51492509 dinamica turismului international

5/14/2018 51492509 Dinamica Turismului International - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/51492509-dinamica-turismului-international 1/51

DINAMICA TURISMULUI INTERNAŢIONAL

CAPITOLUL I Curente turistice internaţionale

CAPITOLUL II Evoluţia turismului internaţional în ţările Uniunii Europene

CAPITOLUL III Evoluţia turismului internaţional

CAPITOLUL I Curentele turistice internaţionale

Cea mai puternică integrare atât a ofertei, cât şi a cererii se întâlneşte pe

continentul european unde peste 89% din călători provin tot din ţările europene.



Principalele destinaţii sunt sudul şi vestul continentului, în timp ce cea mai

dinamică evoluţie a călătoriilor aparţin Europei de Est.

Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinaţie turistică şi ca ritm de

creştere a circulaţiei turistice. În cadrul acesteia, Asia de Vest primeşte jumătate

din fluxul de turişti care vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulaţie

turistică ce provine din ţările europene se îndreaptă spre Asia de Est şi de Sud.

Majoritatea turiştilor din Europa, anual, se orientează spre marele bazin de pe

Coasta de Vest a Americii de Nord. Aici turismul european este dominat

motivaţional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe şi America Centrală ocupă

locul doi printre destinaţiile din continentul american şi principalul curent turistic

în această zonă provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al

vacanţierilor europeni şi japonezi.

Pe locul patru printre destinaţiile marilor curente turistice se află continentul

african. În ultimii ani s-a înregistrat o diminuare a fluxurilor turistice spre această

zonă. Cele mai multe sosiri de turişti din Africa provin din ţările europene,

concentrându-se în ţările din nordul continentului african (70% din total), iar recent

Africa de Sud.

Al cincilea curent turistic ca importanţă cuprinde Europa de Vest şi Europa de

Est la cele două capete ale fluxului turistic. Dacă la sfârşitul anului 1989 au fost

înregistrate 9,8 milioane sosiri turistice de provenienţă din Europa de Vest,

reprezentând o poziţie moderată, în prezent nu se mai poate vorbi de acelaşi lucru.

Dat fiind faptul că majoritatea ţărilor din această zonă au cunoscut mutaţii pe plan

economic şi politic, le-au adus un plus de atracţie şi din partea turiştilor consacraţi.

Circulaţia turistică din Europa este stăpânită de cinci mari ţări emiţătoare, care

cuprind mai mult de jumătate din totalul înnoptărilor. Aceste ţări sunt Germania,

Anglia, Franţa şi Italia, urmate imediat de Spania. Piaţa japoneză este cea mai

activă dintre emiţătorii de turişti extra-europeni, iar populaţia va plasa Japonia în

viitorul apropiat printre cei mai dinamici importatori de turism.

În ţări ca Franţa, Elveţia, Germania, şi Olanda, indicatorul intensităţii turisticedepăşeşte 50%, iar în ţări ca Suedia Norvegia, şi Danemarca ajunge la peste 80%,



ceea ce sugerează imunitatea cererii turistice la eforturile promoţionale ale ţărilor

de destinaţie turistică. În acelaşi timp, se constată pe plan mondial că destinaţiile

mai puţin cunoscute sau neobişnuite, percepute ca destinaţii exotice, devin tot mai

atractive pentru turiştii cu experienţă din ţările dezvoltate [204, p.15].

Pe continentul european cele mai importante modificări sunt reducerea duratei

medii de sejur, în special pentru turiştii din afara continentului, datorită

fragmentării vacanţelor, pentru turiştii din ţările dezvoltate extraeuropene, cât şi

pentru turiştii din ţările europene.

Odată cu devalorizarea dolarului, cea mai importantă destinaţie turistică pentru

turiştii din Europa a devenit America de Nord, unde raportul preţ/calitate este

foarte atractiv, iar produsele turistice oferite cuprind o gamă largă de servicii, ceea

ce dinamizează circulaţia turistică pe ruta Atlanticului de Nord.

Menţionând că valoarea relativă a comerţului internaţional cu turism pentru

fiecare ţară prezintă dificultăţi de apreciere şi analiză unitară, putem trage unele

concluzii:

a) cele mai mari exporturi de turism pe locuitor revin ţărilor ca Austriei şi

Elveţiei, unde densitatea turistică este ridicată, calitatea ofertei şi reputaţia acesteia

deosebit de atractive. Pe locul doi urmează Spania, Belgia, Danemarca care îşi

justifică încasările unitare mari pe baza ofertei de bună calitate, dar mai ales prin

structura complexă a ofertelor;

b) durata medie de sejur influenţează în mod deosebit dimensionarea relativă a

încasărilor unitare. Astfel, în ţările cu turism cu durată scurtă de sejur, deşi oferta

este atractivă pe plan calitativ, încasările sunt relativ reduse. Este cazul Americii de

Nord, Angliei, Turciei, Germaniei;

c) sezonalitatea turismului influenţează, de asemenea, dimensiunea atât a

cheltuielilor pe locuitor, cât şi a încasărilor pe locuitor. Sezonalitatea redusă

determină încasări pe locuitor mai înalte, ca urmare a etalării uniforme a

consumului turistic de primire a unui număr mai mare de turişti.

Pe harta turismului internaţional repartiţia schimburilor turistice internaţionalereprezintă modificări de la o zonă la alta sau chiar de la o ţară la alta. Circa 2/3 din



volumul acestor schimburi se concretizează în ţările dezvoltate ale lumii şi numai

circa 1/3 în celelalte ţări.

De fapt, contururile hărţii turistice a lumii corespund celor ale hărţii economice

ale planetei, care creionează o lume ierarhizată în centre şi periferii. Ţările lumii

turistice se situează fie în poziţia de emiţători, fie în cea de receptori, fie cumulând

cele două caracteristici. Oricum, această dublă postură şi funcţionalitate

direcţională a fluxurilor turistice internaţionale se produce în proporţii şi cu

rezultate foarte diferite de la o ţară la alta. La nivel mondial fenomenul dominant

este puternica concentrare a funcţiilor emiţătoare şi receptoare, cumulativ în ţările

dezvoltate economic. Astfel, Europa Occidentală şi America de Nord deţin

împreună 71% din cheltuielile turistice internaţionale, dar şi 72% din totalul

încasărilor; ele deţineau 77% din sosirile turistice internaţionale în timp ce zona

Asia de Est - pacific concentra 11%, zona America Latină - Antile -6%, Africa -

2,6%, Orientul Mijlociu 2,1%, Asia de Sud sub 1%. Primele cinci ţări emiţătoare,

Germania, SUA, Japonia, Anglia şi Franţa, deţin împreună peste 52% din

cheltuielile turistice internaţionale. Specialiştii OMT disting la nivel mondial trei

mari bazine care concentrează majoritatea fluxurilor în turismul internaţional

astfel:

1.Bazinul mediteranean deţine primul loc datorită excepţionalei concentrări şi

diversităţi a

ofertei şi a accesului uşor îndeosebi în zona nord-europeană. Pe lângă triunghiul de

bază format

ţările Spania - Franţa - Italia, acest bazin conţine şi fluxurile părţii sale orientale

din Grecia spre

Israel, insulele din zona Baleare - Cipru ca şi coastele meridionale din Egipt şi

Maroc.

2.Bazinul Asia - pacific, s-a afirmat mai târziu, dar s-a remarcat printr-un

dinamism susţinut.



3.Bazinul Caraibe cuprinde fluxurile turistice internaţionale din America de

Nord spre

Bahamas - Trinidad Tobago şi coastele Americii Centrale.

Situaţia pe ţări a fluxurilor turistice internaţionale relevă disparităţi importante.

Astfel, dintr-un număr de 152 ţări în statisticile OMT la sfârşitul anilor 1990

primele 10 ţări concentrează 55% din totalul sosirilor, 20 de ţări concentrează 72%,

iar 56 de ţări concentrează 87% din total. Cei trei lideri mediteraneni (Franţa,

Spania, Italia) concentrează 90 milioane sosiri, adică 27% din fluxul internaţional.

La polul opus, 2/3 dintre ţările considerate deţin 15% din fluxul turistic mondial. În

general, ţările sărace nu deţin decât 2% din totalul fluxului mondial[204, p.18].

Determinanţii circulaţiei turistice internaţionale

În opinia noastră, turismul internaţional a devenit o componentă fundamentală

a procesului de specializare internaţională, alături de celelalte servicii. Pentru

multe ţări, turismul a reprezentat şansa de dezvoltare a economiei naţionale până la

acel nivel de dezvoltare care le împingea în categoria ţărilor dezvoltate, cu

potenţial economic în plin proces de expansiune. Pentru alte ţări,

supradimensionarea turismului a fost generatoare de perturbări economice şi

sociale, a determinat drenarea valorilor create de munca naţională spre exterior, a

alterat cultura, uzanţele, mediul înconjurător. Turismul reprezintă pentru ţările

lumii cea mai importantă activitate generatoare de încasări valutare care

influenţează pozitiv atât balanţa de plăţi, cât şi procesul de creştere economică.

Specializarea internaţională

Specializarea internaţională este unul dintre determinanţii fundamentali ai

turismului internaţional care permite măsurarea legăturii dintre condiţiile

economico-sociale şi condiţiile specializării în turism.

Studiul economic al determinanţilor este fundamentat prin analiza teoretică a

specializării internaţionale, adaptate la specificul comerţului invizibil în general, al

turismului internaţional, în special.

În acest sens, enumerăm următoarele teorii:



a) Teoria dotării factoriale care este amplasată la temelia specializării în

turism.

b) Teoria costurilor comparative care reflectă măsura specializării;

c) Teoria cererii şi a ofertei

a) Dotările factoriale în

turism:

Resursele sau dotările factoriale specifice turismului sunt: potenţialul natural,

patrimoniul istoric, artistic, cultural; resursele de muncă; resursele de capital şi

infrastructură.

Potenţialul natural cuprinde: relieful, peisajul, clima, litoralul, apele, fauna,

flora. Interesul pe care îl suscită, caracterul şi accesibilitatea lor dau valoare

relativă a acestora.

Patrimoniul istoric, artistic, cultural cuprinde resurse care din punct de vedere

turistic motivează o călătorie şi care pot fi valorificate prin includerea lor în oferta

turistică. Această categorie de resurse poate fi valorificată prin intermediul

turismului [88, p.39].

Resursele de muncă se referă la potenţialul uman ca factor de producţie care se

poate definii atât cantitativ, cât şi calitativ, cantitativ având ca sursă dimensionarea

populaţiei structurată corespunzător, şi calitativ prin nivelul calificării profesionale.

Dimensiunea resurselor de muncă şi participarea lor la activităţile din industria

turistică generează diferenţe în repartizarea fluxurilor turistice între ţările din

regiunile primitoare. La aspectele cantitative se asociază aprecierile

extraeconomice ale factorului uman, respectiv gradul de civilizaţie, ospitalitatea,

specificul temperamental şi caracterul sociabil al populaţiei, toate incluse în

noţiunea de toleranţă turistică.

Aspectul cantitativ al resurselor de muncă este redat şi de specializarea şi

calificarea forţei de muncă. În turism, cadrele înalt calificate sunt mai reduse ca

număr decât în alte domenii ale sectoarelor terţiare. Calitatea dotărilor în muncă va

influenţa dimensiunea şi calitatea ofertei turistice, localizarea ei, dependenţa deimportul de know-how turistic sau posibilitatea exportului de know-how.



Resursele de capital şi infrastructura este unul dintre factorii principali ai

producţiei turistice, datorită necesarului de infrastructură şi echipamente de valoare

ridicată din acest domeniu de activitate. Deci, şi în domeniul turismului se practică

importul de capital, ajutoarele financiare, transferul de tehnologie şi acţiuni de

cooperare. a) Teoria costurilor comparative

Fiecare ţară este interesată să se specializeze în producţia acelor bunuri sau

servicii al căror cost relativ scăzut de producţie este mai scăzut decât în alte ţări.

Această comparaţie între costuri cuprinde un aspect cantitativ şi unul calitativ,

existând în acest sens un raport calitate - preţ, jucând un rol important în

compararea şi selecţionarea produselor provenite din diferite ţări concurente.

Modelul costurilor comparative se bazează pe teoria lui Ricardo şi poate fi aplicat

şi în cazul produselor turistice.

Specificul producţiei turistice caracterizată printr-o mare diversitate de

categorii calitative, imposibilitatea repetabilităţii prestaţiei chiar în condiţii

constante de producţie, marea varietate a produselor turistice limitează adaptarea

teoriei costurilor comparative pentru explicarea specializării în turism.

Pentru a argumentarea acestei teorii este necesar să abordăm conceptul de cost

de producţie în turism.

Costul de producţie cuprinde următoarele elemente:

- costul transportului cu o influenţă hotărâtoare asupra costului total fiind

determinat atât de factori economici, cât şi de factori neeconomici (tehnologia de

transport, clasa de confort, cheltuielile de gestionare a întreprinderii, preţul

combustibililor);

- costul cazării este o variabilă mai stabilă, excepţie făcând perioadele de criză

economică;

- costul celorlalte servicii turistice (agrement, tratament) este greu de

comparat de la o ţară la alta, deoarece ele nu pot fi comparate pe plan sortimental.

