miere de albine

CAPITOLUL 6CONTROLUL SANITAR VETERINAR

LA MIEREA DE ALBINE

Controlul sanitar veterinar la mierea de albine are în vedere

următoarele obiective:

* stabilirea calităţii şi purităţii mierii;

* stabilirea integrităţii, adică a falsificărilor;

* aprecierea stării igienice privind deprecierea sau alterarea.

Controlul se face la locul de producere, în locaţia de colectare,

condiţionare şi depozitare, apoi la locul de desfacere.

La locul de producere se verifică starea de sănătate a stupilor în

scopul prevenirii difuzării bolilor la albine (Loca, Nozemoza, Varooza). De

asemenea se are în vedere starea de igienă a spaţiilor şi instalaţiilor de extracţie şi

prelucrare. Se verifică calitatea mierii şi, în caz de suspiciune se vor recolta probe

pentru examen de laborator.

La locul de colectare, condiţionare şi depozitare se verifică originea

produsului pe baza actelor sanitar veterinare însoţitoare. Calitatea mierii se

apreciază prin sondaj 10% din numărul ambalajelor. Controlul spaţiilor de

depozitare, urmărind umiditatea care nu trebuie să depăşească 75%, temperatura să

nu fie mai mare de 15°C. Spaţiul de depozitare să fie bine ventilat şi lipsit de

mirosuri străine (mucegai, peşte, naftalină, petrol).

La locul de desfacere se verifică prin sondaj ambalajele şi calitatea

conţinutului. În caz de suspiciune se procedează la recoltarea de probe pentru

examen de laborator.

6.1. Mierea de albine ca produs alimentar

Mierea de albine este un aliment natural, produs de către albine din

nectarul florilor sau mană, pe care o recoltează numai de pe plantele verzi, îi

adaugă substanţe proprii, o prelucrează într-un mod specific şi o depozitează în

celulele fagurilor din stup pentru a constitui hrana ei energetică.

118

Din punct de vedere alimentar şi al reglementărilor legale în vigoare,

prin miere de albine se înţelege alimentul natural extras din faguri, numai după ce

procesul de prelucrare de către albine a fost încheiat.

Din punct de vedere comercial, mierea de albine trebuie să fie

naturală, aşa cum a fost extrasă din faguri. Orice produs asemănător cu mierea, dar

care nu a fost prelucrat de albine, nu se încadrează în categoria miere de albine, sau

mierea a fost prelucrată de albine din sirop de zahăr, zahăr invertit sau alte surse

nenaturale, caz în care mierea se defineşte cu termenul de miere artificială, iar

nedeclararea şi valorificarea în consumul public ca miere de albine, constituie

fraudă.

Din punct de vedere al însuşirilor fizice, mierea este un produs de

consistenţă semifluidă, vâscos sau cristalizat, cu aromă şi culoare specifică şi gust

dulce caracteristic.

Din punct de vedere chimic, mierea este un amestec complex, în care

predomină zaharurile simple, la care se adaugă sărurile minerale, vitamine, enzime,

acizi organici etc.

Clasificarea mierii de albine. După provenienţă, mierea se clasifică în

miere de flori (de nectar) şi în miere de mană. Mierea din flori poate fi monofloră

sau polifloră. Mierea de mană, numită impropriu şi miere de pădure, provine din

sucurile dulci de pe alte părţi ale plantelor verzi, decât florile. Aceste sucuri dulci

se găsesc de obicei pe frunzele arborilor şi arbuştilor nu sunt altceva decât

excrementele unor insecte care parazitează vegetaţia respectivă şi care poartă

numele generic de mană.

Din punct de vedere comercial şi alimentar, mierea de albine este

produsul pur aşa cum a fost extrasă din faguri. Orice altă formă poartă denumirea,

miere în faguri, miere cu adaosuri (cu polen, propolis, lăptişor de matcă etc). În

funcţie de caracteristici mierea se valorifică pe clase de calitate (superioară, a I-a, a

II-a).

119

6.2. Compoziţia chimică a mierii de albine

Mierea de albine conţine în cantităţi mari zaharuri şi în cantităţi reduse

substanţe proteice reprezentate de enzime, care alcătuiesc un echipament bogat şi

complex. Substanţele minerale sunt moderat reprezentate în mierea de flori şi mai

abundente în cea de mană. De asemenea, conţine o gamă variată de acizi organici,

pigmenţi, vitamine, uleiuri eterice, precum şi alte componente biologic active.

