Cuprins

Introducerea..................................................................pag.3

Capitolul I.....................................................................................pag.5

Capitolul II .......................................................................................pag.9

Capitolul III.................................................................................pag.13

Capitolul IV.................................................................................pag.14

Bibliografia.................................................................pag.21

3

INTRODUCEREA

Femeia a fost intodeauna un simbol al frumusetii, al gingasiei si delicatetii. Cu sentimente discrete si suferinte abia ghicite, ascunse bine in spatele unui zambet inselator, dar cu sensibilitati adanci si profunzimi sufletesti nebanuite, mostenitoarele Evei au inspirat prin frumusete o multime de artisti de-a lungul timpului. Femeia a fost cantata, pictata, a fost elogiata in versuri si proza, a fost muza si zeita pentru barbati sensibili, a fost izvor de inspiratie si creativitate, dar si mare adanca in care multi Adami si-au inecat suferinta. Mama, iubita, prietena devotata sau amanta pasionala, femeii i s-a atribuit o imagine poate exagerata, poate prea fragila de-a lungul istoriei.

Femeia este primăvara vieţii, este anotimpul care reuşeşte să topească într-o singură culoare toate nuanţele celor patru vârste. Există ca să dea naştere şi să facă să renască viaţa, să şteargă lacrimile copiilor, să aline suferinţa şi durerile bătrânilor, să iubească şi să trudească până când poate să-şi împletească cuibul sub streaşina propiei case .

Se spune că nu există femei urâte iar eu cred în vorba această care ascunde înţelepciunea populară.Sunt doar chipuri veştejite de tristeţe, de necazuri, de greutăţi, femei care nu mai reuşesc să înfrunte viaţa, nu ştiu sau nu mai au puterea să-şi coloreze chipul cu frumuseţea unui zâmbet, a unui gând bun, a unei fapte importante pentru ea sau pentru ceilalţi, sau cu farmecul iubirii... Iubirea este culoarea preferată a femeii: ea pictează viaţa celor din jur în cele mai calde şi pastelate culori, dacă mărul din care a gustat este roşu, sănătos şi nu-şi pierde niciodată jumătatea.

4

Capitolul ISTATUTUL FEMEII IN GRECIA ANTICA

În Grecia antica, femeile erau considerate fiinte inferioare, cu un nivel de inteligenta putin mai ridicat decat cel al copiilor.

Filosofii credeau ca femeile aveau emotii puternice si minti slabe. Din acest motiv ele trebuiau protejate de ele insele. Fiecare femeie avea un gardian (sotul, sau cel mai apropiat barbat nascut in familie) care detinea controlul asupra vietii ei. Ea putea sa detina imbracaminte, bijuterii, sclavi personali, si putea sa achizitioneze lucruri marunte, necostisitoare. Cetatenia ii oferea femeii dreptul de a se casatori cu un barbat cetatean, dar nu-i oferea nici un drept politic sau economic.

Datoria nevestelor era sa nasca copii legitimi si sa aiba grija de casa. Ele ieseau in afara casei, doar foarte rar si numai insotite de catre sclave, cu ocazia participarii la diferite festivaluri sau funerarii. Despre o femeie vazuta singura pe strada se credea ca este sclava, prostituata sau concubina. Spre deosebire de egipteni – care mergeau la petreceri impreuna cu sotiile lor si romani – unde femeia era gazda in casa, femeile grecilor nu aveau voie sa iasa din camera lor atata timp cat barbatul avea oaspeti.

Varsta medie de casatorie a fetelor din Atena era de 13-14 ani, pe cand a barbatilor era in jur de 30 de ani.

În societatea greacă, structurile patriarhale provin cu siguranţă de la invadatorii de cultură indo-europeană. În aceste structuri, femeia a rămas întotdeauna pe un loc secundar în faţa legii. În societatea ateniană, tânăra educată în gineceu pe lângă mama sa, nu părăsea locuinţa familială decât pentru a intra în aceea a soţului care i-a fost ales. Stăpâna casei trăia în gineceu împreună cu copiii şi servitoarele. Ea nu lua parte niciodată la ospeţele soţului care îşi primea prietenii şi concubinele în andron. Soţia nu ieşea decât însoţită de o servitoare care îi ducea umbrela şi scaunul. Nu avea nici un drept legal, nu lua parte la guvernarea cetăţii.

Deşi lua parte la viaţa religioasă a cetăţii, accesul la marile jocuri îi era interzis şi se pare că-i era interzis şi accesul în teatre, când aveau loc reprezentaţii comice. În timp ce soţul putea avea concubine şi primea la masa sa curtezane, adulterul atrăgea pedeapsa pentru femeie, ca şi pentru bărbatul care avea relaţii cu o femeie măritată. (În acest caz, soţul avea chiar dreptul să-l omoare, ceea ce nu se întâmpla decât în cazuri excepţionale, deoarece era posibilă totdeauna o târguială, chiar o

5

“despăgubire”, ceea ce i-a făcut pe unii soţi să practice un fel de şantaj.) Femeia adulteră trebuia repudiată.

Se pare că femeia din Sparta se bucura de mai multă libertate, deşi nu avea mai multe drepturi decât ateniana. Fără îndoială, ea lua parte la exerciţii şi, în acest caz o făcea dezbrăcată de veşmintele sale; existau concursuri rezervate pentru fetele tinere din Sparta, la Olimpia, în afara epocii marilor jocuri. De altfel, şculptorii neau lăsat reprezentări de tinere spartane exersându-se pentru alergare. După legile lui Licurg, ele erau obligate să facă nu numai exerciţii de alergare, ci şi de luptă şi de aruncarea discului şi a suliţei. Cu toate acestea,  ele nu luau parte la viaţa politică a cetăţii: chiar dacă au exercitat o influenţă aceasta a avut totdeauna un caractcr privat. Dacă tinerele spartane duceau viaţa liberă proprie băieţilor, aceasta se întâmpla pentru a rămâne viguroase si a da cetăţii copii robuşti.

