5 lectii despre viata pe care richard branson le

6
7 factori care nu ne lasa sa fim fericiti 62% dintre bulgari spun ca nu sunt foarte fericiti sau se declara chiar nefericiti. La dat, cu totii suntem bulgari: suntem uneori nefericiti, tristi, palizi, indiferent daca sau nu succesul profesional sau antreprenorial. 1. Incercam sa ne integram intr-un anumit grup. Socializarea reprezinta unul din cel usoare lucruri pe care le putem face, atunci cand suntem tristi. u ne referim aici doa de socializare. e inscriem in anumite cluburi, organizatii, purtam tricouri identice, cursuri. !ulti dintre noi incearca sa apartina unui anumit grup. Din pacate, aceste tipuri de conexiuni sunt superficiale Daca bunicul tau moare, s-ar putea ca baietii de la club sa iti trimita condoleante si putea sa te incurajeze sau sa iti ceara sa platesti abonamentul in avans. Cu cat te asociezi mai usor cu o anumita chestiune, cu atat va insemna mai mult pentru apartineri provine insa din daruire, sacrificiu si efort. Pentru a apartine unui anumit grup, trebuie sa impartiti o experienta; cu cat experient fi mai bine pentru sudarea relatiei voastre. Dai clic pe un lin si te inscrii in cine stie ce organizatie. Cand stai alaturi de o e noaptea, pentru copiii nevoiasi, poti spune ca ai facut ceva folositor. Cand donezi cev !lege un grup in care sa te simti bine, nu unul in care sa obtii neaparat respectul si !devaratul sens al apartenentei iti confera incredere, mai ales in vremuri grele si fu si nu esti singur, chiar si atunci cand te simti singur - deoarece apartii unei cauze, 2. "redem ca putem obtine totul. #arintii nostri au fost bine intentionati, dar au gres alocuri: u putem fi orice dorim sa fim. #utem realiza lucruri e$traordinare, dar nu to enele, norocul, pregatirea, toate aceste elemente &oaca un rol in 'filmul( )ietii tale Cheia este sa te cunosti si sa fii cel mai bun in ceea ce faci, sa ai un set unic de av "ata un exemplu non-business# Sa spunem ca decizi sa participi la un maraton. $ricine p daca se antreneaza suficient. Dar sa spunem ca vrei sa termini maratonul in % ore si &' posibil. (u ai fost suficient de pregatit, din moment ce ai avut intindere musculara; a !celasi lucru este valabil si in cazul comunicarii publice. Ceea ce obtii la un moment ca atingerea unui obiectiv mult visat. !lege-ti un scop. Cand reusesti sa faci un lucru mai fericit. *. "redem ca succesul profesional inseamna implinire. #oti sa tii oricat de mult la ang asta nu inseamna ca te )or iubi si ei +e un cliseu, dar e ade)arat . n alt cliseu, la icio persoana care se afla pe patul de moarte nu )a spune: s fi )rut sa-mi petrec mai muncind... Succesul profesional este o notiune abstracta. "mplinirea survine din realizarea unor lucruri minunate# "ti cresti copiii, faci parte ajutat pe altii si le-ai imbunatatit vietile... )unciti mult. )unciti mult pentru a dobandi ceva diferit, la care sa va uitati apoi cu /. e temem de ceea ce suntem. u ne place niciodata cum aratam. Incercam sa ne ascunde chipul dupa machia&e si haine sau sa circulam intr-un 0! cu geamuri fumurii. "ntr-o lumina buna, suntem fericiti.

Upload: cornelia-gramescu

Post on 05-Nov-2015

9 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

7 factori care nu ne lasa sa fim fericiti

62% dintre bulgari spun ca nu sunt foarte fericiti sau se declara chiar nefericiti. La un moment dat, cu totii suntem bulgari: suntem uneori nefericiti, tristi, palizi, indiferent daca am dobandit sau nu succesul profesional sau antreprenorial. 1. Incercam sa ne integram intr-un anumit grup. Socializarea reprezinta unul din cele mai usoare lucruri pe care le putem face, atunci cand suntem tristi. Nu ne referim aici doar la retelele de socializare. Ne inscriem in anumite cluburi, organizatii, purtam tricouri identice, facem cursuri. Multi dintre noi incearca sa apartina unui anumit grup.

