Cristina Doboş

Satul Lehliu, jud Călăraşi

1. Prezentarea comunităţii generale

1.1 Introducere Satul Lehliu este o aşezare rurală tipică pentru sudul ţării, cu un nivel de dezvoltare economică redus şi o infrastructură slab dezvoltată, dar avantajat de apropierea de câteva mari oraşe. Principala activitate în sat este agricultura, iar naveta către oraşe s-a redus simţitor după 1989. Satul conţine o comunitate compactă de romi săraci, aşezaţi la marginea satului, care convieţuiesc în linişte cu românii. Principala problema a romilor din sat o reprezintă sărăcia, datorată lipsei de locuri de muncă, lipsei pământului în proprietate şi nivelului de educaţie redus, care nu le permite găsirea facilă a unui loc de muncă înafara comunităţii. În cele ce umează vom urmări câteva dimensiuni sociale ale comunităţii mixte, satul Lehliu, formată din români şi romi, dar, în acelaşi timp, vom urmări comunitatea romilor din sat, ca şi micro-comunitate a satului. Satul Lehliu este şezat în Bărăgan, într-o zonă agrară, unde, spun cu mândrie localnicii : „pământul este precum margarina când îl ari”. Cu toate avantajele oferite de natură, traiul din agricultură este problematic, iar apropierea de marile oraşe: Bucureşti, Slobozia şi Călăraşi (aflate la cca 70 de km de sat) rămâne printre puţinele avantaje ale localnicilor în goana după o sursă de venit. Trecerea drumului naţional DN3 prin sat este apreciată de către localnici, care spun « nu suntem izolaţi de lume, suntem aproape de civilizaţie, de Bucureşti … cu o maşină bună în 45 de minute eşti la Piaţa Romană » (localnici). Comuna Lehliu conţine două sate : Lehliu-sat şi Săpunari. Lehliu-sat este centrul comunei, fiind aproximativ dublu ca populaţie decât celălalt sat, Săpunari iar Lehliu-gară este un orăşel aşezat la 7 km de sat. Accesul din sat către oraşele apropiate se face cu uşurinţă, microbuzele trecând la fiecare jumătate de oră pe DN3. Există de asemenea autobuzele locale care fac legătura cu Lehliu gară. 1.2 Date demografice: structură etnică şi structură pe vârste a populaţiei Populaţia satului Lehliu este formată din români şi romi. După datele culese de primăria comunei, stul Lehliu număra în 2004-1889 de locuitori, dintre care numărul de romi era de 243, comasaţi în 54 de gospodări. În cadrul ultimului recensământ, romii din sat s-au autodeclarat drept români, prin urmare stabilirea numărului lor este problematică. Romii din sat sunt românizaţi, nu vorbesc ţigăneşte, nu poartă port tradiţional. Populaţia de români a satului este îmbătrânită, populaţia de romi fiind mai tânără. Dintre copii născuţi în sat anual cam o jumătate sunt romi (sursa: dispensarul local), în condiţiile în care populaţia de romi reprezintă aprox 12% din populaţia totală a satului, iar, în 2004, dintre cele 36 de decese la nivelul satului nici unul nu a fost dintre romi. Populaţia totală a satului este îmbătrânită, şi prin migrarea tinerilor către oraş (cei care au posibilitatea de a munci sau învăţa în afara satului): „Fiecare încearcă să plece, numai cine nu poate, rămâne în sat ...tinerii încearcă să scape de aici..”(localnic, bărbat). Cu toate acestea...„ o parte dintre tinerii sunt obligaţi să rămână în sat pentru că nu au unde munci, termină liceul şi stau pe banii

1

părinţilor. Ca să plece la Bucureşti şi-ar găsi ceva acolo.. dar nu le ajunge salariul să îşi plătească chiria şi întreţinerea şi toate cele..” (reprezentant al autorităţii locale).

Structură pe vârste a populaţiei în 2005 Total populaţie sat Lehliu-1889 persoane

Grupa de vârstă

Număr persoane anul Sursa datelor

0-1 ani 26 născuţi în 2004

dispensar

1-7 ani aprox 100 2005 aproximarea primăriei

7-15 ani 181 2005 şcoala 7-11 ani-107 copii (clasele 1-4)+ 12-15 ani-72 copii (clasele 5-8)+ 2 abandonuri

16-57 ani aprox 639 2005 aproximarea autorului (prin diferenţa : total fără copii şi pensionari) din cei 639 : -142 pensionaţi de boală pe lista medicului de familie -aprox 150 de şomeri de lungă durată, fără retribuţie

Peste 57 943 pers 2005 Pensionari pe lista medicului de familie

1.3 Forţa de muncă locală şi principalele tipuri de activităţi economice în localitate şi în zonă. 1.3.1. Agricultura în sat Cei mai mulţi săteni români trăiesc din agricultură şi au activităţi legate de cultivarea terenului în proprietate, a grădinii şi creşterea animalelor din curte. O mare parte dintre săteni au dat pământul în arendă sau la asociaţie. Proprietăţile se întind în medie între 0.5 ha şi 10 ha, excepţie făcând doar câteva cazuri. Se cultivă cereale (grâu, orz, porumb), plante tehnice, floarea soarelui şi se cresc vaci, porci, oi, păsări. Unele dintre cele mai importante probleme ale agriculturii locale, din relatările celor intervievaţi sunt bine cunoscutele probleme ale agriculturii româneşti şi ale spaţiului rural: nerecuperarea costurilor de producţie prin valorificarea recoltei. (Cultivarea pământului, cu tot ce presupune : arat, semănat, irigat, adunarea recoltei costă mai mult decât profitul din recoltă), lipsa mijloacelor de lucrare mecanizată a pământului şi îmbătrânirea populaţiei din sat: « bătrânii nu mai au putere să lucreze pământul », spun oamenii. În ciuda profiturilor reduse din agricultura de subzistenţă, tradiţia spune că este o ruşine să se lase pământul pârloagă, necultivat. Singura soluţie în cazul bătrânilor din sat este a da pământul fie la asociaţia agricolă, fie în arendă. Întreaga suprafaţă arabilă a comunei are 4928 de ha, după statistici. Dintre acestea, asociaţia agricolă a satului lucrează 1750 de ha de pământ cu 5 tractoare şi 2 combine iar asociaţia de arendă lucrează mai puţine hectare, doar 600. O parte a pământului a rămas totuşi necultivat în ultimii ani, dar nu se poate aproxima numărul de hectare. Grajdurile de animale ale fostului IAS sunt acum distruse, nefolosite. 1.3.2. Sectorul neagricol al satului. Investiţiile din ultimii ani în acest sector.

