Un prim criteriu în clasificarea formelor comunicării este cel privind modalitatea sau

tehnica de transmitere a mesajului. Se întâlnesc astfel următoarele două categorii:

comunicarea directă, când mesajul este transmis utilizându-se mijloace primare: cuvânt, gest,

mimică;

comunicarea indirectă, când se folosesc tehnici secundare: scriere, tipăritură, semnale

transmise prin unde radio, cabluri, sisteme grafice etc.

La rândul ei, comunicarea indirectă poate fi:

comunicare imprimată (cărţi, reviste, afişe etc.);

comunicare înregistrată (pe film, disc, bandă magnetică, CD, CVD etc.);

comunicare prin fir (telefon, telegraf, prin fibre optice etc.);

comunicare radiofonică (radio, TV, având ca suport undele radio).

Un alt criteriu de clasificare este după modul de realizare a procesului de comunicare, în

funcţie de relaţia existentă între indivizii din cadrul unei organizaţii. Se pot astfel identifica

următoarele tipuri de comunicare:

comunicare ascendentă (realizată de la nivelurile inferioare ale unei organizaţii către cele

superioare);

comunicare descendentă (atunci când fluxurile informaţionale se realizează de la nivelurile

superioare către cele inferioare);

comunicare orizontală (realizată între indivizi aflaţi pe poziţii ierarhice similare sau între

compartimentele unei organizaţii în cadrul relaţiilor de colaborare ce se stabilesc între

acestea).