Din pacate, aceste tipuri de conexiuni sunt superficialeDaca bunicul tau moare, s-ar putea ca baietii de la club sa iti trimita condoleante si flori. Daca iti pierzi jobul, s-ar putea sa te incurajeze sau sa iti ceara sa platesti abonamentul in avans.

Cu cat te asociezi mai usor cu o anumita chestiune, cu atat va insemna mai mult pentru tine. Sensul acestei apartineri provine insa din daruire, sacrificiu si efort.

Pentru a apartine unui anumit grup, trebuie sa impartiti o experienta; cu cat experienta este mai dura, cu atat va fi mai bine pentru sudarea relatiei voastre.

Dai clic pe un link si te inscrii in cine stie ce organizatie. Cand stai alaturi de o echipa si incarcati provizii toata noaptea, pentru copiii nevoiasi, poti spune ca ai facut ceva folositor. Cand donezi ceva, la fel.

Alege un grup in care sa te simti bine, nu unul in care sa obtii neaparat respectul si increderea.

Adevaratul sens al apartenentei iti confera incredere, mai ales in vremuri grele si furnizeaza o anumita siguranta si nu esti singur, chiar si atunci cand te simti singur - deoarece apartii unei cauze, nu unui grup.

2. Credem ca putem obtine totul. Parintii nostri au fost bine intentionati, dar au gresit, pe alocuri: Nu putem fi orice dorim sa fim. Putem realiza lucruri extraordinare, dar nu totul. Genele, norocul, pregatirea, toate aceste elemente joaca un rol in filmul vietii tale.

Cheia este sa te cunosti si sa fii cel mai bun in ceea ce faci, sa ai un set unic de avantaje si limitari.

Iata un exemplu non-business: Sa spunem ca decizi sa participi la un maraton. Oricine poate dobandi succesul, daca se antreneaza suficient. Dar sa spunem ca vrei sa termini maratonul in 2 ore si 30 minute. Acest lucru nu e posibil. Nu ai fost suficient de pregatit, din moment ce ai avut intindere musculara; acest lucru te va descuraja.

Acelasi lucru este valabil si in cazul comunicarii publice. Ceea ce obtii la un moment dat este la fel de important ca atingerea unui obiectiv mult visat. Alege-ti un scop. Cand reusesti sa faci un lucru diferit fata de ceilalti, vei fi mai fericit.

3. Credem ca succesul profesional inseamna implinire. Poti sa tii oricat de mult la angajatii tai, asta nu inseamna ca te vor iubi si ei (e un cliseu, dar e adevarat). Un alt cliseu, la fel de adevarat: Nicio persoana care se afla pe patul de moarte nu va spune: As fi vrut sa-mi petrec mai mult timp muncind...

Succesul profesional este o notiune abstracta.

Implinirea survine din realizarea unor lucruri minunate: Iti cresti copiii, faci parte dintr-o familie extinsa, i-ai ajutat pe altii si le-ai imbunatatit vietile...

Munciti mult. Munciti mult pentru a dobandi ceva diferit, la care sa va uitati apoi cu mandrie.

4. Ne temem de ceea ce suntem. Nu ne place niciodata cum aratam. Incercam sa ne ascundem chipul dupa machiaje si haine sau sa circulam intr-un BMW cu geamuri fumurii.

Intr-o lumina buna, suntem fericiti.

Dar nu la sala de fitness. Sau pe plaja. Sau cand trebuie sa mergem la cumparaturi. Ne petrecem mult timp incercand sa evitam orice situatie care ne poate situa intr-o ipostaza incomoda, despre cum aratam si ne purtam. Astfel, ne simtim groaznic.

