document33

1
Dacă nu ai planuri făcute pentru vacanţa, avem noi zece destinaţii pentru tine. Sunt special gândite pentru cei care au maşină şi vor să conducă pe drumuri mai puţin aglomerate dar extrem, extrem de frumoase. Noi le-am ales pe cele din sudul ţării, aşteptăm de la voi sugestii pentru restul României Unde poţi pleca cu maşina fără a fi nevoit să mergi prea multe ore sau să stai blocat în trafic, dar să te şi poţi bucura de un drum frumos, care are la capătul său o oază de linişte? Iată 5 sugestii pentru sudul ţării (noi de-aici suntem, nu am dat sugestii pentru restul ţării, pentru că vrem drumuri mai puţin cunoscute de către turişti, în care te poţi bucura atât de maşină, cât şi de privelişte), iar dacă ai şi tu câteva sugestii de astfel de drumuri „secrete”, mai ales pentru restul ţării, chiar te rugăm frumos să ni le împărtăşeşti în comentarii! Apropo, majoritatea drumurilor alese de noi combină plăcerea de a conduce cu plăcerea de a te relaxa la finalul drumului, aşa că îţi vor permite să faci şi tradiţionalul grătar, după nu mai mult de 3 ore de condus. Dar nu uita, te invităm călduros să le laşi mai curate decât le-ai găsit, ia cu tine 3-4 saci de gunoi, strânge absolut tot ce ai adus cu tine! VEDEŢI AICI HĂRŢILE ŞI LISTA CU DRUMURILE

Upload: angelica-angy

Post on 05-Dec-2015

216 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

eyterre

TRANSCRIPT

Page 1: Document33

Dacă nu ai planuri făcute pentru vacanţa, avem noi zece destinaţii

pentru tine. Sunt special gândite pentru cei care au maşină şi vor să

conducă pe drumuri mai puţin aglomerate dar extrem, extrem de

frumoase. Noi le-am ales pe cele din sudul ţării, aşteptăm de la voi

sugestii pentru restul României

Unde poţi pleca cu maşina fără a fi nevoit să mergi prea multe ore sau să stai blocat în

trafic, dar să te şi poţi bucura de un drum frumos, care are la capătul său o oază de

linişte? Iată 5 sugestii pentru sudul ţării (noi de-aici suntem, nu am dat sugestii pentru

restul ţării, pentru că vrem drumuri mai puţin cunoscute de către turişti, în care te poţi

bucura atât de maşină, cât şi de privelişte), iar dacă ai şi tu câteva sugestii de astfel de

drumuri „secrete”, mai ales pentru restul ţării, chiar te rugăm frumos să ni le

împărtăşeşti în comentarii!

Apropo, majoritatea drumurilor alese de noi combină plăcerea de a conduce cu

plăcerea de a te relaxa la finalul drumului, aşa că îţi vor permite să faci şi tradiţionalul

grătar, după nu mai mult de 3 ore de condus. Dar nu uita, te invităm călduros să le laşi

mai curate decât le-ai găsit, ia cu tine 3-4 saci de gunoi, strânge absolut tot ce ai adus

cu tine!

►VEDEŢI AICI HĂRŢILE ŞI LISTA CU DRUMURILE