88

7.2 Lucrări asupra familiilor de albine

în luna IULIE (după ing.Nicolae Foti, ing.Ion Barac, Constantin Antonescu, Eleodor Gh.Bistriceanu, Radu Vancea, ing.Vasile

Deaconu, dr.ing.Eliza Căuia, prof.univ.dr.ing.Petre Iordache şi Veronica Mara Mîndru)

La floarea-soarelui

La fâneață

Fig.7.1 Stupărit pastoral în luna iulie

ACŢIUNI PRIORITARE ÎN LUNA IULIE: - valorificarea în continuare a culesului la floarea-soarelui și tei continuat de

culesurile de la fânețele de deal sau munte, zburătoare și mană de la conifere;

- extracția și condiționarea mierii de la culesurile de producție; - folosirea ramelor clăditoare pentru producerea cerii și eliminarea acarienilor;

- verificarea și tratarea împotriva găselniței a ramelor cu faguri de la rezerva stupinei; - controlul general al familiilor de albine, stării lor de sănătate, prevenirea și

combaterea varrozei și frigurilor roitului; - intensificarea ventilației stupilor și protecția stupilor expuși direct razelor soarelui; - întreținerea familiilor de albine în stare activă, completarea rezervelor de hrană și hrănirea suplimentară a familiilor de albine în cazul lipsei de cules în natură; - întărirea familiilor și roiurilor nou formate; - despre înlocuirea reginelor;

- efectuarea observațiilor fenologice, studierea caracteristicilor melifere ale floarei–soarelui altor oferte melifere.

În luna iulie, numită și „cuptor”, continuă culesurile de la tei și floarea-soarelui, iar în

zona de deal - munte de la fâneață, zburătoare și zmeur.

În această lună administrarea familiilor de albine ale stupinelor trebuie făcută cu mult discernământ deoarece în această perioadă se pot produce majore schimbări în ritmul dezvoltării familiilor de albine. Astfel, mai ales în sudul țării, în zonele aride, unde din cauza căldurilor excesive și lipsei de precipitații nu mai există floră meliferă care să genereze nectar și/sau polen, familiile de albine decad și cresc din ce în ce mai puțin puiet. Acum, activitatea principală din familiile de albine vizează cu precădere acumularea rezervelor de hrană pentru iernare. Se consideră drept principală cauză a acestui comportament instinctul de acumulare care primează în detrimentul instinctului de înmulțire. Aceasta înseamnă că un număr mai mare de albine participă la culesul, prelucrarea nectarului și depozitarea mierii în celule și mai puține albine sunt prezente în activitățile de creștere a puietului.

89

Astfel, intensitatea creșterii de puiet și numărul de albine în majoritatea cazurilor scade simțitor, mai ales în cazul prezenței reginelor bătrâne sau necorespunzătoare și a lipsei de cules. Acum creșterea trântorilor este îngrădită, iar uneori începe gonirea lor. Ca urmare populațiile familiilor îmbătrânesc, apărând pericolul ca acestea să între în iarnă cu prea multe albine bătrâne și existând pericolul unei depopulări aproape complete a acestora în primăvara care va urma. Totodată, în cazul unui cules abundent de la floarea-soarelui albinele încep să blocheze

cuibul, ceea ce înseamnă că tind să depună nectarul în celulele destinate de fapt puietului. Blocarea cuibului are efecte negative asupra dezvoltării familiei de albine, pentru că regina nemaiavând la dispoziție suficiente celule pentru a-și depune ouălele, familia înregistrează un gol în dezvoltare. Astfel, familiile cu cuiburile blocate ajung slabe în iarnă, prezentând o depopulare majoră în toamnă târziu datorită faptului că nu există contingente suficiente de albine tinere care să înlocuiască albinele bătrâne care mor dealtfel de moarte naturală. Remedierea situației de blocare a cuibului se poate face prin intervenție rapidă de deblocare a cuiburilor prin introducere periodică de faguri buni pentru ouat în mijlocul cuibului (spargerea cuibului), sau în marginea ramelor cu puiet (lăgirea cuibului), locul de introducere depinzând de gradul de dezvoltare a fiecărei familii. Sunt și cazuri când cu toată arșița lunii se pot declanșa ploi bogate care refac flora spontană care oferă albinelor culesuri de întreținere, ceea ce face ca familiile de albine să se

revigoreze: ponta reginelor începe să crească și cantitatea puietului se mărește. Favorizante în această lună vor fi zonele deluroase, cele de munte, luncile și Delta Dunării unde natura poate pune la dispoziție culesuri de întreținere. Astfel, în zonele deluroase albinele pot obține culesuri de întreținere de la otava care apare după cosirea fânețelor (care conține mult trifoi alb), la munte apar culesuri, uneori chiar de producție, de la zburătoare și zmeur, iar în luncile și Delta Dunării apar culesuri de întreținere de la izmă, mentă și alte plante melifere de baltă.

7.2.1 Valorificarea în continuare a culesului la floarea-soarelui și tei continuat de culesurile de la fânețele de deal sau munte, zburătoare și mană de la conifere

Se pare că luna iulie este ultima lună în care mai pot exista culesuri de producție așa că acestea trebuiesc tratate cu toată seriozitatea pentru că pot oferi oportunități pentru crearea, în

primul rând, a rezervelor de iarnă familiilor de albine și în al doilea rând asigurarea de cantități de miere pentru comercializare. Este evident că pentru a profita cât mai mult posibil de aceste oferte de cules apicultorii trebuie să fie pregătiți să se deplaseze în zonele unde există acestea, ceea ce implică o cercetare aprofundată în teren stabilind locul vetrelor de pastoral și datele când se vor declanșa culesurile. În lipsa culesurilor de întreţinere, familiile de albine consumă din rezervele proprii, de aceea apicultorii trebuie să aibă în vedere şi în această perioadă deplasarea familiilor de albine la o serie de culesuri care, chiar dacă nu sunt productive, aduc un stimulent natural menţinerii la un nivel maxim a pontei reginei cu efecte favorabile în perioada următoare. În prima parte a lunii iulie încă se derulează culesul la floarea-soarelui şi în funcţie de hibrid şi condiţii pedoclimatice, acesta poate să aducă venituri importante. În continuare, o serie de