In realitate, doar noua ne pasa cum aratam. Astia suntem, altii nu mai face mama. Sa arati bine este un avantaj. Sa faci bine este o virtute si ne transforma in oameni mai fericiti.

5. Nu avem pe cine sa sunam la 3 noaptea. Cu cati oameni poti discuta orice, astfel incat sa nu rada de tine? Cu cati oameni poti sta la discutii?

Cei mai multi dintre noi purtam o armura, care ne protejeaza de insecuritate. Acest scut ne transforma in niste fiinte singure si nu poti dobandi fericirea, atunci cand esti singur.

Renunta la armura si fa-ti prieteni adevarati. Este mai usor decat pare, deoarece si alti oameni vor sa isi faca prieteni. Nu te ingrijora: le place adevarata ta persoana. E reciproc. O sa fii mult mai fericit.

6. Confundam structura cu controlul. In profesia noastra, incercam mereu sa mentinem controlul asupra lucrurilor. In final, eforturile noastre esueaza, deoarece structura nu poate egala controlul. Indiferent de cat de multe reguli ne impunem, le incalcam in mod frecvent.

Bugetele si dietele, precum si planurile pe cinci ani, toate se duc de rapa si devenim frustrati, deoarece nu am realizat ceea ce speram.

Decide ceea ce vrei sa faci si vaneaza-ti obiectivul. O sa ai un control mai bun asupra lucrurilor.

7. Am incetat sa mai esuam. Cei mai multi dintre noi facem totul pentru a evita esecul. Este un instinct. Incetam sa ne mai punem propriile decizii la indoiala.

Ne pierdem capacitatea de a ne vedea din perspectiva altcuiva. Ne pierdem perspectiva. Nu te lasa sedus de tezele privind esecul in afaceri. Nu esua in aceasta zona, deoarece vei pierde bani. Poti sa esuezi in afara muncii. Incearca ceva nou, in loc sa alergi doi kilometri, incearca cinci.

Asigura-te ca vei fi contorizat doar pentru meritele tale. Esecul nu inseamna ca ai fost invins; esecul este motivare. Esecul furnizeaza o doza sanatoasa in privinta perspectivelor, ne face mai toleranti si mai rabdatori si ne dam seama ca suntem oameni si atat. Cand descoperi ca nu esti atat de diferit fata de ceilalti, o sa fii mai fericit. (via BI)5 lectii despre viata pe care Richard Branson le-a invatat de la mama sa"Mama mea, Eve Branson, a fost recunoscuta pentru energia ei debordanta", scrie Branson, intr-un editorial nostalgic pentru entrepreneur.com. In tinerete, i-au placut sporturile si dansul si a fost foarte activa. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, mama lui Richard Branson a lucrat in Marina si apoi a devenit stewardesa, "pe vremea cand trebuia sa te asiguri ca pasagerii poarta masti de oxigen la altitudini foarte ridicate".

"Dupa ce l-a intalnit pe tatal meu, Edward Branson, un avocat, s-au asezat la casa lor. Au fost generosi cu timpul lor, au debordat de energie si dragoste, mi-au furnizat oportunitati, astfel incat as pot reusi, alaturi de multa independenta. Sper ca Virgin sa reflecte invataturile pe care le-am deprins de la mama mea", povesteste antreprenorul Branson. "Iata cinci lectii esentiale despre viata, deprinse de la cea care mi-a dat...viata", continua cunoscutul om de afaceri1. Fara regrete

"Sunt uimit de cat timp pot investi unii oameni pentru a-si "contempla" propriile esecuri, in loc sa se concentreze asupra noilor proiecte. Mama m-a invatat mereu sa nu privesc inapoi cu regret, ci sa merg mai departe. Bugetul nostru era destul de redus si am fost fascinat mereu de proiectele ei antreprenoriale, bazate deseori pe manufactura, precum construirea si vanzarea unor cutii de lemn si cosuri de hartie. Daca un produs nu se vindea, mama incerca altceva. Activitatile ei m-au inspirat in identificarea primelor mele idei de afaceri, precum cresterea papagalilor perusi si a brazilor de Craciun. Ambele afaceri au esuat. Eram la scoala si nu puteam avea grija de pasari si iepurii mi-au mancat rasadurile. Dar mama mi-a zis ca un esec e doar o lectie de viata si am mers mai departe, i-am urmat exemplul", spune Branson.

