An universitar 2010-2011

Asist. univ. Dr. Liliana Tarţău 1

Intoxicaţia cu metale grele

Intoxicaţiile cu metale grele se produc mai ales accidental, prin contactul organismului

cu diferite metale grele, în mediul industrial sau la domiciliu. Pătrunderea metalelor grele se face prin ingestie sau prin inhalaţie, sau chiar prin contact cu tegumentul, dar în majoritatea situaţiilor, prin expunere cronică, dar şi în mod acut.

Metalele sunt inhalate sub formă de pulberi, fum sau vapori (de exemplu, vapori de mercur, la fabricarea lămpilor fluorescente).

Atunci când metalele sunt ingerate prin intermediul alimentelor sau băuturilor contaminate, absorbţia gastrointestinală a acestora variază mult în funcţie de forma chimică specifică a metalului şi particularităţile organismului. După absorbţie, metalul greu trece în sânge şi ulterior se cantoneză în diferite organe (cum ar fi, oasele, ficatul şi rinichii), unde realizează concentraţii relativ ridicate timp de ani de zile. Majoritatea metalelor se elimină renal şi/sau gastrointestinal, dar există diferite metale, care se elimină în particular în salivă, transpiraţie, expiraţie, secreţia lactată, unghii sau în păr.

Indiferent de tipul de metal greu cu care se produce intoxicaţia, prima strategie de terapie este reprezentată de întreruperea expunerii, concomitent cu administrarea agenţilor chelatori specifici.

1. Intoxicaţia cu plumb Plumbul se absoarbe în principal pe cale respiratorie şi gastrointestinală (folosind

aceleaşi mecanisme de transport ca şi calciul). Iniţial este distribuit în ţesuturile moi (tubii renali, ficat), apoi redistribuit în oase, dinţi,

păr. Timpul de înjumătăţire al plumbului în sânge este de aproximativ 25 de zile, iar în oase de peste 25 de ani. În aceste condiţii, frecvent, deşi concentraţia plumbului din sânge scade semnificativ, cantitatea totală de plumb din organism rămâne o perioadă îndelungată la nivel foarte crescut.

Pătruns în organism plumbul interferează procesele de fosforilare oxidativă şi înhibă activitatea activitatea mesagerilor intracelulari, în special la nivel cerebral. Nivelurile crescute ale plumbului cresc producerea radicalilor liberi, cu perturbarea eliberării şi efectelor principalilor neurotransmiţători din organism. Expunerea de lungă durată are ca rezultat alterarea expresiei genice.

Intoxicaţia se poate produce accidental în mediul casnic, prin expunerea la plumb din cauza consumului unor plante dezvoltate în sol contaminat cu plumb, al consumului de anumite specii de peşte care trăiesc în ape contaminate, din cauza utilizării vaselor de ceramică smălţuite necorespunzător, a manipulării vopselelor pe bază de plumb, a consumului unor „leacuri” populare. Riscul de intoxicaţie cu plumb este crescut în zonele circulate (prin arderea tetraetilului de plumb din benzină), cunoscut fiind faptul că plumbul inhalat se absoarbe în proporţie de 90%.

Cel mai frecvent, intoxicaţia se produce în sectoarele industriale, unde există produse pe bază de plumb (fabricarea bateriilor, a lacuri şi vopselelor, în industria ceramică).â

a. Intoxicaţia acută cu compuşi organici sau anorganici se manifestă diferit în funcţie

de compuşi şi de calea de pătrundere. Astfel, după ingerare apar următoarele manifestări: - greţuri, vărsături, gust metalic; - dureri abdominale (colică saturninică); - scaune negre (prin formare de sulfură de plumb); - diaree - constipaţie.

An universitar 2010-2011

Asist. univ. Dr. Liliana Tarţău 2

În cantităţi mari se instalează următoarele simptome: - stare de şoc; - tulburări nervoase, encefalopatie saturnină, parestezii; - dureri, slăbiciune musculară; - uneori, criză hemolitică acută; - oligurie.

Tratamentul constă în următoarele: - susţinerea funcţiilor vitale; - tratamentul şocului; - antispastice, analgezice; - tratamentul specific constă în administrarea agentului chelator - EDTA –

Na2Ca (acid etilen diamino tetraacetic calciu disodic), oral, timp de câteva zile.

b. Intoxicaţia cronică se numeşte saturnism şi se manifestă prin: - anorexie; - gust metalic, lizereu gingival; - tulburări de tranzit; - tulburări nervoase, rar encefalopatie (la copil); - anemie, porfirinurie; - nefropatie, insuficienţă renală cronică.

Tratamentul constă în următoarele: - tratament specific: cu EDTA - măsuri generale şi de susţinere a funcţiilor vitale; - vitaminoterapie (B1, B6, B12)

2. Intoxicaţia cu mercur a. Intoxicaţia acută Această intoxicaţie survine după ingestia de preparate anorganice de mercur. Mercurul este toxic doar în formă solubilă, de cloruri sau monometilmercur. Cei mai

toxici sunt compuşii organici ai mercurului (metilmercurul si dimetilmercurul). Se găseste în componenţa soluţiilor pentru instilaţii nazale, auriculare sau în unele

coliruri, şi în compoziţia unor preparate antiseptice. Diferite materiale utilizate în stomatologie sunt pe bază de mercur (amalgam). Intoxicaţia se poate produce şi în mediul industrial (termometre, manometre).