Este adevărat că nu trebuie să ne imaginăm viaţa femeii în Grecia antică pornind de la legislaţii, care erau deosebit de riguroase. În comediile lui Aristofan găsim reflectarea unei realităţi care dovedeşte că femeile ştiau să-i facă pe bărbaţi să le asculte. În epoca elenistică întâlnim femei arhitecţi, pictori etc., fără să uităm poetesele care au fost numeroase în Grecia. Dacă, în principiu, femeile nu puteau fi proprietare, ele ştiau să ocolească legea şi în această privinţă. Curtezanele, dar şi cântăreţele din flaut şi dansatoarele, aveau o viaţă liberă şi puteau face dragoste cu cine doreau. Ele erau singurele care, cu puţine excepţii, puteau dobândi o cultură; pentru ele, aceasta era chiar o necesitate, pentru a putea participa la viaţa amanţilor lor. Exemplul cel mai caracteristic este Aspasia, care a exercitat o influenţă considerabilă asupra bărbaţilor din anturajul lui Pericle.

In Atena, prima greutate pe care o intampina o fetita nou nascuta era faptul de a i se permita sa traiasca. Lucrul acesta depindea in mod direct de decizia tatalui dat fiind ca in familiile ateniene, nasterea unei fetite nu era considerata un eveniment care aducea vreun folos, ci doar o cheltuiala in plus pentru familie. Intr-o societate patriarhala dura, ca cea ateniana, in care averea se transmitea exclusiv din tata in fiu (legitim), o fetita, neavand posibilitatea de a duce numele mai departe, nu avea nici dreptul de a mosteni averea.

Principiul societatii ateniene prevedea cum ca femeia traia in permanenta sub tutela unui barbat. Pana devenea o tanara buna de maritat, se afla in tutela tatalui. Atunci cand ajungea la varsta maritisului, care in acele vremuri coincidea cu varsta la care aveau prima menstruatie, tatal ii alegea sotul. In cazuri rare, conform unei traditii mai vechi, mireasa constituia trofeul oferit castigatorului unor intreceri organizate de tatal fetei. In cazuri rarisime, fetei i se permitea sa isi aleaga singura sotul.Ceremonia casatoriei era constituita din doua etape. Prima etapa o constituia logodna -un act de garantare- la care prezenta femeii nu era nici macar necesara. Incheierea acestui act legal presupunea semnarea unui contract prenuptial care stabilea in mod

6

precis zestrea. A doua etapa era constituita din "predare". Aceasta etapa era si cea mai importanta. In fapt, tatal preda tutela fetei, sotului, care, la randul sau prelua tutela tinerei sale sotii. Prima grija a tinerei sotii, odata ajunsa in casa sotului era aceea de a se prosterna in fata "estiei", a spatiului destinat adorarii zeitei protectoare a casei, a casniciei, a caminului: Hestia.

Incepand cu acest moment, ea incepea sa participe activ la ceremoniile religioase ale casei, avea un rol primordial aici.

Principala sa ocupatie si indatorirea in calitate de sotie era administrarea gospodariei. La atenieni, o administrare buna a gospodariei era echivalenta cu reusita unei casnicii. Tocmai de aceea, stapanul si domnul casei, barbatul, isi asuma sa explice aceste atributii noii sale sotii inca de la inceput. Sotia locuia intr-un "gynekoniti", adica intr-un spatiu destinat exclusiv femeilor: sotiile altor membri, mamele, bunicile, copii de sex feminin si spatii unde munceau sclavele. Sotia supraveghea si indruma sclavii si veghea asupra modului de administrare a bunurilor si veniturilor. Nevestele de provenienta aristocrata, pe langa toate celelalte, se ocupau si cu tesutul si croitul hainelor. De asemenea, tot ele se ocupau de educatia si cresterea copiilor. In ritmul acesta insa, cu atatea treburi, sotiile aristocrate nu aveau timp sa mai iasa din casa. In familiile sarace insa, acestea erau nevoite sa iasa din casa pentru a munci. Aristotelis consemna chiar in "Politica" faptul ca "e imposibil sa impiedice cineva femeile sarace sa iasa in drum". Printre altele, aceste femei munceau la prelucrarea lanii, prepararea produselor alimentare, culegeau roadele campurilor si, la varste inaintate, munceau ca vanzatoare.

Ca si activitate sociala, atenienele participau la cele mai mari sarbatori religioase ale orasului. Una era inchinata lui Dionisos (celebrarea primaverii, celebrarea florilor, sarbatorirea primului vin). Aceasta sarbatoare dura 3 zile.

De asemenea, participau la Panathinaika, adica la sarbatoarea cea mai mare in timpul careia era cinstita protectoarea orasului, zeita Atena. In cursul acestei mari sarbatori, 4 fete de neam aristocrat teseau valul sacru. Acest val era intotdeauna de culoare galben si continea reprezentari ale luptei cu titanii. Acesta era plimbat imprejurul orasului intr-un carut sub forma de corabie si era urmat cu mari ceremonii de alaiul cetatenilor (semana cu plimbarea Epitafului la crestini). Asa cum se observa in basorelieful din partea rasariteana din Acropole, fetele din alai purtau canistre cu vin, pe care le predau conducatorului procesiunii.

Deplina participare la o sarbatoare aveau femeile doar la aceea organizata spre cinstirea zeitei Demetra. Nu numai ca participau dar participau si in mod exclusiv, barbatii fiind interzisi. Sarbatoarea aceasta se numea Thesmoforia.  Barbatii erau exclusi cu desavarsire, asa cum am mai spus iar sensul adunarii acesteia de femei era acela de a le reaminti  si a sarbatori rolul "rodului", in toate sensurile sale de fertilitate: de procreatie sau belsug al campurilor. Sarbatoarea tinea 3 zile, avea etape

7

bine determinate, femeile se adunau toate in templul zeitei Demetra si aveau voie sa isi aduca si copiii cu ele daca inca ii alaptau. In tot acest timp nu se duceau deloc acasa. Pentru a putea participa insa la aceasta sarbatoare, sotiile aveau nevoie de acordul in scris al barbatilor lor dar si ca aceastia sa suporte toate cheltuielile necesare. La aceasta sarbatoare era interzis accesul fecioarelor.

