstrează caracteristicile de bază, chiar dacă se acţionează la nivel fundamental asupra sa. Bunăoară, combustibilul nuclear este ars, iar deşeurile rezultate păstrează, într-un grad mai mare sau mai mic, proprietatea de a emite radiaţii ionizante. Consider oportun, din punctul de vedere al anchetei judiciare, ca distrugerea materialelor nucleare să fie interpretată în sensul clasic, comun infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 263-264 din Codul Penal.

Raportul de cauzalitate între activităţile desfăşurate de către făptuitor, în vederea sustragerii sau distrugerii, şi urmarea imediată există şi trebuie constatat în mod necesar, pentru realizarea elementelor constitutive ale acestei forme infracţionale.

169

Urmarea imediată, în cazul ameninţării cu folosirea materialelor nucleare, ar consta într-o stare de pericol398 la adresa unor valori sociale deosebite cum sunt relaţiile diplomatice, raporturile juridice instituite prin tratate internaţionale, la care România este parte, credibilitatea şi încrederea pe care o poate genera siguranţa socială, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, respectul şi securitatea proprietăţii. Pe cale de consecinţă, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate între aceasta şi acţiunile incriminate, ar urma să rezulte din însăşi materialitatea faptelor, ex re, nefiind necesară realizarea unui anumit rezultat.

Fiind vorba despre ameninţare, îmi permit să observ că dincolo de pericol, aceasta presupune un anumit rezultat şi anume crearea unei stări caracterizată de teamă, de anxietate, de preocupare pentru rezultatele deosebit de grave ce ar putea să fie generate de punerea în aplicare a conţinutului ameninţării. Starea de teamă trebuie analizată în plan obiectiv, mai precis, nu este suficient ca infractorii să efectueze demersuri în sensul de a aduce la cunoştinţa publicului, în general, sau unui anumit public vizat special, pretenţiile lor şi modul în care înţeleg să şi le realizeze, respectiv condiţionând comportamentul publicului de folosirea abuzivă, cu efecte dezastruoase, a materiilor nucleare sau radioactive.

În mod firesc, publicul ţintă ales de către infractori trebuie să fie convins de realitatea ameninţării, de faptul că infractorii au la dispoziţie materii nucleare sau radioactive şi că sunt în măsură să-şi pună în aplicare planul infracţional. Trebuie observat că publicul ţintă – fie că este vorba despre o singură persoană, fie că este vorba despre mai multe persoane – este caracterizat de anumite particularităţi ce ţin de educaţie, temperament, obiceiuri, preocupări, spaţiu etno-geografic, etc., şi, prin urmare, de o capacitate de a înţelege realitatea obiectivă diferit. Esenţial pentru a fi acceptată ameninţarea şi implicit efectele juridice specifice este ca publicul ţintă să perceapă aceasta ca atare. Dacă publicul ţintă nu reacţionează specific la ameninţare, nu este cuprins de starea de teamă, consideră că persoana infractorilor nu este demnă de încredere, că nu au cum să aibă în posesie materii nucleare sau radioactive, etc., ameninţarea nu poate produce efecte juridice, nu poate fi vorba despre infracţiune.

Concluzionând, apreciez că ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare sau radioactive este o formă infracţională ce se caracterizează prin producerea unui rezultat specific ce constă, în principal, într-o stare de teamă, faţă de activitatea ilicită pe care ameninţă că o vor efectua infractorii şi faţă de rezultatele desfăşurării acestei activităţi de natură a determina publicul vizat să dea, să facă ori să nu facă, în funcţie de ceea ce solicită infractorii.

Latura subiectivă. Traficul cu materiale nucleare şi alte materii radioactive, în cele două forme cadru, se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. În ipoteza formelor agravate, vinovăţia se prezintă sub forma praeterintenţiei399. Ameninţarea cu folosirea materialelor nucleare, atât în cazul formei cadru cât şi în cazul formei agravate, se poate săvârşi doar cu intenţie. În ipoteza alin. 6 este incriminată scoaterea din funcţiune în totalitate sau în parte a echipamentelor de supraveghere şi control săvârşită din culpă.

398 V. Dobrinoiu, N. Conea – op. cit. pag. 295 399 Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu şi alţii în Drept Penal – Partea Specială, Edit Europa Nova, Bucureşti 1997, pag 449

170

4.2.2. Infracţiunea de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996

Dat fiind particularităţile domeniului, legiuitorul, dincolo de prevederile infracţiunii din Codul Penal, a considerat necesar, în considerarea regimului impus în domeniul desfăşurării în siguranţă a activităţilor din domeniul nuclear, să reglementeze o infracţiune care să aibă ca obiect incriminarea acelor activităţi ce, desfăşurate fără autorizare, induc în viaţa socială un pericol important, astfel încât să presupună un tratament penal. În condiţiile date sunt interzise – fără autorizarea detaliată în cadrul regimului juridic prevăzut de Legea 111/1996 – sub sancţiunea legii penale, următoarele activităţi:

• Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul obiectivelor şi instalaţiilor nucleare

• Mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu • Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,

transportul, tranzitul, importul şi exportul materialelor nucleare şi radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante

• Furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiaţiilor ionizante, a materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizate, precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport, special amenajate în acest scop

• Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul unor materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – anexa 1

• Deţinerea, transferul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive

• Realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare • Activităţile de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţie-montaj, reparare şi

întreţinere pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea instalaţiei nucleare

• Introducerea în domeniul medical, pentru diagnostic şi tratament medical, a surselor închise, deschise, a dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante şi a produselor farmaceutice care conţin materiale radioactive farmaceutice care conţin materiale radioactive

În cadrul acestei subsecţiuni voi insista, în principal, pe acele elemente ce permit o analiză comparativă, pe baza căreia să se poată concluziona în ce măsură infracţiunea prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 se suprapune peste cea prevăzută, în Codul Penal, la art. 2791, deci, dacă se pune ori nu problema concursului de texte legale, iar într-un atare caz – care normă juridică se va aplica.

Sub aspectul obiectului material, dacă obiectul material al infracţiunii prevăzute la art. 2791 din Codul Penal este constituit din materiale nucleare ori alte materii radioactive, în cadrul infracţiunii ce are ca obiect desfăşurarea de activităţi speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 avem de a face cu mai multe noţiuni, după cum urmează:

1. obiectivele şi instalaţiile nucleare400

400 N.A. – definiţiile sunt preluate din anexa 2 a Legii 111/1996

171

Noţiunea de obiective nucleare este echivalată prin definiţia legiuitorului cu următoarele entităţi: uzine pentru fabricarea combustibilului nuclear, reactori nucleari, inclusiv ansamblurile critice si subcritice, reactori de cercetare, centrale nuclearo-electrice, instalaţii de stocare a combustibilului iradiat, unităţi de îmbogăţire sau instalaţii de retratare.

Instalaţia nucleară este echivalată cu generator de radiaţie nucleară, instalaţia, aparatul sau dispozitivul care extrage, produce, prelucrează sau conţine materiale radioactive; instalaţia nucleară include şi clădirile sau structurile aferente.

2. minereurile de uraniu şi toriu – se regăsesc, din punct de vedere noţional, în expresia „materie prima nucleară” definită ca desemnând uraniu ori toriu sau orice combinaţie a acestora, în orice formă fizică sau chimică; zăcăminte care conţin cel puţin 0,03% în greutate uraniu, toriu sau orice combinaţie a acestora.

3. materialele nucleare şi radioactive, inclusiv combustibilul nuclear, deşeurile radioactive şi dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante, aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante.

Legea defineşte astfel: Material radioactiv - orice material, în orice stare de agregare, care

reprezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive. Material nuclear - materiale care, datorită unor proprietăţi nucleare

specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear, stabilite prin reglementari specifice.

Combustibil nuclear - material sau un ansamblu mecanic care conţine materie primă sau material fisionabil, special destinat folosirii într-un reactor nuclear, în scopul producerii energiei nucleare.

Dispozitive generatoare de radiaţii ionizante - dispozitive care produc radiaţii X, neutroni sau particule încărcate.

Aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante este aparatura de control a următoarelor radiaţii: alfa, beta, gama, X, neutroni, electroni, protoni sau alte particule încărcate (nu se includ undele radio, radiaţiile vizibile, infraroşii, ultraviolete, precum şi radiaţii laser, ultrasunete, etc.).

4. materialele şi dispozitivele utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizate, precum şi mijloacele de containerizare sau de transport, special amenajate în acest scop

5. materiale, dispozitive şi echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – este vorba despre anexa 1, unde sunt enumerate şi explicate următoarele:

- Materiale nenucleare, materiale ale căror proprietăţi sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară.

- Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop.

- Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea materialelor nucleare sau în fabricarea acelor materiale nenucleare care sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleara, cât şi acele dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleaşi scopuri.

172

- Dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor special concepute pentru a fi utilizate în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop ori pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea materialelor nucleare sau în fabricarea acelor materiale nenucleare care sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară, cât şi acelor dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleaşi scopuri.

6. informaţiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive – este vorba despre informaţii care se referă, în esenţă, la materialele, dispozitivele şi echipamentele detaliate la punctul 5.

7. produsele şi serviciile destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare. Deşi nu poate fi vorba despre exclusivitate, îmi permit, aici, să amintesc, ca

exemplu, definiţia dată de lege produsului radioactiv, respectiv, orice material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sunt susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale.

8. produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea instalaţiilor nucleare

9. sursele închise, deschise, dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante şi produsele farmaceutice care conţin materiale radioactive.

Aşa cum se poate observa, obiectul material, al infracţiunii prevăzute în legea specială, este deosebit de vast. Sunt avute în vedere materialele nucleare şi radioactive, însă, realizându-se complexitatea problemelor, sunt specificate categorii ce sunt conexe activităţii din domeniul nuclear. În fapt, consider că se poate vorbi despre un conflict de legi doar pe porţiunea de reglementare ce are ca obiect materialele nucleare şi radioactive. Cum legiuitorul dă definiţii legale celor mai multe dintre noţiunile ce desemnează entităţi materiale ce constituie obiectul infracţiunilor în discuţie, în analiză trebuie abordată rigoarea necesară interpretării stricto-sens, astfel că ar fi puţin oportun, în sprijinul unei opinii potrivit cu care, prin introducerea în Codul Penal a infracţiunii de nerespectare a regimului materialelor nucleare şi al altor materii radioactive – exprimare generoasă, de altfel, – legiuitorul a intenţionat abrogarea prevederilor art. 44 din Legea111/1996, să acceptăm, ca necesară, introducerea, în cadrul discursului ştiinţific, a unei extinderi a înţelesului ce trebuie avut în vedere în legătură cu obiectul material al infracţiunii prevăzute de Codul Penal, în sensul includerii tuturor materialelor, instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor, informaţiilor, combustibililor, serviciilor, etc., pertinente de activitatea ce se poate desfăşura în domeniul nuclear.

În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, lucrurile stau oarecum asemănător. Infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, prevăzută de art. 2791 din Codul Penal, este caracterizată de o serie de acţiuni precum: primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau

173

deturnarea, sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept. Aşa cum am arătat401, se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter exemplificativ, mai multe acţiuni, după care a încheiat cu expresia atot-cuprinzătoare: „orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora”, exprimându-şi dorinţa, astfel, pentru incriminarea, practic, a oricăror acţiuni ce ar putea fi desfăşurate în legătură cu obiectul material al infracţiunii.

În cazul infracţiunii de desfăşurare de activităţi speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996, legiuitorul a optat pentru aceeaşi tehnică legislativă, în mod evident, fiecare componentă a obiectului material a fost analizată şi, în funcţie de particularităţi, au fost formulate acţiunile cu privire la care s-a apreciat că, desfăşurate fără drept, prezintă gradul de pericol specific unei infracţiuni. Astfel, ca exemplu, îmi permit să subliniez, că în materia obiectivelor şi instalaţiilor nucleare se interzic: cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul; în materia minereurilor de uraniu şi toriu se interzic: mineritul şi prepararea; în materia materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive se interzic: deţinerea, transferul, importul şi exportul.

În ceea ce priveşte materialele nucleare şi radioactive, sunt incriminate producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul şi exportul, aceleaşi activităţi, desfăşurate fără drept fiind interzise şi pentru combustibilului nuclear, deşeurile radioactive şi dispozitivele generatoare de radiaţii ionizante.

Comparând cele două texte legale – cel din Codul Penal şi cel din legea specială – se poate constata că există unele diferenţe. Norma juridică prevăzută la art. 44 din Legea 111/1996, evidenţiază o preocupare a legiuitorului pentru incriminarea, atât a unor activităţi ce ţin de obţinerea materialelor ce constituie obiectul juridic – producerea, tratarea – de circulaţia acestora – furnizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul şi exportul – cât şi a utilizării; în baza unui raţionament simplu şi logic, norma juridică acoperă, practic, un întreg ciclu – de la obţinere, până la utilizare.

Infracţiunea din Codul Penal incriminează, cu o insistenţă demnă de subliniat, orice se poate desfăşura în materia circulaţiei materialelor nucleare şi radioactive – primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, sustragerea ori distrugerea, transportul sau deturnarea precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia materialelor nucleare sau a altor materii radioactive – neglijând, ori – poate – considerând că nu este locul sau nu este necesar să acorde atenţie, în context, obţinerii şi folosirii materialelor nucleare sau radioactive.

Atunci când am analizat infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art. 2791 din Codul Penal am arătat că, în analiză, este necesar să se distingă între două componente – unul dintre acestea fiind traficul cu materiale nucleare sau radioactive. Apreciind ca lipsită de interes ştiinţific orice critică adusă unei, aşa-numite, inconsecvenţe a legiuitorului, consider că trebuie subliniat faptul că în

401 N.A. – vezi supra 4.2.1.

174

Codul Penal, pe fondul, probabil, al angajamentelor asumate de către România la nivel internaţional, a fost nevoie să fie incriminate separat activităţile ce se pot grupa sub noţiunea de trafic, existând şi argumente, în sensul pericolului deosebit pe care îl reprezintă acestea având în vedere că pot angaja participarea unor categorii de persoane relativ diverse – în primul rând persoane necalificate, ce nu au o pregătire sau cunoştinţele necesare cu privire la efectele pe care le pot avea aceste materiale, măsurile de securitate ce trebuie luate, etc. – ce, cu o relativă nonşalanţă, pot proceda la efectuarea de acţiuni necugetate, cu implicaţii şi efecte incontrolabile.

Vorbind despre pericolul social, trebuie observat şi modul cum legiuitorul a înţeles să pedepsească activităţile de trafic în cele două texte legale – Codul Penal şi Legea 111/1996. În Legea 111/1996, activităţile subsumate noţiunii de trafic sunt pedepsite, potrivit art. 44 alin. 1 lit. a, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. În Codul Penal, la art. 407, traficul cu materiale nucleare sau radioactive, în varianta cadru, este pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi – în cazul agravantelor cuantumul pedepselor fiind, în funcţie de rezultatele săvârşirii infracţiunii, din ce în ce mai mari.

Aşa cum se poate observa, norma juridică din Codul Penal este mai dură, pedeapsa este sensibil mai mare. În aceste condiţii devine şi mai important lămurirea problemei conflictului între cele două texte legale.

Apreciez că, cel puţin până când legiuitorul va interveni şi va armoniza prevederile legale din domeniu, în materia activităţilor nucleare, trebuie distins între activităţile susceptibile de a fi subsumate noţiunii de trafic şi alte activităţi. Se poate accepta, că în materia traficului, suntem în prezenţa unei duble incriminări, unui conflict de legi, urmând a avea prioritate norma juridică – potrivit regulii comune – specială iar, în context, norma specială este cea prevăzută de Codul Penal. Am optat pentru această soluţie pentru că, deşi Legea 111/1996 este o lege specială, în materie penală, art. 44 conţine o reglementare cu caracter general, având ca obiect activităţi speciale neautorizate402 – mai multe activităţi printre care şi cele incluse în cadrul noţiunii de trafic cu materiale nucleare şi radioactive – norma juridică incriminând şi alte activităţi ce nu pot fi asimilate traficului, dar şi activităţi de trafic, în legătură cu alte bunuri speciale, ce constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de Legea 111/1996. În Codul Penal, norma juridică are ca obiect, comparativ cu art.44 din Legea 111/1996, doar traficul de materii nucleare şi radioactive.

Din punctul de vedere al anchetei penale, ca problemă specifică pe care trebuie să o lămurească cercetarea, trebuie văzut dacă activităţile desfăşurate de către autori în legătură cu materialele nucleare şi radioactive, sunt doar activităţi de trafic sau este vorba şi de alte activităţi ce depăşesc sfera traficului. Dacă activitatea ilicită este circumscrisă traficului va fi aplicabilă prevederea din Codul Penal, iar dacă sunt efectuate şi acte ce exced traficului, apreciez că suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni, cu efecte specifice neputând fi neglijate prevederile art. 44 din Legea 111/1996.

402 N.A. este o formulare pe care am utilizat-o din considerente de oportunitate şi de precizie în exprimare

175

4.2.3. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996

Ţinând cont de prevederile unor tratate internaţionale, ce vizează neproliferarea armelor nucleare şi ţinerea sub control a oricărei tehnologii sau componente ce ar putea fi folosite la producerea de arme nucleare, precum şi necesitatea unui control eficient cu privire la modul de funcţionare şi la respectarea parametrilor de siguranţă în exploatarea tehnologiilor ce folosesc materiale nucleare, legiuitorul a considerat oportun să reglementeze o infracţiune care să aibă ca obiect orice activitate de natură a afecta buna funcţionare a echipamentelor de supraveghere şi control, instalate pentru a monitoriza funcţionarea instalaţiilor nucleare. Astfel, la art. 45, din Legea 111/1996, este incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor de supraveghere şi control instalate de către reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în exercitarea mandatului de control, sau de către persoanele aprobate de Guvernul României, care efectuează, în prezenţa reprezentanţilor desemnaţi de comisia naţională, controale prevăzute în acordurile internaţionale la care România este parte, fără a avea motive, ce decurg din cerinţele de securitate nucleară sau de radio protecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Obiectul infracţiunii. Obiectul material al infracţiunii este format din echipamente de supraveghere şi control. Folosirea acestor echipamente este destinată să concure la desfăşurarea, în condiţii de securitate, a activităţilor din domeniul nuclear. Legea nu oferă detalii în legătură cu aceste echipamente – natura lor, ce parametri măsoară, în ce mod acţionează, dacă în cadrul unei tehnologii integrate pot sau nu să acţioneze pentru prevenirea stărilor de pericol, etc. – însă conţine o subliniere de natură a califica echipamentele ce constituie obiectul material al infracţiunii, în sensul că acestea sunt instalate de către reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare în exercitarea mandatului de control sau de către persoanele aprobate de Guvernul României, care efectuează, în prezenţa reprezentanţilor desemnaţi de comisia naţională, controale prevăzute în acordurile internaţionale la care România este parte.

Dacă în ipoteză ar intra echipamente instalate în alte condiţii, chiar dacă ar fi asemănătoare sau identice cu cele folosite de către inspectorii naţionali sau internaţionali, infracţiunea nu mai subzistă. Legiuitorul, calificând obiectul material al infracţiunii, a urmărit să confere un regim special, pe undeva asemănător cu regimul aplicabil activităţilor ilicite ce implică subiecţi pasivi calificaţi, de natură, în cazul de faţă, să asigure o protecţie sporită şi, în acelaşi timp, eficientă funcţionării acestor echipamente, nu neapărat în considerarea utilităţii lor directe cât, mai ales, datorită faptului că ele sunt aferente activităţii unor organe de control, ce trebuie respectate ca atare.

Dincolo de cele arătate, mai trebuie subliniat că, cel puţin, în ceea ce priveşte echipamentele instalate de către inspectorii internaţionali, acestea, în principiu, sunt pertinente domeniului neproliferării armelor nucleare şi orice act, care să aibă ca urmare scoaterea din funcţiune a echipamentelor, poate fi astfel interpretat, încât să inducă suspiciuni şi să atragă României sancţiuni internaţionale deosebit de aspre.

176

Latura obiectivă. Infracţiunea de scoatere din funcţiune a echipamentelor speciale de supraveghere şi control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996, este o infracţiune de rezultat. Elementul material este constituit din orice acţiune ce are ca rezultat scoaterea echipamentelor de supraveghere şi control din starea de firească funcţionare, stare de natură să asigure realizarea scopurilor pentru care au fost instalate. Legiuitorul foloseşte expresia „scoatere din funcţiune”, situaţie în care se pune problema tratamentului juridic aplicabil unei acţiuni ori unui complex de acţiuni care, nu are ca rezultat încetarea activităţii echipamentelor, respectiv scoaterea din funcţiune, ci are ca rezultat numai defectarea parţială, funcţionarea în afara caracteristicilor tehnice proiectate, inducerea de erori în măsurarea şi controlul activităţilor nucleare. Întrucât expresia „scoaterea din funcţiune” induce în cadrul mesajului comunicat o notă de fermitate, o radicalizare a stării de fapt avută în vedere, apreciez ca incorectă orice abordare dispusă să accepte o notă de relativitate. Echipamentele, ca urmare a desfăşurării activităţii ilicite, ori funcţionează, nefiind relevant dacă funcţionează corect sau nu, ori nu mai funcţionează, situaţie de natură a corespunde stării specifice expresiei „scos din funcţiune”.

Urmarea imediată este caracterizată de încetarea activităţii echipamentelor de supraveghere şi control, iar între aceasta şi acţiunea ori acţiunile incluse în sfera elementului material, trebuind să existe, şi ancheta trebuie să demonstreze aceasta, o legătură de cauzalitate.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996 diferă în funcţie de formele prevăzute de textul legal. Astfel, în cadrul alin. 1, legiuitorul a urmărit să incrimineze activitatea ilicită săvârşită cu intenţie, făcând şi o subliniere de natură a exclude orice intervenţie a unor împrejurări speciale ce ar putea aduce în discuţie cazul fortuit sau forţa majoră, cu excepţia motivelor ce decurg din cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie.

Nu este exclusă nici posibilitatea săvârşirii din culpă a infracţiunii, situaţie prevăzută la alin. 2, unde, în considerarea unui grad de pericol social mai redus faţă de forma intenţionată, este diminuată pedeapsa – 3 luni la un an sau amendă faţă de 6 luni la 3 ani.

În ceea ce priveşte mobilul şi scopul, textul legal nu face nici o referire, însă, din punctul de vedere al anchetei penale, aceste aspecte nu trebuie neglijate dat fiind consecinţele deosebite ce pot surveni ca urmare a săvârşirii infracţiunii. Îmi permit să subliniez, în cazul formei intenţionate, că scoaterea din funcţiune a echipamentelor de supraveghere şi control nu poate fi acceptată ca un scop în sine, ci trebuie analizată într-un context infracţional mai amplu, ea este doar o parte din activitatea ilicită plănuită, prin efectuarea acesteia, nu se creează decât condiţiile necesare pentru a face posibilă desfăşurarea unei activităţi infracţionale mai grave cum este, ca exemplu, cea legată de armele nucleare.

Prin intrarea în vigoare a noului Cod Penal – în cuprinsul căruia, la alin. 5 al art. 407 este incriminată scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor de supraveghere şi control, în cazul când fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de radioprotecţie, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă iar la alin. 6 se face referire la săvârşirea din culpă a activităţii incriminate – se pune problema concursului de infracţiuni ori a concursului de

177

texte legale între infracţiunea prevăzută de art. 45 alin. 1 şi 2 din Legea 111/1996 şi art 407 alin. 5 şi 6.

Apreciez că, deşi este o diferenţă de formulare – textul din Codul Penal făcând referire la „fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de radioprotecţie” – avem de a face cu un concurs de texte legale, punându-se problema normei juridice prioritare.

Folosind un raţionament asemănător cu cel folosit în secţiunea precedentă, consider că organele judiciare, în activitatea practică, vor desfăşura ancheta pe baza prevederilor art. 407 alin. 5, respectiv, 6. din Codul Penal. În situaţia de faţă, Legea 111/1996 constituie norma cadru Iar Codul Penal, norma specială.

4.2.4. Infracţiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art. 46 din Legea 111/1996

Dacă în cadrul oricărei societăţi trebuie să existe ceva care să-i pună în pericol existenţa, să-i pună în pericol valorile, pentru societatea modernă acest ceva este arma nucleară. Noţiunea, în sine, pare halucinantă, de neconceput în conexiune cu persoanele particulare, însă, realitatea este mai puternică decât raţionamentele abstracte, bazate doar pe efortul marilor puternici politici şi militari ai timpurilor noastre, pentru a dobândi arme, de natura a conferi puterea absolută. Situaţia pare a scăpa de sub control, cei aparent slabi în faţa coloşilor militari, în faţa puterilor statale, s-au reorientat pentru rezolvarea problemelor la alt nivel, prin promovarea ameninţărilor cu folosirea armelor nucleare, şi nu numai, la nivel de societate.

În aceste condiţii, şi în legislaţia română a fost nevoie să se incrimineze activităţile ce se pot desfăşura cu arme nucleare. Art. 46 din Legea 111/1996 interzice, în două forme – una cadru şi una agravată, calificată prin rezultatul periculos constând în decesul uneia sau mai multe persoane ori alte consecinţe deosebit de grave – dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul, tranzitul sau detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare. Am preferat să cataloghez această infracţiune ca infracţiune de trafic – observând că există, în conţinutul constitutiv, acţiuni ce depăşesc sfera noţiunii de trafic – întrucât am apreciat, pe de o parte, că nu există pericolul confuziei cu conţinutul unei alte infracţiuni iar, pe de altă parte, că activităţi, precum dezvoltarea ori detonarea, presupun efectuarea cel puţin a unei activităţi de trafic.

Obiectul material este constituit din arme nucleare sau dispozitive explozive nucleare. Cei doi termeni nu sunt definiţi în cuprinsul Legii 111/1996, astfel că voi face referire la explicaţiile pe care le-am prezentat în secţiunea destinată analiei prevederilor infracţiunii prevăzute de art. 407 din Codul Penal:

Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute şi asamblate încât să poată fi folosite pentru distrugerea fiinţelor şi a bunurilor, iar pentru a obţine acest efect sunt folosite proprietăţile materialelor nucleare – în principal, fisiunea nucleară şi emisia de radiaţii ionizante.

Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să funcţioneze pe baza fisiunii nucleare – o reacţie chimică deosebit de violentă cu o degajare enormă de energie şi radiaţii care, necontrolată, generează fenomenul de explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.

Latura obiectivă. Elementul material constă în mai multe acţiuni enumerate exemplificativ, apreciez eu, ce pot fi efectuate alternativ ori cumulat, în

178

funcţie de particularităţile desfăşurării activităţii infracţionale concepute de către infractori, după cum urmează: dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul, tranzitul sau detonarea entităţilor materiale, ce constituie obiectul material avut în vedere de către legiuitor la incriminarea acestei infracţiuni.

În forma cadru, infracţiunea de trafic cu arme nucleare este o infracţiune de pericol, nefiind necesară realizarea unui anumit rezultat, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate rezultând din însăşi materialitatea faptei, „ex re”.

În forma agravată, infracţiunea este calificată tocmai prin rezultatul avut în vedere de către legiuitor – decesul uneia sau a mai multor persoane ori alte consecinţe deosebit de grave – între rezultat şi acţiunea specifică elementului material trebuind să existe şi să fie probată legătura de cauzalitate.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte traficul cu arme nucleare este intenţia – directă sau indirectă. În ceea ce priveşte mobilul şi scopul, rezultatul socialmente periculos avut în vedere de către legiuitor, la calificarea infracţiunii, poate fi subsumat, în context, mobilului sau scopului. Aşa cum am arătat atunci când am analizat alte infracţiuni, şi aici, cele două elemente – mobilul şi scopul – trebuie tratate cu toată atenţia necesară identificării posibilelor elemente de natură a sublinia periculozitatea infractorilor, legăturile infracţionale, alte elemente de natură a determina extinderea cercetărilor.

La fel ca în cazul celorlalte infracţiuni prevăzute de Legea 111/1996 şi în cazul de faţă se pune problema concursului de infracţiuni ori a concursului de texte legale între norma juridică de la art. 46 din Legea 111/1996 şi cea de la art. 407 alin. 2 teza a II-a din Codul Penal.

Analizând textele legale se constată că incriminarea din Legea 111/1996 este mai vastă decât cea din Codul Penal. Dacă în cuprinsul art. 407 din Codul Penal se face referire la dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul sau tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare în Legea 111/1996 sunt avute în vedere dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul, exportul, tranzitul sau detonarea entităţilor materiale, ce constituie obiectul material avut în vedere de către legiuitor la incriminarea acestor activităţi. Sub aspectul consecinţelor, oarecum paradoxal, dacă Legea 111/1996 conţine prevederi referitoare la decesul uneia sau a mai multor persoane ori alte consecinţe deosebit de grave, Codul Penal face referire şi la pericolul public, la vătămarea corporală gravă şi la lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.

Concluzionând, apreciez că în măsura desfăşurării unor activităţi ilicite care sunt incriminate atât în Legea 111/1996 cât şi în Codul Penal suntem în prezenţa unui concurs de texte legale urmând a se face aplicare incriminarea din Codul Penal – soluţie salutară şi sub aspectul aplicării prevederilor ce au ca obiect consecinţele activităţii ilicite. În situaţia în care activitatea ilicită depăşeşte incriminarea din Codul Penal, se va face aplicarea prevederilor Legii 111/1996 ori, în unele cazuri, se va putea constata un concurs de infracţiuni.

179

4.3. Infracţiuni la regimul materiilor explozive

Înainte de toate, aşa cum, probabil, este firesc, consider necesar să fac o prezentare a textelor legale ce reglementează infracţiuni relative la regimul materiilor explozive.

În primul rând, trebuie observate prevederile art. 408 din Codul Penal, ce incriminează acele conduite pe care legiuitorul le-a dorit interzise în cadrul unei infracţiuni pe care a denumit-o „Nerespectarea regimului materiilor explozive”.

Traficul cu materii explozive este incriminat în două forme cadru: 1. Producerea, experimentarea, prelucrarea, transportul, sau folosirea

materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii, fără drept.

2. Sustragerea materiilor explozive. şi patru forme agravate:

1. Traficul cu materii explozive a produs pericol public, a avut vreuna din urmările arătate la art. 187 sau 188 din Codul Penal ori a cauzat o pagubă materială;

2. Traficul cu materii explozive a avut ca obiect o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil ori când cantitatea de exploziv a fost însoţită de materiale de iniţiere;

3. Traficul a avut consecinţe deosebit de grave; 4. Traficul a avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane.

Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive este reglementată, în cuprinsul actualului Cod Penal, la art. 280, într-o formă cadru:

● Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale şi o formă agravată:

● Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materii explozive.

În noul Cod Penal ameninţarea cu folosirea materiilor explozive a fost incriminată, alături de ameninţarea cu folosirea altor produse, substanţe, materiale, toxine sau microorganisme, în conţinutul art. 298 – ameninţarea în scop terorist – textul legal acoperind o sferă mai largă de activităţi ilicite, faţă de norma juridică de la art. 280 din Codul Penal încă în vigoare. Astfel în forma cadru este incriminată: ameninţarea unei persoane sau colectivităţi prin orice mijloace cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător. Forma cadru din veche reglementare devine formă agravată alături de cea consacrată, având în fapt , acum, două forme agravate:

∗ Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor materii radioactive sau a materiilor explozive, în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube materiale;

180

∗ Condiţionarea folosirii materialelor nucleare de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când, prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materii explozive.

De asemenea, există în cadrul Legii nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată prin Legea nr. 464 din 18 iulie 2001, la art. 31, alin. 1, o normă juridică cu caracter penal, potrivit cu care producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice alta operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani; iar la alin. 2, ca formă agravată, se arată că, atunci când fapta prevăzută în alineatul 1 se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Înainte de a proceda la o analiză a celor două infracţiuni, trebuie observat că ambele au ca ipoteză un regim special caracterizat, de o situaţie premisă, prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată prin Legea nr. 464 din 18 iulie 2001, ale cărei coordonate le voi prezenta mai jos.

Regimul juridic al materiilor explozive403 se aplică la prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul tarii, transmiterea sub orice formă, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea de către persoanele juridice sau fizice a materiilor explozive.

Prin materii explozive, în sensul legii, se înţelege explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze, la temperatură ridicată.

Producerea de materii explozive şi orice operaţiune de import-export404 cu acestea sunt permise numai persoanelor fizice si juridice care sunt înregistrate şi posedă autorizaţie în acest sens, eliberată de organele prevăzute de lege.

Materiile explozive405, fabricate în ţară şi cele importate, pot fi experimentate sau folosite numai cu aprobarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit, prin hotărâre a Guvernului.

Amestecurile explozive simple pot fi preparate numai de persoane autorizate, conform normelor specifice de protecţie a muncii pentru depozitarea, transportul şi folosirea materiilor explozive.

Materiile explozive cu destinaţie militară, fabricate în tară, precum şi cele importate, pot fi experimentate sau folosite cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale, în baza unui aviz de specialitate, emis de un organ autorizat stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Furnizorii au obligaţia de a garanta calitatea materiilor explozive406 prin certificate de calitate, eliberate o dată cu livrarea acestora, şi de a indica pe ambalaje: denumirea, lotul, data şi producătorul, cantitatea, temperaturile maxime şi minime în limitele cărora se pot transporta, depozita şi mânui,

403 Art. 1 din Legea 126/1995 404 Art. 2 din Legea 126/1995 405 N.A. – observaţiile legate de materiile explozive amestecurile explozive şi materiile explozive cu destinaţie militară au la bază prevederile art. 3 din Legea 126/1995 406 Art. 4 din Legea 126/1995

181

perioada de garanţie de la data fabricaţiei şi orice alte date necesare unei deţineri şi exploatări în deplină siguranţă, termenul de garanţie putând fi depăşit numai cu avizul organului de specialitate autorizat.

Deţinerea, testarea, utilizarea, transportul, depozitarea şi mânuirea materiilor explozive provenite din import407 se fac cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi şi ale instrucţiunilor producătorului.

Persoanele fizice408 nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască materii explozive, dacă nu au fost autorizate şi înregistrate conform legii, excepţie făcând pulberea necesară confecţionării cartuşelor pentru arme de vânătoare.

Pentru a putea produce şi prepara materii explozive, persoanele fizice şi juridice409 care, potrivit legii, au ca obiect astfel de operaţiuni sunt obligate să obţină, în prealabil, autorizaţia inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii şi a inspectoratului de poliţie al judeţului sau a Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti şi să se înregistreze la aceste autorităţi. Obligaţia de a obţine, în prealabil, autorizaţia şi de a se înregistra la autorităţile arătate revine şi persoanelor care deţin, transportă, folosesc sau comercializează materii explozive, cu excepţia unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Comandamentului Protecţiei Civile. Aceleaşi obligaţii le au şi persoanele care produc, deţin, transportă sau comercializează obiecte artizanale de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc, în scopuri tehnice, asemenea obiecte pe bază de amestecuri pirotehnice.

Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durata determinată, cu posibilităţi de prelungire – prin avizare – în condiţiile legii, îndeplinirea activităţilor înscrise în autorizaţie, prin interpuşi, neautorizaţi, fiind interzisă.

Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi inspectoratul de poliţie al judeţului sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, pot retrage autorizaţiile, pot suspenda sau restrânge activităţile autorizate410, dacă sunt încălcate prevederile legale care au stat la baza eliberării acestora. Retragerea autorizaţiei atrage după sine încetarea dreptului acordat persoanelor de a prepara, produce, deţine, transporta şi folosi materii explozive.

Transportul şi mânuirea explozivilor propriu-zişi şi ale mijloacelor de iniţiere şi aprindere411, cu excepţia obiectelor artizanale de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice şi a celor pentru scopuri tehnice pe bază de amestecuri pirotehnice, se efectuează sub directa supraveghere a artificierilor autorizaţi şi numai cu personal special instruit pentru asemenea operaţiuni. Transportul şi mânuirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi ale celor pentru scopuri tehnice pe baza de amestecuri pirotehnice, se efectuează de către personal special instruit.

Fiecare transport de materii explozive se efectuează cu mijloace special amenajate, pe baza ordinului de transport, eliberat şi semnat de beneficiarul

407 Art. 5 alin 2 din Legea 126/1995 408 Art. 7 din Legea 126/1995 409 Art. 8 din Legea 126/1995 410 Art. 10 din Legea 126/1995 411 Art. 13 - 15 din Legea 126/1995

182

transportului. Transportul, de la depozitul de consum la firidele artificierilor şi la locurile de muncă, este permis pe baza documentelor de ridicare a materiilor explozive din depozit. Încărcarea, transportul, descărcarea, depozitarea şi distrugerea materiilor explozive în timpul nopţii sunt interzise, excepţie făcând transportul din fabrica producătoare la depozitele proprii, transportul pe calea ferată sau pe apă, precum şi transporturile executate de la depozitul de consum la firidele artificierilor şi la locurile de muncă.

Paza transporturilor de materii explozive412 de la producător la depozitele de bază, de consum sau complexe, indiferent de mijlocul de transport, se asigură de către unităţile competente ale Ministerului de Interne, pe cheltuiala beneficiarului. Pentru transportul de materii explozive de la depozitele de bază la depozitele de consum, precum si de la depozitele de consum la locurile de utilizare situate în afara incintei unităţii, paza se asigură de către agenţii economici, prin personal dotat cu arme de foc. Pentru transportul de materii explozive de la depozitele de bază la cele de consum, agentul economic este obligat să anunţe în scris, în prealabil, unitatea competentă a Ministerului de Interne, pe teritoriul căreia se efectuează transportul.

Paza materiilor explozive, în tranzit pe teritoriul României, se asigură de către unităţile competente ale Ministerului de Interne, contra cost, după verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate de expeditori, la solicitarea organelor care au atribuţii privind transporturile şi expediţiile internaţionale. Paza transporturilor de materii explozive cu destinaţie militară pe teritoriul României, se asigură de către unităţile Ministerului Apărării Naţionale.

Vânzarea de materii explozive413, cu excepţia obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi a celor pentru scopuri tehnice pe bază de amestecuri pirotehnice, se face numai după înscrierea în registrul prevăzut de prevederile legale, a numelui cumpărătorului, a autorizaţiei din care rezultă că are dreptul să deţină, să folosească sau să facă operaţiuni cu astfel de materii, precum şi cantitatea comercializată. O dată cu marfa, vânzătorul eliberează cumpărătorului factura sau alt document de însoţire a mărfii, reţinându-se copia.

Controlul asupra deţinerii, folosirii sau altor operaţiuni cu materii explozive se exercita de către414: organele Ministerului Administraţiei şi Internelor, inspectorii de specialitate din inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii, precum şi din cadrul Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale şi de către persoanele special desemnate de către conducerile unităţilor care folosesc materii explozive.

Voi proceda, în continuare, la detalierea unor aspecte legate de infracţiunea prevăzută în Codul Penal, urmând ca într-o altă secţiune să analizez infracţiunea din Legea 126/1995 sub aspectul conflictului sau coliziunii415 dintre cele două infracţiuni şi, desigur, să mă pronunţ asupra priorităţii de aplicare în situaţia anchetării unei cauze concrete.

412 Art. 18 din Legea 126/1995 413 Art. 30 din Legea 126/1995 414 Art. 35 din Legea 126/1995 415 N.A. termenul de coliziune este folosit pentru a desemna situaţia în care două norme juridice au acelaşi obiect punându-se problema unei priorităţi, respectiv care dintre cele două se va aplica în practica organelor judiciare – a se vedea şi C. Barbu în Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Edit. Ştiinţifică şi Pedagogică, 1972 pag.160

183

4.3.1. Infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive prevăzută de art. 408 din Codul Penal

Obiectul infracţiunii. Analizând obiectul juridic, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 408 din Codul Penal, trebuie observată, la fel ca şi în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 406 şi 407, o anumită complexitate. Astfel, legiuitorul, prin modul cum a construit textul incriminator şi prin locul în care a amplasat infracţiunea în conţinutul Codului Penal, a urmărit, în principal, ocrotirea unui regim juridic special riguros, în aşa fel reglementat încât să asigure securitate maximă pentru operaţiunile cu explozivi şi, în secundar, ocrotirea relaţiilor sociale ce au ca obiect ansamblul de valori ce ocrotesc viaţa, integritatea corporală, sănătatea persoanelor, patrimoniul şi, chiar, ordinea şi siguranţa publică.

Obiectul material este format din materii explozive cu privire la care, aşa cum am arătat atunci când am expus elemente ale situaţie premise, legiuitorul arată că trebuie să se înţeleagă explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură ridicată.

Prima formă agravată a traficului cu materii explozive, prevăzută la alin. 3 al art. 408, este calificată în legătură cu obiectul material, în sensul că, atunci când traficul se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, este atrasă o răspundere penală mai gravă, pedeapsa devenind mai mare.

Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nu este calificat, legiuitorul neimpunând vreo calitate în acest sens. Participaţia penală se poate realiza în toate formele – coautorat, instigare, complicitate.

Subiect pasiv secundar adiacent poate deveni persoana fizică sau juridică ce a fost prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii, fie că este vorba despre persoana ce suportă producerea consecinţelor avute în vedere la incriminarea formelor agravate ale modalităţii ce are ca obiect traficul, fie că, în modalitatea ce are ca obiect ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, avem în vedere persoana fizică ori juridică căreia i se adresează ameninţarea.

Latura obiectivă. În ceea ce priveşte elementul material, traficul cu materii explozive este caracterizat de mai multe acţiuni ce pot fi efectuate alternativ sau cumulate diferit, în funcţie de modalitatea concretă de desfăşurare a activităţii ilicite, gândite şi puse în aplicare de către infractori, după cum urmează: producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept.

Enumerarea are caracter exemplificativ, aspect subliniat de folosirea expresiei „orice altă operaţiune”, în mod evident, legiuitorul arătându-se interesat de incriminarea oricăror acţiuni din sfera obţinerii, transportului sau folosirii materiilor explozive, fără drept Practic, orice activitate416, ce se poate desfăşura în legătură cu materiile explozive, efectuată fără drept, atrage răspunderea penală.

416 N.A. – sub rezerva incriminării contravenţionale a unor acţiuni prevăzută de art. 32 din Legea 126/1995, articol ce debutează la alin. 1 cu o observaţie potrivit cu care constituie contravenţii încălcarea prevederilor prezentei legi, dacă faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie

184

Cum pot fi efectuate activităţi cu materiile explozive altfel decât „fără drept”? – respectând prescripţiile Legii 126/1995, ce detaliază care activităţi cu materii explozive pot fi autorizate, procedura de autorizare, evidenţa operaţiunilor cu materii explozive, etc.

Sustragerea, ca formă infracţională, din punct de vedere al elementului material, impune o asociere cu infracţiunea de furt417. Fără a intra în detalii, trebuie observat şi, bineînţeles, probat în anchetă, ieşirea materiilor explozive de sub paza juridică a celui autorizat şi obţinerea, prin acţiunile celor interesaţi, a unei stări de fapt caracterizate prin aceea că materiile explozive se află la dispoziţia persoanelor care le-au sustras, aceştia putându-le folosi după bunul plac, forma infracţională comportându-se ca o infracţiune de rezultat.

Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive, din punctul de vedere al elementului material, impune o trimitere la particularităţile infracţiunii prevăzute la art. 298 din Codul Penal. Fără a intra în detalii, trebuie observat, şi aici, că în spatele termenului, se descoperă o activitate de natură a provoca unei persoane anxietate, spaimă, teamă legată de posibilitatea producerii unui fapt care, prin consecinţele probabile, ar putea aduce grave atingeri existenţei fizice ori intereselor legitime ale unei persoane fizice sau unui grup de persoane.

Forma agravată a ameninţării cu folosirea materiilor explozive impune în discuţie natura şi efectele condiţionării ce califică forma infracţională – este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori de pretinderea dării sau predării de materii explozive. Poate fi acceptată îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori darea sau predarea de materii explozive drept scop al săvârşirii infracţiunii sau ar trebui pusă problema, altfel considerată, ca element de natură să circumstanţieze elementul material al infracţiunii ?

La prima vedere, se poate aprecia că legiuitorul a conceput introducerea în norma juridică, a doar unui element circumstanţial, ansamblul putând fi interpretat ca „… acţiunea, dacă este desfăşurată în condiţiile arătate, se vor produce următoarele consecinţe juridice” – deci am fi în prezenţa unei circumstanţieri de mod, cu implicaţii certe, legate de modul de operare. Analizând natura circumstanţelor, îmi permit să apreciez ca oportun, prin prisma raţiunilor de anchetă şi a unei interpretări logice, că ar trebui să se accepte circumstanţierile în discuţie ca ţinând de scop, legate de modul de operare, doar în măsura în care orice infracţiune calificată prin scop, impune o anumită intercondiţionare – scop-mod de operare.

Importanţa rezolvării problemei interesează activitatea organelor judiciare, trebuind să se demonstreze faptul că infractorii au urmărit, prin modul cum au conceput şi executat activitatea infracţională, realizarea scopurilor avute în vedere de către legiuitor, respectiv, îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ori darea sau predarea de materii explozive.

Infracţiunea, în forma agravată, se consumă odată cu realizarea ameninţării, fiind nerelevant dacă scopul a fost sau nu atins, important este, doar, că scopul să fi existat, să fi fost urmărit, să fi fost avut în vedere de către infractori.

Urmarea imediată a traficului cu materii explozive, în forma cadru, constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin obiectul juridic.

infracţiuni, deci de analizat atent fiecare împrejurare a activităţii ilicite, răspunderea penală având prioritate faţă de răspunderea contravenţională. 417 N.A. – a se vedea şi observaţiile pertinente de la traficul cu materiale nucleare şi radioactive

185

În situaţia formelor agravate prevăzute la alin. 3 şi 5 ale art. 408, urmarea imediată este elementul – în funcţie de care este calificată – forma infracţională, putându-se distinge mai multe stări de fapt, percepute ca rezultate mai periculoase, de natură a atrage agravarea răspunderii penale, după cum urmează: crearea de pericol public, generarea urmărilor arătate la art. 187 sau 188 din Codul Penal – vătămarea corporală gravă, respectiv, lovirile şi vătămările cauzatoare de moarte –cauzarea unei pagube materiale, consecinţe deosebit de grave, moartea uneia sau a mai multor persoane.

În cazul ameninţării cu folosirea materiilor explozive, infracţiunea este, în opinia mea, de rezultat. Pentru ca organele judiciare să accepte că sunt întrunite elementele constitutive, este necesar să se constate, în rândul publicului vizat prin ameninţare, realizarea unei stări de teamă, specifice, care să determine îndeplinirea solicitărilor sau o conduită conformă cu dorinţa infractorilor. Dacă nu este obţinut acest rezultat, dacă ameninţarea nu este luată în serios, infracţiunea nu poate subzista.

Latura subiectivă. Traficul cu materii explozive, în forma cadru, se săvârşeşte cu intenţie, ce poate fi directă sau indirectă. În cazul formelor agravate, forma de vinovăţie este praeterintenţia. În doctrina de specialitate, această concluzie este discutată, existând şi opinii potrivit cu care formele agravate se săvârşesc, la fel precum forma cadru, tot cu intenţie418.

Consider praeterintenţia ca soluţie corectă, în cazul formelor agravate calificate prin rezultat – doar acestea pot forma ipoteza în discuţie, forma calificată prin obiectul material neridicând această problemă, ea fiind săvârşită cu intenţie – bazându-mă, în primul rând, pe o interpretare corespunzătoare a textului legal. Trebuie observat că legiuitorul a avut în vedere o singură ipoteză – cea specifică traficului cu materii explozive – şi, acceptând, dat fiind pericolul deosebit al activităţilor subsumate traficului, că pot apare consecinţe de o gravitate deosebită, a considerat oportun să grupeze posibilele consecinţe, în funcţie de gravitate, şi să mărească pedepsele în mod corespunzător.

Soluţia aleasă o consider optimă; cum infracţiunea face parte din categoria infracţiunilor privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege, având un obiect juridic pe măsură, este greu de conceput o soluţie care să se bazeze pe ocrotirea primordială a altor valori, valori avute în vedere, de altfel, în alte capitole ale Codului Penal. Ca exemplu, în analiză, să luăm situaţia când este ocrotită viaţa persoanei. Astfel, dacă traficul cu materii explozive a avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane, pedeapsa este maximă – detenţia pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi. Analizând infracţiunile de omor, se observă că, omorul, prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane constituie omor calificat419, iar omorul asupra a doua sau mai multe persoane constituie omor deosebit de grav420. Dacă am accepta că faptele, în ambele ipoteze, se săvârşesc cu intenţie am fi în situaţia unei duble incriminări, norma de la art. 280 devenind, în context, inutilă.

Realitatea este alta, normele juridice acţionează sistemic, completându-se una pe alta, pentru a trata cât mai adecvat fenomenul infracţional. În ipoteza omorului, poziţia subiectivă a făptuitorului este neechivocă, este manifestă, constituie chiar scopul acţiunilor sale. La traficul de materii explozive, poziţia

418 I. Vasiu – op. cit. pag 419; O.A. Stoica op. cit. pag. 291 419 Art. 175 alin. 1 lit. e din Codul Penal 420 Art. 176 alin. 1 lit. a din Codul Penal

186

făptuitorului devine echivocă, el nu are ca scop suprimarea vieţii uneia sau a mai multor persoane, ci numai îşi asumă un risc, este adevărat major, cu privire la acest rezultat, el urmăreşte în mod declarat alte scopuri, materiale sau, cel mult, pregătirea săvârşirii altor infracţiuni.

Concluzionând, apreciez că formele agravate, calificate prin rezultat, ale traficului cu materii explozive se săvârşesc cu praeterintenţie, intenţie depăşită în ceea ce priveşte rezultatul survenit, mai grav decât cel specific infracţiunii în forma cadru.

Ameninţarea cu folosirea materiilor explozive se săvârşeşte numai cu intenţie, intenţie directă sau indirectă, în forma cadru şi intenţie directă în cazul formei agravate.

4.3.2. Infracţiunea de trafic cu materiile explozive, prevăzută de art. 31 din Legea 126/1995

La art. 31 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive este prevăzută o infracţiune pe care am denumit-o infracţiunea de trafic cu materii explozive, din considerente de natură psiho-pedagogică, pe care nu am să le mai detaliez.

Analizând textul legal, se poate concluziona că legiuitorul a incriminat, în două forme, mai multe activităţi – producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice alta operaţiune – ce se pot efectua cu materii explozive, fără drept, ca formă cadru şi o formă calificată prin obiectul material – când operaţiunile cu materii explozive se refera la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere.

De observat că textul legal este identic cu cel al infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive prevăzut de art. 280 din Codul Penal. Analizând cronologic problema, se poate constata că legiuitorul a preluat şi dezvoltat în cuprinsul art. 280 din Codul Penal421 textul art. 31 din Legea 126/1995.

În aceste condiţii, fiind vorba despre un conflict de norme juridice, şi una şi cealaltă putând fi acceptate ca fiind de acelaşi rang – norme speciale – consider că, în fapt, legiuitorul prin Legea 140/1996, stabilind forma actuală a infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive din Codul Penal, a abrogat implicit prevederile art. 31 din Legea 126/1995.

În aceleaşi condiţii operează şi prevederile art. 408 din noul Cod Penal ce va intra în vigoare la 01.07.2005.

421 N.A. – forma actuală a art. 280 este introdusă în Codul Penal prin Legea 140/1996

187

CAPITOLUL 5 – Principalele direcţii ale investigării criminalistice în cercetarea infracţiunilor specifice regimului vamal român

5.1. Probleme ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de contrabandă şi contrabandă calificată prevăzute de art. 175 şi art. 176 din Codul Vamal.

Înainte de a trece la analiza problemelor, apreciez necesar să subliniez că, legiuitorul, prin incriminarea unor conduite socotite periculoase şi nocive pentru societate în conţinutul infracţiunilor de contrabandă, a voit să ridice un prim zid de apărare împotriva evaziunii, economiei subterane şi tuturor celor care, într-un fel sau altul, nesocotesc regimul vamal, introducând în circuitul economic bunuri fără plata de taxe sau interzise, în vederea obţinerii de beneficii deosebite, care exced celor care pot fi obţinute printr-o activitate onestă.

Principalele probleme pe care trebuie să le rezolve cercetarea infracţiunilor de contrabandă422 sunt: activitatea ilicită desfăşurată; făptuitorii şi calitatea lor; bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite; condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită; urmările săvârşirii infracţiunii; persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează activitatea ilicită; legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente ale crimei organizate şi existenţa concursului de infracţiuni; condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunii.

5.1.1. Activitatea ilicită desfăşurată

Lămurind această problemă, organul de urmărire penală va stabili în concret modul de trecere peste frontieră a bunurilor ce constituie obiectul material al infracţiunilor de contrabandă – bunuri comune423 sau speciale424.

Contrabanda, caracterizată ca făcând parte din categoria infracţiunilor de fraudă, deoarece implică, în cazul săvârşirii, o activitate de amăgire, de inducere în eroare a autorităţii vamale425, presupune, în plan acţional, trecerea peste frontieră de bunuri în condiţii de fraudă – în ipoteza impusă de legiuitor – prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau fără autorizaţia specială necesară.

Astfel, dacă bunurile comune supuse regimului vamal, au fost trecute peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, vom fi în

422 Cu privire la logica expunerii şi la formularea problemelor a se vedea şi V. Bercheşan – Metodologia investigării infracţiunilor – curs de criminalistică, Edit. „Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 216-233. 423 Prin bunuri comune înţelegem orice alte bunuri decât cele ce constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal (N.A.). 424 Prin bunuri speciale înţelegem bunuri precum armele, muniţiile, materiile explozive, radioactive, produse şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori ai acestora, produse şi substanţe toxice, bunuri ce constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 din Codul Vamal (N.A.). 425 A se vedea consideraţiile din capitolul 2, iar pentru identitate de opinii C. Voicu, F. Sandu, A. Boroi, I. Molnar – Drept penal al afacerilor, Edit Rosetti, Bucureşti 2002, pag 260

188

prezenţa infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, conduita legală prescrisă impunând ca, introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, mijloacelor de transport şi a oricăror bunuri, să se desfăşoare prin punctele de control pentru trecerea frontierei426. În situaţia în care bunurile comune au fost trecute peste frontieră prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei şi acestea au fost sustrase sau s-a încercat sustragerea lor de la vămuire, activitatea ilicită descrisă va constitui contravenţia prevăzută de art. 386 lit. „a” din Regulamentul Vamal.

Pentru bunurile speciale, legea este mult mai puţin permisivă, existenţa infracţiunii de contrabandă calificată fiind condiţionată, prin prisma problemei cercetate, doar de trecerea frontierei de stat – indiferent dacă este vorba de frontiera terestră, aeriană sau pe apă – neinteresând dacă trecerea s-a făcut cu ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei sau prin incinta acestora. În situaţia în care metodele sau mijloacele folosite de către făptuitori pentru trecerea peste frontieră a bunurilor speciale întrunesc elementele constitutive ale altor infracţiuni, vom fi în situaţia unui concurs de infracţiuni – contrabanda calificată cu folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate, infracţiuni de corupţie, etc.

Dacă trecerea de bunuri peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal nu ridică probleme deosebite în interpretare – trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri şi alte bunuri trebuind să se facă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei, deschise traficului internaţional, unde se organizează şi se efectuează controlul de frontieră, atât la intrarea cât şi la ieşirea din ţară – în cazul contrabandei calificate, unde este implicată noţiunea de autorizaţie, lucrurile capătă o complexitate deosebită, situaţie, în care consider necesar să prezint în continuare unele consideraţii cu privire la regimul juridic al trecerii peste frontieră pentru unele bunuri cu regim special, deoarece acestea constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată, iar activitatea de investigare criminalistică trebuie să aibă în vedere regimul juridic al trecerii peste frontieră pentru fiecare categorie de bunuri în parte, mai ales în condiţiile prevederilor art. 182 din Codul Vamal, potrivit cu care, dacă trecerea peste frontieră a unor anumite mărfuri sau bunuri constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre.

1. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A ARMELOR DE FOC ŞI MUNIŢIILOR

În materia trecerii peste frontiera de stat a României a armelor de foc şi muniţiilor trebuie distins între două regimuri: un regim ce are ca obiect trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor ca act de comerţ şi un regim ce are în vedere trecerea peste frontieră de arme de foc şi muniţii de către persoane fizice ca acte necomerciale, în vederea folosirii în folos personal.

• Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor de către persoane juridice, ca act de comerţ

Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor, ca act de comerţ constituie monopol de stat, conform art. 2 alin. 1 lit. a, coroborat cu art. 9 din

426 Art. 2 alin. 1 din Codul Vamal.

189

Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat427, iar exploatarea activităţilor428 ce constituie monopol de stat429 se face de către agenţii economici cu capital de stat şi privat, pe bază de licenţe eliberate de Ministerul Finanţelor, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor430.

Pe baza licenţei, definite431 ca fiind autorizarea acordată de stat pentru o perioadă determinată, în baza căreia o persoană fizică sau juridică poate să producă, să prelucreze ori să comercializeze, în cantitatea solicitată, şi de o anume calitate, un anume produs sau serviciu, care constituie obiectul monopolului de stat în schimbul unui tarif de licenţă – persoanele juridice pot trece peste frontieră arme şi muniţii, urmând să le comercializeze persoanelor autorizate să le deţină, poarte şi folosească.

Licenţele pot fi acordate persoanelor fizice de cetăţenie română sau persoanelor juridice înmatriculate în România,432 ele sunt nominale, neputând fi cedate direct sau indirect433.

De subliniat este că desfăşurarea fără licenţă, a oricăreia dintre activităţile rezervate monopolului de stat – în fapt şi trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor – constituie infracţiune, fiind pedepsită cu închisoare, de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă434.

Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, referindu-se la operaţiuni cu arme şi muniţii435, arată că sunt incluse în această categorie: producerea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, comerţul, închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea sau repararea armelor de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzită, a muniţiilor pentru aceste arme şi a armelor de panoplie. Persoanele juridice, care efectuează operaţiuni cu armele şi muniţiile arătate, sunt obligate să obţină autorizaţii de la organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.436

În cadrul demersului ştiinţific, pe baza celor arătate, apar două probleme: 1. Legislaţia în vigoare cuprinde un concurs de texte juridice, fiecare

dintre ele referindu-se la o anumită autorizaţie necesară pentru efectuarea unor operaţiuni de import-export cu arme şi muniţii – o autorizaţie de la Ministerul Finanţelor, o autorizaţie de la Ministerul de Interne, etc., fiecare autorizaţie având la bază, eventual, avize date reciproc de către ministerele implicate. În aceste condiţii, se pune problema stabilirii autorizaţiei la care se referă legiuitorul, în exprimarea textului de la art. 176 din Codul Vamal.

2. Dacă există posibilitatea ca persoanele juridice române să desfăşoare operaţiuni cu arme militare ce pot fi folosite pentru autoapărare – pistol sau revolver – şi cine autorizează aceasta.

427 Art. 2 – Constituie monopol de stat: a) fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor; b) 428 Art. 3 alin. 1 Teza a II-a din Legea nr. 31/1996. 429 N.A. – cu referire la trecerea peste frontieră. 430 N.A. – în cazul operaţiunilor cu arme de foc şi muniţii. 431 N.A. – definiţia este conţinută în cuprinsul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 31/1996. 432 Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 31/1996 ca prevedere generală. 433 Idem, art. 6 alin. 4, teza a II-a. 434 Art. 13 alin. 1 din Legea nr. 31/1996. 435 Art. 53 din Legea nr. 17/1996. 436 Art. 54 din Legea nr. 17/1996.

190

Referitor la prima problemă, este important de observat faptul că, acte de comerţ, de tipul celor în discuţie, pot desfăşura doar persoanele juridice care sunt autorizate de către instanţele de judecată – în sensul că acestea vor avea ca obiect de activitate efectuarea de acte de comerţ cu arme de foc şi muniţii. Întrucât acestea au un regim juridic special, instanţele nu pot autoriza desfăşurarea unor astfel de acte comerciale, ca obiect de activitate, decât pe baza unor avize prealabile. Analizând legislaţia în vigoare437, observăm că procedura, prin care o persoană juridică este abilitată să efectueze operaţiuni cu arme de foc şi muniţii, conţine unele elemente de echivocitate.

Persoanele juridice ce se înfiinţează ca societăţi comerciale, pentru a putea efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii, trebuie să aibă inclusă desfăşurarea unor astfel de operaţiuni în obiectul de activitate. Autorizarea obiectului de activitate o face instanţa de judecată competentă, respectiv, judecătoria, pe teritoriul căreia şi-a fixat sediul societatea comercială. Pentru a putea autoriza efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii, instanţele de judecată solicită un aviz favorabil din partea organelor competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în a căror rază teritorială îşi au sediul societăţile comerciale care solicită autorizarea.

În altă ordine de idei, persoanele juridice ce efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii sunt obligate să obţină o autorizaţie de la organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor care, pentru a o elibera, vor verifica dacă solicitanţii deţin spaţii corespunzătoare efectuării de operaţiuni cu arme şi muniţii, în vederea cărora se solicită autorizarea, amenajări tehnice de protecţie şi sisteme de alarmare.

De asemenea, pentru a efectua operaţiuni de import-export, persoanele juridice au nevoie de o licenţă, pe care o pot primi de la Ministerul de Finanţe, fiind nevoie pentru aceasta, printre altele, şi de un aviz favorabil din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor. După obţinerea licenţei, este necesar ca, şi aceasta, să fie avizată de Inspectoratul General al Poliţiei.

Până la urmă, o persoană juridică, de câte avize şi autorizaţii are nevoie pentru a efectua operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii? Din economia textelor legale, rezultă că, în discuţie intră trei autorizaţii şi tot pe atâtea avize de specialitate:

1. autorizaţia pe care o dă instanţa de judecată cu privire la obiectul de activitate, pentru care este nevoie de avizul organelor Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe teritoriul de competenţă, al cărora se găseşte sediul persoanei juridice;

2. autorizaţia pe care o dau organele Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru efectuarea de operaţii cu arme de foc şi muniţii, după ce s-a verificat existenţa spaţiilor, amenajărilor tehnice de protecţie şi sistemelor de alarmare necesare pentru operaţiunile solicitate;

3. autorizaţia pe care o eliberează, sub denumirea de licenţă, Ministerul de Finanţe, pe baza şi a unui aviz din partea organelor competente ale Ministerului de Interne, licenţă care, pentru a putea fi efectuat importul sau exportul, este necesar ca, şi ea însăşi, să fie analizată de Inspectoratul General al Poliţiei.

437 Legea nr. 31/1996, Legea nr. 17/1996, Legea nr. 31/1996, HG nr. 679/1997.

191

În acest context, apare întrebarea: care este autorizaţia avută în vedere de legiuitor la formularea textului art. 176 din Codul Vamal în care este încriminată infracţiunea de contrabandă calificată ?

În opinia mea, termenului de autorizaţie, cuprins în formularea textului art. 176 din Codul Vamal, trebuie analizat în mod generic, soluţia optimă, în interpretare, fiind aceea de operaţiune de import-export autorizată. Fac această apreciere bazându-mă pe faptul că normele juridice, care prevăd autorizarea, sunt imperative, stricta interpretare ce trebuie făcută, neputând accepta existenţa unei autorizaţii care să acopere, eventual, lipsa celorlalte sau soluţia unui concurs de norme juridice – toate cuprinse în legi speciale, ce reglementează domenii de activitate sinergice, fiind exclusă, din start, orice soluţie ce s-ar baza pe declararea uneia sau alteia dintre normele juridice în discuţie, mai specială decât alta.

Autorizarea operaţiunilor de import-export care au ca obiect arme de foc şi muniţii este un proces complex, etapizat, ce începe cu solicitarea autorizaţiei de funcţionare în faţa instanţei de judecată competente, pentru o societate comercială care să aibă ca obiect de activitate desfăşurarea de operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii şi se termină, odată cu avizarea de către Inspectoratul General al Poliţiei a unei anumite operaţiuni, pe baza licenţelor eliberate de Ministerul de Finanţe – abia după această avizare se poate considera că operaţiunea este autorizată şi nu se mai poate pune problema săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 din Codul Vamal.

Cu privire la existenţa posibilităţii ca o persoană juridică română să desfăşoare operaţiuni cu arme militare folosite pentru autoapărare şi muniţii aferente acestora, trebuie observat că Legea nr. 17 din 1999, atunci când face vorbire despre operaţiuni cu arme şi muniţii438, enumeră ca obiect al acestor operaţiuni armele de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzită, muniţiile pentru acestea şi armele de panoplie,, amintind armele militare – pistol sau revolver – şi muniţiile aferente acestora. Mai mult, în cuprinsul art. 54 al acestei legi, atunci când se instituie obligaţia persoanelor juridice, care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii, de a obţine autorizaţie de la organele competente ale Ministerului de Interne, se specifică ,in terminis ,„altele decât cele militare”.

Operaţiunile cu arme militare – pistol şi revolver – şi muniţia aferentă acestora sunt, la fel ca şi celelalte operaţiuni cu arme de foc şi muniţii, monopol de stat. Prin monopol de stat se înţelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat la activităţile economice ce constituie monopol de stat, precum şi condiţiile de exercitare a acestora.439 Având în vedere cine sunt persoanele care pot fi autorizate să deţină, să poarte şi să folosească arme militare pentru autoapărare440, în conformitate cu prevederile legii441, dotarea cu arme militare în instituţiile publice autorizate să deţină astfel de arme, se asigură, în mod gratuit, de către, Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul General al Poliţiei, iar celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice autorizate să deţină arme militare, le vor primi, sub formă de închirieri, de la Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin

438 Art. 53 din Legea nr. 17/1996. 439 Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 31/1996. 440 Art. 14 alin. 1 lit. a din Legea nr. 17/1996. 441 Idem, art. 80 alin. 1 şi 2.

192

Inspectoratul General al Poliţiei, tarifele stabilindu-se în raport cu natura armei şi cu starea ei de uzură. De asemenea, repararea armelor, din dotarea persoanelor autorizate, se asigură gratuit de către Ministerului Administraţiei şi Internelor442. Costul muniţiei va fi suportat integral de către deţinători443.

În aceste condiţii, şi din considerente ce ţin de specificitatea domeniului, nu a fost necesară autorizarea efectuării de operaţiuni de import-export de către alte persoane juridice, stare de fapt care nu exclude posibilitatea ca persoanele fizice autorizate să-şi procure individual, din străinătate, pistoale sau revolvere pe care să le folosească pentru autoapărare, caz în care, aceste arme, în urma unei proceduri pe care o vom descrie în subsecţiunea următoare, vor fi trecute în permisul de armă.

Persoanele juridice autorizate să efectueze operaţiuni de import-export cu arme de foc şi muniţii, altele decât cele militare, trebuie să ţină evidenţa operaţiunilor efectuate în registre444 numerotate şi înregistrate la organele de poliţie, ce vor cuprinde date ce ţin de individualizarea fiecărei operaţiuni în parte – numărul şi data licenţei de import-export; numărul şi data vizei licenţei acordate de către organele de poliţie; cantitatea de arme şi muniţii care fac obiectul licenţei; denumirea şi adresa partenerului extern, data efectuării operaţiunii, locul depozitării, data autorizării depozitului de către organele de poliţie, ş.a.

Tranzitul terestru, pe teritoriul României, a transporturilor internaţionale de mărfuri, ce au ca obiect arme de foc şi muniţii, se poate face doar de către persoane juridice române445, care sunt obligate să asigure şi pază cu personal propriu specializat sau prin intermediul societăţilor comerciale române, al căror obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul protecţiei şi pazei. Cele arătate în prezenta secţiune se completează în mod obligatoriu cu prevederile procedurii vamale, în legătură cu prezentarea în vamă, depunerea declaraţiilor, vămuire, etc.

• Trecerea peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor de către persoane fizice ca acte necomerciale

În context, problematica trecerii peste frontieră a armelor de foc şi muniţiilor, şi, implicit, introducerea acestora în ţară, apreciem că trebuie tratată diferenţiat pentru cetăţenii români şi cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, pe de o parte, şi pentru cetăţenii străini, pe de altă parte.

Astfel, cetăţenii români, precum şi cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa în România pot introduce în ţară arme de foc şi muniţii în următoarele condiţii:

• ca persoană care a solicitat autorizarea în vederea deţinerii, portului şi folosirii armelor de foc şi muniţiilor, pentru prima armă, sau, în cazul în care, deja este autorizată, pentru o nouă armă;

• ca persoană care nu a solicitat autorizarea pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc.

În primul caz, cetăţenii români şi cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, pot solicita,446 după caz, Direcţiei Generale de

442 Cu excepţia cazurilor când titularul este vinovat de deteriorarea armei, situaţie în care acesta va suporta costul reparaţiei. 443 Art. 80 alin. 3 din Legea nr. 17/1996. 444 Art. 42 alin. 1-3 din HG nr. 679/1997. 445 Art. 43 din HG nr. 679/1997. 446 Art. 4 alin. 1 şi 2; art. 5 alin. 1-2 din HG nr. 679/1997.

193

Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui rază de competenţă îşi au domiciliul, autorizaţie pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc şi muniţiilor. Solicitarea se materializează într-o cerere care va avea ca anexe diferite acte, în funcţie de situaţie447.

Organele de poliţie, după ce vor analiza, în cazul aprobării448, vor elibera solicitantului o comunicare, care îi va servi acestuia la procurarea armelor şi la dovedirea autorizării până la eliberarea permisului sau, după caz, până la înscrierea armelor în permis. Această comunicare este valabilă449 90 de zile, termen ce poate fi prelungit cu încă 90 de zile, pentru motive justificative.

Persoanele în cauză pot procura din străinătate, pe baza acestei comunicări, armele pentru care au fost autorizate, după care, la intrarea în ţară, le vor declara la trecerea frontierei, în faţa organelor de control. Comunicarea, despre care am făcut vorbire, este necesară pentru dobândirea unei arme, cu orice titlu, în ţările semnatare ale Convenţiei Europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari450, adoptată la Strasbourg în 28 iunie 1978, care impune fiecărei părţi contractante, în cuprinsul art. 10 alin. 2, să garanteze că, pe teritoriul său, nici o armă de foc nu va fi vândută, transferată sau cedată, cu orice titlu unei persoane nerezidente care nu a obţinut, în prealabil, autorizarea din partea autorităţilor competente, autorizare care nu se acordă decât după ce se verifică dacă autorităţile ţării rezidentului au acordat persoanei respective o autorizaţie referitoare la tranzacţia în cauză. Cele două autorizaţii – cea pe care o acordă autorităţile din ţara rezidentului şi cea pe care o acordă autorităţile din ţara în care se face tranzacţia – pot fi înlocuite cu un permis internaţional.451 De asemenea, autorităţile ţării pe teritoriul căreia se efectuează tranzacţia, au obligaţia să transmită o notificare, în acest sens, autorităţilor ţării de rezidenţă a persoanei care procură o armă452.

În cazul în care cetăţenii autorizaţi îşi procură arme de foc şi muniţii dintr-o ţară care nu este semnatară a Convenţiei, lucrurile ar putea fi mai simple, în condiţiile în care legile ţării respective permit un comerţ liberal. Dacă armele de foc şi muniţiile sunt procurate în mod ilicit, în raport cu legile ţării în care are loc tranzacţia, cei autorizaţi în România, nu vor putea să introducă, în mod legal, armele şi muniţiile în ţară, la punctele de control pentru trecerea frontierei, fiind necesară prezentarea actului453 prin care s-a dobândit arma.

În ceea ce priveşte trecerea peste frontieră de arme şi muniţii, la ieşirea din România, cei autorizaţi pot trece cu arme de vânătoare, arme de tir, muniţii pentru acestea şi arme de panoplie. Armele militare şi muniţia aferentă acestora, ca principiu454, nu pot fi scoase din ţară, având în vedere faptul că, la fel precum legea română455, şi legislaţiile majorităţii ţărilor conţin referiri cu privire la

447 Certificat medical din care să rezulte că persoana în cauză este aptă să deţină arme şi muniţii; o fotografie color cu dimensiunile 4x5 cm; certificat de cazier judiciar; un act prin care se dovedeşte calitatea sau funcţia prevăzută de lege pentru categoria de armă solicitată, respectiv permis de vânătoare sau adeverinţe pentru sportivii de categoria I-a, antrenori şi persoanele care îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii publice; o copie de pe actul de identitate eliberat de autorităţile române pentru cetăţenii străini domiciliaţi sau cu reşedinţă în România. 448 Art. 6 alin. 1 din HG nr. 679/1997. 449 Art. 6 alin. 2din HG nr. 679/1997. 450 Ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 116/3 iulie 1997. 451 Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 116/1997. 452 Idem, art. 5 alin. 1 şi 2 şi art. 6. 453 În sens de instrumentum probationis. 454 Excepţie fac militarii şi însoţitorii delegaţiilor străine. 455 Art. 12 din legea nr. 17/1996.

194

interdicţia de a deţine, purta şi folosi arme de foc militare şi muniţia pentru acestea de către străini.

În situaţia persoanelor care nu au solicitat autorizarea pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc, aceştia, teoretic, pot să-şi procure din străinătate arme de foc şi muniţii,456 însă, odată ajunşi la punctele de control pentru trecerea frontierei trebuie să le declare, după care, acestea vor fi reţinute până la obţinerea autorizaţiei. Persoanele în cauză sunt obligate să se prezinte în termen de 10 zile de la sosirea în ţară457 la organele de poliţie, pentru a solicita autorizarea deţinerii lor. În cazul autorizării organele de poliţie vor elibera o dovadă458, pe baza căreia se vor putea ridica armele şi muniţiile reţinute de organele vamale, din punctul de control pentru trecerea frontierei. Dacă, din diferite motive, se refuză autorizarea, armele şi muniţiile reţinute la punctele de control pentru trecerea frontierei pot fi preluate de persoanele care le-au prezentat, în termen de cel mult 90 de zile de la reţinerea lor şi restituite în ţara de unde au fost procurate,459 iar în situaţia depăşirii acestui termen, armele şi muniţiile vor fi preluate de organele de poliţie specializate în vederea valorificării lor, la preţul stabilit de proprietar, urmând ca de sumele rezultate din vânzare să beneficieze persoanele de la care au fost reţinute.

În situaţia, în care cetăţenii români sau străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, indiferent că sunt sau nu autorizaţi să deţină, să poarte şi să folosească arme de foc şi muniţia aferentă acesteia, nu declară la punctul de control pentru trecerea frontierei că au asupra lor arme şi muniţii iar acestea sunt descoperite cu ocazia controlului,460 armele şi muniţiile în cauză vor fi reţinute în vederea confiscării urmând a fi predate pe bază de proces-verbal inspectoratului de poliţie al judeţului pe a cărui rază se află punctul de control, continuarea călătoriei persoanei sau persoanelor asupra cărora au fost găsite fiind condiţionată de aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de frontieră.

Cetăţenii străini, la intrarea în România, dacă au asupra lor arme de foc şi muniţii trebuie să le declare la punctul de control pentru trecerea frontierei. Nedeclararea atrage în mod obligatoriu confiscarea armelor de foc şi muniţiilor descoperite cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, urmând ca cetăţenii în cauză să-şi continue călătoria doar pe baza aprobării Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Armele de foc militare – pistol şi revolver – precum şi muniţia aferentă acestora vor fi depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei461, urmând a fi ridicate la ieşirea din ţară.

Armele de vânătoare, armele de tir, muniţiile pentru acestea, armele de panoplie pot fi introduse în ţară de către cetăţenii străini, dacă aceste arme şi muniţia pentru ele sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei de către organele care le-au eliberat,462 sau au acordat viza română ori de organele din punctele de control. La ieşirea din ţară, armele de vânătoare, armele de tir, muniţiile pentru acestea şi armele de panoplie pot fi scoase în acelaşi regim ca la

456 Din ţări care nu sunt parte la Convenţia Europeană cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari – Strasbourg, - 1978. 457 Art. 64 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 17/1996. 458 Idem, alin. 3. 459 Art. 64 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 17/1996. 460 Art.23 alin. 1 şi 2 din. Legea 243 din 29 Aprilie 2002 461 Idem, art. 34. 462 Ibidem, art. 34 alin. 1.

195

intrarea în ţară, iar cele procurate pe teritoriul României, numai în măsura în care au fost procurate în mod legal de la cluburile, asociaţiile sau celelalte persoane juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme463.

Însoţitorii delegaţiilor străine, la nivelul şefilor de stat ori la nivel guvernamental, precum şi militarii, pot avea asupra lor şi pot trece frontiera României cu arme militare şi muniţia corespunzătoare acestora, cu avizul organelor competente din Ministerul Administraţiei şi Internelor sau din Ministerul Apărării Naţionale464. Membrii personalului misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare şi ai reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România, sunt scutiţi de necesitatea autorizării de către organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru introducerea sau scoaterea din ţară a armelor de foc şi muniţiilor, pe bază de reciprocitate, fiind necesar doar un aviz465 din partea Ministerului Afacerilor Externe.

Tranzitul, pe teritoriul României, a armelor de vânătoare, de tir, a muniţiilor corespunzătoare acestora şi a armelor de panoplie, de către persoanele fizice se face după o procedură, care ţine cont de specificitatea şi periculozitatea armelor şi muniţiilor în cauză, după cum urmează:466 persoanele care tranzitează România cu arme de foc şi muniţii, odată ajunse la punctele de control pentru trecerea frontierei, le vor declara, după care, armele de foc şi muniţiile se vor sigila, iar pe timpul traversării teritoriului românesc, persoanele în cauză au obligaţia să păstreze intacte sigiliile aplicate şi să nu le înstrăineze. La ieşirea din ţară, poliţia de frontieră va verifica integritatea şi autenticitatea sigiliilor şi dacă datele de identificare a armelor şi muniţiilor corespund cu cele înscrise în documentul de trecere a frontierei de stat. În situaţia în care sigiliile nu sunt intacte ori datele nu corespund cu cele înscrise în documentul de trecere a frontierei de stat sau armele şi muniţiile au fost înstrăinate integral sau în parte, călătorilor în cauză li se permite trecerea frontierei doar cu aprobarea Inspectoratului General al poliţiei de Frontieră.

2. TRECEREA PESTE FRONTIERA A SUBSTANŢELOR AFLATE SUB

CONTROL NAŢIONAL În cuprinsul acestei secţiuni am considerat oportun folosirea termenului de

substanţe aflate sub control naţional, în considerarea prevederilor Legii nr. 143 din 26.07.2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care foloseşte termenul în art. 1, dându-i o definiţie legală. Astfel, prin substanţe aflate sub control naţional trebuie înţelese467 – drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele anexe la lege – tabele ce pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii.

Potrivit Legii nr. 143468, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, sau de mare risc, fără drept, constituie infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea

463 Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 17/1996. 464 Art. 34 alin. 3 din legea nr. 56/1992, republicată coroborat cu art. 12 alin. 2 din legea nr. 1771996 465 Art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 17/1996. 466 Art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 243/2002 467 Art. 1 alin. 1 lit. a din Legea nr. 143/2000. 468 Idem, art. 3 alin. 1 şi 2.

196

unor drepturi, în cazul drogurilor de risc, şi cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi atunci când se trec peste frontieră droguri de mare risc.

Datorită periculozităţii deosebite, pentru sănătatea populaţiei, pe care o prezintă traficul şi consumul de droguri, legiuitorul român a considerat ca deosebit de periculoasă, inclusiv, deţinerea fără drept a drogurilor de risc sau de mare risc469, incriminând-o ca infracţiune.

În aceste condiţii, trecerea peste frontiera română a substanţelor aflate sub control naţional, este interzisă atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice, indiferent de naţionalitate.

Persoanele fizice ce trec frontiera, odată cu prezentarea pentru controlul de la punctele de control pentru trecerea frontierei, au obligaţia să declare şi să predea organelor de control drogurile de risc sau de mare risc pe care le deţin. În cazul persoanelor fizice ce tranzitează teritoriul României, în funcţie de legislaţia internaţională şi cea a ţărilor de destinaţie, după declararea cantităţii şi calităţii drogurilor deţinute, se poate accepta aplicarea de sigilii şi tranzitarea teritoriului României pe baza procedurii prevăzute de art. 35 coroborat cu art. 37 din Legea nr. 243/2002.470

Persoanele juridice, ca excepţie, pot trece peste frontieră substanţele aflate sub control naţional pe bază de licenţă, în vederea folosirii în scopuri licite, în realizarea obiectului de activitate.

Procedura de autorizare, asemănătoare cu cea descrisă pentru armele de foc şi muniţii, impune autorizarea instanţelor pentru includerea în obiectul de activitate a operaţiilor de import-export cu substanţe supuse controlului naţional, pe baza unui aviz din partea organelor competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor471, după care urmează emiterea unei licenţe472 din partea Ministerului Industriei şi Comerţului473, de asemenea, pe baza unui aviz din partea Inspectoratului General al Poliţiei pentru fiecare operaţiune în parte474.

Trebuie observat că, în legislaţia română, avem două acte normative-cadru care au ca obiect substanţele aflate sub control naţional: Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante, regim care se completează cu mai multe reglementări apărute după 1990 – printre care, în materia operaţiunilor de import-export, şi Ordinul nr. 36 C din 1999 al Ministerului Comerţului şi Industriei.

469 În art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 se prevede ca pedeapsă pentru mai multe modalităţi alternative, inclusiv deţinerea, închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul drogurilor de risc respectiv închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru drogurile de mare risc. 470 Pentru aspectele esenţiale în materia tranzitului a se vedea supra 1.2 în materia armelor. 471 Avizul se dă după verificarea unor condiţii de folosire a substanţelor supuse controlului naţional – capacităţi de producţie, respectarea normelor de protecţie a muncii, spaţii de depozitare corespunzătoare, sisteme de supraveghere şi alarmare, etc. 472Art. 12 din ordinul nr. 36 C din 01.03.1999 privind regimul de export şi import al mărfurilor, emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, ţinând seama, printre altele, de prevederile Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, cu modificările ulterioare. 473 N.A. – întrucât pe parcursul acestei lucrări este posibil să se constate unele inadvertenţe, în ceea ce priveşte titulatura unor ministere sau organisme guvernamentale, îmi cer scuze şi arăt că astfel de inadvertenţe au apărut ca urmare a schimbărilor şi a evoluţiei în timp a politicilor, diferitelor guverne ce s-au succedat la guvernare, pertinente la domeniul analizat. 474 Avizul în cauză are în vedere luarea unor măsuri pentru evitarea deturnării substanţelor de la scopul ilicit declarat.

197

Legiuitorul român a adoptat, în domeniu, şi Legea nr. 118/1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope475, şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope476, act normativ potrivit cu care prevederile celor două convenţii devin parte integrantă din dreptul intern. De asemenea, tabelele conţinute de convenţii sunt preluate de Legea nr. 143/2000 care, introducând în legislaţia română termenul de substanţe aflate sub control naţional, precizează, făcând trimitere la fiecare tabel în parte, trei categorii, în funcţie de pericolul pe care îl prezintă fiecare substanţă în parte: droguri de mare risc – tabelul I şi II; droguri de risc – tabelul III; precursori – tabelul IV477.

Având în vedere că există trimiteri la activităţile de import-export, în textele convenţiilor arătate, în continuare vom încerca să clarificăm unele aspecte ce ţin de mecanismul operaţiunilor de import-export între ţările părţi la cele două convenţii478.

Fiecare ţară semnatară se obligă să interzică exportul şi importul substanţelor aflate sub control naţional479, cu excepţia cazurilor când exportatorul şi importatorul sunt unul şi celălalt autoritatea sau administraţia competentă din ţara sau regiunea exportatoare sau importatoare,480respectiv alte persoane sau întreprinderi pe care autorităţile competente din ţările respective le vor autoriza, în mod explicit, în acest scop. În cazul autorizării de persoane juridice pentru efectuarea operaţiunilor de import-export, autorităţile statale trebuie să exercite o supraveghere asupra tuturor persoanelor autorizate, acestea având obligaţia să procedeze la înregistrări astfel încât să fie cunoscute în mod precis cantităţile importate sau exportate şi identitatea importatorului şi a exportatorului.481 Mai mult, trimiterile, care fac obiectul importurilor sau exporturilor, trebuie să fie corect marcate şi însoţite de documentele necesare482, documentele comerciale cum sunt facturile, listele de mărfuri, documentele de vamă, cele de transport, alte documente de expediţie, trebuie să indice numele substanţelor care fac obiectul importului sau exportului, aşa cum figurează în tabele-anexă la convenţii, cantitatea importată sau exportată, numele şi adresa exportatorului, importatorului şi, atunci când este cunoscută, cea a destinatarului.

Atunci când exportul, respectiv importul, are ca obiect substanţe cuprinse în tabelul I al Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope483, autorităţile din ţara exportatoare, înainte de desfăşurarea operaţiunilor, trebuie să informeze autorităţile din ţara importatoare cu privire la: numele şi adresa exportatorului, importatorului şi a destinatarului mărfii, când este cunoscut; denumirea substanţei, aşa cum figurează în tabelul I; cantitatea de substanţă exportată; punctul de ieşire şi data expedierii prevăzute; alte informaţii reciproc convenite între părţi. Dacă ţările semnatare decid484, pot adopta şi alte măsuri, pe care le consideră mai stricte sau mai severe decât cele arătate.

483 Substanţe considerate droguri de mare risc de legea română.

475 Adoptată la Viena în 21.02.1971. 476 Adoptată tot la Viena, dar la 20.12.1988. 477 Art. 1 alin. 1 lit. c, d şi e din Legea nr. 143/2000. 478 Cele două convenţii au fost ratificate din toate ţările care se învecinează cu România. 479 Deşi textele convenţiilor fac referiri la substanţele conţinute de unul sau altul din cele 4 tabele anexă, întrucât aceste tabele sunt preluate ca atare în conţinutul Legii nr. 143/2000, vom folosi în unele cazuri expresia “conţinută de legea română arătată”. 480 Art. 7 alin. 1 lit. f şi art. 8 alin. 1 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971. 481 Art. 8 alin. 2 lit. a; art. 11 alin. 1 şi alin. 5 din Convenţia substanţelor psihotrope adoptată în 1971. 482 Art. 9 alin. 1 lit. d din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în 1988.

484 Art. 10 alin. 1 lit. b din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată în 1988.

198

Autorizaţia de import-export, pentru substanţele cuprinse în tabelele I sau II485, trebuie obţinută pe un formular – model stabilit de Comisia Consiliului pentru stupefiante ce funcţionează în cadrul ONU, pentru fiecare export sau import, indiferent dacă este vorba de una sau mai multe substanţe. Autorizaţia trebuie să cuprindă denumirea internaţională a substanţei sau, în absenţa acesteia, denumirea substanţei din tabel; cantitatea exportată sau importată; forma farmaceutică; numele şi adresa exportatorului; perioada în cursul căreia trebuie să aibă loc exportul sau importul. În situaţia substanţelor exportate sub formă de preparat, se va indica denumirea preparatului, dacă există o asemenea denumire. Autorizaţia de export, mai trebuie să conţină numărul şi data certificatului de import, fiind necesară şi specificarea autorităţii din ţara importatoare care l-a eliberat. Aşa cum reiese din cele arătate486, potrivit prevederilor convenţiei, înainte de a se elibera o autorizaţie de export, autorităţile din ţara exportatoare vor solicita să se prezinte o autorizaţie de import eliberată de autorităţile din ţara importatoare care să ateste că importul substanţei sau substanţelor solicitate a fost aprobat. Autorizaţia de import va fi prezentată în faţa autorităţilor din ţara exportatoare de către persoana juridică sau instituţia care solicită autorizaţia de export.

Autorizaţia de export va fi anexată, în copie la fiecare expediere la care se referă. De asemenea, guvernul ţării exportatoare va adresa o copie a autorizaţiei de export guvernului ţării importatoare sau regiunii importatoare, în cazul federaţiilor sau confederaţiilor.

După efectuarea importului, guvernul ţării sau regiunii importatoare are obligaţia să remită guvernului ţării sau regiunii exportatoare, autorizaţia de export, împreună cu o atestare, care să certifice cantitatea efectiv importată. Procedura este valabilă, ca principiu şi în cazul substanţelor cuprinse în tabelul II.

Părţile semnatare ale convenţiei îşi vor lua toate măsurile în vederea interzicerii exporturilor sub formă de expedieri adresate unei bănci, unei căsuţe poştale, unui antrepozit vamal sau unei persoane juridice, alta decât cea al cărei nume figurează în autorizaţia de export. Toate expedierile, care se fac pe teritoriul unui stat parte la convenţie sau sosesc pe teritoriul unui asemenea stat, fără a fi însoţite de o autorizaţie de export, vor fi reţinute de autorităţile competente.

În cazul tranzitului, nu se va autoriza trecerea în direcţia unei alte ţări, de către autorităţile statelor părţi ale convenţiei, pentru nici o expediere de substanţe aflate sub control, decât în cazul când copia după autorizaţia de export pentru expediere este prezentată, indiferent dacă marfa este sau nu descărcată din vehiculul care o transportă.

Autorităţile competente ale ţării sau regiunii, prin care tranzitul substanţelor aflate sub control este autorizat, vor lua toate măsurile pe care le consideră necesare, pentru a se evita abaterile de la ruta stabilită a transportului către o altă destinaţie, decât aceea care figurează pe copia autorizaţiei de export. Există posibilitatea de a se cere schimbarea rutei, însă guvernul ţării de tranzit va analiza cererea ca şi cum ar fi vorba despre un export din ţara de tranzit către ţara noii destinaţii.

Se interzice, de asemenea, orice tratament ce s-ar putea aplica substanţelor aflate sub control, de natură să le modifice caracterul, fără consimţământul autorităţilor competente din ţara în care se efectuează operaţia.

Există posibilitatea ca una din ţările semnatare să ratifice487 tuturor celorlalte părţi, prin intermediul secretariatului general, că ea interzice importul în ţara sa sau într-una din regiunile sale, pentru una sau mai multe substanţe conţinute în tabelele convenţiei, specificate în notificarea sa. Ca urmare a ratificării, toate celelalte ţări semnatare vor lua măsurile necesare pentru ca nici una din substanţele menţionate în notificare să nu fie exportate în ţara sau regiunea părţii care a făcut notificarea. Partea

485 Art. 12 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971 sub titlul de „Dispoziţii referitoare la comerţul internaţional” instituie o adevărată procedură pentru desfăşurarea operaţiunilor de import-export, procedură ce stă la baza celor ce le vom arăta în continuare. 486 Existenţa unei autorizaţii de import care să precedă eliberarea unei autorizaţii de export. 487 Art. 13 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope adoptată în 1971.