Evoluţia distinctă a cursurilor valutare în raport cu evoluţia costurilor de

producţie complică avantajul comparativ, aplicat pentru explicarea specializăriiinternaţionale. Modificarea cursurilor valutare influenţează alături de costurile de



producţie şi dimensiunea puterii de cumpărare a turiştilor străini la locul de

destinaţie turistică, determinând o redistribuire de ultimă oră a fluxurilor turistice

internaţionale.

c) Teoria cererii şi ofertei turistice. Teoria cererii, enunţată în 1961 de Linder,

are drept scop explicarea specializării internaţionale într-un anumit domeniu, ca

urmare a necesităţii de acoperire din producţia proprie a cererii interne specifice

pentru un anumit produs.

Cererea turistică poate fi definită ca ansamblul trebuinţelor şi nevoilor sociale

orientate spre consumul produsului turistic. Detaliat, cererea turistică este definită

prin „ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi

temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor

activităţi remunerate la locul de destinaţie" [85, p. 36].

Cererea turistică este formată din persoanele care doresc să se deplaseze

periodic şi temporar în afara reşedinţei de domiciliu, pentru alte motive decât cele

reprezentând activităţile remunerate la destinaţie. Cererea turistică se localizează şi

se formează în aceste condiţii în zona de domiciliu a turistului, în cadrul bazinului

cererii specifice determinat de caracteristicile economice, etnice, sociale, politice,

psihologice etc., ce interacţionează în teritoriul naţional căruia îi aparţine.

Noi considerăm că cererea turistică este formată din totalitatea persoanelor care

se deplasează în interiorul ţării de reşedinţă sau în afara acesteia pentru satisfacerea

nevoii de cunoaştere de noi locuri, de refacere a capacităţii de muncă, de recreere.

Cererea turistică poate fi structurată pe trei planuri a căror importanţă diferă de

la o ţară la alta, dar care cumulată explică diferenţa în intensitatea fluxurilor

turistice internaţionale.

> Cererea turistică internă reprezintă punctul de pornire în definirea locului pe

care îl ocupă industria turistică în cadrul sistemului economic naţional. În mod

absolut acesta se poate exprima prin volumul cheltuielilor turistice în

PNB/locuitor, număr de înoptări/locuitor.

> Cererea turistică intraregională de turism provine din exteriorul ţărilor turistice din cadrul aceleiaşi regiuni sau aceluiaşi continent. Turismul intraregional



cuprinde în principal prima categorie de cerere turistică. Ponderea cea mai ridicată

a cererii turistice intraregional pe plan mondial este deţinută de Europa şi America

de Nord cărora le revine 85% din total.

> Cererea turistică internaţională cuprinde circulaţia turistică intraregională şi

circulaţia intraregională. Cele mai mari bazine generatoare şi primitoare ale cererii

turistice internaţionale se află în ţările care prezintă cea mai voluminoasă cerere

naţională.

Segmentul de piaţă constituie un fragment tipologic al cererii şi ofertei

corespondente având caracteristici comune în privinţa unor variabile precum

venitul, timpul liber, motivaţii şi preferinţe, vârstă şi obiceiuri de consum ale

turiştilor potenţiali, preţ, calitate, diversitate şi parametri naturali şi economici

specifici produsului şi ofertei turistice. Piaţa, circulaţia (fluxurile), produsul şi

consumul în turismul internaţional au determinări generale şi specifice în cadrul

procesualităţii micro-macro-şi mondoeconomice. Evaluarea cantitativă a pieţei

turistice se realizează prin determinarea a patru variabile astfel [49, p. 36]:

a) Capacitatea pieţei, calculată ca produs între capacitatea medie de consum

(K) şi numărul consumatorilor potenţiali (N) prin formula C=K x N, fără a lua în

calcul nivelul veniturilor consumatorilor şi nici preţul produsului turistic.

b) Potenţialul pieţei turistice care exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru

un anumit produs turistic în funcţie de venituri şi de preţurile produsului turistic.

c) Volumul pieţei turistice, respectiv totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un

anumit produs turistic pe o piaţă dată, într-un anumit interval temporal. Când

potenţialul (b) şi volumul (c) sunt egale are loc o saturaţie a pieţei.

d) Locul pe piaţă al unui anumit produs turistic este acea parte a volumului

pieţei acoperită prin vânzările realizate la respectivul produs.

Transformarea cererii în consum turistic înseamnă îndeplinirea în acelaşi timp

a trei condiţii: timp liber, venit disponibil, motivaţie. Factorii care influenţează

cererea turistică sunt deci economico-sociali şi motivaţionali.

Din categoria de factori economico-sociali enumerăm: factorul demografic - carezervor al cererii turistice, gradul de urbanizare ca determinant al veniturilor şi



motivaţiilor cererii, timpul liber a cărui creştere este favorizată pentru cererea

turistică şi venitul ca suport al consumului şi circulaţiei turistice, corelat în cazul

cererii pentru turism internaţional cu puterea de cumpărare a monedei din ţară,

zona cererii şi cu distanţa între locul cererii şi bazinul ofertei turistice. Dintre

factorii motivaţionali amintim: destinderea, divertismentul, dezvoltarea

personalităţii.

În opinia autorului, consumul turistic are, ca şi cererea turistică, un grad ridicat

de concentrare în ţările dezvoltate economic. În cadrul consumului turistic global,

cel naţional este între 85-90%, diferenţa care rămâne revine celui internaţional,

localizat într-o altă ţară decât cea de rezidenţă a turistului. În aceste condiţii,

existenţa unui consum turistic internaţional şi a pieţei de profil este în mod decisiv

determinat de cererea şi consumul turistic intern puternic, de existenţa unei oferte

interne apte a deveni parte a pieţei internaţionale turistice.

Oferta turistică

După cum se precizează în lucrarea autorului citat anterior, „pentru a defini

oferta turistică" este esenţială departajarea sa conceptuală de „producţia turistică",

necesitate determinată de specificul producţiei turistice. Oferta turistică este

formată din „cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de producţie al

serviciilor turistice, masa de bunuri materiale" (alimentare, industriale) destinate

consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile turistice,

infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi).

Producţia turistică este „ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă,

echipamentul de producţie şi bunurile materiale care se materializează într-un

consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice". Specificitatea relaţiei ofertă -

producţie turistică derivă din particularităţile de mai jos, care o diferenţiază de

aceeaşi relaţie din cadrul pieţei bunurilor fizice: producţia turistică este cel mult

egală cu oferta faţă de piaţa bunurilor fizice unde oferta e cel mult egală cu

producţia; oferta turistică poate exista independent de producţie, în timp ce

producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei; în schimb, oferta de bunurimateriale nu poate exista independent de existenţa unei producţii; structura ofertei



turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei turistice, în timp ce

structura ofertei bunurilor materiale reflectă structura producţiei respective; oferta

turistică e fermă, existând cât timp există elementele componente, dar producţia

turistică e efemeră, existând cât timp se manifestă consumul, încetând odată cu

încheierea acestuia.

Noi considerăm că oferta turistică reprezintă totalitatea bogăţiilor naturale

exprimate prin relief, floră, faună, vestigii istorice, arhitecturale, ape minerale

coroborate cu serviciile turistice respectiv cazare, transport, alimentaţie publică etc.

Caracteristicile ofertei turistice

1. Caracter complex şi eterogen, datorită componentelor sale: resurse naturale,

socioculturale, umane, tehnologice etc.; elemente funcţionale care sunt

reprezentate de echipamente şi servicii se deservesc producţia turistică

(infrastructura).

2. Tipuri de oferte variate în funcţie de motivaţie:

- oferta turismului de vacanţă, balnear, sportiv, recreativ, familial etc.;

- oferta turismului de studii, stagii, festivaluri, religios, etc.;

- oferta turismului de afaceri - itinerant, de congrese;

- oferta turismului de sănătate - profilactic şi de tratament.

3. Specializarea producătorilor pe categorii de activităţi: cazare, transport,

animaţie, informare, agrement, organizarea călătoriilor de către turoperatori.

4. Caracterul artizanal - realizarea produsului şi a ofertei turistice în

întreprinderi mici şi mijlocii, determinată de cerinţa flexibilităţii ofertei.

5. Rigiditatea ofertei turistice - oferta şi producţia turistică pentru a fi

consumate impun deplasarea consumatorului nu a produsului turistic. Oferta

turistică este rigidă la variaţiile sezoniere şi motivaţionale. Rigiditatea ofertei

turistice înseamnă prelungirea duratei de amortizare a investiţiilor şi încetinirea

înnoirii mijloacelor de producţie. Aceste efecte ale rigidităţii sunt şi rezultatul



transsectorialităţii turismului, a interdependenţei sale cu celelalte ramuri

economice.

6. Capacitatea de substituire a ofertei turistice derivă din punctul 5) în scopul

valorificării acesteia (oferta de turism de afaceri în lipsa cererii pentru oferta de

vacanţă, de exemplu).

Factorii determinanţi ai ofertei turistice

Teritoriul spaţiul sunt pentru oferta turistică ceea ce este factorul demografic

pentru cerere, adică, factorul decisiv. În sens turistic, teritoriul poate fi evaluat

cantitativ prin capacitatea sa de primire, iar calitativ prin valoarea sa turistică

naturală sau creată.

a) Capacitatea de primire (Cp) se calculează după formula: Cp=SKo/N cu So -

suprafaţa teritoriului, Ko(0,5, 1), N - suprafaţa normată ce revine consumului

turistic pe o persoană (mp/turist).

b) Valoarea turistică sau atractivitatea teritoriului este evaluată în funcţie de

resursele turistice existente: frumuseţea naturală a peisajului, configuraţia

geografică, condiţiile meteorologice şi climaterice (tip climat, nivel pluviometric,

temperaturile anuale medii, curenţi de aer, luminozitatea), patrimoniul cultural şi

istoric (obiective de artă, istorie, religie, folclor), valoarea terapeutică a izvoarelor

minerale şi termale, diversitatea şi densitatea florei şi faunei.

c)Nivelul dezvoltării sectorului terţiar, din care face parte şi produsul turistic,

influenţează

direct oferta turistică prin componente precum transportul, telecomunicaţiile, forţa

de muncă.

d)Baza tehnico-materială - particularităţi:

-corespondenţa cantitativă şi calitativ-structurală între baza tehnico-materială

şi resursele naturale turistice;

-baza tehnico-materială este adaptată unui anumit segment al cererii turistice;

- investiţia specifică unitară (loc de cazare, de exemplu) este, ca efort

investiţional, invers proporţională cu calitatea atracţiei turistice a resurselor naturale.



În literatura de specialitate şi statisticile OMT, pentru baza tehnico-materială a

ofertei turistice se foloseşte denumirea de structuri de primire. În cadrul acestora,

elementele componente sunt:

a)Cazarea (în următoarele forme):

- hotelăria; hotelurile sunt clasificate conform numărului de stele de un sistem

de norme şi se referă la gradul de confort pe care îl asigură respectiva clădire,

echipamentele, dotările diverse, calitatea serviciilor; Hotelurile pot fi independente

sau sub forma unor lanţuri hoteliere;

- cazarea extrahotelieră se face sub formă de reşedinţe secundare, apartamente

mobilate, unităţi sociale de cazare.

-Cazarea nepermanentă cuprinde: camping, caravaning şi camping-car, vase de

agrement.

b) Restaurarea este diversă ca forme şi standardizată ca niveluri calitative prin

număr de stele sau prin categorii, însoţind nemijlocit evoluţia cazării.

c) Transportul şi agrementul sunt într-o continuă modificare şi diversificare

conform cerinţelor turiştilor cum ar fi teleschiul lângă uşa hotelului, precum şi a

motivaţiilor specifice acestui consum

Un factor important al ofertei turistice se referă la percepţia ofertei de către

cerere. Această percepţie ia forma unei imagini de ofertă şi produs turistic oferit

care reprezintă o sinteză între mijloacele de comunicare - recepţie formale şi

informale, subiective şi obiective.

Problema imaginii produsului turistic oferit este foarte importantă, întrucât

decizia de consum se ia în funcţie de imaginea ofertei promovată în bazinul cererii,

între momentul deciziei de consum şi cel al consumului efectiv în bazinul ofertei

turistice existând un decalaj temporal.

Relaţia interfactori ai dezvoltării turismului cuprinde următorii factori:

- productivitatea muncii prin creşterea ei determină dezvoltarea producţiei şi a

consumului în toate sectoarele economice;

- volumul muncii omeneşti măsoară efortul oamenilor pentru a-şi satisfacenecesităţile materiale şi spirituale;



- producţia de bunuri de investiţii specifică societăţii industrializate determină

dezvoltarea activităţilor de producţie, dar şi a celor de prestări de servicii, deci, a

turismului;

- consumul de timp liber cuprinde volumul produselor şi serviciilor consumate

în timpul liber care decurg din existenţa acesteia.

Motivaţia turistică

Prin specializările internaţionale se argumentează formarea ofertei turistice

precum şi posibilitatea valorificării ei în circulaţia turistică internaţională,

motivaţia de consum fiind un factor de natură subiectivă dintre cei mai importanţi.

În orice ţară ofertantă de turism s-a realizat o industrie turistică pe baza

motivaţiilor manifestate de către cererea proprie, motivaţii care sunt într-o continuă

modificare sub presiunea unor factori endogeni şi exogeni [72, p.96].

Conform observaţiilor OMT, principalul mobil al deplasărilor turistice

internaţionale este "vacanţă" care motivează cca 70% din totalul sosirilor în

turismul internaţional, "afacerile" determină 13-14% din totalul sosirilor

internaţionale. Este ştiut că cei mai importanţi factori economici şi sociali care

influenţează motivaţia turistică sunt disponibilitatea de timp liber şi veniturile

individuale.