2. Invata rapid sa supravietuiesti!

"Exista o poveste binecunoscuta despre mine si mama: intr-o zi, a oprit masina in drum spre casa si mi-a zis sa merg pe jos - eram la 3 mile distanta de locuinta mea si aveam circa 5 ani. M-a pedepsit pentru faptul ca ma agitam pe bancheta din spate, dar m-a dezvatat si de timiditate, deoarece am fost nevoit sa cer indicatii celor de pe strada, pentru a ajunge acasa", recunoaste Richard.

Richard s-a ratacit, pana cand l-a ajutat un fermier sa gaseasca drumul corect. Experienta l-a determinat sa isi invinga obstacolele viitoare in viata.

Aceasta intamplare a fost foarte importanta pentru viata sa antreprenoriala. In primul an de existenta a companiei tale, trebuie sa supravietuiesti. Indiferent cat esti de speriat sau obosit, trebuie sa faci pasi inainte. Simplu.

3. Pune-i pe ceilalti inaintea ta

"Acasa, munca in echipa era dominanta - munceam in gradina, pregateam masa, curatam vasele. Am doua surori mai mici, Lindi si Vanessa si mama ne-a invatat mereu sa muncim din greu. Daca incercam sa dam bir cu fugitii, ne mustra si ne spunea ca atitudinea noastra are un efect negativ asupra familiei. Eram o echipa. Ne bazam unul pe celalalt. Acest lucru a stat la baza filozofiei mele in afaceri: Oamenii sunt cei mai importanti in afacerea ta", spune Branson.

4. Ramai cu picioarele pe pamant!

Cand devii cunoscut, povesteste Richard, este foarte usor sa te lasi sedus de succes. "Dar mama m-a mentinut treaz, cu picioarele pe pamant, deoarece ma cunoaste atat de bine si nu crede tot ce scrie presa de scandal. Nu ma lauda in public; a recunoscut insa intr-un interviu CNBC ca e mandra de mine si de activitatea mea umanitara. Dar e mereu tacuta, m-a incurajat din umbra. Suntem o familie unita, asta e cel mai important. Si ne iubim", explica Branson.

5. Fiecare zi reprezinta o noua sansa de a realiza ceva nou

"Pentru mama, fiecare zi reprezinta o sansa de a realiza ceva nou. Este foarte activa si lucreaza la multe proiecte - precum memoriile sale si recent a publicat o carte pentru copii. Inca ne mai facem programul dupa al ei! Mama priveste inainte, se concentreaza asupra imbunatatirii lucrurilor, vede totul intr-o lumina pozitiva. Urmandu-i exemplul, m-am concentrat mereu asupra viitorului", conchide antreprenorul si totodata aventurierul Richard Branson.28 de directori executivi si principiile lor in privinta angajarilor

Cei mai multi directori executivi nu au timp sa intervieveze fiecare candidat care doreste sa obtina un loc de munca in compania lor. Totusi, ei stabilesc prioritatile si cultura care stau la baza fiecarei decizii de angajare si sunt profund implicati in procesul mentionat. Sefii au pareri fixe despre angajatul ideal. Care sunt principiile lui Steve Ballmer, Elon Musk sau Richard Branson in privinta angajarilor?