resurse melifere ar putea fi valorificate: floarea soarelui târzie, busuiocul de mirişte, coriandru, hrişcă, lavandă, lucernă, muştar alb, pepene galben, pepene verde, castraveţi, fâneaţă sau floră spontană alcătuită din cicoare, muştar de câmp, păpădie, iarba şarpelui, mentă, isop, jaleş de câmp, limba mielului, rapiţă sălbatică, roiniţă, salvie de câmp, sulfina, talpa gâştei, trifoi alb, zămoşiţă, zburătoare, zmeur și chiar mană de la conifere. Oricare ar fi culesurile care se doresc accesate, pentru a obține recolte apreciabile de miere, familiile de albine ale stupinei trebuie să corespundă următoarelor cerințe: în cuib trebuie

90

să se găsească 7 – 8 rame cu puiet căpăcit de albine lucrătoare, și 9 – 10 rame acoperite în întregime cu albine.

Mentă (Mentha piperita L.)

Lachnida mare pe brad – producătoare de mană

Trifoi alb (Trifolium repens)

Trifoi roșu (Trifolium partense)

Fig.7.2 Câteva oferte spontane melifere

De reținut este faptul că în urma muncii intense din timpul culesurilor albinele culegătoare se uzează repede și pier. Dar, albinele tinere ieșite acoperă aceste pierderi și, din a 4-a zi, devin primitoare de cules, eliberând de la această muncă albinele mai în vârstă, care trec la culesul nectarului. De aceea, pentru folosirea integrală a culesului, trebuie să se găsească în familiile de albine mult puiet căpăcit, prin care să se completeze pierderea de albine.

7.2.2 Extracția și condiționarea mierii de la culesurile de producție Recoltarea fagurilor și extracția mierii se vor face cu cea mai mare grijă. Chiar dacă după încheierea culesurilor de la tei și floarea-soarelui stupina va fi deplasată în pastoral, la alte

culesuri, este indicat ca în fiecare familie să se lase 5-6 kg de miere ca rezervă de hrană. Totodată, apicultorii prevăzători vor opri în depozitul stupinei de la fiecare cules - deci și de la cel de salcâm - câte 1-2 faguri cu miere capacită pentru fiecare familie. Aceste rame vor constitui rezervele care uneori sunt necesare la ieșirea din iarnă pentru completarea rezervelor de hrană. De asemenea, în completarea producţiei de miere se poate recolta și polen (acolo unde există un cules abundent, mai ales în zonele de deal) sau propolis. După extragerea mierii apicultorii ar trebuie să-i verifice parametrii de calitate şi pentru aceasta stupina ar trebui să aibă în dotare câteva aparate pentru verificarea calităţii mierii

91

procesate. Dintre aceste aparate cel mai important este refractometrul (dar n-ar fi rău să aibă și conductometru şi analizorul de culoare).

Fig.7.3 Refractrometru

Fig.7.4 Scările refractrometrului

Refractometru (fig.7.3 și 7.4) este un aparat cu ajutorul căruia se determina uşor şi rapid

indicele de refracţie al mierii şi în funcţie de acesta densitatea şi umiditatea ei. Refractometrul

trebuie să aibă în compunerea sa termometru care să permită corectarea valorilor măsurate în

funcţie de temperatura mediului ambient.

În cazul mierii densitatea se raportează de obicei la greutatea apei la temperatura de 20° C

(se notează cu D2020) şi este puternic influenţată de conţinutul ei de apă. Mierea cu umiditatea

de 20% are densitatea de 1,471 ceea ce înseamnă ca 1 litru de miere (1 dm3), la temperatura

de 20° C, cântăreşte 1,471 kg.

Fig.7.5 Maturatoare pasive

92

Conţinutul maxim de apă reglementat de normele oficiale din ţara noastră este de 20%.

Dar, în mod obișnuit, în momentul încheierii procesului de prelucrare de către albine (momentul

căpăcirii celulelor) şi în continuare până la extracţia ei din faguri, umiditatea mierii nu depăşeşte

valoarea menţionată, din contră ea se situează în domeniul 18-19%.

Trebuie știut că mierea bine maturată este mierea al cărui conținut în apă nu depășește 18% când densitatea ei este de 1,41kg/dm3 . Adică mierea este de 1,41 ori mai grea ca apa. De multe ori, presați de planificările participării la alte culesuri, apicultorii nu așteaptă maturarea mierii ( scăderea densității la 18%) în stupi ceea ce ar însemna căpăcirea ramelor cu miere pe o suprafață de cel puțin 2/3. Astfel, mierea extrasă înaintea maturării va trebui maturată în care scop se vor folosi așa numitele maturatoare care pot fi pasive sau active.

Maturatoarele pasive (fig.7.5) sunt de fapt nişte recipienţi în care mierea se depozitează

şi prin ţinerea lor un timp la temperaturi de 30 la 40° C şi umidităţi scăzute (de exemplu 33%)

mierea se limpezeşte, decantează stratul de impurităţi şi îşi micşorează conţinutul de umiditate.

Maturatoarele pot fi din inox sau plastic, amândouă, pentru uz alimentar şi ţinând cont de

densitatea mare a mierii, trebuie să fie suficient de rezistente la solicitările acesteia şi să fie

prevăzute în partea de jos cu orificiu de golire.

Capacitatea maturatoarelor metalice este de la 25 kg la 900 kg, iar a celor din plastic de la

8 la 90 kg şi forma lor este de obicei cilindrică, iar raportul diametru/înălţime se alege ţinând

cont că maturarea mierii se face cu atât mai repede cu cât înălţimea maturatorului este mai

mică şi aria suprafeţei orizontale este mai mare.