Consumul turistic a fost mult timp apanajul claselor sociale cu venituri ridicate,

însă odată cu democratizarea turismului, cu creşterea disponibilităţilor de timp şi a

gradului de cultură şi-a făcut loc în mod categoric printre "bunurile de consum de

masă ".

Ca exemplu de motivaţii turistice care derivă din acoperirea unor satisfacţii

putem relata: atracţia pentru natură, pentru comunicare, curiozitate, snobismul,

nostalgia pentru trecut etc.

Specializarea în turism are loc astăzi în interiorul fiecărui produs turistic, cu

accentul pe specificul acestuia, în funcţie de motivaţia la care răspunde.

Viitorul turismului pe piaţa internaţională se realizează prin dezvoltarea

fluxurilor turistice internaţionale ca urmare a alinierii specializării, dar mai ales caurmare a axării turismului pe motivaţiile care provin din sfera satisfacţiilor.



Rolul statului în turism

În turism apare ca o necesitate implicarea statului prin diferite mijloace în

trasarea unei politici coerente. Argumentele care stau la baza creşterii intervenţiei

statului în turism sunt: concurenţa internaţională, interesele naţionale şi trăsăturile

specifice ale industriei turistice. Rolul statului în turism trebuie apreciat în funcţie

de posibilitatea sa de a utiliza informaţiile referitoare la ansamblul economiei [186,

p. 56].

În timpul evoluţiei turismului mondial, statului i-au revenit diferite funcţii în

domeniul politicii turistice după cum urmează:

- funcţia de stimulare apare când pentru a satisface cererea turistică internă

este necesară realizarea unei oferte turistice proprii accesibile populaţiei, atractive

precum şi competitive, totodată;

- funcţia promoţională; cunoscând importanţa turismului ca domeniu de

activitate, multe guverne şi-au asumat rolul de a face investiţii în propaganda

turistică internă şi externă;

- funcţia de intervenţie apare în condiţiile trecerii spre turismul de masă,

creşterea în fiecare ţară a populaţiei turistice a făcut necesară intervenţia statului

pentru o protejare atât a consumatorilor de turism, cât şi a poziţiei competitive a

propriilor producători;

- funcţia de coordonare; criza economică din anii 70 a demonstrat fragilitatea

industriei turistice care a avut mult de suferit în special în ţările în curs de

dezvoltare.

Natura imprevizibilă a turismului internaţional, vulnerabilitatea sa în faţa

unor calamităţi naturale, asupra cărora nu se poate realiza un control şi care nu pot

fi prevăzute, au determinat multe state să-şi orienteze eforturile spre o mai strânsă

conlucrare internaţională. Implicarea statului în creionarea direcţiilor de dezvoltare

integrată a turismului, a politicii de perspectivă în acest domeniu conferă circulaţiei

turistice internaţionale un caracter stabil şi o dinamică pozitivă.

Integrarea turistică



Fenomenul de integrare ce caracterizează actuala etapă a dezvoltării turismului

poate avea mai multe niveluri: al individului, al întreprinderii, al guvernului şi al

organizaţiilor internaţionale.

> Integrarea la nivelul individului. Premisa prezentării fenomenului de

încrustare a turismului în existenţa economică şi socială a omenirii este libera

circulaţie a oamenilor. Acţiunea concentrată a OCDE, OMC, UE şi cu impact mai

redus OMT, au determinat eliminarea treptată a unora dintre cele mai restrictive

formalităţi impuse circulaţiei internaţionale a persoanelor. În acest sens,

schimburile turistice sunt facilitate mai ales în interiorul frontierelor pieţei comune,

excluzându-se practic obstacole materiale sau morale.

> Integrarea la nivelul întreprinderii este reprezentată de cele două mari centre

ale industriei turistice (Europa de Nord şi Europa de Sud). Complementaritatea

dintre cele două regiuni turistice europene (prima emiţător, a doua receptor) susţine

sistemul înalt al integrării turistice în Europa care la rândul ei sprijină circulaţia

turistică internaţională.

> Integrarea la nivelul guvernului sau al autorităţilor publice este cel de al

treilea plan de analiză al integrării turismului ca determinant al circulaţiei turistice

internaţionale. Se poate vorbi astăzi de o politică naţională coordonată pe plan

central de către autoritatea publică, precum şi de politici comune în domeniul

dezvoltării turismului. Importante sunt cooperările privind facilităţile turistice care

se referă la politica fiscală, valutară, de asistenţă medicală, de transport care permit

o mai rapidă circulaţie turistică, limitarea intervalului de timp din momentul

manifestării cererii până în momentul materializării consumului turistic [160, p.

98].



CAPITOLUL II Evoluţia turismului internaţional în ţările Uniunii

EuropeneDupă cum am mai relatat, turismul este parte integrantă a comerţului invizibil

alături de transporturi şi telecomunicaţiile internaţionale, activitatea de servicii,

documentaţia tehnică, proiectarea, montajul şi asistenţa tehnică, comerţul cu

licenţe, know-how etc. Aşadar, putem observa structura eterogenă a comerţului

invizibil, precum şi implicaţiile sale în toate domeniile vieţii economice şi sociale.

Din cele 846 milioane de sosiri contabilizate de OMT în anul 2006 în întreaga

lume, 473 mil. au fost efectuate în Europa, sau 56,3% din totalul mondial în



comparaţie cu 275 milioane sau 61,93% pe continentul european din 444 milioane

sosiri la nivel mondial în anul 1990. Din acestea, 179 milioane sosiri s-au

înregistrat în ţările Uniunii Europene reprezentând 40,32% din totalul mondial.

Volumul total al vânzărilor pe piaţa turismului internaţional european a fost de 374

miliarde dolari din care 245 miliarde reveneau ţărilor UE, cifra reprezentând 56,3%

din volumul global.

Conform datelor OMT, turismul internaţional al ţărilor Uniunii Europene

reprezenta în anul 1995 circa 41% ca sosiri şi circa 41% ca încasări din totalul

pieţei turistice internaţionale în acelaşi an. Unele ţări europene ocupau primele

locuri din lume în ierarhia ţărilor receptoare: pe primul loc în 1995 se situa Franţa

ca număr de sosiri din turismul internaţional (pe locul doi la total încasări

corespunzătoare), urmată de Spania, apoi Italia, Marea Britanie, Austria şi

Germania. În a doua jumătate a deceniului trecut, pe ansamblul Uniunii Europene

structurile de primire hotelieră numărau 1,8 milioane hoteluri şi unităţi asimilate cu

un total de 8,4 milioane locuri de cazare, reprezentând 36,5% din totalul acestora

în întreaga lume. Din totalul înnoptărilor de 1,8 milioane, 1,6 milioane erau

generate de rezidenţi ai Uniunii Europene şi 0,2 milioane nonrezidenţi (89% şi

respectiv 11%). Balanţa turistică de plăţi a Uniunii Europene avea un excedent de

1,12 milioane euro. Soldul balanţei turistice pe ansamblul Uniunii Europene a

înregistrat un plus de 2% între 1992 şi 1998, chiar dacă plecările turiştilor din ţările

Uniunii Europene spre alte ţări ca şi cheltuielile aferente au crescut în respectiva

perioadă. Astfel, încasările au crescut între 1992 şi 1998 cu 10%, iar cheltuielile cu

8%, locul trei în exporturile de servicii ale Uniunii Europene fiind deţinut de

exportul turistic. Numărul total al înnoptărilor era cu 5% superior în 1995 faţă de

1990, cea mai mare parte a creşterii fiind realizată datorită preferinţei de a înnopta

în propria ţară sau în ţări învecinate în cadrul Uniunii Europene, în condiţiile

creşterii numărului de sejururi scurte (2-3 zile) ale turiştilor vest - europeni.

Până în anul 2001, rezultatele pozitive enumerate mai sus la toate tipurile de

indicatori s-au menţinut la fel, concentrarea turismului internaţional pe continentuleuropean explicându-se prin distanţele relativ mici între ţările europene, ceea ce



amplifica dorinţa de a călători. Conform analizelor Comisiei Europene, 2/3 din

europenii care practică turismul internaţional, călătoresc în interiorul continentului.

Distribuţia turismului în Europa este ilustrată în tabelul 1 din anexa 2 şi care

indică numărul de înnoptări ale rezidenţilor şi străinilor în ţările Uniunii Europene.

BELGIA. Numărul înnoptărilor rezidenţilor era de 14,2 milioane (52% din

total), nonrezidenţii din UE reprezentând 2% din total. Soldul deficitar al balanţei

turistice a avut tendinţa de creştere în perioada 1990-2000 fiind la finele acesteia

de 2,1 miliarde euro. Reţeaua hotelieră are un număr de 1980 unităţi cu 105.123

locuri (1,3% pondere în UE), cu un grad al ocupării de 27,6%.

Numărul hotelurilor a crescut cu 1,8% în 2002 în comparaţie cu 2001, iar

numărul locurilor de cazare a urmat acelaşi model, înregistrând un rezultat pozitiv

de +2%. Numărul de înnoptări a scăzut cu 1,8% cunoscând un declin în cazul

ambelor tipuri de înnoptări: a rezidenţilor (-2,7%) şi a străinilor (-1%).

Deficitul balanţei de plăţi externe a crescut cu 10% în 2002 faţă de 2001

datorită majorării cheltuielilor (cu 8,3%) şi a creşterii veniturilor doar cu o rată de

7,6%. Contul serviciilor deţine 17,5% venituri din turism. În 2002, angajările în

turism au înregistrat un declin de 6,2%, ceea ce reprezentau locuri de muncă doar

pentru 128.000 persoane sau altfel - spus acest rezultat înseamnă 3,2% din totalul

persoanelor angajate în întreaga ţară [205, p.2].

DANEMARCA. Nerezidenţii cazaţi au realizat 14,3 milioane înnoptări (43%

din total), iar rezidenţii 10,6 milioane (57% din total), nerezidenţii din UE

reprezentând 1,5% din total la finele perioadei anilor '90. Soldul deficitar al

balanţei turistice, în creştere după 1991, a fost de 344 milioane ECU în 2000.

Reţeaua hotelieră cuprinde 565 hoteluri cu un număr de 99.275 paturi (1,2% din

total UE), cu un grad de ocupare de 34%.

În 2002 numărul unităţilor de cazare a crescut cu 1,9%, iar numărul locurilor

de cazare a urmat aceeaşi direcţie pozitivă, crescând cu 3%. Numărul înnoptărilor a

rămas stabil. Aceasta se explică printr-un declin în cazul înnoptărilor realizate de

către străini (cu 2,6%), dar înregistrarea unei creşteri de 1,9% la înnoptărilerealizate de către rezidenţi. Deficitul balanţei comerciale a fost redus cu succes în



2002 cu 17,5% datorită creşterii spectaculoase a veniturilor din turism cu 18,5% şi

a creşterii cheltuielilor cu doar 10,7%. Veniturile din turism reprezintă 17,3%

credit în contul serviciilor balanţei de plăţi externe.

Angajările în domeniul turistic au cunoscut un declin de 4%, iar acest sector a

fost responsabil doar pentru 2,4% din totalul numărului de locuri de muncă pe ţară

[205, p.2].

GERMANIA. În perioada 1990-2000, numărul de înnoptări ale rezidenţilor era

de 279,4 milioane (89% din total), iar al nonrezidenţilor de 34,8 milioane (11% din

total) cu un procent de 5% al nonrezidenţilor UE, la finele perioadei analizate.

Reţeaua hotelieră numără 37.307 unităţi cu un număr de 1,4 milioane locuri (16%

din total UE) şi un grad de ocupare de 35%. Soldul deficitar al balanţei turistice a

crescut în perioada analizată, fiind de 26 miliarde euro în 2000.

În 2002, numărul unităţilor de cazare a rămas acelaşi ca în ultimii patru ani, iar

numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi direcţie. Cu un declin în numărul

înnoptărilor rezidenţilor de 2,3% şi a străinilor de -4,2%, Germania a înregistrat în

totalul înnoptărilor o scădere de 2,6%. Deficitul balanţei externe de plăţi a crescut

cu 1,8%. Chiar dacă veniturile din turism au cunoscut o creştere de 2,7%, aceasta

nu a putut acoperi expansiunea cheltuielilor (cu 2,1%) care este principala cauză a

deficitului. Acest fapt situează Germania pe locul întâi în Uniunea Europeană în

ceea ce priveşte emiterea de turişti. Veniturile din turism reprezintă 19,6% credit în

contul servicii al balanţei.

Sectorul locurilor de muncă a rămas stabil, în domeniul turismului fiind

angajate 1.200.800 persoane, acest sector reprezentând 3,3% din totalul

angajărilor, în 2002 [205, p.3].

GRECIA. Numărul înnoptărilor era de 41,4 milioane nonrezidenţi (76%) şi

12,8 milioane rezidenţi (24%), ponderea nonrezidenţilor din UE în ansamblul

înnoptărilor la finele deceniului nouă fiind de 5,8%. În anul 1997, Grecia avea o

reţea hotelieră de peste 7,6 mii unităţi hoteliere cu un număr total de 508.410 locuri

(5,9% din totalul UE), înregistrând un grad de ocupare de peste 60%. Soldulexcedentar al balanţei turistice avea tendinţa de uşoară creştere spre finele



perioadei analizate, fiind de peste 2,4 miliarde euro. Industria turistică deţinea în

Grecia 10% din PIB şi 11% din totalul ocupării forţei de muncă.

După anul 2000, atât în domeniul hotelăriei, cât şi a numărului locurilor de

cazare, s-a înregistrat stabilitate. În ceea ce priveşte înnoptările, şi acestea au rămas

constante ca număr, cu 76%, înnoptări generate de către străini.

