4 stocurile de materii prime.doc

Gestiunea stocurilor de materii prime

4 4 Logistica internă a întreprinderii

4.1. Cadrul general al problemei

.................

7.2. Distribuirea fizică şi aspectele logistice

7.2.1. Rolul şi importanţa distribuirii fizice

Distribuirea fizică este acea parte a procesului de marketing care se ocupă cu

modalităţile de deplasare şi depozitare a produselor. În procesul de distribuire fizică a

produselor apar pe lângă intermediarii prezentaţi anterior şi alţi participanţi cum sunt

transportatorii şi firmele de asigurări - numiţi în general prestatori de servicii privind

distribuirea fizică sau auxiliari (facilitators).

Fără o distribuire fizică adecvată întregul efort de marketing al unei firme devine

inutil/se prăbuşeşte, deoarece clienţii nu pot cumpăra mărfuri care nu sunt oferite acolo unde

şi atunci când au nevoie.

În ultimii ani importanţa acordată distribuirii fizice a crescut mult datorită:

tendinţei detailiştilor de a menţine stocuri mai mici;

posibilităţilor deosebit de mari privind lotizarea, elaborarea de asortimente şi

expedierea, oferite de introducerea prelucrării automate a datelor în acest

domeniu;

diversificarea ofertelor de transport.

Distribuirea fizică a produselor este parte integrantă a conceptului cuprinzător de

logistică a afacerilor care mai include, aşa cu se arată în figura 7.5. aprovizionarea materială,

1

Management industrial

adică relaţia furnizor-producător şi activităţile interne de transport şi depozitare ale

producătorului.

Acest concept priveşte atât

aspectele fizice legate de activităţile

respective - aprovizionare, transport,

depozitare, distribuire, cât mai ales cele

de conducere, de abordare sistemică ce

includ prelucrarea comenzilor, gestiunea

stocurilor şi ambalarea.

Există o mare varietate de situaţii privind nivelul/ponderea cheltuielilor cu

transportul, şi depozitarea, care se situează între extremele:

2


pondere neglijabilă pentru întreprinderile specializate, care realizează unul sau

câteva produse dintr-un număr redus de materii prime şi care menţin stocuri

relativ mici;

pondere de până la 20% din volumul vânzărilor pentru întreprinderile care

realizează un sortiment larg de produse într-un număr mare de unităţi de

producţie cu amplasamente diferite şi pe baza unui mare număr de materii prime

şi intermediari.

În tabelul 7.2. sunt prezentate ponderile cheltuielilor de această natură pentru

câteva categorii de mărfuri la nivelul anului 1987 în SUA.

Factorii cheie pentru nivelul activităţilor de depozitare şi transport sunt:

numărul de produse finite;

numărul de materii prime;

numărul de puncte de aprovizionare;

numărul unităţilor de producţie;

numărul punctelor de vânzare/ desfacere;

natura relaţiilor/fluxurilor de aprovizionare/distribuire.

Aşa cum s-a mai spus, cea mai bună strategie de marketing privind produsul,

preţul, promovarea dau greş în absenţa unei logistici adecvate. Pentru a fi vândut un

produs trebuie să se afle la îndemâna cumpărătorului „pe raft”. Logistica în general şi

distribuirea produselor în particular se află într-o dependenţă complexă cu celelalte

aspecte menţionate şi care poate fi redată pe scurt astfel:

a) producţia/produsul influenţează distribuirea prin:

o caracteristicile fizice şi raportul valoare/volum fizic;

o ambalare, cu implicaţiile de conteinerizare;

3


o posibilităţile de înlocuire, respectiv nivelul loialităţii consumatorilor faţă de

o marcă;

b) preţul/stabilirea preţului influenţează distribuirea prin:

aspectele geografice privind stabilirea preţului;

reducerile de preţ pe bază de cantitate;

asocierea acestora cu reduceri de preţ privind transportul;

c) promovarea influenţează distribuirea în sensul că aceasta trebuie să satisfacă

exigenţele privind disponibilitatea fizică a produsului în concordanţă cu

reclama, publicitatea şi metodele de promovare utilizate (consensuri între

detailişti, vânzări personale).

7.2.2. Obiectivele sistemului de logistică

4


Pe lângă aspectele de conducere/coordonare a ansamblului de activităţi şi de

deplasare fizică spre, în şi dinspre întreprindere, în cadrul sistemului de logistică apar şi

noţiunile cuprinzătoare de cost total, respectiv nivel al serviciilor aferente acestui sistem.

Costul total pentru sistemul de logistică al întreprinderii include, aşa cum se poate

vedea în figura 7.6. cheltuielile privind transportul şi cele privind stocarea, care au

evoluţii divergente. Optimul, de exemplu numărul de depozite şi/sau mărimea stocurilor,

este dat de minimul costului total pentru sistemul de logistică al întreprinderii.

Nivelul serviciilor asigurate clienţilor este un alt indicator sintetic şi se referă la

abilitatea sistemului de logistică al întreprinderii de a satisface cerinţele

utilizatorilor/clienţilor privind timpul/termenele, seriozitatea/ încrederea, comunicarea

cu clienţii şi avantajele oferite acestora. Un nivel ridicat al serviciilor costă, dar este

necesar, impus de concurenţă. Cerinţele privind calitatea serviciilor sunt foarte diferite

şi se exprimă curent prin valori limită de natura unor norme, aşa cum sunt cele

prezentate în tabelul 7.3.