Richard Branson, fondatorul si presedintele The Virgin Group

Cel mai important lucru, mai ales daca vrei sa fii manager la Virgin, este modul in care interactionezi cu oamenii. Daca stii sa relationezi cu ei, daca iti pasa de ei, o sa iti gasesti un job la Virgin. Cred ca multe companii care au grija de oamenii lor au dobandit succesul tocmai din acest motiv. Sunt sigur ca un angajat trebuie sa aiba mai multe atributii, dar aceasta e esentiala

Elon Musk, director executiv Tesla Motors si SpaceX

De fapt, eu intervievez personal toti candidatii care vin la SpaceX. Si suntem o companie cu un personal de 500 de oameni. Ce anume caut? Depinde de functie. Nu caut un candidat care sa aiba o capacitate de analiza uriasa, daca jobul lui va fi sa asambleze componente. Dar cred ca sunt in cautarea atitudinii pozitive si a oamenilor cu care pot lucra usor; o sa colaboreze bine oamenii mei cu acest candidat, posibil angajat? Este foarte important sa iti placa oamenii cu care lucrezi, altfel viata si jobul tau vor fi mizerabile. Avem o politica impotriva nesimtitilor la SpaceX. Concediem asemenea oameni. Le dam un avertisment. Daca nu se schimba ceva in comportamentul lor, ii concediem.

Sheryl Sandberg, COO Facebook

Cand am venit prima oara la Facebook, o femeie pe nume Lori Goler, absolventa a HBS, promotia 1997, lucra la eBay si o cunosteam de pe reteaua sociala. Aceasta m-a sunat sa ma intrebe cum poate rezolva o problema majora. Nicio persoana nu ma intrebase asa ceva pana atunci. Cand iti cauti un job, ei bine, iti cauti un job, dar in cazul lui Goler, situatia a stat altfel. Am angajat-o imediat.

Howard Schultz, presedintele si CEO Starbucks (FOTO)

Vrem sa avem la Starbucks oameni cu valori. Avem nevoie de oameni fericiti - noi servim cafeaua, nu invers. Daca acest lucru un functioneaza, o sa avem o discutie intre patru ochi.

John Chambers, presedintele si CEO Cisco

Prima mea intrebare? Spune-mi ce rezultate ai inregistrat. Nu confund munca grea cu succesul. Vreau sa iti cunosc si esecurile. Cu totii avem esecuri, cu totii gresim. Este surprinzator cum spun unii oameni: Ei bine, nu imi amintesc de vreun esec. Astfel, isi pierd imediat credibilitatea. Daca totusi isi recunosc greselile, ii poti intreba ce ar face diferit de aceasta data, ca sa indrepte lucrurile?

Virginia Rometty, presedinte si CEO IBM

Clientii ar putea sa ma intrebe: Care este strategia ta? Si le-as raspunde: Intreaba-ma mai intai ceea ce cred, iti pot oferi un raspuns mai bun. Intr-o lume in care traim amandoi, unde lucrurile se schimba foarte rapid, nu poti prezice totul si cu totii avem o forta de munca foarte inteligenta, care vrea sa se implice in multe lucruri.

Jeff Bezos, fondatorul si CEO Amazon

Cand se trezesc si apoi mediteaza la dusul de dimineata, angajatii mei se gandesc la clienti, cum sa ii ajute si acest lucru ii bucura. Pentru noi, cultura corporatista este o joaca frumoasa. Unele companii au o atitudine de cuceritor, iar noi avem o atitudine de explorator. Oamenii care au aderat la mentalitatea noastra de exploratori vor ramane alaturi de noi.

Jenn Hyman, fondator si CEO Rent The Runway

Sunt foarte recunoscatoare pentru jobul meu si caut oameni care sa aiba acest factor. Sunt fericita in fiecare zi deoarece fac ceea ce imi place. Pentru a dobandi succesul, compania mea are nevoie de oameni optimisti, care vad jumatatea plina a paharului. Startup-urile si afacerile mici sunt dificil de demarat, exista zile in care nu stii daca o sa mergi in etapa urmatoare. Vreau sa am in jurul meu oameni care inteleg ca este un privilegiu sa poti construi CEVA de la zero.