Balanţa de plăţi externe arată un excedent de 9,2% cauzat de declinul

cheltuielilor, cu 5,8% şi creşterea veniturilor cu 1,8%. Contul serviciilor în balanţa

de plăţi externe are un aport de 47,2% venituri din turism

Şi în domeniul angajărilor, datele obţinute după 2000 arată stabilitate, în 2002,

numărul locurilor de muncă în turism fiind de 255.000 ceea ce reprezintă 6,5% din

totalul angajărilor pe ţară

[205, p.4].

SPANIA. Numărul sosirilor a crescut permanent în perioada 1990-2000, de

asemenea şi numărul înnoptărilor nonrezidenţilor (cu circa 30% în 1997 faţă de

1992). Ponderea nonrezidenţilor în structurile de cazare în deceniul nouă este de

60%, iar a rezidenţilor de 40%. Ţară net receptoare Spania are o pondere cuprinsă

între 8,5 şi 9% a activităţilor turistice în produsul intern brut. Soldul excedentar al

balanţei de plăţi turistice era de 14,7 miliarde euro în 1995, cu tendinţă de creştere,

iar numărul unităţilor hoteliere era de 10.063, cu un număr de 1.053.355 locuri de

cazare (12,6% din totalul Uniunii Europene) şi cu un grad de ocupare de 57% [205,

p.6].

FRANŢA. În perioada 1990-2000, Franţa s-a situat pe locul trei în lume în

privinţa sosirilor şi a încasărilor din turismul internaţional, iar în cadrul Uniunii

Europene pe primul loc în ceea ce priveşte sosirile şi pe locul doi în privinţa

încasărilor din turismul internaţional. Turismul internaţional al Franţei are o

importantă contribuţie la soldul excedentar al balanţei de plăţi externe. Excedentul

balanţei plăţilor turistice era după 199e de 9,2 miliarde Euro faţă de 6,2 miliarde

euro în 1990. Ca structuri de primire turistică, Franţa dispune în această perioadă

de o reţea de 20.057 unităţi hoteliere cu un număr de 1,18 milioane locuri, carereprezintă 13,8% din totalul de locuri hoteliere al Uniunii Europene.



Gradul de ocupare a capacităţii de cazare din Franţa era în a doua jumătate a

deceniului trecut de 50%. În perioada 2001-2002, numărul unităţilor hoteliere a

rămas stabil, iar numărul locurilor de cazare se ridică la 1,2 milioane, crescând cu

1,9%. Numărul înnoptărilor în unităţile de cazare a crescut cu 1,6% în 2002 faţă de

2001, confirmând tendinţa din anii precedenţi. Rezultatul anului 2002 se traduce

prin creşterea numărului de înnoptări a turiştilor locali, pe când numărul de

înnoptări a străinilor a fluctuat doar cu 0,5%. Cu toate acestea, excedentul balanţei

de plăţi a scăzut cu 2,2% în 2002, ceea ce se explică printr-o creştere a ratei

cheltuielilor în turism cu 4,5% în comparaţie cu 1,6% venituri. Numărul angajaţilor

în hotelărie şi restaurante a rămas constant (793.300 locuri de muncă), sectorul

turismului oferind 3,4% din totalul locurilor de munca, în 2002.

Parisul - oraşul luminilor te provoacă, te fascinează şi până la urmă te

cucereşte. Parisul este oraşul unde se pot vizita monumente celebre, se gustă

mâncăruri apetisante şi se achiziţionează vestimentaţie rafinată. O combinaţie

ideală de zone verzi, pieţe liniştite şi străduţe aglomerate, bistrouri şi magazine,

Parisul are atracţii pentru toate gusturile. Printre atracţiile Parisului cele mai

importante sunt: Turnul Eiffel, Champs Elysees, Arcul de Triumf, Place de la

Concorde şi grădinile Tuileries, cartierul artistic Montmartre, Domul Invalizilor,

unde se află mormântul lui Napoleon, Muzeul D'Orsay, unde se pot admira operele

impresioniştilor, catedrala Notre-Dame cu turnurile-gemene, oferind o panoramă

impresionantă a oraşului, dar şi pentru a vedea clopotul de 13 tone care bate şi

acum la ocazii speciale, Muzeul Rodin, precum şi Sainte Chapelle, construită de

Ludovic al IX-lea pentru a adăposti ceea ce el credea că este coroana de spini a lui

Isus Hristos. De asemenea, catedrala de la Reims, unde erau încoronaţi regii

Franţei. Primul castel construit a fost cel de la Blois, schiţat de Ludovic al XII-lea

pe un şervet într-o tavernă din localitatea cu acelaşi nume. O frumuseţe deosebită o

are Valea Loire - zona castelelor de vacanţă. Acolo se poate vizita Palatul

Versailles, cunoscut şi sub numele de palatul Regelui Soare, unde se află

apartamentele regale, Sala Oglinzilor, vestitele grădini ale palatului, precum şiMicul şi Marele Trianon.



La Chambord, pe 0 suprafaţă de 6.000 de hectare, aveau loc escapade de

vânătoare pentru capetele încoronate din Europa, iar cele 430 de camere ale

castelului rămâneau rareori goale. Se mai poate vizita casa în care celebrul maestru

impresionist Claude Monet şi-a petrecut ultimii 43 de ani de viaţă, aflată în

localitatea Giverny. De asemenea, casa, studioul, grădina superbă, podul japonez şi

lacul plin de nuferi, păstrate ca în perioada când l-au inspirat pe Monet. Iubitorii de

vinuri bune pot face o excursie în regiunea Champagne, de la care provine numele

spumoasei băuturi [193, nr.29, 15 iulie 2004].

IRLANDA. Numărul înnoptărilor nonrezidenţilor a crescut continuu, de la 9,8

milioane în 1990 la 13,4 milioane în 1997 (1,9% din UE). Majoritatea acestora

provin din Marea Britanie (63%). Soldul excedentar al balanţei turistice scade spre

finele perioadei analizate la 164 milioane euro. Irlanda dispune de un număr de

977 unităţi hoteliere cu 60.000 locuri (0,7% din total UE) şi cu un grad de ocupare

de 47%.

După anul 2000, numărul hotelurilor şi a altor tipuri de unităţi de cazare a

scăzut, astfel că în 2002 a înregistrat un declin de 4,2% în comparaţie cu 2001

(4,0% în 2001, faţă de 2000), dar numărul locurilor de cazare a rămas stabil,

fluctuând doar cu +0,7% (în comparaţie cu 2001). Numărul total al înnoptărilor în

unităţi colective în 2002 este de 42,3 milioane, înnoptările străinilor reprezentând

78% din totalul de înnoptări în anul precedent.

Turismul a adus balanţei de plăţi externe un deficit de 128 milioane euro, ceea

ce se explică printr-o creştere majoră a cheltuielilor în comparaţie cu veniturile

(14,4% contra 9%). Veniturile din turism au generat 13,7% din veniturile contului

de servicii în balanţa de plăţi externe.

În 2002, numărul locurilor de muncă în hotelărie şi restaurante a scăzut cu

3,9% în comparaţie cu 2001, dar cu toate acestea sectorul turismului oferă 6,1%

din totalul numărului de angajaţi. (104.800 persoane) [205, p.7].

ITALIA. A înregistrat o creştere semnificativă a sosirilor din turismul

internaţional îndeosebi în perioada 1992-1995. Ca urmare, soldul excedentar al balanţei plăţilor turistice era de 10 miliarde euro la mijlocul deceniului nouă. După



1995, Italia dispune de 34.547 unităţi hoteliere cu un număr de 1,72 milioane

locuri de cazare (20,6% din totalul Uniunii Europene) având un grad de ocupare de

circa 40%.

În perioada 2001-2002, numărul unităţilor de cazare a rămas stabil (+0,6%)

comparativ cu perioada anterioară. Numărul locurilor de cazare a crescut uşor, cu

1,9%. Numărul înnoptărilor în hoteluri şi alte unităţi de cazare a crescut cu 3,2% în

2002 comparativ cu 2001, continuând direcţia ascendentă a acestui indicator, din

1998.

Numărul înnoptărilor rezidenţilor, cât şi a străinilor a crescut cu 2,3% şi

respectiv 4, 3%. Excedentul în balanţa de plăţi turistică a înregistrat o creştere de

1,7%, în 2002. Acest rezultat se datorează scăderii ratei cheltuielilor cu 5,8%, cu

mult ridicat faţă de veniturile turistice înregistrate la 2,5% şi care reprezintă 43,8%

din creditul serviciilor în balanţa de plăţi externe. Numărul locurilor de muncă a

crescut semnificativ în comparaţie cu 2001 şi cu 2000, faţă de ultimul an

înregistrându-se un rezultat pozitiv de 9,8%. Turismul generează 4% din numărul

total al locurilor de muncă [205, p.8].

LUXEMBURG. În perioada 1990-2000, nerezidenţii cazaţi au realizat 2,35

milioane înnoptări (88% din total), iar rezidenţii un număr de 0,33 milioane

înnoptări, ponderea nerezidenţilor din UE fiind de 0,3%. Soldul deficitar al

balanţei turistice, cu o uşoară creştere în cadrul perioadei analizate, a fost la finele

acesteia de 2,17 miliarde euro. Reţeaua hotelieră are 373 hoteluri cu 14.386 locuri

(0,2% din totalul UE).

În 2002, numărul hotelurilor a continuat să scadă cu 1,6%, această rată fiind

totuşi mai mică decât cea din 2001, de 1,8%. Numărul locurilor de cazare a urmat

aceeaşi tendinţă, înregistrând un declin de 1,1% în comparaţie cu 2001. Acelaşi

procent negativ s-a obţinut şi în cazul numărului de înnoptări, ceea ce se explică

prin scăderea numărului de cazări peste noapte a rezidenţilor şi a turiştilor străini,

cu 1,7% şi respectiv 1,1%. Deficitul în balanţa de plăţi externe a crescut cu 10% în

2002 atât cheltuielile, cât şi veniturile crescând la o rată foarte scăzută faţă de2001. Veniturile din turism reprezintă 17,5% din creditul serviciilor în balanţa de



plăţi externe. Numărul locurilor de muncă în hotelărie a scăzut în 2002 cu 3,3%,

reprezentând cu 8.800 persoane, adică, 4,7% din total de angajări [205, p.9].

OLANDA. Nerezidenţii cazaţi au realizat 18 milioane înnoptări (32% din total),

iar rezidenţii 38,2 milioane înnoptări (68% din total), ponderea nerezidenţilor din

UE fiind de 2,5% la sfârşitul deceniului nouă. Soldul deficitar al balanţei turistice,

în creştere, a fost de 3,8 miliarde euro. Reţeaua hotelieră numără 1.726 hoteluri cu

138.000 locuri (1,7% din total UE), cu un grad al ocupării de 35% la finele anilor

'90.

Anul 2002 a înregistrat aceleaşi statistici privind numărul unităţilor de cazare

ca şi în anii precedenţi, cu un număr de locuri de 174.314. Numărul înnoptărilor a

scăzut cu 1,0% în 2002 faţă de 2001, din cauza declinului înregistrat de numărul

înnoptărilor străinilor (-1,7%). Deficitul balanţei de plăţi externe a crescut cu 8,4%

datorită creşterii cheltuielilor în turism cu 1,9% împreună cu scăderea veniturilor

cu 2,5%. Veniturile din turism înregistrează 13% pentru servicii în cadrul

balanţei de plăţi [205, p10].

AUSTRIA. Numărul înnoptărilor din turismul internaţional a marcat o tendinţă

de uşoară creştere în perioada 1990-2000, nonrezidenţii deţinând 75%, iar

rezidenţii 25% din totalul înnoptărilor, la finele perioadei. Soldul excedentar al

balanţei de plăţi turistice are tendinţa de scădere faţă de începutul deceniului nouă,

fiind de 2,9 miliarde euro la sfârşitul anilor '90. Reţeaua hotelieră numără 18.402

unităţi cu un număr de 650.020 locuri (7,8% din totalul Uniunii Europene), cu un

grad de ocupare de 35% (la începutul noului deceniu).

În 2002, numărul hotelurilor şi altor unităţi de cazare similare denotă un declin

de 3,6% în comparaţie cu 2001. Această scădere a dus numărul total al hotelăriei

sub nivelul anului 1999. Locurile de cazare rămân un indicator stabil pentru anii

2001 şi 2002, înregistrând o creştere de 2% faţă de 2000. Numărul înnoptărilor

turistice a scăzut cu 4,5%, în 2002, acest rezultat datorându-se scăderii

semnificative (cu 26,2%) a numărului de înnoptări în unităţile colective de cazare

(altele decât hoteluri). Înnoptările turiştilor străini au generat o scădere în număr de5,6%, iar a rezidenţilor



de 1,9%.

Excedentul balanţei de plăţi a suferit rezultate negative, cu o scădere de 5,4%

în 2002 (similar în 2001), dar moderat comparativ cu anul 2000 (21,3%).

Veniturile din turism au crescut cu 5,4%, iar la capitolul cheltuieli s-a înregistrat un

declin de 7,1%, explicând rezultatul anului 2002. Veniturile din turism au generat

32,7% credit în contul de servicii al balanţei de plăţi externe. Şi numărul locurilor

de muncă în sectorul turismului a suferit (-7,4%), ridicându-se doar la 198.900

persoane angajate şi reprezentând 5,4% din totalul numărului de angajări [205,

p.11].