Durata de limpezire a mierii în maturatoare depinde de:

- vâscozitatea mierii – se face mai încet la vâscozitate mare;

- raportul diametru/înălţime (cu cât acesta este mai mare limpezirea se face mai

repede);

- temperatura (fiind mai rapidă la temperaturi ridicate).

De exemplu: 1cm de miere înălţime, la o suprafaţă cu diametrul de 0,5 m, se limpezeşte

astfel:

- la 10o C în 150 de zile;

- la 20o C în 30 de zile;

- la 30o C în 18 de ore;

- la 40o C în 6 ore.

În general pentru decantarea şi limpezirea mierii, în maturatoare corespunzătoare, sunt

necesare, la o temperatură a mediului de 25o C cu o umiditate de 60%, 10 la 12 zile.

În cazul maturatoarelor active dezhidratarea mierii se realizează cu aşa numitul

dezhidrator care lucrează ca un boiler rapid de joasă presiune. Aparatul se compune dintr-un

cilindru din inox cu pereţi dubli, încălzit cu aburi la 50° C, în care se asigură o depresiune de 68

mmHg, legat în continuare cu un condesator pentru condensarea apei provenite din miere.

Dezhidratorul poate reduce umiditatea unei cantităţi de circa 3700 kg miere cu 2% în opt ore.

La acest subcapitol se iau în considerație și cele prezentate la capitolele 5 și 6

(vezi subcapitolele 5.2.11 și 6.2.10)

93

7.2.3 Folosirea ramelor clăditoare pentru producerea cerii și eliminarea acarienilor

Înainte de a trata subiectul în lumina cunoștințelor actuale se va prezenta subiectul tratat la nivelul perioadei interbelice,

publicat de Prof.George Dulcu în data de 14 februarie 1944, Aninoasa, Gorj:

METODĂ SIMPLĂ DE PRODUS CEARĂ ÎN STUPII SISTEMATICI (reproducere parțială)

“ Având în vedere posibilitatea practică a acestor exemplificări teoretice, sprijinindu-se pe

rezultatul clasicelor experienţe ale lui Layens în privinţa producţiei de ceară în stupii săi

orizontali, şi observând că albinele lungesc celulele fagurilor, dacă spaţiul dintre rame este mai

mare decât cel admis până acum ca regulă generală în apicultură, noi recomandăm o altă

metodă simplă, mai comodă şi mai eficientă decât cele cunoscute, metode care, de vre-o câţiva

ani, ne dă rezultate excelente fără a ne cere un surplus de muncă, fără a tulbura tihna lucrării

din stup şi fără a pretinde vreo nouă cheltuială de construcţie.

1. La înflorirea pomilor roditori, se aşează de o parte şi de alta a cuibului câte o ramă cu foaie de

ceară presată, în stupii cu 10 rame de mărimea 30/40 cm, însă câte două în stupii care au cuibul

format din 12 rame Dadant-Blatt.

2. În preajma marelui cules, se pune primul cat de strânsură deasupra cuibului şi peste gratia

Hanemann; dar numărul ramelor din cat este cu 2 mai mic decât numărul celor din cuib.

Ramele sunt egal distanţate şi lăţimea şipcilor este de 25 mm.

3. În primele zile ale belşugului de nectar, se înalţă primul cat şi între el şi gratie se pune al doilea

cat care are rame tot cu două mai puţin decât în cuib, dar numai jumătate sunt complet clădite şi

aşezate alternativ printre rame goale care au început de fagure presat.

4. Caturile care se mai adaugă au toate un număr de rame cu 2 mai mic decât în cuib şi se aşează

sub caturile complet clădite cu faguri. Catul al treilea, bunăoară, se pune între primul şi al

doilea, de regulă, dar dacă albinele au clădit complet ramele goale din catul pus deasupra

cuibului, se pune cu jumătate rame goale din catul pus deasupra cuibului, se pune cu jumătate

rame fără fagure, doar cu începuturi, între catul al doilea şi cuib.

Fără să mai fie deranjate, albinele lucrează de zor în linişte. Întregesc celulele foilor presate,

lungesc celulele fagurilor din ramele despărţite mai mult decât cu intervalul obişnuit de 13 mm

şi clădesc faguri noi în ramele goale. Au loc suficient pentru depozitat mierea şi nu se mai pot

gândi la roit, dacă se aşează la timp caturile astfel aranjate. Sunt ani şi ani de când în stupina

noastră de 120 stupi sistematici nu roieşte decât o colonie, două.”

Las la aprecierea cititorilor, că în urma citirii rândurilor de mai sus, să aprecieze nivelul de

cunoștințe al apicultorilor interbelici români în practica apicolă și continuăm dezbaterea subiectului în spiritul actual.

94

Fig.7.6 Modele de ramă clăditoare

Pe lângă producția de miere, care dealtfel este principalul scop, și producția de ceară poate constitui o preocupare a apiculturii. Producerea cerii de către familiile de albine, pe lângă venitul financiar, aduce ca beneficii asigurarea de faguri noi crescuți folosiți pentru familii, asigurând astfel înlocuirea fagurilor vechi, rezerve potențiale de boli, și folosirea fagurilor crescuți cu celule de trântori pentru eliminarea parțială a acarienilor de tip varroa. În trecut exista părerea, de alminteri foarte greșită, că nu este avantajosă să forțeze albinele să clădească faguri; se credea că pentru aceasta albinele folosesc prea multă miere, zboară mai puțin, culeg mai puțin nectar și polen și își încetinesc ritmul dezvoltării. Această părere, era însă bazată pe necunoașterea temeinică a biologiei albinei și a familiei de albine. Cercetările în domeniu au dovedit că, în condiții prielnice, albina poate

secreta ceară în cantitate egală cu jumătate din greutatea ei. Albina tânără care se hrănește bine, își sporește secreția de ceară: dacă integritatea cuibului este modificată și în el este format un spațiu pentru clădirea fagurilor și dacă albina poate să se elibereze la timp de solzișorii de ceară. Cu cât culesurile melifere din natură sunt mai substanțiale și cu cât familiile de albine cresc mai mult puiet, cu atât albinele se hrănesc mai bine și cu atât pot secreta mai multă ceară. În această situație pe lângă creșterea de faguri pe ramele cu foițe de faguri artificiali se pot folosi cu succes așa numitele rame clăditoare, rame crescătoare și rame oarbe.

