7. jocurile psihologice ca tipare de relatie lb romanacie.roedu.ro/index_htm_files/7. jocurile...
TRANSCRIPT
1
Jocurile psihologice ca tipare
disfunctionale de relatie
Psih. Dr. Ioana DUMA
1. Definirea conceptului de „joc psihologic” în accepţiunea Analizei
Tranzacţionale; caracteristicile jocurilor
Jocul psihologic este un tipar de interacţiune între doua sau mai multe persoane, la
finalul căreia interlocutorii se simt disconfortaţi şi au sentimentul ca au mai repetat în trecut
acest tipar de interacţiune. Adesea, participanţii la un joc psihologic îşi vor spune: „De ce mi
se tot întâmplî acest lucru?”, „ Cum de mi se intâmplă din nou?”, „Credeam ca el (sau ea)
este altfel ” etc.
Caracteristicile jocurilor:
- Jocurile sunt repetitive – fiecare persoană joacă jocurile sale preferate de-a lungul
timpului, mereu. Ceilalţi jucători şi circumstanţele sociale se pot schimba însă tiparul
jocului rămâne acelaşi;
- Jocurile sunt jucate fără ca persoanele să fie conştiente. In pofida faptului că oamenii
repetă jocurile din nou si din nou, ei parcurg jocul de fiecare dată fără să fie conştienţi
că fac asta. Până la sfârşitul jocului persoana nu se poate întreba „Cum de mi se
întâmplă din nou?”. Chiar şi în acest moment oamenii de obicei nu realizează că ei au
ajutat la realizarea acelui joc.
- Jocurile se finalizează mereu cu trăirea unor sentimente inautentice (adesea
disconfortante);
- In joc exista întotdeauna două nivele ale comunicarii: nivelul social si nivelul
psihologic. Cele doua mesaje sunt incongruente – sunt diferite; Interlocutorul simte,
intuieste, percepe intr-un anumit fel faptul ca exista doua mesaje diferite şi acest lucru
sporeşte confuzia „jucătorului”. Mesajul de la nivel social este mesajul transmis prin
cuvinte iar mesajul de la nivel psihologic – mesajul ascuns – este transmis nonverbal
sau paraverbal si este cel care da cursul acţiunii viitoare ale celor doi interlocutori.
2
- Jocurile includ întotdeauna un moment de surpriză sau confuzie – în acest moment
jucătorul are impresia că se întâmplă ceva neaşteptat. Cumva oamenii şi-au schimbat
rolurile.
2. Prezentarea modalităţilor de analiză a jocurilor psihologice
Triunghiul dramatic (Karpman, 1986)
Conceptul de „Triunghi Dramatic” este introdus în literatura AT de către Karpman
(1968), ca o modalitate de analiză a poveştii scenariale. El consideră că sunt necesare doar
trei roluri pentru a descrie răsturnările emoţionale din drama scenariului şi foloseşte cele trei
roluri despre care Berne vorbea deja în cartea sa „Games people Play” (1966) şi anume:
Victimă, Salvator şi Persecutor.
Karpman (1968) descrie dinamica acestor roluri arătând că nu există poveste (drama)
fără schimbări de roluri (mutări pe diferite poziţii în triunghi). De exemplu, în analiza
poveştii Scufiţa Roşie - aceasta este la început Salvatorul bunicii şi al mamei, apoi este
Victima lupului-Persecutor. Lupul devine ulterior Victima padurarului. Pădurarul este în
acelaşti timp Perseucutorul lupului şi Salvatorul bunicii şi al Scufiţei roşii. Şi tot aşa...
Karpman aseamănă drama scenariului cu jocurile, subliniind că drama are un numar
mai mare de evenimente, de schimbări de roluri şi aceeaşi persoană joacă adesea mai multe
roluri în acelaşi timp. Jocurile sunt mai simple şi există doar o mutare majoră (comutare) -
vezi formula jocurilor
Triunghiul Dramatic devine un instrument (un model) de analiză a jocurilor şi aşa
este cel mai cunoscut în literatura AT. Atunci când joacă jocuri, persoana începe pe o poziţie
(deschide jocul – un stimul tranzacţional), apoi jocul evoluează astfel încât persoana trece la
altă poziţie. Aceasta schimbare a rolului în Triunghiul Dramatic coincide momentului de
Comutare din formula jocului.
Descrierea celor trei roluri
ROLUL DE PERSECUTOR
- Realitate: urmărirea satisfacerii propriilor nevoi;a acţiona în interes propriu (Choy,
1990)
3
- Desconsideră emoţiile, valoarea, demnitatea, importanţa şi uneori chiar dreptul la viaţă
şi sănătate a persoanelor care sunt afectate de acţiunile sale, de aceea se comportă astfel
încât alţii suferă sau sunt incomodaţi.