Mickey Drexler, CEO J.Crew

Persoana este CV-ul, nu o bucata de hartie. Oricine ofera sfaturi despre intocmirea CV-ului in facultate ar trebui sa fie demis. Studiile nu conteaza. Diplomele nici atat. Conteaza munca, inteligenta emotionala. Studiile in strainatate nu ma impresioneaza. Angajez multi chelneri, chelnerite. Cei care au succes sunt insotiti de un trecut previzibil.

Ursula Burns, CEO Xerox

Cred ca poti obtine cel mai mult de la oameni daca nu ii fortezi sa fie altcineva decat sunt. Cum trebuie sa fie? Respectuosi. Nu poti folosi un limbaj urat. Trebuie sa ai insa opinii despre anumite lucruri, sa iti sustii principiile, sa dovedesti ca situatiile in care ai dreptate sunt mai numeroase decat cele in care gresesti; ar fi bine sa intri in camera, sa ai ceva de spus, altfel nu vei adauga nimic bun la valoarea grupului.

Kenneth Chenault, presedintele si CEO American Express

La sfarsitul zilei - pentru ca am atat de multa incredere in leadership - incerc sa cantaresc integritatea. Pentru mine, integritatea este amestecul dintre cuvinte si fapte. Daca esti sef, trebuie sa inspiri incredere. Asadar, integritatea este ceva ce pot proba. Cand te confrunti cu o problema, trebuie sa te consulti cu ceilalti. Hai sa discutam despre momentul in care ai fost la un pas sa-ti compromiti principiile.

Lloyd Blankfein, presedintele si CEO Goldman Sachs

Caut oameni care se implica puternic in mersul lucrurilor. Acestia trebuie sa aiba pasiuni multiple. As angaja mai degraba o persoana curioasa, decat una superficiala, care are o experienta, dar nu a experimentat niciodata nimic cu adevarat.

Kay Krill, presedintele si CEO Ann Taylor

Am terminat facultatea si nu stiam ce sa fac mai departe. Macy's a venit in campus, pentru a face recrutari pentru un program de training. Am incercat si eu. Am primit jobul si am devenit pasionata de industrie. Presedintele Macy's de la acea vreme mi-a zis: Daca nu te trezesti in fiecare dimineata cu gandul nerabdator de a incepe munca, retailul nu este pentru tine; trebuie sa il ai in sange. Si l-am avut in sange. Imi place foarte mult ca fiecare zi e diferita.

Phil Libin, CEO Evernote

Cand realizez interviuri de angajare, ii supun pe candidati unui test de gramatica. Ii rog sa scrie cateva paragrafe in limba engleza, despre un subiect ales de mine. Aflu mai mult despre acea persoana din scrisul sau, decat dintr-un interviu verbal. Multi oameni pot sa se ascunda dupa degete, intr-o discutie verbala, dar nu si in scris.

Joseph Jimenez, CEO Novartis

Caut oameni care au dorinta de a avea rezultate. Suna simplu. Exista oameni foarte pasionati de ceea ce fac. Daca nu dormi noapte, gandindu-te la o solutie pentru o anumita problema profesionala, atunci te-am angajat!

Aaron Levie, cofondatorul si CEO Box

Avem 15 recrutori si discut in fiecare zi cu aceastia, de doua-trei ori pe zi. Realizez personal multe din interviuri. Avem multi angajati talentati. Nu as angaja insa o persoana ca mine, deoarece sunt foarte greu de stapanit. Unul din motto-urile noastre este: Fa lucrurile pana la capat. Suntem foarte orientati spre executie. Ne opunem birocratiei, procesului lent de luare a deciziilor.

Mark Pincus, cofondatorul si CEO Zynga

Sunt cu ochii pe cineva care a realizat multe in viata. Pun pariu pe oameni, mai ales pe cei care si-au asumat riscuri si au esuat, la un moment dat, deoarece au experienta. Si sunt modesti. Angajez oameni modesti, dar care au incredere in fortele proprii.