2

Cea mai importantă problemă a satului este după cum menţionează majoritatea celor intervievaţi lipsa locurilor de muncă în sectorul neagricol. În perioada comunistă, « existau locuri de muncă berechet, plecau autobuzele pline dimineaţa.. iar oamenii trăiau mai bine » îşi amintesc sătenii cu nostalgie. O parte importantă a forţei feminine de muncă era acoperită de fabrica de confecţii Crinul, de la Lehliu gară. O parte a bărbaţilor satului lucrau înainte de ‘89 pe şantierele de construcţii, inclusiv în Bucureşti. Oamenii povestesc cum au lucrat la ridicarea Casei Poporului şi a bulevardelor din Bucureşti. În prezent, foarte puţini dintre cei apţi de muncă găsesc un loc de muncă, spun sătenii: « Nu sunt locuri de muncă, iar tineretul ăsta nu are unde se duce să muncească după terminarea liceului » … « Problemele comunităţii sunt şi problemele de la nivel naţional .. lipsa veniturilor şi lipsa surselor de venit.. Lipsa locurilor de munca generează sărăcie..Populaţia între 18 şi 35 de ani nu are posibilitatea de a-şi câştiga existenţa printr-un loc de muncă garantat. Nu au unde.. Desfăşoară activităţi sezoniere ..dar asta nu e sursă de venit stabil. » (reprezentant al autorităţii locale) După estimările primăriei, există aproximativ 150 de şomeri de lungă durată. La primărie sunt înscrise 20 de asociaţii neagricole pentru satul Lehliu, dintre care 12 agenţi economici cu profil comercial (buticuri şi baruri), iar în administraţia publică lucrează doar 11 persoane. În sat, există o moară, un atelier de tâmplărie, un atelier auto, o asociaţie de însămânţare artificială a animalelor, o frizerie, o farmacie ; toate acestea nu furnizează locuri de muncă decât pentru câteva persoane, în general din familia întreprinzătorului. Autorităţile deplâng lipsa de investiţii în sat, o soluţie pentru crearea de locuri de muncă: « Noi ca autorităţi am avut deschidere, am creat posibilitatea ca o societate să vină la noi în sat. Suntem dispuşi să vindem o suprafaţă de teren pentru înfiinţarea IMM-urilor, care ar atrage forţă de muncă..În 2004 am pus la dispoziţie teren din proprietatea privată a localităţii..a venit o societate de prestări servicii din Bucureşti, dar nu au reuşit până acum să desfăşoare concret vreo activitate..a mai fost o iniţiativă pentru o fabrică de mobilă şi pentru spaţii de depozitare produse agricole, tratare a seminţelor şi ambalare....au perfectat actele ..s-au angajat că vor folosi forţă de muncă din sat..dar nu au reuşit efectiv..nu din vina noastră, ci din vina altora. Un trasformator putere Renel costa peste un miliard.. ..Întreprinzătorii sunt din zonă, nu din sat. » (reprezentant al autorităţii locale) Câteva din variantele de locuri de muncă în zonă, unde cei din sat fac naveta sunt: spitalul de psihiatrie din Săpunari, o firmă de construcţii de la Lehliu gară (aprox 25 de angajaţi, doar în sezonul cald), societăţile de confecţii de la Lehliu gară şi din satele Ileana şi Ştefăneşti sau firme de pază din oraşele apropiate. Salariile primite în domeniul confecţiilor sunt mici, nemulţumitoare, după declaraţiilor femeilor din sat : « Sunt angajate temporar şi muncesc pe nimica. Salariul minim pe economie.. muncesc câteva zile, după aia le trimite acasă..se plâng la şedinţa cu părinţii » (profesor, şcoala din sat) Preţul unui bilet de microbuz pentru distanţa Lehliu sat-Bucureşti era de 70 de mii în 2006, când a fost realizat studiul. Din declaraţiile sătenilor, pentru cei care vor să facă naveta zilnic pentru a munci în Bucureşti, costul drumului, de 140 de mii dus întors zilnic este scump, în condiţiile în care salariile oferite nu sunt foarte ridicate. Făcând un calcul a ceea ce le mai rămâne din salariu după plata drumului zilnic (20 de zile ori 140.000 zilnic înseamnă 2.800.000 pe lună), unii dintre ei renunţă la ideea navetei.

1.4 Starea de sănătate. Accesul la unităţile sanitare Din informaţiile obţinute la dispensar, bolile frecvente în comunitate sunt cele specifice pentru o populaţie îmbătrânită: bolile cardiovasculare, pulmonare, digestive, tumorile. Zona, nu numai satul, a avut în deceniul trecut o rată de morbiditate prin TBC ridicată, acum însă rata morbidităţii s-a

3

redus. În 2005 au fost depistate doar 2 cazuri de TBC şi 3 cazuri în 2004 dar se presupune că există unele cazuri nedepistate în comunitatea de romi săraci din sat. La cei fără asigurare, boala rămâne nedectată, în prezent neexistând caravanele dinainite de 89 care făceau controlul pulmonar al populaţiei rurale şi puteau detecta eventualele cazuri. În sat există un cabinet medical individual, cu program zilnic şi un doctor care face naveta Bucureşti-Lehliu, plus o asistentă. Există de asemenea o farmacie înfiinţată doar de curând în sat. Unităţile sanitare apropiate sunt spitalul Lehliu gară, cele de la Bucureşti sau Călăraşi.

