2015.10.03.ro.arh.metatron.bio-shimbarea crisralină

26
Arh Metatron BIO SCHIMBAREA CRISTALINĂ Mesaj prim James Tyberonn, 3.10.2015 Salutări Masters, sunt Metatron Înregul Luminii și vă salut pe fiecare călduros și conștient, într-un vector de iubire neconditionată ! Anul 2015 este ANUL TREI al NOULUI PĂMÂNT, pentru că într-adevăr, Noul Pământ este logic și faptic, format frecuențial la finalul anului 2012, și început în aspectul său liniar în 2013. Și astfel măsurăm și luăm în considerare simbiotic transformarea cristalină și activarea aspectuală a Rețelei Cristaline 144. În acest fel răsare prezenta paradigmă, iar voi dragi Umani, sunteți în anul al 3-lea al Matricei neo Terice. Iar acum un alt moment prețios ne aduce împreună, unind gândurile în matricea Câmpului Unificat. Combinând modele de gândire geometrice cu dorința și conștientizarea, în acest fel vin împreună toate lucrurile. Toate gândurile, lucrurile și toate ființele sunt reprezentări crysto-electromagnetice ale conștiinței, ale manifestării a tot ce a fost vreodată sau va fi vreodată. În această seară Eu sunt împreună cu voi în această sesiune, prin Ra -Tyberonn din Pleiade, Tyberonn din Serviciul Cristalin. Dragilor, schimbările care au loc pe Pământ, sunt impulsionate de schimbările care au loc în Cosmos. Fiecare corp ceresc, fiecare stea, planetă și satelit / lună din Galaxia voastră, sunt într-o simfonie armonică, sprijinind ascensiunea planetară a Pământului. V-am spus anterior că religiile voastre au exclus știința, și că știința a omis spiritualul. Pe Noul Pământ cele două trebuie să se alăture într-un cerc complet ! Și astfel dragi oameni, comunicarea care urmează este plină de elemente numite spirituale precum și de cele numite științifice. Vă cerem ca fiecare să ascultați foarte atent, și vă rugăm să nu presupuneți că părțile știintifice sunt dincolo de înțelegerea voastră. Asta pentru că ceea ce avem în comun, este de asemenea comunicat în limbajul al 3-lea, și întregul conținut al acestui mesaj este codificat, astfel încât chiar și aceia dintre voi care nu se consideră ca fiind academicieni sau savanți, vor fi capabili să înțeleagă în mintea superioară și la nivel spiritual, exact ceea ce vă este împărtășit. Oamenii voștri de știință au început să recunoască existența în Cosmos a unui proiect inteligent, iar conducătorii voștri religioși încep să recunoască faptul că "nu sunteți singuri". Există academicieni vizionari și scriitori, care conduc pe calea descoperirii mai multor dovezi despre originile și istoria adevărată a umanității. Și noi vă spunem să înlăturați umbra care împiedică înțelegerea cu claritate și înțelepciune. Cosmosul se schimbă, fizica se extinde, iar voi descoperiți că legile fizicii, despre care credeați că au fost scrise în piatră, se schimbă și se extind. Expansiunea este multi-dimensională. Și chiar mai mult Maeștrilor, voi 1

Upload: fangednimph

Post on 31-Jan-2016

232 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

light

TRANSCRIPT

Page 1: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Arh Metatron BIO SCHIMBAREA CRISTALINĂMesaj prim James Tyberonn, 3.10.2015

Salutări Masters, sunt Metatron Înregul Luminii și vă salut pe fiecare călduros și conștient, într-un vector de iubire neconditionată !

Anul 2015 este ANUL TREI al NOULUI PĂMÂNT, pentru că într-adevăr, Noul Pământ este logic și faptic, format frecuențial la finalul anului 2012, și început în aspectul său liniar în 2013. Și astfel măsurăm și luăm în considerare simbiotic transformarea cristalină și activarea aspectuală a Rețelei Cristaline 144.

În acest fel răsare prezenta paradigmă, iar voi dragi Umani, sunteți în anul al 3-lea al Matricei neo Terice.

Iar acum un alt moment prețios ne aduce împreună, unind gândurile în matricea Câmpului Unificat.Combinând modele de gândire geometrice cu dorința și conștientizarea, în acest fel vin împreună

toate lucrurile. Toate gândurile, lucrurile și toate ființele sunt reprezentări crysto-electromagnetice ale conștiinței, ale manifestării a tot ce a fost vreodată sau va fi vreodată. În această seară Eu sunt împreună cu voi în această sesiune, prin Ra -Tyberonn din Pleiade, Tyberonn din Serviciul Cristalin.

Dragilor, schimbările care au loc pe Pământ, sunt impulsionate de schimbările care au loc în Cosmos.Fiecare corp ceresc, fiecare stea, planetă și satelit / lună din Galaxia voastră, sunt într-o simfonie

armonică, sprijinind ascensiunea planetară a Pământului. V-am spus anterior că religiile voastre au exclus știința, și că știința a omis spiritualul.

Pe Noul Pământ cele două trebuie să se alăture într-un cerc complet !Și astfel dragi oameni, comunicarea care urmează este plină de elemente numite spirituale precum și

de cele numite științifice. Vă cerem ca fiecare să ascultați foarte atent, și vă rugăm să nu presupuneți că părțile știintifice sunt dincolo de înțelegerea voastră. Asta pentru că ceea ce avem în comun, este de asemenea comunicat în limbajul al 3-lea, și întregul conținut al acestui mesaj este codificat, astfel încât chiar și aceia dintre voi care nu se consideră ca fiind academicieni sau savanți, vor fi capabili să înțeleagă în mintea superioară și la nivel spiritual, exact ceea ce vă este împărtășit.

Oamenii voștri de știință au început să recunoască existența în Cosmos a unui proiect inteligent, iar conducătorii voștri religioși încep să recunoască faptul că "nu sunteți singuri". Există academicieni vizionari și scriitori, care conduc pe calea descoperirii mai multor dovezi despre originile și istoria adevărată a umanității. Și noi vă spunem să înlăturați umbra care împiedică înțelegerea cu claritate și înțelepciune.

Cosmosul se schimbă, fizica se extinde, iar voi descoperiți că legile fizicii, despre care credeați că au fost scrise în piatră, se schimbă și se extind. Expansiunea este multi-dimensională. Și chiar mai mult Maeștrilor, voi descoperiți că gândul, gândul divin este creatorul a tot ce este ... si că voi sunteți o parte integrantă a accestui gând.

Pe Noul Pământ, chiar majritatea celor din curentul științific cel mai dur, sunt invadați de o generație mai tânără de cercetători, ne timorați, mai harnici, care sunt conștienți că în Cosmos există inteligență, în ordinea schimbărilor fizice. Nu doar înțelegând că nu sunteți, ci știind că creația din jurul vostru nu poate fi întâmplătoare.

În fizică există o forță de îndrumare, o inteligență conștientă. V-am spus mai înainte că unii dintre cei numiți de voi "Îngeri" ,sunt titularii "Legilor Fizicii", și acum vă spunem că totul în Cosmos este conștient, adică planetele, stelele, lunile și chiar ceea ce voi numiti vidul, toate sunt vii, conștiente, trezite și în sprijinul omenirii.

Schimbarea CristalinăAșa cum știți, pe planeta Pământ există portaluri magnetice, care coroboraează energiile masive ale

Soarelui, astfel încât există portaluri cristaline care colaționează coerența cristalină a emisiilor de plasmă și de unde luminoase. Toate forțele care modifică câmpurile electromagnetice și cristaline ale Pământului, vă schimbă de asemenea și pe voi.

Sistemul Saturn generează într-adevăr o coerență accelerată în Ascensiunea Pământului vostru, pentru că ascensiunea planetară poate fi cu adevărat definită ca o expansiune a matricei dimensionale Pământului în câmpurile de rezonață cristalină mai înaltă.

Și astfel, Rețeaua Cristalină a primit în mod absolut codurile cristaline din sistemul Saturn. Actuală reactivare (intenționată) a sistemului lui Saturn, joacă din nou rolul major în schimbările planetei voastre.

1

Page 2: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

În mod special în modificările de mediu și schimbările energetice, vor codifica Grila Cristalină, precum și discul Cristalin Solar din Vortexurile Cristale din Arkansas, și Brazilia.

Aceste synergii sunt simbiotice cu schimbările biologice din corpul uman, într-o bază de siliciu cristalin opalic. Siliciul este singurul element capabil să înlocuiască carbonul, pentru că numai carbonul și siliciu au punctele necesare de valențe (și alte atribute) pentru a sprijini biologia umană. Într-adevăr, Dr Carl Sagan a fost primul care a presupus asta și într-adevăr a fost un vizionar extraordinar, un om al științei sacre !

Și astfel, biologia voastra fizică se schimbă și umanitatea este acum în procesul de trecere de la biologia actuală bazată de carbon, către cea bazată pe siliciu, .

Dvs. Edgar Cayce a vorbit în lecturile sale prolifice, despre noul tip de corp uman, care se va deazvolta (după 1998) în secolul 21, el fiind în mod absolut pe calea cea bună !

(Scimbarea Cristalină poate fi considerat a Șasea Schimbare, dacă purificările hibride ale geneticii atlantine timpurii, sunt considerate ca fiind a formatul fizic al 5-lea)

Nota Editor: Citat din articol lui John Van Auken: Era celor Patru Sori a civilizaței Maya - Aztece și a 5-a Eră a Mișcării,

corespund destul de bine cu creațiilea celor patru (corpurii), urmate de schimbarea majoră descrisă de Edgar Cayce așa cum el a citit în înregistrările Akashicei.

Atunci el a enumerat aceste Ere ca fiind: Prima în Patria Mu; a Două în Atlantis, a 3-a în Eden și a 4-a schimbarea indicată în povestea lui Noe. În fiecare din primele patru perioade ale Creației, Cayce identifică un nou-tip de corp - sau de "rasă rădăcină" - așa cum el le-a numit. Apoi, în perioada lui Noe a fost ființa de mișcare, care conduce în al 5-lea tip de corp nou, sau de rasă rădăcină, care va apare în primele secole ale noului nostru mileniu. După Cayxe, aparița va fi după 1998. Citat lîncheiat ...

Și Dragi Oamenii, asta se întâmplă acum ! Există o corelație logică a fizicii cristaline, că îndrumătorii /

conducătorii schimbării biologiei umane, vor fi codificați inițial în masivele depozitele cristaline de pe Pământ.

