UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

PROIECT DE AN LA POMICULTURĂ

INDRUMĂTOR: STUDENT:

Şef lucrări dr. Marius DASCĂLU Costrăşel Alin - Elvis

2007 – 2008

ÎNFIINȚAREA UNEI PEPINIERE DE

VIȘIN ȘI GUTUI

IN ZONA HUȘI

SUPRAFATA: 7 HA

CUPRINS

I. PIESE SCRISE

A. MEMORIUL DESCRIPTIV

1. Obiectul si necesitatea proiectului.

2. Situatia geografica si administrativa a zonei.

3. Studiul factorilor social-economici.

4. Caracterizarea cadrului natural.

-Studiul climatic (temperaturi medii lunare si anuale, temperaturi minime absolute, suma

precipitatiilor medii anuale si repartitia lor; umiditatea relativa a aerului, durata de

stralucire a soarelui, accidente climatice).

-Studiul pedologic (profilul solului, structura, continutul in macroelemente).

-Studiul vegetatiei pomicole spontana si cultivata.

-Concluzii privind aprecierea generala a conditiilor in care se planteaza.

5. Alegerea terenului pentru înființarea pepinierei.

B. MEMORIAL JUSTIFICATIV

1. Organizarea teritoriului (parcelare, trasare drumuri, zone de intoarcere,

amplasarea constructiilor.)

2. Stabilirea sortimentului de soiuri si portaltoi utilizați la inmulțire.

3. Producerea portaltoilor în școala de puieți.

4. Producerea portaltoilor în marcotiera.

5. Producerea ramurilor altoi.

6. Metode de altoire utilizate în pepininieră.

7. Factori de care depinde prinderea la altoire.

8. Tehnologia obținerii pomilor altoiți.

C. MEMORIUL TEHNIC

1. Planul de plantare.

2. Antemăsurători - devize pe categorii de lucrari privind:

-Antemasuratoarea 1 – privind înființarea și întreținerea școlii de puieți.

-Antemasuratoarea 2 – privind înființarea și întreținerea marcotierei.

-Antemasuratoarea 3 – privind înființarea și întreținerea câmpului I a școlii de

pomi.

-Antemasuratoarea 4 – întreținerea câmpului II a școlii de pomi.

-Deviz centralizator privind normele de munca manuala, mecanica, transport si

materiale consumate.

D. MEMORIUL TEHNIC

- Schița de ansamblu a pepinierei la scara 1 : 2000

- Schița amplasării speciilor și portaltoilor în școala de pomi.

E. BIBLIOGRAFIE

I. PIESE SCRISE

A. MEMORIU DESRIPTIV

1. Obiectul şi necesitatea proiectului

Zona oraşului Huşi este pretabilă palntaţilor gutui și vișin datorită

condiţiilor climatice favorabile ce asigură o palntaţie eficientă din punct de

vedere economic. In plus, soiul ”De Huși„ iși are origine in acest loc, dupa cum

se observă și din numele acestuia, fapt ce ne oferă o bună justificare pentru a îi

păstra locul de origine. De asmenea, acest proiect va duce la o mai bună utilizare

a fondului funciar din zona limitând alunecările de teren care crează destule

probleme in zonă datorită reliefului de deal şi va asigura noi locuri de muncă

locuitorilor din zonă.

2. Situaţia geografică şi administrativă a zonei

Huşul se afla mai sus de paralela de 45 de grade, aflandu-se in partea de

Nord – Esta a ţării, in regiunea Moldovei, aparţinând administrativ de judeţul

Vaslui. De asemenea in patea de est la aproximativ 20 de km se invecinează cu

râul Prut care reprezintă linia de demarcaţie intre România şi Republica

Moldova.

3. Studiul factorilor sociali economoci

Pentru desfaşurarea ciclului anual al mărului de vară şi al procesului

tehnologic în bune condiţii sunt necesare următoarele: asigurarea de forţă de

muncă, existenţa sursei de apă şi curent, existenţa căilor de comunicare cu

principalele oraşe din judeţ, să asigure pieţe de desfacere.

Forţa de muncă este asigurată de oamenii din zonă, ca şi pregătirea

profesională a specialiştilor cu studii medii ce se datorează existenţei liceului

agricol „Dimitrie Cantemir” din Huşi şi a specialiştilor cu studii superioare ce

au absolvit Universitatea de Ştiinţe agricole şi medicină Veterinară „Ion ionescu de

la Brad” din Iaşi.

Căile de comunicaţie sunt asigurate de o bogată reţea de drumuri atât în

intervalul plantaţiei cât şi în exteriorul ei. Apa necesară pentru stropit, alte

operaţiuni este luată din bazinul hidrografic din zonă, din precipitaţii, din pânza

de apă freatică.

4. Caracterizarea cadrului natural

Condiţii de sol

Solurile s-au format in fucţie de condiţiile climatice, formele de relief,

litologie şi vieţuitoare. Deci solurile sunt variate atât ca tip dar mai ales ca stadi

de evoluţie. In zona oraşului Huşi intâlnim două clase mari de soluri respectiv

Argilovisoluri şi Molisoluri dar şi mai multe tipuri de soluri zonale.

Dintre argilovisoluri fac parte solurile brune şi cenuşii de pădure. S-au

format pe argile şi nisipuri fiind răşpandite la Vest şi Sud de oraş sub pădurile de

stejar. Sunt favorabile vegetaţiei forestiere, a plantaţiilor pomicole şi a culturilor

vegetale.

Molisolurile sunt reprezentate prin cernoziom cambic şi argiloiluvial cu

orizonturi formate pe argile, nisipuri sau loesuri. Sunt soluri fertile şi se pretează

bine pentru culturile agriole.

Ca soluri zonale amintim: rutosolurile care s-au format pe alunecări de

teren şi pe suprafeţe restranse protosoluri coluviale şi antropice, soluri

hidromorfe de tip lăcovişte.

Caractere fizico-chimice

Solurile din această zonă au un conţinut de argilă mai mic de 2 % şi un

conţinut in humus de 3.4%, raportul C/N fiind cuprins intre 16.2 şi 10.8 iar

reacţia soluluieste uşor acidă spre neutră şi slab alcalină 5.6 – 7.1.

In concluzie, cadrul natural este deosebit de favorabil pentru infiinţarea

unei palnaţii de măr de ară in condiţii economice.

Condiţii de climă

In zona oraşului Huşi, clima este temperat continentală tipică datorită

aşezării geografice pe glob şi pe continent a circulaţiei generale a atmosferei şi a

mărimii unghiului de incidenţă a unghiului razelor solare cu suprafaţa orizontală

a terenului.

Spre deosebire de lumină care satisface toate necesităţile, căldura poate fi

un factor limitativ pentru unele culturi legumicole.

Temperatura medie multianuală este de 9.50C cu amplitudine amedie de

25.50C.

Suma temperaturilor zilnice de peste 100C dintr-un an depăşeşte 33000C,

fapt ce favorizează cultura viţei de vie, a pomilor fructiferi.

Regimul termic

Cea mai scăzută temperatură medie anuală a fost inregistrată in anul 1924

unde au fost 7.20C iar cea mai ridicată de 10.80C inanul 1926 şi 1936. Media

lunară cea mai scăzută a fost in feruarie de -12.60C iar cea mai ridicată in luna

iunie de +280C.

In timpul verii se manifestă secetă frecventă datorită circulaţiei maselor

de aer de origine tropicală.

De obicei data medie a primului ingheţ este in prima decadă a lunii

octombrie iar ultimul ingheţ a fost inregistrat in ultima decadă a lunii aprilie.

Durata medie fără ingheţ durează circa 180 -200 zile pe an.

Inversiunile termice sunt puţin evidente şi se manifestă mai ales in lunile

extreme, ianuarie şi iulie.