Umiditatea. Conţinutul de apă, conform STAS este de 20%, când

depăşeşte această valoare duce la degradarea produsului. De obicei apa în miere

are valori cuprinse între 17-18%. Mierea are însuşiri higroscopice notabile, fapt ce

constituie o cerinţă de bază în spaţiu de depozitare ca umiditatea să nu depăşească

75%. Exemplu, dacă o miere cu 17,4% apă, se depozitează la 81% umiditate timp

de 3-5 luni, procentul de apă poate ajunge la 32% (Mihăiu M. şi col., 2007).

Substanţele dulci (zaharurile) sunt reprezentate în principal de

glucoză şi fructoză în procent de 70-80% la mierea de flori şi 60-70% la mierea de

mană. Conţinutul de zaharoză este maxim 5% în mierea de flori şi 10% în mierea

de mană. Exprimarea globală se face în zahar invertit. Noţiunea de zaharoză are

caracter convenţional, fiindcă include toate zaharurile uşor hidrolizabile, care se

exprimă în echivalent zaharoză.

Substanţe proteice. În miere se găsesc cantităţi mici de proteine

(globuline, peptone şi majoritatea aminoacizilor). Conţinutul cel mai mic se

găseşte în mierea de salcâm (în medie 0,25%), iar cel mai mare în mierea polifloră

(în medie 0,50%). Mierea de mană are un conţinut mai bogat şi anume 0,50-0,60%

(Popescu N. şi col., 1995).

Enzimele. În mierea de flori, enzimele au origine vegetală, provenind

din nectar, dar şi animală, provenind din saliva albinelor, cu care acestea amestecă

nectarul în procesul de elaborare al mierii.

Invertaza este una dintre enzimele importante din miere cu rol în

invertirea zaharozei. Dozarea invertazei se face în mod indirect prin determinarea

zaharozei.

120

Amilaza, numită impropriu diastază, este enzima care catalizează

reacţiile de transformare a amidonului în dextrine şi se exprimă ca indice enzimatic

(diastazic) pentru stabilirea naturaleţei şi calităţii mierii de albine. Valoarea

indicelui diastazic la toate sortimentele de miere este în medie de 10,9, excepţie

face mierea de salcâm la care se acceptă 6,5.

Indicele diastazic slab sau zero indică că mierea a fost tratată termic

care a dus la inactivarea enzimelor; mierea a fost falsificată cu sirop de zahăr şi

miere veche.

Catalaza este enzima care descompune apa oxigenată cu punerea în

libertate a oxigenului, deci face parte din grupa oxidoreductazelor. În mierea de

flori este în cantitate foarte redusă, iar în mierea de mană este întotdeauna prezentă.

Cercetarea activităţii catalazice din miere constituie un criteriu de confirmare a

sortului de miere de mană şi a alterării fermentative.

Sărurile minerale. În mierea de flori, acestea pot să ajungă până la

0,35%, iar în mierea de mană până la 0,85%. Cele mai importante sunt: Na, Ka,

Ca, Mg, Cu, Al, Mn, Fe, P, Cl, S, Si etc. Depăşirea limitelor maxime arată

impurificarea mierii cu praf sau adaosul de substanţe neutralizate.

Vitaminele mai semnificative ca prezenţă sunt: B1, B2, B6, C, K, PP şi

H, iar în cantităţi mai mici E, A, B12 şi acidul folic.

Acizii organici sunt prezenţi în cantităţi mici, mai importanţi sunt:

acidul malic, citric, lactic, oxalic, succinic, acetic, toţi sub formă de săruri.

6.3. Microflora din mierea de albine

Microflora din mierea de albine este destul de redusă. Cercetările în

acest domeniu sunt relativ puţine (diferiţi autori, citaţi de Mihăiu M. şi Rotaru O.,

2007), arată că un studiu făcut în Franţa, constată o floră microbiană estimată la

237 bacterii şi 256 miceţi/g. Sursa microorganismelor în miere provine într-o mică

măsură de la albine prin nectar şi polen şi într-o mai mare măsură din spaţiile şi

instalaţiile de prelucrare şi depozitare instrumentar şi recipienţi neigienizaţi.. Flora

microbiană este formată de germeni nesporulaţi din genul Micrococus,

Pseudomonas, Flovobacterium şi provin de la organele florale sau tractusul

121

digestiv al albinelor. Levurile sunt reprezentate de Sacharomices melis, care apare

mai ales în mierea hidratată (cu peste 20-25% apă) şi Sacharomices rosei, care în

anumite condiţii cauzează alterări fermentative. În miere se pot dezvolta şi unii

miceţi cu filament ca microorganisme osmofile si xerofile. Aceşti miceţi produc

modificări de gust şi miros specific procesului de mucegăire.