1.5 Locuire. Accesul la utilităţi

În sat predomină casele din paiantă şi chirpici, sau cărămidă. S-au construit în ultima perioadă şi câteva case din BCA, structuri metalice sau cadre de beton. Există 5 locuinţe în construcţie, plus Căminul cultural. Există de asemenea şi câteva clădiri abandonate. În sat nu este introdus gazul metan (se folosesc lemne), nu există apă curentă, decât fântâni, există însă telefonie mobilă şi fixă. Există calculatoare şi cei tineri accesează internetul prin telefon. Câţiva dintre săteni şi-au făcut instalaţie de apă curentă în casă şi baie, pe cheltuială proprie. Primărie şi cabinetul medical au baie înăuntru, şcoala nu are însă decât ţâşnitori din 2005 în clădire, dar WC-urile sunt afară şi într-o stare foarte proastă. Din declaraţiile autorităţilor, lângă Călăraşi se va construi o fabrică de geamuri cu fonduri franceze, care necesită folosirea gazului. Conducta, venită de la Urziceni, va trece prin partea de est a satului Săpunari, ceea ce reprezintă o şansă pentru comună de a introduce gaz în cele 2 sate, dacă ar avea fonduri pentru acest lucru. Li se dă voie să se racordeze dar numai proiectul de racordare costă 800 de milioane de lei vechi, după declaraţiile liderilor locali. De la conductă până la sat sunt 2,5 km. „Conducta nu o va lua nimeni.. deci ne vom putea lega şi în viitor la ea.. dar asta numai prin credite şi nu avem solvabilitate.. Nimeni nu o să ne finanţeze pentru reţeaua de gaze.” (reprezentant al autorităţii locale)

1.6 Educaţie şi cultură. Manifestări în cadrul şcolii. Şcoala este cea mai activă instituţie din sat. Acest fapt se datorează interesului crescut al învăţătoarelor şi profesorilor, dar şi a unor copii buni. Un exemplu pentru etnia romilor şi comunitatea genrală sunt două surori de etnie romă, eleve în clasele v-viii, care sunt cele mai bune la învăţătură şi olimpice, deşi trăiesc în Cartierul vesel, (nm : aglomerarea romilor la capătul satului a primit această titulatură) despre care vom vorbi mai jos. Părinţii lor de condiţie modestă fac eforturi să ţină fetele la şcoală. În sat există o grădiniţă şi o şcoală cu clasele i-viii. Tradiţia şcolii locale este descălţarea copiilor în şcoală, şi purtarea papucilor de casă înăuntru: „Pentru curăţenie şi prevenirea bolilor” ne explică un lider formal. Abandonul şcoalar anual este mic (doi elevi în anul 2005). Romii îşi trimit copii la şcoală, fie şi numai pentru primirea alocaţiilor, care altfel ar fi tăiate. Majoritatea copiilor din sat merg mai departe şi după clasa a 8-a, la liceu, iar, în medie, doar 3-4 dintr-o generaţie ajung şi la facultate, după declaraţiilor profesorilor din sat. În sat există aproximativ 100 de calculatoare, la copii şi tineri, iar copiii familiilor mai înstărite din sat care fac meditaţii private la limba engleză la Lehliu gară, semne ale modernităţii pătrunse în sat. Liderii locali vorbesc despre cooperarea dintre instituţii în educarea copiilor, adoptând faţă de straini un discurs oficios : « Între şcoală, poliţie, dispensar există colaborare….De pildă, cu biserica, suntem în permanentă legătură: programe artistice la biserică. De ziua copilului, de paşte, de crăciun primim mici atenţii de la biserică. Poliţia vine şi le face lecţii despre circulaţie şi ne ajută în prevenirea cazurilor de delincvenţă”

4

Manifestările din sat sunt strânse în jurul şcolii şi bisericii: ziua eroilor de 1 decembrie (se spun poezii patriotice şi cântece de către copii, se depune coroana la monumentul eroilor din sat, are loc slujba la biserică), ziua lui Eminescu (presupune un program de poezii al copiilor, uneori expoziţie de carte). Alte manifestări în jurul şcolii sunt: ziua mămicilor, şezătorile cu mămici, ziua clasei şi ziua şcolii (concursuri, carnaval, prăjituri), pom de iarnă şi nu în ultimul rând, premiile de la sfârşit de an, (prin sponsorizări strânse de primărie) sau spectacole venite de la Bucureşti. Tot la şcoala se strâng ajutoare pentru copiii săraci, prin învăţătoare: s-au adus haine copiilor săraci de la rude, s-au cumpărat uniforme pentru cei săraci prin comitetul de părinţi. „Eu cred că şcoala e singura instituţie care păstrează o legătură cu întreaga comunitate” (lider local formal). Şcoala a fost reparată treptat în ultimii ani. I s-a pus acoperiş nou, uşă de termopan la intrare, s-au instalat ţâşnitori înăuntru prin Inspectoratul judeţean, programul Dezvoltarea şcolilor din mediul rural. Din păcate, analiza apei a demonstrat că nu e potabilă, prin urmare este folosită doar pentru spălat. Speranţele pentru anul 2006 erau pentru un grup sanitar şi reconstruirea sobelor, tot prin Inspectorat. În comună a existat un cămin cultural, la care s-au ţinut, înainte de 89, întruniri ale PCR. Avea scaune, lustre frumoase, covoare, cortină de pluş, în faţă un parc frumos cu bănci şi lumină electrică, flori: aşa îl descriu cu nostalgie locuitorii. Acum căminul este devastat, nu mai are nimic în interior din ce avea, nu mai există decât o clădire în renovare. Se ţin totuşi serbările şcolare de sfârşit de an. Biserica, este de asemenea un membru activ al comunităţii, prin cei doi preoţi tineri pe care îi are. Au loc o serie de manifestări în sat prin intermediul bisericii, moment care strânge oamenii locului împreună : ziua eroilor, boboteaza, care include conform tradiţiei şi un botez al cailor. Obicei din timpuri vechi. Cu această ocazie, oamenii se întrec călare, iar primarul premiază cel mai bun şi mai frumos cal, cântă corul copiilor şi se strâng bani pentru oamenii nevoiaşi şi pentru copii, prin donaţii. Romii vin la biserică, şi pentru că primesc la slujbă, la pomeni câte ceva de mâncare, afirmă cei din sat. Proiecţia copiilor asupra viitorului satului reflectă lipsurile locale şi speranţele: „Am pus întrebarea copiilor..ce aţi face dacă peste 20 de ani aţi fi primar. Mi-au dat nişte răspunsuri foarte interesante:o farmacie, un parc pentru copii, o moară, o fabrică de pâine, un atelier de croitorie, o fabrică de confecţii ca să nu mai meargă mămicile atât de departe..uite că de câteva zile chiar avem farmacie aici..unele vise devin realitate” (lider local formal). 1.7 Proiecte neguvernamentale desfăşurate în sat Singurul program desfăşurat în sat a fost unul adresat copiilor şi s-a desfăşurat prin intermediul şcolii între anii 2003 şi 2004. Obiectivul proiectului a fost de a realiza prin intermediul jocului, discuţiei o apropiere mai mare între părinţi şi copii, în înţelegerea problemelor copiilor. În cazul satului Lehliu, ca şi grup ţintă al proiectului a fost ales un grup de 17 copii preşcolari sau de clasa a1-a, săraci. Adiţional activităţilor, copii selectaţi au primit un pacheţel de mâncare zilnic. Activităţile de joc s-au ţinut într-un centru, numit centru de resurse, creat special pentru părinţi şi copii. Grădiniţa a pus la dispoziţie o sală, iar cei de la Fundaţia iniţiatoare şi finanţatoare a proiectului au adus mobilier, televizor, video, pentru dotare. Au fost organizate întruniri cu părinţii, nu numai ai acestor 17 copii, ci şi cu alţi părinţi. S-a discutat cu ei despre probleme precum violenţa în familie, importanţa şcolii pentru copii etc Contribuţia comunităţii s-a realizat prin participarea voluntară a educatoarelor şi a învăţătoarei implicate. Şcoala, grădiniţa şi primăria au arătat disponibilitate de a participa la proiect : grădiniţa a pus la dispoziţie sala, şcoala învăţătoarele, primăria a contribuit prin completarea actelor, selectarea copiilor, înfiinţarea postului de asistent social, neexistent înainte şi necesar pentru proiect