- Poziţia de viaţă: I+U-; operaţiunea socială „Get rid of...” (Ernst, apud. Joines, 1987)
- Caracteristici comportamentale: critică, acuză, pedepseşte; îşi foloseşte puterea într-un
mod distructiv
ROLUL DE SALVATOR
- Realitate: preocupare faţă de situaţia grea a Victimei (Choy, 1990);
- Credinţa: “Trebuie să-i ajut pe ceilalţi pentru ca ei nu sunt suficient de buni pentru a se
ajuta singuri” (Stewart & Joines, 1987)
- Desconsideră:
o abilitatea celuilalt (a Victimei) de a evalua situaţia, de a acţiona adecvat şi de a
cere ajutor dacă are nevoie; desconsideră capacitatea celuilalt de a gîndi pentru
sine şi de a acţiona conform propriei iniţiative, astfel că preia gândirea şi
rezolvarea de probleme pentru celalalt;
o conştientizarea proprie legată de ce anume vrea să facă şi de partea care îi revine
într-o “distribuţie echitabilă a poverilor în relaţie” (Steiner, 1984, p. 172 apud.
Choy, 1990)
- Poziţia de viaţă: I-U-; Operaţiunea socială „Get nowhere with...” (Ernst, apud. Joines,
1987) pentru că, în relaţie cu o Victimă, nici o parte nu-şi îndeplineşte nevoile;
- Caracteristici comportamentale:oferă ajutor dintr-o poziţie de superioritate, unei
persoane pe care o consideră vulnerabilă, fără să verifice dacă persoana vrea ajutor.
ROLUL DE VICTIMA
- Realitate: suferinţa: cei care încep jocul din această poziţie suferă(Choy,…);
- Credinţa: “Nu mă pot descurca prin forţe proprii” (Stewart & Joines, 1987)
- Desconsiderări:
o Victima care caută un Salvator îşi desconsideră propriile resurse de a rezolva
problema. Acţionează ca şi cum nu are resurse pentru rezolvarea problemelor, ca
şi cum resursele trebuie să vină din exterior, ca şi un cum se poate simţi OK doar
dacă cineva face ceva sau schimbă ceva(Choy,1990)
4
o Victima care caută un Persecutor îşi desconsideră valoarea umană şi dreptul la
demnitate şi respect, se vede pe sine ca pe cineva care merită să fie respinsă,
depreciată (Stewart & Joines, 1987)
- Poziţia de viaţă: I-U+; operaţiunea socială „Get away from...” (Ernst, apud. Joines,
1987) pentru Salvatorul său, devenind Victimă;
- Caracteristici comportamentale: uneori Victima caută un Persecutor pentru a o pune la
pământ şi a o rejecta, alteori caută un Salvator care să-I ofere ajutor şi să-I confirme
credinţa (Stewart & Joines, 1987)
Dinamica rolurilor în Triunghiul Dramatic. Mut ări în interiorul Triunghiului Dramatic
Exemple:
� Salvatorul obosit să facă lucruri pentru altul şi să nu-şi satisfacă nevoile începe să se
simtă victimizat şi sfârşeşte prin a fi Persecutorul Victimei pe care a salvat-o (Choy);
� Victima , obosită să tot fie abuzată şi simţind ca lucrurile nu sunt în controlul său, se
mută pe poziţia în care este Persecutorul Salvatorului său (Choy);
� Persecutorul se poate muta în Salvator atunci când începe să se simtă vinovat pentru
că a fost groaznic (sau preia acuzele Victimei); Persecutorul se poate muta şi în
Victimă atunci când cei persecutaţi de el încep să se răzbune (Choy)
Atunci când oamenii joacă jocuri şi parcurg astfel de mişcări între rolurile din
triunghiul dramatic, sfârşesc prin a se simţi prost („beneficiul negativ” al jocului) şi prin a
bombăni “ ştiam eu că ....”. (Berne,1972).
Totuşi, oamenii au opţiunea de a ieşi din joc, de a renunţa la aceste tipare
disfuncţionale de relaţie şi de a adopta o poziţie autonomă (liberă de scenariu) în care îşi
asumă responsabilitatea pentru modul în care îi afectează pe ceilalţi, recunosc şi folosesc
opţiuni, sunt dispuşi să rişte greşeli, şi toate acestea în favoarea creşterii şi autonomiei.