Cu mult timp în urmă, Școlile antice ale Misterelor din Atlantida, conțineau o secțiune înalților preoților savanți ai Legii lui Unul (Atla-Ra) care programau cristalele cu frecvențe de lumină și sunet. Cristalele emiteau un câmp de vibrații herțiene, care erau extrem de benefice. Aceste vibrații au fost folosite pentru echilibrarea câmpului uman, pentru îmbunătățirea sănătății, vindecarea bolilor, precum și pentru trezirea către o dimensiune mai înaltă.

Unele aveau de asemenea posibilitatea să deschidă un canal inter-dimensional către alte "lumi" și mai ales către Sinele Divin. Unele erau formate din cuarț optic clar special, având fațete concave și convexe, astfel încât au permis primirea și condensarea undelor luminoase și sonore, într-o utilitate spectaculoasă. Acestea au fost denumite Cristale Maestru Phi. Savanți antrenați și Specialiștii Școlilor Misterelor în Cristalul Atla Ra, aveau baza în ceea ce astăzi sunt zonele Arkansas și Brazilia. Unele dintre Cristalele astfel antrenate, există încă sub aceste meleaguri.

Prin urmare, este de asemenea logic că Vortexurile Cristaline din Arkansas și Brazilia, vor servi ca epicentre ale schimbării biologice, facilitând schimbările de ADN ale tranziției biologiei umane, de la baza carbon, la baza de siliciu. Și astfel Dragilor, cuarțul are la bază siliciul, cristale fiind receptoare și transmiățătoare pe cază de dioxid de siliciu.

În 2012, Rețeaua Cristalină a fost pe deplin activată și devenit prioritară. Se poate spune că într-un anumit mod, Grila Magnetică este diminuată, desemnată pentru dimensiunile 1-3, operând ca Rețea Cristalină completă, în dimensiunile 5-12. Kryon din Serviciul Magnetic, a transmis în 2002, că dovezile Atlantidei sunt evidente în Arkansas. Canalul nostru receptor - James Tyberonn - a participat la conferința acestui prolific canal ... iat mesajul a servit ca un declanșator pentru ca Tyberonn să intre serviciul cristalin și să înceapă serios munca sa.

James Tyberonn sa născut și a crescut în Arkansas, și după aceea a trăit 7 ani printre cristalele din Brazilia. Acest lucru a fost așa proiectat, pentru că atât Brazilia cât și Arkansas au fost atlante .... și Tyberonn a fost în Atlantis ca preot - om de știință din binevoitoarea Lege lui Unu a lui Atla-Ra.

Șederea sa în Arkansas și Brazilia au trezit cunoștințele sale, iar acum codurile de cristal sunt în el și într-adevăr în interiorul multoare dintre voi cei din Legea lui Unu. Lucrarea pe care el o face acum, mesajele pe care noi le trimitem prin canalul Tyberonn, se bazează în mare parte pe munca pe care noi am făcut-o împreună în încarnările anterioare.

Datorită depozitelor sale de cristale, Arkansas a fost în mod logic și absolut o colonie Atlantă. Acolo, cristale au fost însămânțate, programate și

2

Page 3: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

codificate atât de sus cât și de jos. Ele au rămas în marile prăpăstii de sub suprafața lui Arkansas, în structurile antice din epoca Atlantidei, dar … vor fi găsite. Aceste structuri includ o rețea de tuneluri incredibile, rămășițele unui vast complex de laboratoare și a ceea ce poate fi numită o Stație de Hiper de Transport Dimensional... un "Portal al Pământui" către Poseidia, și o Partă Stelară pentru Pleiade. Acesta din urmă este încă menținută deschisă de către Alianța Sirian-Pleiade. De asemenea sub vastele cristale din Arkansas, unele dintre acestea rămânând locuite de ceea ce este numită rasa cu "Pielea Albastră".

Deci, din motivele explicate, tranziția de cristal a planetei și a omenirii, va fi primită inițial în regiunile cristaline ale pământului, prin valuri plasmatice și fotonice codificate, ca proiecții ale Sistemului Saturnian. Pentru voi cei aflați în emisfera nordică mai populată, primirea inițială și primară, vor avea loc în Vortexul Cristalin al ARK-ului, ca și chivot sacru numit de la ARKansas și din alte nenumărate motive.

Zona Arkansas este impodobită cu o geologie unică, care conține cristale de cuarț, depozite de magnetit, tuburii kimberlite diamante (singurul depozit de diamante în subsolul celor 48 de state, și cu adevărat unice - cu adevărat incredibile – sistemele de apă rară, ape termale unice, care conțin un nivel binevoitor de urme de radiu. Și în plus, vectorul geometric și amplasarea depozitelor de Cristale din Arkansas sunt perfect centrate, fiind situat optim pentru alinierile stelare și planetare și pentru diseminarea acestora peste porțiunile populate de pe pământ. Peste două treimi din omenire, trăiește deasupra ecuatorului și mai puțin de o treime sub ecuator.

În consecință Arkansas și Brazilia sunt sinergic combinate, pentru a primi și a fi punctele de Transmisi și Distribuție pentru schimbările cristaline care au loc, atât pentru pământ cât și pentru umanitate.

Și Maeștrilor, schimbările sunt doar la început ! Și astfel tranziția omenirii în noul corp cristalin, va avea loc prin Arkansas și Brazilia, precum și prin

receptorii și emițătorii inițiali și primari ai acestor coduri.Cele 2 Noduri de Putere primesc cele mai puternice coduri, deoarece cuarțul este un extraordinar

receptor și transmiățător cristalin. Arkansas și Brazilia, vor primi și apoi vor retransmite codurile cristaline, către toate celelalte zone ale planetei .... în aceeași manieră cum a avut loc și în 12-12-12.

Și într-adevăr, mai tâziu vom împărtăși cu voi în această comunicare, punctele secundare de distribuțiile, și să țineți cont de faptul că cele două centre primare (Arkansas & Minas Gerais-Brazilia), trimit către cele secundare și terțiare, astfel încât tot ceea ce voi numiți Noduri de Putere, locuri /site-uri Sacre, Portaluri Vortexiale și Puncte de Grilă, toate vor primi într-adevăr și vor transmite Codurile Schimbării.

V-am spus că liniile Ley, liniile AXIOTONALE și curenții montani, accelerează creșterea vitezei în natura cristalină, după mega tandemul de eclipsele din aprilie 2015. Acest lucru a fost numit de Tyberonn ca fiind Creșterea din Colorado, care este într-adevăr o creștere globală.

Acum, în ultimul trimestru al lui 2015, se produce un alt set de mega eclipse și are loc o sincronizare de codificare extremă, între Echinocțiul de Toamnă și Solstitiul de Iarnă din emisfera nordică.

În luna noiembrie au loc două amplificări energetice codificate inițial, în Tauride de Sud și Stelele Căzătoare Meteoricele Leonidas", ambele născute din Comete, și ambele transportând codurile cristaline ale bio-schimbării .. ambele inițiind descărcările. Acestea sunt urmate de amplificarea suplimentară din Gemenii și din Urse, în Solstițiul din luna Decembrie.

Și vom mai adăuga pe scurt, că folclorul vostru, este plin de povești despre efectele speciale ale acestor evenimente-meteorice astronomice de cometizare, inclusiv vechia și moderna zicală "Dorește să fi o Stea și prinzi o stea căzătoare". Acestea au trecut apoi cu nerăbdare la voi prin trecerea timpului, de la anticii care cunoșteau energia meteorică. Forța de viață generată de aceste fenomene este amplă, iar aceste energii îmbăiază planeta în valul de energie a Forței Vieții codificate de unitățile de conștiință cristalină, numite Esența Adamantină sau Akasha. În consecință acestea vor amplifica Straturile Cristaline din Arkansas și Brazilia .... fiind într-adevăr momentul pentru ca Adunarea pe care noi am regizat-o pentru Comunicarea din Mega Vortexul Cristalin, Portalul Sacru din Arkansas.

Cristalele vii se vor alătura Akashei codificate.Vă spunem că sub terenurile din Arkansas există Cristale masive, unele având dimensiuni incredibile.Aceste Cristale Maestru au fost codificate de preoții - oameni de știință – binevoitori Atla Ra din

Atlantida. Aceste Cristale Maestru se trezesc și acum sunt active, după aprox 12 -14 mii de ani de hibernare planificată. În consecință, deoarece Arkansas și Brazilia sunt - nu numai cei mai mari vectorii de cristal de

3

Page 4: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

cuarț de pe Pământ - ci și pentru că Arkansas și Brazilia conțin - fiecare - ceea ce pot fi numite "Cristalele Maestru" cap de serie, codificate și plasate în mod special ", într-o matrice geologică foarte unică.

Aici este știință, este procesul logicii pure, se întâmplă modelul mestru, care poate fi înțeles absolut, pentru că are sens ! El are sens pentru voi, pentru că de fapt mulți dintre voi - mai mult de 90 % dintre cei prezenți acum pe pământ - au fost în Atlantida. În acea vreme, ați înțeles mecanica și uimitoarele atributele ale cristalelor. Deci într-adevăr ați fost aici înainte, ați rezonat cu cristalele.. și vă simțiți bine, nu-i așa ?

Acesta este motivul precis pentru care mulți umani din emisfera nordică vor fi trași în Arkansas, și în sudul Braziliei ... pentru pelerinaj, pentru primirea codurilor schimbării. Asta este mult așteptata ÎNTOARCERE ACASĂ !

Existând în câmpurile cristaline herțiene și în rezonanța acestor cristale vii… va fi accelerată tranziția biologică. Existând în energiile și frecvențele cristaline codificate, veți primi direct codurile, într-un mod care accelerează schimbarea AND-ului. Asta se întâmplă atât la scară colectivă, cât și individuală, pentru că mulți dintre voi cei atrași, sunteți purtătorii acestor coduri. Și mulți dintre voi veți simți o energie, pe care n-ați mai simțit-o pe planetă de mii de ani. Se vor trezi amintirile voastre ccătre o Epoca de Aur, care a avut loc cu adevărat mult…mult timp în urmă, în timp ce vă plimbați cu iubire prin aceleași spații în care trăiați odinioară ca ființe aurii ale lui Atla-Ra, ale lui UNU - Familia din Legea lui UNU.