Este, de asemenea, important să se examineze corelaţia între nivelul serviciilor

asigurate clienţilor şi costul aferent acestui nivel. În figura 7.7. se arată corelaţia uzuală,

conform căreia, peste un anumit nivel, orice îmbunătăţire a acestora antrenează cheltuieli

mai mari decât creşterea vânzărilor.

Tabelul 7.3.

5


Exemple de norme privind calitatea serviciilor

Domeniul de activitate Specificaţia de calitate Valoarea

Angrosist Comenzi satisfăcute corect, ca pondere în total de comenzi

min. 98%

Producător Durata rezolvării unei comenzi max. 5 zile

DetailistTermen de primire înapoi a mărfurilor 30 zile de la

vânzareTransportator(camioane)

Ponderea pierderilor şi a deteriorărilor de mărfuri transportate

max 5% pe an

Companie de transport aerian

Ponderea sosirilor la timp min.90%

În continuare sunt prezentate câteva explicaţii/ particularizări privind cele patru

tipuri de cerinţe care determină nivelul serviciilor asigurate clienţilor:

TIMPUL/TERMENUL (time) este legat de durata ciclului de

prelucrare/satisfacere a unei comenzi şi include transmiterea comenzii,

prelucrarea datelor aferente inclusiv verificarea situaţiei clientului,

constituirea lotului de produse şi expedierea acestuia;

ÎNCREDEREA/SERIOZITATEA (dependability) se referă la durata între

momentul trimiterii comenzii şi momentul livrării, siguranţa livrării şi

corectitudinea acesteia; după multe păreri este cel mai important aspect

privind nivelul serviciilor; livrările întârziate sau prea timpurii au

întotdeauna consecinţe neplăcute pentru client: discontinuitate/întreruperea

activităţii, respectiv apariţia stocurilor prea mari;

6


COMUNICAREA (communication) trebuie să funcţioneze în ambele sensuri între

producător/ furnizor şi client/consumator; un aspect tipic îl constituie, din

acest punct de vedere, întocmirea periodică de rapoarte privind situaţia

comenzilor;

AVANTAJELE (advatages) se referă la flexibilitatea privind tratarea unor cerinţe

specifice/ particulare/concrete ale clienţilor, de exemplu privind momentul

zilei în care să se facă livrarea sau mijlocul de transport utilizat. Desigur, în

acordarea de avantaje se ţine întotdeauna seama de importanţa/ponderea

clientului.

7.2.3. Activităţile importante în cadrul sistemului de logistic

Aceste activităţi pot fi clasificate astfel:

TRANSPORTUL (transportation);

DEPOZITAREA şi MANIPULAREA (storage and handling);

PRELUCRAREA COMENZILOR (order processing);

GESTIUNEA STOCURILOR (inventory management).

Referitor la transport: deplasarea fizică a produselor se poate realiza prin cele

cinci moduri cunoscute - cale ferată, rutier, aerian, pe conductă, naval ale căror avantaje

şi inconveniente sunt centralizate în tabelul 7.4.

Tabelul 7.4

Avantajele şi dezavantajele diverselor modalităţi de transport

Modalitatea de transport

AVANTAJE DEZAVANTAJE

Rutier (camioane)

Prelucrare şi livrare complete;

Reţea extensivă;Destul de rapid;

Restricţii referitoare la dimensiuni şi greutate;

Cost mai ridicat;Dependenţă de vreme;

Cale ferată Cost scăzut;Reţea relativ mare;

Preluare şi livrare incompletă câteodată;Uneori lentă;

7


Poate transporta toate categoriile de mărfuri;

Disponibilitate relativ scăzută;Pierderi uneori ridicate;

Conductă Cost scăzut;Foarte sigur;

Trasee şi tipuri de mărfuri limitate;Lent;

Pe apă Cost scăzut;Capacităţi imense;

Număr mic de trasee;Frecvenţă scăzută;Lent;Dependenţă de vreme;

Aerian Rapid;Nivel scăzut al

pierderilor;Operaţii frecvente

Cost mare;Nu poate transporta decât anumite

categorii de mărfuri

Oricare dintre aceste posibilităţi se poate evalua folosind şase indicatori:

costul, exprimat uzual pe tonă-km;

durata, dependentă mai ales de viteza medie de deplasare;

capacitatea, care determină ce anume poate fi transportat;

seriozitatea, adică nivelul de încredere privind timpul, pierderile şi deteriorările;

accesibilitatea, determinată de reţeaua specifică respectivului mod de transport;

frecvenţa sau orarul/programul de operare.

În alegerea tipului de transport importanţa acestor indicatori este diferită depinzând

atât de natura/dimensiunile produsului/încărcăturii cât şi de cerinţele clientului privind

nivelul serviciilor.

Deseori apare necesitatea unui mod mixt de transport care impune în principal un

efort organizatoric privind coordonarea activităţilor/diferitelor mijloace de transport şi a

tipurilor de containere utilizate. Pentru a scădea cheltuielile de transport se pot constitui

asociaţii ale transportatorilor, care au drept obiectiv obţinerea de profit prin agregarea

unor loturi/încărcături mici în încărcături mari cărora le corespund cheltuieli unitare de

transport mai mici. Pentru servicii de transport deosebite există firme de transport

specializate/expres ca: Federal Express în SUA, DHL în toată lumea, PRIORIPOST [n

România ş.a.