3. Descrierea motivaţiilor pentru care oamenii folosesc aceste tipare disfuncţionale
de interacţiune – ce „beneficii” avem atunci cînd nu comunicăm autentic
Berne (1962) descrie 6 beneficii pe care oamenii le au din jucarea acestor jocuri. Ne
vom referi acum doar la ununl - foarte semnificativ – acela legat de unele nevoi umane
fundamentale: stimulare, recunoaştere şi structură. Berne a numit aceste nevoi ca „foame de
stimulare, foame de recunoaştere şi foame de structură”. El a folosit conceptul de „Stroke”
5
pentru a numi unitatea de recunoaştere. De exemplu, atunci cind vad un vecin si il salut - ii
trimit un „stroke” - un semn de recunoaştere (ii arăt că l-am văzut).
Berne susţine că ne organizăm – structurăm – toată viaţa pentru a obţine aceste
recunoaşteri, stimulare şi contact uman. Autorul vorbeşte despre 6 tipuri de organizare a
existenţei - de structurare a timpului – menite să ne aducă satisfacerea acestor nevoi
fundamentale.
1. Retragerea: când persoana stă singură şi desfăşoară o activitate mentală ... stă cu ea,
stă pe gânduri ...
2. Ritualul: când ne angajam in interacţiuni ritualice fără o prea mare implicare
personală: imi salut vecinii si vorbim despre vreme ... (obţinem o oarecare
recunoaştere, stimulare si contact uman)
3. Petrecerea timpului: când ne angajăm in discuţiile practicate în sala de aşteptare de la
medic, în sala profesorală etc...
4. Activităţile: atunci când lucrăm ceva împreună ...
5. Jocurile
6. Intimitatea (emoţională, psihologică şi cea sexuală). Intimitatea este văzută de analiza
tranzacţională ca forma de structurare a timpului şi de contact uman care aduce cele
mai intense forme de recunoaştere şi contact uman. Este acel mod autentic de a
împărtăşi celorlalţi emoţii, gînduri, dorinţe şi de a ne interesa autentic ce se întâmplă
cu celălalt. Aceasta este o formă de contact uman care implica a fi vulnerabil, deschis
spre celălalt şi autentic.... ceea ce poate sa nu fie uşor pentru unii oameni. Si atunci ...
pentru ca totuşi avem nevoie de contact uman, recunoaştere şi stimulare – recurgem al
jocuri pentru ca acolo vulnerabilitatea personala nu este la fel de mare. Jocul are un
final cunoscut – ştim unde ajungem – am mai ajuns acolo de atâtea ori! In intimitate,
cind suntem autentici nu ştim cum va reacţiona celalalt ... poate ne va rani!!! Sau
poate nu ... insa nu riscam!!!
4. Prezentarea modalităților de a deveni conştient şi de a ieşi din aceste tipare de
interacţiune nesănătoase
MUTAREA SĂNĂTOASĂ SPRE POZIŢII AUTONOME
Karpman (2007) răspunde la întrebarea „Cum pot ieşi din triunhiul dramatic?” astfel:
6
� începe prin a cunoaşte rolurile şi mutările din triunghi, cum ai ajuns acolo şi
consecinţele faptului că te afli în acel rol/roluri;
� evită locurile, oamenii şi gândirea alunecoase;refuză invitaţia la o nouă dramă.
Conform lui Cowper Johnson (apud Choy, 1990) funcţionarea oamenilor în
Triunghiul Dramatic alternează între două roluri şi îl evită pe al treilea. Astfel, ieşirea
din Triunghiul dramatic implic ă conştientizarea semnificaţiei personale a celui de al
treilea colţ şi practicarea abilităţilor necesare pentru a ieşi din acel rol.
Choy (1990) descrie trei roluri/pozi ţii autonome pe care le plasează pe un triunghi,
în corespondenţă directă cu rolurile din triunghiul dramatic. Triunghiul lui Choy se numeşte
Triungiul Câştigătorului (1990). Autorul dezvoltă în articolul său abilităţile de care are
nevoie cineva pentru a ieşi din poziţiile scenariale şi pentru a funcţiona autonom.
ROLUL VULNERABIL
Realitate: suferinţa (la fel ca în rolul de Victima).