5

acum. Odată terminată finanţarea din partea Fundaţiei, primăria a preluat o perioadă furnizarea pacheţelului către copii. Proiectul este declarat un succes de către Fundaţie, de către primărie şi de către şcoală. Exisă viziuni diferite asupa proiectului a celor de la Fundaţie şi a celor din sat. Proiectul este oprit acum, după declaraţia celor de la Lehliu. Cei din Bucureşti de la Fundaţie declară că proiectul merge înainte din câte ştiu ei, pacheţelul de mâncare fiind în continuare acordat, conform înţelegerii şi având loc şedinţe în acea sală. În timp ce fundaţia vorbeşte, în concepte moderne importate din Olanda, ţara de origine a proiectului asupra obiectivelor din acele centre, joc de rol, punerea părintelui în locul copilului, pentru cei din Lehliu, proiectul a presupus în primul rând pacheţelul de mâncare şi dotarea unei săli : « în momentul de faţă, nu mai există. Totul s-a rezumat la acel pacheţel, care se dădea la 2-3 zile..dar să faci o educaţie părinţilor ceva..după mine a fost înţeles greşit de către părinţi..ei au considerat că îi cheamă acolo ca să le dea pachetul..important era să ne înţelegem să prevenim situaţiile conflictuale..sunt familii dezmembrate, mame singure..a funcţionat în grădiniţă şi am fost nevoiţi să cuplăm 2 grupe.şi acum o grupă funcţionează chiar în sala aia..am încercat să mutăm fundaţia în altă parte dar nu am avut un sediu..a avut succes dar îmi pare rău că nu a continuat » (Lider formal din sat ). În fapt, la Lehliu, nu am reuşit să aflu concret ce s-a discutat cu părinţii la acele întruniri. Autorităţile locale sunt informate despre diverse proiecte cu fonduri nerambursabile şi conştientizează că o viitoare câştigare a unor proiecte ar aduce beneficii comunei şi ar rezolva unele probleme pentru care banii de la stat sunt întotdeauna insuficienţi. „Îmi dau seama că din punct de vedere edilitar, gospodăresc doar proiecte, finanţarea externă ne poate ajuta. Din fondurile bugetului nu acoperim cheltuielile şi lucrăm cu un personal minim..” (reprezentant al autorităţii locale) Autorităţile consideră însă că satul este avantajat de trecerea DN3, devine mai puţin rupt de lume, şi dar mai puţin eligibil pentru unele proiecte. Şi-au propus aplicarea pe viitor la mai multe proiecte şi cooptarea, implicarea unor tineri din comunitate ca şi ajutor la completarea actelor. „Se va găsi o formă de recompensare a acestor tineri” (reprezentant al autorităţii locale)

1.8 Problemele comunităţii în viziunea autorităţilor şi sătenilor Definirea problemelor comunităţii de către autorităţi şi liderii informali, săteni corespund până la un punct. Este vorba de lipsa veniturilor populaţiei, lipsa locurilor de muncă, lipsa utilităţilor: apa curentă, gaze, drumuri asfaltate, lipsa de resurse a celor săraci de a-şi trimite copii mai departe la şcoală. Oamenii din sat vorbesc şi despre alte probleme: populaţia îmbătrânită, depopularea satului, agricultura neproductivă, gunoaiele şi reziduurile aruncate la marginea satului, neimplicarea autorităţilor la nivelul dorit de cetăţeni. Soluţiile propuse de autorităţi sunt dezvoltarea sectorului privat în comună prin crearea unor firme în domeniul confecţiilor şi al construcţiilor, care să ofere locuri de muncă celor din sat şi finanţarea prin proiecte, pentru rezolvarea unor probleme ale comunităţii precum utilităţile, drumurile, copii săraci care nu pot merge mai departe la şcoală. Pentru aceste posibile soluţii, comunitatea ar putea mobiliza câteva tipuri de resurse, spun autorităţile: echipe de tineri care să realizeze aplicaţiile la proiecte, forţa de muncă specializată în confecţii şi construcţii, şcoala şi biserica. Din persectiva oamenilor din sat, crearea unor surse de venit este principala soluţie la toate problemele: locuri de muncă în construcţii şi confecţii dar şi investirea în legumicultură în zonă sau realizarea unor firme de prelucrare a produselor obţinute din agricultură: gen firmă de conserve. Oamenii enumeră ca resurse locale ce pot fi mobilizate: forţa de muncă a sătenilor