Regimul precipitaţiilor atmosferice

Apa constituie un element fundamental şi limitativ fără de care viaţa

plantelor nu este posibilă. Nevoia de apă este maximă in cursul fazelor de

creştere intensă.

Precipitaţiile atmosferice sunt in medie de 581.5 mm/anual cu variaţii in

plus sau in minus. Regimul precipitaţiilor prezintă două maxime anuale, una este

in mai iunie şi alta in octombrie care este redusă cantitativ. Regimul minim se

inregistrează in lunile ianuarie – martie şi in august – septembrie.

Ploile predomimante sunt condiţionate de aer cu influienţe atlantice

(dinspre vest). Uneori apar ploi cu grindină care pot distruge plantaţiile.

Zăpezile sunt frecvente in lunile decembrie – martie. Grosimea stratului

de zăpadă este de 39.3 cm iar grosimea maximă atinge 110 cm şi chiar mai mult.

Topirea bruscă a zăpezilor provoacă primăvara alunecări de teren şi scurgeri de

gloduri.

Brumele timpurii apar in septembrie – octombrie iar cele tarzii de

primăvară in aprilie –mai când se inregistrează efecte negative in legumicultură,

viticultură şi pomicultură.

Roua prezintă in special primăvara un beneficiu in menţinerea umidităţii

atmsferice.

Numărul zilelor cu viteze ale vântului mai mari sau egale cu 16 m/s.

Majoritatea vanturilor din zona oraşului Huşi bat dinspre vest şi nord vest

mai ales primăvara şi vara, aducand precipitaţii abundente. Iarna vanturille din

Nord – Vest aduc multe ninsori persistente iar uneori, vara, aceste vanturi aduc

ploi reci. Vanturile de nord bat mai mult iarna ca şi cele de Nord – Est care

produc iarna geruri prelungite şi aduc puţină zăpadă. Uneori vanturile au viteze

mari şi spulberă zăpada, caracteristic fiind crivăţul. Vara vanturile tropicale

nord- africane favorizează in luna iulie formaea unor zile toride numite popular

“zilele lui cuptor”. Vitezele vantuli ating rareori viteze ridicate de tipul

furtunilor sau vijeliilor. Primăvara şi vara in zona pantelor abrupte se resimt

brizele de deal. Astfel dimineaţa adie un vânt răcoros ce urcă pe pante deasupra

oraşului iar seara invers.

Scurtă caracterizare climatică

In general condiţiile pedologice din oraşul Huşi sunt destul de variabile

astfel că se pot cultiva foarte multe varietăţi de specii horticole deoarece

condiţiile de sol şi climă sunt foarte accesibile tuturor culturilor. Insolaţia

globală este in medie de 122.5 Kcal/cm2 anual.

Suma temperaturilor zilnice dintr-un an depăşeşte 33000C.

Umiditatea relativă a aerului este de 74 – 76%. Durata de strălucire a

soarelui este de 2144.9 ore anual, maxima este 308.4 ore in iulie şi de numai 48

ore in decembrie. Evapotranspitraţia potenţială are valori de 550 – 600 mm

anual iar cea reală de 450 – 500 mm anual. Umiditatea este de 100 – 150 mm

anual iar in iunie –iulie sete de 75 – 100mm.

5. Alegerea terenului pentru înființarea pepinierei.

Se recomandă terenurile plane sau cu panta de 6%, cu expoziţie nordică,

sudestică şi chiar sud-vestică, însorite, care să permită o asimilaţie clorofiliană

intensă şi mai multă căldură.

B. MEMORIU JUSTIFICATIV

1. Organizarea teritoriului

1.1. Organizarea pepinierelor

Sporirea eficienţei în producerea materialului săditor precum şi calitatea

biologică a acestuia presupune existenţa tuturor sectoarelor pepinierei echipate

corespunzător:

1. Sectorul de plantaţii mamă are o perioadă de exploatare lungă şi

este compus din:

a. Plantaţii producătoare de ramuri altoi-2 sole;

b. Plantaţii de seminceri pentru producerea portaltoilor generativi;

c. Marcotieră-2 sole

d. Plantaţii mamă de arbuşti fructiferi, pentru înmulţirea soiurilor

prin marcotaj şi pentru recoltarea butaşilor;

e. Stolonieră pentru producerea stolonilor de căpşuni;

2. Sectorul de înmulţire a portaltoilor şi a soiurilor de arbuşti

a. Scoala de puieţi (câmpul de înmulţire a portaltoilor generativi

durează un an).

b. Câmpul de înmulţire a portaltoilor din butaşi ( durează 1-2 ani);

c. Câmpul de obţinere a soiurilor de arbuşti din butaşi (durează 1-2

ani).

3. Sectorul de producere a pomilor altoiţi cuprinde:

a.Câmpul I sau de altoire;

b.Câmpul II sau de crestere şi formare a altoilor (vergi);

c.Câmpul III sau de formare a coroanelor.

4. Sectorul anexă sau auxiliar cuprinde:

a. Platformele tehnologice;

b. Serele şi solariile înmulţitor;

c. Hale pentru preforţare şi forţare prevăzute cu subsoluri şi beciuri;

d. Laborator pentru micropropagare “ in vitro”;

e. Spaţii pentru prezentarea şi desfacerea materialului săditor;

f. Reţeaua de irigaţii;

g. Sistema de maşini şi utilaje;

h. Birouri, şoproane, remize.

1.2. Organizarea interioară şi pregătirea terenului pentru pepinieră

Parcelarea se face prin marcarea şi bornarea sectoarelor şi solelor.

Bornarea se face prin borne fixe din ţeavă metalică, încastrate în ciment,

prevăzute cu tăbliţe indicatoare.

Trasarea drumurilor şi aleilor. Pe mijlocul pepinierei se trasează un

drum principal lat de 6 m, bine consolidat şi pietruit. Între sole se trasează aleile

late de 2-3 m care se vor menţine înierbate. Între parcele se lasă alei de 0,5-1,2

m care se întreţin ca ogor lucrat.

Dimensiunile parcelelor- pentru şcoala de puieţi şi marcotieră parcelele

au dimensiuni de 25/100 m sau 50/100 m pentru sole egale sau mai mici de 5000

m2. Parcelele câmpurilor de altoire şi formare au dimensiunile de 50/200m sau

100/200m adică 1-2 ha. Parcelele se dispun cap la cap pentru uşurarea executării

mecanice a lucrărilor. Pe alei se instalează şi sistemul de irigare şi hidranţii.

Pregătirea terenului în pepiniere se realizează prin:

-defrişarea culturii anterioare;

Schema sectoarelor unui complex pepinieristic.

1. Depozit păstrare marcote, butaşi şi ramiri altoi;

2 Sală altoit la masă;

3 Hală de forţare;

4 Solarii;

5Centrală termică;

6. Grup sanitar;

7 Pavilion administrativ,

8 Garaje;

9 Remize maşini;

10Castel apă

-fertilizarea de bază cu gunoi de grajd (30-60 t/ha), 300 kg super-fosfat şi

140 kg. sare potasică plus un insecticid-nematocid;

-arătură la 18-20 cm. pentru încorporare;

-desfundatul (la 46-60 cm.) pentru câmpul I, marcotiere, şcoli de butaşi,

livezi producătoare de ramuri altoi şi seminceri şi la 30-35cm. pentru şcolile de

puieţi (prima decadă a lunii august);

-discuiri repetate pentru distrugerea rezervei seminţelor de buruieni.

2. Stabilirea sortimentului de soiuri si portaltoi utilizați

la inmulțire.

2.1. Stabilirea sortimentului de soiuri si portaltoi utilizați la

inmulțire la gutui

Stabilirea sortimentului de soiuri de gutui:

În fondul de germoplasmă organizat în România există cea 70 genotipuri de

gutui, reprezentate de soiuri şi selecţii autohtone şi străine. Dintre acestea, în

lista oficială pentru anul 2000 sunt propuse la înmulţire 8 soiuri care aparţin

speciei C. oblonga şi se încadrează în primele trei varietăţi descrise la 4.2.1.

