2. Pediplena (peneplena carpatică)

- Platforma marilor înălţimi carpatice

- Platforma Borăscu

- Platforma Fărcaş-Cârligaţi

- Platforma Semenic

- Peneplena carpato-transilvană denumiri regionale

- Peneplena carpatică

- Pediplena carpatică

- Suprafaţa înaltă a Gilăului

- Suprafaţa Almăjului

Suprafaţa medie carpatică

- Platforma Măguri-Mărişel

- Platforma Ţara Moţilor

- Platforma Arieşului

- Platforma Râu Şes

- Platforma Cârja-Tomnacica

- Platforma Bătrâna

- Poiana Ciungi

- Suprafaţa Tomnatic

- Suprafaţa Ţării Lăpuşului

- Sprafaţa Cerbului

- Suprafeţele Chiruşca şi Podu Calului

- Suprafeţele Plaiuri I şi Plaiuri II

denumiri regionale

- S cvasiorizontale la nivelul interfluviilor principale din munţii care au suferit prima

etapă de modelare (dominant în aria flişului)

- poduri interfluviale şi culmi rotunjite sub nivelul pediplenei carpatice, care înclină

uşor spre axul văilor principale (în masivele cristaline)

- aliniamente de vârfuri aflate în acelaşi plan, separate de şei adânci (în masivele

flişoide cu alternanţe dese de strate din roci dure şi moi)

- bazine de recepţie largi (la văile cu obârşia în masivele cristaline sau din aria

flişului intern)

ce ?

- C Mer - două trepte: - 1200-1300m (R.Ş. II) şi 1400-1800m (R.Ş. I)

- M. Banatului - culmi ce coboară de la 1000m la 500m (în V şi N)

- M. Apuseni - masivele înalte (Gilău, Muntele Mare, Vlădeasa) - două trepte (1000-

1200m şi 700-800m); masivele periferice (Plopiş, Meseş, Pădurea Craiului etc.) o

treaptă la 700-800 m

- C Or - două trepte: - sup. (Plaiuri I) - 1400-1800 m; inf. (Plaiuri II) - 1000-1650 m

unde ?

- Oligocen-Miocen - cicluri incomplete de nivelare întrerupte de (savice, stirice);

- Clim. medit. (nuanţări de la um–us) dezagr. vara + evacuarea mat. iarna (pp torenţ

frecv) pedimente

cum ?

Suprafaţa de bordură carpatică

- Suprafaţa Gornoviţa

- Suprafaţa Feneş-Deva

- Platforma Luncani

- Platforma Pădureni

- Platforma Teregova

- Platforma pasurilor înalte

- Platforma Predeal

- Platforma Dornelor

- Suprafaţa Mestecăniş

- prispă / culmi foarte netede la marginea Carpaţilor care domină

cu 150-300 m depresiunile subcarpatice

- umeri de vale şi culmi secundare în lungul culoarelor de vale

principale

- şei largi la obârşia unor văi cu desfăşurare opusă (spre Transilvania

şi spre exteriorul Carpaţilor).

denumiri regionale

ce ?

- M. Apuseni - 500-600 m în V, 700-800 m în S, urcă la 900 m în lungul

văilor, ca umeri

- M. Banatului - 400 m în S şi V, urcă la 750 m în C şi N

- C Mer - largă desfăşurare la periferie (800-1000 m), ca prispă; pătrunde

ca umeri pe văi în depresiunile intramontane şi trece prin nivelul pasurilor

(Merişor, Predeal) la 1000-1200 m

- C Or - dezvoltare largă în flişul Pg; la nivelul culmilor secundare (900

m), în culoarele de vale (de la 1000 m la 1400 m), la marginea munţilor

(750-900 m) şi la bordura depresiunilor intramontane (1000-1100 m);

creşte altimetric în C. Curb.

- Glacisare [sm final (clim medit mai uscat) – pliocen (clim mai umed)] +

Abraz mar [ponţian (transgresiune şi extind mării pe marginea munţilor)]

unde ?

cum ?

Nivelele de eroziune carpatice

- în general sunt indicate prin valorile altimetrice

- Suprafaţa de eroziune daciană / levantină / cuaternar inferior

- 1 – 3 nivele; - dominantă este forma de umeri în culoarele văilor principale

- dezvoltare mai mare pe marginea munţilor

- C Or - Nsup (1200-850m), Nmed (900-700 m),

Ninf (doar la ieşirea văilor din munţi, la 700-650 m)

- C Mer - pe văile transversale (Jiu, Olt, la 800-500 m)

şi la ieşirea din munte a râurilor mai mari (800-650 m)

- M. Banatului - în culoarele depresionare şi pe văile principale (400-350 m)

- M. Apuseni - dezvoltare mai mare pe bordura depresiunilor şi pe văile

Mureş, Crişuri, Arieş (550-350 m)

- clim medit - planaţie + glacisuri de vale sau pe marginile depresiunilor

- sacadate - ponţian-dacian (rhodaniene) şi romanian-pleistocen (valahe)

denumiri regionale

ce ?

unde ?

cum ?

TERASELE

• terase reper: t 30-35 m (baza pleistocenului sup); t 90-115 m (finalul pleistocenului inf) şi t

140-150 m (villfranchian).

• celelalte terase cu poziţii altimetrice intermediare se vor situa între aceste intervale cronologice.

LUNCILE

Majoritatea râurilor cu lungimi peste 10 km au lunci.

a) În masivele cristaline numai cele mai mari râuri au creat lunci înguste cu dispoziţie

monolaterală, celelalte având doar albie minoră cu praguri şi fâşii înguste de bolovaniş sau

prundiş.

b) În formaţiunile sedimentare flişoide sau de molasă, văile sunt mai largi, au lunci, uneori cu

caracter bilateral şi cu 2-3 trepte şi conuri de dejecţie.

c) Râurile care străbat depresiuni tectonice, unde subsidenţa a fost relativ barată prin intense

aluvionări. Aici de-o parte şi de alta a albiei minore se dezvoltă lunci late de 0,5-2,5 km

constituind şesuri aluviale (în depresiunile Dornelor, Ciuc, Gheorghieni, Comăneşti, Braşov,

Haţeg, Brad, Bozovici, Zlatna etc.).

d) În lungul marilor râuri transversale s-au dezvoltat sectoare de lunci extinse în alternanţă cu

altele unde-acestea sunt înguste sau lipsesc (în chei şi defilee).

e) În sectoarele de confluenţă se dezvoltă lunci comune sau torenţii impun generaţii de conuri

de dejecţie.

Vârsta este holocen-actual, stabilită în general prin raportarea la terasele inferioare

(würm-tardiglaciar) sau prin corelare cu depozitele turboase (holocen inferior-mediu)