Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Catedra Comunicare

Teză de licenţă

Tema: Impactul mass-media asupra creării imaginii liderului politic

Coordonator ştiinţific: Aurelia Peru, doctor în ştiinţe politice, lector superior

Chişinău – 2007

CUPRINS:

INTRODUCERE.............................…....................................................................4

CAPITOLUL I

Mass-media-imagemakerul politicianului.............................................…............7

1.1 Relaţia dintre mass-media şi liderul politic.........................................................7

1.2 Mass-media-actorul politic-electoratul: aspecte definitorii ale dialogului

tridimensional....................................................................................................11

1.3 Mass-media-gestionarul imaginii liderului politic: abordare funcţională.......15

CAPITOLUL II

Promovarea liderului politic în presa internaţională.........................................25

2.1 Manipulare prin mass-media: impactul asupra percepţiei imaginii liderului

politic de către opinia publică ……………….........................................................26

2.2 Rolul mass-media în crearea brandului de imagine politică............................29

2.3 Tehnologiile PR-ului negru şi războiul mediatic vs crizele de imagine...........37

CAPITOLUL III

Promovarea imaginii liderului politic în presa autohtonă (studiu de caz)..... 46

3.1 Strategii de promovare a imaginii liderilor politici..........................................47

3.2 Studiu de caz:. Strategiile de imagine a politicienilor.......................................53

CONCLUZII......................................................................................................…60

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................63

3

ANEXĂ...................................................................................................................66

INTRODUCERE

Cu toţii suntem beneficiari ai produselor mass-media, fie că sunt ele scrise,

orale sau vizuale şi aceasta pentru că suntem în era informaţiilor sau războiul

informaţional, aşa cum deseori se afirmă. Din toată presa, televiziunea este

instituţia care poate manipula cel mai uşor. Televiziunea dispune de imagine,

cuvînt, sunet şi alte efecte, care în radio şi în presa scrisă nu sunt atît de relevante.

În secolul XIX, gafele oamenilor politici nu erau cunoscute atît de mult ca

astăzi. De aceea, mai tîrziu şi-au luat consilieri, imagemakeri, pentru că nu-şi mai

puteau ascunde greşelile, căci lumea le cunoştea pe toate din presă, iar mai tîrziu

prin intermediul televiziunii, care nu putea fi cenzurată la infinit. De la această

idee porneşte şi prezenta lucrare. Mă voi referi în mod special la comportamentul

presei în campania electorală.

Trăim într-o lume grăbită. Nu avem timp pentru a ne expune spre a consuma

interminabile „furtuni” informaţionale, de aceea în locul lumii reale preferăm o

lume mai compactă – cea a simbolurilor. Imagologia, în această ordine de idei, este

o componentă incontestabilă a lumii simbolurilor. De exemplu, alegătorii nu au

relaţii personale cu liderii politici din eşaloanele superioare ale puterii, dar

reacţionează la anumite simboluri, care transmit succint o informaţie despre ei.

Prin urmare, nu este deloc întâmplător faptul că, de cele mai dese ori, partidele

politice aplică în timpul competiţiilor electorale strategia personalizării.

Alegătorul votează, astfel, persoana înzestrată cu anumite calităţi, cum ar fi

experienţa, putere de influenţă, perseverenţa, abilităţi intelectuale, severitate etc.

Astfel, în mentalul maselor se proiectează o imagine ideală, după care se

„racordează” candidatul.

4

În ultimul timp omenirea a cunoscut campanii electorale „spectaculoase”

care s-au bazat foarte mult pe sprijinul oferit de presă şi în special de către

televiziune, un imagemaker foarte bun dacă îi putem spune aşa.

Voi face referire la ultimii trei ani spre exemplu. Alegerile prezidenţiale din

SUA ( noiembrie 2004), urmate de cele din România ( noiembrie-decembrie 2004)

şi Ucraina (decembrie 2004), Federaţia Rusă (2004) şi nu în ultimul rînd, alegerile

parlamentare din Republica Moldova (martie 2005), care sunt urmate de alegerile

generale locale din iunie 2007 şi care la fel ne vor oferi „surprize”. Acestea sunt

doar cîteva exemple pe care trele consider de-a dreptul „spectacole politice”.

Mass-media a fost deseori considerată "cea de-a patra putere" în stat (alături

de executiv, legislativ şi justiţie), iar democraţiile moderne au fost poreclite

"democraţii mass-media". Dar ce se ascunde în spatele acestor consideraţii? Care

este puterea reală de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise funcţiile

acesteia în contextul cooperării cu celelalte organisme din cadrul sistemului

intermediar şi mai ales cu partidele politice? Este o temă pe care mi-am propus să

o abordez în teza respectivă.

Funcţia de control, de critică şi de stimulare nu revine, însă doar opoziţiei

parlamentare, ci întregii opinii publice şi presei independente, desigur.

O altă problemă care şi mai greu poate fi evitată este apariţia monopolurilor

în domeniul radioului şi al televiziunii. Investiţiile de capital necesare precum şi

avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare să îşi poată

găsi audienţa în eter sau în faţa ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu

au fost create reglementări care să asigure ca toate atitudinile prezente în societate

să poată fi proiectate şi în eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a

opiniei publice trebuie să decurgă, mai ales în radio şi televiziune, într-o manieră

pluralistă, necesitînd un control strict al încercărilor de manipulare venite din

partea grupărilor aflate la putere. Iată cîteva aspecte asupra cărora voi trece cu

meditaţii parţial.

Totodată, lucrarea de faţă va cuprinde şi un studiu de caz: Analiza

5

comporativă a imaginii create de presă unor lideri politici. Figurile politice sunt:

preşedintele ţării, Vladimir Voronin, preşedintele Parlamentului Republicii

Moldova, Marian Lupu, vicepreşedintele Parlamentului şi liderul Partidului

Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca. Cei doi politicieni şi-au creat imaginea de

oameni inteligenţi, puternici şi bine pregătiţi. Vom vedea pe parcurs care sunt

calităţile acestora.

Lucrarea este constituită din trei capitole: „Imaginea liderului politic creată

de televiziune”, „Strategii de creare a imaginii liderilor politici”, şi Studiul de caz

despre care am menţionat mai sus.

În prezenta teză mi-am propus să abordez tema privind impactul mas-media

în ceea de priveşte crearea imagininii liderului politic prin prizma personală. Nu

trebuie să neg că înainte de aceasta mulţi colegi şi experţi în comunicare şi media

au scris zeci şi sute de pagini pe subiectul respectiv .

Metodele de colectare a informaţiei şi opiniilor referitoare la subiectul

abordat în lucrarea de faţă sunt diverse: analiza presei scrise, audiovizualului,

discuţii cu specialişti, analiza lucrărilor efectuate pe această temă de colegii mei

care au absolvit deja facultateatea, dar nu în ultimul rînd literatura de specialitate.

6

CAPITOLUL I

Mass-media-imagemakerul politicianului

1.1 Relaţia dintre mass-media şi liderul politic

Expertul francez în estetica cinematografică, Jacques Aumont consideră că

am intrat în „civilizaţia imaginii”. Tot ce ne înconjoară se bazează pe o

reprezentare, o imagine oarecare. 1 Publicul nu mai crede dacă nu-i dai imagini,

dovezi, mai bine zis. Pînă la urmă imaginile îl fac pe om să creadă într-un fapt

anume şi nu discursul unui lider politic care este citit de cel mai multe ori cu o

expresivitate ce poate dezarma pe oricine.

Cuvîntul „imagine” este de origine latină. „Imago-iuis” semnifică o imagine,

reprezentare, portretul cuiva. Grecescul „eicon” are acelaşi sens de imagine sau

portret. De la el provine cuvîntul iconografie, iconocitate, iconic. În procesul

evoluţiei, cuvîntul „imagine” a căpătat conotaţii semantice noi. Dicţionarul limbii

române contemporan de exemplu, fixează trei sensuri printre care şi „reflectarea

unui obiect în conştiinţă sub forma unei senzaţii, percepţii sau reprezentări”.

Dicţionarul limbii engleze, Randam Hause indică 13 semnificaţii ale aceluiaşi

cuvînt: reprezentarea mintală, idee, concepţie, simbol, emblemă, formă, aparenţă,

copie, contrafigură, etc. Polisemantismul cuvîntului „imagine” a fost motivul care

i-a îndemnat pe unii cercetători să renunţe la utilizarea lui în cîmpul

comunicaţional, pentru a nu crea confuzii.2 În cartea sa, „Comunicarea 1 Constantin Marin, “Comunicarea instituţională”, Chişinău 2002;2 ibidem

7

instituţională”, cercetătorul Constantin Marin, defineşte mai multe tipuri de

noţiune de imagini specifice instituţiilor. Am selectat cîteva tipuri de imagine

specifice partidelor politice şi liderilor politici, la crearea cărora contribue într-o

mare măsură mass-media:

Imaginea inexistentă, semnifică lipsa acesteia. Despre politicieni putem

spune că aceştia nu s-au îngrijit de pregătirea pistei de lansare în politică şi

respectiv au o imagine inexistentă. Nu putem afirma acest lucru şi despre

politicienii tineri, care abia se lansează în arealul politic;

Imaginea potenţială, există doar ca un proiect, implimentarea ei urmînd să

vină. Deşi imaginea este colectivă ca percepţie, nu doar ca o concepţie, ar fi

o eroare să credem că politicianul, partidul e lipsit de dreptul şi posibilitatea

de a stabili parametrii imaginii sale;

Imaginea reală, a ceea ce crede publicul despre instituţia social-politică,

sau politicianul care participă la alegeri. Aceasta poate fi diferită de

imaginea pe care a proiectat-o şi pe care şi-o doreşte orice politician.

Imaginea parţială, presupune că în cîmpul de observaţie al publicului au

nimerit doar unele aspecte ale identităţii omului politic. În acest caz, omul

politic beneficiază de o percepere incompletă din partea publicului;

Imaginea deplină este atestată atunci cînd despre liderul politic se judecă în

complexitate, atunci cînd orientările şi concepţiile politicianului sunt

cunoscute în detaliu;

Imaginea pozitivă consemnează că în conştiinţa umană s-au sedimentat

calităţile atractive ale politicianului (arta de conversa, spre exemplu);

Imaginea negativă - arată că politicianul e apreciat de public prin filiera

vulnerabilităţii lui;

Imaginea somatică - politicianul, partidul politic este perceput sau

recunoscut de public prin reprezentări iconice (platformă, sigla partidului,

culoare, a ctivităţile sau acţiunile pe care le organizează, spre exemplu

PPCD, „revoluţia portocalie”-“Tak Iuşcenko” în Ucraina);

8

Imaginea conceptuală sugerează că partidul politic este estimat prin prisma

raţionalului. La baza ei se află acceptarea filozofiei, doctrinei partidului

respectiv;

Imaginea curentă ilustrează identitaea la zi a partidului politic ori a

politicianului, nu cea care era acum 50 de ani. De exemplu, alegătorii

PCRM identificau partidul respectiv cu imaginea de acum jumătate de

secol, deşi, între timp s-au schimbat concepţiile, orientările, membrii, etc;

Imaginea de perspectivă e modul în care partidul doreşte să fie perceput pe

viitor. Astfel de imagine este prognozată de acele partide care tind spre o

reprofilare, spre o relansare într-o nouă ipostază, formulă, iar prin această

nouă identitate să surprindă publicul. Este cazul partidelor care nu au avut

sorţi de izbîndă la ultimele alegeri, poate din considerentul că platforma lor

politică nu a fost destul de atractivă pentru alegător. Ne vom referi aici şi la

strategia unui partid, căci orice formaţiune politică care vrea să fie în top are

o strategie bine definită;

Imaginea internaţională se referă mai mult la partidele care sunt bine

cunoscute în străinătate, ex. partidul democrat şi republican în SUA, partidul

laburist în Marea Britanie, partidul comunist din China, ori Cuba, regimurile

monarhice din Japonia, Marea Britanie, etc.

Imaginea falsă este atunci cînd viziunea pe care o are publicul asupra

partidului nu corespunde realităţii. Acest partid este acuzat în ultimă instanţă

de manipulare şi inducere în eroare a publicului. De regulă, aceşti politicieni

sunt descoperiţi după ce au fost votaţi şi au primit funcţii în Guvern sau

Parlament;

Imaginea exagerată ar putea fi calificată drept o varietate a imaginii false.

În acest caz se poate spune că partidul ori politicianul face abuz de

credibilitatea publicului şi de a-i infiltra în mod premediatat o închipuire

vădit exagerată despre virtuţile sale.

Cercetătorul rus M. Coşeliuk [2004: p.116], referindu-se la fenomenul

9

imaginii omului politic, constată că ea constituie, de facto, un alter ego al actorului

politic. Imaginea politică reprezintă o sinteză a câtorva elemente – fapte biografice,

exteriorul, atributele. În concepţia lui Coşeliuk principalul ”autor” al imaginii este

politicianul însuşi. Imaginea devine, în context, modul de percepere, rezonanţa

acţiuniilor şi personalităţii actorului politic în spaţiul public. Autorul lansează

următoarele trei teze ce caracterizeată imaginea politică [ ibidem.: p.199]:

imaginea este un fenomen socio-cultural;

imaginea simbolizează obţinerea de către liderul politic a unui status

suprasituaţional (istoric);

„dreptul de autor” al politicianului asupra imaginii sale publice.

Din optica acestei abordări, am putea determina sarcinile supreme în

formarea imaginii liderului politic:

determinarea rolului socio-politic, la care aspiră candidatul X sau Y

(precizare: rol şi nu funcţie!);

elaborarea setului de acţiuni, corespunzătoare rolului ales;

ajustarea exteriorului, manierelor, atributelor, acţiunilor la rolul respectiv;

asigurarea unei ample vizibilităţi mediatice pentru a da sens acestui

„spectacol” politic (PR-ul).

Prin urmare, una din funcţiile principale ale imaginii politice constă în

stimularea şi motivarea alegerii făcute în favoarea unui actor politic.

Imaginea uni om politic reprezintă un fenomen complex şi dinamic, unitatea

de măsură a unei lumi simbolistice. Ea corectează tipajul subiectului politic: În

schimb, imaginea personală nu este altceva decât portretul acestui personaj.

Cazul informaţiei non-verbale în campaniile electorale este un fenomen

răspândit şi în Republica Moldova. În scopuri de persuasiune şi manipulare a unor

segmente electorale actorul politic îşi poate schimba, la figurat spus, redingota pe

salopetă. Este şi o schimbare de imagine, pe timp scurt, bineînţeles. O asemenea

„transformare” vestimentară place poporului, în special, segmentului electoral

rural, căruia i se crează senzaţia de „apropiere” dintre „mase” şi elitele

10

conducătoare”. Bunăoară, în alegerile prezidenţiale de la 1996, Mircea Snegur,

Preşedintele Republicii, în timpul întâlnirilor în teren cu alegătorii, schimbă

paltonul lung de drap negru, văzut în reportajele oficiale, transmise de

Televiziunea Naţională, pe o scurtă modestă în stil demi-sport şi de producţie

autohtonă.

Un alt model de imagine este investigat de sociologul german Max Weber,

care lansează aşa-numitul concept de imagine carismatică. Deşi este un tipaj rar

întâlnit în realitatea politică, vom încerca să facem o prezentare grafică a

prefigurării imaginii carismatice.

Imaginea, însă, nu presupune întotdeauna transparenţă vizavi de viaţa unui

lider politic. Dimpotrivă, lipsa de informaţie, misterul, de asemenea, pot servi drept

mobil pentru imaginea unui actor politic- aşa-zisa imagine „închisă”. Este cazul

liderilor sovietici, văzuţi şi auziţi doar de la tribunele de partid. „Gaura neagră”,

care se forma în jurul acestor personaje politice, absorbea orice gen de informaţii şi

supoziţii. De fapt, se consideră că cu cât publicul posedă mai puţină informaţie

despre un personaj politic, cu atât acesta devine mai impozant, mai serios.

1.2 Mass-media-actorul politic-electoratul: aspecte definitorii ale

dialogului tridimensional

Implicarea activă a mass media în procesul politic din Moldova a devenit

posibilă odată cu consolidarea unui sistem pluripartidist. Apariţia pe piaţa politică

a noilor partide şi mişcări social-politice, între anii 1989-1995, a generat

suprapolitizarea societăţii, interesul sporit pentru politică şi, respectiv, pentru

fluxul de informaţie politică. Relaţiile dintre partidele politice şi mass media din

ţară deveneau vitale, în temei, datorită aceloraşi circumstanţe ca şi în tot spaţiul est

11

european: noii conducători de partid, lipsiţi de experienţă politică, aveau o

sensibilitate şi o vanitate extremă în ceea ce priveşte presa. Noile partide erau

angajate într-un război cultural între ele din cauza programelor vagi. În acest război

cultural mass media au fost extrem de importante pentru ele. Pe de altă parte,

contactele intense cu mass media compensau deficitul organizaţional al liderilor

politici, lipsa canalelor de comunicare în interiorul partidelor.

Relaţiile dintre presă şi elitele politice, însă, nu sunt întotdeauna

transparente, constructive şi tolerante. Jurnalismul politic face parte din grupul

profesiilor cu risc. Astfel numai în anul 2006 şi-au pierdut viaţa, în timpul

exercitării datoriei profesionale, peste 100 de jurnalişti - fie în punctele fierbinţi de

pe glob, fie în situaţii incerte, ca răspuns la critica adusă autorităţilor politice sau

clanurilor oligarhice. De exemplu, asasinarea jurnalistei ruse Ana Politkovskaia,

în 2006, care în corespondenţele sale supunea unei critici dure politica Kremlinului

faţă de Cecenia, a afectat şi imaginea preşedintelui Vladimir Putin, acest caz fiind

interpretat de presa internaţională ca o răfuială politică. Nici pînă astăzi nu se

cunoaşte (oficial!) autorul crimei, deşi se vehiculează că FSB-ul rusesc a

instrumentat omoru Ziarista rusa de opozitie Anna Politkovskaia, asasinata in

octombrie anul trecut la Moscova, a fost distinsa la sfîrşitul lunii martie 2007, post-

mortem, cu Premiul mondial pentru libertatea presei, decernat anual de UNESCO.

''Anna Politkovskaia a dat dovada de un curaj si o tenacitate incredibile, continuind

sa acopere evenimentele din Cecenia in timp ce lumea nu se mai interesa de acest

conflict'', a amintit intr-un comunicat difuzat la Paris Organizatia Natiunilor Unite

pentru educatie, stiinta si cultura.

În ianuarie 2007 pentru articolele sale, în care aborda problema genocidului

turcilor împotriva etniei armene din perioada primului război mondial, a fost

asasinat redactorul-şef al ziarului „Agos”, de origine armeană, Hrant Dink. În

concluzie, relaţiile dintre presă şi politică sunt complexe şi, deseori, imprevizibile.

Coabitarea dintre politic şi mediatic a devenit un fenomen incontestabil în

societatea contemporană. Astăzi presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul –

12

contribuie la edificarea unui mediu informaţional pe măsura exigenţei alegătorilor

faţă de clasa guvernatoare. Mijloacele de comunicare în masă reprezintă un eficient

vehicul de comunicare între elitele politice şi electorat, între subiecţii politici la

nivel naţional şi internaţional. Presa, supranumită de Walter Lippman „câinele de

pază” al democraţiei, „lanterna” care descoperă adevărul a devenit o instituţie

influentă în cadrul sistemului politic - a patra putere în stat.