1. De Constantinopol - soi cu origine incertă, probabil turcesc, mult

răspândit în ţara noastră mai ales în sud şi sud-est. Pomul este de vigoare

mijlocie, cu coroană rară, sferic turtită, foarte productiv, însă sensibil la ger, boli

şi dăunători. Fructul este mijlociu spre mare, (200-400g), galben-auriu,

maliform,- cu coaste evidente şi cavitate pedunculară caracteristică. Pulpa este

potrivit de suculentă, aromată, slab astringentă, bună pentru consum în stare

propaspătă şi industrializare. Fructele cad uşor din pom încă din prepârgă şi se

păstrează puţin (30-60 zile).

2. Moldoveneşti - soi românesc (1982), de vigoare mică-mijlocie, cu

coroană globuloasă-turtită, rezistent la ger, boli şi secetă, sensibil la monilioză,

comportare bună la cloroză. Fruct mijlociu (330 g), maliform, puţin alungit spre

zona calicială, galben-portocaliu, cu suprafaţa uşor ondulată prin coaste largi.

Pulpa este galbenă-portocalie, cu puţine sclereide, potrivit de suculentă, bun

pentru industrializare. Perioada de consum: octombrie-noiembrie.

3. Aurii - soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă,

precoce, foarte productiv, rezistent la ger (-27°C) şi la boli. Fructul este mare

(450-500 g), piriform-rotunjit, galben-portocaliu, cu pieliţa netedă lucioasă.

Pulpa este densă, suculentă, dulce, puţin acidulată şi plăcut aromată. Perioada de

consum: octombrie-decembrie.

4. Bereczki - soi de origine maghiară, foarte răspândit în sudul şi vestul

ţării. Pomul are vigoare mare, cu coroana invers piramidală, cu plasticitate

ecologică ridicată, produce abundent, rezistent la Monilinia, sensibil la ger.

Fructul este mare spre foarte mare (600-800 g), larg-piriform cu proeminenţe, cu

un mamelon peduncular brun-cenuşiu şi suprafaţa neuniform costată, de culoare

gălbuie. Pulpa este gălbuie, intens aromată, dulce acidulată, plăcută la gust, de

calitate foarte bună pentru consum şi industrializare. Perioada de consum:

octombrie-noiembrie.

5. Champion - soi american (1870), mult răspândit în estul şi sud-estul ţării

noastre. Pomul este viguros, productiv, longeviv, formează o coroană

globuloasă, rezistent la ger, sensibil la Monilinia. Fructul este mare sau foarte

mare (400-800 g), scurt-piriform, uneori aproape cilindric, cu suprafaţa aproape

netedă, de culoare galben-verzui la recoltare şi galben la maturitatea de consum.

Pulpa este alb-aurie, fină, slab astringentă, intens aromată, cu puţine sciereide şi

gust plăcut. Perioada de consum: octombrie-decembrie.

6. De Portugalia - soi vechi, răspândit mult în sud-estul ţării noastre. Pomul

este de vigoare mijlocie, cu coroana larg piramidală, productiv, pretenţios la

condiţiile edafice şi climatice, sensibil la boli şi dăunători.

Fructul este mijlociu spre mare (200-400 g), piriform-alungit spre peduncul,

cu un gât mic asimetric, uneori puţin curbat, cu suprafaţa netedă, uşor costată

spre extremităţi. Pulpa este gălbuie, cu gust plăcut uşor astringent. Perioada de

consum: octombrie-ianuarie.

7. Aromate - soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroană

globuloasă, precoce, productiv, rezistent la ger (-27°C) şi la boli. Fructul este

mijlociu spre mare (350-400 g), piriform-alungit, cu suprafaţa netedă, galben-

limonie, fără coaste. Pulpa este fermă, suculentă, intens aromată, plăcută la gust.

Perioada de consum: octombrie-ianuarie.

8. De Huşi - soi românesc, viguros, productiv, cu coroana globuloasă,

rezistent la ger şi secetă. Fructul este mijlociu (300 g), maliform, cu coaste largi,

rotunjite, epiderma galbenă-aurie. Pulpa este lipsită de sclereide, cu gust

astringent la recoltare, dar care devine dulce, uşor acidulată la maturitatea de

consum. Perioada de consum: octombrie-februarie.

9. De Moşna - soi românesc, neînscris în lista oficială din anul 1999. Pom

viguros, longeviv, cu coroana invers-piramidală, precoce, productiv, rezistent la

ger şi secetă. Fructele sunt neuniforme, de la mijlocii la foarte mari (160-570 g),

piriforme, slab costate, cu epiderma mată, verde-gălbuie la recoltare, galbenă la

maturitatea deplină. Pulpa este fermă, mediu acidulată, galbenă-aurie, plăcut

aromată dar cu sclereide. Perioada de consum: noiembrie-martie.

10. De Lescowatz - soi viguros, rezistent la ger şi secetă, cu fructe mari,

maliforme, slab costate, moderat suculente, slab acidulate cu multe sclereide.

Alte soiuri mai puţin răspândite: De Vranija, Turceşti, Tălpăşeşti 63,

Târzii de Deltă, Mălăieţe etc.

Portaltoii gutuiului

Portaltoii gutuiului sunt: gutuiul franc, gutuiul vegetativ şi păducelul.

Portaltoiul de gutui franc este obţinut pe cale generativă din soiurile şi

biotipurile locale (De Moşna, De Huşi etc), având afinitate bună cu toate

soiurile. Imprimă soiurilor vigoare mare, dar au o bună ancorare în sol,

rezistenţă bună la secetă şi vânt.

Gutuiul vegetativ este reprezentat de mai multe selecţii (BA 29, Sydo,

Adams, EMA, EMC. Cts etc), descrise la subcapitolul 3.2.4. Acestea imprimă

gutuiului vigoare mică, precocitate şi productivitate bună.

Păducelul (Crataegus monogyna Jacq.) se poate folosi mai ales pentru

solurile uscate, granitice sau şistoase. In ţara noastră nu se utilizează acest

portaltoi care, printre altele, este şi foarte sensibil la Erwinia amylovora.

2.2. Stabilirea sortimentului de soiuri si portaltoi utilizați la

inmulțire la vișin

Sortimentul de soiuri

Din lista oficială (2000) fac parte 21 de soiuri care se pot clasifica astfel: 15

soiuri româneşti şi 6 soiuri străine (USA, Polonia, Anglia, Iugoslavia).

Perioada de maturare a fructelor are o amplitudine de 60-70 zile din prima

decadă a lunii iunie până în prima decadă a lunii august.

După comportarea în procesul polenizării, soiurile de vişin pot fi:

- autofertile: Ilva, Nana, Schattenmorelle, Dropia; Oblacinska, Nefris.

Meteor, Vrâncean, Northstar, Bucovina, Pitic de Iaşi;

- parţial autofertile: Timpurii de Osoi, Mocăneşti 16, Timpurii de Cluj.

Scuturător;

- autosterile: Timpurii de Piteşti, Engleze timpurii, Ţarina, Crişana etc;

- perechi intersterile: Crişane x Mocăneşti, Crişane x Josika Gabor.

1. Timpurii de Osoi - soi românesc (1989), obţinut la SCPP Iaşi prin

selecţie naturală dintr-o populaţie locală de vişin. Este viguros, cu coroana

globuloasă, precoce, productiv, rezistent la ger şi secetă, parţial autofertil, cu

fructificare predominantă pe buchete de mai. Fructul este mijlociu (5,3 g),

sferic-turtit, roşu-închis cu epiderma rezistentă şi pulpa dulce-acidulată.