De asemenea, femeile participau la orice ceremonie de adorare a vreunei zeitati de sex feminin. Dreptul aceasta se transmitea prin nastere, era o mostenire de familie.

De cu totul alte conditii se bucurau insa alte femei. Acestea erau "eterele", cuvant care s-ar traduce prin tiitoare, companioane. Ele se bucurau de libertati si aveau o cu totul alta situatie si pozitie fata de restul femeilor, poate una comparabila cu cea a spartanelor doar. Spre deosebire de altele, ele erau educate, aveau cunostinte literare si, de asemenea, aveau preocupari artistice. In primul rand insa, erau charismatice. Pozitia acestor femei educate si cultivate era cu mult, mult diferita. Mai intai de toate, participau liber la asa numitele banchete ale barbatilor si nu numai cu prezenta. Pe la casele lor se adunau foarte multi tineri. Erau admirate, in cinstea lor se faceau statui din aur si poetii le dedicau poezii. Multe dintre acestea au devenit foarte cunoscute pentru inteligenta si spiritualitatea lor, asa cum au fost: Fryni (Phryne), Neaira, Lais, Thais. Foarte multe au lasat scrieri in literatura greaca si s-au pastrat pana azi. Cu titlu de comentariu personal, parca niciunde nu am gasit o diferentiere mai mare intre femeie si feminitate ca in cazul sotiilor si eterelor, la atenieni. Desigur, imaginea eterelor era umbrita prin faptul ca se "amestecau" atat de mult si atat de liber cu barbatii. Pe de alta parte insa, mi se pare de neinteles cum tocmai recunoasterea feminitatii unei femei, o putea dezonora intr-un fel, o putea umbri oarecum. Observatia o fac pentru ca si azi, aceasta subtila diferentiere inca se face. O femeie evident feminina e admirata si tocmai de aceea mai greu respectata.

Rolul femeii in politica Atenei era inexistent. Oricum, femeile nu erau considerate cetateni, nu aveau drept de inscriere in registrele civile. Ele erau inscrise doar in registrele fratriei, "casei" de care apartineau. De asemenea, nu aveau drept la domiciliu propriu -asadar nici la mostenire- iar acesta era tocmai criteriul primordial pentru calitatea de a fi cetatean al Atenei.

 De asemenea, nu aveau dreptul de a participa la procese si, in caz de nevoie, erau reprezentate de catre "stapanul" lor, asa cum era numit barbatul acestora. In acelasi timp insa, in mod paradoxal, jucau un oarecare rol  de cetatean. Asadar, fie si intr-un mod atipic, ele constituiau totusi parte din sistemul politic al Atenei chiar daca acesta nu voia sa le recunoasca in mod specific ca fiind cetatene de drept.

Acest rol de cetatean reiesea indirect in cazul casatoriei. Mai precis, singura casatorie considerata legala in Atena era acea casatorie dintre un cetatean atenian si fiica unui alt cetatean atenian. Copiii rezultati din orice alt fel de casatorie erau considerati bastarzi. Aceasta lege a fost votata si adoptata legal in anul 451 i. H,

8

propunerea de lege apartinandu-i lui Pericle. Se vede treaba ca Pericle nu a avut ce face, pentru ca pe baza legii promovate de el, fiul sau a fost considerat mai apoi bastard si decazut din drepturile cetatenesti. Asadar, desi nu era considerata cetateana, femeia era totusi considerata ateniana si dincolo de faptul ca pentru un cetatean atenian numai o astfel de femeie nastea copii legitimi, tot numai o astfel de femeie ii putea asigura mostenitori ai averii, altfel nu avea mostenitori deloc (bastarzii nu aveau drept la mostenire).

Capitolul II

STATUTUL FEMEII IN ROMA ANTICA

In Roma antica femeia trecea de la autoritatea tatalui la cea a sotului; chiar si o vaduva bogata avea nevoie de un barbat pentru a-i supraveghea averea.

Femeilor romane nu le era permis sa detina afaceri proprii.Femeile ce apartineau familiilor instarite nu erau nevoite sa lucreze, munca

fiind rezervata sclavilor si claselor inferioare.Principala ocupatie a femeii era ingrijirea casei si cresterea copiilor, insa

femeile sarace erau nevoite sa si munceasca pentru a putea trai. Femeile sclave lucrau ca servitoare sau ca menajere personale ale doamnelor din clasele superioare.

Fetele romane se casatoreau la 14 ani cu un sot pe care in alegea familia. Dragostea nu avea rol important ca in societatea egipteana ci primau interesele economice si relatiile. In societatea romana, casatoria si familia erau considerate foarte importante. Inainte de a trece la imperiu, divortul a devenit posibil deoarece legislatia in ceea ce priveste rolul femeii s-a schimbat, acesta avand dreptul de a avea bunuri personale care sa ii apartina inainte de casatorie si care sa fie ale ei si dupa casatorie.