Caracteristici: persoana vulnerabilă menţine accesul la logica Adultului şi se angajează
în rezolvarea de probleme; îşi foloseşte capacitatea de conştientizare pentru a se acorda la
propriile emoţii, ca o sursă de date absolut necesară schimbării; e conştientă că poate gândi şi
simţi în acelaşi timp; când rezolvă probleme ştie că are opţiunea de a cere ajutor, resurse,
suport iar dacă e refuzată, caută în altă parte;
Abilităţi necesare: rezolvarea de probleme; e folositoare orice tehnică pentru a gândi în
legătură cu opţiunile şi consecinţele (iniţiative de auto-ajutorare, tehnici terapeutice de
facilitare a rezolvării de probleme, invitaţii de a gândi şi rezolva probleme în contexte non-
terapeutice – vezi articolul lui Choy).
ROLUL GRIJULIU
Realitate: persoana grijulie e motivată de o preocupare autentică pentru persoane
vulnerabile (la fel ca majoritatea Salvatorilor)
Caracteristici: respectă abilitatea de a gândi, rezolva probleme şi de a cere ajutor a
persoanelor vulnerabile; nu preia aceste sarcini decât dacă i se cere şi dacă e dispusă; nu face
ceea ce nu vrea să facă; îşi foloseşte capacitatea de conştientizare pentru a
monitorizapropriile nevoi şi emoţii acest lucru permiţându-i să decidă responsabil dacă e
dispusă să ofere sprijin persoanei vulnerabile într-un anumit aspect; daca nu vrea să fie
disponibilă, afirmă asertiv acest lucru, fără a se simţi vinovată; această „punere a sa pe primul
7
loc” previne sentimentul de a fi păcălită, sentiment care aproape întotdeauna pregăteşte o
mişcare a Salvatorului spre Persecutor.
Abilităţi necesare: abilitatea de a asculta. În absenţa unui contract terapeutic, cel mai
protectiv mod de a fi disponibil util pentru o persoană vulnerabilă este de a o asculta.
A asculta implică a te acorda empatic la persoana vulnerabilă şi a-i reflecta înapoi
esenţa a ceea ce a spus şi contextul emoţional subiacent pe care îl detectează ascultătorul.
Sunt evitate interpretarea şi evaluarea. Ascultarea este adsea singura intervenţie grijulie
solicitată şi este foarte eficientă atâta timp cât ascultîtorul este de încredere (dezvăluirile
persoanei vulnerabile tratate cu respect) şi sincer (ascultătorul este autentic şi dezvăluie
modul în care e afectat de ceea ce spune cel care vorbeşte).
ROLUL ASERTIV
Realitate: folosirea energiei pentru satisfacerea nevoilor şi pentru apărarea drepturilor
fără interesul de a pedepsi pe cineva.
Caracteristici: se luptă pentru a schimba lucrurile, astfel încât să-şi obţină drepturile şi
nu pentru a pedepsi; sunt conştienţi de faptul că a face schimbări asertive poate cauza distres
în cei care vor ca lucrurile să rămână neschimbate; nu amplifică suferinţa acestora „răsucind
cuţitul în rană” şi nici nu Salvează suferindul renunţând la dreptul lor; consideră negocierea
ca pe o parte a procesului de rezolvare de probleme.
Abilităţi necesare: asertivitate. Asertivitatea se refeă la satisfacerea nevoilor fără a fi
punitiv.
Bibliografie:
• Berne, E., 1967, Games People Play. The psychology of Human relationships, New
York, Grove Press
• Choy,A., 1990, The Winner’s Triangle, Transactional Analysis Journal, vol. 20, No.1, January, p.
40-46
• Clarkson, P., 1992, Transactional Analysis Psychotherapy: An Integrated Approach.
London: Routledge.
• Clarkson, P., 1987, The Bystander Role, Transactional Analysis Journal, vol. 17, No.3, July, p.
82-87
8
• Karpman, S.B., 1968, Fairy Tales and Script Drama Analysis, publicat original in Transactional
Analysis Bulletin, 7(26), p. 39-43, gasit la adresa http://www.karpmandramatriangle.com, in data
20.03.2010
• Karpman S. B., 2007, The New Drama Triangles, USATAA/ITAA conference lecture August
11, gasit la adresa http://www.karpmandramatriangle.com/pdf, in data 20.03.2010
• Mills, R., 2010, The Karpman Drama Triangles, gasit la http://www.therapyideas.net, in data
20.03.2010
• Summerton, O., 1993, Three-Dimensional Transactional Analysis: The Drama Triangle
and the Game Pentagon, Transactional Analysis Journal, vol. 23, nr. 1 , p. 30-35.
• Summerton, O., 1992, The Game Pentagon, Transactional Analysis Journal, vol. 22, nr.
2, p. 66 - 75.
• Summerton, O., 1992, Game Analysis in Two Plans, Transactional Analysis Journal,
vol. 22, nr. 4, p. 210-215.