a)

b)

c)

Fig.7.7 Diverse tipuri de rame clăditoare

95

Aceste rame pot avea diferite configurații care se aleg în funcție de momentul introducerii în stupi, locul introducerii și tipul de stup folosit. Un tip de ramă clăditoare este cea cu speteaza de sus demontabilă (fig.7.8 a). La distanța de 10 cm de speteaza de sus este așezată o șipcă, de care se fixează o bucată de fagure care ajunge până la speteaza de jos. Rama se sprijină în stup cu ajutorul unor scoabe din tablă îndoite în unghi drept, fixate în partea de sus a spetezelor laterale. De speteaza de sus detașabilă, se fixează o fâșie îngustă de fagure artificial. Astfel în spațiul gol, folosind fâșia de

fagure artificial albinele își vor construi repede un fagure și apicultorul pe măsura clădirii fagurelui, îl recoltează și topește pentru obținerea de ceară. În sezon de cules intens familiilor puternice li se pot da astfel de 2 - 3 rame clăditoare. Tot ca ramă clăditoare se poate utiliza o ramă 1/1 împărțită pe verticală de o șipcă care are un spațiu cu foiță de fagure artificial și celălalt spațiu gol care va fi clădit de albine cu celule, de cele mai multe ori, de trântori (fig.7.9 a). De asemenea, hrănitorul tip uluc care are cadru de ramă 1/1 (fig.7.9 b) cu o treime foiță de fagure artificial și trei sârme poate fi folosit cu succes ca ramă clăditoare dar nu sunt de lepădat nici ramele goale 1/1, 2/3 sau 1/2 fără nici un început de fagure, numite și rame oarbe, (fig7.9 c). Referior la momentul potrivit când se pot introduce ramele clăditoare sau oarbe acesta este bine ales dacă în stup se aduc zilnic cel puțin 200 – 300 g nectar proaspăt.

Ramele clăditoare, la fel ca și ramele cu foițe de faguri artificiali, se introduc în cuiburi, între ultima ramă cu puiet și prima cu rezerve de hrană și imediat ce fagurele a fost clădit până la 2/3 din înălțimea celulelor, ele trebuiesc scoase, iar în spațiul rămas liber se așează alte rame clăditoare sau unele cu foițe de fagure artificial. Folosirea ramelor clăditoare prezintă o serie de avantaje care sunt: - dau informații prețioase privind starea familiilor de albine; - protejează clădirea fagurilor artificiali , albinele având posibilitatea să-și clădească celule de trântori pe ramele clăditoare, nu vor mai modifica celulule de albină lucrătoare din fagurii artificiali pentru a crește trântori și ramele cu foițe de faguri artificiali vor fi clădite uniform cu celule de albine lucrătoare . - concentrarea puietului de trântor întrun singur loc, facilitează intervenția la timpul optim pentru păstrarea sau suprimarea lui și

- recoltarea fagurilor crescuți în aceste rame, contribuie la creșterea producției de ceară. Este de la sine înțeles că ramele clăditoare, crescătoare sau oarbe trebuiesc controlate periodic pentru a constata evoluția creșterii lor și pentru a preîntâmpina răvășirea cuibului, este bine dacă înaintea introducerii acestora în cuiburi vor fi inscripționate întrun fel pe spetezele superioare ca astfel să poată fi identificate ușor la deschiderea stupilor. Examinarea ramelor clăditoare furnizează o serie de informații care ne indică starea familiei de albine. Astfel dacă pe rama clăditoare apar faguri clădiți situația este normală, în caz contrar, lipsa de faguri clădiți , înseamnă că în familie este ceva în neregulă: familia nu are regină, este depopulată, lipsă totală de cules, etc. - și atunci este necesară o cercetare mai amănunțită pentru a afla cauzele și a lua măsuri de corectare a situației. În cazul cănd rama clăditoare are faguri clădiți forma și mărimea lor ne pot ajuta să tragem o serie de concluzii, astfel dacă:

- fagurii sunt cu celule de trântori și sunt însămânțați înseamnă că familia este activă, puternică și există un cules de nectar și polen. Lipsa ouălelor înseamnă lipsa polenului. - fagurii sunt cu celule de albină lucrătoare, înseamnă că familia are cuibul aglomerat și trebuie neapărat adaugați faguri artificiali pentru a fi clădiți. - dacă creșterea de faguri pe rama clăditoare este încetinită și apar începuturi de botce, înseamnă că familia se pregătește de roit sau de schimbarea reginei și trebuie făcută roirea artificială.

96

Arătam, la începutul subcapitolului că o prioritate pe lângă producția de ceară și schimbarea ramelor cu faguri vechi o constituie eliminarea măcar parțială a infestării cu varroa. Astfel trebuie știut că, în general în țara noastră, în perioada iulie - august este vârful de dezvoltare a varrozei deci după ultimul cules de producție de la floarea-soarelui, este imperios necesar să se facă tratamente cât mai eficace înpotriva varoozei.

Fig.7.8 Femele de varroa pe larvele de trântori

Principalele tipuri de tratamente împotriva varrozei au fost și încă sunt cele chimice dar

acestea prezintă următoarele inconveniente: – urmele tratamentelor chimice se găsesc și în miere uneori făcând-o neconformă; – tratamentele chimice fac ca acest parazit să dezvolte rezistență în timp la tratament și astfel să devină ineficiente și – tratamentele chimice fac ca dușmanii naturali ai varoua să se piardă și ei odată cu parazitul. Actualmente, din motivele enumerate mai sus se susțin din ce în ce mai mult, pentru combaterea varrozei, utilizarea unor metode biologice,

combinate cu unele metode mecanice.