Deasemenea au existat femei careaau ramas remarcate in aceasta perioada.Livia Drusilla. Prima împãrãteasã romanã a trãit între 58 a. Hr. şi 29 p.Hr. mai

întâi a fost soţia lui Tiberius Claudius Nero, cu care l-a avut pe viitorul împãrat Tiberius. În momentul în care îl întâlneşte pe Octavian, este însãrciantã cu cel de-al doilea sãu copil, Drusus, în vreme ce Octavia este la rândul sãu nsurat cu Scribonia. Cei doi se cãsãtoresc în cele din urmã, Livia consiliindu-l pe toatã durata domniei. Cum Augustus nu avea fii, Livia începe sã-şi promoveze propriii copii la succesiune, iscându-se zvonuri cum cã ar elimina pe oricine concura cu ei, ca de pildã pe nepotul lui Augustus, Marcellus. Ideea mamei vitrege malefice capatã proporţii accentuate în

9

imaginea Liviei, perceputã de mulţi drept o criminalã cu sânge rece, dar nu existã de fapt dovezi care sã susţinã acuzarea. Augustus îi lasã Liviei o treime din avere şi o i adoptã, probabil în semn de recunoştinţã. Tiberius în schimb nu suporta atitudinea sa dominatoare, chiar trimiţându-l pe Caligula în locul sãu la Roma atunci când aceasta moare.

Fulvia. A fost printre femeile cele mai implicate în politicã din perioada republicanã. A trãit între 83 şi 40 a.Hr. Primul sãu soţ a fost Publius Clodius, binecunoscut pentru cã se furişase travestit la festivalul Bona Dea ca sã se întâlneascã cu soţia lui Caesar. Dupã ce Clodius este omorât de Milo, Fulvia îi târãşte trupul prin oraş provocând o revoltã a susţinãtorilor clodieni. Reţelele clientelare ale soţului sãu trec acum în subordinea ei. Fulvia se cãsãtoreşte apoi cu Scribonius Curio, alt politician popular, care moare în timp ce luptã de partea lui Caesar. Ultimul sãu mariaj îl implicã pe Marcus Antonius, bun prieten cu Curio. Cicero ia în derâdere relaţia dintre cei doi soţi, spunând cã Antonius a luat-o de nevastã doar pentru banii ei. Dupã formarea celui de-al doilea triumvirat, Fulvia intervine în proscripţii. Dupã ce este ucis Cicero, Dio descrie cum Fulvia îi înfige în limbã unul dintre acele sale de pãr. Împreunã cu fratele lui Antonius, Lucius, Fulvia ridicã legiunile împotriva lui Octavian. Lucius i se predã lui Octavian, iar Fulvia fuge în Grecia, unde moare din cauze necunoscute.

Agrippina Minor(15-59). La 13 ani se mãritã cu Gnaeus Domitius Ahenobarbus, care avea o reputaţie proastã, acuzat de violenţe şi necinste. Cei doi au un copil numit Lucius Domitius Ahenobarbus, viitorul împãrat Nero. Când devine Caligula împãrat, acesta îi acordã numeroase privilegii. Când moare Drusilla, pe care Caligula o tratase mai mult ca pe o soţie decât ca pe o sorã, acesta se rãceşte faţã de Agrippina şi cealaltã sorã, Livilla. Cele trei se implicã intr-un complot pentru asasinarea împãratului, drept urmare intrã în exil, de unde le readuce Claudius. La moartea Messalinei, Claudius este sfãtuit de libertul Pallas sã se însoare cu Agrippina (care de altfel avea o relaţie cu ea), pentru a uni ramurile iulianã şi claudianã ale

10

familiei. Cãsãtoria a fost controversatã pentru cã era totuşi vorba de nepoata sa. Aceasta îl convinge sã-l adopte pe Nero, dar cum acesta înclina mai mult spre propria sa odraslã, Britannicus, ajunge sã fie otrãvit. Agrippina exercitã astfel puterea prin fiul sãu Nero, pe care îl controleazã şi prin mijloace sexuale. Dupã mai multe atentate eşuate, Nero apeleazã în cele din urmã la clasica metodã a înjunghierii.

Agrippina Maior(14-33). A fost nepoata lui Augustus, fiica omului sãu de nãdejde Agrippa şi soţia popularului general Germanicus. La moartea lui Agrippa, mama Agrippinei se mãritã cu Tiberius, o cãsnicie nefericitã pentru cã Tiberius este forţat sã divorţeze de Vipsania, cea pe care o iubea. Agrippina nu îşi mai vede mama dupã ce acesta este exilatã pe motiv de adulter. Cu Germanicus are 6 copii, prntre care şi Gaius, viitorul împãrat Caligula. Obişnuia sã meargã cu copiii la campaniile lui Germanicus, unde Gaius îmbrãca un costum militar în miniaturã, de unde şi porecla de Caligula (micile încãlţãri).

Iulia Domna. Soţie a lui Septimius Severus, Iulia Domna a trãit între 170 şi 217. Nãscutã în Siria, tatãl ei era mare preot la templul lui Elagabal. Obişnuia sã-şi sfãtuiascã soţul, ba chiar sã-l acompanieze la campaniile militare. Mulţi romani considerau cã acumulase o putere mult prea mare. Se confruntã adesea cu acuze de adulter sau trãdare, nedovedite niciodatã. Încearcã sã menţinã o relaţie bunã între cei doi copii, dar Caracalla ajunge pânã la urmã sã-l ucidã pe Geta. La asasinarea lui Caracalla, Iulia se sinucide. Sora sa, Iulia Maesa, este la rândul sãu o femeie influentã, care contribuie la complotul în vederea eliminãrii lui Macrinus, pentru ca nepotul sãu Elagabal sã ajungã împãrat. Dupã uciderea lui Elagabal şi a mamei sale, Alexander Severus este cel care ia tronul, dar cea care exercita puterea era Iulia Mamaea, mama sa şi rudã a Iuliei Domna.

11

Valeria Messalina. Nãscutã în jurul anului 20, era verişoarã cu Nero şi Caligula şi se cãsãtoreşte cu Claudius. Alãturi de fiica lui Augustus, Iulia, este probabil una dintre cele mai desfrânate femie din istoria Imperiului. Diferenţa de vârstã dintre ea şi Claudius era de 30 de ani. Conştientã de asta îşi foloseşte toate resursele pentru a profita din plin de mariaj. Îi porunceşte lui Claudius sã se descotoroseascã de toţi cei care nu ii erau pe plac. În ciuda tuturor calitãţilor de care beneficia, Valeria îl manipula foarte usor. Povestea despre competiţia ei cu o prostituatã pentru a-şi mãsura abilitãţile sexuale o regãsim la Pliniu cel Bãtrân, care ne transmite cã împãrãteasa a câştigat cu 25 de parteneri. Una dintre cele mai faimoase aventuri ale sale este cea cu senatorul Gaius Sillius, cu care se mãritã, iar când Claudius descoperã bigamie ordonã moartea amândurora.