Politica reprezintă o luptă simbolică, în care fiecare actor politic tinde să

monopolizeze spaţiul public sau, cel puţin, să-i convingă pe cât mai mulţi oameni

de corectitudinea şi obiectivitatea sa, - afirma sociologul francez P. Champange.

Acest fenomen presupune imperativ implicarea mass media în procesele politice ce

au loc în societate. Odată cu instituţionalizarea mass media, (sec. XVII-XVIII)

acestea au devenit tribune intereselor promovate de indivizi, grupuri, etnii sau

state. Anume din acest considerent unele instituţii politice, uneori statul însuşi,

încearcă să-şi supună integral activitatea mass media. Numai o democraţie

funcţională poate asigura libertatea de expresie şi independenţa editorialistă a

mass-media faţă de subiecţii guvernamentali.

Procesele politice de anvergură de la hotarele anilor 1989-1990, care s-au

produs în spaţiul Europei Centrale de Est, au evidenţiat în mod deosebit potenţialul

de influenţă al instituţiilor media în contextul crizelor politice, mass-media

contribuind decisiv la răsturnarea regimurilor comuniste şi stabilirea noii lumi

politice. Un exemplu elocvent îl reprezintă Televiziunea Română, care, în timpul

evenimentelor din decembrie 1989, s-a transformat într-o tribună a

revoluţionarilor. În Polonia, cel mai important cotidian, Gazeta Wyborska, a fost

până la 1990 organul oficial al Solidarităţii, conduse de Lech Walesa.

Actualmente, în contextul amplificării exerciţiilor democratice, însoţite de

competiţii politice acerbe pentru vânătoarea de voturi, interesul faţă de fluxul

informaţional a sporit vădit – atât din partea elitelor guvernatoare, cât şi a

electoratului, consumator de mesaje politice. Mijloacele de informare în masă au

un rol mare în formarea unei culturi politice a maselor, în stabilirea unor platforme,

13

poziţii. În cadrul unui regim democratic mass media îndeplineşte următoarele

funcţii politice majore:

informaţională – presupune receptarea, prelucrarea şi difuzarea informaţiei

despre activitatea instituţiilor sistemului politic;

educaţională – informaţiile suplimentare despre politică şi procesul politic,

pe care le transmit mass media, mediatizarea evenimentelor politice

contribuie esenţial la procesul educaţional al cetăţenilor. Astfel, putem

menţiona că presa este un agent moral, un factor educaţional -civic, care

contribuie la crearea şi impunerea unor mituri politice şi, implicit,

construcţii comportamentale;

socializare politică – mass media ajută la însuşirea şi acceptarea de către

cetăţeni a unor norme, valori, modele comportamentale, compatibile cu

funcţionarea eficientă a sistemului politic.

critică şi supraveghere - contribuie la articularea diverselor interese în

societate, la mobilizarea şi participarea politică.

Sociologul şi politologul american Harold Lasswell se referă la următoarele

trei funcţii majore ale mass media în contextul politicului:

supravegherea evenimentelor;

interpretarea sensului lor;

socializarea indivizilor.

Acestor trei funcţii Doris Graberle alătură a patra funcţie:

manipularea proceselor politice.

Fenomenul manipulării se amplifică, în deosebi, în timpul campaniilor

electorale. În acest sens presa preia o parte din funcţiile de bază ale partidelor

politice, printre care mobilizarea politică. În acest sens, pe piaţa mediatică

întâietatea îi revine televiziunii, care este concepută ca cea mai influentă şi mai

operativă şi cea mai credibilă sursă de informare. Mai mult, televiziunea

„ambalează”, pur şi simplu”, într-un stil atractiv oamenii, evenimentele, faptele.

Astfel, sociologii moderni vorbesc despre aşa-numitul sistem de stat telecratic, în

14

contextul căruia politica mare se face pe platourile televiziunii, mai cu seamă în

timpul dezbaterilor electorale.

În timpul campaniei electorale mass media îndeplinesc următoarele funcţii:

• circulaţia informaţiilor şi mesajelor electorale;

• stimulează dezbaterile şi identificarea candidaţilor;

• mobilizează electoratul, inclusiv prin promovarea politicii de partizanat;

• stabileşte agenda campaniei electorale;

• devine un vehicul al publicităţii electorale.

Prin urmare, mass media contribuie la crearea agendei politice a campaniei

electorale. Fenomenul şi-a găsit reflectare în teoria mediatică cu aceiaşi denumire -

Agenda- Setting, adică stabilirea agendei politice şi publice a unei societăţi de

către cele mai influente instituţii mediatice. Agende care sunt stabilite mai întîi de

toate de către agenţiile de presă şi preluate ulterior de celelalte instituţii media:

ziare, radio şi televiziune şi nu în ultimul rînd de către portalurile informaţionale.

În acest sens, este deosebit de relevantă afirmaţia lui Bernard Cohen, potrivit

căruia: „ Presa nu le poate spune oamenilor ce să gândească, dar reuşeşte extrem

de bine să le spună la ce să se gândească.” Autorul porneşte de la ideea că, în

dezbaterile politice, presa reuşeşte să atragă şi să sustragă atenţia în privinţa unor

lucruri, stabilind anumite priorităţi. De fapt, latinescul informare înseamnă „a

fasona”. Prin urmare, sunt acceptate anumite mecanisme de construcţie a

informaţiei cu scopul obţinerii unor anumite efecte – susţinere, bunăoară, sau

dezaprobarea unor acţiuni, lideri politici. Arnaud Mercier ajunge la următoarea

concluzie: ”Telejurnalul nu vorbeşte decât despre o anumită faţetă a vieţii politice,

excluzând în mod sistematic segmente întregi ale acesteia, nu pentru că actualitatea

nu s-ar preta la prezentare, ci pentru că atitudinea adoptată de ziarişti este în mod

hotărât instituţionalistă, legitimistă şi consensuală”.

1.3 Mass-media-gestionarul imaginii liderului politic: abordare funcţională

15

De foarte multe ori s-a afimat că televiziunea îl poate înălţa pe un om politic,

dar şi coborî. De aceea, este extrem de important ce grad de moralitate posedă

administraţia postului respectiv cînd face imagine unui partid sau lider politic .

O televiziune matură este aceea care impune un stil, o imagine, o amprentă

unică, care s-ar găsi în întregul program, conturîndu-se o unitate conceptuală şi

stilistică. Lucrul acesta poate fi atins prin conceţia grilei de program, tematica şi

conţinutul emisiunilor, imaginea şi design-ul canalului.

Imgemaker-ul este directorul de imagine, aceasta este cea mai simplă

definiţie pe care o putem da acestui termen. În ultimile decenii televiziuinii îi

revine rolul de a crea imagine, de a promova pe cineva (vedetă, politician, produs

de orice fel, firmă) şi de ce nu de a promova imaginea unui stat în lume (prin

intermediul televiziunii transnaţionale, TVR Internaţional de ex. Sau Moldova

Internaţional din ianuarie 2007). Televiziunea a început să fie formator de imagine

încă de la începutul apariţiei. Cu toate că a fost supusă cenzurii, pînă la

destrămarea URSS, pînă la declarararea independenţei statelor, pînă la „căderea”

regimurilor totalitare, a durat decenii. Televiziunea a făcut imagine unor regimuri,

a propagat nişte idei, doctrine politice, care mai mult sau mai puţin au fost primite

şi (sau) au fost acceptate.

Televiziunea este totodată un observator atent al activităţilor Guvernului,

Parlamentului şi Preşedinţiei. Urmînd principiile independenţei şi a obiectivităţii,

fie într-un mod imperfect, televiziunea poate dezvălui adevărul care se ascunde în

spatele afirmaţiilor făcute de aleşii poporului şi trage la răspundere, indirect

oficialităţile pentru acţiunile lor. Trebuie să menţionăm că acest lucru îl face un

post de televiziune care se respectă şi căruia îi pasă cîtuşi de puţin de

telespectatorul ei. De aceea, cînd încearcă să creeze imagine bună unor politicieni

anume trebuie să se conducă şi după nişte principii morale. În acest sens putem

face referire la “Condul principiilor de etică profesională al jurnalistului din

16

Republica Moldova”, adoptat de către Uniunea Jurnaliştilor din Moldova la 4 mai

1999. Cele mai relevante articole de care trebuie să se ghideze directorul de

imagine (reporterul, jurnalistul) sunt punctele 6, 7, 8, 10, 12.3 Alte acte de care ar

trebui să se conducă imagemakerul sunt Legea Audiovizualului, Constituţia

Republicii Moldova, Codul Penal. Codul Deontologic al Jurnalistului din

Republica Moldova stabileşte reguli care sunt în deplină concordanţă cu

principiile determinate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel,

„opiniile, deşi sunt subiective şi nu ar trebui să se supună criteriului de

corectitudine în raport cu realitatea, totuşi să intre sub incidenţa exprimării oneste

şi etice a lor.”4 În acelaşi timp, se spune în acelaşi cod, „jurnalistul este obligat să

evite necondiţionat exprimări insultătoare care pot provoca daune morale şi

fizice”.5 În acest context, mai putem menţiona că “jurnaliştii, ei înşişi au acceptat

obligaţia de a face clară distincţia, între informaţie şi opinie, astfel încît să fie

imposibilă confundarea lor.” 6 Punctul 5 din Codului Deontologic al jurnalistului

din Republica Moldova prevede că „jurnalistul difuzează numai acea informaţie de

actualitate de care este convins, iar sorgintea îi este bine cunoscută”. Tot acelaşi

punct menţionează că „jurnalistul nu trebuie să recurgă la procedee nelegitime de

obţinere a informaţiei, iar atunci cînd comite o greşeală trebuie să se corecteze prin

acelaşi mijloc prin care a difuzat informaţia” (cel mai des sunt întîlnite

dezminţirile, chiar şi în televiziune în cadrul jurnalului de actualităţi).

Jurnaliştii fac deseori uz de sarcasm şi figuri de stil pentru a da coloratură

subiectului realizat, mai ales în ceea ce priveşte activitatea oamenilor politici.

Această metodă ia amploare în campania electorală cînd se recurge la obiceiuri

contrare bunului simţ pentru a şifona imaginea contracandidatului. De aceea,

acestora li se inventează diminutive (ex, „VOROŞCA, utilizat în campania

postelectorală din 2005, pentru că liderul PCRM, Vladimir Voronin a făcut uniune

cu liderul PPCD, Iurie Roşca) sau au creat „Opoziţia constructivă”. Tot în aceeaşi 3 A se vedea Codul principiilor de etică profesională a jurnalistului din R. Moldova;4 ibidem, punctul 6;5 ibidem, punctul 10;6 “Ghid juridic în problemele mass-media”, Dragoş Cucereanu, Chişinău 2003;

17

post electorală, Dumitru Diacov, unul dintre liderii Blocului Moldova Democrată a

fost numit „Trădător” pentru că a ieşit din componenţa blocului electoral.

Cercetînd oferta şi cererea electorală în cîmpul politic moldovenesc,

descoperim diverse modele de imagine politică. Iată o clasificare pe care o face

cecetătoarea Aurelia Peru după un model preluat de la Roger Gerard

Schwartzenberg care a descoperit în liderul politic, eroul, omul simplu, liderul

charismatic, părintele naţiunii sau femeia non-politică:

„părintele naţiunii” (primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea

Snegur);

„martiri” (senatorul român Ilie Ilaşcu, azi: preşedintele fracţiunii

parlamemtare PPCD, Vlad Cubreacov);

„liderul „locomotivă” (generalul Alexei, campania de imagime a PPCD în

alegerile din februarie 2001);

„bebeluşul bătrîn” (Pavel Barbălat în confruntările pentru funcţia de

preşedinte al RM din decembrie 2000);

„milionarul” (Ion Sturza în campania electorală din 1998);

„fiul răzvrătit” (Dumitru Diacov în relaţiile cu ex-preşedintele Lucinschi);

„gospodarul” (Serafim Urecheanu în campania de imagine din marite 2003);

„non-femeia politică” (Maricica Liviţchi, Iuliana Costin în campania de

imagine din 1995-1996);

„spărgător de alianţe” (Iurie Roşca).7

După campania electorală pentru alegeile parlamentare din 2005,

preşedintele Vladimir Voronin şi-a creat imaginea de om politic puternic sau

“ajutorul poporului”, mai ales după ce a iniţiat campania de strîngere a fondurilor

pentru reconstituirea complexului monastic Căpriana. Alt potenţial om politic

poate fi considerat Andrei Ivanţoc, care a fost înregistrat la CEC drept candidat

independent, chiar dacă se afla întemniţat în închisoarea de la Tiraspol. Deşi

cîştigase puţină simpatie, nu căpătase sprijinul presei. El poate fi considerat ca un 7 Aurelia Peru, „Promovarea imaginii liderului politic” (metode şi tehnici), Cazul Republica Moldova, teza de doctor, Chişinău 2004;

18

“martir”, care a lansat un slogan în care militează pentru libertate.

În Republica Moldova, televiziunea a reflectat şi activitatea celor trei prime-

doamne, Georgeta Snegur, Antonina Lucinschi şi Taisia Voronin. Dintre cele trei

prime doamne cea care a desfăşurat activităţi publice care au fost bine mediatizate

de consilierii de imagine angajaţi de preşedintele Petru Lucinschi este Antonina

Lucinschi care a iniţiat proiectele sociale “Brînduşile speranţei” şi “Casa

Mărioarei”.8 Activităţile realizate de familia prezidenţială erau mediatizate şi astfel

s-a contribuit la ameliorarea imaginii preşedintelui moldovean. Activitatea

celorlalte două prime-doamne a fost mai puţin în vizorul presei.

Acţiunile jurnaliştilor, dar şi informaţiile lor atunci cînd se implică în

procesul de hărţuire a unui om politic nu ar trebui să fie considerate ca fiind

adevărate. Acest lucru este stipulat şi în principiul 10 din „Lista Principiilor

dreptului defăimării”, care sunt propuse de articolul 19. Sarcasmul şi figurile de stil

pot fi utilizate pentru a sublinia anumite caracteristici ale persoanei sau a acţiunilor

ei şi o atare expunere, în principiu nu va fi penalizată. Însă este important ca tonul

satiric să fie clar sau să fie subliniat cu claritate. În „Declaraţia privind dreptului

libertăţii de exprimare şi dreptul defăimării” este expus principiul protecţiei

publicării rezonabile privind probleme de interes public, declaraţie care a fost

adoptată la un colocviu internaţional din septembrie 1989, Colombo, Şri Lanca. 9

În Codul etic al jurnalistului din R. Moldova în articolul 12 este stipulată

„necesitatea de a respecta dreptul la viaţa privată a persoanei”. Chiar şi persoanele

care deţin funcţii de răspundere, personalităţile publice, politicienii au dreptul la

viaţă privată, care trebuie protejată, iar jurnaliştii pot interveni doar în cazul în care

unele aspecte din viaţa privată au incidenţă cu activitatea lor publică. Şi jurnaliştii

din R. Moldova au încercat prin intermediul unor anchete să intre în viaţa privată a

politicienilor. Spre ex: în campania electorală din 2003, cînd trebuiau să se

desfăşoare alegeri pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău,

jurnaliştii au încercat să demonstreze că politicienii propuşi la funcţia de primar 8 ibidem9 “Ghid juridic în problemele mass-media”, Dragoş Cucereanu, Chişinău 2003;

19

sunt corupţi. Ziarul „Timpul” prezenta imagini din casa de pe strada Mihail

Kogălniceanu care aparţinea lui Vasile Zgardan, candidat propus de PCRM, fiind

în acelaşi timp ministrul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.

De-a lungul anilor, presa scrisă (ziarele „Flux”, „Timpul”, „Ziarul de

gardă”, „Jurnal de Chişinău”, „Moldavskie Vedomosti”, etc.) au scris şi despre

faptul că demnitarii aleşi de popor nu îşi declară averea. Mai puţin curaj a avut însă

televiziunea, care putea fi cea mai credibilă, dacă aducea imagini pe potrivă.

Majoritatea posturilor de televiziune din ţara noastră, însă prezintă imagini filmate

de MAI, CCCEC, ori alte departamente, care de obicei nu sunt realizate

profesionist

Politicianul din Republica Moldova a învăţat că adevăraţii stăpîni ai lumii

sunt cei care controlează informaţia. Cel care dispune de informaţie se poate lăuda

că stăpîneşte una dintre cele mai puternice arme a timpurilor noastre. Deci

televiziunea este puternică, la fel ca şi oamenii care apar la ecran. Omul care

ajunge la ecrane devine automat şi instinctual puternic pentru telespectator. Toţi

cred că cei care apar la ecrane sunt talentaţi, sunt buni conducători, sunt puternici,

pot rezolva orice problemă. De aceea, mai multe figuri politice care au apărut la

televizor au cîştigat încredere din partea populaţiei, mai ales atunci cînd au folosit

şi arta propagandistică. Televiziunea este puternică pentru că dispune de imagine,

care nu poate fi cenzurată întotdeauna. Totodată imaginea este cea care este

credibilă, cea care e mai presus de radio şi presa scrisă.

De la apariţia ei, televiziunea a fost formator de imagine pentru oamenii

politici. Astăzi se folosesc de serviciile sale şi actorii, cîntăreţii, instituţiile, firmele

private care vor să promoveze un produs. Televiziunea este un mijloc prin care se

pot anunţa acte de caritate, donaţii, etc. În România, dar şi în Republica Moldova

cîţiva actori şi cîntăreţi au încercat fără succes, însă să se lanseze în politică. Spre

ex: Gigi Becali, Ion Suruceanu, Tutor Tătaru. Imaginea lor nu a fost destul de

puternică, ori probabil convingătoare pentru electorat. Lumea şi-a dorit să-i vadă în

scenă nu în Parlament. Totodată electoratul i-a admirat şi i-a apreciat ca pe oameni

20

talentaţi în domeniul lor. Probabil alegătorii au intuit că dacă aceştia vor cîştiga un

mandat de deputat în parlament nu vor mai profesa meseria anterioară şi ţara va

mai pierde un talent, un om de cultură, care acum este ahtiat de putere.

Televiziunea a fost dintotdeauna imagemakerul politicienilor. Ca să

angajeze un specialist pentru a-şi crea imagine politicienii au avut nevoie de foarte

mulţi bani.

Televiziunea naţională, dacă ne referim la exemplul Moldovei a oferit tarife

mai ieftine pentru difuzarea spoturilor publicitare, dar a fost dintotdeauna loială

partidului de guvernămînt. Aceasta a reflectat intens activitatea partidului aflat la

conducere înainte de a se da start campania electorală, iar aceştia în schimb nu au

fost nevoiţi să lupte în timpul campaniei pentru a “scăpa” de contracandidaţi.