Legea lui Unu, Cristalele Maestru ArcturieneDeși cristalele incredibilele de sub pământurile din Arkansas au fost latente timp de peste 12.000 de

ani, vă spunem că acestea s-au trezit ...și că în următorii 23 de ani, energia lor va crește în sinergie cu schimbările planificare de codificare. Și Maeștrilor, după anul 2038, Arkansas va fi recunoscut la nivel global pentru energia sa cristalină neobișnuită și strălucitoare .... la fel cum în sud va fi și Brazilia.

Multe suflete Maestru ai lui Atla-Ra, și într-adevăr Mastrii Alianței Sirian-Pleiade, va alege intenționat să se reîncarneze în Vortexurile Cristaline, atât în Arkansas cât și în Brazilia, și de faptt, aceștia au început deja acum să facă asta.

Aceștia sunt cei din Legea lui UNU, Maeștrii Cristalini Arcturieni, iar Arkansas și Brazilia îi atrage cu miile. Ei sunt specialiști în Tehnologia Cristalină și au o înțelegere înnăscută despre importanța acestor două regiuni, în care vor prospera și vor jouba rolurile principale în folosirea corespunzătoare a puternicelor energii din Vvortexurile Cristaline din Arkansas și Brazilia.

Până în secolul 23, vor fi construite magnifice Temple Cristaline, în jurul Discului Cristalo – Solar din Muntele Pinnacle, și în locațiile Templelor de Cristal din Munții Magi, Wilhelmina, Hot Springs și Eureka Springs.

Și Dragilor, unele dintre aceste Temple Cristaline sunt vizionate chiar acum de unii dintre voi, numai citind aceste cuvinte. Primul va fi construit înainte de 2038. Apoi toate ceilalte - toate cele 5 - vor fi la locul lor și vor funcționa în 15 generații. Și în timp ce 3 secole pot să pară un timp îndelungat pentru voi, acestea nu sunt decât o fulgerare pentru aspectul vostru neliniar. Într-adevăr, multe zeci de mii dintre voi - cei din Legea lui Unu - inclusiv canalul (Tyberon), se vor reîncarna în mod special în această perioadă de 15 generații ale voastre, începând de acum. Făcând așa, frecvența celor două zone se va schimba dramatic, transformându-se și devenind recunoscute pentru energiile lor specializate succinte.

Arkansas - Brazilia, Sinergia și Vortexul Cristalin BrazilianAcum dorim să menționăm importanța Vortexului Cristalin Brazilian, situat aproape de São Tomás de

Letres, din Minas Gerais. Acest vortex este într-adevăr la fel de important pentru emisfera sudică a planetei, așa cum este Arkansas - omologul său nord. Cele două vortexuri reprezintă cele mai puternice frecvențe cristaline de pe pământ. Ambele conțin depozite enorme de cristal și Templul Maestru al Cristalor, care cândva stăteau glorios în Atlantida.

Acum, cei doi vectori (Arkansas și Brazilia) sunt într-o simetrie AXIOTONALĂ și cu sinergie armonică.Motivul pentru care Vortexul Cristalin Arkansas este considerat mai influent, este datorat pur și simplu

amplasării sale ... asta deoarece cauza două treimi din terenul pământului, și două treimi din umanitate, se află în zonele aflate mai sus de ecuator, în emisfera nordică. Dar să fiți conștienți că cele două vortexuri Cristaline - Arkansas și Brazilia - au o rotire / contra-rotire corelate, fiind echilibrate într-un anumit mod, pentru deseminarea porțiunii telurice a frecvenței cristaline. Aceste două vortexuri sunt într-adevăr - fără îndoială - cele mai importantente "Centre Cristaline" de pe Pământ, iar energia lor este incredibil de puternică, magnifică și conștientă.

4

Page 5: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Și am să vă spun, că în secolele care vor veni, mase terestre se va schimba, nivelul mării va crește, și o porțiune mai mare de masă terestră va fi în partea de sud .... și mai mult din populația pământului va fi amplasată în emisfera sudică, decât în prezent.

O astfel de schimbare va fi treptată, nu cataclismică, dar… va avea loc.Și în acest moment din comunicarea noastră, vă oferim simetria, pentru că vă spunem din nou și

subliniem că sistemul Saturnian - așa cum v-am spus și anterior - joacă un rol major în codificarea cristalină între 2015 și dincolo de 2038. Codurile sunt primite de la TULA - Marele Soare Central, prin Arcturus și transmite prin Lapetus din sistemul Sturnian, și în acest fel codificările vor fi fie diseminate în sistemul vostru solar, în pământ și în umanitate.

Sfârșitul Părții 1 Sursa : http://www.earth-keeper.com/product/arkansas-crystal-vortex-2015/

BIOSCHIMBAREA CRISTALINĂPartea a 2-a

Arh Metatron prin James Tyberonn

Vă spunem din nou că activarea actuală a sistemului cristalin Saturnian, își asumă din nou un rol major în schimbările cristaline ale planetei. În mod special în modificările de mediu și schimbările energetice care vor codifica grila cristalină precum și discul crysto - solar din Vortexurile Cristaline din Arkansas și Brazilia. Aceste synergii sunt simbiotice cu schimbările biologice din corpul uman, într-o bază crysto-siliciu opalică.

Saturn are influnența cea mai cristalină dintrre toate influențele sferelore din sistemul vostru solar.Saturn s-a diferențiat mereu și a jucat întotdeauna un rol important în schimbările pământului și ale

umanității, în faza micșorării dualității de pe pământ. Prin urmare, Saturn este un factor frevențial și de mare de energie, în cristalizarea umanității. Acest lucru se întâmplă prin inducție în Câmpul Cristalin Auric, prin valuri permanente herțiene. Și într-adevăr Dragi Oameni, biologia voastră fizică se schimbă, voi tranziționând din actuala biologie bazată pe carbon, în biologia bazată pe siliciu.

Acum, așa cum am menționat pe scurt în prima parte a mesajului, în urmă cu mai mult de 7 decenii,

Edgar Cayce al vostru a vorbit despre noul tipul de CORP, care se va dezvolta în secolul 21 și într-adevăr, asta are loc acum ! Este o corelație logică a fizicii cristaline, în timp ce coordonatorii schimbării biologiei umane, vor fi codificați inițial în depozitele cristaline masive de pe pământ. Prin urmare, este foarte logic că Vortexurile Cristaline din Arkansas și Brazilia, vor servi ca și Chei - Epicentre Primare - ale Schimbării, facilitând schimbările AND-ului, prin trecerea biologiei umane de la baza Carbon la baza Siliciu.

Și VOI vă schimbați

Maeștrilor, să nu vă asumați faptul că "Schimbarea Cristalina" biologică are loc numai în noii născuți, cei numiți "Copii de Cristal". Proiectul genomului uman, a lansat recent rezultatele academice după studii îndelungii. Constatările arată că ADN-ul uman se schimbă, și că mediul încojurător al umanității a fost unul dintre factorii schimbării AND-ului. Noi vă spunem că voi sunteți numai la începutul înțelegerii mecanismelor de schimbare, și mai sunt încă multe decenii până la recunoașterea aspectele cosmice, multidimensionale și divine, care contribuie faptic la o astfel de modificare.

Dar vă spunem că Schimbarea Cristalină se întâmplă în mulți dintre voi, nu doar în cei nou-născuți, ci și în oameni de toate vârstele, din toate rasele, de toate genurile, în aceeași nouă biologie.

Noul Pamant declanșază noua biologie, iar noa biologia aduce schimbări în voi toți. De fapt corpurile voastre se înlocuiesc treptat și complet, la fiecare 7 ani. În corpul vostru nu există nici măcar o celulă care să dureze mai mult de 7 ani !!!! Celulele se regenerează !

Voi vă regenerați corpul / trupul fizic și acest vehiculul este influențat prin inducție, prin influențarea codurilor de lumină coerentă, de către toate schimbările care au loc de la nașterea Noului Pământ, de acum 3 ani (2012).

Apă Structurată prin Coduri Cristaline

5

Page 6: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Apele naturare vii de sub Arkansas, sunt ape structurate. Cei mai mulți dintre voi atribuiți asta înțelepciunii Dr Emoto din Japonia, ca fiind primul care a descoperit în timpurile moderne natura vie a apei cu capacitatea de a forma o structură cristalină binevoitoare.

Însă cu adevărat Dr. Marcel Vogel a fost primul din timpurile "prezente" care a redescoperit acest atribut. Noi vă spunem că apele care curg din izvoarele acvifere subterane în Vortexul Crystin din Arkansas, sunt ape “Vii” extrem de benefic "structurate", care transportă coduri. Voi toți cei chemați să ajuneți în Vortexul Cristalin, sunteți încurajați să beți apa și să vă îmbăiați în izvoarele de acolo.

Aceste ape unic structurate, oferă nu numai beneficii uimitoare de sănătate, dar și o inducție rapidă a codurilor Bio Schimbării. Cu timpul veți învăța despre Forța de Viață și de Încărcărcările Telurice unice din aceste ape, pentru că apele care curg peste și prin straturile cristaline, preiau Akasha – ESENȚA ADAMANTINĂ.

Dr Marcel Vogel a fost foarte conștient de beneficiile apelor cristaline și a încărcat într-adevăr apele cu cristale Phi. Cred că vă puteți imagina cu ușurință puterea crescută a apelor naturale, care curg prin depozitele masive de cuarț !!!

Edgar Cayce al vostru, a vorbit despre crearea unor esențe prețioase, prin structurarea apei cu pietre prețioase.

(Nota de la James Tyberonn - Acest atribut al Apelor din Vortexul Crystalin, precum și influențele meteorice, vor fi discutate în detaliu în partea 3 a acestui comunicări.)

Releul Codurilor CristalineAcum esența cristalină meteorică și codul influenței lui Saturn, sunt de asemenea transmise în ape,

de către cristale de cuart. Și subliniem din nou Dragi Inimi, că cuarțul are la bază Siliciul, și Cristalele de Cuarț din Arkansas și Brazilia, sunt putrenice și foarte unice receptoare și emițătoare din dioxid de siliciu.

Acestea sunt conștiente și trezite, înțelegând scopurile lor. Este s-au trezit la rolul lor în codificarea Noului Pământ și a Umanității.

Aceste coduri sunt primite în Arkansas pentru emisfera nordică, și în Brazilia pentru emisfera sudică, ele fiind apoi transmise către depozitele cu straturi receptoare de cuarț, din întreaga planetă.