Octavia(69-11 a.Hr.). Sora cea mare a lui Octavian şi nepoata lui Caesar se mãritã însã cu unul dintre oponenţii unchiului sãu, Marcellus. Dupã aceea se mãritã cu Marcus Antonius, care o pãrãseşte pentru Cleopatra. În ciuda acestui fapt ea îi rãmâne loialã, exercitând rolul de negociator între acesta şi Octavian. Dupã ce primeşte de la ea bani şi trupe pentru campania din Orient, divorţeazã de ea, eveniment folosit de Octavian în propaganada împotriva lui Antonius. Dupã siniciderea soţului, ea ia în grijã pe cei 4 copii avuţi cu Cleopatra şi Fulvia. Octavia era respectatã foarte mult de fratele sãu, reprezentând un model pentru multe femei romane.

Porcia Catonis. Porcia a trãit între 70 şi 42 a.Hr., fiicã a lui Cato cel Tânãr, dar mai faimoasã ca soţie as lui Marcus Iunis Brutus. Mulţi o considerau bunã şi blândã, precum şi o iubitoare a filosofiei. Prima sa cãsnicie a fost cea cu Bibulus, un aliat al lui Cato. Quintus Hortensius îi cere lui Bibulus sã o lase pe Porcia sã stea cu el pânã îi face un copil, dar acesta refuzã. Apoi Cato divorţeazã de soţia sa Marcia pe care i-o oferã lui Hortensius. Bibulus moare dupã ce Pompei este înfrânt, iar Cato se sinucide. Porcia atunci îl ia de soţ pe vãrul sãu, Brutus, mariaj aprobat de puţini, printre care Cicero. Porcia îii era foarte devotatã lui brutus şi una dintre puţinele femei, dacã nu chiar singura, implicatã în complotul împotriva lui Caesar. Plutarh scrie cã acesta s-a injunghiat în picior pentru a-i arãta cã poate fi de încredere. Brutus o apreciazã foarte mult pentru vigilenta şi inteligenţa sa. Când asasinii fug din Roma, ea rãmâne în Roma. Circumstanţele morţii sunt incerte, dar este posibil sã fi comis suicid dupã moartea soţului.

Servilia Caepionis. Sora vitregã a lui Cato cel tânãr şi amanta lui Caesar, soacra lui Cassius şi mama lui Brutus, Servilia era un personaj influent prin conexiunile pe care le avea cu multe familii romane importante. Ea şi fraţii sãi sunt crescuţi de unchiul lor, Livius Drusus. Din pãcate este asasinat pentru cã a încercat sã obţinã cetãţenia pentru aliaţii italici. Pe primul ei soţ, tatãl lui Brutus, îl ucide Pompei. Începe o aventurã cu Caesar şi circulau zvonuri cum cã fiica sa, Iunia Tertia,

12

era de fapt copilul sãu cu Caesar. Se mai credea şi cã fata lui Caesar, Iulia, se logodise cu Brutus, deşi situaţia este cam confuzã pentru cã Brutus îsi schimbã temporar numele când îl adoptã fratele Serviliei. Un episod amuzant în legãturã cu Servilia se consumã când Caesar primeşte de la ea o scrisoare conceputa în timpul dezbaterii despre conspiraţia lui Catilina. Cato susţine cã Caesar primeşte corespondenţã de la conspiratori şi îi ordonã sã citeascã scrisoarea în public, scrisoare care se dovedeşte o epistolã amoroasã a Serviliei...Relaţia dintre cei doi a afectat relaţia dintre Caesar şi Brutus, pe care Caesar vrea sã-l protejeze, dar in schimb acesta conspirã cu Cassius în casa Serviliei. Nu se ştie dacã aceasta era la curesnt cu planurile lor.

CAPITOLUL III

STATUTUL FEMEII IN EGIPTUL ANTIC

In Egiptul Antic femeia avea drepturi egale cu cele ale barbatului insa pozitia sa sociala depindea direct de pozitia sociala pe care o avea tatal sau sotul. Femeile egiptence aveau libertate, putere, si drepturi chiar daca capul familiei era barbatul. In societatea egipteana femeile aveau dreptul sa imprumute bani, sa conduca tara, sa intenteze divort, sa detina proprietati sau cladiri si nu erau dependende financiar de capul familiei. Aveau insa si destule responsabilitati care decurgeau din aceste drepturi.

Cei care aveau dreptul la poligamie era regele, care avea puteau sa avea mai multe neveste numai una dintre ele fiind desemnata regina. Femeile si barbatii, indiferent de pozitia sociala, erau considerati casatoriti atunci cand hotarau de comun acord sa locuiasca in aceiasi casa, nu exista o ceremonie a casatoriei. Pentru acestia dragostea era importanta iar familia era un loc unde se puteau relaxa. Divortul nu insemna ce inseamna astazi, nu existau procese de divort ci totul se incheia la fel ca si casatoria, fara vreun act anume.

Femeile erau cele care se ocupau de familie si de copii iar barbatii se ocupau de politica si alte probleme administrative. Famiile bogata aveau servitori dar sotia era cea acare trebuia sa ii supravegheze. Daca familia nu era una instarita, femeile preparau mancarea si aveau si rolul de a confectina imbracamintea familiei.