Maturitatea: prima decadă a lunii iunie.

2. Timpuriu de Piteşti - soi românesc (1982), de vigoare supramijlocie, cu

coroana globuloasă, precoce, semiproductiv, rezistent la ger, autosteril. Fructul

este mijlociu (4,5 g), roşu până la roşu închis, pulpa suculentă, roşie, dulce-

acidulată. Maturitatea de recoltare: prima decadă a lunii iunie.

3. Ţarina - soi românesc, 1984 (Engleze timpurii x vişin arbustoid), de

vigoare submijlocie, cu coroana piramidală, semiprecoce, cu producţii moderate,

rezistent la ger, fructifică cu preponderenţă pe ramuri scurte. Fructul este

mijlociu /4,2 g), sferic-alungit, vişiniu-închis, cu pulpa colorată, suculentă, bună

pentru consum în stare proaspătă. Maturarea: a doua decadă a lunii iunie.

4. Sătmărean - soi românesc, 1994 (Engleze timpurii x vişin arbustoid),

semiviguros, cu rezistenţă medie la ger şi bună la Monilinia. cu coroană

piramidală, rodeşie atât pc buchete de mai, cât şi pe ramuri mijlocii. Fructul este

mijlociu (4,8-5,2 g), sferic-turtit, vişiniu, negru la supramaturare, pulpa colorată,

mediu consistentă, sucul roz. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.

5. Engleze timpurii -- soi vechi, englezesc, interspecific (cireş x vişin), cu

caractere intermediare, de vigoare mijlocie, cu coroana invers-piramidală,

semiproductiv, precoce, cu fructificare predominantă pe buchete de mai. Fructul

este mijlociu (3,5-5,5 g), sferic-alungit, de culoare roşie, cu pulpa roz, fin

aromată. Maturitatea de recoltare: eşalonată în decada a Il-a şi a IlI-a a lunii

iunie.

6. De Botoşani - soi românesc 1994, obţinut la SCPP Iaşi din selecţia unui

biotip local, de vigoare medie, cu coroana globuloasă şi fructificare

preponderenta pe buchete de mai. Fructul este mijlociu (5,5-6 g) spre mare, turtit

la bază, rcşu-vişiniu, lucios. Pulpa este roşie-vişinie, suculentă, mediu

consistentă, cu sucul colorat. Este asemănător cu soiul Crişane.Maturarea:

decada a doua a lunii iunie.

Vişinul suportă tăierea mecanizată (de contur) în verde, efectuată imediat

după recoltarea fructelor, completată cu intervenţii manuale în interiorul

coroanei (V. Cireaşă, 1973, LidiaRasa, 1986).

7. Timpurii de Cluj - soi românesc, 1969 (Spaniole x Prunus fructicosa) x |

Engleze timpurii x Prunus fructicosa), de vigoare mijlocie, coroana piramidală

în tinereţe, apoi globuloasă, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai,

mediu rezistent la boli şi secetă, autosteril, bun polenizator, cu intermitenţe de

rodire. Fructul este mijlociu spre mare (5,2 g), sferic turtit, roşu vişiniu, lucios,

cu pulpa colorată, de consistenţă medie, sucul colorat, peduncul lung.

Maturarea: sfârşitul lunii iunie.

8. Crişana 2 - soi românesc, 1975 (Crişana x selecţie locală), de vigoare

mare, coroana piramidală, foarte productiv, înflorire târzie, autosteril, mediu

rezistent la secetă şi boli. Fructul este mare (6,3 g), sferic, roşu-vişiniu, cu pulpa

şi sucul colorate, gust plăcut. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.

9. Ilva - soi românesc, 1982, de vigoare submijlocie, cu coroana

semiglobuloasă, cu fructificare preponderentă pe ramuri lungi, semiprecoce,

autofertil, productiv, rezistent la ger şi mediu rezistent la secetă. Sensibil la

Coccomyces. Fructul este mijlociu (5,8 g), sferic, roşu-lucios, cu pulpa colorată,

suculentă, acidulată. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.

10.Nana - soi românesc, 1977, obţinut prin polenizarea liberă a soiului

Crişana, de vigoare mică, autofertil şi cu mare plasticitate ecologică. Fructifică

preponderent pe ramuri plete, este precoce, productiv, rezistent la ger şi secetă,

sensibil la Coccomyces şi Monilinia. Fructul este mijlociu (5 g), sferic, roşu-

vişiniu, pulpa şi sucul colorate. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.

11.Schattenmorelle - soi german, cu mare plasticitate ecologică, de

vigoare mică, cu coroana sferic-turtită, cu fructificare preponderentă pe ramuri

mijlocii; este autofertil, foarte productiv, rezistent la ger, sensibil la boli. Fructul

este mijlociu (4,5-5 g), ovosferic sau larg cordiform, vişiniu-închis până spre

negru la supramaturare, cu pulpa şi sucul colorate. Pedunculul este bine prins de

fruct. Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iulie.

12.Dropia - soi românesc, 1982, obţinut din polenizarea liberă 3. soiului

Vladimirskaia, de vigoare submijlocie, cu coroana larg-globuloasă, semiprecoce,

productiv, rezistent la ger şi secetă, autofertil, sensibil !a Coccomyces. Fructul

este mijlociu ca mărime (3,5-4 g), sîeric;~VTşiniu-închis cu pulpa şi sucul

colorate, bun pentru industrializare. Maturarea: sfârşitul lunii iunie - începutul

lunii iulie.

13.Mocăneşti 16 - soi românesc, 1975, foarte productiv, de vigoare

mijlocie spre mare, cu coroana piramidală, cu fructificare predominantă pe

ramuri scurte şi mijlocii, semiprecoce, rezistent la ger, mediu rezistent la secetă.

Este bun polenizator. Fructul este mijlociu, sferic sau sferic-turtit, roşu-

cărămiziu, cu pulpa roşie, gust plăcut. Maturarea: sfârşitul lunii iulie.

14.Scuturător - soi românesc, 1985, semiviguros, precoce, productiv, cu

coroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, rezistent la

ger şi secetă, autofertil. Fructul este mare (6,5 g), glóbulos, turtit dorso-ventral,

roşu-închis, pulpa şi sucul colorate. Fructul se desprinde uşor de peduncul.

Maturarea: sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie.

15.Oblacinska - soi iugoslav, 1979, de vigoare mică, cu coroana

piramidală, deasă, foarte productiv, precoce, autofertil, rezistent la ger şi

Coccomyces, drajonează foarte puternic. Fructul este mic (3,5 g), sferic-turtit.

vişiniu-închis, cu pulpa şi sucul intens colorate. Se valorifică prin

industrializare, în special pentru sucuri. Se pretează la recoltarea mecanizată.

Maturarea: sfârşitul lunii iunie.

16.Nefris - soi polonez, 1991, de vigoare mică spre mijlocie, cu coroana

sferică, este precoce, productiv, autofertil, rezistent la ger dar sensibil la boli.

Fructul este mare (6 g), sferic, vişiniu-închis, cu pulpa intens colorată, acidulată.

Se valorifică pentru consum în stare proaspătă şi industrializare. Maturarea:

prima jumătate a lunii iunie.

17.Meteor - soi american, 1979, de vigoare mijlocie, coroana larg-

piramidală, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, precoce, producth.

autofertil, rezistent la ger şi secetă. Fructul este mijlociu spre mare (5,5 g),

sferic, uşor cordiform, roşu-aprins, cu pulpa roşie şi sucul slab colorat.

Maturarea:a doua decadă a lunii iulie.

18.Vrâncean - soi românesc, 1985, de vigoare mică, cu coroana

piramidală, productiv, autofertil, rezistent la ger şi secetă, sensibil la

Coccomyces. Fructul este mijlociu (4,5 g), globulos, uşor alungit, cu pulpa roşie,

plăcută la gust, cu destinaţie mixtă. Maturarea: sfârşitul lunii iulie.