199

care a făcut notificarea poate să autorizeze importul substanţelor cu privire la care a făcut notificarea, eliberând pentru fiecare caz în parte un permis special de import, în care să se specifice cantităţile determinate de substanţe sau de preparate ce conţin substanţe cu privire la care a făcut notificarea.

Potrivit legii române488, livrarea supravegheată este o metodă folosită de instituţii sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Convenţia, contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată în 1988 tratează489 problema livrărilor supravegheate condiţionând-o de principiile fundamentale ale sistemelor juridice din ţările semnatare. Astfel, ţinându-se cont de posibilităţile pe care le au ţările implicate, pentru a permite recurgerea adecvată şi oportună la livrări supravegheate pe scară internaţională, pe bază de acorduri sau aranjamente, se poate recurge la livrări supravegheate, în scopul identificării indivizilor, în infracţiunile stabilite în cuprinsul convenţiei490 şi de a începe urmărirea penală împotriva lor.

Decizia de a recurge la livrări supravegheate trebuie luată în fiecare caz, în parte, şi trebuie să ţină cont, şi de aranjamentele sau alte înţelegeri financiare în materia exercitării competenţei de către părţile interesate. Expedierile ilicite, pentru care s-a convenit ca livrarea să fie supravegheată, pot, dacă există consimţământul părţilor interesate, să fie interceptate şi autorizate, în continuare, în trimiterea lor, fie aşa cum sunt, fie după ce stupefiantele sau substanţele psihotrope au fost sustrase sau au fost înlocuite total sau parţial cu alte produse.

Textele celor două convenţii, relativ la trecerea peste frontieră, pe lângă cele arătate, mai conţin referiri la obligaţii ale transportatorilor comerciali491, cu privire la evitarea situaţiilor de acces neautorizat la mijloacele de transport şi la încărcătură, precum şi situaţiilor de folosire a mijloacelor lor de transport, pentru săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, pentru evitarea presiunilor asupra teritoriilor naţionale cu expedieri de substanţe aflate sub control parţial, ţările semnatare beneficiază de drepturi lărgite pentru controlul şi supravegherea zonelor şi porturilor libere şi, chiar, a navelor care navighează în apele internaţionale.

Legea nr. 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor – ce reglementează regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite cu precursori – detaliind problematica precursorilor amintiţi, aşa cum am văzut, şi de Legea 143/2000, instituie norme specifice pentru importul-exportul precursorilor. Substanţele chimice care sunt folosite în mod frecvent la fabricarea ilicită a drogurilor, denumite precursori – atât în Legea 143/2000, cât şi în Legea 300/2002 – sunt prevăzute în anexa nr. 1 a Legii 300/2002, anexă ce preia

488 Art. 1 alin. 1 lit. j din Legea nr. 143/2000. 489 În cadrul art. 11. 490 În paragrafele 1 ţi 2 din art. 3 al Convenţiei contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în 1988 sunt enumerate mai multe activităţi infracţionale ce sunt însuşite de legislaţia română principial în domeniul combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi spălării banilor murdari. 491 Art. 15 din Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope adoptată în 1988.

200

substanţele cuprinse în Anexa 4 a Legii 143/2000, fiind adăugate şi alte substanţe, cu privire la care se apreciază că pot fi folosite la fabricarea de droguri.

Nu insist asupra priorităţii uneia sau a alteia dintre anexe deoarece nu se poate pune o asemenea problemă, fiecare, în parte, fiind caracteristică unui anumit regim. Atunci când demersul ştiinţific este centrat pe analiza precursorilor, în legătură cu folosirea acestora la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc, trebuie avută în vedere Anexa 4 a Legii 143/2000. Dacă obiectul demersului ştiinţific îl constituie regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor cu precursori, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite cu precursori, atunci trebuie luată în considerare Anexa 1 a Legii 300/2002

Substanţele, înscrise în anexa nr. 1, a Legii 300/2002, se clasifică în trei categorii492, în raport cu gradul de risc şi posibilitatea înlocuirii acestora cu alte substanţe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a operaţiunilor legale cu precursori, anexa nr. 1 putând fi completată, prin înscrierea unor substanţe noi, ori modificată, prin eliminarea altor substanţe sau prin transferarea acestora dintr-o categorie în alta, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.

Exportul şi importul precursorilor493 se efectuează de către operatori autorizaţi şi care au obţinut:

• Avizul Inspectoratului General al Poliţiei, pe baza unor documente, stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor Legii 300/2002, documente de natură a crea convingerea că, substanţele vor fi folosite doar pentru realizarea unor scopuri licite, un rol central având declaraţia de utilizare finală sau declaraţia de utilizare.

• Autorizaţia eliberată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, după obţinerea avizului prealabil şi obligatoriu al Inspectoratului General al Poliţiei, pentru precursorii din categoriile I şi II; pentru precursorii din categoria a III-a este necesar avizul emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, cu unele excepţii nerelevante pentru posibilitatea de folosire la producerea de droguri - precursorii autorizaţi să fie desfăcuţi prin reţeaua comercială către populaţie, în limitele şi în cantităţile stabilite prin regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor.

• Licenţa emisă de Ministerul Afacerilor Externe. În cazul operatorilor, care solicită avizul pentru obţinerea licenţei de export,

aceştia trebuie să prezinte şi licenţa importatorului, precum şi declaraţia de utilizare finală a partenerului extern. Pentru substanţele din categoriile I şi a II-a prevăzute în anexa nr. 1 este necesară şi obţinerea unui certificat de export, eliberat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Autorizaţia privind activităţile cu precursori494 este netransmisibilă şi valabilă timp de 3 ani de la data emiterii, această durată putând fi prelungită succesiv, pe perioade de câte 3 ani.

492 Art. 3 alin. 2 şi 3 din Legea 300/2002 493 Art. 6 combinat cu art.4 din L 300/2002 494 Art. 19 din Legea 300/2002

201

3. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A MATERIALELOR NUCLEARE ŞI A ALTOR MATERII RADIOACTIVE

Din punct de vedere al investigării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal, infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 176 cuprinde o exprimare generică - materii radioactive. Corespondent, din punct de vedere al terminologiei, Legea nr. 111 din 10.10.1996, privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, modificată şi completată prin Legea nr. 16 din 08.01.1998, defineşte în Anexa 2, la litera „n”, termenul de material radioactiv495 şi la litera „s”, termenul de produs radioactiv.496

Având în vedere „sensibilitatea” deosebită a domeniului, deşi nu cunoaştem alte luări de poziţii în doctrină sau soluţii în practica judiciară, noi considerăm ca oportună extinderea termenului de materii radioactive, utilizat de legiuitor în formularea textului art. 176 din Codul Vamal, la toate bunurile cu caracter special, al căror regim de import-export îl reglementează Legea nr. 111/1996.

Astfel, în art. 2, se specifică „in terminis”, faptul că Legea 111/1996 are ca obiect, printre altele, reglementarea regimului de import-export a obiectelor şi instalaţiilor nucleare;497 a materialelor nucleare şi radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizate;498 informaţiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive;499 dispozitivele şi echipamentele500 prevăzute în anexa 1501.

Legea română502 interzice503 importul sau exportul de arme nucleare şi de dispozitive nucleare explozive, în general. De asemenea, este interzis importul deşeurilor radioactive504, cu excepţia situaţiilor în care, importul decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior autorizat, de deşeuri radioactive, inclusiv combustibilul nuclear ars, pe baza unor acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali, cu sediul în străinătate, în condiţiile prevăzute de legislaţia română.

Efectuarea de operaţiuni de import-export cu materii radioactive, se poate face în urma unui proces de autorizare.505 Pot fi autorizate doar persoanele

495 Orice material, în orice stare de agregare care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive. 496 Orice material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sunt susceptibile de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale. 497 Lit. a. 498 Lit. c. 499 Lit. f. 500 Lit. e. 501 Anexa cuprinde materialele nucleare ale căror proprietăţi sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară; dispozitivele sau echipamentele special concepute pentru a fi utilizate în instalaţii din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop; dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea acelor materiale nenucleare care pot fi folosite în producerea energiei de origine nucleară, cât şi acele dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleaşi scopuri; dispozitive sau echipamente esenţiale pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor ce pot fi utilizate la instalaţii ce folosesc combustibil nuclear sau sunt adecvate pentru utilizarea lor în acest scop sau pentru fabricarea materialelor nenucleare adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară. 502 Art. 6 din Legea nr. 111/1996. 503 Printre alte operaţiuni precum cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, tranzitul, detonarea, etc. 504 art. 7 din Legea nr. 111/1996. 505 Asemănător cu cel descris pentru bunurile speciale ce constituie obiectul primelor două capitole.

202

juridice române, în urma solicitării lor exprese, ca urmare a respectării prevederilor legislaţiei în vigoare, persoanelor fizice fiindu-le interzis să desfăşoare operaţiuni cu materii radioactive. După ce instanţele de judecată autorizează, în cadrul obiectului de activitate, desfăşurarea de operaţiuni cu materii radioactive, persoana juridică interesată trebuie să solicite autorizaţie din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, ce funcţionează în subordinea Guvernului506.

În sensul legii române507, prin autorizaţie în domeniul nuclear, trebuie înţeles: documentul emis de autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear, pe baza unei evaluări de securitate nucleară şi control, către o persoană juridică, la cererea acesteia, pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare.

Autorizaţia de import sau/şi de export se eliberează508 de către Comisia Naţională pentru controlul Activităţilor Nucleare, numai dacă sunt respectate următoarele condiţii:

- solicitantul autorizaţiei este în măsură să demonstreze probitatea persoanelor cu activitate de control decizional asupra operaţiunilor de import sau de export, pentru care solicită eliberarea autorizaţiei, în conformitate cu reglementările în vigoare;

- în cazul importului, solicitantul autorizaţiei se angajează să asigure respectarea prevederilor legilor române şi a angajamentelor internaţionale asumate de România în domeniul energiei nucleare, să livreze produsele şi informaţiile numai către beneficiari autorizaţi în acest scop şi să raporteze de îndată comisiei asupra intrării în ţară a produselor şi informaţiilor importate;

- în cazul exportului, solicitantul a obţinut de la partenerul său extern garanţiile necesare, din care să rezulte că, acesta nu îl va folosi în scopuri care să prejudicieze obligaţiile internaţionale asumate de România ori siguranţa naţională. La fel ca în cazul importatorului, exportatorul trebuie să raporteze de îndată comisiei asupra ieşirii din ţară a produselor şi a informaţiilor pentru care a solicitat autorizaţie de export.509 Pentru importul instalaţiilor cu funcţionalitate proprie, pentru importul

fiecărui tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiaţii ionizante, de aparatura de control dozimetric al radiaţiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, de mijloc de containerizare sau de transport special amenajat în acest scop, este necesară obţinerea, în prealabil510, a unei autorizaţii de produs, model tip, emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare511. Sursele-etalon de radiaţii512 şi mijloacele de măsurare, în domeniul radiaţiilor ionizante, pentru a putea fi importate, trebuie să aibă aprobare de model, eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală şi să fie verificate metrologic, în conformitate cu legislaţia Română.

După obţinerea autorizaţiei, persoanele juridice trebuie să se adreseze Ministerului Industriei şi Comerţului pentru licenţa de import-export, licenţă ce se va elibera în conformitate cu prevederile Ordinului 36 C, din 01.03.1999, privind regimul de export şi import al mărfurilor. Direcţia Generală a Vămilor va

506 Art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 111/1996.

507 Definiţia cuprinsă în anexa 2 la litera d la Legea nr. 11171996.508 Art. 22 alin. 1 lit. a-c din Legea nr. 111/1996.509 Art. 22 alin. 2 din Legea nr. 111/1996.510 Înaintea autorizării operaţiunii ca atare.511 Art. 23 alin. 1 din Legea nr. 111/1996.512 Alin. 2 al art. 23 din Legea nr. 111/1996.

203

controla şi va admite513 intrarea sau ieşirea din ţară, pe baza autorizaţiei emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, a bunurilor pentru care se impune o asemenea autorizaţie.

Deşi procedura de autorizare se poate considera încheiată odată cu obţinerea licenţei de import-export, nu trebuie uitat faptul că, atât importatorul, în cazul importurilor de materii radioactive, cât şi exportatorul au obligaţia să raporteze Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare despre intrarea, respectiv ieşirea – în şi din – ţară a materiilor radioactive.

Pentru a evita situaţia în care s-ar introduce pe teritoriul naţional bunuri destinate folosirii de către populaţie, Legea nr. 111/1996 instituie514 o obligaţie în sarcina Ministerului Sănătăţii, potrivit cu care, acesta are obligaţia515 să supravegheze gradul de contaminare radioactivă a bunurilor provenite din import, destinate utilizării pe teritoriul României. În mod practic, este necesar ca, la intrarea în ţară, organele abilitate de control pentru trecerea frontierei516, să analizeze din punct de vedere al contaminării radioactive fiecare partidă de bunuri introduse în ţară, destinate a fi utilizate pe teritoriul României.

În context, se pune problema regimului juridic pe care îl vor avea bunurile comune, contaminate radioactiv. Problema implică consecinţe de natură practică deosebită, fiind cunoscută preocuparea multora de a scăpa de tehnologii sau deşeuri incomode. Oare obiecte de natură comună, cu regim vamal comun, în măsura în care sunt contaminate radioactiv, pot fi considerate materii radioactive, în sensul art. 176 din Codul Vamal, cu consecinţe juridice subsecvente specifice? Eu apreciez că da – în măsura în care, un bun oarecare, un transport întreg sau numai o parte din acesta, este contaminat radioactiv, se poate considera că bunul respectiv a devenit material radioactiv, în sensul definiţiei prevăzute de anexa 2, lit. „n”, din Legea nr. 111/1996, întrucât prezintă fenomenul de radioactivitate, fiind contaminate cu radionuclizi în concentraţii superioare limitelor de exceptare. În aceste condiţii, trebuie subliniat rolul deosebit ce revine organelor Ministerului Sănătăţii, ce îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei, în vederea prevenirii introducerii pe teritoriul ţării a unor bunuri care, fiind contaminate radioactiv, ar putea prezenta un pericol deosebit pentru sănătatea populaţiei.

Consider că importul unor bunuri contaminate radioactiv, întrucât nu poate beneficia persoanelor juridice autorizate să-şi desfăşoare activitatea în domeniul nuclear, nu poate fi autorizat.

Cu privire la combustibilul nuclear, combustibil care, datorită caracteristicilor de volum şi greutate reduse, este relativ căutat pentru a fi traficat, trebuie arătat, că acesta este prohibit la deţinere şi, implicit, la introducerea sau scoaterea din ţară pentru persoanele fizice – aceste operaţiuni fiind permise doar persoanelor juridice şi numai în urma procesului de autorizare descris mai sus.

Datorită periculozităţii deosebite a activităţilor din domeniul nuclear, acestea trebuie analizate sinergic, ele intercondiţionându-se reciproc. Potrivit art. 18, alin. 1 lit. k, din Legea nr. 111/1996, o persoană juridică, pentru a fi

513 Art. 42 din Legea nr. 111/1996.

514 Art. 39 alin. 1 lit. a.515 Printre altele precum supravegherea contaminării cu materiale radioactive a produselor alimentare, pe întreg circuitul alimentar, a surselor de apă, etc.516 Art. 21 din Legea nr. 56/1992 republicată în 2000.

204

autorizată de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare să desfăşoare una sau mai multe activităţi în domeniul nuclear, trebuie să instituie şi să menţină un sistem autorizat de asigurare a calităţii în activitatea proprie şi să se asigure că furnizorii săi de produse şi servicii, cât şi subfurnizorii acestora, în lanţ, instituie şi menţin propriul lor sistem controlat de asigurare a calităţii. Astfel, fiecare activitate din domeniul nuclear, până la utilizarea finală, este supusă unui dublu control al calităţii - unul din partea Comisiei Naţionale, cu autoritate în domeniu, celălalt din partea utilizatorilor de produse şi servicii subsecvenţi.

Trebuie observat că, în plan practic, trecerea peste frontieră implică transportul materiilor radioactive, depozitarea şi un întreg proces tehnologic şi economic, autorizarea importurilor presupunând din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare o verificare a întregului proces de valorificare a materiilor radioactive importate. Vrând, nevrând, o persoană juridică, pentru a putea obţine o autorizaţie de import, atât în măsura în care cere autorizarea importului sau/şi pentru desfăşurarea unor activităţi subsecvente de valorificare a importurilor, cât şi dacă aceste activităţi sunt desfăşurate de alte persoane juridice, depinde de realizarea şi altor condiţii517, pe lângă cele impuse expres pentru autorizarea operaţiunilor de import-export, după cum urmează:

- este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcţii, a personalului propriu, cunoaşterea de către acesta a cerinţelor reglementărilor privind securitatea nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor ionizante, precum şi probitatea persoanelor pe timpul construcţiei şi funcţionării instalaţiei, sau în conducerea altor activităţi nucleare, dintre cele menţionate la acel articol;

- dă dovadă de capacitate organizatorică şi responsabilitate în prevenirea şi limitarea consecinţelor avariilor, cu posibile efecte cu impact negativ asupra vieţii şi sănătăţii personalului propriu, populaţiei, mediului, proprietăţile terţilor sau asupra patrimoniului propriu;

- răspunde ca restul personalului propriu, care asigură funcţionarea instalaţiei, să aibă nivelul necesar de cunoştinţe specifice funcţiei pe care o îndeplineşte, privind exploatarea instalaţiei, în condiţii de securitate nucleară, riscurile asociate şi măsurile de securitate nucleară aplicabile;

- ia toate măsurile necesare, la nivelul normelor tehnologice şi ştiinţifice în vigoare, pentru a preveni producerea daunelor care ar rezulta în urma construcţiei şi funcţionării instalaţiei;

- instituie o asigurare sau orice altă garanţie financiară care să-i acopere răspunderea pentru daune nucleare, cuantumul, natura şi condiţiile asigurării sau garanţiei fiind conforme celor prevăzute de lege şi de convenţiile internaţionale la care România este parte;

- răspunde de luarea măsurilor necesare pentru prevenirea amestecului de orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor datorate oricăror terţi în procesul decizional, în timpul construcţiei şi pe durata funcţionării instalaţiei nucleare;

- propune un amplasament al instalaţiei care nu contravine prevederilor legale şi intereselor publice prioritare, cu privire la necontaminarea apei, aerului şi solului, şi nu afectează funcţionarea altor instalaţii situate în vecinătate;

- dispune de aranjamente materiale şi financiare corespunzătoare şi suficiente pentru colectarea, transportul, tratarea, condiţionarea şi depozitarea deşeurilor generate din propria activitate, precum şi pentru dezafectarea instalaţiei nucleare, atunci când va înceta definitiv activitatea autorizată, şi a achitat

517 Art. 18 alin. 1 lit. a-o.

205

contribuţia pentru constituirea Fondului pentru gospodărirea deşeurilor şi defectare;

- instituie şi menţine un sistem conform reglementărilor specifice de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante;

- instituie şi menţine un sistem conform reglementărilor specifice de protecţie fizică a combustibilului nuclear, a materialelor nucleare şi a produselor şi deşeurilor, precum şi a instalaţiilor nucleare, inclusiv a depozitelor de combustibil nuclear, de materiale nucleare şi, de produse şi deşeuri;

- instituie şi menţine un sistem autorizat de asigurare a calităţii în activitatea proprie şi se asigură ca furnizorii săi de produse şi de servicii, cât şi subfurnizorii acestora, în lanţ, instituie şi menţin propriul lor sistem controlat de asigurare a calităţii;

- instituie şi menţine un sistem propriu, aprobat, de pregătire a intervenţiei în caz de accident nuclear;

- instituie şi menţine un sistem în conformitate cu reglementările de aplicare a garanţiilor nucleare;

- deţine toate celelalte acorduri, autorizaţii şi avize prevăzute de lege; - instituie şi menţine un sistem de informare a publicului în conformitate

cu reglementările legale. Pentru evitarea unor accidente, ipoteză în care, datorită periculozităţii

domeniului, ar apărea consecinţe dezastruoase, chiar la nivel social, persoanele juridice, ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul nuclear, au nevoie şi de o autorizare de asigurare a calităţii în domeniul nuclear518, a activităţilor de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţie-montaj, reparare şi întreţinere pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea instalaţiei nucleare. Astfel, un importator, indiferent dacă va desfăşura sau nu activităţi de valorificare a importurilor, după ce va obţine autorizaţia de import şi va efectua importul, pentru a valorifica obiectul importului, în măsura în care este vorba de produse sau sisteme declarate ca importante pentru securitatea unei instalaţii nucleare, va trebui să obţină o autorizare a calităţii produselor şi sistemelor importante.

Legea română519 specifică condiţiile generale ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi eliberată autorizaţia de calitate, în domeniu nuclear urmând ca, în funcţie de activitatea, în concret, desfăşurată de persoana juridică şi de natura bunurilor importate, să fie necesară îndeplinirea numai a unora sau a tuturor condiţiilor următoare:

- este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcţii, a personalului propriu, cunoaşterea de către acesta a cerinţelor de securitate nucleară, precum şi probitatea persoanelor care au autoritate de decizie în conducerea activităţilor care concură la realizarea produselor;

- răspunde ca restul personalului propriu, angrenat în activităţile care concură la realizarea acestor produse, servicii sau sisteme, să aibă nivelul necesar de cunoştinţe privind efectele abaterilor de calitate ale acestor produse, servicii sau sisteme asupra securităţii instalaţiei nucleare în care urmează să fie încorporate;

- răspunde de luarea măsurilor, necesare pentru prevenirea amestecului de orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor, datorate oricăror terţi, în procesul decizional şi în desfăşurarea activităţilor autorizate;

- instituie şi menţine un sistem controlat de asigurare a calităţii în activitatea proprie şi se asigura ca furnizorii săi de produse şi de servicii,

518 Art. 24 alin. 1 din Legea nr. 111/1996.

519 Art. 24 alin. 3 din Legea nr. 111/1996.

206

precum şi subfurnizorii acestora, în lanţ, să instituie şi să menţină propriul lor sistem controlat, de asigurare a calităţii.

Legiuitorul român a considerat necesar să instituie o serie de obligaţii şi răspunderi520, de natură să stimuleze preocuparea persoanelor juridice autorizate să depăşească activităţi, indiferent de natura lor, în domeniul nuclear, pentru asigurarea securităţii şi calităţii acestora.

Astfel, persoanele juridice, odată autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul nuclear, trebuie să ia toate măsurile în vederea:

- securităţii nucleare, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, protecţiei fizice, planurilor proprii de intervenţie în caz de accident nuclear şi asigurării calităţii pentru activităţile desfăşurate sau a surselor asociate acestora;

- evidenţei stricte a materiilor nucleare, precum şi a tuturor surselor utilizate sau produse în activitatea proprie;

- respectarea limitelor şi condiţiilor tehnice prevăzute în autorizaţie şi raportarea oricăror depăşiri, conform reglementărilor specifice;

- limitarea numai la activităţile pentru care a fost autorizat; - dezvoltarea propriului sistem de cerinţe, regulamente şi instrucţiuni care

asigură desfăşurarea activităţilor autorizate, fără riscuri inacceptabile, de orice natură.

Mai mult, răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce pot surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în autorizaţie ori a altor activităţi care au avut ca urmare decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, distrugerea, degradarea ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului autorizaţiei, în condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele internaţionale la care România este parte.

Autorizaţiile eliberate pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear pot fi suspendate sau retrase521 de către emitent – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare – din proprie iniţiativă sau la sesizarea oricăror persoane fizice sau juridice, atunci când se constată că:

- titularul autorizaţiei a încălcat prevederile legale specifice – în principal obligaţiile sau/şi răspunderile asumate după eliberarea autorizaţiei în calitate de persoană juridică autorizată – sau limitele şi condiţiile prevăzute în autorizaţie;

- persoana juridică autorizată nu îndeplineşte integral şi la termenul stabilit măsurile dispuse de organele de control abilitate – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare;

- apar situaţii noi, din punct de vedere tehnic, sau de altă natură, necunoscute la data eliberării autorizaţiei, care pot afecta desfăşurarea, în condiţii de siguranţă, a activităţilor nucleare;

- titularul autorizaţiei nu-şi îndeplineşte obligaţiile cu privire la constituirea Fondului pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi dezafectate sau la asigurarea de răspundere civilă pentru daune către terţi, în caz de accident nuclear;

- titularul autorizaţiei încetează de a mai fi legal constituit; - titularul autorizaţiei îşi pierde capacitatea juridică.

Concluzionând, apreciez că autorizarea operaţiunilor de import-export cu materii radioactive, implică un grad ridicat de complexitate, datorită faptului că,

520 Art. 25 alin. 1 şi 2.

521 Art. 11 alin. 1 lit. a-f din Legea nr. 111/1996.

207

deşi, în esenţă, procedura este comună – autorizarea obiectului de activitate, autorizaţie din partea organului de specialitate competent, licenţa din partea Ministerului Industriei şi Comerţului, comunicare despre trecerea peste frontieră adresată organului de specialitate care a autorizat activitatea – apar importante aspecte particulare, ce ţin de legăturile între activitatea de import-export şi activităţile de valorificare a produselor importate, respectiv de fabricare a celor exportate, în materie de autorizări, iar într-un plan aparte apare necesitatea autorizării de calitate pentru exercitarea activităţii din domeniul nuclear. 4. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A SUBSTANŢELOR CHIMICE TOXICE ŞI A PRECURSORILOR LOR

Regimul juridic al trecerii peste frontieră de substanţe chimice toxice şi precursori este reglementat de Legea nr. 56, din 16.04.1997, pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.522 Convenţia arătată a fost ratificată de România prin Legea nr. 125, din 19.12.1994.

Prin substanţă chimică toxică se înţelege orice substanţă chimică523 care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moartea, incapacitate temporară sau vătămare permanentă la om sau la animale, indiferent de originea sa, sau de metoda de producere şi, indiferent dacă se obţine în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte.

Prin precursori524 se înţelege: orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.

Cele două definiţii trebuie acceptate şi analizate în contextul preocupării pentru interzicerea, dezvoltarea, producerea, stocarea sau folosirea armelor chimice, acestea având în vedere525 substanţele chimice toxice şi precursorii lor, cu excepţia celor destinate unor scopuri neinterzise prin Convenţia de la Paris din 1993,526 atâta timp cât tipurile şi cantităţile sunt conforme cu asemenea scopuri; muniţiile şi dispozitivele concepute special pentru a provoca moartea sau alte vătămări, prin acţiunea toxică a substanţelor chimice, care ar fi puse în libertate, ca urmare a folosirii unor asemenea muniţii şi dispozitive; orice echipament conceput special pentru a fi utilizat în legătură cu folosirea muniţiilor ce utilizează substanţe chimice toxice.

Legea nr. 56/1997 arată, în legătură cu substanţele chimice toxice şi precursorii lor, că, acestea sunt considerate527 produse strategice, importul şi exportul acestora fiind supuse controlului şi autorizării prin licenţe. Datorită periculozităţii deosebite a acestor substanţe, legiuitorul român528 a supus controlului şi autorizării, pe lângă operaţiunile de import-export, desfăşurate de persoanele juridice abilitate ca acte de comerţ, şi activităţile necomerciale de dobândire, din afara teritoriului naţional, precum şi cele de transfer în afara teritoriului naţional.

522 Semnată la Paris în 13 ianuarie 1993.

523 Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1997, art. 2 din Legea nr. 125/1994.524 Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 56/1997, art. alin. 3 din Legea nr. 125/1994.525 Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 56/1997.526 Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora; în continuare urmând a fi folosit doar termenul de Convenţie.527 Art. 20 alin. 1 din Legea nr. 56/1997.528 Art. 20 alin. 2 din Legea 56/1997.

208

Procedura de autorizare presupune, pentru persoanele juridice, într-o primă etapă, autorizarea, în cadrul obiectului de activitate, de către instanţele de judecată, a activităţilor de import-export cu substanţe toxice şi cu precursorii lor. Trebuie observat că, operaţiunile cu aceste substanţe, sunt permise529 numai în scopuri neinterzise, Convenţia acceptând ca astfel de scopuri: scopuri industriale, agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice; scopuri de protecţie – în relaţie directă cu protecţia împotriva substanţelor chimice toxice şi armele chimice; scopurile militare, care nu au legătură cu utilizarea armelor chimice şi care nu depind de utilizarea proprietăţilor toxice ale substanţelor chimice ca metodă de război; scopuri pentru asigurarea respectării legilor, inclusiv combaterea dezordinilor publice. Substanţele chimice toxice şi precursorii lor, ce constituie obiectul regimului de autorizare sunt conţinuţi diferenţiat în listele 1, 2 şi 3 din anexa 1, a Legii nr. 56/1997.

Etapa a II-a, în cadrul procesului de autorizare, presupune adresarea unei cereri Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, în vederea obţinerii unei autorizaţii pentru efectuarea de operaţiuni cu substanţe toxice şi precursori ai acestora. De remarcat este că, oricărei persoane530, în orice situaţie531, i se interzice dezvoltarea, producerea, dobândirea, deţinerea sau transportul către alte persoane direct sau indirect de arme chimice; folosirea de arme chimice; angajarea, în orice fel, de pregătiri militare pentru folosirea armelor chimice; ajutarea, încurajarea sau determinarea, în orice fel, a altor persoane să se angajeze într-o activitate interzisă prin lege; utilizarea ca mijloace de război a substanţelor pentru combaterea dezordinilor publice.

Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi a Interzicerii Armelor Chimice este organul de specialitate532 al Guvernului României533, care supraveghează şi coordonează, prin Direcţia de control a interzicerii armelor chimice, toate activităţile, privind regimul aplicării Convenţiei, privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora. În materia trecerii peste frontieră, Agenţia asigură controlul importului şi exportului de substanţe chimice toxice şi precursori ai acestora, eliberând autorizaţii în vederea obţinerii licenţelor de import-export şi certificate de utilizator final, pentru importurile de substanţe chimice interzise în listele anexă la Legea nr. 56/1997. de asemenea, agenţia are obligaţia să notifice Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga, transferurile de substanţe chimice înscrise în Lista 1 cu cel puţin 30 de zile înainte de efectuarea lor.

Cererea, pentru autorizarea importurilor sau exporturilor de substanţe chimice înscrise în Lista 1534, trebuie adresată Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi a Interzicerii Armelor Chimice cu cel puţin 60 de zile535

529 Art. 14 coroborat cu art. 1 alin. 7 din Legea nr. 56/1997.

530 În sensul Legii nr. 56/1997 – art. 3 alin. 2 şi 3 – prin persoane sunt avute în vedere persoanele fizice de cetăţenie română, străinii şi apatrizii rezidenţi în România aflate pe teritoriul României sau în afara teritoriului naţional, în conformitate cu dreptul internaţional; persoanele juridice române; autorităţile publice române.531 Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 56/1997.532 În cuprinsul capitolului, în legătură cu aceasta va fi folosit termenul de Agenţie.533 Art. 4 alin. 1-5 din Legea nr. 56/1997.534 Lista cuprinde substanţe chimice toxice şi precursorii consideraţi mai periculoşi, de unde şi un regim mai restrictiv specific acestor substanţe.535 Art. 3 alin. 1 înserează cu privire la persoanele care importă sau exportă substanţe chimice toxice înscrise în Lista 1 că acestea sunt obligate să comunice Agenţiei despre aceasta, cu cel puţin 60 de zile înainte de

209

înainte de efectuarea operaţiunii. Persoanele juridice, ce solicită autorizarea efectuării de operaţiuni de import-export, au obligaţia536 să transmită anual Agenţiei o declaraţie detaliată, cu privire la operaţiunile efectuate în anul calendaristic precedent, până la data de 01 Martie a fiecărui an, cu specificarea cantităţilor şi a utilizării finale pentru fiecare substanţă şi fiecare ţară implicată. Pentru substanţele şi precursorii cuprinşi în Lista nr. 3, este necesară declararea cantităţilor care au făcut obiectul importurilor ori exporturilor şi destinaţia lor finală, pentru fiecare substanţă şi ţară implicată537, însă termenul de depunere a cererilor este mai îngăduitor538, iar Agenţia nu mai are obligaţia să notifice Organizaţiei pentru Interzicerea armelor chimice, operaţiunea.

În cazul exporturilor, autorizaţia de export pentru substanţele chimice toxice şi precursorii lor este condiţionată539 de prezentarea unui certificat de utilizator final, eliberat de autoritatea de stat abilitată din ţara de destinaţie a exportului, ce va conţine menţiuni cu privire la utilizarea substanţelor ce constituie obiectul exportului numai pentru scopuri neinterzise de Convenţie; asemenea obligaţiei de a nu le reexporta; tipurile şi cantităţile; utilizarea finală; denumirea şi adresa utilizatorului final.

Întrucât autorizaţiile pentru efectuarea operaţiunilor de import-export sunt nominale şi se eliberează pentru fiecare operaţiune în parte, mai trebuie observat că, operaţiunile în cauză, cu substanţele înscrise în Lista nr. 1540, pot fi efectuate numai cu statele părţi la Convenţie şi numai pentru scopuri de cercetare, medicale, farmaceutice sau de protecţie, importatorii din aceste state, în cazul exportului, respectiv importatorii români, în cazul importului, având obligaţia de a nu le reexporta unui stat terţ. În aceste condiţii, Agenţia are obligaţia de a verifica, pentru fiecare operaţiune solicitată la autorizare, ţara de destinaţie şi scopul pentru care respectivele substanţe sunt importate în acea ţară.

Operaţiunile de import-export cu substanţe chimice cuprinse în Lista nr. 2541 nu pot fi efectuate, de asemenea, decât cu statele părţi la Convenţie. Substanţele chimice înscrise în Lista nr. 3542, pot fi exportate către state care nu sunt părţi la Convenţie.

Etapa a III-a în cadrul procesului de autorizare, presupune solicitarea unei licenţe de import sau export, după caz, de la Ministerul Industriei şi Comerţului543, în baza prevederilor legale privind monopolul de stat544.

Odată cu această etapă, se poate considera procesul de autorizare încheiat, urmând ca operaţiunile de import sau export, pentru care se parcurge întregul proces de autorizare, să se considere autorizate, în sensul art. 176 din Codul Vamal.

efectuarea operaţiunii. Noi apreciem că, în contextul reglementărilor legale, comunicarea se face într-un mod adecvat prin cererea pentru autorizarea operaţiunilor de import-export.

536 Art. 8 alin. 2 coroborat cu art. 13 alin. 1 lit. b din Legea nr. 56/1997.537 Art. 10 alin. 2 din Legea nr. 56/1997.538 Întrucât Legea nu-l specifică acesta rămâne la dispoziţia Agenţiei.539 Art. 21 alin. 2 şi 3 lit. a-e.540 Art. 22 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 56/1997.541 Art. 23 alin. 1 din Legea nr. 56/1997.542 Art. 23 alin. 3 din legea nr. 56/1997.543 Vezi Ordinul 36C/1999 al Ministerului Industriei şi Comerţului privind desfăşurarea operaţiunilor de import-export.544 Vezi Legea nr. 18/1996 cu modificările la zi.

210

5. TRECEREA PESTE FRONTIERĂ A MATERIILOR EXPLOZIVE Regimul de trecere peste frontiera al materiilor explozive este reglementat de

Legea 126, din 27.12.1995 – privind regimul materiilor explozive. Prin materii explozive se înţeleg545: explozivii propriu-zişi, amestecurile

explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldura şi gaze la temperatură ridicată. Potrivit legii546, producerea de materii explozive şi orice operaţiune de import-export cu acestea, sunt permise numai persoanelor fizice şi juridice care sunt înregistrate şi posedă autorizaţii, în acest sens, eliberate de organele prevăzute de lege. Consider că, trebuie subliniată, permisivitatea legii, care acceptă posibilitatea ca persoanele fizice să efectueze operaţiuni de import-export cu materii explozive. În acest sens, art.7, chiar dacă nu face referire expresă la acest tip de operaţiuni, reiterează faptul că, persoanele fizice au dreptul să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze şi să mânuiască materii explozive, dacă sunt autorizate şi înregistrate conform legii .547

În condiţiile, în care operaţiuni de import-export cu materii explozive, pot fi efectuate atât de către persoane fizice, cât şi de către persoane juridice, pentru ambele categorii fiind necesară autorizarea, trebuie observat că persoanele juridice pot efectua operaţiuni de import-export cu materii explozive doar ca acte de comerţ, lucru care nu este valabil şi pentru persoanele fizice, de unde două ipoteze distincte de analizat, în materie de obţinere a autorizării.

Pentru ca o persoană juridică să efectueze operaţiuni de export-import cu materii explozive, este necesar ca acestea să parcurgă un proces de autorizare548, ce debutează prin autorizarea obiectului de activitate de către instanţa de judecată competentă, continuă prin obţinerea autorizaţiei de specialitate de la organele investite în acest sens prin lege, urmând a fi autorizată fiecare operaţiune, în parte, de către Ministerul Industriei şi Comerţului; se va desfăşura operaţiunea, după care este necesară notificarea acesteia la organele care au dat autorizaţia de specialitate.

În context, apreciez că trebuie observate unele aspecte cu privire la organele de specialitate investite să elibereze autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni cu materii explozive, să dea avizele de specialitate pentru autorizarea obiectului de activitate şi unde să se notifice fiecare operaţiune de import-export, în parte. Dacă, în cazul celorlalte bunuri special analizate, era un singur organ, în cazul materiilor explozive, autorizaţia provine de la două organe, fiecare aparţinând unui alt minister – Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului sau Direcţia de Poliţie a Municipiului Bucureşti, competente, după caz.549 Fiind vorba de două organe, s-ar putea aprecia că este vorba de două autorizaţii, însă Legea stipulează550 că este vorba despre o autorizaţie emisă în comun.

545 Art.1 alin.2 din Legea 126/1995.

546 Art2 din Legea 126/1995.547 N.A. - este exceptată de la acest regim pulberea necesară confecţionării cartuşelor pentru arme de vînatoare-art.7 din Legea 126/1995.548 Asemănător cu cel descris cu privire la celelalte categorii de bunuri comune al căror regim de import-export a fost analizat în cadrul acestui capitol.549 Art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 126/1995.550 Art. 9 alin. 2 din Legea nr. 126/1995.

211

Obligaţia autorizării subzistă şi pentru persoanele juridice care efectuează operaţiuni cu obiecte artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice551.

Autorizaţia, emisă în comun de către Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi Inspectoratul de poliţie al judeţului sau Direcţiei Generală de Poliţie a Municipiul Bucureşti, se eliberează la solicitarea persoanelor interesate, pe o durată determinată552, existând posibilitatea prelungirii, prin avizare, în condiţiile legii. Ea cuprinde precizări cu privire la activităţile autorizate,553 fiind interzisă concesionarea drepturilor autorizate sau efectuarea activităţilor înscrise în autorizaţie, prin interpuşi neautorizaţi.

În ceea ce priveşte persoanele fizice, acestea nu pot efectua operaţiuni cu materii explozive, ca acte de comerţ. Este necesară doar autorizarea din partea instituţiilor abilitate, din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul de Interne.

Autorizaţiile, pentru desfăşurarea de operaţiuni cu materii explozive, pot fi eliberate numai în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de transport, depozitare şi paza, stabilite prin normele legale554.

În ceea ce priveşte transportul, materiile explozive pot fi transportate doar cu mijloace special amenajate, pe baza ordinului de transport eliberat şi semnat de beneficiarul transportului. Mânuirea şi transportul555 se efectuează sub directa supraveghere a artificierilor autorizaţi556 şi numai cu personalul special instruit pentru asemenea operaţiuni. Aceste operaţiuni sunt, ca principiu557, interzise în timpul nopţii. De asemenea, este interzis transportul în acelaşi vehicul al materiilor explozive împreună cu alte materiale, precum şi accesul în vehicul a persoanelor străine de transport. Transportul şi depozitarea în comun, a mai multor tipuri de explozivi, se fac numai în măsura în care proprietăţile lor o permit, fără a exista pericol de explozie558.

Depozitarea materiilor explozive este permisă doar în spaţii559, special construite şi amenajate, pe baza documentaţiilor avizate de inspectoratele de stat teritoriale, pentru protecţia muncii. Depozitele pot funcţiona doar pe baza autorizaţiei emise, în comun, de organele abilitate pentru a autoriza operaţiunile cu materii explozive.

Depozitele nu pot funcţiona în clădiri care au destinaţia de locuinţe. Autorizaţia va conţine date cu privire la capacitatea maximă de depozitare în echivalent trotil, capacitate ce poate fi depăşită, temporar, cu maxim 25%, pe baza avizului inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii.

Paza560 transporturilor de materii explozive, indiferent de mijlocul de transport, se asigură de către unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe cheltuiala beneficiarului. Pentru transporturile în tranzit, pe teritoriul

551 Art. 8 alin. 3 din Legea nr. 126/1995.

552 Art. 8 alin. 4 din Legea nr. 126/1995.553 Producţie, transport, folosire, import-export, depozitare, experimentare, etc.554 Art. 13, 14, 15, 16 şi 17 alin. 1 din Legea nr. 126/1995.555 Cu excepţia obiectelor autorizate şi distractive.556 Autorizarea calităţii de artificier se face de către inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii, urmând a fi înregistrată la organul de poliţie în raza căruia se află locul de muncă al celui autorizat – art. 27 din Legea nr. 126/1995.557 Excepţiile nu privesc activităţile ce ţin de operaţiunile de import-export.558 Anexă la Legea nr. 12671995 conţine o listă a explozivilor care pot fi transportaţi şi depozitaţi împreună.559 Art. 9 din Legea nr. 126/1995.560 Art. 18 din Legea nr. 126/1995.

212

României, paza se asigură tot de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, contra cost, dar la solicitarea organelor care au atribuţii privind transporturile şi expediţiile internaţionale, după verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate de expeditor.

Pentru operaţiunile cu materii explozive, efectuate ca acte de comerţ, de către persoanele juridice, este necesară561 ţinerea unor registre de evidenţă, în care să fie trecute numele cumpărătorului, a autorizaţiei din care rezultă că acesta a fost abilitat să efectueze operaţiuni cu materii explozive şi cantitatea comercializată şi a unor formulare privind mişcarea acestor materii – registrele şi formularele arătate, urmând să aibă caracter de documente cu regim special.

În vederea lămuririi activităţii ilicite, organele abilitate vor avea de efectuat diferite activităţi de supraveghere şi control, toate materializate prin constatarea în flagrant a infracţiunilor de contrabandă ori constatarea post-fatum, în situaţia în care bunurile ce sunt trecute peste frontieră au o provenienţă străină certă, ca produs finit, ori ca materii prime folosite în procesul de fabricaţie şi nu se pot prezenta acte de provenienţă.

5.1.2. Făptuitorii şi calitatea lor

Pe lângă faptul că, importanţa rezolvării acestei probleme rezidă în aceea că, făptuitorii sunt subiecţii răspunderii penale, cercetarea va trebui să lămurească aspecte legate de identitatea şi cetăţenia acestora, dacă au avut calitatea de angajaţi, reprezentanţi ori alte persoane care au acţionat în folosul unor persoane juridice – pentru aplicarea art. 180 din Codul Vamal – dacă erau angajaţi şi aveau îndatoriri legate de efectuarea controlului vamal, etc.

Consider că este necesar a atrage atenţia asupra faptului că, practica judiciară evidenţiază, în legătură, atât cu săvârşirea contrabandei prevăzute de art. 175 din Codul Vamal, cât şi cu săvârşirea contrabandei calificate prevăzute de art. 176 din Codul Vamal, o activitate infracţională mult mai extinsă, în care este implicat un număr mare de persoane care îşi au repartizate, în cadrul acestei activităţi, diferite roluri şi sarcini, iar – un lucru foarte important – multe dintre acestea ocupă funcţii importante în serviciul diferitelor autorităţi şi instituţii statale de care se folosesc pentru a „uşura” traseul mărfii de contrabandă pentru utilizatorii finali.

Aspectele legate de săvârşirea acestor infracţiuni, de către două sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă, vor fi analizate în secţiunea destinată tratării condiţiilor ce caracterizează activitatea ilicită, apreciind că, împrejurările arătate, sunt strâns legate de modul de operare folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Practica judiciară pune în evidenţă că, cel puţin din punct de vedere statistic, infracţiunile de contrabandă sunt săvârşite de către persoane de naţionalitate română, care cunosc bine împrejurările de loc şi timp corespunzătoare golurilor de natură diferită, ce apar în activitatea organelor investite cu atribuţiuni în domeniu, împreună, sau în legătură cu cetăţeni străini, interesaţi în activitatea infracţională. O categorie aparte o reprezintă cetăţenii români, rezidenţi în străinătate sau cu dublă cetăţenie care, reîntorcându-se în România stabilesc legături infracţionale şi înfiinţează, împreună cu acestea,

561 Art. 30 alin. 1 coroborat cu art. 24 alin. 2 din Legea nr. 126/1995.

213

adevărate filiere capabile să transporte importante cantităţi de mărfuri de contrabandă.

În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii străini trebuie observat că aceştia, ca regulă, evită să se implice direct în activităţi de contrabandă, în forma prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, datele problemei schimbându-se atunci când este vorba despre bunurile speciale, la care face referire art. 176.

Pentru rigoarea demersului ştiinţific, îmi permit să detaliez separat unele considerente legate de făptuitori, în practica organelor judiciare observându-se o anumită specializare a infractorilor.

Contrabanda, în forma simplă, presupune trei segmente de activitate: 1. procurarea mărfurilor şi aducerea acestora într-o zonă în care să fie

posibilă pregătirea lor – dacă aceasta este necesară – pentru trecerea frontierei de stat a României,

2. trecerea mărfurilor peste frontiera de stat a României cu ocolirea punctelor de control

3. preluarea mărfurilor după trecerea frontierei şi luarea măsurilor pentru distribuirea şi valorificarea lor

Ca regulă, activităţile corespunzătoare aducerii mărfurilor în imediata vecinătate a frontierei şi chiar trecerii frontierei, presupun concursul unor persoane, ce sunt cetăţeni ai altui stat. Atunci când este vorba despre cantităţi importante de mărfuri, contrabanda nu poate fi concepută fără concursul unor grupuri infracţionale de la graniţa ţărilor vecine, chiar s-ar pune problema unui adevărat război, dacă s-ar nesocoti teritoriul acestor grupuri, iar contrabandiştii cunosc regulile şi le respectă – infractorii se respectă, cu certitudine, mai mult între ei, decât respectă reprezentanţii autorităţii de stat.

Activitatea infracţională, de pe teritoriul României, a constituit subiect de dispută între infractorii români şi cei de altă cetăţenie. Odată cu trecerea timpului, infractorii români, se pare că, s-au impus ca singuri parteneri viabili. Asta a fost posibil, în condiţiile în care, reprezentanţii grupărilor străine s-au confruntat cu o atenţie deosebită, atât din partea mediului specific de afaceri din România, cât şi din partea organelor de anchetă, mai ales în condiţiile în care rezultatele activităţilor infracţionale trebuiau să fie folosite pentru finanţarea unor grupuri de rebeli, dizidenţi, reţele de spionaj sau de terorism.

În ceea ce priveşte bunurile speciale, situaţia este asemănătoare, teritoriul românesc a fost disputat de, iar, în cele din urmă a fost adjudecat de infractorii autohtoni, odată cu organizarea acestora în grupuri capabile să desfăşoare activităţi, independent de amestecul altor grupuri din exterior. Drogurile şi, nu numai, sunt aduse în zona de frontieră după care sunt preluate şi valorificate de infractorii români, fiind situaţii rare când livrarea are loc la uşă, întrucât riscul se plăteşte, preţul crescând în măsura în care bunurile speciale sunt transportate pe teritoriul României, de către reţelele străine.

Am arătat, că activitatea infracţională este complexă, mult mai extinsă decât ar părea la prima vedere, fiind implicat un număr mare de persoane, ce îşi au repartizate în cadrul acestei activităţi diferite roluri şi sarcini. Consider că ancheta unei activităţi ilicite ce presupune şi săvârşirea infracţiunii de contrabandă trebuie să urmărească, în strânsă legătură cu faptele, şi gradul de implicare a persoanelor, numărul şi calitatea acestora, rolul pe care îl are fiecare persoană participantă în ansamblul activităţii infracţionale. Nimeni nu este mulţumit doar cu trecerea peste frontieră a unor bunuri, fie ele chiar şi speciale,

214

activitatea infracţională trebuie valorificată, şi nu oricum, ci în aşa fel încât să producă profituri maxime iar pentru aceasta este nevoie de mai mulţi oameni, de legături infracţionale diverse care să participe la depozitarea, pregătirea pentru distribuţie, distribuirea bunurilor, urmărirea dealerilor, încasarea sumelor de bani cuvenite, luarea măsurilor necesare pentru conservarea şi dezvoltarea activităţii infracţionale, gestionarea sumelor de bani folosite în activitatea ilicită şi reintroducerea lor în circuitul economic de suprafaţă, recunoscut şi protejat de comunitatea socială.

În funcţie de caracterul şi celelalte particularităţi ale fiecărei persoane în parte anchetatorii vor fundamenta modul de abordare al făptuitorilor pe timpul urmăririi penale, procedeele tactice de ascultare, posibilitatea folosirii de confruntări, reconstituiri, etc.

5.1.3. Bunurile care constituie obiectul tranzitării ilicite

Cercetarea contrabandei va fi interesată, înainte de toate, dacă bunurile care sunt tranzitate peste frontiera de stat a României sunt bunuri comune sau speciale, fiecare categorie, în parte, beneficiind de un regim juridic propriu, cu consecinţa încadrării juridice ca infracţiune de contrabandă (art. 175) sau ca infracţiune de contrabandă calificată (art. 176).

Ca aspect operativ, căutarea şi găsirea bunurilor tranzitate ilicit – ca priorităţi în anchetă – pot constitui scopul desfăşurării unor activităţi cum ar fi: controale, razii, supraveghere vamală, percheziţii desfăşurate la domiciliul unor persoane fizice, la locul unde îşi desfăşoară activitatea persoane juridice, etc.

De asemenea, identificarea mărfurilor sau bunurilor este importantă în vederea aplicării prevederilor art. 183, din Codul Vamal, care arată că în situaţia în care acestea nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani, iar în situaţia în care se găsesc, vor constitui obiectul măsurii de confiscare specială, prevăzută de art. 118, din Codul Penal.

Mai trebuie observat, aici, că există şi excepţii în ceea ce priveşte bunurile care pot constitui obiect material al infracţiunilor de contrabandă, practic bunuri care nu constituie obiect al aplicării regimului vamal. Astfel, nu vor fi avute în vedere fiinţele umane atât în viaţă cât şi după ce au decedat, organele, sângele, sperma şi alte ţesuturi umane, în măsura existenţei lor independente de corpul unui om, eventual ca parte dintr-o bancă specializată, acestea neputând fi acceptate ca obiect material al infracţiunii de contrabandă562. De asemenea, nu se poate face contrabandă cu documente declarate secrete sau cu creaţia intelectuală privită ca obiect al dreptului de proprietate intelectuală, precum şi cu extensia acesteia – fluxurile informatice sau informatizate.

De observat şi faptul că operaţiunile cu bunurile speciale ce constituie obiectul contrabandei calificate constituie obiect de reglementare pentru infracţiuni speciale legate de regimul fiecărei categorii în parte, practic persoanele ce săvârşesc contrabanda calificată sunt implicate şi în săvârşirea infracţiunilor la regimul fiecărei categorii de bunuri speciale .

562 N.A. – cele arătate constituie obiectul de reglementare al Legii 2 /1998 privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane şi al Legii 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

215

5.1.4. Condiţiile ce caracterizează activitatea ilicită – locul, timpul, modul de operare

Locul unde s-a săvârşit tranzitarea ilicită de bunuri peste frontiera României este important, înainte de toate, pentru corecta încadrare juridică, aşa cum am arătat, pentru existenţa infracţiunii de contrabandă în forma simplă. Este necesar ca, bunurile să fie trecute peste frontieră, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, această condiţie nefiind impusă pentru infracţiunea de contrabandă calificată.

Din punct de vedere operativ, locul unde s-a realizat trecerea peste frontieră a bunurilor, oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării şi valorificării tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu activitatea infracţională prin efectuarea activităţii de cercetare la faţa locului. De asemenea, locul şi timpul prezintă importanţă pentru formarea cercului de bănuiţi, căutarea şi identificarea rapidă a martorilor oculari sau a altor persoane care pot cunoaşte informaţii despre activitatea ilicită desfăşurată. Tot astfel, cunoscând locul şi timpul când s-a săvârşit infracţiunea de contrabandă, anchetatorii au posibilitatea să valorifice datele privitoare la frecvenţa comiterii unor astfel de fapte într-un anumit loc şi pe această bază, să intensifice măsurile de supraveghere şi să creeze condiţiile de intervenţie şi depistare operativă a persoanelor implicate563.

De subliniat este faptul că trecerile frauduloase nu se realizează oriunde şi oricum. În cadrul demersului ştiinţific, nu se poate accepta, în context, existenţa unor găuri negre – intervale spaţiio-temporale care să absoarbă conduita specifică contrabandei – care să scape de sub controlul autorităţilor statale. România şi-a întărit suficient forţele necesare pentru un control eficient al frontierei. La ora actuală, nu se mai poate vorbi despre fenomene precum cel ce a fost legat de conflictul din fosta Iugoslavia, transbordări ilicite în zona Deltei Dunării ori în aproprierea acesteia, penetrări pe graniţa de nord ori est, etc.

Asta nu înseamnă că nu se mai face ori că nu este posibil să se facă contrabandă. În opinia mea, trebuie observate acele sincope ce apar, principial, în funcţionarea oricărui sistem, sincope ce exploatate, pot face posibilă săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă. De asemenea, nu trebuie uitat că, existenţa unui concurs spatio-temporal favorabil săvârşirii contrabandei corespunde, ca regulă, unor neajunsuri ce ţin de factorul uman – neglijenţă, ignoranţă, formalism în desfăşurarea unor activităţi sau, mai rău, coexistenţa unor interese obscure, generate de corupţie. Veriga slabă greşeşte, intenţionat ori numai din culpă, greşeala este exploatată, apare infracţiunea şi, corespunzător, un prejudiciu caracteristic.

În ceea ce priveşte modalităţile faptice de săvârşire – modul de operare – acestea prezintă, pentru organele de urmărire penală, o importanţă deosebită, atât pentru formarea corectă a cercului de bănuiţi, cât şi pentru identificarea eventualilor martori. Legea stabileşte564 ca agravantă, în raport cu modul de operare, săvârşirea infracţiunilor vamale de una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă. Astfel că, organele de anchetă trebuie să

563 V. Bercheşan, op. cit., pag. 230.

564 Art. 179 din Codul Vamal.

216

stabilească dacă fapta a fost comisă de infractori înarmaţi, precum şi dacă aceştia au acţionat sau nu în bandă.

În acest sens, trebuie observate prevederile art. 151 din Codul Penal al României, potrivit cu care: prin „persoane înarmate” trebuie avute în vedere persoanele care au asupra lor instrumente, piese sau dispozitive, declarate ca arme prin dispoziţii legale, precum şi orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Noţiunea de bandă trebuie interpretată ca o asociere a făptuitorilor, preexistentă săvârşirii contrabandei, înfiinţată în scopul de a obţine venituri şi alte avantaje din săvârşirea de infracţiuni şi care îşi desfăşoară activitatea pe bază de reguli, ierarhii şi asumarea de sarcini în cadrul planurilor de acţiune pe baza cărora pregătesc săvârşirea de infracţiuni, pun în aplicare rezoluţia infracţională, valorifică produsul infracţiunii, etc. De asemenea, prin săvârşirea contrabandei de două sau mai multe persoane, trebuie înţeles că cei doi sau mai mulţi participanţi pot avea calitatea de autori, instigatori sau complici, cel puţin unul dintre ei fiind autor. Această interpretare presupune ca, infractorii să nu se afle, cu obligativitate, la locul săvârşirii infracţiunii, mai mult poate fi acceptată atât participaţia concomitentă cât şi cea subsecventă.

5.1.5. Urmările săvârşirii infracţiuni

Ca urmare a săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 175 din Codul Vamal, statul român este prejudiciat cu sume importante, care rezultă prin neplata nici unui impozit sau taxă legată de marfa introdusă fraudulos în circuitul economic, pornind de la taxele vamale şi mergând până la taxa pe valoarea adăugată, neplătită de un comerciant – să zicem ultimul în lanţ – care desface cu amănuntul. Aşa cum se observă, prejudiciul începe a fi generat de contrabandă şi se dezvoltă exponenţial, mărindu-şi dimensiunile precum un bulgăre de zăpadă, prin săvârşirea în concurs a altor infracţiuni.

Deşi legiuitorul nu leagă o anume consecinţă juridică de urmările săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, nu este lipsit de interes a sublinia că, în condiţiile unei activităţi organizate şi sistematice, care să aibă ca obiect doar trecerea frauduloasă peste frontieră de bunuri comune, pe lângă faptul că se creează venituri ilicite uriaşe, apar şi implicaţii la nivelul economiei naţionale – falimente, blocaje financiare, etc. – element important care ar putea fi luat în considerare de către instanţe, la pronunţarea hotărârilor.

În condiţiile arătate, trebuie observat că organele judiciare au posibilitatea să extindă cercetările, urmărind elucidarea tuturor împrejurărilor legate de consecinţele săvârşirii activităţii ilicite, fiecare consecinţă implicând, cu certitudine, o conduită ilicită care nu presupune, neapărat, săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, însă este implicată săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni de fraudă – principial, evaziunea fiscală.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, dat fiind natura bunurilor speciale, ce constituie obiectul său material, urmările pot fi foarte grave pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor priviţi atât la nivel individual, cât şi la nivel de comunitate.

Trebuie observat că, indiferent de natura ei – simplă sau calificată – contrabanda, săvârşită în mod organizat, creează venituri ilicite tentante, care, acumulându-se, produc perturbări importante în cadrul unui sistem economic şi

217

implicaţii deosebite, legate de criminalitatea transnaţională, relaţiile politice între state, alimentarea terorismului internaţional, reţelelor de spionaj, etc.

Întrucât este legată de problema în discuţie, apreciez oportun a prezenta, aici, unele considerente legate de efectele juridice ale normei prevăzute la art. 147 alin. 3, din Codul Vamal, potrivit cu care în cazul infracţiunilor vamale, datoria serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale.

Înainte de toate, trebuie observat că, cel puţin principial, legiuitorul, prin incriminarea unor conduite ilicite ca infracţiuni vamale, a urmărit respectarea regimului vamal, concept complex, care presupune printre altele, şi plata datoriei vamale – de altfel o sursă principală de alimentare a bugetului de stat. Neplata datoriei vamale, singurul prejudiciu legat de alimentarea bugetului direct şi palpabil, pentru mulţi, la o analiză superficială, nu este decât un segment al urmărilor pe care poate să le aibă săvârşirea infracţiunilor de contrabandă. Acceptarea neplăţii datoriei vamale, ca rezultat şi principal temei pentru începerea urmăririi penale în cadrul cercetării infracţiunilor de contrabandă, o consider periculoasă, neştiinţifică şi, oricum, aplicabilă doar ipotezei prevăzute de art. 175 din Codul Vamal, bunurile speciale având un regim, fundamental, diferit în ceea ce priveşte stabilirea şi plata datoriei vamale.

Să luăm spre analiză o ipoteză banală, cum ar fi aceea în care, un grup de infractori încearcă să tranziteze ilicit frontiera de stat cu o cantitate importantă de bunuri (30-40 tone) exceptate de la plata de taxe vamale, ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei. În condiţiile în care vor fi surprinşi în flagrant, interpretând în mod restrictiv prevederile art. 147, alin. 3, din Codul Vamal, ar urma să se dea o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, să se facă aplicarea art. 181 din Codul penal, etc., pentru o faptă care nu a generat o neplată a datoriei vamale, însă, altfel cu urmări importante, dincolo de alte considerente, tot în planul nealimentării bugetului de stat – odată introdusă în mod fraudulos în circuitul economic, o cantitate de bunuri generează o pierdere pentru bugetul de stat întrucât ea se va manifesta în planul economiei subterane, care nu se supune, ca funcţionalitate, acţiune, împărţirea şi valorificare profiturilor, etc. nici unei forme juridice – prin neplata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată, a contribuţiei pentru asigurări sociale, etc., în fapt, neplata nici unei taxe sau impozit. În această situaţie, deşi nu s-a creat o stare de pericol pentru neplata datoriei vamale întrucât aceasta nu există, s-a adus un prejudiciu grav regimului vamal, astfel reglementat ca să asigure intrarea şi ieşirea din ţară de mărfuri şi bunuri la vedere, pentru alimentarea unei economii, care să funcţioneze şi să prospere dar care, implicit, să-şi onoreze toate obligaţiile fiscale.

Într-o altă ipoteză, infractorii trec graniţa, ocolind punctele de control, pentru trecerea frontierei cu o cantitate importantă de bunuri, care generează datorie vamală, sunt surprinşi şi, odată cu aceasta, doresc să întocmească declaraţia vamală şi chiar virează în contul administraţiei vămilor o sumă de bani egală cu plata datoriei vamale. Ce soluţie urmează să dea organele judiciare ? – neînceperea urmăririi penale, pe motivul lipsei de prejudiciu, sau, eventual, scoatere pe acelaşi motiv cu aplicarea art. 181 din Codul Penal.

De asemenea, infractorii au autorizaţie, dar cu toate acestea, trec bunuri speciale peste frontieră, ocolind punctele de control pentru trecerea frontierei sau au autorizaţie, trec prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei, încercând să ascundă controlului vamal bunuri speciale, etc.

218

Consider că nu trebuie uitat că infracţiunile de contrabandă sunt infracţiuni de pericol, nu a fost incriminată neplata datoriei vamale, ci nerespectarea într-un plan mai larg, a regimului vamal – pentru existenţa acestora fiind necesară trecerea de bunuri peste frontiera de stat, în condiţiile art. 175 sau art. 176 din Codul Vamal, conduită care a fost considerată, prin ea însăşi, periculoasă, fără să fie urmată, în mod subsecvent şi obligatoriu de neplata datoriei vamale.

Desigur, norma juridică de la art. 147, alin. 3, din Codul Vamal există şi nu poate să nu producă efecte juridice. Ceea ce trebuie analizat cu discernământ este modul său de interpretare. Se poate considera că era necesară o asemenea prevedere tocmai pentru a stimula pe cei care săvârşesc infracţiuni de contrabandă să achite datoria vamală, în ideea unui tratament sancţionator mai blând.

Concluzionând, apreciez că infracţiunile de contrabandă există şi trebuie cercetate ca atare, indiferent de existenţa sau cuantumurile unei datorii vamale, element, care trebuie să rămână, important în materia individualizării tratamentului sancţionator, în ceea ce priveşte analiza şi interpretarea unor împrejurări de fapt, în legătură cu stabilirea vinovăţiei, în raport cu orice alt element, chiar important în cadrul cercetării, mai puţin, deci, existenţa infracţiunii. Cum fenomenul este caracterizat de complexitate, desfăşurarea anchetei, chiar în condiţiile în care, aparent, ar fi lipsită de finalitate, rămâne de actualitate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a desfăşurat activitatea ilicită, rezultatul constând, de cele mai multe ori, în descoperirea şi încadrarea juridică corespunzătoare a conduitei ilicite în legătură cu conţinutul altor infracţiuni conexe detaliate în prima parte a acestei lucrări.

5.1.6. Persoanele care cunosc date despre împrejurările ce caracterizează activitatea ilicită

Am considerat necesar să enunţ această problemă, în ideea sublinierii dificultăţii identificării martorilor şi obţinerea de la aceştia a unor date utile cauzei. Dat fiind specificul său, contrabanda se săvârşeşte în condiţii de maximă clandestinitate, cât mai ferită de privirile indiscrete ale celor care nu sunt angrenaţi în activitatea infracţională. Totuşi, analizând sistemul de referinţă spatio-temporal, precum şi modalităţile concrete de săvârşire, apreciez că martorii trebuie identificaţi în rândul unor categorii de persoane precum:565 cetăţeni care domiciliază ori desfăşoară activităţi economice în zona de frontieră sau în imediata vecinătate a punctelor de control pentru trecerea frontierei; membrii ai echipajelor şi personalul de bord al navelor şi aeronavelor ce transportă mărfuri sau alte bunuri; lucrătorii care au încărcat mărfuri în mijloacele de transport, le-au descărcat sau le-au transportat dintr-un mijloc în altul; salariaţi din cadrul comisionarilor vamali sau altor agenţi economici care au ca obiect de activitate operaţii de import-export; persoane care lucrează la depozitele unde a fost păstrată marfa de contrabandă până la valorificare; persoane care au cumpărat marfa de contrabandă, fără să cunoască provenienţa ilicită a acesteia; persoane din anturajul infractorilor.

565 V. Bercheşan, op. cit., pag. 231.

219

În funcţie de fiecare persoană în parte, se vor analiza problemele ce pot fi lămurite prin ascultarea acestora, pe baza rezultatelor activităţilor pregătitoare, urmând a se obţine maximum de informaţii, pe baza cărora să se lămurească toate aspectele activităţii infracţionale.

5.1.7. Legătura activităţii infracţionale cercetate cu segmente ale crimei organizate şi existenţa concursului de infracţiuni

Săvârşirea infracţiunilor de contrabandă face parte dintr-un complex infracţional şi nu trebuie privită ca un act disparat, marea criminalitate economico-financiară îşi are una dintre surse în contrabandă. Fenomenul infracţional a evoluat mult în lumea contemporană, crima organizată controlează sau, acceptând, totuşi, o nuanţă de relativitate, tinde să controleze orice domeniu, în care săvârşirea de infracţiuni poate aduce venituri mari, în aşa fel încât, săvârşirea contrabandei, ca o ocupaţie sau meserie, ca principală sursă de asigurare a veniturilor, nu mai poate fi acceptată, nici măcar spre studiu, în afara acestei organizări.

Plecând de la cele arătate, cu privire la concursul de infracţiuni, infracţiunile de contrabandă se săvârşesc în concurs cu o gamă largă de infracţiuni împotriva persoanei, împotriva autorităţii, infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, infracţiuni de fals, infracţiunii care împiedică înfăptuirea justiţiei, trecerea ilicită sau frauduloasă a frontierei, folosirea de acte nereale sau folosirea de acte falsificate, evaziunea fiscală, etc.

În susţinerea celor arătate, se pot da exemple multe, fiind uşor de observat că, o activitate infracţională, în domeniul cercetat, presupune săvârşirea în concurs a mai multor infracţiuni. Spre exemplu, pentru a trece o cantitate de bunuri comune frontiera de stat şi a le valorifica, este necesară elaborarea unui plan, stabilirea de sarcini precise în cadrul unui grup de infractori organizaţi structural şi funcţional, stabilirea de legături infracţionale peste hotare, luarea unor măsuri pentru a nu fi surprinşi în timpul trecerii frontierei de stat, iar, în condiţiile surprinderii, pentru ripostă şi asigurarea scăpării, eventual folosirea de arme, asigurarea şi depozitarea mărfurilor după trecerea frontierei, stabilirea de legături în vederea valorificării mărfurilor, etc. De asemenea, în condiţiile traficului de droguri, este necesară stabilirea de legături în exterior pentru organizare, stabilirea mai multor variante de trecere a frontierei şi, pe cât posibil, securizarea acestora – mituirea sau compromiterea, în alt fel, a funcţionarilor, găsirea de persoane care, pentru avantaje neînsemnate, să rişte şi să-şi asume răspunderea, în cazul în care ar fi surprinşi, etc. – găsirea unor locuri de depozitare şi prelucrare, înfiinţarea şi funcţionarea unor reţele de distribuţie şi a unor reţele de securizare a primelor, etc.

Indiferent de activitatea infracţională constatată, în prima fază, ancheta trebuie neapărat extinsă cu privire la toţi participanţii şi la toate aspectele activităţii infracţionale, săvârşirea infracţiunilor de contrabandă presupunând, prin esenţa lor, săvârşirea unor alte infracţiuni, atât în vederea realizării elementului material – pe întreaga durată a desfăşurării acestuia – cât şi pentru valorificarea produsului infracţional şi introducerea în circuitul economic al sumelor de bani imense, ce pot fi obţinute din activitatea ilicită.

220

5.1.8. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor de contrabandă

Legat de combaterea şi prevenirea săvârşirii infracţiunilor de contrabandă trebuie arătat că un rol important îl ocupă combaterea activităţii reţelelor de infractori, o mai bună conlucrare între instituţiile destinate să lupte împotriva acestui fenomen, o reală implicare a factorului uman, bine pregătit din punct de vedere profesional, o implicare la nivel de societate sau, cel puţin prin segmentele sale cele mai semnificative, în schimbarea unei concepţii eronate de acceptare a fenomenului infracţional ca o fatalitate.

România, ca ţară cu vocaţie şi aspiraţii europene, trebuie să, şi, îşi integrează legislaţia şi sistemul de control şi supraveghere din domeniul vamal în contextul sistemului comunitar, pentru controlul, prevenirea şi urmărirea fraudelor în domeniul vamal. În acest context, o importanţă deosebită o capătă schimbul de informaţii şi sistemul integrat de comunicare, între instituţiile europene de specialitate, atât prin intermediul EUROPOL-ului, cât şi între organele vamale sau formaţiunile specializate pentru combaterea şi lupta împotriva crimei organizate.

Analizând cauze şi condiţii favorizatoare, se pot spune multe despre nivelul salariilor din administraţia publică – vameşi, poliţişti, alţi funcţionari implicaţi – despre modul în care se face controlul fizic al mărfurilor şi al persoanelor, despre acordarea de licenţe pentru activităţi de import-export unor persoane care nu prezintă garanţii, despre controlul sporadic şi puţin eficient după acordarea liberului de vamă la agenţii economici care efectuează operaţiuni de import-export etc. însă aceasta este realitatea în domeniu, abordarea firească fiind aceea de găsire a unor posibilităţi de îmbunătăţire a acţiunii, de obţinere a unor rezultate mai bune şi nu aceea care tinde spre nulitate cu, concluzia implicită de a nu se putea face mare lucru, concluzie pe care o consider, aprioric, eronată, de neacceptat.

5.2. Problemele ce trebuie clarificate prin investigarea infracţiunilor de folosire de acte nereale şi de folosire de acte falsificate prevăzute de art. 177 şi art. 178 din Codul Vamal

Cercetarea infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală, de acte nereale sau de acte falsificate – infracţiuni vamale prin definiţie – trebuie să aibă în vedere faptul că acestea se săvârşesc în contextul asaltului infracţional, îndreptat împotriva regimului vamal – element care, din punct de vedere funcţional, poate şi trebuie acceptat, ca o necesitate pentru crearea şi dezvoltarea relaţiilor sociale specifice unei economii sănătoase.

Apreciez că, principalele probleme pe care trebuie să le urmărească investigarea infracţiunilor prevăzute de art. 177 şi de art. 178 din Codul Vamal, sunt următoarele: activitatea ilicită desfăşurată; făptuitorii şi calitatea lor; actele care constituie obiectul folosirii ilicite; urmările săvârşirii infracţiunii; legătura activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi infracţionale; condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunii.

221

5.2.1. Activitatea ilicită desfăşurată

Procedura vamală impune obligaţia unor categorii de persoane ca, pentru operaţiunile prevăzute expres în Codul şi Regulamentul Vamal, să prezinte acte în faţa autorităţii vamale.

Cercetarea va trebui, aşadar, să pună în evidenţă faptul că, în cauză, au fost prezentate în faţa autorităţii vamale acte nereale sau acte falsificate. Analizând elementul material, în cazul celor două infracţiuni, consider că suntem în prezenţa, pe de o parte, unei infracţiuni de înşelăciune, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 177, iar pe de altă parte, vom avea o infracţiune de uz de fals, ambele manifestându-se într-un domeniu special, cum este cel vamal, cu scopuri şi funcţionalităţi caracteristice sferei de aplicare. Trebuie observat că activitatea ilicită trebuie să se manifeste într-un sistem spaţiio-temporal bine determinat – în faţa autorităţii vamale, după ce bunurile au fost prezentate în vamă.

De subliniat că, reglementările vamale sunt de o permisivitate aparent deosebită, bazată pe buna credinţă a celor care desfăşoară activităţi de import-export şi forţată de traficul intens care se înregistrează la unităţile vamale. Astfel, în materia controlului vamal, doar controlul documentelor este obligatoriu, cel fizic al mărfurilor fiind facultativ566, declaraţia vamală poate fi rectificată sau retrasă până la începerea controlului fizic al mărfurilor567, etc.

Reglementarea controlului fizic al mărfurilor, ca facultativ, a cunoscut o evoluţie. În Regulamentul Vamal din 1997 acest fapt era reglementat in terminis. În actualul regulament vamal – Hotărârea nr. 1114 din 9 noiembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României – nu se mai prevede expres facultativitatea controlului fizic, însă aceasta reiese din interpretarea alin. 2 al art. 56, unde se arată: Controlul vamal exercitat de autoritatea vamală prin agenţii săi abilitaţi în cadrul atribuţiilor care le sunt conferite prin reglementările vamale se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării vămuirii – per a contrario, dacă controlul vamal ... se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor, rezultă că verificarea situaţiei în teren, controlul fizic al mărfurilor nu este obligatoriu, autoritatea vamală având, aparent, dreptul de a decide dacă va desfăşura şi controlul fizic sau nu. Este vorba despre un drept aparent întrucât autoritatea vamală este obligată să desfăşoare controlul fizic al mărfurilor atunci când constată existenţa unor indicii de suspiciune.

Cum infracţiunile în discuţie au o consumare instantanee, tentativa fiind greu de acceptat, anchetatorii vor trebui să observe momentul când acestea se consumă, iar ca o particularitate, în situaţia folosirii de acte nereale trebuie făcută diferenţa între infracţiunea prevăzută de art. 177 din Codul Vamal şi contravenţiile de la art. 384, lit. „h”, şi de la art. 386, lit. „k”, din Regulamentul Vamal568.

În activitatea practică, concursul de texte legale între textul art. 177 din Codul Vamal şi textele contravenţiilor de la art. 384, lit. „h”, şi 386, lit. „k”, din Regulamentul Vamal, a generat uneori ilaritate, confuzie şi suspiciuni cu privire

566 Art. 56-59 din Regulamentul Vamal.

567 Art. 53 şi 54 din Codul Vamal.568 Art. 384 lit. „h” incriminează prezentarea de către declaraţii vamal a unor documente conţinând date nereale, dacă fapta nu constituie contravenţia de la art. 386; art. 386 lit. „k” incriminează depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.

222

la aplicarea unui regim sau altul. În opinia mea, este necesar să se facă aplicarea art. 147, alin. 3, din Codul Vamal, cu observarea faptului că, infracţiunile vamale, deci şi cea de folosire de acte nereale, se comit numai cu intenţie. Astfel, o conduită caracterizată prin prezentarea în faţa autorităţii vamale de acte cuprinzând date nereale, va fi tratată penal sau administrativ, în funcţie de cum se va stabili intenţia cu care a acţionat făptuitorul şi dacă acesta a achitat, achită sau garantează plata datoriei vamale, stabilită de autoritatea vamală, pe baza datelor obţinute, în urma controlului fizic al mărfurilor. Asumarea datoriei vamale consider că poate fi acceptată, aici, ca fiind de natură să contribuie la argumentarea neîntrunirii condiţiilor cerute pentru forma de vinovăţie specifică infracţiunii în discuţie.

În ceea ce priveşte consumarea infracţiunilor de folosire de acte nereale şi folosire de acte falsificate, prevăzute de art. 177 şi de art. 178 din Codul Vamal, aceasta are loc în momentul în care declarantul vamal, care poate fi titularul operaţiunii, transportatorul, comisionarul în vamă ori altă persoană, în baza unor împuterniciri din partea acestora – în virtutea obligaţiei stabilită prin procedura vamală, depune în faţa autorităţii vamale competente actele necesare efectuării operaţiunii pe care o solicită.

Incidenţa prevederilor art. 53 şi art. 54 din Codul Vamal asupra problemei în discuţie, consider, că nu schimbă fundamental datele problemei analizate. Rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale putând interveni într-un termen de graţie, acordat declarantului – între momentul depunerii declaraţiei vamale, însoţite de actele necesare pentru regimul vamal solicitat şi momentul începerii controlului fizic al mărfurilor sau ulterior acestuia, în ipoteza art. 54 din Codul Vamal – generează două situaţii: pe de o parte, vom avea declaraţii vamale însoţite de actele necesare, care nu sunt retrase sau rectificate, iar pe de altă parte, declaraţii vamale, însoţite, de asemenea, de actele necesare, care se retrag sau se modifică odată sau de mai multe ori, până la începerea controlului fizic al mărfurilor. În aceste condiţii, consumarea infracţiunilor prevăzute de art. 177 şi art. 178 din Codul Vamal are loc în momentul în care, declarantul vamal depune în faţa autorităţii vamale declaraţia vamală, în forma în care aceasta stă la baza controlului fizic al mărfurilor.

Din analiza condiţiile arătate, constatarea infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală de acte nereale, respectiv de acte falsificate poate apărea ca timp, cel mai devreme, odată cu controlul fizic al mărfurilor, moment care precede acordarea liberului de vamă, putând fi luat ca punct de reper spaţial, pentru realizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor analizate.

Înainte de a considera epuizată problematica legată de caracteristicile activităţii ilicite, în cadrul investigării infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte falsificate, consider necesar să fac referiri la particularităţile desfăşurării unor proceduri simplificate de vămuire care, folosite de către titularii de operaţiuni, pot modifica, uneori radical, modul de a gândi, reacţia autorităţilor, intervenţia în cadrul a ceea ce pare a fi o activitate cu privire la care ar putea exista suspiciuni legate de realizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor analizate în secţiunea de faţă.

Decizia 259/2002 Direcţiei Generale a Vămilor pentru aprobarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire conţine reguli pe baza cărora operatorii vamali, pentru a câştiga în operativitate, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, pe baza consideraţiei pe care le-o acordă

223

autorităţile pentru buna credinţă şi profesionalismul arătat în cursul desfăşurării activităţilor curente, pot opta pentru una sau alta dintre următoarele proceduri569:

1. procedura de declarare incompletă – care permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri justificate, o declaraţie în care nu sunt înscrise toate datele şi informaţiile potrivit Normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei vamale în detaliu sau la care nu sunt anexate toate documentele necesare acordării regimului vamal solicitat, potrivit reglementărilor în vigoare;

2. procedura de declarare simplificată – care permite plasarea mărfurilor sub un regim vamal solicitat pe baza prezentării unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii simplificate globale;

3. procedura de vămuire la destinaţie – care permite plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat în locurile desemnate de titularul operaţiunii comerciale sau în alte locuri stabilite de autoritatea vamală. Procedura de declarare incompletă570 se acordă numai în situaţiile în

care, din motive justificate, se impune ridicarea imediată a mărfurilor din vamă, iar titularul declaraţiei vamale de import nu dispune de toate datele şi documentele necesare completării declaraţiei vamale în procedură normală sau nu este posibilă prelucrarea declaraţiei vamale în sistemul informatic vamal.

Procedura de declarare incompletă nu are un domeniu de aplicabilitate general, ea putând fi aplicată tuturor mărfurilor, cu excepţia:

1. mărfurilor prohibite; 2. bunurilor care potrivit reglementărilor legale se încadrează în categoria

produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare; 3. mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă

a activităţilor nucleare; 4. mărfurilor supuse accizelor; 5. mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite prin

reglementări speciale impune prelevarea de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;

6. mărfurilor ce fac obiectul operaţiunilor de leasing. Pentru mărfurile restricţionate571, declarantul este obligat să deţină toate

documentele necesare anterior operaţiunii de vămuire. Declaraţia incompletă se caracterizează prin următoarele:

− cuprinde datele şi informaţiile înscrise, potrivit Normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei vamale în detaliu, la rubricile 1 (prima şi a doua diviziune), 14, 21, 31, 37, 40, 44, 46 şi 54 ale declaraţiei vamale în detaliu; la rubrica 44 din declaraţia vamală se înscrie menţiunea "procedură simplificată";

− mărfurile sunt descrise în termeni suficient de precişi pentru a permite clasificarea lor imediată şi sigură în Tariful vamal de import al României;

− sunt menţionate valoarea mărfurilor potrivit reglementărilor legale în domeniu, precum şi toate datele şi informaţiile necesare determinării cuantumului drepturilor de import, dacă acestea se datorează;

569 Capitolul 1 din Decizia 259/2002 Direcţiei Generale a Vămilor pentru aprobarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire

570 Este detaliată în cadrul Secţiunii 1 din Capitolul 2 al Deciziei DGV 259/2002571 Potrivit art. 86 alin.2 din Codul Vamal, sunt considerate restricţionate mărfurile al căror import sau export este supus unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi speciale

224

− sunt înscrise toate elementele necesare pentru identificarea mărfurilor şi aplicarea dispoziţiilor care reglementează importul.

Declaraţia incompletă trebuie să fie însoţită de următoarele documente: a) documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente

emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate; b) factura, în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară

valoarea în vamă a mărfurilor; c) declaraţia de valoare în vamă; d) documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau altor măsuri

derogatorii la regimul tarifar de bază; e) orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale

specifice care reglementează importul mărfurilor declarate; f) codul fiscal al titularului.

Declaraţia incompletă poate fi acceptată şi în cazul în care unele dintre aceste documente nu pot fi anexate, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- documentul în cauză nu poate fi anexat la declaraţie din motive justificate, independente de voinţa declarantului;

- întârzierea în acceptarea declaraţiei poate avea drept consecinţă plata unor drepturi de import mai ridicate.

Elementele de identificare a documentelor care lipsesc trebuie menţionate în mod obligatoriu la rubrica 44 din declaraţia vamală.

În momentul acceptării declaraţiei incomplete biroul vamal acordă declarantului un termen de 30 de zile pentru comunicarea elementelor sau pentru depunerea documentelor lipsă. Acest termen poate fi prelungit cu cel mult 120 de zile la solicitarea declarantului, în cazuri temeinic justificate, făcută în cadrul termenului iniţial, numai dacă această prelungire nu are drept consecinţă plata unor drepturi de import mai reduse decât cele aplicabile la data depunerii declaraţiei incomplete.

Pentru mărfurile înscrise în declaraţia incompletă se acordă tratamentul tarifar572, numai după prezentarea la biroul vamal a documentelor care justifică acordarea acestui tratament. Documentele se prezintă înainte de epuizarea contingentului ori înainte de anularea măsurii tarifare preferenţiale necontingentate. Dacă producerea ulterioară a unei date din declaraţia incompletă sau a unui document lipsă la momentul acceptării sale nu influenţează cuantumul drepturilor de import aplicabile mărfurilor, biroul vamal procedează imediat la încasarea acestor drepturi.

În cazul în care declaraţia incompletă cuprinde o informaţie provizorie privind valoarea în vamă sau dacă producerea ulterioară a unei date din declaraţie sau a unui document lipsă în momentul acceptării sale poate avea influenţe asupra cuantumului drepturilor de import, biroul vamal încasează drepturile de import înscrise în declaraţia incompletă şi solicită constituirea unei garanţii acoperitoare pentru drepturile care s-ar datora. Dacă la expirarea termenului, declarantul nu a prezentat toate elementele necesare pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor sau nu a putut furniza informaţiile sau documentele lipsă, biroul vamal încasează garanţia constituită.

Titularul declaraţiei incomplete, acceptate în condiţiile arătate, este obligat să depună o declaraţie completă, corespunzătoare condiţiilor menţionate în

572 Art. 68 alin 2 din Codul Vamal – prin tratament tarifar favorabil se înţelege o reducere sau exceptare de drepturi vamale care poate fi aplicată în cadrul unui contingent tarifar

225

Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, la acelaşi birou vamal unde a fost depusă declaraţia incompletă.

Data determinantă pentru stabilirea drepturilor exigibile şi pentru aplicarea altor dispoziţii ce reglementează importul, aspect de mare interes pentru titularii de operaţiuni vamale, este data înregistrării declaraţiei incomplete.

Procedura declarării simplificate se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de Direcţia Generală a Vămilor.

Autorizaţia pentru utilizarea procedurii de declarare simplificată poate fi acordată agenţilor economici, persoane juridice române, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt în imposibilitate de a prelucra declaraţia vamală în sistemul informatic vamal;

b) au angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată personal specializat în declararea mărfurilor;

c) au valoarea estimată a mărfurilor contractate la extern de minimum 10 milioane dolari S.U.A., conform contractelor comerciale;

d) nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală; e) au organizate evidenţele proprii într-o formă agreată de autoritatea vamală, în

aşa fel încât acestea să permită controlul operaţiunilor atât înainte, cât şi ulterior emiterii autorizaţiei;

f) nu au comis infracţiuni sau încălcări ale legislaţiei vamale. Autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată se acordă pe baza

unei cereri scrise573, care cuprinde: a) denumirea societăţii comerciale, sediul acesteia, numele, prenumele şi funcţiile persoanelor care reprezintă legal societatea comercială; b) regimul vamal pentru care se solicită autorizaţia; c) birourile vamale pe lângă care se solicită autorizarea; d) poziţiile din Tariful vamal de import al României la care se clasifică mărfurile pentru care se solicită procedura de declarare simplificată; e) motivele temeinic justificate care fac imposibilă prelucrarea declaraţiilor vamale în sistemul informativ vamal.

Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de utilizare a procedurii de declarare simplificată se depune la Direcţia Generală a Vămilor împreună cu următoarele documente:

• certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în copie; • certificatul de înregistrare fiscală, în copie; • statutul societăţii comerciale, contractul de societate sau actul constitutiv al

societăţii comerciale şi cererea de înscriere de menţiuni, după caz, cu rezoluţia corespunzătoare emisă de oficiul registrului comerţului, în copie;

• cazierul judiciar al persoanelor fizice române care reprezintă legal societatea comercială, în original;

• documentele din care rezultă că sunt în imposibilitate de a prelucra declaraţia vamală în sistemul informatic vamal şi că au angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată personal specializat în declararea mărfurilor;

• câte o declaraţie-angajament574 pentru fiecare dintre birourile vamale unde se solicită autorizarea de utilizare a procedurii simplificate de vămuire ;

• avizul birourilor vamale pe lângă care se solicită autorizarea. Pe baza cererii scrise, care trebuie să cuprindă toate elementele necesare

identificării mărfurilor, Direcţia Generală a Vămilor poate autoriza declaranţii să depună

573 Modelul este prezentat în anexa 1 a Deciziei DGV 259/2002

574 Modelul este prezentat în anexa 2 a Deciziei DGV 259/2002

226

la biroul vamal o declaraţie simplificată, cu respectarea cumulativă a următoarelor două condiţii:

1. mărfurile să fie prezentate la biroul vamal în momentul depunerii declaraţiei simplificate;

2. să existe posibilitatea efectuării unui control eficient al respectării interdicţiilor sau restricţiilor la import ori a altor dispoziţii care reglementează importul. Verificarea cererii, a documentelor anexate şi a îndeplinirii condiţiilor de autorizare

se face de către Direcţia Generală a Vămilor. Se va emite o singură autorizaţie, indiferent de numărul regimurilor vamale şi al birourilor vamale pentru care se solicită autorizarea.

Autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată nu poate fi eliberată societăţilor comerciale care efectuează ocazional operaţiuni de vămuire.

Prin autorizaţia de utilizare a procedurii de declarare simplificată eliberată se stabilesc atât birourile vamale competente pentru acceptarea declaraţiei simplificate cât şi mărfurile pentru care se aplică procedura.

Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor va anula autorizaţia dacă: a. emiterea ei s-a făcut pe baza unor informaţii şi date incorecte sau incomplete, iar

solicitantul avea cunoştinţă sau trebuia să aibă cunoştinţă de acest fapt; b. una sau mai multe dintre condiţiile ce au stat la baza emiterii nu mai sunt

îndeplinite; c. titularul autorizaţiei nu şi-a îndeplinit sau nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi

revin în aplicarea normelor vamale în vigoare; d. există unul sau mai multe acte de constatare încheiate în urma unui control

efectuat de autorităţile competente, din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni sau a unei încălcări a legislaţiei vamale;

e. s-a constatat că nu sunt respectate condiţiile privind obligaţia organizării de către declarant a evidenţei operaţiunilor comerciale, astfel încât să permită autorităţii vamale să efectueze un control eficient.

Direcţiile regionale vamale interjudeţene şi birourile vamale sunt obligate să informeze Direcţia Generală a Vămilor imediat ce au luat cunoştinţă de existenţa uneia dintre situaţiile menţionate mai sus. De subliniat faptul că este vorba despre o activitate meticuloasă, desfăşurată cu profesionalism de către agenţii vamali constarea împrejurărilor arătate trebuie să excludă abuzul şi arbitrarul, consecinţele fiind deosebite în planul pierderilor pe care le-ar putea înregistra operatorii vamali.

După anulare, o nouă autorizaţie poate fi emisă după un an calendaristic de la data anulării autorizaţiei precedente. Prin excepţie, în situaţia în care una sau mai multe dintre condiţiile ce au stat la baza emiterii autorizaţiei nu mai sunt îndeplinite din cauze obiective, ce nu puteau fi prevăzute sau nu puteau fi împiedicate de către declarant, termenul de un an pentru emiterea unei noi autorizaţii poate fi redus corespunzător. Pentru emiterea unei noi autorizaţii trebuie reluată procedura de autorizare.

Asemănător cu procedura de declarare incompletă, procedura de declarare simplificată nu are un domeniu de aplicare general, ea poate fi aplicată tuturor mărfurilor, însă, cu excepţia:

1) mărfurilor prohibite; 2) bunurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria

produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare; 3) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în

siguranţă a activităţilor nucleare; 4) mărfurilor supuse accizelor;

227

5) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;

6) mărfurilor ce fac obiectul operaţiunilor de leasing. Pentru derularea procedurii de declarare simplificată trebuie parcurse

următoarele etape: a) constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să

asigure plata datoriei vamale pentru o perioadă care acoperă termenul de depunere a declaraţiei simplificate globale; cuantumul acestui depozit trebuie să asigure, pe parcursul utilizării procedurii de declarare simplificată, pentru fiecare marfă, plata şi încasarea drepturilor de import;

b) declararea mărfurilor la biroul vamal; c) plata drepturilor vamale; d) depunerea declaraţiei simplificate globale şi regularizarea plăţii drepturilor

vamale. Agentul vamal efectuează controlul fizic şi documentar al mărfurilor

declarate şi, dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, inclusiv plata drepturilor de import, semnează şi aplică ştampila individuală. Aplicarea ştampilei are semnificaţia acordării liberului de vamă provizoriu – declarantul obţinând dreptul de a dispune de mărfurile în cauză până la depunerea declaraţiei simplificate globale şi regularizarea, dacă este cazul, cu această ocazie, a plăţii drepturilor vamale.