6.4. Examenul sanitar veterinar de laborator

6.4.1. Recoltarea probelor

Examenul sanitar veterinar se face pe loturi, prin lot înţelegându-se

cantitatea de 1000 kg miere de aceeaşi calitate, în acelaşi fel de ambalaj.

Pentru recoltarea probelor se deschid 10% din numărul de ambalaje ce

compun lotul dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 7. După o bună omogenizare

se recoltează din fiecare ambalaj deschis cu sonda cca 250 g miere ce formează o

probă medie. Din proba medie după omogenizare se recoltează 250 g miere pentru

examenul de laborator şi 250 g se păstrează drept contra probă, până la primirea

buletinului de analiză de la laborator.

6.4.2. Examenul organoleptic

Prin acest examen la mierea de albine se apreciază aspectul, puritatea,

consistenţa, mirosul şi gustul.

Aspectul se apreciază după gradul de transparenţă pe care îl prezintă o

probă de miere introdusă într-o eprubetă de sticlă incoloră şi examinată direct la

lumina zilei.

Puritatea se evaluează prin aprecierea prezenţei sau absenţei unor

fragmente de cadavre de albine, de ceară etc.

Mirosul şi gustul se apreciază prin mirosirea şi degustarea probei. La

mierea monofloră se indică denumirea speciei florale predominante. La aprecierea

gustului se va insista pentru perceperea unor particularităţi de gust: plăcut, dulce,

caracteristic mierii de albine, slab aromat, acrişor, amărui, astringent, alcoolic, etc.

Consistenţa se apreciază după modul de curgere al mierii de pe o

lopăţică de lemn. Ea poate fi uniformă, fluidă, vâscoasă cu diferite aspecte de

122

cristalizare. La mierea cristalizată se apreciază şi se indică si caracterul cristalelor

fine, unctuoase, nisipoase, grosolane.

Caracteristicile organoleptice ale mierii de albine sunt prezentate în

tabelul 1

Tabelul 1Condiţii organoleptice de calitate a mierii (după Savu C., 2002)

Sortul de miere

Calitate

Aspect Consistenţă Culoare Miros şi gust

Salcâm Superioară

Curat, omogen, fără spumă, fără impurităţi

Fluidă-vâscoasă, omogenă Aproape incoloră până la galben deschis

Gust pronunţat dulce, cu aromă discretă specifică mierii de salcâm

I Se admite cristalizarea incipientă (aspect uşor opalescent), cu menţinerea consistenţei fluide, fără depuneri de cristale

Galben deschis până la galben închis

Tei I Curat, omogen, fără spumă, fără impurităţi

Masa fluidă, vâscoasă sau cristalizată. Cristalizarea poate fi incipientă, parţială sau totală, iar cristalele fine, potrivite sau grosiere

Galben ca lămâia, până la galben portocaliu

Gust pronunţat dulce, cu aromă pronunţată de tei. Uneori, gustul cu nuanţă amăruie

Zneură I Curat, omogen, fără spumă, fără impurităţi


Galbenă cu nuanţă verzuie, roşcată sau maronie

Gust pronunţat dulce, cu aromă discretă de zmeură

Izmă I Curat, omogen, fără spumă, fără impurităţi


Galbenă sau galbenă cu nuanţă portocalie, roşcată sau maronie

Gust pronunţat dulce, cu aromă de mentă bine evidenţiată

Floarea soarelui

I Curat, omogen, fără spumă, fără impurităţi


Galben deschis până la brună deschis, cu nuanţe verzuie, maronie sau roşiatică

Gust dulce, cu aromă plăcută, bine evidenţiată

Mană Superioară

Curat, omogen, fără spumă, fără impurităţi


Brună deschis, cu nuanţe verzuie, maronie sau roşiatică

Gust specific plăcut, moderat dulce, cu aromă caracteristică mierii de mană

I Brună deschis, cu nuanţe verzuie, maronie sau roşiatică

123

6.4.3. Examene fizico-chimice

Prin aceste examene se urmăreşte stabilirea calităţii, integrităţii, starea

de prospeţime şi descoperirea fraudelor prin falsificarea mierii.