Referitor la depozitare şi manipulare sunt importante următoarele aspecte:

8


o pe lângă stocare depozitele mai pot avea şi funcţii tehnice/tehnologice cum ar fi

cea de maturare sau îmbătrânire a produselor (băuturi) sau comerciale cum

ar fi realizarea de asortimente şi chiar financiare legate de nivelurile

taxelor/cheltuielilor aferente stocurilor.

o din punct de vedere organizatoric cele mai importante aspecte se referă la:

numărul, tipul şi amplasarea depozitelor - stabilite pe baza aspectelor

tehnice/tehnologice (natura produselor, fluxurile şi distanţele de

transport) respectiv comerciale (mărimea pieţei şi modul de acoperire a

acesteia);

forma de proprietate a depozitului şi aici există următoarele posibilităţi:

depozite aparţinând firmei (private warehouse) pentru care este foarte

importantă flexibilitatea;

depozite închiriate (public warehouse) având statute şi condiţii de

folosinţă/plată diverse;

centre de distribuire (distribution centers), care pot fi ele însele

depozite sau pot asigura servicii pentru alte depozite prin

procesarea rapidă, computerizată a comenzilor asociată cu

deplasarea fizică rapidă a articolelor respective.

manipularea se referă la deplasarea fizică pe distanţe scurte a unor

cantităţi mici de materiale; se utilizează diferite sisteme tehnice: maşini

de transportat, de ridicat, macarale, benzi rulante, ajungându-se în

prezent până la depozite automatizate bazate pe o tehnologie avansată,

complet computerizate - utilizate pentru cosmetice, alimente ambalate,

ş.a.

9


Este de reţinut că orice manipulare costă şi este însoţită de pierderi şi

deteriorări ale mărfurilor.

În ceea ce priveşte prelucrarea comenzilor activităţile ce trebuie îndeplinite se referă la:

înregistrarea comenzii;

notificarea către depozit sau sectorul de producţie pentru a pregăti lotul;

verificarea stocurilor;

eventual lansarea unei comenzi pentru articole lipsă;

verificarea condiţiilor de plată, a creditului;

întocmirea documentelor de însoţire a mărfurilor;

eventual comunicarea/confirmarea de către client.

În ultimii ani s-a extins mult prelucrarea automată a datelor în acest domeniu, în

conexiune cu alte activităţi (planificare, analize ale situaţiei clientelei, cercetarea pieţei).

Gestiunea stocurilor înseamnă de fapt găsirea/menţinerea echilibrului, a optimului

privind nivelul stocurilor:

stocuri prea mici înseamnă nivel scăzut al serviciilor datorat ruperilor de stoc, ceea

ce poate merge până la pierderea unei pieţe;

stocuri prea mari înseamnă cheltuieli mari legate de imobilizarea resurselor

financiare şi chiar riscuri mari legate de învechirea/ demodarea unor articole.

Cheltuielile ocazionate de menţinerea stocurilor se situează în mod uzual între 15%

şi 40% din valoarea stocurilor!!!

Motivele costituirii de stocuri pot fi sintetizate astfel:

tampon pentru variaţiile/neritmicităţile în aprovizionare şi în vânzarea

produselor;

nivel ridicat al serviciilor oferite clienţilor;

protecţie faţă de creşterea preţurilor de către furnizori;

susţinerea obţinerii/acordării de reduceri la transport, vânzare;

10


protecţie faţă de eventualitatea unor greve sau a lipsei unor articole de pe piaţă.

O tendinţă relativ recentă în gestiunea stocurilor este răspândirea conceptului de

livrare „just-in-time” (JIT). Aplicarea acestui concept este condiţionată de:

apropierea geografică între furnizor şi client;

mijloace/sistem de transport sigur(e) ceea ce limitează oarecum posibilităţile de

aplicare a sa.

4.1.1. Aspecte organizatorice

Uzual în domeniul industrial activităţile comerciale sunt grupate, în cadrul

structurii organizatorice, în subordinea unui director comercial, director de vânzări

sau, mai nou a unui director de marketing.

Dacă în viziunea „clasică“ activităţile de marketing erau considerate ca o

categorie de activităţi în cadrul celor comerciale în prezent tendinţa este de a se

considera aprovizionareaşi vânzările drept activităţi derivate, subordonate celor de

marketing.

În industria chimică este încă răspândită structura tip „clasic“ prezentată în figura

4.1. Este de subliniat că această reprezentare are doar un caracter

exemplificativ/orientativ existând o mare diversitate de situaţii concrete care ţin seama

de specificul activităţiişi poziţiei/orientării întreprinderii.

4.1.2. Aprovizionarea tehnico-materială şi aprovizionarea pentru investiţii

Aprovizionarea tehnico-materială, denumită frecvent aprovizionare pentru

producţie, se ocupă de procurarea tuturor categoriilor de articole necesare pentru

desfăşurarea curentă a activităţii întreprinderii:

materii prime şi materiale auxiliare

11


reactivi şi chimicale diverse

produse petroliere

imprimateşi rechizite

piese de schimb standardizate

materiale electrotehnice specifice activităţilor de producţie

materiale metalice (table, profile, ţevi din fier, oţeluri, alte metale, acoperite sau nu)

materiale de construcţii (ciment, var, lemn, cărămizi, materiale refractare)

ambalaje.

Aprovizionarea pentru investiţii se referă la procurarea de utilaje pentru realizarea

fizică a obiectelor de investiţii în conformitate cu strategia de dezvoltare a

întreprinderii.

În asigurarea aprovizionării cu utilaje sau piese de schimb nestandardizate se

implicăşi compartimentele specializate MEA (mecano–energetic–automatizări).