6

(„oamenii vin cu căruţa cu cal să ajute”), autorităţile sau educaţia copiilor ca şi capital uman pe termen lung. Din evaluarea noastră, dincolo de problemele reale menţionate de autorităţi şi săteni, printre priorităţi se numără şi introducerea alimentării cu electricitate a celor câteva case de romi rămaşi în afara sistemlui, crearea unei modalităţi de culegere şi stocare a gunoiului din sat, crearea unui sistem de burse pentru elevii buni din sat, fie că sunt români sau romi, care nu au posibilitatea financiară de a continua şcoala, înafara comunităţii, investirea în şcoala din localitate care este o resursă importantă a dezvoltării locale 2. Comunitatea de romi

2.1 Localizarea romilor în comunitate Comunitatea de romi din sat este formată din aproximativ 243 de persoane şi este poziţionată la marginea satului, în mod compact. Casele romilor sunt deci grupate şi izolate la marginea comunităţiii. Casele sunt însă răsfirate, nu înghesuite, pe o parte a unui drum desfundat, de cealaltă parte întinzându-se câmpul. Ca să ajungi la ei trebuie să mergi de la capul satului câteva sute de metrii prin bălării şi noroi. Cartierul este numit de români Dallas sau Cartierul vesel. Există şi câţiva romi răsfiraţi prin sat, dar marea majoritate sunt grupaţi aici, în « Cartierul vesel » Explicaţiile denumirii le aflăm din declaraţiile unor lideri local: „Acolo parcă e în Africa: stăteau dezbrăcaţi, bărbaţii cu bustul gol, toţi cât mai lejer îmbrăcaţi şi făceau mâncare afară, muzica cânta tare.. erau voioşi .nu îşi fac griji pentru ziua de mâine pentru că nu mai speră la prea mult ..trăiesc ziua de azi...” (lider local).

2.2 Demografie. Aproximare număr de romi şi structură pe vârste a comunităţii de romi Din 1889 de locuitori totali ai satului în anul 2004, numărul de romi după aproximarea primăriei este de 243. Romii din sat s-au declarat în cadrul recensământului drept români, nu vorbesc ţăgăneşte, deci sunt românizaţi, nu au o structură de organizare, nu au bulibaşă şi nici o persoană pe care să o considere lider informal. « Fiecare e pentru el aici » (rom). Toţi romii au acte de identitate Numărul lor nu poate fi detectat cu precizie pentru că în statistici ei nu sunt declaraţi ca şi romi. Primăria a realizat o aproximare, numărând din casă în casă, în total 243 de persoane, în 54 de gospodări.

Total-aprox 243 pentru anul 2004 Grupă de vârstă

număr

0-14 ani Aprox 95 14-18 Aprox 53 18-57 Aprox 90 Peste 57 Doar 7 pensionari declaraţi

Nu pot să estimez exact numărul celor bătrâni

Sursa : aproximare făcută de autorităţile locale 2.3 Sursele de venit ale romilor Sursele de venit ale romilor sunt în primul rând ajutorul social (VMG), apoi alocaţia copilului. Sezonier, romii merg la munca cu ziua, retribuită cu 200 de mii pe zi, per persoană, plus

7

mâncare, ţigări, cafea. Această sursă de venit nu este decât temporară. Unii dintre cei puţini care au calificare de zidar găsesc temporar angajări în domeniul. Nivelul de educaţie este redus, cei mai mulţi dntre romi au doar 4 clase, maxim 8 şi faptul că nu ştiu o meserie le îngreunează găsirea unui loc de muncă. Romii nu cultică pământul, foarte puţini dintre ei au căteva păsări în gospodărie. Înainte de 89, au lucrat la CAP sau cei câţiva cu calificare, în construcţii. Perioada de atunci este privită cu nostalgie ca fiind prosperă. Unul dintre romii intervievaţi lucrează vara la Bucureşti în zidărie, la plata cu ziua. El merge cu bicicleta pâna la Lehliu gară şi de acolo ia trenul personal până la Bucureşti (25 de mii biletul) pentru a minimiza costul drumului. VMG-ul reprezintă o sursă de venit importantă pentru romii din sat. Numărul total de persoane din sat restribuite în 2005 este de 90. Iniţial au fost 150 de cereri, din care doar 90 au fost acceptate, iar din cele 90 de ajutoare, 80 sunt ale romilor. Percepţia în cadrul primăriei este acceaşi: ajutorul social este ceva ruşinos, negativ şi este asociat cu romii. Există şi români săraci dar acestora le este ruşine să ceară ajutorul de la stat, declară autorităţile : « să stea cu mâna întinsă să li se dea ». Romii sunt priviţi din această perspectivă negativ, pentru că aşteaptă să li se dea şi nu muncesc. Ajutorul social (din declaraţiile celor de la primărie) s-a acordat în proporţie de 55% pe luna iulie, şi 57% pe luna august din lipsă de fonduri de la Judeţ, iar în alte luni s-a acordat 80%. Motivul este lipsa banilor. Dacă motivaţia este doar de constrângere financiară cum se explică totuşi afirmaţia unui lider local: « Iarna le dăm totuşi 100% pentru că nu mai au unde munci cu ziua. Vara mai scot bani de la muncile astea de câmp ». Să fie autorităţile judeţene mai generoase iarna ? Din persepectiva romilor, nu există o cauză obiectivă, ci vina este a primăriei care nu le acordă drepturile la timp şi deplin. Prin urmare, se duc la primărie, certându-se cu autorităţile, sau ameninţând « dă-mi dosarul să mă duc mai departe, să rezolv problema ». Autorităţile de la primărie se plâng de această atitudine a lor, iar romii de faptul că nu li se acordă atenţie. Autorităţile sunt suspectate de romi că pun banii (care li se cuvin lor) la bancă o perioadă de timp, pentru dobândă şi de aceea li se dau banii cu întârziere. Deşi sunt obligaţi să presteze orele de muncă în folosul comunităţii, romii spun că din moment ce primesc doar 50% sau deloc, nici ei nu au de gând să realizeze toate orele, pentru că în sezonul agricol pot să muncească cu ziua la câmp, fiind mai profitabil. Plata pentru o zi de lucru este de 200 de mii pe zi, plus mâncare şi ţigări. Mai mulţi membrii ai familiei care lucrează la câmp înseamnă mai mulţi bani. Cei de la primărie se plâng că romii lipsesc de la munca în folosul comunităţii, beneficiarii VMGului fiind folosiţi la muncile edilitare precum curăţenia, săpatul etc. 2.4 Educaţie Abandonul general la şcoala din sat este foarte mic (doi elevi pe anul 2005). Romii îşi trimit copii la şcoală pentru alocaţia copilului, care altfel ar fi tăiată. Este adevărat însă că romii copii lipsesc de la şcoală în unele zile, în sezonul muncii cu ziua, pentru că sunt luaţi la câmp de părinţi. Este vorba de cei mai mari, capabili să muncească. După părerea unor profesori, pericolul de abandon la romi este clasa a 6-a şi -a7-a , pentru că fetele se mărită la 13-14 ani. În comunitatea de romi am aflat însă că fetele nu se mai mărită la vârste atât de fragede, ci au adoptat modelul general, al populaţiei româneşti. « Uite eu am copii de 20 şi ceva de ani şi nici unul nu e căsătorit » (femeie rom). Există o anumită ruptură între autorităţi şi ilderii satului şi romi, ăn sensul că românii nu intră în zona romilor, nu ştiu ce se întâmplă acolo şi au prin urmare idei preconcepute asupra acestora, precum căsătoria cfetelor rome de la vârsta efoarte fragede. Autorităţile trimit femeia de servici de la primărie în cartierul vesel atunci când trebuie să comunice cu unul dintre romi. În ciuda acestei atitudini, nu există conflicte între români şi romi, ci convieţuiesc în pace.