Serviciul public de televiziune constituie un for de dezbateri pluraliste care

permite întregii societăţi să participe la educaţia politică şi totodată să urmărească

şi activitatea guvernului, dar şi a liderilor politici. O televiziune publică mai are

rolul de a încuraja cetăţenii la implicarea lor mai activă în viaţa politică. Rolul

televiziunii în campania electorală, pe de o parte rezidă din obligaţia de a reflecta

alegerile într-o manieră desfăşurată, care ar permite ca alegătorul să fie foarte bine

informat, dar şi să aibă acesul liber la antena publică, ceea ce un post comercial nu

poate să facă, mă refer la posturile de televiziune care nu se transmit pe întreg

teritoriul. Televiziunea este un moderator şi coagulor al societăţii, adresîndui-se

unui auditoriu larg, serviciul public promovează coeziunea socială, integrează

grupurile şi comunităţile unei societăţi facilitînd integrarea şi toleranţa reciprocă. 10

În programele de la Moldova 1, de altfel ca şi la celelalte posturi tv autohtone

lipsesc aproape cu desăvîrşire emisiunile de analiză politică şi talk-show-urile cu

invitaţia experţilor, comentatorilor şi analiştilor politici. Deseori este preferată

prezentarea unui singur punct de vedere, a faptului brut care de cele mai multe ori

este riguros selectat şi cenzurat. Majoritatea emisiunilor sunt destinate unui public

slab pregătit, fără exigenţe prea mari şi lipsit de simţul critic, iar multe emisiuni

10 Garnier Jean, „Manual pentru televiziune”, Bucureşti, 2001;

21

sunt realizate pentru oamenii de la sate.

În sensul nereflectării echitabile şi imparţiale a campaniei electorale,

televiziunea comite o abatere de la propriile principii, o fraudă electorală

profesionistă. Frauda electorală începe atunci cînd o forţă politică are suficiente

mijloace pentru a influenţa presa (tv, radio, presa scrisă, agenţiile). În campaniile

electorale circulă sume fabuloase de bani, inclusiv în numerar, inclusiv nedeclaraţi,

prin care se corupe şi presa şi alegătorul. Deşi acest subiect este ocolit, chiar şi

după ce campania electorală s-a declarat încheiată această problemă există.11

Republica Moldova a cunoscut campanii electorale spectaculoase de la

declarartea independenţei de stat, diferite una de alta. Moldova 1 a fost în timpul

acestora un mediator al campaniilor, dar totuşi a reflectat evenimentele prin optica

partidelor care au nimerit în Parlament. În programele de ştiri şi programele de

opinie postul public de televiziune continuă să favorizeze partidul de guvernămînt,

încercînd să nu “supere” cumva autorităţile şi realizează reportajele în maniera de

acum două decenii în urmă. Opoziţia este permanent criticată în campania

electorală, iar în perioada post electorală acţiunile opoziţiei nu sunt reflectate

aproape deloc. Disputa postului de televiziune Moldova 1 pe care o iniţiase cu alte

canale tv şi ziare independente se intensifică în perioada campaniei electorale şi

încetează spre sfîrşitul acesteia, atunci cînd jurnaliştii “devin” prieteni şi uită de

micile răutăţi pe care le-au spus unul despre altul în perioada electorală.

Suntem nevoiţi să recunoaştem ca în Republica Moldova în ultimii ani alegerile

au devenit bucuria artiştilor şi jurnaliştilor. Primii, lipsiţi de o piaţă concertistică

reală, brusc încep a fi solicitati şi timp de aproape 2 luni fac dedicaţii verbale şi

muzicale partidelor politice. Misiunea jurnaliştilor e ceva mai ingrată, căci ei,

pentru cîtţva lei, îmbracă măşti de farisei, sunt prinşi cu pufuşor pe botişor, iar

dacă e cazul, se angajează în campanii necruţătoare de discreditare a liderilor

politici, deseori foşti prieteni. 12

Toate conducerile care au venit la putere de la 1990 încoace au considerat că 11 “Dragoş Cucereanu, “Ghid juridic în probleme mass-media”, Chişinău 200312 Constantin Pîrţac, jurnalist, buletin analitic « Mass-media », Chişinău 2001

22

Moldova 1 e un instrument al politicii de partid şi de stat, dar nu o tribună de

exprimare liberă a opiniilor. Fară un motiv întemeiat Legea Audiovizualului a fost

modificată de foarte multe ori. În acelaşi timp, doar Preşedintele Companiei

Publice "Teleradio-Moldova" este numit de Parlament, iar adjuncţii săi - directorii

generali Radio Moldova şi Moldova 1 - sunt numiţi de Consiliul Coordonator al

Audiovizualului, la propunerea acestuia. Unele decizii ale conducerii "Teleradio-

Moldova", şi anume interzicerea utilizării cuvintelor "român", "limba română", a

derivatelor acestora şi abordării unor probleme, neadmiterea opoziţiei la micul

ecran, au avut drept consecinţă declanşarea unei greve, care a demonstrat că

jurnaliştii de aici au demnitate şi pun preţ pe profesionalism. Seria de greve pe care

a iniţiat-o un grup de jurnalişti în vara anului 2004 nu a avut un final prea fericit. O

bună parte din ei au fost concediaţi, iar alţii s-au angajat la alte instituţii media.

Tactica folosită de administraţia Companiei a fost fără precent în Republica

Moldova.

Legislaţia electorală a fost deseori ignorată nu numai de către Moldova 1. La

Comisia Electorală Centrală au parvenit mai multe sesizări, care indicau abuzuri

din partea mass-media, sesizări respinse de organul electoral central. Mass-media

în general şi cea electronică în particular nu au putut influenţa rezultatele

alegerilor, cîştigate masiv de Partidul Comuniştilor. Aşa cum au recunoscut mai

mulţi lideri de partide, contactele personale directe şi intîlnirile deschise cu

alegătorii s-au dovedit a fi cele mai eficiente metode de convingere a electoratului.

Acest adevăr este un reproş grav în adresa mass-media şi scoate în evidenţa lipsa

capacităţii ei de a influenţa opinia publică.13 De-a lungul anilor Moldova 1 a făcut

imagine liderilor politici ai partidelor ajunse la guvernare. Liderii puterii, Snegur,

Lucinschi, Voronin au considerat că televiziunea naţională este creatorul lor de

imagine şi au mizat foarte mult pe ea şi nu s-au înşelat pentru că Moldova 1 este

principalul post de televiziune care emite pe întreg teritoriul republicii.

13 Curier Media, nr.12, Chişinău, iunie 2001

23

CAPITOLUL II

24

Promovarea liderului politic în presa internaţională

„Politica, cu toată dizgraţioasa şi oribila ei înfăţişare, face jocul care incită

şi minte, dar minte frumos, transformînd minciuna în bal, în carnaval .” 14

În ultimul timp politicul a devenit ceva comercial. Pe baza unui sistem de

seducţie sofisticat, publicul este îndoctrinat cu imagini şi pseudorealităţi. Cu alte

cuvinte, prea multă „comunicare” elaborată scenic şi prea puţină substanţă politică.

În cele din urmă, istoria recentă arată că electoratul nu este atît de uşor

„manipulabil”. Am văzut deseori că acţiuni politice extrem de bine orchestrate din

punct de vedere comunicaţional, nu au primit votul electoratului. În cadrul

campaniei electorale din 1992 în SUA, candidatul Ross Persot a mobilizat un

întreg dispozitiv comunicaţional pentru a cîştiga alegerile, dar nu le-a cîştigat. Alt

exemplu: contradictoriu, de fapt alegerea preşedintelui Federaţiei Ruse,

Vladimimir Putin. Acesta a mobilizat o întregă armată mass-media pentru ca să

cîştige un nou mandat la funcţia de preşedinte al statului. ORT a fost postul de

televiziune care l-a sprijiit şi i-a promovat intens imaginea. Putin a fost spijinit de

foarte multă presă, dar şi-a creat imaginea de preşedintele “perfect” pe parcursul

anilor care au precedat campania electorală din anul 2004.

În ajunul campaniei electorale mai multe posturi de televiziune recurg la

unele practici de mediatizare tipice. Acestea sunt folosite deseori în emisiunile

televizate: ediţii speciale, reportaje speciale „de la faţa locului” sau „în

exclusivitate”, care au drept scop:

– mediatizarea mai intensă a candidatului în tentativa de a căpăta un

public mai diferit de cel obişnuit;

– circulaţia de cele mai dese ori a discursului candidatuluiu, acesta fiind

14 Efim Josanu, « Mass-media în Republica Moldova », raport anual, 2001

25

totodată şi cel care este citat cel mai des, sau care apare „la rampă”, în imagini cel

mai des;

– candidaţii sunt mediatizaţi mai mult prin anturaj şi mai puţin prin

partid.

Grila elecorală, enunţarea ştirilor electorale la jurnal, mediatizarea întreg

sistemului electoral sunt mecanisme discursive pe baza cărora un post tv

valorizează fenomenul electoral, stabilindu-i unghiurile de vizibilitate în spaţiul

public.

Televiziunea publică din România a ajutat concurenţii electorali în

campania prezidenţială din 1996 (Petre Roman, Ion Iliescu, Emil Constantinescu)

să ajungă la putere. Pe poziţie finală s-a situat Ion Iliescu care era la al treilea

mandat neconstituţional. Fusese ajutat mult de TVR 1 şi de alte posturi comerciale

cu audinţă pentru a ajunge la această poziţie. Imaginea lui era promovată intens şi

cu orice ocazie care se ivea. Aceasta înseamnă că într-adevăr televiziunea este o

instituţie a vedetelor şi politicienilor.

2.1 Manipulare prin mass-media: impactul asupra percepţiei

imaginii liderului politic de către opinia publică

În acest paragraf aş vrea să mă refer puţin la cuvîntul cela măreţ şi magic

care este prietenul politicianul din Occident: MANIPULAREA.

Manipularea este acţiunea de a determina o persoană, un grup, o

colectivitate, să gîndească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele

iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea tehnicilor de persuasiune

care distorsionează intenţionat adevărul, lăsînd impresia libertăţii de gîndire şi

decizie. Scopul manipulatorului este de a schimba atitudinea şi comportamentul

26

în direcţia dorită de el, de a subjuga psihic. În regimurile totalitare, pentru a-i

venera pe conducători se creau spectacole grandioase; chipul lui este imortalizat

în picturi şi sculpturi, i se închinau ode şi poezii, figura lui este identificată cu

cea a partidului, cu naţiunea, cu întreaga ţară.15

În toamna anului 1934, la Nurberg s-au strîns peste 1.500.000 de oameni

care au fost aduşi cu forţa ca să ia parte la un spectacol grandios. Hitler îşi

începea întotdeauna discursul cu o voce joasă, fără vlagă, ca a unui om care-şi

cere iertare că îi deranjează pe ceilalţi şi că le răpeşte din timp pentru a-l asculta.

Finalulul era apoteotic, Hitler urlînd la o mulţime isterizată, fascinată de

schimbarea aceea măreaţă, simbol al viitorului glorios al Germaniei şi al forţei

care sălăşluieşte în cel desemnat să o conducă.

Cel mai uşor este să manipulezi publicul care are o pregătire slabă. De alfel,

pe acesta şi se mizează întotdeauna. Există însă mai multe procedee pe care le

foloseşte televiziunea pentru a induce în eroare opinia publica sau a crea opinia

publică, or şi părerea despre un candidat o poate contura iarăşi un post tv.

Francezul Georgies Belandier în cartea sa „Pouvoir sur scene”, scriind

despre istoria manipulării prin televiziune afirma: „A arăta nu însemnă a informa,

şi a vedea nu înseamnă a afla”.16 Într-adevăr în televiziune se foloseşte arta

propagandistică, de altfel ca în întreg sistemul mass-media. Un exemplu cert este

cazul dictatorului german Hitler. El a folosit presa pentru a-şi crea imaginea unui

conducător neînfricat, simbolul viitorului glorios al Germaniei. Mai mulţi analişti

ceva mai tîrziu şi-au pus înrtrebarea: cum a reuşit acest om să manipuleze o

naţiune ca Germania, care se credea una dintre cele mai democratice din Europa?

Rezultă că acest dictator a ştiut, dar a înţeles mai bine ca oricine că presa este cel

mai bun imagemaker. Ceva mai înainte, un alt dictator, de această dată Stalin a

folosit presa pentru a pune mîna pe putere. Atunci toate mijloacele de informare

erau controlate şi cenzurate. Radioul, televiziunea, ziarele, pictura, arhitectura,

teatrul, filmul, muzica, toate au fost supuse unei cenzuri stricte. Toate acestea 15 Bogdan Ficeac, “Tehnici de manipulare”, Bucureşti 199616 Camelia Becciu “Politica discursivă”, Practici politice într-o campanie electorală, Iaşi, 2000

27

mijloace erau instrumente prin care se controla gîndurile, emoţiile şi

comportamentul maselor. De această problemă s-a lovit şi România pînă la

începutul anilor 90. Regimul lui Ceauşescu a practicat manipularea maselor

folosindu-se de aceleaşi pîrghii pe care le-au folosit şi ceilalţi doi dictatori. Toată

presa era subordonată puterii. În acelaşi timp accesul la informaţiile venite din

exterior era drastic limitat, iar cele care „treceau” erau deformate şi cenzurate. De

aceea nici o televiziune privată nu s-a putut dezvolta atunci. După revoluţia din

1989 în România, ani de zile mai multe posturi de televiziune nu au reuşit să obţină

licenţa de emisie, mai ales acele posturi particulare, care nu puteau fi controlate de

autorităţi.

Una dintre cele mai puternice modificări în structura comunicării politice a

fost apariţia dezbaterii televizate între candidaţii electorali. Amintim în acest sens,

că primele dezbateri televizate au avut loc în SUA în timpul alegerilor

prezidenţiale de la 1960, avându-i ca protagonişti pe candidatul democraţilor, John

F. Kennedy, şi candidatul republicanilor, vicepreşedintele Richard Nixon.

Sondajele făcute după dezbateri au demonstrat impactul puternic al televiziunii

asupra deciziei de vot a electoratului.

Astăzi televiziunea rămâne a fi principala tribună a concurenţilor electorali,

iar în timpul dezbaterilor televizate unii candidaţi, am putea spune, „se dau în

spectacol”. Relevant în acest caz este tabloul care s-a conturat pe platoul

Televiziunii de Stat din Moldova în timpul dezbaterilor televizate dintre cei doi

concurenţi finali ai prezidenţialelor din 1996, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi.

Pentru a produce un impact emoţional puternic asupra publicului, preşedintele

Mircea Snegur a rostit în debutul dezbaterilor „Tatăl nostru”, după ce l-a întrebat

pe contracandidatul său dacă acesta ştie „Tatăl nostru”. Gestul trebuia să remarce

diferenţa dintre un creştin şi un ateu, care concurau pentru prima funcţie în stat.

Astfel de scenarii politice şi-ar pierde rostul în cazul presei scrise.

Nu înzadar, televiziunea, într-o manieră mai impertinentă sau mau voalată,

este controlată de puterea politică în cadrul sistemelor politice aflate într-o

28

democraţie de tranziţie.

În baza abordărilor sus-menţionate ale comunicării politice, vom

identifica următoarele funcţii ale comunicării politice în sistemele politice

democratice: informare; promovare a unor idei, lideri (propagandă); socializare

prin răspândirea anumitor valori şi modele comportamentale şi mobilizare (rolul

publicităţii politice în campaniile electorale).

2.2 Rolul mass-media în crearea brandului de imagine politică

Sunt, aşadar, modele imagologice, branduri de imagine politică, care au

fost inspirate de realitatea din spaţiul post-sovietic, în principal, din Rusia. Ele sunt

aplicate de specialiştii PR în timpul campaniilor electorale, fiind ajustate la

specificul regional sau naţional. Iată un set de branduri de imagine politică valabile

pentru realitatea politică internaţională, dar şi pe scena politicului moldovenesc.

Arena internaţională.

„Eroul militar” - este supranumit în popor regele Arik sau „De Gaulle

israelian”, care a tăiat nodul gordian al Gazei şi a revoluţionat viaţa politică a ţării.

Protagonistul modelului este premierul israelian (din februarie 2001) Ariel Sharon.

Sharon a servit în armata israeliană timp de 25 de ani, retrăgându-se cu gradul de

general. La 14 ani era deja înrolat în trupele paramilitare ce activau în Palestina. La

20 de ani, în timpul Războiului de independenţă al Israelului din 1948 era

comandant de Brigadă. Reputaţia de erou militar începe să se contureze în anul

1953, când a fondat şi condus gruparea specială de comando ”101”, însărcinată cu

operaţiunile de contraofensivă arabă urmare a atacurilor împotriva Israelului.

Participă, ca un adevărat erou în timpul „Războiului de 6 zile”, iar în 1973

traversează cu armata sa Canalul Suez - în Războiul de Yom Kippur, aducând

29

victoria în războiul împotriva Egiptului. Marea realizare a mandatului său insă va

rămâne pasul uriaş, pe care l-a făcut în direcţia procesului de pace cu Organizaţia

de Eliberare a Palestinei, prin retragerea coloniştilor evrei de pe Fâşia Gaza17. Gaza

fiind considerată un ” coşmar” geopolitic din Orientul Apropiat - după 38 de ani

de ocupaţie. Sharon refuză la acest teritoriu, la fel cum preşedintele francez de

Gaulle, fondatorul celei de-a V Republici, a renunţat la Algeria. Iată un

paralelism dintre cei doi mari oameni politici. Această decizie curajoasă îi poate

asigura ex-premierului israelian pe drept şi brandul politic de soldat al păcii. Intr-

un interviu inserat de cotidianul Yedioth Abaronoth ex-premierul afirma: ” Planul

de retragere se bazează pe singurele consideraţii care contează – securitatea globală

a ţării...” De la Washington, preşedintele american George W. Bush îi acorda tot

sprijinul: „Dezangajarea din Gaza este un lucru bun pentru Israel”18

„Vizionarul religios” – este brandul de imagine al liderului organizaţiei

teroriste islamice Al-Qaida. Osama Bin Laden a preluat doctrina califatului,

conform căreia islamul este inspirat de un program profetic fixat de cuvintele lui

Mahomed, în ultima sa înfăţişare înaintea drept-credincioşilor: „Am primit poruncă

să lupt împotriva oamenilor, până când toţi vor mărturisi: „Nu e alt Dumnezeu

decât Allah!”19

„Fanatul din Teheran” – îl considerăm pe preşedintele Republicii Islamice

Iran, Mahmud Ahmadinejad (din 3 august 2005). Este considerat creierul Jihadului

nuclear. Are o viziune fixă: forţa, anti-americanismul. Fiul unui fierar, copil

muncit reprezenta acum 30 de ani un mecanism exploziv amorsat. Ahmadinejad

este expresia unei energii cumplite şi inteligibile pentru societăţile Occidentului. El

coboară dintr-o osmoză popular-religioasă şi nu din arta diplomaţiei. Nu este un

jucător, ci un monolit. Crede în sensul mesianic al istoriei. Şeful statului iranian

crede în Mahdi, episodul apocaliptic care marchează revenirea în lume a Celui de-

al Doisprezecelea Imam, la sfârşitul istoriei. Iranul va fi dicta atunci dominaţia 17

18 Gurfinkiel M. Testamentul lui Ariel Sharon, -Bucureşti, editura „Pro Editură şi Tipografie”, 2006. p.70.19 Traian Ungureanu. Războiul timpurilor: declin ocidental şi asediu islamic- Bucureşti, Humanitas, 2006, p.220.