PORTUGALIA. La sfârşitul perioadei 1990-2000, numărul de înnoptări al

rezidenţilor era de 13,8 milioane (40% din total), iar al nonrezidenţilor de 20,6

milioane (60% din total), nonrezidenţii din UE reprezentând 3% din total. Soldul

excedentar al balanţei turistice era de 2 milioane euro, cu tendinţa de scădere la

finele perioadei. Reţeaua hotelieră însuma 1278 unităţi cu 202.442 locuri (2,4% din

total UE), cu un grad de ocupare de 44,5%. Turismul are o pondere de 8% în PIB.

În perioada 2001-2002, numărul hotelurilor şi a altor unităţi de cazare a

înregistrat o uşoară scădere, de 0,3%. Numărul locurilor de cazare a crescut în

2002 în comparaţie cu 2001 cu 2,8%, dar numărul înnoptărilor a scăzut cu 1,5%

(numărul înnoptărilor rezidenţilor a rămas constant, dar a scăzut cu 2,2% în cazul

turiştilor străini).

Excedentul balanţei de plăţi externe a fost de +10,2% în 2002 în comparaţie cu

2001, +12,2% în 2001 în comparaţie cu 2000 şi + 24,9% în 2000 în comparaţie cu

1999. Rezultatul anului 2002 se datorează unei scăderi a cheltuielilor cu 3,1% şi o

creştere a veniturilor din turism cu 5,8%, acestea reprezentând 62,2% din totalul

creditului contului de servicii. Numărul locurilor de muncă în turism este de

255.500, rămânând stabil în comparaţie cu anii precedenţi şi reprezentând 5,1% din

totalul angajărilor pe ţară [205, p.12].

FINLANDA. Rezidenţii cazaţi au realizat 10,1 milioane înnoptări (75% din

total), nerezidenţii un număr de 3,4 milioane înnoptări (25% din total), iar ponderea nerezidenţilor din UE a fost de 0,5%. Soldul deficitar al balanţei turistice,



în scădere, a fost de 223 milioane ECU la finele perioadei 1990-2000. Reţeaua

hotelieră are 951 unităţi cu 106.374 locuri (1,3% din total UE), cu un grad de

ocupare de 34% în 2000.

În 2002 hotelăria a suferit un declin în numărul unităţilor de cazare de 2,2%,

dar numărul locurilor de cazare a crescut cu 1%. Numărul înnoptărilor a crescut cu

1,1%, continuând direcţia ascendentă avută şi în anii anteriori. Cazările de o noapte

au rămas similare ca număr faţă de anul 2001 şi 2000, în cazul rezidenţilor şi au

crescut cu 2,9% în cazul străinilor.

Deficitul în balanţa de plăţi externe s-a redus semnificativ cu 29% datorită

creşterii cu 10,7% a veniturilor din turism şi a stabilităţii cheltuielilor. Şi numărul

locurilor de muncă a cunoscut un rezultat pozitiv de + 5,1% în 2002 faţă de 2001,

sectorul turismului angajând 81.800 persoane (3,4% din total angajări) [205, p.13].

SUEDIA. În deceniul trecut, rezidenţii au realizat 28 milioane înnoptări (79%

din total), iar nerezidenţii, 6,8 milioane înnoptări (21% din total), aceştia

reprezentând 1% din total. Soldul deficitar al balanţei turistice, a avut tendinţă de

scădere, fiind de 1,7 miliarde euro la finele perioadei analizate. Reţeaua hotelieră

cuprinde 1.855 unităţi cu 1.673.520 locuri (2,1% din total UE) şi cu un grad de

ocupare de 30%.

Numărul hotelurilor şi a unităţilor similare, a crescut în 2002 cu 3,8%, iar

numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi direcţie având o creştere de 3,5%.

Înnoptările în unităţile de cazare colective au cunoscut o creştere ca număr de

3,5%, acest rezultat fiind explicat prin creşterea numărului de înnoptări a

rezidenţilor cu 2,9% împreună cu creşterea de 5,5% a străinilor. Deficitul din

balanţa de plăţi externe a scăzut cu 36,4%, această performanţă fiind explicată prin

declinul cheltuielilor (cu 23,1%) în comparaţie cu scăderea veniturilor (cu 10,1%).

Veniturile din turismul internaţional generează 19,6% în contul serviciilor balanţei

de plăţi externe. Numărul locurilor de muncă a rămas stabil în sectorul turismului

oferind angajări unui număr de 116.800 persoane ceea ce reprezintă 2,8% din

totalul locurilor de muncă [205,p.14].



MAREA BRITANIE. Numărul de înnoptări ale rezidenţilor era de 233,6

milioane (56%) din total, iar al nonrezidenţilor de 180,5 milioane (44% din total),

înnoptările nonrezidenţilor din UE fiind de 25% din total. Soldul deficitar al

balanţei turistice (tendinţă de creştere) era la finele perioadei 1990-2000 de peste

5,6 miliarde euro. Reţeaua hotelieră numără 39700 unităţi cu 949.148 locuri

(11,3% din total UE), gradul de ocupare fiind de 40%.

În 2002 numărul unităţilor de cazare era de 50.549, iar al locurilor de cazare de

1.190.644. Numărul înnoptărilor rezidenţilor a înregistrat un declin de 5,7%, ceea

ce se explică prin scăderea numărului de înnoptări în hoteluri şi unităţi turistice

similare (-3,3%) şi prin cererea pentru alte tipuri de unităţi colective de cazare (-

10,6%). Marea Britanie apare ca una dintre cele mai importante ţări emiţătoare de

turişti în turismul Uniunii Europene, iar cheltuielile turistice internaţionale

reprezintă mai mult decât dublul veniturilor în 2002. Veniturile din turism sunt

responsabile pentru 16,5% credit în balanţa comercială în 2002. Numărul locurilor

de muncă în hoteluri şi restaurante a crescut cu 2,1% în comparaţie cu 2001, cu

1.162.500 persoane, sectorul turismului reprezentând 4,2% din totalul angajărilor

[205, p.15].



CAPITOLUL III Evoluţia turismului international

Evoluţia turismului internaţional în anul 2001

Conform informaţiilor furnizate de OMT, 689 milioane de turişti au călătorit

prin lume în anul 2001, faţă de 697 milioane înregistraţi în anul 2000. Experţii

OMT notează că anul 2000 a fost unul excepţional pentru turism, datorită

manifestărilor dedicate intrării în noul mileniu. Acest lucru a dus la o creştere cu

7% faţă de anul 1999, ofertele speciale determinându-i pe mulţi turişti să-şi

devanseze vacanţele. OMT preciza că în primele opt luni ale anului 2001 turismul

internaţional înregistra deja o tendinţă descrescătoare, vizibilă mai ales în cazul

ţărilor „generatoare de turişti" ca Germania, Japonia şi SUA. Astfel, în intervalul

ianuarie - august 2001, numărul turiştilor internaţionali crescuse cu doar 3% faţă de

anul precedent comparativ cu o rată medie de creştere de 4,3%, înregistrată în

ultimii zece ani. Ultimele luni au fost dezastruoase pentru turism, înregistrându-se

o scădere globală de 11%. Pe regiuni situaţia este: Africa a pierdut 3,5% din turişti,

cele două Americi - 24%, Asia de Est şi zona Pacificului - 10%, Europa - 6%,

Orientul Mijlociu - 30%, iar

Asia de Sud - 24%. Pentru că mai toţi turiştii au preferat să călătorească cu maşinasau cu trenul în detrimentul avionului, destinaţiile aflate la mari distanţe au fost



excluse. În Franţa numărul pasagerilor pe cursele aeriene interne a cunoscut o

reducere de 15% în noiembrie, iar cel al călătorilor cu trenul a înregistrat o creştere

de 9%. De aceste modificări au beneficiat turismul rural, staţiunile de schi, taberele

şi campingurile. Marea Britanie a fost grav afectată de izbucnirea „bolii vacii

nebune". Stabilizarea dolarului american în comparaţie cu celelalte valute a dus la

scăderea cu 2,5% a turiştilor străini în SUA; conflictul israelo-palestinian a

influenţat negativ turismul în Orientul Mijlociu; criza economică din Argentina s-a

reflectat în scăderea numărului de turişti în toată America de Sud.

În Europa, numărul turiştilor a scăzut cu 0,7%. Scăderea masivă din Marea

Britanie (6,6% în 11 luni din an) a fost însă compensată de creşterile ţărilor din

sudul Europei şi zona Mării Mediterane. Unele ţări au beneficiat de apropierea de

principalele ţări generatoare de turişti astfel: Bulgaria - cu 14%, în Croaţia - cu

12%,Turcia - a crescut cu 12%, Slovenia - cu 11%, în Slovacia cu 13%, Estonia -

9%, iar Spania - cu 3,4%.

În ceea ce priveşte cele două Americi, numărul turiştilor a scăzut cu 7%,

reflectând o tendinţă descrescătoare care putea fi percepută anticipând 11

septembrie 2001. Cauza acestei scăderi o reprezintă problemele economice din ţări

ca: Argentina, Brazilia, Japonia, precum şi reducerea consumului în SUA. După

atentatele din 11 septembrie, ţările care mizau pe turiştii americani au suferit

puternic: Argentina a pierdut 9% din turişti, Brazilia 8%, Mexic şi Republica

Dominicană câte 5%, iar Uruguay, Jamaica şi Bahamas câte 4%. Singurele zone în

care turismul a înregistrat o tendinţă crescătoare sunt Africa (3%) şi Asia de Est-

Pacific (4%), în Tunisia şi Maroc numărul turiştilor a crescut cu 10%. În cea de-a

doua zonă, cele mai vizitate ţări au fost Malaesia, care a beneficiat de o creştere de

23%, China (6%), Hong Kong (5%) şi Thailanda

În anul 2001 sosirile internaţionale au fost în descreştere cu 0,6%, fiind primul

an cu rezultate negative pentru turismul internaţional din anul 1982 şi până acum

[anexa 4]. Dar totuşi, indicatorii anului 2001 au concordat cu cei obţinuţi în decada

trecută, cu excepţia anului 2000 care a cunoscut o sporire a creşterii sosirilor turistice.Este însă greu să se compare anul 2001 cu anii ultimelor decade, pentru că

*



nu au cunoscut crize cum au fost atentatele din 11 septembrie 2001. Specialiştii

OMT. sunt de părere că încasările din turism „se vor reveni la normal într-o

perioadă scurtă de timp"* asigurând ca tragedia din Bali nu este urmată de o serie

de atacuri asupra turiştilor şi turismului. Dar este cert că succesul economic al

fiecărei ţări este influenţat pozitiv de turismul „receptor", cât şi de turismul

„emiţător".

Pe plan mondial, sosirile turistice au înregistrat descreşteri, cel mai mult fiind

afectat continentul american care a suferit o scădere de 6%, urmat de Asia de Sud

(4,5%) şi Orientul Mijlociu (descreştere de 2,5%). Europa a înregistrat o uşoară

creştere de 0,7%, dar şi-a menţinut poziţia de lider în turismul mondial în ceea ce

priveşte sosirile internaţionale. Încasările turistice au continuat să se menţină pe

locul doi în lume în regiunile estice ale Asiei şi Pacific. De asemenea, Africa a

înregistrat indici pozitivi, dar poziţia pe care o ocupă pe piaţa turistică este redusă

(4,5%). Sudul Asiei a resimţit din plin impactul ce l-a avut asupra turismului

situaţia securităţii pe glob, procentul deţinut pe piaţa turistică scăzând de la 0,9% în

2000 la 0,8% în 2001[anexa 5].

Veniturile turistice pe plan mondial în anul 2001 au scăzut cu 13 miliarde

dolari (2,8%); aproape jumătate din aceste venituri s-au înregistrat în Europa,

urmată de America care se află însă în fruntea tuturor regiunilor în ceea ce priveşte

raportul încasări/sosiri cu 1,015 miliarde dolari. SUA rămâne numărul unu în top

cu mai mult de 70 miliarde dolari în încasările turistice internaţionale, pe locul doi

se situează Spania cu aproape 33 miliarde dolari (creştere de 4,5%), după care

urmează Franţa, Italia şi China (aflată pentru prima dată în topul celor cinci) cu

17,8 miliarde dolari. China a luat locul Marii Britanii, eclipsată totodată şi de

Germania. Marea Britanie şi Australia au suferit un declin substanţial în încasările

turistice, iar Turcia şi-a crescut venitul din turism cu 17%.[anexa 6]

În anul 2001, continentul european nu a mai obţinut un record ca cel din anul

trecut, dar descreşterea înregistrată de 0,7% nu este chiar atât de sumbră. Marea

Britanie a suferit o descreştere de 5,9%, în timp ce alte regiuni au înregistratrezultate pozitive, respectiv sudul şi estul Europei prin ţări ca: Slovacia, Iugoslavia,



Croaţia şi Slovenia care răspund din ce în ce mai bine cererii de piaţă. Bulgaria a

obţinut un succes turistic remarcabil în anul analizat, pe când Polonia a suferit un

declin de 13,8%. Cel mai mare declin a fost înregistrat de către Israel (50,5%) din

cauza conflictului cu Palestina. [anexa 7].

Criza din turismul internaţional este mai evidentă dacă facem o analiză a

cheltuielilor internaţionale de turism, cu câteva excepţii: Marea Britanie, Belgia,

Austria şi Elveţia, toate celelalte ţări cheltuind pentru turism, în 2001, mai puţin

decât în 2000.

Topul ţărilor în care s-a cheltuit cel mai mult pentru turism rămâne la fel: SUA,

Germania, Marea Britanie şi Japonia, urmate de Franţa şi Italia. China este pe locul

şapte, înaintea Olandei şi a Canadei. Împreună cu Hong Kong, China devine un

pilon important în ceea ce priveşte cheltuielile pentru turism, luând locul Franţei

[anexa 8].