Compartimentul de tip „recepţionare–decontare–depozite“ se ocupă cu:

12

DIRECTOR COMERCIAL

(Serviciu)APROVIZIONARE

(Serviciu)VÂNZĂRI

(Serviciu)MARKETING

(Birou)

APROVIZIONARE TEHNICO-MATERIALĂ

(Birou)

APROVIZIONAREPENTRUINVESTIŢII

(Birou)

RECEPŢIONAREDECONTAREDEPOZITE

(Birou)

LIVRĂRIÎN

ŢARĂ

(Birou)

LIVRĂRILA

EXPORT

BirouTRANSPORTURI

Fig.4.1. Structura organizatorică generală privind activităţile comerciale


recepţionarea CANTITATIVĂ a articolelor aprovizionateşi luarea în custodie a

acestora sub rezerva recepţionării CALITATIVE de către un compartiment

specializat – de exemplu C.T.C.

întocmirea, în colaborare cu compartimentul financiar al întreprinderii, a

documentelor de plată către furnizori a articolelor aprovizionate

gestionarea/coordonarea activităţilor din depozitele/magaziile întreprinderii.

Scurta prezentare de mai sus sugerează marea varietateşi diversitate care

caracterizează activităţile de aprovizionare într-o întreprindere industrială chimică.

Apare ca o necesitate obiectivă existenţa unor programe/planuri de aprovizonare

care se elaborează pe baza datelor/informaţiilor ce trebuie furnizate din timp şi cu

responsabilitate de toate compartimentele întreprinderii precum şi a unei metodologii

în acest domeniu.

4.1.3. Transportul intern

Transportul intern este o componentă a procesului complex, fundamental într-o

întreprindere industrială şi care constituie structura activă de transformare a acesteia

denumită uzual APROVIZIONARE – PRODUC|IE – DESFACERE.

Mişcările materialelor într-o întreprindere industrială, pentru care s-a creat mai

nou termenul LOGISTICĂ INTERNĂ a întreprinderii determină creşterea costului

unitar al fiecărui produs realizat fără a se spori însă valoarea de întrebuinţare deoarece

nu operează asupra calităţii acestuia şi nici nu determină transformări tehnologice.

Este dificil de determinat într-o structură industrială cheltuielile cu transporturile

interne şi diferitele manipulări de producţie, dar în mod cert nivelul acestora este

ridicat depăşind frecvent 1/3 din cheltuielile cu salariile.

Activităţile de transport intern privesc materiile prime, intermediarii/

semifabricatele, produsele finite precum şi alte elemente materiale şi au loc atât în

cadrul cât şi între depozite, secţii de producţie şi locuri de muncă.

Transportul intern neîntrerupt şi eficient crează condiţiile pentru respectarea

ritmurilor de fabricaţie stabilite şi are o mare influenţă asupra gradului de folosire a

13


maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor, asupra nivelului productivităţii muncii şi în final

asupra costului unitar al produselor.

După natura lor încărcăturile transportate pot fi:

materiale în vrac (inclusiv lichidele), caracteristice producţiei în flux continuu –

situaţie uzuală în industria chimică

încărcături unitare grele (uneori chiar agabaritice)

încărcături uşoare, care se transportă de obicei grupate în loturi de transport.

Referitor la aspectele economice ale transportului intern trebuie avut în vedere

că eficienţa mijloacelor de transport este determinată nu numai de mărimea

cheltuielilor de investiţii ci, mai ales, de corelarea acestora cu sporul de productivitate

a muncii obţinut prin utilizarea acestor mijloace. În vederea adoptării celei mai bune

soluţii privind transportul intern trebuie examinaţi o serie de indicatori privind:

ponderea personalului ocupat cu fluxul de materiale

pierderile/întârzierile în activităţile producţiei de bază

gradul de utilizare a diferitelor mijloace de transport intern

cheltuielile de investiţii pentru fluxul de materiale.

Din punct de vedere organizatoric activităţile de transport intern pot fi structurate,

la limită, în două moduri:

centralizat, cu compartiment unic de transport intern şi desfăşurarea activităţilor pe

bază de programare şi solicitări după necesitate;

descentralizat, fără compartiment de transport intern, fiecare compartiment de

producţie de bază sau auxiliară având propriile mijloace de transport.

Fiecare modalitate are avantajeşi inconveniente. Uzual în întreprinderile chimice se

adoptă o soluţie intermediară: există un compartiment de transport intern pentru

fluxurile între secţii şi respectiv depozite/magazii, iar fiecare secţie are în dotare

mijloace de transport specifice pentru transporturi şi manipulări pe propriul teritoriu.

Ca modalitate de programare/planificare transporturile interne pot avea loc:

pe bază de cereri individuale

după itinerariişi grafice prestabilite

14


iar ca tehnică de operare, în două sisteme:

pendular

inelar.

În sistemul pendular, prezentat

în figura 4.2., deplasarea

mijloacelor de transport are loc

numai între două obiective –

sursa şi destinaţia – uzual

folosindu-se doar 50% din

capacitatea mijloacelor de

transport (jumătate din timp

circulă fără încărcătură).

În sistemele de transport inelare, prezentat schematic în figura 4.3. capacitatea de

transport este mai bine utilizată. Sistemele inelare pot fi cu flux crescător, descrescător

sau constant. În întreprinderile foarte mari sau în cazul unor puncte de

încărcare/descărcare foarte dispersate se poate folosi sistemul inelar multiplu din

figura 4.3.b.

Caracteristic sistemelor inelare este faptul că la punctul iniţial/final operaţiile de

încărcare/descărcare se efectuează complet în timp ce în celelalte puncte aceste

operaţii au loc doar parţial.