Printre stațiile de recepție primare, enumerăm:În Arkansas SUA: New York, Herkimer Asheville, Carolina de Nord, Fisura Rio Grande, Colorado,

Cascadeel Colorado - California, Sedona - Arizona, Alpii Europeni din Italia, Franța, Germania, Elveția - Munții Ural - Anzii Columbieni ; Munții Pyrinei Spania, Bulgaria, China, Tibet, India (Himalaya) Nepal, Sri Lanka, Rusia (Munții Ural și Siberia); Scoția (Munții Cairngorm).

Din Brazilia: Andzii - Peru, Bolivia, Chile, Ecuador, Argentina, Apoi Madagascar; Tanzania, Indonezia, Australia (NSW-Queensland și Uluru); Noua Zeelandă

(Regiunea de Coastră Granitică)Coerența din câmpul generat de sistemul vostru Mer Ka Na, este influențată direct în stările optime

mai vibrante, de către coerența cristalină generată de Saturn. În asta există o stabilitate. Cei care sunt într-o stare mai incoerentă, sunt afectați mai mult negativ de schimbările care se desfășoară în câmpul Pământului, în timp ce cei aflați într-o stare mai coerentă, sunt mai puțin afectați.

Aura Crysto - ElectricăVoi sunteți deja conștienți de faptul că biologia umană generează un câmp similar cu cel al

Pământului și vă mai spunem că aura umană se schimbă într-un Câmp Crysto-Electric (CCE), cu tablouri mari și diferite de circuite, de frecvențe, potențe și culori. În mod similar se schimbă și ionosfera și magnetosfera Pământului.

Anul 2012 a fost un an de schimbare extremă, în timp ce evenimentul glorios - 2012 anul expansiunii planetare (Ascensiunii) - a fost de asemenea un timp intens de mare circulație frecventională. În timpul finalizării Rețelei Cristaline pe 12-12-12, au fost accelerate drastic și frecvențele telurice.

Există corelații puternice între starea câmpului Pământului și efectul asupra câmpului auric al fiecărei ființe umane. Vă spunem din nou, că tot ceea ce schimbă câmpul Pământului, îi afectează de asemenea și pe umanii.

Asta este fizica inducției și astfel conversia aurei umane în câmpul Mer Ka Na crysto electric, permite o schimbare mult mai fluentă, pentru a gestiona stresul din aceste modificari. Noul circuit funcționează într-o

6

Page 7: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

lumină coerentă, iar câmpul Mer-Ka-Na - fixat pentru dimensionalitatea extinsă a pământului - permite o rezonanță aurică mai fortificată a fluidului uman.

Acesta este motivul pentru care am transmis prin canalul James Tyberonn, importanța Întreținerii Aurice, ca piatra de temelie a învățăturilor prevăzute în cheile Metatronice.

Folosirea pietrelor vii și a cristalelor Phi coerente, reprezintă instrumente importante în acest proces.Facceți-vă timp să studiați energiile oferite de pietrele cu refracție simplă și dublă, în combinație cu

Lapis Lazuli, ca învățături pentru stabilirea "Ecranului de Energie Metatronică" aplicabilă pentru aura crysto-electrică.

Acestea nu numai că fortifică aura-crysto electrică, dar ajută de asemenea în mod simbiotic și permisiv, la "schimbarea coerenței biologice", care poate fi acum proiectată mai eficient din interiorul fiecărei celule umane, și într-adevăr din inima omului, în faza cristalină a Noii Planete Pământ, conducânt către anul 2038 și urmând Ascensiunii Umanității.

Cei care sunt într-o stare mai incoerentă, sunt mai afectați de schimbările din câmpul pământului, în timp ce cei aflați într-o stare coerentă, sunt capabili să gestioneze schimbarea, fără întreruperea dramatică a circuitui auric, prin egalizarea mecanică exterioară a creșterii exterioare în frecvență hertziană a "undelor permanante” de pe planeta voastră.

Cu timpul, toți oamenii se vor scimba de la lumina corpului cu polaritate magnetică, la corpul cristalin de lumină nepolarizată. Acest lucru va avea loc, fie constient printr-un proces intenționat, fie inconștient prin inducție. Oricum, transformarea conștientă permite o schimbare mult mai lină și mai ușoară și permite înțelegerea mecanicii și atributelor câmpului Mer-Ka-Na și a modificărilor cristaline din aură. (Această conversie este predată în detaliu în Keile Metatronice.)

Noi vă spunem despre Cristale Phi, precum și despre pietrele piezoelectrice și despre opal, că sunt extrem de utile în schimbările Saturniane și în schimbările lunare, modelând energia Pământului care Ascensionează.

Acum, pentru a continua ...vă spunem că există capacități frecvențiale și energii în structurile cristaline, care permit și conțin alte realități. Atunci când aceste structuri sunt influențate de câmpurile magnetice specifice, se formează portaluri, realitățilși dimensiuni ce pot să fuzioneze în anumite condiții.

Cele mai multe dintre regiunile voastre montane și lanțurile muntoase, au anumite puncte care transportă potențialele pentru acest eveniment. În acerst aspect, Arkansas este destul de unic, din cauza magnetismul zonei "Golful Magnetic", care se află în regiunea Munților Ouachita, a izvoarelor termale Radium și a câmpurilor cristaline de cuarț și diamant.

În această regiune există spații, în care curg uriașe energii interdimensionale. Astfel de vectori vor fluctua, însă oferă căi de trecere dintr-o lume dimensională în alta. Acești vectori devin ceea ce pot fi numite și energii inimaginabile, care curg și lega împreună toate realitățile. Cristalele acționează ca receptori ai acestei energii, precum și ca traductori. Aici dorim să subliniem faptul că această energie unică și atributele sale succinte, nu au fost încă recunoscute. Dar într-adevăr, ele apar în această zonă și acesta este motivul pentru care Atlanții au colonizat zona Arkansas.

Izvoarele Fierbinți (Hot Springs) și Vortexul Sacru Arca Trei Sirale

Parcul Național Izvoarele Fierbinți din Arkansas, are o energie neobișnuită, pentru că conține câmpuri de multi-realității, care treptat vor deveni mai vizibile, mai tangibile, pe măsură ce voi ajungeți în anul sfânt 2038. Aceste câmpuri au o natură matematică și oschilează. Canalul James Tyberonn este foarte conștient de un astfel de câmp, pe care l-a experimentat direct cu decenii în urmă, în zona aflată deasupra lui Talimena Ridge. Această zonă este foarte unică, diferențiată și vom explica această manifestare în partea finală a acestei comunicări.

Așa cum v-am explicat anterior, mega vortexul Arkansas este destul de neobișnuit în mișcarea sa.Acesta generează inele pulsatoare verticale, care sunt aliniate sau care pot fi descrise mai bine ca

adaptate frecvențial la sistemul lui Saturn. Majoritatea vortexurilor din emisfera nordică a planetei, se rotesc fluxuri ovale sau circulare, contra-

sensului acelor de ceas. Vortexul Cristalin din Arkansas are o mișcare vortexială unică și foarte specializată "dus - întors, încoace și încolo". Mișcarea este pe aproximativ o treime din circumferința sa, în sens invers acelor de ceas, iar apoi se inversează rapid în sensul acelor de ceas.

7

Page 8: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Asta se întâmplă în 3 arce (de cerc) separate, fiecare de 120 de grade. Schimbarea înainte și înapoi a acest vortex este destul de unică, având ca scop generarea unei mari împineri în sus a energiilor Cristo-Magneto-Hidraulice. Energia din Arkansas are trei forțe telurice succinte, care contribuie la câmpul să cu trei spirale. Aeste forțe sunt cea magnetică, centrat în Talimena Ridge, cea Cristalină având apexul în zonele Hot Springs & Muntele Ida, precum și energia Hidro, centrată în Eureka Springs. Aceste 3 forțe telurice, alcătuiesc 3 giroscoape arc discrete, reglementate și spiralate prin Piramidele de sub Colinele Toltec și codificate în Discul Solar de sub Muntele Pinnacle din Little Rock. Modelul unic al vortexului generează energia prin lovituri incredibile, cu recepție și transmitere multiple.

Am vorbit despre geologia din Arkansas ca fiind extrem de unică, chiar mai mult decât recunosc geologii voștri, și v-am spus că acest tip rar de geo-câmp combinat, este tocmai motivul pentru care Atlanții au colonizat și dezvoltat zona. Și astfel, pentru a explica asta mai bine, proiecțiile fiecăreia dintre minerologiiile din Arkansas, sunt capabile să sinergizeze, să amagalmeze și prin asta să formeze un "cocktail" frecvențial omogen și unificat. Acesta este diferențiat față de alte depozite cristaline, datorită apropierii de o puternică magnetită. Magnetismul și cristalele își amestecă frecvențe într-un mod unic și vibrator. Și această combinație permite matricei să rezoneze, fiind capabilă să permită afluxul extraordinar al energiilor hiddrodinamice și ale câmpurilor vibratoare ale țevilor din diamant de carbon cristalin.

Este ceva absolut uimitor !

Așa cum v-am explicat anterior, Mega - Vortexul Arkansas este destul de neobișnuit în mișcarea sa.El generează inele de pulsație verticală, aliniate - sau poate mai bine descris – adaptate frecvențial la

sistemul Saturnian. Cele mai multe vortexuri din emisfera nordică a planetei, se rotesc fie în fluxuri contra-sensul acelor de ceas, fie în sensul acestor ace. Vortexul Oval Cristalin din Arkansas, are o mișcare vortexială specializată "încoace și încolo" foarte unică !. Se mișcă aproximativ o treime din circumferința sa, în sensul invers acelor de ceasc, iar apoi își inversează rapid mișcarea în sensul acelor de ceas. Acest lucru se întâmplă în 3 arce separate de 120 de grade. Trecerea înainte și înapoi din acest vortex, este destul de unică, fiind hotărâtă în generarea mai mare de energii Crysto - Magno Hidraulice.

Energia din Arkansas are trei forțe telurice succinte, care contribuie la câmpul său trielicoidal, acestea fiind ....forța magnetică (centrată în Talimena Ridge) ...forța cristalină (centrată în câmpul Hot Springs & Muntele Ida), precum și energia hidraulică, centrată în Eureka Springs. Toate aceste energii alcătuiesc 3 discrete arcuri - giroscoape, care sunt reglementate și triplu răsucite prin Piramidele de sub Toltec Mounds și codificate în Discul Solar de sub Muntele Pinnacle din în Little Rock. Modelul unic al acestui vortex generează energia în lovituri incredibile cu o recepție și transmitere foarte multiplă.