19.Northstar - soi american, 1991 (English Morelle x Serbien), de vigoare

mică, cu coroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe ramun mijlocii,

este precoce, productiv, rezistent la ger şi boli, autofertil. Fructul este mijlociu

spre mare (5,5 g), sferic, uşor alungit, vişiniu-închis, cu pulpa intens colorată şi

gust astringent. Maturarea: decada a doua şi a treia a lunii iulie.

20.Bucovina - soi românesc, 1984, de vigoare redusă, coroana globuloasă.

fructificare pe buchete de mai şi ramuri mijlocii, precoce, productiv, autofertil.

rezistent la ger şi Coccomyces. Fructul este mijlociu (4-4,5 g), sferic-turtit, roşu-

închis, lucios, cu pulpa şi sucul colorate, plăcut la gust, cu valorificare mixtă.

Maturarea: sfârşitul lunii iulie.

21.Pitic de Iaşi - soi românesc, 1985, obţinut prin polenizare liberă a

soiului Plodorodnaia Miciurina, de vigoare foarte redusă, cu coroana globuloasă.

pletoasă, cu ramuri de schelet subţiri, cu fructificare preponderentă pe ramur:

plete, este precoce, productiv, autofertil. Este rezistent la ger, mediu sensibil L

boli. Este pretenţios faţă de tehnologie. Fructul este mijlociu (4,8 g), sferic, uşc:

alungit, vişiniu, cu pulpa roşie, suculentă, pronunţat acidă. Se valorifică prr

industrializare. Maturarea: prima decadă a lunii august.

Soiuri din vechiul sortiment întâlnite încă în plantaţii: Mari Timpurii.

Spaniole, Turceşti, Crişana, Mocăneşti, Josika Gabor etc.

Portaltoii vişinului

Portaltoii vişinului se pot grupa astfel:

- generativi: vişinul franc, mahalebul, G2; - vegetativi: Colt, SL64, F12/1, Selecţiile CAB, selecţiile germane Weihroot

(W10, Wn, W13), selecţiile româneşti IPCi.'w,, VGi. Vişinul franc (Cerasus acida) - se utilizează ca portaltoi în regiunea

dealurilor şi în zona de silvostepă cu peste 450 mm precipitaţii. Se folosesc

unele soiuri cu maturare târzie a fructelor: Schattenmorelle, Dropia, Mocăneşti

16, Meteor. în şcoala de puieţi răsare slab (20-30 %).

Mahalebul (Cerasus mahaleb) - este recomandat pentru zona dealurilor

joase din zona de stepă şi silvostepă. Determină o creştere moderată a soiurilor

altoite.

Vişinul vegetativ (V.V.l) - obţinut de M. Movileanu la SCPP Fălticeni

(1980). Se înmulţeşte prin marcotaj şi drajonaj.

3. Producerea portaltoilor în școala de puieți. Funcţie de modul de înmulţire portaltoii speciilor pomicole se clasifică în

două grupe: generativi,â şi vegetativi.

Principalele specii pomicole nu dau rezultate foarte bune în cadrul

înmulţirii generative deoarece descendenţii prezintă o mare neuniformitate,

motiv pentru care s-a recurs la înmulţirea lor pe cale vegetativă (marcote,

butaşi). Spre deosebire de cei generativi, portaltoii vegetativi asigură obţinerea

unui material săditor de calitate superioară.

Principalii portaltoi vegetativi utilizaţi în prezent în ţara noastră sunt

prezentaţi în tabelul 3.1.

In ţara noastră au efectuat cercetări în domeniul ameliorării şi înmulţirii

portaltoilor numeroşi cercetători ( St. Casavela, N. Minoiu-1976; V. Cireaşă-

1969; M. Movileanu-1985; A. Liacu-1963, 1966, 1974; P. Parnia-1963, 1976

şi alţii.).

Tabelul 3.1.

Principalii portaltoi folosiţi în pomicultură

Specia Portaltoii Portaltoii folosiţi în ţara noastră

Generativi Vegetativi

Vişin

vişin - larg răspândiţi - Oblacinska, V.G. 1,

V.V. 1

mahaleb - idem -

Gutui

gutui din sămânţă Populaţii autohtone

gutui din marcote A şi C

Câteva date tehnice privind recoltarea şi stratificarea sâmburilor şi

seminţelor sunt prezentate în tabelele 3.2. şi 3.3.

Tabelul 3.2.

Epoca de recoltare, producţia de fructe, cantitatea de fructe necesară

pentru 1 kg. seminţe şi sâmburi, numărul acestora la kg. pe specii (după A.

Liacu, 1976)

Specia Epocade

recoltare a

fructelor

Producţia de

fructe/ pom

(kg.)

Cantitatea de

fructe

necesară pt.

1 kg. seminţe

Nr. de semi-

nţe la 1 kg.

Măr sălbatec 15.09-30.09 100-200 100-150 25000-35000

Măr franc 15.09.-30.09 300-400 160-570 25000-30000

Păr sălbatec 15.09- 30.09 100-200 100-120 25000-28000

Păr franc 15.09-30.09 150-200 250-420 20000-25000

Gutui 15.10-25.10 20-25 150-200 26000-29000

Cireş sălbatec 15.06-31.07 15-20 12-14 6000-17700

Vişin 15.06-31.08 10-15 10-12 3000-5500

Mahaleb 15.07-31.08 8-10 3-4 9000-18000

Prun 1.09-30.09 50-90 18-24 800-3700

Corcoduş 15.07-31.08 30-50 10-17 1300-4000

Zarzăr 15.07-31.08 50-90 15-18 700-1000

Piersic franc 1.09-30.09 20-25 20-30 140-540

Migdal 10.09-1.10 10-20 2-3 160-330

Nuc 10.09-1.10 80-100 1 80-125

Castan 20.09-20.10 30-100 1 100-300

Alun 1.09-15.09 4-7 1 260 -800

Porumbar 1.09-15.10 1-2 4-5 4000-5000

Tabelul 3.3.

Durata perioadei de stratificare

Specia

Durata de

stratificare

(zile)

Perioada de

stratificare

Temp.în

perioada de

stratificare

Măr şi păr

franc 90 25.11-1.12 1-3°C

Gutui franc 60 15.12-30.12 1-3°C

Corcoduş 160

După extragere,

uscare şi

condiţionare

4-8°C în primele

3 luni şi 2-4°C în

rest

Prun franc 120 idem idem

Cireş şi vişin 160 idem idem

Mahaleb şi

piersic 150 idem idem

Producerea puieţilor generativi implică următoarele lucrări de bază:

Semănatul se poate face toamna ( în prima jumătate a lunii octombrie) sau

primăvara foarte devreme. La semănatul de toamnă procesul de postmaturaţie

are loc în sol. Distanţe de semănat: 40 cm între rânduri când se lucrează manual;

70 cm între râduri când se lucrează mecanic. Se mai poate semăna în benzi de

două rânduri distanţate la 10-15 cm. Adâncimea de semănat este de 4-5 cm la

seminţoase şi 6-8 cm la sâmburoase.

După semănat, rândurile se bilonează, ridicând un bilon de 12-15 cm, care

protejează sămânţa peste iarnă. Dacă se seamănă primăvara, sămânţa se acoperă

cu un strat de sol reavăn, gros de 3-5 cm la seminţoase şi 5-6 cm la sâmburoase

fără a acoperii în întregime şănţuleţul, după care se presară mraniţă.

4. Producerea portaltoilor în marcotieră

Marcotarea este fundamentată pe proprietatea de a emite rădăcini

adventive a anumitor porţiuni bazale a ramurilor sau lăstarilor nedetaşaţi de

planta-mamă, atunci când sunt acoperite cu pământ reavăn.