Rezultatele turistice pentru anul 2002 denotă o modificare importantă pe harta

turistică a

lumii: Europa rămâne pe prima poziţie în timp ce Asia şi Pacific ocupă locul doi

înaintea Americii de Nord, Centrală şi de Sud. Sosirile internaţionale la destinaţii

din Africa sau Orientul Mijlociu înregistrează o creştere modestă, puţin peste

media turismului internaţional în întreaga lume [anexa

9].

Toate regiunile din Europa au finalizat anul 2002 cu rezultate pozitive. Europa

de Sud şi regiunile mediteraneene, cu Spania, Italia şi Grecia ocupă primele poziţii

pe piaţa mondială deţinând împreună 20%, eclipsând Europa de Vest, cu doar o

jumătate de procent. Germania s-a menţinut pe poziţie, Benelux şi Austria au

avansat uşor, Marea Britanie a realizat o creştere de 3%. Cu toate acestea, creşterea

din Europa de Vest rămâne sub medie, în timp ce sosirile în Europa Centrală şi de

Est s-au majorat cu 3,9%. Singurele excepţii sunt Polonia şi Cehia, care au

înregistrat un serios declin de 5%. Peste 130 milioane de sosiri s-au înregistrat în



Asia şi Pacific, pe care specialiştii le considerau până la izbucnirea epidemiei de

SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) „destinaţiile viitorului" [anexa 10].

Primejdia terorismului, situaţia dificilă din economia mondială şi pneumonia

atipică pun în pericol creşterea turismului. Rezultatele pentru anul 2002 sunt însă o

surpriză, pentru prima dată cifra turiştilor pe glob depăşind 700 milioane, iar anul a

finalizat cu o creştere de 3,1%. Conform specialiştilor OMT, s-au înregistrat

aproximativ 715 milioane de sosiri, cu 22 milioane mai mult decât în anul 2001.

OMT ia în calcul numai sosirile internaţionale, turismul intern fiind exceptat deşi

turismul a cunoscut o creştere spectaculoasă în SUA după atentatele din 2001.

Previziunile OMT referitoare la China, în special Hong-Kong şi Macao, s-au

adeverit. India a suferit o cădere cu 6,6%, în timp ce Iran, Maldives şi Sri Lanka au

depăşit media, ceea ce înseamnă că strategia lor a fost adecvată. Cele doua Americi

au fost singurele care s-au resimţit în continuare după evenimentele din 2001.

America de Nord încă deţine o cotă rezonabilă de 12%, faţă de 14,6% în 1995.

Insulele Caraibe au suferit o descreştere de 3%, datorită problemelor din industria

aviatică americană. Scăderea nu se compară cu cea de 7% din America de Sud.

Africa oferă un tablou complet diferit. În timp ce partea de nord a înregistrat o

scădere de 4%, în partea de sud a crescut cu un procentaj dublu. În Orientul

Mijlociu, a scăzut cu 4% în 2001, crescând acum cu 11%. Sindromul 11

septembrie încă nu este depăşit, iar atacurile teroriste au afectat anul trecut Tunisia.

Atentatul dintr-o sinagogă din Jerba a avut influenţe negative asupra turismului din

întreaga Tunisie. Atentatul de la Bali nu a afectat turismul din Indonezia, deoarece

guvernul a sprijinit substanţial sectorul turistic.

Aceste date demonstrează nu altceva decât că o situaţie economică subnivel pe

plan global este mult mai defavorabilă pentru turismul mondial decât ameninţările

teroriste [193, nr. 21, 22 mai 2003].

Industria turistică globală va pierde 30 miliarde de dolari dacă se va prelungii

conflictul în Irak. Acesta nu va aduce decât prejudicii turismului mondial, cele mai

afectate ţări vor fi cele implicate în conflict, cele situate în Zona Mediteranei, precum şi ţările musulmane. După atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, se



considera că anul 2003 va fi un an bun pentru turismul global. Conform

Secretariatului pentru Turism şi Comerţ al Guvernului spaniol, peste 700 milioane

de turişti au călătorit în anul 2002, Europa fiind pe primul loc: 57% din turişti au

ales Europa ca destinaţie de vacanţă zona Mării Mediterane primind 20,4% din

numărul total, deci, peste 140 de milioane de străini şi-au petrecut vacanţele pe

plajele Mediteranei. În contextul izbucnirii războiului, această zona va fi cel mai

grav afectată respectiv Turcia şi Spania în primul rând, urmate de Tunisia şi Cipru.

Egiptul şi Israelul vor avea de suferit în egală măsură, din cauza apropierii de zona

de conflict şi a faptului că prima este ţară musulmană. Având în vedere că SUA şi

Marea Britanie se află pe primele locuri în topul ţărilor care cheltuie cel mai mult

pentru turism, fiind implicate în război, există probabilitatea ca cetăţenii lor să-şi

reducă bugetul de vacanţă.

De exemplu, Turcia, implicată doar într-un război psihologic, dar fiind la hotar

cu Irakul, deoarece Antalia se află la 500 kilometri de bazele americane şi la o

distanţă dublă de graniţă. Vizitată anul trecut de 13,2 milioane de turişti - în

creştere cu 14% faţă de anul precedent - care au adus la buget în 2001 în jur de

nouă miliarde de euro, Turcia resimte deja influenţele negative ale războiului, dar

şi pe cele ale situaţiei economice dificile din lume. Deşi această ţară a refuzat

categoric să primească trupe americane pe teritoriul său, riscă totuşi să devină o

potenţială ţintă a atacurilor teroriste. Turcia nu poate ieşi de sub influenţa

economică nefavorabilă din Germania. Marii tur-operatori din Germania au estimat

deja că rezervările pentru această ţară sunt cu 10-20% mai mici decât în anii

trecuţi. Aceasta în condiţiile în care peste trei milioane de nemţi au călătorit în

Turcia în 2002 [anexa 11].

Pierderea pieţei din Germania poate fi compensată în Turcia de pieţe care

cunosc un trend crescător, cum ar fi Olanda, ţările scandinave (Belgia, Polonia,

Rusia) şi chiar ţările fostei Iugoslavii.

Dar este posibil ca Germania care au exclus Turcia, Tunisia şi Egiptul de pe

lista destinaţiilor preferate să se reorienteze spre aşa ţări ca Bulgaria, Croaţia,Grecia şi România. Rezervările făcute pentru litoralul românesc de marii tur-



operatori nemţi - TUI, Thomas Cook şi ITS Reisen - sunt cu până la 200% mai

mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Turiştii români reprezintă un

segment destul de mic pentru Turcia, ţinând cont că anul trecut numărul lor a fost

de doar 20.000 persoane.

O altă ţară care va avea de suferit este Egiptul a cărui industrie turistică aduce

anual la buget în jur de 4 miliarde de dolari. Declanşarea războiului în Irak costa

industria turistică două miliarde de dolari. Cât priveşte Spania, partener al Marii

Britanii şi Statelor Unite în lupta contra lui Saddam Husein, ea ar putea fi supusă

atentatelor teroriste, la fel ca toţi ceilalţi susţinători ai americanilor [193, nr. 12, 20

martie 2003].

Dar referindu-ne la toată populaţia de pe glob putem susţine că în ultimii ani,

90% din locuitorii planetei n-au trecut graniţele ţării de reşedinţă. Turismul intern

concentrează 80-90% din cererea turistică mondială. În SUA, peste un miliard de

călătorii se efectuează în afara locuinţei, în fiecare an, multe dintre acestea trecând

câteva frontiere, pe primele locuri fiind ţările din Europa.

Pentru transportul aerian, impactul SARS este mult mai sever decât conflictul

din Irak. Luând în considerare datele IATA, programările internaţionale ale

traficului cu pasageri în întreaga lume au scăzut cu 2,6% în primele 4 luni ale

anului 2003. Ianuarie şi februarie au fost luni cu indici pozitivi dar martie a

înregistrat o scădere de 7% şi aprilie de 17%. În martie, toate regiunile au raportat

scăderi cuprinse între -4% şi - 12%, cu excepţia Americi de Sud care a avut

rezultate pozitive de 6%. Cele mai afectate regiuni, în aprilie, au fost Asia şi

Pacific (-36%) şi America de Nord (-22%). Dar în baza datelor raportate de

America de Sud (+ 11%), Orientul Mijlociu (+ 6%) şi Africa (+12%), până în luna

mai anul 2003 se prezintă cu balanţă pozitivă. " [anexa12].

Liniile aeriene europene (membre ale Asociaţiei Liniilor Aeriene Europene -

AEA) s-au prezentat pe perioada ianuarie-aprilie cu o uşoară scădere de 0,3%.

Traficul intern s-a menţinut totuşi la 2,4%, pe când traficul internaţional a scăzut

cu 0,6%, iar traficul pe rutele intraeuropene a scăzut cu 1,3%.



Reducerea traficului internaţional se poate explica prin rutele lungi efectuate de

către serviciile europene şi prin creşterea competiţiei din cauza scăderii preţurilor

la biletele de avion. Cel mai mare declin s-a înregistrat pe rutele spre Orientul

Mijlociu (-13,9%) în luna ianuarie şi februarie având rezultate modeste iar în luna

martie şi aprilie scăzând drastic.

Traficul spre nordul Africii a fost, de asemenea, afectat, dar numai cu 6,2%, în

timp ce traficul în ţările aflate la sud de Sahara (subsahariene) a avut o creştere de

6,0% în primele 4 luni. Traficul pe rutele atlantice s-a menţinut pe poziţie, chiar şi

în martie, aprilie având o creştere totală de 30% în Atlanticul de Nord, 1,1% în

Atlanticul Mijlociu şi 3,6% pe ruta Atlanticului de Sud. Traficul în estul îndepărtat

şi ruta australiană a scăzut cu 5,9%. Luna aprilie denotă foarte clar impactul pe

care l-a avut SARS, dar cu mult mai redus decât cel avut asupra liniilor aeriene

americane, membre ale Asociaţiei Transportului Aerian American (ATA).

Luat în raport cu condiţiile concrete ale fiecărei ţări, turismul reprezintă un

export sau un import: bunurile şi serviciile pe care le consumă turiştii pe durata

deplasării lor într-o ţară, pentru aceştia pot fi asimilate unui export, în timp ce

cheltuielile pe care le face un turist în străinătate reprezintă pentru ţara lui de

reşedinţă, un import.

În ţările cu potenţial turistic bine dezvoltat, turismul se manifestă ca un

important capital al exporturilor, oferind pe piaţa de manifestare o gamă variată de

produse şi servicii care în alte condiţii nu se pot exporta sau se exportă în cantităţi

mici, cu eforturi şi riscuri mari.

Influenţa turismului internaţional asupra balanţei de plăţi se realizează prin

intermediul soldului balanţei valutare a turismului care în funcţie de natura sa

poate compensa, reduce sau agrava o balanţă de plăţi deficitară.


Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) a constatat că turismul

internaţional a stagnat în anul 2003 din cauza SARS, care a determinat o scădere

considerabilă a călătoriilor spre zona Asia-Pacific. Cele mai afectate ţări au fost



Hong-Kong, China, Vietnam şi Singapore, adică ţările care au cunoscut în 2002 o

explozie turistică.

Cu câteva luni înainte de începerea epidemiei de SARS, oficialii WTTC au

anunţat că nordul, estul şi sudul Asiei se enumără printre zonele turistice cu cea

mai rapidă creştere din lume, în China urmând să se înfiinţeze încă 11 milioane

locuri de muncă în turism până în 2013. Însă previziunile oficialilor WTTC au fost

anulate, iar acum se estimează că cele patru state au pierdut în jur de trei milioane

de locuri de muncă în anul 2003, ceea ce înseamnă 4,3% din totalul locurilor de

muncă pe plan internaţional. Studiul realizat de WTTC a demonstrat că epidemia a

afectat turismul din China până în septembrie 2003, iar veniturile din acest sector

s-au redus cu aproximativ 25%.

Pentru turism, toate schimbările majore din ultimii doi ani au generat nu numai

o scădere a volumului, dar şi o orientare a turiştilor spre alt gen de excursii, mai

aproape de casă, efectuate cu maşina, autobuzul sau trenul, evitând avionul.

Consumatorii de turism adoptă o atitudine de „aşteaptă şi vezi", care au ca rezultat

rezervări târzii. Multe sectoare turistice experimentează încă situaţii dificile, în

special liniile aeriene şi departamentele dependente de traficul aerian. Celelalte

sectoare ale pieţei, cum sunt hotelurile au rezistat stoic declinului economiei, iar

turismul cu factor cu motivaţie culturală, sportivă, amuzamentul, vizitarea familiei

sau a prietenilor a beneficiat de rezultate pozitive.

Climatul anilor 2001-2003 a accelerat anumite schimbări care erau deja

prevăzute:

- costurile reduse ale biletelor de avion în America de Nord, acţiune care

cuprinde rapid şi Europa;

- consolidarea poziţiei Internetului nu numai de informator în ceea ce priveşte

turismul, ci şi de organizator şi mediator în cazul rezervărilor de toate tipurile;

- turismul individual a proliferat, în timp ce tur-operatorii întâmpină dificultăţi

în menţinerea pe piaţă;



- „fă-o de unul singur" devin tot mai mult la modă, pentru turiştii

experimentaţi, stimulaţi de posibilităţile oferite de costurile reduse la biletele de

avion şi rezervările prin Internet.