Acesta este motivul pentru care în zonă există baze subterane ale Alianței Sirian-Pleiade !Rara INTERACȚIUNE mineralogică a cristalelor de cuarț naturale, cu diamantele și pietre magnetice,

este conectată cu Piramidele Gometrice Sacre, pentru a coordona proiecțiile naturale ale acestor energii. Și toate acestea se întrepătrund intrinsec cu valurile de unde Herțiene.

Aceste energii au existat de milenii în Arkansas, și au fost valorificate de către ființele Atla – Ra (din Legea lui Unu) mai avansate din punct de vedere tehnic, acum peste 25.000 de ani.

Rămășițele ultimei “piramide de suprafață" încă există în Toltec Mounds (State Park) la est de Hot Springs. Alianța Sirian-Pleiade au menținut o eneormă piramidă subterană, sub Movilele Toltece din vremurile Atlantine... precum stații de monitorizare a Cristalelor Maestru din Atlantida. Acesta este unul dintre motivele că atât de multe lucrări sunt detectate deasupra Vortexuluii Crystalin.

În zona Arkansas există trei astfel de baze, pentru a menține Cristalele.

Cele 12 Discuri Solare din AtlantisAceste puncte vector pot fi numite ca vehiculele traiectoriei realității duble, care conțin marele

potențial energetic al multi-dimensionalității, în care fuzionează realitățile dimensionale. Pe planeta voastră există puncte vectoriale primare - Arkansas fiind unul dintre - și un mare număr de

puncte vector subordonate. Discurile Solare Atlante, au fost plasate în zonele vectorilor primari.Cele 12 puncte Principale ale Discurilor Solare din Atlantida sunt:

8

Page 9: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

7 Discuri în Emisfera Nordică:1. Arkansas – Vortexul Cristalin.2. Scoția - Vortezul Capela Roslyn3. Rusia - Vortexul din Munții Urali, la 51 grade Latitudine N.4. Rusia - Vortexul Lacul Baikal în Siberia, la 51 grade N5. Egipt - Israel - Vortexul Giza pe Muntele Templului6. Sri Lanka7. China - Vortexul lângă Xi'An

5 Discuri în Emisfera sudică1. Australia - Vortexul Stâncii Uluru2. Africa - Vortexul din Tanzania Mnt Kilimanjaro3. Brazilia - Vortexul din Minas Gerais4. Bolivia - Vortexul Insula Soarelui din Lacul Titicaca 5. Polinezia Franceză - Vortexul din Moorea Tahiti

Fiecare dintre cele 12 discuri solare, au câte 12 sateliți, astfel încât pe planeta voastră există o rețea grilă în baza 12/144 (doisprezece la pătrat). Unele dintre aceste puncte, coordonează toate dimensiunile, toate realitățile. Unele coordonează ceea ce poate fi numit Continuum Spatiu-Timp, existând în matematică pură și geometria sacră, plasate într-un mod care diferite coridoare ale planurilor dimensionale ale tărâmului material în domeniul anti-materiei, din fizic în non-fizic, din spațiu în non-spațiu și din timp în non-timp.

(Sfârșitul Părții a 2-a)

………..Arh Metatron

Bio Schimbarea Cristalină - Partea 3Afluxul Meteoric - Cristalizarea Astrală

prin James Tyberonn

Salutări Maeștrilor, eu sunt Metatron, Arhanghelul Luminii ! Noi vă întâmpinăm într-un vector de iubire necondiționată, extinzând primirea călduroasă și către cei

care s-au adunat să citească cuvintele noastre.Sunt împreună în această sesiune cu Tyberonn din Serviciul Cristalin, energia noastră fiind cu fiecare

dintre voi în momentul "Acum", în care fiecare dintre voi citește aceste cuvinte. Noi am venit pregătiți să vă oferim deplinătatea a ceea ce suntem, a ceea ce proiectăm și a ceea ce voi sunteți. Vă rugăm să fiți pe deplin prezenți în inimile și în corpurile voastre, pentru că în 2015 este necesară o prezență concentrată.

În prezent vă rugăm să vă prezentați întotdeauna pe deplin conștienți și în stare bună.

Maeștrilor, în această adunare noi împărtășim cu voi informații importante, informații specifice momentului actual. Vorbim despre incredibilele Unde Saturniene, despre uimitoarele energii meteorice, despre eclipse, solstițiu și echinocțiul, care - toate - vor avea loc în ultimele 4 luni ale 2015, Anul Trei al Noului Pământ. Și ca întotdeauna, voi veți discerne cu ceeace veți rezona - sau nu.... pentru că voi sunteți într-adevăr Maeștrii în devenire. Vă rugăm din nou să nu respingeți știința pe care o împărtășim în acest mesaj, pentru că este parte a întregului, un aspect integral al Sacrului. Și vă asigurăm că în Mintea voastră Superioară, această știință va fi înțeleasă și va adăuga o esență importantă pentru ca conștiința voastră să lucreze chiar și în timp ce eliberați.

În numeroarele comunicări, noi v-am vorbit despre radiația solară și evenimente astronomice specifice, în primul rând despre crucile cardinale, solstiții, echinocții și eclipse care sunt încorporate cu edictul & modelul schimbării. Și acestea au fost în primul rând adoptate în dimensiunile pământui, în expansiunea din 3D spre 12D, care a avut loc la solstițiul profețit din 2012. Și în acel moment, paradigma s-a schimbat și umanitatea a intrat "Anul Unu" al Noului Pământ din 2013.

În urmă cu peste 80 de ani, Edgar Cayce al vostru a prezis cu exactitate că omenirea va evolua în "rasa" a 5-a, un nou corp după 1998.

În părțile unu și doi ale prezentei comunicări, v-am spus căre omenirea se schimbă din baza carbon în baza siliciu. Atât planeta cât și umanitatea, revin la un magnificul Model / Șablon Cristalin.

9

Page 10: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Și acesta Dragilor este un fapt, nu o fantezie, iar căutătorii de înțelepciune dintre voi, sunt conștienți intuitiv de acest adeveăr ..pentru că acesta a fost încorporat de milenii în conștiința de grup a Legii lui Unu, iar acum a venit vremea. Este o chemare clară, o promisiune păstrată, o promisiune adoptată în această fază a "Anului Trei" de Schimbare Cristalină.

Și Dragilor, noi vă spunem din nou, că 2012 a fost un început, nu un scop. Adevărata voastră muncă abia acum începe, și noi - prin Tyberonn din Serviciul Cristalin - împărtășim

cu voi mecanica acestui proces extraordinar.În consecință, v-am explicat în detaliu de ce acest lucru se petrece în codificarea divină și frecvențele

goemetriei cristaline, și că aceste coduri sunt inițiate și primite logic în straturile cristaline din Arkansas și Brazilia. Logic, pentru că Arkansas și Brazilia este gazda semisferică a celor mai mari depozite de cristal de cuarț de pe planetă, ambele conținând Cristale Maestru ale Legii Atlante a lui Unu.

Procesul tranziției umane are loc în primul rând în câmpul eteric uman, prin intermediul aurei cristaline și a corpului de lumină cristalină, Mer-Ka-Na. (Dezvoltarea Mer-Ka-Na este predată în Cheile Metatronice)

În trimestrul final al anului 2015 (septembrie-decembrie) există o serie de evenimente astronomice cu un mare impact asupra cristalizării planetei și omenirii. Cele 5 evenimente astronomice sunt în mod benevoitor combinate cu cele 7 energiile meteorice, reunite într-o energie singulară pentru această perioadă, în ceea ce poate fi numită ca Pentagrama Chintei Cristaline :

Pentagrama Evenimentelor :- 13 septembrie - Eclipsă Solară Parțială (Lună Nouă)- 23 septembrie 2015 - Echinoțiul.- 28 septembrie - Luna Plină cu Eclipsă totală.- 11 - 25 noiembrie - Apexul Influxulul Cristalin (Faza Lunară de Lună Nouă spre Lună Plină)- 21.12.2015 - SolstițiulÎn trimestrul final al 2015, aceste cinci evenimente - cele două eclipse în tandem, echinocțiul și

solstițiul & aflux cristalin - sunt impodobite cu 7 energii meteorice, acestea fiind de mare importanță în procesul cristaliz[rii planetei ... .formând o stea dodecahedru - cu 12 vârfuri.

Evenimentele Meteorice:- 08 Octombrie 2015, Draconidele- 21-22 Octombrie 2015, Orionidele- 4 -5 Noiembrie 2015, Tauridele de Sus- 12 - 13 Noiembrie 2015, Tauridele de Nord- 17 - 18 Noiembrie 2015, Leonidele- 13 - 14 Decembrie, 2015, Geminidele- 21- 23 Decembrie 2015, Ursidele

În munca lor, astrologii voștri nu iau în considerare întotdeauna energiile meteoriților, însă aceștia dau naștere la comete, și au o influență mult mai mare asupra mediului vostru frecvențional, care este recunoscut în prezent. Este amplă Forța de Viață generată de comete, precum și de fenomenul meteoric (ploi meteorice), iar aceste energii scufundă absolut planeta în valuri de Energie Cristalină, împodobită cu coduri de Forța Vieții, de unități de Conștiință Cristalină, numite Esența Adamantină sau Akașa.

Cei 7 Meteoriți: Cristale de Energie CelestăCometele orbitează prin cerurile voastre, cărând în centrul lor interior "COMA" (norul difuz care

înconjoară nucleul) elementele lor extraordinare și energiile - energii conștiente, compoziții simțitoare de viteză și plasmă, energii ale elementelor care sunt temperate în cristale metamorfice. În timp ce o cometă călătoreste în apropierea Soarelui, ea se topește și se reformează în natură cristalină, în timp ce porțiuni din materialul cometei se vaporizează în fluxuri pure de energie, de energie succintă, unică, supraliminală.

Durata de viață estetică a unei astfel de conștiințe meteorice este nerecunoscută în actualul mediul academic, dar înțeleasă în efectele sale, de către societățile anterioare, mult mai sensibile la viața cosmică.

