Despotismul luminat. Ecaterina cea Mare Diderot si EnciclopediaWollstonecraft si drepturile femeii

In Evul Mediu si in epoca moderna timpurie sistemul European de guvernare se perfectionase intr-o oarecare masura.Sefii de state instituisera o conducere centralizata si modernizasera sistemul administrativ.In pofida imbunatatirilor aduse de diverse guvernari , la mijlocul secolului al XVIII-lea Europa inca nu se modernizase din punct de vedere politic.Aproape toate statele europene ramasesera monarhii, asa cum fusesera si in Evul Mediu. Mai mult chiar, ele continuau sa se bazeze pe vechile institutii, inclusiv Biserica , ca sprijin al autoritatii monarhice .Regii de la inceputul secolului al XVIII-lea au inceput sa-si justifice puterea prin argumente “iluministe” in locul teoriilor asupra dreptului divin; cu toate acestea ,monarhia a continuat sa ramana atasata de institutiile si ideile pe care intelectulii de frunte le respingeu , socotindu-le depasite. Majoritatea regilor de la sfarsitul secolului al XVIII-lea se foloseau de sistemele lor politice partial modernizate pentru a promova progresul economic si social. Un timp, a dainuit impresia ca intelectualii vizionari avusesera dreptate sa sprijine conducatorii extrem de puternici. In definitiv ,reformele monarhilor se bazau pe ideile intelectualilor.

Despotismul luminat

“Despotismul luminat” este un regim autoritar si un spirit modern ,care se caracterizeaza prin tendinte laice (toleranta religioasa) si printr-o preocupare foarte noua fata de ceea ce numim azi opinia pubica.

Numeroase tari europene au cunoscut in secolul al XVIII-lea regimuri de felul acesta.

Maria Tereza (1740-1780) si Iosif al II-lea (1780-1790) in Austria.Domnia lor este marcata de o unificare a tarii (germana devine singura limba oficiala), o centralizare , o reorganizare a administratiei si justitiei, de abolirea serbiei personale. Pentru Iosif ,statul este “cel mai mare bine pentru cei mai multi”.In 1781 , libertatea constiintei le este acordata evreilor si protestantilor.Biserica catolica este limitata si subordonata statului :acesta este “josefismul”.

In Suedia ,Gustav al III-lea (1771-1792) . Aboleste tortura ,reorganizeaza finantele si instaureza toleranta religioasa.

In Spania, Carol al lll-lea (1759-1788) .Intareste autoritatea centrala si reorganizeaza finantele. Ii expulzeaza pe iezuiti in 1767 . Favorizeaza agricultura , deschide manufacturi regale si construieste drumuri si sosele.

Ecaterina cea MareImperiul rusPetru l cel mare (1682-1725) reprezentant al dinastiei Romanov , a preluat puterea in secolul al XVII-lea. In 1721, el a dat o noua dimensiune ideii de grandoare imperiala luandu-si si titlul de Imparat si anexand noi teritorii.Armata lui Petru l invinsese

Suedia , iar tratatul de la Nystadt ,din 1721, adusese Rusiei posesiuni in nord-vestul tarmului Baltic (Estonia si Letonia de azi).Pana la sfarsitul secolului conducatorii rusi au continuat sa cucereasca noi teritorii la est si la vest , cele mai importante fiind o parte din Finlanda de nord , Polonia si Lituania la vest si Turcia la sud-vest.Ecaterina a ll-a cea Mare (1762-1796) a carmuit majoritatea acestor teritorii anexate prin expansiuni imperiale.Totodata, ea a sprijinit noile reforme si tendinte intelectuale din dorinta de a ramane in istorie ca un exemplu de despot luminat.

La 28 iunie 1762 , in toiul noptii, sotia tarului le vorbeste trupelor Garzii la Sankt Petersburg. Le anunta ca va urca pe tronul tarului tuturor Rusiilor in locul sotului ei , imparatul Petru al lll-lea. E o lovitura de stat conjugala.Noua imparateasa primeste jubiland jalnicul mesaj de abdicare al lui Petru.Tarul nu lupta. El stie ca armata, in conducerea atotputernicilor frati Orlov, amantii sotiei lui, nu va misca. Ecaterina ii impune imparatului decazut din drepturile sale domiciliu obligatoriu sub supraveghere , nelasandu-I decat “cainele, negrul si vioara lui”, conform propriilor ei cuvinte.Dar si asta e prea mult , pesemne :dupa o saptamana ,fostul tar moare intr-un mod atat de suspect incat nimeni nu se indoieste ca imparateasa a dat o mana de ajutor.