Dispoziţiile cuprinse în Codul vamal al României şi în Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României privind rectificarea sau retragerea declaraţiilor vamale se aplică în mod similar şi declaraţiilor simplificate, şi declaraţiilor simplificate globale, numai cu înştiinţarea prealabilă în scris a biroului vamal la care s-au depus.

Plata drepturilor vamale se face o dată cu depunerea declaraţiei simplificate, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul depunerii declaraţiilor simplificate.

Procedura de vămuire la destinaţie575 se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de Direcţia Generală a Vămilor. Autorizaţia pentru utilizarea procedurii de vămuire la destinaţie poate fi acordată agenţilor economici, persoane juridice române, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: − au angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată personal

specializat în declararea mărfurilor şi sunt conectaţi la reţeaua informatică a biroului vamal;

− au valoarea estimată a mărfurilor contractate la extern de minimum 10 milioane dolari S.U.A., conform contractelor comerciale;

− nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală; − au organizate evidenţele proprii într-o formă agreată de autoritatea vamală, în aşa fel

încât acestea să permită controlul operaţiunilor atât înainte, cât şi ulterior emiterii autorizaţiei;

− nu au comis infracţiuni sau încălcări ale legislaţiei vamale; − dispun de amplasamente, echipamente şi personal necesare manipulării mărfurilor,

precum şi de infrastructură informatică adecvată. Autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la destinaţie se acordă pe baza

unei cereri scrise care cuprinde:

575 Capitolul 2, secţiunea 3, din Decizia DGV 259/2002

228

a) denumirea societăţii comerciale, sediul acesteia, numele, prenumele şi funcţiile persoanelor care reprezintă legal societatea comercială;

b) regimul vamal pentru care se solicită autorizaţia; c) birourile vamale pe lângă care se solicită autorizarea; d) poziţiile din Tariful vamal de import al României la care se clasifică mărfurile

pentru care se solicită utilizarea procedurii de vămuire la destinaţie. Autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la destinaţie nu poate fi

eliberată societăţilor comerciale care au comis infracţiuni sau încălcări ale reglementărilor vamale şi celor care efectuează ocazional operaţiuni de vămuire.

Pentru derularea procedurii de vămuire la destinaţie se parcurg următoarele etape: a) constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să

asigure plata datoriei vamale, precum şi plata tarifului de utilizare a sistemului automat de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu; cuantumul acestui depozit trebuie să asigure, pe parcursul utilizării procedurii de vămuire la destinaţie, pentru fiecare marfă, plata şi încasarea drepturilor de import şi a tarifului de utilizare a sistemului automat de prelucrare a declaraţiilor vamale;

b) constituirea garanţiei necesare acoperirii drepturilor de import, în cazul în care până la stabilirea regimului vamal mărfurile intră în depozit necesar cu caracter temporar; îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie numai în cazul în care garanţia nu este acoperită prin depozitul bănesc menţionat la lit. a), rămas neutilizat;

c) obţinerea declaraţiilor vamale preautentificate576; d) evidenţa declaraţiilor vamale preautentificate; e) dirijarea mărfurilor la sediul declarantului; f) avizarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor; g) descărcarea şi înregistrarea mărfurilor în evidenţele declarantului; h) declararea mărfurilor la biroul vamal; i) justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate la biroul vamal.

Aceste proceduri nu constituie o concesie făcută amatorilor de „tunuri”, celor dornici să se declare grăbiţi pentru a încerca să eludeze regimul vamal, ele nu fac decât să vină în întâmpinarea celor care desfăşoară curent operaţiuni vamale şi care din diferite motive, ce exclud comportamentul lor culpabil, sunt în imposibilitate de a desfăşura procedura normală ori din considerente ce ţin de volumul mare de operaţiuni, optează pentru procedurile simplificate ca o facilitate. Trebuie respectate reguli577 clare care, cel puţin principial, exclud posibilitatea apariţiei fraudelor vamale.

Astfel, în cazul introducerii mărfurilor în ţară în vederea plasării sub regim vamal mărfurile destinate plasării sub regimul vamal de import sunt dirijate direct la locurile desemnate ori agreate de biroul vamal, sub acoperirea unui titlu de tranzit. Locurile desemnate sau agreate pot fi numai cele menţionate în autorizaţia pentru utilizarea procedurii de vămuire la destinaţie.

Responsabilitatea transportatorului sau a principalului obligat rămâne angajată până în momentul în care mărfurile sunt puse la dispoziţie declarantului. Pentru operaţiunile efectuate conform prevederilor tranzitului comun, la predarea mărfurilor şi a declaraţiei de tranzit declarantul eliberează, la cerere, o recipisă

576 declaraţii vamale preautentificate - exemplarele declaraţiei vamale în detaliu completate parţial, semnate şi ştampilate de agentul vamal desemnat, puse la dispoziţie declarantului periodic, înainte de efectuarea formalităţilor vamale de plasare sub regim.

577 Capitolul 2 secţiunea 5 din Decizia DGV 259/2002

229

Sosirea mijlocului de transport la sediul declarantului trebuie anunţată de către acesta biroului vamal prin intermediul unui aviz de sosire, cu scopul de a permite acestuia efectuarea, dacă se consideră necesar, a controlului sigiliilor şi al mărfurilor. Avizul de sosire se transmite biroului vamal de destinaţie, imediat după sosirea efectivă a mijlocului de transport la sediul declarantului, atunci când aceasta are loc în timpul orelor de program al biroului vamal. Agentul vamal desemnat înscrie data, ora şi minutul primirii şi îl înştiinţează pe şeful biroului vamal pentru luarea deciziei privind intervenţia sau neintervenţia în vederea efectuării controlului vamal fizic şi documentar al mărfurilor. O dată cu aceasta se verifică şi eventuala existenţă a unui consemn.

Termenul menţionat în avizul de sosire se calculează începând cu ora şi minutul înscrise de agentul vamal desemnat pe avizul de sosire primit personal. Avizul de sosire implică un termen de maximum 3 ore în cursul căruia unul sau mai mulţi agenţi vamali se pot deplasa pentru efectuarea controlului vamal fizic şi documentar al mărfurilor şi/sau al sigiliilor vamale.

În cazul în care sosirea mărfurilor are loc în afara orelor de program sau cu maximum 30 de minute înainte de ora de închidere a biroului vamal, termenul menţionat în avizul biroului vamal curge începând cu prima oră de program a zilei următoare de lucru.

Dacă biroul vamal nu intervine în termenul prevăzut în avizul biroului vamal, declarantul poate să rupă sigiliile şi să descarce mărfurile. Este interzis agenţilor vamali să comunice declarantului decizia privind intervenţia sau neintervenţia pentru controlul vamal fizic şi documentar al mărfurilor.

Efectuarea operaţiunilor prealabile declarării mărfurilor revine declarantului în situaţia în care biroul vamal nu intervine în cadrul termenului menţionat în avizul biroului vamal. Aceste operaţiuni constau în ruperea sigiliilor şi identificarea mărfurilor.

În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari (mărfuri de grupaj) aflaţi în raza de competenţă teritorială a unor birouri vamale diferite, agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la locul agreat în cadrul termenului menţionat în avizul biroului vamal şi să asiste la desigilarea şi descărcarea din mijlocul de transport a mărfurilor. După încheierea operaţiunii de descărcare agentul vamal desemnat reţine exemplarele documentului de tranzit, resigilează mijlocul de transport şi completează rubricile destinate uzului oficial al autorităţii vamale din titlul de tranzit care însoţeşte mijlocul de transport către biroul vamal corespunzător destinaţiei următoare.

În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari (mărfuri de grupaj) aflaţi în raza de competenţă teritorială a aceluiaşi birou vamal, agentul vamal desemnat al fiecărui birou vamal este obligat să se deplaseze la primul loc agreat în cadrul termenului menţionat în avizul biroului vamal, să asiste la desigilarea şi descărcarea din mijlocul de transport a mărfurilor destinate acestui loc şi să însoţească mijlocul de transport, cu acelaşi titlu de tranzit, către următorul loc agreat, unde operaţiunile se repetă.

Diferenţele constatate între datele înscrise în titlul de tranzit şi mărfurile descărcate trebuie semnalate imediat biroului vamal, declarantul întrerupând imediat operaţiunile aflate în derulare. În cazul în care biroul vamal este informat în timpul orelor de program al acestuia asupra diferenţelor constatate, agentul vamal desemnat se deplasează imediat la locul de destinaţie al mărfurilor, efectuând controlul vamal fizic şi documentar al acestora. Până în acest moment

230

mărfurile se găsesc la dispoziţia autorităţilor vamale. În cazul în care biroul vamal este informat în afara orelor de program asupra diferenţelor constatate, agentul vamal desemnat se deplasează în ziua lucrătoare următoare la locul de destinaţie al mărfurilor.

Pe baza constatărilor rezultate în urma controlului se întocmeşte un proces-verbal ce se anexează la titlul de tranzit şi la declaraţia vamală preautentificată de plasare sub regim vamal. Biroul vamal este informat potrivit procedurii şi în cazul în care se constată diferenţe între datele conţinute în avizul de sosire şi cele cuprinse în titlul de tranzit şi în documentele însoţitoare.

O dată cu predarea-primirea mărfurilor între transportator şi declarant se predă şi titlul de tranzit. Declarantul este obligat ca, cel mai târziu în ziua lucrătoare următoare, să prezinte titlul de tranzit biroului vamal. Biroul vamal urmează prevederile specifice de completare a titlului de tranzit şi de confirmare a încheierii regimului vamal. În cazul în care biroul vamal intervine, titlul de tranzit se prezintă şi se predă imediat agentului vamal desemnat, care urmează procedura de completare şi de confirmare a încheierii operaţiunii.

În scopul urmăririi derulării operaţiunilor de tranzit în trafic rutier declarantul are obligaţia introducerii datelor referitoare la tranzit în sistemul informatic. Validarea tranzitului se va face de agentul vamal responsabil cu această operaţiune. În cazul în care se constată că tranzitul face obiectul unor consemne, agentul vamal va comunica aceasta imediat şefului biroului vamal sau şefului de tură. În momentul luării la cunoştinţă şeful biroului vamal sau şeful de tură va lua măsura suspendării procedurii de vămuire la destinaţie pentru operaţiunea în cauză, până la clarificarea situaţiei. Biroul vamal informează imediat emitentul consemnului în vederea luării deciziei privind măsurile ce se impun.

5.2.2. Făptuitorii şi calitatea lor

Aşa cum am arătat în secţiunea anterioară, potrivit procedurii de vămuire a mărfurilor578, există obligaţia, pentru unele categorii de persoane, de a prezenta în faţa autorităţii vamale, documentele, în vederea obţinerii unui anumit regim vamal solicitat. Astfel, declaraţia mărfurilor şi prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanţi ai acestora la birourile vamale din interiorul ţării sau de frontieră.579 De asemenea, Regulamentul Vamal mai stabileşte în sarcina unor persoane precum reprezentantul căilor ferate,580 transportatorul sau reprezentantul acestuia la transportul pe calea rutieră581, comandantul, armatorul sau agentul navei, în cazul transportului pe cale maritimă sau fluvială582, unele obligaţii, legate de desfăşurarea procedurilor vamale.

Legea nu condiţionează existenţa infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală de acte nereale sau de folosire de acte falsificate prevăzute de art. 177 şi de art. 178 din Codul Vamal, de o anumită calitate a făptuitorilor, însă aşa cum am arătat mai sus, nu oricine poate depune acte în faţa autorităţii vamale, aceasta făcând parte dintr-o procedură riguros reglementată. 578 Vezi Capitolul IV din Codul Vamal.

579 Art. 39 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Vamal.580 Idem, art. 10 alin. 1.581 Ibidem, art. 4.582 Ibidem, art. 12 alin. 1-4.

231

Stabilirea identităţii infractorilor este importantă şi prin prisma aplicării prevederilor art.180 din Codul Vamal, care precizează că, în măsura în care infracţiunile vamale sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice, care au ca obiect de activitate operaţiuni de import sau export, ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi măsura interdicţiei exercitării ocupaţiei potrivit art. 64 din Codul Penal – măsură firească, de altfel, în condiţiile în care, persoanele în cauză s-au folosit de calitatea pe care au deţinut-o, pentru a săvârşi infracţiuni583.

Cercetarea va trebui să lămurească, în legătură cu această problemă şi aspectele legate de participaţia penală. Actele nereale sau actele falsificate sunt, ele însele rezultatul săvârşirii de infracţiuni – fals intelectual, respectiv fals material584. Instigarea, complicitatea sau coautoratul trebuie analizate în contextul întregii activităţi infracţionale şi nu luând în considerare, în mod particular, doar faptul prezentării unor acte în faţa autorităţii vamale. Acesta este un aspect deosebit de delicat al cercetării, cunoscut fiind că, în acest caz, organele de anchetă au de a face cu aşa-numita criminalitate a gulerelor albe. Cei care vin, forţaţi de împrejurări, în faţa anchetatorilor, având un grad de pregătire şi o experienţă, adesea deosebită, care le oferă posibilitatea expunerii unor apărări, ce nu sunt uşor de combătut, au o prestaţie ce îi poate pune în dificultate pe anchetatori. Aceştia sunt supuşi unor presiuni deosebite datorită faptului că, adesea, cei implicaţi în activitatea infracţională au o imagine bună, pot avea susţinere din partea mas-media, din partea unor politicieni, etc.

Odată stabilită identitatea şi calitatea în care vor fi cercetaţi cei implicaţi în săvârşirea infracţiunilor, se vor putea alege cele mai bune procedee tactice de ascultare, stabili strategia de anchetă, investigarea celor din cercul social, totul pentru lămurirea cauzelor sub toate aspectele.

5.2.3. Actele care constituie obiectul folosirii ilicite

Ancheta va trebui să lămurească care sunt actele nereale sau falsificate pe care făptuitorii le-au prezentat în faţa autorităţii vamale. Procedura vamală prevede prezentarea, în mod obligatoriu, a unor documente, de către declarantul vamal, în faţa autorităţii vamale. Astfel, pentru import, este necesar să se prezinte declaraţia vamală de import împreună cu585 documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate; factura în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor; declaraţia de valoare în vamă; documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază; orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate; codul fiscal al titularului; o listă de colete în care se indică conţinutul fiecărui colet, în cazul în care marfa este ambalată în mai multe colete, etc.

În cazul infracţiunii de folosire de acte nereale, actele conţin date care se referă la alte mărfuri sau bunuri, decât cele prezentate în vamă. Expresia „date

583 În cazul nostru persoane care au dreptul şi în acelaşi timp, şi obligaţia de a depune acte la autoritatea vamală în vederea stabilirii unui anumit regim vamal (N.A.).

584 Art. 288 şi art. 289 din Codul Penal.585 Art. 45 din Regulamentul Vamal.

232

care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă”, apreciez că trebuie interpretată ca, referindu-se la date despre o partidă de mărfuri sau bunuri, individual determinată, atât cantitativ cât şi calitativ. Aici apar mai multe probleme. În situaţia unor diferenţe cantitative, eventual importante, intre cantitatea de mărfuri prezentate în vamă, constatată la controlul fizic şi cantitatea de mărfuri înscrisă în actele prezentate în faţa autorităţii vamale, suntem sau nu în situaţia unor acte care se preferă la alte mărfuri sau bunuri ? În cazul unor diferenţe calitative, mai multe sortimente din acelaşi gen de mărfuri, în acte fiind trecute doar cantitatea şi genul de mărfuri – ex: substanţe chimice de laborator; cauciuc sintetic, anvelope pentru autovehicule – gen care este înscris la o poziţie în tariful vamal, se poate vorbi despre infracţiunea de folosire de acte nereale sau nu? De asemenea, dacă datele privind cantitatea şi calitatea bunurilor sunt corecte, însă datele privind originea mărfurilor – în condiţiile unor acorduri internaţionale la care România este parte, care prevăd reduceri sau desfiinţări de taxe vamale, cu privire la unele bunuri importate sau exportate în ţările semnatare586 – sunt eronate, subzistă infracţiunea prevăzută de art. 177 din Codul Vamal sau nu ? Aceeaşi problemă apare şi atunci când, în discuţie intră valoarea în vamă a partidei de mărfuri, precum şi în legătură cu orice element, de natură să producă efecte juridice, cu privire la aplicarea unui anumit regim vamal, ori cu privire la cuantumul datoriei vamale.

Având în vedere, necesitatea corespondenţei totale, între datele trecute în actele prezentate în faţa autorităţii vamale şi situaţia care poate fi constatată la controlul fizic al mărfurilor impusă de procedura vamală, dezvoltarea şi desfăşurarea firească a relaţiilor sociale caracteristice domeniului vamal, apreciez că orice situaţie în care se descoperă o neconcordanţă între conţinutul actelor care se prezintă în faţa autorităţii vamale şi realitatea constată la controlul fizic, de natură să producă efecte în cadrul raportului juridic de drept vamal, cu consecinţa scutirii de la plată sau diminuării datoriei vamale, poate fi susceptibilă de a fi urmărită din punct de vedere penal.

În condiţiile săvârşirii infracţiunii de folosire de acte falsificate, prevăzută de art. 178 din Codul Vamal, actele depuse de autoritatea vamală sunt falsificate, toate sau numai o parte din ele, în înţelesul art. 288 şi/sau art. 290 din Codul Penal587. În măsura în care declarantul vamal cunoştea că întocmeşte o declaraţie vamală, pe baza unor date rezultate din documente falsificate, vom fi în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni – între infracţiunile prevăzute de art. 177 şi art. 178 din Codul Vamal – folosirea de acte nereale şi folosirea de acte falsificate. De subliniat este faptul că, falsurile conţinute de actele prezentate în faţa autorităţii vamale, trebuie să fie de natură să producă efecte juridice, în cadrul raportului juridic de drept vamal, materializate, la fel ca în cazul infracţiunii de folosire de acte nereale, prevăzute de art. 177 din Codul Vamal, în scutirea de la plată sau diminuarea datoriei vamale.

Odată identificate actele nereale sau falsificate, acestea vor constitui obiectul dispunerii de expertize tehnice a documentelor şi financiar-contabile, de natură să determine cuantumul datoriei vamale neplătite şi implicit al prejudiciului statului.

586 Ca ex. – Acordul CEFTA, Acordul de Asociere a României la Comunităţile Europene, etc.

587Falsificarea unui înscris oficial respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice.

233

Ca un bun exemplu pentru diversitatea de documente ce pot fi prezentate în faţa autorităţii vamale – în funcţie de specificitatea domeniilor de activitate ce sunt interesate de activitatea vamală – apreciez oportun să fac referire la actele ce trebuie prezentate pentru importul în România a animalelor vii.

Astfel, în conformitate cu Ordinul Nr. 484 din 24 iulie 2003 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 344/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind documentele necesare trecerii frontierei pentru animale vii importate în România, începând cu data de 01.01.2007, importatorii sau reprezentanţii acestora trebuie să completeze secţiunea I a Certificatului privind controalele veterinare pentru animale vii introduse în România din ţările terţe, conform modelului prevăzut în anexa la norma sanitară veterinară, şi să informeze conducerea punctului de inspecţie la frontieră – PIF – cu minimum 24 de ore înainte de sosirea animalelor. Toate certificatele trebuie să fie completate în 4 exemplare, un original şi 3 copii, iar importatorul sau reprezentantul acestuia trebuie:

a) să completeze secţiunea I pe toate cele 4 exemplare; b) să transmită o copie autorităţilor vamale din PIF; c) să transmită originalul şi două copii medicului veterinar oficial care răspunde de

PIF. Certificatul trebuie să fie în limba română şi, după caz, în una dintre limbile ţării

de destinaţie a animalelor, întocmit pe o singură filă ce poate fi constituită din una sau mai multe pagini. Datele înscrise în certificate trebuie, cu acordul autorităţii competente din România, să fie notificate prioritar, folosindu-se sistemele de telecomunicaţie sau alte sisteme de transmitere a datelor.

După terminarea controalelor veterinare la PIF, secţiunea a II-a din Certificatul privind controalele veterinare pentru animale vii introduse în România din ţările terţe va fi completată şi semnată de medicul veterinar oficial al PIF. Originalul certificatului trebuie transmis la autorităţile vamale de la respectivul PIF, o copie i se dă importatorului sau reprezentantului acestuia şi o a doua copie se reţine la PIF.

Medicul veterinar oficial trebuie să reţină certificatele sau documentele de sănătate originale însoţitoare ale transportului, precum şi copia certificatului pentru o perioadă minimă de 3 ani. Copiile certificatelor sau ale documentelor de sănătate originale vor însoţi transportul până la destinaţie. Acestea vor fi autentificate de medicul veterinar oficial al PIF, pe fiecare filă, cu menţiunea "CONFORM CU ORIGINALUL", semnate şi parafate de acesta. Înscrisurile menţionate referitoare la autentificare vor fi efectuate cu altă culoare decât cea a imprimatului copiilor certificatelor sau documentelor de sănătate.

Importatorul sau reprezentantul acestuia va prezenta copia certificatului şi copiile certificatelor sau documentelor de sănătate însoţitoare ale transportului medicului veterinar oficial de la destinaţie, care va lua decizia finală în funcţie de rezultatele controalelor efectuate la destinaţie, stabilite conform reglementărilor în vigoare. Decizia acestuia va fi înscrisă în secţiunea a II-a a certificatului privind controalele veterinare pentru animale vii introduse în România din ţările terţe care, astfel completată, va fi retransmisă PIF care a efectuat controalele, împreună cu copiile buletinelor de analiză privind rezultatele examenelor efectuate.

Înainte de a considera epuizată problematica specifică acestei secţiuni, dat fiind specificul situaţiei, trebuie prezentate unele detalii ale Metodologiei de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice aprobată prin Decizia Nr. 1186 din 17 septembrie 2002 a Direcţiei Generale a Vămilor.

Pentru operatorii vamali de bună credinţă ce desfăşoară o activitate intensă de import-export, legiuitorul român a considerat necesar să acorde ca facilitate, pentru desfăşurarea cât mai fluentă a operaţiunilor vamale, posibilitatea de a depune prin mijloace informatice declaraţia vamală în detaliu.

234

Într-o primă etapă, persoanele juridice române pot fi autorizate588 în calitate de declaranţi sau comisionari utilizatori ai sistemului informatic dacă sunt conectaţi la sistemul informatic vamal. Conectarea la sistemul informatic vamal se realizează pe baza autorizaţiei de utilizator al sistemului informatic emisă în acest sens de Direcţia Generală a Vămilor, precum şi a dotării cu modulul informatic necesar prelucrării declaraţiei vamale în sistem informatic, pe baza a doi parametri: utilizator şi parolă.

Pot fi conectate la sistemul informatic vamal numai persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: - dispun de infrastructură informatică adecvată - utilizează standardele de conectare agreate de Direcţia Generală a Vămilor - au aprobată de către autoritatea vamală soluţia de conectare - nu sunt înregistraţi cu debite faţă de autoritatea vamală.

Autorizaţia emisă de Direcţia Generală a Vămilor în vederea conectării se obţine prin parcurgerea următoarelor etape:

a) solicitantul depune o cerere de conectare întocmită în scris, la biroul vamal avut în vedere, care cuprinde următoarele informaţii: - denumirea societăţii comerciale, sediul acesteia, numele şi funcţiile

persoanelor care reprezintă legal societatea comercială; - numărul mediu de operaţiuni vamale pe săptămână; - numărul şi tipul de calculatoare pentru care se doreşte conectarea, numărul

şi tipul de imprimante şi parametrii tehnici aferenţi calculatoarelor şi imprimantelor;

- numărul de personal care va utiliza modulul informatic de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu.

b) cererea de conectare se aprobă de şeful biroului vamal în cauză; c) cererea aprobată se remite de biroul vamal solicitantului; d) solicitantul depune un dosar de conectare, la Direcţia Regională Vamală

Interjudeţeană în a cărui rază de competenţă teritorială funcţionează biroul vamal pe lângă care se solicită conectarea, constituit din: - cererea de conectare aprobată - schema tehnică de conectare; - o declaraţie angajament, în original, semnată de aceeaşi persoană ce

reprezintă legal societatea comercială şi care a semnat şi cererea de autorizare;

- certificatul de înregistrare emis de Camera de Comerţ şi Industrie cuprinzând codul unic de înregistrare, în copie;

Se întocmeşte şi se depune câte un dosar de conectare pentru fiecare birou vamal. e) Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană verifică cererea de conectare,

documentele anexate şi îndeplinirea condiţiilor de conectare; dacă rezultatul verificării este pozitiv, se emite o notă de oportunitate, care se ataşează la dosarul de conectare; nota de oportunitate şi dosarul de conectare sunt remise solicitantului;

f) dosarul de conectare, completat se depune de solicitant la Direcţia de Tehnologie a Informaţiei, Statistică Vamală şi Tehnologia Datelor din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor;

h) dacă toate condiţiile sunt îndeplinite, se întocmeşte autorizaţia, se semnează de Directorul Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei, Statistică Vamală şi Gestiunea Datelor în două exemplare, având următoarele destinaţii: - un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului;

588 Capitolul 2 din Decizia Nr. 1186/2002 a Direcţiei Generale a Vămilor.

235

- un exemplar se păstrează în evidenţa Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei, Statistică Vamală şi Gestiunea Datelor.

Se emite câte o autorizaţie pentru fiecare birou vamal. Odată cu emiterea autorizaţiei, persoana autorizată primeşte din partea autorităţii vamale modulul informatic pentru prelucrarea declaraţiei vamale în detaliu în sistem informatic. În situaţia în care persoana autorizată pe lângă un birou vamal solicită extinderea de conectare – respectiv suplimentarea adreselor de conectare la reţeaua informatică a unui birou vamal, se adresează în scris Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei, Statistică Vamală şi Gestiunea Datelor.

Pot fi autorizate în calitate de utilizator al sistemului informatic numai persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- dispun de infrastructură informatică adecvată; - nu sunt înregistrate cu debite faţă de autoritatea vamală.

În ceea ce priveşte activitatea efectivă, modul cum funcţionează activitatea de depunere şi analizare a declaraţiei vamale în detaliu589, trebuie observate următoarele etape:

a) completarea, stocarea pe server şi tipărirea declaraţiei vamale în detaliu; b) recepţia şi înregistrarea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare; c) controlul documentar; d) controlul fizic; e) validarea declaraţiei vamale de către sistemul informatic vamal; f) plata sau acoperirea garanţiei datoriei vamale şi acordarea liberului de vamă.

În prima etapă – completarea, stocarea pe server şi tipărirea declaraţiei vamale în detaliu – utilizatorul sistemului informatic efectuează, la sediul său, următoarele operaţiuni:

a) completează declaraţia vamală conform normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei vamale în detaliu utilizând modulul informatic pus la dispoziţie de autoritatea vamală.

b) verifică declaraţia vamală completată pe staţia sa de lucru şi rezolvă erorile de completare evidenţiate de modulul informatic în raport de datele de referinţă privitoare la tariful vamal, cursul de schimb valutar, regimuri vamale, coduri adiţionale aferente reglementărilor în vigoare, ţări, mijloace de transport etc.

c) verifică declaraţia vamală pe serverul biroului vamal, rezolvă erorile suplimentare detectate.

d) solicită stocarea informatică a declaraţiei vamale pe serverul biroului vamal; declaraţia vamală primeşte automat numărul de stocare.

e) tipăreşte în setul corespunzător declaraţia vamală în detaliu pe formularele prevăzute în anexele nr. 4/c şi 4/d la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

f) semnează declaraţia vamală în detaliu şi lista documentelor anexate în care acestea sunt evidenţiate şi aplică ştampila.

g) în interval de maximum 1 oră de la momentul stocării, depune declaraţia vamală în detaliu şi documentele anexate, stabilite pentru regimul vamal solicitat, inclusiv documentele care probează acoperirea datoriei vamale, la punctul de recepţie-selecţie din cadrul biroului vamal de control.

Recepţia şi înregistrarea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare se desfăşoară după cum urmează:

La punctul de recepţie-selecţie declaraţia vamală în detaliu însoţită de documentele anexate şi lista documentelor anexate în care acestea sunt evidenţiate este înregistrată, atribuindu-se numărul de înregistrare. Declarantul sau reprezentantul său,

589 Capitolul 3 din Decizia Nr. 1186/2002 a Direcţiei Generale a Vămilor.

236

la solicitarea declarantului, poate retrage declaraţia vamală cu titlu definitiv sau în vederea rectificării ulterioare a acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul vamal şi art. 43 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, atât înainte cât şi după înregistrarea la punctul de recepţie-selecţie.

În situaţia în care retragerea cu titlu definitiv sau în vederea rectificării ulterioare a declaraţiei are loc după momentul înregistrării, se aplică contravenţiile prevăzute în Regulamentul de aplicare a Codului vamal la art. 384 lit. g, 385 lit. c, sau 386 lit. k, dacă se constată că una din faptele sancţionate prin acestea a fost săvârşită.

Agentul vamal de la punctul de recepţie-selecţie desfăşoară următoarele activităţi succesive:

a) verifică dacă declaraţia vamală a fost stocată în server, utilizând modulul informatic;

b) verifică dacă documentele care însoţesc declaraţia vamală în detaliu au fost înregistrate de sistemul informatic vamal astfel încât să fie identificate prin cod, număr şi dată;

c) verifică dacă documentele înregistrate necesare regimului vamal solicitat şi înscrise în borderoul documentelor sunt prezentate împreună cu declaraţia vamală;

d) efectuează verificarea sumară a documentelor anexate la declaraţia vamală în concordanţă cu datele înscrise în aceasta;

e) acceptă declaraţia vamală dacă aceasta respectă condiţiile de admisibilitate şi comandă validarea informatică a acesteia; această comandă conduce la înregistrarea declaraţiei. Aplicarea criteriilor de selectivitate generate de comanda de validare determină una din următoarele situaţii: − obţinerea numărului şi datei de înregistrare şi a numărului de validare în

cazul culoarului verde de vămuire − obţinerea numărului şi datei de înregistrare şi a mesajului "Prezentare

documente în vamă" în cazul culoarului galben de vămuire − obţinerea numărului şi datei de înregistrare şi a mesajului "control fizic" în

cazul culoarului roşu de vămuire f) dacă declaraţia vamală nu respectă condiţiile de admisibilitate, respinge

declaraţia vamală stocată, care va fi refăcută sau va fi depusă la momentul în care toate documentele necesare pot fi prezentate. Declaraţia vamală va fi anulată informatic de către declarantul vamal;

g) dacă declaraţia a fost selectată pe culoarul verde de vămuire, transmite dosarul operaţiunii la punctul financiar contabil;

h) dacă declaraţia a fost selectată pe culoarul galben sau roşu de vămuire: − înscrie numărul şi data de înregistrare în rubrica A din declaraţia vamală; − înscrie data primirii pe lista documentelor anexate declaraţiei, semnează şi

aplică ştampila individuală, semnează şi aplică ştampila individuală pe fiecare document anexat declaraţiei vamale, şi înmânează un exemplar al listei declarantului sau reprezentantului său

− transmite dosarul operaţiunii la punctul de control documentar.

5.2.4. Urmările folosirii, la autoritatea vamală de acte nereale sau de acte falsificate

Codul Vamal nu leagă existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 177 şi de art. 178 de realizarea unei urmări anume, cele două infracţiuni fiind infracţiuni de pericol. Analizând situaţia apreciem să cele două infracţiuni, pe lângă faptul că sunt de pericol – cel puţin aşa cum au fost formulate în Codul Vamal – sunt caracterizate şi de un rezultat necesar şi anume scutirea de plată sau reducerea

237

datoriei vamale şi, implicit, prejudicierea statului prin neplata către buget a datoriei vamale sau a părţii reduse din aceasta.

Astfel dacă, prin absurd, prin săvârşirea infracţiunilor de folosire de acte nereale sau de folosire de acte falsificate, nu rezultă o scutire de plată sau măcar o diminuare a datoriei vamale, ci rezultă acelaşi cuantum al datoriei vamale ori un cuantum mai mare – asta putându-se datora unor cauze diverse, cum ar fi: eroarea făptuitorilor, reaua intenţie a reprezentanţilor faţă de conducerea sau faţă de societăţile la care sunt angajaţi şi pe cale le reprezintă, etc. – nu credem că se mai poate vorbi despre săvârşirea vreunei infracţiuni vamale ci, eventual, de săvârşirea altor infracţiuni – neglijenţa în serviciu590, gestiunea frauduloasă591, etc.

Această concluzie apare firească şi prin interpretarea art. 147, alin. 3, din Codul Vamal, potrivit cu care, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale, normă juridică care, aplicată fără discernământ, poate conduce şi la soluţii eronate.592

Pe baza rezolvării acestei probleme, anchetatorii pot lua cele mai eficace măsuri pentru recuperarea prejudiciului, prin urmărirea solidară atât a declaranţilor vamali cât şi a persoanelor juridice pe care le reprezintă, în baza raportului de prepuşenie.

5.2.5. Legătura activităţii ilicite cercetate cu alte activităţi infracţionale

Aşa cum am arătat în capitolul precedent, săvârşirea infracţiunilor vamale nu poate fi concepută decât în cadrul unui complex infracţional care, printre altele, este jalonat de crearea de grupuri organizate, care îşi propun să obţină venituri din infracţiuni, găsirea de surse pentru procurarea bunurilor care urmează a fi trecute ilicit frontiera de stat, trecerea bunurilor peste frontieră prin diverse modalităţi, valorificarea bunurilor introduse fraudulos în ţară, plasarea şi reintroducerea într-un circuit economic legal sau, adesea, infracţional, a sumelor de bani obţinute prin valorificarea bunurilor arătate, etc.

Mai mult, activitatea infracţională, în discuţie, este caracterizată şi de un complex de infracţiuni săvârşite în concurs – plecând de la infracţiunile vamale, infracţiuni de corupţie, alte infracţiuni în domeniul economico-financiar, ajungându-se, la nevoie, la infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii.

5.2.6. Condiţiile şi împrejurările care au favorizat săvârşirea infracţiunilor

Această problemă nu trebuie redusă doar la unele referiri la largheţea ce caracterizează procedura vamală. Problema, apreciez că, trebuie analizată aici, plecând de la posibilităţile de valorificare a bunurilor trecute prin mijloace frauduloase peste frontieră. Un circuit economic sănătos caracterizat printr-un control eficient, cu măsuri dure, pentru cei care încalcă legea, inclusiv pentru persoanele juridice, considerăm că poate induce un mai mare respect şi o reţinere 590 Art. 249 din Codul Penal.

591 Idem, art. 214.592 A se vedea şi afirmaţiile de la 2.5. (N.A.).

238

în a concepe săvârşirea de infracţiuni vamale, în scopul obţinerii de profituri ilicite. Aşa cum am arătat în primul capitol, sunt mai multe organe ale statului care pot constata săvârşirea infracţiunilor vamale. Eficientizarea activităţii lor ar putea valora mult mai mult decât orice îngreunare a procesului de prelucrare a bunurilor supuse unui regim vamal, care să conducă o încetinire a vitezei fluxului firesc de bunuri. Orice economie are nevoie de o circulaţie cât mai intensă a bunurilor şi nu de obstacole.

Tot legat de această problemă, pentru combaterea săvârşirii şi constatarea acestor infracţiuni, foarte importantă, este derularea eficientă a unui flux informaţional între organele abilitate în domeniu, inclusiv în plan internaţional.

239

CAPITOLUL 6 – Aspecte procedurale privind efectuarea activităţilor de constatare în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal de către funcţionarii principalelor instituţii cu atribuţii în domeniu

Infracţiunile vamale, prin modul de săvârşire şi dezvoltare a rezultatelor

activităţii ilicite, pot fi constatate de funcţionari aparţinând mai multor organe ale statului abilitate să desfăşoare activităţi de cercetare a modului cum sunt respectate normele juridice, respectiv, regimurile juridice ce caracterizează diferite domenii de activitate.

Pe parcursul acestui capitol voi expune unele consideraţii cu privire la aspectele specifice activităţii de cercetare desfăşurate de către autoritatea vamală, poliţia de frontieră, garda financiară, poliţia judiciară, oficiul concurenţei, oficiul pentru protecţia consumatorului şi oficiul român pentru drepturile de autor.

6.1. Activităţi desfăşurate de către Autoritatea Vamală

Prin natura atribuţiilor conferite prin lege autoritatea vamală este prima dintre autorităţile statului care desfăşoară activităţi de control şi supraveghere ce au ca scop respectarea regimului vamal şi, implicit, constatarea acelor conduite care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor vamale.

Prin autoritate vamală trebuie să se înţeleagă potrivit art. 3 alin. 1 lit. „d” din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, autoritatea investită pentru aplicarea reglementărilor vamale.

Activitatea vamală se exercită prin Autoritatea Naţională a Vămilor593, care se organizează şi funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale de Control. Autoritatea Naţională a Vămilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat. Organizarea şi funcţionarea acesteia urmează să fie stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. 90/2003, atribuţiile specifice domeniului vamal, care reveneau Ministerului Finanţelor Publice din actele normative în vigoare, se preiau de către Autoritatea Naţională de Control, cu excepţia politicii vamale şi a actelor normative elaborate în realizarea acesteia, a soluţionării contestaţiilor şi a valorificării bunurilor devenite proprietatea statului.

Întrucât până la data redactării acestor consideraţii nu a apărut o hotărâre a guvernului prin care să se stabilească organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor voi prezenta în continuare modul cum funcţionează mecanismul în prezent; apreciind că, pe fond, noua autoritate trebuie să preia atribuţiile Direcţiei Generale a Vămilor stabilite printr-o hotărâre a guvernului dată cu trei luni mai devreme – H.G. Nr. 764 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor faţă de O.U.G. Nr. 90 din 2

593 Art. 1 alin. 1 şi 2 din O.U.G. Nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României

240

octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.

Din punct de vedere structural, activitatea autorităţii vamale se exercită prin: Direcţia Generală a Vămilor, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale în cadrul cărora se pot înfiinţa puncte vamale594.

Întrucât este deosebit de important pentru a înţelege ce este şi care sunt atribuţiile autorităţii vamale, aici, este locul pentru a detalia unele aspecte în legătură cu Direcţia Generală a Vămilor595 care este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, care aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul politicii vamale, exercitând atribuţiile stabilite prin reglementările vamale.

Direcţia Generală a Vămilor asigură aplicarea legislaţiei în domeniul vamal, în mod uniform, specializat, transparent şi nediscriminatoriu tuturor persoanelor fizice, agenţilor economici şi instituţiilor publice. În realizarea obiectului său de activitate Direcţia Generală a Vămilor are, în principal, următoarele atribuţii:

1. organizează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale vamale şi a birourilor vamale din subordine;

2. exercită controlul, urmăreşte şi supraveghează pe teritoriul ţării respectarea legislaţiei vamale;

3. ia măsuri de prevenire şi combatere, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, a oricăror infracţiuni şi contravenţii în domeniul vamal;

4. participă împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul vamal şi asigură aplicarea prevederilor privind Tariful vamal de import al României şi a altor acte normative referitoare la acesta;

5. aplică măsurile cu caracter vamal rezultate din acordurile de liber schimb sau comerţ liber încheiate între România, pe de o parte, şi Uniunea Europeană sau ţările aflate în curs de integrare în Uniunea Europeană, pe de altă parte;

6. asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal din convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte;

7. urmăreşte aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii sistemului armonizat, a regulilor generale de stabilire a originii bunurilor şi de evaluare în vamă a mărfurilor, precum şi a prevederilor actelor normative referitoare la taxa pe valoarea adăugată, la accizele şi la alte drepturi vamale;

8. elaborează şi adoptă norme tehnice pentru introducerea procedurilor simplificate;

9. elaborează propuneri privind sistematizarea şi armonizarea legislaţiei vamale; 10. coordonează programele privind integrarea vamală europeană; 11. verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către

comisionarul vamal a drepturilor cuvenite bugetului de stat; încasează şi virează aceste drepturi la bugetul de stat; stabileşte din oficiu eventualele diferenţe pe baza controalelor ulterioare şi asigură încasarea acestora; stabileşte formele şi instrumentele de plată şi de garantare a plăţii taxelor şi drepturilor vamale în conformitate cu normele generale de decontare a veniturilor statului;

12. coordonează şi îndrumă direcţiile regionale vamale şi birourile vamale pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, obiecte din

594 Art. 4 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal al României.

595 N.A. – cele ce urmează a fi detaliate mai jos au ca sursă prevederile H.G. Nr. 764 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor

241

patrimoniul cultural naţional; urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale;

13. controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau aflate în tranzit şi verifică legalitatea şi regimul vamal al acestora; reţine, în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislaţia vamală;

14. verifică, pe timp de zi şi de noapte, clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective şi poate preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii în vederea identificării şi expertizării mărfurilor supuse vămuirii;

15. efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, în condiţiile prevăzute de lege, în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a legislaţiei vamale de către persoane fizice şi juridice; verifică registre, corespondenţa şi orice fel de evidenţă şi are dreptul de a cere oricărei persoane fizice sau juridice să prezinte, fără plată, documentaţia şi informaţiile privind operaţiunile vamale; sesizează organele de urmărire penală competente atunci când există indiciile săvârşirii unor infracţiuni;

16. exercită controlul ulterior la sediul agenţilor economici asupra operaţiunilor de comerţ exterior efectuate, pe o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, urmărind respectarea reglementărilor în domeniul vamal;

17. asigură sistemul informatic integrat vamal, precum şi statistica vamală; 18. reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti interesele statului în cazurile de

încălcare a normelor vamale; 19. întocmeşte studii, analize şi elaborează proiecte de acte normative privind

organizarea structurii şi a activităţii autorităţii vamale; 20. prezintă ministrului finanţelor publice avizele la proiectele de acte normative

elaborate de alte ministere şi instituţii centrale care cuprind măsuri referitoare la domeniul vamal;

21. aplică legislaţia muncii pe linia gestionării problematicii resurselor umane - recrutare, angajare, avansare, mobilitate, sancţionare şi încheierea raporturilor de muncă, cu excepţia funcţiilor care sunt în sfera de aprobare a ministrului finanţelor publice;

22. organizează, la nivelul autorităţii vamale, sau, după caz, cu direcţiile regionale vamale, programe de formare profesională a personalului vamal;

23. elaborează şi fundamentează programul de investiţii şi achiziţii publice, proiectul bugetului de cheltuieli al activităţii vamale şi îl supune spre aprobare ministrului finanţelor publice; asigură realizarea acestora în condiţiile legii;

24. organizează şi asigură alocarea, mişcarea, evidenţa şi controlul mijloacelor şi echipamentelor din dotarea autorităţii vamale;

25. colaborează, pe bază de protocol, cu inspectoratul general al poliţiei, inspectoratul general al poliţiei de frontieră, Direcţia generală pentru paşapoarte, precum şi cu Garda Financiară.

Activitatea de inspecţie vamală şi activitatea de control vamal ulterior din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, exclusiv stabilirea şi încasarea drepturilor de import, sunt coordonate de ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control596.

596 N.A. – potrivit art. 6 alin. 1 din H .G. Nr. 745 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Control, Autoritatea Naţională de Control are în subordinea sa următoarele instituţii şi activităţi: a) Corpul de Control al Guvernului; b) Garda Naţională de Mediu; c) Inspectoratul de Stat în Construcţii;

242

Autoritatea vamală exercită, în cadrul politicii vamale a statului atribuţiile conferite prin reglementări vamale pentru realizarea vămuirii bunurilor introduse sau scoase din ţară. Operaţiunea de vămuire se efectuează la birourile şi punctele vamale de către personalul operativ de autorităţi vamale sub îndrumarea şi controlul direcţiilor regionale vamale şi al Direcţiei Generale a Vămilor, operaţiunea putându-se efectua şi în alte locuri cu respectarea prevederilor Regulamentului Vamal597.

În vederea respectării regimului vamal, autoritatea vamală desfăşoară activităţi de control şi supraveghere în cadrul cărora poate constata şi încălcări ale legislaţiei penale în domeniul vamal. Dacă consideră că, prin încălcarea reglementărilor vamale au fost săvârşite infracţiuni, autoritatea vamală,598 după ce a încheiat actele prevăzute de art. 214 din Codul de procedură penală,599 sesizează organele de cercetare penală competente.600

• Controlul vamal în cadrul birourilor vamale

Controlul vamal, ca de altfel şi supravegherea vamală se pot realiza atât în interiorul birourilor vamale cât şi în afara acestora. Voi începe cu prezentarea unor consideraţii legate de efectuarea controlului vamal în interiorul birourilor vamale, urmând ca aspectele legate de controlul în afara birourilor vamale să fie tratate la punctul următor.

În incinta birourilor vamale, autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport şi al mărfurilor, derulate de către persoanele juridice în cadrul diverselor operaţiuni economice desfăşurate pentru realizarea obiectului de activitate, precum şi al bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din ţară, existând posibilitatea, în cazul refuzului prezentării, ca autoritatea vamală să efectueze controlul vamal din proprie iniţiativă, fără acordul titularului601.

Conduita normală presupune conformarea, persoanele fizice sau juridice trebuie să se supună procedurii vamale neputând invoca nici un fel de motiv pentru a ocoli această procedură, refuzul urmând a fi tratat corespunzător de către agenţii vamali care în exercitarea atribuţiilor de serviciu beneficiază de ocrotirea specială prevăzută de lege pentru ofiţerii de poliţie602. Bunăoară când există indicii temeinice de fraudă se poate realiza controlul vamal corporal, cu respectarea normelor de igienă şi în încăperi separate, de către persoane de acelaşi sex cu persoana controlată603. Pentru a se evita arbitrarul se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situaţiile în care agenţii vamali604:

a) descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existenţa unor bunuri nedeclarate sau ascunse;

d) Garda Financiară şi structurile din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, care desfăşoară activitate de inspecţie vamală şi activitate de control vamal ulterior, exclusiv stabilirea şi încasarea drepturilor de import, după intrarea în vigoare a actelor normative de reorganizare a acestora. 597 Art. 8 din Codul Vamal al României.

598 Art. 369 alin. 1 lit. „d” din Regulamentul Vamal.599 Ia declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost de faţă, întocmeşte un proces verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii.600 Organele de cercetare penală ale poliţie.601 Art. 9 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal al României.602 Art. 25 din Codul Vamal.603 Art. 127 alin.1 din Regulamentul Vamal604 Art. 127 alin.2 din Regulamentul Vamal

243

b) deţin informaţii despre intenţia persoanei controlate de a săvârşi contravenţii sau infracţiuni vamale;

c) posedă date că persoana controlată a mai săvârşit contravenţii sau infracţiuni vamale;

d) constată comportamente neobişnuite din partea persoanei controlate. Chiar şi în aceste condiţii controlul vamal corporal se efectuează numai cu

aprobarea şefului biroului vamal, controlul vamal corporal neavând caracterul unei percheziţii corporale prevăzute în Codul de Procedură Penală.

În materia controlului vamal corporal al persoanelor apreciez că sunt oportune unele precizări cu privire la motivele care pot determina pe agenţii vamali să considere necesar supunerea unei persoane la un control vamal corporal.

Codul Vamal face vorbire despre informaţii sau prezumţii în legătură cu o încercare de a se încălca reglementările vamale, arătând că procedurile, cazurile şi condiţiile de efectuare a controlului vamal corporal se stabilesc prin regulamentul vamal605. Regulamentul Vamal pune la baza hotărârii agenţilor vamali de a proceda la efectuarea unui control vamal corporal, indicii temeinice de fraudă, enunţându-le, in terminis, aşa cum am arătat.

Indiferent de expresiile folosite, informaţii sau prezumţii – Codul Vamal – respectiv, indicii temeinice de fraudă – Regulamentul Vamal, apreciem că în fapt, se au în vedere acele motive care pot sta la baza hotărârii de a se proceda la un control vamal corporal. Sigur că este discutabilă folosirea unor expresii diferite în aceeaşi materie606, şi, mai ales, măsura în care un text legal poate face referire la prezumţii de vinovăţie în legătură cu o persoană. Apreciind că, în mod normal, activitatea curentă le oferă agenţilor vamali posibilitatea de a se confrunta şi cu persoane suspecte, devine necesar, în aceste condiţii, ca textele legale să facă referire la unele indicii care să-i poată orienta pe aceştia în atitudinea pe care o adoptă faţă de persoanele cu care iau contact. Situaţia, nu cred că trebuie tratată cu uşurinţă, legiuitorul, oferind aceste indicii, nu numai că oferă posibilitatea lucrătorilor vamali de a se manifesta pe tărâm profesional, dar, şi impune ca, în condiţiile din ipoteză, funcţionarii statului să părăsească o foarte posibilă stare de expectativă, lipsită de orice reacţie, şi să treacă la desfăşurarea cu profesionalism a unei activităţi specifice, de natură a conduce la constatarea unor încălcări grave ale legii ori, numai, la prevenirea unei asemenea stări de lucruri.

Mai trebuie subliniat, cu privire la efectuarea controlului vamal corporal, ca o măsură necesară a evita apariţia unor atitudini discreţionare şi abuzuri, că agenţii vamali pot doar să propună efectuarea unui control vamal corporal, care, oricum, nu poate avea caracterul unei percheziţii corporale prevăzute de Codul de Procedură Penală, aprobarea urmând a fi dată, în aceste condiţii, de şeful biroului vamal607.

Mai există o situaţie, mai delicată şi mai gravă, în care atunci când autoritatea vamală, având informaţii potrivit cu care unele persoane, la trecerea frontierei de stat, ar transporta substanţe stupefiante ascunse în corpul lor, poate, pe baza consimţământului, să supună aceste persoane unui examen de investigare medicală. Dacă persoanele în cauză refuză, agentul vamal va solicita parchetului, în a cărui rază de competenţă se află biroul vamal, o autorizaţie

605 Art. 9 alin. 1 din Codul Vamal.

606N.A. – Acest aspect poate conduce la confuzii şi incoerenţe în activitatea practică 607 Art. 127 alin. 3 şi 4 din Regulamentul Vamal.

244

pentru examinarea medicală şi reţinerea persoanei, urmând ca rezultatele examinării medicale să se prezinte parchetului în scopul aplicării procedurii penale608.

Intrând în discuţie noţiunea de reţinere a persoanei, apreciez că nu poate fi vorba decât despre a reţine o persoană pe timpul cât se efectuează examinarea într-o unitate medicală,609 o altă interpretare fiind contrară sistemului de garanţii şi drepturi fundamentale caracteristic procesului penal român. Consider că este periculos şi, oricum, total inoportun să se accepte reţinerea unei persoane în afara procesului penal – ori în momentul controlul vamal, respectiv al examinării medicale, oricâte informaţii şi oricât de sigure ar fi acestea, nu se poate discuta despre un proces penal început.

În ceea ce priveşte controlul vamal, la frontieră, al mijloacelor de transport de mărfuri, acesta constă în identificarea mijloacelor de transport pe baza documentelor de însoţire,610 după care se trece la efectuarea de verificări în funcţie de tipul şi categoria mijloacelor de transport controlate.

La transportul mărfurilor pe calea ferată, autoritatea vamală, în prezenţa organelor căilor ferate, verifică existenţa vagoanelor înscrise în actul de transmitere a garniturii de tren; exteriorul vagoanelor acoperite care conţin mărfuri prin verificarea integrităţii sigiliilor, ferestrelor, acoperişului, pereţilor şi platformei; interiorul şi exteriorul vagoanelor descoperite care conţin mărfuri; exteriorul locomotivei; exteriorul şi interiorul anexelor tehnice ale locomotivei şi cabina mecanicului. Dacă autoritatea vamală constată neconcordanţe privind numărul vagoanelor, organele căilor ferate sunt obligate să modifice în mod corespunzător actul de trimitere611.

Vagoanele cu sigilii lipsă sau violate, precum şi vagoanele care nu pot fi sigilate se supun şi controlului vamal în interior, verificându-se mărfurile conţinute în aceste vagoane, urmând ca organele căilor ferate să încheie un act constatator al controlului, ce va fi semnat şi de către autoritatea vamală – procedura se va aplica şi sacilor poştali şi coletelor. În situaţia în care sigiliile nu sunt cele aplicate la expediere se va verifica existenţa actelor prin care se atestă aplicarea noilor sigilii. Dacă asemenea acte nu se pot prezenta, autoritatea vamală urmează să facă menţiune despre această situaţie pe actul de transmitere al garniturii de tren şi să efectueze controlul interior al mijlocului de transport şi al mărfurilor, rezultatul controlului urmând a se consemna într-un proces verbal. Actele constatatoare şi procesele verbale pe care le consemnează autoritatea vamală vor fi întocmite ţinându-se seama de reglementările feroviare internaţionale612.

La transportul mărfurilor pe calea rutieră, autoritatea vamală va controla exteriorul autovehiculului, cabina acestuia şi, după caz, agregatul frigorific iar la mijloacele de transport rutiere fără încărcătură se efectuează şi controlul compartimentului de mărfuri. Atunci când la controlul exterior al autovehiculului se constată sigilii lipsă sau când sigiliile aplicate la expediere au fost violate ori compartimentul în care se află mărfurile a fost violat, se efectuează controlul interior al autovehiculului şi controlul mărfurilor, rezultatele urmând a fi 608 Art. 10 alin. 1 şi 2 din Codul Vamal.

609 Pentru identitate de opinie, a se vedea şi Ion Suceavă – Codul şi Regulamentul Vamal cu adnotări şi comentarii, Edit. Cris Book Universal, Bucureşti, 1997, pag. 12.610 Art. 20 din Regulamentul Vamal.611 Art. 21 alin. 1 lit. „a-e”, din Regulamentul Vamal.612Idem, art. 22 alin. 1-3.

245

consemnate într-un proces verbal de constatare, care se semnează şi de translator.

Efectuarea controlului vamal se poate face, pe baza dispoziţiei autorităţii vamale, şi la unul din birourile vamale din interiorul ţării, atunci când nu sunt condiţii corespunzătoare de control vamal la intrarea în ţară a autovehiculelor care vor fi tranzitate, sub sigiliu vamal, sau dirijate cu însoţitor vamal la cel mai apropiat birou vamal din interiorul ţării, pe direcţia de destinaţie a autovehiculului, unde există condiţii de control vamal iar cheltuielile de transport şi de manipulare a mărfurilor precum şi cele de deplasare a autorităţii vamale vor fi suportate de către transportator613.

La transportul mărfurilor pe apă, controlul vamal, la sosirea navei, se efectuează în prezenţa organelor căpităniei portului, a comandantului ori a armatorului precum şi a reprezentantului agenţiei de navigaţie şi constă în verificarea, prin sondaj, a cabinelor, sălilor, cambuzelor, restaurantelor şi sălii maşinilor, pentru a se constata dacă există concordanţă între declaraţia proviziilor de bord şi bunurile supuse declarării. Manifestul încărcăturii, în original va fi prezentate autorităţii vamale de către comandantul, armatorul sau agentul navei614.

Când o navă descarcă marfă în două sau mai multe posturi române, autorităţile vamale din aceste porturi fac menţiuni pe exemplarul original al manifestului încărcăturii cu privire la operaţiunile efectuate, de asemenea pe exemplarul original al declaraţiei proviziilor de bord, fiecare autoritate vamală în parte fiind obligată să verifice menţiunile făcute în porturile unde nava a acostat anterior şi să reţină o copie de pe manifestul încărcăturii şi de pe declaraţia proviziilor de bord615.

La plecarea navei, comandantul, armatorul sau agentul navei, trebuie să anunţe cu cel puţin şase ore înainte intenţia autorităţii vamale în vederea efectuării controlului vamal ce constă în verificarea concordanţei manifestului încărcăturii cu declaraţiile vamale sau permisele vamale eliberate, precum şi a concordanţei declaraţiei proviziilor de bord cu situaţia bunurilor înscrise în acesta616.

Pentru a se evita posibilităţile de fraudare a regimului vamal în timpul efectuării controlului vamal al navelor este permisă coborârea sau urcarea numai a comandantului, a secundului şi a persoanelor bolnave, iar căpităniile din porturi permit plecarea în trafic internaţional a navelor numai după ce autoritatea vamală vizează declaraţia proviziilor de bord şi a manifestului încărcăturii.617 De asemenea, în situaţia în care navele sub pavilion străin intră în şantiere navale sau la iernat, comandanţii, armatorii sau agenţii lor sunt obligaţi să depună la autoritatea vamală copie de pe manifestul încărcăturii şi declaraţia proviziilor de bord, urmând ca pe toată această perioadă navele să rămână sub supraveghere vamală618.

La transportul mărfurilor cu aeronave române, controlul vamal în interiorul aeronavelor se efectuează imediat după aterizare, precum şi înainte de decolare, verificându-se dacă la bord se află alte bunuri decât cele din dotarea aeronavelor, 613 Ibidem, art. 23 alin. 1-4.

614 Art. 24 şi art. 25 din Regulamentul Vamal.615 Idem, art. 27 alin. 1 şi 2.616 Ibidem, art. 28 alin. 1 şi 2.617 Ibidem, art. 29 şi art. 30.618 Ibidem, art. 31.

246

pentru a li se aplica regimul vamal corespunzător destinaţiei lor. Controlul vamal în interiorul aeronavelor române de pasageri se efectuează, la sosire, după debarcarea persoanelor, iar, la plecare, înainte de îmbarcarea acestora. Aeronavele străine sunt controlate numai dacă acestea staţionează mai mult de şase ore, peste ora de decolare prevăzută în orarul de zbor ori când există indicii temeinice de fraudă619.

Accesul navelor şi aeronavelor pe teritoriul român se poate face numai prin punctele de frontieră unde funcţionează autorităţi vamale, acostarea sau aterizarea fiind permisă şi în alte locuri numai în caz de forţă majoră sau când la bordul navelor sau aeronavelor sunt persoane grav bolnave, situaţii în care comandanţii sunt obligaţi să anunţe imediat autoritatea vamală cea mai apropiată, pentru a se asigura supravegherea până la plecare620.

În cazul mărfurilor transportate în containere, indiferent de mijlocul de transport folosit, controlul vamal se efectuează respectându-se regulile prevăzute pentru controlul vagoanelor acoperite datorită unor elemente de similitudine621.

În materia bunurilor, controlul vamal are drept scop prevenirea încălcării reglementărilor vamale şi stricta respectare a condiţiilor şi termenelor legale, precum şi descoperirea fraudelor vamale622. Controlul vamal al bunurilor se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării vămuirii623, iar când sunt indicii temeinice de fraudă se trece la controlul fizic al bunurilor, autoritatea vamală trebuind să consemneze pe declaraţia vamală modalitatea de control, rezultatul acestuia, numărul şi mărcile de identificare a coletelor deschise pentru control624.

Controlul documentar constă în verificarea corectitudinii completării declaraţiei vamale, existenţei documentelor anexate la declaraţia vamală în detaliu potrivit regimului vamal solicitat, concordanţei între datele înscrise în declaraţia vamală în detaliu şi cele din documentelor anexate, verificarea formală a documentelor anexate625.

Controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează astfel: mărfurilor de masă se controlează prin observare sau sondare, pe mijloacele de transport pe care se află, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor; mărfurile ambalate în colete se controlează prin sondaj, pe mijloacele de transport pe care se află, iar atunci când nu sunt condiţii de control pe mijlocul de transport organele vamale pot cere descărcarea mărfurilor; mărfurile ambalate în colete care se află în magazii, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor se controlează, prin sondaj, pe fiecare partidă de marfă; mărfurile transportate prin conducte, precum şi curentul electric se controlează din punct de vedere al cantităţii, prin citirea controalelor instalate626. Pentru efectuarea controlului fizic autoritatea vamală indică mărfurile sau părţile din acestea pe care declarantul este obligat să le prezinte pentru verificare. Acesta la cererea autorităţii vamale627, este obligat să

619 Ibidem, art. 32.

620 Art. 33, din Regulamentul Vamal.621 Idem, art. 34.622 Ibidem, art. 56 alin. 1.623 Ibidem, art. 56 alin. 2.624 Ibidem, art. 67 alin. 2 şi 3.625 Ibidem, art. 58 alin 1, lit. „a-d”.626 Ibidem, art. 67 alin. 1.627 Art. 60 şi art. 61 din Regulamentul Vamal.

247

manipuleze, să dezambaleze şi să reambaleze mărfurile, fără să provoace degradarea acestora, iar cheltuielile aferente urmează să fie suportate, de asemenea, tot de reclamant.

La controlul fizic al mărfurilor este necesar să asiste declarantul vamal, transportatorul628 şi gestionarul în cazul mărfurilor aflate în magazii. Dacă declarantul sau transportatorul refuză să asiste la controlul fizic, autoritatea vamală va fixa, în scris, un termen, iar la expirarea acestuia, dacă declarantul nu a dat curs somaţiei, va proceda din oficiu la controlul fizic a mărfii pe riscul şi pe cheltuiala declarantului, putându-se apela la prestatori de servicii sau la experţi atunci când natura mărfurilor impune o verificare de specialitate.629 Atunci când este necesară prelevarea de eşantioane, aceasta va fi notificată declarantului vamal, urmând a fi efectuată, direct, de autoritatea vamală sau de o altă persoană sub controlul autorităţii, respectându-se metodologiile stabilite de laboratoarele agreate împreună cu Direcţia Generală a Vămilor, iar cantităţile prelevate nu vor depăşi necesarul pentru analiza şi contra-analiza mărfurilor630.

Prelevarea mărfurilor se va face în prezenţa declarantului vamal iar, dacă acesta refuză, activitatea se va desfăşura în lipsa lui631. Autoritatea vamală poate efectua controlul vamal fizic şi la locul de încărcare a mărfurilor, la export, sau la locul de descărcare a mărfurilor din import, dacă mărfurile sunt perisabile sau necesită condiţii speciale de ambalare şi de transport ori nu există condiţii de control la frontieră şi dacă încărcarea sau descărcarea completă a mijloacelor de transport se face într-un singur loc632.

Controlul vamal al mărfurilor se efectuează simultan cu controlul vamal al interiorului vagoanelor de cale ferată şi al mijloacelor de transport rutiere cu care sunt mărfurile transportate, la unităţile vamale sau la locul de încărcare ori de descărcare a mărfurilor633.

Cu privire la controlul vamal al bunurilor aparţinând persoanelor fizice apreciez că trebuie subliniat faptul că acesta constă în confruntarea celor declarate cu bunurile aflate în bagajele însoţite sau neînsoţite şi în colete. Persoanele fizice sunt obligate să declare, verbal sau scris, bunurile pe care le introduc sau le scot din ţară şi să le prezinte pentru control la birourile vamale. Declararea în scris se face pe formulare tipizate şi este obligatorie în cazul următoarelor bunuri: arme şi muniţii, materii explozive, radioactive, nucleare, precum şi produsele care potrivit legii sunt supuse controlului destinaţiei finale; produsele şi substanţele stupefiante şi psihotrope, substanţele chimice esenţiale, precum şi produsele şi substanţele toxice; obiectele din metale preţioase, cu sau fără pietre preţioase, care depăşesc uzul personal stabilit în anexa 6 a Regulamentului Vamal; bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic la ieşirea din ţară sau/şi la intrare în vederea scoaterii din ţară fără aprobare634.

Controlul vamal, la transportul feroviar, se efectuează: în trenurile internaţionale de călători pe parcursul intern al acestora, la vagoanele de dormit, numai pe baza declaraţiei pentru călători, care va fi prezentată autorităţii vamale

628 Prezenţa transportatorului este obligatorie cu excepţia transporturilor pe cale maritimă sau fluvială, când prezenţa transportatorului este facultativă (N.A.).

629 Art. 62 alin. 1 şi 3 din Regulamentul Vamal.630 Art. 63 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Vamal631 Idem, art. 64 alin. 1 şi 2.632 Ibidem, art. 68.633 Ibidem, art. 70.634 Art. 121-124 din Regulamentul Vamal.

248

de către personalul de însoţire; în sălile de control vamal din staţiile de cale ferată de frontieră; în sălile de control vamal din sălile de cale ferată din interiorul ţării, pentru călătorii care se îmbarcă în aceste staţii în trenurile internaţionale635.

La transportul rutier, controlul vamal se efectuează în autovehicul, în locurile amenajate pe artera de circulaţie rezervată pentru controlul vamal, în situaţia în care volumul bagajelor nu permite efectuarea controlului vamal în autovehicul, sau în sala de control a biroului vamal636.

La transportul maritim sau fluvial controlul vamal se efectuează în sălile de control vamal din porturi, la bordul navei, cu acceptul comandantului atunci când nava nu este acostată în apropierea sălii de control vamal sau la scara navei.

La transportul aerian controlul se efectuează în sălile de control vamal din aeroporturi.

• Supravegherea vamală în cadrul birourilor vamale

Cu privire la supravegherea vamală trebuie subliniat faptul că şi aceasta – la fel precum controlul vamal – se efectuează atât în interiorul birourilor vamale cât şi în afara acestora.

În interiorul birourilor vamale supravegherea vamală637 cuprinde orice acţiune a autorităţii vamale în vederea respectării reglementărilor vamale şi a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală,638 realizându-se

prin ţinerea operativă a evidenţei mărfurilor şi bunurilor supuse regimului vamal; prin înscrierea lor în registrul sau documentele vamale; aplicarea de sigilii vamale la mărfurile, bunurile şi mijloacele de transport supuse regimului vamal, precum şi la accesul în spaţiile în care acestea se găsesc; efectuarea de verificări selective, inopinate, la mijloacele de transport încărcate cu mărfuri nevămuite sau aflate în tranzit; stabilirea de posturi permanente sau temporare, fixe sau mobile, la locul de acces al persoanelor în porturi şi aeroporturi, la scara navelor şi aeronavelor, în depozite sau în alte locuri unde se află mărfuri şi alte bunuri supuse vămuirii, precum şi la mijloacele de transport; efectuarea, în cazuri de indicii de fraudă vamală, de verificări totale la mărfurile sau bunurile care trec frontiera, în anumite perioade sau pentru unele categorii639.

În porturile şi zonele libere, supravegherea vamală capătă aspecte specifice, efectuându-se prin organizarea de echipe vamale mobile la limitele exterioare ale perimetrelor în care se efectuează operaţiuni specifice, organizarea de posturi fixe la locurile de acces al persoanelor şi bunurilor în porturile şi zonele libere, alte măsuri proprii unor porturi şi zone libere640.

Activitatea de supraveghere se efectuează în funcţie de specificul şi cerinţele activităţii fiecărui birou vamal. Astfel: birourile vamale care funcţionează în

635 Idem, art. 126 alin. 1.

636 Ibidem, art. 126 alin. 2.637 Ibidem, art. 135.638 Sunt supuse supravegherii vamale, potrivit art. 352 din Regulamentul Vamal, mărfurile şi bunurile nevămuite la intrarea în ţară, mărfurile şi bunurile în tranzit; navele sub pavilion străin şi aeronavele străine, pe timpul staţionării în apele teritoriale sau în porturi şi, după caz, pe aeroporturi.639 Art. 353 lit. „a-e” din Regulamentul Vamal.640 Idem, art. 354

249

porturi exercită supravegherea în incinta şi în rada acestora, asupra ambarcaţiunilor, pontoanelor precum şi asupra bunurilor aparţinând persoanelor care intră, ies sau îşi desfăşoară activitatea în porturi; birourile vamale care funcţionează în punctele rutiere şi staţiile de cale ferată exercită supravegherea în incinta acestora, sau/şi în trenurile de călători, pe timpul efectuării controlului vamal; birourile vamale din interiorul ţării, care funcţionează în staţiile de cale ferată, în oficiile poştale sau în incintele proprii, îşi exercită atribuţiile de supraveghere vamală în aceste locuri precum şi în alte locuri unde autoritatea vamală se deplasează în vederea executării unor operaţiuni vamale641.

• Controlul şi supravegherea vamală exercitate în afara birourilor

vamale

Supravegherea şi controlul vamal în afara birourilor se realizează de către autoritatea vamală abilitată din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor în scopul prevenirii, combaterii şi sancţionării fraudei în domeniul vamal pe întreg teritoriul naţional. Activităţile de control şi supraveghere vamală la nivel naţional nu vor mai fi efectuate de agenţi vamali din cadrul birourilor vamale ci de agenţi din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, atât din structurile centrale cât şi din structurile teritoriale ale acesteia expres abilitaţi pentru a desfăşura astfel de activităţi.642

Autoritatea vamală abilitată să desfăşoare controlul şi supravegherea vamală la nivel naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:

• exercită prin mijloace şi procedee specifice supravegherea persoanelor şi a bunurilor care sunt supuse vămuirii pe întreg teritoriul naţional;

• constată şi încasează diferenţele de drepturi de import sau de export datorate declarării nereale a bunurilor în cadrul operaţiunilor de import-export şi tranzit, rezultate ca urmare a acţiunilor proprii întreprinse;

• constată şi sancţionează nerespectarea reglementărilor în domeniul vamal; • constată şi reţine în vederea confiscării bunurile care fac obiectul încălcării

legislaţiei vamale, ca urmare a acţiunilor proprii întreprinse; • previne şi combate prin mijloace specifice traficul ilicit de arme, muniţii,

materiale explozive şi radioactive, produse şi substanţe stupefiante şi psihotrope, precursori ai acestora şi substanţe chimice esenţiale, produse şi substanţe toxice, obiecte din patrimoniul cultural naţional, metale şi pietre preţioase643.

Pentru a-şi putea exercita atribuţiile644 autoritatea vamală abilitată pentru controlul şi supravegherea vamală la nivel naţional are următoarele drepturi:

• opreşte orice mijloace de transport utilizând semnele formale specifice; • verifică documentele mijlocului de transport precum şi cele care arată

provenienţa şi regimul vamal al bunurilor, inclusiv documentele de transport internaţional;

• controlează mijlocul de transport, aplicând sigilii vamale asupra compartimentului de marfă atunci când este cazul; controlează clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective unde se găsesc sau ar putea să se găsească bunuri supuse vămuirii sau cu regim special;

641 Ibidem, art. 356 şi 357.

642 Ibidem, art. 361 şi 362.643 Art. 362 lit. „a-e” din Regulamentul Vamal.644Idem, art. 363, 369 şi 371.

250

• efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate încălcări ale legislaţiei vamale;

• verifică registre, evidenţe financiar-contabile, orice alte înscrisuri, inclusiv cele pe suport informatic care au legătură directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul naţional;

• prelevă probe din mărfurile supuse vămuirii pentru a fi analizate în laboratoarele proprii sau abilitate în vederea identificării şi expertizării acestora;

• efectuează controlul vamal ulterior operaţiei de vămuire în scopul stabilirii modului în care persoanele fizice sau juridice au respectat reglementările vamale;

• sesizează organele de cercetare penală competente atunci când consideră că prin încălcarea reglementărilor vamale au fost săvârşite infracţiuni.

De subliniat este modul cum a fost concepută activitatea autorităţii vamale vis-a-vis de posibilitatea efectuării controlului vamal ulterior operaţiei de vămuire pe baza unor programe aprobate de directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor sau inopinat,645 pe o perioadă de 5 ani de la data acordării liberului de vamă.646 În mod practic, de multe ori cerinţele fluidizării traficului în punctele vamale de frontieră, celeritatea desfăşurării activităţii în cadrul birourilor vamale din interior, în condiţiile facultativităţii controlului fizic al mărfurilor, pot conduce la situaţii de fraudă care pot fi descoperite ulterior, atunci când bunurile fraudate sunt folosite în procesul tehnologic ori intră direct circuitul economic. Mulţi agenţi economici, invocând ulterior diferite considerente, folosesc în declaraţiile vamale termeni generici care, s-a dovedit că nu de puţine ori, ascund bunuri cu regim special: ori într-un proces tehnologic nu se folosesc pur şi simplu „substanţele de sinteză”, „materii prime pe bază de cauciuc sintetic”, „reactivi pentru analize de laborator” ci substanţe clar individualizate care pot fi deturnate şi folosite în activităţi interzise.

În zona specială de supraveghere vamală instituită între limita exterioară a mării teritoriale şi frontiera de stat, precum şi, o fâşie, de 20 km în interiorul frontierei de stat,647 pe lângă cele arătate, beneficiind de sprijinul organelor de poliţie şi de poliţie de frontieră, autoritatea vamală controlează magazinele şi alte puncte de desfacere unde se comercializează mărfuri în vederea identificării mărfurilor străine a căror provenienţă nu poate fi justificată cu documente vamale şi legitimează persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.648

Există posibilitatea ca autoritatea vamală să însoţească mijloacele de transport aflate în tranzit, atunci când există suspiciuni legate de descărcarea frauduloasă a mărfii. Iniţiativa poate veni din partea autorităţii vamale sau din partea transportatorului, destinatarului mărfii ori a unui reprezentant al acestora, situaţie când cheltuielile privind deplasarea autorităţii vamale abilitate sunt suportate de titularul operaţiunii de tranzit.

În scopul prevenirii şi combaterii fraudei vamale, autoritatea vamală abilitată, pe baza acordurilor internaţionale la care România este parte, procedează la schimburi de informaţii cu alte instituţii vamale din străinătate.649

Considerăm că legiuitorul român a conferit un sistem coerent de drepturi şi atribuţii autorităţii vamale pentru ca aceasta să vegheze la respectarea regimului vamal. Având în vedere că pe acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea şi alte

645 Ibidem, art. 372. 646 Ibidem, art. 373

647 Art. 17 alin. 1 din Codul Vamal.648 Art. 17 alin. 2 din Codul Vamal, art. 364 şi art. 365 din Regulamentul Vamal.649 Art. 370 din Regulamentul Vamal.

251

autorităţi ale statului, apreciez că, pentru eficientizarea activităţii tuturor, se pune problema colaborării, ele neputând efectua activităţi în realităţi spaţiio-temporale paralele. Pe baza unor strategii clar conturate, numai acţiuni conjugate pot duce la stăpânirea fenomenului infracţional.

Sigur, există diferite păreri şi opinii privind o anumită ierarhizare a organelor statului în materie de prevenire, constatare şi cercetare a infracţiunilor vamale, lucru care a condus la multe disfuncţionalităţi şi chiar eşuarea unor activităţi pe fondul manifestării unor orgolii sau ambiţii personale. Nu credem că se poate pune problema la modul cine controlează pe cine – garda financiară controlează autoritatea vamală, poliţia controlează şi ea dacă cineva a greşit sau a fost rău intenţionat, etc. – ci atunci când se fac controale, investigaţii, supravegheri trebuie urmărite toate aspectele unei activităţi infracţionale care oricum nu se reduce doar la eludarea regimului vamal sau a regimului fiscal.

În sensul arătat a fost înfiinţată Autoritatea Naţională de Control650, organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, ce funcţionează, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Guvernului, fiind condusă de ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control, care aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul exercitării funcţiilor autorităţilor de control; autoritate ce cuprinde şi structurile din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, care desfăşoară activitate de inspecţie vamală şi activitate de control vamal ulterior, exclusiv stabilirea şi încasarea drepturilor de import, după intrarea în vigoare a actelor normative de reorganizare a acestora.

Fără a intra în detalii, întrucât este un organism nou, destinat să desfăşoare o activitate de o importanţă capitală pentru instaurarea unui climat de corectitudine şi de legalitate în viaţă economică a României, trebuie observate, cel puţin atribuţiile principale, astfel încât să se realizeze rolul şi locul acestuia în constatarea infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României. Astfel, în realizarea rolului său Autoritatea Naţională de Control651 îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) defineşte politica şi strategia în domeniul controlului; b) elaborează obiectivele pe termen scurt şi mediu ale activităţii autorităţilor de control aflate în

subordinea sau în coordonarea sa; c) monitorizează realizarea programului de acţiuni şi prezintă Guvernului rapoarte periodice privind

stadiul de realizare a obiectivelor; d) reglementează şi armonizează cadrul legislativ privind controlul specific autorităţilor aflate în

subordinea sau în coordonarea sa, potrivit reglementărilor Uniunii Europene, în colaborare cu celelalte ministere, autorităţi publice şi instituţii publice implicate;

e) elaborează politica de restructurare, responsabilizare, stimulare şi sancţionare a personalului cu atribuţii de control;

f) prognozează, urmăreşte şi evaluează periodic încasările din venituri bugetare sau proprii rezultate din activitatea autorităţilor de control, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice;

g) stimulează, promovează şi supraveghează afirmarea unei conduite corecte şi morale a personalului cu atribuţii de control;

h) asigură respectarea Cartei drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor în timpul actului de control; i) promovează o politică de dialog social pe probleme specifice activităţii de control;

650 Art.1 alin. 1 din H.G. Nr. 745 / 2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Control

651 Art. 3 alin. 1 şi 2 din H.G. Nr. 745 / 2003

252

j) promovează principiul ingerinţei minime în activitatea contribuabililor şi eficienţei maxime a actului de control.

• Modul de lucru în procedura de prelucrare a declaraţiei vamale în

detaliu prin procedee informatice

Decizia nr. 1186 din 17 septembrie 2002 privind aprobarea Metodologiei de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice – abrogând Decizia nr. 2640 din 1 noiembrie 2000 a Direcţiei generale a vămilor, privind aprobarea Cadrului metodologic de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale în procedura informatică simplificată – oferă posibilitatea operatorilor de a desfăşura un volum mare de operaţiuni vamale, fără a se mai pune problema vreunei piedici funcţionăreşti ori a contactului personal cu agenţii autorităţii vamale, evitându-se, astfel, apariţia unor posibile fricţiuni sau stări nervoase, în condiţiile existenţei unui demers de început, nelipsit de o anumită eficienţă, ce necesita ajustări necesare pentru satisfacerea unor cerinţe de perfecţionare.

Pentru corecta înţelegere a conexiunilor specifice a cestei proceduri este nevoie de unele precizări terminologice – fiind vorba despre noţiuni, în cea mai mare parte, de strictă aplicabilitate la activitatea autorităţii vamale în cadrul acestei proceduri. În aceste condiţii semnificaţia termenilor este, exclusiv, cea prevăzută de art. 1 a Deciziei 1186/2002, după cum urmează:

CDPS – sistemul de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu pentru regimurile vamale de import, export, reexport, tranzit, perfecţionare activă, perfecţionare pasivă, admitere temporară, antrepozit vamal şi transformare sub control vamal

DTI – mecanismul care asigură transmiterea electronică a declaraţiei vamale în detaliu, după ce aceasta a fost completată şi verificată cu ajutorul modulelor specifice CDPS de declarant sau reprezentantul acestuia, conectat la reţeaua informatică a biroului vamal unde se realizează operaţiunea de vămuire

procedura informatică de declarare a mărfurilor – ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal şi care poate fi procedura informatică standard, procedura informatică la destinaţie sau procedura informatică rapidă, potrivit definiţiilor din prezentul capitol

procedura informatică standard – ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal utilizată în cazul altor operaţiuni decât cele de vămuire a mărfurilor în procedură simplificată la destinaţie sau cele de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale

procedura informatică la destinaţie – ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal utilizată în cazul operaţiunilor de vămuire a mărfurilor în procedură simplificată la destinaţie

procedura informatică rapidă – ansamblul de instrucţiuni şi activităţi care permit declararea mărfurilor prin intermediul sistemului informatic vamal utilizată în cazul operaţiunilor de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale

utilizator al sistemului informatic – persoana juridică română autorizată să folosească procedura informatică de declarare a mărfurilor şi care poate fi declarantul utilizator al sistemului informatic, declarantul utilizator al sistemului informatic la destinaţie, sau comisionarul utilizator al sistemului informatic, potrivit definiţiilor din prezentul capitol

declarant utilizator al sistemului informatic – persoana care întocmeşte şi depune declaraţia vamală în nume propriu, ce declară mărfurile fără a apela la un comisionar în vamă, este autorizată să folosească sistemul informatic vamal pentru

253

declararea mărfurilor, pe baza autorizaţiei de utilizare şi a dotării cu modulul informatic necesar procesării declaraţiei vamale în sistem informatic

declarant utilizator al sistemului informatic la destinaţie – persoana care întocmeşte şi depune declaraţia vamală în nume propriu, dacă aceasta este autorizată pentru utilizarea procedurii de vămuire la destinaţie, declară mărfurile fără a apela la un comisionar în vamă şi este conectată la sistemul informatic vamal, pe baza autorizaţiei de conectare la reţeaua informatică a biroului vamal şi a dotării cu modulul informatic necesar procesării declaraţiei vamale în sistem informatic

comisionar utilizator al sistemului informatic – persoana juridică ce poate depune declaraţia vamală – sumară şi în detaliu – păstra, manipula mărfurilor în depozit, poate desfăşura activitate de expediţii şi de transport internaţional – fiind autorizată în acest sens de către Direcţia Generală a Vămilor – dacă aceasta este conectată la sistemul informatic vamal, pe baza autorizaţiei de conectare la reţeaua informatică a biroului vamal şi a dotării cu modulul informatic necesar prelucrării declaraţiei vamale în sistem informatic

modulul informatic – componentă software a sistemului informatic vamal, care permite întocmirea declaraţiei vamale în detaliu şi obţinerea liberului de vamă

cod de autorizare – este codul atribuit în sistemul informatic declarantului utilizator al sistemului informatic sau comisionarului utilizator al sistemului informatic; codul de autorizare reprezintă în principiu numărul autorizaţiei de conectare eliberată de către autoritatea vamală şi figurează pe autorizaţia de conectare sau pe autorizaţia de utilizare a sistemului informatic

culoar de vămuire – grupare realizată pe baza unor criterii de selectivitate predefinite, care determină aplicarea unor tipuri de control vamal diferite în procesul de vămuire a mărfurilor

culoarul verde de vămuire – culoarul de vămuire care determină acordarea liberului de vamă fără efectuarea controlului documentar şi fizic; în cazul procedurii informatice rapide, are semnificaţia acordării liberului de vamă, ca urmare a efectuării automate a plăţii drepturilor de import din depozitul bănesc constituit în avans - dacă acestea se datorează

culoarul galben de vămuire – culoarul de vămuire care determină acordarea liberului de vamă numai după efectuarea obligatorie a controlului documentar

culoarul roşu de vămuire – culoarul de vămuire, care determină acordarea liberului de vamă numai după efectuarea obligatorie a controlului documentar şi fizic

culoarul cerere – culoarul de vămuire care determină dirijarea declaraţiilor vamale aflate într-o stare de aşteptare, până la finalizarea operaţiunii; cazurile în care este utilizat, momentul alocării, modul de funcţionare şi instrucţiunile de utilizare sunt aplicabile pe baza instrucţiunilor ce vor fi elaborate în acest sens de Direcţia Generală a Vămilor, ulterior intrării în vigoare a prezentei metodologii

punctul de recepţie-selecţie – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde declarantul sau reprezentantul său prezintă declaraţia vamală în detaliu tipărită în setul corespunzător regimului vamal solicitat, semnată şi ştampilată, împreună cu documentele anexate stabilite de Regulamentul de aplicare a Codului vamal, documentele de plată sau de garantare a datoriei vamale şi lista de documente în care acestea sunt evidenţiate

re-direcţionarea declaraţiei vamale – acţiunea de redistribuire a unei declaraţii vamale plasate pe unul din culoarele de vămuire pe un alt culoar de vămuire, de competenţă a şefului biroului vamal, adjunctul acestuia, sau şefului de tură, aplicabilă în următoarele situaţii:

− re-direcţionarea de pe culoarul galben sau roşu de vămuire pe culoarul verde de vămuire, de competenţa şefului de tură sau a lucrătorului din punctul de validare informatică

− re-direcţionarea de pe culoarul verde de vămuire pe culoarul galben sau roşu de vămuire, de competenţa şefului biroului vamal sau adjunctul acestuia

254

punctul de control documentar – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se efectuează controlul documentar atât pentru declaraţiile vamale selectate pe culoarul roşu cât şi pentru cele selectate pe culoarul galben de vămuire

punctul de control fizic – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se efectuează controlul fizic al mărfurilor ce fac obiectul declaraţiilor vamale selectate pe culoarul roşu sau pe culoarul galben de vămuire, atunci când e cazul

punctul de validare – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se efectuează verificarea modului în care s-a efectuat controlul documentar şi după caz controlul fizic; la acest punct se realizează validarea informatică a declaraţiei vamale în detaliu prin intermediul sistemului informatic

punctul financiar contabil – punctul de lucru stabilit de biroul vamal, unde se verifică modul în care se efectuează plata sau garantarea datoriei vamale

număr de stocare – numărul şi data acestuia, atribuit unic de către sistem, care permite identificarea pe server a referinţei declarantului. Numărul de stocare se evidenţiază în rubrica 7 a declaraţiei vamale în detaliu

număr de înregistrare – numărul şi data acestuia, de forma "I xxxxxxxx - zz-ll-aaaa", atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală; numărul de înregistrare are semnificaţia acceptării declaraţiei vamale iar data înregistrării constituie momentul în care se nasc drepturile şi obligaţiile aferente regimului vamal solicitat. Numărul de înregistrare se evidenţiază în rubrica A a declaraţiei vamale în detaliu

număr de validare – numărul/versiunea şi data acestuia, de forma "V xxxxxxxx/ttttt - zz-ll-aaaa", atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală, având semnificaţia validării declaraţiei vamale prin intermediul sistemului informatic. Numărul/versiunea de validare se evidenţiază în rubrica B a declaraţiei vamale în detaliu. Versiunea evidenţiază numărul de intervenţii asupra declaraţiei vamale validate informatic

număr de borderou contabil – numărul şi data acestuia, de forma "R xxxxxxxx - zz-ll-aaaa", atribuit unic de către sistemul informatic pe declaraţia vamală, având semnificaţia plăţii sau acoperirii garanţiei aferente datoriei vamale pentru mărfurile ce fac obiectul unei declaraţii vamale. El se regăseşte în rubrica B a declaraţiei vamale în detaliu

fişa de control – documentul întocmit pe parcursul fiecărei etape a procedurii informatice de declarare a mărfurilor, pe baza constatărilor privind completarea declaraţiei vamale cu date eronate sau nereale referitoare la încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea, nivelul de taxe şi modul de aplicare a facilităţilor vamale, având următoarele caracteristici:

− stă la baza rectificării sau retragerii declaraţiei vamale, în sensul prevederilor din Codul vamal, respectiv, din Regulamentul de aplicare a Codului vamal;

− stă la baza rectificării declaraţiei vamale, în sensul prevederilor din Regulamentul de aplicare a Codului vamal;

− stă la baza revocării liberului de vamă în sensul prevederilor din Regulamentul de aplicare a Codului vamal;

− stă la baza revocării liberului de vamă atunci când, în aplicarea prevederilor din Codul vamal, mărfurile nu mai părăsesc teritoriul României;

− rămâne ataşat formatului electronic al declaraţiei vamale în detaliu − cuprinde următoarele date aferente fiecărei declaraţii vamale: denumire birou

vamal, număr de înregistrare, data înregistrării, regim vamal, numărul fiecărui articol ce face obiectul declaraţiei, rezultatele examinării, măsuri luate şi sancţiuni aplicate, informaţii suplimentare privind documentele întocmite cu ocazia măsurilor întreprinse sau sancţiunilor aplicate;

− semnarea lui de către utilizatorul sistemului informatic are semnificaţia luării la cunoştinţă şi acceptării rezultatelor controlului

255

Tipărirea fişei de control, potrivit instrucţiunilor din prezenta metodologie, implică şi tipărirea unei pagini de informaţii, ce cuprinde date referitoare la modul în care s-a efectuat controlul unei operaţiuni.

funcţie "post-control" – funcţie a sistemului informatic vamal care permite rectificarea sau retragerea unei declaraţii vamale întocmite prin intermediul procedurii informatice de declarare a mărfurilor ori revocarea liberului de vamă de către autoritatea vamală

invalidarea informatică a declaraţiei vamale – acţiunea desfăşurată de agentul vamal desemnat, prin care o declaraţie vamală existentă pe serverul biroului vamal este împiedicată să mai genereze consecinţe în procesul de declarare a mărfurilor, în situaţiile stabilite prin prezenta metodologie

Ce trebuie să facă autoritatea vamală ? Procedura de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice cuprinde mai multe etape: controlul documentar şi controlul fizic al bunurilor ce constituie obiectul operaţiunii vamale, validarea declaraţiei vamale de către sistemul informatic vamal şi, ca ultimă etapă, plata sau acoperirea garanţiei datoriei vamale şi acordarea liberului de vamă.

În ceea ce priveşte controlul documentar, agentul vamal de la punctul de control documentar desfăşoară următoarele activităţi succesive:

a) efectuează controlul documentar, în conformitate cu prevederile art. 57 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, utilizând modulul informatic specific;

b) verifică dacă datele de referinţă ale documentelor anexate declaraţiei vamale au fost înregistrate în sistem;

c) vizualizează declaraţia vamală, în "Lista declaraţiilor selectate", pentru a vedea culoarul de vămuire pe care aceasta a fost selectată;

d) verifică criteriul sau criteriile de selectivitate şi procedura sau procedurile ataşate în cazul în care selectarea declaraţiei vamale s-a făcut în baza unuia sau mai multor criterii de selectivitate;

e) agentul vamal desemnat anunţă şeful biroului vamal sau adjunctul acestuia, ori în lipsa acestora şeful de tură sau de sector, despre situaţia apărută, care la rândul lui, dispune măsurile necesare pentru efectuarea controlului vamal;

f) în cazul în care controlul documentar nu a condus la sesizarea de neconcordanţe sau erori, iar declaraţia e selectată pe culoarul galben sau roşu: − semnează declaraţia vamală şi aplică ştampila individuală; − transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare în cazul culoarului

galben de vămuire sau la punctul de control fizic în cazul culoarului roşu de vămuire;

g) în cazul în care controlul documentar a condus la sesizarea de neconcordanţe sau erori: − deschide şi completează informatic fişa de control cu utilizarea opţiunii

"Conform = nu" din cadrul din cadrul opţiunii "Modificare" a funcţiei post-control;

− tipăreşte actul de inspecţie în 2 exemplare, ambele semnate atât de agentul vamal constatator cât şi de utilizatorul sistemului informatic;

− invalidează informatic declaraţia vamală utilizând opţiunea "anulare" şi o remite în vederea retragerii cu titlu definitiv sau în vederea rectificării ulterioare; declaraţia vamală invalidată, în formă tipărită, împreună cu fişa de control şi o copie a documentelor ce au stat la baza întocmirii acestora, se îndosariază şi se arhivează;

− rectifică declaraţia vamală iniţială, la solicitarea declarantului sau a reprezentantului său, pe baza datelor din fişa de control şi o tipăreşte pe formulare puse la dispoziţie de utilizatorul sistemului informatic;

256

g) în cazul în care constată neconcordanţe între bunurile prezentate la vămuire şi documentele ataşate, sau erori în completarea declaraţiei vamale:

− înregistrează declaraţia vamală rectificată cu acelaşi număr şi dată de înregistrare cu declaraţia iniţială, regăsibilă la nivelul server-ului;

− tipăreşte declaraţia vamală rectificată; − semnează declaraţia vamală rectificată şi aplică ştampila individuală; − transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare în cazul culoarului

galben de vămuire sau la punctul de control fizic în cazul culoarului roşu de vămuire.