Cometele și urmașii acestora, sunt devașii cosmici ai forței de viață și oferă viața în sine pentru planetele și sateliți voștri. Oceanele sunt pline de apele lor și de atmosfera lor, care curg cu contribuția lor gazoasă.

10

Page 11: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Molecule organice care conțin atomi de carbon și siliciu, prezente în toate formele de viață cunoscute de știința voastră, sunt prinse în mari cantități atât în norii interstelari cât și în comete. Cometele sunt printre corpurile cele mai bogate în material organic, din sistemul vostru solar. Meteoriti care au intrat în atmosfera și în terenurile Pământului vostru, conțin o întreagă suită de molecule, inclusiv aminoacizi, care au jucat un rol important în viața biologiei terestre. Acești meteoriți sunt operatorii de transport ai Vieții și ai Forței de Viață.

Noi vă spunem că cometele înmulțesc meteoriți, pe care voi îi numiți "stele căzătoare", pentru că după ce o cometă a orbitat de multe ori în jurul Stelei sistemului vostru solar, ea umple și încastrează traseele cu cu esența energiei sale, de-a lungul căii sale celeste. Și când planeta voastră Pământ se intersectează cu acest traseu, la fel face și interfața energiei vibraționale a forței de viață, în întâlnirea frecvenței care a fost numită Unități de Forță de Viață. Și această Akasha cristalină vitală, afectează planeta și umanitatea.

Meteoriții sunt catalizatorii schimbării, pentru că miezul nucleului acestor energii este o sursă de luminozitate, una dintre sursele coerente cristaline. Și așa se face că anticii au asociat toate cometele și urmașii lor meteorici, cu înaintașii tranziției.

Acum, ceea ce voi numiți Ploaie Meteorică, se întâmplă atunci când Pământul trece prin calea unei comete. Când are loc această întâlnire, particulele cometei crează prin ceruri dungi de lumină unică, în timp ce se transformă din nou în lumeni de vapori cristalini în atmosfera Pământului. (n.tr, Lumenul este unitatea de măsură a fluxului luminos)

Vă mai spunem în mod special, că în 2015, forțele cristaline "din comete" ce conțin codurile imprimate, divin de o Akasha unică, de tranziție, care va declansa bio-schimbarea umanității .... și vor amplifica Straturile Cristaline din Arkansas și Brazilia .... pentru că cristalele vii vor colaționa Akasha codificată în oscilația armonică, în rezonanța axiatonală.

Și astfel Dragi Inimi, există într-adevăr o adoptare a modelului dodecaedral de 12 părți, unul care este codificat divin.

. Cele 12 Codificări în ordine liniară:1. 13 septembrie Eclipsă Solară pe Lună Nouă2. 23 septembrie, Equinocțiul de Toamnă 20153. 28 septembrie Eclipsă Totală pe Lună Plină4. 8 octombrie 2015, Meteoriții Draconici5. 21-22 octombrie 2015, Meteoriții din Orion6. 4 - 5 Noiembrie 2015, Meteoriți în Tauridele de Sud7. 11 - 25 Noiembrie - Influxul Cristalin Fulcrum & Apex8. 12 - 13 Noiembrie 2015, Meteroriți în Tauridele de Nord9. 17 - 18 Noiembrie 2015, Meteoriți în Leonide10. 13 - 14 Decembrie 2015, Meteoriți în Geminide11. 21 Decembrie .2015 - Solstițiul de Iarnă12. 21- 23 Decembrie 2015 - Meteoriți în Urside

Maeștrilor, perioada dintre Luna Nouă din 11 noiembrie și Luna Plină din 25 noiembrie 2015, reprezintă punctul de sprijin al codului cristalin primit în Vortexul Crystalin, cu energia secvențială în creștere în faza lunară, cu vârful care apare pe luna plină din 25 nov 2015.

În acest calendar, există o planificare divină și un model inteligent, pentru că este o fază astronomică unică, cu toate cele 9 planete majore în fluxul direct din trimestrul final al 2015. Acesta este într-adevăr motivul pentru care l-am îndrumat pe Tyberon să găzduiască adunarea Purtătorilor de Coduri și a Lucrătorilor în Grila Legii lui Unu, să se adune în Arkansas, în faza din noiembrie.

Saturn și Vortexul Tri-Spiralat al ArculuiAcum, permiteți-ne să reafirmăm importanța modelului vortexial din Arkansas. După cum v-am spus, vortexul Arkansas este destul de neobișnuit în mișcarea sa. Cele mai multe

vortexuri din emisfera nordică a planetei, se rotesc fie în fluxuri ovale, fie circulare contrare sensului ceasului. Vortexul Cristalin din Arkansas, are o mișcare foarte unică, foarte specializată "încoace și încolo", deplasându-se cu aproximativ o treime din circumferința sa în sensul invers acelor de ceas, iar apoi inversând rapid mișcarea în sensul acelor de ceasornic. Acest lucru se întâmplă în 3 arce separate de 120

11

Page 12: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

de grade. Mișcarea înainte și înapoi a acestui vortex, este foarte unică, fiind multi-scop în generarea unei împingeri mai mari a energiilor crilaline Magneto - Hidraulice.

Deoarece energia nu poate să circule într-o mișcare continuă, fluidă, circulară, se produce simbiotic un aspect vertical, o facilitate în sus și în jos, care se combină în mod strălucitor și sinergic, cu mișcarea laterală pe orizontală "de sonerie". Aspectul orizontal este similar cu agitatorul centrifugal din interiorul unei mașini de spălat, care crează o presiune internă în interiorul matricei vortexului. Acest lucru nu numai că comprimă și accelerează energia cristală cu coduri de lumină bombare în sus, dar creează și o serie de inele pulsatorii. Să luați notă că fiecare compresie sus, produce 33 inele ! .... Și fiecare mișcare în jos acum (din 12-12-12) primește energie de la sistemul saturnian, transmutat prin Rețeaua Cristalină 144.

Energia primită este de la cele 33 de inele cristaline ale lui Saturn. Și 33 este important, pentru noul Corp de Lumină Cristalină - Mer-Ka-Na , care este un sistem de 33 chakre.

Vedeți acum incredibila planificare sincronă divină?Punctele de sprijin al mișcărilor de energie în fiecare șablon semicircular, sunt în sincronicitate

multidimensională. Impulsul energiilor conținute, este în opoziție echilibrată unul de altul. De fapt acest echilibru este o mișcare care păstrează vortexul intact, și forțele de energie superioare, stilul jacuzzi, în câmpurile dimensionale pentru distribuire.

În acest moment dorim să adăugăm că portalul vortexial Arkansas, este aliniat direct cu energiile Saturniene - cu Inelele lui Saturn - fapt care se accelerează prin mișcarea înainte a lui Saturn (din mișcareae retrogradă), în luna august, urmată în ultimele luni ale lui 2015 de Uranus și Neptun. Acestea sunt esențiale pentru afluxul cristalin și tranziția bio-schimbării cristaline umane.

Cei 7 Meteoriți: Cristale Celeste de EnergieCometele orbitează pe cerurile voastre și transportă cu ele în “Coada” centrată, elementele și

energiile lor extraordinare, energii conștiente, simțitoare, compozite, atrase de viteză și de plasmă, de energiile elementelor care sunt temperate în cristale metamorfice. Când o cometă călătoreste aproape de Soare, coada ei se topește și se reformează în natura cristalină, iar porțiuni din materialul cometei se vaporizează în fluxuri pure de energie, de energie succintă, unică, supraluminică.

Durata de viață estetică a unei astfel de conștiințe meteorice, este nerecunoscută în mediul academic actual, dar efectele sale erau înțelese de societățile anterioare mai sensibile, din cosmosul viu.

Cometele și filialele lor sunt devașii cosmici ai Forței de Viață și oferă viața în sine către planete și sateliții acestora.

Oceanele sunt pline cu apele lor și atmosfera lor curge cu componențele lor gazoase. Molecule organice, care conțin atomi de carbon și siliciu, fiind prezente în toate formele de viață cunoscute de știința voastră, sunt prinse în mari cantități în nori interstelari și în comete. Cometele sunt printre cele mai bogate corpuri în material organic, din sistemul vostru solar. Meteoriții care au intrat în atmosfera și terenul Pământului vostru, conțin o întreagă suită de molecule, inclusiv aminoacizi, care au jucat un rol important în viața biologiei terestre. Aceștia sunt operatorii de transport ai Vieții și Forței de Viață.

Noi vă spunem că comete dau naștere meteoriților, pe care voi îi numiți "stele căzătoare", pentru că după ce o cometă a orbitat de mai multe ori în jurul Stelei centrale a sistemului vostru solar, ea umple și îmbibă traseele cu energia esenței sale, de-a lungul căii sale celeste. Și când planeta voastră pământ intersectează acest traseu, la fel interferează cu energia vibratională a forței de viață, la fel face și în întâlnirea cu frecvența numită unitățile de forță ale vieții. Și această Akasha cristalină vitală, afectează planeta voastră și umanitatea. Meteoriți sunt catalizatorul schimbării, iar nucleul de bază al acestor energii este unul luminos, una dintre surse coerente cristaline. Și așa se face că anticii au considerat toate cometele și urmașii lor meteorici, ca fiind înaintașii tranziției.

Acum, ceea ce voi numiți Duș Meteoric, se întâmplă atunci când Pământul trece prin calea unei comete. Când se întâmplă asta, particulele din cometă crează dâre de de lumină unică prin ceruri, deoarece ele se transformă din nou în lumeni de vapori cristalini în atmosfera Pământului.

Vă spunem în mod special în 2015, că forțele cristaline "din comete" conțin coduri imprimate divin, pentru o Akasha unică de tranziție, care va declanșa bio schimbarea umanității.... și vor amplifica Straturile Cristaline din Arkansas și Brazilia ....asta deoarece cristale vii vor colaționa Akasha în oscilația armonică și în rezonanța axiatonală.

Și astfel Dragi Inimi, există într-adevăr un joc al celor 12 piese din structura dodecahedrală, joc codificat divin. Cometele orbitează pe cerurile voastre, iar în Coada lor sunt concentrate elemente extraordinare și energii, energii conștiente, simțitoare, aliaje compozite de Viteză și Plasmă, energii de

12

Page 13: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

elemente de îngrijire aflate în cristalele metamorfice. În timp ce o Cometa călătorește, ea se apropie de Soare, se topește și se reformează în Natura Cristalină, iar porțiuni din materialul cometei se vaporizează în fluxuri de energie pură, de energie succintă supraluminală și Unică.