Alegerea mijloacelor de transport intern se face luând în considerare o serie de

factori:

natura procesului tehnologic (continuu sau discontinuu), recpectiv a procesului de

producţie (interrupt, sau neîntrerupt)

volumul manipulărilor caracterizat prin debit, frecvenţă şi abateri

caracteristicile traseelor de parcurs (lungime, dificultate, restricţii, viteza cerută)

natura încărcăturilor.

15

Fig.4.2. Reprezentarea simplificată a sistemului de transport intern pendular

Atelier 1(destinaţi

e)

Secţie A(destinaţi

e)

Secţia B(sursă)

DEPOZIT CENTRAL(sursă/destinaţie)


Regulile care trebuie respectate în

adoptarea deciziei privind achiziţionarea

mijloacelor de transport intern ar putea fi

sintetizate astfel:

se alege utilajul cel mai simplu care

permite obţinerea rezultatului scontat

este preferabilă folosirea utilajelor deja

cunoscute

se prevede un coeficient subunitar de

încărcare (pentru rezolvarea unor

situaţii neprevăzute sau de vârf).

În ceea ce priveşte stabilirea traseelor

este preferabil un traseu scurt parcurs cu

viteză mare faţă de un traseu lung parcurs

cu viteză mică.

4.1.4. Depozitarea

Activităţile de depozitare a

materialelor contribuie la creşterea

eficienţei economice în activitatea

întreprinderilor prin:

dimensionarea corectă a investiţiilor

utilizarea mai bună a suprafeţelor

construite

micşorarea cheltuielilor de exploatare

reducerea necesarului de mână de lucru.

Sistemele de depozitare practicate în întreprinderile chimice depind de

caracteristicile materialelor depozitate privind:

16

Atelier A

Secţia 1 Atelier B

Secţia 2DEPOZIT

(a)

DEPOZIT

Secţia 1Secţia 3

Secţia 2

(b)

Fig.4.3. Reprezentări simplificate ale sistemului de transport intern inelar:

sistem inelar simplusistem inelar multiplu


proprietăţile fizice şi chimice (formă, densitate, fragilitate, coroziune,

îmbătrânire, stare de agregare)

cantitate

prezentare (în vrac, condiţionate, ambalate).

Precum şi de cele ale proceselor tehnologice referitoare la frecvenţa deplasărilor şi a

modului de manipulare.

Desigur, este necesar să se stabilească în fiecare caz caracteristicile stocurilor

(maxim, minim, curent) – a se vedea § 4.2.

Principalele activităţi care se desfăşoară în depozite sunt:

pregătirea pentru recepţia şi preluarea materialelor

recepţionarea şi preluarea în gestiune

repartizarea şi aşezarea materialelor pe locurile de păstrare

păstrarea materialelor şi controlul/asigurarea integrităţii

pregătirea materialeor pentru consum/livrare

eliberarea materialelor.

Depozitele din întreprinderile chimice se pot clasifica după diferite criterii:

natura articolelor depozitate:

► depozite de materii prime

► depozite de semifabricate/intermediari

► depozite de mijloace de muncă sau de piese de schimb (denumite frecvent

magazii)

► depozite de produse finite

sortimentele depozitate:

► depozite universale

► depozite speciale

felul construcţiei:

► depozite deschise (spaţii împrejmuite);

► depozite semiînchise (şoproane);

► depozite închise care pot fi:

neîncălzite (cu sau fără izolaţie termică);

17


încălzite;

frigorifice.

În privinţa amplasării depozitelor factorii esenţiali sunt:

realizarea unui flux general cât mai bun (“optim”) al materialelor cu drumuri scurte,

fără încrucişări şi cât mai drepte

centralizarea depozitelor pentru aplicarea metodelor mecanizate sau automatizate de

transport, stocare, manipulare

cerinţele de extindere în timp, simultan atât a spaţiilor de producţie cât şi a celor de

depozitare.

În proiectarea depozitelor se folosesc indicatori specifici, referitori la gradul de

utilizare a suprafeţei/volumului construcţiei pentru a se asigura cel mai convenabil

nivel al investiţiei.

Aspectul esenţial în acest sens este legat de soluţionarea simultană a două cerinţe

contradictorii:

pe de o parte utilizarea întregului spaţiu (volum, suprafaţă) de depozitare

pe de altă parte accesul imediat la oricare dintre articolele/unităţile depozitate.

Evoluţiile recente în domeniu privesc:

sub raport tehnic: realizarea de modalităţi/dotări specifice mai eficiente de

depozitare şi respectiv de utilaje performante de manipulare şi transport

sub raport administrativ/managerial: realizarea de sisteme informatice complexe şi

eficiente pentru tratarea solicitărilor privind stocarea/ manipularea/eliberarea

articolelor depozitate.

În prima categorie se includ, între altele, paletizareaşi conteinerizarea care

constau în gruparea obiectelor (mărfurilor) astfel încât să poată fi manipulate fără a fi

deranjate în unităţi care, odată formate la depozitul expeditorului, nu se mai desfac

decât la beneficiar, indiferent de mijlocul de transport sau de utilajul folosit la

operaţiile de încărcare/descărcare.