În ceea ce priveşte controlul fizic, trebuie făcută o precizare în legătură cu rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale, acestea neputând fi aprobate decât până în momentul începerii controlului fizic. Prin excepţie, rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale, ulterior începerii controlului fizic, poate fi acceptată în condiţiile prevederilor art. 54652 din Codul vamal şi a prevederilor art. 109 alin. 3653 şi 118 alin. 3654 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal.

Cu precizarea arătată agentul vamal de la punctul de control fizic va desfăşura următoarele activităţi succesive:

a) efectuează controlul fizic în conformitate cu prevederile art. 58 – 70 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal;

b) vizualizează declaraţia vamală, în "Lista declaraţiilor selectate", pentru a vedea culoarul de vămuire pe care aceasta a fost selectată;

c) verifică criteriul sau criteriile de selectivitate şi procedura sau procedurile ataşate în cazul în care selectarea declaraţiei vamale s-a făcut în baza unuia sau a mai multor criterii gestionate de către direcţia de specialitate din cadrul D.G.V.;

d) agentul vamal desemnat anunţă şeful biroului vamal sau adjunctul acestuia despre aceasta, care la rândul său va dispune măsurile necesare pentru efectuarea controlului vamal;

e) în cazul în care nu constată neconcordanţe între bunurile prezentate la vămuire şi documentele ataşate, sau erori în completarea declaraţiei vamale: − semnează declaraţia vamală şi aplică ştampila individuală, după ce a urmat

dispoziţiile prevăzute la art. 67 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal655;

f) transmite dosarul operaţiunii agentului vamal desemnat cu responsabilităţi de validare informatică a declaraţiei vamale;

− completează informatic fişa de control existentă, dacă a fost deschisă anterior, cu ocazia controlului documentar, sau deschide o nouă fişă de control cu utilizarea opţiunii "Conform = nu" din cadrul opţiunii "Modificare";

− tipăreşte fişa de control în 2 exemplare, ambele semnate atât de agentul vamal constatator cât şi de utilizatorul sistemului informatic;

652 Rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale se poate face şi ulterior începerii controlului fizic al mărfurilor, din iniţiativa şi pe răspunderea declarantului, dacă acesta, în conformitate cu prevederile art. 52, a cerut verificarea felului şi a cantităţii mărfurilor, iar cererea a fost refuzată, sau dacă deţine acte constatatoare, întocmite de organismele neutre prevăzute de lege.

653 Pentru mărfurile ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere şi pentru mărfurile a căror valoare definitivă se determină pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative efectuate potrivit condiţiilor menţionate în contractele comerciale, valoarea în vamă se determină pe baza facturii pro forma emise de furnizor, cu preţurile cunoscute la data întocmirii acesteia. În termen de 150 de zile de la data declaraţiei vamale se depune factura definitivă pe baza căreia se fac regularizările privind obligaţiile de plată în vamă.654 Valoarea în vamă a mărfurilor de export ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere sau pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative, efectuate potrivit condiţiilor menţionate în contractele comerciale, se determină în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (3).655 Autoritatea vamală consemnează pe declaraţia vamală modalitatea de control, rezultatul acestuia şi menţionează numărul şi mărcile de identificare a coletelor deschise pentru control.

257

− invalidează informatic declaraţia vamală utilizând opţiunea "anulare" şi o remite în vederea retragerii cu titlu definitiv sau rectificării ulterioare;

− rectifică declaraţia vamală iniţială, la solicitarea declarantului sau a reprezentantului său, pe baza datelor din fişa de control;

− înregistrează declaraţia vamală rectificată cu acelaşi număr şi dată de înregistrare cu declaraţia iniţială, regăsibilă la nivelul server-ului;

− tipăreşte declaraţia vamală rectificată; − semnează declaraţia vamală rectificată şi aplică ştampila individuală; − transmite dosarul operaţiunii la punctul de validare.

Validarea declaraţiei vamale de către sistemul informatic vamal presupune ca agentul vamal de la punctul de validare să desfăşoare următoarele activităţi succesive:

a) utilizează modulul informatic specific şi verifică datele înscrise în declaraţia vamală în conformitate cu rezultatele controalelor anterioare şi cu criteriul sau criteriile de selectivitate ataşate

b) verifică existenţa fişei de control şi a înscrisurilor din acesta, dacă a fost deschisă c) tipăreşte fişa de control în 2 exemplare, ambele semnate atât de agentul vamal

constatator cât şi de utilizatorul sistemului informatic d) re-direcţionează declaraţia vamală de pe culoarul galben sau de pe culoarul roşu

pe culoarul verde de vămuire, la dispoziţia şefului biroului vamal, a adjunctului acestuia sau, în lipsa acestora, la dispoziţia şefului de tură sau de sector

e) validează informatic declaraţia vamală, numai dacă nu a constatat nereguli în ceea ce priveşte etapele parcurse anterior

f) înscrie în rubrica "B" din declaraţia vamală, numărul de validare şi data validării declaraţiei vamale şi după caz, numărul şi data borderoului contabil; înscrierea numărului şi datei borderoului contabil atestă plata datoriei vamale din depozit bănesc constituit anticipat în contul biroului vamal

g) tipăreşte declaraţia vamală în detaliu în cazul în care aceasta a suferit rectificări, pe formulare puse la dispoziţie de utilizatorul sistemului informatic;

h) aplică ştampila individuală pe declaraţia vamală; i) transmite dosarul operaţiunii la punctul financiar contabil în cazul în care plata

datoriei vamale şi a tarifului de utilizare a sistemului informatic sau constituirea garanţiei acoperitoare a acestora nu se efectuează din depozit bănesc constituit anticipat.

Agentul vamal de la punctul financiar656, primind dosarul de la agentul vamal de la punctul de validare desfăşoară următoarele activităţi succesive:

a) utilizează modulul informatic specific pentru gestionarea datelor din documentele legale care atestă efectuarea plăţii datoriei vamale

b) efectuează verificarea documentelor de plată sau garantare a datoriei vamale, astfel:

o pentru cazul în care plata sau garantarea datoriei vamale se efectuează prin virament, scrisoare de garanţie sau numerar:

− preia datele din documentele legale − verifică concordanţa între cuantumul drepturilor vamale datorate înscris în

declaraţia vamală şi cel înscris în documentele de plată sau garantare − tipăreşte borderoul contabil în două exemplare şi aplică ştampila individuală

pe acestea − înscrie în rubrica "B" din declaraţia vamală, numărul şi data borderoului

contabil care atestă plata datoriei vamale − reţine un exemplar din borderoul contabil pentru evidenţa biroului vamal şi

înmânează exemplarul doi comisionarului

656 N.A. – în vederea constatării plăţii sau a acoperirii garanţiei datoriei vamale şi acordarea liberului de vamă

258

− aplică ştampila individuală pe declaraţia vamală − transmite dosarul operaţiunii vamale persoanei desemnate pentru acordarea

liberului de vamă o în cazul în care garantarea sau plata datoriei vamale se efectuează din depozit

bănesc, anterior completării declaraţiei vamale în detaliu şi prezentării ei la punctul de recepţie-selecţie au fost efectuate următoarele acţiuni:

− constituirea sau alimentarea depozitului bănesc deschis în contul biroului vamal de către declarant sau comisionar, prin preluarea datelor din documentele legale,

− activarea contului depozitului bănesc. Acordarea liberului de vamă, în scris, se face de către agentul vamal

desemnat în acest sens, pe declaraţia vamală, prin aplicarea semnăturii şi ştampilei, după verificarea înregistrărilor în fişa de control; dacă au fost constatate contravenţii vamale, liberul de vamă se acordă numai după întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare şi semnarea acestuia de către contravenient. În cazul constatării unor neconcordanţe, se utilizează opţiunea "Modificare" sau "Anulare" din cadrul funcţiei "post-control", după caz; se completează fişa de control deschisă anterior sau se deschide o fişă de control nouă.

• Modul de lucru în cadrul operaţiunilor de import care prezintă riscuri în materie de evaluare în vamă

Guvernul României, prin Hotărârea nr. 788 din 21 august 2001, privind

aprobarea Procedurii de control al valorii în vamă a mărfurilor importate, a introdus în cadrul procedurii vamale un capitol distinct, ce are ca obiect modul de tratare a operaţiunilor de import care prezintă riscuri în materie de evaluare în vamă.

Astfel, determinarea definitivă a valorii în vamă se poate amâna657, potrivit prevederilor Codului Vamal658, în situaţia în care valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza documentelor anexate la declaraţia vamală de import sau atunci când autoritatea vamală are motive să se îndoiască de veridicitatea sau de exactitatea valorii declarate.

Amânarea determinării definitive a valorii în vamă659 se decide de şeful biroului vamal de control şi vămuire sau de agenţii vamali desemnaţi de acesta, prin ordin de serviciu, în urma efectuării analizei de risc660 – termenul de amânare a determinării definitive a valorii în vamă fiind de maximum 50 de zile de la data înregistrării declaraţiei vamale – existând, în acelaşi timp, obligaţia autorităţii vamale de a comunica, în scris, importatorului decizia de amânare a determinării definitive a valorii în vamă.

Întrucât activitatea de control al valorii în vamă661 se efectuează astfel încât mărfurile să nu staţioneze nejustificat în vamă, în cazul în care s-a procedat la amânarea determinării definitive a valorii în vamă, importatorul poate ridica

657Art. 2 alin 1din H.G nr. 788 / 2001 privind aprobarea Procedurii de control al valorii în vamă a mărfurilor importate

658 Art. 77 alin. 4 din Legea privind Codul vamal al României nr. 141/1997659 Art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 788/2001660 În înţelesul procedurii prevăzute de H.G. nr. 788/2001, analiza de risc reprezintă activitatea desfăşurată de autoritatea vamală în vederea identificării operaţiunilor de import care prezintă riscuri în materie de evaluare în vamă – a se vedea art. 1 alin. 2661 Art. 1 şi art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 788/2001

259

mărfurile din vamă, cu condiţia să furnizeze autorităţii vamale o garanţie suficientă care să asigure încasarea drepturilor de import corespunzătoare mărfurilor respective.

În situaţia arătată drepturile de import calculate pe baza valorii în vamă declarate de importator se încasează şi se virează la bugetul de stat, iar garanţia se constituie la biroul vamal de control şi vămuire la care se efectuează formalităţile vamale de import, înainte de acordarea liberului de vamă.

Eliberarea din vamă a mărfurilor pentru care s-a depus o garanţie662 este urmată în mod obligatoriu de un control asupra corectitudinii valorii în vamă declarate. Controlul valorii în vamă declarate de importator se efectuează de direcţia regională vamală interjudeţeană, la solicitarea biroului vamal de control şi vămuire în evidenţa căruia se află operaţiunea de import.

Biroul vamal de control şi vămuire trebuie să comunice în scris solicitarea de efectuare a controlului valorii în vamă direcţiei regionale vamale interjudeţene în subordinea căreia se află, în termen de 3 zile de la data ridicării mărfurilor din vamă. Solicitarea va cuprinde criteriile în baza cărora s-a decis amânarea determinării definitive a valorii în vamă a mărfurilor importate şi va fi însoţită de copiile de pe documentele depuse de importator pentru efectuarea formalităţilor vamale de import. În situaţia în care sediul importatorului sau locul de depozitare a mărfurilor se află pe teritoriul de competenţă al altei direcţii regionale vamale interjudeţene, solicitarea de control a biroului vamal de control şi vămuire, precum şi documentele anexate la aceasta, vor fi retransmise acestei direcţii în termen de 24 ore.

Garanţiile constituite de către importatori sunt utilizate663 de autoritatea vamală numai pentru încasarea diferenţelor de drepturi de import constatate în urma verificării modului de determinare a valorii în vamă, pe baza actului constatator.

Direcţiile regionale vamale interjudeţene iniţiază procedura de control664 la sediul importatorului şi, dacă este cazul, la locul de depozitare a mărfurilor importate, din momentul primirii solicitării biroului vamal de control şi vămuire. Decizia privind determinarea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor importate665 este emisă de directorul direcţiei regionale vamale interjudeţene în subordinea căreia se află biroul vamal de control şi vămuire la care s-a efectuat operaţiunea de import, pe baza raportului întocmit în urma verificărilor efectuate la sediul importatorului şi, dacă este cazul, la locul de depozitare a mărfurilor importate, urmând a fi comunicată în scris importatorului şi biroului vamal de control şi vămuire la care s-a efectuat operaţiunea de import, în termen de 30 de zile de la data ridicării mărfurilor din vamă.

În decizie se vor preciza valoarea în vamă a mărfurilor importate, determinată cu titlu definitiv, raţiunile care au stat la baza determinării acesteia şi suma care urmează să fie încasată sau suma care urmează să fie restituită ori disponibilizată de către biroul vamal de control şi vămuire din garanţia constituită de importator. Operaţiunile de import al mărfurilor, care se derulează în baza aceloraşi înţelegeri contractuale sau în condiţii similare, se efectuează fără

662 Art. 5 din H.G. nr. 788/2001

663 Art. 7 din H.G. nr. 788/2001664 Art. 9 alin 1 din H.G. nr. 788/2001665 Art. 10 alin.1 şi 2 şi 4 din H.G. nr. 788/2001

260

repetarea procedurii666 descrise mai sus, dacă în urma verificării operaţiunilor anterioare s-a constatat realitatea valorii de tranzacţie declarate. Pe baza analizei de risc şi a informaţiilor obţinute din activitatea proprie Direcţia Generală a Vămilor şi direcţiile regionale vamale interjudeţene efectuează, din proprie iniţiativă, verificări ulterioare şi investigaţii667 asupra valorii în vamă declarate la import, la sediul importatorilor şi la locul de depozitare a mărfurilor importate.

6.2. Activităţi desfăşurate de către Poliţia de Frontieră

Poliţia de Frontieră Română668 face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor fiind instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii, activitatea Poliţiei de Frontieră Române constituind serviciu public ce se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

Poliţia de Frontieră are ca principale atribuţii669 în zona de competenţă670 următoarele:

• asigură supravegherea şi controlul semnelor de frontieră; • execută supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României,

previne şi combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră în zona de competenţă, precum şi orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat;

• apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii;

• realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internaţional, la intrarea în şi la ieşirea din zonele libere, în punctele de mic trafic şi treceri simplificate sau în alte locuri, după caz, potrivit legii;

• asigură derularea fluentă, corectă şi civilizată a traficului de călători şi mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorităţi care au, potrivit legii, competenţe de control privind trecerea frontierei de stat;

• asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a armelor, muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoapărare, muniţiilor aferente acestora, substanţelor explozive şi a dispozitivelor încărcate cu substanţe toxice ori radioactive;

666 Art. 12 din H.G. nr. 788/2001

667 Art. 13 din H.G. nr. 788/2001668 Art. 2 din O.U.G. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române. Prin Legea Nr. 81/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române art. 2 a devenit art. 1 iar art. 1 a devenit art. 2669 Art. 21 din O.U.G. 104/2001 670 zona de competenţă - suprafaţa din teritoriul naţional constituită din zona de frontieră, suprafaţa aeroporturilor şi a porturilor situate în interiorul ţării, deschise traficului internaţional, Dunărea interioară şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi zona contiguă şi zona economică exclusivă ale României, în care Poliţia de Frontieră Română îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege – art. 1.alin. 1 punctul a) din O.U.G. 104/2001 devenit prin Legea 81/2002 art.2 ...

261

• supraveghează, prin observare directă permanentă, spaţiul aerian adiacent frontierei de stat şi mării teritoriale;

• asigură aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi protocoalelor cu privire la frontiera de stat şi la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizaţii internaţionale sau regionale;

• organizează şi realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunităţi de state, conform înţelegerilor bi sau multilaterale la care România este parte;

• organizează acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se deţin date că intenţionează să încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale stabilite în competenţă; desfăşoară activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea, conform legii;

• culege, stochează, prelucrează, valorifică şi face schimb de date şi informaţii, în condiţiile stabilite de lege pentru Poliţia Română, în scopul exercitării atribuţiilor legale, cu autorităţile publice interesate, pe bază de protocol, şi cu organisme similare din alte state, pe baza înţelegerilor la care România este parte;

• constată contravenţiile şi aplică sancţiunile contravenţionale, potrivit legii; • coordonează activităţile personalului celorlalte instituţii sau ale agenţilor

economici care, potrivit legii, îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei de stat, în legătură cu trecerea frontierei de stat, şi urmăreşte respectarea legii de către întregul personal din punctul de trecere;

• introduce date şi exploatează datele introduse în Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi bunurilor prin frontieră (SIF), în scopurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

• asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorităţi ale statului participă la astfel de acţiuni în localităţile din zona de frontieră;

• participă, împreună cu alte formaţiuni ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, cu unităţi de protecţie civilă şi cu alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

• participă, împreună cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora;

• exercită orice alte atribuţii stabilite prin lege. În zona de competenţă pe apă671, Poliţia de Frontieră Română are, pe lângă cele

arătate, şi unele atribuţii specifice, după cum urmează: • supraveghează şi asigură respectarea drepturilor statului român în apele din

zona de competenţă; • previne şi combate pirateria, acţiunile teroriste şi faptele circumscrise crimei

organizate în apele aflate sub jurisdicţia statului român; • execută, direct sau împreună cu autoritatea vamală, controlul navelor şi

ambarcaţiunilor despre care se deţin date şi informaţii că desfăşoară activităţi ilegale în zona de competenţă ori sunt surprinse desfăşurând asemenea activităţi;

671 Art. 22 din O.U.G. 104/2001

262

• execută controlul navelor şi al ambarcaţiunilor împreună cu unităţile teritoriale pentru protecţia mediului în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz de producere a unei poluări accidentale;

• participă la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea vânatului şi pescuitului ilegal, precum şi a exploatării ilegale a altor resurse biologice şi nebiologice din apele aflate în zona de competenţă;

• caută navele aflate în pericol în apele din zona de competenţă şi în marea liberă şi participă la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar la solicitare desfăşoară acţiuni de salvare a navelor şi a încărcăturii lor, conform dreptului maritim internaţional;

• execută supravegherea şi participă la controlul pentru respectarea normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în apele din zona de competenţă şi în porturi, în colaborare cu organele zonale ale căpităniilor de port;

• interzice, direct sau cu participarea, la cerere, a unităţilor de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, accesul navelor străine în anumite zone, sectoare sau raioane ale mării teritoriale şi căilor navigabile fluviale aflate sub jurisdicţia statului român, prin suspendarea temporară a dreptului de trecere inofensivă, conform legii;

• asigură protecţia şi participă la apărarea obiectivelor de importanţă deosebită aflate în apele din zona de competenţă, în colaborare cu unităţile de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, cu alte forţe, în conformitate cu planurile aprobate din timp.

Poliţia de frontieră pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile are nevoie să coopereze cu alte unităţi şi organe ale statului şi să se folosească de anumite drepturi în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

În aceste condiţii Poliţia de frontieră cooperează cu alte unităţi şi formaţiuni din Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu unităţi din Ministerul Apărării Naţionale, cu alte instituţii cu competenţe în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, cu alte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asigurării respectării regimului juridic al frontierei de stat.

Cooperarea672 dintre Poliţia de Frontieră Română şi celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru securizarea frontierei de stat şi combaterea criminalităţii transfrontaliere se realizează pe baza ordinului ministrului. În cazul unor acţiuni comune, maritime sau fluviale, ale navelor Poliţiei de Frontieră Române cu cele ale Marinei Militare din Ministerul Apărării Naţionale, acestea din urmă vor avea la bord un ofiţer de la poliţia de frontieră şi vor arbora pavilionul distinctiv al Poliţiei de Frontieră Române. În aceste situaţii navei Marinei Militare i se conferă autoritatea şi drepturile Poliţiei de Frontieră Române.

Poliţia de Frontieră Română cooperează673 cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de poliţie în baza înţelegerilor la care România este parte. Poliţiştii de frontieră674 pentru realizarea sarcinilor de serviciu sunt investiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi au următoarele drepturi:

• să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale privind frontiera de stat ori a căror prezenţă în zona de frontieră este suspectă şi să ia măsurile legale ce se impun;

672 Art. 25 alin. 1 şi 2 din O.U.G. 104/2001

673 Art. 26 din O.U.G. 104/2001 674 Drepturile poliţistului de frontieră în art. 27 din O.U.G. 104/2001

263

• să conducă la sediul poliţiei de frontieră pe cei care prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori ale statului de drept, persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale la frontiera de stat, persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită, precum şi urmăriţii general şi internaţional; să verifice situaţia acestora şi să ia, după caz, măsurile legale în cel mult 24 de ore, cu respectarea dreptului la apărare;

• să cerceteze suprafeţele de teren, căile de comunicaţii şi construcţiile izolate, să intre, pentru îndeplinirea atribuţiilor, în incinta agenţilor economici şi a instituţiilor publice, indiferent de deţinător sau de proprietar, la bordul navelor şi aeronavelor române sau străine, cu respectarea dispoziţiilor legale; accesul în instituţiile care desfăşoară activităţi în legătură cu siguranţa naţională se face cu aprobarea şefilor instituţiilor respective;

• să invite la sediul poliţiei de frontieră persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei de frontieră, prin aducerea la cunoştinţă acestora, în scris, a scopului şi motivului invitaţiei;

• să efectueze controlul persoanelor şi al bagajelor, precum şi al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când există indicii temeinice că săvârşirea unei infracţiuni la regimul frontierei de stat este iminentă şi că persoana sau bunurile căutate se află în zona controlată;

• să folosească orice mijloc de transport şi de telecomunicaţie, indiferent de proprietar sau de deţinător, cu excepţia celor aparţinând Corpului diplomatic sau consular, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile ocazionate de folosirea acestor mijloace vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile Poliţiei de Frontieră Române, urmând să fie recuperate, potrivit legii, de la persoanele care au determinat intervenţia;

• să folosească gratuit mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport feroviare şi navale, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimaţiei de serviciu;

• să poarte asupra sa armamentul şi muniţia necesară şi să folosească pentru îndeplinirea misiunilor autovehicule, nave, ambarcaţiuni, elicoptere şi alte mijloace de transport cu sau fără însemnele distinctive ale Poliţiei de Frontieră Române; în funcţie de situaţie poliţistul de frontieră poate folosi girofarurile din dotarea mijloacelor de transport;

• să utilizeze, în raport cu natura şi cu gradul de împotrivire a persoanei care a săvârşit o faptă ilegală, forţa fizică şi mijloacele specifice din dotare, inclusiv câinii de serviciu; folosirea acestora se va face cu respectarea strictă a legii;

• să folosească banca de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră; • să interzică accesul sau să înlăture persoanele care au intrat în perimetrul

punctului de trecere a frontierei de stat ori se află în apropierea acestuia şi care prin prezenţa lor sau prin activităţile desfăşurate împiedică, sub orice formă, derularea normală a traficului de frontieră;

• să efectueze controale şi să participe la razii, independent sau în colaborare cu organele locale ale poliţiei, când există indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni la regimul frontierei de stat ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din aceste infracţiuni;

• să stabilească, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, măsuri de limitare temporară a circulaţiei persoanelor şi mijloacelor de transport în apropierea frontierei de stat, în raioanele în care se desfăşoară sau urmează să se desfăşoare acţiuni specifice; aceste limitări vor fi aduse la cunoştinţă cetăţenilor prin grija prefecţilor şi primarilor;

264

• să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediile poliţiei de frontieră a persoanelor care au săvârşit fapte ilegale ori a căror identitate nu a putut fi stabilită, pentru luarea măsurilor ce se impun, potrivit legii;

• să oprească, să controleze, să reţină, să conducă şi să cerceteze în porturile României navele, ambarcaţiunile şi persoanele care au încălcat regimul juridic al frontierei de stat şi al mării teritoriale sau drepturile României în zona contiguă ori în zona economică exclusivă;

• să acţioneze pentru oprirea şi controlul oricărei nave suspecte, la solicitarea organelor abilitate sau din proprie iniţiativă, în situaţia în care se deţin informaţii referitoare la implicarea acesteia în activităţi ilegale în apele aflate în zona de competenţă, informând de îndată celelalte instituţii cu competenţe în domeniu; întreaga răspundere privind consecinţele ce decurg din oprirea nejustificată a navei revine solicitantului;

• să folosească armamentul de la bordul navelor proprii împotriva navelor şi ambarcaţiunilor care au încălcat legislaţia română, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

• să exercite orice alte drepturi şi să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege.

Poliţia de Frontieră, ca element de noutate675, dobândeşte sarcini în domeniul efectuării cercetării penale676. Potrivit legii, inspectorul general al poliţiei de frontieră desemnează prin dispoziţie poliţiştii de frontieră care efectuează cercetarea penală, potrivit legii.

În ceea ce priveşte competenţa în îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul de frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care face parte, în caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul de frontieră putând acţiona şi în zona de competenţă teritorială a altor unităţi ale poliţiei de frontieră, comunicând despre aceasta unităţii competente. În îndeplinirea activităţilor de cercetare penală poliţistul de frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care face parte.

În cazul de detaşării sau efectuării unei misiuni ordonate în zona de competenţă a unei alte structuri a Poliţiei de Frontieră Române, poliţistul de frontieră are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate.

Important de observat este că poliţiştii de frontieră sunt restricţionaţi în domeniul competenţei teritoriale doar în materia cercetării penale, în îndeplinirea atribuţiilor generale poliţistul din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră având competenţă teritorială generală677.

În ceea ce priveşte competenţa materială, în punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontieră, pe Dunărea interioară, canalul Sulina şi braţul Tulcea, în apele maritime interioare, marea teritorială, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, organele de cercetare ale poliţiei de frontieră efectuează cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare.

675 N.A. – implicarea poliţiei de frontieră în cercetarea penală are caracter de noutate însă nu trebuie privită ca insolită, în opinia mea, modul de abordare a problemei promovat de legiuitor este oportun; în contextul reformei instituţiilor statului implicate în lupta împotriva criminalităţii, trebuie observat că teritoriul de competenţă al poliţiei de frontieră are un caracter special, fapt ce impune ca necesară o abordare complexă, dar, în acelaşi timp, neapărat, unitară.

676 Secţiunea 2 din capitolul IV, art. 23 şi 24 din O.U.G. 104/2001 677 Art. 23 alin. 5 din O.U.G. 104/2001

265

Competenţa materială este asigurată şi în situaţiile de extindere a cercetărilor de pe apă la cele de pe uscat, în aceste situaţii poliţistul de frontieră trebuind să colaboreze cu organele competente, potrivit legii.

Ca excepţie, în materia constatării infracţiunilor de frontieră şi a infracţiunilor din domeniul criminalităţii transfrontaliere, precum şi pentru efectuarea cercetărilor în legătură cu acestea poliţiştii de frontieră pot depăşi zona de competenţă, acţionând, împreună cu organele specializate ale poliţiei, pe întregul teritoriu al ţării.

Activitatea Poliţiei de frontieră, aşa cum este reglementată, este pe deplin integrată şi de natură a completa activitatea Poliţiei judiciare. În fapt deşi în plan organizaţional, din punct de vedere administrativ se poate vorbi despre două instituţii distincte, funcţional, consider că trebuie vorbit despre o singură poliţie. Poliţia judiciară nu poate acoperi întreg domeniul de luptă antiinfracţională iar din acest considerent a fost nevoie să se înfiinţeze şi să funcţioneze un corp de poliţie aparte, similar ca posibilităţi de exprimare cu poliţia, să spunem, clasică, însă care să acopere o zonă de competenţă materială şi teritorială specială, teritoriul de la graniţa României sau din imediata vecinătate a acesteia şi, respectiv infracţiunile legate de trecerea frontierei.

Întrucât nu este de conceput o reacţie eficientă a instituţiilor statale fără o concepţie coerentă asupra modului cum trebuie să se desfăşoare activitatea la frontiera de stat, asupra reacţiei adecvate faţă de situaţiile cu potenţial infracţional, consider oportun să fac, aici, unele referiri la Strategia managementului integrat al frontierei de stat.

Aceasta constituie obiectul unei hotărâri de guvern – H.G. Nr. 482 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei managementului integrat al frontierei de stat în perioada 2003-2006 – fiind de salutat preocuparea executivului român pentru acest domeniu deosebit de important şi de sensibil în contextul finalizării negocierilor pentru aderarea României la U.E. şi finalizarea, odată cu aceasta, a reformelor economice destinate să contureze o economie de piaţă funcţională, capabilă să supravieţuiască în mediul economic comunitar.

Managementul integrat al frontierei de stat reprezintă sistemul de coordonare unitară a acţiunilor şi procedurilor desfăşurate de instituţiile şi organismele abilitate prin lege să asigure menţinerea stării de normalitate la frontiera de stat, realizarea cooperării privind regimul de frontieră cu alte state şi instituţii similare din ţările vecine, precum şi asigurarea compatibilizării permanente cu normele şi practicile de supraveghere şi control al frontierei de stat aplicate în ţările Uniunii Europene. Strategia managementului integrat al frontierei de stat conţine direcţiile de acţiune şi programele generale pentru aducerea la îndeplinire, pe termen mediu şi lung, a măsurilor, activităţilor şi acţiunilor specifice instituţiilor şi organismelor abilitate ale statului român de a desfăşura activităţi la şi în legătură cu frontiera de stat, pentru optimizarea reglementărilor structurilor, acţiunilor şi dotărilor din acest domeniu, în baza unor criterii existente sau prognozate.

Prin Strategia managementului integrat al frontierei de stat se urmăreşte coordonarea unitară la nivel central şi teritorial, de către structurile şi organismele cu responsabilităţi la frontieră, a acţiunilor şi măsurilor întreprinse pentru securizarea frontierei de stat, monitorizarea şi combaterea fenomenului infracţional transnaţional, realizarea compatibilităţii cu normele şi procedurile comunitare privind supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat în scopul asigurării condiţiilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Securizarea frontierei naţionale, în special a celei de nord şi de est, întărirea supravegherii şi a controlului la frontiera de stat şi implementarea managementului integrat constituie condiţiile sine qua non ale succesului în combaterea eficientă a fenomenului infracţional transnaţional.

266

Necesitatea securizării frontierei de stat a României este determinată de creşterea în amploare şi complexitate a infracţionalităţii transnaţionale, pe direcţia principală est-vest, de internaţionalizarea fenomenului criminalităţii organizate, precum şi de existenţa condiţiilor favorizante ale acestor fenomene prin persistenţa crizei economice, a conflictelor sociale, etnice şi religioase, proliferarea acţiunilor teroriste în unele state din vecinătatea şi din apropierea graniţelor României sau din lume.

Complexitatea şi amploarea fenomenului infracţional, presiunea acestuia la frontierele ţării şi necesitatea combaterii lui cu eficienţă, concomitent cu asigurarea măsurilor privind securizarea frontierei de stat, impun participarea efectivă a tuturor structurilor şi organismelor statului cu responsabilităţi la frontieră, în vederea realizării unui management integrat al frontierei, compatibil cu practicile comunitare.

Printre factorii de risc, care impun adoptarea şi implementarea Strategiei managementului integrat al frontierei de stat, trebuie observat:

1. traficul de persoane la frontierele României; 2. formele organizate de contrabandă cu bunuri de consum (alcool, ţigări, cafea,

animale şi produse alimentare şi nealimentare supuse controlului sanitar-veterinar etc.);

3. acţiunile organizate de contrabandă cu produse periculoase (mercur, materiale radioactive, armament etc.) sau supuse controlului destinaţiei finale;

4. contrabanda cu maşini furate, efectuată de către grupuri ale crimei organizate; 5. contrabanda cu bunuri de patrimoniu pentru care există o cerere mare în ţările

Europei de Vest; 6. traficul ilicit cu droguri, substanţe psihotrope şi precursori ale acestora,

materiale biologice şi alte produse şi substanţe ce reprezintă risc major pentru sănătatea publică şi animală;

7. traficul de mărfuri contrafăcute şi pirat; 8. traficul ilicit cu obiecte din materiale şi pietre preţioase; 9. traficul ilicit cu produse strategice; 10. traficul ilicit cu deşeuri, reziduuri şi alte mărfuri periculoase pentru sănătate şi

mediu; 11. traficul cu specii din fauna şi flora pe cale de dispariţie; 12. pătrunderea în România a membrilor unor grupuri ale criminalităţii organizate,

în vederea desfăşurării de activităţi ilegale deosebit de periculoase (furturi, tâlhării, înşelăciuni, omucideri) în zona punctelor de trecere a frontierei de stat şi pe principalele rute de transport;

13. pericolul pe care îl prezintă, la adresa siguranţei naţionale a României, acţiunile întreprinse de servicii de informaţii străine;

14. trecerea frontierei în/din România pe baza documentelor de călătorie contrafăcute;

15. încălcarea sub diferite forme a prevederilor legislaţiei vamale; 16. posibilitatea infiltrării pe teritoriul ţării noastre a elementelor aparţinând unor

reţele ale terorismului internaţional; 17. concertarea unor acţiuni specifice ale reţelelor infracţionale transnaţionale

pentru atragerea participării la comiterea faptelor ilegale a unor reprezentanţi care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile statului;

18. trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către persoane urmărite în temeiul legii, care încearcă să se sustragă răspunderii penale, sau în scopul comiterii de fapte infracţionale;

19. trecerea ilegală a frontierei de stat de către diverse persoane a animalelor vii şi a produselor de origine animală sau a altor produse supuse controalelor veterinare.

Odată observaţi factorii de risc managementului integrat al frontierei de stat are următoarele obiective strategice:

267

1. Adaptarea managementului frontierei de stat la standardele sistemului Uniunii Europene, garantarea combaterii efective a migraţiei ilegale şi contracararea oricăror tipuri de infracţiuni:

o descentralizarea deciziei, a responsabilităţilor şi a alocării resurselor; o creşterea numărului de funcţii operative la subunităţile de intervenţie din cadrul

structurilor teritoriale ale Poliţiei de frontieră, ale autorităţii vamale şi ale celorlalte instituţii publice care sunt dispuse pe frontiera de nord şi est a ţării, cu încadrarea în numărul de posturi şi în cheltuielile de personal aprobate pentru instituţiile menţionate, prin legile bugetare anuale;

o încorporarea mijloacelor tehnice într-un sistem integrat de supraveghere şi control la frontiera de stat, creşterea mobilităţii în acţiune şi a calităţii supravegherii viitoarei frontiere externe;

o implementarea sistemului radioelectric de observare şi supraveghere pe secţiunea maritimă a frontierei de stat;

o diminuarea până la eliminare a controlului traficului de frontieră la viitoarea frontieră internă a Uniunii Europene.

2. Armonizarea legislaţiei interne cu acquisul comunitar şi cu acquisul Schengen: 3. Adaptarea procedurilor de control al traficului de frontieră, asigurarea infrastructurilor şi echipamentelor necesare desfăşurării controalelor la standardele Uniunii Europene pentru frontiera externă, în perspectiva integrării şi de asigurare a fluidităţii traficului de persoane şi bunuri la celelalte frontiere:

înfiinţarea în toate punctele de trecere a frontierei de stat, deschise traficului internaţional, a ghişeului unic de încasare a taxelor şi a altor sume datorate în vamă bugetului de stat, bugetelor locale şi altor bugete, precum şi a tarifelor instituţiilor abilitate să perceapă tarife la frontieră;

generalizarea efectuării controlului poliţienesc de frontieră şi vamal în toate punctele de trecere a frontierei de stat simultan, la un singur filtru;

separarea fluxurilor din punctele de trecere a frontierei de stat (călători/marfă, cetăţeni ai statelor Uniunii Europene/alţi cetăţeni);

crearea unui sistem flexibil pentru schimbul de informaţii cu autorităţile din ţările vecine şi ale Uniunii Europene, ce au atribuţii la frontieră;

înfiinţarea terminalelor de control sanitar-veterinar pentru animale vii şi produse supuse controlului sanitar-veterinar şi separarea acestui flux de restul tipurilor de mărfuri, similar cu practica existentă la nivelul statelor din Uniunea Europeană;

introducerea formatului uniform al ştampilelor de intrare-ieşire şi a culorilor de cerneală la punctele de trecere a frontierei de stat, similare cu cele folosite de statele membre ale Uniunii Europene.

4. Reconstrucţia sistemului instituţional al Poliţiei de frontieră: 1. finalizarea procesului de profesionalizare, prin înlocuirea funcţiilor de militari în

termen cu funcţii de poliţişti de frontieră, cu încadrarea în cheltuielile de personal, în numărul maxim de posturi şi structura acestora, aprobate Ministerului de Interne prin legile bugetare anuale;

2. reorganizarea structurilor de la frontiera internă şi externă, în perspectiva integrării europene;

3. implementarea planului privind repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru îmbunătăţirea sistemului de supraveghere a frontierei externe prin disponibilizarea acestora de la frontiera internă;

4. dezvoltarea componentei operative la structurile de execuţie, în vederea creşterii flexibilităţii, prin îmbunătăţirea dotării.

5. Perfecţionarea sistemului cooperării internaţionale, intensificarea cooperării bilaterale şi multilaterale cu organele de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu cele ale Uniunii Europene: 6. Implementarea unui sistem performant de management al resurselor umane:

268

7. Realizarea unui sistem informaţional performant, compatibil cu sistemele ţărilor membre ale Uniunii Europene:

realizarea sistemului informatic on-line al frontierei, ca parte componentă a Sistemului naţional informatic (N.SIS):

facilitarea accesului şi a unei bune comunicări cu Sistemul de informaţii Schengen (SIS), în conformitate cu principiile de folosire a acestui sistem, precum şi cu alte baze de date care să sprijine instituţiile cu atribuţii la frontieră, pentru îndeplinirea misiunilor specifice;

asigurarea accesului la sistemele informatice: CIREFI678, AFIS679, SIRENE680; proiectarea şi realizarea sistemului informatic privind traficul în aeroporturi, ca

parte a sistemului integrat de informatizare la frontieră. 8. Modernizarea dotării cu mijloace tehnice şi cu aparatură specifică, necesare îndeplinirii misiunilor specifice ale Poliţiei de frontieră, în raport cu situaţia operativă şi sursele de finanţare:

1. achiziţia de mijloace tehnice prin alocaţii bugetare; 2. bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de la persoanele juridice şi fizice,

sub formă de donaţii şi sponsorizări sau prin contracte de comodat, în condiţiile legii;

3. achiziţia de mijloace tehnice prin programe PHARE şi alte programe de finanţare internaţională;

4. achiziţia de mijloace tehnice prin credite externe garantate guvernamental; 5. modernizarea mijloacelor tehnice existente prin efectuarea unor

transformări constructive şi funcţionale, în vederea aducerii acestora la standardele europene.

9. Restaurarea şi modernizarea patrimoniului imobiliar al Poliţiei de frontieră: modernizarea imobilelor din dotarea structurilor Poliţiei de frontieră în vederea

aducerii acestora la standardele europene; construcţia, împreună cu statele vecine, a unor puncte comune de control la

trecerea frontierei de stat; modernizarea punctelor de trecere a frontierei de stat, în special la viitoarea

frontieră externă, în perspectiva integrării europene. 10. Asigurarea unei structuri funcţionale flexibile, pentru executarea misiunilor în noile condiţii impuse de practica comunitară: 1. dimensionarea adecvată a structurilor Poliţiei de frontieră, în acord cu misiunile specifice; 2. creşterea numărului de funcţii operative din cadrul structurilor teritoriale, dispuse în special pe frontiera de nord şi est, concomitent cu reducerea numărului de funcţii de conducere cu 2% şi a funcţiilor prevăzute cu grade mari cu 5%, cu încadrarea în fondurile alocate cheltuielilor de personal, în numărul maxim de posturi şi în structura acestora pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin legile bugetare anuale. 11. Cooperarea la nivel naţional în lupta împotriva crimei organizate transfrontaliere, în toate domeniile, a Poliţiei de frontieră:

cu structurile specializate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, Comandamentul Naţional al Jandarmeriei şi Agenţia Naţională Antidrog):

- realizarea unui schimb permanent şi operativ de date şi informaţii pe domenii de interes, care concură la combaterea fenomenului infracţional transnaţional; 678 CIREFI - sistem complementar al SIS, prin care sunt gestionate datele referitoare la fenomenul criminalităţii transfrontaliere (rute, migraţii etc.).

679 AFIS - sistem automat de codificare, stocare şi comparare a urmelor şi impresiunilor papilare680 SIRENE - Biroul naţional operativ şi traducători, care gestionează informaţiile suplimentare referitoare la semnalările de la N.SIS (Suplimentary Informative Request National Centry).

269

- organizarea unor acţiuni şi controale comune, la nivelul structurilor centrale şi teritoriale, în medii sau locuri de interes operativ în care este semnalată prezenţa persoanelor care se ocupă cu traficul de persoane ori sunt predispuse la infracţiuni cu caracter transnaţional; - verificarea şi utilizarea operativă a datelor referitoare la activitatea unor cetăţeni străini sau persoane suspecte a fi implicate în traficul de persoane, de armament şi muniţii, stupefiante, de monedă falsă, de maşini furate sau în acordarea ilegală de vize; - executarea unor acţiuni, investigaţii şi supravegherea la locurile şi la punctele de încărcare în mijloacele de transport al produselor destinate exportului, în scopul prevenirii ieşirii clandestine din ţară a cetăţenilor români şi străini; - identificarea şi supravegherea calificată a persoanelor cunoscute că se îndeletnicesc cu călăuzirea şi trecerea ilegală a cetăţenilor străini sau români peste frontieră; - desfăşurarea unor acţiuni comune pentru combaterea actelor ilegale cu caracter transnaţional;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Justiţiei: - informarea reciprocă cu date operative de interes, utile în prevenirea actelor infracţionale transnaţionale, şi combaterea fenomenului infracţional transnaţional; - punerea la dispoziţie, în condiţiile legii, a persoanelor arestate preventiv sau condamnate, solicitate de şefii unităţilor teritoriale ale Poliţiei de frontieră în vederea efectuării urmăririi penale; - informarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră cu privire la persoanele arestate preventiv sau condamnate, implicate în cazuri care au vizat infracţionalitatea transnaţională, puse în libertate, indiferent de modalitatea dispusă de organele judiciare, ori învoite din penitenciare; - acordarea sprijinului necesar personalului penitenciarelor cu prilejul predării-preluării la punctele de frontieră a persoanelor condamnate, cetăţeni străini sau români care au solicitat executarea pedepselor în propria ţară; - culegerea şi schimbul reciproc de date şi informaţii despre actele preparatorii în vederea săvârşirii infracţiunilor de frontieră, apartenenţa, legătura şi implicarea în coordonarea reţelelor de trafic de către cei reţinuţi în penitenciare; - conectarea sistemului informatic al Poliţiei de frontieră la baza de date a Direcţiei Generale a Penitenciarelor, referitoare la persoanele deţinute, în scopul uşurării verificării operative a existenţei în penitenciare a unor persoane căutate de către Poliţia de frontieră; - asigurarea unei cooperări strânse cu parchetele locale pentru rezolvarea operativă şi legală a cauzelor în care au fost implicate persoane care au încălcat regimul juridic al frontierei de stat;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Turismului: - asigurarea aplicării cadrului legal pentru efectuarea turismului organizat pe bază de contracte, pentru turiştii care sosesc în România individual sau în grup, cu servicii turistice în pachet sau izolate, precumpărate; - transmiterea oportună a agenţiilor de turism sau a companiilor hoteliere de turism din România, posesoare de licenţă pentru efectuarea turismului organizat, şi a partenerilor acestora din străinătate, precum şi orice modificare a sistemului de contracte dintre acestea; - soluţionarea oportună, în spiritul legii, a problemelor şi eventualelor neconcordanţe ce apar în completarea documentelor de călătorie, în scopul fluidizării traficului acestei categorii de persoane şi depistării documentelor false (falsificate);

cu structurile competente din cadrul Ministerului Finanţelor Publice: - asigurarea schimbului eficient de date şi informaţii necesare combaterii acţiunilor ilegale în zona de frontieră şi în zona specială de supraveghere vamală; - acordarea reciprocă a sprijinului operativ pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice structurilor autorităţii vamale şi ale Poliţiei de frontieră;

270

- efectuarea, în baza unor planuri comune de acţiune în zona de frontieră, a controalelor asupra mijloacelor de transport, depozitelor, containerelor, trenurilor, sediilor şi altor obiective unde se găsesc bunuri supuse sau care urmează să fie supuse unui regim vamal. Cu această ocazie, dacă se descoperă persoane clandestine, migranţi, armament, muniţie, substanţe explozive, toxice sau radioactive ori alte materiale ce ar putea fi folosite în scop terorist, le predă imediat Poliţiei de frontieră cu proces-verbal pentru efectuarea cercetărilor şi întreprinderea măsurilor prevăzute de lege; - participarea şi colaborarea, în condiţiile legii, în vederea susţinerii unor activităţi coordonate împotriva traficului internaţional de droguri;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale: - schimbul de date şi informaţii cu privire la persoanele care au săvârşit infracţiuni la regimul juridic al frontierei de stat; - cunoaşterea situaţiei operative de profil, identificarea persoanelor aparţinând instituţiei militare, semnalate cu încălcări ale reglementărilor legale; - descoperirea, prevenirea, informarea reciprocă şi contracararea oricăror acţiuni de încălcare a reglementărilor legale ce vizează traficul de mărfuri cu regim special, de atragere a unor structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului de Interne în activităţi de încălcare a legislaţiei; - sprijinul reciproc în derularea unor acţiuni specifice şi acoperirea nevoilor de informaţii în medii şi spaţii de interes pentru fiecare instituţie;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor:

- asigurarea colaborării în scopul administrării fondului forestier în condiţiile respectării regimului silvic şi a gestionării durabile a vânatului; - realizarea unui segment comun Ministerul Administraţiei şi Internelor - Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor al sistemului informatic şi informaţional, parte a N.SIS; - schimbul operativ şi permanent de date şi informaţii de interes comun în vederea prevenirii şi combaterii pescuitului ilegal în apele de frontieră şi a braconajului în fondul cinegetic; - asigurarea executării, în conformitate cu prevederile legale, a activităţilor specifice pe linie fitosanitară şi sanitar-veterinară în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat; - asigurarea colaborării pe linia schimbului de informaţii, la nivelul structurilor teritoriale, privind combaterea infracţionalităţii transnaţionale;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei:

- asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă şi legalitate a transportului pasagerilor Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM, care călătoresc pe tronsoanele interne ale zborurilor externe, precum şi pe cele internaţionale; - pregătirea personalului Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM pentru participarea la combaterea fenomenului migraţionist, asigurarea urcării la bordul aeronavelor a persoanelor care au documente valabile, în conformitate cu legislaţia statului român;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Afacerilor Externe: - informarea reciprocă, în mod operativ, în ceea ce priveşte reglementările în politica de vize şi orice probleme apărute în legătură cu controlul la frontiera de stat al unor persoane oficiale acreditate în România; - iniţierea în comun a negocierii, semnării şi colaborarea în vederea întreprinderii procedurilor de intrare în vigoare a unor acorduri bilaterale privind cooperarea între autorităţile române şi cele din statele vecine; - cooperarea în vederea promovării intereselor României în diferite domenii, inclusiv prin desfăşurarea unor acţiuni comune; - iniţierea în comun a unor proiecte legislative cu aplicabilitate şi la frontiera de stat;

271

- acordarea de sprijin reciproc în rezolvarea unor probleme ale cetăţenilor străini care au săvârşit acte ilegale la frontiera de stat (contactarea ambasadelor, a consulatelor, iniţierea unor discuţii cu reprezentanţi oficiali ai ţărilor respective în România); - realizarea unui sistem informaţional integrat între secţiile consulare ale ambasadelor României şi Poliţia de frontieră şi convenirea unui procedeu rapid de soluţionare a cazurilor deosebite (verificări de persoane, aprobări de vize, eliberarea unor documente de călătorie etc.);

cu structurile competente din cadrul Ministerului Administraţiei Publice: - desfăşurarea unor activităţi comune pentru deschiderea unor noi puncte de frontieră sau modernizarea celor existente; - sprijinirea Poliţiei de frontieră, în limitele prevăzute de lege, pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, referitor la întreţinerea fâşiei de protecţie (întreţinerea fâşiei arate şi a culoarului bornelor); - sprijinirea Poliţiei de frontieră în popularizarea legislaţiei specifice; - participarea la activităţile specifice ale celor două instituţii în vederea îmbunătăţirii permanente a cooperării;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei: - asigurarea schimbului eficient de date şi informaţii de interes comun în vederea prevenirii actelor ilegale în zona de competenţă a Poliţiei de frontieră, în special în punctele de control pentru trecerea frontierei; - asigurarea executării în conformitate cu prevederile legale a activităţilor specifice pe linie medicală în punctele de control pentru trecerea frontierei;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Integrării Europene: - realizarea schimbului de date şi informaţii cu privire la măsurile ce au fost întreprinse şi care privesc şi Poliţia de frontieră pentru aderarea României la Uniunea Europeană; - desfăşurarea unor acţiuni comune în cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană; - acordarea de sprijin reciproc pentru realizarea obiectivelor proprii cuprinse în programul de aderare; - participarea la activităţi comune care au ca obiect pregătirea aderării României la Uniunea Europeană;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului: - realizarea, potrivit legii, a unor acţiuni comune de combatere a actelor ilegale în zona de competenţă a Poliţiei de frontieră, în vederea prevenirii şi descoperirii acţiunilor de poluare a mediului ambiant; - acordarea de sprijin reciproc în vederea soluţionării evenimentelor care au avut ca urmare poluarea mediului în zona de competenţă a Poliţiei de frontieră;

cu structurile competente din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei:

- acordarea sprijinului necesar în vederea asigurării şi menţinerii unui sistem de comunicaţii viabil, eficient şi util; - îmbunătăţirea permanentă a sistemului de comunicaţii al Poliţiei de frontieră, pentru ca această structură să îşi îndeplinească eficient misiunile încredinţate;

cu structurile competente din cadrul Secretariatului General al Guvernului: - acordarea sprijinului necesar Poliţiei de frontieră pentru promovarea, prin Ministerul de Interne, a unor proiecte de lege cu privire la frontiera de stat; - realizarea schimbului de date şi de informaţii în probleme ce privesc frontiera de stat;

cu structurile competente din cadrul Serviciului Român de Informaţii: - cunoaşterea, prevenirea şi contracararea faptelor din domeniul infracţionalităţii transnaţionale de natură a aduce atingere siguranţei naţionale ori de drept comun; - informarea reciprocă cu datele şi informaţiile pe care fiecare instituţie le deţine şi sunt utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice date în competenţă;

272

- iniţierea şi participarea la acţiuni comune, în limitele conferite de lege, fiecărei instituţii, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor din domeniul infracţionalităţii transnaţionale; - realizarea de activităţi specifice, de interes comun, în domeniul îmbunătăţirii sistemului informatic;

cu structurile competente din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale: - acordarea sprijinului necesar Poliţiei de frontieră pentru realizarea unor legături speciale de bună calitate, la nivelul tuturor structurilor; - punerea la dispoziţie Poliţiei de frontieră a infrastructurii de comunicaţii, în vederea realizării sistemului informatic on-line; - realizarea schimbului de date şi de informaţii în probleme ce privesc frontiera de stat; - desfăşurarea unor activităţi comune pentru protecţia informaţiilor;

cu structurile competente din cadrul Serviciului de Informaţii Externe: - dezvoltarea relaţiilor de colaborare în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării fenomenelor şi acţiunilor din sfera criminalităţii organizate transnaţionale, de natură a aduce atingere siguranţei naţionale sau intereselor ţării; - informarea reciprocă cu date de interes în domeniul criminalităţii organizate transnaţionale pe care părţile le deţin şi sunt utile în îndeplinirea atribuţiilor specifice sau necesită intervenţia comună pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea planurilor şi acţiunilor ce vizează siguranţa naţională; - schimbul de date şi de informaţii referitoare la sfera terorismului şi a criminalităţii internaţionale desfăşurate de organizaţii specializate în astfel de activităţi, grupări mafiote şi alte grupuri infracţionale ce operează în zona de frontieră.

Conform opiniei generale, migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră sunt fenomene alarmante, în creştere exponenţială, ce au la bază atât explozia demografică, cât şi decalajele economice accentuate între statele dezvoltate şi cele ale lumii a treia. În prezent ansamblul de măsuri privind securizarea frontierei de stat vizează tocmai combaterea acestor fenomene, instaurarea unui climat de normalitate şi eliminarea cauzelor care generează acest fenomen. Strategia managementului frontierei României răspunde atât complexului de riscuri şi provocări, cât şi oportunităţilor care configurează mediul strategic al acestui început de secol.

Concluzionând poliţia de frontieră este un pilon important în lupta contra infracţionalităţii, desfăşurându-şi activitatea integrat, într-un sistem de organe, care, conlucrând şi schimbând informaţii, pot şi trebuie să acţioneze eficient pentru stăpânirea şi combaterea fenomenului infracţional legat, în cazul de faţă, de trecerea peste frontiera de stat a României.

6.3. Activităţi desfăşurate de către Garda Financiară

Garda Financiară681 este organizată ca instituţie publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, finanţată de la bugetul de stat, fiind destinată să exercite controlul operativ şi inopinat, cu excepţia controlului fiscal, privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală.

Garda Financiară se organizează şi funcţionează pe întreg teritoriul ţării prin Comisariatul general, comisariatele regionale şi Comisariatul Municipiului

681 Art. 1 alin 1 şi 3 din O.U.G. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare

273

Bucureşti, ale căror competenţe teritoriale şi sedii se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii tuturor comisariatelor se face prin intermediul Comisariatului general ce desfăşoară şi acţiuni operative pe întreg teritoriul ţării, în baza competenţelor stabilite prin lege682.

Prin atribuţiile pe care Garda financiară le are conferite prin lege acest organ are posibilitatea de a constata rezultatul săvârşirii de infracţiuni vamale, în esenţă existenţa unor mărfuri trecute fraudulos frontiera. Astfel la solicitarea Gărzii Financiare, Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură Comisariatului general al Gărzii Financiare, comisariatelor regionale şi Comisariatului Municipiului Bucureşti, din cadrul subunităţilor specializate de intervenţie rapidă ale poliţiei, personalul necesar pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei operaţiunilor desfăşurate de comisarii Gărzii Financiare în realizarea actului de control. În vederea realizării atribuţiilor sale683, pentru combaterea actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală, Garda Financiară efectuează controlul operativ şi inopinat cu privire la: a) respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege; b) respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite; c) modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea agenţilor economici; d) participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii specializate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, comisarii Gărzii Financiare sunt în drept684: să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se

comercializează bunuri ori se desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor normative în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt interzise de acestea;

să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe drumurile publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi, în vecinătatea punctelor vamale, antrepozite, zone libere, precum şi în alte locuri în care se desfăşoară o asemenea activitate;

să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor justificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii bunurilor;

să dispună măsuri cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi a veniturilor realizate din activităţi comerciale sau prestări de servicii nelegale şi să ridice documentele financiar-contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea contravenţiilor sau, după caz, a infracţiunilor;

să solicite, în condiţiile şi potrivit Codului de procedură penală, efectuarea de către organele abilitate de lege a percheziţiilor în localuri publice sau particulare – case, curţi, dependinţe şi grădini – dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca efect evaziunea sau frauda fiscală;

682 Art. 2 şi art. 3 din O.U.G. 91/2003

683 Cap. 2, art. 4 din O.U.G. 91/2003684 Conform art. 7 din O.U.G. 91/2003

274

să constate acte şi fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, să solicite organelor fiscale stabilirea obligaţiilor fiscale în întregime datorate, să ceară organelor de executare competente, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea şi să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală;

să solicite administratorilor unităţilor controlate şi persoanelor implicate explicaţii, lămuriri, precizări verbale şi/sau în scris, după caz, cu privire la faptele constatate;

să solicite, potrivit legii, copii certificate de pe documentele originale, să preleveze probe, eşantioane, mostre etc., necesare finalizării actului de control. Analiza şi examinarea probelor, eşantioanelor şi mostrelor se fac în laboratoare de specialitate, cheltuielile privind efectuarea acestora fiind suportate din fondurile special alocate în bugetul de venituri şi cheltuieli al Gărzii Financiare;

să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit competenţelor prevăzute de lege;

să întocmească acte de control operativ şi inopinat privind rezultatele verificărilor, să aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor;

să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea documentelor de însoţire a bunurilor şi persoanelor transportate;

să solicite instituţiilor financiar-bancare, de asigurări şi reasigurări, în condiţiile legii, date sau, după caz, documente, în scopul instrumentării şi fundamentării constatărilor cu privire la săvârşirea unor fapte ce contravin legislaţiei în vigoare;

să poarte uniforma, să păstreze, să folosească şi să facă uz de armamentul şi mijloacele de apărare din dotare, în condiţiile legii;

să utilizeze mijloacele auto purtând însemne şi dispozitive de avertizare sonore şi luminoase specifice, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege, Garda Financiară are acces la informaţiile necesare, în mod operativ şi gratuit, de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Direcţia Generală a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Serviciul Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi de la instituţiile financiar-bancare, în condiţiile legii şi cooperează cu organele cu atribuţii similare din alte state, pe baza tratatelor internaţionale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate, precum şi cu organismele de combatere a fraudei din cadrul Uniunii Europene, în cauzele de interes comun, potrivit protocoalelor încheiate în acest sens.

De remarcat că pentru a se da eficienţă activităţii agenţilor Gărzii financiare, aceştia au posibilitatea efectuării de percheziţii, ca adevărate organe de cercetare, în baza autorizaţiei procurorului,685 însă, de observat, în afara procesului penal pentru că, totuşi, agenţii Gărzii financiare nu sunt şi nici nu pot fi asimilaţi, în lipsa prevederii legale explicite, ca organe de cercetare686 ei având 685 Dar nu numai – cum în textul art. 17 alin. 1 din Legea nr. 30/1991 la lit. „f” se face vorbire despre efectuarea percheziţiilor în condiţiile şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură Penală… ”percheziţiile” pot fi efectuate atât în cazul constatării de infracţiuni în flagrant cât şi pe baza declaraţiei de consimţământ a persoanei la domiciliul căruia urmează să se efectueze percheziţia fără autorizaţia procurorului – observaţia păstrează acelaşi sens şi în condiţiile O.U.G. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare (N.A.)

686 Din câte cunoaştem noi, situaţia este prima din punct de vedere cronologic, apărută în cuprinsul legislaţiei în vigoare. Ulterior, probabil avându-se în vedere această antecedenţă, legiuitorul a conferit dreptul de efectua percheziţii în nume propriu şi altor organe – ca exemplu: organele de investigaţii din domeniul concurenţei loiale, agenţii silvici, etc.

275

posibilitatea să întocmească doar actele prevăzute de art. 214 din Codul de Procedură Penală.

Observând momentul în care pot acţiona agenţii Gărzii financiare apreciem că – în momentul valorificării bunurilor trecute în mod ilicit peste frontieră – pe lângă faptul că posibilităţile de constatare şi documentare a activităţii infracţionale sunt mai mari, aceştia pot constata şi evalua, în limite mai apropiate de realitate, cuantumul sumelor cu care a fost prejudiciat statul român prin neplata nici unei taxe sau impozit, bunurile trecute ilicit peste frontieră circulând şi fiind valorificate printr-un sistem economic paralel cu cel firesc, care este controlat şi este supus la plata de taxe şi impozite.

Considerăm că mai trebuie amintit şi faptul că, deşi, posibilităţile de control sunt deosebite – poate cele mai vaste pe care le are un organ care îşi desfăşoară activitatea în etapa actelor premergătoare – agenţii Gărzii financiare nu pot face totul, existând nevoia unei cooperări nu numai strânse dar şi eficiente atât cu organele care pot oferi informaţii în legătură cu efectuarea de activităţi ilicite cât şi cu organele de cercetare care urmează să preia actele întocmite de ei şi să finalizeze dosarul de urmărire penală.

6.4. Activităţi desfăşurate de către Poliţia Judiciară

Cu privire la Poliţia Română, organ al statului, privit de mulţi ca pe un factotum, un ceva vinovat prea puţin de starea de linişte şi echilibru a societăţii şi de alte lucruri bune şi, mult prea mult, de toate relele societăţii, se poate comenta mult în legătură cu ceea ce face sau poate să facă în materia constatării de infracţiuni vamale.

Dincolo de toate Poliţia Română687 face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii, activitatea Poliţiei Române constituind serviciu public specializat ce se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

Ca principale atribuţii Poliţia Română688: • apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi

publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii; • aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului,

de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii;

• sprijină unităţile de jandarmerie cu informaţii pentru asigurarea sau restabilirea ordinii şi liniştii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestaţiilor cultural-sportive şi altele asemenea;

• asigură, direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice şi intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea şi neutralizarea dispozitivelor explozive amplasate în scopul tulburării ordinii

687 Art.1 şi 2 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române

688 Art. alin 1 din Legea 218/2002

276

publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor sau provocării de daune proprietăţii publice ori private;

• avizează şi controlează, în condiţiile legii, înfiinţarea societăţilor private de detectivi, pază, supraveghere şi gardă de corp;

• culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite;

• realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate;

• desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea;

• asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi de arest preventiv organizate în cadrul unităţilor de poliţie;

• constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii; • asigură protecţia martorului, informatorului şi a victimei, în condiţiile legii; • asigură, conform legii, protecţia magistraţilor şi a familiilor lor, în cazurile în care

viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor ameninţări; • desfăşoară activităţi de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale,

executării pedepselor sau altor hotărâri judecătoreşti, precum şi a persoanelor dispărute;

• desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale; • foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice în cercetarea locului săvârşirii

infracţiunilor şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, efectuând, prin laboratoarele şi specialiştii proprii acreditaţi, expertize criminalistice şi constatări tehnico-ştiinţifice, dispuse în condiţiile legii;

• exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive, asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;

• exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive şi nucleare, substanţelor toxice şi stupefiante, precum şi asupra altor obiecte şi materii supuse autorizării, potrivit legii;

• supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic;

• desfăşoară activităţi specifice de poliţie în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene;

• exercită controlul asupra legalităţii stabilirii domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor români şi străini aflaţi pe teritoriul ţării, în condiţiile legii;

• ţine evidenţa nominală a cetăţenilor români cu obligaţii militare în mediul rural; • organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei

persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal şi constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative specifice poliţiei;

• efectuează studii şi cercetări privind dinamica infracţionalităţii în România şi propune măsuri de prevenire a acesteia;

• acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii acestora;

• participă, în condiţiile legii, împreună cu alte unităţi ale Ministerului de Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, unităţi de protecţie civilă şi

277

alte organe prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

• colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei;

• conlucrează cu structuri de profil din alte state şi de la nivelul unor instituţii internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere;

• participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească sau pentru acţiuni umanitare;

• îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege. Pornind de la două atribuţii de ordin general: - culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii

infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite; - realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii

economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate; se poate sublinia rolul şi locul poliţiei în lupta pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere.

Bunuri trecute fraudulos peste frontieră pot fi identificate cu prilejul efectuării celor mai diverse activităţi de control în mijloacele de transport, în depozite, spaţii de producţie sau de desfacere suspecte din punct de vedere activităţii desfăşurate în incinta lor. În multe cazuri constatarea poate pleca de la interpretarea unor stări de fapt care depăşesc limita de normalitate pentru un anumit sistem de referinţă spaţiio-temporal – de ce o numită marfă este mult mai ieftină decât mărfurile similare de pe piaţă ? Cum se justifică vânzările în salturi ale unor societăţi comerciale eventual şi în locuri improprii ? Cum o societate de import are o cifră de afaceri sensibil mică faţă de volumul de activitate deosebit pe care îl desfăşoară ? Ce caută mobilizate în anumite locuri de plecare pe timp de noapte mijloace tehnice şi personal pentru transbordarea de mărfuri dintr-un mijloc de transport în altul ? De ce unul sau mai multe camioane încărcate cu mărfuri şi-au deviat traseul de tranzitare a României pe timp de noapte ? De unde provin bunurile comercializate la preţuri relativ mici de reţelele de vânzători la colţ de stradă ? De unde se aprovizionează comercianţii care cu ocazia controalelor nu pot justifica provenienţa mărfii ? Cine şi pentru ce mărfuri eliberează facturi gata ştampilate de la societăţi comerciale lăsate în neactivitate, ale căror administratori sunt plecaţi demult din România fiind cunoscând că există reţele de infractori care înfiinţează mai multe societăţi comerciale în diferite ţări după care se retrag într-o ţară unde sunt „curaţi” iar actele societăţilor rămase înfiinţate sunt folosite la săvârşirea de infracţiuni ?

Cele pe care le-am arătat sunt doar simple exemple, practica judiciară relevând diferite procedee mai mult sau mai puţin sofisticate de a scoate profituri mari din activităţi ilicite în cadrul cărora pe lângă alte infracţiuni se săvârşesc şi infracţiuni vamale. Astfel pe teritoriul României pot dispărea autocamioane încărcate cu bunuri iar banii obţinuţi prin vânzarea rapidă a acestora sunt scoşi din ţară într-o geantă de către un banal călător dintr-un tren care iese din ţară. Camioanele cu bunuri declarate în tranzit sunt desigilate, containerele sunt schimbate cu altele care conţin bunuri de mâna a doua după care la ieşirea din ţară se plăteşte o banală contravenţie beneficiind de o exprimare echivocă în documentele comerciale – ex.: bunuri electrocasnice, substanţe chimice, etc. Se

278

folosesc acte prin care se atestă o valoare foarte mică în vamă pentru bunurile importate sau provenienţa dintr-o ţară care pe baza unor acorduri internaţionale, beneficiază de un tratament favorizat gen clauza naţiunii favorizate, de scutiri sau diminuări de taxe. Se valorifică pe sau se tranzitează teritoriul naţional cu bunuri speciale, în special droguri sau precursori iar sumele obţinute sunt folosite pentru cumpărarea de armament, finanţarea terorismului internaţional sau a altor activităţi ilicite.

Pentru combaterea infracţiunilor săvârşite în condiţiile crimei organizate ori în interesul urmăririi penale poliţia689 poate utiliza metoda livrării supravegheate690.

Pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, a criminalităţii transfrontaliere, a traficului de fiinţe umane, terorismului, traficului de droguri, spălării banilor, infracţiunilor informatice şi a crimei organizate, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu aprobarea ministrului de interne şi cu autorizarea procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de apel, Poliţia Română poate să folosească informatori şi poliţişti sub acoperire691 pentru culegerea de informaţii în vederea folosirii acestora ca probe în timpul unui proces în instanţă. Autorizarea procurorului va fi emisă în scris pentru o perioadă de maximum 60 de zile şi poate fi prelungită în aceleaşi condiţii pentru alte perioade de câte 30 de zile fiecare. Toate aceste autorizaţii vor fi confidenţiale şi nu vor fi făcute publice.

Sursele de informare, metodele şi mijloacele activităţii de culegere a informaţiilor au caracter confidenţial şi nu pot fi dezvăluite de nimeni în nici o împrejurare. Excepţie fac cazurile în care îndatoririle funcţiei, nevoile justiţiei sau legea impune dezvăluirea lor. În aceste situaţii dezvăluirea se va face, după caz, cu asigurarea protecţiei necesare.

De asemenea, apreciem, şi aici, oportun să subliniem necesitatea colaborării cu celelalte instituţii ale statului abilitate în lupta împotriva criminalităţii în general şi a săvârşirii de infracţiuni vamale în special. Eficienţa activităţilor întreprinse în comun cu Garda financiară cu Direcţia Generală a Vămilor, Oficiul pentru protecţia consumatorilor, a putut fi demonstrată şi, cel puţin, în opinia noastră este singura cale pentru obţinerea unor rezultate notabile, mai ales în condiţiile în care există suportul legal pentru aceasta. Tot în ceea ce priveşte colaborarea, nu trebuie desconsiderată, ci valorizată şi fructificată în mod corespunzător cooperarea cu organismele Interpol, Europol, cu celelalte servicii de poliţie din ţările comunitare, precum şi cu serviciile vamale, de poliţie, de supraveghere a tranzitului de persoane

În condiţiile în care, încă nu a apărut legea pentru înfiinţarea şi funcţionarea poliţiei judiciare române, existând mai multe controverse în legătură cu titularul urmăririi penale voi prezenta, în continuare unele observaţii ce se bazează pe modificările Codului de Procedură Penală aduse prin Legea 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, punând accentul tocmai pe lămurirea problemei titularului urmăririi penale, aspectele ce urmează a fi subliniate fiind valabile şi pentru

689 Art. 31 alin. 1 din Legea 218/2002

690 Livrarea supravegheată constituie metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării a drogurilor ori precursorilor şi bunurilor care fac obiectul unor infracţiuni sau ale căror deţinere şi comercializare sunt interzise, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate691 Art. 33 alin. 1 şi 2 din Legea 218/2002

279

organele de cercetare penală ale poliţiei de frontieră – cercetarea penală trebuind să fie tratată unitar, indiferent că este desfăşurată de către poliţia judiciară ori de către poliţia de frontieră.

Pornind de la rolul şi importanţa urmăririi penale în cadrul procesului penal şi având în vedere noile reglementări ce au ca obiect sarcinile şi obligaţiile organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, apreciez ca fiind de interes pentru activitatea practică lămurirea următoarei probleme: cine este, în noile condiţii stabilite de către legiuitor, titularul urmăririi penale ?; Cine, deci, poartă răspunderea pentru efectuarea activităţilor necesare, pentru probarea faptei penale, pentru aprecierea necesităţii şi oportunităţii desfăşurării uneia sau a alteia dintre acestea, pentru modul cum se realizează urmărirea penală, cum se clădeşte edificiul probaţiunii ?; Cine hotărăşte că urmărirea penală este terminată, că s-a realizat obiectul urmăririi penale692 ?.

Mă voi referi, în concret, doar la activitatea de urmărire penală – acea fază a procesului penal ce constă în strângerea şi administrarea probelor necesare documentării cauzei în scopul stabilirii împrejurărilor săvârşirii faptei penale, a identităţii făptuitorilor şi a răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată – nu şi la cea „operativă”, reglementată de către legiuitor sub forma actelor premergătoare. De asemenea trebuie subliniat că obiectul acestui demers nu îl constituie întreaga anchetă penală sau instrucţie a cauzei – aşa cum mai este denumită în doctrină693 – ce ar putea cuprinde, întregul demers judiciar de la sesizare până la finalizarea cercetării judecătoreşti, menit să stabilească adevărul în cauză.

În trecutul mai îndepărtat (înainte de 1990), ofiţerii şi subofiţerii de miliţie cărora li se conferise calitatea de organ de cercetare penală, militari de carieră fiind, erau supuşi necondiţionat comandanţilor, obligaţi să le execute întocmai şi la timp ordinele indiferent de consecinţele ce puteau apare şi, cel mai grav, indiferent dacă se încălca vreo normă juridică – comandantul era, în fapt, dictator iar legea aplicabilă nu era legea ci numai ordinul său694. Titularul era miliţianul de la cercetări penale însă el nu putea să facă, datorită subordonării necondiţionate faţă de comandantul său, decât ce primea ordin, el era doar instrumentul, decizia era a comandantului. De altfel, comandanţii aveau la îndemână şi instrumentele legale necesare pentru impunerea arbitrarului şi executării ordinelor necondiţionat.

Bunăoară, potrivit unei dispoziţii prevăzute la art. 226 alin. 3 în Codul de Procedură Penală al României, abrogate în prezent695, pentru faptele comise de către militari (altele decât cele îndreptate împotriva capacităţii de apărare a României sau contra păcii şi omenirii) începerea urmăririi penale nu se putea face decât cu avizul prealabil al comandantului anume desemnat. Această dispoziţie coroborată cu prevederile art. 225 – potrivit cu care urmărirea penală nu se poate efectua fără sesizarea organului competent – şi cu cele de la art. 10 lit. f – unde se arată că acţiunea penală nu se poate pune în mişcare în lipsa autorizării sau sesizării organului competent (adică a comandantului) – formează o imagine în care observăm că legea permitea să nu se respecte legea. Eventuala tragere la 692 Art. 200 din Codul de Procedură Penală al României

693 Ca exemplu, a se vedea N. Volonciu – Tratat de Procedură Penală, Edit Paideia, Bucureşti, 694 Potrivit principiilor şi uzanţelor practice de la acea vreme „constituţia” miliţianului de la cercetări penale era formată din slogane de genul „Ordinul nu se discută, el numai se execută”; „Ordinul doboară legea”; „Şefu-i şef şi-n şanţ”; etc. 695 Abrogat prin Legea 104/1992

280

răspundere a celui ce săvârşeşte abuzuri în timpul anchetei era condiţionată, aici, mai degrabă, de voinţa şefului decât de litera şi spiritul legii696.

După 1990, până la apariţia Legii 281/24.06.2003, poliţiştii de cercetare penală aveau – teoretic şi practic – o dublă subordonare: una, administrativă faţă de şefii ierarhici şi una, în planul mai larg al supravegherii activităţii de cercetare penală faţă de procuror. Titular este poliţistul, însă, condiţionat, el trebuind să păstreze un echilibru – precar, prin însăşi modul cum a fost construit acesta – între dispoziţiile procurorului şi cele ale şefului. El poartă răspunderea pentru realizarea obiectului urmăririi penale, rezultatul muncii lui fiind supus controlului judiciar realizat, în primă instanţă, de către procurorul ce efectuează supravegherea care, până să exercite controlul poate dispune efectuarea anumitor activităţi, poate fixa termene pentru efectuarea acestora, etc. În acelaşi timp munca lui interesează şi şeful ierarhic, ce trebuie să-i aprobe planul de muncă, acesta având posibilitatea să se opună efectuării anumitor activităţi în timp operativ atât explicit cât şi implicit prin refuzarea sprijinului uman şi material necesar pentru efectuarea celor mai multe dintre activităţile de urmărire penală697.

Cum se pot rezolva conflictele şi ce generează conflictele dintre dispoziţiile procurorului şi cele ale şefului ? În mod normal, cooperarea şi disponibilitatea pentru căutarea celor mai bune soluţii ar putea echilibra acest sistem dual de interese şi orgolii. De cele mai multe ori, în practică se poate constata o diversitate de situaţii. Între doi poli constituiţi din prevalarea influenţei unuia sau a celuilalt dintre factorii implicaţi, poliţistul de la cercetări penale îşi ia măsurile necesare pentru a nu fi acuzat de abuzuri sau de încălcări ale normelor procedurale imperative sesizează „interesul preponderent în cauză” şi rezolvă dosarul, astfel încât, să se poată spune orice dar, să nu poată fi acuzat el.

Uneori poliţia îşi arogă un anumit spirit de emancipare bazat pe relaţii personale, susţinerea unor factori politici, lipsa de reacţie oportună a procurorilor, etc., spunând că698 de vreme ce organul de cercetare al poliţiei este competent să efectueze cercetarea într-o cauză, procurorul, să facă bine, să fie cât mai discret. Odată cu finalizarea urmăririi penale dosarul va fi înaintat şi atunci procurorul se va pronunţa, trebuind să ţină seama că este vorba despre un volum important de muncă, un efort deosebit din partea poliţiei, caz în care, orice critică, orice observaţie poate deranja.

În alte cazuri procurorul vrea şi reuşeşte să impună un control deosebit asupra întregii activităţi a poliţistului de la cercetări penale, începând cu avizarea începerii urmăririi penale şi până la finalizarea cercetărilor.

De ce ar putea apare conflicte între poliţie şi parchet. Dincolo de natura umană, de dorinţa fiecăruia de a arăta că el este deasupra şi că trebuie respectat mai mult, se suprapun interesele diferitelor grupuri de interese politice şi economice, legăturile de rudenie, lupta pentru apropierea cât mai multor foloase necuvenite, pentru a favoriza oameni şi interese, cunoscut fiind că orice funcţie trebuie susţinută corespunzător.

696 De altfel şefii din M.I. – miliţie şi securitate – îşi făceau un titlu de glorie din aceea că dispuneau de soarta subordonaţilor, inclusiv în legătură cu activitatea de anchetă.

697 N.A. – anchetatorul nu poate face decât foarte puţin singur, de cele mai multe ori are nevoie de ajutorul unor colegi sau a specialiştilor criminalişti din aceeaşi structură administrativă, are nevoie de mijloace de transport, de forţe suplimentare pentru a păstra sub control posibilele situaţii de criză, etc.698 N.A. – şi procedând în consecinţă

281

Orice situaţie de criză, în sensul celor arătate, poate fi depăşită proclamând ca principiu dominant şi, efectiv, tratând lucrurile cu profesionalism, urmărind interese personale, păstrând legături sociale, etc., dar, numai, fiind corect.

Odată cu modificările aduse, Codului de Procedură Penală al României şi Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prin Legea 281/2003, problema titularului, a celui ce răspunde pentru modul cum se efectuează urmărirea penală, se pune într-un mod diferit.

În primul rând, în materia competenţei procurorului, la art. 209 alin. 1, se arată că procurorul supraveghează urmărirea penală; în exercitarea acestei atribuţii procurorii conduc şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare specială.

De asemenea, conform art. 218 din Codul de Procedură Penală, procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale şi supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. Mai mult la articolul următor – art. 219 alineatul 1 – legiuitorul subliniază că procurorul poate să dea dispoziţii cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală; în cazul organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu pot să le dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens. Procurorul dă dispoziţii dar are şi mijloace să urmărească dacă acestea sunt aduse la îndeplinire pentru că, potrivit art. 219 alin. 3, în cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii în mod defectuos, de către organul de cercetare penală, a dispoziţiilor date de procuror, acesta va sesiza conducătorul organului de cercetare penală, care are obligaţia ca, în termen de trei zile de la sesizare, să comunice procurorului măsurile dispuse.

Ce înseamnă poliţie judiciară şi din cine este formată aceasta, sunt probleme pe care le lămureşte art. 3 din Legea 281/2003 – în sensul că lucrătorii din Ministerul de Interne specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală, prevăzuţi la art. 201 din Codul de Procedură Penală, fac parte din poliţia judiciară. Organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea, în mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire toate dispoziţiile acestuia. Care procuror ? – în primul rând cel stabilit, în funcţie de arondare, prim procurorul parchetului de pe lângă judecătorii sau tribunale; urmând în ierarhie prim-procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de justiţie.

Foarte important este că, în conformitate cu alin. 5 al art. 3 al Legii 281/2003, eliberarea din funcţie a lucrătorilor de poliţie judiciară nu se poate dispune decât cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, ei neputând primi de la organele ierarhic superioare nici o altă însărcinare, în afara unor situaţii şi evenimente excepţionale sau în realizarea sarcinilor de pregătire şi perfecţionare profesională.

În acelaşi sens, alin. 7 şi 8 subliniază rolul pe care îl are procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în legătură cu cariera unui poliţist din cadrul poliţiei judiciare. Astfel promovarea în funcţie, eliberarea din funcţie sau angajarea răspunderii disciplinare, depind de avizul, propunerea sau solicitarea acestuia către ministrul de interne. Asemănător stau lucrurile şi în

282

cazul numirii poliţistului în calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, ministrul administraţiei şi internelor putând face numirea doar cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – art. 27 alin.1 din Legea 218/2002 aşa cum a fost modificat prin Legii 281/2003.

Analizând prevederile legale la care am făcut referire se poate trage concluzia că, în noile condiţii – ale aplicării prevederilor Legii 281/2003 – titularul urmăririi penale este procurorul; acesta urmând a purta întreaga răspundere a desfăşurării urmăririi penale. El, în sens larg, este cel care conduce şi controlează nemijlocit activitatea poliţistului de la cercetări penale, el reprezintă un factor esenţial în numirea, promovarea, eliberarea din funcţie sau pedepsirea poliţistului, el are toate pârghiile pentru, la nevoie, a impune un anumit punct de vedere sau o anumită măsură în legătură cu activitatea poliţistului.

Totuşi, ce mai este, ce a mai rămas să facă poliţistul, organ de cercetare penală al poliţiei judiciare ? – dincolo de a fi un simplu instrument pus la îndemâna procurorului pentru ca acesta să poată realiza scopul activităţii de urmărire penală.

Desigur expresii precum instrument, unealtă, element, subordonat, etc. sunt de natură a irita pe mulţi dintre poliţiştii de la cercetări penale care, orice s-ar spune despre activitatea lor, până în prezent au asigurat împreună cu procurorul – în măsură în care acesta a vrut sau/şi a avut timp să o facă – clădirea edificiului probaţiunii în procesul penal.

Că poliţistul este subordonat, că este un simplu executant al hotărârilor procurorului pare a fi destul de clar – o realitate dureroasă, având în vedere că poliţistul de la cercetări penale are aceeaşi pregătire, aceleaşi posibilităţi de pregătire continuă, cu certitudine, în prezent, o experienţă de anchetă mai mare decât procurorul care îl supraveghează699, etc. – prin analiza prevederilor legale invocate mai sus. Totuşi, Codul de Procedură Penală, atât de modificat cum se prezintă în prezent, pare a uita, în alte formulări legale, de rolul de simplu servant hărăzit poliţistului de la cercetări penale.

Astfel, ca exemplu: • organul de cercetare penală emite rezoluţia şi procesul-verbal de

începere a urmăririi penale; dispunând astfel de începerea urmăririi penale, este adevărat sub rezerva confirmării motivate a procurorului – art.228;

• măsura reţinerii poate fi luată de către organul de cercetare penală faţă de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală; poliţistul având, aici, dreptul să aprecieze dacă se impune ori nu măsura preventivă – art. 143;

• în cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare penală consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului, face propuneri, în acest sens, şi le înaintează procurorului; aici legiuitorul conferă poliţistului iniţiativa în luarea unei măsuri preventive cu efecte deosebite faţă de statutul persoanei în cauză. – art. 233 şi 234;

• organul de cercetare penală, dacă constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea

699 N.A. – nu considerăm că este locul dezvoltării unei polemici care să aibă ca obiect relaţia procuror-poliţist însă faptul că unul este condamnat să fie şef iar altul este condamnat să fie veşnic subordonat este, efectiv deranjant.

283

urmării penale ori s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea acelei fapte, este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice; se dă ca termen 3 zile pentru încunoştinţarea procurorului şi 5 zile pentru ca acesta să decidă. – art. 238. Apare o întrebare firească aici: cum de este nevoie ca o persoană, care conduce şi controlează nemijlocit modul cum se desfăşoară o activitate, să afle, printr-un demers special al subordonatului, despre elemente importante ce survin în timpul efectuării activităţii ? Înseamnă ori că nu ştie să îşi facă treaba ori nu conduce şi controlează, chiar, nemijlocit, deşi trebuie să o facă. Indiferent de răspuns, este greu de crezut că, aici, legiuitorul a vrut să ofere procurorului posibilitatea de a-şi manifesta ignoranţa, neprofesionalismul sau prostia. Consider că este oportună o limpezire a situaţiei. Nu este bine şi nici nu

este normal ca, într-un stat de drept, cel care face cercetarea penală să fie „sugestionat” pe cale de ordin administrativ. În acest sens apreciem ca salutară scoaterea poliţistului de la cercetări penale de sub autoritatea profesională a şefului administrativ. De asemenea, nu este bine nici transformarea poliţistului în simplu instrument la îndemâna procurorului pentru că astfel, devenind depersonalizat, va prefera să se complacă în statutul de simplu executant reprimându-şi orice iniţiativă, orice implicare, devreme ce răspunderea pentru rezultatul final o are procurorul – el trebuind să răspundă şi să se implice doar în modul în care duce la îndeplinire sarcinile primite.

De lege ferenda, este necesar ca legiuitorul să aibă o opţiune cât se poate de clară:

• Ori se merge pe subordonarea profesională exclusivă – aşa cum se pare că se doreşte – a poliţistului, organ de cercetare penală, faţă de procuror, caz în care, în primul rând, trebuie subliniat expres într-un text legal faptul că procurorul răspunde de modul cum se desfăşoară urmărirea penală iar poliţistul răspunde doar de modul în care îşi realizează sarcinile primite de la procuror.

• Ori i se acceptă poliţistului dreptul de a decide singur modul în care desfăşoară urmărirea penală, cum şi ce activităţi trebuie efectuate, procurorului revenindu-i, în acest caz, rolul de a verifica dacă legea este respectată – sub aspectul respectării normelor juridice imperative şi sub aspectul realizării obiectului urmăririi penale, prevăzut de art. 200 din Codul de Procedură Penală. Această soluţie nu trebuie să aducă o nouă implementare a ordinului şefului în activitatea de urmărire penală, poliţistul putând să capete, aici un statut identic cu cel al procurorului, în sensul că el trebuie să aibă cu superiorul său, exact aceleaşi raporturi pe care le are procurorul cu superiorul său.

• Ori se adoptă o soluţie mixtă, în cazul unor categorii de infracţiuni, procurorul să conducă nemijlocit un corp special de poliţişti – soluţie adoptată în cazul Parchetului Naţional Anticorupţie – iar în cazul altor infracţiuni poliţia judiciară să aibă suficientă libertate de mişcare, procurorul având menirea doar să verifice dacă se respectă legea. Este necesară o clarificare urgentă a situaţiei, având în vedere şi ultimele

modificări, în materie, ale Constituţiei României, potrivit cu care, organele judiciare răspund pentru activităţile lor.

284

Concluzionând, apreciez că problema responsabilităţii pentru modul cum şi pentru rezultatele desfăşurării urmăririi penale este deosebit de importantă, că în prezent această problemă nu este suficient de clar lămurită şi că pentru lămurirea acestei probleme este necesară intervenţia legiuitorului. Activitatea poliţiei judiciare va continua să aibă o importanţă deosebită în cadrul cercetării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României iar noua lege va arăta, probabil foarte clar, care este rolul şi locul acestei instituţii în cadrul demersului judiciar.

6.5. Activităţi desfăşurate de către Organele de Investigaţii numite, după caz, de preşedintele Consiliului Concurenţei sau de şeful Oficiului Concurenţei şi abilitate de ministrul justiţiei

Având în vedere că introducerea în ţară de bunuri trecute în mod fraudulos peste frontieră atât prin ocolirea punctelor de control pentru trecerea frontierei cât şi prin inducerea în eroare a autorităţii vamale prezentând acte nereale sau falsificate poate fi considerată practică anticoncurenţială în înţelesul Legii 21 din 1996700 apreciez că şi organele de control şi anchetă prevăzută de această lege pot constata cu ocazia efectuării activităţilor specifice, printre altele şi săvârşirea de infracţiuni vamale. De subliniat este că nu săvârşirea infracţiunilor vamale, în mod, direct, constituie o practică anticoncurenţială, ci, practica anticoncurenţială constituie unul din rezultatele săvârşirii infracţiunilor vamale respectiv introducerea în circuitul economic de bunuri cu preţuri sub plafonul pieţei, de multe ori sub costurile celor de pe piaţa românească, deoarece acestea nu includ şi datoria vamală care este plătită de alţi agenţi economici iar acest lucru poate conduce la scoaterea de pe piaţă a agenţilor comerciali oneşti.701

Descoperirea şi investigarea practicilor interzise de Legea nr. 21/1996,702 incumbă Consiliului Concurenţei703 şi Oficiul Concurenţei,704 care acţionează prin personalul de control de specialitate împuternicit în acest scop.705

În materie de constatare a infracţiunilor, Legea Concurenţei face referire la infracţiunea prevăzută de art. 63 alin. 1,706 personalul de control se va limita la a efectua doar actele stabilite prin art. 214 din Codul de procedură penală.707 Deşi restrânsă activitatea la a lua declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost

700 Legea Concurenţei din 10 aprilie 1996 publicată în Monitorul Oficial din 30 aprilie 1996.

701 Pentru dezvoltări a se vedea capitolul „Practici anticoncurenţiale” din Legea nr. 21/1996 (N.A.).702 Pe lângă practicile anticoncurenţiale mai sunt interzise şi concentrările economice prevăzute de art. 3 combinat cu art. art. 15 din Legea nr. 21/1996.703 Autoritatea administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică având mai multe atribuţii descrise, in terminis, în cuprinsul art. 27 din Legea nr. 21/1996.704 Organ de specialitate în domeniul concurenţei care se află în subordinea Guvernului României, cu personalitate juridică proprie, care are mai multe atribuţii prezentate în art. 37 din Legea nr. 21/1996. potrivit H.G. 767 din 3 iulie 2003 Oficiului Concurenţei se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice705 Art. 31 din Legea nr. 21/1996.706 Participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinat a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor interzise de art. 5 alin. 1 şi de art. 6 şi care nu sunt exceptate conform prevederilor art. 5 alin. 2 sau ale art. 8 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.707 Art. 39 alin. 2 din Legea nr. 21/1996.

285

de faţă la săvârşirea unei infracţiuni precum şi la întocmirea unui proces verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii. În ceea ce priveşte personalul de control, Legea nr. 21/1996 revine şi prevede în cuprinsul art. 42 alin. 1 că pentru investigarea încălcării prevederilor legii preşedintele Consiliului Concurenţei sau, după caz şeful Oficiului Concurenţei desemnează persoane pentru care solicită ministrului justiţiei calitatea cu puteri de anchetă, respectiv drept de percheziţie şi ridicare de documente sau efectuare de copii de pe acestea, punere de sigilii şi luarea altor măsuri din cele prevăzute de art. 214 din Codul de procedură penală708.

Detaliindu-se posibilităţile de anchetă ale anchetatorilor, Legea nr. 21/1996 la art. 42 alin. 2 că aceştia pot solicita declaraţii sau orice documente necesare pentru îndeplinirea misiunii, pot să aplice sigilii, să ridice orice registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe, eliberând persoanei supuse investigaţiei copii de pe originale, ori să aibă copii, lăsând originalele, să efectueze inspecţii inopinate al căror rezultat va fi consemnat într-un proces verbal de constatare, să primească informaţii şi justificări la faţa locului sau pe bază de convocare.