30

lumii islamice şi va impune înclinarea ultimă a Occidentului, înainte de ieşirea din

scenă20. Acest „fanatism” nu se naşte în august 2005, dar are rădăcini mult mai

adânci, din perioada Revoluţiei Islamice de la 1979. Fiind student, participă la

asaltul asupra Ambasadei SUA din Teheran. În 1981 acesta propune un asalt

similar asupra Ambasadei Sovietice. Propunere respinsă însă de clerul şi liderii

politici ai studenţilor. După 20 de ani în Memoriile sale pline de indiscreţie fostul

ambasador sovietic la Washington, Anatolii Dobrânin, confirmă comentariul

ministrului de Externe sovietic din acea perioadă, Andrei Gromîko: „Dacă făceau

aşa ceva în 24 de ore am fi înlocuit Teheranul cu un crater!”21 Actualmente, liderul

de la Teheran a incendiat opinia publică prin declaraţiile sale dura la adresa statului

Israel, care „trebuie să fie şters de pe hartă”- declaraţie făcută la numai câteva

săptămâni după venirea sa la putere. Iar în noiembrie - decembrie preşedintele

afirmă că: “Holocaustul nu este altceva decât un truc , prin care evreii au reuşit să

pună la lucru în favoarea sionismului politica, economia şi puterea militară.”

Campania de imagine a liderului iranian a constituit „un vârf de lance” în

septembrie 2006, la New Iork, unde a participat la cea de-a 61 Adunare Generală a

ONU. Presa americană recunoaşte că acesta a fost una dintre cele mai amplu

mediatizate personaje politice participante la înaltul forum. În comentariul „Oile

negre fac gură la ONU” înserat în „Evenimentul Zilei” din 23 septembrie 2006,

Jacqueline Prager afirmă: „Liderul iranian a surprins SUA cu o subtilă campanie

de imagine, condusă cu multă abilitate, devenind vedeta adunării generale a

Naţiunilor Unite. In discursul rostit la tribuna ONU, in numeroasele interviuri ori

în timpul întâlnirilor cu politicieni străini, cu analiştii americani, liderul de la

Teheran a apărut de fiecare data cu zâmbetul pe buze, sigur pe el si cu o retorica pe

care mulţi au găsit-o surprinzător de inteligenta. In cele câteva zile cat s-a aflat la

New York, Ahmadinejad a apărut la CNN si la alte posturi TV americane, s-a

întâlnit cu premierul italian Romano Prodi si a fost invitat la prestigiosul Consiliu

20 Ibidem, p.182.21 Ibidem, p.183

31

pentru relaţii internaţionale.

Daca administraţia Bush spera ca el se va mulţumi să vină şi să ţină un

discurs de 15 minute la ONU şi să plece, s-a înşelat amarnic, comentează "The

Guardian". Mai mult, Ahmadinejad a încercat sa-l bată pe Bush cu propriile arme.

Astfel, daca Bush s-a folosit de discursul rostit la ONU pentru a se adresa

poporului iranian, ignorând delegaţia oficială, în conferinţa sa de presă,

Ahmadinejad le-a vorbit direct americanilor, punctând greşelile actualei

administraţii. "Tara mea a oferit ajutor pentru victimele uraganului Katrina", a spus

liderul iranian. Dincolo de astfel de declaraţii propagandistice previzibile,

preşedintele iranian s-a descurcat foarte bine in fata întrebărilor cu adevărat

dificile. Chestionat asupra programului nuclear dezvoltat de ţara sa, Ahmadinejad a

răspuns: "Adevărul este că nu avem nevoie de bombă. Unii cred că pot rezolva

problemele cu bombe, dar se înşeală". El a acuzat Statele Unite că au dus o politică

ostilă faţă de Iran timp de 27 de ani, calificând atitudinea Washingtonului drept

ipocrita. O singură dată a ridicat vocea: "Îi vom înfrunta pe cei care încearcă sa ne

oprime si să ne impună voinţa lor". "Este clar ca e o campanie de imagine", spune

Gary Sick, fost responsabil al Consiliului Naţional de Securitate, care a fost

prezent la vizita lui Ahmadinejad la Consiliul pentru Relaţii Internaţionale.

"Mesajul pe care încearcă sa-l transmită este: "Vedeţi, nu am coarne. Nu sunt

Hitler. Dar sunt un om cu opinii ferme".

„Cruciatul” - soldatul războiului global este rolul preşedintele SUA,

Bush. După măcelul din 11 septembrie 2001 s-a deschis un front de luptă – vizibil

– între Lumea islamică şi Lumea occidentală, mai exact o confruntare „piept la

piept” dintre democraţia occidentală şi terorismul islamic, a cărui cruzime a depăşit

orice închipuire. Au trecut aproape 5 ani, de când liderul de la Casa Albă a vorbit

despre Axa Răului, care tulbură liniştea pe planetă. Actualul lider de la Casa Albă

este ferm convins de politica sa îndreptată împotriva terorismului global. Drept

argument al „cruciadei” împotriva terorismului islamic este şi recentul decret

32

prezidenţial despre constituirea aşa-numitelor comisii militare, care vor chema pe

scaunul justiţiei persoanele suspectate de terorism.

„Exorcistul” – „om al poporului”, este brandul preşedintelui Venezuelei,

Hugo Chavez. Fiind un duşman neîmpăcat al preşedintelui SUA, l-a numit pe

acesta într-un discurs ţinut în faţa Adunării Generale a ONU (19 septembrie 2006)

„diavol”: „Diavolul a venit aici, ieri, iar mirosul de sulf se simte chiar şi acum”,-

este fraza cu care Huga Chavez şi-a început discursul, strâmbând din nas: "Uneori,

diavolul ia forma umana", a replicat el. In opinia sa, războiul din Irak este unul

"criminal", iar Bush este "bolnav". „Ca purtător de cuvânt al imperialismului

american, Bush a venit să ne împărtăşească propria reţetă de conservare a

actualelor tendinţe, de exploatare şi jefuire a popoarelor acestei lumi” , acuză

Chavez.

Aş propune, chiar o nouă denumire pentru producţia cinematografică

antiimperialistă, regizată de Alfred Hitchcock – „Reţeta Diavolului”.22 Chavez s-a

prezentat drept un prieten al poporului american. Pe un ton amical preşedintele

venezuelean i-a sfătuit pe americani pe viitor sa aleagă un alt fel de preşedinte.

„Rebelul din Caucaz” – este brandul de imagine politică a preşedintelui

Georgiei, Mihail Saakaşvili. Tânăr, energic, inconciliant, sever, om al forţei.

Solitar – este unicul preşedinte din spaţiul Comunităţii Statelor Independente, care

a încetat să „cocheteze” cu Kremlinul în mod făţiş, nedisimulat. Revoluţia

Trandafirilor, care l-a înlăturat de la putere pe vechiul nomenclaturist de partid

Sevarnadze, legitimându-l pe pro-occidentalul Saakaşvili, continuă să deranjeze

oficialităţile ruse. Criza diplomatică dintre cele două capitale s-a acutizat şi mai

mult în urma scandalului de spionaj produs la sfârşitul lui septembrie 2006 în

Georgia, când 4 ofiţeri ruşi au fost arestaţi sub acuzaţia de spionaj militar în

favoarea Rusiei. Drept replică, Moscova şi-a rechemat Ambasadorul său din

Tbilisi, alţi reprezentanţi ai Ambasadei împreună cu membrii familiilor lor. În

22 ziarul « Cotidianul », 22 septembrie, 2006

33

legătură cu scandalul produs, preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul Consilului

de securitate a menţionat următoarele: ”Rusia respectă în totalitate acordurile

privind retragerea trupelor de pe teritoriul Georgiei, dar în pofida acestui lucru,

membri ai personalului nostru militar au fost, după cum se ştie, arestaţi şi aruncaţi

în închisoare. Este un semn al moştenirii politice a lui Lavrenti Pavlovici Beria,

atât pe plan intern când şi internaţional. Se pare că acestea sunt tradiţiile lor", a

spus Vladimir Putin, referindu-se la conducătorul georgian, pe care l-a acuzat că

face tot posibilul să irite şi să provoace Rusia. „Nu sfătuim pe nimeni să vorbească

în limbajul şantajului cu Rusia”, - afirma în acelaşi context liderul de la Kremlin.

Brand-ul de imagine politica este reprezentat de totalitatea semnelor si

caracterelor de personalitate pe care mass-media le induce in audienta politica,

relativ la o persoana care desfasoara activitati politice constante.

În fapt, brand-ul de imagine politica este o sinteza simplista – o caricatura, o

figura compusa din doua-trei trasaturi majore – care pozitioneaza o personalitate

politica in mintea electoratului, o data pentru totdeauna. Din momentul in care

electoratul investeste – prin intermediul relatarilor continue ale presei referitoare la

actiunile omului politic – in politicianul respectiv o suma de trasaturi de

personalitate dominante, se poate spune ca a inchis personalitatea respectiva intr-

un brand de imagine definitiv. Foarte greu, personalitati politice puternic

pozitionate in constiinta audientei politice dintr-o tara isi mai pot schimba

perceptia pe care o au in electorat.

Jurnaliştii politici ajută fenomenul de „impietrire in brand-ul de imagine” al

politicienilor. Este cazul celor mai proeminenti oameni politici ai Romaniei anilor

2000: Ion Iliescu, Traian Basescu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Năstase,

Theodor Stolojan. Acestia par a fi, in aceste momente, personalitatile politice

pozitionate cu sanse in jocul electoral al noului mileniu. Alte personalitati

pozitionate pe piata politica din Romania au fost cele care au ales sa promoveze un

proiect, o lege, o masura care, prin consecventa si stabilitate, au devenit o „marca

inregistrata” a unei persoane politice exclusive.

34

Este cazul lui Vasile Lupu (pozitionat în constiinta politica drept parintele

Legii 18, de retrocedare a proprietatilor agricole), a lui Ticu Dumitrescu („Legea

Ticu”), a Monei Musca (luptatoare politica pentru libertatile presei in Romania), a

lui Emil Boc (reprezentantul politicianului tehnicist, de tip nou, expert in

parlamentarism si contributor vizibil la efortul de modificare a Constitutiei

romane).

Lipsa de consecventa in actiune a politicienilor romani le aduce deservicii

majore: jurnalistii politici nu pot gasi elemente in activitatea acestora menite sa-i

pozitioneze cu exactitate, iar electoratul – in fapt consumatorii de media – nu ii

poate identifica si fixa in constiinta. Rezultatul: piata politica din Romania abunda

de personaje volatile, „patetici eroi politici de o zi”, care nu adauga nimic la

imbunatatirea mediului politic autohton. Lipsa de apetit fata de politica a

alegatorilor romani este prima si cea mai grava consecinta a lipsei de

profesionalizare a clasei politice din Romania.

Imaginea unui produs poate fi creata mult mai usor decat imaginea unui

politician. Dificultatea "facatorilor" de imagine este ca, in cazul politicianului,

acesta aduce, o data cu propria sa candidatura, un trecut documentabil si, in

consecinta, vulnerabil. De multe ori, campania incearca sa se foloseasca de acest

trecut, scotand in evidenta faptul ca experienta l-a pregatit pe candidat pentru a fi

apt pentru functia ravnita. Dar trecutul poate fi si un obstacol. Un politician care nu

are experienta unor alegeri precedente poate incerca sa transforme aceasta lipsa de

experienta intr-un atu, pentru a-si crea o imagine de “persoana venita din afara”,

dar lipsa de experienta nu poate fi in nici un caz fabricata. Un politician – fie el

candidat pentru un post in administratia locala - care are un trecut dubios, isi poate

da seama ca acest trecut s-a intors sa il haituiasca. Dimpotriva, daca produsul nu

pare sa fie pe placul potentialilor cumparatori, fabricantul comercial poate constata

acest lucru in timpul testarii produsului si poate reconstrui din temelii respectivul

produs. Spre deosebire de politician, produsul poate fi realizat mult ma usor, o data

si inca o data.

35

Am elucidat, prin urmare, câteva cazuri de transformare a personajului

politic în brand politic. Sunt argumente în favoarea afirmaţiei, că imaginea politică

constituie un produs politic destinat psihologiei maselor. Aceasta, însă, este

vulnerabilă doar la „tablouri” clare, adică la un cod informaţional, cristalizat într-

un chip bine identificat şi poziţionat în mentalul maselor. Aşa, de exemplu, Petru

Lucinschi era supranumit în sfera mediatică, „şmecherilovici” sau „vulpe”

politică; Boris Elţin – „ursul” rus, sau „Ţarul Boris”, ex-preşedintele SUA, Bill

Clinton era considerat „şmecherul” Bill etc. Aceste codificări mitologice relevă

trăsăturile de caracter, stilul comportamentului lor politic.

Totodată, utilizarea unor astfel de interpretări simbolico-mitologice

facilitează considerabil perceperea de către publicul electoral a imaginii politice,

făcând-o mai accesibilă şi mai cognoscibilă pentru el. E cert faptul că psihologia

maselor este interesată de o simplificare a lumii înconjurătoare. Trăind într-un

secol al vitezei şi al hegemoniei informaţionale, brand-ul de imagine politică are

sarcina de a cristaliza şi a transmite operativ o informaţie completă despre

„protagonistul” său. În aceste circumstanţe alegătorul va reacţiona la un context

mitologic şi nu la unul real. Fapt pe care trebuie să nu-l neglijeze imagologii în

campaniile de comunicare electorală sau politică.

2.3 Războiul mediatic şi PR-ul negru - instrumente de creare a

imaginii liderului politic

Crizele politice şi conflictele armate de la sfârşitul sec. XX au surprins într-o

ipostază nouă instituţiile media. Astfel, în lexicologia politico-mediatică este lansat

36

un termen nou – războiul mediatic. Războiul mediatic constă într-un repertoriu de

tehnici şi presiuni psihologice aplicate de lobby-ul internaţional, organizaţii şi

indivizi pentru atingerea scopurilor lor politice, prin utilizarea mass media

împotriva unor grupuri ţintă din propria lor ţară sau din străinătate pe perioade

extinse de timp. Bunăoară, în timpul conflictului armat din Golful Persic (1990-

1991) sistemul de propagandă irakian, mass media, televiziunea şi radioul se aflau

integral sub controlul strict al Partidului Baas şi al lui Saddam Hussein însuşi. Mai

mult, Irakul a subvenţionat şi unele publicaţii din Occident pentru a susţine

interesele sale şi ale lumii arabe în timpul crizei din Golf. Pe de altă parte, staţiile

de radio controlate de C.I.A. - „Vocea Irakului Liber”, „Vocea Golfului” –

îndemnau la revoltă populară pentru răsturnare de la putere a regimului lui Saddam

Husein, cel vinovat de toate relele şi atragerea asupra Irakului a forţelor „Marelui

Satana”. Ştirile trebuiau recepţionate ca fiind emise din partea unor centre

clandestine de rezistenţă arabe.

Un argument mai recent în favoarea interdependenţei dintre politic şi

mediatic este conflictul caricaturilor (2006), publicate în paginile unui cotidian

danez, care îl reprezentau pe profetul Mahomed cu un turban în formă de bombă cu

fitilul aprins. Acestea au provocat un val de furie în lumea musulmană, iar

guvernele islamiste au considerat că aceste caricaturi ofensează islamul şi

musulmanii. Ca răspuns, un post de radio din Indonezia a lansat un concurs de

caricaturi împotriva Danemarcei: cine va desemna monarhul Danemarcei cel mai

bine în chip de porc, va fi desemnat câştigător. Aşadar, fenomenul mediatizării

politicii, dar şi al politizării mass media, îi permite acesteia din urmă să fie utilizată

nu numai ca mijloc de propagandă, de promovare a unor idei sau actori politici, dar

şi ca mijloc comunicaţional de avertizare, ameninţare în situaţiile conflictuale. De

exemplu, Celula Al-Qaida din Irak a lansat un comunicat pe internet, în care Papa

Benedict al XVI-lea era condamnat la moarte. Mesajul mai spunea că războiul

sfânt va lua sfârşit doar atunci, când Islamul va domina întreaga lume.

Comunicatul a fost lansat ca răspuns la discursul rostit la Redensburg de

37

Suveranul Pontif, în care Papa, citându-l pe un împărat bizantin, a spus că islamul

n-a adus decât lucruri „rele şi inumane”.

Războiul mediatic a devenit astăzi un fenomen inerent crizelor din

societăţile contemporane, nu numai de natură inedit politică, dar şi de sorginte

economico-politică. ( de exemplu, „criza vinului”, declanşată spre finele anului

2006, între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, în timpul căreia canalul rus de

televiziune ORT transmitea cu regularitate strategică ştiri şi reportaje despre

calitatea proastă a vinurilor moldoveneşti contrafăcute, iar sticlele cu vin

moldovenesc erau strivite cu escavatorul la gropile pentru deşeuri ).

Coabitarea dintre politică şi mass media poate da naştere unui alt fenomen

omniprezent, în special, în timpul campaniilor electorale – PR –ul „negru”.

Unii cetăţeni de rînd, buimăciţi de torentul de reclamă din presă şi de la

televiziune sunt tentaţi să creadă că „noi trăim în universul PR-ului negru. Peste tot

– la TV, în gazete, la radio, în stradă suntem înconjuraţi de fenomenul „PR-ului

negru”. Poveştile despre monştrii care zombează sărmanii oameni în ziua

alegerilor sunt o nimica toată în comparaţie cu adevărul despre ceea ce se întîmplă

în momentul în care sărmanul cap de familie, cu tartina în mînă şede pe divan şi

priveşte la „lada azurie” sau citeşte ziarul. Cel mai murdar şi cel mai negru PR îl

fac oamenii cu o reputaţie impecabilă şi cu mănuşi albe. Lumea întreagă este un

„PR negru”.

Una din tehnologiile de bază ale „PR-ului negru” este dezinformarea.

Dependenţa tot mai mare a omului de informaţie zilnică îl face în aceeaşi măsură

vulnerabil la manipulare.

Informarea oferă, prin ea însăşi, căi ascunse de pătrundere pentru

dezinformare. Relaţia între ştirea difuzată şi efectele sale asupra moralului

publicului este adesea de neînţeles. Relevarea unui eveniment este urmată de o

interpretare sumară, foarte generală şi de cele mai multe ori lipsită de adevăratele

sale sensuri; nu se bazează niciodată pe o argumentaţie riguroasă, este mai curînd

intuitivă.

38

Mesajul informativ este întotdeauna mai mult sau mai puţin deformat de

către receptor din neglijenţă sau prin adausuri inutile, mai ales cînd receptorul este

constituit dintr-o vastă masă umană animată permanent de opinii, judecăţi, dorinţe

şi pasiuni. Sensul mesajului se modifică în mare parte în funcţie de context, foarte

larg în societăţile moderne, fiecare individ perceptîndu-l în felul său.23

Guvernele, partidele politice, grupurile de presiune se lasă prea cu uşurinţă

pradă tentaţiei de a recurge la toate formele de manipulare a informaţiei: reţinerea

de la publicarea ştirilor, deformarea faptelor, minciuna şi, din fericire mai rar,

fabricarea de falsuri.

O metodă practicată pe larg în ceea ce priveşte dezinformarea o reprezintă

zvonurile şi insinuările calomnioase. Este de la sine înţeles că zvonurile sînt

răspîndite în medii considerate propice, iar difuzarea lor se face către mai multe

ţinte de-odată, în aşa fel încît ivirea zvonului din mai multe izvoare să conducă la

confirmarea lui. Se începe „blînd”, pentru ca victima să fie tentată să nu răspundă

şi să lase problema baltă. Mai tîrziu, calomnia va fi reluată fără a se uita să fie

amintită etapa precedentă rămasă fără dezminţire. Întreaga operaţiune se bazează

pe două proverbe simple, însă perfect operante: „Nu iese fum fără foc” şi „Gura

lumii doar pămîntul o astupă.” Totodată, este exploatată o tendinţă bine cunoscută

de către psihologi: prima reacţie, absolut normală, la primirea unei informaţii este

de a o difuza mai departe.