8

Două surori de etnie romă învaţă excelent, şi sunt date drept exemplu, de către autorităţi. Pe de altă parte, învăţătoarele îi ajută pe romi în limita posibilităţilor. Una dintre ele le aduce haine copiilor săraci de la rude ei. S-au cumpărat uniforme prin comitetul de părinţi pentru cei săraci. Le-au cumpărat caiete şi creioane Săracii din spaţiul rural par înafar sistemului statal în ceea ce priveşte unele probleme precum reluarea studiilor sau asitenţa socio-sanitară pentru copii cu probleme. Am întălnit un caz în comunitate al unui băiat de 20 de ani care nu absolvise nici o clasă, dar care îţi dorea mult să meargă într-o formă de învăţământ să înveţe să scrie şi să citească. Alt caz întâlnit este al unei fetiţe rome de 7 ani care nu a fost dată la şcoală pentru că nu a vorbit niciodată. Fata nu a fost văzută de un specialist, iar autprităţile satului nu s-au interesat de caz. Majoritata populaţiei de romi are un nivel de educaţie scăzut, maxim 4 sau 8 clase, fără o calificare. Câţiva dintre ei ştiu zidărie pentru că au furat meseria, nu pentru că ar avea o calificare în acest sens „eu l-am luat pe fratele meu cu mine dar nu a făcut faţă. Nu poţi păcăli omul că ştii meserie. E ceva care se vede cu ochiul liber. Eu am furat meseria.”(rom)

2.5 Sănătate Populaţia de romi din sat este, teoretic, în cea mai mare parte acoperită de asigurări prin ajutorul social primit. Există 80 de dosare de VMG retribuite în comunitatea de romi, iar copii au drept gratuit la control medical. Se poate estima astfel că cea mai mare parte din populaţia romă adultă este acoperită cu asigurări medicale. Cei de la dispensar lucrează în comunitate de 15 ani şi consideră că în acest timp romii de aici s-au ridicat deşi o duc foarte greu încă: „Trăiesc într-o cameră câte 4-5, în mizerie, sărăcie, în case de chirpici prin care bate vântul iarna” (lider local, dispensar) Natalitatea este mare în rândul lor, jumătate din copii care se nasc anual în sat sunt romi. Românii au doar câte un copil, doi, în timp ce familiile de romi sunt numeroase. În sat se face prin cabinetul medical contracepţie gratuită, pentru 30-40 de paciente pe an, dintre care şi romi. Judeţul Călăraşi primeşte contraceptive gratuite prin intermediul oraşului Constanţa, de la o organizaţie americană. „Unele din paciente se pierd pe drum dar se încearcă să se păstreze natalitatea redusă în rândul romilor”... „Eu nu pot să îl oblig chiar dacă e rom, dar eu o consiliez şi ea acceptă sau nu. Ne-au mai scăpat câteva. Chiar am zis ..e una de 16 ani gravidă ..cum de ne-o fi scăpat?.. Primesc injectabil o dată la 3 luni.”. (lider local, dispensar) Femeile rome se tem de avort. Îl consideră ceva periculos şi preferă naşterea care li se pare ceva natural. Numărul total al avorturilor în sat a scăzut foarte mult în comparaţie cu perioada de după revoluţie, dar s-ar putea să nu se cunoască unele cazuri pentru că femeile din sat merg la Bucureşti, şi fac intervenţia contra cost, fără ştirea medicului din sat. Femeile gravide vin la control, atât cele românce cât şi cele rome. Una din probleme este costul analizelor şi al ecografiilor. Nu orice tip de analiză se poate face la Lehliu gară iar costul deplasării şi al analizelor e o problemă pentru romii şi românii săraci. Exista înainte la Lehliu gară un punct de lucru al unui laborator din Călăraşi, dar s-a retras pentru că nu au mai fost bani de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. O ecografie morfologică, care se face când sarcina e mai înaintată costă 3 milioane. Cele mai sărace îşi fac doar ecografia mai simplă cu 200 de mii la Lehliu. Se mai trimit spre internare, ca să nu plătească. Toţi sugarii sunt vaccinaţi, „ne ducem după ei, după romi şi tragem de ei să vină cu copii la vaccinat”.... „Mediator sanitar nu există decât la Lehliu gară, aicea nu vin, e mult de lucru, e sat” (lider local, dispensar) După declaraţiile celor de la dispensar predomină următoarele boli în rândul romilor: „La romi, bolile digestive, afecţiunile pulmonare, TBC-ul” (lider local)