Una din cele mai utilizate metode biologice este eliminarea acestui acarian prin distrugerea larvelor din celulelor de trântor. Metoda are la bază faptul că femelele acarianului Varroa destructor pătrund în celule, în special de trântori, cu puțin timp de căpăcirea acestora. Așa că îndepărtarea din stup a ramelor cu celule de trântor care au larve mici cu câteva zile înainte de căpăcire și distrugerea lor va duce la eliminarea unei părți însemnate a acestor paraziți din familiile de albine. O primă variantă pentru a elimina femelele de varroa este aceea de a folosi rama clăditoare pe tot parcursul anului și după ce fagurii cu celule de trântor sunt construiți,

însămânțați și căpăciți să fie recoltați – la 20 de zile de la introducerea ramei. Cealaltă variantă constă în introducerea unei rame cu celule de trântor în toamnă, la marginea cuibului și ridicarea acesteia în primăvară după ce a fost însămânțată și căpăcită. Trebuie spus că aceste două metode nu ne scapă de toți acarienii însă pot fi un mijloc eficient de a micșora numărul lor.

7.2.4 Verificarea și tratarea împotriva găselniței a ramelor cu faguri de la rezerva stupinei

La acest subcapitol se iau în considerație și cele prezentate la capitolele 5 și 6 (vezi subcapitolele 5.2.8 și 6.2.5)

7.2.5 Controlul general al familiilor de albine, stării lor de sănătate,

prevenirea și combaterea varrozei și frigurilor roitului

O dată cu ridicarea fagurilor de recoltă după culesurile de producție se va efectua un control general al stării fiecărei familii de albine urmărind în principal: starea de dezvoltare, numărul de spații ocupate de albine, numărul de rame cu puiet și categoriile acestuia (ouă, larvar, căpăcit), cantitatea de hrană avută, situația reginei și starea de sănătate. În funcție de cele constatate mai sus se vor lua măsuri de remediere dacă se constată stări anormale. De altfel, există unele aspecte caracteristice care ne indică existența clară a unor stări anormale în dezvoltarea familiilor de albine, astfel:

97

- lipsa puietului necăpacit din familie este un semn aproape sigur al orfanizarii; - ouăle depuse neregulat, pe pereții celulelor, 2 sau 3 în aceeași celulă și bâzâitul

plângator al albinelor este un semn cert nu numai al faptului ca familia este orfană ci și că avem de a face cu o familie bezmetică și

- pentru a o împuternici, introducem întro familie un fagure cu puiet tânar necăpăcit și a doua zi albinele trag (construiesc) botce de salvare trebuie să verificăm ca nu cumva familia să fi rămas fără regină.

La acest control o mare atenție trebuie acordată pentru depistarea, stabilirea gradului de infestare cu varroză și luarea de îndată a măsurilor ce se impun. Referitor la depistarea varrozei trebuie știut că la începutul infestării prezența acarianului varrozei nu se face remarcată.

a) Foaia de control a acarienilor căzuți

b) Femele de acarieni pe larvă de

trântor

c) Acarieni pe albine lucrătoare

Fig.7.9 Aprecierea infestării cu varroză

Pentru a depista la timp boala și a stabili gradul de infestare procedăm în mai multe feluri:

- o metodă ar fi examinarea foii de control (fig.7.11 a) și constatarea numărului de acarieni morți și căzuți pe ea, dacă în lunile iunie și iulie cad între 5-10 bucăți/zi, trebuie să știm că albinele sunt în suferință și

- o altă metodă este examinarea celulelor ce conțin puiet de trântor (fig.7.11 b). Femelele acarianului au o predilecție pentru acest puiet și apicultorul desfăcând câteva celule pote constata cu ușurință cât de gravă e situația.

În ultima fază de infestare, acarienii pot fi observați și cu ochiul liber pe albine lucrătoare (fig.7.11 c) și trântori dacă privim cu atenție. Un lucru trebuie înțeles de la început: când ne tratăm albinele obținem numai o reducere masivă a numărului de acarieni, aflată la limita înlăturării pericolului. În principiu, stupina ar trebui să fie un "spațiu închis", însă circulația facilă a albinelor (pastoral, vecinătăți) nu favorizează această stare.

De asemenea, pentru prevenirea și combaterea furtișagului stuparii la fiecare intervenție în stupi vor respecta măsurile de prevenire a acestui fenomen nedorit. În caz că se observă tendințe de furtișag sau acesta s-a declanșat se vor lua imediat măsurile descrise anterior.

(vezi subcapitolul 4.2.4).

7.2.6 Intensificarea ventilației stupilor și protecția stupilor expuși direct razelor soarelui

La acest subcapitol se iau în considerație și cele prezentate la capitolul 6 (vezi subcapitul 6.2.3)

7.2.7 Întreținerea familiilor de albine în stare activă, completarea rezervelor de hrană

și hrănirea suplimentară a familiilor de albine în cazul lipsei de cules în natură Diminuarea în această perioadă a ouatului reginelor și a creșterii de puiet este un fenomen natural imprimat de ceasul biologic caracteristic de viață al albinelor. Scăderea

98

creșterii de puiet poate fi provocată de lipsa totală de cules și de vremea excepțional de călduroasă, care duce la diminuarea ouatului reginelor sub limita normală. Această situație duce la slăbirea exagerată a familiilor de albine și odată slăbite, ele nu mai pot fi redresate până la sfârșitul sezonului. Astfel, în vederea menținerii puterii familiilor, este necesar ca imediat după recoltarea mierii, încetării culesului mare, în familiile de albine să se oprească suficiente rezerve de miere, iar în cazul extracției totale să se înceapă imediat hrănirile în scopul completării rezervelor de

hrană pentru iernare. Totodată, dacă lipsa de cules continuă, tot timpul familiile vor fi hrănite în scopul stimulării pontei reginei și implicit a creșterii de puiet. Luând aceste măsuri, familiile se mențin în stare activă, creșterea puietului se desfășoară corespunzător și astfel familiile se mențin în stare activă și nu mai slăbesc. Ca o concluzie, ar fi gravă eroare dacă după recoltarea mierii de la culesurile de producție (tei și/sau floarea-soarelui) familiile ar fi lăsate la voia întâmplării, mai ales fără hrană. Trebuie știut că asigurarea rezervelor de iarnă începe de la ultimile culesuri de producție, deci din această lună trebuie avut grijă a se lăsa în stupi rame cu miere și cu păstură necesare constituirii rezervelor de iarnă și consumului curent al familiilor. Cu această ocazie se vor evita păstrarea ramelor cu miere care cristalizează rapid, de exemplu, cele de rapiță, și ramele cu miere de mană sau cu miere procesată din sucul unor fructe, de exemplu, cel de struguri.