De fapt, mecanismul propagării zvonurilor răspunde la dorinţa imediată a

individului de a difuza mai departe o informaţie nouă, abia primită.24

Insinuările privitoare la viaţa particulară aduc întotdeauna foloase mari,

deoarece, puţini oameni, în afara celor apropiaţi victimei, şi în consecinţă, suspecţi

de părtinire, sînt în stare să dezmintă calomnia. Adesea calomnia este o operaţiune

în doi timpi: mai întîi se aruncă informaţia falsă fără a părea că i se acordă atenţie,

urmînd să fie reluată cu referire la prima sa publicare.25

23 “Epoca dezinformării”, Pierre Cathala, Editura Militară, Bucureşti, 1991, p.4624 idem., p.16725 ibidem., p.168

39

În lucrarea „Istoria dezinformării” profesorul francez Vladimir Volkoff

prezintă o serie de procedee eficiente utilizate în operaţiunile de dezinformare:

1. Negarea faptelor, ţinînd seama că publicul nu are timp şi nici

posibilităţi de a verifica cum stau lucrurile în realitate. Astfel se

reuşeşte de minune în ţara noastră. În zonele rurale ajung puţine

ziare pentru că oamenii sunt săraci şi nu se pot abona la o oarecare

publicaţie sau măcar să o răcure în fiecare vineri de la Oficiul

Poştal. Totodată are acces redus la informaţie dacă ne gîndim ca are

„şansa” să vadă şi să audă doar emisiunile posturilor publice de

radio şi televiziune.

2. Inversarea faptelor, afirmarea categorică, cu obrăznicie chiar, că

lucrurile stau exact invers, X nu este vinovat, ci tocmai Y care

acuză. În aceste cazuri cineva afirmă că laptele e negru, iar

majoritatea trebuie să creadă în aceasta. Publicul nu ştie cine minte

cu adevărat. Politicianul din opoziţie sau cel aflat în partidul de la

guvernare, ori al treilea: cel care aspiră la putere. Spre exemplu

cazul mai recent: Roşca- Ilaşcu. În timp ce senatorul român Ilie

Ilaşcu afirmă că vicepreşedintele parlamentului şi liderul PPCD,

Iurie Roşca este implicat în cazul răpirii lui Vlad Cubreacov,

reprezentant al PPCD, Roşca susţine că senatorul minte cu

înverşunare pentru a prejudicia imaginea partidului atît în

Republica Moldova cît şi în România. După ce auapărut în presă o

serie de materiale, omul simplu, publicul nu a înţeles concret: cine

minte?

3. Amestecul între adevăr şi minciună, un melanj savant între adevăr

şi fals, tehnică foarte des folosită în campania electorală.

4. Schimbarea circumstanţelor, înfăţişarea împrejurărilor ca fiind

total opuse celor declarate iniţial; Aprilie 2005. „Opoziţia

contructivă” îl votează pe Vladimir Voronin în funcţia de şef al

40

statului. Cei care iniţial au declarat că nu vor vota niciodată un

preşedinte comunist şi-au schimbat părerea peste noapte. Cu toate

că au declarat că a fost o decizie grea şi că Puterii i s-au înaintat o

listă (Decalogul) care cuprinde 10 puncte, PPCD; PD şi PSL, cei

care şi-au dat votul pentru preşedinte au pierdut din imagine

considerabil.

5. Camuflajul, o variantă a estompării prin care se dau foarte multe

detalii despre aspecte secundare, trecînd în zona marginală ceea

ce de fapt este esenţial; Niciodată partidele de guvernămînt nu au

recunoscut care este starea de spirit a naţiunii. Nu o face nici

PCRM. Conducerea statului prezintă permanent rapoarte (de ochii

lumii şi a organismelor internaţionale) în care demonstrează că

nivelul de trai a crescut, că salariile s-au majorat, că au oferit

indemnizaţii pentru anumite categorii de populaţie, dar nu amintesc

că aproape un milion de moldoveni muncesc la negru peste hotarele

ţării.

6. Generalizarea, se diminuează responsabilitatea cuiva demostrîndu-

se că nu este singurul în această situaţie;

7. Părţi inegale – acuzaţiei i se va acorda un minut de emisie

televizată sau notă într-o pagină de ziar, iar meritele vor fi

publicate timp de o oră sau pe o pagină întreagă de ziar; Tot

timpul s-a întîmplat aşa. Se caută timpi de antenă nefavorabili

pentru acuzaţii sau se realizează doar mici articole despre vina pe

care o poarte un politician sau o formaţiune politică.

8. Ilustrarea – se poate trece de la particular la general sau invers,

demonstrîndu-se că evoluţia evenimentelor putea să ia o turnură şi

mai gravă, dar... etc.

Odată cu dezvoltarea vertiginoasă a capacităţilor mass-media, capabile de a

influenţa tot mai subtil conştiinţele, convingerile, atitudinile şi trăirile oamenilor şi

41

a colectivităţilor, dezinformarea este favorizată tot mai mult în timp ce creşte

dependenţa de informaţie. În viitor, aşa-zisele mesajele clandestine auditive şi

vizibile vor putea fi inserate în mass-media.

Tehnologiile sofisticate vor permite alte tipuri de manipulare. Pînă nu

demult de putea avea încredere în autenticitatea fotografiei. Astăzi, cu ajutorul

digitizării, vor putea fi realizate imagini, sunete cu ajutorul computerului. Tot aici

trebuie de inclus şi holografia de proiecţie – proiectarea în aer a figurilor

luminoase de înaltă fidelitate, pentru a crea diferite obiecte acolo unde ele nu

există.

Public relations politic reprezintă o gamă de activităţi politice, legate de

organizarea şi gestionarea campaniilor politice. Din acest considerent unii

confundă noţiunea de Public Relations cu cea de tehnologii electorale,

considerându-le noţiuni identice. De regulă, PR-ul politic se reduce la elaborarea

anumitor tehnologii privind formarea staff-urilor electorale, elaborarea mesajelor

publicitare şi a agitaţiei electorale, diverse activităţi organizatorice în teritoriu.

Din punctul nostru de vedere, PR-ul politic constituie o formă de organizare

a procesului comunicaţional în masă, un managementul comunicaţional. Alegerile

rămân a fi deocamdată cea mai reuşită scenă pentru aplicarea noilor tehnologii în

domeniul PR- ului politic. Anume în astfel de circumstanţe se manifestă

caracteristicile fundamentale ale PR politic ca fiind o formă de management

comunicaţional.

Evenimentele politice din ultimele decenii au demonstrat deja că, nici o

campanie electorală nu se desfăşoară fără de aplicarea PR „ negru”, care dă

naştere, respectiv, imaginii negative a concurentului electoral. Managerii

campaniei selectează din timp factorii obiectivi pentru lansarea unei publicităţi

negative. Pentru prima dată, ca tehnologie electorală PR „negru” a fost aplicat în

timpul alegerilor prezidenţiale din 1957, iar prima „jertfă” a armei PR –iste a fost

preşedintele SUA, Eisenhower. Atunci, pentru prima dată, americanii au folosit

abuziv publicitatea politică negativă împotriva preşedintelui, care candida pentru al

42

doilea mandat. Lui Eisenhower i se imputau promisiunile făcute în alegerile

anterioare (1952) şi nerespectarea acestora. Un alt exemplu, care confirmă

impactul mass media asupra compromiterii personalităţilor politice, uneori chiar

până la eliminarea lor de pe scena politică, este afacerea Watergate. În contextul

alegerilor prezidenţiale din 1972, presa americană, încadrată în schema unui efort

partizan, a reuşit să generalizeze cazul, punând probleme corupţiei la nivelul

întreg sistemului politic. Când Watergate a început să capete proporţii ca acoperire

în media americane, au fost înregistrate luări de poziţiei din partea unor înalţi

oficiali ai partidului republican . Preşedintele Nixon, în consecinţă, a demisionat.

PR „negru” reprezintă totalitatea tehnologiilor electorale „murdare”, utilizate

de către concurenţii politici, care au drept scop demoralizarea contracandidatului şi

crearea imaginii negative a acestuia, percepută de electorat. Printre cele mai

practicabile, actualmente, tehnologii ale PR-ului „negru” sunt considerate

următoarele:

utilizarea resurselor administrative ( conform practicii, acestea pot aduce

suplimentar aproximativ 10% din sufragii);

„schimbarea săgeţii indicatoare” – expunerea unui alt personaj pentru

mesajele critice, protejându-l de scandalurile mediatice pe adevăratul

responsabil de cele întâmplate;

„ porţile verzi” – electoratul este pus în faţa dilemei: sau votează cu

concurentul respectiv sau votează în favoarea contracandidatului

„compromiş”;

„plăcinta din multe foi” – lansarea în cursa electorală a unor quasi-

concurenţi, care au sarcina de a înclina „ balanţă” în favoarea

„stăpânului” şi de a „ rupe” cât mai multe voturi de la principalul

concurent al „stăpânului”. De exemplu, Alexandr Lebedi pentru Boris

Elţin în alegerile prezidenţiale din 1996/ Rusia; Veaceslav Plugaru,

Maricica Leviţki şi Iuliana Gore- Costin - pentru Petru Lucinschi în

alegerile prezidenţiale din 1996 / Republica Moldova;

43

„altoirea” – se pune miză pe anticiparea mesajelor critice din partea

oponenţilor, pentru a le „prinde”, şi a lipsi de conţinut politic;

„ contuzie informaţională” – lansarea oricăror promisiuni, care din start

sunt fără de acoperire, concurenţii uită de ele imediat după întâlnirile cu

alegătorii (demagogia electorală);

„clonarea” – lansarea în cursă a candidaţilor – dublori (deseori, persoane

care au acelaşi nume), cu scopul de a deruta electoratul şi a duce la

scindarea lui, respectiv, reducerea numărului de votanţi;

„ partizanatul”, respingerea zvonurilor prin lansarea altora şi mai absurde

– o serie de provocări, care ar fi lansate, chipurile, de favoritul electoralei;

„scurgerea de informaţii” – are loc, de regulă, în ultima săptămână a

competiţiei electorale şi urmăreşte drept scop compromiterea favoritului

campaniei electorale.

Punerea în aplicare a tehnologiilor de PR „negru” reprezintă o expresie a

tendinţei de manipulare a opiniei publice. Prin urmare, ar fi profund eronat să

afirmăm că manipularea este un element al comunicării politice inerent regimurilor

totalitare. Fenomenul manipulării persistă şi în societăţile democratice, iar

competiţiile electorale, spre regret, includ pe agenda politică şi această tehnologie

reprobabilă. 26

PR-ul „negru” este aplicat cu exces de zel şi în campaniile electorale din

Moldova. Aceasta fiind una dintre cele mai eficiente arme informaţionale în spaţiul

public autohton. Un alt fenomen răspândit pe câmpul mediatic autohton este

partizanatul politic. Acest fapt poate fi argumentat prin tendinţa partidelor politice

din Moldova de a dispune formal sau neformal de propriile publicaţii sau de a

controla unele posturi de radio sau televiziune.

26 Epoca dezinformării”, Pierre Cathala, Editura Militară, Bucureşti, 1991,

44

CAPITOLUL III

Strategii de promovare a imaginii liderilor politici

45

Eforturile de promovare a produsului politic în campania electorală au ca

scop influenţarea atitudinilor şi schimbarea comportamentului electoral. Iată cîteva

strategii de promovare a imaginii liderului politic propuse de doctorul în ştiinţe

politice Aurelia Peru:

Strategia de contrapunere- cînd un candidat sau partid politic îşi atribuie

un plus de calitate în comparaţie cu eşecurile unui alt personaj politic, a unei

structuri, prezentîndu-ne o comparaţie între “doi termini electorali”, care

sunt total diferiţi (alb şi negru);

Strategia apartenenţei politice sau partinice- atunci cînd pentru un

candidat “vorbeşte” prestigiul partidului sau cînd acesta are sprijinul făţiş a

unei alte personalităţi influente (spre exempplu în alegerile locale pentru

primăria Chişinăului se ştia că Zgardan este susţinul de Pastidului

Comuniştilor din Moldova (PCRM);

Strategia creării unei imagini negative- cînd candidatul îşi concentrează

atenţia asupra discreditării oponentului (în Electorala din anul 2005, PCRM

a lansat un şir de critici dure la adresa Bloculului Moldova Democrată la

general şi a activităţii lui Serafim Urechean, în particular);

Strategia de convertire, cînd electoratul derutat este preluat de un alt partid

sau lider politic care promovează un program asemănător;

Pentru ca strategia de imagine să poată fi de o eficienţă maximă, aceasta ar trebui

să îndeplinească următoarele condiţii (după Kotler “managmentul Marketingului”):

S-simplă

M-măsurabilă

A-uşor de atins

R-realistă

T-bine stabilită în timp.

46

3.1 Strategii de promovare a imaginii liderilor politici

In Europa occidentala, alegerile legislative din Portugalia i-au mentinut la

putere pe socialistii premierului Antonio Guterres, electoratul acordand in

continuare credit politicii lor economice si sociale. In schimb, cele din Austria

au rasturnat traditia postbelica, aducand pe locul al doilea o formatiune de

extrema dreapta, Partidul Liberal. Ascensiunea la guvernare a adeptilor lui Jörg

Haider poate fi blocata doar printr-o alianta intre Partidul Socialist, al

premierului Viktor Klima, si Partidul Popular, ocupantele locurilor unu si trei.

Surprinzatoare a fost si optiunea alegatorilor belgieni pentru formatiunile

ecologiste, flamanda si francofona, care si-au dublat numarul deputatilor.

Crestin-democratii si socialistii, aflati la putere de un deceniu, au fost victimele

unui sir de scandaluri, culminand cu criza dioxinei.

In estul european, alegerile prezidentiale din Slovacia au fost castigate de

versatul politician Rudolf Schuster, primarul orasului Kosice, dar si fost membru

de frunte al Partidului Comunist Slovac. Chiar daca, asa cum afirma un analist

autohton, slovacii refuza inca oamenii de exceptie, alegandu-si reprezentanti

dupa chipul si asemanarea lor, Schuster pare o solutie rezonabila. La fel in

Ucraina, unde infrangerea candidatului comunistilor de catre Leonid Kucima, in

ciuda unui prim mandat marcat de recesiune economica si coruptie, confirma

optiunea alegatorilor pentru continuarea reformelor, desprinderea de sub tutela

Moscovei si apropierea de structurile europene si euro-atlantice. Chiar daca totul

se face cu pasi mici.

In Turcia, exploatarea temelor nationaliste - in contextul frustrarilor generate

47

de reticenta Bruxelles-ului fata de admiterea tarii in UE si al capturarii liderului

PKK, Abdullah Öcalan - a facilitat victoria formatiunii premierului Bülent

Ecevit, Partidul Stangii Democratice, flancat de Actiunea Nationalista,

formatiune de extrema dreapta care revine in parlament dupa o absenta de doi

ani. Islamistii si-au pierdut astfel rangul de prima formatiune politica, ocupand

locul trei, urmati de cele doua partide mari, Partidul Patriei si Partidul Caii Juste,

ale celor doi ex-premieri, Mesut Yilmaz si, respectiv, Tansu Ciller.

In Israel, legislativele l-au adus la putere pe laburistul Ehud Barak. Si aici,

scrutinul a iesit din tiparele clasice, marcand erodarea bazei electorale a marilor

partide, ascensiunea vertiginoasa a partidelor ultrareligioase, antireligioase sau

sectoriale (rusii si arabii). Coalitia largita de guvernare a premierului Barak pare

insa mai capabila sa puna capat crizei din Orientul Mijlociu, o declaratie

comuna a liderului israelian si a suveranului iordanian fagaduind ca "anul 2000

va fi unul al pacii si stabilitatii".

Aceeasi promisiune a facut-o algerienilor si noul presedinte, Abdelaziz

Bouteflika, oferind iertarea fundamentalistilor care "nu au mainile manjite de

sange". Iar victoria lui Thabo Mbeki, presedintele Congresului National African,

este vazuta de sud-africani ca o continuare a drumului deschis de Nelson

Mandela catre crearea unei natiuni unite.

Mai departe, pe continentul asiatic, alegerile din India au mentinut la putere

coalitia coagulata in jurul nationalistilor hindusi - Partidul Poporului Indian, al

premierului Atal Behari Vajpayee -, in timp ce indonezienii au facut virajul catre

democratie. Victoria Partidului Democratic Indonezian al Luptei si a Miscarii de

Redesteptare Nationala la legislativele din vara a pus capat dominatiei de un

sfert de secol a partidului generalului Suharto, cei doi lideri, doamna Megawati

Sukarnoputri si Abdurrahman Wahid, impartindu-si, la prezidentialele din

toamna, si portofoliile din fruntea statului - cel de vicepresedinte si, respectiv,

presedinte. Optiunea pentru democratie este relevata si de anularea decretului de

48

anexare a Timorului de Est, dupa votul coplesitor pentru independenta dat de

locuitorii acestei regiuni la referendumul de la sfarsitul lunii august.

O altă figură politică extrem de importantă care are în spatele său un mare

imperiu mediatic este Silvio Berlusconi.

Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia (auto-definit ca

o mişcare) şi proprietar al unui adevărat imperiu media. Ca antrepenor, are interese

în diverse afaceri. Forbes Magazine l-a categorisit ca cea mai prosperă persoană

din Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). A devenit faimos în anii

1980 prin crearea unei reţele de televiziune private (Fininvest, acum Mediaset) de

importanţă naţională. Prieten bun al fostului premier Bettino Craxi, a fost acuzat

de folosirea votului politic în carierea sa de afaceri, şi de diverse forme de corupţie,

incluzând conflicte de interes. Aceste acuzaţii au fost negate de Berlusconi şi

interpretate ca bârfe politice.

A devenit prim-ministru în 1994, dar a fost rapid demis, deoarece unul

dintre partidele majorităţii sale ("Lega Nord", î.r. Liga Nord) a încetat să-l mai

susţină. Stabilindu-se o nouă majoritate de centru-stânga, coaliţia partidelor de

opoziţie (acum cu Lega Nord) l-a înlocuit. A fost şi acuzat de practici afaceriste

ilicite.

În 1996, coaliţia interimară, formată din Lega Nord şi formaţiuni de centru-

stânga a fost înlocuită, prin noi alegeri politice, de un guvern de centru-stânga (fără

Lega Nord) condus de Romano Prodi.

În 2001, Berlusconi a candidat din nou pentru funcţia de prim-ministru şi

lider al coaliţiei de centru-dreapta Casa delle Libertà (Casa Libertăţilor) care

include, alături de Forza Italia, Alleanza Nazionale (Alianţa Naţională), CCD,

Lega Nord şi alte partide. De curând a compărut într-un proces sub acuzaţia de a fi

mituit judecători care trebuiau să judece dispute de afaceri importante în care erau

implicate companiile sale. Toate verdictele - considerate dubioase de către

procurorii din Milano- i-au dat însă câştig de cauză. Acuzaţiile cărora trebuie să le

49

facă faţă sunt în legătură cu fapte petrecute înainte de a se integra în politică. Casa

delle Libertà a pierdut alegeriile locale din 2003.