18


4.2. Stocurile de materii prime

4.2.1. Noţiunea de stocuri, necesitatea stocurilor, clasificări ale stocurilor

Stocurile, în general, sunt acumulări care apar la interfeţele continuu-discontinuu

sau discontinuu-continuu în cadrul activităţilor tehnice şi economice. De exemplu:

livrarea produselor finite se face la anumite intervale de timp, dar fabricarea lor are

loc, de regulă, zilnic şi astfel se ajunge la stocuri de mărfuri

în depozitele întreprinderii

consumarea materiilor prime are loc zilnic (chiar continuu uneori), dar aprovizionarea

se face, de regulă, periodic ceea ce impune existenţa unor

stocuri de materii prime în depozitele întreprinderii.

Stocurile apar însă şi la interfeţe discontinuu-discontinuu în cazul unor ritmuri

diferite sau la interfeţe continuu-continuu în cazul unor niveluri sau perioade de lucru

diferite. De exemplu:

piesele de schimb se înlocuiesc la intervale diferite de timp şi se aprovizionează

periodic existând în permanenţă stocuri în magaziile

întreprinderii

intermediari realizaţi într-o instalaţie cu funcţionare continuă şi utilizaţi în alte

instalaţii cu funcţionare continuă

Stocurile de materii prime sunt acumulări de obiecte ale muncii prevăzute pentru

a se asigura desfăşurarea ritmică a activităţilor de producţie.

Existenţa stocurilor de materii prime este o necesitate obiectivă ele asigurând

interfaţa între activităţile de aprovizionare, de regulă discontinui (periodice)şi cele de

consum productiv de regulă neîntrerupte (continui chiar). Stocurile de materii prime

asigură o anumită autonomie/independenţă a producţiei faţă de aprovizionare. Ruperea

de stoc impune încetarea accidentală a activităţilor de producţie, care este întotdeauna

neplăcutăşi costisitoare.

19


Stocurile de materrii prime se pot clasifica în:

stocuri curente, care pot fi:

► maxim, în momentul aprovizionării

► minim, teoretic nul

► mediu (între două aprovizionări, lunar, anual)

stocuri de siguranţă (incluse în stocurile curente), care vizează asigurarea

continuităţii procesului de producţie în cazul întârzierii livrărilor de materii

prime; existenţa unui stoc de siguranţă exclude valoarea nulă a stocului

curent minim

stocuri de condiţionare, care se pot constitui numai pentru articolele la care astfel de

operaţiuni sunt prevăzute în standarde, norme tehnice sau regulamente de

fabricaţie

stocuri de rezervă, care apar în cazul unui caracter aleator al consumului la anumite

materii prime sau intermediari.

Deşi din punct de vedere tehnic este vorba de cantităţi (masă, volum), uzual

stocurile se exprimă în număr de zile de consum. Aici intervine norma de consum sau

consumul specific, respectiv cantitatea de materie primă (intermediar, combustibil,

etc.) necesară executării unei unităţi de produs.

Normele de consum sunt:

teoretice (stoechiometrice – la procesele chimice sau nete – la procesele

fizico-mecanice)

tehnologice (care ţin seama de conversie, randament, adică de pierderile

tehnologice)

de aprovizionare (care includş i pierderile netehnologice, de transport,

manipulare şi depozitare).

Normele de consum tehnologice şi de aprovizionare pot fi:

planificate (prevăzute)

efective (realizate).

Evident la determinarea mărimii stocurilor de materii prime se vor considera

normele de consum de aprovizionare. De asemenea, periodic se actualizează normele

20


de consum planificate ţinând seama atât de evoluţiile tehnologiilor cât şi de valorile

realizate (efective) ale normelor de consum în perioada precedentă.

În figura 4.4. se prezintă un exemplu de evoluţie a stocului curent la o materie

primă pentru care consumul mediu planificat este de 5 t/zi în timpul unei luni

calendaristice în care este prevăzută o oprire planificată de cinci zile pentru o

intervenţie de tip RC1 începând din data de 10.

Sunt reprezentate situaţia planificată în care se porneşte de la un stoc de 40 t şi

se are în vedere menţinerea unui stoc la nivelul scăzut de 10 t (pentru două zile de

consum) pe timpul opririi planificate şi aprovizionări la atingerea nivelului de stoc de

20 t (pentru patru zile de consum) pe datele de 4 şi 24 ale lunii, cu o valoare curentă

maximă a stocului de 60 t (pentru 12 zile de consum).

În realitate s-a pornit de la un nivel al stocului curent de 30 t, s-a făcut o

aprovizionare pe data de 3 după care au urmat cinci zile de funcţionare la un nivel

scăzut (consum 2 t/zi) datorită lipsei de spaţiu de depozitare a produsului finit şi trei

zile de funcţionare intensivă (consum 10 t/zi) stocul curent rămânând pe timpul RC1,

care a durat şapte zile, la 20 t. Pe data de 17 odată cu punerea în funcţiune are loc o

aprovizionare cu 40 t materie primă urmată de trei zile de funcţionare intensivă

(consum 10 t/zi), o avarie remediată în două zile şi cinci zile de funcţionare normală

(consum 5 t/zi). Aprovizionarea din data de 28 readuce stocul curent la valoarea

maximă de 60t şi după patru zile de funcţionare normală stocul curent are, la sfârşitul

lunii nivelul de 40 t.

21

Sto

c ît

ş

timp îzileş

Oprire planificată

Oprire accidentală

5 10 15 20 25 30

80

60

40

20

Fig.4.4. Evoluţia stocurilor de materie primă

valori planificate; valori realizate


În continuare se va aborda cantitativ problema stocului mediu anual de materie

primă calculat în ipotezele simplificatoare:

aprovizionarea la rupere de stoc (sau stoc de rezervă)

aprovizionarea la intervale egale şi deci cu loturi de aprovizionare egale ca mărime

consum zilnic constant de materie primă

pentru cele două situaţii tipice întâlnite în industria chimicăşi anume de consum cert,

respectiv incert.