Determinarea conţinutului de apă

Apa din compoziţia mierii influenţează calitatea şi conservabilitatea

produsului. Determinarea se face cu refractometrul sau, în caz de litigiu, prin

uscare la etuvă. Conform normativelor în vigoare, conţinutul de apă maxim admis

este de 20%.

Determinarea densităţii relative

Densitatea relativă a mierii se deduce din densitatea relativă a unei

soluţii de miere, preparată din 10 g de miere şi 20 ml apă distilată. Determinarea

densităţii se realizează cu ajutorul picnometrului. Conform normelor STAS privind

calitatea, mierea trebuie să aibă o densitate relativă de minimum 1,417, care

corespunde la un conţinut de apă de 20%.

Determinarea substanţelor minerale totale (cenuşa)

Substanţele minerale totale reprezintă reziduul obţinut după calcinarea

probei la 525±25°C până la greutatea constantă.

Valorile maxim admise în ţara noastră sunt similare cu cele existente

în CEE, de 0,5% pentru mierea florală şi 1% pentru mierea de mană.

Determinarea zahărului direct reducător (zahărul invertit) prin

metoda Elser

Principiul metodei: glucoza şi fructoza au proprietatea de a reduce

sulfatul de cupru (în mediu alcalin şi la cald) în oxid cupros. Cantitatea de oxid

cupros care se formează este direct proporţională cu concentraţia celor două

zaharuri din soluţia de cercetat. Conţinutul mediu de monozaharide al mierii de

flori este de 69%, din care 31% revenind glucozei, iar 38% este reprezentat de

fructoză.

Determinarea zaharozei prin metoda Elser

Principiul metodei: se determină zahărul direct reducător înainte şi

după invertire (hidroliză acidă), iar prin diferenţă se calculează zaharoza.

124

Conţinutul de zaharoză maxim admis este de 5% la mierea monofloră

şi polifloră şi 10% la mierea de mană.

Determinarea indicelui diastazic prin metoda Gothe

Indicele diastazic are la bază determinarea activităţii amilazei. El se

defineşte ca numărul de ml dintr-o soluţie de amidon 1% care a fost transformat în

dextrine în timp de 1 oră la temperatura de 45°C şi pH optim, de către amilaza

dintr-un gram de miere.

Indicele diastizic admis la mierea de salcâm este de 6,5 ID, iar la

mierea de mană este de 10,9 ID.

Determinarea hidroximetilfurfurolului (H.M.F.) din miere prin

metoda Fiehe

Hidroximetilfurfurolul din miere apare ca un produs de degradare a

hexozelor, în condiţiile unui tratament la cald şi în prezenţa unui acid. De fapt,

HMF apare în mierea falsificată cu sirop de zahăr invertit artificial. Cantitatea

maximă de HMF la toate sortimentele de miere este de 3 mg/100 g miere.

Tabelul 2Parametrii valorici pentru admiterea mierii de albine în consum public

Caractere fizico-chimice Mierea de flori Mierea de mană

Umiditate, % max. 20 20

Densitate la +20°C min. 1,417 1,417

Cenuşă % max. 0,35 0,80

Aciditate (ml NaOH sol. 1 n/100 g) max. 4 5

Zahăr invertit la 100 g min. 70-80 60-70

Zaharoză % max. 5 10

Indice diastazic min.

- la mierea de salcâm

10,9

6,5

10,9

-

Reacţia Fieche (zahăr invertit artificial) negativă negativă

H.M.F. (hidroximetilfurfurol la 100g) 3 mg 3 mg

125

6.4.4. Examenul microscopic

Examenul microscopic reprezintă cercetarea spectrului polenic al

mierii, stabilindu-se zona de provenienţă a mierii şi sortul acesteia. De asemenea

constituie un criteriu ajutător pentru decelarea falsificărilor.

Mierea integral falsificată nu conţine polen, iar cea parţial falsificată,

densitatea polinică este nespecifică.

Mierea de mană conţine granule de polen dar şi celule de ciuperci,

alge microscopice sau chiar microfragmente din corpul insectelor producătoare de

mană.

6.4.5. Examenul microbiologic

Acest examen are în vedere flora microbiană, levurile şi unii miceţi

filamentoşi.

La mierea normală numărul de levuri este de 2-3 celule pe câmpul

microscopic, dacă conţine mai mult de 10 celule/câmp, mierea este fermentată.