Tot legat de activitatea anchetatorilor Legea nr. 21/1996 introduce o inovaţie în actualul sistem de drept din România: percheziţiile efectuate de anchetatori în spaţiile, terenurile sau mijloacele de transport de uz profesional aparţinând agenţilor economici precum şi la domiciliul conducătorilor, administratorilor, directorilor, agenţilor economici supuşi investigaţiei, şefilor serviciilor financiar, contabilitate şi marketing, pe baza autorizaţiei date prin ordonanţă prezidenţială date de către preşedintele tribunalului judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti, în a cărui circumscripţie sunt situate locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta709 în cadrul unei anchete cerute de către preşedintele Consiliului Concurenţei, respectiv de către şeful oficiului Concurenţei pe baza unei cereri.710 Această percheziţie şi actele pe care le cuprinde se efectuează sub autoritatea şi sub controlul judecătorului care le-a autorizat, el desemnând unul sau mai mulţi ofiţeri de poliţie judiciară însărcinaţi să asiste la aceste operaţiuni şi să-l informeze asupra derulării lor, iar în situaţia când unele acte trebuie efectuate în afara circumscripţiei tribunalului se va dispune o comisie rogatorie pentru a exercita controlul de care preşedintele tribunalului în a cărui circumscripţie trebuie efectuate respectivele acte.711 Mai mult, judecătorul poate inspecta locurile supuse intervenţiei, putând decide în orice moment suspendare sau încetarea percheziţiei.712

Persoanele obligate să se supusă ordinului dat de judecător pentru efectuarea percheziţiei au dreptul de a asista la efectuarea percheziţiei713 şi de a ataca în recurs la Curtea de Apel Bucureşti ordonanţa prin care s-a dispus percheziţia însă acesta nu este suspensiv de executare.

708 Ultimul ordin al Ministerului Justiţiei este Ordinul Nr. 1737/C din 23 iulie 2002 privind abilitarea cu puteri de anchetă, pentru descoperirea şi investigarea faptelor ce constituie încălcări ale prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, a persoanelor desemnate de şeful Oficiului Concurenţei

709 Când aceste locuri sunt situate în circumscripţiile unor tribunale diferite şi acţiunea trebuie desfăşurată simultan în fiecare dintre ele, oricare dintre preşedinţii tribunalelor competente poate emite o ordonanţă unică – art. 44 alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 21/1996.710 Art. 43 şi 44 alin. 1, teza I-a din Legea nr. 21/1996.711 Idem, art. 44 alin. 3.712 Ibidem, art. 44 alin. 4.713 Există şi obligaţia celor care efectuează percheziţia de a le asigura prezenţa (N.A.).

286

În condiţiile în care în cuprinsul legii se folosesc noţiuni precum „anchetatorii”, „investigatorii”, „personal de control” trebuie subliniat că este vorba despre o adevărată procedură potrivit cu care cei interesaţi să acuze o practică anticoncurenţială sesizează printr-o plângere sau denunţ Consiliul Concurenţei, respectiv Oficiul Concurenţei, organisme care vor examina actul de sesizare şi se vor pronunţa în sensul respingerii cererii sau plângerii, arunci când nu există suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigaţii sau în sensul pornirii unei investigaţii, caz în care va fi numit un raportor ce va fi responsabil pentru instrumentarea investigaţiei şi prezentarea unui raport în Consiliul Concurenţei.

Concluzionând, apreciem că, deşi pare o problematică cu particularităţi deosebite, prin efectuarea activităţilor prevăzute a se desfăşura în cadrul investigării unei cereri sau plângeri prin care se acuză o practică anticoncurenţială, se pot descoperi bunuri trecute în mod fraudulos peste frontieră situaţie în care se vor întocmi actele prevăzute de art. 214 din Codul de procedură penală, cauza urmând a fi trimisă pentru cercetare organelor competente.

6.6. Activităţi desfăşurate de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului

În domeniul protecţiei consumatorului legiuitorul român nu a mai conceput funcţionarea unui organism de anchetă precum în cazul concurenţei neloiale. Totuşi, dat fiind importanţa consecinţelor ce pot apare ca urmare a scăpării de sub control a calităţii produselor şi serviciilor destinate consumului populaţiei, funcţionează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru714. Autoritatea715 coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are atribuţii importante şi complexe, pertinente la problematica în discuţie fiind716: o controlul respectării dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor,

referitoare la securitatea produselor şi serviciilor, precum şi la apărarea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piaţă la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii şi în unităţile vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum şi la documentele referitoare la acestea;

714 Art. 1 din H.G. 755 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a pentru Protecţia Consumatorilor

715 N.A. – pe lângă alte scopuri, printre care desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a cetăţenilor privind drepturile pe care le au în calitate de consumatori; evaluarea efectele pe piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor destinate consumatorilor; efectuarea unor activităţi de analiză şi marcare a metalelor preţioase şi aliajelor lor şi de expertizare a acestora şi a pietrelor preţioase; autorizarea persoanele fizice şi juridice, în condiţiile legii, pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase – conform art. 2 din H.G. 755/2003716 Art. 3 alin. 1, punctele 12 şi 13 din H.G. 755 / 2003

287

o constatarea de contravenţii şi dispunerea de măsuri de limitare a consecinţelor producerii, prestării, importului, comercializării sau oferirii gratuite a unor produse şi servicii care nu respectă dispoziţiile legale din domeniile de activitate ale Autorităţii, prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare prevăzute de lege, sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale;

De cele arătate se ocupă funcţionarii din cadrul Direcţiei economice, supraveghere şi control al pieţei produselor şi serviciilor717.

Întrucât nu apar aspecte de noutate în activitatea funcţionarilor autorităţii, faţă de activitatea funcţionarilor din alte instituţii, cu atribuţii în efectuarea de controale şi sesizarea organele de urmărire penală în cazul constatării săvârşirii de infracţiuni, având în vedere şi considerente ce ţin de spaţiul ce poate fi alocat în contextul unei asemenea lucrări, nu voi mai detalia, în continuare, aspecte legate de modul de lucru al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor concluzionând că această instituţie, prin funcţionarii săi, poate, în exercitarea atribuţiilor specifice, să constate elemente ce ţin de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României, caz în care, după efectuarea unor activităţi urgente, este necesară sesizarea organelor judiciare competente să continue cercetările.

6.7. Activităţi desfăşurate de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor funcţionează în subordinea Guvernului, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu autoritate unică pe teritoriul României în ceea ce priveşte evidenţa, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe dreptului de autor718. Acesta, în realizarea scopului pentru care a fost înfiinţat, prin funcţionarii proprii, încheie procese-verbale de constatare a faptelor care încalcă dispoziţiile legale referitoare la dreptul de autor şi la drepturile conexe dreptului de autor, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, şi sesizează organele competente în cazul faptelor care ar putea întruni elementele infracţiunii, în legătură cu care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu719.

Aşa cum am arătat, cu privire la celelalte organisme de control, şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are sarcini şi atribuţii specifice în realizarea cărora poate constata, pe lângă infracţiuni specifice domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe dreptului de autor, elemente ale săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României caz în care vor fi sesizate organele competente pentru continuarea cercetărilor.

Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală constituie o preocupare constantă a legiuitorului român. Dacă în teritoriu, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor veghează cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală a fost necesar găsirea unui mijloc juridic care să apere aceste

717 N.A. – a se vedea, în acest sens, structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

718 Art. 1 alin. 1 din H.G. Nr. 758 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri719 Art. 4 alin. 1 din H.G. Nr. 758 / 2003

288

drepturi şi în legătură cu desfăşurarea operaţiunilor de vămuire. Astfel Legea 202/2000 instituie unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire iar H.G. 301/2001 detaliază normele metodologice pentru aplicarea măsurilor prevăzute de Legea 202/2000.

În situaţia în care în cadrul unui birou vamal de control şi vămuire se depistează mărfuri susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, din oficiu720, se procedează la suspendarea operaţiunii de vămuire şi de reţinere a mărfurilor şi se informează în scris Autoritatea Naţională a Vămilor.

Întrucât este posibil ca funcţionarii vamali să nu aibă o atitudine activă şi să fie foarte vigilenţi în identificarea mărfurilor susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, titularii de drepturi, atunci când au date sau consideră că printr-o operaţiune vamală se poate aduce atingere dreptului al căror titulari sunt, pot depune o cerere de intervenţie a autorităţii vamale pentru respectarea unui dreptului de proprietate intelectuală721.

În cazul în care biroul vamal de control şi vămuire a identificat, pe baza unei cereri de intervenţie a autorităţii vamale pentru respectarea unui drept de proprietate intelectuală, un transport conţinând mărfuri susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, informează în scris, Autoritatea Naţională a Vămilor asupra măsurii de suspendare a operaţiunii de vămuire şi de reţinere a mărfurilor, urmând a se desfăşura o procedură specială în cadrul căreia este posibilă identificarea unor elemente ce caracterizează săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal.

720 Art. 12 din H.G. 301/2001

721 Art. 3 din H.G. 301/2001

289

CAPITOLUL 7 – Aspecte de ordin tactic privind efectuarea principalelor activităţi de urmărire penală

În cadrul acestui capitol mi-am propus să detaliez unele particularităţi ale

activităţilor ce se desfăşoară de către organele judiciare abilitate să efectueze ancheta în cadrul investigării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României. Astfel, datorită elementelor de specificitate ale săvârşirii infracţiunilor ce constituie obiectul demersului ştiinţific, voi începe cu prezentarea constatării în flagrant – activitate pe care o consider de o importanţă capitală pentru desfăşurarea întregii anchete – după care voi continua cu prezentarea verificării şi ridicării de înscrisuri; efectuarea percheziţiilor; dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize; ascultarea de persoane; şi voi încheia prin unele referiri la efectuarea altor activităţi ce pot fi efectuate în funcţie de specificul fiecărei cauze în parte: cercetarea la faţa locului, prezentarea pentru recunoaştere, luarea măsurilor asigurătorii şi confruntarea.

7.1. Aspecte specifice pe care le îmbracă constatarea infracţiunilor în flagrant

7.1.1. Pregătirea constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal

Pentru realizarea în cât mai bune condiţii a constatării infracţiunii flagrante, atunci când situaţia permite, apreciez că trebuie urmărite următoarele aspecte ce ţin de particularităţile tactice de efectuare ale acestei activităţi.

Pregătirea activităţii, consider că trebuie să debuteze cu o analiză atentă a datelor ce impun constatarea infracţiunii flagrante. Aici poate fi vorba despre informaţiile obţinute pe fluxul informaţional ce se realizează la nivel regional, în cadrul organismelor internaţionale create pentru a combate crima organizată ori în cadrul acordurilor de cooperare şi asistenţă reciprocă în domeniul vamal încheiate de România la nivel bilateral. De asemenea, vor fi avute în vedere informaţiile furnizate de exponenţi ai unor interese concurente, denunţuri ale unor persoane interesate sau care au aflat date în mod întâmplător, analiza aşa-numiţilor indici de suspiciune alimentaţi de anormalitatea unor operaţiuni, a comportamentului unor persoane, în general, a insolitului constat în diferite stări de lucruri ori fapte.

Pornind de la această analiză se va urmări stabilirea unor elemente, precum:

• particularităţile locului şi intervalul de timp considerate oportune pentru desfăşurarea activităţii.

• persoanele implicate în activitatea infracţională şi posibila lor apartenenţă la crima organizată iar, în acest caz, la care dintre grupările ce acţionează în zonă, care este impactul activităţii infracţionale în zonă, etc.

290

• stabilirea modalităţilor concrete de acţiune, a efectivelor – număr, calificare, sarcinile concrete ale fiecăruia în parte – a echipamentelor şi a altor mijloace ce vor fi implicate.

• stabilirea unor variante de rezervă, cuantificarea în spaţiu şi timp a reacţiilor posibile pe care le-ar putea avea făptuitorii ori grupurile din care fac parte aceştia.

Recomandabil ar fi ca zona aleasă pentru acţiune să fie foarte bine cunoscută de către participanţi, aceasta să ofere condiţii cât mai bune pentru înregistrările de sunet şi imagine, pentru afluirea şi defluirea rapidă a personalului şi a mijloacelor ce vor fi folosite.

În cadrul pregătirii, un loc central îl ocupă planul pe baza căruia se va desfăşura constatarea în flagrant. Persoana ce va conduce activitatea are un rol esenţial în elaborarea acestui plan, însă, apreciez ca oportun participarea sau cel puţin consultarea unora dintre cei ce vor participa la activitate – cei cu o experienţă mai mare, liderii informali ori cei selecţionaţi, ca reprezentativi, pe categorii de implicare şi experienţă.

Planul va conţine, printre altele, ca aspecte ce trebuie subliniate, referiri la: • Participanţi, specializarea, din ce structuri provin aceştia, numărul şi

sarcinile echipelor ce vor participa; • Poziţionarea în sistemul de referinţă de la locul unde se va efectua

constatarea a celor ce vor conduce activitatea, a echipei de supraveghere, a echipei de intervenţie nemijlocită, a echipei de rezervă, a anchetatorilor;

• Specificarea modului de acţiune şi a sarcinilor concrete pentru fiecare participant în parte;

• Stabilirea intervalului de timp în care se va desfăşura activitatea; • Mijloacele tehnice ce vor fi folosite pe parcursul activităţii; • Măsurile pentru prevenirea accidentelor722 şi acordarea primului

ajutor în caz de nevoie; • Variantele de acţiune prevăzute pentru situaţii deosebite generate de

schimbarea caracteristicilor acţiunii avute în vedere iniţial, datorită comportamentului deosebit al făptuitorilor, implicarea neprevăzută a unor persoane străine de desfăşurarea activităţii ilicite ce necesită o ocrotire deosebită, eşuării unor acţiuni stabilite a se desfăşura, etc.

Foarte important este ca planul de acţiune să acopere suficiente variante de răspuns la posibilele reacţii, la nivel de individ sau de grup, ce pot să se manifeste în timpul derulării activităţii ori după sfârşitul acesteia.

În legătură cu acest plan, apreciez ca foarte importantă, o evaluare, de preferat prealabilă deplasării la faţa locului, a stării psihice şi fizice a celor ce vor participa la activitate. Desigur, nu se poate efectua o analiză asemănătoare cu cea necesară în cazul sportivilor de performanţă, însă cum activitatea presupune, în cele mai multe dintre cazuri, un consum nervos şi fizic deosebit, o implicare totală, aspectul nu trebuie neglijat.

Odată cu rezolvarea tuturor problemelor organizatorice legate de analiza datelor cu privire la: configuraţia locului şi intervalul de timp apreciat ca oportun pentru intervenţie, componenţa echipei şi stabilirea sarcinilor până la nivel

722 N.A. accident poate fi considerat aici orice stare de lucruri în care un membru al echipei ce efectuează constatarea infracţiunii flagrante sau orice altă persoană implicată, într-un fel sau altul, este rănită

291

individual, dotarea tehnico-materială, asigurarea prezenţei altor specialişti, a echipajelor de salvare şi prim ajutor, etc., se poate aprecia ca încheiat complexul de activităţi ce se poate efectua la sediu, înainte de deplasarea la locul unde se va desfăşura constatarea în flagrant a activităţii ilicite.

O anumită pregătire este necesară la faţa locului, înainte de trecerea la acţiunea propriu-zisă.

Astfel, înainte de toate, trebuie făcută o evaluare a situaţiei de la faţa locului. Aspectul trebuie privit cu seriozitate, putându-se întâmpla ca, independent sau mai bine spus, mai presus de orice implicare a activităţii organelor judiciare ce trebuie să facă constatarea, să fi intervenit schimbări radicale ale, ceea ce practicienii numesc „situaţie operativă”. Există posibilitatea ca amploarea elementelor ce caracterizează starea de fapt de la faţa locului să depăşească posibilităţile de acţiune ale dispozitivului ce poate fi desfăşurat pentru efectuarea constatării, planul prevăzut fiind depăşit. În această situaţie, întrucât perspectivele de finalizare, cel puţin conform planului de acţiune iniţial, sunt, într-o măsură importantă, compromise, şeful echipei, analizând necesitatea şi oportunitatea constatării infracţiunii în flagrant, se află în faţa unei decizii greu de luat. Pe de o parte, poate hotărî să se insiste în efectuarea activităţii, bazându-se pe o, eventuală, redimensionare în timp util al numărului de persoane din cadrul echipei şi a mijloacelor aflate la dispoziţie, astfel încât să se reechilibreze situaţia la nivelul avut în vedere la elaborarea planului iniţial. În altă ordine de idei, poate dispune anularea acţiunii, în aşteptarea unui alt moment operativ prielnic care să asigure perspective sigure de finalizare cu rezultate caracterizate de oportunitate sub raportul efort – rezultat. O a treia opţiune, ce s-ar referi la o acţiune hazardată este cel mai puţin de preferat, întrucât pune în pericol evident persoanele ce fac parte din echipă, dotarea materială şi, nu de puţine ori, persoane şi bunuri neimplicate în activităţile ilicite sau investigatori acoperiţi.

Acceptând că totul este în ordine, atunci când se face evaluarea situaţiei găsite în teren, se va trece la desfăşurarea membrilor echipei în teren. În mod firesc aceasta se va face conform planului, nemaifiind, aici, de subliniat decât scrupulozitatea ce trebuie manifestată atunci când se pune problema blocării căilor de acces, aceasta trebuind să fie realizată cât mai ermetic şi în timp util.

7.1.2. Desfăşurarea şi materializarea constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal

În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii propriu-zise, aceasta este caracterizată de unele particularităţi, principial, în funcţiei de loc, timp, numărul persoanelor prezente la faţa locului şi natura activităţii ilicite desfăşurate.

Constatarea în flagrant a infracţiunilor vamale prezintă unele particularităţi, impuse atât de specificul activităţii ilicite cât şi de abilităţile conferite de lege diferitelor organe care concură la asigurarea unui climat propice desfăşurării relaţiilor sociale specifice unei societăţi libere şi democrate. Aşa cum este normal, organele statului nu-şi pot desfăşura activitatea haotic, suprapunându-şi atribuţiile şi competenţele, acestea trebuie să colaboreze, acţiunea lor trebuind să aibă la bază o conlucrare de natură să dea prestanţă şi eficienţă activităţilor astfel încât să se obţină rezultate, în plan real să se constate o scădere a asaltului infracţional în domeniu. Organele de poliţie sunt obligate să

292

acorde, la cerere, sprijin autorităţilor vamale în executarea atribuţiilor ce le revin723.

De asemenea, organele de poliţie, de poliţie de frontieră şi de control ale Ministerului Finanţelor724, atunci când constată încălcări ale reglementărilor vamale sunt obligate să anunţe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată şi să depună la cererea acesteia, bunurile care au făcut obiectul acelei încălcări725. Organele de specialitate ale oficiului pentru Protecţia Consumatorilor inspectează, în unităţile vamale, calitatea produselor destinate populaţiei, în cadrul procesului de vămuire la import a acestora, respectiv după depunerea la autoritatea vamală a declaraţiei de import726.

Având în vedere modul de săvârşire al fiecărei infracţiuni vamale, locul şi timpul constatării în flagrant, apreciem că activitatea pe care o analizăm se caracterizează printr-o mare diversitate în ceea ce priveşte aspectele particulare.

Analizând condiţiile în care se săvârşesc infracţiunile de contrabandă cu privire la constatarea infracţiunii flagrante, trebuie observat că atunci când făptuitorii încearcă să scoată din ţară bunuri – comune sau speciale – şi sunt surprinşi, se constată, în fapt, o tentativă, deoarece, aşa cum se arată în textul legal, infracţiunea de contrabandă se consumă la trecerea frontierei, iar în cazul în care s-a petrecut acest fapt, organele române nu mai pot constata în flagrant infracţiunea deoarece şi-ar depăşi competenţa teritorială intrând pe teritoriul altui stat ori în apele internaţionale.

Constatarea în flagrant a infracţiunii de contrabandă, ca infracţiune consumată se poate realiza în cazul introducerii de bunuri în ţară, situaţie în care organele de urmărire penală pot desfăşura activitatea, în timp, numai după trecerea frontierei de stat de către făptuitori.

Ca aspect deosebit de important, trebuie avut în vedere alegerea momentului oportun pentru desfăşurarea acestei activităţi întrucât contrabanda face parte dintr-o activitate infracţională complexă care necesită o anumită desfăşurare, în timp, organele de urmărire penală putând alege, ca moment oportun pentru intervenţie, orice segment de desfăşurare a acesteia, de la trecerea frontierei cu evitarea autorităţii vamale sau cu prezentarea de acte nereale ori falsificate până la comercializarea mărfurilor sau bunurilor, constatându-se săvârşirea mai multor infracţiuni; asta fireşte, în funcţie de condiţiile specifice fiecărui caz în parte, de efectivele şi mijloacele şi de posibilităţile de intervenţie – în sens larg, aici avându-se în vedere supravegherea operativă, urmărirea traiectoriei în teritoriu a bunurilor trecute fraudulos frontiera, intervenţia la locurile de reambalare sau transbordare în alte mijloace de transport, etc. – a organelor de urmărire penală.

În funcţie de momentul ales pentru constatare trebuie acordată atenţie deosebită unor aspecte cum ar fi:

persoanele participante la activitatea infracţională; natura, calitatea şi cantitatea bunurilor comune sau speciale ce

constituie obiectul infracţiunii;

723 Art. 24 alin. 2 din Codul Vamal al României.

724 N.A. – acum, este vorba despre activitatea Autorităţii Naţionale de Control725 Idem, art. 16 alin. 2.726 Art. 1 din capitolul 3 al anexei nr. 3 – Procedura de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia Generală a Vămilor privind supravegherea în unităţile vamale a calităţii produselor din import destinate populaţiei – a H.G. nr. 757/1992 privind aprobarea procedurilor de aplicare a prevederilor art. 2 lit. „d, e, f, g, i, k, l, m” din H.G. nr. 482/1992.

293

modul de trecere efectivă a frontierei de stat a României; cum a fost pregătită aceasta; locul exact pe unde s-a trecut sau pe unde se plănuia trecerea; mijloacele de transport folosite; locurile unde au fost ascunse bunurile de contrabandă pe timpul

transportului şi pe timpul depozitării; modul cum s-a încercat valorificarea acestora.

Ideal ar fi ca locul şi timpul ales pentru constatarea în flagrant a infracţiunilor vamale să permită identificarea şi desfiinţarea unor porţiuni cât mai întinse, dacă nu totală, a reţelelor infracţionale, prin probarea implicării lor în activităţi infracţionale, cu consecinţa directă a interzicerii desfăşurării unor activităţi în anumite locuri de către unele persoane fizice sau/şi juridice implicate. De asemenea, intervenţia trebuie să fie de cât mai mică amploare, forţele implicate chiar în condiţiile, fireşti de altfel, a unei pregătiri riguroase şi scrupuloase trebuind să fie în număr cât mai mic, altfel spus trebuie avut în vedere un raport optim – rezultatele obţinute.

Ca activităţi de desfăşurat, în cadrul constatării infracţiunii flagrante, ce trebuie avute în vedere, prin aspectele lor specifice legate de cercetarea infracţiunilor vamale, subliniem desfăşurarea cercetării la faţa locului, a percheziţiilor corporale, a mijloacelor de transport, domiciliare şi la locurile unde îşi desfăşoară activitatea persoanele juridice, ascultarea de persoane şi chiar efectuarea de reconstituiri.

Tot în legătură cu efectuarea constatării în flagrant a infracţiunilor vamale, trebuie ţinut seama şi de faptul că aceasta presupune asumarea unor riscuri deosebite, generate de atitudinea infractorilor, care ripostează violent folosind arme de foc, încearcă să-şi asigure scăparea prin abandonarea vehiculelor de transport, să fugă folosind autovehicule performante fără să ţină seama de nimic, pot proceda, uneori, la luarea de ostatici, la adăpostirea în interiorul unor instituţii unde consideră că nu pot fi căutaţi, etc. În aceste condiţii pregătirea judicioasă a activităţii, modul profesionist de intervenţie, fermitatea şi autocontrolul membrilor echipajelor de intervenţie sunt elemente de natură să asigure succesul unor asemenea activităţi. Atenţie deosebită trebuie acordată ascultării persoanelor în condiţiile constatării în flagrant, deoarece, acestea, de obicei, sunt surprinse de acţiunea organelor de urmărire penală, făptuitorii nu îşi pot elabora în timp util strategii de apărare, declaraţiile martorilor nu sunt viciate – acest segment de activitate putând lămuri uimitor de multe probleme în condiţiile concrete ale faptei cercetate.

Materializarea rezultatelor activităţii trebuie să respecte toate prevederile legale şi să concretizeze în mod util, din punct de vedere procesual penal, fiecare aspect de natură a interesa cercetarea. Procesul verbal încheiat de organele competente trebuie să fie argumentat prin trimiteri la înregistrări audio-video – anexate procesului verbal – să conţină referiri la toate constatările şi activităţile efectuate la faţa locului, să prezinte declaraţiile persoanelor ascultate (la persoana I-a singular) urmările intervenţiei – răniri de persoane, pagube materiale, etc. – măsurile luate pentru înlăturarea acestora, etc.

Dincolo de aceste observaţii, cu un anumit caracter general, în continuare consider necesar oportun să detaliez unele aspecte legate de desfăşurarea practică a activităţilor de constatare – în principal de căutare în diferite locuri şi medii – punând accent pe consideraţii pertinente contrabandei calificate,

294

drogurile ţinând „capul de afiş” în cadrul situaţiei operative şi a preocupărilor autorităţii statale.

Astfel, cu privire la contrabanda cu droguri trebuie distinse două aspecte diferite: traficul derulat de amatori ce implică cantităţi minime (câteva grame)

care sunt destinate uzului personal al respectivului sau al prietenilor săi – în prezent, se constată o creştere a cantităţii de droguri tranzitate peste frontieră în acest mod.

Traficul internaţional ce vizează, în general, mari cantităţi de opium, heroină, cocaină şi canabis, în acest caz, marfa fiind transportată sub supraveghere de către veritabili experţi în domeniul contrabandei, ce fac parte din filiere

În ambele situaţii prezentate, ingeniozitatea de ascundere este nelimitată, astfel încât traficanţii studiază condiţiile economice, politice, sociale din zonele de traficare şi, de cele mai multe ori, sunt cu un pas înaintea posibilităţilor de prevenire şi combatere a acestui fenomen.Lupta împotriva traficului ilicit de droguri, din punct de vedere al activităţii vamale, trebuie să se bazeze, în primul rând, pe motivaţia lucrătorului vamal care trebuie să fie deosebit de atent şi să acţioneze în funcţie de indicii de suspiciune şi de cunoaşterea mijloacelor de traficare cel mai frecvent utilizate. Având în vedere unele particularităţi fireşti, voi prezenta unele particularităţi în ceea ce priveşte.

1. traficul feroviar şi expediţiile poştale 2. traficul aerian 3. traficul rutier 4. traficul maritim 5. folosirea corpului uman pentru a transporta drogurile.

1.a. TRAFICUL FEROVIAR Controlul vamal în traficul feroviar de mărfuri şi de persoane prezintă

dificultăţi deosebite, precum: - timpul scurt destinat controlului - posibilităţile de ascundere sunt mai numeroase - dificultăţi cauzate de obligativitatea efectuării de controale itinerante. În aceste condiţii eficienţa controlului va depinde, în mod deosebit, de

iniţiativa personală a lucrătorului vamal, de atenţia permanentă şi de observarea continuă a pasagerilor pe toată durata efectuării controlului.

Analizând practica din domeniu am constata că locurile cel mai frecvent folosite de către cei implicaţi în activitatea ilicită pot fi împărţite în două categorii:

o Locuri care nu au fost special amenajate pentru ascunderea de mărfuri şi bunuri: compartimentele vagoanelor – sub banchete, sub masa rabatabilă, lăcaşul corpurilor de iluminat, sub saltelele paturilor, în lenjeria de pat, în dulapuri, în plasa de bagaje, oglinda, tablourile de pe pereţi, sistemul de alarmă, plafon, jaluzele, conducta de aer de sub fereastră, numărul locului, difuzorul montat în plafon, strapontină, cutia comutatorului, tapetul plafonului; toaletele vagoanelor – sub chiuvetă, distribuitorul şervetelor de hârtie, coş de gunoi, ruloul de hârtie igienică, robinetul de apă, dulapuri, oglindă, distribuitor de săpun, rezervor de la wc şi capacul acestuia, conducta de sub chiuvetă.

o Locuri amenajate special: deşurubarea pereţilor din spatele toaletei, desfacerea spătarelor scaunelor (canapelelor) prin simpla deşurubare a şurubului de fixare, desfacerea radiatoarelor, desfacerea tetierelor, cutia de

295

frâna, sistemul siguranţelor, conducta de alimentare cu apă, aer, căldură, zonele sub tensiune, compartimentul de mărfuri.

1.b. EXPEDIŢIILE POŞTALE Expedierea drogurilor pe cale poştală constituie o metodă de contrabandă

deloc neglijabilă. Mijlocul cel mai răspândit constă în ascunderea drogurilor într-un plic obişnuit, lipit între două foi sau două cărţi poştale. Pentru depistarea unui asemenea tip de trafic este recomandabil să fie observate următoarele indicii:

- plic cu o grosime sau o greutate neobişnuită; - plic lipit cu bandă adezivă; - lipsa adresei expeditorului; - diverse menţiuni pe plic ca: urgent, film nedevelopat, expediere dintr-o

regiune considerată zonă de risc din punct vedere al traficului ilicit de droguri;

- plicul nu conţine menţiunea – valoare declarată – sau are o declarată inferioară în raport cu conţinutul său;

- utilizarea unei adrese false. De observat ca o ultimă tendinţă de traficare a drogurilor pe cale poştală

aplicarea de mărci poştale sau abţibilduri pe spatele cărora se află o doză de LSD. 2. TRAFICUL AERIAN

Pentru traficul drogurilor şi a oricăror obiecte cu o masă relativ mică, cele mai curent folosite mijloace sunt valizele, mapele şi genţile cu fund dublu, pereţi dubli, capace duble. De interes pentru traficanţi sunt şi pachetele mici de toate felurile, conţinând amintiri sau cadouri, transportate sau trimise separat.

Ca posibilităţi de ascundere, frecvent întâlnite în traficul aerian, trebuie avute în vedere următoarele:

a) locurile legate de construcţia tehnică a aeronavei: cabina echipajului, bucătărie, toaletă, scaunele pasagerilor, plafon, pereţii laterali.

b) marfă transportată şi efectele personale ale călătorilor: florile şi plantele naturale şi artificiale, sticlele de băuturi, materialele sportive, alimentele pentru aprovizionarea aeronavei.

3. TRAFICUL RUTIER În cadrul traficului rutier, controlul vamal poate avea în atenţie două

categorii de autovehicule: autoturismele şi autotrenurile (automarfarele). Lucrătorul vamal trebuie să aibă cunoştinţe generale privind construcţia tehnică a vehiculului pentru a fi în măsură să selecteze posibilele locuri de ascundere.

Astfel, consider utile următoarele instrucţiuni de control al vehiculelor727: - se scot şi se asigură cheile maşinii - se examinează vehiculul într-o ordine logică ca un sistem alcătuit din cinci părţi

componente: exteriorul, interiorul, interiorul portbagajului, compartimentul motorului şi dedesubtul maşinii.

1. Exteriorul vehiculului Privit vehiculul din afară, are acesta un aspect firesc ? Suspensiile sunt slabe sau

cauciucurile sunt moi? Acestea constituie un indiciu referitor la faptul că vehiculul este într-un fel supraîncărcat. În ceea ce priveşte luarea de măsuri trebuie manifestată deosebită precauţie unele vehicule fiind alterate intenţionat din motive mecanice sau de manipulare. Trebuie examinată partea inferioară a capacelor roţilor. Este util să se scoată o cantitate mica de aer din fiecare cauciuc, fără să se uite de cel de rezervă. Ar putea mirosi a canabis! Se va examina interiorul barelor de protecţie, stopurilor şi farurilor,

727 N.A. – a se vedea pentru detalii, ca sursă primară, Îndrumarul privind controlul vamal antidrog apărut în 1995 sub îngrijirea Direcţiei de supraveghere şi control vamal din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor

296

precum şi alte accesorii exterioare. Se vor examina aripile laterale având în vedere faptul că unele maşini au compartimente special construite în arcadele de la roţi. Utilă se poate dovedi şi verificarea roţilor. Utilă se poate dovedi şi verificarea roţilor.

2. Interiorul vehiculului Rigoarea impune să se scoată toate efectele personale ale ocupantului

(ocupanţilor) din interiorul maşinii şi din portbagaj. Nu trebuie uitat că vopseaua, masticul, banda adezivă şi uneltele care nu sunt folosite în scop de întreţinere normală a maşinii pot fi folosite la adaptarea lor pentru contrabandă. Cuţitele găsite pot fi folosite la tăierea unor bucăţi din răşina de canabis şi se poate obţine o reacţie pozitivă atunci când se trece la o verificare cu trusa antidrog.

Se recomandă ca un agent să se aşeze în interiorul vehiculului, de preferat pe locul şoferului vehicul. Uniforma sau salopeta nu trebuie să fie murdare când se examinează interiorul maşinii – este o problemă atât de deontologie cât şi de ordin practic având în vedere că habitaclul se poate contamina cu diferite substanţe sau/şi mirosuri preluate de către agent cu ocazia efectuării altor activităţi. Geamurile şi uşile trebuie închise s-ar putea sesiza un miros puternic în maşină, de exemplu: canabis, parfum odorizant de maşină (brăduleţ) – aceste mirosuri pot să afecteze mirosul. Î

Se va examina cu atenţie căptuşeala tavanului, cavităţile din interiorul portierelor, interiorul bordului şi spaţiul de sub sau în spatele scaunelor din spate. Dacă unele acte sau documente sunt descoperite trebuie, până la materializarea întregii activităţi, să se reţină informaţiile mai dubioase şi să se noteze într-un carnet. Dacă există suspiciuni serioase se va scoate mocheta de pe podea şi se vor examina pragurile, urmărind plăci din cauciuc sau metal lipite sau sudate care pot fi scoase. În funcţie de împrejurări, cei care desfăşoară activitatea îşi vor pune întrebări precum:

• Sunt urme de sudură proaspete, de mastic, de vopsea care să ne arate că s-a umblat la structura podelei ?

• Există o podea falsă ? • Intră aerul prin toate orificiile destinate aclimatizării ? Dacă nu, de ce ? • Miroase a canabis printr-unul din orificiile de la bord ?

Atunci când se examinează accesoriile din rulote sau vehicule tip caravană întrebările pe care trebuie să şi le pună cei care desfăşoară activitatea pot fi configurate astfel: Arată mobila destul de groasă ? Frigiderul funcţionează ? Buteliile conţin gaz ? Rezervorul de apă al chiuvetei conţine, numai, apă ? Funcţionează toaleta ? Nu trebuie uitat că există zone largi de ascundere pentru a fi folosite la contrabandă. Funcţionarii ce desfăşoară activitatea trebuie să se asigure că dimensiunile interioare corespund cu cele exterioare. S-au construit locuri de ascundere speciale ? S-a vopsit proaspăt vreun obiect? Înainte de a examina echipamentele electrice ale maşinii se va deconecta acumulatorul. De asemenea, se va urmări dacă rezervoarele de la maşină curg.

3. În interiorul portbagajului Se va examina podeaua, tavanul, lateralele şi spatele portbagajului. Agenţii vor căuta să identifice semne proaspete de vopsea sau praf. Funcţionează plutitorul de la rezervor? Dacă nu, de ce nu ? Dacă înregistrează, atunci stabiliţi capacitatea rezervorului, precum şi cantitatea de benzină/motorină care există în rezervor – atenţie: schimbarea poziţiei maşinii poate afecta citirea de la plutitor. O atenţie deosebită se va acorda examinării rezervorului şi bolţurilor de susţinere ale acestuia. Bolţurile se pot mişca uşor ? Rezervorul este suficient de murdar ? – aşa cum este normal. Nu se va fuma şi nici nu se va permite aprinderea scânteilor sau flăcărilor în apropierea rezervorului.

4. Compartimentul motorului În activităţile de căutare se va insista la zona de sub baterie, în spatele

radiatorului, rezervorului de apă pentru parbriz, caloriferului şi furtunelor. Se vor verifica accesoriile servo sau alte rezervoare. Aici totul este sau pare a fi un complex funcţional, sunt multe forme, multe anexe, iar hotărârea de a demonta în vederea unei analize amănunţite devine delicată în contextul unui trafic intens în punctul de frontieră. Ca

297

regulă totul poate părea simplu: dacă există ceva iar acest ceva nu funcţionează sau nu este implicat direct în funcţionarea curentă a autovehiculului există posibilitatea ca acolo să fie bunuri ascunse. Dacă există indicii, dacă s-au comunicat date care ridică semne de suspiciune, atunci se va demonta până când se va găsi ceea ce se caută ori se va forma convingerea că nu este nimic ascuns.

5. Sub maşină Este necesară examinarea exteriorului şasiului, avându-se în vedere, în mod

obligatoriu, cutiile, pragurile din zona arcadelor de la roţi şi tobele de eşapament. Suspiciuni trebuie să genereze urmele proaspete de chit, silicon, vopsea sau sudură.

Sintetizat, ca posibile locuri de ascundere într-un autoturism, trebuie avute în vedere:

• În interiorul autoturismului – tavanul dublu, colţurile tavanului, parasolarele, trapa din acoperiş, rafturi cu fund dublu, partea posterioară a scaunelor, cavitatea dintre scaunele din spate şi portbagaj, scaunele ca atare, tunelul de transmisie, barele de structură de sub scaunele din faţă sau spate, volanul şi butonul pentru claxon, instrumentele de bord, spaţiul din portiere, pragurile.

• În partea posterioară a autoturismului – compartimentul pentru bagaje, peretele dublu din lateralele portbagajului, rezervorul cu toate posibilităţile sale de ascundere, semnalizatoarele şi accesul la aripile din spate, aripile din spate cu pereţi dubli, portbagajul în ansamblu şi toate posibilităţile de ascundere, compartimentul roţii de rezervă, capacele de la roţi, buşonul de la rezervor şi accesul în rezervor.

• În partea anterioară a autoturismului – sistemul de ventilare a motorului, radiatorului şi habitaclului destinat persoanelor, lăcaşul farurilor şi zona din spate, ventilatoarele, radiatoarele, barele de protecţie, filtrul de aer, rezervoarele de apă, bateria, anexe ale motorului ce ar putea fi scoase din uz fără să afecteze un anumit regim de funcţionare a motorului, orificiile prin care se realizează schimbul de aer pentru habitaclul persoanelor.

• În interiorul şasiului – bara de structură din faţă, fundul băii de ulei, camera de evacuare, fundul dublu al podelei, sistemul de amortizare, cavităţile din aripile din faţă, axul frontal, cavităţile din aripile din spate, bara de structură din spate cauciucuri, roata de rezervă.

Nu trebuie pierdut din vedere evidenţa actelor autoturismului, prezenţa unor scule şi echipamente neobişnuite, şuruburi sau alte elemente ale unor sisteme de închidere slăbite, modificate ori lipsă.

Ca posibile locuri de ascundere în automarfare sunt importante: spaţiul de încărcătură, podeaua şi pereţii ce pot fi dublaţi, rezervorul de combustibil, cabina şoferilor, locul de prindere a remorcii de autotractor.

În practică, au apărut, cu o anumită frecvenţă, ca locuri special amenajate pentru ascunderea de bunuri de contrabandă, următoarele: locuri în compartimentul destinat mărfurilor cu căi de acces aferente bine disimulate, ascunzători în instalaţia de producere a frigului pentru compartimentul de marfă, în locaşul acumulatorilor, ascunzători create prin dublarea podelei şi a pereţilor compartimentului destinat transportului de mărfuri, ascunzători în cabina şoferului în torpedou, în locaşul siguranţelor electrice, în salteaua sau alte componente ale paturilor, de-a lungul axului volanului.

Şi aici trebuie analizate cu atenţie, elemente de fapt considerate, indici de suspiciune precum semne evidente ale reparaţiilor recente – vopsea proaspăt aplicată, urme de sudură, şuruburi noi, etc. – porţiuni ruginite artificial, suspensie nefiresc de joasă, nefuncţionarea sistemului de încălzire, geamuri care nu se deschid, roată de rezervă sau anvelope nefiresc de uzate.

298

4. TRAFICUL MARITIM În domeniul traficului maritim, având în vedere volumul şi complexitatea

operaţiunilor comerciale care se derulează în portul Constanţa, în principal, dar şi în celelalte porturi mai mici – Galaţi, Brăila, Turnu-Severin, etc. – trebuie observat că, în ceea ce priveşte controlul vamal, totul trebuie să fie caracterizat de rigoare, eficienţă, operativitate şi profesionalism.

Înainte de toate, este bine să se analizeze: naţionalitatea vasului şi a membrilor echipajului, istoricul voiajului, tipul vasului, dacă vasul, agentul sau companiile comerciale implicate figurează pe liste sau consemne internaţionale, fiind de natură să genereze suspiciuni vase sub pavilionul unor state recunoscute ca având legături cu traficul diferitelor categorii de bunuri speciale, personal ce provine din astfel de state, escale în porturi cu risc mare, etc.

Controlul se va desfăşura pe două planuri: 1. controlul vasului 2. controlul mărfurilor. Controlul vasului se va face conform construcţiei tehnice, avându-se în

vedere planul vasului. Se vor verifica, principial toate compartimentele, o atenţie deosebită trebuind acordată sălii maşinilor, sălii radio, cabinelor echipajului, compartimentului combustibilului, compartimentului destinat păstrării unor bunuri speciale cum ar fi armele şi muniţiile, cel destinat păstrării proviziilor de alimente, ţigărilor, băuturilor alcoolice, etc.

Controlul mărfurilor se va face conform cargoplanului şi manifestului încărcăturii. Se va stabili natura şi structura mărfurilor, fiind analizate, cu predilecţie, mărfurile încărcate în porturi suspecte sau în timpul voiajului. În timpul controlului se va da o atenţie deosebită containerelor goale unde accesul este uşor, mărfurilor ambalate ori reambalate, dar pe care nu apar marcajele specifice, precum şi mărfurilor ce nu apar în manifestul încărcăturii. De asemenea, se vor examina spaţiile dintre marfă şi structura vasului precum şi fundul dublu al tancurilor de carburant. În cazul mărfurilor neambalate, se va acorda atenţie verificării în timpul descărcării, existând posibilitatea ascunderii unor cantităţi importante de bunuri, mai ales din categoria celor speciale, în masa acestor mărfuri, la terminare fiind necesară o inspecţie atentă a gurilor de aerisire, podelei şi fundurilor duble ale silozurilor de marfă. Dacă sunt descărcate mărfuri toxice ori petroliere va fi avută în vedere staţia de pompare şi puntea de vizitare.

Cum cea mai mare parte a transporturilor de mărfuri pe cale maritimă se face containerizat apreciez ca necesar o scurtă analiză. Principalele locuri de ascundere într-un container sunt: pereţii sau uşile false, compartimente special create în partea inferioară ori superioară, modificări ale componentelor structurale, rama. În practică sau catalogat ca indici de suspiciune, în legătură, cu containerele următoarele: mirosul de substanţe chimice ce emană din container, container proaspăt vopsit, numere sau alte inscripţii de pe container aplicate neprofesional, numerele din interiorul şi din exteriorul containerului nu coincid – se modifică numerele din exterior pentru a corespunde cu conosamentul – solicitări de a muta containerul în locuri neobişnuite pentru dezinsecţie sau manipulări în alte scopuri decât cele socotite uzuale, sunetul gol obţinut ca urmare a lovirii pereţilor în diferite puncte alese în funcţie de jocul barelor de susţinere din interior şi exterior.

299

La containerele cisternă trebuie să atragă atenţia sudurile recente de la muchii, vopseaua proaspătă sau alte reparaţii recente ce pot ascunde modificări ale cisternei.

La containerele frigorifice, dacă partea frigorifică nu funcţionează, dacă este absent spaţiul normal deschis ori grătarul ce permite circulaţia aerului în zona ce adăposteşte unitatea de răcire, dacă dispozitivul de prindere al unităţii de răcire prezintă urme recente de mişcare, este foarte probabil ca la un control amănunţit să fie descoperite bunuri de contrabandă.

5. FOLOSIREA CORPULUI UMAN PENTRU A TRANSPORTA DROGURILE PESTE FRONTIERĂ – Deşi nu poate fi vorba de un volum important, contrabandiştii folosesc adesea şi corpul uman pentru transportul de bunuri speciale, îndeosebi droguri. Tehnicile de ascundere folosite diferă de la caz la caz, metoda aleasă depinzând, bunăoară în cazul traficului de droguri, de cantitatea de droguri ce se voieşte a fi traficată, de destinaţia acestora şi, foarte important, de percepţia contrabandiştilor despre sistemul de control pe parcursul rutei.

Şi aici, practica a scos în evidenţă, printr-o anumită frecvenţă, existenţa unor indici de suspiciune precum: costul călătoriei nu corespunde cu funcţia şi venitul pasagerului ce se prezintă la controlul vamal; aspectul exterior nu concordă cu bagajul şi cu statutul declarat; nervozitate crescută şi nejustificată; un număr nefiresc de bagaje – prea multe ori prea puţine; tentativă de contrabandă cu obiecte de valoare nu foarte mare pentru a focaliza atenţia funcţionarilor asupra unor aspecte lipsite de importanţă; încercări de a distrage atenţia funcţionarilor vamali folosind diferite tertipuri; schimbarea tonalităţii, volumului sau debitului verbal; preocuparea de a întreţine un dialog de complezenţă despre vreme, sport, bancuri, etc.; manifestarea unei amnezii selective pe parcursul controlului – răspunsuri prompte alternative la situaţii când nu înţelege întrebarea, nu îşi găseşte cuvintele ori a uitat anumite date; folosirea unui limbaj ori comportament provocator manifestat faţă de lucrătorii vamali ori faţă de alţi cetăţeni ce aşteaptă în cadrul procedurilor vamale; date eronate în cuprinsul declaraţiilor vamale din cauza emoţiilor ori neînvăţării corespunzătoare a istoriei ce trebuie servită autorităţilor vamale; imposibilitatea de a răspunde la întrebări privitoare la costul biletului, cine şi cum l-a cumpărat; lipsa unei motivaţii de călătorie în România, lipsa unei rezervări de cazare, lipsa banilor.

O atenţie mărită trebuie acordată analizei aspectului exterior al persoanelor ce se prezintă la controlul vamal. Am arătat, mai sus, ce se acceptă a fi indici de suspiciune, dincolo de aceştia, consider fundamentală prestanţa persoanei la momentul controlului. Funcţionari cu atribuţii în domeniu vor putea constata semne că persoana se droghează – pupile mărite, ochi injectaţi, paloare nefirească, transpiraţie abundentă pe frunte şi palme, tremurături, ticuri nervoase, stare de tensiune a buzelor şi umezirea lor deosebit de frecventă, pulsul mărit al carotidei, grimase, zâmbete sau suspine la momente nepotrivite; mişcări ale corpului ce denotă o tensiune deosebită – balansarea de pe un picior pe altul, balansarea corpului înainte şi înapoi, aranjarea frizurii, scărpinarea nasului, urechii, nesiguranţă în mişcare; o expresivitate deosebită a feţei – neprivirea în ochi în timpul conversaţiei, sprâncene ridicate, agitaţie, nervozitate vizibilă prin mişcarea mărului lui Adam; semne suspecte de ascunderea în interiorul corpului a drogurilor – faţă palidă, persoana roşeşte brusc, are aspect obosit, ochii săi au

300

pupile dilatate, pretinde că este bolnavă de stomac (nu se poate apleca, elimină gaze, merge legănat, preferă să stea în picioare). Persoanele implicate în contrabandă pot ascunde bunuri speciale728 în:

• Interiorul corpului – sunt înghiţite, introduse în cavităţile corporale (anus, vagin, etc.), mascate între picioare (praful este ambalat într-o pungă de plastic iar apoi totul este învelit într-o pânză), puse în pachete fixate în jurul corpului, înăuntrul pleoapelor, se pot crea sâni falşi, etc.

• În îmbrăcăminte sau în încălţăminte – îmbibate, învelite în aşa numitele efecte personale, în manşeta pantalonilor, în buzunare, în centură, corset sau portjartier, în ciorapi (eventual murdari pentru a crea un disconfort cât mai mare pentru cei care controlează), în brâuri sau alte mijloace ce pot fi învelite în jurul corpului, în vestă, anexe de design ale hainelor, căptuşeli false, în mănuşi, îmbibate în prosoape, ascunzători create ori spaţii apte pentru aceasta existente din fabricaţie în talpa pantofilor sau a altor tipuri de încălţăminte, în talpa falsă la încălţămintea cu talpă groasă, în obiecte de încălţăminte uzate.

• În bagaje de mână, valize, saci, alimente – în pereţi falşi, buzunare mascate, fund fals, mânere, cutii de carton, jucării, alimente ori alte obiecte pentru nou-născuţi, saci de dormit, diferite alimente cu volum adecvat (pâine, mezeluri, caşcaval, etc.)

• În cosmetice – în trusa de toaletă, portfard, cutii cu diverse loţiuni, flacoane de şampon, pastă de dinţi, cutii de săpun, de parfum, ceară pentru epilat, etc.

• Recipiente de sticlă ori de altă natură – sticle cu băuturi alcoolice, termos, borcane cu dulceaţă, băuturi răcoritoare, cutii de bere, etc.

• Cutii, lăzi – cutii special amenajate cu fund ori pereţi dublaţi, cutii conţinând diferite mărfuri (ciocolată, zahăr, legume deosebite, fructe, lapte praf, ceai, cafea clasică ori solubilă, şerveţele, măsline, covoare, ţigări, medicamente, etc.) cutii ce conţin documente de afaceri, mostre, anvelope, etc.

• Cărţi, albume, obiecte de artă – impregnări în coperţile sau paginile cărţilor, mai vechi ori mai noi, indiferent de valoarea lor culturală sau istorică, în cavităţi create în interiorul cărţilor, în albumele de fotografii, în coletele cu publicaţii diverse (ziare, reviste, anale ale universităţilor de prestigiu, etc.), plicuri de corespondenţă, lămpi, veioze, măşti, figurine, tablouri, ornamente diverse, statuete729, etc.

• Aparatură electronică, foto, de măsură şi control – în interiorul carcaselor, în interiorul tuburilor sau altor recipiente ce conţin consumabile ori anexe, în interiorul ambalajelor pentru acestea, etc.

Cele arătate sunt, desigur, doar cu caracter exemplificativ, atât posibilităţile cât şi imaginaţia infractorilor sunt greu de limitat, practic, orice, în anumite condiţii, poate fi folosit pentru a ascunde, depinde doar de profesionalismul funcţionarilor competenţi să identifice orice este sau poate părea suspect, să efectueze controlul cu profesionalism şi să valorifice în plan procesual penal constatările.

Înainte de a încheia această subsecţiune, apreciez ca importantă prezentarea unui raţionament obligatoriu pentru fiecare funcţionar ce îşi desfăşoară activitatea în domeniu730. Principial, în echipă sau individual, devine

728 N.A. – este folosit termenul de bunuri speciale deoarece acestea prezintă mare interes pentru reţelele de infractori, în principal drogurile, dar nu numai generează, adesea, adevărate furii în trecerea frontierei României, desigur în vederea obţinerii de profituri cât mai mari.

729 N.A. – sau în accesorii ale acestora – rame, postamente, etc.730 N.A. – este vorba de adevărate probleme pe care trebuie să le lămurească fiecare operaţiune de control cu potenţial de a se transforma în constatare în flagrant a unei infracţiuni sau a unui concurs de infracţiuni ce implică licitul vamal.

301

necesară punerea unor întrebări care, nuanţate corespunzător în funcţie de situaţia concretă, pot lămuri dacă în cauză este sau poate fi implicată săvârşirea unei infracţiuni. Astfel se vor pune cinci întrebări devenite, în practică, clasice, după cum urmează: cine; ce; când; unde; de ce; CINE ? ¤ Cine este exportatorul ? – este un operator recunoscut pe piaţa de referinţă sau este un partener conjunctural. ¤ Cine este destinatarul mărfurilor ? – este o firmă cu activitate recunoscută pe piaţă, există referinţe legate de cifra de afaceri, legături de afaceri, etc. sau este o societate comercială necunoscută ? ¤ Cine este operatorul vamal – comisionarul vamal ? – s-a apelat la un comisionar vamal ori se încearcă derularea operaţiunii pe cont propriu, este raţională opţiunea ? ¤ Cine este expeditorul de origine, cine este expeditorul sau cine sunt expeditorii intermediari ? – au fost necesare expediţiile intermediare sau acestea sunt menite doar să îngreuneze ancheta şi să disimuleze adevărata natură a operaţiunii ? ¤ Cine este transportatorul şi cine este transportatorul sau transportatorii intermediari – se putea folosi un singur transportator ? ¤ Cine a ambalat şi a manevrat marfa şi în ce condiţii ? CE ? ¤ Ce mărfuri constituie obiectul operaţiunii vamale ? Sunt mărfuri uzuale sau sunt mărfuri a căror folosire este supusă controlului final datorită posibilităţii de a putea fi folosite la fabricarea de produse supuse unui regim special ? Marfa ce constituie obiectul operaţiunii vamale este integrată pe o piaţă deja formată ori prin cantitate şi calitate ridică suspiciuni cu privire la normalitatea operaţiunii ? Există o corespondenţă între natura mărfurilor şi specializarea titularului operaţiunii ? Corespunde greutatea, dimensiunile şi natura mărfurilor cu valoarea declarată ? Corespund sumele pentru asigurare, valorile declarate pentru transport şi manevrare cu valoarea declarată în vamă? CÂND ? ¤ Când a fost iniţiată procedura vamală ? – s-au respectat termenele stabilite de normele speciale în materie ? există o explicaţie pentru graba sau delăsarea manifestată de titularul operaţiunii ? ¤ Când a sosit marfa în ţară, când a fost solicitată vămuirea şi când a fost prezentată marfa în vederea controlului fizic ? – există o neconcordanţă ori o perioadă de timp a cărei trecere nu poate fi justificată ? UNDE ? ¤ Unde se găseşte destinaţia mărfurilor sau locul de unde au fost expediate ? – este implicată o ţară cu risc înalt ? ¤ Unde se găseşte sediul partenerului extern ? – este vorba despre o adresă cunoscută sau este vorba despre o cutie poştală ori este implicat vreun alt element ce presupune obscuritate ? există un raport de normalitate între locul unde îşi desfăşoară activitatea partenerul extern şi natura mărfurilor tranzacţionate ? DE CE ? ¤ De ce s-a folosit o rută ocolitoare ? – se justifică traseul mărfurilor din punct de vedere economic ?

302

¤ De ce s-a folosit o modalitate de transport costisitoare, dacă nu era necesar?

De ce, de ce, de ce – aici „de ce” are legătură cu orice element ce excede normalului, când ceva pare de deplasat ori de neînţeles trebuie lămurit cu operativitate.

Deşi există riscul de a dezvolta mai mult decât ar părea normal analiza constatării în flagrant a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal, de a rupe echilibrul specific unei lucrări armonios dezvoltate, consider necesar să continui, nu foarte mult însă, totuşi, în limita necesarului, cu prezentarea unor consideraţii legate de modul în care se foloseşte trusa antidrog, trusă ce se află atât în dotarea agenţilor autorităţii vamale cât şi în dotarea poliţiei de frontieră sau a poliţiei din marile centre urbane, existând posibilitatea identificării în timp oportun a drogurilor de fiecare dată când se impune.

Traficul cu droguri, stupefiante, substanţe psihotrope a luat o mare amploare, extinzându-se spre ţările est-europene, ajungând o problemă dificilă şi pentru ţara noastră, mai ales în ultimii ani.

Fenomenul a luat amploare, în timp ce contrabandiştii au reuşit să ajungă la sisteme din ce în ce mai perfecţionate şi mai ingenioase privind transportul drogurilor şi distribuirea lor pe piaţa mondială. În acest sens, lucrătorul vamal, şi nu numai, are un rol foarte important în acţiunile de stopare şi identificare a persoanelor ce încearcă să introducă în mod ilegal aceste substanţe.

Ca metodă de identificare preliminară, aflată la îndemâna oricărui, se află TRUSA NARCOTEST731.

În trusă sunt opt cutii numerotate de la 1 la 8 ce conţin reactivi şi o cutie cu pungi de polietilenă destinată recoltării probelor care urmează a fi trimise pentru analiză la laboratorul antidrog.

În fiecare din cele opt cutii există câte zece tuburi din material plastic prevăzute cu o fiolă din sticlă ce conţine reactivii specifici pentru identificarea substanţelor suspecte.

În ceea ce priveşte modul de lucru se disting trei etape principale: 1. Prepararea materialului suspect 2. Efectuarea analizei 3. Interpretarea rezultatelor obţinute

1. Prepararea materialului suspect Se va reţine întotdeauna o cantitate suficientă din proba suspectă pentru

analize ulterioare de laborator. În funcţie de aspectul şi proprietăţile fizice ale substanţei suspecte, în

vederea efectuării testului de culoare se va proceda astfel: - Pastile (comprimat) – substanţa suspectă se pisează obţinându-se o pulbere

fină. Se îndepărtează capacul de protecţie aflat la partea superioară a eprubetei (tubul de plastic) ce conţine fiola de reactivi şi se introduce o cantitate mică din proba suspectă.

- Materiale solide (blocuri comprimate, răşini ) – frecvent întâlnit în cazul haşişului sau opiumului. Se procedează astfel: se taie sau se răzuie o cantitate mică din proba suspectă, iar după îndepărtarea capacului de protecţie, aflat la partea superioară a eprubetei, se introduce o cantitate neglijabilă din proba suspectă.

731 N.A. – pentru dezvoltarea problemei am folosit metodologia prezentată în Îndrumarul privind controlul vamal antidrog, lucrare la care am mai făcut referire pe parcursul acestui capitol

303

- Substanţe lichide – se pune o singură picătură de substanţă suspectă în eprubetă, după îndepărtarea capacului de protecţie.

- Plante – de exemplu: iarba de canabis (cânepa indiană ) – se pune o cantitate mică din substanţa suspectă în eprubetă după îndepărtarea capacului de protecţie.

2. Efectuarea analizei. - Se striveşte partea inferioară a tubului de plastic, după care se agită bine

amestecul format. - Tubul de plastic în care a avut loc reacţia se suprapune deasupra unei

hârtii albe sau deasupra unei suprafeţe incolore . - Se aşteaptă un minut şi apoi se interpretează rezultatul obţinut în funcţie

de culoarea din diagramă. 3. Interpretarea rezultatelor obţinute .

Reactivul din cutia nr.1( reactiv Mayer) – iodomercurat de potasiu732. Apariţia unui precipitat galben uleios ce tinde să treacă în formă cristalină

indică posibila prezenţă a apomorfinei. Stricnina dă un precipitat albicios, veratrina va forma un precipitat alb-gălbui, etc.

Reactivul din cutia nr.2 (reactiv Marquis )733

Apariţia unei coloraţii violet închis indică posibila prezenţă a opiumului sau a heroinei în proba suspectă. Atropina se colorează în castaniu ce trece în verde murdar la cald. Apomorfina dă un roşu aprins ce tinde să vireze în violet iar morfina, roşu carmin ce, de asemenea, trece în violet.

Reactivul Marquis mai este utilizat şi pentru determinarea calitativă a unor substanţe de genul metadonei, când, în final, se obţine o culoare roz. Acelaşi reactiv formează cu amfetaminele un produs portocaliu iar cu metamfetamina un produs galben-verzui.

Dacă substanţa ce urmează a fi testată se prezintă sub forma unei pulberi de culoare maro cu miros caracteristic, a unei substanţe granulate de culoare maro cu miros specific, sau dacă substanţa ce urmează a fi testată este o pulbere de culoare albă, gri sau bej deschis se recomandă folosirea reactivul nr. 2.

Reactivul din cutia nr.3 (acidul azotic) În reacţie cu opiumul şi heroina formează un produs de culoare galben-

portocaliu, portocaliu – în reacţie cu morfina, galben ce trece în roşu – în reacţie cu codeina.

Reactivul din cutia nr.4 (tiocinatul de cobalt) În reacţie cu cocaina dă o culoare specifică – albastru-turcoaz, novocaina şi

tetracaina formează un produs de culoare roz. Reactivul din cutia nr.5 (reactivul Dille-Koppany) Dacă testele efectuate cu reactivii precedenţi nu au dat rezultate, odată cu

folosirea acestui reactiv, s-ar putea obţine un produs de culoare violet-deschis, rezultat ce indică prezenţa în probă a unui barbituric.

Reactivul din cutia nr. 6 (reactivul Mandelin)734

În funcţie de substanţele testate se pot obţine diferite reacţii de culoare. Astfel dacă produsul obţinut este verde-oliv, este posibilă prezenţa în probă a

732 Se poate prepara prin dizolvarea a 1,35 g clorură mercurică în 60 ml de apă la care se adaugă o soluţie preparată din 5 g iodură de potasiu în 10 ml apă, urmând a se adăuga apă până la completarea a 100 ml

733 Se prepară din 25 g acid sulfuric amestecat cu 1 g soluţie formaldehidă 40%734 Este deosebit de util şi se prepară relativ uşor, fiind o soluţie de 0,5 g metavanadat de amoniu în 100 g de acid sulfuric

304

amfetaminelor; dacă se obţine un produs roşu ce virează în portocaliu, poate fi vorba despre atropină; dacă produsul este portocaliu, avem cocaină; dacă se obţine o nuanţă roşcată ce trece în albastru-violet, este posibil să fie morfină; dacă se obţine o culoare verde ce mai apoi trece în albastru, suspiciunea vizează codeina;

Reactivul din cutia nr. 7 (reactivul Erlich) Dacă nu a fost obţinută o reacţie de culoare odată cu folosirea reactivilor

prezentaţi se poate insista şi în măsura în care se obţine un produs de culoare mov-închis există posibilitatea ca substanţa suspectă să fie LSD.

Reactivul din cutia nr. 8 (reactivul Duquenois-Levime) Şi folosirea acestui reactiv dă tot o reacţie de culoare. Astfel dacă se obţine o

substanţă de culoare bleu-marin se poate aprecia că proba analizată conţine canabis; dacă culoarea obţinută este violetul, probabil este vorba despre haşiş;

Trebuie observat că testele realizate cu astfel de truse au caracter orientativ – este vorba despre o suspiciune argumentată – fiind de un real ajutor cu ocazia desfăşurării de activităţi în teren când cel ce reprezintă organul judiciar trebuie să aibă la îndemână un instrument care să-l orienteze. Toate testările de acest fel se bazează pe reacţii de precipitare sau de colorare, pe lângă reactivii arătaţi, în compunerea altor truse, se mai folosesc reactivi precum: acidul picric, reactivul Dragendorf-Kraut735, reactivul Bouchardat-Wagner736, reactivul Erdmann737, reactivul Frohde738, reactivul Zwicher739, reactivul Mecke740, reactivul Young, ş.a.

7.2. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri

Dat fiind complexitatea cercetării infracţiunilor vamale, această activitate va urmări mai multe documente printre care consider că deosebit de importante sunt următoarele:

∗ documentele de însoţire ale mijloacelor de transport: actul de transmitere a garniturii de tren, certificatul de înmatriculare al autovehiculului, manifestul încărcăturii, lista sacilor poştali sau a coletelor;

∗ declaraţia proviziilor de bord ori declaraţia comandanţilor aeronavelor cu privire la produsele aflate la bord;

∗ actul constatator întocmit de organele căilor ferate în cazul vagoanelor găsite cu sigilii violate sau lipsă, precum şi în cazul vagoanelor care nu pot fi sigilate;

∗ actele prin care se constată aplicarea noilor sigilii când se constată că sigiliile nu sunt cele aplicate la expediere;

∗ procesul de constatare încheiat de autoritatea vamală semnat şi de transportator, atunci când la controlul exterior al autovehiculului se constată sigilii lipsă sau sigiliile aplicate la expediere au fost violate;

735 Are la bază nitratul de bismut

736 Iodură de potasiu, iod pur şi apă până la 100 ml737 Este obţinut din amestecul a 20 ml de acid sulfuric cu 10 picături dintr-o soluţie preparată din 8 picături de acid nitric 25% şi 100 ml apă738 Sau reactivul sulfomolipdenic, conţine 0,1 g molibdat de amoniu dizolvat în 10 ml de acid sulfuric739 Sulfat de cupru 10% - 4 ml la care se adaugă 1 ml piridină şi 5 ml apă 740 1 g acid selenic combinat cu 100 g acid sulfuric

305

∗ declaraţia vamală şi documentele care o însoţesc, scrisoarea de trăsură în cazul transportării mărfurilor pe calea ferată şi pe care autoritatea vamală a aplicat ştampila „marfă sub regim vamal de tranzit”;

∗ actele din care rezultă că autoritatea vamală i-a fixat, în scris, declarantului termenul pentru a asista la controlul fizic al mărfurilor;

∗ actul prin care s-a notificat declarantului necesitatea prelevării de eşantioane;

∗ înscrisul din care rezultă acordarea liberului de vamă; ∗ actul de constatare a diferenţelor dintre datele înscrise în documentele de

transport şi cele din declaraţia vamală precum şi diferenţele dintre mărfurile descărcate sau transbordate şi datele înscrise în manifestul încărcăturii;

∗ cererea pentru eliberarea autorizaţiei de comisionar şi autorizaţia de comisionar în vamă; cererea de relaţii şi informaţii privind reglementările vamale – dacă există;

∗ copie de pe certificatul de origine al mărfurilor de import şi actele încheiate cu prilejul acordării regimului preferenţial;

∗ actele din care rezultă atribuţiile de serviciu ale persoanelor ce lucrează în cadrul birourilor vamale ori în punctele de control pentru trecerea frontierei;

∗ actele societăţilor comerciale care au valorificat bunurile trecute fraudulos peste frontieră – aici trebuie avute în vedere atât actele prin care se identifică persoana juridică cât şi actele contabile.

Lucrurile sunt complexe, nu avem de a face cu orice documente. Documentele arătate trebuie să satisfacă condiţii de formă şi de fond clar şi riguros reglementate. Astfel, ca exemplu, declaraţia vamală este actul juridic741 prin care declarantul:

solicită un regim vamal pentru marfa prezentată (import, export, etc.); se angajează să-şi îndeplinească obligaţiile ce îi revin prin regimul vamal

declarat; furnizează informaţiile necesare pentru luarea măsurilor şi aplicarea

dispoziţiilor pentru realizarea obligaţiilor fiscale, a controlului comerţului exterior şi al statisticii;

Potrivit cu cele stabilite prin Norma 3.11 din convenţia de la Kyoto, conţinutul declaraţiilor vamale este stabilit de către vamă, acestea putând fi întocmite pe suport de hârtie742 sau pe cale informatică743. Declaraţiile vamale trebuie să se limiteze744, din punct de vedere al informaţiilor solicitate, doar la datele considerate, absolut, necesare pentru calcularea şi încasarea drepturilor şi taxelor, întocmirea de situaţii statistice şi aplicarea legislaţiei vamale.

Pentru ca o declaraţie vamală să poată fi acceptată745 este necesar ca:

741 Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 57

742 Declaraţiile vamale pe suport de hârtie trebuie să fie conforme cu formularul-cadru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.743 Formularul declaraţiei vamale, în acest caz, trebuie să respecte standardele internaţionale referitoare la transmiterea electronică de date, aşa cum se arată în Recomandările Consiliului de Cooperare Vamală Privind Tehnologia informaţiei.744 Norma 3.12 din Convenţia de la Kyoto745 Condiţiile de acceptare şi de respingere ale unei declaraţii vamale sunt acceptate şi preluate în concepţie după Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică, Bucureşti, 2003 pag. 58

306

o formularul pe care este redactată declaraţia să fie în conformitate cu modelul oficial impus de către autoritatea vamală – tipul, forma, culoarea şi greutatea hârtiei, structura şi conţinutul rubricilor, etc.;

o redactarea746 să fie lizibilă, fără ştersături sau adăugări; o să fie depusă în numărul de exemplare solicitat, în funcţie de natura regimului

vamal solicitat; o să se prezinte mărfurile, ce constituie obiectul operaţiunii, la unitatea vamală la

care se depune declaraţia; o să fie semnată de către declarant – titularul operaţiunii sau reprezentantul său; o să fie însoţită de documentele solicitate, de procedura vamală, pentru acordarea

regimului solicitat; o să fie depusă la o unitate vamală abilitată să desfăşoare operaţiunea solicitată.

O declaraţie vamală nu poate fi acceptată dacă: ◊ nu sunt respectate condiţiile de formă; ◊ lipsesc din documentele ce trebuie depuse odată cu declaraţia, conform

procedurii vamale; ◊ conţine inexactităţi ori omisiuni în redactare.

Acceptarea declaraţiei vamale, pe lângă alte efecte juridice, foarte important, determină momentul faţă de care se calculează drepturile şi taxele de perceput747, se aplică prohibiţiile şi alte măsuri restrictive, se realizează statistic operaţiunile vamale şi, pentru tema lucrării esenţial, când se consumă infracţiunile de folosire de acte nereale sau folosire de acte falsificate la autoritatea vamală.

Aşa cum se poate observa, organele de anchetă trebuie să ridice şi să analizeze o multitudine de acte – acte ce au natură juridică şi origine diferită.

Sistematizat, în cursul investigării infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal, este necesară analiza următoarelor categorii de acte:

o Acte ce atestă provenienţa şi valoarea în vamă a mărfurilor ce constituie obiectul operaţiunilor vamale;

o Acte ce atestă calitatea şi atribuţiile profesionale, de serviciu, ale persoanelor implicate în desfăşurarea operaţiunilor vamale – comisionari vamali, împuterniciţi ai acestora, funcţionari vamali, etc.;

o Acte care sunt specifice procedurilor vamale desfăşurate; o Acte de constatare întocmite de către funcţionari cu atribuţii de

control prin care se constată stări de fapt susceptibile de a întruni elementele constitutive ale infracţiunilor vamale.

Ridicarea acestor acte, la nevoie, va fi dispusă a se face silit. Unde pot fi găsite aceste acte ? Cele mai multe dintre ele pot fi găsite la autoritatea vamală şi, principial, nu apar probleme. Când trebuie luate acte din localurile unde îşi desfăşoară activitatea persoane juridice, lucrurile devin mai complicate – dacă interesul o cere actele sunt, există, dar trebuie căutate însă nu se mai găsesc, caz în care devine necesară dispunerea şi efectuarea de percheziţii.

746 Având în vedere că declaraţiile vamale cuprind mai multe exemplare, completarea rubricilor şi semnătura olografă se execută pe primul exemplar, cu reproducerea adecvată pe celelalte exemplare. În ipoteza folosirii unui procedeu informatic agreat de către autoritatea vamală şi în perspectiva introducerii şi folosirii pe scară largă a semnăturii electronice, operaţiunea va câştiga în operativitate şi va creşte gradul de siguranţă.

747N.A. – Drepturile şi taxele de perceput sunt cele în vigoare în momentul înregistrării declaraţiei vamale în detaliu.

307

7.3. Efectuarea de percheziţii

În condiţiile concrete ale cercetării infracţiunilor vamale, percheziţiile vor avea ca scop descoperirea mărfurilor şi bunurilor care fac obiectul infracţiunii, acte în legătură cu acestea, sume de bani obţinute din valorificarea bunurilor trecute fraudulos peste frontieră destinate să fie folosite pentru noi operaţiuni frauduloase sau, pur şi simplu, pentru satisfacerea celor care au participat la activitatea ilicită, acte ce atestă transportul mărfurilor ce constituie obiectul activităţii infracţionale, coruperea funcţionarilor cu atribuţii de control, alte acte legate de activitatea infracţională.

Ca loc de desfăşurare, vor fi avute în vedere domiciliul persoanelor implicate, locul de desfăşurare a activităţii unor persoane juridice, reşedinţa unor cetăţeni străini, apatrizi, etc.

Apreciind natura specială a bunurilor care constituie obiectul contrabandei calificate considerăm că trebuie subliniată atenţia748 care trebuie acordată pregătirii şi efectuării acestei activităţi. În ipoteza pe care o analizăm percheziţia trebuie efectuată pe baza autorizaţiei procurorului ori în caz de infracţiune flagrantă – percheziţia pe baza declaraţiei de consimţământ o apreciem ca fiind inoportună dar fiind „sensibilitatea” celor la domiciliul cărora ar urma să se desfăşoare percheziţia.

Efectuarea percheziţiilor va ţine seama şi de considerentele de timp specifice, momentul oportun trebuind să fie valorificat la maxim, orice întârziere putând conduce la dispariţia ori mutarea în locuri nedesconspirate a bunurilor sau documentelor căutate. Desfăşurarea activităţilor pregătitoare va trebui să contureze informaţional profilul moral şi temperamentul celor la domiciliul cărora ar urma să se efectueze percheziţia, caracteristicile clădirii care urmează să fie percheziţionată, posibilităţile de blocare şi supraveghere, cu consecinţa directă a stabilirii efectivelor care sunt necesare pentru efectuarea activităţii, remarcabil fiind că orice eroare ori superficialitate manifestată putând conduce la ratarea întregii activităţi.

În ceea ce priveşte procesul verbal, în care se materializează rezultatele activităţii, trebuie subliniată importanţa consemnării caracteristicilor cantitative şi calitative ale bunurilor descoperite, actele descoperite, cine sunt proprietarii şi cine sunt persoanele îndreptăţite să dispună cu privire la folosirea locuinţelor, garajelor, sediilor, depozitelor, halelor, complexelor comerciale care au fost percheziţionate. Tot în cuprinsul procesului verbal trebuie consemnate şi declaraţiile persoanelor ascultate, cu privire la provenienţa şi găsirea bunurilor descoperite, la persoana I-a, între ghilimele, aspect de natură să contribuie, dat fiind că aceste declaraţii sunt luate în condiţiile unei adevărate lupte în plan psihologic la obţinerea unor elemente noi de anchetă, care să contribuie la o mai operativă rezolvare a cauzei.

În spaţiul acestei lucrări nu este posibilă dezvoltarea unor detalii de natură a oferi o imagine completă cu privire la complexitatea efectuării de percheziţii. Totuşi, îmi permit să observ asemănările dintre desfăşurarea percheziţiilor şi a cercetării la faţa locului în cadrul cercetării infracţiunilor vamale.

Apreciez că nu se pune problema dezvoltării unei controverse pe tema arătată. În mod practic, activitatea începe ca percheziţie şi poate continua ca 748 In acelaşi sens a se vedea şi V. Bercheşan, op. cit., pag. 246.

308

cercetare la faţa locului. Am arătat că nu se pune problema dezvoltării unei controverse, nu avem o entitate care să aştepte punerea unei ştampile ci o activitate ce trebuie desfăşurată cu profesionalism în scopul documentării activităţii infracţionale. Percheziţie sau cercetare la faţa locului – este doar o problemă de nuanţă – ambele activităţi caracterizându-se, în mod esenţial, prin căutare, şi, din punct de vedere teoretic, pe unele noţiuni acceptate, în cazul fiecărei activităţi, ca fiind de natură să desemneze scopul – generic749: urme şi mijloace materiale de probă, în cazul cercetării la faţa locului; obiecte, valori şi înscrisuri, în cazul efectuării percheziţiei. Este o diferenţă de regim juridic, însă, din punctul de vedere al practicianului, ar fi de preferat o activitate care să se desfăşoare atât cu rigoarea formală a percheziţiei750 cât şi cu meticulozitatea căutărilor sprijinită pe pregătirea şi suportul logistic al cercetării la faţa locului.

În cadrul cercetării infracţiunilor vamale, datorită elementelor caracteristice, percheziţia va trebui să beneficieze de o atenţie deosebită; aceasta apare, spre deosebire de cercetarea altor categorii de infracţiuni, într-un moment în care, de cele mai multe ori, nu s-a desfăşurat cercetarea la faţa locului deoarece nu s-a putut stabili, cu certitudine, un perimetru în care să se presupună că s-a săvârşit o infracţiune.

În condiţiile date, îmi permit ca, în continuare, să detaliez unele aspecte, care, în lucrările de specialitate, sunt tratate ca pertinente la materia cercetării la faţa locului, eu considerând că trebuie ţinut seama de acestea şi în cazul efectuării percheziţiei.

Astfel atunci când se pune problema pregătirii echipei trebuie ţinut seama de faptul că natura, diversitatea împrejurărilor ce caracterizează săvârşirea unei infracţiuni vamale, multitudinea şi complexitatea aspectelor ce se impun a fi lămurite cu ocazia investigării, atribuie percheziţiei, în cazul de faţă, caracterul unei activităţi de echipă.

Desfăşurarea activităţii presupune participarea unei echipe cu o componenţă echilibrată, în care să fie asigurată, atât componenta procedurală cât şi componenta operativă. Percheziţia, ca activitate procedurală, este condusă de o persoană, care are calitatea de organ judiciar – şeful echipei va fi un poliţist sau un procuror, în funcţie de competenţa materială de cercetare a infracţiunii, ce s-a săvârşit.

În ceea ce priveşte componenţa echipei, trebuie subliniat că au trecut mai bine de 30 de ani, de când doctrina de specialitate a cunoscut şi a asimilat termenul de echipă complexă de cercetare la faţa locului751, aspect pe care îl apreciez valabil şi în cazul de faţă.

În opinia mea, echipa, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, va cuprinde o grupă de specialişti, ce vor asigura partea cu caracter tehnic a activităţii – căutarea, revelarea, fixarea, ridicarea, examinarea la faţa locului, a urmelor a obiectelor, înscrisurilor şi altor mijloacelor materiale de probă – şi o grupă de anchetatori, ce, prin desfăşurarea unor activităţi specifice, concură la

749 A se vedea, în acest sens lucrările consacrate în doctrină elaborate de către E. Stancu, C. Aioniţoaie, C. Pletea, etc. 750 Ca exemplu, în noul Cod de Procedură Penală al Republicii Moldova se prevede un regim identic din punct de vedere al autorizării magistratului atât în cazul cercetării la faţa locului cât şi al percheziţiei

751 Ca punct de reper a se vedea C. Păloi – Unele probleme privind cercetarea locului faptei – în „Probleme de medicină legală şi criminalistică”; Tratatul practic de criminalistică apărut în Editura Ministerului de Interne; Culegerea de referate „Şcoala românească de criminalistică”

309

realizarea scopului activităţii752. Conlucrarea, între cele două componente ale echipei de cercetare, este necesară să tindă către perfecţiune, practica demonstrând că, efectiv, activităţile se completează reciproc, rezultatele uneia determinând efectuarea alteia, până în momentul epuizării tuturor posibilităţilor.

Exemplificând, se poate arăta că, bunăoară, descoperirea unor categorii de urme, cum sunt cele caracteristice cărării de urme, determină orientarea activităţilor anchetatorilor spre identificarea şi ascultarea de martori oculari, pe traseul parcurs de persoanele implicate în săvârşirea infracţiunii. Continuând exemplificarea, în sens invers, se poate întâmpla ca, o dată audiate persoanele vătămate, martorii oculari sau alte persoane, ce cunosc date despre săvârşirea infracţiunii, să se obţină date cu privire la împrejurări de fapt, caracterizate de crearea, cu necesitate, a unor categorii de urme. De subliniat, aici, că depăşind orice viziune simplistă asupra modului de acţiune şi de conlucrare între cele două componente – fundamentale, de altfel – ale echipei de cercetare, trebuie observat că, interpretarea rezultatelor obţinute trebuie să beneficieze de aportul tuturor, rezultatul constituindu-se într-un tot integrator, ce ţine cont de fiecare amănunt descoperit, indiferent dacă acesta se constituie într-un fragment de urmă ori într-o declaraţie a unui martor ocular.

Din rândul specialiştilor deplasaţi locul desfăşurării percheziţiei, vor face parte, în funcţie de natura infracţiunii şi a locului de cercetat, tehnicieni criminalişti, personal medical, personal cu câini de urmărire, tehnicieni auto, specialişti în probleme de protecţia muncii, specialişti din diferite alte domenii, care pot concura la buna desfăşurare a activităţii. În ceea ce îi priveşte pe anchetatori, nu se poate vorbi despre o anumită specializare a acestora, fiind organe judiciare, ei sunt abilitaţi să efectueze orice activitate de anchetă, nefiind exclus ca, în funcţie de vârstă, starea sau alte particularităţi ale persoanelor, ce intră în aria de investigare, să fie preferat unul sau altul dintre anchetatori.

De observat că, în funcţie de specificul fiecărei cauze, în parte, în materia percheziţiei, blocarea; pătrunderea; identificarea, izolarea şi, eventual, imobilizarea persoanelor descoperite la locul desfăşurării activităţii; pot constitui o problemă care să poată fi rezolvată doar prin participarea unei grupe speciale, cu o pregătire adecvată, care să asigure şi aspectele de securitate personală a celorlalţi membri ai echipei, a activităţilor desfăşurate de către aceştia şi a bunurilor, a urmelor, etc. ce sunt descoperite şi care vor fi ridicate în vederea cercetărilor.

În situaţia în care se presupune că, odată cu desfăşurarea activităţii, făptuitorii pot fi identificaţi şi imobilizaţi la faţa locului în vederea reţinerii sau dacă persoanele interesate o cer753, la desfăşurarea percheziţiei pot participa şi avocaţi din oficiu sau aleşi, după caz. De asemenea, potrivit dispoziţiilor legale, la activitate, este necesară prezenţa a doi martori asistenţi. Apreciez că754, asigurarea participării acestor persoane, trebuie să se facă înainte de ajungerea

752 N.A. – folosind termenul de grupă, trebuie subliniat că numărul de specialişti şi de anchetatori variază de la caz la caz în funcţie de natura infracţiunii, amploarea locului în care se desfăşoară activitatea, consecinţele săvârşirii infracţiunii în mediul social, etc., putându-se accepta, în cazul infracţiunilor „mărunte” ca numărul să se reducă la un singur tehnician şi la un singur anchetator, existând cazuri în practică, situaţie ce trebuie dezavuată pentru ignoranţa ei, când membrii echipei nu conlucrează efectuând activitatea pe porţiuni, uneori chiar la distanţe, în timp, de nepermis

753 N.A. – cum poate fi cazul în cadrul operaţiunilor vamale prin care s-au adus atingere unor drepturi de proprietate intelectuală754 N.A. – în acelaşi sens V. Becheşan, C. Pletea, I.E. Sandu op. cit. pag. 37

310

locul unde se va desfăşura percheziţia, evitându-se, astfel, irosirea de timp, posibilitatea folosirii unor martori oculari sau a unor persoane interesate în obstrucţionarea cercetărilor, cu interese în cauză, etc.

Întrucât, aşa cum arătat, activitatea trebuie să aibă o importantă componentă tehnică, în cadrul pregătirii, o atenţie deosebită trebuie acordată mijloacelor tehnico-ştiinţifice ce vor fi folosite în desfăşurarea percheziţiei. Fără a prezenta exhaustiv problematica, vor fi avute în vedere:

• Trusele criminalistice – trusa criminalistică universală, cu instrumentarul complet; trusa fotografică, cu aparate operative şi materiale fotosensibile, inclusiv dispozitive de iluminare adecvate împrejurărilor; truse criminalistice specializate, pentru identificarea substanţelor stupefiante, pentru cercetarea incendiilor şi exploziilor, accidentelor de circulaţie sau de muncă, etc.

• Aparatură pentru înregistrări de sunet şi imagine la faţa locului; • Aparatură diversă de detecţie – detectoare de metale, detectoare de

cadavre, detectoare de substanţe explozive şi de substanţe radioactive, aparatură de căutare şi examinare în radiaţii invizibile, aparatură ce foloseşte laserul, diferenţele termice sau radiaţiile nucleare, etc.

• Mijloace tehnice de identificare a persoanelor după semnalmentele corporale, în actualitate fiind programele de calculator, ce concură la întocmirea aşa-numitelor portrete robot.

• Aparatură de comunicaţii, care să permită asigurarea comunicării atât între membrii echipei, cât şi între aceştia şi unităţile de poliţie, jandarmi, pompieri, etc., alte mijloace ce pot fi folosite pentru buna desfăşurare a cercetării la faţa locului. Toate aceste dotări se găsesc dispuse pe laboratoarele criminalistice mobile,

ce se află şi în dotarea organelor judiciare din România. Pe lângă aceste mijloace, în funcţie de necesităţi, se poate apela şi la alte mijloace, mai mult sau mai puţin sofisticate, dacă, faţa de rezultatele ce se pot obţine, efortul devine oportun.

Întrucât săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal implică unele materiale şi substanţe cu un grad înalt de pericol, luarea măsurilor de protecţie trebuie să constituie o preocupare importantă pentru toţi cei care se vor deplasa la faţa locului. Aceasta implică o detaliată pregătire, anterioară prezentării la faţa locului. In funcţie de informaţiile pe care le deţine, organul de cercetare trebuie sa ia toate masurile, necesare şi suficiente, astfel încât viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a echipei destinată să efectueze percheziţia să nu fie lezată sub nici o formă.

În cazul cercetărilor, care implică riscuri de ordin: chimic, fizic, biologic, radioactiv, etc., se impun anumite măsuri, cu caracter special. În spaţiile contaminate, membrii echipei se expun unor riscuri, organismul uman putând suferi o serie de leziuni. Iată câteva dintre „traseele” expunerii celor care participă în echipa care desfăşoară activitatea:

INHALAREA – Aerul contaminat, din perimetru cercetat, se poate prezenta sub mai multe combinaţii: praf, aerosoli, fum, vapori, gaze, etc. Depinzând de constituţia fizică a celui ce inhalează, iritaţia de ordin respirator ori vătămări mai grave se pot instala imediat, sau la un anumit interval de timp. Intrând în organism, acest aer viciat poate circula, prin agenţii nocivi pe care îi conţine, de-a lungul întregului corp şi cauza puternice dereglări funcţionale la nivel de: ficat, rinichi, sistemul nervos central sau inimă. Un mediu ventilat poate diminua

311

concentraţia, cu efecte distructive, a acestui tip de aer. În cazurile extreme, este recomandat ca membrii echipei, care se expun nemijlocit, să poarte aparate speciale de protecţie a aparatului respirator – măşti de gaze care, în stare bună, pot filtra la nivel mulţumitor particulele nocive.

CONTACTUL CU EPIDERMA – Epiderma poate fi foarte uşor afectată. Consecinţa expunerii organismului la un aer contaminat poate fi materializată printr-o iritaţie sau chiar o alterare a ţesutului dermic, la punctul de contact cu agentul vulnerant. În funcţie de concentraţia aerului şi timpul de expunere, pot apărea: iritaţii puternice, înroşiri, arsuri etc. Efecte mai grave ca: ameţeala, crize de ficat sau rinichi, şocuri, etc., îşi fac prezenţa, când substanţele sunt absorbite în cantitate mare, circulând prin întregul corp. Expunerea poate fi prevenită, prin utilizarea echipamentului din dotare: mânuşi potrivite unor astfel de medii nocive, ochelari speciali, ”scuturi de faţă”, haine de protecţie etc.

INGERAREA – Ingerarea este o modalitate mai puţin întâlnită în expunerea la contaminări. Totuşi, ingerarea unui material corosiv poate crea mari daune: la nivel bucal, al gâtului şi sistemului digestiv. Când se înghit substanţe chimice toxice, pot fi absorbite de organism, prin intermediul stomacului sau/şi al intestinului. Pentru a preveni astfel de situaţii grave, este indicat ca membrii echipei de cercetare să nu aducă mâncare, lichide sau să fumeze la faţa locului, bineînţeles, în cazul în care se cunoaşte că zona este contaminată şi există multiple riscuri de îmbolnăvire.

Un alt tip de protecţie implică apărarea sănătăţii, integrităţii şi chiar vieţii personalului implicat în cercetarea la faţa locului, împotriva aparaturii cu care se lucrează. Deşi pare oarecum ciudat, unele aparate, mijloace de investigare de tehnică criminalistica, pot afecta diferite organe ale corpului uman. De exemplu, atunci când se lucrează cu ultra-violete (U.V.), laser sau/şi alte surse de lumină, ochii trebuie să fie protejaţi (in)direct, împotriva expunerii. De asemenea, expunerea prelungită a epidermei trebuie evitată. Ochelarii speciali de protecţie – pentru sursele puternice şi foarte puternice de lumină – trebuie să fie utilizaţi de tot personalul din vecinătatea celor care lucrează cu asemenea surse. Nu toate razele laser sunt vizibile, aşa că, daunele ireversibile, de la nivelul aparatului ocular, pot rezulta din expunerea la lumina (in)directă, provenită de la razele reflectate. Ochelarii de protecţie, împotriva efectelor negative ale acestor raze, trebuie executaţi după anumite standarde, densitatea optică trebuind să fie suficient de mare, astfel încât să ofere protecţie împotriva maximului efect al lungimii de undă a sursei laser.

Pentru a evita aceste efecte nedorite, care pot leza efectiv sănătatea celor prezenţi la cercetare, specialiştii din domeniu au găsit soluţii pentru a diminua sau chiar anula astfel de riscuri. Iată câteva exemple în acest sens:

A) Protecţia membrelor superioare: 1) Combinaţii având la bază Na – sunt folosite în protecţia împotriva: acizilor,

soluţiilor alcaline, fluidelor hidraulice, soluţiilor fotografice, derivate din petrol, etc.

2) Neoprenul755 – oferă rezistentă la: petrol, acizi, solvenţi, substanţe alcaline, baze.

3) Policlorura de vinil (PVC) – este rezistentă la: substanţe alcaline, petrol şi, limitat, la concentraţiile de acizi, pe baza de crom (Cr) sau sodiu (Na).

755 N.A. – o categorie specială de cauciuc

312

4) Latexul – este rezistent la acizi medii, caustici, detergenţi, erbicide. Latexul se va degrada dacă va fi expus la benzină sau cherosen. Când expunerea se prelungeşte în timp, căldura excesivă sau lumina solară directă va determina degradarea, făcând ca materialul mănuşilor să-şi piardă calitatea. Mânuşile, care nu au în conţinut praf cu proteine reduse, au risc scăzut în declanşarea alergiilor la latex. Personalul, din echipele de cercetare, alergic la latex, poate purta mânuşi din alte materiale, cu alţi constituenţi.

Instrucţiuni elementare de utilizare a mânuşilor: 1) Preventiv, trebuie cercetate mânuşile, în sensul că pot apărea defecte din

fabricaţie (ex.: rupturi). De asemenea, este indicat a fi înlăturate eventualele obiecte ascuţite, care pot afecta textura materialului, până la degradare.

2) Când se lucrează cu materiale contaminate, este indicat a se purta două perechi de mănuşi.

3) În cazul în care mânuşile se degradează, abilitatea lor de a funcţiona ca adevărate bariere, devenind compromisă, trebuie schimbate imediat.

4) Pentru a evita contaminarea zonelor de epidermă sau vestimentaţie neprotejate, mânuşile cu care s-a lucrat se schimbă, operându-se cu mare grijă, apucându-le de partea superioară, fiind trase uşor de pe mâini. Aceste mânuşi trebuie – obligatoriu – puse în containere, anume desemnate în acest scop, cu precizarea că nu mai pot fi refolosite.