Ron Johnson, CEO JC Penney

Vrem ca angajatii sa isi petreaca fiecare minut din programul de munca ajutandu-i pe clienti. Fiecare angajat are un iPad. Nu avem nevoie de casieri. Acesti angajati se specializeaza in domeniul care le place. Daca mergi la magazinul Apple, esti intampinat de multi angajati, care vor sa te ajute. O alta frumusete a retailului este rata mare a concedierilor si demisiilor. In fiecare an, aproape jumatate dintre angajati sunt inlocuiti. Astfel, putem angaja oameni noi.

Trina Gordon, presedintele si CEO Boyden World Corp

Stilul meu este foarte informal. Vreau sa discut comod cu oamenii. Conversatia este mai usor de desfasurat, daca acestia sunt sinceri.

Alan Mullaly, presedintele si CEO Ford

CV-ul tau spune multe despre cariera. As vrea sa stiu daca ti-a placut ceea ce ai facut, ce fel de contributie ai avut in anumite locuri, unde ai intampinat greutati, care sunt calitatile tale? Intre ceea ce ai realizat si modul de comunicare, pot sa te privesc in ochi si sa aflu multe despre tine.

Christine Day, CEO Lululemon

Asumarea responsabilitatii, asumarea riscurilor si un spirit antreprenorial reprezinta calitatile pe care le cautam la angajatii nostri. Vrem ca oamenii sa vina cu propriile lor calitati. Sportivii sunt potriviti pentru industria noastra. Ei stiu sa castige, dar si sa piarda. De asemenea, 70% dintre managerii nostri au fost crescuti in interiorul companiei.

Eric Schmidt, presedintele executiv al Google

Petrecem mult timp, la modul cel mai serios - analizand calificarile academice, inteligenta, creativitatea, pasiunea si angajamentul fiecaruia. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult la cartile despre management este ca toate vorbesc la modul general despre elementele amintite mai sus; dar nimanui nu-i pasa.

Ben Silbermann, fondatorul si CEO Pinterest

Sunt un introvertit. Cand discuti cu o asemenea persoana la telefon, te poti confrunta atat cu surprize placute, cat si cu unele mai putin placute. Aceasta este cheia angajarii - poti sa angajezi oameni care stiu lucrurile pe care tu nu le stii.

Tony Hsieh, CEO Zappos

Sustinem doua interviuri. Managerul HR va discuta chestiunile standard cu respectivul candidat, dupa care departamentul realizeaza o selectie, in functie de potrivirea cu principiile companiei noastre. Daca nu te incadrezi in cultura noastra organizationala, nu te angajam, oricat de bun ai fi.

Jeff Weiner, CEO LinkedIn

Intrebarea pe care o primesc cel mai des din partea studentilor si internilor este urmatoarea: Cum putem dobandi succesul in cariera? Trebuie sa stii ce vrei sa realizezi, sa iti imbunatatesti incontinuu aptitudinile, calitatile.

Robert Iger, presedintele si CEO The Walt Disney Company

Trebuie sa fii optimist. Nu poti fi pesimist. Cand vii la munca, trebuie sa demonstrezi ca ai entuziasm si prezenta de spirit. Nu ai voie sa ii lasi pe ceilalti sa te doboare, dupa experiente esuate. Nu iti permiti acest lux. Cred in asumarea riscurilor. Daca esuezi, nu te afunda in mediocritate.

Ed Heffernan, presedintele si CEO Alliance Data Systems

Nu ai nevoie de specialisti care sa fie experti in ceea ce faci. Trebuie sa gasesti o persoana bine organizata, articulata, comunicativa.

Karl Heiselman, CEO Wolff Olins

Am lucrat cu oameni extraordinari, dar daca nu comunici suficient cu ei, nu e un semn bun. Imi amintesc de o persoana pe care am intervievat-o pentru o functie executiva si am vazut-o de la distanta; avea o privire agresiva. Cand oamenii nu stiu ca ii privesti, poti afla nenumarate lucruri, citind expresia chipului lor.