Căile de pătrundere în organism sunt: digestivă, respiratorie (inhalare de vapori, în cursul avariilor, în diferite sectoare industriale) sau cutanată (combinându-se cu sulful prin legături covalente). După ingestie, mercurul se absoarbe rapid la nivel gastrointestinal, formând complexe stabile cu cisteina, care se elimină foarte greu din organism.

Cel mai frecvent intoxicaţia este accidentală, dar au fost semnalate şi tentative de suicid cu produse pe bază de mercur.

Clinic, intoxicaţia acută se manifestă prin: coloraţie cenuşie a mucoasei buco-faringiene, vărsături, diaree sangvinolentă, dureri abdominale, şoc, moarte.

După inhalarea toxicului apare sindromul pneumonic. Manifestările evidente apar la locurile de eliminare (rinichi, colon, gură):

- stomatită, lizereu gingival, căderea dinţilor, gust metalic; - leziuni tubulare, glomerulare renale; - albuminurie, oligurie, anurie.

An universitar 2010-2011

Asist. univ. Dr. Liliana Tarţău 3

b. Intoxicaţia cronică Intoxicaţia cronică determină afectarea sistemului nervos central (generând tulburări

neurologice, psihice), a sistemului endocrin, renal, cardiovascular. De asemenea se produc diferite boli autoimune. Expunerea prelungită la vapori de mercur, cauzează distrugeri la nivelul sistemului nervos şi moarte. De asemenea, mercurul produce efecte teratogene, copiii mamelor expuse prezentând întârziere în dezvoltarea psihică, tulburări de memorie, defecte de vorbire. În prezent, se discută tot mai frecvent posibilitatea implicării mercurului în apariţia autismului la copii.

Tratamentul constă în următoarele: - măsuri generale nespecifice; - specifice: ca antidot se foloseşte agentul chelator Dimercaprol, iar în intoxicaţiile cu vapori de mercur este eficientă D-Penicilamina.

3. Intoxicaţia cu arsen Arsenul este prezent sub formă de produşi organici şi anorganici. Compuşii anorganici ai

arsenului sunt mai toxici decât cei organici. Arsenicul este toxic în cantitate de peste 0,01-0,05 g, doza letală fiind cuprină între 0,1-0,3 g.

Compuşii trivalenţi ai arsenului (frecvent industriali) sunt mai toxici decat cei pentavalenţi. Compuşii pentavalenţi devin periculoşi numai din momentul în care sunt reduşi prin reacţii chimice în arseniţi.

Intoxicaţia se produce cel mai frecvent prin ingestie, a unor alimente (de exemplu: în fructe de mare, bere, lapte praf contaminat) sau a apei (contaminate), conţinând arsen. Arsenul poate pătrunde în organism şi pe cale respiratorie (prin fumul de tigară) sau mult mai rar prin tegumente, mai ales dacă există soluţii de continuitate (detergenţi, pesticide, erbicide, pesticide, otrăvuri pentru şobolani).

Intoxicaţia se produce accidental, dar şi voluntar, în scop suicidal (ingestie de pesticide ce conţin arsen) sau criminal.

Intoxicaţia poate fi şi profesională, în urma expunerii la arsen în diferite sectoare industriale (metalurgie, industria chimică, ceramică, sticlărie, industria blănurilor).

După pătrundere în organism, se absoarbe foarte rapid, după care este depozitat mai ales în ficat, rinichi, splină, plămâni, păr, unghii. Este toxic celular şi vascular, mai ales pentru capilare, având efecte edemaţiante şi necrozante. În organism, arsenul inhibă lanţurile enzimatice celulare care conţin grupul sulfhidrilic (SH).

a. Intoxicaţia acută În funcţie de gradul de severitate manifestările clinice pot fi:

- supraacute - vărsături dureroase, diaree sanguinolentă, oligurie, convulsii, colaps, comă;

- acute - vărsături (cu miros de usturoi), dureri, abdominale, diaree, facies cenuşiu, lipotimii, hipotensiune arterială, colaps; în 2-3 zile, apar fenomene de afectare toxică hepatică şi renală cu: hepatomegalie moderată, icter, azotemie, oligurie, albuminurie;

- moderate - senzaţie de arsură la nivelul buzelor, senzaţia de constricţie la nivelul gâtului, vărsături, albuminurie, hematurie, oligurie.

b. Intoxicaţia cronică afectează muncitorii din diferite sectoare industriale (de exemplu,

în turnătorii). În condiţiile expunerii cronice, pacientul prezintă: - scaune diareice, pigmentarea pielii; - edeme (la nivelul feţei, pleoapelor, la nivelu gleznei); - transpiraţie şi respiraţie cu miros de usturoi;

An universitar 2010-2011

Asist. univ. Dr. Liliana Tarţău 4

- ulcere gastrice şi duodenale; - leziuni hepatice, renale; - nevrite periferice, encefalopatie.

Expunerea cronică la arsen induce neurotoxicitate (retard mental, boli neurologice) şi carcinogeneză.

Tratamentul constă în următoarele: � măsuri generale nespecifice şi tratament simptomatic; � măsuri specifice: DIMERCAPROL, soluţie 5% administrat i.m. repetat; � reechilibrare hidroelectrolitică; � vitaminoterapie: B1, B6, B12.