Iernarea pe aceste categorii de miere provoacă uzura sporită a albinelor ducând chiar la pierderea familiilor lor. Dacă, pentru asigurarea rezervelor de hrană, nu este posibilă folosirea culesurilor naturale sau folosirea ramelor cu miere, de la rezerva stupinei sau de la familii cu rezerve excedentare, atunci aceste rezerve pot fi completate cu sirop de zahăr sau cu alte produse zaharoase verificate pentru a corespunde acestui scop. Administrarea siropului se va face în lunile de vară iulie-august pentru a se uza albinele din acea perioadă şi nu cele care urmează să ierneze. Important: “este de preferat ca rezervele de hrană să conţină cel mult 50% miere din zahăr sau alte produse. Iernarea doar pe miere din zahăr reduce capacitatea albinelor de a creşte puietul încă din timpul iernii”.

7.2.8 Întărirea familiilor și roiurilor nou formate O atenție deosebită, în această perioadă, trebuie acordată verificării stării și pregătirii

familiilor de albine și roiurilor nou formate astfel ca acestea să poată intra și ieși bine din iarnă. Principiile care ar trebui să stea la baza viabilității familiilor și roiurilor noi formate sunt:

- acestea ar trebui să fie astfel întărite încât să aibă posibilitatea să se dezvolte repede și independent, altfel spus, singure, fără a fi ajutorate;

- reginele trebuie să depună un număr maxim de ouă; - albinele tinere doici trebuie să fie ocupate cu îngrijirea și creșterea puietului și

incintele stupilor familiilor și roiurilor să permită dezvoltarea lor permanentă fără frânări și să existe suficiente rezerve de hrană pentru dezvoltare.

7.2.9 Despre înlocuirea reginelor

Având în vedere schimbările care au survenit în dezvoltarea și evoluția familiilor de albine în această lună se constată că, în general, familiile de albine acceptă mai greu schimbarea reginelor.

Astfel, acceptarea este foarte grea și există riscul ca familiile de albine să rămână mult timp fără regine și apare pericolul besmeticirii acestora. Așa că se vor evita în această perioadă încercările de schimbare a reginelor.

Dacă apar situații care impun introducerea în famili, de regine datorită apariției unor

99

orfanizări sau regine necorespunzătoare atunci se va căuta de la rezerva stupinei sau se va achiziționa o nouă regină. Cu aceasta se va forma un roi pe unu la doi faguri cu puiet și albină tânără. Apoi acest roi se unifică cu familiia orfană. Iar dacă aceasta are regină și trebuie schimbată, inițial, aceasta din urmă se va orfaniza. În cazul descris poate să apară totuși fenomenul respingerii noilor regine care să ducă la besmetizarea familiilor apărând albine lucrătoare ouătoare, situația devine gravă și măsurile de redresare sunt de cele mai multe ori fără succes, mai ales dacă este caniculă și lipsă de

cules.

7.2.10 Efectuarea observațiilor fenologice, studierea caracteristicilor melifere ale floarei soarelui și altor oferte melifere

Fig.7.10 Floarea-soarelui

Se arată în preambulul capitolului că în această lună continuă

culesurile de la tei și floarea-soarelui, iar în zona de deal - munte de la

fâneață, zburătoare și zmeur. Acestea, se pare că sunt ultimile oferte serioase

de la care se mai pot obține culesuri de producție.

Acum cea mai mare șansă să se constituie cules de producție este

culesul de la floarea-soarelui care este o plantă tehnică cultivată mult

agreeată în sectorul vegetal românesc.

Floarea-soarelui (fig.7.10) este o plantă erbacee, anuală şi alogamă

care este relativ pretenţioasă la căldură astfel că hibrizilor cultivaţi în România

le este necesar ca suma temperaturilor medii să fie peste 2600oC, seminţele

germinează la 6-7oC şi temperatura optimă pentru înflorire şi fructificare este

cuprinsă în intervalul 22-24oC. Caldura excesivă influenţează negativ

polenizarea şi fecundarea, iar cerinţele faţă de umiditate sunt medii astfel că

suportă bine seceta datorită sistemului radicular profund şi dă producţii bune

în zonele cu precipitaţii de 400-450 mm anual. Ea preferă solurile lutoase sau

luto-nisipoase, profunde, bogate în humus, fertile şi cu pH-ul de 6,5-7,2. Vegetează şi dă producţii bune pe cernoziomuri , soluri aluviale şi soluri brune negelizate.

Floarea-soarelui înfloreşte la sfârşitul lunii iunie cu o durată a perioadei de înflorire

de 20-25 zile, putând constitui, în unele zone, masive importante. Astfel, suprafața cultivată în

România, ce deține locul trei, după porumb și grâu este de peste 1.000.000 ha și tendința este

crescătoare.

Pe lângă importanţa tehnică deosebită a florii-soarelui, principală plantă producatoare de

ulei din România, ea este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în

conveierul melifer rapiță - salcâm – tei – floarea-soarelui.

Totodată, importanța culesurilor de la floarea-soarelui crește și datorită faptului că

înflorirea ei are loc vara, când flora meliferă este, în general mai redusă.

În ultimi ani, s-a constatat o mare variabilitate în timp şi spaţiu a recoltei de miere obţinută

de familiile de albine deplasate în pastoral la culesurile de floarea-soarelui, iar mai nou s-a

constatat o diminuare crescândă a secreţiei de nectar la această plantă şi implicit o scădere a

producţiilor de miere și, mai grav, stupinele participante la aceste culesuri uneori prezentau

depopulări foarte mari ale familiilor de albine.