Ciudata rasturnare de situatie de la umilitorul debut la curte, din ianuarie 1744, cand implinise 15 ani, ai printesei Sofia de Anhalt-Zerbst.Imparateasa Elizabeta vrea sa-I ofere o sotie celui pe care il alesese ca s-o urmeze la tron , nepotul ei ,Petru, ultim descendent al lui Petru cel Mare: un tanar necioplit care va ramane imatur , extreme de atasat Germaniei lui natale.In ceea ce o priveste , Sofia isi uita foarte repede copilaria petrecuta la Szczecin unde fusese crescuta in spiritual protestantismului si studiase limba franceza .Vioaie,vesela ,spirituala ,ea face o figura aparte intr-o curte destul grosolana. Fara probleme de constiinta, se lasa convertita la ortodoxism si rebotezata Ecaterina.In schimb ,se obisnuieste mai greu cu ispravile sotului ei ,care o trezeste in toiul noptii ca sa-I laude farmecele amantelor lui .Intai indiferenta,apoi ura se instaleaza intr-o casatorie care,pare-se , nu s-a consumat niciodata.Ecaterina incepe sa se opuna intru totul sotului ei .Lutheranismului si prusofiliei lui, ea le opune un patriotism rusesc si un zel ortodox care isi fac degraba efectul; peste putin timp ,ea devine mai populara decat tarul .Acesta ,imediat dupa ocuparea tronului , comite greseala de a-si instraina armata declarandu-se de parte dusmanului de pana mai ieri ,Prusia, in Razboiul de 7 Ani.

Ecaterina actioneaza neintarziat in vederea scurtarii domniei accestui sot nedelicat,”inlaturat ca un plod pe care il trimiti la culcare”, conform spuselor regelui Prusiei, Frederic al II-lea. Noua imparateasa ,in schimb , este preocupata de imaginea ei. Astfel ,uzurparea ei repede uitata…”Intelighenta” europeana se lasa vrajita de cea care are grija sa treaca drept liberala :Grimm,care ii procura opere de arta ,d’Alembert , Voltaire, caruia ii plateste o pensie si mai ales Diderot ,invitat pe cinci luni la curte, ii sunt obligate; ea ii farmeca, ii incanta, ii flateaza cerandu-le memorii despre unele aspecte ale guvernarii.Fara ca macar sa-si dea seama ,ei ii devin agenti de publicitate in toata Europa.Ecaterina jubileaza,edificandu-si legitimitatea pe aceasta reputatie de mare legiuitoare, de “Semiramida a Nordului”, dupa spusele lui Voltaire.

Tarina are un mare proiect rasaritean: acela de a distruge puterea turceasca , spre a putea reconstitui , in favoarea ei , Imperiul bizantin.Dupa doua razboaie cu otomanii,obtine in 1783 Crimeea, accesul la Marea Neagra si la stramtori .La fel de abila se dovedeste in chestiunea frontierelor europene,unde Polonia devine victima politicii ei de cuceriri.Impartirile successive ale regatului ,dezmembrat in intelegere cu Austria si Prusia , duc pur si simplu la disparitia lui in 1795.Actiune trecuta aproape sub tacere ,pentru ca Revolutia franceza acapareaza atunci atentia Europei; Ecaterina , dispretuind aceasta “desantare”, nu mai are eleganta de a se proclama adepta “Luminilor”…

In 1796, o congestie cerebrala curma brutal zilele Marii Ecaterine, la varsta de 67 de ani. Domnia ei a marcat Rusia, ca si personaliatatea ei in care se amestecau senzualitatea, cinismul si geniul politic . Cu ea ,Rusia iese din umbra ,nerenuntand insa la despotism.

Daca Frederic al ll-lea il manipuleaza abil pe Voltaire, dusmana sa, Ecaterina a ll-a , printr-o ciudata simetrie ,se foloseste de Diderot.Sederea filozofului la Sankt Petersburg il vindeca de orice iluzii in ce priveste posibilitatea transformarii Rusiei.Dar si pastreaza neatinsa increderea in protectoarea lui.Ramasul bun pe care si-l ia in scris este impregnate de o emotie reala, datorat mai mult lirismului decat lingusirii.