Noi vă spunem că cometele înmulțesc meteoriții, pe care îi numiți "stele căzătoare", pentru că după o cometă a orbitat de mai multe ori în jurul Stelei sistemului vostru solar, ea umple și imprimă traseele cu esența energiei, de-a lungul căii sale celeste. Și când planeta voastră Pământ intersectează acest traseu, ea interferează cu energia vibrațională a Forței de Viață, la fel ca în întâlnirea frecvențelor numite unități ale forței de viață. Și această Akasha cristalină vitală, afectează planeta și umanitatea.

Meteoriții sunt catalizatorul schimbării, pentru că în nucleul de bază a acestor energii există una de luminozitate, ua dintre sursele coerente cristaline. Și așa se face că anticii considerau toate cometele și urmașii lor meteorici, ca fiind înaintașii tranziției.

Acum, ceea ce numim ca Dușul Meteoric se întâmplă atunci când Pământul trece prin calea unei

comete. Când se întâmplă acest lucru, particulelor din cometă crează dungi de lumină unică în ceruri, deoarece transforma din nou în a lumeni de vapori de cristalin în atmosfera Pământului.

Noi vă spunem în mod expres, că în 2015, aceste forțe cristaline "din comete" conține codurile divine

imprimate de Akasha de tranziție, care va declansa unic trecerea bio omenirii .... si amplifica Cristalin Strata din Arkansas si Brazilia .... pentru cristale de viață va colaționa Akasha codificate în oscilație armonică, în rezonanță AXIOTONALA.

Și astfel Dearhearts, există într-adevăr o adoptarea de 12 piese structurare dodecahedral, una care este divin codat.

Puncte de PutereEnergia din Arkansas are trei forțe telurice succinte, care contribuie la câmpul său tri- helicoidal.Acestea sunt magnetice, inițiind în geologia rară a Magnetic Cove și centrate în Talimena Ridge.Energiile cristaline sunt concentratre în zonele Hot Springs și Muntele Ida. Hidro- Energia Radium

este centrată în Eureka Springs. Acestea alcătuiesc 3 giroscoape arc discrete, care sunt reglementate și triplu rotite prin Piramidele de sub Toltec Mounds și codificate în Discul Solar de sub Muntele Pinnacle în Little Rock. Modelul unic al vortexului, generează energia prin lovituri incredibile atât ca recepție cât și ca transmitere multiplă.

Acum, ca să fie clar, cele 3 "izvoare" succinte proeminente, emit energii, hidro, cristaline și magnetice

care fuzionează sunt amestecare într-un câmp omogen simbiotic, dispersate în mod egal și sinergic în Vortex Crystal din Arkansas. Deși vortexul este conectat într-un mod complicat cu portalul, el funcționează printr-o grilă diferită – grilă (electro) -magnetică (icosaedru) - și funcționează sub mai multe mecanici.

Vortexul se extinde de la 600 metri sub suprafața pământului, la aproximativ 1500 metri deasupra acesteia. Porțiunea superioară a vortexului aduce energiile hidro, porțiunea mediană cristalină și segmentul inferior al magnetismului. Portalul în sine este găzduit în vortex, și se ridică către infinit.

Prin coroborarea punctelor pe care tocmai le-am descris, vă asigurăm că pe planetă nu există nici o energie portal vortexială la fel ca Arkansas. Într-un sens foarte real, triangularea cadrului portalului vortexiale oval, din câmpul cristalin Arkansas, devine un "bol de cristal" viu. În cadrul bolului, există în mod similar terenuri încă diferite, sau de vindecare pură cu note muzicale din gama undelor hertziene. Diferitele "Chei" sunt determinate de energiile mineralogice indigene. De exemplu, zona Peșterii Magnetice va avea o rezonanță de tonuri diferite de cea a Craterului Diamantelor sau Apelor Radium.

Cele mai importante Noduri din Arkansas sunt:- Talimena Ridge- Eureka Springs- Izvorul cu apa termala- Muntele Ida- Muntele Magazine- Muntele Pinnacle- Toltec Mounds,

13

Page 14: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

- Craterul Diamantelor- Peștera Cushman- Peștera Marmură- Falezele Râului Buffalo

Întrebare de la James Tyberonn: Poți să vorbești din nou despre cele 3 locații ale Cristalelor Maestru ale Atlantidei, plasate în Arkansas?

Arh Metatron: Într-adevăr, după cum am împărtășit în comunicările anterioare, Legea lui Unu Atla-Ra, a relocat 9 din cele 12 Cristale Maestru, înainte de cataclismul final. Așa cum am explicat în comunicările anterioare, trei dintre aceste Cristale au fost plasate prin tunelurile hiperdimensionale din cavernele preexistente în colonia atlantină din Arkansas, iar două au fost plasate în Brazilia în aceeași metodă.

(Referință: A doua Lună din Atlantis și Căderea Atlantidei în cărțile lui Tyberon: "Vorbește Metatron” și "Alchimia Ascensiunii".)

Cristalele Maestru din Arkansas sunt:1. Cristalul Albastru al Cunoașterii2. Cristalul Emerald al Vindecării3. Cristalul Platinum al MultidimensionalitățiiAșa cum am comunicat anterior, acestea există în medii hiperdimensionale, situate respectiv pe

Talimena Ridge - Cristalul Albastrul, Muntele Maga – Cristalul Emerald și pe Muntele Magnetic în Eureka Springs - Cristalul Platinum. Fiecare dintre ele sunt acum în stări de trezire și își fuzionează energiile lor în Portalul Vortexial. Dar este important să rețineți, că în timp ce vortexul cristalin primește energii extraordinare din Cristalele Maestru, energiile telurice din Arkansas, din depozitele 3D naturale din straturile mineralogice din cristale de cuarț, magnetit și apele naturale de viață, sunt cele care definesc mecanica portalului vortexial. Pentru a fi clar, Cristalele Templu din Atlantida, Cristalele Maestru nu există fizic în realitatea voastră 3D a materiei, ci mai degrabă sunt într-un câmp mai înalt vibrațional. Dar în cele 12 ddimensiuni expansive ale Noului Pământ, Cristalele Maestru sunt accesibile numai în dimensiunea a 5-a și mai sus se aceasta.

Acestea fiind spuse, vă asigurăm că fiecare dintre Cristalele Maestru emit energii clare, inimaginabile și emit câmpuri permanente, care contribuie imens atât în mod individual, cât și colectiv, la energia Arcului Sacru (Chivotul Sfânt). Același lucru se produce în jurul "Cristalului Auriu al Sunetului" din Atlantida și "Cristalului Regenerării Divine", aflate în Brazilia, în Bahia și respectiv Minas Gerais.

Cristalele produc un efect 3D, prin emiterea a ceva de natura unui câmp vibrațional crysto-piezoelectric (hertzian), o energie cristalină armonică, care este extrem de benefică. Aceste energii au fost de fapt folosite în Atlantis pentru echilibrarea câmpului uman, pentru îmbunătățirea sănătății, vindecarea bolilor, precum și pentru trezirea într-o dimensiune mai înaltă. Ele au de asemenea posibilitatea de a deschide un canal inter-dimensional către alte "lumi" și mai ales către Sinele Divin, consolidând călătoria astrală și conștientizarea multidimensională, prin stimularea glandei pineale în maniera unui Crystal Phi.

Câmpuri Coerente

Pe Noul Pământ, mai ales începând cu trimestrul final al anului 2015, Cristalele Maestru din Templul Poseidon plasate în Arkansas, inițiază câmpuri puternice de "impulsuri coerente"....o energie frecvențională sub forma unei unde care pulsează. Această energie este suficient de puternică, pentru a produce “forme de viață” tangibile, asemănătoare cu "spiritele locului", care pot fi experimentate ca ființe de lumină cristalină, ființe angelice fotonice. Toate acestea sunt proiecții ale Conștiinței Cristalelor Maestru Divine.

Începând din luna noiembrie 2015, acestea sunt mai ușor experimentat în locurile cu Cristale Divine Maestru. După anul 2038, acestea vor fi mai ușor de experimentat în întregul Arkansas și în portalurile vortexiale din Brazilia, precum și în imediata apropiere a Cristalelor Maestru plasate la nivel global.

Țineți minte că Cristalele Templului erau fuziuni unice, formate în unghiuri concave și convexe, în modalitatea cristalelor Phi. Aceste cristale sunt Super Conștiente.

Mai dorim să clarificăm că singurul depozit de cristale de cuarț din Arcansas, de 177 mile, este de asemenea conștient de sine, fiind extrem de binevoitor și de minunat, și mutându-se din stări de somnolență relativă, către o claritate trezită din ce în ce mai înaltă. Aceste cristale naturale de cuart, s-au format în urmă cu peste 200 de milioane de ani și au lucrat în mod conștient timp de milenii cu "Legea UNU" Atlantină și cu Atla-Ra, înainte de a intra într-o fază de hibernare planificată.

14

Page 15: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Și acum voi vă deplsați - conform planului divin - în Era și Conștiința Cristalină. Și într-adevăr, aceste cristale primesc și transmit Noile Coduri ale Schimbării și le transmută în 3D ! Există cristale naturale magnifice și extraordinare care se trezesc sub zonele din Hot Springs, cristale

enorme, dintre care unele sunt în grija celor din Atlantis.Aceste cristale produc de asemenea, emanații geniale conștiente, mai ales cristalele "Albastre" din

zonele de sub Hot Springs, Jessieville și Muntele Ida, fiind acordate și aliniate cu Cristalele Maestru.O analogie simplistă a cristallor naturale din Templul Cristalelor Maestru, ar fi ca între un înger și un

Arhanghel. Înțelegeți?

Legea Cristalelor lui Unu

Legea Cristalelor lui Unu din Arkansas, le diferențiază prin structurarea liniară (orizontală) și prin sclipirile albastre pe care le emit. Aceste cristale sunt extrem de conștiente, unele dintre ele fiind disponibile aproape de suprafață, în minele din Jessieville și Muntele Ida, în care ele se oferă în mod conștient. Să știți că din proiectare, Cristalele Masive 100, sunt mult mai profunde și oferă emanații incredibile dintr-o adâncime naturală protejată și o incintă matricială, departe de preocupările miniere.