Specialiștii în domeniu încă nu au fost în stare să comunice cauzele cu argumente solide

demonstrate de cercetări experimentale concrete, buletine de analize, măsurători, folosirea unor

100

stupine martor ș.a.m.d. Aceștia au prezentat numai presupuneri și supoziții încriminând

majoritar folosirea neonicotinoidelor. Aici se pare că nu sunt departe de adevăr dar trebuie solid

demonstrat.

Dintre factorii climatici temperatura are rolul hotărâtor asupra secreţiei de nectar, ceilalţi

având mai mult un rol de corecţie. Pe baza unor studii şi cercetări ştiinţifice obţinute de

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură şi Administraţia Naţională de Meteorologie

R.A.– Grupul de agrometeorologie, s-a stabilit că temperatura optimă pentru o secreţie

abundentă de nectar la floarea-soarelui este cuprinsă în intervalul 28-32oC.

Pentru exploataţiile apicole şi stupinele care efectuează stupărit pastoral la culesul

nectarului de la floarea-soarelui, pentru obţinerea unor producţii de miere maxime, este

important să aleagă locul de amplasare a familiilor de albine în aşa fel încât albinele

culegătoare să poată vizita cel puţin 2-3 sole cu perioade de înflorire diferite.

Anterior deplasării trebuie studiată prognoza înfloririi solelor cu floarea-soarelui şi

trebuiesc identificate tipurile de hibrizi cultivate în ele şi potenţialul melifer al acestora.

La floarea-soarelui un element important pentru elaborarea prognozei de lungă durată îl

constituie acumularea rezervelor de apă din perioada septembrie-aprilie, care trebuie să

însumeze cel puţin 200 mm precum şi calitatea şi fertilitatea solului. S-a constatat că producţii

abundente de nectar se obţin de la floarea-soarelui cultivată pe soluri fertile, adânci şi suficient

de calde, aşa cum sunt cernoziomurile din Câmpia Dunării.

Legat de corelaţia strânsă dintre evoluţia temperaturii şi secreţia de nectar la floarea-

soarelui, s-a observat că frecvenţa şi intensitatea maximă de cercetare a florilor s-au înregistrat

între orele 10 şi 15, când temperatura a variat în jurul valorii de 30oC.

Mierea de floarea-soarelui este bogată în uleiuri volatile, în flovonoizi şi în substanţe

minerale având o acţiune laxativă diuretică şi de activare a circulaţiei sanguine. Ea prezintă

după recoltare o culoare galbenă, galbenă-pai sau galbenă-brună. La gust este dulce, cu o

aromă nedefinită, iar în sedimentul ei predomină granulele de polen de floarea-soarelui, uneori

ajungând la 100%. Datorită conţinutului mare în glucoză, cristalizarea se declanşează mult mai

repede faţă de alte tipuri de miere, uneori chiar în faguri, extracţia ei trebuind să se efectueze

cât mai repede după maturare.

Se poate afirma că în condiţii prielnice, soiurile şi hibrizii de floarea-soarelui pot asigura

familiilor de albine culesuri constante având o producţie de miere evaluată la 34-130 kg/ha, iar

secreţia de nectar este de 0,16-0,373 mg/floare și având o concetraţie de zahar de 55-69%.

În aceste condiţii familiile de albine dezvoltate bine şi foarte bine pot realiza 10-30 kg miere-

marfă.

Totodată, trebuie specificat faptul că odată cu culesul nectarului albinele efectuează şi

polenizarea culturilor de floarea-soarelui realizându-se în felul acesta o sporire a producţiilor de

semințe cu cel puţin 15-20%.

101

Deoarece în condiţii favorabile poate furniza importante

culesuri melifere de producţie și zmeurul poate fi considerat unul

dintre cei mai valoroşi arbuşti meliferi având o mare importanţă

pentru apicultură.

În zonele de munte şi de deal planta înflorește în perioada

iunie-iulie (fig.7.11) pe o durată de circa 25 de zile, în raport cu

altitudinea şi condiţiile climaterice. În cazul zmeurului cultivat la

câmpie acesta are o înflorire mai timpurie, care se produce în

perioada aprilie-mai pe o durată de aproximativ 15-18 zile.

Este de remarcat că zmeurul în perioada de înflorire secretă

nectar din abundenţă pe orice vreme toată ziua astfel că albinele îl

vizitează de dimineaţa până seara pe timp frumos.

Fig.7.11 Flori de zmeur

Totuşi intensitatea maximă de cules se observă când temperatura din cursul zilei

depăşeşte 20oC.

Producţia de miere acumulată de familiile de albine este variabilă, în funcţie de condițiile

pedoclimatice. Secreţia de nectar este de circa 0,7-1 mg/floare, cu o concentraţie de zahăr

de 42-64%. În zonele montane se obţin producţii de 50-200 kg miere la hectar, iar în zonele de

câmpie ating circa 50 kg la hectar.

Mierea monofloră obţinută de la zmeur este de calitate foarte bună, de culoare deschisă,

cu aromă fină, caracteristică şi cristalizează relativ repede după recoltare cu cristale mici şi fine

care îi dau aspectul unui şerbet.

La noi în ţară zmeurul creşte spontan în zona de munte şi de dealuri înalte, mai ales în

tăieturile şi luminişurilor pădurilor de răşinoase în amestec cu fag şi de-a lungul pâraielor şi este

cultivat în plantaţii în zona de câmpie, cu predilecţie în judeţele Prahova, Argeş, Maramureş,

Braşov, Ilfov şi Giurgiu.

Localizările principalelor masive de zmeur din ţara noastră sunt prezentate în Tabelul 7.1.

Tabelul 7.1

Localizările principalelor masive de zmeur din România.