B) Protecţia ochilor O protecţie adecvată a ochilor se face cu ochelarii de protecţie. Trebuie

purtaţi când echipa de cercetare se confruntă, în teren, cu materiale biologice, chimice, radioactive etc. Scuturile de faţă au rol în protecţie şi trebuie purtate în combinaţie cu ochelarii de protecţie, pentru că singure, se consideră, că nu oferă o protecţie adecvată.

Purtătorii de lentile de contact trebuie să utilizeze ochelarii de protecţie. În cazul in care, o picătură, din substanţa de la faţa locului, ajunge în ochi, poate deveni extrem de dificil, dacă nu imposibil, să fie scoase aceste lentile de contact, în scopul de a iriga ochiul. Personalul care poartă ochelari de vedere, este indicat, să poarte acelaşi tip de ochelari de protecţie, punându-i peste cei de vedere.

C) Protecţia membrelor inferioareÎncălţămintea de protecţie trebuie folosită în timpul activităţii, când apare

pericolul de vătămare a piciorului. Cauzele pot fi extrem de variate. Pentru a exemplifica, iată câteva cauze: mişcarea obiectelor aflate în câmpul infracţional, obiectelor ce străpung, perforează talpa încălţărilor, condiţiile de electrocutare, existente în zona cercetată etc. Pantoful poate fi acoperit cu un material special, impermeabil, ce poate îndeplini rolul unei bariere de netrecut, sporind considerabil gradul de siguranţă.

D) Protecţia aparatului respiratorAnumite zone în care se pot desfăşura activităţi de percheziţie cum sunt:

spaţiile în care au fost amplasate bombe, unde sunt diferite laboratoare clandestine, ce produc diverse produse sau compuşi toxici, pot produce: fum, noxe, care cer imperios o protecţie a aparatului respirator. Protecţia, în astfel de cazuri, începe cu o bună instruire a cadrelor, ce sunt trimise pentru a efectua activitatea. Este necesară derularea unor programe adecvate, antrenament continuu, evaluare metodică, teste potrivite, şi un program de menţinere a respiraţiei şi folosire a măştilor de gaze. Aceste aspecte sunt eminamente

313

obligatorii pentru toţi membrii echipei deplasate în teren pentru a efectua percheziţia.

E) Protecţia capului În anumite situaţii, precum în cazurile în care este implicată folosirea de

materiale explozive, când se pot crea dezechilibre structurale, ar trebui purtate aşa-numitele “coifuri de protecţie”.

Cronologic, ultima înaintea începerii efective a activităţii la locul unde se va desfăşura percheziţia, precizarea sarcinilor pentru fiecare membru al echipei este activitatea pregătitoare, care pune cel mai mult în valoare capacitatea managerială a şefului echipei. Există o situaţie de fapt, personal specializat, resurse materiale şi un scop. Stabilirea modului în care sunt puse cel mai bine în valoare resursele, raportat la condiţiile situaţiei specifice pentru atingerea scopului, cade în sarcina acestei persoane.

General valabil este faptul că, şeful echipei este o persoană ce are calitatea de organ judiciar competent a efectua activitatea. El poartă, în principal, răspunderea pentru întreaga desfăşurare a activităţii, atât sub aspectul respectării legalităţii, drepturilor persoanelor participante, cadrului procedural, etc., cât şi sub aspectul diligenţei ce se depune pentru realizarea scopurilor percheziţiei.

Modul concret în care sunt repartizate sarcinile membrilor echipei este guvernat de considerente precum: pregătirea şi specializarea personalului, calităţile şi interesele fiecărui membru, experienţa şi concepţia privind gestionarea situaţiilor de criză, relaţiile dintre membri, starea de sănătate a acestora, alţi factori de natură psihosomatică, ce pot influenţa comportamentul membrilor, etc. Oricum, va trebui să se urmărească cele două planuri acţionale, cu caracter fundamental, ce sunt specifice desfăşurării percheziţiilor în cadrul cercetării infracţiunilor vamale – cel preponderent tehnic şi cel al activităţii anchetatorilor – fără să fie afectat caracterul unitar al activităţii.

De subliniat, la finalul observaţiilor legate de stabilirea sarcinilor, este că desfăşurarea unei percheziţii, activitate ce poate fi efectuată numai în echipă, presupune o conducere unică, indiferent dacă din echipă fac parte persoane ce provin din instituţii diferite756. Membrii echipei trebuie să conlucreze fără rezerve, pe toate planurile, fiecare membru putând participa la realizarea sarcinilor activităţii, nu în mod individual şi exclusiv, ci, participând cu rezultatele proprii, la fluxul informaţional permanent, ce trebuie centralizat şi orientat de către şeful echipei – nimeni nu a putut şi nu va putea să rezolve problemele complexe ale activităţii singur, aflarea adevărului neputând fi asigurată decât prin efortul conjugat al fiecărui membru, în cadrul echipei.

Atunci când situaţia o impune, poate fi dispusă efectuarea de percheziţii, simultan, în mai multe locuri de interes pentru cercetare, practic, fiind nevoie să se constituie mai multe echipe. Desigur că, aici pregătirea presupune participarea unor forţe importante ca număr şi foarte bine pregătite, simultaneitatea trebuind să funcţioneze perfect, orice neconcordanţă putând compromite o parte din rezultate şi, în anumite condiţii, pune în pericol personalul şi, chiar, desfăşurarea întregii activităţi.

În ceea ce priveşte desfăşurarea a activităţilor de căutare propriu-zisă, în condiţiile particulare ale desfăşurării unei percheziţii pe un perimetru mare pe 756 N.A. – noţiuni precum „conducere unică”, „conlucrarea fără rezerve între membrii echipei”, „informarea permanentă a şefului echipei” sunt subliniate şi apreciate, în acelaşi mod, şi de E. Stancu în op. cit. pag. 17

314

care sunt amplasate mai multe mai multe clădiri, hangare, hale, depozite, etc. apar unele particularităţi legate de necesitatea desfăşurării într-un interval de timp rezonabil. O soluţie, de acceptat, este să se formeze mai multe echipe, cu o componenţă adecvată, care să desfăşoare activităţile de căutare, cu respectarea tuturor exigenţelor impuse atât de legea procesual penală cât şi de tactica criminalistică. Soluţia este valabilă doar pentru activităţile de căutare, conducerea percheziţiei în întregul său; ascultarea persoanelor; alte activităţi ce pot fi desfăşurate de către anchetatori; blocarea; pătrunderea; izolarea şi identificarea persoanelor; materializarea rezultatelor; trebuind, în opinia mea, să se facă unitar.

O observaţie este necesară în legătură şi cu ascultarea de persoane odată cu desfăşurarea activităţilor de căutare. Echipa de anchetatori, cu atât mai bogată cu cât este necesar un volum mai mare de muncă, va desfăşura ascultarea persoanelor care conduc activitatea de la locul unde se desfăşoară percheziţia, a persoanelor care asigură paza şi accesul în obiectiv, a celor care conduc mijloace de transport şi de manevrare a mărfurilor, a gestionarilor, a secretarelor care cunosc date despre corespondenţă, a altor persoane care prin natura activităţilor pe care le desfăşoară în cadrul firmei pot cunoaşte date de interes pentru anchetă. În situaţia unui volum mare de declaraţii, acestea vor fi consemnate în procese verbale de ascultare care vor fi anexate la procesul-verbal cadru de percheziţie.

Atunci când se presupune că este posibil ca cei implicaţi în activitate infracţională să încerce să fugă cu mărfurile, să le deplaseze în alte locaţii pentru a nu putea fi descoperite se impune o supraveghere atentă, atât înainte de începerea activităţii757 cât şi în timpul desfăşurării acesteia, a tuturor căilor de acces ce ar putea fi folosite pentru „evaporarea” mărfurilor sau documentelor compromiţătoare.

Mărfurile descoperite cu ocazia percheziţiei vor fi ridicate şi date în custodia autorităţii vamale în vederea parcurgerii procedurilor legale pentru valorificarea acestora.

Înainte de a socoti epuizată problematica, asupra căreia am vrut să atrag atenţia prin sublinierile de mai sus, consider că trebuie să fac o observaţie legată de rolul informaţiilor în dispunerea şi desfăşurarea percheziţiilor. Aşa cum am arătat, aceste activităţi presupun desfăşurări importante de forţe şi mijloace, un anumit „deranj”, care nu poate fi justificat decât de obţinerea unor rezultate care să recompenseze demersul organelor judiciare.

Dispunerea unei percheziţii nu se poate face, de către magistrat decât în condiţiile existenţei unor informaţii – obţinute cu prilejul efectuării altor activităţi de cercetare, de la investigatorii acoperiţi, din fluxurile informaţionale dintre instituţiile cu competenţe în domeniu, ca urmare a cooperării internaţionale sau de la persoanele care pot avea un interes în desfiinţarea activităţii ilicite – care să permită crearea convingerii că odată desfăşurată activitatea se pot obţine rezultate, cu adevărat importante, pentru anchetă. Cu alte cuvinte, desfăşurarea unei percheziţii poate fi dispusă atunci când există convingerea că „se merge la sigur”. Riscurile sunt foarte mari – pe lângă eşecul activităţii – se poate compromite un întreg efort investigativ desfăşurat în prealabil, se pot deconspira

757 N.A. – este posibil ca „binevoitori” care cunosc despre activitatea în pregătire să atenţioneze infractorii cu privire la cele ce urmează să se desfăşoare de către organele judiciare

315

surse, pune în pericol agenţi sub acoperire, se poate pierde încrederea în profesionalism şi buna credinţă faţă de partenerii externi, etc.

Mai mult, cu prilejul desfăşurării activităţii, totul se va dirija în aşa fel încât toate riscurile, inerente percheziţiei, să fie sub control. Rutina şi acţiunile decise vor fi, de asemenea, supuse unei regii de succes. Cei implicaţi în activitatea ilicită, martorii asistenţi şi celelalte persoane participante trebuie să perceapă că se desfăşoară o activitate cu o meticulozitate şi un profesionalism desăvârşit, iar rezultatele care se obţin sunt numai rodul rigorii, atenţiei şi, de ce nu, norocului pe care l-au avut cei din echipă.

Întrucât în cercetarea infracţiunilor vamale poate avea un rol important cercetarea computerelor, consider necesar ca în finalul acestei secţiuni să prezint unele consideraţii legate de modul de lucru cu computerul.

Atunci când se desfăşoară percheziţii la sediul ori punctele de lucru ale unei agent economic cu privire la care se apreciază că este implicat în activităţi ilicite de natura celor ce constituie obiectul acestei lucrări, înainte de toate, se va urmări corespondenţa, evidenţa contabilă – a stocurilor, intrărilor-ieşirilor, contul profit şi pierderi, etc. – fişierele ce ţin de declararea operaţiunilor prin mijloace informatice, evidenţele din agenda personală ce se pot referi la datorii, sume plătite, sume de încasat, date de scadenţă, adrese, etc.

Pentru a putea detalia, în continuare, subiectul este necesar să prezint un glosar cu termeni de specialitate, astfel încât să se înţeleagă mai bine în ce constau operaţiunile ce trebuie desfăşurate de către membrii echipei în legătură cu percheziţia calculatorului şi manevrarea sa. Astfel: • ACCESS TOKEN: În sistemul de operare Windows există un card de securitate

internă, care este generat în momentul în care se loghează utilizatorii. Conţine un ID pentru securitatea utilizatorului şi a tuturor grupurilor, de care utilizatorul aparţine.

• BIOS: BASIC INPUT/OUTPUT SYSTEM: Ajută la reglarea datelor stocate în ROM, care determină computerul să pornească operarea sistemului şi să comunice cu alte elemente electronice din sistem, ca: drivere, tastaturi ,monitor, imprimantă, etc.

• BUFFER: porţiune a memoriei calculatorului, care are drept utilitate accesul la diverse componente electronice.

• CD-R: compact disc înregistrat. Este un disc, pe care informaţiile pot fi scrise, dar nu pot fi şterse.

• CD-RW: compact disc reincriptibil. Este un disc, pe care pot fi scrise informaţiile şi, de asemenea, şterse.

• COMPRESSED – FILE: dosar compresat. Fişierul a fost micşorat, printr-o compresie făcută pe baze algoritmice, pentru a salva spaţiul de pe hard-disc.

• COOKIES: mici fişiere de text, cu rol în navigarea pe Internet. Ca exemple, pot fi enumerate: parole, istoricul paginilor vizitate de utilizator în timpul navigării pe Internet.

• CPU (CENTRAL PROCESSING UNIT): este localizat în interiorul calculatorului, este – de fapt – „creierul”, care realizează funcţiile aritmetice, logice şi calculele de control.

• DELETED FILES : în cazul în care există fişiere incriminatoare, stocate în calculator, făptuitorul poate încerca să le şteargă, în încercarea de a distruge probele. Cu ajutorul unor programe, pot fi recuperate aceste fişiere.

• DIGITAL EVIDENCE : informaţia stocată sau transmisă într-o forma binară. • DOCKING STATION: un instrument, cu ajutorul căruia, un laptop sau o agendă

computerizată pot fi ataşate, pentru a-l folosi pe post de desktop. De obicei, prezintă un conector, cu care se conexează cu instrumente ca: hard-drive, scanner, tastatură, monitor, imprimantă.

316

• DOCUMENTATION: notiţe scrise, casete audio/video, forme printate, schiţe şi/sau fotografii, care reprezintă o redare fidelă a scenei, a probelor descoperite şi activităţilor desfăşurate în timpul cercetării calculatorului.

• DONGLE: este un instrument de protecţie a copiilor, suplinit de un software. • DSL: Digital subscribe line: proiectat pentru a permite o comunicare extrem de rapidă

a datelor, depinzând de existenţa liniilor telefonice între utilizatori şi companiile telefonice.

• DUPLICATE DIGITAL EVIDENCE: este o reproducere digitală a tuturor datelor obiectelor conţinute pe item-ul (folder-ul) fizic, original.

• DVD: Digital versatile disk : asemănător cu un CD, dar cu o capacitate mult mai mare de stocare a datelor.

• ELECTROMAGNETIC FIELDS: Câmpuri electromagnetice, asociate cu sarcini electrice, având – deopotrivă – componente electrice şi magnetice şi conţinând o anumită energie electromagnetică.

• ELECTRONIC DEVICE: un instrument, care operează pe principiile patronate de comportamentul electronilor.

• ELECTRONIC EVIDENCE: informaţii, date, cu valoare pentru ancheta penală, ce sunt stocate şi transmise, printr-un instrument electronic.

• ENCRYPTION: orice procedură folosită în criptografie, pentru a transforma un text normal, într-unul criptat, cu scopul de a împiedica citirea textului, de către persoane care nu trebuie să aibă acces la datele incluse în fişiere.

• FIRST RESPONDER: primul ofiţer de poliţie sau/şi alţi reprezentanţi oficiali, care au ajuns primii , la locul unde se va desfăşura o activitate de anchetă.

• HIDDEN DATA: multe sisteme de computere au inclusă o opţiune, pentru a proteja informaţia de utilizatorii cazuali, ascunzând-o.

• ISDN: INTEGRATED SERVICES DIGITAL NETWORK: o linie telefonică digitală, de o viteză foarte mare, pentru o comunicare în reţea cu mare rapiditate.

• ISP: INTERNET SERVICE PROVIDER: o organizaţie, care facilitează accesul la Internet.

• LATENT: prezent, nevizibil, dar capabil să devină vizibil. • LS-120: LASER SERVO120: este o tehnologie adresată dischetelor, ce are o putere de

120 MB. • MAGNETIC MEDIA: disc, casetă, dischetă sau alt instrument, utilizat(ă) în stocarea

informaţiei magnetice. • MODEM: o piesă, utilizată de calculator, pentru a comunica prin intermediul liniilor

telefonice. Se recunoaşte după conectarea la o linie telefonică. • NETWORK: grup de calculatoare, conectat în reţea, pentru a face schimb de informaţii

şi resurse. • NETWORKED SYSTEM: un computer, conectat la o reţea tip network. • ORB: sistem hard-disk, cu o mare capacitate de mobilitate. • PASSWORD-PROTECTED FILES: multe programe de software includ şi posibilitatea

de a proteja un document, folosind o parola. Un tip de parolă, de protecţie, este – uneori – numită „access denied” (acces respins). Programul de software nu va deschide documentul , dacă nu este introdusă, corect, parola.

• PERIPHERAL DEVICES: un instrument auxiliar, ca: imprimantă, modem, sau un sistem de stocare, care funcţionează simultan cu un computer.

• PORT: o interfaţă, prin care computerul comunică cu un alt instrument sau sistem. • REMOVABLE MEDIA: dischete, CD-uri, DVD-uri, etc., care stochează informaţii,

putând fi foarte repede mutate. • SCREEN SAVER: program, ce are legătura cu monitorul calculatorului. • SERVER; computer ce realizează servicii pentru alte componente, conectate la o reţea

network.

317

• SLEEP-MODE: status de consemnare a puterii, care suspendă hard driver-ul şi monitorul, rezultatul fiind un monitor gol, pentru a se conserva energia.

• STAND-ALONE COMPUTER: un computer, neconectat la reţea sau la alt computer. • SYSTEM ADMINISTRATOR: persoana care are dreptul legal de a supraveghea sistemul

calculatorului. • TEMPORARYAND SWAP FILES : multe componente folosesc sisteme de operare şi

aplicaţii, care stochează informaţiile temporare pe hard-drive. Aceste documente, care sunt, în general, ascunse sau inaccesibile, pot conţine informaţii, pe care investigatorul le poate considera utile în bunul mers al anchetei.

• VOLATILE MEMORY: ceea ce s-a lucrat, dacă nu a fost salvat, după finalizarea operaţiunii, este şters, prin închiderea calculatorului.

În materie de computere, foarte multe lucruri pot fi de interes pentru anchetă, practicienii operând cu termenul de urmă electronică. Urma electronică este informaţia sau conţinutul valorii de investigat, care este stocată sau transmisă printr-un instrument electronic. Aceasta este o urmă latentă, asemănătoare amprentelor papilare (de exemplu). Echipamentul şi computerul propriu-zis sunt necesare pentru vizualizarea acestor urme.

În primul rând, trebuie menţionat că, în mare, prin termenul de computer, înţelegem: componentele hardware, software-ul şi datele conţinute în unitatea centrală. Lucrările de specialitate mai menţionează un termen de bază, în acest domeniu: echipamente periferice. Acestea din urmă se referă la: imprimantă, modem, monitor sau alt echipament exterior. Prin conectarea calculatorului la sistemele periferice, se obţine sistemul. Informaţia este reprezentată de sinteza datelor stocate în sistem758.

Dispozitivele de înmagazinare a datelor sunt, în principal: discurile fixe, dischetele flexibile, benzile de rezervă, CD-ROM-urile (discuri compacte). Unul dintre cele mai importante sisteme periferice este imprimanta. Imprimantele pot fi de mai multe tipuri: cu jet de cerneală, cu panglică, cu laser. Interesant pentru anchetă este faptul că, la imprimantele cu laser, pot fi ataşate varii dispozitive care au ca efect faptul că imprimanta va fi dotată cu capacitate de memorizare, putând, în consecinţă, reţine datele unei pagini chiar înainte de a o tipări, informaţiile rămânând acolo până când memoria se epuizează. La cele cu panglică, anchetatorul trebuie să studieze panglica, pentru că aceasta conţine urme detectabile ale datelor imprimate anterior. Imprimantele performante, de ultimă oră, au încorporate în sistemul propriu fax şi xerox. Unele modele de fax pot înregistra datele, înainte de a le transmite. Aceste informaţii rămân în memoria aparatului până când vor fi anulate prin rescriere.

Sistemele sau dispozitivele care permit unui infractor să înmagazineze date de la distanţe apreciabile, din punct de vedere spaţial, prin intermediul calculatorului personal, sunt:

1) server-ul – este un calculator, integrat într-o reţea, ce înmagazinează (stochează) programe şi fişiere cu informaţii, utilizate de cei ce sunt membri ai reţelei.

2) poşta electronică – asigură transmiterea de mesaje între calculatoare, prin intermediul unei reţele de comunicaţii.

3) sistemul de mesagerie vocală – este un calculator complex, care răspunde la apelurile telefonice şi care permite trimiterea şi primirea de mesaje telefonice, de la un număr de „cutiuţa poştală”, individualizat, pentru fiecare subiect.

758 Ioan Dascălu; Emil Stan; Laurenţiu Giurea. ”Infracţiunile informatice – o noua provocare pentru autorităţile statului”

318

Referitor la urmele electronice, foarte complexe de altfel, procedura criminalistică vizează patru etape în cercetare:

• colectarea; • examinarea; • analiza; • fixarea rezultatelor759.

Atunci când este vorba de urme electronice, trebuie să se ţină seama de câteva idei principale:

1) Activităţile sunt efectuate în considerarea unui maximum de securitate, astfel încât să nu fie schimbate probele.

2) Persoanele, care conduc activitatea de examinare, trebuie pregătite în mod special, pentru a putea face faţă – cu succes – acestui tip de intervenţie, cu un grad ridicat de dificultate.

3) Activităţile, referitoare la: măsurarea, examinarea, stocarea sau transportarea urmelor electronice, trebuie sa fie fixate prin : procese-verbale, înregistrări video, schiţare, etc., iar urmele propriu-zise să fie foarte bine conservate, pentru analiza ulterioară.

Etapele procedurale, ce se succed la faţa locului, sunt următoarele:760

1) recunoaşterea şi identificarea acestui tip de urme; 2) documentarea la faţa locului; 3) colectarea şi conservarea urmelor electronice; 4) ambalarea şi transportarea acestora.

Pentru o astfel de cercetare, este indicat să se apeleze la nişte experţi- informaticieni. Aceştia trebuie să fie pregătiţi, în orice moment, pentru a interveni, dacă situaţia o cere. Planurile de cercetare sunt create în conformitate cu legile în vigoare, astfel încât să nu fie lezat vreun drept garantat constituţional.

Investigatorul – coordonator al echipei, ajungând la locul desfăşurării activităţii, trebuie să se ocupe de asigurarea securităţii pentru toţi membrii echipei, şi a întregii zone. De asemenea, este necesar a identifica – vizual – eventualele urme, atât fizice (cu o materializare în spaţiu), cât şi electronice, şi să cerceteze dacă unele dintre ele sunt perisabile, impunând o procedură de urgenţă. Acesta evaluează spaţiul şi formulează un plan de căutare.

Şeful echipei se asigură că toate persoanele sunt îndepărtate din zona imediat apropiată arealului ce conţine urme. În acest moment iniţial/premergător, al cercetării propriu-zise, trebuie să nu se altereze parametrii normali/optimi ai echipamentului electronic. Se lasă exact aşa cum a fost găsit761: fie deschis, fie închis. Nu se acţionează asupra lui sub nici o formă. Echipa trebuie să protejeze datele perisabile (atât pe cele de ordin fizic, cât si pe cele electronice). Acestea din urmă pot fi găsite pe: pager, telefon mobil sau alte instrumente de acest tip. Specialistul criminalist va sigila imediat instrumentele ce conţin astfel de date, întocmindu-se ulterior un proces-verbal şi/sau o planşă fotografică. Tastatura, mouse-ul, dischetele, CD-urile sau alte componente, pot avea pe ele o serie de urme digitale – în stare latentă – alte dovezi de ordin fizic, ce trebuie conservate. Substanţele utilizate la revelarea urmelor digitale pot afecta echipamentul, dar şi informaţiile. Din această cauză, urmele latente trebuie ridicate după ce recuperarea probelor electronice este realizată, în procent de sută la sută.

759 U.S. Department of Justice, Office of Justice Programs, National Institute of Justice - Electronic Crime Scene Investigation - A Guide for First Responders, pag. 12

760 Idem pag. 18761 N.A. – echipamentul electronic

319

Un capitol important îl ocupă luarea declaraţiilor. Toate persoanele, aflate la faţa locului, trebuie identificate şi ascultate pe rând.

Se încearcă obţinerea următoarelor informaţii: • cine este proprietarul/posesorul instrumentelor electronice, găsite la faţa locului,

ca: parole, nume utilizator, provider-ul serviciului de Internet. • orice parolă cerută pentru accesarea sistemului, computerului sau informaţiilor; • scopul sistemului; • orice scheme de securitate sau instrumente distructive (ştergerea întregului hard,

printr-o operaţiune de autodistrugere programată de către cel ce a introdus programul).

• orice extra-site în care sunt stocate informaţii; • identificarea folderelor ascunse (printr-un program special, aceste foldere nu se

vizualizează, decât în urma tastării anumitor taste, introducerea unor parole etc.) • orice documentaţie explicativă, referitoare la sistemul de instalare a hard-ului sau

soft-ului. Se va observa detaliat locul în care se găseşte computerul: poziţia mouse-

ului, aranjarea spaţială a celorlalte componente faţă de mouse (ex.: un mouse, aflat în stânga tastaturii, indică faptul că este vorba de un utilizator stângaci). Se fixează informaţiile deduse din parametrii de funcţionare, ai sistemului computerului, dar şi din aranjarea în spaţiu a acestora, incluzându-se aspecte ca: puterea calculatorului, închis/deschis, modul „sleep” etc. Majoritatea computerelor au un beculeţ care indică dacă instrumentul electronic este deschis sau nu. De asemenea, dacă sistemul este cald, se poate deduce foarte uşor că a fost utilizat de curând. Ar fi ideal, spun specialiştii, dacă se vor face înregistrări de imagini ale întregul loc, pentru a înregistra vizual întreaga camera: 360 de grade de acoperire, dacă este posibil. Se fotografiază din faţă computerul. După această abordare, se fotografiază separat: monitorul, tastatura, mouse-ul, unitatea centrală. Se iau notiţe, care să descrie ceea ce apare pe display, prin deschidere. Programele activate pot cere o documentaţie mai complexă a activităţii monitorului. Mutarea computerului, în timp ce sistemul funcţionează, poate determina schimbări –iremediabile – în baza de date.

În ceea ce priveşte autorizaţia de percheziţie762, aceasta trebuie să conţină precizări exprese, referitor la faptul că vor fi verificate şi mediile de stocare electronice. De asemenea, un rol foarte important îl are şi stabilirea locului în care se va desfăşura analiza probelor, stabilire care se va face anterior demarării acţiunii de verificare a mediului informatic. Se poate executa o cercetare a computerului, în spaţiul în care s-au descoperit probele. În cazul în care se va considera că este nevoie, se vor ridica elementele de hardware, pentru verificări detaliate. Mediile ce vor fi cercetate sunt reprezentate de calculatorul propriu-zis, reţelele de calculatoare şi mediile de stocare portabile. Pentru o deplină‚ „coerenţă” a activităţilor, sunt necesare anumite activităţi pregătitoare, de fapt, etape, ce trebuie respectate în procesul de căutare a informaţiilor, stocate într-un astfel de sistem. Se vor colecta informaţiile referitoare la sistemele informatice ce urmează a fi verificate, tipul de stocare a datelor, locaţia echipamentului şi a dispozitivelor de stocare etc. Alegerea momentului efectuării percheziţiei se va face, în funcţie de statutul sistemului informatic, dar şi de prezenţa sau absenţa anumitor persoane. Se va stabili concret cine va participa la percheziţie, printre

762 Iosif Lucaci, Robert Marin – Investigarea fraudelor informatice, Edit. Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2002, pag 45-47

320

aceştia numărându-se – obligatoriu – investigatori, criminalişti, ingineri de sistem, programatori, etc. Deloc de neglijat este fixarea logisticii ce urmează a fi utilizată, adică instrumente, programe, etc. În desfăşurarea activităţii procedurale, se vor urmări câteva aspecte:

1) realizarea securităţii locului; 2) stabilizarea mediului; 3) identificarea persoanelor care au cunoştinţe şi aptitudini pentru

mânuirea calculatorului; 4) identificarea a minim a doi martori-asistenţi.

Prin intermediul acestor activităţi, se urmăreşte obţinerea de date şi informaţii, referitoare la numărul şi tipul unităţilor centrale de procesare, locaţia unităţilor centrale de procesare, tipul reţelei, sistemul de operare al reţelei, etc. Percheziţia se va face de către specialistul criminalist sau personalul tehnic ce deţin informaţii de profil, în prezenţa martorilor-asistenţi şi chiar, dacă este posibil, a persoanelor implicate în activitatea infracţională.

Se poate concluziona, astfel că, la urma-urmei, percheziţia vizează două planuri:

1) percheziţia hard-ului (este mult mai uşor de efectuat, pentru că obiectele cercetate au o materializare în spaţiu, sunt palpabile);

2) percheziţia soft-ului. În acest din urmă caz, pot exista două posibilităţi: a) când informaţia căutata de către anchetatori este stocată în

calculatorul aflat la locul percheziţiei; b) când informaţia a fost înmagazinată în afara locului de percheziţie,

computerul aflat la faţa locului fiind utilizat doar pentru a facilita accesul la informaţia stocată în locaţia exterioară.

Dacă informaţiile căutate sunt materializate în documente tipărite, la faţa locului se pot lua măsuri de securitate, prin restrângerea accesului fizic la documente. Este necesar ca, la faţa locului, să fie adus un expert, pentru cazul în care, în timpul percheziţiei, infractorul ar putea să dea comenzi de la un alt calculator, pentru a transfera, altera, şterge date etc. Protejarea datelor se va face prin comenzi software, sau prin deconectarea propriu-zisă a calculatorului. Cei care folosesc computerul pentru săvârşirea de infracţiuni vamale pot avea în sistem doar date stocate, fără posibilitatea de a le controla mişcarea, tranzacţionarea. În unele cazuri, sunt persoane îndrituite, specializate, care să se ocupe de bunul mers al activităţii cibernetice, aceştia numindu-se administratori de reţea.

În general, se impune ca, în echipa căreia îi revine sarcina de a efectua percheziţia, să fie incluşi şi specialişti în domeniul calculatoarelor. Se utilizează un program special care să fie, într-o oarecare măsura restrictiv, în sensul că echipa va căuta exact informaţiile, folderele, fişierele care interesează pentru anchetă, şi nu va accesa date care nu intră în sfera de interes. Datele recent şterse de pe hard-disc pot fi recuperate într-o proporţie variată. Specialistul trebuie să fie foarte atent în cercetare, ţinându-se cont de faptul că pot fi foldere/fişiere ascunde. Se lucrează cu programe utilizate din comerţ, de la magazinele de profil. În cazurile mai complexe, specialiştii pot crea programe special-adaptate infracţiunii cu care se confruntă. Pentru a se garanta obiectivitatea activităţii de tactică criminalistică, dar şi pentru a se garanta inviolabilitatea drepturilor constituţionale ale făptuitorului, în mandatul de percheziţie se recomandă a se specifica foarte clar specificul folderelor/fişierelor

321

ce vor fi studiate, în sensul că sunt utile în aflarea adevărului. Se ştie că infractorii din domeniul cibernetic sunt foarte inventivi. Ei îşi dotează calculatoarele cu aşa-numitele “chei fierbinţi” sau alte programe autodistructive, care pot şterge dovezile vitale pentru anchetă, dacă sistemul este examinat de către un amator în ale computerelor. Există situaţii, de exemplu, în care infractorul introduce programe ingenioase, în sensul că sunt cerute periodic coduri de acces, ce trebuie introduse intr-un anumit timp. Necunoaşterea parolelor, ca şi orice latenţă în introducerea lor, iniţiază un proces de autodistrugere a documentelor ce pot proba vinovăţia autorului.

În ceea ce priveşte ridicarea probelor în cadrul infracţiunilor analizate, pe lângă urmele electronice ce se ridică prin copierea pe diferite suporturi – CD-uri, dischete, etc. – pot fi descoperite şi urme nonelectronice, materiale, ce trebuie ridicate, prin proceduri obişnuite. Ele pot fi într-o conexiune strânsă cu urmele electronice. Exemple: parole scrise de mână, alte notiţe scrise olograf, manuale pe teme cibernetice, texte/imagini printate etc. Acestea trebuie sigilate, conservate, şi, neapărat, identificate în vederea viitoarelor examinări.

Împachetarea, transportul şi depozitarea nu trebuie să adauge, modifice sau să distrugă informaţiile stocate în computer. Calculatoarele sunt instrumente electronice extrem de fragile, ce pot fi sensibile la: temperatură, umiditate, şoc mecanic, electricitate statică şi surse magnetice.

Modalităţile de realizare a acestor activităţi pot avea următoarea structură logică763:

1) Echipa se asigură că toate urmele (de natură electronică), ridicate de la faţa locului, sunt bine împachetate/sigilate, inventariate, înainte de ambalare;

2) Se acordă o mare atenţie probelor, având grijă să fie bine conservate; 3) Se ambalează sursele magnetice în pungi antistatice (hârtie sau pungi de

plastic antistatic). Se evită ambalajele ce produc electricitate statică, ca pungile standard de plastic;

4) Se evită expunerea unor instrumente ca: dischete , CD-ROM-uri, casete, etc., extrem de fragile şi sensibile la acţiunea diverşilor factori externi;

5) Este foarte important ca, cel ce ambalează urmele, să eticheteze, sigileze, cutiile în care sunt transportate;

În timpul transportării urmelor electronice, ar trebui să se urmărească aspecte precum764:

1. Aşezarea, poziţionarea urmelor electronice să se facă departe de sursele magnetice;

2. Evitarea stocării urmelor electronice în autovehicul, pe perioade mai mari de timp. Condiţii ca: răceală, umiditate, căldură excesivă, pot produce alterări semnificative;

3. Computerul sau alte componente, care nu sunt depozitate în containere, sunt aşezate în maşini, pentru a se evita şocurile sau vibraţiile excesive. Ex.: computerul poate fi aşezat pe podeaua autovehiculului, iar monitorul poate sta pe un scaun, cu ecranul în jos şi fixat cu o centură de siguranţă;

763 U.S. Department of Justice – Computer Crime and Intellectual property section, Searching and seizing computers and obtaining electronic evidence in Criminal Investigation, Washington D.C. 2001, pag. 56

764 Denning Dorothy – Information warfare and security, Boston, Massachusetts: Addison-Wesley, 1999, pag.46.

322

Trebuie amintit aici că, înainte de a deconecta orice cablu, este indicat să se efectueze înregistrări de imagine. Se vor fixa prin imagini ecranul monitorului, toate legăturile prin cablu şi tot ceea ce se crede ca ar putea fi de folos anchetei. După încheierea acestei operaţiuni, se va trece la deconectarea tuturor căilor de acces de la distanţă (ex.: firul de legătură al telefonului, cabluri de legătură cu server-ul), în scopul de a nu se altera, şterge, din memoria computerului, diversele date şi informaţii. Se etichetează fiecare cablu în parte, dispozitiv sau punct de conexiune, la care cablul este cuplat. În continuare, se va putea trece la dezasamblarea, etichetarea şi inventarierea pieselor de echipament.

Măsurile, privind depozitarea, urmăresc activităţi premergătoare, dar şi simultane stocării lor. Astfel: se verifică dacă urmele sunt inventariate, conform reglementărilor legale în vigoare; se depozitează toate urmele într-un spaţiu protejat de temperaturi şi umiditate extreme; se protejează de sursele magnetice, praf sau alte particule dăunătoare sau contaminatori765.

7.4. Dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize

Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele care se dispun în cadrul cercetării infracţiunilor vamale pot avea, principial, ca obiect, bunurile trecute fraudulos frontiera, documentele folosite pentru trecerea frauduloasă peste frontieră a acestora şi, generic, alte urme specifice modului de operare folosit pentru trecerea ilicită a frontierei.

Astfel, ca exemplu, în cazul investigării infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 76 din Codul Vamal atunci când există suspiciuni că s-au trecut peste frontieră droguri, precursori sau substanţe chimice esenţiale, substanţele în litigiu vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice sau, după caz, unei expertize toxicologice ce va răspunde la întrebări cum sunt: dacă substanţele ori produsele supuse examinării fac sau nu parte din categoria drogurilor, substanţelor psihotrope, precursorilor sau substanţelor chimice esenţiale? despre ce produse sau substanţe este vorba? care este concentraţia în substanţă activă a drogurilor sau substanţelor psihotrope analizate? dacă în raport cu numărul şi natura compuşilor existenţi în probele analizate se poate aprecia sursa de provenienţă a drogurilor766?

Fundamentul ştiinţific al expertizei767 are la bază punerea în evidenţă a caracteristicilor calitative proprii fiecărei substanţe768, care se păstrează neschimbate, indiferent de conjunctura existentă în momentul folosirii, ca obiect al activităţii ilicite. Dacă este de făcut referire la comportarea la temperaturi înalte sau în flacără, nu trebuie uitat că punctul de topire al unei substanţe reprezintă una dintre caracteristicile individuale cu valoare certă de identificare.

Ca de fiecare dată când este necesară rigoare, şi determinarea punctului de topire este determinată de puritatea substanţei supuse expertizei, orice impuritate

765 Casey , Eoghan .Digital evidence and computer crime; Forensic Science, Computers and the Internet, San Diego :Academic press , 2000; pag. 205

766 Pentru detalii a se vedea şi V. Bercheşan, C. Pletea – drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. „Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 295-296.767 Ion Grigorescu în Tratat Practic de Criminalistică vol. 2, 1980, pag. 516-517768 Starea de agregare, formă de cristalizare, punct de topire, structură moleculară, comportare faţă de reactivi specifici, proprietăţi biochimice, etc.

323

ducând la modificarea valorii. Cocaina bază are punctul de topire între 96 şi 98 grade C. Atropina la 116, derivaţii barbiturici – în funcţie de natura lor – între 123 şi 220, mercurul la 357, pesticidele în jur de 246, DDT-ul la 109, parathionul la 375, Warfarina 159-162, cantarida la 218, etc. Pentru determinarea punctului de topire se poate utiliza un aparat de tip Boeţius769, cel care face determinarea având posibilitatea să urmărească toate transformările pe care le suferă substanţa în timpul încălzirii şi topirii, simultan cu creşterea temperaturii indicate de termometru. Se notează temperatura din momentul începerii topirii şi până la terminarea ei, operaţia repetându-se de 2-3 ori, în final, punctele de topire determinate urmând a se compara cu valorile existente în tabelele acceptate de comunitatea ştiinţifică.

Procedee, relativ simple, se folosesc şi în cazul în care urmează a se determina comportarea în flacără a unei anumite substanţe. Se izolează o cantitate de substanţă care, pe un suport adecvat, se aduce în flacăra unui bec de gaz şi se încălzeşte până la incandescenţă, urmărindu-se reacţiile care se produc. Astfel, dacă după încălzire nu mai rămân reziduuri, substanţa testată ori este volatilă ori este de natură organică. Alteori, în timpul încălzirii, substanţa analizată sau gaze emanate de către aceasta se pot aprinde, arzând cu flacără de culoare ce variază în funcţie de natura substanţei ori se carbonizează treptat. Apariţia fumului de o anumită culoare sau degajarea unor gaze în timpul încălzirii, constituie indicii importante cu privire la natura substanţei analizate.

În raport cu comportarea în flacără se poate deosebi – bunăoară, în cazul substanţelor toxice solide sau lichide – dacă proba analizată este o substanţă anorganică770, organică771 ori este un amestec de substanţe, organice şi anorganice, caz în care arde parţial, rămânând un reziduu solid ce poate avea culori diferite.

Rezultatele expertizei toxicologice sunt condiţionate şi de posibilitatea folosirii unei aparaturi de înaltă performanţă. Ca exemplu de aparatură de înaltă performanţă cu care ar trebui dotat un laborator de toxicologie – pe plan mondial – se face referire la: HPLC – cromatograf ce foloseşte lichide de înaltă presiune; HRGC – gaz-cromatograf de înaltă rezoluţie cu coloane capilare; GC/MS System – gaz-cromatograf cuplat cu spectrometru de masă; etc. În condiţiile unei dotări adecvate, în cadrul expertizei toxicologice772, pot fi folosite şi următoarele metode de analiză:

o Cromatografia în strat subţire (CSS) – se foloseşte la operaţii de separare şi identificare a diverselor componente chimice; cromatografia gazoasă este folosită ca, în cadrul aceleiaşi operaţii, să se separe şi să se identifice, cu detectori specifici şi după timpul de retenţie, o anumită substanţă, după care poate urma determinarea cantitativă;

o Spectrofotometria bazată pe proprietăţile de absorţie ale substanţelor toxice în anumite zone ale spectrului ( UV, VIS, IR) permite atât determinări cantitative cât şi calitative. Identificarea substanţei de interes se bazează pe absorţii caracteristice, la o anumită lungime de undă, iar aprecierea cantitativă se realizează după coeficientul de extincţie specifică la lungimea de undă a absorţiei caracteristice.

769 V. Bercheşan, C. Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Edit. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 210

770 Nu arde 771 Arde cu flacără şi, uneori, degajă fum772 Dr. Ioan Droc în Tratat de Medicină Legală, Edit. Medicală, Bucureşti, 1995, vol. 2, pag. 131

324

o Spectrometria de absorţie atomică (SAA) este metoda optimă de identificare şi dozare a unor substanţe minerale. Prin dispozitive auxiliare speciale se pot efectua şi determinări de As şi Hg.

o Polarografia este o metodă folosită în identificarea toxicilor metalici, folosind electroliza cu electrod picurător de mercur.

o Metode precum: microcristalografia, radiochimia, difracţia cu raze X, electroforeza, îşi găsesc aplicaţii preferenţiale fiind folosite în cazuri particulare

În cazul investigării contrabandei calificate care a avut ca obiect arme de foc, muniţii, materii explozive sau radioactive constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele pot lămuri probleme precum: dacă dispozitivele prezentate pentru examinare constituie sau nu arme de foc în sensul legii; tipul şi modelul armelor de foc; starea de funcţionare a armelor; seria de fabricaţie, modelul, felul gloanţelor, starea lor calitativă şi dacă au fost confecţionate industrial sau artizanal; dacă substanţele, dispozitivele, etc., descoperite fac parte ori nu din categoria materialelor explozive; natura şi compoziţia materiilor explozive în litigiu; dacă materiile explozive analizate sunt sau nu în stare de natură a le face folosibile pentru generarea unei explozii; dacă materialele trimise spre analiză fac parte din categoria materialelor nucleare ori radioactive; natura substanţelor analizate; gradul de radioactivitate al substanţelor analizate; cantitatea de uraniu sau toriu conţinută de substanţa supusă examinării.

Pentru examinarea documentelor asupra cărora planează suspiciuni în legătură cu posibila falsificare a acestora se dispun expertize tehnice ale documentelor pentru stabilirea falsului, a naturii, întinderii şi mijlocului prin care a fost creat iar în situaţia falsurilor create prin scrierea cu mâna sau prin contrafacerea semnăturilor se pot dispune expertize grafoscopice pentru identificarea persoanei falsificatorului.

Practica judiciară subliniază frecvenţa mai mare a falsurilor de semnături, contrafacerea acestora presupunând, spre deosebire de contrafacerea unor texte, cantităţi reduse de trasee grafice componente773 şi o uşurinţă în imitare, după o prealabilă pregătire. Caracteristicile generale şi individuale ce sunt folosite la fundamentarea concluziilor expertizei grafice774, în cazul semnăturilor sunt următoarele:

◊ Aşezarea (amplasarea) semnăturii pe document – important în cazul în care semnătura nu este amplasată normal faţă de spaţiul special destinat din documentele tipizate;

◊ Structura semnăturii – determinată de gradul de simplificare sau complexitate,

◊ Compoziţia semnăturii – literară, semiliterară, indescifrabilă, monogramă, mixtă;

◊ Gradul de evoluţie – mediu, evoluat, subevoluat; ◊ Viteza de execuţie a trăsăturilor, ◊ Dimensiunile grafismelor; ◊ Înclinaţia literelor şi a trăsăturilor neliterale; ◊ Continuitatea – gradul de coeziune al trăsăturilor grafice; ◊ Plasamentul şi forma atacului;

773 Ioan Vicol în Tratat Practic de Criminalistică, op. cit. vol. 2 pag. 289

774 Mircea Marin, Buzatu Nicolae – Îndrumar de expertiză grafică, Edit MI, Bucureşti, 1996, pag. 34-35

325

◊ Forma legăturilor dintre litere; ◊ Atacul şi înclinaţia ovalelor; ◊ Plasamentul literelor faţă de linia de bază; ◊ Variabilitatea mărimii literelor; ◊ Deformările literelor; ◊ Plasamentul sedilelor şi al semnelor diacritice; ◊ Dimensiunea şi înclinarea depasantelor; ◊ Forma şi conţinutul parafei – parafa fiind un element foarte important al

semnăturii, cu o mare stabilitate, aceasta constituie un reflex propriu al semnatarului care oferă semnăturii o configuraţie specifică.

Expertiza în cazul falsificării ştampilelor – şi aceasta destul de des întâlnită în practică – va avea concluzii bazate pe caracteristici775 precum: forma şi conţinutul ştampilei; corespondenţa dintre conţinutul impresiunii şi textul autentic; dimensiunile exterioare ale impresiunii, numărul rândurilor şi dimensiunile lor; imprimarea neuniformă pe toată suprafaţa; asimetria elementelor; existenţa unor cifre sau litere cu forme nestandardizate; neregularităţi ale trăsăturilor – ondulări sau întreruperi ale acestora; diferenţe de grosime ale trăsăturilor grafice din compunerea desenului; redarea defectuoasă a stemei ori a altor semne; existenţa unor greşeli gramaticale; denumirea greşită a unei instituţii; prescurtarea nejustificată a unor cuvinte; etc.

Expertiza falsului prin adăugare de text, ca element caracteristic, se bazează pe metode de examinare776 precum:

Examinări microscopice – pentru evidenţierea diferenţierilor cromatice, amestecurilor şi corpurilor străine din substanţa folosită de instrumentul scriptural; Examinări prin metode colorimetrice – au la bază interpretarea

rezultatelor obţinute prin măsurarea optică a culorii materialelor de scriere faţă de o soluţie etalon, precum şi măsurarea gradului diferit de absorţie a luminii; Examinări prin metode spectrofotometrice – oferă posibilitatea

măsurării coeficienţilor spectrali de claritate prin iluminarea materialelor de scriere cu radiaţii monocromatice; Accentuarea diferenţelor de nuanţă dintre materialele de scriere prin

mărirea saturaţiei culorilor sau prin transformarea acestora; Examinarea în spectrul invizibil – radiaţiile UV şi IR sunt absorbite

sau sunt reflectate diferit de materialele folosite la redactarea documentelor, comparativ cu cele folosite la completarea lor; Radiaţiile Roentgen şi betagrafia; Examinări cromatografice.

În ceea ce priveşte alte categorii de urme specifice modului de operare voi prezenta unele observaţii cu privire la expertiza urmelor lăsate de încălţăminte, urme des întâlnite în cadrul cercetării infracţiunii de contrabandă – art. 175 din Codul Vamal – având în vedere că făptuitorii trebuie să tranziteze zone de sol special pregătite pentru a păstra astfel de urme iar ceea ce face utile, aceste urme, investigării criminalistice este, tocmai, proprietatea obiectului primitor de a recepta, conserva şi reda urma de încălţăminte. de a recepta, conserva şi reda

775 V. Bercheşan – Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Edit. Little Star, Bucureşti, 2003, pag . 88

776 V. Bercheşan – op. cit. pag 128

326

urma de încălţăminte. de a recepta, conserva şi reda urma de încălţăminte. de a recepta, conserva şi reda urma de încălţăminte.

Principalele caracteristici generale şi individuale care pot ajuta cercetarea777 sunt:

o conturul exterior – permite să se stabilească natura încălţămintei (bocanci, pantofi, cizme, sandale, etc.) şi genul persoanei care o poartă (copil, femeie, bărbat, etc.);

o lungimea şi lăţimea; – la urmele formate în nămol, zăpadă, sol afânat, urmele pot fi supradimensionate iar la urmele formate în timpul unei alegări, acestea pot apare sub dimensionate

o înălţimea, lungimea şi lăţimea tocului, gradul de curbare al glengului; o modelul desenului imprimat pe talpă şi pe toc; o forma vârfului şi tocul încălţămintei o modul şi partea în care este uzat tocul o continuitatea sau/şi discontinuitatea cusăturii, numărul de paşi în

care lipseşte aţa; o zona de uzură mai accentuată a desenului de pe talpă; o inscripţiunile de pe desenul tălpii – marca, ţara de provenienţă, serii,

alte menţiuni; o blanchiurile, petecele, ţintele de pe talpă – număr, caracteristici, zona

în care sunt poziţionate; o părţi detaşate de pe talpă – tip, formă, dimensiune, amplasarea faţă de

celelalte elemente caracteristice; Atunci când se examinează urmele lăsate de feţele încălţămintei se vor

examina: numărul de încreţituri, forma ori dispunerea acestora, unghiul format între liniile încreţiturilor, numărul şi dispunerea perforaţiilor, a cusăturilor şi vipuştilor, dispunerea acestora faţă de alte elemente caracteristice, numărul, distanţa şi poziţia orificiilor pentru şireturi, înclinaţia şireturilor faţă de orizontală, etc.

Examenul comparativ se caracterizează prin faptul că se porneşte de la o caracteristică de valoare a cărei poziţie zonală este stabilită cu certitudine, după care se caută aceeaşi caracteristică în zona fotografiei şi mulajului realizate după încălţămintea prezentată pentru comparaţie. Examinarea va continua cu stabilirea corespondenţei dintre alte elemente printre care conturul, forma specifică a caracteristicilor individuale; plasamentul caracteristicilor individuale faţă de o anumită zonă de referinţă a încălţămintei, dimensiunile caracteristicilor individuale şi raportul dintre lungimea şi lăţimea lor.

Foarte importantă este şi expertiza urmelor lăsate de mijloacele de transport. În cadrul acesteia relevantă este examinarea urmelor lăsate de benzile de rulare ale pneurilor mijloacelor de transport auto. Caracteristicile generale şi individuale778 pe care se pot fundamenta concluzii valoroase pentru cercetarea infracţiunilor vamale sunt:

◊ numărul osiilor vehiculului; ◊ ecartamentul – distanţa dintre roţile aflate pe aceeaşi osie; ◊ ampatamentul – distanţa dintre centru osiei din faţă şi al celei din spate;

777 Tudor Barbu, Dan Moise în Tratat Practic de Criminalistică , op. cit. vol. 2, pag. 17

778 Ştefan Lungan şi Ion Constantin în Tratat Practic de Criminalistică, op. cit. pag. 99

327

◊ caracteristicile lăsate în urmele de târâre sau alunecare create de alte obiecte ce au căzut sau au fost aruncate în timpul transportului;

◊ lăţimea urmei de frânare – poate oferi date despre tipul de anvelopă; ◊ porţiunile neclare din urma de frânare; ◊ diametrul roţilor vehiculului; ◊ desenul benzii de rulare; ◊ defecţiunile de fabricaţie; ◊ urmele de uzură;

În funcţie de natura unor urme descoperite pot fi dispuse şi alte genuri de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize traseologice, biocriminalistice, etc.

7.5. Ascultarea martorilor

În condiţiile cercetării infracţiunilor vamale, martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut infractorii pentru scoaterea sau introducerea în ţară, cu ocolirea regimului vamal, de mărfuri sau bunuri, persoanele care au fost căutate în vederea încheierii unor tranzacţii cu astfel de mărfuri, persoanele care au asigurat transportul mărfurilor de contrabandă în condiţii legale în incinta unor zone economice libere, persoane care au manipulat mărfurile, le-au ambalat sau sortat în baza unor contracte de muncă fără să fi avut cunoştinţă la momentul efectuării operaţiunilor despre provenienţa ilicită a mărfurilor, etc.

Ca probleme de lămurit prin ascultarea acestora, printre altele vor fi, în mod obligatoriu, următoarele: împrejurările în care au luat cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunilor; persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor vamale, modul de organizare şi sarcinile fiecărei persoane în cadrul planului infracţional; natura bunurilor ce constituie obiectul trecerii frauduloase; locurile prin care s-a făcut trecerea frauduloasă a bunurilor; alte aspecte legate de modul de operare folosit de infractori – dacă au fost înarmaţi, dacă au folosit armele, dacă au fost în legătură cu agenţi vamali ori ai poliţiei de frontieră; mijloacele de transport folosite pentru tranzitarea frauduloasă a frontierei a bunurilor, dacă existau contracte economice, cine erau proprietarii şi dacă aceştia ştiau despre folosirea mijloacelor de transport la săvârşirea de infracţiuni vamale; personalul autorităţilor statale implicat în săvârşirea infracţiunilor vamale, în ce a constat participarea acestuia, dacă s-a folosit de calitatea oficială pe care o avea, dacă a atras şi alţi funcţionari, natura foloaselor primite; modul de valorificare a bunurilor trecute fraudulos frontiera, persoanele fizice şi juridice implicate în activitate, dacă s-au întocmit acte comerciale, dacă au fost făcute evidenţieri în contabilitatea firmelor implicate, funcţionari ai autorităţii statale implicaţi în distribuţie, persoanele care mai cunosc despre faptă şi împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi modul în care au luat cunoştinţă despre activitatea infracţională.779

De subliniat în legătură cu ascultarea martorilor în cadrul investigării infracţiunilor vamale, este pe lângă dificultatea şi complexitatea activităţii în sine, necesitatea alegerii unor procedee de ascultare oportune pentru fiecare martor, în

779 Pentru problematica şi modul de ascultare al martorilor a se vedea şi E. Stancu – Criminalistica, vol. II, Edit. Actami, Bucureşti, 1999, pag. 153-161.

328

parte, pe baza cadrului informaţional obţinut cu ocazia efectuării activităţilor pregătitoare, unanim fiind acceptat că legat de săvârşirea acestor infracţiuni compartimentul martorilor este puternic influenţat de interese personale legate de activitatea infracţională propriu-zisă, legate de modul în care se desfăşoară ancheta, de rezultatele acesteia, fiecare, în parte, dorind să exploateze la maxim situaţia în interesul său. Nu trebuie uitat că datorită unei conduite echivoce mulţi portari sunt într-un fel sau altul implicaţi în activitatea infracţională, devenind o problemă de analiză şi interpretare a stărilor de lucruri calitatea în care este ascultată şi va participa o persoană în cadrul procesului penal pornit – martor sau învinuit/inculpat.

Şi în cadrul cercetării infracţiunilor vamale, o problemă deosebită o constituie ascultarea martorilor nesinceri, de rea credinţă. În continuare voi încerca să punctez principalele motive care generează declaraţii mincinoase şi, în raport de fiecare situaţie în parte, ce poziţie trebuie să adopte organul judiciar pentru a determina martorul să renunţe la poziţia sa şi să colaboreze în anchetă780.

Mulţi martori mint sau evită să declare împrejurări esenţiale aproape instinctual. Sunt incomodaţi de calitatea de martori, de elemente ce pot arbitra o dispută între autorităţile publice şi persoane particulare. Sunt interesaţi să formeze o imagine în care declaraţiile lor sunt irelevante, chemarea în faţa organelor judiciare este inutilă, un timp pierdut atât pentru ei cât şi pentru anchetatori. Ce pot face reprezentanţii justiţiei ? Indicat este ca cel care desfăşoară ancheta să încerce să câştige încrederea celui pe care îl ascultă. Este adevărat că un martor, fără interese particulare în cauză, are puţine motive să se implice – în sensul pozitiv, pentru lămurirea împrejurărilor săvârşirii activităţilor ilicite – în anchetă. Anchetatorul va fi pregătit şi va face tot ce depinde de el pentru a crea şi gestiona o imagine corectă asupra stării de lucruri. Fiecare individ are un rol şi un loc în societate iar regulile trebuie respectate. Sunt multe cazuri în care legea se încalcă, sunt multe persoane care încalcă legea, însă, anchetatorul este un profesionist, asta este meseria lui şi el şi-o face cu bună credinţă, are şi eşecuri dar are foarte multe realizări, este un om normal şi în cazul anchetat va face tot ceea ce va trebui astfel încât legea să fie respectată iar cei care o încalcă să suporte rigorile ei, nu este pătimaş, este serios şi îşi va face datoria indiferent în ce condiţii.

Martorii pot denatura adevărul datorită resentimentelor pe care le au faţă de cei implicaţi în activitatea infracţională, în sensul de a exagera de a mări amploarea unor împrejurări, astfel încât, pe cât posibil răspunderea penală să se agraveze. Poate fi vorba despre concurenţă – pe piaţa de referinţă ori în cadrul a ceea ce este cunoscut sub noţiunea de „piaţă neagră” – despre invidie, răzbunare, alte probleme de natură personală. Aici, încă din faza activităţilor pregătitoare, anchetatorul se va documenta în legătură cu relaţiile dintre martor şi cei implicaţi în activitatea infracţională şi va identifica cele mai bune soluţii pentru a exploata împrejurarea în interesul anchetei, al aflării adevărului, iar, eventualele avantaje ce ar putea apare în urma desfăşurării anchetei şi soluţionării cauzei să nu aibă la bază minciuni, ci numai elemente care au la bază o probaţiune solidă. Martorul tentat să mintă trebuie determinat să înţeleagă că îşi poate atinge

780 N.A. – în observaţiile ce urmează am beneficiat şi de experienţa prof. Aurel Ciopraga care a sintetizat problematica într-un mod corespunzător în Tratat de tactică criminalistică, Edit. Gama, Iaşi 1996, pag 227-236

329

scopurile, mai mult sau mai puţin fireşti, spunând adevărul. Dacă s-a săvârşit o infracţiune vamală, răspunderea juridică este suficient de grea pentru cei implicaţi, poate ajuta oferind date cu privire la întinderea şi complexitatea activităţii ilicite, poate ajuta la confiscări de bunuri – dacă cunoaşte locuri unde sunt depozitate bunuri introduse în ţară ca urmare a săvârşirii de infracţiuni vamale – poate face multe lucruri bune şi utile pentru anchetă, orice fals introdus în edificiul probaţiunii nu numai că poate compromite ansamblul anchetei, ci, va conduce, cu siguranţă, la iniţierea de cercetări care să vizeze atragerea răspunderii pentru elementele neconforme cu realitatea declarate, încercarea sau, chiar, inducerea în eroare a organului de anchetă nu are cum să rămână necercetată şi nepedepsită.

Un martor nu declară tot ceea ce cunoaşte sau denaturează adevărul şi din cauză că realizează faptul că cercetările, vor scoate la lumină împrejurări legate de încălcări ale legii, mai vechi sau mai noi, care pot să-i atragă răspunderea penală sau se poate pune problema, chiar, a inculpării în cauza în care se desfăşoară cercetările. Şi aici este de preferat ca anchetatorul, pe baza activităţilor pregătitoare, să aibă cel puţin unele indicii în legătură cu aspectele mai puţin curate ale celor pe care intenţionează să îi asculte în calitate de martori. Nu este de conceput să se facă un fel de târg – mă ajuţi şi te ajut – însă este o problemă de oportunitate a desfăşurării cercetărilor; se cercetează, cu prioritate, activităţile ilicite acceptate ca fiind mai periculoase şi cu privire la care sunt cunoscute mai multe date. Nu trebuie uitat că, cel puţin în materia procedurilor vamale, legiuitorul oferă multe posibilităţi pentru reintrarea în legalitate, astfel că, pe măsură ce anchetatorul are abilitatea de a explica şi de a ajuta – printr-o consiliere care să nu afecteze statutul de funcţionar public – martorul, ca prin eforturi financiare şi de diligenţă minime, să rezolve problemele care ar putea fi interpretate sau care, chiar, constituie încălcări ale legislaţiei specifice, lucrurile se vor schimba, în sensul că persoana în cauză îşi va recăpăta detaşarea necesară care să îi permită o atitudine deschisă prin care să ofere concursul necesar organelor judiciare pentru a elucida toate împrejurările desfăşurării activităţii ilicite.

Un comportament necooperant al martorului poate fi determinat şi de existenţa unor resentimente faţă de persoana organului judiciar sau de activitatea desfăşurată de către acesta. Resentimentele provin, principial, ca urmare a experienţei personale a martorului în relaţiile cu organul judiciar sau cu anchetatorul. Dacă lipsa de cooperare este dată de imposibilitatea stabilirii unei comunicări, din cauze ce ţin de raporturile cu anchetatorul, o decizie înţeleaptă este să se schimbe anchetatorul, cel nou trebuie să se asigure, după o documentare a cauzelor care stau la baza imposibilităţii de comunicare, că este în măsură să depăşească impasul şi să obţină maximul de date de la cel ascultat. În situaţia că eşecul comunicării se datorează imaginii proaste a activităţii organului judiciar, situaţia se poate remedia numai prin oferirea unei imagini coerente asupra eforturilor judiciare depuse în cauză. Sunt aspecte negative, dar acestea sunt de domeniul trecutului, pot fi aduse în prim-planul discuţiei numai în măsura în care au fost probleme de înţelegere şi de interpretare justificabile – dacă au avut consecinţe deosebite asupra persoanei martorului se renunţă aprioric – concentrarea urmând să fie focalizată asupra aspectelor esenţiale ale cauzei în anchetă. Dacă se poate remedia ceva, se va remedia, martorul trebuind să fie convins că este tratat cu toată consideraţia, că persoana lui este importantă

330

atât pentru rezolvarea problemelor, în cauza dată, cât şi, în general, în societate, că va fi respectat, iar dacă va fi nevoie, va fi protejat, atât el ca persoană particulară, cât şi interesele lui legale. Odată apreciat cum se cuvine, se va putea induce o stare de confort psihic firească pentru activitatea de ascultare în desfăşurare iar martorul va avea suficiente motive să-şi schimbe atitudinea şi să ofere date de importanţă pentru anchetă.

Un alt impediment care apare în ascultarea martorilor este frica – frica cu privire la siguranţa personală şi a familiei, cu privire la bunuri, la interesele socio-economice pe care le poate avea, etc. Presiuni, ameninţări, răzbunări, totul pare a se prăvăli, liniştea unui trai tihnit pare de domeniul trecutului, rude, persoane din anturajul celor implicaţi în activitatea ilicită, persoane cu activităţi identice care manifestă un accentuat spirit de frondă, toată lumea, parcă, ar putea să-i facă rău dacă colaborează cu organele judiciare. Organizaţiile criminale sunt puternice, au legături peste tot – politică, firme, justiţie – iar poliţiştii, magistraţii, alţi funcţionari publici sunt – sau dacă nu sunt, pot fi – corupţi. Ce poate face un om într-un război dintre un sistem infracţional bine pus la punct şi statul care, dacă nu are picioarele de plumb, are soldaţi care pot fi, mai degrabă, interesaţi în folosirea şi traficarea funcţiei publice pentru obţinerea de avantaje personale decât pentru a impune respectul legii. Ce şanse are anchetatorul având în faţă oameni care ar prefera să apere interese nefireşti decât să colaboreze onest pentru aflarea adevărului. Înainte de toate trebuie identificate resorturile care generează frica. Apoi este bine să se găsească un interes special. Societatea este interesată în a impune respectul unor legi. Interesul societăţii este şi interesul fiecărei persoane, în parte. În cazul de faţă, martorul poate să trăiască mai bine, poate prospera dacă legile sunt respectate, încălcarea legii înseamnă şi încărcarea intereselor proprii. Spre exemplu, el poate să … , dacă legea este respectată şi cei implicaţi în activitatea ilicită vor fi traşi la răspundere. Fără doar şi poate, trebuie să se treacă, nu numai demonstrativ, la instituirea unor măsuri de protecţie781 care sporească încrederea martorului. Martorul trebuie să înţeleagă, în final, că are o singură şansă: să treacă de partea legii. Anchetatorii sunt profesionişti adevăraţi, îşi fac datoria, aceleaşi riscuri şi le asumă şi ei, doar împreună pot duce la bun sfârşit ancheta. De partea cealaltă, criminalii nu-i pot oferi nici o şansă, dacă miza este mare – şi de cele mai multe ori, în cadrul infracţiunilor vamale, miza este mare – şi au cea mai mică îndoială, pot trece, chiar, la suprimarea vieţii lui sau a apropiaţilor lui.

Există posibilitatea ca martorul să aibă o atitudine de rea credinţă, să refuze orice idee de cooperare cu organul judiciar pentru că are un interes personal important în cauză care, pentru a nu fi compromis, depinde de eşecul sau direcţionarea anchetei către, doar, anumite stări de fapt a căror anchetă şi, implicit publicitate, să nu poată afecta situaţia care favorizează realizarea interesului pe care îl urmăreşte şi îl consideră, esenţial, mai important decât ancheta judiciară. Aici, situaţia este mai complexă decât în situaţiile expuse mai sus. Se poate accepta că, dincolo de disponibilităţi de ordin personal, comportamentul omului – poate, şi mai mult, atunci când este implicat într-un proces penal – este condiţionat de modul cum sistemul de interese o cere. Omul nu are un singur interes, este vorba, aşa cum am spus, despre un sistem de interese în interiorul căruia există o ierarhie şi reguli care impun persoanei să 781 N.A. – dacă este nevoie, se vor face demersurile necesare pentru includerea într-un program de protecţie a martorilor

331

aloce o parte mai mică ori mai însemnată a energiei pentru realizarea fiecăruia, în parte. Atunci când este vorba despre un interes important, persoana în cauză pare că ar face orice pentru realizarea lui. Pare, pentru că instinctual apare o limită raţionabilă prin aceea că dincolo nu numai că nu apare câştigul, că nu există plăcere, ci, din contră, începe să se distrugă ceea ce este clădit, începe să moară ceea ce este viu şi frumos. În anchetă se recomandă, în primul rând, identificarea interesului ce guvernează negarea concursului la înfăptuirea justiţiei, după care, probabil lucrul cel mai important, trebuie găsit – unii anchetatori cu experienţă spun că, dacă nu se poate găsi, se inventează – un interes, care să graviteze în jurul persoanei martorului de rea credinţă, de natură a contrabalansa interesul ce îi impune comportamentul necooperant, astfel încât să fie tentat să renunţe la realizarea celui din urmă în favoarea celui care presupune – pentru a putea fi îndeplinit – cooperarea cu organele judiciare, concursul activ pentru elucidarea tuturor împrejurărilor cu privire la care deţine informaţii. Nu pot intra în discuţie abuzuri sau provocări, ambele categorii constituind încălcări ale legii.

Dacă după toate eforturile anchetatorilor, martorii persistă în atitudinea de rea credinţă, declaraţiile lor fiind contrazise de probele existente în cauză, din punct de vedere tactic, nu se recomandă dezvăluirea imediată a contradicţiilor782, a inexactităţilor, ci acestea trebuie consemnate exact şi păstrate în rezervă, pentru cel mai potrivit moment psihologic, când demascare poziţiei nesincere, aducerea la cunoştinţă a repercusiunilor pe care le va avea această atitudine, va avea cele mai mari şanse de a schimba poziţia martorului, în sensul cooperării lui în anchetă783.

7.6. Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor

Ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor în condiţiile particulare ale săvârşirii infracţiunilor vamale este deosebit de dificilă. Cei care vin, în această calitate, în faţa anchetatorilor fac parte din aşa numita criminalitate a gulerelor albe, inserţia socială este normală sau peste medie, au o pregătire şi o experienţă socială care în mod normal le permit formularea unor apărări deosebite, pot poseda chiar o anumită artă, bazată pe cunoaşterea relaţiilor specifice domeniului de activitate, de a invoca norme juridice şi stări de fapt de natură să justifice şi să conducă la nerealizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor vamale. Activitatea în sine poate fi descrisă ca o adevărată luptă în plan psihologic în care ignoranţii, anchetatorii superficiali, neprofesioniştii nu au nici o şansă în faţa reprezentanţilor crimei organizate.

În acest context problematica ce trebuie lămurită prin ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor este deosebit de vastă, în acest referat noi mărginindu-ne să subliniem următoarele probleme ca având o importanţă aparte, însă, nu trebuie uitat că specificul fiecărui caz în parte poate impune, în ultimă instanţă, ca importantă o problemă sau alta:

- cadrul spaţiio-temporal în care s-a desfăşurat activitatea ilicită;

782 A. Ciopraga – op. cit. pag. 231

783 Thomas D. Colbridge – Probationers, Parolees and Fourth Amendament în FBI Law Enforcement, Jul. 2003

332

- data şi modul cum a intrat în reţeaua care a gestionat săvârşirea de infracţiuni vamale;

- rolul său şi modul cum a fost concepută să funcţioneze reţeaua infracţională;

- persoana sau persoanele care au iniţiat activitatea infracţională, sursele de finanţare şi modul cum ar fi folosit iniţiatorii sau alte persoane, rezultatele activităţii infracţionale;

- provenienţa bunurilor trecute ilicit peste frontieră şi natura acestora; - locul unde s-au încărcat bunurile, persoanele care au participat la

această activitate, mijloacele de transport folosite, dacă au avut loc ulterior transbordări pe alte mijloace de transport, provenienţa acestor mijloace de transport, cine le-a organizat şi locul unde au fost făcute;

- traseul urmat de mijloacele de transport până la frontiera de stat a României;

- modalitatea de trecere efectivă a frontierei, eventual modul de ascundere al bunurilor, dacă au fost amenajate ascunzători, care era dispunerea acestora în mijloacele de transport;

- dacă au fost atraşi în cadrul activităţii ilicite agenţi vamali sau ai poliţiei de frontieră, identitatea acestora, ce activităţi trebuiau efectuate de aceştia, modul cum urmau să fie recompensaţi pentru „eforturile” depuse;

- actele folosite pentru inducerea în eroare a agenţilor vamali, dacă au fost falsificate, modul cum au fost falsificate, de cine şi în ce loc;

- locurile unde erau depozitate bunurile trecute fraudulos frontiera, cine le descărca de pe mijloacele de transport, cine le gestiona, modul de depozitare, dacă se luau măsuri suplimentare de pază, cine o făcea, modalităţile de acces la locurile respective;

- modul cum era recompensat fiecare participant în parte; - modul cum erau valorificate bunurile trecute ilicit peste frontieră, cine

conducea şi organiza reţelele de distribuţie, modul cum se făceau plăţile, cum se puteau recupera sumele de datornicii răi platnici;

- cantitatea de bunuri tranzitate peste frontieră defalcată pe perioade de timp, moduri de valorificare, sortimente, etc.;

- dacă există proprietăţi sau alte bunuri procurate cu banii proveniţi din activitatea ilicită, pe teritoriul României;

De subliniat, legat de ascultarea învinuiţilor/inculpaţilor şi apărările lor, de altfel pertinent la întreaga problemă a ascultării persoanelor în cadrul investigării infracţiunilor vamale, este preocuparea pe care organele judiciare trebuie să o aibă pentru documentarea detaliată cu privire la specificul activităţilor pe care le anchetează şi la normele juridice care le guvernează784.

Activităţile ilicite, aşa cum am arătat pe parcursul întregii lucrări, sunt deosebit de complexe, ilicitul penal în domeniul vamal constituind doar un segment – este adevărat, important – din activitatea ilicită, care este vastă, scopul final fiind obţinerea de profituri, dacă se poate, în mod constant.

Practicienii spun că anchetatorul trebuie să cunoască procedurile vamale şi legislaţia conexă, cel puţin la fel de bine ca funcţionarii implicaţi direct, prin natura sarcinilor de serviciu. Nu trebuie uitat că, de cele mai multe ori cei implicaţi în activităţile ilicite creează, induc o stare de aparentă legalitate. Se 784 Stan B. Walters – Interviewing For Credibility: Accurate Identification of Deception Behaviors în Practical Kinesic Interview&Interrogation, 1999 pag. 32

333

identifică porţiuni din legislaţia specifică care, aparent, permit interpretări contradictorii785 ce urmează să fie exploatate – în sensul că atunci când sunt surprinşi acceptă să se supună rigorilor răspunderii contravenţionale, după care cei implicaţi direct părăsesc teritoriul naţional.

În altă ordine de idei, succesul în audierea celor direct implicaţi în activitatea ilicită este condiţionat de prestanţa anchetatorului, impactul personal fiind de cele mai multe ori hotărâtor. Prestanţa trebuie să aibă la bază documentarea detaliată asupra condiţiilor generale de desfăşurare a activităţii economice desfăşurate de către persoana anchetată; cu privire la relaţiile pe care le întreţine cu persoane politice, din sistemul judiciar sau administrativ şi pe ce se bazează aceste relaţii; relaţiile cu persoanele din cercul social (apropiaţii) şi cu familia; averea personală; comportamentul general în societate şi în momente de criză; ticuri şi reacţii nervoase ce apar frecvent; etc. Obţinerea de informaţii referitoare la aspectele arătate, apreciez, că este vitală pentru succesul anchetei. Informaţiile pot fi obţinute relativ uşor, în cazul persoanelor cu o anumită notorietate publică, şi mult mai greu, atunci când este vorba despre persoane cărora le place o anumită obscuritate. Pregătirea ascultării presupune un efort susţinut şi o bună stăpânire a tuturor posibilităţilor de informare. Foarte important este că lipsa pregătirii sau o pregătire superficială pune în pericol rezultatele activităţii – de obicei nu se poate stabili dialogul, comunicarea fiind obstrucţionată fundamental de cauze ce ţin de anchetator.

Am folosit expresia „prestanţă” din considerente ce ţin de poziţia anchetatorului în relaţia cu cel pe care îl ascultă. Aici pot interveni elemente de natură – paradoxal – a-l pune pe anchetator în situaţie de inferioritate. Cine sunt cei care sunt ascultaţi în calitate de învinuiţi/inculpaţi ? De cele mai multe ori sunt oameni bogaţi sau, dacă nu sunt bogaţi, au, oricum un standard social ce depăşeşte cu mult posibilităţile unui funcţionar public. Sunt oameni cu o cultură generală şi profesională bună sau foarte bună, au, chiar o harismă deosebită ce le permite să se facă plăcuţi şi să fie acceptaţi în apropierea celor din înalta societate – asta dacă nu cumva ei înşişi fac parte din această categorie. Îşi pot permite să angajeze personal foarte bine pregătit pentru a gestiona afacerile, iar în probleme juridice, angajează avocaţi reputaţi – ei înşişi personalităţi în domeniu juridic şi în politică, oameni cu imagine care pot influenţa percepţia publicului în legătură cu o problemă sau alta. Sunt oameni care lasă să se înţeleagă că totul şi oricine are un preţ, că preţul este fixat de ei, că preţul trebuie acceptat – altfel, problema va fi preluată de un altul care acceptă sau, deja, a acceptat iar cel care nu acceptă va fi marginalizat şi scos de pe lista celor care promit o carieră cu ascensiuni în funcţii superioare.

Cine este anchetatorul ? Un tip ambiţios, bun profesionist, este bine pregătit profesional – licenţiat, cursuri de perfecţionare, masterat, poate stagii de pregătire în străinătate, poate un doctorat, etc. – este bine integrat social – familie, prieteni, oameni care îl stimează şi îi respectă munca – însă, are o mare problemă. Suportă greu perioade de jenă financiară, se simte handicapat într-o lume a banilor, bani pe care îi are, dar are şi cheltuieli sociale obligatorii şi de fiecare dată când apare o propunere de investiţie spune „să mai vedem” sau „este posibil peste vreo două-trei luni”. Problema lui este problema tuturor care nu pot

785 N.A. – a se vedea problematica specifică contravenţiilor prevăzute de Regulamentul Vamal şi diferenţele dintre elementul material al acestora şi infracţiunile ce constituie obiectul acestei lucrări.

334

să înţeleagă de ce unii inferiori ca pregătire şi capacitate intelectuală pot să o ducă mai bine.

Anchetatorul, deci, trebuie să aibă prestanţă, în sensul că de o parte şi de alta a mesei din camera de ascultare trebuie să stea doi oameni cu poziţii sensibil egale. Problema lor este problema anchetei, unul este bine pregătit şi este înarmat cu un întreg arsenal de mijloace, metode şi dovezi cu care trebuie să realizeze scopul ascultării. Celălalt, este bine încălzit de poziţia unui om cu disponibilităţi materiale şi intelectuale, convins fiind că nu are cum să piardă disputa cu un om care pe lângă probleme profesionale, oricând, poate exact în momentul în care stă în faţa lui, este acaparat de preocuparea de a găsi bani pentru o nevoie oarecare. Întreaga atmosferă va depinde de modul în care cei implicaţi înţeleg să manifeste înţelegere. Elementul activ care creează şi gestionează o atmosferă de înţelegere umană a rolului şi locului fiecăruia în ancheta penală, propice pentru comunicare deschisă – fără ascunzişuri de la om la om. Dacă aceasta nu se realizează, dacă fiecare încearcă să promoveze o superioritate situaţională, ascendentul lui faţă de celălalt, rezultatul cert este caracterizat prin animozitate, încordare, poate, chiar, ostilitate şi, în final, eşecul activităţii.

Primul contact dintre învinuit/inculpat şi organul judiciar, care oferă acestora posibilitatea de a se cunoaşte reciproc este decisiv pentru obţinerea unor declaraţii sincere, ceea ce se petrece în acest moment putând determina succesul sau, dimpotrivă, eşecul acestei activităţi786. O mină prea aspră, prea severă sau o atitudine arogantă, de superioritate, afişarea satisfacţiei faţă de poziţia critică a învinuitului/inculpatului, atotputernicia organului de anchetă afişată împreună cu dispreţul faţă de cel care urmează a fi arestat, indiferent de rezultatele ascultării, punerea statuii atotştiutorului pe masă – cum spun unii practicieni – sunt elemente care vor conduce cu siguranţă la eşecul ascultării.

În timpul desfăşurării ascultării, vor fi alese cele mai adecvate procedee tactice de ascultare în funcţie de personalitatea şi trăsăturile temperamentale ale celui ascultat, de cunoaşterea şi explicarea adevăratelor motive ce explică rezistenţa opusă787. De observat că, în cadrul cercetării infracţiunilor vamale, anchetatorul trebuie să facă o analiză serioasă a apărărilor învinuitului/inculpatului – formulate atât în timpul ascultării, cât şi a celor ce ar putea fi promovate pe parcursul desfăşurării anchetei. Apreciez că un inventar al posibilelor apărări ce pot fi invocate de învinuiţi-inculpaţi trebuie efectuat anterior derulării ascultării întrucât trebuie evaluat impactul acestora asupra materialului incriminator existent şi asupra desfăşurării viitoare a anchetei. Mai mult, consider oportun ca, în măsura posibilităţilor, odată identificate acestea, să fie desfăşurate activităţi ale căror rezultate fie să le confirme, fie să le combată.

Cele mai multe apărări, în cadrul investigării infracţiunilor vamale se bazează pe invocarea erorii, pe fapta unui personaj nesemnificativ în angrenajul infracţional, pe săvârşirea unor infracţiuni care au condus la dispariţia bunurilor ce formau obiectul procedurilor vamale, pe existenţa unor acte cu privire la care nu se putea cunoaşte că sunt falsificate întrucât falsificare a avut loc în străinătate de persoane cu identitate necunoscută, etc. Acestea sunt formulări generice, esenţial este să se identifice care sunt conexiunile şi argumentele pe care se bazează fiecare apărare, în concret; numai astfel se poate gestiona optim ancheta. 786 David Vessel – Conducting Successful Interrogations în FBI Law Enforcement Bulletin, Oct. 1998, pag. 27

787 A. Ciopraga, op. cit. pag. 259

335

Un cuvânt şi despre relaţia anchetator – avocat. Ambii sunt profesionişti ai domeniului judiciar, ambii cunosc foarte bine care le sunt drepturile şi obligaţiile în cadrul procesului penal, trebuie să se stimeze şi să se respecte reciproc. Pentru amândoi ancheta în curs de desfăşurare constituie o provocare, îi mobilizează să-şi facă cât mai bine treaba. Avocatul caută să speculeze fiecare greşeală, fiecare inadvertenţă din materialul de inculpare pentru al folosi pentru susţinerea clientului său care, la rândul lui trebuie să stimuleze financiar fiecare efort al avocatului de a-şi depăşi condiţia. Anchetatorul trebuie să îşi respecte meseria, are orgoliu profesional şi ştie că orice greşeală va fi atent analizată şi speculată atât de către adversarii din anchetă cât şi de cei care-i controlează activitatea, care îi doresc funcţia, care vor să-l compromită pentru al exploata. Consider că este bine ca în fiecare dosar, cu privire la fiecare învinuit, anchetatorul să aibă o întrevedere profesională cu avocatul, să îl asculte pe acesta cu privire la modul în care vede participarea la o activitate sau alta şi să stabilească – de comun acord, dacă se poate – limitele în care avocatul se poate desfăşura, acţional, în timpul ascultării. Orice încălcare a limitelor trebuie să aibă, ca răspuns, o replică hotărâtă şi adecvată din partea anchetatorului. Astfel, este inutil să continui o ascultare care este sistematic obstrucţionată de către avocat, pentru că nu se va putea obţine nici un rezultat.

Ideal este ca, într-o anumită măsură, cei trei – anchetatorul, învinuitul/inculpatul şi avocatul acestuia – să coopereze pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune pentru că, în opinia mea, ascultarea învinuitului/inculpatului este, înainte de toate o exprimare, ce trebuie să fie plenară, a dreptului de apărare. Anchetatul are dreptul, cu prilejul desfăşurării acestei activităţi, să cunoască acuzaţiile, să-şi facă cunoscute apărările, să propună mijloace de probă care să-i susţină apărările, astfel că este în interesul lui ca să comunice cât mai bine cu anchetatorul, acesta putând să-l ajute – conform prevederilor procedurale – desfăşurând cu profesionalism activităţile propuse, consemnând şi exploatând operativ datele obţinute cu prilejul desfăşurării acestor activităţi788.

Desigur, şi anchetatorul are un interes profesional în desfăşurarea ascultării. El cunoaşte multe date despre activitatea infracţională, există multe probe la dosar, însă, mai trebuie ceva; ceva care ori nu-i este cunoscut, ori nu este probat sau este probat insuficient. Conducând adecvat ascultarea se pot realiza ambele scopuri – respectarea dreptului la apărare şi rezolvarea interesului operativ de anchetă.

În măsura în care se scontează pe un efect folositor pentru anchetă, ascultarea învinuitului poate continua cu una sau mai multe confruntări789, după care se poate reveni la ascultare.

În încheiere, apreciez că ascultarea învinuitului/inculpatului, desfăşurată cu profesionalism, poate oferi anchetei, pe lângă respectare drepturilor procesuale ale persoanelor implicate, şansa obţinerii unor informaţii deosebit de utile anchetei, informaţii care nu pot fi obţinute pe altă cale – deloc sau cu foarte mare dificultate.

788Detective Wesley Clark, Connecticut State Police Department, Western District Major Crime Squad – Deceptive but Truthful: Is it Possible ? în FBI Law Enforcement Bulletin nov. 2000, pag. 59

789 N.A. – dacă aceasta este posibil sub aspectul timpului şi dacă învinuitul/inculpatul acceptă

336

7.7. Alte activităţi care pot fi efectuate în funcţie de specificul fiecărei cauze în parte

7.7.1. Cercetarea la faţa locului – se efectuează cu predilecţie atunci când trecerea peste frontieră s-a făcut cu ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei. Locul de cercetat va fi delimitat în funcţie de locul de trecere a frontierei, traseul urmat de făptuitori pentru trecerea frontierei, locurile de adăpost, locurile de popas, locurile în care s-au manipulat mărfurile de contrabandă dintr-un mijloc de transport în altul, locurile unde au fost depozitate aceste mărfuri, unde au suferit diferite operaţii – reambalare, etichetare, sortare, aplicare de timbre sau de alte însemne – pentru a se crea o aparenţă de legalitate a producţiei şi circulaţiei lor, etc.

Cu ocazia cercetării se vor căuta urme de încălţăminte, urme ale animalelor sau altor mijloace folosite pentru transportul bunurilor, urme de natură biologică, bunuri sau resturi de bunuri distruse în timpul transportului, înscrisuri, urme papilare, etc. În funcţie de topografia terenului, activitatea de cercetare la faţa locului, încă de la început, trebuie extinsă şi către zonele învecinate – clădiri izolate, cursuri de apă, păduri, căile de acces către acestea – pentru a se putea descoperi, astfel, alte locuri unde s-au ascuns făptuitorii, unde au fost aşteptaţi s-a efectuat transbordarea bunurilor dintr-un mijloc în alt mijloc de transport. De subliniat în context, necesitatea folosirii câinilor de urmărire, natura locului permiţând, de cele mai multe ori, prelucrarea urmei de miros în condiţii foarte bune.

O subliniere cu privire la competenţa de efectuare a cercetării la faţa locului în cadrul cercetării infracţiunii de contrabandă (art. 175 din Codul Vamal) – aceasta revine, în exclusivitate poliţiei de frontieră, care trebuie să fie pregătită, atât din punct de vedere logistic, cât şi din punct de vedere al pregătirii personalului pentru efectuarea unei activităţi de complexitatea cercetării la faţa locului.

În cazul cercetării contrabandei calificate (art. 176 din Codul Vamal), consider necesar că, încă de la început – atunci când sunt date că s-au trecut peste frontieră bunuri speciale – este necesar să participe membrii ai formaţiunilor specializate în astfel de anchete. Astfel, ca exemplu, în cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din Inspectoratul General al Poliţiei a fost autorizat, de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Serviciul Materiale Strategice (SMS) care are drepturi şi obligaţii de Unitate Nucleară (UN) special destinată, instruită şi dotată pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare (MN) şi surse radioactive (SR). Acest serviciu va conduce şi efectua toate activităţile de cercetare la faţa locului. Locul incidentului va fi cercetat numai de personal din cadrul Serviciului Materiale Strategice, autorizat de CNCAN, eventual un criminalist.

Serviciului Materiale Strategice care este responsabil pentru investigaţii, este singura autoritate care ia decizia încheierii cercetărilor la faţa locului şi transferarea materialului intr-un depozit temporar de materiale nucleare autorizat de CNCAN. Transportul materialului confiscat pe teritoriul ţării şi manipularea lui este realizat tot de către personal autorizat din cadrul serviciului; personal care este autorizat de CNCAN în acest sens, şi are mijloacele, pregătirea şi

337

echipamentele necesare acestei activităţi. Şi protecţia fizică a transportului, pe timpul efectuării acestuia, este de competenţa Serviciului Materiale Strategice din aceleaşi considerente ca şi transportul 7.7.2. Prezentarea pentru recunoaştere – desfăşurată în scopul identificării de persoane, bunuri, cadavre, etc. care au legătură cu fapta cercetată, prin intermediul unei persoane care le-a perceput anterior şi a reţinut în memorie semnalmentele lor, este folosită în cadrul investigării infracţiunilor vamale mai mult pentru identificarea de persoane, atât care au participat la trecerea frauduloasă a bunurilor peste frontieră cât şi pentru identificarea celor care au asigurat valorificarea bunurilor, paza, transportul lor în siguranţă, etc. Dacă situaţia o cere, prezentări pentru recunoaştere pot fi făcute în cadru constatării în flagrant a infracţiunilor de contrabandă sau contrabandă calificată – când se folosesc călăuze ori se neagă, de către unele persoane surprinse de către echipa de intervenţie, implicarea în activitatea ilicită. Pot apare dificultăţi atunci când unii dintre cei chemaţi să facă identificarea nu cunosc limba română, caz în care este recomandabil să se amâne activitatea până la sosirea unui interpret. 7.7.3. Luarea măsurilor asigurătorii – au ca raţiune recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunilor vamale, în principal, în paguba bugetului de stat.

Dacă luarea măsurilor ca atare – sechestrare, ipotecă, mai rar poprirea – nu ridică dificultăţi deosebite, pentru identificarea bunurilor şi stabilirea unei legături, în condiţiile în care nu sunt în proprietatea făptuitorilor sau a persoanelor juridice responsabile civilmente, între bunuri şi săvârşirea infracţiunilor vamale, trebuie depuse eforturi deosebite, de obicei, aceasta realizându-se cu greutate oferă posibilitatea altor interesaţi să le întârzie şi să li se piardă urma. De remarcat că Proiectul Codului Penal introducând răspunderea penală a persoanelor juridice dă o mână de ajutor în recuperarea prejudiciului, existând posibilitatea executării silite a întregului patrimoniu al acestora.

7.7.4. Confruntarea – se poate folosi atunci când odată câştigată încrederea în buna credinţă a uneia sau mai multor persoane ascultate se trece la ascultarea simultană cu altă persoană care a mai fost ascultată anterior, însă, între declaraţia acesteia şi declaraţia persoanei sau persoanelor acceptate ca fiind de bună credinţă există contraziceri de natură esenţială. Odată cu înlăturarea contrazicerilor de natură esenţială pot fi lămurite aspecte deosebit de importante pentru cauză cum ar fi identitatea unor persoane, gradul de implicare al acestora în activitatea ilicită, împrejurări legate de modul de operare, valorificarea bunurilor trecute fraudulos frontiera, etc.

338

7.8. Consideraţii cu privire la unele contravenţii, ce prin conţinutul lor, pot pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al unor conduite ilicite

Tratând, în cadrul acestei lucrări, problematica infracţiunilor vamale, apreciez ca important şi sublinierea unor aspecte legate de unele contravenţii, ce prin conţinutul lor, pot pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al unor conduite ilicite.

O primă ipoteză o constituie contravenţia prevăzută la art. 384 lit. h coroborată cu cea de la art. 386 lit. k, ce are în vedere:

• Prezentarea de către declaranţii vamali a unor documente conţinând date nereale ori depunerea declaraţiei vamale conţinând date eronate privind încadrarea tarifară

• Depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind:

– valoarea în vamă – felul, cantitatea sau originea bunurilor.

Potrivit reglementărilor specifice, declararea mărfurilor şi prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanţi ai acestora, prin depunerea unei declaraţii vamale în detaliu, în formă scrisă, în termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare790. Declaraţia vamală de import se depune la autoritatea vamală împreună cu următoarele documente791:

• documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate;

• factura, în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor;

• declaraţia de valoare în vamă; • documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau

altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază; • orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele

legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate; • codul fiscal al titularului.

Parcurgând lista documentelor ce trebuie depuse împreună cu declaraţia vamală se poate constata că, exceptându-l pe ultimul – codul fiscal –, toate sunt susceptibile de a intra sub incidenţa prevederii contravenţionale în discuţie – în sensul că toate pot conţine date eronate privind încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.

Sub aspectul conflictului cu norma juridică de la art. 177 din Codul Vamal – folosirea la autoritatea vamală de acte nereale – apreciez că problema este complexă iar soluţia trebuie nuanţată, se poate vorbi despre un anumit conflict,

790 Art. 39 alin. 1 din H.G. 1114/2001 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României

791 Art. 45 alin. 1 din H.G. 1114/2001

339

privind activitatea ilicită la nivel general, însă nu poate fi vorba despre o dezincriminare, despre lipsirea de efecte a textului penal792.