În trezirea voastră inițială - cu multe decenii în urmă - față de atributele metafizice și spirituale, precum și în energia cristalor de cuarț, termenul "Cristale Sămânță Lemuriene" a fost atribuit unor anumite cristale din Brazilia și Arkansas, cristale care poartă anumite "gravuri". Vă spunem într-adevăr, că acestea sunt cristalele din "Legea lui Unu".

Edgar Cayce al vostru, a spus că în Legea lui Unu a Atlanților din Era de Aur, aceștia au realizat cea mai înaltă stare de vibrație spirituală, obținută vreodată pe Planul Pământului. Vom adăuga că asta se referă la dualitatea pământului. Să știți că, Era de Aur a Lemuriei, a avut loc înainte de "Căderea Cerului / Firmamentului, înainte ca pe Pământ să existe Universitatea Voinței Libere a Dualității.

Lemurienii au fost în mare parte locuitori ai nepolarității - un tărâm euforic - nu o parte a lecției "cauzei și efectui din faza dualității Omni Pământului.

Marele Cristal al Conștientizării și Cristalul Dezvoltării binevoitoare tehnologice și folosirii, a avut loc în Era de Aur a Legii lui UNU, în minunata fază a Atlantisului spiritual, înainte de Fiii lui Belial Arianul.

Mulți dintre Lemurieni au intrat în subteran, și există ca ființee albastre avansate, subterane. Cristalele au fost dezvoltate și îngrijite de către Atlanții Legii lui Unu, și păzite de “Rasa Albastră" a

Lemuriei, după ce au fost plasați în blocarea Hyper Dimensională.

Cristalul CentruEnergia cristalină este centrată în Hot Springs - în zona Muntelui Ida din acest stat. Depozitele

purtătoare de Cristale de Cuarț apar în straturi de 56 Km lățime și 285 km lungime, întinzându-se de la Little Rock, până dincolo de Talimena. Cu toate acestea, cele mai bogate depozite, apar într-o zonă puternică între Hot Springs, Muntele Ida și Jessieville. Mega-Cristalele există adânc sub zona Hot Springs, acestea combinându-se cu cele trei "Cristale Atlantine” plasate în Arkansas, de Legea lui Unu. Acestea servesc ca generatoare.

Elementele de Radiu purtate de apele termale, ce dau numele de Hot Springs, sunt protectorii acestor generatoare cristaline. Din cele 47 de izvoare termale aflate de-a lungul pantei împădurite din sud-vest muntelui Hot Springs, țâșnesc zilnic aproape un milion de litri de apă la 143 °F(aprox 62 °C). Apa este ușor radioactivă, cu o energie foarte clară, concentrată. Această apă este remarcabilă în vindecare, și conține codurile energiei înalt dimensionale.

Acceleraarea Schimbării - Codificarea HydroApele termale vii radium, sunt foarte puternice și poartă într-adevăr o frecvență unică, care a fost de

mult timp recunoscută de către antici. Scăldatul în aceste ape reîmprospătează nu numai corpul, iar aceste ape încep acum în 2015 - din "Afluxul Cristalin" din 11 Noembrie - să transporte coduri catalizatoare care accelerează schimbarea AND-ului, în tranziția către Corpul Cristalin. Să știți că apele din această zonă, sunt ape structurate, care aduc o structurare geometrică. Și după cum v-am spus, acest lucru a fost recunoscut pentru prima dată în timpurile moderne de Dr. Marcel Vogel, a cărui lucrare a fost dusă mai departe de Dr Emoto (Japonia). Deci este logic - nu-i așa - că aceste ape să fie binefăcătorii saturați ai afluxului de coduri care apar în acest moment, în luna Noiembrie a Anului Trei. (după 2012)

15

Page 16: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Aceia dintre voi care vor călători la Vortexul Crystalin din Arkansas după Noiembrie (2015), veți comite o mare neglijență dacă…nu vă îmbăiați în aceste ape cristaline vii și unice.

De asemenea, sugerăm celor care călătoresc prin Arkansas în timpul Apexului Influxului din Noiembrie, să vă faceți timp să vizitați cel puțin unul din site-urile de Cristale Maestru. Energiile uimitoare emise de aceste Cristale, se diferențiază în concentrația mai mare, în stadiile avansate ale trezirii lor, așa cum am descris, prin emisia de capacități suscinte ale forței lor de viață, într-un mod mult mai susceptibil de a fi detectat de către vizitatorul căutător.

Coerența ThetaAcum, această energie tangibilă poate să afecteze măsurabil Aura și Corpul fizic uman, în anumite

apropieri, atunci când omul este capabil de un înalt coeficient de Lumină, intrând în conștiința coerentă Theta.

Proiecțiile de energie vie, sunt similare cu cele ale unui câmp elementar, dar cu o rezonanță mai mare. Asta este definită mai exact ca o conștiință de culoare și suntet cristalin și să știți că este proiectată de către cristalele "vii", .... un aspect al emanației cristalelor în sine.

Acum, Arkansas la fel ca toate site-urile vortexiale de mega putere, poate să solicite inițial unele ajustări energetice. Există o energie - Energia Cristalină Unică - care crește în mărime și eficacitate.

Izvoarele Ferbinți (Hot Springs) cum ar fi cele din Sedona, pot să-i dezechilibreze pe cei care nu pot să se adapteze la frecvența de acolo. De asemenea pe căutătorul "echilibrat", îl poate arunca / împinge în tărâmurile mai înalte, pentru că aici există un incredibil câmp interactiv. Dar cu toate acestea, acest câmp nu este o energie "creuzet" în maniera Sedona.

Mulți sunt chemați, pentru că schimbarea este reală, se întâmplă într-adevăr, iar Arkansas este în prezent epicentrul mișcării, epicentrul schimbării.

Voi deveniți cristalini ! Reamintire pentru ÎnchidereAcum subliniem, împărtășim din nou, cuvintele pe care le-am spus mai înainte, că acesta are o

importanță vitală în călătoria Ascensiunii voastre. Finalizarea Planului Pământului nu este atinsă numai prin puterea cuiva ci și prin stăruința lui.Perseverența este răsplătită. În timp, unii ar putea ca într-adevăr să "nu" reușească de mai multe ori,

până când vor reuși cu adevărat. Dar chiar și căderile sunt lecții planificate, care permit apoi puterii să crească. Maeștrilor, să nu uitați niciodată că Planul Pământului este o iluzie intenționată, una pe care omenirea

o co-crează în mod colectiv. Universitatea Pământului este un curs de acreditare. Ea are o mare valoare și la fel ca în toate cursurile de valoare, este nevoie de efort pentru finalizare.

Cedarea este o parte a evoluției ...și nici un suflet este lăsat în urmă. NICI UNUL !În mirajul lumii fizice, omenirea poartă niște filtre, care vă separă de Sinele vostru Superior. De muilte ori vă simțiți pierduți, separați și foarte singuri. În toate căutările vostre, veți găsi în cele din

urmă că singurul lucru care face ca toate acestea să fie suportabile, este IUBIREA ÎNTRE VOI, unul pe celălalt. IUBIREA !

Și iubirea necesită putere, pentru că iubirea este o Știință complexă, NU este o emoție. Iubirea este Cheia. În interesanta lume a Voinței Libere, voi sunteți capabili și de vise frumoase și de coșmaruri oribile. Dar acesta este modul în care vă descoperiți divinitatea, vă descoperiți rolurile adevărate de creatori

responsabili ai realității fascinante. Planul Pământului este o iluzie ……….dar una foarte reală !. Emoțiile și durerea care se micșorează, sunt simțite ca foarte reale, deoarece dacă n-ar fi așa, voi

n-ați crește / evolua. Există însă și momentele frumoase, cu iubirea care va defini și va sublinia amintirile voastre. Este vorba de IUBIREA care va dura VEȘNIC !

În actuala fază din 2015, vă aflați în mijlocul unui “creuzet” astrologic. Toate energiile nerezolvate ies la suprafață, arătându-se pentru a fi curățate. Deci în mijlocul necazurilor, consolați-vă că mai devreme sau mai târziu, totul va fi rezolvat în timp, și mai devreme decât mai târziu, ați ajuns departe, pelerini ... și sunteți pe calea unei mari Absolviri, una pentru finalizarea căreia ați lucrat mai multe vieți.

16

Page 17: 2015.10.03.RO.arh.Metatron.bio-shimbarea Crisralină

Și în ciuda a ceea ce pot să vă spună negativiștii, Pământul și Umanitatea sunt pe Calea cea Bună !!!! Acum sunt disponibile noi instrumente, pentru ca voi să creați în mod responsabil o lume mai bună. Este esențial să știți acest lucru, și să proiectați o lumină pozitivă. Lumina voastră va străluci în lumina lumii, câte o inima la un moment dat.Așa că haideți să vă spunem că toate acestea vor avea un final fericit, care apoi ne va permite să vă

asigurăm, că a existat tot timpul un motiv pentru toate. Cu timpul, veți înțelege ce experiență extraordinar de frumosă ați furnizat pe planul pământului. A fost inițial o lecție învățată, apoi alta ..și alta.

Apoi cu filtrele eliminate, voi veți iubi, veți iubi necondiționat și veți prețui fiecare pas al acestei călătorii extraordinare.

Vă veți aminti de răsăritul rafinat, de simetria frunzelor dintr-un copac, de culorile toamnei, de râsul copiilor !!

Dragi Umani, noi vă onorăm. Vă mai spunem că asta este CALEA care a fost reașizată de eoni de timp, cu mișcării mici, câte un pas la un moment dat, pe calea către ACASĂ.

Sunteți mult mai aproape decât vă dați seama, iar noi cei din tărâmul Angelic vă așteptăm cu iubire și lăsăm toate luminile aprinse, pentru întoarcerea voastră.

Maeștrilor, noi vă onorăm, vă sărbătorim cu bucurie și suntem mereu cu voi, la fiecare pas de pe calea voastră.

Acum permiteți-vă un moment pentru a simțiți energia noastră.Eu sunt Metatron, cu Tyberonn din Serviciul Cristalin și împărtășim cu voi aceste adevăruri. Sunteți iubiți.Și așa este ... Și este atât de ...minunat… Sursa : http://www.earth-keeper.com/product/arkansas-crystal-vortex-2015/Trad : L.P, 2,11,2015

Definiție : Sinergie - fenomenul prin care este creat un întreg, care este mai mare decât suma simplă a părților sale ! L.P

……………………….

17