În anul 2002, revista "Forbes" il considera pe Silvio Berlusconi drept cel mai

avut italian, cu o avere estimata la 7,2 miliarde de dolari.

În iunie 2003, având de a face cu alte probleme legale, majoritatea parlamentară a

adoptat o lege, prin care se garantează imunitatea de juridică a unei personalităţi

politice, cât timp ocupă o funcţie de conducere în stat.

Pe 1 iulie, 2003, Italia a preluat, conform rotaţiei, Preşedinţia Uniunii

Europene, reprezentată fiind de Berlusconi. Mulţi comentatori şi-au exprimat

În ultimul timp Berlusconi a fost acuzat de corupţie şi avertizat că ar putea

face pînă la 12 ani de puşcărie, lovitură grea pentru imaginea sa. Magnatul italian,

a fost trimis în judecata pentru obstructionarea justitiei, dupa cum relateaza presa

din Peninsula. Berlusconi si avocatul sau britanic, David Mills, acuzat si el in

acelasi dosar, risca pedepse intre 4 si 12 ani de inchisoare. Berlusconi este acuzat

ca i-ar fi dat lui Mills suma de 600 de mii de dolari pentru ca acesta sa depuna

marturie falsa in doua procese de la sfarsitul anilor '90, procese in care fostul

premier era acuzat de coruptie.

Presa internaţională scrie că pentru Berlusconi a venit toamna. “Oboseala

cronica, strategie de comunicare gresita sau inceputul sfirsitului unei epoci? Sint

marile intrebari pe care si le pune media italiana dupa esecul inregistrat de Silvio

Berlusconi la duelul televizat cu eternul sau adversar, Romano Prodi”.

Noi strategii folosesc şi candidaţii la prezidenţialele din Franţa. Doi

candidaţi puternici aspiră la fotoliul de preşedinte. Candidatul fortelor de dreapta,

Nicolas Sarkozy, si socialista Segolene Royal s-au calificat in cel de-al doilea tur al

alegerilor prezidentiale din Franta, in urma rezultatelor primului tur de scrutin.

Potrivit sondajelor finale, Sarkozy a obtinut 30% la suta din voturile francezilor, in

timp ce Segolene Royal a insumat 25,2 la suta din sufragii.

50

Presa pariziană scrie că Segolene Royal în varsta de 53 de ani, care va purta

politica Frantei intr-o noua directie, dupa ce mai bine de un deceniu a fost

dominata de conservatorismul de dreapta al presedintelui Jacques Chirac. „Se pare

ca sarmul socialistei fara nici un fel de functie in partid a fost suficient pentru a-i

umili pe cei doi lideri socialisti ce au concurat la nominalizarea pentru

prezidentiale.”... „Madame la presidente a castigat lejer voturile militantilor

socialisti. Ceea ce parea aproape imposibil in urma cu mai putin de un an a devenit

realitate. 27

Segolene Royal i-a invins pe asa-numitii "dinozauri" din Partidul Socialist

francez, castigand alegerile primare si intrand in ultima runda a prezidentialelor

care vor avea loc in primavara lui 2007, in Hexagon. Victoria unei femei in dauna

bine-cunoscutului patriarhat din politica franceza, scriu comentatorii europeni, este

deja...., mai scrie presa internaţională.28”

Nicolas Sarkozy a dat dovadă de cavalerism şi a declarat că în dezbaterile

televizate va încerca să nu aducă critici la adresa oponentului său, Segolene Royal,

de altfel o strategie foarte inteligentă.

Peste nouă milioane de francezi au urmărit cu sufletul la gură prestaţia

televizată a candidatei socialiste la presedinţia Franţei, Segolene Royal. Deşi

contracandidatul său, ministrul Nicolas Sarkozy, este mai bine situat în sondaje,

presa franceză apreciază că Segolene a avut o prestaţie foarte bună. Mai mult,

jurnaliştii cred că şansele candidatei socialiste au crescut. Media britanică şi cea

franceză a comentat pe larg relansarea campaniei electorale a lui Segolene Royal.

O campanie despre care francezii, de pildă, spun că mizează pe latura socială,

"umană", trecând de la "compasiune la promisiuni". 29

Un alter ego al său îl găsim la Bucureşti. Este vorba de Gigi Becalli. Acest

personaj controversat este foarte des abordat de presa romanească. Becalli nu eyita

de fiecare dtă să ofere surprize pentru presă. Ba spune că se retrage din fotbal, ba

27 //new.themoneychannel.ro28 www.cotidianul.ro29 Stire de pe www.antena3.ro

51

oferă bani pentru cei care care cunosc „Crezul” şi „Tatăl nostru”, sau ajută

financiar la înălţarea unor biseri. Analiştii politici susţin că Gigi Becalli ar vrea să

candideze la următoarele alegeri prezidenţiale. Deocamdată nu se ştie ce va fi după

referendumul din 19 mai 2007.

Strategiile de imagine a politicienilor

Vladimir Voronin, Iurie Roşca, Marian Lupu

52

Care sunt protagoniştii teatrului politic de la Chişinău ? Aurelia Peru

doctor în ştiinţe politice, afirmă într-un articol publicat în aprilie 2005 în ziarul

“timpul” susţine că pe scena politicului moldovenesc există fenomenul brandului

de imagine. Potrivit autoarei chiar dacă în ajunul campaniilor electorale

descoperim cu stupoare că majoritatea concurenţilor au o imagine foarte volatilă.

Pe de altă parte, PR-ul „negru” a epurat sârguincios mulţi dintre reprezentanţii

elitei politice, adică elita opozantă puterii comuniste de la Chişinău. Spre deosebire

de dosariada de la Bucureşti, dosariada de la Chişinău nu a dus la eliminarea

respectivilor din partidele politice, ci la încarcerare pe durata desfăşurării anchetei.

Cazul Pasat, cazul Muşuc, - sunt elocvente în acest sens. Astfel, unii dintre

reprezentanţii opoziţiei democratice din ţară, fiind acuzaţi de corupţie, şi-au pierdut

considerabil din capitalul de încredere al alegătorilor.

Actualmente cele mai populare personaje politice rămân a fi: preşedintele

Vladimir Voronin, creştin-democratul Iurie Roşca şi speakerul Parlamentului

Marian Lupu. Din vizorul mass media autohtone, dar, probabil, şi al electoratului,

dispare ex-edilul capitalei, liderul Blocului Electoral « Moldova Democrată » din

alegerile din primăvara 2005, Serafim Urechean. Mai mult, toamna curentă acesta

a devenit din nou victima unui cumplit război imagologic. Doi dintre foştii colegi

de fracţiune – Vitalia Pavlicenco şi Anatol Tăranu, excluşi din rândurile « Alianţei

Moldova Noastră » - pentru nedisciplină – au declarat într-o conferinţă de presă, că

« pe lista BMD s-au vândut locurile. Astfel, printre primele zece locuri două

trebuia să revină liberalilor – lui Veaceslav Untilă şi primului preşedinte al

Republicii Moldova, Mircea Snegur. Locul lui Snegur, însă, s-a vândut – contra

sumei de 150.000 de dolari SUA ». Lovitură gravă imaginii AMN. Serafim

Urechean, fiind ţinta PR „negru” gestionat de comunişti, încă din alegerile locale

din primăvara lui 2003, mai apoi parlamentarele din 2005 devenise de un fel de

« edil - hoţ ». Prin urmare, în loc de un lider naţional, strategie de imagine

53

promovată în Electorala –2005, opinia publică percepe un lider abandonat şi

ratat.

Vladimir VORONIN- părintele moldovenismului

Deocamdată cea mai bună imagine în faţa electoratului majoritar o are

preşedintele ţării. Imaginea lui Vladimir Voronin este în permanenţă “netezită” de

Moldova 1. Acesta este şi brandul de imagine al Partidului Comunist din

Republica Moldova (PCRM). La 23 martie 2005 a avut loc Plenara Comitetului

Central al Partidului Comunistilor, în cadrul careia au fost discutate candidaturile

PCRM pentru unele functii de stat.

Vladimir Voronin – euro –comunistul sau părintele moldovenismului.

Acesta este brandul de imagine al preşedintelui moldovean, perceput astfel

în special de elita politică internaţională. Pilonul ideologic al acestei imagini îl

constituie elaborarea şi promovarea hipermediatizată a strategiei vectorului

integrării europene. Retorica politică anti-rusească, întâlnirea cu cel mai puternic

preşedinte al lumii, în Cabinetul Oval, i-au permis să-şi adjudece acest brand

imagologic. Sunt caracteristicile liderului euro _ Voronin; totodată discursurile

lugubre, agresive chiar, uneori la adresa liderului de la Bucureşti (Traia Băsescu)

sunt o expresie a comunismului ortodox românofob. Pe de o parte promovarea

reformelor, pe de alta – promovarea în funcţiile-cheie a persoanelor „ din anturaj”

– este un alt aspect al duplicităţii imagologice a liderului de la Chişinău.

„În anul 1993 devine copreşedinte al Comitetului organizatoric al

Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-

secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

La alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din anul 1996 a

candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

54

A fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile a X-a şi a

XI-a. În martie 1998 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de

legislatura a XIV-a, membru al Biroului permanent al Parlamentului, preşedinte al

Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În

februarie 2001 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura

a XV-a.

La data de 4 aprilie 2001 a fost ales Preşedinte al Republicii Moldova.

Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcţia de preşedinte

al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaţilor PCRM, PPCD, PDM şi PSL.

Două voturi au fost anulate, iar un singur vot a fost acordat academicianului

Gheorghe Duca. Cei 23 deputaţi ai Alianţei "Moldova Noastră" (fostul grup

parlamentar al Blocului "Moldova Democrată") nu au participat la alegeri.

Vladimir Voronin este căsătorit şi are doi copii.” Dacă observăm în mai

multe surse din informare toate informaţiile despre şeful statului sunt pozitive.

Sun însă şi Controverse!

S-a făcut remarcat printr-o atitudine pro-Rusia şi pentru comentariile sale

controversate şi beligerante la adresa României. În suplimentul “Românii noştri”,

12 milioane (scos cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii cu Românii de

Pretutindeni din cadrul MAE al României), Valentin Hossu-Longin şi Ruxandra

Sandru precizează că Vladimir Voronin s-ar fi născut Vladimir Cioară, şi că

numele său ar fi fost rusificat (vorona înseamnă în rusă cioară).30

Iurie ROŞCA- din haiduc în trădător sau din copac în Parlament

“Controversat pentru ştie să fie simpatizat şi detestat, în acelaşi timp, şi

30 http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Voronin

55

pentru că posedă un million de tehnici prin care ştie să scandalizeze şi să ţină

trează opinia publică. Atipic pentru felul în care gîndeşte şi vede lucrurile. Ştie cu

exactitate ce vrea şi cum să facă. (…) Să faci un interviu cu Iurie Roşca este greu.

Rişti să repeţi întrebările care I se tot pun de ani de zile…”31

În alegerile parlamentare din 2005, Rosca renunta la ideea acreditarii

liderului „magnetic”, in acest rol producindu-se deja personal. Este un argument ce

probeaza increderea in potentialul sau politic si influenta personala in mediul

electoratului. Mai mult, dezbaterile electorale, desfasurate in cadrul Companiei

publice „Teleradio-Moldova”, au scos in vileag un nou model de imagine politica -

narcisismul politic, adica aroganta, egoism, agresivitate si reactie morbida la

critica. Încrederea exagerata in sine a fost exprimata de Rosca printr-un mesaj cu

impact manipulator in mediul votantilor, cum ar fi: „Nu votati partidele mici: în

urmatorul Parlament vor ajunge doua partide - PCRM şi PPCD si, poate, BMD...”

Post Strategia de asociere adoptata de stafful electoral al PPCD, si anume,

mediatizarea apropierii dintre cei doi lideri Iuscenko - Rosca, fotografia acestora,

impreuna, plasata in prima pagina a ziarului „Flux”, sosirea la Chisinau a

consilierului de imagine a nou-investitului presedinte ucrainean, - toate acestea au

avut un singur scop - de a construi succesul electoral pe fazele preliminare ale

Revolutiei Oranj. Prezenta lui Iurie Rosca alaturi de Victor Iuscenko - în campania

mediatică - a constituit o stratagema folosita in vederea obtinerii in mod automat a

notorietatii liderului revolutiei de la Kiev. Crestin-democratii nu au avut propria

strategie de gestionare a culorii politice, ei au perpetuat oranjul politic legitimat de

ucraineni. Acesta a fost unul dintre aspectele specifice alegerilor parlamentare din

6 martie 2005 - tendinţa de legitimare a noii generaţii de politicieni, inspirată de

triada Saakasvili - Iuscenko - Basescu.

Un aspect important in evolutia PPCD pe scena politica a Electoralei-2005 il

31 VIP Magazin, nr 7-8, noiembrie decembrie 2004

56

constituie asa-numitul fenomen al majoratului politic. Pentru prima data, dupa

alegerile parlamentare din 1994, 1998 si 2001, PPCD a pus miza pe propriul lider

pentru accederea în forul legislativ.

Iurie Roşca – supranumit de mediile de informare de la Chişinău până în

anii 2002- 2003 – haiducul politicii moldoveneşti, după alegerile din 2005 îşi

„autocenzurează” considerabil imaginea. Mai mult decît atît, după votul din patru

aprilei 2005, haiducul de ieri s-a transformat într-un oportunist al politicii

moldoveneşti. Adevărat însă, că oportunistul cu inimă “albastră” are şi recidive,

adică putem invoca cazul unui oportunist recidivist. Votul creştin-democraţilor din

legislativ întru susţinerea preşedintelui comunist la perpetuarea legitimităţii în cel

de-al doilea mandat prezidenţial a lăsat consternat electoratul favorabil al PPCD-

ului, care de la 2001 încoace scandau în Piaţa Marii Adunări Naţionale: „Nu mai

vrem nici un pic preşedinte bolşevic!” De asemenea, cunoscătorii vieţii politice din

Moldova îşi aduc aminte, probabil, că după ce au subsemnat constituirea aşa-

numitei Alianţe pentru Democraţie şi Reforme (în urma scrutinului parlamentar din

primăvara 1998), şi acordarea votului de încredere Cabinetului Sturza, peste 9 luni

(noiembrie 1999) au votat – alături de comunişti şi câţiva deputaţi independenţi

devotaţi preşedintelui Lucinschi (pe atunci) pentru demisia acelui guvern -

democrat şi reformator. Presa autohtonă a relansat de atunci istorica sintagmă

politică „monstruoasa coaliţie”, care va legitima împreună multe aspecte ale vieţii

politice şi cultural-politice. Bunăoară, la sfârşitul lui octombrie PPCD împreună cu

fracţiunea comunistă va vota noua componenţă a Consiliului Coordonator al

Audiovizualuilui, în timp ce celelalte formaţiuni democrate se vor revolta,

boicotând procedura de vot, argumentându-şi acţiunile prin faptul, că aceştia şi-au

„selectat persoane convenabile, „comode”, şi incompetente.” În consecinţa politicii

audiovizuale promovate de comunişti Televiziunea Publică a devenit „o ruşine

naţională”; - declara preşedintele Partidului Democrat, Dumitru Diacov.

Într-adevăr, retorica lui Roşca s-a contopit cu retorica puterii, încât este

57

greu de intuit profunzimea şi longevitatea acestei „convertiri” imagologice, dar nu

numai.

Marian LUPU-poliglotul moldovean

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu, reprezintă brăndul

narcisismului pe scena politică moldovenească. Narcisizmul speakerului emană şi

din ţinuta sa, din manierele sale şi din modalitatea de a comunica. Eu-l fizic al

acestuia, cât şi educaţia, îi permit cu adevărat să se uite nu numai graţie

parametrilor fizici « de sus în jos » la mulţi din anturajul său. Creează totuşi

impresia, că este omul potrivit la locul potrivit. Totuşi acesta este considerat de

jurnalişti ca fiind un pic arogant. „Aprope oriunde merge, vede lumea de la

înălţime. Sexul frumos îl consideră cel mai sexi om politic al momentului. (...)

Conduce 101 deputaţi şi reuşeşte să împace capra cu varza, adică fracţiunea

majoritară şi opoziţia parlamentară.”32 Într-unul din interviutile acordate revistei

„ObiectivAV”, Marian lupu afirmă că: „Toate calităâile le datorăm generaţiilor

anterioare. Totuşi, eu cred că ceea ce reprezintă în final o persoană este rodul

educaţiei şi a mediului în care a fost crescut şi educat. (...) În familia noastră

funcţionează principiile democraţiei centralizate. Ne tratăm cu respect reciproc.

Deciziile, în special cele mai importante le dicutăm şi ele sunt luate de comun

acord. Dar, atunci cînd este necesar să fie scoase la iveală anumite calităţi ale unui

bărbat, cînd este nevoie de fermitate, de exemplu, sau de o decizie mai rapidă, de o

orientare în situaţie, în acest caz se mizează pe acţiunile şi deciziile capului

familiei. ” Am văzut, deci că preşedintele Parlamentului îşi dă o apreciere înantă,

mai ales în ceea ce priveşte arta necocierilor şi dezbaterilor. Şi în familie, uneori el

are ultimul cuvînt, dar nu numai. El este cel care încearcă chiar să-i facă prieteni pe

32 Obiectiv AV, nr. 01/2006, interviu de Maria Condrea

58

deputaţi, deşi uneori i-a criticat pentru cultura politică slabă pe care o au. În

acelaşi interviu marian Lupu afirmă că: „Dimensiunea activităţi politice este încă

lipsită de un nivel suficient de cultură a activităţii politice. Acest lucru ne

caracterizează nu numai pe noi. Este o problemă regională şi depinde, în primul

rînd de nivelul de cultură generală în ţară. Probabil, putem afirma că în prezent

acesta este neajunsul cel mai mare al vieţii politice. Consider că tendinţa trebuie să

fie orientată spre atingerea unor norme civilizate, a unor standarte europene,

internaţionale”33

De altef, preşedintele Parlamentului de la Chişinău de puţine ori a acceptat

să ofere interviuri pentru presă în care să vorbească despre viaţa sa privată, ori

despre lucrul desfăşurat în Legislativ. Marian Lupu şi-a făcut apariţia doar în presa

care „deserveşte”, dacă îi putem spune aşa partidul de guvernămînt: Teleradio

Moldova, NIT, Moldova Suverană. Trebuie să remarcăm că au fost şi mici

excepţii. A oferit interviuri pentru Obiectiv AV şi VIP Magazin.

În final aş vrea să remarc, că în opinia mea, Marian Lupu are cele mai multe

şanse să devină preşedintele ţării în 2009. Asta numai dacă dînsul şi-ar dori această

funcţie şi se va implica activ în campania electorală. Rămîne să vedem în perioada

2008-2009. Deocamdată este mult prea devreme să ne pronunţăm.