4.2.2. Aprovizionarea în condiţii de certitudine a consumului

Certitudinea consumului unei (unor) materii prime apare în cazul proceselor de

producţie neîntrerupte (bazate frecvent pe procese tehnologice continui), care au loc la

niveluri mari ale capacităţii de producţie şi pentru un produs sau un număr foarte mic

de produse asemănătoare. Uzual este vorba deci de instalaţii chimice dedicate fiecare

unui singur produs, caracteristice industriei chimice de bază în care structura tehnică

de producţie este orientată pe produse. Exemple: instalaţii de acid sulfuric, sodă

caustică, sodă calcinată, monomeri şi polimeri de mare tonaj – clorură de vinil şi PVC,

etilenă şi PE – îngrăşăminte chimice, ciment, sticlă.

22

Fig.4.5. Evoluţia anuală a stocului unei materii prime în condiţii de certitudine a consumului pentru: a – o singură aprovizionare; b – două aprovizionări; c – patru aprovizionări

ZQ

Z

Q/2

Q/4

Z

t t t

(a) (b) (c)


În ipotezele simplificatoare precizate anterior evoluţia anuală a stocului curent la

o materie primă dată este prezentată în figura 4.5. pentru trei cazuri: o singură

aprovizionare pe an (a), două aprovizionări (b) şi patru aprovizionări (c). S-a notat cu

Q necesarul anual de materie primă şi cu Z stocul curent – maxim în momentul

fiecărei aprovizionări, acestea având loc la epuizarea stocului curent - respectiv ZiC

stocul mediu anual

Evoluţia liniară a stocului curent are loc :

– în cazul (a) între valorile Zmax = Q şi Zmin = 0 ceea ce conduce la o valoare

medie anuală a stocului de materie primă:

(4.1)

– în cazul (b), în mod identic în fiecare semestru, între valorile Zmax = Q/2şi

Zmin = 0, ceea ce conduce la o valoare medie anuală a stocului de materie

primă:

(4.2)

– în cazul (c), în mod identic în fiecare semestru, între valorile Zmax =

Q/4 şi Zmin = 0, ceea ce conduce la o valoare medie anuală a stocului de

materie primă:

(4.3)

Se poate observa cu uşurinţă că pentru a “n” aprovizionări cu loturi egale şi

echidistante în timp, la consum constant stocul anual mediu este:

(4.4)

Desigur în realitate apar frecvent abateri de la situaţia planificată (ideală) aşa cum

s-a arătat în figura 4.4.

4.2.3. Aprovizionarea în condiţii de incertitudiene a consumului

23


Incertitudinea consumului unei (unor) materii prime apare în cazul proceselor

de producţie întrerupte (bazate aproape întotdeauna pe procese tehnologice

discontinui), care au loc la niveluri mici ale capacităţii de producţie în care se

realizează un număr mare de produse din aceeaşi categorie sau chiar diferite. Situaţia

este caracteristică industriei chimice de sinteză (fină) în care se realizează adesea

produse cu spectru redus de întrebuinţări în structuri tehnice de producţie orientate pe

faze de fabricaţie. Exemple: fabricaţiile de coloranţi, pigmenţi, medicamente,

antidăunători, lacuri, vopsele, cerneluri, articole de cauciuc şi mase plastice, reactivi

chimici, auxiliari textili.

În astfel de situaţii programul de producţie este dependent de structura cererii

pentru diferite sortimente. În unele cazuri această cerere are caracter sezonier, de

exemplu pentru unele clase de medicamente şi pentru antidănuători. Alteori cererea

este greu de prevăzut fiind dependentă de factori dificili de anticipat cum ar fi moda –

în cazul vopselelor, coloranţilorşi al auxiliarilor textili, sau modificări ale tehnologiilor

sau produselor din alte ramuri industriale – în cazul articolelor tehnice de cauciuc şi

mase plastice.

În ipotezele simplificatoare precizate anterior, faţă de situaţia de certitudine a

consumului, apare necesitatea existenţei/menţinerii unui stoc de rezervă de materie

primă, notat R, pentru a se putea face faţă unor cereri neaşteptate. În figura 4.6. este

prezentată evoluţia anuală a stocului în aceste condiţii, Q fiind necesarul mediu anual.

24


Aprovizionările se fac, în condiţii de incertitudine a consumului , atunci când

nivelul stocului curent atinge valoarea stocului de rezervă R. Ţinând seama de relaţia

(4.4) valoarea medie anuală a stocului pentru “n” aprovizionări echidistante în timp, cu

loturi egale, este:

(4.5)

Mărimea stocului de rezervă se calculează în funcţie deabaterea medie pătratică

s a nivelului stocului efectiv mediu lunar Zmli în perioada anterioară de 2 ¸ 2,5 ani,

adică m £ 30 luni:

(4.6)

unde este media aritmetică a valorilor stocurilor medii lunare, folosind relaţia:

(4.7)

în care a este pragul de semnificaţie/încredere a consumului anual Q în aceeaşi

perioadă, iar ta este valoarea caracteristică a distribuţiei t a lui Student pentru pragul de

semnificaţie a (se ia dintr-un tabel aferent acestui tip de distribuţie) *.