Egipteanca din vremea faraonilor, pe cât de celebră pentru frumuseţea şi ingenuitatea ei, pentru inteligenţa şi şiretenia sa, pe atât de controversată, este cu siguranţă una dintre cele mai misterioase şi incitante fiinţe din antichitate. Scrierile, fie ele de specialitate sau nu, referitoare la aceasta şi la rolul său în societatea egipteană veche, nu sunt puţine, însă, aşa cum vom vedea, ele sunt pline de

13

contradicţii. Pe de o parte, „literatura nu este îngăduitoare cu femeia egpteană; frivolă,

cochetă şi capricioasă, incapabilă să păstreze un secret, mincinoasă şi răzbunătoare, necredincioasă de la natură, povestitorii văd în ea cuibul tuturor păcatelor, cutia tuturor răutăţilor” . În tabăra adversă, „imaginea feminină redă iubirea, fecunditatea sau grija, adică amanta, mama, bocitoarea, cea care provoacă dorinţa, care dă viaţă sau veghează asupra defunctului ce pleacă spre eternitate” . 

Cu siguranţă, adevărul se află undeva la mijloc, fiind o combinaţie a acestor două aspecte. Nu trebuie sa omitem că, în societatea egipteană antică, adulterul, de exemplu, era aspru pedepsit, putând merge până la condamnarea la moarte. Deşi nu a fost consemnată o astfel de sancţiune în această privinţă, trebuie să ne aducem aminte de puterea fantastică pe care faraonul o exercita asupra supuşilor săi. Aşadar, este puţin probabil ca majoritatea femeilor din acea perioadă să fi încălcat legile impuse de voinţa acestui reprezentant al divinităţii. Pe de altă parte, sunt binecunoscute cumploturile din haremul regal care erau puse la cale de soţiile faraonului. Cazul reginei Telika, cea de-a patra soţia a lui Amenofis al III-lea, este deja devenit celebru. Conform cercetărilor efectuate de arheologi, antropologi şi egiptologi prin intermediul xenoglosiei (capacitatea oamenilor ca, aflaţi într-o stare care scapă controlului conştientului – transă sau vis – să vorbească limbi necunoscute lor), aceasta a fost ucisă din porunca primei soţii a lui Amenofis al III-lea, Teje, nemulţumită atât de influenţa puternică pe care ea o avea asupra faraonului cât şi de simpatiile religioase ale acesteia faţă de religia lui Aton .

CAPITOLUL IVSTATUTUL FEMEII IN EVUL MEDIU

Femeile Evului Mediu au fost renumite ca sotii, mame si calugarite (femei ale bisericii), dar au mai fost cateva care s-au indepartat de traditiile acelor vremuri; acelea au fost scriitoarele, poetele, educatoarele si chiar cele care au practicat vrajitoria.

In intregul Ev Mediu situatia femeii era intr-o umbra deasa si grea a pacatului originar. Femeile erau vazute ca fiind inferioare barbatilor si nu se bucrau de afectiunea lor. Biserica le invata pe femei ca trebuie sa fie ascultatoare si supuse tatilor si barbatilor lor.

La oras, femeile aveau o varietate de ocupatii: faceau comert, coceau paine si torceau. Atat femeile casatorite cat si cele necasatorite erau nevoite sa munceasca

14

pentru a trai si de multe ori ele lucrau in mai multe locuri, deoarece erau platite mai putin decat barbatii.

Proprietarii, fie ei barbati sau femei erau figuri importante in societatea medievala iar o femeie nemaritata proprietara avea drepturi egale cu cele ale unui barbat.

Ea putea sa-si faca testament si avea drept de semnatura. Dar din momentul casatoriei, ea ii ceda pamantul si drepturile sotului ei. Doar la moartea lui avea dreptul la o treime din pamant, pentru a se intretine.

De cele mai multe ori,casatorianu era alegerea femeii, ci era mai degraba determinata de vointa parintilor.

Inca de la o varsta frageda, fetele erau obisnuite cu gandul ca se vor casatori si erau invatate cum sa devina neveste bune pentru viitorii lor soti: sa le faca pe plac si sa le creasca copiii. Era de neconceput pentru o femeie sa-si urmareasca propriile idealuri sau sa aiba dorinte, acestea fiind privilegiile barbatilor.

Femeile erau crescute pentru a se marita, unica lor alternativa fiind intrarea intr-o manastire de maici. Femeile puteau fi date la o manastire de catre propria familie, dar puteau intra si de bunavoie, indiferent de varsta.Pentru multe femei manastirea era locul in care scapau de saracie, in care li se oferea oportunitatea de a avea o viata pioasa, de a obtine o educatie si anumite responsabilitati care le erau refuzate in lumea exterioara.

De abia spre sfarsitul secolului al 18-lea, in societatea burgheza s-au facut auzite si primele voci care revendicau drepturi egale pentru femei. Acest lucru a avut mai multe cauze. In primul rand, Declaratia Drepturilor Omului, elaborata pe baza dreptului natural in Franta si Statele Unite, au facut ca si femeile sa emita pretentia unor drepturi egale.

Prin dezvoltarea activitatii capitaliste de productie, locul de munca si cel de domiciliu au devenit entitati din ce in ce mai diferite.

Societatea burgheza nu permitea femeilor sa devina concurente directe in cadrul procesului de productie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic si chiar si privat.

Femeile aveau posibilitati limitate de educatie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte si nici nu puteau sa lucreze fara consimtamantul sotului lor. In divorturi si in hotararile judecatoresti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate in mod clar.

In acelasi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii si erau exploatate la maximum. Aceasta situatie generala a constituit sursa din care s-au nascut primele revendicari publice pentru dobandirea de drepturi si posibilitati egale pentru femei.

15

CAPITOLUL VEMANICIPAREA TREPTATA A FEMEILOR

Femeile au jucat un rol important in procesele de schimbare sociala din Franta secolului al 18-lea.

Revoltele care izbucneau in Franta pe timpul foametei erau conduse in mod traditional de catre femei. Multe femei au luptat cot la cot cu barbatii lor pe baricade, in timpul Revolutiei Franceze. Totusi, dorinta lor de a fi considerate egalele barbatilor nu s-a implinit. Femeile au ramas in afara drepturilor proclamate.