9

La începutul anilor 90 a existat în comunitatea de romi problema traficului de copii. „şi-au vândut mulţi romi copii,...vroiam să îl vaccinăm şi nu îl mai găseam.. Acum nu mai sunt cazuri” (lider local) 2.6 Locuirea Romii au condiţii de locuire foarte proaste. Au case improvizate din paiantă (pământ), cu aspect interior de grajd, în care sărăcia este lucie şi înghesuiala regula zilei. De obicei nu au mai mult de 2 camere, aşa că trăiesc chiar şi 4 inşi într-o cameră, Au un pat, o masă, îşi agaţă hainele în nişte cuie bătute în perete, fac mâncare şi spală afară. Curtea nu este cultivată cu nimic, şi puţini dintre ei au păsări. Există câteva cazuri izolate când au un porc, sau cal şi căruţă. Nu au bani pentru reparaţiile casei aşa că mai încropesc cîte ceva în caz de stricăciuni cu bucăţi de plastic, de carton etc. Există electricitate şi în comunitatea lor, dar 4-5 case ale romilor nu au electricitate pentru că stâlpii de curent se opresc la 100 de metrii de ei. Romii fără curent acuză, că în ciuda insistenţelor la primărie, nu li s-a rezolvat problema introducerii electricităţii şi la aceste case. Costurile tragerii curentului sunt mari şi nu îşi permit aşa ceva. Nu există apă curentă, ca şi în restul satului, decât fântâni, nu toţi romii au fântână însă, unii iau apă din fântâna vecinului. Cumpărarea lemnelor reprezintă o problemă pentru romii săraci Romii recunosc că taie din copacii de la marginea şoselei pentru că altfel ar muri de frig iarna. Furtul de lemne este tolerat de către autorităţi „pentru ştiu că am muri în case de frig dacă nu ne-ar lăsa.. nu avem bani de lemne” (rom) 2.7 Probleme în comunitatea romă şi căi de rezolvare Cea mai importantă problemă a romilor, menţionată atât de romi cât şi de autorităţi este lipsa veniturilor. Romii nu au locuri de muncă, dar nu practica nici agricultura, neavând pământ. Majoritatea l-au vândut pentru a obţine o sursă imediată de venit. Problema este că autortăţile nu văd o cale de rezolvare a sărăciei romilor din sat, iar percepţia asupra lor este că nu muncesc, ci aşteaptă cu mâna întinsă spre stat, spre ajutorul social. « ţiganul tot ţigan, nu îl poţi schimba, nu are şcoala, nu munceşte.. » (lider local). Lipsa locurilor de muncă şi prin urmare a unei surse de venit , cît şi nivelul de educaţie redus generează toate celelalte probleme : alimentaţie şi locuire proastă, lipsa unei strategii de viaţă, un trai prezenteist, acumularea unor probleme nerezolvate. Părerile romilor se împart de la: « doar Dumnezeu ne poate ajuta, nu ne mai aşteptăm la nici un ajutor », până la « autorităţile trebuie să ne ajute ». Nu ştiu să precizeze soluţii concrete la situaţia în acre se află, dar îşi declară disponibilitatea de a munci undeva, oriunde. Concluziile cercetării susţin că există câteva dimensiuni prin care comunitatea de romi poate fi ajutată : sprijinirea copiilor de romi care merg la şcoală, cu alimente şi financiar, prin cadrul unor burse pentru a merge mai departe la şcoală, reintegrarea în învăţământ a celor doritori să tremine o şcoală şi să aibă o calificare, introducerea electricităţii la toate casele şi sprijin pentru reconstruirea caselor în limite decente.

3.Relaţiile celor două comunităţi

3.1. Percepţii ale românilor despre romi Declaraţiile liderilor români formali şi informali din sat despre romi sunt unitare : romii de aici nu s-au declarat romi şi nu sunt organizaţi, sunt integraţi în comunitatea de români, nu sunt marginalizaţi. Cu toate acestea, romii trăiesc în ţigănie, grupaţi la marginea satului, iar românii nu intră decât rar în zona lor. « Se cheamă cartierul vesel pentru că acolo întotdeauna e muzica dată tare, mai ales sâmbătă şi duminica”..Mie mi-e frică să mă duc acolo la ei singură..sunt mulţi câini..se strâng toţi grămadă, te agresează verbal” (lider informal român). Echipa de cercetare a fost în carteierul romilor şi nu a întâmpinat probleme din partea acestora.