Procedura vamală impune prezentarea unei diversităţi de acte în faţa autorităţii vamale. Legiuitorul cunoscând tentaţia deosebită pe care o are orice operator din domeniul vamal pentru a obţine reducerea cuantumului datoriei vamale a ales un segment de activitate, a analizat resorturile interne şi a considerat necesar să accepte pe cale de excepţie, în acord cu stadiul şi concepţia reglementărilor europene actuale, o concesie în materia depunerii declaraţiei vamale în detaliu şi a documentelor ce se depun odată cu aceasta, ca anexă, impunând răspunderea contravenţională ca fiind forma de răspundere cea mai adecvată ce se putea aplica la ipoteza dată. Se poate spune că este cea mai importantă concesie care se putea face – în sensul că alte documente care să conţină să conţină date ce să nu aibă legătură cu stabilirea încadrării tarifare, valorii în vamă, cu felul, cantitatea sau originea mărfurilor, exceptându-le pe cele arătate, şi care să trebuiască să fie prezentate autorităţii vamale, sunt puţine, de importanţă secundară şi fără efecte juridice importante în materia fraudei vamale.

Analizând cu atenţie, norma juridică de la art. 177 din Codul Vamal, trebuie observat că ipoteza nu este identică cu cea avută în vedere de Regulamentul Vamal. Actele nereale – documente vamale, de transport sau comerciale – ce constituie obiectul infracţiunii se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, ca noţiune, implică, în opinia mea, o diferenţă de gen şi nu, doar, o diferenţă calitativă, chiar importantă. Deci pentru a fi întrunite condiţiile constitutive ale infracţiunii de folosire de acte nereale avem de a face cu două realităţi ce trebuie să fie fundamental diferite – una, cea care reiese din acte, cealaltă centrată pe mărfurile sau bunurile efectiv prezentate în vamă potrivit procedurilor vamale.

Ce presupune o diferenţă de gen, fundamentală ? – dincolo de simplitatea unui exemplu, cum ar fi: s-ar trece în acte cauciuc natural, destinat pentru prelucrare în industria românească de profil, în loc de produse finite, consider că oportun ar fi să fie avută clasificarea din Tariful Vamal al României.

În incriminarea contravenţională trebuie analizat un aspect de nuanţă. În faţa autorităţii vamale se depun documente conţinând date nereale, se depune declaraţia vamală sau/şi alte documente conţinând date eronate privind încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor. Documentele conţinând date nereale sunt documente care, potrivit sensului dat de legiuitor în textul art.177 din Codul Vamal se referă la altceva, încearcă să creeze o altă realitate, o realitate falsă, prin voinţa uneia sau a mai multor persoane. Documentele conţinând date eronate sunt documente ce conţin greşeli, ele creează o realitate deformată, asemănătoare cu cea care constituie urmarea imediată a documentelor ce conţin date nereale, însă, voinţa nu mai este implicată, eroarea nu este compatibilă cu intenţia ci, doar, cu culpa, iar noţiunea de altceva – specifică datelor nereale – devine exclusă.

În ipoteza lit. g de la art. 384, declaranţii vamali prezintă autorităţii vamale diverse documente, solicitate potrivit procedurii vamale, conţinând date nereale.

792 N.A. – mulţi practicieni, unii chiar anchetatori cu experienţă sau cadre de conducere din structura organelor judiciare sau exprimat, în dese ocazii, în sensul că, în domeniul vamal incriminarea penală este formală şi lipsită de pragmatism, majoritatea conduitelor ilicite ce aduc, cu adevărat, grave prejudicii statului român fiind incriminate contravenţional, total ineficient.

340

De asemenea se prezintă declaraţia vamală conţinând date eronate privind încadrarea tarifară. La art.386 lit. k, declaraţia vamală sau documentele însoţitoare, ce se depun la autoritatea vamală, conţin date eronate privind valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.

Îmi permit să subliniez importanţa unei distincţii. Se incriminează contravenţional, într-o primă ipoteză, depunerea de către declaranţii vamali a declaraţiei vamale conţinând date nereale, iar în a doua ipoteză, depunerea de către declaraţii vamali a declaraţiei vamale conţinând date eronate privind încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor ori a documentelor ce trebuie să însoţească declaraţia vamală ce conţin date eronate privind – asemănător cu declaraţia vamală – valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.

În ce constă conflictul cu infracţiunea prevăzută la art. 177 din codul Vamal ? Problema a apărut în legătură cu expresia „nereale”. Codul Vamal are în vedere şi defineşte noţiunea de „folosire de acte nereale”. Regulamentul Vama are ca obiect al reglementării folosirea unor documente ce conţin date nereale ori eronate. Nu cred că trebuie insistat pe o eventuală distincţie între „documente nereale” şi „documente conţinând date nereale”, cele din urmă devenind, în fapt, documente nereale. În aceste condiţii, demersul ştiinţific capătă ca raţiune stabilirea şi explicarea distincţiei dintre infracţiune şi contravenţie.

Apreciez corectă o soluţie ce are ca temei o anumită gradualitate a gravităţii răspunderii în funcţie de pericolul social pe care îl presupune fiecare activitate ilicită în parte. Clar şi imuabil, potrivit art. 177 din Codul Vamal, folosirea la autoritatea vamală a documentelor – ce trebuie prezentate potrivit procedurilor vamale – care se referă la alte bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie infracţiune, urmând a se aplica tratamentul penal corespunzător.

Dacă documentele nereale nu se încadrează în ipoteza infracţională, respectiv, ele se referă, cu certitudine la bunurile prezentate în vamă, însă din considerente ce ţin de fraudarea regimului vamal, conţin date nereale ce pot avea ca obiect, atât încadrarea tarifară, valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor, cât şi alte elemente ce sunt avute în vedere în cadrul procedurilor vamale, precum regimul vamal793, cuantumul sau însuşi cheltuielile – ca atare – de încărcare-descărcare, de transport şi de asigurare a mărfurilor care, bunăoară, în cadrul regimului vamal de perfecţionare pasivă nu se includ în valoarea în valoarea mărfurilor de export temporar ce se ia în calcul la determinarea valorii în vamă a produselor compensatoare794, menţiuni necesare în cadrul cererii de restituire specifice regimului de perfecţionare activă menţionate în cadrul art. 232 din Regulamentul Vamal, datele de identificare ale expeditorului bunurilor795, etc., trebuie acceptată soluţia tratamentului contravenţional aşa cum este prevăzut în Regulamentul Vamal.

Legiuitorul a considerat că trebuie să acorde o atenţie mai mare tratamentului ce trebuie aplicat conduitei ilicite ce are ca obiect prezentarea, în faţa autorităţii vamale a declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate cu privire la valoarea în vamă, felul, cantitatea sau

793 N.A. – ca exemplu ar putea fi avute în vedere prevederile art. 319 din Regulamentul Vamal potrivi cu care în declaraţiile vamale de plasare sub regim de perfecţionare pasivă şi de încheiere a acestui regim, la rubrica destinată descrierii mărfurilor se menţionează "Marfă PP".

794 Art. 320 alin.1 din Codul Vamal795 N.A. – a se vedea şi anexa 3 la Regulamentul Vamal – formularul declaraţiei sumare

341

originea bunurilor, atrăgând condiţii pentru răspunderea contravenţională mai grele, fiind atrasă în sfera conduitei ilicite eroarea, pedeapsa devenind, şi ea, mai grea – un cuantum sporit al amenzii la care se adaugă confiscarea bunurilor descoperite, la controlul vamal, în plus.

Concluzionând, apreciez că nu există un conflict de norme juridice care să aibă ca obiect actele nereale, există o normă juridică penală ce are la bază o ipoteză clar determinată şi o abordare contravenţională menită să completeze regimul sancţionator, având ca obiect situaţii ce nu pot asimilate infracţiunii de la art. 177 din Codul Vamal. Important pentru investigarea infracţiunilor vamale şi analiza unor contravenţii care prin conţinutul lor pot pune în discuţie caracterul penal ori contravenţional al unor conduite ilicite. În discuţie, pot intra contravenţia prevăzută la art. 384 lit. „h”796 coroborată cu cea de la art. 386 lit. „k”797 şi contravenţia prevăzută la art. 386 lit. „a”,798 toate prevăzute de Regulamentul Vamal. Desigur, aici pot apare multe discuţii cu privire la necesitatea şi oportunitatea incriminării contravenţionale a unor conduite ilicite care în mod efectiv pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni vamale. În mod cert, fiecare conduită ilicită trebuie analizată în funcţie de particularităţile şi condiţiile în care s-a desfăşurat pentru a putea dispune argumentat în legătură cu încadrarea juridică a acesteia ca infracţiune sau contravenţie.

Personal, nu agreez viziuni bazate pe analize superficiale ale textelor legale de natură să emită opinii potrivit cu care am fi în faţa unor dezincriminări ale unor infracţiuni prin incriminarea acestora ca fapte contravenţionale sau că ar fi necesare nişte limite arbitrare pe baza cărora să se stabilească când o conduită ilicită poate fi cercetată din punct de vedere penal sau contravenţional. Oricum trebuie observat că în însuşi cuprinsul Regulamentului Vamal se arată la art. 388 alin. 1, in terminis, că faptele prevăzute în Regulamentul Vamal constituie contravenţii dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni. Apreciez că din punctul de vedere al investigării infracţiunilor vamale ar trebui introdus în cadrul demersului ştiinţific un raţionament pe baza căruia trebuie să se distingă între un tip de contrabandă pe care o numim clasică care presupune o conduită ilicită incriminată ca infracţiune vamală şi un tip de contrabandă care, de asemenea, are ca rezultat final eludarea regimului vamal, pe care o numim contrabandă în plan secundar, dar, care are la bază o aparenţă de conduită legală în sensul că bunurile care urmează să fie sustrase de la regimul vamal sunt introduse în ţară prin punctele vamale de frontieră sunt declarate în tranzit însă pe parcursul itinerariului naţional sunt deturnate şi introduse în mod ilicit în circuitul economic. O astfel de conduită se manifestă în realitatea obiectivă prin înstrăinarea bunurilor aflate în tranzit vamal, neîndeplinirea de către transportator sau gestionar a obligaţiei de păstrare a bunurilor nevămuite, pe timpul transportului sau al depozitării cu consecinţa directă a constatării de lipsuri sau substituiri de bunuri, neîndeplinirea de către transportatorul sau gestionarul bunurilor nevămuite a obligaţiei de a asigura integritatea sigiliilor şi mărcilor vamale799, etc.

796 Prezentarea de către declaranţii vamală a unor documente conţinând date nereale. 797 Depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor. 798 Încercarea de sustragere sau sustragerea de la vămuire a oricăror bunuri supuse unui regim vamal.

799 Aceste conduite sunt pedepsite contravenţional prin prevederi ale Regulamentului Vamal.

342

Este comod de adoptat atitudine pentru o viitoare incriminare ca infracţiuni a conduitelor care pot conduce la scoaterea bunurilor de sub controlul regimului vamal declarat la intrarea în ţară şi introducerea lor ilicită în circuitul economic. În stadiul actual al legislaţiei, organele implicate în lupta cu ilicitul vamal trebuie să acţioneze în condiţiile care, chiar dacă pot fi caracterizate ca improprii, sunt date, neputându-se adopta atitudini de pasivitate, arătarea unor imperfecţiuni legislative pentru a se camufla o anumită complicitate cu cei care săvârşesc fapte ilicite. Consider că în aceste condiţii atitudinea firească este cea de a extinde cercetările pe baza competenţelor materiale şi teritoriale specifice fiecărui organ pentru descoperirea tuturor implicaţiilor şi ramificaţiilor activităţii ilicite, fiind normal să se constate în spatele vânzării sau înlocuirii unor mărfuri nevămuite infracţiuni la legea contabilităţii, evaziune fiscală, delapidare, infracţiuni de corupţie, etc.

Concluzionând, apreciez că actuala reglementare a infracţiunilor vamale introduce o nouă structură de natură să clarifice şi să actualizeze întreaga concepţie cu privire la cercetarea doctrinară şi practica judiciară. De asemenea este avută în vedere o categorie nouă de persoane care nu puteau fi luate în considerare de vechea reglementare deoarece acestea nu existau – este vorba de angajaţii, reprezentanţii persoanelor juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export, precum şi alte persoane fizice care ar putea desfăşura activităţi în folosul persoanelor juridice arătate, toţi aceştia priviţi prin prisma actualului sistem economic – persoane cărora li se poate aplica interdicţia exercitării ocupaţiei. Cu privire la mărfurile sau bunurile care au constituit obiectul material al infracţiunii de contrabandă şi nu se găsesc, se agravează răspundere inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente, aceştia fiind obligaţi să plătească către bugetul de stat echivalentul lor în bani – echivalent care în mod firesc, este determinat de valoarea pe piaţa românească a mărfurilor sau bunurilor respective (valoare care noi considerăm că trebuie determinată pe baza preţului declarat în vamă la care se adaugă taxe vamale, accize, comisioane vamale şi de comerţ rezultând, astfel, preţul de pe piaţa românească). Investigarea ilicitului în domeniul vamal este complexă, cercetarea netrebuind să se oprească la activităţi privite în mod izolat, ci este necesar să se extindă asupra tuturor consecinţelor şi legăturilor infracţionale.

În încheierea acestui capitol consider necesar să subliniez complexitatea şi dificultatea investigării infracţiunilor vamale. Sunt multe considerente pentru care acestea impun respect şi seriozitate în abordare din partea organelor judiciare în vederea prevenirii şi combaterii unor astfel de conduite ilicite. Depăşind nivelul investigării unei anumite conduite infracţionale trebuie observate implicaţiile acestui fenomen – pentru că este deja un fenomen social, parte integrantă a crimei organizate – printre cele mai importante fiind alimentarea economiei subterane şi, de aici, a altor conduite de natură infracţională.

Cercetarea cu obiectivitate şi operativitate a infracţiunilor vamale poate contribui la limpezirea economiei româneşti şi la controlarea fenomenelor infracţionale, la desfiinţarea de reţele organizate şi de zone obscure unde siguranţa şi libera manifestare a cetăţeanului sunt puse în pericol, la alimentarea bugetului de stat cu sume importante ce pot fi atribuite conform nevoilor fireşti ale societăţii.

343

CAPITOLUL 8 – Cooperarea internaţională în investigarea infracţiunilor vamale

În domeniul luptei împotriva infracţionalităţii specifice tranzitării frontierei

de stat, mediului vamal – în plan larg – prevenirii şi combaterii infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României, cooperarea trebuie acceptată ca ceva fundamental, esenţial, fără de care acţiunea organelor statale ar fi lipsită de consistenţă şi eficienţă. Dacă pe întreg parcursul acestei lucrări, am subliniat constant importanţa şi necesitatea cooperării între diferitele instituţii ale statului român, ce prin atribuţiile pe care le au, pot concura la constatarea şi anchetarea infracţiunilor vamale, aici este locul pentru a trata modul cum statul român, acceptând, împreună cu alte state, că împotriva infracţionalităţii transfrontaliere este necesară o acţiune comună, concentrată, astfel încât ampla desfăşurare în spaţiu a infractorilor să poată fi combătută eficient, a promovat un sistem de relaţii internaţionale de natura a crea condiţii propice unei colaborări reale, la nivel internaţional pentru tratarea adecvată a fenomenului criminalităţii transfrontaliere.

8.1. Cooperarea în cadrul Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei – SECI

SECI este o structură regională care încurajează cooperarea între statele participante şi facilitează integrarea lor în structurile europene. SECI urmăreşte coordonarea planurilor de dezvoltare regională, asigură o mai bună prezenţă a sectorului privat în economia zonei, încurajează ocrotirea mediului înconjurător, transferul de know-how şi realizarea de investiţii în sectorul privat.

Statele participante sunt: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Moldova, România, Slovenia, Turcia şi Ungaria.

Reuniunea inaugurală a avut loc la Geneva, în perioada 5-6 Decembrie 1996, la 6 Decembrie 1996 fiind adoptată Declaraţia de principiu privind cooperarea în cadrul SECI. Iniţiativa este sprijinită de către Comisia Europeană, CEE/ONU, OSCE, CEMN, BIRD, BERD şi BEI. SECI cooperează cu alte iniţiative subregionale, cum sunt Iniţiativa Central Europeană (ICE), Procesul Royaumont şi Cooperarea Statelor Sud-Est Europene (SEECP).

Au fost selecţionate, ca priorităţi de acţiune, opt proiecte, desemnând totodată statele coordonatoare (responsabile cu organizarea reuniunilor grupelor de experţi pentru implementarea proiectului respectiv). Aceste proiecte sunt după cum urmează:

• Facilitarea trecerii frontierelor: acţiuni pentru depăşirea dificultăţilor operaţionale – Grecia;

• Reţeaua sud-est europeană de zone cu consum eficient de energie – Ungaria;

• Dezvoltarea infrastructurii de transport de-a lungul principalelor rute internaţionale – Bulgaria;

• Politici financiare de promovare a întreprinderilor mici şi mijlocii prin microcredite şi scheme de garantare a creditului – România;

344

• Interconectarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, diversificarea furnizării şi îmbunătăţirea asigurării cu gaz în sud-estul Europei – Bosnia-Herţegovina;

• Program de recuperare a râurilor, lacurilor şi mărilor adiacente – Austria; • Interconectarea sistemelor de energie electrică a statelor participante la

SECI, în vederea unei mai bune integrări în sistemele europene – Slovenia; • Cooperarea între pieţele de valori – Turcia.

Cu ocazia reuniunii Comitetului de agendă din 26.01.1998, România a propus înfiinţarea la Bucureşti a unui Centru Regional SECI de combatere a crimei organizate şi corupţiei. În cadrul reuniunii de la Geneva, 15.04.1998, a fost acceptat proiectul ţării noastre. La 26.05.1999 , a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti reuniunea dedicată ceremoniei de semnare a Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere800.

Ca raţiune801 pentru crearea şi existenţa SECI trebuie subliniate următoarele considerente:

importanţa legăturilor comerciale dintre părţi şi a celor cu alte state şi necesitatea dezvoltării armonioase a acestor legături;

interesul reciproc în ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor transfrontaliere802 şi dezvoltarea unei mai strânse cooperări regionale în aplicarea legislaţiei;

infracţiunile existente la frontierele părţilor reprezintă o ameninţare serioasă pentru suveranitatea fiecărei ţări, în parte, şi pentru comerţul legal, aceasta stare de fapt putând fi combătută în mod eficient numai prin cooperarea dintre autorităţile cu atribuţii legale specifice;

este necesar să existe un angajament de dezvoltare a cooperării în cel mai înalt grad între autorităţile cu atribuţii legale specifice;

infracţiunile transfrontaliere prejudiciază interesele economice, fiscale şi comerciale ale statelor semnatare. Obiectivele Centrului SECI de la Bucureşti sunt, potrivit Cartei din

26.05.1999, următoarele: 1. Dezvoltarea relaţiilor de lucru interinstituţionale eficiente în cadrul Centrului

SECI, între şi în interiorul statelor participante; 2. Părţile, prin intermediul ofiţerilor de legătură, vor coopera pentru a încerca să

identifice, să prevină, să investigheze şi să combată infracţiunile transfrontaliere prin schimb de informaţii şi documente, precum şi alte activităţi corespunzătoare prevăzute în acord;

3. Asistenţă pentru investigaţiile vamale şi penale privind criminalitatea transfrontalieră, în curs de desfăşurare;

4. Identificarea, studiul şi propuneri referitoare la probleme care influenţează calitatea cooperării în aplicarea legii în regiune;

5. Coordonarea legăturii cu OIPC-Interpol şi cu Organizaţia Mondială a Vămilor, pentru minimizarea efortului şi maximizarea impactului diferitelor programe în curs de desfăşurare.

Activitatea Centrului SECI803 se va desfăşura pe următoarele coordonate:

800Acordul a fost semnat de cele opt state participare la iniţiativă - Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Moldova, România, Slovenia, Turcia şi Ungaria

801Preambulul la Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere ratificat prin Legea 208/1999 802Sintagma infracţiuni sau infracţionalitate transfrontalieră defineşte toate încălcările sau tentativele de încălcare a legislaţiilor şi reglementărilor naţionale, în scopul organizării, dirijării, sprijinirii sau facilitării activităţilor infracţionale internaţionale – art 1, - Definiţii din Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere

345

¤ Activitatea Centrului SECI va fi conformă cu temenii Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;

¤ Centrul va utiliza procedurile standard şi sistemele tehnice ale OIPC-Interpol pentru transmiterea, stocarea, căutarea, recuperarea şi analiza categoriilor convenite de informaţii legate de infracţiunile transfrontaliere;

¤ Centrul SECI va organiza ad-hoc întâlniri de lucru şi, atunci când este necesar, în conformitate cu legislaţia naţională, va sprijini activităţile operative în interiorul statelor participante, la cererea acestora;

¤ În cazul aderării sau retragerii ofiţerilor de legătură la/din Centrul SECI, părţile vor notifica în scris directorului Centrului SECI, care apoi va notifica acest lucru Comitetului Comun de Cooperare.

Practic activitatea centrului se desfăşoară în baza şi în executarea Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere ratificat de România prin Legea 208/1999.

Ţările semnatare prin autorităţile desemnate, îşi vor acorda asistenţă reciprocă, în conformitate cu prevederile Acordului, în ceea ce priveşte prevenirea, descoperirea, investigarea, aducerea în faţa justiţiei şi sancţionarea infracţiunilor transfrontaliere.

Fiecare ţară va executa cererile de asistenţă, în sensul acordului, în conformitate cu principiile şi prevederile dreptului naţional. În scopul îmbunătăţirii eficienţei prevenirii, descoperirii, investigării şi aducerii în faţa justiţiei a infracţiunilor transfrontaliere, în calitate de membri activi ai OIPC-Interpol în probleme specifice activităţii poliţiei şi ai Organizaţiei Mondiale a Vămilor în probleme vamale, statele participante la SECI vor face schimb de informaţii şi de analize în parteneriat cu autorităţile lor cu atribuţii în aplicarea legii, cu Secretariatul General Interpol şi cu Organizaţia Mondială a Vămilor.

Întregul mecanism SECI funcţionează pe baza unei asistenţe, numite în acord, speciale. Formele804 acestei asistenţe sunt următoarele:

1. La cerere sau din proprie iniţiativă, o parte va furniza asistenţă unei alte părţi, sub formă de informaţii cu privire la infracţionalitatea transfrontalieră.

2. La cerere, o parte va furniza asistenţă sub formă de informaţii care pot să asigure punerea în aplicare a legislaţiei şi a reglementărilor naţionale de evaluare exactă a drepturilor vamale şi a taxelor impuse de părţi.

3. La cerere sau din proprie iniţiativă o parte poate oferi asistenţă sub formă de informaţii, care includ, dar nu se limitează la:

a) metode şi tehnici de examinare a pasagerilor şi a mărfurilor; b) aplicarea cu succes a mijloacelor şi tehnicii de luptă împotriva fraudelor; c) acţiuni ce ar putea fi folositoare în lupta împotriva fraudelor; d) noi metode folosite în comiterea infracţiunilor.

4. Părţile vor coopera pentru: a) facilitarea unei coordonări eficiente; b) stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicare pentru a facilita asigurarea şi

schimbul rapid de informaţii; c) asigurarea reciprocă, după caz, a oricărui alt tip de asistenţă tehnică, prin schimb

de cunoştinţe profesionale, ştiinţifice şi tehnice; d) evaluarea şi testarea noilor echipamente sau proceduri; e) orice alte probleme administrative generale care pot necesita din când în când

acţiuni comune;

803 Art 2 din Carta de organizare şi funcţionare a Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei – SECI pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere

804 Art.3 – Formele asistenţei speciale – din Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere ratificat de România prin Legea 208/1999

346

f) punerea în practică a metodelor de livrări controlate, în conformitate cu legislaţia naţională a părţilor interesate.

5. La cerere, părţile se vor informa reciproc despre efectuarea legală a importului pe teritoriul uneia dintre părţi al mărfurilor exportate din teritoriul celeilalte părţi. Dacă se solicită, informaţiile vor cuprinde procedura vamală aplicată pentru vămuirea bunurilor.

6. La cerere, partea solicitată va acorda, în măsura în care este abilitată, în limita resurselor disponibile şi în conformitate cu legislaţia naţională, informaţii referitoare la:

• persoane cunoscute sau suspectate de autoritatea solicitantă de a fi comis infracţiuni transfrontaliere, în special persoanele care intră în şi ies de pe teritoriul său;

• bunurile aflate în curs de transport sau depozitate, identificate de autoritatea solicitantă ca făcând obiectul unei activităţi de trafic clandestin cu destinaţia în teritoriul său;

• mijloacele de transport suspectate de a fi fost folosite la comiterea unor fraude pe teritoriul părţii solicitante.

6. La cerere sau din proprie iniţiativă, părţile îşi vor furniza reciproc informaţiile cu privire la activităţile ce pot conduce la apariţia infracţiunilor transfrontaliere. În cazuri care pot implica daune substanţiale asupra economiei, sănătăţii publice, securităţii publice sau oricăror alte interese vitale ale celeilalte părţi, o parte va putea furniza aceste informaţii în măsura posibilităţilor, fără cerere specială.

7. În conformitate cu legislaţia naţională, părţile îşi vor acorda asistenţă prin punerea în practică a măsurilor provizorii şi a procedurilor legale referitoare la bunuri, venituri şi/sau mijloace ale infracţiunilor transfrontaliere supuse acestor măsuri provizorii.

8. Părţile pot, cu condiţia respectării legislaţiei naţionale: a) să dispună de bunurile, de veniturile şi de mijloacele confiscate ca urmare a

activităţii de asistenţă oferite prin prezentul acord, în ceea ce priveşte controlul bunurilor, veniturilor şi mijloacelor respective;

b) să transfere bunurile, veniturile sau mijloacele confiscate ori veniturile rezultate în urma vânzării lor către cealaltă parte, în condiţii stabilite de comun acord.

Informaţiile obţinute ca urmare a colaborării în cadrul SECI trebuie protejate împotriva utilizării abuzive astfel încât au fost instituite ca reguli805:

1. Informaţiilor obţinute potrivit prezentului acord li se va asigura de către autoritatea solicitantă acelaşi grad de confidenţialitate cu cel care este acordat de legea statului său aceluiaşi tip de informaţii la care acesta are acces.

2. Fără a prejudicia prevederile Convenţiei pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea automatizată a datelor (Consiliul Europei, ETS No. 108 Strasbourg, 28 ianuarie 1981)806, datele personale primite ca urmare a aplicării Acordului SECI vor fi protejate la un nivel care este cel puţin echivalent cu cel prevăzut de legea statului ţării care furnizează informaţiile.

3. Informaţiile obţinute în conformitate cu Acordul SECI vor fi folosite numai în scopurile menţionate în acesta. Atunci când autoritatea solicitantă cere folosirea unor astfel de informaţii pentru alte scopuri, inclusiv difuzarea lor către un terţ, ea va trebui să obţină consimţământul scris al autorităţii solicitate care a furnizat informaţia.

Folosirea informaţiilor va fi realizată în condiţiile stabilite de autoritatea solicitată.

805 Art. 4 – Confidenţialitatea informaţiilor şi protecţia datelor personale – din Legea 206/1999

806 Există şi în legea română referiri la această problematică, semnificativă fiind în acest sens forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită în cadrul Legii 243/2002

347

4. În cazul în care partea solicitată nu indică altfel, prevederile Acordului SECI nu vor împiedica folosirea informaţiilor în procedurile judiciare sau administrative instituite ca urmare a comiterii unei infracţiuni transfrontaliere. Părţile pot folosi drept probe în evidenţele lor, în rapoarte şi în mărturii, precum şi în procedurile judiciare informaţiile obţinute şi documentele consultate în conformitate cu prevederile Acordului SECI. Autoritatea competentă care a furnizat informaţia va fi notificată în scris înaintea folosirii acesteia.

Am arătat că datele personale primite ca urmare a aplicării Acordului SECI trebuie să fie protejate – acest aspect a fost considerat ca deosebit de important, fapt ce a generat includerea în acord a unor prevederi prin care să se stabilească răspunderi pentru prelucrarea neautorizată sau incorectă a acestor date.

Astfel: 1. Fiecare ţară va fi responsabilă, în conformitate cu legislaţia internă, pentru

daunele provocate unei persoane ca rezultat al unei erori de drept sau de fapt în datele transmise Centrului SECI.

2. Numai statul părţii pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul care a dat naştere la o daună poate constitui subiectul unei acţiuni de compensare intentate de partea lezată, care va solicita aceasta instanţei în jurisdicţia căreia se află, în conformitate cu legislaţia naţională a statului SECI implicat.

3. O parte nu poate invoca faptul că o altă parte a transmis date inexacte în scopul de a evita răspunderea care îi revine, în conformitate cu legislaţia sa naţională, cu privire la o parte lezată. Dacă aceste erori legale sau de fapt au avut loc ca rezultat al transmiterii eronate a unor date sau ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute în acest acord de către una sau mai multe părţi ori ca rezultat al unei transmiteri neautorizate sau incorecte, cealaltă parte implicată va trebui să plătească, la cerere, sumele plătite drept compensaţie, dacă datele nu au fost utilizate de partea aparţinând statului pe al cărui teritoriu a fost provocată dauna ca urmare a încălcării acestui acord.

În baza cooperării, pe care ţările participante în cadrul SECI o consideră ca deosebit de necesară, o autoritate dintr-o ţară poate solicita unei autorităţi omoloage sau unei alte autorităţi dint-o altă ţară semnatară a Acordului SECI ajutorul pentru a putea proba săvârşirea de infracţiuni ori numai pentru a verifica legalitatea unor operaţiuni cu element de extraneitate ce implică respectiva ţară. Autoritatea solicitată807 va furniza, la cerere, copii autentificate în mod corespunzător de pe dosarele, documentele şi alte materiale referitoare la infracţiunile transfrontaliere.

În cazul în care autoritatea solicitantă nu cere în mod expres originale sau copii autentificate, autoritatea solicitată poate transmite informaţii computerizate sub orice formă. Autoritatea solicitată va furniza, în acelaşi timp, toate informaţiile relevante pentru interpretarea sau folosirea informaţiilor computerizate.

Cu acordul autorităţii solicitate, persoane oficiale desemnate de autoritatea solicitantă pot examina la sediul autorităţii solicitate informaţiile relevante într-un caz de infracţiune transfrontalieră şi pot face copii de pe acestea sau pot extrage din ele informaţii.

Mai mult808, o persoană oficială reprezentând autoritatea solicitată poate fi autorizată să compară, în limitele autorizării acordate, ca martor sau ca expert în proceduri juridice sau administrative iniţiate pe teritoriul statului părţii solicitante, în probleme referitoare la prezentul acord, şi să prezinte dosare, documente sau alte materiale ori copii de pe acestea. Solicitarea de a compărea

807 Art. 6 – Dosare şi documente – din Legea 206/1999

808 Art 7 – Martori şi experţi – din Legea 206/1999

348

trebuie să specifice în ce problemă şi în virtutea cărui titlu sau a cărei calităţi compară persoana oficială drept martor sau expert.

Partea solicitantă este datoare să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii persoanelor oficiale pe durata şederii lor pe teritoriul statului său, cheltuielile zilnice şi de transport ale persoanelor oficiale urmând a fi suportate de partea solicitantă.

Cererile809, pe baza cărora se desfăşoară colaborarea în cadrul SECI se întocmesc, în scris, în limba engleză sau în altă limbă acceptată de autorităţile părţii solicitate, direct de către autorităţile desemnate. Informaţiile necesare pentru executarea cererilor se vor anexa la acestea. În situaţii urgente pot fi făcute şi acceptate şi cereri verbale, dar ele vor fi confirmate în scris, în maximum 48 de ore. Fiecare are desemnat un punct naţional unic de contact iniţial, care va transmite şi va primi cererile şi va difuza detaliile de contact prin Secretariatul Centrului SECI.

Cererile vor cuprinde următoarele informaţii: a) denumirea autorităţilor desemnate şi numele persoanelor care fac cererea; b) natura problemei sau a procedurilor, inclusiv legile, reglementările şi alte prevederi

legale implicate; c) o descriere sumară a faptelor şi a infracţiunilor transfrontaliere comise; d) tipul de asistenţă avută în vedere; e) motivul cererii şi modul de utilizare a informaţiei; f) numele şi adresele persoanelor implicate, scrise în conformitate cu documentele

lor de identitate naţională sau internaţională, dacă sunt cunoscute. Odată întocmite, trimise şi primite cererile de către autoritatea solicitată810

aceasta va lua toate măsurile posibile pentru a soluţiona cererea şi se va strădui să asigure orice măsură necesară în acest scop. În cazul în care autoritatea solicitată nu are competenţă în rezolvarea cererii, ea va lua măsuri pentru a obţine soluţionarea acesteia ca şi când ar acţiona pe cont propriu şi în conformitate cu legislaţia statului său şi va aviza în acest sens autoritatea solicitantă.

Atunci când este necesar autoritatea solicitată va efectua sau, dacă este posibil şi în conformitate cu legislaţia naţională, va permite autorităţii solicitante să efectueze inspecţii, verificări, audieri sau măsuri de investigare, inclusiv audierea experţilor, martorilor şi a persoanelor suspectate de a fi comis o infracţiune transfrontalieră, în vederea soluţionării cererii. Pentru a facilita acţiuni concertate şi la cerere, autoritatea solicitantă va fi informată în prealabil despre data şi locul oricărei acţiuni ce se va întreprinde pentru soluţionarea unei cereri.

La cerere, autoritatea solicitată va autoriza, dacă este posibil şi în conformitate cu legislaţia statului său într-o măsură cât mai mare, ca persoanele oficiale ale părţii solicitante să fie prezente pe teritoriul statului părţii solicitate, pentru a asista la soluţionarea unei cereri. Autoritatea solicitată va respecta cererea de urmare a unei anumite proceduri, cu condiţia ca aceasta să nu fie interzisă de legislaţia statului părţii solicitate.

Desigur cooperarea în modul arătat este eficientă şi, de ce nu poate prea ideală. În cadrul Acordului SECI, ţările semnatare au considerat necesar să includă şi unele cazuri de excepţie811, reguli precum – ce nu poţi sau consideri că

809 Art. 8 – Comunicarea cererilor – din Legea 206/1999

810 Art. 9 – Executarea cererilor – din Legea 206/1999811 Art. 10 – Cazuri de excepţie – din Legea 206/1999

349

făcând ţi-ai fi afectate interese ce consideri că trebuie să limiteze cooperarea, nu solicita din partea altei ţări – sunt formulate după cum urmează:

• În cazul în care autoritatea solicitată consideră că acordarea asistenţei încalcă suveranitatea, securitatea, ordinea publică a statului său ori alt interes naţional important sau dacă încalcă legislaţia şi reglementările naţionale, asistenţa poate fi refuzată sau retrasă ori poate fi acordată în anumite condiţii.

• Dacă autoritatea solicitantă nu va putea satisface o cerere similară înaintată de autoritatea solicitată, ea va atrage atenţia asupra acestui fapt în cererea sa, îndeplinirea cererii fiind lăsată la latitudinea autorităţii solicitate.

• Autoritatea solicitată poate amâna acordarea de asistenţă în cazul în care aceasta se interferează cu o investigaţie, urmărire sau procedură în curs. În acest caz autoritatea solicitată se va consulta cu autoritatea solicitantă pentru a stabili dacă asistenţa se poate acorda în termenii şi în condiţiile impuse de autoritatea solicitată.

• În cazul în care nu se poate da curs cererii, autoritatea solicitantă va fi anunţată imediat, precizându-se motivele care au stat la baza amânării sau a refuzului cererii. Autorităţii solicitante îi vor fi furnizate datele despre împrejurările care ar putea fi relevante pentru urmărirea ulterioară a cazului. Pentru optimizarea activităţii centrului SECI, România a depus demersurile

necesare pentru încheierea unui acord care să aibă ca obiect, în principal, schimbul de informaţii – Acordul între Guvernul României, Organizaţia Internaţională a Poliţiei Judiciare - INTERPOL şi Centrul Regional SECI pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere privind legăturile de comunicaţii pentru schimbul de informaţii, aprobat prin H.G.499/2002.

Obiectivul acordului812 este de a permite ofiţerilor de legătură din cadrul Centrului SECI, care sunt autorizaţi de către propriile BCN ale INTERPOL, să efectueze schimburi de informaţii cu OIPC - INTERPOL prin intermediul echipamentului tehnic al BCN România. Acordul este încheiat pe o bază provizorie. Centrul SECI şi INTERPOL vor continua negocierile în scopul ajungerii la un acord care să reglementeze schimbul direct de informaţii dintre cele două organizaţii.

Principalele coordonate pe baza cărora se realizează schimbul de informaţii în cadrul acestui acord sunt următoarele:

¤ Comunicarea dintre INTERPOL şi ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI se va desfăşura prin mijloacele de acces la echipamentul tehnic al BCN România.

¤ INTERPOL va asigura instruirea ofiţerilor de legătură din cadrul Centrului SECI pentru exploatarea corespunzătoare a mijloacelor tehnice (hardware şi software) folosite pentru schimbul de informaţii.

¤ BCN România va asigura imediat, fără revizuiri şi intervenţii, punerea la dispoziţie solicitantului (beneficiarului) a comunicărilor. În conformitate cu acordul încheiat cu INTERPOL, BCN România va întreţine mijloacele de comunicaţie dintre ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI şi INTERPOL.

¤ BCN România nu va avea drept de acces la conţinutul informaţiilor schimbate între INTERPOL şi ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI. Accesul BCN România este limitat în măsura necesară pentru a se asigura că operatorii sunt utilizatori autorizaţi.

Pentru a schimba informaţii cu INTERPOL în conformitate cu prevederile acordului, ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI813 vor fi pe deplin autorizaţi de către BCN din ţările lor, în conformitate cu reglementările

812 Art.2 din H.G. 499/2002

813 Art. 5 din H.G. 499/2002

350

INTERPOL. Atât Centrul SECI, cât şi INTERPOL vor comunica cu BCN din fiecare ţară pentru a obţine această autorizaţie. Centrul SECI va fi informat de către INTERPOL pentru fiecare autorizaţie.

Toţi ofiţerii de legătură, autorizaţi corespunzător să efectueze schimb de informaţii în conformitate cu prevederile acordului, vor semna un document prin care se angajează să respecte regulile INTERPOL referitoare la cooperarea poliţienească internaţională şi la prelucrarea informaţiilor.

Informaţiile trimise şi primite de ofiţerii de legătură vor fi transmise spre ştiinţă şi BCN competent. Reprezentanţii Centrului SECI nu vor interveni în procesul de prelucrare a informaţiilor de către ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI şi nu vor prelucra informaţiile schimbate în conformitate cu prezentul acord în scopuri personale. Fiecare parte va informa celelalte părţi, fără întârziere, cu privire la orice abuz sau încălcare a regulilor de către un ofiţer de legătură.

Pentru a asigura aplicarea curentă a acordului814, fiecare ţară va stabili un punct de contact. Evaluarea cooperării se va efectua cel puţin o dată pe an şi ori de câte ori este considerată ca fiind necesară de către una dintre părţi.

Diferendele referitoare la interpretarea sau aplicarea acordului, vor fi soluţionate în mod amiabil de către şi între reprezentanţii Comitetului comun de cooperare SECI, autorităţii române şi ai Secretariatului General INTERPOL. Dacă nu se ajunge la un acord, problema va fi supusă unui comitet ad-hoc. Acest comitet nu va fi alcătuit din mai mult de 2 reprezentanţi ai autorităţilor române, 2 membri din cadrul Comitetului comun de cooperare SECI şi 2 membri marcanţi ai conducerii Secretariatului General al INTERPOL. Comitetul ad-hoc îşi va stabili propriile reguli de procedură. Soluţia propusă de către Comitetul ad-hoc va fi înaintată şefului BCN România, secretarului general al INTERPOL şi directorului Centrului SECI.

Concluzionând SECI este o structură regională, care încurajează cooperarea între statele participante şi facilitează integrarea lor în structurile europene. Cooperarea se bazează pe asistenţa reciprocă pe care statele participante s-au angajat să şi-o acorde în prevenirea, investigarea şi combaterea infracţiunilor transfrontaliere. Totul trebuie să se bazeze pe respectul reciproc al intereselor considerate fundamentale de către fiecare stat în parte, cooperarea, în aceste condiţii putând fi condiţionată sau refuzată; pe respectarea legislaţiei interne, în cadrul procedurilor prevăzute în acord; pe protejarea informaţiilor schimbate între autorităţile statale desemnate competente; pe participarea şi desfăşurarea unei activităţi cu bună credinţă şi cu eficienţă de către ofiţerii de legătură din cadrul Centrului SECI. Aşa cum este concepută, apreciez că SECI se constituie într-un mijloc eficient în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, prin numărul de state şi prin modul în care este concepută să funcţioneze cooperarea, sunt asigurate condiţiile necesare pentru controlul fenomenului şi pentru crearea unui front comun în ceea ce priveşte aplicarea unui regim omogen şi a unor proceduri generalizate în aplicare controalelor şi a supravegherii desfăşurate de către autorităţile vamale sau şi alte autorităţi abilitate.

814 Art. 6 din H.G. 499/2002

351

8.2. Cooperarea în cadrul Protocolului de cooperare trilaterala lărgită în combaterea criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere, semnat la Sofia la 8 Septembrie 1998815

Trei ţări importante în zona balcanică, România, Bulgaria şi Grecia, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene816, au considerat necesar să pună bazele şi să dezvolte o cooperare care să aibă la bază principii, forme şi modalităţi de cooperare eficiente care să permită un răspuns coerent din partea autorităţilor celor trei ţări la provocarea crimei organizate, în general, şi a criminalităţii transfrontaliere, în special. A fost luată în considerare dimensiunea atinsă de criminalitate, în ultimii ani, la nivel naţional şi internaţional, faptul că aceasta constituie o ameninţare serioasă la adresa securităţii şi stabilităţii interne, a celor trei ţări. S-a concentrat atenţia asupra creşterii criminalităţii internaţionale, în special asupra noilor sale forme, subliniindu-se importanţa înţelegerii în beneficiul reciproc, a egalităţii şi acţiunii coordonate, ca bază pentru o cooperare eficientă în combaterea criminalităţii subliniindu-se faptul că cele trei ţări, datorită poziţiei lor geografice, sunt străbătute de aşa-numita Ruta Balcanică ce leagă Estul de Vestul Europei.

În condiţiile arătate a devenit deosebit de importantă cooperarea transnaţională, cât mai amplă, referitoare la problemele menţinerii ordinii şi a securităţii.

România, Bulgaria şi Grecia, în conformitate cu propria legislaţie naţională, cooperează817 pentru prevenirea, combaterea, constatarea şi cercetarea criminalităţii în următoarele domenii:

¤ crima organizată; ¤ criminalitatea transfrontalieră; ¤ actele de terorism; ¤ cultivarea ilicită, producerea şi traficul de droguri şi de substanţe

psihotrope; ¤ producţia ilicită, comerţul ilicit şi utilizarea ilicită a precursorilor şi

substanţelor chimice esenţiale, folosite pentru producerea de droguri şi substanţe psihotrope;

¤ traficul ilegal de arme, inclusiv biologice, chimice şi radiologice, de muniţii, explozivi, materiale nucleare şi radioactive, precum şi a traficului cu substanţe otrăvitoare;

¤ activităţile internaţionale economice ilegale şi legalizarea veniturilor (spălarea banilor) obţinute în urma desfăşurării activităţilor infracţionale, tranzacţiilor economice suspecte şi abuzurilor în domeniul investiţiilor, precum şi a altor forme de infracţiuni financiare;

¤ contrabandă – cu ţigări, alcool, etc.; ¤ activităţilor infracţionale legate de migraţiune, trecerea ilegală a frontierei şi

traficului ilegal cu fiinţe umane; ¤ exploatarea sexuală a minorilor şi femeilor;

815 Protocolul a fost aprobat de către România prin H.G.280/1999

816 În perspectiva aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană817 Art. 1 din H.G. 280/1999 pentru aprobarea Protocolului de cooperare trilaterala lărgită …

352

¤ contrafacerea sau falsificarea bancnotelor sau cărţilor de credit, documentelor, garanţiilor şi a altor valori, precum şi a oricărui tip de document de identitate;

¤ contrafacerea mărcii produselor alimentare şi industriale sau/şi comercializarea acestora;

¤ infracţiuni grave săvârşite împotriva vieţii umane sau proprietăţii, inclusiv împotriva proprietăţii intelectuale;

¤ furtul, traficul ilegal şi dobândirea în mod ilegal de bunuri aparţinând patrimoniului istoric şi cultural, de metale şi pietre preţioase, precum şi de bunuri de valoare;

¤ infracţiuni ecologice; ¤ criminalitate de înaltă tehnologie, inclusiv prin folosirea computerelor; ¤ deturnarea aeronavelor; ¤ răpirea şi traficul cu fiinţe umane şi organe; ¤ infracţiuni maritime – fraude în domeniul maritim, piraterie – şi a

infracţiunilor grave comise în sfera transporturilor; ¤ furtul şi traficul ilegal de vehicule; ¤ extorcări; ¤ acte de corupţie comise în legătură cu domeniile de cooperare enunţate. Au fost identificate şi unele domenii cu un anumit caracter specific precum:

învăţământul, instruirea şi pregătirea personalului, realizarea de cercetări ştiinţifice în scopul combaterii infracţionalităţii şi a dezvoltării sistemelor de informaţii, a mijloacelor de comunicaţie şi a echipamentelor speciale, alte domenii de interes reciproc pentru menţinerea sub control a infracţionalităţii şi prevenirea criminalităţii, descoperirea persoanelor dispărute, a bunurilor furate sau pierdute şi identificarea cadavrelor.

Cooperarea dintre cele trei state semnatare se realizează, în principal, prin schimburi de informaţii818, experienţă şi expertize care au ca obiect:

• noile tipuri de criminalitate, formele şi modalităţile de prevenire, combatere, investigare şi depistarea acestora;

• noile tipuri de criminalitate transfrontalieră, la formele şi metodele folosite la comiterea acestora – modus operandi;

• identificare tranzacţiilor economice suspecte, inclusiv a celor referitoare la legalizarea veniturilor ilicite;

• folosirea tehnologiilor criminalistice, a metodelor, tehnologiilor şi mijloacelor de cercetare criminologică, în special în domeniul anchetelor, detectării şi controlului precursorilor, drogurilor şi substanţelor psihotrope, în conformitate cu convenţiile internaţionale;

• metodele folosite pentru transportul, ascunderea şi distribuirea drogurilor şi a substanţelor psihotrope;

• noile tipuri de droguri şi substanţe psihotrope care apar în traficul ilegal, tehnologia de producere şi substanţele folosite în acest scop, precum şi noile metode de cercetare şi substanţele ce pot fi folosite pentru analizarea şi identificarea drogurilor şi substanţelor psihotrope;

• controlul de frontieră şi domeniul sprijinului material şi tehnic al serviciilor de control competente în scopul identificării documentelor de călătorie falsificate şi pentru prevenirea intrării ilegale a persoanelor suspecte, implicate în săvârşirea de infracţiuni şi acte de terorism, precum şi a migraţiei ilegale;

• prevenirea şi suprimarea oricărei forme a crimei organizate transnaţionale, precum şi la persoanele şi reţele implicate

818 Art.2 din H.G. 280/1999

353

• organizarea de seminarii şi cursuri de instruire, schimbul de opinii şi instruire specială;

• schimbul de date statistice, texte legislative naţionale, broşuri, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în domeniile de interes pentru SECI

• planificare şi adoptarea de acţiuni coordonate împotriva reţelelor infracţionale; • coordonarea acţiunilor poliţieneşti pentru realizarea unor cercetări operative

comune şi acordarea de sprijin reciproc, sub supravegherea şi monitorizarea părţii pe teritoriul căreia au loc aceste acţiuni, în conformitate cu legislaţia sa naţională;

• organizarea de întâlniri la nivel de experţi, în cadrul competenţelor acestora, ori de câte ori ei convin asupra necesităţii rezolvării unor probleme urgente şi speciale de interes comun, precum pregătirea şi adoptarea de măsuri comune, atunci când acestea sunt necesare, în cazuri operative şi de anchetă specifice;

• căutarea persoanelor ce se sustrag de la urmărirea penală sau cu mandate de executare a pedepselor şi a persoanelor declarate dispărute;

• căutarea şi restituirea, adecvată în conformitate cu legislaţia naţională, a obiectelor furate, având înregistrate numere sau trăsături specifice, inclusiv a valorilor culturale şi istorice, vehiculelor şi armelor de foc, precum şi a garanţiilor înregistrate, a documentelor de călătorie şi de identitate;

• cetăţenii statelor părţi care au fost condamnaţi pentru comiterea de infracţiuni pe teritoriul acestora şi persoanele care se află în curs de cercetare;

• cooperarea poliţienească în conformitate cu standardele europene şi acquisul comunitar, urmărindu-se armonizarea legislaţiilor, promovarea şi facilitarea aderării ţărilor asociate la Uniunea Europeană819, precum şi elaborarea de programe regionale pentru îndeplinirea acestui scop.

Pe lângă schimbul de informaţii, cele trei ţări semnatare ale Protocolului au convenit să folosească livrări controlate, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu obligaţiile lor internaţionale, şi să asigure condiţiile necesare pentru realizarea de livrări supravegheate820 care să aibă ca obiect droguri şi alte substanţe psihotrope, precursorii folosiţi la producerea acestora, precum şi alte bunuri care fac obiectul traficului ilicit. Ţările părţi la Protocol vor lua toate măsurile pentru a-şi armoniza legislaţia şi practicile în scopul asigurării unei compatibilităţi reciproce în scopul realizării eficiente a livrărilor supravegheate.

Cooperarea în cadrul Protocolului se va realiza prin intermediul autorităţilor competente din fiecare ţară parte, pe baza unor cereri de cooperare821 promovate de către autorităţile competente ale ţărilor interesate. Cererile de cooperare se adresează în scris, cu excepţia cazurilor de urgenţă, când pot fi adresate şi verbal urmând ca în termen de două zile să fie confirmate în scris. Autorităţile competente ale ţărilor semnatare vor lua măsurile necesare pentru a asigura punerea în executare imediată şi completă a cererii de cooperare.

819 Între România şi Comunitatea Europeană a fost instituită o asociere prin Acordul european semnat la Bruxelles la 1Februarie 1993 ratificat de către Parlamentul României prin Legea 20/1993, în care la Capitolul 3 – Armonizarea legislaţiei, sunt făcute referiri la măsurile şi domeniile în care România trebuie să-şi armonizeze legislaţia cu sistemul legislativ din Comunitatea Europeană – un domeniu distinct fiind legea vamală, iar la art.94 se fac referiri directe la cooperarea în domeniul vamal, aceasta cuprinzând

- schimbul de informaţii; - introducerea unui document administrativ unic şi a Nomenclaturii combinate; - interconectarea dintre sistemele de tranzit ale României şi ale Comunităţii; - simplificarea controlului şi a formalităţilor legate de transportul de mărfuri; - organizarea de seminarii şi plasamente pentru cursanţi. - după caz, se va acorda asistenţă tehnică. 820 Art. 3 din H.G. 280/1999821 Art. 4 şi 5 din H.G. 280/1999

354

Ţările participante au disponibilitatea de respinge, total sau parţial, o cerere de cooperare822, dacă o asemenea cooperare ar pune în pericol suveranitatea naţională, securitatea, ordinea publică sau interesele naţionale ori dacă este în contradicţie cu legislaţia naţională sau cu obligaţiile internaţionale a uneia sau a alteia dintre ţări. Respingerea cererii de cooperare se comunică în scris, fără întârziere ţării solicitante.

Concluzionând cooperarea în cadrul acestui protocol trebuie să constituie un instrument util la îndemâna autorităţilor celor trei ţări semnatare în lupta împotriva diferitelor categorii de criminalitate stipulate ca domenii de cooperare. Iniţiativa, ca atare este salutară dat fiind importanţa cooperării sub aspect regional dar şi prin prisma unui scop acceptat într-un plan secundar, pentru România şi Bulgaria, deosebit de important – integrarea în cadrul Comunităţii europene – o bună cooperare şi controlul asupra criminalităţii transfrontaliere fiind de natură a inspira încredere în capacitatea ţărilor aspirante la calitatea de membru de a rezolva, singure, probleme importante. În plan obiectiv este de subliniat şi domeniul larg al cooperării, poate un adevărat exemplu de bună credinţă şi de abordare eficientă a fenomenului, fiind stipulate numai puţin de 22 de categorii de domenii infracţionale de interes.

8.3. Cooperarea în cadrul Acordului de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 Octombrie 1998823

Guvernele participante la Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN) – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina analizând stări de lucruri şi raţionamente devenite comune atunci când este vorba despre combaterea criminalităţii organizate – criminalitatea naţională şi internaţională reprezintă o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii, securităţii, bunăstării fiinţelor umane şi afectează, în mod negativ, bazele economice culturale şi politice ale societăţii; există cazuri de creştere a legăturii dintre traficul ilicit de droguri, terorism şi crima organizată; necesitatea asigurării unei cât mai largi şi eficiente asistenţe reciproce, ca fiecare efort de combatere a crimei organizate să ia în considerare activităţile conexe care se desfăşoară la nivel global şi regional; etc. – au considerat necesar să promoveze o colaborare adecvată şi eficientă pentru limitarea, controlul şi combaterea crimei organizate.

Domeniile de cooperare824 în baza acestui acord sunt structurate pe două capitole principale:

1 – cooperarea pentru prevenirea, combaterea, detectarea, descoperirea şi investigarea infracţiunilor;

2 – alte domenii socotite conexe obiectului acordului.

822 Art.5 alin 3 din H.G.280/1999

823 Acordul a fost ratificat de România prin Legea 6/2000824 Art. 1 din Legea 6/2000

355

Cooperarea pentru prevenirea, combaterea, detectarea, descoperirea şi investigarea infracţiunilor va avea, ca prioritate, următoarele categorii de infracţiuni825:

Θ actele de terorism; Θ crima organizată; Θ cultivarea ilegală, producerea, fabricarea şi traficul ilicit de stupefiante şi

substanţe psihotrope; Θ producerea ilegală, comerţul ilicit, şi utilizarea ilegală de precursori şi

substanţe chimice esenţiale pentru producerea de stupefiante şi substanţe psihotrope;

Θ traficul ilegal de arme, inclusiv biologice, chimice şi radiologice, de muniţie, explozivi, materiale nucleare şi radioactive, precum şi de substanţe toxice;

Θ activităţile economice internaţionale ilegale şi legalizarea veniturilor obţinute (spălarea banilor) în urma activităţilor ilicite, tranzacţiilor economice şi bancare suspecte şi abuzurilor în domeniul investiţiilor;

Θ contrabanda; Θ activităţile ilicite legate de migraţiune, trecerea ilegală a graniţelor şi traficul

ilegal cu fiinţe umane; Θ exploatarea sexuale a femeilor şi minorilor sau copiilor; Θ contrafacerea şi falsificării de bancnote, cărţi de credit, documente, a hârtiilor

de valoare, precum şi a oricărui tip de documente de identitate; Θ infracţiunile săvârşite cu violenţă îndreptate împotriva vieţii umane şi

proprietăţii; Θ traficul ilicit cu obiecte din patrimoniul istoric şi cultural, cu pietre şi materiale

preţioase, cu proprietăţi intelectuale şi cu alte obiecte de valoare; Θ corupţia; Θ infracţiuni în domeniul ecologic; Θ infracţiuni în domeniul înaltei tehnologii, inclusiv în domeniul calculatoarelor; Θ răpirea şi comerţul cu organe umane; Θ infracţiuni în domeniul maritim (frauda maritimă, pirateria, etc.); Θ furtul şi traficul ilegal de vehicule.

Domeniile de cooperare conexe obiectului CEMN sunt: • educaţia, instruirea şi perfecţionarea pregătirii personalului; • schimburi de delegaţii – cultură, sport şi societate ; • desfăşurarea de cercetări ştiinţifice în scopul combaterii criminalităţii şi a dezvoltării

sistemelor de informaţii, a mijloacelor; de comunicaţie şi a echipamentului special; • alte domenii de interes reciproc, în scopul controlului criminalităţii şi al prevenirii

cum ar fi depistarea persoanelor implicate în săvârşirea de infracţiuni de interes pentru acord, a bunurilor furate ori pierdute sau identificarea cadavrelor.

Cooperarea în cadrul CEMN826 îmbracă următoarele forme: ∗ schimbul de informaţii şi experienţă în domeniile de interes comun; ∗ schimburi de informaţii privind prevenirea şi combaterea oricărei forme de

criminalitate transnaţională, în special a tuturor actelor de terorism, crimă organizată, a traficului ilegale de substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope, de arme şi materiale radioactive, a infracţiunilor privind migraţia, inclusiv schimbul de informaţii despre acele persoane şi reţele ilegale implicate în infracţiunile transnaţionale;

825 N.A. – în fapt este vorba despre infracţiuni ce, în funcţie de formularea din dreptul naţional, incriminează fenomenele infracţionale despre care face vorbire acordul

826 Art. 2 şi 3 din Legea 6/2000

356

∗ planificarea şi adoptarea de acţiuni coordonate împotriva reţelelor ilegale; ∗ identificarea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau de la

executarea pedepsei, precum şi a celor declarate dispărute; ∗ schimburi de informaţii referitoare la noile tipuri de criminalitate, metode şi

forme ale prevenirii, combaterii, descoperirii şi investigării acestora; ∗ sprijin în descoperirea tranzacţiilor economice şi bancare suspecte, inclusiv a

celor legate de legalizarea veniturilor obţinute în urma activităţilor ilicite; ∗ schimburi de experienţă privind folosirea metodelor şi a mijloacelor ştiinţifice şi

tehnologice pentru cercetarea criminalistică şi criminologică în special în domeniile investigării, descoperirii şi controlului stupefiantelor, substanţelor psihotrope şi precursorilor, în concordanţă cu legislaţia internaţională;

∗ schimbul de informaţii referitoare la metodele utilizate pentru transportul, ascunderea şi distribuirea stupefiantelor şi substanţelor psihotrope;

∗ luarea măsurilor legale, administrative şi de securitate la graniţe pentru a preveni, în special, contrabanda cu stupefiante şi substanţe psihotrope;

∗ schimbul de informaţii în legătură cu noile tipuri de stupefiante şi substanţe psihotrope care apar în traficul ilegal, cu tehnologia de producere şi cu substanţele utilizate pentru producerea acestora, precum şi cu noile metode de cercetare folosite în analiza şi identificarea stupefiantelor şi substanţelor psihotrope;

∗ schimbul de informaţii privind cazurile de legătură a traficului ilegal de stupefiante şi substanţe psihotrope cu terorismul şi crima organizată;

∗ schimbul de informaţii, cunoştinţe şi experienţă în domeniul controlului de frontieră şi al materialului şi spijinului tehnic al serviciilor competente de control, în scopul descoperirii documentelor de călătorie falsificate şi pentru prevenirea intrării ilegale a persoanelor suspecte, implicate în acte de ilicite şi, în special, în acte teroriste, precum şi în activităţi ilicite legate de migraţiune;

∗ schimbul de experienţă de lucru, inclusiv absolvirea de cursuri de perfecţionare, consultaţii, seminare şi cursuri de pregătire;

∗ schimbul de date statistice, precum şi de texte şi prevederi ale legislaţiei naţionale, de broşuri, publicaţii şi rezultate ale cercetării ştiinţifice în domeniile de interes pentru CEMN;

∗ organizarea de întâlniri ale experţilor pe domenii de competenţă; ∗ căutarea şi înapoierea, în conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat, a

obiectelor furate, având numere sau semne specifice, inclusiv a celor de valoare culturală şi istorică, a vehiculelor, a armelor de foc, precum şi a hârtiilor de valoare cu elemente de siguranţă, a paşapoartelor sau a altor documente de identitate;

∗ schimbul de informaţii în legătură cu cetăţenii statelor celorlalte – semnatare a CEMN – care au fost condamnaţi pentru infracţiuni comise pe teritoriile statelor lor, precum şi în legătură cu persoanele aflate în curs de cercetare;

∗ armonizarea legislaţiei şi a practicilor, pentru a fi compatibile reciproc, în vederea iniţierii şi desfăşurării eficiente a livrărilor controlate, în materia substanţelor stupefiante şi psihotrope, a precursorilor folosiţi pentru producerea acestora, a altor obiecte supuse traficului ilicit – în concordanţă cu legislaţia naţională şi cu obligaţiile internaţionale ale fiecărui stat CEMN. Ţările semnatare au desemnat autorităţi competente827 şi/sau puncte de

contact prin care se asigură comunicarea directă, existând posibilitatea, în măsura în care este necesar, să se facă şi schimb de ofiţeri de legătură.

Cooperarea în cadrul acestui acord se desfăşoară, la fel ca şi în cazul altor tratate, pe baza unor cereri de cooperare828 trimise de către autorităţile competente ale statelor interesate. Cererile de cooperare se adresează în scris,

827 Art.4 alin. 2 din Legea 6/2000

828 Art.5 din Legea 6/2000

357

existând şi posibilitatea ca acestea, în cazuri urgente, să fie adresate verbal, urmând a fi confirmate în scris, cel mai târziu, în trei zile de la adresarea cererii verbale. Autorităţile competente, ale fiecărei ţări, vor lua măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea imediată şi întocmai a cererii de cooperare. Ca excepţie, există posibilitatea respingerii totale sau parţiale a cererii de cooperare, dacă satisfacerea acesteia pune în pericol suveranitatea, securitatea, ordinea publică sau alte interese statale importante ori este contrară legislaţiei naţionale sau obligaţiilor internaţionale ale statului căruia i se adresează cererea. Respingerea unei cereri de cooperare se comunică în scris şi fără întârziere părţii solicitante.

Informaţiile şi documentele obţinute în baza cooperării stabilite prin acest acordau regim de confidenţialitate, dacă se solicită aceasta, şi vor fi utilizate doar în conformitate cu scopurile stabilite de către partea la acord ce le-a oferit, putând fi transmise autorităţilor unui stat terţ, în măsura în care cooperarea o cere, decât pe baza unei aprobări anterioare a acestei părţi.

Concluzionând suntem în faţa unui acord semnat de un număr important de ţări ce prevede un domeniu de cooperare vast. Are la bază o iniţiativă regională centrată pe ideea creării condiţiilor, în primul rând, pentru dezvoltarea unui mediu economic sănătos, caracterizat de asigurarea controlului asupra activităţilor criminale cu caracter transfrontalier, în zona geografică de interes care să permită dezvoltarea tuturor ţărilor semnatare – fiecare, în parte, acceptând ca deosebit de necesară aceasta.

8.4. Cooperarea pe baza Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Belgiei privind cooperarea poliţienească, semnată la Bucureşti la 14 Aprilie 1999, ratificată prin Legea 50/2001

Trecând de la iniţiativele regionale sau trilaterale, fiecare cu raţiunea ei specifică de existenţă şi cu efecte proprii, în continuare vor fi prezentate şi analizate elementele definitorii ale unor acorduri încheiate de România cu alte state, pentru cooperarea explicită în domeniul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.

Guvernele României şi Regatului Belgiei829, bazându-se pe preocuparea de a promova raporturile de prietenie şi cooperare dintre cele două ţări şi, în special, pe voinţa comună de a întări cooperarea poliţienească dintre ele, în cadrul angajamentelor internaţionale asumate de cele două ţări în domeniul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale – mai ales prin Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi prin Convenţia nr. 108 a Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protecţia persoanelor în privinţa prelucrării automatizate a datelor cu caracter personal – consideră că pentru dezvoltarea socio-economică a celor două state criminalitatea organizată internaţională reprezintă o ameninţare gravă.

Dezvoltările recente ale criminalităţii organizate internaţionale ce pun în pericol funcţionarea lor instituţională a României şi Belgiei, lupta împotriva traficului de fiinţe umane, reprimarea intrărilor şi ieşirilor ilegale de pe teritoriul statelor şi a migrărilor ilegale, producţia şi comerţul ilegal de stupefiante şi de

829 A se vedea considerentele expuse în protocolul acordului

358

substanţe psihotrope ce constituie un pericol pentru sănătatea şi securitatea cetăţenilor, precum şi eliminarea filierelor organizate care participă la aceste acte ilegale constituie o preocupare importantă a celor două ţări.

În asemenea condiţii, ţinând seama că numai armonizarea legislaţiilor pertinente nu este suficientă pentru combaterea eficientă a fenomenului migraţiilor clandestine, considerând că necesitatea unei cooperări poliţieneşti internaţionale eficiente în domeniul criminalităţii organizate şi al migrărilor ilegale, mai ales prin schimbul şi prelucrarea de informaţii, este indispensabilă pentru a combate şi a preveni aceste activităţi ilegale, şi că îndeplinirea acestei necesităţi reclamă o serie de măsuri adecvate şi o strânsă cooperare între părţi, România şi Belgia au hotărât să încheie o convenţie prin care să se urmărească realizarea scopurilor aferente considerentelor expuse.

În ceea ce priveşte domeniile de cooperare830 fiecare parte contractantă se angajează faţă de cealaltă parte contractantă, conform legislaţiei naţionale proprii şi în condiţiile determinate prin prezenta convenţie, la cea mai largă cooperare în domeniul poliţienesc. Cele două ţări vor coopera în mod prioritar la prevenirea, reprimarea sau urmărirea infracţiunilor grave din domeniul criminalităţii organizate831, şi anume:

• infracţiunile contra vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii persoanelor; • infracţiunile legate de producţia ilegală şi de traficul ilegal de stupefiante,

substanţe psihotrope832 şi precursori; • imigraţia clandestină; • proxenetismul, traficul cu fiinţe umane833, exploatarea sexuală a copiilor834; • extorcarea de fonduri; • furtul, traficul şi comerţul ilegal cu arme, muniţii, explozivi, substanţe

radioactive, materiale nucleare835 şi cu alte substanţe periculoase; • falsificările (fabricarea, contrafacerea, transformarea şi distribuirea) mijloacelor

de plată, cecuri şi titluri;

830 Art. 2 alin. 1- 2, şi art.3 din Legea 50/2001

831 criminalitatea organizată - orice faptă ilicită comisă de o organizaţie criminală, definită ca o asociaţie structurată, de mai mult de două persoane, formată în timp şi acţionând într-o manieră concertată în vederea comiterii de infracţiuni pentru care se prevede o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de siguranţă privativă de libertate cu limita maximă de cel puţin 4 ani ori cu o pedeapsă mai gravă, aceste infracţiuni constituind un scop în sine sau un mijloc pentru a obţine unele avantaje patrimoniale ori, după caz, pentru a influenţa în mod ilicit funcţionarea autorităţilor publice – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001832 trafic ilicit de stupefiante sau de substanţe psihotrope - cultivarea, fabricarea sau traficul de stupefiante ori de substanţe psihotrope contrare scopurilor Convenţiei unice din 30 martie 1961 asupra stupefiantelor, ale Convenţiei din 21 februarie 1971 asupra substanţelor psihotrope sau ale Convenţiei Naţiunilor Unite din 20 decembrie 1988 asupra traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001833 trafic internaţional de fiinţe umane - orice comportament intenţionat urmărind: a) facilitarea intrării pe teritoriul statului părţii contractante la prezenta convenţie, tranzitul, şederea sau ieşirea de pe acest teritoriu, dacă se uzează în acest scop de constrângere, în special de violenţe sau de ameninţări, sau dacă se recurge la înşelăciune, abuz de autoritate sau la alte forme de presiune, astfel încât persoana să nu aibă alte opţiuni reale şi acceptabile decât să se supună acestor presiuni; b) exploatarea, indiferent de formă, a unei persoane, în cunoştinţă de cauză că această persoană a intrat, tranzitează sau locuieşte pe teritoriul statului părţii contractante la prezenta convenţie, în condiţiile indicate la lit. a) – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001 834 exploatarea sexuală a copiilor - faptele prevăzute la art. 34 din Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, care cuprinde producţia, vânzarea, distribuirea sau alte forme de trafic de materiale cu caracter pornografic implicând copii şi deţinerea în scopuri personale a acestui tip de materiale – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001835 criminalitatea legată de materialele nucleare şi radioactive - infracţiunile, aşa cum sunt enumerate la art. 7 paragraful 1 din Convenţia asupra protecţiei fizice a materialelor nucleare, semnată la Viena şi la New York la 3 martie 1980 – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001

359

• criminalitatea în domeniul schimburilor comerciale şi financiare; • infracţiunile contra bunurilor, printre care furtul, traficul de opere de artă şi de

obiecte istorice, acestea incluzând, dacă este cazul, şi pe cele înscrise în patrimoniul naţional;

• furtul, comerţul ilegal şi traficul de vehicule cu motor, falsificarea şi uzul de documente falsificate ale vehiculelor;

• furtul prin efracţie; • spălarea banilor836; • căutarea persoanelor dispărute şi ajutorul la identificarea cadavrelor

neidentificate; • căutarea pe teritoriul statului unei părţi contractante a unor obiecte furate,

dispărute, deturnate sau rătăcite pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

Formele de cooperare837 prevăzute în cadrul convenţiei sunt: 1. schimburi de informaţii în domeniile care ţin de competenţa serviciilor

de poliţie şi de imigrare; 2. schimburile de materiale; 3. asistenţă tehnică şi ştiinţifică, expertizele şi furnizarea de material

tehnic specializat; 4. schimb de experienţă; 5. cooperarea în domeniul pregătirii profesionale; 6. sprijinirea pregătirii executării cererilor de asistenţă judiciară în

materie penală, incluzând, dacă este cazul, sechestrul ulterior. În ceea ce priveşte schimburile de informaţii838 cele două ţări îşi vor acorda asistenţă şi vor asigura o cooperare strânsă şi permanentă, mai ales prin schimbul tuturor informaţiilor pertinente şi importante, această cooperare putând lua forma unui contact permanent între ofiţerii de legătură special desemnaţi. Nici o informaţie839 furnizată de partea contractantă solicitată nu va putea fi utilizată de partea contractantă solicitantă în scopul furnizării probei faptelor incriminate, decât după o cerere de asistenţă judiciară, conform dispoziţiilor internaţionale aplicabile. În cazuri deosebite840 fiecare parte contractantă, respectând legislaţia sa naţională şi fără să fie solicitată, va putea să comunice părţii contractante interesate informaţii ce pot fi importante pentru aceasta, în scopul asistenţei pentru prevenirea şi reprimarea infracţiunilor la care face referire convenţia sau pentru prevenirea ameninţărilor la ordinea şi securitatea publică ale statelor lor.

Cererile de asistenţă şi răspunsurile la aceste cereri841 vor trebui să fie schimbate între organele centrale însărcinate de fiecare parte contractantă să răspundă de cooperarea poliţienească internaţională şi de imigrare. Atunci când cererea nu va putea fi făcută în timp util pe calea menţionată mai sus, în mod excepţional şi numai în caz de urgenţă842 ea va putea fi adresată de autorităţile

836 Infracţiunile, aşa cum sunt enumerate la art. 6 paragrafele 1-3 din Convenţia Consiliului Europei referitoare la spălarea banilor, la depistarea, la sechestrarea şi la confiscarea produselor crimei, semnată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990 – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001

837 Art. 4 din Legea 50/2001838 Art. 5 din Legea 50/2001839 Art. 7din Legea 50/2001840 Art 6 alin. 2 din Legea 50/2001841 Art. 8 din Legea 50/2001842cerere urgentă - o cerere este calificată ca fiind urgentă în cazurile în care trecerea prin procedura administrativă formală a autorităţilor centrale riscă să împiedice sau să compromită acţiunea de prevenire ori de cercetare – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001

360

competente ale părţii contractante solicitante direct autorităţilor competente ale părţii contractante solicitate şi acestea vor putea să răspundă direct la aceasta. În aceste cazuri excepţionale autoritatea solicitantă va trebui să informeze în cel mai scurt timp organul central al părţii contractante solicitate, însărcinat cu cooperarea internaţională, despre cererea sa directă şi să îi motiveze urgenţă.

Autoritatea competentă solicitantă a unei părţi contractante va trebui să garanteze gradul de confidenţialitate pe care autoritatea competentă solicitată a celeilalte părţi contractante l-a atribuit informaţiei843. Gradele de confidenţialitate (securitate) sunt cele utilizate de INTERPOL.

Dacă se consideră necesar, autorităţile competente ale celor două ţări vor putea detaşa, pentru o durată determinată sau nedeterminată, ofiţeri de legătură844 ai unei părţi contractante pe lângă cealaltă. Detaşarea ofiţerilor de legătură pentru o durată determinată sau nedeterminată are drept scop promovarea şi accelerarea cooperării, în special, asupra asistenţei:

∗ sub forma schimbului de informaţii, în scopul prevenirii şi reprimării criminalităţii;

∗ în executarea cererilor de asistenţă în materie penală; ∗ pentru nevoile exercitării misiunilor autorităţilor însărcinate cu supravegherea

frontierelor şi a migrării; ∗ pentru nevoile exercitării misiunilor autorităţilor însărcinate cu prevenirea

ameninţărilor la ordinea publică. Ofiţerii de legătură au o misiune de informare şi de asistenţă. Ei nu sunt

competenţi pentru executarea autonomă a măsurilor poliţieneşti. Ei furnizează informaţii şi îşi execută misiunile în cadrul instrucţiunilor care le sunt date de partea contractantă de origine şi de părţile contractante pe lângă care sunt detaşaţi. Întocmesc în mod regulat rapoarte către organismul central însărcinat cu cooperarea poliţienească al părţii contractante pe lângă care sunt detaşaţi. Există posibilitatea ca autorităţile competente ale părţilor contractante să poată conveni ca ofiţerii de legătură ai unei autorităţi competente detaşaţi pe lângă un stat terţ să reprezinte totodată şi interesele autorităţii competente a celeilalte părţi contractante.

În ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal845, prelucrarea846 acestor date847 va fi supusă legislaţiei naţionale a statului fiecărei părţi contractante, ambele state angajându-se să realizeze un nivel de protecţie a datelor cu caracter personal, care să respecte dispoziţiile Convenţiei Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protecţia persoanelor în ceea ce priveşte prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, şi ale Recomandării R (87) 15 din 17 septembrie 1987 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei vizând reglementarea utilizării datelor cu caracter personal în sectorul poliţiei.

843 Art. 9 din Legea 50/2001

844 Art. 10 alin. 1-4 din Legea 50/2001845 datele cu caracter personal - orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă în cauză; este considerată identificabilă o persoană care poate fi identificată, direct ori indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001846 prelucrarea datelor cu caracter personal - orice operaţiune sau ansamblu de operaţiuni efectuate cu ori fără ajutorul procedeelor automatizate şi aplicate unor date cu caracter personal, cum ar fi: culegerea, înregistrarea, organizarea, conservarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, comunicarea prin transmisie, difuzarea sau orice altă formă de punere la dispoziţie, compararea ori interconexiunea, precum şi blocarea, ştergerea sau distrugerea – Art. 1 Definiţii din Legea 50/2001847 Art. 11 alin. 1-5 din Legea 50/2001

361

Pentru aceasta, în prelucrarea datelor cu caracter personal, sunt prevăzute următoarele reguli:

• datele nu vor putea fi utilizate de partea contractantă destinatară decât în scopurile pentru care prezenta convenţie prevede transmiterea unor astfel de date;

• datele nu vor putea fi utilizate decât de autorităţile judiciare, serviciile şi instanţele care asigură o sarcină sau îndeplinesc o funcţie în cadrul scopurilor vizate în prezenta convenţie – părţile trebuind să comunice lista utilizatorilor;

• partea contractantă care va transmite datele va fi obligată să vegheze ca acestea să fie exacte şi complete. Ea va fi, de asemenea, obligată să vegheze ca aceste date să nu fie păstrate mai mult timp decât este necesar. Dacă va constata, fie din proprie iniţiativă, fie ca urmare a unei cereri a persoanei în cauză, că au fost furnizate date incorecte sau care n-ar fi trebuit să fie transmise, partea contractantă destinatară va trebui să fie informată despre acest lucru fără întârziere, aceasta din urmă fiind obligată să procedeze la corectarea sau la distrugerea datelor;

• o parte contractantă nu va putea invoca faptul că cealaltă parte contractantă a transmis date incorecte, pentru a se elibera de răspunderea care îi incumbă, conform legislaţiei sale naţionale, în privinţa unei persoane lezate;

• transmiterea şi primirea datelor cu caracter personal vor trebui să fie înregistrate – părţile contractante îşi vor comunica lista autorităţilor sau serviciilor autorizate să consulte înregistrarea;

• accesul la date va fi reglementat de legislaţia naţională a părţii contractante căreia persoana în cauză îi prezintă cererea. Partea contractantă care nu este la originea datelor nu va putea comunica aceste date decât după acordul scris prealabil al părţii contractante care este la originea datelor;

• datele nu vor putea fi utilizate de partea contractantă destinatară decât în scopurile indicate de partea contractantă care le furnizează şi cu respectarea condiţiilor impuse de această parte contractantă.

• datele nu vor putea fi transmise decât serviciilor şi autorităţilor de poliţie şi de imigrare; comunicarea datelor altor instanţe care urmăresc aceleaşi obiective la aceste servicii şi autorităţi şi care acţionează în acelaşi cadru nu se va putea face decât cu autorizarea prealabilă scrisă a părţii contractante care le furnizează;

• la cerere, partea contractantă destinatară va informa partea contractantă care transmite datele despre primirea acestora, despre utilizarea care le-a fost dată şi despre rezultatele obţinute pe baza datelor transmise.

Deşi scopul convenţiei este cooperarea, există posibilitatea ca ţările părţi să refuze asistenţa848 în cazurile de delicte politice ori militare sau atunci când această asistenţă se dovedeşte contrară dispoziţiilor legale în vigoare pe teritoriul statului său. De asemenea, fiecare parte contractantă va putea refuza asistenţa sau o va putea supune unor condiţii, în cazurile de delicte conexe delictelor politice ori militare sau când realizarea asistenţei ar putea ameninţa suveranitatea, securitatea, ordinea publică ori alte interese esenţiale ale statului său.

Pe lângă cele arătate, părţile au prevăzut, în subsidiar şi alte forme de cooperare849. Astfel, părţile contractante pot să îşi acorde asistenţă mutuală în domeniul formării profesionale şi asistenţei tehnice pentru problemele ce ţin de funcţionarea poliţiei; să facă schimburi practice de experienţă pentru oricare dintre domeniile menţionate ca fiind de interes pentru convenţie; să creeze grupuri de lucru permanente sau ocazionale, însărcinate cu examinarea problemelor comune privind reprimarea şi prevenirea în domeniile criminalităţii şi

848 Art. 13 din Legea 50/2001

849 Art. 14 alin 1 şi 2, şi art. 15 alin1 din Legea 50/2001

362

în domeniile de cooperare prevăzute în convenţie şi cu elaborarea, dacă va fi cazul, de propuneri în scopul de a îmbunătăţi, dacă va fi nevoie, aspectele practice şi tehnice ale cooperării dintre părţile contractante.

Concluzionând, România şi Belgia, pe baza acestui acord au asigurat suportul juridic pentru o cooperare efectivă şi eficientă în interesul ambelor părţi. Există multe probleme, ce au fost avute în vedere, dar şi multiple posibilităţi de cooperare, foarte importantă fiind disponibilitatea părţilor. Consider că, deşi acordul domeniul cooperării este vast, înglobând şi cooperarea pentru combaterea infracţiunilor vamale, acest aspect este benefic, întrucât permite o abordare globală a fenomenului infracţional cu caracter transfrontalier şi asigură condiţiile necesare pentru ca o anchetă desfăşurată de către organele judiciare ale uneia dintre ţările semnatare să beneficieze de ajutorul eficient al organelor corespondente din cealaltă ţară.

8.5. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea şi asistenţa reciprocă în domeniul vamal, semnat la Bucureşti la 10 Noiembrie 1998, aprobat prin H.G. 292/1999

Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria850, luând în considerare faptul că infracţiunile la legislaţia vamală prejudiciază interesele economice, comerciale, financiare, sociale si culturale; importanta asigurării evaluării şi perceperii exacte a drepturilor vamale, a impozitelor şi a altor taxe la exportul şi importul mărfurilor, precum şi aplicarea corectă a măsurilor de prohibiţie, de restricţionare si de control; având convingerea că acţiunile împotriva infracţiunilor vamale pot deveni mai eficiente printr-o strânsă colaborare între administraţiile lor vamale; luând notă cu îngrijorare de proporţiile şi tendinţele de creştere a traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope şi considerând că aceasta constituie un pericol la adresa sănătăţii publice şi a societăţii; având în vedere, de asemenea, convenţiile internaţionale în vigoare, relevante pentru părţile contractante, care încurajează asistenţa bilaterală reciprocă, precum si recomandările Organizaţiei Mondiale a Vămilor, au convenit asupra unei colaborări eficiente în domeniu pe baza unor principii şi reguli expuse în acordul ale cărui prevederi vor fi detaliate în continuare.

Cooperarea în cadrul acordului851 are în vedere acordarea de asistenţă reciprocă, pentru asigurarea aplicării corecte a legislaţiei vamale.

Astfel părţile: ° vor întreprinde măsurile necesare pentru a facilita şi a accelera fluxul de

călători şi de mărfuri; ° vor coopera şi se vor sprijini reciproc în prevenirea şi investigarea

infracţiunilor la legislaţia vamala; ° îşi vor furniza, la cerere, alte informaţii spre a fi folosite în aplicarea legislaţiei

vamale;

850 A se vedea considerentele expuse în preambulul acordului

851 Art. 2 alin. 1 şi 2 din H.G. 292/1999

363

° se vor strădui să coopereze în cercetarea, dezvoltarea şi aplicarea noilor proceduri vamale, în pregătirea şi schimbul de personal, precum şi în alte domenii de interes reciproc. Asistenţa reciprocă va fi furnizată în conformitate cu legislaţia în vigoare pe

teritoriul statului părţii contractante solicitate şi în cadrul competenţelor şi resurselor administraţiilor, vamale.

În vederea supravegherii852 persoanelor, a bunurilor şi a mijloacelor de transport din proprie iniţiativă sau la cerere, administraţiile vamale vor organiza controale asupra: persoanelor cunoscute sau bănuite de a fi comis infracţiuni la legislaţia vamală

sau care sunt implicate în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori; mărfurilor cunoscute sau suspectate de a fi folosite în comiterea unor infracţiuni

vamale sau în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori; oricărui mijloc de transport cunoscut sau suspectat de a fi folosit în comiterea

unor infracţiuni vamale sau în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;

coletelor poştale suspecte de a fi folosite în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori.

Cu referire directă la acţiunile împotriva traficului ilicit de mărfuri sensibile, din proprie iniţiativă sau la cerere, administraţiile vamale îşi vor furniza toate informaţiile relevante despre orice acţiune organizată, aflată în faza de intenţie sau deja îndeplinită, care constituie sau ar putea constitui o infracţiune la legislaţia vamală a uneia dintre părţile contractante, privind:

∗ traficul de droguri, substanţe psihotrope şi precursori; ∗ traficul de arme, muniţii, materiale explozive şi nucleare, precum şi de alte

substanţe periculoase pentru mediu şi sănătatea publică; ∗ traficul de lucrări de artă cu valoare semnificativă istorică, culturală sau

arheologică; ∗ traficul de mărfuri supuse unor rate mari ale taxelor sau drepturilor vamale.

Pentru realizarea scopurilor acordului se pot desfăşura şi operaţiuni care să aibă ca obiect livrări controlate853, administraţiile vamale trebuind să coopereze, în limitele competentelor lor, la implementarea de metode comune. Decizia de a aplica procedura livrărilor controlate va fi luată după caz, în conformitate cu legislaţia în vigoare pe teritoriile statelor părţilor contractante. 1. Cu privire la schimbul de informaţii854 trebuie distinse mai multe aspecte. Părţile au stabilit că administraţiile vamale îşi vor furniza, din proprie iniţiativă sau la cerere, orice informaţie care ar putea sprijini implementarea unor proceduri mai eficiente cu privire la:

◊ stabilirea valorii în vamă şi certificarea documentaţiei la importul şi exportul mărfurilor, precum şi autenticitatea datelor conţinute în aceasta;

◊ încadrarea mărfurilor conform tarifului vamal şi efectuarea analizelor de laborator, în scopul încadrării tarifare a mărfurilor conform poziţiilor tarifare;

◊ stabilirea originii mărfurilor, controlul certificatului de origine prezentat la export şi controlul procedurii vamale aplicate mărfurilor în ţara exportatoare (tranzit sub supraveghere vamala, antrepozitare vamală, admitere temporară, zone de comerţ liber, export după prelucrare activa etc.).

◊ dacă mărfurile importate pe teritoriul statului unei părţi contractante au fost legal exportate din teritoriul statului celeilalte părţi contractante;

852 Art. 3 lit. a-d din H.G. 292/1999

853 Art. 5 alin. 1 şi 2 din H.G. 292/1999854 Art. 6-10 din H.G. 292/1999

364

◊ daca mărfurile exportate din teritoriul statului unei părţi contractante au fost legal importate în teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

2. La cerere sau din proprie iniţiativă, administraţiile vamale îşi vor furniza orice informaţie privitoare la infracţiunile la legislaţia vamală, în vigoare pe teritoriile celor două state, şi, în special, informaţii privind:

◊ persoanele fizice sau juridice cunoscute sau suspectate de a fi comis infracţiuni la legislaţia vamală sau care sunt implicate în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;

◊ mărfurile cunoscute sau suspectate de a constitui obiectul unor infracţiuni vamale sau în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori;

◊ mijloacele de transport cunoscute sau suspectate de a fi folosite în comiterea unor infracţiuni la legislaţia vamală sau în traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori.

3. La cerere sau din proprie iniţiativă, administraţia vamală a unei părţi contractante va furniza administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante documentele vamale, de transport, evidenţe şi copii certificate de pe acestea, precum şi informaţii despre acţiunile efectuate sau intenţionate, care constituie sau ar putea constitui infracţiuni la legislaţia vamală în vigoare pe teritoriul celuilalt stat.

Informaţiile furnizate celeilalte părţi contractante pot fi transmise prin orice mijloc electronic în locul documentelor specificate în acord. Acestea trebuie să conţină explicaţiile necesare pentru interpretarea şi folosirea respectivelor informaţii.

În cazul în care administraţia vamală a părţii contractante solicitate nu deţine informaţia solicitată, ea va întreprinde măsurile necesare pentru a obţine informaţiile respective ca şi când ar acţiona pe cont propriu şi în conformitate cu legislaţia in vigoare pe teritoriul statului său.

Informaţiile vor putea fi solicitate855, de către autorităţile celor două ţări semnatare ale acordului, pe baza unor cereri ce vor fi făcute în scris. Cererile vor conţine următoarele informaţii: ° numele administraţiei vamale care face cererea; ° măsurile solicitate; ° obiectul şi motivul cererii; ° legile şi alte reglementări juridice referitoare la obiectul cererii; ° indicaţii cât mai exacte şi cuprinzătoare despre persoanele fizice sau juridice implicate în investigaţie; ° un rezumat al faptelor relevante privind obiectul cererii.

Cererile vor conţine anexele necesare pentru soluţionarea lor. În cazuri excepţionale, cererile pot fi făcute şi verbal, dar vor fi confirmate imediat în scris. Cererile înaintate vor fi redactate în limba oficială a părţii contractante solicitate, în limba engleză sau franceză. Dacă o cerere nu îndeplineşte condiţiile arătate se poate solicita modificarea ei.

Pentru eficientizarea cooperării este posibil ca la solicitarea administraţiei vamale a unei părţi contractante, administraţia vamală a celeilalte părţi contractante să iniţieze investigaţii856 în legătură cu operaţiunile care încalcă sau ar putea încălca legislaţia vamală în vigoare pe teritoriul statului părţii contractante solicitante. Rezultatele acestor investigaţii vor fi aduse la cunoştinţa părţii contractante solicitante. Aceste investigaţii vor fi efectuate în conformitate

855 Art. 11 alin. 1 - 4 din H.G. 292/1999

856 Art. 12 alin. 1 - 4 din H.G. 292/1999

365

cu legislaţia în vigoare pe teritoriul statului părţii contractante solicitate. Partea contractant solicitată va proceda ca şi când ar acţiona în propriul interes.

Persoanele oficiale ale administraţiei vamale a unei părţi contractante pot, în anumite cazuri, cu acordul administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante, să fie prezente pe teritoriul acesteia din urmă, la investigaţiile legate de infracţiunile la legislaţia vamală a statului în cauză. Aceste persoane trebuie să facă dovada calităţii lor oficiale. Un funcţionar al administraţiei vamale a părţii contractante solicitante, prezent pe teritoriul părţii contractante solicitate, va acţiona numai în calitate de consultant şi sub nici o forma nu va participa activ la investigaţie, nu se va întâlni cu persoane interogate şi nu va lua parte la nici o activitate de investigaţie.

Folosirea informaţiilor şi a documentaţiei nu se poate desfăşura neglijent. Informaţiile şi a documentaţia pot fi folosite numai potrivit cu scopurile acordului – se poate accepta folosirea în alte scopuri numai cu acordul scris al administraţiei vamale care le-a furnizat.

Informaţiile şi documentele referitoare la traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori pot fi transmise şi altor autorităţi guvernamentale ale părţilor contractante, implicate în activităţi de control al abuzului de droguri şi al traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori.

Cererile făcute şi informaţiile comunicate sub orice formă, în conformitate cu prevederile acordului, au caracter confidenţial857. Confidenţialitatea va fi tratată în condiţii similare cu cea acordată altor informaţii şi documente de interes naţional prin legile în vigoare pe teritoriul statului părţii contractante solicitate.

Informaţiile şi documentele primite pot şi folosite858, în funcţie de scopurile si obiectivele propuse drept probe, inclusiv în cursul procedurilor administrative judiciare şi în urmărirea penală. Aceste documente şi informaţii pot fi folosite şi ca probe în instanţă, iar valoarea lor probantă va fi stabilită în conformitate cu legislaţia naţională a statului administraţiei vamale beneficiare.

Cooperarea se poate baza şi pe posibilitatea folosirii de experţi şi martori în afara teritoriului naţional, pe teritoriul părţii partenere859. La cerere, administraţia vamală a părţii contractante solicitate poate autoriza persoanele oficiale, cu consimţământul lor, să compară ca experţi sau ca martori în faţa autorităţilor judiciare sau administrative ale părţii contractante solicitante. Persoanele oficiale respective vor depune mărturii în legătură cu constatările făcute de ele în exerciţiul funcţiunii.

Administraţia vamală a părţii contractante solicitante este obligată în mod oficial să ia toate măsurile necesare pentru protecţia securităţii acestor persoane pe parcursul şederii lor pe teritoriul statului acesteia. Transportul şi cheltuielile zilnice pentru aceste persoane oficiale vor fi suportate de către administraţia vamală a părţii contractante solicitante. Cererea prin care se solicită prezenţa acestor persoane trebuie să indice clar în ce caz şi în ce calitate va compărea respectiva persoana. Cererea prin care se solicită prezenţa funcţionarilor vamali în calitate de expert şi de martor va fi întocmită în conformitate cu legislaţiile părţilor contractante.