Prin marcotaj se înmulţesc tipurile de portaltoi vegetativi pentru măr, păr,

gutui, cireş, alun, agriş, coacăz, smochin şi unele soiuri de prun şi unele biotipuri

de corcoduş.

În vederea înmulţirii prin marcotaj se înfiinţează o marcotieră, care dă

rezultate mai bune în regiunile cu precipitaţii anuale de peste 600 mm. În

celelalte zone reuşeşte numai în condiţii de irigare. {coala de marcote are o

durată de 11-15 ani, însă perioada de exploatare economică este de 8-10 ani.

Marcotajul se face în mai multe feluri: vertical (muşuroit), orizontal, chinezesc,

şerpuitor etc.

Marcotajul vertical (figura 4.1..) se foloseşte mult pentru înmulţirea

portaltoilor vegetativi ai mărului, părului şi agrişului.

Terenul se pregăteşte şi se fertilizează ca şi pentru câmpurile de formare.

Plantarea marcotelor se face toamna sau primăvara la distanţe de

1,50/0,50 m sau 1,50/0,25 m pentru portaltoii de vigoare slabă (M9, M26, M27).

Fasonarea marcotelor. Înainte de plantare rădăcinile marcotelor se

scurtează la 1 cm şi se mocirlesc. Marcotele se introduc în sol la 20 cm, apoi se

scurtează la 12-15 cm şi se bilonează, acoperindu-le.

Timp de doi ani se aplică lucrările de întreţinere şi protecţie fitosanitară

specifice câmpului I al şcolii de pomi. În anul al III lea, primăvara devreme, se

desface bilonul până la nivelul solului şi marcotele se scurtează la 2-3 ochi,

după care se muşuroiesc cu 2-3 cm pământ mărunţit şi reavăn. De pe cepul

rămas pornesc lăstari care, în prima decadă a lunii iunie, au 7-10 cm şi se

muşuroiesc până la jumătate. Cu căt lăstarii cresc şi bilonul se va înălţa fără a

depăşi ½ din lungimea lăstarilor. Coama bilonului se va menţine sub formă de

jgheab.

Lucrări de bază: combaterea buruienilor, irigare, combaterea bolilor şi

dăunătorilor, în primul rând al păduchelui lânos.

Recoltarea marcotelor se face toamna după ce în prealabil s-au desfăcut

biloanele. Marcotele se taie de la bază cît mai aproape de punctul de inserţie pe

butuc. Tăierea se face cu foarfeca, manual sau mecanizat cu ferăstraie speciale

acţionate de maşina de recoltat marcote .M.R.M.-1. La marcotajul orizontal,

recoltarea se face cu lopeţi speciale, prin lovire laterală, la baza lăstarilor

înrădăcinaţi, ferind planta mamă. Marcotele se clasează şi se stratifică la fel ca şi

puieţii introducând în nisip pachetele pe o porţiune de 30 cm.

Pentru stimularea emiterii de rădăcini adventive, la baza lăstarilor se

aplică, la unele specii, “strangularea” cu sârmă (la alun).

Fig. 4.1. Marcotajul vertical

Marcotajul orizontal (figura 4.2), se foloseşte la portaltoii speciilor

seminţoase cu creşteri viguroase (MM 106) şi la speciile sâmburoase (cireş-

F12/1, C12 etc) şi chiar a nucului comun .

Marcotele se plantează primăvara sau toamna la distanţa de 50-75 cm pe

rând şi 1,5-2 m între rânduri. Plantarea se face înclinat la 450 faţă de suprafaţa

solului. După plantare marcotele se scurtează la 40-60 cm. Toamna sau în

primăvară, în anul II de vegetaţie, lăstarii laterali se scurtează la un cm, iar pe

rând se deschide un şănţuleţ adânc de 5-6 cm pe care se culcă marcota, legându-

se cu vârful de baza marcotei următoare. Pentru fixare se pun cârlige de lemn şi

se acoperă cu un strat de pământ gros de 3-4 cm. Când pe lăstarul orizontalizat

apar lăstarii care au atins 5-7 cm, se face primul bilonat, la fel ca şi la marcotajul

vertical.

Marcotajul orizontal are avantajul producţiilor mari, uneori chiar duble

faţă de marcotajul vertical.

Fig.4.2. Marcotajul orizontal

5. Producerea ramurilor altoi

Producatorul trebuie sa solicite inscrierea pentru producerea ramurilor

altoi la ITCSMS sau LCCSMS printr-o declaratie de multiplicare conform

modelului din anexa nr.7.1 a Ordinului MAAP nr.382/2002, iar in cazul cand

exista un contract declaratia va fi insotita de o copie de pe acesta.

(2) Plantatia mamă furnizoare de ramuri altoi este formata din soiuri şi

clone valoroase, înfiinţate special în acest scop, libere de bacterioză şi de

păduche ţestos (Pseudaulacaspis pentagona).

(3) În plantatia de seminceri inspectorul va efectua minim două inspectii

pentru a se asigura ca producatorul a respectat urmatoarele obiective:

a) are acte de provenienţa a materialului folosit la plantare;

b)are întocmita schita de amplasare;

c) producatorul a marcat soiurile pe parcele, rânduri sau individual şi a

înscris acest lucru in registrul de pepinieră;

d) a eliminat plantele netipice ;

e) a eliminat plantele afectate de organisme daunatoare;

f) are registru de pepiniera unde va tine evidenta plantelor marcate,

eliminate si a lucrarilor efectuate pe parcursul procesului de producere,

ambalare, pastrare, depozitare.

(4) Materialul trebuie sa aiba identitate, autenticitate a speciei si soiului,

precum si puritate varietala a culturii.

(5) Actul de inspectie privind autenticitatea si puritatea varietala a plantatiei

mama pentru ramuri altoi se elibereaza de inspector dupa efectuarea ultimei

inspectii si daca conditiile au fost indeplinite, precum si a documentului privind

controlul fitosanitar. Modelul actului de inspectie in camp care se elibereaza este

prevazut in anexa nr.7.2 a Ordinul MAAP nr.382/2002.

6. Metode de altoire utilizate în pepinieră

În pomicultură se utilizează foarte multe metode de altoire dintre care cele

mai importante sunt prezentate în tabelul 6.1.

Tabelul 6.1.

Principalele metode de altoire folosite în pomicultură

Sistemul şi

metoda de

altoire

Momentul

recoltării

ramurilor altoi

Diametrul

optim al

portaltoilo

r (cm.)

Epoca

optimă de

altoire

Observaţii

A. Altoirea cu mugure detaşat

cu mugur

crescând

în ziua altoirii 0,6-1,5 aprilie-mai

sau iunie

Pentru

realtoiri în C

II

cu mugur

dormind

în ziua altoirii

sau cu 2-3 zile

înainte

0,6-1,5 15 iulie-10

septembrie

Pentru

înfiinţarea C

I

în fereastră în ziua altoirii 1-2 idem La nuc

B. Altoirea cu ramură detaşată

lateral în lemn toamna târziu sau

iarna în zile

calde

1,5-4 primăvara

înainte de

pornirea în

Pentru

realtoire,

schimbarea

soiului în

vegetaţie coroană

lateral sub

scoarţă

în ziua altoirii 0,6-1 iulie-august La coacăz şi

agriş cu

tulpina înaltă

copulaţie

simplă

toamna târziu

sau iarna în zile

calde

0,6-1 martie-

aprilie

Pentru

realtoirile în

C II

copulaţie

perfecţio-nată

idem idem idem idem

triangula-ţie idem 2-3 idem Pentru

realtoiri în C

II şi C III

despicătu-ră idem 3-4 idem Pentru altoiri

în coroană

sub scoarţă

terminal simplă

şi perfecţionată

idem 3-8 aprilie, mai

sau august idem

C. Altoirea prin apropiere

laterală simplă - 0,6-3 martie,

aprilie, mai

Pentru două

plante

apropiate cu

afinitate slabă

laterală sub

scoarţă

- 0,6-3 aprilie, mai Pentru

înlocuirea

ramurilor

lipsă

Fig 6.1. Metode de altoire folosite în pomicultură

a.-în oculaţie; b.-în fierăstruică; c.-în ochi cu placaj; d.-în fluier; e.-dublă cu

scutişor; f.-în copulaţie simplă;

g.-în copulaţie perfecţionată şi despicătură; h.-în despicătură la vârf; i.-în

triangulaţie;

j.-în pană sub scoarţă; k.-în şa; l.- în pană laterală; m.-în pinteni; n.-în punte;

o.-în arc.