La examenul din culturi se admit maxim 100/g levuri şi miceţi. Sub

raportul NTG/g flora dominantă este de bacili sporulaţi (cca 80%) şi mai puţin alte

bacterii reprezentate de flavobacterii, micrococi, Pseudomonas spp etc.

Prezenţa unor specii patogene nu se examinează în mod curent,

examenul se face numai în situaţii deosebite de suspiciune.

6.5. Autentificarea mierii de albine

Obiectivele cele mai importante ale autentificării mierii de albine se

referă la identificarea originii geografice, a speciei de plante (originea botanică), a

mierii florare şi a celei de mană şi a sistemului de cultivare a plantelor.

Identificarea originii geografice constituie unul din obiectivele

principale ale autentificării mierii de albine. Identificarea se bazează pe analize

fizico-chimice prin care se determină conţinutul şi structura unor compuşi ale căror

caracteristici variază în funcţie de zona geografică, cum sunt aminoacizii, substanţe

de aromă, substanţe minerale etc. Identificarea se face prin metode moderne de

analiză cum sunt: spectroscopia de masă (MS), rezonanţa magnetică nucleară

126

(NMR), cu ajutorul cărora se determină conţinutul şi valoarea raporturilor unor

izotopi stabili.

Identificarea speciei de plante (originea botanică). Mierea uniflorală,

provenită de la anumite specii este aproape imposibil de identificat, întrucât

hrănirea albinelor numai cu polen de la o singură specie de flori se realizează

foarte rar.

Analiza spectrului polinic dă rezultate bune, dar spectrul polinic poate

fi modificat. Astfel, unii comercianţi filtrează mierea pentru a mări durata de

păstrare, iar impostorii adaugă polenul dorit. Determinarea unui număr cât mai

mare de parametri fizico-chimici poate oferi date credibile pentru a caracteriza

sursa florală.

Identificarea mierii florale şi a celei de mană. Aceste două

sortimente se diferenţiază printr-o serie de proprietăţi senzoriale şi fizico-chimice.

Examinarea microscopică evidenţiază conţinutul redus de polen la mierea de mană,

iar determinarea conductivităţii electrice poate diferenţia originea celor două

sortimente de miere.

Identificarea sistemului de cultivare a plantelor. Este important

informarea consumatorilor dacă mierea (polenul) provine de la plante cultivate în

sistem convenţional sau de la plante modificate genetic (OMG). Identificarea se

face cu ajutorul tehnicilor moderne de analiză (cromatografice, electroforetice,

teste ADN etc).

6.6. Falsificările mierii de albine şi metode de identificare

Mierea este un aliment care se pretează la cele mai diverse falsificări,

în scopul corectării unor neajunsuri naturale privind gustul, consistenţa, culoarea,

aroma, aciditatea etc, sau a înglobării în miere a unor substanţe dulci denaturand

produsul natural (zahăr invertit artificial, glucoză, melasă etc).

Principalele falsificări la mierea de albine sunt redate în fig. 1.

127

Fig. 1. Principalele posibilităţi de falsificare a mierii de la albine(după Mihaiu M. şi Rotaru O., 2007)

128

6.6.1. Falsificarea cu sirop de zahăr invertit artificial

Invertirea chimică a zaharozei se realizează prin tratarea siropului cu

acid şi menţinerea la temperatura de fierbere o perioadă de timp. Invertirea cu acid

clorhidric conferă mierii un gust sărat, înlocuirea lui cu acid lactic sau citric

elimină gustul sărat dar au o capacitate de invertire mult mai slabă. Identificarea

fraudei se realizează prin analiza senzorială şi analiza chimică. Conţinutul mai

mare de 10-20% zaharoză; mai mare de 1-3 mg/100gsodiu; mai mare de 10

mg/100ghidroximetilfurfural (HMF) confirmă falsificarea mierii cu sirop de zahăr

invertit artificial.

Determinarea HMF se face prin metode calitative (reacţia Fieche) sau

cantitative (metoda Winkler).

6.6.2. Falsificarea cu sirop de porumb sau alt hidrolizat enzimatic

de amidon

Cercetările noi în domeniul biotehnologiei enzimatice au realizat

obţinerea glucozei din amidon la scară industrială. O sursă principală de amidon

ieftină este porumbul. Din amidonul de porumb prin hidroliză enzimatică se obţine

siropul de porumb. Acesta are proprietăţi fizico-chimice şi senzoriale asemănătoare

mierii, putere mai mare de îndulcire (cu 28% mai mare ca a zaharozei), constituind

un bun agent de falsificare greu de decelat prin tehnicile curente de analiză.