Prima parte a anului 2003 se poate caracteriza printr-o continuare a scenariului

de redresare a economiei, întârziată de prelungirea conflictului din Irak. Cazul

destinaţiilor cu rezultate pozitive a fost excepţional şi trebuie menţionat că analiza

indicatorilor turistici s-a făcut în comparaţie cu perioada de depresie a anului

trecut.

Începerea războiului în martie, a determinat o scădere imediată a cererii

turistice, în special în traficul aerian, turismul intercontinental şi călătoriile în

apropierea zonei de conflict. Diferenţa semnificativă a fost făcută de Administraţia

Turistică Naţională şi agenţiile de turism care au fost mai bine pregătite pentru a se

adapta rapid la schimbările de condiţii.

Dar nici chiar acestea nu şi-au putut reveni de pe urma SARS care a fost

neaşteptată şi a perturbat sever turismul în destinaţiile afectate.

În condiţiile de climat nefavorabil, prezentat anterior, strategia aplicată a fost

de a da prioritate profitabilităţii peste încasări, strategie care a luat deja naştere

după 11 septembrie 2001 şi care se rezumă la cheltuieli stricte manageriale;

reorientarea spre activităţile profitabile mai mult decât pe produsele şi pieţele

profitabile; flexibilitatea tur-operatorilor în privinţa ofertei de piaţă, cu scopul de a

răspunde rapid la schimbările dorite de către clienţi şi a evoluţiei pieţei; înmulţirea

ofertelor de pachete modulare, precum şi a celor de cazare în alte unităţi decât

hotelurile.

Atitudine „aşteaptă şi vezi" a consumatorilor de turism, impusă şi în Europa

din cauza războiului din Irak, a avut ca efect declinul turismului în majoritatea

destinaţiilor europene. Imediat după prima intervenţie militară din martie, mai

toate ţările au înregistrat rezultate negative, fiind afectate în special ţări ca Croaţia,

Israel, Turcia şi Cipru. Datele lunii martie au fost influenţate totodată şi de faptul

că majoritatea ţărilor europene au sărbătorit Paştele în luna aprilie, iar această



sărbătoare religioasă este considerată de către mulţi consumatori începerea

sezonului turistic.

Câteva ţări au rezistat totuşi climatului nefavorabil şi au debutat în anul 2003

pozitiv, pe poziţii fruntaşe. Spania şi Italia, au raportat creşteri de până la 3% în

primele patru luni ale anului şi 2% în primele trei luni, Marea Britanie a terminat

primul sfert al lui 2003 cu 1% creştere pentru aceeaşi perioadă. În particular, cazul

sosirilor din vestul Europei în Marea Britanie au generat pe piaţa turistică o

creştere de +6%, acest fapt fiind facilitat de conversia, benefică europenilor, a

monedei Marii Britanii (pound) în euro. Astfel, Marea Britanie a compensat

pierderile de -12% a sosirilor din America de Nord sau de -5% din alte părţi ale

lumii. Ţările nordice, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, înregistrează

rezultate scăzute chiar de la începutul anului nu numai în martie. Danemarca şi

Suedia însă şi-au îmbunătăţit situaţia, semnificativ, în aprilie. Majoritatea ţărilor

din Europa de Vest, Centrală, de Est şi de Sud se află încă în sfera negativului,

aşteptându-se ca această tendinţă să se schimbe pe parcursul anului, în special după

luna aprilie.

Direcţia negativă spre care păşeşte turismul european nu este atribuită doar

războiului, ci şi anotimpului de iarnă, care nu este propice derulării turismului. Se

aşteaptă că în lunile care urmează, turismul european se va ridica din nou la

performanţele de altădată. La începutul sezonului de vârf reînvie opţiunea, chiar

dacă moderată, majorităţii destinaţiilor turistice, datorită rezervărilor întârziate.

Pentru regiuni, opiniile sunt la fel, cu excepţia Americii de Nord, Centrală şi de

Sud unde se menţin rezultate negative, dar cel puţin se observă că apare

optimismul turiştilor şi dorinţa de a călători. Deja, pentru perioada mai-august se

înregistrează o îmbunătăţire a rezultatelor, comparativ cu primele patru luni ale

anului. Africa se menţine cu creşteri din ianuarie şi până în august, iar Europa a

obţinut un succes notabil, de creştere cu 1%. Cele mai bune rezultate le are

Orientul Mijlociu care a înregistrat o creştere de la 1,8% la 3,8%, dar Asia şi

Pacificul resimt încă efectul declanşat de SARS, dar îşi pot menţine balanţaviitoare cu un rezultat egal cu cel obţinut în primele 4 luni.



În ceea ce priveşte perspectivele turismului Uniunii Europene până la sfârşitul

anului, specialiştii OMT afirmă că acestea sunt reduse, în special pentru Germania.

Cererea în turismul intraregional se menţine rezistentă, dar totuşi mai redusă ca

volum decât în anii precedenţi, iar cheltuielile sunt sub presiune. Puterea euro

poate avea efect negativ asupra ţărilor receptoare de turism şi care îl folosesc ca

monedă, în special în Marea Britanie care, se va orienta probabil spre mai multe

opţiuni economice, stimulând sosirea turiştilor din ţările ce utilizează euro. Această

situaţie, care implică puterea euro pe piaţă, va fi însă benefică pentru destinaţii ca

ţările Europei Centrale şi de Est, Turcia, regiuni transatlantice şi destinaţii

mediteranene cum ar fi Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.


Informaţiile furnizate de OMT denotă faptul că pe plan mondial, turismul s-a

caracterizat prin următoarele valori, 763 milioane sosiri (11 % creştere faţă de anul

2003) şi 623 miliarde USD încasări (8,9 % creştere faţă de anul 2003). La poziţia

încasări nu au fost modificări majore faţă de anul 2003. SUA cu 74 de miliarde

dolari este pe primul loc urmată de Spania (45 de miliarde) şi Franţa (41 miliarde

pe locul III) [anexa13].

În anul 2004 primele 10 destinaţii turistice au realizat împreună 363 milioane

de sosiri internaţionale de turişti sau aproape jumătate din sosirile de turişti la nivel

mondial. În ceea ce priveşte încasările, situaţia este similară cu o valoare a

încasărilor celor 10 destinaţii turistice de 321 miliarde dolari [anexa 14].

În anul 2004 Germania şi-a menţinut prima poziţie referitoare la topul ţărilor

care cheltuie cel mai mult în turism, această poziţie câştigând-o în anul 2003 în

defavoarea SUA. Este important a menţiona că aceste rezultate sunt materializate

în dolari SUA, motiv pentru care au fost influenţate de cursul de schimb între euro

şi dolar, favorabil zonei euro. Astfel, în ciuda creşterii cheltuielilor turistice ale

SUA cu 14% după trei ani de rezultate negative, ea şi-a menţinut locul 2

[anexa15].

Pe de altă parte, în urma slăbirii dolarului, cheltuielile în turismul internaţionalale rezidenţilor germani exprimaţi în dolari SUA au crescut cu aproape 10%. În



aceeaşi situaţie a fost şi Canada care aparent a avut o creştere substanţială (10,8%)

exprimată în USD, dar exprimată în moneda naţională a fost relativ modestă.

Estimările Organizaţiei Mondiale a Turismului prevăd că în jurul anilor 2020

turismul se va caracteriza prin următoarele valori: 1,56 mlrd. sosiri turişti

internaţionali, dintre care 1,2 miliarde vor fi intraregionale şi 0,4 miliarde vor fi

intraregionale; totalul sosirilor de turişti pe regiuni denotă că în 2020 primele 3

regiuni vor fi Europa (717 milioane turişti), Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi

America (282 milioane), urmate de Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud; 2.000

miliarde USD încasări; peste 253 milioane locuri de muncă, ceea ce reprezintă 9,0

% din totalul locurilor de muncă; 10,9 % din totalul investiţiilor de capital.

Primele patru ţări emiţătoare de turişti sunt SUA, Germania, Japonia şi Marea

Britanie care furnizează 2/5 din numărul de turişti internaţionali şi peste 80 % din

cei care apelează la Internet pentru efectuarea de călătorii externe. Serviciile

turistice publicate în sistemele electronice din SUA au cuprins aproape 1% din

totalul vânzărilor. Pe de altă parte, în Europa, vânzările prin Internet au atins 1

mlrd. USD, reprezentând 0,5 % din totalul acestora. Evoluţia turismului

internaţional în anul 2005

În anul 2005, cel mai ridicat ritm de dezvoltare a turismului, de 10%, l-a avut

Africa, numărul de sosiri crescând în Kenya cu 26% în primele zece luni ale anului

trecut, iar în Mozambic cu 37% în primele nouă luni.

Turismul în zona Asia-Pacific a crescut în 2005 cu 7%, deşi ţările afectate de

tsunami devastator de la sfârşitul anului 2004 a condiţionat reduceri. Numărul

vizitatorilor din Maldives a fost mai mic cu 39% în anul 2005, în timp ce Indonezia

s-a confruntat cu o scădere de 9%.

Seria de uragane care a afectat anul trecut sudul Statelor Unite a umbrit

perspectivele de dezvoltare a pieţei turismului în această ţară, dar, cu toate acestea,

numărul vizitatorilor a crescut în SUA cu 8% [195, 28 ianuarie 2006].

Turiştii însă sunt tot mai interesaţi de destinaţiile culturale, iar industria

turismului global devine din ce în ce mai puternică, se susţine într-un raport alEuromonitor Internaţional - „The World Market for Travel and Tourism". Potrivit



studiului, în perioada 2000-2005, destinaţiile culturale au cunoscut o creştere

semnificativă în valoarea vânzărilor de 51%, turiştii dovedind astfel dorinţa de a

petrece tot mai mult din timpul lor liber pe vizite educaţionale

Turismul a devenit una dintre cele mai mari şi mai rapide industrii, numărul

turiştilor la nivel internaţional crescând cu 16% în anul 2005 faţă de anul 2004, aşa

încât regiunile şi oraşele au început să-şi promoveze avantajele istorice cu scopul

atragerii unui număr cât mai mare de turişti. Evoluţia obiectivelor turistice, precum

clădirile istorice, muzeele reprezintă, de asemenea, un rezultat al schimbărilor

demografice, respectiv îmbătrânirea populaţiei.


Potrivit informaţiilor OMT, în anul 2006, turismul mondial a înregistrat o

creştere de 4,5%, în trimestrul I. Pe plan mondial au fost înregistraţi un număr de

842 milioane turişti, iar acest sector a realizat venituri de circa 700 miliarde dolari

faţă de 680 miliarde dolari în 2005.

Între lunile ianuarie şi aprilie în toată lumea au fost înregistraţi 236 milioane

de turişti, după numărul sosirilor în diverse destinaţii, adică mai mult cu 10

milioane decât în aceeaşi perioadă a anului 2004 şi o creştere actualizată de 4,5%

faţă de perioada similară a anului 2005, a opinat OMT.

Cele mai importante creşteri ale numărului de turişti au fost înregistrate în

Maldives - 97%, în Sri Lanka - 25% şi în Tailanda - 29%, creşterea din urmă fiind

calculată după numărul sosirilor pe aeroportul din Bangkok. Africa şi Orientul

Mijlociu au atestat, de asemenea, o creştere de 11%, urmate de regiunea Asia-

Pacific cu 8 %, de cele două Americi cu 2,7% şi de Europa cu o creştere de

2,5%.

În următorii 20 de ani se preconizează că se va ajunge la un număr de 8

miliarde turişti anual, din care se vor obţine venituri de 7.000 de miliarde dolari. În

ultimii 30 de ani, afacerile din turism au realizat pe plan internaţional creşteri

anuale constante de cel puţin 7%, iar în 2006 turismul a reprezentat 7% din

exporturile globale şi o treime din volumul total al serviciilor. A crescut însă şi



varietatea produselor şi destinaţiilor turistice, iar în fiecare an apar destinaţii noi pe

harta turistică a lumii.

Factorii care ar putea influenţa negativ turismul internaţional în anul 2006

sunt costul ridicat al energiei terorismul şi gripa aviară, dar specialiştii OMT

precizează că "impactul terorismului a fost destul de limitat şi de scurtă durată", iar

turiştii par să-şi fi asumat riscurile.

Studii de specialitate din cadrul OMT au identificat cele mai importante

tendinţe ce se înregistrează în domeniul turismului, care se va amplifica în

perspectiva anilor 2020, în ceea ce priveşte cererea şi oferta turistică. Printre cele

mai semnificative aspecte pot fi menţionate următoarele:

- turiştii devin mai experimentaţi şi sofisticaţi şi optează pentru atracţii de bună

calitate, utilităţi şi servicii pe măsură şi tarife /preţuri adecvate calităţii în

călătoriile lor;

- turismul etnic, reprezentat de cei ce doresc să-şi viziteze locurile unde s-au născut

ei sau strămoşii lor, este în creştere; o latură aparte o formează turismul religios

format din persoanele care vizitează locuri sfinte legate de convingerile lor

religioase;

- creşte cererea pentru noi destinaţii, cu repercusiuni benefice dezvoltării de noi

zone sau asupra îmbunătăţirii şi extinderii celor existente;

- călătoriile de afaceri continuă să se dezvolte, aducând profituri tot mai mari

organizatorilor; multe persoane care participă la astfel de acţiuni sunt în acelaşi

timp şi turişti "de vacanţă" care doresc să cunoască zona unde au sosit;

- creşte numărul turiştilor care sunt preocupaţi de problemele de mediu şi, prin

urmare, cresc căutările unor destinaţii foarte puţin poluate şi fără probleme de

mediu sau de natură socială; ca urmare a acestor orientări, foarte multe destinaţii

sunt preocupate în adoptarea unor programe de dezvoltare şi doresc să încurajeze

turismul de bună calitate, care evită problemele de mediu sau de natură socială,

optimizându-se şi beneficiile economice.