Judeţul Localizări (Nr.hărţii, careul)*

Alba Munţii Apuseni (29 C3-4), Valea Sebeşului (43 C3)

Argeş Argeşelu (73 C1), Râul Doamnei (59 C2,3), Rucăr (60 A-B2), Valea Argeşului (59 B2),

Valea Râului Târgului (60 A2)

Bacău Caşin-Valea Caşinului (48 C1), Valea Asăului (35 A2,3), Valea Bistriţei (35 C2),

Valea Tarcăului (34 C2-3 şi 35 A3)

Bistriţa

Năsăud

Anieş-Valea Anieşului (20 C2), Colibiţa (20 C3), Leşu-Valea Leşului (20 C2), Lunca Ilvei-

Valea Ilvei (21 A2), Prundu Bârgăului (20 B-C2), Romuli-Valea Romuli (20 A1), Parva-

Valea Rebra (20 B2), Tihuţa (21 A3), Valea Mare-Valea Zmeurului (21 A1),

Braşov Bran (60 B1), Sâmbăta-Valea Sâmbetei (45 C4), Zărneşti (60 B1),

Valea Zizinului (61 A-B1)

Buzău Brebu (62 B1), Livada (63 A2), Lunca Frumoasă (62 B2), Padina (77 B1), Podu Calului

102

(62 A1), Siriu (62 A2)

Cluj

Beliş (30 A3), Răchiţele (29 C2), Valea Drăganului (Pârâul Cruci, Rogojel, Valea

Săcuielului, Valea Sebeşului, Vişag şi Zarna) (29 B-C1), Valea Ierii (Bondureasa, Măruţiu,

Pârâul Ierţii, Pârâul Lindului, Şoimului, Valea Calului şi Valea Ursului)(30 B2-3), Valea

Mărgău (Ic Ponor, Pârâul Negrului, Pârâul Olteanului, Poiana Horea, Valea Agăstăului, Valea Giurcuţei de Sus, Valea Răchiţelelor, Valea Stanciului,) (29 C2-3), Valea Răcătău

(Valea Dumitreasa, Valea Irişoara şi Valea Negruţii) (30A 2-3)

Covasna Intorsura Buzăului (47 C4)

Dâmboviţa Gheboieni (60 B4), Moroieni (60C3), Petroşiţa (60 C3),

Gorj Arpadia (71 C2), Novaci (58 A3), Runcu (57 A3), Valea Motrului (56 B3), Valea Sadului

(57 B3), Valea Tismana (56 C4)

Judeţul Localizări (Nr.hărţii, careul)*

Harghita

Bilbor (21 C4), Borsec (21 C4), Corbu (22 A4), Ditrău (33 C1), Fâncel (33 B4),

Ghiorghieni (34 A2), Lacu Roşu (34 A1), Niergheş (47 B1),Ocolul Miercurea Ciuc (34

A4), Praid (33 A-B3), Satu Mare (33 C4), Secuieni (46 A1), Topliţa (33 B1),Tulgheş (22

A4), Vlăhiţa (33 C4), Zetea-Valea Zetea (33 C4)

Hunedoara

Aninoasa (57 B2), Baleia (57 B2), Baru Mare (57 A1), Câmpul lui Neag (57 A2), Certeju

de Jos (Muntele Găina) (42 B2), Clopotiva (56 B-C1), Grădiştea de Munte (43 A-B4),

Haţeg-Marginea (42 C4), Luncani (Poiana omului) (43 A4), Nucşoara (56 C1), Petroşani

(57 B2), Poiana Răchiţelei (42 A-B4), Râul Bărbat (57 A1-2), Romoşel (43 B3), Sălătruc

(42 C1), Sibişel (43 B4), Slătinioara (57 B2), Şereşel - Hobiţa (57 A1), Vadul Dobrii (42

A-B4), Valea Brazilor (42 C1), Valea Orăştiei (43A4), Valea Runcului (42 B4), Valea

Streiului (57 A1)

Mehedinţi Obârşia-Cloşcani (56 B4), Baia de Aramă (56 B4)

Mureş Câmpu Cetăţii (33 A2), Glăjărie (32 C1), Ibăneşti-Valea Gâtei (32 C2), Lăpuşna (33 B2),

Lunca Bradului (21 A4), Răstolniţa (21 A4), Reghin (32 B1), Sovata (33 A3), Stânceni-

Neagra (21 B4), Valea Gurghiului (32 C20), Valea Rece (32 A3)

Neamţ Piatra Neamţ (23 A4), Pipirig-Valea Pipirigului (22 B-C3), Rugineşti (22 C1)

Prahova Potigrafu (75 C1-2), Predeal-Sărari (61 C3), Teleajen (61 B1-2),

Sibiu Valea Bâlea (45 B), Valea Cibinului (44 B4), Valea Lotrioarei (58 C1), Valea Sadului (44

C4)

Suceava

Câmpulung Moldovenesc (Holohoşca, Sandru, Strungărie, Timiş, Văcărie) (21 C1),

Fălticeni (Grindei, Magherniţa, Măgurici) (23 A1), Gura Humorului (22 B1), Poiana

Micului (13 A4), Pojorâta (21 C1), Rădăuţi (13 B3), Vatra Dornei (Arsuri, Cristişoru,

Gr.Haiti, Pârâul Omului, Pârâul Pinului) (21 B2), Voroneţ (22 B1)

Vâlcea Bădeni-Valea Băden (73 A1), Brezoi-Valea Lotrului (58 C3), Rădăuţi-Putnişoara (13 B3),

Vaideeni (58 B2), Valea Putnei (21 B-C1), Voineasa (58 A-B1)

*Hărţile pentru localizarea masivelor de zmeur se gasesc pe CD-ul anexat cărţii.

Se poate considera că ponderea economico-apicolă a floarei-soarelui și zmeurului

este foarte mare (FM).( vezi: “Plante melifere de foarte mare și mare pondere economic-

apicolă“, autori Petre IORDACHE, Ileana ROȘCA și Mihai CISMARU, Editura Lumea

apicolă, București 2008).

Plantele melifere care înfloresc în această lună sunt prezentate în cartea mai sus amintită.