Identificarea se bazează pe faptul că întotdeauna conţin cantităţi mici

de oligozaharide şi de malto-dextrine, care nu se găsesc în mierea de albine

naturală.

Metoda Fieche are ca principiu evidenţierea malto-dextrinelor prin

precipitarea cu alcool. În prezenţa siropului de glucoză apare o tulbureală cu

diferite aspecte (opalescent, lăptos, flaconos).

Metoda cromatografică pe strat subţire de silicagel, permite

evidenţierea prezenţei a siropului de glucoză obţinut prin hidroliză enzimatică cât

şi prin hidroliză acidă, chiar şi atunci când se găseşte numai în proporţie de 5%.

129

6.6.3. Falsificarea cu melasă

Mierea de mană se pretează mai bine la falsificarea cu melasă,

deoarece organoleptic are proprietăţi asemănătoare. Melasa este un produs

secundar la fabricarea zahărului, care prezintă caractere senzoriale ce imită destul

de bine mierea, fapt pentru care este utilizată frecvent ca agent de falsificare.

Identificarea melasei se face prin examen organoleptic şi se certifică

prin examen fizico-chimic, când se constată: conţinut mai redus de zahăr invertit

(sub 60%) şi mai mare de săruri minerale (peste 1%), substanţe proteice (peste

0,5%), dextrine etc.

6.6.4. Falsificarea cu mierea de la albine hrănite intensiv cu sirop

de zahăr

Această miere se recunoaşte atât prin caracterele senzoriale cât şi prin

compoziţia chimică şi biochimică.

La examenul organoleptic se constată: culoarea mult mai deschisă,

gustul mai puţin dulce, fără aromă specifică florală. Indicele amilazic (diastazic)

are valori mai mici decât la mierea naturală.

Examenul microscopic arată absenţa granulelor de polen, sau o

densitate foarte mică, precum şi o combinaţie polinică nespecifică.

6.6.5. Alte modalităţi de falsificare

Falsificarea cu amidon pentru mărirea consistenţei cu diverşi

îndulcitori sintetici (zaharină, dulcină, glicerină, sorbitol, aspartan etc); pentru

corectarea culorii (caramel, culori de anilină); pentru a corecta sedimentul (polen

din flori recoltat manual sau polen recoltat de albine – păstură).

Metode de identificare

* Făina de cereale şi amidonul se identifică prin reacţia cu iod;

* Gelatina şi cleiul de oase se decelează prin reacţia cu tanin;

* Prezenţa culorilor de anilină se decelează prin colorarea în roşu sau

galben a firului de lână albă, culoare persistentă chiar după spălare cu apă fierbinte

şi soluţie amoniacală.

6.6.6. Măsuri sancţiuni ce iau după examinare

130

* Mierea care corespunde parametrilor organoleptici, fizico-chimici,

microscopici şi microbiologici se admite liber în consum.

* Mierea la care s-au evidenţiat celule levuriforme peste valoarea

medie de 10 pe câmp microscopic, fără modificarea acidităţii şi a celorlalţi

parametrii se va da repede în consum având o conservabilitate redusă.

* Mierea fermentată cu un conţinut de levuri de 103, se scoate din

consum uman şi se dirijează pentru prelucrare tehnologică. De asemenea se scoate

din consum mierea care conţine floră patogenă, miceţi filamentoşi, care au produs

modificări organoleptice.

* Mierea falsificată prin adaos de apă şi alte substanţe se scoate din

consum uman şi poate fi folosită la prepararea băuturilor alcoolice sau a oţetului.

* Mierea falsificată cu zahăr invertit artificial, cu glucoză şi prezintă

caractere organoleptice şi fizico-chimice acceptabile poate fi folosită în scopuri

alimentare, ca înlocuitor al zahărului dar la un preţ mai mic decât al zahărului.

* Mierea falsificată cu melasă nu poate fi folosită decât pentru hrana

animalelor.

În toate cazurile în care se constată falsificarea mierii de albine se va

proceda la confiscarea produsului şi stabilirii destinaţiei conform celor prezentate,

precum şi sancţionarea acestor fraude conform legilor în vigoare.

131

miere de albine

Documents