Acesta a fost contextul istoric in care scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei".

Documentul este inspirat puternic din "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", proclamat in anul 1789. Ceea ce este revolutionar in continuturile acestei Declaratii este implicarea consecventa a femeii in formularile si articolele legii:"Femeia are dreptul sa urce pe esafod. La fel, ea trebuie sa aiba dreptul sa se urce la tribuna pentru a se adresa multimii."

Olympe de Gouges a trimis aceasta declaratie Adunarii Generale spre ratificare, dar a zacut multa vreme neobservata prin arhive, nefiind inclusa pe lista oficiala a documentelor vremii. De abia odata cu aparitia miscarii feministe ea a fost redescoperită si confirmată in statutul ei de document istoric unic si valoros.

In 1848, in localitatea Seneca Falls din statul New York (SUA), Elizabeth Cady Stanton si Lucretia Mott au organizat o conferinta pe a carei ordine de zi s-a aflat pentru prima data discriminarea femeilor.Majoritatea femeilor de la acea intrunire se implicase deja mai inainte in miscarea pentru drepturile negrilor. Miscarea anti-sclavagista a ascutit constiinta femeilor care si-au dat seama ca si ele erau discriminate.

Adeptele miscarii pentru drepturile femeii cereau, printre altele:- dreptul de a dispune de proprietatea si veniturile proprii;- dreptul de a primi custodia copiilor in cazul unui divort;- posibilitati mai extinse de a le si aproba divortul;- drepturi legale si economice mai bune pentru femeile divortate;- acces sporit la educatie si activitati profesionale;- dreptul la vot.

Cu toate ca "Declaration of Sentimen" cat si autoarele ei au avut de indurat in cele ce au urmat remarci sarcastice si interpretari nedrepte, acest moment constituie inceputul miscarii feministe din SUA, care a intrat in lupta pentru impunerea

16

drepturilor femeii mult mai devreme decat cele de pe continentul european si care a detinut cu siguranta o functie exemplara.

Primele incercari ale miscarii feministe, aparute pe parcursul secolului al 19-lea, au fost de a ameliora situatia femeilor in domeniul civil si sa devine mature legal (divort, custodie, desfiintarea statutului de fiinta superioara a barbatului in casnicie etc).

Prima miscare feminista a insistat din ce in ce mai mult asupra dobandirii dreptului de vot. Feministele s-au asociat in organizatii proprii, autonome sau partial autonome. Aceste femei care s-au impus pe firmamentul vietii publice pot fi impartite in trei categorii distincte: moderatele, radicalele si socialistele.

Moderatele - este vorba de o grupare eterogena de asociatii de femei, ale caror membre incercau sa impuna anumite schimbari intr-o mai mica masura sau treptat, in cadrul societatii burgheze preexistente.

Radicalele - aceasta era o categorie relativ restransa de burgheze care se impuneau pentru o transformare radicala a societatii. Ele au fost forta motorie principala a luptei pentru obtinerea dreptului de vot la femei. Aceste femei sustineau din rasputeri egalitatea dintre sexe, femeile trebuind sa dispuna astfel de aceleasi drepturi ca si barbatii.

Socialistele - aceasta era gruparea femeilor organizate in mod relativ autonom in jurul miscarii socialiste si, mai tarziu, al miscarii comuniste. Revendicarile principale ale femeilor socialiste corespundeau revendicarilor socialiste mai generale de dupa desfiintarea diferentelor dintre clase si a proprietatii private asupra mijloacelor de productie.

Cele mai importante revendicari politice ale feministelor, mai ales dreptul de vot, au fost pana la urma solutionate.

Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, atentia societatii s-a concentrat din nou asupra familiei si maternitatii, soldatii deziluzionati intorsi din razboi trebuiau ingrijiti, scaderea ratei natalitatii trebuia compensata. De abia 60 de ani mai tarziu au fost reluate ideile generatiei bunicilor noastre.

In anul 1977, Adunarea Generala a ONU a proclamat - printr-o rezolutie - Ziua Natiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor si Pace Internationala.

O sarbatoare a femeilor, recunoscuta international, dar fara a se preciza o zi anume, a fost hotarata inca din 1910, de Internationala Socialista reunita la Copenhaga.

Dupa primul razboi mondial Adunarea Generala a ONU a fixat data de 8 martie ziua internationala a femeii.

Femeile au inceput din nou sa demonstreze pentru drepturi egale si dreptul de vot al femeilor.

17

Urmatorul pas in instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, in 1975, de catre ONU, a Anului International al Femeilor si declararea perioadei 1976 - 1985 ca Deceniu ONU pentru conditia femeii.Secolul 20, situatia femeilor se amelioreaza treptat.

Acest lucru s-a intamplat prin modificarea constitutiilor nationale si prin elaborarea unor declaratii si documente internationale.In multe tari au fost desfiintate limitarile juridice, astfel incat femeile au capatat acces la educatie, la sistemul sanitar si au putut sa participe si ele la viata politica. In ciuda acestor fapte s-a vazut ca drepturile femeii nu sunt intotdeauna garantate, indiferent de contextul cultural.

Actele de incalcare a drepturilor femeii sunt rezultate directe ale uzului de violenta. Cel mai important drept al omului, dreptul la viata si la integritate corporala, este de foarte multe ori refuzat femeilor din intreaga lume.

In Arabia Saudita, cea mai traditionalista dintre tarile arabe, femeile n-au inca drept de vot, n-au voie nu numai sa conduca o masina, dar nici macar sa mearga pe bicicleta. In autobuze, au locuri rezervate in spate, separat de ceilalti calatori, iar interactiunea cu barbati e considerata generatoare de promiscuitate si trebuie evitata cu orice pret.