10

Se pare că zona de aglomerare s-a creat în timp, prin migrarea unor ţigani din afară, spre sat : « nu i-a separat nimeni acolo.. » « Eu aşa i-am pomenit .acolo..şi sunt de 18 ani la primărie »…... « nu au un purtător de cuvânt ».. »nu au fost conflicte.. ne mai certăm pentru că nu le dăm banii » (reprezentant al autorităţii locale). Definitorie pentru atitudinea liderilor locali este trimiterea femeii de servici de la primărie ca şi mesager al autorităţilor, în cazul nevoii de a comunica cu ei. Comunitatea largă are percepţia integrării lor :« Sunt integraţi.. au găsit chiar condiţii bune de viaţă aici în sat..adică acceptarea celorlalţi...aşa că migrează cei din jur aici..erau doar vreo 3 familii de romi pe vremea soacrei mele, dar migrează în continuare aici..uni se căsătoresc şi pleacă..vin alţii tot aşa..numărul lor este în creştere.. » (lider informal local) Dincolo de percepţia aşteptării ajutorului de la stat cu mâna întinsă, una din explicaţiile sătenilor pentru starea de sărăcie a romilor este şi faptul că romii nu ştiu să îşi gospodărească puţinii bani pe care îi au: « trebuie să ştie cum să se chivernisească ..când iau ajutorul social iau băutură, salam, ţigări şi termină banii repede.. şi după aia se duc şi împumută..sau dacă iau mai mult de la o zi de sapă, că se duc mai mulţi din familia aia, a doua zi nu se mai duc » .. « ..primesc haine din vecini şi după ce le-au purtat le dau foc..sunt puturoşi » (lider informal local). Unii săteni fac diferenţierea între romi, unii muncesc, alţii nu muncesc şi fură :« Nu sunt toţi la fel..unii sunt de treabă..au cal, căruţă..alţii mai fură mai ales în sezonul rece, când nu mai au ce mânca, câte o găină, dar şi porci mai dispar.. » (sătean) După declaraţiile celor interveivaţi nu există conflicte de etnie între romi şi români. „Ţiganul e tot ţigan..nu îl putem ridica..dar sunt paşnici..nu sunt nişte ţigani care să constituie un pericol..sunt paşnici” (lider român informal). Singurele tensiuni sunt: certurile la primărie pentru că nu se dau banii de la ajutorul social şi certuri sau bătăi generale în comunitate pe fondul consumului de alcool : români-români, romi-romi, sau român-rom: « au mai fost conflicte pe la bar..s-au înjunghiat..la beţie » (lider informal român). 4. Capital social în comunitatea mare şi microcomunitate Capitalul social al comunităţii generale este relativ scăzut, în aceeaşi parametrii înscriindu-se şi comunitatea de romi. Autorităţile cât şi sătenii consideră că la nivelul satului nu ar exista o cooperare în folosul comunităţii. „Nu avem iniţiative, activităţi la care au participat toţi oamenii”.. „După apariţia legii cu VMG nu am mai apelat la populaţie pentru lucrările locale, ci am folosit beneficiarii”...„Eu am 18 ani de administraţie, întotdeauna în privinţa asta s-a implicat comunitatea locală fără sprijinul populaţiei” (lider român formal). Oamenii se ajută însă în cazul unor situaţii dramatice : „Nu sunt atât de legaţi, fiecare e cu treaba lui… i-a ars cuiva casa.. la iniţiativa autorităţilor s-au strâns nişte bani.. în situaţii grave oamenii se ajută...În general interesul pentru munca voluntară este scăzut : « Omul îşi reprezintă interesul.. când pietruieşti când ne bagi gaze..? a stat maldărul de piatră câteva zile şi nimeni nu s-a apucat să o întindă. Era popularizată acţiunea.. Am adus o altă maşină şi am pus-o de-a curmezişul străzii.. să nu mai aibă unde să treacă.. atunci s-au trezit şi au venit cu o roabă cu o căruţă” (reprezentant al primăriei). « Oamenii se ajută doar pe bază de rudenie, există un egoism..eu de când sunt aici în sat, de 23 de ani nu am participat la nici o manifestare..sau or fi fost dar nu ştiu eu”….”la nivel de şcoală facem întâlniri cu părinţii, cu scriitori, dar nu la nivelul comunităţii locale”….foarte greu să iasă să facă ceva..eu ce pot să fac pe la şcoală fac cu oamenii de ajutor social, nu cu părinţii..dacă găsesc unul pe clasă cu mari insistenţe să îmi schimbe o clanţă şi trebuie să îl plătesc..nu mai ştiu ce e aia muncă voluntară..toată lumea vrea bani pentru orice..” (lider român formal)..

11

Manifestările în sat, adunările oamenilor au loc în jurul bisericii şi şcolii, din constatările noastre, cu ocazia câtorva sărbători. Oamenii nu recunosc însă aceste mainfestări ca elemente ale unui spirit comunitar, ci sunt nemulţumiţi de situaţia actuală generală, socială şi economică a satului. Întrecerea cailor de bobotează, corul copiilor sunt elemente care ţin vii localitatea. Secretarul primăriei scrie o monografie a satului, adunând date despre atestarea documentară a satului, începând de la 1750 şi evenimentele importante care s-au petrecut de atunci încoace şi vrea să o publice la terminare pentru a fi citită de locuitori. Profesorii şi preoţii localităţii implică copii într-o serie de manifestări precum ziua mămicilor, corul, serbări. Capitalul social există, deşi el este la un nivel redus, percepţia lui de către săteni este şi mai redesă. Nu există conflicte între comunitatea românilor şi cea a romilor, dar percepţia românilor asupra romilor nu este în avantajul romilor, atitudinea generală fiind de toleranţă faţă de romi Nivelul de educaţie al romilor este scăzut, iar actualele generaţii de romi nu depăşesc educaţia la nivelul şcolii generale. Sărăcia, combinată cu nivelul de educaţie redus al părinţilor nu le oferă şansa ridicării. Câţiva copii romi au totuşi rezultate bune la învăţătura şi ar trebui ajutaţi pentru a merge la şcoală mai departe. Romii sunt folosiţi la muncile comunităţii, ca beneficiari ai VMG, nu prin voluntariat : „Nu avem iniţiative, activităţi la care au participat toţi oamenii”… „După apariţia legii cu VMG nu am mai apelat la populaţie pentru lucrările locale, ci am folosit beneficiarii” (reprezentant al autorităţii locale) Nu au existat proiecte anterioare la nivelul satului centrate pe comunitatea de romi. Aşa cum menţionam anterior singurul proiect din sat a inclus 17 copii, din care 8-10 romi. Nu am putut afla cu exactitate numărul romilor care au fost incluşi în proiect şi au primit pacheţelul de hrană. Mi se răspundea: copii săraci, nu neapărat romi, dar şi romi. Declaraţiile variază de la majoritatea era formată din romi, până la jumătate din aceşti copii erau romi. La nivelul comunităţii de romi nu am identificat lideri formali si nici lideri informali declaraţi, comunitatea dovedind un grad de coeziune redusă.

12