* de exemplu din: Baron,I,ş.a., Statistică teoretică şi economică, E.D.P., Bucureşti, (1996), p 512

25

t t t

Fig 4.6. Evoluţia anuală a stocului unei materii prime în condiţii de incertitudine a consumului pentru: a – o singură aprovizionare; b – două aprovizionări; c – patru aprovizionări

SQ

S

Q/2

Q/4

S

(a) (b) (c)

R R R


În realitate pentru post-calcul valoarea stocului mediu anual Zma se face pe baza

stocurilor zilnice Zzilnic i:

(4.8)

sau prin gruparea valorilor zilnice în „p” clase de niveluri ale stocului, Zk de frecvenţe

fk:

(4.9)

4.3. Optimizarea stocurilor de materii prime

În ceea ce priveşte nivelul stocurilor de materii primese manifestă două tendinţe

contradictorii:

valori cât mai mari ale stocurilor pentru a se asigura continuitatea activităţilor de

producţie, respectiv independenţa acestor activităţi de procesul

de aprovizionare

valori cât mai mici pentru o imobilizare cât mai scăzută a resurselor financiare ale

întreprinderii.

Suntem deci în prezenţa unei probleme de optimizare pentru a cărei rezolvare se

impune examinarea structurii cheltuielilor legate de existenţa stocurilor. Acestea se pot

clasifica astfel:

cheltuieli de aprovizionare care, excluzând cheltuielile de transport determinate de

consumul anual de materie primă şi nu de stocuri, sunt dependente de

numărul de aprovizionări incluzând costurile aferente deplasării unor

delegaţi sau/şi însoţitori, taxe privind întocmirea unor documente,

obţinerea de avize, încheierea de asigurări

cheltuieli de depozitare, dependente de mărimea stocului mediu anual incluzând

costurile de manipulare, depozitare propriuzisă (utilităţi, amortizări, pază)

şi pierderile pe timpul depozitării.

26


Din punct de vedere calitativ politica unei societăţi comerciale în ce priveşte

stocurile de materii prime se orientează:

spre aprovizionări frecvente cu loturi mici dacă cheltuielile de depozitare sunt mari

în comparaţie cu cele de aprovizionare

spre aprovizionări rare cu loturi mari dacă cheltuielile de aprovizionare sunt mari în

comparaţie cu cele de depozitare.

Problema de optimizare a mărimii stocului mediu anual devine astfel o

problemă de minimizare a sumei cheltuielilor anuale de aprovizionare şi depozitare. Se

ajunge în ipotezele simplificatoare considerate şi până acum la calcularea de fapt a

numărului optim de aprovizionări sau, altfel spus, a mărimii optime a lotului de

aprovizionare.

În exprimare cantitativă, folosind notaţiile:

– c1, cheltuieli de aprovizionare, [lei/lot]

– c2, cheltuieli de depozitare, [lei/(UM.an)]

– S, mărimea lotului de aprovizionare, [UM]

– Q, consumul anual de materie primă, [UM/an]

– n, numărul de aprovizionări pe an, [loturi/an]

– D, cheltuielile totale anuale cu aprovizionarea şi depozitarea, [lei/an]

– Zn, mărimea stocului mediu anual pentru n aprovizionări, [UM]

se ajunge la:

(4.10)

În condiţiile de certitudine a consumului, relaţia (4.4), şi ţinând seama de legătura

între mărimea lotului de aprovizionare şi consumul anual:

(4.11)

această relaţie devine:

(4.12)

Întrucât se urmăreşte găsirea extremului MIN D, valoarea minimă a cheltuielilor

anuale de aprovizionareşi depozitare, se procedează la anularea derivatei de ordinul

întâi a acestei funcţii D(S) în raport cu mărimea lotului de aprovizionare, S:

27


(4.13)

sau

(4.14)

ceea ce conduce la valoarea optimă a lotului de aprovizionare

(4.15)

respectiv numărul optim de aprovizionări:

(4.16)

şi a stocului mediu anual:

(4.17)

Urmărind acelaşi raţionament, în condiţii de incertitudine a consumului stocului

mediu anual este, ţinând seama şi de relaţiile (4.5.)şi (4.7):

(4.18)

În figura 4.7. este prezentată dependenţa cheltuielilor din relaţia (4.12) de

mărimea lotului de aprovizionare.

Din grafic se observă că optimul este situat la egalitatea celor două categorii de

cheltuieli, care au o dependenţă parabolică şi respectiv liniară de mărimea lotului de

aprovizionare.

Desigur, în condiţii reale situaţia este mult mai complexă deoarece apar restricţii

suplimentare cum sunt:

limită maximă a stocului current şi deci şi a lotului de aprovizionare

determinată de capacitatea de depozitare;

valorile permise ale lotului de aprovizionare sunt impuse de caracteristicile

mijloacelor de transport.

28

Gestiunea stocurilor de materii prime 29

D

S[ t]

Chelt

uie

li île

i/anş

SoptimoptimFig.4.7. Variaţia cheltuielilor anuale de

aprovizionareşi depozitare cu mărimea lotului de aprovizionare

Management industrial30


DIRECTOR COMERCIAL

(Serviciu)APROVIZIONARE

(Serviciu)VÂNZĂRI

(Serviciu)MARKETING

(Birou)

APROVIZIONARE TEHNICO-MATERIALĂ

(Birou)

APROVIZIONAREPENTRU

INVESTIŢII

(Birou)

RECEPŢIONAREDECONTAREDEPOZITE

(Birou)

LIVRĂRIÎN

ŢARĂ

(Birou)

LIVRĂRILA

EXPORT

BirouTRANSPORTURI

Fig.4.1. Structura organizatorică generală privind activităţile comerciale

31

4 stocurile de materii prime.doc

Documents