Diderot (1713-1784) si Enciclopedia

Librarul Le Breton le incredinteaza in 1747 , lui Diderot si d’Alembert sarcina de arealiza , pornind de la traducerea Dictionarului englez a lui Chambers , o Enciclopedie sau Dictionar semantic al stiintelor, artelor si meseriilor.Prospectul lui Diderot , din 1750 provoaca primele atacuri ale iezuitilor.Cand apare volumul l , in 1751 , izbucneste scandalul cu abatele de Prades , a carui teza in teologie pare marcata de spiritual filozofic. Pentru ca publicarea sa continue, in ciuda interdictiilor, va trebui ca realizatorii ei sa se bucure de protectia doamnei de Pompadour si a directorului librariei Malesherbes.Articolul”Geneva” (volumul Vll,1757) declanseaza reactia viguroasa , mai degraba inoportuna, a lui Rousseau aflat de acum inainte intr-o situatie delicate fata de fostii lui prieteni.Pregatita de tot felul de atacuri repetate, criza se dezlantuie in 1759: retragerea privilegiului de editare ,puternice critici din parte ziaristului Freron , discursul ostil al lui Lefranc de Pompignan . Comedia Filozofii (1760) a lui Palissot trece , cu success de public, la satizarea clanului enciclopedistilor; Diderot este vizat cu precadere si ar fi putut fi tentat, precum d’Alembert, sa renunte la lucrare.Dar el persista iar opera este dusa la bun sfarsit desi nu il multumeste fcand descopera amputarile datorate autocenzurarilor librariilor. Tratand subiete primejdioase , politica , religie , se recurge la sugerare, la insinuare, se foloseste sistemul trimiterilor , se cauta adapost in spatele eruditiei. Unele articole denota o conceptie materialista (“Naitre”-a se naste), sau liberala(“ Privilege”-privilegiu).

Pregatirea si publicarea Enciclopediei sunt comtemporane cu principalele opere ale celor ce au fost numiti “filozofi”, dintre care multi participa la marea lucrare.Montesquieu publica Spiritul legilor in 1748 ,Buffon primele volume ale Istoriei naturale si Diderot Scrisoare despre orbi in 1749.De la Discurs asupra stiintelor si artelor (1750) la Emil si la Contractul social (1762), de la Secolul lui Ludovic al XIV-lea

(1751),la Dictionarul filozofic(1764) ,Rousseau si Voltaire isi scriu operele majore in anii Enciclopediei.Deceniul 1750-1760 marcheaza cu adevarat apogeul “Luminilor”

Wollstonecraft (1759-1797) si drepturile femeii

Cei mai multi intelectuali din epoca luminilor se considerau mostenitorii a doua secole de progres intellectual si cultural.In opinia lor ,aceasta pozitie le ingaduia sa discearna viciile societatii si sa gaseasca o cale de a le indrepta.

Dupa toate probabilitatile , in primele secole ale epocii moderne conditia femeilor s-a inrautatit .Hobbes si Locke nu gasisera nici o motivatie in lumea naturala pentru ca femeile sa fie socotite inferioare din punct de vedere social, totusi nu acordasera prea mare atentie acestei probleme.Rousseau considera ca femeile nu au ce cauta la conducerea sistemului politic , iar Immanuel Kant(1724-1804) , mare filozof german, era de parere ca nici nu meritau sa beneficieze de educatie.Cu toate acestea, Mary Wollstonecraft avea un punct de vedere total diferit in privinta femeilor.Aceasta englezoaica sustinatoare a drepturilor femeii argumenta ca preceptele iluministe se aplicau in egala masura barbatilor si femeilor si ca acestea din urma trebuiau sa pretinda revizuirea conditiei lor sociale.Era necesar ca ele sa puna capat situatiei de inferioritate impuse de barbate si sa-si ceara drepturile ce le fusesera harazite de la natura.Ideile prezentate in lucrarea Revendicarea drepturilor femeii (1792) aveau sa exercite o puternica influienta in secolul al XIX-lea si mai tarziu.