7. Factorii de care depinde prinderea la altoire

Altoirea este o metodă de înmulţire vegetativă, prin intermediul căreia

sunt îmbinate intim două sau mai multe porţiuni diferite de plantă, care

formează un individ nou capabil de o viaţă independentă.

De obicei, în momentul altoirii, hipobiontul (portaltoiul) este o plantă cu

rădăcini, iar epibiontul (altoiul), o porţiune (ramură, mugure) desprinsă de pe

planta care trebuie înmulţită. În practica altoirii se mai pot întâlni şi alte situaţii.

Reuşita altoirii depinde de o serie de factori cum ar fi biologici, clima-tici,

fitosanitari, tehnici etc. De asemenea, precizăm că între cei doi sau mai mulţi

parteneri există relaţii de reciprocitate.

Influenţa hipobiontului asupra epibiontului

Asupra vigorii. Natura şi intensitatea nutriţiei radiculare conduce la

diferenţe de vigoare. De exemplu: un soi de măr altoit pe portaltoiul M 26 (cu

sistem radicular slab) dă pomi de vigoare mică; acelaşi soi altoit pe mărul franc

(cu sistem radicular puternic) va da pomi de vigoare mare.

Asupra intrării pe rod a pomilor. De regulă, portaltoii de vigoare mare

(generativi) întârzie intrarea pe rod, iar cei de vigoare mică (vegetativi) grăbesc

intrarea mugurilor de rod. De exemplu: soiul Idared altoit pe MM 106 intră pe

rod la 3-4 ani; altoit pe franc intră pe rod la 5-7 ani.

Asupra duratei de viaţă. Portaltoii cu vigoare slabă imprimă pomului o

viaţă mai scurtă, iar cei de vigoare mare prelungesc viaţa acestuia.

Asupra momentului maturării fructelor. Portaltoii de vigoare mare

prelungesc momentul maturării fructelor, iar cei de vigoare mică reduc această

perioadă.

Asupra calităţii fructelor. Diferiţi portaltoi imprimă anumite

caracteristici fructelor. De exemplu: portaltoiul M 7 influenţează pozitiv

culoarea fructelor; M 9 are efect pozitiv asupra mărimii fructelor şi conţinutului

în s. u . şi zahăr; portaltoii viguroşi imprimă fructelor o rezistenţă mai bună la

transport şi păstrare (A. Gherghi, 1980; G. Grădinariu, 1991).

Asupra rezistenţei la condiţiile de mediu. In general, portaltoii viguroşi

imprimă o rezistenţă mai bună pomilor la ger, secetă etc. decât cei de vigoare

slabă.

Asupra rezistenţei la boli. Portaltoii M 7 şi MM 106 imprimă pomilor o

rezistenţă mai scăzută la făinare; M 4 la rapăn, MM 106 este mai sensibil la

rugozitate, iar M 4 dă pomi cu rezistenţă ridicată la acest fenomen nedorit şi încă

neelucidat.

Influenţa epibiontului asupra hipobiontului. Această influenţă a fost

destul de puţin studiată. Totuşi, cercetările au constatat că soiul influenţează

sistemul radicular, în special, în privinţa volumului acestuia etc.

Modificări fenotipice sunt datorate influenţei fiziologice care există între

cei doi parteneri. Aceste modificări dispar odată ce încetează convieţuirea dintre

parteneri. De exemplu: soiul Jonathan altoit pe un portaltoi de vigoare mică,

trăieşte mai puţin, pomii au vigoare scăzută, este mai precoce şi dă fructe mai

intens colorate. Dacă se recoltează ramuri altoi de la aceşti pomi şi se altoiesc pe

un portaltoi franc aceste caracteristici dispar, apărând în schimb caracteristici

noi (vigoare mare, intrare tardivă pe rod etc.).

Modificările profunde (genotipice) se menţin şi după separarea

partenerilor. Fenomenul este foarte complex şi dificil de explicat într-un spaţiu

restrâns.

Între altoi şi portaltoi pot apărea anumite situaţii:

-în cazul când se altoiesc două plante stadial mature, cu însuşiri

consolidate se produce o influenţă fiziologică (de exemplu: grăbirea intrării pe

rod). Când cei doi parteneri sunt despărţiţi această influenţă dispare;

-un alt caz este acela când unul dintre parteneri este tânăr stadial şi cel

de-al doilea este matur. În această situaţie se va produce o influenţă puternică de

la partenerul matur către cel tânăr. Modificările sunt profunde, afectând baza

ereditară a acestuia ce se păstrează şi după despărţire. Influ-enţele partenerului

tânar asupra celui matur sunt de regulă fenotipice;

-al treilea caz se referă la situaţia când cei doi parteneri sunt tineri stadial,

deci au caractere insuficient consolidate. În acest caz există influenţe reciproce

altoi-portaltoi, afectând în ambele sensuri baza ereditară.

Himerele de altoire sunt reprezentate de indivizi rezultaţi dintr-un

“amestec forţat “ (mecanic) de altoi şi portaltoi.

Printre primele himere de altoire citate în literatura de specialitate este

portocalul “Bizzaria“ observat la Florenţa în 1664, în urma altoirii unui portocal

amar (Citrus aurantium) pe chitra (Citrus medica). După moartea al-toiului, din

portaltoi s-a format un lăstar care dă fructe pe jumătate portocal amar şi pe

jumătate asemănătoare cu chitra.

8. Tehnologia obținerii pomilor altoiți

Câmpul I al pepinierei (de altoire)

În câmpul I al pepinierei se plantează portaltoii obţinuţi din sămânţă,

marcotele sau butaşii înrădăcinaţi. Pentru înfiinţarea acestui câmp se vor efectua

următoarele lucrări:

Pregătirea terenului se face încă din anul anterior după cum s-a mai

precizat.

Pregătirea portaltoilor se efectuează prin fasonarea rădăcinii (18-20 cm

rădăcinile principale şi 1-2 cm cele secundare), mocirlire şi eliminarea lăstarilor

de pe tulpină.

Plantatul se face cu plantatorul sau mecanic. Puieţii se introduc până la

colet, iar marcotele şi butaşii la adâncimea de 18-20 cm. Portaltoii vegetativi se

plantează la 70-90 cm între rânduri şi 10 -15 cm pe rând, iar cei generativi la 80-

90 cm între rânduri şi 15-20 cm pe rând. După plantat tulpinile portaltoilor se

scurtează la înălţimea de 12-15 cm şi apoi se bilonează până se acoperă cu 2-3

cm pământ în cazul plantării de primăvară şi 6-10 cm în cazul plantării de

toamnă.

Verificarea prinderii se face la începutul lunii iunie când se fac şi

completările în goluri cu puieţi produşi la ghivece.

Lucrările de întreţinere în câmpul I

Praşile repetate pentru distrugerea buruienilor şi afânarea solului.

Irigarea mai ales înainte de altoit pentru a stimula circulaţia sevei.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se efectuează la avertizare sau de câte

ori este nevoie.

Fertilizarea cu 150-200 kg azotat de amoniu / ha date în două reprize în

luna iunie cu o pauză de două săptămâni între ele.