857 Art. 13 alin. 1 – 3 din H.G. 292/1999

858 Art. 14 alin. 1 şi 2 din H.G. 292/1999859 Art. 15 alin. 1 – 4 din H.G. 292/1999

366

În cazul în care partea contractantă solicitată consideră că îndeplinirea unei cereri este susceptibilă de a prejudicia suveranitatea, securitatea sau alte interese esenţiale ale statului, aceasta poate refuza să acorde asistenta solicitata860 conform acordului, în totalitate sau parţial, sau să condiţioneze acordarea asistenţei solicitate în funcţie de anumite circumstanţe. În cazul în care partea contractantă solicitantă cere o asistenţă pe care ea însăşi nu ar putea să o acorde administraţiei vamale a celeilalte părţi contractante, ea va menţiona aceasta în cerere. Îndeplinirea cererii respective va rămâne la latitudinea administraţiei vamale solicitate. Dacă asistenţa este refuzată, motivele refuzului trebuie notificate imediat, în scris, părţii contractante solicitante.

Autorităţile celor două ţări, pe lângă cele arătate, ce ţin, în primul rând, de descoperirea, urmărirea şi judecarea infracţiunilor vamale, vor întreprinde, de comun acord, toate măsurile necesare pentru simplificarea formalităţilor vamale861, în scopul facilitării şi accelerării circulaţiei mărfurilor între teritoriile statelor părţilor contractante, administraţiile vamale putând, de comun acord, să facă uz de acelaşi tip de documente vamale în limbile bulgară şi/sau română.

De asemenea, administraţiile vamale îşi pot acorda asistenţă tehnică862 în domeniul vamal, după cum urmează:

° schimb de funcţionari vamali, pentru a le fi prezentate mijloacele avansate folosite la controlul vamal;

° schimb de informaţii şi experienţă în folosirea echipamentului tehnic de control; ° pregătirea şi reciclarea lucrătorilor vamali; ° schimb de experţi în domeniul vamal; ° schimb de informaţii specifice, ştiinţifice şi tehnice, referitoare la aplicarea

prevederilor vamale. Concluzionând, deşi România şi Bulgaria sunt partenere în cadrul mai multor iniţiative de

cooperare regională, s-a consider necesară şi încheierea între cele două ţări a unui acord în domeniul vamal – aspect absolut salutar – acord care, în măsura unui răspuns pe măsură a autorităţilor vamale este instrumentul perfect pentru prevenirea şi combaterea fraudei vamale.

8.6. Cooperarea pe baza Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru cu privire la cooperarea în lupta împotriva criminalităţii internaţionale, semnată la Bucureşti la 7 Iunie 1995, ratificată prin Legea 13/2000

Cele două ţări în conformitate cu prevederile legislaţiilor naţionale în vigoare, vor coopera şi îşi vor acorda asistenţă reciprocă în prevenirea şi combaterea infracţiunilor863 din următoarele domenii:

• terorismul internaţional; • criminalitatea organizată; • producerea, consumul şi traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; • falsificarea de monedă şi de alte instrumente de plată şi punerea acestora în

circulaţie;

860 Art. 16 alin. 1 – 3 din H.G. 292/1999

861 Art. 17 din H.G. 292/1999862 Art. 18 din H.G. 292/1999863 Art. 1 din Legea 13/2000

367

• furtul şi traficul de autovehicule, falsificarea actelor de provenienţă a acestora sau a permiselor de conducere;

• operaţiunile ilegale cu arme, muniţii şi materiale explozive; • activităţile economice şi financiar-bancare internaţionale ilegale; • contrabanda cu bunuri de valoare istorică sau artistică, cu pietre şi metale

preţioase, precum şi cu alte obiecte de valoare; • falsul de documente de identitate şi de călătorie, precum şi de alte tipuri de acte şi

înscrisuri oficiale; • migraţia ilegală; • alte domenii de interes comun.

Cooperarea părţilor864 se va realiza prin: ∗ schimburi operative de informaţii şi de experienţă în domeniile stabilite la art.1; ∗ luarea de măsuri în cazurile de interes reciproc, pentru:

- căutarea persoanelor urmărite sau condamnate pentru comiterea unor infracţiuni la care se referă prezenta înţelegere;

- căutarea unor persoane dispărute, victime ale infracţiunilor de răpire şi trafic de fiinţe omeneşti;

∗ schimburi de experienţă în pregătirea profesională în prevenirea şi combaterea infracţiunilor;

∗ schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în domeniile de interes comun;

∗ cooperarea în domeniul protecţiei şi asistenţei cetăţenilor străini cărora autorităţile celor două state le-au recunoscut statutul de refugiat.

Fiecare parte poate să refuze865 îndeplinirea unei solicitări de cooperare sau a unei cereri de informaţii, dacă aceasta ar fi de natură să încalce legislaţia naţională. Într-un asemenea caz refuzul de a satisface solicitarea se comunică celeilalte părţi în cel mai scurt termen posibil.

Textul înţelegerii se încadrează în cadrul problematic vast al acordurilor încheiate de România cu ţările care, implicate fiind, şi suportând într-un fel sau altul, rezultatele activităţilor desfăşurate de diferite segmente ale crimei organizate, şi-au manifestat dorinţa de a coopera eficient pentru controlul acestor activităţi.

8.7. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind cooperarea în combaterea terorismului, crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Zagreb la 30 Septembrie 2000, aprobat prin H.G. 703/2001

În baza acestui acord, România şi Croaţia cooperează şi îşi acordă asistenţă reciprocă866 în următoarele domenii:

1.combaterea terorismului internaţional;

864 Art. 2 din Legea 13/2000

865 Art. 6 din Legea 13/2000866 Art.1 din H.G. 703/2001

368

2.combaterea criminalităţii organizate, descoperirea şi cercetarea persoanelor şi a organizaţiilor implicate în: • traficul ilicit, producerea şi consumul de substanţe stupefiante şi psihotrope; • traficul de fiinţe umane şi exploatarea copiilor; • traficul ilicit de materii prime, materiale şi tehnologie din domeniul nuclear, de

produse şi tehnologii strategice, de armament, muniţii şi substanţe toxice şi explozive; • procurarea şi traficul de organe şi ţesuturi umane; • contrabanda cu pietre şi metale preţioase sau cu bunuri de valoare istorică şi

artistică, aparţinând respectivelor patrimonii culturale naţionale sau patrimoniului cultural internaţional;

• falsul de documente, de monedă şi alte titluri de valoare (distribuirea şi utilizarea acestor falsuri);

• jocurile de noroc ilegale şi manoperele frauduloase utilizate în jocurile legale. 3.combaterea activităţilor economice ilegale internaţionale sau desfăşurate de cetăţenii celor două state, precum şi a actelor de contrabandă, evaziune fiscală şi a operaţiunilor de reciclare a sumelor sau bunurilor provenite din fapte ilicite; 4.ordinea publică:

• metode şi mijloace folosite pentru asigurarea, menţinerea şi restabilirea ordinii publice, paza şi protecţia obiectivelor publice şi de interes naţional;

• prevenirea actelor de violenţă şi a folosirii de bombe artizanale; • prevenirea, descoperirea şi cercetarea furturilor şi a traficului cu autovehicule

furate, a infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere. 5.sistemul de evidenţă a actelor de identitate şi de stare civilă, cu

respectarea obligaţiilor asumate de părţile contractante prin aderarea la înţelegeri sau acorduri internaţionale bilaterale sau multilaterale;

6.migraţia ilegală, paza frontierei de stat: • combaterea migraţiei ilegale şi a reţelelor specializate în traficul cu fiinţe umane; • depistarea documentelor de călătorie şi a vizelor false sau falsificate; • organizarea, executarea şi conducerea pazei şi supravegherii frontierei de stat în

sectoarele de uscat şi, respectiv, maritim. 7.conlucrarea în combaterea criminalităţii ecologice; 8.sprijin reciproc în selecţionarea, pregătirea şi formarea profesională şi

promovarea specialiştilor celor două ţări în domeniile de interes comun. Cooperarea dintre cele două ţări se va realiza prin867: • schimburi de informaţii şi de experienţă în domeniile de interes comun; • realizarea de măsuri sau operaţiuni convenite reciproc între autorităţile

competente din cele două ţări; • schimburi de specialişti în domeniile de interes reciproc; • schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice

în domeniile de interes comun; • transmiterea reciprocă de informaţii operative care pot ajuta la prevenirea şi

descoperirea, precum şi la cercetarea activităţilor din domeniul crimei organizate şi a altor infracţiuni.

Pentru creşterea eficienţei cooperării lor868, părţile contractante vor organiza întâlniri ale experţilor din ministerele lor de interne şi/sau din alte instituţii convenite reciproc, în respectivele lor domenii de competenţă, ori de câte ori consideră că este necesar pentru a rezolva probleme urgente şi deosebite, cum ar

867 Art.2 din H.G. 703/2001

868 Art. 5 din H.G. 703/2001

369

fi: terorismul, traficul de droguri şi substanţe psihotrope, de arme şi muniţii, reţele de migraţie ilegală sau privind alte forme ale crimei organizate. De asemenea, îşi vor acorda sprijin reciproc pe baza unor consultări prealabile, în diferitele foruri, organizaţii şi organisme internaţionale din domeniile care fac obiectul acestui acord.

Oricare dintre părţile contractante poate să refuze869 îndeplinirea unei cereri de cooperare sau transmiterea de informaţii, dacă apreciază că o asemenea cerere ar putea aduce atingere suveranităţii ori siguranţei naţionale a statului părţii contractante solicitate sau încalcă legislaţia lui internă ori alte obligaţii asumate prin acorduri internaţionale, refuzul urmând să fie notificat celeilalte părţi contractante în cel mai scurt timp posibil.

Croaţia, ţară independentă apărută pe scena politică internaţională într-un context internaţional complex, prin natura lucrurilor cu un potenţial infracţional important, a considerat necesar ca împreună cu România, în cazul de faţă, să-şi unească eforturile pentru a lupta eficient împotriva grupărilor infracţionale ce beneficiind de o abordare unilaterală au putut să se dezvolte şi să desfăşoare activităţi de natură a crea prejudicii importante celor două ţări.

Prin acest acord s-au rezolvat problemele juridice ale cooperării la standardele unanim apreciate la nivel internaţional rămânând de observat şi evaluat reacţia organelor specializate ale celor două ţări care trebuie să fie promptă astfel încât să se obţină rezultate foarte bune.

8.8. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o gravitate deosebită, semnat la Bucureşti la 15 Octombrie 1996, aprobat prin H.G. 80/1997

România şi Republica Federală Germania cooperează870 pe baza legislaţiei lor interne în combaterea, prevenirea şi urmărirea faptelor penale de o gravitate deosebită, în special a crimei organizate.

În măsura în care poate fi stabilită existenţa unor structuri constituite în vederea comiterii faptelor penale, cooperarea părţilor contractante871 are în vedere următoarele categorii de fapte penale:

◊ cultivarea şi producerea ilegală, importul, exportul, tranzitarea, precum şi comercializarea de stupefiante şi substanţe psihotrope;

◊ spălarea banilor proveniţi din activităţi ilicite; ◊ terorismul; ◊ introducerea ilegală de persoane prin filiere organizate; ◊ comercializarea ilegală de arme, muniţii şi materiale explozive; ◊ proxenetismul şi traficul de persoane; ◊ jocurile de noroc ilegale, precum şi manoperele frauduloase utilizate în jocurile

legale;

869 Art. 6 din H.G. 703/2001

870 Art. 1 din H.G. 80/1997871 Art. 2 din H.G. 80/1997

370

◊ extorcarea de bani pentru protecţie; ◊ producerea şi punerea în circulaţie de bani falşi; ◊ falsificarea de documente, cecuri şi cărţi de credit; ◊ fapte penale contra proprietăţii, în special comercializarea ilegală a maşinilor

furate; ◊ infracţiuni contra mediului ambiant; ◊ comercializarea ilegală de materiale radioactive şi nucleare, de produse şi

tehnologii de importanţă strategică şi alte materiale de înarmare; ◊ comercializarea ilegală de bunuri culturale.

În cazurile în care grupurile organizate comit, şi alte infracţiuni, cooperarea va fi extinsă şi asupra acestora.

În scopul combaterii cultivării de plante din care se fabrică stupefiante şi substanţe psihotrope, producerii - ilegale, importului, exportului şi tranzitării, precum şi a comercializării de stupefiante şi substanţe psihotrope872, pe baza legislaţiei naţionale cele două îşi propun, în special: o să-şi comunice, reciproc, datele de identificare a persoanelor implicate în producerea,

contrabanda sau comerţul cu stupefiante, depozitele clandestine, căile şi mijloacele de transport, modurile de operare, locurile de provenienţă şi de destinaţie a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, metodele uzitate la trecerea ilegală a frontierelor, precum şi detaliile speciale ale cazurilor, în măsura în care acestea sunt necesare pentru clarificarea şi urmărirea faptelor penale de o gravitate deosebită sau pentru prevenirea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa publică;

o să-şi pună reciproc la dispoziţie eşantioane de noi stupefiante şi de alte substanţe periculoase, atât de origine vegetală cât şi sintetică, utilizate ilegal ca stupefiante şi substanţe psihotrope;

o să facă schimb de experienţă cu privire la supravegherea circulaţiei legale a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, ca şi a substanţelor esenţiale şi precursorilor necesari pentru producerea lor ilegală, în scopul prevenirii eventualei lor deturnări;

o să întreprindă măsurile comune pe care le consideră necesare în scopul împiedicării deturnărilor de la circuitul legal şi care merg dincolo de obligaţiile asumate de părţile contractante în baza convenţiilor în vigoare în domeniul stupefiantelor;

o să întreprindă măsuri comune de combatere a producerii ilegale de stupefiante şi substanţe psihotrope.

În scopul combaterii terorismului873, pe baza legislaţiei proprii, părţile contractante vor face schimb de informaţii, în special cu privire la acte si procedee teroriste plănuite şi efectuate, precum şi cu privire la grupări teroriste care plănuiesc, comit sau au comis pe teritoriul uneia dintre părţile contractante fapte penale împotriva intereselor celeilalte părţi contractante. Schimbul are loc în măsura în care este necesar pentru combaterea actelor de terorism sau pentru evitarea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa publică. În scopul combaterii introducerii ilegale de persoane874 prin intermediul filierelor organizate, pe baza legislaţiei naţionale, părţile contractante îşi propun, în special, să constituie un grup de lucru pentru analizarea în comun a problemelor legate de combaterea introducerii ilegale de persoane şi pentru elaborarea de contramăsuri adecvate şi să comunice informaţii necesare celeilalte părţi

872 Art. 3 din H.G. 80/1997

873 Art. 4 din H.G. 80/1997874 Art. 5 din H.G. 80/1997

371

contractante pentru prevenirea, clarificarea şi urmărirea faptelor penale de o gravitate deosebită.

În scopul cooperării875, cele două ţări îşi propun: • să constituie o comisie mixtă formată din înalţi funcţionari ai ministerelor de

resort ale celor două părţi contractante, în special ai ministerelor de interne, şi cu participarea de specialişti notificaţi de cele două părţi contractante, care să se întrunească ori de câte ori este necesar;

• să facă schimb de specialişti în scopul informării cu privire la tehnicile, metodele şi formele speciale de combatere a criminalităţii, inclusiv tehnica criminalistică;

• în conformitate cu legislaţia internă, să-şi comunice, reciproc, datele personale ale celor implicaţi în comiterea de fapte penale ce au caracteristicile crimei organizate, precum şi informaţiile despre: legăturile dintre infractori, structurile grupurilor de infractori şi ale organizaţiilor criminale, comportamentul tipic al infractorilor şi al grupurilor, ca şi situaţiile existente, în special în modul de operare, timpul şi locul faptei, obiectivele atacate, particularităţile, precum si normele penale încălcate şi măsurile luate, în măsura în care acestea sunt necesare pentru clarificarea şi urmărirea faptelor penale ale crimei organizate sau pentru prevenirea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa publică;

• să efectueze, la cerere, măsuri admise de legislaţia părţii contractante solicitate; • să contribuie operativ la cercetări pentru măsuri poliţieneşti coordonate cu

cealaltă parte contractantă şi prin sprijin reciproc material, organizatoric şi cu personal;

• să facă schimb de experienţă şi informaţii, în special cu privire la metodele uzitate de criminalitatea transfrontalieră, precum şi la forme noi şi speciale de comitere a infracţiunilor;

• să facă schimb de rezultate ale cercetărilor de criminalistică şi criminologie; • să-şi pună la dispoziţie, reciproc, eşantioane de obiecte obţinute prin fapte penale,

utilizate pentru comiterea de infracţiuni ori folosite în mod abuziv; • să organizeze schimburi în scopul perfecţionării comune sau reciproce de

specialişti şi să ofere posibilităţi de efectuare a unor stagii de studii pentru colaboratori, în scopul calificării lor pentru combaterea crimei organizate;

• să organizeze, în funcţie de necesităţi, în cadrul concret al cercetărilor efectuate, reuniuni de lucru, în scopul pregătirii şi executării de masuri comune.

În cazul în care una dintre părţile contractante consideră că îndeplinirea unei cereri sau executarea unei măsuri de cooperare este susceptibilă de a prejudicia propria suveranitate, de a periclita propria securitate sau alte interese esenţiale, sau de a contraveni propriei ordini de drept, ea poate refuza876, total sau parţial, sprijinul, respectiv cooperarea, în aplicarea unor măsuri sau le poate accepta sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii sau obligaţii de către autorităţile celeilalte ţări.

În măsura în care sunt comunicate date cu caracter personal877, trebuie respectate următoarele reguli, în contextul sistemelor juridice interne ale celor două ţări:

• utilizarea datelor de către instituţia solicitantă este admisă numai în scopul indicat şi în condiţiile prescrise de instituţia care le-a comunicat;

• la cerere, instituţia solicitantă va informa instituţia solicitată cu privire la utilizarea datelor comunicate şi la rezultatele obţinute cu ajutorul lor;

875 Art. 6 din H.G. 80/1997

876 Art. 7 din H.G. 80/1997877 Art. 8 din H.G. 80/1997

372

• datele cu caracter personal pot fi comunicate numai organelor de politie, justiţie şi altor instituţii publice competente în privinţa prevenirii şi urmăririi faptelor penale. Transmiterea acestor date unor terţi şi folosirea datelor comunicate în alt scop decât cel comunicat iniţial pot avea loc numai cu autorizaţia prealabilă a instituţiei care le-a comunicat;

• instituţia care comunică date este obligată să verifice exactitatea datelor comunicate, precum şi necesitatea şi oportunitatea comunicării lor în raport cu scopul urmărit.

În privinţa comunicării, se vor respecta interdicţiile prevăzute de legislaţia naţională a fiecăreia dintre părţile contractante. Nu se va face comunicarea datelor personale, dacă există un motiv de a presupune că prin aceasta s-ar contraveni prevederilor legale sau ar fi lezate interesele demne de a fi apărate ale persoanei respective. În cazul în care se constata ca au fost comunicate date inexacte sau a căror comunicare era interzisă, această constatare trebuie adusă imediat la cunoştinţa instituţiei solicitante. Aceasta este obligată să corecteze sau să distrugă datele primite.

Persoanele la care se refera datele pot obţine, la cerere, informaţii în legătură cu datele disponibile privitoare la persoana lor şi cu scopul în care urmează a fi utilizate aceste date. Obligaţia de a da informaţii nu există în cazul în care se apreciază că interesul public de a nu se da informaţii precumpăneşte asupra interesului personal al solicitantului privind aceasta comunicare. Dreptul persoanei de a solicita informaţii se reglementează, de altfel, conform legislaţiei interne a părţii contractante pe al cărei teritoriu s-a solicitat informaţia.

O dată cu comunicarea datelor, instituţia care le comunică atrage atenţia instituţiei solicitante asupra termenului până la care, potrivit legislaţiei proprii, aceasta trebuie radiată. Independent de aceste termene, datele cu caracter personal comunicate trebuie radiate, dacă nu mai sunt necesare pentru scopul în care au fost comunicate. Instituţia solicitantă şi instituţia solicitată ţin evidenţa comunicării şi primirii de date cu caracter personal şi asigură protecţia datelor cu caracter personal primite, împiedicând eficient accesul neautorizat, modificarea neautorizată şi publicarea neautorizată.

Germania a fost una dintre ţintele preferate de infractorii români şi nu numai. Pentru stăpânirea activităţilor infracţionale grave, atât în interesul Germaniei cât şi al României era necesar un acord care să pună bazele, să ofere suportul legislativ şi mijloacele necesare pentru o bună cooperare între cele două ţări. Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o gravitate deosebită, semnat la Bucureşti la 15 Octombrie 1996, aprobat prin H.G. 80/1997 constituie instrumentul de lucru pentru autorităţile abilitate din cele două ţări pentru a lupta în comun împotriva celor care sunt tentaţi să săvârşească infracţiuni în care să fie implicate, într-un fel sau altul, cele două state.

8.9. Cooperarea cu S.U.A.

Faţă de obiectul lucrării, consider relevante Acordul privind asistenţa reciprocă între administraţiile vamale ale României şi Statelor Unite ale Americii, încheiat la 16 Iulie 1998, Scrisoarea de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor şi aplicarea legii,

373

semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001 şi Înţelegerea privind schimbul de informaţii şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare dintre Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România (C.N.C.A.N.) şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din Statele Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la Viena la 20 septembrie 2000. toate aceste acte juridice internaţionale constituie un sistem în măsură să asigure condiţiile unei bune colaborări în vederea prevenirii şi controlului fenomenelor internaţionale ce ar implica teritoriul, populaţia sau administraţia celor două state.

8.9.1. Cooperarea între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pe baza Acordului, din 16 Iulie 1998, privind asistenţa reciprocă între administraţiile lor vamale

Guvernele României şi Statelor Unite ale Americii878, recunoscând necesitatea cooperării internaţionale în domeniul administrativ al aplicării legislaţiei vamale în ţările lor, având convingerea că lupta împotriva infracţiunilor vamale poate fi mai eficientă prin cooperarea între administraţiile vamale au considerat necesar să pună bazele unei cooperări eficiente care, pe lângă alte scopuri, să contribuie la prevenirea şi combaterea activităţilor ce implică criminalitatea transfrontalieră în legătură cu teritoriul şi interesele celor două state.

Astfel, în domeniul de aplicare a acordului879 se face referire la asistenţa pe care şi-o acordă cele două administraţii vamale în vederea prevenirii, cercetării şi reprimării oricăror infracţiuni prin soluţionarea cât mai operativă a cererilor de asistenţă, pe baza prevederilor acordului şi în conformitate cu legislaţia naţională.

Fiecare administraţie vamală va îndeplini cererile de asistenţă care îi sunt adresate în baza prevederilor acordului, în conformitate cu prevederile legislaţiei sale. Acordul se referă în exclusivitate la acordarea reciprocă de asistenţă în domeniul legislativ între părţi; prevederile acordului nedând dreptul nici unei persoane particulare de a obţine, ascunde sau elimina vreo dovadă sau de a împiedica executarea unei cereri.

La cerere, o administraţie vamală va acorda asistenţă sub formă de informaţii necesare, în vederea punerii în aplicare a legislaţiei vamale şi evaluării exacte a taxelor vamale şi a altor taxe de către administraţiile vamale. De asemenea, la cerere sau din proprie iniţiativă, o administraţie vamală poate oferi asistenţă sub formă de informaţii, care se referă, dar nu este limitată la:

• Metode şi tehnici de examinare a pasagerilor şi mărfurilor; • Aplicarea cu succes a mijloacelor şi a tehnicii de luptă împotriva fraudelor; • Punerea în aplicare de acţiuni în scopul reprimării infracţiunilor şi, mai ales,

de măsuri de combatere a infracţiunilor; • Metode noi folosite în comiterea infracţiunilor;

Administraţiile vamale vor coopera în: a. Stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicare, pentru a facilita schimbul

sigur şi rapid de informaţii; b. Facilitarea coordonării eficiente a acţiunilor;

878 N.A. – pentru detalierea argumentelor ce au stat la baza încheierii acordului a se vedea preambulul acestuia

879 Art. 2

374

c. Evaluarea şi testarea noilor echipamente sau proceduri; d. Orice alte probleme administrative generale care pot necesita când va fi

cazul acţiuni comune; Administraţiile vamale se vor informa reciproc, la cerere, asupra efectuării

legale, pe teritoriul uneia dintre părţi, a importului mărfurilor exportate din teritoriul celeilalte părţi. Informarea va cuprinde, la cerere, procedura vamală aplicată pentru acordarea liberului de vamă.

La cerere, administraţia solicitată va exercita, în măsura în care este abilitată şi în limita resurselor disponibile, supravegherea specială privind:

1. Persoane cunoscute sau suspectate de partea solicitantă de a fi comis infracţiuni vamale, în special cele care intră şi ies de pe teritoriul său;

2. Bunurile aflate fie în curs de transport, fie depozitate, identificate de către partea solicitantă ca făcând obiectul unui posibil trafic ilicit, cu destinaţia în ţara sa;

3. Mijloacele de transport suspectate de as fi fost folosite la comiterea unor infracţiuni pe teritoriul ţării părţii solicitante; Administraţiile vamale îşi vor furniza reciproc, din proprie iniţiativă sau la cerere,

informaţii asupra activităţilor care pot conduce la comiterea unor infracţiuni pe teritoriul celeilalte părţi. În cazurile care pot provoca prejudicii importante economiei, sănătăţii publice, securităţii publice sau unor interese vitale ale celeilalte părţi, administraţiile vamale vor transmite aceste informaţii, în măsura posibilităţii fără o cerere specială în acest sens.

Părţile îşi vor acorda asistenţă prin punerea în practică a măsurilor temporare şi a procedurilor legale referitoare la bunuri, venituri şi mijloace supuse acestor măsuri provizorii, părţile având posibilitatea să:

• dispună de bunurile, veniturile şi mijloacele confiscate ca urmare a asistenţei furnizate prin prezentul acord, în conformitate cu legislaţia naţională a părţii sub controlul căreia se află bunurile, veniturile şi mijloacele respective;

• permită, în limita prevederilor legale ale fiecărei ţări, să transfere celeilalte părţi bunurile, veniturile sau mijloacele confiscate ori veniturile rezultate în urma vânzării lor, în condiţiile stabilite de comun acord.

La cerere, administraţiile vamale se vor transmite informaţii privind transportul şi expedierea mărfurilor, indicându-se valoarea, destinaţia şi actele de dispoziţie asupra acestora.

Administraţia vamală solicitantă, va putea solicita originalele dosarelor, ale documentelor şi ale altor materiale numai în cazurile în care copiile se vor dovedi insuficiente; la cerere administraţia vamală solicitată va furniza copii certificate de pe aceste dosare, documente şi alte materiale.

În cazul în care administraţia vamală solicitantă nu cere în mod expres originale sau copii, administraţia vamală solicitată poate transmite informaţii computerizate sub orice formă. Administraţia vamală solicitată va transmite, totodată, toate informaţiile relevante pentru interpretarea sau folosirea informaţiilor computerizate.

Cu acordul administraţiei vamale solicitate, persoane oficiale desemnate de administraţia vamală solicitantă pot examina, la sediul administraţiei vamale solicitate, informaţiile relevante în legătură cu o infracţiune şi pot să facă copii sau să extragă informaţii din acestea.

Originalele dosarelor, ale documentelor şi ale materialelor care au fost transmise vor fi înapoiate cu prima ocazie; drepturile părţii solicitate sau ale unor terţe părţi cu privire la acestea nu vor fi afectate.

375

Administraţia vamală solicitată îşi va autoriza angajaţii, cu excepţia unor cazuri speciale să compară ca martori în proceduri judiciare sau administrative pe teritoriul celeilalte părţi şi să prezinte dosare, documente sau materiale ori copii certificate de pe acestea. În cazul în care un funcţionar vamal care beneficiază de imunitate diplomatică sau consulară este solicitat să depună ca martor, partea solicitată va examina cu bunăvoinţă renunţarea la imunitate, în condiţiile pe care le consideră ca fiind corespunzătoare.

Cererile, se întocmesc în scris, direct între persoanele oficiale desemnate de conducătorii administraţiilor vamale respective. La acestea se vor anexa informaţiile necesare pentru executarea cererilor. În situaţii urgente pot fi făcute şi acceptate şi cereri verbale, care vor fi confirmate imediat în scris.

Cererile vor cuprinde următoarele informaţii: 1. Denumirea autorităţii care face cererea; 2. Natura problemei sau a procedurii; 3. O descriere sumară a faptelor şi infracţiunilor respective; 4. Motivul cererii; 5. Numele şi adresele părţilor implicate, dacă sunt cunoscute, sau procedura; Administraţia vamală solicitantă va lua toate măsurile necesare în vederea

executării cererii şi se va strădui să asigure măsurile oficiale sau judiciare necesare în acest scop. În cazul în care administraţia vamală solicitantă nu reprezintă autoritatea competentă pentru executarea cererii, ea o va transmite neîntârziat autorităţii competente, informând despre aceasta administraţia vamală solicitantă.

Administraţia vamală solicitată va efectua sau va permite administraţiei vamale solicitante să efectueze inspecţii, verificări, audieri sau alte măsuri de investigare, necesare pentru executarea cererilor, inclusiv audierea experţilor, a martorilor şi a persoanelor suspectate de a fi comis infracţiuni, dacă acestea sunt necesare în vederea executării cererii. Administraţia vamală solicitantă va fi informată, la cerere, despre data şi locul acţiunii care urmează a fi întreprinsă pentru executarea cererii.

La cerere, administraţia vamală solicitată va autoriza, într-o cât mai mare măsură posibilă, persoanele oficiale ale părţii solicitante care să fie prezente pe teritoriul părţii solicitate pentru a acorda asistenţă la executarea unei cereri. Administraţia vamală solicitată se va conforma cererii de a urma o anumită procedură, cu condiţia ca aceasta să nu fie interzisă de legislaţia părţii solicitate.

Informaţiilor obţinute li se va asigura de către partea solicitantă acelaşi grad de confidenţialitate cu cel care este acordat de partea solicitată aceluiaşi tip de informaţie deţinută de aceasta. Informaţiile acord pot fi folosite sau dezvăluite numai în scopurile prevăzute în acord, inclusiv în proceduri judiciare, administrative sau de investigaţii. Aceste informaţii pot fi folosite sau dezvăluite în alte scopuri sau de către alte autorităţi, numai dacă administraţia vamală solicitată aprobă în mod expres, în scris, folosirea sau dezvăluirea lor. La cererea părţii solicitate, partea solicitantă va trata informaţiile primite drept confidenţiale, cu excepţia celor necesare pentru îndeplinirea scopului prezentului acord sau pentru care administraţia vamală solicitată şi-a dat consimţământul. Partea solicitată va specifica motivele pentru care a cerut confidenţialitate.

În cazul în care partea solicitată consideră că asistenţa acordată contravine suveranităţii, securităţii, ordinii sale publice ori altor probleme importante de interes naţional sau încalcă legislaţia şi reglementările din ţara sa, asistenţa poate fi refuzată sau poate fi acordată în anumite condiţii. Dacă administraţia vamală

376

solicitantă nu ar putea satisface o cerere similară înaintată de administraţia vamală solicitată, aceasta va atrage atenţia asupra acestui fapt în cererea sa. Îndeplinirea cererii va fi lăsată la latitudinea administraţiei vamale solicitate. Administraţia vamală solicitată poate amâna acordarea asistenţei în cazul în care există o investigaţie, urmărire sau procedură în curs. În acest caz, administraţia vamală solicitată se va consulta cu administraţia vamală solicitantă, pentru a stabili dacă se poate acorda asistenţă în termenii şi în condiţiile impuse de administraţia vamală solicitată.

În cazul în care nu se poate da curs cererii, administraţia vamală solicitantă va fi anunţată imediat, cu precizarea motivelor care stau la baza amânării sau a refuzului cererii. Administraţiei vamale solicitante îi vor fi furnizate, de asemenea, informaţii privind împrejurările care ar putea avea importanţă pentru urmărirea ulterioară a problemei.

8.9.2. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Scrisorii de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, aprobată prin Ordonanţă nr. 4/2001

Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii au convenit să iniţieze şi să sprijine un proiect destinat să consolideze instituţiile române cu atribuţii în aplicarea legii, prin acordarea de asistenţă, care include instruire şi dotare cu echipamente.

Proiectul este destinat să întărească capacitatea instituţiilor române cu atribuţii în aplicarea legii de a lupta împotriva activităţilor şi organizaţiilor criminale. Acest efort de cooperare va include susţinerea de seminarii de pregătire de scurtă durată şi furnizarea de echipamente specifice destinate aplicării legii.

Seminariile de pregătire susţinute de diverse agenţii vor aborda domenii cum sunt: managementul forţelor de poliţie, stupefiante, infracţiuni ecologice şi infracţiuni financiare. Aceste seminarii urmăresc să îmbunătăţească tehnicile de investigaţie ale poliţiştilor români, să dezvolte relaţii strânse la nivelul contactelor de muncă între participanţi şi să intensifice pe termen lung schimbul de informaţii dintre cele două state.

Aceste cursuri de pregătire vor fi suplimentate de un program de asistenţă. Unităţilor Ministerului de Interne li se vor furniza echipament poliţienesc de bază pentru cercetare judiciară şi criminalistică, calculatoare, incluzând, fără ca lista să fie limitativă, veste antiglonţ, bastoane, cătuşe, lanterne, binocluri, echipamente de vedere pe timp de noapte, echipamente de telecomunicaţii, sisteme individuale de înregistrare, truse de prelevare a probelor, truse de analiză a drogurilor, aparate foto digitale şi vehicule.

Pentru realizarea acestui obiectiv părţile vor întreprinde acţiuni în vederea sprijinirii acestui efort şi vor aloca anual resurse, conform competenţelor şi potrivit procedurilor legislative în vigoare în statele lor.

Durata planificată a prezentului proiect este de 2 ani. Acesta va începe din momentul semnării prezentei scrisori de înţelegere de către reprezentanţii autorizaţi ai părţilor şi nu va depăşi data de 30 septembrie 2002. Continuarea finanţării acordate de Guvernului Statelor Unite, după încheierea anului fiscal în curs, este condiţionată de înregistrarea unui progres satisfăcător în realizarea

377

obiectivelor proiectului880 şi de disponibilitatea fondurilor aprobate şi alocate în fiecare an de Congresul S.U.A. şi aprobate de Departamentul de Stat al S.U.A., Biroul afacerilor internaţionale în domeniul combaterii drogurilor şi aplicării legii (INL).

Obiectivul specific al acestui proiect este de a sprijini personalul român cu atribuţii în aplicarea legii, pentru prevenirea, depistarea şi cercetarea eficientă a criminalităţii transnaţionale, pentru intensificarea schimbului de informaţii şi dezvoltarea unor relaţii strânse la nivelul contactelor de muncă între diferitele agenţii specializate.

Progresele înregistrate în realizarea obiectivului proiectului vor fi apreciate prin creşterea capacităţii de investigaţie a instituţiilor române specializate, în domeniile care au făcut obiectul cursurilor de pregătire asigurate prin programul INL.

Metodele de verificare a rezultatelor obţinute în cadrul acestui proiect includ observarea de către personalul părţilor şi evidenţa oficială a numărului de infractori arestaţi care operează în domeniile ce fac obiectul pregătirii oferite de INL în cadrul acestui proiect.

Guvernul României va asigura desfăşurarea eficientă a activităţii curente a unităţilor Ministerului de Interne care beneficiază de asistenţă în baza acestei scrisori de înţelegere, prin asigurarea finanţării corespunzătoare a cheltuielilor administrative curente şi a celor conexe, cum sunt: plata utilităţilor şi a chiriei spaţiilor, a cheltuielilor privind telecomunicaţiile, a salariilor şi beneficiilor, inclusiv a asigurărilor medicale şi a altor măsuri de protecţie, precum şi prin angajarea şi menţinerea unui personal competent.

Guvernul României va depune toate diligenţele necesare pentru a se asigura că fondurile sau alte ajutoare furnizate în baza scrisorii de înţelegere nu sunt în nici un fel folosite în sprijinirea traficului cu droguri. Titlul de proprietate asupra tuturor bunurilor achiziţionate prin finanţarea acordată de Guvernul Statelor Unite va aparţine Guvernului României.

În ceea ce priveşte monitorizarea şi evaluarea, fiecare parte881 va avea dreptul: 1. să examineze orice bunuri achiziţionate prin intermediul părţii respective sau

finanţate de aceasta în baza scrisorii de înţelegere, pentru a stabili dacă bunurile respective sunt utilizate în conformitate cu termenii prevăzuţi în înţelegere;

2. să inspecteze şi să facă auditul oricăror evidenţe şi conturi referitoare la fondurile, bunurile şi serviciile pe bază de contract, furnizate de partea respectivă în baza scrisorii de înţelegere, pentru a stabili dacă aceste fonduri, servicii sau bunuri sunt folosite conform termenilor prezentei scrisori de înţelegere.

Cele două guverne au convenit să supravegheze în comun derularea proiectului şi să monitorizeze utilizarea echipamentelor şi materialelor în cadrul acestuia cel puţin o dată pe an pe parcursul duratei proiectului, fiind desemnat, în acest sens, personal calificat care va participa la procesul de monitorizare şi evaluare.

Fiecare parte va pune la dispoziţie celeilalte părţi informaţiile necesare pentru evaluarea eficacităţii operaţiunilor proiectului. La încheierea proiectului se va redacta un raport final, ca parte integrantă a acestui proces. Raportul final va

880 N.A. – din datele obţinute în urma documentării reiese că sunt suficiente motive care să mă determine să apreciez că programul va fi continuat

881 N.A. – Guvernul României prin reprezentanţi direcţi iar Guvernul Statelor Unite prin persoane abilitate de către Ambasada S.U.A. din România

378

include o sinteză privind contribuţiile Guvernului României şi Guvernului Statelor Unite la acest proiect, evidenţa activităţilor desfăşurate, obiectivele îndeplinite şi datele conexe de bază.

În conformitate cu legislaţia şi cu politicile Statelor Unite ale Americii nici asistenţa Guvernului Statelor Unite şi nici fondurile nu vor fi furnizate în baza acestei scrisori de înţelegere unei unităţi a forţelor de securitate a Guvernului României sau pentru utilizarea de către o astfel de unitate882, exceptând situaţia în care secretarul de stat al Departamentului de Stat al S.U.A. constată că Guvernul României ia măsuri eficiente883 pentru a deferi justiţiei pe acei membri ai forţelor de securitate care se fac vinovaţi de aceste încălcări.

8.9.3. Cooperarea cu S.U.A. pe baza Înţelegerii privind schimbul de informaţii şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare dintre Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România (C.N.C.A.N.) şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din Statele Unite ale Americii (U.S.N.R.C.), semnată la Viena la 20 Septembrie 2000, aprobată prin H.G. 768/2001

Unul din principalele scopuri ale înţelegerii îl constituie schimbul de informaţii884 în domeniul securităţii nucleare, garanţiilor nucleare, gospodăririi deşeurilor radioactive şi al impactului asupra mediului al instalaţiilor nucleare desemnate şi al activităţilor care sunt tipice în natură. Concret informaţiile au ca obiect: o rapoarte curente privind securitatea nucleară, garanţiile nucleare, gospodărirea

deşeurilor radioactive şi efectele asupra mediului, redactate de una sau pentru una dintre părţi, ca bază pentru sau în sprijinul deciziilor şi politicilor în domeniul reglementărilor nucleare;

o documente referitoare la activităţi de autorizare şi la decizii importante privind securitatea nucleară şi mediul, care privesc instalaţiile nucleare;

o documente detaliate care descriu procesul de autorizare şi reglementare de U.S.N.R.C. a anumitor instalaţii nucleare din Statele Unite ale Americii şi documente echivalente privind instalaţii nucleare asemănătoare din România;

o informaţii privind domeniul cercetărilor de securitate a reactorilor, pe care părţile au dreptul să le dezvăluie, aflate fie în posesia, fie la dispoziţia uneia dintre părţi, inclusiv informaţii privitoare la securitatea reactorilor cu apă uşoară, prezentate în anexele A şi B, ataşate acestora sau făcând parte din acestea. Cooperarea în aceste arii de cercetare detaliate poate necesita o înţelegere separată, după cum se stabileşte de către organismele de cercetare ale ambelor părţi. Fiecare parte va transmite celeilalte informaţii urgente referitoare la rezultatele cercetării care necesită atenţie din timp, în interesul securităţii populaţiei, însoţite de indicaţii asupra implicaţiilor majore;

o rapoarte privind experienţa de operare, de tipul rapoartelor privind incidentele şi accidentele nucleare, opriri ale instalaţiilor nucleare şi prelucrări de date asupra evoluţiei în timp a componentelor sistemelor;

882 În cazul în care secretarul de stat al Departamentului de Stat al S.U.A. deţine probe credibile că respectiva unitate a comis grave încălcări ale drepturilor omului

883 Părţile înţeleg şi convin că prin măsuri eficiente se înţelege desfăşurarea unei anchete credibile de către GR şi că persoanele implicate fac obiectul unor sancţiuni disciplinare adecvate sau al unei urmăriri penale imparţiale, în conformitate cu legislaţia naţională884 Punctul I.2. din Înţelegere

379

o proceduri de evaluare a securităţii nucleare, a garanţiilor nucleare, a gospodăririi deşeurilor radioactive şi a impactului asupra mediului, pentru instalaţiile nucleare stabilite;

o comunicarea din timp a evenimentelor importante, de tipul incidentelor semnificative de operare şi al opririlor de reactor decise de Guvern, care prezintă interes imediat pentru părţi.

8.10. Cooperarea pe baza Acordului dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat la Kiev la 6 Iulie 1999, aprobat prin Legea 70/2001

În cadrul acestui acord, părţile contractante vor colabora şi îşi vor acorda ajutor reciproc în prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în identificarea persoanelor care le-au săvârşit, în legătură cu următoarele domenii ale infracţionalităţii transfrontaliere885 :

• combaterea crimei organizate şi corupţiei; • combaterea terorismului; • combaterea traficului ilegal de armament, muniţii, substanţe explozive şi

toxice, materiale radioactive; • combaterea producerii, procurării, deţinerii ilegale şi a traficului cu droguri,

substanţe psihotrope şi precursori, precum şi a comerţului ilicit cu acestea; • combaterea falsificării de monedă şi a punerii în circulaţie a banilor falşi; • combaterea contrafacerii, fabricării şi modificării ilegale a hârtiilor de valoare şi

a documentelor oficiale, precum şi a punerii în circulaţie a acestora; • combaterea infracţiunilor din sfera economiei, inclusiv a evaziunii fiscale, a

operaţiunilor internaţionale ilicite cu fonduri valutare, a operaţiunilor financiare şi de export ilegale, a legalizării veniturilor ilicite;

• combaterea contrabandei; • combaterea infracţiunilor comise cu violenţă împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii

şi demnităţii persoanei şi împotriva proprietăţii; • căutarea persoanelor dispărute, stabilirea identităţii persoanelor necunoscute

şi a cadavrelor neidentificate; • combaterea infracţiunilor referitoare la proprietatea intelectuală; • căutarea persoanelor despre care există probe şi indicii că au săvârşit

infracţiuni, precum şi a persoanelor care se sustrag de la răspunderea penală sau de la executarea pedepsei;

• combaterea infracţiunilor legate de traficul ilegal cu obiecte care fac parte din patrimoniul cultural şi istoric, obiecte de artă, pietre şi metale preţioase, precum şi cu alte obiecte de valoare;

• combaterea furturilor şi a traficului ilegal de mijloace de transport auto, precum şi a contrafacerii documentelor însoţitoare ale acestora;

• combaterea traficului cu fiinţe umane, a prostituţiei şi a exploatării copiilor în scopuri sexuale;

• combaterea migraţiei ilegale; • combaterea infracţiunilor săvârşite prin folosirea computerelor;

885 Art. 1 din Legea 70/2001

380

• combaterea infracţiunilor ecologice; • realizarea în condiţii de siguranţă a transporturilor şi circulaţiei auto, a însoţirii

şi pazei încărcăturilor de valoare şi speciale; • alte domenii care prezintă interes comun.

Pentru realizarea colaborării886, părţile au stabilit ca aceasta să se realizeze prin: o schimb de informaţii; o schimb de experienţă în domeniul luptei împotriva criminalităţii, inclusiv prin

realizarea de consultări, întruniri, seminare şi cursuri de instruire; o schimb de acte juridice naţionale, date statistice, rezultate ale cercetărilor ştiinţifice,

broşuri şi publicaţii; o planificarea şi realizarea de acţiuni coordonate în lupta împotriva criminalităţii, cu

respectarea legislaţiilor naţionale ale părţilor contractante; o îndeplinirea solicitărilor oficiale care vizează aplicarea acordului; o realizarea, în limitele legislaţiilor statelor părţilor contractante, a altor acţiuni pentru

transpunerea în practică a prezentului acord. Funcţionarii autorităţilor competente ale statului unei părţi contractante

pot desfăşura activităţi pe teritoriul statului unei alte părţi contractante, în scopul acordării de sprijin autorităţilor competente ale acestui stat în îndeplinirea solicitărilor ce le-au fost adresate în aplicarea acordului. Sprijinul poate fi acordat autorităţilor competente ale unui alt stat parte contractantă la acord, în următoarele forme:

o furnizarea de informaţii cu privire la infracţiune şi la persoanele suspectate de săvârşirea acesteia;

o participarea la desfăşurarea anumitor activităţi de investigare, cu respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia se desfăşoară acestea;

o asistarea la realizarea activităţilor de urmărire penală efectuate în cadrul acordării de sprijin juridic. Membrii autorităţilor competente care acordă sprijin nu dreptul să

efectueze în mod individual activităţi de urmărire penală şi de investigare. Colaborarea în cadrul acordului se realizează pe bază de cerere oficială de

acordare de sprijin sau la iniţiativa autorităţilor competente ale statelor părţilor contractante interesate887. Solicitarea acordării de sprijin se va trimite în formă scrisă. În cazuri de urgenţă solicitările pot fi transmise verbal, dar ele vor trebui să fie imediat (în cel mult 24 de ore) confirmate în scris.

În cazul apariţiei unor dubii cu privire la veridicitatea sau la conţinutul solicitării acordării de sprijin se va putea cere confirmarea ei în scris.

Solicitarea acordării de sprijin trebuie să fie formulată în mod oficial şi să conţină următoarele:

• denumirea autorităţii solicitante; • denumirea autorităţii solicitate; • expunerea esenţei cauzei; • conţinutul sprijinului solicitat.

În măsura în care este posibil, solicitarea va mai putea conţine: • numele şi prenumele, poreclele, cetăţenia persoanelor care au legătură cu

cauza, data şi locul naşterii acestora, ocupaţia, domiciliul stabil şi reşedinţa; • denumirea şi reşedinţa persoanelor juridice care au legătură cu cauza; • descrierea faptei sau a evenimentului, iar în cauzele penale, încadrarea

juridică a faptei în concordanţă cu legislaţia statului părţii contractante

886 Art. 2 alin. 1-4 din Legea 70/2001 887 Art. 4 alin 1-5 din Legea 70/2001

381

solicitante şi textul legii aplicate, precum şi textul altor norme care au importanţă esenţială pentru acordarea de sprijin;

• lista întrebărilor la care se solicită răspuns; • descrierea procedurii care trebuie urmată pe parcursul îndeplinirii solicitării

şi fundamentarea necesităţii acesteia; • orice altă informaţie care poate fi utilă pentru facilitarea îndeplinirii solicitării.

Autoritatea competentă a statului părţii contractante solicitate ia toate măsurile necesare pentru asigurarea îndeplinirii cu operativitate a solicitării888. Îndeplinirea solicitării poate fi refuzată total sau parţial dacă partea contractantă solicitată consideră că prin aceasta s-ar aduce prejudicii suveranităţii, siguranţei statului, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale statului său ori s-ar contraveni legislaţiei naţionale sau obligaţiilor internaţionale ale statului său. Îndeplinirea solicitării poate fi refuzată dacă fapta în legătură cu care aceasta a fost transmisă nu constituie o încălcare a legislaţiei în vigoare în statul părţii contractante solicitate.

Partea contractantă solicitantă este înştiinţată în scris de partea contractantă solicitată cu privire la refuzul complet sau parţial al îndeplinirii solicitării, arătându-se şi cauzele acestuia.

Dacă îndeplinirea solicitării nu intră în competenţa autorităţii care a primit-o, aceasta înştiinţează imediat autoritatea competentă a părţii contractante solicitante cu privire la aceasta şi, la rugămintea acesteia, transmite solicitarea autorităţii competente a părţii contractante solicitate. Autoritatea competentă a părţii contractante solicitate are dreptul de a cere informaţii suplimentare pentru rezolvarea corespunzătoare a solicitării.

Autoritatea competentă a părţii contractante solicitate, la rugămintea autorităţii competente a părţii contractante solicitante, ia toate măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii solicitării. Autoritatea competentă a părţii contractante solicitate, în cazul imposibilităţii îndeplinirii solicitării în condiţiile păstrării confidenţialităţii ei, informează cu privire la aceasta autoritatea competentă a părţii contractante solicitante, care hotărăşte dacă solicitarea poate fi îndeplinită în astfel de condiţii. Autoritatea competentă a părţii contractante solicitate se poate adresa autorităţii competente a părţii contractante solicitante cu rugămintea ca rezultatele îndeplinirii solicitării, obţinute în conformitate cu prezentul acord, să nu fie divulgate sau să fie folosite numai în condiţiile stabilite de ea. Dacă partea contractantă solicitantă primeşte rezultatele în astfel de condiţii, ea trebuie să le respecte.

Transmiterea informaţiilor către alte autorităţi sau unei terţe părţi contractante este posibilă numai în baza acordului părţii contractante care le-a furnizat.

8.11. Cooperarea pe baza acordurilor şi înţelegerilor încheiate de autorităţile române cu autorităţile altor ţări

Pe baza documentării desfăşurate, pentru redactarea acestei lucrări, apreciez că autorităţile române, preocupate de găsirea celor mai eficiente măsuri

888 Art.5 alin 1-9 din Legea 70/2001

382

pentru modalităţi de control al fenomenului infracţional transfrontalier, au considerat necesar să depună demersurile necesare pentru încheierea unor acte juridice de drept internaţional public cu cât mai multe state interesate în domeniu. În acest sens, îmi permit să amintesc:

• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind colaborarea în combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor categorii de infracţiuni, semnat la Varşovia la 11 Iulie 2001, ratificat prin Legea 188/2001

• Acordul de comerţ liber dintre România şi Republica Turcia, semnat la Ankara la 29 Aprilie 1997, ratificat prin Legea 218/1997

• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia privind cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, terorismului şi altor infracţiuni grave, semnat la Bucureşti la 4 Octombrie 2000, aprobat prin H.G. 597/2001

• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea vamală şi asistenţa administrativă reciprocă pentru prevenirea, investigarea şi combaterea infracţiunilor în domeniul vamal, semnat la Bucureşti la 24 Aprilie 2000, aprobat prin H.G. 744/2000

• Acordul de comerţ liber dintre România şi Republica Moldova, încheiat la Bucureşti la 15 Februarie 1994, ratificat prin Legea 94/1994

• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi a delictelor conexe, semnat la Bucureşti la 19 Aprilie 1999, aprobat prin H.G. 970/1999

• Acordul de comerţ liber dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel, semnat la Bucureşti la 30 Ianuarie 2001, ratificat prin Legea 271/2001

• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, a terorismului, precum şi a altor activităţi ilegale, semnat la Bucureşti la 17 Septembrie 1999, ratificat prin Legea 67/2001

• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene privind cooperarea şi asistenţa reciprocă între administraţiile lor vamale, semnat la Atena la 19 Octombrie 1999, aprobat prin H.G. 311/2000

• Acordul din 14.01.1998, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Iugoslavia privind asistenţa reciprocă pentru prevenirea, cercetarea şi urmărirea fraudelor vamale, aprobat prin H.G. 94/1999

• Acordul din 19.06.2000 dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind asistenţa reciprocă în domeniul vamal

• Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei privind cooperarea în combaterea crimei organizate internaţionale, a traficului internaţional ilegal de droguri, a terorismului internaţional, precum şi în alte scopuri în domeniul justiţiei penale, semnat la Bucureşti la 18 Martie 1999, aprobat prin H.G. 917/1999 şi Acordul privind cooperarea şi asistenţa reciprocă între administraţiile vamale ale României şi Austriei. Nu consider oportun să dezvolt elementele caracteristice ale fiecărui acord

în parte. Din considerente de spaţiu voi recapitula ca o concluzie doar elementele comune. Astfel aceste acte juridice de drept internaţional public cuprind:

383

• Preambulul, în care se face referire la considerentele ce au stat la baza elaborării acordului

• Definiţii, de natură a lămuri înţelesul termenilor de specialitate la care se face referire în acord

• Prevederi referitoare la domeniul de aplicare al acordului • Prevederi care detaliază activităţile ce se pot desfăşura în baza

acordului • Prevederi care au a obiect protejarea unor anumite interese pe care

fiecare parte le consideră ca fiind de interes deosebit • Prevederi care se referă la intrarea în vigoare, incidente ce pot apare pe

parcursul aplicării, alte implicaţii colaterale ale aplicării acordului.

384

Concluzii

În mod firesc, odată cu cercetarea unui domeniu, aprofundând la un nivel la un nivel rezonabil problematica specifică, devine necesar să îţi exprimi o opinie personală, pertinentă la modul cum funcţionează şi impactul sistemului de norme juridice asupra realităţii obiective, realitate din care face parte şi în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea organele judiciare.

La nivel general, pe parcursul acestei lucrări, am considerat necesar să prezint, pe de o parte, modul cum legiuitorul a înţeles să incrimineze anumite conduite sociale ca infracţiuni ce presupun în realizarea elementelor constitutive, ca element comun, dobândirea unui caracter transfrontalier, iar, pe de altă parte, aspectele specifice investigării criminalistice a infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal al României.

Aici, apreciez că este locul pentru a lămuri o problemă oarecum controversată. Practicienii susţin o anumită inoperabilitate a modului cum sunt incriminate conduitele specifice infracţiunilor vamale, solicitând extinderea ariei de conduite incriminate penal, explicitarea, pe cale normativă, a cât mai multe noţiuni şi, chiar, limite în timp şi spaţiu. Teoreticienii, cei care pot influenţa în mod hotărâtor modificări legislative, par a fi în faţa unei dileme: să promoveze o legislaţie penală cu incriminări vaste şi cu rezultate, probabil, importante în planul reprimării unui fenomen folosind pedepse dure, specifice sferei penalului, însă, cu neajunsul unui efort de anchetă, unei îngreunări a ritmului operaţiunilor vamale, unor procese judiciare interminabile, etc., sau să adopte soluţia unei abordări globale a fenomenului, cu infracţiuni formulate în aşa fel încât penalul să intervină doar atunci când conduita antisocială este manifestă şi este necesară o reacţie pe măsură, clădită pe un suport administrativ flexibil, în măsură să ofere condiţii prielnice pentru o dezvoltare economică durabilă şi, în acelaşi timp, riguros, astfel încât să constrângă la respectarea legii, în general, şi a procedurilor vamale, în special.

O expresie la mare preţ s-a dovedit a fi – cel puţin prin frecvenţa cu care este folosită în rapoartele, sintezele şi luările de poziţie mai mult sau mai puţin oficiale – „frauda vamală”, definită, în sens larg, ca fiind orice act, manoperă, activitate desfăşurată pentru a induce în eroare autorităţile statale abilitate, cu rezultatul direct a neplăţii unei părţi sau a întregii datorii vamale către bugetul de stat.

Ei bine, în principal, pentru a combate frauda vamală, legiuitorul a conceput un sistem de incriminări de natură penală şi administrativă pe care îl vrea cât mai eficient. Dincolo de aceasta, frauda vamală există şi, dacă evităm să constatăm că se dezvoltă, putem accepta că persistă la valori de natură a jena activitatea economică onestă. Intervine, aici, în mod firesc o întrebare: Ce se poate face pentru a fi mai bine? – Pentru că nu există rezultate mai bune, să fie de vină legiuitorul, pentru că nu a putut concepe un sistem de reglementări pe măsura fenomenului antisocial, sau practicienii, pentru că nu sunt capabili să aplice eficient legea ?

Cum, în tot şi în toate, lucrurile nu trebuie acceptate ca absolute şi în acest caz – cel puţin aşa consider eu – adevărul se găseşte între cele două extreme.

Care este părerea mea cu privire la sistemul normativ ? – Bună ! – dar cum orice lucru este susceptibil de îmbunătăţire, şi aici se mai poate perfecţiona câte ceva – ce ?

385

În prezent România are un ca suport legislativ – Codul Vamal şi Regulamentul de aplicare – modern, perfect compatibil cu cel al Comunităţii Europene, ce oferă condiţiile necesare pentru desfăşurarea unui flux de mărfuri adecvat cerinţelor economice specifice.

Problema fraudei vamale este tratată nuanţat. Foarte important este că s-au identificat mai multe conduite care au potenţialul necesar pentru a genera fraude. O parte, cele socotite mai periculoase, cele cu privire la care legiuitorul a considerat că reprezintă o expresie neîndoielnică a urmăririi de către făptuitori a unor scopuri explicit de natură a pune grav în pericol unele valori sociale considerate foarte importante au fost incriminate penal în cadrul Codului Vamal; altă parte, cu privire la care s-a apreciat că pot fi expresia unui comportament ce, în acelaşi timp, ar putea fi expresia urmăririi unor scopuri frauduloase, făţiş neconforme cu regimul juridic impus, dar, şi expresia unor „greşeli”, absolut imputabile dar care nu fac parte dintr-o conduită ilicită special concepută pentru a frauda. Acestea, din urmă, au fost incriminate contravenţional în Regulamentul de aplicare a Codului Vamal la art. 384-386. Apreciez că este vorba despre o incriminare primară, un fel de primă reacţie a autorităţii la posibilitatea creării şi dezvoltării unui prejudiciu faţă de bugetul de stat. Sunt relativ multe enunţuri; incriminarea este enunţată ca fiind de pericol; este suficient să se realizeze elementul material al incriminării; odată cu depăşirea unei anumite limite, dincolo de care activitatea ilicită devine manifestă, capătă complexitate, urmăreşte scopuri ce, din aproape în aproape, tind să se reducă la fraudă, reacţia statului devine mai dură, incriminarea dobândind caracter penal.

Există o opţiune a unei părţi a practicienilor potrivit cu care modul cum este enunţată incriminarea contravenţională este criticabil, în fapt, vorbindu-se chiar de dezincriminarea unor conduite care, altfel, ar fi fost tratate în sfera de acţiune a penalului. Potrivit unei propuneri promovate la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române în luna Februarie 2003, pentru a se asigura o mai bună coordonare a acţiunilor împotriva infractorilor care comit fraude vamale şi acte de contrabandă, se consideră necesară modificarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal, după cum urmează:

− incriminarea penală a conduitei descrise la art. 386 lit. „f” – înstrăinarea sub orice formă a bunurilor aflate în tranzit;

− prevederile art. 386 lit. „k” şi art 384 lit. „h” să se regăsească în art. 177 şi art. 178 ca infracţiuni, întrucât prevederile din aceste articole se referă la aceeaşi latură materială;

− stabilirea unei limite valorice a bunurilor până la care faptele prevăzute de art 384 lit. „d” şi art 386 lit. „a”, să constituie contravenţii prin prevederea acestora în Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, iar peste aceste limite, fapta să fie încadrată ca infracţiune pentru, se arată în material, a se evita supradimensionarea artificială a stării infracţionale în zona de frontieră, dar, şi a se stopa introducerea în România de mărfuri cu autotiruri, fără a se regăsi în documentele vamale de frontieră;

− trecerea de bunuri cu o valoare de peste 100 Euro prin punctele vamale de frontieră fără întocmirea formalităţilor vamale să fie considerată infracţiune la art. 175 alin. 2.

Este un punct de vedere ce trebuie analizat cu seriozitate, mai ales în condiţiile în care vine din partea unor specialişti, oameni implicaţi profesional în lupta pentru combaterea fraudei vamale.

386

Îmi permit să observ, dincolo de unele inadvertenţe, în formulare, stânjenitoare pentru profesionalismul unor oameni, că cei care au întocmit propunerea889, probabil, nu au înţeles modul cum a gândit legiuitorul reacţia socială faţă de fenomenul de fraudă vamală. Probabil este facil să propui cât mai multe incriminări penale pentru a justifica lipsa unor rezultate bune. Eu consider că evidenta abţinere a legiuitorului în a promova incriminări penale numeroase, de natură a acoperi cât mai multe posibilităţi ce ar putea fi avute în vedere de către persoanele interesate pentru a frauda regimul vamal, este soluţia optimă, în contextul realităţilor sociale, economice şi politice ale perioadei pe care o străbatem, soluţia fiind acceptată şi în reglementările altor ţări, prezentate în Capitolul 1.

Astfel, se evită un efort judiciar apreciabil. Înainte de toate, cercetările specifice urmăririi penale890, apoi serpentinele ce caracterizează înfăţişările din faţa instanţelor – luni, adesea ani până la aplicarea unei coerciţii de natură a sancţiona comportamentul ilicit. Rezultatul, poate pedepse cu închisoarea date cu suspendare, poate …, să nu uităm temeiul pe care îl constituie datoria vamală; până la urmă efort, costuri, presiuni, nervozitate, etc. pentru a obţine un efort minim.

Tratamentul contravenţional, consider că trebuie respectat şi apreciat, în cazul de faţă, ca fiind oportun; exclude o procedură greoaie, asigură o recuperare a prejudiciului, dacă nu mai bună şi rapidă, cel puţin, cu şanse mai mari, prin celeritate, decât în cadrul procedurii penale, ca să nu mai vorbim de faptul că se evită jocul diferitelor interese şi presiuni pentru pedepse cu închisoarea.

Nu trebuie înţeles că militez pentru renunţarea la tratamentul penal. În anul 2002, faţa de anul precedent, Poliţia Naţională Română a constatat creşteri semnificative în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor la regimul vamal constate: 283 faţă de 266, infracţiuni de contrabandă şi contrabandă calificată; 70 faţă de 50, infracţiuni de folosire la autoritatea vamală de acte nereale; 488 faţă de 218, infracţiuni de folosire la autoritatea vamală de acte falsificate. Apreciez că reacţia penală, în domeniul vamal, trebuie să apară odată cu caracterul manifest al conduitei ilicite. Din datele preliminare se pare că acelaşi trend de creştere a numărului de infracţiuni constatate s-a manifestat şi în 2003.

Aşa cum am arătat, pe întreg parcursul lucrării, activitatea desfăşurată în cadrul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Codul Vamal, se distinge prin complexitate. Ea nu se poate reduce la simpla nerespectare a regimului vamal, ci vizează orice încălcare a legislaţiei de natură să asigure obţinerea unor venituri cât mai mari, corelativ, cel puţin ca principiu, cu crearea unui prejudiciu cât mai mare faţă de bugetul de stat.

Ce presupune tratamentul contravenţional faţa de anumite conduite ? Înainte de toate, trebuie observat că ceea ce este incriminat administrativ este acceptat, în analiză, ca o sumă de indici de suspiciune referitor la ceea ce este cu adevărat periculos – fraudarea bugetului de stat. Contravenţia, constatarea şi,

889 N.A. – de remarcat că nu este singura, din 1998 până în prezent au fost făcute diverse astfel de propuneri, la diferite nivele, toate subliniind necesitatea unei consistenţe mai pronunţate a incriminării penale, toate rămânând fără reacţie după ce au fost analizate.

890 În cotidianul „România Liberă” a apărut chiar şi un slogan – Dormi liniştit, organele cercetează – în legătură cu modul greoi şi, mai degrabă, pentru a masca şi a acoperi activitatea infracţională, decât pentru a o identifica, proba şi combate.

387

desigur, aplicarea de sancţiuni specifice se constituie ca un avertisment nelipsit de fermitate, dar, avertisment.

În cazul documentării unei activităţi ilicite complete, înţelegând, aici, inclusiv valorificarea bunurilor şi împărţirea beneficiilor obţinute din activitatea ilicită sau, cel puţin depăşirea ca amploare a enunţului contravenţional, statul nu este şi nici nu poate fi lipsit de reacţie, de data aceasta în sfera de acţiune a penalului. Generic, reacţia poate fi subsumată noţiunii de evaziune. Acceptând caracterul unitar al activităţii ilicite, demn de subliniat este că toate segmentele acesteia – trecerea frontierei, distribuţia, valorificarea şi împărţirea beneficiilor – dacă este să fac referire la cele mai importante, converg spre un numitor comun – obţinerea de bani de la stat, nu se plăteşte la buget dar se satisface pofta buzunarelor celor care conduc activitatea.

Concluzionând, în condiţiile în care conduita ilicită devine gravă, manifestă, legiuitorul a avut grijă ca, chiar dacă nu în cuprinsul unor texte legale care să aibă, explicit, ca obiect tratamentul fraudei vamale, să aibă o reacţie suficient de dură, adecvată, în cadrul incriminării penale a fraudei fiscale în general, frauda vamală fiind subsumată acesteia din urmă.

Totuşi, există o posibilitate oportună pentru a agrava răspunderea, penală sau contravenţională, în mod adecvat, fără să intre în discuţie mărirea pedepselor cu închisoarea sau a cuantumului pedepselor administrative, cu efecte directe în controlul fenomenului fraudei vamale ? Consider că o cale de urmat o reprezintă promovarea unui sistem de pedepse complimentare echilibrat care să contribuie, asemănător cu soluţia adoptată în cazul nesocotirii de către persoane a regimului trecerii frontierelor de stat – indiferent că este vorba despre frontiera României sau a altui stat – la restrângerea, la suspendarea temporară a unor drepturi în cazul folosirii acestora în mod abuziv. Concret, apreciez că se pot impune ca măsuri:

• Suspendarea, în tot sau în parte, pe diferite termene a funcţionării societăţilor comerciale a căror activitate a favorizat săvârşirea de contravenţii ori infracţiuni în care sunt implicaţi administratorii sau angajaţii lor.

• Interzicerea desfăşurării de activităţi care să aibă legătură cu respectarea regimului vamal persoanelor ce au săvârşit contravenţii ori infracţiuni, de asemenea, pe diferite termene considerate ca oportune de către legiuitor.

• Acordarea licenţelor pentru operaţiuni vamale în funcţie de modul corect sau nu în care societăţile comerciale în cauză s-au achitat de obligaţiile bugetare. Astfel, dincolo de verificare datoriilor curente, licenţele ar putea să privească operaţiuni de valori limitate pe diferite perioade de timp. Ca exemplu, în primul an să se poată derula operaţiuni până la limita valorii de 10.000 Euro, dacă totul este în regulă – datoriile bugetare sunt plătite la timp, societatea comercială nu este implicată în săvârşirea de contravenţii ori infracţiuni – în următorii doi ani limita valorii ar putea să crească la 300.000 Euro, ar urma o nouă verificare, după care s-ar putea accepta operaţiuni nelimitate. Suspendarea pe diferite termene a funcţionării societăţilor comerciale poate

fi analizată ca o măsură deosebit de periculoasă, existând posibilitatea ca aceasta să se soldeze cu falimentul firmei. Desigur, acest rezultat este de nedorit, ceea ce se urmăreşte este o perioadă în care societatea comercială să nu mai poată încheia alte acte juridice decât sub supravegherea autorităţii vamale, să poată

388

desfăşura contractele în derulare dar, în acelaşi timp să fie supusă unui control amănunţit astfel încât să fie lămurite toate aspectele legate de activitatea ilicită, persoanele implicate, alte persoane sau societăţi comerciale beneficiare de pe urma activităţii ilicite. Rezultatele controlului, existenţa perioadei în care societatea comercială este sub atentă supraveghere, alte efecte conexe, toate acestea pot avea ca efect, pe lângă lămurirea aspectelor legate de activitatea ilicită ce constituie obiectul infracţiunii sau contravenţiei şi anihilarea reţelei, mecanismului de funcţionare a sistemului creat pentru fraudarea legii. De observat, în cazul societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate transportul internaţional, ca exemplu, că acestea, dacă au o anumită poziţie pe piaţă, nu vor risca, vor introduce măsuri de selecţie şi de supraveghere atentă a personalului, vor manifesta o atenţie sporită, suspendarea dreptului, chiar şi numai, de tranzitare a teritoriului României conducând la scoaterea de pe o piaţă, pierderi importante care să nu suporte comparaţie, în mod normal, cu beneficiile obţinute dintr-o activitate ilicită cu caracter temporar.

Interzicerea desfăşurării de activităţi care să aibă legătură cu respectarea regimului vamal presupune îndepărtarea persoanelor respective de funcţiile ce le-au permis să săvârşească fapte prin care au încălcat regimul vamal. Nu rămân neocrotiţi de cei în folosul cărora au acţionat însă, principial, îşi pierd locul de muncă, rolul în angrenajul activităţii ilicite devenind nefolositori, poate, chiar, o povară de care sistemul este dornic să scape. Ceea ce pentru sistem nu înseamnă mare lucru – un şofer va fi înlocuit de un altul, un delegat, agent, etc., fiecare poate avea aceeaşi soartă – pentru individ reprezintă cel puţin o retrogradare într-o muncă inferioară, o reducere a veniturilor, noi eforturi pentru găsirea unei modalităţi de a se face util, etc. Cele arătate pot fi de natură să reprezinte un element care să-i facă mai atenţi pe cei care prin natura funcţiilor pot săvârşi încălcări ale regimului vamal, decizia va fi luată mai greu, probabil, şi preţul cerut va fi mai mare însă, pe ansamblu, consider că, odată luată această măsură, efectele în planul prevenirii de activităţi ilicite pot fi notabile.

Acordarea licenţelor pentru operaţiuni vamale condiţionat de modul în care s-au achitat de obligaţiile bugetare poate concura la o selecţie a societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare activităţi comerciale astfel încât doar cei care au un comportament corect să promoveze pe această piaţă importantă, restul din ce în ce mai puţini urmând a fi mai uşor de supravegheat şi implacabil scoşi de pe piaţă – societăţile comerciale oneste urmând a evita desfăşurarea de relaţii economice cu parteneri ce au probleme.

În ceea ce priveşte activitatea practicienilor, aceasta este departe de a fi eficientă, creând impresia că uneori nu se vrea iar alteori nu se poate din diferite cauze care ţin de structurile funcţionale, în sine.

Sunt implicate mai multe structuri. Dacă acceptăm să observăm modul cum este dispusă în spaţiu şi timp reacţia autorităţilor faţă de frauda vamală vom realiza dispunerea pe două nivele. Un prim nivel îl constituie activitatea autorităţii vamale şi a poliţiei de frontieră – se poate aprecia, faţa de activitatea celor două instituţii, că este vorba despre principală preocupare a acestora. Al doilea nivel, îl constituie activitatea altor instituţii care, pe lângă obiective declarate ca principale, pot prin activitatea calificată pe care o desfăşoară să contribuie la prevenirea şi controlul fenomenelor de fraudă vamală – de observat, aici, activitatea gărzii financiare, a poliţiei naţionale şi a altor organisme cu atribuţii de control şi constatare de infracţiuni.

389

Din punct de vedere structural, reacţia pe două nivele nu consider a fi o greşeală, opiniile ce susţin o reacţie focalizată realizată de o singură instituţie atotcompetentă fiind greu de acceptat în context datorită, în primul rând, dificultăţilor cu care se confruntă orice instituţie de tipul acesta. O singură conducere, o singură structură poate stăpâni cu greu, în condiţiile date fenomenul. Amestecul şi presiunile venite din partea politicului, a grupurilor de interese economice, a celor ce dirijează activităţile ilicite, slaba pregătire a personalului selectat pe criterii de competenţă, doar la nivel declarativ – adesea se acceptă echipe care sunt formate pe criterii de interese comune, incompetenţa fiind destul de căutată întrucât permite dirijarea ca principală regulă – dotarea sumară, penetrarea informativă greoaie a mediului, etc., constituie dificultăţi insurmontabile pentru o instituţie care s-ar înfiinţa special pentru a stăpâni domeniul fraudei vamale. S-ar putea ca o astfel de soluţie, în măsura în care ar fi adoptată, să fie privită nu cu scepticism, ci, ca o măsură care să permită compromiterea unei idei, dezvoltarea în dimensiuni a activităţilor ilicite, crearea convingerii că nu se poate face nimic semnificativ, că fenomenul trebuie acceptat ca implacabil.

În structură actuală există posibilitatea completării golurilor din activitatea unora cu activitatea altora, cooperarea este benefică – nicidecum o lozincă sortită să eşueze în implementare datorită procedurilor excesiv de rigide şi pline de orgolii mărunte – reaua credinţă a unora poate fi depistată şi pedepsită, etc.

Şi totuşi care este problema, în măsura în care există o problemă ? Se poate aprecia că o problemă o reprezintă faptul că adesea instituţiile

implicate urmăresc să protejeze sistemul de interese al grupului care deţine controlul asupra numirilor în funcţii de conducere ajungându-se la adevărate lupte urmate de arbitraje în ceea ce priveşte soluţiile practice abordate. S-ar părea că lupta de opinii cu privire la incriminarea penală sau contravenţională a unor activităţi ilicite are la bază o luptă pentru dobândirea competenţei de cercetare – o abordare contravenţională ar păstra „pâinea şi cuţitul” în curtea autorităţii vamale şi mai rar ar implica Garda Financiară, oricum ambele în curtea Ministerului de Finanţe, excluzându-se, astfel, implicarea organelor judiciare din Ministerul de Interne şi Ministerul de Justiţie.

Desigur, raporturile administrativului cu politicul pot constitui obiectul unor dezbateri interesante, aici fiind de interes doar găsirea unor soluţii care să permită unor instituţii să-şi desfăşoare activitatea corect, fără concesii de orientare.

O altă problemă are ca obiect competenţa profesională şi implicarea funcţionarilor publici indiferent de instituţia din care fac parte. Sunt cunoscute, din practică, mai multe tipuri de manageriat care sunt adoptate în vederea unor rezultate cât mai bune în activitatea unui serviciu public – unul, adesea urmărit, constând în crearea de colective formate din persoane ce depind una de alta, fiecare datorează poziţia, prosperitatea, stabilitatea socio-profesională cuiva care la rândul său depinde de altcineva şi tot aşa încât mecanismul poate fi blocat uşor sau poate funcţiona doar în sensul dorit în funcţie de context. Fiecare funcţionar pare să fie controlat de un sistem de relaţii, legături şi interese care îl pot capacita să acţioneze sau îl pot forţa să găsească doar pretexte. De ce am făcut referire la competenţa profesională ? – pentru că o consider foarte importantă. Un funcţionar puţin competent este foarte bun într-un context în care se doreşte un control total asupra lui. El trebuie să execute fără a întreba

390

ordinele pentru că altfel este îndepărtat. El, chiar dacă face ceva, întrucât nu este bun profesionist greşeşte iar greşeala poate fi benefică întrucât sistemul dacă devine interesat trebuie să aibă posibilitatea să schimbe lucrurile. Cum ? Prin intermediul altora, la fel de slab profesionişti, care vor fi ajutaţi să vadă ceva dar vor fi lăsaţi în beznă atunci când vine vorba despre adoptarea de soluţii ce implică răspunderea personală. Aceştia vor lăsa totul într-o aşteptare fără sens, efectuând activităţi de rutină fără rezultate pertinente, fiind convinşi că pot răspunde, astfel, atât celor care sunt interesaţi în a face ceva cât şi celor care sunt interesaţi să nu se facă nimic.

Soluţiile, dacă există, trebuie găsite în legătură cu sistemul de recrutare, pregătire şi promovare, cu modul flexibil dar nu de natură a crea convingerea că poate fi compromis în care trebuie desfăşurat managementul, controlul şi evaluarea rezultatelor diferitelor instituţii implicate.

391

BIBLIOGRAFIE – LEGISLAŢIE 1. Constituţia României, 2. Codul de Procedură penală al României; 3. Codul Penal al României; 4. LEGE Nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României; 5. LEGE Nr. 132 din 11 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free;

6. LEGE nr. 65 din 11 martie 2003 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal;

7. Legea nr. 243 / 2002 privind Frontiera de Stat a României; 8. Legea nr. 103 din 19 iunie 2000 pentru aderarea României la Convenţia

internaţională privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere, semnată la Geneva la 21 octombrie 1982;

9. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane; 10. Legea nr. 16/1996 privind scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte

din Fondul Arhivistic Naţional al României; 11. Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor; 12. Legea nr. 126/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 464/2001 privind

regimul materiilor explozive; 13. Legea nr. 143 din 26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri; 14. Legea nr. 125/1994 pentru ratificarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării,

producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 Ianuarie 1993;

15. Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora;

16. LEGE Nr. 56 din 16 aprilie 1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora;

17. Legea 300/2002, privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor;

18. Legea nr. 111/1996 privind regimul juridic al materiilor radioactive; 19. Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat; 20. Legea nr. 116 din 3 iulie 1997, pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire

la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978;

21. LEGE Nr. 448 din 12 noiembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora;

22. LEGE Nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

392

23. LEGE Nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei;

24. LEGE Nr. 243 din 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României;

25. LEGE Nr. 81 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române;

26. LEGE Nr. 387 din 30 septembrie 2003 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare;

27. LEGE Nr. 387 din 30 septembrie 2003 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare;

28. LEGE Nr. 387 din 30 septembrie 2003 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare;

29. LEGE Nr. 387 din 30 septembrie 2003privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare;

30. Legea 30/1978 privind vechiul Cod Vamal al României; 31. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea

Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice;

32. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice;

33. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice;

34. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea Gărzii Financiare;

35. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 121 din 4 decembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996;

36. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea Gărzii Financiare;

37. HOTĂRÂRE Nr. 788 din 21 august 2001 privind aprobarea Procedurii de control al valorii în vamă a mărfurilor importate;

393

38. HOTĂRÂRE Nr. 940 din 29 Decembrie 1997 privind instituirea controlului obligatoriu al valorii în vamă pentru unele produse din import;

39. HOTĂRÂRE Nr. 679 din 25 octombrie 1997 pentru aprobarea Regulamentului armelor de foc şi al muniţiilor;

40. HOTĂRÂRE Nr. 327 din 24 aprilie 2000 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice;

41. HOTĂRÂRE Nr. 844 din 28 august 2001 privind Lista de armamente, muniţii şi alte produse militare supuse regimului de control la export şi import;

42. HOTĂRÂRE Nr. 916 din 22 august 2002 privind aprobarea Listei detaliate a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive;

43. Hotărâre nr. 1114 din 9 noiembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României;

44. HOTĂRÂRE Nr. 767 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Concurenţei în subordinea Ministerului Finanţelor Publice;

45. HOTĂRÂRE Nr. 482 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei managementului integrat al frontierei de stat în perioada 2003 – 2006;

46. HOTĂRÂRE Nr. 445 din 9 mai 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României;

47. ORDONANŢĂ Nr. 86 din 28 august 2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală;

48. ORDONANŢĂ Nr. 59 din 22 august 2002 pentru modificarea Legii nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire;

49. ORDIN Nr. 687 din 17 aprilie 2001 pentru aprobarea valorilor în vamă; 50. DECIZIE Nr. 1588 din 29 octombrie 2003 privind modificarea Deciziei

directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor nr. 879/2002 privind aplicarea procedurii de decontare a datoriei vamale prin mijloace informatice;

51. DECIZIE Nr. 283 din 28 februarie 2003 pentru aplicarea reglementărilor adoptate de Comisia Comunităţilor Europene privind clasificarea unor anumite mărfuri în Nomenclatura combinată;

52. DECIZIE Nr. 180 din 3 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind antrepozitul vamal;

53. DECIZIE Nr. 179 din 3 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura simplificată de efectuare a formalităţilor vamale aferente aprovizionării mijloacelor de transport în trafic internaţional;

54. DECIZIE Nr. 177 din 3 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale, evidenţa operativă, controlul şi supravegherea vamală a mărfurilor care se introduc sau se scot din zonele libere şi din porturile care beneficiază de facilităţile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 131/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 99/2002;

394

55. DECIZIE Nr. 176 din 3 februarie 2003 privind instituirea unor registre simplificate de evidenţă pentru bunurile transportate prin sistemul de expediţii expres;

56. DECIZIE Nr. 175 din 3 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu;

57. DECIZIE Nr. 1518 din 14 noiembrie 2002 privind vămuirea unor categorii de mărfuri;

58. DECIZIE Nr. 1497 din 11 noiembrie 2002 privind abilitarea birourilor vamale de control şi vămuire la interior şi la frontieră de a efectua operaţiuni vamale pentru produse strategice;

59. DECIZIE Nr. 1337 din 18 octombrie 2002 privind actualizarea Culegerii de avize de clasificare emise de Comitetul Sistemului armonizat din cadrul Organizaţiei Mondiale a Vămilor;

60. DECIZIE Nr. 1296 din 14 octombrie 2002 privind avizele de evaluare în vamă elaborate de Comitetul tehnic de evaluare în vamă;

61. DECIZIE Nr. 1186 din 17 septembrie 2002 privind aprobarea Metodologiei de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu prin procedee informatice;

62. DECIZIE Nr. 879 din 16 iulie 2002 privind aplicarea procedurii de decontare a datoriei vamale prin mijloace informatice;

63. DECIZIE Nr. 879 din 16 iulie 2002 privind aplicarea procedurii de decontare a datoriei vamale prin mijloace informatice;

64. DECIZIE Nr. 879 din 16 iulie 2002 privind aplicarea procedurii de decontare a datoriei vamale prin mijloace informatice;

65. DECIZIE Nr. 259 din 7 martie 2002 pentru aprobarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire;

66. DECIZIE Nr. 633 din 14 martie 2001 pentru aprobarea Normelor tehnice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior;

67. DECIZIE Nr. 35 din 11 ianuarie 2001 privind modificarea Cadrului metodologic de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale în procedura informatică simplificată;

68. DECIZIE Nr. 2287 din 25 septembrie 2000 privind aprobarea Metodologiei de înregistrare şi scoatere din evidenţă a pierderilor rezultate din prelucrarea mărfurilor importate în regim de perfecţionare activă;

69. DECIZIE Nr. 374 din 22 februarie 2000 pentru aprobarea Normelor privind procedura de vămuire la domiciliu pentru operaţiunile de export;

70. DECIZIE Nr. 1180 din 15 iulie 1999 privind modificarea cadrului metodologic de aplicare a mecanismului de prelucrare rapidă a declaraţiilor vamale în procedură informatică simplificată;

71. DECIZIE Nr. 367 din 16 iunie 1998 privind tratamentul dobânzilor în vederea determinării valorii în vamă a mărfurilor importate;

395

BIBLIOGRAFIE – DOCTRINĂ 1. A. Boroi – Drept Penal, Partea Generală, Edit. All, 1999; 2. A. Boroi, N. Neagu, V.R. Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000

privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Edit. Rosetti, Bucureşti, 2001;

3. A. Ciopraga şi A. Ungureanu, Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. VIII, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998;

4. A. Ciopraga, I. Iacobuţă, Criminalistica, Editura fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 1997; 5. A. Ciopraga, Tratat de Tactică Criminalistică, Editura Gama, Iaşi, 1996; 6. A. Ungureanu, A.Ciopraga în Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. 6,

Edit. Lumina Lex 1996; 7. Almirall, J.R. – Glass as evidence of association în Mute witness: When trace

evidence make the case, Max Hough, Boulington, M.A. Academic Press, 2001; 8. C. Aioniţoaie, Curs de criminalistică, vol. III, Metodică Criminalistică, partea a

III-a, Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 1977; 9. C. Bulai – Manual de Drept Penal, Partea Generală, Editura All, 1997; 10. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache – Instituţii de Drept Penal, Univ. Titu Maiorescu,

Edit. TREI, Bucureşti, 2003; 11. C. Mitrache – Drept Penal Român, Partea Generală, Casa de Editură şi Presă

Şansa, Bucureşti, 1997; 12. C. Paraschiv şi colectivul, Drept Procesual Penal, Editura Augusta, Timişoara,

1999; 13. C. Pletea, Elemente de Anchetă Penală, Editura Little Star, Bucureşti, 2003; 14. C. Roxin, G. Arzt, K. Tiedemann – Einfuhrung in das Strafrecht und

Straffprozenrecht, Auflage, Muller, Heidelberg, 1998; 15. C. Voicu, 3 ani murdari şi crima organizată, Editura Artprint, 1995; 16. C. Voicu, Criminalitatea afacerilor, Editura M.I. 1998; 17. C. Voicu, F. Sandu, Criminalitatea financiar-bancară; Editura Trei, Bucureşti,

1998; 18. C. Voicu, G. Ungureanu, A. Voicu, Investigarea Criminalităţii Financiar-Bancare,

Editura Polipress, Bucureşti, 2003; 19. Carmen Mladen – Drept vamal românesc şi comunitar, Edit. Economică,

Bucureşti, 2003; 20. Colectiv, Realităţi şi perspective în criminalistică, Asociaţia Criminaliştilor din

România, 2003; 21. Colectiv, Tratat Practic de Criminalistică, Editura M.I. Bucureşti, 1976; 22. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept Penal Român, Partea generală,

Universul Juridic, Bucureşti, 2003; 23. D. Tudor – Oraşe, târguri şi sate în Dacia Romană, Bucureşti, 1968; 24. De Li, S. Priu, MacKenzie – Drug Involvement lifestyles and criminal activities

among probationers, Journal of Drug Issues, 3/2000; 25. Dorin Ciuncan, Participarea statului în litigiile vamale, Revista Dreptul 3/1996;

396

26. E. Cernea, E. Molcuţ – Istoria Statului şi Dreptului Românesc, Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1994;

27. E. Stancu, Criminalistica, vol I-II, Editura Actami, Bucureşti, 1995; 28. E. Stancu, Criminalistica, vol I-II, Editura Actami, Bucureşti, 1997; 29. E. Stancu, Tratat de Criminalistică, Editura Actami, Bucureşti, 2000; 30. E. Stancu, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003; 31. Elena Cherciu, Consideraţii teoretice şi practice privind infracţiunea de

contrabandă, Revista Dreptul 4/1995; 32. F, Deak, S. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Editura Lumina Lex,

Bucureşti 1993; 33. F. Mantovani – Diritto Penale, Parte Generale, secondo edizione, CEDAM,

Padova, 1988; 34. Florin Sandu – Contrabanda şi albirea banilor, Editura Trei, Bucureşti, 1999; 35. G. Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995; 36. G. Teodoru, Drept procesual penal, Editura fundaţiei pentru cultură şi ştiinţă

„Moldova” – Cugetarea, Iaşi, 1998; 37. Gh. Diaconescu – Infracţiuni în legi speciale şi legi extra penale, Ed. ALL, 1996; 38. Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu şi alţii, Drept Penal – Partea Specială, Edit Europa

Nova, Bucureşti 1997; 39. Ghe. Bădescu, E Dragnea, C. Chiriţă, Valoarea în vamă a mărfurilor de import,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998; 40. Ghe. Caraiani, Gelu Ştefan Diaconu, Regimurile suspensive în legislaţia vamală

comunitară şi în cea românească, Editura Lex, Bucureşti, 2000; 41. Ghe.Cronţ Istoria Dreptului Românesc, ediţia coordonată de I. Ceterchi, vol. .I,

Edit. Academiei, 1980; 42. Goodman B.D., The scene of crime în Scientific american 3/1998; 43. Hodgson D. The profits of crime and their recovery, London, Routledge, 1994; 44. I Neagu, Drept procesual penal, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998; 45. I. Andrei, I. Săroiu, Triumful Adevărului, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997; 46. I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998; 47. I. Mircea, Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei, Editura Vasile

goldiş, Arad, 1996; 48. I. Neagu, Tratat de Drept Procesual Penal, Editura PRO, Bucureşti 1997; 49. I. Oancea, Tratat de Drept Penal, Editura ALL, Bucureşti, 1995; 50. I. Suceavă şi colectivul, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, lucrare editată

de Direcţia generală a Vămilor, 1995; 51. I.C. Filitti, Consideraţiuni despre vechea organizare fiscală a Principatelor Române

până la Regulamentul Organic, Bucureşti, 1935; 52. Inciarti, J.A. Martin, S.S.Butzin, C.A. Cooper – Street Kids, Street Drugs, Street

Crime: An Examination of smuggling drugs use and serious delinquency in Miami, Beamont, CA Wadsworth Publication Company, 2000;

53. Ioan Condor, Silvia Cristea Condor, Drept Vamal şi Fiscal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

397

54. L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;

55. M Apetrei, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucureşti, 2001; 56. M. Basarab – Drept Penal vol. I, Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi 1992; 57. M. Macrea – Viaţa în Dacia Romană, Bucureşti, 1969; 58. M. Zolyneac – Drept Penal, partea generală, Universitatea A.I. Cuza, Iaşi, vol I,

1993; 59. Mihaela Mărgineanu, Aspecte teoretice şi practice privind infracţiunea de

contrabandă, Revista juridică 4/1995; 60. N. Suciu, Infracţiunea, Editura Gama, Iaşi, 1994; 61. N. Volonciu – Tratat de Procedură Penală, vol. I-II, Edit. Paideia, 1994; 62. O. Loghin, T. Tudorel – Drept Penal, Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti,

1998; 63. P. Burke – Policy-driven responses to probation and parole violations, Washington

DC: U.S. Departement of Justice, National Institute of Corections, 1997; 64. P.A. O’Hare, R. Newcombe, A. Matthews, E.C. Buning, E. Drucker - The

reduction of drug-related harm, Routledge London and New York, 2000 edition; 65. R. Economu, E. Dragnea, Ghe. Bădescu, Codul Vamal şi Regulamentul Vamal cu

adnotări şi comentarii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997; 66. R. Manolescu – Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu Braşovul, Bucureşti

1965; 67. S.G. Longinescu – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, 1908; 68. Sarah V. Hart, Hand-Held Metal Detector for use in Cocealed Weapon and

Contraband Detection, U.S. Department of Justice, 2003; 69. V. Bercheşan, Cercetarea penală – îndrumar complet de cercetare penală, Editura

Icar, Bucureşti, 2001; 70. V. Bercheşan, N. Dumitraşcu, Probele şi mijloacele materiale de probă, Editura

M.I. Bucureşti, 1994; 71. V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu – Drept penal, Partea generală, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1992; 72. V. Dobrinoiu, N.Conea – Drept Penal , Partea specială, vol II, Teorie şi practică

judiciară, Editura Lumina Lex Bucureşti 2000; 73. V. Dongoroz şi colaboratorii – Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, vol.

IV; 74. V. Hanga şi colectivul – Istoria Dreptului Românesc, Bucureşti, Editura

Academiei, 1980, vol. I; 75. Vasile Bercheşan – Metodologia investigării infracţiunilor, Editura „Paralela 45”,

Piteşti, 1998; 76. Vasile Bercheşan, Constantin Pletea – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura

„Paralela 45”, Piteşti, 1998;