Desi emanciparea femeii nu este finalizata, caci discriminari continua sa existe, si desi inca exista societati in care femeile suporta tratamente umilitoare, ele fiind obligate sa accepte casatoria sotului si cu alte femei, in acelasi timp, sau sa fie supuse pana la moartea barbatului, in majoritatea societatilor moderne aceasta schimbare s-a produs intr-un timp destul de scurt, dar eficient, iar lupta pentru perfectionarea egalitatii continua sa fie purtata in fiecare zi, prin infiintarea organizatiilor impotriva violentei in familie si prin emiterea de noi legi tot mai specifice si explicite ce protejeaza femeia casatorita si le pun în vedere sotilor ca o nevasta nu este o achizitie.

Cu toate ca, probabil, vor mai trece multe secole pana ce barbatii vor accepta la nivel global egalitatea dintre ei si sotiile lor, in majoritatea societatilor evoluate mentalitatea s-a schimbat in general radical, astazi opinia publica privind agresarea unei femei, fie ea chiar si propria nevasta, ca un act barbar, lipsit de onoare si injustificabil.

In prezent statutul femeii in Coran (cartea sacra a tuturor musulmanilor) este inferior statutului barbatului.

Femeile trebuie sa fie absolut supuse si pot fi batute sau biciuite pentru nesupunere.

Pe langa cele 4 sotii permise de lege, Barbatul Musulman poatea avea nenumarate sclave ca concubine .

Femeilor nu le este permis sa studieze in scoli coeducationale (educatie a 18

baietilor la un loc cu fetele în scoli mixte) si colegii si daca un colegiu separat pentru femeii nu este disponibil sunt nevoite sa stopeze studiile.

Nu le este permis sa vorbeasca cu barbati (altii decit rudele apropiate) si nici sa participe la la adunari, chiar daca pleaca afara ocazional sunt nevoite sa acopere intreg corpul cu rochii speciale negre.Allah îl considera pe barbat protector al femeii, conform versetului din Coran: „Barbatii sunt proteguitori ai muierilor, datorita calitatilor deosebite cu care i-a daruit Allah si datorita cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor.”

Exista doua motive pentru acest lucru: unul implica o calitate naturala, iar cellalta se refera la ceva dobândit. Mai întâi, Allah l-a înzestrat pe barbat cu o putere mai mare, în timp ce pe femeie a înzestrat-o cu o putere mai mica si, de obicei, cu un corp mai delicat. Apoi, Allah l-a delegat pe barbat sa  fie întretinatorul familiei.

Islamul sustine feminitatea si, datorita slabiciunii relative a femeilor, protejeaza femeia, lasând-o în grija unui barbat ce o întretine, îi asigura cheltuielile de trai si îi acopera toate nevoile. Chiar daca este sub tutela tatalui, a sotului, fiului sau a fratelui ei, ea va fi îngrijita de ei, aceasta reprezentând obligatia lor conform legislatiei islamice.

Islamul protejeaza  femeile pentru a le pastra gingasia si frumusetea. Din acest motiv le sunt permise unele lucruri ce le sunt interzise barbatilor. Femeia poate purta aur si matase naturala; avem dovada în hadisul: „Acestea doua [materialele] le sunt interzise barbatilor comunitatii mele si permise femeilor”.

In concluzie, in Egiptul antic femeia avea mai multe drepturi, mai multa libertate si mai multa putere decit in prezent.

In prezent in Italia si Grecia statutul femeii este egal cu statutul barbatului.Femeia este independenta. Nu mai are nici un gardian, si nu este dependenta de nimeni.

Toate femeile detin cetatenie care le permite drepturi politice si economice.Femeile au dreptul la casatorie si la divort. Au dreptul la studii.

Le este permis sa detina afaceri proprii, sa lucreze, sa-si decida singure viitorul. Omenirea nu mai discrimineaza femeia cu era in trecut. Nu exista drepturile barbatului si drepturile femeii, exista drepturile omului.

In fine, daca e sa facem o paralela intre statutul femeii antice si statutul femeii contemporane, statutul femeii antice este inferior statutului barbatului, pe cind statutul femeii contemporare este egal cu statutul barbatului.

Femeia de ieri s-a implicat si a contribuit la rezolvarea problemelor sociale si a luptat pentru recunoasterea drepturilor ei juridice, femeia de azi a secolului XXI are libertatea deplina : să aleagă partenerul pe care si-l doreste, meseria care ii place, să facă copii atunci când vrea si nu când se nimereste, să-si spună parerile, să -si exprime votul, să fie ea însăşi in fiecare clipa. -Femeia de azi este femeia puternică,

19

ce luptă pentru dorintele sale, adică  DE 3 ORI FEMEIE, femeia care doreste să invete ceva nou si o ajută in carieră, femeia de succes in carieră, si femeia mama sau sotie. 

În societatea româneasca de la sfârsitul secolului al XIX-lea munca nu le facea independente pe femei întrucât modul în care era platita aceasta munca nu le asigura independenta economica. La începutul secolului al XXI-lea, aceasta remarcă este înca potrivita realitatii românesti – desi în alt context istoric si politic”. spunea Paul Scorteanu. Astazi femeile nu găsesc loc de muncă. 

In concluzie eu cred ca femeia de astazi trebuie sa fie puternică, hotărâtă, independentă, in stare să se descurce singură, sigură pe ea, dar in acelasi timp sensibilă si să nu-si piardă din feminitate. Meseria pe care doreste să o practice poate fi oricare, asa cum am prezentat in exponatul meu ,,Personalitati feminine de-a lungul istoriei”.

20

BIBLIOGRAFIE

1. Robert Flaceliere, Viața în Grecia în secolul lui Pericle, Editura Eminescu;

2. K.M Kolobova,E.L.Ozeretkaia, Cum trăiau vechii Grecii, (1961).3. http://basarabialiterara.com.md/?p=32254. http://www.one.ro5. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/care-sunt-cele-

mai-influente-femei-roma-antica .6. .http://www.ziare.com/articole/femeie+grecia+antica .

21