3.2 Campania electorală a candidatului Dorin Chirtoacă

Etapele campaniei electorale:

1. Cercetarea mediului politic2. Analiza situaţiei interne şi externe a Candidatului3. Marketing strategic (stabilirea nucleului dur din rîndul votanţilor)4. Stabilirea obiectivelor şi a strategiei de campanie5. Comunicarea, distribuţia şi planul de organizare6. Categoriile de public ţintă ale candidatului

33 ibidem, interviu cu Marian Lupu

59

1. Cercetarea mediului politic

Municipiul Chişinău reprezintă un mediu politic şi social destul de pasiv, cu excepţia sectorului economic, care cunoaşte o dezvoltare economică continuă. În contextul acestui mediu populaţia (elctoratul) este preocupată de probleme ce privesc angajarea şi activarea în cîmpul muncii, mai puţin activităţi legate de situaţia în sectorul civil. Chiar dacă economia Municipiului Chişinău are un ritm dinamic de progresie, problema salariilor modeste rămâne una constantă (Conform BNS salariu mediu pe ţară în 2006 constituia1695 lei). Imperativul salarial se amplifică, mai ales, în condiţiile în care indicele inflaţiei creşte gradual, în timp ce cel salarial rămîne constant sau nu este racordat proporţional celui inflaţionist (Conform BNS rata inflaţiei pentru 2006 faţă de 2005 a reprezentat 14,1 %).

Realitatea economică a municipiului Chişinău favorizează menţinerea unui nivel redus al incidenţei sărăciei (6,9%), al profunzimii sărăciei (1,3%), precum şi o scădere procentuală în cadrul structurii sărăciei 26,0% în 2004 faţă de 32,0 în 2003. (Tabel Nr. 4, Anexă).

Atenţia maximă asupra propriei activităţi economice nu distanţeeză deloc cetăţeanul de rînd de problemele localităţii. Cele mai stringente dintre acestea privesc întreţinerea şi calitatea drumurilor, gradul de salubritate a localităţii în ansamblu şi iluminarea străzilor (Tabel Nr.5, Anexă).

Profilul electoral al municipiului Chişinău poate fi divizat în cîteva categorii cu comportament foarte pregnant. Acestea sunt reprezentate de stundeţi (109274), mici întreprinzători si alte cercuri de afaceri, reprezentanţii administraţiei publice locale si centrale, societatea civilă (mass-media, asociaţiile obşteşti etc.) şi altele. Studenţii/tineretul şi societatea civilă per ansamblu (inclusiv businessmanii/întreprinzătorii) reprezintă cele mai active şi puternice grupuri sociale. Concentrarea ambundentă a acestora în capitală este condiţionată de mai mulţi factori sociali, economici etc. Datorită mobilităţii lor aceştea pot fi uşor activizaţi şi antrenaţi în diverse acţiuni cu caracter social şi civil. De aceea, ele ele reprezintă un interes mare pentru forţele politice. Aceste categorii, pe lîngă setul de probleme identificate mai sus, acordă o importanţă mare subiectelor legate de drepturile fundamentale ale omului şi alte principii democratice.

Din punct de vedere politic, ultimele alegeri locale anticipate (11 decembrie 2005), au demonstrat un nivel înalt de pasivitate şi absenteism din partea electoratului (Conform www.alegeri2005.md rata de participare a fost de 22,62%). Acest fapt denotă un interes redus a populaţiei faţă de alegeri, candidaţi şi obiectivele trasate în programele lor electorale. Prin urmare, constatăm că preocupările electoratului din acea perioadă erau integral sau imparţial satisfăcute. De aceea, acesta şi categoriile sociale care îl reprezintă nu au fost impulsionate şi destul de bine motivate să acţioneze pro sau contra unui sau altui candidat, prin aplicarea votului său.

La momentul actual sunt înregistrate diverse încălcări ale drepturilor omului, cazuri de intimidări ale reprezentanţilor mass-media şi de aplicare a restricţiilor în exercitarea de către aceştia a profesiei de jurnalist. Pe lîngă acestea, problema patentelor şi a persoanleor care lucrează în bază de patentă continuă să fie un subiect nerezolvat, care în orice moment poate să se extindă, ceea ce inevitabil va duce la mobilizarea unor categorii specifice de elctorat. Aceste disfuncţionalităţi sociale dă naştere unor germeni puternici de supărare şi frustrare în rîndul celor care suferă direct sau indirect din cauza lor.

Problemele, determinate drept prioritare pe agenda populaţiei/electoratului, stabilesc ordinea necesităţile şi respectiv temerilor exprimate şi trăite de cetăţeanul de rînd. Aceste momente sensibile pot crea şi aplana disensiuni sociale. Exigenţele constate scot în evidenţă puctele slabe şi forte ale electoratului. Iar orice atentat la adresa acestora va trezi nemulţumiri din partea unor categorii specifice ale electoratului.

Concluzii:

1. Profilul electoral al municipiului Chişinău este determinat de o concentrare intensivă de instituţii de învăţămînt, reprezentanţi ai societăţii civile şi agenţi ai sectorului economic.

2. Principalele preocupări ale electoratului mun. Chişinău sunt axate pe probleme de administrare a infrastructurii locale şi a calităţii vieţii cotidiene. În acelaşi timp, o parte a electoratului acordă atenţie sporită situaţiei în jurul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi ale altor principii caracteristice democraţiei.

60

3. Datorită mobilităţii şi gradului înalt de dinamism ale acestor grupuri sociale, orice încălcare a ordinii lor de priorităţi va genera nemulţimuri şi tulburări sociale, precum şi devierea preferinţelor politice anterior stabile.

4. Restricţiile şi alte tipuri de acţiuni aplicate în defavoarea grupurilor electorale pot avea urmări nefaste pentru unii din candidaţii electorali la postul de Primar al municipiului Chişinău. Aceleaşi acţiuni reprezintă un set de aşi în mîna altor candidaţi, care neapărat vor face uz de acestea pe perioada campaniei electorale.

2. Analiza situaţiei interne şi externe a Candidatului

Curriculum Vitae

Dorin Chirtoacă -născut la 9 august 1978, în or. Chişinău.

Studii: 1997–2001 — Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, România, diplomă în ştiinţe juridice.1997–2001 — Colegiul juridic franco-român de studii europene, Universitatea Paris I Pantehon — Sorbonne, diplomă de licenţă în drept european.

Activitate profesională:2001–2002 — redactor al emisiunii “Surprize Surprize”, TVR 1, România. 2002–2003 — redactor-şef al emisiunii “Surprize Surprize”.2003–2005 — coordonator de proiecte, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova.

Afiliere politică:Vicepreşedinte al Partidului LiberalPreşedinte al Organizaţiei municipale a PL

Profesia (ocupaţia):Jurist, coordonator de proiecte, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

Limbi vorbite : Româna, Engleza, Franceza, Rusa şi Germana

Experienţă:Stagii în Germania şi SUA

I. Situaţia internă a candidatului, în baza analizei SWOT, este următoarea:

Puncte tari (strengthens): D.Chirtoacă reprezintă un lider poltic nou necompromis şi “inocent” din punct de vedere politic,

ceea ce îi conferă un coeficient înalt de onestitate în ochii electoratului. D.Chirtoacă este născut la Chişinău, ceea ce înseamnă că el cunoaşte foarte bine problemele cu

care se confruntă comunitatea şi localitatea în întregime. D.Chirtoacă este un lider politic tînăr (29 ani) şi energic, şi nu este un descendent politic al elitei

comuniste. Acest candidat ocupă funcţia de vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al Organizaţiei

municipale a PL, ceea ce denotă un grad înalt de competenţă şi pregătire în materia de management şi liderism politic.

D. Chirtoacă a absolvit instituţii superioare de peste hotare, atît în România, cît şi în Franţa. Aceste performanţe denotă un grad înalt de intelegenţă şi pregătire profesională.

În contextul integrării europene a RM, respectiv şi a Chişinăului, cunoaşterea bună a dreptului european de către Primarul municipiului, va duce la consolidarea cursului de integrare europeană la care s-a alăturat Chişinăul. Dacă Chirtoacă va deveni primar, atunci specialitatea profesată de

61

acesta va facilita înţelegerea mai bună a sistemului juridic european şi realizarea unei racordări eficiente şi coerente la acesta a cadrului juridic local.

Pe lîngă faptul că D.Chirtoacă este o persoană intelegentă el este şi un bun orator, posedarea limbilor străin la un nivel corespunzător, vor contribui la stabilirea unor relaţii strînse cu Primari din străinătate (în speţă din UE). În eventualitatea, va fi posibilă chiar şi stabilirea unor parteneriate durabile bazate pe o comunicare coerentă şi bine fundamentată dintre Primăria Chinăului şi partenerii de peste hotare.

Datorită faptului că D.Chirtoacă a lucrat în calitate de Redactor-şef al Emisiunii “Surprize Surprize”( TVR 1, România), imaginea lui poate obţine un coeficient înalt de credibilitate din parte persoanelor care au vizionat sau continuă sa urmărească această emisiune. E posibil chiar un transfer de credibilitate şi imagine în favoarea lui Chirtoacă.

Calitatea de coordonator de proiecte în cadrul unei organizaţii non-guvernamentale denotă o capacitate bună a lui Chirtoacă de a gestiona diverse proiecte şi respectiv fonduri întru atingerea efectivă a scopurilor prestabilite. Acest tip de competenţă îi va permite acestuia să îndeplinească cu uşurinţă obligaţiile de Primar al municipiului, în eventualitatea în care el va obţine această funţie.

Profesia de jurist, şi activitatea în cadrul unei organizaţii de apărare a drepturilor omului, scoate în evidenţă setul de valori la care se alătură D.Chirtoacă. Cunoaşterea acestora, dar şi îmbinarea lor corespunzătoare, denotă o conştiinţă şi un coportament democratic din partea acestuia. Fapt ce va duce la consolidarea democraţiei în cadrul sistemului de raporturi în cadrul Primăriei şi comunităţii în ansamblu.

Stagiile peste hotare realizate de Chirtoacă demonstrează, încă o dată, posedarea unui volum bogat de experienţă în domeniul său de specialitate, care poate fi aplicat în practică în avantajul Chişinăului. Ceea ce va duce la îmbunătăţirea imaginii, vieţii Chişinăului, şi a fiecărui locuitor în parte.

Puncte slabi (weaknesses): Vîrsta de 29 de ani nu-i permite lui Chirtoacă sa se lanseze în campanie electorală în calitate de

politician cu experienţă enormă. Efectuarea studiilor peste hotare (mai ales în România) poate crea tiferite genuri de antipatii din

partea unor anumite categorii electorale de cetăţeni, mai ales în contextul răcirii relaţiilor moldo-române. Acelaşi lucru se referă şi la funcţia de Redactor-şef înn cadrul emisiunii “Surprize Surprize”( TVR 1, România).

Din cauza imaginii Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, în cadrul căruia Chirtoacă activează drept coordonator de proiecte, credibilitatea lui poate suferi esenţial, mai ales în rîndul societăţii civile, care este mai bine informată decît alte categorii electorale. (Preşesintele Comitetului Helsinki din RM a fost învinuit de mituire, ceea ce poate altera aspectul imagologic al lui Chirtoacă).

Performanţele mediocre ale PL, în general, pot să influenţeze imaginea/succesul lui Chirtoacă, în cazul în care va exista o implicare activă a PL şi o transpunere sporită a imaginii acestuia asupra personalităţii lui Chirtoacă.

Oportunităţi (opportunitties): Profesia şi competenţele lui Chirtoacă în domeniul juridic şi a dreptului european îi permite să

opereze cu argumente bine fondate şi solide pe marginea drepturilor omului şi alte subicte aferente.

În contextul situaţiei actuale la capitolul respectarea drepturilor omului şi ale altor principii democratice, pregătirea profesională şi experienţa lui Chirtoacă poate asigura atenuarea acestora.

Experienţa obţinută în coordonarea de proiecte, de rînd cu posedarea limbilor străine, îi va permite lui Chirtoacă să aplice şi să implementeze diverse proiecte pentru dezvoltarea localităţii, infrastructurii şi pentru îmbunătăţirea vieţii cotidiene şi civile ale Chişinăului.

Pericole/riscuri (threatens):

Chirtoacă poate să se confrunte cu problema similară alegerilor anticipate din 2005, cînd a primit calificativul unei persoane ambiţioase, intelegente, dar cu puţină experienţă. Vîrsta lui va fi iarăşi un contraargument în retoricile “giganţilor politici”, care vor candida la funcţia de primar al capitalei.

62

Exploatarea negativă a gradului de experienţă şi de vîrstă a lui Chirtoacă de către oponenţii politici poate să ducă la progresare complexului de “ratat” şi a “imaturităţii”.

Relaţiile de rudenie ale lui Chirtoacă cu liderul PL, Mihai Ghimpu, creează o asociere voluntară sau involuntară în rîndul electoratului.

II. Situaţia externă a candidatului, în baza analizei SWOT, este următoarea:

Puncte tari (strengthens): Participarea lui Chirtoacă în calitatea de apărător al principiilor democratice (occidentale)

consolidează credibilitatea lui în faţă reprezentanţelor statelor străine acreditate în RM. În cazul în care misiunile diplomatice şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia surselor media din RM, activismul accentuat a lui Chirtoacă pe marginea aceluiaşi demers va cuantifica credibilitatea lui în faţa oficialităţilor străine acreditate la Chişinău.

Unele categorii din electorat vor recepta imaginea de “luptător pentru drepturile omului” a lui Chirtoacă, avansată şi dezvoltată pe larg în ultima perioadă (intimidarea mass-media, sancţionarea nelegitimă a surselor media).

Arestarea liderilor şi tinerilor PL, în legătură cu evenimentul de comemorare a Zilei Marii Uniri din 1918, va atrage de partea lui Chirtoacă grupuri sociale foarte sensibile faţă de acest subiect.

Puncte slabi (weaknesses): Lipsa unei experienţe politice reale şi solide îl poate deposeda pe Chritoacă de puncetele

necesare pentru victorie, mai ales în cazul în care electoratul solicită asemenea în mod prioritar asemnea competenţe.

Electoratul mun.Chişinău nu poate să aplice modelul comparativ de evaluare a competenţelor şi rezultatelor înregistrate de Chirtoacă, deoarece acesta nu aparticipat niciodata la actul de conducere, de exercitare a funcţiei de luare a deciziei. “Adică, mai bine alegi un candidat care deja este sau a fost implicat în politică şi în procesul decizional, decît pe unul care nu exercitat niciodata asemenea funcţii (cazul lui Chirtoacă)”. Acest argument este bazat pe reticenţa cu care electoratul tratează orice deputant politic (politician începător).

Oportunităţi (opportunitties): Acţiunile de intimidare aplicate asupra mass-media, semnalate în perioada recentă la Chişinău,

precum şi alte lezări ale principiilor democratice reprezintă piste convenabile pentru lansarea lui Chirtoacă în cadrul campaniei elctorale şi obţinerea unui număr de voturi în plus. Acest lucru fiind asigurat de ocuparea şi exploatarea judicioasă a posturei de apărător al drepturilor omului de către Chirtocă.

Folosirea abilă a recentelor evenimente privitor arestării nefondate a membrilor PL, şi agresarea jurnaliştilor de cele trei posturi TV (PROTV, DTV şi TV7), îi va garanta lui Chirtoacă un suport electoral mărit în rîndul mass-media şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile (mai ales printre cei care luptă pentru respectarea drepturilor omului).

Aceleaşi evenimente vor fi cu entuziasm acceptate de electoratul român. În acest caz, Chirtoacă poate exploata imaginea lui mediatizată cu această ocazie, atribuindu-i rolul de reclamă politică, chiar dacă a avut iniţial amprente negative.

Chirtoacă poate folosi acţiunile întreprinse împotriva presei şi a membrilor PL, în timpul comemorării Zilei Marii Uniri, pentru tentarea grupurilor electorale cu tentă “naţională”, care se vor simţi lezate indirect de acest caz, luîndu-i apărarea lui Chirtoacă şi sancţionînd acel candidat care va fi propus sau sprijinit de partidul de guvernămînt (Patidul Comuniştilor).

Pericole/riscuri (threatens):

Lipsa unor surse media libere şi independente, mai ales după cazurile de privatizare a “AnteneiC” şi “EuroTVChişinău”, dar şi păstrarea influenţei partidului de guvernământ în cadrul Companiei Publice “Teleradio-Moldova”, îi va crea obstacole în realizarea dreptului de a beneficia pe urma accesului egal la sursele media pentru toţi candadaţii la alegeri.

Tăcerea partidului de guvernămînt, în ce priveşte propunerea unei candidaturi din partea acestuia la alegeri, duce la creearea unui avantaj solid în favoare sa şi la un disconfort profund în rîndul opoziţiei, inclusiv şi a PL.

63

O parte a electoratului mun.Chişinău poate să conceapă, să capteze din partea partidelor oponente, comportamentul şi intenţia lui Chirtoacă şi a PL, în general, drept o provocare la adresa statalităţii RM şi a regimului constituţional moldovenesc. Chiar dacă Chirtoacă, împreună cu ceilalţi membri ai PL, vor fi achitaţi de către justiţie, oricum el va avea de pierdut pe seama acestor acuzări şi afirmări despre pretinse sau veridice manifestări de naţionalism. În acest caz, el va fi compromis şi va fi pedepsit prin intermediul votului de către electoratul corespunzător.

3. Marketing strategic (stabilirea nucleului dur din rîndul votanţilor)

În baza trăsăturilor profilului lui D.Chirtoacă, precum şi circumstanţelor politico-sociale actuale, categoriile de votanţi pe care trebuie să se axeze acesta urmează să fie constituite din:

Tineri şi studenţi interesaţi în şi cunoscători ai principiilor şi valorilor democratice, şi cei care se identifică cu persoana lui Chirtoacă (libertatea exprimării, etc).

Familii tinere, care nu sunt sprijinite de autorităţile locale actuale. Reprezentanţi ai mass-media, dornici de a-şi asigura dreptul la libera exprimare şi de a-şi

exercita profesia de jurnalist. Reprezentanţi ai sectorului asociativ, care sunt interesaţi în respectarea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului, în baza cărora ei activează.

Drept categorii electorale auxiliare sau suplimentare pot să participe: Cetăţenii cointeresaţi în rezolvarea problemelor localităţii. Persoanele dornice de a vedea lider nou, tînăr, profesionist şi politic candid

Aceste categorii electorale sunt rezultate de imaginea lui Chirtoacă. Respectiv, profilul de lider politic tînăr, activ energic şi combatant pentru drepturile omului şi pentru alte principii democratice. În acest sens, D.Chirtoacă va îndrepta atenţia şi mesajele către aceste categorii pentru a-şi legitima profilul de lider tînăr şi luptător pentru respectarea şi asigurarea drepturilor omului. Totodată, acesta nu trebuie să uite despre cetăţenii cointereaţi în venire unei persoane noi “inocente politic”, care este capabil să le rezolve problemele. Nucleul dur al electoratului lui Chirtoacă trebuie să fie în primul rînd tineretul şi sectorul asociativ, drept cele mai active grupuri sociale.

4. Stabilirea obiectivelor şi a strategiei de campanie

Sloganul electoralUn primar tînăr — o capitală nouă!

StrategieCampania electorală administrată de Chirtoacă trebuie să fie bazată pe o strategie electorală care constă din lipsirea de unitate între imaginea candidatului şi cea a partidului. Această strategie avea drept ţintă atragerea unui electorat cît mai numeros.