Concluzie

Cercetarea efectuată ne-a permis să tragem la o serie de concluzii şi să

propunem unele recomandări

1.Astfel, o primă concluzie o reprezintă declinul activităţii turistice în

ansamblu pentru

perioada analizată; declinul activităţii de cazare o constituie inflaţia generalizată

care, în corelaţie

cu declinul activităţii investiţionale, inclusiv în dotările factoriale din turism

(partea de capital), au

provocat un raport preţ - calitate necorespunzător pentru activitatea produsului

turistic pe piaţa

internă şi externă.



Indicele tarifelor pentru plata cazării în unităţile hoteliere crescuse de 187,4 ori

în decembrie 1994 faţă de octombrie 1990. Creşterea a fost de 185,2 ori în 1994

faţă de 1990 la categoria 2 stele (cameră cu 2 paturi) şi de 239,7 ori în aceeaşi

perioadă la aceeaşi categorie pentru un apartament. Aceeaşi tendinţă s-a manifestat

şi în anul 2007 după aderarea României la Uniunea Europeană când plata cazării s-

a majorat în medie de 5-10 ori la toate categoriile de hoteluri. Datorită faptului că o

piaţă turistică internă dezvoltată este condiţia principală de a realiza export turistic

(care se face în ţară, la locul consumului), precum şi a dezvoltării turismului

internaţional receptor, rezultă că principala discontinuitate în economia turismului

românesc în ansamblu s-a localizat în perioada de după 1989; între cantitatea şi

calitatea ofertei şi cererii în scădere pe piaţa internă, pe de o parte, şi cererea

externă ca raport calitate maximă - preţ minim, raport care este oferit concurenţial

şi în creştere pe pieţele turistice externe (creştere cantitativă şi calitativă), pe de

altă parte.

2.Dezechilibrul balanţei între plecările turiştilor români în străinătate şi sosirile

turiştilor străini

în România, acestea fiind cuprinse între 40 şi 60% faţă de plecările turiştilor

români în străinătate.

Acest dezechilibru se regăseşte şi în subcapitolul „turism" al contului curent din

balanţa de

externe. Astfel, de exemplu, dacă în anii 1991, 1992 şi 1993 soldul net al contului

„turism" era uşor

excedentar cu câte 2 milioane dolari, în anul 1994 dezechilibrul s-a transformat

într-un sold net

deficitar de 35 milioane dolari al contului „turism", adică 8,17% din totalul

soldului deficitar al

contului curent din balanţa de plăţi externe a ţării şi aceeaşi tendinţă s-a menţinut

până în anul 2006.



3. Dezechilibrul dintre numărul sosirilor în România a turiştilor străini care în

1989 era de 4850 mii sosiri şi numărul plecărilor în străinătate ale turiştilor români

care în 1989 a fost de 898 mii plecări.

4. Creşterea spectaculoasă a numărului de plecări în străinătate ale turiştilor

români de la 898 mii în 1989 la 11.275 mii în 1990, la 9.078 mii în 1991, la 10.905

mii în 1992, la 10.757 mii în 1993, la 10.105 mii în 1994 la 10.087 în 1995, la

6388 în anul 2000 ajungând la aproximativ 7000,

în anul 2004.

5. Dezechilibru în structura sosirilor turiştilor străini, între numărul mic al

sosirilor din ţările Uniunii Europene, şi numărul mare al sosirilor din alte ţări

europene. Astfel, în 1994 numărul total al sosirilor din ţările Europei a fost de

5.719 mii sosiri din care numai 488 mii sosiri din ţările Uniunii Europene (8,5%),

iar în cadrul acestora circa 40% sunt sosiri din Germania.

6. Dezechilibrul între numărul majoritar al plecărilor turiştilor români spre ţări

din Europa, în cadrul numărului total de plecări (din 10,1 milioane plecări în 1994,

10,04 milioane erau spre ţări din întreaga Europă (99,4%) şi numărul mic al

plecărilor spre ţările Uniunii Europene, care era de 431 mii în 1994 (4,3%),

datorită reglementărilor de viză din aceste ţări. Această situaţie creează percepţia

generală a faptului că, dacă până în 1989 exista o cortină a plecărilor din interior

spre exterior a românilor, după 1989 aceasta a fost înlocuită cu altă cortină care se

manifestă dinspre exterior spre interior, cu tendinţa probabilă a atenuării efectelor

frânătoare, pe măsura integrării noastre în structurile Uniunii Europene, pe termen

scurt şi mediu.

7.Contradicţia dintre numărul majoritar al sosirilor turiştilor străini în România

cu mijloace rutiere care era de 77,2% din total în 1994 şi starea deplorabilă a

infrastructurii interne de transport rutier.

Toate aceste dezechilibre analizate au fost generate, în turismul românesc pe

ansamblu, în turismul internaţional al României în particular, de crizele cumulate şi

suprapuse cu criza creşterii economice, care au determinat implicit criza economieiturismului nostru intern şi internaţional. Turismul intern, ca bază a dezvoltării



turismului internaţional, nu a beneficiat în această perioadă de aportul

transsectorial util din celelalte ramuri şi subramuri ale economiei ci, dimpotrivă,

din analizele efectuate rezultă cu claritate transferul efectelor negative,

dezechilibrate, generatoare de declin şi importante fracturi în economia turismului

românesc intern şi internaţional.

Este ştiut că, pe măsura relansării creşterii economice, vor fi create premisele

de fond ale relansării de ansamblu a economiei turismului românesc. După cum

sunt de părere unii specialişti, efectul economic al turismului creşte proporţional cu

gradul dezvoltării economice, datorită elasticităţii consumului turistic faţă de

venituri.

BIBLIOGRAFIE

1. I Isărescu M, Postolache T. Strategia Naţională de Dezvoltare

Economică a României pe

termen mediu. -Bucureşti: Ed. Centrul român de economie comparată şi

consensuală,

2. 2000, p.333.

3. Istrate I., Bran F., Roşu A. Economia turismului şi mediului

înconjurător. -Bucureşti: Ed. Economică, 1996, p.39.

4. Jivan A. Economia turismului, curs. Tipografia Universităţii de Vest

din Timişoara, 1995,5. p.77.



6. Kotler Ph. Managementul marketingului. -Bucureşti: Ed. Terra, 1997,

p.322.

7. Kotler Ph. Marketing Management. Analysis. Planning Implementation

and Control. -New York: Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1994.

8. Kotler Ph. şi colab. Principiile marketingului. -Bucureşti: Ed.Teora,

1998, p.133.

9. Lanquar R. L'economie du tourisme. -Paris: PUF, 1992, p.237.

10. Lanquar R., Hollier R. Le marketing touristique, -Paris: PUF 1993,

p.79.

11. Lichorish L., Bodlender J., Jefferson A. Developing Tourism. 2000,

p.344.

12. Luburici M., Neacşu N., Ionaşcu V. România-orizont 2010.Vol.I şi II,

-Bucureşti: Ed. Oscar

13. Print, 2000, p.255.

14. Lupu N. Hotelul - economie şi management. Ed. All Beck, 2002, p.33.

15. Lupu N. Hotelul - economie şi management. Ediţia a IV-a. Ed. All

Beck, 2003, p.99.

16. Manea Gh. Spaţiul ecologic. Tribuna Economică nr.27/7 iulie 1994,

nr.28/14 iulie 1994

17. şi nr. 29/31 iulie 1994.

18. Manea Gh. Opinii în favoarea unei strategii viabile de dezvoltare a

economiei României. Economie teoretică şi aplicată nr.327,

Economistul din 3 martie 2003, p.99.

19. Mărăcine V. Decizii manageriale.Îmbunătăţirea performanţelor

decizionale ale firmei, -Bucureşti: Ed. Economică , 1998, p.344.

20. Mărgulescu D., Niculescu M. Metode de analiză economico-

financiară în unităţile de turism. -Bucureşti: ASE 1993, p.155.

21. Mărgulescu D. Analiză economico-financiară în comerţ şi turism.

-Bucureşti: Univ. D. Cantemir, 1998, p.233.



22. Martin H. National and Regional Development in Central and Eastern

Europe implication for EU structural assistance. -Brussels: European

Commission, 1997, p.255.

23. Matei D. Economia mixtă. -Bucureşti: Editura Alternativ, 1992, p.277.

24. Mazilu A. Investiţiile străine directe şi transformarea economică în

ţările din Centrul şi Estul Europei, Institutul de Economie Mondială,

1999, p.299.

25. Mazilu A. Rolul investiţiilor străine directe în restructurarea economică

a ţărilor din Centrul şi Estul Europei, Institutul de Economie Mondială,

1999, p.255.

26. Mc Millian, Carl H. Foreign Direct Investment in Eastern Europe:

Harnessing FDI to the Transition from Plan to Market. -London:

McMillian Press LTD1996, p.299.

27. Meghişan Gh., Nistorescu T. Marketing. -Craiova: Editura Scrisul

Românesc, 1994, p.128.

28. Mic Dicţionar Enciclopedic. -Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi

Pedagogică, 1978, p.996

29. Minciu R. Economia Turismului. -Bucureşti: Editura Uranus, 2000,

p.255.

30. Minciu C., Zading R. Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie

publică şi turism.-Bucureşti: ASE, 1984, p.91.

31. Minciu R. Economia turismului. -Bucureşti: Ed. Uranus, 2000, p.95.

32. Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M. Rezervaţii şi monumente ale

naturii din România,.Casa de editură şi comerţ Scaiul Arad, 1993, p.16.

33. Mueggo H., Stobr W. International Restructuring and the Regional

Community, ed. Aldeershat Gowen, 1987, p.78.

34. Sută N., Sută-Selejean D. M. Comerţul internaţional şi politici

comerciale contemporane.-Bucureşti: Editura Eficient, 1997, p.39.

35. Neacşu N. Turismul şi dezvoltarea durabilă. Ed. Expert, 2000, p.325.



36. Neagu V. Managementul turistic şi al serviciilor turistice. -Bucureşti:

Ed. Sylvi, 2000, p.99.

37. Nedelea A. Politici de marketing în turism. - Bucureşti: Ed. Economică,

2003, p.123.

38. Negriţoiu M. Salt înainte. Dezvoltarea şi investiţiile străine directe.

-Bucureşti: ed. PRO& Expert, 1996, p.99.

39. Nichita N. Mărculescu. Serviciile şi modernizarea economiei

româneşti, -Bucureşti: ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, p.298.

40. Nicolescu E. Marketingul în turism. -Bucureşti: Ed. Sport Turism, p.87.

41. Nicolescu Ov. Strategii manageriale de firmă. -Bucureşti: Ed.

Economică, 1996, p.188.

42. Niculescu O. (coord). Strategii manageriale de firmă. -Bucureşti: Ed.

Economică, 1998,

43. p.99.

44. Nistoreanu Puiu. Management în turism. Ed. ASE, 2002, p.188.

45. Olteanu V. Economia întreprinderii de servicii. -Bucureşti: Ed. Expert

1993.

46. Olteanu V. Marketing turistic, -Bucureşti: Ed. Expert, 1994, p.159.

47. Olteanu V. Marketingul serviciilor. -Bucureşti: Ed. Ecomar, 2003,

p.244.

48. Pascariu G.C. Turism internaţional. -Iaşi: Ed. Fundaţiei "Gh. Zane",

1996, p.98.

49. Pasqualini D.P., Jaquot B. Tourisme en Europe. -Paris : Edture Dunot,

1992.

50. Păun M., Hartulari C., Bădescu A. Analiza şi diagnoza sistemelor

economice. -Bucureşti: Ed. ASE, 2001, p.355.

51. Piere Pay. Le tourism -un phenomene economique. -Paris : La

documentation francaise,

52. 1986.



53. Reichman Thomas. Controlling mit Kennzahlen und Management

derichten. Verlag Franz, Vahlen Munchen, 5 Auflage, 1999, p.109.

54. Rodbell D.Phillip. Make our cities safe for Treas-Proceedings of the

Fourth Urban Forestry Conference, St. Louis, Missouri, 1989, p.388.

55. Roland Gerald. Transition and Economics. Politics. Markets and

Firms.-London: The Mit

56. Press, 2000, p.278.

57. Russu C. Management strategic. -Bucureşti: Ed.All Back, 1999,

pp.101-123.

58. Snak O. Economia şi organizarea turismului. -Bucureşti: Editura Sport-

Turism, 1976, p.36.

59. Snak O. Marketing in industria turismului. -Bucureşti: Institutul de

management şi turism Eden, 1991, p.19.

60. Snak O. Managementul serviciilor şi al I.M.M. din turism. -Bucureşti:

Institutul de Management şi Turism "Eden", 1999, p.59.

61. Snek O. Economia turismului. -Bucureşti: Ed. Expert, 2003.

62. Sobaru Al., Năstase G., Avădanei Ch. Artera Navigabilă Dunăre-Main-

Rhin. -Bucureşti: Ed.

63. Economica, 2003, p.342.

64. Solnik B., Jacquillat B. Les marches financiers et la gestion de

portefeuille.Dunod, -Paris: 1981, p.98.

65. Stăncioiu Aurelia-Felicia. Strategii de marketing în turism. Ed.

Economică, 2004.

66. Stăncioiu Aurelia-F. Dicţionar de terminologie turistică. Bucureşti,Ed.

Economică, 1999,

67. p.288.

68. Stăncioiu A. Strategii de marketing în turism. -Bucureşti: Ed.

Economică, 2000, p.78.

51492509 dinamica turismului international

Documents