Altoirea este cea mai importantă lucrare a câmpului I. Perioada optimă de

altoire este 15 iulie-10 septembrie, funcţie de afluxul optim de sevă după cum

urmează: cireş, vişin, păr altoit pe franc, piersic, cais, prun altoit pe prun franc şi

apoi pe corcoduş, mărul pe franc, părul şi mărul altoiţi pe portaltoi vegetativi.

Metoda de altoire generalizată este cea cu mugure dormind, atât mugurele cu

porţiunea de scoarţă, cât şi tăietura la portaltoi trebuie să aibă 2,5-3 cm. În cazul

că circulaţia sevei a încetinit şi scoarţa se dezlipeşte greu, se face altoirea cu

mugure dormind cu scutişor (figura 8.1. şi 8.2.).

Fig. 8.1. Altoirea în “T” cu mugure dormind

Fig. 8.2. Altoirea “Chip budding” sau altoirea în mugur cu scutişor (aşchie)

Echipa de altoire se compune dintr-un altoitor şi doi legători. Altoirea se face

la nivelul solului la portaltoii generativi şi la 10-15 cm deasupra solului la cei

vegetativi. Legătura se face cu bandă de material plastic sau alte materiale.

Verificarea prinderii se face la circa 2 săptămâni de la altoire. Mugurii

prinşi sunt turgescenţi, peţiolul este aproape verde şi se desprinde uşor la

atingere. Portaltoii neprinşi se “oculează” din nou în partea opusă şi mai sus faţă

de prima altoire. Dacă se leagă cu folie elastică nu se mai practică slăbirea şi

refacerea legăturii ca în cazul legării cu rafie.

Toamna,se efectuează protejarea mugurilor altoiţi prin muşuroire cu 2-3

cm de sol.

Câmpul II al pepinierei (de formare)

Acest câmp este de fapt câmpul I în primăvara anului al II lea după

plantare. In acest câmp se formează pomul, de regulă sub formă de vargă, dând

astfel posibilitatea beneficiarilor să formeze coroana dorită.

Principalele lucrări ce se efectuează în câmpul II sunt:

Dezmuşuroitul portaltoilor se face primăvara foarte devreme

descoperindu-se mugurii altoiţi în anul anterior.

Tăierea la cep constă în scurtarea portaltoilor deasupra mugurului altoit

fie la 2-3 mm mai sus, când se practică cultura fără cep, care de altfel este

generalizată în România (I. Bodi, 1978). Totodată, sunt extirpaţi toţi mugurii de

pe portaltoi cu excepţia altoiului. Pentru a fi identificaţi uşor, portaltoii neprinşi

nu se scurtează (figura 8.3.)

Fig. 8.3. Tăierea tulpinii portaltoiului

1-cu cep (a), fără cep (b); 2-plivitul lăstarilor crescuţi din portaltoi

Palisatul altoilor începe când primii muguri porniţi în vegetaţie au

înălţimea de 10 cm, fixându-se de cep cu o legătură în forma cifrei opt ocazie cu

care lăstarul se aduce în poziţie verticală. Totodată, se înlătură din nou lăstarii

care au mai apărut din “sălbatic”. Al II-lea palisat se începe când primii altoi

palisaţi au depăşit înălţimea cepului. Cultura cu cep se practică rar la speciile păr

şi la unele soiuri de prun ce se dezbină uşor în câmpul II şi, mai ales, în zone cu

vânturi puternice. În România, după cum am mai precizat, este generalizată

cultura fară cep fiind mai economică deoarece exclude palisatul, legatul şi

plivitul sălbaticului. Metoda a fost iniţiată la S.C.P.P. Iaşi, pepinierea Sârca, de

către cercetătorul I. Bodi.

Fig. 8.4. Palisarea lăstarului altoi de cepul portaltoiului (1a şi b);

scosul cepului de la inel (2)

Realtoirea portaltoilor neprinşi se face fie cu ramură detaşată în lemn sau

sub scoarţă, fie cu mugure detaşat cu scutişor în ochi crescând (P. Parnia,

1992). Ramurile altoi se recoltează din toamnă sau iarnă şi se păstrează la

temperaturi în jur de 10 C, astfel încât să nu pornească în vegetaţie până la

altoire. Altoirea cu ramură detaşată în lemn se face înainte ca portaltoiul să

pornească în vegetaţie, iar la celelalte două, după pornirea portaltoilor în

vegetaţie.

O metodă care a dat rezultate foarte bune în procesul de realtoire este

metoda Chip Budding (altoirea în ochi cu scutişor). După circa 10 zile de la

altoire se face tăierea la cep şi altoioul începe să crească, ajungând până în

toamnă la aceleaşi dimensiuni cu cei altoiţi iniţial (P. Parnia, 1992). Altoirea în

Chip Budding dă rezultate bune în cazul altoirii nucului, unde celelalte metode

dau rezultate incerte.

Înlăturarea florilor apărute accidental în câmpul II este obligatorie pentru

a nu stânjeni creşterea lăstarilor şi a compromite pomul.

Ciupitul lăstarilor anticipaţi se face începând din luna iunie, când aceştia

au depăşit 20 cm, prin înlăturarea vârfului erbaceu şi păstrând partea

lignificată, aceştia contribuind la fortificarea altoiului.

Proiectarea coroanei se face numai la speciile cu creştere puternică în

special sâmburoase. Pomii se ciupesc la înălţimea adoptată pentru trunchi plus

20-25cm pentru ramurile coroanei (figura 8.5.).

Fig. 8.5. Formarea coroanei în câmpul II din lăstari anticipaţi

Scosul cepilor la altoii cultivaţi cu cep se execută în a II a jumătate a lunii

iunie printr-o tăietură oblică. După această lucrare pomii se bilonează pentru

evitarea dezbinărilor şi pentru cicatrizarea rănii.

Lucrări de întreţinere:

Prăşit pentru distrugerea buruienilor şi afânarea solului (6-7 ori).

Fetilizat şi irigat (60-70 kg/ha s.a. N) în luna iunie în două reprize, fiecare

lucrare fiind urmată de irigare.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face la avertizare sau ori de câte ori

se constată un început de atac.

Inventarierea materialului în câmpul II se face de două ori. Prima oară în

luna mai,când se verifică numărul de altoi porniţi în vegetaţie şi a doua oară în

septembrie când se face evaluarea definitivă a producţiei de pomi din câmpul II.

Cu ocazia primei inventarieri se elimină din câmp portaltoii neprinşi precum şi

impurităţile.

Scosul pomilor se face în luna octombrie după primele brume şi căderea

frunzelor. Defolierea se mai poate face manual sau chimic cu sulfat de cupru,

Dibutox, clorat de potasiu 0,2-0,3 %, Endatol 0,1-0,2 % etc. Lucrarea se execută

mecanic sau pe suprafeţe foarte mici manual. După scos, pomii se sortează, se

împachetează (câte 10 bucăţi ) şi se etichetează. Pe etichetă este trecut specia,

soiul, portaltoiul şi unitatea producătoare. Pachetele se stratifică în incinta

pepinierei în şanţuri cu nisip, iar locul se împrejmuieşte obligatoriu. Deoarece

rădăcina este mai sensibilă la tempe-raturi scăzute pomii trebuie stratificaţi în

aceeaşi zi. Se introduce în sol rădăcina şi circa 20-25 cm din tulpină. Locul de

stratificare se dezinfectează foarte bine, luându-se măsuri şi împotriva

rozătoarelor.

Circulaţia materialului săditor se efectuează în mijloace de transport care

să-l ferească de condiţiile nefavorabile ale vremii (frig, uscăciune etc. ). Este

obligatoriu ca materialul săditor să fie însoţit de certificat de autenticitate pentru

categoria biologică respectivă şi certificată fitosanitar (L.T.V. sau L.V.).