Obiectivele campaniei electorale conduse de Chirtoacă trebuie să fie completate cu cîteva obiective noi privitor la tineri

Obiective Atragerea categoriilor electorale de tineri şi de reprezentanţi ai sectorului asociativ. Vociferarea şi apelarea la respectarea drepturilor omului şi ale altor principii democratice. Participarea, iniţierea de dezbateri, conferinţe, seminare pentru tineri, reprezentanţi ai sectorului

asociativ, cu implicarea mass-media. Folosirea atentă şi chibzuită a motivelor naţionale în favoarea consolidării profilului electoral şi în

detrimentul lui. Organizarea de şedinţe universitarea cu intrare liberă şi dicutarea, dezbaterea problemelor

stringente cu care se confruntă populaţia municipiului. Distribuirea de materiale, pliante cu un mesaj simplu, dar nu simplist, concret, dar nu abstract, şi

lipsit de raţionamente puternic elevate.

64

Prezentarea publică de proiecte urbanistice, sau de alte tipuri cu privire la posibilităţile de dezvoltare ale oraşului.

Organizarea de acţiuni şi activtăţi de salubrizare, reparare a edificiilor, străzilor, parcurilor şi ale altor obiecte de importanţă publică.

Combinarea acţiunilor publice ecologice sau de alt gen cu careva momente de descriere, explicare, dezbatere a subiectelor care reprezintă un grad înalt de însemnătate pentru publicul larg, electorat.

Pregătirea, elaborare unor memorii, articole care vin în apărarea sau care prezintă argumente forte în favoarea lui Chirtoacă.

În acelaşi timp, candidatul poate folosi elemente sau chiar fragmente ale programului electoral anterior, dar să-l ajusteze la condiţiile politice actuale. Referinţele principale trebuie să fie făcute pentru categoriile electorale-nucleu (studenţi, tineri, sector asociativ), dar şi pentru restul.

Pragramul electoral:În oraşul Chişinău

Asigurarea unui set de facilităţi pentru studenţii veniţi din regiuni; Promovarea tinerilor experţi în funcţii de conducere; Promovarea principiilor democratice la scară locală şi consolidarea societăţii civile prin fortificarea

democraţiei; Construirea de locuinţe sociale pentru cei defavorizaţi şi familii tinere, dezvoltarea sistemului

ipotecar de construcţie a locuinţelor; Furnizarea agentului termic (apă caldă şi căldură) conform parametrilor prevăzuţi de lege; Achitarea serviciilor comunale strict pe baza consumului (fără să fie plătite şi pierderile din reţea); Modernizarea şi eficientizarea staţiei de epurare a apelor reziduale; Transport public la timp, curat, în stare tehnică corespunzătoare normelor legale, inclusiv

microbuzele, staţii reparate şi amenajate; Repararea drumurilor cu termen de exploatare conform standardelor europene, deszăpezirea lor

la timp, repararea gurilor de canal; Iluminarea tuturor străzilor şi a curţilor interioare ale blocurilor locative; Implementarea unui program municipal de prevenire a efectelor calamităţilor naturale; Renovarea şi construirea de noi terenuri de joacă pentru copii, îngrijirea şi amenajarea zonelor

de odihnă; Extinderea reţelei de troleibuze pentru transportarea confortabilă a pasagerilor şi diminuarea

poluării mediului ambiant; Construirea unei fabrici de prelucrare a gunoiului pentru a nu înconjura municipiul cu gropi de

gunoi; Atragerea investiţiilor străine inclusiv pentru construcţia de locuinţe; Înfiinţarea oficiului pentru protecţia consumatorului în vederea combaterii comercializării

produselor şi medicamentelor contrafăcute; În oraşele, comunele şi satele din municipiu: Acordarea de ajutoare familiilor tinere defavorizate pentru construcţia de case; Construirea reţelelor de apă şi canalizare; Asigurarea circulaţiei transportului până la ore târzii şi introducerea liniilor de troleibuz în

perspectivă; Repararea şi întreţinerea drumurilor de acces către localităţi, a străzilor şi trotuarelor din localităţi

şi iluminarea lor, deszăpezirea la timp a drumurilor; Crearea condiţiilor pentru evacuarea şi stocarea gunoiului, salubrizarea localităţilor; Asigurarea mijloacelor necesare pentru îngrijirea şcolilor, a grădiniţelor, reamenajarea terenurilor

de sport, dotarea bibliotecilor cu cărţi; Crearea de condiţii pentru creşterea numărului de locuri de muncă prin dezvoltarea mediului de

afaceri în mediul rural;

La primărie Garantarea transparenţei activităţii administraţiei publice locale, prevenirea conflictelor dintre

administraţie şi prestatorii de servicii publice; Garantarea accesului imediat la informaţiile publice; Soluţionarea la timp a cererilor cetăţenilor; Simplificarea la minim a procedurilor de obţinere a licenţelor, autorizaţiilor şi a altor acte

administrative;

65

Concursuri depolitizate şi transparente de angajare a personalului; Promovarea tinerilor, inclusiv în funcţii de conducere, stimularea angajării absolvenţilor; Concesionarea serviciilor publice către agenţi economici privaţi; Atragerea investiţiilor străine, dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu pentru creşterea numărului

locurilor de muncă şi a salariilor.

5. Comunicarea, distribuţia şi planul de organizare

Această etapă trebuie să prevadă exploatarea pe larg a evenimentelor legate intimidarea mass-media, precum şi încălcarea altor drepturi democratice consfinţite în constituţie şi apărate de legislaţia naţională şi internaţională.

Consider oportună criticarea puterii de guvernămînt şi a instituţiilor politice care îl deservesc, precum şi cea a liderului-candidat electoral care le reprezintă. Trebuie să fie folosită posibilitatea gratuită de a reclama persoana lui Chirtoacă drept un luptător pentru drepturile omului, şi poate valorile naţionale. Mass-media care a fost şi ea lezată, va îmbina activitatea sa de apărare a drepturilor sale în faţa justiţiei şi a opiniei publice, cu reclamarea involuntară dar imperativă a lui Chirtoacă. În acest fel acestuia i se conferă imaginea de „erou”, “luptător pentru principii democratice şi valori naţionale”.

Anume datorită acestor împrejurări publicitatea electorală a lui Chirtoacă trebuie să se bazeze pe reiterarea principiilor democratice şi sublinierea defectelor democraţiei actuale, care afectează libertatea cetăţenilor din mun.Chişinău.

6. Categoriile de public ţintă ale candidatului

Publicul ţintă a candidatului este reprezentat de tineret şi sectorul ascociativ, cu extindere spre cetăţenii cointeresaţi în rezolvarea problemelor lor cotiediene. Prin organizarea de dezbateri publice, universitare Chirtoacă poate să atragă tot mai mulţi tineri de partea sa, concomitent exercitînd un grad de persuasiune şi asupra profesorilor. Folosirea gratuită a mass-media şi a mediatizărilor efectuate de aceasta garantează o prezenţă de durată şi foarte afectivă în memoria şi opini electoratului. Aceasta este modalitate cea mai sigură de promovare a imaginii sale, în cazul în care aproximativ toate sursele media sunt loiale puterii actuale de guvernămînt.

66

Anexă

Tabel Nr.1 Populaţia Municipiului Chişinău după vîrstă Vîrstă Total

populaţie0-14 3-6 3-7 7-16 15-

56/6157/62+

Mun.Chişinău 755140 104899

24652

30448 93262

555461

94780

Sursa: Biroul Naţional de Statistică,1 ianuarie 2007

Tabel Nr.2 Distribuţia spaţială a creşterii economice (2006)

%

Vînzări cu amănuntul

Producţieindustrială

Investiţii în capital fix

Venituri fiscale colectate

Municipiul Chişinău

56,3 55,0 56,2 62,9

Sursa: Biroul Naţional de Statistică, 2006

Tabel Nr 3. Şomeri la Agenţia Forţei de Muncă (2005)Numărul de şomeri Şomeri plasaţi în cîmpul muncii

Mun.Chişinău 7744 3216

Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006

Tabel Nr. 4 Profilul sărăciei cu relevanţă pentru Chişinău2004

Incidenţa sărăciei absolute

6,9

Profunzimea sărăciei

6,8

Structurasărăciei 100 %

Mediu urban(inclusiv Chişinău)

26, 0

Sursa: Ministerul Economiei şi Comerţului din RM 2005

Tabel Nr.5 Percepţii privind calitate infrastructurii urbane pentru Chişinău 2005Percepţia asupra calităţii umătoarelor servicii?

Distribuţia răspunsurilor,%

S-a îmbunătăţit

Nu s-a modificat

S-a înrăutăţit

Nu folosesc

Furnizarea gazului 29,6 53,8 14,4 1,9

Furnizareaapei

2466,3 8,7 1,0

Furnizarea electricităţii

29,860,6 8,7 1,0

Furnizarea căldurii

36,539,4 22,1 1,0

67

Întreţinerea drumurilor

17,346,2 34,6 1,9

Iluminatul străzilor

24,046,2 27,8 1,9

Curăţenia localităţii

9,651,0 37,5 1,9

Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006

Tabel Nr 6.Instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate (2005/2006)Numărul de instituţii, unităţi Numărul de elevi, persoane

Mun.Chişinău 25 16744

Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006

Tabel Nr.7 Instituţii de învăţămînt superiorNumărul de instituţii, unităţi Numărul de elevi, persoane

Mun.Chişinău 28 109274

Sursa:Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006

68

CONCLUZII…

Pentru politicieni mijloacele de informare sunt esenţiale, presa devenind

pentru ei un obiect obişnuit, la fel ca şi vizitele pe care le efetuează printre

alegători în campania electorală. Şi tot în paceasta perioadă multă presă nu mai

este cîinele de pază al societăţii, ci al politicianului care o plăteşte. În zadar va

aştepta publicul ca aceasta să scoată la iveală toate nedreptăţile şi greşelile

oficialilor, să-i apere pe cei cinstinţi sau necăjiţi, să urmărească cu orice preţ şi risc

adevărul şi să aducă oamenilor acele informaţii utile de care el are nevoie. Şi asta

pentru că presa este ori dependentă economic, ori politic. Dacă are probleme

economice tot un politician le va rezolva, pentru că el este de obicei şi patronul din

umbră al instituţiei de presă respective.

În campania electorală majoritatea posturilor de televiziune, posturile de

radio sau presa scrisă abandonează terenul de interese ale cetăţeanului-elector şi de

avocat al acesteia, lăsîndu-l să rătăcească pe labirinturile electorale şi să devină

pradă capcanelor servite de concurenţii electorali sau de ele înseşi. Presa

electronică de referinţă a ocolit în buna parte, dezvăluirea ideilor, programelor

69

electorale, dialogul onest cu publicul elector, iniţierea acestuia în regulele de

votare. Lipsind, în temei, electoratul de materialul informativ-explicativ suficient

pentru opţiuni libere şi conştiente în scrutinul consumat, audiovizualul a probat în

ultimul timp un comportament electoral de natură frauduloasă. Parţialitatea politică

s-a manifestat, în special, în agitaţia electorală neregulamentară atestată în

buletinele de ştiri şi emisiunile speciale, în difuzarea spoturilor publicitare în lipsa

indicaţiilor concurenţilor electorali, schimbarea grilei tradiţionale de emisie (fără a

anunţa Consiliul Coordonator al Audiovizualului) şi alte cazuri.

În campania electorală se recurge la metoda “împroşcării cu noroi”, între

candidaţi. Televiziunea este calea cea mai rapidă şi mai eficientă şi participă din ce

în ce mai activ la acest “proces”, chiar dacă CCA şi CEC au stat cu ochii pe

televiziune în campania electorală. Campaniile electorale (toate pînă în prezent) au

devenit oglinda a tot ce este televiziunea din Moldova în prezent. Dacă o campanie

seamănă una cu alta, atunci înseamnă că televiziunea nu a crescut deloc.

Ne-am obişnuit deja cu avalanşa de spoturi electorale pro sau contra unui

actor politic, difuzate în special în timpul campaniei electorale. Pentru a cîştiga

credibilitatea electoratului, deseori actorii politici fac uz de exemplificarea

problemelor sociale, iar prezentarea programului de guvernare vine în calitate de

soluţii pentru rezolvarea acestora. Şi mass-media este ajutorul lor. Pentru că le

promovează interesele.

. Unul dintre cele mai perfecte exemple ar fi campania naţională de strîngere

a fondurilor pentru restaurarea mănăstirii “Căpriana”, lansată în anul 2003. Pe de o

parte este o campanie social – ordodoxă, care cheamă lumea să contribuie cu mic

cu mare la colectarea surselor financiare pentru reabilitarea obiectivului de mîndrie

naţională - mănăstirea Căpriana. Da, este o ideie excelentă, în vederea antrenării

populaţiei în acest proces, dar care este defapt intenţia reală pînă la urmă?.

Campania a fost iniţiată şi patronată de conducerea de vîrf a ţării, iar în timpul

activităţilor promoţionale, demnitarii de stat au fost prezentaţi ca cei mai

înflăcăraţi reprezentanţi ai societăţii creştine. Analizînd problema din mai multe

70

puncte de vedere, constatăm şi alte aspecte înafară de cel educativ al populaţiei.

Prin această metodă, înalţii demnitari de stat s-au expus în postura de apărători ai

credinţei a tot ce este sfînt de la Dumnezeu. Încercînd astfel să combată stereotipul

societăţii potrivit căruia, partidul comunist este propovăduitorul strangulării

credinţei creştine. În timpul şi după realizarea campaniei, în presa de opoziţie au

fost publicate o serie de materiale informative despre acestă încercare meschina, a

conducerii de aşi face o imagine pozitivă, prin intermediul unui scop atît de

necesar şi atît de nobil. Campania naţională de strîngere a fondurilor pentru

mănăstirea Căpriana, a foast chiar numită de experţi în publicitate: campanie de

imagine.

Să ne oprim la semnificaţia anului 2004, numit de autorităţi, “anul lui Ştefan

cel Mare şi Sfît”. Prin acţiunile organizatorice ale campaniei, întradevăr găsim şi

un momentul educativ. Materialele promoţionale, expoziţii, comemorări, toate

acestea îşi propun să educe populaţia, în special generaţia tînără, în spiritul

patriotismului şi mîndriei naţionale. Dar dacă încercăm să urmărim din alt punct de

vedere este evidentă “campania de imagine”, patriotică a şefului statului, implicat

în marea majoritae a activităţilor cultural – artistice dedicate marelui voievod.

71

BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 publicată în Monitorul

Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994;

2. De ce nu au avut loc alegerile de duminică? // Săptămânalul “Timpul”, 26

iulie 2005, nr .253;

3. Drăgan I., Beciu C., Marinescu V., etc., Construcţia simbolică a câmpului

electoral. Institutul European pentru Cooperare Cultural-Ştiinţifică,

Bucureşti, 1998;

4. Electorala ’98. Documente şi cifre. Ediţie a Comisiei Electorale Centrale,

Chişinău: TISH, 1998;

5. Gorincioi Radu, Democratizarea Republicii Moldova în contextul proceselor

de globalizare. Teză de doctor în ştiinţe politice, Chişinău, 2005;

6. Josanu Efim, « Mass-media în Republica Moldova », raport anual, 2001;

7. Muraru Ioan, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, Bucureşti,

1993;

8. Popa Victor, Drept parlamentar, ULIM, Chişinău, 1999;

9. Popa Victor, Dreptul public, Chişinău, 1998;

10.Saca V. Transformări politico-partinice în dimensiuni de sistem: reflecţi

72

asupra societăţii moldoveneşti. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză

politică). Partea XXV, Chişinău: USM, 2004;

11.Vocea civică, Vol. 4, nr. 2 (17), 1998, Importanţa campaniilor electorale;

12.Vocea civică”, Vol. I, nr. 1 (16), 1998, Importanţa alegerilor pentru

democraţie;

13.Мошняга В., Руснак Г. Президентские (2000) выборы в Республике

Молдова: особенности и результаты. // MOLDOSCOPIE (Probleme de

analiză politică). Partea XV, Chişinău: USM, 2001.

14. www.markmedia.ro (autor Claudiu Săftoiu, consilier al preşedintelui

României)

15. Gross Peter. Mass media şi democraţia în ţările Europei de Est. – Iaşi,

Polirom, 2004.

16. Marin Constantin, “Comunicarea instituţională”, Chişinău 2002;

17. Moraru Victor. Mass media versus politica, Chişinău, USM, 2001;

18. Peru Aurelia. Comunicarea electorală în spaţiul public al Republicii

Moldova. MOLDOSCOPIE. Partea 4 (XXXI), 2005;

19. Pop Doru. Mass media şi politica. - Iaşi, Institutul Europea, 2000;

20. Ficeac Bogdan, „Tehnici de manipulare”, Bucureşti, 1996;

21.“Legea cu privire la instituţia publică a audiovizualului, Compania

Teleradio-Moldova”, “Monitorul Oficial”, 15.08.2002;

22. Peru Aurelia, „Promovarea imaginii liderului politic” (metode şi tehnici),

Cazul Republica Moldova, teza de doctor, Chişinău 2004;

23.Beciu Camelia, „Politica discursivă” (practici politice într-o campanie

electorală), Iaşi 2000;

24.Cucereanu Dragoş, „Ghid juridic în problemele mass-media”, Centrul de

Drept al avocaţilor, Chişinău 2003;

25. Traian Ungureanu. Războiul timpurilor: declin ocidental şi asediu islamic.-

Bucureşti, Humanitas, 2006;

26. Curier Media, nr.12, Chişinău, iunie 2001;

73

27.Constantin Pîrţac, buletin analitic « Mass-media », Chişinău 2001;

28.Gurfinkiel M. Testamentul lui Ariel Sharon, -Bucureşti, editura „Pro Editură

şi Tipografie”;

29. Epoca dezinformării”, Henri-Pierre Cathala, Editura Militară, Bucureşti

1991, p.10;

30. Revista Obiectiv AV, nr. 01/2006

31. Revista VIP Magazin, anul 2004

32. Presa periodică

33.www.presedinte.md

34.http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Voronin

35. www.cotidianul.ro

36.www.antena3.ro

74

ANEXĂ

ABREVIERI FOLOSITE ÎN TEZA DE LICENŢĂ

BMD- Blocul Moldova Democrată

CCA- Consiliul Coordonator al Audioviziualului

CEC- Comisia Electorală Centrală

CIA- Agenţia Centrală de Informaţii

CCCEC-Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei

FSB-Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse

ONU-Organizaţia Naţiunilor Unite

PCRM- Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

PPCD- Partidul Popular Creştin Democrat

MAI-Ministerul Afacerilor Interne

TVR- Televiziunea Română

SUA-Statele Unite ale Americii

UNESCO- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

75

URSS- Uniunea Republicilor Sovietice Socialite

În acest spaţiu public naţional, european, internaţional, există cetăţeanul care alege şi liderul politic

care devine conducător. Cetăţeanul alege pentru că se regăseşte în cel pe care-l votează, pentru că

poate acesta din urmă minte seducând, pentru că există o logică a emoţiilor care nu impune o

explicaţie pur raţională. Liderul, la rândul său dezvoltă o personalitate cu tendinţe psihopatologice

pentru a-l proteja de nebunia puterii  care-i distruge insidios simţul raţiunii şi integrităţii psihice. Sunt

creionate  două realităţi. şi o dialectică a sistemelor societale care naşte întrebări despre logica ordinii

sociale şi politice, despre discernământul de a alege liderii şi despre capacitatea acestora de a naviga

dotaţi cu minimul de nebunie contra nebuniei. Lectura acestei cărţi de psihologie politică reprezintă o

provocare care poate oferi răspunsuri. Un instrument  al socializării politice, o iniţiere pe cât de utilă pe

atât de incitantă.

76